Initierea In Procedeul Craul

LUCRARE DE LICENȚĂ

INIȚIEREA IN PROCEDEUL CRAUL

INTRODUCERE

Motivația alegerii temei

Importanța lucrării

CAPITOLUL 1 – EVOLUȚIA INOTULUI DE-A LUNGUL ANILOR

Inotul in Romania

Ramurile natației

Probele inotului de performanța

Bazinele de inot

Organele de conducere a natației

CAPITOLUL 2 – FORȚELE CARE ACȚIONEAZA ASUPRA CORPULUI IN APA

Importanța și rolul portanței hidrostatice și hidrodinamice asupra corpului in apa

Rezistența apei

Plutirea

Alunecarea

Respirația acvatica

CAPITOLUL 3- TEHNICA PROCEDEULUI CRAUL/LIBER

3.1 Istoricul procedeului craul

3.2 Poziția corpului pe apa

3.3 Mișcarea picioarelor

3.4 Mișcarea bratelor

3.5 Coordonarea picioarelor cu brațeleși respirația

3.6 Startul

3.7 Intoarcerile

3.8 Greșeli frecvente in execuția tehnici

CAPITOLUL 4 – METODICA INVAȚARII PROCEDEULUI CRAUL

4.1 Succesiunea mijloacelor pentru invațarea metodica a initierii in inot

4.2 Mijloacele pentru invațarea metodica a procedeului craul

4.3 Mijloacele pentru invațarea startului

4.4 Mijloacele pentru invațarea intoarcerilor

CAPITOLUL 5 – METODICA INVAȚARII I INOTULUI CU COPIII

5.1 Jocurile in apa

5.2 Principalele cerințe pentru invațarea inotului

CAPITOLUL 6 – LECȚIA DE INOT

6.1 Verigile lecției de inot

6.2 Mijloace folosite in lecția de inot

6.3 Principiile didactice aplicate in lecția de inot

CAPITOLUL 7 – ORGANIZAREA CERCETARII

7.1 Premisele

7.2 Obiectivele

7.3 Sarcinile

7.4 Ipotezele

7.5 Subiecții,locul și etapele cercetarii

7.6 Metodele de cercetare folosite

7.7 Inregistrarea datelor

7.8 Prelucrarea datelor

7.9 Interpretarea datelor

CAPITOLUL 8 – CONCLUZII

8.1 Concluzii

CAPITOLUL 9 – BIBLIOGRAFIE SI ANEXE

9.1 Bibliografie

9.2 Anexe

INTRODUCERE

Înotul se confundă cu apariția omenirii fiind prezent în toate timpurile și la toate popoarele.

Înotul este important în evoluția copilului ajutând la dezvoltarea musculaturii,a coordonării motrice,a abilităților de cunoastere și a modalităților de interacțiune socială.

Este mișcarea care se poate practica, încă de la naștere, în centre specializate. Apare ca și activitate sportivă în programele grădinițelor ,în programele școlare si in liceele cu profil de înot.

Este sport complementar altor sporturi, ajutând la dezvoltarea capacității pulmonare și rezistenței fizice a sportivilor, dezvoltarea lor armonioasă, mijloc de refacere, recuperare medicală și relaxare. Este sportul în care întâlnim cei trei factori de călire ai organismului: apa, aerul și soarele.

Salvarea de la înec este principala prioritate a părinților care își îndrumă copiii spre inițierea în tehnica procedeelor acestui sport. De aceea este nevoie de specialiști bine pregătiți care să-i facă pe elevi să îndrăgească mișcarea în mediul acvatic și să-i îndrume către celelalte ramuri ale natației cum sunt: înotul, polo-ul pe apă, săriturile în apă; sporturi olimpice, prezente la noi în țară cu rezultate deosebite pe plan mondial.

Obiectivele:

Specialiștii în domeniul educației fizice și a sportului, trebuie să cunoască respirația acvatică, legile plutirii și alunecării pe apă, mișcarea brațelor și picioarelor coordonate cu respirația, regulamentul în cele patru procedee ale înotului competițional.

Competențe :

Competențele oferite ne ajuta să cunoastem și să folosim noțiunile specifice disciplinei, să explicam și să demonstram tehnica corectă a procedeelor de înot.

MOTIVELE ALEGERII TEMEI

Am ales aceasta tema pentru ca inițierea in procedeul craul mi se pare cea mai usoara cale de a invata sa inoti și favorizeaza o condiție fizica de invidiat. Acest tip de sport tonifica atat fesele, cit și muschii pectorali. Coapsele, gambele si abdomenul se vor forma armonios, iar muschii omoplatilor vor avea tendința de a se dezvolta.

IMPORTANTA ALEGERII TEMEI

Sportul considerat ca fiind cel mai complex și eficient pentru sănătatea noastră este înotul. Acesta dezvoltă foarte bine calitățile motrice de bază cum ar fi: viteza, îndemânarea, rezistența și forța. Sportul, în general, este o activitate socială, un mijloc educativ ce dezvoltă trupul, mintea și gustul pentru frumos. Sporește capacitatea de coordonare, eleganță în mișcări, viteză de reacție, tonifică în egală măsură, mușchii, inima și plămânii. Datorită presiunii apei, exercitate asupra corpului aproape toate organele sunt influențate. Plămânii și inima depun un efort mai mare pentru a funcționa normal. Astfel se mărește elasticitateași rezistența acestora, se reglează tensiunea arterială, deci se reduce riscul bolilor cardiovasculare și se îmbunătățește circulația sangvină. Riscul de traumatizare a corpului este minim, iar posibilitatea de accidentare este aproape inexistentă.

CAPITOLUL 1

EVOLUȚIA INOTULUI DE-A LUNGUL ANIILOR

1.1 Inotul in Romania

„Evoluția înotului la noi în țară a fost legată de construcția bazinelor de înot.” În anul 1880 s-a construit primul bazin în București, al Societății Tirul, de dimensiuni mici, aparținând primei Școli de înot. Primul concurs s-a desfășurat în anul 1888. Deși au apărut centre de înot la Timișoara, Arad, Lugoj, Constanța, nu se poate vorbi de înot ca sport, decât după primul război mondial. In 1912 se desfasoara prima ediție a concursului de fond pe Dunăre, între Măcin și Ghecet, pe o lungime de 13 km, păstrată și după război. În prima etapă a evoluției înotului în țara noastră, întrecerile s-au desfășurat pe distanțe variate, 30, 60, 90, 300m, în bazine de dimensiuni neregulamentare. A existat și o comisie de natație care s-a ocupat de organizarea primului campionat național, precum și de întâlnirea internațională între orașele Cluj și Budapesta, în anul 1925. O dată cu construirea unor noi bazine la Cluj, Galați, Craiova, Brăila, numărul competițiilor a luat amploare. Evenimentul deosebit al anului 1929 a fost darea în folosință a bazinului Kiseleff (azi Ștrandul Tineretului) din București. Prima competiție la care participă și femeile este legată de inaugurarea acestui minunat bazin. Probele de concurs au cuprins distanțe mai mari, respectiv 100m liber, bras, spate,400, 1500m liber bărbați, 200m bras femei și ștafeta de 3 x 100 mixt bărbați.

Etapa a doua a dezvoltării înotului s-a legat de apariția FEDERAȚIEI ROMÂNE DE NATAȚIE, în anul 1930, ca organ de conducere al natației. Numărul întrecerilor sportive, al probelor de concurs, al întâlnirilor internaționale, a crescut de la an la an. A apărut un nou centru important al natației la Eforie, o dată cu construirea bazinului de înot, în anul 1935, care a devenit baza de pregătire a studenților de la O.N.E.F. (astăzi U.N.E.F.S.).

Perioada 1937-1940 a însemnat regresul natației, datorită condițiilor deosebite economice și politice ale țării.

În timpul celui de-al doilea război mondial, activitatea competițională a fost întreruptă. După anul 1946, s-au reînființat concursurile scolare intre orase, regionale, sindicale, iar concursurile internaționale s-au reluat. România a participat la campionatele balcanice, dominând ani de zile această întrecere.

În anul 1956, câțiva înotători au participat la J. O de la Melbourne, unde cel mai bun rezultat l-a avut Maria Both, locul 9 în proba de 100m spate. Locuri fruntașe au obținut și alte sportive la diverse campionate: Sanda Iordan, locul I la Universiada de la Sofia în proba de 200m bras, 1961, Geta Cerbeanu, locul II la campionatele europene de juniori, 1967, Carmen Bunaciu la 100m spate, locul III la campionatele mondiale, 1982.

„Ultima etapă în evoluția înotătorilor noștri poate fi menționată după anul 1980, când rezultatele au fost cu mult superioare celorlalți ani.”Centrul de înot de la Baia Mare a devenit puternic datorită rezultatelor de excepție ale unor înotătoare. Pătrășcoiu Anca a obținut locul III, în proba de 200m spate, la J. Olimpice de la Los Angeles, 1984, iar Noemi Lung obține mai târziu, în anul 1988 – la J. Olimpice din Seul, locul II în proba de 400m mixt și locul III în proba de 200m mixt; mai târziu, Nicolae Butacu a obținut un rezultat de excepție, în 1995, la Campionatele Europene din Viena – locul II în proba de 200m spate. Cel mai bun rezultat rămâne locul III, obținut de componenții echipei de ștafetă 4x100m liber la Campionatul Mondial, ținut la Rio de Janerio, 1995, toți cei 4 componenți, Nicu Ivan, Nicolae Butacu, Petcu Răzvan, Alexandru Ioanovici, au coborât sub granița celor 50'' la 100m liber. Prima campioana olimplica este Diana Mocanu la proba 100 si 200 m spate la Jocurile Olimpice din 2004. Alte rezultate la Jocurile Olimpice din 2004 de la Atena: Razvan Florea locul 3.

1.2.Ramurile natației :

Natația cuprinde următoarele ramuri:

– Înotul de concurs – Jocul de polo – Săriturile în apa – Înotul sincron – Înotul de mare fond.

1.3. Probele înotului sportiv

– La procedeul liber: 50m, 100m, 200m, 400m, feminin și masculin, 800m, 1500, masculin și feminin; – La procedeul bras, spate și fluture: 50 m, 100m, 200m (F. și M.); – La probele mixte: 100 m, 200 m, 400m (F. și M.), ordinea probelor fiind: fluture, spate, bras și liber; – La ștafete: 4 x 100m liber (F+M); – 4 x 200m liber (F+M); – 4 x 100m mixt (F+M), în ordinea: spate, bras, fluture, liber.

