Ingrijirea Post Operatorie a Pacientilor cu Fecalom

MOTTO:

‚Actul medical nu este altceva decât o întâlnire dintre o încredere și o conștiința’ (Gh.Scripcaru)

Motivație

“Rolul esențial al asistenței medicale constă în a ajută persoană bolnavă sau sănătoasă să-și mențină sau să-și recâștige sănătatea (sau să-l asiste în ultimele clipe), prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur dacă ar fi avut voință sau cunoștințele necesare și să îndeplinească aceste funcții astfel încât acesta să-și recâștige independența cât mai repede posibil".(Virginia Henderson).

În această lucrare, doresc să scot în evidență rolul deosebit de important ce le revine cadrelor medicale în supravegherea bolnavilor cu fecalom; iar ca asistent medical să aprofundez cunoștințele privind cauzele și mecanismele de producere a fecalomului și gravitatea acestei boli cu implicații majore asupra celor 3 dimensiuni: fizice, psihice și sociale; precum și măsurile de urgență care trebuie luate și tratamentul ce trebuie aplicat bolnavilor ce prezintă fecalom.

BOALA FECALOM

Masa voluminoasă mare, tare, constituită din materii fecale deshidratate. Se întălnește cel mai des la bolnavii imobilizați la pat. Fecalomul stagnează între ampula rectală și colonul stâng. Poate provoca o constipație durerosă, uneori o falsă diaree, în posibilitatea de desprindere a unei părții superficiale a fecalomului, deoarece este asociată cu incontinența sfincterelor. Se apelează la un tușeu rectal; evacuarea fecalomului necesită spălături, care sunt asociate cu o fragmentare manuală și instrumentală .

CUPRINS:

Capitolul I. -NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A SISTEMULUI DIGESTIV

Capitolul II. – FECALOMUL

II. 1. Definiție

II. 2. Etiologie

II. 3. Tablou clinic

II. 4. Simtomatologie
II. 5. Investigații
II. 6. Principii de tratament
– Tratament de intreținere
– Tratament la domiciliu
– Tratament
II. 7. Complicații și evoluție

Capitolul III.

III. 1. Rolul asistentei medicale în îngrijirea bolnavilor cu fecalom
III. 2.Cazul clinic
III. 3. Fișa tehnică (despre boală)

Bibliografie

Capitolul I. NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A SISTEMULUI DIGESTIV

NOȚIUNI DESPRE ANATOMIA SISTEMULUI DIGESTIV

Sistemul digestiv reprezintă totalitatea organelor care realizează digestia alimentelor, absorbția nutrimentelor. În tubul digestiv are loc prelucrarea chimică, mecanică, fizică a alimentelor, absorbția dar și eliminarea resturilor nedigerat. La procesul de digestie contribuie glandele anexe prin secrețiile lor.

Aparatul digestiv extrage nutrienți din mâncare, desfăcându-l în molecule mici pentru absorbția lor în corp, toți nurieții – proteine, grăsimi, carbohidrați, vitamine și minerale – esențiale pentru menținerea funcțiilor vitale ale organismului, sunt absorbiți în corp prin intermediul tractului gastrointestinal (bolul alimentar), în care mâncarea este treptat mărunțită.

Muschiul gurii ajută mâncarea să fie transportată dintr-un loc în altul, în timp ce dinții macină, mestecă și fărămițează. Saliva produsă de glandele salivare umezește mâncarea pentru a facilita mestecarea și înghițirea. Mâncarea mestecată, formată dintr-o masa numită bol, este împinsă spre spatele gurii și de acolo, mișcarea musculară o împinge în esofag.

Stomacul pune în mișcare și propulsează mâncarea, utilizând contracții musculare pentru a mesteca mâncarea digerată cu sucurile gastrice, acidul clorhidric și alte pepsine; amestecul rezultat este cunoscut sub denumirea de bol alimentar. Deschiderea stomacului în prima porțiune a intestinului subțire, duodenul, este controlată de un fascicul gros de fibre musculare circulare, numit pilor. Pilorul eliberează treptat bolul alimentar în duoden, în locul în care începe absorbția nutrienților.

Ultima porțiune a intestinului subțire, ileonul, absoarbe vitamina B12 și are ca rol readucerea acidurilor biliare înapoi la ficat.

Ileonul se unește cu intestinul gros la joncțiunea ileocecară, intestinul gros cuprinzând cecul, colonul și rectul. Rămășițele mâncării digerate se deplasează de-a lungul intestinului gros, unde apa și sărurile biliare sunt extrase, lăsând loc fecalelor.

Fecalele continuă să se deplaseze spre rect și apoi spre anus, de unde sunt periodic eliminate.

Sistemul nervos autonom controlează o mare parte din procesul digestiv, declanșând activitatea coordonată a mușchilor, organelor, enzimelor și hormonilor.

Aparatul digestiv se compune din: tubul digestiv (cavitatea bucală, limbă, faringe, esofagul, stomacul, intestinul subțire, intestinul gros, colonul, anusul) și anexele acestui tub (pancreasul, ficatul, căile biliare).

1. Tubul digestiv

Structura tubului digestiv este unitară, prezentând în toata lungimea sa patru tunici: seroasă, musculară, submucoasă si mucoasă.

