Ingrijirea LA Domiciliu A Persoanelor Varstnice – Alternativa A Institutionalizarii

MOTTO:

Bătrănețea este prețul pe care trebuie să-l plătim ca să ajungem la înțelepciune, e seara vieții ce-și duce cu sine lampa. Doamne ajută-mă să cunosc arta de a îmbătrâni frumos!!!

CUPRINS

Introducere

Bătrânețea este o etapă firească a vieții noastre, ea face parte din natura umană, nu este o boală, așa cum se crede de multe ori, este inevitabilă și nimeni dintre noi nu o poate nega.

Chiar dacă oamenilor le este greu să accepte bătrânețea și realitatea cruntă a morții ce vine odată cu aceasta ei nu pot face altceva decât să se resemneze. Trebuie să conștientizăm că toate în jurul nostru se uzează, îmbătrânesc și mai apoi se sting. Dintre toate viețuitoarele lăsate de Dumnezeu pe pământ, numai omul își poate conștientiza vârsta și numai el este capabil să-și dea seama de faptul că va muri cândva.

Numărul persoanelor vârstnice și ponderea lor în totalul populației Globului este în continuă creștere, multe din țările lumii, confruntându-se cu fenomenul îmbătrânirii populației.

Chiar dacă numărul lor este în creștere bătrânii nu se mai bucură de același respect și de aceeași autoritate ca în societățile arhaice, de exemplu. Trăim într-o societate în care se valorifică frumusețea, puterea, agilitatea, trăsături de care persoanele vârstnice nu mai dispun datorită îmbătrânirii celulelor organismului.

Dacă în societățile tradiționale, bătrânii erau capii familiilor, în societatea noastră rolurile și statuturile sociale ale bătrânilor sunt neglijate, iar aceștia sunt priviți cu dispreț și ca adevărate piedici în calea dezvoltării societății. Se uită, însă din păcate, rolul activ pe care l-au îndeplinit în trecutul lor acești bătrâni, se uită faptul că ei sunt de fapt adevărate comori, adevărate mine de înțelepciune.

Despre înțelepciunea bătrânilor amintește în Sfânta Scriptură și Proorocul Iezechiel care spune că sfârșitul lumii va veni atunci când bătrânilor le va lipsi sfatul: ,,Va veni nenorocire peste nenorocire și zvon peste zvon și oamenii vor cere vedenii de la proroc, dar preotului îi va lipsi cunoștința legii și bătrânului sfatul”.

Lucrarea pe care o prezint ca teză de licență este structurată pe patru capitole. În capitolul unu am vorbit depre nevoile persoanelor vârstnice în special și despre nevoile umane în general. Nevoile persoanelor vârstnice variază foarte mult de la o persoană la alta, bătrânii constituind cel mai eterogen grup populațional. Nevoile lor apar în funcție de mediul de viață, de educație, de experiența de viață, de nivelul de trai și de diferiți factori culturali și religioși. Capitolul doi tratează problemele persoanelor vârstnice, probleme care apar datorită diferitelor disfuncții caracteristice bătrâneții, dar și probleme influențate de mediul familial în care trăiește bătrânul (de exemplu, abuzul).

În capitolul trei sunt abordate îngrijirile la domiciliu a persoanelor de vârsta a treia ca alternativă a instituționalizării, iar în capitolul patru care cuprinde și cercetarea mea, îmi propun să scot în evidență gradul în care nevoile nevoile de comunicare și socializare ale bătrânilor singuri sunt satisfăcute prin serviciile de îngrijiri la domiciliu.

Sursele de informare au fost unele din cele mai variate. S-au consultat cărți și reviste de specialitate românești privind asistența socială a persoanelor vârstnice, cărți privind politicile sociale pentru bătrâni, lucrări care privesc problematica îmbătrânirii individuale și demografice, reviste care tratează despre nivelul de trai al persoanelor vârstnice din România, dar și din Europa. De asemenea s-a consultat legislația României cu privire la asistența socială a persoanelor vârstnice.

Familiile din ziua de azi au tendința de a trăi departe de părinți, de bunici, aceștia fiind considerați adevărate piedici în calea împlinirii succesorilor lor. Există tot mai multe tendințe din partea familiilor românești de a-și interna în centre rezidențiale părinții/bunicii. Ca și motive se invocă situația materială precară, necesitatea renunțării la servicii (slujbe), costurile medicamentelor și al diferitelor tipuri de dispozitive medicale, relații familiale tensionate etc.

Dacă familiile ce au în componența lor bătrâni ar beneficia de ajutor și de instruire corespunzătoare astfel încât să capete încredere în forțele proprii și le ajute să conștientizeze că nu problemele materiale sunt de fapt problemele esențiale în îngrijirea vârstnicilor, multe cazuri de instituționalizare ar putea fi evitate iar bătrânii ar fi îngrijiți la domiciliul în mediul lor de viață.

Îngrijirile la domiciliu pentru persoanele vârstnice reprezintă cea mai bună alternativă a instituționalizării și pentru că, costurile sunt incomparabil mai mici, dar și pentru că bătrânii se simt cel mai bine la domiciliul lor, acolo unde și-au trăit întreaga viață.

Serviciile de îngrijire la domiciliu au început să fie acordate la noi în țară începând cu anul 1992, dar doar în câteva județe, iar odată cu legea persoanelor vârstnice, din anul 2000, s-a încercat înființarea lor la nivel de sistem.

Serviciile de îngrijire la domiciliu satisfac într-o proporție foarte mare nevoile persoanelor vârstnice, care deși reprezintă cel mai eterogen grup populațional, au nevoi foarte diferite în funcție de persoana fiecăruia și de alte caracteristici personale (gradul de cultură, evenimente trăite, experiența de viață etc.).

Serviciile de îngrijire la domiciliu sunt foarte eficiente, dar din păcate dezvoltate insuficient la noi în țară. Ele îl ajută pe vârstnic să-și mențină relațiile sociale, acestea dându-i un sens existenței sale în aceste momente ale vieții în care vârstnicii nu mai au nici o preocupare cei mai mulți fiind pensionați.

Față de fenomenul instituționalizării vârstnicul poate prezenta atitudini din cele mai diverse, simțindu-se cumva gonit din cuibul său, alungat de cei cărora el însuși le-a dat viață. Pot apărea sentimente de inutilitate, de jenă, de dispreț față de sine.

În contrast cu îngrijirile din centrele rezidențiale, serviciile de îngrijire la domiciliu îl ajută pe vârstnic să-și păstreze stima de sine, încrederea în forțele proprii etc.

Serviciile de îngrijire la domiciliu sunt foarte benefice nu numai pentru persoana vârstnică în cauză ci și pentru membrii familiei, întrucât ,,povara” îngrijirii părinților/bunicilor cade acum în grija altcuiva. Serviciile de îngrijire la domiciliu ajută și la menținerea unei bune relații între membrii familiei și vârstnic.

I. Nevoile persoanelor vârstnice

1.1.Precizări conceptuale.

Situațiile asistențiale apar în legătură cu anumite trebuințe, nevoi umane, pe care actorul social nu poate să și le satisfacă singur. Asistența socială are în centru chiar aceste trebuințe umane, ele fiind cele ce trebuie identificate, evaluate, iar pentru satisfacerea lor se concep si se pun în practică planurile de intervenție socială, iar evaluarea finala a acțiunii asistențiale are in vedere nivelul de satisfacere al trebuințelor.

Deși face parte din vocabularul de baza al asistenței sociale termenul de ,,nevoie’’ sau ,,trebuință umana’’ este destul de vag și dificil de operaționalizat.

Acestui termen de ,,nevoie’’ i se pot atașa diverse determinative: de exemplu, nevoie materiala, nevoie fiziologica, nevoie afectiva sau nevoie spirituala. În literatura de specialitate au existat numeroase încercări de definire a trebuințelor umane. De exemplu, Louise C. Johnson spune că: ,, nevoile umane se referă la acele resurse de care oamenii au nevoie pentru a supraviețui și a funcționa adecvat în societatea în care trăiesc.’’

Trebuința este determinată prin raportare la un alt concept vag și anume acela de normalitate socială. Ceea ce pentru unii reprezintă normalitatea socială pentru alți oameni condiționați de contextele socio-istorice în care trăiesc, această normalitate socială nu e relevantă pentru viața lor . De exemplu, cu un secol în urmă, oamenii nu aveau nevoie de un computer pentru că nu se dezvoltase tehnologia computerelor pentru bunul public, iar acum, chiar și familiile cu o situație materială modestă consideră necesară existența unui computer în locuința lor.

O altă definiție frecvent utilizată este cea care vede nevoia ca pe o condiție ce trebuie îndeplinită pentru ca actorul social să poată supraviețui.

Nevoile, trebuințele sunt diferite de dorințe, de aspirații, întrucât acestea sunt extrem de diferite de la un individ la altul și astfel nu pot sa trimită la o realitate măsurabilă.

Datorită acestui fapt anumiți cercetători, au identificat trebuințele, nevoile umane cu condițiile materiale minime de care are nevoie un individ pentru a putea trăi în condiții decente de viață.

Există și o posibilitate subiectivă de a defini nevoia umană, prin identificarea ei cu dorința. Conform acestei posibilități foarte puține nevoi umane sunt necesități vitale, cele mai multe din trebuințe provenind din cultură, ele nefiind naturale.

În afara trebuinței alimentare, a apei, a aerului, a locuinței, toate celelalte nevoi ar fi construite de către actorul social, în mod subiectiv.

În asistența socială, nevoile umane se definesc prin perspectiva persoanelor și grupurilor marginalizate, aflate temporar sau permanent în imposibilitatea de a-și satisface trebuințele prin forțe proprii.

Asistența socială trebuie să țină cont de faptul că în afară de trebuințele materiale și socio-afective primare, spectrul nevoilor umane este de o diversitate deconcertantă de la o persoană la alta. Nevoile umane sunt greu de definit riguros. Cu toate acestea există anumite caracteristici generale care se atașează nevoii indiferent de subiectul în cauză. Aceste caracteristici sunt: subiectivitatea, necesitatea, plasticitatea, organizarea.

1.Subiectivitatea se referă la faptul că nici o trebuință nu există independent de un actor social, de un subiect uman. Nevoia este resimțită de către un subiect uman, ca lipsă sau insuficiență a unui bun material, ca decalaj între așteptări și realizări, aspirații spre o viață mai bună.

2. Nevoia, trebuința, odată ivită se impune subiectului uman, declanșând acțiunea de căutare a satisfacției și îi conferă caracter de necesitate. Chiar dacă are o obârșie de natură umană sau provine din rigorile, obiceiurile vieții sociale, nevoia cere să fie împlinită.

Împlinirea poate fi amânată, însă nu fără a produce consecințe grave în funcționarea normală a subiectului uman. De exemplu, nesatisfacerea nevoilor fiziologice, conduce la îmbolnăvirea sau chiar la moartea individului, ori în cazul nevoilor afective nesatisfăcute pot apărea tulburări de comportament, crize, depresii etc.

3. Nevoia este plastică, pentru că ea se modelează fie după condiții individuale, de mediu natural sau social, fie în funcție de exigențele puterii politice. Fiecare epocă istorică, fiecare societate, dar și fiecare individ în parte înregistrează modificări ale structurii trebuințelor și transformări în maniera lor de manifestare.

4. Nici o trebuință, nevoie umană nu apare izolat, fără legătură cu ansamblul trebuințelor unui actor social. Nevoile cer să fie satisfăcute și se nasc din satisfacții; ele trăiesc împreună, se generează, se stimulează între ele sau se inhibă reciproc.

Împlinirea nevoilor influențează atât satisfacția de viață a subiectului uman, cât și calitatea funcționării sale în cadrul unei societăți. Satisfacerea nevoilor unor indivizi umani, nu este numai o problemă individuală ci și una la nivel societal, tocmai pentru acest lucru societatea asumându-și responsabilitatea asigurării bunăstării membrilor săi, care prin resursele proprii nu-și pot satisface aceste nevoi.

1.2. Clasificarea nevoilor umane

Chiar dacă sunt diverse nevoile umane pot fi incluse în categorii de sinteză, ce se raportează la: domeniul de manifestare, (cum ar fi: biologic, social, cognitiv, psihologic), modalitatea de definire, percepția subiectului uman care resimte trebuința.

A. Abraham Maslow, exponent al psihologiei umaniste a oferit o tipologie a nevoilor umane și o ierarhizare a lor în funcție deuncție de prioritatea lor în motivarea comportamentului uman. Piramida trebuințelor elaborată de Maslow cuprinde cinci categorii de necesitați umane.

Potrivit lui Maslow acțiunile umane au toate ca scop satisfacerea unor trebuințe.

Satisfacerea se produce potrivit unei ordini de priorități sau urgențe, luându-se în considerare mai întâi nevoile primare, pentru ca apoi să fie luate în calcul cele de ordin superior. Astfel, nevoile se structurează piramidal, astfel:

La baza piramidei se află nevoile alimentare, de ordin fiziologic (nevoia de aer, de apă, de hrană, de îmbrăcăminte, nevoi de ordin sexual, senzorial etc.). Satisfacerea lor asigură buna funcționare biologică a organismului uman.

Nevoia de securitate individuală în mediul natural și social se referă la protejarea față de forțele exterioare ostile și față de diferiți factori de risc. Asigurarea unei astfel de protecții se realizează prin stabilitatea unui loc de muncă, prin asigurarea casei, polițe de asigurare etc.

Nevoile sociale se raportează la necesitatea acceptării și apartenenței (fiecare subiect uman simte nevoia de a fi acceptat într-un grup, simte nevoia de a aparține afectiv cuiva). Oamenii manifestă nevoia de dragoste încă din primele luni de viață, dar această nevoie instinctivă la început, devine treptat din ce în ce mai ,,rațională”. Satisfacerea acestei nevoi conduce la întărirea sentimentului de siguranță și de securitate.

Nevoia de stimă derivă din dorința individului de a-i fi recunoscut statutul pe care îl are, să-i fie apreciate competențele, abilitățile, calitățile, performanțele etc. . Satisfacerea acestei nevoi de stimă ajută și la dobândirea încrederii în sine și produce sentimente de forță, de utilitate etc. . Dacă această nevoie nu este satisfăcută poate produce sentimente de neputință, de inferioritate, ori de slăbiciune.

Nevoia de autorealizare, privește construirea unei imagini de sine favorabile dar și capacitatea de autocontrol. Această nevoie e satisfăcută atunci când actorul social se auto-apreciază ca fiind ,,cineva”, atunci când el are posibilitatea de a lua decizii asupra scopurilor și mijloacelor de împlinire socială.

,,Cele cinci tipuri de nevoi sunt proiectate prin o structură piramidală a cărei bază este reprezentată de nevoile fiziologice. Trebuie satisfăcute mai întâi nevoile de la baza piramidei (nevoi fiziologice) apoi dacă acestea sunt satisfăcute pot fi satisfăcute și nevoile de la nivelurile superioare (apartenența, stima, recunoașterea socială). Pentru a se putea menține o stare de echilibru fiziologic și psihologic de homeostazie (fiziologică și psiho-socială) a individului, este necesar să se realizeze o satisfacere în ansamblu a nevoilor sale”.

Această ierarhizare realizată de Maslow, are meritul de a fi luat în considerare nu numai latura biologică a omului ci și pe cea umană, reprezentată prin prisma ideilor despre om ca având capacitatea de creștere și autoactualizare.

Maslow susține că o trebuință de pe o treaptă superioară poate motiva comportamentul, dar asta numai dacă trebuințele de pe treptele inferioare au fost măcar parțial satisfăcute. Maslow consideră că, fără satisfacerea nevoilor de la baza piramidei (nevoile fiziologice) oamenii nu pot accede către împlinirea de sine și nu își pot valorifica întregul potențial ceea ce reprezintă o pierdere atât pentru individ cât și pentru societate.

B. Jonathan Bradshaw (1972) distinge patru categorii de nevoi și anume:

Nevoile normative sunt cele definite de către experții, administratorii și factorii decizionali din domeniul puterilor publice și ala asistenței sociale, prin raportarea situațiilor sociale reale la cele optimale, dezirabile, conforme cu o normă de funcționare. Experții, specialiștii pot stabili nivelurile minime sau maxime de consum alimentar pentru o familie sau o persoană, necesarul de asistență socială, necesarul de medicamente etc. . Odată ce limitele ,,normalului” sunt definite, asistentul social este dotat cu un instrument de măsurare și evaluare a situațiilor problematice, putând descoperi astfel care dintre clienții săi are dreptul la anumite servicii asistențiale ori de asemenea poate să-i descopere pe cei ce nu se înscriu în limitele situației disfuncționale. Prin definirea nevoilor normative, factorii puterii pot controla mecanismele reproducerii structurii sociale și pe cele ale normalizării.

Nevoia resimțită se constituie ca o reflectare a ceea ce doresc oamenii. E probabil ca un individ sau un grup să se afle într-o situație problematică prin raportarea la ,,normalitatea” definită de către experți, dar cu toate acestea fără ca ei să resimtă vreun decalaj între optim și real. Fiecare individ uman are trebuințele lui care nu sunt definite ca atare de către specialiști. Astfel nevoile care sunt relevante pentru un subiect uman sunt cele resimțite și nu cele descrise de specialiști.

Nevoia exprimată reprezintă o cerere concretă de ajutor, cerere întreprinsă de un individ, grup, comunitate pentru rezolvarea anumitor probleme umane. Nevoia resimțită, în măsura în care nu poate fi realizată prin forțele proprii ale subiectului uman, devine nevoia exprimată. Nevoile exprimate nu coincid întotdeauna cu nevoile resimțite, de cele mai multe ori nevoile exprimate sunt mai puțin numeroase decât cele resimțite. Modul în care subiectul uman aflat în situație de dificultate cere sprijin, diferă de la un individ la altul, unii mergând chiar până la protest, protest ce poate fi pașnic sau violent.

Nevoia comparativă rezultă din comparația populației care beneficiază de un anumit sprijin, cu populația care nu beneficiază de acest sprijin. Atunci când un anumit grup populațional aflat în dificultate beneficiază de sprijin și populația aflată în aceeași situație, are nevoie de sprijinul respectiv.

C. Clasificarea nevoilor realizată de Saint-Arnaud (1974) se bazează pe ,,subiectul purtător” al nevoii, respectiv umanitatea în totalitatea ei, comunitățile și indivizii. Saint-Aranaud identifică trei categorii de trebuințe și anume:

Nevoile fundamentale, prezente la toți oamenii sunt înnăscute și țin de domeniul fiziologic și psihologic (hrană, adăpost, apă, aer, nevoia de somn, nevoia de dragoste etc.).

Nevoile structurate reprezintă modalitățile prin care indivizii, își satisfac trebuințele fundamentale. Trebuințele structurate nu sunt universale și nici înnăscute, ele fiind rezultatul obișnuințelor pe care ni le formează mediul natural și social în care trăim. Nevoile structurate pot apărea din anumite constrângeri sociale pe care ni le impune un rol, un status, datorită cutumelor unei culturi, civilizației, a modei, iar odată cu dispariția acestor factori generatori vor dispărea și aceste nevoi structurate. Nevoile structurate se interiorizează în timp și pot deveni obișnuințe ale subiectului uman.

Nevoile situaționale se raportează la nivelul de satisfacere a trebuințelor fundamentale de către individul uman. Individul, datorită socializării, a dobândit anumite tehnici de răspuns la nevoile fundamentale, tehnici care din punct de vedere social sunt construite. Chiar dacă aceste tehnici sunt construite potrivit societății, individul va da o culoare personală nevoilor structurate.

D. Clasificarea nevoilor după Chombart de Lauwe. ,,Apariția nevoii și intensitatea manifestării ei nu pot fi înțelese fără a recurge la structura așteptărilor, aspirațiilor, dorințelor clienților, fără acestea din urmă, nevoia devine fie o noțiune echivocă, fie una cu o sferă prea restrânsă pentru a putea acoperi multitudinea formelor de manifestare la nivelul indivizilor”.

Nevoia-obiect, reprezintă un element exterior indispensabil, fie pentru buna funcționare a unui individ (hrana), fie un element indispensabil pentru statutul social al individului (o casă convenabilă, de exemplu). Absența acelui obiect provoacă individului o stare de tensiune, de nervozitate; datorită acestei stări de tensiune, individul e stimulat să acționeze pentru dobândirea obiectului respectiv și tocmai pentru aceasta nevoia-obiect, devine nevoia-stare.

Existența unor obiecte, lucruri, care ar putea îmbunătăți viața unei persoane, obiecte la care respectiva persoană nu are acces, determină apariția unor aspirații, a unor dorințe. Nivelul la care aspirațiile ajung depinde de educația persoanei, de statutul ei, precum și de posibilitățile de atingere, de împlinire, a aspirațiilor respective. Datorită presiunii realizate de societate, unele nevoi-aspirații se transformă în nevoi-obligații. De exemplu în zilele noastre pentru a putea dobândi un loc de muncă, trebuie să beneficiezi de instrucție și educație școlară.

E. Profesor universitar doctor Elena Zamfir realizează următoarea clasificare a nevoilor umane:

Necesități universale care stau la baza unor indicatori absoluți ai calității vieții.

Necesități umane, dar alternative. Ele sunt necesități care caracterizează un stil de viață sau altul, o cale de realizare, împlinire, toate acestea putând duce la fericire.

Necesități artificiale, compensatorii, false. Sunt necesități a căror simplă prezență indică un mod de viață alienat, marginal, în ultimă instanță patologic. Împlinirea lor generează doar iluzia unei satisfacții parțiale, de moment, dar cumulate în timp, ele caracterizează o cale eronată, care în cele din urmă eșuează. Calitatea vieții aici nu este legată de satisfacerea acestor tipuri de necesități, ci de reconsiderarea întregului mod de viață clădit pe fundamente valorice.

F. Virginia Henderson consideră că există paisprezece nevoi fundamentale, acestea fiind:

Nevoia de a respira și a avea o bună circulație;

Nevoia de a bea și a mânca

Nevoia de a elimina;

Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură;

Nevoia de a dormi și a se odihni;

Nevoia de a se îmbrăca și a se dezbrăca;

Nevoia de a-și menține temperatura corpului în limite normale;

Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele;

Nevoia de a evita pericolele;

Nevoia de a comunica;

Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practica religia;

Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării;

Nevoia de a se recrea;

Nevoia de a învăța cum să-ți păstrezi sănătatea;

Fiecare nevoie fundamentală cuprinde dimensiuni diferite ale ființei umane și anume:

O dimensiune biologică;

O dimensiune psihologică;

O dimensiune sociologică;

O dimensiune culturală;

O dimensiune spirituală.

1.3. Nevoile persoanelor vârstnice.

Orice demers în elaborarea unor politici, programe sau servicii pentru populația în vârstă, trebuie să ia în considerare pe lângă drepturile și capacitățile persoanei vârstnice și nevoile acestora.

