Initierea Si Planificarea Unui Sistem Informatic

Informatica

Initierea Si Planificarea Unui Sistem Informatic

Byadmin ianuarie 1, 2024

LISTA FIGURILOR, IMAGINILOR ȘI TABELELOR

Figura 1 – Poziția sistemului informatic în cadrul sistemului informațional

Figura 2 – Evoluția în timp a sistemelor informatice

Figura 3 – Relația SI – SIA

Figura 4 – Sistem informatic, subsisteme, aplicații, programe

Figura 5 – Sistemul întreprindere

Tabelul 1 – Variante de proiecte

INTRODUCERE

În zilele noastre toate domeniile de activitate se bazează pe utilizarea, într-o măsură mai mare sau mai mică, a tehnologiilor informatice și a calculatorului. A devenit omniprezentă utilizarea mijloacelor TIC (Tehnologia Informației și Comunicațiilor) în desfășurarea activităților celor mai diverse și pentru luarea deciziilor care au la bază informații ce sunt obținute din prelucrarea unor date culese cu privire la obiectul activității respective.

În sensul cel mai larg, un sistem informațional se referă la diversele interacțiuni dintre oameni, procese, date și tehnologii; astfel, termenul nu se referă numai la aspectele legate de TIC pe care o organizație le utilizează, cât și la modul în care oamenii interacționează cu tehnologia în scopul de a oferi suport pentru procesele de afacere. Sistemul informațional reprezintă un ansamblu de fluxuri și circuite informaționale organizate într-o concepție unitară.
În orice domeniu de activitatea economică sau socială, există un flux informațional pe baza căruia se desfășoară orice activitate. La nivelul unui agent economic, sistemul informațional asigură legătura dintre sistemul decizional și cel operațional (sistem de conducere și sistem de execuție); astfel, funcționarea sistemului informațional presupune desfășurarea următoarelor activități:

introducerea datelor cu privire la sistemul operațional;

prelucrarea datelor în scopul asigurării de informații utile în procesul de decizie;

obținerea informațiilor solicitate, ca apoi să se adopte decizii ce vor fi transmise sistemului operațional;

efectuarea controlului și urmăririi respectării deciziilor.

Societatea, civilizația umană, nu poate exista fără informație și comunicarea ei. Relația societate – informație este indisolubilă. Schimbul de informații reprezintă o categorie esențială în existența societății, o realitate care definește primordial societatea în relație cu toate componentele dezvoltării acesteia.

Astăzi omenirea se găsește în faza societății informaționale ca efect al celei de a doua revoluții industriale, în care informația și calculatoarele joacă un rol esențial. Dacă prima revoluție industrială a însemnat transferul îndemânării omului către mașină, cea de a doua revoluție industrialî implică transferul inteligenței umane către mașină (calculator).

SISTEME INFORMATICE

Sistemele informatice ca formă mai largă, cuprinzătoare constituie un câmp esențial de studiu în administrarea afacerilor și management, domenii considerate majore în zona economică. Astfel, sistemele informatice trebuie să răspundă la problemele legate de administrarea hardware-ului, software-ului, a datelor, precum și a rețelelor informatice, într-un mod strategic pentru succesul în afaceri. Importanța sistemelor informatice rezidă în principal în înțelegerea efectivă și responsabilă de către toți conducătorii (managerii) sau persoanele dintr-o organizațieba necesității adaptării la societatea informațională globală. Sistemele informatice devin astăzi tot mai mult o componentă vitală a succesului în afaceri pentru o organizație sau un întreprinzător.

Managerii sau utilizatorii (finali sau nu) nu trebuie să cunoască tehnologiile complexe sau conceptele abstracte ori aplicațiile specializate din câmpul sistemelor informatice, ci să aibă definit cadrul conceptual în cel puțin cinci zone, și anume:

Conceptele fundamentale ale sistemului informatic;

Tehnologia sistemelor informatice;

Aplicațiile sistemelor informatice;

Dezvoltarea de sistemeinformatice;

Managementulsistemelorinformatice.

Figura 1 – Poziția sistemului informatic în cadrul sistemului informațional

Foarte general, curba eficienței pentru un sistem bine proiectat este dat în figura 2, în care se vede că într-o primă perioadă de timp sistemul nu aduce beneficii. Această perioadă este de obicei greu de stabilit corect și variază mult de la sistem la sistem, în funcție de o mulțime de factori: mărimea, complexitatea, experiența personalului.

Figura 2 – Evoluția în timp a sistemelor informatice

Noțiunea de sistem informatic este legată de informatizarea activității organizației, deci folosirea echipamentelor hardware și a produselor software pentru organizarea și administrarea informațiilor. Utilizarea calculatoarelor în cadrul sistemului informațional (SI) al unei organizații conduce la definirea componentei Sistem Informațional Automatizat (SIA) – care cuprinde numai lucrările realizate cu ajutorul calculatoarelor. Relația SI – SIA este reprezentată în figura 3

Figura 3 – Relația SI – SIA

Un sistem informatic este un sistem utilizator-calculator integrat, care furnizează informații pentru a sprijini activitățile de la nivel operațional și activitățile de management într-o organizație, utilizând echipamente hardware și produse software, proceduri manuale, o bază de date și modele matematice pentru analiză, planificare, control și luarea deciziilor.

Elaborarea sistemelor informatice impune modelarea sistemului informațional al organizației cu ajutorul unui formalism prin care să poată fi reprezentată cât mai sugestiv și fidel realitatea din cadrul sistemului informațional.

