Ingrijirea Pacientilor cu Osteoporoza

CURPINS

P A R T E A G E N E R A L Ă

ARGUMENT

CAP. I. DATE GENERALE DESPRE BOALA

Noțiuni de anatomia și fiziologia…………………………………………………………………………pag.6

Prezentarea teoretică a bolii

1.2.1. Definiția………………………………………………………………………………………………pag.11
1.2.2. Clasificare……………………………………………………………………………………………pag.12
1.2.3. Localizarea…………………………………………………………………………………………..pag.13

1.2.4. Etiopatogenia……………………………………………………………………………………….pag.14
1.2.5. Diagnosticul clinic………………………………………………………………………………..pag.14
1.2.6. Diagnosticul paraclinic………………………………………………………………………….pag.14
1.2.7. Diagnosticul diferențial…………………………………………………………………………pag.15
1.2.8. Evoluția și prognosticul ………………………………………………………………………..pag.15
1.2.9. Tratament

1.2.9.1. Tratament igieno-dietetic………………………………………………………….pag.15

1.2.9.2. Tratament medical…………………………………………………………………..pag.16

1.2.9.3. Tratament chirurgical……………………………………………………………….pag.16

CAP. II. ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului în spital……………………………………………………………………………..pag.17

2.2. Asigurarea condițiilor de spitalizare……………………………………………………………………..pag.17

2.3. Asigurarea condițiilor igienice pacienților internați………………………………………………..pag.18

2.4. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative………………………………………………………….pag.19

2.5. Alimentația bolnavului………………………………………………………………………………………..pag.19

2.6. Administrarea medicamentelor și hidratarea organismului………………………………………pag.20

2.7. Recoltarea produselor biologice și patologice……………………………………………………….pag. 20

2.8. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune…………………………..pag.20

2.9. Pregătirea preoperatorie și îngrijirile postoperatorii………………………………………………..pag.21

2.10. Educație pentru sănătate……………………………………………………………………………………pag.22

2.11. Externarea pacientului……………………………………………………………………………………….pag.22

P A R T E A S P E C I A L Ă

CAP III . INGRIJIRI SPECIFICE

3.1. Cazul 1 – Plan de îngrijire……………………………………………………………………………………pag.23

3.2. Cazul 2 – Plan de îngrijire …………………………………………………………………………………..pag.38

3.3. Cazul 3 – Plan de îngrijire……………………………………………………………………………………pag.53

CAP. IV. CONCLUZII

4.1. Evaluarea finală………………………………………………………………………………………………….pag.66

4.2. Concluzii generale………………………………………………………………………………………………pag.69

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………….pag.71

ANEXE…………………………………………………………………………………………………………………..pag.72

ARGUMENT

Motivația pentru care am desfășurat această cercetare, a fost generată de lipsa unor lucrări de sinteză, care să cuprindă date esențiale ale unui mare volum de informații.

„Bătrânețea este o mutilare a corpului care rămâne întreg: toate le are și la toate le lipsește ceva”

Pornind de la acest citat, se dezvoltă tema lucrării mele „Îngrijirea pacienților cu osteoporoză”.

Organizația Mondială a Sanătății (OMS) consideră osteoporoza ca una din bolile majore ale epocii moderne. Pentru orice persoană osteoporoza reprezintă un risc, poate nu imediat, dar cu siguranță în jurul vârstei de 40 de ani, iar în cazuri nedescoperite la timp un adevarat pericol pentru viața acestuia.

Datorită longevității vieții din prezent și creșterii numărului persoanelor care depășesc vârsta de 60 de ani ( persoane predispuse la osteoporoză ), numărul celor care suferă de această boală este în accesiune continuă.

Dezvoltarea cunoștintelor medicale arată că osteoporoza, nu este specifică numai generației a treia, ea apare și la vârste mai tinere. Osteoporoza afectează ambele sexe, incidența este de 2-4 ori mai mare la femei decât la barbați și astfel una din trei femei adulte va dezvolta, de-a lungul vieții, o fractură osteoporotică, pe când doar unul din opt bărbați va suferi din aceeași cauză.

Osteoporoza este supradenumită și „hoțul tăcut al calciului” pentru ca poate slăbi oasele timp de ani de zile fără să fie detectată. Este o boală progresivă, ireversibilă odată instalată, în care osele devin în mod gradual mai slabe determinând schimbări în postură și făcand individul predispus la fracturi osose.

Un rol bine definit și foarte important în tratarea osteoporozei îi revine asistentei medicale. În primul rând misiunea ei este de a oferi persoanelor predispuse acestei suferințe informațiile necesare pentru evitarea producerii bolii sau în cazul prezenței osteoporozei, evitarea producerii unei fracturi.

O cauza foarte importantă pe care o va susține nursa, este alimentația adecvată menținerii unui organism rezistent și importanța condiției fizice optime unei osaturi rezistente.

Un alt rol al nursei la fel de important in combaterea osteoporozei îl constituie aplicarea corectă a tratamentului la indicația medicului.

Pentru ca lucrarea să fie acesibilă oricărui cititor, informațile pe care le am adunat sunt structurate pe capitole și subcapitole, care urmăresc boala din apropae în aproape, pentru a oferi noi cunoștințe benefice asupra acestei boli.

Deorece osteoporoza este o boală care afectează sistemul osos, în prima parte am făcut o trecere în revistă a clasificării oaselor, compoziția acestora și anumite proprietății, care vor face mai ușoară înțelegerea acesteia. Tot prima parte conține și date referitoare la boală, de la diagnosticare până la tratamentul împotriva ei urmând capitolul despre îngrijirile și intervențiile asistentei acordate pacienților cu această afecține.

Ultima partea a lucrării constuie informații din stadiului practic, unde am avut posibilatea de a urmări trei cazuri de osteoporoză, putând atfel să-mi evaluez și îmbunătățesc cunoștințele despre boală cât și să-mi exprim intervențiile proprii asupra nevoilor afectate.

Majoritatea peroanelor cu această afecține au o stimă de sine scăzută, din cauza neputinței de a îndelini anumite nevoi. În această situație asistenta trebuie să dea dovadă de înțelegere și răbdare, iar intervențile acesteia să aibe un obiectiv bine stabilit, adică să incurajeze autospijinul și autodeterminarea.

Ca o concluzie, asistenta medicală reprezintă puntea de legătură dintre pacient și informațiile și tratamentul necesar ameliorării stării acestuia.

CAP. I. DATE GENERALE DESPRE BOALĂ

1. Noțiuni de anatomie și fiziologie a oaselor:

Anatomia omului este știința care studiază forma și structura organismului uman, al organelor și al sistemelor sale și cercetează legi care reglează dezvoltarea acestuia, în strânsă corelație cu funcțiunile sale și cu mediul ambiant.

Osteologia este parte a anatomiei care are ca obiect studiul oaselor. Oasele sunt organe dure, rezistente, de culoare alb- gălbuie. Ansamblul lor constituie scheletul. Scheletul uman este format din 208 oase, dintre care 34 alcătuiesc coloana vertebrală, iar restul de 174 se grupează in jurul acesteia.[4]

Clasificarea oaselor:

După dimensiunile și raporturile lor, oasele se clasifică în: oase lungi, oase plane si oase scurte. Forna oaselor fiind foarte neregulată, utilizează și alte criterii de clasificare precum: oase pneumatice, oase sesamoide, oase suturale și oase neregulate. La aceste tipuri de oase nu se ține seama de forma lor, ci de caractere arhitecturale (oasele pneumatice), respectiv de situarea lor în organism (oasele sesamoide si oasele suturale).[4]

1. Oasele lungi:

La aceste oase, lungimea depășește grosimea și lățimea. Un os lung este format din: – un corp sau diafiză și două extremități sau epifize.

