Initierea Copiilor In Tainele Judo Ului, Prin Joc

=== 38e3f70694473fe5a4810628f9264b5fd1190e4f_510700_1 ===

Capitolul IV

Cercetarea

4.1 Metodele de lucru

În realizarea cercetării s-au folosit următoarele metode:

– studiul literaturii de specialitate (metoda bibliografică);

-observația;

-studiul;

Cercetarea ca activitate reprezintă un ansamblu de activități și rezultatul acestora, desfășurate cu intenție, deliberat, în mod sistematic și ordonat, pentru acumularea și prelucrarea de date, informații, într-un anumit domeniu al realității și pentru utilizarea concluziilor în vederea realizării unui progres în cunoașterea și practica acestui domeniu.

4.4.1 Metoda bibliografică

Această metodă oferă o imagine de ansamblu a ceea ce s-a realizat în domeniu, furnizând date și informații care au constituit fundamentul lucrării de față, permite valorificarea la un nivel superior a experienței practice și teoretice acumulate de-a lungul timpului de specialiștii de marcă din domeniul activităților corporale în general și a Judo-ului în particular.

4.4.2 Metoda observației

Observația, ca proces psihic de cunoaștere activă, intenționată, planificată, sistematică are la bază un sistem de date de referințe – idei, ipoteze, postulate, furnizate de experiență și în general de știință. Ea se aplică unui anumit domeniu, ale cărei date, documente sau fenomene dorește să le cunoască, descrie, ordoneze, clasifice, cuantifice, caracterizeze etc, pentru a stabilii ce este deosebit în ele, ce relații sunt între ele și cu altele ce le provoacă și ce efecte au asupra altora.

Din acest complex de rezultate ale observației, se nasc noi înțelesuri, explicații sau numai ipoteze, care urmează să fie verificate prin alte metode.

4.4.3 Metoda înregistrărilor și prelucrării datelor referitoare la pregătirea copiilor de 5-7 ani

Înregistrarea datelor s- a realizat cu ajutorul testelor, probelor, observației și a normelor de control

Acestea s-au realizat pe baza unor tabele, în care s-au scris punctajele obținute la fiecare probă și testare în parte și în funcție de datele obținute se pot face comparații între cele două grupe.

Chiar dacă s-au efectuat două testări, una inițială și una finală, pe tot parcursul studiului, zilnic s-au prelucrat informații, pentru a observa implicarea lor la cerințele impuse de noi.

4.2 Organizarea și desfășurarea conținutului

4.2.1 Eșantionul cuprins

Această activitate s-a desfășurat la sala de sport a clubului sportiv C.S.M . Liberty Oradea.

În această activitate sunt cuprinși 30 de copii care au fost împărțiți în două grupe, una experimentală și una martor. Toți subiecții au vârsta cuprinsă între 5 și 7 ani și fac parte din clase speciale de judo.

Grupa experimentală este cuprinsă de copii care au folosit metodele propuse și selecționate de noi, iar grupa martor cuprinde copii, în a căror realizare a acestor obiective s-au folosit mijloace, unele din literatura de specialitate și altele inițiate de către antrenori.

Copii din grupa martor au efectuat antrenamentele la aceași oră ca și grupa experimentală și prin aceasta am putut observa metodele folosite. La grupa martor jocurile și exercițiile au fost folosite doar pentru momentele de încălzire dar fără obiective bine stabilite și apoi s-a trecut la metoda repetărilor procedeelor tehnice și la diferite reprize de luptă la sol și în picioare. Din păcate în timpul antrenamentelor, intervin anumiți părinți și dau indicații iar copii îi ascultă mai mult pe ei decât pe antrenori.

Studiul s-a efectuat începând cu luna Noiembrie 2016 până în luna Mai 2017.

Tabel 1.- grupa experimentală

Tabelul 2.- Grupa martor

4.3 Sistemul de notări și probe

Verificarea obiectivelor propuse, a fost realizat prin intermediul a 2 testări:

T1- testarea inițială programată în noiembrie 2016

T2- testarea finală programată în mai 2017

Testarea inițială

La testarea inițiale se va urmării ca toți copii să aibă valori apropiate în urma testărilor efectuate.

La toate probele din testarea inițială punctele sunt direct proporționale cu numărul de secunde și numărul de repetări. La proba 3 notarea se va face cu note de la 1 la 10 în funcție de corectitudinea efectuări elementului tehnic

Proba 1: atârnat la bara de tracțiuni. Ei trebuie să se mențină în această poziție cât mai mult timp.

Proba 2: repetarea unui număr cât mai mare de abdomene . Se vor număra doar acelea care sun efectuate corect. Corectitudinea lor constă în:

genunchii să rămână întinși

mâinile la ceafă sau la piept

corpul să se ridice până la 90 de grade

Proba 3: se vor executa genoflexiuni cu săritură și se vor număra doar cele efectuate corect. Corectitudinea lor constă în:

desprindere de la sol

desprinderea să se facă cu picioarele întinse

mâinile la ceafă sau la piept

Proba 4: executarea unui element tehnic la prima vedere. Se vor executa pozițiile de gardă, căderea înapoi din ghemuit și imobilizarea la sol Kesa-Gatame.

