Inovatia de Produs Si Impactul Economic al Acesteia In Compania Apple Inc
Cuprins
Capitolul 1 Aspecte teoretice ale inovării
1.1 Delimitări conceptuale
1.2 Tipuri de inovații
1.3 Inovația antreprenorială
1.4 Influența cercetării și inovării asupra perfomanțelor companiilor
Capitolul 2 Modalități de realizare a inovațiilor în companii
2.1 Managementul Inovării de produs sau serviciu
2.1.1 Strategia specifică inovației
2.1.2 Investițiile în inovații
2.1.3 Resursele umane implicate în procesul de inovare
2.1.4 Finanțarea și politica publică pentru inovare
2.2 Inovațiile de proces
2.3 Inovațiile de marketing
2.4 Inovațiile organizaționale
Capitolul 3 Studiu de caz – Inovația de produs și impactul economic al acesteia în compania Apple Inc.
3.1 Prezentarea companiei Apple Inc.
3.2 Liderul inovațional și cultura organizației
3.3 Evoluția valorii bursiere Apple – impactul inovației de produs
3.3.1 Perioada 1981 – 1985: Lisa și Macintosh
3.3.2 Perioada 1986 – 1996: Apple în lipsa lui Steve Jobs
3.3.3 Perioada 1997 -2006: Reconstrucția și întoarcerea la profitabilitate
3.3.4 Perioada 2007 -2014: Succesul telefoanelor mobile
Capitolul 1 Aspecte teoretice ale inovării
1.1 Delimitări conceptuale
Inovarea este principalul motor al dezvoltării umane, din cele mai vechi timpuri. Utilizarea focului, realizarea armelor pentru vânătoare și pescuit, descoperirea roții și toate aspectele ce au contribuit la dezvoltarea societății umane a avut la bază un act creator al indivizilor dintr-o societate. Și în zilele noastre sunt apreciați și recunoscuți mari inventatori ce au creat bunuri neexistente până în momentul descoperiri lor, ce servesc nevoile actuale ale umanității cum sunt: Arhimede, Thomas Edison, Alexander Graham Bell, Leonardo Da Vinci, Rudolf Diesel și alții. Toți aceștia și-au impregnat, prin descoperirile lor, modul în care ne trăim astăzi viața.
Conceptual vorbind, termenul de inovare provine din latinescul „novus” ce înseamnă nou ce demonstrează acțiunea de realizare a noului. În limba română, DEX-ul tratează acest termen într-un mod simplist, explicându-l prin „Acțiunea de a inova, și rezultatul ei; înnoire, inovație. / A face o schimbare, a introduce o noutate într-un domeniu, într-un sistem etc.; a înnoi. / A introduce, a adopta, a propaga o inovație.” Această explicație este una comună a termenului inovare, cunoscută în mod curent, însă în literatura de specialitate este definit într-o manieră mult mai profundată, existând controverse în sensul utilizării acestui cuvânt. Inovația ce este un sinonim al inovării prezentat în DEX: „Noutate, schimbare, prefacere. / Rezolvarea a unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii (productivității) muncii, perfecționării tehnice sau raționalizării soluțiilor aplicate / Descoperire tehnică sau organizatorică care constituie o noutate și este introdusă în practică (pentru a mări productivitatea muncii). / Achiziție sau realizare nouă (introdusă într-un domeniu de activitate);
noutate” O explicație mult mai bine realizată a noțiunii de inovație însă totuși incompletă în comparație cu explicația oferită de materia de specialitate a managementului și nu numai.
Inovația este un motor al creșterii economice în economia globală de astăzi. Introducerea inovațiilor în practică se obțin produse cu calități îmbunătățite, servicii de o calitate superioară, procese și proceduri mai performante, eficiente și ecologice, modele avansate ale sistemelor de management al afacerilor, metode îmbunătățite de management al forței de muncă etc. Inovația prin natura ei este legată de creativitate, de nonconformism deoarece găsirea unor soluții pentru problemele noi implică soluții creative.
În literatura de specialitate există, după unii autori, o distincție subțire între inovație – face referire la produs sau serviciu, invenție – este corelată cu descoperirile științifice și inovare – este procesul de realizare a inovațiilor, după cum le putem diferenția în următoarele două definiții:
Inovarea este abilitatea de a transpune o idee nouă, o invenție într-un produs sau serviciu vandabil, ce îndeplinește o utilitate pentru un grup de clienți. Sau pe de altă parte este posibil ca acestă inovare să contribuie la creștere performanței firmei prin aplicarea invenției în procesul de producție sau prestarea de servicii. Aceasta cuprinde activitățile cu caracter științific, organizațional, tehnologic, financiar și comercial ce contribuie la crearea inovațiilor și implementarea acestora. Procesele de inovare cuprind atât activități specifice cercetării și dezvoltării cât și producția, distribuția noilor produse, instruirea personalului pentru noile procese, activități de marketing și noi metode organizaționale.
Invenția este un obiect, formulă, structură sau sistem creat în urma unui proces de cercetare orientată cu un scop precis sau atribuită hazardului. Acest rezultat este de obicei brevetabil pentru a fi recunoscut ca invenție și pentru a fi alocată inventatorului. O invenție este brevetabilă dacă este nouă, rezultă dintr-o activitate inventivă și dacă este suscebtibilă pentru aplicarea industrială. Diferențierea clară între invenție și inovație este aplicabilitatea ei într-un sistem sau cererea potențială a pieței pentru absorbția bunului creat care este caracteristică inovației și doar potențial al invenției.
Inovația este o realizare tehnică prezentând nouatate pe plan național, progres și avantaje economice și sociale, care permite rezolvarea unei probleme din industrie, dar și din orice al domeniu al vieții economice. În sens mai general, conceptul de inovație se poate referi și la domeniile non-tehnice (conducere, educație, învățământ etc.), semnificația sa fiind, în acest caz, aceea a unei înnoiri aplicate domeniului respectiv și care poate să prezinte progres și avantaje față de stadiul cunoscut la nivel național.
Putem concluziona că procesul de realizare a inovației este denumit inovare, iar o invenție poate deveni inovație dacă va fi implementată cu succes în piață.
1.2 Tipuri de inovații
Având în vedere amplitudinea de semnificații și aria de cuprindere al termenului inovație vom surprinde mai multe clasificări în funcție de mai multe elemente avute în vedere pentru a putea realiza o trimitere exactă asupra sensului utilizat în practică.
O primă clasificare ce face referire la tipul inovației prin modalitatea de realizare a acesteia reiese din Manulalul OSLO (vers. 3, 2005) ce definește inovația ca fiind implementarea unui produs / serviciu nou sau îmbunătățit semnificativ, sau a unui proces, a unei metode de marketing noi, sau a unei metode de organizare noi în practica afacerilor, în organizarea locurilor de muncă sau în relațiile externe. Astfel din acesta definiție putem extrge principalele arii ale inovației:
Inovația de produs este introducerea unui bun sau serviciu care sunt noi sau îmbunătățite semnificativ în ceea ce privește caracteristicile lor sau utilizările intenționate. Acestea includ ameliorări semnificative ale specificațiilor tehnice, componentelor și materialelor, ale software-ului incorporat, ale atitudinii prietenoase față de utilizatori sau ale altor caracteristici funcționale. Acestea pot lua naștere prin utilizarea noilor invenții, cunoștințe sau tehnici sau prin combinarea celor cunoscute până în prezent.
Inovația de proces este implementarea unei metode noi sau îmbunătățite semnificativ de producție cum ar fi a fluxurilor tehnologice de producție, sau a unei metode noi de livrare. Acestea includ schimbări importante în tehnici, echipamente tehnologice și ale software-ului. Inovarea de acest tip are ca rezultate o creștere a performanței, productivității, calității și a eficienței realizării bunurilor și serviciilor, precum și reducerea costurilor de producție și distribuție.
Inovația de marketing conține implementarea unei noi metode de marketing ce implică schimbări importante în design-ul produsului sau ambalajului, metode noi de vânzare ce includ cei patru P: produs, plasare, preț și promovare, orice îmbunătățire, individuală sau în comun, ale acestora este considerată o inovație în marketing dacă au scopul de a satisface mai bine necesitățile clienților, urmăresc lansarea pe noi piețe sau o poziționare nouă pe piață a produselor firmei inovatoare cu obiectivul clar de a crește vânzările firmei.
Inovația organizațională cuprinde implementarea unei noi metode de organizare în practicile de afaceri ale firmei, organizarea locurilor de muncă sau în relațiile externe ale firmei. Acest tip de inovație are ca scop creșterea perfomanței firmei prin scăderea costurilor adiministrative sau de tranzacții, îmbunătățirea mediului de muncă și a satisfacției angajaților sau reducerea costurilor de aprovizionare. Acest tip de inovare oferă soluții pentru o dezvoltare durabilă a companiei fiind greu imitat de concurenți, aceasta fiind o soluție unică doar pentru compania ce o implementează. În sens general, inovația organizațională se referă la crearea sau adaptarea unor idei sau comportamente la nivel de organizație, prin schimbări, adaptări interne în scopul dezvoltării al organizației inovatoare. Activitățile inovaționale includ introducerea schimbărilor în strategie, structură, competențe în procese, sisteme de stimulare în inovare a organizației, reorganizarea parțială sau totală a organizației. Acest tip de inovare este inițiată în mod special de consultanți în management și reprezentanți ai mediului academic, specialiști în cultură organizațională și în particular de manageri vizionari.
O clasificare a inovării prin prisma bunurilor rezultate și a piețelor cărora se adresează este studiată de Clayton Christensen și Michael Raynor în celebra lucrare „Inovația ca soluție în afaceri”, astfel că ei delimitează 3 tipuri de inovații:
Inovația susținătoare – este cea mai costisitoare și grea de realizat deoarece aceasta dă tonul evoluției tehnologiilor și proceselor. Prin aspectul costurilor de investiții în cercetare și dezvoltare astfel încât să nască o noutate, putem spune că acest tip de inovare este accesibilă companiilor ce au cote importante din piață lor specifică și capacități importante de investiții pentru a crea produse noi, astfel încât să se mențină în topul domeniului respectiv. Aceste companii se bazează în mod special pe loialitatea clienților pentru marca de top și pe dorința acestora de a avea produse exclusiviste, un bun exemplu ce utilizează acest tip de inovație este compania Apple ce și-a întărit poziția în piață în ultimii ani prin lansarea produselor: iPad, iPod, Pc-ul Mac și consacratul smartphone iPhone cel ce a revoluționat piața telefoanelor mobile.
