Ingrijirea Pacientului CU Apendicită

ÎNGRIJIREA

PACIENTULUI

CU APENDICITĂ

MOTTO

,, Sănătatea seamănă cu pacea

te poți bucura de ea, numai

dacă știi să o aperi’’

ION BORDEANU

JURĂMÂNTUL ASISTENTULUI MEDICAL

,, În numele Vieții și Onoarei

Jur

Să-mi exercit profesia cu demnitate,

să respect ființa umană și drepturile

sale

și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu”

ARTICOLUL 117 din Codul de etică al asistenților medical

elaborat de O.A.M.M.R.

CUPRINS

CAP. I

Noțiuni generale despre nursing

Definiția nursingului……………………………………………….. 7

Definiția nursei…………………………………………………….. 7

Funcțiile nursei…………………………………………………….. 7

Rolul nursei……………………………………………………..….. 8

Noțiuni generale despre nevoile fundamentale după Virginia Henderson……………………………………………………………….9

Ierarhizarea după Abraham Maslow.…………………………….. 12

Procesul de îngrijire……………………………………….……… 15

P.E.S. ……………………………………………………….………19

CAP. II

Noțiuni de anatomie, fiziologie și patologie a apendicelui………………………….20

Definiția………………………………………………………………20

Anatomie……………………………………………………………. 22

Etiopatogenie ………………………………………………………………..22

Anatomie patologică ………………………………………………………24

Simptomatologie …………………………………………………… 25

Examen de laborator …………………………..…………………… 27

Forme clinice ……………………………………………………….. 27

Diagnostic diferențial ……………….……..………………………. 29

Complicații …………………………………………………………. 29

Prognostic ……………………………..…………………………… 30

Tratament ……………………………….…………………………. 30

CAP. III

Îngrijirea pacientului cu apendicită acută

CAZUL I ………………………………………………………………. 32

CAZUL II ……………………………………………………….……… 43

CAZULIII …………………………………………………………….. 56

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………….… 68

CAPITOLUL I

Noțiuni generale despre nursing

,, Rolul esențial al asistentei este de a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă să-și mențină sau să-și recâștige sănătatea prin împlinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur dacă ar fi avut forța, voința sau cunoștințele necesare

Asistenta medicală trebuie sa îndeplinească aceste funcții astfel încât pacientul să-și recâștige independența cât mai repede posibil ”

Definiția nursingului

Nursingul – reprezintă o parte importantă a sistemului de îngrijire a sănătății cuprinzând:

promovarea sănătății

prevenirea bolii

îngrijirea persoanelor bolnave de toate vârstele, în toate unitățile sanitare, așezări comunitare și în toate formele de asistență socială

Virginia Henderson definește nursingul astfel:

,, Să ajuți individul, fie acesta bolnav sau sănătos, să-și afle calea spre sănătate sau recuperare, să ajute individul fie bolnav sau sănătos să-și folosească fiecare acțiune pentru promova sănătatea sau recuperarea cu condiția ca aceasta să aibă tăria, voința sau cunoașterea, necesare pentru a o face și să acționeze în așa fel încât să-și poarte de grijă singur cât mai curând posibil ”

Definiția nursei

Nursa – este o persoană calificată, formată într-un program complet, de bază în domeniul nursingului și care este autorizată să practice nursingul pentru promovarea sau menținerea sănătății și înlăturarea suferinței

– este cadrul medical are se află în permanență lângă bolnav și este legătura cea mai directă între medic și omul suferind.

Funcția nursei

Funcțiile nursei sunt de trei feluri:

de natură independentă

de natură dependentă

de natură interdependentă

Funcțiile de natură dependentă

Asistenta asistă pacientul din proprie inițiativă temporar sau definitiv în:

îngrijiri de confort, atunci când el nu-și poate îndeplini anumite funcții;

stabilește relații de încredere cu persoana îngrijită și cu aparținătorii;

le transmite informații, ascultă pacientul și îi susține;

este alături de indivizi și colectivitatea în vederea promovării unor condiții mai bune de viață și sănătate

Funcțiile de natură dependentă

La indicația medicului aplică metode de observație, de tratament sau readaptare, observă la pacient modificările provocate de boală sau tratament și le declară medicului

Funcțiile de natură interdependentă

Asistenta colaborează cu alți profesioniști din domeniul sănătății, social, educativ și participă la activitățile interdisciplinare

Rolul nursei

După Organizația Mondială a Sănătății, rolul nursei este următorul:

„Rolul nursei în societate este să asiste indivizii, familii și grupuri, să optimizeze și să integreze funcțiile fizice, mentale și sociale afectate semnificativ, prin schimbări ale stării de sănătate ”.

– Evaluarea nevoilor individului, ale familiei sau ale comunității, identificarea și coordonarea surselor disponibile pentru preîntâmpinarea acestor nevoi

– Clasificarea necesităților pe priorități, planificarea și acordarea îngrijirilor necesare

– Evaluarea rezultatelor intervențiilor de nursing din punct de vedere al pacientului, al personalului de nursing implicat și al asistentului în cadrul căruia este acordată îngrijirea

– Documentarea tuturor aspectelor privind interacțiunea pacient – asistent și folosind astfel informațiile captate pentru a îmbunătăți și evalua activitatea de îngrijire

– Ajutarea în a defini și a fi responsabil în aplicarea standardelor etice și profesionale în practica nursingului

– Implicarea pacientului în toate aspectele de îngrijire

– Studii speciale efectuate de cadre medii pentru a-și îmbogăți cunoștințele, a-și dezvolta aptitudinile și terminologia în practica nursing

– Cadrul mediu contribuie la educarea altor persoane în probleme de sănătate

– Educarea pentru sănătate a întregii populații

– Planificarea, organizarea, conducerea și evaluarea serviciilor de sănătate pe care le acordă

– Delegarea activităților de nursing altor cadre medii și sarcinile personalului auxiliar

– Supravegherea și controlul mediului ambient pentru a asigura un cadru de muncă sigur, armonios, productiv și terapeutic

Idealul profesiei de asistent medical este ca pacientul să-și atingă independența în satisfacerea nevoilor fundamentale cu componentele bio – psiho – sociale, culturale și spirituale

Noțiuni generale despre nevoile fundamentale

Există anumite nevoi comune tuturor ființelor umane, care trebuie satisfăcute pentru a atinge un nivel optim de bunăstare. Cadrul conceptual al Virginiei Henderson pornește de la existența unei necesități fiziologice și aspirații ale ființei umane – numite NEVOI FUNDAMENTALE. Cadrul conceptual al Virginiei Henderson se bazează pe definirea acestor nevoi fundamentale în raport cu componentele bio-psiho-sociale, culturale și spirituale ale individului.

