Ingrijirea Varstnicului la Domiciliu
CUPRINS
ARGUMENT pag. 5
CAPITOLUL I. DATE GENERALE DESPRE BĂTRINETE pag. 8
1.1. 1.1. Noțiuni de anatomie și fiziologie a aparatului locomotor pag. 8
1.2. ÎNGRIJIREA VIRSTNICULUI LA DOMICILIU pag. 15
1.2.1. Îmbătrânirea umană pag. 15
1.2.2. Etiologia îmbătrânirii pag. 16
1.2.3. Patogenia îmbătrânirii pag. 17
1.2.4. Simptomatologia vârstnicului la domiciliu pag. 20
1.2.5. Scale de evaluare a dependentei vârstnicului………………………………………………………pag. 28
1.2.6.Particularitatile bolilor la vârsta a III-a……………………………………………………………….pag. 37
1.2.7.Principalele grupe de boli ale vârstnicului ce pot fi ingrijite la domiciliu ………………pag. 37
1.2.8. Tratamente……………………………………………………………………………………………………..pag.53
CAPITOLUL II. ÎNGRIJIRI GENERALE pag. 56
2.1. Asigurarea conditiilor de îngrijiri la domiciliu pag. 56
2.2. Asigurarea condițiilor de îngrijiri a vârstnicului la domiciliu pag59.
2.2. Asigurarea condițiilor igienice a vârstnicului la domiciliu …………………………………….pag. 59
2.3.1. Pregătirea patului și accesoriilor lui pag. 59
2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat pag.62
2.3.3. Asigurarea igienei personale, corporale și vestimentare pag. 63
2.3.4. Efectuarea toaletei generale și pe regiuni a pacientului imobilizat la pat pag. 64
2.3.5. Observarea poziției pacientului vârstnic la domiciliu pag. 70
2.3.6. Schimbarea poziției și mobilizarea a vârstnicului la domiciliu pag. 71
2.3.7. Captarea eliminărilor pag. 72
2.4. Supravegerea funcțiilor vitale și vegetative la pacientul imobilizat la pat pag. 76
2.5. Alimentația bolnavului imobilizat la pat pag. 82
2.6. Administrarea medicamentelor și hidratarea organismului pag. 86
2.7. Recoltarea produselor biologice și patologice pag. 88
2.8.Pregătirea pacientului vârstnicși efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune pag. 95
CAPITOLUL III. ÎNGRIJIRI SPECIFICE pag. 99
3.1. Cazul I pag. 99
3.2. Cazul II pag109
3.3. Cazul III pag.118
CAPITOLUL IV. CONCLUZII pag.126
4.1. Evaluare pag.126
4.2. Concluzii generale pag.127
BIBLIOGRAFIE pag.128
ARGUMENT
"Bătrânețea este ca un avion zburând printr-o furtună. Odata ce ești la bord, nu mai ai ce face."
Golda Meir
Pacientul peste 65 de ani este considerat pacient vârstnic. În ultimii ani, s-a constatat creșterea numărului persoanelor vârstnice, iar dintre aceștia, statisticile arată că majoritatea sunt femei (numărul femeilor vârstnice este aproape dublu numărului de bărbați vârstnici);
În țările dezvoltate, vârstnicii sunt instituționalizați în cămine, spitale, clinici, deoarece majoritatea vârstnicilor au nevoie de îngrijiri din partea unei alte persoane;
La noi persistă modelul îngrijirii vârstnicilor de către ceilalti membrii ai familiei. Ingrijirea persoanelor vîrstnice se realizează frecvent de către un alt vârstnic, necesitând evaluarea acestuia din punct de vedere al abilităților fizice și mentale;
În mod progresiv, îngrijirea la domiciliu și-a găsit locul în cadrul serviciilor oferite persoanelor vârstnice cu/fără handicap în Romania;
Menținerea la domiciliu, în mediul lor obisnuit de viață, se prezintă ca o alternativă viabilă a plasării în centre pentru vârstnici sau în alte tipuri de institutii;
Avantajele îngrijirii la domiciliu sunt importante:
Ingrijirea la domiciliu permite familiilor să rămână unite prevenind ruptura și permițând persoanei în vârstă dependente să rămână la domiciliu și să primească îngrijirea necesară;
Vârstnicii preferă să primească îngrijire într-un mediu familial, confortabil și nu într-o instituție de protecție;
Ingrijitorul la domiciliu oferă vârstnicului avantajele unei “vieți de calitate” opuse celei din instituții, ceea ce duce la rezultate pozitive încetinind ritmul de degradare psiho-somatică a persoanei în vârstă;
Reducerea numărului de zile de spitalizare a persoanelor vârstnice dependente;
Evitarea instituționalizării în Centrele de Îngrijire și Asistență a persoanelor vârstnice dependente, ceea ce duce la micșorarea costurilor plătite de comunitatea locală pentru întreținerea lor în aceste instituții;
Serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu se acorda de către furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu, persoane fizice sau juridice, autorizate și evaluate în conditiile legii, pentru acordarea acestor tipuri de servicii , altii decât medicii de familie și spitalele, care încheie contracte cu casele de ajutor de sănătate pentru servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;
Beneficiarii serviciilor pot fi:
persoane cu boli cronice
persoane aflate în faze terminale de boală
persoane externate din spital care continuă tratament la domiciliu
convalescenți după accidente vasculare , intervenții chirurgicale majore
persoanele aflate în imposibilitatea de a se deplasa sau a se îngrijii singure
persoanele care suferă de o afectiune cronică pentru care necesită tratamente periodice sau alte tipuri de îngrijiri medicale.
Particularitățile de îngrijire ale bolnavilor vârstnici izvorãsc din caracterele fiziologice si patologice ale vârstei înaintate;
Omul în vârstã poate contracta toate bolile varstei mai tinere, însã din cauza reactivitatii modificate a organismului acestea au o evolutie aparte, caracterizată printr-un debut întotdeauna insidios, simptomatologie monotonă si de multe ori deosebitã, uneori chiar contrarã evolutiei obisnuite acelorasi boli;
Majoritatea problemelor de îngrijire izvorãsc din indisponibilitatea bolnavului de a se acomoda. Acesti bolnavi în mediul lor obisnuit familial trãiesc o viatã echilibratã, însã în conditiile noi ale mediului spitalicesc se dezechilibreazã si devin nelinistiti, agitati. Tocmai din acest motiv spitalizarea vârstnicilor trebuie evitată cât de mult este posibil
Se apreciaza ca dupa 65 de ani (începutul vârstei a treia), 50% dintre batrâni au nevoie de îngrijiri medicale, ambulatorii sau spitalicesti;
în timp ce vârstnicii reprezinta circa 15% din totalul populatiei, ei consuma 50% din prestatiile medicale;
Asistand la o geriatrizare a medicinei,este necesara pregatirea tuturor cadrelor medico sanitare, cu cunostinte referitoare la asistenta medicală a vârstnicului;
ISTORIC
În evoluția societăților omenești se constată universalitatea prezenței unei modalități de protecție și ajutorare a celor aflați în dificultate, iar bătrânii neputincioși au constituit, cu rare excepții, una din categoriile de persoane îndreptățite a primi ajutor
În funcție de cum sunt percepute îmbătrânirea și persoana varstnică, într-o societate se manifestă și atitudini specifice față de vârstnici, iar acest scurt istoric încearcă să evidențieze tocmai aspectele legate de dimensiunea socioculturală a bătrâneții, de mentalități, atitudini, percepții culturale, mituri sociale;
La popoarele antice, procentul de vârstnici din totalul populației se situa sub 5%, deci numărul celor aflați în incapacitatea de a se susține singuri nu era prea mare. Bătrânii erau respectați, li se cerea sfatul și reprezentau un for conducător în comunitate, fapt datorat probabil și rarității lor;
Acești bătrâni formau elita spirituală a societăților arhaice, ei erau garanția perpetuării unei culturi și ai devenirii spirituale a generațiilor tinere;
Vechiul Testament ne oferă o imagine destul de clară asupra vieții sociale a vechilor fii a lui Israel și asupra atitudinii lor față de bătrâni.Principalele categorii de beneficiari ai activităților caritabile erau săracii, văduvele, orfanii și străinii, deci nu se fac referiri directe din care să rezulte că bătrânii erau considerați o categorie aparte a societății care să necesite ajutor, ajutorul fiind așteptat din partea familiei, respectiv a copiilor acestora.
Funcția de bătrân era cunoscută la majoritatea popoarelor Orientului Antic. Ea exista la egipteni la moabiți și madianiți la canaaniți. Bătrânii erau niște magistrați sau funcționari superiori, cu autoritate civilă dar și religioasă, numiți pe temeiul dreptului de întâi născut în fruntea unei case patriarhale a unei familii sau a unui trib
Îi întâlnim la poporul evreu începând cu șederea lui în Egipt. Bătrânii conduceau poporul și-l sfătuiau, ei erau cei ce ședeau la porțile cetății și exercitau puterea judecătorească, aveau sarcina de a menține puritatea rituală a cetății lor, reglementau diferențele de ordin familial, căutau pe ucigași în cetățile de scăpare oferind totuși azil celor ce făceau dovada că au comis un act de omucidere involuntară ;
În lumea greacă bătrânii unei cetăți purtau răspunderea vieții comunitare: ei se ocupau de colectarea impozitelor, formulau legile și vegheau asupra ținutei morale a locuitorilor
Și la arabi bătrânii dețineau o poziție de onoare. Șeicul era o autoritate morală care veghea asupra ordinii și bunului mers al tribului. Bătrânețea era asociată cu înțelepciunea, înalții funcționari, imamii, judecătorii, medicii și profesorii purtau barbă foarte lungă și vopsită alb, ca simbol al bătrâneții. În lumea arabă existau aziluri de bătrâni, ca și de altfel și alte așezăminte de asistență socio-medicală ;
În Orientul Îndepărtat, respectul față de bătrâni se menține ca o notă dominantă a atitudinii sociale față de aceștia. În India, înainte de masă, copiii spălau picioarele părinților în semn de respect. Țările Orientului Îndepărtat, precum China și Japonia, sunt asociate cel mai adesea cu un respect deosebit față de vârstnici, având fundamente religioase: pietatea filială prescrisă de doctrina confucianistă și vechea religie shintoistă cu binecunoscutul cult al strămoșilor care constituia baza solidarității familiale ;
În cele două mari civilizații ale lumii europene antice – greacă și romană – bătrânii se bucurau de un status respectat: „Seniores priores” (Bătrânii au întâietate);
Existau reglementări stricte privind vârsta intrării în viața publică și de obicei funcțiile politice înalte erau deținute de persoane vârstnice. Cetatea-stat Sparta era condusă de gerusia, un consiliu ai cărui membri trebuiau să aibă peste 60 de ani și erau aleși pe viață.Această formă de conducere poartă numele de gerontocrație, instituție care consacră autoritatea bătrânilor;
Începuturile creștinismului au fost marcate de prigoana practicată deopotrivă de autoritățile imperiale și de religiile concurente, astfel încât primii creștini au trebuit să se preocupe mai mult de supraviețuirea comunităților lor decât de implicarea în misiuni sociale. Abia după oficializarea creștinismului ca religie de stat a fost posibilă, sub ocrotirea împăraților romani de la Constantin Cel Mare (306-337) și până la Iustinian (527-565), înființarea câtorva instituții asistențiale, așa numitele ghirocomii – aziluri destinate văduvelor bătrâne și fără sprijin, și Societatea religioasă a Parabolanilor, însemnând grupuri de voluntari creștini care îndeplineau servicii sanitare în folosul celor afectați de diferite maladii.
În România, nașterea asistenței sociale poate fi plasată încă din 1775, odată cu apariția primei legi de protecție pentru copil și a înființării unor instituții specializate de ocrotire pentru persoanele în dificultate. Este vorba despre reformele lui Alexandru Ipsilante (1775-1779) în Muntenia, reformele lui Grigore Ghica în Moldova (1824). Domnia preia progresiv administrarea tuturor domeniilor vieții sociale ;
În epoca modernă, odată cu acordarea dreptului de vot unui număr mai însemnat de cetățeni (în a doua jumătate a secolului al XIX-lea) și cu răspândirea ideilor socialiste, sărăcia a început să fie tratată ca o problemă socială care își are originea în sistemul economic, și nu în decăderea morală a indivizilor, în lenea și în caracterul lor mizerabil, așa cum era văzută până atunci.
Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial aduce cu sine, odată cu pacea dintre statele implicate, și un nou concept de pace socială, printr-un sistem legislativ bazat pe principiul justiției sociale, și că asistența socială nu este o problemă de bunăvoință politică, ci una de necesitate socială ;
Pentru România, perioada 1948-1989 a reprezentat un regres pe principiul că societatea socialistă este una aproape perfectă, în care nu există probleme, deci nici persoane aflate în dificultate. Bătrânii, ca și persoanele cu handicap și copiii orfani sau abandonați, erau internați în instituții de stat de tip închis, izolați de restul comunității, unele dintre aceste instituții oferind imagini terifiante prin lipsa de igienă și nivelul de trai inuman oferit celor internați ;
Ca linie principală de abordare a problemelor legate de vârsta bătrâneții, se urmărește promovarea dezinstituționalizării vârstnicilor și stimularea implicării comunitare și a societății civile, acest lucru fiind cu atât mai necesar cu cât numărul instituțiilor destinate îngrijirii vârstnicilor este mai mult decât insuficient, iar numărul persoanelor de vârsta a treia este în creștere ;
Mulți vârstnici rămân alerți din punct de vedere mental tot restul vieții lor. Mulți dintre ei, după pensionare, continuă cu noi activități, învață lucruri noi și aduc contribuții semnificative în societatea din care fac parte, alții nu se pensionează în totalitate.
CAP.I. DATE GENERALE DESPRE BĂTRÂNEȚE
"Toate bolile se aduna în una, bătrânețea."
Ralph Waldo Emerson
Prezentarea noțiunilor de geriatrie și gerontologie
GERONTOLOGIA
Este ramura medicinii care studiază fenomenele biologice, psihologice și sociologice care se asociază cu îmbătrânirea;
este știința care se ocupă cu studierea vârstnicului și a procesului de îmbătrânire;
cuprinde studierea modificărilor somatice, psihice, funcționale și sociale ale populației, pe măsură ce aceasta îmbătrânește, evaluarea etapelor îmbătrânirii populației asupra societății și aplicarea acestor cunoștințe în politici și programe de sănătate
În gerontologie, există diferențe între:
vârsta cronologică care desemnează numărul anilor de la naștere
vârsta biologică care corespunde vârstei diferitelor componente ale organismului
vârsta morfologică, aceasta desemnează modificari ale țesuturilor și ale organelor
vârsta fiziologica sau funcțională, care desemnează diminuarea capacităților unor organe
GERIATRIA
este specialitatea medicală care se ocupă de problemele somatice, psihice, funcționale și sociale în îngrijirea acută, cronică, preventivă, de recuperare și terminală a vârstnicului (Congresul EUGMS de Medicină Geriatrică – Copenhaga sept. 2008).
ramură a gerontologiei care studiază aspectele medicale ale îmbătrânirii
Stadiile dezvoltarii psihice
Stadiul oral: 0-1 an, perceptiile si activitatiile sunt centrate pe gura (a manca, a musca, a striga)
Stadiul anal: 2-3 ani, controlul sfincterian
Stadiul genital: 4-7 ani, copilul “descopera” organele genitale, este preocupat de ele
Ciclurile vietii
Copilaria (0-10 ani):
Copilaria este prima etapa.
Ea pune bazele intregii vieti.
In prima parte a copilariei (pana la 3 ani) copilul invata sa mearga, sa vorbeasca etc.
Este de asemenea si cea mai frumoasa perioada din toata viata.
Intr-a II-a parte a copilariei (de la 3 la 10 ani) cresterea este mai inceata.
Preadolescenta (10-15 ani):
este vârsta cuprinsa intre 10 si 15 ani;
este vârsta schimbaărilor,vârsta la care copilul îsi află prioritățile
Copilul nu se mai joacă atat de mult, jocul fiind înlocuit de învățătura,
dacă se joaca îsi găseste alte moduri de distractie : T.V, P.C.,tabletă,telefon etc.
Adolescenta (15-18 ani):
este perioada de vârsta cuprinsa între 15 si 18 ani,
este vârsta marilor descoperiri
In această perioadă copii incep sa caute si sa capete independență
Tinerețea (18-35 ani):
este perioadada de varsta cuprinsa intre 18 si 35 de ani
In tinerete omul ăsi termina studiile, îsi alege profesia, intra în campul muncii
In aceasta perioada isi formeaza familia și incepe sa se ocupe de cresterea si educatia propriilor copii ;
Maturitatea (35-60 ani):
este perioada cuprinsă între 35 si 60 de ani
în acesta perioada omul îsi desăvârșeste pregătirea profesională iar activitatea sa ajunge la apogeu
la sfârșitul acestei perioade, iese la pensie si devine bunic.
Bătrânețea (60-> ani):
perioada de trecere la bătrânețe (66-70 ani)
perioada primei bătrâneți (70-80 ani)
perioada celei de a doua bătrâneți (80-90 ani)
perioada marii bătrâneți(peste 90 ani)
Clasificări ale bătrâneții:
Organizația Mondială a Sănătății consideră:
între 60 –70 ani avem persoane în vârstă;
între 75 și 90 de ani avem persoane bătrâne;
peste 90 de ani avem marii bătrâni
Americanii au următoarea clasificare:
bătrâni tineri : 65 –75 de ani;
bătrânii bătrâni : peste 75 de ani
Forma cea mai uzuală de clasificare a bătrâneții:
65-75 de ani, trecerea spre bătrânețe
75 –85 de ani, bătrânețea medie
peste 85 de ani, mariea bătrânețe
Clasificarea medicală a persoanelor în vârstă :
"îmbătrânirea fiziologică", armonioasă, în care vârsta cronologică se identifică cu vârsta biologică
"îmbătrânirea nefiziologică", care poate fi:
prematură, când începe de timpuriu,
accelerată, când ritmul de îmbătrânire se accelerează la un moment dat (după pensionare, după decesuri în familie, după internări etc).
îmbatrânirea nefiziologică este o îmbătrânire patologică (C. Bogdan), dar aceasta nu înseamnă ca bătrânețea este o boală.
De când îmbătrânim?
Celebrul personaj biblic Mathusalem a trăit 969 ani,Adam – 930 ani iar Noe– 950 ani
Durata medie de viață în antichitate era intre 25– 30 ani
În Evul mediu bătrânețea începea de la 45 ani
D.p.d.v. fizic îmbătrânirea se consideră că începe din momentul în care se începe dezvoltarea (momentul concepției)
atât timp cât longevitatea este un proces determinat genetic, se poate spune că îmbătrânirea începe când genele responsabile de longevitate sunt supresate
Științific este dovedit că după vârsta de 30 de ani începe procesul de îmbătrânire
practic, după această vârstă se pierde anual 1% din rezervele funcționale ale tuturor aparatelor și sistemelor.