Deoarece asistența socială ,,are ca obiectiv principal protejarea persoanelor care, datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială nu au posibilitatea să își asigure nevoile sociale, să își dezvolte propriile capacități și competențe pentru integrare socială”, nu se poate dezvolta un sistem de asistență socială fără cunoașterea acelor nevoi ce trebuie satisfăcute.

În cazul persoanelor de vârsta a treia se întâlnește o situație particulară, acestea având nevoie în egală măsură de două tipuri de suport: servicii medicale și servicii sociale. În aceste condiții inițierea, dezvoltarea și acordarea serviciilor sociale și de sănătate, impun o politică unitară în domeniu pentru a realiza în principal menținerea persoanelor vârstnice la domiciliu sau dacă, lucrul acesta nu este posibil, asigurarea îngrijirilor necesare într-o instituție de asistență socială, pentru ca persoanele vârstnice să ducă o viață decentă în continuare.

Persoanele vârstnice sunt considerate persoane cu risc adică persoane vulnerabile, cu nevoi speciale care impun ajutor și protecție pentru a putea trăi în condiții decente. O dată cu înaintarea în vârstă scade rezistența organismului la îmbolnăviri, concomitent refacerea, recuperarea, după boală sau după accident devin mai dificile sau chiar imposibile, ceea ce face ca vârstnicii să se regăsească cel mai frecvent printre bolnavi, printre clienții serviciilor medicale, comparativ cu celelalte grupe de vârstă și să se înscrie de asemenea o mortalitate înaltă.

În fiecare țară există grile naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice; și la noi în țară, începând cu anul 2000 există o grilă națională care cuprinde criteriile de încadrare în grade de dependență; pe baza evaluării acestor nevoi și a gradelor de dependență se stabilesc tipurile de servicii recomandate a fi acordate la domiciliu sau într-o instituție de asistență socială.

Analizând Grila Națională de evaluare a persoanelor vârstnice putem enumera următoarele puncte principale:

Starea de sănătate a vârstnicului (diagnostic prezent, antecedente familiale relevante, antecedente personale, tegumente și mucoase, aparat locomotor, aparat respirator, aparat cardiovascular, aparat digestiv, aparat urogenital, organe de simț, examen neuropsihic, recomandări de specialitate privind tratamentul igienico-terapeutic și de recuperare).

Capacitatea de autogospodărire și autoservire

Condiții de locuit (luminozitate, umiditate, igienă etc.)

Rețeaua informală (familia, prietenii, vecinii)

Situația economică(pensie de asigurări sociale de stat, pensie pentru agricultori, bunuri mobile și imobile aflate în posesie etc.)

Gradul de dependență: status funcțional și status instrumental.

Prin Grila Națională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice se stabilesc nevoile persoanelor vârstnice aflate în situația de pierdere totală sau parțială a autonomiei, nevoi care pot fi de natură medicală, socio-medicală, psiho-afectivă. Evaluarea aspectelor principale din Grila națională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, reflectă tipul de suport comunitar pe care persoanele vârstnice trebuie să îl primească.

Persoanele vârstnice se află uneori în situația de a avea nevoie de asistență socială, nevoie apărută fie din lipsa resurselor economice, fie datorită unui handicap, a unor probleme de sănătate, probleme de comunicare, de relaționare cu ceilalți etc.

,,Nevoia de asistență reziduală reprezintă nevoia de asistență socială neacoperită de sistemul de asistență socială”, iar în cazul persoanelor vârstnice din România această nevoie este evidentă. Legea numărul 17/2000 a persoanelor vârstnice reflectă cerința de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice.

Conform articolului 4 al legii numărul 17/2000, nevoile persoanelor vârstnice se evaluează prin anchetă socială care se elaborează pe baza datelor cu privire la afecțiunile ce necesită îngrijire specială, capacitatea de a se gospodări și de a îndeplini cerințele firești ale vieții cotidiene, condițiile de locuit, precum și veniturile efective sau potențiale considerate minime pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vieții.

Potrivit Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice rămân neacoperite nevoile legate de activitățile recreative, de implicare civică, de utilitate socială, care de cele mai multe ori nu pot fi satisfăcute de rețeaua guvernamentală, ci doar prin alternativele oferite de sectorul non-guvernamental.

Grupa persoanelor în vârstă reprezintă cel mai eterogen grup populațional. Nevoile persoanelor vârstnice diferă mult în funcție de factorii genetici, mediul și cursul vieții, experiențele trăite, educația primită etc.

Nevoile persoanelor vârstnice nu se pot stabili prin prisma unor caracteristici sociale generale cum ar fi: clasă socială, venituri, rasă, sex, religie. Caracteristicile personale în combinație cu evenimentele trăite de persoana vârstnică sunt relevante pentru identificarea nevoilor persoanelor vârstnice aflate în dificultate.

În funcție de schimbările multidimensionale generate de procesul de îmbătrânire, vârstnicul are și anumite nevoi specifice, diferite de ale adulților, unele necesitând un ajutor special.

II. Problemele asociate bătrâneții

2.1. Bătrânețea și vârstnicul ca probleme sociale

Îmbătrânirea este prețul inevitabil pe care organismul trebuie să îl plătească pentru complexitatea vieții de zi cu zi, a acumulării și uzurii biologice.

Persoanele vârstnice sunt considerate persoane cu risc, adică persoane vulnerabile, cu nevoi speciale care impun ajutor și sprijin pentru a trăi decent.

O problemă socială este ceva rău care afectează comunitatea și care reclamă acțiune colectivă pentru a fi rezolvată dar și o problemă privată ce afectează mulți indivizi și care la fel cere acțiune colectivă pentru a fi soluționată. În această categorie de probleme includem și bătrânețea.

Unii autori consideră că bătrânețea n-ar fi în sine o problemă socială, iar asocierea ei cu o problemă se datorează existenței stării de dizabilitate, de handicap, de dependență predominante la persoanele vârstnice.

Oamenii în vârstă, considerați sub aspect psihologic, sunt marcați de confruntarea cu două adevăruri grave: perioada de timp de viață scurtă care le-a mai rămas și apropierea marii treceri. Sub presiunea acestor adevăruri psihologia vârstnicilor este animată de probleme existențiale și colorată de personalitatea proprie.

În privința populației vârstnice, în ciuda eterogenității acesteia și a dificultății de a generaliza la vârstele înaintate, legat de bătrânețe s-au format cele mai multe stereotipuri. Datorită acestor stereotipuri s-au născut și atitudinile și măsurile politice discriminatorii față de ei. Astfel se consideră că: ,,bătrânii sunt toți la fel”, ,,bătrânii sunt neproductivi”, ,,vârstnicii sunt cei mai mari consumatori de servicii medicale” (deși sunt cercetări care arată că nu bătrânețea ci cheltuielile legate de asistarea medicală a muribunzilor crește cheltuielile medicale).

Chiar dacă există aceste stereotipuri care îi văd bolnavi, neputincioși, neajutorați, cei mai mulți vârstnici sunt activi, ba chiar unii dintre ei furnizează îngrijiri pentru alți membri ai familiei care au dizabilități, fie au grijă de nepoți, ocupându-se și de educarea lor.

Există autori care identifică o superficială atenție acordată persoanelor în vârstă, consemnând că, chiar și atunci când cele mai multe solicitări se înregistrează din partea unei astfel de categorii populaționale, interesul pentru un răspuns pozitiv, este diminuat în comparație cu alte grupuri de clienți.

O cercetare realizată în Marea Britanie în anul 1996 arăta o puternică scădere a ajutorului furnizat persoanelor vârstnice: în jur de 33% dintre persoanele în vârstă de peste 65 de ani solicitaseră ajutor în rezolvarea unor activități, dar numai 5 % au primit un sprijin oarecare.

Vârsta a treia este reprezentată ca un ciorchine de probleme psihologice și biologice, iar termeni precum: ,,fragilitate” sau ,,incapacitate” sunt utilizați pentru a stigmatiza grupul persoanelor în vârstă dar și pentru a arăta disponibilitatea serviciilor sociale. Creșterea numărului persoanelor vârstnice a susține imaginea oamenilor care reprezintă o povară și solicită imense costuri pentru societate.

Incapacitatea funcțională și cea mentală reprezintă o problemă semnificativă pentru populația vârstnică, dar se consideră că persoanele vârstnice nu au nevoie de îngrijire, deoarece ar fi capabile să se descurce singure, fără sprijinul familiilor sau al serviciilor sociale.

În societățile instabile și/sau sărace statutul bătrânilor este inferior. Bătrânețea este privită cu indiferență iar măsurile de protecție socială nu au coerență și nu răspund necesităților reale ale acestui segment de populație.

Sentimentele, atitudinile față de vârstnici sunt instabile, tulburi, contorsionate chiar aberante uneori. Un asemenea set valoric-atitudinal îi dezorientează pe bătrâni, le afectează sentimentele față de cei din jur și față de ei însăși. Astfel, vârstnicii devin pesimiști, se consideră neîmpliniți, nefolositori, ba chiar unii își termină viața fiind bântuiți de un sentiment de culpabilitate.

,,Bătrânețea nu este în mod esențial o problemă socială, ne avertizează specialiștii când conchid că dacă astăzi bătrânețea este concepută ca problemă, acest fapt se datorează asocierii ei cu imaginea dizabilității și a dependenței, în consecință politicile sociale pentru bătrâni nu trebuie extrase din contextul politicilor calității vieții întregii populații – sărăcia, măsuri de sănătate publică, măsuri pentru grupurile dezavantajate, pentru handicap”.

Trebuie schimbată mentalitatea conform căreia vârstnicul consumă și că oricum nu mai are mult de trăit, deoarece această mentalitate duce la discriminări în ceea e privește accesul la serviciile medicale și sociale.

Perioada de tranziție din România l-a descalificat pe vârstnic din lupta sa pentru un trai decent mulți trăind sub pragul sărăciei și foarte mulți dintre ei au renunțat la confort (apă, căldură, gaze) datorită faptului că aveau venituri foarte mici. Bătrânii trăiesc sentimentul frustrant că, dat fiind numărul lor în creștere față de restul populației ei sunt întreținuții celor care lucrează în prezent.

Studiile realizate în ultimii ani în România au scos în evidență faptul că datorită schimbării structurii gospodăriei, a stilului de viață și a accesibilității la surse alternative de asistență, solicitarea de sprijin din partea copiilor este mai puțin frecventă, una din cauze constând în aceea că aceștia o percep ca pe o povară mai mare decât o percepeau părinții lor cu zece, douăzeci sau treizeci de ani în urmă.

Familia a cunoscut, îndeosebi în ultimele decenii, sub influența conjugată a factorilor economici și sociali (industrializarea, urbanizarea, migrația) schimbări care au vizat dimensiunea și funcțiile sale. În general au avut loc trecerea de la familia tradițională, numeroasă, structurată pe mai multe generații la familia nucleară.

În ciuda stigmatelor și a prejudecăților existente în societatea românească, există și țări care pun mare preț pe implicarea persoanelor vârstnice în activitate. De exemplu este cazul Japoniei, al Chinei, țări în care se manifestă o puternică preferință pentru extinderea activităților de muncă și după vârsta legală de pensionare. Există țări, care susțin faptul că, îngrijirile, serviciile acordate tinerei generații sunt mult mai costisitoare decât îngrijirile acordate persoanelor vârstnice.

Cercetări efectuate în Germania, Marea Britanie și Franța arată că, în medie costurile îngrijirii unui copil de la naștere până la vârsta de douăzeci de ani este pentru stat, cu 25-30% mai mare decât costul întreținerii unei persoane vârstnice de la șaizeci de ani și până la sfârșitul vieții.

,,Denuclearizarea familiei tradiționale aduce cu sine o simplificare a relațiilor părinți-copii. Se remarcă, pe de o parte dorința adulților tineri de a avea propria familie, de a locui separat de adulții bătrâni, reducând accesul acestora la viața proprie iar, pe de altă parte tendința unui număr din ce în ce mai mare de persoane în vârstă de a se refugia, de a se izola”.

2.2. Dependența

În recomandarea Consiliului Europei privind dependența aceasta este definită ca fiind ,,starea în care se găsesc persoanele, care datorită unor cauze legate de diminuarea sau pierderea autonomiei fizice, psihice sau intelectuale, au nevoie de o asistență și/sau ajutor, importante pentru a-și îndeplini actele curente de viață’’.

Dependența socială a vârstnicului a fost definită ca fiind incapacitatea sa de a dispune independent de modul său de viață datorită lipsei sau insuficienței resurselor materiale (venituri, locuința, dotare) și/sau ca urmare a unor modificări ale stării de sănătate (de ordin fizic sau psihic).

Dependența, reprezintă incapacitatea unei persoane de a adopta comportamente sau de a îndeplini singur, fără ajutorul altei persoane, acțiuni care să-i permită un nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor, astfel încât să fie independent.

Dependența apare atunci când, fie o persoană e lipsită de forță (când persoana respectivă nu poate) fie datorită lipsei de voință (persoana nu vrea), fie pentru că persoana nu dispune de cunoștințe (nu știe cum să-și satisfacă nevoile primare).

De cele mai multe ori dependența este considerată ca fiind sinonim al pierderii autonomiei.

,,De fapt noțiunea de ,,autonomie’’ vine din limba greacă, auto însemnând eu însumi iar nomos înseamnă lege. A fi autonom reprezintă de fapt a face ceva după propria lege, a fi responsabil de a lua decizii, în ce privește propria persoană.”

Dependența este cauzată de boală, invaliditate fizică, deteriorare mentală, sau ea poate fi determinată și de starea de sărăcie.

,,Starea de dependență se definește ca necesitatea de a fi îngrijit de către o altă persoană, îi creează un handicap social important, care îl împiedică de cele mai multe ori să rămână integrat în societate și în familie, impunându-se adesea instituționalizarea sa, adică ocrotirea permanentă într-un cămin de bătrâni sau cămin-spital.”

Consacrarea conceptului de dependență a impus și un suport legislativ și, de asemenea în domeniul drepturilor omului, în țările dezvoltate care operează deja cu acest concept a determinat apariția unei legislații specifice și respectiv a unor ,,Carte ale drepturilor persoanelor vârstnice dependente.”

Noțiunea de dependență este integrată gerontologiei și geriatriei, de care este inseparabilă. Ea are specific geriatric și, deși nu este o boală, poate fi determinată de boală, de accident, de o anomalie înnăscută sau câștigată, la care se adaugă în cazul vârstnicilor, procesul de involuție.

Problema dependenței persoanelor vârstnice este o majoră problemă de sănătate publică. O persoană dependentă prezintă mai multe din caracteristicile următoare:

– nu se poate deplasa;

– este incapabilă de a se îmbrăca singură;

– este incapabilă de a se spăla singură;

– nu se poate alimenta singură;

– prezintă incotinență urinară sau fecală;

– prezintă dezorientare care poate antrena o conduită periculoasă;

În opoziție cu o persoană dependentă, autonomă este persoana care prezintă simultan caracteristicile următoare:

– se deplasează normal;

– se spală singură;

– poate să-și taie alimentele și să-și prepare singur hrana;

– are continență urinară;

– este lucidă, bine orientată psihic.

Dependența este determinată de existența anumitor surse de dificultate și anume:

1. Factori de ordin fizic, care cuprind toate obstacolele fizice de natură intrinsecă sau extrinsecă, ce influențează negativ satisfacerea unuia sau mai multor nevoi fundamentale. Factorii intrinseci țin de persoana în cauză cum ar fi: o paralizie, o problemă a articulațiilor, o infecție etc.. Factorii extrinseci se referă la surse exterioare cu care organismul intră în contact și care nu îl lasă să funcționeze normal (pansamentul compresiv, o imobilizare etc.)

2. Factorii de ordin psihologic, cuprind anumite stări sufletești și intelectuale care pot influența satisfacerea anumitor nevoi fundamentale aceste stări se pot referi la: tulburări de gândire, stres, doliu etc. .

3. Factorii de ordin social, reprezintă problemele persoanei cu anturajul său, cu soțul/soția, cu prietenii, cu colegii de muncă. Sursele de dificultate de ordin social pot să afecteze calitatea vieții (cu repercusiuni asupra împlinirii tuturor nevoilor) și pot fi surse de stres, depresie, malnutriție etc. .

4. Factorii de ordin spiritual se referă la aspirațiile spirituale ale persoanei, întrebări asupra sensului vieții, întrebări religioase, filosofice. Acești factori își pun amprenta în special asupra muribunzilor.

Familia joacă rolul cel mai important în satisfacerea nevoilor vârstnicului dependent, lucrul acesta influențând foarte mult calitatea vieții vârstnicului datorită disconfortului psihic pe care îl resimte vârstnicul (sentimente de jenă, de inutilitate, neputință) cât și datorită costurilor mari pentru medicamente, precum și datorită costurilor necesare pentru modificarea ambientului potrivit stării de dependență în care se află vârstnicul.

Dependența are întotdeauna o istorie. Ea apare într-o zi sau dimpotrivă poate apărea în mod brutal. Viteza de apariție, simptomele asociate, reacțiile psihologice ale persoanei în cauză, reacțiile și atitudinea anturajului, reprezintă istoria unică, strict individualizată a situației de dependență.

Există anumiți indici ce semnalează prezența dependenței și anume:

La nivel de persoană:

– neglijență vestimentară și pierderea interesului exprimă o problemă de sănătate mintală, un abuz de medicamente sau o alterare a starii generale;

– mirosul de urină, persistent, exprimă o incontinență urinară ascunsă sau neglijată de către o persoană. Ea poate exprima o problemă vezico-sfincteriană, dar și o problemă de sănătate mentală, un abuz de medicamente sau o dificultate de deplasare.

– scăderea ponderală evocă o denutriție care poate fi legată de o boală cronică sau inflamatorie, de un defect de masticație, de o dificultate de a umbla după cumpărături, sau de a-și prepara masa, de un venit foarte redus etc. . O pierdere de apetit poate fi, de asemenea, dovada unei denutriții, a unei stări depresive sau a unui sindrom dureros cum ar fi ulcerul sau gastrita.

La nivelul comportamentului persoanei: probleme de aprovizionare, stocare irațională, rătăciri importante și frecvente, izolare și agresivitate

La nivelul locuinței: locuință prost întreținută și de asemenea întreruperea achitării facturilor

Townsed vorbește despre structurarea dependenței bătrânilor prin:experiența sărăciei, impactul pensionării obligatorii, efectele negative ale îngrijirii în centre specializate pentru bătrâni, formele pasive ale îngrijirii comunitare.

Conform opiniei unor autori, persoana vârstnică poate prezenta patru forme de dependență și anume:

Potențială – atunci când o anumită problemă poate apărea din cauza unor predispoziții. Dacă se identifică aceste predispoziții și se intervine adecvat, atunci este posibil ca această problemă de dependență să nu mai apară.

Actuală – în situația în care problema este deja prezentă. Se poate interveni în scopul corectării problemei respective.

Descrescândă – atunci când, se observă ameliorare în starea persoanei îngrijite și implicit, se reduce dependența acesteia. Acțiunile în această situație trebuie concentrate în scopul susținerii progresului obținut și regăsirii gradului optim de autonomie.

Permanenta – atunci când, în pofida tuturor măsurilor întreprinse, acea problemă nu poate fi corectată. În această situație, îngrijitorul trebuie să suplinească ceea ce persoana dependentă nu poate face independent, ajutând-o să se adapteze la această stare de fapt.

Dependența impune evaluare pentru a se identifica nevoile persoanei în cauză și pentru a se stabili tipul de intervenție necesar. Evaluarea se face prin grile și scale de dependență. La noi în țară, începând cu anul 2000 există o grilă națională de evaluare care cuprinde criteriile de încadrare în grade de dependență; pe baza evaluării gradelor de dependență și a nevoilor se stabilesc tipurile de servicii recomandate pentru a fi acordate persoanei vârstnice: la domiciliu sau într-o instituție de asistența socială.

Pentru caracterizarea gradului de dependență sau de independență a persoanei vârstnice există și un barem minimal de activități: toaletă, îmbrăcat, utilizarea toaletei, alimentarea, care în cazul în care sunt posibile conferă persoanei autonomie. Potrivit activităților de mai sus, scala ADL a lui Katz evaluează gradul de dependență la persoanele vârstnice. În afară de această scală mai există și scala incapacităților pentru activitățile vieții zilnice – IADL Lawson. Această scală are pentru bărbat, următorii cinci itemi: a utiliza telefonul, a merge, a utiliza mijloacele de transport, administrarea bugetului, luarea medicamentelor. În cazul femeilor această scală cuprinde opt itemi: prepararea hranei, întreținerea locuinței și a lenjeriei, care se adaugă celor cinci itemi de la bărbat, aceștia cinci fiind comuni. Conform acestei scale, dependentă este persoana care nu poate efectua fără ajutor cel puțin una din aceste activități.

Grilele de Evaluare a dependenței persoanelor vârstnice reprezintă un instrument gerontologic, fiind elaborate de echipe de medici specialiști în geriatrie-gerontologie și lucrători sociali cu competențe în domeniu.

Grila Națională de Evaluare a gradelor de dependență a persoanelor vârstnice prevede următoarele grade de dependență:

– gradul I A – persoanele care și-au pierdut autonomia mentală, corporală, locomotorie, socială, și pentru care este necesară prezența continuă a personalului de îngrijiri;

– gradul I B – persoanele grabatare, lucide, sau ale căror funcții mentale nu sunt în totalitate alterate și care necesită supraveghere și îngrijire medicală pentru marea majoritate a activităților vieții curente, noapte și zi. Aceste persoane nu își pot efectua singure activitățile de bază de zi cu zi;

– gradul I C – persoanele cu tulburări mentale grave (demențe) care și-au conservat în totalitate sau în mod semnificativ, facultățile locomotorii, precum și unele gesturi cotidiene pe care le efectuează numai stimulate. Necesită o supraveghere permanentă, îngrijiri destinate tulburărilor de comportament, precum și îngrijiri regulate pentru unele dintre activitățile de igienă corporală;

– gradul II A – persoanele care și-au conservat autonomia mentală și parțial autonomia locomotorie, dar care necesită ajutor zilnic pentru unele dintre activitățile de igienă corporală;

– gradul II B – persoanele care nu se pot mobiliza singure din poziția culcat, în picioare, dar care, o dată ridicate, se pot deplasa în interiorul camerei de locuit și necesită ajutor parțial pentru unele dintre activitățile de bază ale vieții de zi cu zi;

– gradul II C – persoanele care nu au probleme locomotorii, dar care trebuie să fie ajutate pentru activitățile de igienă corporală și pentru activitățile instrumentale;

– gradul III A – persoanele care se deplasează singure în interiorul locuinței, se alimentează și se îmbracă singure, dar care necesită un ajutor regulat pentru activitățile instrumentale ale vieții de zi cu zi; în situația în care aceste persoane sunt găzduite într-un cămin pentru persoane vârstnice ele sunt considerate independente;

– gradul III B – persoanele care nu și-au pierdut autonomia și pot efectua singure activitățile vieții cotidiene.