Virginia Henderson ierarhizează aceste nevoi fundamentale astfel:

Nevoia de a respira și a avea o bună circulație

– funcția nevoii corespunde necesității pentru fiecare individ de a dispune de o aprovizionare corectă cu oxigen, de un schimb bun de gaze pulmonare și celulare, de a realiza mișcarea sângelui în interiorul vaselor sanguine, care are drept scop transportul substanțele nutritive și a oxigenului la țesuturi dar și a dioxidului de carbon și a produșilor de catabolism de la țesuturi la organele excretoare.

Nevoia de a bea și a mânca

– funcția nevoii corespunde necesității pentru fiecare individ de a ingera și a absorbi alimentele esențiale vieții organismului, alimentele fiind de calitate și în cantitate corespunzătoare

Nevoia de a elimina

– funcția nevoii corespunde necesității pentru fiecare individ de a se debarasa de substanțele nefolositoare, vătămătoare rezultate din metabolism

Nevoia de a se mișca și a păstra o bună postură

– corespunde necesității fiecărui individ de a fi în mișcare datorită impulsurilor transmise membrelor pentru a asigura modificarea poziției , a favoriza o bună circulație și păstrarea unei poziții corecte

Nevoia de a dormi și a se odihni

– corespunde necesității pentru fiecare individ de a lua repaus mintal și fizic în cantitate și calitate suficientă pentru a conserva energia, a diminua tensiunea și a preveni boala

Nevoia de se îmbrăca și dezbracă

– funcția nevoii corespunde necesității pentru fiecare individ de a purta îmbrăcăminte adecvată conform circumstanțelor pentru a se proteja și a-și exprima personalitatea

Nevoia de a păstra temperatura corpului în limite normale

– urmărește menținerea temperaturii corpului în limite acceptabile, pentru a păstra starea de bine

Nevoia de a fi curat și de a-și proteja tegumentele

– funcția nevoii corespunde necesității fiecărui individ de a-și menține corpul curat, pielea curată, pentru a se proteja și a avea o stare de bine

Nevoia de a evita pericolele

– funcția corespunde necesității pentru fiecare individ de a se proteja împotriva oricărei agresiuni, internă sau externă, reală sau imaginară cu scopul de a-și menține integritatea fizică și psihică

Nevoia de a comunica

– funcția nevoii corespunde necesității individului de a se realiza ca ființă umană, de a stabili relații cu cei din jur printr-un proces dinamic verbal sau non-verbal, de a asigura procrearea

Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori de a-și practica religia

– funcția nevoii corespunde necesității individului de a-și exprima gesturile și actele sale conform noțiunii personale de bine sau de rău, de dreptate sau nedreptate ca urmare a unei ideologii

Nevoia de a fi util, de a fi ocupat în vederea realizării

– funcția nevoii corespunde necesității individului de a îndeplini activități care să prezinte satisfacerea nevoilor, de a fi util altora, de a se realiza, utilizând la maxim potențialul său

Nevoia de a se recrea

– funcția nevoii corespunde necesității individului de a se destinde printr-o ocupație agreabilă cu scopul de a obține relaxare fizică și psihică

Nevoia de a învăța cum să-ți păstrezi sănătatea

– funcția nevoii corespunde necesității individului de a-și satisface curiozitatea, de a acumula cunoștințe, atitudini și deprinderi pentru modificarea comportamentului sau achiziția de noi drepturi în scopul menținerii sau recâștigării sănătății.

IERARHIZAREA NEVOILOR DUPA ABRAHAM MASLOW

Evoluția spre o nevoie superioara nu se poate realiza pe deplin decât atunci când nevoia inferioară este satisfăcută.

Deși toate nevoile sunt instinctive, nu toate sunt la fel de puternice. Astfel nevoile cele mai puternice au fost așezate la baza piramidei trebuințelor. Cu cât o nevoie urcă spre vârful piramidei, cu atât este mai slabă și specifică individul respectiv. Se observă astfel că nevoile primare sunt comune atât tuturor oamenilor cât și animalelor. Ele includ necesitățile fiziologice (cum ar fi cele biologice: hrana, apa, aerul, igiena; somnul, sexul și temperatura relativ constantă a corpului)

Odată ce individul își satisface acest nivel de necesități, se poate concentra pe nevoile de siguranță. Acestea au de a face cu stabilitatea și (existența) consistența într-o lume relativ haotică. Ele țin mai mult de integritatea fizică, cum ar fi securitatea casei și a familiei.

În unele cazuri, nevoia de siguranță motivează unii indivizi să devină religioși; religia oferindu-le confortul unei promisiuni de siguranță printr-un loc paradiziac .

Nevoile de siguranță sunt cruciale pentru copii

Urmează apoi nevoia de iubire și apartenența

În acest nivel se includ nevoia de prietenie, familie, apartenență la un grup, sau de implicare într-o relație intimă non – sexuală.

La nivelul patru sunt nevoile de stimă

Acestea cuprind atât recunoașterea venită din partea altor indivizi (care rezultă în sentimente de putere, prestigiu, acceptare) cât și din respectul de sine, ce creează sentimentul de încredere, adecvare, competență.

Nesatisfacerea nevoilor de stimă rezultă în descurajare, și pe termen lung în complexe de inferioritate.

O nevoie pronunțată de acest fel (de exemplu nevoia pentru admirație) are la bază nesatisfacerea unor nevoi care stau la xul și temperatura relativ constantă a corpului)

Odată ce individul își satisface acest nivel de necesități, se poate concentra pe nevoile de siguranță. Acestea au de a face cu stabilitatea și (existența) consistența într-o lume relativ haotică. Ele țin mai mult de integritatea fizică, cum ar fi securitatea casei și a familiei.

În unele cazuri, nevoia de siguranță motivează unii indivizi să devină religioși; religia oferindu-le confortul unei promisiuni de siguranță printr-un loc paradiziac .

Nevoile de siguranță sunt cruciale pentru copii

Urmează apoi nevoia de iubire și apartenența

În acest nivel se includ nevoia de prietenie, familie, apartenență la un grup, sau de implicare într-o relație intimă non – sexuală.

La nivelul patru sunt nevoile de stimă

Acestea cuprind atât recunoașterea venită din partea altor indivizi (care rezultă în sentimente de putere, prestigiu, acceptare) cât și din respectul de sine, ce creează sentimentul de încredere, adecvare, competență.

Nesatisfacerea nevoilor de stimă rezultă în descurajare, și pe termen lung în complexe de inferioritate.

