Ingrijirea Pacientei cu Chist Ovarian

MOTTO:

“ UNII OAMENI SUNT PREA OBOSIȚI CA SĂ VĂ DĂRUIASCĂ

UN ZÂMBET . DĂRUIȚI-LE VOI UNUL PENTRU CĂ NIMENI NU ARE MAI MARE NEVOIE DE UN ZÂMBET DECAT ACELA CARE NU-L MAI POATE DĂRUI . “

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI DE PROIECT

Tema proiectului meu este denumită ,,Îngrijirea pacientei cu chist ovarian,, și este rezultatul empatiei mele față de femeile care trec prin aceasta traumă fizică și psihică.

Motivul alegerii acestei teme derivă din dorința de documentare în legatură cu acest subiect, deoarece este unul extrem de important.

Chisturile ovariene sunt foarte frecvente și pot fi intâlnite la femeile de toate vârstele. Majoritatea femeilor vor avea un chist ovarian la un moment dat în perioada de reproducere. Deși sunt mai puțin frecvente la femeile aflate în menopauză acestea pot reprezenta o problemă de sănătate mai importantă.

Chisturile ovariene sunt de cele mai multe ori asimptomatice și sunt descoperite accidental la un control ginecologic de rutină sau la o ecografie pelvină. Uneori pot exista anumite simptome cum ar fi: dureri pelvine, discomfort abdominal, dureri în timpul contactului sexual, dar viața apare ca valoarea cea mai ridicată a lumii materiale, iar sănătatea reprezintă bunul suprem al omului, ea nu are preț.

Stimularea rolului valorilor deontologiei, a datoriilor și responsabilității, tradusă printr-o activitate intensă pentru principiile eticii medicale, un comportament plin de devotament, grija și caldura fața de bolnav, o atenție discretă acordată psihologiei pacientului înseamnă adevărata chemare în medicină.

Activitatea asistentei medicale în societate are deci o importanța considerabilă, chiar indispensabilă, fiind cea care hotaraște, încurajează și protejează ; special pregatită de a îngriji copiii bolnavi și celelalte categorii, scopul principal fiind acela de a ridica nivelul stării de sănătate și implicit calitatea vieții populației.

Asistentul medical trebuie să apară in fața bolnavului ca o sinteză între forță și intuiție și însușirea de cunoștințe tehnice, să se manifeste ca o persoană autorizată de societate, ca un promotor al eticii, pentru a da acestuia, prin cultura sa umanistă, speranțe si încrederi nelimitate.

Cuprins

Motto………………………………………………….…………..…………………….1

Motivarea temei de proiect…………………………….………..………….……………2

Cuprins……………………………………………….…………..…………….……….3

Capitolul – I – Anatomia și fiziologia aparatului reproducător

I.1Definiția aparatului reproducator………………….…….……………………….….4

I.2.Anatomia aparatului reproducător……………….…….……………….………..….4

I.3.Fiziologia aparatului reproducător……………..……………………….…….…….4

Capitolul – II – Chistul ovarian

II.1.Definiția chistului ovarian………………………………..….…………………….11

II.2.Etiologie………………………………………………….….…………………….11

II.3.Clasificare……………………………………………….…….…………..………12

II.4.Complicații……………………………………………….………………….…….14

II.5.Investigații……………………………………………………….…………….…..14

II.6.Diagnostic diferențial………………………………………………….……….…..15

II.7.Tratament……………………………………………………………….……….….15

II.8.Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientei cu chist ovarian…..….…….….…16

II.9.Planul general de nursing…………………………………………………..….…..27

Capitolul – III

Dosarul de îngrijire………………………………………………………………………29

Fișa tehnică – injecția intravenoasă……………………………….…………..…….….45

Fișa tehnica injecția intramusculară …………………………………………………….47

Bibliografie……………………………………………………………………….……49

Capitolul –I – Anatomia și fiziologia aparatului reproducător

I.1.Definiția aparatului reproducator:

 -Aparatul reproducator este un sistem de organe dintr-un organism care lucrează împreună pentru reproducere.

I.2.Anatomia aparatului reproducător:

-Aparatul reproducător feminin este constituit din ovar și din alte organe genitale interne (trompa uterină, uterul și vaginul) precum și din organe genitale externe (vulva) și cele două glande mamare care sunt glande importante pentru aparatul reproducator feminin, prin funcția îndeplinită-lactația .

I.3.Fiziologia aparatului reproducător:

– organe genitale externe :

-vulva ;

-glanda mamară ;

– organe genitale interne :

-ovar ;

-trompe ;

-uter ;

-vagin .

Organele genitale externe:

VULVA:

În ansamblu, vulva are forma unei fante, alungite în sens sagital. Ea cuprinde totalitatea organelor genitale externe feminine .

Labiile mari sunt două pliuri cutanate având ambele fețe acoperite de tegument. Fața externă prezintă peri și glande sebacee mari, iar fața internă vine în raport cu labiile mici .

Labiile mari se unesc anterior spre simfiza pubiană, formând comisura anterioară, situată pe muntele pubian (Venus). Posterior se unesc prin comisura posterioară situată la mică distanță de anus .

Labiile mici sau nimfele sunt două pliuri cutaneo-mucoase, prezentând o față externă acoperită de tegument și aflată în raport cu labia mare și o față internă mucoasă, în raport cu labia mică opusă. Anterior, înainte de a se uni, labiile mici se dedublează în două pliuri :

-unul trece anterior de clitoris și formează cu cel de partea opusă prepuțul sau capișonul clitoridian ;

-celălalt trece posterior de clitoris și formează cu cel de partea opusă frâul clitoridian .

Posterior de clitoris, sub frâul clitoridian, se deschide orificiul sau meatul extern al uretrei.

Vestibulul vaginal este spațiul cuprins între labiile mici și conține orificiul extern al uretrei și orificiul vaginal obstruat de lumen la virgine .

Aparatul erectil al vulvei este format din :

-clitoris: organ erectil, nepereche, care poate fi omologat cu penisul; este format din doi corpi cavernoși care se întind pe fața internă a ramurii ischio-pubiene formând corpul clitorisului și se termină cu o extremitate proeminentă-glandul clitoridian; la acest nivel se află glande sebacee ;

-bulbii vaginali: sunt formațiuni erectile, analogi corpului spongios al penisului, situați de o parte și de alta a vestibulului vaginal, în profunzimea labiilor mari și în imediata vecinătate a orificiului vaginal.

Ei se unesc cu cei de partea opusă și cu clitorisul, descriind o potcoavă deschisă posterior.

Lateral de bulbii vaginali se află mușchiul bulbo-cavernos, iar medial și posterior au raporturi cu glanda Bartholin .

Glandele vulvei sunt :

-glande vestibulare mici, situate pe fața internă a labiilor mici, care secretă mucus;

-glande vestibulare mari sau glande Bartholin, dreapta și stânga, situate de o parte și de alta a vestibulului vaginal în porțiunea posterioară a acestuia și în grosimea labiilor mari .

Lateral vin în raport cu bulbii vaginali și muschiul bulbo-cavernos, iar medial cu mucoasa vaginului. Canalul excretor al acestor glande se deschide între labiile mici și himen . Are rol de a lubrefia vaginul în timpul actului sexual, secretând un lichid vâscos și dens. Infecția acestor glande se numește bartolinita.

GLANDA MAMARĂ-MAMELA :

Glanda mamară aparține exclusiv mamiferelor și are rol de a secreta laptele, substanța nutritivă necesară creșterii copilului. Evoluția glandei mamare este în stransă legatură cu evoluția ovarului și dezvoltarea ei constituie unul din caracterele sexuale secundare feminine .

Glanda mamară este situată pe peretele toracic într-o regiune numită regiunea mamară, cuprinsă între coastele a 3-a și a 4-a . Este separată de torace prin șanțul submamar .

Consistența ei este renitentă sau moale, în funcție de vârstă. Volumul este redus prepubertar, după care crește brusc, iar la menopauză se reduce din nou. În porțiunea sa mijlocie, glanda mamară prezintă areola și mamelonul .

Areola este o regiune care înconjoară mamelonul, de culoare brună care conține glande sebacee și sudoripare voluminoase ce predomină, formând tuberculii Morgagni .

In timpul sarcinii, diametrul areolei crește, se pigmentează mai intens, iar tuberculii Morgagni, devin glande mamare accesorii care secretă colostrul, luând numele de tuberculii Montgomery. Sub tegumentul areolei se gasește mușchiul subareolar care prin contracție determină erecția areolei.

Mamelonul este porțiunea proeminentă situată în mijlocul areolei, în al cărui vârf se deschid 15-20 de orificii ale canalelor galactofore. În structura lui intră fibre musculare ce formează mușchiul manilar, prin contracția căruia se produce erecția mamelonului .

Glanda mamară este formată din 12-20 de lobi, separați prin septuri conjunctive. Lobii se divid în lobuli iar ultimile diviziuni se deschid în acinii glandulari care secretă laptele .

Organele genitale interne:

VAGINUL:

Este organul feminin al copulației. Este un canal cilindric, musculo-membranos extensibil și elastic, de aproximativ 8 cm lungime la femeia adultă. Prezintă doi pereți, unul anterior și unul posterior care vin în contact unul cu celalalt .

Peretele posterior este mai lung decât cel anterior.Vaginul se întinde de-a lungul diafragmei pelvine, formând cu orizontala un unghi de 60 de grade. Extremitatea inferioară-orificiul vaginal se deschide în vestibulul vaginal și este acoperit parțial de o membrană-himen .