Cavitatea bucală reprezintă primul segment al tubului digestiv, este despărțită de arcadele alveolo gingivo dentară în două părți, vestibulul și cavitatea bucală propriu zisă.

Limba este un organ musculos, acoperit de mucoasă, foarte mobil, cu sensibilitate tactilă mare, aflat în cavitatea bucală a animalelor și omului. Are rol în prehensiunea alimentelor, în masticație, deglutiție.

Faringele este un organ musculos căptușit cu o mucoasă care se continuă în cavitatea bucală și nazală. Faringele fiind o încrucișare a căilor digestive prin esofag și respiratorii prin laringe.

Esofagul este conductul musculo-membranos prin care trec alimentele din faringe în stomac. Limita superioară este planul ce trece prin marginea inferioară a cartilajului cricoid, iar cea inferioară orificiul cardia, prin care esofagul se deschide în stomac. Esofagul străbate regiunea gâtului, toracele, diafragmul și ajunge în abdomen, delimitând astfel o porțiune: cervicală, toracică sau mediastinală, diafragmatică si abdominală.

Stomacul este o punga în forma de J, împărțită într-o porțiune verticală, fundusul sau fundul stomacului și antrul pe porțiune orizontală. El comunică cu esofagul și duodenul prin orificiul cardic și orificiul piloric. Se află situat în cavitatea abdominală, între ficat și splină.

DESPRE STRUCTURA STOMACULUI

Părțile anatomice ale stomacului:

Cardia reprezintă intrarea prin stomac în esofag. Rolul cardiei este de trecere a bolurilor alimentare din esofag în stomac dar și oprirea refluxului gastroesofagian.

Mica curbură arată sub formă concavă și prezintă o porțiune verticală apoi un unghi – incizura gastrică și devine orizontală spre pilor.

Marea curbură este convexă, subțire în partea stângă a stomacului, formând cu terminarea esofagului un unghi, numit incizură cardiacă.

Fundul stomacului (zona fundică) este partea înaltă și largă a stomacului. Este locul cu aer al stomacului înghițit prin degluție.

Orificiul piloric (pilorul) reprezintă legătura care se face între corpul stomacului și o zonă mai dilatată – antrul piloric, continuat cu o porțiune îngustată – canalul piloric.

În exterior stomacul se află o membrană seroasă, care are dedesubt trei starturi de musculatură. Stomacul prin pereții cu fibre musculare execută doua tipuri de mișcări:

– mișcări peristoloice, prin care alimentele din interiorul stomacului se răspândesc și se depun în straturi.

– mișcări peristaltice, prin care acel conținut gastric înaintează înspre pilor.

În structura peretelui gastric dinspre exterior spre interior se află patru tunici.

Prima este seroasă care acoperă stomacul prin peritoneul visceral.

A doua este musculară care are fibre musculare netede, dispuse în trei straturi concentrice.

A treia este submucoasă care are țesut conjuctiv lax, vase de sânge și limfatice, nervi care ajută glandele mucoase. Căptușește musculatura și a ajută la alunecarea mucoasei.

A patra este mucoasă care căptușește toata suprafața endogastrică; tunica se cutează, formând o rețea de multe pliuri mucoase, care permite stomacului să se mărească de douăzeci de ori mai mult fata de dimensiunea inițială. Tunica mucoasă are continuitate cu mucoasa esofagului , cu mucoasa duodenală la nivelul pilorului, inferior. Culoarea mucoasei gastrice în digestie este roz- roșiatică, pe stomacul gol este alb-cenușie.

Inervația vegetativă acționează peste mucoasa gastrică ca excitomotor și inhibitor.

Stomacul are rol de predigestie a bolului alimentar, care se continuă la nivel intestinal, depozitare a hranei și distrugere a bacteriilor.

Intestinul subțire reprezintă porțiunea dintre stomac și intestinul gros. Este împărțit în două părți, prima fixă duoden, a doua mobilă jejuno ileon. Lungimea lui este de patru metri.

Intestinul gros, se continuă de la jejuno ileonul spre orificiul anal. Are o lungime de un metru și jumătate. Se împarte în trei părți – cec, colon, rect.

Cecul reprezintă prima parte din intestinul gros sub forma unui sac. Se poate poziționa urcând înspre ficat și poate coborî spre pelvis.

Colonul reprezintă o parte a intestinului gros al corpului uman. În el ajunge conținutul lichid din intestinul subțire prin care reabsoarbe apa pentru a elimina produsul de formă semisolid. El este format din patru părți.

Prima parte este colonul ascendent care se situează între fosa iliacă din dreapta și flexura colică din drepta.

A doua parte este colonul transvers situat între două flexuri a colonului; separă cavitatea a abdomenului.

A treia parte este colonul descendent situat între flexura colică din dreapta și fosa iliacă din stânga.

A patra parte este colonul sigmoid situat între fosa iliacă din stânga și rect.

Pentru a lubrifia conținutul de fecale dar și protejare a pereților de acțiunea gazelor care sunt produse ale bacteriilor din intestine și acizilor este mucusul colonului.