O nevoie pronunțată de acest fel (de exemplu nevoia pentru admirație) are la bază nesatisfacerea unor nevoi care stau la vârful piramidei, cele de auto – actualizarea estetică.

Nevoile de auto – actualizare vin din partea instinctivă a omului de a fructifica la maximul capacitățile proprii, pentru a deveni din ce în ce mai bun.

În eseul „ The Earther Reaches of Human Nature ” , Maslow scrie că oamenii care au atins starea de auto – actualizare intră adesea într-o stare de transcendență, în care devin conștienți nu doar de potențialul lor personal, ci și de întreg potențialul speciei umane.

Deși acești indivizi trăiesc adesea o bucurie estetică sunt totodată și o tristețe comică.

Pe primele patru rânduri ale piramidei așa zise ,, deficitare ”: o persoană nu simte nimic special dacă acestea sunt satisfăcute, dar simte un disconfort când nu mai sunt satisfăcute.

Dincolo de aceste nevoi următoarele mai sunt numite de ,,creștere ”.

Acestea nu dispar când sunt satisfăcute, în schimb, motivează individul în continuare.

În 1970 Maslow a publicat o revizie a piramidei din 1954, situând în vârful acesteia nevoile cognitive (de a cunoaște, de a înțelege și de a explora) și pe cele estetice (pentru frumusețe, ordine, simetrice).

Cu toate acestea, nu toate versiunile piramidei sale includ ultimele două nivele.

Maslow crede că singurul motiv pentru care oamenii nu se mișcă în direcția auto – actualizării este din cauza obstacolelor puse în calea lor de societate, mai ales printr-o educație deficitară ce nu poate schimba o persoană cu o slabă pregătire pentru viață într-o alta cu o abordare pozitivă.

Maslow e de părere că educatorii ar trebui să fie răspunzători de

potențialul pe care-l are un individ pentru a ajunge la auto – actualizare în felul său.

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE

Este un proces intelectual, compus din mai multe etape pentru a obține o stare bună a pacientului. El reprezintă rezolvarea problemelor în mod științific, răspunde nevoilor fizice și psiho–sociale ale persoanei

Acest proces de îngrijire cuprinde cinci etape:

I. CULEGEREA DATELOR

Este un proces continuu. Informațiile sunt obiective, subiective, informații trecute, actuale, legate de viața pacientului, de anturaj, de mediul înconjurător.

Toate aceste date culese pot fi grupate în două categorii:

date relativ stabile

date variabile

II. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR (diagnostic de nursing)

Aceste date sunt analizate și interpretate printr-un examen și o clasificare a lor

vedem care sunt problemele de dependență

date de dependență

probleme de îngrijire

prioritatea problemelor

vedem din ce nevoi fac parte

interpretarea acestor date

Prin aceste date asistenta observă ce nevoie este nesatisfăcută, unde este sursa de dificultate în satisfacerea nevoii

Complementele diagnosticului de îngrijire:

prima parte a diagnosticului constă în enunțarea problemei;

a doua parte a diagnosticului este constituită din etiologia problemei;

a treia parte a diagnosticului cuprinde semnele prin care se manifestă problema respectivă.

Există trei tipuri de diagnostic de îngrijire:

– actual – când manifestările de dependență sunt prezente, observabile;

– potențial – când o problemă poate surveni dacă nu se previne;

– posibil – problema poate fi prezentă, dar nu există indicii care lasă să se întrevadă.

III. PLANIFICAREA ÎNGRIJIROLOR

Planificarea îngrijirilor reprezintă stabilirea unui plan de intervenții, prevederea etapelor, a mijloacelor de desfășurare, ca și a precauțiilor care trebuie luate.

Acest plan cuprinde două componente:

obiectivele de îngrijire;

intervențiile propriu-zise.

Obiectivele de îngrijire

Asistenta trebuie să formuleze obiectivele pornind de la sistemul S.P.I.R.O.

S = specificate

P = performanță

I = implicare

R = realism

O = observabil

Intervențiile propriu-zise

Alegerea intervenției permite asistentei să determine modul de a acționa pentru a căuta problema de dependență a pacientului

IV. EXECUTAREA ÎNGRIJIRILOR

Aplicarea îngrijirilor constituie momentul realizării conștiente și voluntare a intervențiilor planificate pentru a obține rezultatul așteptat.

Aplicarea în practică a acțiunilor au ca scop să ajute pacientul să-și recapete independența.

Pentru punerea în practică a intervențiilor sunt angrenați: pacientul, asistenta, echipa de îngrijire, familia.

V. EVALUAREA ÎNGRIJIRILOR

Evaluarea îngrijirilor este o condiție absolută a calității îngrijirilor.

Dacă interesele planificate nu si-au atins scopul, atunci trebuie

să știm să corectăm situația.

Evaluarea trebuie să se facă cu regularitate, la diferite intervale de timp.

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE

P.E.S.

Cauza poate fi legată de factorii ordin fizic, psihologic, social și spiritual sau insuficienta cunoaștere.

Diagnosticul de îngrijire format din trei părți utilizează formula P.E.S. unde :

P = probleme de sănătate

E = etiologia

S = semne și simptome

CAPITOLUL II

NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A

APENDICELUI

APENDICELE este situat în fosa iliacă dreaptă, în loja cecală, împreună cu cecul. El îl va urma pe acesta în diferitele lui poziții (înaltă, joasă, normală, ectopică). Oricare ar fi poziția apendicelui, punctul lui de inserție este întotdeauna același și se găsește la 2-3 cm sub deschiderea ileonului în cec și este marcat la exterior prin întâlnirea celor 3 tenii musculare.

Apendicele – este un sediment rudimentar al intestinului gros, transformat în organ limfoid.

El este implantat în cec la 2 – 3 cm sub vărsarea ileonului și are forma unui tub.

Rareori are o rectilinie. De cele mai multe ori descrie o ansă cu concavitate medială. Este ușor spiralat, flexuos.

Apendicele extern – este prezent în 26 % din cazuri și coboară pe dinapoia fundului cecului, până la unghiul diedru format din punctele abdominale, anterior cu fosa iliacă internă.

Amplasarea apendicelui. 1 – Partea finală a intestinului subțire; 2 – cecul, 3 – sfincterul intestinului gros; 4 – apendicele; 5 – colonul.

Are o lungime variabilă de 6 – 12 cm, și un diametru de 5 – 8 cm.

Apendicele îl va urma pe cec în diferitele lui poziții (înaltă, joasă, normală, ectopică).

Oricare ar fi poziția apendicelui, punctul lui de inserție este întotdeauna același și se găsește la 2 – 3 cm sub deschiderea ilionului în cec și este marcat la exterior prin întâlnirea celor trei tenii musculare.

