Ingrijirea Pacientului cu Stop Cardio Respirator

CUPRINS

Argument……………………………………………………………………………………………………………………….5

Capitolul I – Anatomia

Inima…………………………………………………………………………………………………………………..7

Configuratia externa…………………………………………………………………………………………….7

Structura……………………………………………………………………………………………………………..8

Configuratia interna…………………………………………………………………………………………….8

Respiratia…………………………………………………………………………………………………………..11

Definitie……………………………………………………………………………………………………………..11

Plamani……………………………………………………………………………………………………………..11

Alveola pulmonara……………………………………………………………………………………………..11

Respiratia pulmonara…………………………………………………………………………………………12

Capitolul II – Stopul cardio-respirator
2.1 Resuscitare cardio-pulmonara………………………………………………………………………………….14

2.2 Cauze opririi cordului……………………………………………………………………………………………..15

2.3 Diagnostic……………………………………………………………………………………………………………….17

2.4 Tratament……………………………………………………………………………………………………………….17

2.5 Resuscitarea – Lantul supravietuirii…………………………………………………………………………20

2.5.1 Particularitati……………………………………………………………………………………………………….20

2.5.2 Etape……………………………………………………………………………………………………………………21

2.5.3 Efectuarea compresiilor toracice si a ventilatiilor artificiale……………………………………23

Capitolul III – Rolul asistentului medical in ingrijirea pacientilor cu stop cardio-respirator

3.1 Obiective…………………………………………………………………………………………………………………25

3.2 Materiale si metode………………………………………………………………………………………………….27

3.3 Rezultate si discutii………………………………………………………………………………………………….29
3.3.1 Caz 1 ……………………………………………………………………………………………………………………30

3.3.2 Caz 2 ……………………………………………………………………………………………………………………32

3.3.3 Caz 3 ……………………………………………………………………………………………………………………34

3.4 Interventii ………………………………………………………………………………………………………………37

Concluzii ……………………………………………………………………………………………………………………..41

Bibliografia…………………………………………………………………………………………………………………..42

Anexe …………………………………………………………………………………………………………………………..44

ARGUMENTUL

Diferenta dintre urmasii actuali a lui Hipocrate si breslele de alta data este faptul ca suntem institutional obligati sa dam un mare numar de examene legate de profesie. Nu este, evident, de resortul acestei pagini sa judece rostul acestor examene si mai ales diversitatea de stacheta la care ele se efectueaza, dar daca ne este harazit sa ne reinvatam mereu meseria, este o chestiune de morala s-o facem bine. Pentru aceasta avem nevoie de informatii, de o literatura accesibila ca limba si nivel de intelegere, in masura sa ne satisfaca ca mesaj profesional.

Niciodata nu se stie cand viata unui cetatean poate fi amenintata la un moment dat de o suferinta medicala brusc aparuta, ce trebuie rezolvata cu competenta necesara de catre un cadru medical.Asistentul medico-chirurgical solicita zi si noapte corpul sanitar, culminand cu un efort eroic in cazul unui calamitati.

Eficienta asistentului medical de urgenta impune o munca in echipa in care cadrele medicale medii sunt „mana dreapta” a medicilor, bazandu-se chiar si pe voluntarii sau stagiarii spitalului. Genul acesta de meserie nu se alege, ci meseria alege omul, deoarece necesita o buna coordonare cu echipa,iar pentru a fi eficient in echipa la un nivel de stres ridicat, este necesara o dorinta, o daruire din partea cadrului medical dar si foarte multa responsabilitate din partea acestuia.

Spiritul acestei responsabilitati cere la randul ei constienta si competenta profesionala,care sa asigure pentru bolnavi de urgenta,a carui viata este amenintata a se sfarsi uneori in cateva zile,dar si in cateva ore sau minute chiar,aplicarea imediata a tuturor masurilor terapeutice care sa inlature cauzele care se opun supravietuirii.

Competenta grupului sanitar de urgenta impune o pregatire continua, o perfectionare a cunostintelor teoretice si a practicii a intregului arsenal terapeutic menit sa puna stavila mortii si sa ofere sanse optime pentru salvarea unei vieti. Factorul „timp calitativ” este esential in lupta cu moartea. Prin acest factor se intelege calitatea actului medical de prim ajutor aplicat competent in cel mai scurt timp de la debutul cauzei de suferinta.

Aplicarea promta si corecta a actului medical, creste sansa de viata a pacientului. O situatie de urgenta nu trebuie sa suprinda cadrul medical, acesta trebuie sa stie clar si limpede ce are de facut in acel moment fara erori, nici chiar minore, deoarece o singura eroare poate perturba un intreg lant, ducand la scaderea sanselor de viata a pacientului. Urgenta este una din zonele care nu da ragaz nimanui sa consulte manualele medicale pentru a actiona cu competenta necesara iar de multe ori asistentul medical este pus in situatia de a actiona singur.

In acelasi timp rutina poate interveni in viata cadrului medical, ducand la reducerea calitatii actului terapeutic afectandul direct pe bolnav. Pentru un progresc continuu si pentru o ridicare a competentei profesionare fiecarui cadru medical, acesta trebuie sa concureze mereu cu el insusi pentru a fii mereu intr-o continua invatare.

CAPITOLUL I – Anatomie

1.1 Inima

Inima este un organ musculo-cavitar,de forma unui con turtit,cu rol de pompa aspiro-respingatoare. Este asezata in etajul inferior al mediastinului,intre cei doi plamani,deasupra diafragmului. Este invelita intr-un sac fibro-seros,numit pericard.Dimensiunile si capacitatea variaza in functie de individ,sex si varsta.Are o greutate medie de 300g si o capacitate medie de 500cm.

1.1.1 Configuratie externa:

Inima are 2 fete:

-una anterioara sau sterno-costala.La nivelul ei se afla santul interventricular anterior care desparte VS de VD si santul atrio-ventricular,care desparte atriile de ventriculi.

-una inferioara sau diafragmica pe care se continua santurile de pe fata anterioara;

-2 margini;

-o baza sau fata posterioara care corespunde atriului stang si drept;

-un varf care apartine VS;

1.1.2 Structura
Inima este alcatuita din 3 straturi:

1. endocardul sau stratul intern,care inveleste toate cavitatile inimii si se continua cu endoteliul arterelor si venelor. El contine fibre nervoase si vase limfatice,dar nu contine vase sanguine,hranirea facandu-se prin imbibatie.

2. miocardul sau stratul mijlociu este alcatuit dintr-o retea de fibre musculoase ce construiesc un sincitiu.Musculatura cardiaca se insera pe scheletul fibros al inimii.

Acesta este alcatuit din:

-septul interventricular membranos;

-inelele fibroase ale orificiilor ale arterei aortice si pulmonare si orificiile atrio-ventriculare drept si stang;

-trigonul fibros drept si stang,care uneste inelele fibroase ale orificiilor atrio-ventricular si al aortei.

Miocardul este astfel alcatuit,incat intre musculatura atriilor si cea a ventriculilor nu exista legatura inafara de fasciculul His.

La nivelul atriilor,musculatura este mai subtire si dispusa circular.La nivelul ventriculilor,musculatura este dispusa in 3 straturi orientate in oblic spiralata.Din fasciculele musculare se desprind muschii papilari care prin cordajele tendinoase se leaga de valvulele orificiilor atrio-ventriculare.

3. epicard sau stratul extern,reprezinta foita viscerala a pericardului seros.