Segmentul populației vârstnice are pe zi ce trece o pondere tot mai mare, cauzele fiind:
progresele din medicina care au făcut posibilă reducerea mortalității infantile prin eradicarea aproape integrală a bolilor infecțioase și descoperirea unor medicamente si mijloate terapeutice care au marit speranța de viață
diferențierile între indivizi în ceea ce privește procesul de îmbătrânire pot fi foarte mari deoarece vârsta cronologică diferă de cea funcțională, unii oameni pot fi productivi până la vârste înaintate de aproape 80 de ani iar alții devin neproductivi la 60 de ani
Speranța de viață influențează încadrarea în categorii de persoane vârstnice populația unei țări:
persoană de 45 de ani în Zambia poate fi considerată bătrână, deoarece aici speranța de viață este de 59 de ani, comparativ cu Japonia unde speranța de viață este de 89 de ani iar o persoană de 45 de ani aici este considerată tânără
Evoluția numărului persoanelor cu vârste peste 60 de ani:
1975 2000 2010
350 milioane 580 milioane Vor fi un miliard
“Să ai grija de bătrânii tăi, cum vei dori ca urmașii să aibă grija de tine “
“
VÂRSTNICUL LA DOMICILIU
Îmbătrânirea umană
Îmbătrânirea nu este o stare, ci un proces de degradare graduală și diferențială
este un ansamblu de fenomene, care apar ca urmare a încheierii fazei de dezvoltare
implică schimbări din punct de vedere biologic și psihologic.
Procesul de îmbătrânire se manifestă diferit, individualizarea fiind determinată de:
gradul de autonomie
degradările fizice si psihologice
starea emoțională și mentală
posibilitatea de a se manifesta comportamental, cum ar fi:
implicarea în viața comunității
modul în care suportă pierderea rolurilor sociale ca urmare a decesului cunoștințelor și a partenerului de viata
modul în care se adaptează la noile roluri sociale, uneori datorită instituirii unei măsuri de protecție în instituțiile de îngrijire de tip rezidențial
Dicționarul Larousse de psihiatrie (1991) definește îmbătrânirea ca fiind :
ansamblul de transformări ce afectează ultima perioadă a vieții și care constituie un proces de declin, semnele îmbătrânirii fiind:
slăbirea țesuturilor
atrofie musculară
scăderea funcțiilor și performanțelor, toate acestea concurând la limitarea progresivă a capacităților de adaptare
sau ultima perioadă a vieți, corespunzând rezultatului normal al senescenței
SENESCENTA este termenul folosit ca sinonim cu îmbătrânirea
SENILITATEA este termenul folosit ca sinonim cu îmbătrânirea patologică
deci bătrânețea este starea ce caracterizează o grupă de vârstă particulară, cea a persoanelor de peste 60 de ani
Etiologia îmbătrânirii
Factori care influențează îmbătrânirea umană:
somatici,
ereditari,
psihologici,
socio-culturali,
spirituali-religiosi;
Vârsta a treia se caracterizează prin:
Scăderea reactivității generale
Irascibilitate
Scăderea tonusului psihologic si fizic
Conservatorismul
Scăderea sociabilității
Sentimente de singuratate
Preocupari legate de moarte
Segmentul populației vârstnice are pe zi ce trece o pondere tot mai mare, cauzele fiind progresele din medicina care au făcut posibilă :
reducerea mortalității infantile prin eradicarea aproape integrală a bolilor infecțioase
descoperirea unor medicamente si mijloate terapeutice care au marit speranța de viață
diferențierile între indivizi în ceea ce privește procesul de îmbătrânire;acestea pot fi foarte mari deoarece vârsta cronologică diferă de cea funcțională, unii oameni pot fi productivi până la vârste înaintate de aproape 80 de ani iar alții devin neproductivi la 60 de ani
1.2.3.Patogenia îmbătrânirii
Teoriile îmbătrânirii sunt de 2 categorii :genetice și nongenetice
A.Teorii genetice :
Teoria genelor sugereaza ca în organism există una sau mai multe gene ale imbatranirii care devin activa sper sfarsitul vietii si care scad capacitatea de supravietuire a organismului.
Exista 2 feluri de gene, unele raspunzatoare de perioada tineretii, iar altele care determina declinul functional si degradarea structurala a anumitor gene ale senectutii ;
Teoria erorilor sugereaza ca în timp pot apare proteine modificate care duc la aparitia celulelor disfunctionale, cu timpul in sinteza ADN-ului apar erori ce pot afecta functia biologică.
Teoria programata teoria ceasului biologic prin care se presupune ca ar exista stocarea unei anumite informatii genetice privitoare la durata de viata a celulelor organismului sau a integului organism .
B.Teorii nongenetice
Exista 3 feluri de teorii nongenetice :
Teoria imunologică
Sugereaza ca în organism exista celule care au proprietatea de a deosebi selful de nonself
Prin aparitia celulelor modificate celulele proprii ale organismului lupta impotriva celulelor modificate
La batrani creste frecventa bolilor autoimune :lupus eritematos, poliartrita reumatoida, tiroidita
Cresc infectiile prin scaderea rezistentei organismului.
Teoria tesutului conjunctiv:
Tesutul conjunctiv contine colagen, elastina si pseudoelastina
Cu varsta scade cantitatea de colagen, care are rol important in elasticitatea tesuturilor
Datorita dezhidratarii tesuturilor imbatranite apare o calcificare a elastinei la persoanele varstnice
Aceasta calcificare poate apare la nivelul valvelor cardiace, vaselor sanguine importante, a epicardului si a endocardului.
Manifestari ale deshidratarii si calcificarii :
– pielea este mai putin elastica si mai uscata ;
– tendoanele se usuca si se pot rupe mai usor ;
– dintii slabesc si cad ;
– peretii arterelor devin mai putin elastici mergand pana la rigiditatea cu risc de a se rupe ;
– la nivelul tractului gastro-intestinal pierderea elasticitatii duce la scaderea mobilitatii → constipatie.
Teoria radicalilor liberi sustine că ar exista un iradical liber cu o existență de moment si care poate reactiona cu alte substante ducând la distrugerea celulei în care se află.
Modificări fiziologice produse de imbătrânire:
scăderea acuitătii senzoriale,
scăderea a mobilitătii fizice,
schimbări în fizionomie,
rezistenta la schimbare,
scăderea controlului emotional,
scăderea capacitatii de adaptare;
Modificări pe aparate și sisteme
1.Sistemul osteoarticular:
scăderea fortei musculare și toleranței la efort,
mers mai încet, mai scurt,
reducerea miscărilor,
pozitia incovoiată,
limitarea miscărilor articulatiilor,
osteoporoza.
2.Aparatul cardiorespirator :
reducerea capacitatilor vitale,
încetinirea pulsului,
cresterea tensiunii arteriale
3.Aparatul gastrointestinal și genito-urinar :
întîrzierea tranzitului intestinal,
scăderea secretiei de enzime digestive,
reducerea capacitatii de filtrare a rinichilor,
poliurie,
mărirea volumului prostatei (adenom de prostata).
4.Sistemul nervos:
atrofia creierului,
încetinirea reflexelor
văzul–se reduce semnificativ campul vizual, scade calitatea imaginii, scade acomodarea vizuala(presbiopie)
Auzul –scade sensibilitatea auditiva(presbiacuzie)
scade atentia voluntara, capacitatea de concentrare, se diminueaza capacitatea mnezica si cognitiva
Memoria –scade, modificari de orientare tempo-spatiala
Gandirea – scade flexibilitatea gandirii,
– apare frecventa stereotipurilor,
– dificultatea adaptarii rapide
Limbajul –scaderea fluxului verbal,
– lentoarea ritmului si vocabularului,
– slabirea vocii
Afectivitatea –depresie, apatie,
– comportament emotional,
– irascibilitate,
– labilitate emotională
Modificări ale pielii si fanerelor:
piele uscată, cu pete, riduri, pielea devine mai aspra
apar leziuni, precum tumorile benigne
pielea devine mai slabita,mai transparentă,mai fragilă
echimozele (vanatai) apar mult mai usor
transpiratie redusă
rărirea si albirea parului,
edentare,
îngrosarea unghiilor .
1.2.4.Simptomatologia vârstnicului la domiciliu
Dacă te-ai trezit dimineața și nu te doare nimic înseamnă că ai murit".
1.2.4.1.Durerea
50 % până la 70% dintre vârstnicii internați în spitale și 40-50% dintre cei aflați la domiciliu se plâng de dureri
durerea la vârsta a treia este simțită in mod mai accentuat decât la adult
în țările dezvoltate au luat naștere așa numitele "centre de durere"(independente) sau "nuclee de durere" (în cadrul spitalelor)
Atât durerea acută, cât și durerea cronică reprezintă aspecte majore în patologia vârstei a treia, fiind recunoscută ca o boală în sine
1.2.4.2.Anorexia
este o afecțiune obișnuită în rândul persoanelor în vârstă, în special în cazul persoanelor aflate în aziluri sau alte instituții de îngrijire și tratament
anorexia îmbătrânirii”, are cauze psihologice și contribuie la dezvoltarea anorexiei patologice și asubnutriției
1.2.4.3.Constipatia
fiziologia colonică și anorectală
asociată cu îmbătrânirea:
– timpul de tranzit colonic poate crește cu îmbătrânirea – până la 72 ore
– percepția de distensie rectală
– sensibilitatea rectală;
– sensibilitatea anală;
– leziunile nervului rușinos(mai frecvent la femei, secundar traumatismelor din timpul travaliului) ;
1.2.4.4.Incontinența fecală
constă în pierdere involuntara a materiilor fecale si a gazelor prin orificiul anal.
Se clasifică în:
-Incontinență majoră – fără control
– Incontinență minoră – ocazională
Cauzele incontinenței:
– Diaree severă
– Disfuncții fiziologice (mecanisme de reglare și control sfincterian)
– Disfuncții neurologice
– Incontinența ano-rectală – sfincterul anal ineficient
1.2.4.5.Incontinența urinară
este foarte frecvent întâlnita si creste cu înaintarea în vârsta.
examenul prostatei la barbat si examenul ginecologic la femei este obligatoriu
este una din marele probleme ale asistentei geriatrice, alaturi de:
– incontinenta anala,
– imobilizare,
– escare
– dementa
incontinenta de urina poate fi:
de stress, sau de efort, prin pierderea involuntara,dupa un efort de tuse, râs, stranut etc. Este mai frecventa la femei si prognosticul este benign
tranzitorie. Apare ca reactie fie la o afectiune acuta (infectie urmara, pneumonie, febra, stari confuzionale,accidente vasculare cerebrale), fie la o schimbare psihologica (spitalizare, pierderea independentei etc). Alteori apare datorita faptului ca unii batrâni, nu reusesc sa amâne declansarea voluntara a mictiunii pâna ce ajung la toaleta.
incontinenta definitiva, este de obicei neurogena si rareori cauzata de un adenom de prostata sau de o retentie de urina cu mictiuni prin "prea plin".
Tratamentul este sarac: psihoterapie, suprimarea obstacolului, exercitii fizice,tratamentul infectiei, reeducare.
1.2.4.6.Retenția de urină
este o tulburare a mictiunii, frecventa în geriatrie, constând în imposibilitatea eliminarii urinii din vezica
Retenția acută apare brusc și este pasageră
Dispare dupa tratament sau sondaj vezical
Retentia cronica apare la vârstnici, datorita în special hiperfrofiei de prostata.
1.2.4.7.Adenomul de prostată
afecteaza aproape totalitatea bolnavilor vârstnici.
Diagnosticul se pune însa de obicei tardiv, medicul fiind consultat în stadii avansate.
Mictiunile frecvente (polakiuria, disuria, nicturia), sunt semnele principale.
Anxietatea este prezenta în special în caz de retentie de urina.
Lentoarea jetului este semnificativa.
1.2.4.8. Infecțiile urinare
=sunt bolile cele mai frecvent întâlnite la persoanele vârstnice (20% dintre femei si 10% dintre barbati, dupa 65 ani).
Adeseori sunt latente, asimptomatice.
atentia asupra bolii este atrasa de :
– alterarea inexplicabila a starii generale,
– tulburari digestive
– febra izolata,
Factori favorizanti :- mobilizarea la pat,
– deteriorarea psihica
– incontinenta urinara
1.2.4.9.Escarele de decubit
este o nevroza ischemica a tesuturilor cuprinsa între planul osos si structurade sustinere si planul de compresiune(planul dur al patului sau fotoliului).
zona cea mai afectata este proeminenta sacrala în pozitia culcat pe spate, trohanterul mare în pozitia culcat pe o parte si tuberozitatea ischionului în pozitia sezânda
escarele sunt provocate de lipsa de oxigen, datorita presiunii prelungite .
Factori favorizanti
Imobilizari prelungite prin boli grave mai ales neurologice;
imobilizari prin terapii cu neuroleptice si tranchilizante; aparate ghipsate, anestezice;
factori care diminua presiunea arteriala si împiedica aportul de oxigen (hipotensiune,hipovolemie, colaps), etc
Profilaxia vizeaza calitatea lenjeriei, mentinerea acestuia uscata prin schimbare frecventa, îndepartarea cutelor si firimiturilor de pâine, igiena riguroasa a pielii, alimentatie corecta.
1.2.4.10.Atrofiile musculare
Sarcopenia- reprezinta scaderea fortei musculare si a functionalitatii,intalnita la varsta a treia.
Forta musculara a membrelor inferioare scade cu 10-15%/decada pana la 70 ani, apoi scaderea se accelereaza, la aproximativ 25-40%/decada.
Factori care contribuie la pierderea de masa musculara si la scaderea fortei musculare odata cu înaintarea in varsta:
– atrofia fibrelor musculare rapide, responsabile cu efortul fizic de intensitate mare.
– Cresterea factorilor de inflamatie, ca urmare a modificarilor sistemului imun, odata cu
varsta.
– Lipsa activitatii fizice,
– Apoptoza (moartea celulara) miocitelor, accelerata la varstnici
– Factorii genetici
– Aportul nutritional si proteic scazut este frecvent la varstnici
1.2.4.11.Cașexia
este asociata cu pierdere musculara, cu sau fara pierdere de tesut adipos.
Se poate intalni la orice varsta , fiind asociata cu o boala.
Scaderea in greutate este principala manifestare.
1.2.4.12.Anchilozele
reprezenta imobilizarea unei articulații (parțiala sau totala)survenita fie prin atrofierea sau dispariția cartilajului articular și aderența consecutiva a capetelor arteriale (artrite, TBC,blenoragie, reumatism) fie in urma unor leziuni periarticulare (cicatrici ale pielii, scurtarea tendoanelor, etc).
sunt prezente la cei cu afecțiuni cronice in mai mare sau mai mica masura
constau in imposibilitatea mișcarilor unui segment ale unei articulații
mișcarea poate fi uneori foarte dureroasa sau in cazurile mai grave, anchilozele duc la imposibilitatea de a misca articulația respectiva.
1.2.4.13.Dispneea de efort si de decubit
Dispneea este un simptom comun mai multor boli pulmonare si cardiace
este una din cele mai frecvente acuze a virstei
trebuie apreciat :
imprejurarile aparitiei:gradul de efort,,brusc sau gradat,este sau nu insotită de tuse,in ce perioada a zilei,dacă se modifica in functie de pozitie
anxietatea subiectilor(teama de sufocare) si metode de calmare anterioară a acesteia
stabileste corespondența intre accesul de dispnee si un eveniment declansator(ex. apropierea noptii)
dacă persoana constientizeaza problema
1.2.4.14 Tulburările de somn
Somnul reprezinta una din functiile fiziologice cele mai modificate la varstnic in raport cu adultul.
Daca la adult durata normala a somnului este de 7-8 ore/zi, la batran durata normala este de aproximativ 6 ore/zi.
Aceasta durata poate fi subiectiva, fie ca batranii mai dorm si ziua, fie ca trezirile din cursul noptii sunt de durata mai scurtă
Femeile se pling de insomnie mai mult decat bărbatii si consumă mai multe hipnotice, desi somnul acestora este mai perturbat
Dissomnia reală include atat tulburari cantitative cat si tulburări de ritm :noaptea somnul este fragmentat de treziri,ziua starea de veghe este intreruptă de perioade de somnolenta sau siestă
Factorii perturbatori ai somnului sunt:
– micțiunile nocturne(de la 1 până la 6-7 ori )
– refluxul gastroesogagian
– dureri reumatismale
– crampe musculare,tulb. Circulatorii
– tuse rebelă la bolnavi bronșici sau fumători
1.2.4.15.Parapareza(paraplegia) senilă
Se întâlneste frecvent în practica geriatrica
Apare lent, progresiv, la un subiect vârstnic, cu astenie, adinamie, pâna la impotenta functionala a membrelor inferioare
Aceasta poate duce la aparitia sindromului de imobilizare
Cauzele specifice vârstnicului sunt vasculare (mielopatia vasculara) si degenerative, mai rar tumorale, traumatice etc.
Incidenta este mare, impotenta functionala este atribuita de bolnav si uneori chiar de medic, la început, unui reumatism cronic
1.2.4.16. Refluxul gastroesofagian
consta în întoarcerea continutului gastric în esofag, din cauza insuficientei functionale a cardiei
cauze favorizante: obezitatea, sarcina, stenoza pilorica cu dilatatie gastrica
Consecinta refluxului, este esofagita peptica cu pirozis, regurgitarii acide si varsaturi
1.2.4.17.Hipotensiunea arterială
Reprezinta scăderea presiunii sistolice cu mai mult de 20 mm Hg, în trecerea de la decubit la ortostatism
Frecvența crește cu vârsta
Nu este o boală, este un sindrom
Se însoțește de :- astenie psiho fizică,
– palpitații, vertije,
– sincope, căderi,
– pierderi de cunoștință.
Este datorată tulburărilor de reglare neurohormonale a tensiunii arteriale
1.2.4.18.Hipertensiunea arterială
la vârstnici HTA crește cu precădere la femei
se întâlnește mai des hipertensiunea arterială sistolică dar și forme esențiale (sistolo-diastolice)
Cu înaintarea în vârstă, crește frecvența hipertensiunii sistolice
Atunci când este prezentă hipertensiunea esențială (sistolo-diastolică), aceasta arată hipertensivi care au supraviețuit și au ajuns la vârsta a treia.
Hipertensiunea este principalul factor de risc la vârstnic, crescând incidența accidentelor vasculare cerebrale și coronariene.
1.2.4.19.Stările confuzionale acute
altereaza global constiinta, comportamentul mental si relational.
Confuzia este o reactie acuta, dureaza ore sau zile, este reversibila spontan sau terapeutic.
Apar de obicei seara sau noaptea.
