Ingrijirea Copiilor cu Afectiuni ale Sistemului Nervos Central
INGRIJIREA COPIILOR CU AFECTIUNI ALE SISTEMULUI NERVOS CENTRAL
( EPILEPSIE, CONVULSII)
CUPRINS
Motto
Motivatie
Istoric al bolii
CAPITOLUL I- Date generale despre boala
I.1Notiuni de anatomie si fiziologie a sistemului nervos
Prezentarea teoretica a boli:
I.2Definitie
I.3Etiologie
I.4 Epidemiologie
I.5Clasificarea crizelor epileptice
I.6 Diagnostic clinic (Simptomatologie)
I.7 Diagnostic paraclinicI.
8Diagnostic diferential
I.9 PrognosticI Complicatii
I.11 Tratament
I. 11.1 Igieno-dietetic
I. 11.2 Medicamentos
I. 11.3 Chirurgical
I. 11.4 Psihologic
CAPITOLUL II- Ingrijiri generale
Rolul asistentei medicale in ingrijirea copilului cu convulsii ( EPILEPSIE)
II.1 Rolul asistentei medicale in internarea pacientului in spital
II.2 Rolul asistentei medicale in asigurarea conditiilor de spitalizare
II.3 Rolul asistentei medicale in asigurarea conditiilor igienice bolnavilor internati
II.4 Rolul asistentei medicale in supravegherea functiilor vitale
II.5 Rolul asistentei medicale in alimentatia bolnavului
II.6 Rolul asistentei medicale in administrarea medicamentelor si hidratarea organismului
II.7 Rolul asistentei medicale in recoltarea produselor biologice si patologice
II.8 Rolul asistentei medicale in pregatirea pacientului si efectuarea tehnicilor impuse de afectiune
II.9 Rolul asistentei medicale in acordarea primului ajutor in convulsii
II.10 Rolul asistentei medicale in educatia pentru sanatate
II.11 Rolul asistentei medicale in externarea pacientului
CAPITOLUL III- Ingrijiri specifice
III.1 Caz clinic I
III.2Caz clinic II
III.3Caz clinic II
CAPITOLUL IV
IV.1 Evaluare finala
IV.2 Concluzii generale
Bibliografie
MOTIVATIE
Am ales ca tema pentru sustinerea lucrari de licenta “Ingrijirea copiilor cu afectiuni ale sistemului nervos central ( Epilepsia, Convulsii) “ deoarece iubesc foarte mult copii si doresc dupa terminarea Scolii Postliceale Sanitare si obtinerea diplomei sa profesez intr-o sectie de Neurologie-Pediatrica.
Lucrand cu copii in practica medicala si cunoscand cazuri de pacienti cu epilepsie imi doresc sa aprofundez aceasta specializare medicala si sa pot aduce un ajutor in recuperarea acestei bolii foarte des intalnita la copii.
Numărul copiilor cu crize convulsive este în crestere pe plan mondial, probabil datorită creșterii cifrei de ‘’recuperare’’ a nou-născuților traumatizați la naștere, extinderii măsurilor de terapie intensive în deshidratările acute hiponatremie, hipernatremie, hipocalcemie.
Se apreciază că aproximativ unul din 15 copii fac convulsii în primii 7 ani de viață, dar ca în cele mai multe cazuri, convulsiile nu persistă în viața adultă.
Convulsiile, făcând parte din urgențele medicale pediatrice necesită ca obiectiv principal scoaterea copilului din criză, plasarea lui în condiții care să evite traumele fizice și psihice și aplicarea unei terapii care să prevină apariția sechelelor ce pot să apară ca urmare a activității convulsive prelungite.
Ȋn viitor îmi propun să mă implic cât mai mult în prevenirea și tratarea convulsiilor epileptice, prin educație sanitară susținută aparținătorilor, în creșterea, alimentarea și dezvoltarea neuropsihomotorie a copilului.
ISTORIC AL BOLII
Termenul de epilepsie provine din cuvantul grecesc “epilambaneim”, care inseamna “surprindere”, termenul referindu-se la aspectul paroxistic si imprevizibil al crizei epileptice.
Grecii credeau ca demonii erau cauza principala a crizelor epileptice, pe care le considerau astfel ca fiind un fenomen supranatural. Originea ei a fost indelung deformata de mituri si teama, iar oamenii inca continua sa sustina conceptii false despre aceasta afectiune.
În limbaj popular, boala mai este numită pedepsie, poceală, răutate, stropșeală, boală rea, ceas rău, boală neagră, răul sau boala copiilor.
Epilepsia reprezintă una din bolile cunoscute încă din trecutul îndepărtat al omenirii.Acum 4000 de ani intâlnim prima prevedere legislativă provind statutul bolnavului epileptic – codul lui Hammurabi care interzicea vânzarea sclavilor epileptici.
Hipocrate și școala sa au făcut primele tentative de a găsi o explicație naturală a fenomenelor convulsive, arătând că răul sacru nu este cu nimic mai divin decât celelalte boli.
În această epocă se invocă la originea epilepsiei forțe supranaturale, substanțe toxice,menținându-se totodată ideea origini satanice a acesteia.
Paracelsus realizează un important pas în demistificarea bolii, stabilind un raport directî ntre traumatismele craniene și epilepsie.La sfârșitul secolului al XVIII-lea epilepticii încep să fie considerați bolnavi, iar la sfârșitul secolului al XIX-lea se fac primele încercări chimioterapeutice.
Huglings Jackson face prima recunoaștere a mecanismului descărcării epileptice. El considera toate crizele ca având punct de plecare leziunea.
CAPITOLUL I
I.1 NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A SISTEMULUI NERVOS
Totalitatea organelor alcatuite predominant din tesut nervos specializat in receptionarea, transmiterea si prelucrarea informatiilor (excitatiilor) culese din mediul extern sau intern, formeaza sisitemul nervos.
Rolul sistemului nervos:
-face legatura dintre organism si mediul inconjurator
-coordoneaza si regleaza activitatea tuturor tesururilor si organelor
Stimulii primiti sub forma influxului nervos sunt analizati si pe baza lor se elaboreaza comenzi ce sunt trimise spre toate organele si sistemele.
Aceste functii se realizeaza in principal prin acte reflexe, care au la baza arcurile reflexe :
-receptor
-cale aferenta
-centru nervos
-cale eferenta
-efector
Cap Fig 1 Arcul reflex
Deci, functia de baza a sistemului nervos este mentinerea legaturilor dintre organism si mediul inconjurator si de a coordona si regla activitatea tuturor tesuturilor, organele si sistemele care alcatuiesc organismul.
Din punct de vedere structural sistemul nervos poate fi impartit in:
-sistem nervos central (SNC) , cuprinzand encefalul si maduva spinarii
-sistemul nervos periferic, ce include componenta somatica (nervii spinali si cranieni) si componenta vegetativa (SNV – simpatic si parasimpatic).
Elementele neuronale sunt reprezentate de neuroni si celule nevroglice.
Neuronul reprezinta unitatea morfo-functionala a sistemului nervos si este alcatuit :
– dintr-un corp celular (pericarion) voluminos, cu diametrul de 70 microni,
-dendrite foarte ramificate
– axon care este foarte lung, putand atinge aproape un metru.
Neuronii pot fi clasificati :
– dupa forma pericarionului (piramidali, stelati, piriformi, ovalari);
-dupa numarul prelungirilor (multipolari, bipolari, unipolari, pseudounipolari)
-dupa functie (senzitivi, motori, de asociatie, vegetativi).
Din punct de vedere al localizarii neuronii pot fi :
-centrali (in creier)
– periferici (corpul celular in maduva, trunchi cerebral, ganglioni, iar prelungirile in nervii periferici).
Cap Fig 2 Structura sistemului nervos
1. Corpul celular formeaza substanta cenusie din nevrax si ganglionii somatici si vegetativi extranevraxiali. El este delimitat de o membrana lipoproteica, neurilema, are citoplasma (neuroplasma), ce contine organite citoplasmatice si un nucleu obisnuit, central, cu unul sau mai multi nucleoli. Unele organite celulare (mitocondrii, complexul Golgi, reticul endoplasmatic, lizozomi) sunt prezente si in alte celule, iar altele sunt specifice neuronului – corpusculii Nissl si neurofibrilele. Corpusculii Nissl (corpii tigroizi) sunt constituiti din mase dense de reticul endoplasmatic rugos, la nivelul carora au loc sintezele proteice neuronale. Neurofibrilele apar ca o retea omogena de fibre care traverseaza intreaga neuroplasma; au rol in transportul substantelor si de sustinere.
2. Prelungirile neuronale sunt dendritele si axonul.
Dendritele sunt prelungiri citoplasmatice extrem de ramificate continand neurofibrile si corpusculi Nissl spre baza lor. Ele conduc influxul nervos centripet (aferent).
Axonul (cilindraxul sau neuritul) este o prelungire unica, lunga (atinge chiar 1 m), alcatuit din axoplasma (continuarea neuroplasmei), Axonul se ramifica in portiunea terminala, ultimele ramificatii fiind butonate (butoni terminali). Axonii conduc impulsul nervos centrifug (eferent).
Fig 3 Structura neuronului
Neuronul motor periferic.
Celulele neuronului motor periferic au forma stelata cu diametrul de 80 -100 microni, cu 5-8 prelungiri si poarta denumirea de celula nervoas multipolara. Astfel de celule se gasesc in cornul anterior al maduvei spinarii si in nucleii motori ai trunchiului cerebral.
Neuronul senzitiv periferic.
. Prezinta prelungire unica care dupa un traiect oarecare se divide in forma de V (celule ganglionare bipolare sau pseudounipolare). Celulele nu se gasesc in sistemul nervos central, ci in ganglionii spinali si in ganglioni senzitivi ai nervilor cranieni
(a)neuron motor (b)neuron senzitiv
Fig 4
Celulele gliale (nevrogliile) sunt de 10 ori mai numeroase decat neuronii si sunt celule metabolic active ce se pot divide. Au rol in sustinere, fagocitoza resturilor neuronale, sinteza mielinei, troficitate, facand legatura dintre neuroni si capilare. Intervin in retinerea unor substante din sange pentru a nu patrunde in SNC (bariera hematoencefalica), in refacerea defectelor in caz de leziune a substantei nervoase (cicatrice gliala).
Sinapsa
Legatura dintre neuroni se realizeaza prin sinapse. Acestea sunt formatiuni structurale specializate, care se realizeaza intre axonul neuronului presinaptic si dendritele sau corpul celular al neuronului postsinaptic. Legatura interneuronala se face intre segmentul presinaptic reprezentat de butonul terminal al axonului si segmentul postsinaptic, reprezentat de o zona mica din membrana neuronului postsinaptic pe care se aplica butonul terminal.
Cele doua segmente sinaptice sunt separate printr-un spatiu sinaptic. Deci legatura dintre neuroni nu se face prin contact direct, ci este mediata chimic, prin eliberarea mediatorului in fanta sinaptica. Transmiterea impulsului nervos de la terminatiile nervoase motorii la fibrele musculare se face printr-o formatiune similara numita placa motorie (sinapsa neuromusculara) avand ca mediator acetilcolina.
Neurotransmitatori
Neurotransmitatorii sunt substante chimice eliberate la nivelul terminatiilor nervoase presinaptice si care se fixeaza pe situsuri receptoare specifice de la nivelul neuronilor postsinaptici. Pana in prezent s-au identificat cel putin 30 de neurotransmitatori activi sau potentiali. Un neurotransmitator potential satisface partial criteriile unui neurotransmitator. Neuronii sunt capabili sa sintetizeze un numar de neurotransmitatori chiar din timpul dezvoltarii embriologice precoce; pe masura ce procesul de dezvoltare continua majoritatea neuronilor se specializeaza in producerea unui singur neurotransmitator (principiul specificitatii neuronale al lui DALE). Aceasta teorie a ramas valabila multi ani, dar cercetari recente au pus in evidenta anumiti neuroni maturi capabili sa produca doi, ocazional trei tipuri de neurotransmitatori. Pentru majoritatea neuronilor, neurotrasmitatorii se leaga de receptori specifici si influenteaza potentialul de membrana. Exista insa si mecanisme mai complexe cu interesarea canalelor ionice si aparitia unor efecte tardive.
