.ingrijirea Pacientilor CU Pielonefrita

MOTIVAȚIE

Numai o viațǎ scurtǎ ne este acordatǎ pe planeta PǍMÂNT și fiecare trebuie sa-și punǎ întrebarea:

“Cum aș putea sǎ investesc în puterile mele așa încât sǎ aduc cel mai mare folos?”

“Cum aș putea face mai mult pentru sǎnǎtatea mea și pentru folosul semenilor mei?”

Pentru cǎ viața, numai atunci are valoare când este folositǎ pentru atingerea acestor scopuri.

CAPITOLUL I

I.1 NOȚIUNI GENERALE DE ANATOMIE ȘI

FIZIOLOGIE ALE APARATULUI RENAL

Metabolismul celular produce CO2 si anumite substanțe finale provenite în special din catabolismul proteic, aportul oxigen poate și el realiza cantitǎți excesive de anumiți electroliți (apa, NaCl, diferite sǎruri minerale) care trebuie eliminați.

Plamânii elimină CO2 și alte substanțe volatile, iar substanțele nevolatile inutilizabile sau în exces sunt eliminate împreună cu o anumită cantitate de apă, în cea mai mare parte prin rinichi și accesorii prin sudoare și materii fecale. Prin eliminarea substanțelor nevolatile rinichiul reprezintă principalul organ care menține constant volumul, concentrația electroliticǎ și reacția chimică a lichidelor organismului.

Rinichiul mai are și alte activități: prin secreția de renină contribuie la reglarea tensiunii arteriale, prin eritropoietină controlează eritropoieza, prin schimbările ionice contribuie la menținerea echilibrului acido-bazic.

APARATUL SECRETOR se compune din:

rinichi, orgene de excreție,

căi urinare:

calice-mici

calice-mari

pelvis renal

uretere

vezică urinară

uretră.

I.1.a RINICHI

Sunt organe pereche situate retroperitonal, de o parte și de alte a coloanei vertebrale lombare. Rinichiul are formă caracteristică, circa 300 grame, are două fețe (anterioară și posterioară) și două margini (laterală convexă și medială concavă).

In zona marginii concave se găsesc hilul și pediculul renal în care se văd vasele renale (artera și vena), uretrul și fibre nervoase vegetative.

Selecționând rinichiul în lungul liniei mediane, din partea convexă spre cea concavă se observă:

papilele și calicele renale: formațiuni membroase prin care se scurge urina;

parenchimul renal, cu structură zonală: corticală și medulară.

Zona corticală este formată în principal din glomeruli, tubi uriniferi și vasele de sânge care le aparțin. Zona medulară conține 6-18 piramide renale (Malpighi), formate din tubi colectori care drenează mai mulți nefroni.

Piramidele sunt orientate cu baza spre periferie și vârful spre sinusul renal, deschizându-se în papilele renale, acestea se deschid în calicele mici care confluează formând calicele mari (2-3) și apoi pelvisul renal (bazinet) continuat cu ureterul.

O piramidă Malpighi cu substanța corticală din jurul său formează un lob cortical.

NEFRONUL

Este unitatea morfofuncțională renală; îndeplinește toate procesele complexe care au ca rezultat formarea urinii. Nefronul este alcătuit duntr-o capsulă și un tub unifer lung.

Capsula Bowman, extremitatea pronimală, închisă dilaterală a nefronului, are forma unei cupe cu pereți dubli, mărginind o cavitate ce continuă lumenul tubului. In adâncitura capsulară se află un ghem de 4-12 bucle capilare (glomerul), care rezultă prin diviziunea arteriolei aferente și care se reunesc la ieșirea din capsulă, în arteriola aferentă. Capsula împreună cu glomerulul alcătuiesc capsulul renal Malpighi.

Segmentul pronimal al tubului urinifer este constituit dintr-o porțiune contortă, tubul contort proximal (care se află în cortica renală) și este format dintr-un strat de celule a căror membrană, spre lumen, prezintă o “margine în perii”, formată din microvili, care măresc mult suprafața membranei.

Segmentul intermediar (ansa Heule), subțire este format din două brațe (descendent și ascendent) unite între ele printr-o buclă, are epiteliul turtit, fară microviri. Nefronii care au glomerulii în zona corticală externă are ansa Heule scurtă, în timp ce nefronii cu glomeruli în zona externă a corticolei (juntamedulari) are ansa lungă, care coboară profund în medulară.

Segmentul distal este format dintr-o porțiune dreaptă, ascendentă, care ajunge în corticală în vecinătatea glomerulului propiu, în imediat contact cu arteriala aferenta. La acest nivel epitelul tubular, la fel ca și celulele musculaturii netede a arteriolei aferente, prezintǎ modificări și formează aparatul juxtaglomerular care secretǎ reninǎ. Urmează o porțiune contortǎ situată în întregime în corticală. Mai mulți tubi distali se unesc și se deschid în tubul colector din structura piramidelor Malpighi.

VASCULARIZAȚIA RENALĂ

Este extrem de bogată, primind 20-25% din debitul cardiac de repaos. Artera renală, ramură a aortei abdominale, pătrunde prin hil și apoi se împarte în ramuri interlobare (între piramide), din care se desprind arterele arcuate, ce formează o ansă în jurul bazei piramidelor, arterele interlobulare, din care glomerulul. După ce se regrupează în arteriole, se capilarizează din nou în jurul tubului respectiv (în medulară) și se deschid în venele interlobulare, apoi în venele arcuate.

Venele, având un traiect aproape asemănător cu cel al arterelor, se colectează în vena renală care se deschide în vena cavă inferioară.

INTERVAȚIA RENALĂ

Provine din plexul situat în hilul organului format în majoritate din fibre simpatice, dar și din câteva fibre parasimpatice venite prin nervul vag. Fibrele nervoase, situate perivascular, se distribuie celulelor musculare din peretele arteriolar și componentelor tubulare.

I1b. FORMAREA URINEI

Mecanismul de formare a urinei cuprinde trei procese fundamentale:

ultrafiltrarea plasmei la nivel glamerular;

reabsorbția;

secreția anumitor constituenți în tubi.

ULTRAFILTRAREA GLOMERULARĂ

Este un proces dirijat de forțe fizice în urma căruia aproximativ 20% din cantitatea de plasmă care irigă rinichii trece prin membrana filtrantă glomerulară, extrem de subțire, în cavitatea capsulară. Membrana filtrantă nu se comportă ca o membrană inertă ei, prin proprietățile ei fizico-chimice, permite trecerea selectivă doar a unor constituenți și blochează trecerea altora. Ultrafiltratul glomerular (urina primară) are o compoziție electrolitică identică cu cea a plasmei; dar este lipsit de proteine, deci este o plasmă deproteinizată. Ultrafiltrarea glomerulară este rezultatul presiunii efective de filtrare, care se exercită la nivelul capilarelor glomerulare și reprezintă suma algebrică a unor presiuni care controlează schimburilor lichidiene la nivelul tuturor capilalelor din organism.

La nivelul tubilor uriniferi au loc procese extrem de active, anumiți constituenți ai ultrafiltrajului fiind reabsorbiți complet (glucoza) sau doar parțial (Na+, Cl-, Uree), alții fiind inițial reabsorbiți și apoi secretați (K+).

Reabsorbția tubulară

Este procesul prin care sunt recuperate anumite substanțe utile organismului din ultrafiltratul glomerular, menținându-se astfel homostazia lor plasmatică. Procesul este selectiv, în sensul că se realizează maximal pentru fiecare substanță într-un segment tubular prin acțiunea unor mecanisme celulare specifice, fiind condiționat de debitul substanței respective și de necesitǎțile organismului. Reabsorbția (transportul) diferiților constituenți din ultrafiltrat prin peretele tubului urinifer se face prin mecanisme active și pasive. Transferul activ se realizează contra unor gradiente de concentrație sau electrice, necesitând un consum de energie furnizată prin hidroliza ATP. Mecanismele de transport, activ au capacitate limitată pe unitatea de timp și intervin în reabsorbția glucozei, anumitor aminoacizi, acidului uric, unor vitamine (B12, C), fosfaților anorganici, sulfaților și a principalilor ioni ai filtratului (Na+, k+, HCO3).