Sistemele informatice complexe pot fi descompuse în subsisteme, care la rândul lor pot fi descompuse în aplicații destinate unor categorii de utilizatori, aplicații care la rândul lor pot fi constituite din unul sau mai multe programe scrise în diverse limbaje de programare după cum este ilustrat în figura 4.

Figura 4 – Sistem informatic, subsisteme, aplicații, programe

Pentru organizații de complexitate mică, informatizarea poate însemna realizarea unei singure aplicații informatice referită de asemenea ca sistem informatic. Sistemele, subsistemele și aplicațiile informatice sunt produse informatice numite și produse software.

Un produs informatic este constituit din programe care accesează baza de date și din documentația necesară pentru utilizarea și întreținerea programelor. Acestea se realizează în baza unor metodologii și necesită parcurgerea unor etape începând cu specificarea cerințelor și terminând cu implementarea, exploatarea și întreținerea lor.

Sistemul informatic economic este un ansamblu structurat de elemente intercorelate funcțional pentru automatizarea procesului de obținere a informațiilor și pentru fundamentarea deciziilor. Sistemul informatic este inclus în sfera sistemului informațional atâta vreme cât în cadrul sistemului informațional vor exista o serie de activități care nu vor putea fi automatizate.

Conceptele fundamentale ale sistemului informatic

Conceptele de bază ale sistemului informatic asigură elementele tehnice și de comportament care ajută la fundamentarea aplicațiilor comerciale, a procesului de luare a deciziilorși de construire a unuiavantaj strategic al firmeifață de competitori.

Tehnologia sistemelor informatice

Tehnologia sistemelor informatice este reflectată de dezvoltarea și managementulului în tehnologia informației (hardware, software, rețele, Internet, managementulbazelor de date sau a altortehnologii de prelucrare a informațiilor).

Aplicațiile sistemelor informatice

Utilizarea sistemelor informatice prin aplicațiile sale în domeniu loperațional, managerial asigură și crearea unui avantaj competitiv al organizației de la nivelul local, intern (în colaborarea dintre compartimente, între nivelele ierarhice) până la formele comerțului electronic, schimbului de informații utilizând Internetul etc.

Dezvoltarea de sistemeinformatice

Dezvoltarea de sistemeinformaticereprezintămodulîn care utilizatorii (finali) elaborează sisteme informatice pentru a rezolva problemele din cadrul organizației sau pentru a crește productivitatea.

Managementul sistemelor informatice

Managementul sistemelor informatice se referă la modul în care se administrează resursele informatice precum și strategiile legate de implicarea și utilizarea tehnologiei informației la diferite niveluri: utilizator final, organizațieși global.

Definirea sistemului informatics

Un sistem informatic este acela în care informația treceprintr-un format digital – altfel spus, se transformă, se prelucrează sau se exprimă într-o formă digitală.

Sistemele informatice în sensul definiției de mai sus au apărut odată cu dezvoltarea sistemelor de calcul, a computerelor, deci, aceste sisteme au fost integrate în sistemele informaționale iar în prezent considerăm că termenul de sistem informațional tinde să scadă din ce în ce în importanță deoarece există din ce în ce mai puține activități în care să nu se folosească informații în formă digitală.

Canalele de informație pot fi utilizate în diferite moduri și combinații de către diferiți oameni sau de către diferite comunități.

Tipuri de sisteme informaționale

Evident, existămaimultetipuri de sistemeinformatice:

Sistemul informațional manual (ce utilizează creionul și hârtia);

Sistemul informațional informal (ce utilizează cuvintele);

Sistemul informațional formal (ce utilizează procedurile scrise);

Sistemul informațional bazat pe computer (sistemul informatic) care utilizează hardware, software, rețelele de calculatoare, inteligența artificială sau alte forme ale tehnologiei informației ce permit transformarea datelor în produse informatice utilizate în procesul de luare a deciziilor de către manageri.

În prezent remarcă existența unor echipamente care vin să transforme informația din forma scrisă direct în cea digitală, comenzi ale soft-urilor ce exprimă în formă vocală, conversia textului dictat în formă digitală sau citirea de documente electronice (voice-command, dictation sautext-tospeech).

Clasificarea sistemelor informatice.

Sistemele informatice se clasifică după mai multe criteria:

În funcție de domeniul de utilizare, sistemele informatice pot fi pentru :

conducerea activităților economico-sociale

conducerea proceselor tehnologice

cercetare științifică și proiectare tehnologică

activități speciale.

În funcție de nivelul ierarhic ocupat de sistemul economic în structura organizatorică a societății, conform căruia există sisteme informatice:

pentru conducerea activității la nivelul unităților economice

pentru conducerea activității la nivelul organizațiilor economico-sociale cu structură de grup

sisteme informatice teritoriale

pentru conducerea ramurilor, subramurilor și activităților la nivelul economiei naționale

sisteme informatice funcționale generale.

În funcție de elementul supus analizei:

sisteme informatice orientate spre funcții;

sisteme informatice orientate spre proces;

sisteme informatice orientate spre date;

sisteme informatice orientate spre obiecte;

sisteme informatice orientate spre cunoștințe.

După modul de organizare a datelor:

sisteme bazate pe fișiere;

sisteme bazate pe tehnica bazelor de date: ierarhice, rețea, relaționale, orientate-obiect;

sisteme mixte.

După metoda folosită în analiza și proiectarea sistemelor:

sisteme dezvoltate după metoda sistemelor;

sisteme dezvoltate după metoda clasică a ciclului de viață;

sisteme dezvoltate după metoda structurată;

sisteme dezvoltate după metoda orientată-obiect;

sisteme dezvoltate după metoda rapidă(RAD);

sisteme dezvoltate după metoda echipelor mixte(JAD);

sisteme dezvoltate după metoda prototipurilor.