Extremitatea superioară se inseră pe colul uterin, formând fundul de sac vaginal (anterior, posterior și două laterale). Fundul de sac posterior este acoperit de peritoneul recto-uterin și formează fundul de sac Douglas, locul unde se pot puncționa eventualele colecții peritoneale .

Raporturi :

-anterior : vezica urinară și uretra ;

-posterior : rectul ;

-superior : uterul ;

-inferior : perineul .

Structura :

-tunica externă sau adventicea, formată din țesut conjunctiv elastic ;

-tunica medie sau musculară, formată din fibre musculare netede dispuse în rețea, cu un strat circular intern și unul longitudinal extern;

-tunica interna sau mucoasă, formată dintr-un epiteliu stratificat pavimentos; mucoasa prezintă atât pe peretele anterior cât și pe cel posterior niște creste transversale care predomină în axul lung al vaginului formând columnele vaginale ;

Inervația vaginului este dată de plexul vegetativ hipogastric .

UTERUL:

Este un organ musculo-cavitar, nepereche de forma unui trunchi de con, cu baza mare superior și baza mică înglobată în porțiunea superioară a vaginului .

Uterul are trei porțiuni :

-corpul uterin, porțiunea superioară mai lată ;

-istmul uterin, porțiunea dintre corp și col ;

-colul uterin, porțiunea inferioară mai strâmtă, lungă de circa 3 cm, cilindric și care se învaginează în extremitatea superioară a vaginului; datorită inserției vaginului, colul uterin prezintă un segment supravaginal și unul intravaginal .

În interiorul uterului se află cavitatea uterină, mai largă la nivelul corpului uterin, care se îngustează progresiv spre col unde formează canalul cervical. Canalul cervical se întinde între orificiul intern al uterului și orificiul uterin extern .

Orificiul extern al colului are forma diferită la virgine, nulipare sau multipare: la virgine și nulipare este închis, iar la multipare este întredeschis. Dimensiunile uterului diferă: la nulipare, lungime 6 cm, lățime 4 cm, grosime 2 cm .

În timpul sarcinii dimensiunile cresc, uterul devenind organ abdominal. Axul longitudinal al colului și al vaginului descriu în mod normal un unghi deschis anterior-unghi de versiune 90-100 grade. Modificarea raportului dintre corp și colul uterin conduce la :

-retroversie, uter deviat posterior ;

-anteroversie, uter deviat anterior ;

-lateroversie, uter deviat lateral ;

Aceste devieri pot provoca tulburări și sterilitate mai ales dacă sunt fixate. Menținerea în poziție normală a uterului se face prin elementele de suspensie :

-peritoneul, care se reflectă de pe vezica urinară pe uter, acoperă fața anterioară fundul și fața posterioară a uterului și trece pe fața anterioară a rectului ;

-ligamentele largi sau late, sunt lame peritoneale, patrulatere, alipite care se inseră pe pereții cavității pelvine, superior se află trompele uterine ;

-ligamentele rotunde, sunt două cordoane conjunctivale musculare dispuse între unghiul lateral al uterului, pătrund în canalul inghinal și se termină la nivelul labiilor mari ;

-ligamentele utero-sacrate ;

-ligamentele utero-lombare .

Uterul este alcatuit din trei tunici :

1. Tunica seroasă sau perimetru reprezentată de peritoneu, sub care se află țesut conjunctiv lax ;

2. Tunica musculară sau miometru, este formată din fibre musculare dispuse radial, spiralat și longitudinal; această dispoziție permite uterului să se destindă în timpul sarcinii și totodată să exercite contracții ritmice, puternice, necesare expulziei fătului ;

Fibrele musculare învelesc vasele de sânge (arterele și venele), dar în timp ce arterele își păstrează pereții normali, venele le-au pierdut, astfel încât sângerarea uterină nu poate fi oprită decat prin contracții uterine ;

3. Tunica mucoasă sau endometru, este diferită la nivelul corpului uterin :

Endometrul învelește corpul uterin și este format dintr-un epiteliu cilindric ciliat cu numeroase glande; tunica este hormonodependentă ;

Endocolul învelește colul uterin și este format dintr-un epiteliu prismatic cu puține glande, dar mai dezvoltate .

Mucoasa uterină suferă transformări ciclice legate de ciclul menstrual. Dacă fecundația nu s-a produs, transformările regresează, iar mucoasa se elimină constituind menstruația. Dacă fecundația s-a produs, transformările continuă, mucoasa devine aptă pentru a hrăni oul, numindu-se decidua .

Vascularizația uterului este asigurată de artera uterină, ramură a arterei iliace interne Inervația uterului este dată de ramuri din plexul: utero-vaginal, ovarian .

TROMPELE UTERINE :

Trompele uterine sunt două canale musculo-membranoase, având o lungime de circa 10 cm. Sunt situate în partea superioară a ligamentului larg și se întind de la unghiul lateral al uterului (cornul uterin) până la ovar.

Trompelor uterine li se descriu urmatoarele porțiuni :

-uterină: este situată în peretele uterin, în care se deschid prin ostiul uterin ;

-istmică: cuprinsă între ligamentul rotund și ligamentul propriu al ovarului, ea este îngustă;

-ampulară: mai dilatată, care înconjoară ovarul ;

-înfundibulară: de forma unei pâlnii prevăzută cu franjuri-fimbrii și care reprezintă mucoasa; porțiunea înfundibulară reprezintă orificiul abdominal al trompei și asigură comunicarea cavitații peritoneale cu exteriorul .

Trompele sunt în raport cu :

-colonul sigmoid ;

-ansele intestinului subțire .

Structura trompelor uterine :

-seroasa peritoneală, reprezentată de mezosalpinx și țesut conjunctiv lax cu vase și nervi ;

-tunica musculară, formată din fibre musculare netede, dispuse longitudinal extern și intern și circular mijlociu ;

-tunica mucoasă, puternic cutată, formată dintr-un epiteliu cilindric unistratificat prevăzut cu cili și celule secretoare mucoase .

Mișcarea cililor permite migrația oului fecundat spre uter. Secreția mucoasă protejează și are rol nutritiv pentru celulele sexuale și ou. Implantarea oului în peretele trompei, datorită unui obstacol pe traiectul acesteia→sarcina tubară. Oul se poate dezvolta aici maxim 2-3 luni după care trompa se rupe, cu hemoragie masivă. Este sarcina extrauterină ruptă care este o mare urgență chirurgicală .

Vascularizația și inervația trompelor uterine :

-arterele provin din artera ovariană și artera uterină ;

-venele sunt satelite arterelor ;

-limfaticele drenează în ganglionii: lombari, latero-aortici ;

-nervii provin din plexul: ovarian, uterin ; -nervi mezenterici.

OVARUL:

Ovarul este glanda sexuală feminină. Este o glandă pereche, mixtă, cu funcție exocrină (produce celulele sexuale feminine, ovulele) și funcție endocrină (secretă hormonii sexuali feminini: estrogen și progesteron).

Formă și raporturi :

Ovarul are formă ovoidă, turtit în sens latero-medial și prezintă :

– 2 fețe medială și laterală ;

– 2 margini: liberă și mezo-ovariană ;

– 2 extremitați: tubară și uterină .

Dimensiunile ovarului adult :

lungime ~ 3 cm ;

lățime ~ 2 cm ;

grosime ~ 1 cm .

Greutatea ovarului adult este de 6-8 grame, atrofiindu-se după menopauză. Ovarul se dezvoltă în cavitatea abdominală la nivel lombar, de unde migrează în micul bazin, înainte de naștere .

Este singurul organ intraperitoneal lipsit de seroasa viscerală a peritoneului și este acoperit de epiteliul germinativ. Ovarul este așezat în bazinul mic, în loja ovariană .

Raporturi :

-anterior și inferior :- ligamentul lat sau larg al uterului ;

– artera ombilicară ;

-superior :- artera și vena iliacă externă ;

-posterior :- ureter ; artera și vena iliaca internă ;

-medial :- trompa uterină și mezosalpinx ;

-ansele intestinului subtire ;

-sigmoidul (pentru ovarul stang);

-apendicele (pentru ovarul drept).

Structura ovarului :

-epiteliul germinativ: este un epiteliu simplu, cubic sau pavimentos ;

-albugineea care prezintă :

-o zonă centrală sau medulară foarte vascularizată ;

-o zonă periferică sau corticală ce conține foliculi ovarieni în diferite stadii evolutive sau involutive .

La naștere, foliculii ovarieni sunt în număr de 200000-400000 în ambele ovare. Dintre aceștia, ajung maturi doar 300-400, restul involuează .

Maturarea foliculară :

Din foliculul primordial care este reprezentat de un ovocit înconjurat de un epiteliu turtit, se formează foliculul primar din care rezultă foliculul secundar sau cavitar iar din acesta rezultă foliculul terțiar sau matur sau de Graaf .

Foliculul matur prezintă o cavitate ce conține lichid folicular și un ovocit așezat excentric și fixat printr-un pedicul de membrana granuloasă. Ovocitul din foliculul matur este diploid și suferă prima diviziune de maturare din care rezultă ovocitul secundar care este haploid .

În momentul ovulației acest ovocit II este expulzat la suprafața ovarului. După ovulație, foliculul matur se transformă în corp galben (o glandă endocrină temporară sau de timp mai îndelungat, dacă ovulul este fecundat). Dacă ovulul nu a fost fecundat, corpul galben involuează și se transformă în corp alb .

Vascularizația ovarului :

-arterele provin din: artera ovară și artera uterină, care formează o arcadă preovariană din care se desprind capilare pentru tecile foliculilor cavitari și maturi ;

-venele urmează dispoziția arterelor ;

-limfaticele se varsă în: ganglionii iliaci externi și ganglionii lombo-aortici .