2.3.Starea de sănătate fizică și psihică

Organizația Mondială a Sănătății dă următoarea definiție a stării de sănătate: ,,sănătatea este o stare de bine fizic, mental și social, ce nu constă numai în absența bolii sau infirmității.”

Virginia Henderson dă următoarea definiție stării de sănătate: ,,sănătatea este o stare în care necesitățile sunt satisfăcute în mod autonom, nu se limitează la absența bolii.”

La persoanele vârstnice se constată diferențe față de adulți atât în semiologia afecțiunilor, cât și în modul în care se comportă dacă se îmbolnăvesc. O data ce persoana vârstnică înaintează în vârstă bolile sunt și ele mai frecvente și de asemenea mai greu de diagnosticat în comparație cu aceleași afecțiuni care apar la persoanele adulte sau tinere.

Studii efectuate în ultimii ani, oferă o imagine sugestivă pentru dimensiunea aspectelor medicale ale fenomenului de îmbătrânire demografică. Se apreciază că dincolo de 65 de ani, individul are aproape 50% șanse să nu mai fie sănătos, să aibă nevoie de îngrijire medicală sau chiar spitalicească, 42% din persoanele de peste 65 de ani sunt bolnave, 4% fiind internate în permanență. Alte date susțin că 49% din vârstnici sunt valizi, 34% deficienți, 11% bolnavi. S-a stabilit, pe de altă parte că 55% din cancere se dezvoltă la persoanele vârstnice.

În general, se constată câteva particularități în cazul vârstnicilor în ceea ce privește starea de sănătate și anume: manifestări tardive ale bolilor, manifestări atipice sau manifestări silențioase. Manifestarea tardivă se referă la faptul că de multe ori, bolile sunt descoperite în stadii avansate, după o lungă evoluție. Manifestarea atipică poate avea trei surse: alterarea răspunsurilor adaptative, în sensul reducerii percepției dureroase, a răspunsului imun precum și scăderea rezervei funcționale a aparatelor și sistemelor precum și existența polipatologiei concomitente. Manifestarea silențioasă a afecțiunilor după vârsta de 65 de ani se referă la absența unor manifestări clinice tipice.

În cazul persoanelor vârstnice percepția stării de sănătate are o influență semnificativă asupra calității vieții lor. Într-o ierarhie a trebuințelor stabilite de vârstnici, această problemă se plasează pe locul al treilea, după dorința de a avea o situație materială și socială superioară celei prezente și o alimentație precum și o îmbrăcăminte mai bună.

Afecțiunile frecvent întâlnite la vârstnic sunt următoarele:

din domeniul cardiovascular: cardiopatiile aterosclerotice ischemice, hipertensiune arterială, tulburări de ritm și de conducere;

din domeniul hematologiei: anemia pernicioasă, leucemia limfatică cronică, macroglobulinemia;

din domeniul patologiei digestive: diverticuloza, hernia hiatală, ischemiile digestive;

din domeniul endocrin: diabetul zaharat, mixedemul, tireotoxicoza;

din domeniul neurologiei: ateroscleroza cerebrală, boala Parkinson, demențele;

dintre afecțiunile oculare: glaucomul, cataracta, degenerescența maculară;

din domeniul aparatului locomotor: osteoporoza, poliartrozele, guta;

din domeniul dermatologiei: cheratozele senile și verucile seboreice, cancerul cutanat;

Printre bolile rar întâlnite la vârstnic sau chiar neobișnuite putem enumera: hepatita acută, achalazia, boala Crohn, radiculopatia, spondiloza cervicală, boala Addison, sindromul Cushing, nefrita acută, sarcoidoza, urticaria etc.

Starea de sănătate a vârstnicilor români este unul din punctele critice cele mai grave ale calității vieții lor.

2.4. Situația materială și sărăcia vârstnicilor

Trăim într-o lume în care sărăcia absolută se extinde, iar România nu se află în afara acestei arii. Sărăcia economică, individuală, sau colectivă, nu mai sunt singurele forme sub care se manifestă acest fenomen. Se vorbește tot mai mult despre ,,săracii excluși”- persoane neadaptate social din cauza comportamentului și lipsei de pregătire profesională, ,,săracii marginalizați”- persoane a căror participare este minimă și aleatorie, ,,sărăcia extremă” sau chiar ,, lumea a patra a săracilor”.

Cele mai mari proporții ale populației vârstnice aflate în stare de sărăcie se găsesc în țări precum: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Israel.

Venitul direct al vârstnicului îi asigură acestuia într-un oarecare mod, prestigiu, poziție socială, independența sau dependența sa materială.

Veniturile vârstnicilor tind oarecum să păstreze diferențele din perioada de vârstă activă: cei care erau bogați în perioada activă, sunt și acum bogați, dar veniturile li s-au mai diminuat puțin, iar cei care erau săraci în perioada activă au devenit la bătrânețe și mai săraci.

Între sistemele de pensii la noi în țară există diferențe semnificative. În anul 1992, pensia medie pentru munca agricultorilor reprezenta numai 10% din pensia medie de asigurări sociale, iar cea din sistemele de finanțare proprie se situa cu 12% pentru meșteșugarii cooperatori, cu 52% pentru meșteșugarii cu ateliere proprii și cu 15% în cazul pensionarilor provenind din sistemul organelor centrale, sub nivelul de 8789 lei.

Veniturile gospodăriilor de pensionari au, în ordine ca surse principale: pensiile și alte prestații sociale, produsele agro-alimentare proprii, salariile și alte drepturi salariale. Veniturile în natură reprezintă 1/3 din veniturile totale. Veniturile gospodăriilor de pensionari se află sub nivelul tuturor celorlalte tipuri de gospodării, cu excepția celor de șomeri.

Media lunară a veniturilor pe o gospodărie de pensionar reprezintă 77% din media lunară pe total gospodării.

La noi în țară pensiile medii cele mai mari s-au regăsit în Municipiul București, Brașov, Hunedoara, iar cele mai mici în județele Botoșani, Giurgiu și Vaslui.

2.5. Locuința

Multe cercetări au evidențiat faptul că, menținerea vârstnicului la domiciliu, în sânul familiei are efecte benefice în ceea ce privește calitatea vieții sale.

Problema raporturilor dintre persoanele vârstnice și ceilalți membri ai familiei este pe larg discutată de foarte mulți cercetători.

Influența benefică a familiei asupra persoanei vârstnice se poate constata atunci când se analizează legătura între stabilitatea familiei, pe de o parte și securitatea afectivă, stabilitatea psihică caracterială a bătrânilor, pe de altă parte.

Chiar dacă persoanele vârstnice trăiesc în cuplu, păstrarea legăturii cu copiii lor constituie un suport moral pentru depășirea diferitelor situații, contribuind la o mai bună stare psihică și la menținerea unui echilibru în viața acestora. În general între rudele care se ocupă de persoanele în vârstă, copiii se situează pe primul loc, urmați fiind de frați și nepoți.

Locuința, care este o nevoie fundamentală pentru orice om, capătă la persoanele vârstnice o semnificație deosebită. Locuința nu se rezumă doar la un spațiu de locuit, ci de foarte multe ori, are o valoare afectivă, consolidată în timp de diverse trăiri personale legate de familie, de prieteni, de vecini etc. .

Chiar dacă vârstnicul trăiește singur,dar în locuința sa, el suportă mai bine lucrul acesta de a trăi singur, decât daca ar fi ,,dezrădăcinat”. În multe cazuri, atunci când vârstnicul părăsește casa unde a trăit, viața îi este scurtată, chiar dacă locul unde merge, este mai confortabil, mai plăcut din punct de vedere ambiental.

Situațiile în care partenerul de viață este prezent, părintele supraviețuitor sau părinții vârstnici locuiesc cu copiii sunt favorabile unui mod de viață integrat, în care implicarea în problemele familiei, asumarea de responsabilități în cadrul acesteia, și sprijinul moral și afectiv al celorlalți membrii ai familiei determină o altă percepție a calității vieții decât în cazurile în care vârstnicul ar trăi singur.

Pentru bătrâni o sursă importantă de stres o constituie apropierea morții. De aceea, o abordare optimistă din partea familiei care îl îngrijește pe acesta îl va face și pe el să fie optimist și să privească, cu seninătate viitorul.

Deși locuința este mediul favorabil în care vârstnicul ar trebui să trăiască, surprinzător este faptul că unul din modurile în care cei care îngrijesc bătrânii caută să iasă din acest stres prin a cere internarea bătrânului, dintr-o lovitură, povara de îngrijorare și grija sunt aruncate asupra spitalului, căminului de bătrâni, sau instituției de ocrotire, dar asta nu înseamnă decât că povara a fost pasată altcuiva.

Locuința poate deveni o problemă pentru vârstnic atunci când:

bătrânul are o locuință veche, care necesită reparații, este insalubră, sau nu dispune de utilități(apă curentă, baie, toaletă, gaze, curent electric) așa cum sunt majoritatea locuințelor rurale;

persoana vârstnică nu are în posesie o locuință cu un design adecvat cerințelor speciale ale acestuia(uși mai largi, baie joasă, lift, bare de susținere);

Locuințele deținute de vârstnicii din România prezintă următoarele caracteristici:

– din punctul de vedere al materialului folosit la construcția acestora, locuințele vârstnicilor sunt inferioare mediei și sunt mai bune cele din mediul urban decât cele din mediul rural;

– din punct de vedere al încălzirii, locuințele vârstnicilor sunt utilate sub nivelul mediu(47% au sobă cu lemne cărbuni, petrol);

– 53,7% dintre gospodăriile vârstnicilor au ca sursă principală de apă, rețeaua publică;

– 50% nu au instalați de apă caldă;

– 43% nu au canalizare;

– 50 % au grup sanitar în interiorul locuinței;

– doar 50% au post telefonic propriu;

– 69% dintre locuințele vârstnicilor au fost construite înainte de anul 1979 și doar 21% după anul 1989.

Un studiu britanic a evidențiat că riscul percepției negative a calității vieții la persoanele vârstnice crește pentru persoanele care locuiesc cu chirie.

Locuința este, deci, o importantă componentă de suport, chiar dacă aceasta este construită din materiale inferioare și de asemenea este slab utilată.

În țările membre ale Uniunii Europene, există locuințe special amenajate pentru persoanele vârstnice sau pentru cele care prezintă un handicap.

Preocuparea pentru realizarea unor astfel de locuințe, este, însă inegală, pentru multe țări construirea unor astfel de locuințe reprezentând doar un deziderat.

2.6. Abuzul

Spre deosebire de abuzul asupra copilului, abuzul asupra persoanelor de vârsta a treia rămâne întotdeauna în umbră. Asupra vârstnicului pot fi exercitate diferite tipuri de abuz: fizic, emoțional, sexual, juridic etc. .

În aproximativ 80% din cazuri, abuzul este datorat unei rude care locuiește împreună cu persoana de vârsta a treia, altor persoane din anturajul permanent al vârstnicului sau care vin întâmplător în contact cu acesta și al instituțiilor care nu țin cont de condiția de persoană defavorizată a vârstnicului ignorând și încălcând drepturile acestuia.

De obicei persoana vârstnică este victima unui abuz fizic( bătăi, arsuri, fracturi) fie pentru că deține economii, fie datorită capacității fizice reduse. Prin abuzul fizic se înțelege „provocarea intenționată a durerii fizice și a suferinței psihice sau neacordarea îngrijirilor în cazul unor boli cum ar fi: escarele, echimozele, edemele, luxațiile, plăgile zdrobite sau tăiate, precum și folosirea restricțiilor disciplinare, privarea intenționată de serviciile necesare menținerii sănătății,fizice sau mintale, abuzul sexual, restricții în libertatea de mișcare, sechestrarea.”

Cel puțin la fel de traumatizant ca și abuzul fizic, este și abuzul emoțional, psihologic realizat prin atacuri verbale, amenințări, provocarea fricii, izolarea fizică sau emoțională, ironizarea, ridiculizarea, insulta, înjurăturile, amenințarea cu moartea ori cu bătaia, ostilitatea vădită. Acest tip de abuz poate produce sentimente de neliniște, de spaimă, de anxietate, sentimente ce afectează serios calitatea vieții vârstnicilor. Spre deosebire de abuzul fizic, acest tip de abuz este greu de demonstrat, iar vârstnicii de asemenea cu greu dezvăluie traumele pe care le trăiesc în astfel de situații.

Abuzul material se referă la:

folosirea ilegală, neadecvată, sau neautorizată, a resurselor materiale ale unui adult pentru beneficii personale;

actul de privare a bătrânului de a folosi resursele acumulat în perioada de pensionare;

furtul banilor sau a proprietăților bătrânului;

folosirea forței sau a manipulării pentru obținerea bunurilor bătrânului.

Abuzul medical se referă reținerea medicației sau a accesoriilor ajutătoare cum ar fi: ochelari, proteze, aparate auditive etc. .

Neglijarea vârstnicului se referă nu numai la neacordarea îngrijirilor necesare ci și la durerea fizică provocată de el însuși, sau la incapacitatea acestuia de a avea grijă de satisfacerea nevoilor personale și se manifestă în legătură cu persoanele cu debilități fizice sau mentale.

Cel mai frecvent sunt abuzate persoanele care sunt femei, locuiesc singure, au 75 de ani și peste, au una sau mai multe incapacități fizice sau mentale și de cele mai mult ori sunt dependente de familie.

În ceea ce privește abuzul asupra vârstnicilor există mai mulți factori care, corelați sau luați individual duc la apariția acestuia, acești factori fiind:

Violența învățată. Copiii învață prin observare, dar și prin participare că în familia lor violența este un răspuns la stress. Această situație poate fi întărită și de presă, mass-media, tv, sau de societate. Răzbunarea, nervozitatea, conștientizarea propriei îmbătrâniri sunt surse ale violenței asupra vârstnicilor.

Dependența vârstnicilor. Foarte multe persoane au tendința de a abuza sau de a fi nerespectuos cu persoanele ce manifestă slăbiciune sau care sunt neajutorate. Bătrânii care devin tot mai dependenți încep să simtă că nu au nici un control asupra propriului trai, că nu pot face nimic pentru a-și schimba situația. Multe persoane vârstnice consideră că locuința lor este singurul loc unde pot locui, chiar daca acolo trăiesc și cei de către care sunt abuzați și le este teamă să fie alungați de lângă cei dragi, chiar dacă ei îi abuzează.

Criza de filiațiune reflectă faptul că orice persoană trebuie să treacă prin adolescență, fază în care începe procesul de emancipare, de revoltă față de părinți. De multe ori, în această perioadă copiii, pleacă de acasă, se căsătoresc și implicit își vizitează mai rar părinții. Această situație nu pare să fie prea gravă, însă mai târziu, când copiii sunt puși în situația de a-și îngriji părinții, vechile probleme emoționale, nerezolvate la timpul lor, revin și astfel se naște posibilitatea unui abuz asupra părinților vârstnici.

Stresul – responsabilitatea îngrijirii unei rude în vârstă și dependența acestuia pot duce la acumularea stresului în familie. În societățile moderne, tendința copiilor este de a-și întemeia familii nucleare independente față de familia de origine.

Dincolo de suportul afectiv și moral relațiile bune în familie sunt și o premiză a acordării la nevoie a sprijinului și îngrijirilor necesare. Membrii familiei sunt de departe cei mai importanți furnizori de îngrijiri pentru vârstnici. În ciuda acestui fapt, se conturează din ce în ce mai bine, ideea că, familiile sunt mai puțin dispuse decât în trecut să-și îngrijească rudele în vârstă.

Atunci când unul din părinți moare, lăsându-l pe celălalt singur și total dependent, o responsabilitate neașteptată va apăsa pe umerii copiilor adulți. Ei se află în situația în care trebuie să aibă grijă atât de copii cât și de părinții dependenți. Incapacitatea crescândă a părintelui, diminuarea resurselor financiare și emoționale ale familiei, pierderea intimității familiale, pot duce la sentimente de vinovăție la copilul adult, dar și resentimente ce pot duce la abuzul asupra părintelui.

Copiii adulți sunt numiți deseori generația sandwich datorită poziției pe care o ocupă între copiii și părinții lor, fiind expuși în acest fel unui set întreg de stresuri.

Ca eșec în rezolvarea conflictelor, copiii adulți care îngrijesc vârstnicii, pot să-i dea o supradoză de medicamente, să-l lege de pat, să-l amenințe etc. .

Mai multe cercetări în domeniu au arătat că adeseori, abuzatorii sunt dependenți de alcool, de droguri, sunt șomeri, au probleme la locul de muncă, au cazier, se confruntă cu situații materiale dificile, sau trec printr-un divorț, printr-o separare etc. .

2.7. Depresia

Problemele bătrâneții pot fi privite și analizate din punct de vedere biologic și medico-social. Bătrânețea este însoțită de modificări profunde ale țesuturilor și prin uzura acestora se produce starea deficitară a individului din toate punctele de vedere. Bătrânețea dă naștere și altor probleme psihice. Este vorba de tulburările psihice care apar ca urmare directă a modificărilor organice provocate de bătrânețe, tulburări care se răsfrâng și asupra relațiilor sociale, în special în cadrul familiei bătrânului.

După vârsta de 60 de ani, etapele de viață care se succed sunt încărcate de sentimente și de încercări mai dureroase decât la celelalte vârste.

Jahoda, în anul 1958, definea depresia ca înglobând șase criterii: o atitudine pozitivă față de sine, un sens al dezvoltării, al afirmării sinelui, integrare, autonomie, o percepție optimă a realității, un mediu propice.

Depresia este mai mult decât supărare, tristețe. Este o stare de tristețe care pare că nu mai vrea să plece. Persoana se simte nefolositoare, fără valoare, fără nici o speranță, neajutorată, se retrage din activitățile zilnice, au loc schimbări în pattern-urile de somn și poftă de mâncare și pot apărea probleme în a gândi corect, logic. Depresia nu este o parte a îmbătrânirii firești, normale, o etapă firească a vieții, ci este o tulburare medicală și așa cum se tratează boli precum: diabetul zaharat, artrita, hipertensiunea arterială, așa și depresia poate și trebuie tratată.

Depresia poate fi clasificată în două categorii: majoră și minoră. Cea majoră implică câteva simptome cu manifestări fizice specifice și de obicei, nefiind în legătură cu un eveniment din mediul psiho-social. Depresia minoră tinde să fie precedată de evenimente de viață nefericite: declin fizic sau pierderea rolului, statusului sau a unei persoane dragi. Oricum ar fi depresia, minora sau majoră, ea poate fi tratată în 75% din cazuri.

Factorii care determină apariția depresiei au fost definiți de Ban, în anul 1981 ca fiind de două tipuri: factori biologici și factori sociali.

Factorii biologici – anomaliile în neurotransmiteri și schimbări metabolice asociate cu îmbătrânirea normală, ca și schimbările în sensibilitatea receptorilor;

Factorii sociali – pentru multe persoane, aflate în ultima parte a vieții, pierderile sunt foarte frecvente; experiența unei pierderi poate predispune un individ să anticipeze pierderi viitoare și astfel crește simțul amenințării securității și durerea emoțională anticipativă. Astfel de perioade pot fi asociate cu izolarea socială, ce poate duce la depresie.

Simptomele depresiei sunt:

sentimentul de a te simți la pământ, în cea mai mare parte a timpului, dar în special seara;

pierderea interesului pentru problemele curente de viață, incapacitatea de a te bucura de lucrurile care de obicei fac plăcere;

persistența senzației de oboseală chiar și atunci când nu faci mare lucru; motivația și elanul pot fi și ele scăzute;

o scădere a poftei de mâncare și în consecință a greutății;

un sentiment de neliniște;

dorința de a sta departe de oameni iar dacă lucrul acesta nu este posibil apare nervozitatea și irascibilitatea ;

tulburări ale somnului, de obicei vârstnicul se trezește foarte devreme și nu mai poate adormi;

lipsă de încredere în forțele proprii, lipsă însoțită de sentimente de inutilitate, sau de convingerea că e o povară pentru cei din jur;

sentimente de vinovăție;

gânduri de suicid; majoritatea persoanelor cu depresie majoră își doresc ,,să termine cu viața” la un moment dat.

Oamenii pot fi afectați de depresie la orice vârstă, dar semnele depresiei pot fi puțin diferite la persoanele vârstnice. Unele semne ale unei boli fizice pot fi asimilate cu cele ale depresiei; de exemplu, pierderea apetitului sau tulburarea somnului, se pot datora atât depresiei, cât și anumitor boli de inimă, artroză, etc. Riscul major în depresie îl reprezintă acela al suicidului.

III. Îngrijirile la domiciliu pentru persoanele vârstnice

3.1. Ce sunt îngrijirile la domiciliu pentru persoanele vârstnice?

Noțiunea de îmbătrânire desemnează, în primul rând un fenomen individual, cel al incidenței vârstei, în dimensiunile sale biologice și psihologice asupra individului, de la nașterea sa până la moarte.

Datorită fenomenului îmbătrânirii populației, se realizează creșterea constantă și rapidă a populației vârstnice, consecințele socio-economice ale acestui fenomen afectând și țara noastră.

Crescând numărul persoanelor vârstnice, crește și nevoia persoanelor vârstnice de asistență socială și de asemenea crește și numărul celor care solicită îngrijiri la domiciliu, iar la noi în țară, având în vedere capacitatea limitată de oferire a acestor tipuri de servicii de îngrijiri la domiciliu, cresc și cererile de internare în căminele rezidențiale pentru bătrâni.

Serviciile de îngrijiri la domiciliu sunt serviciile care permit persoanelor suferinde de incapacitate totală sau parțială să trăiască pe cât de independent posibil în propriul lor cămin și au scopul de a preveni, a întârzia și înlocui ,,îngrijirile active” (în mediul spitalicesc) sau îngrijirile de lungă durată (în instituțiile de ocrotire).

Cercetările gerontologilor americani făcute de-a lungul a peste un sfert de secol, l-au condus pe Stanley J. Brody la următoarele două concluzii referitoare la îngrijirea vârstnicului:

situațiile bătrâneții care necesită sprijin sunt cronice și dictează necesitatea unor servicii continue și susținute; aceste servicii sunt medicale și sociale;

întreținătorii principali ai vârstnicului dependent, sunt membrii familiei, iar dacă familia solicită asistență și suport înseamnă că resursele familiale sunt limitate.

Această a doua concluzie se sprijină pe următoarele fapte. Legăturile dintre generații sunt puternice și viabile, fapt demonstrat de proporția mare a vârstnicilor care trăiesc aproape de cel puțin un copil adult și își vizitează des copiii; membrii familiei dau, ca neprofesioniști, cea mai mare parte a îngrijirilor vârstnicilor; datorită unor studii realizate în Statele Unite ale Americii s-a demonstrat că persoanele vârstnice sunt îngrijite mai bine de fiice decât de fii; s-a constatat de asemenea că instituționalizarea unei persoane vârstnice dependente a fost ultima soluție la care a recurs familia atunci când toate celelalte eforturi au eșuat.

