Ingrijirea Pacientului cu Osteoporoza

MOTIVAȚIA LUCRĂRII

Osteoporoza reprezintă un pericol pentru orice persoană poate nu imediat, dar cu siguranță în jurul vârstei de 40 de ani, iar în cazuri nefaste, cu ani înainte.

Această boală a atins proporții epidemice în America de Nord și Europa Occidentala, iar în Regatul Unit o femeie din trei și un bărbat din doisprezece riscă să facă osteoporoză în timpul vietii. Cu alte cuvinte, riscul de a avea un șold fracturat datorită osteoporozei este mai mare decat cel al cancerului de sân, ovare și uter luate împreună, cu o probabilitate de deces de 20 la sută în primul an.

Osteoporoza poate însemna lungi perioade de durere, deformari generatoare de infirmitate din cauza ruperii sau fărâmițării oaselor, sau chiar posibilitatea unei morți premature.

Datorită longevității vieții din prezent, si creșterii numărului persoanelor ce depașesc vârsta de 60 de ani (persoane predispuse osteoporozei), numărul celor care suferă de această boală este în ascensiune continuă.

Osteologii calculează că în anul 2050 în lume vor fi aproximativ 6.250.000 de fracturi de șold (în anul 1990 s-au produs în lume 1.600.000 fracturi de col femural la persoanele în vârsta de peste 35 de ani). Bineînteles, această cifră este îngrijorătoare și subliniază de asemenea alături de suferința bolnavilor de osteoporoză importanța acestei afecțiuni.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră osteoporoza ca una din bolile majore ale epocii moderne. OMS apreciază totodată că în urmatorii 20 de ani numărul cazurilor de osteoporoză se va dubla, iar fracturile pe care le determină constituie una din problemele majore de sănătate pentru societate, căreia autoritățile medicale trebuie să îi acorde o atenție proritară.

Cu toate că in cele mai multe cazuri osteoporoza afectează persoane în vârstă tinerețea nu reprezintă un factor lepsit de pericol. Exista o formă juvenilă a acesteia care îi afectează si pe copii. La femei osteoporoza poate apărea dupa nașterea unui copil, la 20-30 de ani, de asemenea este uneori generată de medicația cu steroizi la orice vârsta.

Un risc oarecare nu poate fi evitat la o vârstă mai inaintată, dar perspectiva nu este total lipsită de speranțe.

INTRODUCERE – ISTORIC

Asistenta medicală, nursa, trebuie să asigure implicarea activă a individului și familiei sale, a grupurilor sociale și comunității in aspectele de îngrijire a sănătății, adică să încurajeze autosprijinul si autodeterminarea.

Nursingul reprezintă o sinteză a celor mai moderne date ale tehnicilor de îngrijire culese din literatura autohtonă și internațională menite a instrui cât mai amplu și pe un interval cât mai întins cadrele care se dedică acestei funcții.

În consecința, nursa pe lânga cunoștințele teoretice și practice pe care le posedă știe să abordeze pacientul in climatul psihic optim acestuia dând dovada de înțelegere și căldura sufleteasca deosebie menite in crearea unui confort psihic placut pacientului. Deoarece, asistenta medicală nu tratează boli, ci pacienți.

În tratarea osteoporozei, asistenta medicală are un rol bine definit și foarte important deasemenea. În aceasta constă în primul rând misiunea de a oferi persoanelor predispuse acestei suferințe informațiile necesare pentru evitarea producerii bolii sau in cazul prezenței osteoporozei, evitarea producerii unei fracturi. O cauza foarte importantă pe care o va susține nursa, este alimentația adecvată menținerii unui organism rezistent și importanța condiției fizice optime unei osaturi rezistente.

Un alt rol al nursei la fel de important in combaterea osteoporozei îl constituie aplicarea corectă a tratamentului la indicația medicului.

În concluzie asistenta medicală reprezintă puntea de legătură dintre pacient și informațiile și tratamentul necesar ameliorării stării acestuia.

ISTORIC

Osteoporoza a fost mult timp considerată ca o stare normala a vârstnicilor neacordându-i-se atenție.

Dezvoltarea cunoștințelor medicale arată că osteoporoza nu este specifică numai generației a treia, ea apare și la vârste mai tinere.
În România, în prezent, riscul ca o femeie să sufere o fractură osteoporotică se apropie de 40%, iar 20% dintre victimele unei fracturi de șold mor în anul următor, din cauza complicațiilor…

Riscul de deces:

• fractura de șold: 2.8% (25% dintre persoanele care suferă prima fractură de șold mor în urmatoarele 12 luni din cauza complicațiilor)
• cancerul de sân: 2.8%
• cancer uterin: 0.7%

Osteoporoza poate fi tratată și mai ales prevenita cu succes.

Cu cât boala este depistată într-o fază incipientă, cu atât eficiența intervenției va fi mai mare.

Este bine ca boala să fie tratata înaintea primelor fracturi osteoprotice, deoarece o primă fractura va iniția apariția altora.

Deși nici bărbații nu sunt ocoliți de această boală, incidența este de 2-4 ori mai mare la femei decât la barbați (1 din 3 femei adulte va dezvolta, de-a lungul vieții, o fractură osteoporotică, pe când doar 1 din 8 bărbați va suferi din aceeași cauză; la grupa de vârstă 50-60 de ani, incidența este aceeași atât la femei, cât și la barbați).

De asemenea, specialiștii au observat faptul că incidența bolii este mai mare la populația indo-europeană și asiatică, decât la populația africană.

DATE DIN LITERATURA MEDICALĂ PRIVIND TEMA

DEFINIȚIE

Numele bolii provine din latină și înseamnă "os poros", și ne spune că oasele afectate au găuri în structura lor.

Termenul este derivat din latinescul "porous bones" în care oasele sunt poroase, fragile, sfărâmicioase, predispuse să se fractureze la cel mai mic traumatism.

Este o boală scheletică sistemică ce se caracterizează printr-o masă osoasă scazută cu deteriorarea microarhitecturii țesutului osos, având ca urmare creșterea fragilității osoase și susceptibilitatea la fracturare.

Osetoporoza reprezintă una din marile probleme de sănătate, mai ales la vârstnici.

În mod normal există un echilibru între formarea de os și resorbția sa. În cazul osteoporozei acest echilibru este perturbat în favoarea resorbțiilor.

Foarte importanta este și calitatea osului nou format, în osteoporoză aparând un os cu structura modificată și fragilitate crescută.

Osteoporoza este caracterizată prin reducerea paralelă a mineralelor osoase și matricei osoase astfel încat osul este în cantitate scăzută, dar cu o compoziție normală procentual.

Așadar, este o boală progresivă în care oasele devin în mod gradual mai slabe determinând schimbări în postură și facând individul susceptibil la fracturi osoase.

Osteoporoza nu este încă o condiție curabilă dar există variate metode care pot încetini procesul de pierdere osoasă.

Necunoștința de cauză poate duce la concluzia greșită că osteoporoza este cauzată numai prin deficiența de calciu din alimentație si prin urmare poate fi remediată prin luarea de suplimente de calciu; dar aceasta nu-i tocmai corectă.

Factorul important aici este modul in care calciul este absorbit și utilizat de către organism, nu în mod necesar cantitatea de calciu consumată.

Osteoporoza este supranumita și „hoțul tăcut al calciului” pentru că poate slăbi oasele timp de ani de zile făra să fie detectată.

Deși nu figurează printre primele cauze de deces, osteoporoza este o afecțiune de temut.

Dacă la început se manifestă doar prin încovoierea spatelui, cu timpul pot apărea complicații tot mai invalidante, cum este de exemplu fractura de col femural.

Vestea bună este că osteoporoza este o boală tratabilă.

Deși apare cu precădere la vârstnici și la femei după menopauză, osteoporoza poate afecta ambele sexe la orice vârsta.

Diagnosticul este dificil de pus în fazele incipiente, necesitând teste de determinare a densitații osoase.

Osteoporoza este asimptomatică dacă nu este complicată cu o fractură (prin compresie vertebrală sau a pumnului, șoldului, coastelor, bazinului, humerusului).

OS OSTEOPOROTIC OS SĂNĂTOS

CLASIFICAREA OSTEOPOROZEI

1.Osteoporoze idiopatice (primare):

Osteoporoza idiopatică tip I (postmenopauză,presenilă)

Este întâlnită la femei în vârstă de 50-65 de ani, la un interval de 15-20 de ani de la instalarea menopauzei.

Fracturile vertebrale, cele de radius (Pouteau Colles), și cele costale sunt cele mai întâlnite manifestări clinice ale acestui tip de osteoporoză.

Sunt fracturi prin zdrobire care antrenează deformări osoase și dureri intense, locul de elecție al acestor fracturi este reprezentat de zone osoase, care conțin cantități mari de os trabecular.

La persoanele cu osteoporoză de tip I, rata pierderii osoase a osului trabecular este de 2-3 ori mai mare decât cea normală, în timp ce rata pierderii la nivelul osului cortical depășește numai cu puțin normalul.

În timpul acestei faze accelerate a pierderii osoase au loc perforații ale plăcilor trabeculare cu slăbirea structurii vertebrelor și ci o marcată tendință a acestora la colaps acut.

În cazul osteoporozei de tip I, la majoritatea bolnavilor, turnoveru-ul osos este înalt, cu o resorbție osoasă accentuată și cu o formare osoasă compensatorie insuficientă.

În ceea ce privește patogenia osteoporozei de tip I există unele particularități: majoritatea factorilor implcați în acest tip de osteoporoză sunt determinați de deficitul de estrogeni, menopauză, accelerarea pierderii de țesut osos, scăderea secreției de hormon paratiroidian, scăderea semnificativă a absorbției calciului, ceea ce sugerează pierderea osoasă.

Osteoporoza idiopatică de tip II (senilă, de involuție)

Este întâlnită la persoanele de peste 70 de ani de ambele sexe, rezultând dintr-o pierdere lentă de țesut osos.

Se manifestă mai ales prin fracturi de cil femural, dar și prin fracturi vertebrale, ale humerusului, ale tibiei proximale și ale bazinului, fracturi vertebrale deseori multiple și realizând aspectul de vertebre cuneiforme – pot duce la o accentuată cifoză dorsală.

Subțierea trabeculelor și reducerea lentă a masei osoase determină o deformare treptată a corpilor vertebrali, neînsoțită de durere.

Mecanismele care duc la constituirea osteoporozei de involuție acționează lent si se aplică ambelor sexe si la întreaga populație.

Pe măsura înaintării în vârstă crește proporția celor la care scăderea densității osoase atinge pragul fracturar.

Principalele mecanisme de involuție sunt reprezentate de scăderea capacității măduvei osoase de a forma precursori osteoblastici și de hiperparatiroidismul secundar.

Pierderea accentuată de țesut osos în perioada postmenopauză explică dece osteoporoza de involuție și fracturile de col femural sunt dedouă ori mai frecvente la persoanele vârstnice desex feminin decât la bărbații de vârstă corespunzătoare, deși rata pierderii osoase lente este similară la cele două sexe.

Osteoporoza idiopatică a adultului tânăr

Este rar întâlnită la ambele sexe, manifestându-se mai ales prin fracturi vertebrale, dar și prin fracturi de coaste sau ale oaselor periferice.

Evoluția este uneori blândă, alteori severă, progresivă, refractară la tratamentul clasic al osteoporozei.

Uneori ea apare la femei tinere în cursul sau după o sarcină, la unele dintre ele notându-se o scădere a fosfatazei alcaline în ser.

Osteoporoza idiopatică juvenilă

Mai rară decât osteoporoza adultului tânăr.

Poate afecta băieți și fete în perioada prepubertară, între 8-14 ani.

Are o evoluție zgomotoasă pentru 2-4 ani, cu dureri osoase și fracturi după traumatisme minime; după care se produce o remisie spontană, urmată de reluarea creșteii țesutului osos.

2. Osteoporoze secundare:

Osteoporoza indusă de glucocorticoizi

Este întânlită în sindromul Cushing si după tratamentul îndelungat cu corticoizi.

Tratamentul cu hormono glucocorticoizi detrmină o pierdere osoasă datorită facptului că rata resorbției osoase o depășește pe cea a formării osoase.

Dozele suprafiziologice de hormoni glucocorticoizi realizează acest dezechilibru prin două mecanisme:

– reducerea formării osoase datorate deprimării funcțiilori fracturi după traumatisme minime; după care se produce o remisie spontană, urmată de reluarea creșteii țesutului osos.

2. Osteoporoze secundare:

Osteoporoza indusă de glucocorticoizi

Este întânlită în sindromul Cushing si după tratamentul îndelungat cu corticoizi.

Tratamentul cu hormono glucocorticoizi detrmină o pierdere osoasă datorită facptului că rata resorbției osoase o depășește pe cea a formării osoase.

Dozele suprafiziologice de hormoni glucocorticoizi realizează acest dezechilibru prin două mecanisme:

– reducerea formării osoase datorate deprimării funcțiilor osteoblaștilor

– creșterea resorbției

Sunt afectate în special oasele cu conținut mare de os trabecular (vertebrele și coastele), rezultând un mare risc de fractură, dar și riscul de fractură de șold este triplat.

Scăderea densității osoase are loc mai ales în primul an al corticoterapiei, dar continuă, într-un ritm mai lent, și în perioada următoare.

Mecanismele prin acre dozele suprafiziologice de cortizon suprimă formarea de os sunt:

Reducerea conversiei unor celule precursoare în osteoblaste;

Reducerea sintezei de către osteoblastele mature a principalelor proteine ele matricei oaselor;

Suprimarea unor factori locali de creștere datorită suprimării sintezei de prostaglandine, care au unele acțiuni asupra factorilor de creștere propriu-ziși.

Efectul hormonilor glucocorticoizi de a mări resorbția osoasă se realizează prin următoarele mecanisme: a)Reducerea absorbției intestinale a calciului

b) Reducerea resorbției calciului, la nivelul tubilor renali cu creșterea pierderii sale urinare;

c) Stimularea secreției de parathormon, ca rezultat al malabsorbției calciului și pierderii urinare

d) Activarea osteoclastelor,secundară semnalelor declanșate de excesul de parathormon.

Glucocorticoizii scad și concentrațiile serice de hormoni sexuali, în special la bărb at și la femeie după menopauză.

Urmarea acestor efecte cumulative este o pierdere substanțială de os trabecular, evaluată în unele studii până la 30% în primele luni ale tratamentului.

Pierderea de os are ca urmare apariția de fracturi la circa o treime din bolnavi după 5-10 ani de tratament.

Incidența osteoporozei secundare corticoterapiei, însoțită de fracturi ale scheletului axial și periferic este atât de mare încât reprezintă o problemă medicală majoră.

Aceste fracturi sunt mai frecvente la vârstnici deoarece osteopenia cortizonică se adaugă celei determinate de vârstă, de menopauză și de descreșterea activității fizice.

Studii clinice și densiometrice efectuate pe subiecții tratați cu cortizon (Prednison, 30mg/zi) timp îndelungat au demonstrat la 80% dintre ei fie osteoporoză, fie prezența unor complicații ale acesteia (fracturi).

Factorii majori care măresc riscul fracturilor în cazul celor tratați cu cortizon sunt:

– Cifra marea dozei cumulate de hormoni glucocorticoizi,

– Vârstele mari

– Perioada postmenopauză

Examenul radiologic al coloanei vertebrale evidențiază uneori târziu o hipertransparență a corpilor vertebrali.

Studiile densiometrice sunt costisitoare, dar permit un diagnostic prcoce al acestei forme de osteoporoză secundară.

Diversele fracturi certifică diagnosticul tardiv.

Osteoporoza din hipertiroidism

Poate fi atât endogenă, cât și exogenă în cazul subiecților cărora li se administrează tiroidă (levitiroxină) ca tratament de substituție.

Este o formă cu turnover înalt și se traduce clinic prin dureri osoase și fracturi

Mecanismul principal este reprezentat de stimularea resorbției osoase de către nivelurile excesive ale hormonului tiroidian.