Factori declansatori:
boli cardiovasculare,
metabolice (uremie, hiperglicemie etc),
boli infectioase,
Boli respiratorii sau urinare,
boli cerebrale (accidente vasculare, traumatisme, tumori etc),
iatrogene(antidepresive, antiparkinsoniene, neuroleptice, sedative, tranchilizante, hipnotice, corticoizi, aminofilina etc.)
factorii psihosociali,prezentati anterior
1.2.4.20. Deshidratarea
deshidratarile se întâlnesc des, sunt depistate tardiv, evolueaza sever si se însotesc de numeroase complicatii si stari neurologice
îmbatrânirea se însoteste obisnuit de tulburari hidroelectrolitice, cu pierderi de apa si implicit deshidratare
Bătrânii simt mai putin senzatia de sete
Simptomatologia deshidratarii : uscarea tegumentelor, prajirea limbii, senzatie de sete, apatie, depresie, disfagie, hipotensiune ortostatica, caderi, coma, oligurie si urini concentrate
Tulburarile expuse favorizeaza trombozele, în special cele cerebrale si coronariene. Depletia hidrica se însoteste si de depletie hidroelectrolitica, cu pierderi mari de Na
Deshidratarea apare în special în sezonul calduros, în stari febrile cu transpiratii abundente.
1.2.5.Scale de evaluare a dependenței vârstnicului
1.2.5.1.Evaluarea durerii
Scala analog vizuală (VAS)
Pacientul plasează un cursor pe o linie care are la capătul stâng marcată absența durerii, iar la capătul drept cea mai cumplită durere imaginabilă, în funcție de cât de intensă este resimțită durerea sa.
Verso-ul scalei este marcat de la 0 la 10, putându-se cuantifica intensitatea durerii raportată de pacient.
Pacientul cuantifică intensitatea durerii pe care o simte pe o scară de la 0 la 10, în care 0 reprezintă absența durerii, iar 10 reprezintă cea mai cumplită durere pe care și-o poate imagina pacientul.
1.2.5.2.Evaluarea gradului de dependentă a vârstnicului la domiciliu
Cele mai cunoscute si utilizate scale de explorare a dependentei :
Scala incapacitatilor de baza ale vietii cotidiene(Activity of Daily Living=ADL) a lui
KATZ
Scala incapacitatilor pentru activitatile instrumentale ale vietii curente(Instrumental
Activities of Daily Living=IADL) a lui Lawton
Masurarea independentei functionale=MIF
Scorul global Mini Mental Status Examination=MMSE,a lui Folstein
Scala KUNTZMANN
Scala incapacitatilor de baza ale vietii cotidiene-ADL a lui KATZ :
include 6 itemi:
– efectuarea toaletei
– imbracat /dezbracat
– utilizarea wc-ului
– transfer
– continenta
– alimentatie .
fiecare item este citat in trei grade in raport cu nivelul ajutorului care trebuie acordat
subiectului .
conform aceste scale o persoane este considerata dependenta cand nu poate face cel
putin unul din cei 6 itemi
Scala incapacitatilor pentru activitatile instrumentale ale vietii curente-IADL a lui Lawton
aceasta scala distinge 5 itemi pentru barbat si 8 itemi pentru femei :
– a utiliza telefonul ,
– a merge,
– a utiliza un mijloc de transport,
– administarea medicamentelor ,
– administrarea bugetului cei cinci
– in plus pentru femei – prepararea hranei ,
– intretinerea locuintei,
– intretinerea lenjeriei.
Comform acestei scale o persoana este dependenta daca nu poate efectua fara ajutor cel
putin unul dintre acesti itemi
Mobilitatea
Este explorata prin scala de constrangere
dupa aceasta scala este considerata dependenta acea persoana care este obligata sa ramana in pat sau la domiciliu
Gradele mobilitatii -scala de constrangere contine 6 grade ;
– fixat la pat,
– fixat la domiciliu ,
– fixat la un domeniu restans de vecinatate ,
– fixat la cartier ,
– apt pentru a utiliza un mijloc de transport,
– fara restrictii pentru deplasare
Pierderea autonomiei psihice este explorata prin trei parametri:
orientare temporo-spatiala ,
comportament si adaptare :
– dificultati caracteriale ,
– episod de agitatie ,
– opozitionism
intelegere si comunicare:
– coerenta discursului ,
– capacitatea de judecata ,
– memorie
Scorul global MMSE (Mini Mental Status Examination) a lui Folstein exploreaza si cuantifica performantele cognitive
Masurarea independentei functionale=MIF
este folosita in reeducare si readaptare;
grila contine 18 itemi
Este folosita in special in SUA
Grila KUNZMANN ,
Este cea mai frecvent folosita pentru masurarea dimensiunilor ingrijirilor in institutii publice si private
sau –
A.I. Activitati de baza ale vietii de zi cu zi
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
1. Igiena corporala (toaleta generala,intima, speciala)
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
2. Imbracat/dezbracat (posibilitatea de a se imbraca, de a se dezbraca,
de a avea un aspect ingrijit)
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
3. Alimentatie (posibilitatea de a servi si de a se hrani singur)
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
4. Igiena eliminarilor (continenta)
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
5. Mobilizare (trecerea de la o pozitie la alta – ridicat-asezat,
asezat-culcat etc. si miscarea dintr-un sens in altul)
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
6. Deplasare in interior (deplasareain interiorul camerei in care
traieste, cu sau fara baston,cadru, scaun rulant etc.)
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
7. Deplasare in exterior (deplasareain exteriorul locuintei fara
mijloace de transport)
––––––––––––––––––––––––––––––––––
8. Comunicare (utilizarea mijloacelorde comunicare la distanta in
scopul de a alerta: telefon,alarma, sonerie etc.)
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
A.II. Activitati instrumentale
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
1. Preparearea hranei (capacitatea de a-si prepara singur mancarea)
––––––––––––––––––––––––––––––––––
2. Activitati de menaj (efectuareade activitati menajere:
intretinerea casei, spalatul hainelor, spalatul vaselor etc.)
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
3. Gestiunea si administrarea bugetului si a bunurilor
(gestioneaza propriile bunuri,bugetul, stie sa foloseasca
banii etc.)
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
4. Efectuarea cumparaturilor (capacitatea de a efectua
cumparaturile necesare pentru un trai decent)
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
5. Respectarea tratamentului medical (posibilitatea de a se conforma
recomandarilor medicale)
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
6. Utilizarea mijloacelor detransport (capacitatea de a utiliza mijloacele de transport)
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
7. Activitati pentru timpul liber(persoana are activitati culturale,
intelectuale, fizice etc. – solitare sau in grup)
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
B. Evaluarea statusului senzorial si psihoafectiv
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
1. Acuitate vizuala
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
2. Acuitate auditiva
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
3. Deficienta de vorbire
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
4. Orientare
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
5. Memorie
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
6. Judecata
––––––––––––––––––––––––––––––––––
7. Coerenta
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
8. Comportament
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
9. Tulburari afective (prezenta depresiei)
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
NOTA:
Pentru fiecare activitate evaluata se identifica trei posibilitati:
0 – activitate facuta fara ajutor, in mod obisnuit si corect;
– nu necesita supraveghere si ajutor.
1 – activitate facuta cu ajutor partial si/sau mai putin corect;
– necesita supraveghere temporara si/sau ajutor partial.
2 – activitate facuta numai cu ajutor;
– necesita supraveghere permanenta si/sau ajutor integral.
Evaluarea statusului functional si psihoafectiv se realizeaza avandu-se in vedere
conditia obligatorie de integritate psihica si mentala a persoanei pentru a fi apta sa
efectueze activitatile de baza si instrumentale ale vietii de zi cu zi.
1.2.6.Particularitatile bolilor la vârsta a III-a
Polipatologia – la persoanele in varsta apare frecvent o asociere de mai multe boli (4-5 boli). Bolile pot fi datorate fie unei afectiuni primare, fie datorita unor afectiuni secundare.
Evolutivitatea – la varstinici bolile au o evolutie cronica intrerupte de o perioada de acutizare.
Complicatii frecvente – la varstinici bolile au o evolutie cronica intrerupte de o perioada de acutizare. La varstinici bolile au o evolutie lunga
Convalescenta prelungita – apare datorita pierderii rezervei fiziologice.
Deteriorarea rapida a starii generale – la varstinici evolutia bolii este rapida cu multiple manifestari generale
Simptomatologia atipica – deseori pragul durerii este crescut.
La batrani durerea este slab reprezentata.
Multe afectiuni se pot prezenta si exprima prin unele simptome cum ar fi :
instabilitatea –cadere din picioare ;
confuzie ;
iritabilitate .
Bolile grave, ca infractul miocardic, se pot prezenta fara durere.
Bolile infectioase se pot prezenta fara febra.
Prognostic sever
Tulburari de metabolizare si excretie
La varstnici metabolizarea medicamentelor este modificata. Este necesara scaderea dozei medicamentului, cu o jumatatea pana la ¾ din doza adultului.
Polipatologia determina imposibilitatea folosirii intregii game terapeutice care se poate folosi la adult.
Metabolismul tuturor elementelor este modificat.
Scaderea cantitatii de apa din organism poate determina:
uscarea pielii;
constipatie cu acumulari toxice in organism;
scaderea diurezei ;
stagnarea secretiei in arborele respirator.
Factorii sociali sunt importanti pentru reintegrarea in societate ( vecini, rude, prieteni).
Factorii sociali sunt importanti pentru mentinerea unei ocupatii (gradinarit, ocupatii casnice)
Anamneza dificila datorita:
modificarilor psihice importante;
tulburarilor senzoriale – vaz, auz, sensibilitate;
Diagnostic dificil de stabilit.
Diagnosticul este dificil de stabilit datorita modificarii aspectului simptomatologic.
1.2.7. Principalele grupe de boli ale vârstnicului ce pot fi ingrijite la domiciliu
"A-ti mentine inima neridata, a fi plin de speranta, bunătate, veselie, respect, acesta înseamnă să triumfezi peste bătrânete."
Amos Bronson Alcott
Infarctul miocardic la vârstnic
Inima unui vârstnic, nu se mai poate adapta la efort.
frecvent apare dispneea la eforturi minime.
De aceea simptomul principal nu este durerea precordială ci dispneea.
factorii de risc pt IMA la bătrâni sunt:
1.HTA hipertensiunea arterială
2.diabetul zaharat
3.angorul, (spre deosebire de bolnavii nevârstnici unde pe primul plan se situează obezitatea, Apar infarcte cu tablouri false abdominale, fals cerebrale fumatul și hiperlipidemia.
Este crescuta frecvența infarctelor miocardice mute, descoperite întâmplător, pe traseele ECG, și la examenele necroptice.
Simptomatologie
Tablul clasic al IMA la batrâni, este asimptomatic cu aspecte atipice si simptomatologie de împrumut
sau fals pulmonare, care creeaza mari dificultati de diagnostic
Alteori apar tablorui nesemnificative, care sugereaza o suferinta minora: algii toracice, articulare, curbatura, viroze respiratorii
Cele mai interesante forme, sunt formele atipice, mute sau silentioase
Durerea, simptomul cardinal din infarctul miocardic clasic (atroce, retrosternala, cu anxietate, cu iradieri precise, fara raspuns la nitriti), este rar întâlnita la vârstnic
Absenta durerii s-ar datora: scaderii sensibilitatii, dezvoltarii retelei anastomotice, restrângerii activitatii fizice, sau mascarii acesteia de catre insuficienta cardiaca care poate însoti infarctul
In absenta durerii, pot apare semne neurologice nespecifice (astenie, ameteala, scurte pierderi de cunostinta, dispneia ca expresie a insuficientei cardiace).
Când apare, durerea este atipica, are caracter de jena sau disconfort, alteori este intricata, în special coronaro-osteo-articulara, sau are localizare epigastrica
Alte tipuri de debut:
prin astenie marcata, chiar adinamia aparuta brusc
prin soc cardiogen, edemul pulmonar acut si insuficienta cardiaca,
Prin accident vascular cerebral
Cu dispnee neparoxistică
cu simptomatologie cerebrala: confuzie acuta, disartrie, agitatie psihomotorie, vertije si chiar coma
cu simptomatologie digestivă (dupa mese copioase) datorită insuficientei circulatorii din teritoriul respectiv
cu debut de insuficienta renala.
Mortalitatea se datoreste
insuficientei cardiace, rupturii de miocard, blocului A – V, socului cardiogen si edemului pulmonar acut.
este mai mare la femei dupa 60 de ani în special în primele 7 zile.
Hipertensiunea arteriala
una dintre bolile frecvente ce apar in special la batrani, poate determina simptome ca:
cefalee (dureri de cap)
oboseala
acufene (vajaituri in urechi)
scotoame (diminuare a vederii)
ameteli
cu toate acestea, de cele mai multe ori, hipertensiunea arteriala nu prezinta niciun semn sau simptom alarmant
la majoritatea persoanelor nu exista o cauza determinanta pentru aparitia hipertensiunii arteriale
aceste gen de presiune arteriala crescuta se numeste hipertensiune arteriala esentiala sau primara
alta serie de persoane sufera de hipertensiune arteriala determinata de o serie de cauze cum ar fi:
tumori de suprarenala,
boli cronice de rinichi,
exces de pilule contraceptive sau sarcina la femei
aceasta este denumita hipertensiune arteriala secundara si este in general curabila daca sunt corectate cauzele determinante
odata ce hipertensiunea arteriala a fost diagnosticata, sunt necesare alte examinari pentru a se evalua posibilele complicatii de la nivelul altor organe
aceste examinari includ:
evaluarea functiei renale
electrocardiograma (EKG)
Hipotensiunea ortostatica
Reprezinta scăderea presiunii sistolice cu mai mult de 20 mm Hg, în trecerea de la decubit la ortostatism
Frecvența crește cu vârsta
Nu este o boală, este un sindrom
Se însoțește de :- astenie psiho fizică,
– palpitații, vertije,
– sincope, căderi,
– pierderi de cunoștință.
Este datorată tulburărilor de reglare neurohormonale a tensiunii arteriale
Hipertensiunea arterială
la vârstnici HTA crește cu precădere la femei
se întâlnește mai des hipertensiunea arterială sistolică dar și forme esențiale (sistolo-diastolice)
Cu înaintarea în vârstă, crește frecvența hipertensiunii sistolice
Atunci când este prezentă hipertensiunea esențială (sistolo-diastolică), aceasta arată hipertensivi care au supraviețuit și au ajuns la vârsta a treia.
Hipertensiunea este principalul factor de risc la vârstnic, crescând incidența accidentelor vasculare cerebrale și coronariene.
Arteritele ateroscleromatoase
sunt inflamatii ale arterelor periferice,ale membrelor inferioare in special,mai rara la femei
Simptome: -senzatie de greutate la mers
– crampe la glezna sau pulpa
– durere vie la mers,care cedeaza
la repaus si reapare la o noua tentativa de mers
– tulburari trofice:culoare violacee,pielea devine uscata,muschii gambelor se atrofiaza
– ulterior apar ulceratiile sau gangrene ajungand la distrugerea completa a tesuturilor.
Tratament
scopul:-suprimarea durerii
– oprirea agravarii bolii
– dezvoltarea unei circulatii vasculare care sa inlocuiasca vasul inflamat
– prevenirea si tratarea gangrenei.
Consta din:- repaus la pat
– indepartarea factorilor favorizanti: frigul umed, tutunul, infectiile locale
– igiena exemplara: baie zilnica, pudrarea cu talc a spatiilor dintre degete, incaltaminte
calda si comoda
Arterita temporala
inflamatie a unei artere temporale, sau a ambelor artere temporale, la partea de sus a tamplelor
se mai numeste si boala lui Horton
este relativ rara, afecteaza persoanele in varsta si cel mai des femeile
simptome si semne
dureri de cap intense, localizate la o tampla sau la ambele, cauzata de inflamatia peretelui arterial
uneori, aceste dureri sunt acompaniate de febra si de o stare generala proasta
principalul risc al bolii rezida in extensia rapida a inflamatiei la artera oftalmica, antrenand o obliterare a vaselor retinei sau ale papilei si orbirea.
Demențele
Sunt relativ frecvente la vârstnici
Se caracterizeaza prin
– scadere progresiva si ireversibila a activitatii psihice
– modificari organice cerebrale de natura degenerativa sau vasculara (arteriosclerotica)
Clasificare:- demente senile (degenerative),
– demente vasculare (arterioscleroza)
– demente mixte.
în 80% din cazuri cauza este degenerescenta primara a tesutului cerebral (boala Alzheimer),
Date mai noi apreciaza ca evolutia dementelor nu este totdeauna ireversibila, ca exista si opriri în evolutie, chiar cazuri reversibile
diagnosticul trebuie stabilit precoce,dar nu în graba
Diagnosticul de dementa se pune pe:
degradarea accentuata, brutala chiar, de durata, a unui vârstnic, pâna atunci activ, declansata de un factor favorizant
alterarea progresiva, în trepte, a performantelor intelectuale
Tulburari globale de memorie, orientare în timp si spatiu, tulburarile de exprimare si întelegere, de limbaj, recunoastere, comportament, judecata si atentie, evolutia lenta,
se deosebesc:
– demente senile,
– degenerative, (boala Alzheiner), care poate fi presenila (înainte de 65 de ani) si senila (dupa 65 de ani)
– demente vasculare (ischemice)
– formele mixte.
Diagnosticul de dementa exclude:
O boala cu evolutie scurta si care nu progreseaza
Un istoric de boli metabolice, hipertiroidie, tratamente cu droguri psihotrope, boli cardiovasculare, renale, carente vitaminice
Diagnosticul diferential se face cu stari pseudodementiale (depresia, confuzia acuta si starile delirante).
Tratamentul
apartine psihiatriei,dar nu se administreaza medicamente timp îndelungat,
Sunt obligatorii grija pentru mediul ambiant si exercitiile intelectuale care mai sunt posibile,
Psihiatria moderna integreaza familia în tratamentul bolilor psihice si chiar a dementei pentru a evita precipitarea deteriorarii.
Probleme grave ridica instabilitatea afectiva, insomnia, refuzul hranei si igienei corporale, incontinenta urinara.
O atentie speciala trebuie acordata fumatului si manevrarii gazelor.
datorita tulburarilor de memorie si orientare, frecvent apare supsiciunea ca li s-au furat unele lucruri
Accidentele vasculare ischemice tranzitorii
Reprezinta o complicatie a hipertensiunii arteriale si a arteriosclerozei cerebrale
Este un accident frecvent la vârstnic, si reclama un diagnostic adeseori retrospectiv
Este relativ benign, apare în jur de 70 de ani si se întâlneste cam în 20% din accidentele vasculare cerebrale
Reversibil într-un interval de 24 de ore, are un prognostic imediat bun, dar îndepartat rezervat
Debuteaza brusc, este de obicei minor, fara pierdere de cunostinta si dureaza câteva minute sau ore.
diagnosticul se pune pe anamneza bolnavului, pe vârsta si semnele de ateroscleroza cerebrala si sistemica
Clasificare si simptomatologie
Carotidian:- apare o amauroza fugace,
– o cecitatea tranzitorie,
– o hemipareza care prinde si semifata, care dureaza minute sau ore
vertebro bazilar :- apare vertij,
– instabilitate în ortastatism sau mers,
– tulburari de vedere, de vorbire, de deglutitie
– tulburari motorii si senzitive
– crize de cadere,
– ictus amnezic tranzitor,
– agitatie, dezorientare
– totul revine la normal în câteva ore.
Ambele accidente apar prin îngustarea arterei datorita unui aterom, prin ulcerare sau trombozare
Gravitatea consta în repetare
O varianta este forma progresiva, catre extensie
Ictusurile repetate duc la tabloul clinic din arterioscleroza difuza: dementa arterio-sclerotica, sindromul pseudobulbar etc.