Între diafiză și cele două epifize se delimitează o zonă numită metafază. Oasele lungi se găsesc in principal la nivelul membrelor, ele îndeplinind rolul de pârghii de viteză în diferitele mișcări. Exemple de oase lungi:- humerus, ulna, radius, femur, tibie, peroneu

2. Oasele plane:

Aceste oase au lățimea și lungimea aproape egale între ele, dar depășesc grosimea. Oasele plane sunt turtite și prezintă două fete și un număr variabil de margini si unghiuri.

Ele îndeplinesc două funcții:

a) servesc la edificarea cavităților de protecție ( de exemplu craniul )

b) dau inserție unui mare număr de mușchi ( de exemplu scapula )

Exemple de oase plane: întâlnite in cadrul centurilor ( coxal, scapula ), la cap ( frontal, parietale, temporale, occipital etc. ), sau cele care formează cutia toracică: coastele, sternul.

3. Oasele scurte:

La aceste oase cele trei dimensiuni sunt aproape egale, forma lor apropiindu-se de cea cubică. Oasele scurte se găsesc în acele regiuni unde este necesară o mare soliditate și unde există mișcări foarte variate însă cu amplitudine mică (coloana vertebrală, carp, tars).

Exemple de oase scurte: sunt cele care intră în construcția palmei, tălpii (plantei), ca de exemplu: carpiene, metacarpiene, tarsiene, metatarsiene, falange, sau oasele coloanei vertebrale: vertebrele.

4. Oasele pneumatice:

Sunt oase neregulate ce au spatii cavitare pline cu aer, tapetate cu membrane mucoase. Exemple de oase pneumatice: cele din jurul foselor nazale frontal, etmoid, sfenoid, maxilar, etc.

5. Oasele sesamoide:

Aceste oase sunt de obicei mici, lentiliforme, și se dezvoltă în vecinătatea unor articulații (sesamoide periarticulare) sau chiar în tendoanele unor mușchi (sesamoide intratendinoase).

Oasele acestea se glisează de obicei pe o altă suprafață osoasă iar unele se află în grosul capsulei articulare si mărind suprafața fosei articulare, se unesc cu capul articular, (ex: oasele din articulația degetului mare al labei piciorului), altele sunt adâncite în tendoanele mușchilor ce trec pe deasupra articulației. Exemple de oase sesamoide: rotula (patella) și unele oase de la nivelul mâinii și piciorului.

6. Oasele suturale:

Oasele suturale se mai numesc și oase wormiene. Sunt oase mici, plane și inconstante. Se dezvoltă din puncte de osificare speciale independente de oasele învecinate, fie la nivelul suturilor craniului, în special în sutura lambdoidă, fie la nivelul fontanelelor. Mai există un grup de oase wormiene, numite insulare, care se dezvoltă in centrul oaselor bolții craniene (în special in parietal si frontal).

7. Oasele neregulate:

Datorită formei si arhitecturii lor complicate nu pot fi încadrate în nici unul din grupurile precedente (ex: palatinul, sfenoid).

Funcțiile oaselor:

determină forma, dimensiunile și proporțiile corpului si ale diferitelor sale segmente,

servesc ca sprijin pentru întregul corp si pentru părțile moi

alcătuiesc cavități ce protejează anumite organe delicate (creier, inima)

servesc ca element de inserție pentru mușchi, devenind astfel pârghii acționate de diverse grupuri musculare, îndeplinind funcția de locomoție

constituie rezerva calcică a organismului

Longitudinal, un os prezintă două epifize, la capete și o diafiză, la mijloc. Epifizele au un diametru diferit ca secțiune fată de diafiză si sunt mai late. Ele sunt constituite dintr-un țesut mai moale, bogat vascularizat, prin care osul creste în lungime. Diafiza este cvasi cilindrică, cu un gol medular pronunțat, iar țesutul osos devine compact.[4]

Compoziția interioară a oaselor:

În secționarea unui os se poate observa că substanța osoși propriu-zisă se prezintă sub două forme: compactă și spongioasă.

a) substanța compactă este omogenă, dură, formată din lame osoase alăturate, alipite și fără a delimita cavități intermediare.

b) substanța spongioasă are aspectul unui burete și este formată tot din lame sau trabecule osoase, însă acestea sunt orientate în sensuri diferite, întretăindu-se în anumite puncte și delimitând prin aceasta o serie de cavități.

Cavitățile interioare ale oaselor, cavitatea medulară și arcadele substanței spongioase, sunt tapetate de o pătură subțire de celule conjunctive denumită endost. Aceasta se prelungește și în interiorul canalelor Havers și Volkmann.

Din punct de vedere histologic țesutul osos este alcătuit din celule, fibre de colagen și substanță fundamentală. Celulele osoase sunt de trei tipuri: osteoblaste, osteocite și osteoclaste.

Osteoblastul are origine hematopoietică, baza sa constituind-o celula sușă (steni) a liniei granulocitare. Aceste celule prezintă o citoplasmă bazofilă și organite care secretă substanță fundamentală, fosfataza alcalină și protocolagenul care stau la baza formării viitorului țesut oste-oid nemineralizat.

Osteocitele sunt celule cu citoplasmă bazofilă și organite puține fiind într-o stare de repaus relativ. Prezintă numeroase prelungiri protoplasmatice care se anastomozează cu cele ale osteocitelor vecine, constituind o rețea prin care au loc schimburile metabolice. Osteocitele sunt adăpostite în mici cavități, numite osteoplastie iar prelungirile lor în canalicule.

Osteoclastele au funcție osteolitică de distincție osoasă în cursul remanierii permanente a osului. Fibrele de colagen constituie împreună cu substanța fundamentală matricea sau trama proteică a osului. Colagenul reprezintă proteina structurală de bază și constituie 85% din matricea proteică.

Proteinele necolagenice reprezintă 10% și sunt secretate în marea lor majoritate de osteoblaști, cu acumulare în matricea proteică și cu funcții diferite în mineralizare, medierea legăturii celula-matrice și interacțiunea cu proteinele structurale de bază.

Proteina de bază, colagenul, este constituit din protofibrile alipite între ele cu o compoziție periodică regulată. Molecula de colagen este formată din 3 lanțuri de polipeptide dispuse helicoidal care conțin aminoacizi cum ar fi: prolina, hidroxiprolina și glicocolul conferind osului o structură rezistentă la solicitările mecanice.[4]

Fig. 1 Stuctura scheletului uman [13

Elementele componente ale osului:

Oasele sunt constituite din 3 elemente: periostul, pericondrul (endoost) și măduva oaselor.

Periostul este o membrană fibraosă care invelește oasele pe toată suprafața lor exterioară, exceptând suprafețele acoperite de cartilaj articular și unele inserții musculare. La nivelul articulațiilor, periostul se continuă cu capsula articulară, astfel încât întregul schelet este învelit într-o teacă fibroasă conjunctivă. Grosimea periostului variază în funcție de natura oaselor. Rolul său este de a atenua efectele eventualelor fricțiuni între osul dur și structurile moi.

Prin fata sa profundă, periostul aderă de os. Acest fapt se datorează vaselor care trec din el în osul subiacent prin canalele Volkmann, dar mai ales unor fibre conjunctive (fibrele Sharpey) care pleacă din periost și pătrund în substanța osoasă compactă. Periostul este foarte bogat în vase sangvine și nervi (ce îl hrănesc și totodată îi conferă sensibilitate), importanta acestuia fiind foarte mare prin rolul pe care îl joacă în viața osului. În perioada osteogenezei acesta participă la formarea de țesut osos, la adult având rol în nutriția osului. De asemenea are un rol important în formarea calusului (în caz de fracturi), dar și la repararea unor pierderi limitate de substanța osoasă.

Pericondrul (endoost) se continuă fără o limită netă cu țesut cartilaginos subiacent. Pericondrul este constituit din țesut conjunctiv fibros ce conține și rețele elastice și conduce vase sangvine si nervi.