Apendicele poate fi mobil sau fixat, fiind legat de ileonul terminal printr-o cută peritoneală care îi permite o mobilitate destul de mare, astfel încât, uneori poate chiar să se angajeze într-un sac hemiar; alteori peritoneul îl fixează de organele din jur.

Apendicele poate fi:

– descendent;

– extern;

– intern;

– ascendent.

APENDICELE DESCENDENT – este cel mai prezent, în 42% din cazuri. Se găsește în partea medială a fosei iliace interne, dedesubtul cecului, iar vârful său poate ajunge până la strâmtoarea superioară a pelvisului.

APENDICELE EXTERN – este prezent în și 26% din cazuri și coboară pe dinapoia fundului cecului, până la unghiul diedru format din punctele abdominale, anterior cu fosa iliacă internă.

APENDICELE INTERN – se găsește doar în circa 17% din cazuri și se îndreaptă spre interiorul cavității peritoneale în contact cu ansele iliace.

APENDICELE ASCENDENT SAU RETRACECUL – se găsește doar la 13% din cazuri. Se insinuează retrograd, în spatele cecului și chiar a colonului ascendent.

În interior, apendicele are o cavitate canaliculară (cilindrică meniliformă, parțial obturată).

STRUCTURA APENDICELUI

Prezintă cele patru tunici constitutive ale intestinului:

– Tunica apendicelui – fibre longitudinale grupate în cele trei teuri ale cecului se prelungesc prin peretele apendicelui, formând stratul continuu .

La vârful apendicelui musculatura este mai subțire și de aceea cele mai frecvente aplicații sunt cele apicale.

– Tunica sub musculară – este formată din numeroase celulele endocrine și mai conține un număr extrem de mare de foliculi limfatici care, situați în carion, se extind și cuprind întreaga submucoasă.

– Tunica seroasă – peritoneul apendicular îl învelește complet și apoi formează un mezo-apendice care se fixează pe cec și pe ileon.

Uneori apendicele este retroperitoneal.

– Vascularizația – apendiculară provine din artera iliaco – cecală și se ramifică în peretele apendicelui.

ETIOPATOGENIA

Apendicita acută survine la ambele sexe și la toate vârstele.

Are o frecvență mai mare la vârste cuprinse între 10 – 30 ani.

La copii sub cinci ani incidența ei este mai rară, iar peste vârsta de 50 de ani ea scade, fiind mai frecventă la bărbați.

Pentru explicarea procesului evolutiv apendicular, au fost elaborate mai multe teorii.

TEORIA INFECȚIOASĂ

Prezintă ca element patologic determinant factorul infecțios, suferind prezența unor inflamații la distanță sau în vecinătatea regiunii ceco-apendiculare și care pe cale mezostatică sau din aproape în aproape prinde și peretele abdominal.

Nu există un germen specific inflamației apendiculare, infecția fiind produsă de diferiți germeni patogeni.

Cei mai predominanți fiind: colibacilii, enterocoli, streptococul, pneumococul, sau flora microbiană în formele gangrenoase.

Pătrunderea agentului patogen se produce fie local pe cale mucoasă, fie general pe cale hematogenă.

TEORIA MECANICĂ

Infecția care începe la nivelul mucoasei se datorează fie unor bride congenitale, poziții vicioase ale apendicelui sau aderențe de origine inflamatoare care pot suda sau tarsiena apendicele, favorizând astfel staza.

TEORIA CAVITĂȚII INCHISE

Corpii străini intra-apendiculari (corpi străini, sâmburi mici de fructe), pot obstrua parțial sau total lumenul apendicelui la diferite nivele, creând astfel o cavitate închisă, mai mare sau mai mică, în raport cu localizarea obstrucției.

La nivelul cavități, conținutul apendicular în stază favorizează dezvoltarea florei microbiene care poate căpăta o virulență deosebită, mucoasa infectată trecând în submucoasă prin foliculii limfatici (stadiul de apendicită foliculară), iar de aici printr-un proces de hemiparazitare transparietală, inflamația prinde startul muscular și rețeaua peritoneală.

TEORIA CORTICO VISCERALĂ

Interpretează procesul apendicular acut ca o leziune neurodistrofică, explică formele anatomo–clinice de apendicită acută, forme poliforme de altfel, cu un rezultat al disfuncției unidirecțional în raport cu tipul de sistem nervos și starea sa funcțională la un moment dat.

În concepția modernă, teoria cortico–viscerală nu exclude importanța factorului local (anatomic și infecțios) în declanșarea apendicitei acute.

TEORIA TRAUMATICĂ

Explică formele mult mai rare de apendicită acută care pot să survină după unele traumatisme închise ale abdomenului.

Sunt câteva cazuri de strivire și explozia apendicelui după traumatisme abdominale, care se manifestă clinic cu simptomatologia unei apendicite acute.

ANATOMIE PATOLOGICĂ

Aspectul anatono – patologic a apendicitei acute este foarte variabil în raport cu virulența microbiană și timpul imunitar al bolnavului.

– Apendicita acută catarală

Apendicele este mărit de volum, edemațiat, având forma ,, în limbă de clopot ” cu luciul seroasei dispărut.

Prezintă pete echimatice și false membrane pe suprafața sa.

În lumenul apendicelui se găsesc micro abcese parietale și puroi.

În cavitatea peritoneală există un lichid seros, tulbure, iar falsele membrane și depozitele de fibrină creează aderențe ale apendicelui la organele vecine.

– Apendicita acută gangrenoasă

Apendicele are culoarea neagră – verzuie cu peretele flasc și subțire, asemănător unei „ frunze veștede ”.

Leziunea poate fi localizată, dar poate fi și difiză.

Uneori peretele abdominal prezintă una sau mai multe perforații.

Mezoapendicele este edemațiat, friabil, iar vasele apendiculare sunt trombozate.

În cavitatea peritoneală se găsește un lichid purulent, tulbure, fetid, hiperseptic.

– Plastronul apendicular

Reprezintă un proces de peritonită plastică localizată.

El este un stadiu evolutiv al apendicitei acute flegmatoase și se caracterizează prin aglutinarea anselor intestinale și a marelui epiglan în jurul apendicelui, pentru a bloca procesul inflamator sau perforația apendiculară.

În evoluție plastronul se poate resorbi sau abcesează (peritonita acută generalizată).

– Perforația apendiculară

Reprezintă un proces evolutiv ale apendicitei acute flegmatoase, dar cel mai des întâlnit este al gangrenării apendiculare.

Este localizată, de obicei, în jumătatea distală apendicelui.

Reacția seroasei apendiculare din jur este evidentă.

SIMPTOMATOLOGIA

Tabloul clinic este foarte favorabil.