Capitolul – II – CHISTUL OVARIAN

II.1.Definiția chistului ovarian:

Chistul ovarian este o tumoare cu conținut lichidian care se dezvoltă în ovar.

II.2.Etiologie:

SIMPTOMATOLOGIA CHISTULUI DE OVAR :

Durerea este inconstantă. Tulburările de menstruație nu sunt constante. Se întălnește amenoree sau oligomenoree. Mai rar, evoluția chisturilor se asociază cu metroragii sau menoragii .

Dismenoreea este frecvent întălnită, asociată uneori cu congestia sânilor. Semnele de compresiune ale organelor vecine se produc când tumora este inclusă în ligamentul larg sau când tumora este mare, cu evoluție abdominală .

Compresiunea vaselor iliace, în cazul tumorilor intraligamentare voluminoase poate să se acompanieze cu edeme și varice ale membrelor inferioare; în cazul chisturilor mari abdominale pot apărea tulburari cardio-pulmonare (dispnee de efort, palpitații, puls accelerat) .

Semnele fizice sunt variabile, după cum tumora este pelviană, abdominală sau intraligamentară. În stadiul pelvian, la tușeul vaginal se găsește o tumoră rotundă, cu suprafața netedă, de consistență remitentă, care este independentă de uter, cu mobilitate apreciabilă, spre deosebire de tumorile incluse în ligamentele largi ce blochează în pelvis.

În stadiul abdominal, chistul a devenit voluminos, tinde a emigra în pelvis, dezvoltându-se spre abdomen pe care îl deformează .

Examenul abdomenului ne dă date concludente. La inspecție se observă mărirea de volum a abdomenului. La palpare apreciem volumul tumorii, consistența, conturul regulat sau boselat .

Percuția arată matitate, cu limita superioară de forma unei linii curbe, cu convexitatea superioară. Partea centrală a abdomenului este mată în timp ce flancurile sunt sonore, elemente importante în diferențierea de matitatea ascitică când flancurile sunt mate, iar regiunea ombilicală sonoră .

De asemenea, matitatea nu se deplasează în locurile declive la schimbarea poziției bolnavei. Tactul vaginal: adeseori nu se poate atinge polul inferior al chistului. Colul uterin este sus situat .

Chistul intraligamentar prezintă câteva elemente caracteristice la tactul vaginal. Colul și uterul sunt împinse lateral de partea opusă tumorii, câteodată împinse atât de sus încât sunt inaccesibile.

EVOLUȚIA CHISTURILOR OVARIENE:

Chisturile ovariene au o evoluție lentă .Trecerea de la stadiul pelvian la stadiul abdominal se face în mulți ani. Când nu survin complicații, chistul ovarian poate să ajungă să influențeze starea generală .

DIAGNOSTIC POZITIV:

Diagnosticul de tumoră chistică de ovar se poate pune relativ ușor pe baza simptomelor enumerate. Uneori sunt cazuri în care este greu de precizat dacă chistul ține de uter sau de anexe :

-mobilizarea provocată a tumorii spre epigastru nu se transmite colului uterin când tumoarea ține de anexă ;

-existența între tumoră și uter a șanțului de delimitare indică faptul că tumora ține de anexe; explorarea uterului prin histerometrie și histerosalpingografie arată în cazurile de chist ovarian cavitatea uterină turtită, uterul deplasat, trompele alungite pe conturul tumorii .

II.3. Clasificarea chisturilor ovariene:

La nivelul ovarului se dezvoltă o mare varietate de tumori: tumori chistice, vegetante, endocrine, solide .

Tumorile chistice de ovar :

Se disting șase entitați clinice: chisturi dermoide, chisturi mucoide sau enteroide, chisturi seroase, chisturi foliculare, luteinice, precum și endometrioamele ovarului .

ANATOMIE PATOLOGICA :

chisturile dermoide :

Sunt mai puțin frecvente (1 la 25 chisturi mucoide), au sediul mai ales în dreapta, sunt mai mici de volum, adesea uniloculare, de consistență păstoasă, cu parți dure .

Conținutul lor este o pastă sebacee sau un lichid uleios galben-cenusiu. Peretele chistului dermoid este gros. În interiorul chistului, pe peretele lui se găsește o proeminență, papila chistului dermoid; la nivelul acestei papile se găsesc formațiuni reprezentând cele trei foițe blastodermice din dezvoltarea embrionară.

Derivatele ectodermului sunt constante în conținutul chistului (păr, unghii, țesut nervos) mai rar se întâlnesc derivatele mezodermului (țesut osos, cartilaginos sau musculos) și ale endodermului (mucoasa intestinală, țesut tiroidian). Câteodată se găsesc fragmente de organe (limba ,ochi ) sau chiar fragmente de embrion .

PATOGENIA CHISTULUI DERMOID :

Este explicată prin dezvoltarea tardivă a unei celule blastometrice primitive, care a fost inclusă, din cauze necunoscute, aproape de iminența germinitivă .

chisturile mucoide :

Sunt cu mult mai frecvente decât chisturile dermoide. Ele sunt de cele mai multe ori unilaterale, de volum ce variază de la câțiva cm cubi până la zeci de litri, când destind considerabil abdomenul .

Forma lor este sferică sau boselată. Culoarea este obisnuită, sidefie, conținutul este un lichid mucos, filant, putănd lua câteodată chiar un aspect gelatinos .

Histologic, peretele chistului este format din două straturi :

-un strat extern, fibros, format din țesut conjunctivo-elastic, cu vase sanguine și limfatice care prezintă câteodată un inveliș epitelial plat ;

-un strat intern epitelial, format din celule calciforme sau cilindrice, ciliate sau neciliate, câteodată atipice .

Originea chistului mucoid de ovar este o incluzie de celule endometrice la acest nivel .

chisturile seroase :

Sunt uni sau multiloculare, cu peretele subțire și conținut lichidian incolor sau citrin, rareori brun. Volumul lor este variabil de la câțiva cm la zeci de litri. Peretele chistului seros este format dintr-un strat fibro-elastic extern și unul striat intern epitelial .

Stratul intern este un epiteliu unistratificat, de obicei ciliat și nesecretant. Vegetațiile sunt destul de rare. Histogeneza lor provine din epiteliul excretor wolffian a căror resturi se găsesc mai ales sub corticală la nivelul hilului ovarian.

Chisturile seroase și mucoide pot forma în anumite condiții vegetații papilomatoase, fie în interior, fie în afara lor, când se transformă în chisturi vegetante .

chisturile foliculare :

Sunt de dimensiuni mici (nu depasesc mărimea unui ou de gaină), cu conținut lichidian, bogat în foliculină. Bolnava prezintă hemoragii prelungite, fără dureri, instalate după o perioadă relativă de întârziere a menstruației, endometrul este hipertrofiat glandulo-chistic .

chisturile luteinice :

Nu se pot deosebi de cele foliculare decât microscopic (în chistul folicular peretele este alcătuit dintr-un strat de celule granulare, dedublat de celule tecale în chistul luteinic se găsesc celule luteinice) .

endometrioamele ovarului sunt rare; conținutul lor este hematic.

II.4. Complicațiile chisturilor ovariene:

-torsiunea pediculului chistului, care de obicei este dramatică; ea se caracterizează printr-o durere bruscă, care se poate asocia cu o stare de șoc, puls mic, dispnee, față palidă și tendință sincopală; chistul suferă o marire bruscă de volum ;

-ruptura chisturilor de ovar, este o complicație rară; ea poate fi spontană sau consecutivă unui traumatism; tabloul clinic al rupturii chistului este de obicei dramatic (durere violentă, grețuri, varsături, accelerarea pulsului, paloare și hipotensiune) .

La tușeu, palpare, chistul este de volum scăzut, uneori dispărut. Hemoragia intrachistică se produce de obicei secundar unui traumatism, torsiuni sau puncții. Se manifestă prin mărirea de volum a chistului, mărirea consistenței lui și chiar prin simptome de hemoragie internă .

-infecții ale chistului: lichidul chistului este aseptic; el se poate infecta prin puncții, torsiuni, rupturi și îndeosebi prin aderențe cu organele cu conținut septic.

-cancerizarea chistului: clinic, cancerizarea este manifestată prin creșterea rapidă de volum a chistului care devine neregulat și imobil, prin apariția unei ascite, puncția chistului punând în evidență un lichid hemoragic .

II.5.Investigațiile paraclinice:

echografia abdominală și transvaginală: 

– evidențiază formațiunea nou apărută și îi definește într-o anumită măsură caracteristicile, referitor la dimensiuni, contur, compoziție, număr, stare de bilateralitate, etc.

tomografia computerizată abdomino-pelvină: 

– reușește să ajungă cât mai aproape de natura benignă sau malignă a tumorii, sugerând oportunitatea unei intervenții chirurgicale de un anumit tip și stabilind starea de sănătate sau de implicare în această afecțiune a organelor învecinate.

analize de sânge:

– ridică suspiciunea infectării sau malignității tumorii (marker tumoral CA-12-5)

examinări complementare de specialitate chirurgicală și de boli interne:

 – concură la elucidarea diagnosticului diferențial cu o altă tumoră chistică ce ar putea evolua în micul bazin, cu punct de plecare dintr-un organ învecinat și nu ovarian.

II.6. Diagnosticul diferențial:

Chistul ovarian trebuie diferențiat de sarcina uterină, sarcina extrauterină, tumorile chistice de epiplon și mezenter, rinichiul ectopic .