Măduva oaselor Cavitățile substanței osoase spongioase, precum și cavitatea medulară a oaselor lungi, sunt umplute cu o substanță moale, semifluidă și buretoasă, bogată în elemente sangvine numită măduva osoasă.

Măduva osoasă este de 3 feluri:

a) măduva roșie – se găsește în toate cavitățile oaselor fătului si ale copilului până la aproximativ 7 ani. La adult, măduva osoasă se află numai în oasele mici și în oasele plane, precum și în epifizele oaselor lungi. Conține numeroase capilare sangvine și elemente figurate ale sângelui, având un important rol hematopoietic.

b) măduva galbenă se găsește în cea mai mare parte a oaselor adultului, culoarea galbenă fiind datorată rezervelor de grăsime pe care le conține

c) măduva gelatinoasă se găsește la bătrâni, conținând multe elemente conjunctive

Măduva ososă îndeplinește următoarele funcții: participă la edificarea țesutului osos în perioada osteogenezei și la procesele de reparare osoasă la adulți și are rol hematoproteic.[4]

Proprietățile fizice ale oaselor:

Principalele proprietăți ale oaselor sunt: rezistență și elasticitatea.

Datorită acestor proprietăți, oasele nu se rup atunci când asupra loc acționează diferite forte de presiune sau de tracțiune. Craniul uman poate rezista la presiuni mari în direcție boltă-bază fără a sa rupe, micșorând-și cel mult înălțimea cu 7-8%. Un craniu poate totodată cădea de la o înălțime de 1-2 m pe ciment, fără a se sfărâma – el sărind ca o minge datorită elasticității sale. Rezistență la presiune în cazul oaselor este foarte mare, fiind de 30 de ori mai mare pe mm pătrat decât a cărămizii, de 2,5 ori mai mare decât a granitului, apropiindu-se de rezistență fierului.

Dintre toate materialele tehnice, numai betonul armat poate fi comparat cu osul, atât în privința rezistenței , cât și a elasticității. O altă proprietate importantă de adaptare a osului este capacitatea de vindecare a fracturilor. În cazul unei fracturi, la locul fracturii apare o formațiune osoasă nouă, numită calus, prin intermediul căreia se face sudarea segmentelor osoase. La acest proces contribuie și periostul, care poate în anumite condiții, mai ales în rândul persoanelor tinere, să regenereze osul.[4]

1.1. Prezentarea teoretică a bolii:

1.2.1. Definiția osteoporozei:

Osteoporoza este o entitate clinică și radiologică care are la bază o tulburare metabolică ce determină, din punct de vedere histologic, scăderea masei osoase cu păstrarea mineralizării normale la nivelul matricei restante, iar radiologic, diminuarea intensității structurii scheletului.

Fig. 2 Reprezentarea osului afectat de osteoporoză [12]

1.2.2. Clasificarea osteoporozei:

Osteoporoza poate fi determinată fie de creșterea resorbției de os, fie de scăderea ratei de formare o osului. Această dezechilibrare a activități celulelor osteoblastele și osteoclastele se produce în special prin alterarea mecanismelor de reglare, mai ales prin intervenția factorilor hormonali. După modul în care este afectat osul, osteoporoza este împărțită în două tipuri:

osteoporoza de tip I sau trabeculară, a osului spongios care interesează în special rețeaua de traverse osoase și este legată de activitatea gonadică, care duce la o pierdere accelerată de os trabecular și care se poate corecta prin administrări hormonale. Aceasta predispune la fracturi și tasări vertebrale ce apar mai frecvent la femeie după menopauză.

osteoporoza de tip II în care pierdera de os cortical și trabercular se fac proporțional și în care numărul de osteoclaști este mai mare ca în tipul I, ceea ce se poate explica printr-o secreție crescută de parathormon. În acest tip se înscriu mai frecvent fracturi de șold ce apar cu frecvență egală la ambele sexe.[5]

Osteoporoza postmenopauză si de involuție:

Osteoporoza de menopauză interesează în special osul trabercular, pe când cea a vârstnicului este atât corticală cât și traberculară.

Osteoporoza de vârstă este considerată a se produce prin scăderea activității osteoblaștilor și mai puțin prin creșterea numărului osteoclaștilor. Dezechilibrul între funcțiile celor două tipuri de celule favorizează pierderea de os. Organismul vârstnicului are un comportament special in ceea ce privește metabolismul vitaminei D si cel al necesarului de calciu care trebuie sa crească din cauza diminuări absorbției gastrointestinale.

Menopauza evidențiază la aproximativ zece ani de la instalare o osteoporoză marcată. În acest tip de osteoporoză, cu predominanță traberculară, se produce o creștere a activității osteoclaștilor. Defectul de estrogeni creste excesiv sensibilitatea acestor celule la hormonii paratiroidieni care înscriu o scădere de sinteză.

Datorită activității osteoclaștilor, osteoporoza de menopauză este însoțită de valori ridicate de calciurie, spre deosebire de cea de involuție care nu prezintă calciurie excesivă.[5] [8]

Osteoporoza nutrițională:

Deficitul alimentar de calciu, fosfor, proteine și vitamine poate fi cauză de osteoporoză. Sunt cunoscute stările fiziologie de sarcină și alăptare, situații în care necesarul de calciu se dublează sau chiar triplează și în care masa osoasă scade.[5]

Osteoporoza prin imobilizare:

Prin imobilizare, masa osoasă locală sau generală scade profund și rapid. O imobilizare completă de șase luni produce o pierdere a unei treimi din masa osoasa preexistentă.

Osteoporoza indusă medicamentos:

Mai multe medicamente folosite in cure îndelungate pot produce osteoporoză și anume: heparina, metotrexat, fenitoina, barbituricele, metalele grele, hidroxidul de aluminiu și diureticele tiazidice.[5]

Osteoporoza secundară altor boli cum ar fi:

în cazul insuficienței renale cronice, vicierea metabolismului vitaminei D are repercusiuni pe echilibrul troficității osului,

osteoporoza difuză care apare în cazul mielomului multiplu este urmarea secreției de către celula mielomatoasă a unui factor de activare a osteoclaștilor, acest tip de factor este implicat și în cazul limfomului malign hodgkinian și al leucemiei limfatice cronice,

excesul de hormoni glucocorticoizi este cunoscut ca element determinat al producerii osteoporozei spontane (sindrom Cushing),

hiperparatiroidismul creste turnoverul osos și remodelarea, cu accentuarea netă a resorbției osoase prin creșterea numărului de osteoclaști. Hiperparatiroidismul secundar apare ca răspuns la o hipocalcemie prelungită, urmare a unei absorbții intestinale deficitare de calciu, care la rândul ei este o consecință a vârstei sau a lipsei de vitamina D.[5]

Osteoporoza aglică ( Südeck – Leriche ) :

Se produce în urma unor simple traumatisme (entorse, contuzii puternice) care au loc în regiuni articulare sau periarticulare sau consecutiv unor infecții din apropierea regiunilor cu oase mici (mână, picior). Se manifestă prin durere permanentă la încercările de mișcarea regiunii, atrofie musculară, tulburării vasomotorii (cianoză, răceală, paliditate, insensibilitate tegumen-tară), edem dur, uniform, pe fața dorsală (mână, picior).[6]

1.2.3. Localizarea osteoporozelor:

Cele mai dese localizări ale osteoporozei se întâlnesc la nivelul coloanei vertebrale, colului femural, extremității distală a radiusului și carpului.

Osteoporoza vertebrală începe cu subțierea corticalei care rămâne neîntreruptă și apoi scade numărul de travee. Avansarea procesului duce la deformări vertebrale variate iar cedarea marginilor duce la fracturi sau turtiri de corpi vertebrali.

Cele mai frecvente localizări sunt la coloana lombară sau toracală inferioară. Colapsului vertebral multiplu duce la deformări ale coloanei vertebrale cu cifoscolioză.