Anatomia rectului

Rectul începe la nivelul vertebrei S și se sfârșește la nivelul orificiului anal. În traectul său descrie o curbă cu concavitate înainte. Ajuns în dreptul coccisului, își schimbă traectul, descriind o curbă cu concavitate posterior, străbate perineul și se îndreaptă spre orificiul anal.

Rectul prezintă două segmente: unul superior, situat în cavitatea pelviană numit ampulă rectală și altul inferior care străbate perineul numit canalul anal.

Ampula rectală are 10-12 cm lungime și 5-6 calibru, vine în raport posterior cu sacrul și coccisul. Canalul anal e cuprins în grosimea perineului. Mijlocul de fixare este dat de aderențele la mușchii ridicători.

Configurația anatomică este diferită în cele două porțiuni ale rectului .

Fiziologia rectului

Rectul este implicat în staza prefăcătoare și în defecație. Este dovedit că mucoasa rectului deține proprietăți de absorbție în special pentru apa și substanțe dizolvate în ea. Datorită acestei proprietăți există convingerea că fecalele coținute în rect se solidifică și se reduc ca volum prin absorbția lichidelor. În realitate, staza prefăcătoare și definitivarea bolului fecal se realizează în porțiunea terminală a sigmoidului, separată de ampula rectală, în dreptul joncțiunii rectosigmoidiene, de un sfincter funcțional. În majoritatea timpului, rectul nu conține materii fecale.

Senzația de nevoie de defecație ia naștere prin excitarea unor proprioreceptori ai mușchilor anali ridicători.

2. Glandele anexe

A. Glandele salivare secretă saliva care are rol în digestia bucală. Sunt doua categorii de glande salivare:

– glande salivare mici, fără canal excretor

– glande salivare mari, situate în afara cavității bucale, sunt perechi și își varsă produsul lor de secreție în cavitatea bucală.

B. Ficatul reprezintă o glandă anexă mare. Ea se află în etajul supramezocolic în partea dreaptă, sub diafragmă, deasupra colonului transvers și a mezocolonului, la dreapta stomacului.

STRUCTURA FICATULUI

Ficatul este un organ cu textura poroasă, fină, culoare roșu închis maro. Are în compunerea lui doi lobi: stâng , drept – inegali. Pe fiecare lob se află unități numite lobule prin care trec capilarele care au scurgere prin vena hepatică ce transportă sângele din ficat afară. Se gasesc mici vase de sânge care sunt ale arterei hepatice, venei portale, aflate lângă fiecare lob hepatic. Funcția ficatului este de a stoca energie sub forme glicogenice. El are și o dublă vascularizație funcțională, nutritivă. Prima vascularizație funcțională se realizează prin vena portă din capilarele tubului digestiv și se termină la ficat. A doua vascularizație nutritivă începe din artera hepatică care se împarte în ramura stângă și ramura dreaptă la rândul lor se împart în câte două ramuri segmentare, din care ies ramuri subsegmentare care intră în lobul hepatic.

Bila este un produs al secreției, excreției hepatice. Ea se acumulează în vezicula biliară când nu se află în perioada de digestie. Mecanismul de secreție a bilei se realizează prin filtrare a debitului sanguin hepatic, secreția activă cu un consum al energiei în sediu hepatocitar, secreție și reabsorbție pe ductele, canalele interlobulare.

C. Pancreasul este o glanda voluminoasă, anexată tubului digestiv, având o funcție exocrină cât și una endocrină. Este un organ friabil, rupându-se ușor. I se descriu pacreasului un cap, un col, un corp și o coadă.

Capitolul II. – FECALOMUL

II. 1. DEFINIȚIE

Reprezintă o masă mare voluminoasă și tare. Este alcătuit din materiile fecale care sau deshidratat și rămân în ampula rectală (mai des la bolnavii imobilizați la pat). Fecalomul provoacă o constipație intensă și durerosă, o falsă diaree în cazul desprinderii a unor superficiale părți din fecalom care este asociat cu incontinența sfincterelor.

II. 2. ETIOLOGIE

Cauze frecvente ale constipației (fecalom) :

• consumul insuficient al lichidelor

• cantitǎți mici de fibre

• ignorarea nevoii de a avea un scaun 

• lipsa de activitate fizicǎ

• sindromul de colon iritabil

• schimbări în stilul de viață sau ȋn rutina zilnicǎ

• abuzul de laxative

• diferite boli precum: accident vascular cerebral, diabet zaharat, boli tiroidiene, boala Parkinson, obstrucție intestinalǎ sau diverticulozǎ

• anumite medicamente, inclusiv medicamente pentru durere, diuretice și cele folosite pentru a trata hipertensiunea arterialǎ, boala Parkinson și depresia.

• tulburări hormonale

• fisurile anale și hemoroizi

• leziuni ale mǎduvei spinǎrii

• vârsta înaintată

II. 3. TABLOU CLINIC

Constipația se manifestă prin: senzație de plenitudine abdominală, grețuri, vărsături alimentare, diminuarea apetitului, eructații, pirozis, flatulență. Scaune la 2-4 zile, (uneori cu masă lichidă – falsă diaree datorită dezvoltării în exces a florei de fermentație), senzație de disconfort, balonare, dureri în abdomen, în cazuri mai grave se poate forma un fecalom greu de eliminat, apar simptome toxice (intoxicație cecală).