II.7.Tratamentul chisturilor:

-tratamentul conservator medicamentos – în cazurile chisturilor seroase simple ce nu depășesc 5cm diametru, al căror conținut este echografic transsonic și prezintă un contur regulat la femeia tânără, nemenopauzală. Se administrează tablete anticoncepționale pentru o perioadă de 1-3 luni, sub supravegherea evoluției chistului prin echografie și din evaluările stării de bine oferite de însăși pacienta. Se pot asocia antiinflamatorii nesteroidiene cu medicație adjuvantă de protecție a tubului digestiv.

-tratamentul chirurgical este rezervat și obligatoriu în scop curativ și diagnostic atunci când chisturile sunt prea mari, sunt solide sau prezintă o complicație ce necesită îndepărtarea lor de urgență. De asemenea, se recomandă intervenția chirurgicală femeilor la menopauză cu chist de ovar, datorită riscului de a fi malign sau de malignizare.

-tratament complex radio-chimio-chirugical se aplică acelor cazuri cu tumori maligne de ovar care au evoluat într-un mod nefericit spre organele din jur.

Tipuri de tratament chirurgical:

-chirurgia clasică–laparotomia-evacuează chistul și/sau ovarul și/trompa uterină, în funcție de gravitatea leziunii. Este important ca tumora să fie extirpată intactă, în cazul în care nu a fost eclatată (rupta) anterior.

-chirurgia laparoscopică -reușește cu succes să îndepărteze acele chisturi necomplicate sever, prin drilling-aspirație, sau extirpare cu găzduire în săculeți.

II.8.Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientei cu chist ovarian

Rolul nursei în societate este să asiste indivizi, familii și grupuri să optimizeze și să integreze funcțiile fizice, mentale și sociale afectate semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate .

“ Rolul esențial al asistentei medicale constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă să-și mențină sau recâștige sănătatea (sau să-l asiste în ultimele clipe) prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur, dacă ar fi avut forța voința sau cunoștințele necesare .

Asistenta medicala trebuie să îndeplinească aceste funcții astfel încât pacientul să-și recâștige independența cât mai repede posibil “ Virginia Henderson. Funcțiile asistentei medicale sunt :

-de natura independentă: asistenta asistă pacientul din proprie inițiativă, temporar sau definitiv în :

îngrijiri de confort, atunci când el nu-și poate îndeplini independent anumite funcții; ajutorul asistentei medicale este în funcție de vârstă, de natura bolii, de alte dificultăți fizice, psihice sau sociale ;

stabilește relații de încredere cu persoana îngrijită și cu apropiații ;

le transmite informații, învățăminte, ascultă pacientul și îl susține ;

este alături de indivizi și colectivitate în vederea promovării unor condiții mai bune de viața și sănătate .

-de natură dependentă: la indicația medicului aplică metodele de observație, de tratament sau readaptare, observă la pacient modificarile provocate de boală sau tratament și le transmite medicului;

-de natura interdependentă: asistenta colaborează cu alți profesioniști din domeniul sanitar, social, educativ, administrativ și participă la activități interdisciplinare.

Exemplu:

acțiuni de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic, social ;

acțiuni de rezolvare a problemelor psihosociale .

Alte functii :

funcția profesională: este vorba de rolul cel mai important al asistentei, acela de a se ocupa de pacient în scopul menținerii echilibrului sau de a face pentru el ceea ce el însuși nu poate .

Aici sunt cuprinse funcțiile :tehnică, preventivă, de umanizare a tehnicii, de psiholog, ca și funcțiile din codul asistentei medicale :

-promovarea și menținerea sănătății ;

-prevenirea îmbolnăvirilor ;

-îngrijirea în situația îmbolnavirii și recuperarea .

Aceasta cere din partea asistentei :

– să acorde direct îngrijirea ;

– să educe pacienții ;

– să educe alți profesioniști din sistemul sănătății ;

– să participe plenar la activitatea echipei de asistență sanitară ;

– să dezvolte practica nursingului pe baza gândirii critice și a cercetarii .

funcția educativă: educare pentru sănătate .

Aceasta funcție presupune, alături de calități psihologice și aptitudini pedagogice-de a ști să comunici, de a ști să fii convingător. Rolul educativ reiese și din reacțiile pacient-asistent și din relațiile de muncă cu personalul în subordine, practicanți, studenți (educarea personalului de nursing) .

funcția economică: de gestionare; gestionarea serviciului, organizarea timpului, precizarea priorităților de aprovizionare .

funcția de cercetare :

Aceasta funcție impune dezvoltarea unor calități specifice, dar și aceasta pe fondul unei pregatiri profesionale și morale superioare. Asistenta ca participantă în echipa de cercetare alături de medic, devine o componentă importantă .

Prin activitatea pe care o desfășoară (multifactorială, multidisciplinară, multisectorială), asistenta are atribuția de identificare a domeniilor de cercetare și mai ales cercetare în nursing .

Asigurarea evidenței și mișcării bolnavei cu chist ovarian:

Internarea în spital constituie un eveniment important în viața oricărui bolnav; el se desparte de mediul său obișnuit iar în stare de infirmitate sau semiinfirmitate, este nevoit să recurgă la ajutorul oamenilor străini .

Astfel, personalul care primește bolnavul în spital trebuie să țină seama și să-l menajeze cât mai mult. Internarea este primul contact al bolnavului cu spitalul .

Acest prim contact este hotărâtor pentru câștigarea încrederii ei, factor indispensabil pentru asigurarea unei colaborări sincere între bolnavă și personalul de îngrijire, în vederea recâștigării sănătății celei internate .

Greșelile făcute cu ocazia internării, greu de reparat mai tarziu, provoacă îngrijorarea și neâncrederea bolnavei, ceea ce va dăuna procesului de vindecare.

Din acest motiv, este important ca personalul serviciului de primire să dovedească de la început cea mai mare atenție și preocupare față de bolnava nou-sosită .

Internarea în spital se face pe baza biletului de internare emis de medicul specialist. Bolnava internată este înscrisă în baza de date computerizată. Aici se completează foaia de observație clinică și datele de identitate .

Bolnava va fi examinată la internare de medicul de gardă. În acest scop, acesta va culege datele anamnestice de la bolnavă, date pe care le va trece în foaia de observație a bolnavei .

Hainele și efectele vor fi înregistrate în vederea înmagazinării pe perioada cât bolnava va fi internată. Pentru hainele preluate și depuse la magazie, se va elibera bolnavei un bon de preluare, iar obiectele de valoare vor fi predate însoțitorului sau depuse la administrația spitalului cu un proces verbal, din care un exemplar se predă bolnavei .

Păstrarea hainelor trebuie facută cu grijă, indiferent de starea lor. Chiar din momentul preluării, bolnava trebuie să vadă că efectele ei sunt tratate cu grijă. Hainele vor fi puse pe umerașe, prevăzute cu o tăbliță pe care se scriu datele de identitate ale bolnavei, vor fi învelite într-o manta de doc, închisă din toate părțile, pentru a le feri de praf, murdarie, după care vor fi date la magazie .

Bolnava va aprecia la plecare modul cum i-au fost păstrate hainele și pe lângă îngrijirea ce i s-a acordat, va avea un motiv în plus de a pleca mulțumită din spital .

Transportul bolnavilor face parte integrantă din ingrijirea lor. Transportarea bolnavilor nu este o condiție obligatorie a spitalizării. Un numar foarte mare de bolnavi pot să se deplaseze singuri .

O altă categorie de bolnavi, deși se pot deplasa singuri, din cauza nesiguranței în mers, nu au curajul de a porni și deci nu pot fi lăsați neânsoțiți. Pe acești bolnavi, în cadrul deplasărilor în incinta spitalului, în secție sau în alte secții, este suficient dacă asistenta îi va ține de braț pentru a le reda siguranța în mers .

Transportul pacientei cu chist ovarian se va face atât catre sala de operație cât și spre salon avându-se în vedere efectuarea acestuia în condiții bune, evitând agravarea durerilor, contribuind la protecția leziunilor și la menținerea unei stări generale mulțumitoare .

Pentru un transport efectuat în condiții bune al pacientei cu chist ovarian se au în vedere:

-pregătirea din timp pentru transport ;

-asigurarea maximului de confort posibil (se va avea grijă ca poziția bolnavei să fie cea mai comodă: decubit dorsal, iar părțile dureroase să fie menajate) ;

-pacienta să fie așezată cu privirea îndreptată în direcția de mers ;

-pacienta va fi însoțită de o asistentă care o va supraveghea în tot timpul transportului și va lua în caz de nevoie măsurile de prim-ajutor .

Păstrarea documentelor :

Bolnava primită în secție este înregistrată în condica secției. Aceasta cuprinde datele personale ale bolnavei, numărul foii de observație, timpul de spitalizare cu data internării și externării, starea la ieșire, precum și numărul de ieșire al foii de observație .

Condica de secție este ținută de obicei de asistenta șefă a secției. Foile de observație reprezintă dosarul de spital al bolnavilor. Ele sunt administrate de asistentă .

Foaia de observație este un document practic, util, pe baza căruia se dirijează tratamentul bolnavei, dar în același timp este și un document științific medicolegal. Din acest motiv, păstrarea foilor de observație în bune condiții este absolut necesară .

Foile aceluiași salon vor fi ținute în aceeași mapă, într-un loc inaccesibil bolnavilor, căci datele cuprinse în foi ar putea fi interpretate greșit de ei și i-ar demoraliza .

Tocmai din acest motiv, nici foaia de temperatură nu se ține în salon, ci în foaia de observație, împreună cu celelalte documente relative la bolnav .

Conținutul foilor de observație constituie obiectul secretului profesional, un motiv în plus de a fi ținute în siguranță .