Osteoporoza colului femural nu prezintă o simptomatologie proprie până când se produce complicația majoră, fractura. La bătrâni, osteoporoza explică incidența mare a fracturilor, la traumatisme minune sau uneori chiar la simple aplecări sau purtatul unor greutăți mici.[5]

1.2.4. Etiopatogenia osteoporozelor:

Două concepții importante au dominat succesiv patogenia osteoporozei, teoria endocrină susținută de Albright și teoria nutrițională, susținută de Nordin.

Albright și Reifenstein au emis teoria după care toate formele de osteoporoză se datoresc unei deficiențe osteoformatoare a osteoblastelor, ceea ce conduce la perturbarea procesului de sinteză a proteinelor osoase și la un defect de fixare calcică. Alterările osoase s-ar datora, după această teorie, unei insuficiențe estrogenice la femei și androgenice la bărbații iar modificările survin când apoziția osteoblastică este deficitară, resorbția osoasă rămânând aceeași.

Afirmațiile au la bază ameliorarea bilanțului fosfocalcic și proteic, observată în osteoporozele tratate cu preparate estrogene și androgene.

Nordin consideră osteoporoza ca o deficiență cronică de calciu, provenind din trei cazuri izolate sau asociate și anume: aport alimentar scăzut, malabsorbția de calciu intestinal și calciurie excesivă. Teoria lui Nordin este argumentată și de faptul că în osteoporoza tratată timp îndelungat cu o dietă bogată în calciu, pacienții sunt capabili să rețină doze mari, iar bilanțul calcic negativ se pozitivează în scurt timp.[3]

1.2.5. Diagnosticul clinic al osteoporozei este foarte dificil de stabilit.

Osteoporoza este în general asimptomatică dar pot apărea următoarele simptome: – dureri la nivelul osului, dealungul coloanei vertebrale și dealungul oselor lungi, inspirație completă dificilă, unghi subțiate, deformații ale cutiei toracice, fracturi vertebrale preponderent în regiunea lombară și toracică, fracturile atraumatice sau la traumatismul minor cu alte localizări, inclusiv a colului femural.[3]

1.2.6. Diagnosticul paraclinic se stabilește prin următoarele intervenții:

examenul radiologic – osteodensitometria DEXA,

tomografia computerizată cantitativă a coloanei vertebrale,

absorbțiometria unifotonică la nivelul antebrațului proximali,

absorbțiometria bifotonică la nivelul coloanei vertebrale și șoldului,

dubla absorbțiometrie cu raze X la nivelul coloanei lombare sau a șoldului este metoda cea mai utilizată,

calciul seric, calciuria, fosfataza alcalină,

statutul hormonal: testosteron, TSH, parathormonul, progesteron, cortizol,

ultrasonografie osoasă în cazul lipsei cercetării Dexa [3]

1.2.7. Diagnosticul diferențial:

maladiile endocrine: hipogonadism, diabetul zaharat tip 1, tireotoxicoza, hiperparatireoza, sindromul Cușing,

maladiile reumatice: artrita reumatoida, lupus eritematos de sistem, spondiloartrita anchilozantă administarea glucocorticosterizilor, insuficiența renală,

maladiile degenerative ale coloanei vertebrale (permite radiografia coloanei vertebrale și testele biochmice – marcherii inflamației),

excluderea spondiloartritei anchilozante (vârsta la debut, marcherii inflamației, radio-grafia coloanei vertebrale),

excluderea necrozei aseptice a capului femural se va efectua în baza radiografiei articu-lare, tomografiei computerizate, sau a rezonanței magnetice nucleare,

excluderea metastazelor care se va efectua prin scintigrafia în regim osos, corp integru,

excluderea altor patologii mai rar întâlnite în majoritatea cazurilor poate fi efectuată prin aplicarea radiografiei sau TC sau RMN regiunii cercetate în asociere cu cercetările biochimie și clinice generale.[3]

1.2.8. Evoluția și prognosticul osteoporozei:

Cazurile netratate de osteoporoză se caracterizează prin scăderea progresivă în înălțime, deformări osoase și fracturi. În cazurile tratate apar complicații induse de terapia cu estrogeni (creste riscul de apariție a cancerului de col uterin). Fluoroza indusă de terapia cu fluorură, hipercalcemia și supradozajul cu vitamina D.[1]

1.2.9. Tratament

1.2.9.1. Tratamentul igienă-dietetic cuprinde:

exerciții fizice și de întărire a musculaturii scheletice,

dietă echilibrată și bogată în calciu,

renunțarea la fumat,

evitarea excesului de alcool,

limitarea consumului de cafea,

evitarea sedentarismului,

prevenirea căderilor prin utilizarea de încălțăminte comodă, instalarea de lumini de veghe în dormitoare, băi, scări și coridoare.[9]

1.2.9.2. Tratamentul medicamentos constă în:

Administrarea tratamentului antirezorbtiv cu: estrogeni și progestative se recomandă la femei în perioada de menopauză si de postmenopauză, androgeni la bărbați, bifosfați – Alendronat, Risendronat, Ibandronat, acid Zoledrinic, SERM (inhibitori selectivi receptorilor estrogenici) – Raloxifen, derivați activi de vitamina D, calcitonina.

Stimulatori ai formării osoase – parathormon, hormoni anabolizanți, factori de creștere și floruri. Preparate antalgice cum sunt: – antalgice simple (paracetamol), opioide simple (codeină).[9]

1.2.9.3. Tratamentul chirurgical:

Este folosit în cazul unor fracturi severe apărute în urma instalări osteoporozei și se utilizează două metode noi minimal invazive si anume: vertebroplastie si kifoplastie.

Vertebroplastia este procedura cel mai frecvent folosită în scopul diminuării durerii. În timpul vertebroplastiei chirurgul folosește fluoroscopul pentru a orienta corect acul în corpul vertebrei lezate. Fluoroscopul este un aparat televizat Roentgen, care permite chirurgului să vadă coloana vertebrală și acele în timpul manipulațiilor. Odată ce chirurgul este sigur că acul a atins destinația dorită se trece la etapa de injectare prin intermediul acului plasat a cimentului osos ( polimetyl-meta-acrylate ). Cimentul se solidică în decurs de 15 minute. Aceasta având rolul de a restabili dimensiunile verticale a vertebrei și de a nu permite reducerea acestora pe viitor.

Kifoplastia reprezintă o altă metodă de tratament a fracturilor prin compresie care stopează durerea și solidifică țesutul osos fracturat și oferă avantaj prin faptul că reduce pierderea dimensiunilor verticale ale vertebrei, prevenind în asemenea mod apariția cifozei. Din părțile laterale ale corpului vertebral fracturat se introduc două ace care au menirea de al ghida pe chirurg în timp ce va aplica două orificii cu drill-ul. După care chirurgul introduce alunecând un tub cavitar cu un balon neexpansionat în fiecare din găurile săpate cu drill. Expasionarea balonului restabilește corpul vertebral și corectează diformitatea cifotică. La sfârșitul procedurii chirurgul injectează cimentul osos în cavitatea formată de balon.[10]

CAP. II. ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului în spital:

În funcție de starea sănătății pacientului, internarea în spital poate fi urgentă sau programată. Internarea urgentă se face necondiționat în cazul în care neacordarea la timp a asistenței medicale în condiții de spital pune în pericol viața pacientului și a celor din preajmă.

Constarea urgenței în fiecare caz concret se efectuează de către medici specialiști, care examinează pacientul în secția de internare și apreciază starea pacientului.

Documente necesare la internare:

bilet de internare de la medicul de familie sau specialist,

buletin de identitate, certificat de naștere pentru copii,

dovada calității de asigurat, se poate face prin: adeverința de salarizat, cupon de pensie în original, cupon de șomaj, adeverința de elev/student, adeverință de ajutor social sau cupon de ajutor social, adeverință eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate pentru persoanele care se asigură facultativ sau care se află în întreținerea unui asigurat.