Datorită creșterii resorbției osoase, are loc următoarea succesiune de tulburări:

– Diminuareasecreției de hormon paratiroidian

– Scăderea concentrației de vitamina D

– Malabsorbția calciului

Dintre parametri biochimici sunt dereținut creșterea în plasmă a calciului și a fosfatazei alcaline, însoțită de creșterea în urină a calciului, fosforului și hidroxiprolinei.

Osteoporoza bărbatului cu hipogonadism

Hipogonadismul constituie una din cauzele osteoporozei la bărbat, identificat la 3-7% dintre bărbații cu fracturi vertebrale.

În această formă are loc atât o reducere a osului cortical, cât și a celui trabecular, ca urmare a creșterii resorbției și scăderii mineralizării, ambele fenomene putând fi corectate prin tratament cu androgeni.

În patogenie par să intervină următorii factori:

Efectul direct al androgenilor pe țesut osos

Scăderea concentrației plasmatice a formei active de vitamina D

Malabsorbția calciului

Reducerea nivelului calcitoninei circulante

Diagnosticul osteoporozei prin hipogonadism este facilitat de dozarea în ser a testosteronului și a gonadotrofinelor.

În acromegalie poate apărea uneori o osteoporoză la constituirea căreia participă panhipopituitarismul secundar și hipogonadism asociat.

Osteoporoza atletelor amenoreice

Exercițiile fizice în general au un efect beneficasupra scheletului, atleții având o amsă osoasă mai mare decât subiecții sedentari.

Totuși atletele de performanță care au devenit amenoreice au o masă osoasă mai mică și prezintă riscul unei fracturi de stres.

Amenoreea este comună în cazul atletelor și al dansatoarelor de balet, ajungând pâna la 50% dintre alergătoare de cursă lungă și dintre balerinele de elită.

Amenoreea se datorează probabil unei greutăți corporale prea mici.

Osteoporoza atletelor amenoreice se datorează deficitului de estrogeni circulanți ele găsindu-se într-o situație similară femeilor tinere, cu ovariectomie bilaterală.

Osteopenia atletelor amenoreice este -cel puțin în parte- reversibilă, reducerea intensității exercițiilor ducând la o creștere în greutate, creșterea estrogenilor circulanți, reapariția menstrelor și ameliorarea masei osoase.

Osteoporoza rezecaților gastric

Osteoporoza este relativ frecvent întâlnită în cazul bolnavilor supuși chirurgiei gastrice, de ambele sexe.

Un studiu recent arată că 9% dintre bărbații care prezentau fracturi de osteoporoză aveau în antecedente rezecții gastrice.

Factorii care pot explica acest tip de osteoporoză sunt:

Scăderea absorbției vitaminei D

Reducerea aportului alimentar

Malabsorbția calciului

Absența activității gastrice și accelerarea tranzitului intestinal

Osteoporoza din diabetul zaharat

Nu prezintă o complicație majoră a acestuia deși masa osoasă este redusă la persoanele cu diabet și aceștia prezintă un risccrescut de farctură.

Pierderea osoasă poate începe la puțin timp după apariția diabetului.

Mecanismele careexplică apariția osteoporozei în cadrul persoanelor caresuferă de diabet sunt următoarele:

Scăderea formării osoase datorită deficitului de insulină

Pierderea de calciu prin urină însițind glicozuria

Creșterea resorbției osoase prin alte mecanisme insuficient precizate.

Osteoporoza de imobilizare

Activitatea fizică și orostatismul sunt esențiale pentru menținerea masei osoase, diminuareaactivității fizice contribuind la pierderea osoasă ce apare odată cu înaintarea în vârstă.

Imobilizarea duce la o rapidă pierdere osoasă, de aproximativ de 1% pe săptămână, care continuă timp de aproximativ șase luni, după care pierderea osoasă devine tot mai lentă.

Osteoporoza de imobilizare este determinată de accentuarea resorbției osoase și de diminuarea formării osoase, la care se asociază o creștere a concentrației calciului în plasmă, hipercalciurie, diminuarea secreției de hormon paratiroidian, diminuarea absorbției de vitamina D și calciului.

Imobilizarea duce la o mai mare pierdere osoasă în oasele ce participă la portul greutății corporale, ceeace sugerează că la apariția pierderii osoase contribuie factori mecanici locali.

Osteoporoza cosmonauților

Expunerea la un mediu microgravitațional determină o pierderede calciu din scheletul cosmonauților. Această pierdere are loc datorită absenței gravitației terestre ceea ce perturbă procesele de menținere a osului în exercitarea funcției sale majore – aceea dea suporta greutatea corpului – se consideră că acest mecanism similar celui ce inetrvine și în osteoporoza de imobilizare, reprezintă principala explicație a osteoporozei cosmonauților.

Nu este excul ca la această pierdere să contribuie și alți factori, cum ar fi unele tulburări hormonale sau un anumit deficit nutrițional.

Osteogenesis imperfecta

Este o afecțiune ereditară rară, determintă de o sintză anormală a colagenului cu modificări ale compoziției acestuia și a stabilității sale.

Este caracterizată prin:

Osteoporoză

Fracturi multiple

Deformări ale scheletului

Surditate

Anomalii dentare

Piele subțire

Anomalii cardiace, etc

În funcție de apariția anomaliilor menționate, boala aredouă forme:

Osteogenesis imperfecta congenita

Osteogenesis imperfecta tarda

Forma tardivă, mai frecventă decât cea congenitală, este transmisă în mod autosomal dominant și se poate manifesta prin fracturi în primul an de viață (forma gravă), sau mai târziu (forma ușoară).

Boala poate determina fracturi vertebrale, reducerea înălțimii, scolioză și fracturi ale oaselor lungi cu deformări și poziție vicioasă (aplecată).

Osteoporoza, alături de tegumantele subțiri și alte câteva consecințe ale aceste boli, constituie ergumente în favoarea unei anomalii generalizate a țesutului conjunctiv.

Osteoporoza din alcoolism

Consumul mare și îndelungat poate duce la o osteoporoză severă.

Alcoolismul cronic poate fi identificat la 5-10% dintre bărbații cu osteoporoză, cu fracturi vertebrale.

Alcoolismul se însoțește de o scădere a formării osoase printr-un efect direct al alcoolului asupra osteoblastelor.

Alți factori patogeni ai osteoporozei din alcoolism sunt:

Alimentația deficitară

Malabsorbția calciului datorită deficitului de vitamină D

Pierderea decalciu prin urină (indusă de alcool)

Afectarea hepatică

Osteoporoza indusă de anticonvulsivante

Studiile densiometrice au identificet o masă osoasă redusă cu 10-30% la bolnavii epileptici tratați cu aniconvulsivante.

Administrarea anticonvulsivantelor la copii poate reduce masa osoasă maximă, rezultând fracturi la vârsta adultă.

În cazul bolnavilor cu epilepsie, fracturile vertebrale pot apărea și ca urmarea a traumatismelor și convulsiilor.

Osteoporoza bolnavilor cu homocistinirie

Homocistinuria se datorează unei eroro innăscute în metabolismul metioninei.

Datorită deficitului enzimei cistationin sintetază se acumulează în organism metionina și homocistina.

Boala este ereditară, recesiv autosomală, foarte rară și se traduce prin:

– Osteoporoză

Anomalii scheletice

Dislocarea cristalinului

Epilepsie

Întârziere mintală,etc

Osteoporoza care afectează coloana vertebrală determină apariția vertebrelor biconcave.

Osteoporoza oaselor lungi induce tendința la fracturi patologice, cu vindecare lentă.

ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

Scheletul uman este constituit din două tipuri de os: cortical și trabecular (spongios).

Țesutul osos are trei mari funcții:

– servește ca suport, protecție și locomoție;

– constituie un rezervor de ioni necesar pentru multiple funcții ale corpului ( Ca, Mg, Na, carbonat, fosfor etc);

– conține țesutul hematopoetic

Oasele sunt organe vii, active ale corpului, în continuă schimbare și înnoire, strâns implicate în întreg metabolismul: adică in modul de funcționare a organismului din punct de vedere chimic.

Caracteristica cea mai importantă a osului este rigiditatea:

Daca oasele ar fi fost la fel de flexibile ca alte țesuturi, am fi fost o masă fără formă.

Daca oasele ar fi avut o structură in totalitate solidă, ar fi fost mult prea grele.

Secretul oaselor consta In structura lor, care este diferită de a oricărui alt țesut.

Fiecare os este compus dintr-o parte numită cortex și partea trabeculară.

Denumirea „cortex” vine din latină si inseamnă „scoarța” și se referă la învelișul dur, compact ,protector al osului. Reprezintă 80 la sută din masa totală a osului.

Osul cortical este alcătuit dintr-o serie de unități cilindrice, numite sisteme haversiene, situate paralel cu suprafața externă a osului.

Zona trabeculară, vine din latinescul „trabeculum” care inseamnă „rază” sau „grindă”. Este un eșafodaj care susține cortexul, constituind restul de 20 la sută din țesutul osos dar in comparație cu cortexul ocupă mai mult spațiu.

Osul trabecular constă în mai multe sisteme fragmentate de lamele haversiene și lacune acoperite de numeroase linii de ciment, separate prin spații mari pline cu măduvă osoasă. Osul trabecular este mai activ decâtcel cortical din punct de vedere metabolic și reacționează mai prompt la diverse mecanisme care reglează remodelarea țesutului osos.

Secțiune în os: Os trabecular normal:

Țesutul matriceal sau de bază este constituit în principal dintr-o proteină numită colagen care conține celule osoase sau osteocite.Ele controlează metabolismul osului viu, în continuă schimbare, inclusiv în ceea ce privește conținutul în minerale.

Acesta este constituit în cea mai mare parte din fosfat de calciu, care îi conferă osului tăria, dar include și sodiu, magneziu și fluor.

Compoziția osului include constituenți organici și minerali, osul fiind alcătuit din țesut conjunctiv mineralizat.

Componenta organică majoră este reprezentată de colagen care constituie 25 la sută din greutatea osului cortical și 95 la sută din proteinele osului.

Componenta minerală reprezintă 75 la sută din greutatea osului cortical uscat.

Celulele țesutului osos, care au un rol important în remodelarea osului sunt de trei tipuri: osteoblaste, osteoclaste și osteocite.

OSTEOBLASTELE

Denumirea provine din limba greacă și are sensul de “germene”, adică origine. Ele inițiază procesul de construcție a țesutului nou de înlocuire. Ele își schimbă forma atunci când ajung la stadiul în care calciul se depune în osul imatur și din nou, în final, când intră în faza de repaus.

Se găsesc în măduva hematopoetică și învelișul endostal.

Ele sintetizează cea mai mare parte din proteinele care intră în compoziția osului, adică matricea proteică nemineralizată;tot osteoblastele realizează mineralizarea acestei matrice.

OSTEOCLASTELE

Cuvant ce provine din limba greacă și înseamnă “distrugător de oase”. Sarcina lor este de a demola, de a distruge si de a îndepărta țesutul osos îmbătrânit.

Sunt responsabile de resorbția osului calcificat și a cartilajului.

OSTEOCITELE

Sunt osteoblaste care rămân în urmă când suprafața de osteoformare avansează.

Deși funcția lor este neclară, este posibil caele să contribuie la coordonarea răspunsului osului față de un stres sau deformare.

Oasele ca și restul organismului, se afla intr-o permanentă stare de modificare, când țesutul vechi este înlaturat și înlocuit cu material nou, proaspăt. Celulele roșii din sânge se regenereaza din șase în șase săptămâni, iar țesutul din unghii crește neîncetat. În perioada copilăriei întregul schelet este înlocuit, celulă cu celulă, la fiecare doi ani; la un adult acest proces durează între șapte și zece ani. Această reînnoire continuă reprezintă esența vieții, permițând vindecarea rănilor și, într-o oarecare măsura, recuperarea în procesul de îmbătrânire. În cazul oaselor, acest proces – care include remodelarea – este deosebit de important în perioadele de creștere. Dacă toate oasele ar deveni doar mai masive, copiii nu ar mai crește niciodată în înălțime.

CICLUL OSOS

Activarea este primul eveniment. Grupurile de osteoclaste sunt atrase spre locuri de pe suprafața internă a oaselor. În mod obișnuit, acest lucru se întâmplă la intervale regulate, dar poate fi stimulat, de exemplu, de o rănire sau, în mod paradoxal, de un repaus îndelungat.

Resorbția este procesul de distrugere a unor mici zone din os pentru a forma mici cavități. Este realizată de osteoclaste și dureaza intre 4 și 12 zile.

Refacerea constă în umplerea găurilor mici, pe care le-au făcut osteoclastele, cu un ciment temporar. Celulele care au această responsabilitate se numesc celule de refacere și activitatea lor durează între 7 și 10 zile.

Cuplarea are loc când resorbția și refacerea s-au încheiat. Este declanșată de celulele de refacere atunci când ele și-au îndeplinit sarcina, trimițând un semnal de “chemare” a osteoblastelor. Acum ele preiau comanda.

Formarea este procesul principal de reconstrucție sau de reformare a osului, începând cu producerea straturilor matricei.

Mineralizarea reprezintă stadiul final și constă în depunerea de calciu și de alte minerale în osul nou .

În primele două decade ale vieții predomină osteogeneza (formarea), rezultând creșterea.

Urmează o perioadă de consolidare, aproximativ de 10 ani în timpul căreia individul își atinge maximul masei sale osoase.

Începând cu vârsta de 30 de ani, datorită predominării resorbției, aceasta se va reduce treptat, rezultând o pierdere de aproximativ 3 % pe deceniu.

În menopauză pierderea osoasa se intensifică, atingând 2% anual.

Os normal Os cu osteoporoza

Îndepărtarea și înlocuirea țesuturilor îmbătrânite implică în mod normal, în fiecare moment, numai 10 la sută din os și aceste procese se produc simultan în diferite locuri activitatea fiind de patru ori mai intensă în zona trabeculară decât în cea corticală.

Aceasta se întâmplă datorită faptului că suprafața celui dintâi cu barele și fibrele sale încrucișate, este mult mai mare.

În timp ce resorbția durează numai câteva zile, aspectele de construcție și mineralizare ale ciclului durează luni.

Aceasta înseamnă că dacă procesul ciclic nu are un ritm foare lent, resorbția o ia înaintea reconstrucției și rezultatul net este o pierdere a masei osoase.

Stimulentelor chimice care contribuie în mod energic la desfășuraraea procesului de resorbție sunt hidroxiprolina reprezintă în apa și fosfataza alcalină din sânge.

Remodelarea osoasă

Este un proces fiziologic permanent, care interesează atât osul cortical cât și pe cel spongios, odată cecreșterea osului a încetat.

Ea este un proces caracteristic adultului prin care țesutul osos este reînnoit în permanență.

Remodelarea osoasă se desfășoară în cadrul unor unități de modelare osoasă numite unități multicelularede bază (UMB).

În fiecare UMB au loc următoarele secvențe cu participarea activă a celulelor osoase:

unitatea este activată; activarea resorbției osoase nu este clar explicată

osteoclastele apar și încep să resoarbă osul producând lacune;

după câteva zile osteoblastele migrează către zona de remodelare și sintetizează matricea proteică (osteoidul)

tot cu participarea osteoblastelor are loc mineralizarea matricelor proteice.

Întrucât acțiunea osteoclastelor durează aproximativ două săptămâni, iar sinteza osteoidului de către osteoblaste durează șase săptămâni ( după care are loc mineralizarea) se poate aprecia că întregul ciclu al remodelării osoase durează 3-6 luni.

Remodelarea osoasă se produce atât în osul cortical cât și în cel trabecular.

La adult, în jur de 25 la sută din osul spongios este resorbit și înlocuit în fiecare an, în comparație cu numai 3% din osul cortical.

Reglarea remodelării osoase menține în condiții normale un echilibru perfect între procesul de resorbție litică și cel de formare a țesutului osos caracteristic adultului normal; ea se exercită asupra celulelor care participă la remodelarea osoasă.