La plecarea bolnavului, medicul de salon închide evoluția bolii descriind epicriza, definitivează diagnosticul, iar asistenta ridică foaia trecând în același timp datele bolnavului într-un registru alfabetic. Numărul din registrul alfabetic reprezintă numărul de ieșire al bolnavului .

Acest număr se notează pe fața anterioară a foii; pe baza lui, aceasta poate fi gasită la nevoie. Foile bolnavilor iesiți se pastrează în arhiva secției în ordinea plecării lor din spital, iar mai nou se stochează în computere .

Foile pot fi eliberate din arhiva secției numai în cadrul spitalului. Eliberarea o face asistenta șefă. Foile eliberate trebuie restituite și repuse la locul lor inițial .

Primirea în secție :

Bolnava adusă în secție va fi dirijată într-unul din saloane, de către asistentă unde i se va arăta patul. Cu această ocazie, asistenta îi va prezenta și colegele ei de cameră, creând de la bun început o atmosferă caldă între bolnavele vechi și bolnava nou-intrată .

După ce i s-a arătat patul, înainte de a se culca, bolnava va fi inițiată asupra regulamentului de ordine interioară al spitalului .

-se vor arăta locul și modul de funcționare a robinetelor de apă și closetelor, modul de funcționare a aparatelor semnalizatoare, obligațiile ei in timpul spitalizării, drepturile ei, precum și raporturile pe care trebuie să le aibă cu personalul secției, atragându-i-se atenția să adreseze cu curaj toate cererile și plângerile asistentei sau medicului de salon .

După ce bolnava a fost culcată în pat, asistenta îi completează foaia de temperatură, îi măsoară temperatura, îi ia pulsul. Datele obținute le notează în foaia de temperatură .

Asistenta înștiințează apoi pe asistenta principală despre bolnava nou-sosită, care va nota numele și datele personale ale bolnavei împreună cu diagnosticul de intenare în registrul de internare al secției .

Asigurarea conditiilor igienice bolnavei cu chist ovarian:

Toaleta bolnavei constituie una din condițiile indispensabile ale procesului de vindecare. Toaleta zilnică a bolnavei trebuie executată în condiții de liniște și confort. Înainte de interventia chirurgicală, bolnava trebuie supusă unei băi generale, efectuată în mod normal de cel puțin o dată pe săptămână.

După intervenția chirurgicală, toaleta bolnavei va fi efectuată la pat, constând în spălarea întregului corp pe regiuni, descoperind progresiv numai partea care se va spăla .

Asistenta va avea grijă ca temperatura din salon să fie de cel puțin 20 grade și să nu fie curenți de aer rece. Se umple ligheanul 2/3 cu apă caldă și se controlează temperatura apei cu ajutorul temometrului de baie sau cu cotul ca să nu fie prea caldă .

Se îndepărtează una din perne, iar cealaltă se acoperă cu o mușama, pentru a o proteja de umezeală, peste mușama așezându-se un prosop sau un cearșaf .

Ordinea în care se va efectua toaleta să fie respectată: se va începe întotdeauna cu fața, apoi urmează gâtul, membrele superioare, partea anterioară a toracelui, abdomenul, partea posterioară a toracelui, regiunea sacrată, coapsele, membrele inferioare și la sfârșit organele genitale și regiunea perianală .

Dupa limpezire, asistenta va șterge, în aceeași ordine cu prosoape pentru fiecare regiune, ștergerea făcându-se foarte atent în special la plici; bolnava va fi îmbrăcată și i se va aranja patul .

Îngrijirea părului constă în pieptanatul și periatul zilnic, cel puțin de două ori, precum și spălarea lui de două, trei ori pe lună. După această baie parțială corect executată, bolnava se va simți înviorată, creându-i o stare placută de confort .

Îngrijirea cavității bucale prezintă o deosebită importanță, astfel că va avea în vedere și efectuarea toaletei bucale. Asistenta învață pacienta tehnica corectă a spălării dinților ajutând pe aceasta, pregatindu-i materialele necesare (pahar cu apă pentru clătit gura, tăvița renală, prosop, perie cu pastă de dinți, soluție dezinfectantă pentru gargară) .

Lenjeria :

Lenjeria de corp a bolnavei constă în cămașa de noapte iar în timpul rece peste cămașa de noapte mai poate îmbrăca o jachetă de flanelă. Lenjeria este confecționată din material moale, ușor lavabil .

Pentru schimbarea lenjeriei, asistenta trebuie să fie deosebit de atentă și să ajute cu mult tact și blândețe la îmbrăcare și dezbrăcare. Dacă bolnava poate sta în poziție decubit dorsal, asistenta, așezată de partea dreaptă a patului, îi va deschide cămașa sau jacheta sau pijamaua și o va trage de sub regiunea fesieră .

Va ridica bolnava în poziție șezând, apoi va aduce cu mâna toată cămașa strânsă din spate în față peste capul acesteia. Apoi se scoate ușor mâneca de o parte și apoi cealaltă .

Dacă bolnava nu se poate mișca, dezbrăcarea ei se va face de către două persoane. În acest caz, bolnava este așezată în decubit lateral, i se trage cămașa ușor în sus până la torace, apoi este întoarsă în decubit lateral opus, făcând aceeași operație, după care este readusă în decubit dorsal .

Una din asistente va ridica bolnava, introducând mâna sub cămașă iar a doua va scoate cămașa cu o mișcare de la spate spre cap, culcând apoi bolnava și continuând dezbrăcarea încet după metoda de mai sus .

Masa :

Una din cele mai importante probleme ale ingrijirii unui bolnav este alimentația . Alimentația bolnavei cu chist ovarian urmărește:

-să acopere cheltuielile energetice de bază ale organismului;

-să asigure aportul de vitamine și săruri minerale necesare desfășurării normale a metabolismului, creșterii și celorlalte funcții ale organismului ;

-să favorizeze condițiile prielnice procesului de vindecare, cruțând organele îmbolnăvite și asigurând un aport de substanțe necesare organismului .

Supravegherea pacientei cu chist ovarian :

Asistenta are în vedere asigurarea unei poziții comode pacientei cu chist ovarian și anume: în decubit dorsal cu genunchii flectați, asigurându-se astfel relaxarea musculaturii abdominale. Schimbarea poziției la interval de maxim 2 ore este un aspect important în prevenirea escarelor .

Asistenta asigură condiții de mediu adecvate: camera aerisită, temperatura adecvată, schimbă lenjeria de pat și corp ori de câte ori este nevoie; program de liniște pe timp de zi și mai ales noaptea, umidifică încăperea .

Pentru evitarea anxietății, asistenta stimulează încrederea pacientei în forțele proprii, îi explică importanța și necesitatea tuturor intervențiilor și investigațiilor în ceea ce privește boala și evoluția acesteia .

Reluarea alimentației postoperator se va face cu prudență, fără să se aplice o dietă severă.

Administrarea de lichide per os, constau în prima zi din ceai, apă, limonadă, zeamă de compot, circa 300 ml .

A doua zi poate să primească supă strecurată, alături de lichide dulci, circa 1000 ml/24 ore. După apariția scaunului se adaugă brânză de vaci, iaurt, smântână, carne fiartă .

După aceea, alimentația poate fi completă, variată, vitaminizată. Servirea mesei trebuie să se facă într-un mediu ambiant, alimentele să fie așezate cât mai frumos, pentru stimularea apetitului iar pacientei să i se asigure timp suficient pentru deglutiție (alimentele să fie ingerate în cantități mici și bine mestecate) .

Legat de starea depresivă a pacientei, asistenta limitează atenția acordată gândurilor triste, arată calm, căldură, dar fără exuberanță pentru a fi în acord cu sentimentele pacientei, determină pacienta să practice afirmații despre sine încurajatoare, sugerează pacientei să se întâlnească cu o persoană care a trăit aceeași problemă .

Funcțiile vitale :

Temperatura: în mod curent, temperatura se măsoară dimineața, între orele 7 și 8 și după-amiaza între orele 18-19. După intervenția chirurgicală poate fi ușor scăzută, ca apoi să crească până la 38 grade în prima zi. Menținerea temperaturii peste 37 grade sau apariția febrei în zilele următoare este semn de infecție .

Pulsul: trebuie urmărit, creșterea frecvenței lui fiind un semn al unei posibile complicații (hemoragie). Pulsul trebuie corelat cu valoarea temperaturii .

Respirația: menținerea unui ritm alert ne poate orienta catre o complicație pulmonară, iar o respirație zgomotoasă poate arăta o obstrucție .

Urmărirea apariției complicațiilor :

Complicațiile chisturilor ovariene sunt :

torsiunea pediculului chistului este de obicei dramatică; ea se caracterizează printr-o durere bruscă, care se poate asocia cu o stare de șoc, puls mic, dispnee, față palidă și tendința sincopală; chistul suferă o mărire bruscă de volum ;

ruptura chisturilor, poate fi spontană sau consecutivă unui traumatism; este o complicație rară, al cărei tablou clinic constă în durere violentă, grețuri, vărsături, accelerarea pulsului, paloare și hipotensiune ;

infecțiile chistului: lichidul chistului este aseptic; acesta se poate infecta prin puncții, torsiuni, rupturi și îndeosebi prin aderențe cu organe cu conținut septic ;

cancerizarea chisturilor: clinic, se manifestă prin creșterea rapidă de volum a chistului care devine neregulat și imobil; prin apariția unei ascite puncția chistului punând în evidență un lichid hemoragic .