După ce medicul hotărăște internarea bolnavului, asistenta completează biletul de internare, foaia de observație și trece datele pacientului în registrul de internări.

Bolnavul este condus de asistent la salonul hotărât de către medic și ii se aduce la cunoștință regulamentul de ordine interioară a secției precum și indicațiile medicului referitoare la alimentație, poziția indicată dacă este cazul și scopul acesteia.

2.2. Asigurarea condițiilor de spitalizare:

Patul pacientului trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

trebuie să fie comod, să satisfacă cerințele de confort ale pacientului,

să prezinte dimensiuni potrivite atât în lungime, lățime dar și înălțimea de la podea,

să permite ca asistenta să poată efectua tehnicile de îngrijire, investigație și tratament cât mai comod,

trebuie să fie ușor de manipulat și curățat, prevăzut cu rotițe, dispozitiv de ridicare și la nevoie apărătoare,

va fi acoperit cu un cearceaf mare pentru a intra sub saltea și va avea două perne, pătură din lână moale, mușama și aleză,

lenjeria să fie din bumbac cu cât mai puține cusături.

Pentru schimbarea lenjeriei de pat avem nevoie de cearceaf simplu, cearceaf plic, două fete de pernă, una-două pături, două perne.

Pe un scaun se așează, în ordinea întrebuințări, lenjeria curată, pernele, pătura, împăturite corect. Cearceaful se așează la mijlocul saltelei, se desface și se întinde o parte a cearceafului spre căpătâiul patului, cealaltă spre capătul opus. Acesta se introduce adânc sub saltea la ambele capete și se execută colțul apoi se introduce sub saltea toată partea laterală a cearceafului. Se întinde bine să nu prezinte cute, iar dacă este nevoie se așează mușamaua și se acoperă cu aleză.

Pernele se introduc în fetele de pernă curate și se așează pe pat. [7]

2.3. Asigurarea condițiilor igienice pacienților internați:

Asigurarea igienei personale și efectuarea toaletei generale a bolnavului imobilizat se face astfel:

Asistenta va nota date referitoare la starea pacientului, dacă se poate spăla sau nu singur și cu aceasta ocazie va observa și starea tegumentelor și apariția unor posibile modificări. După ce temperatura ambiantă este reglată, pacientul va fi izolat cu un paravan de anturajul său. Se pregătesc materialele necesare toaletei, schimbarea lenjeriei patului, lenjeriei bolnavului și materiale necesare pentru prevenirea escarelor. Temperatura apei trebuie să fie de 37-38 ° C.

Bolnavul va fi dezbrăcat complet și va fi acoperit cu un cearceaf și pătură. Se descoperă progresiv numai partea care se va spăla. Se stoarce bine mânușa sau buretele de baie pentru a nu se scurge apa în pat sau pe bolnav. Ordinea în care se face toaleta este: spălat, clătit și uscat. Se săpunește regiunea după care se clătește ferm, dar fără brutalitate. Apa caldă trebuie să fie din abundență și să fie schimbată ori de câte ori este nevoie. Se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini la spațiile interdigitale, la coate și axile. La toaleta pe regiuni la patul bolnavului, patul va fi protejat cu mușama și aleză în funcție de regiunea pe care o spălăm. [7]

La toaleta pe regiuni cu bolnavul în pat se va respecta următoarea succesiune:

fată, gât, urechi, brațe și mâini, partea anterioară torace, abdomen, fata anterioara coapse

bolnavul va fi întors în decubit lateral și se va spăla: spatele, fesele, fata posterioară a coapselor

bolnavul se aduce din nou în decubit dorsal și se spală: gambele si picioarele, organele genitale externe, îngrijirea părului și toaleta cavității bucale

Observarea poziției pacientului:

În funcție de starea generală și de boala sa, bolnavul ocupă în pat o poziție activă, pasivă sau forțată.

Poziție activă – pacientul se mișcă singur, nu are nevoie de ajutor.

Poziție pasivă – pacientul nu poate să-și schimbe singur poziția, și-a pierdut forța fizică, are nevoie de ajutorul altei persoane.

Poziția forțată – pacientul are o poziție inadecvată, poziția poate fi:

determinată de afecțiunea de bază (osteoporoza)

ca o reacție de apărare a organismului

ca o măsură profilactică în prevenirea unor complicații (escare, fracturi)

ca măsură terapeutică (folosirea aparatelor de extensie). [7]

Schimbarea poziției și imobilizarea pacientului:

Schimbarea poziției poate fi activă (o executa pacientul singur) sau pasivă (pacientul necesită ajutor).

Pentru mobilizarea pacientului trebuie respectate următoarele reguli:

sunt necesare două asistente,

prinderea pacientului se face se face precis și sigur,

exercițiile se fac întotdeauna înainte de mese,

exercițiile fizice trebuie intercalate cu exerciții de respirație,

mobilizarea se începe încet și se continuă în funcție de răspunsul fizic al pacientului.

Scopul mobilizării este mișcarea pacientului în vederea prevenirii escarelor ce pot să apară din cauza imobilizării și pentru recâștigarea independenței. Schimbarea poziției pacienților imobilizați se face din două în două ore, masându-se zonele predispuse la escare. Mobilizarea precoce a pacientului favorizează menținerea mobilității articulare, normalizarea tonusului muscular și stimularea metabolismului. De asemenea favorizează circulația sângelui, prevenind tromboflebitele și pneumoniile.

Captarea eliminărilor se face cu scopul de a observa caracterele fiziologice și patologice ale dejecțiilor, precum și descoperirea modificărilor lor patologice în vederea stabilirii unui diagnostic.Se poate face captarea materiei fecale, urinei, sputei și vărsăturilor. [7]

2.4. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative:

Funcțiile vitale și vegetative includ: respirația, pulsul, tensiunea arterială, temperatura, diureza și scaunul. Acestea sunt frecvent utilizate ca indicatori ai stări de sănătate sau de boală.

2.5. Alimentația bolnavului de osteoporoză:

Dieta bolnavului de osteoporoză este foarte importantă pentru ca bolnavul să asigure aportul suficient de calciu prin alimentele pe care le consumă și este bazată pe produse lactate sărace în grăsimi sau fără grăsimi și pe unele legume care pot asigura calciu necesar în corp.

Se recomandă pentru prevenirea osteoporozei dar și pentru bolnavii de osteoporoză o dietă bogată în: lapte, brânză, iaurt fără grăsimi, broccoli, spanac, salată, cereale, pâine, suc de portocale, alune, migdale, produse tofu. Alături de calciu, pentru o structură sănătoasă bună este necesar și aportul de vitamina D, pentru a fixa calciul în oase.

2.6. Administrarea medicamentelor și hidratarea organismului:

La indicațiile medicului, în cazul osteoporozei administrarea medicamentelor se face pe cale orală, injecții intramusculare, sub cutanat sau spray nazal.

2.7. Recoltarea produselor biologice și patologice:

La indicația medicului, pacienților cu osteoporoză se recomandă recoltarea de sânge și de urină. Scopul analizelor este de a determina dacă o persoană suferă de osteoporoză, are densitate osoasă scăzută, este la menopauză sau are deficiențe hormonale, sau are o deficiență care stă la baza intensificării pierderilor de masă osoasă. Markerii osoși sunt analize de urină și sânge care pot fi utilizate uneori pentru evaluarea și monitorizarea resorbției și formării osoase. Aceste analize medicale pot fi făcute înainte și după tratament, pentru a verifica dacă rata pierderilor osoase a scăzut.

2.8. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune:

Pentru orice tehnică care urmează a fi efectuată se informează pacientul cu privire la importanta proceduri, în ce constă aceasta și se obține consimțământul informat sau în scris al pacientului. Pregătirea pacientului se face din punct de vedere fizic dar și psihic, pentru a nu influenta negativ rezultatul investigației. Asistenta va urma cu strictețe pași pe care ii necesită tehnica de recoltare a sângelui și a urinei, făcând în prealabil pregătirea fizică și psihică a pacientului.