Infarctul mezenteric
este cel mai spectaculos accident, o drama abdominala,datorata ocluziei totale prin embolie a arterei mezenterice
apare brusc cu semne de abdomen acut, la vârstnici cu ateroscleroza în diferite teritorii
simptome:
– durere violenta,continua si tenace, iradiata în întregul abdomen, cu exacerbari paroxistice, rezistenta la calmante si agitatie extrema
– diaree sanghinolenta, varsaturi alimentare, bilioase sau sanghinolente,
– colaps, gangrena intestinala
– peritonita
– puls slab, hipotensiune
– Uneori este precedata de angor intestinal.
Ischemia intestinala cronica
apare la persoane în vârsta de peste 50 – 60 de ani, cu ateroscleroza arteriala mezenterica
Fluxul sanghin diminuat este suficient pentru prânzuri mici, dar devine insuficient pentru prânzuri abundente
Durerea apare la 10 – 15 minute dupa mese si dureaza 1-3 ore, difuza,
tabloul clinic al anginei abdominale este caracterizat prin crize dureroase abdominale, descrise ca ischemie paroxistica intestinala, claudicatie intermitenta a intestinului, arterita mezenterica etc.
Angina abdominala
este manifestarea clinica a ischemiei intestinale cronice
durerea abdominala:- este simptomul principal
– apare postprandial, proportional cu alimentele ingerate
– localizare: epigastric, hipogastric,nu iradiaza în afara ariei abdominale.
– uneori este violenta, are caracter de crampa, cu distensie abdominala,asociata cu greturi si varsaturi,
tulburari de tranzit intestinal, la bolnavi trecuti de 60 de ani, cu semne de ateroscleroza în diferite teritorii
Diagnosticul este de obicei tardiv, iar prognosticul foarte rezervat
Diabetul zaharat tardiv
Este o boala metabolica cronica, care are drept cauza principala deficitul absolut sau relativ de insulina
se caracterizeaza prin perturbarea metabolismului glucidic, cu hiperglicemie, glicemii pe nemâncate ce depasesc 120 mg%, prezenta de glucoza în urina, alaturi de afectarea si a celorlalte metabolisme (lipidic si protidic).
Forme clinice
Diabetul zaharat de tip I, insulino-dependent
– se echilibreaza numai prin tratament cu insulina
– Se întâlneste 15 – 20% din cazuri la vârstnici peste 60 – 65 ani (diabetul senil)
Diabetul zaharat de tip II, insulino-independent,
– care apare la persoanele obeze dupa 65 – 70 de ani,
– se datoreste aterosclerozei vaselor pancreatice.
– este cel mai frecvent întâlnit(4 – 10% din populatia de peste 65 de ani),
La vârstnici:
diabetul zaharat este relativ frecvent, în special la femei,
este mai rar insulino-independent si de obicei insulino-independent
lipseste caracterul ereditar,
domina ateroscleroza pancreatica
debutul este insidios,
este descoperit cu prilejul unui episod infectios intercurent,
evolutia este lenta
Simptome : poliurie, polifagie, polidipsie
Se întâlneste si un asa zis diabet îmbatrânit, diabetul de maturitate, cu debut în jurul vârstei de 40 de ani, care tratat corect evolueaza pâna la batrânete
Cu înaintare în vârsta, scade toleranta la glucide, si se reduc numeric celulele betasecretoare de insulina
Glicemia are valori de peste 130 mg%
Mai recent se admit limite superioare de 150 mg% pe nemâncate si 200 mg% postprandial
Câteva caracteristici ale diabetului la vârstnic:
Frecventa mai mare a diabetului latent (40%)
Hipertiroidismul, favorizeaza hiperglicemia si glicozuria.
Obezitatea este un factor net predispozant.
Debutul este insidios,
sunt relativ frecvente formele iatrogene (medicamentoase: Nefrix, Cortizon),
Complicații acute:
a)coma hiperosmolara neacidocetozica ,ce apare la diabetici insulinoindependenti, tratati insuficient sau ignorati manifestari:
– neurologice :hiperreflectivitate, Babinski pozitiv, tremuraturi, convulsii generalizate, incontinenta de urina)
– semne de deshidratare (piele uscata, limba prajita, deglutitie dificila, globi oculari hipotoni
– HTA, lipsa mirosului de acetona prin lipsa corpilor cetonici,
b)Coma diabetica clasica, hiperglicemica, mai rara
c)Coma hipoglicemica, este frecventa la vârstnic
– Hipoglicemia este un pericol real pentru batrâni, în conditiile abuzului de sulfamide hipoglicemiante
Complicații cronice
– Microangiopatia diabetica,
– retinopatia diabetica,
– Complicatii infectioase: urinare, cutanate, pulmonare
– macroangiopatia, cu accidente : – vascularocerebrale, infarct miocardic, insuficienta cardiaca, arterite periferice.
– arteriopatia membrelor inferioare
Patologia urinară geriatrică
Manifestarile clinice sunt expresia îmbatrânirii organelor urinare, alterarilor vasculare si unor cauze cerebrale, psihiatrice si locale
Patologia este dominata de :-infectia urinara,
– hipertrofia de prostata.
– incontinenta urinara
Infecțiile urinare
sunt bolile cele mai frecvent întâlnite la persoanele vârstnice (20% dintre femei si 10% dintre barbati, dupa 65 ani).
Adeseori sunt latente, asimptomatice:
– O alterare inexplicabila a starii generale
– febra izolata,
– tulburari digestive
Factori favorizanti
vezica neurologica
prolaps vezical la femeie,
hipertrofii de prostata la barbat
imobilizarea la pat
deteriorarea psihica
incontinenta urinara si anala
scaderea diurezei
scaderea apararii imunitare
diabetul
prezenta unei sonde vezicale( a Demeure)
Germeni responsabili:
Escherichia coli ,
bacilul proteus,
Klebsiella,
Enterobacter,
Pseudomonas
Enterococul
Tratamentul
antibioterapie obligatoriu dupa antibiograma
Tratamentul se face în general trei saptamâni,
se repeta urocultura cu antibiograma si eventual se reia tratamentul.
înlaturarea factorilor care întretin infectia.
Incontinența urinară
este una din marele probleme ale asistentei geriatrice, alaturi de incontinenta anala, de imobilizare, escare si dementa.
Este foarte frecvent întâlnita si creste cu înaintarea în vârsta
la bolnavii aflati la domiciliu, incontinenta urinara se întâlneste în 10 – 15% din cazuri, în timp ce la bolnavii spitalizati se întâlneste în 30 – 40% din cazuri –
La domiciliu este si mai greu de stabilit deoarece batrânul sau familia, ascund aceasta suferinta din pudoare
Examenul prostatei la barbat si examenul ginecologic la femei este obligatoriu
Tratamentul
psihoterapie,
suprimarea obstacolului,
exercitii fizice,
tratamentul infectiei,
Reeducarea vezicii
Medicatia este saraca si putin eficace: parasim-paticolitice (Beladona, Atropina) pentru inhibarea reflexului de mictiune, cateterizarea vezicii etc.
Batrânii cu incontinenta stabila dupa o boala cerebrovasculâra, supravietuiesc 1 – 2 ani.
Retenția de urină
Reprezinta imposibilitatea eliminarii urinii din vezica.
Se însoteste de glob vezical (dilatarea vezicii urinare).
Poate fi acuta sau cronica.
Retentia acuta apare brusc ,este pasagera si dispare dupa tratament sau sondaj vezical
Pot apare retentii acute de urina si în boli infectioase sau în stari toxice.
Retentia cronica de urina apare lent si progresiv, dupa o perioada de tulburari de mictiune :polakiurie,disurie ,datorita hiperfrofiei de prostata
Se poate instala dupa o faza de retentie cronica incompleta.
Complicatia obisnuita este infectia urinara si litiaza renala
Tratamentul consta în sondaj
Sonda "â demeure" trebuie pe cât posibil evitata:
combate retentia de urina, dar prezinta mari riscuri.
Se justifica la batrâni cu scurta durata de viata (accidente vasculare cerebrale, boala Alzheimer), daca amelioreaza suferinta.
întretinerea corecta a sondei, previne relativ infectia urinara si obstructia sondei
Irigatiile vezicale cu antibacteriene (Neomicina, Polimixina, Methenamina, Nitrofu-razon), au efect temporar.
Impregnarea sondei cu antibiotice nu diminua riscul infectiilor.
Adenomul de prostată
afecteaza aproape totalitatea bolnavilor vârstnici
semnele principale sunt: – polakiuria, disuria, nicturia
– Anxietatea în caz de retentie de urina
– Lentoarea jetului este semnificativa
Diag. se pune tardiv, medicul fiind consultat în stadii avansate
tratament conservator: masaje =patru în doua saptamâni
tratamentul corect este cura chirurgicala, pe care multi pacienti o evita.
Complicatii frecvente sunt:- infectia urinara,
– retentia de urina
– incontinenta urinara
Deshidratarea
deshidratarile se întâlnesc des, sunt depistate tardiv, evolueaza sever si se însotesc de numeroase complicatii si stari neurologice.
îmbatrânirea se însoteste obisnuit de tulburari hidroelectrolitice, cu pierderi de apa si implicit deshidratare.
Batrânii simt mai putin senzatia de sete.
Simptomatologia deshidratarii : uscarea tegumentelor, prajirea limbii, senzatie de sete, apatie, depresie, disfagie, hipotensiune ortostatica, caderi, coma, oligurie si urini concentrate.
Tulburarile expuse favorizeaza trombozele, în special cele cerebrale si coronariene. Depletia hidrica se însoteste si de depletie hidroelectrolitica, cu pierderi mari de Na.
Deshidratarea apare în special în sezonul calduros, în stari febrile cu transpiratii abundente.
Tratamentul consta în:
– înlocuirea apei pierdute, per oral, parenteral,
– se adm.solutii saline,când apar si pierderi de Na
Mai importanta este însa prevenirea deshidratarii
O complicatie grava este coma hiperosmolara
Aspecte caracteristice ale aparatului locomotor
Procesul de îmbatrânire afecteaza dominant osul si articulatiile.
Se vorbeste de o îmbatrânire artropatic mezenchimala, favorizata de imobilizare prelungita, de tulburari circulatorii, corticoterapie si barbiturice.
Caracteristica este osteoporoza si fractura proximala a femurului
Artrozele apar aproape întotdeauna.
Cifoza dorsala si hiperlordoza cervicala sunt modificari de postura specifice vârstnicului.
Osteoporoza
devine mai severa si mai frecventa odata cu inaintarea in virsta
femeile sunt afectate mai precoce, mai frecvent si mai sever
scheletul osos ca orice tesut viu sufera un proces de îmbatrânire
între anumite limite osteoporoza poate fi considerata fiziologica.
osteoporoza ca boala se considera cand apar fracturi si tulburari posturale (deformatii invalidante),
factori etiologici: – vârsta
– factorul hormonal
– restrângerea activitatii fizice,
-factorii nutritionali: carente proteice, calorice, vit
– tulburarile circulatorii
Osteoporoza este o atrofie osoasa, afectând egal cele doua componente ale osului (substanta organica si cea minerala).
Diagnosticul este întotdeauna tardiv.
Complicatiile
cele mai grave sunt fracturile ,între 50 si 60 de ani,
predomina fractura încheieturii mâinii, în jurul vârstei de 70 de ani, fractura vertebrelor, iar dupa 70 de ani, fractura de col femural.
Când osteoporoza este clinic manifestata, osul a pierdut într-o proportie de 50% substantele sale componente
Conduita preventiva:-exercitii fizice, calciu, vitamine, lactate
– hormoni estrogeno – progestativi),
– tratamentul tulburarilor de nutritie
– tratamentul tulburarilor circulatorii.
– mobilizarea precoce dupa fracturi
Tratament medicamentos:- calciu <1000 mg/zi (risc calcifiere),
– vitamina D
– calcitonina, (inhiba liza osoasa,)
– anabolizante
– florura de sodiu si bifosfonatii.
– estrogeni
Fracturile extremității superioare a femurului
La vârstnici sunt accidente obisnuite cu prognostic foarte grav, cu mare invaliditate si mortalitate crescuta.
Factorii predispozanti ai osteoporozei si fracturilor:
– lipsa de expunere la soare cu scaderea vitaminei D,
– regimuri hipolipidice, recomandate obisnuit vârstnicului,
– prezenta unor boli demineralizante (mielom, metastaze osoase, diabet, boli imobilizante etc),
– restrângerea activitatii fizice,
– vertije si tuburari de echilibru,
– afectiuni neurologice si psihice cu risc de cadere si lipotimii,
– diferite infirmitati, diabet, artroze
– hipertensiune,, sedative supradozate etc.
– dementele si hemiplegiile
Interventii terapeutice
arma cea mai eficace ramâne prevenirea
Tratamentul include: prevenirea, tratamentul curativ de regula chirurgical si reeducarea
Prevenirea fracturii presupune
– tratamentul corect al tuturor suferintelor vârstnicului,
– educatia alimentara cu: -aport vitaminocalcic (1 g Ca, 1000 u.i vit. D2/zi) – ratie protidica suficienta,
– educatia fizica si combaterea imobilizarii
Tratament chirurgical:cisma ghipsata anti rotatorie în vederea consolidarii).
Urmeaza reeducarea, pentru aducerea bolnavului în starea motorie anterioara.
Complicații
patologia si complicatiilor de imobolizare, care grabesc degradarea fizica a bolnavului,
complicatii psihice si somatice care duc la exitus
stari confuzionale, tulburari de comportament :agresivitate, negativism, necooperare, depresie, anxietate
complicatii cardiovasculare: accidente vasculare cerebrale, tulburari de ritm si conducere, insuficienta cardiaca,
boli infectioase, infectii urinare, incontinenta,
suprainfectii bronhopulmonare,
tromboembolii, escare de decubit.
Căderile
Caderile pot fi unice (accident vascular cerebral, infarct miocardic), sau repetate
sunt mai frecvente la femei.
apar de obicei dupa 65 de ani, la persoane traind singure, si având boli cronice
ele pot merge de la restabilire completa, la sechele invalidante cu imobilizare definitiva
Se datoreaza:
-unor medicamente :narcotice, hipnotice, sedative, tranchilizante, psihotrope, diureticele, digitalicele, hipotensivele, unele betablocante,alcoolul
– alti factori: batrâni care refuza sa înteleaga scaderea posibilitatilor de deplasare, de restrângerea activitatii, la vârste care favorizeaza caderea prin pierderea antrenamentului si sigurantei miscarilor
Se descriu mai multe variante:
caderi fatale,
pierderea echilibrului, datorita vârstei înaintate si unor medicamente,
împiedicari si alunecari,
împleticeala,
clatinarea pe picioare datorita nesigurantei pasilor, înclinarea,
ameteala sau vertijul,
lipotimia (pierderea tranzitorie a cunostintei),
vertijul postural (la schimbarea pozitiei
Multi pacienti batrâni au tendinta de a minimaliza caderile de teama unor cauze mai severe.
Cadrul clinic :
patologia cardiovasculara, cerebrovasculara, neurologica si locomotorie.
tulburarile de ritm si conducere,
angorul sincopei,
emboliile pulmonare sau ale arterelor cerebrale,
ateroscleroza sistemului carotidian,
valvulopatiile,
tratamentul cu anticoagulante,
hipotensiunea ortostatica,
sindromul pseudobulbar,
epilepsia,
insuficienta circulatorie vertebro bazilara,
hipoglicemiile,
anemiile,
afectiunile neuro si loco motorii,
Psihosocial, caderile reprezinta pentru vârstnic un eveniment grav (semnal de incertitudine în viitor, teama de o noua cadere sau de moarte)
S-a descris chiar o boala a caderilor
Prevenirea caderilor vizeaza:
supravegherea vârstnicului,
informarea corecta asupra acestei posibilitati,
eliminarea factorilor iatrogeni (medicamentosi),
stabilirea spatiului de deplasare (fara scari si cu iluminare corespunzatoare),
încaltaminte potrivita
educarea mersului.
Sindromul de imobilizare
este un tablou clinic specific geriatrie
este în raport cu polipatologia vârstnicului si cu caracteristicele procesului de involutie.
Factorii etiologici:
– factori favorizanti: vârsta, terenul neuropsihic (anxietate, depresie etc), conduita necorespunzatoare anturajului familial etc.
– factori determinanti: afectiuni grave, severe, invalidante, afectiuni psihice, imobilizarea autoimpusa prin teama de accidente, factori iatrogeni (polipragmazie psihotropa), sindrom de inadaptare, refugiul în boala etc.
Trecerea de la imobilizare la invaliditate se caracterizeaza prin simptome psihice, somatice si metabolice:
simptome psihice: anxietate, depresie, dezorientare, dezinteres, negativism, mutism, plâns, insomnie, stari revendicative.
simptome somatice: atrofie musculara, limitarea mobilizarii cU retractii musculare si redori articulare, dureri dar mai ales leziuni cutanate (ulcerele de presiune – escare, care pot apare în unele cazuri în câteva ore), complicatii urinare, tulburari circulatorii, consti-patie, embolii pulmonare, infectii pulmonare de decubit etc.
semne metabolice: demineralizare osoasa, osteoporoza, calcuri urinari.
Tratamentul preventiv este esential si presupune:
conservarea activitatii cotidiene, cu autonomie, Kineziterapie, Ergoterapie de sustinere,
tratamentul bolilor cauzale, ergoterapie de functie (sprijinirea pentru gesturi cotidiene obisnuite ca: toaleta, alimentatie etc.),
psihoterapie,
caldura si protectie din partea anturajului.
Tratamentul curativ
se aplica de obicei în unitatile specializate (servicii de cronici, de postcura, de recuperare etc.)
urmareste reeducarea :
– redobândirea posibilitatilor de autonomie si de autoservire),
– reabilitarea, adica reintegrarea într-o viata activa, ergoterapia,
tratamentul medicamentos si dietetic, adaptat bolii
Ulcerul ischemic de presiune – Escara
Escara este o nevroza ischemica a tesuturilor cuprinsa între planul osos si structura de sustinere si planul de compresiune (planul dur al patului sau fotoliului) Escarele sunt deci provocate de lipsa de oxigen, datorita presiunii prelungite
Frecventa sa este în crestere fiind prezenta la 70% din bolnavii peste 70 de ani
Frecvente înainte în spitalele de neurologie, de geriatrie si în caminele spital, escarele în prezent sunt tot mai des întâlnite în spitalele de ortopedie, de acuti, de chirurgie, traumatologie, reanimare
Factorul ischemogen actioneaza din afara, prin intermediul presiunii (ulcer ischemic de presiune) ,putând fi încadrat în patologia vasculara ischemica.
Zonele cele mai afectate:
– în pozitia culcat pe spate-proeminenta sacrala
– în pozitia culcat pe o parte -trohanterul mare
– în pozitia sezânda -tuberozitatea ischionului
– în pozitia de decubit ventral -calcâile, maleolele,spinele iliace si rotula
în timpul somnului, la omul normal, apar perioade de imobilitate pe intervale mai lungi si totusi nu apar escare, datorita mecanismului reflex de aparare (mai mult de 10 schimbari de pozitie pe ora), care permite in câteva secunde aportul normal de oxigen.