La aceste probe, se pot înregistra recorduri

1.4. Bazinele de înot

„Recordurile mondiale, europene, naționale se pot stabili numai în bazine construite în conformitate cu regulamentele internaționale de înot.”Bazinele trebuie să aibă o lungime de 50m, cu o lățime de 21m, adâncimea apei pe toată lungimea distanței trebuie să fie de minimum 1,80m. Ele trebuie să fie marcate de 8 culoare instalate pe partea cea mai lungă a bazinului, având o lățime între ele de 2,50m. Pe o distanță de 5m de la fiecare capăt al bazinului, culoarea plutitoarelor poate să fie albă sau roșie, distinctă de restul lungimii. Culoarul de mijloc favorit (4) este marcat de culoarea galbenă. Uneori, 2 culoare, nr. 4 și 5, sunt marcate (favorite) în culoarea galben. Pereții bazinului trebuie să fie verticali și paraleli între ei. Fundul bazinului va fi marcat de benzi de culoare închisă, trasate în centrul fiecărui culoar. Lățimea lor va fi între 20-30 cm. Aceasta se va termina cu 2m înainte de capătul bazinului.Frânghia pentru startul greșit va fi așezată la 15m de la ambele capete ale bazinului. Bloc-startul va avea o înălțime minimă de 50-70cm de la suprafața apei. Ele vor fi antiderapante, având montate de o parte și de alta mânere pentru startul în procedeul de înot spate, plasate la o înălțime de 30-60cm de la suprafața apei. Fiecare bloc-start va fi numerotat pe toate părțile, – 4 x 100m mixt (F+M), în ordinea: spate, bras, fluture, liber.

La aceste probe, se pot înregistra recorduri

1.4. Bazinele de înot

„Recordurile mondiale, europene, naționale se pot stabili numai în bazine construite în conformitate cu regulamentele internaționale de înot.”Bazinele trebuie să aibă o lungime de 50m, cu o lățime de 21m, adâncimea apei pe toată lungimea distanței trebuie să fie de minimum 1,80m. Ele trebuie să fie marcate de 8 culoare instalate pe partea cea mai lungă a bazinului, având o lățime între ele de 2,50m. Pe o distanță de 5m de la fiecare capăt al bazinului, culoarea plutitoarelor poate să fie albă sau roșie, distinctă de restul lungimii. Culoarul de mijloc favorit (4) este marcat de culoarea galbenă. Uneori, 2 culoare, nr. 4 și 5, sunt marcate (favorite) în culoarea galben. Pereții bazinului trebuie să fie verticali și paraleli între ei. Fundul bazinului va fi marcat de benzi de culoare închisă, trasate în centrul fiecărui culoar. Lățimea lor va fi între 20-30 cm. Aceasta se va termina cu 2m înainte de capătul bazinului.Frânghia pentru startul greșit va fi așezată la 15m de la ambele capete ale bazinului. Bloc-startul va avea o înălțime minimă de 50-70cm de la suprafața apei. Ele vor fi antiderapante, având montate de o parte și de alta mânere pentru startul în procedeul de înot spate, plasate la o înălțime de 30-60cm de la suprafața apei. Fiecare bloc-start va fi numerotat pe toate părțile, pentru a fi vizibil de către arbitri. Nr. 1 va fi numerotat în partea dreaptă a liniei de plecare, privind cu fața spre bazin.

Echipamentul electronic va trebui montat pentru fiecare culoar în parte, ele ridicându-se cu 30cm deasupra apei și sub suprafața apei cu 60cm. Temperatura apei în bazinele din aer liber trebuie să aibă 22-25 de grade celsius iar în bazinele acoperite 27-28 de grade celsius.

1.5 Organele de conducere ale natației

Pe plan internațional,” Federația Internațională de Înot Amator (F.I.N.A.)” este cea mai importantă organizație mondială a înotului sportiv.Ea a luat ființă în anul 1908 și în prezent are afiliate peste 142 de federații nationale. „Liga Europeană de Natație (L.E.N.)”a fost înființată în anul 1926 și cuprinde peste 43 de federații naționale. În România, ființează din anul 1930 Federația Română de Natație (F.R.N.), care este afiliată la cele două organisme internaționale (F.I.N.A. și L.E.N.) menționate mai sus. Jocul de polo pe apă în România este coordonat de Federația Română de Polo pe Apă. Salvarea de la înec pe plan internațional poate avea caracter competițional, fiind coordonat de Federația Internațională de Salvare și Înot utilitar (F.I.S.).

CAPITOLUL 2

FORTELE CARE ACȚIONEAZA ASUPRA CORPULUI IN APA

Să cunoaștem legile plutirii, alunecării pe apă, a respirației acvatice, sunt noțiuni elementare pentru inițierea în acest sport și pentru perfecționarea coordonării, în cele patru procedee de înot.

2.1. Importanța și rolul portanței hidrostatice în menținerea corpului la suprafața apei

„Pentru a înțelege tehnica procedeelor de înot, trebuie să cunoaștem unele particularități fiziologice și anatomice ale omului, precum și unele legi ale hidrostaticii și hidrodinamicii.”Asupra corpului în apă acționează două forțe: greutatea corpului (de sus în jos) și aceea care îl împinge în sus, denumită portantă hidrostatică. Un corp cufundat în apă, conform principiului lui Arhimede, este împins de jos în sus cu o forță egală cu greutatea volumului de apă dizlocuit de acel corp, numită portanță hidrostatică. Ea depinde de: volumul corpului, de partea sa scufundată în apă, precum și de densitatea lichidului.

Plutirea unui corp în apă este legată de: greutatea specifică a corpului, densitatea apei și presiunea hidrostatică care influențează aparatul respirator. Greutatea specifică se obține împărțind greutatea corpului la volumul său. Ea se notează cu „g” și variază în funcție de vârstă și de elementele care compun corpul. Copiii plutesc mai ușor, de asemenea și femeile, deoarece amândouă aceste categorii au sistemul osos mai ușor decât la bărbați.” Cea mai mare greutate specifică a elementelor care compun corpul omului o au oasele, urmează mușchii, ligamentele, straturile de grăsime, plămânii”.Cu cât corpul are o densitate mai mare, el va pluti mai puțin. Oamenii grași plutesc mai ușor, mai bine decât cei slabi, deoarece țesutul adipos are o densitate mai mică. Cu cât apa este mai sărată, corpul plutește mai bine, datorită densității relative a apei de mare (cu 1,035 mai ridicată decât densitatea relativă a apei dulci – 1,007). Cu cât cantitatea de aer în torace este mai mare prin inspirație, greutatea specifică a corpului scade și deci plutirea este mult îmbunătățită.

Presiunea hidrostatică influențează aparatul respirator, dezvoltând musculatura inspiratorie, perimetrul toracic, diametrul cutiei toracice, precum și capacitatea vitală.” Presiunea executată asupra oricărui corp scufundat în apă crește proporțional și cu adâncimea. Datorită mișcărilor din apă, pe lângă cele două forțe, greutatea corpului și portanța hidrostatică la înaintare, apare o a treia, rezultanta hidrodinamică, care are două componente: portanța hidrodinamică pe verticală și rezistența hidrodinamică pe direcția de deplasare, aceasta opunându-se înaintării corpului. La înot, se va ține cont de Legea a III-a a lui Isaac Newton – Legea acțiunii și reacțiunii, conform căreia toate acțiunile provoacă o reacție egală și de sens invers. De exemplu, un alergător împinge în sol în jos și înapoi cu gamba din spate; ca urmare, el va crea o reacție care îl va împinge în sus și înainte de aceeași forță. Acest principiu se aplică și la înot. Dacă un înotător împinge înapoi (12,5 kg) cu mâna și (2,5kg) cu picioarele va rezulta o forță mai mare care îl va propulsa înainte, cunoscând că la mare viteză picioarele nu contribuie atât de mult la propulsie ca mișcarea brațelor.

Studiile celebrilor antrenori James Counsilman (1968) și C.E. Silva (1970) au fost orientate spre cercetarea propulsiei hidrodinamice la înot, ei reușind să dezvolte teorii noi. Ei au arătat că sursa propulsiei este portanța hidrodinamică. Denumirea de portanță sugerează o deplasare în sus. Cu ajutorul acestei forțe care ridică înotătorii, se reușește păstrarea unei poziții orizontale. Ea acționează întotdeauna perpendicular pe rezistență și poate fi exercitată în orice direcție pe care se dezvoltă rezistența. Forțele portante rezultă din mișcările verticale și laterale ale membrelor, dovedind că ele domină propulsia la înot. Până nu de mult mecanismele de vâslit cele mai bune au fost acelea care permiteau înotătorilor să împingă apa direct spre înapoi, sub linia de mijloc a corpului, pe o distanță cât mai mare. Această teorie a fost infirmată de filmările subacvatice care au demonstrat că mâinile înotătorului parcurg o traiectorie sinusoidală, șerpuitoare, în „S” și nu una dreaptă spre înapoi, în timpul înotului de competiție. Această traiectorie permite înotătorilor să găsească, în timpul vâslirii, porțiuni de ape liniștite în care să împingă și să obțină mai multă rezistență. Traiectoriile luminoase (beculețele aprinse pe brațele înotătorului) au arătat astfel că mâinile se deplasează pe o direcție dominant laterală și verticală, cu mișcări minime spre înapoi. Prin înclinarea corectă a mâinilor și labelor picioarelor în timpul fazei propulsive a fiecărei vâsliri se poate obține unghiul de atac cel mai bun, mărind astfel portanța (asemănător teoriei lui Benoulli pentru zborul avioanelor). Astfel, înotătorii trebuie să folosească muchiile mâinilor și labelor picioarelor ca pe niște pale de elice, înclinându-le într-un unghi de atac corect. Mișcarea cea mai bună de împingere este aceea care permite reducerea la minimum a factorilor de împingere către în sus și în jos a mișcării, realizând împingerea mai importantă spre înainte. În toate cazurile în care se ridică o parte a corpului deasupra apei (brațe, umeri, picioare), se micșorează partea rămasă în apă, deci portanța hidrostatică, corpul devenind mai greu și scufundându-se. Pentru menținerea unei poziții înalte pe apă, este necesar ca picioarele și brațele să lucreze repede și în forță. Creșterea vitezei membrelor produce creșterea corespunzătoare a forței propulsive, ceea ce sugerează că viteza optimă a membrelor va produce cea mai mare viteză de înaintare, când ele se mișcă în direcție bună și orientate cu un unghi de atac corect. Viteza mișcării membrelor depinde de factori ca: eficiența mecanică, forța musculară și mobilitatea articulară a înotătorului.

2.2.Rezistența apei

„Mișcările înotătorului în apă vor întâmpina rezistența apei în fața acestuia și în jurul părților corpului”. Această rezistență a apei este denumită simplu rezistență. Ea acționează întotdeauna în direcție opusă celei de mișcare. Această opunere va produce forță de portanță, care, după cum vom vedea în continuare, este perpendiculară pe rezistență.

Există trei feluri de rezistență care acționează în apă asupra înotătorului: a) rezistența frontală; b) rezistența valurilor; c) rezistența de frecare.

a) Inotătorul trebuie să-și mențină corpul aproape de suprafața apei, având de la cap până la picioare cele mai mici înclinări posibile. Mișcările corpului în lateral, în sus și în jos, măresc rezistența frontală, făcând să se mărească suprafața corpului și deci și rezistența la înaintare. b) Mișcările brațelor la intrarea în apă, precum și mișcările exagerate laterale și verticale ale corpului produc valuri, creând un adevărat „zid de apă”, ce împiedică deplasarea. c) Suprafețele netede produc frecări mici. Unii înotători se rad în cap, pentru ca părul să nu opună rezistență la înaintare, iar costumele lor aderă neted la suprafata corpului, fără a avea cute care să adune apa și să frâneze astfel înaintarea (costume numite „piele de rechin”).