După gradul de centralizare:

sisteme centralizate;

sisteme descentralizate;

După gradul de dispersie a resurselor sistemului informatic:

sisteme informatice locale (bazate pe rețea locală, stații de lucru):

sisteme informatice distribuite (date distribuite).

După gradul de automatizare a activităților de analiză și proiectare a sistemelor informatice:

sisteme informatice dezvoltate pe baza analizei și proiectării clasice;

sisteme informatice analizate cu instrumente automate și proiectate clasic;

sisteme informatice bazate pe instrumente diverse de automatizare a analizei și proiectării;

sisteme informatice dezvoltate cu instrumente de tip CASE.

2.1 SISTEME INFORMAȚIONALE ȘI SISTEME INFORMATICE

Un sistem reprezintă un ansamblu de elemente (componente) interdependente, între care se stabilește o interacțiune dinamică, pe baza unor reguli prestabilite, cu scopul atingerii unui anumit obiectiv.

Interacțiunea dinamică dintre elemente se materializează în fluxurile stabilite între acestea, fluxuriimplicând resursele existente.Conform teoriei sistemelor orice organism economic este un sistem deoarece:

Prezintă o structurăproprie constând dintr-o mulțime de elemente constitutive careinteracționeazăîntre ele pe principii funcționale;

Fluxurile existente între componentele organizatorice implicăresursele organismului economic. Încadrul oricărui organism economic se produc:

fluxuri materiale (de materii prime, semifabricate, produse finite etc);

fluxuri financiare;

fluxuri informaționale.

3. Mulțimea componentelor organizatorice și interacțiunea dintre acestea urmăresc realizarea unuianumit obiectiv global: funcționarea firmei în condiții optime sau atingerea unor obiective.

Lucrările în domeniul sistemicii au condus la definirea unui model care promovează viziunea sistemică asupra întreprinderii pe care o consideră formată din următoarele trei subsisteme:

Subsistemul decizional valorifică informațiile oferite de subsistemul informațional înfundamentarea deciziilor.

Subsistemul informaționaljoacăun dublu rol: pe de o parte asigurătoate informațiilenecesare luării deciziilor pe toate nivelurile de responsabilitate, conducereși control iar pe dealtă parte asigurăcăile de comunicare între celelalte subsisteme, deoarece deciziile formulatede subsistemul de conducere sunt transmise factorilor de execuție prin subsistemulinformațional (flux descendent);

Subsistemul operativ (în cadrul căruia se desfășoarăprocesele economice specificedomeniului de activitate a agentului economic) are loc culegerea datelor care apoi sunttransmise subsistemului informațional (flux ascendent) în vederea stocăriiși prelucrării datelor necesare obținerii informațiilor utilizate în fundamentarea deciziior la nivelul subsistemuluidecizional (de conducere).

Figura 5 – Sistemul întreprindere

Subsistemul decizional necesită informații specifice necesare fundamentării pe de o parte a deciziilor strategice iar pe de altăparte deciziilor tacticeși operaționale.

2.2 OBIECTIVELE SISTEMULUI

Plecând de la ideea că sistemul informatic este subordonat procesului decizional, al cărui rol este de a asigura funcționarea normală și optimă a întregii activități și de a reduce la minimum pierderile în caz de funcționare anormală, rezultă că obiectivul oricărui sistem informatic trebuie să fie subordonat obiectivului propriu-zis al unității economico-sociale.

În acest context, obiectivul principal urmărit prin introducerea unui sistem informatic îl constituie asigurarea conducerii cu informații reale și în timp util, necesare fundamentării și elaborării operative a deciziilor.

Obiectivele principale/ generale – specificul lor consta in faptul ca efectele economice a unor astfel de obiective cuprind/ afecteaza multimea activitatilor/ proceselor ce se desfasoara in cadrul societatii comerciale de referinta. Ele de cele mai multe ori, se exprima prin indicatori sintetici (exemplu: Sporirea rentabilitatii activitatilor societatii comerciale, sau intr-o formulare mai generala, sporirea eficientei economice, mijloc de realizare: prin modele matematice; Sporirea sferei de cunoastere a produselor finite sau a serviciilor prestate, mijloc de realizare: proiectare pagina web; Sporirea prestigiului firmei, mijloc de realizare: prin sporirea calitatii produselor finite, a serviciilor prestate ca urmare a implicarii calculatorului electronic in realizarea acestora).

Rolul sistemului decizional este de a asigura funcționarea normală și optimă a întregii activități și de a reduce la minimum pierderile în caz de funcționare anormală. Ținând cont de cele de mai sus rezultă că obiectivul oricărui sistem informatic trebuie să fie subordonat obiectivului propriu-zis al unității economico-sociale, de aceea putem spune că obiectivul principal urmărit prin introducerea unui sistem informatic îl constituie asigurarea conducerii cu informații reale și în timp util, necesare fundamentării și elaborării operative a deciziilor.

Obiectivele sistemelor informatice, care derivă din obiectivul principal, pot fi grupate după mai multe criterii:

după importanța lor avem:

obiective principale;

obiective derivate.

după efectele pe care le produc:

obiective care afectează activitățile de bază ale organizației;

obiective care nu influențează activitățile organizației.

după posibilitatea cuantificării efectelor produse:

obiective cuantificabile;

obiective necuantificabile.