Serviciile de îngrijire la domiciliu acordă suport și asistență pe de o parte persoanei vârstnice dependente pentru a o ajuta să-și continue viața în propria casă, într-un mod cât mai independent posibil, iar pe de altă parte, acordă suport și asistență familiei acestei persoane, ca principal susținător al vârstnicului dependent.

Modificările morfo și psiho-fiziologice, care caracterizează procesul de îmbătrânire conduc direct sau prin consecințele lor la modificări adânci ale relațiilor sociale ale individului vârstnic, atât în relațiile intra-familiale cât și în relațiile lui sociale generale.

Relațiile de solidaritate familială pot fi afectate oarecum de greutățile materiale, de mentalitatea greșită a grupului familial cu privire la îndatoririle față de bătrâni, de o atitudine egoistă a adulților, sau de un sentiment de jenă, de neputință, în cazul vârstnicului cu grave deficiențe.

Multe din conflictele unei familii cu mai multe generații, cu efect negativ asupra stării de sănătate a vârstnicului ar putea fi evitate dacă familia în cauză ar avea o educație corespunzătoare, o mentalitate favorabilă situației în care se află vârstnicul.

În general familiile nu mai respectă statutul anterior al bătrânilor, lucrul acesta ducând la însingurarea vârstnicului, la izolarea lui. Se observă că în mediul rural, legăturile, intrafamiliale, solidaritatea sunt mai bine păstrate, familia de tip rural, conservând mai bine rolurile și statuturile bătrânilor în familie. Acest lucru se produce deoarece, în general relațiile familiale ale celor care trăiesc în mediul urban sunt degradate, de o situație materială precară, de faptul că vârstnicul trebuie de multe ori să locuiască împreună cu copiii adulți într-un apartament mic, sunt afectate de urbanizare și industrializare.

Odată ce persoana vârstnică se retrage din activitatea profesională, are loc o restrângere și o pierdere a responsabilităților avute anterior, ceea ce-l duce pe vârstnic la centrarea pe relațiile sale cu familia.

Timpul pe care familiile îl acordă persoanelor dependente, pe care le au în familie, poate presupune de multe ori renunțarea la serviciu sau la alte activități, inclusiv cele de petrecere a timpului liber.

Doctorul Constantin Bogdan atrage atenția asupra tendinței actuale a familiei românești, îndeosebi a celor din mediul urban, de a forța instituționalizarea vârstnicului, datorită condițiilor de locuit restrânse, imposibilității supravegherii în permanență a vârstnicilor cu deteriorări psihice, dar și datorită unor gândiri ale copiilor sau nepoților care nu sunt de acord că și moartea, boala, invaliditatea și o dată cu ele și bătrânețea fac parte din viață.

Cele mai bune rezultate în asistența socială a persoanelor vârstnice, au fost obținute prin aplicarea unei politici de menținere și de susținere socială la domiciliu.

Îngrijirile la domiciliu reprezintă cea mai bună strategie de îngrijire a persoanelor vârstnice aflate în situație de dependență, nu numai pentru că este o metodă mai ieftină decât îngrijirea în instituție, dar și pentru că este preferată de persoanele în vârstă, reprezentând un atribut esențial al calității vieții.

Îngrijirile comunitare la domiciliu sunt prevăzute și de legea sistemului de asistență socială cât și de legea persoanelor vârstnice.

La noi în țară, primele servicii de acest tip au început să fie oferite în anul 1992 în Brașov, iar în 1995 au apărut și în București, Cluj, Pitești, Bacău, Botoșani, Vaslui, Piatra Neamț iar după apariția legii numărul 17/2000 s-a încercat înființarea acestora la nivel de sistem.

Menținerea persoanelor vârstnice la domiciliu presupune organizarea unor forme specializate de supraveghere și îngrijire.

Printre beneficiile acestei noi forme de servicii se numără nu numai starea de bine a pacienților, costurile mai reduse decât într-o instituție, dar și diminuarea impactului nedorit asupra familiei indus de existența unei persoane dependente în cadrul acesteia.

De multe ori, unul din membrii familiei renunță la locul de muncă pentru a asigura îngrijirile necesare vârstnicului dependent; cei mai mulți îngrijitori sunt soții/soțiile persoanelor vârstnice dependente, starea lor proprie de sănătate putându-se altera, în timp ce, la îngrijitorii de vârste mai tinere apar frecvent simptome de depresie accentuată. În plus serviciile de îngrijire acordate la domiciliu de către membrii familiei, nu se ridică la calitatea serviciilor oferite de profesioniștii formați în domeniul respectiv.

Pentru ca acest tip de servicii să se dezvolte cu succes este nevoie să se dezvolte o infrastructură socială aptă să susțină aceste tipuri de servicii. Lucrul acesta înseamnă mijloace financiare suficiente, personal bine pregătit, implicarea societății civile, dezvoltarea voluntariatului, acordarea de suport și asistență pentru familie și pentru îngrijitori.

Vizând menținerea persoanelor în vârstă dependente la domiciliu, politicile sociale noi mențin un număr mare de femei la domiciliu adesea în condiții infrasalariale, în ,,mici slujbe pentru femei”, ,,de întrajutorare”.

În centrul furnizării serviciilor de sănătate sau sociale se află următorul principiu fundamental: acela de a avea beneficiarul în centrul sistemului care îi oferă serviciile, adică se evaluează nevoile beneficiarilor și se oferă servicii în funcție de nevoile descoperite (și nu de ceea ce furnizorul poate oferi).

Pentru a crea un serviciu centrat pe serviciile populației, furnizorul de servicii și beneficiarii lui trebuie să abordeze trei probleme importante:

organizarea serviciului să fie făcută astfel încât nevoia să fie pe primul loc iar serviciul să se ghideze după evaluarea nevoilor;

coordonarea diferitelor tipuri de servicii oferite să fie făcută astfel încât o populație sau un client să primească exact combinația de servicii de care are nevoie, fără timpi morți sau duplicări;

realizarea unei legături între nivelele diferite privind oferta de servicii: individual, de grup și de populație.

Cele 7 etape ale întregului proces de coordonare a îngrijirilor sunt:

informarea populației (a potențialilor beneficiari) despre gama de servicii oferite, informații despre timpul cel mai scurt în care se poate furniza serviciul și de asemenea care este procedeul prin care se poate obține serviciul respectiv;

luarea în evidență: procedeul prin care se face o luare în evidență a nevoilor și astfel să se poată aprecia care ar trebui să fie nivelul de evaluare pentru a se potrivi cu nevoile fiecărui client;

evaluarea nevoilor: să se înțeleagă nevoile fiecărui individ care solicită servicii și a le oferi în funcție de priorități, dar și de resursele pe care le are organizația;

planul de îngrijire: pe baza nevoilor identificate se întocmește planul de îngrijire individual;

implementarea planului de îngrijire; asigurarea cu resurse pe toată durata stabilită până la atingerea obiectivelor din planul de îngrijire;

monitorizarea serviciilor; controlul și asigurarea cu resurse astfel ca serviciile să fie furnizate la un anumit standard de calitate;

examenele de bilanț; reanalizarea periodică a nevoilor și, astfel ajustarea planului de îngrijire.

Primul pas în managementul serviciilor de îngrijire la domiciliu este acela de a informa populația cu privire la gama de servicii oferite care pot să răspundă la anumite nevoi. O organizație, o unitate, care oferă servicii trebuie să-și informeze potențialii beneficiari despre:

– ce tipuri de servicii poate să ofere;

– în cât timp poate să ofere acele servicii;

– care sunt criteriile pe care trebuie să le îndeplinească clienții pentru a beneficia de un serviciu;

– dacă serviciile trebuie plătite sau nu;

– care sunt procedurile de plângeri și de sesizări, în cazul în care apar nemulțumiri din partea beneficiarilor;

– cine este responsabil de caz din partea organizației furnizoare;

– contractul în care se vor specifica drepturile și responsabilitățile fiecărei părți.

Un aspect important este cel al balanței între ceea ce organizația spune că poate să ofere și ceea ce poate cu adevărat să ofere.

Nu de puține ori etapa de informare este ,,sărită” sau explicată insuficient și incomplet, în aceste cazuri apărând diverse probleme cum ar fi: o avalanșă de cereri pe care personalul trebuie să le rezolve într-un timp foarte scurt.

Criterii de eligibilitate ale beneficiarilor:

Accesul la serviciile de îngrijire la domiciliu se face pe baza unor criterii de eligibilitate în care gradul de dependență este esențial; pot beneficia de îngrijiri la domiciliu următoarele persoane vârstnice:persoanele: singure, lipsite de sprijin la domiciliu, care necesită ajutor din partea comunității. Există de asemenea, trei categorii de priorități:

cei care sunt într-o situație de risc și au nevoie urgentă de îngrijiri personale:

cei care au o boală cronică și au nevoie de îngrijiri personale;

cei care sunt singuri și pe lângă o boală cronică fizică, dezvoltă și o boală mentală, iar riscul la aceste persoane este crescut.

În anumite cazuri, tratamentul și îngrijirea diferitelor boli necesită deplasarea la domiciliu a numeroși intervenționiști. Astfel este necesară intervenția unei echipe formate din:

medicii curanți – joacă un rol fundamental în menținerea la domiciliu; ei cunosc și urmăresc persoanele vârstnice, familia lor, dar și mediul lor de viață; ei sunt cei care trebuie să fie principalii efectori ai evaluării și ai punerii în practică a planului de ajutor în cadrul prestării specifice dependenței;

asistentele medicale – intervin pe baza prescripțiilor medicale;pe lângă actele medicale curente, ele evaluează și actele de nursing (igienă, supraveghere, observare, prevenție etc.);

kinetoterapeuții- intervin în toate situațiile de îngrijiri la domiciliu, pe baza prescripțiilor medicale; ei continuă activitatea începută în spital și contribuie la adaptarea progresivă la autonomie, necesară la domiciliu; ei contribuie și la organizarea locuinței;

logopezii – terapeuții limbajului trebuie să intervină pentru reeducarea tulburărilor de origine neurologică ce produc reducerea sau absența comunicării verbale, a tulburărilor articulare, a tulburărilor de deglutiție, a disfoniei, sau a afoniei. În țările vest-europene, acest tip de serviciu este plătit în mod convențional per activitate. În România, acest tip de serviciu este dezvoltat în principal pentru copiii cu asemenea deficiențe, dar pentru vârstnici, el este prea puțin dezvoltat;

ergoterapeuții – fac numai legătura între spital și domiciliu; ei propun adaptarea locuinței în funcție de incapacitate;

asistentul social – evaluează nevoile sociale, face legătura între vârstnic și diverși specialiști, prezintă abilități în îngrijirile la domiciliu.

Asistentul social are numeroase atribuții în cadrul serviciilor de îngrijire la domiciliu, și anume:

evaluează cazul din punct de vedere social, la domiciliul pacientului (familie, venituri, locuință, relații între membrii familiei etc.);

identifică nevoile de ordin social ale persoanei în vârstă și autoritățile competente pentru rezolvarea acestora;

apără demnitatea individuală a vârstnicului, fără discriminări privind originea, rasa, religia, opțiuni politice etc. ;

consultă persoana vârstnică în toate situațiile de ordin social, ajutându-l să ia cele mai bune decizii; atunci când persoana vârstnică nu este capabilă să decidă, o va reprezenta, asumându-și întreaga responsabilitate;

consiliază persoana vârstnică, dar și familia acesteia, în funcție de cerințe;

asistentul social trebuie să posede un întreg sistem de abilități, deprinderi, aptitudini de consiliere;

este responsabil, atunci când problemele persoanei vârstnice sunt preponderent de natură socială sau necesită numai serviciile îngrijitorului la domiciliu;

participă la întâlnirile de lucru din cadrul echipei care se ocupă de vârstnicul îngrijit la domiciliu;

participă la întocmirea planului de îngrijire individuală a vârstnicului;

urmărește evoluția și efectuează reevaluarea periodică a persoanei vârstnice;

este interzis asistentului social să ceară sau să dobândească în vreun fel bunuri materiale, bani sau servicii de la beneficiari sau rude ale acestora.

Finanțarea sistemelor de îngrijire variază foarte mult de la o țară la alta, în funcție de gradul de dezvoltare socio-economică, tradiție, cultură, gradul de implicare al societății civile și al decidenților politici.

O parte a statelor europene își asumă responsabilitatea soluționării problemei dependenței, pe principiul solidarității naționale. Finanțarea se realizează prin intermediul unui sistem general de taxe, sau prin asigurare socială și este independentă de vârsta persoanei, de resursele sale și de orice distincție între medical, social și sanitar.

Există o tendință continuă spre dezvoltarea sectorului privat, cu costuri mari pentru servicii pe de o parte, iar pe de altă parte cu costuri mari pentru pacienți.

În țările europene, are loc o dezbatere legată de finanțarea îngrijirilor de lungă durată pentru persoanele vârstnice dependente, care privește modalitatea de sustenabilitate a sistemelor de securitate socială, având în vedere costurile foarte mari ale dependenței.

De obicei, statul se implică în finanțarea de lungă durată a îngijirilor, prin alocarea unor resurse pentru co-finanțarea acelor servicii care încurajează rămânerea la domiciliu a persoanelor vârstnice.

Prin îngrijirile acordate la domiciliu se urmărește atingerea unor rezultate precum:

îmbunătățirea stării de sănătate, integrarea în colectivitate și îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice, realizarea unei vieți active, utile familiei, societății, pentru o perioadă cât mai îndelungată;

împiedicarea marginalizării psiho-socio-medicale a persoanelor vârstnice;

îmbunătățirea habitatului în care își desfășoară activitatea vieții de zi cu zi;

îmbunătățirea circuitului rețelei informale și non-informale, prin menținerea legăturii cu familia, cu prietenii, cu vecinii, mass-media;

îmbunătățirea relației de încredere a persoanelor vârstnice în propriile lor capacități, menținerea demnității umane;

creșterea autonomiei proprii, diminuarea sau chiar înlăturarea gradului de dependență, transformând persoanele vârstnice dependente în persoane vârstnice independente sau parțial independente.

3.2. Standarde de calitate privind îngrijirile la domiciliu

Populația vârstnică înregistrează o creștere rapidă și constantă în Europa, ca de altfel în întreaga lume.

Schimbările demografice constituie o reală provocare pentru guvernele statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv pentru România, consecințele socio-economice ale fenomenului de îmbătrânire a populației având implicații majore în elaborarea de perspectivă a politicilor publice.

Necesitatea cunoașterii îmbătrânirii, ca fenomen individual și social, precum și a caracteristicilor grupului persoanelor vârstnice ca grup de populație minoritar, dar cu o dinamică afectând profund societatea din punct de vedere demografic, economic, politic-administrativ, social sunt cerințe esențiale la începutul oricărui demers de elaborare a politicilor sociale pentru bătrâni.

Lipsa asistenței sociale în perioada comunistă a făcut ca după 1990, serviciile sociale să fie destul de haotic organizate, remarcându-se mai ales lipsa legislației și a profesioniștilor în domeniu.

Noul pachet legislativ din România delegă responsabilitatea dezvoltării serviciilor de asistență socială autorităților publice locale reprezentate de consiliile județene, respectiv consiliile locale.

După cum bine știm bătrânețea nu este o boală. Ea reprezintă un proces de involuție, foarte complex, care impune o altă abordare din perspectiva politicilor sociale, mai ales din domeniul asistenței sociale, medicale și a îngrijirilor de lungă durată.

Din păcate, în ultimii ani, precum și în contextul socio-economic în care trăim cu toții, bătrânețea a început să fie considerată ca prezentând un risc crescut de excluziune socială. În consecință, protecția socială a persoanelor de vârsta a treia, se regăsește ca idee prioritară, inclusiv în documentele Comisiei Europene ce vizează elaborarea unor obiective și planuri de acțiune socială comune în cadrul metodei deschise de coordonare Lisabona din luna martie a anului 2000.

În primul raport al Comisiei Europene, privind sărăcia și incluziunea socială s-a precizat că, în multe țări membre ale Uniunii Europene ,, persoanele vârstnice au fost menționate ca fiind cele mai vulnerabile în ceea ce privește riscul de excluziune socială, datorită nivelului insuficient al pensiilor”.

Conceptul standarde de calitate a fost creat pentru industrie. Pionierii calității au fost: Shewhart, Feigenbaum, Juran și Crosby.

În ceea ce privește calitatea în lucrul cu persoanele vârstnice, trebuie să se ia în considerare eterogenitatea și diversitatea acestui grup.

Bătrânii constituie cel mai eterogen grup populațional, iar nevoile lor diferă mai mult de la un individ la latul decât în cazul celor de o altă vârstă, datorită ritmului diferit de îmbătrânire, stării de spirit, zestrei genetice, trăsăturilor de personalitate, experienței de viață, evenimentelor trăite etc. . În consecință măsurile de sprijin pentru aceste persoane trebuie să fie puternic individualizate și de asemenea trebuie să existe diversitate în ofertele de servicii ale asistenței sociale a persoanelor de vârsta a treia.

În ceea ce privește serviciile sociale, pentru beneficiar calitatea înseamnă:

Timp și disponibilitate;

Finalitate – nivelul de realizare a serviciului;

Deferență – cât de bine este tratat beneficiarul de către personalul care furnizează serviciile;

Stabilitate – nivelul serviciilor furnizate este același la toate vizitele;

Criteriile de bază ale unor servicii de calitate sunt:

Curtoazie – beneficiarul să nu se simtă umilit pentru că are nevoie de ajutor;

Respect;

Simpatie – necesară pentru a avea o relație cât mai deschisă cu beneficiarul;

Promptitudine;

Ascultare activă – pentru a identifica problema reală de rezolvat;

Exactitate – soluționarea problemei în cauză, nu a alteia;

Accesibilitate – serviciile acordate trebuie să răspundă tuturor solicitărilor, fără nici o discriminare; de asemenea instituția care oferă serviciile sociale trebuie să fie așezată astfel încât să fie accesibilă și să aibă un program care să răspundă nevoilor beneficiarilor;

Claritate – pașii intervenției trebuie să fie descriși astfel încât beneficiarul să înțeleagă cum se va soluționa problema;

Personal bine informat și specializat – pentru a se menține și a se îmbunătăți nivelul de calitate a serviciilor;

Obiectivitate;

În sfera serviciilor sociale poate fi aplicat un anumit tip de instrument al calității și anume modelul celor șapte etape, folosit pentru oferirea de servicii de calitate beneficiarilor. Etapele acestui model sunt:

Crearea unui climat prietenos: prezentarea proprie, folosirea numelui beneficiarului, acordare unui timp suficient pentru a explica cum se va derula procesul de acordare de servicii, evitarea semnelor de nervozitate, de iritare sau nerăbdare;

Obținerea informației necesare prin ascultarea activă și întrebări : trebuie să ne asigurăm că am obținut toate informațiile necesare și să evităm situațiile ambigue;

Verificarea pentru înțelegerea completă: trebuie verificate datele cu beneficiarul, pentru asigurarea că fiecare parte a înțeles ceea ce trebuie să se înțeleagă;

Propunerea unui plan de acțiune;

Obținerea unui acord a ceea ce urmează să se facă, de către cine, unde când și cum – trebuie să verificăm dacă asistatul a înțeles planul de îngrijire întocmit, realizat de comun acord, evitând astfel situațiile negative;

Asigurarea asistenței asupra căreia s-a convenit: trebuie împlinite promisiunile, respectiv contractele și planurile stabilite.

Monitorizarea în vederea asigurării rezultatelor: trebuie să ne asigurăm pe perioada intervenției că beneficiarii vor obține ceea ce și-au dorit.

Statele membre ale uniunii Europene s-au angajat să-și asume responsabilitatea gestionării politicilor destinate vârstnicilor și să promoveze măsuri de protecție socială apte să prevină sau să combată riscul de marginalizare socială, să asigure serviciile de bază sociale, de sănătate și de îngrijire, astfel încât să fie menținută independența persoanei, să vegheze asupra respectării drepturilor persoanelor vârstnice la libera alegere a stilului și mediului de viață precum și accesul egal la prestații și servicii.

România, în calitate de țară membră a Uniunii Europene trebuie să promoveze măsuri adecvate persoanelor vârstnice, pentru a le permite acestora să funcționeze în continuare ca membrii activi ai societății, să dispună de resurse suficiente pentru a duce o viață decentă, dar și să participe la viața publică, socială și culturală.

În prezent în România există 5.994.829 pensionari, din care 3.688.363 sunt persoane vârstnice definite conform legii numărul 17/2000 (persoanele care au împlinit vârsta legală de pensionare). Persoanele care prezintă riscul cel mai mare de dependență sunt cele în vârstă de 80 de ani și peste (470.378 în prezent) și reprezintă potențiala grupă de beneficiari de îngrijiri.

Aspectele de asigurare a calității în îngrijirile la domiciliu sunt mai dificile, întrucât locul de desfășurare a acestora creează multe impedimente în a asigura o îngrijire de calitate. Acest lucru se întâmplă pentru că, în general, pacienții sunt izolați la domiciliu și depind de profesionistul care îi îngrijește acasă, beneficiarii îngrijirilor se pot simți vulnerabili și de aceea se vor abține de la a pune în discuție calitatea îngrijirilor care le sunt oferite.

3.3. Serviciile oferite în cadrul îngrijirilor la domiciliu

Serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri și acțiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale, sau de grup, în vederea prevenirii și depășirii unor situații de dificultate, vulnerabilitate sau dependență pentru prezervarea autonomiei și protecției persoanei, pentru prevenirea marginalizării și excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale și în scopul creșterii calității vieții.

Principiile și valorile care stau la baza furnizării serviciilor sociale sunt, conform Ordonanței numărul 68/2003, art. 3, privind serviciile sociale, următoarele:

Solidaritate socială;

Unicitatea persoanei;

Libertatea de a alege serviciul social în funcție de nevoia socială;

Egalitate de șanse și nediscriminarea la accesul de servicii sociale și în furnizarea serviciilor sociale;

Participarea beneficiarilor la întregul proces de furnizare a serviciilor sociale;

Transparență și responsabilitate publică în acordarea serviciilor sociale;

Proximitate în furnizarea serviciilor sociale;

Complementaritate și abordare integrată în furnizarea serviciilor sociale;

Concurență și competivitate în furnizarea serviciilor sociale;

Confidențialitate;

Parteneriat între părțile implicate în procesul de furnizare a serviciilor sociale și beneficiarii acestora.

Serviciile de asistență socială

Scopul serviciilor de asistență socială este acela de a ajuta persoanele aflate în dificultate să depășească situațiile respective, resimțite ca situații-limită, pentru a funcționa la parametrii optimi din punct de vedere social.