Nu întotdeauna există un paralelism între intensitatea semnelor și gravitatea bolii.

Debutul apendicitei acute este de cele mai multe ori brusc.

Se disting două categorii de semne clinice:

semne subiective constante prin anamneză

semne obiective pe care le găsim la examenul fizic al bolnavului.

Semne subiective

– Durerea – este variabilă ca intensitate și localizare;

– survine în plină sănătate aparentă;

– începe insidios, surd, în fosa iliacă dreaptă;

– se intensifică din ce în ce mai mult.

Nu de multe ori sediul acesteia îl găsim periombilical, epigastric, lombar, sau în pelvis (după poziția anatomică a apendicelui), de unde intervine și disfuncțiile de diagnostic în apendicita acută.

Caracterul durerii este polimorf. Uneori durerea este bruscă, alteori este difuză, intermitentă, ca apoi, după 6 – 12 ore, să se localizeze în fosa iliacă dreaptă, accentuată de tuse sau schimbări de poziție.

De obicei durerea este semnalizată de bolnav ca venind din partea medie a fosei iliace drepte, dar atunci când apendicele este situat retrocecal, durerea poate veni din profunzimea fosei.

În stadiul avansat al apendicitei acute, durerea poate fi puternică, dar niciodată atât de puternică încât să semene cu cea din colica renală sau hepatică, sau cea din ulcerul gastro-duodenal perforat.

– Grețurile și vărsăturile – apar frecvent mai ales la tineri și copii

– Constipația – tulburare de tranzit, urmată adesea de un sindrom diareic și atunci este posibilă confuzia cu enterocolita.

Constipația însoțește aproape întotdeauna apendicita acută.

Este urmarea parezei musculaturii intestinale consecutive influxurilor neuroceptive care pornesc din procesul inflamator apendicular.

– Febra – în jur de 380 C, este constantă

– Frisonul – nu este întotdeauna prezent, dar uneori când apare, acesta semnifică o evoluție, gravă, spre gangrenă și difuzarea procesului septic.

Semne obiective

Durerea – provocată prin palparea fosei iliace drepte sau tuse, are o mare valoare diagnostică, ea este de obicei în concordanță cu stadiul evolutiv al apendicitei acute, fiind extrem de vie în apendicita gangrenoasă și mai puțin vie în apendicita catarală incipientă.

Semne de iritație peritoneală

Semnul Blumberg – când durerea apare la decompresia bruscă, după palpare progresivă profundă.

Semnul Mandel (semnul clopoțelului) – când apare durere la percuția fosei iliace drepte cu degetul.

Apăsarea musculară – la palpare, chiar blândă, mușchii reacționează încercând să oprească pătrunderea apăsării mai în profunzime

Contractura musculară – nu apare decât în stadiile de apendicită cronică, și anume în care procesul inflamator interesează seroasa apendiculară și se extinde în seroasa peritoneală. Apărarea și contractura musculară sunt semnele unui proces inflamator foarte sever și impune intervenție chirurgicală de urgență

Hiperstazia cutanată – durerea la cea mai mică atingere în regiunea iliacă dreaptă, reprezintă alături de durere și contractura, trepiedul clasic al lui Dunlafay în stabilirea diagnosticului de apendicită acută. Atunci când hiperstazia cutanată apare și în alte zone, este semn că procesul peritoneal s-a extins, semne de gravitate ce implică urgentarea intervenției chirurgicale.

– Febra – este prezentă, însă nu concordă întotdeauna cu gravitatea procesului anatomo-patologic.

Adesea în cazuri grave gangrenoase, care evoluează către au cu peritonită, febra nu depășește 390-400 C sau chiar mai mult, chiar și în cazurile simple de apendicită acută catarală.

– Pulsul – este crescut, fiind concordant cu temperatura.

Dacă depășește 120 bătăi/minut și are amplitudinea redusă un semn de evoluție rea și trebuie grăbită intervenția operatorie.

– Tensiunea arterială – este de obicei normală, sărind numai în stări toxice, arătând în acest caz un prognostic rău.

Examene de laborator

– Leucograma – poate da indicații prețioase asupra stadiului și eventual, eventual, asupra evoluției bolii.

De obicei este o leucocitoză ridicată (10000 – 15000 globule albe/mm3).

Examen de urină – este extrem de util, deoarece el poate să ajute în cazuri de diagnostic diferențial.

Studiul radiologic al tubului digestiv în apendicita acută nu este indicat.

Viteza de sedimentare (V.S.H.) – nu este semnificativă.

FORME CLINICE

– după evoluție

PLASTRONUL APENDICULAR – este o peritonită plastică localizată (reacția organismului de limitare a procesului inflamator).

Plastronul poate apărea la 2-6 zile de la debutul unei apendicite acute.

Bolnavul prezintă febră, frison, vărsături, tulburări de tranzit intestinal.

La palpare în fosa iliacă dreaptă se delimitează o formațiune tumorală imprecis delimitată, de consistență ferm elastică.

Paraclinic se constată hiperleucocitoza.

ABCESUL APENDICULAR – se produce prin ramolirea porțiunii centrale a plastronului.

Clinic, în evoluția unui plastron se remarcă accentuarea semnelor generale: febră de tip septic, stare generală alterată, vărsături, hiperleucocitoză.

Sediul abcesului este în funcție de situația topografică a apendicelui.

În evoluție abcesul poate da complicații grave.

PERITONITA ACUTĂ GENERALIZATĂ – poate surveni în următoarele cazuri:

– în primele 24 – 48 de ore de la debutul crizei apendiculare, când leziunea este de tip perforant. Clinic se manifestă printr-o durere violentă în fosa iliacă dreaptă urmată de instalarea semnelor caracteristice sindromului peritoneal.

– peritonita generalizată în doi timpi.

După o criză apendiculară tipică, cu sau fără tratament medical, semnele clinice se ameliorează evident.

Urmează apoi reapariția acută a simptomatologiei marcând participarea peritoneală.

Reapariția formelor clinice se datorează unei perforații apendiculare a unei apendicite aparent vindecată, precipitată de un efort sau administrarea unui purgativ.

PERITONITA GENERALIZATĂ în trei timpi are următoarea secvență patogenică criza apendiculară și formarea plastronului – formarea abcesului – deschiderea abcesului în cavitatea peritoneală.

– după sediu :

APENDICITA ACUTĂ RETROCITARĂ – durerea are sediu lombo-abdominal sau lombar.

Semnele clinice obiective sunt prezente de-a lungul crestei iliace spre lombe.

Se pot adăuga semne urinare, disurie, polakiurie, hematurie.