SISTEMUL NERVOS CENTRAL( S.N.C)
Sistemul nervos central (SNC) (sau sistemul nervos al vieții de relație sau sistemul nervos cerebro-spinal) este reprezentat de organele nervoase care constituie
-enecefalul ( adăpostit de cutia craniană)
– măduva spin, ci este mediata chimic, prin eliberarea mediatorului in fanta sinaptica. Transmiterea impulsului nervos de la terminatiile nervoase motorii la fibrele musculare se face printr-o formatiune similara numita placa motorie (sinapsa neuromusculara) avand ca mediator acetilcolina.
Neurotransmitatori
Neurotransmitatorii sunt substante chimice eliberate la nivelul terminatiilor nervoase presinaptice si care se fixeaza pe situsuri receptoare specifice de la nivelul neuronilor postsinaptici. Pana in prezent s-au identificat cel putin 30 de neurotransmitatori activi sau potentiali. Un neurotransmitator potential satisface partial criteriile unui neurotransmitator. Neuronii sunt capabili sa sintetizeze un numar de neurotransmitatori chiar din timpul dezvoltarii embriologice precoce; pe masura ce procesul de dezvoltare continua majoritatea neuronilor se specializeaza in producerea unui singur neurotransmitator (principiul specificitatii neuronale al lui DALE). Aceasta teorie a ramas valabila multi ani, dar cercetari recente au pus in evidenta anumiti neuroni maturi capabili sa produca doi, ocazional trei tipuri de neurotransmitatori. Pentru majoritatea neuronilor, neurotrasmitatorii se leaga de receptori specifici si influenteaza potentialul de membrana. Exista insa si mecanisme mai complexe cu interesarea canalelor ionice si aparitia unor efecte tardive.
SISTEMUL NERVOS CENTRAL( S.N.C)
Sistemul nervos central (SNC) (sau sistemul nervos al vieții de relație sau sistemul nervos cerebro-spinal) este reprezentat de organele nervoase care constituie
-enecefalul ( adăpostit de cutia craniană)
– măduva spinării( în canalul medular al coloanei vertebrale)
Protecția mecanică a sistemului nervos central se realizează prin existența unui înveliș protector format din meninge și lichidul cefalorahidian.
Organizarea sistemului nervos central
Encefalul este localizat in interiorul cutiei craniene si este alcatuit din patru componente principale reprezentate de :
-Trunchiul cerebral
-Cerebelu
-Emisferele cerebrale
-Diencefal
Emisferele cerebrale prezintă partea cea mai dezvoltată a sistemului nervos. Fiecare dintre ele cuprinde cate patru lobi:
-frontal
-parietal
– temporal
-occipital .
Aceștia sunt impărțiți prin șanțuri in circumvoluții. Encefalul este format din substanța cenușie și substanța albă. Substanța cenușie prezintă numeroase celule de diferite forme și dimensiuni, alcătuind la suprafață scoarța cerebrală, iar in profunzime nucleii centrali. in scoarță se găsesc 14 milioane de celule. Substanța albă a emisferelor cerebrale este formată din fibre nervoase care realizează legătura intre difeirte zone corticale (fibre de asociație), legătura intre cele două emisfere (fibre comisurale – corpul calos), și legătura intre diferite etaje ale sistemului nervos central (fibre de proiecție). Coordonand funcționarea sistemului nervos, scoarța cerebrală controlează intreaga activitate a organismului.
Fig 5
Scoarta cerebrala deține in primul rand funcția de reprezentare și selecționare, de elaborare a ideilor – gandirea (raționamentul), denumită de Pavlov activitate nervoasă superioară. Spre deosebire de reflexele necondiționate, care sunt innăscute, reflexele condiționate
sunt dobandite, apărand in curesul existenței individului, determinate de condiții diferite și variate ale mediului extern. La nivelul scoarței se realizează, integrarea superioară, cu alte cuvinte, adaptarea organismului la schimbările mediului extern, inregistrate cu finețe și precizie, precum și legătura dintre diferite părți ale organismului.
Lobul frontal, care corespunde circumvoluției frontale ascendente, este sediul neuronului motor central, deci sediul mișcărilor voluntare. Leziunile lobului frontal se insoțesc de tulburări motorii (paralizii), tulburări in articulația vorbirii (disartrie sau anartrie), tulburări de comportament.
Lobul parietal este sediul cortical al analizorului sensibilității generale. La acest nivel se realizează sinteza tuturor tipurilor de sensibilitate. Leziunile lobului parietal se vor insoți deci de tulburări privind aprecierea volumului și a formei obiectelor (stereognozie), a greutăților (barestezie), privind discriminarea tactilă (aprecierea distanței dintre două atingeri ale pielii) etc. Distrugerea totală duce la agnozie tactilă, adică la nerecunoașterea prin pipăit a obiectului respectiv.
Lobul temporal cuprinde sediul cortical al analizorului auditiv. Leziunea sa se poate insoți de surditate verbală (bolnavul aude, dar nu ințelege), halucinații auditive, tulburări de echilibru, imposibilitatea de a ințelege scrisul (cecitate verbală), incapacitate de utilizare uzuală a obiectelor și de efectuare a gesturilor obișnuite (apraxie); uneori este pierdută ințelegerea semnificației cuvantului vorbit sau scris (afazie senzorială).
Lobul occipital este sediul capătului cortical al analizorului vizual. Leziunea sa duce la tulburări de orientare in spațiu, tulburări de vedere (halucinații vizuale) etc.
Formațiunile de la baza creierului sunt diencefalul și corpii striați.
Diencefalul este alcătuit in principal din: talamus, stația cea mai importantă de releu pentru toate fibrele senzitive care merg spre scoarța cerebrală (leziunile talamusului producand grave tulburări de sensibilitate), și hipotalamus, coordonatorul sistemului vegetativ și al sistemului endocrin.
Corpii striați, formați dintr-un număr de nuclei de substanță cenușie, au un rol deosebit in realizarea mișcărilor automate și a tonusului muscular, fiind segmentul cel mai important al sistemului extrapiramidal.
Leziunile acestora duc la apariția unor tulburări incadrate in noțiunea generică de sindrom extrapiramidal.
Trunchiul cerebral este prima porțiune cuprinsă in cutia craniană, in prelungirea măduvei spinării. Are un rol deosebit de important, aflandu-se la răspantia dintre emisferele cerebrale și cerebel.
Este alcătuit de sus in jos din :
-pedunculii cerebrali
-protuberanta inelară
-bulbul rahidian (care face legătura cu măduva spinării)
Ținand seama de importanța centrilor nervoși (respiratorii, circulatorii, deglutiție) a căilor și a conexiunilor de la nivelul trunchiului cerebral, leziunile acestora produc manifestări complexe, grave și adesea mortale.
De la acest nivel pornesc cele 12 perechi de nervi cranieni care indeplinesc importante funcții motorii și senzitive. in afara nucleilor nervilor cranieni și ai centrilor reflexelor vegetative, in trunchiul cerebral se găsesc o serie de nuclei nespecifici, care alcătuiesc formațiunea reticulară, care joacă rol in transmiterea spre scoarța cerebrală a diferitelor stimulări extero- șimteroreceptive, contribuind la edificarea stării de veghe (de conștientă).
Cerebelul, așezat in fosa posterioară a cutiei craniene, a alcătuit din două emisfere laterale, cu rol in coordonarea motorie, și o regiune mediană, care contribuie in mod deosebit la menținerea echilibrului, numită vermis. Este legat de nevrax prin pedunculii cerebeloși.
Funcția sa principală constă in:
reglarea tonusului muscular
– coordonarea mișcărilor.
Măduva spinării: ultima porțiune a sistemului nervos central este adăpostită in canalul rahidian și se prezintă sub forma unui cilindru de substanță nervoasă, care incepe de la bulb și se intinde pană la L2. Intre peretele osos al vertebrelor si maduva se afla cele trei membrane ale meningelor vertebrale care asigura protectia si nutritia maduvei.
Fig 6 Maduva spinarii
Aspectul exterior al maduvei
In dreptul regiunilor cervicale si lombare , maduva prezinta doua portiuni mai voluminoase, intumenscentele (dilatarile) cervicala si lombara , care corespund membrelor.
Meningele spinale
Sunt alcatuite din trei membrane de protectie care invelesc maduva :
Dura mater (fig 1) este membrana exterioara, are o structura fibroasa , rezistenta si este separata de peretii canalului vertebral prin spatiul epidural.
Arahnoida (fig 1) este o structura conjunctiva si este separata si de pia mater printr-un spatiu care contine lichidul cefalorahidian( LCR)
Pia mater (fig 1)este o membrana conjunctivo-vasculara, cu rol nutritiv , care inveleste maduva la care adera patrunzand in santuri si fisuri. In grosimea ei se gasesc vase arteriale.
Maduva este formata din substana cenusie dispusa in centru, sub forma de coloane , avand , in sectiune tranversala , aspectul literei H , si substanta alba, la periferie , sub forma de cordoane
Substanta cenusie
Este constituita din corpul neuronilor. Bara tranversala a ‘’H’’-ului formeaza comisura cenusie a maduvei, iar portiunile laterale ale ‘’ H’’-ului sunt subdivizate in coarne : anterioare , laterale si posterioare
Coarnele anterioare (ventrale) sunt mai late si mai scurte decat cele posterioare si contin doua tipuri de neuroni somatomotori ai caror axoni formeaza radacina ventrala a nervilor spinali.
Coarnele posterioare (dorsle) contin neuroni ai cailor senzitive.
Coarnele laterale sunt vizibile in regiunea cervicala inferioara, in regiunea toracala si lombara superioara.
Substanta alba
Se afla la periferia maduvei si este dispusa sub forma de cordoane in care gasim fascicule ascendente, situate, in general , periferic, descendente, situate spre interior fata de precedentele , si fascicule de asociatie , situate profund , in imediata vecinatate a substantei cenusii.
Fig 7
.
.
.
Sistemul nervos periferic
Reprezintă porțiunea periferică a sistemului nervos de relație și este reprezentat de nervi spinali (rahidieni) și cranieni (cerebrali).
Nervii cranieni sunt în număr de 12 perechi:
1.Olfactiv (sz)
2.Optic (sz)
3Oculomotor comun (mot)
4.Trohlear (mot)
5.Trigemen (mixt)
6.Oculomotor extern (mot)
7.Facial (mixt)
8. Acustico-vestibular (sz)
9.Glosofaringian (mixt)
10. Vag (mixt)
11. Accesor (spinal) (mot)
12. Hipoglos (mot)
Ies din craniu prin diverse orificii și pot fi lezați în cadrul traumatismelor craniene, cerebrale ori cranio-cerebrale sau în contextul altor afecțiuni.
Nervii rahidieni în număr de 31 de perechi, ies sub vertebra cu același nume :
-7 cervicali
-2 dorsali
-5 lombari
-5 sacrali
-2 coccigieni
Formați prin reunirea rădăcinilor rahidiene anterioare, motrică și posterioară, senzitivă.
Ramurile posterioare ale tuturor nervilor rahidieni inervează mușchii posteriori ai coloanei vertebrale și conferă sensibilitatea cefei și spatelui.
Cap Fig 8 Nervii cranieni
Cele șapte ramuri anterioare cervicale inervează musculatura anterioară a gâtului și contribuie la formarea celei mai mari parți din plexul brahial, dând nervii membrului superior. Cele 12 ramuri anterioare dorsale, dau în principal, nervii intercostali. Cele 5 ramuri anterioare lombare și cele 5 sacrale dau naștere plexurilor lombar si sacral care inervează membrul inferior.
Nervii coccigieni inervează musculatura și pielea perineului și a regiunei învecinate fosei iliace.
Astfel, nervii realizează legătura între sistemul nervos central, mușchii, viscere. Pe traiectul lor există ganglioni spinali și vegetativi. Fibrele nervoase joacă rolul de conductori pentru “mesajele” nervoase grație capacității lor bioelectrice: influxurile nervoase sunt vehiculate sub formă de potențiale de acțiune care se comportă aidoma undelor de depolarizare propagându-se de-alungul întregii fibre nervoase.
Sistemul nervos vegetativ
Sistemul nervos vegetativ isi poate coordona activitatea si independent de vointa, de aceea este numit si sistem nervos autonom . Activitatea sa este reglata de segmentele superioare ale S. N.C. si in mod special de scoarta.
