Ingrijirea Pacientilor CU Enterocolita

MOTO

„SĂNĂTATEA ESTE O STARE DE ECHILIBRU BIO – PSIHO – SOCIAL, CULTURAL ȘI SPIRITUAL, STARE DE AUTONOMIE ȘI INDEPENDENȚĂ, FĂRĂ A FI EGALĂ CU ABSENȚA BOLII SAU A INFIRMITĂȚII”.

VIRGINIA HENDERSON

CAPITOLUL I

ROLUL PROPRIU ȘI DELEGAT AL

ASISTENTEI MEDICALE ÎN

ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU ENTEROCOLITĂ

MEMORIU EXPLICATIV

„PROFESIUNEA DE ASISTENTĂ MEDICALĂ PRESUPUNE DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE, MAI CERINȚE VORBIND DE CALITĂȚILE SALE SUFLETEȘTI, SE REFERĂ LA: RENUNȚARE, RĂBDARE, ALTRUISM, DEVOTAMENT, BUNĂ DISPOZIȚIE, AMABILITATE, VOIOȘIE, PREZENȚĂ DE SPIRIT ȘI CONȘTIINCIOZITATE.

PENTRU A PUTEA SUPLINI FAMILIA UNUI PACIENT, PUTEREA FIZICĂ, PSIHICĂ ȘI MENTALĂ CARE ÎL PĂRĂSEȘTE VERTIGINOS ÎN MOMENTELE DE SUFERINȚĂ, ASISTENTA MEDICALĂ VA TREBUI SĂ ÎNTRUNEASCĂ MARI CALITĂȚI MORALE ȘI UMANE, O DEPLINĂ DISPONIBILITATE AFECTIVĂ, DAR ȘI O BUNĂ ȘI CONTINUĂ PREGĂTIRE PROFESIONALĂ.

RESPECTÂND ȘI IUBIND OAMENII, PRIN ACTIVITATEA NOASTRĂ, NE RESPECTĂM PE NOI ȘI PROFESIA NOBILĂ PE CARE NE-AM ALES-O”.

PLANUL LUCRĂRII

MOTO

MEMORIU EXPLICATIV

CAPITOLUL I

A.Rolul propriu și delegat al asistentei medicale în îngrijirea pacienților cu enterocolită

A1.Aparatul digestiv – noțiuni de anatomie și fiziologie

A2.Enterocolita – definiție, etiologie, clasificare

A3.Evaluarea unor semne, simptome și probleme ale pacienților cu enterocolită

A4.Participarea asistentei medicale la acte de investigație

A5.Intervenții autonome și delegate acordate pacienților cu enterocolită

A6.Evaluare – evoluție, complicații, pronostic

A7.Educația pentru sănătate

CAPITOLUL II

B.Planul de îngrijire al pacienților cu enterocolită

B1.Culegerea datelor

B2.Analiza și interpretarea datelor

B3.Planificarea îngrijirilor

B4.Aplicarea planului de îngrijire

B5.Externarea pacientului

CAPITOLUL III

C1.Concluzii

C2.Evaluarea Finală

C3.Anexe

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

APARATUL DIGESTIV – NOȚIUNI DE

ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE

A1.NOȚIUNI DE ANATOMIE

Aparatul digestiv reprezintă totalitatea organelor care realizează transformările fizice și chimice ale alimentelor, adică digestive.

Aparatul digestiv este format dintr-un tub, care se întinde între cavitatea bucală și anus – numit tubul digestiv și dintr-o serie de organe glandulare care își varsă produșii în acesta – numite glande anexe ale tubului digestiv.

TUBUL DIGESTIV

Tubul digestiv sau tractusul digestiv se deschide la exterior prin două orificii:

– bucal

– anal

El nu este la fel de gros în toată lungimea sa și de aceea i se disting mai multe segmente, care poartă diferite denumiri.

Începând de la orificiul bucal spre cel anal, acestea sunt:

-cavitatea bucală;

-faringele;

-esofagul;

-stomacul;

-intestinul subțire;

-intestinul gros.

Fiecare segment prezintă caracteristici speciale în alcătuirea lor. Cu toate acestea, în general au o structură asemănătoare.

STRUCTURA PEREȚILOR TUBULUI DIGESTIV

Pereții tubului digestiv sunt formați, în general, din patru tunici care, de la exterior spre interior sunt:

a)Tunica musculară – este formată din fibre musculare striate, în regiunea faringiană și în porțiunea superioară a esofagului și din fibre musculare netede în tot restul tubului digestiv.

După dispoziția lor, fibrele musculare sunt: longitudinale și circulare. Fibrele musculare longitudinale sunt așezate la exterior și prin contracția lor scurtează tubul digestiv, iar fibrele musculare circulare sunt așezate în interior și prin contracția lor micșorează lungimea tubului digestiv.

Mușchii netezi se contractă sub acțiunea fibrelor parasimpatice (nervii largi) și se relaxează sub acțiunea fibrelor simpatice.

b)Tunica submucoasă – este formată din țesut conjunctiv lax și fibre elastice. La nivelul faringelui, ea corespunde tunicii fibroase a acestui segment.

c)Tunica mucoasă – este pătura care căptușește tractusul digestiv de la orificiul bucal până la orificiul anal, fiind în continuarea tegumentului.

Ea este formată din două straturi:

1.Epiteliul mucoasei – are o structură variată, depinzând de funcțiile pe care le îndeplinesc segmentele respective.

Astfel, în cavitatea bucală, faringe și esofag epiteliul este stratificat, iar în restul tractusului digestiv (stomac, intestine) este simplu. Epiteliul dă naștere la o serie de glande anexe ale mucoasei tubului digestiv.

Aceste glande pot fi în formă de tuburi simple sau ramificate sau în formă de acini. Ele produc substanțe necesare pentru unirea particulelor alimentare sfărâmate (bolul alimentar), fie pentru transformările chimice ale alimentelor.

2.Coreonul mucoasei – este format din țesut conjunctiv lax și are rol de a permite mucoasei să aibă o oarecare mobilitate.

Tunica mucoasă îndeplinește trei roluri: digestiv (de secreție), de absorbție și de protecție. Rolul în digestie se manifestă prin secreția unor fermenți necesari transformărilor chimice ale alimentelor.

Alimentele digerate, pentru a ajunge în sânge și în limfă, sunt absorbite prin mucoasă, care îndeplinește prin aceasta funcția de absorbție.

În anumite condiții, tunica mucoasă nu lasă să treacă prin ea unele substanțe care ar fi dăunătoare organismului. În felul acesta ea joacă un rol de protecție a organismului.

Segmentele tractului digestiv care se găsesc sub diafragm – porțiunea abdominală a esofagului, stomacul, intestinele.

d)Tunica seroasă – nu este altceva decât peritoneul visceral, una din fețele peritoneului, care înlesnesc mișcările diferitelor segmente abdominale ale tractusului digestiv sau le fixează.

SEGMENTELE TUBULUI DIGESTIV

CAVITATEA BUCALĂ

Cavitatea bucală este primul segment al tubului digestiv și comunică cu exteriorul prin orificiul bucal, iar în interior cu faringele.

Orificiul bucal este delimitat de buza superioară și de buza inferioară; ele reprezintă două repliuri musculomembranoase, având în grosimea lor mușchiul orbicular al buzelor.

FARINGELE

Faringele este al doilea segment al tubului digestiv și se află așezat înapoia cavității bucale și nazale și deasupra orificiului superior al laringelui și al esofagului. El este localizat unde se încrucișează calea respiratorie cu calea digestivă. Se întinde de la baza craniului până la esofag.

ESOFAGUL

Esofagul este un organ tubular,lung de 25 – 30 cm. Când este gol are aspectul unui tub turtit, iar când trec alimentele prin el, se lărgește și are un diametru de 2 – 2,5 cm. Pornește de la partea inferioară a laringofaringelui, coborând vertical între coloana vertebrală și trahee, trece prin mediastinul posterior, străbate diafragmul prin orificiul diafragmatic esofagian (hiatusul esofagian) care se află anterior față de cel aortic.

STOMACUL

Stomacul este segmentul cel mai larg al tubului digestiv. Se află în cavitatea abdominală, în partea stângă, sub diafragm. La omul viu are poziție verticală, iar la cadavru este aproape orizontal.

Raporturi – stomacul se găsește situat în etajul supramezocolic, având în partea de sus, înainte și la dreapta raporturi cu diafragmul, ficatul și micul epiploon, la stânga cu splina, în jos cu colonul transvers, înainte cu peretele abdominal și înapoi cu pancreasul, rinichiul și splina.

Configurația externă – are formă de cimpoi, măsurând când este plin moderat 25 cm lungime, 10 cm lățime și 8 cm grosime; capacitatea mijlocie atinge 1.300 ml.

Prezintă trei porțiuni:

-fundul sau tuberozitatea – este partea cea mai largă și privește spre diafragm;

-corpul – este partea mijlocie;

-porțiunea pilorică sau porțiunea orizontală – este partea inferioară, cea mai îngustă a stomacului.

Stomacul are două fețe – una anterioară și alta posterioară și două margini sau curburi:

-mica curbură – care este concavă și orientată spre dreapta;

-marea curbură – care este convexă și orientată spre stânga, având o lungime de 40 cm.

Stomacul, prin cele două extremități ale sale, este în legătură cu esofagul și intestinul subțire.

Orificiul prin care comunică cu esofagul se numește cardia și este ușor dilatabil, având un mușchi sfincter slab dezvoltat, iar orificiul dinspre intestinul subțire ne numește pilor și este închis printr-un mușchi – sfincterul piloric.

La nivelul pilorului, mucoasa stomacală prezintă o prelungire a cărei margine liberă este îndreptată spre intestin, formând valvula pilorică.

INTESTINUL SUBȚIRE

Intestinul subțire este segmentul cel mai lung al tubului digestiv, ajungând la 6 – 9 m. Începe de la orificiul piloric al stomacului și se întinde până la valvula ileocecală.

Pentru a avea loc în cavitatea abdominală, prezintă un traseu foarte sinuos. Diametrul său este de 5 cm la pilor și scade la 2 cm la extremitatea terminală.

Intestinul subțire are două porțiuni:

-duodenul – începe la pilor și se termină la unghiul duodenojejunal. Are formă de potcoavă, cu o lungime de 25 – 30 cm și este segmentul fix al intestinului subțire, neputând să-și schimbe poziția, fiind în cea mai mare parte retroperitoneal și în raport cu peretele posterior al abdomenului.

Cavitatea sa înconjoară capul pancreasului și în ea se deschid: canalul pancreatic (Wirsung) și canalul coledoc, printr-o proeminență mamelonară papilă (caruncula) mare – în grosimea căreia se află ampula Vater.

Deasupra acesteia (circa 2 m) se află o altă papilă, mai mică – papila (caruncula) mică, unde se deschide canalul accesoriu al pancreasului (Santorini).

-jejuno – ileonul – este porțiunea cea mai largă a intestinului subțire. Începe de la unchiul duodenojejunal și ține până la valvula ileocecală.

Deși din punct de vedere structural porțiunea intestinului cuprinsă între duoden și intestinul gros nu prezintă nici o deosebire, totuși, aceste segment a fost împărțit în jejun șu ileon.

Jejuno – ileonul se deosebește de duoden prin faptul că prezintă o mare mobilitate, de aceea se mai numește intestinul mobil. Mobilitatea se datorează suspendării acestei părți printr-un mezou – mezoul intestinului subțire – de peretele abdominal.

Jejuno – ileonul se mai caracterizează prin aceea că prezintă numeroase îndoituri, anse intestinale, în număr de 14 – 16.

Ultima porțiune a intestinului subțire – ileonul – se termină în fosa ileacă dreaptă a abdomenului, deschizându-se în intestinul gros prin orificiul ileocecal. Aici se găsește valvula ileocecală, care se deschide numai dinspre intestinul gros – nu pot trece către intestinul subțire.

INTESTINUL GROS

Intestinul gros este ultimul segment al tubului digestiv. El continuă intestinul subțire și se întinde de la valvula ileocecală până la orificiul anal.

Are aproximativ lungimea corpului (1,50 – 3 m), iar lumenul este porțiunea inițială de circa 7 cm și merge descrescând către partea terminală, unde ajunge de 3,50 – 4 cm; este așezat pe părțile marginale ale abdomenului, în jurul masei formulate de intestinul subțire, luând forma literei „U” răsturnată și alcătuiește cadrul colic.

Intestinul gros prezintă trei porțiuni:

-cecul.

Intestinul subțire nu se deschide la capătul intestinului gros, ci puțin mai sus, formându-se astfel dedesubtul deschiderii lui un „fund de sac”, care este cecul; acesta se continuă în jos și medial (poziția cea mai frecventă) cu apendicele apendicular, lung de 4 – 10 cm.

-colonul

Colonul este lung de 1,50 m și începe de la valvula ielocecală și se termină la rect. Este împărțit în patru porțiuni:

-colon ascendent – care începe de la valvula ielocecală și se termină sub fața inferioară a ficatului, unde formează unghiul hepatic sau flexura colică dreaptă.

-colonul transvers – care începe de la unghiul hepatic al colonului și se continuă până la splină, unde se îndoaie și formează sub acesta unghiul splenic sau felxura colică stângă și este situat orizontal sau în forma literei „V”;

-colonul descendent – care începe de la unghiul splenic și se termină la colonul sigmoid, în fosa iliacă stângă.

-colonul sigmoid – este în formă de „S”, începe în fosa iliacă stângă și ține până în dreptul vertebrei a treia sacrale (S3), unde se continuă cu rectul. Colonul sigmoid vine în raport cu oscul sacral și vezica urinară la bărbat, iar la femeie și cu uterul.

Din loc în loc, co termină la rect. Este împărțit în patru porțiuni:

-colon ascendent – care începe de la valvula ielocecală și se termină sub fața inferioară a ficatului, unde formează unghiul hepatic sau flexura colică dreaptă.

-colonul transvers – care începe de la unghiul hepatic al colonului și se continuă până la splină, unde se îndoaie și formează sub acesta unghiul splenic sau felxura colică stângă și este situat orizontal sau în forma literei „V”;

-colonul descendent – care începe de la unghiul splenic și se termină la colonul sigmoid, în fosa iliacă stângă.