Una dintre investigațiile necesare în vederea aprecierii riscului de apariție a osteoporozei este osteodensitometre DEXA. Este o metodă de explorare ne dureroasă, foarte ușor suportată de pacient și folosește o cantitate foarte mică de radiații X.

Pacientul în ziua investigării:

poate mânca normal dar fără administrarea de suplimente de calciu cu cel puțin 24 de ore înaintea efectuării

vestimentația trebuie să fie comodă dar fără componente metalice

trebuie să informeze personalul medical, dacă în ultimele 10 – 14 zile, a beneficiat de examen baritat sau cu substanță de contrast, este necesar să aștepte 2 săptămâni până la efectuarea osteodensitometriei

să informeze existenta unei sarcini

îi se va comunica că va sta întins, nemișcat pe o masă metalică aproximativ 20 de minute. [11]

DMO (demineralizarea masei osoase) se apreciază folosind scorurile T și Z.

Scorul T este numărul de deviații standard ale DMO față de valoarea de vîrf la femeile tinere. Scorul T scade paralel cu pierderea treptată a masei osoase odată cu înaintarea în vîrstă.

Scorul Z este numărul de deviații standard ale DMO măsurate față de subiecții sănătoși de aceeași vîrstă și sex. Pentru a stabili inițierea tratamentului este necesar de aflat scorul T. Aprecierea OP (osteoporozei) este stabilită de OMS (Organizația Mondială de Sănătate) pentru femeile europene și se bazează pe determinarea DMO prin scorul T, în orice punct de cercetare.

Femei cu scor T< -2,5 fără factori de risc

Femei cu scor T< -2,5 cu unul sau mai mulți factori de risc

Femei cu o fractură prevalentă de șold sau vertebrală

Criteriile OMS nu se folosesc pentru bărbați în vîrstă de pînă la 50 ani.

La bărbații în vîrstă de 65 ani și mai mult este necesar de folosit T scorul , iar diagnosticul se stabilește la un T scor egal -2,5 devieri standard

La vârsta între 50 și 65 ani se poate folosi T scorul și diagnosticul se stabilește la un T scor de 2,5 și mai mult, plus prezența altor factori de risc.

La bărbați, indiferent de vîrstă, cu o DMO scăzută din cauze secundare (tratamentul cu GCS, hipogonadism, hiperparatiroidită) diagnosticul se stabilește în baza datelor clinice și DMO scăzute. [9]

2.9. Pregătirea preoperatorie și îngrijirile postoperatorii

Înaintea intervenției chirurgicale, se verifică dacă bolnavul este capabil să-și efectueze singur sau nu igiena corporală. În seara zilei precedente intervenției, cu ajutorul asistentelor, se face o baie generală, și se va pregăti tubul digestiv pentru intervenție prin efectuarea unei clisme evacuatoare urmată de un duș. La pregătirea bolnavului pentru actul operator se va acorda o atenție deosebită cavității bucale mai ales la cei care urmează să fie intubați. Dacă regiunea prezintă pilozități acestea vor fi rase cu aparatul de ras individual.

Se îndepărtează bijuteriile bolnavului, proteza dentară dacă există. Bolnavul va fi îmbrăcat cu lenjeria curată, se verifică starea de curățenie în regiunile: inghinală, ombilic, axile, spațiile interdigitale, unghiile.

Îngrijirea postoperatorie a bolnavului începe imediat după intervenție și durează până la vindecarea completă a bolnavului.

Îngrijirile se fac în funcție de natura intervenției, cu scopul de a restabili funcția organului afectat și prevenirea complicațiilor postoperatorii. Pacientul este supravegheat de către asistentă pană la apariția reflexelor și până la revenirea completă a stării de cunoștință. Durerile care apar în urma intervențiilor, la indicația medicului, se pot administra calmante sau anestezice. [7]

2.10. Educație pentru sănătate:

Profilaxia osteoporozei se face din copilărie, urmărind poziția copilului în bancă, pentru evitarea formării scoliozei adolescentului și educarea acestora să practice gimnastica.

Persoanelor predispuse la osteoporoză li se recomandă:

o alimentație bogată în cadiu și vitamina D3

micșorea consumului de alcool, cafea și evitarea fumatului

expunerea la soare maxim 15 minute

să urmărească raportul dintre masa corporală și înălțime

pentru prevenirea căderilor la bătrâni: baston, corecția vederii, suporturi speciale în baie

să îndeplinească exerciții fizice, în special înotul, mersul pe jos, plimbări scurte cu perioade de odihnă, dușul matinal și fricționările uscate

testare DEXA

tratament medicamentos profilactic conform schemei recomandate

calcularea anuală a riscului fracturilor osteopoetice conform scorului FRAX.[1] [9]

2.11. Externarea pacientului:

Medicul este cel care hotărăște momentul externării bolnavului, care va continua tratamentul prescris la domiciliu. Asistenta ii va explica indicațiile medicului din biletul de ieșire, va anunța aparținători, cu privire la externarea acestuia și dacă acesta necesită o evaluare după o anumită perioadă, ii se va comunica când anume să se prezinte.

CAPITOLUL III. ÎNGRIJIRI SPECIFICE

3.1 Cazul numărul 1

CULEGEREA DE DATE – PACIENTUL1 (ANEXA 1)

Metode de culegere a datelor:

interviul

Surse de informare:

pacientul

documente medicale

I. Date privind identitatea pacientului:

A. Date relativ stabile:

numele și prenumele: M. I.

sexul: F

vârsta: 76

starea civilă: căsătorită

religia: ortodoxă

ocupația: pensionară

B. Date variabile:

domiciliul: urban

condiții de viață și de muncă: bune

obiceiuri: merge des la biserică

mod de petrecere a timpului liber: își petrece timpul cu nepoți

II. Date privind starea de sănătate anterioară:

A. Date antropometrice:

greutatea: 56 kg

înălțimea: 150 cm

grupul sanguin: B III

Rh-ul: (-).

B. Profilul psiho-social și cultural:

limba vorbită: română

stare de conștiență: prezentă

grad de autonomie: redus

capacitatea de comunicare: păstrată

C. Antecedente heredocolaterale (familiale):

boli cronice: nu are

afecțiuni mentale ale membrilor familiei: nu cunoaște

D. Antecedente personale:

fiziologice: menopauză 52

vaccinările: HEP B, BCG , DTP, VPI,

nașteri, avorturi: N = 4 A= 0,

patologice: Hipertensiune arterială (HTA)

boli ale copilăriei: varicelă, rujeolă,

boli anterioare: nu prezintă

intervenții chirurgicale: neagă

III. Informații legate de boala actuală:

A. Motivul internării:

semne și simptome:

– dureri cervicale și lombare

– prezintă insomnii,

– cefalee

parametrii vitali:

temperatura: 37 ° C

T.A.: 150/10 mmHg

Puls: 70 b/ min

Respirația: 18 r/ min.

B. Istoricul afecțiunii actuale: pacienta cu vechi acuze musculos- scheletice, pentru care a efectuat tratament fizioterapic periodic, în regim balnear, se internează acuzând rahialgii cervicale, lombare cu caracter mecanic.

