Ingrijirea Pacientilor cu Boli Hemoroidaledoc

=== Ingrijirea pacientilor cu boli hemoroidale ===

ȘCOALA POSTLICEALĂ “ DIMITRIE CANTEMIR”

TG -MUREȘ

ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PROIECT DE CERTIFICARE

COORDONATOR ABSOLVENT

As.med.lic.BARABAȘ RODICA CIULEI ADINA-CRISTINA

2015

ȘCOALA POSTLICEALĂ “DIMITRIE CANTEMIR „

TG MUREȘ

ASISTENT MEDICAL GENERALIST

INGRIJIREA PACIENȚILOR CU BOLI HEMOROIDALE

COORDONATOR ABSOLVENT

As.med.lic. BARABAȘ RODICA CIULEI ADINA -CRISTINA

2015

CUPRINSUL LUCRĂRII DE DIPLOMĂ

AN ȘCOLAR 2011-2012

ARGUMENT

ISTORIC

CAP.I. DATE GENERALE DESPRE BOALA

1.Prezentarea noțiunilor de anatomie și fiziologie aparatului excretor

1.1. Anatomia și fiziologia aparatului digestiv și excretor

2. Prezentarea teoretică a bolii

2.1. Definitie

2.2. Etiologie
2.3. Patogenie
2.4. Diagnostic clinic (simptomatologia )
2.5. Diagnostic paraclinic
2.6. Diagnostic diferential
2.7. Evolutie. Prognostic
2.8. Tratament a) igieno-dietetic

b) medical (cu indicatii si contraindicatii pentru medicatia specifica afectiunii )

c) chirurgical

CAP.II. INGRIJIRI GENERALE

Supravegherea pacientului din momentul internării până la externare și efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune

2.1. Internarea pacientului în spital

2.2. Asigurarea condițiilor de spitalizare

2.3. Asigurarea condițiilor igienice pacienților internați

Pregătirea patului și accesoriilor lui

Schimbarea lenjeriei de pat

Asigurarea igienei personale, corporale și vestimentare a pacientului

Efectuarea toaletei generale și pe regiuni a pacientului imobilizat

Observarea poziției pacientului

Schimbarea poziției și imobilizarea pacientului

Captarea eliminarilor

2.4. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative

2.5. Alimentația bolnavului

2.6. Administrarea medicamentelor și hidratarea organismului

2.7. Recoltarea produselor biologice și patologice

2.8. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune

2.9. Pregătirea preoperatorie și îngrijirile postoperatorii

2.10. Educație pentru sănătate

Profilaxia bolii

2.11. Externarea pacientului

CAP III . INGRIJIRI SPECIFICE

Prezentarea cazurilor de boală (vezi anexele)

Cazul 1 – Plan de îngrijire

Cazul 2 – Plan de îngrijire

Cazul 3 – Plan de îngrijire

CAP. IV. CONCLUZII

Evaluarea finală

Concluzii generale

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENT

Consider că a fi asistent medical este o meserie unde calitățile se îmbibă armonios iar noi trebuie sa pastrăm valorile crestine, normale indiferent de conjunctură.

Practica îngrijirii pacientului constă multe abilități. Pe lângă cunoștiințele medicale, asistentul medical trebuie să posede abilitatea de a comunica și de a stabili relații interpersonale care să promoveze încrederea și interacțiunea medic-asistent-pacient-medic.

Am ales lucrarea de față din mai multe considerații, dintre care cel mai important este faptul că pentru majoritatea pacienților boala hemoroidală este considerată drept un subiect tabu din auză că ea afectează o zonă intimă.

Din acest motiv pacientii se jenează și evită cu cat se poate să vorbească despre acestă afectiune situație care nu are decât consecințe negative asupra sănătătii celui afectat.

Desigur fiecare dintre noi își cunoaște propriul corp și recunoaste atunci când se simte rau. Însa acest rău are o semnificație diferită pentru fiecare persoană și desigur, o altă însemnătate pentru medic.

Boala hemoroidală fiind un subiect sensibil majoritatea oamenilror nu se prezintă la medic de la primele simtome.

Cel mai ușor e să previ decat să o tratezi și fiecare bolnav are particularitățile lui.

Consider ca ar trebui să se gasească o soluție pentru ca oamenii să fie mult mai bine informați, numai așa prin informare și educarea populației putem preveni înainte de a se ajunge la un stadiu agravant.

Anumite studii au anunțat că pacienții care au vorbit despre problemele provocate de boala hemoroidală au avut șanse mai mari de vindecare, în comparație cu pacienții care au refuzat să vorbească la timp despre această afecțiune.

ISTORIC

Prima mențiune cunoscută a acestei afecțiuni este dintr-un papirus egiptean din 1700 î.e.n., care afirmă: “… Trebuie prescrisă o rețetă, un unguent cu o capacitate mare de protecție; frunze de acacia, măcinate, pisateși fierte împreună. Ungeți o fâșie de pânză fină cu amestecul și introduceți în anus, pentru recuperare imediată". În 460 î.e.n.,.

Corpusul hipocratic discută un tratament asemănător ligaturii moderne cu bandă de cauciuc: “Și hemoroizii de acest fel pot fi tratați prin fixarea lor cu un ac și legarea lor cu un fir foarte gros din lână, pentru aplicare și nu trebuie îndepărtat până când aceștia cad și trebuie întotdeauna să rămână unul; și când pacientul se recuperează, acesta trebuie să urmeze un tratament cu spânz.”

Celsus (25 BC – AD 14) a descris procedurile de ligatură și excizie și a discutat posibilele complicații.Galen a susținut tăierea conexiunii arterelor la vene, afirmând că reduce și durerea și răspândirea cangrenei. Susruta Samhita (secolul IV-V e.n. ) afirmă lucruri asemănătoare cu cuvintele lui Hipocrat, însă subliniază importanța curățeniei rănii. In secolul 13, chirurgii europeni cum ar fi Lanfranc din Milano, Guy de Chauliac, Henri de Mondeville și John Arderne au făcut progrese mari în ceea ce privește tehnicile chirurgicale.

Prima utilizare a cuvântului "hemoroid" în engleză este atestată în 1398, cuvântul fiind derivat din "emorroides" din franceza veche, din cuvântul latin "hæmorrhoida -ae", preluat la rândul său din greacă din "αἱμορροΐς" (haimorrhois), "pasibil să verse sânge", din "αἷμα" (haima), "sânge" + "ῥόος" (rhoos), "curent, flux, curs", preluat din "ῥέω" (rheo), "a curge, a șiroi".

CAPITOLUL I.DATE GENERALE DESPRE BOALA

1.1 Prezentarea noțiunilor de anatomie și fiziologie aparatului digesti

Aparatul digestiv reprezintă ansamblul de organe cu rol de a transforma fizic și chimic alimentele, în scopul asimilării lor și de a elmina reziduurile ce nu au putut fi digerate.

Aparatul digestiv este alcătuit dintr-un tub cilindric neregulat, numit tub digestiv din structuri glandulare, care se dezvolta in jurul lui, numite anexele tubului digestiv. Tubul digestiv este delimitat de orificiul bucal și anal. Este alcatuit din: cavitate bucala, faringe, esofag, stomac, intestin subțire și intestin gros.

Fig. Aparat digestiv

Aparatul digstiv este alcătuit din:

Tractul gastrointestinal superior este format din:

Cavitate bucala, aici alimentele sunt marunțite cu ajutorul dinților si limbii și amestecate cu saliva. Cavitatea bucala este delimitata de 5 pereți: unul anerior: buzele, doi laterali: obrajii, unul inferior: planșeul bucal si unul superior: bolta sau valul palatin.

Esofag, parte a tractului digestiv, esogaful este un tub masculomucos lung de 25-30 cm cu funcția de transport a haranei și care leagă faringele stomac. Peretii săi musculari produc contractii ondulatorii, care ajuta la transportarea alimentelor.

Stomacul aici hrana este transformata in pastă, cu ajutorul acizilor existenți la nivelul stomacului

Tractul gastrointestinal inferior este format din:

Intestinul subtire reprezinta segmentul aparatului digestiv, situat între stomac și intestinul gros. Aici sunt absorbite majoritatea lichidelor și mineralelor din mâncare. Prezintă o serie de inflexiun, numite anse intestinale și este format din 3 părți:

– duoden-segment inițial al intestinului subțire cu lungimea de 25-330 de cm și forma de potcoava deschisă, ce leaga stomacul de jejun. Aici îincepe procesul de digestie a mancăeii, rol duodenal find acela de a neutraliza acidentarea din hrană;

-jejun- partea centrală a intestinului subțire, fiind situat intre duoden si ileon. Rolul lui este de a absorbi substantele nutritive;

-ileon-ultim parte a intestinului subțire. Aici are loc absorbția nutrienților rezultati in urma digestiei;

Intestinul gros- parte a aparatului digestiv, cuprins intre intestinul subțire si anus. Aici are loc absorbția apei și a mineralelor neabsorbite. Intestinul gros este format din:

-cercum(cecul)- prima parte a intestinului gros, situat între ileon și colon. De cecum este atașat apendicele. În cecum se afla flora intestinala;

-colon(colon ascendent, colon transvers, colon descendent, colon sigmoid)- aici este absorbita apa rămasa in alimente;

-rect, canal cu pereți musculoși unde sunt depoyitate materiile fecale;

-anus, partea final a rectului, folosit pentru eliminarea materiilor fecale;

Organe anexe- organele anexe aparatului digestiiv au rol doar in digestie. Acestea sunt ficatul, vezica biliară și pancreasul.

ficat- produce bila, neutralizează toxinele din organism, prelucrează și depozitează numeroase vitamine și o serie de miroelemente esențiale;

vezica biliară- (colecistul)- reyervor temporal al bilei. Este unită cu ficatul, de unde primeșe bila, și cu duodenul, unde elibereaza bila, necesară digestiei grăsimilor;

pancreas- organ care indeplinește doua funcții majore: exocrina (produce sucul pancreatic care conține enyime digestive) și endocrină (produce mulți hormoni importanți, incluzând și insulină).

1.1.1. Anatomia și fiziologia aparatului excretor

Termenul de anus provine din latinescul annulus care înseamnă „ inel” și reprezintă orificiul de deschidere al rectului la exterior. Închiderea sa este controlată de sfincterele anale, iar fecalele sunt expulzate din organism prin intermediul acestiua în actul defecației, fapt ce desemneaza funcția primordiala a anusului

Anusul este localizat în perineul posterior, în profunzimea șantului interfesier, într-un plan anterior de coccis la o distanța de 20- 25 mm și imediat de linia biischiatică. Forma acestiua descrie o fisură orientată in plan sagital, cu două margini laterale și două comisuri, anterioare și posterioare.

Caracterul extensibil este pus în evidență de deschiderea acestuia la trecerea materiilor fecale.

Pielea anusului prezintă radiale ce dispar la dilatarea orificiului și este bogată în glandele sebacee și sudoripare, dintre acestea distingându-se prin voluminozitatea lor apreciabilă, glandele circumanale apocrine.

Aparatul muscular este alcătuit din musculatura canalului anal, in special de cele două formațiuni sfincteriene, anume sfincterul anal intern format din fibre netede ale stratului

muscular circular, și sfincterul anal extern striat situat sub piele, făcand parte din componenta musculaturii diafragmului bazinului.

Rolul anusului

Rolul principal al anusului este in defecție. Presiunea intrarectală crește pe masură ce in rect se acumulează materii fecale, acestea fiind împinse către anus spre a fi eliminate. De asemenea, contracțiile muschiilor abdominali și ai planseului pelvin determină creșterea presiunii intraabdominale ce amplifică la randul său presiunea intrarectală. Sfincterul anal intern acționează involuntar și răspunde la presiune prin relaxar, permițând astfel înaintarea bolului fecal. Dacă se relaxează volunar sfincterul anal extern materiile fecale sunt eliminate.

Patologia anusului

Defectele congenitale ale anusului includ stenoze și imperforație, ambele necesitand intervenții chirurgicale, iar cele mai întalnite afecțiuni care interesează anusul includ condiții patologice precum cancerul anal, abcese, fistule, fisuri anale, prurit anal și heomrizi.

1.2 Prezenarea teoretică a hemoroizilor

1.2.1 Definiție

Boala hemoroidală este o suferință panangeitică și pantisulară a canalului anal secundară unor tulburări funcționale, inflamatorii, trofice endocrine sau acțiunii unor factori exogeni asupra canalului anal manifestându-se prin dilatarea varicoasă a venelor ano-rectale.Deci boala hemoroidală este o afecțiune care se instalează pe structurii anatomice normale- boală mecanică prin hiperlaxitatea submucoasei anale

Hemoroizii sunt dilatații ale venelor hemoroidale superioare și inferioare, care apar în interiorul canalului anal la o adâncime de circa 4-5 cm.

Hemoroizii se transformă în boală în momentul în care se manifestă clinic prin simptome sau complicații.

Dilatația simplă a venelor din plexul rectal superior, intalnită la un număr de subiecți nu trebuie identificată cu noțiunea de hemoroizi decât în masura generează o suferință sau se complică cu dilatația plexului rectal inferior.

Diltația venelor din plexul rectal extern apare abia după constituirea hemoroizilor interni, ca un fenomen de decompensare hemodinamică . Anastomozele dintre cele doua

plexuri hemoroidale reprezintă calea prin care staza din segmentul venos superior determină hipertensiune venoasă cronică ortostatică în cel inferior.