APENDICITA ACUTĂ PELVIANĂ – mai frecvent întâlnită la femei, cu ale căror afecțiuni genitale se confundă.

Durerea are o iradiere inferioară spre organele genitale și coapsă.

APENDICITA ACUTĂ SUBHEPATICĂ

APENDICITA ACUTĂ LA COPII (ca o formă simplă).

Este de regulă gravă, prin tendința la forme distinctive și prin posibilitățile reduse de blocare, la această vârstă, a procesului inflamator.

AFRONISMUL CLASIC ,, durerea abdominală ”, vărsături, febra la copii arată, până la proba contrarie o apendicită are valoare diagnosticală.

De multe ori apendicita acută la copii apare concomitent sau consecutiv altor afecțiuni: angină, gripă, gastroenterite.

DIAGNOSTICUL DIFERENȚIAL

În general, cu aproape toate formele de abdomen acut (ulcer gastro-duodenal perforat, colecistita acută dreaptă, chistul de ovar torsionat, chistul folicular la fete), limfodenita mezenterică.

În cazuri particulare, tabloul clinic al apendicitei acute este simultan de o pleurezie bazală dreaptă, pneumonie, amigdalita acută (foliculii limfatici apendiculari pot reacționa intens în cursul unei apendicite acute), reumatismul apendicular acut cu debut abdominal (V.S.H-ul este mai crescut, iar în acest caz și simptomatologia articulară nu întârzie să apară).

COMPLICAȚII

În apendicita acută pot fi toxiinfecțioase sau supurative.

Dintre cele toxiinfecțioase amintim: hepatitele toxiinfecțioase, amigdalitele ce pot da abcese hepatice, nefritele grave (uneori hematurice, alteori oligurice), accidente ocluzive de natură mecanică sau dinamică, flebite ale membrelor inferioare sau ale venelor pelviene, mai rar al venei porte, urmate uneori chiar de embolii pulmonare.

Dintre cele supurative amintim: peritonita generalizată, diferite abcese abdominale, cu localizări (subfrenic, lombar, pelvian, ombilical), abcesul hepatic (în apendicita retrocecală), abcesul splenic, paratiroidele supurate cu un pronostic grav, abcesele pulmonare, pneumoniile sau pleureziile.

De asemenea se poate observa uneori o septicemie gravă, cu temperaturi ridicate și frisoane.

PROGNOSTIC

Este influențat de mai mulți factori, dintre cei mai importanți sunt:

precocitatea diagnosticului;

forma anatono-clinică;

tarele organice, momentul indicației operatorii;

tactica;

tehnica operatorie.

TRATAMENT

Apendicita acută are un singur tratament – apendicetomia de urgență.

Dacă se găsește și puroi în cavitatea peritoneală, se va absorbi cât se poate din acest lichid purulent și se va lăsa un tub de dren în fundul de sac Douglas, tub ce va fi scos prin contraincizie.

Se completează intervenția chirurgicală cu antibioticoterapie, numai dacă a existat un proces inflamator de vecinătate sau generalizat.

Dacă din diferite motive (transport, imposibilitatea executării de urgență a operației), nu se poate interveni imediat, pentru o scurtă perioadă, până la operație se aplică pungi de gheață pe regiunea iliacă dreaptă și se administrează calmante.

Bolnavul nu va fi alimentat, nu i se va da purgativ, nu i se va face clismă.

Dacă intervenția chirurgicală se amână din cauza unui diagnostic incert , nu se vor administra calmante, deoarece acestea maschează evoluția bolii.

În caz de plastron apendicular, se pune o pungă cu gheață pe regiunea iliacă dreaptă, se ține bolnavul la pat se administrează numai regim hidric 2 zile, după care dacă evoluția locală și generală este bună, treptat se va relua administrația, se vor administra calmante și antibiotice, eventual tonifiante ale stării generale.

Dacă procesul s-a resorbit clinic (nu se mai palpează formațiunea tumorală, caracteristică plastronului apendicular), bolnavul poate merge la domiciliu și va reveni pentru apendicectomie după circa 50, 90 de zile.

De obicei apariția abcesului este anunțată și de o creștere a leucocitozei și o alterare a stării generale.

În acest caz trebuie să se intervină chirurgical și de urgență.

Se face o incizie în zona iliacă dreaptă, si se golește conținutul abcesului.

Se lasă tuburi de dren în cavitatea abcesului.

Urmează pansamente care durează adeseori o perioadă lungă (20-30 zile).

După ce procesul se liniștește complet (în 3-4 luni) se intervine și se face apendicectomie. Numai atunci afecțiunea se consideră rezolvată.

CAPITOLUL III

Îngrijirea pacientului cu apendicită acută

CAZUL I

INTERVIU

În ziua de 17.02.2009, se prezintă la Serviciul de Urgență al Municipiului Bacău, pacienta A. M., în vârstă de 28 ani din Bacău.

Aceasta acuză dureri în fosa iliacă dreaptă, greață, inapetență.

În urma consultului general pe aparate și sisteme, efectuat de medicul de gardă, se pune diagnosticul de apendicită acută și bolnava este internată în secția de chirurgie.

Din discuțiile purtate cu pacienta, aflu că este căsătorită și are doi copii.

Este de naționalitate română, religie ortodoxă.

Provine dintr-o familie sănătoasă, cu condiții bune de viață.

Pacienta afirmă că este fumează 2-3 țigări pe zi, bea cafea (2 cești zilnic). Îi place să se ocupe de treburile casnice și să-și educe copii.

Menstruația a apărut la vârsta de 12 ani, având cicluri neregulate.

În copilărie a avut varicelă .

Din discuțiile cu pacienta am aflat că boala a debutat în urmă cu două zile, cu dureri tot mai intense în fosa iliacă dreaptă, dureri ce sunt însoțite de anorexie, iar în ultimele 10 ore a început să verse, motiv pentru care se adresează serviciului de urgență și se internează pentru tratament de specialitate.

Datorită bolii și simptomelor acesteia pacienta este parțial dependentă de echipa medicală pentru satisfacerea câtorva nevoi fundamentale.

Pacienta este anxioasă, agitată, datorită operației pe care va trebui să o suporte.

Am început prin a sta de vorbă cu ea, am rugat-o să-mi povestească ce simte, ce gândește, de ce este așa îngrijorată.

I-am dat ca exemplu o altă pacientă, din același salon care era operată și se simțea foarte bine. A început să o încurajeze și pacienta povestind tot demersul ei, de la plecarea în salon. Pacienta s-a mai liniștit și a început să fie mai încrezătoare.

Am asigurat-o că o voi că o voi însoți la sala operatorie și voi fi din nou lângă ea la întoarcerea în salon.