Funcțiile serviciilor de asistență socială sunt:

A) dezvoltarea capacităților proprii- sprijină dezvoltarea capacităților indivizilor, a familiilor și comunităților, de soluționare prin efort propriu a problemelor dificile de natură personală, familială sau socio-instituțională cu care se confruntă;

B) suport profesional, bazat pe cunoștințe și tehnici profesionale pentru soluționarea problemelor personale, familiale, comunitare, care depășesc capacitatea naturală de răspuns; se acordă suport profesional prin consiliere, terapie individuală sau de grup pentru persoanele care nu por depăși prin resurse proprii situațiile de dificultate în care se află;

C) facilitarea absorbției suportului social pus la dispoziție de sistemul public sau de cel privat/comunitar;multe persoane/familii aflate temporar în dificultate nu cunosc formele de suport financiar/instituțional la care au dreptul și de aceea asistentul social are misiunea de a-i informa despre prestațiile sociale de care pot beneficia;

D) focalizarea și eficientizarea suportului social; asistența socială reprezintă un instrument în utilizarea focalizată și selectivă a diferitelor forme de suport social pentru familiile/persoanele aflate în situație de dificultate, precum și asigurarea utilizării efective a resurselor alocate pentru nevoia avută în vedere;

E) apărarea intereselor și drepturilor persoanelor aflate în dificultate, în cazul în care acestea sunt amenințate, iar victima nu este capabilă să acționeze în mod eficient pentru asigurarea respectării acestor drepturi.

În afară de aceste cinci funcții esențiale pe care le îndeplinesc serviciile de asistență socială mai putem aminti altele două, la fel de importante și anume:

diagnoza problemelor socioumane: asistența socială stabilește o ,,hartă” a problemelor sociale la nivel comunitar, identifică și înregistrează segmentul populației vulnerabile; întotdeauna la nivelul unei comunități vor exista categorii sociale vulnerabile ce riscă marginalizarea și excluderea socială;

prevenție: serviciile de asistență socială previn instalarea unor procese sociale patologice (consum de droguri, delincvență, abandon școlar, neglijarea copiilor, violența domestică etc. ).

Legea numărul 17/2000 prevede trei categorii de servicii acordate persoanelor vârstnice la domiciliu și anume: servicii sociale, servicii socio-medicale și servicii medicale:

servicii sociale, privind în principal îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării sociale și sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridică și administrativă, sprijin pentru plata unor servicii și obligații curente, îngrijirea locuinței și gospodăriei, ajutor pentru prepararea hranei;

servicii socio-medicale privind în principal ajutor pentru igiene personală, readaptarea capacităților fizice și psihice, adaptarea locuinței la nevoile persoanei vârstnice și antrenarea în activități economice, sociale și culturale, precum și îngrijirea temporară în centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate;

servicii medicale, sub forma consultațiilor și îngrijirilor medicale la domiciliu sau în instituții de sănătate, consultații și îngrijiri stomatologice, administrarea de medicamente, acordarea de materiale sanitare și dispozitive medicale.

Standardele minime specifice de calitate pentru serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice prevăd ca unitățile de îngrijiri la domiciliu să furnizeze următoarele tipuri de îngrijiri:

1. Servicii de îngrijire personală, constând în ajutor pentru activitățile de bază ale vieții de zi cu zi: igienă corporală, îmbrăcare și dezbrăcare, igiena eliminărilor, hrănire și hidratare, transfer și mobilizare, deplasarea în interior, comunicare;ajutor pentru activități instrumentale ale vieții zilnice: prepararea hranei sau livrarea acesteia, efectuarea de cumpărături, activități de menaj, însoțirea în mijloacele de transport, facilitarea deplasării în exterior, companie, activități de gestionare și administrare a bunurilor, activități de petrecere a timpului liber;

2. Servicii medicale privind supravegherea și menținerea sănătății; din această categorie fac parte următoarele activități de supraveghere și menținere a sănătății: îndrumare, sprijin și consiliere pe probleme de sănătate, educație pentru sănătate, igienă și îngrijiri medicale, evaluări periodice la nevoie, asistare pentru respectarea prescripțiilor medicale și efectuarea de tratamente, (după caz), nutriție și dietă, asigurarea accesului la medicul de familie sau la medicul specialist, precum și procurarea de dispozitive de tipul: ochelari, orteze, proteze etc., monitorizarea în scop preventiv și terapeutic a stării de sănătate somatică și psihică a beneficiarilor;

3 Servicii de recuperare. Activitățile de recuperare sunt destinate, în principal, recuperării abilităților de autoservire, îngrijire personală și autogospodărire, fiind incluse aici și serviciile de adaptare a ambientului;

4. Sprijin pentru integrare socială și participare. Acest tip de servicii oferă posibilitatea menținerii și dezvoltării relațiilor cu familia și comunitatea. Sunt oferite servicii de acompaniament a vârstnicului sau are loc facilitarea accesului acestuia la evenimente sociale dezvoltate în comunitate, la alte instituții sau servicii publice, precum și servicii de informare și consiliere a beneficiarului cu privire la utilizarea serviciilor publice în comun.

3.4. Consilierea familiilor persoanelor de vârsta a treia cu risc de a fi instituționalizate

Pentru a se evita instituționalizarea persoanelor vârstnice, un rol important îl are consilierea membrilor familiilor vârstnicilor care se află în riscul de a fi instituționalizați.

De cele mai multe ori, unul din motivele instituționalizării bătrânilor îl reprezintă și teama de responsabilități a familiei, lipsa de putere pentru a face față situației de a-și ajuta vârstnicul. Consilierea este un pas important în determinarea abandonului instituționalizării.

Consilierea este o relație de ajutare, o încercare și un efort din partea consilierului la care este cooptat și clientul pentru a îmbunătății confortul existențial al celui din urmă pentru a-i ameliora stilul de viață. Nu este preocupată în general de ajutorarea oamenilor ca ei să ia decizii, ci de a-i ajuta să ia decizii înțelepte.

Beneficiarii ședințelor de consiliere sunt persoane cu personalități diferite care doresc să depășească problemele pe care le au, să-și cunoască aptitudinile și să le dezvolte.

Activitatea de consiliere se poate suprapune la un moment dat cu cea a altor profesioniști din domeniu social, dar scopul ei este de identificare a adevăratelor probleme și nevoi. Spre deosebire de alți actori sociali, consilierul pune accent pe subiectivitate și independență, beneficiarul fiind cel ce identifică și depășește problemele. Consilierea are scopul de a media întâlnirea dintre ceea ce este beneficiarul și ceea ce ar fi bine să fie și vrea să fie acesta.

Pornind de la obiectivul acceptat de majoritatea autorilor în domeniu “cel de a-i ajuta pe oameni să se ajute singuri”, rezultatele dorite și solicitate de către beneficiari sunt:

1. creșterea înțelegerii de sine și a situațiilor din jur;

2. creșterea capacității proprii de decizie;

3. oferirea unui sprijin în luarea unei decizii și confirmarea acesteia;

4. dezvoltarea capacității de a schimba o situație;

5. eliberarea de sentimente;

6. examinarea opțiunilor și alegerea uneia;

7. facilitarea capacităților de relaționare și comunicare;

8. liniște și armonie intrafamilială și comunitară.

Rezultatele consilierii depind de următorii factori:

cunoașterea obiectivelor și limitelor consilierii (referitoare la sferele de activitate, independența beneficiarului și colaborarea acestuia);

sinceritatea și deschiderea la comunicare a beneficiarului;

competența și profesionalismul consilierului;

stabilirea unei relații de consiliere bazată pe încredere, sinceritate, comportament non-discriminatoriu, empatie, confidențialitate și respect;

Astfel sunt evidențiate următoarele obiective specifice consilierii:

autoacceptarea – recunoașterea atât a calităților cât și a defectelor și acceptarea criticilor și a respingerilor;

dezvoltarea conștiinței de sine-perceperea de sine prin autoevaluare și comparare;

perspicacitatea – control rațional asupra trăirilor și acțiunilor;

rezolvarea de probleme-învățarea căutării soluțiilor și găsirea unei soluții adecvate;

educația psihologică – achiziționarea de tehnici pentru înțelegerea și controlarea comportamentului;

dezvoltarea abilităților sociale – cele de comunicare, conducerea conversațiilor și controlul furiei;

schimbarea cognitivă-identificarea, recunoașterea și modificarea sau înlăturarea credințelor iraționale

modificarea comportamentală – schimbarea sau înlocuirea modelelor comportamentale neadaptive sau distructive

restituire sau compensare – ajutorarea clientului să îndrepte comportamentele distructive anterioare.

Consilierea poate fi văzută de către unii lucrători sociali în sfera comunitară, ca o perspectivă interesantă de trăiri particulare, în timp ce originea acestor sentimente de supărare, regret și neputință, se află în „problemele publice”de genul sărăciei, șomajului, discriminării și bolii.

Orientată spre ajutorarea clienților în înțelegerea și clarificarea punctelor lor de vedere asupra spațiului de viață, asupra mediului și a dimensiunii morale a existenței, consilierea susține și rolul învățării găsirii scopurilor determinate pentru înțelegerea în sine și a celor din jur pentru o mai bună informare asupra posibilităților pentru soluționarea problemelor de natură emoțională și interpersonală. O caracteristică esențială a consilierii, este cea de facilitare a înțelegerii, a schimbării, a acceptării noilor situații, a depășirii unor momente dramatice, a integrării și a dezvoltării. Cel consiliat are posibilitatea de a-și explora și clarifica forțele și slăbiciunile, de a-și îmbunătății calitatea vieții și de a evolua spre o formă superioară a bunăstării.

Consilierea nu presupune doar o prestație unilaterală din partea consilierului, ci este vorba de o interacțiune cu specificul ei, o relație de ajutare. Fiecare dintre cei doi, vine în câmpul acestei interacțiuni cu particularități de vârstă, cultură, religie, clasa din care provine, limba vorbită, etc.

Sunt importante încrederea, respectul și confidențialitatea, astfel încât, clienții să se poată simți în siguranță pentru a-și putea dezvălui și sonda propria viață din perspectiva cunoașterii, afectivității și acțiuni

IV. Eficiența serviciilor de îngrijiri la domiciliu în satisfacerea nevoilor persoanelor vârstnice. Studii de caz

Din studiul lucrărilor de specialitate consultate a rezultat o convergență a opiniilor specialiștilor privind superioritatea serviciilor de îngrijiri la domiciliu față de serviciile sociale acordate persoanelor vârstnice în instituții.

Analizând problemele cu care se confruntă persoanele vârstnice, nevoile acestora, făcând observații personale asupra situației unor bătrâni, mi-a apărut ca esențială pentru calitatea vieții lor satisfacerea nevoilor de comunicare și socializare.

Această cercetare și-a propus să evalueze gradul în care nevoile de comunicare și socializare ale bătrânilor singuri sunt satisfăcute prin serviciile de îngrijiri la domiciliu.

Cercetarea a fost realizată pe baza datelor furnizate de membrii proiectului „Îngrijiri la domiciliu pentru vârstnicii din Craiova”.

Am utilizat ca metodă de cercetare studiul de caz, metoda cea mai adecvată cercetării în domeniul asistenței sociale. Informațiile pe baza cărora au fost elaborate cele cincisprezece studii de caz au fost obținute prin metodele interviului semistructurat și analiza documentelor sociale, respectiv studiul dosarelor beneficiarilor incluși în lotul cercetării. Acesta a cuprins cincisprezece subiecți, selectați în urma analizei dosarelor aflate la furnizorul serviciilor de îngrijiri la domiciliu. Cu fiecare dintre subiecți s-au purtat convorbiri la domiciliul acestora.

Proiectul a fost finanțat prin Programul Phare, fiind implementat la 1 ianuarie 2007, iar în prezent se află în perioada de sustenabilitate, aceasta limitându-se la 3-5 ani. Pentru o mai bună implementare a proiectului s-a realizat un parteneriat între Consiliul Local al Municipiului Craiova și Arhiepiscopia Craiovei, Asociația Vasiliada și Consiliul Local al Persoanelor Vârstnice al județului Dolj.

Grupul țintă al proiectului este reprezentat de persoanele vârstnice, ce trebuie să locuiască în Craiova, care au depășit vârsta de 60 de ani și care se află în pericol de a fi instituționalizați din cauza situației materiale precare, nu beneficiază de sprijin din partea familiei, ori sunt imobilizați la pat, nu se pot autogospodări etc.

Toate serviciile sociale furnizate beneficiarilor prin acest proiect sunt gratuite.

Echipa multidisciplinară de îngrijiri este compusă din: asistent manager, asistent social, îngrijitor la domiciliu, șofer.

În vederea selectării personalului pentru implementarea proiectului s-au impus următoarele condiții:

pentru asistentul manager: studii superioare de lungă durată, iar experiența în programe Phare ar fi constituit un avantaj;

pentru asistentul social: studii superioare de specialitate și de lungă durată;

pentru șofer: studii medii și posesia de carnet de conducere categoria B;

pentru îngrijitorii la domiciliu: inițial s-au cerut studii generale și experiență în domeniu, apoi s-a inclus și condiția existenței unui certificat de calificare în meseria „îngrijitor la domiciliu pentru persoanele vârstnice”, conform cu legislația în vigoare, această ultimă condiție ridicând ulterior multe probleme întrucât existau foarte puține persoane calificate în acest sens. Îngrijitorii angajați au beneficiat din acest motiv de cursuri de calificare în meseria „îngrijitor la domiciliu pentru persoanele vârstnice”, cursurile de pregătire fiind susținute de o firmă de training acreditată și au cuprins noțiuni teoretice și practice.

Beneficiarii au fost selectați inițial din baza de date a autorității locale, Arhiepiscopiei Craiovei, Asociației Vasiliada, Consiliului Local al Persoanelor Vârstnice al județului Dolj, dar și din solicitările directe; cazurile au fost selectate în funcție de gravitatea situației sociale și materiale, dar și în funcție de gradul de dependență.

Dacă la începutul proiectului erau 122 de beneficiari, în momentul de față există 85 de beneficiari și 21 de îngrijitori la domiciliu, numărul lor scăzând considerabil față de perioada de implementare a proiectului, mulți neavând acel certificat de competențe și nefiind de acord cu salariile mult prea mici.

Studiul de caz nr.1

Date despre beneficiar

Doamna A.C., în vârstă de 75 de ani, din localitatea Craiova, județul Dolj

Evaluarea inițială

Asistentul social s-a deplasat la domiciliul doamnei A.C. și a întocmit ancheta socială din aceasta relevând următoarele date:

Doamna A.C. este pensionară, de profesie dactilografă;

Beneficiara locuiește într-o casă compusă din 5 camere având bucătărie și baie utilate corespunzător; beneficiază de apă rece curentă și de energie electrică; încălzirea se realizează cu combustibil lichid; condițiile igienico-sanitare sunt satisfăcătoare;

Evaluând situația economică, s-a desprins faptul că doamna A.C. are o pensie de asigurări de stat de 521 ron și nu a beneficiat de alte măsuri de protecție socială;

Probleme deosebite: doamna A.C. nu se poate deplasa în interiorul locuinței și neînsoțită în afara locuinței; conform actelor medicale suferă de: HTA (hipertensiune arterială) gradul. II, reumatism, cataractă senilă matură. Asistentul social apreciază veniturile ca fiind insuficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare, și că doamna suferă de depresie majoră, aflându-se în imposibilitatea de a-și asigura nevoile socio-medicale datorită bolii.

În concluzie doamna A.C este o persoană vârstnică care și-a pierdut autonomia locomotorie și are nevoie de ajutor pentru desfășurarea activităților instrumentale.

Asistentul social a propus realizarea evaluării socio-medicale conform Grilei Naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, acordarea serviciilor sociale necesare, dar și consiliere socio-psiho-spirituală.

Evaluarea socio-medicală

Doamna A.C. locuiește singură neavând copii cu care să stea și care să o ajute; vârstnica nu frecventează nici un grup social, și este ajutată de vecini din când în când, la procurarea hranei, precum și la activități de menaj.

Situația materială este una precară întrucât pensia de asigurări de stat în valoare de 521 ron nu îi este suficientă pentru procurarea medicamentelor, a hranei și pentru plata unor utilități.

Doamna A.C. se află în evidența medicului de familie cu următoarele afecțiuni: HTA gr. II, reumatism, AO cataractă senilă matură, astm bronșic alergic.

În urma evaluării au fost identificate următoarele nevoi: nevoia de a evita pericolele, de a comunica și de a se recrea.

În urma completării Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice s-a făcut încadrarea doamnei A.C. în gradul II A de dependență, persoanele care și-au conservat autonomia mental și parțial autonomia locomotorie, dar care necesită ajutor zilnic pentru unele dintre activitățile de bază ale vieții de zi cu zi.

În concordanță cu nevoile identificate (nevoia de a evita pericolele, de a comunica și de a se recrea) s-a stabilit care sunt serviciile sociale care răspund nevoilor și anume: consiliere, comunicare și socializare.

Dorința doamnei A.C. este de a primi sprijin financiar și sprijin pentru activitățile de menaj.

S-a hotărât ca doamna A.C. să fie îngrijită la domiciliu, de o persoană instruită în acest sens, ce va fi desemnată de echipa de coordonare și de asistentul social responsabil de caz.

Planul de intervenție

După ce au fost analizate toate datele care au fost culese în urma procesului de evaluare socio-medicale, s-a stabilit un plan de intervenție care să răspundă nevoilor beneficiarei în momentul actual. S-au ales acele servicii, care o dată acordate să îi dea beneficiarei o stare de siguranță și să îi ofere autonomie. Serviciile alese sunt:

servicii de bază: comunicare, ajutor pentru a se deplasa în interiorul și în exteriorul casei;

servicii instrumentale: ajutor pentru menaj, ajutor pentru spălatul rufelor, însoțire la plimbare, ajutor la prepararea hranei, ajutor la cumpărături.

Planul individualizat de asistență și îngrijire

S-a întocmit planul individualizat de asistență și îngrijire în care au fost specificate serviciile ce urmează să fie oferite, durata și ritmicitatea lor. Doamna A.C primește 6 ore de îngrijire pe săptămână, 3 zile câte două ore.

Evoluție

După doi ani de îngrijire, situația doamnei A.C. a fost reevaluată, iar pe baza progreselor înregistrate de dânsa în dezvoltarea autonomiei personale, s-a hotărât încadrarea sa în gradul III A de dependență. Doamna A.C. este foarte mulțumită de serviciile primite, starea de sănătate îmbunătățindu-i-se vizibil, iar gradul de autonomie personală a crescut foarte mult și vârstnica spune că ar vrea în continuare să primească ajutor la întreținerea locuinței, la cumpărături, la prepararea hranei și la plata facturilor, menționând ca nu se mai simte atât de singură ca înainte.

Studiul de caz nr.2

Date despre beneficiar: doamna B.M., vârsta 86 de ani, din Craiova, Județul Dolj

Evaluarea inițială

În urma deplasării asistentului social la domiciliul doamnei B.M. s-a întocmit ancheta socială din care reies următoarele date:

Doamna B.M. este pensionară de profesie vânzătoare.

Locuiește într-o casă naționalizată cu două camere, dar acesteia îi aparține numai o cameră și bucătăria; beneficiază de apă rece curentă și de energie electrică; încălzirea se face cu combustibil lichid; condițiile igienico-sanitare sunt corespunzătoare.

Din evaluarea situației economice reiese că doamna are o pensie de asigurări sociale e stat în valoare de 110 ron și o pensie de urmaș de 100 ron și nu beneficiază de alte măsuri de protecție socială.

Probleme deosebite: doamna B.M. are următorul diagnostic: diabet zaharat gradul al-II-lea, HTA stadiul al II-lea, cardiopatie ischemică, ulcer duodenal cronic, insuficiență cardiacă cronică clasa NYHA; datorită problemelor de sănătate, se deplasează cu greutate, nu poate să facă cumpărături și nu poate desfășura activități de menaj.

În concluzie, doamna B.M. este o persoană vârstnică ce și-a conservat autonomia mentală și parțial autonomia locomotorie, dar necesită ajutor pentru desfășurarea activităților de bază ale vieții de zi cu zi.

Asistentul social a propus realizarea evaluării socio-medicale conform Grilei Naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, acordarea serviciilor sociale necesare, dar și consiliere socio-psiho-spirituală.

Evaluarea socio-medicală

Doamna B.M. locuiește singură, singurul ei fiu locuind în capătul opus al orașului.

Doamna este văduvă și nu menține relația cu fiul ei, acesta neinteresându-se de situația. ei. Vârstnica nu frecventează nici un grup social pentru că se deplasează cu greutate, iar vecinii sunt cei care o mai ajută, dar foarte rar la cumpărături și la achiziționarea medicamentelor.

Situația materială este una precară întrucât pensia de asigurări de stat în valoare de 110 ron și cea de urmaș de 100 ron nu îi sunt suficiente pentru procurarea medicamentelor și a hranei.

Doamna B.M. este o persoană vârstnică care se află în evidenșa medicului de familie cu următoarele afecțiuni: diabet zaharat gradul al-II-lea, HTA stadiul al II-lea, cardiopatie ischemică, ulcer duodenal cronic, insuficiență cardiacă cronică clasa NYHA.

În urma evaluării au fost identificate următoarele nevoi: nevoia de a comunica și de a fi îngrijit.

În urma completării Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice s-a făcut încadrarea doamnei B.M. în gradul II-A, persoanele care și-au conservat autonomia mentală si parțial autonomia locomotorie, dar care necesită ajutor zilnic pentru unele dintre activitațile de bază ale vieții de zi cu zi.

În consecință cu nevoile identificate (nevoia de a comunica și de a fi îngrijit) s-a stabilit care sunt serviciile care răspund nevoilor doamnei și anume: comunicare, ajutor la prepararea hranei, ajutor la desfășurarea cumpărăturilor, aranjarea și întreținerea locuinței.

Dorința doamnei B.M. este de a primi ajutor la prepararea hranei, ajutor la cumpărături și amenajarea locuinței.

S-a hotărât ca doamna B.M. să fie îngrijită la domiciliu, de o persoană instruită în acest sens, ce va fi desemnată de echipa de coordonare și de asistentul social responsabil de caz.

4. Planul de intervenție

După ce au fost analizate toate datele care au fost culese în urma evaluării socio-medicale, s-a stabilit un plan de intervenție care să răspundă nevoilor beneficiarei în momentul actual. S-au ales acele servicii, care o dată acordate să îi dea beneficiarei o stare de siguranță și să îi ofere autonomie. Serviciile alese sunt:

servicii de bază: comunicare

servicii instrumentale: ajutor la prepararea hranei, ajutor la desfășurarea cumpărăturilor, aranjarea și întreținerea locuinței.

5. Planul individualizat de asistență și îngrijire

S-a întocmit planul individualizat de asistență și îngrijire în care au fost specificate serviciile ce urmează să fie oferite, durata și ritmicitatea lor. Doamna B.M. primește câte două ore de îngrijiri în fiecare zi.

6. Evoluție

Doamna B.M. rămâne încadrată în gradul de dependență, II-A și necesită în continuare ajutor la întreținerea locuinței, la prepararea hranei, la plata facturilor. Starea de sănătate a doamnei este fluctuantă.