Disrupția de piață nouă – este o inovație a cărui rezultat este un produs sau serviciu ce este adresat „nonconsumatorului”, deoarece aceste produse sunt accesibile și ușor de utilizat față de cele echivalente ce există pe piață. Inovația provine din capacitatea de a le diferenția față de cele existente pe piață, atfel încât o nouă categorie de persoane începe să achiziționeze și să folosească acest produs într-un context convenabil. Ca exemple calculatorul personal și primul tranzistor cu baterie Sony au fost disrupții de piață nouă, întrucât primii utilizatori erau clienți noi deși aceste produse existau pe piață. Deși în primă fază disrupțiile de piață nouă concurează împotriva nonconsumului în rețeaua valorică proprie, pe măsură ce performanțele sunt îmbunătățite, ele ajung să împingă clienții într-o nouă rețea, începând cu cei mai puțin pretențioși. Inovația disruptivă nu invadează piața principală doar preia din rețeaua de bază clienții și îi poziționează în noua rețea creată, deoarece clienții sunt atrași să utilizeze noul produs.
Deoarece disrupțiile de piață nouă concurează împotriva nonconsumului, liderii din domeniu nu se simt amenințați decât în faza finală a disrupției când proprii clienți migrează către noile produse disruptive. În faza de început, companiile disruptive atacă nivelurile inferioare ale pieței provine din capacitatea de a le diferenția față de cele existente pe piață, atfel încât o nouă categorie de persoane începe să achiziționeze și să folosească acest produs într-un context convenabil. Ca exemple calculatorul personal și primul tranzistor cu baterie Sony au fost disrupții de piață nouă, întrucât primii utilizatori erau clienți noi deși aceste produse existau pe piață. Deși în primă fază disrupțiile de piață nouă concurează împotriva nonconsumului în rețeaua valorică proprie, pe măsură ce performanțele sunt îmbunătățite, ele ajung să împingă clienții într-o nouă rețea, începând cu cei mai puțin pretențioși. Inovația disruptivă nu invadează piața principală doar preia din rețeaua de bază clienții și îi poziționează în noua rețea creată, deoarece clienții sunt atrași să utilizeze noul produs.
Deoarece disrupțiile de piață nouă concurează împotriva nonconsumului, liderii din domeniu nu se simt amenințați decât în faza finală a disrupției când proprii clienți migrează către noile produse disruptive. În faza de început, companiile disruptive atacă nivelurile inferioare ale pieței inițiale, liderii se simt ușurați pentru a putea înainta spre nivelurile superioare ale pieței prin inovații susținătoare înlocuind produsele cu profitabilitate scăzută cu alte cu profitabilitate mult mai mare ce se adresează nivelurilor superioare.
Disrupția de nivel inferior – este o inovație a cărui scop este de a ataca nivelurile inferioare rețelei principale. Acestea nu au creat piețe noi, dar au fost modele de afaceri cu costuri mici ce i-au acaparat pe clienții cei mai puțin atractivi ai companiilor consolidate. Un caz exemplar este Dacia ce a subminat piața auto din Europa prin modele Logan, Sandero și Duster, mașini cu prețuri mult mai mici față de categoria din care fac parte asigurând o creștere spectaculoasă în ultimii ani de criză financiară în detrimentul mașinilor produse în Europa ce au înregistrat scăderi în vânzări. Deși există diferențe între disrupția de nivel inferior și disrupția de piață nouă ele au în comun problema ce o ridică marilor companii, acestea prin dimensiunea lor au o rigiditate mult mai mare la schimbare astfel încât pot fi subminate ușor. Disrupțiile de piață nouă tentează liderii să îi ignore pe atacatori, iar disrupțiile de nivel inferior motivează liderii să fugă din calea atacatorilor lăsându-le piața liberă.
Din punct de vedere al amplitudinii inovației, putem clasifica în:
Inovații incrementale ce implică adaptarea, rafinarea, simplificarea și îmbunătățirea produselor existente sau a sistemelor de producție și de distribuție existente. Acestea au fost definite de Banbury și Mitchell (1995) ca rafinări și extinderi ale proiectelor stabilite care conduc la beneficii substanțiale de preț sau funcționale pentru utilizatori. Inovațiile incrementale sunt îmbunătățiri minore ale produselor și proceselor existente. Inovația pornește de la un produs sau serviciu existent, a cărui perfomanțe au fost intensificate sau îmbunătățite pe parcursul ciclului de viață în cadrul a mai multe versiuni. Inovațiile incrementale pot consta în extinderea liniilor de producție existente prin adăugarea de funcțiuni complementare. Inovațiile incrementale au caracter continuu și o fregvență relativ mare, cu scopul satisfacerii necesităților identificate în nișe de piață, însă asigură câștiguri mai mici în comparație cu inovațiile radicale. Acest tip de inovație include și inovația imitată, ce copie produsele concurenților, care nu sunt noi pentru piață însă sunt noi pentru firmă.
Inovațiile radicale produc soluții cu totul noi pentru sisteme, procese, produse și servicii adesea dezvoltându-se în noi afaceri. Efectele inovației radicale se pot răsfrânge asupra unei ramuri industriale prin modificări substanțiale sau crearea de noi piețe. Acestea asigură o valoare pentru client substanțial mai mare prin gradul ridicat de noutate. Exemple de inovații radicale putem aminti: roata, motorul cu aburi, laserul, industria computerelor etc. Inovațiile radicale de produs implică diferențierea semnificativă prin utilizarea intenționată, caracteristici de perfomanță, atribute și proprietăți ale construcției sau utilizarea materialelor și componetelor față de produsele executate anterior. Astfel, inovațiile se pot baza pe tehnologii radical noi sau se pot baza pe combinarea tehnologiilor existente cu noi utilizări. Cercetătorii nu au un conses în definiția formală a inovațiilor radicale existând o marjă de acceptabilitate a includerii noilor produse sau servicii în acestă categorie.
1.3 Inovația antreprenorială
Antreprenoriatul contribuie la calitatea și evoluția a unui sector, economii sau a unei țări. Rolul antreprenorului este crucial în crearea de noi activități ce contribuie la crearea valorii, și pentru a genera bunăstare și locuri de muncă. Pe de altă parte, inovația a devenit un concept cheie în lumea afacerilor în timp ce economia globală începe să își revină după criza financiară ce a început în 2007. Diferite studii acoperă diferite aspecte și implicații ale inovației. De exemplu Huarng (2010) prezintă implicația inovației prin managementul tehnologiilor în crearea de valoare, Parellada, Ribeiro și Huarng (2011) prezintă potențialele inovații în viitorul serviciilor industriale.
Schumpeter (1934) asociază antreprenorul cu inovatorul prin acțiunea acestora de a introduce inovații în activitatea de producție, completat mai apoi de Mousa & Wales (2012) ce subliniază că inovația în atreprenoriat conduce la crearea de noi modele de afaceri.
Peter Drucker, cel mai citit autor din domeniul managementului, definește inovația ca instrumentul specific al sistemului antreprenorial. Este actul care înzestrează mijloacele cu o nouă capacitate de a crea bogăție. Inovația crează un mijloc de a prelua ceva fără valoare din natură, de a îl prelucra și transforma într-un bun util societății. Asocierea inovării cu antreprenoriatul derivă din misiunea lor comună de a crea bunuri noi, vandabile pentru a fi vândute pe piață. În general adevărații antreprenori sunt orientați către piață pentru a descoperi noi oportunități de afaceri, acestea fiind asociate întotdeauna cu un grad de risc ce derivă din multe aspecte: lipsa de informații corecte și perfect calculate cu privire la mediul de acțiune, imposibilitatea de anticipare comportamentul concurenților și al consumatorului, dificultatea de a previziona evoluția tehnologică, apariția unor evenimente neprevăzute.
Inovarea este o problemă la sensibilă la nivel de organizație cu efecte directe în dezvoltarea economică a societății în ansamblu, conducând la creșterea productivității și a performanțelor proceselor economice. Aceasta este un proces compex ce cuprinde, prin inițiativa antreprenorială, introducerea sau dezvoltarea de tehnologii noi și introducerea de produse materiale și servicii noi pe piață.
Ca sursă a inovării, Peter Drucker, sintetizează în urma cercetărilor realizate 7 tipuri de surse a inovării dintre care primele patru sunt specifice organizațiilor ce lucrează într-un domeniu vizat și sunt mult mai ușor vizible persoanelor ce lucrează în aceste domenii, și ultimele trei ce sunt independente de industria vizată și implicit și organizației. Aceste surse sunt :
Neprevăzutul – succesul sau eșecul neprevăzut, evenimentul neașteptat din exterior;
Incongruența – dintre realitate așa cum este de fapt și realitatea așa cum se pretinde că este, sau cum așa ar trebui să fie;
Inovația bazată pe necesitatea procesului;
Schimbările din structura industriei sau din structura pieței ce iau prin surprindere organizația;
Evoluțiile demografice;
Schimbări în receptivitate, dispoziție și înțelegere;
Cunoștințe noi, atât științifice cât și neștiințifice.
Formele ce o îmbracă inovarea sunt multiple, astfel încât firmele ce inovează nu sunt omogene. Multe dintre inovații nu aduc schimbări radicale societății, cu un impact mai curând marginal. Activitatea de inovare este un demers antreprenorial de scrutare a necunoscutului ce adesea este corelat cu profitabilitatea companiei ce o inițiază. Ca forme principale ale inovării putem menționa:
Modificarea sau ameliorarea produselor existente pe piață – prin schimbarea materialelor folosite la producția acestuia ce îl poate face mai robust, eficient, mai ieftin precum și înglobarea de alte proprietăți și caracteristici;
Introducerea unui nou produs sau serviciu pe piață – produsele și serviciile existente pe piață au traversat un ciclu general valabil al produsului ce începe prin lansarea produsului în urma unei inovări;
Îmbunătățirea structurii organizatorice a unei organizații – aceasta având loc în urma unei dezvoltări rapide și necontrolate, de cele mai multe ori fiind însoțită de firme specializate de consultanță ce au experiență în acest tip de inovare;
Îmbunătățirea proceselor de producție prin utilizarea a unor noi tehnologii noi ce nu au mai fost utilizate până acum – acestea este realizată de obicei de firme campioane, lideri a unor domenii economice ce se autodepășesc, accentuând distanța față de companiile ce le urmează în domeniul respsctiv;
Crearea de noi strategii prin care organizația aboredează clienții, sau se confruntă cu concurenții aflați pe piață – este vorba despre disrupția de piață nouă ce va fi explicată în detaliu în următoarele paragrafe;
Îmbunătățirea aspectului produsului sau serviciului ce poate cuprinde și modul de prezentare al produsului în fața clientului.