Factori favorizanti
Imobilizari prelungite prin boli grave mai ales neurologice;
imobilizari prin terapii cu neuroleptice si tranchilizante;
aparate ghipsate, anestezice;
factori care diminua presiunea arteriala si împiedica aportul de oxigen (hipotensiune, hipovolumie, colaps),
stari hipoxemice, socul, anemia, febra, insuficienta cardiaca grava etc.
factorul vârsta care scade regenerarea tisulara
paralizii, dementa senila, casexie canceroasa,
sedative puternice,
temperaturi mari la bolnavul vârstnic etc.
Simptomatologie,
semnalul este "placa eritematoasa" care evolueaza rapid catre leziune dermoepidermica, leziuni cutanate, pentru ca în final sa cuprinda toate tesuturile inclusiv periostul
Escara cu evolutie supraacuta (galopanta), este o forma clinica care evolueaza în câteva ore (1 – 6 ore)
Apare la vârstnicii cu afectiuni neuropsihice, la care se declanseaza imediat criza de adaptare, sau la bolnavii cu accidente vasculare cerebrale repetate
Leziunea evolueaza rapid în profunzime, pe orizontala si verticala, si nu raspunde tratamentului
în orice escara prognosticul este sumbru
Profilaxia
Lenjerie de calitate,uscata,curată,fară cute,fara firimituri alimenta
alimentatie corecta,completă (transfuzii, vitamine, anitanemice, anabolizante)
combaterea imobilizării:
– se impune schimbarea de pozitie la 2 – 3 ore,
– protejarea reliefurilor dure, prin utilizarea de colaci de cauciuc, perne sau saltea extra-moale.
igiena riguroasa a pielii:
– tegumentele se spala de mai multe ori pe zi cu sapun si apa calda, si se usuca
– aplicarea de creme sau lotiuni, pudra fina de talc
– se practica zilnic frectii si masaje usoare.
O atentie speciala se acorda incontinentei urinare si anale, prin spalare periodica cu sapun si apa ,uscare.
"programul rotatiei continue", care presupune îngrijire continua cu participarea întregului personal (medic, asistente, infirmiere).
Tratamentul curativ
este descurajant
urmareste:
– diminuarea presiunii planurilor dure
– îndepartarea detritusurilor necrotice
– combaterea infectiei cu
– sterilizare (Proteul si Piocianicul sunt rezistente),
– solutii :1% alcoolica sau apoasa de violet de gentiana sau cristal violet, rivanol 1%,
fenosept,
– raze ultraviolete,
– îndepartarea puroiului, adm. de gentamicină
– pansarea moale a plagii cu pomezi, pudra, solutii (NaCl), – stimularea locala a epitalizarii (jecozinc, cutaden, insulina, pantotenat de sodiu, ana-bolizante, vitamina A).
1.2.8. Tratament
Concepte de bază în îngrijirea vârstnicului
menținerea vârstnicilor în propriile case cât mai mult timp posibil, cu suport adecvat pentru ei și pentru cei ce îi au în îngrijire.
asigurarea unei îngrijiri medicale corespunzătoare și continue la trecerea din mediul de spital la cel de domiciliu.
dezvoltarea unei plaje largi de opțiuni în ceea ce privește ajutorul și îngrijirea vârstnicilor.
creșterea legăturilor dintre serviciile implicate în îngrijirea vârstnicului(servicii medicale sociale).
asigurarea unei evaluări corespunzătoare pentru varstnicul cu dizabilități prin înființarea unor echipe comunitare de evaluare geriatrică.
Tratamentul medicamentos al vârstnicului la domiciliu,cuprinde o paletă bogată de medicamente:
antihipertensive
antiinflamatorii
antalgice
antidiabetice
antibiotice
anabolizante
vasodilatatoare
antitrombotice
antiparkinsoniene
antiepileptice
antireumatice
colire
antimicotice
c) tratamentul chirurgical se impune de foarte multe ori la vârstnic si constă in tot felul de interventii de paliatie sau definitive ce constau din:
chirurgia protezărilor
chirurgia tumorală
chirurgia cardio-vasculară
chirurgia simplă
d)Terapia ocupatională-Ergoterapia
Terapia ocupatională are drept scop ajutorarea oameniilor să îsi recâstige independenta in majoritatea ariilor de existenta; aceasta terapie imbunatateste abilitatile cognitive, fizice si motrice ale persoanelor cu dizabilitati si contribuie la cresterea increderii de sinesi la reintregrarea sociala a unui individ.
Activitatile ergoterapeutice implica gandire, planificare, presupunere si alegere, pentru ca la finalul activitatii, persoana cu handicap sa fie mandra ca a creat o jucarie, un panou decorativ, sau un obiect util. Acest lucru le da un sentiment revigorant si le confera un simt al realizarii si increderii in sine, contribuind la structurarea statutului si rolului persoanei, recunoscute din punct de vedere social.
Activitatile ergoterapeutice cu ajutorul uneltelor, ajuta la dezvoltarea membrelor superioare si contribuie la progresul capacitatilor de coordonare individuale. In general (din proprie experienta in lucrul cu persoanele cu dizabilitati), prin activitatile de ergoterapie se obtine progresul si nu regresul personalitatii umane, fie ea cu handicap sau nu.
CAP.II. INGRIJIRI GENERALE
"Valoarea bătrâneții depinde de persoana care ajunge la ea. Pentru unii oameni, cu realizari timpurii, este inutilă. Pentru alții, care se dezvolta mai târziu, îi ajuta să își termine treaba."
Thomas Hardy
2.1. Asigurarea condițiilor de ingrijiri la domiciliu
Sistemul de îngrijiri la domiciliu:
furnizeaza un spectru larg de servicii de sanatate, nursing si servicii sociale realizate direct la domiciliu;
priveste persoanele cu afectiuni acute, în convalescenta, imobilizate,cu afectiuni cronice
au drept scop reintegrarea, mentinerea si promovarea sanatatii fizice, mentale si emotional
Nursingul pentru ingrijirile la domiciliu este vazut astazi ca o adevarata alternativa pentru reducerea costurilor in cadrul ingrijirii institutionale.
Standarde referitoare la resursele umane:
Personalul sanitar are autorizație de liberă practică, iar celălalt personal are diplomă de studii și instruirea corespunzătoare activității pe care o desfășoară, atestată printr-un act recunoscut de autoritatea de reglementare în domeniu
Fiecare persoană care lucrează în cadrul organizației furnizoare de îngrijiri medicale la domiciliu are o fișă a postului, în care sunt menționate atribuțiile; fișa postului este semnată de titular
Fiecare persoană care lucrează în cadrul furnizorului de îngrijiri medicale la domiciliu este angajată conform prevederilor legale în vigoare
Medicii și asistenții medicali au asigurare de răspundere civilă (malpraxis) în vigoare
Medicii sunt cuprinși într-un program de pregătire continuă avizat de Colegiul Medicilor din România, iar asistenții medicali sunt cuprinși într-un program de pregătire continuă avizat de Ordinul Asistenților Medicali din România. Restul personalului este cuprins într-un program de pregătire continuă în cadrul instituției, iar personalul nou-angajat beneficiază de un program de orientare la locul de muncă de cel puțin două săptămâni
Activitatea fiecărei persoane care lucrează în cadrul organizației furnizoare de îngrijiri medicale la domiciliu este evaluată periodic, cel puțin anual
Standardele referitoare la îngrijiri:
Furnizorul de îngrijiri medicale la domiciliu acordă servicii în mod nediscriminatoriu
Regulamentul de organizare și funcționare al furnizorului de îngrijiri medicale la domiciliu cuprinde pachetul de servicii oferite de organizație, care conține integral pachetul de servicii medicale de bază pentru îngrijiri la domiciliu, prevăzut în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru în vigoare
Există o înregistrare medicală pentru fiecare pacient (fișa de îngrijire), vizată de medicul de familie. Această înregistrare conține acordul scris al pacientului (sau al aparținătorilor, dacă pacientul nu poate semna), pentru furnizare de îngrijiri la domiciliu
Fișa de îngrijiri conține o rubrică prin care fiecare serviciu medical de îngrijire furnizat este confirmat în scris de către pacient sau de aparținător, dacă pacientul nu poate semna
Pentru fiecare pacient îngrijit la domiciliu, furnizorul îngrijirilor anunță medicul de familie al pacientului
Pentru fiecare pacient există un plan de îngrijiri elaborat de către asistenta medicală desemnată să îngrijească bolnavul, pe baza recomandărilor din fișa de îngrijire
În recomandarea prin care un medic trimite un pacient spre a fi îngrijit la domiciliu se specifică în mod expres schema terapeutică și îngrijirile indicate, conform normelor metodologice de aplicare a contractului-cadru în vigoare
Furnizorul de îngrijiri medicale la domiciliu are un sistem de monitorizare a evoluției pacientului aflat în îngrijire. Fiecare pacient care primește îngrijiri la domiciliu este monitorizat.
Diagnosticele de nursing ale ingrjitorilor la domiciliu :
Tranzitul intestinal
Cardiacul
Cognitivul
Sustinere psihologica
Volumul fluidelor
Comportamentul fata de sanatate
Medicatia
Metabolicul
Nutritionalul
Activitatea
Interventiile nursing ale îngrijitorilor la domiciliu
Reglarea psihica
Respiratorul
Rolul relatiilor
Securitatea
Grija de sine
Conceptul de sine
Senzorialul
Integritatea pielii
Perfuzia tisulara
Eliminarea urinara
2.3.Asigurarea condițiilor igienice vârstnicilor îngrijiți la domiciliu
Camera vârstnicului ar trbui să răspundă următoarelor cerințe:
sa prezinte un microclimat optim, opțional aer conditionat; patul trebuie sa fie prevazut cu instalatii sau dispozitive ajutătoare pentru mobilizarea vârstnicilor;
Orientarea camerei este indicat să se facă spre sud-est, sud sau sud-vest
Aerisirea se face prin deschiderea ferestrelor dimineața după toaleta bolnavului, după tratamente, după mese, vizitatori și ori de câte ori este cazul
Pentru confortul olfactiv se vor pulveriza substanțe odorizante
Umidificarea aerului din încăpere, într-un procent de 55-60%, este absolut obligatoriu să se facă, pentru că o atmosferă prea uscată, irită căile respiratorii superioare;
Iluminatul natural este asigurat de ferestre largi, care trebuie să prezinte cel puțin ¼ din suprafața camerei. Lumina solară are și rol de a distruge agenții patogeni, dar uneori trebuie redusă cu ajutorul stolurilor pentru a favoriza repaosul bolnavului;
Încălzirea se realizează prin încălzire centrală,temperatura se controlează continuu cu termometre de cameră;temperatura trebuie să fie de 20° -22°;
2.3.1.Pregătirea patului și accesoriilor lui
Deoarece vârsta impune repaus mai mult la pat, pentru a fi odihnitor, acesta impune respectarea unor tabieturi si a pozitiilor dorite de vârstnic:
Patul:
trebuie să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerințele de confort ale pacientului, cât și ale personalului de îngrijire: lungime 2 m, lățime 80-90 cm, înălțimea de la dușumea până la saltea de 60 cm;
trebuie să-i permită pacientului să se poate mișca în voie, să nu-i limiteze mișcările, să poată, la nevoie, să coboare din pat, să poată sta în poziție șezând, sprijinindu-și picioarele comod pe podea;
asistenta să poată efectua tehnicile de îngrijire, investigațiile și tratamentul cât mai comod;
trebuie să fie ușor de manipulat și curățat;
confecționat din tuburi ușoare din metal (vopsite în alb),așezat pe rotițe prevăzute cu cauciucuri, sau pe dispozitiv de ridicat prevăzut cu rotițe.
Somiera(partea principală a patului):
trebuie să fie confecționată din sârmă inoxidabilă, să fie puternică, elastică, bine întinsă, pentru a nu ceda sub greutatea pacientului.
Accesoriile patului:
Salteaua
va fi confecționată din burete, material plastic, care se curață și se dezinfectează mai ușor;
poate fi din cauciuc sau din material plastic, umplute cu apă sau cu aer, având avantajul că permit umflarea succesivă a compartimentelor după necesitate (pentru prevenirea escarelor).
Pernele
trebuie să fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare, iar cealaltă din burete, material plastic sau puf
Dimensiunea lor: 55 cm lățime, 75 cm lungime.
Pătura confecționată din lână moale, trebuie să se poată spăla ușor.
Lenjeria este bine să aibă cât mai puține cusături
Lenjeria necesară: două cearșafuri, doua fețe de pernă, o aleză sau traversă și mușama.
Cearșaful dintr-o singură bucată, dimensiunile 2,60 m x 1,50 m ca să se poată fixa bine sub saltea
Mușamaua confecționată din cauciuc sau material plastic, cu rol de a proteja salteaua de diferite dejecții se folosește numai la anumiți bolnavi; dimensiunea 1,50 m x 1,10 m.
Aleza ce acoperă mușamaua
este confecționată din pânză;
va fi de aceeași lungime, însă cu 15-20 cm mai lată decât mușamaua pantru a o acoperi perfect;
Fața de pernă, confecționată din același material ca și restul lenjeriei, se va încheia cu șnur pe partea laterală sau fără șnur, cu deschizătura suprapusă.
2.3.2Schimbarea lenjeriei de pat
Schimbarea lenjeriei de pat se va efectua zilnic sau ori de cîte ori este nevoie. Avem nevoie de lenjerie curată completă și schimbarea se va face în funcție de gravitatea stării pacientului;
Schimbarea lenjeriei se face în lungimea patului și necesită totdeauna două asistente,sau de o asistentă și altă persoană din echipa de ingrijire:
cele două persoane se așează de o parte și de alta a patului;
pacientul rămâne acoperit până la schimbarea cearșafului de sub pătură;
marginile cearșafului se desfac de sub saltea de jur împrejur.
Se așează pacientul în decubit lateral spre marginea patului;
persoana din partea dreapta prinde pacientul cu mâna dreapta în axila dreaptă, îl ridică ușor, iar mâna stângă o introduce sub umerii lui, sprijinându-i capul pe antebraț, apoi cu mâna dreapta trage ușor perna spre marginea patului;
pacientul fiind de asemenea deplasat ușor în aceeași direcție; se așează apoi în dreptul genunchilor pacientului, introduce mâna stângă sub genunchii acestuia flectandu-i puțin, iar cu mâna dreapta îi flecteaza ușor gambele pe coapse.
Din aceasta poziție, se întorce pacientul în decubit lateral drept, sprijinindu-l în regiunea omoplaților și a genunchilor.
Asistenta sau persoana din partea stângă rulează cearșaful împreună cu mușamaua și aleza murdară până la spatele pacientului;
sulul de lenjerie murdară se afla în acel moment alături de sulul lenjeriei curate pe jumătatea liberă a patului, se derulează cearșaful curat, mușamaua și aleza pregatite mai înainte.
Se întinde bine cearșaful curat pe jumatatea liberă a patului și se așează o pernă îmbracată în fața de pernă curată, apoi se aduce pacientul în decubit dorsal cu multă blandețe, sprijinindu-l în regiunea omoplaților și sub genunchi.
Pentru a aduce pacientul în decubit lateral stîng, asistenta sau persoana din partea stînga procedeaza la fel ca și în cazul întoarcerii în decubit lateral drept.
2.3.3Asigurarea igienei personale, corporale și vestimentare a vârstnicului
Igiena personală trebuie supravegheata chiar dacã ei si-o efectueazã singuri
Bătrânii trebuie ajutati având grijã să nu-i jignim
piele lor uscata si atrofiata nu tolereazã baia zilnica, de aceea imbaierea se face o datã sau de 2 ori pe sãptãmânã, cu sãpun neutru, cu foarte mare atentie pentru a nu leza pielea fragilă
barbatii vor fi rasi în mod regulat, femeile pieptanate, unghiile întretinute
întretinerea protezelor dentare
Baia este importantă pentru menținerea tegumentelor într-o stare perfectă de curățenie în vederea prevenirii unor complicații cutanate, pentru stimularea funcțiilor pielii care au un rol important în apărarea organismului și pentru a asigura starea de confort necesară pacientului
Asistenta are misiunea delicată de a controla în mod discret și de a îndruma cînd este cazul ca pacientul neimobilizat să-și facă zilnic toaleta de dimineață și de seară ce constă în spălarea feței, a urechilor, a gîtului, a membrelor superioare, regiunii axilare, toaleta cavității bucale și îngrijirea părului
După terminarea băii, nu se frictioneaza pielea cu alcool cãci o usucã mai tare si o predispune la leziuni , masajul se face cu parafinã sau lanolina
Este ajutat să se îmbrace cu lenjerie de corp curată, halat și papuci.
Intervențiile asistentei medicale în alegerea lenjeriei în funcție de:
-sex;
– temperatura mediului ambiant;
– vârstă;
– talie și statură (să asigure lejeritatea mișcării);
– de integritatea fizică și psihică a pacientului.
Asitenta medicală va pregăti lenjeria să fie la îndemâna pacientului
In cazul afecțiunilor la membrele inferioare, nu se recomandă pijamaua.
Acordarea de timp suficient pacientului pentru a efectua tehnica.
Abordarea pacientului cu calm și răbdare.
În cazul bolnavilor constienți ce trebuie ajutati:
se așează bolnavul în poziție șezând;
se deschid nasturii bluzei de pijama, se scoate un braț apoi celalalt;
se îmbraca jacheta curată de pijama;
se desfac nasturii pantalonilor și apoi ridicand bolnavul se trag în jos și de îndepartează;
pantalonii de pijama curați se adună cu mâna, un picior de pijama prin care se trece membrul inferior al pacientului și apoi se procedează la fel cu celalalt picior;
se ridica bolnavul și se trag pantalonii până la brâu.
În cazul bolnavilor imobilizați:
bolnavul în decubit dorsal, se ridică cămașa până la torace mobilizându-l alternativ în decubit lateral stâng și drept;
readus în decubit dorsal , ridicat în poziție șezândă/ semișezândă se adună camașa la spate, și se trage peste cap;
reîmbracarea: – se adună bluza cât mai strâns și se trece peste capul bolnavului;
se introduc bratele incepand cu cel bolnav și apoi cu cel sanatos
ridicam bolnavul mai întai la spate, apoi la șolduri se întinde bluza să nu facă cute sub bolnav riscând producerea de escare.
2.3.4.Efectuarea toaletei generale și pe regiuni a vârstnicului imobilizat
Toaleta se va efectua de preferință, dacă bolnavul se poate deplasa, în baie. Dacă acest lucru nu este posibil, vom face toaleta pe porțiuni la pat. În aces caz vom lua în primul rând măsuri pentru protejarea patului cu materiale impermeabile, care trebuiesc introduse sub pacientul imobilizat, necesitând și acestea efort fizic.