CLASIFICARE:

În fața unei constipații se pun două mari probleme, și anume:

-constipația boală;

-constipația simptom în cazul unei boli digestive sau extradigestive.

1. Constipația de cauză digestivă apare în :

Megacolonul congestional sau boala Hirschinburg este determinată de abundența celulelor ganglionare în plexul mezenterice al rectului sau unei porțiuni din sigmoid;

Cancerele colectare, situație care trebuie luată întotdeauna în considerare la adult când constipația este de dată recentă și necesită întotdeauna explorarea endoscopică.

Suferințele colice necanceroase, dintre care pe primul plan se situează colopațiile funcționale.

Dificultatea de evacuare, asa numită constipație terminală, care se produce prin leziuni anorectale sau suferințe de vecinătate.

Constipația aparent primitivă sau constipația boală are următoarele caracteristici:

– de fapt nu este niciodată primitivă;

– este incriminat de obicei factorul psihogen;

– trebuie să atragă atenția atunci când se accentuează pentru ca se pune problema unui posibil cancer, sau când este înlocuit cu diaree, ce poate avea aceeași semnificație.

2. Constipația de cauza extradigestivă apare în:

a) situații ocazionale, ca sarcină (mai ales în ultimele luni), călătorii (prin factor psihogen), repaus prelungit la pat (mai ales la bătrâni), stări febrile (prin deshidratare).

b) boli endocrine ca hipertiroidism, diabet zaharat, hiperparatirodism.

c) boli metabolice ca porfirie.

d) tulburari hidroelectrolitice ca: hipercalcemie, hipopotasemie (secundară diureticelor și laxativelor).

e) boli neurologice asociate cu tulburarea motricității colice ca: boala Parkinson, interesări cerebro-meningee, neuropatii paraneoplazice.

f) utilizarea unor medicamente cu efect iatrogen ca: opiacee, sedative, antidepresive, antitussive, beta-blocante, anticolinergice, carbonatul de calciu, preparatele cu aluminiu, săruri de fier.

II. 4. SIMPTOMATOLOGIE

Până la apariția fecalomului se instalează costipația care produce încetinirea tranzitului intestinal.

Constipația poate aparea când mișcările intestinului sunt dificile sau puțin frecvente; se poate manifesta printr-o evacuare dificilă, rară, urmată de o senzație de evacuare care este incompletă după o defecație.

O durată normală a unui tranzit intestinal variază de la o persoană la altă persoană. Unele persoane au scaun de trei ori pe zi, iar altele doar o dată pe săptămână. Emisia nu se poate produce cu aceeași frecvență zilnică. Înaintarea în vârstă scad producerea lor.

Constipația reprezintă o cauză gastrointestinală. Ea este mai des întâlnită la copii mici, vârstnici. Cauzele care pot duce la apariția constipației, pot fi modificări ale stilului de viață, cancerul si deshidratarea. Ea mai poate apărea din cauza dietei, hemoroizi și sarcină. Cele mai grave cauze ale constipației sunt obstrucția intestinală, cancerul de colon.

Simptomele digestive care pot apărea în constipație sunt: dureri abdominale, distenie abdominală, incontinență fecală, flatulență, greță, vărsături, dureri rectale.
Mai pot apărea simptome ca scăderea apetitului, slăbiciune, pierdere în greutate, anxietate, febra, cefalee.
Investigațiile care pot examina rectul, anusul sunt pentru a găsi și diagnostica cancerul anal. Pot fi folosite teste, proceduri ca și tușeul rectal fiind un examen a anusului si rectului, anoscopia, proctoscopia, ecografia endoanală, biopsia, colonoscopia, pentru o imagine a colonului se folosesc razele X, tomografia computerizată.

EXAMENE PARACLINICE:

Inițial se vor efectua hemoleucograma completă, SH, calcemie, potasemie, ureee, creatinine,

glicemie.

Teste pentru detectarea hemoragiei oculte (Reactia Gregersen).

Examen de scaun pentru sange și leucocite, teste pentru celiachie.

Daca se suspectează boala Hirschsprung este necesar: clisma baritată ( irigografia) manometrie anorectală, biopsie rectală.

Constipația cu encopresis și ampula rectală goală la tușeu rectal necesită radiografia abdominală pe gol și examen sumar de urină cu urocultură.

Daca persoana prezintă infecție urinară se va efectua ecografie renală.

Când există suspiciunea de tumoră sau malformație de coloană lombosacrală se va efectua RMN.

II. 6. PRINCIPII DE TRATAMENT

Tratamentul constă în adoptarea a diferite reguli de igiena de viață în special alimentară. O persoană care are tendințe de constipație trebuie să consume alimente variate, care conțin în proporție suficientă fibră alimentară. Principalele alimente bogate în fibre sunt: cerealele și produsele cerealiere (tărâța de grâu, făină integrală de grâu), unele fructe (nuci, caise, smochine, prune) și legume (fasole boabe, linte, mazăre).