1.4 Influența cercetării și inovării asupra perfomanțelor companiilor
Relația dintre cercetare-dezvoltare, inovare și perfomanța companiilor ce o utilizează este una direct proporțională și a fost studiată în literatura de specialitate. Primele argumente susținute în aceast sens al analizei au aparținut lui Schumpeter, 1934 care a corelat direct activitatea de cercetare-dezvoltare și inovare de evoluția activității antreprenoriale, astfel observând că fără inovare companiile nu pot performa. Atunci când aducem în discuție relațiile dintre inovare și performața companiilor putem observa multitudinea sensurilor și anume: inovarea conduce la creșterea vânzărilor prin oferirea de produse care prin facilitățile ce le oferă pot servi mai bine nevoile clienților; inovarea conduce la reducerea consumurilor specifice și a costurilor de producție; inovarea produce o mai bună organizare a proceselor interne care scurtează timpul de producție sau diminuează riscurile operaționale. Pornind de la aceste considerente, au fost derulate o serie de cercetări empirice cu privire la legătura dintre invare, activitățile de cercetare-dezvoltare și perfomanța economică a firmelor care le aplică, rezultatele acestora fiind interpretabile: – o serie de de cercetări au găsit o legătură pozitivă între inovare și performanța companiilor analizate. Alte studii au demonstrat că există o legătură pozitivă între inovarea de produs și creșterea vânzării și a numărului de angajați. O altă serie de studii au găsit că nu există o legătură relevantă sau că legătura este foarte slabă între inovare și creșterea companiei (în materie de profituri, productivitate, cifră de afaceri sau locuri de muncă). Unele studii au indicat chiar existența unei relații negative între cercetare-dezvoltare și inovarea de produs și creșterea vânzărilor.
Efectul generat la nivel microeconomic al efortului de cercetare-dezvoltare și inovare (creșterea vânzărilor, îmbunătățirea competitivității sau obținerea unei productivități mai mari) se translatează la nivel macroeconomic într-o creștere economică. Orice economie care pune accentul pe cercetare-dezvoltare și inovare va avea o creștere durabilă. În literatura de specialitate găsim o serie de studii ce se concentrează pe legătura dintre inovare și creșterea economică: Iftekhar și Cristopher (2010) au observat o legătură pozitivă între numărul de brevete înregistrate într-o țară și creșterea economică a acesteia; Fagerberg și Vespagen (2008) au observat în baza unui studiu aplicat pe țări mai puțin dezvoltate că acestea au reușit să recupereze din decalajul față de țările dezvoltate prin accentul pus pe inovare; Wu (2010) a ajuns la concluzia că cercetarea-dezvoltarea a avut un impact pozitiv asupra creșterii economice a Chinei atât la nivel de țară cât și la nivel de regiune; Hommen și Edquist (2008) au arătat că creșterea economică depinde semnificativ de pătrunderea într-un sector tehnologic avansat (electronice, tehnologia informației, comunicații) și specializarea puternică încurajată de politici publice favorabile. Convergența economică depinde și ea fundamental de inovare și de înclinația spre cercetare și spre găsirea unor noi soluții tehnice la problemele și nevoile pe care piața le pune cu prioritate în discuție, prin prisma preferințelor consumatorilor.
Capitolul 2 Modalități de realizare a inovațiilor în companii
2.1 Managementul Inovării de produs sau serviciu
Inovația presupune un efort creațional și în egală măsură o orientare către piață pentru ca produsul nou creat să fie comercializabil. În urma observării cerințelor din piață a cercetării și inovării ia naștere ideea unui produs comercializabil. Această idee de produs este supusă unei analize tehnice realizate de specialiștii din producție, cercetare și departamentul de calitate ale companiei și o evaluare comercială realizată de specialiștii din marketing și vânzări. În urma evaluărilor realizate este întocmită strategia realizării produsului ce este evaluată de finanțator, aprobarea acestuia este definitivă în implementarea proiectului prin care se realizează și lansează produsul pe piață. În următoarea schemă este prezentat traseul de la idee la produs explicat anterior.
Schemă 2.1 Reprezentarea procesului de inovației de produs
În continuarea acestui capitol vom analiza aspectele ce conduc la inovarea de produs pe baza structurii prezentate anterior.
Pentru a putea analiza mult mai ușor managementul inovării prin modalitățile de realizare a inovațiilor, condițiilor de realizare a acestora și implicațiile departamentelor din companie în procesul de inovare, propun o nouă abordare a termenului de afacere din cadrul companiilor, prin alocarea acestui termen toate procesele, procedurile și transfomările prin care trece materia primă până în punctul de achiziție de către client al unui produs sau serviciu din cadrul companiei. Altfel spus vom pune semnul de egalitate între un produs sau serviciu ce îl oferă compania și afacere, o companie având atâtea afaceri câte produse sau servicii comercializează. O demarcare clară în acest sens ne poate ajuta să înțelegem mult mai ușor procesul de inovație.
În decursul acestui capitol vom trata pragmatic inovarea la nivelul diferitelor departamente ale firmei, precum și abordări precum strategia, investițiile și ciclul produselor.
O companie în general oferă pe piață mai multe produse sau servicii pe care le considerăm afaceri, trendul acestor afaceri dictează trendul general al companiei în funcție de două caracteristici: diversitatea produselor și greutatea produselor în companie, dată de veniturile ce le generează aceste produse. Pentru exemplificare în Graficul 1, se consideră produsele P1, P2, P3 și P4 ce alcătuiesc cifra de afaceri al companiei X.
Grafic 2.2 Evoluția cifrei de afaceri în funcție de evoluția produselor
Evoluția produselor este caracterizată în teoria economică de ciclul de viață al produselor ce face referire la durata de viață a unui produs printr-o analogie cu biologia. Produsele se nasc prin procesul de inovare, se dezvoltă, ajung la maturitate și îmbătrânesc. Întregul ciclu de viață al produsului, de la concepția și dezvoltarea sa până la dispariția sa definitivă de pe piață. Acest proces este inițiat de inovație, crearea produsului respectiv, aceasta etapă fiind iminentă, de aici se poate concluziona importanța inovației în dezvoltarea companiilor, în continuare vom aborda cum să fie realizate aceste inovații astfel încât să determine rezultatul scontat.
2.1.1 Strategia specifică inovației
Majoritatea companiilor sunt inițiate cu produse inovatoare ce se află la începutul dezvoltării, în cazul companiei noastre se poate observa că a debutat cu produsele P1 și P2.
Dacă compania se rezuma la aceste 2 produse fără a inova și crea alte produse (P3 și P4), compania ar fi într-o situație dificilă în al zecelea an, veniturile fiind asigurate doar de produsul P1, și acesta fiind în perioada de declin, produsul P4 fiind eliminat datorită interesului scăzut al clienților de a fi achiziționat.
Acest caz este întâlnit des în companiile ce nu inovează, ce dezvoltă o strategie deliberată ce are ca scop o bună cunoaștere a ceea ce funcționează și ceea ce nu.
Stretegiile deliberate reprezintă instrumentul adecvat pentru organizarea activităților, dacă sunt îndeplinite trei condiții. Strategia trebuie să cuprindă și să abordeze corect toate detaliile importante pentru reușită, iar responsabilii cu implementarea trebuie să înțeleagă toate detaliile importante ale strategiei deliberate. În al doile rând, dacă organizația trebuie să întreprindă acțiuni colective, strategia trebuie să fie clară pentru toți angajații, de la baza erarhiei până în vârful acesteia, astfel să acționeze în mod adecvat și coordonat. În al treilea rând, proiectele colective trebuie realizate cu cât mai puține efecte neprevăzute ale forțelor politice, tehnologice sau comerciale exterioare. Această situație idilică este rar întâlnită în practică, iar cei care o elaborează și o implementează au o mare probabilitate de a eșua datorită schimbărilor ce apar de la elaborarea strategiei la implementarea ei, precum și fantezia previziunilor ce nu converg cu realitatea.
În antiteză cu strategia deliberată este strategia emergentă ce este mult mai ancorată în realitățile de zi cu zi cu care se confruntă compania. Acestea apar în interiorul organizației prin efectul cumulativ al deciziilor de prioritizare și investiție luate în fiecare zi de manageri, ingineri, personalul din vânzări și cel din departamentul financiar. Ele sunt formate din decizii zilnice, tactice, operționale, luate de un personal ce nu gândește vizionar sau strategic. Spre exemplu, decizia lui Sam Walton de a construi un al doilea magazin într-un orășel din provincie, în afară de cel din Arkansas pentru a își spori eficiența logistică și managerială în pofida unui oraș mare, a condus la strategia strălucită a Wal-Mart de a construi în orașe mici magazine cu reduceri destul de mari încât să împiedice intrarea în scenă a competitorilor. Strategiile emergente rezultă din reacțiile managerilor la problemele sau oportunitățile care nu erau prevăzute în analize și planurile procesului deliberat de formare a strategiei. Când se recunoaște eficacitatea unei strategii dezvoltate cu ajutorul unui proces emergent, atunci acesta poate fi oficializat, îmbunătățit și exploatat, transformându-se astfel strategia emergentă într-una deliberată.
Această abordare este una mai apropiată de piață, prin cunoașterea în aprofunzime a nevoilor ce pot fi satisfăcute de noile produse inovative. Strategia emergentă este aplicabilă pentru toate timpurile de inovații amintite în capitolul anterior și anume inovația de produs, de proces, marketing și organizațională, din punct de vedere al impactului inovației caracteristică strategiei emergente este inovația incrementală.
Procesele emergente trebuie să predomine în condițiile în care viitorul este dificil de prezis și nu se poate vedea clar care este strategia corectă. Aceasta este aproape întodeauna cazul primelor etape din existența unei compani. Cu toate acestea, necesitatea strategiilor emergente este resimțită ori de câte ori există posibilitatea ca o formulă care a funcționat în trecut să nu fie la fel de eficientă în viitor. Pe de altă parte procesul deliberat de formare a strategiei trebuie să fie predominant odată ce au fost cunoscute regulile strategiei emergente de succes, deoarece acest proces asigură implementarea efectivă a unei formule magice a succesului afacerii respective.
Regula de aur a unei afaceri de succes în cadrul unei companii este nerăbdarea cu profitul și răbdarea cu creșterea acesteia, ceea ce ne conduce la următorul subcapitol Investițiile în inovații.