Tabelul 3 Grupa experimentală Testare Inițială

Tabelul 4 Grupa martor Testare Inițială

La testarea finală programată în mai 2017 copii vor demonstra tehnicile de bază atât în ne-waza cât și în nage-waza iar notarea lor se va face de la 1 la 10 în funcție de corectitudinea procedeelor.

În urma acestei testări copii, la însușirea corectă a procedeelor, vor primii centura albă. În cadrul examinării copii vor demonstra diferite deplasări, prize, căderi imobilizări la sol atât pe partea dreaptă cât și pe partea stângă, notarea se va face de la 1 la 10.

Toate examinările finale sunt notate cu note de la 1 la 10

Elementele examinate în cadrul centurii albe sunt:

Shizei -pozițiile de gardă care se vor efectua la un semnal dat de către antrenor, iar sportivul trebuie să se oprească în poziția de gardă.

Shintai – deplasările și prizele – se vor executa pe perechi, și se vor deplasa în diferite direcții și cu diferite prize, în toate formele de deplasare cunoscute.

Kuzushi și kumi-kata- dezechilibrările și prizele se vor efectua pe perechi, prima dată doar unul singur execută diferite dezechilibrări din diferite poziții și diferite prize, partenerul opune rezistență.

Ukemi – căderile- toate cele trei căderi învățate se vor executa din deplasare

Osae-waza- imobilizările la sol- se lucrează pe perechi, fiecare trebuie să treacă pe rând prin toate cele patru forme de imobilizare:

KESA- GATAME

KAMI- SHIO- GATAME

YOKO- SHIO- GATAME

TATE- SHIO- GATAME

Tabelul 5 Grupa experimentală Testare Finală

Tabelul 6 Grupa martor Testare Finală

4.4 Planul de pregătire

Pregătirea s- a desfășurat pe o perioadă de 6 luni. Antrenamentele s-au desfășurat de două ori pe săptămînă.iar durata lor a fost între o oră – o ora și un sfert.

Părinții au fost informați de studiul făcut, toți copii au fost supuși unui exament medical pentru a se afla starea lor de sănătate.

Tabelul 7 Teme de lecție pe săptămâni

4. 5 Influențele mijloacelor folosite, asupra condiției fizice

Sub influența exercițiilor fizice se urmărește schimbul de substanțe din organism, crește pofta de mâncare a copilului, se îmbunătățește asimilarea hranei, se intensifică metabolismul. Ele influențează favorabil activitatea tuturor organelor interne, mai ales activitatea plămânilor și inimii. Respirația devine mai amplă, ritmul respirator mai stabil, frecvența respiratorie pe minut scade. Paralel cu dezvoltarea aparatului respirator se dezvoltă și aparatul cardiovascular. O dată cu mărirea masei musculare scheletice se mărește și muschiul cardiac. El crește în grosime și în lungime, pereții cavității cardiace devin mai groși, iar capacitatea cordului mai mare. Cantitatea de sânge pe care o trimite la o contracție cordul unui copil preșcolar antrenat este mai mare și astfel se realizează o mai bună nutriție a tuturor țesuturilor corpului.

Practicarea exercițiilor  fizice influențează favorabil activitatea tuturor aparatelor și sistemelor organismului contribuind la formarea și perfecționarea mișcărilor coordonate, a orientării în spațiu și timp, la dezvoltarea calitătilor motrice si formarea deprinderii copilului de a acționa organizat, dișciplinat

Jocul de mișcare dezvoltă calitățile morale si de voință, perseverența, combativitatea, spiritul creator, imaginația, dezvoltă gândirea, calitatea de a judeca si de a lua hotărâri rapide, dezvoltă spiritul de colaborare, de colegialitate. Jocurile cresc la elevi, dârzenia, voința, atenția distributivă, capacitatea de anticipare, încadrarea în disciplina individuală si colectivă, obligă jucătorii la o comportare demnă, la o comportare de fair-play.

Gradarea efortului în cadrul jocurilor dinamice se face, prin introducerea unor miscări suplimentare, prin cresterea intensității, prin mărirea volumului si a complexității acestora. Este importanta explicația, demonstrația si pregătirea terenului pentru joc. Introducerea elementului de întrecere pe echipe sau individuale, în cadrul desfăsurării jocurilor face să crească calitatea exercițiilor asigurând participarea maximă si dezinvoltă a colectivului, cu influențe dintre cele mai favorabile asupra sferei funcționale, psihice si, mai ales, asupra sferei motrice.