Doamna este mulțumită de serviciile primite și spune că vizitele îngrijitorului la domiciliu au ajutat-o să mai uite de povara bătrâneții.

Studiul de caz nr.3

1. Date despre beneficiar: doamna B.M. în vârstă de 84 de ani, din Craiova, județul Dolj.

2. Evaluarea inițială

În urma deplasării asistentului social la domiciliul doamnei B.M. s-a întocmit ancheta socială din care reies următoarele date:

-doamna B.M. este pensionara de profesie croitoreasă;

-locuiește într-un apartament închiriat cu două camere, dotat cu toate utilitățile, dar modest mobilat; starea de igienă este precară (praf, mucegai, lenjerie de pat murdară);

-din evaluarea situației economice rezultă că doamna are pensie de asigurări de stat în valoare de 292 ron și nu beneficiază de alte forme de protecție socială;

-vârstnica are un fiu plecat în Germania cu care nu ține legătura și o fiică în Craiova pe care nu a mai văzut-o de trei ani;

-probleme deosebite: prezintă următoarele afecțiuni: fractură de col femural drept, fractură la brațul stâng, insuficiență cardiacă;

În concluzie doamna este imobilizată la pat neputând să-și desfășoare în mod autonom activitățile de bază și instrumentale ale vieții de zi cu zi;

Asistentul social a propus realizarea evaluării socio-medicale conform Grilei Naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, acordarea serviciilor sociale necesare pentru satisfacerea nevoilor beneficiarei.

3. Evaluarea socio-medicală

Doamna nu este susținută de cei doi copii în nici un fel iar singura rudă care o mai vizitează este sora sa în vârstă de 79 de ani bolnavă și ea la rândul ei. Nu frecventează nici un grup social întrucât este imobilizată la pat. La procurarea medicamentelor și a hranei o mai ajută foarte rar sora sa și o vecină.

Situația materială este precară, pensia de 292 ron neajungându-i pentru plata chiriei, a utilităților, a hranei și cu atât mai puțin a medicamentelor foarte scumpe.

Doamna B.M. este o persoană vârstnică care se află în evidența medicului de familie cu următoarele afecțiuni: fractură de col femural drept, fractură la brațul stâng, insuficiență cardiacă.

În urma evaluării au fost identificate următoarele nevoi: nevoia de a bea și a mânca, de a elimina, de a se mișca și a avea o bună postură, a dormi și a se odihni, a se îmbrăca și dezbrăca, nevoia de a fi curat și îngrijit, de a evita pericolele și de a comunica.

În urma completării Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice s-a făcut încadrarea doamnei B.M. în gradul de dependență I B, persoanele grabatare, lucide sau ale căror funcții mentale nu sunt în totalitate alterate și care necesită supraveghere și îngrijire medicală pentru marea majoritate a activităților vieții curente, noapte si zi. Aceste persoane nu își pot efectua singure activitățile de bază de zi cu zi.

În consecință cu nevoile identificate s-au stabilit următoarele servicii: ajutor la hrănire, ajutor la îmbrăcare și dezbrăcare, ajutor la prepararea hranei, aranjarea și întreținerea locuinței.

Dorința doamnei este de a primi sprijin material și de a comunica cu cineva.

S-a hotărât ca doamna B.M. să fie îngrijită la domiciliu, de o persoană instruită în acest sens, ce va fi desemnată de echipa de coordonare și de asistentul social responsabil de caz.

4. Planul de intervenție

După ce au fost analizate toate datele care au fost culese în urma evaluării socio-medicale, s-a stabilit un plan de intervenție care să răspundă nevoilor beneficiarei în momentul actual. S-au ales acele servicii, care o dată acordate să îi dea beneficiarei o stare de siguranță și să îi ofere autonomie. Serviciile alese sunt:

servicii de bază: ajutor la hrănire, ajutor la îmbrăcare/dezbrăcare, activități de igienă corporală;

serviciu instrumentale: ajutor la prepararea hranei, aranjarea și întreținerea locuinței.

5. Planul individualizat de asistență și îngrijire

S-a întocmit planul individualizat de asistență și îngrijire în care au fost specificate serviciile ce urmează să fie oferite, durata și ritmicitatea lor. Doamna B.M. primește trei ore de îngrijire zilnic.

6. Evoluție

Starea de sănătate s-a înrăutățit doamna având nevoie de aceleași servicii. Vârstnica spune că în ciuda stării de sănătate precară este mulțumită că asistentul social a luat legătura cu fiica sa care a acceptat să vină să-și viziteze mama, situația financiară a vârstnicei îmbunătățindu-se o dată cu reluarea legăturii cu fiica sa.

Studiul de caz nr.4

Date despre beneficiar: doamna V.E., în vârstă de 69 de ani, din Craiova, județul Dolj.

Evaluarea inițială

Asistentul social s-a deplasat la domiciliul doamnei și a realizat ancheta socială din care reies următoarele date:

-vârstnica este pensionară, de profesie dactilografă;

-locuiește într-un apartament cu trei camere, bucătărie și baie utilate corespunzător; beneficiază de apă rece curentă și energie electrică; încălzirea se face de la centrala termică comună; condițiile igienico-sanitare sunt satisfăcătoare;

-doamna V.E. are un fiu și o fiică;

-din evaluarea situației economice rezultă că doamna are o pensie de asisgurări de stat de 1112 ron și nu beneficiază de alte măsuri de protecție socială;

-probleme deosebite: vârstnica a fost diagnosticată cu carcinom medular LST cu adenopatie laternocervicală stânga, tiroidectomie totală, chist la ovarul stâng, osteoporoză; datorită afecțiunilor pe care le are trebuie să evite efortul fizic, expunerea la frig și să urmeze un anumit tratament, doamna spunând că mare parte din pensie o dă pe medicamente;

Se propune de către asistentul social evaluarea socio-medicală detaliată și acordarea serviciilor de îngrijire la domiciliu care să răspundă nevoilor identificare, dar și consiliere psiho-socio-spirituală.

Evaluarea socio-medicală

Din declarațiile doamnei reiese că nu beneficiază de nici un fel de suport din partea familiei, ambii fii fiind plecați din localitate, iar dânsa locuiește singură.

Doamna V.E. se află în evidența medicului de familie cu următoarele afecțiuni: carcinom medular LST cu adenopatie laternocervicală stânga, tiroidectomie totală, chist la ovarul stâng, osteoporoză.

În urma evaluării au fost identificate următoarele nevoi: nevoia de a comunica și de a fi îngrijit.

În urma completării Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice s-a făcut încadrarea doamnei V.E. în gradul II A, persoanele care si-au conservat autonomia mentala si partial autonomia locomotorie, dar care necesita ajutor zilnic pentru unele dintre activitățile de baza ale vieții de zi cu zi.

În concordanță cu nevoile identificate s-au stabilit care sunt serviciile sociale și socio-medicale care să răspundă nevoilor identificate și anume: comunicare, ajutor la prepararea hranei, ajutor la efectuarea cumpărăturilor, aranjarea și întreținerea locuinței.

Dorințele persoanei vârstnice evaluate: comunicare, ajutor la prepararea hranei, ajutor la efectuarea cumpărăturilor, aranjarea și întreținerea locuinței.

S-a hotărât ca doamna V.E. să fie îngrijită la domiciliu, de o persoană instruită în acest sens, ce va fi desemnată de echipa de coordonare și de asistentul social responsabil de caz.

4. Planul de intervenție

După ce au fost analizate toate datele care au fost culese în urma evaluării socio-medicale, s-a stabilit un plan de intervenție care să răspundă nevoilor beneficiarei în momentul actual. S-au ales acele servicii, care o dată acordate să îi dea beneficiarei o stare de siguranță și să îi ofere autonomie. Serviciile alese sunt:

servicii de bază: comunicare

servicii instrumentale: ajutor la prepararea hranei, aranjarea și întreținerea locuinței, ajutor la desfășurarea cumpărăturilor.

5. Planul individualizat de asistență și îngrijire

S-a întocmit planul individualizat de asistență și îngrijire în care au fost specificate serviciile ce urmează să fie oferite, durata și ritmicitatea lor. Doamna V.E. primește trei ore de îngrijire în două zile din săptămână.

6. Evoluție

Starea de sănătate s-a îmbunătățit, dar prezintă mari variații.

Doamna este mulțumită de serviciile primite spunând că îngrijitorii o tratează cu respect, iar nevoia acută de comunicare resimțită de ea și nesatisfăcută de familie a fost satisfăcută de îngrijitori și asistentul social.

Studiul de caz nr.5

1. Date despre beneficiar: Domnul I.V., în vârstă de 68 de ani, din Craiova, Județul Dolj.

2. Evaluarea inițială

Datele relevante din ancheta socială realizată de asistentul social la domiciliul domnului sunt următoarele:

-domnul I.V. este pensionar de profesie controlor C.T.C.;

-locuiește într-un apartament cu două camere, bucătărie și baie utilate corespunzător; beneficiază de apă rece curentă și de energie electrică iar încălzirea se realizează de la centrala termică comună; condițiile igienico-sanitare sunt satisfăcătoare

-vârstnicul are soție, două fiice și doi nepoți;

-din evaluarea situației economice reiese că domnul I.V. are o pensie de asigurări sociale de stat în valoare de 672 ron și nu beneficiază de alte măsuri de protecție socială;

-probleme deosebite: conform actelor medicale domnul I.V. are următorul diagnostic: demență mixtă alzheimerizată cu halucinații, boala parkinson; este incapabil să realizeze autonom igiena corporală, să se îmbrace și să se dezbrace; nu e capabil să desfășoare nici o activitate instrumentală;

În concluzie domnul I.V. este o persoană vârstnică care și-a păstrat parțial autonomia locomotorie, ale cărui funcții mentale au fost aproap în totalitate alterate și care necesită supraveghere și îngrijire pentru marea majoritate a activităților vieții curente.

Asistentul social propune realizarea evaluării socio-medicale detaliate și acordarea serviciilor sociale care să răspundă nevoilor identificate. Se propune de asemenea consilierea psiho-socio-spirituală a vârstnicului dar și a familiei acestuia.

3. Evaluarea socio-medicală

Domnul I.V. locuiește decât cu soția sa care este și ea bolnavă și incapabilă să-l îngrijească iar vârstnicul nu frecventează nici un grup social.

Situația materială este grea întrucât cei doi soți cheltuie cca. 40% din pensie pentru medicamentele necesare. Veniturile celor doi soți sunt insuficiente pentru angajarea unei persoane care să îi îngrijească.

Domnul I.V. se află în evidența medicului de familie cu următoarele afecțiuni: demență mixtă alzheimerizată cu halucinații, boala Parkinson.

În urma evaluării au fost identificate următoarele nevoi: nevoia de a bea și a mânca, de a fi îngrijit, de a elimina, de a comunica, de a se deplasa, de a avea o bună postură.

În urma completării Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice s-a făcut încadrarea vârstnicului în gradul I. B., persoanele grabatare, lucide sau ale căror funcții mentale nu sunt in totalitate alterate si care necesita supraveghere si îngrijire medicala pentru marea majoritate a activităților vieții curente, noapte si zi. Aceste persoane nu își pot efectua singure activitățile de baza de zi cu zi.

În concordanță cu nevoile identificate s-au stabilit care sunt serviciile sociale și socio-medicale apte să răspundă nevoilor identificate și anume: activități de igienă corporală, ajutor pentru hrănit, ajutor la îmbrăcare/dezbrăcare, ajutor pentru a se deplasa în interiorul casei, mobilizarea activă și pasivă, comunicare, ajutor pentru a utiliza WC-ul.

S-a hotărât ca domnul I.V. să fie îngrijit la domiciliu, de o persoană instruită în acest sens, ce va fi desemnată de echipa de coordonare și de asistentul social responsabil de caz.

4. Planul de intervenție

După ce au fost analizate toate datele care au fost culese în urma evaluării socio-medicale, s-a stabilit un plan de intervenție care să răspundă nevoilor beneficiarului în momentul actual. S-au ales acele servicii, care o dată acordate să îi dea beneficiarului o stare de siguranță și să îi ofere autonomie. Serviciile alese sunt:

a) servicii de bază: activități de igienă corporală, ajutor pentru hrănit, ajutor la îmbrăcare/dezbrăcare, ajutor pentru a se deplasa în interiorul casei, mobilizarea activă și pasivă, comunicare, ajutor pentru a utiliza WC-ul.

b) servicii instrumentale: –

5. Planul individualizat de asistență și îngrijire

S-a întocmit planul individualizat de asistență și îngrijire în care au fost specificate serviciile ce urmează să fie oferite, durata și ritmicitatea lor. Beneficiarul primește câte două ore de îngrijire pe zi, în fiecare zi a săptămânii.

6. Evoluție

Sunt zile când sprijinit de îngrijitoare se poate deplasa în interiorul locuinței dar sunt și zile în care este complet imobilizat la pat. Necesită în continuare serviciile prevăzute în planul individualizat de asistență și îngrijire.

Studiul de caz nr.6

Date despre beneficiar: Doamna D.V., în vârstă de 86 de ani, Craiova, județul Dolj

Evaluarea inițială

În urma deplasării asistentului social la domiciliul doamnei D.V. s-a întocmit ancheta socială din care reies următoarele date:

-doamna D.V. este pensionară de profesie contabilă;

-doamna D.V. locuiește într-o locuință compusă dintr-o cameră mobilată modest, bucătărie, fără baie proprie; beneficiază de apă curentă și caldă și de energie electrică; condițiile igienico-sanitare sunt satisfăcătoare;

-vârstnica locuiește singură, întrucât singura rudă a sa este un nepot îndepărtat, doamna fiind necăsătorită și neavând copii;

-din evaluarea situației economice rezultă că doamna are o pensie de asigurări sociale de stat în valoare de 500 ron și nu a beneficiat de alte măsuri de protecție socială;

-probleme deosebite: datorită problemelor de sănătate și-a pierdut parțial autonomia locomotorie și aude numai vocea puternică; prezintă tulburări de memorie și depresie majoră; a suferit două intervenții chirurgicale în urma cărora i-au fost montate două proteze de șold bilateral la ambele picioare; în prezent se deplasează cu ajotorul unui cadru metalic; din actele medicale reiese următorul diagnostic: Parkinson, epilepsie și nevralgie de trigemeni; nu poate efectua activitățile de bază ale vieții de zi cu zi;

În concluzie, doamna D.V. este o persoană vârstnică care și-a păstrat parțial autonomia locomotorie. Nu se poate deplasa fără ajutor în interiorul locuinței și neînsoțită în afara locuinței. Are nevoie de ajutor pentru desfășurarea activităților de bază ale vieții de zi cu zi și a activităților instrumentale.

Asistentul social a propus realizarea evaluării socio-medicale conform Grilei Naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, acordarea serviciilor sociale necesare pentru satisfacerea nevoilor beneficiarei dar și consiliere socio-psiho-spirituală.

Evaluarea socio-medicală

Vârstnica locuiește singură, întrucât singura rudă a sa este un nepot îndepărtat, doamna fiind necăsătorită și neavând copii; este ajutată de nepotul pe care îl are cu mâncare și cu bani. Are relații bune cu vecinii, care o ajută la activități de menaj și la cumpărături, deplasare în exterior.

Doamna D.V. se află în evidența medicului de familie cu următoarele afecțiuni: Parkinson, epilepsie și nevralgie de trigemeni.

În urma evaluării au fost identificate următoarele nevoi: de a se mișca și a avea o bună postură, de a evita pericolele, de a comunica, de a elimina, de a bea și a mânca.

În urma completării Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice s-a făcut încadrarea vârstnicei în gradul I.C, persoanele cu tulburări mentale grave (demente), care și-au conservat în totalitate sau în mod semnificativ facultățile locomotorii, precum și unele gesturi cotidiene pe care le efectuează numai stimulate.

În concordanță cu nevoile identificate s-au stabilit care sunt serviciile sociale și socio-medicale apte să răspundă nevoilor identificate și anume:ajutor pentru mobilizare, consiliere și comunicare.

Dorințele persoanei vârstnice evaluate: vârstnica dorește să fie vizitată mai des de nepotul său și de asemenea nu și-ar dori sub nici o formă să rămână singură.

S-a hotărât ca doamna D.V. să fie îngrijit la domiciliu, de o persoană instruită în acest sens, ce va fi desemnată de echipa de coordonare și de asistentul social responsabil de caz.

4. Planul de intervenție

După ce au fost analizate toate datele care au fost culese în urma evaluării socio-medicale, s-a stabilit un plan de intervenție care să răspundă nevoilor beneficiarei în momentul actual. S-au ales acele servicii, care o dată acordate să îi dea beneficiarei o stare de siguranță și să îi ofere autonomie. Serviciile alese sunt:

servicii de bază: ajutor la hrănit, comunicare, activități de îngrijire corporală;

servicii instrumentale: ajutor pentru deplasarea în interiorul casei, ajutor pentru utilizarea WC-ului, ajutor pentru spălatul rufelor, ajutor pentru menaj.

5. Planul individualizat de asistență și îngrijire

S-a întocmit planul individualizat de asistență și îngrijire în care au fost specificate serviciile ce urmează să fie oferite, durata și ritmicitatea lor. Beneficiara primește câte opt ore de îngrijire în fiecare zi a săptămânii.

6. Evoluție

Doamna D.V. are o stare de sănătate îmbunătățită și în prezent nu mai prezintă manifestările specifice tulburărilor mentale (confundarea persoanelor, uitarea zilei și a nopții.

Studiul de caz nr.7

Date despre beneficiar: doamna C.M. în vârstă de 77 de ani, din Craiova, județul Dolj

Evaluarea inițială

Asistentul social s-a deplasat la domiciliul posibilei beneficiare unde a realizat ancheta socială din care reies următoarele date:

– doamna C.M. este pensionară, de profesie contabilă;

– nu are familie și tocmai de aceea dânsa locuiește singură;

– locuiește într-o casă compusă din trei camere, bucătărie și baie utilate corespunzător; beneficiază de apă rece curentă, energie electrică iar încălzirea se realizează cu gaze;condițiile igienico-sanitare sunt satisfăcătoare;

– din evaluarea situației economice reiese câ vârstnica are o pensie de asigurări de stat în valoare de 545 ron, dar și o pensie I.O.V.R în valoare de 123 ron; nu beneficiază de alte forme de protecție socială;

– probleme deosebite: conform datelor medicale doamna are următorul diagnostic: HTA gradul 2, coxartroză, gonartroză, cardiopatie ischemică, sindrom piramidal, spondiloză cervicală cu ICVB; doamna locuiește singură, nu are copii, iar singurul ajutor îl primește de la vecini;se deplasează foarte greu în exteriorul locuinței, suferind de afecțiuni reumatismale grave; doamna locuiește într-o casă moștenire de la părinți, proprietară fiind alături de cele două surori care nu locuiesc în Craiova și sunt mai în vârstă decât doamna.

În concluzie, doamna C.M. este o persoană vârstnică, care datorită stării de sănătate necesită ajutor periodic.

Asistentul social propune realizarea evaluării socio-medicale detaliate și acordarea serviciilor sociale care să răspundă nevoilor identificate. Se propune de asemenea consilierea psiho-socio-spirituală a vârstnicei.

Evaluarea socio-medicală

Doamna locuiește singură, deoarece nu are copii. Nu este vizitată de cele două surori, singurii care mai trec pe la ea fiind o vecină împreună cu soțul ei. Vârstnica ne povestește că nu frecventează nici un grup social, aceasta datorită mobilității scăzute.

Din pensia de asigurări sociale de stat în valoare de 545 ron și din cea I.O.V.R în valoare de 123 ron, 30% îi dă pe medicamente, așa că situația materială este una nu prea bună.

Doamna se află în evidența medicului de familie cu următoarele afecțiuni: HTA gradul 2, coxartroză, gonartroză, cardiopatie ischemică, sindrom piramidal, spondiloză cervicală cu ICVB.

În urma evaluării au fost identificate următoarele nevoi: nevoia de a comunica, de a avea o bună postură, de a evita pericolele.

În urma completării Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice s-a făcut încadrarea doamnei în gradul II A de dependență, persoanele care și-au conservat autonomia mentală si parțial autonomia locomotorie, dar care necesită ajutor zilnic pentru unele dintre activitatile de baza ale vietii de zi cu zi.

În concordanță cu nevoile identificate (nevoia de a comunica, de a avea o bună postură, de a evita pericolele) au fost alese acele servicii care să răspundă acestor nevoi și anume: comunicare, ajutor la prepararea hranei, aranjarea și întreținerea locuinței.

S-a hotărât ca doamna C.M. să fie îngrijită la domiciliu, de o persoană instruită în acest sens, ce va fi desemnată de echipa de coordonare și de asistentul social responsabil de caz.

4. Planul de intervenție

După ce au fost analizate toate datele care au fost culese în urma evaluării socio-medicale, s-a stabilit un plan de intervenție care să răspundă nevoilor beneficiarei în momentul actual. S-au ales acele servicii, care o dată acordate să îi dea beneficiarei o stare de bine și să îi ofere autonomie. Serviciile alese sunt:

a)servicii de bază: comunicare, ajutor pentru deplasarea în interiorul și în exteriorul locuinței;

b)servicii instrumentale: însoțirea în mijloacele de transport și la plimbare, rezolvarea unor probleme de ordin administrativ, aranjarea și întreținerea locuinței, ajutor la prepararea hranei, spălatul rufelor.

5. Planul individualizat de asistență și îngrijire

S-a întocmit planul individualizat de asistență și îngrijire în care au fost specificate serviciile ce urmează să fie oferite, durata și ritmicitatea lor. Beneficiara primește câte trei ore pe zi de îngrijire în trei zile ale săptămânii.

6. Evoluție

Starea de sănătate s-a îmbunătățit, necesită în continuare ajutor pentru activitățile instrumentale ale vieții de zi cu zi. A avut loc o mediere cu cele două surori ale sale.

Doamna spune că serviciile primite au fost benefice, este mulțumită de faptul că starea de sănătate este mai bună și de asemenea este foarte bucuroasă întrucât cele două surori deși mai în vârstă decât ea și locuind în altă localitate au venit să o viziteze datorită intervenției asistentului social.

Studiul de caz nr.8

1. Date despre beneficiar: doamna C.N. în vârstă de 68 de ani, din Craiova, județul Dolj.

2. Evaluarea inițială

Asistentul social s-a deplasat la domiciliul posibilei beneficiare unde a realizat ancheta socială din care reies următoarele date:

-este pensionară în prezent de profesie economist;

-are un frate și un nepot, fiul fratelui său;

-locuiește într-un apartament cu două camere, cu bucătărie și baie utilate corespunzător; beneficiază de apă rece curentă, energie electrică, iar încălzirea se face de la centrala termică comună; condițiile igienico-sanitare sunt satisfăcătoare;

-din evaluarea situației economice rezultă că doamna are o pensie de asigurări sociale de stat în valoare de 920 ron și nu beneficiază de alte forme de protecție socială;

-probleme deosebite: doamna suferă de următoarele afecțiuni: ictus lacunar, lacumnarism cerebral, HTA gradul 2, cardiopatie ischemică cronică, arteriopatie membre inferioare; se deplasează și se mobilizează cu mare greutate, nu poate desfășura fără ajutor activitățile de bază ale vieții de zi cu zi și e incapabilă să desfășoare independent activitățile instrumentale ale vieții de zi cu zi;

În concluzie, doamna C.N. este o persoană care și-a păstrat parțial autonomia mentală și locomotorie, dar care necesită ajutor pentru desfășurarea activităților de zi cu zi și a activităților instrumentale.