ECHILIBRUL

În timpul copilăriei, mai ales în primii 2-3 ani si apoi din nou la pubertate, are loc mai mult o construcție decât o distrugere a oaselor. Această tendință scade treptat în perioada adultă timpurie,iar între 25-35 de ani cele două proceseseaflă în echilibru: nu se câștigă dar nici nu se pierde masă osoasă.

În jurul vârstei de 35 de ani este un moment hotărâtor în viața oaselor, balanța înclinând în mod decisiv în favoarea resorbției. Se pierde treptat țesut osos și împreună cu el substanță minerală sau calciu.

Părțile cele mai afectate sunt zonele trabeculare, fiecare ciclu însemnând o pierdere in plus. Se instaleaza acum osteoporoza.

Când acest proces este accelerat, oasele devin tot mai fragile (chiar dacă la exterior pot părea solide) și structura lor se aseamana tot mai mult cu a unui burete cu găuri mari în interior.

Os normal osteoporoza

Fiecare ciclu din activitatea osului lasă un deficit care se va mări mult când va exista o creștere a ritmului general al ciclului osos. Acest lucru se intâmplă la menopauză,tulburarea hormonilor feminini la mijlocul vieții.

De asemenea, sedentarismul,alte modificări hormonale, unele medicamente, sau chiar imbatrânirea accelerează metabolismul osului și duc la osteoporoză.

Pe termen scurt există in mod evident un efect benefic al resorbției osului și al înnoirii lui – în cazul refacerii vătămărilor de orice fel – dar pe termen lung, prețul este o crestere a pierderii de masă osoasă .

La menținerea echilibrului remodelării osoase partcipă factori sistemici și factori locali:

Factorii sistemici (hormonali)

Sunt reprezentați de hormonul paratiroidian, vitamina D și derivații săi activi.

Hormonul paratiroidian stimulează atât osteoblastele cât și osteoclastele.

În cazul unei secreții mari de hormoni paratiroidiani resorbția osoasă depășește formarea de țesut osos.

Hormonul paratiroidian menține calcemia constantă.

Prin stimularea sintezei formei active a vitaminei D, hormonul paratiroidian mărește indirect absorbția intestinală a calciului. Vitamina D, în forma sa activă mărește absorbția intestinală a calciului și favorizează creșterea osului și formarea de os.

Vitamina D stimulează producția de osteocalcină și fosfataza alcalină de către osteoblaste, precul și diferențierea osteoclastelor și înmulțirea nucleilor lor; prin acest unltim efect, vitamina Ddetermină resorbția calciului și fosfatatului din schelet.

Calcitonina este secretată de celulele C din glanda tiroidă. Secreția sa este stimulată de concentrația crescută a Ca din sânge. Calcitonina reducecalcemia acționând direct pe osteoclaste, prin inhibarea acestora, calcitonina micșorează resorbția osoasă.

Hormonul tiroidian este necesar pentru creșetrea osului și pentru remodelarea sa; în exces, tiroxina stimulează resorbția osoasă, determinând o creștererapidă a unităților multicelularede bază cu pierdere de țesut osos.

Hormonii sexuali au unele acțiuni asupra țesutului osos, mai ales estrogenii; declinul secreției de estrogeni în perioada menopauzei se însoțește de o rapidă pierdere de os, mai accentuată în osul trabecular.

Estrogenii acționează asupra osteoblastelor, stimulare care se constituie într-un semnal pentru osteoclaste care își reduc activitatea astfel încât estrogenii reduc resorbția osoasă.

Hormonii glucocorticoizi, în concentrații fiziologice contribuie la menținerea unui echilibru între formarea și resorbția osului.

Factorii locali au de asemenea un rol important în remodelarea osoasă, ei intervenind în două momente cheie: în faza de activare carecorespunde diferențierii osteoclastice și în cuplajul resorbție formarecare necesită un semnal în urma căreai resorbția încetează și începe procesul de recrutare a osteoblastelor care voe iniția osteogeneza: tot ei intermediază și acțiunea locală a unor hormoni asupra țesutului osos.

În general sunt factori de creștere sintetizați de celule osoase sau de măduva hematogenă.

Cercetările pentru identificare și cunoasterea rolului factorilor locali în patogenia osteoporozei sunt abia la început.

Țesutul osos conține probabil stimulatori și inhibitori ai formării și resorbției de os care interacționează nu numai intre ei ci și cu hormonii sistemici.

Histologia osului poate fi apreciată prin biopsii.

Masa osoasă a corpului uman crește continuu de la naștere până la vârsta adultă atingând în jurul vârstei de 30-35 de ani un maximum denumit vârf al masei osoase.

Masa osoasă a persoanelor de sex feminin este la toate vârstele mai mică, conținând în total circa 1 kg calciu decât a celor de sex masculin cu 30-50 la sută, conținând în total 1.5 kg calciu.

După ce masa osoasă atinge acest maxim, ea începe să scadă cu o rată de 0.3-0.5 % pe an, diminuând semnificativ la vârstnici și mai ales la persoane de sex feminin.

MASA OSOASĂ MAXIMĂ

Reprezintă suma totală a țesutului osos atunci când acesta atinge nivelul maxim în jurul vârstei de 20 de ani .

Desi oasele incetează să mai crească in jurul vârstei de 16-18 ani, densitatea și tăria lor continuă să sporească incă un număr de ani.

Bărbații au oase mult mai mari și ca atare o masă de substanță osoasă inițială mai maredecât femeile. La fel si persoanele de culoare de ambele sexe, au o masă osoasă mai mare decât albii .

Osteoporoza nu este o problemă a osului anormal ci a unei deficiențe la nivelul țesutului osos normal, datorată faptului că pierderea depășește formarea osului nou .

Alimentația deficitară si lipsa calciului si vitaminei D pot contribui la o deteriorare a procesului de formare a țesutului osos. Oasele rezultate sunt fragile și casante .

Utilitatea cunoașterii densității masei osoase:

Se constată dacă există osteoporoză

Se urmăreste evoluția de-a lungul anilor

Se apreciază necesitatea terapiei hormonale de substituție

Se verifică efectul steroizilor și al unor tratamente medicamentoase de durată

Se evaluează pericolul producerii unei fracturi-reprezintă un etalon pentru orice vârstă, sex și masă osoasă.

Cauzele pierderii osoase la adult:

Fiziologice :

după ce vârful densitații osoase este atins, densitatea osoasă ramâne stabilă câțiva ani, apoi descrește. La femei pierderea osoasa începe înaintea menopauzei și intre 20 – 40 ani la barbați. După instalarea menopauzei rata pierderii osoase este accelerată de cateva ori la femei mai ales la osul trabecular (vertebre, oase late, epifize);

rata pierderii osoase variază considerabil între femei. O categorie la care osteopenia este mai severă decât ar fi normal pentru vârsta pe care o au este considerată a avea osteoporoză postmenopauză sau tip I. Clinic acest tip se manifestă prin fracturi prin "strivire vertebrală";

osteopenia rezultată prin procesul normal de îmbatranire care apare atât la bărbați cât și la femei a fost denumită osteoporoză senilă sau tipul II. Apar frecvent fracturi ale șoldului, bazinului, articulației pumnului, humerusului proximal, tibiei proximale, corpilor vertebrali.

Secundare :

boli endocrine : hipogonadism feminin (hiperprolactinemie, amenoree hipotalamică, anorexie nervoasă, insuficiență ovariană, hipogonadism masculin (insuficiență gonadică primară / secundară, pubertate întarziată), hipertiroidie; hiperparatiroidie; hipercorticism; deficit al hormonului de creștere.

boli gastointestinale : gastrectomie subtotală; sindroame de malabsorbție, icter obstructiv cronic, ciroză hepatică.

afectiuni ale măduvei hematogene : mielom multiplu, limfom, leucemie, anemii hemolitice, carcinom diseminat

medicamente : heparina, glucocorticoizi, tiroxina, anticonvulsivante, chimioterapie.

alcool

imobilizare

ETIOPATOGENIE

Etiologie

Osteoporoza este considerată sindrom anatomoradiologicoclinic, determinată de numeroase cauze.

Clasificarea etiologică a osteoporozei cuprinde următoarele forme:

Osteoporoza idiopatică (primară) :

Osteoporoza comună

– tip I (postmenopauză, presenilă)

– tip II (senilă, de involuție)

Osteoporoza idiopatică a adultului tânăr

Osteoporoza idiopatică juvenilă

Osteoporoze secundare :

Osteoporoza secundară unor boli endocrine:

– indusă de glucocorticoizi:

a) forma spontană

b) forma iatrogenă

– osteoporoza din:

a) hipertiroidism

b) hipogonadism

c) acromegalie

d) amenoreea atletelor de performanță

Osteoporoza secundară a unor boli digestive:

– sechele după rezecții gastrice

– sindroame de malabsorbție

– icter obstructiv cronic

– ciroză biliară primitivă

– malnutriție severă

Osteoporoza secundară unor boli metabolice

– diabet zaharat

– hemocromatoză

Osteoporoza de imobilizare

Osteoporoza cosmonauților

Osteoporoza genetică

Osteoporoza de cauze diverse:

– alcool

– tratament prelungit cu heparină

– metastaze carcinoase în măduva osoasă

Osteoporoza idiopatică este tipul idiologic cel mei frecvent reprezentând peste 75 la sută din totalitatea cazurilor de osteoporoză.

Osteoporoza idiopatică reprezintă în cazul sexului feminin o proporție de 65-80 la sută din totalitatea cazurilor;în cazul sexului masculin, proporția este de aproximativ 60 la sută. Dintre diversele tipuri de osteoporoză idiopatică, unele sunt rar întâlnite : osteoporoza idiopatică a adultului tânăr și mai ales osteoporoza idiopatică juvenilă.

Osteoporoza comună, cu cele două subtipuri ale ei, osteoporoza postmenopauză (întâlnită la femeile în vârstă de 45-60 de ani) și osteoporoza senilă (osteoporoza vârstnicilor de peste 70 de ani) constituie cea mai frecventă formă de osteoporoză, pentru care sunt valabile noțiunile prezentate mai sus și cele ce urmează. Factorii de risc principali ai osteoporozei idiopatice sunt genetici, hormonali, alimentari și exogeni. Când aceștia lipsesc, trebuie luate în considerare cauzele unei osteoporoze secundare.

Osteoporoza secundară are cel puțin șase forme etiologice; pe prim plan se situează osteoporoza bolilor endocrine, in special osteoporoza cortizonică cum este cea întâlnită în sindromul Cushing, ca și cea determinată de tratamentul cu hormoni glucocorticoizi.

Osteoporoza secundară este întâlnită la 20 la sută dintre femeile și la 40 la sută dintre bărbații care se prezintă la medic pentru fracturi vertebrale.

Factorii de risc privind această boală invalidantă sunt de două categorii: cei în legătură cu care nu se poate face nimic și cei care pot fi evitați sau modoficați.

Factori de risc inevitabili

Sexul – femeile sunt predispuse la osteoporoză deoarece oasele lor sunt mai ușoare și mai puțin puternice, iar la 45 de ani producția de hormoni se reduce. De două ori mai multe femei decât barbați sufera fracturi de șold.

Vârsta – după vârsta de 30 de ani se reduce substanța minerală din oase

Rasa – peroanele descendente din populația africană, neagră, mai ales bărbații sunt cele mai rezistente la osteoporoză,apoi urmează barbații asiatici. Oamenii albi au de două ori mai multe fracturi datorate osteoporozei decât cei cu ascendenți africani sau asiatici.

Factorii individuali – familia (ereditatea), fizicul (trăsătura de familie, de rasă, alimentație din copilărie), antecedente medicale: menstre neregulate sau absente (deficit de estrogen), fracturi osoase, operații pe stomac sau intestine ( duc la absorbția deficitară a calciului si viaminei D din alimente), histerectomia, intervenții chirurgicale pe prostată sau testicule, cancer.

Factori de risc influențabili

Cafeina in exces

Tutunul – pare sa blocheze capacitatea estrogenilor de a proteja oasele

Alcoolul mai mult de un pahar pe zi

Sedentarismul

Dietă care implică absorbția calciului-fast food

Lipsa vitaminelor K,C,D

Lipsa oligoelementelor

Pilule contraceptive

Absența tratamentului hormonal de substituție după menopauză

Musculatură slab dezvoltată

radioterapie și chimioterapie

Medicamente care obstrucționeaza absorbția calciului (Furosemid,Tetraciclină, Anticonvulsivante, Steroizi, Antiacide)

Masă corporală redusă (cure de slăbire)

Riscuri deosebite pentru persoanele în vârstă:

– predispoziția pentru căderi – cauzele includ:

Simț al echilibrului deteriorat

Control scăzut al mușchilor

Timp de reacție redus

Medicamente care provoacă stări de confuzie și amețeli

Alcoolul

Tensiune arterială scăzută

Articulații instabile (genunchii)

Artrite

Boala Parkinson

Slăbirea vederii și a auzului

Probleme la nivelul picioarelor(inflamații,bătături)

– nivelul scăzut al calciului:

Calciul este mai puțin absorbit de către persoanele în vârstă

Utilizarea in cantități mai mici a produselor lactate

Dietă inadecvată

– alte considerente:

Oamenii în vârstă fac mai puțină mișcare

Mai puține activitați in aer liber (raze UV)

Răspuns mai slab al pielii la lumina soarelui (vitamina D)

Moral scăzut, memorie slabă( uită să ia suplimentele la dietă)

– măsuri de siguranță pentru vârstnici:

Precauții pentru prevenirea căderilor (balustrade pt scări, covorașe,iluminat bun,etc)

Dietă care să includă toți factorii de nutriție necesari

Supliment de calciu și vitamina D

Exerciții fizice zilnice

Tratarea depresiilor

O trecere în revistă a medicamentelor cu diminuarea sau renunțarea la cele care nu sunt momentan necesare

PATOGENIE

Osteoporoza fură substanță minerală din oase lăsând găuri mari în structura alveolară a parților interne,trabeculare. Oasele devin slabe și casante și se pot rupe la cea mai neînsemnată lovitură.

Toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi, care sunt de două feluri:

leziunea vertebrelor în timpul strivirii,fărâmițarii,tasării

fractura propriu-zisă(fisură sau ruptură deschisă) care apare la restul oaselor care nu aparțin coloanei vertebrale.

Fractura poate fi produsă spontan, în timpul accidentului; sau este posibil să se fi rupt mai întâi osul, probabil din cauza oboselii tisulare, aceasta ducând la cădere.

Atunci când substanța din oase este redusă și aceste sunt slăbite de osteoporoză, chiar dacă își pastrează dimensiunile și forma ele prezintă un risccrescut de fracturare în cazul celor mai mici accidente.

Măsura utilizată pentru aprecierea acestei slăbiri se numește densitatea minerală a osului (DMO).

O densitate minerală osoasă scazută inseamnă oase fragile și cele care pot fi afectate sunt oasele membrelor, șoldul, pelvisul, șira spinării, clavicula, coastele, mâinile și picioarele.

Cotul, fața și degetele sunt mai puțin susceptibile de fracturi și de obicei scapă de efectele osteoporozei, dar aceasta înseamnă că majoritatea oaselor rămân în linia de foc. Cel mai frecvent sunt afectate vertebrele, șoldul și încheietura mâinii.

Însași vârsta este un factor evident în predispoziția fracturării vertebrelor, a șoldului, brațului și în deosebi a pelvisului;în timp ce independent de vârstă și de DMO scăzută, o fractură anterioară crește probabilitatea altei fracturi.

Deși marea majoritate a fracturilor de șold, a încheieturii pumnului și a vertebrelor se datorează osteoporozei, există și alte cauze posibile (traumatismele severe,vârsta,tulburările în metabolismul osului).

Consecințele osteoporozei

Fractura tipică osteoporozei este cea a incheieturii mâinii (dupa vârsta de 45 de ani).
Fracturile vertebrale (care pot apărea la vârsta de 55-60 de ani) se manifestă prin tasări (îngustări) vertebrale, ceea ce duce la cifozare ("cocoșarea") spatelui, scădere în înalțime, dureri acute de spate. În cazul acestui tip de fracturi, riscul recidivei crește de până la cinci ori.
Fracturile de șold apar la o vârsta mai înaintata (după 70 de ani) și pot fi invalidante.
Trebuie precizat faptul că, odata apăruta prima fractură, riscul este ca 1 din 5 femei să sufere o nouă fractură în urmatoarele 12 luni…

FRACTURA VERTEBRELOR

Este tipul de fractură cel mai răspândit dar și cel mai înșelător. Un os al spatelui care se tasează încet poate fi ignorat ani de zile.