Principalele forme de organizare a educației fizice școlare în care profesorul poate acționa asupra dezvoltării rezistenței elevilor sunt:

– lecția de educație fizică;

– orele de activități sportive – pentru elevii selectionați;

– activitățile sportive de la sfarșitul săptămânii;

– excursiile, drumețiile.

Primul grup de mijloace prin care se poate acționa, în cadrul acestor forme, pentru dezvoltarea rezistenței, este constituit din mers și alergare.

Factorii care asigură efectele calitative și cantitative ale exercițiilor și combinațiilor de mers și alergare sunt volumul, exprimat de regulă, prin mărirea distanței pe care se execută deplasarea sau durata ei în timp, și intensitatea, stabilită prin tempoul în care se execută deplasarea.

Tempoul, de obicei, este marcat prin următoarele numere, fracții stabilite convențional: 1/4 = tempo lent, 2/4 = tempo mijlociu, 3/4 = tempo submaximal, 4/4 = tempo maxim. Figura de mai jos prezintă principalii factori și mijloace implicate în dezvoltarea rezistenței, folosind mersul și alergarea.

– Mersul vioi este indicat a se folosi pentru dezvoltarea rezistenței generale la începători, în special pentru elevi

– Mersul vioi se poate utiliza și în pregătirea elevilor mai mari, ca element de legatură între distanțele ce se repetă după metoda intervalelor.

Stabilirea lungimii distanțelor de alternare a mersului și alergării se face de regulă într-o proporție de 1/3 mers și 2/3 alergare.

– Alergarea ușoară se folosește tot la categoriile de începători, clase de început, pentru dezvoltarea rezistenței generale. Tempoul de alergare este 1/4 lent, distanța fiind stabilită în raport cu vârsta elevilor. Acest gen de alergare poate fi utilizată la elevii mai mari, ca element de legatură între repetări sau ca mijloc specific a activității din cadrul intervalelor.

Alergarea de durată este o alergare utilizată, în principal, de către sportivii avansați pentru dezvoltarea rezistenței, dar și de începători, durata stabilindu-se în raport de obiectivul urmărit, și nivelul de pregătire a acestora. Caracteristic acestei alergări este distanța mare parcursă într-un tempo uniform , realizându-se dezvoltarea, cu precădere, a rezistenței generale.

În activitatea cu începători, cei doi factori- volumul și intensitatea- sunt reprezentați astfel: la primele lecții (4-6) de la o lecție la alta, distanța de alergare, deci și durata cresc treptat, timp în care tempoul de alergare ramâne constant, nedepășind 2/4 din posibilitățile elevului. În următoarele lecții se poate scade distanța, durata de alergare ajungându-se pană la distanța obiectiv ( 800-1000-m) timp în care, paralel, crește și tempoul.

Alergarea de durată se recomandă a se efectua, de regulă, pe terenuri plate, tempoul având un rol important în eficiența alergării.

Alergarea pe intervale – reprezintă principalul procedeu de alergare pentru dezvoltarea rezistenței. Cu ajutorul ei se poate acționa asupra rezistenței generale, speciale, a vitezei în regim de rezistența sau a tuturor calităților deodată.

Principalele indicații ce se impun a fi respectate, în folosirea acestui gen de alergare sunt:

– alternarea stărilor de solicitare a organismului cu cele de repaus activ sau pasiv;

– efectuarea alergării cu intensități diferite în care tempoul poate fi echivalent cu cel propriu normelor prevăzute în programa școlară, mai scăzut (în etapele de început) sau mai mare (în etapele de perfecționare) ;

– distanțele de alergare sunt de regulă, mai scurte decât distanța pentru care trebuie dobândită rezistența. Sunt preferate distanțele scurte (100 – 400m) , deoarece permit reluarea efortului de mai multe ori. Se recomandă ca bucata de repetat să varieze de la o săptămâna la alta, solicitând astfel în mod diferit organismul;

– componenta care determină realizarea obiectivului stabilit (rezisțenta generală, specială sau rezistența în regim de viteză) o constituie tempoul adoptat pentru parcurgerea distanței.

În realizarea alergării pe intervale apare, în mod evident un aspect important care se referă la stabilirea exactă a distanțelor, tempourilor, pauzelor și ținerea unei evidențe precise a acestora și modificarea lor în raport cu progresele realizate de elevi.

Am prezentat principalele procedee de alergare pentru dezvoltarea rezistenței urmând ca fiecare profesor, în raport cu vârsta elevilor, nivelul lor de pregătire să-și aleagă procedeul cel mai adecvat.

Mulți profesori, consideră, din păcate, că rezistența poate fi dezvoltată exclusiv prin alergare, neglijând din această cauză, educarea ei în perioadele anului școlar în care timpul nu permite utilizarea acestui exercițiu.

Dezvoltarea fizică armonioasă și corectă, obiectiv de bază al educației fizice școlare are în vedere copilul și tânărul în perioadele de vârstă în care se pot exercita influențe favorabile asupra creșterii și dezvoltării organismului, atât în sfera funcțională, cât și în cea somatică ( J.S. Bruner 1970; N. Alexe, 1971; V. Achim, 1976; L.P. Matveev, 1980; D.Guțiu 1985; C. Atanasiu,1988).