Transportul pasiv se face sub acțiunea unor gradiente fizico-chimice nu necesită consum energetic, nu este limitat de o capacitate maximă și contribuie la resorbția a trei constituenți principali ai ultrafiltrajului: apa ureea și Cl-.

Apa se reabsoarbe în toate segmentele tubului, cu intensități diverite, pe baza legilor difuziunii și a osmozei, astfel încât din cei 125 ml filtrați glomerular pe minut, în vezică ajunge numai 1ml/min (deci se absorb 124ml). În tubul contort și mai ales în cel colector se realizează reabsorbția facultativă a apei și Na+ sub controlul ADH și aldosteronului, ajustându-se eliminările în funcție de starea de hidratare a organismului.

SECREȚIA TUBULARĂ

Este procesul invers celui de reabsorbție, transportând anumite substanțe din capilarele peritubulare în lumenul tubului. Are rolul de a elimina atât substanțele străine organismului, cât și substanțele prezente obișnuit în sânge (K+, acid uric), unele numai când se află în concentrații mari (creatina). Se realizează activ și pasiv.

Secreția activă, având sediul la nivelul tubilor pronimal și distal, se face împotriva unor gradiente electrochimice și de aceea necesită un consum energetic ridicat (secreția de H+). Prin eliminarea H+ tubii dețin un rol fundamental în menținerea echilibrului acido-bazic al organismului.

Secreția pasivă implică transportul unor constituenți în sensul gradientelor de concentrație și de aceea nu necesită consum energetic direct. Acest mecanism intervine în secreția K+, a bazelor și a acizilor slabi.

I1c REGLAREA ACTIVITĂȚII RENALE

Se face pe cale nervoasă (activitatea glomedulară) și pe cale umorală (activitatea tubulară).

REGLAREA NERVOASĂ

Se realizează prin fibrele vegetative care se distribuie arteriorelor, glomerulului și tubilor. Sistemul vegetativ nu contribuie direct la controlul elaborării urinei, ci doar indirect, prin influențarea condițiilor de irigație renală. De altfel, se știe că rinichiul denervat și chiar transplantat continuă să funcționeze aproape normal. Stimularea nervilor renali și a unor zone presoare din bulb, hipotalamus și scoarța cerebrală determină vasoconstricție renală și scăderea diurezei până la anurie. Stimularea nervilor vegetativi renali produce și scăderea eliminărilor urinare de Na+, prin creșterea reabsorbției tubulare a ionului.

REGLAREA UMORALĂ

Considerată a deține rolul principal, se realizează de mai mulți hormoni. Hormonul antidiuretin (A.D.N.), secretat de nucleii hipotalamici și eliberat din neurohipofiză, controlează eliminările urinare de apă, acționând la nivelul segmentului distal al nefronului. Sub acțiunea AND crește reabsorbția de apă în tubii distali și colectori, concomitent cu diminuarea volumului și creșterea concentrației urinei.

Mineralocorticoizii, în special aldosteronul, controlează eliminările urinare de Na+ și K+ la nivelul segmentului distal al nefronului, stimulând reabsorbția de Na+ și excreția de K+.

Parathormonul mobilizează sărurile minerale din oase, stimulează eliminările renale de fosfați, K+ și reține Ca+ și Na+. Hormonii tiroidieni intensifică metabolismul celular, în special pe cel protidic și prin creșterea generării de produși finali de metabolism, măresc diureza, același efect având și alterarea legării apei și a sării în țesuturi.

Rinichiul în condiții de irigație insuficientă sau ca urmare a unor modificări ale compoziției chimice a urinei ajunsă în tubii distali, descarcă o enzimă-renină-care acționând asupra unei globuline plasmatice, produce angiotensina I, care se transformă enzimatic în plasmă și țesuturi în angiotensina II, cel mai puternic vasoconstructor natural și stimulator al secreției de aldosteron. La nivelul renal, angiotensina II, acționând asupra musculaturii arteriorelor glomedulare modifică intens rata filtrării și prin aldosteron influențează eliminările urinare de Na+ și K+.

I1d MICȚIUNEA

Urina elaborată de rinichi ajunge prin tubii colectori la nivelul papilelor, umple calicele și bazinetul, apoi prin contracția acestora, este eliminată în ureter. Prin unde de contracție urina este transportată de-a lungul ureterului până în vezica urinară.

VEZICA URINARĂ

Este un organ cavitar muscular în care se acumulează urina între micțiuni. Urina, descărcată în jeturi prin cele două orificii ureterale, nu poate reflua în uretere din cauză că acest lungul ureterului până în vezica urinară.

VEZICA URINARĂ

Este un organ cavitar muscular în care se acumulează urina între micțiuni. Urina, descărcată în jeturi prin cele două orificii ureterale, nu poate reflua în uretere din cauză că acestea au traiect oblic în peretele vezical și nici nu poate curge prin uretră, deoarece colul vezical este prevăzut cu două sfictere, unul neted, involuntar care înconjoară începutul uretrei și celălalt striat, controlat voluntar.

Vezica urinară are proprietatea de a-și mări capacitatea în timpul umplerii, fără modificări importante ale tensiunii pereților și ale presiunii intravezicale. Această propietate, denumită plasticitate, este rezultatul unei adaptări a tonusului musculaturii vezicale la creșterea conținutului.

Înregistrarea presiunii intravezicale a arătat că, după o ușoară creștere inițială la primele jeturi de urină, presiunea înregistreză un platon în tot timpul umplerii vezicale până la volumul de 300-400 ml, când are loc o creștere bruscă a presiunii și este declanșată micțiunea reflexă când împrejurările permit.

Prima senzație de plenitudine vezicală este percepută la un volum de 100-150ml, la 150-200ml este resimțită prima dorință de micționare, iar peste capacitatea fiziologică vezicală (250-400ml) apar contracții puternice ale musculaturii peretelui vezical, care determină senzația necesității imperioase de a urina.

Micțiunea este rezultatul unor reflexe declanșate de distensia pereților vezicali. Impulsurile aferente sunt transmise unui centru lombar (simpatic), de unde se descarcă impulsuri aferente care, prin fibrele hipogastrice, inhibă contracțiile, relaxează mușchii vezicali și întăresc tonusul sfincterului neted al colului vezical.

Concomitent distensia vezicală declanșează impulsuri care ajunse la măduvă pe calea nervilor rușinoși sunt conduse apoi pe căi aferente nespecifice spre centrii nervoși superiori, ajungând până la nivelul scoarței cerebrale, determinând senzația de a urina.

Dacă micțiunea nu este posibilă, impulsurile pornite de la cortex, prin centrii medulari, inhibǎ tonusul mușchiului vezicul, concomitent măresc tonusul sfincterului extern, mărind continența vezicală. Dacă condițiile permit, are loc micțiunea.

Refluxul micțiunii este declanșat de distensia vezicală, impulsurile ajung pe fibre averente din nervii pelvici la un centru sacrat parasimpatic al micțiunii, de unde se descarcă impulsuri care tot prin fubre al enervilor pelvici produc contracția musculaturii vezicii și relaxarea sfincterului intern al colului vezical. Concomitent are loc relaxarea voluntară a sfincterului extern striat și urina începe să se evacueze din vezică.

Procesul evacuării este ajutat de contracția musculaturii abdominale și a diafragmului care, crescând presiunea intraabdominală, comprimă vezica. Reflexul medular al micțiunii este controlat de numeroși centrii supramedulari cu rol facilitar sau inhibitor.

I.2. PIELONEFRITA

DEFINIȚIE:

Pielonefritele sunt inflamații acute sau cronice care afecteză țesutul interstițial renal (spațiul dintre nefroni). Importanța lor se datorește frecvenței mari și în continuă creștere a infecțiilor urinare (cauza obișnuită a infecțiilor interstițiale), gravității lor (20-60-60% conduc la R.C.de 3-4 ori mai mult decât G.N.A.).

Circa 15-20% din cadravele autopsiate prezintă leziuni de pielonefrită. Vârfurile de frecvență a pielonefritei interesează nou-născutul, copii mici până la vârsta de 2 ani. Incidența este de 3 ori mai mare la femeie comparativ cu bărbatul.