Durerea de spate este atât de comună încat poate fi ignorată, ea apărând sub forma unor junghiuri usoare.

În timp ce osteoporoza atacă in secret oasele la vârsta de 45 de ani la femeie,deja la 60 de ani, pierderea medie a masei osoase crește la 20 la sută; iar in unul din patru cazuri există posibilitatea de a avea una sau mai multe vertebre vătămate. La vârsta de 65 de ani,pierderea ajunge la 40 la sută; iar în jurul vârstei de 75 de ani la 50 la sută. La această vârstă ambele sexe sunt vulnerabile.

Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălțime.

Discurile cartilaginoase intervertebrale devin mai subțiri pe măsură ce imbătrânim si aceasta contribuie la amintita pierdere în înălțime, dar principala pierdere este determinată de tasarea lentă a oaselor datorită osteoporozei.

La început oasele vertebrale au formă cubică dar pe măsură ce devin mai fragile odată cu rarefierea eșafodajului trabecular, greutatea corpului și activități ca aplecarea și ridicarea fac ca osul slăbit să își modifice forma.

Tipuri de fractură vertebrală

Fractura prin tasare

Fractura platoului vertebral (adâncitură în învelișul superior al osului)

Fractura de apofiză anterioară (partea din față a osului cedează și se tasează)

Moduri de producere a unei fracturi :

fractură incidentă – osul cedează dint-o dată, posibil ca urmare a unei cauze banale cum ar fi tusea, aplecarea, ridicarea etc.

fractură de prevalență – se dezvoltă în mod gradat fară a avea un punct de plecare definit, rezultatul atât al osteoporozei cât și al deteriorării generale legate de vârstă sau mai puțin frecvent efectul secundar al cancerului

Efecte pe termen lung :

Fracturi ulterioare – peste 85 la sută dintre cei care au avut o fractură vertebrală.

Scaderea în înălțime cu peste 10 cm în următoarele zece zile.

Dureri la nivelul nervilor spinali, rareori persistente.

Amorțire sau paralizie datorate comprimării nervilor (rar).

Cifoza cauzată de fracturile vertebrelor anterioare

Cifoza, însoțită de scurtarea oaselor spatelui, poate avea unele efecte patologice:

Barbia aproape se sprijină pe piept, deoarece mușchii obosesc să mențină capul ridicat.

Pieptul se îngustează – respirație anevoiasă.

Datorită scăderii în înălțime cutia toracică se mișcă în jos și poate să atingă aripile oaselor coapsei și marginea pelvisului.

Predispoziție la apariția herniei hiatale

Imposibilitatea de a sta întins pe o suprafață plană.

Nu există destul loc pentru abdomen, acesta umflându-se spre înainte.

Constipație datorită stării abdominale alterate.

Statul în picioare și mersul devin dificile și obositoare.

FRACTURIILE DE ȘOLD

Cele mai dese și periculoase și mai generatoare de infirmități cauzate de osteoporoză.

Pentru femei numărul de căderi este în creștere după vârsta de 45 de ani. Între 60 și 64 de ani numărul femeilor care suferă căzături sare de la 1 din 5 la 1 din 3.

Tipuri de fractură de șold :

Trohanteriană, sau intertrohanteriană – se produc la exteriorul articulției colului femural,între marele trohanter și micul trohanter. La persoanele cu porozitatea osului mai avansată (zona trabeculară a osului).

Cervicală – în interiorul capsulei articulare implicând și învelișul exterior dur al osului.

Subtrohanteriană- dedesubtul trohanterelor, în apropierea părții superioare a corpului femurului.

FRACTURA LUI COLLES

Numărul celor care suferă de fractura lui Colles crește de la instalarea menopauzei atingând un punct maxim între 60 și 70 de ani.

Fixarea fracturii este complicată și există posibilitatea ca ea să se ceară repetată nu numai o data.

Un efect supărător de lungă durată este algodistrofia care apare la aproape o treime din cazuri și face ca articulația pumnului să fie dureroasă, inflamată și sensibilă la presiune.

Fractură la articulația pumnului cauzată de căderea în față pe mâna întinsă. Apare foarte frecvent după menopauză și este una dintre cele trei tipuri de fracturi datorate osteoporozei care afectează 40 la sută din femeile aflate în această perioadă.

FRACTURA DE UMĂR

Fractura părții superioare a humerusului, osul brațului – este provocată de obicei de același tip de cădere ca și fractura lui Colles. Victimele sunt în general persoane în vârstă de peste 75 de ani.

FRACTURA GLEZNEI

De obicei fractura se vindecă în mod satisfăcător în ghips.

În cazul care fractura prezintă o deplasare, fragmentul desprins este fixat în poziție prin șuruburi.

Restabilirea este lipsită decomplicații.

FRACTURA METATARSIANĂ

Fractura se vindecă bine având nevoie doar de bandaje strânse pentru alinarea durerii și asigurarea sprijinului.

SEMNE ȘI SIMPTOME CLINICE

După cum am precizat mai sus osteoporoza se numește „hoțul tăcut al calciului “.

Este puțin probabil să existe vreun simptom care să poată fi recunoscut înainte ca tulburările să dateze de câțiva ani, iar examenele radiologice nu vor evidenția pierderile de țesut osos decât atunci când au atins cel puțin 40 la sută. De multe ori asemenea evenimente sunt primele indicii că ceva nu este în regulă; cel mai probabil ele se produc după vârsta de 60 de ani.

În consecință toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi.

Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălțime. Efectele acute ale vertebrelor fracturate pot fi dureri în zona osului afectat care iradiază spre față sau spre o parte, sau sub forma unei strânsori de cingătoare; sensibilitate la presiune (aceasta nu se simte chiar la os ci în mușchii care intră în contractură pentru a proteja partea vătămată); inflamație localizată; limitare severă a mișcărilor (în special la aplecare și ridicare); colică abdominală; pierdere a apetitului, stare de vomă, febră.

Simptomele imediate ale fracturilor de șold pot consta în : durere de șold resimțită în funcție de gradul traumatismului sau de pierderea de sânge; imposibilitatea de asta în picioare; piciorul este răsucit spre exterior.

Simpomele fracturii lui Colles constau în durere acută deoarece fractura la articulația pumnului poate fi mai dureroasă decât cea de șold; sensibilitate; inflamație; limitarea mișcărilor; articulația pumnului are o formă neobișnuită.

Va fi descris tabloul clinic al celui mai frecvent tip de osteoporoză, osteoporoza vârstnicului.

Osteoporoza are o perioadă subclinică lungă; subiecții cu osteoporoză sunt de obicei asimptomatici sau acuză vagi dureri dorsolombare, care se accentuează in ortostatism prelungit sau cu ocazia unor solicitări fizice mai intense, și care se atenuează prin repaus în decubit dorsal.

Osteoporoza vertebrală devine net simptomatică odată cu apariția unei tasări vertebrale, care este de fapt o fractură de corp vertebral. Tasările vertebrale se manifestă prin rahialgii de două tipuri: acute și cronice.

Cel mai des, tasarea vertebrală se traduce prin rahialgii acute situate de obicei în regiunea dorsală inferioară sau în regiunea lombară instalate brusc uneori în urma unei căderi sau, mai des, după un mic efort de ridicare, de presiune sau după o simplă mișcare a trunchiului. Aceste dureri sunt adesea deosebit de intense, impunând repausul la pat timp de câteva zile sau săptămâni, rahialgiile se atenuează progresiv, putând dispare complet în 6-8 săptămâni.

Rahialgiile cronice, lombare sau prezente în intervalul dintre episoadele de rahialgie acută sau în absența lor, constituie singura manifestare a tasărilor vertebrale; aceste dureri au caracterul rahialgiilor banale, de oboseală, și sunt accentuate de portul unor greutați, de statul prelungit în picioare sau pe scaun, de activitățile casnice etc; durerile se ameliorează prin repaus.

La unii bolnavi, osteoporoza însoțită de tasări vertebrale poate fi complet indoloră, ea fiind identificată cu prilejul unui examen radiologic, efectuat întâmplător.

În formele avansate de osteoporoză vertebrală pot apărea și dureri cervicocapsulare și toracice de origine statică. Unii bolnavi pot prezenta o durere toracică imensă după un traumatism minim sau după efortul de tuse, caredetermină o fractură costală.

Bolnavii cu osteoporoză dureroasă sunt adesea obosiți, slăbiți, astenici, irascibili; uneori deprimați, intervenind și o componentă nevrotică.

EXAMENE COMPLEMENTARE

INVESTIGAȚII PARACLINICE

Diagnosticul de osteoporoză, bănuit clinic, este confirmat de prin urmatoarele explorări paraclinice :

examenul radiologic

– radiografia clasică a coloanei vertebrale reprezintă examenul cel mai accesibil, chiar dacă ea nu permite un diagnostic precoce al osteoporozei.

– puțin sensibil deoarece este necesară o reducere substanțială a masei osoase pentru a fi vizibilă pe radiografii;

– evidențiază fracturile.

Osteoporoza se recunoaște radiologic printr-o hipertransparență difuză a rahisului, însoțită detașări vertebrale.

Transparența vertebrelor este mărită fiind vizibile numai traseele osoase verticale ale corpilor vertebrali care au un aspect striat vertical (aspect mai evident pe radiografia de profil). La unii bolnavi, prin dispariția desenului tramei osoase a corpilor vertebrali, vertebrele par goale, ca fiind destclă. Liniile opace corespunzătoare platourilor vertebrale, deși subțiate apar mai evidente decât la subiectul normal, subliniind ca un lizeru de doliu, imaginea corpilor vertebrali hipertransparenți. Marginea anterioară a vertebrelor se distinge greu de opacitatea părților moi.

Tasările vertebrale, uneori multiple sunt localizate mai ales la nivelul coloanei dorsale inferioare și coloanei lombare superioare. Tasările vertebrale sunt de mai multe feluri; uneori tasarea este predominant anterioară, corpul vertebral dobândind un aspect trapezoid sau cuneiform; vertebrele cuneiforme, situate în regiunea dorsală determină apariția cifozei în respectivul segmant al coloanei; alteori tasarea este uniformă, corpul vertebral având din profil un aspect dreptunghiular. Alteori, mai ales în regiunea lombară, osteoporoza se traduce prin deformarea cupuliformă a platourilor vertebrale care se deprimă sub presiunea transmisă de discuri; se realizează aspectul de vertebră concavă sau biconcavă.

Cum fracturile de corp vertebral nu sunt totdeauna recunoscute de bolnav, în fiecarecaz este indispensabil examenul radiologic al coloanei dorso-lombare.

Osteoporoza poate fi pusă în evidență cu ajutorul radiografiei clasice și în alte zone ale scheletului. Astfel, la nivelul colului femural se constată o hipertransparență, și un aspect mai lax al trabeculelor osoase decât cel normal, datorită dispariției unor sisteme trabeculare. La nivelul toracelui pot fi puse în evidență fracturi costale vechi sau recente.

Înaintea apariției tasărilor vertebrale sau a altor fracturi, examenu radiologic nu are utilitate pentru diagnosticul osteoporozei; cu alte cuvinte, diagnosticul radiologic al osteoporozei este un diagnostic tardiv. Radiografiile recunosc pierderea de os numai când s-a produs o scădere cu 25-30% a densității osoase, deci destul de târziu.

Tomografia computerizată cantitativă a coloanei vertebrale – cea mai sensibilă metodă pentru diagnosticul inițial; nu este pentru masuratori repetate datorită costului ridicat și dozei mari de radiații. Este extrem de utilă pentru determinarea densității osoase. De poate studia zona centrală a corpilor vertebrelor lombare 2-4, exprimând densitatea osoasă în grame pe cm3. examinarea durează 5-10 minute, si poate fi aplicată și la nivelul colului femura. Avantajele principale sunt: distinge foarte bine osul trabecular de osul cortical; distinge foarte bine structura intraosoasă decalciul extraosos care poate crește în mod artificial densitatea osoasă, determinată de celelalte tehnici ( DPA;DEXA). Un progres recent- Scanning QCT 3D- realizează o ameliorare a imaginii și o mai precisă cuantificare a densității osoase.

Absorbțiometria unifotonică la nivelul antebrațului proximal – puțin sensibilă în stadiile precoce. Se fac măsurătorile necesare la nivelul radiusului. Iradierea este mică. Întrucât este o diferență în absorbția fotonilor decătre os și de către pățile moi, este posibilă determinarea conținutului mineral total al osului, care poate fi exprimat în grame pe cm. Metoda nu permite o diferențiere între osul cortical și cel trabecular.

Absorțiometria monofotonică este bine tolerată de bolnav, are o bună acuratețe si prcizie și necesită puțin timp (10 minute). I se reproșează faptul că nu permite determinarea densității osoase la nivelul colului femural și al coloanei vertebrale.

Absorbțiometria bifotonică la nivelul coloanei vertebrale și șoldului – limitată de numeroasele artefacte. Permite determinarea conținutului mineral al coloanei vertebrale, al șoldului și al corpului întreg. Determinarea se face de obicei la nivelul coloanei vertebrale lombare. Conținutul osos mineral se exprmă în grame pe cm2. iradierea este mică.

Absorbțiometria bifotonică se poate aplica și la nivelul colului femural constituind astfel un mijloc de previziune a fracturilor la acest nivel, absorbțiometria bifotonică permite și determinarea conținutului mineral al corpului întreg. În mod curent DPA este practicată la nivelul coloanei vertebrale lombare și colului femural, ea nu poate diferenția osul cortical decel trabecular.

DEXA – dubla absorbțiometrie cu raze X – la nivelul coloanei lombare sau a șoldului – este asemănătoare absorbțiometriei bifotonice, darse folosesc raze X și nu iyotopi radioactivi. Precizia ddensității osoase la nivelul coloanei vertebrale lombare și la nivelul colului femural este superioară tehnicii anterioare, se face în timp mai scurt (aproximativ 5 minute pentru fiecare zonă), iar iradierea este foarte mică. DEXA permite și determinarea densității osoase a corpului întreg.

Timpul de efectuare al unui examen DEXA este mai scurt înreucât razele X produc un fluxde protoni mai înalt decât izotopii radioactivi.

Analiza activității neutronice – permite măsurarea cantității totale de calciu din organismul uman prin iradierea corpului cu neutroni și examinarea calciului. Timpul de iradiere totală este de1 minut, după care subiectul rămâne timp de 20 de minute într-un monitor caredetermină radioactivitatea întregului corp.

Cu ajutorul analizei activității neutronice nu se pot face măsurători specifice în anumite zone ceea ce reprezintă un inconvenient al metodei, alături de iradierea destul de mare; din aceste motive, tehnica nu este de utilizare curentă.

Echografia a început să fie folosită și pentru studiul densității osoase. Atenuarea semnalului ultrasunetelor în timpul trecerii lor prin os, poate fi măsurată determinând reducerea amplitudinii acestui semnal. Atenuarea benzii largi de ultrasunete poate fi utilizată pentru aprecierea densității osoase a calcaneului (călcâi). În funcție deaparatul utilizat, realizarea acestei măsurători poate necesita între 1 și 10 minute.

Utilizarea tehnicilor de măsurare a tehnicilor densității osoase:

Cu ajutorul tehnicilor prezentate mai sus, se pot face aprecieri ale densității osoase și ale conținutului mineral al osului incomparabil mai exacte decâtcele realizate cu ajutorul examenului radiologic. Aceste tehnici permit identificarea unor scăderi moderate ale densității osoase contribuind la diagnosticul precoce al osteoporozei, înaintea apariției fracturilor.