Este de asemenea recomandat pacientului să consume crudități și fructe, să bea suficientă apă și să mănânce la ore regulate. Trebuie în plus să practice în mod regulat activitatea fizică. Dar persoanelor constipate nu li se recomandă să ia medicamente împotriva constipației (laxative) fără acordul medicului. Aceste medicamente vor fi luate pe perioade limitate pentru a evita efectele lor nedorite: diaree, crampe intestinale, dependență.

II.7. COMPLICAȚII ȘI EVOLUȚIE

Evoluții și complicații ale constipației

Complicațiile constipației sunt mai frecvent locale, colorectale, colite, sigmoidite și rectite catarale, colon iritabil, diverticuloză, pericolită, fisuri anale, prolaps rectal, hemoroizi, ocluzie – mai ales la vârstnici prin fecalom. Pot aparea complicații abdominale extra-colorectale: hernii, eventrații, dichinezii biliare, infecții urinare sau complicații generale: neuroză astenică, cancerofobie, cefalee, migrenă, anemie, alergie alimentară.

Fecalomul are o evoluție favorabilă dacă sunt urmate sfaturile doctorului.

Pronostic: dacă pacientul se adresează din timp medicului până la apariția fecalomului, constipația se poate trata fără a se interveni chirurgical. Însă dacă se ajunge în faza de apariție a fecalomului șansele de recuperare sunt destul de favorabile daca nu intervin și alte complicații.

Capitolul III.

III. 1. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU FECALOM

Îngrijirea preoperatorie a bolnavilor

Îngrijirea bolnavilor înainte de intervenția chirurgicală, în scopul pregătirii lor, variază în raport cu motivul pentru care se face intervenția, cu starea generală a bolnavului, precum și cu timpul avut la dispoziție până în momentul operației.

Pregătirea generală la care sunt supuși toți bolnavii înainte de intervenția chirurgicală constă în:

Pregătirea psihică a bolnavului – bolnavul este încurajat cu atenție și solicitudine, se suprimă tot ceea ce ar putea să producă bolnavului o stare de neliniște. Se va reduce starea de anxietate prin informații primare privind intervențiile chirurgicale. Bolnavului i se creează o stare de confort psihic oferindu-i-se un mediu ambiant plăcut, întărirea rezistenței organismului prin reechilibrare hidroelectrolitică, normalizarea proteinemiei, vitaminizare și la nevoie alimentare specială, stabilirea datei intervenției în funcție de starea bolnavului, golirea și la nevoie spălarea cavităților naturale ale organismului: stomac, vagin, vezica urinară și toaleta bolnavului. Înainte de intervenții chirurgicale ei trebuie să fie feriți de traume psihice. Majoritatea dintre ei sunt obsedați de frica intervenției, ceea ce duce la scăderea organismului față de șocul operator.

Este bine ca bolnavul nou să fie plasat într-un salon unde sunt internați bolnavi cu aceleași afecțiuni, pentru a se putea consulta cu ei asupra operației care-l interesează. Asistenta medicală va contribui ca bolnavul să-și formeze convingerea că este îngrijit și se găsește în siguranță, ceea ce îl liniștește și îl face să accepte cu încredere intervenția.

În problema explorării capacității de apărare și a gradului de rezistență a organismului asistenta are sarcina de a executa recoltări pentru examenul complet, hemograma completă, reacția VDRL, determinarea TC, TS și grupa sanguină, de a măsura TA și de a asigura trimiterea bolnavilor la radioscopie pulmonară. La cererea medicului se vor pregăti bolnavii pentru probe funcționale ale aparatului circulator și respirator.

Dacă perioada preoperatorie este mai lungă, asistenta va putea observa modul de reacție a organismului față de diferite medicamente sau alimente, depistând stări alergice față de alergenii medicamentoși sau alimentari. Dacă intervenția se execută pe neașteptate în funcție de urgența ei se va renunța la o parte din explorările enunțate mai sus.

În seara zilei premergătoare intervenției, bolnavii nu vor consuma alimente ci numai cantități mici de lichide. Dacă intervenția chirurgicală va avea loc pe stomac se vor efectua spălături gastrice. Golirea intestinului, clisma, se face în funcție de afecțiune – clisma evacuatorie seara și eliminatorie cu 3-4 ore înainte de intervenție. Înainte de intervenție bolnavul își golește vezica urinară iar dacă acest lucru nu este posibil, se va efectua un sondaj vezical. Bolnavul va fi îmbăiat cu o zi înainte de intervenție, iar dacă starea bolnavului contraindică baia, toaleta se va rezuma la spălarea minuțioasă a zonei ce va fi supusă intervenției. Se va acorda o deosebită atenție îndepărtării urmelor de murdărie din ombilicul bolnavului, toaleta locoregională a zonei de operat prin epilare, dezinfecție și punerea câmpurilor sterile.

Administrarea medicației preanastezice indicate de medicul anestezist:

Se va administra un hipnotic opiaceu (Morfină, Miaglin) sau barbiturice (Fenobarbital).

Îngrijirea bolnavilor după intervenția chirurgicală

Îngrijirile din această perioadă variază în funcție de narcoză, starea generală a bolnavului, complicațiile și accidentele postoperatorii.

Pregătirea salonului și a patului

Încă din timpul operației se pregătește salonul și patul pentru primirea bolnavului. Temperatura din cameră va fi de 18-20 grade C.