Toaleta bolnavului la pat se face pe regiuni, prin dezvelirea succesivă a acestora, începând cu extremitatea cefalică până la perineu. Se vor pregăti lângă pat toate materialele necesare (săpun, apă caldă, bureti, prosoape), se va asigura în îcăpere o temperatură adecvată și se vor evita pe perioada desfășurării toaletei la pat curenții de aer, prin închiderea ușilor și geamurilor.
Asistenta medicală va avea în vedere următoarele:
va executa dezbrăcarea pe porțiuni a pacientului
ordinea în care se face toaleta pe regiuni la pat este spălat, clătit, uscat
nu se va folosi același burete pentru față ca și pentru regiunea perineală
se insistă la pliuri, spații interdigitale, sub sâni, coate, axilă
buretele se va stoarce bine ca să nu se adune apă și umezeală dedesubt
schimbăm apa de câte ori este nevoie
se poate face un masaj ușor în timpul toaletei pentru stimularea circulației
după uscare pliurile cutanate, axila și regiunea inghinală se vor pudra
materialele (prosoape, bureți, etc.) se vor folosi numai pentru pacient, nu și pentru membrii de familie
la terminarea toaletei îndepărtăm materialul permeabil folosit pentru protecția patului, întindem cearșaful și ajezăm bolnavul în pat poziție
Îngrijirea ochilor se impune în citeva situatii:
îngrijirea pre și postoperatorie – în caz de intervenție chirurgicală
îngrijire în caz de afecțiuni oftalmologice
îngrijiri pentru confortul pacientului
Se fac instilații locale cu diferite coliruri, în funcție de afecțiunea pacientului și indicația medicului.
Coliruri cu antibiotice
Coliruri cu antiinflamatorii:
Steroidiene
Nesteroidiene
Antihistaminice
Coliruri cu acțiune asupra sistemului nervos simpatic:
Midriatice, care sunt simpaticomimetice sau sau parasimpaticolitice
Miotice – simpaticolitice sau parasimpaticomimetice – se administrează în glaucom
blocante – efectul acestora fiind de scădere a secreției apoase
Lubrifianți – diferite soluții care să realizeze umectarea globului ocular (ex. Metylceluloza).
Tehnica efectuării instilărilor oculare:
Se verifică în primul rând flaconul din care se face instilația: conținutul acestuia, transparența lichidului conținut, cantitatea, indicația
Pacientul se așează în poziție declivă sau șezând cu capul în poziție fixă
Dacă prezintă secreții se va face toaleta globului ocular cu ser fiziologic
Se vor folosi tampoane sterile, iar globul ocular se sterge din interior spre exterior
Pentru curățarea ploapei inferioare pacientul va fi rugat să privească în sus
Pentru toaleta pleoapei superioare pacientul va fi rugat să închidă ochiul
Cu ajutorul unui tampon steril aplicat cu o ușoară presiune sub pleoapa inferioară se va descoperi sacul conjunctival, timp în care pacientul va privi în sus și din flacon instilăm câteva picături din soluție în sacul conjunctival, în jumătatea externă.
Nu se vor atinge cu flaconul genele, globul ocular – pentru aceasta se va păstra o distanță de cel puțin 1,5 cm de la acesta.
După executarea manevrei pacientul va fi rugat să închidă ochiul, dacă există surplus de substanță ce se scurge în afară, se va tamona cu compresa sterilă.
La administrarea unguentelor se va face mai întâi toaleta cu ser fiziologic apoi, cu ochiul închis, unguentul se va aplica pe marginea pleoapei superioare la contactul cu genele, cu tubul de unguent, în linie continuă.
Cu compresa sterilă unguentul se va întinde pe pleoapă, de unde acesta va ajunge la nivelul mucoasei, unde se absoarbe.
Se poate aplica unguentul și în sacul conjunctival inferior în linie Îngrijirea cavității bucale
Se face la pacienții care nu pot, nu vor sau nu știu să-și facă singuri toaleta cavității bucale.
Indicații speciale pentru îngrijirea cavității bucale sunt la pacienții care nu se alimentează de loc – au sondă, la pacienții care nu pot (demență, comă), pacienți imobilizați la pat, cu boli psihice, pacienți la care este afectată secreția salivară în urma chimio și radioterapiei, pacienți ce prezintă ulcerații, gingivite, pacienți cărora li se administrează opiacee, etc.
Scopul îngrijirii cavității bucale este:
de a menține igiena,
umectarea cavității bucale,
prevenirea formării plăcii dentare, a cariilor,
menținerea confortului pacientului,
reducerea durerilor în afecțiunile cavității bucale
stimularea apetitului.
Evaluarea:
dacă pacientul este sau nu capabil să-și efectueze singur igiena cavității bucale
dacă este motivat sau nu
statusul nutrițional
nivelul de hidratare a pacientului
ce medicație folosește
dacă a făcut sau nu chimio- sau radio- terapie
La examinarea cavității bucale se va urmări:
aspectul gingiilor: culoare, depozite, sângerare
aspectul danturii: lipsa dinți, sănătatea dintilor sau existența protezei dentare
aspectul mucoasei cavității bucale
aspectul buzelor: buze uscate, culoarea buzelor, existența de zone hiperpigmentate
prezența durerii la nivelul cavității bucale
reflexul de deglutiție normal sau nu
posibilitatea de a vorbi a pacientului, vocea
calitatea și consistența salivei
prezența sau absența halitozei
Tehnica îngrijirii cavității bucale:
asistenta medicală va purta mănuși
toaleta se va efectua cu pastă de dinți, periuță
periajul va cuprinde: dinții, gingiile, mucoasa, limba (nu se va folosi o perie aspră)
dinții se periază dinspre gingii spre marginea liberă
pentru îndepărtarea plăcii dentare periuța se plasează în unghi de 45°
se poate face clătirea cu apă oxigenată, clorhexidină în caz de infecție
Instrumente utilizate:
deget învelit în tampon, periuță, bețigașe și tampon steril
Soluții folosite:
lămâie cu glicerină
bicarbonat de sodiu
apă oxigenată
apă curată
ceai de mușețel
analgezice locale
glicerină boraxată
Probleme specifice:
Protezele:
se verifică aspectul, integritatea protezei
se spală cu apă caldă și săpun sau soluții speciale și se păstrează în recipient cu apă
la pacientul cu stomatită, proteza va fi ținută foarte puțin în gură, în restul timpului se va păstra în soluție antiseptică
Gingivita:
este cauzata de formarea plăcii dentare (gingia este inflamată, edemațiată, sângerează ușor)
dinții se mișcă
se va face periaj corect și tratament stomatologic pentru îndepărtarea plăcii dentare
Stomatita:
este complicația cea mai frecventă a radio- și chimioterapiei, precum și la copiii mici
periajul frecvent nu este suportat datorită durerii
se vor flosi tampoane și anestezice locale, precum și antialgice pe cale generală
Infecții specifice:
se vor preleva probe pentru cultură
în funcție de rezultat și antibiogramă se va indica medicația și toaleta locală
Radio- și chimioterapia:
se întâlnesc reacții de tip eritem
există situații în care sunt prezente grave arsuri, descuamări ale tegumentelor
inflamarea tegumentelor și a mucoaselor
secreție sudorpipară vâscoasă, urât mirositoare
la nivelul cavității bucale: stomatite, gingivite, afte (leziuni virale – vezicule dureroase)
ragade (crăpături la colțul gurii)
paradontoze
atrofia mucoasei cu alterarea sensibilității gustative
Măsuri generale de igienă:
-se va evita iritarea tegumentelor, mucoaselor prin: masaj, scărpinat, piaptăn ascuțit, nivel termic constant, îmbrăcăminte sintetică, strâmtă, curele, elastice
-nu vom folosi cosmetice, nici săpun în situații grave
-zonele afectate se vor pudra de 3-4 ori pe zi
-în dermatite exudative se spală cu soluție Ringer
-la nivelul plicii, axilă, inghinal se folosește pudră si pansamente moi pentru a evita frecarea
La nivelul cavității bucale și a feței în afecțiuni:
-nu se folosesc cosmetice
-raderea se face fără a folosi spumă
-părul se taie fără a atinge pielea
-igiena cavității cu periuță foarte moale sau prin badijonare și clătirea cu ceai de mușețel
-alimentația: hrană la temperatură normală, nu se consumă băuturi carbogazoase, se evită nicotina, alcoolul și se vor consuma alimente lichide și semisolide
-protezele se vor folosi doar când este strict necesar
-în caz de nevoie se administrează antialgice
continuă dinspre interior spre exterior.
2.3.5.Observarea poziției pacientului
Poziției pacientului în pat poate fi:
– decubit dorsal;
– decubit lateral;
– decubit ventral;
– sezând;
– semisezând.
Pacienții vârstnici adoptă în general poziția de decubit dorsal;
Repausul fizic îndelungat la pat pentru vârstnici prin reducerea vitezei de circulație, favorizează formarea trombozelor venoase la nivelul membrelor inferioare, de unde pot porni embolii pulmonare;
Este indicat tratament anticoagulant și masajul gambelor și picioarelor;
Se va ține seama întotdeauna de tendința la formarea edemelor de stază în părțile declive ale corpului și se va căuta,în măsura în care starea pacientului o permite, să se țină ridicate părțile edemațiate.
2.3.6.Schimbarea poziției și imobilizarea pacientului
Problema este la cei care nu-și pot efectua singuri igiena personală, din diverse motive: pareze, stare terminală, pacienți imobilizați la pat din diverse alte motive, având chiar probleme de incontinență urinară sau fecală, după interveții chirurgicale, accidente cerebrale vasculare, traumatisme, sau din alte motive. În concluzie există multiple situații în care trebuie să asigurăm igiena pacientului la domiciliu.
Problema principală a acestor pacienți este imobilitatea, astfel că asistenta medicală trebuie să mobilizeze pacientul sau să ajute la mobilizarea acestuia. Această manevră necesită efort major din partea asistentei medicale, astfel că aceasta are nevoie de ajutor din partea membrilor familiei sau al personalului de îngrijire.
Principiile mobilizări pacienților:
se va evalua în primă fază starea fizică și psihică a bolnavului
se va evita mobilizarea dacă nu este absolut necesară
se va realiza astfel încât să se reducă la minim rsicul de accident (din partea pacientului sau al asistentei medicale)
Pentru aceasta este indicat a se apela la folosirea diferitelor mijloace ajutătoare (cârje, cadru, fotoliu rulant).
Se confecționează balustrade legate de perete, se apropie diferite corpuri de mobilier pentru ca bolnavul să se poată sprijini de ele în traseul lui spre toaletă.
De asemenea pentru a evita accidentarea bolnavului se vor monta balustrade pe perete și în baie lângă cadă, se vor folosi covorașe adezive pe pardoseală și în cadă pentru a evita alunecarea.
Pentru cei care nu se pot mobiliza, iar toaleta lor se efectuează în pat, se pot monta în tavan inele, de care acesta se poate ține.
Se pot folosi recipiente speciale pentru a veni în sprijinul satisfacerii nevoilor de eliminare a bolnavului cu probleme de mobilizare, recipiente adaptate la pat (ploscă, bazinet) sau la scaun, care se pot îndepărta și igieniza ușor.
De asemenea se pot adapta scaune sau fotolii rulante pentru efectuarea dușului în poziția șezând a bolnavului, deoarece deplasarea acestuia în cadă și înapoi este o manevră dificilă și necesită un efort foarte mare, cu riscul accidentării pacientului.
Aceste manevre necesită efort fizic mare, chiar foarte mare în cazul persoanelor obeze, motiv pentru care asistenta medicală va evita solicitarea în mod excesiv a coloanei vertebrale. Pentru a evita accidentele asistenta medicala va executa aceste manevre în poziție corectă, care presupune:
spatele drept în momentul mobilizării
picioarele vor fi depărtate unul de altul (unul în față, altul în spate)
efortul maxim să fie la nivelul genunchilor, nu la nivelul coloanei
solicitare de ajutor.
2.3.7.Captarea eliminarilor
A. Captarea materiilor fecale
Materialele necesare:
– paravan;
– ploscă (bazinet);
– o plosca și materiale pentru toaletă;
– acoperitoare pentru ploscă;
– hartie igienică;
– materiale pentru spălarea mâinilor;
– mușama și aleză (pentru protejat patul).
Etape de execuție:
Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele necesare
Efectuarea tehnicii:
Patul bolnavului se separă cu un paravan de restul camerei
Patura și cearsaful care acopera bolnavul se pliază sub forma de armonică la picioarele bolnavului.
Se protejează patul bolnavului cu mușamaua și aleza.
Se ridică bolnavei camașa de noapte.
Cu mâna stângă introdusă cu palma în sus sub regiunea sacrala, se ridică bolnavul și, în același timp, cu mana dreapta se introduce plosca sub bolnav (plosca care in prealabil a fost incalzita cu apa fierbinte).
Se acoperă bolnavul și se menține astfel până termină actul defecării.
Se oferă bolnavului hârtie igienică și la nevoie se face toaleta regiunii perianale pe plosca special pregatită.
Se îndepărtează plosca cu multa precauție.
Se acoperă plosca și se îndepartează din salon.
Se spală mâinile bolnavului în ligheanul special pregătit.
Se îndepărtează mușamaua și aleza, se îmbracă bolnavul și se reface patul bolnavului.
Se îndepartează paravanul și se aerisește salonul.
Spălarea mâinilor.
B. Captarea urinei
Materiale necesare: urinar, comprese uscate.
Captarea urinei vârstnicului imobilizat la pat se face în urinare (recipiente confecționate din metal emailat, sticlă sau material plastic), cu deschizătura diferită: pentru barbați în forma de tub, pentru femei mai scurta și lată.
După utilizare, urinarele se golesc imediat, se spală cu apă caldă în jet, cu săpun și se dezinfectează.
Promovarea continenței
Incontinența urinară sau fecală este o problemă foarte frecventă, care nu ține neaparat de vârstă, deoarece diferite afecțiuni determină incontinență și la vârste tinere,dar este cu atât mai accentuată la vârst adultă
Pe lângă componenta fizică, aceasta problema are si o componentă psihologică foarte importanta și afectează și membrii familiei vârstnicului
Nu este o boală, ci mai degrabă un simptom, care uneori este remediabil, găsind cauza care îl determină
Evaluarea pacienților cu incontinență:
Interviul – cu scopul de a stabili cauza (afecțiunea tratabilă prin medicație) care a determinat incontinența
Realizarea istoricului afecțiunii
Examenul fizic general pe aparate și sisteme a pacientului
Colectarea de date privind circumstanța în care apare incontinența (după efort, condiții de stress, când bolnavul tușește, râde, etc.)
Interviul se va desfășura într-un cadru intim (la domiciliu).
Incontinența urinară:
Controlul micțiunii se realizează printr-un arc reflex simplu: în urma distensiei vezicii urinare se transmite impulsul nervos, care apoi are ca rezultat relaxarea sfincteriană și în final micțiunea. Acest arc reflex ajunge un act corticalizat odată cu maturarea sistemului nervos și cu socializarea
Incontinența urinară poate afecta pe oricine, dar este mai frecventă la femei
Dicționar de simptome:
frecvența micțiunilor (4-7 pe zi)
incontinență de stres, incontinență de urgență (dacă nu sunt condiții imediate)
incontinență de efort (râs, strănut, efort fizic)
incontinență de repaus
nicturia (urinarea preponderent in cursul noptii)
enurezisul nocturn – incontinenta nocturna, mai ales la copii
Ghid de practică pentru restabilirea continenței:
se vor stabili niște scopuri realiste
se caută cauza incontinenței și în funcție de aceasta se va realiza îndepărtarea cauzei
intervențiile nursing depind de complianța pacientului și de stabilitatea mediului în care se află pacientul
se va ține cont de cunoștințele și experiența pacientului
Incontinența fecală:
Se clasifică în:
Incontinență majoră – fără control
Incontinență minoră – ocazională
Cauzele incontinenței:
Diaree severă
Disfuncții fiziologice (mecanisme de reglare și control sfincterian)
Disfuncții neurologice
Incontinența ano-rectală – sfincterul anal ineficient
Criterii practice de evaluare:
Se precizează momentul debutului
Dacă acesta s-a asociat cu o afecțiune
Dacă se asociază alterarea mobilității
Frecveța episoadelor de incontinență
Care e problema cea mai severă
Aspectul scaunului
Obiceiuri anterioare legate de defecație dacă au existat sau nu
Dacă poate deosebi eliminarea de scaun lichid, solid sau gaze
Dacă prezintă senzația de defecație
Dacă pierde materii fecale la tuse, strănut
Regimul alimentar și consumul de lichide
Cum face față problemei
Antecedente medicale, chirurgicale
Dacă a consumat laxative sau purgative
După evaluare, se va efectua un examen fizic general și local amănunțit. Examenul local va urmări cu atenție următoarele aspecte:
-dacă are sau nu hemoroizi
-dacă există sau nu prolaps rectal
-dacă sunt prezente sau nu fecaloame
-aspectul și consistența scaunului.
2.4. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative
Măsurarea și notarea temperaturii
Scop: evaluarea funcției de termoreglare și termogeneză.
Locuri de măsurat:
-cavități semi închise: axila, plica inghinală, cavitatea bucală;
-cavități închise: rect, vagin.
Temperatura = rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de caldura prin dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglare = funcția organismului care menține echilibrul între producerea căldurii (termogeneza) și pierderea căldurii (tremoliza) pentru păstrarea valorilor constante.
Materiale necesare:
termometru digital;
casoletă cu tampoane de vată și comprese sterile;
recipient cu soluție dezinfectantă (alcool sanitar, alcool iodat, )
tăviță renală;
ceas;
foaie de observație;
pix de culoare albastră;
carnețel individual.
Intervențiile asistentei medicale:
pregătirea materialelor lângă bolnav;
pregătirea psihică a bolnavului;
spălarea pe mâini;
se scoate termometrul din cutie și îl deschide prin apasarea unicului buton,
se verifică ca acesta să afișeze pe ecranul digital gradația o.
Pentru măsurarea în axilă:
se așează pacientul în poziție de decubit dorsal sau în poziție sezândă;
se ridică brațul bolnavului;
se șterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului;
se așează termometrul cu senzorul ( vârful metalic) în centrul axilei, paralel cu toracele;
se apropie brațul de trunchi,cu antebrațul flectat pe suprafața anterioară a toracelui;
la pacienții slăbiți, agitați, precum și la copii, brațul va fi menținut în această poziție de către asistenta medicală;
termometrul se menține pînă la semnalul sonor
Temperatura normală (fiziologică) = 36-37° C
Valori patologice:
a) starea de hipertermie:
subfebrilitate 37-38° C
febră moderată 38-39° C
febră ridicată 39-40° C
hiperpirexie 40-41° C
b) starea de hipotermie < 36° C
Observarea și măsurarea respirației
Scop: evaluarea funcției respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluției bolii, al apariției unor complicații și al prognosticului.
Elemente de apreciat:
tipul respirației;
amplitudinea mișcărilor respiratorii;
ritmul;
frecvența.
Materiale necesare:
ceas cu secundar;
pix cu pastă verde;
foaie de temperatură.