Pe baza datelor precise pe care le oferă osteodensiometria, OMS a recomandat pentru a face definiția bolii mai utilă, ca osteoporozasă fie diagnosticată când densitatea minerală a osului este cu cel puțin 2.5 SDs sub media adultului tânăr. O valoareci +/- 1.0 SD este definită ca normală și una între 1.0 SD și -2.5 SD este definită ca masă osoasă scăzută, sau osteopenie. Aceste definiții au fost elaborate pe baze epidemiologice, relatând frecvența fracturilor la masa osoasă.

Tehnicile de densiometrie osoasă permit totodată și aprecierea eficacității unor medicamente sau altor măsuri terapeutice folosote la bolnavii cu osteoporoză.

Aceste tehnici necesită un timp scurt, nu produc o iradiere semnificativă și sunt neinvazive, nenocive, repetabile, dar sunt costisitoare.

Examene biologice:

Markerii biochimici ai formării osoase sunt:

– fosfataza alcalină (crescută în osteoporoza idiopatică)

– osteocalcine

– unele peptide ale procolagenului

Puncția biopsie osoasă – este efectuată cu un trocarspecial din creasta iliacă, are o utilitate limitată pentru diagnosticul pozitiv al osteoporozei.

Ea constituie un mijloc util pentru diagnosticul diferențial cu alte osteopatii rarefiate.

DIAGNOSTICUL OSTEOPOROZEI

DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

Depistare

Depistarea precoce a bolii este o condiție importanta a succesului terapeutic. Există două strategii de depistare:

1. strategia factorilor de risc: identificarea persoanelor cu risc înalt de boala (vezi factorii de risc) și ulterior diagnosticarea bolii in principal prin DEXA;

2. strategia descoperirii de caz: prin analiza simptomatologiei fracturilor de fragilitate cu diverse sedii și în prezența unor factori de risc se pune diagnosticul de osteoporoza care ulterior se poate certifica prin DEXA.

ASPOR, ca asociatie de reprezentare a bolnavilor cu osteoporoza consideră strategia factorilor de risc oportună de a duce la o depistare precoce.

În condițiile particulare ale țarii noastre, ASPOR ia în considerare anumite postulate necesare depistarii precoce:

a) informarea populației și personalului medical asupra importanței factorilor de risc ;

b) importanța anamnezei și examenului clinic, efectuate periodic la medicii de familie;

c) informații precise asupra riscului crescut în anumite grupe de populație (varstnici, corticodependenți, ș.a.m.d.) și supravegherea activă a acestora;

d) informații asupra fracturilor de fragilitate;

e) subliniem eroarea supralicitării (in practica medicala din Romania) ultrasonometriei în absenta unui examen clinic riguros;

Standardul de aur in diagnosticul osteoporozei ramâne dubla absorbțiometrie cu raxe X – DEXA, dar trebuie facută o distincție clară între diagnostic și decizia terapeutică. Decizia terapeutică trebuie luată numai după analizarea tuturor datelor anamnestice și clinice și în relație directă cu riscul de fractură.

DIAGNOSTICUL OSTEOPOROZEI

În trecut, diagnosticul osteoporozei se făcea cu ochiul liber. Tabloul caracteristic era cel al unei femei de talie mică, slabă, foarte redusă de spate și cu așa numitul „ghebul bătrânei doamne”. Se făcea un control privind pierderea masei osoase : se măsura deschiderea brațelor pe orizontală de la vârful degetelor unei mâini până la vârful degetelor celeilalte mâini. Dacă această lungime măsurată reprezintă mai mult decât înălțimea acelei persoane este probabil ca vertebrele să fi cedat deoarece oasele devin mai slabe din cauza osteoporozei și se tasează.

Întotdeauna masa osoasă scăzută și densitatea minerală scăzută se iau în considerare impreună. Acestea sunt semnele particulare ale osteoporozei și prezic posibilitatea producerii unei fracturi și toate implicațiile acesteia. Valori săzute pot apărea și în osteopenie și osteomalacie, dar acestea sunt de fapt etape în dezvoltarea osteoporozei.

Testele

În ultima jumătate a secolului trecut s-au dezvoltat câteva tehnici pentru măsurarea masei osoase și a DMO (densitatea masei osoase). Toate se bazează pe o tehnologie complexă iar precizia lor este de importanță vitală deoarece cele mai mici modoficări ale masei și densității osului reflectă mari modificări în rezistența acestuia.

1.Radiografiile

Radiografiile simple arată densitatea redusă prin transparența mărită a oaselor.

O radiografie la locul unei fracturi sau poate una toracică întâmplătoare în cazul unei probleme la acest nivel pot constitui baza unui prim diagnostic în cazul osteoporozei.

Din păcate, osteoporoza se poate detecta pe film abia atunci când s-a pierdut 40 la sută din rezistența minerală a osului.

2.Radiogrametria

Radiogrametria compară lățimea unui os cu lățimea părții sale dire, a cortexului exterior, și de aici cu lățimea părții interne trabeculare sau poroase. Procesul de osteoporoză afectează mai întâi și mai grav această parte de os, dar conținutul mineral al osului se găsește în principal în cortex. O pierdere substanțială la nivelul osului compact este pusă în evidență dacă lățimea totală a părții corticale este mai mică decât cea a osului trabecular.

3.Morfimetria spinală calitativă

Metodă de evaluare a densității osului cu raze X. Se utilizează de peste 50 de ani. Reprezintă un sistem de clasificare a structurării eșafodajului osului la nivelul osului trabecular. Pe măsură ce se pierde din ce în ce mai mult din masa osoasă, sunt eliminate trabeculele orizontale, ceea ce rămâne fiind o structură cu dungi verticale.

4.Indicele Singh

Procedură ce se bazează pe aranjarea trabeculelor într-un triunghi al osului de la capătul superior al osului coapsei.

5.Măsurarea absorbției energiei duale a razelor X (DEXA)

Reprezintă „tehnica standard de aur” pentru evaluarea densității osului.

Principiul constă în reducerea numărului și intensității fotonilor emiși de razele X atunci când trec prin os sau alte țesuturi. Materialul solid atenuează fotonii mai mult decât o structură rarefiată și ceea ce se măsoară este gradul de atenuare.

Aparatul DEXA este programat să facă diferența dintre os și țesutul moale și să măsoare soliditatea osului.

DEXA poate fi utilizată pentru orice os din corp și este mai puțin influențată decât alte forme de radiografii de cantitatea de țesut adipos din vecinătate. Totuși, osteoartritele din zona lombară a coloanei vertebrale si calcifierea aortei pot perturba rezultatele. Pentru aceasta, pe lângă radiografia din față se va face și una din profil, care mărește diferențele dintre osul normal și cel osteoporotic.

Fracturile vertebrelor apar ca niste zone osoase mai dense deoarece osul este comprimat și parțial turtit.

6.Tomografia computerizată cantitativă

Reprezintă varianta avansată a vechilor metode de scanare computerizată dar, ca și acestea dă o imagine reprezentând radiografiile efectuate pe secțiuni transversale înguste ale corpului.

Acestea pot fi redate intr-o imagine 3D, aflându-se care este densitatea minerală osoasă a oricărui os.

7.Ecografia cantitativă

Tehnică cu ultrasunete fără a implica expunerea la radiații. Ea constă în trimiterea de unde sonore prin zona care este investigată măsurând viteza cu care acestea se transmit, cât de repede iși pierd din intensitate și de pe ce suprafețe ricoșează sub formă de ecou.

Dezavantajul acestei metode este că în timp ce ea este performantă pentru evaluarea masei osoase a șoldului folosind osul poros al călcâiului, mai ales la femeile de peste 70 de ani, nu este la fel de utilă pentru examinarea coloanei vertebrale.

ANALIZE DE LABORATOR

Analizele de laborator furnizează informații de bază despre starea generală de sănătate și despre unele boli. Îndeosebi două boli pot fi înșelătoare: hipertiroidia (tireotoxicoza) și mielomul. Fără analize ambele pot trece neobservate și să provoace osteoporoza.

O simplă analiză de sânge evidențiază orice exces de tiroxină in sânge care se poate datora tireotoxicozei.

Mielomul poate fi depistat printr-o analiză de sânge carearată anemie și un examen de urină care arată o nejustificată pierdere de proteine.

Testele biochimice în identificarea osteoporozei

Osteoporoza instalată poate fi de două tipuri:

– Activă – la care timpul de îndepărtare și reînnoire a osului este rapid, cu o pierdere a mineralelor din os, in principal a calciului.

– Inactivă –în care ciclul osos este lent.resorbția osului se reflectă în urină (hipercalciurie).pentru masurarea calciului se va face un sumarde urină. Aceasta metoda nu este prea eficientă, nivelul calciului schimându-se de la o zi la alta, sau chiarde la o ora la alta.

Analiza sângelui pantru proteina Gla din os confirmă rezultatele analizei de urină. Proteinele din os fiind eliberate în circulație pe măsură ce osul se distruge.

Diagnosticul pozitiv

Diagnosticul pozitiv al osteoporozei se referă în principal la diagnosticul osteoporozei comune tip I (postmenopauză) și tip II (senilă).

Diagnosticul tardiv

Este in primul rând clinic și are loc la o femeie care se găsește la un interval de aproximativ 15 ani de la instalarea menopauzei sau la o persoană cu vârsta decal puțin 70 de ani de ambele sexe, care prezintă o fractură după un traumatism minim sau chiar în lipsa unui traumatism, alături de care mai există și o scădere în înălțime, accentuarea cifozei dorsale, sau dureri osoase.

În cazul bolnavilor cu osteoporoză senilă, cele mai frecvente fracturi sunt cele de col femural.

În cazul bolnavilor cu osteoporoză postmenopauză, fracturile vertebrale, costale sau de radius se întâlnesc mai frecvent.

Examenul radiologic confirmă fractura și osteoporoza.

Examenuele cu ajutorul cărora se apreciază densitatea osoasă confirmă , o importantă scădere a masei osoase.

Examenele biochimice, și anume: dozarea în sânge a calciului, fosfatului, fosfatazei alcaline, hormonului paratiroidian, vitaminei D,, dozarea în urină a calciului și hidroxipolinei, sunt de regulă normale.

Principalele modificări în această direcție sunt cele realizate de markerii biochimici ai formării osoase cum ar fi creșterea în ser a fosfatazei alcaline, osteocalcinei, etc, și de markerii biochimici ai resorbției osoase (creșterea excreției urinare de calciu, hidroxiprolină, etc ).

Pentru indicarea turnover-ului osos al unui bolnav cu osteoporoză poate fi indicată puncția biopsie osoasă din creasta iliacă.

Diagnosticul pozitiv precoce

Diagnosticul pozitiv precoce al osteoporozei comune se realizează prin efectuarea densimetriei osoase cu diferite tehnici.

Cu ajutorul acestora se poate realiza un diagnostic precoce al osteoporozei la persoanele cu risc, permițând efectuarea unui tratament profilactic, care să împiedice apariția fracturilor.

Diagnosticul diferențial

Diagnosticul diferențial al osteoporozei comune se face:

Cu celelalte forme de osteoporoză idiopatică

Cu celelalte forme de osteoporoză

Cu celelalte osteopatii rarefiante

1. Diagnosticul diferențial al osteoporozei comune cu celelalte forme de osteoporoza idiopatică (cea a adultului și cea juvenilă) este relativ usor, datorită diferențelor mari în vârsta pacienților.

2. Diagnosticul diferențial cu diverse tipuri etiologice de osteoporoză secundară trebuie facut în fața oricărui bolnav cu osteoporoză, mai ales dacă vârsta acestuia (sub 60 de ani) și sexul (masculin) nu reprezintă un argument suficient de puternic în favoarea afirmării unei osteoporoze comune.

În unele cazuri diagnosticul de osteoporoza secundara si tipul acesteia este evident, cum astecazul atletelor amenoreice.

Ostoporoza cortizonică poete fi determinată de corticoterapie ( anamneză) sau se poate datora Sindromului Cushing ce poate fi demonstrat prin valorile crescute ale cortizonului în sânge și prin simptomele și semnele clinice caracteristice acestui sindrom.

Osteoporoza din hipertiroidie, care nu este rară, trebuie identificată, chiar la bolnavii la care clinica nu este suficient de sugestivă pentru o hiperfuncție tiroidiană (mai ales la vârstnici).

3. Diagnosticul diferențial cu alte osteopatii rarefiante:

O primă problemă o pot pune bolnavii cu mielom multiplu sau cu metastaze osoase ale unor cancere viscerale care consultă pentru o fractură vertebrală.

În favoarea unei afecțiuni maligne, pledează:

Stare generală alterată cu ianpetență

Pierdere în greutate

Tulburări neurologice determinate de fractura vertebrală

Anemie

VSH accelerat

Hipercalcemie

Proteinurie

Identificare clinică și radiologică a tumorii primare

Identificarea unei componente monoclonale prin electroforeze în gel de agar a proteinelor serice

Biopsia măduvei osoase, ce poate identifica elementele tipice mielonului (prezența în măduva hematopoetică a unui număr mare de plasmocite cu aspect atipic)sau, mai rar, celulele maligne corespunzătoare unei metastaze osoase.

Diagnosticul de mielom sau metastaze osoase trebuie luat în considerare mai ales la bolnavii la care anamneza și vârsta nu constituie argumente solide în favoare diagnosticului de osteoporoză postmenopauză sau senilă.

Osteoporoza trebiue diferențiată și de celelalte osteopatii rarefiante:

Osteomalacia

Hiperparatiroidismul primar

Osteodistrofia renală

Osteomalacia

Uneori poate mima osteoporoza sau coexistă cu ea.

Prezintă următoarele modificări paraclinice:

Scăderea în ser a concentrației calciului și fosfatului, creșterea in ser a fosfatazei alcaline, creșterea moderată a concentrației serice a hormonului paratiroidian;

În urină, calciul este scăzut sau normal, fosfatul este normal iar hidroxiprolina este crescută;

Puncția biopsie osoasă din creasta iliacă care poate fi esențială pentru diagnostic pune în evidență aspectul caracteristic: borduri osteoide abundente, nemineralizate;

Hiperparatiroidismul primar

În sânge, calciul și fosforul sunt scăzute, fosfataza alcalină crescută sau normală, hormonul paratiroidian mult crescut.

În urină, calciul este crescut sau normal, fosfatul este normal, hidroxiprolina crescută.

Osteodistrofia renală

În sânge, calciul este scăzut sau normal, fosforul crescut, fosfataza alcalină crescută, hormonul paratiroidian moderatcrescut, creatinina și ureea mult crescute.

În urină, calciul este crescut sau normal, fosfatul scăzut, hidroxiprolina scăzută.

Tratamentul osteoporozei

În cele ce urmează se va prezenta tratamentul osteoporozei în general, insistându-se asupra tratamentului osteoporozei comune (osteoporoza idiopatică postmenopauză și senilă).

Tratamentul profilactic include prevenirea căderilor, respectiv prevenirea poticnirilor, luminarea suficientă a locuinței, supravegherea medicamentelor (neuroleptice, miorelaxante, somnifere, tranchilizante), folosirea unui baston pentru sprijin, evitarea unei flexiuni mari a trunchiului și a purtării de greutăți ș.a și mai ales prevenirea fragilității osoase prin:

a) obținerea unei solidități și a unui titru mineral maximal al scheletului în cursul anilor creșterii;

b) menținerea masei osoase la nivel maxim cât mai mult timp posibil;

c) încetinirea ritmului de pierdere osoasă, ce apare odată cu înaintarea în vârstă;

d) reducerea sau prevenirea pierderii osoase rapide din perioada postmenopauză.

Obiectivele prevenirii osteoporozei pot fi în mare măsură cuantificate: mărirea taliei medii a scheletului cu 10-20 mm în cursul anilor de creștere, creșterea masei osoase maxime cu 5%, diminuarea cu 50% a vitezei pierderii osoase cu vârsta, reducerea cu 50% (în medie), a accelerării post-menopauză a acestei pierderi.