2.3. Plutirea

„Poziția la înot este orizontală pe suprafața apei”. Cele mai simple exerciții de plutire sunt: a)pluta pe piept b)pluta pe spate c)pluta pe verticală.

a)Plutirea pe piept,corpul este în poziție orizontală cu fața spre apă, brațele întinse înainte încadrează capul, cu palmele orientate spre apă, având degetele de la mâini apropiate și picioarele menținute întinse cu vârfurile orientate spre interior. Respirația se menține în apnee. Orice înclinare a corpului spre înainte sau înapoi va produce dezechilibrul și instabilitatea corpului, ducând la scufundarea lui. b)Plutirea pe spate, corpul se va găsi în poziție orizontală cu fața în sus, afară din apă, având bărbia mai aproape de piept. Brațele se vor menține întinse, încadrând capul prin atingerea urechilor, iar picioarele vor fi întinse păstrând vârfurile ușor spre interior, corpul va fi relaxat. Respirația este ușurată prin menținerea capului deasupra apei. Orice schimbare a poziției brațelor, a capului, bazinului sau picioarelor duce la dispariția plutirii. c)Plutirea pe verticală și călcarea apei, corpul este într-o poziție verticală pe apă, ușor oblic înainte prin tragerea umerilor în față. Brațele se țin cu coatele ușor îndoite pe apă, vâslind ușor din palme în sensul aducerii apei spre înăuntru și în afara liniei mediane a corpului, presând apa. Picioarele se mențin ușor depărtate și îndoite din genunchi, ele calcă apa spre în afară, alternativ. În această poziție înotătorul poate sta puțin nemișcat, plutind, iar apoi continuă exercițiul de călcare a apei. În toate aceste exerciții, importantă este respirația, respectiv inspirația și expirația corectă; ea va ajuta să ne menținem la suprafața apei plutind și mișcându-ne cu ușurință.

2.4 Alunecarea

Alunecarea pe piept,din poziția ghemuit la marginea bazinului, se vor executa împingeri de la perete în plută pe piept. Corpul se va deplasa prin apă înainte, alunecând pe diverse distanțe, expirația se va efectua obligatoriu în apă.

Alunecarea pe spate,din poziția ghemuit la marginea bazinului, se vor executa împingeri de la perete în plută pe spate. În timpul alunecării, respirația este liberă. În ambele cazuri, se va evita o rezistență frontală mărită.

2.5.Respirația înotătorului

„Actul necesar al respirației pulmonare este executat inconștient, fără intervenția voinței. Mecanismul nervos al respirației funcționează în virtutea automatismelor înnăscute.” Pentru a realiza coordonarea mișcărilor respiratorii cu mișcările specifice înotului, intervenția voinței este absolut necesară. Este vorba de deprinderea motrică, deci de un fenomen de învățare, prin care comanda voluntară înlocuiește comanda automată a mișcărilor respiratorii. După ce procedeul de respirație a fost însușit și modelul de execuție a fost depozitat în sistemul nervos central, controlul voluntar dispare treptat, respirația executându-se în timpul înotului, după un nou automatism dobândit. În timpul înotului, respirația pare să se desfășoare continuu, există totuși momente de apnee (aerul este menținut în plămâni) atunci când toracele este blocat. Ea este intercalată între inspirație și expirație, mai ales în probele rapide, când respirația se efectuează la două cicluri de brațe. Aceste blocaje toracice (apnee prelungite) le întâlnim la înotătorii foarte avansați în probele pe distanțe scurte. Inspirația acvatică se execută mai repede, decât pe uscat, momentul prielnic fiind relativ scurt. Ea se efectuează pe gură la nivelul apei și este caracteristică înotului sportiv.

Expirația, în mod normal este un act pasiv, ea devine activă în timpul înotului, deoarece trebuie învinsă presiunea hidrostatică, excepție făcând respirația la înotul pe spate. Ea se execută cu intensitate progresivă, aerul fiind expulzat la început mai mult pe gură, apoi pe nas. În mod obligatoriu ea va fi efectuată complet. La înotul fără respirație, plutirea este mai bună, datorită poziției pe apă. Acest exercițiu este folosit în pregătirea pentru corectarea tracțiunii mișcărilor de brațe.

CAPITOLUL 3

TEHNICA PROCEDEULUI DE INOT CRAUL

Caracteristici principale ale procedeului de înot craul (liber):

– Execuția bătăii de picioare la procedeul craul trebuie să fie foarte eficientă, recomandându-se un minim de bătăi pe lungime, fără ca viteza să fie influențată, negativ; – Viteza va fi menținută constant pe parcursul distanței de înot; – Brațele trebuie să execute mișcări rapide, coordonate cu mișcarea capului și a picioarelor; – Poziția corpului în apă; – Corpul înotătorului este întins pe suprafața apei, brațele se găsesc în prelungirea trunchiului; – Capul va avea privirea înainte, fiind scufundat până la nivelul sprâncenelor; – Picioarele sunt menținute ușor sub apă, cât să asigure o bună plutire, umerii vor fi cât mai aproape de suprafața apei, pentru a micșora rezistența la înaintare și bazinul este ușor ridicat; – Corpul cu suprafața apei va forma un unghi de aproximativ 100 (vârful fiind la nivelul umerilor); – Poziția corpului la craul de viteză diferă față de craul de fond.

3.1.Istoricul procedeului craul sau liber

„În terminologia Federației Internaționale de Natație (F.I.N.A.), este folosit pentru acest procedeu cuvântul „liber” în loc de „craul”, deoarece, la început, englezii numeau înot liber orice fel de mișcare care diferea de înotul bras.” Se folosesc astăzi ambii termeni, fără a fi o greșeală. Este procedeul de înot cel mai rapid și spectaculos.” Craulul are la bază înotul over, apărut prin anul 1850. Înotătorul înainta culcat în apă pe o latură, vâslind cu un singur braț, iar picioarele executau o foarfecă laterală.” În anul 1873, James Trudgeon, din Buenos Aires (Argentina), înota ducând ambele brațe înainte pe deasupra apei, alternativ, picioarele continuând mișcarea specifică brasului. Prima demonstrație de craul aparține lui Harry și Alex Wickham (Australia), care târau (crauling) picioarele prin apă, asemănător craul-ului de astăzi. De-a lungul anilor, o serie de înotători de valoare mondială și olimpică au adus modificări tehnice procedeelor de înot. Astfel: la J. Olimpice din 1912 de la Stockholm, sportivul american Duke Kahanamoku (născut în Hawaii) câștigă 100m liber cu timpul de 1’004, îmbunătățind bătaia de picioare, apropiind-o mult de tehnica de astăzi. La cele două ediții ale J. Olimpice, Paris – 1924 și la Amsterdam – 1928, proba de 100m liber a fost câștigată de Johny Weismüller, cu timpul de 58''6, primul înotător care a coborât sub 1'. El avea o poziție înaltă pe apă, cu un moment de alunecare pe braț, iar bătaia de picioare o efectua sub apă, mai jos decât în mod obișnuit. Înotătorii japonezi au obținut victorii categorice, păstrând o poziție întinsă pe apă, cu 6-10 bătăi de picioare. În întrecerile J. Olimpice de la Los Angeles, din 1932, la J. Olimpice din 1956, Melbourne (Australia), 1960, Roma (Italia) și, 1964, Tokio (Japonia), înotătorii australieni au dominat probele de liber, spulberând recordurile mondiale. Ei înotau având o poziție ori-zontală pe apă, cu oscilații libere în axa longitudinală, accentuând mișcarea umerilor și vâslirea în bumerang. S-a remarcat o varietate mare în numărul bătăilor de picioare – 2, 4, 6 bătăi la un ciclu de brațe.

Marii campioni olimpici și recordmeni mondiali, ca: Dawn Fraser, Murray Rose, John Konrads(Australia), Kornelia Ender, Michael Gross, Rolands Mattes (Germania), Mark Spitz, Jim Montgomery, Don Schollander, Matt Biondi (America), Alexandru Popov (Rusia), au adus îmbunătățiri tehnicii înotului constituind modele de lucru și studii pentru mulți antrenori și specialiști.

3.2. Poziția corpului pe apă

“În procedeul craul poziția adoptată este decubit ventral”: – corpul este întins pe apă și înclinat sub un unghi mic față de orizontală aproximativ 10 grade;

-fața este scufundată până la mijlocul frunții, iar privirea orientate înainte-jos;

-umerii și spatele se mențin la nivelul apei,

-trenul inferior este în ușoară imersie.

În toate procedeele tehnice, alegerea unei poziții convenabile depinde de stilul înotătorului (amprenta personală), constituția acestuia, lungimea probei, viteza cu care este parcursă.

3.3.Mișcarea picioarelor

Mișcarea picioarelor are două faze: Faza activă. „Această mișcare se realizează din articulația coxo-femurală, cu piciorul ușor îndoit din genunchi, cu laba piciorului orientată spre interior.” În ultima parte, se execută o lovire a apei printr-o mișcare de biciuire a ei cu laba piciorului. Presiunea exercitată de apă obligă glezna să efectueze o mișcare de hiperextensie. O mobilitate bună a articulației gleznei ajută la o mișcare eficientă și economică. Faza pasivă. Ea reprezintă o mișcare pregătitoare, realizată prin ridicarea unui picior de jos în sus, iar celălalt ducându-se întins înapoi, spărgând suprafața apei, călcâiul ieșind puțin deasupra. Amplitudinea este relativ mic (Figura 2).

Figura2

Figura 2 (continuare)

3.4. Mișcarea brațelor

„Aceasta prezintă 2 părți distincte: vâslirea și drumul aerian.”

„Vâslirea cuprinde mai multe componente: intrarea brațului în apă, prinderea apei, tracțiunea, împingerea.” a)Intrarea brațului în apă trebuie executată în fața capului, mai precis între mijlocul capului și extremitatea umărului cu palma îndreptată diagonal spre în afară, degetul mare fiind primul care atinge apa. b) Prinderea apei, brațul alunecă, se întinde din umăr și din cot, căutând să apuce apa cât mai departe, pentru a efectua o tracțiune eficace. După ce mâna a pătruns în apă complet, se presează palma în jos, întorcându-se spre noua direcție prin rotirea antebrațului, cu o mișcare de rotunjire, având palma în formă de căuș. c)Tracțiunea,odată apucarea apei executată, mâna se va mișca în jos și apoi spre înăuntru, înspre linia mediană a corpului. Tracțiunea durează până când palma și cotul aflat pe aceeași linie au ajuns în dreptul umărului și se încheie în dreptul centrului general de greutate, brațul aflându-se la un unghi de 90 de grade față de corp și un unghi, între braț și antebraț, de cca 100-110 grade. Tracțiunea se execută diferit în conformitate cu particularitățile anatomice și funcționale și după cum fiecare înotător și-a însușit bazele acestui procedeu tehnic. Unii efectuează mișcarea pe o linie aproape dreaptă, sau cu cotul îndoit, alții execută așa-zisa „șerpuire” sau traiectorie sinusoidală.Marii înotători ai lumii duc mâna în șerpuire în formă de „S” pe o traiectorie eliptică, pentru a întâlni mereu apă nemișcată (Figura 1).

d) Împingerea este a doua și ultima fază propulsivă a mișcării. Palma brațului care a efectuat vâslirea împinge apa spre în afară și în sus, iar înapoi, spre acțiunea finală, până în dreptul coapsei piciorului din aceeași parte. La ieșirea din apă, brațul va fi complet întins, cu palma orientată în sus față de direcție și de mișcare, mâna iese din apă pe muchie cu degetul mic în sus. Este de preferat revenirea mâinii la suprafață, cu cotul ridicat. „

„Drumul aerian al brațelor este punctul maxim de flexie va fi atunci când palma și cotul ajung în dreptul umărului, mișcare ușurată de răsucirea treptată a axei umerilor.”Evitarea pendulărilor laterale se poate face printr-o ridicare accentuată a cotului în sus cât mai aproape de umăr. După trecerea palmei și cotului de linia umărului, urmează răsucirea în sens contrar axei umerilor și întinderea brațului înainte. Intrarea în apă se face în următoarea ordine: palmă, antebraț, braț pe linia umărului, între mijlocul capului și extremitatea umărului. Viteza de aruncare a brațului înainte trebuie să fie continuă și uniformă, lucru dovedit de aplicarea legii inerției, care demonstrează că o mișcare încetinită necesită o energie mult mai mare pentru a continua drumul cu viteza inițială. Dacă mâna se așază într-o formă adecvată, raportat la traiectoria pe apă, ea va putea servi ca propulsor, care împinge pe înotător înainte. Cei mai mari înotători folosesc o coordonare continuă; un braț trebuie să intre în apă, înainte ca celălalt să-și termine vâslitul sub apă.