Hemoroizii pot fi interni, externi și mixti.

Hemoroizii interni se dezvoltă la nivelul plexului venos hemoroidal superior și se mai numesc submucoși sau suprasfincterieni. În mod tipic sangerează sau prolabează dar nu cauzează durere, decat în cazurile în care se încarcerează si trombozează.

Pacientii se plâng de senzație de plenitudine rectala, scaune mucoase și sânge roșu strălucitor proaspăt.

Clasificare:

gradul I- hemoroizi sangeranzi

gradul II- hemoroizi sangeranz și prolabați dar care se reduc spontan

gradul III- hemoroizi sangeranzi și încarcerați, ce nu pot fi reduși

Hemoroizii externi se dezvoltă pe seama plexului venos hemoroidal inferior și se mai numesc subcutanați sau subfincterieni.

Hemoroizii mixti ( intermediari ) sunt dezvoltați din ambele plexuri hemoroidale

Stadializarea hemoroizilor

gradul I – nu prolabează prin orificiul anal extern în timpul defecației

gradul II – prolabează la defecație dar se reduc spontan

gradul III – prolabează la defecație și trebuie reduși manual

gradul IV – prolabează permanent ( prolaps mucos )

1.2.2.Etiologie si Patologie

În etiopatologia hemoroizilor pot interveni mai multe mecanisme dar, indiferent de cauza primară, în fiecare din ele se întâlnesc ca elemente comune staza sau hipertensiunea venoasă pelvină în forme și grade diferite și modificările pereților venoși din plexurile rectale.

Hipertensiunea venoasa pelvină produce stază în plexurile rectale, eventual preexistent dialatate, dupa cum alterările morfofuncționale ale pereților venelor hemoroidale favorizează dilatația și staza. În unele forme de hemoroizi factorul prin pare a fi staza pelvină, după cum în altele, cauza primară este alterarea pereților dilatația venelor si staza.

Hipertensiunea venoasă pelvina. Sporirea presiunii din venele pelvine, mai ales în cele tirbutare sistemului port, determina obisnuit staza venoasă retrogradă, care se manifestă mai ales în venele avalvulare ale plexului rectar superior. Staza permanentă la acest nivel produce dilatația lumenului vascular venos. Hipertensiunea venoasă cu staza pelvină poate recunoaste cauze multiple, și anume:

a) Ciroza hepatica sau oricare alt obstacol pe trunchiul venei porte realizează obișnuit sindromul de hipertensiune portală, a cărui expresie sunt hemoroizii simtomatici. De asemenea tromboza parțială ca și tmorile pancreatice, care comprimă trunchiul venei porte, se pot însoți de hemoroizi simtomatici

b) Tumorile pelvine, genitale sau rectale pot comprima căile de drenaj venos ale rectului la nivelul curentului venos rectal superior sau mijlociu, dar uneori în însuși peretele rectal. Această ultimă eventualitate se întâlnește în cancerele rectale cu localizare ampulară, în care dupa cum știm poate exista o ,,tromboză” neoplazică a venelor rectale. Compresiunea directă a venelor pelvine cu stază venoasă în plexuri se poate întalni și in unele fibroame uteriene gigante, in tumorile ovariene inclavate in pelvis ca și în unele adenoame voluminoase de prostată.

c) Sarcina. Hemoroizii ca și varicele constatate frecvent în cursul sarcinii se datoresc mai curand unor factori endocrini specifici perioadei de gestație care modifica tonusul peretelui venos, decat compresiunii exercitate de uterul gravidei. De altfel, printr-un mecanism similar

ar putea fi explicate congestiile venoase în perioada de menstruație sau in cursul instalării menopauzei.

d) Insuficiența cardiaca decompensată. În cursul evoluției unor insuficiențe cardiace cronice decompensate, complicate cu ciroză cardiacă,poate fi constatată prezența hemoroizilor simtomatici rectali. In cazuri de acest fel staza venoasă cronică are un caracter mai complex, deoarece se realizează atît pe calea sistemului port at si pe sistemul cavei inferioarei, existand si alte semne de staya venoasă generalizată.

Alterarea morfofuncțională a pereăilor venoși determină dilatația lumenului, care antrenează staza venoasă cu pertutbații hemodinamice secundare.

Modificarile morfologice ale peretelui venos recunosc factori multipli:

a) Factorul ereditar constituțional . În hemoroizi ca și la varice se pare că există o predispoziție ereditareă în ce privește calitatea mai slabă a țesutului colagen din organism, care intervine și în alte boli: piciorul plat, varicocelul, scolioza, herniile. Alături de rezistența congentitală mai mică a peretelui venos, intervin și alți factori cum ar fi felul de viața, profesiunea, excesele alimentare.

b) Factorul inflamator. Alterarea peretelui venos este deseori secundară proceselor inflamatorii de vecinătate. Se consideră că inflamația realizează o ,,filebită atenoată” care în final se soldează cu înlocuirea țesutului elastic prin țesutul conjunctiv fibros. Peretele slabeste favorizează dilatația venei și tromboza.

Inflamația care determină alterarea venelor rectale are două surse:

anorectică ce se însoîește hemoroizii interni este considerată ca un factor de prim ordin în producerea modificărilor morfologice ale peretelui venos.

inflamația criptelor Morgagni sau a glandelor submucoasei anale ale lui Hermann care, după L. A. Buie și mai recent de Rool este la originea cointeresării venelor hemoroidale.

Indiferent de sursa inflamației ,leziunea peretelui venos hemoroidal se datorește, după aceste concepții, flebite atenuate secundare inflamației din submucoasa și mucoasa anerorectala .

c)Alții factori etiologici. Alături de factorii principali discutați mai sus, trebuie să amintim că majoritatea bolnavilor cu hemoroizi prezintă și tulburări gastrointestinale (constipatii, diaree), astfel încat putem spune că mucoasa anorectală reflectă starea intestinului, asa cum limba arată pe cea a stomacului.

Viața sedentară, insuficiența sau absența exercițiilor fizice statul pe scaun prelungit regim alimentar bogat în condimente, consumul de alcool și unele boli, ca hepatita cronică,

hipertensiunea arterială, ar putea fi incriminate ca factori adjuvanți în apariția hemoroizilor și mai ales a complicatiilor de ordin hemoragic.

1.2.3.Diagnostic clinic

Hemoroizii externi nu produc nici o tulbulare esențială care să atragă atenția asupra prezenței lor decât cu ocazia unor complicații. Ei produc sângerari, sunt durerosi și jenează defecația. Uneori par sa fie cauza unui prurit ușor anal sau să producă o jenă în defecație, semne în realitate dependente de hemoroizi interni inaparenți.

Hemoroizii externi pot ramane ignorați de bolnavi toată viața, dacă nu survine o complicație trombotică locală sau de altă natură.

La inspecție, hemoroizii externi, situți in jurul orificiului anal în țesutul conjunctiv lax subcutanat, se prezintă sub forma unor tumorete moi, indolore, de culoare alb-roz sau pigmentată cafeniu pe fața cutanată și bleu-violaceu pe cea mucoasă. Tumoretele hemoroidale externe se accentuează la efortul de ttuse sau defecație și pot fi în aceste condiții mai bine examinate. Ele pot interesa circular întreaga margine anală sau numa jumătate dn circumferință.

Hemoroizii externi- de sine stătători- nu necesită în afara complicatiilor nici un fel de tratament. Totuși avand in vedere că de cele mai multe ori ei unt expresiasau stadiul evolutiv al hemoroizilor interni sau al unui cancer rectal sau rectosigmoidian, trebuie să subliniem ca noțiune fundamentală necesitatea absolută de a explora prin tușeu rectal, anuscopie, rectoscopie și la nevoie irigoscopie, segmentele tractului digestiv supraiacente canalului anal.

Simtomatologia hemoroizilor interni este mai zgomotoasă și dominată de patru mari simptome: hemoragiile, scurgerile seroase sau seropurulente, prolapsul și durerea.

Hemoragiile reprezintă unul din semnele caracteristice și alarmate ale hemoroizilor interni. La început sunt minoore, se produc după defecație și se repeta la intervale mai mari de timp. Ulterior ele devin mai frecvente, apar dupa fiecare scaun și, dacă hemoroizii sunt proicidenți, hemoragia poate fi oarecum continuă. Sângele ramane la suprafața fecalelor și nu se amesteca cu ele. Spre deosebire de sangele prevenit dintr-o fisură anala, care este abea perceptabilă cel de origine hemoroidală este in cantitate mai mare. În hemoroizii vechi datorita procesului de scleroză venoaasă hemoragiile au tendința să se reducă sau să dispară, locul lor fiind luat de prolapsul hemoroidal.

Cauza unei rectoragi nu este totdeaunda usor de stabilit, cu atât mai mult cu cât hemoroizii pot coexista cu un cancer rectal supraiacent. De aceea, în cazul sângerărilor rectale trebuie acordată o atenție deosebită explorării rectosigmoidului, care poate să fie sursa reală a hemoragiei. Uneori, la examenul endoscopic, deși gasim sânge în rect, nu putem stabili originea hemoragiei, deoarece sângele acoperă o parte din mucoasă și îmipedică un examen complet. Pe de altă parte, in poziție genupectorală și mai ales prin introducerea auscopului sau rectoscopului, plexul hemoroidal se golește în mare parte de sânge și hemoragia încetează.

Pierderile mici dar repetate de sânge caracteristice heomoroizilor, produc o anemie cronică, oarecum particulară- anemia posthemoroidală. Alături de scăderea foarte importantă a hemoglobinei și a proteinemiei, impresionează la acești bolnavi habitusul general caracterizat prin culoare foarte palidă, faciesul infiltrat și astenia accentuată, atât fizică, cât și psihică.

Scurgerile sero-muco-purulente, denumite de richet „ hemoroizi albi ” , pot fi uneori foarte abundente. Se întâlnesc mai ales în cazurile de hemoroizi procidenți. Secrețiile sero-muco-purulente previn din procesul de anorectică care determină hipersecreția glandelor mucoase. Caracterul predominant purulent este determinat în special de intensitatea inflamației mucoasei anale.

Prolapsul mucos este ieșirea prin orificiul anal a formațiunilor heoroidale interne.

prolapsul temporal – care apare în timpul efortului de defecație și se reduce apoi spontan;

prolapsul permanent – care se menține și după defecație, dar reductibil prin manevre externe;

prolapsul ireductibil – caracteristic hemoroizilor complicați cu tromboflebită

Durerea cu localizare anală nu constituie un semn caracteristic hemoroizilor interni, chiar în formele cu prolaps permanent. În mod obișnuit bolnavii acuză mai curand o senzație de greutate în anus, de evacuare incompletă a fecalelor după defecație. Apariția unei dureri bine individualizată în regiunea anală la bonavii purtători de hemoroizi marchiază obișnuit constituirea unei complicații, de cele mai multe ori inflamatorii.

1.2.4.Diagnostic paraclinic

Prin simpla adresare la medicul de familie poți afla daca ai sau nu boală hemoroidală. Acesta va face un tuseu rectal prin care va aprecia prezenta hemoroizilor, starea mucoasei si prezenta unei eventuale tumori. Dacă are unele suspiciuni, medicul de familie va trimite pacientul la medicul gastro-enterolog sau chirurg unde se vor face rectoscopie sau clisma baritata.

Rectoscopia constă în introducerea unui tub flexibil la nivelul rectului, după ce înainte s-a facut o clisma evacuatoare.

Rectoscopia este un examen care permite explorarea vizuala a pereților rectului.

Indicațiile rectoscopiei sunt numeroase: dureri anorectale, hemoragi rectale, hemoroizi, tulburari ale tranzitului intestinal. O rectoscopie constă în introducerea prin anus în rect a unui endoscop rigid denumit rectoscop (un tub cu lungimea de 25 centimetri și cu diametrul de 1,5 centimetri, dotat cu un sistem optic). Sunt posibile biopsiile (prelevări de tesut rectal).

1.2.5.Pregatire și desfășurare

Pacientului trebuie să i se administreze, în seara din ajunul examenului, o spălătură cumparată de la farmacie. Cu două ore înaintea examenului, se efectuează o a doua spalatură astfel ca rectul sa fie golit și curat. Nu este necesar ca examenul să fie realizat pe nemancate.

Rectoscopia se practică fară anestezie. O rectascopie durează câteva minute, nu este dureroasă și nu antrenează nici un efect secundar.

Clisma baritată reprezintă o metodă de examinare a intestinului gros (colon si rect), ce constă în introducerea unei substante de contrast (bariu) în rect și efectuarea unei radiografii clasice a colonului.

Clisma bariatată se efectuează pentru a detecta: polipi, diverticuli, ulcere, fistule, cripte, și procese imflamatorii.

De asemenea, țestul diagnostichează o gamă variată de afecțiuni, precum: apendicita, cancerul de colon, sprue celiac, adenom colorectal, boala Crohn, diverticulită colonică, pseudoobstructia intestinală cronică, colita ulceroasă.

Înainte de efectuarea țestului, intestinul trebuie bine curațat prin administrare de laxative și clismă. Se consideră că pacientul este pregătit pentru examinare atunci cand lichidul de spalatură devine limpede. Se plasează un tub în anus prin care se introduce soluția de contrast. Uneori, pentru a facilita patrunderea soluției în tot colonul, se injectează un medicament care să relaxeze musculatura colonului. Se realizează cateva radiografii ale colonului cu pacientul in diferite poziții. Tubul este apoi extras.

