Ingrijirea Pacientului CU Incontinenta Urinara

Îngrijirea pacientului cu INCONTINENȚĂ URINARĂ

CUPRINS

Capitolul I

Capitolul II

Capitolul III

Capitolul IV

Capitolul V

Capitolul VI

CAP. I. INTRODUCERE

OMUL este o ființa unică, cea mai inteligentă din Univers, ce are nevoi biologice, psihologice, sociale și culturale ,care se află într-o continuă schimbare și în interacțiune cu mediul său înconjurător, o ființă responsabilă, liberă și capabilă de a se adapta. Numeroși medici, psihologi, asistente ,au elaborat multe teorii despre satisfacerea nevoilor biologice, psihologice ale omului. Astfel psihologul si umanistul american Abraham Maslow afirmă că există cinci categorii de nevoi umane ,ierarhizate în ordinea priorităților. Virginia Henderson (1900 1970) nursa americană, întemeietoarea conceptului modern de nursing (îngrijire) consideră că :„Individul este o entitate bio-psiho-socială formând un tot indivizibil. El are necesități fundamentale (comune tuturor ) cu manifestări specifice pe care și le satisface singur ,dacă se simte bine.” Modelul conceptual al Virginiei Henderson pune in centru individul ca un tot unitar prezentând 14 nevoi fundamentale pe care trebuie să și le satisfacă.

Una dintre nevoi este aceea de a elimina, care este o necesitate a organismului de a se debarasa de substanțele nocive rezultate din metabolism.

Eliminarea acestor rezidiuri se numește excreție, și se realizează pe mai multe cai, toate coordonate de activitatea sistemului nervos central, iar mecanismul de eliminare poate fi realizat de aparatul renal, digestiv, circulator, glande.

Principala funcție a rinichiului constă în formarea urinei. Urina este o soluție apoasă prin care se elimină din organism substanțele toxice împreună cu săruri minerale și alte substanțe de dezasimilație. Eliminarea urinei se realizează prin micțiune ce este un act fiziologic conștient inițiată prin excitarea fibrelor parasimpatice , de către vezica destinsă.

Satisfacerea nevoii de a elimina este determinată de condiții bio-fiziologice (vârstă, dietă, activitate, consum de alcool, stare de sănătate, medicamente ) condiții psihologice (stres, anxietate ), condiții socio-culturale (educație, igienă ),dar în condiții patologice datorate unor surse de dificultate de ordin fizic (anomalii ale cailor urinare, spasme vezicale, alterarea parenchimului renal, durere), de ordin psihologic(anxietate, stres, situație de criză ) de ordin sociologic(insalubritatea mediului ) și lipsa cunoașterii (insuficienta cunoaștere de sine poate duce la nesatisfacerea acestei nevoi și survin mai multe probleme de dependență (eliminare inadecvată cantitativ și calitativ, retenție urinară, incontinență urinară )

INCONTINENȚA URINARĂ este o afecțiune caracterizată prin lipsă de continența de urină, eliminare involuntară a urinei sau altfel spus neputința de a reține urina, definiție dată de Dicționarul explicativ al limbii române .

În Dicționarul de nursing ( Belliere )această afecțiune este definită ca o incapacitate de controlare a funcției sau eliminării naturale a urinei.

Incontinența urinară reprezintă o tulburare a funcției fiziologice a mușchilor vezicali și poate fi prezentă atât la copilul mic de peste 2 ani, când reflexul de micțiune devine conștient, cu și fără un fond organic, iar la adult și la persoanele vârstnice poate apare în caz de leziuni vezicale, leziuni ale măduvei spinării, leziuni ale sistemului nervos central, la sfârșitul accesului de epilepsie , în anumite infecții și intoxicații grave.

Bolnavii cu incontinență urinară sunt în permanență uzi de urină , au un miros de amoniac ,iar pielea organelor genitale externe și a coapselor este de obicei iritată.

Se poate spune că există o incontinență urinară adevărată în care vezica urinară este permanent goală ,iar urina se pierde picătură cu picătură ,pe măsură ce se acumulează in vezică ca in cazul paraliziilor sfincterului vezical, din leziunile măduvei caudale sau a cozii de cal, iar micțiunea se declanșează înainte ca distensia vezicală să fi avut loc, la primele picături ajunse în vezică, dar se poate spune că există și o incontinență urinară falsă, care este sinonimă cu urinarea prin supraplin, ce poate să apară în leziuni urinare obstructive joase (disurie). Vezica urinară plină și supradestinsă ,lasă să-i „scape” mici cantități de urină pe care nu le mai poate reține ,presiunea intravezicală crescută formând un obstacol anatomic care se opune evacuării urinare normale, La sfârșitul micțiunii involuntare vezica urinară este plină, realizând glob vezical. Ambele variante presupun leziuni organice ,iar micțiunea este anormală.

S-a constatat că această afecțiune poate fi :

– incompletă

– completa

– temporară

– permanentă

– exclusiv nocturnă.

La pacienții cu incontinență urinară completă permanentă se constată, o tulburare a funcției sfincterului vezical din cauza unei leziuni organice a sistemului nervos central sau a unei lipse a de integritate a peretelui vezical cauzate de un traumatism urmat sau nu de formarea unei fistule ( legătură anormală între două suprafețe epiteliale ,de obicei conectând cavitatea unui organ cu un altul sau o cavitate cu suprafața corpului ) ex. fistula vezico-vaginală (orificiu dintre vezica urinară și vagin datorat unei erori operatorii, fie ulcerațiilor) și se constată concomitent și tulburări în funcția rectului (incontinență de materii fecale encoprezis ) și paralizie a membrelor inferioare.

La pacienții cu incontinență urinară completă temporară se constată o leziune mecanică a sfincterului vezical ce este trecător și poate apare după o dilatare forțată a colului vezical în operațiile endovezicale .

La pacienții cu incontinență urinară permanentă incompletă se constată că sfincterul intern al vezicii se relaxează în urma prolabării parțiale a pereților săi ,sau se produce o distensie prelungită a sfincterului în prolapsul organelor genitale la femeie (uter, vagin ).

Sunt unii pacienți care au incontinență urinara temporară datorată creșterii presiunii intraabdominale în caz de scremete, tuse, sau ridicarea unor greutăți, așa zisa „ incontinență urinară de efort”.

Incontinența urinară temporară poate apare și la pacienții care suferă de epilepsie când fac „crize de grand mall” datorată pierderii cunoștinței, sau la acei pacienți cu intoxicație etilica ( alcoolici ), ori când pacienții sunt supuși unui stres puternic ( accidente rutiere, dezastre, frică) .

O altă categorie de pacienți care suferă de incontinență urinară pot avea concomitent și micțiuni voluntare, care se explică prin insuficiența musculaturii vezicale ,ce se accentuează în urma sforțărilor permanente și prelungite pentru a înlătura obstacolul aflat în scurgerea liberă a urinei (hipertrofie de prostată ,strictură ureterală ) ce rezultă dintr-o scleroză a pereților musculari ai vezicii ,sau o leziune a sistemului nervos central, afecțiune des întâlnită la persoanele vârstnice care se deplasează greu ,distanța până la locul de urinat este prea mare, reflexele fiind mult încetinite.

O formă particulară de incontinență urinară la copii , dar și la adulți foarte rar, este reprezentată de enurezisul nocturn (mult mai rar diurn) ce este definit ca o micțiune completă și involuntară (necontrolată de sistemul nervos central) care are loc de obicei în timpul somnului ( mai rar ziua ), la o vârstă la care controlul voluntar al micțiunilor trebuie să se fi instalat ( după vârsta de 3-4 ani ) .

CAP. II . NOȚIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A APARATULUI URINAR

II. 1. ASPECTE GENERALE ALE APARATULUI URINAR

Aparatul urinar se mai numește și aparatul excretor.

Excreția este eliminarea naturală a sistemelor excretorii : fecale, urină, transpirație.

Eliminarea produșilor de catabolism din lichidul interstițial care scaldă celulele în mediul extern și menținerea compoziției chimice a acestuia în limitele constante se realizează prin colaborarea mai multor organe și sisteme împreună cu sângele , care transportă substanțele ce urmează a fi eliminate de la lichidul interstițial la organele respective. Substanțele solide se elimină prin aparatul excretor ( urinar )

Eliminarea din organism a substanțelor rezultate din metabolismul intermediar protidic, inutile și toxice, deci a produșilor de excreție, este realizată printr-un ansamblu de organe care formează aparatul urinar sau aparatul excretor.

Aparatul urinar (excretor ) este format din : rinichi și căile urinare sau excretoare .

Rolul eliminării produșilor de excreție este deținut de cele două organe glandulare ,rinichii și căile urinare.

II. 2. ANATOMIA APARATULUI URINAR

RINICHIUL este un organ glandular pereche (drept și stâng ), care au o formă de „fasole” de 11-12 cm. înălțime cu 5.6 cm. lățime, 3-4 cm. grosime și cântărind circa 150 gr, și constituie partea esențială a aparatului urinar.

Rinichiul are o dublă origine : partea secretoare , reprezentată prin substanța corticală, provine din mezoderm, iar căile urinare , din epiteliul celomic primitiv ( mugurele uretral ).

Așezare. Rinichii sunt situați în cavitatea abdominala , retroperitoneal (în afara peritoneului ), în regiunea lombară , de o parte și de alta a coloanei vertebrale, la nivelul vertebrelor T11, T12, L1, L2 și L3.

Ei nu se află la aceeași înălțime , rinichiul drept fiind ceva mai jos decât cel stâng. Locul pe care îl ocupa se numește loja renală.

Raporturi: – fața posterioară a rinichilor se află în raport cu peretele posterior al trunchiului la nivelul coastei a XII- a.

– fața anterioară a rinichiului stâng vine în raport cu mezocolonul transvers ,cu splina, pancreasul și stomacul, iar în partea inferioară cu colonul descendent și ansele intestinale ,de care este separat prin peritoneul parietal.

– fața anterioară a rinichiului drept este în raport cu ficatul, flexura colică dreaptă, colonul ascendent și cu duodenul.

Mijloace de fixare :

– fascia renală ce este un înveliș conjunctiv fibros

– pediculul renal format din vase sanguine, nervi și limfaticele renale

– presa abdominală

Structura rinichiului . Rinichiul este alcătuit din capsula fibroasă și parenchimul renal.

Capsula fibroasă formează învelișul extern al rinichiului și este alcătuită din două straturi

– stratul intern format din fibre elastice și musculare netede care au o dispoziție discontinuă,

– stratul extern format din fibre colagene și elastice.

Parenchimul renal constituie partea esențială a rinichiului, și este formată din două zone ,una medulară și una corticală, și prezintă pe suprafața de secțiune o zonă periferică ,groasă de 7- 8 mm, de culoare brună- gălbuie, care poartă numele de substanță corticală și o zonă centrală , de culoare roșie închisă ,numită substanță medulară. Cele două substanțe se întrepătrund ,între ele nefiind o limită netă. La nivelul substanței medulare se observă un număr de 15-18 arii triunghiulare cu baza spre corticală și cu vârful spre sinusul renal numite piramidele Malpighi,ce sunt separate prin cordoanele Bertin. Vârful fiecărei piramide are o suprafață convexă ,numită papila renală, care proeminează în câte un caliciu Pe suprafața acestei papile se află 15-20 de orificii numite pori urinari. De la baza piramidei Malpighi pătrund în substanța corticală formațiuni de substanță medulară ,în număr de 400-500 pentru fiecare piramidă numite striații medulare sau piramidele Ferrein

Rinichiul se compune din lobi și lobuli ,iar un lob renal este format dintr-o piramidă Malpighi cu toate formațiunile ce se află deasupra ei până la capsula fibroasă. Lobulul renal este format dintr-o piramidă Ferrein și substanța corticală care o înconjoară. Numărul lobulilor renali este egal cu numărul piramidelor Ferrein.

Nefronul este unitatea structurală și funcțională a lobilor și lobulilor renali și se află în număr de circa 2.600.000 pentru ambii rinichi și este alcătuit din corpusculul renal și tubul urinifer.

Corpusculul renal este o formațiune sfe alcătuit din corpusculul renal și tubul urinifer.

Corpusculul renal este o formațiune sferică ,de culoare roșie ,care se găsește numai în substanța corticală din labirint și este alcătuit din capsula Bowmann și glomerulul vascular.

Capsula Bowmann are aspectul unei cupe în care se află cuprins glomerulul vascular și este alcătuită dintr-o foiță viscerală ,care învelește elementele glomerulului vascular și o foiță parietală .care se continuă cu pereții tubului urinifer .

Glomerulul vascular este alcătuit din 50 anse capilare neanastomozate între ele ,provenite din capilarizarea arteriolei aferente.

Tubul urinifer este alcătuit din segmentul proximal, segmentul subțire și segmentul distal.

Segmentul proximal continuă capsula Bowmann ,fiind cea mai lungă porțiune a tubului urinifer .

Segmentul subțire continuă segmentul proximal și este căptușit cu un epiteliu format din celule turtite.

Segmentul distal este mai scurt și se află în continuarea segmentului subțire alcătuit din celule cubice.

Tubii colectori se formează din confluența tubilor uriniferi.

Vascularizația rinichilor este realizată de artera renală care provine din artera aortă abdominală având unele caractere particulare ,care nu sunt decât o adaptare a circulației la funcțiile rinichiului. Artera renală se împarte la nivelul hilului în mai multe ramuri ,formând arterele interlobare și se bifurcă în artere interlobulare . Venele renale se varsă direct în vena cavă inferioară .

Inervația rinichiului este realizată de fibrele nervoase vegetative din plexul renal, care ajung pe calea vaselor renale . Capsula renală este inervată de către fibrele senzitive mielinice.

Căile urinare sau excretoare.

CĂILE RENALE sunt alcătuite din : calicele renale, bazinet, ureter, vezică urinară și uretră.

Calicele renale reprezintă porțiunea inițială a căilor urinare .

Bazinetul este un organ cavitar, de formă aproximativ triunghiulară care rezultă din confluarea calicelor renale.

Ureterul este un organ tubular lung de 25-30cm și se întinde de la bazinet la vezica urinară.

Vezica urinară este un organ cavitar, așezat în micul bazin în loja vezicală ,fiind numai în parte învelită de peritoneu. Vezica urinară are o formă variabilă în funcție de cantitatea de urină care se găsește în interiorul ei. Astfel când vezica urinară este plină are o formă ovoidă, iar când este goală ,are o formă semilunară, a cărei concavitate privește în sus.

Ea este alcătuită din fundul vezicii situat inferior , prezentând două orificii ale ureterelor și orificiul intern al uretrei.