Asistentul social a propus realizarea evaluării socio-medicale conform Grilei Naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice și acordarea serviciilor sociale necesare pentru satisfacerea nevoilor beneficiarei.

3. Evaluarea socio-medicală

Doamna C.N. locuiește singură, fratele și nepotul acesteia locuind în Târgoviște, respectiv, București. Doamna nu a fost căsătorită și nu are copii. Nu există persoane din rețeaua informală cu care să poată comunica, în condițiile în care beneficiara manifestă un sentiment acut de singurătate și de izolare față de mediu, lucru care îi accentuează starea de dependență. Doamna nu frecventează nici un grup social și nu întreține nici un fel de relație cu vecinii.

Doamna C.N. se află în evidența medicului de familie cu următoarele afecțiuni: ictus lacunar, lacunarism cerebral, HTA gradul 2, cardiopatie ischemică cronică, arteriopatie membre inferioare.

În urma evaluării au fost identificate următoarele nevoi: nevoia de a comunica, de a fi îngrijit, de a se recrea, de a învăța să-și păstreze sănătatea.

În urma completării Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice s-a făcut încadrarea doamnei în gradul II A, persoanele care și-au conservat autonomia mentală si parțial autonomia locomotorie, dar care necesită ajutor zilnic pentru unele dintre activitățile de bază ale vieții de zi cu zi.

În concordanță cu nevoile identificate (nevoia de a comunica, de a fi îngrijit, de a se recrea, de a învăța să-și păstreze sănătatea) au fost alese acele servicii care să răspundă acestor nevoi și anume: comunicare, ajutor la prepararea hranei, ajutor la desfășurarea cumpărăturilor, aranjarea și întreținerea locuinței.

S-a luat decizia ca doamna C.N. să fie îngrijită la domiciliu, de o persoană instruită în sens, ce va fi desemnată de echipa de coordonare și de asistentul social responsabil de caz.

4. Planul de intervenție

După ce au fost analizate toate informațiile care au fost culese în urma evaluării socio-medicale, s-a stabilit un plan de intervenție care să răspundă nevoilor beneficiarei în momentul actual. S-au ales acele servicii, care o dată acordate să îi dea beneficiarei o stare de siguranță și să îi ofere autonomie. Serviciile alese sunt:

a)servicii de bază: comunicare;

b)servicii instrumentale: ajutor la desfășurarea cumpărăturilor, ajutor la prepararea hranei, aranjarea și întreținerea locuinței.

5. Planul individualizat de asistență și îngrijire

S-a întocmit planul individualizat de asistență și îngrijire în care au fost specificate serviciile ce urmează să fie oferite, durata și ritmicitatea lor. Beneficiara primește câte două ore de îngrijire pe zi, în fiecare zi a săptămânii.

6. Evoluție

Doamna are o stare de sănătate îmbunătățită, dar care variază de la o zi la alta. Nu face eforturi în nici un fel pentru a-și menține starea de independență.

Vârstnica spune că este mulțumită de serviciile de comunicare pe care le-a primit însă, nu este de acord cu regimul alimentar strict care i-a fost impus, regim pe care îl suportă cu greutate. De asemenea nu este de acord să renunțe la fumat, acesta punându-și amprenta negativ asupra sănătății ei.

Studiul de caz nr.9

1. Date despre beneficiar: doamna C.S. în vârstă de 92 de ani, din Craiova, județul Dolj.

2. Evaluarea inițială

Asistentul social s-a deplasat la domiciliul posibilei beneficiare unde a realizat ancheta socială din care reies următoarele date:

– doamna este în prezent pensionară, de profesie maistru de lucru manual;

– locuiește într-un apartament cu două camere, mobilate modest, bucătărie și baie;beneficiază de apă rece curentăm și de energie electrică, iar încălzirea este termică-centralizată; condițiile igienico-sanitare sunt satisfăcătoare,

– are o singură fiică, cu care, însă nu locuiește, relația lor limitându-se la vizite de scurtă durată;

– din evaluarea situației economice rezultă că doamna are o pensie de asigurări sociale de stat în valoare de 186 ron și nu beneficiază de alte măsuri de protecție socială;

– probleme deosebite: datorită vârstei înaintate manifestă dificultate în mișcare, în mobilizare; nu se poate spăla, nu poate trece din poziția „picioare,, în poziția „culcat,,. Aude numai vocile foarte puternice, folosește o proteză auditivă, prezintă tulburări de memorie și depresie medie;

În concluzie doamna C.S. este o persoană vârstnică care și-a pierdut în mare parte autonomia locomotorie. Are nevoie de ajutor pentru desfășurarea activităților de bază ale vieții de zi cu zi și pentru cele de natură instrumentală.

Asistentul social a propus realizarea evaluării socio-medicale conform Grilei Naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice și acordarea serviciilor sociale necesare pentru satisfacerea nevoilor beneficiarei. De asemenea s-a propus consilierea socio-psiho-spirituală a vârstnicei.

3.Evaluarea socio-medicală

Doamna este văduvă, locuiește singură, întrucât fiica lucrează și nu poate să o îngrijească permanent. Vârstnica se înțelege bine cu vecinii și cu puținii prieteni care i-au mai rămas.

Doamna C.S. se află în evidența medicului de familie cu următoarele afecțiuni: reumatism cronic degenerativ, demență senilă, hipoacuzie, cardiopatie ischemică cronică.

În urma evaluării, au fost identificate următoarele nevoi: nevoia de a se îmbrăca/dezbrăca, de a fi curat, de a proteja tegumentele și mucoasele, de a comunica, de a elimina, de a bea și a mânca.

În urma completării Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice s-a făcut încadrarea vârstnicei în gradul I C, persoanele cu tulburări mentale grave (demențe), care și-au conservat în totalitate sau în mod semnificativ facultațile locomotorii, precum și unele gesturi cotidiene pe care le efectuează numai stimulate.

În concordanță cu nevoile identificate (nevoia de a se îmbrăca/dezbrăca, de a fi curat, de a proteja tegumentele și mucoasele, de a comunica, de a elimina, de a bea și a mânca) au fost alese următoarele servicii :mobilizare activă și pasivă, activități de îngrijire personală, comunicare, ajutor pentru deplasarea în interiorul casei, ajutor la hrănit, ajutor la îmbrăcare/dezbrăcare, ajutor pentru utilizarea WC-ului, aranjarea și întreținerea locuinței.

S-a luat decizia ca doamna C.S. să fie îngrijită la domiciliu de o persoană instruită în acest sens, desemnată de către echipa coordonatoare și de asistentul scocial responsabil de caz.

4. Planul de intervenție

După ce au fost analizate toate datele care au fost culese în urma evaluării socio-medicale, s-a stabilit un plan de intervenție care să răspundă nevoilor beneficiarei în momentul actual. S-au ales acele servicii, care o dată acordate să îi dea beneficiarei o stare de bine și să îi ofere autonomie. Serviciile alese sunt:

a)servicii de bază: mobilizare activă și pasivă, ajutor pentru deplasarea în interiorul casei, comunicare, activități de îngrijire personală, ajutor la îmbrăcare/dezbrăcare;

b)servicii instrumentale: ajutor pentru utilizarea WC-ului, aranjarea și întreținerea locuinței, supravegherea stării de sănătate.

5. Planul individualizat de asistență și îngrijire

S-a întocmit planul individualizat de asistență și îngrijire în care au fost specificate serviciile ce urmează să fie oferite, durata și ritmicitatea lor. Beneficiara primește câte patru ore de îngrijire în fiecare zi a săptămânii.

6. Evoluție

Doamna suferă de demență senilă și de aceea momentele de luciditate sunt rare și de scurtă durată. Necesită în continuare ajutor la cumpărături, la achitarea facturilor, la administrarea medicamentelor, dar și la activitățile gospodărești.

Studiul de caz nr.10

1. Date despre beneficiar: doamna R.I. în vârstă de 78 de ani, din Craiova, județul Dolj

2. Evaluarea inițială

Asistentul social s-a deplasat la domiciliul posibilei beneficiarei unde a realizat ancheta socială din care reies următoarele informații:

– doamna este în prezent pensionară de profesie proiectant;

– doamna locuiește singură, întrucât este văduvă și nu are copii, într-un apartament cu două camere, baie și bucătărie utilate corespunzător; beneficiază de apă rece curentă, energie electrică, iar încălzirea se face prin centrală proprie; condițiile igienico-sanitare sunt satisfăcătoare;

– din evaluarea situației economice reiese că doamna are o pensie de asigurări sociale de stat în valoare de 1025 ron, pensie I.O.V.R în valoare de 24 ron și nu bneficiază de alte forme de protecție socială;

– probleme deosebite: conform actelor medicale doamna are următorul diagnostic: mielom multiplu, litiază renală stânga, rinichi unic chirurgical, FIA cu AV medie B aortică degenerativă, HTA stadiul 2; starea de sănătate este fluctuantă.

În concluzie, doamna necesită ajutor pentru activitățile de zi cu zi, datorită problemelor grave de sănătate și datorită slabei rezistențe a corpului resimțită acut de vârstnică.

Asistentul social a propus realizarea evaluării socio-medicale conform Grilei Naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice și acordarea serviciilor sociale necesare pentru satisfacerea nevoilor beneficiarei. De asemenea s-a propus consilierea socio-psiho-spirituală a vârstnicei.

3. Evaluarea socio-medicală

Doamna locuiește singură neavând copii. Are o soră diagnosticată cu demență Alzheimer, care locuiește în Craiova. Atunci când starea vârstnicei de sănătate se înrăutățește, singurul sprijin îl reprezintă un nepot îndepărtat care îi procură medicamentele și o însoțește la spital. Doamna mai povestește că este vizitată mai des de o verișoară și de o vecină.

Vârstnica se află în evidența medicului de familie cu următoarele afecțiuni: mielom multiplu, litiază renală stânga, rinichi unic chirurgical, HTA stadiul 2.

În urma evaluării socio-medicale au fost identificate următoarele nevoi: nevoia de a fi îngrijit, de a comunica, de a învăța cum să-și păstreze sănătatea, nevoia de a respira și a avea o bună circulație, nevoia de a evita pericolele, nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori.

În urma completării Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice s-a făcut încadrarea vârstnicei în gradul II A, persoanele care și-au conservat autonomia mentală si parțial autonomia locomotorie, dar care necesită ajutor zilnic pentru unele dintre activitățile de bază ale vieții de zi cu zi.

Serviciile sociale și socio-medicale apte să răspundă nevoilor identificate sunt: comunicare, aranjarea și întreținerea locuinței, ajutor la desfășurarea cumpărăturilor, spălatul rufelor, ajutor pentru a se deplasa în exteriorul casei, ajutor la prepararea hranei.

S-a luat decizia ca doamna C.S. să fie îngrijită la domiciliu de o persoană instruită în acest sens, desemnată de către echipa coordonatoare și de asistentul scocial responsabil de caz.

4. Planul de intervenție

După ce au fost analizate toate datele care au fost culese în urma evaluării socio-medicale, s-a stabilit un plan de intervenție care să răspundă nevoilor beneficiarei în momentul actual. S-au ales acele servicii, care o dată acordate să îi dea beneficiarei o stare de bine și să îi ofere autonomie. Serviciile selectate sunt:

a)servicii de bază: comunicare, ajutor pentru deplasarea în interiorul și în exteriorul locuinței;

b)servicii instrumentale: ajutor la prepararae hranei, spălatul rufelor, aranjarea și întreținerea locuinței, ajutor la desfășurarea cumpărăturilor.

5. Planul individualizat de asistență și îngrijire

S-a întocmit planul individualizat de asistență și îngrijire în care au fost specificate serviciile ce urmează să fie oferite, durata și ritmicitatea lor. Beneficiara primește câte patru ore de îngrijire de două ori pe săptămână.

6. Evoluție

Starea de sănătate s-a stabilizat, doamna spunând că singurul sprijin în momentul actual îl reprezintă rețeaua formală, adică membrii proiectului „Îngrijiri la domiciliu pentru vârstnicii din Craiova”, care îi asigură nevoia de comunicare aceasta fiind cel mai mult resimțită de către vârstnică, dar și celelalte nevoi.

Studiul de caz nr.11

Date despre beneficiar: doamna M.R. în vârstă de 83 de ani, din Craiova, județul Dolj.

Evaluarea inițială

Asistentul social s-a deplasat la domiciliul posibilei beneficiarei unde a realizat ancheta socială din care reies următoarele date:

– doamna este actual pensionară, de profesie artistă (cântăreață la operă);

– are un singur fiu plecat și acesta în Germania, astfel că doamna locuiește singură;

– locuiește într-un apartament cu două camere utilate corespunzător, baie și bucătărie; beneficiază de apă rece curentă, de energie electrică, iar încălzirea se face de la centrala termică comună;condițiile igienico-sanitare sunt satisfăcătoare;

– din evaluarea situației economice rezultă că doamna are o pensie de asigurări sociale de stat în valoare de 832 ron și nu beneficiază de ale măsuri de protecție socială;

– probleme deosebite: conform actelor medicale doamna are următorul diagnostic:abdomen cronic dureros, ischemie miocardică silențioasă, stenoză aortică degenerativă, spondiloză lombară, osteoporoză lombară, gonartroză, fractură pertrohanteriană;

În concluzie doamna M.R. este o persoană vârstnică, care datorită problemelor de sănătate necesită ajutor zilnic pentru activitățile vieții cotidiene.

Asistentul social a propus realizarea evaluării socio-medicale conform Grilei Naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice și acordarea serviciilor sociale necesare pentru satisfacerea nevoilor beneficiarei.

Evaluarea socio-medicală

Doamna M.R. este o persoană vârstnică care locuiește singură, este imobilizată la pat și nu poate desfășura nici o activitate fără ajutor. Beneficiara primește sprijin din partea rețelei informale, mai ales cu bani, trimiși de fiul său plecat în Germania.

Doamna apare în evidența medicului de familie cu următoarele afecțiuni: abdomen cronic dureros, ischemie miocardică silențioasă, stenoză aortică degenerativă, spondiloză lombară, osteoporoză lombară, gonartroză, fractură pertrohanteriană.

În urma evaluării au fost identificate următoarele nevoi: nevoia de a bea și a mânca, de a elimina, de a fi curat, de a proteja tegumentele și mucoasele, comunicare.

În urma completării Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice s-a făcut încadrarea doamnei în gradul I B, persoanele grabatare, lucide sau ale caror functii mentale nu sunt in totalitate alterate si care necesita supraveghere si ingrijire medicala pentru marea majoritate a activitatilor vietii curente, noapte si zi. Aceste persoane nu isi pot efectua singure activitatile de baza de zi cu zi.

Serviciile sociale și socio-medicale apte să răspundă nevoilor identificate sunt: mobilizare activă și pasivă, ajutor la hrănit, ajutor la utilizarae WC-ului, comunicare.

S-a luat decizia ca doamna C.S. să fie îngrijită la domiciliu de o persoană instruită în acest sens, desemnată de către echipa coordonatoare și de asistentul scocial responsabil de caz.

4. Planul de intervenție

După ce au fost analizate toate datele care au fost culese în urma evaluării socio-medicale, s-a stabilit un plan de intervenție care să răspundă nevoilor beneficiarei în momentul actual. S-au ales acele servicii, care o dată acordate să îi dea beneficiarei o stare de bine și să îi ofere autonomie. Serviciile selectate sunt:

a)servicii de bază: mobilizare activă și pasivă, ajutor la hrănit, ajutor la utilizarae WC-ului, comunicare;

b)servicii instrumentale: supravegherea instrucțiunilor privind administrarea medicamentelor;

5. Planul individualizat de asistență și îngrijire

S-a întocmit planul individualizat de asistență și îngrijire în care au fost specificate serviciile ce urmează să fie oferite, durata și ritmicitatea lor. Beneficiara primește câte patru ore de îngrijire pe zi, în fiecare zi a săptămânii.

6. Evoluție

În prezent nu mai este imobilizată la pat și necesită ajutor zilnic în continuare pentru activitățile de bază ale vieții de zi cu zi și pentru activitățile instrumentale. Doamna este foarte mulțumită că se poate ridica din pat întrucât acum își poate satisface nevoia spirituală, participând în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, însoțită fiind de îngrijitoare.

Studiul de caz nr.12

1. Date despre beneficiar:domnul I.G. în vârstă de 83 de ani din Craiova, județul Dolj

2. Evaluarea inițială

Asistentul social s-a deplasat la domiciliul beneficiarului unde a realizat ancheta socială din care reies următoarele date:

– domnul I.G. este pensionar, de profesie electrician;

– este căsătorit, soția dânsului având 81 de ani și are un fiu în vârstă de 51 de ani;

– domnul locuiește într-o cameră, bucătăria și baia fiind mobilate satisfăcător, la fel și condițiile igienico-sanitare sunt satisfăcătoare;

– din evaluarea situației economice, rezultă că domnul are o pensie de asigurări sociale de stat în valoare de 1554 ron și nu beneficiază de alte forme de protecție socială;

– probleme deosebite: în anul 1999, doamnul I.G. a suferit o amputație a membrului inferior drept; din acel moment este imobilizat la pat, iar singurul ajutor îl primește de la soția sa, suferindă și ea de boala Parkinson; singurul fiu al familiei locuiește în București și își vizitează rar părinții.

În concluzie, domnul I.G. este o persoană în vârstă imobilizată la pat și necesită ajutor zilnic pentru activitățile de bază ale vieții de zi cu zi, igienă corporală, ajutor la hrănit, dar și ajutor la utilizarea WC-ului.

Asistentul social a propus realizarea evaluării socio-medicale conform Grilei Naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice și acordarea serviciilor sociale necesare pentru satisfacerea nevoilor beneficiarului.

3. Evaluarea socio-medicală

Unicul fiul al familiei îi ajută pe cei doi soți suferinzi doar din când în când cu bani și își vizitează rar părinții. Domnul I.G. are relații bune cu vecinii și cu o prietenă de familie. Nu frecventează nici un grup social.

Vârstnicul figurează în evidența medicului de familie cu următoarele afecțiuni: BAV, HTA stadiul 2, cardiopatie ischemică cronică, AVC, glaucom.

În urma evaluării au fost identificate următoarele nevoi: nevoia de a bea și a mânca, de a respira și a avea o bună circulație, de a elimina, de a comunica, de a se mișca și a avea o bună postură, de a dormi și a se odihni, de a se îmbrăca/dezbrăca, de a fi curat, îngrijit, de a evita pericolele.

În urma completării Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice s-a făcut încadrarea vârstnicului în gradul I B, persoanele grabatare, lucide sau ale caror funcții mentale nu sunt în totalitate alterate și care necesită supraveghere și îngrijire medicală pentru marea majoritate a activitaților vieții curente, noapte și zi. Aceste persoane nu își pot efectua singure activitațile de bază de zi cu zi.

Serviciile sociale și socio-medicale apte să răspundă nevoilor identificate sunt: mobilizare activă și pasivă, ajutor la hrănit, ajutor la utilizarae WC-ului, comunicare, activități de îngrijire personală, aranjarea și întreținerea locuinței.

S-a luat decizia ca domnul I.G.. să fie îngrijit la domiciliu de o persoană instruită în acest sens, desemnată de către echipa coordonatoare și de asistentul scocial responsabil de caz.

4. Planul de intervenție

După ce au fost analizate toate datele care au fost culese în urma evaluării socio-medicale, s-a stabilit un plan de intervenție care să răspundă nevoilor beneficiaului în momentul actual. S-au ales acele servicii, care o dată acordate să îi dea beneficiarului o stare de siguranță și să îi ofere autonomie. Serviciile selectate sunt:

a)servicii de bază: mobilizare activă și pasivă, ajutor la hrănit, ajutor la utilizarae WC-ului, comunicare, activități de îngrijire personală;

b)servicii instrumentale: ajutor la prepararea hranei, aranjarea și întreținerea locuinței, spălatul rufelor.

5. Planul individualizat de asistență și îngrijire

S-a întocmit planul individualizat de asistență și îngrijire în care au fost specificate serviciile ce urmează să fie oferite, durata și ritmicitatea lor. Beneficiarul primește două ore de îngrijire în fiecare zi.

6. Evoluție

Starea de sănătate a domnului s-a îmbunătățit vizibil, dar necesită în continuare ajutor la hrănit, la îngrijirea personală și la întreținerea locuinței. Primește ajutor din partea soției și din partea rețelei formale.

Domnul afirmă că prezența îngrijitorului la domiciliu, atât prin ajutorul oferit, cât mai ales prin conversațiile purtate, i-a fost de mare ajutor și de asemenea spune că și-ar dori să beneficieze de mai multe ore de lectură, activitate realizată de către îngrijitorul la domiciliu.

Studiul de caz nr.13

1. Date despre beneficiar: doamna C.C. în vârstă de 82 de ani, din Craiova, județul Dolj.

2. Evaluarea inițială

Asistentul social s-a deplasat la domiciliul posibilei beneficiare unde a realizat ancheta socială din care reies următoarele date relevante:

– doamna C.C este în momentual actual pensionară, de profesie dactilograf;

– doamna are o singură soră, nu a fost căsătorită niciodată și nu are copii;

– locuiește într-o garsonieră, cu baie și bucătărie mobilată modest, iar condițiile igienico-sanitare sunt satisfăcătoare; încălzirea se realizează cu energie termică centralizată;

– din evaluarea situației economice rezultă că doamna are o pensie de asigurări sociale de stat în valoare de 460 de ron și nu beneficiază de alte forme de protecție socială;

– probleme deosebite: conform actelor medicale doamna C.C. are următorul diagnostic: discopatie, arteriopatie obliterantă, insuficiență vasculară, varice, cardiopatie ischemică, HTA oscilantă, reumatism poliarticular; în anul 2003 a suferit un accident vascular; este incapabilă să desfășoare independent activitățile instrumentale de zi cu zi; se deplasează cu dificultate în interiorul locuinței iar în afară nu merge deloc; și-a păstrat autonomia mentală, manifestâ izolare față de anturaj și față de mediu.

În concluzie doamna este o persoană vârstnică dependentă, ale cărei funcții mentale nu au fost alterate; necesită supraveghere și ajutor pentru marea majoritate a activităților de zi cu zi.