2.3 METODOLOGII DE REALIZARE

Realizarea sistemelor informatice reprezintă o acțiune complexă, care îmbină un număr mare de activități: analiză, proiectare, implementare, exploatare. În plus, reclamă resurse umane, materiale și financiare însemnate, pe o perioadă considerabilă de timp. Folosirea eficientă a acestor resurse, în scopul obținerii unui sistem informatic performant a impus ordonarea acestui proces complex, într-o succesiune bine stabilită de etape și subetape și utilizarea unor metode și tehnici adecvate. Acest lucru a dus deci, la conturarea unor metodologii de realizare a sistemelor informatice.

Între diversele etape de realizare a sistemelor informatice există o legătură indestructibilă, legătură reflectată și de faptul că în mod logic și practic calitatea realizării unor activități din etapele și fazele precedente influențează în mod decisiv calitatea activităților din etapa ce îi urmează.

Conținutul metodologiilor de realizare a sistemelor informatice

Metodologiile de realizare a sistemelor informatice cuprind:

modalitatea de abordare a sistemelor, pentru elucidarea raportului dintre variațiile sistemului și dinamismul său;

regulile de formalizare a datelor și proceselor de prelucrare;

instrumentele pentru concepția, realizarea și elaborarea documentației;

modalitatea de derulare a proiectului și acțiunile specifice fiecărei etape (ciclul de viată);

definirea modului de lucru, rolului analiștilor și proiectanților și a raportului dintre ei;

modalitățile de administrare a proiectului (planificare, programare, urmărire).

Totodată, metodologiile au rolul de a indica modul de desfășurare a acestui proces, stabilind :

componentele procesului de realizare a sistemului informatic (etape, subetape, activități, operații) și conținutul lor;

fluxul parcurgerii (executării) componentelor; metodele, tehnicile, procedeele, instrumentele, normele si standardele utilizate.

La realizarea sistemelor informatice se utilizează : metode, tehnici, instrumente, procedee de lucru. Metodele utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă modul unitar sau maniera comună în care analiștii de sisteme, programatorii și alte categorii de persoane implicate, realizează procesul de analiză a sistemului informațional-decizional existent, proiectarea și introducerea sistemului informatic.

Deci, metoda are un caracter general, în cadrul ei aplicându-se anumite tehnici de lucru. Tehnicile de lucru utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă felul în care se acționează eficient și rapid, în cadrul unei metode, pentru soluționare.

.NET este un cadru (Framework) de dezvoltare software unitară care permite realizarea, distribuirea și rularea atât a aplicațiilor-desktop Windows cat și aplicațiilor WEB.

Tehnologia .NET pune laolaltă mai multe tehnologii (ASP, XML, OOP, SOAP, WDSL, UDDI, WPF, LINQ) și limbaje de programare (VB, C++, C#, F#) asigurând totodată atât portabilitatea codului compilat între diferite calculatoare cu sistem Windows, cât și reutilizarea codului în programe, indiferent de limbajul de programare utilizat.

.NET Framework este o componentă livrată împreună cu sistemul de operare Windows. Pentru a dezvolta aplicații pe platforma .NET este bine sa avem 3 componente esențiale:

un set de limbaje (C#, Visual Basic .NET, J#, Managed C++, Smalltalk, Perl, Fortran,

Cobol, Lisp, Pascal etc);

un set de medii de dezvoltare (Visual Studio .NET, Visio);

și o bibliotecă de clase pentru crearea serviciilor Web, aplicațiilor Web și aplicațiilor desktop Windows.

2.4 Limbajul C#

Numele limbajului C# a fost inspirat din notația ♯ (diez) din muzică, care indică faptul că nota muzicală urmată de ♯ este mai înaltă cu un semiton. Este o similitudine cu numele limbajului C++, unde ++ reprezintă atât incrementarea unei variabile cu valoarea 1, dar și faptul că C++ este mai mult decât limbajul C.

Limbajul C# a fost dezvoltat în cadrul Microsoft. Principalii creatori ai limbajului sunt Anders Hejlsberg, Scott Wiltamuth și Peter Golde. Prima implementare C# larg distribuită a fost lansată de către Microsoft ca parte a inițiativei .NET în iulie 2000. Din acel moment, se poate vorbi despre o evoluție spectaculoasă. Mii de programatori de C, C++ și Java, au migrat cu ușurință spre C#, grație asemănării acestor limbaje, dar mai ales calităților noului limbaj. La acest moment, C# și-a câștigat și atrage în continuare numeroși adepți, devenind unul dintre cele mai utilizate limbaje din lume.

C# este un limbaj simplu, cu circa 80 de cuvinte cheie, și 12 tipuri de date predefinite. El permite programarea structurată, modulară și orientată obiectual, conform perceptelor moderne ale programării profesioniste.

Principiile de bază ale programării pe obiecte (INCAPSULARE, MOSTENIRE, POLIMORFISM) sunt elemente fundamentale ale programării C#.

Creatorii C# au intenționat să înzestreze limbajul cu mai multe facilități. Succesul de care se bucură în prezent, confirmă calitățile sale:

Este un limbaj de programare simplu, modern, de utilitate generală, cu productivitate mare în programare.

Este un limbaj orientat pe obiecte.

Permite dezvoltarea de aplicații industriale robuste, durabile.

Oferă suport complet pentru dezvoltarea de componente software, foarte necesare de pildă în medii distribuite. De altfel, se poate caracteriza C# ca fiind nu numai orientat obiect, ci și orientat spre componente.