Complicațiile postoperatorii pot fi :

-complicații pulmonare: acestea se previn prin exerciții respiratorii, imediat ce este posibil, tuse asistată și tapotaj, la nevoie, așezarea bolnavei într-o poziție adecvată;

-complicații tromboembolice: sunt depistate la timp și sunt prevenite printr-o supraveghere atentă a membrelor inferioare, masaj ușor în sensul circulației de întoarcere, la nevoie, conform indicațiilor medicale-tratament cu anticoagulante

-infecția: se previne la nivelul plăgii, prin pansament aseptic; la indicația medicului, se face tratament cu antibiotice, mai ales atunci când a avut o infecție înaintea intervenției .

Participarea asistentei medicale la examenul clinic medical al bolnavei cu chist ovarian :

Participarea asistentei la examenul clinic general :

Examinarea pacientei reprezintă o etapă importantă în viața acesteia și necesită câștigarea încrederii, respectarea intimității .

La examenul clinic general, asistenta observă :

-culoarea tegumentelor: paloare în anemii, galben ca paiul (posibil cancer) ;

-aspectul general: conformație, repartizarea țesutului adipos, eventuale localizări caracteristice, înălțimea, repartizarea pilozității ;

-aspectul abdomenului: la inspecție se poate evidenția o creștere anormală de volum datorită unor tumori, vergeturi vechi, prezența circulației colaterale, leziuni de grataj; la palpare, facută cu blăndețe, cu mâna încalzită se poate evidenția existența unei tumori ;

-examenul genital: pacienta golește vezica urinară și rectul și este așezată într-o poziție comodă care să asigure relaxarea (poziție ginecologică) .

La inspecția vulvei se observă conformația labiilor, anomalii, inflamații (bartholinite), rupturi de perineu. Pacienta este rugată să tușească, să se screamă pentru a evidenția modificări la nivelul peretelui vaginal. La examenul cu valvele se permite observarea cavității vaginale a colului uterin, prelevarea de secreții vaginale sau din canalul cervical .

Tactul vaginal: combinat cu palparea abdominală, efectuat în poziție ginecologică, oferă informații despre vagin, col, corp uterin și anexe. Poate fi însoțit de anumite reacții din partea femeii determinate în principal de durere .

Tactul rectal: este rezervat virginelor; poate evidenția o tumoră genitală sau extragenitală, colecții în fundul de sac posterior .

Îngrijiri acordate bolnavei cu chist ovarian :

A) Îngrijiri în urgență :

Dat fiind timpul foarte scurt avut la dispoziție, pregătirea pacientei cu chist ovarian în urgență se face în același timp cu pregătirea sălii și a chirurgilor .

Pregătirea constă în :

spălarea cu apă și săpun numai a zonelor cu risc ;

raderea cu atenție pentru a nu provoca excoriații ;

badijonarea zonei cu un antiseptic colorat ;

eventualele plăgi se vor pansa și se vor proteja foarte atent ;

golirea conținutului gastric dacă este cazul .

B) Pregătiri pre și post operatorii :

Intervenția chirurgicală reprezintă un eveniment important în viața pacientului, în general, și a femeii, în special, care va fi resimțită ca un șoc sau ca o agresiune percepută în mod conștient sau inconștient .

Pregătirea preoperatorie cuprinde :

Bilanțul preoperator :

Examinări curente ca hemoleucograma; hematocrit; grup sanguin; Rh; ureea sanguină și glicemie; V.S.H.; T.S., T.C.; timp Howell; timp Quick; examen de urină; electrocardiograma și un examen al secrețiilor genitale .

În funcție de vârstă și de tarele biologice existente, medicul poate să solicite și alte explorări: fibrinogen în sânge, colesterol în sânge .

Alimentația în preziua operației este ușor digerabilă, seara se mănâncă, eventual primește o cană cu ceai, pâine prăjită. Se face o clismă seara și dimineața .

Îngrijirile specifice :

Urmăresc: tratarea unei eventuale infecții cu antibiotice prescrise de medic după antibiogramă, începând cu mai multe zile înainte de intervenție și continuând după aceea; corectarea anemiei, deoarece în multe afecțiuni ginecologice sângerarea este importantă și repetată, ceea ce predispune la complicații postoperatorii-șoc, tromboze .

Pregătirea locală :

Se face în funcție de obiceiul secției, de regulă începând cu o zi înainte de operație. Cu o seară înainte, se îndepărtează pilozitatea pubiană, se face baie generală, se îmbracă bolnava cu rufărie curată .

Regiunea pe care se face incizia se dezinfectează cu alcool și se acoperă cu o compresă sterilă. Dacă acest lucru nu a fost făcut, pregătirea se poate realiza și în preziua intervenției, prin spălarea și uscarea regiunii urmată de dezinfecția cu alcool sau tinctură de iod .

Cu ocazia pregătirii regiunii se observă dacă în vecinătatea zonei nu există puncte de foliculită, eczeme, deoarece sunt surse de infecție postoperatorie.

În dimineața intervenției se măsoară temperatura și tensiunea arterială .

Se îndepărtează lacul de pe unghii, este atenționată pacienta să nu-și dea cu ruj; explicându-i că astfel sunt mai bine urmărite funcțiile circulatorii și respiratorii a căror tulburare intraoperatorie se evidențiază prin cianoza buzelor și unghiilor. Înainte de intrarea în sală, pacienta își golește vezica sau se poate monta o sondă permanentă .

Îngrijirea postoperatorie :

Trebuie avute în vedere urmatoarele elemente de apreciere :

-faciesul bolnavei: trebuie urmărit atent, modificarea putând să ne informeze asupra unor complicații imediate, paloarea exagerată este semnul unei hemoragii interne sau a prabușirii circulației, cianoza este semnul asfixiei, buzele uscate pot evidenția deshidratarea ;

-temperatura: ușor scazută imediat dupa intervenție poate să crească la 38 grade în prima zi, pentru ca apoi să scadă în limite normale; menținerea temperaturii peste 37 grade sau apariția febrei în zilele urmatoare sunt semne de infecție ;

-respirația: amplă și rară imediat după operație, datorită anesteziei devine ușor accelerată din cauza durerii postoperatorii și a anxietății; revine la normal după 24-36 ore; menținerea unui ritm alert vădește o complicație pulmonară, iar o respirație zgomotoasă arată o obstrucție ;

-pulsul: trebuie urmărit, deoarece creșterea frecvenței și scăderea volumului sunt semnele prăbușirii circulației sau hemoragiei în primele ore; în următoarele zile trebuie corelat cu valoarea temperaturii, dat fiind faptul că în intervențiile pe micul bazin complicațiile tromboembolice sunt mai frecvente ;

-tensiunea arterială: este în directă corelație cu pulsul;

-diureza: nu suferă modificari importante; prima micțiune apare de regulă după 6 ore de la intervenție; infecția vezicală favorizată de sondaj poate fi frecventă prin respectarea condițiilor de asepsie și antisepsie și aplicând un unguent în jurul meatului urinar ;

-starea generală: bolnava prezintă o ușoară tensiune a peretelui abdominal, chiar o hiperestezie superficială, moderată și dureri în primele 2-3 zile după operație; combaterea balonării se face prin mobilizare precoce, prin stimularea peristaltismului; se aplică la nevoie tubul de gaze care nu se va menține mai mult de 2 ore; la indicația medicului se poate administra Miostin.

-restabilirea tranzitului intestinal: este o problemă pe care asistenta medicală trebuie să o aibă permanent în atenție; după ce trece perioada de pareză intestinală postoperatorie, bolnava începe să emită gaze, semne că peristaltismul s-a restabilit; în mod normal după 48-72 ore de la intervenție apare primul semn:

-combaterea durerii: este importantă în primele zile, deoarece durerea face să crescă anxietatea, favorizează insomnia, împiedică confortul bolnavei; pentru calmare și asigurarea a cel puțin 8-10 ore de somn, se administrează analgezice, tranchilizante și barbiturice ;

-supravegherea pansamentului: începe după ieșirea din sală; se urmărește imediat după intervenție să nu sângereze, iar în urmatoarele zile să se mențină uscat ;

-reluarea alimentației: se va face cu prudență, fără să se aplice o dietă severă; administrarea de lichide per os începe imediat ce au încetat vărsăturile (dacă au existat) și va consta în prima zi din ceai, apă, limonadă, zeamă de compot, aproximativ 300 ml; a doua zi poate să primească supă strecurată alături de lichide dulci (circa 1000 ml/24 ore); după apariția scaunului se adaugă brânză de vaci, iaurt, smântână, carne fiartă; în continuare alimentația este completă, variată, vitaminizată ;

-mobilizarea: trebuie să se realizeze cât mai precoce, întrucât diminuă frecvența complicațiilor venoase, evită escarele de decubit și favorizează creșterea amplitudinii respiratorii; bolnava va fi ridicată din pat a doua zi cu atenție, dacă are tub de dren și sondă urinară; vârsta înaintată sau intervenția dificilă nu constituie nici o contraindicație pe care trebuie să le respecte pentru prevenirea complicațiilor sau recidivelor .

Educația pentru sănătate :

Sănătatea femeii are importanță deosebită pentru îndeplinirea rolului său social. Educația pentru sănătate începe de la vârste foarte tinere și trebuie adaptată fiecărei etape fiziologice din viața femeii .Cunoștințele mamei se răsfrâng în comportamentul igienic de mai târziu al fetiței .

În prima copilărie și la vârsta preșcolară îmbolnăvirea este posibilă datorită pătrunderii germenilor direct în căile genitale în timpul jocului, în locuri murdare, praf, dacă fetița nu este aparată prin lenjerie curată, frecvent schimbată.