-colonul sigmoid – este în formă de „S”, începe în fosa iliacă stângă și ține până în dreptul vertebrei a treia sacrale (S3), unde se continuă cu rectul. Colonul sigmoid vine în raport cu oscul sacral și vezica urinară la bărbat, iar la femeie și cu uterul.

Din loc în loc, colonul prezintă sugrumări – numite plici semilunare și părți proeminente – numite haustre sau boseluri, dând aspectul unor încrețituri largi. Aceasta se datorează faptului că benzile musculare din lungul intestinului – numite tenii musculare, sunt mai scurte decât lungimea sa și din cauza aceasta îl cutează .

Pe suprafața intestinului gros se mai observă și un fel de ciucuri – numiți apendici sau ciucuri epiploici, care sunt formațiuni groase, acoperite de peritoneu.

Teniile, haustrele, plicile semilunare și apendicii epiploici dau caracteristica intestinului gros.

Colonul transvers și cel sigmoid, fiind prevăzute cu mezou, sunt porțiunile mobile ale colonului, pe când celelalte porțiuni (colonul ascendent și cel descendent) sunt fixe.

ABSORBȚIA INTESTINALĂ

Absorbția este un proces fiziologic complex, prin care produșii de digestie, apa, sărurile minerale și vitaminele trec prin mucoasa intestinală și ajung în mediul intern. Un procent de 90% din procesele de absorbție se desfășoară la nivelul mucoasei intestinului subțire, care are adaptări structurale și funcționale importante: epiteliu unistratificat, valvule conivivente, vilozități intestinale cu irigație sangvină și limfatică bogată, microvilii la polul apical al celulelor.

Suprafața activă reală de absorbție intestinală este de peste 250 m 2. Procese de absorbție reduse la un loc și la nivelul cavității bucale, stomacului pentru alcool și unele medicamente și intestinul gros pentru apă, săruri minerale și unele vitamine.

Mecanismele prin care se realizează absorbția sunt: active și pasive.

a)Mecanismele active sunt mecanisme de transport activ, cu consum de energie, selective, care se desfășoară împotriva grandientului de concentrație (un fel de pompe chimice).

b)Mecanismele pasive sunt:

-difuziunea substanțelor de la o concentrație mare la o concentrație mică.

-osmoza – adică trecerea soluțiilor de la presiune osmotică mică la presiune osmotică mai mare, prin membrana semipermeabilă pe care o constituie mucoasa intestinală;

-pinocitoza – adică înglobarea unor picături de lichid și transportul lor prin mucoasa intestinală, sub forma veziculelor de pinocitoză, spre mediul intern.

Absorbția proteinelor – se face sub formă de aminoacizi în prima parte a intestinului subțire, prin mecanisme pasive de difuziune de la polul extern al acestora în sânge.

Absorbția glucidelor – se face sub formă de monozaharide la nivelul jejunului, prin mecanisme pasive (pentru pentoze: riboză) și active (pentru hetoze: glucoză, fructoză). Absorbția glucozei necesită consum de energie provenită din degradarea celulară a ATP-ului.

Absorbția lipidelor – se face în prima parte a intestinului subțire, sun trei forme:

-prin pinocitoză pentru mici picături de grăsimi nedigerate;

-prin difuziune pasivă, pentru glicerol, care este hidrosolubil;

-prin complexe de micelii hidrosolubile, formate de acizii grași insolubili și colesterolul cu sărurile biliare care refac trigliceridele și sărurile biliare se reîntorc în ficat prin sistemul port.

Glicerolul urmează calea sistemului port hepatic, iar trigliceridele sunt preluate de către sistemul limfatic.

Absorbția apei și a sărurilor minerale – se face la nivelul intestinului subțire și a intestinului gros. Apa se absoarbe pasiv, maximul de absorbție fiind în acolo, Na+, Cl -, Ca 2+ , P 3 , Fe 2+.

Absorbția vitaminelor – se face în funcție de solubilitatea lor: vitamine hidrosolubile (complexul B, vitamina C) se absorb pasiv, iar vitaminele liposolubile A, D, K se absorb similar lipidelor prin formarea de complexe cu săruri biliare și ajung apoi pe cale portală la ficat.

În urma proceselor de absorbție din intestinul subțire rezultă chilul intestinal, de consistență lichidă, care trece prin valvula ileocecală spre cecul intestinal.

La nivelul intestinului gros se desfășoară activități secretorii, motorii și de absorbție. În urma acestora, chilul intestinal lichid este transformat în materii fecale solide, de consistență moale.

Aici au loc și procese de fermentație și putrefacție datorate florei bacteriene intestinale, nepatogene, dar nu se desfășoară procese de digestie chimică.

Activitatea secretorie se rezumă la producerea de mucus cu rol în formarea și progresia materiilor fecale de-a lungul colonului.

Absorbția. La nivelul intestinului gros se absorb: apă și săruri minerale, unele vitamine: vitamina B, vitamina K.

Procesul de fermentație are loc în prima parte a intestinului gros, datorită florei bacteriene aerobe, formată în principal din bacili coli și lactici, care acționează asupra glucidelor nedigerabile (celuloza), scindându-le până la monozaharide și apoi la acid lactic.

Procesul de putrefacție se desfășoară în partea a doua a colonului transvers și în colonul sigmoid, prin acțiunea florei bacteriene anaerobe asupra compușilor practici nedigerați sub control cortical, determinând decarbogazificarea și dezaminarea acestora.

Materiile fecale rezultate în urma acestor procese conțin circa 90% resturi alimentare și 10% mucus, epitelii descuamate, leucocite, corpuri ale bacteriilor de fermentație și putrefacție.

Din 100 ml kilogram intestinal se formează zilnic circa 150 g de materii fecale.

Eliminarea materiilor fecale se numește defecație. Defecația este un act reflex controlat voluntar.

La defecație participă musculatura tubului digestiv și alte grupe de mușchi striați aflați sub control cortical.

RECTUL

Rectul este porțiunea terminală a intestinului gros, având o lungime de 15 – 20 cm. Calibrul și traiectul său nu sunt uniforme.

Prima porțiune a sa, care este continuarea colonului sigmoid, este dreaptă și are un calibru uniform. Sub aceasta se află o dilatație, care are dimensiuni destul de mari – ampula rectală. Aceasta se continuă cu o porțiune relativ dreaptă – canalul anal.

Canalul anal prezintă spre porțiunea sa terminală regiunea hemoroidală și sinusurile rectale și apoi se termină cu orificiul anal (anus), care prezintă mușchi sfincteri:

-intern – format din mușchi circulari, netezi, deci involuntar;

-extern – format din mușchi circulari striați, deci voluntar.

La nivelul rectului, tunica musculară nu mai formează tenii. Fibrele musculare sunt uniform repartizate în pereți, ca și la intestinul subțire. Pe prima porțiune a sa rectul prezintă un mezou (continuarea mezoului de pe colonul sigmoid), ceea ce îi conferă o mare mobilitate. Aceasta lipsește pe ultima porțiune, iar de aceea porțiunea terminală a rectului este imobilă.

GLANDELE ANEXE ALE TUBULUI DIGESTIV

Glandele anexe ale tubului digestiv sunt:

Glandele salivare – sunt glande exocrine ale căror canale se deschid în cavitatea bucală;

-produc saliva cu ajutorul căreia se realizează digestia bucală;

-se pot grupa după mărime în: glande salivare mici și glande salivare mari.

Ficatul – este cea mai mare glandă din organism;

-se află situată în cavitatea abdominală în partea superioară dreaptă, imediat sub diafragm, iar lobul său stâng se întinde până la epigastru sau în loja hepatică;

-este așezat transversal în abdomen, are lungimea de aproximativ 28 cm, diametrul antero – posterior de 18 cm, înălțimea de 8 cm, greutatea de circa 1.500 g și culoarea roșu – cărămiziu (conține o mare cantitate de sânge).

Pancreasul

I.1.b.FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

Funcțiile aparatului digestiv constau în transformarea alimentelor în așa fel încât să poată fi asimilate de organism. Aceste transformări se realizează treptat, de-a lungul tubului digestiv, prin acțiunea sucurilor digestive; alimentele astfel transformate sunt absorbite în sânge și limfă la nivelul peretelui acestuia.

DIGESTIA

Prin digestie se înțeleg toate transformările fizice și chimice pe care le suferă alimentele în tubul digestiv, pentru a le face capabile să străbată mucoasa acestuia și să ajungă în sânge și limfă.

Substanțele alimentare se găsesc în natură împreună cu unele substanțe care nu sunt folositoare organismului și care trebuie separate de substanțele alimentare și eliminate din organism.

Digestia realizează și această separare a substanțelor alimentare de cele nealimentare.

a)Digestia fizică a alimentelor constă, în primul rând, în înmuierea acestora.

Alimentele, deși conțin întotdeauna o cantitate de apă, au o consistență care nu permite digerarea. De aceea, ele sunt amestecate cu diferite sucuri digestive (saliva) și înmuiate. După aceasta, alimentele suferă o transformare fizică, ce constă într-o fărâmițare, adică o prefacere a lor în particule cât mai mici.

b)Digestia chimică a alimentelor constă într-o simplificare a moleculelor substanțelor alimentare.

Substanțele alimentare sunt formate din molecule complexe, care nu pot fi absorbite, dar prin acțiunea sucurilor digestive, acestea sunt transformate în molecule mai simple, care pot să străbată peretele tubului digestiv.

Sucurile digestive sunt produsele de secreție ale glandelor tubului digestiv și ale glandelor anexe ale acestuia. Ele contribuie la transformarea fizică și chimică, acționând prin componentele lor, în special apă și fermenți digestivi.

APA – toate sucurile digestive conțin o mare cantitate de apă. Aceasta contribuie la digerarea fizică a alimentelor, întrucât le înmoaie și ușurează astfel sfărâmarea lor.

Apa joacă, de asemenea, un rol foarte important în transformarea chimică a alimentelor, contribuind la fenomenele de dedublare a substanțelor alimentare, prin hidroliză. Cantitatea de apă a diferitelor sucuri digestive variază cu natura sucului, dar chiar la același sub variază cu natura alimentelor.

FERMENȚII DIGESTIVI – reprezintă componenții principali ai sucurilor digestive. Sunt substanțe organice proteice, care provoacă transformarea chimică a alimentelor, prin simplificarea moleculelor complexe, cu fixare de molecule de apă. Au acțiune specifică, acționează numai asupra anumitor substanțe, provocând anumite transformări.

Unitatea dintre fermenții digestivi sunt produși de celulele glandelor digestive sub formă inactivă și sunt activate numai în prezența unor anumite substanțe și într-un mediu cu o anumită reacție.

După acțiunea pe care o au asupra substanțelor alimentare, fermenții digestivi se grupează în:

-proteze sau fermenți protidici – acționează asupra proteinelor, pe care le descompun până la aminoacizi; fixează elementele apei la produșii de descompunere;

-amilazele sau glucidazele – acționează asupra glucidelor complexe (polizaharide sau dizaharide) pe care le hidrolizează până la monozaharide;

-lipazele sau esterazele –acționează asupra lipidelor, pe care le hidrolizează, transformându-le în glicerină și acizi grași; nu pot acționa asupra grăsimilor, decât dacă acestea se găsesc în stare de emulsie.

Digestia nu se face dintr-o dată ci treptat, pe măsura înaintării alimentelor din cavitatea bucală spre intestin.

1.2.ENTEROCOLITA – DEFINIȚIE, ETIOLOGIE. PRONOSTIC

Enterocolita acută este o inflamație acută a intestinului subțire.

ETIOPATOLOGIE

Boala este frecventă și se întâlnește la orice vârstă, putând să aibă cauze infecțioase, chimice sau fizice. Cel mai frecvent este de natură infecțioasă, iar germenii care o provoacă sunt: enterobacteriacele (bacili coli patogeni enterococi, Proteus, jioceanici), stafilococii și streptococii sunt introduși în intestin odată cu alimentele contaminate, care conțin toxinele microbiene.

Enterocolitele acute cu caracter epidemic sunt provocate de diferite specii de Salmonella, Shighella și Escherichia și fac obiectul de studiu al bolilor contagioase. Cauzele toxico – chimice sunt de natură accidentală sau profesională: arsenul, fosforul, mercurul, uleiurile volatile, toxinele unor ciuperci, medicamente (abuzul de laxative, salicilate, antibiotice).

Uneori, boala este urmarea acțiunii unor factori fizici, ca alimentele excesiv de reci și băuturile fermentate. Enterocolitele acute semnalate după tratamente cu antibiotice sunt provocate de bacteriile rezistente din intestin sau din orofaringe, care se exacerbează după ce flora sensibilă la antibiotice a fost distrusă.

1.COLITELE – sunt afecțiuni provocate de inflamația intestinului gros. Procesul inflamator poate să intereseze colonul în întregime (colite difuze) sau numai unele părți ale colonului (colite segmentare).

ETIOPATOGENIE

Colitele au cauze multiple: infecțioase, toxice, parazitare.

Colitele infecțioase sunt cele din dizenteria bacilară, din salmoneloze, colite cu stafilococi, coli, colita din febra tifoidă (colotifus), tuberculoza intestinală, precum și colita de antibiotice (enterocolita pseudomembranoasă).

Colitele toxice mai frecvente sunt cele mercuriale, prin intoxicații alimentare, prin abuz de laxative iritante sau prin intoxicații endogene, cum ar fi enterocolita premisă.

Colitele parazitare pot fi provocate de amibe, lambrii, Balantidium coli, Trichomonas.

2.ENTEROCOLITELE CRONICE – sunt inflamații cronice ale intestinului sau sunt urmări ale unor procese patologice intestinale anterioare.

Mare parte din bolnavii cu enterocolită cronică au avut în trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat și o enterocolită acută. În același timp, la apariția unei enterocolite cronice, primitive, pe lângă un teren predispozant, poate contribui nerespectarea unor reguli de igienă alimentară sau administrarea abuzivă de antibiotice pe cale bucală.