La aceste caracteristici generale se adaugă și alte trăsături, cum este de pildă suportul pentru internaționalizare, adică posibilitatea de a scrie aplicații care pot fi adaptate cu ușurință pentru a fi utilizate în diferite regiuni ale lumii unde se vorbesc limbi diferite, fără să fie necesare pentru aceasta schimbări în arhitectura software.

În strânsă legatură cu Arhitectura .NET (.NET Framework) pe care funcționează, C# gestionează în mod automat memoria utilizată. Eliberarea memoriei ocupate (garbage collection) de către obiectele care nu mai sunt necesare aplicației, este o facilitate importantă a limbajului. Programatorii nu mai trebuie să decidă singuri, așa cum o fac de pildă în C++, care este locul și momentul în care obiectele trebuie distruse.

În C# se scriu de asemenea aplicații pentru sisteme complexe care funcționează sub o mare varietate de sisteme de operare, cât și pentru sisteme dedicate (embeded systems). Acestea din urmă se întind pe o arie largă, de la dispozitive portabile cum ar fi ceasuri digitale, telefoane mobile, MP3 playere, până la dispozitive staționare ca semafoare de trafic, sau controlere pentru automatizarea producției.

Din punct de vedere sintactic C# derivă din limbajul C++, dar include și influențe din alte limbaje, mai ales Java.

În mare, limbajul moștenește sintaxa și principiile de programare din C++. Sunt o serie de tipuri noi de date sau funcțiuni diferite ale datelor din C++, iar în spiritul realizării unor secvențe de cod sigure (safe), unele funcțiuni au fost adăugate (de exemplu, interfețe și delegări), diversificate (tipul) struct), modificate (tipul string) sau chiar eliminate (moștenirea multiplă și pointerii către funcții). Unele funcțiuni (cum ar fi accesul direct la memorie folosind pointeri) au fost păstrate, dar secvențele de cod corespunzătoare se consideră ”nesigure”.

Compilarea programelor pe platforma .NET

Limbaje interpretate

Când programați într-un limbaj de programare interpretat, veți scrie codul și veți rula aplicația. Cu ajutorul unui interpretor specific limbajului, fiecare linie de cod este interpretată chiar în momentul rulării și este preschimbată imediat în cod mașină și executată. Partea bună este că puteți rula codul până la primul bug, puteți înlătura eroarea în cod iar apoi să continuați execuția codului. Limbajul nu necesită timp de compilare și de legare.

Partea neplăcută este că limbajele interpretate sunt lente. Limbajul Basic a fost inițial un limbaj interpretat, dar mai apoi, începând cu anii 1980, au apărut și versiuni compilate. Marea majoritate a limbajelor de scriptare Web sunt de asemenea limbaje interpretate.

Limbaje compilate

Codul scris într-un asemenea limbaj, numit cod sursă, este translatat de către compilator într-un cod apropiat de nivelul mașinii, numit cod executabil (de exemplu codul conținut în fișierele (*.exe). Dacă în timpul compilării apar erori, atunci este necesar să le înlăturați, după care veți compila din nou. Dacă aplicația trece acum de compilare fără erori de sintaxă, atunci se va produce codul executabil și veți putea să rulați aplicația. Limbajele C și C++ sunt exemple clasice de limbaje compilate.

Din această perspectivă C# este un limbaj compilat. Dar nu în sensul descris mai sus. Ca să înțelegeți, este necesar să știți că în urma compilării unui program C#, nu se crează un cod executabil. Se creează un fișier numit assembly care de regulă se identifică cu extensia .exe sau .dll. Un asemenea fișier nu poate fi executat pe un sistem pe care nu există infrastructura .NET. Fișierul conține un tip special de cod, numit Limbaj Intermediar, pe scurt CIL (Common Intermediate Language). Limbajul CIL definește un set de instrucțiuni portabile, independente de orice tip de procesor și platformă. Figura ilustrează procesul de creare a codului executabil pe platforma .NET.

3. INIȚIEREA ȘI PLANIFICAREA REALIZĂRII UNUI SISTEM INFORMATIC

Inițierea proiectului

Din momentul selecției lui, proiectul trece în faza de inițiere, ceea ce presupune desfășurarea unei activități laborioase, prestată de un responsabil, cunoscut în practică sub numele de manager de proiect, care răspunde de:

Elaborarea unor studii de fezabilitate generală;

Elaborarea planurilor detaliate ale proiectelor;

Găsirea celor mai buni membri ai echipei proiectului.

Managerul de proiect trebuie să dea dovadă de multe calități pentru a putea jongla cu elemente cum sunt:

Schimbările tehnologice;

Ciclul de viață al sistemelor;

Contractori și furnizori;

Managementul resurselor umane;

Metodologie și instrumente de lucru diferite;

Restricții de timp și resurse;

Documentare și comunicare;

Așteptările managerilor și clienților.

Activitățile efectuate în faza inițierii proiectului sunt:

stabilirea echipei de inițiere a proiectului;

stabilirea bunelor relații cu beneficiarii;

stabilirea planului inițierii proiectului;

stabilirea procedurilor manageriale;

stabilirea cadrului de desfășurare a proiectului și a manualului de operare al acestuia.

Planificarea proiectului

Planificarea proiectului va cuprinde o evaluare a cerințelor informaționale ale sistemului la nivelul întregii organizații.

Planificarea proiectului este procesul prin care are loc definirea clară a activităților și a eforturilor necesare înfăptuirii lor în cadrul fiecărui proiect.