Corpul vezicii urinare prezintă o față anterioară ,care vine în raport cu simfiza pubiană, o față posterioară care are raporturi diferite la bărbat și la femeie și două fețe laterale care vin în raport cu mușchii ridicători anali care formează pereții musculari ai pelvisului.

Peretele vezicii urinare este alcătuit de patru tunici : mucoasă, submucoasă, musculară și externă.

Vascularizația vezicii urinare este realizată de către arterele vezicale, fiind ramuri directe sau indirecte ale arterei hipogastrice și arterei rectale medii. Venele vezicii urinare drenează sângele către vena iliacă internă.

Inervația vezicii urinare este realizată de către nervii simpatici ce provin din plexul hipogastric, iar cei parasimpatici provin di plexul pelvic.

Uretra este un canal musculo-membranos care diferă în raport cu sexul.

Uretra la bărbat este un canal musculo-membranos lung de 15-20cm cu un traiect și calibru neuniform . Ea începe de la fundul vezicii urinare și se termină la capătul penisului printr-un orificiu numit meat urinar. Uretra masculină are atât rol în eliminarea urinei cât și a lichidului spermatic.

Uretra la femeie este un canal musculomembranos lung de 4-5 cm ,care începe la fundul vezicii urinare și se termină în vestibulul vaginului având rol în eliminarea urinei.

II. 3. FIZIOLOGIA APARATULUI URINAR

Rolul fiziologic principal al aparatului urinar este menținerea constantă a compoziției chimice și a proprietăților fizice ale mediului intern (sânge, lichid interstițial, mediul intracelular ) . Această păstrare în limite normale a diferitelor constante fiziologice ale mediului intern se numește homeostazie.

Prin rolul lui de a elabora si elimina urina , aparatul urinar menține constantă cantitatea de apă (izohidria), concentrația diferiților anioni și cationi (izoionia), presiunea osmotică a plasmei (izoosmia). De asemenea aparatul urinar are un rol hotărâtor în păstrarea echilibrului acidobazic al organismului. Dacă funcțiile aparatului urinar sunt tulburate , substanțele care se elimină din organism se acumulează în sânge , în lichidul interstițial și în celule în concentrații incompatibile cu viața. Prin urmare aparatul urinar menține în limite fiziologice concentrația tuturor substanțelor care se elimină în mod normal prin urină , cum sunt : ureea, creatinina, acidul uric, sulfații, fosfații și mulți alți produși ai metabolismului intermediar. Tot prin urină se elimină și unele substanțe introduse în organism ca medicamentele.

Formarea urinei

Urina este o soluție apoasă în care sunt dizolvate diferitele substanțe provenite din plasma sanguină : săruri minerale, produși finali ai metabolismului intermediar și substanțe care au fost introduse incidental ca medicamentele. Cantitatea de urină eliminată în 24 de ore variază în funcție de sex și vârstă :

iar volumul urinar crește sau scade în funcție de cantitatea de lichide ingerate și de cantitatea de lichide eliminate pe alte căi (fecale, transpirație, vărsături)

Densitatea urinei este 1010 –1022 în raport cu cantitatea de apă și săruri ingerate.

Reacția este ușor acidă cu pH .ul între 4,5-8.

Culoarea ușor gălbuie datorită pigmentului numit urocrom.

Mirosul este caracteristic asemănător cu cel al bulionului, și cu cât este mai veche are miros de amoniac.

Aspectul este clar ,transparent.

În decurs de 24 de ore prin rinichi trec circa 1500 l. de sânge ,din care se elimină prin urină 1500 ml. Urina se formează în rinichi și în tubii uriniferi, mecanismul de formare desfășurându-se în trei faze :

– filtrarea glomerulară ,care are loc în capsula Bowmann prin trecerea componentelor plasmei sanguine ,cu excepția proteinelor

– reabsorbția tubulară se produce la nivelul celorlalte segmente ale tubului urinifer

– secreția tubulară realizată de către celulele tubilor uriniferi.

Formarea urinei în tubii uriniferi se numește diureză.

Reglarea activității renale se face pe cale reflexă și cale umorală.

Pe cale reflexă rinichii sunt inervați de către fibrele simpatice care provin din nervii splanhnici și de fibre parasimpatice care aparțin vagului.

Pe cale umorală reglarea se face de către hormonul lobului posterior al hipofizei numit hormon antidiuretic sau vasopresina. Hormonii mineralo- corticoizi , produși ai glandei corticosuprarenale fac să crească reabsorbția natriului și diminuarea kaliului, iar parathormonul produs de glandele paratiroide face să scadă reabsorbția fosfaților.

Excreția urinei .

Urina formată în tubii uriniferi se scurge în tuburile colectoare Bellini și picătură cu picătură ajunge în bazinet , de unde trece în ureter . Formându-se neîncetat ( la fiecare minut se formează 2-2,5ml urină ) urina trece prin ureter datorită mișcărilor peristaltice ale acestuia și ajunge în vezica urinară, unde se acumulează ca într-un rezervor . Când cantitatea de urină ajunge la circa 250-300ml în vezică se realizează o presiune care excită interoceptorii din peretele vezical, coordonați de centrul medular și se produce micțiunea.

Micțiunea este deci un act reflex condus de centrul nervos din măduva sacrată (S2-S4 ), care se află sub controlul centrilor ce se găsesc pe scoarța cerebrală, pe fața mediană a emisferei.

La copii mici ,micțiunea este numai un act reflex medular , iar după vârsta de circa 2 ani ,centrul medular al micțiunii intră sub controlul scoarței cerebrale.

CAP. III. INCONTINENȚA URINARĂ

Incontinența urinară definită ca o micțiune anormală, involuntară și inconștientă, reprezintă una dintre problemele ivite în satisfacerea nevoii de a elimina. Această problemă poate afecta atât persoana aflată în perioada copilăriei până la vârsta a treia ( persoana vârstnică ). Asistenta medicala pentru a putea acorda îngrijiri specializate și profesionale conform conceptelor actuale de acordare a îngrijirilor trebuie să cunoască atât etiologia afecțiunii, fiziopatologia, simptomatologia, tehnici de îngrijire, complicații și tratament.

III. 1. ETIOLOGIA INCONTINENȚEI URINARE

Din studiile efectuate s-a constatat că această afecțiune se datorează mai multor cauze.

A) CAUZE NERVOASE MEDULARE

Funcția renală este coordonată de către centrul medular din scoarța cerebrală.

a ) Boli nervoase congenitale care realizează vezica neurogenă

Una dintre cauzele nervoase o reprezintă malformațiile congenitale vertebrale la nivelul vertebrelor lombare și sacrate (S1-L5 ) datorate unei dehiscențe a arcului posterior al vertebrelor care poate fi însoțit de hernierea meningelui și de asemenea poate fi însoțită sau nu de elemente nervoase : – mielodisplazie

– mielomeningocel lombo-sacrat

– spina bifida

– distrofie spinală

b) Infecțiile cu diverși germeni patogeni :

– cistita care este caracterizată de inflamația vezicii urinare infectată direct de introducerea instrumentarului insuficient sterilizat sau prin transmiterea directa a germenilor cantonați în uretră

– mielita transversă

– poliomielita anterioară transversă

c ) Tumori medulare datorate dilatării

– teratom sau lipom al cozii de cal

– chist dermoid

– teratom sacro-coccigian

d ) Traumatisme medulare datorate leziunii traumatice directe sau indirecte asupra coloanei vertebrale în care poate fi interesată și măduva spinării : – accidente de circulație

– căderi de la înălțime

e ) Cauze vasculare datorate unor malformații vasculare medulare

B ) CAUZE VEZICO-URETERALE

– infecții urinare cu baci Colli, Proteus

– leziuni urinare obstructive joase cum ar disuria care este o micțiune dureroasă , dar în care sunt eliminate cu dificultate numai câteva picături de urină, sau în cazul unei vezici umplute în exces, cea mai frecventă la persoanele în vârstă.

C ) CAUZE METABOLICE

pot fi asociate cu poliuria :

– diabetul zaharat

– diabetul insipid

– insuficiența renală cronică

D ) STRES

– stare de fericire ( râs )

– stare de tristețe ( plâns, frică )

– stare de efort ( tuse, ridicare de greutăți )

– leziuni periferice ale mușchiului detresor

– leziuni ale perineului ( efortul nașterii ).

III. 2. FIZIOPATOLOGIA INCONTINENȚEI URINARE

Patologia se ocupă de natura esențială a afecțiunii , în special cu modificările structurale și funcționale din țesuturi și organe ,care cauzează sau care sunt cauzate de boală.

Asistenta medicală trebuie să cunoască mecanismul patologic care duce la alterarea funcției renale ( producerea și excreția urinei ), la volumul de urină eliminat ( oligurie, anurie ), micțiuni anormale (incontinență urinară ) care în final duce alterarea nevoii de a elimina.

Eliminarea patologică a urinei se poate datora:

– disfuncții a rinichilor

– mecanism defectuos de formare a urinei

– mecanism defectuos de eliminare a urinei

-golirea vezicii urinare

III. 3. SIMPTOMATOLOGIA INCONTINENȚEI URINARE

Simptomele incontinenței urinare sunt descrise în funcție de cauza care a produs-o și se înțelege starea în care urina se scurge în mod involuntar ,fără ca pacientul să aibă senzația de urinare , fapt ce trebuie deosebit de enurezis când pacientul simte nevoia de a urina , dar nu este în stare să rețină urina.

Durerea poate să fie prezentă când incontinența urinară se datorează unei infecții urinare cu germeni patogeni.

III . 4. DIAGNOSTICUL INCONTINENȚEI URINARE

Diagnosticul afecțiunii se realizează prin date clinice , de laborator, investigații radiologice și examene interdisciplinare ( neurolog, psiholog )

Date clinice generale : – stare generală a pacientului

obținute de la – vârstă

pacient sau – facies

rudele – temperatură

acestuia – conștient, inconștient

– examen local

Date de laborator : – examen de urină

– urocultură

– hemoleucogramă

– uree

– creatinină

– acid uric

– V.S.H.

Investigații radiologice:- radiografia renala simplă

– urografia cu substanță de contrast

– cistografia renala

– ecografie renală

– computer tomograf ( C.T. )

-scintigrafie renală

Examene interdisciplinare: – consult medic neurolog

– consult medic psiholog

– consult medic chirurg

– biopsie renală

III. 5. EVOLUȚIA INCONTINENȚEI URINARE

Incontinența urinară poate avea o evoluție favorabilă:

– prin înlăturarea cauzei care a produs-o

ex. : – tratarea unei infecții urinare

– rezolvarea chirurgicală a unei malformații

congenitale ( teratom )

– prin educație a pacientului

ex.: – explicându-i importanța de a merge să urineze

când simte nevoia de a urina

– să practice exerciții de relaxare și întărire a musculaturii pelviene

– administrarea de medicamente

ex.: – enurezis al copilului

Incontinența urinară poate avea și o evoluție nefavorabilă :

– prin lipsa de cunoștințe

– prin nerezolvarea problemelor cauzatoare

ex.: epilepsie, malformații congenitale ( mielomeningocel)

III. 6. COMPLICAȚIILE INCONTINENȚEI URINARE

Când nevoia de a elimina nu este satisfăcută ,survin mai multe probleme de dependență:

– incontinența de materii fecale , prin lipsa controlului sfincterelor (anal și vezical )

– stresul – la copilul școlar cu enurezis

– la persoana vârstnică ( diminuarea reflexului de a urina)

– la persoana cu diabet

– locale – macerarea zonei regiunii organelor genitale externe și a coapselor

– izolarea de sine – nu mai participă la activitățile cotidiene

– alterarea nevoii de a bea pentru a se hidrata

– apariția unor dermatite – prin nepăstrarea igienei locale

– lipsa de comunicare cu cei apropiați

III. 7. TRATAMENTUL INCONTINENȚEI URINARE

Nu se poate spune că se administrează un tratament strict pentru această afecțiune ,ci un tratament ce se adresează cauzei producerii ei.

Se poate administra un tratament strict medicamentos cu :

– antibiotice – infecții urinare

– medicamente stimulatoare ale sistemului nervos ( enurezis )

Se poate practica un tratament chirurgical :

– tumori ,

– malformații congenitale (teratom ,meningocel)

Educație continuă a copilului și adultului se poate face prin colaborare cu medicul psihiatru.

Exerciții de întărire a musculaturii abdominale se poate face în colaborare cu un profesor de cultură fizică medicală.

CAP. IV. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU INCONTINENȚĂ URINARĂ

IV. 1. GENERALITĂȚI

Asistenta medicală este persoana care a parcurs un program complet de formare și este autorizată să practice această profesie ,pentru promovarea sănătății, prevenirea îmbolnăvirilor și îngrijirea celui bolnav din punct de vedere psihic ,mintal ,a celor cu deficiențe, indiferent de vârstă, sex, religie, în orice unitate sanitară sau în orice situație la nivel de comunitate .

Virginia Henderson (1897- 1996 )spunea :

„Rolul esențial al asistentei medicale consta în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă , să-și mențină sau recâștige sănătatea ( sau să-l asiste în ultimele sale clipe )prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur , dacă ar fi avut forța , voința sau cunoștințele necesare. Asistenta medicala trebuie să îndeplinească aceste funcții astfel încât pacientul să-și recâștige independența cât mai repede posibil „

Nevoile umane reprezintă originea îngrijirilor acordate de către asistenta medicală în toate serviciile de sănătate ( spital, ambulatoriu de specialitate, școli, grădinițe, cabinete școlare, sanatorii ).

Asistenta medicală a fost denumită „ mamă profesională „ ce acționează conform nevoilor pacientului și adeseori trebuie să îndeplinească sarcini insolite, să înlocuiască pacientul și să răspundă nevoilor acestuia.

Important este ca asistenta medicală să stabilească nevoile imediate și viitoare ale individului în ceea ce privește îngrijirile de natură fizică-somatică, de sprijin moral și de recuperare.

Asistenta medicală contribuie la diverse activități care fac ca viața să fie mai mult decât un proces : să aibă relații sociale , ocupații recreative sau utile.

Îngrijirile de bază ale își au rădăcinile din nevoile fundamentale ale individului și se știe că orice ființă umană sănătoasă sau bolnavă , este animată de dorința vitală de a mânca, de a avea un adăpost, de a se îmbrăca, are nevoie de afecțiune și aprobare, de a fi util, de a avea relații sociale.

Deși se știe că lumea are nevoi comune , nu trebuie uitat faptul că există o infinitate de mijloace de a le satisface, de moduri de a trăi, între acestea nefiind măcar două asemănătoare. Dar să nu uităm că asistenta medicală va cere acordul și se va sfătui cu pacientul cum să se desfășoare procesul de îngrijire. Numai în cazul dependenței totale a pacientului (coma sau starea de prostrație completă) asistenta medicală este cea care decide ce este mai bine pentru el și nu cu avizul acestuia.

Asistenta medicală este în mai mare măsură capabilă să înțeleagă comportamentul bolnavului deoarece ea este prezentă o perioadă destul de lungă ( 8 ore, sau 12 ore în funcție de programul serviciului ) și de foarte multe ori pacientul comunică mult mai ușor cu aceasta.

Asistenta medicală trebuie să îndeplinească funcții care sunt de natură :

– independentă – asistă pacientul din proprie inițiativă ,temporar sau

definitiv în îngrijiri de confort , când acesta nu-și poate

satisface anumite nevoi, transmite informații, este alături de

ei și colectivitate în vederea promovării sănătății.

– dependentă – la indicația medicului aplică metode de observație , de

tratament sau de readaptare.

– interdependentă – colaborând cu alți profesioniști din domeniul sanitar

social, educativ.

Factorul decisiv pentru elaborarea unui cadru conceptual privind îngrijirile acordate pacienților se bazează pe persoana îngrijită , considerată în mod global , unitară și nu pe îngrijiri centrate pe sarcini.

Conform modelului conceptual al Virginiei Henderson individul este văzut ca un tot unitar prezentând 14 nevoi fundamentale pe care trebuie să și le satisfacă .

Scopul îngrijirilor este de a păstra sau restabili independența individului în satisfacerea acestor nevoi.

Rolul asistentei medicale este de a suplini ceea ce individul nu poate face singur.

Nevoia fundamentală este o necesitate vitală, esențială a ființei umane pentru a-și asigura starea de bine, în apărarea fizică și mentală.

Procesul de îngrijire este o metodă organizată și sistematică care permite acordarea de îngrijiri individualizate . Demersul de îngrijiri fiind centrat pe reacțiile particulare ale fiecărui individ, la o modificare reală sau potențială de sănătate.

Etapele procesului de îngrijiri :

a) culegerea datelor – privim pacientul în globalitatea sa

– surse de informație :familie, pacient, echipa de îngrijire

– observarea

– interviul –discuție directă

b) analiza și interpretarea datelor- probleme și elaborarea diagnosticului de îngrijire

– departajarea între manifestările de independență și cele de dependență

– diagnosticul de îngrijire- este o formă simplă și precisă care descrie răspunsul persoanei la o problemă de sănătate

c) planificarea îngrijirilor – obiective – ce dorim să obținem de la pacient

– intervenția – modul de a acționa pentru a corecta problema

d) realizarea intervențiilor – precizarea concretă a intervențiilor

– pacientul execută acțiunile planificate pentru el, iar asistenta medicala supraveghează

e) evaluarea – analiza rezultatului obținut

– prin schimbarea observată

– satisfacția pacientului însuși

IV. 2. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE ȘI PATOLOGICE

Examenele de laborator sunt importante deoarece:

– completează simptomatologia bolilor cu elemente obiective

– confirmă sau infirmă diagnosticul

-reflectă evoluția bolii și eficacitatea tratamentului

-semnalează apariția unor complicații

– permit depistarea unor îmbolnăviri infecțioase ca și a persoanelor sănătoase purtătoare de germeni patogeni.

Asistenta medicală va pregăti materialele necesare prelevării de sânge, urină.

Materialele necesare prelevării produselor biologice sunt :

– materiale sterile ( ace, seringi, soluții de Na, tampoane de vată, sonde urinare )

– materiale nesterile ( recipiente pentru colectarea materialelor folosite, taviță renală, lampă de gaz, garou, stativ pentru eprubete, urinar

– materiale de protecție ( mușama, aleză )

Pregătirea pacientului constă în pregătirea psihică a acestuia și pregătirea fizică ( poziția )

Asistenta medicală trebuie să respecte regulile următoare:

– orarul recoltărilor

– pregătire fizică și psihică a pacientului

– pregătirea materialelor

– efectuarea tehnicilor propriu-zise

– completarea buletinelor de analize

– etichetarea produselor

– transportul lor la laborator

– reguli generale de asepsie și antisepsie

Recoltarea urinei :

Scop:- explorator – informează asupra stării funcționale a rinichilor, cât și a întregului organism

Pregătire : – materiale sterile – sondă vezicală, trocar, comprese,

– materiale nesterile – recipient pentru urină,

– materiale pentru toaleta pacientului – săpun, apă, prosop

– materiale de protecție – aleză, mușama

– pregătirea pacientului –fizică

-psihică

Execuție : A) recoltare urinei pentru examen sumar de urină

Scop : – explorator – constante referitoare la compoziția urinei

Materiale necesare:

– recipient pentru colectarea urinei

Execuție:

– pacientul va fi învățat să urineze direct în urinar

– va folosi numai un recipient gol și curat

– va urina fără defecație

– va vărsa imediat urina în vasul colector

– copil – sugar –i se va aplica un pungă specială colectoare de urină

– se va lipi cu ajutorul unei benzi de leucoplast o eprubetă pe suprafața organelor genitale externe

Recoltarea urinei la bărbat

Recoltarea urinei la femeie

B) recoltarea urinei pentru urocultură

Scop :explorator- stabilește prezența bacteriilor

Materiale necesare:- materiale necesare recoltării

– eprubete sterile

– sugar , copil mic – pungi colectoare sterile cu adeziv pentru lipire pe organele genitale externe

– materiale necesare toaletei genitale:

– apă si săpun

– lighenaș

– prosoape

– substanță dezinfectantă ( hipermanganat de potasiu) )

-materiale de protecție_

– paravan

Pregătirea pacientului : -psihică – i se explică importanța examenului

– i se explică tehnica

– sugar și copil mic totul i se explica mamei și tehnica este executată de către asistenta medicală

Execuție :

– se spală pe mâini și se dezinfectează

-se face toaleta regiunii genitale cu apă si săpun

– se va recolta urina de dimineață (concentrație mare de germeni)

– se va recolta înainte de începerea unui tratament cu antibiotice

– se face în absența unui tratament cu perfuzii

-prima cantitate de urină se va arunca , apoi fără să se întrerupă

jetul urinar , se recoltează circa 5 ml urina într-un eprubetă sterilă

– se flambează gura eprubetei înainte și după recoltare

C) recoltarea urinei prin sondaj vezical

Sondajul vezical se realizează prin introducerea unui instrument tubular (sondă vezicală Nelaton sau Foley ,prin uretră în vezica urinară, realizând o comunicare instrumentală între interiorul vezicii și mediul extern.

Scop : – explorator

– recoltarea unei cantități de urină pentru examen de laborator ( sumar de urină, urocultură )

– depistarea unor modificări patologice ale uretrei și vezicii urinare

– terapeutic

– evacuarea conținutului vezicii urinare ( când acesta nu se face spontan )

– executarea unor procedee terapeutice prin sondă

Materiale necesare:

– materiale de protecție: – mușama

– aleză

– mănuși sterile

– paravan

-materiale sterile:- două sonde lungi de circa 15 cm cu vârful ușor îndoit, complet rotunjit ,având una două orificii laterale aproape de vârf

– 1-2 eprubete pentru urocultură

– sef fiziologic

– casolete cu tampoane de vată

– două pense hemostatice

– materiale pentru toaleta organelor genitale:

– apă, săpun

– bazinet

– medicamente : – substanță lubrifiantă (ulei de parafină steril )

– oxicianură de mercur 1-5000

Pregătirea pacientului : – pregătire psihică –se anunță și i se explică necesitatea efectuării sondajului vezical

– pregătire fizică – se izolează patul cu paravan

– se protejează patul cu mușama și aleză

– se așează pacientul în poziția

– se îndepărtează pătura și perna

– se lasă liberă regiunea genitală

– se execută toaleta regiunii genitale cu apă și săpun ,

întotdeauna cu mișcări de la pubis către anus.

SONDAJUL VEZICAL LA FEMEIE

Poziția : – decubit dorsal cu genunchii ridicați și coapsele îndepărtate (poziție ginecologică)

Execuție:

– sondajul se execută în condiții perfecte de asepsie atât a pacientei și a instrumentelor , cât și a mâinilor celui care o execută

– asistenta medicală îmbracă mănuși sterile

– evidențiază meatul urinar

– dezinfectează cu oxicianură de mercur orificiul uretral de sus în jos în direcția anusului

– scoate sonda cu o pensă sterilă și o prinde între degetele mediu și inelar ale mâinii drepte

– lubrifiază sonda cu ulei de parafină steril ( lubrifiant la plic )

– orientată cu vârful în sus , sonda se introduce în uretră 4-5 cm

– paralel cu înaintarea sondei, extremitatea acesteia va fi coborâta printr-o mișcare în formă de arc pentru a-i ușura trecerea în vezica urinară

– primele picături se lasă să se scurgă în tavița renală , apoi în recipientele deja pregătite în funcție de scop (sumar de urină, urocultură) sau într-un recipient de colectare

– extragerea sondei se face după pensarea orificiului extern ,prin aceleași mișcări în sens invers

Îngrijiri ulteriore acordate pacientei :

– se efectuează toaleta regiunii vulvare

– se îmbracă și se așează comod în pat

– se va supraveghea în continuare

SONDAJUL VEZICAL LA BĂRBAT

Poziție : – decubit dorsal cu picioarele întinse și ușor depărtate

Execuție :

– asistenta medicală îmbracă mănuși sterile

– alege sonda și o lubrifiază cu ulei de parafină steril sau din plic

– dezinfectează meatul urinar cu ser fiziologic și oxicianură de mercur

– între degetele inelar și mic ale mâinii drepte prinde extremitatea liberă a sondei și cu ajutorul unei pense sterile , ținută în aceeași mână, apucă sonda în imediata vecinătate a vârfului

– introduce vârful sondei în meatul urinar și împinge ușor cu pensa, în timp ce cu mâna stângă întinde penisul cât mai bine , pentru ca să dispară cutele transversale ale mucoasei uretrale care ar putea împiedica pătrunderea sondei în vezica urinară

– dacă pe parcursul înaintării sondei apar obstacole anatomice sau funcționale , spasme, asistenta medicală retrage sonda și pregătește alta de un calibru mai mic (Mercier,Thiemann)

– pătrunderea sondei în vezica urinară se semnalează prin scurgerea de urină prin sondă

– se fixează sonda până ce se evacuează urina

– se recoltează în recipientele deja pregătite

– îndepărtarea sondei se face cu ajutorul pensei după ce extremitatea liberă a fost închisă prin comprimare

Îngrijiri ulterioare acordate pacientului :

-se efectuează toaleta și se îmbracă pacientul

– se schimbă lenjeria care s-a pătat cu urină

d) recoltare urinei prin puncția vezicii urinare

Puncția vezicii urinare se realizează prin introducerea unui ac, pe cale transabdominală, în interiorul vezicii urinare.

Aceasta este o intervenție de urgență și se practică numai dacă vezica urinară este supradestinsă, existând pericolul ruperii e.

Scop : – explorator –rar- recoltare directă a urinei , fără pericolul contaminării

– injectarea de produse de contrast pentru examen radiologic al vezicii urinare

– terapeutic : evacuarea urinei, atunci când sondajul vezical nu poate fi executat.

Indicații : – stricturi ureterale

– traumatisme ureterale

– hipertrofie de prostată

Locul puncției : – pe linia mediană abdominală la 2 cm de simfiza pubiană

Pregătirea materialelor:

Materiale de protecție : – mușama ,aleză

Materiale de dezinfecție : – la locul puncției

– alcool iodat 0,1 %

– betadine

Materiale pentru toaleta pacientului:- apă , săpun

– recipient pentru spălat

– prosoape

– epilarea regiunii piloase dacă este cazul

Materiale sterile: – trocar subțire

– ace pentru injecție intramusculară (10-12 cm )

– ace pentru anestezie

– seringi 2-20.ml

– pense anatomice și hemostatice

– tub subțire din polietilenă

– câmpuri sterile

– comprese sterile

– tampoane

Medicamente: – pentru anestezie locală – xilină 1%

Materiale pentru colectare urină : – eprubete

– recipient pentru colectare

( cilindru gradat)

Execuție: -puncția este executată de către medic ajutat de una- două asistente medicale care trebuie să cunoască fiecare manevră pentru executarea puncției vezicii urinare.

Recoltarea sângelui

– sângele se recoltează pentru diverse examene:

– hematologice

– biochimice

– bacteriologice

– parazitologice

– serologice

– recoltarea se face prin :

– înțepare – adult – pulpa degetului

– copil – fața plantară a halucelui

– puncție venoasă

– puncție arterială

Materiale necesare:

– materiale sterile: – ace, cateter venos(branulă, vasofix)

– seringi (diverse dimensiuni 2ml, 5ml, 10ml )

– recipiente sterile (hemocultură)

– taviță sterilă cu tampoane de vată

– seruri test

– citrat de natriu 38%

– materiale nesterile: – garou

– eprubete

– vacutainere ( cu sistem vacuum )

– soluție dezinfectantă (alcool ,betadine)

– materiale de protecție : – mușama ,aleză

– mănuși

Materiale necesare prelevării de sânge

Modul de recoltare: -înțepare pulpa degetului

– puncție venoasă

Pregătirea pacientului :- pregătire psihică

– i se explică necesitatea prelevării examenelor indicate de medic

– i se explică tehnica de recoltare

– se anunță să nu mănânce sau bea orice fel de lichide

– pregătire fizică

– poziția bolnavului : -șezând cu brațul sprijinit pe un plan dur (spătarul scaunului ) protejat cu un scutec , aleză și mușama

– decubit dorsal cu brațul în extensie (cea comoda și sigură poziție în caz de lipotimie )

Puncției venoase:- cale de acces între o venă prin intermediul unui ac de puncție

Locul puncției venoase:

– venele de la plica cotului (bazilică, cefalică)

– venele antebrațului

– venele de pe fața dorsală a mâinii

– venele subclaviculare

– venele femurale

– venele maleolare interne

– venele jugulare – la sugar și copilul mic

– venele epicraniene- la sugar și copilul mic

Pregătire pentru execuție:

– asistenta medicală va respecta cu strictețe regulile generale de asepsie

– va pregăti materialele necesare recoltării

– va completa buletinele de analize ( secție, dată, nume și prenume , vârstă, oră, F,O, examenele cerute )

– va avea pregătite la îndemână recipientele pentru recoltarea materialelor folosite ( pentru ace , seringi, tampoane, comprese ,mănuși –conform normelor Ministerului Sănătății și Familiei –ordinul 824)

Execuția:

– îmbracă mănuși sterile și se așează vizavi de pacient

– fixează vena cu policele mâinii stângi , la 4+5 cm sub locul puncției, exercitând o ușoară compresiune și tracțiune în jos asupra țesuturilor vecine

– se dezinfectează locul puncției cu alcool sau betadine

– se fixează garoul la circa 10 cm de locul puncției

-se dezinfectează încă o dată locul puncției , așteptând circa 10 sec. pentru acțiunea dezinfectantului

– se fixează acul, branula, sau acul cu holdărul ,seringa cu acul atașat (gradațiile seringii fiind în sus), acul cu bizoul în sus , în mâna dreaptă ,între police și restul degetelor

– se pătrunde cu acul traversând , în ordine tegumentul – în direcție oblică (unghi de 30-40 de grade ),apoi peretele venos- învingându-se o rezistență elastică. Până când acul înaintează în gol

– se schimbă direcția acului 1-2 cm în lumenul venei

– se controlează pătrunderea acului în venă prin aspirare cu seringa sau prezența sângelui pe lumenul branulei

– se continuă tehnica în funcție de scopul puncției venoase

– se îndepărtează staza venoasă ( garoul )

– se prelevează sânge ( cu sau fără stază )

– se extrage acul cu ajutorul unui tampon steril îmbibat în soluție dezinfectantă

– se comprimă locul puncției 1-3 min.

Îngrijiri ulteriore acordate pacientului:

– se face toaleta locală a tegumentelor

– se schimbă lenjeria dacă este murdară

– se asigură o poziție comodă în pat

– se supraveghează pacientul

Hemoleucogramă – valori normale

VALORI DE REFERINȚĂ

IV. 3. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN INVESTIGAȚII RADIOLOGICE –IMAGISTICĂ-

A ) RADIOGRAFIA RENALĂ SIMPLĂ

– sau radiografia pe gol a lojilor renale (fără substanță de contrast)

– nu necesită o pregătire specială a pacientului

– se efectuează în serviciul specializat de radiologie

– radiografia se poate efectua și la patul bolnavului

– măsurile de protecție care se impun sunt de protecție pentru asistenta medicală care participă la efectuarea radiografiei în cazul copiilor și a sugarilor ( purtarea obligatorie a sorțului și colierului radiologic –impregnat cu plumb )

B ) UROGRAFIA

– investigație radiologică care se realizează cu ajutorul unei substanțe de contrast care se injectează iv (Odiston 75%, Urografin )

– poate fi : – ascendentă (pielografia)

– evidențiere radiologică a calicelor, ureterelor, bazinetelor cu substanță de contrast introdusă prin sonda ureterală

– descendentă

– permite aprecierea secreției și excreției renale, precum și aspectul morfologic al sistemelor pielocaliceale

Pregătirea pacientului:

– psihică – i se explică importanța efectuării

– i se explică că nu este risc mare de iradiere deoarece

timpul de expunere la iradiație este limitat

– se explică necesitatea folosirii substanței de contrast (Urografin sau Odiston ) calcul făcut pe kg corp

– fizică – regim alimentar antifermentativ

– va primi un regim hidric cu o zi înaintea efectuării examenului

– i se va face clismă evacuatoare seara și dimineața

– va primi Cărbune medicinal pentru eliminarea gazelor

Testarea sensibilității față de substanța de contrast:

– se efectuează proba de toleranță la iod

– se comunică pacientului unele simptome care pot apare

– greață

– vărsături

– amețeli

– dureri abdominale

– dacă apare intoleranța se oprește injectarea substanței de contrast

Timpii executării urografiei

1. – radiografie simplă

2. – injectarea substanței de contrast –cu luarea măsurilor de protecție (HHC, Calciu gluconic i.v.)

3. – radiografiile se realizează la 5 min, 15min, 30 min

Urografia cu injectare intravenoasă de substanță de contrast

C) CISTOGRAFIA RENALA

– se realizează cu ajutorul substanței de contrast care se introduce în vezica urinară prin sondajul vezical respectând cu strictețe regulile de asepsie

D) ECOGRAFIA RENALĂ

– este o metodă imagistică de tip morfo-funcțional ce se bazează pe capacitatea ultrasunelelor de a străbate mediile biologice.

– informația diagnostică se obține prin imagini morfologice și în parte funcționale explicite, care caracterizează starea normală sau patologică a unui organ sau sistem .

Avantaje: – furnizează informații dinamice în timp real

– nu necesită substanță de contrast

– poate fi practicată în diverse condiții (la patul bolnavului)

– diagnostic în timp scurt

– este lipsită de nocivitate

– are cost redus în comparație cu alte investigații

– nu necesită măsuri speciale de protecție pentru pacient

Poziția pacientului :- decubit ventral plasându-i un sul sub burtă, pentru ca regiunea lombară să devină convexă

Alte indicații:- să fie nemâncat

să aibă vezica urinară plină la maxim

E ) TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ ( C.T. )

– este o metodă imagistică ce se bazează pe reconstrucția bidimensională a unei cupe tomografice realizată prin ordinator începând cu multiple măsurători de absorbție a razelor X obținute prin radiografierea unei regiuni determinate.

Avantaje: – grad înalt de selectare și superlocalizare

– semnalele imaginilor permit analiza detaliată și comparația obiectivelor

– examenul este nonagresiv

Poziția pacientului :- decubit dorsal cu brațele ridicate în sus

Pregătirea pacientului:

– psihică – i se explică necesitatea efectuării examenului

– durata de examinare este în medie 30 minute

– grad de iradiere este minim

– imobilitatea pe parcursul examinării

– fizică – se îndepărtează obiectele radioopace (nasturi, cercei, agrafe)

– poziție în perfectă și absolută imobilitate

– se administrează substanța de contrast, după ce în prealabil s-a făcu testul de toleranță

Substanța de contrast – administrare : -per os

– intravenos

– în perfuzie

– Omnipaque (loxelol)

IV. 4. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EFECTUAREA ELECTROENCEFALOGRAMEI ( EEG)

– este o metodă de explorare prin care se înregistrează ,sub formă de unde ,biocurenții cerebrali culeși la nivelul scoarței cerebrale. Graficul obținut din înregistrarea câmpurilor electrice la nivelul scalpului se numește electroencefalogramă .

Pregătirea pacientului:

fizică :

– trebuie să fie spălat pe cap,

– odihnit ,

– liniștit

psihică : -se va explica necesitatea efectuării examenului

– este un examen inofensiv

– copiii până la 3 ani vor fi sedați înaintea efectuării examenului

– se explică necesitatea sedării cu familia

Sedare : – se face cu Cloral hidrat 3%

– doze :

– copilul trebuie să fie obosit , eventual înainte de somnul fiziologic

IV.5. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

Una din sarcinile importante ale asistentei medicale este administrarea medicamentelor. Medicamentele sunt substanțe utilizate cu scopul de a preveni, ameliora sau vindeca bolile. Acțiunea lor asupra organismului depinde de structura lor chimică, de calea de administrare și de doza administrată.

Medicamentele sunt prescrise de medic, asistenta care administrează aceste medicamente trebuie să aibă o serie de cunoștințe legate de acestea, pentru a nu transforma efectul lor salutar într-o otravă cu acțiune ireversibilă. Pe de altă parte, fiind în contact permanent cu bolnavul, ea trebuie să știe cum să-l liniștească, la nevoie, în legătură cu efectul principal sau secundar al substanțelor administrate. Asistenta medicală trebuie să aibă cunoștințe exacte despre modul cum se administrează medicamentele.

Reguli generale de administrare a medicamentelor

Administrarea medicamentelor pune pe umerii asistentei medicale o foarte mare responsabilitate. Greșelile provenind din nerespectarea dozelor, a căilor de administrare, administrarea unor medicamente alterate sau schimbările de medicamente pot da naștere la accidente grave, chiar fatale. Din acest motiv, la administrarea medicamentelor asistenta va ține seama de anumite reguli generale.

Respectarea întocmai a medicamentului prescris. Asistenta nu are voie să schimbe medicamentul prescris cu un altul cu efect similar, fără aprobarea prealabilă a medicului.

Identificarea medicamentelor administrate. Asistenta va verifica eticheta de pe medicamente la preluarea acestora, apoi înainte de administrare, la scoaterea sau vărsarea lor din ambalajul respectiv și atunci când controlează cantitatea rămasă. Orice greșeală poate fi înlăturată dacă asistenta cunoaște bine medicamentele cu care lucrează și nu administrează nici un fel de medicament asupra căruia are cea mai mică îndoială.

Verificarea calității medicamentelor administrate. Odată cu identificarea medicamentului, asistenta va verifica dacă acesta nu este cumva alterat, iar în caz afirmativ, va evita administrarea acestuia.

Respectarea căilor de administrare. Efectul unor medicamente este legat de calea de administrare. Nerespectarea căilor de administrare duce la periclitarea efectului medicamentelor, la efecte nedorite, contrarii, precum și la complicații locale la nivelul injecțiilor.

Respectarea orarului de administrare. Asistenta va respecta și orarul de administrare în funcție de alimentația bolnavilor. Ea supraveghează bolnavul în timpul și în intervalele dintre doze și înregistrează modul de reacție al acestuia, precum și simptomele secundare care apar în cursul tratamentului.

Respectarea somnului bolnavului. Stabilirea orarului de administrare a medicamentelor care necesită o concentrație continuă în sânge trebuie făcută astfel încât să poată fi respectat somnul de noapte al bolnavului.

Evitarea incompatibilităților dintre diversele medicamente.

Administrarea imediată a medicamentelor deschise. Medicamentele injectabile nu se păstrează în stare deschisă. Fiolele, odată deschise, vor fi injectate imediat.

Respectarea ordinii succesive de administrare a medicamentelor. Asistenta va păstra o ordine precisă în administrarea diferitelor medicamente. Ea va începe cu administrarea tabletelor, soluțiilor și picăturilor, va continua apoi cu injecțiile și, la sfârșit, ovulele vaginale și supozitoarele. În caz contrar, ar putea determina dezgustul și chiar refuzul pacientului (mai ales la copii).

Soluțiile cu calciu nu se vor asocia niciodată cu combinații de fosfor (de exemplu, clorura de calciu și codeina fosforică), deoarece calciul precipită imediat sub formă de fosfat de calciu. Preparatele barbiturice în injecții se vor administra, întotdeauna, singure, fără alte substanțe.

Luarea medicamentelor în prezența asistentei. Medicamentele vor fi administrate personal de către asistentă. Ea va executa personal aplicațiile locale, instilarea de picături în ochi și în nas, introducerea supozitoarelor.

Servirea bolnavului spitalizat cu doze unice de medicamente. La bolnav nu trebuie să rămână nici un medicament, de aceea el va primi doar o singură doză, pe care o va lua în prezența asistentei.

Prevenirea infecțiilor intraspitalicești. Asistenta va respecta măsurile de asepsie și igienă. Pentru medicamentele injectabile va utiliza seringi și ace sterile, de unică folosință, separate pentru fiecare tip de injecție, chiar la același bolnav.

Informarea pacientului asupra medicației prescrise. Dacă bolnavul primește pentru prima dată un anumit medicament, asistenta îi va explica ce anume se așteaptă de la acest medicament și în cât timp se va instala efectul său. Asistenta trebuie să lămurească pacientul în legătură cu difențierea manifestărilor specifice bolii de care suferă și efectele secundare ale respectivului medicament.

Raportarea imediată către medicul curant privind greșelile de administrare a medicamentelor. Neraportarea la timp a greșelilor poate atrage după sine consecințe grave, chiar fatale pentru bolnav, pentru care asistenta răspunde, uneori, chiar în fața legii.

CĂILE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

Introducerea medicamentelor în organism se poate face pe mai multe căi :

– orală

rectală

prin mucoasa respiratorie

percutană

pe suprafața tegumentelor și mucoaselor

parenterală

Cele mai des întâlnite căi de administrare a medicamentelor în cazul pacienților cu malformații ale sistemului osteo-articular sunt: calea orală, rectală și intramusculară.

Administrarea medicamentelor pe cale orală

Calea orală (bucală) este calea naturală de administrare a medicamentelor care se pot resoarbe la nivelul mucoasei bucale și a intestinului subțire. Pe această cale se introduc în organism medicamente lichide sub formă de mixturi, soluții, infuzii, decocturi, tincturi, extracte, uleiuri sau emulsii și medicamente solide sub formă de prafuri, tablete, pastile, granule, substanțe mucilaginoase.

Se evită calea orală numai dacă :

medicamentul se descompune sub acțiunea sucurilor digestive sau este inactivat de acestea

bolnavul refuză luarea medicamentului per os

este nevoie de o acțiune promptă

medicamentul are proprietăți iritante asupra mucoasei gastrice

în caz de trismus sau în comă (lipsa reflexului de deglutiție)

medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă

dacă medicul dorește să ocolească sistemul venei porte

Medicamentele lichide se administrează ca atare sau diluate cu apă, ceai. apă minerală sau lapte.

Tincturile, extractele, unele soluții formate din medicamente cu acțiune puternică se administrează sub formă de picături.

Lichidele amare sau cu gust dezagreabil pot fi diluate.

Medicamentele solide se administrează mai dificil deoarece bolnavii înghit mai greu tabletele și prafurile decât lichidele.

Prafurile se pun pe limba bolnavului, cât mai aproape de rădăcina acesteia; apoi bolnavul bea puțină apă.

Tabletele se administrează întregi, sparte în jumătăți sau la fel ca prafurile.

Pilulele pot fi înghițite cu lichide sau pot fi înglobate în diferite alimente solide, ca miez de pâine, ciocolată etc.

La bolnavii inconștienți, în stare de hibernare artificială sau la cei cu tulburări de deglutiție, medicamentele pot fi introduse împreună cu alimentele, prin sonda Einhorn, direct în stomac sau duoden. Sonda poate fi introdusă prin cavitatea bucală sau prin fosele nazale și rămâne pe loc mai multe zile.

Administrarea medicamentelor pe cale rectală

Calea rectală reprezintă una din căile digestive de administrare a medicamentelor și are următoarele indicații :

pacienții cu tulburări de deglutiție

pacienții operați pe tubul digestiv superior cu intoleranță digestivă (vărsături, grețuri, hemoragii)

pacienții la care se dorește evitarea circulației portale, trecerea medicamentelor prin ficat.

Scop: obținerea unor efecte locale și generale ale medicamentelor

efecte locale : golirea rectului (efect purgativ-supozitoare cu glicerină), calmarea durerilor, atenuarea peristaltismului intestinal, atenuarea proceselor inflamatoare locale

efecte generale : prin absorbția medicamentelor la nivelul mucoasei rectale pot acționa asupra unor organe sau sisteme (inimă-supozitoare cu digitală, sistem nervos-clisma cu cloral hidrat)

Forme de administrare a medicamentelor:

supozitoare (forme solide cronice sau ovale, cu o extremitate ascuțită, substanța activă fiind înglobată în unt de cacao care se topește la temperatura corpului)

clisme medicamentoase (medicamentele se dizolvă în apă distilată pentru a obține concentrații cât mai apropiate de soluțiile izotone)

Pregătirea administrării supozitoarelor:

materiale: mănuși de cauciuc, vaselină, tăviță renală, supozitoare; materiale pentru clismă

pacientul: – pregătire psihică – este informat privitor la : calea de administrare, la poziția în care se face, la senzația de defecație resimțită la administrarea supozitoarelor, care va dispărea după topirea untului de cacao

pregătire fizică – efectuarea unei clisme evacuatoare, dacă pacientul nu a avut scaun și introducerea tubului de gaze în vederea pregătirii administrării supozitoarelor cu efect general.

Poziția decubit lateral cu membrele inferioare flectate pentru administrarea supozitoarelor

Administrarea supozitoarelor :

Asistenta își spală mâinile, apoi îmbracă mănușile de cauciuc

Despachetează supozitorul din ambalaj

Unge cu vaselină sau ulei de vaselină supozitorul, sau îl menține într-o atmosferă caldă

Depărtează fesele pacientului cu mâna stângă, pentru a evidenția orificiul anal, iar cu mâna dreaptă introduce supozitorul cu partea ascuțită înainte, în anus și îl împinge cu indexul sau inelarul, până când trece complet de sfincterul intern al anusului

Reorganizare : – mănușile se dezinfectează, se spală și se pregătesc pentru sterilizare / se aruncă (dacă sunt de unică folosință)

deșeurile se îndepărtează

Administrarea medicamentelor pe cale parenterală

Prin cale parenterală se înțeleg toate căile cale ocolesc calea orală, respectiv tubul digestiv. Administrarea medicamentelor se face sub formă de injecții.

Injecția reprezintă introducerea substanțelor medicamentoase sub formă lichidă în organism, cu ajutorul unei seringi, prin intermediul unui ac adaptat la seringă. Ea are scop explorator și terapeutic. Administrarea medicamentelor pe această cale are următoarele avantaje:

evitarea tractului digestiv;

dozarea exactă a medicamentului ce ajunge în sânge diferit față de condițiile din tubul digestiv (mai rapid);

obținerea unui efect rapid;

evitarea căii orale în hemoragii digestive și intervenții asupra tubului digestiv;

posibilitatea administrării medicamentelor la pacienții inconștienți.

Scopul injecțiilor

explorator – constă în testarea sensibilității organismului față de diferite substanțe

terapeutic – administrarea medicamentelor

În funcție de țesutul în care se introduce substanța, injecția se efectuează: intramuscular, intravenos, intraarterial, subcutanat, intradermic și intraosos.

Asistenta efectuează injecțiile intradermică, subcutanată, intramusculară și intravenoasă.

INJECȚIILE

Injecția intramusculară

Reprezintă introducerea unor soluții izotonice, uleioase sau a unei substanțe coloidale în stratul intramuscular. Se efectuează în regiunea supero-externă a fesei, fața externă a coapsei în treimea mijlocie, fața externă a brațului, în mușchiul deltoid.

Materiale necesare : – seringă sterilă cu ace;

pilă de tăiat fiole;

tampon cu alcool;

soluții medicamentoase.

Pacientul va fi informat și i se recomandă să-și relaxeze musculatura.

Tehnica : asistenta se spală pe mâini, dezinfectează locul ales. Se înțeapă pielea perpendicular cu rapiditate și siguranță. Se aspiră pentru a vedea dacă nu s-a atins vreun vas de sânge, se injectează lent soluția, se retrage brusc acul și seringa și se dezinfectează, din nou, locul, masând ușor pentru a activa circulația și a permite difuziunea soluției injectate în țesuturile din jur.

Accidente și incidente :

durere violentă prin atingerea unor ramuri ale nervului sciatic; se impune retragerea imediată a acului și efectuarea injecției în altă regiune;

paralizie prin atingerea nervului sciatic;

hematom prin lezarea unui vas de sânge;

ruperea acului;

supurație septică, datorită unor substanțe care nu sunt resorbite;

injectită, flegmon;

embolie, prin injectarea accidentală într-un vas a soluțiilor uleioase.

Pentru rezolvarea și combaterea acestor accidente, asistenta va

avea întotdeauna la îndemână medicamentele necesare : morfină, novocaină, papaverină, atropină, efedrină, digoxin, oxigen.

Injecția intravenoasă

Execuția injecției :

– asistenta își spală mâinile

– se alege locul puncției

– se dezinfectează locul puncției

– se execută puncția venoasă

– se controlează dacă acul este în venă

– se îndepărtează staza venoasă prin desfacerea garoului

– se injectează lent, ținând seringa în mâna stângă, iar cu policele mâinii drepte se apasă pe piston

– se verifică, periodic, dacă acul este în venă

– se retrage brusc acul, când injectarea s-a terminat; la locul puncției se aplică tamponul îmbibat cu alcool, compresiv

Materiale necesare :

– seringi sterile, cu o capacitate în funcție de cantitatea de soluție medicamentoasă, având amboul situat excentric

– se preferă seringile de unică folosință, în ambalaj individual, care prezintă următoarele avantaje : condiții maxime de sterilitate, risc de contaminare a pacientului redus la maximum, economie de timp, economie de personal (pentru pregătirea în vederea refolosirii)

-acele se găsesc împreună cu seringa în același ambalaj sau în ambalaje separate; se pregătește un ac cu diametrul mai mare pentru aspirarea soluțiilor și altul pentru injectare

– tăviță renală, tampoane sterile cu alcool pentru dezinfectarea locului puncției, pile din metal pentru deschiderea fiolelor

– garou de cauciuc, perniță, mușama

Pregătirea pacientului pentru injecție :

-pregătirea psihică:

– se informează privind scopul și locul injecției și eventualele reacții pe care le va prezenta în timpul injecției

– pregătirea fizică:

– se așează în poziție confortabilă, în funcție de tipul și locul injecției.

Îngrijirea ulterioară a pacientului:

– se menține compresiunea la locul injecției câteva minute

– se supraveghează în continuare starea generală

Incidente și accidente :

– injectarea soluției în țesutul paravenos, manifestată prin tumefierea țesuturilor, durere – se încearcă pătrunderea acului în lumenul vasului, continuându-se injecția sau se încearcă în alt loc;

– flebalgia produsă prin injectarea rapidă a soluției sau a unor substanțe iritante – se recomandă injectare lentă;

– valuri de căldură, senzația de uscăciune în faringe – se recomandă injectarea lentă;

– hematom prin străpungerea venei – se întrerupe injectarea;

– amețeli, lipotimie, colaps – se anunță medicul.

IV. 6. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN URMĂRIREA FUNCȚIILOR VITALE

Organismul omului este ca o mașinărie complicată , care atunci când o mică piesă , un șurub se defectează ,tot mecanismul se dereglează.

S-ar crede că la pacientul cu incontinență urinară trebuie urmărită numai diureza, cantitatea de lichide ingerate, dar să nu uităm că atunci când una dintre nevoi nu este satisfăcută și celelalte nevoi sunt afectate, ca de exemplu respirația, tensiunea arterială.

MĂSURAREA TEMPERATURII

-se face cu TERMOMETRUL (aprecierea subiectiva se poate face cu dosul mâinii ,care are sensibilitate mai mare .

TERMOMETRUL MAXIMAL (sau medical) este gradat după scara CELSIUS

se țin in soluții dezinfectante pana la jumătatea acestuia

pe fundul recipientului se va pune vata

soluția se schimba la cel puțin 24 ore

se curata si spală înainte si după fiecare utilizare

TERMOMETRUL ELECTRIC

TERMOMETRUL DE UNICA UTILIZARE

TERMOMETRUL ELECTRONIC

SE FACE in cavități închise (rect, vagin)

cavități semiînchise (axila, plica inghinala ,cavitatea bucala )

ÎN AXILĂ – arată temperatura periferica

– se explica tehnica

se folosește cel mai frecvent

se șterge axila cu un prosop ,

se ridica brațul bolnavului ,se așează termometrul in vârful axilei

se apropie brațul de trunchi cu antebrațul flectat pe suprafața anterioara a toracelui

se tine 10 min.- se citește

în caz de copii agitați, bolnavi inconștienți asistenta medicală ține brațul bolnavului.

ÎN PLICA INGHINALĂ – se face la bolnavii foarte slăbiți si la copii mici

– se explica tehnica

bolnav decubit lateral

se așează termometrul in plica inghinala si se flectează coapsa pe bazin

la sugar poziția este in decubit dorsal

se ține 10 min.

ÎN CAVITATEA BUCALĂ – se poate face cu termometre speciale

– se explica tehnica

se introduce sub limbă sau latura externă a arcadei dentare

cu 10 min înainte pacientul. nu va bea și nu va mânca rece sau cald, nu va fuma

se roagă pacientul. sa închidă gura și să respire pe nas

măsurarea durează 5 min.

măsurarea nu este foarte corectă pentru că gura nu este o cavitate perfect închisă ,prin respirație o parte de căldura se pierde

se folosesc la pacientul cu afecțiuni dermatologice bilaterale ,la cei foarte slăbiți

ÎN RECT – se folosește adesea la nou născuți si copii

– se explica tehnica

se așează în decubit lateral cu membrele inferioare in semiflexie culcat pe spate cu picioarele ridicate în decubit ventral culcat cu abdomenul pe genunchii examinatorului

se unge rezervorul cu vaselina

se introduce termometrul .4-5 cm

– se ține 5 min

contraindicat la cei cu boli ale rectului ,agenezie ano-rectala ,la cei agitați

se scad 0,4° C

ÎN VAGIN – se face la fel ca cea rectală

– se explica tehnica

nu se folosește la cele cu boli ale vaginului

TEMPERATURA CENTRALĂ

-se măsoară cu ajutorul sondei de temperatura da la monitoarele de funcții vitale

-apare afișata pe ecran

TEMPERATURA CUTANATĂ se poate face cu ajutorul termometrului de unica folosință

– termometrul. de la incubator sau masa radiantă

– termometrul de la monitorul de funcții vitale

T° rectală și T° vaginală se apropie de T° centrala

In afecțiuni intraabdominale (apendicită ,anexita peritonită) T° rectala se ridica disproporționat față de cea axilara ajungând la o diferență de 1-2° C

Notarea temperaturii

– se face in foaia de temperatura F.O.

Curba termică sau diagrama termică

pe F.O. temperatura de 37° C este marcată de o linie mai groasa

liniile orizontale dintre grade marchează 2 subgradații

notarea se face cu pix albastru

MĂSURAREA PULSULUI

Reprezintă conflictul care ia naștere intre masa de sânge existentă în sistemul arterial si masa de sânge împinsă de mușchiul cardiac sub forma unei unde vibratorii ,exteriorizată prin destinderea ritmică a arterelor .

Definește expansiunea ritmică locala a unei artere ,care poate fi simțită cu degetul ,corespunzând fiecărei contracții a ventriculului stâng al inimii ,la suprafața corpului ,în puncte în care artera trece peste un plan osos .

se face la orice artera accesibila palpației care poate fi comprimată pe un plan osos .

– artera radială CEL MAI FRECVENT

– artera temporală superficială

– artera carotidă

– artera humerală

-artera femurală

– artera pedioasă

Tehnica

– pacientul stă în repaus fizic si psihic 5-10 minute înainte

PALPAREA PULSULUI LA ARTERA RADIALA

– brațul sprijinit (mușchiul relaxat)

-se reperează șanțul radial pe extremitatea distală a antebrațului în continuarea policelui .

– palparea se face cu vârful degetelor index ,mediu și inelar de la mâna dreaptă exercitând o presiune ușoară pe peretele arterial pâna la perceperea zvâgniturilor .

– fixarea degetelor se face cu ajutorul policelui care îmbrățișează antebrațul

-numărătoarea se face pe 1 minut

PALPAREA PULSULUI LA ARTERA TEMPORALA

-se ia deasupra și în afara unghiului temporal al fantei palpebrale la 3-4 cm .de aceasta.

PALPAREA PULSULUI LA ARTERA FEMURALA

-se palpează în partea superioara a triunghiului lui Scarpa sub arcada crurară.

PALPAREA PULSULUI LA ARTERA PEDIOASA

-se va căuta fata dorsala a piciorului deasupra primului spațiu intermetatarsian.

PALPAREA PULSULUI LA ARTERA CAROTIDA

– se ia la gât în șanțul format între marginea anterioara a mușchiului sterno-cleido-mastoidian și laringe.

Material necesar -ceas cu secundar

=pix roșu

Scop EVALUAREA FUNCȚIEI CARDIO –RESPIRATORII

ÎNREGISTRAREA se face in F.O.

pe ordonata sistemului de coordonate se va nota frecventa pulsului ,iar pe abcisa timpul .la înălțimea liniei verticale si orizontale se trasează un punct

-este îngroșată linia valorilor normale de 80 bat/min

de la aceasta în sus sau in jos fiecare linie subțire =4 bat/min

– fiecare linie groasă =20 bat /min

La puls se analizează: frecvența, ritmicitatea, celeritatea amplitudinea, tensiunea.

Frecvența = reprezintă numărul de pulsații pe minut

PULSUL poate varia și în funcție de : sex, vârsta, înălțimea corpului, efort, emoții, poziția corpului

La femei frecventa este cu 7-8 bat /min mai mult ca la bărbat

MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE

Reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereților arteriali în cursul contracției cardiace

– se abreviază TA

– este determinata de forța de contracție a inimii

-de rezistenta vaselor (elasticitate și calibru)

-de vâscozitatea sângelui

– prezintă 2 valori –minima si maxima

TENSIUNEA MAXIMA sau T sistolica –este în cursul sistolei când inima pompează sânge peste cantitatea deja existentă în vase.

TENSIUNEA MINIMA sau T diastolica ,când forța de contracție a inimii este absentă (valvele pulmonare și aortica sunt închise) ,iar vasele au tendința de a reveni la calibrul anterior sistolei

Scop : EVALUAREA FUNCȚIEI CARDIO-VASCULARE

– se face cu TENSIOMETRU –cu coloana de mercur Riva Rocci

-cu manometru

-electric

-electronic

-oscilometrul Pachon

– STETOSCOP BIAURICULAR

METODE DE DETERMINARE = AUSCULTATORIE

=PALPATORIE

=OSCILOMETRICĂ

Măsurarea auscultatorie

-pregătirea psihica a pacientului –se explica metoda

-repaus 15min

-spălare pe mâini

-se aplica manșeta pneumatica pe brațul pacientului sprijinit și în extensie

-se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală sub marginea inferioara a manșetei

-se introduc olivele stetoscopului în urechi

-se pompează aer în manșetă cu ajutorul parei de cauciuc pâna la dispariția zgomotelor pulsatile

-se decomprima progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei până când se percepe primul zgomot arterial (valoarea tensiunii maxime)

-se reține valoarea indicata de coloana de mercur sau acul manometrului pentru a fi consemnată

-se continua decomprimarea ,zgomotele devenind tot mai puternice

-se reține valoarea ,iar când zgomotele dispar (reprezintă valoarea Tensiune minimă )

Înregistrarea în foaia de temperatură

– printr-o coloana care are marginea superioara o linie orizontala T sistolică

inferioara o linie orizontala =T diastolica

-se unesc liniile orizontale cu cele verticale ,se hașurează

-se pot nota cu cifre ex. 150/75 col Hg

-se notează cu pix roșu

Măsurarea palpatorie

-se face palpând artera radiala fără a se folosi stetoscopul

-etapele sunt identice cu cea auscultatorie

-rezultatele nu sunt foarte fidele

ATENȚIE!

manșeta se prinde suficient de strâns de mâna pacientului

manometrul se fixează la nivelul arterei

TA se poate lua comparativ la ambele brațe sau membrele superioare și cele inferioare- (pot apare diferențe datorate unei scăderi a circulației la nivelul membrului respectiv)

este bine a se lua TA de cel puțin 2 ori și se ia în calcul ultima valoare.

TA variază în funcție de sex, vârsta, și de orarul activității desfășurate.

Ex.-la femei este în general mai mică (cu 5-10mmHg )decât la bărbați

– în cursul unei zile nu depășesc 20-30 mmHg

– dimineața este ceva mai mica decât seara (activitate intensă, ,emoții…)

– la copil este mai mica decât la adult

HIPERTENSIUNE ARTERIALA –când sunt depășite valorile normale

– apare în boli cardio-vasculare, boli ale rinichilor,

HIPOTENSIUNE ARTERIALA –când valorile sunt mai mici decât cele normale

– apare o data cu scăderea forței de contracție a inimii în miocardite insuficiența circulatorie periferică, hemoragii, diaree, vărsături…

-manșeta va fi adecvata grosimii brațului b. (la n.n ,sugar copil mic manșeta mica ….)

MĂSURAREA RESPIRAȚIEI

Procesul fiziologic care consta în captarea oxigenului din mediul înconjurător (necesar proceselor de oxidare din organism) si de eliminarea bioxidului de carbon rezultat din arderile celulare .

– aerul inspirat si expirat prin expansiunea și contracția toracelui

– schimbul de gaze dintre celule țesutului și atmosfera

– necesita 4 etape:

1. ETAPA PULMONARA – în care aerul pătrunde prin căile respiratorii până la plămâni și se distribuie în alveolele pulmonare

2. ETAPA SANGUINA – consta în schimbul de gaze dintre aerul alveolar și sângele din capilarele circulației mici .Oxigenul este predat sângelui ,acesta eliberând bioxidul de carbon

3. ETAPA CIRCULATORIE este reprezentată de transportul oxigenului la țesuturi și a bioxidului de carbon de la țesuturi la alveolele pulmonare

4. ETAPA TISULARA –schimbul de gaze dintre sânge și țesuturi

– pătrunderea aerului în cutia toracică în alveolele pulmonare și eliminarea lui sunt asigurate de mișcările de dilatare și de revenire a cutiei toracice .Dilatarea cutiei toracice (inspirația) este asigurată de mușchii inspiratori ,iar revenirea (expirația) se face in mod pasiv.

ÎN MOD NORMAL respirația este liniștită ,fără efort, mișcările cutiei toracice sunt simetrice ,ritmice și abia vizibile .val =16-20 resp /min

VARIAȚII FIZIOLOGICE : – vârsta,(la copii sunt mai multe),

– sex (la femei mai frecvente )

– statura (la persoanele scunde mai multe ca la cele înalte)

– alimentație ,somn, exerciții fizice

– temperatura (căldura crește frecvența ,iar frigul o scade )

Frecvența- număr de respirații pe minut.

Amplitudinea este dată de volumul de aer care pătrunde în plămâni și se elimina la fiecare respirație

-poate fi – profundă

– superficială

– ZGOMOTE RESPIRATORII = în mod normal este liniștită ;în somn poate fi zgomotoasa (sforăit)

– SIMETRIE =dată de mișcările egale ale ambelor hemitorace (stâng și drept)

RITMUL =dat de pauzele dintre respirații; în mod normal acestea sunt egale respirație ritmică

= când apar obstacole în caile respiratorii inspirația prelungită și profundă poate fi însoțită de un zgomot numit CORNAJ

= când apar obstacole mai importante =TIRAJ =depresiune in timpul inspirației

*DISPNEE =respirație dificilă sau cu efort

*TAHIPNEE si POLIPNEE =accelerare ritm respirator ,frecvență mare, amplitudine micșorată ,respirație superficiala (boli cardiace ,anemii, meteorism, ascita..)

*BRADIPNEE =frecvența respiratorie mică (12-10-8 resp/min) ,amplitudine mare ,inspirații profunde ,poate apare în inspirație sau in expirație (astm bronșic, emfizem pulmonar )

*DISPNEEA KUSSMAUL (inspirație profundă și zgomotoasă urmată de o pauză lungă și apoi o expirație la fel de lungă (hipertensiune intracraniană, infecții grave, coma diabetică)

*DISPNEEA BIOT =mișcări respiratorii .ritmice de amplitudine normală dar cu pauze mai lungi(meningite, agonie, stări comatoase)

*DISPNEE DEZORDONATA (tumori, encefalite emoții mari )

CONDIȚII DE PRODUCERE

*DISPNEE DE EFORT =saturația insuficienta a organismului cu oxigen în timpul efortului datorită tulburării sau încetinirii circulației pulmonare și este datorată unei îmbolnăviri a aparatului circulator sau respirator

*DISPNEEA DE DECUBIT = apare in poziție culcat și trădează o circulație insuficiență în plămâni de origine cardiaca sau procese pleuro-pulmonare care reduc suprafața respiratorie

*DISPNEEA DE REPAUS = este permanenta și apare în poziția de ortopnee ( poziție șezând cu capul și trunchiul aplecate înainte și cu brațele fixate in jos) și se datorează unui obstacol în căile aeriene respiratorii.

CONDIȚII DE APARIȚIE

*DISPNEEA PAROXISTICA =apare in accese repetate ,ziua și noaptea (astm bronșic)

*DISPNEEA ACCIDENTALĂ =neașteptat (bronhopneumonie, corpi străini intralaringieni, laringită ,intoxicații cu monoxid de carbon, aspirina…)

TIPURI DE RESPIRAȚIE

1. COSTAL SUPERIOR =la femeie și constă în ridicarea părții superioare a cutiei toracice datorită măririi diametrului posterior în timpul respirației

2. COSTAL INFERIOR = la bărbat și constă în mărirea diametrului lateral al cutiei toracice

3. ABDOMINAL =este la copii si vârstnici și constă în mărirea diametrului vertical al cutiei toracice.

Tehnica –bolnavul așezat în decubit dorsal ,fără a i se explica tehnica ce urmează a fi efectuată

plasarea mâinii ,cu fața palmară pe suprafața toracelui

numărarea inspirațiilor timp de 1 min.

se face de preferat în somn

dacă pacientul este treaz ,conștient ,se face după numărătoarea pulsului, fără a părăsi mâna bolnavului ,numărându-se concomitent și mișcările respiratorii, urmărind mișcările cutiei toracice sau ale peretelui abdominal

Scop : = EVALUAREA FUNCȚIEI RESPIRATORII fiind un indiciu în evoluția bolii

Material necesar – ceas cu secundar

– pix verde

Înregistrarea se face în foaia de etmperatură

– se face sub formă de grafic sau curbă

– se trece în spațiul rezervat respirației

– 1 linie orizontala =2 respirații

– curba respirației merge paralel cu temperatura și pulsul

MĂSURAREA DIUREZEI

Este cantitatea de urina eliminată de organism în 24 de ore

URINA este un lichid secretat de rinichi și excretat prin vezica urinară și uretră.

– soluție apoasa (96 % apa) prin care sunt eliminate substanțe solide(4%) rezultate din metabolism(uree, acid uric ),inutile si toxice pentru organism.

micțiunea =emisie de urină

= act fiziologic

= act conștient de eliminare

Cantitatea de urina emisa variază în funcție de vârstă:

Frecvența micțiunilor

Culoarea urinei = galben deschis până la galben închis .Cu cât este mai diluată cu atât este mai deschisa la culoare și invers.

Modificări fiziologice sunt în funcție de alimentație și medicamentele consumate

Mirosul urinei= de bulion la urina proaspătă

= amoniacal după un timp din cauza fermentației

= acetona in caz de diabet

Reacția acida în mod normal pH =5-7

Aspect =este clar ,transparentă la început ;după un timp devine tulbure

Densitate se determină imediat după emisie cu ajutorul densimetrului

= 1010-1025 la temp de 15 C( în boli renale densitate mica, iar în caz de febră densitate mare)

Determinarea cantității de urină =se face prin colectarea timp de 24 de ore a urinei

-se trece ora când se începe colectarea si cantitatea fiecărei emisii de urina

– urina se păstrează în borcane gradate ,etichetate

-pacient inconștient, NN, copil mic se montează o sonda urinară ,la care se atașează o punga colectoare de urina care este gradata

-se va nota și cantitatea de lichide ingerate per os ,dar și cantitatea de urină primită prin PEV

Tulburări de micțiune

POLAKIURIA =frecvență foarte mare a micțiunilor-cant de urina foarte mica(câteva picături)

ISCHURIA = retenția de urina sau incapacitatea vezicii urinare de a-și evacua conținutul

NICTURIA = inversarea raportului de emisii și cantitatea de urină în timpul zilei și nopții

DISURIA = eliminarea urinei se face cu mare greutate

INCONTINENTA URINARA = emisii involuntare si inconștiente

Variații patologice ale diurezei

apar in condiții patologice

POLIURIA = cantitatea de urina este peste cca.3000ml /24 ore

= în boli infecto-contagioase,

=diabet zaharat și insipid (se elimina până la 10l-30l apă)

OLIGURIA = cantitatea sub 1000 ml/24ore

= in deshidratarea organismului, vărsături, hemoragii

= în general în stările febrile

ANURIA = suprimarea emisiei de urină

= stare foarte gravă

Scop = OBSERVAREA CARACTERELOR FIZIOLOGICE SI PATOLOGICE

Înregistrarea diurezei = se face în FO ( T)

– prin hașurarea pătratelelor corespunzătoare cantității de urina /24 ore

spațiul dintre 2 linii orizontale ==100ml urina

se notează cu cifre cantitatea Ex 2300ml/24ore

CAP. V. DIAGNOSTIC DE ÎNGRIJIRE AL PACIENTULUI CU INCONTINENȚĂ URINARĂ

V .1. GENERALITĂȚI

Diagnosticul de îngrijire trebuie să fie o formulare concisă a răspunsului pacientului la îmbolnăvire , boală sau situația sa modificându-se în funcție de posibilitatea răspunsului pacientului .

Diagnosticul de îngrijire este o problemă de îngrijire actuală sau potențială , pe care asistenta medicală în virtutea educației și experienței ei , este capabilă și calificată să o trateze.

Asistenta medicală trebuie să pună un diagnostic de îngrijire la relatările pacientului , despre starea sa , ca apoi să planifice îngrijirea potrivită pentru suplinirea nevoii acestuia.

Diagnosticul de îngrijiri și recomandările sale sunt legate de funcțiile independente ale asistentei medicale , în timp ce implementarea recomandărilor ca urmare a diagnosticului medical ( pus de către medic ) reprezintă funcția dependentă a acesteia.

Formularea diagnosticului de îngrijire cuprinde trei părți :

– problema de sănătate, de dependență notată P

– etiologia sau cauza, notată E

– semne, simptome prin care se manifestă notată S

Tipuri de diagnostic de îngrijire :

– diagnostic actual :când manifestările de dependență sunt observabile, prezente

– diagnostic potențial : când o problemă poate surveni dacă nu se intervine

– diagnostic posibil : când prezența unei astfel de probleme nu este sigură

Elaborarea unui plan de îngrijire este o necesitate și poate fi pregătit până la un anumit nivel și trebuie să fie scris, deoarece poate indica tuturor celor care acordă îngrijiri pacientului, care este ordinea în care acestea trebuie acordate. Este uneori necesar ca acest plan de îngrijire să fie modificat zilnic, dar îngrijirile de bază sunt aceleași.

Planificarea îngrijirile de bază sau intervențiile asistentei medicale sunt parte integrantă a planului terapeutic stabilit de medic, și implică determinarea acțiunilor sau activităților care vor duce la obținerea rezultatelor dorite.

În planificarea îngrijirilor asistenta medicală trebuie să formuleze obiective și să stabilească mijloacele (intervențiile) pentru rezolvare.

Aplicarea planului de îngrijiri se realizează în practică.

Evaluarea rezultatelor este o descriere precisă și o apreciere a rezultatelor îngrijirilor acordate pacientului.

V. 2. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU SPINA BIFIDĂ

Diferiți factori nocivi ( infecțioși, toxici, mecanici, carențiali ) prin acțiunea lor asupra gravidei, în perioada de formare a embrionului sau după aceea, pot produce malformații congenitale, ce pot necesita o intervenție chirurgicală sau nu.

La nivelul coloanei vertebrale lombo – sacrate, datorită unor tulburări de organogeneză care au loc în săptămâna a 2-a și a 4-a a vieții intrauterine prin dehiscența arcului posterior al vertebrelor L5 –S1 se poate produce hernierea conținutului spinal ( meninge și măduva spinării) cu sau fără afectarea tegumentului. Anomalia poate fi situată la orice nivel al coloanei vertebrale, dar cel mai adesea la nivelul coloanei lombare și sacrate, asociate cu spina bifida posterioară sau spina bifida chistică.

Spina bifida este o anomalie majoră a regiunii dorso – lombare care este însoțită de tulburări neurologice, de multe ori această anomalie putând fi însoțită și de alte malformații.

Rolul asistentei medicale în acordarea de îngrijiri este foarte important.

În perioada neo- natală:

– diagnosticul este evident printr-o singură inspecție

– se evită lezarea membranelor

– se pansează steril – pansament umed cu ser fiziologic

– se realizează rapid un bilanț neurologic

– aspectul membranelor exterioare

– starea sfincterelor

– mobilitatea membrelor inferiore

– se măsoară perimetrul cranian

– se instalează pacientul pe burtă

– se prelevează examene de sânge în eventualitatea unei intervenții chirurgicale :

– grup sanguin și factor Rh la mamă și copil

– factori de coagulare

– ionogramă

– uree, creatinină

– urmărirea funcțiilor vitale – puls

– respirație

– temperatură

– diureză

Îngrijiri postoperatorii :

– mobilitatea membrelor inferioare

– starea sfincterului anal

– măsurarea perimetrului cranian – risc de hidrocefalie (acumulare de lichid cefalorahidian)

Îngrijirea bolnavului neoperat:

a) evitarea escarelor

– schimbarea frecventă a poziției

-pansament uscat pentru evitarea deteriorării tegument

– masaj al picioarelor

b) evitarea deformațiilor

– se schimbă frecvent poziție

– se pune copilul pe burtă

– se pun atele la membrele inferioare

– se face chineto- terapie adecvată

c) prevenirea infecțiilor urinare

– se instalează un dispozitiv de colectare al urinei

– pungă colectoare specială pentru sugari, sterilă

– se instalează o sondă vezicală

– se urmărește culoarea urinei

– febră

– examen sumar de urină

d ) prevenirea rupturii tumorii

– pansament steril și gras ( unguent cu clorocid )

– se face un bilanț neurologic

– paralizia membrelor inferioare

– paralizia sfincterelor

– hidrocefalie

– se urmărește dacă au apărut leziuni osoase

– luxația sold

– picior strâmb

– se urmărește dezvoltarea intelectuală

Important : – modificările trofice pot fi ameliorate prin :

– kinetoterapie activă

– pentru mobilizarea membrelor superioare ce pot suplini activitatea celor inferioare (mers)

– educație și încurajare în desfășurarea unor activități pentru integrare în colectivitate

– modificările osoase pot fi corectate prin diverse intervenții chirurgicale (tenotomie)

– eliminarea urinară

– sonda urinară care este indispensabilă pacientului va fi schimbată ori de câte ori este nevoie

– se vor face exerciții de educație a vezicii urinare

– se va exercita o presiune abdominală de mai multe ori pe zi

– se va stimula contracția altor grupe musculare

– se va face o intervenție chirurgicală

– eliminarea materiilor fecale

– educația familiei

– alimentație corespunzătoare cu un regim bogat în celuloză

V. 3. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU ENUREZIS

Enurezisul este o tulburare de continență urinară definit ca o pierdere involuntară de urină noaptea și sau în cursul zilei la o vârstă la care continența sfincteriană s-a instalat la majoritatea copiilor. Această afecțiune reprezintă una dintre cele mai frecvente și problematice afecțiuni ale perioadei copilăriei.

Prevalența bolii este :

Clasificare

a)- enurezis primar (persistent)-secundar (regresiv)

b)- enurezis nocturn- diurn

a )Enurezis primar –copilul cu enurezis nu a fost niciodată continent pentru o perioadă de cel puțin 3-6 luni

– secundar – copilul a avut perioade lungi de control sfincterian, după care devine enuretic

b ) Enurezis nocturn – enurezisul apare numai noaptea , situație care afectează 85% dintre copii enuretici

– diurn –enurezisul apare numai ziua, situație care afectează circa 5% dintre copii enuretici

– sunt și situații când copii prezintă enurezis nocturn și diurn și afectează circa 10% din totalul copiilor cu enurezis.

Etiologie:

– maturația în dezvoltare a vezicii urinare datorită unei educații micționale inadecvate sau unei predispoziții genetice la care se asociază factori din mediu generatori de stres.

– tulburări de somn când mulți copii sunt incontinenți în fazele a 3-a și a 4-a ale primului ciclu al somnului

– genetica reprezintă o altă cauză în care circa 70% din familiile cu un copil enuretic, acestea au cel puțin un membru al familiei enuretic.

– cauze organice sunt implicate numai în proporție de 1- 5% infecții de tract urinar, obstrucții de tract urinar, afecțiuni lombosacrate care afectează inervația vezicii (mielomeningocel, spina bifida ) , diabetul zaharat, ca și retenția cronică de fecale.

– factorii psihici sunt și ei menționați în unele cazuri cum ar fi unele evenimente generatoare de stres , ca mutarea într-o locuință nouă, școală nouă, conflicte familiale.

Copilul cu enurezis diurn necesită o evaluare mai atentă deoarece acesta este de obicei voluntar, spre deosebire de enurezisul nocturn care este involuntar. În cazul în care copilul prezintă ambele forme de enurezis, va fi tratat în primul rând enurezisul primar .

Copilul cu enurezis diurn are de obicei „o vezică instabilă” și ei au o incontinență de „urgență” când aleargă către toaletă sau se dezbracă.

Tratament :

– medicamentos prescris de medic

– antidepresive –Impramina

Oxibutinin

– educație

Rolul asistentei medicale în îngrijirea copilului cu enurezis

– exerciții fizice de întrerupere a actului micțional înaintea inițierii acestuia și în cursul desfășurării lui, începând printr-o numărătoare până la cifra 10 și ajungând la 3 minute de întrerupere .

– golirea vezicii urinare la 3 ore ,la acei copii care prezintă reflux vezico – ureteral și profilaxie antibiotica

– exerciții pentru dezvoltarea musculaturii abdomenului

Recomandări :

– copilul ține „calendar” cu nopțile când a avut enurezis

– copilul discută cu asistenta medicală performanțele sale

– va urina sistematic seara înainte de culcare

– își va schimba patul și hainele ude

– nu va mai bea nici un fel de lichide cu 2 ore înainte de culcare

– va fi încurajat de către familie pentru progresele făcute

– îi va fi sporită încrederea în propria persoană

– va fi supravegheat și îndrumat să nu depășească doza de medicamente pentru a se preîntâmpina intoxicația medicamentoasă.

– va fi scos din mediul „de stres”

Concluzie: s- a constatat că rezolvarea acestei afecțiuni ( dacă nu este de cauză organică ) cel mai adesea se poate rezolva prin educație, colaborare cu pacientul și restul echipei (medic psihiatru, profesor C.F.M.familie, asistenta medicală din grădiniță, scoală) și un tratament adecvat .

CAP. VI. PREZENTAREA CAZURILOR

PROCES DE ÎNGRIJIRE

CAZUL I

PERIOADA DE ÎNGRIJIRE 2.04-10.04 2008

Prezentarea cazului . Pacientul A. Cornel născut în 09.12.1984 cu domiciliul în Bacău la Centrul de plasament se internează in secția Chirurgie și Ortopedie a Spitalului Clinic de Urgență pentru copii „Maria Sklodowska Curie în data 02.01.2008 cu diagnosticul :

1. Fistulă recto-vezicală

2. Encomplezis

3. Sechele encefalopatie infantilă

Data externării : 05.03.2008

Diagnostic la externare : 1.Stenoză anală operată

2. Incontinență urinară

3. Encefalopatie cronică infantilă

Motivele internării :

– incontinență urinară

– incontinență de materii fecale

– rezolvarea fistulei recto – vezicale apărute după extirparea unui calcul voluminos vezico – ureteral.

Profilul pacientului:

pacientul este un băiat care a fost părăsit de părinți de la vârstă mică fiind îngrijit în diverse case de copii până în anul 1996 când este preluat de Centrul de plasament din Bacău unde este foarte bine îngrijit, centrul fiind patronat de Fundația R.F.R din Anglia.

Percepția stării de sănătate :

– copilul prezintă encefalopatie cronică infantilă , vorbește cu mare greutate și numai cu persoane foarte cunoscute

Istoric :

Copilul suferă un politraumatism prin accident rutier în urmă cu 8 ani în urma căruia rămâne tetraplegie, leziuni de trunchi cerebral, vezică neurogenă. În luna februarie 2005 este operat la Spitalul clinic de copii „M.S.Curie” pentru extirparea unui calcul vezical voluminos și dezvoltându-se postoperator o fistulă recto – vezicală constatată la tușeul rectal efectuat . Se internează pentru rezolvarea fistulei recto – vezicale.

Copilul este dependent de cărucior fiind tetraplegic și de sonda vezicală

Antecedente heredo – colaterale: nu se cunosc date ( copilul se află într-un centru de plasament fiind părăsit de familie)

Antecedente personale :

– fiziologice : nu se cunosc

– patologice : sechele encefalopatie cronică infantilă, cifoscolioză

Protocol medical actual

Examen obiectiv :

– Stare generală : bună

– Stare de nutriție : satisfăcătoare

– Stare de conștiență :păstrată

– Tegumente : palide

– Mucoase : umede

– Țesut conjunctiv adipos : slab reprezentat

– Ganglioni limfatici : nepalpabili

– Mușchi : parapareză spastică

– Sistem osteo – articular : cifoscolioză dorsală

– Aparat respirator : cifoscolioză dorsală, murmur vezicular bilateral, fără raluri

– Aparat cardio – vascular : zgomote cardiace ritmice

– Aparat digestiv : vezi examen local

– Ficat, căi biliare : clinic normal

– Aparat uro – genital : vezi examen local

– Sistem nervos : retard psiho – motor

Examen local

– se observă cicatrice în hipogastru

– sondă vezicală pe care se scurge urină tulbure

– abdomen suplu, nedureros

– tranzit intestinal prezent

tușeu rectal la circa 2 cm de orificiul anal se palpează o zonă de fibroză circulară ce îngustează lumenul anal

Examene radiologice : Urografie cu substanță de contrast

-nu sunt imagini de calculi

– secreție, excreție prezentă stânga la 5 min, slabă dreapta

– sistem pielo – caliceal cu aspect spastic drept fără vizualizarea bazinetului

– uretră vizualizabilă la implantarea în vezica urinară

Cistografie : vezica urinară cu aspect diverticular ,contur neregulat și sondă cu balonaș intravezicală Se evidențiază o zonă de pasaj a soluției opace printr-un traiect fistulos cu diametrul de 0,5 cm și 1 cm lungime spre zona recto- sigmoidiană

Protocol operator 22.01. 2008

Operația : plastie anală

După dilatație anală se observă un inel fibros ce stenozează lumenul la circa 2,5 cm de orificiul anal

Se excizează inelul fibros și se suturează mucoasa anală

Tratament :

03-02-05. 02. 2008 – regim urografie

biseptol II tb 1tb. la 12 ore ora 18 – 06

stare generala bună

05. 02. 2008 clismă evacuatoare

cărbune medicinal VI tb.

se recomandă recoltare de analize : hemoleucogramă

V.S.H-

Uree, creatinină,

Sumar de urină

Urocultură

calcemie

06.02.2008 – regim hidro – lacto- zaharat

biseptol II tb. la 12 ore , ora 18 -06

s-a efectuat urografia cu substanță de contrast Odiston

stare generală bună

se recomandă repetare urocultură

07.02.2008 – regim complet

biseptol II tb

stare generală ușor modificată, apar scaune diareice

08.02.2008 – regim de cruțare digestivă (pentru diaree conform vârstei)

nitrofurantoin II tb (conform antibiogramei uroculturii unde s-a decelat B. Colli peste 100.000 de germeni)

Calciu lactic II tb. ( calciu – 9 mg%)

stare generală bună

09.-10-11.02.2008 regim III nitrofurantoin II tb.

Calciu lactic II tb

Stare generală bună

12-13-14-15-.02.2008 regim complet

nitrofurantoin II tb.

Calciu lactic II tb

Stare generală bună

16-17-18-19.02.2008 regim complet

stare generală bună

se pregătește pentru intervenția chirurgicală

se transferă în secția A.T.I. pentru administrare de sânge izo –grup ,izo Rh.

20.02.2008 secția A.T.I regim complet cu multe lichide

masă eritrocitară I flacon

Hemisuccinat de hidrocortizon 259 mg. I fiolă i.v.

Calciu gluconic 5 ml. I fiola i.v.

Analize în limite normale

Monitorizare : puls – 80 băt./min

T.A. 12o/650 mm. Col Hg

Diureză – 1500 ml/ 24 ore

Temperatură 36,8 C

Stare generală bună

Se recoltează hemoleucogramă de control – este în limite normale Hb 13mg %

21.02.2008 regim hidric clismă evacuatoare seara , se pregătește pentru intervenția chirurgicală

22.02.2008 regim „O” se practică plastie anală

se trezește în sectia A.T.I.

monitorizare : temp. 36,8 C

SpO2 99%

AV 100 băt/ min

Diureză prezentă

PEV cu ser fiziologic 500 ml.

Fortral 2 ml i.v.

Paracetamol 2 supozitoare

Se recomandă hemoleucogramă- în limite normale

Stare generală bună

Pansament curat

Se transferă în secția chirurgie septică

23.02.2008 stare generală bună

alimentație lichidă

Paracetamol

Calciu gluconic I f.

24-25-26-02.2008 regim corespunzător vârstei

stare generală bună

27-28-29-30-31.02.2008 stare generală bună

regim corespunzător vârstei

se recomandă recoltare de analize : sumar de urină

urocultură

uree, creatinină

hemoleucogramă

01-02-03-04-05.03-2008 stare generală bună

regim complet

se pregătește pentru externare

Pacientul se va externa mult mai târziu din spital deoarece va fi transferat în secția de recuperare pentru continuarea tratamentului recuperator al tetraplegiei de care suferă.