Patul va fi prevăzut cu lenjerie curată, mușama, traversă, eventual colaci de cauciuc și se încălzește patul cu termofoare electrice sau sticle de apă caldă, care se vor îndepărta din pat la sosirea bolnavului. Lângă patul bolnavulu se pregătește sursa de oxigen, seringi, aparate de perfuzat, substanțe medicamentoase, punga cu gheață, tăviță renală, bazinet.

Transportul bolnavului

De la sala de operație în salon transportul bolnavului se face cu targa sau cu căruciorul. Bolnavul va fi învelit cu grijă. O atenție deosebită necesită așezarea bolnavului în pat în poziția corespunzătoare, restabilirea și menținerea echilibrului bioligic al organismului și îngrijirile speciale în cazul apariției complicațiilor. În prima zi bolnavul va fi așezat în poziție de decubit dorsal, fără pernă sub cap. Aceasta asigură relaxarea musculaturii abdominale și micșorează durerea locală. Începând din ziua a doua după intervenție se vor mobiliza membrele inferioare pentru a preveni staza venoasă și a ușura circulația de întoarcere. Mișcările vor fi însoțite de exerciții de respirație.

Îngrijirea bolnavului în perioada postoperatorie

În perioada postnarcotică, până la revenirea completă a cunoștinței bolnavului, acesta va fi supravegheat. El nu poate fi lăsat singur căci după narcoză pot să apară complicații, cum ar fi: cădere înapoi a limbii, tulburări de respirație, de circulație, asfixie, etc.

Câteodată bolnavul prezintă numai grețuri și face eforturi pentru a voma, alteori elimină conținutul stomacal: suc gastric, bilă, eventual mucozități faringiene. Funcțiile scoarței cerebrale nefiind încă restabilite, bolnavul se poate scula, poate intra în agitație, încearcă să-și desfacă pansamentul.

Supravegerea bolnavului în primele zile după intervenție

În perioada postoperatorie, asistenta va supraveghea activitatea tuturor organelor și aparatelor, de multe ori bolnavul nefiind în stare să semnaleze singur modificările survenite în starea lui.

Aspectul general al bolnavului – asistenta va urmări aspectul general al bolnavului: culoarea feței, a tegumentelor și mucoaselor, indică de multe ori apariția unor complicații postoperatorii. Ea va supraveghea și întreține în perfectă stare de curățenie pielea, prin băi parțiale, ferind însă regiunea pansată de orice presiune exercitată asupra regiunilor predispuse și activând circulația prin metode cunoscute.

Temperatura – se măsoară de cel puțin de 2 ori pe zi iar la indicația medicului ori de câte ori este nevoie. În primele zile după intervenție se întâlnesc des stări subfebrile, febra poate surveni și după anestezia rahidiană. Febra persistentă indică o complicație în evoluția postoperatorie (infecție, pneumonie, supurația hematomului).

Aparatul cardiovascular – asistenta va măsura și nota pulsul de mai multe ori pe zi. În această perioadă pulsul este ușor crescut dar curând după intervenție revine la normal. Modificările de puls pot semnala apariția complicațiilor; la bolnavii slăbiți și la intervențiile mai grele pulsul revine mai greu la normal.

Aparatul respirator – se supraveghează tipul, frecvența, amplitudinea respiratorie. Respirația poate fi îngreunată de un pansament abdominal prea strâns. În caz de dipnee sau respirație superficială se va anunța imediat medicul și se va administra oxigen și medicația adecvată.

Aparatul excretor – în primele ore după intervenție, bolnavul, în general nu urinează. În primele 24 de ore urina va fi colectată pentru a urmări frecvența și caracterele macroscopice. De multe ori în urma intervențiilor chirurgicale se instalează o retenție urinară. Dacă bolnavul nu poate urina spontan se va face un sondaj vezical.

Aparatul digestiv – asistenta va supraveghea și îngriji bolnavul în timpul vărsăturilor. Va urmări dacă bolnavul are sughițuri, semne de iritație peritonială. Asistenta trebuie să supravegheze aspectul limbii, a mucoaselor bucale, abdomenul bolnavului. Ea va urmări cu atenție restabilirea funcției tubului digestiv. În general funcțiile digestive se restabilesc în a doua zi după intervenție.În a treia zi de după operație este primul scaun spontan. Frecvența și caracterul scaunului se notează în foaia de observație a bolnavului.

Supravegherea pansamentului

Imediat ce bolnavul este adus în salon din sala de operație se verifică pansamentul. Dacă s-a lărgit sau s-a deplasat, el va fi întărit cu o fașă nouă suprapusă fără a se deplasa cel pus în sala de operație. Se controlează dacă plaga nu sângerează, dacă pansamentul nu s-a udat cu puroi sau urină. În cazul pansamentelor compresive se verifică circulația sanguină a regiunilor subadiacente sau învecinate. În cazul în care apar edeme, tegumentele vor fi cianozate se va lărgi pansamentul pentru a evita ischemia regiunii din cauza tulburărilor de circulație. Dacă pansamentul rămâne uscat el se va scoate în a 6-7-a zi..

Pacientul are febră, se plânge de dureri locale, are hemoragii sau plagă supuroasă, se desface pansamentul pentru controlul plăgii și se schimbă la intervale fixate de medic.