Riscuri:- perforarea colonului (substanta de contrast poate ajunge în cavitatea abdominală)

– colonul se poate îngusta determinand obstrucție

– unele persoane prezintă crampe gastrice pentru cateva ore dupa test

1.2.6.Diagnostic diferențial

În practica medicală curentă diagnosticul real sau fals de hemoroizi îl stabilește de multe ori bolnavul, care se adresează medicului, fie forțat de o complicație, fie pentru a solicita un tratament mai eficace decât cel pe care si+l face obișnuit.

Medicul trebuie să evite acceptarea diagnosticului ca atare și să supună bolnavul unui examen complet, minunțios și competent.

Comfuzia dinte cancer și hemoroizi, posibilă în ambele sensuri, este explicabilă deoarece, uneori unele manifestări clinice sunt asemănătoare în ambele afecțiuni. Astfel, hemoragiile repetate din cursul evoluției hemoroizilor pot determina o anemie severa cu cașexie pronunțată care pare să impună diagnsoticul de cancer rectal.

Pe de alta parte, în ceea ce privește cancerul rectal, trebuie să nu uităm că hemoroizii pot fi secundari acestuia și ca atare, ele două afecțiuni pot coexista.

Rectocolitele se pot confunda cu hemoroizii deoarece hemoragiile anale, pierderile serioase sau mucopurulente, ca și durerile rectoanale se intalnesc in ambele boli. De asemenea, condiloamele anale se pot cu ușurință confunda cu hemoroizii. În realitate ele sunt formațiuni tumorale incolore, cu aspect de vegetații polipoide sesile, de consistență moale.

Prolapsul rectal adevărat se aseamănă cu prolapsul hemoroidal, dar există câteva criterii de diferențiere. În prolapsul rectal lipsesc pachetele hemoroidale și sfincterul anal este hipoton, în timp ce în prolapsul hemoroidal, sfincterul este mai totdeauna normal. În unele cazuri cele două afecțiuni coexistă.

Adenoamele solitare rectale și anginoamele anerorectale sunt formațiuni tumorale benigne întâlnite mai ales la copii și tineri, a căror prezență nu trebuie confundată cu hemoroizii.

În cadrul diagnosticului diferențial amintim și unele afecțiuni veneriene de tipul șancrului și sifilidelor secundare, anitei limfoganulomatoase sau vegetațiilor, reacțiile specifice ca și pariția recentă a leziunilor anale și perianale diferențiază aceste boli de hemoroizi.

1.2.7.Evoluție. Prognostic

Boala hemoroidală începe cu dilatația venelor din plexul rectal superior ca urmare a condițiilor etiopatogenice discutate mai sus, care marchează de fapt etapele dezvoltării lor progresive.

Gradul întâi- îl reprezintă hemoroizii interni localizați permanent în canalul anal deasupra liniei pectinee. Este o forma necomplicată în care mucoasa anală, care îi acoperă, apare nemodificată. Anuscopia este singurul examen, care îi pune în evidență. Singura manifestare clinică sunt hemoragiile anale, mai mult sau mai puțin abundente, declanșate de defecație.

Gradul al doilea- se caracterizează prin apariția prolapsului temporar produs de efortul de defecație și reductibil spontan. Mucoasă care acoperă hemoroizii, unele vene dilatate se sclerozează , astfel încât hemoragiile caracteristice gradului întâi se întalnesc mai rar în acest stadiu. Diagnosticul poate fi pus la simpla inspecție a regiunii anale, dacă bolnavul execută un efort de defeație. Dimensiunile mai mari ale pachetelor hemoroidale interne, consistența lor mai crescută, ca și laxitatea anormală a submucoasei reprezintă elementele de diagnostic în hemoroizii interni de gradul doi. In mod obișnuit, la tușeul rectal se constată prezența unor pliuri longitudinale, groase, elastice, ușor mobilizabile pe planul submucoasei, localizată de sediul de elecție al hemoroizilor interni.

Gradul al treilea- în acest grad prolapsul hemoroidal este permanent și nu se mai reduce spontan. Tumora hemoroidală procindentă,de dimensiuni mai mari, de consistență

fermă datorită sclerozei, este acoperită de o mucoasă îngropată care și-a perdut suplețea. Leziunile mucoasei exteriorizate și supuse traumatismelor externe formează unul din caracterele acestui grad evolutiv. Tromboflebitele hemoroidale constituie complicația frecventă a acestui stadiu.

Alaturi de evoluția progresivă proprie hemoroizilor interni, trebuie să menționăm că hipertensiunea venoasă și staza din plexul rectal superior determină staza retrogadă și reflexul în plexul rectal inferior. Cantitatea de sânge rectală în plexul superior,care nu poate fi drenată prin venele rectale superioare, se deescarcă in plexul rectal inferior priin anastomozele cunoscute. O perioada de timp plexul inferior preia surplusul de sange și îl drenează prin venele rectale inferioare în sistemul venei cave caudale. Acest mecanism compesator, care

funcționează în perioadele de supraîncărcare a plexului rectal superior prin nversarea curentului venos, poate fi la rândul sau depăsit, astfel încât apar dilatația și decompensarea sa.

În cursul evoluției hemoroizilor indiferent de cusul și gradul lor de dezvoltare pot surveni complicatii,care pe de o parte modifică tablul clinic, iar pe de altă parte agravează leziunile existente. Unele din complicții se datoresc agravării simtomelor obișnuite. Astfel, hemoragiile rectale prin abundență și mai ales prin repetarea lor provoacă o stare de anemie gravă care amenință viața bolnavului și necesită o terapeutică avtivă prin transfuzii,hemostatice, eventual prin hemostază chirurgicală.

Altete complicații apar izolate și oarecu nelegate direct de boala primara, dar în care mod cert termenul hemoroidal constituie substratul indispensabil.

Fisura anală și pruritul, doua din complicațiile din aceasta grupa se invidualizează ca entităti apare atat prin frecvența lor cat și prin problemele terapeutice particulare pe care le pun. Tromboza hemoroidală și neoformațiunile polipoase imflamatorii legate de evoluția hemoroizilor justifică prezența lor în cadrul complicațiilor directe.

Tromboza și tromblofebita hemoroidală

Procesul de tromboză a venelor hmoroidale reprezintă o complicație uneori cu carcter major, care se localizează fie in plexul rectal extern, fie in cel mai intern, permițând individualizarea a două varietăți.

Tromboza hemoroidală externă debuteză relativ brusc după un efort de defecație, dupa un episod diareic sau o chintă de tuse cu o senzație de tensiune particulară anală, care se transformă repede în durerea acută. În același timp, bolnavul sesizează, rin palpare în regiunea anală, prezența unei sau mai multor tumorete foarte dureroase care nu se reduc în lumenul canalului anal. Durerea din romboza hemoroidală externă poate sugera constituirea unui abces

anal dar, în cazul abcesului, are un caracter pulsatil și este precedat de o tensiune inflamatorie, care dureaza cateva zile. În fisura anală durerea are un caracter de arsură și se repetă după fiecare scaun.

Tumora anală din tomboza hemoroidală externă este de dimensiuni variabile, de culoare albastră-violacee și acoperit de piele sub tensiune.

În mod obisnuit tromboza hemoroidală externă evoluează spre transformare fibroasă. Edemul cedează progresiv, tumoreta se sclerozează și este transformată intr-o marișca hemoroidală.

Marișca hemoroidală reprezintă stadiul final al unei tromboze hemoroidale

imbătrânite. Mai rar tromboza hemoroidală externă supurează sau se ulcerează elimiminându-se astfel cheagurile.

Tromboza hemoroidală internă trebuie considerată mai curând ca un proces de tromblofebită. Într-adevăr, procesul se caracterizează prin apariția de trombi în lumenul venelor, prin leziunii inflamatorii ale peretelui venos și țesuturilor învecinate.

În cadrul trombozei hemoroidale interne se pot distrage două varietăți diferite in raport cu gradul de dezvoltare a hemoroiziilor interni, dar mai ales în fncția de gravitatea leziunilor morfologice produse.

Tromblofebita hemoroidală internă simpla interesează hemoroizii din cadrul canalului anal, dar si pe cei prolabați reductibili. Simtomatologia relativ redusă se caracterizează de pe o parte printr-o senzație de tensiune dureroasă în canalul anal, iar pe de altă parte prin prezența unei tumorete dure, violacee, ușor sensibilă, asemănătoare cu cea din tromboza hemoroizilor externi. Diferența rezultă numai din localizarea diferită a procesului. În unele cazuri pot exista ambele varietăti, externă si internă. Uneori procesul de tromboză hemoroidală internă poate avea focare foarte mici dar multimple în lumenul canalulai anal, sugerând la tușeul rectal existența unui cancer. Procesul de tromboză hemoroidală internă poate interesa și ramurile aferente plexului rectal intern care urcă în segmentul inferor al submucoasei ampulei rectale, marcând una din posibilitățile de extensie. Tromboza venelor din submucoasa ampulei rectale poate fi percepută în tușeul rectal sub forma unor cordoane dure orientate vezical și localizate mai frecvent pe peretele anterior.

Tromboza hemoroizilor interni prolabați și inductibili, cunoscută sub denumirea de „prolaps hemoroidal strangulat”, este comlicația cea mai gravă și cea mai dureroasă a hemoroizilor interni. Doua elemente de valoare inegală contribuie la ireductibilitatea prolapsului – tromboflebita care determină cresterea rapidă de volum a tumorii hemoroidale și supasmul sfincterului supraadaugat. Modificarile starii generale, febra, tulburările reflexe

de tip retențial, dar mai ales durerea vie anala și preanală obligă bolnavul să ramână la pat, de cele mai multe ori cautând o poyiție antalgcă. La examenul obiectiv, pachetul hemoroidal prolabat și trombozat apare mult crescut ca volum față de perioada dinaintea proceduri complicației. În mod obisnuit se constată la nivelul anusului un dublu burelet circular, cel intern de culoare albastru închis sugerand procesul de tromboză, iar cel extern alb-rozaliu marcând edemul marginal de vecinătate.

Tromblofebita hemoroidală internă prolobată si inreductiblă, tratată corect și uneori netratată, se poate termina prin revoluția procesului în decurs de 2-4 săptămâni, fără alte compilcații, dar bolnavul rămane expus la repetarea fenomenului.

Uneori, pe suprafața tumorii hemoroidale apar sfaceluri care ulterior se elimină împreună cu cheagurile infectate si ramolite din interiorul yonei trombozate. Alteori se produce gangrena tumorii prlabate, care se elimină, în ce-a mai mare parte, lăsând o ulcerație în general mai greu de vindecat chiar sub tratament. Gangrena și eliminarea prolapsului hemoroidal pot reprezenta, în unele cazuri, vindecarea hemoroizilor interni.

În formele grave, tromblofebita hemoroidală se pot extinde la venele pelvisului sau la vena portă,realizând fie tabloul unei flebite pelvine, fie al unei pileflebite. Nu este o rarietate ca pachetul hemoroidal să supureze și infecția să se propage în spațile perianale, perirectale sau la organele din micul bazin. De asemenea, sunt cunoscute emboliile septice, care pot pleca din focarele de tromboză abcedată pe calea venei porte în ficat, sau pe calea venei cave caudale în restul organismului, unde produc abcese metastatice.

Înaintea utilizarii antibioticelor și anticoagulantelor, complicațiile flebitice și embolice septice din cursul evoluției tromblofebitelor hemoroidale puteau fi, in unele cazuri letale.

1.2.8.Tratament

Tratamentul igieno-dietetic

Tratamentul igieno-dietetic consta în evitarea excesului de alimente, evitarea condimentlor, a cafelei și a băuturlor alcoolice. Se recomandă consumarea de fructe, alimente vegetale bogate în celuloză care se îmbiba în colon cu apă și realizează un scaun moale zilnic. Ceaiul de crusin, compotul de prune uscate sunt de asemenea bune laxative. Este necesară o toaletă locala foarte îngrijită și neiritantă. De altfel toaleta sistematică dupa fiecare scaun, este una din modalitațile cele mai bune pentru prevenirea apariției hemoroizilor care uneori pot fi determinați de o iritație locală, cauzată de lipsa unei igene locale. În caz de apariția lor tratamentul cel mai indicat este igiena strictă, locală evitarea constpațiilor, realizarea unui scaun moale, ralizarea voluntară la nevoia unei relaxari a sfincterului anal. Baile calde de sezut prelungite și repetate calmează durerile hemoroidale și pe cele din fisurile anale, se uscă apoi regiunea prin tampoane uscate

Tratamentul medical

Pentru tratarea hemoroizilor se pot folosi supozitoarele cu glicerină sau diferite unguente, se adaugă preparate laxative de tip Galcorin, Sintolax, Cortelax.

Pentru tratarea hemoroizilor se pot aplica și diferite pomezi de tip ultralan supozitor cu Hemozon sau un preparat cu: Anestezină, Neomicină (câte 3g) Adrenalină 1 fiolă , hidocortizon câte 4 fiole, Vaselniă și Lanolină câte 15 g..

Durerile se pot calma cu Agocalmin sau în cay de dureri foarte vii, prin infiltrații locale cu Novacaină, Xilină or supozitoare cu glicerină sau agocalmin. Adeseori, în caz de hemoroizi mari interni, este utilă sclerozarea lor: injectarea unei soluții iritante sclerozante sterile, spre exemplu Fenol 5% în ulei vegetal. Ori de câte ori apare un prolaps hemoroidal, acesta trebuie reintrodus deasupra sfincterului ano-rectal cu multă blandețe , eventual după infiltrația sfincterului cu Procaină sau Xilină 1%. În unele cazuri de tromboză, este foarte utilă trombectomia.

Tratamentul chirurgical

Intervenția chirurgicală pentru eliminarea hemoroizilor se numeste hemoroidectomie. Pe parcursul acesteia, medicul va face mai multe incizii la nivelul anusului pentru a elimina hemoroizii. Persoanele care vor suporta intervenția vor fi anesteziate local sau total. Hemoroidectomia este o procedură ambulatorie, iar pacientul poate merge acasa chiar dupa procedura.

Deși intervenția chirurgicală ameliorează durerile, umflăturile, sangerarea si mancarimea cauzate de hemoroizi, unul dintre dezvantajele acestei proceduri este faptul că inciziile sunt realizate într-o zonă foarte sensibilă și posibil să fie necesare cusături care ar putea provoca umflături și dureri locale.

Hemoroidectomia este de mai multe feluri:

hemoroidectomie închisă

hemoroidectomie deschisă

hemoroidectomie pentru prolaps și hemoroizii

ligatura

sfincterectomie internă laterala

Hemoroidectomia închisă este procedura chirurgicală cea mai des folosită în tratamentul hemoroizilor. Aceasta constă în excizia hemoroizilor utiliyând un instrument ascuțit, precum foarfeca, bisturiu, electrocauter sau laser, urmată de închiderea raniicu fire resorbabile. În mod tipic trei coloane hemoroidale sunt tratate simultan. Îngrijirea post-operatorie include anelgezice blânde și evitarea constipației. Hemoroidectomia are succes într-o proporție de aproximativ 95% . Potențialele complicatii includ durerea, sângerăi întarziate retenție urinară, infecșie de tract urinar, foarte rar incontinență fecală și strictura anală. Cu toate că această tehnică are cel mai mare disconfort post-operator, are cele mai bune rezultate pe termen lung și cea mai mică rată de recurență.

Îm hemorodectomia deschisă, țesutul hemoroidal este excizat în aceeași manieră ca în cazul hemorodectomiei închise, însă există o incizie care ramâne deschisă. Chirurgul ar putea

opta pentru hemoroidectomia dscchisă în cazurile în care localizarea leziunii sau gradul de severitate al acesteia o face dificul de închis sau este predispusă la infecție post-operatorie. În mute cazuri se folosește o metoda care îmbibă hemoroidectomia închisă cu cea deschisă.

Complicațiile survenite în cazul intervenției deschise sunt similare celor din cazul hemorodectomiei închise.

O metodă mai nouă este cea utilizată atât pentru prolaps cat și pentru hemoroizi și include procedura Longo, pe cea pentru hemoroizi, prolaps, incizii, circumferențiale sau circulare. Acest tip de procedură este utilizată cu precadere în cazul pacientilor cu gradul III sau IV de hemoroizi și aceia care nu au obțint rezultate foarte bune anterior, cu tartamente minim invazive. Pe parcursul acestei investigații, se utilizează un instrument circular pentru a exciza inelul circumferențial al excesului de țesut hemoroidal, lăsând astfel hemoroizii în poziția lor normală în canalul anal.

Această metodă întrerupe vascularizația hemoroizior. Exista studii care au demonstrat că această metodă este mai puțin dureroasă post-operator iar refacerea este mai scurtă decat în cazul operației convenționale. Dezavantajul acestei metode este că are o rată mai mare decat refacera. Frecvența complicațiilor este similară cu cea din hemoroidectomia standard .

Se mai poate folosi:-legătura cu banda de cauciuc

-scleroterapia

Ligatura cu banda de cauciuc. O bandă de cauciuc este plasată la baza hemoroidului pentru a opri alimentarea acestuia cu sânge, care va muri. Acest lucru se face intr-o zonă în care există mai puțini receptori de durere, fiind mai puțin dureroasă.

Scleroterapia. O substanță chimică este injectată în jurul unui vas de sânge care alimentează hemoroidul în scopul de a-l miscora și a-l distruge.

Fig. hemroidectomie

CAPITOLUL II. SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI DIN MOMENTUL INTERNĂRII PÂNĂ LA EXTERNARE ȘI EFECTUAREA TEHNICILOR IMPUSE DE BOALA HEMOROIDALĂ

Cadrul conceptual al Virginiei Henderson se bazează pe definierea celor 14 nevoi fundamentale, cu componentele bio-psiho-sociale, culturale și spirituale ale individului. Atingerea de către pacient a independenței în satisfacerea acestor nevoi este țelul profesiei de asistentă medicală.

Cele 14 nevoi fundamentale sunt :

a respira și a avea o bună circulație

a bea și a mânca

a elimina

a se mișca și a avea o bună postură

a dormi și a se odihni

a se îmbrăca și dezbrăca

a-și menține temperatura corpului în limite normale

a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele

a evita pericolele

a comunica

a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practica religia

a fi preocupat în vederea realizării

a se recrea

a învăța cum să-ți păstrezi sănătatea

Procesul de îngrijire are cinci etape :

Culegerea de date

Culegerea datelor ne permite să facem o inventariere a tuturor aspectelor privind pacientul în globalitaea sa. Se poate spune că ele ne informează asupra a ceea ce este

pacientul, asupra suferinței, asupra obiceiurilor sale de viață și asupra stării de satisfacere a nevoilor fundamentale.

Analiza și interpretarea datelor ne permit să punem în lumină problemele

specifice de dependență și sursa de dificultate care le-a generat, adică elaborarea „diagnosticului de îngrijire”.

Planificarea îngrijirilor ne permite :

determinarea scopurilor (obiectivelor) care trebuie urmărite – mai precis determinarea obiectivelor de atins (rezultatul așteptat);

stabilirea mijloacelor pentru rezolvarea obiectivelor (pentru atingerea rezultatelor)

Executarea, aplicarea intervențiilor

Utilizarea planului de intervenții elaborat (precizarea concretă a intervențiilor).

Evaluarea constă în analiza rezultatului obținut și dacă au apărut noi date în evoluția stării pacientului și, eventual, dacă este necesară reajustarea intervențiilor și obiectivelor.

2.1 Internarea si primirea pacientilor cu hemoroizi

Pentru orice bolnav internat cu hemoroizi spitalizarea și boala sunt experiențe stresante, deoarece este despărțit de mediul său obișnuit, de persoanele care-i sunt dragi și din cauza alterării stării generale.

Reacția bolnavului la spitalizare și boală depinde de vârstă, de experiențele anterioare într.un spital, de susținerea de care poate beneficia, de capacitațile de adaptare și gravitatea afecțiunii.

Internarea în spital constituie un eveniment important în viața bolnavului. El se desparte de mediul său obișnuit și în funcție de infirmitatea sau semiinfirmitatea sa, este nevoit să recurgă la ajutorul oamenilor străini. Această situație, împreună cu boala îi crează anumite stări emotive, de care personalul medical care primește bolnavul în spital trebuie să țină seama, menajându-l cât mai mult.

Internarea este primul contact al bolnavului cu spitalul. Acest prim contact este hotărâtor pentru câștigarea încrederii lui, factor indispensabil pentru asigurarea unei colaborări sincere între bolnav și personalul de îngrijire, în vederea recâștigării sănătății celui internat; ca urmare bolnavul trebuie să simtă atenția cu care este înconjurat și să fie convins că, colectivul în mijlocul căruia a ajuns vrea să-l ajute și că va depune tot efortul pentru a-l vindeca.

Aceași atenție se acordă și însoțitorilor bolnavului, pe care îi liniștesc, convingându-i că bolnavul lor va fi bine îngrijit.

Internarea în pacientului cu hemoroizi în spital se face pe baza biletelor de internare emise de policlinică, dispensarele medicale sau cabinetele medicale particulare. Spitalul primește bolnavi și prin transfer de la alte unități spitalicești dacă bolnavul aparține profilului său.

Pacientii internați vor fi înscriși la biroul serviciului de primire, în registrul de internări, tot aici complectându-se și foaia de observație clinică și datele de identificare. Identificarea adresei exacte a pacientului iare o importanță deosebită pentru cadrele medicale din secția respectivă, deoarece în caz de agravare a bolii sau deces, aparținătorii vor putea fi anunțați mai ușor.

Adus la spital, pe sectia de chirurgie pacientul va fi dezbrăcat și examinat în cabinetul de consultație al serviciului de primire, acesta trebuie înzestrat în asa fel în cât să se poată asigura examinarea bolnavului, stabilirae diagnosticului de probabilitte, precum și luarea primelor măsuri în cazul în care se impune un tratament de urgență. La internare bolnavuii vor fi examinați de medicul de gardă, acesta culegând datele anamnezice de la bolnav si aparținatori, date care vor fi trecute imediat în foaia de observație a pacientului.

Se înregistrează bonavul cu numele, prenumele, adresa și ora internării.Dacă este nevoie de examene de laborator de urgență, asistenta medicală efectuează prelevări de probe biologice și patologice indicate.

De la serviciul internări bolnavul cu hemoroizi va fi condus pe secția de chirurhie cu paturi unde îi va prelua asistenta de serviciu. Aici medicul hotărește salonul ținând seama de gravitatea bolii.

Atitudinea atentă, manevrele executate cu blăndețe și însoțite de cuvinte călduroase, trezește încrederea sa, contribuie de multe ori la ameliorarea suferințelor. Controlez starea de igienă a bolnavului : curățenia corporală, starea unghiilor și a părului; dacă este necesar bolnavul va fi îmbăiat, la nevoie se face și deparazitarea.

2.2 Asigurarea conditiilor de spitalizare

Scopul spitalizării pacientului bolnav cu hemoroizi în majoritaea cazurilor, este vindecarea sau ameliorarea stării generale. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să creez condiții prielnice, necesare ameliorării stării generale. Eu trebuie să știu cum să înlătur frica din conștiința bolnavului. Primirea bolnavului în secție și inițierea lui în obiceiurile secției reprezintă un moment hotărâtor în câștigarea încrederii bolnavului.

Bolnavul va fi repartizat în salon luminos, fară curenți de aer, suficient încălzit, prin împrospătarea aerului, care se face de mai multe ori pe zi prin deschiderea ferestrelor. Temperature optimă a camerei este de 18-200 C și se va aerisi salonul de 3-4 ori pe zi.

Vom verifica dacă în salon s-a efecutat curățenia și dezinfecția.Vom avea grijă să se evite măturatul uscat, se folosesc cârpe cu dezinfectante și aspiratoare de praf sau ștergere umedă. Verificăm lenjeria de pat și de corp, asigurăm schimburi suficiente pentru fiecare copil în raport de vârsta și gravitatea bolii.

Se va asigura igiena salonului și a secției, ținându-se cont de măsurile de asepsie și antisepsie. Salonul trebuie să fie bine aerisit, mobilierul curat, iar podeaua se spală de cel puțin de două ori pe zi, iar temperatura să fie constantă.

Pentru ca pacientul să beneficieze de un somn odihnitor, asistenta medicală va îndepărta stimulii fizici și psihici.

2.3 Asigurarea conditiilor igienice a bolnavilor internati cu hemoroizi

2.3.1 Pregatirea patului si schimbarea lenjeriei de pat

Din cauză ca apcientul își petrece majoritatea timpului de boală și convalescență în pat, acesta trebuie sa aibă anumite calitați: să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerințele de confort ale pacientului, cât și ale personalului de îngrijire: lungime 2 m, lățime 80-90 cm, înălțimea de la dușumea până la saltea de 60 cm; să-i permită pacientului să se poate mișca în voie, să nu-i limiteze mișcările, să poată, la nevoie, să coboare din pat, să poată sta in poziție șezând, sprijinindu-și picioarele comod pe podea; asistenta să poata efectua tehnicile de ingrijire, investigațiile și tratamentul cât mai comod; ușor de manipulat și curățat.

Patul are așternut curat, salteaua se acoperă cu un cearsaf, patură și pernă vor fi acoperite cu fețe. Sub cearșaf se va pune o mușama în dreptul șezutului pentru a feri salteaua de putrezire.

Accesoriile unui pat sunt:

Saltea

pernele în număr de 2 la un pat

pătura

lenjeria de pat, croită cu cât mai puține cusături

2 cearșafuri, 2 fețe de pernă

aleză sau traversă

Atât patul cât și accesoriile sale se vor pastra în perfectă stare de curățenie pentru a se asigura starea de confort necesară vindecării.

Schimbarea lenjeriei de pat are ca scop asigurarea condițiilor igienice de confort pentru odihna și îngrijirea bolnavului în funcție de starea sa generală și de posibilitațile de mobilizare ale acestuia .

Lenjeria se schimbă de obicei dimineața înainte de efectuarea curățeniei, după măsurarea temperaturii, luarea pulsului, după toaleta pacientului și se execută cu bolnavul în pat prin două metode.

1.Prima metodă când bolnavul se poate întoarce în decubit lateral-schimbarea lenjeriei se face în lungimea patului.

2.A doua metodă când bolnavul poate fi sprijinit în poziție sezând-schimbarea se face în lățimea patului.

Lenjeriei de pat îi asigurăm un ciclu corect și complet de prelucrare (curațare, spălare, decontaminare).

După efectuarea fiecarei proceduri, asistenta trebuie să se asigure că pacientul este așezat cât mai confortabil.

2.3.2 Asigurarea igienei personale, corporale si vestimentare, a pacientului cu hemoroizi

Toaleta bolnavului cu hemoroizi constutuie una din condițiile indispensabile ale procesului de vindecare. Toaleta bolnavului cu hemoroizi, internat cuprinde : îngrijirea

tegumentelor, mucoaselor, părului și a unghiilor. Îngrijirea tegumentelor se face prin baia zilnică cu apă și săpun.

Temperatura camerei trebuie să fie 24°C, a apei de 37°C. Dacă nu există termometru de apă, controlul temperaturii apei o fac cu regiunea cubitală, regiune unde pielea este mai sensibilă față de variațiile de temperatură.

Ordinea în care se va efectua toaleta, trebuie să fie respectată : voi începe totdeauna cu fața, apoi urmează gâtul, membrele superioare, partea anterioară a toracelui, abdomenul, partea posterioară a toracelui, regiunea sacrală, coapsele, membrele inferioare, organele genitale și în sfârșit regiunea perianală. Lenjeria de corp sa fie curată, lejeră, și să fie schimbată zilnic.

Înaintea intervenției chirurgcale, bolnavul este capabil să își efectueye singur igiena corporală. În seara zilei precedate intervenției se face o baie generală a bolnavului și se va pregati tubul digestiv pentru intervenție prin efectuarea unei clisme evacuatoare urmată de un duș. La pregatirea bolnavului pentru actul operator se va acorda atenție deosebită cavitătii bucale mai ales la cei care urmează sa fie intubați. Se pregăteste tegumentul regiunii pe care se va opera prin spălare cu apa și sapun, degresare și dezinfectare cu alcool. Dacă regiunea prezintă pilozități aceastea vor fi rase cu aparat de ras individual. Regiunea astfel pregatită va fi protejată cu un pansament steril. Se indepărtează bijuteriile bolnavului,proteză dentara daca există.

2.3.3. Efectuarea toaletei generale si pe regiuni a pacientului imobilizat

Voi colecta date referitoare la starea pacientului, daca se poate spăla singur sau nu. Cu această ocazie se observă și starea tegumentelor și apariția unor eventuale modificări. Se verifică temperatura ambiantă (20-21°C) și se evită curenții de aer. Bolnavul va fi izolat cu un paravan de anturajul sau. Se pregătesc în apropiere materialele necesare toaletei, schimbarea lenjeriei patului, lenjeriei bolnavului și materialele necesare pentru prevenirea escarelor.Temperatura apei trebuie sa fie le 37-38°C.

Bolnavul va fi dezbracat complet ăi se va acoperii cu un cearșaf și patură. Se descoperă progresiv numai partea care se va spăla. Se stoarce bine buretele sau manusa de baie pentru a nu se scurge apa in pat sau pe bolnav. Ordinea în care se face toaleta este : spălat, clătit, uscat. Se sapunește regiunea dupa care se clatește ferm, dar fară brutalitate. Apa calda trebuie sa fie din abundență, să fie schimbată ori de cate ori este nevoie. Se insistă la pliuri sub sani, la mâini, la spatii interdigitale, la coate și axile. Se mobilizează articulatiile în toată amplitudinea lor și se masează zonele predispuse escarelor.

2.3.4 Observarea pozitiei pacientului cu hemoroizi, in pat

Vom urmări pacientul observînd faciesul și starea generală, tegumentele și mucoasele, aparatul respirator, cardio-vascular, tubul digestiv. Măsoar funcțiile vitale și vegetative în fiecare zi. Înregistreaz și anunț medicul despre orice simptom sau modificare în starea generală survenite în evoluția clinică. Apreciaz efectul terapiei asupra simptomelor bolii și comunică medicului.

In funcție de starea generală și de boala sa bolnavul ocupă în pat o poziție activă, pasivă sau forțată.

Imobilizarea îndelungată a unor bolnavi la pat poate fi consecința anumitor afecțiuni mai grave sau poate fi impusă ca o măsură terapeutică. Bolnavul imobilizat își petrece perioada respectivă a vieții sale în pat. Patul este mobilierul cel mai important din salon, trebuie să fie comod, de dimensiuni potrivite, ușor de manipulat și de curățat. Calitățile patului și a lenjeriei, schimbarea patului, au scopul de a asigura repausul bolnavului la pat, aceasta fiind o măsură elementară în cursul îngrijirii lui.

Patul îl aleg și îl pregătesc în funcție de poziția pe care trebuie să o ocupe bolnavul și utilat cu aparatele auxiliare în vederea asigurării maximului de comfort. În funcție de starea generală și de boală bolnavii ocupă în pat o poziție activă, pasivă sau forțată.

Poziția activă este caracteristică bolnavului în stare mai ușoară, cu forța fizică păstrată, poziția în pat nu se deosebește cu nimic de poziția unui om sănătos.

Poziția pasivă este caracteristică bolnavului în stare gravă, care este adinamic, deoarece și-a pierdut forța fizică. Poziția în pat este determinată de forța de gravitație, dând impresia că sunt „căzuți în pat”.

Poziția forțată :

Decubit dorsal este culcat pe spate cu fața în sus; este una din cele mai obișnuite poziții luate de bolnavi și cu predilecție de cei slăbiți și adinamici. La acești bolnavi voi așeza inele de vată sau cauciuc sub călcâie și sub coate, precum și colaci sub regiunea sacrală și fesieră.

Decubitul lateral poate fi drept sau stâng. În această poziție bolnavul este culcat pe o parte, având capul sprijinit pe o singură pernă și membrele inferioare flectate ușor, în unele

cazuri complet întinse. Pe bolnavul adinamic trebuie să-l întorc la intervale de ½ – 1 ore dintr-o parte în alta, pentru prevenirea escarelor și a pneumoniei hipostatice.

Decubit ventral : bolnavul este culcat pe abdomen, cu capul aplecat într-o parte și așezat pe o pernă subțire; membrele superioare sunt așezate la stânga și la dreapta capului, cu fața palmară pe suprafața patului, degetele fiind în extensie..

2.3.5 Schimbarea pozitiei si mobilizarea bolnavului cu hemoroizi

1.Schimbarea de poziție

Poziția bolnavului o schimb activ sau pasiv. Schimbările active le execută voluntar singur. Schimbările pasive, le efectuez respectând tehnica corectă a mișcărilor pasive, pentru ca deplasarea să se poată executa în mod convenabil. În timpul schimbării poziției, trebuie să îmi îndrept toată atenția asupra bolnavului, să-l scutesc de efort, să nu-i provoc dureri, și să-l fac să se simtă în siguranță în mâinile mele.

2.Mobilizarea bolnavului

Imobilizarea îndelungată a bolnavului la pat, duce la apariția unor complicații. Din această cauză este important ca, bolnavii să fie mobilizați precoce, imediat ce starea lor permite acest lucru. În timpul mișcărilor pasive sau active, voi supraveghea atent bolnavul, urmărind expresia feței, colorația tegumentelor, pulsul și respirația. Poziția bolnavului în pat este determinată de gravitatea bolii de care acesta suferă.

3.Prevenirea complicațiilor datorită imobilizării îndelungate

Îngrijirea bolnavului trebuie să prevină instalarea complicațiilor de orice natură. Trombozele venoase le previn prin masajul ușor al membrelor și mobilizarea lor pasivă sau activă. Pneumoniile hipostatice le previn prin ridicarea bolnavului în poziție semișezândă și gimnastică respiratorie. Escarele de decubit le previn prin schimbările frecvente de poziție.

2.3.6. Captarea eliminarilor

Urina – este soluția apoasă, prin care sunt eliminate substanțele rezultate din metabolismul intermediar, inutile și toxice pentru organism.

Recoltarea urinei se face în vase fixate pe organele genitale externe, la băieți se fixează pe penis, iar la fete un balonaș cu gît larg pe vulvă, cu ajutorul unei benzi de leucoplast. Fășia de sondă adezivă, lungă aproximativ 30cm se despică de mijloc și la cele două extremități.

Prin despicătura din mijloc se trece eprubeta, respectiv gătul balonașului, avînd grijă ca suprafața adezivă a leucoplastului sa rămînă îndepărtată în sus.

Captarea vărsăturilor: prin vărsătură se înțelege evacuarea conținutului stomacal prin căile digestive pe gură.

Dacă vărsăturile sunt prevăzute vom pregăti din timp lângă pat o mușama, câteva prosoape și tăviță renală. Ridicăm bolnavul în poziție șezăndă și va fi sprijinit de frunte, în fața lui se va ține o tăviță renală curată. După liniștire îi vom clăti gura cu apă rece sau o soluție aromată.

Captarea materiilor fecale : scaunul este format din resturile alimentare supuse procesului de digestie eliminate în organism prin actul defecației.

Recoltarea materiilor fecale se realizează în vederea examinării macroscopice, biochimice, bacteriologice și parazitare.

2.4. Supravegherea functiilor vitale si vegetative

Supravegherea bolnavului este una dintre sarcinile cele mai importante ale mele. Voi urmări în permanență la patul bolnavului :

Starea generală a bolnavului

Funcțiile vitale și vegetative ale organismului

Apariția unor manifestări patologice

Starea generală a bolnavului poate fi trădată de : poziția bolnavului în pat, expresia feței bolnavului poate trăda starea lui, starea psihică (durerea, spaima, agitația, bucuria, indiferența, oboseala), somnul, pofta de mâncare, durerile; pe care eu le voi urmări și care vor face posibilă asigurarea unei îngrijiri de calitate atât de necesare ameliorării sau vindecării bolnavului. Urmărirea funcțiilor vitale și vegetative ale organismului este obligatorie în cursul oricărei boli, căci modificarea lor reflectă în mare măsură starea generală a bolnavului, precum și evoluția și gravitatea bolii de care suferă.

1.Urmărirea respirației

Respirația reprezintă nevoia ființei umane de a capta oxigenul din mediul înconjurător, necesar proceselor de oxidare din organism și de a elimina dioxidul de carbon rezultat din arderile celulare.

Se măsoară zilnic de două ori sau la cererea medicului ori de câte ori este nevoie. Se măsoară în repaus, în decubit dorsal ori cu fața dorsală a mâinii așezată pe cutia toracică a pacientului, ori numai urmărind mișcările cutiei toracice sau abdomenului, fără știrea pacientului, timp de un minut. Se notează în foaia de temperatură cu pix de culoare verde. Fiecare linie orizontală a foii reprezintă două respirații. Respirația se măsoară în mod obișnuit dimineața și seara, cu ajutorul unui ceas cu secundar, foaie de temperatură, tava medicală, pix cu pastă verde.

Se asează bolnavul în decubit dorsal, nu se anunță bolnavul, se preferă perioada de somn.

Ne spălăm pe mâini cu apă și săpun, palma mâinii stângi se așează pe toracele bolnavului și se numără mișcările de ridicare și coborâre a toracelui urmărind secundarul ceasului timp de un minut. Notăm cifric în carnețelul propriu, și grafic în foaia de temperatură – pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură, se socotește o unitate și se unește printr-o linie cu valoarea anterioară..Frecvența respirației este influențată de vârstă și sex :

la nou-născut 30-50 respirații/minut

la 2 ani 25-35 respirații/minut

la 12 ani 15-25 respirații/minut

adult 16-18 respirații/minut

2.Urmărirea pulsului

Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor, care se comprimă pe un plan osos și este sincronă cu sistola ventriculară. Ia naștere din conflictul dintre sângele existent în sistemul arterial și cel împins în timpul sistolei. Acest conflict se exteriorează prin destinderea ritmică a arterei. Scopul măsurării este evaluarea funcției cardiovasculare. Se poate măsura pe oricare arteră accesibilă palpării și care poate fi comprimată pe un plan osos : artera radială, femurală, humerală, carotidă, temporală, superficială, pedioasă. La măsurarea pulsului, bolnavul trebuie să fie în repaus fizic și psihic cel puțin 5-10 minute înainte de numărătoare, deoarece un efort sau o emoție oarecare, în timpul sau înaintea măsurării pulsului, ar putea modifica valorile reale. Numărarea pulsațiilor se face timp de 1 minut. Orice creștere a temperaturii cu 1°C se însoțește de o accelerare a pulsului cu 15-20 de pulsații/minut. Se notează în foaia de temperatură cu pix de culoare roșie, fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsații.Frecvența reprezintă numărul de pulsații pe minut :

la nou-născut 130-140 pulsații/minut

la copilul mic 100-120 pulsații/minut

la 10 ani 90-100 pulsații/minut

la adult 60-80 pulsații/minut

3.Urmarirea temperaturi

Temperatura bolnavului se menține constantă datorită echiibrului dintre termogeneză și termoliză.

Scopul măsurării și notării temperaturii este descoperire unor modificări patologice ale valorii temperaturii corpului. Măsurarea temperaturii se face cu termometrul, iar locurile de măsurare sunt: axilă, plica inghinală, cavitatea bucală, rect, vagin.

Temperatura trebuie măsurată de două ori pe zi, valoarea obținută se notează în foaia de temperatură, spațiul dintre două linii orizontale corespunde la două diviziuni de grade. Se notează cu pix de culoarealbastră. În caz de modificări se anunță medicul.

Pentru copilul mic măsurarea cea mai corectă a temperaturii se face rectal. Se folosește termometrul maximal gradat dupa scara Celsius și se introduce rectal fiind menținut timp de 10 minute. Termometrul este ținut cu mâna în tot timpul masurării. Din valoarea temperaturii citite se vor scădea 0,5 unități și se va obține valoarea reală. După citire, termometrul se spală și se pune în soluția dezinfectantă, clorom 1% individual pentru fiecare bolnav.Temperatura normală: 36,1°- 37,0°C.

4.Urmărirea tensiunii arteriale

Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereților arteriali. Scopul măsurării tensiunii arteriale este evaluarea funcției cardiovasculare. Se măsoară zilnic de două ori, dimineața și seara sau la cererea medicului ori de câte ori este nevoie. Se măsoară cu tensiometru după metoda Riva-Rocci. Se asigură repausul fizic și psihic, al pacientului, timp de 15 minute. Poziția pacientului este decubit dorsal. Se aplică manșeta pneumatică pe brațul pacientului, sprijinit și în extensie. Se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manșetei. Se introduc olivele stetoscopului în urechi. Se pompează aer în manșeta pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariția zgomotelor pulsatile. Se decomprimă progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei, până când se percepe primul zgomot arterial (care reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime). Se reține valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a fi consemnată. Se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice. Se reține valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă. Se notează pe foaia de temperatură valorile obținute cu o linie orizontală de culoare roșie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur. Se unesc liniile orizontale cu linii verticale și se hașurează spațiul rezultat. Se dezinfectează olivele stetoscopului și membrana cu alcool. Valorile normale sunt :

5.Urmărirea diurezei

Diureza este procesul de formare și eliminare a urinei din organism timp de 24 de ore. Valorile normale ale diurezei sunt cuprinse între 1200-2000 ml/24 ore, putând fi influențate de consumul de lichide, emoții și temperatura bolnavuli. Diureza are scopul de a elimina din organism substanțele inutile provenite din metabolismul intermediar protidic care acumulate în sânge devin toxice pentru organism. Scopul recoltării urinei dă indicații asupra stării funcționale a rinichilor și furnizează indicații necesare stabilirii diagnosticului, conducerii tratamentului. Astfel voi urmări : tulburările de emisiune de urină, cantitatea de urină emisă în 24 de ore, caracterele calitative ale urinei. Diureza o notez zilnic în foaia de temperatură. Spațiul dintre două linii orizontale al foii de temperatură corespunde la 100 ml de urină.

6.Colectarea urinei pe 24 ore :

Se pregătesc recipiente, vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate și clătite cu apă distilată și acoperite; se poate utiliza orice borcan de 2-4 litri pe care-l vom grada noi cu creion dermograf sau pe benzi de leucoplast. Colectarea începe dimineața, la o anumită oră, și se termină în ziua următoare, la aceeași oră. Pentru o determinare corectă pacientul urinează dimineața la oră fixă; această cantitate de urină, de la prima emisie, se aruncă. Se colectează,

apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore, până a doua zi, la aceeași oră, păstrându-se și urina de la ultima emisie.

7.Urmărirea scaunului

Scaunul = resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin actul defecației. Examinarea curentă a scaunului o fac fără pregătirea prealabilă a bolnavului. Voi examina scaunul bolnavului indiferent de boala pentru care a fost internat. Scaunele care prezintă modificări patologice le voi păstra pentru a le arăta medicului. Frecvența, culoarea, consistența scaunelor le trec în foaia de temperatură.

8.Urmărirea vărsăturilor

Vărsătura este evacuarea conținutului stomacal prin gură. Notez în foaia de temperatură fiecare vărsătură : cantitatea, conținutul, orarul.

9.Urmărirea transpirației

Transpirația este un fenomen fiziologic al organismului prin care organismul își intensifică pierderile de căldură. Transpirația excesivă poate duce la deshidratarea organismului, de aceea trebuie să urmăresc pierderile de lichide prin diureză, transpirație și tahipnee.

2.5 Alimentarea bolnavului

Una din cele mai importante probleme ale îngrijirii bolnavului este alimentația. Alimentația bolnavului trebuie să satisfacă necesitățile cantitative și calitative ale organismului în dezvoltarea sa, și să fie efectuată după orar fix, în funcție de vârstă și gradul său de dezvoltare. Alimentația bolnavului trebuie să corespundă următoarelor criterii :

să acopere nevoile nutritive ale organismului

să asigure aportul tuturor factorilor nutritivi : proteine, grăsime, glucide, vitamine, săruri minerale

să fie alcătuită din alimente de bună calitate, proaspete, servite sub formă apetisantă

rația zilnică să fie repartizată în 5 mese pe zi: 3 mese principale, cu intervale de 5 ore între ele și 2 gustări

să se respecte orarul meselor

Regimul alimentar trebuie să cuprindă toți factorii necesari pentru menținerea vieții și asigurarea tuturor funcțiilor organismului în condiții normale. Bolnavii internați în spital primesc de multe ori un regim dietetic, acesta reprezentând unul din factorii cei mai importanți ai tratamentului. Regimurile dietetice sunt variate în funcție de calitatea și cantitatea alimentelor pe care le conțin.

Substanțele proteice reprezintă materialele plastice ale organismului, ele înlocuind substanțele distruse prin uzura fiziologică sau patologică. Substanțele proteice reprezintă în același timp o sursă importantă de energie și constituie materia primă a fermenților și a hormonilor. Rezistența organismului față de infecții depinde în mare măsură de modul cum sunt satisfăcute necesitățile lui în proteine. Necesitatea de substanțe proteice a organismului sănătos este de 1-1,5 g/kg în 24 de ore.

Vitaminele sunt absolut necesare pentru menținerea metabolismului normal al organismului. Necesitățile normale de vitamine în cursul diferitelor boli pot ajunge până la 150 mg vitamina C, 25 mg vitamina B1, 6 mg vitamina B6, 8 mg vitamina PP și 20 mg vitamina K, ceea ce se asigură prin introducerea fructelor, sucurilor de fructe, salatelor și legumelor în rația zilnică de alimente și prin preparate de vitamine.

Hidrații de carbon (glucidele) reprezintă masa principală energetică a organismului normal și în timpul majorității bolilor, mai ales al bolilor febrile. Digerarea și asimilarea lor nu solicită organismul prea mult, de aceea este bine ca 50% din necesitățile calorice ale organismului să se asigure prin hidrați de carbon, dacă bineînțeles nu există o contraindicație în ceea ce privește aportul lor. Aportul de glucide trebuie mărit în stările cașecțice, denutriție, boli febrile, afecțiuni hepatice și renale. Nevoia de glucide pentru individul normal este evaluată la 4-8 g/kg/zi, adică 55-65% din valoarea calorică globală.

Alimentația bolnavilor cu hemoroizi trebuie să fie bogată în alimente vegetale bogate în celuloză ,ceaiul de crusin, compotul de prune si evitarea condimentelor.

2.6 Administrarea medicamentelor

Medicamentele sunt produse de origine minerală, vegetală, animală sau chimică transformate într-o formă de administrare.

Tratamentul unui om bolnav prezintă o acțiune complexă. Administrarea medicamentelor la bolnavi constituie principala mea atribuție. Pentru a-mi îndeplini această datorie, trebuie să cunosc :

medicamentele după aspectul lor exterior și proprietățile lor fizice

dozele terapeutice și maximale, precum și limita inferioară a dozelor toxice

calea de administrare

modul de administrare

incompatibilitățile medicamentoase

modul de păstrare a medicamentelor

În vederea urmăririi efectului medicamentelor, trebuie să cunosc :

efectul care se așteaptă de la medicamentul respectiv

timpul necesar realizării efectului

efectele secundare ale medicamentelor

fenomenele de hipersensibilitate ca alergia medicamentoasă

Respect calea de administrare, doza medicamentului și orarul de administrare, ducând la un rezultat mai eficace.

Respect ordinea succesivă de administrare a medicamentelor : administrarea tabletelor, soluțiilor și picăturilor, continui apoi cu injecțiile și la sfârșit, ovulele vaginale și supozitoarele.

In boala hemoroidala se adiminstrează:-antibiotic

-antiinflamator perfalgan

-sol Na Cl 0.9% i.v

– clexan 40ui sc.

1.Aplicarea de analgezice locale: cea mai mare problemă a unui pacient care trece printr-o criză hemoroidală sunt durerile intense, ascuțite si permanente. Primul pas în ameliorarea simptomelor îl reprezintă analgezicele. În general, pacienții se asteaptă ca medicul curant sa le prescrie un analgezic oral sau să le administreze un analgezic intramuscular sau intravenos și daca ar fi vorba de orice alta afectiune care implica un grad

ridicat de durere, acest lucru ar fi perfect adevarat. În cazul hemoroizilor, insa, datorita pozitionarii lor, sansele ca o parte din analgezicul administrat oral sa ajungă pana la muschii anorectali sunt foarte mici. De asemenea, analgezicele intravenoase sau intramusculare sunt considerate a fi prea puternice și nu sunt administrate într-o afectiune minora pentru hemoroizii. Astfel, singura varianta de tratament rămane aplicarea de analgezice locale, foarte eficiente de altfel. Se prefera substanțele active cu latența mica și durata lungă de acțiune, care sa amelioreze durerea rapid și să nu permită apariția unui nou pușeu dureros in mai putin de șase ore. De obicei, este bine de știut ca utilizarea în exces a analgezicelor locale conduce la scaderea efectului lor terapeutic, ceea ce inseamna ca pacientul va trebui sa treacă prin criza hemoroidala fără nici un fel de ajutor împotriva durerii.

2.Administrarea de antihemoragice: spre deosebire de analgezice, substanțele antihemoragice pot fi administrate atât oral, cât si local. Este indicat, însă, ca administrarea acestor tipuri de medicamente sa se facă oral doar pentru pacienții care nu sufera de tulburari de coagulare și la care probabilitatea apariției cheagurilor de sânge este relativ scazută. De asemenea, este bine să se monitorizeze zona afectată de hemoragie, pentru a constata din timp care este momentul oportun de oprire a tratamentului cu antihemoragice.

3.Administrarea de antibiotice: de fiecare dată cand există distrugere a barierei naturale situată la limita dintre interiorul corpului și exteriorul corpului, în zone foarte sensibile și care prezintă o ridicată concetrație microbiană, precum este zona rectului, este bine ca în schema terapeutică să fie incluse și o serie de antibiotice cu spectu larg. Rolul acestor antibiotice este de a pastra aria respectivă cat se poate de sterilă ăi de a împiedica formarea oricăror infecții.

4.Testarea sensibilității la antibiotice

Niciodată nu se administrează antibiotice fără efectuarea testării sensibilității. Testarea sensibilității la antibiotice se face cu scopul de a vedea dacă pacientul este sensibili sau nu la antibiotic. 1 g de antibiotic se dizolvă cu 10 ml de ser fiziologic. După dizolvare se aspiră 1 ml pe care îl mai dizolvăm cu 10 ml de ser fiziologic. Prin injecție intradermică se administrează 0,1- 0,2 ml din acest antibiotic dizolvat. Se citește reacția la 15 – 30 minute. Dacă nu apare reacție alergică se poate administra antibioticul.

5.Administrarea medicamentelor prin injecția intramusculară

Se va așeza pacientul în decubit ventral, avînd grijă să se asigure respirația normală a acestuia. Se imoblizează copilul cu ajutorul, fixînd membrele inferioare cu măna pe fața posterioară a articulației genunchiului și regiunea toracolombară.

Injecția se va efectua în masa musculară, cadranul superior extern.

6.Administrarea supozitoarelor

Ne se spalăm pe mîini, ajutam pacientul să se dezbrace, observăm zona perională dacă acesta nu reprezintăleziuni, infecții, urme de fecale. Efectuăm igiena regiunii perionale.

Dezamblăm supozitorul apreccindu-se dimensiunea și gradul de lubrifiere.

Bolnavul va fi așezat în poziții de decubit lateral, cu mîna stîngă se îndepărtează ușor fesele bolnavului, iar cu mîna dreaptă se introduce supozitorul complet în orificiul anal.

Se strînge apoi fesele între police și degetele drepte așteptînd circa 1 minut, pentru a favoriza ridicarea supozitoarelor în rect și depășirea sfinctului anal în caz contrar supozitorul este eliminat prin refelxul de evacuare.

7.Administrarea intravenoasă a medicamentelor

Materialele necesare:tavă medicală acoperit cu un cîmp steril, seringa sterilă cu soluții medicamentoase, ace de puncție venoasă sterilă, alcool, benzină iodată, tinctură de iod, tampoane de vată fixate pe un nou tampon, garou de cauciuc sau bandă Esmarch, casolete cu comprese sterile, leucoplast, mușama, vată.

Se va alege locul cel mai favorabil puncției venoase, inspectînd cu atenție regiunea vaselor epicraniene, plica cotului, fața dorsală a pumnului sau piciorului. Dacă în timpul supravegherii clinice a bolnavului se observă apariția reacțiilor alergice sau de intoleranță, se anunță medicul. După efectuarea administrării a medicamentelor se înregistrează în caietul de pe secție, numele medicamentului, doza, ora și reacția bolnavului.

2.7. Pregatirea, asistarea si efectuarea recoltarilor biologice pentru examenele de laborator

În efectuarea recoltărilor, asistenta are un rol important, ea respectând precauțiunile universale.Pentru buna reușită a examenelor de laborator, pacientul trebuie să fie pregătit pentru recoltare. Pentru aceasta asistenta trebuie să folosească metode cât mai blânde și mai puțin traumatizante. Recoltările se fac pe nemâncate fiindcă alimentația provoacă secreție de suc gastric influențând numărul globulelor albe și modifică compoziția chimică a sângelui. Recoltările vor fi efectuate dimineața. Înainte de recoltare, asistenta se va spăla pe mâini, după aceea ea va pregăti materialele : ace și seringi de unică folosință, tampoane de vată, garouri, soluții dezinfectante. Folosirea mănușilor este obligatorie. Acestea trebuie schimbate după fiecare utilizare. Asistenta răspunde de condițiile de asepsie în care se efectuează recoltările.

1.Recoltarea sângelui

Pentru determinarea hemoglobinei (Hgb), hematocritului (Htc), leucocitelor (nr.L), trombocitelor (T), frotiu periferic ,se recoltează sânge prin înțeparea pulpei degetului.

Valori normale : Hgb 13 – 15%, Hct 41-46 %, numărul eritrocitelor 4,2 – 5,5 milioane /mm3, numărul leucocitelor 4200 – 8000 /mm 3,numărul trombocitelor 150.000 – 400.000/mm3

Recoltarea sângelui pentru VSH –se face prin puncție venoasă fără garou.

Tehnica: asistenta se spală pe mâini cu apă și săpun,îmbracă mănușule de cauciuc sterile,aspiră în seringă 0,4 ml citrat de Na 3,8 %,puncționează vena fără garou și aspiră sânge până la 2 ml(1,6 ml),retrage acul și aplică tamponul cu alcool,se pune apoi în eprubetă și se omogenizează lent.Se așează eprubeta în stativ și se lasă la sedimentat 1 sau 2 ore.

UREE SANGVINĂ: valori normale: 20-40mg%

ACID URIC: valori normale: 2-6mg%

CREATININA: valori normale: 0,6-1,2mg%

GLICEMIE: valori normale: 80-120mg%

Recoltarea cu vacutainer

Eprubete cu dop MOV

Se recolteaza HLG +F+T.Contine autocoagulant (E.D.T.A.)

Eprubete cu dop NEGRU

Se recolteaza V.S.H.Contine coagulant (citrat de Na 3,8%)

Eprubete cu dop ROSU

Nu contine anticoagulant Se recolteaza analie de bio-chimie (ex: uree, creatinina, acid uric)

Eprubete cu dop BLEU

Se recolteaza Fibrinogene.Contine anticoagulant (citrat de Na 3,8%).

Eprubete cu dop GRI

Se recolteaza Glicemie.Contine anticoagulant (florura de Na).

2.Recoltarea urinei

Urina se recoltează în scop explorator – informează asupra stării funcționale a rinichilor cât și a întregului organism.

Urocultura : 5-10 ml de urină, din jetul urinar mijlociu după toaleta riguroasă a organelor genitale.Recoltarea se face în recipient cu dop , ambele fiind sterile.

Sumar de urină: se face din urina emisă spontan aproximativ 100 – 150 ml.

3.Recoltarea materiilor fecale

Scaun format din resturi alimentare supuse procesului de digestie,eliminate din organism prin actul defecației.

Scop explorator:

1.depistarea unor germeni patogeni responsabili de îmbolnăvirea tubului digestiv;

2.depistarea unor purtători sănătoși de germeni;

3.depistarea unor tulburări în deglutiția alimentelor.

Recoltarea materiilor fecale se realizează în vederea examinărilor microscopice, biochimice, bacteriologice și parazitologice. Colonoscopia irigo ekg

2.8. Pregatirea pacientului si efectuarea tehnicilor impuse de boala hemoroidala

1.Rectoscopia constă în introducerea unui tub flexibil la nivelul rectului, după ce înainte s-a facut o clisma evacuatoare.

Rectoscopia este un examen care permite explorarea vizuala a pereților rectului.

Indicațiile rectoscopiei sunt numeroase: dureri anorectale, hemoragi rectale, hemoroizi, tulburari ale tranzitului intestinal. O rectoscopie constă în introducerea prin anus în rect a unui endoscop rigid denumit rectoscop (un tub cu lungimea de 25 centimetri și cu diametrul de 1,5 centimetri, dotat cu un sistem optic). Sunt posibile biopsiile (prelevări de tesut rectal).

2.Colonoscopia:

-se poate vizualiza mucoasa intestinului gros în toată lungimea lui;

– se folosește colonoscopul flexibil, lung de 150-158 cm;

– aparatul se lubrifiază cu ulei de vaselină; – se folosesc mănuși sterile de cauciuc;

– piesele bioptice sau țesuturile îndepărtate în timpul intervenției se pun în soluții conservante (formol);

– bolnavul se pregătește psihic;

– colonul trebuie golit;

– cu 2-3 zile înainte de examinare se inițiază un regim hidro-zaharat;

– cu aproximativ 16 ore înainte se administrează un purgativ (Fortrans, Forlax);

– se vor face minim două clisme până la apariția unui conținut clar;

– pacientul va primi o premedicație: midazolam intravenos sau scobutil;

– examinarea se face în camera de endoscopie;

– pacientul va fi așezat în decubit lateral stâng cu coapsele flectate pe abdomen;

– asistenta lubrifiază aparatul și menține poziția bolnavului;

– avansarea aparatului poate dura mai mult de o oră;

– asistenta va supraveghea și starea pacientului: culoarea feței, pulsul, respirația;

– după terminarea examinării, pacientul va fi transportat în salon, unde va rămâne sub supraveghere cel puțin 24 ore;

– după examinare, chiar și a doua zi, pacientul acuză un disconfort abdominal determinat de distensia gazoasă din timpul examinării;

– în cazuri foarte rare, colonoscopia poate să se soldeze cu perforația intestinului gros: primele semne (acuze dureroase) pot apărea cu întârziere și trebuie raportate medicului;

– se pot recolta biopsii, se pot extirpa polipi;

– piesele recoltate se vor transporta la laborator;

3.Irigoscopia este examinarea radiologică a colonului prin umplerea pe cale rectală cu substanță de contrast.

Scop: observarea modificarilor anatomice ale colonului. Această examinare necestită o pregatire foarte bună a bolnavului în sensul evacuării complete a colonului de materii fecale și umplerea lui cu substanță de contrast.

Materiale necesare: – instrumentarul necesar efectuării clismei

-purgative,

-sondă Strauss

-substantă de contrast

-sulfat de bariu în suspensie

-sulfat de bariu amestecat cu bolus alba

-șorturi de proteție pentru a nu fi expuși iradierii.

Etape de execuție

Pregatirea materialelor si instrumentelor necesare:

-se pregăgatesc instrumentele si materialele necesare

-se pregateste clisma barietată

Pregatirea bolnavului :

-cu 2-3 zile înainte se administrează un regim alimentar de curațare neiritant, neexcitant,neflutant format din: brână de vaci, ouă fierte, carne slaba fiartă,orez fiert, pîine uscată

-cu o zi înaintea examinarii, se administrează bolnavului un regim hidric cu piureuri

-se efectuează bolnavului după masă o clismă evacuatoare și apoi se administrează mai tarziu două linguri de ulei de ricin

-se conduce bolnavul la serviciul de radiologie, explicându-i inofensivitatea și importanța tehnici. Bolnavul va fi ajutat să se dezbrace și va fi așeyat pe masa de examinare.

-i se efctuează clisma baritată, dupa metoda obisnută a clismelor, și se întrerupe de câte ori bolnavul are senzația de defecare.

-se întrerupe introducerea substanței de contrast când bariul a ajuns în cecum.

-se închide rectul cu sonda Strauss, dupa insuflare cu pompă de aer și după introducerea substanței opace.

-medicul examinează radiologic modificările anatomice ale colonului

Îngrijirea bolnavului după tehnică:

-se solicită bolnavul să elimine substanța de contrast (după terminarea examinarii), iar daca nu reușește, i se efectuează o clismă evacoatoare.

-se efectuează toaleta regiunii perianale, apoi bolnavul va fi ajutat să se îmbrace și se instalează comod în pat

-se notează examenul efectuat în foaia de observație, inclusiv data

Electrocardiograma (EKG,ECG) este un test ce masoară impulsurile electrice ale inimii. Inima este o pompa musculară formată din patru camere. Cele doua camere de sus sunt denumite atrii, iar cele de jos, ventricule.

Electrocardiograma trebuie efectuata la fiecare pacient internat in spital. Aceasta este efectuată de obicei de catre un cadru medical, iar rezultatul este interpretat de catre un medic, precum un internist, un medic de familie, cardiolog sau chirurg. Pacientul primeste de obicei EKG-ul ca dovadă a examinarii sale de catre un medic. Electrocardiograful este portabil, astfel încat EKG-ul poate fi efectuat, practic, oriunde. In cazul spitalizarii, pacientul poate fi monitorizat cardiac continuu printr-un electrocardiograf; acest proces este denumit telemetrie.Inainte de efectuarea EKG-ului, pacientul trebuie sa-si îndeparteze toate bijuteriile si hainele de pe jumatatea superioară a corpului, de la nivelul mainilor și a picioarelor.

In timpul electrocardiogramei pacientul va sta întins pe o masa sau pe un pat. Zonele de la nivelul pieptului, mainilor si a picioarelor unde vor fi plasati electrozii, sunt curțate și eventual rase, pentru a furniza o suprafata curată și netedă. Între piele si electrozi poate fi plasat un gel special sau niste mici tampoane imbibate cu alcool sanitar, pentru a înbunatati conducerea impulsurilor electrice. Pot fi folosiți și electrozi de unica folosintă ce nu necesită gel sau alcool .

Dupa terminarea investigatiei electrozii și gelul sunt îndepartați. Pe durata efectuării țestului, pacientul nu trebuie sa se miste sau sa vorbească, deoarece activitatea musculară poate influența rezultatul. Pentru rezultate optime, pacientul trebuie sa stea întins, nemiscat și sa respire normal; uneori medicul poate ruga pacientul sa-și țina respirația pentru cateva secunde. O electrocardiograma dureaza în medie 5 pana la 10 minute. În unele cazuri, aceasta perioadă se poate prelungi, de exemplu, atunci cand se masoara ritmul cardiac.

2.9. Pregatirea preoperatorie si ingrijirile postoperatorii a bolnavilor cu hemoroizi

Pregătirea pacientului pentru operație are obiective specifice:

-restricția aportului de alimente și lichide; –

– pregătirea câmpului operator (suprafața cutanată);

-recoltarea produselor pentru examene de laborator;

-efectuarea igienei personale și pregătirea psihică a bolnavului;

-asigurarea siguranței pacientului după administrarea medicației preanestezice;

-pregătirea documentelor pacientului pentru operație: revederea semnăturii consimțământului chirurgical

Pregătirea pacientului în ziua care precede operația:

-se face o pregătire psihică a pacientului;

– se administrează la indicația medicului sedative, hipnotice în seara dinaintea intervenției pentru a asigura o odihnă adecvată a pacientului în timpul nopții;

– igiena pacientului: – se face baie, duș sau toaleta pe regiuni, la pat, în cazul bolnavilor imobilizați;

-se curăță regiunea ombilicală și zonele de flexie pentru a reduce riscul infecției prin floră cutanată

Crearea câmpului operator:

– se epilează zona de intervenție prin raderea pilozităților cu un aparat de ras individual, pe o suprafață largă (15/25 cm);

-se interzice folosirea cremelor depilatoare;

– se dezinfectează zona rasă cu alcool medicinal sau betadină.

Supravegherea înaintea operației constă în:

-măsurarea funcțiilor vitale: puls,TA, temperatură, respirație;

-se cântărește bolnavul pentru dozarea premedicației și anestezicelor;

-se notează eventualele semne de infecție de căi respiratorii sau apariția menstruației la femei

Investigația paraclinică va cuprinde obligatoriu:

-grupul sanguin și factorul Rh,

-hemograma,

-glicemia,

-ureea și creatinina serică,

– ionograma sanguină,-

– probele hepatice,

– factorii de coagulare,

– sumarul de urină,

-se efectuează ECG-ul și radiografia pulmonară.

Se va goli intestinul terminal:

-se face clismă în seara dinaintea și în dimineața intervenției chirurgicale în caz de intervenție pe tub digestiv

– se administrează un laxativ cu 12 – 24 de ore înaintea inter-venției, dacă actul operator nu se desfășoară pe tubul digestiv și dacă tranzitul bolnavului este normal.

Restricția alimentară:

-se scade aportul alimentar oral cu o zi înaintea operației;

-se sistează orice alimente (lichide, solide) de la orele 21 înaintea operației;

-se interzice fumatul sau consumul de alcool cu o seară înainte de operație.

Supravegherea și îngrijirea postoperatorie

Deosebim:-o perioadă postoperatorie imediată, de la sfârșitul operației până la restabilirea stării de conștiență și a funcțiilor vitale (perioada de trezire a pacientului);

-o perioadă postoperatorie precoce care începe în momentul în care pacientul a fost recuperat complet din anestezie până la momentul externării.

Obiective:

-restabilirea homeostaziei fizice si psihice;

– prevenirea și tratarea complicaților postoperatorii imediate și precoce;

– managementul durerii. Supravegherea postoperatorie imediată:

-se supraveghează funcțiile vitale;

-se verifică permeabilitatea și poziția cateterelor, a sondelor și tuburilor de dren

Transportul de la blocul operator:

-se face pe targă, cărucior, se evită mișcările bruște, se menajează plaga, trusa de perfuzie, tuburile de dren.

Supravegherea postoperatorie precoce

A. Se va supraveghea plaga:

-pansamentul să fie curat;

-se schimbă pansamentul la 24 ore după operație, iar după 3 zile plaga poate fi lăsată liberă dacă evoluția este bună;

– pansamentul se schimbă precoce dacă este umed sau dacă pacientul prezintă semne locale sau generale de infecție a plăgii (febră, frison, congestie locală), caz în care se recoltează secreție din plagă pentru examenul bacteriologic și antibiogramă;

-se schimbă meșele;

-se scot firele de sutură la 5-7 zile, în funcție de indicația medicului și de evoluția plăgii;

– se supraveghează racordul drenului la punga colectoare ce va fi menținută decliv;

– se scurtează sau se îndepărtează drenul la indicația medicului.

B. Supravegherea curbei febrile:

-se măsoară și notează temperatura pacientului;

– se combate frisonul prin încălzirea pacientului cu pături suplimentare;

– se supraveghează și se raportează semnele de hipotermie: somnolență, scăderea temperaturii rectale la 34-35° C, scăderea TA și a pulsului;

– se raportează medicului orice creștere patologică a temperaturii.

C. Supravegherea eliminărilor:

– la cei cu sondă vezicală à demeure se verifică permeabili-tatea și racordul sondei;

– se golește punga colectoare și se notează cantitatea de urină;

– la cei fără sondă se urmărește reluarea spontană a micțiunilor la 6 – 8 ore postoperator;

– se verifică prezența globului vezical la cei care nu urinează spontan;

– se anunță medicul dacă pacientul nu urinează;

– se face sondaj vezical, în condiții aseptice, dacă bolnavul prezintă glob vezical;

– se supraveghează reluarea tranzitului intestinal pentru gaze a doua zi postoperator și a patra zi pentru materii fecale, exceptând pacienții cu fisură anală sau hemoroizi, la care defecația poate fi amânată până la vindecarea plăgii operatorii;

În situațiile speciale, cand bolnavul nu își reia tranzitul intestinal:

-se pune tub de gaze 15-20 minute, maxim o oră;

-se face masaj abdominal, se pun supozitoare cu glicerină, se practică clisma evacuatoare sau la indicația medicului se administrează un amestec litic (ser fiziologic + plegomazin + propranolol).

D.Supravegherea alimentației

În cazurile obișnuite, de chirurgie curentă, schema reluării alimentației este următoarea:

– în ziua operației: hidratarea parenterală cu soluții prescrise de medic;

– dieta hidrică în prima zi postoperator, dacă bolnavul nu varsă;

– dieta ușor digerabilă, a doua zi postoperator;

– dieta obișnuită, după ce bolnavul a avut scaun.

E. Mobilizarea operatului

-se recomandă mobilizarea precoce a operatului exceptând cazurile cu intervenții ortopedice la nivelul membrelor inferioare, coloanei vertebrale;

-se schimbă poziția bolnavului din oră în oră în primele 24 de ore pentru a preveni pneumonia dată de stază pulmonară sau atelectazia pulmonară;

-se solicită pacientului să execute mișcări active ale membrelor inferioare din oră în oră sau se fac mișcări pasive ale articulațiilor de la membre, masaje, în sensul

2.10. Educatie pentru sanatate

Prin aceasta urmărim instruirea bolnavului ( aparținătorului ) asupra modului de viață pe care trebuie să-l urmeze după externare. Bolnavul trebuie să fie lămurit privind modul de preparare al alimentelor permise, câte ore să se odihnească la pat și ce fel de eforturi poate să execute. El trebuie să știe modul cum trebuie luate medicamentele, semnele preliminare ale supradozărilor de medicamente, datele de prezentare la controlul medical. Pacientul trebuie să-și efectueze toaleta organelor genitale si anale după fiecare defecatie ca să evite vehicularea germenilor , folosirea lenjeriei intime bine spălate din fibre naturale.

respectarea regimului igieno-dietetic

controlul coproculturii la doua săptămani, 1 luna și două luni

evitarea consumului de alimente condimentate sau care produc constipațe

toaleta riguroasă a regiunii anale

necesitatea luării in evidenta de către medicul de familie și a prezentării la control in caz de durere

Reguli respectate in profilaxia boli hemoroidale

respectarea principiilor de igiena generală

evitarea stresului care stă la baza multor afecțiuni

regimul alimentar este un factor foarte important și constă in mese regulate, evitarea abuzului sau deficitului alimentar

asigurarea unui tranzit intestinal normal

evitarea consumului de medicamente fară prescripție

2.11. Externarea pacientului

Momentul plecării bolnavului din spital este stabilit de medicul primar, șef de secție. Asistenta medicală va aduna toată documentația referitoare la bolnav, pe care va pune la dispoziția medicului de salon, în vederea formulării epicrizei.

În legătura cu acesta asistenta medicală are o serie de sracini. Astfel ea va aduna toată documentația bolnavului pe care o va pune la dispoziția medicului în vederea formulării

epicrizurii. Asistenta va anunța pacientulsau aparținătorul data ieșirii și va fixa cu acesta ora plecării pentru a-i asigura alimentația și medicația pînă la ultimul moment.

Asistenta explică familiei si bolnavulu:

indicațiile primite de la medic asupra modului de continuarea a tratamentului la domiciliu și va insista ca la data indicată să se prezinte la control

să asigure pacientului o igienă corporală riguroasă, care este necesar pentru confortul sau și are un rol important în procesul de apărare a organismului față de infecții

să respecte doza, ritmul, orarul de administrare a medicamentelor prescrise.

Asigurarea unui regim de viață adecvat vîrstei cuprinde totalitatea măsurilor luate în scopul de a întări sănătatea și a asigura dezvoltarea întregului organism.

CAPITOLUL III. PREZENTAREA PLANURILOR DE ÎNGRIJIRE

CAZUL NR. 1

DATE FIXE

NUME: R Sex: M

PRENUME: U

NAȚIONALITATE: maghiară

RELIGIE: reformat

DATA NAȘTERII: 15.04.1980

VÂRSTA: 35

ALERGII: nu are

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: hemoroizi

DATA INTERNĂRII: 16.03.2015

DATE VARIABILE

DOMICILIU: Tg-Mureș;

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE: tata are HTA

ANTECEDENTE PERSONALE: nu are

ISTORICUL BOLII: Pacientul R.U in varsta de 35 ani se internează in serviciul de chirurgie pentru sangerări după defecație, dureri și constipație

MANIFESTARI DE DEPENDENTA :

-durere la nivelul rectului

-prezența sângelui în scaun

-senzație de mancarime

-jena la defecație

PROBLEMELE PACIENTULUI:

– disconfort

-alterarea eliminărilor

-alterarea integrității tegumentelor

-alterarea tranzitului

-anxietate

-deficit de cunostințe

SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE

ALIMENTAȚIA BOLNAVULUI

EXAMENUL DE LABORATOR

INVESTIGAȚII PARACLINICE

TRATAMENT MEDICAMENTOS

CAZUL NR. 2

DATE FIXE

NUME: P Sex: M

PRENUME: R

NAȚIONALITATE: român

RELIGIE: ortodox

DATA NAȘTERII: 20.08.1945

VÂRSTA: 70

ALERGII: nu are

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: Hemoroizi

DATA INTERNĂRII: 05.06.2015

DATE VARIABILE

DOMICILIU: Sat.Laslea

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE: tată diabetic

ANTECEDENTE PERSONALE: diabetic, HTA

ISTORICUL BOLII: Pacientul P.R in varsta de 70 ani se interneaza in serviciul de chirurgie pentru hemoragi si durere la nivelul anusului. Debutul bolii a avut loc acum 3 ani, în urmă, pacientul a urmat tratamente naturiste dar nu s-a prezentat niciodată la un medic pentru control de specialitate

MANIFESTARI DE DEPENDENTA :

-durere la nivelul rectului

-hemoragie la nicelul rectului

-jenă la defecație

-prurit

PROBLEMELE PACIENTULUI:

-alterarea somnului

-anxietate

-alterarea ritmului cardiac

-imobilitate

SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE

ALIMENTAȚIA BOLNAVULUI

EXAMENUL DE LABORATOR

INVESTIGAȚII PARACLINICE.

TRATAMENT MEDICAMENTO

CAZUL NR. 3

DATE FIXE

NUME: A Sex: F

PRENUME: C

NAȚIONALITATE: român

RELIGIE: ortodox

DATA NAȘTERII: 25.06.1982

VÂRSTA: 33

ALERGII: nu are

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: Hemoroizi

DATA INTERNĂRII: 23.05.2015

DATE VARIABILE

DOMICILIU: Sighisoara

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE: nu prezintă nimic deosebit

ANTECEDENTE PERSONALE: nu are

ISTORICUL BOLII: pacientul P.R in varsta de 70 ani se interneaza in serviciul de chirurgie pentruu nivelul anusului si jenă la defecație. Debutul bolii a avut loc acum de 2 saptamani, pacienta a observat sangerari la nivelul anusului.

MANIFESTARI DE DEPENDENTA :

-durere la nivelul rectului

-hemoragie la nivelul rectului

-jenă la defecație

-sângerari

-tulburări ale tranzitului

PROBLEMELE PACIENTULUI:

-dezinteres față de igiena personală

-alimentație inadecvată

-insomnie

-alterarea integritătii tegumentelor

SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE

ALIMENTAȚIA BOLNAVULUI

EXAMENUL DE LABORATOR

INVESTIGAȚII PARACLINICE.

TRATAMENT MEDICAMENTOS

CAPITOLUL IV. ANALIZA CAZURILOR DE BOALĂ, CONCLUZII GENERALE ASUPRA LUCRĂRII

În timpul stagiului efectuat in secția de chirurgie am urmărit mai multe cazuri de boli hemoroidale, dintre care trei le-am considerat mai semnificative și m-a determinat să exemplific diferitele forme clinice și tablouri clinice ce pot să apară în cadrul acestei boli.

Lucrarea „Îngrijirea paciențilir cu boli hemoroidale”cuprinde patru capitole.

În primul capitol sunt descrise noțiunile anatomice și fiziologice ale aparatului digestiv și este prezentată teoretic afecțiunea de bază.

Această prezentare teoretică cuprinde etiologia, patogenia, simptomatologia, formele clinice, tratamentul bolii și profilaxia bolii.

În capitolul al doilea m-am axat pe ingrijirea pacienților cu hemoroizi , dezvoltând atribuțiile lor de la internare până la externarea bolnavului, implicarea ei în examene paraclinice și de laborator, aplicarea tratamentului prescris de medic, asigurarea condițiilor optime de spitalizare, educația bolnavului despre boală.

În capitolul al treilea sunt prezentate trei cazuri de boală sub formă de planuri de îngrijire, întocmite prin urmărirea bolnavilor în cursul spitalizării.Unde am urmărit trei bolnavi cu hemoroiyi . Toți cei trei bolnavi au prezentat simptome caracteristice la internare:

jena la defecație

sangerari

agitație

tulburari de tranzit

prurit

Obiectivele de îngrijire ai acestori bolnavi au fost:

-supravegherea funcțiilor vitale și vegetative

-combaterea complicațiillor

-asigurarea unui regim alimentar

Tratamentul aplicat acestori bolnavi este in principiu acelasi:

-reechilibrare hidro – electrolitica intra – venos

-pacientii sa nu mai prezinte durere

Recomandarile la externare sunt:

-revenire pentru control periodic

-efectuarea tratamentului cu medicamentele recomandate de catre medic

Bolnavii au fost externati cu o stare generala ameliorata si cu promisiunea de a respecta indicatiile date de medic.

Capitolul patru este dedicat concluziilor generale asupra lucrarii, analizei cazurilor de boala, prezentata in planurile de ingrijire si bibliografie.

BIBLIOGRAFIE

Anatomia și fiziologia omului- Dr. Mioara Mincu, Dr. Roxana Maria Albu, Dr. Valeriu Bisetriceanu . EDITURA UNIVERSUL ,Bucuresti 2001

Maria Stanciu Proceduri de nursing,Editura Ex Pronto, Constanta,2007, vol.I,vol.II,pag

Dr.Ramona Banica Analize de laborator si alte diagnostice,EdituraDr.Marius Samoila Medicart,Bucuresti,2007,

Tehnica îngrijirii bolnavului ed IV. C.MOZES, EDITURA MEDICALA Bucuresti 1978

Tehnici speciale de îngrijire a bolnavilor. Georgeta Baltă Maria Otilia ,Lucreția Titircă EDITURA DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ .Bucuresti 1983

Tehnici de evaloare și îngrjiri acordate de asistenții medicali, Lucreția Titircă.EDITURA VIAȚA MEDICALA ROMÂNEASCĂ