În lecția de educație fizică școlară, pentru a fi realizat pe deplin obiectivul privind dezvoltarea multilaterală a elevilor este necesar, să se utilizeze acele mijloace și metode care să garanteze dezvoltarea armonioasă a tuturor calităților fizice și să creeze un fond suficient de bogat de priceperi și deprinderi motrice de importanță vitală ( I.C.C.P.P.D., 1979; M. Alexe, I. Uțiu 1980; M. Ionescu, 1982).

Lecția de educație fizică reprezintă, ca în orice proces didactic, forma de bază a organizării și desfășurării lui. În afara cadrului temporal egal pentru toate tipurile de lecții, cel spațial și anume conținutul, structura, danamica și metodica sunt proprii ca și cele ale aplicării cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor însușite. Toate aceste elemente caracteristice asigură unitatea funcțională a lecției, repetabile în structura planului de învățământ al anului școlar (Gh. Mitrea, 1973; M. Munteanu, P. Daniel 1989; N. Ceaușescu, 1993; M. Ionescu, I. Radu 1995).

Atletismul contribuie, alături de celelalte mijloace ale educației fizice din școală, la pregătirea fizică a elevilor. Atletismul cuprinde exerciții naturale, necesare în viața de zi cu zi a omului. Alergarea sub diferitele ei aspecte, săriturile sub variatele lor forme și aruncările cu diverse obiecte sunt exerciții fizice plăcute, atractive și utile la vârsta școlară. Natura și conținutul acestor exerciții se adaptează perfect la particularitățile de vârstă și sex ale acestei perioade. Oferind posibilitatea dozării efortului după necesitate, prin micșorarea și mărirea spațiului sau mărirea timpului, prin modificarea greutății, formei sau volumului obiectelor, prin mărirea sau scurtarea perioadei de efort și odihnă, atletismul exercită asupra organismului o mare influență privind igiena.

Materialele sportive necesare practicării atletismului sunt relativ puține și ușor de asigurat; unele dintre ele, ca de exemplu stâlpii pentru sărituri, bețele de ștafetă, etc pot fi confecționate sau improvizații chiar de profesor.

Pentru a da lecțiilor un caracter atractiv, se recomandă ca profesorul să organizeze, în cadrul lecției, jocuri în care elevii să aplice exercițiile atletice în condiții variate.

Metodele folosite în predarea mijloacelor din atletism sunt: explicația, demonstrația, repetarea, analiza și aprecierea rezultatelor.

Selecționarea și sistematizarea mijloacelor reprezintă preocuparea de bază a profesorului pentru asigurarea, conținutului educativ din lecție. Pentru aceasta este necesar ca el să cunoască foarte bine valențele educative ale fiecărui exercițiu fizic utilizat.

În alegerea mijloacelor de acționare trebuie să se aibă în vedere faptul că unele exerciții simple pot avea influență asupra aspectului educativ al lecției chiar în stadiul de învățare, în timp ce alte exerciții trebuie mai întâi consolidate.

De exemplu: aspectul de ordine și disciplină poate fi influențat prin exerciții de ordine și formații în orice etapă, în timp ce elementul curaj nu-1 putem dezvolta decât prin exerciții cu un grad ridicat de dificultate, ceea ce presupune consolidarea unor deprinderi anterioare de mișcare și tehnică sportivă, în caz contrar, creându-se pericolul producerii unor accidentări.

Pentru o mai clară întelegere a problemei, în cele ce urmează exemplific în mod orientativ câteva din elementele educative ce pot influența în cadrul lecției de educație fizică și unele mijloace de acționare:

a) Dezvoltarea spiritului de punctualitate, ordine și disciplină. Acest aspect educativ trebuie asigurat permanent pe întreg parcursul lecției, el având o influență directă și continuă asupra modului de desfășurare și calității acesteia. Încă de la începutul orei, profesorul va dovedi o exigență ridicată pentru punctualitatea elevilor și integrarea rapidă a acestora în dispozitivul stabilit. Exercițiile de ordine și formații (care urmează) vor fi executate cu energie și promptitudine, capătând atenția elevilor și determinându-i să adopte o atitudine corectă și disciplinată. Pe parcursul lecției, profesorul va sesiza toate momentele în care se impune respectarea severă a ordinii și disciplinei, acționând în consecință. Astfel de momente pot fi : respectarea exactă a indicațiilor ce privesc modul de exersare, deplasarea de la un loc de activitate la altul, transportul și instalarea unor aparate, curățenia și ordinea din spațiul de lucru, înlăturarea unor stări conflictuale dintre elevi pe parcursul exersării etc.