Cum 97% din subsțanta osoasă se constituie înaintea vârstei de 20 ani, tinerii au nevoie de suficient calciu. Un grup cu risc potențial de osteoporoză îl constituie fetele tinere a căror asigurare este deficitară în toată Europa și al căror calciu este scăzut, datorită printre altele și regimurilor de slăbire pentru siluetă; aceste regimuri scad conținutul în estrogeni al corpului, reduc aportul de calciu și pot duce la osteoporoză. O atenție deosebită trebuie deci acordată acestei categori în asigurarea cu suficient calciu. Pentru vârsta de 11-18 ani acesta trebuie să fie de 800-1200 mg/zi.

Tratamentul profilactic al osteoporozei ar trebui efectuat de întreaga populație, dar cum acest lucru nu este posibil, el va fi aplicat cu prioritate subiecților la care sunt identificați anumiți factori de risc. După Riggs și Melton principalii factorii de risc ai osteoporozei sunt: femeie caucaziană sau asiatică, menopauză precoce sau amenoree prelungită, antecedente eredocolaterale prezente, statură joasă și greutate corporală mică, scădere a aportului de calciu sau a absobției sale, inactivitate, consum exagerat de alcool.

O altă metodă de a selecționa subiecții, în vederea unui tratament profilactic, este aceea de a măsura prin osteodensiometrie masa osoasă în diferite zone, pentru a identifica subiecții cu masă osoasă și deci cu risc crescut de fracturi, metoda este puțin fiabilă prentru screening, datorită costului său ridicat.

Christiansen a propus următoarele criterii pentru selecționarea femeilor după menopauză, la care este necesar tratamentul profilactic (inclusiv tratamentul hormonal de substituție); greutatea corporală, dozarea fosfatazei alcaline serice și a calciului și hidroxiprolinei într-un eșantion de urină raportate la creatină; pe baza acestor criterii, femeile pot fi împărțite în 3 grupuri: cu pierdere osoasă rapidă, medie sau mică.

În tratamentul preventiv al osteoporozei trebuie luat în considerare faptul că la o anumită vârstă (deci riscul de fractură) este determinat de : masa osoasă maximă, vârsta la care masa osoasă începe să scadă și ritmul în care se produce această scădere.

Dacă unii factori de care depinde masa osoasă maximă nu pot fi modificați, cum sunt rasa, sexul, unii factori ereditari, există și factori ce pot accentua depunerea de os în timpul creșterii și consolidarii, astfel încât să contribuie la crearea unei mase osoase cât mai mari. Principalii factori sunt : exercițiul fizic, alimentația cu un conținut adecvat de calciu și factorii hormonali; de asemenea pot fi avute în vedere și alte mijloace: vitamina D, calcitonina și disfonații.

Exercițiul fizic are o mare importanță, lucru dovedit de faptul că atleții au o masă osoasă mai mare decât subiecții sedentari; creșterea masei musculare stimulează formarea osului. Adolescenții și adulții trebuie încurajați să facă exerciții fizice, să practice diferite sporturi: alergări, ciclism, înot; în cazul persoanelor de gen feminin exercițiile fizice nu trebuie să ducă la amenoree, ceea ce ar putea avea consecințe negative. Pentru vârstele mai mari se recomandă gimnastica adaptată vârstei și mersul pe jos; plimbările de 30-60 de minute, efectuate de 3-4 ori pe săptămână, pot contribui la menținerea masei osoase la persoanele cu vârstă între 50 și 70 de ani, mai ales cele de sex feminin.

Aportul adecvat de calciu în alimentație este necesar în timpul copilăriei în vederea depozitării acestuia în schelet în timpul creșterii și consolidării.

În timpul adolescenței, aportul alimentar zilnic trebuie să fie de 1100 – 1200 mg calciu.

În cazul adultului matur și al femeii înaintea menopauzei aportul alimentar zilnic de calciu trebuie să fie de 800 – 1000 mg.

Barbații de peste 55 de ani și femeile postmenopauză au nevoie de 1500 mg calciu /zi. Având în vedere că este relativ greu să se realizeze un aport alimentar zilnic de 1500 mg de calciu și ținând seama de faptul că absobția intestinală a calciului este deficitară la vârstnici, la femeile postmenopauză este justificat un supliment zilnic de calciu de 1000 mg/zi.

Odata instalata osteoporoza nu este posibilă refacerea masei osoase.

Totuși intervenția precoce poate preveni osteoporoza iar cea tardivă poate opri progresia bolii.

Dacă este prezentă o cauză secundară tratamentul specific are scopul îndepartarii cauzei.

Metode fizice

corset / brâu ortopedic

exerciții fizice cu consultarea unui fizioterapeut

In faza acută a tasării

analgezice

miorelaxante

căldură

masaj

repaus conform indicațiilor medicului

Tratamentul cronic farmacologic (numai la indicațiile medicului de specialitate)

Calciu

1000 – 1500 mg / zi la femeile postmenopauza

1500 mg / zi la adolescenți și adulții tineri pentru prevenție

Estrogeni- pe cale orală sau transdermică

la femeile cu uter intact se asociază obligatoriu cu o progestina

la femeile cu histerectomie se administrează zilnic fără asocieri

Calcitonina

pare să reducă pierderile numai la nivelul coloanei vertebrale / are și efect împotriva durerii deci se folosește predominant la cei cu dureri cronice legate de fracturi sau deformări scheletice

seadministrează în doze de 100 U.I. în injecții s.c.sau i.m. inițial zilnic, ca tratament de atac timp de 4-6 săptămâni, după care se poatetrece la tratamentul cronic de întreținere efectuat timp îndelungat cu dora de 50-100 U.I., zilnic sau la două zile.

Bifosfonații: (etidronat,alenronat)

Etidronatul se administrează în doză de 400 mg/zi timp de două săptămâni apoi pauză de două luni și jumătate, interval în care se administrează un supliment de calciu, după care se continuă ciclul.

Alendronatul a câștigat în ultimul timp teren în profilaxia osteoporozei. Tratamentul recomandat este de 10 mg/zi timp de trei ani, alături de calciu. Este util femeilor la postmenopauză cu osteopenie stabilă care nu pot sau nu acceptă estrogenii.

Bifosfonații pe cale orală fiind puțin absorbiți, trebuie luați mult înainte sau după alimente și medicamente.

mijloc terapeutic important pentru ca pot crește densitatea osoasă și scad riscul producerii fracturilor

Vitamina D și metaboliții săi

Vitamina D, deficitară la vârsnici, contribuie la balanța negativă a calciului, prin scăderea absorbției intestinale a acestuia; pentru corectarea acestui deficit vârstnicii trebuie încurajați să se expună razelor solare și să li se suplimenteze aportul zilnic de vitamina D, 800 UI / zi asociate cu calciu scad semnificativ riscul apariției fracturilor de șold.

Terapii de viitor

antiestrogeni (tamoxifen, raloxifen)

florura de sodiu cu eliberare lentă

parathormonul in doză mică

Terapia de Substituție Hormonală

Mai multe studii au arătat că THS reduce riscul tuturor fracturilor osteoporotice cu 30 – 50 la sută, la o expunere de 3-10ani.
Din păcate, oprirea THS este urmată de revenirea pierderii osoase la nivelul dinaintea începerii tratamentului. Întrucât imensa majoritate a fracturilor se produce după vârsta de 70 de ani, se pare că tratamentul continuu după menopauză este mai adecvat.

TSH (HRT) substituie carența estrogenică ce apare în postmenopauză și contribuie astfel la menținerea metabolismului osos adecvat, și previne pierderea de țesut osos în toate regiunile corpului și scade riscul dezvoltării unei osteoporoze cu fracturi consecutive.
Reduce pierderea osoasa, în cadrul unui complex de efecte protectoare.

SERM (Modulatori selectivi ai receptorilor de estrogen) /Raloxifenul, nu este un hormon, dar are efecte similare estrogenilor, la nivelul receptorilor osoși și cardiovasculari.

Acționează în schimb antagonist la nivelul sânului și uterului, și astfelelimină efectele nedorite ale estrogenilor și chiar reduce incidența cancerului mamar.

Sunt indicați în tratamentul și profilaxia osteoporozei postmenopauză. Cresc densitatea minerală osoasă (DMO) și reduc incidența fracturilor vertebrale.

Estrogenii inhibă resorbția osoasă și previn astfel pierderea de os sau cresc chiar osul la femeile în postmenopauză.

Estrogenii și doze mici de progesteron și de androgeni micșorează ritmul pierderii osoase la femeia în perioada de perimenopauză.

Contraindicațiile tratamentului cu estrogeni sunt reprezentați de : cancerul de sân, sângerării genitale anormale fără un diagnostic precis, tromboflebita activă etc.

Tratamentul hormonal considerat de mulți cel mai eficient, este însă grevat și de unele dezavantaje : repugnanța unor femei pentru continuarea menstrelor după menopauză, costul ridicat, durata sa lungă etc.

Bifosfonații

Aceștia inhibă puternic resorbția osoasă la nivelul osteoclastelor, prin urmare cresc DMO.

Etidronatul, prima generație a acestei grupe, subclasată de urmatoarele generații cu eficacitate superioară.

Alendronatul, bifosfonat de generația a doua, reduce frecvența fracturilor de șold și a celor vertebrale. Este recomandat în tratamentul osteoporozei postmenopauză și a celei senile, a osteoporozei la bărbați și a celei induse de corticosteroizi.

Risedronatul, cea de-a treia generatie. Este indicat în prevenția și tratamentul osteoporozei postmenopauză și a osteoporozei corticoid induse.

Calcitonina

Este avută în vedere în ultimii ani ca alternativă a tratamentului cu estrogeni.

Se administrează s.c sau i.m 50 -100 U.I de calcitonină de somon sau de calcitononă umană, de trei ori pe săptămână sau sub formă de spray nazal.

Reduce incidența fracturilor in condițiile unei administrări susținute. Popularitatea sa se datorează în special efectului său antialgic, datorită stimulării betaendorfinelor și mai puțin efectului de creștere a DMO.

Alfacalcidolul

Acționează ca un reglator al metabolismului calcic și fosfatic.

Este indicat în osteoporoza senilă, postmenopauză și în cea indusă de corticosteroizi. Scade resorbția osoasă și, printr-un efect asupra forței de contracție musculară, reduce riscul de căderi.

Medicamente formatoare de os

rh PTH, injectabil, crește turnoverul osos, stimulând preponderent celulele formatoare de os. Este recomandat persoanelor cu risc crescut de fracturi. Se administreaza zilnic, injectabil, subcutanat, pe o durata limitata de timp (18 luni).

Stronțium ranelate cel mai nou produs antiosteoporotic inregistrat în România. Are efect de stimulare asupra formării de os și de scădere a resorbției osoase. Crește semnificativ densitatea osoasă și scade fracturile vertebrale și non-vertebrale.

Cu speranța descoperirii unor tratamente care să poată reface masa osoasă este foarte important de amintit că pentru a trata o afecțiune, ea trebuie să fie în primul rand diagnosticată.

Tratamentul curativ

Tratamentul igienodietetic

Exercițiul fizic este util și în tratamentul osteoporozei comune constituite.

Recomandările privind exercițiul fizic trebuie adecvate vârstei și capacității fizice limitate a pacienților .

Se recomandă mersul pe jos, pe distanțe inițial mici, cu o creștere progresivă a lor și cu o intensificare a ritmului.

Poate fi avut în vedere și un prigram de kinetoterapie.

Alimentația va fi bogată în lapte și derivați, adesea asociată și cu un supliment de calciu.

Alimentația trebuiesă fie echilibrată, evitându-se excesul de proteine care poate include o creștere a excreției de calciu.

Malnutriția care poate accentua osteoporoza trebuie evitată.

Adoptarea unor măsuri speciale pentru a evitacăderile trebuie evută în vedere, începând cu îndreptarea factorilor de mediu.

Tratamentul medicamentos

Tratamentul medicamentos al osteoporozei îșî propune să influențeze în mod favorabil procesul de formare și remodelare osoasă, oprind pierderea osoasă și stimulând creșterea masei osoase cu mineralizarea osteoidului.

La acest tratament se adaugă frecvent și un tratament simptomatic.

Medicamentele folosite în tratarea osteoporozei se împart în două clase, în funcție de mecanismul lor de acțiune:

Medicamente antiresorbtive care inhibă resorbția osoasă: estrogenii, calcitonina, bifosfonații;

Medicamente care stimulează formarea osoasă: fluorura de sodiu și androgenii anabolozanți

În tratamentul osteoporozei se ma folosesc în afară de cele prezentate mai sus, calciul, diureticele tiazidice, vitamina D.

Alte tratamente

Sunt reprezentate de hormonul paratiroidian și de ADFR (A = activare; D = depresie; F = pauză-free; R = repetarea ciclului).

Hormonul paratiroidian, în doze mici, administrate intermitent are un efect anabolizant de țesut osos prin stimularea osteoblastelor și poate crește masa osoasă.

ADFR este un tratament ciclic prin care s-ar putea controla unitățile multicelulare osoase.

Tratamentul osteoporozei secundare (indusă de corticoizi)

Este diferențiat în funcție de forma etiologică a osteoporozei.

Mijloacele diminuării efectului lor negativ pa țesutul osos sunt:

menținerea pacientului cu o doză minimă de cortizon;

încurajarea exercițiului fizic

adausul de calciu și vitamina D

asocierea tratamentului hormonal atunci când vârsta și sexul pacienților impun acest lucru

administrareade Etidronat

administrarea de calcitonină

administrarea de fluorură de sodiu

Fizioterapia

Face parte din tratamentul simptomatic și urmărește două obiective:

– tratamentul rahialgiei cronice

– ameliorarea funcțională, respectiv creșterea forței musculare

Tratamentul durerii

Include diverse mijloace:

– masajul, care ameliorează starea musculară și stimulează circulația prin hiperemizarea musculaturii și activareaconcomitentă a circulației limfatice și venoasede întoarcere;

– electroterapia- acționează analgezic și este indicată de preferință în suferințele segmentale ale coloanei;

– termoterapia- împachetări cu parafină sau nămol

– hidroterapia- băi calde, cu sare 3%, băi hidroelectricecare au acțiune analgezică și de reglare a tonusului muscular

– mijloace stabilizante ale trunchiului(corsete)

Ameliorarea funcțională se obține prin gimnastică medicală zilnică, care este cel mai important factor al tratamentului insuficienței musculare în osteoporoză.

Pentru tratarea durerii sunt la dispoziție mijloace medicamentoase ( AINS, miorelaxante, antidepresive, neuroleptice), mijloace fizioterapice și balneologice.

În faza acută se recomandă repausul la pat, combaterea energică a durerii (inclusiv calcitonina 100 U.I. pe zi, 3-6 săptămâni, infiltrații, termoterapie), purtarea unui corset elastic poate fi de asemenea utilă.

În faza cronică, este indicat un regim de solicitare intermitent (solicitare 2h, repaus ½ ore), gimnastică medicală, fizioterapie intensivă. Se începe totodată în funcție de dureri și activitatea fizică: plimbări, inot, exerciții izometrice, exerciții de fortificare a musculaturii abdominale și spinale.

Profilaxia osteoporozei

Ca definiție a profilaxiei am putea spune că reprezintă însumarea mijloacelor și metodelor necesare evitării producerii bolii și oprirea exinderii sale.

Pentru realizarea acestui lucru este foarte important ca orice persoană să aibă acces la informațiile caracteristice bolii pentru a diminua riscurile declanșării acesteia.

Cea mai bună soluție de a lupta împotriva acestei maladii o reprezinta prevenția.

De asemenea, foarte importantă este schimbarea radicală a stilului de viața: un regim alimentar sănătos, bogat in calciu și vitamina D (se recomandă calciu tuturor femeilor peste 50 de ani), exerciții fizice (5-10 minute zilnic de sărituri cu coarda sunt suficiente pentru întarirea sistemului osos), moderație la alcool și renunțarea la fumat, creșterea nivelului de educație sanitară a populației în privința osteoporozei și a factorilor săi de risc.

Lipsa mișcării și de exercițiu are un efect de fragilizare îndeosebi asupra părții trabeculare a osului, alterându-i structura internă.

Alimentația

Aportul de calciu

Acesta este foarte important pentru prevenirea și stoparea osteoporozei.

Osul pierdut nu mai poate fi recuperat oricât s-ar crește aportul de calciu.