Sistemul nervos vegetativ ( sau autonom) coordoneaza activitatea organelor interne :
-bataile inimii,
-presiunea sanguina
– distributia sangelui
– frecventa miscarilor respiratorii
– secretia
Structura
-Centri nervoși
-Nervi aferenți interni
-Ganglioni nervoși vegetativi
-Fibre nervoase vegetative preganglionare și postganglionare
Componente
Sistemul nervos vegetativ se împarte în:
-sistemul nervos simpatic ; este responsabil de reacții în situații periculoase, și guverneaza reacția fight or flight (lupta sau fuga)
-sistemul nervos parasimpatic ; este într-un fel opusul sistemului nervos simpatic, în sensul că el este activ în situațiile de odihnă, când conservarea energiei este predominantă
Simpaticul si parasimpaticul exercita asupra fiecarui organ actiuni antagoniste : unul stimuleaza , celalalt inhiba. Astfel , influxul simpatic creste activitatea cardiaca , in timp ce influxul parasimpatic o diminua. Dimpotriva influxul parasimpatic creste activitatea digestiva , in timp ce influxul simpatic o inhiba.
homeostaziei.
Fig 9
EPILEPSIA
I.2 Definitie :
Epilepsia este un sindrom clinic paroxistic , cronic, cu debut si sfarsit brusc, caracterizat , in cazul crizelor majore , de pierderea cunostintei , insotita de convulsii tonico-clonice. Cand crizele de epilepsie se repeta , se vorbeste despre epilepsia boala.
Epilepsia este o stare patologică care a fost cunoscută încă în perioadele îndepărtate ale istoriei omenirii, fiind atestată identificarea eiîn preistorie. Este o tulburare paroxistică și trecătoare în activitateacreierului, cu apariție bruscă, dispariție spontană și tendință larepetabilitate ce se caracterizează prin descărcarea unui grup sau atotalității neuronilor cerebrali afectați la un moment dat de un sincronismexcesiv prin manifestări convulsive și prin tulburări de conștiință și de personalitate, asociate crizelor sau în raport cu acestea
Sindromul epileptic (epilepsia simptomatica) reprezinta manifestarea clinica prin crize epileptice a unor boli neurologice –tumori cerebrale , accidente vasculare cerebrale . malformatii vasculare cerebrale , infectii (meningita si meningoencefalita , abcesul cerebral, tromboflebita cerebrala) , traumatisme cranio-cerebrale sau extraneurologicce- intoxicatii, boli metabolice.
Sindromul epileptic benign este caracterizat de prezența crizelor epileptice ce sunt ușor de tratat sau care nu necesită tratament și care se remit fără sechele.
Sindromul epileptic idiopatic considerat a fi genetic și de obicei dependent de vârstă, este un sindrom ce constă numai din epilepsie, fără leziuni structurale cerebrale și fără alte semne sau simptome neurologice.
Sindromul epileptic simptomatic este un sindrom în care crizele epileptice sunt rezultatul unei leziuni difuze sau focale, evolutive sau fixe a SNC, obiectivată clinic printr-un deficit neurologic și biologic printr-o anomalie evidențiabilă neuroimagistic.
Encefalopatia epileptică este definită ca o condiție în care deteriorarea cognitivă, senzorială și/sau motorie este considerată o consecință a activității epilepti
Convulsiile sunt manifestari care apar in contextul crizei epileptice, caracterizate prin contractii musculare:
-tonice (fara deplasarea segmentelor corpului)
-clonice (cu miscarea ritmica , stereotipa sau anarhica a segmentelor corpului)
Convulsiile se datoreaza descarcarii
paroxistice a neuronilor. Cap Fig 10 Convulsii tonice / clonice
I.3 Etiologie
Etiologia epilepsiilor este determinate de interactiunea factorilor genetici si factorilor dobanditi ( leziuni cerebrale microscopice sau macroscopice , malformatii congenitale , infectii, tumori ), preponderenta primilor determinand epilepsiile idiopatice, iar a celorlalti epilepsiile simptomatice.
Orice clasificare etiologica a epilepsiilor trebuie sa tina seama de specificul cauzelor in raport cu varsta.
Astfel, in perioada prenatala locul cel mai important il ocupa :
malformatiile cerebrale in special tulburarile de migrare neuronala si disgeneziilor cerebrale.
accidentele vasculare cerebrale din viata intrauterina care duc la formarea cavitatilor porencefalice.
infectiile intrauterine ale SNC ca : toxoplasmoza, citomegaloviroza, rubeola, infectia cu herpes virus tip 2, altele
intoxicatiile medicamentoase sau toxice materno-fetale.
In perioada neonatala principalele cauze sunt:
encefalopatiile hipoxic-ischemice din cadrul nasteriilor distocice sau ca rezultat al tulburarilor cardio-respiratorii
hemoragiile intracraniene spontane sau provocate de traumatismul obstretical
infectii cerebro-meningene bacteriene (abcesul cerebral) sau virale (encefalita herpetica)
tulburarile metabolice ( hipoglicemie, hipocalcemie, hipoamoniemie)
In perioada postnatala cele mai frecvente cauze sunt:
1.cauzele infectioase acute (encefalite, meningoencefalite) si cronice (TBC, neurolues)
2. traumatisme craniene sunt in general cauza epilepsiei intr-un procent mic de cazuri. Crizele epileptice pot surveni in primele secunde sau minute ( crize imediate) sau in primele saptamani dupa traumatismul cranian (epilepsia precoce) sau dupa luni si ani, chiar 10 ani (epilepsia tardiva), perioada necesara formarii leziunii epileptogene.
3.tumorile cerebrale sunt rar caze de epilepsii la copii (mai putin de 1-2% din copii cu epilepsie)
4.bolile cerebrovasculare sunt rare la copil.
5. factori toxici aproape toate substantele toxice produc convulsii mai frecvent in cazul unor intoxicatii acute (coma toxica) si mai rar in cazul intoxicatiilor cronice. Substanta care produce cel mai frecvent crize epileptice este alcoolul ( 6% dintre epilepsii)
Etiologia crizelor/epilepsiilor în raport cu vârsta
Factori genetici
Predispozitia la crize ( pragul epileptogen) este o caracteristica familiara cu mod de transimitere variabila. In 70-75% din cazurile de epilepsie nu se poate gasi cauza. Dintre acestea, aproximativ 30-50% au un determinism genetic, in speccial formele clinice idiopatice.
In cazul gemenilor identici, dacă unul dintre ei este afectat, șansele sunt de 50-60% ca și celălalt să fie afectat. În cazul gemenilor neidentici, riscul este de 15%.
Aceste riscuri sunt mai mari la persoanele cu convulsii generalizate decât focale. Dacă ambii gemeni sunt afectați, în majoritatea timpului, ei au același sindrom epileptic (70-90% din cazuri). Rudele apropiate ale unei persoane bolnave de epilepsie sunt expuse unui risc de cinci ori mai mare decât populația generală. Între 1 și 10% dintre persoanele cu sindromul Down și 90% dintre persoanele cu sindrom Angelman au epilepsie.
Riscul de epilepsie ca urmare a meningitei este mai mic de 10%; această boală se caracterizează prin convulsii în timpul perioadei de infecție propriu-zise. În cazul encefalitei herpetice, riscul unei convulsii este de aproximativ 50%, cu un grad ridicat de epilepsie (până la 25%) Infecția cu tenia porcului care poate conduce la neurocisticercoză, este cauza a aproape jumătate din cazurile de epilepsie înregistrate în zonele de pe glob în care acest parazit este des întâlnit.De asemenea, epilepsia poate apărea în urma unor infecții cerebrale, precum malaria cerebrală, toxoplasmoza și toxocaroza.
I.4 Epidemiologie
Prevalența epilepsiilor în rândul populației pediatrice este de 4-6 cazuri/1000 copii. Incidența este cuprinsă între 50-100 cazuri noi la 100000 locuitori pe an. Studiul incidenței sindroamelor epileptice arată că epilepsia absență a copilului reprezintă 10-15% din cazurile de epilepsie; epilepsia mioclonică juvenilă 5%, epilepsia benignă rolandică și variantele ei 10% din totalul epilepsiilor.
Epilepsia este una dintre cele mai serioase boli neurologice comune ce afectează circa 65 milioane de persoane pe glob.Aceasta afectează 1% din populație până la vârsta de 20 de ani și 3% din populație până la 75 de ani. Este caracteristică mai mult la bărbați decât la femei, diferența dintre sexe fiind mică. Majoritatea celor ce suferă de epilepsie (80%) se găsesc în țările în curs de dezvoltare.
În țările dezvoltate, epilepsia apare în fiecare an la 40–70 din 100,000 de persoane iar în țările în curs de dezvoltare la 80–140 din 100,000.
Sărăcia constituie un risc și include atât sărăcia datorată traiului într-o țară săracă, cât și sărăcia în comparație cu alți locuitori ai aceleiași țări. În țările dezvoltate, epilepsia apare cel mai adesea la copii sau la bătrâni.
În țările în curs de dezvoltare apariția este mai frecventă la copiii mai mari și la adulții tineri din cauza riscului sporit de traume și a bolilor infecțioase. În țările dezvoltate, între 1970 și 2003 numărul cazurilor ce apar anual a scăzut la copii și a crescut în rândul persoanelor în vârstă.Acest lucru este atribuit parțial ratei mai bune de supraviețuire în urma crizelor la bătrâni.
I.5 Clasificarea crizelor epileptice
1.CRIZELE PARȚIALE (FOCALE sau LOCALE): sunt cele la care semnele clinice și EEG indică activarea unui sector neuronal limitat al unei emisfere cerebrale. Se caracterizeaza prin miscari clonice, care incep intodeauna in acelasi loc( mana, picior sau fata) si se propaga la segmentele vecine. Tulburarea nu este insotita de pierderea cunostintei, bolnavul asistand la desfasurarea crizei.
2. CRIZELE GENERALIZATE (convulsivante și neconvulsivante) sunt cele în care semiologia electro-clinică de la debut indică implicarea ambelor emisfere; conștiența este tulburată, manifestările motorii sunt bilaterale.
Absențe tipice: suspendarea bruscă a conștienței cu durată 5-15 s;, generalizate, sincrone, cu debut și sfârșit brusc.
Absențe atipice: (mioclonice, atonice, însoțite de automatisme, hipertonice cu manifestări vegetative) cu debut și/sau oprire progresivă a crizei, durată 20-60 s, semne asociate;
Cap Fig 11 Criza partiala / Criza generalizata
Crize parțiale simple (CPS): fără pierderea cunoștinței:
1.Cu simptome motorii: focale jacksoniene, versive, posturale, fonatorii, afazice, operculare;
2.Cu simptome somatosenzoriale sau senzoriale speciale: somatosenzitive jacksoniene, vizuale, auditive, olfactive, gustative, vertiginoase.
3.Cu simptome vegetative: senzații epigastrice, paloare, hiperhidroză, piloerecție, midriază.
4.Cu simptome psihice (se manifestă rar fără alterarea conștienței): psihosenzoriale, cognitive (dismnezice–dreamy state, crize ideaționale), afective (anxietate, euforie, depresie paroxistică).
Crize parțiale complexe (CPC) cu alterarea conștienței, însoțite de descărcări EEG unilaterale sau mai frecvent bilaterale, difuze sau focale, în regiunile temporale sau fronto-temporale.
● Cu debut parțial simplu urmat de alterarea conștienței:
– fără alte caractere
– cu caracteristicile 1-4 ale CPS
– cu automatisme
● Cu pierderea conștienței de la debut:
– fără alte caractere
– cu caracteristicile 1-4 ale CPS
– cu automatisme
● Cu pierderea conștienței de la debut:
– fără alte caractere
– cu caracteristicile 1-4 ale CPS
– cu automatisme
Crize parțiale cu generalizare secundară:
Crize parțiale simple ce evoluează către CGTC
Crize parțiale complexe ce evoluează către CGTC
Crize parțiale simple ce evoluează către CPC și ulterior către CGTC
Crize generalizate:
● Crize mioclonice. Secuse musculare masive, scurte, bilaterale a membrelor și trunchiului însoțite de descărcări polivârf-undă sincrone cu secusele musculare.
● Crize clonice. Secuse clonice, bilaterale cu durată variabilă; EEG – descărcări vârf-undă și polivârf-undă neregulate.
● Crize tonice. Contracție musculară susținută, difuză, însoțită de pierderea conștienței și tulburări vegetative; EEG – ritm recrutant 10c/s.