Un loc destul de important printre enterocolitele cronice ăl ocupă enterocolitele secundare, cum sunt în special enterocolitele care apar la bolnavii rezectați gastric, enterocolitele la bolnavii cu lipsa de acid clorhidric (aclorhidric), enterocolitele la bolnavii cu alergie alimentară și enterocolitele ce însoțesc diferite boli parazitare ca lambrioza, ascardioza, tricocefaloza, etc.

3.ENTERITELE – sunt inflamații fie parțial (jejunite, ileite), fie în totalitate (a intestinului subțire). Poate fi acută sau cronică.

ETIOPATOGENIE

Enteritele sunt provocate uneori de tulburări funcționale, ca urmare a unor dereglări nervoase corticoinfecțioase sau pot fi determinate de toxine exogene (arsen, plumb, medicamente) sau endogene (uremia).

Parazitozele intestinale pot fi responsabile de procese enteritice. De cele mai multe ori, enteritele sunt secundare unor afecțiuni la nivelul stomacului și al duodenului sau al glandelor anexe (ficat, pancreas).

4.ENTEROPATIA GLUTENICĂ – rezultă dintr-o eroare biochimică înnăscută: deficit eritrocitar de L glutamine – peptidaza.

Faptul că leziunile mucoasei sunt maxima de duoden și jejunul proximal, acolo unde și concentrația de gluten este mai mare, indică o acțiune locală. În același sens pledează și producerea de leziuni la orice nivel, dacă se instalează glutenul prin sondă.

Principala alterație morfologică este atrofia vilozităților. Acestea rezultă dintr-o descuamare epitelială exagerată, care depășește capacitatea de regenerare (enteropatie exfoliativă). Gradul atrofiei este variabil. Activitatea enzimatică epitelială este prăbușită, enterocitul prezintă importante alterații electronomicroscopice. Disctrucția celulară pare să rezulte din permeabilizarea lizozomilor cu eliberarea enzimelor proteolitice. La realizarea leziunilor contribuie și carența malabsorbtivă de acid folic, factor indispensabil regenerării celulare.

Tulburarea proceselor absorbtive atrage importante carențe nutritive.

1.3.EVALUAREA UNOR SEMNE, SIMPTOME ȘI PROBLEME ALE PACIENȚILOR CU ENTEROCOLITĂ

ENTEROCOLITA ACUTĂ

Circumstanțe de apariție (semne) – persoane care au consumat alimente alterate sau au ingerat substanțe toxice.

Simptome:

-inapetență;

-greață;

-cefalee;

-stare de neliniște;

-dureri abdominale progresive până la colici;

-balonare (zgomote hidro – aerice);

-vărsături alimentare și bilioase;

-scaune subțiri – la început de 5-10-30 ori/zi, explozive – cu eliminări de gaze urât mirositoare;

-febră;

-frisoane.

În cazurile mai grave se instalează:

-deshidratare – prezintă sete;

-fenomene de colaps periferic;

-adinamie;

-transpirație;

-cianoză;

-răcire a extremităților;

-puls mic;

-hipotensiune;

-hipotermie.

Problemele pacientului:

-oligurie;

-piele uscată;

-amețeli.

ENTEROCOLITA CRONICĂ

Circumstanțe de apariție (semne) – persoane emotive sau care au consumat lapte, dulciuri și anumite produse celulozice sau bolnavii cu intoleranță alimentară.

Simptome:

-dureri periombilicale, în fosa iliacă dreaptă sau generalizate;

-eructații;

-balonări;

-barborisme;

-eliminări de gaze;

-scaune neformate, lichide, galbene sau brune-gălbui cu mucus și resturi alimentare nedigerate 1- 3 /zi sau 6-8 /zi; poate apărea constipația;

-febră;

-frisoane.

Problemele pacientului:

-deshidratare;

-discomfort abdominal;

-hipertermie;

-riscul răspândirii infecției.

PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA

ACTE DE INVESTIGAȚIE

Pentru punerea corectă a diagnosticului de enterocolită și pentru evidențierea complicațiilor, sunt necesare următoarele investigații:

-tubajul duodenal sau sondajul duodenal – se realizează prin introducerea unei sonde Einhorn dincolo de pilor, realizând o comunicare între duoden și mediul exterior;

Scop Explorator – extragerea conținutului duodenal format din conținut gastric, bilă (A,B,C,), suc pancreatic și secreție proprie:

-aprecierea funcției biliare hepatice a căilor extrahepatice;

-descoperirea unor modificări anatomo-patologice ale organelor care dau aspectul, cantitatea și compoziția chimică sau morfologică a sucurilor extrase prin sondaj;

-evidențierea unor boli parazitare ale duodenului sau ale căilor biliare.

Scop Terapeutic – drenarea căilor biliare și introducerea unor medicamente care au acțiune directă asupra ficatului, a căilor biliare sau a tubului digestiv.

Acestea vor acționa fie local, fie se vor resorbi prin pereții intestinali, ajungând prin vena portă în ficat de unde apoi vor fi excretate împreună cu bila în căile biliare, urmând calea circulației entero-hepatice;

-alimentație artificială – se introduc lichide hidratante și alimente lichide în organismul pacienților inconștienți sau cu imposibilitate de înghițire;

-aspirație continuă în cazul ocluziilor sau subocluziilor intestinale;

-după intervenții chirurgicale pe tubul digestiv (postoperator);

-investigații de laborator.

Recoltarea sângelui pentru examinări hematologice se face numai pe substanța coagulantă uscată de tip EDTA, Wintrobe, heparina, citrat de Na.

Pentru examinările hematologice este necesară recoltarea sângelui prin puncție venoasă.

-recoltarea materiilor fecale – materiile fecale sunt recoltate de obicei prin emisie spontană într-un recipient perfect curat, din sticlă sau din metal, cu capacitate de peste 1 l și cu gură largă, pentru a permite examenul macroscopic în condiții cât mai bune.

Se va evita tendința bolnavilor de a prezenta spre analize porțiuni mici de materii fecale aduse mai ales în condiții ambulatorii în recipiente improprii (sticluțe pentru medicamente, cutii de plastic).

Prezența urinei în recipientele în care au fost recoltate materiile fecale este nedorită din cauza posibilității de a modifica aspectul microscopic sau macroscopic al scaunului. Pentru aceasta, bolnavul va fi sfătuit să urineze înainte de defecare.

-recoltarea sângelui pentru examinări biochimice se face prin puncție venoasă – 5-8 ml sânge simplu.

Recoltarea se face dimineața, pe nemâncate.

-recoltarea sângelui pentru hemoleucogramă se face prin puncție capilară.

INTERVENȚII AUTONOME ȘI DELEGATE ACORDATE

PACIENȚILOR CU ENTEROCOLITĂ

INTERVENȚII AUTONOME ACORDATE PACIENȚILOR CU ENTEROCOLITĂ

-plasez pacientul într-un salon luminos, liniștit, fără factori perturbatorii, pe cât se poate izolat – măcar cu paravan , dacă nu se găsește o rezervă separată pentru el;

-acopăr patul pacientului cu mușama și aleză;

-liniștesc pacientul, comunicând permanent cu el;

-asigur condiții de favorizare a somnului, semiobscuritate și rog ceilalți membri ai echipei de îngrijire să procedeze asemănător pentru a ajuta pacientul să se odihnească;

-supraveghez durerile abdominale și caracteristicile lor;

-supraveghez scaunul (frecvența, consistența);

-asigur repausul fizic și psihic al pacientului;

-reechilibrez pacientul hidro-electrolitic prin regim hidric, apoi regim alimentar de tranziție;

-mențin igiena tegumentelor și a lenjeriei;

-administrez tratamentul antispastic;

-recoltez produsele pentru examenul bacteriologic;

-încurajez permanent pacientul;

-educ membrii familiei în privința dietei;

-măsor temperatura corpului și notez în foaia de temperatură;

-supraveghez manifestările de deshidratare (aspectul tegumentelor, diureza, pulsul, TA, comportamentul pacientului);

-calculez bilanțul ingestie – excreție;

-observ permanent starea pacientului și raportez medicului orice modificare apărută în starea de sănătate a pacientului;

-respect măsurile de prevenire a infecțiilor nosconiale;

-educ pacientul cu privire la măsurile de prevenire a infecțiilor;

-explic pacientului orice tehnică întreprinsă, scopul și importanța ei în procesul de vindecare;

-îi explic regimul pe care trebuie să îl urmeze pentru recuperarea stării de sănătate;

-fac educație pentru sănătate și pentru membrii familiei;

-la ora de vizită medicul anunță pacientul data externării;

-fac demersurile necesare externării;

-însoțesc pacientul la garderobă;

-predau pacientul aparținătorilor.

INTERVENȚII DELEGATE ACORDATE PACIENȚILOR CU ENTEROCOLITĂ

-recoltez sânge pentru hemoleucogramă, ionogramă, transaminaze și bilirubinemie;

-recoltez materii fecale pentru coprocultură;

-administrez la indicația medicului:

-Scobutil 1 f.i.m.;

-Papaverină 1 f.i.m. de 40 mg;

-Furazolidon 4×1/zi;

-Algocalmin o fiolă f.i.m.;

-Amoxicilină 500 mg/8 ore;

-Piafen o fiolă/zi;

-Ercefuril 1-4 capsule/zi;

-administrez tratament infecțios recomandat de medic;

-duc pacientul la ecograf pentru a i se face ecografie în scop explorator;

-în caz de infecție se dau: -Cloramfenicol 2-3 g/zi;

-Streptomicină per os 1-2 g/zi;

-Tetraciclină 2 g/zi;

-la indicația medicului aplic comprese alcoolizate pe abdomenul pacientului și îi administrez aniseptice;

-tot la indicația medicului se vor face perfuzii cu soluție de clorură de sodiu izotonică și soluție glucozată în caz de deshidratare.

EVALUARE – EVOLUȚIE, COMPLICAȚII, PRONOSTIC

EVOLUȚIE

Enterocolita acută

Boala evoluează în funcție de agentul patogen. În mod obișnuit simptomele regresează în 2 – 3 zile. Boala se poate vindeca spontan, sau rareori, dacă este neîngrijită, se poate croniciza.

Enterocolita cronică

Boala reunește o succesiune de perioade de agravare și perioade de acalmie. Puseurile de exacerbare sunt declanșate în majoritatea cazurilor de alimente sau suportate prin experiența anterioară sau binecunoscută ca generatoare de diaree (fructe, zarzavaturi în exces, ciuperci, dulciuri, lichide reci, lapte, iaurt, bere, must, etc)

În alte cazuri, răspunderea agravării o poartă curele de antibiotice orale, expunerile la frig, infecțiile generale și curele hidrominerale.

Durata episoadelor active este de la câteva săptămâni până la 2 – 3 luni.

Permisiunea se obține prin restricții alimentare sau prin aplicarea unei terapii active. Persistă intoleranța față de alimente, care solicită eforturi digestive mari, nu au echivalent enzimatic, stimulează peristaltismul.

Enterocolita glutenică

Boala evoluează cronic, cu perioade de agravare și cu ameliorări parțiale.

COMPLICAȚII

Enterocolita acută și enterocolita cronică

Complicațiile sunt:

a.locale

-posibile leziuni inflamatorii, infiltrative, mai frecvent cantonate la nivelul cecului și sigmei;

-manifestări rectosigmoidiene;

-manifestări rectale;

b.generale

-sindromul de denutriție severă cu multiple manifestări carențiale;

-neuroză secundară;

-deficiențe pluriglandulare hipofizosuprarenale și tiroidiene și gonadice.

Enterocolita glutenică

Complicațiile sunt:

-osteomalacie;

-distrofie;

-tetanie;

-hemoragii;

-anemie carențială (feriprivă sau prin deficit de acid folic)

PROGNOSTICUL ENTEROLOCITEI ACUTE SI

ENTEROCOLITEI CRONICE

Prognosticul este în general bun, bolnavul păstrându-și capacitatea de muncă, cu excepția perioadelor de exacerbare diareică și a formelor complicate, cu stări pluricarențiale.

Sunt cazuri când bolnavii redobândesc toleranța alimentară care declanșează instalarea suferinței.

Marea majoritate a bolnavilor cu enterocolită sunt obligați să respecte cu strictețe unele norme igieno – alimentare și utilizarea periodică a medicamentelor.

Susceptibilitatea la accidente diareice rămane definitivă.

Situația este însă diferită atunci când există defecte fundamentale ireversibile, ca aclorofidria sau carența dizaharidică sau atunci când există inflamația mucoasei enterale.

Într-un spectru mai larg putem vorbi de vindecare dacă bolnavul se simte bine, respectând evitarea unor categorii de alimente. Restricțiile pe care trebuie să le respecte nu reprezintă contramandări de incapacitate, ci doar soluții adaptive față de o situație care este lipsită de progresivitate.

Respectând anumite condiții care se pot stabili de comun acord și recurgerea sistematică la medicamentele necesare, bolnavul devine capabil de o activitate normală.

În enterocolita glutenică, prognosticul se îmbunătățește radical, prin introducerea regimului fără gluten.

În etapa anterioară mortalitatea atinge 5% din bolnavi. În prezent, se poate obține vindecarea clinică și cea morfologică.

Defectul enzimatic ereditar obligă la respectarea restricțiilor alimentare.

EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE

Alimentația trebuie să fie cât mai completă, cu interdicții cât mai puține.

În formele severe, cu scaune numeroase, se aplică un regim hidric de 12 – 14 ore, cu ceaiuri amare sau îndulcite cu zaharină sau cu zahăr în proporție de 5 %, zeamă de orez, supă de morcovi, supă de zarzavaturi strecurată.

Se impune evitarea fumatului din cauza afecțiunii peristatogene a nicotinei.

Evitarea consumului de alimente excesiv de reci și băuturile fermentate.

Regimul hidric poate fi înlocuit de cura de mere rase, indicată la bolnavii inapetenți sau supuși unei alimentații unilaterale prea multă vreme.

Când există un dezechilibru al proceselor de fermentație și putrefacție, se începe o dietă cu un suport redus de glucide, dar cu administrare în exces de proteine.

Pentru a combate diareea se dau produse bogate în:

-tanin -ceai oriental concentrat;

-ceai de coarne;

-suc de gutui;

-suc de afine;

-calciu (brânzeturi);

-mucilagii (orez).