Am întrebat-o dacă există în familie persoane cu diferite boli, ea a negat, dacă a mai suferit alte intervenții chirurgicale, a negat, dacă suferă de vreo boală – a negat.

I-am explicat că trebuie să-i fac câteva măsurători necesare înainte de operație.

I-am măsurat tensiunea arterială, pulsul, respirația, temperatura, diureza, scaunul.

I-am explicat că nu îi fac nimic rău, îi recoltez sânge necesar pentru examene de laborator obligatorii, înaintea intervenției chirurgicale.

Încep să o pregătesc pentru operație.

În ziua precedentă bolnava este în repaus la pat. I se prescrie regim alimentar ușor digerabil și consum de lichide pentru menținerea T.A., dezintoxicarea și mărirea diurezei, diminuarea setei postoperatorii, diminuarea acidozei postoperatorie.

În seara zilei precedente i-am făcut pacientei toaleta generală la pat, deoarece pacienta avea piciorul stâng mobilizat în aparat gipsat (suferea de o entorsă) și nu putea să-și facă singură toaleta. I-am verificat unghiile să fie tăiate și să nu fie date cu lac.

A doua zi dimineață am intrat în salonul pacientei, unde am fost întâmpinat de o ființă care avea un zâmbet pe buze și care m-a informat că are foarte puține emoții.

Am rugat-o să-și dea bijuteriile jos, am îmbrăcat-o în lenjerie curată, i-am pregătit documentele și am însoțit-o la sala de operație unde am dat-o în primire asistentei din blocul operator, împreună cu toată documentația.

Cât a durat intervenția chirurgicală m-am întors în salon, am aerisit, am schimbat lenjeria, patul a fost prevăzut cu mușama și aleză bine întinse, fără pernă.

După intervenția chirurgicală pacienta este readusă în salon, așezată în pat, în poziție decubit dorsal, fiind rugată ca 6 ore să nu se miște sau să ridice capul.

Am stat lângă pacientă, i-am umezit buzele cu comprese cu ceai, am supravegheat aspectul general al operației adică:

colorația pielii (normală roz) sesizând paloarea sau cianoza;

colorația unghiilor urmărind apariția cianozei;

starea extremităților, paloarea sau răcirea nasului, urechilor, mâinilor și picioarelor;

starea mucoaselor;

starea de calm sau agitației.

I-am măsurat temperatura dimineața și seara. Am încercat să încurajez pacienta să se miște în pat, să se ridice în poziție semișezând.

Întâmpinăm o problemă, pacienta nu poate cobor din pat din cauza entorsei.

Am supravegheat ca bolnava să respecte regimul alimentar recomandat după intervenția chirurgicală.

I-am administrat tratamentul prescris de medic și am urmărit îndeaproape bolnava.

Am urmărit evoluția plăgii operate și am prevenit complicațiile.

În urma tratamentului și a îngrijirilor medicale pacienta se externează în stare vindecată cu următoarele recomandări:

evitarea efortului fizic timp de 30 zile;

să consume alimente ușor digerabile timp de 30 zile;

timp de 6 luni să desfășoare o activitate cât mai lejeră

PLAN DE ÎNGRIJIRE

CAZUL II

INTERVIUL

În ziua de 03.02.2009 se prezintă la serviciul de urgență al Spitalului Județean Bacău, R. V. din Comuna Măgura, elevă la Școala Generală din localitate.

La internare copilul acuză dureri în fosa iliacă dreaptă, greață, inapetență.

În urma consultului general pe aparate și sisteme efectuat de medicul de gardă, se pune diagnosticul de apendicită acută flegmonoasă. Bolnava este internată în secția chirurgie.

Copilul provine dintr-o familie sănătoasă de religie ortodoxă, cu condiții medii de viață. Are încă doi frați și o surioară. Îi place foarte mult să citească și să mănânce dulciuri.

Din discuțiile cu părinții am aflat că în copilărie a avut varcelă.

La internare pacienta era agitată, speriată, inhibată de teama intervenției chirurgicale, de diagnosticul imprevizibil, de anestezie, de durere, de moarte.

Am încercat să înlătur starea de anxietate, în care se găsea fetița înainte de operație. Am întrebat-o de ce îi este atât de teamă, i-am explicat despre echipa operatorie, despre ce se va întâmpla cu ea în timpul transportului și în sala de preanestezie, cum va fi așezată pe masa de operație, când va părăsi patul, când va primi vizite.

Pregătirea generală a fetiței înaintea intervenției chirurgicale:

A.

– observarea și conservarea aspectului general al pacientei;

– înălțimea și greutatea sa (obezitate și cașexie);

– aspectul pielii (ne ajută să cunoaștem starea de hidratare a

organismului);

– ținuta;

– faciesul;

– starea psihică.

B.

– se urmărește cu atenție necesitățile pacientei și manifestările

de dependență generate de nesatisfacerea nevoilor ca să poată

stabili obiectiv evaluările pentru o îngrijire pertinentă și de

calitate;

Toate datele culese despre starea generală a pacientei au fost notate în foaia de observație.

Se va urmări și nota:

– tensiunea arterială;

– pulsul;

– respirația;

– temperatura;

– diureza;

– scaunul;

Am recoltat sânge pentru examene de laborator obligatorii înaintea intervenției chirurgicale indiferent de timpul avut la dispoziție pentru pregătire indiferent de starea pacientei.

timpul de coagulare;

hematocrit;

uree sanguină.

Pregătirea pentru operație se face funcție de timpul avut la dispoziție și starea generală a pacientei.

În acest caz pacienta este independentă și avem timp suficient pentru pregătirea precoce. Pacienta este condusă în salon, în repaus și regim alimentar.

În seara zilei precedente s-a efectuat baia generală, la duș, inclusiv spălarea părului (după clisma evacuatoare), se efectuează toaleta buco-dentară, toaleta nasului. În ziua intervenției am intrat dimineața în salon, mi-am găsit pacienta plină de curaj, i-am îndepărtat bijuteriile, am îmbrăcat-o cu lenjerie curată, am pregătit documentele și i-am explicat că trebuie să mergem la sala de operație.

Am însoțit-o la sala de operație unde am predat-o asistentei de anestezie împreună cu toată documentația. M-am întors în salon unde m-am ocupat de pregătirea patului pacientei. Am schimbat lenjeria, am pus mușama și aleză bine întinsă, fără pernă.