Pentru persoanele adulte se recomandă un aport de cca. 1000 mg calciu/zi, iar pentru barbații trecuți de 65 de ani și pentru femeile în postmenopauza 1500 mg/zi.

Laptele degresat, pasteurizat sau fiert este o sursă bună de calciu, dar exista și produse vegetale bogate în calciu – de exemplu cerealele integrale, semințele, legumele de culoare verde închis (brocoli).

Dacă dieta este saracă în calciu, se poate folosi un supliment.
Expunerea la soare este necesară pentru formarea vitaminei D la nivelul pielii. Aceasta vitamina crește absorbția calciului din intestin.

În intervalul martie – noiembrie, o expunere de 15 minute a pielii feței și mainilor de 3-4 ori/saptamana este suficienta pentru a obține întregul necesar de vitamina D.

În schimb, în perioada noiembrie – martie, în țara noastră lumina solară este prea slabă pentru a acoperi necesarul.

Având în vedere că vitamina D se gasește numai în alimente de origine animală, în acest interval aportul din această vitamină va fi asigurat fie din produse lactate (un pahar de lapte degresat asigura 50% din necesarul zilnic), fie din suplimente vitaminice.

Suplimente nutritive

Pentru a preveni efectele devastatoare ale acestei boli, se recomandă o dieta echilibrată, cu multe produse lactate și vegetale, care asigură necesarul de calciu, vitamine și proteine în funcție de vârstă.
Suplimentul de calciu este recomandat de fiecare dată când necesarul zilnic nu este asigurat prin alimenație.

O atenție deosebita se acordă perioadei de postmenopauza, când necesarul de 13oo mg este rar asigurat prin aportul alimentar.
În afară de calciu și vitamina D, se consideră că vitamina K, vitamina C și vitamina B6 dețin un rol semnificativ în stimularea formării osoase calitative și în menținerea capitalului osos.

Cantitatea necesară de calciu pe zi în diferite perioade ale vieții:

•copii=800-900mg/zi;
•pubertate=1.000-1.200mg/zi;
•femei, vârsta 20-45 de ani: 1.000 – 1.100 mg/zi;
•femei gravide și care alapteaza copii: 1.200 – 1.500 mg/zi;
•femei peste 45 de ani: 1.500 mg/zi;
•bărbați până la 60 de ani: 1.000 – 1.200 mg/zi;
• bărbați peste 60 de ani: 1.400 – 1.500 mg/zi.

În ceea ce privește copiii, cercetarea unui eșantion de peste 4.000 de elevi arata (in 2000) faptul că 70% dintre ei nu au asigurată cantitatea zilnică necesară de calciu, 18% din categoria de vârsta 15-19 ani fumează, iar pentru 20% din aceeași categorie de vârstă alcoolul reprezintă o obișnuinta – știut fiind faptul că fumatul și consumul de alcool sunt factori de risc în osteoporoza…

Exercițiul Fizic

Este un adjuvant esențial al dietei și terapiei antiosteoporotice.

Osul este un țesut viu, cu metabolism activ, care se află în continuă schimbare și regenerare iar exercițiul este vital pentru această activitate.

În urma unei activitati fizice specifice de o durata de 20-30 de minute,de 3 ori pe saptamâna ne putem bucura de urmatoarele beneficii:

– mentinerea si chiar cresterea -între anumite limite a densitatii masei osoase (desi densitatea masei osoase la vârsta a treia depinde de masa osoasa acumulata în tinerete prin activitate fizica);

– prevenirea dezvoltarii atitudinii specifice osteoporotice (spate rotund), reducerea durerii,menținerea mobilității și astfel, desfășurarea mai ușoară a activităților uzuale;

– cele mai indicate sunt exercițiile antigravitaționale(purtarea unor greutăți);
– îmbunătățirea coordonării și echilibrului, scazând riscul de a cădea și de a suferi fracturi;

– de exemplu mersul pe jos, urcarea scărilor, chiar și simpla ridicare din pat și statul în picioare câteva ore pe zi. Înotul este mai puțin eficient, dar e oricum mai bun decat nimic.

Mișcarea este indispensabilă bunei funcționări a organismului.

In afara relaxării pe care o induce, bunei circulații a sângelui în organism, reprezintă și baza dezvoltării unui sistem osos puternic.

De aceea exercițiile fizice trebuie integrate în programul nostru de zi cu zi, fiind în special necesare acelor persoane predispuse la sedentarism din cauza naturii serviciului.

La persoanele în vârsta, chiar și exercițiile moderate, cum ar fi plimbarea și gimnastica, ajută la menținerea tonusului muscular, a posturii, a echilibrului și astfel se reduce riscul de fracturi.

O oră de mers pe teren plat, o jumătate de oră de dans lent, clasic, sunt activitați care mențin o masă osoasă normală, fiind recomandate în special persoanelor vârstnice, cu patologii asociate.

Exercițiile care implică susținerea propriei greutăți corporale sunt singurul tip care stimulează partea de formare a osului din ciclul continuu de înlăturare a vechiului țesut, de reînnoire și remodelare a acestuia.

Nici o doză de calciu, de vitamina D sau de THS nu poate compensa lipsa exercițiului de susținere a greutății corporale.

Efectele benefice adiacente sunt la fel de importante: tonus crescut, menținerea "stimei de sine", relaxare.

Rolul asistentei medicale în prevenirea și tratarea bolnavului cu osteoporoză

Cele șase elemente care dau sens vieții profesionale de asistent medical, conform Virginiei Henderson:

Scopul profesiei: – este de a ajuta pacientul sa-și conserve sau sa-și restabilească independența în așa fel încât el sa-și poată satisface nevoile prin el însuși.

Obiectivul: – activității profesionale este “beneficiarul”, adică persoana sau grupul de persoane sprecare care se îndreaptă activitatea.

În atingerea obiectivului se ține cont de faptul că individul bolnav sau sănătos formează un tot cu nevoi comune tuturor ființelor umane, dar și de faptul că manifestarea nevoilor este diferită de la un individ la altul.

Rolul profesiei: – desemnează rolul social.

Rolul asistentei este de suplinire a independenței, în asafel incât persoana să își poată satisface cerințele mai ușor și fără handicap.

Sursa de dificultate: – dificultățile întâlnite la pacienți (care pot pune persoana în incapacitatea de a răspunde la una din nevoile sale), sunt cauzate de o lipsă, cum ar fi:lipsa de forță, lipsa de voință sau cea de cunoștințe.

Intervenția aplicată persoanei: – intervenția va fi orientată asupra lipsei și constă în a spori independența persoanei.

Consecințele: – reprezintă rezultatul obținut, ameliorarea dependențelor sau câștigarea independenței, atingerea scopului.

Asistenta medicală are un rol important în tratarea osteoporozei. Aceasta are ca scop informarea persoanelor predispuse la osteoporoză în vederea evitării declanșării bolii, sau în cazul osteoporozei deja instalate, aceasta va încerca alături de bolnav prevenirea unei eventuale fracturi.

Ținând cont de importanța unei alimențatii corespunzătoare în vederea profilaxiei osteoporozei, asistenta medicală va explica pacientului necesitatea respectării unei diete, ajutându-l totodată și în organizarea acesteia.

Tot în atribuțiile nursei intră și îndrumarea pacientului spre efectuarea unor exerciții zilnice pentru menținerea unui schelet cât mai rezistent.

Asistenta medicală va respecta indicațiile medicului în aplicarea unui tratament corespunzător și va oferi toate indicațiile necesare în vederea continuării tratamentului din momentul în care bolnavul va părăsi spitalul.

Principalele îndatoriri ale nursei în perioada spitalizării bolnavului cu osteoporoză constau în:

Menținerea curățeniei la nivelul salonului, a mobilierului și componentelor existente;

Pregătirea patului;

Dezinfecția;

Igiena bolnavului;

Dezinfectarea obiectelor și materialelor utilizate în activitatea de îngrijire;

Pregătirea instrumentarului chirurgical pentru sterilizare;

Observarea și supravegerea funcțiilor vitale și vegetative (respirație, puls, T.A. etc)

Să prevină complicațiile postoperatorii, asigurarea securității bolanvului;

Să facă tot posobilul satisfacerii celor 14 nevoi fundamentale;

Să stabilească obiective de îngrijire

Să planifice și să organizeze intervențiile în funcție de priorități

În acordarea îngrijirii, să țină cont deresursele pacientului în vederea recâștigării independențtei, conform obiectivelor fixate;

Să pregătească pacientul pentru ieșirea din spital, informându-l asupra regimului de viață, alimentar, efort, riscuri, etc

Să-și autoevalueze acțiunile desfășurate în stagiile practice

Să realizeze acțiuni educative în scopul prevenirii complicațiilor și menținerii gradului de sănătate

Nutriția

Necesarul de calciu recomandat variaza în funcție de vârstă și este cuprins între 1000 – 1300 mg /zi, fiind mai crescut la copii, vârstnici, femei gravide și în perioada de lactație.Aportul zilnic al populației, în general este mult sub aceasta valoare. Cele mai importante surse alimentare de calciu sunt:

legume, fructe (varză, patrunjel, fasole, portocale, grapefruit)

mac, nuci, alune, soia, linte, oua

produse lactate (lapte,  iaurt, sana, brânzeturi / o cana de lapte conține 250 mg calciu)

alimentație: 300 g de cașcaval (în caz de colesterol normal), 400 g de telemea, 800 ml lapte dulce sau 4 iaurturi obișnuite sunt exemple de doză zilnică de calciu. Trebuie menționat faptul că orice derivat de lapte conține calciu, nu doar laptele dulce, care uneori poate fi greu de tolerat.

Vitamina D

Expunerea la lumina soarelui, respectiv alimentele bogate în vitamina D asigura necesarul organismului, favorizând absorbția calciului. Această vitamina crește absorbția calciului din intestin.

La vârstnici, poate totuși apărea o carență,care se compensează prin supliment de vitamină D.
Proteina este necesară absorbției calciului, dar excesul poate aduce riscul favorizării osteoporozei.
Dieta echilibrată, bogată în calciu este deci indispensabilă prevenirii osteoporozei.

Fumatul este interzis!

Repausul la pat

Din momentul producerii unei fracturi până la recuperarea fizică a pacientului, repausul la pat este obligatoriu.

În momentul observării unor îmbinătățiri a recuperării fizicea a pacientului, vor fi indicate exerciții în scopul recuperării funcțiilor scheletului.

Pregătirea pentru examene paraclinice

În vederea efectuării examenelor paraclinice, asistenta medicală va oferi pacientului o pregătire fizică și totodată psihică.

Pregătirea psihică: este foarte importantă comunicarea nursei cu pacienții pe care îi are în îngrijire, de aceea asistenta medicală va stabili o legătură prin care va câștiga încrederea bolnavului permițând înlesnirea relațiilor de comunicare cu acesta.

I se va explica bolnavului necesitatea efectuării examenului și tehnica folosotă, cerându-i-se să coopereze.

Pregătirea fizică: constă în deplasarea și poziționarea corespunzătoare efectuării investigațiilor, sau pregătirea materialelor necesare unei puncții biopsii osoase și poziționareacorectă a bolnavului pentru aceasta, etc.

Supravegherea bolnavului

Supravegherea bolnavului constă in urmărirea funcțiilor vitale și vegetative, precum și a comportamentului și a atitudinii sale față de situația patologică în care se află.

În ceea ce privește comportamentul bolnavului se vor urmării:

Poziția bolnavului în pat

Starea psihică a acestuia (depresie, teamă, agitație, oboseală,etc)

Apetitul și respectarea dietei

Somnul bolnavului

Prevenirea căderilor

Osteoporoza slăbește oasele și acestea se fracturează mult mai ușor. Iată câteva măsuri de prevenire a acestei situații nedorite.

Reducrea riscului de cădere la domiciliu

Montarea balustradelor solide la toate scările, precum și mânere de care să se poată prinde la baie.

Acoperirea podelelor alunecoase cu covoare sau mochetă. Păstrarea ordinii în casă și înlaturarea obiectelor căzute pe jos, mai ales bucățile de sfoară, ață, cabluri electrice, de telefon, etc.

Montarea telefoanelor în cât mai multe încaperi pentru ca ajutorul sa fie cât mai ușor de solicitat în cazul unui accident.

Pacientul să fie echipat cu îmbrăcăminte și încălțăminte care conferă siguranță maximă.

Să poarte încalțăminte care sprijină bolta plantei și cu tălpi nealunecoase, dar feriți-vă de tălpile din cauciuc (teniși) pentru că sunt atât de aderente încât va pot dezechilibra. Aveți grijă ca hainele, capoatele și paltoanele să fie suficient de scurte ca să nu vă facă să vă împiedicați când urcați scările.

Păstrarea echilibrului

În cazul observării unei nesiguranțe în timpul mersului, este indicată folosirea unui baston. Poziționarea articolelor de bucătărie cât mai la îndemână.

Controlul auzului și vedereii

Dacă este cazul, folosirea unor ochelari și a unui aparat auditiv. Iluminarea cât mai bună a întreagii case.

În caz de cădere

Mișcările vor fi lente și se vor evita forțarea brațului sau a piciorului lovit. În cazul unei suspiciuni de fractură, se va evita mișcarea și nu se va permite nimanui această acțiune până la sosirea ajutorului medical.

Cazul I

NUME: MARIN

PRENUME: RODICA

SEXUL: F

VÂRSTA: 72 ani

DATA NAȘTERII: anul 1932, luna martie, ziua 23

DOMICILIUL: București, sector 2, strada Litovoi Voievod

OCUPAȚIA: pensionară

DATA INTERNĂRII: anul 2004, luna 07, ziua 18

DATA EXTERNĂRII: anul 2004, luna 07, ziua 28

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: FRACTURĂ PERTROHANTERIANĂ DREAPTĂ

DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ

Motivele internării:

– durere de șold

– impotență funcțională totală

– poziție vicioasă ( coapsa scurtată si rotită în exterior )

Anamneza:

Antecedente heredocolaterale: – neagă

Antecedente patologice:

– pe aceeași parte a suferit o hemipareză (2003)

– apendicectomie in copilărie

Antecedente fiziologice:

– prima menstră la vârsta de 12 ani

– menopauză de 25 de ani

– trei sarcini duse la capăt

– două sarcini întrerupte

Obiceiuri:

– fumătoare, de 45 de ani, un pachet pe zi

– alcool-neagă

Condiții de viață și muncă:

– bune

Istoricul bolii:

Pacienta în vârstă de 72 de ani se prezintă de urgență la spital acuzând dureri puternice la nivelul bazinului cu incapacitatea exercitării funcțiilor locomotorii, în urma unei căzături petrecute cu o zi în urmă.

Pacienta descrie dureri spontane ușoare apărute la efort, sub formă de junghiuri, care cedează la repaus. Durerile au apărut în urmă cu 15 ani, dar au fost ignorate și puse pe seama oboselii.

Examenul clinic:

Stare generală: alterată

Tegumente și mucoase: normal colorate

Facies: anxios

Stare de nutriție: bună

Aparat respirator:

– murmur vezicular prezent

– vibrații vocale transmise normal

– ampliații respiratorii normale

Aparat digestiv:

– nedureros la palpare

– abdomen mobil cu respirația

Aparat cardiovascular:

– T.A.=110/70

– Zgomote bătute regulat

– Cord: în limite normale

EXAMENE PARACLINICE:

– Radiografie bazin față + profil

– Radiografie coloană lombară față + profil

– Radiografie pulmonară

– Electrocardiogramă

În urma examenelor radiologice s-au evidențiat următoarele:

– tasarea corpurilor vertebrale, aspect biconcav

– rarefierea radiologică a traveelor pe șoldul sănătos

– fractură de șold

Diagnosticul de certitudine al prezenței osteoporozei a fost confirmat în urma rezultatelor de mai sus, specifice acestei boli.

Investigații de laborator:

Hemiglobina= 14mg%

Hematocrit=42%

Trombocite=278.000/mm3

Leucocite=6200/mm3

VSH=8mm/h

Glicemie=80 mg/dl

Colesterol=180 mg%

TGO=25 U.γ/ml/h

TGP=20 U. γ/ml/h

Ca=6.8 mg%

Mg=1.8 mg%

Uree=24mg%

Bilirubină totală=0.8mg/%

Fibrinogen=0.3%

Timp Quick=4 minute

EVOLUȚIE ȘI TRATAMENT

Pacienta suferă o intervenție chirurgicală la două zile de la internare în vederea îndreptării poziției vicioase a bazinului și reabilitării osului fracturat.

Tratamentul chirurgical constă in aplicarea a trei tije Ender.

În timpul actului chirurgical se întărește diagnosticul de osteoporoză prin observarea consistenței scăzute a osului.

După două săptămâni de la operație, se efectuează testul DEXA la coloană și la șodul sănătos, confirmă prezența osteoporozei.

Scor T = -2.8 la șold

= – 2.9 la coloana lombară

Medicație

Fosamax –tablete, 70 mg/saptămână

Ca = 1000 mg/zi

Vitamina D= 400 U.I./zi

La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea unui nou test DEXA, valorile rămânând aceleași.

Evoluția din punct de vedere chirurgical este favorabilă.

CAZUL II

NUME: CONSTANTIN

PRENUME: MIHAELA

SEXUL: F

VÂRSTA: 62 ani

DATA NAȘTERII: anul 1942, luna august, ziua 22

DOMICILIUL: București, sector 1, strada Occidentului

OCUPAȚIA: pensionară

DATA INTERNĂRII: anul 2005, luna 01, ziua 13, marți

DATA EXTERNĂRII: anul 2005, luna 01, ziua 16, vineri

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: OSTEOPOROZĂ

DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ

Motivele internării

– dureri lombare

– limitare în mișcare a coloanei lombare

ANAMNEZĂ

ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE:

– mama a suferit de osteoporoză

ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:

– prima menstră la 13 ani

– menopauza instalată la 42 ani

– o sarcină dusă la termen

– trei sarcini întrerupte

ANTECEDENTE PATOLOGICE:

– apendicectomie la vârsta de 11 ani

– colecistectomie la vârsta de 48 de ani

OBICEIURI:

– nefumătoare

– alcool- neagă

– droguri- neagă

CONDIȚII DE VIAȚĂ ȘI MUNCĂ:

– bune

ISTORICUL BOLII

Pacienta în vârstă de 62 ani se prezintă la camera de gardă acuzând dureri persistente în zona coloanei lombare accentuate în urmă cu o lună, care cedează la repaus.

Nu prezintă modificări neurologice ale membrelor inferioare.

Examenul clinic

Stare generală: bună

Tegumente și mucoase: normal colorate

Facies: anxios

Stare de nutriție: bună

Aparat respirator:

– murmur vezicular prezent

– vibrații vocale transmise normal

– ampliații respiratorii ușor abolite

– cutia toracică ușor coborâtă spre aripile oaselor coapsei și marginea pelvisului, respirație anevoioasă

Aparat digestiv:

– abdomen ușor destins de volum anterior, nedureros la palpare

– abdomen mobil cu respirația

Aparat cardiovascular:

– T.A.=120/70

– Zgomote bătute regulat

– Cord: în limite normale

EXAMENE PARACLINICE

– Radiografie coloană toraco-lombară față + profil

– Radiografie pulmonară

– Electrocardiogramă

În urma examenelor radiologice s-au evidențiat următoarele:

– tasarea corpurilor vertebrale, aspect biconcav

– trame osoase ( osteogeneză imperfectă)

– scăderea grosimii corticale

Diagnosticul de certitudine al prezenței osteoporozei a fost confirmat în urma rezultatelor de mai sus, specifice acestei boli.

Investigații de laborator

Hemiglobina= 12mg%

Hematocrit=41%

Trombocite=290.000/mm3

Leucocite=6900/mm3

VSH=8mm/h

Glicemie=90 mg/dl

Colesterol=200 mg%

TGO=30 U.γ/ml/h

TGP=25 U. γ/ml/h

Ca=7 mg%

Mg=2 mg%

Uree=24mg%

Bilirubină totală=0.8mg/%

EVOLUȚIE ȘI TRATAMENT

În timpul internării se efectuează mai multe investigații paraclinice:

– DEXA: Scor T = -2.7 și -3.2 între vertebrele L1,L4

– Orteză toraco-lombo-sacrată (Corset Hessing)

Medicație:

Actonel – 35 mg o dată pe saptămână

Ca = 1000 mg/zi

Vitamina D= 400 U.I./zi

Tratament BFT

Antialgice

La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea unui nou test DEXA, valorile scorului T mediu fiind de – 2.6

CAZUL III

NUME: MIRCEA

PRENUME: THEODORA

SEXUL: F

VÂRSTA: 71 ani

DATA NAȘTERII: anul 1934, luna iunie, ziua 03

DOMICILIUL: București, sector 2, strada Nada Florilor

OCUPAȚIA: pensionară

DATA INTERNĂRII: anul 2005, luna 07, ziua 5

DATA EXTERNĂRII: anul 2005, luna 07, ziua 12

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: TRAUMATISM PUMN DREPT

DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ

Motivele internării

– dureri intense

– impotență funcțională

ANAMNEZĂ

ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE:

– neagă

ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:

– prima menstră la 11 ani

– menopauza instalată la 40 ani

– nici o sarcină dusă la termen

– două sarcini întrerupte

ANTECEDENTE PATOLOGICE

– apendicectomie la vârsta de 11 ani

– colecistectomie la vârsta de 48 de ani

OBICEIURI:

– fumătoare de 46 de ani , 10 țigări pe zi

– alcool- neagă

– droguri- neagă

CONDIȚII DE VIAȚĂ ȘI MUNCĂ:

– bune

ISTORICUL BOLII

Pacienta în vârstă de 71 ani se prezintă de urgență la spital acuzând dureri intense la nivelul mâinii drepte, în urma unui traumatism suferit cu o oră inainte.

Examenul clinic

Stare generală: bună

Tegumente și mucoase: normal colorate

Facies: anxios

Stare de nutriție: bună

Aparat respirator:

– murmur vezicular prezent

– vibrații vocale transmise normal

– ampliații respiratorii normale;

Aparat digestiv:

– abdomen nedureros la palpare

– abdomen mobil cu respirația

Aparat cardiovascular:

– T.A.=110/70

– Zgomote bătute regulat

– Cord: în limite normale

EXAMENE PARACLINIC

– Radiografie pumn drept

– Radiografie pulmonară

– Electrocardiogramă

În urma examenelor radiologice s-au evidențiat următoarele:

– Deplasare epifizei distale inferioare a radiusului drept

( Panteau-Colles).

– Scăderea grosimii corticale a radiusului

– Trame osoase

– Evidențierea de linii de fractură

Diagnosticul de certitudine al prezenței osteoporozei a fost confirmat în urma rezultatelor de mai sus, specifice acestei boli.

Investigații de laborator

Hemiglobina= 13mg%

Hematocrit=43%

Trombocite=310.000/mm3

Leucocite=7100/mm3

VSH=8mm/h

Glicemie=110 mg/dl

Colesterol=195 mg%

TGO=15 U.γ/ml/h

TGP=10 U. γ/ml/h

Ca=8 mg%

Mg=3 mg%

Uree=24mg%

Bilirubină totală=0.7mg/%

EVOLUȚIE ȘI TRATAMENT

– Reducere ortopedică

– Imobilizare în aparat ghipsat timp de șase săptămâni

– După scoaterea ghipsului se vor efectua exerciții de recuperare

– DEXA de coloană lombară- scor T= -3.1 între vertebrele L1 și L4

Medicație

Fosamax – 70 U.I. o dată pe săptămână

Ca = 2000 mg/zi

Vitamina D= 400 U.I./zi

Antialgice

Antiinflamatoare

La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea unui nou test DEXA, valorile scorului T mediu fiind de – 2.6.

Pumnul este consolidat și recuperat funcțional.

Procesul nursing în cazurile studiate

Pregătirea preoperatorie

În cazul intervențiilor chirurgicale este recomandat să i se ofere pacientului condiții optime pentru a diminua stress-ul suferit și a se adapta ușor schimbărilor de mediu.

Datorită fracturii și a imobolității cauzate de aceste, bolnavul va fi în repaus la pat. Dar starea patologică și durerea nu sunt singurele motive ale menținerii pacientului la pat, ci este și o măsură profilactică până în momentul reparării chirurgicale a osului lezat.

Prioritare în spital vor fi și înlăturarea durerii și pregătirea psihică a pacientului învățându-l să se obișnuiască și să accepte starea sa actuală și intervențiile curative necesatre.

Aceasă pregătire psihică va consta în oferirea informațiilor necesare înțelegerii bolii și a motivelor cauzatoare de fractură, apoi prezentarea cu ajutorul unui limbaj accesibil pacientului vor fi prezentate măsurile care urmează a fi luate în vederea refacerii cât mai complete a acestuia.

Asistenta medicală va pregăti pacientul în vederea efectării investigațiilor necesare stabilirii unui diagnostic sau pregătitoare intervenției chirurgicale.

Se va recolta sânge pentru analizele de laboratorși se va explora și pregăti zona pe care se va executa intervenția chirurgicală.

Pacientul va prezenta o igienă corespunzătoare cu o pregătire preoperatoare corectă.

Este imperativ ca bolnavul să nu mănânce înainte de operație, iar în cazul unei operații de urgență se va efectua o clismă evacuatoare înaintea intrării în sala de operații.

Se urmăresc funcțiile vitale ( T.A., pulsul, respirația).

Se urmărește echilibrul hidroelectrolitic.

Pacientul va fi vizat și examinat de anestezist.

Pregătiri postoperatorii

După intervenția chirurgicală, pacientul va fi transferat în secția de terapie intensivă unde îi vor fi monitorizate funcțiile vitale dacă este cazul sau direct în salon.

În lipsa acestuia din salon, asistenta medicală va avea grijă ca patul și salonul să fie pregătite în vederea revenirii pacientului de la sala de operații.

Salonul trebuie să fie aerisit, cu o lumină difuză în primele ore după operație și o temperatură adecvată, lenjeria curată, mușama, traversă și colac de cauciuc dacă este nevoie.

Se vor urmării poziția bolnavului în pat, și calmarea durerii postoperatorii.

După trezirea completă se vor face ușoare mobilizări în funcție de posobilitățile pacientului pentru a fi prevenite potențialele complicații cum ar fi escarele.

Asistenta medicală va administra tratamentul necesar la indicația medicului, alături de o dietă recuperatoare și impusă osteoporozei, supraveghând în același timp echilibrul hidroelectrolitic.

Ținând cont de vârsta înaintată a pacienților caresuferă în general de osteoporozaă aceștia pot fi demoralizați foarte ușor, putând ajunge chiar la depresie.

Știind acestea, asistenta medicală va avea grijă să prevină acest lucru menținând moralul ridicat al pacientului prin conversații plăcute și încurajatoare referitoare la starea lor.

Îngrijirea plăgii operatorii

Păstrarea igienei este foarte importantă în evoluția fară probleme a plăgii operatorii.

Pentru menținerea igienei la nivelul plăgii pansamentul va fi schimbat la două zile dacă evoluția plăgii este normală, fara supurații și nedureroasă.

În caz contrar, pansamentul se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz, în funcție de abundența secreției pentru a evita iritarea pielii sau infecția plăgii.

Dacă evoluția operației și a plăgii sunt favorabile, firele vor fi scoade în a 8-a zi de la intervenția chirurgicală.

Asistenta va monitoriza funcțiile vitale ale pacientului, mai ales temperatura deoarece apariția unui croșeu febril (38-39 Grade Celsius) alături de usturime, tensiune, sau durere la nivalul plăgii poate indica infecție la nivelul plăgii.

În caz de infecție, se recomandă redeschiderea plăgii, curățarea ei și spălarea cu betadină și apă oxigenată.

Plăgile supurate vor fi monitorizate zilnic până în momentul vindecării acestora.

O plagă vindecată nu trebuie sa prezinte eritem, durere la palpare sau usturime.

Familia va trebui pusă la curent cu disciplina la careva trebui să se supună bolnavul.

Concluzii

Osteoporoza este o boală nevindecabilă, de aceea rolul asistentei medicale este foarte important pentru ca bolnavul să poată fi ținut sub observație periodică.

Asistenta medicală prin discuții cu bolnavul arată rolul deosebit al respectării regimului de viață echilibrat, cu o dietă corespuntătoare și un control periodic al evoluției osteoporozei.

Nursa reprezintă legătura dintre pacient și medic, observând toate modificările apărute. Ea va îndeplini toate prescrierile medicului, iar bolnavul urmează instrucțiunile date de aceasta.

Osteoporoza este o boală cu incidență crescută, dar cu care bolnavul poate trăi mulți ani, iar pentru prevenirea complicațiilor este necesară o muncă de lămurire cu pacientul având în vedere ce reprezintă boala sa si prin ce metode ar putea fi ținută în frâu.

Planul de îngrijire

Planul de îngrijire se va efectua în funcție de nevoile permanente sau schimbătoare ale pacientului.

Planul de îngrijire poate fi influențat de vârsta pacientului, condiția în care se află, capacitatea sa fizică și intelectuală etc.

Planul de îngrijire se va face după nevoile pacientului, având ca etalon Modelul conceptual al Virginiei Henderson.

Precizarea conceptelor cheie ale acestui model:

Individul bolnav sau săsătos este văzut ca un tot complex prezentând 14 nevoi fundamentale caretrebuiescsatisfăcute.

Rolul asistentei intră în aplicare în momentul în care, din diferite motive patologice, pacientul nu mai poate satisface singur aceste nevoi.

Scopul asistentei medicale este de suplinire a ceea ce pacientul nu poate face singur, referitor la nevoile care trbuiesc satisfăcute.

Scopul îngrijirilor este de a păstra sau de a restabili independența individului în satisfacerea acestor nevoi.

Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta medicală trebuie să știe că o nevoie fundamentală este o necesitate vitală a ființei umane pentru a-și asigura starea de bine în apăsarea fizică și mentală.

Cele 14 nevoi fundamentale redate de Virginia Henderson sunt:

Nevoia de a respira și a avea o circulație adecvată;

Nevoia de a se alimenta și hidrata;

Nevoia de a elimina;

Nevoia de a se mișca, de a-și păstra o bună postură;

Nevoia de a dormi, a se odihni;

Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca;

Nevoia de a-și menține temperatura corpului în limite normale;

Nevoia de a fi curat, a-și proteja tegumentele;

Nevoia de a evita pericolele;

Nevoia de a comunica;

Nevoia de a acționa după credințele sale referitoare la religie;

Nevoia de a se realiza;

Nevoia de a se recrea;

Nevoia de a învăța despre sănătatea sa.

Bibliografie

Braidman : „Cellular mechanismus of bone resorbtion and formation” – în: Francis R.M.(edit.): „Osteoporosis , pathogenesis and management”, 1990 Kluwer Academic Publishers, Boston, London

Cooper C. : „Osteoporosis” Int. , 1992

Dr. Joan Gomez : „Totul despre osteoporoză” ; trad. De Natalia Cernăuțeanu și Gabriela Grigorescu Porcărașu, București, edit. Polimark, 2002

Morariu Letiția, Ivan Măriuca, Spătaru Ruxandra, Chiru Florian, Stoianovici Șerban: „Bazele teoretice și practice ale îngrijirii omului sănătos și bolnav” (Nursing), 2000, edit. Universul, București

Mozeș, C.: „Tehnica îngrijirii bolnavului”, Editura medicală, București 1999

Niculescu, C.TH., Voiculescu B., Salavastru C.: „Anatomia și fiziologia omului”, edit. Corint, București 2000

Șuțeanu Șt. : „Osteoporoza” – în Șuțeanu Șt. (edit.): Diagnosticul și tratamentul bolilor interne, 1982, edit. Medicală, București.

Șuțeanu Șt., Moise Anca: Probleme actuale în tratamentul osteoporozei- în: Șuțeanu Șt. (edit): Actualități în medicina internă, 1991, Editura Medicală, București.