Inima este u n organ toracic musculocavitar , tetracameral . Este localizată în mediastinul [608183]

Inima este u n organ toracic musculocavitar , tetracameral . Este localizată în mediastinul
mijlociu ș i are drept funcție principală funcția de pompă , la care se adaugă ȋn plan secundar și
cea endocrină, prin producerea unor polipeptide. [20]
Inima se află în mediastinul mijlociu , delimitat astfel:
 anterior un plan frontal tangent la pericard.
 posterior un plan frontal care care trece posterior și tangent la bifurcația traheei, venele
pulmonare și pericardul ce acoperă atriul stâng.
 superior un plan transvers al ce trece prin vertebra T4 și unghiul sternal, situat inferior de
crosa aortei și crosa venei azigos.
 inferior mediastinul mijlociu este delimitat de convexitatea diafragmei, mai precis inima
stă pe centrul tendinos diafragmatic.
 lateral mediastinul mij lociu este delimitat de pleurele mediastinale ale celor doi plămâni,
pleure ce mulează cordul.

Cordul este un organ cu o formă piramidală cu baza fixă situată posterior, la dreapta și superior.
Axul lung este oblic spre stânga, inferior și anterior unin d centrul bazei cu vârful cordului.
Vârful este mobil atât în timpul contracțiilor cordului cât și ȋn funcție de poziția sau starea
fiziologică a individului. [22]

Fig. 10 Poziționarea cordului in mediastinul mijlociu

Confi gurația externă

Cordul are fața sternocostală, față pulmonară, față diafragmatică, margine dreaptă, bază și
vârf.
Fața sternocostală este numită astfel datorită raportului său cu sternul și coastele.
Pe ace astă față se pot observa atât atriile (în treimea superioară) cât și ventriculii (în cele
două treimi inferioare). Componenta ventriculară este reprezentată în cea mai mare parte de
ventriculul drept și în mai mică parte de ventricului stâng, cei doi ventriculi find separați prin
șanțul interventricular anterior. Prin șanț trec artera interventriculară anterioară și vena mare a
inimii. Șanțul se termină la circa 1 -2cm în dreapta vârfului inimii, determinând pe marginea
dreaptă incizura vârfului inimii.
Ventriculul drep t se prelungește superior și la stânga cu o regiune cu aspect conic numită
infundibul ul sau conul arterei pulmonare ș i care se continuă la rȃndul ei cu trunchiul arterei
pulmonare.

Fig 11. Fața sternocostală a inimii
Componenta atrială a feței sternocostale este ascunsă în cea mai mare parte de emergența celor
două artere mari, aorta și pulmonara. Atriile sunt separate de ventriculi printr -un șanț circular
incomplet anterior numit șanțul coronar. În jumătatea sa dreaptă șanțul conține artera coronară
dreaptă și vena mică a cordului iar în jumătatea stângă conține artera circumflexă și sinusul
coronar. [24]

Spre baza cordului pe fața sternocostală ajung două prelungiri atriale numite urechiușa
dreaptă și stângă . Urechiușele acoperă extremitățile anterioare ale șanțului atrioventricular și par
a cuprinde originile vaselor mari – arterele aorta și pulmonară. Întregul ansamblu este cunoscut
sub numele de ”corona cordis”. În corona cordis artera aorta este la dreapta și posterior iar artera
pulmonară la stânga și anterior. Aceste vase dau senzația că se răsucesc apoi unul în jurul
celuilalt.

Fața pulmonară este reprezentată numai de o mare parte din ventriculul stâng. Această față mai
este numită și marginea obtuză a cordului (margo obtusis). Numele de față pulmonară se
datorează raportului intim cu fața mediastinală a plămânul stâng pe care (inferior de hil) lasă
impresiunea cardiacă .