Intervențiile asistentului:
așează bolnavul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată;
plasarea mâinii cu fața palmară pe suprafața toracelui;
numărarea inspirațiilor timp deun minut;
consemnarea valorii obținute printr-un punct p foaia de temperatură ( fiecare linie orizontală a foii reprezintă două respirații);
unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară, pentru obținerea curbei;
în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obținută, cât și caracteristicile respirației ( R = 18 resp/min, amplitudine medie);
aprecierea celorlalte elemente ale funcției respiratorii se face prin simpla observare a mișcărilor respiratorii.
Calitățile respirației:
1. Frecvența: reprezintă numărul respirațiilor pe minut
– nou-născut : 30-50 R/min;
– 2 ani: 25-35 R/min;
– 12 ani: 15-25 R/min;
– adult: 16-18 R/min;
– vârstnic: 15-25 R/min.
2. Amplitudinea: este dată de volumul de aer ce pătrunde și se elimină din plămâni la fiecare respirație. Poate fi:
– profundă;
– superficială.
3. Ritmul: reprezintă pauzele dintre respirații.
4.Simetria: ambele hemitorace prezintă aceeași mișcare de ridicare și coborâre în timpul inspirației și expirației.
Măsurarea și notarea pulsului
Scop: evaluarea funcției cardio-vasculare.
Elemente de apreciat:
ritmicitatea;
frecvența;
amplitudine.
Locuri de măsurat:
orice arteră accesibilă palpării și care poate fi comprimată pe un plan osos:
artera radială,
artera carotidă,
artera temporală,
artera humerală,
artera femurală,
artera poplitee.
Materiale necesare:
ceas cu secundar;
pix cu pastă roșie;
foaia de temperatură.
Intervențiile asistentului:
pregătirea psihică a pacientului;
asigurarea repausului fizic și psihic 10-15 min;
spălarea pe mâini;
reperarea arterei;
fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;
exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor;
numărarea pulsațiilor timp de un minut;
consemnarea valorii obținute printr-un punct pe foia de temperatură, ținând cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsații;
unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obținerea curbei;
consemnarea în alte documente medicale a valorii obținute și a caracteristicilor pulsului ( AV = 82 b/min, puls regulat);
Măsurarea și notarea tensiunii arteriale
Scop: evaluarea funcțiilor cardio-vasculare ( forța de contracție a inimii, rezistență determinată de elasticitatea și calibrul vaselor).
Elemente de evaluat:
tensiunea arterială sistolică ( maximă);
tensiunea arterială diastolică ( minimă).
Materiale necesare:
aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (tensiometru);
stetoscop biauricular;
tampon de vată cu alcool;
pix cu pastă roșie.
Metode de determinare:
palpatorie;
ascultătorie.
Intervențiile asistententei medicale:
pregătirea psihică a pacientului;
asigurarea repausului fizic și psihic timp de 15 minute;
spălarea pe mâini;
se aplică manșeta pneumatică pe brațul pacientului, sprijinit și în extensie;
se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manșetei;
se introduc olivele stetoscopului în urechi ( care în prealabil au fost dezinfectate);
se pompează aer în manșeta pneumatică, cu ajutorul parei de cauciuc, până la dispariția zgomotelor palsatile;
se decomprimă progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei, până când se percepe primul zgomot arterial ( care prezintă valoareatensiunii arteriale maxime);
se reține valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a fi consemnată;
se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice;
se reține valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă;
se notează pe foaia de temperatură valorile obținute cu o linie orizontală de culoare roșie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur;
se unesc liniile orizontale cu liniile verticale și se hașurează spațiul rezultat;
se dezinfectează olivele.
Valori normale:
Monitorizarea diurezei
Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore.
Scop:
Obținerea datelor privind starea morfofuncțională a aparatului renal și asupra altor îmbolnăviri
Cunoașterea volumului diurezei
Efectuarea unor determinări caliatative (analize biochimice) din cantitatea totală de urină emisă
Urmărirea bilanțului circulației lichidului în organism = bilanțul lichidul (intrări – ieșire).
Materiale necesare:
Se pregătesc recipiente : vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate și clătite cu apă distilată (pentru a nu modifica compoziția urinei) și acoperite; se poate utiliza orice borcan de 2-4 litri pe care-l vom grada noi cu creion dermograf sau pe benzi de leucoplast
Se informează pacientul asupra necesității colectării corecte a urinei și asupra procedeului
Colectarea începe dimineața, la o anumită oră, și se termină în ziua următoare, la aceeași oră
Pentru o determinare corectă :
Pacientul urinează dimineața la o oră fixă; această cantitate de urină, de la prima emisie, se aruncă
Se colectează, apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore până a doua zi, la aceeași oră, păstrându-se și urina de la ultima emisie
2.5. Alimentația vârstnicului la domiciliu
vârstnicii sunt de obicei inapetenti, datoritã bolii si neadaptarii la regimul alimentar
necesitatile lor caloce nu sunt foarte mari de aceea nu trebuie insistat asupra consumului de glucide si lipide, pentru a putea introduce mai usor necesarul de proteine, saruri minerale si lichide, deoarece varstnicii se deshidrateazã foarte usor
în caz de refuz al consumului de lichide se trece la hidratare parenterala
O nutriție deficitară poate fi factor etiologic în anumite afecțiuni ca: diabetul zaharat, boli coronariene, boala ulceroasa, neoplazii, deficiențe vitaminice.
Principii generale:
Rolul alimentației este de a furniza energie organismului, energie necesară în creșterea și refacerea țesuturilor, menținerea temperaturii corporale, contractiile musculare voluntare și automate, proceselor metabolice, etc
Măsurarea energiei se face în calorii sau < J >. Valoarea calorică a alimentelor este reprezentată de energia rezultată în urma consumului a 100 de grame din alimentul respectiv. În funcție de valoarea calorică a alimentelor se poate calcula o rație alimentară
Necesitățile energetice a unui organism diferă în funcție de:
Vârstă
Sex
Greutate
Activitatea desfășurată
Starea de sănătate
Afecțiunea pe care o are pacientul respectiv
Probleme nutriționale specifice vârstnicilor (>75 ani):
Prin scăderea efortului fizic depus de vârstnici, precum și din cauza scăderii metabolismului bazal, se ajunge la scăderea nevoilor energetice, ceea ce în mod normal duce la scăderea aportului de alimente
Această reducere trebuie să fie mai ales în sensul reduceri alimentelor cu valoare energetică crescută, dar cu utilizarea în același timp a alimentelor cu aport nutrițional crescut.
Problemele specifice sunt:
Edentația
artrite, ce afectează posibilitatea vârstnicului de a se deplasa pentru procurarea sau chiar prepararea alimentelor
boala Parkinson
pacienții vârstnici care nu pot părăsi domiciliul, expunerea la razele solare fiind practic inexistentă, vor avea un deficit de vit. D, ceea ce va favoriza avansarea osteoporozei, prezentă deja la o asemenea vârstă
specific deci alimentației acestor vârstnici, izolați în locuințele lor, va fi aportul suplimentar de calciu și vitamina D, deci alimentație bogată în ouă, pește, margarină
specific acestei vârste este pierderea aspectului social al alimentației, astfel scăzând și interesul vârstnicului de a se alimenta
Rolul echipei de îngrijire:
Asistenta medicală va evalua încă de la început starea de sănătate a vârstnicului, starea nutrițională, financiară a acestuia. Se va evalua de asemenea și suportul social al bolnavului, posibilitatea lui fizică de a se alimenta, se vor lua în considerare factorii psihosociali și nu în ultimul rând cunoștințele vârstnicului despre alimentație și atitudinea acestuia față de aceasta
În funcție de această evaluare minuțios efectuată, se vor face recomandările alimentare.
Alimentația pasivă
se așează pacientul în poziție semișezând cu ajutorul rezematorului de pat sau în decubit dorsal cu capul ușor ridicat și aplecat înainte pentru a ușura deglutiția;
i se protejează lenjeria cu un prosop curat;
se aranjează un prosop în jurul gâtului;
se adaptează masuța la pat și i se așeaza mâncarea astfel încat să vadă ce i se introduce în gură;
asistenta medicală se așează în dreapta pacientului și îi ridică ușor capul cu perna;
verifică temperatura alimentelor;
îi servește supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide;
supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile de deglutiție ale pacientului;
este șters la gură, i se aranjează patul;
se îndepartează eventualele resturi alimetare care ajunse sub bolnav pot contribui la eventualele escare;
schimbă lenjeria dacă s-a murdărit;
acoperă pacientul și aerisește camera;
strânge vesela și o transportă la bucătărie.
2.6.Administrarea medicamentelor și hidratarea organismului
Frecvența administrării tratamentului face dificilă intervenția nursei comunitare
Se încearcă educarea pacientului pentru a-și putea autoadministra tratamentul
De aceea se preferă apelarea la colaborarea familiei, pentru a evita administrarea defectuoasă a tratamentului
Astfel se va instrui un membru al familiei sau o persoană care are acest bolnav în îngrijire.
Administrarea medicamentelor pe cale orală
Scop
Introducerea în organism, pe cale orală, prin înghițire sau sublingual, a unei cantități de medicament care să acționeze general sau local.
Principii generale
administrarea medicamentelor pe cale orală se face prin înghițire, sublingual și translingual;
necesită o bună cunoaștere, de către asistenta medicală, a tratamentelor prescrise de medic, a efectelor terapeutice și a reacțiilor adverse;
administrarea medicamentelor trebuie să răspundă exigențelor de calitate și de securitate
asistentul medical are responsabilitate în acest caz. Pregătirea materialelor
prescripția medicală;
cărucior cu medicamente;
flacon cu soluție hidroalcoolică;
o pereche de foarfece;
pahare de unică folosință/recipiente speciale pentru medicamente.
Pregătirea pacientului
se identifică capacitățile pacientului de a-și administra tratamentul și de a-l supraveghea;
se explică pacientului importanța luării medicamentelor conform prescripției medicale;
se adaptează demersul educativ la nivelul de instruire al pacientului pentru a asigura securitatea și calitatea administrării tratamentului;
se instalează pacientul confortabil;
se acordă ajutor pacientului aflat în dificultate.;
Efectuarea procedurii-condiții preliminare
pregătirea tratamentului trebuie să fie extemporanee de către asistenta care distribuie medicamentele
medicamentele pot fi pregătite dinainte utilizând o listă ce va conține, în mod obligatoriu, medicamentele identificate prin:
numele și prenumele pacientului;
doza/orarul de administrare;
data prescrierii;
pregătirea tratamentului necesită controlul riguros al calității fiecărui medicament de către asistenta medicală (culoare, aspect ,integritate);
se aplică exact posologia prescrisă de medic și se respectă regulile generale de administrare a medicamentelor.
Administrarea propriu-zisă a medicamentului
se identifică pacientul;
se verifică încă o data prescripția medicală la patul pacientului,in momentul administrării;
se realizează o fricțiune hidroalcoolică a mâinilor sau se face un lavaj simplu înainte de fiecare distribuire;
se păstrează medicamentele în blisterele sau formele de condiționare proprii, până când sunt luate;
se decupează blisterul cu foarfeca dacă medicamentul nu este condiționat într-o alveolă individuală;
se pun medicamentele pentru ora prescrisă intr-un păhărel cu întrebuințare unică, înainte de a le da pacientului;
se explică pacientului modalitățile de luare a medicamentelor:
pe nemâncate (à jeun), în timpul mesei sau după masă;
cu un pahar cu apă, pentru capsule, tablete, comprimate;
dizolvat în apă, pentru comprimatele care se dizolvă sau pentru pulberi;
fără diluție , pentru siropuri,suspensii sau pentru comprimatele care se administrează sublingual;
se aplică demersul educativ de autonomizare a pacientului și de creștere a complianței la tratament.
Supraveghere și evaluare
Supravegherea administrării medicamentelor per os trebuie să garanteze evaluarea prin:
o administrare corectă:doza/orar,mod de administrare conform recomandării medicale;
măsurarea funcțiilor vitale înainte,in timpul și/sau după administrare în funcție de medicament pentru a identifica efectele benefice si cele indezirabile;
consemnarea semnelor de necomplianță la tratament;
aprecierea nivelului de conștiență al pacientului pe durata tratamentului;
includerea acestor elemente în cele două dimensiune ale administrării tratamentului oral calitatea și securitatea.
2.7. Recoltarea produselor biologice și patologice
Recoltarea probelor de urină pentru examene de laborator
Scopul/indicații
– screening;
– evaluarea balanței hidroelectrolitice și acidobazice;
– identificarea infecției de tract urinar;
– monitorizarea diverselor terapii.
Modalități de recoltare
– prelevarea din urină de dimineață prin emisia spontană din mijlocul jetului (urina de dimineață este mai concentrată și are un ph mai scăzut);
– sondaj urinar steril când pacientul nu poate urina;
– o mostră din urina eliminată și colectată în 24 de ore pentru dozarea substanțelor a căror excreție variază de-a lungul zilei.
Tipuri de examene
– examen sumar de urină;
– examene biochimice (Ca, K, Na, uree, creatinină, acid uric, etc.);
– examen bacteriologic (urocultură).
Pregătirea pacientului
– se anunță pacientul, se explică scopul și modul de derulare a procedurii;
– se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea;
– dacă pacientul este capabil să recolteze corect se explică clar etapele care trebuie respectate;
– la recomandarea medicului administrarea unor medicamente poate fi întreruptă pentru 48-72 ore;
– unele teste necesită restricții alimentare pentru care pacientul va fi informat (pentru unele examene biochimice);
– pentru urina recoltată în 24 de ore, aportul de lichide este normal exceptând situațiile când examenul o cere (conform recomandărilor medicului);
– pacientul este instruit cum să colecteze urina în 24 de ore: prima urină de dimineață se aruncă, se recoltează începând cu a doua micțiune inclusiv prima micțiune din dimineața următoare. Se păstrează la rece.
Erori de colectare
– pacientul nu este corect informat;
– colectoarele nu sunt sterile;
– nu se colectează corect urina pe 24 ore;
– cantitatea recoltată nu este suficientă.
Materiale necesare
– colectoare sterile;
– mănuși de cauciuc (dacă pacientul nu poate recolta singur);
– material pentru toaleta locală;;
– etichete/cod de bare
– material pentru dezinfecția mâinilor;
– comprese de tifon;
– material pentru dezinfecția meatului urinar.
Efectuarea procedurii de recoltare a urinii
a) Recoltarea de către pacient din micțiune spontană
– se face toaleta perineală;
– se spală mâinile;
– se declanșează micțiunea și primul jet se elimină în toaletă;
– se oprește voluntar micțiunea (dacă este posibil) și se recoltează eșantionul pentru examinare;
– se continuă micțiunea;
– se închide colectorul fără a atinge interiorul;
– se etichetează, se trimite la laborator.
b) Recoltarea de către altă persoană din micțiune spontană (când pacientul nu are capacitatea de a recolta singur)
– se face toaleta perineală;
– se spală mâinile, se dezinfectează;
– se îmbracă mănuși de cauciuc;
– se invită pacientul să declanșeze micțiunea, se recoltează din mijlocul jetului;
– se închide colectorul fără a atinge interiorul;
– se etichetează, se expediază la laborator.
c) Recoltarea urinii la pacientul cu sondă
– se clampează sonda urinară la câțiva cm. deasupra locului prelevării;
– se așteaptă 15-20 minute;
– se dezinfectează mâinile;
– se dezinfectează sonda la locul de prelevare, folosind alcool 70% sau un alt dezinfectant adaptat;
– se înțeapă sonda cu un ac hipodermic și se aspiră cantitatea necesară cu o seringă de 20 ml.
d) Recoltarea urinei pentru urocultură
Proba se recoltează din urina de dimineață sau la cel puțin 3 ore de la micțiunea anterioară. Volumul probei trebuie sa fie aproximativ de 10 ml.
Recoltarea la femei
– se îndepartează lenjeria intimă;
– se spală mâinile cu apă si săpun;
– se pun mănusi de unică folosintă;
– se usucă zona cu hârtie de toaletă;
– se încalecă vasul wc-ului (sau un alt vas colector);
– cu o mână se îndepartează labiile mici și se mențin în această poziție tot timpul recoltării;
– cu cealaltă mână se șterge zona vulvară din față spre spate executând 3 manevre cu câte un tampon steril îmbibat în săpun lichid;
– se spală regiunea cu apă fiartă și racită pentru îndepartarea săpunului;
– se usucă regiunea vulvară cu tampoane sterile printr-o singură manevră de ștergere din față spre spate;
– se declanșează micțiunea menținând îndepartate labiile mici;
– urinează aproximativ 100 ml și fără a întrerupe jetul se colectează în urocultor cantitatea necesară având grija să nu se atingă gura recipientului;
– se retrage recipientul din jet, se continuă micțiunea ținând în continuare labiile depărtate.
Recoltarea la bărbat
– se spală mâinile cu apă și săpun;
– se usucă folosind prosop de hârtie;
– se decaloteaza glandul;
– se șterge glandul cu o mișcare fermă dinspre meatul urinar spre șantul balanoprepurtial;
– se spală zona cu comprese sterile îmbibate în săpun lichid;
– se clătește cu apă fiartă și răcită pentru a îndeparta resturile de săpun;
– se usucă glandul prin tamponare cu comprese sterile ștergând din față spre fren;
– se menține glandul în continuare decalotat și se declanșează micțiunea;
– se elimină aproximativ 100ml, apoi se introduce urocultorul în jet și se recoltează 10 ml fără să se atingă marginea;
– se retrage recipientul și se continuă micțiunea.
Recoltarea materiilor fecale pentru examenele de laborator
Scopul/indicații
– depistarea persoanelor purtătoare de germeni patogeni;
– diagnosticarea bolilor infecțioase și gastrointestinale;
– diagnosticarea parazitozelor intestinale;
– evaluarea eficacitătii tratamentului.
Modalități de recoltare
– prelevarea din scaunul emis spontan;
– prelevarea spontană.
Tipuri de examene
– examen coproparazitologic;
– examen bacteriologic (coprocultură);
– determinarea sângerărilor oculte în scaun;
– determinarea lipidelor în scaun.
Pregătirea pacientului – reguli generale
– se anunță pacientul se explică scopul și modul de derulare a procedurii;
– se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea;
– dacă pacientul este capabil să recolteze corect i se explică foarte clar etapele procedurii;
– se atenționează pacientul să nu amesteste scaunul cu urina;
– se informează pacientul în legătură cu regimul alimentar, durata acestuia dacă este necesar postul, dacă trebuie sa ia purgativ;
– se instruiește pacientul să-și facă toaleta perianală.
Materiale necesare
Pentru toate tipurile de recoltare se pregatesc urmatoarele materiale:
– coprocultor steril;
– prosop de hârtie/hârtie igienică;
– ploscă;
– mănuși de unică folosință.
Prelevarea probelor
a) Recoltarea materiilor fecale pentru examen coproparazitologic
Recoltarea se face din materiile fecale emise spontan fără utilizare de purgative uleioase sau laxative pe baza de cărbune.
Pregătirea pacientului și recoltarea
– se întruiește pacientul să-și spele mâinile;
– se explică pacientul necesitatea folosirii mânușilor;
– este intruit să elimine în ploscă sau într-un recipient curat (de exemplu oliță la domiciliu);
– recoltează cu lingurița coprocultorului câteva fragmente (circa 5gr) din diferite zone suspecte (mucozități, produse nedigerate);
– se intoduce lingurița coprocultorului în colector și se închide;
– se îndepărtează mănușile;
– se spală mâinile;
– se etichetează recipientul cu numele pacientului data, ora recoltării, examenul cerut;
– se trimite la laborator în maxim 4 ore de la recoltare;
– daca nu este posibil se pastrează la +4 grade celsius și se trimite la laborator în maxim 24ore.
Observații
– Dacă pacientul nu este capabil să recolteze se instruiește o persoană din familie.
– Examenul coproparazitologic trebuie repetat de 3 ori din scaune emise spontan consecutive (daca pacientul are un scaun pe zi se aduce câte o probă în fiecare zi; dacă are două scaune în aceași zi se aduc ambele probe în recipiente diferite și încă o probă din ziua a doua).
b) Recoltarea materiilor fecale pentru coprocultură (examen bacteriologic)
Investigația urmărește izolarea și identificarea agenților etiologici motiv pentru care prelevarea trebuie făcută cât mai aproape de debutul bolii și înaintea instituirii oricărui tratament antimicrobian.
Prelevarea se face din scaunul emis spontan sau direct din rect.
Prelevarea din scaun emis spontan
– se recomandă în toate formele de diaree acută când emisia de materii fecale este frecventă;
– se recomandă pacientului să folosească pentru defecare containere de unică utilizare din material plastic sau carton care pot fi decontaminate sau îndepărtate cu ușurință după folosire;
– în lipsa acestora se foloseste un vas de metal dezinfectat prin fierbere;
– pacientul este instruit să nu urineze în vasul în care a defectat;
– se recoltează din masa fecaloidă cu spatula coprocultorului, în mod deosebit prelevarea fâcandu-se din porțiuni lichide mucoase sau sarghinolente dacă există;
– cantitatea recoltată este 3-5 cm3;
– se recomandă în infecții la purtătorii de shigella sau sallmonela: prelevarea se poate face cu sonda Nelaton sau cu tampoane adecvate.
Determinarea sângerării oculte în scaun
Indicații:
– anemie cu etiologie necunoscută;
– screening la persoanele cu vârsta mai mare de 50 de ani și antecedente heredo-colaterale pentru neoplasm gastrointestinal.
Materiale necesare
– coprocultor;
– mănuși de unică folosință;
– teste colorimetrice.
Pregătirea pacientului
– este instruit ca cel puțin 3 zile înainte să nu consume carne roșie, să nu ia medicamente pe baza de fier;
– se obțin informații dacă pacientul a prezentat gingivoragii, extracții dentare, epistaxis;
– dacă a folosit vitamina C rezultatele pot fi fals negative.
Efectuarea procedurii
– materiile fecale se pot recolta ca și pentru celelalte probe;
– se pot folosi teste colorimetrice la care rezultatele se obțin imediat:
– Testul hemocult constă în aplicarea a doua picături de reactiv pe o hârtie din guiac cu materii fecale; în prezența sângelui în scaun apare colorarea în albastru;
– Testul cu tableta presupune plasarea unei proble pe scaun pe hârtia developatoare, aplicarea unei tablete pe materiile fecale și adaugarea a 2-3 picături de apă. Prezența sângelui determină modificarea culorilor.
2.8. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune
2.8.1. Îngrijirea plăgilor
Obiective:
Hidratarea corectă a tegumentelor, fără umezeală locală
Îndepărtarea țesuturilor necrotice
Îndepărtarea exudatului de la nivelul plăgii, fără a realiza uscarea, deshidratarea
Prevenirea suprainfecției plăgii
Menținerea temperaturii la nivelul plăgii
Intervenirea cât mai restrânsă la nivelul plăgii
Reducerea mirosului de la nivelul plăgii
Managementul eficient al durerii
Optimizarea statusului nutrițional al pacientului
Factori care contribuie la succesul in ingrijirea unei plagi la domiciliu:
Accesul la produse utile
Cunoștințele personalului de îngrijire
Manevrabilitatea ușoară a produselor
Preferințele personalului și ale pacientului
Evaluarea plăgii:
Identificarea etiologiei plăgii
Sediul anatomic
Vascularizatia regiunii – culoarea tegumentului, temperatura, prezenta pulsului periferic
Starea de nutritie a pacientului
Dacă este o plagă e complicată sau nu, dacă necesită sau nu spitalizare
Dacă există la nivelul plăgii necroze, dehiscență, dacă este prezentă necroza
Dacă este prezentă infecția la nivelul plăgii
Măsuri ce se impun:
Irigarea abundentă a plăgii cu soluții saline (ser fiziologic)
Apoi se face tamponare pentru îndepărtarea surplusului de lichid
În cazul necrozei, se vor îndepărta țesuturile necrozate prin debridare mecanică
Se aplică apoi soluții pe bază de iod (betadină)
Aplicarea de materiale moderne cu conținut hidrocoloid, care mențin hidratarea plăgii, contribuie la debridare și favorizează autoliza țesuturilor devitalizate Exudatul de la nivelul plăgii:
Pe măsură ce plaga se vindecă, exudatul se reduce
În prezența infecției se modifică aspectul exudatului și cantitatea acestuia
Menținerea mediului umed favorizează granulația plăgii
Plaga uscată va necesita aplicarea unui pansament umed
Aspectul tegumentului din jurul plăgii:
Tegument roșu, inflamat denotă infecție sau alergie la substanțele utilizate la pansament
Pe tegumentele uscate, deshidratate se vor aplica substanțe emoliente
Pe tegumentul friabil sau cu leziuni pansamentul nu se va fixa cu adeziv
În cazul prezenței infecției se va institui și tratament sistemic cu antibiotice (conform examenului bacteriologic al secreției din plagă și a antibiogramei)
În prezența infecției se vor schimba mai des pansamentele
În funcție de stadiul de vindecare al plăgii se alege tipul de pansament care se va aplica (menținerea tegumentelor hidratate și umede, menținerea temperaturii la nivelul plăgii)
Senzația de presiune sau exacerbarea durerii poate fi consecința traumatismului plăgii prin pansament prea compresiv, iritației produsă de substanța utilizată la pansament sau starii de deshidratare a tegumentului
Schimbarea pansamentului se face delicat pentru evitarea traumatizării tegumentului din jur.
Alegerea unui pansament:
În cazul plăgilor cu interesare parțială a tegumentului se vor utiliza pansamente normale, aerisite, fixate cu adeziv
Plăgile profunde cu detritusuri, după debridare chirurgicală vor fi acoperite cu pansament bine reprezentat
Plăgile cu lipsă de substanță vor fi meșate
În cazul în care tegumentul din jurul plăgii nu este intact, nu se va folosi material adeziv pentru fixarea pansamentului ci se va utiliza fașă.
2.8.2.Sonda urinara'a demeure':
trebuie montata de catre un medic sau un cadru mediu cu experienta in efectuarea acestei manevre
in conditii perfecte de igiena (asepsie): igiena riguroasa a regiunii uro-genitale,
se folosesc : manusi sterile, sonda Foley sterila, pungi colectoare
Ingrijirea persoanei cu sonda 'a demeure' presupune:
Schimbarea obligatorie a sondei o data pe luna;
Inainte de extragerea sondei se injecteaza in vezica o fiola de gentamicina 80 mg sau 100 ml solutie apoasa de clorhexidin 0,02%, lasata in vezica timp de 30 minute ;
Daca apar semnele unei infectii urinare (febra, frisoane, usturimi) este indicat tratamentul cu antibiotice (la indicatia medicului) de tipul norfloxacin, gentamicina sau biseptol. Daca simptomele nu cedeaza dupa 3 zile de tratament, trebuie schimbata sonda ;
Trebuie scoasa sonda cand nu mai functioneaza: exista urina in vezica, dar nu se evacueaza pe sonda din diverse motive (sonda nu este in vezica, sonda este obstruata); cand pe sonda se scurge sange; cand exista semnele unei infectii urinare severe;
Purtatorul sondei urinare va fi incurajat sa consume cantitati cat mai mari de lichide (minim 3 litri pe zi), mai ales ca sunt indepartate neajunsurile incontinentei
Sonda "a demeure' trebuie pe cat posibil evitata:
combate retentia de urina sau inconvenimentul incontinentei urinare, dar prezinta mari riscuri.
Se poate justifica la batrani cu scurta durata de viata (accidente vasculare cerebrale, boala Alzheimer), daca amelioreaza suferinta.
Intretinerea corecta a sondei previne relativ infectia urinara si obstructia sondei.
Irigatiile vezicale cu antibacteriene (Neomicina, Polimixina, Metenamin, Nitrofurantoin) au efect temporar.
CAP III . INGRIJIRI SPECIFICE
3.1.Cazul 1 – Plan de îngrijire 1
DATE FIXE:
Nume: C.
Prenume: C.
Data nașterii: 04.08.1944
Sexul: masculin
Loc . Vaslui,jud.Vaslui
Greutate 115 kg
Ocupația: pensionar
DIAGNOSTICUL DE EXTERNARE:
Obezitate grad III;
Insuficiență cardiacă cronică cls.I NYHA
HTA esențială gr.II,,risc cardiovascular înalt,
Angor de efort,
Dislipidemie mixtă severă
Scăderea toleranței la glucoză
Colecistită cronică alitiazică
Steatoză hepatică
Tulburare depresivă reactivă
ISTORICUL BOLII:
Pacientul este inscris pe listele de ingrijiri la domiciliu, deoarece este văduv, în imposibilate de a se ingriji,fara copii,fara resurse,după o internare cu valori tensionale de 200/110 mmHg.
MANIFESTARI DE DEPENDENȚĂ:
stres,
anxietate,
oboseala,
ameteli,
tahicardie,
obezitate,
fumatul,
cresterea tensiunii arteriale,
tulburari de vedere.
PROBLEMELE PACIENTULUI:
tulburari circulatorii,
dificultate în a se misca și deplasa,
dificultate de a urma regimul,
inapatență,
dificultate de a dormi si odihni,
dificultate în respirație, oboseală,
SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE
EXAMENUL DE LABORATOR
ALIMENTATIA BOLNAVULUI
INVESTGATII PARACLINICE.
TRATAMENT MEDICAMENTOS
3.2 Plan de îngrijire nr.2
Nume: P.
Prenume: P.
Naționalitatea: Română
Sex: Masculin
Religia: ortodox
Vârsta: 82 ani
Greutate: 81 kg
Înălțime: 1,72cm
Grupa sanguină: A.II. Rh pozitiv
Date variabile:
Domiciliu: jud. Vaslui loc. Vaslui
Diagnostic medical la externare: A.O. cataractă presenilă; O.D. matură; O. S. capsulă lenticulară posterioară; Cofoză;
Istoricul bolii: În urmă cu patru ani a fost operat de mastoidită. La scurt timp a observat că acuitatea vizuală scade treptat la ambii ochi. Tot atunci a fost pensionat de la O.R.L. – gradul II. în ultimele 6 luni, acuitatea vizuală și auditivă a scăzut sub limita utilizării, iar de aproximativ 2 luni, nu mai vede deloc cu ochiul drept, motiv pentru care se internează în vederea înterventiei chirurgicale;pacientul este beneficiar al serviciilor de ingrijiri la domicliu,pentru perioada recuperării postoparatorii.
Problemele pacientului:
alterarea confortului
alterarea comunicării
risc de complicații
risc de transmitere a infecțiilor,
deficit de cunostințe,
Manifestări de dependență:
anxietate,
agitatie
inapetență
lipsa de cunoștințe
durere
hipoacuzie
scăderea acuității vizuale și auditive
Pacientul are perturbate următoarele nevoi
Nevoia de a evita pericolele
Nevoia de a comunica
Nevoia de a se realize
Nevoia de a învața despre boală
Nevoia de a recrea
Nevoia de a se alimenta și hidrata
Nevoia de a practica religia
SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE
EXAMENUL DE LABORATOR
ALIMENTATIA BOLNAVULUI
INVESTIGATII PARACLINICE.
TRATAMENT MEDICAMENTOS
3.3. CAZUL NR.3
Date fixe:
Nume: B.
Prenume: V.
Naționalitatea: Română
Sex: masculin
Religia: Creștin-ortodox
Vârsta: 73ani
Greutate: 90 kg
Înălțime: 176 cm
Grupa sanguină: AII. Rh negativ
Date variabile:
Domiciliu: jud. Vaslui loc.Negrești
Diagnostic medical la externare:
Hemiplegie dreaptă
Antecedente heredocolaterale:
-mama: necunoscute
-tatăl: ciroză hepatică
Antecedente personale: cardiopatie ischemică
Istoricul bolii: Pacientul afirmă că într-o dimineața s-a trezit (cu o seară înainte adormise în jur de ora 2.oo noaptea), a observant că acesta nu poate să vorbească, nu-și poate mișca brațul drept și membrul inferior drept. A fost internat în cadrul secției de neurologie a spitalului judetean pentru investigații și tratament. După externare ,la recomandarea medicului neurolog a fost transferat serviciilor de ingrijiri la domiciliu,pentru recuperare;
Problemele pacientul ui:
alterarea mobilitatii fizice,
alterarea eliminării
deficit de autoingrijire
risc de alterare a integrității tegumentelor,
risc de alterare a nutriției,
alterarea imaginii de sine
Manifestări de dependență:
hemicorp drept,
lipsa coordonării mișcărilor,
emisie involuntară de urină,
imobilizarea la pat,
afaziei,
neliniște,
anxietate
Plan de îngrijire cazul 3.
SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE
ALIMENTAȚIA BOLNAVULUI
TRATAMENT MEDICAMENTOS
CAP. IV. CONCLUZII
Evaluarea finală
Concluzii generale
Populatia Romaniei se va reduce cu 2,3 milioane de persoane pana in anul 2025, iar pondereal ocuitorilor cu varste de peste 65 de ani va creste continuu, se arata intr-un studiu al Bancii Mondiale (BM) privind situatia demografica din Europa de Est si fosta Uniune Sovietica
Varstnicii propriu-zisi, adica cei care au implinit cel putin 65 ani ii vom considera ca fiind„varsta a treia”.
Aceasta populatie a crescut constant in ultimii 17 ani cu peste 30%, de la un efectiv de 2,4 milioane la unul de 3,2 milioane (la mijlocul anului 2007)
Rata medie anuala care corespunde acestei cresteri este de 8 persoane la fiecare 1000 persoane de varsta a treia in fiecare an
Rata cresterii a fost chiar mai mare la varstnicii batrani de peste 75 ani si mai ales acelor foarte batrani care au depasit 80 ani. Astfel intre 1990 si 2007 numarul batranilor peste 75 ani a crescut de la aproape un milion la 1,3 milioane (cu o rata medie anuala de 9 la mie) iar a celor peste 80 ani de la 410 mii la 587 de mii (cu o rata medie anuala de 10 la mie)
Persoana varstnica privita in ansamblul ei este multiplu dezavantajata si adesea gresit inteleasa: scaderea capacitatilor fizice nu inseamna handicap si uneori nici boala, scaderea resurselor financiare are un efect frustrant si care ii afecteaza stima de sine, retragerea din viata activa ii creeaza sentimente de inutilitate iar destramarea familiei prin desprinderea copiilor din nucleul familial si uneori prin decesul partenerului ii creeaza sentimente de abandon si izolare
Specialistii in domeniu au enumerat urmatoarele nevoi prioritare ale populatiei varstnice:
venituri insuficiente pentru un trai decent
nevoia dezvoltarii serviciilor socio-medicale la domiciliu
nevoia dezvoltarii serviciilor de recuperare
nevoia dezvoltarii serviciilor de socializare in centre de zi
ajutor financiar
alimentatie deficitara
asistenta in caz de urgenta
recuperare la domiciliu si in centre specializate pentru persoanele deplasabile
nevoia de reprezentare din partea autoritatii (in special in cazul incheierii de contracte)
accesul limitat la informatiile specifice
accesul in centrele rezidentiale
probleme privind onorarea retetelor compensate si gratuite
ingrijire rezidentiala
lipsa personalului calificat
legislatia deficitara
neimplicarea in activitati de socializare (voluntariat, centre de zi etc)
costul transportului prea ridicat
consumul de alcool
violenta in famili
Serviciile de ingrijire la domiciliu sunt oferite in stransa colaborare cu medicii de familie sau curanti ai beneficiarilor si prin consultarea apartinatorilor acestora. Planul de interventie se aduce atat la cunostinta beneficiarului cat si al apartinatorilor si se implementeaza numai cu acordul acestora
Pentru acordarea unor servicii de calitate si asigurarea unui management eficient, furnizorii publici si privati de servicii de îngrijire la domiciliu organizeaza Unitatea de îngrijiri la domiciliu.
În scopul mentinerii persoanei vârstnice dependente la domiciliu, în mediul familiar de viata, o perioada cât mai lunga posibil, furnizorul de servicii de îngrijire, acorda un set de servicii destinate asistarii persoanei vârstnice la îndeplinirea actelor curente de viata, prevenirii sau limitarii degradarii autonomiei functionale, prezervarii starii de sanatate, asigurarii unei vieti decente si demne
Ingrijirea specializata la domiciliu este un serviciu oferit persoanelor in varsta, prin care asistenti medicali si ingrijitoare calificate efectueaza vizite regulate la domiciliul bolnavilor, pentru a urmari evolutia lor si pentru a le oferi sprijinul necesar.
BIBLIOGRAFIE
Corneliu Borundel– Manual de medicină internă pentru cadre medii, Editura All, București, 1995
2. Gheorghe Mogoș– Mică enciclopedie de boli interne, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986
3. Gheorghe Mogoș– Urgențe în medicină internă, Editura didactică și pedagogică, București, 1983
4. Carol Mozeș– Tehnica îngijirii bolnavului – Editura Medicală, București, 1997
5. Radu Păun– Tratat de medicină internă – Editura Medicală, București, 1992
6. Roman, Gabriela: Abordarea obezității în practica medicală: managementul clinic
7. Titircă L. – Ghid de nursing, Editura Viața Românescă, București, 1995
8.F. Udma ” Proceduri de nursing” Editura Ex ponto Constanța, 2007
9. L. Titircă ” Breviar de explorări funcționale și de îngrijiri speciale acordate bolnavului- pentru școlile sanitare- Editura Viața Medicală Românească București, 1994
10.Lucretia Titirca – Manual de ingrijiri special acordate pacientilor, Editura Viata Romaneasca, 2001
11.L. Titircă ”Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali” Editura Viața Românească București, 1997.
12.L. Titircă ”Ghid de Nursing” Editura Viața Medicală Românească București, 2001
13.L. Titircă ” Urgențele medico- Chirurgicale” Editura Medicală București, 2003
14.L. Titircă ”Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții medicali” Editura Viața Medicală Românescă București 2006
15.Constantin Popa-„Neurologie”,Editura National 1997
16.Bogdan C.,Ghid de nursing geriatric, Editura All 1999
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Ingrijirea Varstnicului la Domiciliu (ID: 116774)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.