ETIOPATOGENIE:

Germenii cei mai frecvenți întâlniți sunt: Escherichia Colli (85-90%), Proteus, Klebsiella, Piocianic, Stafilococ, Levuri. La pacienții sondați domină Klebsiella și Proteus, în timp ce Piocianicul este întotdeauna semn de suprainfecție. În formele cronice se întâlnesc adesea asocieri microbiene care agravează prognosticul.

Obișnuiții factori favorizanți sunt obstacolele de la nivelul căilor excretoare renale: afecțiuni renale congenitale, tumorile pelviene, la femei (fibrom, chist de ovar), tumorile prostatei la bărbați, hidronefroza, cistita, litiaza urinară, unele manevre urologice (sondă a`demeure, cateterisme repetate).

ANATOMIE PATOLOGICĂ:

În pielonefrita acută, mucoasa căilor uterine este inflamată, rinichii sunt mari și congestionați, iar în spațiile interstițiale se găsesc limfocite polinucleare, edeme și microabcese.

În formele cronice, rinichii sunt mici, atrofici. Leziunile sunt inițial tubulare. Ulterior, cuprind tot nefronul și sistemul său vascular.

I.3. CLASIFICARE

Pielonefrita se găsește sub formă acută și cronică.

PIELONEFRITA ACUTĂ

Tabloul chimic este de infecție urinară iar debutul nu se caracterizează întotdeuna prin semnele generale de infecție: febră cu instalare brună sau progresivă, frisoane, transpirație, cefalee.

Manifestările urinare constau în dureri lombare, mai frecvent unilaterale, surde sau cu caracter de colică renală (polakiurie, adeseori nocturnă și micțiune dureroasă).

DIAGNOSTICUL:

Se bazează pe două semne capilare:

LEUCOCITURIA: este pusă în evidență cu ajutorul probei Addis-Hamburger), se găsesc mai mult de 5000 de leucocite.

BACTERIURIA: se găsesc mai mult de 100000 germeni/

EVOLUȚIA:

Este favorabilă în condițiile unui tratament corect. Boala dureroasă 1-4 săptămâni. Complicațiile sunt rare, dar cronicizarea este frecventă.

PIELONEFRITA CRONICĂ

DEFINIȚIE:

Boala cu evoluție cronică, carcterizată prin inflamația țesutului interstițial renal, cu semne clinice de suferință precoce a tubilor renali, cu afectarea tardivă a glomerulilor și cu evoluție progresivă spre insuficiență renală.

Se cunosc două forme clinice:

-hematogenă (rară);

-ascendentă (frecventă).

Este una dintre cele mai întâlnite afecțiuni renale.

TABLOUL CLINIC:

Se contureză după luni sau ani de la episodul acut de pielonefrită. Intervalul de latență este întretăiat de recidive, fiecare puseu acut adăugând noi leziuni renale. Alteori evoluția este latentă, diagnosticul fiind stabilit în faza de IR, de aici rezultă valoarea explorărilor bioligice. Când apar și semne generale, acestea sunt de infecție cronică: stări subfebrile sau febrile intermitente, cefalee, oboseală, scăderea apetitului și greutății.

EVOLUȚIA:

Este îndelungată, prognosticul de obicei este sumbru.

DIAGNOSTICUL:

Se bazează pe semnele clinice, leucociturie și bacteriurie. Diagnosticul în stadiu de IR este sugerat de poliuria cu densitate scăzută, pierderea de electroliți și acidoză.

I.4. SEMNE, SIMPTOME, MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ

DURERI LOMBARE: mai frecvente, unilaterale, surde sau cu caracter de colică renală.

FEBRĂ: debutează violent cu frson, febră (39-40oC).Uneori febra crește la 3-4 zile după debut.

TULBURĂRI DIGESTIVE INTENSE: vărsături, greață, balonare, constipație alternând cu semne diareice.

POLAKIURIE: disurie, nicturie.

SCĂDEREA APETITULUI și GREUTĂȚII

HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ

ASTENIE, ANSIETATE

CEFALEE

TRANSPIRAȚII

ATINGEREA INTERSTIȚIULUI RENAL

STAREA GENERALĂ ALTERATĂ, manifestările urinare fiind pe plan secundar.

PROBLEME:

Alterarea ritmului cardiac și circulator;

Alimentație inadecvată cantitativ și calitativ;

Eliminare urinară insuficientă calitativ și cantitativ;

Dificultatea de a se odihni;

Deficit de autoîngrijire;

Alterarea imaginii de sine;

Comunicare insuficientă la nivel afectiv;

Dificultatea de a acționa conform propriilor credințe și valori;

Neliniște față de semnificația propriei existențe;

Dificultate în a îndeplini activități recreante;

Lipsa cunoștiințelor față de afecțiunea sa.

I.5. PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE

LA INTEVENȚII AUTONOME, INTERVENȚII DELEGATE ȘI TRATAMENT DE SPECIALITATE

I.5.a. PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA

INVESTIGAȚII

Una din sarcinile importante ale asistentei medicale este colaborarea și examinarea clinică a bolnavului. Participarea acesteia este o datorie sau o obligație profesională. Ajutând medicul și bolnavul, asistenta crează un climat favorabil pentru relația medic–pacient–asistentă.

Pentru aceasta, asistenta trebuie să țină cont de următoarele sarcini:

-să pregătească fizic și psihic pacientul;

-să pregătească materialele și instrumentele necesare examinării;

-să asigure condițiile de desfășurare a examinării;

-să pregătească documentele medicale (fișă de consultații, foaia de observație clinică, rezultatele examinării);

-asigură iluminația necesară examinării unor cavități naturale a organismului;

-ferește pacientul de traumatisme, curenți de aer;

-asigură liniștea necesară desfășurării examenului;

-pregătește produse biologice ale pacientului, pentru a le arăta medicului la vizită.

Examinările de laborator efectuate produselor biologice și patologice le trece în fișele de observație. Completează simtomatologiile bolilor cu elemente obiective, exprimând modificările apărute în morfologia, fiziologia și biochimia organismului. Aceste elemente confirmă sau infirmă diagnosticul clinic, reflectă evoluția bolii și eficacitatea tratamentului, confirmă vindecarea sau semnalează apariția unor complicații.

Utilitatea și obiectivitatea examinărilor de laborator depind de modul de recoltare al produselor care se analizează și de modul cum se efectuează examenul de laborator.

Recoltarea produselor este efectuată de asistenta medicală care trebuie să respecte următoarele norme generale:

-orarul recoltărilor;

-efectuează pregătirea fizică și psihică a pacientului;

-pregătirea instrumentarului și a materialelor necesare pentru recoltare;

-tehnica de recoltare propiu-zisă;

-completarea buletinului de trimitere la laborotor și etichetarea produselor recoltate;

-păstrarea și transportul în condiții optime a produselor recoltate.

Efectuarea pregătirii psihice a bolnavului constă în instruirea acestuia privind comportamentul său în timpul recoltării, colaborarea sa pentru reușita tehnicii. Pacientul este pregătit psihic printr-un regim alimentar, repaus la pat, așezându-l într-o anumită poziție în funcție de recoltarea ce se va efectua.

RECOLTAREA SÂNGELUI

Pentru recoltarea sângelui se folosesc materiale și instrumente în funcție de scopul pentru care se fac acestea, dar și de locul unde se va recolta sângele.

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU V.S.H.

Asistenta medicală pregătește materialele necesare:

-seringă de 2ml de unică folosință;

-ace sterile de unică folosință;

-soluție de Citrat de Na 3,8%;

-periuță mușama, eprubete, tăvițe renale, garou, vată, alcool 70o.

Se pregătește pacientul psihic, explicându-i cu 24h înainte necesitatea efectuării examinării. Se pregătește pacientul fizic. Se anunță să nu mănânce și să păstreze repaos fizic.

EFECTUAREA TEHNICII

-asistenta medicală se spală pe mâini cu apă și săpun;

-îmbracă mânușile sterile;

-aspiră în seringă 0,4ml Citrat de Na 3,8%;

-aplică garoul pacientului pentru a pune în evidență vena;

-puncționeazǎ vena și desface garoul;

-aspiră sânge până la 2ml (1,6ml);

-retrage acul și aplică un tampon cu alcool;

-scurge amestecul sânge-citrat în eprubetă și omogenizează lent;

-așează eprubeta în stativ;

-îngrijește pacientul după puncție;

-pregătește produsul pentru laborator, completând buletinul;

-etichetează produsul și-l trimite la laborotor;

-reorganizează locul de muncă.