Fig. 12 Fața pulmonară a inimii

Fața dia fragmatică este orizontală și se sprijină pe centrul tendinos al diafragmei. Este formată
în cea mai mare parte de către ventriculul stâng și în mai mică parte de către ventriculul drept.
Cei doi ventriculi sunt separați prin șanțul interventricular poster ior prin care trec artera
interventriculara posterioară și vena medie a cordului. Pe fața diafragmatică locul în care șanțul
coronar se intersectează cu șanțul interventricular posterior se numește crucea cordului ( crux
cordis).
Procentul în care unul sa u altul dintre ventriculi iau parte la formarea fețelor cordului este foarte
variabil. Nu de puține ori repartițiile procentuale sunt mai echilibrate sau procentajele chiar
inversate față de situațiile descrise.

Fig. 13 Fața diafragmatică a inimii
Marginea dreapt ă separă spre partea dreaptă a faței sternocostale a ventriculului drept de fața
diafragmatică a aceluiași ventricul. Este mai evidentă la cadavru decât la omul viu. Începe în
dreptul venei cave inferioare și se termină la vârful cordulu i, fiind întreruptă de incizura vârfului
cordului. La nivelul acestei incizuri șanțurile interventriculare se pot continua unul cu celălalt iar
arterele interventriculare se pot anastomoza.

Există o confuzie între noțiunea anatomică și ce a radiologică de margine dreaptă.
Radiologic marginea dreaptă este segmentul atrial cuprins între te rminațiile celor două vene cave
pe radiografia toracică de față.

Baza cordului este reprezentată în cea mai mare parte de fața post erioară a atriului stâng
în care se varsă cele patru vene pulmonare și în ma i mică măsură de partea sinusală a atriului
drept. Limita dinte cele două atrii se identifică cu greutat e și poartă numel e de s anț interatrial.

Configurația internă a cordului

Atriul drept

Atriul drept are un aspect globulos. Prezintă o prelungire anterioară numită urechiușa
drepta. În atriul drept se termină vena cavă superioară, vena cavă inferioară, sinusul coronar,
venele anterioare și venele mici ale cordului. Orificiul vene i cave inferioare este străjuit anterior
de o valvulă semilunară incompletă. Valvula deținea în viața intrauterină rolul de a dirija sângele
venos spre comunicarea interatriala. Spre posterior valvula venei cave inferioare fuzionează
uneori cu valvula sinu sului coronar. Aceasta din urmă este reprezentată de o plică endotelială ce
acoperă parțial, inferior și la dreapta ostiul sinusului coronar, limitând refluxul sângelui venos în
sinus.
Septul interatrial este de fapt peretele posterolateral al atriului dr ept. În partea
inferoposterioară a septului, la distanță de orificiul atrioventricular se observă o depresiune
numită fosa ovală. Suprafața sa este mai subțire decât restul septului interatrial și este în mod cert
un rest al septului prim interatrial. Une ori, mai frecvent în partea superioară a fosei există o mică
comunicare interatrială, sub forma unui orificiu tăiat oblic în grosimea septului. Aspectul oblic al
orificiului face ca presiunea intraatriala să -l țină închis, astfel încât prezența sa la dimen siuni
mici nu are semificatie hemodinamică.

Fosa ovală este delimitată superior, posterior și inferior de o margine proeminentă numită
istmul sau limbul fosei ovale. Uneori valvula venei cave inferioare ajunge până la brațul inferior
al limbului fosei oval e. Limbul reprezintă marginea septului secund.