Tipurile activităților executate în cadrul planificării proiectului cuprind:

Descrierea ariei de întindere, a variantelor și fezabilității proiectului

Descompunerea proiectului în activități ușor executabile și controlabile

Estimarea resurselor și crearea unui plan al resurselor

Realizarea unei prime planificări calendaristice

Realizarea unui plan al comunicărilor

Determinarea standardelor și procedurilor proiectului

Identificarea și evaluarea riscului

Crearea unui buget preliminar

Întocmirea rapoartelor de activitate

Definitivarea planului de bază al proiectului

Identificarea si selectia proiectelor de dezvoltare a sistemelor informationale reprezinta prima etapa din ciclul de viata a dezvoltarii sistemelor care, impreuna cu initierea si planificarea proiectelor, constituie microanaliza, componenta preluata din managementul proiectelor. Evidentierea acestor activitati in cadrul modelului cascada de derulare a fazelor sau etapelor ciclului de viata a sistemului este reprezentata in Figura 3.

Figura 3 – Ciclul de viata al dezvoltarii sistemelor

Din modelul prezentat rezultă că orice etapă se descompune în activități, ceea ce pentru identificarea și selecția proiectelor înseamnă:

identificarea potențialelor proiecte de dezvoltare;

clasificarea și ierarhizarea lor;

selecția

Selecția proiectelor de dezvoltare a sistemelor informaționale

Datorită efectelor diferite și a amplitudinii lor, se recomandă evidențierea distinctă a proiectelor pe termen lung și a celor pe termen scurt. Dintre ele se selectează cele ce ating obiectivele organizației. De asemenea, se va urmări modul în care proiectele se aliniază dinamicii unității.

Inițierea și planificarea proiectelor

Pentru realizarea acestei faze este nevoie de comunicarea efectivă dintre părțile implicate (analiști, clienți – manageri, utilizator).

3.1 PROIECTAREA PROGRAMELOR ȘI A PROCEDURILOR

Proiectantul de soft are ca principală misiune definirea și structurarea componentelor care vor forma un tot unitar, astfel încât prin acestea să se obțină un proiect soft operațional. Proiectantul va grupa funcțiile ce trebuie să fie interconectate și va descrie modalitățile de realizare a legăturilor. După proiectanții de soft vor interveni programatorii, pentru transpunerea în realitate a proiectului. Ei vor controla intrările, prelucrările și ieșirile din sistem prin intermediul programelor.

Softul are două componente de bază instrucțiunile și modulele. Instrucțiunile sunt operațiuni elementare executate de calculator prin gruparea și selecția controlată a acestora pentru atingerea obiectivelor funcțiilor de prelucrare orientate pe probleme. Instrucțiunile constituie cel mai jos nivel al operațiunilor ce pot fi executate de către un limbaj de programare. Blocurile de instrucțiuni sunt astfel grupate încât să constituie anumite structuri executabile de calculator. De modul în care sunt grupate instrucțiunile pentru a da naștere unor structuri standard ale programelor, de relațiile dintre instrucțiuni, de aranjamentul acestora depinde calitatea softului proiectat.

Modulul – este o colecție sau o formă grupată de instrucțiuni de programe sursă. Modulele se pot grupa pentru a forma programele.

Programul, în concepția diverșilor autori, are semnificații diferite. El este definit ca:

un set de instrucțiuni cu ajutorul cărora se efectuează prelucrări specifice;

o entitate ce poate fi executată pe calculator;

un mijloc de comunicare cu calculatorul pentru rezolvarea unor probleme;

o descriere a unui algoritm și a datelor asociate în vederea execuției pe calculator, deci o reprezentare a acestora (algoritmi și date) ținând cont de restricțiile impuse de calculator;

o realizare a unei funcții f care, dată fiind o mulțime de date x, specifică valoarea y=f(x);

Prin algoritm se înțelege o metodă de soluționare a unei clase de probleme, reprezentată de o succesiune finită de operații bine definite, numite instrucțiuni.

Prin prisma complexității lor programele se pot clasifica:

programe simple (1000 de linii)

programe de complexitate medie(10 000 de linii)

programe complexe (peste 100 000 de linii) au numeroase module cu legături complexe.

Pentru ca programele să fie caracterizate prin eficiență, fiabilitate, flexibilitate, inteligibilitate, în procesul elaborării lor trebuie să se respecte anumite principii:

principiul conformării, potrivit căruia programele trebuie să fie elaborate în conformitate cu cerințele utilizatorului;

principiul completitudinii constă în realizarea descrierilor complete ale obiectivelor programului pe toate nivelurile ierarhice de descompunere;

principiul abstractizării se referă la elaborarea funcției programului, ținând cont de elementele esențiale, făcându-se abstracție de detaliile nesemnificative;

principiul modularizării constă în descompunerea programelor în subdiviziuni logice (module), care vor fi analizate în procesul de concepere și elaborare a programelor.

În timp s-au conturat mai multe metode de programare, deși mai corect ar fi să se numească tehnici de programare.

Metoda programării clasice are la bază construirea monolitică a logicii programului, fără intenții de structurare. Programul este privit în totalitatea lui și analizat direct la nivelul operațiilor elementare pe care le implică executarea lucrării care se elaborează .

Programarea modulară constă în descompunerea programului, chiar din faza de proiectare, în module ușor de întrebuințat. Fiecare modul este apoi analizat ca un program distinct și rezolvat ca atare.

Metoda programării structurate constă în faptul că oferă o rezolvare standardizată și structurată, în mod unitar, a programelor, reprezentând o ridicare a activității de programare la nivelul activității industriale, fundamentată pe o metodologie științifică. Programarea structurată este caracteristică dezvoltării sistemelor pe baza diagramelor fluxului de date și utilizează limbaje structurate. Ea presupune o separare între structurile de date și codul funcțiilor care le prelucrează.