Pentru combaterea constipației se dau legume și fructe.

Alimentația se îmbogățește progresiv cu prudență, fiecare aliment fiind introdus ăîn rații mici.

Bolnavul trebuie să respecte anumite condiții de igienă și anume spălarea pe mâini și a fructelor înainte de a consuma alimentele.

Trebuie să facă cure cu Saprosan sau Mexaform, asociate cu vitamine din complexul B, timp de 5 – 7 zile. Dacă după ingerarea de alimente apar balonări, senzație de agitație abdominală și barborisme, trebuie să ingere soluție de Novocaină 1- 2 % înainte de masă cu 10 – 15 minute.

CAPITOLUL II

PLANUL DE ÎNGRIJIRE AL PACIENȚILOR CU ENTEROCOLITĂ

PLANUL DE ÎNGRIJIRE AL

PACIENTULUI A.R. CU

ENTEROCOLITĂ ACUTĂ

PRIMUL CAZ

PLANUL DE ÎNGRIJIRE PENTRU PACIENTUL A.R.

CU ENTEROCOLITĂ ACUTĂ

1.Culegerea datelor.

1.1.Date privind identitatea pacientului

Date relativ stabile:

Nume: A.

Prenume: R.

Vârsta: 27 ani

Sexul: M

Religia: Catolică

Naționalitatea: Română

Stare civilă: Căsătorit

Ocupație: Profesor

Date variabile:

Domiciliu: Bucov, județul Prahova

Condiții de viață:

-pacientul locuiește cu familia într-o casă cu 5 camere, salubre, bine încălzite;

-pacientul nu fumează și nu consumă alcool;

-dispune de venituri materiale bune;

Condiții de muncă: satisfăcătoare

Gusturi personale și obiceiuri:

-pacientul preferă carnea de porc, cartofii prăjiți și sosuri;

-pacientul face duș zilnic, baie generală o dată pe săptămână și toaleta cavității bucale de 2 ori/zi.

Mod de petrecere a timpului liber:

-vizionează programele TV, iese în oraș cu familia

Relații cu familia, prietenii și colegii: foarte bune

1.2.Date privind starea de sănătate anterioară

1.2.a)Date antopometrice: -greutate corporală – 79 kg;

-înălțime – 1,81 m

-grup sangvin AB IV

-RH (+)

1.2.b)Limite senzoriale: -pacientul poartă ochelari;

-acuitate auditivă normală;

-acuitate tactilă normală;

-acuitate gustativă normală

-somnul – normal, liniștitor, odinitor;

-mobilitate – pacientul se poate deplasa singur, dar cu mare dificultate din cauza amețelii;

-alimentația – trei mese principale, două gustări; lichide ingerate – 1-2 l/zi;

-eliminări – micțiuni fiziologice normale: 1 scaun/zi;

-nu prezintă alergii alimentare sau medicamentoase.

Pacientul a făcut toate vaccinările corespunzătoare vârstei.

-neagă afecțiuni infecto – contagioase de tip TBC, SIDA, LUES și hepatică.

1.2.c)Antecedentele hetero-colaterale: fără importanță

1.2.d)Antecedentele personale patologice: apendictomie la 14 ani

1.3.Informații legate de boală

1.3.a)Motivele internării:

Pacientul prezintă:

-grețuri;

-vărsături;

-scaune subțiri, lichide – 10/zi;

-crampe abdominale;

-paloare.

1.3.b)Istoricul bolii:

Pacientul în vârstă de 27 ani, fără antecedente patologice, care în urmă cu câteva ore prezenta grețuri, vărsături, scaune subțiri, crampe abdominale și paloare.

1.3.c)Diagnosticul de internare: Enterocolită acută

1.3.d)Data internării: 17.11.2007, ora 13.30.

1.3.e)Examen clinic pe aparate:

-stare generală alterată;

-tegumente și mucoase: palide, umede, tegumente integre, reci;

-sistem ganglionar limfatic neglijabil;

-sistem osteo – articular: integru, articulații mobile.

-sistem musculo – adipos: bine reprezentat;

-aparat respirator: torace – normal conformat, mobil, cu respirația;

-murmur vezicular prezent, bilateral;

-R=18 r/minut

Aparat cardio – vascular:

-matitate cardiacă în limite normale;

-șoc apexian în spațiul V intercostal stâng;

-zgomote cardiace ritmice;

-T.A. 120/65 mm Hg; AV – 78/min

-artere periferice pulsatile;

-rețea venoasă periferică normală.

Aparat digestiv și anexe:

-dentiție normală, corespunzătoare vârstei, gingii aderente la dinți;

-tranzit intestinal sever afectat;

-dureri abdominale;

-ficat și splină în limite fiziologice;

-scaune diareice multiple.

Aparat uro – genital:

-loji renale libere, nedureroase;

-Giordano (-) bilateral;

-micțiuni fiziologice;

-urini normocrome;

-organele genitale externe normal conformate;

-S.N.C.: OTS; -ROT: prezente bilateral.

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

PACIENTULUI A.R.

ANALIZA SATISFACERII NEVOILOR FUNDAMENTALE

2.2.a)Probleme actuale de dependență:

-durere abdominală;

-dificultatea de a se alimenta și hidrata;

-grețuri și vărsături;

-diaree;

-hipertermie;

-anxietate;

-vulnerabilitatea față de pericole;

-dificultatea de a se odihni;

-deficit de cunoștințe medicale.

2.2.b)Probleme potențiale:

-risc de deshidratare;

-risc de transmitere a infecției.

2.3.Stabilirea gradului de dependență: (11)

-dependența moderată – bolnavul este parțial dependent în satisfacerea nevoilor fundamentale pentru o perioadă de timp, recurgând la ajutorul unei alte persoane;

-dependența este temporară, independența va surveni atunci când pacientul are problema medicală rezolvată, dar mai ales când este pregătit să urmeze întocmai prescripțiile medicului (când posedă cunoștințele necesare).

PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR PACIENTULUI A.R.

1.OBIECTIVE:

-pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic în 24 – 48 ore;

-pacientul să prezinte temperatura corporală în limite normale în 1 – 2 zile;

-pacientul să nu devină sursă de infecție pentru alte persoane pe toată durata internării;

-pacientul să fie alimentat corespunzător diagnosticului și zilei de boală pe tot timpul internării;

-pacientul să fie supravegheat atent pe tot timpul internării;

-pacientul să aibă o stare de confort fizic, iar dispariția diareei în 1- 2 zile;

-pacientul să fie echilibrat psihic în decurs de 3 zile;

-pacientul să-și satisfacă singur nevoile în decurs de 3 zile;

-pacientul să capete cunoștințe medicale în termen de 24 ore și să prezinte înțelegerea lor în decurs de 2 zile.

2.INTERVENȚII ZILNICE:

-asigur condițiile de microclimat și mediu securizat: salon aerisit, temperatură și umiditate optime (22 0 C), lipsa curenților de aer;

-schimb lenjeria de pat și de corp;

-supraveghez, măsor și notez funcțiile vitale și vegetative;

-administrez medicația prescrisă de medic;

-efectuez toaleta de regiuni (dacă este cazul);

-colaborez cu echipa de îngrijire;

-asigur regimul alimentar corespunzător evoluției bolii;

-pregătesc bolnavul pentru recoltarea produselor biologice și patologice și pentru examenele de laborator;

-supraveghez comportamentul bolnavului;

-întocmesc bilanțul ingeră – excretă;

-pregătesc materialele și instrumentele necesare recoltării;

-susțin educația pentru sănătate;

-verific gradul de luare la cunoștință de către bolnav a informațiilor primite.

4.APLICAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRI A

PACIENTULUI A.R.

APLICAREA ÎNGRIJIRILOR

SCHEMA DE TRATAMENT AL PACIENTULUI A.R.

PROBE DE LABORATOR ALE PACIENTULUI A.R.

EXTERNAREA PACIENTULUI A.R.

Data externării: 22.11.2007

Numărul de zile de spitalizare: 6

Diagnostic la externare: enterocolită acută

Starea pacientului la externare: pacientul în vârstă de 27 ani, internat pentru stare de sănătate alterată, greață, vărsături, crampe abdominale și scaune apoase, multiple și paloare, se externează cu stare de sănătate bună.

BILANȚUL AUTONOMIEI

-tegumente și mucoase normal colorate, integre, turgor normal;

-sistem ganglionar limfatic: nepalpabil;

-sistem osteoarticular integru, articulații mobile;

-sistem musculo-adipos: normal reprezentat;

-aparat respirator: torace normal conformat, mobil cu respirația, murmur vezicular prezent bilateral, R=10 r/min;

-aparat cardio – vascular: matitate cardiacă în limite normale, șoc apexian în spațiul V intercostal stâng, zgomote cardiace ritmice;

-artere periferice pulsatile;

-rețea venoasă periferică normală.

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

-regim alimentar echilibrat, conform indicațiilor medicului;

-consumul de apă numai de la surse sigure, dacă este posibil apă plată;

-să spele ouăle înainte de a le sparge, cu apă și cu detergent și să nu consume mai ales ouă de rață;

-fierberea cărnii înainte de preparare și procurarea ei numai de la surse autorizate;

-evitarea consumului de conserve;

-evitarea afumăturilor;

-evitarea produselor din lapte ce nu prezintă calități organoleptice corespunzătoare;

-respectarea tratamentului medicamentos;

-control periodic la medicul de familie;

-revenirea, acutizarea și prezența simptomelor și la alți membri ai familiei impune, de urgență, prezentarea la medic

PROBLEME LA EXTERNARE

-inapetență;

-sindrom de denutriție severă cu multiple manifestări carențiale.

PROBLEME DE RECUPERARE

-va respecta regimul alimentar conform indicațiilor medicului;

-va evita consumul de alimente reci;

-va evita băuturile fermentate;

-va respecta condițiile de igienă (spălarea mâinilor, spălarea fructelor);

-va continua tratamentul ambulatoriu cu: Saprosan, Mexaform asociate cu vitamine din complexul B timp de 5-7 zile.

În caz de borborisme, ingerarea de soluție de Novocaină 1-2% înainte de masă cu 5-10 minute.

PLANUL DE ÎNGRIJIRE AL PACIENTULUI R.S. CU

ENTEROCOLITĂ ACUTĂ

CAZUL II

PLAN DE ÎNGRIJIRE PENTRU PACIENTUL R.S. CU ENTEROCOLITĂ ACUTĂ

1.Culegerea datelor

1.1.Date privind identitatea pacientului

a)Date relativ stabile:

Nume: R

Prenume: S

Vârsta: 49 ani

Sexul: M

Religia: Ortodoxă

Naționalitate: Română

Stare civilă: Căsătorit

Ocupația: Administrator

b)Date variabile

Domiciliu: Băicoi – Prahova

Condiții de viață: Pacientul locuiește împreună cu familia într-un apartament cu 3 camere, baie, bucătărie, salubre, bine încălzite; are trei copii.

Dispune de venituri materiale decente.

Pacientul consumă alcool ocazional; nu e fumător

Condiții de muncă: Satisfăcătoare

Gusturi personale și obiceiuri:

-pacientul preferă carnea de porc, pui, legumele și fructele;

-pacientul face duș zilnic, baie generală o dată pe săptămână, toaleta cavității bucale de 2 ori pe zi

Mod de petrecere a timpului liber: Pacientul pleacă cu familia la munte din 2 în 2 săptămâni.

Relația cu familia, prietenii și colegii: bună

c)Date privind starea de sănătate anterioară

1.Date antopometrice:

Greutate corporală: 86 kg

Înălțime: 1,79 m

Grup sangvin A2

RH (+)

2.Limite senzoriale:

-pacientul vede foarte bine;

-acuitate auditivă normală;

-acuitate gustativă normală;

-acuitate tactilă normală;

-somnul normal, liniștitor, odihnitor;

-mobilitate: pacientul se poate deplasa singur, dar cu mare grijă din cauza amețelii;

-alimentația: -două mese principale, două gustări;

-lichide ingerate: 1-1,5 l/zi;

-eliminări: micțiuni fiziologice normale, 1 scaun/zi;

-nu prezintă alergii alimentare sau medicamentoase;

-pacientul a făcut toate vaccinările corespunzătoare vârstei;

-neagă afecțiuni infecto-contagioase de tip LUES, TBC, SIDA, hepatică, etc.

3.Antecedente heredo-colaterale:

-fără importanță.

4.Antecedente personale patologice:

-apendictomie la vârsta de 8 ani

1.3.Informații legate de boală

a)Motivele internării:

Pacientul prezintă:

-grețuri;

-vărsături;

-scaune diareice lichide de 10 ori/zi;

-durere abdominală difuză;

-paloare;

-adenomie.

b)Istoricul bolii:

Pacientul în vârstă de 49 ani, fără antecedente patologice, care în urmă cu câteva ore prezenta grețuri, vărsături, scaune diareice, paloare, durere abdominală difuză.

c)Diagnostic de internare:

Enterocolită acută de cauză neprecizată

d)Data internării: 20.11.2007, ora 14.45

e)Examen clinic pe aparate:

-stare generală alterată;

-tegumente și mucoase palide, reci, tegumente integre;

-turgor normal;

-sistem ganglionar limfatic nepalpabil;

-sistem osteo-articular integru, articulații mobile;

-sistem musculo-adipos bine reprezentat;

-aparat respirator: -torace normal conformat, mobi, cu respirație;

-murmur vezicular prezent bilateral;

-R=20 r/min

-aparat cardio-vascular: -matitate cardiacă în limite normale

-șoc apexian în spațiul V intercostal stâng;

-zgomote cardiace ritmice;

-T.A. =130/65 mm Hg,

-A.V. =75/min

-rețea venoasă periferică;

-artere periferice pulsatile.

APARAT DIGESTIV ȘI ANEXE:

-dentiție normală, corespunzătoare vârstei, gingii aderente la dinți;

-tranzit intestinal sever afectat;

-durere abdominală;

-ficat și splină în limite fiziologice;

-scaune diareice multiple

APARAT UROGENITAL:

-lojii renale libere, nedureroase;

-GIORDANO (-) bilateral;

-micțiuni fiziologice;

-urini normocrome;

-organe genitale externe normal conformate;

-SNC iritabilitate;

-ROT prezente bilateral;

2.ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR PACIENTULUI R.S.

2.1.ANALIZA SATISFACERII NEVOILOR FUNDAMENTALE

a)PROBLEME ACTUALE DE DEPENDENȚĂ

-dificultatea de a se alimenta și hidrata;

-grețuri și vărsături;

-diaree;

-durere abdominală difuză;

-hipertermie;

-anxietate;

-vulnerabilitatea față de pericole;

-dificultatea de a se odihni;

-deficit de cunoștințe medicale

b)PROBLEME POTENȚIALE

-risc de deschidratare;

-risc de transmitere a infecției

c)STABILIREA GRADULUI DE DEPENDENȚĂ A PACIENTULUI R.S.

-dependență moderată – bolnavul este parțial dependent în satisfacerea nevoilor fundamentale, pentru o perioadă de timp recurgând la ajutorul unei alte persoane;

-dependență temporară – independența va surveni atunci când pacientul are problema medicală rezolvată, dar mai ales când este pregătit să urmeze întocmai prescripțiile medicului (când posedă cunoștințele necesare, dar mai ales când conștientizează gradul de risc al bolii).

d)DIAGNOSTIC NURSING

1.Durere abdominală din cauza procesului inflamator intestinal, manifestată difuz, uneori și sub formă de colici.

2.Dificultatea de a se alimenta și hidrata din cauza problemelor apărute în urma infecției intestinale.

3.Grețuri și vărsături din cauza procesului inflamator intestinal.

4.Diaree din cauza procesului inflamator intestinal.

5.Hipertermie din cauza procesului inflamator intestinal, manifestată prin creșterea temperaturii corporale.

6.Anxietate din cauza bolii, manifestată prin frica de complicații.

7.Vulnerabilitate față de pericole din cauza procesului infecțios, manifestată prin riscul de deshidratare și de anemiere.

8.Dificultatea de a se odihni din cauza manifestărilor bolii.

9.Deficit de cunoștințe medicale din cauză că pacientul nu s-a lovit niciodată de astfel de probleme.

3.PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR PACIENTULUI R.S.

OBIECTIVE:

-pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic în 24-48 ore;

-pacientul să prezinte temperatura corporală în limite normale în aproximativ 1-2 zile;

-pacientul să nu devină sursă de infecție pentru alte persoane, pe toată durata internării;

-pacientul să beneficieze de un mediu confortabil și securizat pe tot timpul internării;

-pacientul să fie alimentat corespunzător diagnosticului, pe tot timpul internării;

-pacientul să fie investigat și tratat conform diagnosticului pe tot timpul inernării;

-pacientul să aibă o stare de confort fizic în următoarele 3 ziler, și dispariția diareei în timp de 1-2 zile;

-pacientul să fie supravegheat atent pe tot timpul internării;

-pacientul să fie echilibrat psihic în decurs de 3 zile;

-pacientul să-și satisfacă singur nevoile în decurs de 3 zile;

-pacientul să capete cunoștințe medicale în termen de 24 ore și să prezinte înțelegerea lor în decurs de 2 zile.

INTERVENȚII:

-shimb lenjeria de pat și de corp;

-supraveghez, măsor și notez funcțiile vitale și vegetative;

-asigur condițiile de microclimat și mediu securizant, salon aerisit, temperatură și umiditate optimă – 22 0 C;

-administrez medicația prescrisă de medic.

4.APLICAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRI

A PACIENTULUI R.S.

5.EXTERNAREA PACIENTULUI R.S.

Data externării: 24.11.2007

Număr zile spitalizare: 5

Diagnostic la externare: Enterocolită acută de cauză neprecizată

Starea pacientului la externare:

Pacientul în vârstă de 49 ani, internat cu stare de sănătate alterată, greță, vărsături, durere abdominală difuză, scaune diareice multiple și paoare, se externează cu stare de sănătate foarte bună.

BILANȚUL AUTONOMIEI:

-tegumente și mucoase normal colorate, turgor normal;

-sistem ganglionar – limfatic: nepalpabil;

-sistem osteo – articular: integru, articulații mobile;

-sistem musculo – adipos: normal reprezentat;

-aparat respirator: torace normal conformat, mobil, cu respirație, murmur vezicular prezent bilateral R=18r/min;

-aparat cardio – vascular: matitate cardiacă în limite normale, șoc apexian în spațiul V intercostal stâng, zgomote cardiace ritmice, artere periferice pulsatile, rețea periferică normală.

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE:

-evitarea consumului de conserve;

-evitarea consumului de afumături;

-respectarea regulilor de igienă atât personal cât și alimentar;

-evitarea consumului de ouă care nu au înscrise pe ele termenul de valabilitate;

-revenirea și acutizarea simptomelor impune prezentarea de urgență la medic;

-prezentarea periodică la medicul de familie.

PROBLEME LA EXTERNARE:

-anemie carențială (feriprivă sau prin deficit de acid folic);

-inapetență;

-infecție urinară;

-risc de transmitere a infecției.

PROBLEME DE RECUPERARE:

-respectarea regimului hidrio-electrolitic conform indicațiilor medicului;

-consumul de lichide de la surse autorizate;

-va evita fumatul din cauza acțiunii patogene a nicotinei;

-va respecta măsurile de prevenire a infecțiilor (spălarea mâinilor);

-evitarea unor categorii limitate de alimente;

-respectarea regimului hiposodat;

-va continua tratamentul ambulatoriu cu: vitamine din complexul B1, B6, B12, Saprosan, administrarea antibioticelor – Biseptol.

SCHEMA DE TRATAMENT AL PACIENTULUI R.S.

PROBE DE LABORATOR ALE PACIENTULUI R.S.

PLANUL DE ÎNGRIJIRE AL PACIENTULUI M.T. CU

ENTEROCOLITĂ ACUTĂ

CAZUL III

PLAN DE ÎNGRIJIRE PENTRU

PACIENTUL M.T. CU

ENTEROCOLITĂ ACUTĂ:

1.CULEGEREA DATELOR

2.DATE PRIVIND IDENTITATEA PACIENTULUI

DATE RELATIV STABILE:

Nume: M.

Prenume: T.

Vârsta: 54 ani

Sexul: M

Religia: Ortodoxă

Naționalitatea: Română

Stare civilă: Căsătorit

Ocupație: Inginer

DATE VARIABILE:

Domiciliu: Plopeni, județul Prahova

Condiții de viață:

-pacientul locuiește cu soția și cei doi băieți într-un apartament cu 3 camere, bucătărie și baie, salubre, bine încălzite;

-dispune de venituri materiale bune;

-pacientul consumă puțin alcool, dar nu este fumător.

Condiții de muncă: bune

Gusturi personale și obiceiuri:

-pacientul preferă ciorbele de orice fel, carnea de pui;

-pacientul face duș zilnic, baie generală o dată pe săptămână și toaleta cavității bucale de 2 ori pe zi.

Mod de petrecere a timpului liber:

-pacientul ascultă muzică, îi place desenul tehnic

Relații cu familia, prietenii și colegii: bune

1.2.DATE PRIVIND STAREA DE SĂNĂTATE ANTERIOARĂ:

a)Date antopometrice: -greutate corporală – 90 kg;

-înălțime – 1,83 m

-grup sangvin O (I)

-RH (+)

2.b)Limite senzoriale: -pacientul poartă ochelari;

-acuitate auditivă normală;

-acuitate gustativă normală

-acuitate tactilă normală;

-somnul: normal, liniștitor, odinitor;

-mobilitate – pacientul nu are nici un fel de probleme de mers;

-alimentația – trei mese principale, două gustări;

-lichide ingerate – 1, 5 – 2 l/zi;

-eliminări – micțiuni fiziologice normale;

-1scaun/zi;

-nu prezintă alergii alimentare sau medicamentoase;

-pacientul a făcut toate vaccinările corespunzătoare vârstei;

-neagă afecțiuni infecto – contagioase de tip LUES, SIDA TBC, hepatită, etc

c)Antecedentele hetero-colaterale: mama diabet de grad II

d)Antecedentele personale patologice: fără importanță

1.3.Informații legate de boală

a)Motivele internării:

Pacientul prezintă:

-grețuri;

-vărsături;

-scaune subțiri, lichide – 10/zi;

-durere abdominală colicativă;

-paloare.

b)Istoricul bolii:

Pacientul în vârstă de 54 ani, fără antecedente patologice de 12 ore, prezintă grețuri, vărsături, durere abdominală colicativă și paloare.

c)Diagnosticul de internare: enterocolită acută de cauză neprecizată

d)Data internării: 24.11.2007

e)Examen clinic pe aparate:

-stare generală alterată din cauza simptomatologiei;

-tegumente și mucoase: palide, umede, tegumente integre, turgor normal;

-sistem ganglionar limfatic neglijabil;

-sistem osteo – articular: integru, articulații mobile.

-sistem musculo – adipos: bine reprezentat;

-aparat respirator: torace – normal conformat, mobil, cu respirația;

-murmur vezicular prezent, bilateral;

-R=22 r/minut

Aparat cardio – vascular:

-matitate cardiacă în limite normale;

-șoc apexian în spațiul V intercostal stâng;

-zgomote cardiace ritmice;

-T.A. 130/70 mm Hg; AV = 78/min

-artere periferice pulsatile;

-rețea venoasă periferică normală.

Aparat digestiv și anexe:

-dentiție normală, corespunzătoare vârstei, gingii aderente la dinți;

-tranzit intestinal alterat;

-durere abdominală colicativă;

-ficat și splină în limite fiziologice;

-scaune diareice multiple.

Aparat urogenital:

-loji renale libere, nedureroase;

-Giordano (-) bilateral;

-micțiuni fiziologice;

-urini normocrome;

-organele genitale externe normal conformate;

-S.N.C.: OTS;

-ROT: prezente bilateral.

2.ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR PACIENTULUI M.T.

2.1.ANALIZA SATISFACERII NEVOILOR FUNDAMENTALE

2.3.STABILIREA GRADULUI DE DEPENDENȚĂ AL PACIENTULUIM.T.

-dependența moderată – bolnavul este parțial dependent în satisfacerea nevoilor fundamentale și de aceea este internat în spital;

-dependența este temporară, independența va surveni atunci când pacientul are problema medicală rezolvată, dar mai ales când este pregătit să urmeze întocmai prescripțiile medicului (când posedă cunoștințele necesare).

2.4.DIAGNOSTICUL NURSING:

1.Durere abdominală din cauza procesului inflamator intestinal, manifestată olicativ.

2.Grețuri și vărsături din cauza procesului inflamator intestinal.

3.Diaree din cauza procesului inflamator intestinal.

4.Hipertermie din cauza procesului inflamator intestinal, manifestată prin creșterea temperaturii corporale.

5.Dificultatea de a se alimenta și hidrata din cauza problemelor apărute în urma infecției intestinale.

6.Anxietate din cauza bolii, manifestată prin frica de complicații.

7.Vulnerabilitate față de pericole din cauza procesului infecțios, manifestată prin riscul de deshidratare și alte complicații

8.Dificultatea de a se odihni din cauza simptomelor bolii.

9.Deficit de cunoștințe medicale deoarece pacientul nu a fost interesat de acestea.

3.PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR PACIENTULUI M.T.

3.1.OBIECTIVE:

-pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic în 24 – 48 ore;

-pacientul să prezinte temperatura corporală în limite normale în 1 – 2 zile;

-pacientul să nu devină sursă de infecție pentru alte persoane pe toată durata internării;

-pacientul să beneficieze de un mediu confortabil și securizant pe tot timpul internării;

-pacientul să fie alimentat corespunzător diagnosticului și zilei de boală pe tot timpul internării;

-pacientul să fie supravegheat atent pe tot timpul internării;

-pacientul să aibă o stare de confort fizic în următoarele 3 zile, iar dispariția diareei în timp de 1- 2 zile;

-pacientul să fie echilibrat psihic în decurs de 3 zile;

-pacientul să-și satisfacă singur nevoile în decurs de 3 zile;

-pacientul să capete cunoștințe medicale în termen de 24 ore și să prezinte înțelegerea lor în decurs de 2 zile.

3.2.INTERVENȚII ZILNICE:

-asigur condițiile de microclimat și mediu securizat: salon aerisit, temperatură și umiditate optime (22 0 C), lipsa curenților de aer;

-schimb lenjeria de pat și de corp;

-supraveghez, măsor și notez funcțiile vitale și vegetative;

-administrez medicația prescrisă de medic;

-colaborez cu echipa de îngrijire;

-asigur regimul alimentar corespunzător evoluției bolii;

-pregătesc bolnavul pentru recoltarea produselor biologice și patologice și pentru examenele de laborator;

-supraveghez comportamentul bolnavului;

-întocmesc bilanțul ingeră – excretă;

-pregătesc materialele și instrumentele necesare recoltării;

-susțin educația pentru sănătate;

-verific gradul de luare la cunoștință de către bolnav a informațiilor primite.

4.APLICAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRI A PACIENTULUI M.T.

APLICAREA ÎNGRIJIRILOR

II.EXTERNAREA PACIENTULUI M.T.

Data externării: 27.11.2007

Numărul de zile de spitalizare: 3

Diagnostic la externare: enterocolită acută

Starea pacientului la externare: pacientul în vârstă de 54 ani, internat pentru stare de sănătate alterată, greață, vomă, durere abdominală și scaune apoase, multiple și paloare, se externează cu stare de sănătate foarte bună.

BILANȚUL AUTONOMIEI:

-tegumente și mucoase normal colorate, integre, turgor normal;

-sistem ganglionar limfatic: nepalpabil;

-sistem osteoarticular integru, articulații mobile;

-sistem musculo-adipos: normal reprezentat;

-aparat respirator: torace normal conformat, mobil cu respirația, murmur vezicular prezent bilateral, R=20 r/min;

-aparat cardio – vascular: matitate cardiacă în limite normale, șoc apexian în spațiul V intercostal stâng, zgomote cardiace ritmice;

-artere periferice pulsatile;

-rețea venoasă periferică normală.

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE:

-regim alimentar echilibrat, conform indicațiilor medicului;

-consumul de apă numai de la surse sigure, dacă este posibil apă plată;

-să spele ouăle înainte de a le sparge, cu apă și cu detergent și să nu consume mai ales ouă de rață;

-fierberea cărnii înainte de preparare și procurarea ei numai de la surse autorizate;

-evitarea consumului de conserve;

-evitarea afumăturilor;

-evitarea produselor din lapte ce nu prezintă calități organoleptice corespunzătoare;

-respectarea tratamentului medicamentos;

-control periodic la medicul de familie;

-revenirea, acutizarea și prezența simptomelor și la alți membri ai familiei impune, de urgență, prezentarea la medic

PROBLEME LA EXTERNARE:

-infecții noscomiale dobândite pe parcursul spitalizării;

-inapetență.

PROBLEME DE RECUPERARE:

-educarea pacientului cu privire la măsurile de prevenire a infecțiilor, spălarea mîinilor înainte de consumul alimentelor;

-evitarea consumului de alimente reci;

-evitarea băuturilor fermentate;

-respectarea regimului alimentar echilibrat conform indicațiilor medicului;

-va continua tratamentul ambulatoriu cu:

Antibiotice: Amoxicilină 500 mg/8 ore;

Scobutil

Vitamine din complexul B.

SCHEMA DE TRATAMENT AL PACIENTULUI M.T.

PROBE DE LABORATOR ALE PACIENTULUI M.T.

CAPITOLUL III

III.1.CONCLUZII

Enterocolita este o inflamație simultană a intestinului subțire și a colunului.

Am avut sub îngrijire trei pacienți:

1.Pacientul A.R. prezenta la internare:

-grețuri;

-vărsături;

-scaune diareice (lichide 10/zi);

-durere abdominală;

-paloare;

-adinamie;

-crampe abdominale.

2.Pacientul R.S. prezenta la internare:

-grețuri;

-vărsături;

-scaune diareice (lichide 10/zi);

-durere abdominală difuză;

-paloare.

3.Pacientul M.T. prezenta la internare:

-grețuri;

-vărsături;

-scaune subțiri (lichide 10/zi);

-durere abdominală colicativă;

-paloare.

Cei trei pacienți au fost internați cu simptomele descrise mai sus.

Li s-au efectuat examene clinice și paraclinice și li s-a fixat diagnosticul de enterocolită acută.

Aceștia s-au externat după câteva zile în stare foarte bună.

III.2.EVALUAREA FINALĂ

1.Pacientul A.R.:

Vârsta: 27 ani

Sexul: M

Ocupația: profesor

Antecedente heredo – colaterale: fără importanță

Antecedente personale patologice: apendictomie la 14 ani

Diagonostic: enterocolită acută

2.Pacientul R.S.:

Vârsta: 49 ani

Sexul: M

Ocupația: administrator

Antecedente heredo – colaterale: fără importanță

Antecedente personale patologice: apendictomie la 8 ani

Diagonostic: enterocolită acută

3.Pacientul M.T.:

Vârsta: 54 ani

Sexul: M

Ocupația: inginer

Antecedente heredo – colaterale: fără importanță

Antecedente personale patologice: fără importanță

Diagonostic: enterocolită acută

DIAGNOSTIC DE ÎNGRIJIRE:

Pacientul nr. 1 (A.R.):

1.Durere abdominală din cauza procesului inflamator intestinal, manifestat colicativ sub formă de crampe.

2.Dificultatea de a se alimenta și hidrata din cauza problemelor apărute în urma infecției intestinale.

3.Grețuri și vărsături din cauza procesului inflamator intestinal.

4.Diaree din cauza procesului inflamator intestinal.

5.Hipertermie din cauza procesului inflamator intestinal, manifestată prin creșterea temperaturii corporale.

6.Anxietate din cauza bolii, manifestată prin frica de complicații.

7.Vulnerabilitate față de pericole din cauza procesului infecțios, manifestată prin riscul de deshidratare și de adinamie.

8.Dificultatea de a se odihni din cauza manifestărilor bolii.

9.Deficit de cunoștințe medicale din cauză că pacientul nu s-a lovit niciodată de astfel de probleme.

Pacientul nr. 2 (R.S.):

1.Durere abdominală din cauza procesului inflamator intestinal, manifestat difuz, uneori sub formă de colici.

2.Dificultatea de a se alimenta și hidrata din cauza problemelor apărute în urma infecției intestinale.

3.Grețuri și vărsături din cauza procesului inflamator intestinal.

4.Diaree din cauza procesului inflamator intestinal.

5.Hipertermie din cauza procesului inflamator intestinal, manifestată prin creșterea temperaturii corporale.

6.Anxietate din cauza bolii, manifestată prin frica de complicații.

7.Vulnerabilitate față de pericole din cauza procesului infecțios, manifestată prin creșterea temperaturii corporale.

8.Dificultatea de a se odihni din cauza manifestărilor bolii.

9.Deficit de cunoștințe medicale din cauză că pacientul nu s-a lovit niciodată de astfel de probleme.

Pacientul nr. 3 (M.T.):

1.Durere abdominală din cauza procesului inflamator intestinal, manifestat colicativ.

2.Grețuri și vărsături din cauza procesului inflamator intestinal.

3.Diaree din cauza procesului inflamator intestinal.

4.Hipertermie din cauza procesului inflamator intestinal, manifestată prin creșterea temperaturii corporale.

5.Dificultatea de a se alimenta și hidrata din cauza problemelor apărute în urma infecției intestinale.

6.Anxietate din cauza bolii, manifestată uneori prin teamă.

7.Vulnerabilitate față de pericole din cauza procesului infecțios, manifestată prin riscul de deshidratare și alte complicații.

8.Dificultatea de a se odihni din cauza simptomelor bolii.

9.Deficit de cunoștințe medicale din cauză că pacientul nu a fost interesat de acestea.

OBIECTIVE PERMANENTE:

1.Pacientul să beneficieze de condiții de microclimat și mediu securizant.

2.Pacientul să fi supravegheat atent și permanent.

3.Pacientul să fie investigat și tratat corespunzător diagnosticului și zilei de boală.

4.Pacientul să fie alimentat conform diagnosticului și zilei de boală.

5.Pacientul să beneficieze de îngrijiri de igienă pe toată perioada bolii.

OBIECTIVE SPECIFICE:

Pacientul nr. 1 (A.R.):

-Pacientul să fie supravegheat atent pe tot timpul internării.

-Pacientul să aibă o stare de confort fizic în următoarele 3 zile, iar dispariția diareii în timp de 1 – 2 zile.

-Pacientul să fie echilibrat psihic în decurs de 3 zile.

-Pacientul să-și satisfacă singur nevoile în decurs de 3 zile.

-Pacientul să fie investigat și tratat conform diagnosticului, pe toată durata internării.

-Pacientul să aibă o stare de confort fizic în următoarele 3 zile, iar dispariția diareii în timp de 1 – 2 zile.

-Pacientul să capete cunoștințe medicale în termen de 24 ore și să prezinte înțelegerea lor în decurs de 2 zile.

Pacientul nr. 2 (R.S.):

-Pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic în 24 – 48 ore.

-Pacientul să prezinte temperatura corporală în limite normale în 1 – 2 zile.

-Pacientul să nu devină sursă de infecție pentru alte persoane pe toată durata internării.

-Pacientul să aibă o stare de confort fizic în următoarele 3 zile, iar dispariția diareii în timp de 1 – 2 zile.

-Pacientul să fie echilibrat psihic în decurs de 3 zile.

-Pacientul să-și satisfacă singur nevoile în decurs de 3 zile.

-Pacientul să capete cunoștințe medicale în termen de 24 ore și să prezinte înțelegerea lor în decurs de 2 zile.

Pacientul nr. 3 (M.T.):

-Pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic în 24 – 48 ore.

-Pacientul să prezinte temperatura corporală în limite normale în 1 – 2 zile.

-Pacientul să nu devină sursă de infecție pentru alte persoane pe toată durata internării.

-Pacientul să beneficieze de un mediu confortabil și securizant pe tot timpul internării.

-Pacientul să fie alimentat corespunzător diagnosticului și zilei de boală pe tot timpul internării.

-Pacientul să fie investigat și tratat conform diagnosticului pe toată durata internării.

-Pacientul să fie supravegheat atent pe tot timpul internării.

-Pacientul să aibă o stare de confort fizic în următoarele 3 zile, iar dispariția diareii în timp de 1 – 2 zile.

-Pacientul să fie echilibrat psihic în decurs de 3 zile.

-Pacientul să-și satisfacă singur nevoile în decurs de 3 zile.

-Pacientul să capete cunoștințe medicale în termen de 24 ore și să prezinte înțelegerea lor în decurs de 2 zile.

INTERVENȚII AUTONOME:

Pacientul nr. 1 (A.R.):

-Amplasez pacientul în salon, în funcție de starea sa, afecțiune, receptivitate.

-Asigur condiții de mediu adecvate, fără curenți de aer, surse de infecție, zgomote deranjante.

-Măsor funcțiile vitale ale pacientului (P,R, T 0 , T.A.), diureza, scaun, greutate corporală.

-Calculez bilanțul ingestă – excretă.

-Observ orice modificare apărută în starea bolnavului.

-Pregătesc pacientul pentru orice explorare.

-Pregătesc materialele, instrumentele, soluțiile pentru explorare.

-Transport probele de laborator în sectorul clinic.

-Aduc rezultatele probelor la foaia de observație.

-Reechilibrez hidroelectrolitic pacientul, prin regim hidric 24 – 48 ore (apă și zeamă de orez), apoi regim alimentar de tranziție, orez fiert în apă, brânză de vaci, carne fiartă, ou fiert moale; după 8 – 10 zile se pot introduce laptele și mezelurile.

-Observ instalarea unor reacții adverse la administrarea medicamentelor.

-Explorez nivelul de cunoștințe al pacientului despre alimente, modul lor de preparare și despre respectarea meselor.

-Permit pacientul să-și aleagă alimentele în funcție de preferințe, dar să respecte indicațiile medicului.

-Asigur repausul fizic și psihic al pacientului.

-Mențin igiena tegumentelor, a lenjeriei.

-Administrez tratamentul antispastic.

-Servesc pacientul cu alimente la temperatura acceptabilă, prezentate atrăgător și la ore fixe.

-Calculez rația calorică pe 24 ore, în funcție de activitate și vârstă.

-Recoltez produsele pentru examen bacteriologic.

-Mențin permanent legătura cu aparținătorii pacientului.

-Încurajez permanent pacientul.

-Educ membri familiei în privința dietei.

-Măsor temperatura corpului și notez în foaia de temperatură.

-Supraveghez manifestările de deshidratare: aspectul tegumentelor, diureza, pulsul, T.A., comportamentul pacientului.

-Susțin permanent pacientul, încurajându-l.

-Calculez bilanțul ingestă – secretă.

-Observ permanent starea pacientului și raportez medicului orice modificare apărută în starea de sănătate a pacientului.

-Încurajez pacientul să-și exprime temerile și îi dau exemple de cazuri care s-au recuperat foarte repede.

-Respect măsurile de prevenire a infecțiilor noscomiale.

-Educ pacientul cu privire la măsurile de prevenire a infecțiilor.

-Asigur condiții de favorizare a somnului, semiobscuritate.

-Rog ceilalți membri ai echipei de îngrijire să procedeze asemănător,, pentru a ajuta pacientul să se odihnească.

-La ora de vizită a pacienților de către medic, acesta îl anunță că mâine va fi externat.

Pacientul nr. 2 (R.S.):

-Amplasez pacientul în salon luminos, liniștit, fără factori perturbatori, pe cât se poate de izolat, măcar cu un paravan dacă nu se poate o rezervă separată pentru el.

-Acopăr patul pacientului cu mușama și traversă.

-Liniștesc pacientul, comunicând permanent cu el.

-Asigur mediu securizant și condiții de microclimat.

-Supraveghez scaunul, frecvența, consistența.

-Supraveghez durerile abdominale și consistența lor.

-Recomand pacientului poziția antalgică de diminuare a durerilor.

-Reechilibrez hidroelectrolitic pacientul, prin regim hidric 24 – 48 ore (apă și zeamă de orez), apoi regim alimentar de tranziție, orez fiert moale în apă, brânză de vaci, carne fiartă, ou fiert moale; după 8 – 10 zile se pot introduce laptele și mezelurile.

-Asigur repausul fizic și psihic al pacientului.

-Mențin igiena tegumentelor, a lenjeriei.

-Administrez tratamentul antispastic.

-Recoltez produsele pentru examen bacteriologic.

-Mențin permanent legătura cu aparținătorii pacientului.

-Încurajez permanent pacientul.

-Educ membri familiei în privința dietei.

-Măsor temperatura corpului și notez în foaia de temperatură.

-Supraveghez manifestările de deshidratare: aspectul tegumentelor, diureza, pulsul, T.A., comportamentul pacientului.

-Susțin permanent pacientul, încurajându-l.

-Calculez bilanțul ingestă – secretă.

-Observ permanent starea pacientului și raportez medicului orice modificare apărută în starea de sănătate a pacientului.

-Încurajez pacientul să-și exprime temerile și îi dau exemple de cazuri care s-au recuperat foarte repede.

-Respect măsurile de prevenire a infecțiilor noscomiale.

-Educ pacientul cu privire la măsurile de prevenire a infecțiilor.

-Asigur condiții de favorizare a somnului, semiobscuritate.

-Rog ceilalți membri ai echipei de îngrijire să procedeze asemănător,, pentru a ajuta pacientul să se odihnească.

-La ora de vizită a pacienților de către medic, acesta îl anunță că mâine va fi externat.

-Explic pacientului orice tehnică întreprinsă, scopul și importanța ei în procesul de vindecare.

-Îi detaliez regimul pe care trebuie să-l urmeze pentru recuperarea stării de sănătate.

-Fac educație pentru sănătate și cu membri familiei.

-Fac demersurile necesare externării.

-Însoțesc pacientul la garderobă.

-Predau pacientul aparținătorilor.

Pacientul nr. 3 (M.T.):

-Amplasez pacientul în salon luminos, liniștit, fără factori perturbatori, pe cât se poate de izolat, măcar cu un paravan dacă nu se poate o rezervă separată pentru el.