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU H.L.G.+F.L.+I.

Recoltarea se face prin puncție nervoasă strict 2ml de sânge pe cristale E.D.T.A.(acid-etilen-diamino-tetraacetic 1%) 0,5ml.

RECOLTAREA SÂNGELUI

Pentru:

-uree: 5-10ml sânge pv;

-creatină: 5-10ml sânge pv;

-aci uric: 5-10ml sânge pv;

-glicemie: 2ml sg/florură Na 4mg pv;

-fibrinogen: 0,5ml Citrat de Na 3,8%+ 4,5ml sânge pv.

RECOLTAREA CU VACUTAINER

Eprubete cu dop MOV

Se recolteazǎ HLG +F+T.

Conține autocoagulant (E.D.T.A.)

Eprubete cu dop NEGRU

Se recolteazǎ V.S.H.

Conține coagulant (citrat de Na 3,8%)

Eprubete cu dop ROȘU

Nu conține anticoagulant

Se recolteazǎ analie de bio-chimie (ex: uree, creatinina, acid uric)

Eprubete cu dop BLEU

Se recolteazǎ Fibrinogene.

Conține anticoagulant (citrat de Na 3,8%).

Eprubete cu dop GRI

Se recolteazǎ Glicemie.

Conține anticoagulant (florura de Na).

RECOLTAREA URINII

Examen sumar de urina

Se face sediment urina + ex. Biochimic

Materiale:

Urinar, plosca, mușama, alezǎ, materiale pentru igiena organelor externe.

Se pregǎtește pacientul psihic:

Se instruește privind folosirea bazinetului; sǎ urineze fǎrǎ defecație, sǎ verse imediat urina în vasul colector.

Se pregǎtește pacientul fizic:

Se face toaleta organelor genitale externe.

Se așeazǎ plosca sub pacient.

Se recolteazǎ prima urinǎ de dimineațǎ.

Dupǎ recoltare urina se eticheteazǎ și se trimite la laborator (un eșantion de 100-150 ml).

Proba ADDIS-HAMBURGER

Pune în evidențǎ studiul cantitativ al elementelor figurate și al cilindrilor.

Se învațǎ pacientul ca la ora stabilitǎ (3) sǎ urineze și urina se aruncǎ.

Dupǎ trei ore în care pacientul nu mai consumǎ lichide, urineazǎ toatǎ cantitatea într-un bazinet curat.

Toatǎ urina se colecteazǎ într-un recipient și se trimite la laborator, dupǎ ce în prealabil s-a etichetat.

Recoltarea urinii pentru uroculturǎ

Urocultura stabilește prezența bacteriilor in urinǎ.

Se recolteazǎ urina de dimineațǎ.

Se pregǎtește pacientul psihic.

Se informeazǎ pacientul asupra tehnicii.

Acest examen este indicat a se face înaintea începerii tratamentului cu antibiotice.

Prima cantitate de urina emisǎ 50ml se eliminǎ. Apoi, fǎrǎ sǎ întrerupem jetul urinar se recolteazǎ aproximativ 5 ml de urinǎ într-o eprubetǎ de unicǎ folosințǎ, dupǎ care etichetǎm.

Se transportǎ la laborator unde se însǎmânțeazǎ și se pune la termostat.

RADIOGRAFIA RENALǍ SIMPLǍ

Definiție

Explorarea radiologicǎ fǎrǎ substanțǎ de contrast, care poate evidenția controlul și poziția rinchilor, calculi renali, ureterali sau vezicali radioopaci.

Materiale necesare:

-cǎrbune;

-ulei de ricin;

-materiale necasare explorǎrii clismei, evacuatoare.

Se pregǎtește pacientul din punct de vedere psihic.

Se anunțǎ și se explicǎ necesitatea tehnicii.

I se va explica tehnica și regmul alimentar necesar pentru reușita acesteia.

Se face pregǎtirea alimentarǎ a pacientului.

Cu 2-3 zile înaintea examenului va consuma un regim alimentar fǎrǎ alimente ce conțin celulozǎ (adicǎ fǎrǎ fructe, legume, zarzavaturi, paste fǎinoase, pâine) și ape gazoase.

In ziua precedentǎ examenului regimul va fi hidric: supe, limonade, ceai, apǎ.

In seara precedentǎ examenului va consuma o canǎ cu ceai și o felie de pâine prǎjitǎ.

In dimineața examenului nu mǎnâncǎ și nu consumǎ lichide.

Dupǎ examen regimul alimentar este obișnuit.

Pregǎtirea medicamentoasǎ a pacientului

Cu 2-3 zile înaintea examenului se administreazǎ cǎrbune și triferment de 3 ori pe zi câte 2 tablete.

In dimineața și seara precedente examenului se administreazǎ 2 linguri de ulei de ricin și se efectueazǎ clisma evacuatoare simplǎ.

Inaintea examinǎrii pacientul își golește vezica urinarǎ și se controleazǎ radioscopic dacǎ nu mai existǎ aer în intestin.

Bolnavul este condus la serviciul de radiologie. Este ajutat sǎ se dezbrace și sǎ se așeze în decubit dorsal pe masa radiologicǎ.

Dupǎ efectuarea radioscopiei bolnavul este condus în salon și instalat comod în pat.

Examenul se noteazǎ în Foaia de observație.

UROGRAFIA

Definiție

Este o metodǎ curentǎ de examinare morfofuncționalǎ a rinichilor și a cǎilor urinare, utilizând substanțe iodate hidrosolubile, administrate intra-venos.

Materiale necesare

-toate materiale necesare radiografiei renale simple;

-substanțe de contrast: Odiston 30-60-75%;

-medicamente antihistamice;

-medicamentația de urgențǎ;

-seringi de 20;10;2 ml de unicǎ folosințǎ;

-ace de unicǎ folosințǎ pentru intra-venoase și intra-musculare.

Se pregǎtesc materialele.

Se efectueazǎ pregǎtirea psihicǎ, alimentarǎ și medicamentoasǎ descrisǎ la radiografia renalǎ simplǎ (în plus se reduce cantitatea de lichide de la regimul cunoscut).

Se face testarea sensibilitǎții organismului la substanța de contrast.

Se injecteazǎ un ml Odiston intra-venos prin omogenizare cu sânge.

Se comunicǎ pacientului sǎ nu se sperie la unele simptome ce pot sǎ aparǎ: amețeli, grețuri sau dureri abdominale care dispar repede și fǎrǎ consecințe.

Dacǎ pacientul prezintǎ reacții hiperalergice se întrerupe administrarea și se anunțǎ medicul.

Dacǎ toleranța este bunǎ se administreazǎ intra-venos substanțe de contrast:

-pentru adulți: -20 ml Odiston 75%

-25 ml Odiston 60%

-pentru copii – în funcție de vârstǎ

-5-15 ml Odiston 60% sau 50%

La 8-10 minute de la efectuarea injecției se executǎ radiografii în serie, aproximativ la 30;60;90;180 minute.

Dupǎ examen pacientul este condus la salon.

Examenul se noteazǎ în Foaia de observație.

I.5.b INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE PRIVIND ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU PIELONEFRITǍ

Asigurarea condițiilor de microclimat in salon (aerisirea salonului, temperatura de 37oC.

Asigurarea repausului la pat.

Aplicarea de cǎldurǎ pe regiunea lombarǎ.

Asigurarea unei alimentații echilibrate, complete excluzând alcoolul, cofeina, condimentele, lichidele în cantitate mare.

Regimul acidifiant conține carne, ouǎ, cereale fǎinoase. Acesta influențeazǎ pH-ul în sens acid.

Regimul alcanizant conține fructe, lactate care influențeazǎ pH-ul în sens bazic.

Regimul este prescris de medic și se noteazǎ în foaia de temperaturǎ.

Administrarea tratamenului prescris de medic (antibiotice, analgezice).

Recoltarea produselor pentru ca examenele de laborator sǎ se facǎ corect.

Igiena organelor genitale și a regiuni.

Asanarea oricǎror procese infecțioase de vecinǎtate (vulvo-vaginal), a litiazei renale.