C. Diagnosticul medical la internare: lumbago subacut, Spondiloză, HTA, Osteoporoză tip 2 în tratament.

D. Data internării: 15. 04. 2015

E. Examenul clinic pe aparate:

starea de conștiență: bună

tegumentele și mucoasele: normal colorate

țesut conjunctiv (adipos): normal prezentat

sistem ganglionar: superficial, nepalpabil

sistem  muscular:

– atrofie musculară

sistem osteo-articular:

– limitarea inflexiunii laterale

– lombar sensibilitate la percuția epifizelor spinoase

aparat respirator:

– torace normal conformat

– sonoritate pulmonară prezentă bilateral

aparat cardiovascular:

– TA = 155/95 mmHg

– AV = 70/min

– AMC în limite normale

– zgomote cardiace ritmice

– fără sufluri supraadăugate

– puls periferic palpabil

aparat digestiv:

– abdomen insensibil la palpare

– mobil cu mișcările respiratorii

– tranzit intestinal prezent

aparat urinar:

– loje renale libere

– micțiuni fiziologice

aparat genital:

– organe genitale externe de aspect normal

sistem nervos, endocrin, organe de simt:

– orientată tempo- spațial

– ROT prezent simetric.

TABELUL NR. 1 (ANEXA 2)

ANALIZA DATELOR ȘI STABILIREA NIVELULUI DE DEPENDENȚĂ

Stabilirea gradului de dependență:

Total puncte: 25

Nivel de dependență: 2 – dependență moderată

Pacienta prezintă: poziție inadecvată, perturbarea somnului, dificultate în a se îmbrăca și dezbrăca, dificultate de a face îngrijiri de igienă, anxietate moderată, dificultatea în a îndeplini activității recreative, cunoștințe insuficiente

TABELUL NR. 2 (ANEXA 3)

PLANUL NURSING

TABELUL NR. 3 (ANEXA 4)

SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE

TABELUL NR. 4 (ANEXA 4)

EXAMENELE DE LABORATOR

TABELUL NR. 5 (ANEXA 5)

ALIMENTATIA BOLNAVULUI

TABELUL NR. 6 (ANEXA 5)

INVESTGAȚIILE PARACLINICE

TABELUL NR. 7 (ANEXA 5)

TRATAMENTUL MEDICAMENTOS

ANEXA 6

EXTERNAREA PACIENTULUI

Data externării: 19. IV

Starea la externare: ameliorată

Bilanțul autonomiei la externare: Pacienta este echlibrată din punct de vedere psihic, reușește să se deplaseze cu ajutorul unui baston și este independentă în îndeplinirea celorlalte nevoi

Recomandări la externare: – să respecte un regim de viată cât mai sănătos

– să respecte alimentația

– să urmeze tramentul prescris de medic

– să se prezinte la evaluare peste 3 luni

Contraindicații: – să evite alimentele contraindicate

– consumul de cafea și alcool

– eforturi fizice suprasolicitante

Tratament: Co-prenessa 1 tb/zi dimineața, Distonocalm 1 tb/zi seara și Alpha D3 1 cp/zi dimineața

3.2 Cazul numărul 2

CULEGEREA DE DATE – PACIENTUL 2 (ANEXA 1)

Metode de culegere a datelor:

interviul

Surse de informare:

pacientul

documente medicale

I. Date privind identitatea pacientului:

A. Date relativ stabile:

numele și prenumele: C. M.

sexul: F

vârsta: 80

starea civilă: văduvă

religia: ortodaxă

ocupația: pensionară

B. Date variabile:

domiciliul: urban

condiții de viață și de muncă: bune, fostă contabilă

obiceiuri: nu doarme fără pisica ei

mod de petrecere a timpului liber: croșetează și se uită la serialul preferat

II. Date privind starea de sănătate anterioară:

A. Date antropometrice:

greutatea: 90 kg

înălțimea: 175 cm

grupul sanguin: A II

Rh-ul: ( + )

B. Profilul psiho-social și cultural:

limba vorbită: romănă

capacități cognitive: bune

stare de conștiență: prezentă

grad de autonomie: redus

capacitatea de comunicare: păstrată

C. Antecedente heredocolaterale (familiale):

boli cronice: tata: neoplasm pulmonar

mama: scleroză multiplă

afecțiuni mentale ale membrilor familiei: nu cunoaște

D. Antecedente personale:

fiziologice: menopauză 51

vaccinările: HEP B, BCG, DTP, VPI

nașteri, avorturi: N = 1

patologice: HTA , Cardiopatie ischemică cronică, insuficiență ventriculară cronică

boli ale copilăriei: varicelă, rujeolă

boli anterioare: nu prezintă

intervenții chirurgicale: neagă

III. Informații legate de boala actuală:

A. Motivul internării:

semne și simptome: lombalgie cu caracter mecanic iradiată în șolduri

parametrii vitali:

temperatura: 37 ° C

T.A.: 140/80 mmHg

Puls: 60 b/min

Respirația: 18 r/min

B. Istoricul afecțiunii actuale: pacienta hipertenisivă, se prezintă acuzând lombalgie cu caracter mecanic, iradiată în ambele șolduri, asociată cu parestezi lombare. Acuzele algice sunt vechi de câțiva ani dar sau acutizat recent.

C. Diagnosticul medical la internare: Discopatie L5-S1 faza II, Osteoporoză cu tasare L3, Spondiloză lombară, Gonatroză bilaterală, Genu valg secundar, HTA, Insuficiență venoasă cronică, Infecție urinară

D. Data internării: 03.05. 2015

E. Examenul clinic pe aparate:

starea de conștiență: bună

tegumentele și mucoasele: normal colorate

țesut conjunctiv (adipos): normal prezentat

sistem ganglionar: superficial, nepalpabil

sistem  muscular: atrofie musculară

sistem osteo-articular:

– sindrom vertebral lombar moderată

– durere la inflexiunea laterală dreaptă

– ROT achilian dominați bilateral

– genunchi voluminoși, deviație în valg bilateral, cu cracmente la mobilizare

– accentuarea cifozei dorsale

aparat respirator: murmur vezicular prezent bilateral fără raluri supradăugate

aparat cardiovascular:

– TA = 140/80 mmHg

– AV = 60/ min

– bătăi cardiace ritmice

– fără sufluri supraadăgate

– venectazii pe ambele gambe

aparat digestiv:

– abdomen mobil cu mișcările respiratorii

-tranzit intestinal prezent

aparat urinar:

– micțiuni fiziologice

– loje renale libere

– disurie

aparat genital:

– organe genitale de aspect normal

sistem nervos, endocrin, organe de simț:

– orientată tempo- spațial

TABELUL NR. 8 (ANEXA 2)

ANALIZA DATELOR ȘI STABILIREA NIVELULUI DE DEPENDENȚĂ

Stabilirea gradului de dependență:

Total puncte: 28

Nivel de dependență: 2- pacientă cu dependență moderată

Pacientul prezintă: dificultatea de elimina, diminuarea mobilități fizice, insomnie, dificultatea de a se îmbrăca și dezbrăca,perturbarea imaginii de sine, risc crescut de accidente, frică, cunoștințe insuficiente despre boală

TABELUL NR. 9 (ANEXA 3)

PLANUL NURSING

TABELUL NR. 10 (ANEXA 4)

SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE

TABELUL NR. 11 (ANEXA 4)

EXAMENELE DE LABORATOR

TABELUL NR. 12 (ANEXA 5)

ALIMENTATIA BOLNAVULUI

TABELUL NR. 13 (ANEXA 5)

INVESTGAȚIILE PARACLINICE

TABELUL NR. 14 (ANEXA 5)

TRATAMENTUL MEDICAMENTOS

ANEXA 6

EXTERNAREA PACIENTULUI

Data externării: 16. V

Starea la externare: – sub tratamentul urmat evoluția a fost favorabilă

Bilanțul autonomiei la externare: – pacienta este echilibrată din punct de vedere psihic și se deplasează cu ajutorul unui cadru

Recomandări la externare: – să urmeze tratamentul prescris și indicațiile medicului

Contraindicații: – să evite deplasările lungi și alimentele contraindicate

Tratament: Tertensiv 1tb/ zi dimineața, Omeran 1tb/zi dimineața, Piafen 1cp/zi dimineața și 1cp /zi seara, Mydocalm 3 cp/zi dimineața, prânz și seara

3.3 Cazul numărul 3

CULEGEREA DE DATE – PACIENTUL 3 (ANEXA 1)