Metoda programării orientate-obiect – constă în abordarea naturală a lumii reale, folosind componente modularizate și eliminând restricțiile impuse de mediul de programare. Se definesc concepte noi de tip, clasă, moștenire, etc.

Proiectarea și realizarea programelor

Ideea de bază în proiectarea programelor constă în faptul că acesta trebuie să respecte întocmai structurile diagramelor fluxurilor de date, prin nivelurile arhitecturale de tip program.

Pentru proiectarea programelor, programatorii vor respecta sistemul de cerințe și restricții impus de etapele parcurse anterior pentru realizarea sistemului informatic. Urmând principiile programării structurate, realizarea programelor se face în următoarele faze: definirea problemei de programat; descompunerea problemei de programat; realizarea modulară a produselor program; testarea “top-down” a produselor program; definirea programului testat și a documentației aferente; dezvoltarea versiunii calitative a produsului program.

Specificațiile elaborate în etapele precedente permit definirea problemei de programat prin care se formulează elementele specifice și se analizează relațiile dintre aceste elemente, din punct de vedere dinamic sau static.

Descompunerea aplicației se poate face după criteriul funcționalității, motiv pentru care elementele rezultate se mai numesc și module funcționale. Din punct de vedere al fluxului datelor pot fi:

module de intrare, care manipulează datele de intrare;

modulele de ieșire, care furnizează rezultate ale prelucrărilor;

module de prelucrare, care efectuează diverse operații asupra datelor.

Pe baza unor funcțiuni identificate sau a altor rațiuni de programare, modulele pot fi divizate în continuare. Scopul acestei structurări funcționale până la nivel elementar este de a identifica funcțiunile sistemului și de a le separa, eventual, în funcțiuni generale și cu caracter specific aplicației.

Modulele funcționale pot fi descompuse apoi după criteriul omogenității, rezultând modulele operaționale.

Realizarea modulară a produselor program presupune următoarele acțiunile:

Examinarea modulelor și specificarea succesiunii operațiilor de prelucrare descrise în acestea.

Constituirea setului reprezentativ cu date test. Setul de date trebuie sa acopere întreaga cazuistică a sistemului informațional și să testeze toate ramurile programului.

Precizarea elementelor de comunicație între module, respectiv stabilirea parametrilor de intrare/iesire în/din fiecare modul.

elaborarea algoritmii de prelucrare specifici fiecărui modul și structura programelor.

transcrierea algoritmilor într-un limbaj de programare.

scrierea codului sursă și obținerea fișierelor executabile.

Prin compararea rezultatelor propuse a fi obținute cu cele efectiv furnizate de aplicația informatică, sunt verificate sintactic și funcțional module din program. Dacă se realizează identitatea între cele doua categorii de rezultate, operația de testare se consideră încheiată.

O atenție deosebită trebuie acordată întocmirii documentației programului cu observația că în acest sens este recomandată autodocumentarea la nivel de modul.

3.2 IDENTIFICAREA

Problema esențială a activității de identificare a potențialelor proiecte de dezvoltare a sistemului constă în nominalizarea celor ce pot fi abilitați să facă propuneri pertinente. Aceștia pot fi: top-managerii, comitetul de inițiativă, departamentul utilizatorilor, grupul de dezvoltare. Caracteristicile esențiale ale variantelor de proiecte propuse în cele patru situații sunt prezentate tabelul 1.

Tabelul 1 – variante de proiecte

Selecția proiectelor de dezvoltare a sistemelor informaționale

Datorită efectelor diferite și a amplitudinii lor, se recomandă evidențierea distinctă a proiectelor pe termen lung și a celor pe termen scurt. Dintre ele se selectează cele ce ating obiectivele organizației. De asemenea, se va urmări modul în care proiectele se aliniază dinamicii unității.

Inițierea și planificarea proiectelor

Pentru realizarea acestei faze este nevoie de comunicarea efectivă dintre părțile implicate( analiști, clienți – manageri, utilizator).

3.3 ANALIZE FEZABILITATE

Elaborarea unui sistem informatic poate costa milioane de dolari și se poate realiza pe parcursul a trei până la șase ani pentru a fi complet. Din aceste motive, este normal ca factorii de conducere sa demareze proiectarea unui nou sistem după ce se efectuează studii de fezabilitate.

Un studiu de fezabilitate are rolul de a asigura informațiile obiective necesare pentru a cunoaște dacă un proiect poate fi demarat sau nu, sau dacă un proiect deja început mai poate fi continuat. Proporțiile și durata studiilor de fezabilitate variază, în funcție de mărimea și natura sistemului implementat. În cazul sistemelor bazate pe calculatoare mari, studiul are cu totul alte dimensiuni față de varianta utilizării microcalculatoarelor.

Totuși, fezabilitatea proiectului poate fi studiată în orice fază a elaborării lui, dar studiile, de regulă, se efectuează în momente certe. Când este propus un proiect, se efectuează un studiu preliminar de fezabilitate pentru a se stabili dacă proiectul atinge obiectivele propuse de unitate. Analiza, în prima ei fază, poate fi oricât de subiectivă, întrucât proiectul nu este reprezentat cu lux de amănunte. Însă, îndată ce se obține o situație mai clară despre sistem, despre natura problemei de rezolvat, precum și despre doleanțele utilizatorilor, măsurarea preliminara a fezabilității poate fi determinată odată cu faza de analiză a sistemului. Când proiectanții oferă două sau trei variante de elaborare a sistemului, numai studiile de fezabilitate o pot scoate în relief pe cea optimă.