2.1.2 Investițiile în inovații
Pornind de la exemplul dat al companiei X, în decursul celui de al treilea an este lansat produsul P3 al companiei, în urma unei inovații prin investirea profiturilor generate de P1 și P2 în cercetare și dezvoltare. Este momentul ideal de realizare a investițiilor în produse sau servicii noi întrucât compania este în creștere, nu întâmpină probleme financiare, produsele ce le deține în portofoliu sunt încă în creștere și asigură stabilitatea și timpul necesar pentru creșterea noi afaceri ce poate fi un succes în funcție de profitabilitatea generată de vânzarea acelui produs. Spre deosebire, lansarea produsul P4 este o decizie calculată eronat deoarece potențialul eșec al acestui produs va genera un eșec al întregii companii deoarece produsele P1 și P2 sunt într-un declin pronunțat în următorii ani fiind necesară scoaterea acestora din producție și compania este suținută de singurul produs ce atinge pragul de maturitate și anume P3.
În urma interpretării graficului se poate observa o distincție clară între cele două lansări ale produselor P3 și P4, prin observarea evoluției cifrei de afaceri ce în primul caz din al trilea an, lansarea produsului contribuie clar la creșterea cifrei de afaceri prin modificarea pantei de creștere iar în cazul anului 8, lansarea produsului P4 se face în timpul scăderii cifrei de afaceri față de anul precedent, continuând acestă scădere și în anul 9. Aceste diferențe sunt subliniate în teoria economică ca bani buni și bani răi, ce le vom explica în cele ce urmează.
Obținerea finanțărilor pentru proiectele de realizarea a inovațiilor este pasul important și esențial pentru inițiator astfel încât să își concretizeze visul inovator. Pentru înființarea unei companii bazată pe o inovație se poate apela la firmele de investiții, recomandându-se ca întreprinzătorii să încheie contracte prin care să nu renunțe la capacitatea de control și prin care totuși să beneficieze de rețelele și de avantajele oferite de firmele de investiții.
În cazul corporațiilor, în cadrul cărora sunt elaborate proiecte de lansare a unor noi afaceri sunt supuse unor analize avansate și a unei birocrații ce de multe ori împiedică concretizarea proiectelor, unele companii neavând cadrul organizațional de a sprijini astfel de idei inovaționale. Cum banii care finanțează o astfel de afacere trebuie să fie răbdători cu creșterea deoarece inovațiile de piață nouă și cele de nivel inferior au nevoie de timp pentru a fi cunoscute și utilizate pe scară largă astfel încât să asigure o creștere susținută. Inovațiile susținătoare au șanse mai mari de o creștere puternică în momentul în care au fost lansate, însă profitabilitatea este în scădere datorită concurenței ce intervine pe noua piață formată cu produse a căror performanță este asemănătoare produselor inovaționale.
În graficul ulterior (Grafic 2.3) am prezentat comparativ ciclul produsului prin cifra de afaceri generată de acesta comparativ cu investițiile în producție, marketing și dezvoltarea necesare producerii acestuia. După cum putem observa investițiile inițiale sunt foarte mari în realizarea fluxului tehnologic pentru producția acestuia în comparație cu vânzările foarte mici. Odată cu investițiile în marketing pentru promovarea și plasarea produsului în piață, vânzările au tendința de a crește până în al șaselea an, unde produsul își atinge maximul de potențial disruptiv, în acest an investițiile în produs sunt egale cu 0 deoarece nu mai este rentabil a se investi într-un produs ce și-a atins maximul de potențial urmând ca după acest an să scadă vânzările. Odată cu scăderea vânzărilor după anul 6 se produc dezinvestiții prin vânzarea sau cedarea către alte produse a capacităților de producție ce rămân disponibile în urma reducerii vânzărilor.
Grafic 2.3 Investițiile în dezvoltarea unui produs comparativ cu cifra de afaceri
Deși acest sistem este greu de urmărit în și implemetat în practică, poate fi utilizat ca o raportare a realizării investițiilor în dezvoltarea produsului inovațional. Ciclul unui produs poate varia în funcție de industrie, evoluția tehnologică și alte cauze de la 5 – 6 ani, în cazul produselor ce evoluează rapid, fiind înlocuite de alte produse sau sute de ani în cazul produselor greu substituibile, în care inovarea disruptivă este greu de realizat și implementat.
Profitabilitatea produselor inovaționale este necesar a fi verificată odată cu primele vânzări din două motive esențiale:
Este verificată disponibilitatea clienților de a achiziționa produsul nou ce include și marja de profit corespunzătoare sectorului sau companiei, pe de altă parte și managerii ce dezvoltă acest produs sunt constrânși prin profitabilitate de a menține costurile fixe la un nivel scăzut.
Un alt aspect observat este posibilitatea ca companiile să sufere un impas financiar, cauzat de activitatea de bază ce se răsfrânge asupra capacității de investiții în proiectele inovaționale, astfel finanțarea noii afaceri este sistată și dacă aceasta nu se poate susține din propriile profituri, este sortită eșecului deși potențialul acesteia indica un succes.
Regulile de aur ale finanțării și inițierii inovațiilor de produs sau servicii indică trei politici ce asigură o creștere cel puțin constantă a companiei dacă nu accelerată: să se înceapă din timp, să se pornească de jos și să caute succesul imediat. Pe baza acestor legi se pot formula următoarele recomandări pentru companii:
Lansați cu regularitate noi afaceri atunci când afacerea principală este solidă – când încă mai puteți fi răbdători cu creșterea – și nu când rezultatele financiare vă obligă să faceți acest lucru.
Continuați să separați noile unități organizaționale, astfel încât, pe măsură ce corporația crește, deciziile de lansare a unor noi întreprinderi să fie luate în aceste unități, care pot avea răbdare cu creșterea deoarece sunt suficient de mici pentru a accepta investițiile efectuate în micile oportunități.
Evitați să utilizați profitul afacerii principale pentru a acoperi pierderile noilor întreprinderi. Căutați să fiți nerăbdători cu profitul: doar profitabilitatea poate asigura capacitatea unei afaceri cu un potențial de a își atrage finanțarea de care are nevoie, atunci când afacerea principală a corporației devine nerentabilă.
2.1.3 Resursele umane implicate în procesul de inovare
Inovațiile sunt propuse și de cele mai multe ori implementate de leaderi ai inovațiilor, ce pot fi antreprenori, manageri străluciți sau fondatorii corporațiilor în care au loc acestea. Pe lângă aceștia există de cele mai multe ori o echipă de specialiști ce participă activ la crearea noului produs prin expertiza ce o oferă. Un alt tip de inovație este cumpărarea unei afaceri inovaționale de către o companie ce își desfășoară activitățile în același domeniu de activitate, aceste achiziții vizând în mod special resursele umane ale noii afacei și modul de organizare a acesteia ce sunt mult mai importante decât produsul sau serviciul inovațional ce l-au creat și dezvoltat. În continuare vom trata distinct leader-ul inovațional și caracteristicile echipei ce asigură succesul inovațiilor.
Leaderul inovațional este greu de caracterizat, însă se detașează clar de oamenii din jurul lui prin noncoformism – pentru a crea produse neconcepute până în prezent, viziune – pentru a vizualiza mental noul produs și a îi prefigura utilitatea pentru consumatori, inteligență – atât logico-matematică, emoțională și chiar estetică (vizuală și spațială) ca în cazul lui Steve Jobs, tenacitate – pentru îndelinirea viziunii și trecerea obstacolelor, dorință de excelență și perfecțiune – un produs perfectibil este un produs ce are potențial inovativ. Câteva exemple de companii conduse de fondatori ce lansat ulterior afaceri inovaționale: Bill Gates prin Microsoft, Akio Morita prin Sony, Sam Walton prin Wal-Mart, Thomas Watson Jr. prin IBM, David Packard prin HP, Andrew Grove prin Intel.
Resursele umane în cadrul companiei joacă un rol important în dezvoltarea inovațiilor deoarece angajații de cele mai multe ori sunt cei care inițiază și implementează inovațiile, cu condiția ca climatul organizațional să susțină și să sprijine acest comportament inovațional. În gruparea pe vârstă a angajaților cu cel mai mare potențial inovațional, persoanele tinere sunt cele mai orientate spre inovații deoarece sunt la curent cu ultimele tehnologii, gândesc neconvențional și au o doză mai ridicată de entuziasm în dezvoltarea de proiecte inovaționale. În susținerea acestei idei media într-o companie inovativă cum sunt Apple, Google sau Microsoft este în jur de 30 de ani, media de vârstă a angajaților Microsoft din România este de 28 ani.
Studiile și pregătirea continuă joacă și ele un rol important în formarea angajaților inovatori prin prisma faptului că este nevoie pentru conceperea unui produs, nu numai de idee și viziune, dar și de o echipă de specialiști din diferite domenii de la inginerie pănă la marketing pentru crearea produsului și plasarea în piață a acestuia. Necesitatea de profesioniști conduc la o vânătoate a celor mai buni angajați din anumite domenii pentru ca în companiile cu un grad ridicat de inovație să se dezvolte cu ajutorul celor mai buni specialiști.
O analiză ce are ca scop înțelegerea relației dintre procesul de dezvoltare a competențelor și comportamentul inovativ în cadrul muncii subliniază o legătură puternică între cele două aspecte deoarece probabilitatea indivizilor ce au competențe dezvoltate în cadrul companiei este de acționa ca inovatori la locul de muncă. Acest lucru se poate realiza prin training-uri, participarea la workshop-uri, conferințe și studiu individual. (Luis E. Vila, Pedro J. Perez și Vicente Coll-Serrano). Un alt element foarte important în stimularea și eficiența inovațiilor strategice este educarea angajaților într-o orientare strategică și inovațională, astfel încât orientarea de grup în implementarea strategiei este mult mai eficientă decât implementarea unei strategii fără a cunoaște ce implică aceasta.
2.1.4 Finanțarea și politica publică pentru inovare
Cum declaram anterior sursele de finanțarea a inovării sunt unele din principalele probleme ce le întâmpină marii inovatori ce și-au creat fizic sau doar conceptual inovațiile ce pot avea succes dacă sunt finanțate.
În general sursele de finanțare clasice, atât cele interne (profit) cât și externe (credite bancare, emisiunea de acțiuni și obligațiuni) sunt utile într-o mică măsură deoarece riscurile asociate proiectelor de inovații nu sunt acceptate de investitori, aceștia neavând capacitatea vizionară de a prefigura potențialul disruptiv al inovațiilor, și profiturile ce le pot genera vânzarea acestor produse noi.