Dispensarea diabeticilor corectǎ.

Evitarea distensiei VU prin golirea completǎ.

Dobândirea obișnuițelor corecte de eliminare.

Educația pacientului.

I.5.c PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA ACTE

TERAPEUTICE

Tratamentul se administreazǎ de asistenta medicalǎ doar la indicațiile medicilor.

In general, tratamentul are drept scop îndepǎrtarea infecției urinare și apoi tratamentul simptomatic.

Tratamentul etiologic antiinfecțios constǎ în indentificarea germenului prin trei uroculturi consecutive și testarea sensibilitǎții prin antibiogramǎ.

In formele grave se administreazǎ antibiotice majore:

-AMPICILINǍ –activǎ în infecții cu Escherichia, Colli, Proteus;

–inactivǎ pentru Pseudomonas Aeruginosa

(Pioccianic) Klebsiella;

–nu este toxicǎ: efecte secundare apar rar (greațǎ vǎr-sǎturi, diaree);

–reacții de hipersensibilitate (cazinofilie);

–se adminstreazǎ per os sau intra-muscular 500 mg – 1g de 4 ori/zi.

-KANAMICINǍ –activǎ în infecții cu E. Colli, Klebsiella, Proteus;

–inactivǎ pentru Pseudomonas Aeruginosa;

–este nefrotoxicǎ și ototoxicǎ, dozele vor fi reduse în caz de I.R. și la bǎtrâni;

–se adminstreazǎ intra-muscular sau intra-venos 500 mg la 12 ore (cure scurte).

-GENTAMICINǍ –activǎ în infecții cu E. Colli, Klebsiella, Proteus, Pseudomonas Aeruginosa, Stafilococ;

–este nefrotoxicǎ, dozele mari administrate la pacienții cu I.R produc leziuni vestibulare ireversibile;

–se adminstreazǎ intra-muscular sau intra-venos 1-3 mg, repartizate în 3 doze la interval de 8 ore.

-CEFALEXIN –activ în infecțiile cu E. Colli, Klebsiella, Proteus, Pseudomonas, Stafilococ;

– reacții secundare (greațǎ vǎrsǎturi, diaree);

– dacǎ se depǎșește doza de 4 g/zi se contraindicǎ în caz de I.R.;

–nu este nefrotoxicǎ în doze mici;

–se administreazǎ per os 500 mg de 4 ori/zi;

–în formele mai puțin grave se adminstreazǎ sulfamide.

-NITROFURANTOIN

–acțiune bactericidǎ pentru germeni: Gram(-) și Gram (+)

–produce semne de intoleranțǎ gastricǎ (grețuri, vǎrsǎturi cefalee, erupții cutanate);

– reacții secundare (greațǎ vǎrsǎturi, diaree);

– contraindicat la pacienții cu I.R.;

–se administreazǎ per os 5-10 mg/kg corp/zi repartizat in 4 prize;

–în tratamentul de lungǎ durere se administreazǎ jumǎtate din doza obișnuitǎ.

-CICLOSERINǍ –acțiune bactericidǎ pentru E.Colli, Proteus, Pseudomonas;

– contraindicat la pacienții cu I.R. care pot prezenta convulsii, stǎri depresive;

–se administreazǎ in tratamentul de atac <50 mg/2 ori/zi 14 zile;

–în tratamentul de întreținere 250 mg /zi sau la 2 zile.

-ACID NALIDIXIC sau NEGRAM

–activ infecțiile cu bacterii Gram(-)

–inactiv la Pseudomonas;

–nu este nefrotoxic, dar dezvoltǎ rapid forme rezistente de bacterii;

–reacții secundare (greațǎ vǎrsǎturi, diaree, cefalee, edem papilar);

–se administreazǎ per os 1g la 6 ore;

Tratamentul simptomatic constǎ în administrarea de:

-analgezice:

-antispastice:

-pentru scǎderea valorilor tensionale:

-acidifierea urinii se face cu clorurǎ de amoniu sau METENAMIN, contraindicate la bolnavii cu acidozǎ.

Se pot face asocieri de antibiotice:

ex: AMPICILINǍ+KANAMICINǍ

AMPICILINǍ+GENTAMICINǍ

Nu se prescriu antibiotice și sulfamide la persoanele alergice.

Tratamentul dureazǎ 1-3 luni, respectându-se regulat urocultura cu antibiograma.

I.6. EVOLUȚIE, PROGNOSTIC, COMPLICAȚII

PIELONEFRITA ACUTǍ

EVOLUȚIA și PROGNOSTICUL

Sunt favorabile în contestul când tratamentul este aplicat corect și factorii favorizanți sunt îndepǎrtați.

În urma aplicǎrii tratamentului, deși toate semnele bolii au dispǎrut, nu se poate vorbi de vindecare decât dupǎ controlul repetat al bacteriuriei în urmǎtoarele sǎptǎmâni sau luni.

S-a observat cǎ pielonefrita acutǎ, chiar atunci când nu este tratatǎ se amelioreazǎ, febra și piuria dispar în câteva zile însǎ boala poate trece în cronicitate.

În evoluția pielonefritei este posibilǎ apariția urmǎtoarelor complicații care sunt de fapt foarte rare: I.R.A. necrozǎ papilarǎ, pionefroza, flegmonul prinefritic, septicopioemia.

Cea mai frecventǎ complicație este însǎ pielonefrita cronicǎ.

PIELONEFRITA CRONICǍ

In timpul evoluției este posibilǎ însǎ izbucnirea unei infecții grave, care poate evolua rapid, în câteva zile în exitus.

Trebuie subliniat faptul cǎ apariția H.T.A. reprezintǎ un factor important care duce cǎtre dezvoltarea rapidǎ a I.R..

In general, evoluția si prognosticul depinde de precocitatea diagnosticului si eficacitatea tratamentulului medical.

Complicațiile pielonefritei cronicei apar odatǎ cu progresiunea leziunilor anatomice. HTA din PNC poate evolua cǎtre malignitate.

Uneori este posibilǎ instalarea unor leziuni grave de necrozǎ papilarǎ.

I.7. EDUCAȚIE PENTRU SǍNǍTATE

Ingrijiri de prevenire primarǎ

Dobândirea obișnuințelor corecte de eliminare. Evitarea inhibǎrii reflexului de micțiune, deoarece se produce distenzia vezicii urinare STAZA URINARǍ, care poate favoriza formarea calculilor.

Evitarea consumului de medicamente cu efect diuretic sau nefrotoxic fǎrǎ prescripție medicalǎ.

Efectuarea corectǎ a toaletei regiunii perineale pentru a evita pǎtrunderea microorganismelor în tractul urinar.

Evitarea aportului excesiv de sǎruri minerale.

Se vor evita frigul, umiditatea, oboseala, traumatismele, agenții toxici, afecțiunile cardiovasculare, deoarece sunt factori favorizanți în apariția și voluția afecțiunilor renale.

Se vor efectua exerciții fizice pentru creșterea tonusului musculaturii perineale și abdominale, acestea favorizând contracțiile vezicii urinare și al sfincterului extern al uretrei.

Ingrijirea de prevenire secundarǎ

Depistarea precoce a infecțiunilor renale și dispensarizarea lor corectǎ.

Tratamentul corect al acestor afecțiuni dupǎ dipǎ sfatul medicului.

Colaborarrea asitentei si echipei de ingrijire cu pacientul.

Evitarea complicațiilor.

Ingrijiri de prevenire terțiarǎ

Reintegrarea în societate a individului cu afecțiuni cronice.

CAPITOLUL II

II.A PLAN DE INGRIJIRE AL PACIENTEI

R.S. cu PIELONEFRITǍ

1.CULEGEREA DATELOR

Sursa de date: -PACIENTA

-ECHIPA MEDICALǍ

-FOAIA DE OBSERVAȚIE

Date relativ stabile:

-Numele și prenumele:R.S.

-Vârsta: 70 ani

-Sex: feminin

-Stare civilǎ: vǎduvǎ de 6 ani

-Domiciliu: Baba Ana

-Ocupație: pensionarǎ lucrat ca vânzǎtoare

-Naționalitate: românǎ

-Religie: ortodoxǎ

-Condiții de viațǎ: locuiește singurǎ într-o casǎ cu 3 camere; în condiții salubre.