-Acopăr patul pacientului cu mușama și traversă.

-Liniștesc pacientul, comunicând permanent cu el.

-Asigur mediu securizant și condiții de microclimat.

-Supraveghez scaunul, frecvența, consistența.

-Supraveghez durerile abdominale și consistența lor.

-Recomand pacientului poziția antalgică de diminuare a durerilor.

-Asigur repausul fizic și psihic al pacientului.

-Mențin igiena tegumentelor, a lenjeriei.

-Administrez tratamentul antispastic.

-Recoltez produsele pentru examen bacteriologic.

-Mențin permanent legătura cu aparținătorii pacientului.

-Încurajez permanent pacientul.

-Educ membri familiei în privința dietei.

-Reechilibrez hidroelectrolitic pacientul, prin regim hidric 24 – 48 ore (apă și zeamă de orez), apoi regim alimentar de tranziție, orez fiert moale în apă, brânză de vaci, carne fiartă, ou fiert moale; după 8 – 10 zile se pot introduce laptele și mezelurile.

-Măsor temperatura corpului și notez în foaia de temperatură.

-Supraveghez manifestările de deshidratare: aspectul tegumentelor, diureza, pulsul, T.A., comportamentul pacientului.

-Susțin permanent pacientul, încurajându-l.

-Calculez bilanțul ingestă – secretă.

-Observ permanent starea pacientului și raportez medicului orice modificare apărută în starea de sănătate a pacientului.

-Încurajez pacientul să-și exprime temerile și îi dau exemple de cazuri care s-au recuperat foarte repede.

-Respect măsurile de prevenire a infecțiilor noscomiale.

-Educ pacientul cu privire la măsurile de prevenire a infecțiilor.

-Asigur condiții de favorizare a somnului, semiobscuritate.

-Rog ceilalți membri ai echipei de îngrijire să procedeze asemănător,, pentru a ajuta pacientul să se odihnească.

-La ora de vizită a pacienților de către medic, acesta îl anunță că mâine va fi externat.

-Explic pacientului orice tehnică întreprinsă, scopul și importanța ei în procesul de vindecare.

-Îi detaliez regimul pe care trebuie să-l urmeze pentru recuperarea stării de sănătate.

-Fac educație pentru sănătate și cu membri familiei.

-Fac demersurile necesare externării.

-Însoțesc pacientul la garderobă.

-Predau pacientul aparținătorilor.

EVALUARE LA EXTERNARE

III.3.ANEXE

1.TUBAJUL DUODENAL sau SONDAJUL DUODENAL constă în introducerea unei sonde Einhorn dincolo de pilor, realizând o comunicare între duoden și mediul exterior.

SCOP

-explorator – extragerea conținutului duodenal format din conținut gastric, bila (A, B, C), suc pancreatic și secreție proprie;

-aprecierea funcției biliare hepatice, a căilor extrahepatice;

-decoperirea unor modificări anatomopatologice ale organelor care dau aspectul, cantitatea, compoziția chimică sau morfologică a sucurilor extrase prin sondaj;

-evidențierea unor boli parazitare ale duodenului sau căilor biliare.

-terapeutic – drenarea căilor biliare și introducerea unor medicamente care au acțiune directă asupra ficatului, a căilor biliare sau a tubului digestiv. Acestea vor acționa fie local, fie se vor resorbi prin pereții intestinali, ajungând prin vena portă în ficat, de unde apoi vor fi excretate împreună cu bila în căile biliare, urmând calea circulației entero – hepatice;

-alimentație artificială – se introduc lichide hidratante și alimente lichide în organismul pacienților inconștienți sau cu imposibilitate de înghițire;

-aspirație continuă – în cazul ocluziilor sau subocluziilor intestinale;

-după intervenții chirurgicale pe tubul digestiv (postoperator).

GENERALITĂȚI

-se verifică totodată și permeabilitatea căilor biliare;

-se pot localiza procesele patologice hepatobiliare, prin separarea bilei veziculare de cea cu conținutul sucului duodenal;

-analiza sucului pancreatic urmărește dozarea fermenților din conținutul lui;

-recoltarea sucului pancreatic se face prin tubajul duodenal

PREGĂTIRI

-material de protecție;

-mușama și aleză;

-șorț de cauciuc sau alt material impermeabil;

-prosoape sterile;

-sonda Einhorn;

-2 seringi de 20 ml;

-mănuși de cauciuc sterile;

-pensă hemostatică;

-medii de cultură;

-eprubete.

Nesterile:

-tăviță renală;

-tavă medicală;

-stativ pentru eprubete;

-pahar cu apă aromată;

-pernă cilindrică dură sau pătură rulată;

-hârtie de turmensol roșie și albastră.

Medicamente:

-sulfat de magneziu 33%;

-ulei de măsline;

-novocaină;

-soluții necesare hidratării și alimentării (materialele se vor alege în funcție de scopul sondajului);

-pregătirea psihică a pacientului – se informează pacientul;

-i se explică necesitatea tehnicii;

-pregătirea fizică a pacientului:

-pacientul va fi nemâncat;

-se izolează patul cu un paravan;

-se protejează cu mușama și aleză;

-se așează pacientul în poziție șezând la marginea patului;

-se protejează cu șorțul din material plastic;

-i se îndepărtează proteza (după caz);

-i se dă tăvița renală să o țină sub bărbie.

EXECUȚIA

Introducerea sondei:

-asistenta se spală pe mâini;

-îmbracă mănuși sterile;

-prinde sonda (umezită) cât mai aproape de olivă și o introduce cu blândețe prin cavitatea bucală sau nazală până în faringe;

-cere pacientului să respire adânc, cu gura deschisă și să înghită de câteva ori până când oliva trece în esofag;

-cu mișcări blânde ajută înaintarea sondei până la marcajul 45 cm la arcada dentară, moment în care se consideră că sonda a trecut de cardia și a pătruns în stomac;

-se așează pacientul în decubit lateral drept, cu trunchiul ușor ridicat și capul mai jos, coapsele flexate pe bazin;

-se împinge ușor sonda spre pilor până la marcajul 60 cm;

-se continuă introducerea sondei cu răbdare și atenție concomitent cu acțiunea de înghițire a ei de către pacient (1 – 2 cm la 3 – 5 minute);

-când diviziunea de 75 cm se află la arcada dentară oliva sondei a ajuns în duoden (după circa 1 – ½ ore de la pătrunderea ei în stomac);

-verificarea poziției sondei;

-dacă nu se scurge bila sau lichidul scurs nu are aspectul bilei, se verifică dacă sonda a ajuns în duoden sau s-a încolăcit în stomac;

-se insuflă 60 ml aer prin sondă cu seringa și după un minut se aspiră, iar dacă sonda a ajuns în duoden se recuperează mai puțin de 20 ml;

-se introduc 10 ml lapte care nu mai poate fi extras dacă sonda a ajuns în duoden, dar poate fi extras dacă ea se află în stomac;

-se face control radiologic, sonda urmărindu-se sub ecran, ea fiind vizibilă datorită impregnării cu săruri de plumb;

-captarea bilei;

-după 1 – ½ ore de la pătrunderea sondei în stomac, la capătul liber al sondei apare bila A, coledociană de culoare galben – aurie, care se colectează într-o eprubetă;

-se verifică reacția sucului duodenal cu hârtia de turmensol;

-se introduc prin sondă 40 ml soluție sulfat de magneziu 33%sterilă, încălzită la temperatura camerei pentru a favoriza drenarea bilei veziculare;

-se închide extremitatea liberă a sondei prin înnodare sau cu o pensă;

-după 15 – 30 minute se deschide sonda și se colectează 30 – 40 ml bilă vâscoasă de culoare închisă castanie – bila B, veziculare;

-la indicația medicului se pot recolta 3 – 5 ml bila B într-o eprubetă sterilă sau pe medii de cultură pentru examen bacteriologic;

-după evacuarea bilei B se colectează o bilă clară care provine direct din ficat – bila C, hepatică (este în cantitate mai mare și se captează într-un recipient corespunzător);

-extragerea sondei se face după ce se insuflă câțiva ml de aer și se închide capătul liber cu o pensă;

-extremitatea sondei se va ține sub nivelul stomacului pacientului pentru a împiedica scurgerea conținutului ei în faringe sau în cavitatea bucală;

-se golește conținutul sondei și se așează în tăvița renală.

Îngrijirea ulterioară a pacientului:

-i se oferă un pahar cu apă aromată pentru clătirea gurii;

-i se șterg mucozitățile de pe față și bărbie;

-i se îndepărtează șorțul din material plastic;

-se așează pacientul în poziție comodă;

-pregătirea produsului pentru examen de laborator;

-se determină cantitatea de bilă deținută;

-se etichetează recipientele;

-se trimit probele la laborator.

ACCIDENTE:

-înnodarea sondei datorită contracțiilor pereților stomacali în timpul senzației de vărsătură;

-încolăcirea sondei în stomac;

-grețuri și vărsături;

-imposibilitatea drenării bilei, cauzată de un obstacol funcțional (spasmul sfincterului Oddi) sau anatomic (coagularea bilei vâscoase);

-sunt situații când sonda nu pătrunde în duoden datorită unui spasm piloric, închiderea și deschiderea duodenului fiind reglată de reacția conținutului gastric, se încearcă neutralizarea sucului acid stomacal cu bicarbonat de Na, soluție 10 % – 20 – 40 ml;

-relaxarea spasmului piloric se poate face prin administrare de medicamente antispastice;

-în cazul înnodării sondei în stomac, extragerea se face cu atenție, pe cale bucală, cu ajutorul unei spatule linguale și a unei pense (chiar dacă a fost introdusă pe cale endonazală);

-relaxarea sfincterului Oddi se poate realiza prin introducerea a 5 – 10 ml novocaină, soluție 1 – 2 %;

Nu trebuie:

-aspirat conținutul sondei la extragerea ei;

-prelungită durata sondajului peste 3 ore;

-grăbită intrarea sondei;

-depășită durata de execuție (3 – ½ ore).

2.RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU

EXAMINĂRI HEMATOLOGICE

Examinările hematologice se fac numai pe substanță coagulantă uscată de tip: EDTA, Wintrobe, heparină, citrat de Na.

Eprubetele sau flacoanele pentru examinările hematologice se pregătesc în laborator, iar după recoltare se răstoarnă de 8 – 9 ori eprubeta sau flaconul, avându-se grijă să nu se formeze spumă în timpul răsturnării flaconului.

Pentru examinările hematologice este necesară recoltarea sângelui prin puncție venoasă.

ETAPELE DE EXECUȚIE ALE PUNCȚIEI VENOASE SUNT:

A.Pregătirea materialelor și a instrumentelor:

Pe o tavă medicală acoperită cu un câmp steril se așează seringi de diferite mărimi, ace pentru puncționarea venei ceva mai groase și mai scurte decât cele folosite pentru injecția intra-musculară, tampoane sterile îmbibate în alcool sau iod, comprese urgo, pense post – tampon.

Alături se pregătesc eprubetele sterile sau cu medii de cultură, flacoane cu diverse substanțe anticoagulante, mănuși sterile, garou, creion dermatograf alb pentru notarea recipienților sau eprubetelor.

Pentru protecția patului se folosește mușamaua și aleza, iar pentru susținerea cotului pacientului ne sunt necesare: pernițe, mușamaua și aleza.

În cazul în care pacientul este copil sau adult cu venele sclerozate, se vor folosi ace de calibru mai mic decât la alte persoane.

B.Pregătirea fizică și psihică a pacientului:

I se explică pacientului că în dimineața recoltării nu va trebui să mănânce sau să bea.

De asemenea, asistenta medicală trebuie să convingă pacientul de importanța probei pentru diagnosticarea și urmărirea evoluției bolii.

I se explică pacientului faptul că puncția venoasă nu este prea dureroasă și timpii de execuție ai probei și i se descrie amănunțit poziția în care trebuie să se facă puncția.

De obicei, puncția venoasă se face cu pacientul stând întins pe pat în decubit dorsal, însă dacă pacientul este adult și starea de sănătate este oarecum bună, acesta poate sta și pe scaun.

Recoltarea se face cu manevre blânde și cât mai puțin dureroase sau traumatizante pentru pacient.

C.Pregătirea asistentei la tehnică:

Asistenta medicală se spală pe m

Ini cu apă sterilă și săpun, fără a se usca pe mâini, se face badijonarea mâinilor cu alcool de 70%, apoi asistenta medicală stă cu mâinile la aer până se evaporă alcoolul și îmbracă mănușile sterile.

În timpul puncției venoase pacientul este poziționat în funcție de starea sa generală și în funcție de spaima pe care o are față de mediul sanitar.

Dacă poziția pacientului în timpul puncției va fi pe scaun, el se va așeza cu brațul sprijinit pe speteaza scaunului, iar sub cot va avea o perniță acoperită cu mușama.

Brațul ales pentru puncție va sta în extensie și supinație și abducție îndepărtat de corp.

Asistenta medicală va face controlul plicii cotului pentru a stabili locul puncției.

Dacă la plica cotului nu se poate aborda vena, asistenta medicală controlează vizibilitatea venei pedioase, a jugularei, sau anunță medicul, ce va face denudare sau deschidere chirurgicală pe vas.

Se face toaleta locală a plicii cotului cu apă caldă și săpun, apoi se degresează cu alcool și se dezinfectează cu tinctură de iod.

În cazul în care poziția pacientului în timpul puncției va fi pe pat, se va proteja patul cu mușama și aleză, apoi se poziționează pacientul în decubit dorsal, cu brațul în extensie, supinație și cu cotul sprijinit pe pernița acoperită cu mușama.

Pentru a face puncția se eliberează membrul superior ales de îmbrăcăminte și în tot acest timp de poziționare și pregătire a materialelor, se face pregătirea psihică a pacientului.

După controlul venelor, asistenta medicală aplică garoul la nivelul treimii mijlocii a brațului și degresează din nou locul puncției cu alcool.

Sunt cazuri când nici după aplicarea garoului venele nu se observă și atunci se recurge la metoda de evidențiere a venelor – se aplică o compresă caldă pe plica cotului sau se bate energic cu degetele pe plica cotului.