Rehidratarea și alimentarea bolnavului

Pentru restabilirea echilibrului hidric se vor da bolnavului lichide în cantitate suficientă pe cale parenterală sau dacă este poibil per os, după indicația medicului.

Calea fiziologică este cea bucală. Dacă bolnavul nu varsă se pot administra apă minerală, ceai de lămâie, suc de fructe în cantități mici și repetate, câte o lingură la 10-15 minute. Dacă bolnavul prezintă vărsături nu se permite ingerarea lichidelor, senzația de sete va fi atenuată prin ștergerea buzelor și a limbii cu tifon umed sau prin clătirea cavității bucale cu apă. Nu se dau bolnavilor lichide îndulcite sau lapte, pentru că acestea fermentează și produc balonări. Regimul alimentar va fi prescris ținând seama de afecțiunea de bază pentru care s-a executat intervenția, precum și de eventualele boli supraadăugate, acestea necesitând un regim alimentar aparte.

Combaterea durerilor postoperatorii și ridicarea moralului bolnavului

Pentru combaterea durerilor se va folosi un complex de măsuri ținând seama de factorii care au provocat-o.

Astfel se recurge la:

– liniștirea bolnavului

– așezarea lui în poziție de menajare a părților dureroase

– utilizarea agenților mecanici și fizici, tratament medicamentos calmant.

Liniștirea bolnavului are o importanță foarte mare în primele zile. Îngrijirea atentă, serioasă, supravegherea permanentă, lămurirea bolnavului asupra modului de evoluție și de reducere a durerilor în perioada postoperatorie, vor avea efect pozitiv asupra stării sale.

Mobilizarea bolnavului trebuie făcută cât mai curând posibil. În urma mișcărilor circulația sanguină devine mai activă, peristaltismul intestinal și funcția excretoare se îmbunătățesc, schimburile nutritive sunt mai active, ventilația pulmonară se intensifică și se pune în evidență întreaga musculatură.

Dacă bolnavul nu se poate ridica se începe mobilizarea lui în pat. Bolnavul își va mișca membrele inferioare, își va schimba poziția în pat.

După laparoscopie, la unii bolnavi slăbiți, subnutriți sau în urma unui efort spontan ca: vărsătura, tusea, strănut, sughiț, organele abdominale pot să se eviscereze prin plaga operatorie desfăcută în urma efortului. Eviscerații pot să se producă până la sfârșitul primei săptămâni de intervenție. Pentru prevenirea ei, asistenta va sfătui bolnavul ca în timpul efortului să comprime ușor cu palmele plaga operatorie diminuând astfel contracția spontană a musculaturii abdominale. Dacă bolnavul acuză semnele subiective locale cum ar fi: durerea vie la nivelul plăgii imediat după efort cu senzația că s-a rupt ceva iar pansamentul va fi îmbibat cu secreții serosanghinolente, în acest caz se anunță imediat medicul pentru a lua măsuri de urgență.

Pregătirea conștiincioasă a bolnavului pentru intervenția și îngrijirea lui atentă după operație previne majoritatea complicațiilor postoperatorii.

III. 2. CAZUL CLINIC

CAZ CLINIC

DATE DE IDENTIFICARE

DATE DESPRE SPITALIZARE

SITUAȚIA FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

PERSOANE CU CARE SE IA LEGĂTURA

ANTECEDENTE

ISTORICUL BOLII ȘI EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

ASPECTE SOCIOLOGICE

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

Alimente permise: Băuturi: reci și îndulcite în special băute dimineața pe stomacul gol sau de fructe, citronadă, ceai de măceș, lapte (daca se tolerează) lapte bătut și iaurt cu zahăr.

Supe și ciorbe: supe reci de fructe, borșuri de zarzavat, de carne, de pește cu legume.

Carne: grasă cu legume și sosuri, șnițel, carne învelită în foaie de clătită.

Pâine: graham (tărâțe), neagră (amidon și celuloză) cel puțin 200g pe zi .

Mezeluri: salam, tobă, afumături.

Pește: pește gras, pește sărat, prăjit, uneori afumat

Ouă: omletă și ouă ochiuri

Brânzeturi: fermentate, grase sau sărate.

Grăsimi: de orice fel, slănină, untură, maioneză

Zarzavaturi și legume: de orice fel , în special ca salate de crudități, rase pe răzătoare, fierte în ciorbe , borșuri, ca legume asortate, legume pane, cartofii sub orice formă, legume uscate (linte, mazăre, fasole), consumate ca garnitură.

Fructe: cu sâmburi, cireșe, caise, prune, piersici, zmeură, fragi (se vor consuma fără restricții la mese).

Fructe uscate: stafide, prune, curmale, nuci, alune, migdale, smochine.

Deserturi: înghețată, clătite, gogoși, baclava, marmeladă, dulceață, miere.

Condimente: sare, muștar, hrean, oțet, ceapă, murături, puțin piper, drojdie de bere în supe, ciorbe, în sosuri, în piureuri.

Alimente interzise: Băuturi: cacao cu apă, ceai de mentă, vin roșu, suc de afine.

Supe: supa de morcovi, de orez.