Are 2 copii, cǎsǎtoriți, care o viziteazǎ regulat.

-Obiceiuri: îi place sǎ citeascǎ, sǎ croșeteze, sǎ se uite la televizor.

Elemente fizice

RH – pozitiv

Grupa sanguinǎ – 0.1

Date Antropometrice

Greutate –69 kg

Inǎlțime – 1.51 m

Elemente biografice legate de sǎnǎtate

-A.H.C. -fǎrǎ importanțǎ

-A.P.F. -menarha 13 ani

-douǎ nașteri la termen fǎrǎ complicații

-menopauza la 50 de ani

-A.P.P. -apendicectomie la 19 ani

-H.T.A. -de 10 ani

-nefrectomie stângǎ (din cauza unui accident de mașinǎ întâmplat în urmǎ cu 20 ani)

-litiazǎ renalǎ dreaptǎ

Motivele internǎrii

-Cefalee occipitalǎ

-amețeli

-poliatralgii

-fatigabilitate

Istoricul bolii

Veche hipertensivǎ cu rinichi unic chirurgicalǎ. Se interneazǎ pentru cefalee occipitalǎ, amețeli, poliatralgii, fatigabilitate, simptomatologie ce s-a accentuat în ultima vreme fǎrǎ un motiv clinic aparent. Este internatǎ la Spitalul Județean – Secția Nefrologie.

Diagnostic medical la internare

Pielonefrita cronicǎ – HTA stadiul II

Durata internǎrii

15-25. X .2000

2.ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

NEVOILE FUNAMENTALE

DIAGNOSTIC NURSING

Alterarea temperaturii corporale datoritǎ procesului infecțios manifestat prin hipertermie, frisoane.

Eliminare urinarǎ insuficientǎ calitativ și cantitativ, datoritǎ procesului infecțios manifestat prin disurie și polikiurie.

Alterarea respirației datoritǎ durerii și HTA manifestatǎ prin dispnee.

Alimentație inadecvatǎ calitativ și cantitativ datoritǎ tulbulǎrilor digestive, manifestate prin grețuri, vǎrsǎturi.

Dificulltate în a se deplasa datoritǎ durerii manifestate prin poziții altalgice.

Alterarea perfuziei tisulare datoritǎ atingerii interstițiului renal manifestat prin disurie.

Dificultate în a se recrea manifestatǎ prin dezinteres datoritǎ afecțiunii.

GRAD DE DEPENDENȚǍ: II

Pacientul are nevoie de echipa de îngrijire pentru a-i explica ce trebuie sǎ facǎ.

3,4,5, PLANIFICAREA, APLICAREA, EVALUAREA INGRIJIRILOR

6. EXTERNAREA

Intervenții constante

– Monitorizarea funcțiilor vitale și vegetative

asigurarea unui climat corespunzǎtor în salon

administrarea tratamentului prescris de medic

asigurarea unui igiene riguroase

asigurarea unei alimentații ADECVATE

asigurarea unor eliminǎri fiziologice

asigurarea unei stǎri de bine fizic și psihic, notarea bilanțului ingesto-excretǎ

educație pentru sǎnǎtate

pregǎtirea fizicǎ și psihicǎ a pacientei pentru explorǎri și analize

Evaluarea intervențiilor constante

Am asigurat condiții optime în salon: T=22C, aer curat, bine luminat, fǎrǎ curenți de aer, s-a efectuat dezinfecția salonului cu cloraminǎ.

Am explicat pacientei importanța unei igiene riguroase.

Am asigurat lenjerie de pat și de corp curatǎ

Am masat și pudrat zonele predispuse escarelor

Am asigurat alimentația adecvatǎ afecțiunii sale, regim hiposodat, hipoprotidic, normoglucidic, nu se va consuma bǎuturi carbogazoase și grǎsimi.

Am asigurat regim hidric corespunzǎtor: 2-3 l lichide / 24 ore.

Regimul hidric este compus din supe, ceaiuri, compoturi, diuretice.

Am asigurat eliminǎri fiziologice prin calcularea zilnicǎ a bilanțului ingesto-excreta.

Am cântǎrit zilnic pacienta.

Am administrat lichide în cantitate mare.

Am învǎțat pacienta sǎ-și schimbe lenjeria de corp de câte ori este nevoie.

Am asigurat pacientei un climat confortabil.

Am facilitat pacientei vizitele familiei.

Am încurajat pacienta sǎ efectueze activitǎți recreactive (citit, croșetat).

Am însușit pacientei cunoștințe despre boalǎ.

Am monitorizat funcțiile vitale și am pregǎtit pacienta fizic și psihic.

În urma tratamentului medicamentos și a regimului alimentar starea pacientei se amelioreazǎ.

Bilanțul autonomiei funcțiilor vitale la externare

P=87 pulsații/minut

T=36.5

TA=160/90mmHg

R=20respirații/minut

Bilanțul autonomiei nevoilor fundamentale la externare

a respira, a avea o bunǎ circulație.

Respirație de tip costal superior, amplǎ, liniștitǎ în timpul somnului. Zgomote cardiace bine bǎtute. Circulație adecvatǎ vârstei și afecțiunii.

a bea și a mânca

Masticație ușoarǎ, bunǎ (conform vârstei) alimentație adecvatǎ.

a elimina

Eliminǎri fiziologice, fǎrǎ modificǎri, urina clarǎ, scaun normal.

a se mișca, a avea o bunǎ posturǎ

Postura adecvatǎ în ortostatism, șezând și în clinostatism.

a dormi, a se odihni

Somn ușor, profund, duratǎ 7-9 ore conform vârstei.

a se îmbrǎca și dezbraca

Veșminte alese de pacientǎ, adecvate climatului. Se îmbracǎ și dezbracǎ singurǎ.

a menține temperatura corpului în limite normale.

Pacienta este afebrilǎ.

a fi curat, îngrijit.

Prezintǎ deprinderi igienice, tegumente și mucoase curate și îngrijite.

a evita pericolele

Cunoaște mǎsuri de prevenire a accidentelor, traumatismelor.

a comunica

Exprimare ușoarǎ, vorbire corectǎ, relații armonioase cu echipa de îngrijire.

a practica religia

Este credincioasǎ, participǎ la slujbe religioase.

a se realiza

Pacienta acceptǎ informațiile privind tratamentul, activitatea fizicǎ. Este echilibratǎ psihic.

a se recrea

Are activitǎți recreative: citit, croșetat, se uitǎ la televizor.

a învǎța

Este receptivǎ la tot ce este nou.

Probleme la externare

Circulație inadecvatǎ, manifestatǎ prin HTA. Alterarea perfuziei tisulare datoritǎ atingerii interstițiului renal manifestat prin disurie.

Plan de recuperare

Consum de lichide în cantitǎți mari, 2-3 l/zi, supe, sucuri neacidulate, compot, ceaiuri diuretice de mǎtase de porumb, ceai din cozi de cireșe.

Sǎ aibǎ un regim ușor hiposodat, normoglucidic, hipoprotidic.

Sǎ evite bǎile și dușurile reci.

Sǎ aibǎ o activitate fizicǎ moderatǎ.

Fiind o veche hipertensivǎ, va efectua controalele periodice la medicul de familie. Va continua tratament ambulator cu: Nifedipin, o capsulǎ/8 ore. Va efectua uroculturǎ și sumar de urinǎ periodic, o datǎ la 3 luni.

II B. PLAN DE INGRIJIRE A PACIENTEI V.A. CU PIELONEFRITǍ

CULEGEREA DATELOR

Sursa de date: – PACIENTUL

– FAMILIA

-ECHIPA DE INTERVENȚIE

-FOAIA DE OBSERVAȚIE

Date relativ stabile:

-Numele și prenumele: V.A.

-Vârsta: 30 ani

-Sex: masculin

-Stare civilǎ: cǎsǎtorit

-Domiciliu: Ploiești

-Ocupație: contabil la firmǎ de construcții

-Naționalitate: românǎ

-Religie: ortodoxǎ

-Condiții de viațǎ: locuiește împreunǎ cu soția și fiul de 6 ani într-un apartament cu 3 camere; frumos amenajat.

Soția este casnicǎ și se îngrijește de ceilalți membrii ai familiei. Are program de lucru lejer. De regulǎ lucreazǎ acasǎ.