● Crize tonico-clonice. Debutează brusc prin pierderea conștienței urmată de faza tonică, clonică și postcritică, însoțite de ritm ≥ 10c/s cu o scădere a frecvenței și creșterea amplitudinii în timpul fazei tonice întreruptă de unde lente în faza clonică.
● Crize atonice. Caracterizate prin pierderea conștienței și a tonusului muscular, de durată variabilă; EEG descărcare generalizată sincronă de unde lente sinusoidale.
Există astfel epilepsia :
-perioadei neonatale (0-28 zile),
– epilepsia sugarului (1-12 luni),
-epilepsia copilului între 1-12 ani
– adolescentului (13-18 ani)
Sindroame epileptice neonatale
Crize neonatale benigne (,,de ziua a 5-a”)
Crize neonatale familiale benigne
Encefalopatie mioclonică precoce (s. Aicardi)
Status epileptic idiopatic sever
Encefalopatie epileptică infantilă precoce cu ,,suppression burst” (s. Ohtahara)
Sindroame epileptice la sugar și copil mic
Sindromul West
Crizele parțiale migratorii ale sugarului
Epilepsia mioclonică benignă a sugarului
Epilepsia mioclonică severă (s. Dravet)
Sindromul hemiconvulsie-hemiplegie-epilepsie (s. HHE)
Epilepsia mioclonică (status mioclonic) în encefalopatii nonprogresive
Epilepsia mioclonică reflexă
Epilepsia cu crize mioclonic-astatice (s. Doose)
Crizele epileptice cauzate de erori înnăscute de metabolism
Sindromul Lennox-Gastaut
Crizele febrile
Sindroame epileptice la copil și adolescent
Epilepsia benignă cu vârfuri centro-temporale (rolandică)
Epilepsia benignă occipitală cu debut precoce (tip Panayiotopoulos)
Epilepsia occipitală a copilului cu debut tardiv (tip Gastaut)
Epilepsia benignă psihomotorie
Epilepsia benignă cu potențiale evocate somato-senzoriale
Epilepsia absență a copilului
Epilepsia cu absențe mioclonice
Epilepsia absență cu mioclonii palpebrale (s. Jeavons)
Epilepsia absență cu mioclonii periorale (s. Panayiotopoulos)
Sindromul Landau-Kleffner
Statusul epileptic electric în timpul somnului lent (altul decât Landau-Kleffner)
Epilepsiile generalizate idiopatice cu fenotipuri variabile
Epilepsia absență juvenilă
Epilepsia mioclonică juvenilă
Epilepsia cu crize tonico-clonice generalizate
Epilepsiile mioclonice progresive
Epilepsiile reflexe
Epilepsia de lob frontal nocturnă autosomal dominantă
Epilepsiile familiale de lob temporal
Epilepsiile generalizate cu crize febrile plus
Epilepsiile focale simptomatice Fig 12 Encefal normal/ epileptic
Epilepsii limbice
Epilepsia de lob temporal mesial cu scleroză hipocampică
Epilepsia de lob temporal definită prin etiologii specifice
Epilepsii neocorticale
Sindroame epileptice parțiale
Sindroamele epileptice parțiale idiopatice sunt sindroame benigne de etiologie genetică care debutează numai în copilărie (> 18 luni), caracterizate prin dezvoltare neuropsihică normală, lipsa unei patologii de fond, răspuns la medicație și prognostic bun
Epilepsia benignă a copilului cu vârfuri centro-temporale reprezintă 1/4 din epilepsiile copilului și 3/4 din epilepsiile focale benigne și se caracterizează prin:
-debut al crizelor între 3-13 ani (7-10 ani) mai ales la băieți;
-crize parțiale motorii simple ca manifestare epileptică prevalentă în majoritatea cazurilor (70-80%) sau alternând cu crize generalizate în 20-30% din cazuri;
-vârfuri centro-temporale tipic activate de somn pe un traseu EEG de fond normal;
-absența anomaliilor neurologice sau mentale înainte și în timpul perioadei de activitate convulsivantă.
Epilepsia benignă cu vârfuri occipitale este un sindrom epileptic relativ rar. Anamneza familială este pozitivă pentru epilepsie în 47% din cazuri.
Crizele parțiale de obicei cu semiologie vizuală (amauroză, halucinații vizuale elementare, iluzii vizuale) pot rămâne un fenomen izolat sau pot fi urmate de manifestări hemisenzoriale, hemimotorii, psihomotorii. Propagarea descărcării epileptice poate da naștere la crize parțiale complexe (19%) sau CGTC (8%). La 1/3 din bolnavi criza este urmată de cefalee intensă și prelungită cu caracter de hemicranie
Sindroamele epileptice parțiale simptomatice se caracterizează prin etiologie lezională, debut la orice vârstă cu semiologie critică variabilă în relație cu funcțiile specifice ariei corticale implicate (motorie, vizuală, limbică, etc.).
Epilepsia parțială continuă a copilului – sindromul Rasmussen (SR) ocupă primul loc între cauzele de epilepsie intratabilă. SR este o encefalopatie subacută sau cronică focală, progresivă caracterizată prin:
apariția epilepsiei parțiale continue;
hemipareză lent progresivă și afectare mentală;
atrofie emisferică progresivă.
sindroame epileptice generalizate
1. Sindroame epileptice generalizate idiopatice
Epilepsia absență a copilului (EAC) debutează între 3-12 ani (6-7 ani) prevalent la copiii de sex feminin anterior normali, cu istoric de convulsii febrile, fără semne de atingere cerebrală. EAC are o puternică predispoziție genetică având transmitere AD.
Clinic se caracterizează prin absențe de toate tipurile cu excepția celor mioclonice, frecvente (câteva sute pe zi) mai ales dimineața după trezire, asociate obișnuit cu fenomene vegetative (midriază, salivație, sudorație, paloare, bradicardie, incontinență urinară) și conștiență alterată în grade diferite cu amnezie retrogradă.
Epilepsia absență juvenilă (EAJ) debutează la pubertate sau adolescență.
Clinic cuprinde crize tip absență asemănătoare EAC, dar cu frecvență mai redusă și de durată mai scurtă, în care contactul nu este complet pierdut; 80% din cazuri asociază CGTC ce apar legate de un factor precipitant (privare de somn, stres).
Epilepsia mioclonică juvenilă (EMJ) debutează între 12-18 ani (14 ani), în 40% din cazuri regăsindu-se anamneză familială pozitivă pentru epilepsie.
Clinic miocloniile bilaterale izolate sau multiple predomină la nivelul MS, interesând mai rar MI ceea ce antrenează căderea bolnavului; apar imediat după trezire sau la sfârșitul unei zile obositoare, dar niciodată la adormire. De regulă conștiența nu este afectată. Privarea de somn este principala cauză precipitantă mai ales în statusul mioclonic. Factorii emoționali, alcoolul, vizionarea TV.
Epilepsia cu crize grand mal de trezire debutează la adolescenții sau la adulții tineri de sex feminin cu puternică predispoziție genetică.
Accesele sunt tipic CGTC ce apar după trezire sau în perioada de relaxare și sunt facilitate de SLI naturală (reflexele soarelui pe apă sau pe zăpadă, copacii aliniați de-a lungul drumului) sau artificială (vizionare TV, orga de lumini), privarea de somn, alcoolul.
2.Sindroame epileptice generalizate criptogenice sau simptomatice
Sindromul West (SW) este cea mai frecventă encefalopatie epileptică cu debut în majoritatea cazurilor în primul an de viață (4-7 luni). Se caracterizează prin triada: spasme infantile, hipsaritmie (variante) și oprire/regres în dezvoltarea neuropsihomotorie.
Spasmele infantile (SI) sunt contracții musculare neașteptate, în general bilaterale și simetrice ale mușchilor gâtului, trunchiului și extremităților. Crizele cele mai tipice sunt reprezentate de SI în flexie, mai rar în extensie sau combinate ce apar în salve la trezire. În realitate majoritatea pacienților cu SW au mai multe tipuri de SI. În momentul contracției există o scurtă pierdere de conștiență, respirație neregulată, iar la sfârșitul salvei apar modificări vasomotorii, mișcări oculare anormale, grimase, surâs sau plâns.
Sindromul Lennox-Gastaut debutează în primii ani de viață (1-8 ani).
Etiologic SLG este cauzat de tulburări de dezvoltare și metabolice, encefalite, scleroză tuberoasă, SW, hipoxie, etc.; în 25% din cazuri etiologia este criptogenă.
Clinic se caracterizează prin crize polimorfe: tonice axiale sau globale, atonice, mioclonice, CGTC, absențe atipice, deseori status absență atipică. Retardul mental precede crizele în 20-60% din cazuri; după 5 ani de la debut 75-93% din bolnavi au retard mental.
Epilepsia cu absențe mioclonice debutează între 2-12 ani cu absențe asociate cu mioclonii bilaterale, conștiența este alterată, uneori cu deteriorare ment
3. Sindroame epileptice generalizate simptomatice
Encefalopatia epileptică infantilă precoce cu „suppression burst” (Ohtahara) este o formă severă de epilepsie ce debutează în primele zile sau săptămâni de viață, cu spasme tonice și crize parțiale la care se asociază retard psihomotor și pattern EEG de „suppression burst”. Crizele sunt intratabile, prognosticul fiind grav cu evoluție spre SW.
Encefalopatia mioclonică precoce debutează în perioada neonatală cu mioclonii eratice, urmate de crize parțiale, mioclonii masive, spasme tonice la care se asociază retard psihomotor. EEG-rafic bufee de CVU lente separate de intervale plate, fără traseu de fond. Prognosticul este întotdeauna grav, decesul apare în primul an de viață
Epilepsiile mioclonice progresive debutează în copilărie/adolescență printr-un sindrom mioclonic asociat cu CGTC și deteriorare mentală progresivă. Ele apar în cadrul unor sindroame malformative sau erori înnăscute de metabolism: ceroid-lipofuscinoze, mioclonusul Baltic și Mediteranean, encefalopatii mitocondriale, boala Lafora, sialidoze. Tratamentul este ineficient cu prognostic sever.
4. Sindroame epileptice al căror caracter focal sau generalizat nu este determinat
Sindromul Dravet (epilepsia mioclonică severă a sugarului) debutează în primul an de viață la un copil anterior normal cu CGTC sau focale, inițial febrile la care se adaugă retard în dezvoltare, ataxie, sindrom piramidal, deficit cognitiv permanent.
EEG inițial este normal, ulterior apar CVU și PVU, anomalii focale și fotosensibilitate precoce. Crizele sunt rezistente la toate MAE, prognosticul este întotdeauna nefavorabil.
Sindromul Landau- Kleffner (SLK) sau afazia epileptică dobândită debutează după 2-4 ani la un copil cu dezvoltare motorie, mentală și a limbajului anterioară normală. Afazia apare după achiziția limbajului și este în general totală și gravă
Sindromul cu complexe vârf-undă continue în somnul lent debutează la vârsta școlară, tabloul clinic asociind crize parțiale și generalizate în somn și absențe atipice în veghe, tulburări comportamentale și de intelect. EEG arată descărcări de CVU continue care cuprind 85% din durata somnului lent (status electric în somn). Tratamentul are o eficiență variabilă și include ACTH, VPA, BZD. Prognosticul este benign
Sindroame epileptice speciale
Convulsiile febrile (CF) sunt prototipul crizelor epileptice ocazionale.
CF este definită ca o criză epileptică cu semiologie electroclinică variabilă ce survine în cursul hiperpirexiei (peste 38,5°C) la un copil cu vârsta cuprinsă între 3 luni – 5 ani, în absența unei afecțiuni cerebrale acute sau a altor cauze definite și care nu a prezentat anterior convulsii afebrile.
Prevalența CF în primii 5 ani de viață este de 3-5%; incidența medie anuală este de 4‰.
Epilepsia generalizată cu crize febrile plus (EGCF+) este un sindrom epileptic identificat în 1997, cu transmitere AD (80%) considerat canalopatie. Clinic se caracterizează prin CF ce apar la copii > 6 ani și crize afebrile ce pot fi concomitente cu CF, dar mai frecvente > 10 ani, semiologic fiind CGTC, mioclonii, crize atone și focale. Examenul neurologic este normal. Evoluția și prognosticul sunt variabile
Statusul epileptic (SE) urgență neurologică majoră este definit ca un acces epileptic prelungit și/sau recurent care poate afecta conștiența și care persistă peste 30 de minute, fără perioade de recuperare între crize.