Ca surse de finanțare alternative ce s-au dovedit inovaționale în ultimii ani sunt:
Foundraising – este o sursă de finanțare nouă ce constă în strângerea de donații în bani sau alte resurse de la persoane, companii, fundații caritabile sau instituțiile statului pentru finanțarea unui proiect anterior pregătit și prezentat pentru atragerea acestor fonduri. Deși a fost creat special pentru proiectele sociale ale ONG-urilor, ea este utilizată ca o sursă de capital pentru proiectele inovaționale, unde impactul prezentării produselor inovaționale și a utilității acestora poate genera un interes de sponsorizare a inițiatorilor acestor proiecte. Acest tip de strângere de fonduri a explodat în ultima perioadă datorită internetului și a mass-mediei ce facilitează transmiterea unor mesaje către un public larg ce poate deveni sponsor al proiectelor promovate. Cele mai mari site-uri specializate în foundraising sunt https://www.indiegogo.com/, https://www.kickstarter.com și https://www.crowdfunder.com/ specializat pentru finanțarea proiectelor de afaceri.
Business Angel – este o persoană influentă din mediul de afaceri ce deține capital ce îl poate investi în afaceri noi asociate cel mai adesea cu proiecte inovaționale. Avantajele finanțării sunt completate de experiența finanțatorului din mediul de afaceri ce reprezintă un plus valoare adus bunului inovator, realizat în urma finanțării acestui proiect. Utilizat în ultima perioadă din ce în ce mai mult chiar și prin popularizarea online dar și media cum este de exemplu Arena Leilor, o emisiune de pe TVR2 în care antreprenorii prezintă proiecte de afaceri cu scopul de a obține finanțare de la investitorii invitați în emisiune. În decursul multor ediții ale acestei emisiuni au fost prezentate proiecte inovative ce propuneau produse inovaționale mai mult sau mai puțin pragmatice unele din acestea obținând finanțare pentru a fi implementate. Există și site-uri specializate pentru promovarea proiectelor către investitori dispuși să aloce bani unor proiecte de afaceri cu potențial ridicat cum ar fi http://www.lbangels.co.uk/ și http://www.angelsden.com/.
Cele mai dezvoltate economii ale lumii au înțeles importanța inovării și a cercetării-dezvoltării astfel au creat politici și programe de stimulare a acestora atât la nivel antreprenorial cât și la nivel de instituții de cercetare-dezvoltare prin mijlocirea și sprijinirea parteneriatelor între mediul de afaceri și instituțiile de cercetare-dezvoltare ale statului. Astfel la nivelul Uniunii Europene a fost elaborată strategia Europa 2020 ce include printre altele și un obiectiv de alocare a 3% din PIB-ul UE pentru cercetare și dezvoltare. Politica ce însoțește acest obiectiv este denumită o Uniune a Inovării și cuprinde următoarele recomndări:
sporirea sau cel puțin protejarea bugetele publice pentru educație, C&D și inovare;
implementarea strategilor naționale pentru formarea și atragerea de talente;
îmbunătățirea utilizării fondurilor structurale pentru a sprijini activitățile de cercetare și inovare;
evaluarea performanțelor sistemului propriu de cercetare și inovare și identificarea reformelor vitale;
dezvoltarea de abordări comune pentru colaborarea cu țările terțe în domeniul științei și tehnologiei.
Pentru evaluarea implemenării și impactului strategiei Europa 2020, a fost creat Tabloul de bord al Uniunii Inovării ce înregistrează o varietate bogată de indicatori ai inovării, inclusiv standarde educaționale, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare, producerea de brevete și inovarea în afaceri. Rezultatele tabloului de bord se folosesc în analiza anuală a creșterii, ajutând țările să își înțeleagă punctele slabe – pentru a fi corectate și punctele tari – pentru a fi utilizate mai bine.
Grafic 2.4 Performanța în inovarea a țărilor membre a Uniunii Europene
Sursa: Innovation Union Scoreboard 2014;
În graficul anterior se poate observa performanța în inovare a României, care este una dintre cele mai slabe din Uniunea Europană, fiind inclusă în categoria inovatorilor modești alături de Letonia și Bulgaria cei mai slabi inovatori. Ocupând poziția a treia de la coada clasamentului se observă o mică evoluție față de 2013, întrucât anul trecut ne poziționam pe penultimul loc, altfel spus, am avansat o poziție depășind Letonia în indicatorii luați în calcul la realizarea acestui top al performanței în inovare.
La nivelul României sunt luate măsuri pentru remedierea acestor probleme, generate de o slabă performanță a inovării prin întocmirea și implementarea Strategiei Naționale de Cercetare-Dezvoltare și Inovare 2014 – 2020 ce a fost constituită pornind de la Strategia Orizont 2020.
Tabel 1 Țintele Strategiei Naționale de Cercetare Dezvoltare și Inovare 2014- 2020
Sursa: Strategia Naționale de CDI a Românei 2014 – 2020 vers. 5 decembrie 2013
Această strategie națională are ca obiective specifice:
Crearea unui mediu stimulativ pentru inițiativa sectorului privat prin instrumente de antrenare a antreprenoriatului și comercializării rezultatelor de C&D, precum și prin credibilizarea parteneriatelor dintre actorii publici și cei privați.
Susținerea procesului de specializare inteligentă prin concentrarea resurselor în domenii de cercetare și inovare cu relevanță economică și cu potențial de C&D demonstrate.
Concentrarea unei părți importante a activităților de CDI în domenii cu relevanță publică, pentru a crește capacitatea sistemului de CDI de a răspunde nevoilor sectorului public și a dezvolta abilitatea acestuia din urmă de a adopta rezultatele cercetării.
Susținerea aspirației către cercetarea la frontiera cunoașterii printr-o mai bună integrare a cercetării românești în spațiul european și internațional de proiecte și inițiative de cercetare, dezvoltare și inovare.
Dublarea numărului total de cercetători până în 2020 prin asigurarea unei creșteri rapide și sustenabile, numerice și calitative a resurselor umane din cercetare, dezvoltare și inovare.
Dezvoltarea de oragnizații de cercetare performante, capabile să susțină programe științifice de anvergură, prin mecanisme de finanțare instituțională bazate pe proceduri de monitorizare și evaluare în acord cu bunele practici internaționale. Atingerea acestor obiective va putea fi urmărită prin țintele stabilite în tabelul anterior (Tabel 2.1).
2.2 Inovațiile de proces
Inovația de proces este implementarea unei metode noi sau îmbunătățite semnificativ de producție, promovare, vânzare sau distribuție. Aceasta este însoțită de schimbarea sau instituirea unor proceduri de lucru noi, schimbări semnificative în tehnici, echipamente tehnice sau ale software-ului. Scopul acestui tip de inovații este nivelul producției, o prezentare mai eficientă a produsului, calitatea produselor sau reducerea costurilor de producție și distribuție.
Acest tip de inovații este promovat foarte puternic de firmele de consultanță în management, ele asigurând servicii de consultanță pentru dezvoltarea afacerilor prin îmbunătățirea proceselor interne și externe ale firmei, creșterea eficienței și a rentabilității activității firmei.
O diferențiere clară va trebui realizată între procesul inovației ce presupune o succesiune de acțiuni ca are ca rezultat inovația și inovațiile de proces al cărui obiectiv inovațional reprezintă un proces. Putem formula astfel că procesul inovației de proces este o adaptare continuă la cerințele pieței și a exigenței cumpărătorilor. Această acțiune este condusă de obicei de un consultant extern denumit business transformation manager ce are scopul clar definit de a transforma compania din una mediocră într-una cu adevărat performantă.
Nivelurile crescătoare ale inovației de proces pot fi împărțite în:
Micile îmbunătățiri – sunt mici adaptări ale proceselor ce se realizează involuntar între angajații unei companii ce contribuie la o adaptare la noile condiții de lucru.
Îmbunătățirea unor subprocese – în momentul stabilirii și respectării unor procese micile îmbunătățiri pot fi realizate de angajații ce utilizează și sunt responsabili de respectarea acelor procese, doar la nivelul subproceselor prin mici ajustări în funcție de o anumită particularitate: client, furnizor, o situație specifică etc. Acest tip de inovație se poate realiza prin:
Evitarea formulării unui proces sau proceduri standard pentru o varietate de situații, oferind posibilitate angajaților de a avea o mică autonomie decizională pentru o anumită situație specifică;
Adaptarea la diferite situații prin flexibilitatea departamentelor, pentru a se mula pentru noile condiții impuse de piață;
Reproiectarea proceselor – necesită o activitate specifică, fiind realizată de managerii responsabili cu supervizarea respectării acestor procese de către angajați, în colaborare cu consultanți specializați în design-ul proceselor. Aceste acțiuni au un efect considerabil în companie prin reducerea cheltuielilor, eficientizarea activității, un flux al activității mai fluent cu efecte în dezvoltarea afacerii și creșterea profitabilității activității acesteia. Reproiectarea proceselor poate fi realizată prin:
Aplicarea tehnologiei cele mai noi, acest lucru va contribui semnificativ la simplificarea proceselor și eficientizarea activității companiei.
Adaptarea fluxului de lucru și a documentelor – într-o eră a tehnologiei informației, apare problema suprainformării, astfel gestiunea corespunzătoare a informațiilor poate fi rezolvată prin folosirea unor sisteme informatice de gestiune a documentelor și a informațiilor prin sisteme ERP.
Reproiectarea afacerii – este o acțiune de transformare a unei companii, o schimbare radicală a structurii și proceselor interne, o regândire a afacerii pe alți piloni decât cei folosiți până acum. Este esențial ca în acest proces transformațional să fie solicitat sprijinul unui consultant profesionist cu o largă experiență în domeniu ce poate contribui fundamental la această transformare, întrucât managerii observă lucrurile din perspectiva în care a fost până atunci și bazându-se doar pe viziunea lor este posibil ca în urma acestui proces amplu de transformare să se ajungă la situația inițială, datorită menținerii unor stereotipuri ce au existat în vechea companie. Reproiectarea afacerii poate fii realizată prin dezvoltarea de procese pe baza nevoilor clienților pentru a mări atât satisfacția în utilizare a produselor noastre dar și pentru a mări valoarea achizițiilor din produsele sau serviciile oferite de companie.