După terminarea intervenției chirurgicale pacienta este adusă în salon și așezată în pat în decubit dorsal. Am supravegheat aspectul general al pacientei:

– colorația pielii (normală roz) sesizând paloarea și cianoza;

– colorația unghiilor, urmărind apariția cianozei;

– starea extremităților, paloarea sau răcirea nasului, urechilor, mâinilor și picioarelor;

– starea mucoaselor – limba uscată sau umedă, saburală sau curată – indică starea de hidratare a operației;

– starea de calm sau agitație, știind că torpeala sau agitația extremă exprimă o complicație chirurgicală (hemoragie internă, peritonită postoperatorie);

– i-am măsurat tensiunea arterială în primele două ore după operație, din 15 în 15 minute, din 30 în 30 minute în următoarele 6 ore și din oră în oră în următoarele 16 ore;

– pulsul l-am măsurat la 10-15 minute;

– temperatura i-am măsurato dimineața și seara și i-am notat

în foaia de observație;

Am completat corect și la timp toate foile pacientei, astfel:

– pe foaia de temperatură am notat: temperatura dimineața și seara, pulsul, valorile tensiunii arteriale, diureza, scaunul;

– ziua operației, urmărind apoi numerotarea zilelor (1,2,3, …), ziua operației nu se numerotează fiind denumită ,, ziua chirurgului ”;

– medicamentele administrate înainte și după operație, precum și dozele;

– îngrijirea pre și postoperatorie.

M-am așezat lângă patul pacientei și am început să-i umezesc buzele cu comprese si ceai. I-am administrat o perfuzie pentru rehidratare , iar în perfuzie i-am administrat calmante, pentru calmarea durerilor. În ziua operației i-am dat pacientei să bea apă cu lingurița, rehidratarea fiind completă cu perfuzie. După 12 ore i-am dat ceai. După ce pacienta a început să dea gaze i-am dat supă de legume strecurată, carne de pui și treptat revine la alimentația obișnuită. Pentru a favoriza alimentația, alimentele trebuie să fie calde, bine preparate, prezentate estetic și în vase curate.

În seara zilei intervenției am rugat-o pe pacientă dacă vrea să încercam să se ridice din pat și să facă câțiva pași. Am ridicat-o întâi la marginea patului, apoi am făcut un pic de gimnastică respiratorie cu brațele ridicate în inspirație și coborâte în expirație. Am sprijinit-o și așa a făcut câțiva pași prin salon. După o mică plimbare prin salon pacienta s-a întors în pat și am așezat-o în poziție confortabilă.

A doua zi am supravegheat-o din nou, la ridicarea din pat a fost mai puțin nevoie de sprijinul meu (pacienta făcea mari progrese). I-am explicat că atunci când se întoarce, tușește sau chiar se ridică să țină plaga cu mâna.

A treia zi când am intrat în salon, pacienta deja se plimba, își făcuse toaleta, chiar m-a convins că se simte foarte bine și că se descurcă singură.

Pe toată perioada spitalizării copilul a fost cooperant cu personalul medical.

Am efectuat tratamentul prescris de medic și în urma îngrijirilor medicale, pacientul se externează după 8 zile în stare vindecată cu următoarele recomandări:

evitarea efortului fizic timp de 30 de zile;

să consume alimente ușor digerabile timp de 30 de zile;

în următoarele 6 luni să desfășoare o activitate lejeră.

PLAN DE ÎNGRIJIRE

CAZUL III

INTERVIUL

În ziua de 01.05.2009 se prezintă la Serviciul de Urgență al Spitalului Municipal Bacău. Acesta acuză durere în fosa iliacă dreaptă, grețuri, vărsături repetate. În urma consultului general pe aparate și sisteme, efectuate de medicul de gardă, se pune diagnosticul de apendicită acută și pacientul este internat în secția de chirurgie.

Din discuțiile purtate cu pacientul, aflu că locuiește împreună cu părinții, într-un apartament cu 4 camere, confort sporit, fiind singurul copil. Pacientul provine dintr-o familie sănătoasă. Este student în cadrul Universității din Bacău.

Pacientul afirmă:

nu fumează;

nu consumă băuturi alcoolice;

este mare consumator de cafea;

îi place să citească;

ascultă muzică;

este creștin ortodox;

este credincios și merge cu regularitate la biserică.

În 1993 bolnavul a suferit de hepatită virală acută de tip A. În copilărie a avut oreion, varicelă.

Din discuția cu pacientul am aflat că boala a debutat în urmă cu 2 zile, cu dureri în fosă iliacă dreaptă, care s-au intensificat difuzându-se ulterior în jumătatea inferioară a abdomenului, prezentând grețuri și vărsături. Persistența durerilor l-a determinat să se prezinte la un control de specialitate.

Pe timpul spitalizării am urmărit evoluția pacientului. Datorită durerilor și anxietății are somnul agitat și a trebuit să-i administrez calmante pentru a avea somnul liniștit. Deseori pacientul ia poziții antalgice datorită durerilor din fosa iliacă dreaptă. Deoarece prezintă grețuri și vărsături, i-am asigurat vase pentru colectarea acestora și i-am administrat antiemetice.

Am pregătit bolnavul pentru operație, efectuând o clismă evacuatoare. I-am explicat acestuia de ce trebuie intervenția chirurgicală și l-am pregătit psihic din acest punct de vedere.

După operație am supravegheat pacientul pentru a observa dacă intervin modificări ale pulsului, respirației, tensiunii arteriale și temperaturii. Pacientul prezintă durere la plaga operatorie, de aceea i-am administrat calmante, l-am supravegheat pe toată perioada imobilizării la pat și l-am ajutat la mobilizarea lui după 6 ore de operație. Am supravegheat ca bolnavul să respecte regimul alimentar recomandat după intervenția chirurgicală și am urmărit reluarea tranzitului intestinal. Am schimbat pansamentul plăgii operatorie, respectând toate regulile de asepsie și am urmărit evoluția plăgii.

La indicația medicului am recoltat analize de laborator și am efectuat tratamentul prescris de medic.

În urma tratamentului și îngrijirilor medicale pacientul se externează în stare vindecată, cu recomandarea evitării efortului fizic pe o perioadă de 6 luni.

PLAN DE ÎNGRIJIRE

BIBLIOGRAFIE

Academician profesor doctor PROCA E. – ,, Tratat de patologie chirurgicală ” – Editura Medicală, București 1983

Doctor Baltă A. – „Tehnici generale și speciale de îngrijire a bolnavului” – Editura Didactică și Pedagogică, București 1988

Doctor în medicină MIHĂILESCU M. – „ Boli chirurgicale ” – Editura Didactică și Pedagogică, București 1978

TITIRCĂ LUCREȚIA – „Ghid de nursing” – Editura Viața Medicală Românească, București 1995

VASILE D. , GRIGORIU M. – „ Chirurgie și specialități înrudite ”, Editura Didactică și Pedagogică, București 1993