Jocul, viața în aer liber, mișcările, alimentația și somnul au o importanță în dezvoltarea generală a organismului. Aceste îngrijiri revin mamei care are datoria de a ajuta fetița să-și formeze deprinderi și comportamente pentru perioada următoare când aceasta va fi capabilă să respecte singură măsurile de igienă .

Perioada pubertară este caracterizată de dezvoltarea extrem de rapidă și psihică pot apărea primele preocupări sexuale. Alimentația bogată în vitamine, cu toate principiile de bază (glucide, proteine, lipide), fortificarea organismului prin exerciții fizice, scutesc fetița de îmbolnăviri grave cu repercursiuni asupra întregii sale vieți .

Pubertatea este o perioadă critică. Sub influența hormonilor, dezvoltarea organismului este aproape terminată. Apare prima menstruație, se dezvoltă caracterele sexuale secundare .

Pentru aceste transformări fetița trebuie pregatită din timp. Va fi informată asupra eventualei stări de disconfort care poate însoți primele cicluri și va fi ajutată s-o combată .

Va fi educată să păstreze o igienă riguroasă în timpul menstruației prin baie zilnică, schimbarea tampoanelor, evitarea oboselii. Odihna, caldura locală, aspirina au un efect calmant asupra durerilor menstruale .

Perioada de activitate genitală se întinde până la încetarea progresivă a funcției aparatului genital, marcată de menopauză. În această perioadă tânăra femeie își întemeiază o familie, poate avea una sau mai multe sarcini, viața sexuală nefiind lipsită de riscuri, având în vedere posibilitatea transmiterii unor boli .

Femeia trebuie să păstreze în continuare o igienă riguroasă, să fie informată cu privire la riscul actului sexual neprotejat, a transmiterii unor boli pe această cale și mai ales complicațiile pe care aceste boli le au asupra sănătății, în general și a aparatului genital în special .

Afecțiunile inflamatorii pot fi cauza sterilității sau a sarcinii ectopice. Contracepția și planificarea familială trebuie să fie recunoscute de către femei, astfel încât să evite sarcinile nedorite și mai ales întreruperea se va face într-o unitate spitalicească, în cabinet de specialitate de către o persoană autorizată, intervenția nu este lipsită de riscuri, inflamațiile și sângerările nefiind rare .

Când femeia se hotărăște să devină mamă, ea trebuie să consulte un specialist și acest lucru este foarte important când în familie există probleme de ordin genetic sau alte boli cu transmitere ereditară .

Sarcina reprezintă o etapă deosebită în viața femeii care va avea un rol în plus, acela de mamă, pentru care trebuie să fie pregatită și să și-l asume. Trebuie știut faptul că sarcina înainte de vârsta de 18 ani sau după 35 de ani la femei care suferă de o boală pe care sarcina o poate agrava, ori la femei care au născut patru copii, cresc riscurile din punct de vedere al sănătății .

Intervalul dintre două sarcini trebuie cuprins între doi și patru ani, timp necesar pentru ca organismul matern să se refacă fizic și psihic, să-și refacă energia și forța .

Perioada de menopauză este o nouă etapă critică în viața femeii, dominată de încetarea progresivă a funcției aparatului genital, însoțită de o serie de tulburări cum sunt: anomalii menstruale, tulburări vasomotorii sub forma valurilor de caldură (bufeuri), osteoporoză, ateroscleroză, modificări la nivelul tractului genito-urinar .

Femeia mai acuză: insomnie, iritabilitate, cefalee, instabilitate afectivă, depresie. Probleme deosebite pune menopauza patologică sau cea determinată de intervențiile chirurgicale mutilante care întrerup brutal activitatea hormonală.

Asistenta medicală poate fi un ajutor prețios pentru femeia preocupată de transformările care se produc în organismul ei ca o sursă de informații, sfătuitor și sprijin emoțional în aplicarea tratamentului de substituție .

Consultarea medicului în anumite situații este necesară, controlul de specialitate, de asemenea, pentru a preveni unele afecțiuni favorizate de încetarea funcției de protecție a hormonilor .

În prezent, există o preocupare deosebită pentru tratarea menopauzei constatându-se o creștere a speranței de viața, a limitei vârstei active .

Externarea pacientei cu chist ovarian :

Momentul plecării bolnavei este stabilit de medicul primar șef de secție. În legătură cu aceasta, asistenta are o serie de sarcini. Astfel, ea va aduna toată documentația relativă a bolnavei pe care o va pune la dispoziția medicului de salon, în vederea formării epicrizei .

Asistenta va fixa cu bolnava ora plecării, pentru a-i putea asigura alimentația până în ultimul moment. Va verifica mai departe dacă hainele cu care a venit sunt corespunzatoare anotimpului .

Dacă acestea nu sunt corespunzătoare, va lua legătura cu familia bolnavei, cerând să fie aduse hainele potrivite. Asistenta aprofundează cu bolnava indicațiile primite de la medic și cuprinse în biletul de ieșire .

Va lămuri în special prescripțiile relative la regimul dietetic, insistând asupra variabilității posibile de alimentație în cadrul regimului.Va verifica mai departe dacă bolnava și-a însușit în mod corespunzator tehnicile, necesare pentru continuarea tratamentului prescris la domiciliu și va insista ca la data indicată să se prezinte neapărat la control .

Asistenta va însoți bolnava până la magazia de efecte unde o va ajuta să-și primească hainele. Tot asistenta va prelua de la bolnavă și efectele spitalului.

Înainte de a-și lua rămas bun, asistenta va verifica dacă bolnava are biletul de ieșire și rețeta prescrisă pentru tratamentul postspitalicesc. Bolnava trebuie să fie urmarită de grija ocrotitoare a asistentei până la părăsirea spitalului .

Bolnava poate pleca din spital și la cerere proprie. Dacă cererea bolnavei concordă cu părerea medicului primar și nu se lasă convinsă de necesitatea șederii mai departe pentru continuarea tratamentului, atunci, bolnava va da o declarație iscalită asupra răspunderii pe care și-o asumă o dată cu părăsirea spitalului .

Declarația poate fi facută și pe foaia de observație. Și în acest caz (ieșire la cerere proprie), ca și în cazul când pacienta este evacuată din motive disciplinare, sarcinile asistentei sunt aceleași ca și în cazul ieșirilor obișnuite.

II.9. Plan general de nursing:

Manifestări de dependență:

-hemoragia: menometroragia;

-leucoree, mai ales în hidroreea intermitentă, chiar pioree in cazul unor complicații septice;

-durere;

-creștere în volum a abdomenului;

-tulburări urinare: polakiurie, incontinență urinară;

-tulburări digestive: constipație, tenesme rectale.

Probleme de dependență:

1.Posibila alterare a imaginii de sine;

2.Alterarea eliminărilor urinare;

3.Alterarea tranzitului intestinal;

4.Alterarea comfortului psihic;

5.Durere, vulnerabilitate;

6.Risc de complicații acute;

7.Risc de complicații cronice;

8.Refuzul de a accepta schimbarea stilului de viață;

9.Alterarea vieții sexuale;

10.Cunostințe insuficiente despre boală.

Surse de dificultate:

Factori etiologici și de risc;

Factori de mediu: poluare, radiații, noxe profesionale;

Factori psihici: stres;

Factori biofiziologici: tulburări hormonale;

Factori sociali:locul de muncă, relații interumane de la locul de muncă sau relații

familiale;

Factori spirituali: obiceiuri și ritualuri religioase;

Factori culturali: influența mediului cultural.

Obiective de îngrijire:

Pacienta să: Prezinte o imagine pozitivă despre sine;

Prezinte eliminări urinare normale;

Prezinte tranzit intestinal normal;

Beneficieze de confort psihic;

Nu prezinte durere;

Se simtă în siguranță;

Accepte schimbarea stilului de viață;

Prezinte cunoștințe suficiente despre boală.

Intervenții autonome:

1.Comunicarea:-informare, explicarea afecțiunii în legătură cu simptomatologia;

-evoluția și complicația bolii;

-importanța tratamentului;

2.Monitorizarea funcțiilor vitale și vegetative de două ori pe zi:

-tensiunea arterială, puls, temperatură, respirație, diureză și scaun.

3.Asigurarea condițiilor de mediu:

-asigurarea igienei;

-alimentarea;

-hidratarea;

-asigurarea pozițiilor;

-mobilizarea;

-prevenirea complicațiilor.

4.Educație pentru sănătate:

-informare- explicația afecțiunii în legătură cu simptomatologia și evoluția bolii;

-importanța tratatmentului;

-respectarea recomandărilor medicale.

Intervenții delegate:

1.Recoltarea de produse biologice pentru examene de laborator: sânge, urină, secreții vaginale, biopsii;

2.Administrarea tratamentului medicamentos;

3.Pregatirea pacientei pentru investigații și intervenții ginecologice;

4.Pregătirea preoperatorie;

5.Îngrijirea postoperatorie.

Capitolul III

DOSAR

DE

ÎNGRIJIRE

DATE DE IDENTITATE

DATE DESPRE SPITALIZARE

SITUAȚIA FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

PERSOANE CU CARE SĂ IA LEGĂTURA

ANTECEDENTE

ISTORICUL BOLII ȘI EXTRAS DIN

EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

PRESCRIPȚII MEDICALE LA INTERNARE

OBSERVAREA INIȚIALĂ

ASPECTE PSIHOLOGICE

ASPECTE SOCIOLOGICE

INTERPRETAREA DATELOR

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

COMPORTAMENT AȘTEPTAT, ÎN CE INTERVAL

MOMENTE IMPORTANTE ALE SPITALIZĂRII

OBIECTIVUL GLOBAL

ALIMENTAȚIA

TRATAMENT

EXAMENE BIOLOGICE

EXAMENE PARACLINICE

PARAMETRII FIZIOLOGICI

OBSERVAȚII/EVOLUȚIE

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

EXPLICAREA ACESTORA

OBSERVAȚII LA EXTERNARE

PLAN DE NURSING

PLAN DE NURSING

PLAN DE NURSING

Fișă tehnică- Perfuzia venoasă

Reprezintă introducerea pe cale parenterală picatură cu picatură, a soluției medicamentoase pentru reechilibrare hidroelectrolitică, hidroionică și volemică a organismului .