După ce a avut loc proiectarea primară a sistemului, pot fi determinate în detaliu elementele de cost ale proiectării, implementării și exploatării. Este ultima șansă a unităților de a mai putea renunța la sistem, înaintea implementării lui.

Pe parcurs, odată cu progresul înregistrat în dezvoltarea sistemului informatic, se obțin informații din ce în ce mai certe, oferindu-se posibilitatea unor analize de fezabilitate mult mai concludente, ceea ce atrage studierea fezabilității în diverse faze ale ciclului de viață al sistemelor. De fiecare dată, studiile de fezabilitate trebuie să aibă la bază o foarte bună documentație. Aceasta va conține:

Definirea problemei ( o scurtă descriere a proiectului și explicarea a ceea ce-și propune el să realizeze);

Descrierea cerințelor sistemului;

Descrierea soluțiilor sistemului propus;

Explicația critică a motivării studiului întreprins;

Cuantificarea tuturor costurilor materiale și beneficiilor aferente;

O listă a costurilor și beneficiilor necuantificabile.

4. STUDIU DE CAZ

Suceava Bd. George Enescu 16, etaj 1, 720231

T: +40 230 524 059 +40 330 401 004 M: +40 728 061 026F: +40 230 524 059 [anonimizat]

SC. Relians Corp SRL. este o societate cu raspundere limitata, a carui sediu central se afla in Iasi. Firma si-a extins activitatea in toata tara, prin deschiderea a doua noi puncte de lucru, in judete precum Suceava si Bucuresti.

SC. Relians Corp SRL. isi desfasoara activitatea conform codului CAEN 7022 "Activitati de consultanta pentru afaceri si management", oferind clientilor consultanta necesara alegerii solutiilor potrivite atingerii obiectivelor.

Din cauza faptului ca Relians Corp este, conform statisticilor, a doua firma din Romania ca marime si eficienta in cadrul societatilor care ofera astfel de servicii, am putea fi tentati sa credem ca nu exista idei de imbunatatire a activitatii lor. Dar stim cu siguranta ca intr-o economie de piata o societate nu poate functiona perfect. Mai devreme sau mai tarziu apar probleme cu care entitatea va intra in contact, si a caror incidenta vor afecta serviciile si calitatea lor.

Astfel am propus o aplicație pentru gestiunea proiectelelor desfășurate și în curs de desfășurare în cadrul S.C. Relians Corp S.R.L. Iași, punct de lucru Suceava.

Aplicația a fost realizată în Microsoft Visual Studio 2010 Professional limbajul de programare C#.

Crearea noului proiect și alegerea limbajului de programare.

Selectarea formei de programare, a formularului de lucru.

Modul de lucru cu formularul. În partea dreaptă sunt soluțiile proiectului, toată componența sa, proprietățile formularului, explorarea proiectului. În partea stângă se află toate instrumentele de lucru și de realizare a aplicației.

Modul de lucru cu instrumentele și proprietățile formularului.

La o primă vedere se poate observa pagina de start a aplicației, fiind o interfață de lucru ușoară pentru utilizator.

Serviciile oferite de ReliansRo: Management de proiect cu subdiviziuni, planuri integrate de dezvoltare și management de program cu subdiviziuni.

Management de program

Domeniile de expertiză ale ReliansRo

Portofoliul de proiecte la nivel local cît și la nivel național.

La secțiunea contact, se poate oberva un submeniu.

Proiectele realizate de ReliansRo la nivel local și la nivel național.

Etapele Managementului de proiect

Un subdomeniu al Domeniului de expertiză

Contact

Datele de contact ale ReliansRo Suceava

Căutare proiect la nivel local sau la nivel național

5. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

http://ro.scribd.com/doc/213725044/Curs-MMSI (accesat la data de 6.02.2014)

2 Ing. Petre Vasilescu, Mat. Victor Dunca (1979), Proiectarea sistemelor informatice, Editura Tehnică, pp. 21

3 Brânzei R. – Sisteme informatice, Ed. Universității “Al. I. Cuza”, Iași, 1995

4 Nicolae Morariu, Sorin Vlad 2008, Proiectarea Sistemelor Informatice, Editura Infodata, pp. 12

5 Chindea M. E. – Proiectarea sistemelor informatice economice, București, 1999

6, 7 http://ro.scribd.com/doc/177706416/Sistem-Definitie (accesat la data de 19.02.2014)

8 http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=225&idb=24 (accesat la data de 27.02.2014)

9 http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/economie/sisteme-informatice-pentru-afaceri-50348.html (accesat la data de 10.03.2014)

10 Nicolae Morariu, Sorin Vlad 2008, Proiectarea Sistemelor Informatice, Editura Infodata, pp. 16

1 http://cndiptfsetic.tvet.ro/materiale/Materiale_de_invatare/MC/MI_Modulul%20X%20-%20Mirela%20Iacob.doc (accesat la data de 28.03.2014)

12 Oprea D. – Analiza și proiectarea sistemelor informaționale economice, Ed. POLIROM, Iași, 1999

13 http://www.preferatele.com/informatica/Initierea-si-planificarea-real937.php

14 Oprea D. – Analiza și proiectarea sistemelor informaționale economice, Ed. POLIROM, Iași, 1999

15 Oprea D. – Analiza și proiectarea sistemelor informaționale economice, Ed. POLIROM, Iași, 1999

6 Chindea M. E. – Proiectarea sistemelor informatice economice, București, 1999