Reproiectarea lanțului valoric a unei industrii – este cel mai mare potențial disruptiv al unei inovații atunci când o companie dictează modificările dintr-o industrie. Dacă reproiectarea proceselor și reproiectarea unei afaceri erau realizate cu ajutorul consultanților, acest tip de inovație de proces este realizată intern, fără ajutorul unor consultanți, compania fiind atât de bine orientată către inovații încât ea imprimă un nou trend în industrie și nu numai, formulând noi procese ce vor fi preluate de consultanți și administrate companiilor ce nu sunt capabile să le creeze sau să le copieze într-un mod eficient. Acest lucru se poate realiza prin crearea unui cult al utilizării produsului sau serviciului respectiv, oferirea unei experiențe unice în consumul produsului, crearea unei comunități pentru schimbarea părerilor despre produsele companiei, acestea putând fi analizate de responsabilii de inovații din companie ce pot prelua idei din comunicarea clienților.
2.3 Inovațiile de marketing
Marketingul este o știință relativ nou apărută, printr-o inovație am putea spune și reprezintă într-un mod simplist spus, „arta și știința de a vinde”. Această scurtă definiție subliniază prin artă, orientarea creativă al proceselor de marketing. Acest fapt, demonstrează necesitatea inovației în marketing, ce nu este o știință tipică, consolidată de studii și concepte consacrate ci de crearea unor modalități de atragere a clientului către un anumit produs.
Inovația de marketing este implementarea unei noi metode de marketing care implică schimbări semnificative ale designului produsului sau ale ambalajului, noi metode de vânzare, de plasare a produsului, de promovare a produsului sau în privința politicii de prețuri. Inovațiile de marketing au scopul de a satisface mai bine necesitățile clienților, urmăresc deschiderea de noi piețe sau o poziționare nouă a produselor firmei pe piață, cu obiectivul de a crește vânzările firmei.
Ca exemplu să preluăm cazul companiei The Coca-Cola Company ce a avut o dezvoltare puternică în ultimii pe baza unui produs renumit pentru rețeta acestuia și anume Coca-Cola, inventat de John Stith în 1886. Succesul acestui produs vechi, în toată această perioadă până în zilele noastre este oferit nu de caracteristicile produsului ce au ramas neschimbate, ci de campaniile de marketing ce au însoțit acest produs în această perioadă.
Inovația din marketing realizată pentru stimularea vânzării produsului Coca-Cola începe cu comercializarea într-o farmacie din Atlanta, ca un medicament brevetat în 1886, la prețul de 5 cenți. Se susținea că băutura Coca-Cola a vindecat multe boli, inclusiv dependența de morfină, dispesia, neurastenia, durerile de cap și astenia. Prima reclamă pentru acest produs a fost realizată în 29 mai 1886 într-un ziar Atlanta Journal. În primele opt luni s-au vândut nouă băuturi. Promovarea produsului a fost însuflețită de mai multe perosane publice printre care și Hilda Clarck ce apare în prima reclamă și într-un calendar Coca-Cola din 1900.
O altă inovație de neegalat până în prezent este crearea unei imagini a personajului Moș Crăciun, care și în prezent are barba albă, costumul roșu cu marginile albe, culorile specifice brandului Coca-Cola. Acesta a fost creat în anii 1920 – 1930 și dăinuie încă și astăzi. În aceeași perioadă, la Olimpiada de la Amsterdam din 1928, Coca-Cola devine primul sponsor comercial din istorie al acestei competiții. Este cunoscută evoluția sticlelor de Coca-Cola ce a asigurat o atracție constantă a consumatorilor și diferitele campanii de marketing din ultimii ani ce au avut ca scop o mențienere a poziției consolidate în piață a acestor băuturi non-alcoolice.
În ultimii ani se observă o orientare puternică către marketing și realizarea acesteia prin campanii de marketing inovaționale, noncomformiste ce îi asigură un succes constant al unui produs cu o rețetă clasică, de peste 128 de ani.
2.4 Inovațiile organizaționale
Inovația organizațională reprezintă implementarea unei metode noi de lucru sau de organizare în activitatea și practicile de afaceri ale firmei, în organizarea locurilor de muncă sau în relațiile externe ale firmei. Acest tip de inovație are scopul de a crește performanțele firmei prin scăderea costurilor administrative și ale tranzacțiilor, îmbunătățirea productivității muncii prin creșterea satisfacției angajaților sau prin reducerea costurilor de aprovizionare.
Această inovație oferă soluții pentru o dezvoltare organizațională continuă și unică ce poate fi greu imitată de competitori. Caracterul nedefinit al noțiunii de inovare managerială/organizațională îi conferă o atractivitate sporită în ochii celor ce se mulțumesc cu soluții facile pentru companiile acestora, de unde și interesul pentru servicii de consultanță pentru invația organizațională.
În SUA la începutul dezvoltării acestui concept de inovare organizațională, multe aplicații au fost dezvoltate în distribuție. Putem exemplifica, introducerea sistemelor de management al lanțurilor de aprovizionare și a sistemului de management al caalității. În sesn general termenul de inovație organizațională se referă la crearea sau adoptarea unor concepte, idei sau comportamente noi pentru organizație, prin schimbări și adaptări interne ale organizației care inovează. În România este foarte întâlnit acest tip de inovare organizațională datorită unei economii tinere de 24 de ani, în care evoluția companiilor este dependentă de procesul de inovație organizațională a acestora, prin transformări succesive de la microîntreprinderi la întreprinderi mici, mijlocii și companii mari naționale și internaționale. Aceste evoluții nu ar avea loc fără inovația organizațională. Prin aceste inovații pot fi introduse schimbări în strategie, structură, competențe în procese, sisteme de stimulare sau cultura în inovare a organizației, reorganizarea întregii organizații. Aceste schimbări sunt inițiate în mod special de managerii companiilor, consultanții în management și reprezentanții mediului academic.
Pe lângă inovația organizațională în noile tendințe ale inovării observăm inovația interorganizațională ce presupune o colaborare interorganizațională cu scopul creării și implementării unui proiect de inovație de orice tip. Aceasta este realizată prin colaborarea între mediul privat reprezentat de companii sau inventatori și mediul public, alcătuit din institute de cercetare, universități și alte instituții ale statului, beneficiare sau finanțatoare ale acestor proiecte de inovații.
Capitolul 3 Studiu de caz – Inovația de produs și impactul economic al acesteia în compania Apple Inc.
Am ales pentru studiul de caz una dintre cele mai inovaționale companii ce a creat și revoluționat piața echipamentelor electronice de la device-uri de ascultat muzica (IPod), telefoane și tablete inteligente (IPad și IPhone), computere (MAC) până la televiziune Apple Tv și la viitoarele I-Home o tehonologie nouă ce are scopul de a conecta toate instalațiile din casă și mașina personală cu propriul telefon inteligent.
3.1 Prezentarea companiei Apple Inc.
Apple Inc. este o companie inițiată în Statele Unite ale Americii, cu sediul central actual în Cupertino din statul California. Aceasta crează, dezvoltă și vinde electronice de larg consum, software pentru computere și computere. Cele mai cunoscute produse hardware sunt cuprinse în linia de computere Mac, device-ul IPod de redare multimedia, telefonul inteligent IPhone și tableta IPad. Bunurile software prin care este renumit Apple cuprind sistemele de operare OS X și iOS, browser-ul media ITunes, browser-ul web Safari și aplicațiile IWork și IHome.
Apple a fost fondată pe 1 Aprilie 1976 de către Steve Jobs, Steve Wozniak și Ronald Waine pentru a dezvolta și vinde computere, pentru ca un an mai târziu să fie înregistrată ca Apple Computer Inc. pe data de 3 Ianuarie, 1977. Ulterior a fost redenumită Apple Inc., 30 de ani mai târziu, pe 9 Ianuarie 2007 pentru a arăta orientarea clară către bunurile electronice.
Această companie este a doua cea mai mare companie de tehnologii informaționale după profitabilitate după Samsung Electronics și al treilea cel mai mare producător de telefoane mobile după Samsung și Nokia. Revista Fortune, a denumit Apple ca fiind cea mai admirată companie în 2008 din SUA și din lume în perioada 2008 – 2012. Pe data de 30 septembrie 2013 a devenit cel mai valoros brand conform unui raport întocmit de Omnicom Grup Inc. prin care Apple surclasează Coca-Cola în topul brandurilor internaționale. Cu toate acestea compania a fost criticată pentru practicile de muncă ale subcontractorilor și pentru implicațiile negative asupra mediului înconjurător și practicile neconcurențiale din afaceri.
În mai 2013, Apple deținea 408 magazine în 14 țări, precum și magazinul online Apple Store și ITunes Store, ce va deveni mai târziu cel mai mare vânzător de muzică. Apple este cea mare companie cotată la bursă din lume, din piața de capital cu un capital de 446 milioane de dolari în Ianuarie 2014. În septembrie 2014, compania avea 72.800 de angajați full-time și 3.300 angajați part-time la nivel mondial. Veniturile totale din anul 2013, la nivel mondial, au fost de 170 de milioane de dolari. De observat este diferența semnificativă între valoare bursieră a companiei ce este de 2.5 ori mai mare decât cifra de afaceri generată de această companie, ce denotă interesul crescut al investitorilor prin potențialul de dezvoltare al companiei mult mai important decât valoarea prezentă a acesteia. În mai 2013, Apple a intrat în top 10 al revistei Fortune 500 pentru prima dată, avansând 11 locuri peste nivelul înregistrat în 2012, pentru a ocupa locul 6.
3.2 Liderul inovațional și cultura organizației
Nu putem vorbi de Apple Inc. fără a menționa de fondatorul și liderul inovațional Steve Jobs, acest geniu al design-ulului, un vizionar nonconformist ce a rescris istoria tehnologiilor din ultimii zeci de ani.
Pe numele adevarat, Steven Paul Jobs, a fost un antreprenor american, marketer și inventator ce a fost cofondator și CEO în cadrul Apple Inc.. Prin această companie el a devenit celebru la nivel mondial ca un pioner carismatic al revoluției computerelor personale și pentru influența sa, imprtantă, din domeniile calculatoarelor și al echipamentelor electronice, transformând industrie după industrie de la calculatoare și telefoane inteligente la muzică și filme. Jobs, de asemnea, a fost cofondator și director executiv al companiei Pixar Animated Studios, urmând a deveni membru al consiliului de directori al companiei The Walt Disney Company în 2006 când Disney achiziționase compania Pixar.
După o luptă pentru putere în cadrul conducerii Apple, Jobs a fost dat afară din conducerea Apple în 1985. După această plecare, a înființat NeXT, o platformă computerizată specializată în educație universitară și piețe de afaceri. Tot în această perioadă, mai exact în 1986, achiziționează departamentul de grafică computerizată de la Lucasfilm, astfel, înființând Pixar, în cadrul acesteia a creat ca producător executiv celebrul desene animat Toy Story (1995). În anul 1998, Jobs se întoarce la Apple inițial în calitate de consultant dar preia controlul companiei și devine un CEO interimar ceea ce a însemnat pentru Apple o trecere de la un potențial faliment la trecerea pe profitabilitate.