1.1.3 Configuratia interna:

Cordul omului are structura tetracamerala,camerele fiind separate intre ele prin septurile interventriculare si interatriale.Atriul si ventriculul de aceeasi parte comunica printre ele prin orificiul atrio-ventricular corespunzator.

Atriile se caracterizeaza prin:

-capacitate mai mica decat a ventriculilor;

-forma cuboidala;

-numarul mare de orificii care se deschid la nivelul lor:

1.in AS:venele pulmonare si orificul atrio-ventricular stang;

2.in AD:vena cava superioara si inferioara si orificul atrio-ventricular drept;

-grosime mai mica a peretiilor;

-lipsa muschilor papilari;

-la nivelul septului interatrial se afla o zona subtiata = fosa ovala care inchide orificiul de comunicare interatriala(gaura Botallo) din perioada fetala.

Persistenta la adult a acestei comunicari determina boala albastra.

Ventriculii se caracterizeaza prin:

-capacitate mai mare decat a atriilor;

-forma piramidala,cu baza spre atrii;

-grosime mai mare a peretilor.Peretele VS este de 3 ori mai gros decat al VD;

-prezenta muschilor papilari;

-din VD pleaca trunchiul arterei pulmonare prevazut cu artera pulmonara care inchide VD,impiedicand astfel intoarcerea coloanei de sange in timpul diastolei;

-in VS pleaca artera aorta,al carui orificiu este prevazut cu valvulele aortice,cu acelasi rol ca cele pulmoanare.

Orificiul atrio-ventricular:

-drept este prevazut cu valva tricupsida,pentru ca are 3 valve sau cuspide,care se insera pe inelul fibros al orificiului,iar varful acestora este legat de muschii papilari prin cordajele tendinoase.Prin contractia muschilor papilari orificiul este inchis,iar comunciarea dintre atrii si ventriculi intrerupta.

-stang este prevazut cu valva mitrala sau bicuspida.

Septul interventricular separa cei doi ventriculi,fiind format superior de o zona fibroasa iar in 2/3 inferioare in zona musuculara. Aparatul de conducere al inimii sau tesutului nodal.

In legatura cu miocardul se afla tesutul muscular de tip embrionar care are capacitatea de a se contracta ritmic.Acesta este format din:

-nodul sino-atrial,situat in peretele atriului drept,intre VCS si VCI(vena cava superioara si inferioara ).

-nodul atrio-ventricular,situat tot in peretele AD in portiunea inferioara a septului interatrial in vecinatatea valvei tricuspide.

-fasciculul atrio-ventricular(His) care pleaca din nodul atrio-ventricular,coboara in portiunea membranoasa a septului interventricular si se imparte in 2 ramuri(reprezentand unica structura de legatura intre atriu si ventriculi):

1.dreapta care merge la VD

2.stanga care merge la VS

-fasciculul atrio-ventricular se continua cu reteaua de fibre numita reteaua Purkinje situata sub endocardul ventricular.

-vascularizatia inimii este asigurata de:

1.arterele coronare – stanga,care vascularizeaza AS,cea mai mare parte a VS,2/3 din septul interventricular si o portiune mica,vecina,a VD.

– dreapta,al carui teritoriu de distributie este:AD,VD,1/3 posterioara a septului interventricular si o zona mica a VS.

2.venele coronare care se varsa in AD prin sinusul coronar.

3.limfatice care se varsa in ganglionii bromsici.Inervatia inimii este asigurata de flexul vegetativ simpatic si parasimpatic cardiac(nervul vag).

1.2 Respiratia

1.2.1 Respiratia este functia prin care se asigura continuu si adecvat aportul de oxigen din aerul atmosferic pana la nivelul celulelor care il utilizeaza si circula si în sens invers a dioxidului de carbon produs de metabolismul celular.

Componentele sistemului respirator sunt: caile respiratorii (cavitatea nazala, faringele, laringele, traheea, bronhiile) si plămânii. Fosele nazale (narile), fac legatura intre mediul extern si cavitatea nazala (mediul intern), Interiorul cavitatii nazale este captusit cu o mucoasa ale carei secretii mentin locul mereu umed. Mucoasa, fiind puternic vascularizată, încălzeste aerul inspirat. Mucusul, cât si firele de păr din fosele nazale opresc înaintarea prafului si a altor impurităti care se pot afla în aerul inspirat.

1.2.2 Plămânii sunt două organe alveolare elastice, de culoare roz, asezate în cutia toracică, deasupra diafragmei. Plămânul drept este alcătuit din trei lobi, iar plămânul stâng are doar doi lobi, între cei doi plămâni aflându-se inima. În fiecare lob pătrunde câte o bronhie secundară, care se ramifică în tuburi din ce în ce mai mici, numite bronhiole. Acestea, când ajung să aibă 1mm în diametru, nu mai au inele cartilaginoase. Cele mai fine bronhiole se termină cu saci pulmonari, alcătuiti din mici umflături cu peretii foarte subtiri, numite alveole pulmonare.

1.2.3 Alveola pulmonară este unitatea structurală si functională a plămânului. Între sacii pulmonari se află un tesut conjunctiv elastic. Plămânii nu au muschi. Suprafata lor este acoperită de două foite, numite pleure. Una este lipită de plămân (pleura viscerală), cealaltă de peretele intern al cavitătii toracice (pleura parietală). Între ele se află o cavitate foarte subtire (spatiul pleural), în care se găseste o peliculă de lichid (lichidul pleural). Plămânii sunt foarte bine vascularizati de arterele si venele pulmonare. Arterele pulmonare pătrund în plămâni printr-un loc numit hil, se ramifică si însotesc bronhiile până la sacii pulmonari, unde se ramifică în arteriole care se continuă cu capilarele. Acestea se deschid în venule care înconjoară sacii, însotesc apoi bronhiolele, bronhiile, se unesc în venele pulmonare (câte două de fiecare plămân) si ies din plămân tot prin hil. Ele se deschid în final, în atriul stâng. Un plămân este, deci, alcătuit dintr-un mare număr de saci pulmonari. Suprafata acestora este foarte mare datorită alveolelor, a căror suprafată totală atinge 200 m pătrati. Astfel, sângele si aerul se găsesc în contact pe o mare suprafată. Ele sunt separate doar de peretii foarte subtiri ai alveolelor si ai capilarelor.

1.2.4 Respiratia pulmonară

Această etapă a respiratiei cuprinde două faze: pătrunderea aerului în plămâni ; eliminarea aerului din plămâni care durează mai mult decât inspiratia. Un om adult aflat în repaus execută 16 miscări respiratorii pe minut (ritmul respirator). Acest ritm este mai mare la femeie; el creste în timpul activitătii musculare, al exercitiilor fizice etc. Respiratiile normale sunt acte reflexe involuntare. Plămânii, neavând muschi urmează pasiv miscările cutiei toracice. În timpul inspiratiei, volumul cutiei toracice creste datorită contractiei muschilor respiratori: diafragma se contractă si coboară, muschii intercostali trag coastele si le ridică. Miscarea coastelor împinge sternul înainte, iar plămânii se umplu cu aer. În momentul expiratiei, muschii se relaxează, iar plămânii îsi micsorează volumul o dată cu cel al cutiei toracice, eliminând aerul. Inspiratia este, deci, faza activă a respiratiei, iar expiratia este faza pasivă. Intrările si iesirile de aer din sistemul respirator prezintă ventilatia pulmonara care depinde de frecventa si profunzimea miscărilor respiratorii. Acestea pot creste prin antrenament, gimnastică etc. Aerul este un amestec de gaze în următoarea proportie: 21% oxigen, 78% azot, 0,03% dioxid de carbon si alte gaze în cantităti foarte mici. Caracteristicele aerului inspirat sunt diferite de cele ale aerului expirat.

Astfel în plămâni, aerul pierde oxigen, se îmbogăteste în dioxid de carbon si vapori de apă. Schimbările de gaze se produc la nivelul alveolelor pulmonare, unde sângele si aerul se găsesc în contact pe o mare suprafată. Dioxidul de carbon din sânge traversează peretii capilarelor si peretii alveolelor, de unde va fi eliminat prin expiratie. Oxigenul din aerul ajuns în anveole în urma inspiratiei traversează peretii acestora, peretii capilarelor si ajunge în sânge, care îl transportă la organe. Schimbul de gaze la nivelul pulmonar are loc întotdeauna în acest fel, datorită diferentelor de presiune a acestor gaze în plămâni si sânge.

Plamanul este alcătuit dintr-un sistem de canale rezultat din ramificarea bronhiilor principale care poartă denumirea de arborele bronsic soi un sistem de saci în care se termină arborele bronsic si care sunt denumiti lobuli pulmonari. Arborele bronsic este totalitatea ramificatiilor intrapulmonare ale bronhiei principale si anume: Bronhie principală => bronhii lobare => bronhii segmentare => bronhii interlobulare => bronhii teminale => bronhii respiratorii => bronhiole => canale alveolare Bronhiile intrapulmonare au formă cilindrică regulată, peretele lor fiind format dintr-o tunică fibro-cartilaginoasă musculară si mucoasă. Pe măsura ce bronhiile se ramifică, fibrele musculare netede devin din ce în ce mai numeroase astfel încât bronhiolele respiratorii si terminale sunt lipite de tunica fibro-cartilaginoasă. Arborele bronsic poate prezenta dilatatii patologice în care se poate strânge puroi sau secretii. Lobul pulmonar continuă ultimele ramificatii ale arborelui bronsic si reprezintă unitatea morfologică si functională a plămânului la nivelul caruia se realizeaza schimbul de gaze. Are forma unei piramide cu baza spre exteriorul plamanului si varful spre bronhiola respiratorie. Lobul pulmonar este constituit din bronhiole respiratorii canale alveolare si alveole pulmonare , acestora li se adauga vase de sange, limfatice si fibre nervoase.

Alveola pulmonara : peretele alveolar esre format dintr-un epiteliu sub care se gaseste o bogata retea capilara la nivelul acesteia au loc schimburile gazoase. Mai multi lobuli formeaza segmente pulmonare.

CAPITOLUL II – Stopul cardio-respirator

2.1 Resuscitarea cardio-pulmonara

Reprezinta un cumul de manopere si tehnici aplicate in scopul reanimarii bolnavului in stare de moarte clinica.Moartea clinica corespunde momentului in care s-a produs oprirea cordului si a respiratiei.Daca nu se incepe resuscitarea cardio-respiratorie dupa un interval de 3-5minute survin leziuni ireversibile la nivelul celulelor care marcheaza momentului instalarii mortii biologice,celulare.

Timpul scurs de la oprirea cardio-respiratorie pana la instalarea leziunilor ireversibile reprezinta timpul de resuscitare(TR).TR este perioada in care se face resuscitarea cu “restutio ad integrum” si cuprinde 3 componente:

-intervalul alezional:pana la aparitia primelor semne de deficit functional;

-intervalul lezional:de la primele semne de deficienta functionala pana la disparitia functiei organului;

-faza de paralizie:de la momentul deficitului functional total pana la aparitia leziunilor anatomice.

Timpul de resuscitare variaza de la un tesut la altul,depinzand de rezistenta celulei la hipoxie(marirea consumul de O2 tisular) si de rezervele tisulare in oxigen,acestea din urma depinzand la randul lor de gradul de vascularizatie al tesutului,concentratia Hb in sangele periferic si de temperature.

In general tesuturile cu evolutie mai indelungata pe scara filogenetica sunt mai rezistente la hipoxie,in timp ce,cele dezvoltate ulterior nu tolereaza lipsa aportului de oxigen mai mult de cateva minute.Cea mai sensibila la hipoxie este celula corticala(cortexul cerebral si cerebelos),care sufera leziuni de necrobioza la 3-5 minute de la oprirea cordului si sistarea circulatiei.Timpul de resuscitare este de 20-30 minute pentru celula hepatica,120 pentru celula retiniana,180 minute pentru celula renala.Existenta unui interval de timp liber intre momentul intreruperii circulatie si instalarea leziunilor ireversibile cerebrale permite aplicarea masurilor de resuscitare cu scopul oxigenarii creierului.

Intervalul optim pentru resuscitarea reversibila este de 4 minute.Exista unele situatii in care resuscitarea poate fi realizata si dupa un interval de timp mai lung,dupa cum in anumite conditii timpul util pentru o resuscitare eficienta este scurtat.

In 3 circumstante se pot obtine rezultate bune aplicand masurile de resuscitare dupa intervalul limitat de 4 minute:la subiectul in stare de hipotermie(temperature rectala 19-24C)sau aflat sub influenta unor medicamente care diminueaza nevoile metabolice si la copilul de varsta sub 1 an.Pe de alta parte,in situatiile de oprire cardiac secundara unui stop respirator(intoxicatie cu opiacee,strangulare)intervalul limita pentru o resuscitare fara sechele neurologice este scurtat la 2-3 minute.

Perioada de hipoxie precede oprirea cordului spoliaza rezervele de oxigen din tesuturi si dupa sistarea circulatiei,leziunile ireversibile se instaleaza asa rapid.

2.2 Cauzele opririi cordului

Oprirea cordului poate avea cauze variate impartite in cauze primare reprezentate de o suferinta intrinseca a cordului si cauze secundare extra cardiac.

Afectiunile coronariene reprezinta o cauza frecventa a opririi cardiac.Cauza decesului poate fi infarct miocardic,dar la peste 50% din bolnavii coronarieni decesul survine brusc,prin fibrilatie ventriculara(moarte subita).

Principalele cauze ale opririi cordului:

A.Oprirea cardiac primara:

1.tulburare de ritm,bloc-ventricular;

2.suferinta miocardica(afectiuni coronariene,IMA extins);

3.electrocutia;

4.tamponada cardiac;

5.oprirea cardiac reflexa,vaso-vagala(traumatism);

6.supradozari medicamentoase(anestezice);

B.Oprirea cardiac secundara:

1.oprirea respiratiei:

-depresia centrului respirator(intoxicatie);

-obstructia cailor aeriene(aspiratii);

-paralizia musculaturii respiratorii(curalizare);

2.embolie pulmonara masiva;

3.hipovolemie acuta – exanghinare;

4.soc anafilactic;

5.leziunile centrului nervos central;

6.inec;

7.temperaturi extreme;

8.dezechilibrul electrolitic(hiper-hipopotasemie);

9.acidoza metabolica.

2.3 Diagnostic

Diagnosticul stopului respirator se stabileste pe baza tabloului clinic.Bolnavul devine inconstient fara puls central(carotida,femurala),prezinta apnee,tegumente palide sau cianotice,dupa cum oprirea cordului a fost primara sau secundara,iar pupilele dilatate(midriatice),areactive.Pentru un diagnostic cat mai prompt este suficienta constatarea primelor 2 semne clinice in ordinea aparitiei dupa oprirea cordului.Aceasta determina absenta pulsului la artera carotida,care survine instantaneu,apoi inconstienta dupa 10-20 secunde,stopul respirator la 30 secunde,precedat uneori de respiratii agonice(“gasping”) si instalarea mitriazei dupa 60-90 secunde.

Reiese ca absenta pulsului la artera carotida si lipsa constientei,prezenta in primele 15 secunde de la oprirea cordului,sunt suficiente pentru un diagnostic imediat,care sa permita inceperea resuscitarii cardio-respiratorii.Dintre celelalte semne apneea nu este un semn precoce,iar midriaza este un semn tardiv,care reproduce semnificativ intervalul util aplicarii masurilor de resuscitare.Daca oprirea cordului a survenit la un bolnav monitorizat EKG se poate constata pe monitor o fibrilatie ventriculara,o linie izoelectrica(asistola) sau complexe deformate in situatie de disociatie electromecanica a cordului.Manoperele precum ascultarea cordului sau masurarea tensiunii reprezinta gesture inutile care intarzie nepermis de mult inceperea resuscitarii.

2.4 Tratament

Resuscitarea cardio-respiratorie are urmatoarele obiective:

1.suportul vital de baza:oxigenarea creierului prin restabilirea artificiala a circulatiei si ventilatiei;

2.suportul vital avansat,reevaluarea activitatii spontane a cordului si a ventilatiei;

3.suportul vital avansat prelungit,resuscitare cerebrala si mentinerea functiilor vitale prin terapie intensiva post resuscitare.

Suport bazal de viata poate fi asigurat de orice persoana instruita in resuscitarea cardio-respiratorie,prezenta la locul accidentului si consta in eliberarea cailor aeriene,ventilatia artificiala,masaj cardiac extern.

Uneori,cordul isi reia activitatea spontana.Mai frecvent,pentru reluarea activitatii cordului,sunt necesare alte masuri terapeutice care reprezinta suportul vital avansat:

1.defibrilarea electrica a cordului cand substratul stopului cardiac este tahicardia ventriculara sau fibrilatia ventriculara.

2.tratamentul medicamentos(Adrenalina) care sa favorizeze reluarea activitatii spontane a cordului.

3.continuarea suportului vital de baza.

In cazul in care activitatea cordului se reia,obiectivul imediat al resuscitarii este recuperarea cerebrala.

Tratamentul trebuie continuat pana cand pacientul isi recapata constiinta sau deopotriva pana ce se poate certifica decesul. Este etapa suportului vital prelungit,in care masurile de protective cerebrala au rol essential.

Reusita resuscitarii depinde de 2 factori:

1.inceperea aprovizionarii creierului cu oxigen in primele 4 minute de la stopul cardiac(prin support vital de baza sau pornirea cordului);

2.reluarea activitatii spontane a cordului in primele 8-10 minute de la stopul cardiac.

Reluarea rapida a activitatii spontane a cordului este deosebit de importanta pentru supravietuire.Cu cat se amana,cu atat prognosticul la distanta este mai rau si rata supravietuirii scade de la 43% la 19%.

De aceea,de multe ori este posibil,conduita actuala recomanda aplicarea de la inceput a suportului vital avansat.Cu conditia sa nu riscam agravarea suferintei cerebrale,primele masuri trebuie sa vizeze restabilirea activitatii spontane a cordului prin defibrilare si/sau injectarea de Adrenalina intravenos.Conduita practica trebuie adoptata la circumstantele producerii stopului cardiac.

In cazul salvatorului ocazional,care actioneaza in conditii de teren,resuscitarea trebuie sa parcurga etapele descrise,incepand cu recunoasterea stopului cardiac,continuand cu alarmarea celor din jur,solicitare de ajutor si instituirea suportului bazal de viata:

-dezobstructia;

-ventilatia;

-masajul cardiac extern.

Daca stopul survine in spital,la un bolnav monitorizat EKG,prima masura v-a fi aplicarea padelelor de defibrilare si inceperea suportului avansat de viata corespunzator ritmului EKG.

Pentru situatia resuscitarii aplicate in mediu prespitalicesc este deosebit de importanta alarmarea si solicitarea de prim ajutor calificat.Pentru a asigura reluarea activitatii spontane,a cordului, in timp util ambulanta chemata telefonic v-a trebuie sa aduca la locul accidentului personalul si dotarea adecvata aplicarii suportului vital avansat,astfel incat defibrilarea sau injectarea de Adrenalina sa fie aplicate cat mai curand posibil.

Tehnica resuscitarii:

Realizarea obiectivelor resuscitarii presupune aplicarea corecta a unor manopere si tehnici de complexitate variabila in raport de conditiile puse la dispozitie reanimatorului.

Masurile de resuscitare specific trebuie aplicate chiar daca stopul cardiac nu este inca instalat,la bolnavii cu obstructie de cai aeriene,la cei care hipoventileaza sau in apnee sau la bolnavii care sangereaza.Intarzierea instituirii tehnicilor adecvate de resuscitare v-a permite instalarea stopului secundar sau a leziunilor neurologice ireversible.

2.5 Resuscitarea: Lantul Supravietuirii (The chain of survival)

2.5.1 Particularități

Suportul vital de bază se refera la asigurarea oxigenării suficiente a organelor vitale, în cazul unui stop cardio respirator. Cele mai importante fiind inima si creierul. Organismul uman necesita în permanență oxigen. Moartea cerebrală se produce în 3- 4 minute de la instalarea SCR. Efectuarea cât mai precoce a suportului vital de bază este una dintre cele mai importante lucruri.

Suportul vital de bază poate fi acordat de orice persoană ce este instruită, până la venirea echipajului medical.

Reușita resuscitării este susținută de ” Lanțul supraviețuirii ” (Fig.1).Lanțul supraviețuirii indică prin prima verigă, recunoașterea rapidă a urgenței și alertarea echipajului, a doua verigă indică începerea precoce a manevrelor suportului de bază vital, cea de-a treia defibrilarea precoce și ultima începerea precoce a manevrelor de suportului vital avansat.

În BLS există trei lucruri importante pentru menținerea organismului in condiții bazale si asigurarea oxigenării creierului:

AIRWAY:eliberarea cailor aeriene

BREATHING:asigurarea ventilației

CIRCULATION:menținerea funcției de pompă a inimii pentru a se realiza o circulație eficientă și oxigenarea creierului.

SE INDICĂ ÎNCEPEREA cât mai precoce a compresiilor toracice la victima în SCR. Scopul compresiilor fiind pentru comprimarea toracelui cu cel puțin 5 cm și o frecvență de 100 compresii/ minut. Salvatorii instruiți trebuie să aplice ventilații cu raport compresie – ventilație (CV) 30:2 (Fig.2).

2.5.2. Etape

Suportul vital de bază presupune următoarele etape:

Asigurarea zonei pentru evitarea pericolelor (electrocutare , intoxicare).

Verificarea stării de conștiență a victimei prin stimularea verbală ‟ Sunteți bine?, Mă auziți? ” și stimularea tactilă.

Dacă victima răspunde se va lăsa în aceeași poziție și se va apela la serviciul de urgență. Persoana se va reevalua cu regularitate prin aceleași întrebări menționate mai sus.

Dacă victima nu răspunde semnifică existența stării de conștiență. Se va striga după ajutor, apelarea serviciului de urgență. Victima se va poziționa în decubit dorsal, în ax drept. Vom încerca să deschidem căile aeriene prin hiperextensia capului și ridicarea bărbiei.

Salvatorul va încerca să stabilească dacă victima respiră menținând căile aeriene deschise. Se va aplica metoda PAS (privește – ascultă – simte)(Fig.3)

a) Privește mișcările toracelui;

b) Ascultă zgomotele respiratorii la nivelul gurii victimei;

c) Simte fluxul de aer pe obraz.

Decide dacă respiră victima, dacă respirația este anormală sau dacă respirația este absentă.

Analiza victimei nu trebuie să dureze mai mult de 10 secunde.

Dacă salvatorul nu este sigur că victima respiră normal se va acționa ca și cum ea nu ar respira.

Salvatorul va striga după ajutor și va suna către serviciul de urgență.

Se încep compresiile cât mai rapid salvatorul poziționându-se lateral față de victimă. Se va îngenuchia lângă victimă, iar salvatorul plasează podul unei palme pe centrul toracelui victimei sau la jumătatea sternului.Podul palmei celeilalte mâini se plasează peste cea aflată pe toracese întrepătrund degetele mâinilor evitându-se compresia pe coastele victimei. Coatele se vor susține drepte, nu trebuie sa le îndoim.

Pe planul pacientului se efectuează 30 de compresii toracice în așa fel încât sternul să fie deprimat cu 5 cm. Frecvența compresiilor trebuie să fie de 100/ minut, iar timpul compresie și revenire trebuie să fie egal.

Nu se vor face compresii la nivelul abdomenului superior sau la nivelul apendicelui xifoid (partea inferioara a sternului) și manevra de resuscitare se va efectua mereu pe un plan dur.

Compresiile toracice corect efectuate generează un flux sanguin cu o tensiune arterială sistolică de aproximativ 60 – 80 mmHg. Aceasta tensiune înseamnă o circulație redusă, dar importantă la nivelul cordului și creierului. În astfel de situații crescând probabilitatea a unei defibrilări cu succes.

Compresii toracice și ventilațiile (respirația artificială). Se vor efectua cele 30 de compresii toracice, imediat după acestea se va face hiperextensia capului si ridicarea de mandibulă pentru efectuarea celor 2 ventilații (gura la gura), prin pensarea nasului cu policele și indexul mâinii ce se afla pe frunte.

Salvatorul inspiră normal și pune buzele în jurul gurii victimei asigurând o bunăetanșeitate, se va expira constant in gura victimei timp de 1 secundă, urmărind ridicarea peretelui anterior al toracelui. Inspirăm normal și efectuăm ventilația numărul 2.

Cele două ventilații trebuie efectuate cât mai rapid, pentru reînceperea compresiilor toracice.

Dacă ventilațiile nu pot fi efectuate din anumite cauze (traumatice sau de siguranță) se pot efectua compresii toracice cu frecvența de 100-120/ minut.

Resuscitarea este necesar să continue până când victima dă semne de viață, sosește un echipaj de urgență să preia resuscitarea sau salvatorul este epuizat.

Este vital ca salvatorul să primească asistență medicală specializată cât mai curând posibil.

2.5.3. Efectuarea compresiilor toracice și a ventilațiilor artificiale

În timpul resuscitării cardio-respiratorii efectuarea compresiilor toracice produc un flux sanguin redus, dar cu o importanță critică pentru creier și miocard, totodată cresc șansele ca defibrilarea să aibă succes. Scopul ventilațiilor este de a menține o concentrație adecvată de oxigen si să elimine CO2.

În timpul RCP debitul cardiac la nivelul plămânilor este redus substanțial, este necesar pentru a se menține un raport adecvat ventilație-perfuzie. Este nevoie de un volum curent și frecvența respiratorie mai mici decât normal, de aceea nu este indicatăhiperventilația deoarece ea crește presiunea intratoracică ceea ce duce la scăderea întoarcerii venoase către inimă și reducerea debitului cardiac.

Tehnica compresiilor toracice:

Compresii toracice cu o frecvență 100/minut.

Sternul să fie deprimat cu 5 cm (maxim 6 cm).

Permiterea toracelui să revină la normal după fiecare compresie efectuată.

Același interval de timp alocat între compresia și decompresia toracelui.

Compresiile se vor efectua întotdeauna pe plan dur.

Locul compresiilor toracice externe se reperează în centrul toracelui sau la jumătatea sternului (Fig.4). Resuscitarea se poate efectua doar prin efectuarea compresiilor toracice dacă persoana aflată in stop cardio-respirator este necunoscută.

În urma unor studii pe subiecți umani aflați in stop cardiac ausugerat echivalența între RCP doar cu compresii toracice versus resuscitare cu compresii șiventilații, însă niciunul nu a exclus posibilitatea ca resuscitarea numai cu compresii toracice săfieinferioară celei combinate.

Resuscitarea numai cu compresii toracice poate fi eficientă numai în primele minute după colaps.

Tehnica ventilațiilor:

Victima o vom poziționa in decubit dorsal

Se va efectua manevra de hiperextensie a capului pentru deschiderea cailor aeriene, în caz de nu se va suspecta o traumă a coloanei.

Ventilația se va efectua în aproximativ 1 secundă, cu un volum de aer suficient pentru extensia toracelui victimei.

A doua ventilație trebuie efectuată in maxim 5 secunde după terminarea primei ventilații (Fig.5)

CAPITOLUL III – Rolul asistentului medical în îngrijirea pacienților cu stop cardio-respirator.

3.1 Obiective

Asistentul medical trebuie să aibă în vedere masurile de prim ajutor acordate în stopul cardio-respirator, acesta punând în vedere obiectivele ce vor fi asociate pacientului aflat în stare critică.

Stopul cardio-respirator caracterizându-se prin oprirea completă a funcției inimii și a aparatului respirator, asistentul medical aflat într-o unitate sanitară trebuie să aibă în vedere următoarele obiective pentru pacientul aflat în stare critică:

Stabilirea diagnosticului de stop cardio-respirator.

Pacient inconștient, fără puls? Începerea cât mai repede a resuscitării cardio pulmonare.

Se vor aplica 30 de compresii/ 2 ventilații timp de două minute, apoi se va face reevaluarea.

Asistentul medical în caz de este singur va striga după ajutor și va continua cu RCP până la venirea echipajului medical de urgență.

Obiectivele asistentului medical aflat în unitatea de primiri urgențe:

Asistentul va trebui să preia bolnavul, această manevră fiind făcută extrem de repede.

Se va monitoriza prin electrozi de defibrilare, în caz de aceștia nu erau deja atașați de echipajul de urgență de pe autosanitare sau de către echipa de pe secția unde a survenit SCR.

Se va verifica abordul venos.

Conectarea la oxigen pe mască, continuarea ventilațiilor și compresiilor.

Pregătirea materialelor necesare pentru intubarea oro-traheală.

Pregătirea medicației pentru administrare.

În general unitatea de primiri urgențe, camera de resuscitare are un echipaj numeros, aceștia împărțind din atribuții pentru o eficiență cât mai mare. Același lucru se întâmplă și cu echipajul autosanitarelor.

Obiectivele asistentului medical aflat pe o autosanitară fără medic, după stabilirea că pacientul se află stopului cardio-respirator:

Monitorizarea cât mai rapidă a pacientului prin electrozii de defibrilare pentru aflarea ritmului.

Începerea cât mai curând a RCP.

Alertarea echipajului de urgență cu medic pentru asistare până la spital, dacă este cazul.

Aplicarea SVB.

Obiectivele asistentului medical al echipajului aflat pe autosanitară, cu medic sunt asemănătoare ca obiectivele asistentului fără medic. În acest caz acesta va trebui să se ocupe de partea autonomă în mare parte.

Asistentul medical va mai trebui să pregătească materialele necesare medicului, pentru intubarea oro-traheală și pregătirea medicamentației pentru administrare la indicația medicului.

În obiectivele asistentului medical ar trebui să își facă locul și aflarea cauzei instalării stopului cardio-respirator.

Cauzele por fi de două feluri:

Cardiace: – infarct miocardic, insuficiența cardiacă, tulburări de ritm (FV, TV, asistola, disociația electromecanică, blocul complet)

Extracardiace: – respiratorii (asfixia, embolia pulmonară), cerebrale (contuzii cerebrale grave, encefalite), hemodinamice (hemoragii masive), toxice (intoxicații cu substanțe medicamentoase și cu alte substanțe)

3.2 Materiale și metode

Lucrarea cuprinde un studiu retrospectiv realizat în perioada iulie 2012-februarie 2013 la un eșantion de 50 de pacienți aflați în stop cardio-respirator, studiul fiind făcut în trei medii spitalicești diferite (secție spital,UPU, prespital).

S-au analizat pacienți cu vârste cuprinse între 35-75 de ani, cu mici excepții, majoritatea celor afectați fiind persoanele de gen masculin, principala cauză a instalării SCR constatându-se că sunt bolile cardiovasculare.

În urma studiului s-a evidențiat că ritmurile ce au dus la instalarea stopului cardio-respirator au fost disociația electromecanică, asistola, TV/FV fără puls.

Metoda terapeutică utilizată cuprinzând:

Stabilizarea funcțiilor vitale prin verificarea căilor aeriene superioare, asigurarea ventilației mecanice, montarea unei linii venoase sau a mai multora, administrarea soluțiilor perfuzabile și administrarea medicației corespunzătoare în funcție de situația dată.

Efectuarea manevrelor de resuscitare în funcție de ritmul prezent pe monitor.

Imobilizarea coloanei vertebrale, prin montarea unui guler cervical și poziționarea pacientului pe targă rigidă, dacă sunt suspiciuni de lezare a coloanei.

Efectuarea manevrelor de urgență corespunzătoare pentru cei cu politraumatisme sau hemoragii masive.

Se va efectua tratament post-resuscitare pentru pacienții ce le-au revenit semnele vitale sau există un ritm cu puls afișat pe monitor.

Materiale utilizate în urma efectuării studiului:

Un număr de 50 de persoane din trei medii spitalicești diferite (secție de spital, UPU, prespital)

Folosirea următoarelor materiale și aparate:

Catetere venoase periferice

Spirt, mănuși, garou

Monitor pentru evaluarea funcțiilor vitale (TA, pulsoximetrie, FC)

Mască de oxigen pe diferite mărimi (adult-copil)

Butelie de oxigen

Defibrilatoare Corpuls, DEA

Padele autoadezive

Padele manuale

Mască facială

Sondă de intubat

Laringoscop

Aspirator de secreții

Sonde de aspirație

Balon de ventilație pentru adult, copil

Mască laringiană

Targă pentru transport

Targă rigidă

Guler cervical pe diferite mărimi

Autosanitară

Seringi, perfuzoare

Soluții perfuzabile

Medicamentația corespunzătoare (adrenalină, cordarone)

În urma studiului efectuat pe baza a 50 de pacienți s-au constatat următoarele statistici.Cauza principală a instalării stopului cardio-repirator este de origine cardiacă cu un procentaj de 85% , după această cauză urmând bolile respiratorii cu un procentaj de 5% , trauma cu un procent de 3% , bolile cu caracter cerebral 2% , asfixia 2% , intoxicațiile cu medicamente 2% și tentativele de suicid 1% (Fig.6).

În urma totalului de pacienți aflați în stop cardio-respirator s-a obținut un procentaj de 60% al reușitei resuscitărilor printr-un număr de 19 defibrilări reușite, 11 RCP reușite (Fig.7).

Rata deceselor a fost clasificată pe sexe și în funcție de afecțiunea ce a declanșat SCR, s-a constatat că numărul cel mai mare aparține sexului masculin, indiferent de afecțiune (Fig.8).În urma studiului s-a efectuat repartiția pe grupe de vârstă a pacienților cu SCR (Fig.9).S-a realizat în urma repartiției că vârsta cea mai afectată este între 50-69 de ani (Fig.10).După repartizarea pe sexe în urma survenirii stopului cardio-respirator s-a constatat că barbații sunt mai numeroși decât femeile (Fig.11).În figura 12 se va regăsi importanța minutului începerii manevrelor de resuscitare și procentajul supraviețuirii (Fig.12).

3.3 Rezultate și discuții

În următoarele rânduri vor fi prezentate situații de stop cardio-respirator la pacienți în diferite unități spitalicești și prespitalicești: secția unui spital, camera de urgență și echipajul de urgență în prespital.

3.3.1 Caz 1

Pacientă în vârstă de 54 de ani, cunoscută cu BPOC (de 5 ani), insuficiență respiratorie și cardiacă, se internează pe secția medicală pentru a beneficia de oxigenoterapie și pentru efectuarea unor analize medicale.

În cursul nopții pacienta prezintă alterarea bruscă a funcțiilor vitale, aparținătorul chemând asistentul medical și informând că pacienta este dispneică. Ajungând la salonul pacientei, asistentul medical va evalua funcțiile vitale constatând că aceasta este hipotensivă, valorile fiind de 60/40 mmHg.Va decide să anunțe medicul de gardă pentru a evalua starea pacientei.

Asistentul medical constată că pacienta nu mai este conștientă și imediat îi va verifica starea prin stimuli verbali și tactili. Aceasta nu reacționează. Se vor verifica căile aeriene, respirația și circulația (ABC) , constatând ca nu respiră spontan și nu are puls. Asistentul va strigă după ajutor și va începe manevra de resuscitare, punând pacienta pe un plan dur, în ax, cu capul în hiperextensie. Îi va atașa până la venirea ajutoarelor narinele sau masca ce erau folosite pentru oxigenoterapie și va efectua compresiile toracice cu o frecvență de 100/min. sau 30 de compresii cu 2 ventilații timp de două minute după care se reevaluează starea pacientei.

La venirea echipei de urgență se atașează electrozii de defibrilare pe pacientă, evaluând starea. Între timp asistentul medical va efectua abordul a două linii venoase pentru administrarea medicației în urma indicațiilor medicului. Monitorul indică asistolă cu unde mici.

Asistentul medical va pregătii materialele intubării (sondă oro-traheală, mandren, laringoscop, seringă pentru umflarea balonașului sondei după introducerea acesteia) ce i le va da la mână medicului, la sondă se va atașa balonul și oxidenul pentru ventilare, apoi va administrarea de adrenalină 1mg/ 3-5min și ser fiziologic. În acest timp resuscitarea cardiacă va fi continuată de către restul echipei.

Reevaluarea se va face după trecerea celor două minute. Analiza prezintă ritm neșocabil, se continuă RCP timp de 2 minute. Adrenalina se va administra în la fiecare 3 minute.

S-au efectuat manevrele de resuscitare cardio-pulmonară timp de 45 de minute, fără reluarea funcțiilor vitale, se vor înceta eforturile de resuscitare, femeia fiind declarată decedată în urma survenirii SCR.

Asistentul medical are obligația ca după încetarea manevrelor să facă reorganizarea instrumentelor sanitare, prin spălare și dezinfectare, iar materialele de unică folosință aruncate în funcție de periculozitatea lor (ace seringă-deșeuri infecțioase).

3.3.2 Caz 2

Un apel către 112, anunță că unui bărbat în vârstă de 48 de ani i s-a făcut rău pe stradă. Se va deplasa la locul incidentului un echipaj de urgență format din ambulanțier și asistent.

Între timp persoana ce a apelat revine cu un telefon și anunță că bărbatul căzut în stradă nu răspunde și parcă nu ar respira. Dispecera îl încurajează pe salvator să îi evalueze funcțiile vitale cu ajutorul ei, constatându-se după evaluare că se află în stop cardio-respirator. Îl va încuraja din nou pentru începerea compresiilor toracice cu ajutorul indicațiilor date prin telefon, între timp va alerta încă un echipaj cu medic și va anunța celor ce se deplasează spre victimă ca acesta se află în SCR.

La ajungerea echipajului, asistentul medical va face monitorizarea imediată, se vor pune electrozii de defibrilare și se va da analiză, în timpul acesta se va face o scurtă pauză a compresiilor. Analiza indică un ritm șocabil FV fără puls astfel se va da șoc. Imediat vor trebui reluate compresiile toracice, asistentul rugând salvatorul găsit la locul incidentului dacă mai poate efectua o serie de compresii cum a fost învățat de către dispecerat, iar ambulanțierul se va ocupa de ventilația mecanică pe balon cu mască, vom atașa si oxigenul pentru o ventilație cât mai eficientă.

Asistentul medical va efectua cât mai repede abordul venos pentru atașarea unei perfuzii cu ser fiziologic care va curge în jet.

RCP va fi oprit după două minutepentru analiză, nu se va mișca și atinge pacientul. Se indică șoc! Asistentul va aplica șoc și imediata reluare a compresiilor și ventilației, rugând ambulanțierul să efectueze compresiile toracice, iar asistentul va asigura ventilația mecanică încă 2 minute.

Sosirea celui de-al doilea echipaj ce s-a deplasat la locul incidentului, nu va schimba cu nimic algoritmul parcurs până atunci, RCP va continua din stadiul rămas, evaluându-se starea la 2 minute. Analiza indică șoc. După cel de-al treilea șoc se vor începe compresiile toracice și se va administra adrenalină 1 mg.

Medicul va încerca intubarea cu materialele (sondă, mandren, laringoscop, seringă) pregătite deja de asistent, după terminarea manevrei de intubat se va atașa balonul pentru ventilat și oxigenul la balon.

După cele 2 minute de RCP se va face o nouă analiză, analiza indicând aplicarea altui șoc, defibrilarea având succes și se restabilește ritm organizat cu puls. Compresiile toracice se vor sista și se va face transportarea cât mai repede cu putință la autosanitară, apoi plecarea spre cel mai apropiat spital de urgență pentru stabilizarea pacientului. Ventilarea mecanică se va efectua până se va ajunge la spital. Preluarea pacientului se va face de către echipajul de urgențăcu medic pentru transportul asistat.

Asistentul medical ce a înmânat cazul va trebui să rămână la locul incidentului pentru a strânge materialele folosite și trierea acestora.

3.3.3 Caz 3

La camera de gardă a Spitalului de Urgență București, este adus de către un echipaj de urgență un pacient în vârstă de 48 de ani.

Pacient dispneic, cu tensiunea arterială 180/60 mmHg, cunoscut cu antecedente de insuficiență cardiacă, HTA și diabet.

Pe timpul transportului spre spital pacientul a fost monitorizat, i s-a administrat captopril sublingual , i s-a administrat oxigen pe narine și i s-a prins o linie venoasă.

Ajuns la spital, pacientul prezintă alterarea stării generale, tensiunea prăbușindu-se și brusc pierderea stării de conștiență. Se va transporta imediat în camera de resuscitare, fiind preluat imediat de echipă, verificând semnele vitale ABC.

După constatarea SCR se vor începe manevrele de resuscitare. În acest timp asistentul medical va face monitorizarea pacientului prin electrozii de defibrilare, va pregătii materialele necesare (laringoscop, sonda, mandren, seringă de 10 ml pentru umflarea balonașului ) medicului pentru a intuba pacientul. După intubare îi va da medicului să atașeze balonul pentru ventilații și se va atașa oxigenul.

Ritmul prezent pe monitor indică un ritm neșocabil, asistolă cu unde mari. Se continuă compresiile toracice cu frecvența de 100/minut și ventilațiile pe balon.

Asistentul medical în acest timp va pregăti 1 mg de adrenalină, ce va fi administrat i.v., prinzând încă o linie venoasă.

Analiza se va face după două minute, se întrerup compresiile toracice, pacinetul nu se va mișca și atinge, se analizează, nu se indică șoc. Imediat se va relua RCP, administrându-se adrenalină 1 mg.

În timpul RCP pe monitor apar modificări, indicând puls, compresiile toracice vor fi întrerupte. Analiza indică ritm cu puls, se va face evaluarea funcțiilor vitale, asistentul medical punând manșonul pentru evaluarea T.A.

După resuscitarea cardio-pulmonară a pacientului ce i-au revenit funcțiile vitale, acesta va fi transportat la terapie intensivă sau terapie coronariană, în funcție de criteriile analizate de către medicul specialist.

Pacientul transportat la anestezie terapie intensivă:

Pacient cu alterarea stării de conștiență

Pacient cu instabilitate hemodinamică

Pacient cu afecțiune pulmonară

Pacientul transportat la terapie coronariană:

Revenirea rapidă a stării de conștiență

Durata resuscitării

Ritm stabil

Ritm spontan adecvat

În timpul transportul către unitatea de terapie:

Se va continua monitorizarea

Se va menține ventilația mecanică

Se asigură perfuzia adecvată

3.4 Intervenții

Intervențiile asistentului medical se caracterizează prin ajutarea pacientului, susținerea acestuia și administrarea de medicație.

Clasificarea intervențiilor asistentului medical se vor împărți în doua categorii:

Intervenții autonome: aceste intervenții se pot efectua de către asistentul medical fără indicațiile medicului, acestea sunt intervenții ce pot fi aplicate pe cont propriu.

Intervenții delegate: aceste intervenții se vor efectua de către asistentul medical doar la indicațiile medicului.

Intervențiile autonome, acordate pacientului aflat în stop cardio-respirator într-o secție a unei unități sanitare:

Recunoașterea RCP

Așezarea pacientului pe un plan dur

Începerea cât mai repede a RCP

Monitorizarea pacientului cu un DEA prin aplicarea electrozilor de defibrilare, în caz de acesta exista pe secția respectivă. În caz de indicare șoc după montare acesta se poate da, numai în caz de se va recunoaște ritmul șocabil pe monitor.

Chemarea ajutoarelor și a echipei specializate pentru SVA

Prinderea liniei venoase și administrarea medicamentației

În caz de există mai mulți salvatori, în lipsa unui medic, asistentul medical va împărții atribuțiile

Dacă există materiale necesare folosirii în RCP, asistenta poate folosi sonda laringiană pentru intubare, pentru ca efectuarea ventilațiilor și administrarea oxigenului să fie cât mai eficientă.

Intervențiile delegate, acordate pacientului aflat în stop cardio-respirator într-o secție a unei unități sanitare:

Asistentul medical va aplica electrozii de defibrilare montați la monitor

Prinderea unei linii venoase sau câte va indica medicul

Administrarea medicație corespunzătoare indicată de medic (adrenalină, ser fiziologic sau altele )

Efectuarea masajului cardiac extern sau efectuarea ventilațiilor cu balonul

Servirea mărimii necesare sondei pentru intubat

Intervențiile autonome, acordate pacientului aflat în stop cardio-respirator în camera de urgență:

Prinderea liniei venoase

Monitorizarea

Asigurarea unui volum hidric

Masajul cardiac

Intervențiile delegate, acordate pacientului aflat în stop cardio-respirator în camera de urgență:

Administrarea medicației corespunzătoare RCP (adrenalină 1 mg/ 3-5 min în caz de asistolă și în ritmurile șocabile după cel de-al treilea șoc, ser fiziologic în jet)

Efectuarea ventilațiilor pe balon

Masajul cardiac

Intervențiile acordate pacientului aflat în stop cardio-respirator al echipajului de urgență prespitalicești:

Asistentul medical în acest caz va putea acționa autonom mai mult decât delegat, din simplu fapt că acesta cunoaște intervențiile mult mai bine, iar în comparație cu camera de urgență, formatul echipajului este mult mai scăzut și va trebui să se acționeze cât mai repede și eficient.

Echipajul de urgență are o colaborare foarte bună, indiferent de formatul echipei (asistent, ambulanțier sau medic,asistent, ambulanțier) și fiecare în parte își cunosc atribuțiile foarte bine.

În intervențiile asistentei se includ și manevrele de efectuare ale injecției intravenoase sau montării branulei, atașarea perfuziei.

Injecția intravenoasă (i.v.) este calea aleasă atunci când trebuie să obținem efectul rapid al soluțiilor medicamentoase sau acesta poate provoca distrugerea tisulară.

Injecția intravenoasă constă în puncția venoasă și injectarea medicamentului. Pentru alegerea puncției venoase, examinăm atent ambele brațe pentru observarea calității venelor.

Etapele efectuării injecție intravenoase:

Se alege zona de elecție

Se va aplica garoul

Se va solicita pacientului să țină pumnul strâns, dacă acesta este conștient

Vom masa brațul dinspre pumn înspre plica cotului

Verificam locul pentru puncție cu două degete

Se va dezinfecta apoi vom efectua manevra

Puncția venoasă cu cateter intravenos:

Cateterul este un produs non toxic, steril

Cateterul este format din canulă flexibilă ce va fi menținută în lumenul vasului și este prevăzută cu un mandren și dispozitiv translucid pentru observarea picăturilor de sânge

Cateterul/branula este atraumatic și perfect adaptabilă pentru fixarea pe traiectul venei și nu se riscă vătămarea acesteia.

Reguli generale:

Abordul venos periferic este realizat de către o singură persoană

Mănușile trebuie să fie sterile

Venele de la plica cotului sunt păstrate pentru recoltări, pentru perfuzare se vor găsi venele distale

Abordul venos superficial este efectuat numai în situații de urgență în care nu se pot folosii venele antebrațului sau vena jugulară.

CONCLUZII

Concluziile acestei lucrări sunt că indiferent de situația unde s-a instalat stopul cardio-respirator, personalul medical cu studii superioare sau persoana non medicală va trebui să acorde primul ajutor cât mai repede cu putință.

Deși în România rata totală supraviețuirii după resuscitare este de 21 de procente din totalul stopurilor cardio-respiratorii, de multe ori nu se acționează la timp din cauza faptului că cei ce asistă la incident nu știu cum să acționeze. Neaplicarea suportului vital de bază la instalarea SCR în cel mai scurt timp duce la moartea celulelor, producându-se modificări, de aceea majoritatea pacienților vor deceda sau recuperarea nu va fi favorabilă.

Stopul cardio-respirator este prezent în cele mai multe cazuri într-o rată mai mare la bărbați, decât la femei. Bărbații fiind afectați mai des în categoria de vârstă de 50-60 de ani, pentru femei categoria de vârstă cea mai afectată fiind între 60-79 de ani. Deși există și unele situații speciale în care se poate produce SCR, categoria enunțată mai sus este cea mai frecventă.

Prevenirea SCR se poate face prin educarea pacientului, pentru un stil de viață mai sănătos, efectuarea activităților fizice și în caz de boală se va acționarea prin respectarea medicației prescrise fiecăruia în parte.

Trebuie implementate cât mai multe proiecte gratuite, în școli, instituții publice, stadioane pentru instruirea populației în vederea cunoștințelor acordării primului ajutor. Recunoașterea SCR, aplicarea SVB și alertarea echipei medicale de urgență.

BIBLIOGRAFIE

I. Țintoiu, Fiziologie Umană, ediția a III-a, Editura Medicală, București 2007

Niculescu Cezar TH., Radu Carmaciu, Cătălina Ciornei, Anatomia și fiziologia omului, compendiu, Editura Corint, 2009

Ion Cristea,Marin Ciobanu,colaboratori Emil Cardan,Nicolae Chiotan, Ghidul de Anestezie Terapie Intensiva, ediția aIII-a, Editura Medicală, București 2003

Prof. Dr. Docent P. Teodorescu, colaboratori Dr.Constin Carp, Conf. Dr. Victor Nicolaescu, Dr. Radu Sârbulescu, Tratamentul bolilor cardio-vasculare – prevenire și combatere, Editura Medicală, București 1972

George Popa, vademecum de urgențe medicale, ediția aII-arevazut și adaugat, Editura medicală, București 1981

Dr. Petronela Vintilă, Dr. Bunghez, Dr. Cioanca Hortensia, Dr. Clej Viorica, Dr. Rogozea Doina, Terapie Intensiva in Cardiologie, Editura aII-a, București 1981

Ghiduri de resuscitare 2010 – versiunea de lucru ERC

Tulbure D., Anestezie Terapie Intensiva, Editura Universitară „Carol Davila,” București 2006

Grițescu I. Masuri terapeutice de asigurare a funcțiilor vitale sau ABC-ulsupraviețuirii

Prof. Dr. Maria Dobrițoiu, Compendiu de BOLI CARDIOVASCULARE, Editura Universitară „Carol Davila” , București 2000

Conf. Dr. Diana Carmen Preotu-Cimpoieșu, Protocoale și ghiduri actuale în Medicina de Urgență, Editura „Gr. T. Popa”, U.M.F., Iași 2011

Askenasi R., Manuel De Medicine De Urgence. Edition de L'Universite de Buruxelles, Malaine , 1992

Florin Ghiru, Gabriela Chiru, Letiția Moraru, Îngrijirea omului bolnav și sănătos, Editura Cison, 2001

Lucreția Titircă, Urgențe medico – chirurgicale. Editura Mediclă, 2005

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2121643/

Home

http://www.heart.org

ANEXE

Fig.1 Lanțul supraviețuirii

Fig.2 Protocolul RCP la adult

Fig.3 PAS (privește – ascultă – simte)

Fig.4 Efectuarea compresiilor toracice

Fig.5 Ventilație gură la gură

Fig.6 Etiologia SCR

Fig.7 Rezultate pozitive ale resuscitării

Fig.8 Rata deceselor în funcție de boli, la femei și bărbați

Fig.9 Repartiția pe vârstă SCR

Fig.10 Grupa de vârstă cea mai afectată

Fig.11 Repartiția pe sexe ce au făcut SCR.

Fig.12 Importanța începerii RCP