Statusul epileptic este mai frecvent la copiii epileptici decât la adulții epileptici, mai ales la cei cu retard mental sau cu patologie structurală cerebrală.
Factorii precipitanți sunt: sevrajul absolut sau relativ al MAE, leziunile cerebrale acute (anoxie cerebrală acută), traumatismul cranian, AVC în special hemoragic, neuroinfecțiile, bolile metabolice, tumorile cerebrale.
Statusul epileptic poate să apară în aproape toate sindroamele epileptice chiar și în cele idiopatice, dar este mai frecvent în formele criptogenice și simptomatice.
Orice tip de criză poate evolua spre status. Astfel, poate fi statusul epileptic convulsivant de tip generalizat sau localizat și statusul epileptic nonconvulsivant cu crize parțiale cu semiologie complexă și statusul epileptic tip absență.
Fig 13 Criza epileptica
I.6 Diagnostic clinic (Simptomatologie)
Convulsiile sunt singurul simptom vizibil al epilepsiei. Exista mai multe tipuri de convulsii, iar simptomele fiecarui tip in parte se manifesta diferit la diferite persoane. Convulsiile pot dura de la cateva secunde pana la cateva minute.
Constienta poate fi pierduta sau mentinuta in timpul convulsiilor, depinzand de tipul de epilepsie. Unii bolnavi isi amintesc ce s-a intamplat in timpul convulsiilor, in timp ce altii nici nu realizeaza ca au facut convulsii.
Cap I. Fig 14 Ingrijirea copilului
Convulsiile in timpul carora bolnavul cade sau muschii devin rigizi (tepeni) sau isi pierde controlul sunt usor de recunoscut. Dar multe convulsii nu implica aceste reactii, si pot fi foarte greu de recunoscut.
Unele convulsii se manifesta printr-o privire fixa si pierduta timp de cateva secunde. Altele constau in cateva spasme musculare, sau in caderea capului din pozitia normala sau perceptia unor mirosuri (de obicei neplacute) si unor imagini pe care doar bolnavul le simte.
Convulsiile epileptice survin, adesea, fara o avertizare in prealabil, cu toate ca unii bolnavi mentioneaza o "aura" inainte de inceperea convulsiilor. Convulsiile inceteaza atunci cand activitatea electrica anormala se incheie si activitatea cerebrala revine la normal.
Caracteristica acestei boli este criza epileptica ale carei trasaturi sunt urmatoarele:
-cu putin inainte de a incepe, epilepticul va avea o serie de senzatii gustative, auditive si psihice specifice (“senzatie de vis”);
-debutul poate asocial furnicaturi, senzatie de soc electric si viziuni colorate, jena epigastrica si dispnee (respiratie cu dificultate);
-la cateva secunde sau minute dupa, apare criza cu pierderea cunostintei, cadere, eventual precedate de un tipat;
-in criza epileptica, musculature este contractata, iar fata este violacee;
-epilepticul isi va da capul pe spate si va avea o pozitie cu membrele superioare in flexie (coatele indoite) si cele inferioare in extensie (picioarele drepte);
-globi oculari sunt deplasati in sus si inafara, iar pupilele sunt marite;
-urmatoarea faza este impresionanta prin convulsiile care se produc la nivelul membrelor si contractiile musculare generalizate;
-epilepticul isi poate musca limba in acest stadiu, iar saliva i se va prelinge din gura;
-bolnavul poate pierde urina spre finalul crizei epileptice;
-dupa 1-2 minute, are loc relaxarea musculara cu normalizarea respiratiei si a culorii tegumentelor, iar pacientul adoarme profound;
-la revenire, epilepticul este obosit, il doare capul, dar nu isi aminteste nimic din cadrul crizei.
Cum se manifesta de obicei crizele epileptice?
Convulsii generalizate cu sau fara muscarea limbii, pierdere de urina, intotdeauna cu pierderea cunostintei.
Crizele partiale se manifesta prin convulsii ale unei jumatati de corp sau furnicaturi la nivelul unei jumatati de corp, devieri ale capului si ochilor intr-o anumita parte, blocaj al vorbirii (criza afazica), uneori si halucinatii.
Absentele (crize petit mal), care apar cel mai frecvent la copil, se manifesta prin: pierderea starii de cunostinta, oprirea pacientului, uneori
Fig 15 Pozitionarea
pacientului
inghitiri repetate. Nu se manifesta prin cadere sau convulsii.
Cel mai bine este atunci când familia poate furniza o înregistrare video a crizelor epileptice. Observarea și descrierea corectă a simptomelor și a semnelor convulsiilor la copil este aproape o artă. La cei mai mulți copii, sunt aproape imposibil de identificat simptomele senzoriale doar pe baza observării comportamentului copilului și de aceea este necesar să se obțină informații de la copil. Pentru a obține informații corecte de la un copil, întrebările referitoare la probleme fără legătură cu criza (simptome și semne) care s-au petrecut înainte de criză trebuie să fie întotdeauna clare și specifice.
Simptomele convulsiilor brusc instalate, care au o durata de la doar cateva secunde pana la un minut, pot include:
– pierderi ale constiintei: pacientul nu isi aminteste nimic din perioada in care s-au manifestat convulsiile;
– emotii puternice: teama inexplicabila, panica sau bucurie;
– modificari la nivelul perceptiei vizuale: halucinatii;
– pierderea controlului muscular manifestata brusc;
-muscarea limbi
– spasme musculare, tremuraturi;
– tensiune musculara si rigidizarea muschilor;
– gust amar sau metalic.
Cap Fig 16 Muscarea limbii
in timul unei crize
I.7 Diagnostic paraclinic
1.Electroencefalograma (EEG) este cea mai importanta investigatie paraclinica in epilpesie. Ea ofera informatii pretioase pentru sustinerea diagnosticului clinic, ajuta la clasificarea epilepsiei in generalizata sau focala sau chiar intr-un sindrom epileptic aparte.
EEG de somn ( pe tot parcursul noptii sau in somnul de siesta)
Monitorizarea video-EEG inregistreaza continuu comportamentul si EEG-UL unor copii epileptici putand surprinde criza clinic corelat cu manifestarea electrica.
Fig 17 Tehnica electroencefalogramei
2.CT cerebrala ( tomografie computerizata cerebrala) indicatii :
-identificarea cauzei crizelor
-evidentierea calcificarilor cerebrale
-excluderea tumorilor cerebrale
Daca CT initial este normal, pentru a identifica de exemplu o tumora care creste lent, se poate repeta CT dupa luni sau ani.
3. RMN cerebral este superioara CT-ului , fiind de fapt examenul de prima intentie in epileptologie.
4.Investigatii biochimice
Investigatiile biochimice necesare la copiii cu manifestari critice de tip epileptic sunt putine. Ele vizeaza glicemia si electrolitii, in special calcemia. In perioada neonatala este indicata de asemenea evaluarea functiei renale. Electrolitii serici pot prezenta , in cazuri rare , modificari de echilibru hidro-electrolitic.
Alte investigatii mai specifice cum sunt aminoacizii sau acizii organici au indicatii in cazuri bine selectate de boli metabolice. Determinarea prolactinei serice se va face pentru a diferentia crizele generalizate si crizele partiale de pseudocrize (crizele de conversie sau de simulare). In cazul crizelor epileptice, prolactina creste in cateva minute si ramane crescuta peste 60 minute sau mai mult.
5. Punctia lombara
Nu este indicate la toti pacientii cu crize epileptice. Este necesara la prima convulsie febrile si la toti copiii care au prima lor convulsie afebrila. Aceasta nu este insa o indicatie generala, deoarece majoritatea medicilor pediatrici recomanda punctia lombara doar in situatia in care exista crize generalizate sau focale care sunt banuite a fi simptome ale unei boli neurodegenerative.
Indicatia principala a punctiei lombare este colectarea fluidului cefalo-rahidian si evaluarea acestuia pentru a exclude bolile infectioase, inflamatorii si neoplazice care afecteaza sistemul nervos.
Se practica cel mai adesea pentru cazurile suspectate de meningita, deoarece nu exista inca nici un alt test diagnostic pentru aceasta boala periculoasa dar tratabila.
Copiii necesita punctie lombara ca parte a testarii de rutina a febrei fara sursa, acestia avand un risc mai mare de a dezvolta meningita decat adultii, fara a prezenta tot timpul semnele iritatiei meningeale
Cap I. Fig 18 Punctia lombara
I.8 Diagnostic diferential
Se face in raport cu tipul crizei :
In cazul crizelor tonico-clonice generalizate, deci cu pierderea constintei , vom lua in discutie diagnosticul diferential cu:
-sincopa neurocardiogenă sau vasovagală apare datorită insuficienței
circulației cerebrale prin mecanism reflex vascular periferic. Cauzele
declanșatoare (emoții, durere minoră, frică, ortostatism prelungit,
atmosferă închisă, etc) sunt esențiale pentru diagnostic. Sincopa apare
totdeauna ziua, aproape constant în ortostatism fiind precedată de senzații
sugestive ca: slăbiciune, greață, epigastrică, vedere încețoșată. Pierderea tonusului muscular este progresivă, căderea fiind lentă; rareori poate fi bruscă. În timpul atacului bolnavul prezintă paloare, transpirații, puls periferic slab. Dacă hipoxia se prelungește poate să urmeze un adevărat atac epileptic (sincopa convulsivantă). Revenirea este în general rapidă cu lipsa fenomenelor postcritice. EEG este normală.
-spasmul hohotului de plans se întâlnește la 4% din copiii sub 5 ani.
Formele cianotice sunt constat provocate de frică, durere, frustrare; copilul începe să plângă în hohote ceea ce antrenează inspirații superficiale cu fixarea toracelui în apnee, apariția cianozei, urmată de pierderea conștienței și uneori hipertonie cu opistotonus și chiar mișcări clonice. EEG este normală.
Formele palide numite și crize anoxice reflexe sunt mai puțin frecvente, adesea factorii precipitanți fiind traumatismele ușoare. Clinic prezintă opistotonus, nistagmus vertical. Prognosticul este bun, uneori apar sincope, tulburări de comportament, crize conversive
-crizele psihogene frecvente la adolescență, pot apare și la vârsta de 4-6 ani, fiind cauzate de anxietate acută. Pseudocrizele pot simula în particular CGTC sau tonice. Diagnosticul este ușor, diferențiindu-se de crizele adevărate prin multe aspecte: debutează cu senzație de amețeală, căderea este lentă, reflexele sunt prezente, pleoapele se opun la încercarea de a le deschide, durata este mai mare, iar după criză acuză diverse senzații subiective. Nu se produc niciodată în somn și rar în perioadele în care pacientul este singur. EEG este normal. Tratamentul constă în psihoterapie și folosirea anxioliticelor.
– sindromul de hemiplegie alternantă a sugarului este caracterizat prin crize tonice și alterarea mișcărilor oculare care pot simula crizele epileptice urmate de atacuri de hemiplegie ce interesează alternativ cele două jumătăți ale corpului. Frecvent sunt prezente fenomene neurovegetative. Înregistrările EEG din cursul crizelor au demonstrat absența oricărei activități paroxistice ceea ce permite diagnosticul diferențial
-cataplixia
-hipoglicemia
-bolile cardiovasculare
In crizele partiale simple trebuie luate in considerare :
-accidentul inschemic tranzitoriu ( care insa dureaza mai mult timp)
-miscarile anormale: ticuri, distrocii ( sunt mai rar confundate cu epilepsia)
– miscari rituale de balansare a capului si trunchiului , in special la copilul intre 2-4 ani , ritualul poate fi intrerupt strigand pe nume copilul
-migrena în special cea complicată, este caracterizată prin simptome paroxistice de disfuncție a SNC ca: parestezii, scotoame, vertij, pierderea conștienței de scurtă durată (migrena bazilară). Lentoarea instalării simptomelor, prezența hemicraniei, anamneza familială pozitivă pentru migrenă, traseul EEG neepileptic pleadează pentru migrenă
– tetania cu tablou specific de spasm corpo-pedal , ( bot de stiuca) , ( mana de mamos) este in general usor de diferentiat de epilepsie ; situatia se complica in cazul in care crizele epileptice se produc la un copii cu hipocalcemie.
Crizele partiale complexe se diferentiaza de :
cosmarul
tulburari de comportament paroxistice : atacuri de panica, starile crepusculare , toate apartinand patologiei psihiatrice
masturbatia
enurezis
Diagnostic diferential intre crizele generalizate tonico-clonice, crizele
generalizate psihogene si crizele de sincopa
I.9 Prognostic:
Prognosticul epilepsiilor depinde de vârstă, etiologie, evoluția terapeutică și alți factori care pot fi importanți de la caz la caz. Mortalitatea este relativ ridicată la bolnavii epileptici, în particular în epilepsiile cu debut în primul an, epilepsiile simptomatice și SI. Cauzele de deces sunt:
direct legate de crize sau SE (10%),
accidente în timpul crizelor (5%),
suicid (7-22%),
moarte subită (> 10%).
Elementele de prognostic nefavorabil sunt: prezența de leziuni cerebrale demonstrabile, crize frecvente, EEG intercritic cu modificări severe, tratament tardiv sau rău condus.
Elementele de prognostic favorabil sunt: istoric familial de epilepsie, crize rare de un singur tip, EEG normal, debut tardiv al crizelor (după 3-4 ani), absența unor tipuri de crize (tonice și/sau atonice, CPC, SE), absența anomaliilor neurologice, intelect normal.
Dintre sindroamele epileptice pediatrice 70% pot fi vindecate cu o terapie corectă. Se consideră vindecat pacientul care nu mai prezintă crize de cel puțin 5 ani și care a suspendat terapia de cel puțin 1 an.
Totusi, majoritatea epilcpticilor sufera de o boala bine controlata prin antiepileptice si pot duce o viata practic normala. Aceasta calitate a vietii este obtinuta cu pretul urmarii regulate a tratamentului, care uneori trebuie sa fie facut toata viata. speranta de viata nu este nicicum micsorata de catre aceasta boala.
Epilepsia are totusi rasunet asupra vietii private si profesionale a pacientilor. Ei trebuie, in fapt, sa respecte o anumita igiena a vietii: ore de somn suficiente si regulate, evitarea consumului regulat de bauturi alcoolice. Doar pacientii care au o epilepsie fotosensibila (care survine in timpul unei stimulari luminoase intermitente) trebuie sa-si ia precautii cand privesc la televizor, cand lucreaza pe ordinator sau cand practica jocuri video: camera suficient de bine luminata, respectarea unei distante suficiente intre ecran si pacient.
In toate cazurile trebuie excluse activitatile sportive in care o criza poate pune in pericol viata subiectului: plonjare submarina, alpinism, sporturi aeriene.
Scaldatul in apa de mica adancime poate fi autorizat daca e vorba de crize bine controlate, cu conditia ca pacientul sa fie insotit. In plus, unele profesii nu sunt recomandate sau sunt interzise: sofer pe vehicul greu sau de vehicul de transport in comun, personal navigant al companiilor aeriene, profesiuni in care lucrul la inaltime este frecvent etc. In sfarsit, copilul epileptic are adesea dificultati scolare, ale caror cauze sunt multiple: tulburari de atentie legate de tratament, absenteism din cauza crizelor, tulburari de caracter.
I.10 Complicatii
Crizele epileptice la copii nu sunt, in general, periculoase si se opresc dupa cateva minute. Daca o criza generalizata dureaza mai mult de 15 minute, e posibil ca circulatia sangelui in creier sa fie afectata, si sa apara complicatii.
Status epilepticus este un tip de epilepsie in care criza dureaza mai mult de 20 de minute, iar copilul are mai multe crize consecutive fara sa-si recapete cunostinta intre timp, aceasta este o problema care ii ameninta viata .
Complicatiile convulsilor:
-aspirarea secretiilor
-traumatisme
-muscarea limbii
-bradicardie
-hipoxie-ischemie cerebrala
-stare de rau epileptic
-pareze postcritice
-retard neuropsihomotor.
– leziuni (daca o persoana cade si se raneste in timpul unei crize, poate suferi un traumatism cranian)
– inecul (este un risc in cazul in care individul are o criza in timp ce inota sau face baie)
-moarte subita
-coma epileptica ( poate reprezenta continuarea accesului epilepstic sau poate fi consecinta starii de rau epileptic, pacientul este un epileptic recunoascut , prezinta crize cu cadere neasteptata, contractii tonico-clonice , respratie sterteroasa, relaxare sfincteriana, muscarea limbii, urme de lovituri prin cadere, pacientul neccesita supraveghere pana la revenirea completa, in special pentru integritate fizica cu preintampinarea consecintelor echivalentelor psihomotorii)
Majoritatea persoanelor cu epilepsie au o viață normală și rareori suferă accidente în urma convulsiilor. Pacienții care au tendința de a se prăbuși în timpul convulsiilor au nevoie de o cască specială pentru a-și proteja capul. Unele tipuri de convulsii pot crește riscul de moarte subită inexplicabilă în epilepsie , însă sunt cazuri foarte rare. Cea mai bună cale de a evita complicațiile este de a găsi un tratament care controlează convulsiile și de a-l urmari.
De asemenea mai pot aparea complicatii din cauza investigatiilor cum ar fi punctia lombara. Cea mai frecventa complicatie a punctiei lombare este cefaleea care este mai frecventa la persoanele tinere. Cefaleea dupa punctia lombara raspunde bine la administrarea cofeinei sau a antiinflamatoarelor nesteroidiene. Utilizarea unui ac cu diametru mic reduce cu mult riscul de cefalee. Hemoragia subarahnoidiana, subdurala sau epidurala este o complicatie periculoasa la persoanele cu dereglari de coagulabilitate sanguina.
I.11 Tratament
I. 11.1 Igieno- dietetic.
Alimentatia nu prevede restrictii deosebite dar abuzul de alimente excitante ( cafea , ceai ) este interzis, ca de altfel consumul bauturilor alcoolice.
Televiziunea, jocurile electronice si discotecile cu orga de lumini sunt de evitat in special in cazul epilepsiilor fotosensibile sau se impun unele precautii , ca de exemplu distanta de 2 metri de la ecran sau purtatea de ochelarilor de soare.
Fig 19 Piramida
alimentelor
Sportul contribuie la echilibrarea epilepsiei si la o mai buna integrare sociala. Se evita activitati sportive care ar putea pune in joc viata in caz de criza ( alpinism ,sporturi aeriene, echitatie, motociclism, plonjari submarine ,inot). Se evita activitatea sportiva competitionala, stresul provocat de ea putand facilita crizele.
Vaccinarile curente ( BCG, antpolio, antitetanic, antidifteric, antirujeolic, antirubeolic) sunt permise cu conditia ca in momentul vaccinari copilul sa fie afebril , iar crizele sa fie controlate pe o perioada de peste 6 luni.
Scolarizarea este indicata fiind orientata dupa capacitatea intelectuala si dupa tulburarile de conduita ( scoala normala, scoala speciala )
Evitarea hipoglicemiei prin respectarea unui regim regulat al meselor și evitarea abuzului de dulciuri concentrate
Regimul de viata a epilepticului va tine cont in principal de acoperirea nevoilor de somn – factor esential pentru evitarea crizelor ( sunt necesare 8 ore de somn la ore relativ fixe)
I. 11.2 Tratament medicamentos
In aplicarea tratamentului antiepileptic trebuie respectate reguli pentru obtinerea eficientei maxime in controlul crizelor: Tratamentul se va institui numai in cazul in care diagnosticul de epilepsie este cert.
Tratamentul trebuie aplicat cat mai precoce de la debutul epilepsiei.
Doza administrata va tine seama de varsta pacientului si gravitatea procesului epileptic.
Tratamentul trebuie introdus lent, progresiv , in 2-3 paliere de cate 2 -7 zile pentru a evita efectele secundare.
Alegerea medicamentelor antiepileptice pentru tratamentul
crizelor epileptice
Tratamentul trebuie mentinut zilnic o perioada de 2-3-5-10 ani sau toata viata depinzand de forma clinica.
I. 11.3 Tratament chirurgical
Se va lua in discutie in caz de rezistenta la toate combinatiile terapeutice antiepileptice. Tratamentul chirurgical este in plina dezvoltare.
Intervențiile chirurgicale se divizează în două grupuri după scopul pe care acestea îl urmăresc:
-scop curativ
– o procedură paliativă
Interventii chirurgicale curative
Cea mai frecventă și mai utilizată tehnică chirurgicală în epilepsie este rezecția anteromedială sau neocorticală localizată din scleroza temporală mezială. Rezultatele rezecției neocorticale sunt mai puțin îmbucurătoare cu o rată de succes de 50% dar cu o rată generală de ameliorare de 85%. Morbiditatea și mortalitatea chirurgicală este în general mică în acest grup. Rezultatele la un an de zile par să prezică exact rezultatele pe termen lung.
Interventii chirurgicale paliative
La pacienții cu epilepsie care nu au răspuns la tratament medicamentos și chirurgical, operațiile paliative sunt de o importanță primordială. De rezecții radicale pot beneficia pacienții cu epilepsie refractară datorată defectelor vasculare, disfuncțiilor dobândite, malformațiilor sau tulburărilor de dezvoltare care nu au răspuns la excizia leziunii.
Cap I. Fig 20 Interventie chirurgicala
pentru stimularea nervului vag
I. 11.4 Tratament Psihologic
Tratamentul psihologic reprezinta un capitol indispensabil in asistenta familiei si a copilului epileptic. Diagnosticul de epilespie odata stabilit, va constitui o puternica frustrare si agresare psiho-sociala a familiei. Se impune un program sustinut de suport psihologic al familiei.
Acest capitol al tratamentului copilului epileptic poate fi extrem de dificil uneori, depasind in dificultate tratamentul medicamentos.
Trebuie realizata o relatie de confidentialitate intre parintii medici si copil, ceea ce va prmite convingerea parintilor ca uneori terapia este necesara pentru o perioada indelungata de timp , uneori toata viata, ca aceasta terapie nu poate fi intrerupta , nici macar o priza din cursul zilei, fara a avea riscul de reaparitie a crizelor sau a altor complicatii.
Copilul epileptic, cu handicap multiplu , trebuie sa beneficieze , cat mai precoce posibil , de asistenta multidisciplinara complexa si individualizata , in functie de tipul si gradul handicapului. Acest program va fi de lunga durata , adaptandu-se in permanenta nevoilor copilului.
Cap I. Fig 21 Consiliera psihologica a
copilului epileptic
CAPITOLUL II
II.1 Rolul asistentei medicale in internarea pacientului in spital
Spitalul este o institutie sanitara destinata ingrijirii bolnavilor si organizata pentru servicii permanente. In spital se interneaza bolnavii in stare grava care necesita o ingrijire si supraveghere permanenta si o atentie deosebita din partea asistentei medicale.
Spitalul cuprinde urmatoarele parti componente functionale:
-serviciul de primire unde incepe pregatirea psihica a pacientului. El este primit cu zambetul pe buze si cu cuvinte de incurajare, esentiala fiind cucerirea increderii bolnavului in profesionalismul cadrelor sanitare.
-prelucrari sanitare – aici se face deparazitarea si imbaierea bolnavului, dupa care acesta va fi imbracat in lenjerie curata si condusa pe sectia cu paturi
-sectia cu paturi este partea componenta a spitalului inzestrata cu paturi si sala de tratamente, unde se asigura asistenta corespunzatoare a bolnavilor spitalizati.
Dupa ce medicul hotaraste internarea bolnavului, asistenta medicala are rolul de a:
-completeaza biletul de internare
-completeaza foaia de observatie si trece datele pacientului in registrul de internari.
Cap II. Fig 22 Primirea si familiarizarea copilului cu mediul spitalicesc
II.2 Rolul asistentei medicale in asigurarea conditiilor de spitalizare
Bolnavul este condus de asistent in salonul prealabil hotarat de catre medic. Salonul se alege in functie de starea pacientului (diagnostic, gravitatea si stadiul bolii) si sex. Asistentul conduce bolnavul in salon, il ajuta sa-si aranjeze obiectele personale in noptiera si sa se instaleze comod si in pozitia indicata de medic in pat.
Familiei si copilului se aduce la cunostinta regulamentul de ordine interioara a sectiei precum si indicatiile medicului referitoare la alimentatie, pozitie indicata daca este cazul si scopul acestuia. Asemenea i se explica necesitatea si modul recoltari de produse biologice si patologice in vederea efectuarii analizelor de laborator indicate de medic.
Se vor asigura conditiile de mediu necesare ameliorarii si vindecarii bolii. Pentru a crea un mediu de securitate si confort si pentru a diminua factorii de stres este indicat ca saloanele sa aiba o capacitate de 4 , max. 6 paturi cu o temperatura de 18-20°C sa fie curate, linistite si bine aerisite cu aer umidificat.
Asistenta va completa o anexa la foaia de alimentatie pe care o va trimite la blocul alimentar, astfel noul pacient va primi alimentatia necesara inca in prima zi de internare. Asistentul observa si este obligat sa consemneze aspectul general, inaltimea, greutatea, varsta, aspectul tegumentelor si mucoaselor, faciesul si starea psihica a bolnavului. Ea va urmarii necesitatile pacientului, manifestarile de dependenta in vederea satisfacerii acestora.
Se vor nota datele privind antecedentele familiale, chirurgicale si patologice ale pacientului.
Cap II. Fig 23 Comunicam copilului si familiei regulile sectiei
II.3 Rolul asistentei medicale in asigurarea conditiilor igienice bolnavilor internati
A) Pregatirea patului si accesoriului
Patul trebuie sa fie comod, sa prezinte dimensiuni potrivite care sa satisfaca atat cerintele de confort a pacientului, cat si ale personalului de ingrijire. Trebuie sa-i permita pacientului sa se poata misca in voie, sa nu-i limiteze miscarile, sa poata la nevoie sa coboare din pat, sa poate sta in pozitie sezand, sprijinindu-si picioarele comod de podea. Patul trebuie sa permita ca asistenta sa poata efectua tehnicile de ingrijire, investigatie si tratament cat mai comod. Patul trebuie sa fie usor de manipulat si curatat, prevazut cu rotite, dispozitiv de ridicare si la nevoie aparatoare.
Patul va fi acoperit cu un cearsaf, musama si aleza. Pacientului i se ofera doua perne si o patura din lana moale, usor de intretinut. Lenjeria trebuie sa fie din bumbac cu cat mai putine cusaturi.
B) Schimbarea lenjeriei de pat
– Pregatirea patului fara pacient : pentru schimbarea lenjeriei de pat avem nevoie de cearsaf simplu, cearsaf plic, doua fete de perna, una-doua paturi, doua perne. Dupa ce se indeparteaza noptiera de pe langa pat se aseaza un scaun cu spatar la capatul patului. Pe scaun se aseaza, in ordinea intrebuintarii, lenjeria curata, pernele, patura, impaturite corect. Cearsaful se aseaza la mijlocul saltelei; se desface si se intinde o parte a cearsafului spre capataiul patului, cealalta spre capatul opus. Se executa coltul apoi se introduce sub saltea toata partea laterala a cearsafului. Se intinde bine cearsaful sa nu prezinte cute.
-Schimbarea lenjeriei cu pacientul in pat :se efectueaza atunci cand starea pacientului nu permite ridicarea acestuia din pat. Lenjeria de pat se aseaza pe un scaun in ordinea prioritatii, impaturite in felul urmator : patura si cearsaful de sub patura se impaturesc fiecare in trei sub forma de armonica ,aleza se ruleaza impreuna cu musamaua fie in latime, fie in lungime in functie de metoda aleasa pentru schimbarea patului, cearsaful se ruleaza in lungime / latime
Pacientul se informeaza asupra procedeului. Se linisteste si se asigura ca manopera va fi facuta cu blandete, ca nu va fi miscat inutil, ca manevrele nu-i vor cauza dureri si i se cere cooperarea. Se asigura intimitatea pacientului, un mediu securizat, evitandu-se curentii de aer.
Cap II. Fig 24 Paturi de spital
C)Asigurarea igienei generale si corporale
Toaleta partiala sau generala se supravegheaza la copilul independent cat si la cel dependent de ingrijire ( atunci cand parintii nu o pot efectua). Toaleta linisteste copilul, ii creaza o senzatie placuta de confort.
D)Efectuarea toaletei generale si pe regiuni a bolnavului imobilizat
Asistenta va colecta date referitoare la starea pacientului, daca se poate spala singur sau nu. Cu aceasta ocazie se observa si starea tegumentelor si aparitia unor eventuale modificari. Se verifica temperatura ambianta (20-21°C) si se evita curentii de aer. Bolnavul va fi izolat cu un paravan de anturajul sau. Se pregatesc in apropiere materialele necesare toaletei, schimbarea lenjeriei patului, lenjeriei bolnavului si materialele necesare pentru prevenirea escarelor. Temperatura apei trebuie sa fie le 37-38°C.
Bolnavul va fi dezbracat complet si se va acoperii cu un cearsaf si patura. Se descopera progresiv numai partea care se va spala. Se stoarce bine buretele sau manusa de baie pentru a nu se scurge apa in pat sau pe bolnav. Ordinea in care se face toaleta este : spalat, clatit, uscat. Se sapuneste regiunea dupa care se clateste ferm, dar fara brutalitate. Apa calda trebuie sa fie din abundenta, sa fie schimbata ori de cate ori este nevoie. Se insista la pliuri sub sani, la maini, la spatii interdigitale, la coate si axile. Se mobilizeaza articulatiile in toata amplitudinea lor si se maseaza zonele predispuse escarelor.
La toaleta pe regiuni la patul bolnavului, patul va fi protejat cu musamaua si aleza in functie de regiunea pe care o spalam. La toaleta pe regiuni cu bolnavul in pat se va respecta urmatoarea succesiune:
-fata
-urechi
-brate si maini
-parte anterioara torace
-abdomen
-fata anterioara coapse
Bolnavul va fi intors in decubit lateral si se vor spala:
-spate
-fese
-partea posterioara a coapselor
Bolnavul se aduce din nou in decubit dorsal:
-gambele si picioarele
-organele genitale externe
-ingrijirea parului
E) Observarea pozitiei bolnavului in pat
F) Schimbarea pozitiei bolnavului si mobilizarea bolnavului
Schimbarea pozitiei poate fi activa sau pasiva , cu ajutorul asistentei. La mobilizarea pacientului trebuie respectate unele principii :
– sunt necesare doua asistente
– prinderea pacientului se face precis si sigur
– exercitiile se fac intotdeauna inainte de mese
– aceste exercitii fizice trebuie intercalate cu exercitii de respiratie
– mobilizarea se incepe incet si se continua in functie de raspunsul fizic al pacientului
Cap II. Fig 25 Mobilizarea pacientului
Scopul mobilizarii :este miscarea pacientului in vederea prevenirii escarelor ce pot sa apara din cauza imobilizarii si pentru recastigarea independentei. Schimbarea pozitiei pacientilor imobilizati se face din 2 in 2 ore, masandu-se zonele de presiune predispuse escarelor. Mobilizarea precoce a pacientului favorizeaza mentinerea mobilitatii articulare, normalizarea tonusului muscular si stimuleaza metabolismul. De asemenea favorizeaza circulatia sangelui, prevenind tromboflebitele si pneumoniile.
G) Captarea eliminarilor
Scop : observarea caracterelor fiziologice si patologice ale dejectiilor precum si descoperirea modificarilor lor patologice in vederea stabilirii diagnosticului
Captarea materiei fecale
Se separa patul de restul salonului cu paravan, se indeparteaza patura si cearsaful care acopera pacientul. Patul se protejeaza cu musamaua si aleza. Pacientul se dezbraca si se introduce bazinetul cald sub zona sacrala apoi se acopera cu invelitoarea. Se efectueaza toaleta regiunii perianale si se indeparteaza bazinetul cu atentie. Dupa ce se acopera cu capacul se indeparteaza din salon. Se imbraca pacientul, se reface patul. Salonul se aeriseste si se spala mainile pacientului. Scaunul acoperit se pastreaza pentru vizita medicala in locuri special amenajate.
Captarea urinei
Servirea urinarelor se face in mod asemanator cu a bazinetelor. Dupa utilizare se golesc imediat, se spala la jet de apa calda si se dezinfecteaza.
Nu trebuie ignorat cantitatea, culoarea, mirosul urinei; poate indica unele diagnostice. Se eticheteaza si se trimite la laborator .
LA SUGAR: curatati aria genito-urinara a copilului cu apa si sapun
-nu tamponati zona curatata pentru a accelera uscarea; nu aplicati creme, uleiuri sau pudre pediatrice.
– atasati ferm de zona genito-urinara punga pediatrica de recoltare a urinei, astfel: dezlipiti banda protectoare din jumatatea inferioara a pungii si fixati portiunea adeziva la nivelul perineului; cand jumatatea de jos a pungii este fixata, dezlipiti partea superioara a benzii si continuati aplicarea portiunii adezive, asigurandu-va ca orificiul urinar a fost inclus in punga.
– imediat dupa ce copilul urineaza in punga de recoltare, aceasta se dezlipeste si se transporta la laborator in conditii corespunzatoare
Cap II. Fig 26 Pungi urina pediatrice
Captarea varsaturilor
Pacientul se aseaza in functie de starea generala in pozitie sezand, decubit dorsal cu capul intors intr-o parte, decubit lateral (pozitie de siguranta).
Lenjeria de pat se protejeaza cu musama si aleza, iar pacientul cu un prosop in jurul gatului.
Se incurajeaza pacientul, i se ofera pahar cu apa sa-si clateasca gura. I se ofera cuburi de gheata, lichide reci in cantitati mici.
Caracterul varsaturii si frecventa se noteaza in foaia de temperatura. Se spala si se dezinfecteaza recipientele, se pregatesc pentru sterilizare prin fierbere sau autoclavare.
II.4 Rolul asistentei medicale in supravegherea functiilor vitale
Supravegherea functiilor vitale in epilepsia la copil este foarte importanta. Asistenta supravegheaza bolnavul, va inregistra daca respiratia este modificata, cu salturi sau daca se face cu dificultate. Buna desfasurare a evolutiei se urmareste dupa graficul temperaturii, al pulsului si prin inregistrarea tensiunii arteriale. Functiile vitale includ: respiratie , puls, tensiune arteriala, si temperatura.
Asistenta medicala trebuie sa:
-pregateasca copilul
-cunoasca temeinic variatiile normale ale functiilor vitale
-comunice medicului modificarile semnificative
A) Masurarea temperaturii corporale
Scop: supravegherea sistematica in cadrul unei spitalizari sau a unui sindrom infectios;
Metoda corectă se alege în funcție de vârsta copilului:
Naștere-2 ani: intrarectal de primă alegere, axilar a doua alegere.
2-5 ani: intrarectal prima alegere; timpanic sau axilar – a doua alegere.
Peste 5 ani: oral, timpanic sau axilar, în funcție de colaborarea cu copilul.