Ca nou CEO al companiei Apple, Steve a controlat dezvoltarea IMac, ITunes, IPod, IPhone și IPad și pe partea de servicii conceptul magazinelor Apple Store, ITune Store și App Store. Succesu acestor produse și sevicii oferă o stabilitate a profiturilor companiei, ce a propulsat Apple să devină cea mai valoroasă companie cotată la bursă în 2011. Revigoararea companiei este privită de mulți competitori și analiști economici ca cea mai mare răsturnare de situație din istori afacerilor.
În biografia Steve Jobs, scrisă de Walter Isaacson, sunt prezentate principalele calități și defecte, obsesiile și principalele evenimente din viață ce i-a marcat evoluția. Deși, mania de a controla totul, în ceea ce privește biografia nu a forțat nimic, lăsând să fie cunoscut din toate aspectele atât pozitive cât și negative. Este recunoscut ca fiind un om excepțional prin viziune și hotărâre. A fost instruit de tatăl său adoptiv în spiritul perfecționismului, indicațiile acestuia fiind că orice detaliu contează, ce se poate vedea și la produsele concepute de acesta, frumoase și extrem de bine finisate. Este renumit și pentru modul personal de a vedea realitatea și să o prezinte ce îl făcea un mincinos constructiv, având capacitatea de a transmite un optimism și energie ce le dădea impresia inginerilor lui de a crea minuni, o forță imensă de manipulare constructivă. Acest perfecționism nu îl făcea un șef sau partener bun deoarece avea expectanțe mult mai mari decât cele ce puteau fi oferite în mod normal.
În decursul activității sale în cadul companiei Apple și-a folosit abilitățile unice de a intui ceea ce vor clienții, abilitatea de a adapta o tehnologie deja existentă și de a o transforma în ceva nou, o preocupare pentru calitate ce i-a făcut pe clienții obișuniți ai firmei Apple să devină fani înfocați ai produselor scoase de acesta.
Apple a fost una din puținele companii de succes fondate în anii ’70 ce a avut o cultură orhanizațională nonconformistă sau revoluționară față de cele existente la acea perioadă. Alte două companii de succes cu aspecte culturale similare sunt: Southwest Airlines și Microsoft. Conform unui raport apărut în 2011, în revista Fortune, cultura corporației Apple este mult mai asemănătoare cu a unui start-up decât cu cea a unei companii multinaționale.
Pe parcusul dezvoltării Apple a fost condusă de mai mulți directori executivi ce și-au impus propria viziune despre ce este Apple însă avea reputația pentru promovarea individuală pe baza perfomanțelor realizate ce a fost un mod fiabil de a atrage cei mai buni specialiști din piața forței de muncă, aceasta realizându-se în mod special după întoarcerea lui Steve Jobs. De asemnea, a fost creat un program Apple Fellows (Colegul Apple), ce avea scopul de a recompensa indivizi ce au avut contribuții extraordinare tehnice sau de conducere în organizație.
Un aspect individual al companiei Apple este responsabilitatea strict aplicată. Mai exact fiecare proiect avea un „individ direct responsabil” sau DRI. De exemplu, când Scott Forstall, vice-președinte iOS, a refuzat să semneze scuzele oficiale ale companiei pentru numeroasele erori în design-ul Maps App, el a fost forțat să demisioneze. Numeroși angajați au declarat că proiectele în care era implicat și Steve erau implementate mult mai rapid decât cele în care nu a fost implicat acesta.
La Apple, Angajații sunt specialiști ce nu sunt expuși la alte funcții ce nu se încadrează în aria lor de expertiza. Jobs a observat ce înseamnă să ai în fiecare departament din firmă cei mai buni angajați pe domenii strict delimitate. De exemplu, Ron Jobson ce a fost vice președinte senior al operațiilor pe retail, a fost responsabil pentru alegerea site-urilor, servicii în cadrul magazinelor și design-ul magazinelor, nu avea nici un control asupra inventarului din magazinele de care era responsabil directorul general de operațiuni (COO), Tim Cook ce avea cunoștințe în gestionarea lanțului de aprovizionare și distribuție. Această strategie este opusă culturii organizaționale al companiei General Electric, ce a creat manageri buni la toate.
Sub conducerea lui Tim Cook, actual în poziția de CEO, Apple a dezvoltat un sistem de gestiune a achizițiilor și distribuției, extrem de eficient și eficace ce a fost catalogat drept cel mai bun în anii 2007 – 2010 din lume. Producția companiei, achizițiile și logistica permit executarea de lansări de produse foarte puternice fără a avea stocuri mari și profituri blocate în acestea. Cota de profitabilitate a companiei Apple a fost de 40% în 2011 comparativ cu ratele de profitabilitate de 10 – 20% ale companiilor concurente. Sloganul lui Cook, pentru a descrie focusul companiei pe partea operațională este „Nimeni nu dorește să cumpere lapte acru”
Se poate observa în cazul Apple o inovație nu numai de produs, cum vom prezenta în subcapitolul următor ci și inovații în ceea ce privește organizare, atribuirea și distribuirea sarcinilor, a reponsabilităților, un grad crescut de eficiență și eficacitate în ceea ce privește logistica companiei.
3.3 Evoluția valorii bursiere Apple – impactul inovației de produs
Acest subcapitol vom evalua evoluția valorii bursiere de la scoaterea acesteia pe bursă din 1980, analizând impactul ce l-a avut lansarea pe piață a produselor inovaționale asupra acesteia. Pentru o mai ușoară analiză am fragmentat lunga perioadă de dezvoltare Apple de 34 de ani în 5 perioade diferite în evoluția Apple, în aceste perioade analizând atât evoluția valorii bursiere cât și prezentarea produselor ce au marcat această evoluție.
3.3.1 Perioada 1981 – 1985: Lisa și Macintosh
În perioada 1981 – 1985 evoluția prețului acțiunilor după cum se prezintă în Grafic 3.1 nu este una surprinzătoare, la începutul și la sfărșitul perioadei se poate observa că valoarea acțiunilor a fost în jur de 3 dolari, un singur punct de maxim de peste 7 dolari a fost atins în trimestrul 3 al anului 1983.
Grafic 3.1 Evoluția prețului acțiunilor companiei Apple în perioada 1981 – 1985
Sursa: http://finance.yahoo.com/ accesat la 6.04.2014
În această perioadă a fost scos primul calculator personal scos pe piață, Lisa, însă acesta a fost un eșec datorită prețului foarte mare și a aplicațiilor limitate de care dispunea acesta. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1983, în această perioadă fiind înregistrat și cea mai mare cotație bursieră a companiei de peste 7 dolari pe acțiune. În 1985, un an stabil din punct de vedere al evoluției prețului acțiunilor, ce a fost între 3 și 4 dolari pe acțiune a fost lansat noul calculator Macintosh, ce a fost promovat puternic în cadrul unui spectacol sportiv Super Bowl. La început acest calculator s-a vândut bine însă răspunsul oferit de piață nu a fost unul foarte bun deoarece avea un preț foarte mare și avea aplicații limitate. Macintosh a fost primul calculator personal ce a fost vândut fără un limbaj de programare. În anul 1985 în urma unor lupte interne pentru conducerea Apple, Steve Jobs a fost înlăturat de la conducere, pentru a înființa pe cont propriu compania NeXT Inc.. Situația avea să schimbe în momentul introducerii în piață a primei impimante laser LaserWriter, ce era vândut la un preț scăzut și a unui program de editare grafică Page Maker. Aceste trei produse combinate a condus la crearea pieței de tehnoredactare computerizată și a reprezentat pentru Apple un succes.
3.3.2 Perioada 1986 – 1996: Apple în lipsa lui Steve Jobs
În perioada în care Steve Jobs nu a fost implicat în compania Apple, s-au continuat proiectele inițiate de acesta, după cum se poate observa și în Grafic 3.2, prețul acțiunilor ca imagine a evoluției companiei, au fost în creștere pe anumite perioade, în perioada scursă între 1997 și 1993 înregistrându-se o medie a prețului acțiunilor de 10 – 12 dolari. Iar în perioada imediat următoare 1994 – 1996, anul întoarcerii lui Steve Jobs o medie de 9 dolari pe acțiune.
Grafic 3.2 Evoluția prețului acțiunilor companiei Apple în perioada 1985 – 1996
Sursa: http://finance.yahoo.com/ accesat la 6.04.2014
În perioada 1986 – 1996 au fost introduse produsele Macintosh Portable, în 1989, ce se dorea a fi primul calculator ce este ușor de tranportat, însă greutatea acestuia de 7,5 kg nu îl făcea ușor de transportat, însă avea o baterie ce menținea 12 ore calculatorul fără a fi conectat la energie electrică. După 2 ani, Apple introducea în piață primul laptop asemanaor cu cel din ziua de astăzi, PowerBook. În același an, 1991 Apple a scos pe piață System 7, un sistem îmbunătățit considerabil față de variantele anterioare, prin introducerea culorilor în interfață și a unor capabilități noi în ceea ce privește comunicarea. A rămas acesta arhitectura de bază pentru Mac OS până în 2001. Aceste lansări de produse inovaționale au avut un efect considerabil în prețul acțiunilor, acestea urcând în anul 1991 de la 8 dolari pe acțiune la un maxim de 18 dolari pe acțiune ca apoi să varieze între 10 și 12 dolari pe acțiune.
Succesul laptop-ului PowerBook și ale altor produse au crescut veniturile. Pentru o perioadă scurtă Apple mergea foarte bine, introducând produse noi ce generau profituri crescute. Revista MacAddict a denumit perioada 1989 – 1991 ca prima vârstă de aur al Macintosh. Urmând succesul Macintosh LC, Apple a introdus linia Centris, Quandra și linia Performa ce a fost vândut în numeroase configurații și cu pachete de programe pentru a evita concurența modelelor anterioare ce se vindeau încă în magazine. În această situație, consumatorii erau confuzi și nu puteau înțelege diferența dintre modele.
Apple a experimentat după această perioadă înfloritoare, cu produse variate targhetate pe mai multe tipuri de clienți, printre care putem aminti: camere digitale, CD playere portabile, boxe, console video și televizoare. Resursele investite în diverse produse diferențiate în primul rând prin piața consumatoare a creat probleme financiare considerabile, afectând cota de piață și prețul acțiunilor cotate la bursă, după cum se poate observa și în Grafic 3.2, în perioada 1993 – 1996 unde se poate observa o că media valorii acțiunilor se încadrează între 8 și 10 dolari.