Carne: slabă, friptă sau fiartă, piftie de carne slabă

Brânzeturi: caș, urdă, nesărate, branză de vaci proaspată

Pâine: albă, prajită

Făinoase: budincă din orez, din griș, din macaroane, preparate cu carne fiartă, cu telemea desărată și cu grasime puțină (budincile uscate de făinoase).

Legume: piureu de morcov, sufleu de morcov cu brânză.

Fructe: sucuri de afine, gutui coapte.

Deserturi: ciocolată, peltea de gutui, aluaturi uscate cu puțină grăsime, budinci dulci uscate, din griș sau alte paste făinoase.

Preferințe alimentare: Nu are.

PARAMETRI FIZIOLOGICI

EXAMEN BIOCHIMIC

EXAMENE PARACLINICE

TRATAMENT ÎN SPITAL

TRATAMENT LA DOMICILIU

PLAN DE NURSING

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE

III. 3. FIȘA TEHNICĂ

TEHNICA DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU FECALOM

CLISMA

Reprezintă o formă a tubajului prin care se introduce în intestinu gros lichide.

OBIECTIVELE PROCEDURII SUNT

Evacuare a materiilor fecale.

MATERIALELE NECESARE SUNT

Materialele de protecție: paravan, mușama, aleză, mănuși.

Materiale nesterile: stativ pentru irigator, irigator, tub de cauciuc de maxim doi metri lungime, taviță renală, bazinet, apă caldă la temperatura de 35 grade C, ulei, glicerină, săpun. Medicamentele în concentrația și cantitatea prescrisă de medic. Substanță lubrifiantă.

Materiale sterile: comprese, canulă rectală.
PREGĂTIREA PACIENTULUI ESTE

Psihică prin care explicăm pacientului procedura, scopul, efectele care vor apărea rugăndul să colaboreze prin obținerea consimțământului .

Fizică prin care se izolează patul cu paravan asigurându-se intimitatea pacientului. Pe pat se așeză mușamaua, aleza. Pacientul este dezbrăcat în partea inferioară a corpului. Se așează în poziție decubit dorsal, decubit lateral stăng. Punem bazinetul sub regiunea sacrală și acoperim cu o învelitoare pacientul.

EFECTUAREA PROCEDURII ESTE

Citim prescriția, ne spălăm pe măini cu apă și săpun, punem manușile de unică folosință, așezăm irigatorul pe stativ deasupra anusului pacinetului la înălțimea de 45 cm, apoi eliminăm aerul din tubul irigator și închidem circuitul. Se lubrifiază canula rectală, se depărtează fesle și introducem canula în anus și rect, perpendicular, cu vărful înainte cu mișcări de rotație, până la sfincterul anal. Nu se forțeză canula se retrage și apoi se continuă introducerea. Vârful canulei ar trebui să ajungă în axul ampulei rectale. Se dă drumul soluției încet, comunicăm permanent cu pacientul timp de 10 minute. Se pensează tubul înainte de a se termina soluția, se extrage canula rectală care este așezată într-o tăviță renală. Pacientul este informat să rețină soluția 15 minute, va fi ajutat să stea în decubit lateral drept, iar după un timp va sta în decubit dorsal pentru a pătrunde lichidul. Pacinetul deplasabil va merge la toaletă și este rugat sa nu tragă apa pentru a vizualiza efectul clismei. Pacientul imobilizat i se va pune bazinetul pentru a efectua scaunul. Ne scoatem mănușile, se aruncă în recipientul destinat, ne spălăm pe măini cu apă și săpun.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI ESTE

Pacientul este verificat în zona anală pentru a constata starea igienei, i se va da apă, săpun, prosop. Pacinetului imobilizat la pat i se efectuează toaleta din zona anală.

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ ESTE

Se aerisește salonul, paravanul se îndepartează, materialele utilizate se îndepartează, materialele refolosibile se curăță, se așează la locul pentru depozitare. Ne spălăm cu apă și săpun pe mâini.

NOTAREA PROCEDURII ESTE

Cum a decurs clisma, se trece aspectul, culoarea, cantitatea materiilor fecale pe foia de temperatură. Se mai trece prezența sângelui, puroiul, mucusul și cum sa prezentat pacientul în timpul procedurii.

EVALUAREA PROCEDURII ESTE

Conținutul din intestinul gros sa eliminat, sunt cu aspect normal materiile fecale iar pacientul este liniștit.

Pot apărea dureri, crampe a pacientului, canula opune rezistență în pătrundere, viteza lichidului este mare, se oprește introducerea, coborâm irigatorul și reglăm presiunea lichidului, pacientul este prea slăbit pentru a reține lichidul.

BIOGRAFIE:

Encilopedia medicală a familiei VII – Sănătatea aparatelor digestiv și urinar – Larousse

Anatomia și fiziologia omului, Compediu – Dr Ceza Th Niculescu

Anatomia omului – Victor Papilian

Îngrijiri acordate pacienților de către asistenții medicali – Lucreția Titircă

Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali- Lucreția Titircă

Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri corespunzătoare nevoilor fundamentale – Lucreția Titircă

Semiologie medicală pentru asistenții medicali – Mihaela Vasile și Monica Moldoveanu