-Obiceiuri: fumeazǎ aproximativ 10 țigǎri/zi, bea cafea 1-2 cafea/zi, ocazional consumǎ alcool. Ii place sǎ joace fotbal cu prietenii și sǎ citeascǎ cǎrți polițiste.

Elemente fizice

RH –negativ

Grupa sanguinǎ – AII

Date antropometrice

Greutate –80 kg

Inǎlțime – 1.75 m

Elemente biografice legate de sǎnǎtate

-A.H.C. fǎrǎ importanțǎ

-A.F.P. fǎrǎ importanțǎ

-A.P.P. amigdalectomie la 6 ani

apendicectomie la 20 ani

Motivele internǎrii

-febrǎ

-frisoane

-transpirații

-cefalee

Istoricul bolii

De o sǎptǎmânǎ pacientul este febril fǎrǎ un motiv aparent. De 4 zile prezintǎ și frisoane și transpirații reci. Se prezintǎ la medicul de familie de unde i se dǎ bilet de trimitere cǎtre Spitalul Județean Secția Nefrologie. In urma controlului și a investigațiilor fǎcute la spital i s-a pus diagnosticul.

Diagnostic medical la internare

PIELONEFRITA ACUTǍ

Durata internǎrii: 25-29.XI.2000

2.ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

NEVOILE FUNAMENTALE

Diagnostic nursing

alterarea temperaturii corporale datoritǎ procesului infecțios manifestat prin frisoane hipertermice;

anxietate datoritǎ bolii și necunoașterii acesteia manifestate prin teamǎ, neliniște, agitație;

eliminare inadecvatǎ cantitativ și calitativ datoritǎ procesului infecțios manifestat prin disurie și polozurie;

imposibilitatea de a se recrea, datoritǎ spitalizǎrii manifestatǎ prin tristețe, plictisealǎ;

alterarea perfuziei tisulare datoritǎ atingerii interstițiului renal prin disurie;

alimentație inadecvatǎ cantitativ și calitativ in deficit datoritǎ afecțiunii manifestatǎ prin inapetențǎ;

lipsa cunoștințelor despre boalǎ;

Gradul de dependențǎ II

Pacientul are nevoie de echipa de îngrijire pentru a I se explica ce trebuie sǎ facǎ.

3,4,5 PLANIFICAREA, APLICAREA, EVALUAREA INGRIJIRILOR

6. EXTERNAREA

Intervenții constante

-monitorizarea funcțiilor vitale și vegetative zilnic;

-asigurarea unui climat corespunzǎtor în salon;

-administrarea tratamentului prescris de medic;

-asigurarea unei igiene riguroase;

-asigurarea unei alimentații adecvate;

-asigurarea unor eliminǎri fiziologice;

-asigurarea unei stǎri de bine fizic și psihic;

-mǎsurarea bilanțului ingesto-excreta;

-pregǎtirea fizicǎ și psihicǎ a pacientului pentru explorǎri și analize.

Evaluarea intervențiilor constante

-am asigurat condiții optime în salon: t=22oC, bine luminat, fǎrǎ curent, fǎrǎ zgomot;

-am efectuat dezinfecția salonului cu cloraminǎ;

-am explicat pacientului importanța unei igiene riguroase pentru a preveni suprainfecția;

-am asigurat pacientului lenjerie de pat curatǎ și bine întinsǎ pentru a nu se produce escarele de decubit;

-am asigurat o alimentație adecvatǎ afecțiunii sale, regim hiposodat, hipoprotidic, normoglucide. Nu va consuma bǎuturi carbogazoase și grǎsimi.

-am asigurat un regim hidric corespunzǎtor: 2-3 l lichid pe zi

Regimul hidric este compus din ceaiuri, supe, compoturi, diuretice.

-am asigurat eliminǎri fiziologice prin calcularea zilnicǎ a bilanțului ingesto-excretor;

-am cântǎrit zilnic pacientul;

-am administrat lichide în cantitǎți mari;

-am facilitat vizitele familiei și prietenilor;

-am încurajat pacienta sǎ efectueze activitǎți recreactive (citit, plimbat);

-am monitorizat funcțiile vitale și vegetative;

-am pregǎtit fizic și psihic pacientul pentru intervenții și explorǎri.

Externarea

In urma tratamentulului medicamentos, a regimului alimentar, a colaborǎrii și eforturilor fǎcute de echipa de îngrijire, starea pacientului la externare este bunǎ fizic și psihic.

Bilanțul funcțiilor vitale la externare

P=79 pulsații pe minut

T=36.8C

T.A.=120/70 mm Hg

R=18 respirații/minut

Bilanțul autonomiei nevoilor fundamentale la externare

a respira, a avea o bunǎ circulație.

Respirație de tip costal superior, amplǎ, ritmatǎ. Zgomote cardiace bine bǎtute. Circulație adecvatǎ.

a bea și a mânca.

Masticație ușoarǎ, apetit bun, alimentație adecvatǎ.

a elimina

Eliminǎri fiziologice, fǎrǎ modificǎri, urina clarǎ, scaun normal.

a se mișca, a avea o bunǎ posturǎ

Postura adecvatǎ în ortostatism, șezând și în clinostatism.

a dormi, a se odihni

Somn ușor, profund, vise regulate.

a se îmbrǎca și dezbraca

Veșminte alese conform sexului, adecvate climatului.

a-și menține temperatura corpului în limite normale.

Pacientul are temperatura corului în limite fiziologice.

a fi curat, îngrijit.

Pacientul prezintǎ deprinderi igienice, tegumente și mucoase curate și integre.

a evita pericolele

Cunoaște mǎsuri de prevenire a accidentelor, traumatismelor.

a comunica

Exprimare ușoarǎ. Colaborare armonioasǎ cu echipa de îngrijire.

a practica religia

Credincios, participǎ la slujbe religioase.

a se realiza

Pacientul dorește sǎ se realizeze în plan profesional.

a se recrea

Pacientul are activitǎți recreative: citit, uitatul la televizor, fotbal.

a învǎța

Este receptiv la tot ce este nou.

Probleme la externare

Alterarea perfuziei tisulare.

Risc de complicații (P.N.C.)

Plan de recuperare

-Va consuma lichide în cantitǎți mari, 2-3l /zi.

-Va consuma un regim ușor hiposodat.

-Va evita frigul, umezeala, bǎile reci.

-Va repeta sumarul de urinǎ și uroculturǎ odatǎ la 3 luni.

-Va continua tratament ambulator cu: Biseptol, o tabletǎ/8 ore timp de 7 zile, o datǎ la 3 luni.

II C PLAN DE INGRIJIRE AL PACIENTEI

C.A. cu PIELONEFRITǍ

1.Culegerea datelor

Sursa de date: -pacientul

-familia

-echipa de ingrijire

-foaia de observație

Date relativ stabile:

-Numele și prenumele: C.A.

-Vârsta: 22 ani

-Sex: feminin

-Stare civilǎ: necǎsǎtoritǎ

-Domiciliu: Ploiești

-Ocupație: studentǎ, Facultatea de Filozofie

-Naționalitate: românǎ

-Religie: ortodoxǎ

-Condiții de viațǎ: locuiește împreunǎ cu pǎrinții într-un aparament cu 2 camere în codiții salubre.

-Obiceiuri: frecventeazǎ discotecile și barurile împreunǎ cu grupul de prieteni

Elemente fizice

RH – pozitiv

Grupa sanguinǎ – AB 4

Date Antropometrice

Greutate –54 kg

Inǎlțime – 1.64 m

Elemente biografice legate de sǎnǎtate

-A.H.C. fǎrǎ importanțǎ

-A.F.P. menarha la 13 ani (ciclu regulat la 28 zile + 3zile fǎrǎ modificǎri patologice)

-A.P.P. apendicectomie la 13 ani

avort la 20 ani (sarcinǎ de 2 luni, intrerupere fǎcutǎ la cerere, a decurs fǎrǎ complicații)

Motivele internǎrii

-stare general alteratǎ-disurie

-febrǎ

-frisoane

-transpiratii reci

Istoricul bolii

Fǎrǎ un motive în urmǎ cu o sǎptǎmânǎ, starea generalǎ a pacientei s-a degradat. Prezintǎ dureri la urinare și urineazǎ foarte des. Nu a urmat nici un tratament. În urmǎ cu 2 zile starea pacientei s-a deteriorat mai rǎu, prezentând și febrǎ, frisoane, transpirații. In urma acestori simptoame, se prezintǎ la medicul de familie de unde I se face bilet de internare cǎtre Spitalul Judetean. In urma investigațiilor fǎcute la spital I se pune diagnostic.

Diagnostic medical la internare

Pielonefrita acutǎ

Durata internǎrii

1-5 XII 2000

2.ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

NEVOILE FUNAMENTALE

Diagnostic nursing

Eliminare inadecvatǎ calitativ și cantitativ, datoritǎ procesului infecțios manifestatǎ prin disurie.

Alterarea temperaturii corporale datoritǎ procesului infecțios manifestatǎ prin hipertermie, frisoane.

Vulnerbilitate fațǎ de pericole datoriǎ afecțiunii manifestat prin cunoștințe insuficiente despre boalǎ.

Comunicare insuficientǎ datoritǎ spitalizǎrii, manifestat prin irascibilitate.

Dificultate în a se recrea datoritǎ spitalizǎrii, manifestat prin tristețe.

Lipsa cunoștințelor despre boalǎ datoritǎ mediului de viațǎ.

3,4,5. PLANIFICAREA, APLICAREA, EVALUAREA INGRIJIRILOR NURSING

6. EXTERNAREA

Intervenții constante

asigurarea unui climat corespunzǎtor și confortabil în salon

monitorizarea funcțiilor vitale și vegetative zilnic

asigurarea unui igiene riguroase

administrarea tratamentului prescris de medic

asigurarea unui regim adecvat

asigurarea bilanțului ingesto-excretǎ

pregǎtirea fizicǎ și psihicǎ a pacientei pentru investigații

Evaluarea intervențiilor constante

Am asigurat condiții de microclimat în salon :T=23C, aerisit, luminat, fǎrǎ zgomot.

Am explicat pacientei importanța unei igiene riguroase pentru a preveni complicațiile si supra infecțiile.

-am asigurat pacientului lenjerie de pat curatǎ, fǎrǎ cute pentru a nu produce escare de decubit;

-am asigurat o alimentație adecvatǎ afecțiunii sale: regim hidric 2-3 litri pe zi compus din supe, ceaiuri, compoturi, regim hiposodat, hipoprotidic, normoglucidic.

-Regimul hidric este compus din ceaiuri, supe, compoturi, diuretice.

-am calculat bilanțul ingesta-excretǎ;

-am cântǎrit zilnic pacienta;

-am facilitat vizitele aparținǎtorilor;

-am încurajat pacienta la activitǎți recreactive;

-am monitorizat funcțiile vitale și vegetative;

-am pregǎtit fizic și psihic pacienta pentru intervenții și explorǎri.

Externarea

In urma investigațiilor și a tratamentulului si a intervențiilor autonome efectuate, la externare este refǎcutǎ complet.

Bilanțul funcțiilor vitale la externare

P=80 pulsații pe minut

T=36.5C

T.A.=115/60 mm Hg

R=19 respirații/minut

Bilanțul autonomiei nevoilor fundamentale la externare

1. A respira, a avea o bunǎ circulație.

Respirație de tip costal superior, amplǎ, ritmatǎ.

2.A bea și a mânca.

Masticație bunǎ, ușoarǎ, apetit bun, alimentație adecvatǎ.

3.A elimina

Eliminǎri fiziologice, urina clarǎ, scaun normal.

4.A se mișca, a avea o bunǎ posturǎ

Postura adecvatǎ în ortostatism.

5.A dormi, a se odihni

Somn ușor, profund, fǎrǎ treziri.

6.A se îmbrǎca și dezbraca

Veșminte alese conform vârstei, climatului.

7.A-și menține temperatura corpului în limite fiziologice

8.A fi curat, îngrijit.

Pacienta prezintǎ deprinderi igienice.

9.A evita pericolele

Cunoaște mǎsuri de prevenire a accidentelor.

10.A comunica

Exprimare ușoarǎ. Colaboreazǎ cu echipa de îngrijire.

11.A practica religia

Participǎ la slujbe religioase.

12.A se realiza

Pacienta dorește sǎ se realizeze profesional.

13.A se recrea

Pacienta are activitǎți recreative.

14.A învǎța

Pacienta este receptivǎ la tot ce este nou.

Probleme la externare

Alterarea perfuziei tisulare.

Plan de recuperare

-Va evita frigul și umezeala.

-Va consuma lichide în cantitate mare, 2-3l/zi și un regim hiposodat

-Va repeta periodic sumarul de urinǎ, urocultura, testul Addis-Hamburger.

-Va continua tratamentul ambulator cu: Biseptol, o tabletǎ/12 ore timp de 7 zile per os.

CAPITOLUL III

CONCLUZII

Definiție: pielonefrita este inflamația acutǎ sau cronicǎ care afecteazǎ țesutul interstițial renal-spațiul dintre nefroni.

Etiologie: Germenii cei mai frecvenți întâlniți sunt: escherichia Colli, Proteus, Klebsiella, Piocianic, Stafilococ.

Obișnuiții factori favorizanți sunt obstacolele de la nivelul cǎilor excretoare renale, afecțiuni renale congenitale, tumori, litiaza renalǎ, cistita.

Semne:

dureri lombare, mai frecvent unilaterale, surde sau cu caracter de colicǎ renalǎ

febrǎ cu delent violent

tulburǎri digestive

polokiurie, disurie, nicturie

HTA

-transpirații

atingerea interstițiului renal

stare generalǎ alteratǎ

Participarea asistentei medicale la investigații

Una din sarcinile importante ale asistentei medicale este colaborarea și examinarea clinicǎ a bolnavului.

Ajutând medicul și pacientul, asistenta medicalǎ creeazǎ un climat favorabil pentru relația:

Medic – pacient – asistentǎ

Pentru aceasta asistenta trebuie sǎ ținǎ cont de urmǎtoarele sarcini:

sǎ pregǎteascǎ fizic și psihic pacientul

sǎ pregǎteascǎ materialele și instrumentele necesare examinǎrii

sǎ pregǎteascǎ documentele necesare: fișa de observații, rezultatele examinǎrii

asigurǎ condiții de microclimat în salon

pregǎtește produse biologice și le trimite la laborator

transportǎ în condiții optime produsele recoltate la laborator, dupǎ ce în prealabil le eticheteazǎ

pregǎtește pacientul fizic și psihic pentru examene radiologice

administreazǎ tratamentul medicamentos numai la indicația medicului.

Evoluție. Prognostic

Evoluția și prognosticul sunt favorabile în contextul în care tratamentul este aplicat corect și factorii favorizanți sunt îndepǎrtați.

În urma aplicǎrii tratamentului, deși toate semnele bolii au dispǎrut nu se poate vorbi de vindecare decât dupǎ controlul repetat al uroculturii în urmǎtoarele luni.

S-a observat cǎ pielonefrita acutǎ, chiar atunci când nu este tratatǎ, se amelioreazǎ, febra dispare în câteva zile, boala poate trece în cronicitate.

PNAPNC

Educație pentru sǎnǎtate

Ingrijiri de prevenire primarǎ

dobândirea obișnuințelor corecte de eliminare

evitarea inhibǎrii reflexului de micțiune deoarece se produce distensia vezicii urinare, staza urinarǎ, care poate favoriza formarea calculilor.

evitarea consumului de medicamente cu efect diuretic sau nefrotoxic fǎrǎ sfatul medicului.

efectuarea corectǎ a toaletei regiunii perineale pentru a evita pǎtrunderea microorganismelor în tractul urinar.

evitarea aportului excesiv de sǎruri minerale

se va evita frigul, umiditatea, traumatismele.

Ingrijiri de prevenire secundarǎ

depistarea precoce a afecțiunilor renale, și dispensarizarea lor corectǎ.

tratamentul corect al acestor afecțiuni dupǎ sfatul medicului.

colaborarea pacientului cu asistenta medicalǎ și echipa de îngrijire.

evitarea complicațiilor.

Ingrijiri de prevenire terțiarǎ

reintegrarea în societate a individului cu afecțiuni cronice.