Asistentul social a propus realizarea evaluării socio-medicale conform Grilei Naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice și acordarea serviciilor sociale necesare pentru satisfacerea nevoilor beneficiarei, dar și consilierea psiho-socio-spirituală a persoanei în cauză.

3. Evaluarea socio-medicală

Doamna are o singură soră, nu a fost căsătorită niciodată și nu are copii. Sora sa o vizitează doar ocazional, întrucât locuiește în altă localitate, la 200 km distanță.

Doamna apare în lista medicului de familie cu următoarele afecțiuni: discopatie, arteriopatie obliterantă, insuficiență vasculară, varice, cardiopatie ischemică, HTA oscilantă, reumatism poliarticular.

În urma evaluării au fost identificate următoarele nevoi:de a comunica, de a fi îngrijit, de a se recrea, de a învăța să-și păstreze sănătatea, de a acționa conform propriilor convingeri și credințe.

În urma completării Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice s-a făcut încadrarea doamnei în gradul II A, persoanele care și-au conservat autonomia mentală si parțial autonomia locomotorie, dar care necesită ajutor zilnic pentru unele dintre activitățile de bază ale vieții de zi cu zi.

Serviciile sociale și socio-medicale apte să răspundă nevoilor identificate sunt: comunicare, aranjarea și întreținerea locuinței, ajutor la cumpărături, ajutor pentru a se deplasa în exteriorul locuinței, spălatul și călcatul rufelor, activități de îngrijire corporală.

S-a luat decizia ca doamna C.C. să fie îngrijită la domiciliu de o persoană instruită în acest sens, desemnată de către echipa coordonatoare și de asistentul scocial responsabil de caz.

4. Planul de intervenție

După ce au fost analizate toate datele care au fost culese în urma evaluării socio-medicale, s-a stabilit un plan de intervenție care să răspundă nevoilor beneficiaului în momentul actual. S-au ales acele servicii, care o dată acordate să îi dea beneficiarului o stare de siguranță și să îi ofere autonomie. Serviciile selectate sunt:

a)servicii de bază: comunicare

b)servicii instrumentale: aranjarea și întreținerea locuinței, ajutor la cumpărături, ajutor pentru a se deplasa în exteriorul locuinței, spălatul și călcatul rufelor, activități de îngrijire corporală.

5. Planul individualizat de asistență și îngrijire

S-a întocmit planul individualizat de asistență și îngrijire în care au fost specificate serviciile ce urmează să fie oferite, durata și ritmicitatea lor. Beneficiara primește câte 2 ore de îngrijire în fiecare zi a săptămânii.

6. Evoluție

Starea de sănătate a rămas aceeași, necesitând aceleași servicii, același ajutor.

Doamna este mulțumită de prestația îngrijitorului la domiciliu și spune că respectul cu care acesta o tratează a ajutat-o foarte mult să-și recapete încrederea în sine și să devină mai sociabilă întrucât în trecut manifesta izolare față de anturaj, grup de prieteni și vecini.

Studiul de caz nr.14

1. Date despre beneficiar: doamna P.M. în vârstă de 50 de ani, din Craiova, județul Dolj.

2. Evaluarea inițială

Asistentul social s-a deplasat la domiciliul doamnei, întocmind ancheta socială din care reies următoarele date esențiale:

– doamna este în momentul actual pensionara, de profesie economist;

– doamna locuiește singură, unicul său fiu fiind plecat în București la studii;

– doamna locuiește într-un apartament cu trei camere, utilate corespunzător; beneficiază de apă rece curentă, energie electrică, iar încălzirea se face prin centrală proprie; condițiile igienico-sanitare sunt satisfăcătoare;

– din evaluarea situației economice rezultă că doamna are o pensie de 1500 ron și nu beneficiază de alte forme de protecție socială;

– probleme deosebite: conform actelor medicale doamna are următorul diagnostic: fractură acetabul șold stâng, fractură radius stâng operată, fractură corp vertebral toracal 6, fractură costală stânga, ruptură de splină operată, contuzie hepatică; în data de 10.07.2008, în Austria a suferit un accident de circulație, alături de soțul său, în urma căruia acesta a decedat, doamna fiind internată de urgență la spitalul Barmherzige Scwestern Ried cu numeroase fracturi; la o lună după internare este externată pentru a fi internată într-un spital din România; la externare, pacienta era în stare să stea de vorbă, aflându-se în stare bună; singurul sprijin pentru doamna P.M. îl reprezintă unicul fiu care urmeză Cursuri Post-Universitare-Institutul Național de Administrație Publică București; decesul soțului și cheltuielile de spitalizare, precum și cheltuielile aferente recuperării medicale și de întreținere ale fiului implică costuri mari și de lungă durată.

În concluzie doamna P.M este o persoană, care datorită problemelor de sănătate are nevoie de ajutor și îngrijire permanentă.

Asistentul social a propus realizarea evaluării socio-medicale conform Grilei Naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice și acordarea serviciilor sociale necesare pentru satisfacerea nevoilor beneficiarei, dar și consilierea psiho-socio-spirituală a persoanei în cauză.

Evaluarea socio-medicală

Doamna este vizitată rar de fiul său plecat la studii, deoarece acesta nu poate ajunge prea des la dânsa din cauza programului foarte încărcat, singurele persoane care o mai vizitează pe doamna P.M. fiind o prietenă veche de familie și o vecină.

Starea de sănătate este una dificilă, doamna apărând în evidența medicului de familie cu următoarele afecțiuni: fractură acetabul șold stâng, fractură radius stâng operată, fractură corp vertebral toracal 6, fractură costală stânga, ruptură de splină operată, contuzie hepatică. De asemenea foarte mulți bani, îi cheltuiește pe activitățile de recuperare, pe kinetoterapeuți, masaje etc.

În urma evaluării au fost identificate următoarele nevoi:de a comunica, nevoia de a bea și a mânca, de a se mișca și a avea o bună postură, de a fi curat, de a proteja tegumentele și mucoasele.

În urma completării Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice s-a făcut încadrarea doamnei în gradul I B, persoanele grabatare, lucide sau ale caror funcții mentale nu sunt în totalitate alterate și care necesită supraveghere și îngrijire medicală pentru marea majoritate a activitaților vieții curente, noapte și zi. Aceste persoane nu își pot efectua singure activitațile de bază de zi cu zi.

Serviciile sociale și socio-medicale apte să răspundă nevoilor identificate sunt: mobilizare activă și pasivă, activități de îngrijire corporală, comunicare, ajutor pentru a utiliza WC-ul.

S-a luat decizia ca doamna P.M. să fie îngrijită la domiciliu de o persoană instruită în acest sens, desemnată de către echipa coordonatoare și de asistentul scocial responsabil de caz.

4. Planul de intervenție

După ce au fost analizate toate datele care au fost culese în urma evaluării socio-medicale, s-a stabilit un plan de intervenție care să răspundă nevoilor beneficiaului în momentul actual. S-au ales acele servicii, care o dată acordate să îi dea beneficiarului o stare de siguranță și să îi ofere autonomie. Serviciile selectate sunt:

a)servicii de bază: activități de îngrijire corporală, mobilizare activă și pasivă, comunicare, ajutor la hrănit, ajutor pentru îmbrăcare/dezbrăcare, ajutor pentru a utiliza WC-ul;

b)servicii instrumentale: spălatul rufelor, ajutor pentru desfășurarea cumpărăturilor, ajutor la prepararea hranei, aranjarea și întreținerea locuinței, supravegherea respectării instrucțiunilor medicului de familie privind administrarea medicamentelor..

5. Planul individualizat de asistență și îngrijire

S-a întocmit planul individualizat de asistență și îngrijire în care au fost specificate serviciile ce urmează să fie oferite, durata și ritmicitatea lor. Beneficiara primește câte 8 ore pe zi de îngrijire, în fiecare zi.

6. Evoluție

Doamna a înregistrat progrese foarte mari, dintr-o persoană imobilizată la pat, în prezent se poate deplasa cu ajutorul unui cadru metalic în interiorul locuinței și nu mai necesită activități de îngrijire corporală și ajutor la hrănit. Face în continuare exerciții de recuperare a autonomiei locomotorii la domiciliu.

Doamna spune că este foarte mulțumită de seviciile primite, serviciile de comunicare și socializare ajutându-o foarte mult să treacă peste trauma pierderii soțului ei.

Studiul de caz nr.15

1. Date despre beneficiar: doamna P.T. în vârstă de 81 de ani, din Craiova, județul Dolj.

2. Evaluarea inițială

Asistentul social s-a deplasat la domiciliul doamnei, întocmind ancheta socială din care reies următoarele date esențiale:

– doamna este în prezent pensionară, de profesie croitoreasă;

– beneficiara locuiește singură din anul 2001 când i-a decedat soțul; în anul 2007 vârstnica a trecut printr-o perioadă foarte grea în urma decesului uneia din fetele ei în urma unui cancer chinuitor; singurii care au putut să o ajute cât de cât pentru a depăși acele momente dificile au fost fiica sa, rămasă în viață și familia acesteia;

– doamna locuiește într-o cameră, având bucătărie și baie utilate corespunzător; beneficiază de apă rece curentă, de energie electrică, iar încălzirea se realizează de la central aproprie; condițiile igienico-sanitare sunt satisfăcătoare;

– din evaluarea situației economice, rezultă că doamna are o pensie de asigurări sociale de stat în valoare de 287 ron, pensie I.O.V.R în valoare de 121 ron și nu beneficiază de alte forme de protecție socială;

– probleme deosebite: conform actelor medicale, doamna are următorul diagnostic: HTA gradul 2, aritmie extrasistolică, coxartroză, gonartroză, varice operate membrele inferioare.

În concluzie, doamna P.T. este o persoană vârstnică, care datorită problemelor de sănătate grave, necesită ajutor periodic pentru activitățile instrumentale ale vieții de zi cu zi.

3. Evaluarea socio-medicală

Este ajutată de fiica sa și de familia acesteia cu mâncare și cu bani, dar aceștia nu pot să stea în permanență cu ea întrucât sunt foarte ocupați cu serviciul.

Doamna apare în evidența familiei cu următoarele afecțiuni: HTA gradul 2, aritmie extrasistolică, coxartroză, gonartroză, varice operate membrele inferioare.

În urma evaluării au fost identificate următoarele nevoi:de a comunica, de a se mișca și a avea o bună postură, de a evita pericolele

În urma completării Grilei de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice s-a făcut încadrarea vârstnicei în gradul II A, persoanele care și-au conservat autonomia mentală si parțial autonomia locomotorie, dar care necesită ajutor zilnic pentru unele dintre activitățile de bază ale vieții de zi cu zi.

Serviciile sociale și socio-medicale apte să răspundă nevoilor identificate sunt:comunicare, ajutor pentru deplasare, întreținerea locuinței, ajutor la pregătirea hranei, ajutor la cumpărături.

Planul de intervenție

După ce au fost analizate toate datele care au fost culese în urma evaluării socio-medicale, s-a stabilit un plan de intervenție care să răspundă nevoilor beneficiaului în momentul actual. S-au ales acele servicii, care o dată acordate să îi dea beneficiarului o stare de siguranță și să îi ofere autonomie. Serviciile selectate sunt:

a)servicii de bază: comunicare, ajutor la deplasare;

b)servicii instrumentale: ajutor la hrănit, la cumpărături, ajutor la întreținerea locuinței.

5. Planul individualizat de asistență și îngrijire

S-a întocmit planul individualizat de asistență și îngrijire în care au fost specificate serviciile ce urmează să fie oferite, durata și ritmicitatea lor. Beneficiara primește câte trei ore de îngrijire, în două zile din săptămână.

6. Evoluție

Doamna are o stare psiho-emoțională îmbunătățită.

Doamna spune că serviciul de comunicare i-a redat speranța după ce a suferit enorm la moartea fiicei sale.

Analizând datele obținute prin metoda studiului de caz, se constată următoarele:

din 15 beneficiari 13 sunt de sex feminin;

din totalul de 15 beneficiari, 9 au peste 80 de ani;

din 15 beneficiari, 10 au venituri de peste 500 ron;

din 15 beneficiari, 14 au casă, proprietate personală;

14 beneficiari locuiesc singuri, iar unul împreună cu soția;

9 beneficiari au copii, dar care locuiesc în altă localitate, 2 au cate un copil care locuiește în același oraș, dar cu care mențin relații, 4 nu au copii ;

din 15 beneficiari, 9 au relații bune cu rudele sau cu vecinii;

în toate cele 15 cazuri, dorințele vârstnicilor, în ceea ce privește serviciile ce doreau să le fie acordate, au corespuns cu ceea ce s-a și propus pentru ei;

în cazul tuturor celor 15 beneficiari serviciile de comunicare și socializare au dat roade: 12 persoane menționează eficiența serviciilor de comunicare primite, faptul că prezența îngrijitorului la domiciliu le-a diminuat sentimentul de singurătate, le-a redat speranța și le-a îmbunătățit stima de sine, iar pentru ceilalți 3, suferinzi de demență senilă, starea de sănătate s-a ameliorat.

relațiile a 4 dintre beneficiari cu vecinii, cu rudele, dar și cu copiii lor, s-au îmbunătățit, după ce au primit îngrijiri la domiciliu;

două persoane au primit suport pentru a depăși suferința provocată de pierderea unor persoane apropiate.

7 dintre beneficiari si-au îmbunătățit vizibil starea de sănătate;

Studiul nostru subliniază eficiența serviciilor de îngrijiri la domiciliu în satisfacerea nevoilor de comunicare și socializare a persoanelor vârstnice. Contactul personal cu o persoana care timp de câteva ore le oferă atenție exclusivă și îi tratează cu respect a avut ca rezultat diminuarea sentimentului de singurătate, schimbarea dispoziției pesimiste cu una mai încrezătoare, îmbunătățirea stimei de sine, precum și ameliorarea stării de sănătate.

Concluzii

Cel mai greu pentru orice om care trăiește în lumea aceasta este să recunoască, că va îmbătrâni și de asemenea îi este frică să privească moartea în ochi, atunci când e cazul.

De multe ori o persoană se simte bătrână doar pentru că, e considerată de cei din jur bătrână, bătrânețea prezentându-se în bună măsură ca fiind efectul conflictului dintre generații, conflict ce se agravează pe zi ce trece.

Din păcate copiii sau nepoții nu mai au prea mult respect pentru cei ce se află la vârsta deplinei înțelepciuni, pentru bătrânii zilelor noastre.

Persoanele de vârsta a treia sunt considerate de cele mai multe ori inutile și tocmai din cauza aceasta sunt marginalizate. Se consideră că bătrânii nu mai au dreptul la viața sexuală, nu mai au dreptul să se plimbe, sau să-și petreacă timpul liber așa cum doresc.

De multe ori în supermarket, în parc, în autobuz vezi bătrâni deziluzionați, fără nici o speranță, bătrâni care într-un fel reflectă imaginea țării în care trăim. Se spune despre bătrâni că, consumă mult și deficitul pentru stat ar fi foarte mare întrucât aceștia nu numai că, consumă mult, dar în același timp nu mai produc nimic. Se uită însă, că a fost o vreme în care și ei la rândul lor au muncit pentru ca alții să aibă o pensie decentă, să se bucure de minunata perioadă a bătrâneții.

Faptul că nu mai au un loc de muncă, că nu mai au alte preocupări îi face pe bătrâni să-și îndrepte toată atenția înspre familia sa.

La fel ca și copiii mici, vârstnicii au nevoie de dragoste, de compasiune, de ascultare, de înțelegere. În pofida acestui fapt foarte puține familii se mai ocupă de părinții lor, oferindu-le cele de mai sus.

Se observă o tendința a familiilor românești, de a-și interna părinții în centre rezidențiale, pentru a se scăpa pe ei însăși de povara îngrijirii lor. Aceasta este o greșeală foarte mare, întrucât mutarea domiciliului la această vârstă înseamnă de fapt o dezrădăcinare, o smulgere a bătrânului din rădăcinile pe care el însuși și le-a clădit o viață întreagă.

Dezrădăcinarea aceasta poate fi evitată prin menținerea vârstnicului la domiciliu și acordarea de servicii necesare aici și nu în centrele rezidențiale.

Centrele de îngrijiri rezidențiale îl fac pe vârstnic să piardă contactul cu familia definitiv, îl fac să piardă orice contact social, atât de esențial la vârsta aceasta.

Serviciile de îngrijiri la domiciliu sunt preferate de vârstnici, dar din păcate țara noastră nu a dezvoltat suficientacest sistem de servicii, manifestându-se și o criză acută de personal specializat pentru acest tip de servicii.

Consultând diferite cărți de specialitate, vizitând cămine de bătrâni, întemeindu-mi studiile de caz în cadrul unei unități de îngrijire la domiciliu, mi-am dat seama de cât de benefice sunt serviciile de comunicare, de socializare pentru persoanele vârstnice.

În centrele rezidențiale, mare parte din aceste servicii sunt neglijate, atenția focalizându-se în alte direcții (servicii medicale, socio-medicale).

Din studiile de caz realizate am observat că de foarte multe ori serviciile de socializare sunt extrem de eficiente, mulți dintre vârstnicii îngrijiți la domiciliu, îmbunătățindu-și vizibil starea de sănătate, relațiile sociale, legăturile cu familia, dar de asemenea a avut loc și o reconsiderare față de sine, multe persoane din cele asistate îmbunătățindu-și percepția despre sine.

Consider că a îmbătrâni frumos este o artă. O artă pe care prea puțini știu să o trăiască și asta datorită diferiților factori care fac presiuni asupra vârstnicilor (starea de boală, situația financiară, dependența etc.).

Din punctul meu de vedere bătrânețea ar trebui să fie o stare de liniște, de împăcare cu sine, cu cei din jur, cu propriul trecut, dar mai ales cu Dumnezeu. Ar trebui să fie vârsta la care conștientizăm că inima poate rămâne veșnic tânără dacă noi știm să o menținem așa.

Totuși, pentru foarte mulți bătrâni, acestea reprezintă doar deziderate, mulți trăind și simțind bătrânețea ca pe o povară insuportabilă, de care abia așteaptă să scape.

Așa cum am mai spus bătrânețea este un dar dat de însuși Dumnezeu, dar de care nu toți se bucură la fel.

Înainte ca familiile ce au în componența lor vârstnicii, să îi arunce pe aceștia în instituțiile rezidențiale reci ar trebui să se gândească, că poate aceeași soartă o vor avea și ei, putând fi tratați și ei la fel de către copiii lor.

În ultimă instanță, îngrijirea la domiciliu nu este benefică numai pentru vârstnic ci și pentru familia acestuia, atât din punct de vedere material, acest tip de îngrijire fiind și mult mai ieftină decât cea din centrele rezidențiale, cât mai ales uman, relațional, fiecare copil, fiecare nepot având șansa în acest fel să se bucure de prezența părintelui, bunicilor cât mai mult și șansa de a-i oferi un sfârșit liniștit, în mijlocul celor dragi.

Bibliografie

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 2001;

Apahideanu, Octavian – Asistența socială a persoanelor de vârsta a treia, Editura Eftimie Murgu, Lugoj, 2002;

Bălașa, Ana – ,,Fenomenul îmbătrânirii – obiect al cercetării științifice”, în Revista de asistență socială, nr. 2-3, Editura Polirom, 2006;

Idem – ,,Cum trăiesc vârstnicii români și semenii lor europeni”, în Revista de asistență socială, nr. 4, Editura Polirom, 2006;

Berilă, Ioan și Sorescu, Emilia-Maria – Asistența socială – Sistem și Profesie, Editura Universitaria, Craiova, 2005;

Bocancea, Cristian și Neamțu, George – Elemente de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 1999;

Bogdan, Constantin – Elemente de geriatrie practică, Editura Medicală, București, 1992;

Buzducea, Doru – Aspecte contemporane în asistența socială, Editura Polirom, Iași, 2005;

Gal, Denizia – Dezvoltarea umană și îmbătrânirea, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001;

Gal, Denizia – Vine o zi… Eseuri pe teme gerontologice, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001;

Gârleanu, Daniela – Vulnerabilitatea vârstei a III-a., aspecte teoretico-practice, în Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare de Vasile Miftode(coordonator), Daniela Gârleanu și alții, Editura Lumen, Iași, 2002;

Fundația de Îngrijiri Comunitare București – Servicii integrate pentru persoanele în vârstă. Ghid de lucru, București, 2006;

Ionescu, Ion, Vilbrod, Alain Asistența socială în tranziție, Editura Institutul European, 2004;

Marshall, Mary – Asistența socială pentru bătrâni, Editura Alternative, București, 2003;

Mănoiu, Florica și Epureanu, Viorica – Asistența socială în România, Editura All, București, 1997;

Neamțu, George – Tratat de Asistență socială, Editura Polirom, București, 2003;

Pop, Luana-Miruna – Dicționar de politici sociale, Editura Expert, București, 2002;

Puwak, Hildegard – Încetinirea ireversibilității, eseu-cercetare despre vârsta a treia, Editura Expert, București, 1995;

Sorescu, Emilia-Maria – Asistența socială a persoanelor vârstnice, curs universitar, Editura Universitaria, Craiova, 2005;

Sorescu, Emilia-Maria – Bătrânețea între binecuvântare și blestem, Editura Universitaria, Craiova, 2008;

Zamfir, Cătălin – Politici sociale în România, Editura Expert, București, 1999;

Zapadeanu, Monica – Terapii familiale și asistența socială a familiei, Editura Lumen, Iași, 2005;

*** Ghid Metodologic Privind Serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele de vârsta a III-a, Editura Sitech, Craiova, 2007;

*** Hotărâre de Guvern nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei Naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 507 din 16 octombrie 2000;

*** Legea nr. 17 din 6 martie 2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 104 din 9 martie 2000;

*** Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de asistență socială, publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 239 din 16 martie 2006;

*** Legea nr. 705 din 3 martie 2001, privind sistemul național de asistență socială, publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 814 din 18 decembrie 2001;

*** Ordinul nr. 246 din 27 martie 2006 Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei privind aprobarea standardelor minime specifice de calitate pentru serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice și pentru centrele rezidențiale pentru persoanele vârstnice, publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 344 din 17 aprilie 2006;

*** Ordonanța nr. 68 din 28 august 2003, privind serviciile sociale;

Curriculum Vitae

Nume și prenume: Barbu Eliza-Maria

Data și locul nașterii: 03.07.1987, orașul Craiova, județul Dolj

Domiciliul: comuna Dobrețu, județul Olt

Studii:

2006-2009 – Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, secția Teologie socială

2002-2006 – Colegiul Național Ștefan Velovan, Craiova;

1994-2002 – Școala generală cu clasele I-VIII, Valea Stanciului.

Declarație

Subsemnata Barbu Eliza-Maria, declar pe propria răspundere că lucrarea cu titlul „Îngrijirea la domiciliu a persoanelor de vârsta a treia – alternativă a instituționalizării,, pe care o prezint ca lucrare de licență, îmi aparține în întregime și la întocmirea ei nu am folosit decât lucrările menționate la bibliografie și nici nu am plagiat.

Data: