Ingrijirea Pacientului CU Boala Parkinson

INGRIJIREA PACIENTULUI CU BOALA PARKINSON

CUPRINS

Argument

CAPITOLUL I

Partea teoretica

A.Notiuni generale despre boala Parkinson

1. Cauze

2. Etiopatogenie

3. Simptomatologie

4. Diagnostic

5 Tratament

6. Evolutie

CAPITOLUL II

A. Rolul asistentului medical in investigarea specifica bolii

B. Interventii specific

CAPITOLUL III

Partea practica

Prezentarea planurilor de ingrijire

Prezentarea cazului A

Prezentarea cazului B

Prezentarea cazului C

IV. Educatia pentru sanatate

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENT

James Parkinson a descris in 1817 sub denumirea de „Paralizie agitata” boala ce ii poarta numele si care este mai frecventa la barbati dupa varsta de 40-50 ani, avand o evolutie lenta, ireversibila.

Boala Parkinson este o boala degenerativa ce survine in urma distrugerii lente si progresive a neuronilor. Intrucat zona afectata joaca un rol important in controlul miscarilor, pacientii prezinta gesturi rigide, sacadate, incontrolabile, tremor si instabilitate posturala.

La inceput simpomele pot fi confundate cu procesul normal de imbatranire, dar pe masura agravarii acestora diagnosticul devine evident. In momentul manifestarii primelor simptome, se crede ca intre 60% si 80% din celulele din zona de control a activitatilor motorii sunt deja distruse.

Boala Parkinson are o evolutie progresiva, iar semnele si simptomele se acumuleaza in timp. Desi aceasta afectiune este potential invalidanta, ea evolueaza lent astfel incat majoritatea pacientilor beneficiaza de numerosi ani de viata activa dupa stabilirea diagnosticului. Mai mult, spre deosebire de alte afectiunii neurologice grave, boala Parkinson este tratabila. Tratamentul este medicamentos si chirurgical dar poate consta si in implantarea unui dispozitiv pentru stimularea creierului. La scara mondiala, boala este diagnosticata la 300 000 persoane in fiecare an. Incidenta si prevalanta bolii cresc odata cu varsta. Boala Parkinson afecteaza 1% din persoanele cu varsta peste 65 ani. Rareori, boala survine in copilarie sau adolescenta. Incidenta bolii este de 1,5 ori mai mare la barbati decat la femei.

CAPITOLUL I

BOALA PARKINSON

I.a. Definitie

Boala Parkinson este o boala degenerativa ce survine in urma distrugerii lente si progresive a neuronilor. Intrucat zona afectata joaca un rol important in controlul miscarilor, pacientii prezinta gesturi rigide, sacadate si incontrolabile, tremor si instabilitate posturala.

Boala a fost descrisa de autorul careia ii poarta numele in 1817 sub denumirea de paralizie agitanta fiind constituita dintr-un sindrom hiperton – hipokinetic cu tremuraturi.

I.b Etiopatogenie

Boala degenerativa, apare intre 40-50 ani, predominind pentru sexul masculin, prevalenta fiind estimata la 120/100000 locuitori. Astazi conceptia patogenica arata o degenerscenta a sistemelor dopaminergice centrale dar si a altor cai monaminergice ( noradrenalina , serotonina ) colinegic si peptidergic ;se descriu de asemenea si alti neurotransmitatori alterati in aceasta boala cum ar fi: GABA, substanta P.

Parkinson este cauzata de distrugerea sau degenerescenta neuronilor care produc dopamina, substanta neurotransmitatoare, responsabila cu capacitatea organismului de a-si controla miscarile normal.

Principala arie afectata este situata profund, in substanta cerebrala, fiind numita si “substantia nigra” (substanta neagra).

In mod normal, controlul miscarilor este rezultatul unui echilibru dintre cantitatea de dopamina si acetilcolina (alt neurotransmitator). Prin pierderea acestui echilibru, rezulta tremorul, rigiditatea si pierderea coordonarii. Principala cauza este inca necunoscuta si ar putea fi mai mult decat un agent cauzator. Oamenii de stiinta indica o asociere intre factorii de mediu si cei genetici.

Factori de mediu

Expunerea precoce sau prelungita la substante poluante chimice sau la pesticide

Consumul unui drog (MPTP) poate cauza semnela si simptomele bolii Parkinson – drogul are un efect similar pestcidelor

Medicamente neuroleptice sau substante cre blocheaza receptorii de dopamina

Intoxicatii cu monoxid de carbon sau mangan

Hidrocefalia, tumori craniene, hematom subdural, tulburari idiopatice degenerative.

Factori genetici

Toate cauzele genetice cunoscute explica mai puti de 5% din cazurile de Parkinson.

I. 3 Semne si simptome

Cele trei semne cardinale ale bolii Parkinson sunt : tremurul de repaus, rigiditatea si bradikinezia. Instabilitatea posturala este al patrulea semn cardinal, dar survine tardiv, de obicei dupa 8 ani de evolutie a bolii.

Debutul este insidios cu senzatie de parestezii si intepenire a unui segment, cu dificultate in executarea si controlul unor miscari ; alteori boala incepe cu tremorul caracteristic la extremitatea distala a mainii ; mersul devine incetinit, faciesul inexpresiv cu lentoare in vorbire .

In perioada de stare se gasesc intricate cele trei sindroame principale :

Akinezia, simptom fundamental care consta in pierderea intiativei motorii; bolnavul este imobil, facies inexpresiv, fix, clipitul este rar sau chiar lipseste, miscarile automate sunt diminuate sau absente, nu prezinta balansul membrilor superioare in mers, ca si gesticularea in timpul vorbirii; mersul este ezitant la pornire, mers cu pasi marunti.

Vorbirea este monotona, fara modulatiuni. Sub influenta unui stress apare fenomenul de kinezie paradoxala, in care bolnavul devine dinamic, se misca cu usurinta (descarcari de catecolamine) pentru o perioada de timp; akinezia paradoxala apare sub tratamentul cu L-Dopa timp indelungat si cu doze necorespunzatoare.

Hipertonia este cel de-al doilea simptom parkinsonian si care are caracteristicile hipertoniei extrapiramidale. Deseori bolnavul prezinta ”perna psihica”- sta culcat cu capul ridicat ca si cind ar avea o perna; in mers se deplaseaza in bloc, la intoarcere, deplasarea se face fara sa miste capul.

Trenomorul parkinsonian, aparut uneori la debut, dar lipseste alteori in formele ackinetice-hipertonice, apare in repaus si dispare cu ocazia miscarilor voluntare sau vorbirii; tremuratura este pseudogestulara, are un ritm de 4-6 cicli pe secunda, este distala : la degete simuleaza miscarile de numaratul banilor sau rasucirea unei foite de tigara; la pumn imita miscarea de batere a tobei, barbia si limba tremura. Corpul nu tremura, el este antrenat de miscarile involuntare ale picioarelor.

Ca tulbulrari vegetative se descriu : sialoree, seboree accentuata, mictiuni imperioase si hipotensiune ortostatica; deseori se constata edeme cu acrocianoza, tulburari trofice cu artoze degenerative si retractii tendinoase cu varus equin si deformari ale degetelor

Simptome (sistematizare)

Simptomele bolii apar cand nivelul de dopamina din creier scade cu circa 20% fata de valorile normale. Nu toti pacientii au aceleasi simptome in acelasi stadiu al bolii. Boala se manifesta foarte diferit de la un individ la altul; uneori, trec ani buni pana sa se observe o limitare semnificativa a activitatilor zilnice. Simptomele devin din ce in ce mai evidente pe masura ce boala evolueaza. Un semn precoce care poate indica (fara a fi obligatoriu) boala Parkinson este tremorul invizibil al mainilor – un tremor interior, fara vreo manifestare vizibila. Multi pacienti care sufera de Parkinson se simt bine ani intregi pana ca simptomele sa devina suparatoare. In faza precoce a bolii, simptomele se manifesta numai pe o jumatate a corpului, extinzandu-se apoi si la cealalta jumatate. Stresul emotional si solicitarea fizica fac ca tremorul sa fie mult mai evident. Somnul, relaxarea completa sau intentia de a face o miscare sau chiar miscarea in sine reduc sau chiar opresc tremorul. Desi tremorul este unul dintre cele mai comune semne din boala Parkinson, aproape jumatate din cei care au un tremor nu au Parkinson. In contrast cu tremorul din boala Parkinson, tremorul de alte cauze se amelioreaza in repaus, nu se imbunatateste o data cu miscarea membrului respectiv si se inrautateste atunci cand persoana incearca sa indeplineasca o anumita sarcina. Cauza cea mai frecventa a tremorului ne-Parkinsonian este tremorul esential, o stare tratabila, de cele mai multe ori prost diagnosticata ca boala Parkinson.

Printre simptomele tipice ale bolii se numara:

– tremor al mainilor, bratelor, picioarelor, barbiei si fetei; aceste tremuraturi se manifesta cand membrul afectat este in repaus,

– rigiditate musculara si micrografie

– lentoare si dificultate in miscari numite si bradkinezie sau akinezie; pe masura ce boala evolueaza, coordonarea muschilor este din ce in ce mai dificila;

– instabilitatea posturala se refera la tulburari de echilibru si coordonare.

– tulburari de echilibru si coordonare datorate faptului ca se altereaza sau dispar reflexele care ajusteaza pozitia diferitelor segmente ale corpului pentru a mentine echilibrul; aceste tulburari apar, de regula, in stadiile avansate ale bolii si sunt extrem de periculoase, facand necesara sprijinirea si deplasarea pacientilor cu ajutorul carjelor sau cadrelor de sustinere.

Mai exista insa si simptome fara legatura cu miscarea:

-tulburari de somn ( insomnie sau somnolenta diurna); depresie datorata modificarilor chimice survenite la nivelul creierului; dificultati de vorbire: reducerea volumului vocii, dificultati la articularea cuvintelor, raguseala, variatii ale tonalitatii

– dementa survine tardiv si afecteaza 15-30% din pacienti. Memoria recenta este afectata.

– alterarea controlului respiratiei; senzatie de “nod in gat” si dificultati la inghitire

– dificultati in initierea si executarea unor miscari simple, cum ar fi pasirea peste prag, pozitie garbovita, cu capul aplecat si umerii cazuti.

I. 4 Diagnostic

Diagnosticul se face pe baza:

– examen paraclinic: explorarea encefalului cu ajutorul RMN-ului

– teste farmacologice ( rezistenta la Levodopa).

– analiza simptomelor principale si secundare.

! Diagnosticul este clinic

Diagnosticul este confirmat de prezenta semnelor caracteristice: lipsa expresiei faciale, clipit rar, reflexe posturale alterate, tulburari de mers caracteristice (pasi mici, lipsa balansului bratelor in timpul mersului).

Istoricul bolii cuprinde intrebari legate de antecedentele de traumatisme craniene, accident vascular cerebral, hidrocefalie, expunerea la toxine, prezenta simptomelor sau antecedentelor de afectiuni neurologice degenerative.

Un aspect extrem de important este acela că debutul clinic al bolii Parkinson este de regulă unilateral, iar, în timp semnele clinice se extind și se agravează și controlateral.

Scale de evaluare

Scala lui Hoehn e Yah

Examineaza parametrii expresiei faciale, tulburarile de vorbire, tremurul, rigiditatea posturala, tulburarile de mers, bradikinezia. Pentru fiecare simptom fiindu –i atribuit un scor in 4 etape.

 Stadiul I: trasaturi de boala Parkinson unilaterale, inclusiv manifestarile majore: tremor, rigiditate sau bradikinezie

 Stadiul II: trasaturile mentionate anterior, prezente bilateral in asociere cu posibile probleme de fonatie, capacitate scazuta de mentinere a pozitiei si mers anormal

Stadiul III: trasaturi de boala Parkinson prezente bilateral, agravate, in asociere cu dificultati de echilibru. Functionalitatea independenta a pacientilor este mentinuta.

Stadiul IV: Pacientii nu pot locui singuri si independenti.

 Stadiul V: Pacientii au nevoie de scaun pe rotile sau nu pot sa se coboare din pat.

Scala di Webster:

Examineaza limitele de miscare si de autonomie cu un scor impartit in trei grupe de gravitate: 1-10 Parkinson usor; 11-20 Parkinson moderat, 21-30 Parkinson sever.

Northwestern University Scale:

Este impartita in 5 scari de evaluare: mersul pe jos, de autonomia la imbracat, igiena personala, autonomia alimentatiei si comportamentul la maot locui singuri si independenti.

 Stadiul V: Pacientii au nevoie de scaun pe rotile sau nu pot sa se coboare din pat.

Scala di Webster:

Examineaza limitele de miscare si de autonomie cu un scor impartit in trei grupe de gravitate: 1-10 Parkinson usor; 11-20 Parkinson moderat, 21-30 Parkinson sever.

Northwestern University Scale:

Este impartita in 5 scari de evaluare: mersul pe jos, de autonomia la imbracat, igiena personala, autonomia alimentatiei si comportamentul la masa, vorbitul. Cu cat scorul este mai mare pentru fiecare sector, cu atat pacientul este mai autonom.

Scala Tinetti: 

Analizeaza mersul si capacitatea pacientului de a mentine echilibrul.

Mini Mental State: 

Evalueaza orientarea in spatiu, memoria, atentie si de capacitatea de calcul, de evocare, limbajul. Scorul maxim este de 30: sub 24 de puncte se presupune un deficit cognitiv, sub 17 de puncte, deficit sever. Inainte de aplicarea acestui test trebuie sa se tina seama de interferenta care o poate aduce un deficit de auz sau vizual, tremurul sau impactul la miscare.

Scala Beck’s si Scala Geriatrica de Depresie: 

Consta in realizarea de chestionare cu privire la starea de spirit prezenta si trecuta a pacientului, relatia sa cu ceilalti, sentimentul de singuratate si gradul de satisfactie al vietii. In ambele cazuri, cu cat scorul este mai mare , cu atat depresia pacientului este majora.

Aceste teste initiale vor fi efectuate periodic atat pentru a controla ca situatia nu s-a inrautatit, cat si datorita faptului ca efectuarea lor ar putea fi influentata de fluctuatiile la care este supus pacientul in timpul tratamentului medicamentos.

II.5 Tratament

Desi nu exista tratament curativ pentru boala Parkinson, simptomele sale pot fi atenuate cu ajutorul medicamentelor, dar si prin modificarea stilului de viata. Tratament neuroprotector – Selegilina

Incetineste piedredera neuronilor dopaminergici.

Se vor administra anticolinergice : romparkin cate 3 tabl./zi. Alte medicamente din aceeasi grupa sunt Diparcol, Kemadrin (se contraindica la bolnavii cu glaucom, hipertrofie de prostata si stari confuzionale). De asemenea nu se vor asocia cu psihotrope, antidepresive, antihistaminice care cresc riscul confuziei mintale.

Medicatia dopaminergica are ca scop compensarea deficitului de dopamina din striatul bolnavilor cu Parkinson; cum dopamina nu trece bariera hamato -encefalica se adminisreaza precursorul acesteia care este L-Dopa si care se transforma la nivel cerebral in dopamina redusa la parkinsonieni, restabilind circuitul normal. L-Dopa variaza intre 3-4 gr./zi;

Tratament simptomatic

Momentul adecvat pentru initierea medicatiei depinde de mai multi factori (varsta, stilul de viata, gravitatea simptomelor). Medicamentele prescrise au rolul de a reduce simptomele bolii, dar nu opresc evolutia sa. Se recomanda semnalarea oricarui nou simptom ce apare in timpul tratamentului, pentru a face modificarile necesare. Asocierea dintre levedopa si un inhibitor de dopa-decarboxilaza (carbidopa sau benzerazida) este tratamentul simptomatic standard pentru boala Parkinson, cu cele mai putine efecte adverse pe termen scurt.

Kinetoterapia si Ortofonia

Kinetoterapia este un adjuvant terapeutic important si consta in exercitii fizice zilnice si gimnastica, reeducare functionala, refacerea echilibrului postual etc. Ortofonia permite tratarea dizartriei.

Tratament de intretinere

Exista o serie de masuri ce pot fi luate si la domiciliul persoanei afectate de Parkinson pentru a face ca aceasta sa faca fata mult mai usor simptomelor.

Trebuie sfatuit pacientul sa-si foloseasca energia pentru activitatile strict necesare si sa-si amenajeze locuinta astfel incat sa-i fie foarte usor sa se deplaseze, lucrurile necesare sa-i fie la indemana.

Exercitiile fizice regulate, o dieta echilibrata sunt foarte importante in cadrul tratamentului. Exercitiile pot ajuta la mentinerea tonusului, a coordonarii si a rezistentei, dar si in mentinerea greutatii si in reducerea posibilitatii de aparitie a constipatiei.

In ceea ce priveste alimentatia persoanelor cu Parkinson este foarte important ca acestea sa ceara toate informatiile privind alimentatia medicului curant, deoarece consumul de proteine poate interfera cu absortia medicamentelor si poate modifica eficacitatea lor.

Este indicat ca pacientii sa-si pastreze o stare cat mai buna de sanatate. O dieta echilibrata, odihna, precum si suportul emotional si practic din partea familiei, pot fi de mare ajutor.

Recunoasterea si tratarea depresiei reprezinta o parte importanta a terapiei la domiciliu. Depresia este frecventa la cei cu Parkinson si poate aparea inainte ca boala sa fie diagnosticata.

Lagopedia

Un logoped poate recomanda exercitii de respiratie si de vorbire ce pot sa ajute pacientii, care au vorbirea monotona, imprecisa, soptita, specifica celor afectati de Parkinson, mai ales in stadiile finale.

Trebuie sa existe o modificare si in ceea ce priveste alimentatia, referitor la ce si cum mananca. De exemplu, acestia se pot hrani stand in picioare si mancand cate putin, iar alimentele fiind cat mai usor de mestecat, tinand barbia ridicata, inghitind des.

Tratament in cazul agravarii bolii

Majoritatea pacientilor dezvolta un tremor de la usor la moderat. Miscarile sunt lente si limitate datorita rigiditatii musculare si incetinirii sau pierderii reflexelor automate (bradikinezie).

Doctorul va supraveghea evolutia fiecarui pacient in parte si va modifica tratamentul in functie de aparitia unor noi simptome.

Levodopa este cel mai cunoscut medicament folosit in tratamentul bolii Parkinson. Totusi poate avea o serie de efecte adverse in doze mari sau dupa un tratament indelungat. Medicul specialist poate sa prescrie agonisti dopaminergici, cum ar fi Pramipexol sau Ropinirol pentru a pregati inceperea tratamentului cu Levodopa

Tratamentul chirurgical

Pentru pacientii care se gasesc intr-un stadiu avansat al bolii, in care simptomele nu mai raspund la medicatia obisnuita, se poate recurge la o interventie chirurgicala, in functie de starea generala a persoanei si calitatii vietii.

Una dintre metodele ce pot fi folosite este talamotomia – consta in distrugerea unei parti a talamusului, pentru a reduce tremurul parkinsonian. Talamotomia nu actioneaza asupra bradikineziei, rigiditatii si fluctuatiilor motorii.

Peste 90% din pacientii ce efectueaza aceasta interventie prezinta o ameliorare considerabila in tremurul membrului din partea opusa leziunii. Complicatiile unei talamotomii bilaterale sunt comune, peste 25% din pacienti prezinta tulburari de vorbire, motiv pentru care talamotomiile bilaterale sunt evitate .

Palidotomia consta in lezarea chirurgicala a unei parti din formatiunea numita globus pallidus si are drept rezultat o ameliorare importanta a celor trei semne radicale ale bolii Parkinson ( tremor, rigiditate, bradikinezie). Palidotomia bilaterala nu este recomandata, deoarece prezinta complicatii frecvente, printre care dificultati in vorbire, disfagie si tulburari cognitive.

Aceste tehnici lezionale au fost inlocuite de stimularea cerebrala profunda ce consta in implantarea unor electrozi in anumite structuri ale creierului . Electrozii sunt conectati la un stimulator, implantat in regiunea subclaviculara, prin intermediul unor fire de legatura.

Dispozitivul stimuleaza regiunile precise de la nivelul creierului si poate fi adaptat in functie de evolutia bolii, pentru a controla simptomele si a elimina efectele adverse.

Stimularea talamica – conta in implantarea unui stimulator la nivelul talamusului. Astfel se reduce tremorul la aproximativ 90% din pacienti dar nu si alte simptome. Candidatii pentru stimulare talamica sunt pacientii cu tremor resistenti la medicatie si cu rigiditate .

I.6 Evolutie

Evolutia bolii este lent progresiva, prognosticul vital in general bun dar pot aparea complicatii: respiratorii, embolice, urinare si cutanate.

Terapia moderna dopaminergica lungeste speranta de viata.

CAPITOLUL II

Rolul asistentului medical in efectuarile investigatiilor specific bolii

Generalitati

Asistentul medical este o persoana care a parcurs un program complet de formare profesionala aprobat de Colegiul Asistententilor Medicali; a trecut cu success examenul stabilit se asemeni de C.A.M.; este autorizatsa practice aceasta profesie, conform pregatirii si experientei sale; este autorizat sa execute anumite procedure si ii este interzisa efectuarea celor pentru care nu este autorizata.

Asistentului medical ii revin 4 responsabilitati descrise de C.A.M.:

promovarea sanatatii

prevenirea imbolnavirilor

restabilirea sanatatii

inlaturarea suferintei.

Anamneza -este metoda prin care asistentul va obtine date de la pacient (anturaj sau apartinatori) cu privire la starea de sanatate si de boala.

Asistenta va permite pacintului sa-si exprime suferintele si il va asculta fara sa il intrerupa, apoi va pune intrebari si in tot acest timp va observa pacientul, va afla datele biografice a pacientului ( varsta, sexul, locul nasterii, conditii de viata si munca), motivele internarii, antecedente personale patologice.

AHD (antecedente heredo-colaterale): boli de care au suferit rude de gr. I, decesul rudelor la varste tinere, boli ereditatre, boli determinate de coabitare si AHC semnificative.

Una din sarcinile importante ale asistentului este colaborarea si examinarea clinica a bolnavului. Pentru aceasta asistentul trebuie sa tina cont de urmatoarele sarcini:

sa pregateasca fizic si psihic pacientul

sa pregateasca materialele si instrumentarul necesar examinarii

sa asigure conditiile de desfasurare a examinarii

sa pregateasca documentele ( fisa de consultatii, foaia de observatie)

asigura linistea necesara desfasurarii examinarii.

Efectuarea pregatirii psihice a pacientului consta in instruirea acestuia privind comportamentul sau in timpul recoltarii, colaborarea sa pentru reusita tehnicii.

Pregatirea psihica a pacientului

O buna intelegere si informare despre testul pe care pacientul trebuie sa-l efectueze in scop diagnostic ne va ajuta sa pregatim pacientul adecvat pentru respectiva manevra. Explicandu- i pacientului procedura medicala cu claritate ii vom castiga increderea si cooperarea sa. De asemenea trebuie informat cat timp va dura procerdura, la ce efecte adverse sa se astepte, in cat timp vor fi gata rezultatele.

Stiind procedura, la ce efecte se va astepta, pacientului ii va fi mult mai usor sa coopereze si sa suporte manevra in sine. Daca trebuie doar sa asistam medical in timpul unei recoltari, trebuie vorbit cu pacientul pe parcursul acesteia, sa-l incurajam, si apoi sa- l supraveghem pentru eventualele efecte adverse sau complicatii.

Consimtamantul pacientului

Este un drept al pacientului sa i se ofere toate informatiile pentru a intelege exact ce i se va face, procedura medicala in sine, riscurile si implicatiile manevrei inainte de a consimti si a semna ca este de accord cu efectuarea procedurii.

A explica procedura , cum va fi efectuata si potentialele riscuri este in primul rand responsabilitatea medicului. Asistentul va relua explicatiile medicului, se va asigura ca pacientul le- a inteles bine si va verifica daca pacientul a semnat consimtamantul atunci cand este necesar.

INTERVENTII SPECIFICE

1. Punctia venoasa

Scopul: explorator si terapeutic.

Explorator – recoltarea sangelui petru examenele de laborator precum cele biochimice, hematologice, serologice si bacteriologice.

Terapeutic

administrarea unor medicamente sub forma injectiei si a perfuziei intravenoase

recoltarea sangelui in vederea analizei sale

executarea tranfuziei de sange sau derivate ale sangelui.

Locul punctiei

venele de la pliul cotului (cefalica si bazilica), in locul unde se formeaza un "M"  prin anastomozarea lor

venele antebratului

venele de pe fata dorsala a mainii

venele subclaviculare

venele femurale

venele maleolare interne

venele jugularei si epicraniene (de regula se executa la sugar si copil mic)

vene profunde mari (subclaviculara, jugulara interna, femurala), in situatiile cand venele superficiale sunt colabate sau nu sunt vizibile, cand avem nevoie de administra medicatie pe termen lung ( dopamine, dobutamina, noradrelalina).

Pregatirea pacientului:

Psihica: – Se informeaza si se explica necesitatea si se incurajeaza pacientului

– se obtine acordul pacientului

– se asigura confortul fizic si psihic.

Fizic: – se atentioneaza bolnavul ca in dimineata recoltarii nu mananca.

Se examineaza calitatea si starea venelor avand grija ca hainele sa nu impiedice circulatia de intoarcere la nivelul bratului.

Punctia venoasa se face de catre asistenta

se spala si se dezinfecteaza mainile

se imbraca manusile de protective

se aplica garoul la distanta de 7-8 cm deasupra locului unde se va executa punctia

se palpeaza din nou cu indexul mainii stangi locul punctiei

se dezinfecteaza locul ales

se recomdat ca pacientul sa stranga pumnul

cu mana stanga se exercita o compresiune si o tractiune in jos a tesuturilor din jurul locului punctiei, iar cu policele mainii stangi se fixeaza vena la 4-5 cm sub locul punctiei

cu mana dreapta cu acul atasat la siringa si fixat de aceasta cu indicele mainii drepte, se patrunde in mijlocul venei, cu bizoul acului in sus circa 1-2 cm, pe directia venei, sub un unghi de 30 grade.

Se impinge acul in lumenul venei inca 1-1,5 cm.

Se desface garoul

Se verifica pozitia acului in vena – prin aspirarea sangelui in siringa

Se cere bolnavului sa deschida pumnul

Se aplica un tampon cu alcool langa ac si se retrage acul brusc.

Se mentine tamponul 1-3 minute , fara a indoi bratul pentru a se realize hemostaza.

Notare: – se noteaza procedura

-Se eticheteaza eprubeta cu numele bolnavului, CNP-ul, sectia si data

Accidente

Hematom (infiltrarea sangelui in tesutul perivenos). Asistentul trebuie sa intrevina si sa retraga acul, apoi sa comprime locul punctiei timp 1-3 minute.

Strapungerea venei (perforarea peretului opus). Se retrage acul in lumenul venei.

Ameteli, paloare, lipotimie

Consideratii special

Nu se va recolta niciodata de pe bratul sau piciorul care au fost folosite déjà pentru diverse terapii intravenoase sau transfuzii, deoarece rezultatul analizelor poate fi afectat.

Se va evita recoltarea de sange din zonele edematiate, sunturi arterio- venoase, zone cu hematoame sau rani vasculare.

Daca pacientul are vene vizibile, pronuntate, se va recolta evitand folosirea garoului, prevenindu-se asfel formarea de hematoame.

Daca pacientul are tulburari de coagulare sau este sub tratament cu anticoagulante, se va presa ferm locul punctiei cel putin 5 minute pentru prevenirea formarii hematomului si se va specifica tratamentul anticoagulant pe cererea de analize ce se trimit la laborator

Recoltarea cu vacutainer se face in functie de culoarea dopului de cauciuc

Eprubete cu dop MOV

Se recolteazǎ HLG, indici eritrocitari

Contine autocoagulant (E.D.T.A.)

Eprubete cu dop NEGRU

Se recolteazǎ V.S.H.

Contine coagulant (citrat de Na 3,8%)

Eprubete cu dop ROSU

Nu contine anticoagulant

Se recolteazǎ analie de biochimie (ex: uree, creatinina, acid uric, TGO,

TGP,GGT,glicemie, rezerva alcalina, amilaza, lipaza, ionograma, CK,CK-

MB, LDH, colesterol, trigliceride,)

Eprubete cu dop BLEU

Se recolteazǎ timpi de coagulare (INR, TQ, IP, APTT)

Contine anticoagulant (citrat de Na 3,8%).

2. Explorarea prin rezonanta magnetic nuclear (RMN)

Utilizarea combinata in explorarea prin RM a unui camp magnetic puternic si a undelor radio, asigura obtinerea de imagini foarte detaliate ale creierului. Se pot observa astfel anomalii subtile ale dezvoltarii cerebrale, ale vaselor de sange si mici tumori cerebrale.

Inainte de efectuarea testului RM, pacientul trebuie sa scoata toate obiectele metalice de pe corp. Ocazional, pacientului I se va administra un sedativ pentru a elimina anxietatea si eventualele crize de claustrofobie.

3. Tomografia compiuterizata

Se bazeaza pe injectarea unei mici cantitati de solutie radioactiv in scopul obtinerii unei harti cerebrale colorate, care arata fluxul sanguin din diferite zone.

CT este o examinare care joacă un rol important în detectarea, diagnosticarea și tratarea bolilor vasculare care pot conduce la accident vascular cerebral și chiar moarte

Rolul asistentei medicale in pregatirea pacientului pentru CT

1. Intreba pacientul ce medicatie cronica isi administreaza (Pacienții care suferă de diabet și iau medicamente precum: Meguan, Metformin, Siofor, Metfogama vor fi prezentati medicului specialist care a recomandat explorarea).

2. Informeaza pacientul sa nu manance cu 4-6 ore ininte de explorarea cu substanta de contrast (astfel se evită senzația de vomă după injectarea substanței de contrast intravenos)

Inainte de CT cu substanta de contrast asistenta trebuie sa verifice valorile serice alei ueeiei si creatininei si sa informeze medicul

3. Intreba pacientul daca sufera de tulburări tiroidiene, hepatită, ciroză sau prezinta alergii cunoscute la iod

4. Informeaza pacientul in legatura cu golirea vezicii urinare cu 30-40 de minute înaintea examinării, pentru evitarea distensie vezicala importanta.

5. Informeaza femeile care alăptează și au efectuat un examen CT cu contrast ca pot să alăpteze din nou la 24 de ore post examinare;

6. Intreaba pacienta daca nu este insarcinata (nu vor fi supuse unui examen computer tomografic din cauza riscului de expunere la radiații a fătului, cu excepția cazului în care investigația este absolut necesară).

7. Cere pacientei acte cu privire la examinarilr imagistice anteriore referitoare la starea medicală reală, deoarece acestea sunt utile pentru medicul radiolog în stabilirea unui diagnostic corect.

8. Prinde linie venoasa, pe care urmeaza sa se injecteze substanta de contrast.

9. Ajuta pacientul la pozitionarea corecta pe masa CT.

10. Pregateste psihic pacientul explicandu-i cum se va derula procedura, cat dureaza si ca nu este dureroasa.

4.Electroencefalograma

EEG reprezinta inregistrarea semnalelor electrice ce rezulta din activitatea creierului. Transmiterea informatiei in creier se realizeaza prin semnale electrice iar EEG permite inregistrarea acestor semnale.

Nu se stie cat de mult din fiecare tip de activitate neuronala (potentiale de actiune) contribuie la realizarea ei. Amplitudinea undelor inregistrate reflecta numarul neuronilor care functioneaza sincron la un moment dat.

Electrozii de inregistrare pot fi plasati in anumite cazuri direct pe cortex, iar in acest caz se inregistreaza o electrocorticograma, amplitudinea undelor fiind in jur de1-2 mV.

Cu timpul EEG a fost inlocuita de metodele mai performante de diagnostic,tomografia computerizata (TC) si rezonanta magnetica

Pregatirea pacientului

Cu trei zile inainte este interzisa medicatia

Scalpul si parul sa fie curate

Se educa pacientul sa fie linistit

Se explica procedura

Pozitia: sezand pe scaun sau decubit dorsal cu ochii inchisi, nemisat, relaxat.

Tipuri de unde

O electroencefalograma normala se caracterizeaza prin existenta unui ritm dominant de aproximativ 10 Hz si o amplitudine medie de 20-100 μV .

Amplitudinea reflecta numarul de neuroni care functioneaza sincron si nu gradul de activitate al fiecarui neuron.

Exemplu de inregistrare EEG normal

Cand creierul este activ (starea de veghe) predomina undele de mica amplitudine; cand creierul este inactiv (in timpul somnului profund) predomina undele de amplitudine mare si frecventa mica deoarece neuronii tind sa functioneze sincron.

Au fost identificate mai multe tipuri de unde

Unde alfa

Se presupune ca aceste unde reflecta activitatea electrica sincrona a neuronilor din cortexul occipital. De cele mai multe ori undele alfa indica o stare de veghe relaxata. Sub influenta activitatii senzoriale si in special a excitatiilor luminoase are loc o reactie de oprire a undelor alfa si de crestere a ponderii undelor beta. Acelasi fenomen se produce si in cazul unei activitati corticale, a unei stari emotive etc.

Undele beta

Spre deosebire de ritmul alfa, undele beta sunt foarte neregulate si semnifica o desincronizare a activitatii neuronilor corticali.

Undele beta reflecta activitatea neuronilor din cortexul frontal si parietal anterior.

Undele teta

Desi sunt normale la copii, prezenta lor la adultii in stare de veghe este considerate anormala.

Undele delta

Sunt caracteristice fazelor de somn profund sau starilor de anestezie in care sistemul reticulat activator ascendent este inhibat. Prezenta undelor delta la adulti, in stare de veghe semnifica existenta unor lezuni cerebrale.

Undele gamma

Acestea se inregistreaza pe electroencefalograma in conditii de activitate corticala superioara, ca de exemplu: perceptia, rezolvarea unor probleme complicate, teama, constiinta.

Semnificatia clinica a electroencefalogramei

Undele inregistrate in timpul electroencefalogramei reflecta modificari cerebrale normale (induse de varsta, diferiti stimuli) sau patologice. EEG este folosit in mod curent pentru diagnosticarea si localizarea unor leziuni cerebrale. Deasemenea, este un test util pentru a diagnostica hemoragii craniene (hematoame), crize de epilepsie, tumori, infectii, boli degenerative sau metabolice, dereglari ale somnului.

In cazul hemoragiilor localizate intre cortex si cutia craniana, EEG se caracterizeaza printr-o amplitudine mica a undelor, deoarece hematomul impinge cortexul in jos, marind astfel distanta dintre sursa de semnale electrice si electrozii de inregistrare.

In cazul crizelor de epilepsie, EEG se caracterizeaza printr-o sincronizare puternica. Neuronii functioneaza asadar, sincron iar caile motoare care pleaca din cortex sunt stimulate ritmic in acelasi timp determinand puternice contractii (convulsii).

EEG se foloseste si pentru a diagnostica moartea cerebrala. Undele cerebrale apar in mod spontan chiar si in situatiile de pierdere a cunostintei sau coma iar absenta lor este considerata o dovada clinica a mortii cerebrale.

CAPITOLUL III

ACORDAREA INGRIJIRILOR SPECIFICE

a. Comunicarea

Omul este capabil de a comunica cu semenii sai din punct de vedere fizic, dar este capabil sa primeasca si stimuli intelectuali, afectivi si senzoriali, care sunt transmisi din anturajul sau. Pentru a se realize din punct de vedere al nevoii de comunicare individual trebuie sa aiba o imagine de sine pozitiva, o cunoastere a eului sau mental, adoptiv si social.

Trebuie sa tinem cont de factorii fiziologici si socio-culturali care pot influenta comunicarea, asigurarea unui confost psihic si fizic al pacientului, castigarea increderii pacientului, sa fie ales bine momentul, mesajul sa fie scurt si clar.

Asistentul medicala trebuie sa stea in fata pacientului cand vorbeste, s- l priveasca in ochi, pentru a demonstra dorinta de a-l asculta; isi mobilizeaza intreaga atentie asupra lui pentru a intelege mesajul transmis.

b Asigurarea confortului

Camera bolnavului trebuie să fie cu 2-3 paturi, maxim 6, curată, igienică, bine aerisită, cu o temperature de 20-22°C, ventilarea și încalzirea să se facă cu aer conditionat, culoarea pereților și a tavanului să fie odihnitoare (galben-pal).

Asistenta se va interesa de motivul internării, de simptomatologia pe care bolnavul o prezintă, de bolile concomitente și antecedentele heredo-colaterale.

Pentru a realiza o bună îngrijire asistenta trebuie să îndeplineasca următoarele conditii:

• să fie în permanent în serviciul bolnavului pentru a-i asigura confortul

• să întrețină curățenia camerei și a patului.

• să aibă grijă de toaleta corporală a bolnavului (îi arată noului venit cum este baia, cum poate să o utilizeze, îi arată unde este grupul sanitar, va vedea

dacă bolnavul are săpun, prosop, pieptene, periuță și pastă de dinți).

• să administreze medicamentele și să supravegheze permanent nevoile

generale ale bolnavului.

• îngrijirile trebuie efectuate cu delicatețe în vorbe și în
mișcări

• sa impuna disciplina, în administrarea medicamentelor și șă explice cu

claritate necesitateta îngrijirilor.

• se fie precise, punctuale, metodice și ordonata

• se aibă o tinută corectă, se fie disciplinată, decentă, amabila.

c. Alimentatia

Alimentatia se face in trei feluri:

Alimentatia activa : pacientul mananca singur

Alimentatia pasiva : pacientrul trebuie ajutat

Alimentatia artificiala : introducerea in organism prin mijloace artificiale (sonda nazo-gastrica, gastrostoma)

Intervalul intre mese trebuie stabilit incat perioada de repaus din cursul noptii sa nu fie mai mare de 10-11 ore.

Mesele principale nu vor fi servite niciodata inaintea aplicarii tratamentului.

Dupa pranz vor fi rezervate ore de odihna, intrucat in aceasta perioada procesul de digestive blocheaza energia organismului prin angajarea unei cantitati mari de sange la nivelul organelor abdominal.

La cei cu tulburari de deglutitie se vor utilize alimente semisolide , piureuri, alimente pasate.

d. Supravegherea bolnavului

Supravegherea comportamentului, a vestimentatiei, a starii de igiena si expresia fetei .

Supravegherea starii psihice.

Monitorizarea functiilor cardio-respiratorii

Monitorizarea tulburarilor sfincteriene

Monitorizarea motilitatii pacientului.

Masurarea functiilor vitale

Masurarea frecventei respiratorii

Evaluarea functiei respiratorii a pacientului este un indiciu al evolutiei bolii, al aparitiei unor complicatii.

Elemente de apreciat sunt :   

– tipul respiratiei

– amplitudinea miscarilor respiratorii

– frecventa respiratorie

Materiale necesare : ceas cu secundar, creion de culoare verde, foaie de temperatura.

Interventiile asistentei

– aseaza pacientul in decubit dorsal; se prefera perioada de somn a bolnavului

-se plaseaza mana cu fata palmara pe suprafata toracelui si se numara inspiratiile timp de un minut.

– consemnarea valorii obtinute print-un punct verde pe foaia de temperatura.

Valorile normale a respiratiei sunt :

– la nou-nascut 30-50 respiratii / minut

– la 2 ani 25-35 respiratii / min

– la adulti 16-18 respiratii / minut

– la varstnici 15-25 respiratii / minut.

b.Masurarea frecventei cardiace

Evaluarea functiei cardio-vasculare. Se apreciaza ritmul, frecventa, amplitudinea si celeritatea.

Pulsul poate fi luat la orice artera accesibila palparii care poate fi comprimata pe un plan osos : radiala, temporala, carotida, humerala, brahiala, femurala, poplitee . In practica curenta pulsul se ia la nivelul arterei radiale.

Materiale necesare :

-ceas cu secundar,

-creion sau pix rosu.

– foaia de observatie.

La luarea pulsului, bolnavul trebuie sa fie in repaus fizic si psihic cel putin 5-10 minute inainte de numaratoare, deoarece un efort sau o emotie oarecare in timpul sau inaintea luarii pulsului ar putea modifica valorile reale.

Se repereaza santul radial pe extremitatea distala a antebratului;

Palparea pulsului se face cu varful degetelor index, mediu si inelar de la mana dreapta. Dupa ce s-a reperat santul lui, se va exercita o usoara presiune asupra peretelui arterial cu cele trei degete palpatoare, pana la perceperea pulsului.

Notarea pulsului se face cu pix sau creion rosu, fiecare linie orizontala a foii de temperatura corespunde la patru pulsatii.

Valorile normale a pulsului sunt :

– la nou-nascut 130-140 pulsatii / minut

– la copil mic 100-120 pulsatii / minut

– la adult 90-100 pulsatii / minut

– la varstnic 80-90 pulsatii / minut

c. Masurarea tensiunii arteriale

Evaluarea functiei cardiovasculare (forta de contractie a inimii).

Materialele necesare:

– aparat pentru masurarea tensiunii arteriale (cu mercur Riva Rocci sau cu manometru),

– stetoscop biauricular,

– tampoane de vata si alcool pentru dezinfectarea olivelor stetoscopului

– creion sau pix rosu pentru insemnarea valorilor in foaia de temperatura.

Elemente de evaluat:

Tensiunea arterial sistoloca (maxima)

Tensiunea arterial diastolica (minima)

Exista doua metode de masurare a tensiunii arteriale : auscultatoric si palpatoric.

Metoda auscultatorie :

Interventia asistentului:

-se explica pacientului tehnica

– i se asigura un repaus fizic aproximativ 15 minute.

– pregatirea psihica

Asistentul se spala pe maini, aplica manseta pneumatica pe bratul pacientului sprijinit si in extensie. Membrana stetoscopului se fixeaza pe artera humerala, sub marginea inferioara a mansetei. Se introduc olivele stetoscopului in urechi. Se pompeaza aer in manseta pneumatica cu ajutorul parei de cauciuc pana la disparitia zgomotelor pulsatile. Aerul din manseta se decomprima usor prin deschiderea supapei, pana cand se percepe primul zgomot arterial, care prezinta valoarea tensiunii arteriale maxime (sistolice). Se retine valoarea indicata de coloana de mercur sau acul manometrului pentru a fi consemnata. Se continua decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice. Se retine valoarea indicata de coloana de mercur sau acul manometrului in momentul in care zgomotele dispar acesta reprezentand tensiunea arteriala minima (diastolica). Se noteaza pe foaia de temperatura valorile obtinute.

Valorile normale

– la copil intre 1-3 ani                         75/90-50/60 mmHg

– la copil intre 4-11 ani                           90/100-60/65 mmHg

– la copil si la adolescenti 12-15 ani     100/120-60/75 mmHg

– la adult                                                115/140-75/90 mmHg

– la varstnici                                                  >150/>90 mmHg

Valori peste cele normale: hipertensiune

Valori sub cele normale: hipotensiune

d. Temperatura

Locuri de masurare: axila, plica inghinala, cavitatea bucala, rect, vagin.

Materiale necesare:

Termometru electronic/cu mercur

Casoleta cu tampoane de vata si comprese sterile

Recipient cu solutie dezinfectanta

Tava medicala

Lubrefiant

Alcool medicinal

Ceas

Pix albastru

Foaia de temperatura.

Interventiile asistentei:

– pregateste materialele langa pacient

– Spalarea pe maini

– Pregatirea psihica a pacientului

– Se scoate termometru din solutia dezinfectanta, se clateste si se sterge cu o compresa sterila.

a. Masurarea axilara

– se aseaza pacientul in decubit dorsal sau sezand.

-Se ridica bratul bolnavului,

-se sterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului.

-Se aseaza termometrul cu rezervorul de mercur in centrul axilei paralel cu toracele.

– Se apropie bratul pe trunchi cu bratul flectat pe suprafata anterioara a toracelui. Termometrul se mentine timp de zece minute.

b. Masurarea temperaturii pe cale rectala

-se lubrifiaza termometrul.

-se aseaza pacientul in decubit lateral cu membrele inferioare in semiflexie asigurandu-i intimitatea.

-se introduce bulbul termometrului in rect prin miscari de rotatie si inaintare.

– se mentine trei minute. Dupa terminarea timpului de mentinere a termometrului acesta se scoate, se sterge cu o compresa si se citeste gradatia la care a ajuns mercurul. Se spala termometrul, se scutura si se introduce in recipientul cu solutie dezinfectanta (cloramina 1%).

In foaia de temperatura, temperatura se noteaza cu pix de culoare albastra. Pentru fiecare linie orizontala a foii de temperatura corespund doua diviziuni de grad.

Valorile normale a temperaturii :         

– copil  36-37,8°C

– adult 36-37°C

– varstnic 35-36°C

5. Administrarea tratamentului

– Tratamentul este zilnic si de lunga durata

– pacientul primeste tablet de la asistenta, este servit cu apa si verificat daca a inghitit –o.

– asistenta verifica schema medicatiei zilnice, nu are voie sa inlocuiasca medicamentele fara consultarea medicului.

– asistenta verifica integritatea tabletelor si valabilitatea lor.

– respecta orarul, dozele, calea de administrare

– respecta somnul bolnavului.

6. Kinetoterapia si Ortofonia

Kinetoterapia este un adjuvant terapeutic important si consta in efectuarea de exercitii fizice zilnice si gimnastica, reeducarea functionala, refacerea echilibrului postural, etc.

Ortofinia permite tratarea dizartriei (tulburare de vorbire), datorate unor articulatii dificile.

In principal se fac exercitii fizice constand in intinderi, miscari ritmate, jocuri motorii vizand dezvoltarea echilibrului (deplasari in diferite sensuri in varful picioarelor), dar se deprind si tehnici de respiratie.

Cat despre scris, reeducarea are drept scop redarea amplitudinii mobilitatii incheieturilor bratului.

Multe din exercitiile recomandate de specialistii in kinetoterapie pot fi integrate in modul de viata al pacientului.

Pentru pastrarea echilibrului in mers:

Asistenta recomanda :

– plimbari lente, miscand voluntar bratele, exagerand ridicarea genunchilor si numarand pasii cu voce tare.

– In timpul mersului incercarea ocolirii obstacolelor dispuse pe sol.

Pentru ridicarea de pe scaun:

Asistenta recomanda :

Sezand, inclinati trunchiul, lipiti o gamba de un picior al scaunului

si deplasati talpa cealalta in fata.

Aplecati-va la 45 de grade, plasati palmele pe marginile laterale ale scaunului si incercati sa va ridicati dintr-o data, pastrand capul sus.

Pentru vorbire si mimica:

Asistenta recomanda :

Cititi in fiecare zi, tare si raspicat, cateva pagini sub supravegherea unui membru al familiei, care trebuie sa va corecteze daca e cazul. Faceti cat de des miscari ale muschilor faciali: zambiti, incruntati-va, umflati obrajii.

Obiective:

Mentinerea autonomiei, prin scaderea performantelor fizice si psihice

Imbunatatirea circulatiei

Reeducare respiratorie

Mentinerea tonusului muscular

Mentinerea supletiei articulatiilor

Corectarea tulburarilor de mers.

Educarea pacientului pentru obtinerea stabilitatii in timpul mersului

Corectarea si constientizarea posturii.

Mijloace si tehnici folosite:

Exercitii de incalzire

Exercitii de mobilitate si de coordonare.

Exercitii de echilibru

Exercitii pentru mobilizarea gleznelor

Exercitii de mimica

Exercitii cu obiective

Gimnastica respiratorie

Plimbari pe iarba, pe pietris si nisip, pentru a stimuli reactiile de mentinere a echilibrului

Elemente de terapie ocupationala

Terapia de grup

Elemente de sport fara character competitive.

Hidrokinetoterapia.

Program de recuperare

a. Exercitii de incalzire (“warm-up”)

-10 minute

-aceste exerciții au rolul de mobilizare articulară și de întindere musculatura.

Aceste exercitii permit pacientului perceperea propriului organism, pana cand va fi in gradul de a face anumite miscari:

Anteversia si retroversia bazinului (mers inainte si inapoi)

Miscari de ,,eliberare’’ a umerilor, soldurilor, etc.

1. Decubit dorsal, anteversia si retroversia bazinului, cu inspire-expir

2. Decubit dorsal, cu genunchii flectati si palmele asezate una pe torace, iar cealalta pe abdomen (extensie si flexie repetata).

3. Decubit dorsal, genunchii flectati , membrele superioare flectate la 180 grade, se fac inclinari laterale ale genunchilor, cu rotarea capului in directia opusa inclinarii. Se repera de 10-20 ori.

4. Decubit dorsal, genunchi flectati, membrele superioare pe langa corp, se ridica bazinul si se duce calcaiul pe genunchiul opus (expir). Se revine in pozitia initiala cu inspire.

5. In sezut, cu bastonul la nivelul omoplatilor, se fac extensii (inspir) si flexi ale membrelor superioare (expir).

6. In sezut cu bastonul la nivelul umerilor, se face extensia (inspir) membrelor superioare, flexia lor la nivelul omoplatilor (expir), din nou extensie (expir) si flexie pana la nivelul coapselor.

7. In sezut, cu bastonul la nivelul omoplatilor, se fac abductii si adductii ale membrelor superioare si rotatii ale capului pe directia de miscare

8. In ortostatism, cu membrele superioare in abductie, se flecteaza genunchiul drept si se atinge cu mana stanga, se revine la pozitia initiala si se repeat cu celelalte member.

b. Exercitii de mobilitate si de coordonare

Se folosesc exercitii de mobilizare globala, asociate cu miscari alternative si ritmice, pentru a stimlai coordonarea pacientului. Se incepe cu exercitii simple, crescandu –se gradual dificultatea

Exercitii de mers pe loc

Exercitii de coordonare cu mingea. La aceste exercitii, mingea este folosita pentru a marca etapele de coordonare a posturii, succesiunea fiind urmatoarea:

– decubit ventral

– pe genunchi

– ,,cavaler – servant’’

– ortostatism.

9. Decubit dorsal, flexia genunchilor la piept, ajutandu-ne cu membrele superioare.

10. Decubit dorsal, cu genunchii flectati, se face abductia genunchilor, cu fetele plantare alipite.

11. Mers pe loc cu coordonarea miscarilor picior – brat

12. Mers, cu un obiect in mana, mutarea obiectului dintr-o mana in alta in ritmul pasilor.

c. Exercitii de echilibru

Caracteristici

Orice activitate fizică, fie ea statică sau dinamică, se realizează în sfera de atracție a forței gravitaționale din acest motiv trebuie păstrat în permanență echilibrul corporal.

13. Mersul cu un picior inaintea celuilalt

14. Mersul lateral

15. Mersul lateral cu pas incrucisat

16. Mersul peste obstacole.

d. Exercitii pentru mobilizarea gleznelor

Greutatea corporala este transmisa la nivelul picioarelor, prin intermediul gleznei. Pentru ca, greutatea corporala sa fie distribuita echilibrat, gleznele trebuie sa fie mobile pentru a se adapta in mod eficient. Exercitiile pentru mobilizarea gleznei sunt numeroase, dar ceea ce le face eficiente sunt modalitatile de executie: lent si ritmat,

Primele exercitii vor servi la ameliorarea functionalitatii articulare, urmatoarele, la relaxarea musculaturii proprioceptive a piciorului atat in static cat si in dinamica.

17. In sezut cu genunchii si picioarele unite, se ridica varful picioarelor, se coboara talpa pe sol, se ridica calcaile si se revine la sol. Se continua pana la deschizatura maxima a membrelor inferioare, revenindu – se apoi in pozitia initiala.

18. din ortostatism ridicari pe varfuri.

e. Exercitii de mimica

Aceste exercitii au o importanta majora pentru viata relationala a pacientului. Se vor exersa toti muschii faciali, deoarece servesc la exprimarea emotiilor, astfel:

19.Exercitii de ridicare a fruntii, strangerea ochilor, aratarea dintilor, strambarea nasului, zambitul, umflarea obrajilor artenativ, deplasarea limbii pe arcadele dentare, deplasarea mandibulei la stanga si la dreapta, miscarea buzelor.

f. Gimnastica respiratorie

Invatarea subiectului sa-si controleze si sa lucreze muschii respiratori toracici si abdominali.

Gimnastica respiratorie este indicata in toate bolile cronice care afecteaza respiratia: boala Parkinson , bronsita cronica, astm, emfizem.

Ea permite imbunatatirea ventilatiei de aer in plamani, oxigenarea sangelui si, in consecinta, a travaliului muscular si a posibilitatilor de efort fizic.

Kinetoterapeutul arata bolnavului ce miscari ale toracelui si abdomenului trebuie sa faca si care muschi ale toracelui si abdomenului trebuie sa se concentreze: exercitii de inspiratie profunda, obtinuta prin contractarea muschilor abdominali (prin "sugerea burtii"), urmata de o inspiratie pasiva, apoi activa, relaxand aceiasi muschi.

g. Hidrokinetoterapia.

Obiectiv: mentinerea , restabilirea sau stimularea functionalitatii muscular.

Beneficiile hidrokinetoterapiei:
    * redobandirea / dobandirea mobilitatii articulare;
    * ameliorarea functionalitatii organismului;
    * redobandirea / dobandirea coordonarii;
    * cresterea fortei musculare 
    *  scaderea spasticitatii ( apa calda are efectul antispastic);
    * corerctarea deficientelor (deformarilor) ale coloanei vertebrale
    * îmbunatatirea functiei respiratorii.

CAPITOLUL IV

PREZENTAREA PLANURILOR DE INGRIJIRE

Studiu de caz A

1. Anamneza

– Numele si Prenumele: G.C

– Varsta: 75 ani

– Sex: Feminin

– Starea civilă: casatorita

– Localitatea de domiciliu: Timisoara

– Diagnosticul la internare: boala Parkinson

2. Obișnuințele de viață

Consumator de: Alcool – nu; Cafea – da; Tutun – DA;

Dieta/regim alimentar – alimentație normală; fara grasimi

Alergii cunoscute – nu

3. Antecedente patologice:

Antecedente personale: NEAGA

Antecedente heredo-colaterale: NEAGA

Motivele internării:

– Vertij.

– cefalee cervico-occipitala cu iradiere la nivelul coloanei.

– tremor ocazional la nivelul capului.

– tremor de repaus la nivelul mainilor.

4. Examen clinic general:

Tegumente și mucoase: normal colorate , igiena deficitara

Greutate: 65 Kg

Înălțime: 1,68 m

Țesut celular subcutanat bine reprezentat.

Sistem ganglionar: superficial nepalpabil

Sistem osteoarticular: aparent integru

Sistem muscular: hipoton, bradikinetic, hipotrofic

Aparat respirator: torace normal conformat, excursii costale simetrice de amplitudine redusa, murmur vezicular diminuat bilateral

Aparat cardio-vascular: Arie precordiala de aspect normal,zgomote cardiace ritmice,bine batute,fara sufluri supraadaugate.

Aparat digestiv: abdomen suplu, mobil cu miscarile respiratorii, nedureros spontan si la palpare, tranzit intestinal lent

Aparat renal: loje renale nedureroase, mictiuni fiziologice.

5. Examene paraclinice: RMN cerebral – posibila patologie congenitala – respectiv hipogenezie cerebeloasa.

Examenul sangelui:

Hb =12,9g%; Creatinina=1.1mg/dl;

Ht=40,4%; TGO=20U/L;

GA=8500/mmc; TGP=25U/L;

VSH= 10mm/h; Colesterol=247mg/dl;

Glicemie=127mg/dl; Trigliceride=113mg/dl;

Uree=67mg/dl

NEVOILE FUNDAMENTALE ALE VIRGINIEI HENDERSON

Studiu de caz B

1. Anamneza

– Numele si Prenumele: I.D.

– Varsta: 60 ani

– Sex: masculin

– Starea civilă: necasatorit

– Localitatea de domiciliu: Lugoj

– Diagnosticul la internare: boala Parkinson

2. Obișnuințele de viață

Consumator de: Alcool – nu; Cafea – nu; Tutun – nu;

Dieta/regim alimentar – alimentație normală; fara grasimi

Alergii cunoscute – nu

3. Antecedente patologice:

Antecedente personale: Neaga

Antecedente heredo-colaterale: Neaga

Motivele internării:

-diskinezie

– tremuraturi in repaus

– varsaturi alimentare, greata

– cefalee occipital datorata cresterii valorilor TA

-constipatie cronica,

– insomnia, depresie.

– instabilitate posturala

4. Examen clinic general:

Tegumente și mucoase: tegumente normal colorate, igiena precara

Greutate: 72 Kg

Înălțime: 1,73 m

Țesut celular subcutanat normal reprezentat.

Sistem ganglionar: nepalpabil, superficial.

Sistem osteoarticular: aparent integru,morfo functional

Sistem muscular: hipoton, hipokinetic, hipotrofic

Aparat respirator: torace normal conformat, excursii costale simetrice bilateral murmur vezicular fiziologic bilateral

Aparat cardio-vascular: zona precordiala de aspect normal,soc apexian spatiul V intercostal stang,zgomote cardiace ritmice.

Aparat digestiv: abdomen moale, mobil cu miscarile respiratorii, nedureros la palparea superficiala, tranzit intestinal lent.

Aparat renal: loje renale nedureroase, micțiuni fiziologice,

Tratament medicamentos: Stalevo, Calmepan.

5.Examene paraclinice:

a) Examenul sangelui:

Hb:12.6 g/dl Creatinina:1 md/dl

Ht:36.3% Glicemie:115 mg/dl

VSH:52 mm/1h LDH seric:236 U/L

Colesterol:155 mg/dl Uree serica:48 mg/dl

NEVOILE FUNDAMENTALE ALE VIRGINIEI HENDERSON

Studiu de caz C

1. Anamneza

– Numele si Prenumele: M.S

– Varsta: 64 ani

– Sex: feminin

– Starea civilă: casatorita

– Localitatea de domiciliu: Iasi

– Diagnosticul la internare: boala Parkinson

2. Obișnuințele de viață

Consumator de: Alcool – nu; Cafea – da; Tutun – DA;

Dieta/regim alimentar – alimentație normală; fara grasimi

Alergii cunoscute – nu

3. Antecedente patologice:

Antecedente personale: hepatita cu virus b -2008,

Antecedente heredo-colaterale: NEAGA

Motivele internării:

-bradikinezie, dispnee

– tremuraturi in repaus

-constipatie cronica,

– insomnie, depresie.

– instabilitate postural

– tulburari de vorbire

4. Examen clinic general:

Tegumente și mucoase: tegumente normal colorate

Greutate: 58 Kg

Înălțime: 1,68 m

Țesut celular subcutanat slab reprezentat.

Sistem ganglionar: nepalpabil, nedureros.

Sistem osteoarticular: aparent integru

Sistem muscular: hipoton, hipokinetic, hipotrofic

Aparat respirator: torace normal conformat, excursii costale simetrice bilateral, amplitudine usor diminuata, murmur vezicular fiziologic bilateral

Aparat cardio-vascular: șoc apexian spațiul V intercostal stg. TA = 120/80 mmHg, AV= 80/ minut.

Aparat digestiv: abdomen suplu, mobil cu miscarile respiratorii, nedureros la palparea superficiala, tranzit intestinal lent

Aparat renal: loje renale nedureroase, micțiuni fiziologice,

Tratament medicamentos: Stalevo, Calmepan

NEVOILE FUNDAMENTALE ALE VIRGINIEI HENDERSON

CAPITOLUL V

Educatia pentru sanatate

Aspecte ce pot fi de folos in tratamentul ambulatoryal unui pacient cu Parkinson sunt:

Modificarea anumitelor activitati si reamenajarea casei astfel incat activitatile zilnice sa fie cat mai simplificate, iar repozitionarea mobile sa fie facuta astfel incat sa existe mereu ceva in care pacientul sa se sprijine atunci cand se deplaseaza.

Sa urmeze o dieta sanatoasa care sa include fructe, vegetale, cereal, legume, peste, carne de pasare, produse lactate slabe.

Exercitiile fizice si fizioterapie, care sunt foarte eficiente in toate fazele bolii.

Sa faca fata aparitiei tremorului, iar pentru reducerea acestuia poate fi buna luarea unei greutati in mana care tremura.

Sa lucreze cu un logoped pentru imbunatatirea vorbirii.

Reducerea problemelor in ceea ce priveste mancatul si salivatia excesiva prin schimbarea mancarurilor si a felului in care sunt mestecate.

A face fata blocajului motor, prin diferite metode cum ar fi mersul catre o tinta de pe podea.

A face fata disfunctiilor sexual. Trebuie discutat cu medical si despre aceasta problema. Acesta poate sugera o serie de modificari in terapie, cum ar fi schimbarea medicamentelor sau a exercitiilor fizice.

Desi boala Parkinson este o afectiune cronica, tratamentul medicamentos

aplicat corect si suportul familiei si prietenilor pot ajuta la ameliorarea simptomatologiei si mentinerea unuie calitati acceptabile a vietii pacientului.

Bibliografie

1. Arseni C., Popoviciu L. Semiologie neurologica Ed. Didactica si Pedagogica 1981, Bucuresti.

2. Arseni C., Oprescu I. Neurotraumatologie, Ed. Didactica si Pedagogica 1981, Bucuresti.

3. Prof Dr Felicia Stefanache – Neurologie clinica, Iasi 1997.

4. Pendefunda L., Neurologie, Ed U.M.F. 1996 Iasi.

5. M. Beuran, Ghid de manevre medicale si colaborare medic-asistenta, ED. Didactica si Pedagogica 1988.

6. Albu Roxana Maria, Anatomia si fiziologia omului, Ed. Corint, 1996.

7. Balta Georgeta, Tehnici generale de ingrijire a bolnavului, Ed. Didactica si Pedagogica 1988.

8. Chiru Florian-Neurologie, Ed Cison Bucuresti 1981.

9. Mozes Carol, Tehnica ingrijirii bolnavului, Bucuresti 1999.

10. Titirica Lucretia, Ghid de nursing, Ed. Viata Medicala Romaneasca, Bucuresti 1999.

11. Titirica Lucretia, Tehnici de evaluare si ingrijire acordate de asistentii medicali, Ed. Viata Medicala Romaneasca, Bucuresti 2000.

Bibliografie

1. Arseni C., Popoviciu L. Semiologie neurologica Ed. Didactica si Pedagogica 1981, Bucuresti.

2. Arseni C., Oprescu I. Neurotraumatologie, Ed. Didactica si Pedagogica 1981, Bucuresti.

3. Prof Dr Felicia Stefanache – Neurologie clinica, Iasi 1997.

4. Pendefunda L., Neurologie, Ed U.M.F. 1996 Iasi.

5. M. Beuran, Ghid de manevre medicale si colaborare medic-asistenta, ED. Didactica si Pedagogica 1988.

6. Albu Roxana Maria, Anatomia si fiziologia omului, Ed. Corint, 1996.

7. Balta Georgeta, Tehnici generale de ingrijire a bolnavului, Ed. Didactica si Pedagogica 1988.

8. Chiru Florian-Neurologie, Ed Cison Bucuresti 1981.

9. Mozes Carol, Tehnica ingrijirii bolnavului, Bucuresti 1999.

10. Titirica Lucretia, Ghid de nursing, Ed. Viata Medicala Romaneasca, Bucuresti 1999.

11. Titirica Lucretia, Tehnici de evaluare si ingrijire acordate de asistentii medicali, Ed. Viata Medicala Romaneasca, Bucuresti 2000.