În 1996, după numeroase încercări eșuate de a îmbunătăți programul de operare Mac OS, CEO-ul de atunci, Gil Amelio, decide achiziționarea companiei NeXT și programul acesteia NeXTSTEP, aducându-l în Apple pe fondatorul Steve Jobs în calitate de consultant. După demisia CEO-ului pe fondul devalorizării acțiunilor de pe bursă și a blocajelor financiare, Jobs preia mandatul de CEO intermediar și a început restructurarea liniei de produse a companiei, de asemenea recunoaște talentul în design al lui Jonathan Ive, și lucrează împreună cu acesta la a reconstrui imaginea Apple.
3.3.3 Perioada 1997 -2006: Reconstrucția și întoarcerea la profitabilitate
În perioada 1997 – 2006, Apple trece print-un proces de restructurare profundă a modelului de afacere, coordonat de Steve Jobs, al cărui rezultate se pot observa spre sfârșitul acestei perioade luate în analiză, când valoare bursieră a acțiunilor depășesc 60 de dolari pe acțiune în anul 2006. Se poate observa în Grafic 3.3 evoluția bursieră a valorii acțiunilor cu cele două creșteri pronunțate între 1991 și 2000 când valoarea acțiunilor a depășit suma de 20 de dolari pe acțiune și pronunțata creștere din 2004 și 2006. În cele ce urmează vom analiza care au fost cauzele ce au condus la aceste creșteri.
Grafic 3.3 Evoluția prețului acțiunilor companiei Apple în perioada 1997 – 2006
Sursa: http://finance.yahoo.com/ accesat la 5.06.2014
În 1997 la evenimentul Macworld Expo, Jobs anunță că Apple va colabora cu Microsoft pentru crearea a unei noi versiuni a Microsoft Office pentru Macintosh, în urma acestei colaborări Microsoft investește 150 milioane de dolari în acțiuni fără drept de vot ale Apple. În același an, Apple a introdus magazinul online Apple Online Store bazat pe o nouă strategie de a vinde produse construite pe bază de comandă, o strategie ce este mult mai apropiată de nevoile clienților.
În august 1998, Apple introduce un nou calculator bun la toate, IMac. Design-ul acestuia a fost realizat de o echipă condusă de Ive, ce va realiza ulterior design-ul pentru IPod și IPhone. Acest produs inovațional îngloba atât tehnologie modernă într-un design unic, înregistrând performanța de a fi vândut în 800.000 unități în doar 5 luni. Acesta a fost punctul de creștere al prețului acțiunilor ce depăște valoarea de 10 dolari pe acțiune, având în vedere perioada anterioară când o acțiune valora în medie 6 dolari.
În această perioadă Apple a cumpărat căteva companii pentru a crea un portofoliu pentru profesioniști și consumatori de programe de producție digitală. În 1998, a anunțat achiziția programului Macromedia Final Cut, semnalizând expansiunea pe piața editării digitale a filmelor. În următorul an, Apple a lansat două programe de editare video, una pentru utilizatori IMovie și pentru profesioniști Final Cut Pro, ce s-a dovedit a fi un important program de editare video ce deținea până în 2007 un număr de 800.000 de utilizatori înregistrați.
În 2001, Apple și-a deschis primul magazin oficial Apple Retail Store în Virginia și California. În același an, Apple anunța lansarea celebrului IPod, un device digital pentru ascultat muzică, ce a devenit în scurt timp un succes extraordinar – peste 100 milioane de unități au fost vândute în următorii 6 ani. În 2003 a fost introdus ITunes Store, un magazin online în care se poate cumpăra muzică pentru 0,99 dolari pentru o melodie și era integrat cu IPod. Acest serviciu a devenit rapid liderul de piață în mediul online al vânzării de muzică, cu 5 miliarde de achiziții până în 2008.
În cadrul Worldwide Developers Conference, din 2005, Jobs anunța începutul producției de calculatoare Mac pe baza procesoarelor Intel, astfel încât în 2006 noile MacBook Pro și IMac au fost primele calculatoare Apple ce utilizau procesoarele Intel Core Duo. După acest eveniment Apple a făcut tranziția către procesoarele Intel pentru întreaga linie de producție Mac. The Wall Street Journal scria că Apple își construiește propria sa echipă de ingineri pentru a dezvolta noi microcipuri. De asemnea, în 2006, Apple a introdus Boot Camp pentru a permite utilizatorilor de Mac-uri să instaleze Windows XP sau Windows Vista pe lângă programul Mac OS X.
Succesul Apple din această perioadă se poate observa foarte bine în evoluția prețului acțiunilor de pe bursă. În perioada 2003 – 2006, prețul acțiunilor a crescut mai mult de 10 ori de la 6 dolari pe acțiune la peste 80 de dolari. Deși pe piața calculatoarelor, Apple și-a crescut procentul deținut din aceasta, ea rămâne mult în urma competitorilor ce folosesc Microsoft Windows, acumulând doar 8% din piața calculatoarelor și a laptop-urilor din America.
3.3.4 Perioada 2007 -2014: Succesul telefoanelor mobile
Apple a avut cea mai mare dezvoltare în ultimii 10 ani, odată cu lansarea IPod Touch, IPad și IPhone ce a condus la creșteri semnificative ale valorii acțiunilor de la 80 dolari pe acțiune la un punct de maxim de 700 dolari pe acțiune în 2012 și o medie de 500 dolari pe acțiune pentru 2014 după cum se poate observa și în Grafic 3.4.
Grafic 3.4 Evoluția prețului acțiunilor companiei Apple în perioada 2007 – 2014
Sursa: http://finance.yahoo.com/ accesat la 6.06.2014
Apple a atins succesul la nivel mondial prin produsele IPhone, IPod Touch și IPad, prin care a introdus inovații în telefonia mobilă, device-urile de ascultat muzică și calculatoare personale. În completare, implementarea a unui magazin online prin care se pot cumpăra aplicații pentru aceste device-uri reprezintă un nou model de afacere. Ecranele tactile au fost inventate și utilizate în telefoane și înainte de a fi folosite de Apple în produsele proprii. Cu toate acestea, Apple a reușit să atingă o piață atât de mare într-un timp atât de scurt prin aceste produse revoluționare prin interfața prietenoasă și ușor de utilizat ce a inclus și anumite gesturi particulare programate anterior.
În cadrul evenimentului Macworld Expo din 2007, Jobs anunță schimbarea denumirii companiei din Apple Computer Inc. în Apple Inc. deoarece calculatoarele nu mai reprezintă interes pentru companie acestea fiind detronate de device-urile telefonice. Acest eveniment anunța lansarea telefonului IPhone și a conceptului Apple TV. În ziua următoare acestor declarații, acțiunile Apple au depășit 100 dolari pe acțiune, cea ma mare valoare atinsă până atunci.
În Iulie 2008. Apple a lansat App Store pentru a vinde aplicații pentru IPhone și IPod Touch. Într-o singură lună, magazinul a vândut 60 milioane de aplicații și a înregistrat venituri zilnice de 1 milion de dolari. Steve Jobs specula în August 2008 că App Store va deveni afacerea miliarde a Apple, pentru ca în octombrie 2008, IPhone să devină al treilea cel mai vândut telefon din lume. După acest mare succes urmează lansarea tabletei IPad, un frate mai mare al IPhone-ului preluând de la acesta atât programul de operare cât și design-ul, singura diferență fiind în dimensiune. Avantajul acestuia constă în existența unui catalog extins de aplicații pe App Store ce întâmpină acest produs. Succesul acestui produs în cadrul lansării, din aprilie 2010, a fost foarte mare, în prima zi s-au vândut 300.000 unități, atingând vânzări de 500.000 unități până la sfârșitul săptămânii. În mai 2010 capitalizarea bursieră a companiei Apple a depășit pentru prima dată pe cea a competitorului Microsoft pentru prima dată după 1989.
În 2011, Apple a lansat IPhone 4, prin care introducea apelarea video și utilizarea mai multor aplicații în același timp și restilizează seria IPod prin introducerea IPod Nano, IPod Touch cu FaceTime și IPod Shuffle. Datorită problemelor medicale, Steve Jobs e nevoit să se retragă din Apple în 2011 în momentul în care aceasta devenea cel mai valoros brand orientat către consumator din lume. Ultimul produs oferit de Steve Jobs a fost ICloud, un program ce oferea posibilitatea utilizatorilor de a stoca în mediul virtual și a accesa oricând muzică, fotografii fișiere și programe. În acest momente Apple înregistra un nou record al prețului acțiunilor de pe bursă ce depășea 300 de dolari pe acțiune și creștea până la 400 de dolari pe acțiune la sfârșitul anului 2011. Criza financiară din acea perioadă ce afecta multe companii și state nu avea nici un efect asupra Apple, aceasta având rezerve ce erau mai mari decât al Guvernului Statelor Unite ale Americi. În Octombrie 2011, Apple anunța lansarea telefonului IPhone 4S ce prezenta mai multe îmbunătățiri față de variantele anterioare, însă la scurtă perioadă avea să devină un produs tribut creatorului său, Steve Jobs ce a fost răpus de boala ce o suferea.
Urmează o serie de achiziții de companii ce asigură dezvoltarea companiei Apple printre care putem menționa o companie de cartografiere C3 Technologies; Anobit, o companie israeliană ce dezvoltase și furniza o tehnologie necesară memoriei de procesare ce îmbunătățea performanța IPhone-ului și IPad-ului; PrimeSense, o companie a cărui produs era un program de citire 3D; Beats Electronics, un producător de căști și boxe de mare sensibilitate producător al celebrelor căști Beats by Dr. Dre.
În ultimii ani, Apple se bucură de un succes remarcabil datorită produselor sale inovaționale completate de un grad ridicat de eficiență și eficacitate în organizarea companiei și a modalității de gestionare a resurselor. Un plus este extinderea internațională prin deschiderea cu spectacol a celor mai noi magazine din capitale ale celor mai importante țări din lume. Iar dezvoltarea continuă a produselor joacă un rol important în dezvoltarea companiei, de exemplu, lansarea unui produs IPad Mini și a generației a patra de IPad s-a bucurat de vânzări de 3 milioane de unități din acestea în doar 3 zile de la lansare. Acest succes se poate observa și în prețul acțiunilor de pe piață ce variază între 500 și 600 dolari.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Inovatia de Produs Si Impactul Economic al Acesteia In Compania Apple Inc (ID: 141439)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.