Fig. 14 Fosa ovală
Podeaua atriului drept este dificil de intuit deoarece în multe descrieri sau reprezentări,
atriul este configurat superior de ventricul . În realitate atriul drept este mai mult posterior decât
superior față de orificiul atrioventricular drept, iar planul orificiulul tricuspid se găsește pe
peretele anterior al atriului.
Pe podeaua atriului drept se află cornul stâng al valvule i venei cave inferioare care
fuzionează uneo ri cu valvula sinusului coronar iar alteori se continuă cu extremitatea anterioară a
limbului fosei ovale.
Cornul drept al valvulei venei cave inferioare indică zona din care începe o proeminență
musculară cu aspect de cută circulară numită creasta terminală. Aceasta creastă musculară
reprezintă de fapt limita între cele două teritorii ale atriului drept: peret ele atrial cu aspect neted
provine din sinusul venos iar peretele atrial pe care se găsesc fasciculele musculare ce formează
mușchii pectinati provine din atriul primitiv. Mușchii pectinati pătrund și în urechiușa dreapta.
În atriul drept podeaua mai are o regiune importantă, plată, cuprinsă între originea
cuspidei septale a orificiului tricuspid, ostiul sinusului venos și baza septului interatrial. Când
subendocardic există și se palpează tendonul lui Todaro la baza septului interatrial, regiunea se
nume ște trigonul lui Koch și delimitează zona în care se găsește nodulul atrioventricular. Sub
endocardul acestei regiuni vine dinspre crux cordis artera nodulului atrioventricular. Tendonul
Todaro este o structură fibrocartilaginoasă , inconstantă , subendoca rdică de 0,5 -1cm lungime și
1-2 mm grosime ce se întinde de la vârful trigonului fibros drept și se îndreaptă spre orificiul
venei cave inferioare, la care însă nu ajunge epuizându -se în spațiul subendocardic. Uneori
corespunzător acestei structuri există o trabeculă musculară ce prelungește brațul inferior al
limbului fosei ovale, și care preia numele de tendon Todaro. [28] FOSA
OVALĂ

Sinusul aortic non coronarian, împreună cu centrul fibros al inimii (trigonul fibros drept)
ridică în atriul drept o proeminență numit ă torusul aortic.
Comisura dintre cuspidele septal ă și anterioară ale valvei tricuspide ( uneori numai
originea cuspidei septale) împarte partea membranoasă a septului interventricular (p ars
membranaceea septi) în două segmente:
* segmentul superior (inconst ant), aparține atriului drept și formează septul membranos
atrioventricular. Acest sept separa atriul drept de vestibulul aortei (ultima parte a
compartimentului de ejecție al ventriculului stâng). Dimensiunea sa este de circa 0,5cm.
pătrați.
* segmentul in ferior aparține ventriculului drept și formează septul membranos
interventricular. Acest sept se găsește imediat sub inelul orificiului tricuspid , are circa
0,5 cm. pătrați în suprafața și separă ventriculul drept de vestibulul aortei.

Ventriculul drept
Comparând aspectul celor doi ventriculi observăm că în timp ce ventriculul stâng are
aspectul unui con cu vârful în jos și prin masivitatea și simetria lui pare principalul element
arhitectonic în structura inim ii, ventriculul drept are o aparenț ă mai puț in masivă, este mai
asimetric și pare înfășurat pe partea dreaptă și anterior de ventriculul stâng. [5]
Clasic pentru ventriculul drept se descriu un perete anterior, unul posterior sau
posteroseptal și un perete septal .

Fig. 15 Aspectul intern al ventriculilior
Cavitatea ventriculului drept începe de la inelul atrioventricular, coboară până aproape de
vârful inimii și se termină apoi anterioro -superior și la stânga cu conul de origine al arterei
pulmonare. Respectând acest aspect general, cavitatea ventriculului drept este subîmpărțită într –
un compartiment inițial de primire sau de recepție a sângelui și un compartiment distal de

evacuare a sângelui ventricular. În compartimentul de recepție pereții ventriculari sunt acoperiți
cu trabecule musculare .
` Compartimentul de evacuare are pereții netezi și are o formă conică, de unde și numele
de conul arterei pulmonare. Embriologic acest segment este o parte din bulbul cardiac iar asupra
faptului că are pereții netezi păre rile sunt unanime – acest aspect crește viteza sângelui la ieșirea
din ventricul. [11]
Limita dintre compartimentul de recepție și cel de evacuare poate fi conturată astfel:
marginea inferioară a cuspidei anterioare, mușchiul papilar anterior și o trabeculă musculară
proeminentă în partea inferioară a septului interventricular, numită trabecula septomarginală.
Distal această trabecula se desprinde de pe sept și ajunge ca o punte la baza mușchiului papilar
anterior devenind bandeleta moderatoare. În grosimea trabeculei septomarginale se găsește
ramura dreaptă a fasciculului Hiss. [19]
Mușchii papilari reprezintă proeminenț e musculare de formă conică , unice sau multiple,
cu baza fixată pe unul dintre pereții ventriculari. Vârful lor reprezintă ori ginea unor f ormațiuni
numite corzi tendinoase . Acestea se prind cu extremitatea opusă pe cuspidele atrioventriculare.
de unde și numel e de corzi tendinoase adevărate .
În ventriculul drept mușchii papilari prezintă o mare variabilitate cu privire la număr,
dimensiuni , poziție și dispoziția cordajelor tendinoase.
Corespunzător peretelui posteroseptal se descrie clasic un singur mușchi papilar posterior.
În cazurile când acesta există cu adevărat este un mușchi voluminos, cu vârful ramificat. Nu de
puține ori întâlnim însă un grup papilar posterior, format d in doi sau trei mușchi papilari , având
bazele unite sau separate. Nu reprezintă o surpriză situația în care papilarul posterior lipsește iar
corzile tendin oase care i -ar fi corespuns se inseră direct sau prin mici pr oeminenț e conice pe
pereții ventr iculari septal și posterior . [23]

Cel mai frecvent cordajele tendinoase corespunzătoare se însera direct pe septul
interventricular unde uneori una sau două mici proeminente conice sugerează prezența unor
mușchi papi lari. Când prima dintre aceste mici proeminente musculare este mai voluminoasă se
numește mușchi papilar conal. [26]
În partea anterosuperioara a peretelui septal, între ostiul tricuspid și cel pulmonar,
miocardul ventricular ce mulează anterior inelul a ortic, proemina în cavitatea ventriculului drept
sub forma crestei supraventriculare.

Fig. 16 Mușchi papilari

Valva tricuspidă este formată dintr -un inel atrioventricular, cuspide, cordaje tendinoase și
mușchi papilari. Ansamblul acestor structuri funcț ionează unitar, asigurând curgerea
unidirecțională a sângelui dinspre atriu spre ventricul. Vechii anatomiști numeau foarte frumos
aspectul atrial al valvei “ vide supra” iar aspectul ventricular al valvei “ vide infra”.
Orificiul tricuspid are circumferin ța de 8 -11cm.

Fig. 17 Valva tricuspidă

Inelul atrioventricular separa atriul drept de ventriculul drept. Deși am fi tentați sa
considerăm că inelul este așezat într -un plan frontal , în realitate el este așezat într -un plan oblic
între planul frontal ș i cel sagital și reprezintă peretele anterior al atriului drept.

În cea mai mare parte a sa, reprezintă locul în care axul conjunctiv al cuspidelor se pierde
în miocardul atrial și ventricular. În vedere atrială inelul este indicat de o linie circulară un de
endocardul atrial se continua cu cel al cuspidelor. Această linie circulară, ce practic reprezintă
originea cuspidelor, trece la nivelul septului interventricular peste partea membranoasă a septului
și o subîmparte în sept atrioventricular și sept membr anos interventricular. [3]
Uneori cornul posterior și cornul anterior drept al trigonului fibros posterior se prelungesc cu
fascicule de țesut conjunctiv fibros în inelul atrioventricular. Aceste fascicule se numesc fila
coronaria. Este posibil ca țesut lor conjunctiv fibros sa devină țesut conjunctiv dens sau chiar se
transforme parțial în cartilaj. Fila coronaria nu descriu un traseu complet în inelul atrioventricular
ci un inel fragmentat.