Menționăm că adaptarea unei atitudini consecvente și exigente din partea profesorului va crea un adevărat stil de lucru în lecții consolidând această deprindere atât în activitatea sportivă, cât și pentru viață. Acțiunile de moment, exigența profesorului numai în situații grave de indisciplină și dezordine nu pot asigura această cerință decât pentru un scurt timp.

b) Determinarea participării active, perseverente și cu dăruire a tuturor elevilor la lecție: Problema participării active la lecție este o cerință valabilă pentru toate disciplinele de învățământ, spre deosebire însă de celelalte obiecte, la educația fizică se oferă mai multe posibilități pentru realizarea ei în proporție de masă, aceasta depinzând în mare măsură de

cadrul organizatoric creat, existența unui bogat material sportiv și folosirea unor mijloace cât mai atractive.

Acțiunile motrice se efectuează în principal în prezența a patru calități motrice de bază și anume: viteza, forța, rezistența și îndemânarea; precum și pe seama unor forme de manifestare a acestora, viteză de reacție, de execuție, forță generală sau specifică; rezistență generală sau specifică, forță in regim de rezistentă etc. Prin pregătirea fizică se urmărește hipertrofierea componentelor motrice, respectiv a calităților motrice.

În procesul dezvoltării calităților motrice se pleacă de la premiza că în proporții diferite toate calitățile motrice sunt dezvoltabile și educabile. Se urmărește realizarea unor disponibilități de performanță superioară pentru fiecare calitate motrică, precum și pentru calitățile motrice însumate.

Nivelul maximal al unei calități motrice suplinește într-o oarecare măsură carențele în dezvoltarea și educarea altei calități motrice. S-a stabilit totuși că odată cu creșterea măiestriei, capacitatea de suplinire reciprocă a calităților motrice are tendința de restrângere. Aceasta are drept consecință necesitatea de a se dezvolta toate calitățile motrice cu accent pe cele dominante. Calităților motrice le sunt proprii unii parametrii prin intermediul cărora se

pot determine valoarea și contribuția fiecăreia la realizarea diferitelor acțiuni motrice. Astfel, pentru determinarea valorii forței se utilizează ca parametru etalon încărcătura pentru viteză repeziciunea mișcărilor; pentru rezistență durata acțiunii; iar pentru îndemânare complexitatea și precizia acțiunii.

Apreciind măsura în care acești parametri sunt prezenți, mai mult sau mai puțin, într-o acțiune motrică sau un șir de acțiuni, ne dăm seama de rolul, de contribuția calității sau calităților motrice în executarea acțiunilor respective. În fond acțiunea motrică, simplă sau complexă, este rezultatul multiplelor forme de combinare a calităților motrice cu elemente de tehnică. Nici o acțiune motrică, indiferent cât de simplă ar fi structura ei, nu este susținută doar de o singură calitate motrică, ci de rezultanta combinării în proporții diferite a două sau a mai multe calități sau forme de manifestare a acestora.

Intercondiționarea dintre calități motrice în efectuarea acțiunilor de mișcare este atât de variată, încât fiecare calitate motrică trebuie privită și ca factor determinant care condiționează manifestarea celorlalte.

Dezvoltarea calităților motrice favorizează creșterea capacității de efort a organismului. Capacitatea de efort se dobândește, în special, în cadrul unui proces de instruire, care urmărește dezvoltarea calităților motrice, perfecționarea acestora determinând și adaptarea organelor, funcțiilor și sistemelor organismului la nivel superior de solicitare.

Capacitatea de efort a organismului are influențe favorabile în special în activitatea sportivă de performanță, dar ea se răsfrânge și asupra activităților psihice. Dezvoltarea calităților motrice impune o riguroasă obiectivizare a procesului de pregătire a juniorilor.

Obiectivizarea procesului de pregătire se referă la stabilirea unor modalități concrete de apreciere cantitativă și calitativă a progreselor, pe baza cărora să se poată evalua și valorifica metodele, procedeele și mijloacele folosite.

Dezvoltarea calităților motrice reprezintă un domeniu care ne oferă posibilități largi și concrete de apreciere obiectivă a progreselor realizate de elevi, a calității muncii efectuate de elevi și profesor.

Obiectivizarea procesului de dezvoltare a calității motrice pretinde profesorului:

 să cunoască nivelul de pregătire al elevilor, de la ce stadiu pornește;

 să stabilească probe și norme specifice fiecărei calități motrice și să le aplice periodic în activitatea practică;

 să elaboreze modelul final privind dezvoltarea calităților motrice și structurile;

 de exerciții utilizate pentru realizarea acestuia;

 să țină o evidență precisă a tuturor datelor obținute și să o utilizeze, corespunzător pentru aprecierea critică a activității desfășurate, reținând învățămintele ce se impun.

Înfăptuindu-se în legătură indisolubilă cu învățarea acțiunilor, procesul de educare a calităților motrice și a altor însușiri ale tinerilor legate de aceasta este

orientat la vârsta școlară în așa fel încât sa contribuie la manifestarea deplină a acelor calități motrice pentru progresul cărora pe anumite trepte ale dezvoltării autogenetice, sa creeze cele mai favorabile premise biologice, precum și a tuturor capacităților a) căror rol este foarte important pentru însușirea priceperilor și deprinderilor motrice; să lărgească posibilitățile funcționale ale organismului.

Problemele cele mai de seamă în metodica dezvoltării calităților motrice în etapele dezvoltării autogenetice a organismului sunt multilaterale înrâuririlor, corelarea eforturilor cu posibilitățile funcționale ale organismului în creștere, corespondența dintre factorii de influențare și particularitățile etapelor dezvoltării autogenetice. Spre deosebire de concepțiile anterioare, în perioada maturizării -14-19 ani nu este o etapă de criză sau de menajare din punct de vedere a dezvoltării susținute a calităților motrice, din contră, în cadrul acestei vârste aproape toți indicii fizici sunt în creștere, iar din punct de vedere motric adolescentul ajunge la o capacitate fizică și de muncă optimă. Dereglările care pot să apară, în special sub aspectul îndemânării, se datorează insuficienței consolidării a coordonării în perioadele anterioare. În această etapă se realizează o consolidare și chiar o finalizare a dezvoltării unor calități motrice. Forța și rezistența pot fi dezvoltate intens, nemaiținându-se seama de restricțiile etapei precedente 10 – 14 ani. Dar, lucru demn de reținut, este clar că nu există limită inferioară de vârstă pentru începerea dezvoltării calităților motrice. Există doar metode și mijloace adecvate acesteia, perioade de dezvoltare mai intensă și de relativă stagnare.

Îndemânarea se dezvoltă între aceleași limite de vârstă ca și viteza. Din analiza datelor de mai sus rezultă că vârstele cele mai favorabile din punct de vedere al randamentului pentru dezvoltarea cu mijloace specifice, a vitezei și îndemânării sunt cele mici, iar pentru rezistență și forță vârstele mai mari

Un element de mare importanță în dezvoltarea planificată a calităților motrice este evidența. În concepția modernă a planificării, evidența constituie un factor de mare valoare, datele pe care le furnizează determinând întregul proces. Sensul optim al relației ce trebuie respectat în sistemul de planificare este următorul: evidență – analiză – planificare. Din relația de mai sus desprindem ușor rolul evidenței, putând afirma că fără date concrete, fără o analiză temeinică a acestora nu se poate concepe o planificare corectă.

O evidență bună se poate realiza numai prin constanța indicilor stabiliți pentru aprecierea dezvoltării calităților motrice pe o durată precisă. Unul din factorii de bază pentru realizarea multora dintre acțiunile motrice îl constituie capacitatea de efort fizic prin care în general, se înțelege capacitatea organismului de a presta un lucru mecanic cât mai crescut și a-l menține un timp cât mai îndelungat. Capacitatea fizică se îmbunătățește ca urmare a participării sistematice a exercițiilor fizice care favorizează, în special dezvoltarea calităților motrice – forța, viteza, rezistența și are drept urmare creșterea gradului de adaptare a organelor și sistemelor organismului la solicitări superioare. Cantitatea și calitatea efortului depus în cadrul procesului de dezvoltare a calităților motrice și de însușire, consolidare și aplicare a priceperilor și deprinderilor motrice au un rol foarte important în dezvoltarea capacităților fizice.

Efortul presupune acte motrice la baza cărora stau contracțiile musculare din transformarea energiei chimice în energie mecanică la nivelul mușchilor activi. În timpul efortului, organismul consumă cantități mai mari sau mai mici de oxigen care au menirea să contribuie hotărâtor la refacerea substratului energic.

În funcție de acoperirea integrală sau parțială a cerințelor de oxigen într-un efort fizic dat, acesta devine predominant aerob sau anaerob.

Așa cum reiese din literatura de specialitate și practică a confirmat, faptul că fotbalul modern nu poate fi abordat decât în măsura în care jucătorii sunt posesorii unor calități motrice dezvoltate și a unei pregătiri fizice superioare. În condițiile antrenamentului sistematic, continuu ca volum și o intensitate corespunzătoare perioadei și etapei de pregătire, este necesar să se asigure pe lângă capacitățile motrice de bază viteză, forță, îndemânare, rezistență și capacitatea de efort specifică jocului.

În cadrul lecțiilor pentru dezvoltarea calităților motrice la copii și juniori avem câteva indicații metodice de care nu putem face abstracție:

– predominanța laturii instruirii calitative a tuturor jucătorilor și mai puțin a informării echipelor;

– respectarea particularităților de vârstă, urmărind:

– evitarea abuzurilor de eforturi statice;

– evitarea exercițiilor de tracțiune numai cu ajutorul brațelor;

– evitarea efectuării săriturilor în număr mare;

– dezvoltarea normală a forței și a rezistenței;

– accentuarea dezvoltării îndemânării, a vitezei sub toate formele de manifestare și a dezvoltării fizice corecte și armonioase.

Conținutul lecțiilor urmărește o instruire calitativă prin rezolvarea următoarelor sarcini:

– însușirea elementelor din școala alergării și săriturii, elemente strict necesare realizării unei execuții corecte;

– dezvoltarea fizică corectă și armonioasă;

– dezvoltarea calităților motrice.

Întreaga gamă de exerciții cuprinse în lecții de dinamică, cu influență multilaterală.

În pregătirea juniorilor de 16-18 ani avem drept obiective generate, îmbunătățirea calităților fizice și pentru perfecționarea deprinderilor și cunoștințelor dobândite în perioadele anterioare, pentru satisfacerea la un nivel superior a cerințelor jocului de atac și apărare, ca urmare a creșterii valorii individuale.

Obiectivul pregătirii fizice la această vârstă îl constituie formarea tipului constituțional viguros și îndemânatic ca sarcina dezvoltării calităților motrice combinate, cu ajutorul exercițiilor tehnico-tactice cu accent pe îmbunătățirea vitezei de reacție și execuție, a îndemânării și rezistenței la durata jocului.

În jocurile sportive calitatea motrică dominantă este rezistența în regim de viteză, iar în fotbal avem de a face cu o rezistență în regim de viteză de execuție și deplasare, forță și îndemânare.

Corelat cu precizarea calității motrice dominante avem de specificat și efortul caracteristic. Astfel în judo efortul este submaximal, variabil cu întreruperi mari și numeroase.

4.5 Analiza rezultatelor

La testarea inițială grupele s-au dovedit a fi de valori apropiate. Diferența dintre ei fiind foarte mică, acest lucru se poate observa în urma punctajului obținut , grupa experimentală având un punctaj de 767 iar cea martor 760, diferența fiind doar de 7 puncte.

La testarea finală, cea care pe noi ne-a interesat, deoarece reprezintă importanța acestui studiu și obiectivele care ni le-am propus și la care am vrut să ajungem în urma folosirii metodelor de lucru, s-a demonstrat că folosirea jocurilor și exercițiilor, în defavoarea celor propuse de alți tehnicieni, duc la o mai bună însușire a elementelor tehnice de bază.

Tabelul 7

Grafic nr. 1

Testări

Grafic nr.2

Testări

4. 6 Concluzii

Pornind de la idea, Profesorului Lascu, care spunea ’’ nu este suficient să muncești pentru a fi un bun judoka, ci trebune să ști cum să muncești’’, am considerat că, cele mai bune metode de lucru, care în urma studiului făcut s-au dovedit cele mai eficiente în realizarea obiectivelor propuse la această vârstă, sunt jocurile și exercițiile.

Fiecare joc sau exercițiu fizic a fost conceput în așa fel încât utilizarea lor să ducă la îndeplinirea tuturor obiectivelor propuse.

Jocurile dinamice reprezintă o varietate a activității ludice în care rolul mișcărilor este clar exprimat. Atingerea scopului oferă satisfacții, iar plăcerea va fi generată de success.

Gruparea jocurilor și a exercițiilor s- a făcut astfel încât să acopere toate obiectivele urmărite de noi în această perioadă.

Prin folosirea acestor mijloace, scopul nostru a fost de a îmbogații procesul de instruire al copiilor pe baza acestor jocuri și exerciții pentru ca învățarea elementelor de bază din judo să se facă într-un cadru plăcut, un cadru în care ei să se simtă în largul lor.

Rezultatele studiului efectuat ne permit să apreciem că mijloacele propuse de noi sunt eficiente.

Toate jocurile și exercițiile propuse de noi au obiective bine definite, iar prin joc se înlătură conceptele de sportiv bun și sportiv slab.

În urma studiului mulți părinții s- au declarat multumiți de această abordare, deoarece am înlăturat concepția multora care spun că judo educă agresivitatea de la o vârstă fragedă și au constatat schimbări în bine în firea copiilor lor.

Jocurile propuse de noi lărgesc gama de mijloace utilizate în procesul instruirii, îmbogățirea conținutului lecțiilor, stimularea activității motrice a copiilor prin caracterul atractiv al jocurilor, precum și la formarea unor trăsături de caracter.

Jocurile sub diferite forme , cu elemnt de întrecere, îi determină pe copii să participe activ și cu entuziasm la antrenamente.

În cadrul antrenamentelor nu trebuie insistat pe aceleași jocuri, varietatea lor le permite micilor sportivi să acționeze în situații noi. În cazul utilizării acelorași jocuri, există riscul apariției conceptului de sportiv bun, sportiv slab.

Jocurile experimentate au caracter formativ multiplu contribuind la formarea și dezvoltarea simțului echilibrului și oriantării în spațiu, simțului și ritmului mișcărilor, la dezvoltarea îndemânării și a coordonării mișcărilor corpului și ale segmentelor sale, la dezvoltarea memoriei motrice a imaginației, înițiativei, combativității, curajului, la dezvoltarea fizică corectă și armonioasă.

Prin lucrarea de față am studiat importanța jocurilor și a exercițiilor la grupele de copii de 5 – 7 și am ajuns la concluzia că jocurile propuse și experimentate de noi în procesul de instruire, au contribuit în mare măsură la atingerea acestor scopuri de ordin fizic, teoretic, tehnic și psihologic

Rezultatele sunt în măsură să confirme că mijloacele folosite justifică eficacitatea în testarea finală, deoarece copii cunosc foarte bine elementele necesare acestei vârste.

În cadrul pregătirii am participat cu copii la C:N de tineret care s-a desfășurat la Oradea, iar copii au fost foarte încântați să îi vadă pe colegii lor mai mari luptând.

Chiar dacă ei nu știau tot regulametul de judo, aveau unele cunoștințe de bază, iar în urma discuțiilor avute cu ei, am rămas surprinsă de cât de atenți au fost, de întrebările puse și interesul lor de a învăța lucruri noi.

Viitorul judoului va depinde de nivelul la care vor fi instruiți elevii de astăzi în principiile de bază ale acestui sport.

Aceste jocuri au ca element esențial mișcarea subordonată anumitor reguli și condiții mereu schimbătoare. Pentru ca jocurile să aibă eficiența dorită, am avut grijă la alegerea locului de desfășurare, a materialelor necesare. Jocurile s-au desfasurat atât în aer liber, dar și în sală pentru obișnuirea pe tatami, iar când a fost necesar am trasat marcaje, am fixat unele aparate, am asigurat material suficient.

Valoarea educativă a judoului prezintă multe aspecte iar fiecare dintre noi trebuie să aibă în minte cuvintele fondatorului acestui sport, Jigoro Kano “ scopul unui antrenament sistematic în judo nu este neaparat acela de a dezvolta un corp puternic și sănătos, ci de a creea de-asemenea, într-un om sau o femeie, un control perfect asupra minții și a corpului și de a-l/o face gata să preîntâmpine orice eveniment neprevăzut, fie el accident sau atac ”.

Bibliografie

Awaishi, M., – „Metode de judo ”, Editura Chiron, Paris, 1960

Binet, A., – „ Ideile moderne despre copii ”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975

Capelletti, F., – „ Il primo Judo, uno sport che aiuta a crescere e socializzare ” Editura Sperling & Kupfer, Milano, 2002

Chirazi, M., – „ Întrecerea individuală, mijloc de optimizare a personalității elevului ”, Editura Panfilius, Iași, 2001

Chirazi, M., – „ Inițiere în judo – jocuri și exerciții cu partener ”, Editura Pim, Iași, 2006

Chirita, G., – „ Educație prin jocuri de mișcare ”, Editura Sport – Turism, 1983

Constantin, P., – „ Antrenorul, profilul, personalitatea i munca sa ”, Editura Sport – Turism, București, 1979

Deliu. D., Baitel, I., – „Judo pentru începători – centura albă, centura galbena ”, Editura Discobolul, București, 2014

Ene, M., I., – „ Judo – modelarea psiho- motrică a copiilor prin intermediul exercițiilor și a ștafetelor aplicative ”, Editura Fundației Universitare „ Dunărea de jos ”, Galați, 2003

Florian, F., F., – „Învățati judo ”, Editura Consiliului Național pentru educație fizică și sport, București, 1969

Hantău, I., Manolachi, V., – „ Pregătirea fizică a judocanilor de performanță ”, Chișinău, 2000

Hantău, I., – „Judo – instruire și antrenament”, București, 2005

Inogai, T., – „ Judo pratique du debutant a la ceninture noire ”, Editura Amphora, Paris, 1992

Inokuma, I., Nobuyuki, S., – „ Best judo ”, Kodansha International, Tokyo, 1979

Kashiwazaki, K., Nakanishi, H., – „ Atacking judo – a guide to combination and counter”, Ippon books, Marea Britanie, Londra, 1992

Kerr, G., – „ Judo basic trening manual for beginners ”, Sterling, 1965

Marwood, D., – „decisive judo – Step by Step introduction ”, Ippon books, North Hill, 1998

Muraru, A., – „ Judo ”, Editura Sport – Turism, București, 1985

Muraru, A., – „ Judo – pregătirea juniorilor ”, Editura Sport – Turism, București, 1988

Popovici, V., Hantău, I., Goteleț, V., – „ Judo – centurile colorate ”, Editura Stadion, 1972

Rober, L., – „ Le judo ”, Editura Gerard, Belgia, 1964

Stelian, S., – „ Antrenamentul sportiv în judo ”, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1983

Trifa, I., – „Arte marțiale – Sisteme de luptă, Editura Universității din Oradea, 2007

Watson, B., N., – „ The father of judo. A biography of Jigoro Kano”, Kodansha International, Tokyo, 2000