Scop :

-hidratarea și mineralizarea organismului;

-administrarea medicamentelor la care se urmarește efect prelungit;

-depurativ, diluând și favorizând excreția din organism a produșilor toxici;

-completarea proteinelor sau a altor componente sanguine;

-alimentarea pe cale parenterală .

Materiale necesare :

– dezinfectante: alcool iodat;

– materiale de protecție: pernă elastică pentru sprijinirea brațului, mușama, aleză;

– materiale pentru dezinfecție tip I: alcool, tampon;

– instrumentar și materiale sterile: ace de diametrul 6-10, 7-10, 10-10 mm – în funcție de scop, seringi, pense, manuși sterile, tampoane;

– garou, tavă medicală, taviță renală;

– soluție perfuzabilă, perfuzor .

Pregatire pacient :

Psihic:

informați pacientul despre necesitatea tehnicii explicându-i scopul injecției, efectele dorite și nedorite, pentru a obține consimțământul acestuia;

Fizic :

pentru puncția de la venele brațului, antebrațului: se așează într-o poziție confortabilă atât pentru pacient cât și pentru persoana care execută puncția;

Se examinează calitatea și starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice circulația de întoarcere la nivelul brațului; se așează brațul pe perniță și mușama în abducție și extensie maximă .

Se dezinfectează tegumentele; se aplică garoul la o distanță de 7-8 cm deasupra locului puncției, strangându-l astfel încât să oprească circulația venoasă fără a comprima artera .

Se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind mai turgescente .

Execuția tehnicii :

-tehnica de întreținere a liniei intravenoase este o tehnică aseptică;

-asistenta îmbracă mănuși pentru evitarea contaminării cu sânge (după spălarea cu atenție a mâinilor) ;

-pregătește soluția de perfuzat ;

-montează aparatul de perfuzat și lasă lichidul să circule prin tuburi, (evitând contaminarea sistemului) pentru îndepărtarea aerului ;

-alege vena (întâi locurile distale, apoi cele proximale ) ;

-aplică garoul ;

-curăță locul cu alcool de la centru în afară ;

-introduce acul, branula în venă;

-scoate garoul și atașează tuburile, deschide prestubul;

-fixează rata de flux: 60 picaturi/minut;

-menține locul de perfuzie, acoperă cu pansament steril;

-schimbă pansamentul (când se fixează cateterele) la 24 ore și se inspectează zona (eventuala inflamație) ;

-schimbă punga cu soluție sau flaconul înainte de golirea completă a precedentei.

Îngrijirea ulterioară a pacientului :

-la sfârșitul perfuziei se exercită o presiune asupra venei cu un tampon și se retrage acul în direcția axului vasului ;

-se așează pacientul comod, i se dau lichide calduțe, dacă este permis ;

-se reorganizează locul de muncă .

Accidente :

-hiperhidratarea: se reduce ritmul sau se întrerupe perfuzia;

-embolia gazoasă: prin pătrunderea aerului în curentul circulator;

-revărsarea lichidului în țesuturile perivenoase poate da naștere la flebite, necroze;

-coagularea sângelui pe ac sau canulă – se previne prin perfuzarea lichidului cu soluție de heparină .

De știut :

-toate fluidele administrate i.v. trebuie etichetate cu data, ora, medicația adaugată, doza;

-rata de flux-numărul de picaturi / minut ;

-sursele de contaminare a perfuziei: înainte, prin manevre necorespunzătoare și în timpul perfuziei;

-substanțe adiționale;

-schimbarea flaconului; aer poluat .

De evitat :

Folosirea aparatului de susținere a brațului, care ar putea crește posibilitatea compresiei vaselor sau nervilor .

Fișă tehnică-Injecția intramusculară

Locul injecției îl constituie mușchii voluminoși, lipsiți de trunchiuri importante de vase și nervi, a căror lezare ar putea provoca accidente. În mușchii fesieri se evită lezarea nervului sciatic :

-cadranul supero-extern fesier rezultă din întretăierea unei linii orizontale, care trece prin marginea superioară a marelui trohanter, până deasupra șanțului interfesier, cu alta verticală perpendiculară pe mijlocul celei orizontale ;

-când pacientul este culcat, se caută ca repere punctele Smirnov și Barthelmy (punctul Smirnov este situat la un lat de deget deasupra și înapoia marelui trohanter; punctul Barthelmy este situat la unirea treimii externe cu cele două treimi interne a unei linii care unește splina iliacă antero-superioară cu extremitatea șanțului interfesier);

-când pacientul este în poziție șezând, injecția se poate face în toată regiunea fesieră, deasupra liniei de sprijin .

Materiale necesare :

-seringi sterile de unică folosință cu o capacitate în funcție de cantitatea de soluție medicamentoasă ;

-ace- se găsesc împreună cu seringa în același ambalaj sau în ambalaje separate;

-se pregătește un ac de diametrul mai mare pentru aspirarea soluțiilor și altul pentru injectare;

-alcool sanitar;

-tăviță renală;

-mănuși sterile;

Pregătirea pacientului :

Psihică:

informați pacientul despre necesitatea tehnicii explicându-i scopul injecției, efectele dorite și nedorite, pentru a obține consimțământul acestuia;

Fizică:

se recomandă pacientului să relaxeze musculatura ;

se ajută să se așeze comod în poziție de decubit ventral, decubit lateral, ortostatism, șezând (la pacientii dispeptici);

se dezbracă regiunea .

Efectuarea tehnicii :

-asistenta își spală mâinile și îmbracă mănușile;

-dezinfectează locul injecției ;

-se întinde pielea între index și policele mâinii stângi și se înțeapă perpendicular pielea cu rapiditate și siguranță cu acul montat la seringă ;

-se verifică poziția acului prin aspirare ;

-se injectează lent soluția ;

-se retrage brusc acul cu seringa și se dezinfectează locul ;

-se masează ușor locul injecției pentru a activa circulația , favorizând resorbția ;

-se așează pacientul în poziție comodă, rămânând în repaus fizic 5-10 minute .

Incidente, accidente :

De știut :

-poziția acului se controlează, în cazul soluțiilor colorate, prin detașarea seringii de la ac, dupa introducerea acului în masa musculară ;

-infiltrația dureroasă a mușchilor se previne prin alternarea locurilor injecțiilor.

Bibliografie:

“ GHID DE NURSING “ – LUCREȚIA TITIRCĂ 1999

“ MANUAL DE ÎNGRIJIRI SPECIALE ACORDATE PACIENȚILOR DE ASISTENȚII MEDICALI “ – LUCREȚIA TITIRCĂ 1999

“ TEHNICA ÎNGRIJIRII BOLNAVULUI – VOLUMUL I “ – C.MOZEȘ 1974

“ BAZELE TEORETICE ȘI PRACTICE ALE ÎNGRIJIRII OMULUI SĂNĂTOS ȘI BOLNAV “ – MORARIU LETIȚIA, IVAN MARIUCA, PUIU VICTORIA, SPĂTARU RUXANDRA, TOFAN RUXANDRA, CHIRU FLORIAN, STOIANOVICI ȘERBAN – BUCUREȘTI 2000

Popescu E., Ionescu R. – Compendiu , Editura Tehnică, 1993.

Gherasim L. – Medicină Internă, volumul I, Editura Medicală, București, 1995.

Saragea M., Perețianu D. – Tratat de fiziopatologie, volumul II, Editura Academiei, 1994.

LUCREȚIA TITIRCĂ –ÎNGRIJIRI SPECIALE ACORDATE PACIENȚIILOR DE CĂTRE ASISTENȚII MEDICALI; MANUAL PENTRU COLEGIILE ȘI ȘCOLILE POSTLICEALE SANITARE., Editura VIAȚA MEDICALĂ ROMÂNEASCĂ.

BORUNDEL C. (sub redacția) – MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ PENTRU CADRE MEDII – Ed. ALL Buc., 2000

CEZAR TH. NICULESCU, BOGDAN VOICULESCU, CRISTIAN NIȚĂ, RADU CÂRMACIU, CARMEN SĂLĂVĂSTRU, CĂTĂLINA CIORNEI – ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI – Compendiu., Ediția a II-a , Ed. Corint, 2009

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “ FUNDENI” BUCUREȘTI – MANUAL DE NURSING , VOL.3., 2012

ELEONORA TOMA, PROF. DR. CRIN MARCEAN – MANUAL DE PRACTICĂ STANDARIZAT CONȚINÂND TEHNICI PENTRU STAGIUL DE PREGĂTIRE AL ELEVILOR DIN ȘCOLILE SANITARE – SPECIALIZARE : ASISTENT MEDICAL GENERALIST, ANUL I, II, III., ED. CONPHYS., 2013

MOLDOVEANU M., GERIATRIE ȘI GEROPATOLOGIE PENTRU ASISTENȚI MEDICALI. Editura ALL, București, 2011.

PURICE S. – CLINICA MEDICALĂ. ANALIZE ȘI SINTEZE. –Ed. ALL., Buc.