Metode de culegere a datelor:

interviul

Surse de informare:

pacientul

documente medicale

I. Date privind identitatea pacientului:

A. Date relativ stabile:

numele și prenumele: S. C

sexul: F

vârsta: 65

starea civilă: căsătorită

religia: ortodoxă

ocupația: pensionară

B. Date variabile:

domiciliul: rural

condiții de viață și de muncă: bune

obiceiuri: nu se întoarce niciodată din drum

mod de petrecere a timpului liber: face vizite prietenilor

II. Date privind starea de sănătate anterioară:

A. Date antropometrice:

greutatea: 56 kg

înălțimea: 160 cm

grupul sanguin: AB IV

Rh-ul: (+)

B. Profilul psiho-social și cultural:

limba vorbită: Română

capacități cognitive: bune

stare de conștiență: prezentă

grad de autonomie: diminuat

capacitatea de comunicare: prezentă

C. Antecedente heredocolaterale (familiale):

boli cronice: mama: -osteoporoză

afecțiuni mentale ale membrilor familiei: neagă

D. Antecedente personale:

fiziologice: menopauză 45

vaccinările: HEP B, BCG, DTP, VPI

nașteri, avorturi: N = 3 A= 0

patologice:

boli ale copilăriei: rujeolă, rubeolă

boli anterioare: nu prezintă

intervenții chirurgicale: apendicectomie la 11 ani

III. Informații legate de boala actuală:

A. Motivul internării:

semne și simptome: dureri lombare cu iradiere în ambele șolduri, limitarea în mișcare a coloanei vertebrale

parametrii vitali:

temperatura: 36° C

T.A.: 120/70 mmHg

Puls: 60 b/min

Respirația: 18 r/ min

B. Istoricul afecțiunii actuale: pacienta se prezintă acuzând dureri lombare cu iradiere în ambele șolduri, limitarea în mișcare a colonei; aceste acuze datează de câteva luni dar sau acutizat recent

C. Diagnosticul medical la internare: Osteoporoză cu tasare L2-L5

D. Data internării: 08. 06. 2015

E. Examenul clinic pe aparate:

starea de conștiență: prezentă

tegumentele și mucoasele: normal colorate

țesut conjunctiv (adipos): normal prezentat

sistem ganglionar: superficial, nepalpabil

sistem  muscular: tonus muscular bun

sistem osteo-articular:

– lombar sensibilitate la palpare

– limitarea inflexiunii laterale

aparat respirator:

– torace normal conformat

– murmur vezicular prezent bilateral

– sonoritate pulmonară prezentă bilateral

aparat cardiovascular:

– TA: 120/70 mmHg

– zgomote cardiace ritmice

– puls periferic palpabil

aparat digestiv:

– abdomen insensibil la palpare

– mobil cu mișcările respiratorii

– tranzit intestinal prezent

aparat urinar:

– loge renale libere

– micțiuni fiziologice

aparat genital:

– organe genitale de aspect normal

sistem nervos, endocrin, organe de simț:

– orientată tempo- spațială

– ROT prezent simetric

TABELUL NR. 15 ( ANEXA 2)

ANALIZA DATELOR ȘI STABILIREA NIVELULUI DE DEPENDENȚĂ

Stabilirea gradului de dependență:

Total puncte: 23

Nivel de dependență: 2- dependență moderată

Pacientul prezintă: Dificultatea de a se mișca, somn modificat, dificultatea de a se îmbrăca și dezbrăca, anxietate moderată, dificulatatea de a îmdeplini activității recreative, imposibilittae de a înțelege boala

TABELUL NR. 16 (ANEXA 3)

PLANUL NURSING

TABELUL NR. 17 (ANEXA 4)

EXAMENELE DE LABORATOR

TABELUL NR. 18 ( ANEXA 5)

INVESTGAȚIILE PARACLINICE

TABELUL NR. 19 (ANEXA 5)

TRATAMENTUL MEDICAMENTOS

ANEXA 6

EXTERNAREA PACIENTULUI

Data externării: 16 VI

Starea la externare: ameliorată

Bilanțul autonomiei la externare: pacienta este echilibrată din punct de vedere psihic și este independentă în satifacerea nevoilor

Recomandări la externare: balneofizioterapie

Contraindicații: reducrerea consumului de alcool și tutun

Tratament: Actonel 35 mg o dată pe saptămână, Ca = 1000 mg/zi, Vitamina D= 400 U./zi, Mydocalm 150 3 cp/zi

CAPITOLUL IV. CONCLUZII

4.1. Evaluarea finală

4.2. Concluzii generale

Osteoporoza este o boală nevindecabilă, de aceea rolul sistentei este foarte important pentru ca bolnavul să fie ținut sub observație periodică.

În toate cele trei cazuri, odată instalată osteoporoza, am avut ca obiective principale:

evoluția manifestărilor de dependență

prevenirea apariției complicațiilor

Prima etapă constă în diagnosticarea corectă a bolii, prin efectuarea examenelor clinice și paraclinice, precum: sânge, urină, radiografie, testare Dexa

Nursa reprezintă legătură dintre pacient și medic, observănd toate modificările apărute. Ea va îndeplini toate prescrierile medicului, iar bolnavul urmează instrucțiunile date de aceasta.

Asistenta medicală prin discuții cu pacientul, arată rolul deosebit de important al respectării regimului de viață echilibrat, cu o dietă corespunzătoare și cu un control periodic al evoluției osteoporozei.

Osteoporoza este o boală cu incidență crescută, cu care bolnavul poate trăi mulți ani, iar pentru prevenirea complicațiilor este necesară răbdare și înțelegere din partea asistentei, pentru ca pacientul să înțeleagă ce reprezintă boala și prin ce metode poate fi tinuță sub control.

În urma aplicării tratamentului medicamentos, a respectării regimului igieno-dietetic corespunzător, cele trei cazuri de pacienții cu osteoporoză, sau externat din spital cu stări amelioarate, cu indicația de a face controale medicale periodice și respectarea tratamentului atăt medicamentuos cât și regim.

Bibliografie

1. Beldean Luminița „Ghid minimal-Boli endocrine ” Editura Medicală Amaltea București 2012

2. Borundel Corneliu „Manual pentru cadre medii” Editura ALL București 1994

3. Pană Ion, Rovența Nicolina & Vlădăreanu Mircea „Radiodiagnostic osteo-articular” Editura Medicală, București 1977

4. Papilian Victor „Anatomia omului-Aparatul locomotor” vol.1 Editura BIC ALL București 2003

5. Popescu D. Eugen & Ionescu Ruxandra „Compediu de Reumatologie” ediția a-II-a Editura Tehnică București 1995

6. Rădulescu Alexandru „Ortopedia chirurgicală” vol. 1 Editura Medicală București 1956

7. Titircă Lucreția „Ghid de nursing” Editura Viața Medicală Românească

8. Tomoaia Gheorghe „Traumatologie Osteoarticulară” Editura Medicală Universitară „Luliu Hațieganu” Cluj-Napoca 2004

9. http://www.scr.md/upload/files/Osteoporoza_scr.pdf

10. http://prospine.md/284/pentru-pacienti/stari-clinice/fracturi-vertebrale-compresive/

11.http://www.recumedclinic.ro/index.php/sfatul-medicului-2/53-osteodensitometria

12. http://www.supereva.ro/info.asp?id=7505

13. http://www.corpul-uman.com/2013/09/componente-scheletul-uman.html

ANEXA 2

ANALIZA DATELOR ȘI STABILIREA NIVELULUI DE DEPENDENȚĂ

ANEXA 3

PLANUL NURSING

ANEXA 4

SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE

EXAMENELE DE LABORATOR

ANEXA 5

ALIMENTATIA BOLNAVULUI

INVESTGAȚIILE PARACLINICE

TRATAMENTUL MEDICAMENTOS