PLAN DE ÎNGRIJIRE

Problemele pacientului:

– incontinență de urină

– incontinență de materii fecale

– dependent de cărucior

– comunicare deficitară – retard psiho – motor

Obiectivele:

– pacientul să fie capabil să-și diminueze teama de „nou” (copil cu probleme de adaptare )

– pacientul să fie ferit de „infecții urinare” –să accepte efectuarea toaletei

Intervențiile autonome și delegate ale asistentei medicale:

– poziționez pacientul comod

– încerc să- l familiarizez cu noul mediu (pacientul are frică de „halatul alb”)

– îi vorbesc despre serviciul de radiologie și cum se efectuează urografia

– îi explic necesitatea unei intervenții chirurgicale

– îi explic că va merge în altă secție pentru pregătirea preoperatorie și în ce constă anestezia generală

– însoțesc pacientul la efectuarea diverselor examene indicate de medic (urografie , cistografie )

– administrez pacientului medicația indicată de medic

– urmăresc funcțiile vitale ale pacientului (puls, T.A., diureză, respirații)

– hidratez pacientul conform indicațiilor și în funcție de bilanțul hidroelectrolitic

– însoțesc pacientul la blocul operator pentru intervenția chirurgicală

– schimb pacientul de lenjeria de corp și de pat pentru crearea unui mediu ambiant plăcut

– însoțesc pacientul la „camera de joacă” unde împreună cu educatoarea poate practica „terapia prin joacă”( este un pacient cu retard intelectual )

– vizitez pacientul în secția de reanimare după intervenția chirurgicală

– iau legătura cu centrul de plasament și informez persoana de legătură de starea acestuia

Evaluarea:

– după 2 zile pacientul se obișnuiește cu noul mediu

– după 4 zile are mai multă grijă de sonda urinară de care este dependent (nu mai trage de ea)

– s-au recoltat toate analizele indicate de medic

– după 7 zile pacientul solicită să meargă la „camera de joacă”

– după 9 zile are un facies „mai luminos”, este mai deschis, nu mai este atât de speriat

– pacientul recunoaște o parte din personalul de îngrijire al secțiilor de chirurgie și A.T.I.

PLAN DE ÎNGRIJIRE PERIOADA 15.03.2008- 25.03.2008 pacientul A.Cornel dg : Stenoză anală , Incontinență urinară, materii fecale și Encefalopatie cronică infantilă

PROCES DE ÎNGRIJIRE

CAZUL II

PERIOADA DE ÎNGRIJIRE 17.06.2007- 02.07.2007

Prezentarea de caz: Pacienta T. Constanța născută în 07.09.1926 cu domiciliul în București, pensionară se internează în data 17.06.2007 în Spitalul de Recuperare „ Sf.Luca”

Data externării : 02.07.2007

Diagnostic la internare : 1.Status post accident vascular hemoragic

2. Hemipareză stângă

Motivele internării :

– imobilizare

– incontinență urinară

– amețeli

Profilul pacientei:

Pacienta locuiește singură, este pensionară, este nefumătoare

Istoricul bolii :

Pacientă în vârstă de 81 ani ,veche hipertensivă cu AVC hemoragic în urmă cu 2 luni , se internează pentru recuperare fiind cu incontinența urinară și imobilizare parțială

Antecedente medicale:

Antecedente heredo- colaterale : fără importanță

Antecedente personale : nașteri – una

Menopauză la 56 ani

Protocol actual:

Examen clinic general : normoponderală

– tegumente și mucoase normal colorate

– sistemul ganglionar nepalpabil

– aparat osteo –articular : integru clinic

-aparat respirator : torace normal conformat ,

sonoritate prezentă, cu murmur vezicular prezent fără raluri supraadăugate

– aparat cardio- vascular : șoc apexian în spațiul VI intracardiac stâng, zgomote cardiace ritmice AV = 70 băt/ min,

T.A. 130/ 70 mm Hg

– aparat digestiv : abdomen suplu, mobil, nedureros la palpare, ficat în limite normale, splină nepalpabilă

– aparat uro – genital : lojile renale suple, rinichi nepalpabili cu incontinență urinară

Tratament :

17.06.2007 – hemipareză stângă

– incontinență urinară

– T.A.- 130/ 65 mm col. Hg

– AV – 70 băt/ min neregulat

– sondaj vezical

– Izomack 2 tb,/zi

– Sermion 1 tb./zi (30 mg.)

– Dermazin

18.06.2007 – aceeași stare

– regim hiposodat

– Izomack 2 tb./zi

– Sermion 1 tb./zi

– Captopril 3 tb./zi (25 mg.)

– Piracetam 2 tb./zi

– Meprobamat 1 tb./seara

– Vitamina B1 1 f. I.m

– Vitamina B6 1 f. Im

– Vitamina C 500 2 f.(5 ml.)

-Glucoză 5% 100 ml iv

19-20-21-22-23-24.06.2007

– regim hiposodat

– stare generală mulțumitoare

– același tratament

– exerciții de recuperare (pentru hemipareză) masaj

25-26-27-28-29-30. 06.2007

– stare generala ameliorată

– regim hiposodat

– constantele fiziologice se mențin în limite normale

– continuă exercițiile de recuperare

02.07.2007 pacienta se externează cu indicațiile de a respecta regimul de viață, de a continua exercițiile recuperatorii

PLAN DE ÎNGRIJIRE:

17.06.2007- 02.07.2007

Problemele pacientului:

– incontinență urinară ( afectată nevoia de a elimina)

– hipertensiune în antecedente

– imobilitate pe partea stângă ( afectată nevoia de a se mișca și a avea o bună postură )

Obiectivele:

– pacienta să- și amelioreze starea de imobilitate pe partea stângă

– pacienta să-și amelioreze starea de incontinență urinară

Intervențiile autonome și delegate ale asistentei medicale:

– supraveghez permanent pacienta pentru funcțiile vitale (P., T.A., R., diureză)

– asigur toaleta parțială sau totală a pacientei

– schimb lenjeria de corp și pat după fiecare micțiune involuntară

– recomand purtarea de pampers pentru absorbția urinei

– evaluez cantitățile de lichide necesare la indicația medicului

– pentru inflamația vezicii urinare recomand împachetări și comprese cu aburi pe partea inferioară a abdomenului

– asigur cadrul de intimitate al pacientei și răspund cu promptitudine la solicitările acesteia

– monitorizez cantitatea de urină eliminată

– învăț pacienta să adopte o poziție adecvată micțiunii

– îi administrez pacientei medicația indicată de medic (tablete și montez perfuzia, supraveghind- o permanent

– îi explic pacientei că exercițiile care par dureroase îi sunt foarte necesare pentru recuperarea sa după ACV

– practic pacientei sondajul vezical respectând cu strictețe regulile de asepsie, pentru prevenirea infecției urinare

– comunic cu familia despre importanța tratamentului în recuperarea pacientei

– însoțesc pacienta la diversele examene

Evaluarea:

– după 2 zile pacienta nu mai prezintă amețeli

– după 7 zile pacienta execută cu mai multă ușurință exercițiile de recuperare și este de acord să le continue și acasă

– încearcă să-și controleze micțiunile

PLAN DE ÎNGRIJIRE PERIOADA 17 .06.2007- 02.07 .2007 pacientă T. Constanța dg :Incontinență urinară și Status post accident vascular cerebral

PROCES DE INGRIJIRE

CAZUL III

PERIOADA DE ÎNGRIJIRE 28. 06.2007-04.07.2007

Prezentarea cazului :

Pacienta S. Elena născută în 29.05.1917 cu domiciliul în București se internează în data de 28.06.2007 la Spitalul Clinic de Recuperare „Sf.Luca”

Data externării : 04.07.2007

Diagnostic internare: 1. Demență mixtă

2. Ateroscleroză cu determinantă cerebrală

3. Incontinență urinară

Motivele internării :

– tulburări de atenție și de memorie

– dezorientare în timp și spațiu

– incontinență sfincteriană

Profilul pacientei : este pensionară și locuiește cu fiica care are 68 ani și o îngrijește

Antecedente medicale:

Antecedente heredo- colaterale : fără importanță

Antecedente personale :fără importanță

Istoricul bolii :

Pacientă în vârstă de 90 de ani fără antecedente personale semnificative se internează pentru tulburări cognitive , apatie și incontinență sfincteriană, manifestări apărute de circa 2 ani și evoluția este lent progresivă. Anamneza este imposibilă deoarece pacienta răspunde monosilabic la întrebări simple.

Protocol actual:

Examen clinic general : – stare generală mulțumitoare, cașectică

– tegumente și mucoase palide , pliu cutanat leneș

– ganglioni superficiali nepalpabili

– aparat loco- motor – aparent integru

– aparat respirator – torace normal conformat cu ampliații respiratorii simetrice, sonoritate în limite normale, murmur vezicular prezent fără raluri supraadăugate

– aparat cardio- vascular – șoc apexian în spațiul V intercostal stâng AV – 80 băt/ min, suflu sistolic apical de intensitate medie pe toată suprafața de auscultație a cordului și a vaselor de al baza gâtului

– aparat digestiv – abdomen suplu .ficat, splină în limite normale

– aparat urinar – loji renale nedureroase, rinichi nepalpabili, semnul Giordano ( – ) bilateral, incontinență urinară

– Sistem nervos : dezorientată , afaxie mixtă,reflexul nazo- palpebral inepuizabil

Tratament :

28.06.2007 – stare generală mulțumitoare

– regim alimentar comun

-Sermion 2 tb,/zi

– Piracetam 2 tb./zi

– Aspirină ¼ tb. /zi

– Digoxin 1tb imp de 2 zile cu o zi pauză

– Polivitamine 6 tb /zi 3tb de 2 ori pe zi

– se recomandă recoltare de analize : Glicemie

Creatinină

Transaminaze

Urocultură

29-30.06.2007- stare generală mulțumitoare

-T.A.100/60 mm Hg

-AV 80 băt/min

– Sermion 2 tb,/zi

– Piracetam 2 tb./zi

– Aspirină ¼ tb. /zi

– Digoxin 1tb imp de 2 zile cu o zi pauză

– Polivitamine 6 tb /zi 3tb de 2 ori pe zi

04.07.2007 pacienta se externează

PLAN DE ÎNGRIJIRE

28.06.2007- 04.07.2007

Problemele pacientei:

– apatia

– incontinență urinară cu micțiuni controlate

Obiective:

– să controleze micțiunile

Intervențiile autonome și delegate ale asistentei medicale:

– combat atitudinea pacientei de a nu se mai hidrata

– îi schimb lenjeria de corp și pat după fiecare micțiune necontrolată

– îi recomand purtarea de pampers pentru absorbția urinei

– îi recomand sa consume mai multe legume și fructe proaspete

– îi asigur cadrul de intimitate pentru satisfacerea nevoii de a elimina

– pentru a-i declanșa micțiunea îi introduc la ore fixe plosca

– las robinetul de apa să curgă pentru a-i declanșa o micțiune

– îi recomand să-și contracte mușchii bazinului și să mențină contracția cât mai mult timp pentru antrenamentul sfincterului vezicii urinare

– discut despre familia sa (fiică) pentru relaxare

– administrez tratamentul prescris de către medic

– îi efectuez toaleta parțială a pacientei

– supraveghez funcțiile vitale –temperatura, puls, tensiune arterială

diureză

– apăs vezica urinară ușor pentru a-i declanșa micțiunea

Evaluare:

– pacienta după 2 zile începe să capete încredere în propriile forțe

– solicită plosca pentru a avea o micțiune

– solicită vizita fiicei

– își recapătă apetitul

– încearcă să efectueze exerciții ușoare de tonifiere a musculaturii abdominale

PLAN DE ÎNGRIJIRE PERIOADA 28.06.-04.07 .2007 pacientă S. Elena dg Demență mixtă , Apatie și Incontinență urinară

CONCLUZII

Efectuarea de stagii, atât în spitale pentru adulți și copii mi-au permis să pot îngriji atât adulți cât și copii care au prezentat incontinență urinară.

M-au impresionat în mod deosebit persoanele care pot prezenta această afecțiune încă din perioada copilăriei (enurezis) , dar și faptul că afecțiunea poate apare pe perioada întregii vieți . Când spun acest lucru mă refer la persoanele care au suferit diverse accidente rutiere, traumatisme, dar și la persoanele vârstnice, care sunt părăsite de familie și care își pierd imaginea de sine, le scade interesul pentru a trăi.

Pentru realizarea acestei lucrări am studiat atât anatomia și fiziologia sistemului urinar , dar în mod deosebit semnele , simptomele , manifestările bolii, am discutat foarte mult cu diverșii pacienți și am căutat să-i conving că este o manifestare care se poate ameliora. De asemenea am participat la prezentarea diverselor firme care produc și comercializează produse utilizate pentru realizarea confortului pacientului ( păstrarea tegumentelor integre și curate ) – aleze speciale absorbante, pamperși, sonde urinare.

Ori de câte ori voi avea ocazia am să discut cu pacienții care prezintă „incontinență urinară”, am să le dau sfaturi, am să-i incurajez.

Mi-am ales această profesie pentru a fi alături de cei în suferință, pentru a-i îngriji, a-i sprijini pentru a trece peste momentele dificile ale vieții.

BIBLIOGRAFIE:

„Compendiu de anatomie și fiziologie” Gheorghe Mogoș și Alexandru Ianculescu; Editura Științifică (1996)

„Fiziologie” Bernard Seguy; Editura Maloine S.A. Paris (1981)

„Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri cosrespunzatoare nevoilor fundamentale” Lucreția Titircă; Editura Viața Românească (2001)

„Îndreptar de pediatrie” Maria Filon; Editura Medicală (1978)

„Pediatrie” Florea Iordăchescu; Editura National (1998)

„Basic embryology and birth defects” Keith L. Moore (1983)

„Îngrijirea omului bolnav și al omului sănătos” Florin Chiru, Letiția Morariu; Editura Cison (2001)

„Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului” Virginia Henderson (1994)

„Dicționar Bailliere de nursing” (ANR 1999)

„Tehnica Îngrijirii Bolnavului” C. Mozeș Ed. Medicală,1999

„Principii de medicină internă” Harisson Ed. 14

„Breviar de explorări funcționale și de îngrijiri speciale acordate bolnavului”,Lucreția Titircă– 1994

„Illustrated –Manual of nursing Practice –second edition

BIBLIOGRAFIE:

„Compendiu de anatomie și fiziologie” Gheorghe Mogoș și Alexandru Ianculescu; Editura Științifică (1996)

„Fiziologie” Bernard Seguy; Editura Maloine S.A. Paris (1981)

„Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri cosrespunzatoare nevoilor fundamentale” Lucreția Titircă; Editura Viața Românească (2001)

„Îndreptar de pediatrie” Maria Filon; Editura Medicală (1978)

„Pediatrie” Florea Iordăchescu; Editura National (1998)

„Basic embryology and birth defects” Keith L. Moore (1983)

„Îngrijirea omului bolnav și al omului sănătos” Florin Chiru, Letiția Morariu; Editura Cison (2001)

„Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului” Virginia Henderson (1994)

„Dicționar Bailliere de nursing” (ANR 1999)

„Tehnica Îngrijirii Bolnavului” C. Mozeș Ed. Medicală,1999

„Principii de medicină internă” Harisson Ed. 14

„Breviar de explorări funcționale și de îngrijiri speciale acordate bolnavului”,Lucreția Titircă– 1994

„Illustrated –Manual of nursing Practice –second edition