Se prinde garoul de capete, se întinde și se fac mișcări dinspre articulația pumnului înspre cot spre sensul circulației de întoarcere.

După aceste metode de evidențiere a vaselor de sânge se face o nouă degresare largă a plicii cotului.

Se desface plicul seringii, se montează acul și se puncționează vena aleasă, astfel: mâna stângă a asistentei medicale va cuprinde antebrațul pacientului pe partea dorsală și va întinde pielea, fixându-se astfel vena în momentul puncționării.

Seringa se ține cu patru degete de dedesubt și cu policele pe deasupra.

Indexul fixează acul pe amboul seringii și se puncționează cu bizoul acului în sus.

Se puncționează întâi perpendicular pe venă cu mișcări ușoare, până se simte senzația de cădere în gol, apoi se îndreaptă acul paralel cu vena și se introduce aproape tot acul în lumenul vasului; apoi asistenta medicală recoltează sânge numai după desfacerea garoului și după ce a așteptat 10 – 20 secunde pentru ca hematiile să nu se distrugă.

D.Îngrijirea pacientului după tehnică:

Imediat după puncționarea venei vine sânge în seringă și se desface garoul cu mișcări lente, pentru a nu scoate acul din venă.

Pacientul desface apoi ușor pumnul.

După puncție, după ce s-a extras acul din venă, se aplică la locul puncției un tampon îmbibat cu alcool stors și se roagă pacientul să facă compresie pe locul puncției timp de 1 minut.

Peste tamponul aplicat pe locul puncției se va aplica o bandă foarte subțire de romplast.

E.Reorganizarea locului de muncă:

Sângele recoltat se pune în recipiente pregătite anterior recoltării.

Dacă se fac probe serologice, sângele se recoltează pentru fiecare probă în recipient separat și se etichetează cu toate datele complete: nume, prenume, secție, salon, numele probei, data.

Se lipesc aceste etichete pe recipient și se duc cât mai repede la laborator.

Obiectele de muncă foarte folosite se vor arunca, apoi asistenta medicală își va spăla mâinile cu apă caldă și săpun și își va badijona apoi mâinile cu alcool de 70 %.

În cazul în care recoltarea sângelui se face cu vacutainer, tehnica de recoltare va fi aceeași ca și la recoltarea clasică, cu deosebirea că se vor utiliza ace speciale ce se introduc pe un cilindru de plastic, iar eprubetele sunt special pregătite în fabrici și conțin anticoagulant în funcție de necesități.

Cilindrul alb al vacutainerului se numește conductor de recipiente.

ACCIDENTELE PUNCȚIEI VENOASE:

1.Infiltrarea sângelui în țesutul periferic venos cu formare de hematom – se aplică punga cu gheață sau bucăți de gheață pe locul hematomului până la dispariție.

2.Trecerea acului dincolo de peretele venos posterior – se va retrage puțin acul și se observă locul puncției – să nu se formeze hematom.

3.Pacientul face lipotimie, este palid și își pierde conștiența:

-puncția se va întrerupe, se acordă primul ajutor prin aerisirea camerei;

-i se dă pacientului să miroasă săruri, i se dau palme peste față, i se stropește cu apă rece fața;

-în caz de colaps se poziționează pacientul în decubit dorsal direct pe podea.

Precauții:

-puncția venoasă se face în condiții de perfectă asepsie;

-la sfârșitul puncției este interzisă flexia brațului, deoarece favorizează revărsarea sângelui n țesutul perivenos.

Valori normale ale probelor hematologice și recoltarea acestora

a)Hemoglobina și hematocritul – se recoltează strict 2 ml sânge pe 4 mg EDTA și se agită până când se obține culoarea roșie de cireașă inima porumbelului.

-valori normale Ht:

Bărbați 46+ 6 g%

Femei 41+6 g%

-valori normale Hb:

Bărbați 15+2 g%

Femei 12+2 g%

b)Viteza de sedimentare a hematiilor – se recoltează prin puncție venoasă 1,6 ml sânge+0,4 citrat de Na, fără stază.

-Valori normale VSH

Bărbați 1 – 10 mm/1 h

7 – 13 mm/2 h

Femei 2 – 13 mm h/1 h

12 – 17 mm/2 h

3.RECOLTAREA MATERIILOR FECALE

Materiile fecale sunt recoltate de obicei prin emisie spontană într-un recipient perfect curat, din sticlă sau din metal, cu capacitatea de peste 1 l și cu gura largă, pentru a permite examenul macroscopic în condiții cât mai bune.

Se va evita tendința bolnavilor de a prezenta spre analize porțiuni mici din materiile fecale, aduse mai ales în condiții ambulatorii în recipiente improprii (sticluțe pentru medicamente, cutii din plastic sau cutii de chibrituri).

Prezența urinei în recipientul în care au fost recoltate materiile fecale este nedorită din cauza posibilității de a modifica aspectul macroscopic al scaunului.

Pentru aceasta, bolnavul va fi sfătuit sp urineze înainte de defecare.

Este recomandabil ca examenul complex al materiilor fecale să fie făcut imediat după ce acestea au fost emise, pentru a evita eventualele modificări fermentative susceptibile de a falsifica și ele rezultatele.

Ocazional, pentru obținerea de materii fecale, pot fi recoltate prin tușeu rectal sau cu ajutorul rectosigmoidoscopului.

REGIMUL DE PROBĂ

Scaunele emise spontan, fără vreun regim pregătitor, pot fi considerate ca un material asupra căruia un examen coprologic poate furniza date de o deosebită importanță în practica curentă.

Pentru ca metoda să câștige într-adevăr valoarea unei probe funcționale digestive, este necesar ca bolnavul să respecte un regim de probă.

În principiu, regimul de probă va trebui să conțină alimente cu produși de digestie identificabili în scaun, care pot furniza repere în aprecierea unor etape digestive principale: carne (fibre musculare) de preferință în stare de prelucrare termică redusă (țesut conjunctiv), cartofi și făinoase (amidon și celuloză), grăsimi de origine animală și vegetală (grăsimi neutre).

Pentru uzul practic au fost întocmite regimuri timp în care figurează aceste categorii de alimente și care, pe de altă parte, sunt echilibrate sub aspectul caloric și al principiilor alimentării.

Un astfel de regim este cel propus de Schmidt și Strassburger.

REGIMUL SCHMIDT și STRASSBURGER

EXAMENUL MACROSCOPIC AL SCAUNULUI

Scaunul normal este format în proporție de 2/3 din produsele elaborate la nivelul tubului digestiv (floră microbiană, produși de secreție, celule nedigerate).

Aproximativ 1/3 din greutatea uscată a scaunului este formată din bacteriile ce alcătuiesc flora intestinului gros normal.

În condițiile unui regim echilibrat se elimină de regulă odată pe zi aproximativ 100 – 200 g de materii fecale de culoare galben – brun, datorită prezenței stercobilineiu, de o consistență păstoasă, suprafață netedă și cu o formă care reproduce mulajul filierei ano – rectale ca un calibru cu diametru de 2, 5 – 5 cm.

Mirosul materiilor fecale normale este caracteristic, nu prea intens, PH-ul variază între 6,8 – 7,3.

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMINĂRI BIO – CHIMICE

Aceste probe se recoltează prin puncție venoasă 5 – 8 ml de sânge simplu.

Recoltarea se face dimineața, pe nemâncate.

1)Glicemia – se recoltează prin puncție venoasă 5 ml de sânge simplu sau 2 ml sânge + 4 ml florură de Na uscat;

-valori normale: 0,8 – 1,20 g%

2)Calcemia – se recoltează prin puncție venoasă 10 ml sânge simplu cu seringa de plastic;

-valori normale: 9 – 11 mg %, 4,5 – 5,5 ml Eq/l

3)Transaminaze – se recoltează prin puncție venoasă 10 ml sânge;

-valori normale: TGO 2 – 20 U.I.

TGP 2 – 16 U.I.

4)Uree sangvină – se recoltează prin puncție venoasă 5 – 10 ml sânge;

-valori normale: 0,20 – 0,40 g % 0

5)Timpul de protrombină – se recoltează prin puncție venoasă 9 ml sânge + 1 ml oxalat de potasiu;

-valori normale: timpul Quick 12 – 14 secunde

Timpul Howell 1 1 30 11 – 21 30 11

6)Timpul de sângerare și timpul de coagulare – se face prin puncție capilară în lobul urechii, respectiv în degetul inelar și avem nevoie de ceas cu secundar, hârtie de filtru, lame de sticlă.

7)Sumar de urină – se recoltează 150 – 200 ml urină din prima mișciune a zilei, într-o sticluță sterilă;

Valori normale:

-culoare galben citrin;

-Ph acid;

-densitate 1010 – 1025;

-urobilinogen normal;

-sedimente – rare epitelii;

-leucocite – foarte rare;

-albumină – absentă;

-glucoză – absentă;

-pigmenții biliari – absenți.

8)Recoltarea sângelui pentru hemoleucogramă – aceste recoltări se fac prin puncție capilară.

ETAPE DE EXECUȚIE:

a)Pregătirea materialelor și instrumentelor – pe o tavă acoperită cu câmp steril se așează: seringi și ace de diferite mărimi, tampoane sterile îmbibate cu alcool sau iod, comprese uro, mănuși sterile, lame de sticlă sterile, hârtie de filtru și ceas cu cronometru, eprubete sterile.

b)Pregătirea fizică și psihică a pacientului – i se explică pacientului că în dimineața recoltării nu va trebui să mănânce sau să bea.

I se va explica pacientului importanța probei, faptul că nu este dureroasă și că va simți doar o mică înțepătură, ca de țânțar.

Puncția capilară se va face cu pacientul șezând pe scaun în cazul în care acestuia nu îi este teamă de ceea ce i se va face, sau pe pat, când starea de sănătate nu este tocmai favorabilă.

c)Participarea asistentei la tehnică – începe cu spălarea atentă pe mâini cu apă caldă și săpun, apoi asistenta va sta cu mâinile la aer pentru a se usca și le va badijona cu alcool de 70 0.

După uscarea mâinilor la aer, asistenta va îmbrăca mănușile sterile.

Când se recoltează sânge capilar este foarte important să avem temperatura constată de 18 – 20 0 C pentru a se evita vasoconstricția periferică.

Înțeparea degetului se face după degresarea cu alcool și ștergerea sau uscarea naturală a lui și se face printr-o mișcare sigură a degetului în partea laterală externă a degetului, iar la sugari și la copiii mici se înțeapă călcâiul sau fața plantară a halucelui-

TEHNICA PROPRIU – ZISĂ:

Dacă extremitățile pacientului sunt reci, încălzim mâna lui într-un vas cu apă caldă sau masăm ușor locul de puncție.

Urmează o degresare cu alcool , dezinfectarea cu iod și se așteaptă uscarea.

Se alege un ac cu bizou lung și bine ascuțit, care va intra pe o adâncime de 2 – 3 mm. Aceasta ajută la venirea spontană a sângelui, fără a fi necesar să se stoarcă zona.

Prima picătură de sânge apărută se șterge cu o compresă sterilă sau sugativă.

Următoarele picături vor fi recoltate și se vor face frotiuri pe lame, se aspiră în pipete pregătite sau cu hârtia de filtru.

Lamele pentru frotiu vor fi susținute numai de margine pentru a nu le murdări sau a le contamina cu microbii noștri.

Cu colțul acestei lame se recoltează picăturile de sânge, se așează pe lama principală, apoi pe o altă lamă așezată pe prima, înclinată la un unghi de 45 0 , se face o mișcare rapidă spre capătul opus al lamei orizontale, dar nu se va apăsa pentru a nu distruge elementele figurate.

Se lasă lama cu frotiul la uscat și se notează pe marginea liberă inițialele numelui pacientului sau un număr de ordine.

9)Îngrijirea pacientului după tehnică:

Imediat după terminarea puncției capilare se va aplica un tampon îmbibat cu alcool, pentru care se aplică un pansament urgo.

Pacientul va rămâne în pat 5 minute, apoi este condus în salon.

Lamele de sticlă, frotiurile ce conțin picăturile de sânge recoltate vor fi trimise imediat la laborator.

1.Hematiile -se recoltează prin puncție capilară;

Valori normale:

-bărbați 4,5 – 5,5 milioane/ml;

-femei 4 – 4,5 milioane/ml.

2.Trombocitele -se recoltează prin puncție capilară;

Valori normale: 150.000 – 400.000/mm

3.Valoare globulară -se recoltează prin puncție capilară;

Valoare normală: 1

4.Leucocitele -se recoltează prin puncție capilară;

Valoare normală: 4.000 – 8.000/mm

Forma leucocitară:

-neutrofile nesegmentate 0 – 5%

-neutrofile segmentate 45 – 70 %

-limfocite 20 – 40 %

-bazofile 0 – 1 %

-monocite 1 – 3 %

5.Timpul de sângerare -se recoltează prin puncție capilară;

Valori normale: 2 1 30 11 – 4 1

6.Timnpul de coagulare –se recoltează prin puncție capilară;

Valori normale: 6 1 – 8 1 – 12 1

BIBLIOGRAFIE:

1.Anatomia și fiziologia omului – I.C. Voiculescu, I.C. Petricu, Ed. IV București – Editura Medicală

2.Biologie – Manual pentru clasa a XI-a, Aurel Ardelean, Ionel Roșu, Călin Istrate, Editura Leda – Grupul Editorial Corint nr. 3883/31.05.2002

3.Explorări funcționale și îngrijiri specifice ale bolnavilor, Lucreția Titirică

4.Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri corespunzătoare nevoilor fundamentale, Lucreția Titirică – Editura Viața medicală românească

5.Manual de medicină internă pentru cadre medii, Ediția a III-a, All Medical, Corneliu Borundel – București – Bic All 2000

6.Boli digestive. Noțiuni practice, I. Gherman

7.Bolile intestinului, O. Porgeș – Editura Stat, București, 1976

8.Tratat de dietetică, I. Micu – Editura medicală, București, 1974

9.Urgențe medicale, Ioan Adrian Riviș

10.Atlas de anatomie, Steaua Nordului

11.Fiziologia tractului digestiv, Prof. Dr. Petru P. Groza – Editura Academiei, București.