3.5.Coordonarea mișcărilor de brațe, picioare și respirație

„Cea mai frecventă coordonare este aceea cu 6 bătăi de picioare la un ciclu de brațe.” Pe distanțe lungi, înotătorii folosesc 2 și 4 bătăi de picioare la un ciclu de brațe, acțiunea brațelor fiind mai puternică. Fiecare înotător își va forma coordonarea în funcție de calitățile sale individuale.

O tehnică respiratorie perfectă nu va influența poziția corpului la un ciclu de brațe pe o singură parte sau la 3 brațe, pe ambele părți. Inspirația se efectuează la suprafața apei sau chiar sub orizontala ei, în depresiunea, rezultată în dreptul feței la înaintarea corpului prin apă. În momentul inspirației, capul trebuie să fie întors lateral, privirea orientată oblic, înainte și în sus. Momentul bun pentru inspirație este atunci când brațul se scoate afară din apă, umărul opus este răsucit pe axa sa spre apă, până la momentul când același braț, în drumul său aerian, ajunge în dreptul umerilor. Odată cu ducerea brațului de la umăr înainte, axa umerilor se răsucește spre interior, fața se scufundă în apă și începe faza de apnee și expirație sau direct expirație pe nas și gură. Expirația este mai lungă sau mai scurtă, în funcție de coordonarea pe care o alege înotătorul, o respirație la 2, 3, 4, 5 brațe.

Rotirea capului. În timpul înotului, înotătorii își rotesc continuu în jurul axei longitudinale. Ca timp ei sunt mai mult pe părțile laterale, decât pe abdomen. Rotirea are importanță în menținerea aliniamentului lateral al corpului și pentru reducerea rezistenței. Înotătorul de craul trebuie să se rotească cu cel puțin 45 de grade pe fiecare parte, pornind de la poziția plată, pe abdomen.

3.6 Startul

Starturile se execută în conformitate cu regulamentul concursurilor de înot.

Până în anul 1960, startul la craul, bras, fluture se executa cu balansarea brațelor.În anul 1970, startul prezintă o nouă variantă, cu brațele plasate anterior corpului. Americanii îl perfecționează plasând brațele cu membrele inferioare, executând un avânt scurt. Plecarea se execută de pe blocul de start.

La cele 4 procedee de înot, startul are aceleași elemente tehnice:

-poziția de plecare;

-împingerea (elanul, săritura);

-drumul aerian (zborul);

-intrarea în apă.

Starturile se deosebesc de la un procedeu la altul, prin modul de intrare în apă și după mișcările specifice de sub apă. Scopul startului este acela de a câștiga teren cât mai mult, printr-o săritură mai lungă, pentru a se obține și un timp mai bun.

La craul există 2 modalități de efectuare: 1) startul cu pendularea brațelor, utilizat actualmente mai mult pentru începători; 2) startul „grab” (în engleză înseamnă „apucat” )

Etapele startului sunt:

Poziția pe blocstart:

La primul semnal (fluier) al starterului, înotătorul se va urca pe partea dinapoi a blocstartului, în poziția aplecat și va efectua inspirații și expirații profunde.

“La comanda „luați locurile!”, înotătorul ia poziția de plecare, la marginea dinspre apă a blocstartului, astfel: aplecat înainte, cu picioarele depărtate la lățimea umerilor, călcâiele orientate în exterior, prinde cu toate degetele de la picioare marginea bazinului.” În tehnica modernă a înotului de mare performanță, în ultimii ani, se utilizează startul cu elan pe un picior. Picioarele sunt ușor flexate din genunchi și mâinile apucă marginea blocstartului, iar capul este aplecat având bîrbia în piept. Când înotătorii vor sta liniștiți pe blocstarturi, se va da al treilea semnal, cel de plecare, prin fluier sau pistol, după care sportivul va părăsi blocstartul.

b) Elanul: După semnal, înotătorul, având picioarele în ușoară flexie, se împinge puternic în marginea blocstartului, avântându-și brațele înainte și în sus, deasupra capului. Practic, efectuează o săritură puternică, cât mai lungă, pe două picioare, un plonjon.

c) Drumul aerian sau zborul

În prima jumătate a zborului, înotătorul privește peste mâini, înainte, având corpul întins. Traiectoria în arc de cerc, pe care o descrie corpul înotătorului prin aer, este dirijată de mișcarea capului, care coboară între brațe pregătind intrarea în apă. Plonjarea în arc de cerc permite înotătorului să zboare pe deasupra apei cât mai departe.

d) Intrarea în apă: Corpul înotătorului trebuie să fie perfect întins, sub un unghi cât mai ascuțit față de orizontala apei, pentru a intra în apă fără a produce valuri sau turbulență în jurul său. De obicei, se spune că trebuie să intre întreg corpul prin aceeași spărtură în apă. Regulamentul prevede că, după startul greșit, înotătorul este eliminat din concurs.

e) Alunecarea pe sub apă: se realizează cu brațele înainte, picioarele pot executa bătaie simultană sau alternativă (specifică procedeului craul).

3.7 Intorcerile

Întoarcerile se vor efectua conform regulamentului de înot pentru fiecare procedeu.

Scopul acestora este următorul:

-să fie executată într-un timp cât mai scurt;

-să nu modifice ritmul de înot al înotătorului;

-să nu împiedice o bună respirație – să permită o bună împingere de la peretele bazinului;

-să nu fie executată prea adânc în apă.

“Întoarcerea în procedeul craul se execută atingând peretele bazinului cu orice parte a corpului, fie cu o mână sau numai cu picioarele. “

Întoarcerea presupune următoarele momente:

a) atacul peretelui;

b) întoarcerea propriu-zisă;

c) împingerea de la perete;

d) lucrul sub apă și ieșirea la suprafață

La craul se utilizează următoarele întoarceri:

1) Întoarcerea laterală, simplă pe o parte

a) Atacul peretelui: Înotătorul atinge peretele bazinului cu brațul de atac întins aproape de nivelul apei, celălalt braț este menținut în faza de împingere. Brațul de atac, apropiindu-se de perete, se flexează.

b) Întoarcerea propriu-zisă:

Corpul se va ghemui ușor spre lateral, răsucind bazinul spre brațul de atac, fixând tălpile picioarelor de perete. Înotătorul va efectua o inspirație profundă.

c) Împingerea de la perete și alunecarea:

Împingerea se va efectua energic. Brațul de atac va reveni lângă cel de sprijin, corpul alunecă având pieptul paralel cu fundul bazinului.

d) Lucru sub apă și ieșirea la suprafață:

În timpul alunecării, brațele sunt întinse sub apă, iar picioarele execută mișcarea alternativă sub apă. După prima vâslire, corpul iese la suprafață.

Întoarcerea descrisă mai sus este utilizată de înotătorii începători, mai ales în probele pe distanțe lungi.

Întoarcerea prin răsturnare înainte (flip) (Figura 3)

2) Întoarcerea prin răsturnare înainte

a)”Atacul peretelui: Se va face asemănător, ca la întoarcerea simplă, fără a atinge peretele cu mâna.”

b) Întoarcerea propriu-zisă: Înotătorul se apropie de peretele bazinului, fără să reducă viteza. Brațul de atac va executa o vâslire puternică, o dată cu ducerea capului cu bărbia în piept (după ce, cu privirea, a apreciat distanța care îl separă de zid), execută răsturnarea înainte, peste cap. Aceasta se continuă cu o jumătate de înșurubare (90 de grade), după ce picioarele au trecut de poziția lor perpendiculară pe apă. Se continuă cu așezarea tălpilor cu vârfurile apropiate în poziție laterală, perpendiculare pe peretele bazinului, cu picioarele îndoite.

c) Împingerea de la perete: Împingerea se va efectua cu întinderea picioarelor, continuând înșurubarea pentru a reveni pe piept, în poziția de alunecare.

Lucru sub apă și ieșirea la suprafață va fi executată la fel ca la întoarcerea simplă.

3.8.Greșeli frecvente în execuția tehnicii procedeului craul

Greșeli in pozitia pe apa :

-hiperextensia coloanei vertebrale;

– flexia coloanei cervicale (bărbia coborâtă) și privirea orientată în jos,spre fundul piscinei;

– arcuirea spatelui,acestea împietează asupra aliniamentului orizontal, sporind rezistența laînaintare și energia cheltuită

Greșeli în mișcarea brațelor:

– drumul aerian cu brațele întinse nu va permite o bună alunecare; – drumul brațului încrucișat la umărul opus va crea oscilații mari ale întregului corp; – vâslirea cu brațul complet întins sau exagerat îndoit, pe lângă corp, duce la frânare; – vâslirea foarte departe de linia mediană a corpului va duce la o tracțiune ineficace; – răsucirea accentuată a corpului în timpul tracțiunii va frâna înaintarea; – poziția mult prea ridicată pe apă duce la o respirație ineficientă și lipsa alunecării; – poziția mult prea scufundată în apă frânează înaintarea.

Greșeli în mișcarea picioarelor:

– bătaia executată numai din genunchi va face ca înotătorul să stea pe loc sau să meargă înapoi; – bătaia cu picioarele întinse și menținerea lor încordată (rigidă) va avea ca efect o înaintare defectuoasă; – pedalajul exagerat, imitând mersul pe bicicletă, frânează înaintarea; – bătaia picioarelor mult la suprafață va obosi sportivul, fără să obțină înaintarea dorită, iar bătaia scufundată a picioarelor în adâncime modifică poziția de plutire a corpului; – împingerea apei cu labele întinse sau în exterior încordate duce la frânarea înaintării; – bătaia unui picior pe verticală și a celuilalt în lateral frânează înaintarea și dereglează întreaga coordonare; – ruperile de ritm în timpul bătăii picioarelor duc la întreruperea coordonării.

Greșeli în respirație:

inspirațiile prelungite și expirațiile incomplete.

Greșeli de coordonare:

– mișcarea brațelor mult prea întârziată față de picioare; – menținerea permanentă a capului sus, peste nivelul apei;

– inspirații și expirații prea rapide sau insuficiente.

Greșeli frecvente la start:

– intrarea în apă în poziție frântă-echer; – atingerea suprafeței apei în poziție orizontală; – poziția picioarelor în aer îndoite; – plonjonul prea adânc în apă; – lipsa de alunecare pe sub apă.

Greșeli frecvente la întoarcerile clasice și moderne

Întoarcerea laterală simplă:

-atacul peretelui prea aproape, cu brațul îndoit;

-atacul peretelui prin ridicarea mult peste apă;

-gruparea picioarelor fără răsucire laterală;

-revenirea sub apă în poziție pe spate;

-așezarea pe perete a unui singur picior (talpă);

-împingerea cu picioarele mult prea depărtate;

-efectuarea întoarcerii cu capul mult sub apă;

-lipsa alunecării după împingere.

Greșeli la întoarcerea prin răsturnare înainte sau flip:

– lipsa de apreciere corectă a distanței față de perete;

-efectuarea răsturnării prea adânc în apă; -reducerea vitezei o dată cu apropierea de perete;

-înșurubarea de 90de grade nu se face înainte ca picioarele să atingă peretele; -revenirea după întoarcere în poziția pe spate;

-lipsa unei împingeri eficiente cu picioarele.

CAPITOLUL 4

METODICA INVAȚARII PROCEDEULUI CRAUL

Succesiunea mijloacelor pentru invatarea metodica a initierii in inot

“Noțiunea de metodică cuprinde ansamblul tuturor mijloacelor, metodelor și procedeelor metodice care caracterizează în general modul de realizare a sarcinilor formative sau educative.”

Metodologia predării procedeelor de înot sintetizează principalele exerciții de respirație acvatică, plutire, alunecare, mișcare de picioare,mișcare de brațe, exerciții de coordonare, care duc la învățarea mai rapidă a acestora.

Respirația acvatică (inițiere):

Pe uscat:

– inspirații și expirații prelungite;

– inspirații normale și expirații prelungite;

– inspirație specifică (pe gură) și expirații prelungite;

– inspirație, apnee, expirație cu întreruperi succesive;

– inspirație specifică, apnee, expirații alternative cu apnee;

– inspirație specifică, expirații specifice (forțate și prelungite).

În apă:

– inspirație normală, scufundarea feței și eliberarea treptată

a aerului în apă;

– bolborosirea apei la suprafață;

– inspirație specifică pe gură, scufundarea capului în apă, apnee,

expirație treptată în apă;

– alternări de inspirații și expirații specifice, de pe loc și din

mers pe fundul bazinului, cu ridicarea capului în lateral;

– expirație forțată către o minge de plastic mică (tenis de masă).

Exerciții de acomodare cu apa:

În apa mică:

– mers și alergare prin apă;

– stropitul în doi sau în grup; – spălarea feței cu apă, a gâtului și pieptului;

– scufundări cu menținerea deschisă a ochilor;

– sărituri succesive prin împingere cu picioarele de la fundul

bazinului;

– jocuri în apă.

În apa adâncă:

– sprijin la marginea bazinului în spargere-val, cu scufundarea

feței în apă;

– deplasarea laterală cu sprijinul unui braț pe marginea bazinului,

călcând apa pe verticală;

– același exercițiu mărind viteza de execuție a picioarelor prin apă;

– jocuri, scufundări, 2 câte 2 față în față, cu sprijin la marginea

bazinului, menținerea ochilor deschiși sub apă (oglinda, numărarea degetelor,

statuile).

Exerciții pentru învățarea plutirii pe piept și pe spate:

Pe uscat: poziții de plutire pe piept și pe spate, executate pe o bancă.

În apa mică:

– plutire pe orizontală cu sprijin pe marginea bazinului, brațele

întinse, fața în apă în apnee;

– plutire pe orizontală, cu ajutorul unui partener, de pe loc și din

deplasare;

– plutire orizontală cu poziții diferite de picioare, depărtate,

apropiate, ghemuite, cu capul în apă, în apnee.

În apa adâncă:

– pluta înainte, cu capul având fața în apă, în apnee și sprijin la

marginea bazinului;

– aceeași cu spijinul unui coleg;

– scufundări în plută, pe verticală, cu sprijin la marginea bazinului;

– pluta pe verticală cu mișcări de picioare (călcarea apei).

Pluta pe vertical– călcarea apei, cu sprijin la marginea bazinului;

– călcarea apei, sprijinit cu o mână de un baston al instructorului; – pluta pe verticală, cu ușoare desprinderi de la marginea bazinului,a bastonului și cu apucări rapide; – același exercițiu de plută se poate executa și pe spate, atât în apa mică, cât și în apa adâncă; – treceri din exerciții de călcare a apei, în plută pe piept și plută pe spate.

Exercițiile de plută pe verticală (călcarea apei) dau siguranța în

apă, executându-le ori de câte ori ne vom fi în dificultate.

Exerciții de alunecare pe piept și pe spate:

– exercițiile se vor executa din plută pe piept și spate, cu împingeri

de la peretele bazinului sau cu tracțiunea unui coleg;

– același exercițiu sub formă de întrecere;

– alunecare cu sprijinul unei plute;

– treceri, din pluta pe piept, pe spate și invers;

– aceleași exerciții cu mișcări de picioare craul pe piept și spate

(cu sau fără labe de cauciuc).

4.2 Mijloace pentru invatarea metodica a procedeului de inot craul

Exerciții pentru mișcarea picioarelor:

Pe uscat: – se va executa mișcarea de picioare craul din poziția culcatînainte (pe iarbă, bancă, plută etc.).

În apa mică: – mișcarea de picioare pe loc, din plută pe piept, cu sprijinulpalmelor de marginea bazinului, scării sau cu partener; – mișcarea de picioare, din plută pe piept în deplasare, cuajutorul unui partener; – mișcarea de picioare, din plută pe piept în deplasare, cu ajutorul unui partener; – mișcarea de picioare, din plută pe piept cu sprijinul brațelor pe un obiect plutitor (plută, pernă de plastic etc.); – împingeri de la peretele bazinului cu executarea bătăii picioarelor; – același exercițiu cu respirație specifică.

În apa adânca

– mișcări de picioare, din plută pe piept cu sprijinul mâinilor în sparge-val, având poziția capului ridicată și expirând apoi în apă; – mișcări de picioare, din plută pe piept, având o mână sprijinită pe marginea bazinului, cu deplasare laterală; – mișcări de picioare, din plută pe piept, cu sprijinul unei mâini în sparge-val, având o mână pe pluta de antrenament și deplasare de-alungul bazinului; – mișcări de picioare cu sprijinul ambelor brațe pe pluta de antrenament, cu sau fără labe de cauciuc; – același exercițiu ca mai sus, cu respirație specifică; – pluta pe piept, mișcarea de picioare craul cu traversarea bazinului pe colț și apoi mărind treptat unghiul.

Mișcarea brațelor:

Pe uscat:

– din poziția stând aplecat cu trunchiul înainte, imitarea mișcărilor alternative din procedeul craul;

– din stând aplecat înainte se execută tracțiunea cu un braț o data cu momentul execuției inspirației;

– aceeași poziție și cu execuția momentului expirației.

În apa mică:

– din poziția stând cu capul și trunchiul aplecat în apă, imitarea mișcării alternative a brațelor;

– același exercițiu din deplasare;

– sprijinind brațele în sparge-val la marginea bazinului, se execută mișcarea de picioare craul apoi tracțiunea cu un braț și celălalt, fără respirație;

– același exercițiu cu respirație specifică;

– mișcarea de brațe din poziția de alunecare în plută.

În apa adâncă:

– sprijinit la marginea bazinului, tracțiunea cu un singur braț;

– având poziție orizontală pe apă, se execută mișcarea de picioare craul, o dată cu tracțiunea unui braț;

– același exercițiu cu respirație specifică;

– deplasare laterală pe marginea bazinului, având o mână sprijinită în sparge-val, cealaltă executând mișcarea de craul, cu și fără respirație;

– picioarele sprijinite de plutitor, tracțiune numai cu brațele.

Coordonarea brațe-picioare-respirație:

Pe uscat:

– din poziția culcat pe piept pe o bancă, se execută mișcările complexe, brațe, picioare, respirație;

– din deplasare sau de pe loc, se va mima mișcarea de picioare (6 bătăi), cu execuția unui ciclu complet de brațe;

– din stând aplecat, se execută respirația la 2-3 și 4 brațe, mimând mișcarea de picioare.

În apa mică și adâncă:

– înot craul fără respirație;

– înot craul în alunecare;

– înot craul cu respirație la 2, 3 și 4 brațe;

– înot craul cu labele de cauciuc și palmare.

4.3 Mijloace pentru invatarea startului in procedeul craul.

Pe uscat: – din ghemuit, săritură cu întinderea brațelor în sus.

În apa mică și adâncă:

– sărituri simple în picioare, de pe marginea bazinului și de pebloc-start; – din poziția pe genunchi cu pluta de antrenament, aflată jumătate deasupra apei și jumătate sprijinită de profesor, cădere înainte cu intrarea în apă în poziția în cap; – săritură globală (poziția de plecare, elan, desprindere, zbor aerian, intrarea în apă, mișcările sub apă, ieșirea la suprafața apei) dela marginea bazinului și de pe blocstart; – execuția startului cu comenzile de concurs și corectările derigoare.

4.4.Mijloace pentru invatarea intoarcerilor in procedeul craul.

Întoarcerea simplă

Pe uscat:

– imitarea mișcării de brațe craul atacând peretele cu un braț, cu răsucire de 180 de grade a corpului spre noua direcție și cu așezarea tălpii corespunzătoare brațului.

În apă:

– atacul peretelui cu un braț și răsucirea corpului cu 180 de grade spre noua direcție;

– scufundări și împingeri în alunecare, ieșirea la suprafața vâslind cu un braț;

– legarea celor două elemente;

– aceleași exerciții din viteză crescândă.

Întoarcerea rostogolită „flip”:

Pe uscat:

– rostogoliri înainte, pe bănci, sol, saltele, ladă etc.

În apă:

– rostogoliri de pe loc din deplasare, rostogoliri peste culoare;

– jumătate rostogolire cu fixarea tălpilor pe peretele bazinului;

– atacul peretelui, la distanțe din ce în ce mai potrivite, cu fixarea tălpilor pe perete și executând gruparea;

– alunecarea, după împingere și executarea mișcărilor de picioare,ca la întoarcerea simplă;

– întoarceri executate în viteză.

CAPITOLUL 5

METODICA INVAȚARII INOTULUI CU COPII

Învățarea înotului este o activitate, uneori, plictisitoare, prin nenumărate repetări pe care le cere. De aceea, ținând cont de particularitățile psihice ale copiilor, lecțiile trebuie să cuprindă cât mai multe jocuri, care să se poată executa pe uscat și în apă, cu elemente de întrecere sub forme variate, a principalelor procedee tehnice de înot.

La începutul instruirii (4-5 ani), copiii trebuie să-și formeze o reprezentare, o imagine globală, asupra procedeului tehnic de înot, pe baza explicației scurte și a demonstrației clare a profesorului. Practic ei vor imita ce le-a fost demonstrat, fără a avea răbdarea să asculte o explicație mai lungă de 30 de secunde. Treptat se va trece la descompunerea pe părțile dominante a procedeului tehnic, folosindu-se toată gama exercițiilor ajutătoare, suplimentare, care ușurează însușirea tehnicii specifice fiecărui procedeu.

Esențial este ca profesorul (părintele) să înțeleagă că, la 4-5 ani, învățarea înotului este o joacă în apă, organizată, care trebuie să-l satisfacă pe copil, ca acesta să-și dorească o asemenea activitate.

Treptat, în raport cu vârsta, jocul se transformă în întrecere organizată, în care trebuie respectate anumite reguli. Dar până la 14 ani, copiii, la sfârșitul fiecărei lecții sau pe parcursul lor, trebuie lăsați să se joace astfel vor face față mai bine efortului fizic la care-i solicită lecțiile de antrenament și vor fi satisfăcuți și bucuroși.

În cadrul lecțiilor, copiii vor fi împărțiți în grupe, pe criterii valorice și de vârstă. Criteriul valoric îi împarte în: începători, avansați și perfecționați.

După criteriul vârstei, ei pot fi încadrați astfel:

1) copii sub 7 ani;

2) copii între 7 și 8 ani;

3) copii între 9-10 ani;

4) copii între 11-12 ani;

5) copii între 13-14 ani.

Copiii intră în întreceri oficiale ale campionatului național de la vârsta de 10 ani, având probe de concurs specificate în regulament.

Jocurile în apă

Ele sunt parte integrantă a învățării înotului, cu ajutorul lor copiii vor trece mai ușor la învățarea mișcărilor de înot, iar progresele în însușirea diferitelor procedee tehnice vor fi mai rapide.

Jocurile contribuie la dezvoltarea multilaterală a copiilor, lărgindu-le sfera propriilor reprezentări despre tot ce-i înconjoară, le educă calitățile morale și intelectuale și le perfecționează deprinderile motrice.

Copiii capătă mari satisfacții ca urmare a întrecerilor desfășurate în comun, a efortului depus și a succesului obținut.

Jocul aduce bucurie și plăcere. În afară de valoarea lor igienică, jocurile în apă au și o valoare instructiv-educativă.

Copilul care știe să înoate nu mai are frică de apă; aceasta devine pentru el un mediu cunoscut.

Organizarea și desfășurarea jocurilor cer o bună pregătire tehnică și pedagogică din partea celor care le conduc și supraveghează.

Va trebui să se țină seama de locul unde se desfășoară jocul, de vârsta,sexul, de gradul de pregătire al colectivului, de condițiile atmosferice,de măsurile de prevenire a accidentelor etc.

5.2Principalele cerințe pentru initierea in inot

1)Alegerea locului, cunoașterea lui, delimitarea spațiului de joc

Dacă locul de desfășurare va fi bazin acoperit sau descoperit nu vor fi probleme deosebite. Dacă însă se va desfășura într-o apă naturală, râu, lac sau mare, se va căuta un loc ferit de curenți, cu fundul apei curat, nisipos, fără mâl, bolovani, stânci, pietre, denivelări, gropi etc. Se va alege un loc unde toate acțiunile copiilor să poată fi observate, supravegheate și controlate. În apele curgătoare, se vor alege locuri care nu au în susul curentului localități, case, tabere etc., pentru ca apa să nu fie infectată de gunoaie sau infiltrații de la instalațiile de salubritate. Locul va fi marcat cu balize din lemn sau alte semne la îndemâna profesorului.

2) Alegerea jocului se va face ținându-se cont de:

a) scopul urmărit; obișnuire cu apa; jocuri care să conțină unele exerciții pentru brațe sau picioare dintr-un anumit procedeu de înot;

b) temperatura aerului și apei; în apă de 180, când temperature aerului este peste 25-260, se vor face doar treceri prin apă, cu ieșiri pe mal, pentru a evita îmbolnăvirea copiilor.

3) Pregătirea materialelor necesare în joc – umflarea mingilor, procurarea unui fluier etc.

4) Măsuri de prevenire a accidentelor, prin:

a) menținerea unei bărci în preajma copiilor;

b) cunoașterea procedeelor de salvare de la înec.

Până la vârsta de 7 ani, ponderea jocurilor în lecție poate fi de 60% din volumul total al activităților fizice și apoi reduse treptat în funcție de vârstă.

Ele pot fi folosite în oricare parte a lecției (verigă), în funcție de tema propusă.

Se vor organiza și jocuri distractive, forma deseori hazlie dând un caracter atrăgător, plăcut și recreativ, ajutând la dezvoltarea inițiativei și a spiritului creator al copiilor. Cu cei mici se va folosi un limbaj adecvat vârstei, pentru a le crea imagini cât mai sugestive: „săriți ca pinguinii”, „feriți-vă de rechini”, „caracatița se întinde”, „balena vă atacă”, „meduzele se ascund” etc.

De obicei, grupelor mari le plac exercițiile în apă, cu mingii având reguli precise. Ei nu se dau înapoi nici de la înotul îmbrăcat, de la transportul obiectelor,preferând mult întrecerea.

Exemple de jocuri în apă:

Șarpele: Copiii se plimbă (apucați de mâini) în serpentină, traversând bazinul.

Pașii uriașului: Traversarea bazinului cu pași foarte mari.

Lupta: Copiii lovesc apa cu mâinile, după care se vor impinge în palme, încercând să se dezechilibreze unul pe celălalt, având brațele cu palmele față în față.

Marșul prin apă: Ținându-se în lanț de brațe, merg cântând prin apă, schimbând deseori direcția.

Crabul: Mersul crabului pe fundul bazinului, înaintând cu brațele și picioarele, asemănător lui.

Podul: Profesorul ține un baston la cca 20 cm sub nivelul apei, copiii vor trece succesiv pe sub pod, într-un sens și în celălalt.

Rățuștele: Sărituri de pe marginea bazinului. Se execută sărituri în apă cu întrecere, cine ajunge mai repede, alergând prin apă la marginea cealaltă.

Fântâna: Apa se va aduna cu ambele mâini căuș și se va sufla în ea cu putere.

Broasca: Sărituri de pe fundul bazinului, în poziție de broască (cu întreceri).

Moara se învârte: Elevii plutesc pe spate, cu mâinile și brațele depărtate, rotindu-se în cerc.

Meduza: În poziție alungită pe abdomen, cu sprijin pe degete, se vor lăsa să-i aducă apa. Pentru stabilitate, capul va fi în apă, brațele și picioarele vor fi depărtate.

Plasa și peștișorii: Elevii se țin câte doi de mână, ei fiind urmăriți de alții care îi vor prinde în plasă. Ei pot evita plasa prin scufundarea în apă.

Spălatul rufelor: Doi parteneri susțin un elev culcat pe spate.

Unul îl ține de glezne, celălalt de axile.Îl vor scufunda și ridica de mai multe ori, sau îl vor răsuci ușor.

Furtună în bazin: Elevii se țin de bara bazinului, cu brațele întinse,având picioarele foarte aproape de bordură. Își vor îndoi brațele spre bazin succesiv, provocând valuri care se izbesc de marginea bazinului.

Cal și călăreț: Susținerea partenerului pe umeri, mers prin apă,după care rolurile se schimbă (numai băieții de 13-14 ani).

Dopurile plutesc: Ghemuit cu brațele în jurul genunchilor, capul în apă. Se vor ridica picioarele, lăsând corpul ghemuit să plutească.

Căutătorii de perle: Se vor așeza două echipe la marginea bazinului.Profesorul va arunca un obiect la distanță între cele două echipe.La semnal, elevii se aruncă, aducând obiectul cât mai repede.

Jocul cu mingea: Elevii formează un cerc și aruncă mingea de la unul la altul. Doi elevi la mijlocul cercului încearcă să o prindă. Nu se va arunca mingea la vecin.

Mingea proiectil: Elevii se vor așeza în cerc. Mingea va fi aruncată, încercând să lovească unul din colegi. Ei vor încerca să scape plonjând. Se ține evidența celor atinși și neatinși. Mingea trebuie să fie ușoară.

Căderea în cascadă: Șezând pe marginea bazinului cu spatele la apă, elevii vor forma un lanț de mâini. Se vor răsturna înapoi,antrenând tot șirul.

Catargul: Elevii în grup, vor pluti pe spate, cu un picior afară din apă întins. Vor împinge cu mâna în jos și lateral, ridicând ușor șoldurile.

Oglinda: Față în față câte doi, își imită mișcările ca într-o oglindă, repetând ce face partenerul său.

Statuile: Profesorul stă cu spatele la elevi. La un semnal se întoarce spre ei. Copiii vor rămâne nemișcați, într-o poziție la alegere, având diferite mișcări de brațe și picioare.

CAPITOLUL 6

LECTIA DE INOT

“Metodica predării educației fizice definește tipologiile lecțiilor după temele și obiectivele acestora”. Astfel, lecțiile de înot sunt pe ramuri de sport, ceea ce le dă o anumită specificitate.

Lecția de înot reprezintă un proces pedagogic unitar, în care activitatea profesorului se împletește cu a elevilor. Ea este o verigă dintr-un șir de lecții, în care se sprijină pe cea trecută și o pregătește pe cea care urmează, trebuind să rezolve sarcinile programei școlare,printr-o serie de mijloace de bază, cum sunt:

1. Exerciții pe uscat, cu caracter de întindere și relaxare pentru dezvoltarea vitezei, forței, îndemânării și rezistenței, mobilități

2. Exerciții în apă, care cuprind elementele de tehnică a diferitelor procedee de înot.

În metodica pregătirii elementelor tehnice, se va urmări permanent corectitudinea tehnică și perfecționarea asigurată prin repetarea elementelor însușite în condiții variate, ca:

– legări de elemente din același procedeu de înot, schimbând ritmul, viteza sau durata execuției;

– legări de elemente tehnice din procedee diferite de înot, schimbând de asemenea ritmul, viteza sau durata execuției.

6.1.Verigile lectiei

Veriga I a lecției.Organizarea colectivului de elevi, durata 5'

Aceasta începe (numai la înot) din momentul în care elevii intră pe poarta bazinului. Regulile de comportare și prezentare la lecție trebuie cunoscute din timp. Dezechiparea, predarea hainelor la vestiare,adunarea, raportul, frecvența, anunțarea temei de lecție se fac rapid.

Pe uscat, se vor executa, din alergare, câteva exerciții de front, cu schimbări de formație, pentru captarea atenției, sau se va organiza un joc.

Veriga a II-a a lecției. Pregătirea organismului pentru efort (încălzirea organismului)

Această verigă are ca obiectiv stimularea treptată a marilor funcțiuni ale organismului, asigurând o stare de excitabilitate corespunzătoare pentru activitatea care urmează. La înot, există o încălzire a organismului pe uscat și în apă, de obicei la fiecare lecție.

Pe uscat, încălzirea organismului se face prin exerciții, ca: rotari de brațe în diferite direcții, extensii, răsuciri și aplecări de trunchi,balansări de picioare, genuflexiuni. Aceste exerciții se vor executa cu inspirații și expirații ample. Se va insista asupra exercițiilor care să vizeze dezvoltarea mobilității humerale, coxofemurale și a labelor picioarelor. O structură de exerciții pe uscat se va repeta pe parcursul a 3-4 lecții, după care se va trece la alta.

Încălzirea în apă, va cuprinde exerciții de înot complet din procedeele cunoscute, pe distanțe mai mari sau mai mici, în funcție de valoarea sportivului. Ele au ca scop acomodarea organismului la noile condiții de mediu – apa. Se va lucra cu tot colectivul odată.

Veriga a III-a a lecției. Influențarea selectivă a aparatului locomotor

Această verigă are ca obiectiv educarea specială a marilor funcțiuni, mai ales a respirației și pregătirea organismului pentru efort. Se vor lucra grupele musculare necesare înotului. În acest sens, un loc deosebit în lecție îl prezintă lucrul numai cu picioarele, folosind pluta de antrenament pentru sprijinul brațelor. Se vor executa mișcări de picioare, craul, bras, spate, cu și fără respirații.Exercițiile pentru tonificarea brațelor se vor executa separat, având picioarele blocate cu ajutorul unui plutitor. Nu vor lipsi exercițiile de înot în alunecare, cu respirații la 2 sau 3 brațe, care se pot executa pentru orice procedeu bras, craul, spate și fluture. În funcție de tema lecției, de numărul de lecții efectuate de elevi, de gradul lor de pregătire, aceste exerciții pot avea un caracter mai complex și mai greu.

Veriga a IV-a lecției. Dezvoltarea calităților motrice (viteza sau îndemânarea)

La fiecare lecție acest obiectiv va fi urmărit fie pe uscat, pentru dezvoltarea calităților motrice generale, fie în apă prin dezvoltarea musculară specifică. Îmbinarea lor va lărgi aptitudinile de mișcare, pregătind multilateral sportivul.

Dezvoltarea îndemânării și vitezei pe uscat se rezolvă la înot prin exerciții selecționate din gimnastica sportivă și din jocurile sportive, volei, baschet, fotbal. De asemenea,prin exercițiile efectuate la unele aparate speciale, cu ajutorul corzilor elastice, mingilor medicinale și a halterelor mici. Folosirea acestor exerciții dau varietate pregătirii, elevul manifestând interes și plăcere în pregătire. Scopul acestor exerciții este de a dezvolta și întări grupele musculare care sunt angrenate în tehnica de concurs, ele realizându-se pe tot parcursul anului. Dezvoltarea vitezei și îndemânării în apă se realizează cu ajutorul exercițiilor speciale.

Exercițiile de brațe și picioare se vor executa într-un ritm anume, cu pauze planificate și pe anumite distanțe, exemplu: 4 × 50 m brațe,4 × 50 m picioare, 4 × 50 m înot, în toate procedeele etc.

Îmbinarea mai multor procedee de înot.Exemplu, brațe future cu picioare bras, brațe bras cu picioare craul, brațe spate cu picioare bras ajută la îmbunătățirea îndemânării.

Lucrul ritmic al brațelor și picioarelor asemuiesc sportivul cu bătăile unui ceasornic. Orice greșeală de coordonare întrerupe acest ritm, de aceea viteza, în procedeul de concurs ales, trebuie antrenată în cadrul lecției, în paralel cu corectările tehnice care se impun.

Veriga a V-a a lecției. Învățarea, consolidarea, perfecționarea sau verificarea deprinderilor sau/și priceperilor motrice

Obiectivele acestei verigi depind de „faza” învățării motrice.Este absolut necesar ca atenția profesorului să se îndrepte spre formarea reprezentărilor corecte, spre formarea stereotipului dinamic și spre automatizarea parțială sau totală a deprinderilor motrice.

Exercițiile care urmează a fi însușite se pregătesc încă de pe uscat, prin explicația și demostrația profesorului. În apă, exercițiile se repetă de mai multe ori fragmentat sau global sau în structuri de exerciții. Dacă colectivul este avansat, se va lucra cronometrând distanțele parcurse, în diferite

procedee, în condiții de concurs, contribuind astfel la reușita deplină a automatizării mișcărilor.

Veriga a VI-a a lecției. Dezvoltarea calităților motrice. Forță sau rezistență

Dezvoltarea calităților motrice forță (generală și specifică) și rezistență (generală și specifică) sunt urmărite de către profesor pe parcursul tuturor lecțiilor, deoarece nu există mișcare care să se poată realiza, mai ales fără forță. Se acționează asupra dezvoltării lor pe uscat și în apă. Exercițiile alese trebuie să fie apropiate de mișcarea pe care înotătorul o execută în apă. De obicei, la înot, ele se găsesc împreună, rezistența în regim de forță și forța în de regim de rezistență. În cadrul lecțiilor, o parte din numărul mare de exerciții este selecționat pentru partea de încheiere a lecției, în funcție de colectiv, de vârstă, sex și pregătirea sa motrică.

Pentru dezvoltarea forței pe uscat, exemplificăm câteva exerciții:

– flotări în brațe, într-un anume timp;

– tracțiuni la bară, cu pauze delimitate;

– exerciții cu benzi elastice, mărind amplitudinea mișcării;

– exerciții cu mingi medicinale, mărind numărul de repetări;

– lucru la aparate speciale – simulatoare – etc. (pentru cei ce fac

performanță).

Dezvoltarea forței în apă:

– înot cu labele de cauciuc în toate procedeele;

– înot cu palmarele și labele, schimbând viteza de execuție;

– înot îmbrăcat sau cu centuri îngreunate (plumb), legate la mijloc

sau picioare;

– tracțiuni la extensoare în apă, învingând rezistența lor;

– înot trăgând un partener etc.

Pentru dezvoltarea rezistenței pe uscat, se pot folosi următoarele

exerciții:

– jocuri sportive (baschet, volei, fotbal) pe teren redus și cu reguli

simplificate;

– exerciții din gimnastică executate în circuit cu număr de repetări

fixe, vizând dezvoltarea anumitor grupe musculare (sărituri, flotări etc.);

– exericții cu gantere mici (1 – 5 kg) efectuate cu un număr de

repetări și într-un tempo uniform etc.

Dezvoltarea rezistenței în apă:

– înot continuu 400 – 800 m, limitat ca distanță în același procedeu;

– înot continuu limitat ca timp 10' – 15';

– înot numai cu brațele sau numai cu picioarele, în mod continuu

și cu tempo uniform;

– înot continuu, schimbând procedeele de înot;

– înot pe distanță cu repetare și pauză planificată.

Toate exercițiile care vizează dezvoltarea calităților fizice se vor executa ținând cont în același timp de dezvoltarea și perfecționarearespirației. Înotul se încadrează în ramurile de sport cu activitate respiratorie de tip ciclic: mai multe mișcări se repetă de mai multe ori ritmic, organic legate între ele. De aceea, orice mișcare a membrelor trebuie îmbinată cu exercițiile de respirație.Aceste exerciții nu vor lipsi din nici o lecție.

Veriga a VII-a a lecției. Liniștirea organismului după efort (scăderea nivelului de efort)

Obiectivul acestei verigi este revenirea treptată a marilor funcții ale organismului. Experiența a arătat că ieșirea din apă, după un efort mare, fără a face exercițiile de relaxare în apă, menține o stare de oboseală permanentă pe tot parcursul zilei. Exercițiile de respirație profundă, înotul în alte procedee de înot decât în cel în care elevul este specializat sunt de obicei cele mai frecvente și mai indicate. Fiecare

elev va rămâne în apă până la revenirea normal.

Veriga a VIII-a a lecției. Aprecieri asupra activității desfășurate și recomandări pentru activitatea viitoare

Obiectivul acestei verigi constă în formarea capacității de apreciere și autoapreciere, precum și stimularea activității independente din timpul liber. Se vor face aprecieri pozitive și negative privind comportarea în lecție. Se vor recomanda, pentru acasă, unele exerciții pentru dezvoltarea unor grupe musculare sau pentru dezvoltarea armonioasă a corpului.De asemenea, li se vor da unele indicații igienice și alimentare.Lecția se încheie cu salutul obișnuit. Fiecare verigă își are obiectivele proprii. Indiferent cum le vom numi, verigi, faze, părți, momente, ele au în fond aceeași semnificație. În cadrul lecției, unele verigi pot lipsi, iar altele se pot „contopi”.În realitate, în nici o lecție nu pot exista practic toate verigile, ele vor fi prezente în funcție de natura temelor și obiectivelor.

6.2. Mijloace folosite in lectia de inot

Procedeul craul:

– exerciții de acomodare cu apa;

– din plută, exerciții de picioare craul;

– din plută, exerciții de picioare craul cu sprijin pe un obiect plutitor;

– brațe bras, picioare craul;

– alunecare craul fără respirație;

– alunecare craul cu respirație pe o parte;

– brațe craul;

– brațe fluture, picioare craul;

– craul cu respirație la 3 brațe.

Pentru toate procedeele:

– sărituri de start, craul;

– întoarceri de craul

– lucrul sub apă la start și întoarceri;

– pregătirea schimburilor la ștafete;

– înotul mixt;

– verificarea gradului de însușire și cunoaștere a înotului craul

Principiile didactice aplicate in lectia de inot.

1. Principiul conștientizării

Acest principiu al procesului de învățământ trebuie respectat cu strictețe în cadrul lecțiilor de înot. Parcurgerea unor distanțe apreciabile în km, nu le poate face oricine, decât cel care știe pentru ce le face, în ce scop și care vor fi rezultatele. Acest proces duce la activizarea elevilor, la înțelegerea execuției și numai astfel vor acționa cu mai multă plăcere, dovedind voință și ambiție de a se autodepăși permanent.

“Participarea la lecție trebuie să fie activă, prin inițiativa elevilor și capacitatea de a-și aprecia obiectiv randamentul propriu.” Participarea conștientă în procesul de instruire îi face pe elevi să-și aprecieze just posibilitățile și să-și sesizeze greșelile principale. Acest principiu este foarte mult aplicat, în special la grupele mari.

2. Principiul intuiției

Demonstrația exercițiilor la înot are un rol bine determinat, implicând o percepție vizuală asupra ansamblului. Copiii au capacitatea de a imita tot ceea ce văd. Această demonstrație va fi însoțită de explicații verbale, clare, concise, existând o legătură între imaginea senzorială și cuvânt. “Pe măsura însușirii actelor motrice, diferitele organe de simț funcționează într-o interacțiune tot mai strânsă, alcătuind analizorul complex unic (Krestovnicov).” Acesta contribuie la obținerea unor percepții subtile și totodată generalizate, necesare pentru dirijarea perfectă a mișcărilor, de exemplu „simțul apei”, ștachetei,zăpezii etc.

3. Principiul accesibilității și individualizării

“Se vor respecta cu strictețe cele 3 reguli:

– de la simplu la complex – unde rolul principal de diferențiere îl are mai ales îndemânarea solicitată;

– de la ușor la greu – unde rolul principal de diferențiere îl are forța necesară efectuării actelor sau acțiunilor motrice;

– de la cunoscut la necunoscut sau de la însușit la neînsușit, când materialul predat în activitățile curente trebuie să fie accesibil, să se sprijine în mod logic pe cel însușit în activitățile anterioare.”

Exercițiile la înot pe uscat și în apă sunt multe și variate. În procesul învățării vor fi selecționate acelea care se potrivesc cel mai bine colectivului cu care lucrăm, raportate în special la vârstă.

Accesibilitatea nu înseamnă absența dificultăților, ci măsura lor în raport cu puterile, greutățile care pot fi depășite prin mobilizarea necesară a forțelor fizice și spirituale ale elevilor.

Noțiunea de la simplu la complex se referă la structura acțiunii motrice, iar regula de la ușor la greu prevede că trecerea de la unele exerciții la altele să se realizeze astfel, încât exercițiile mai puțin

dificile în ceea ce privește coordonarea și intensitatea efortului fizic să le preceadă pe cele mai dificile.

Individualizarea la înot ține cont de particularitățile elevilor și se va realiza în fiecare lecție, fiind o trăsătură specifică acestui sport.

Tratarea diferențiată în cadrul lecției de înot este absolut obligatorie. Profesorul va rezerva câteva minute pentru a lucra cu fiecare elev în parte.

În lecțiile de antrenament, ea va fi realizată permanent și continuu, urmare a faptului că la nivelul aceleiași vârste există diferențieri între copii, de ordin biologic (nivel de dezvoltare fizică), motric (nivel al calităților motrice, deprinderi, priceperi), de natură psihologică (motivații, temperament, atitudini) etc.

4. Principiul sistematizării

Acest principiu constă în o serie de norme cu privire la regularitatea lecțiilor și a sistemului de alternare a eforturilor cu odihna, precum și la succesiunea lecțiilor.

Lecțiile de înot, odată începute, trebuie continuate neîntrerupt,fie în cicluri, fie permanent pe durata unui an. Înotul este o disciplină care nu se poate uita, odată învățat el poate fi continuat în toate perioadele fundamentale ale vieții.

Continuitatea este asigurată de un anume sistem de alternare a eforturilor cu odihna. Acesta este legat de pregătirea prealabilă a elevilor, de regimul general de viață, de particularitățile lor de vârstă.

5. Principiul însușirii temeinice (durabilității)

“Respectarea acestui principiu presupune:

– asigurarea unui număr suficient de repetări a actelor și acțiunilor motrice, atât la fiecare lecție cât și în timp, pentru a realiza efectele scontate asupra indicilor de dezvoltare fizică și ai calităților motrice.”

Specific înotului este că anumite exerciții de brațe, picioare și respirație se repetă la fiecare lecție, pentru ca acestea să fie bine însușite.

Principiul durabilității presupune și o verificare periodică a elevilor prin norme de control, concursuri, competiții, care la înot sunt frecvente.

.

CAPITOLUL 7

ORGANIZAREA CERCETARII

7.1Premisele

Vom lua in considerare ca cei pe care este realizat experimentul sunt incepatori de 9-12 ani . Varsta este un avantaj pentru ca interpretarile si imaginile motrice create de catre subiecti ne ajuta pe noi ca antrenori sa definim si sa explicam mai usor ceea ce trebuie ei sa invete.

7.2 Obiectivele: -să cunoasca evoluția acestui procedeu; -să descrie corect tehnica în procedeul de înot craul; – să știe care este mișcarea corectă și eficace a acestui procedeu; – să cunoasca coordonarea între mișcarea brațelor, a picioarelor și respirația.

7.3 Sarcinile

Explicarea si demonstrarea corecta a tehnicii procedeului pentru ca copilului sa ii fie mai usor sa invete si sa descrie corect.

7.4 Ipotezele

Pornind de la metodele de pregatire folosite se realizeaza o progresie reflectata in timpul inregistrat si daca miscarea de craul se realizeaza cu lejeritate si fluiditate.

7.5 Subiectii :

Locul desfasurarii experimentului : Bazinul Lia Manoliu

Timpul alocat experimentului : 20 de sedinte a cate 50 de minute

7.6 .Metode de cercetare folosite

METODA DOCUMENTĂRII

În cercetarea științifică realizată am folosit informații cu privire la tema lucrării, consultând bibliografia anexată, din care m-am documentat și am preluat anumite aspecte cu privire la metodele și mijloacele de lucru folosite.

METODA OBSERVAȚIEI

Necesitatea actului cunoașterii este urmare a unei probleme (întrebari la care trebuie dat raspuns) puse în legatură cu un anumit sistem și cu fenomenele suferite de acesta. Pentru rezolvarea problemei, mai întâi, se impune să obținem informații asupra sistemului care ne interesează. Obținerea de informații direct de la sisteme se realizează prin operația de observație.

Metoda observației a fost folosită pe toată durata experimentului. Atât prin observația directă, cât și prin cea indirectă s-au obținut informații despre subiecții experimentului. Observația a mai fost selectivă, fiind un singur element urmărit, dar și integrală, urmărindu-se toate elementele ce ne interesează. Rolul și importanța observației se intensifică odată cu utilizarea experimentului.

METODA ÎNREGISTRĂRII

Pentru justa orientare a observației, în legatură cu o anumită temă este necesară o schemă sau un protocol (program) de observație, se stabilește o anumită tehnică de notare și, dacă este nevoie, o terminologie minimă. Datele observației se notează în timpul sau, în orice caz, imediat după observare, deoarece timpul și alți factori ar putea denatura datele.

Metoda înregistrării a fost folosită și este reprezentată de înscrierea datelor în tabele corespunzătoare pentru fiecare subiect testat și fiecare probă de control din cadrul experimentului

7.7 Înregistrarea datelor

Locul de desfășurare a procesului de inregistrare si consolidare a avut loc intr.un bazin construit in conformitate cu reglementarile internationale de inot

7.8 Prelucrarea datelor

Prelucrarea datelor s a facut prin evidentierea in procente a timpilor rezultati in urma testelor date.Centralizarea datelor s-a realizat prin obtinerea a valorilor si compararea acestora intr un grafic. Urmarinduse o progresie relevata prin timpii obtinuti

7.9 Interpretarea datelor

Dupa cum se observa in tabelele cu timpul inregistrat se observa o progresie.

Ce se releva prin valorile obtinute care sunt mai bune si prin lejeritatea cu care subiectii reusesc deplasarea prin apa.

Din cele prezentate mai sus se poate concluziona ca metodele de antrenament atat fizic cat si teoretic au avut efect pozitiv asupra subiectiilor.

Concluzia: din 20 de sedinte, toti 10 subiectii au progresat

Atentie insa copii selectati pentru a face parte din experiment sunt copii motrici cu o capacitate foarte buna de intelegere si percepere!!

CAPITOLUL 8

CONCLUZII FINALE

8.1 Concluzii

Pot conclude ca după o perioadă de pregătire specifică pentru consolidarea și dezvoltarea a tehnicii procedeului craul s-a realizat o progresie neomogena copiii fiind incepatori.

Având în vedere vârsta relativ mică a copiilor 9-12 ani am ajuns la concluzia că este nevoie de mai mult timp pentru consolidarea tehnicii procedeului craul si dezvoltarea fizica generala si specifica

Initierea in procedeul craul presupune o invatare corecta a miscarilor de picioare,brate si respiratie si este nevoie de o coordonare foarte buna ceea ce tine foarte mult de particularitatiile de varsta si daca copiii sunt motrici.

Din observatiile mele jocurile sunt parte integrantă a învățării înotului, cu ajutorul lor copiii vor trece mai ușor la învățarea mișcărilor de înot, iar progresele în însușirea diferitelor procedee tehnice vor fi mai rapide . Si la varste mai mari jocurile si intrecerile intre copii pot fii parte integranta in lectia de inot care ajuta la ambitionarea copiilor de a fii mai buni pe zii ce trece.

CAPITOLUL 9

BIBLIOGRAFIE SI ANEXE

9.1 Bibliografie

Kari, G., Îndrumar metodic de înot, Editura Fundației România de Mâine, București, 2009.

Mureșan, E., Curs înot, ediția III-a, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.

Nenciu, Georgeta, Fiziologie, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.

Florian Septimiu Todea, Teoria Educației Fizice și Sportive, Editura Fundației România de Mâine, București, 2000.

Elena Mureșan, Curs de înot, Editura Fundației România de Mâine ediția I, București, 1996.

Elena Mureșan, Înot, sinteză, Editura Fundației România de Mâine, București, 2000.

Elena Mureșan, Metodica predării înotului la studenți, în Metodica educației fizice în învățământul superior, Universitatea București, 1993.

Baltag G., Natație. Curs de bază, Editura Universitatea Craiova, 1999.

Dumitrescu Nicu, I. Oprișescu, Înotul, Editura Stadion, București 1973.

Jivan Ion, Luciela Cirlă, Înot, curs de bază, ANEFS, București, 1992.

Jivan Ion, Gh Marinescu, Îndrumar metodic de înot (uz intern), ANEFS,București, 1991.

Jivan Ion, Îndrumar metodic de înot, CS Ploiești, 1998.

Manoliu Lia și colaboratorii, România la Jocurile Olimpice, Editura Stadion, București, 1986.

Zelinschi S., Țuricaș Constantin, Îndrumar pentru lucrări practico-metodice,natație și sporturi nautice, Universitatea Ecologică, București, 1993.

FINA, Manual de Natație (Swimming Natation Canada, 2000).

Mircea Olaru, Inot, Editura Sport-Turism,Bucuresti 1982

9.2 Anexe :

9.1 Bibliografie

Kari, G., Îndrumar metodic de înot, Editura Fundației România de Mâine, București, 2009.

Mureșan, E., Curs înot, ediția III-a, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.

Nenciu, Georgeta, Fiziologie, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.

Florian Septimiu Todea, Teoria Educației Fizice și Sportive, Editura Fundației România de Mâine, București, 2000.

Elena Mureșan, Curs de înot, Editura Fundației România de Mâine ediția I, București, 1996.

Elena Mureșan, Înot, sinteză, Editura Fundației România de Mâine, București, 2000.

Elena Mureșan, Metodica predării înotului la studenți, în Metodica educației fizice în învățământul superior, Universitatea București, 1993.

Baltag G., Natație. Curs de bază, Editura Universitatea Craiova, 1999.

Dumitrescu Nicu, I. Oprișescu, Înotul, Editura Stadion, București 1973.

Jivan Ion, Luciela Cirlă, Înot, curs de bază, ANEFS, București, 1992.

Jivan Ion, Gh Marinescu, Îndrumar metodic de înot (uz intern), ANEFS,București, 1991.

Jivan Ion, Îndrumar metodic de înot, CS Ploiești, 1998.

Manoliu Lia și colaboratorii, România la Jocurile Olimpice, Editura Stadion, București, 1986.

Zelinschi S., Țuricaș Constantin, Îndrumar pentru lucrări practico-metodice,natație și sporturi nautice, Universitatea Ecologică, București, 1993.

FINA, Manual de Natație (Swimming Natation Canada, 2000).

Mircea Olaru, Inot, Editura Sport-Turism,Bucuresti 1982

9.2 Anexe :