Materiale necesare:
-termometru
-comprese, solutie dezinfectanta
-capisoane pentru protectia termometrului
-carnet pentru notarea valorilor
Pregatirea copilului :
-masurarea se face dimineata si seara sau de cate ori este nevoie
-pentru supravegherea in timpul spitalizarii masurarea se face inainte ca pacientul sa se ridice din pat
Tehnica masurarii :
masurarea in plici( axilar sau inghinal)
-se aplica captatorul termometrului in plica axilara sau inghinala avand grija sa se asigure un contact bun cu pielea
-se asteapta pana se aude semnalul sonor si se citeste temperatura afisata
b) masurarea rectala
-termometrul se introduce in rect departand fesele copilului
– introducerea se face prin miscari de rotatie dupa ce a fost capisonat
-se scoate termometrul, se citeste temperatura se indeparteaza capisonul
c) masurarea in cavitatea bucala
-sonda termometrului se introduce intr-un capison din material plastic
-se plaseaza sublingual
– se asteapta pana se aude semnalul sonor si se citeste temperatura afisata
d)masurarea in conductul auditiv
-captatorul este protejat de un capison, se introduce in urechea pacientului
-masurarea se face inainte de sculare , copilul fiind in pozitie de decubit
Valori normale temperatura
Cap II. Fig 27 Masurarea temperaturii corporale la
copil in diferite cavitati
B)Masurarea pulsului
Scop : depistarea unor modificari patologice
Tehnica masurarii :
-la nou nascut si la sugar in primele luni de viata pulsul se poate masura in timpul somnului la nivelul fontanelei
-la copii mai mari masurarea se poate face prin comprimarea unei artere pe un plan dur
-la copilul supravegheat sistematic in timpul unei spitalizari masurarea se face de 2 ori pe zi dimineata si seara odata cu temperatura
Cap II. Fig 28 Loc de electie
masurare puls
Valori normale puls
C) Masurarea si supravegherea respiratiei
Scop : depistarea modificarilor aparute in afectiuni respiratorii
Tehnica masurarii:
-se face prin inspectie/observarea in timpul somnului
-se dezbraca fata anterioara toracelui si abdomenului
-se aplica mana pe toracele copilului
-se asteapta 1-2 minute dupa atingerea copilului
-se cronometreaza, se numara miscarile de ridicare a toracelui
-se mai urmareste : simetria miscarilor toracice, ritmul si amplitudinea
-masurarea se face diminata si seara sau dupa un orar stabilit de medic in functie de starea copilului
Valori normale respiratie
D) Masurarea tensiunii arteriale
Nu face parte din masurarile de rutina. Atunci cand este cazul masurarea se face cu aparate pentru copii (fig 1) care au maseta ingusta adaptata marimii bratului
Cap II. Fig 29 Tensiometru pentru copii
II.5 Rolul asistentei medicale in alimentatia bolnavului
Alimentatia copilului epileptic se face conform varstei, neccesitatilor nutritionale si tratamentul administrat. Asistenta medicală trebuie să evalueze gradul de alimentație al pacientului, pentru a putea fi stabilite cu ușurință necesitățile nutriționale ale acestuia. Ea trebuie să încurajeze pacientul pentru a avea o alimentație adecvată și să îi explice importanța nutriției în vindecarea sa. De asemenea, asistenta medicală poate colabora și cu membrii familiei pentru că aceștia au o mare importanță pentru pacient.
În general cand este vorba de copii acestia sunt alimentati de catre mama, iar asistenta medicala are rolul de a o instrui asupra dietei alimentare a copilului si regulile de igiena
Alimentatia nu prevede restrictii deosebite dar abuzul de alimente excitante ( cafea , ceai, tutun, droguri, energizante ) este interzis, ca de altfel consumul bauturilor alcoolice.
In cazul in care copilul urmeaza un tratament cu Dexametazona sau Synactol asistenta medicala are rolul de a institui un regim desodat pe toata durata tratamentului.
In functie de starea copilului si varsta acestuia alimentatia se poate efectua :
-alimentatie activa
-alimentatie pasiva
Alimentatia activa
Masa poate fi servita la sala de mese, in salon la masa, in salon la pat in pozitie sezand, sau in decubit lateral
Alimentele sunt servite in conditii igienice pe o tava, masa portabila, se verifica temperatura alimentelor inainte de servire
In decubit lateral :
se ridica usor capul copilului, se protejeaza patul
alimentele se aseaza langa pacient
se asigura administrarea lichidelor cu paiul sau in cani cu cioc
pacientul este supravegheat in permanenta de asistenta
Alimentatie in Salon Alimentatie Sala de mese
Cap II. Fig 30
Alimentatia pasiva
Se practica pentru pacienti care nu se pot alimenta singuri
-in functie de starea generala , pacientul este asezat in pozitie sezand , sau cu capul ridicat
-se protejeaza lenjeria de pat si de corp
-se plaseaza tava langa pacient in asa fel incat sa vada alimentele
– se verifica temperatura alimentelor
-se administreaza cantitati mici , verificandu-se daca a inghitit cantitatea de alimente data anterior
-alimentele se taie bucati mici , nu se ating cu mana
-resturile de alimente se indeparteaza din salon , mirosul sau vederea lor poate declansa reflex de voma
Cap II. Fig 31 Alimentatie pasiva
Indiferent de modul de administrare al alimentelor ,asistenta medicala va avea in vedere :
-orarul meselor
-va tine cont de preferintele pacientului pe cat este posibil
-prezentarea alimentelor cat mai estetic
-va respecta numarul de calorii necesare
-nu se asociaza ora mesei cu ora de tratament
-se consemneaza toate acuzele din timpul mesei
-pacientul inapetent trebuie stimulat cu tact sa accepte hrana
-daca pacientul are carente alimentare grave se apeleaza si la alimentarea parenterala la indicatia medicului
II.6 Rolul asistentei medicale in administrarea medicamentelor si hidratarea organismului
Tratamentul medicamentos este prescris numai de medic iar asistenta medicala are rolul exclusive de administrare. Administrarea medicatiei face parte din interventile delegate ale asistentei medicale. Asistenta medicală trebuie să aibă cunoștințele necesare pentru administrarea tratamentului prescris de medic. Ea trebuie să fie capabilă să execute tehnicile în mod eficient, corect astfel încât medicația prescrisă să aibă efectul dorit.
Intre asistenta si medic trebuie sa existe o stransa colaborare in stabilirea prioritatilor tratamentului.
Având în vedere că epilepsia de orice natură evoluează rapid, asistenta medicală trebuie să acționeze în grabă, dar o "grabă ordonată" pentru ca pacientul să se vindece fără complicații. Asistenta trebuie sa se apropie de copil cu blandete , sa discute prietenos cu copilul mai mare, in scopul de a-i castiga increderea.
Tratamentul în convulsii este unul complex, de aceea cadrul medical trebuie să fie foarte bine pregătit pe orice plan.
Pacientul are nevoie, în primul rând de reechilibrare hidroelectrolitică pentru stabilizarea stării generale. Deci, asistenta trebuie să știe cum să facă o injecție, să monteze o perfuzie, să administreze orice alt medicament necesar recuperării. Apoi, pacientului i se va recolta o serie de produse biologice care să ajute la diagnostic.
In tratamentul epilepsiei, medicatia aleasa trebuie sa fie individualizata, in functie de pacient si sa corespunda tipurilor de epilepsie.
Adesea, cel mai bun regim terapeutic poate fi stabilit numai prin incercari si erori. Numarul foarte mare de tratamente, disponibile la ora actuala, ofera celor mai multi dintre pacienti un control bun asupra crizelor, fara efecte secundare nedorite si ofera pacientilor cu epilepsie refractara sansa unui control mai bun. Multi pacienti cu epilepsie se pare ca inca nu primesc tratamentele cele mai adecvate pentru ei.
Una din sarcinile cele mai importante ale asistenței medicale este administrarea medicamentelor, prescrise de medic.
Reguli generale de administrare a medicamentelor :
1. Respectarea întocmai a medicamentului prescris
2. Identificarea medicamentelor administrate
3. Verificarea calității medicamentelor administrate
4. Respectarea căilor de administrare
5.Respectarea dozajului prescris;
6. Respectarea orarului de administrare;
7. Respectarea somnului pacientului; Cap II. Fig 32 Medicamente
anticonvulsivante
8. Evitarea incompatibilităților de medicamente
9. Administrarea imediată a medicamentelor deschise;
10. Respectarea ordinii succesive de administrare a medicamentelor;
11. Luarea medicamentelor în prezența asistentei;
12. Servirea pacientului spitalizat cu doze unice de medicamente;
13. Prevenirea infecțiilor intraspitalicești;
14. Lămurirea pacientului asupra medicamentelor prescrise;
15. Raportarea imediată către medicul secției a greșelilor de administrare
Antiepilepticele, prescrise pe cale orala sau injectabila, previn in mare parte aparitia de noi crize la epileptici. Prizele de medicamente antiepileptice trebuie sa fie zilnice, intotdeauna la aceleasi ore, fara intrerupere.
Oprirea tratamentului, atunci cand este hotarata, trebuie sa se faca intotdeauna sub supraveghere medicala stricta, caci poate provoca o stare de rau (crize succesive).
Antiepilepticele au numeroase interactiuni nedorite, atat intre ele, cat si cu alte medicamente. Asocierea mai multor antiepileptice este evitata, in general, cu scopul de a impiedica acumularea efectelor nedorite si de a limita interactiunile medicamentoase, dar exista cazuri in care ea este absolut necesara.
Medicamentele pot fi administrate pe diverse cai:
-calea digestive=oral, sublingual ,gastric,intestinal, rectal
-calea respiratorie
-calea percutana
-calea urinara
-calea parenterala
Administrarea medicamentelor pe cale orala reprezinta introducerea medicamentelor peroral constituie calea naturala de administrare a acestora cu resorbtie la nevelul mucoasei bucale si a mucoasei digestive.
Administrarea medicamentelor pe cale rectala reprezinta introducerea medicamentelor rectal, constituie atat calea digestive de administrare cu resorbtie la nivelul mucoasei rectale
Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie reprezinta introducerea medicamentelor gazoase si volatile prin mucoasa respiratorie cu absorbtia acestora la nivelul alveolelor pulmonare.
Administrarea medicamentelor prin injectii constituie calea parenterala fiind exclus astfel tubul digestive.
Tehnica injectiei intramusculare
Definitie: Injectia intramusculara introduce substanta medicamentoasa adanc in tesutul muscular. Aceasta cale de administrare (tip de injectie) permite o actiune rapida prin absorbtia in circulatia sistemica
Scop: introducerea in organism a unor
substante medicamentoase.
Locuri de electie:
-regiunea superoexterna fesiera, deasupra mareluitrochanter
– fata externa a coapsei, in treimea mijlocie
– fata externa a bratului in muschiul deltoid
Cap II. Fig 33 Loc de electie
regiunea superoexterna fesiera
Materiale necesare:
– medicatia prescrisa
-seringa
-2 ace (unul pt a extrage solutia din fiola si unul pt injectia propriu-zisa)
– manusi
– vata
– alcool medicinal (spirt)
Pregatirea echipamentului:
– se verifica medicatia prescrisa ca data de expirare, coloratie , aspect
– se testeaza pacientul sa nu fie alergic, in special inaintea administrarii primei doze
– daca medicatia este in fiola, aceasta se dezinfecteaza, se sparge si se trage doza indicata, apoi se scoate aerul din seringa (se intoarce seringa cu acul in sus, se loveste putin seringa cu unghia pt ca bulele de aer sa se duca la suprafata, dupa care se impinge pistonul pana iese f putin din medicament); apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare intramusculara
– daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza capacul de cauciuc, se reconstituie lichidul
– se trage doza indicata,
-se scoate aerul din seringa si se schimba acul cu cel pentru injectia intramusculara;
-tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se dezinfecteaza capacul flaconului, se introduce acul, seringa (fara ac) se umple cu aer (tragand de piston) pana atinge aceea cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasa din flacon (pt 1ml de solutie pistonul se opreste la gradatia de 1 ml), se ataseaza apoi la acul din flacon si se introduce aerul, se intoarce flaconul si seringa se va umple singura cu cantitatea necesara
Efectuarea tehnicii:
– se spala mainile, se pun manusile
– se va avea in vedere sa se roteasca locul de injectare daca pacientul a mai facut recent injectii intramusculare
– se pozitioneaza pacientul si se descopera zona aleasa pentru injectare
– se stimuleaza zona de injectare prin tapotari usoare
– se sterge cu un pad alcoolizat prin miscari circulare
– se lasa pielea sa se usuce
– se fixeaza si se intinde pielea cu ajutorul mainii nedominante
– se pozitioneaza seringa cu acul la 90 de grade si se introduce printr-o singura miscare, repede , acul prin piele , tesut subcutanat, pana in muschi
– se sustine seringa cu cealalta mana, se aspira pentru a verifica daca nu vine sange; daca apare sange, se va retrage acul si se va relua tehnica
– daca la aspirare (se trage din piston f putin) nu apare sange, se va injecta substanta lent pentru a permite muschiului sa se destinda si sa absoarba gradat medicatia
– dupa injectare se retrage acul ptrintr-o singura miscare, brusca, sub acelasi unghi sub care a fost introdus
– se acopera locul punctionarii cu un pad alcoolizat si se maseaza usor pentru a ajuta distribuirea medicamentului ( masajul nu se va efectua atunci cand este contraindicat, cum ar fi la administrarea de fier)
– se indeparteaza padul cu alcool si se inspecteaza locul punctionarii pentru a observa eventualele sangerari sau reactii locale
– daca sangerarea continua se va aplica compresie locala sau gheata in caz de echimoze
– se vor arunca materialele folosite in recipientele specfice de colectare
Complicatii:
– injectarea accidentala de substante iritative in tesutul subcutanat datorita alegerii unui ac inadecvat sau unei tehnici gresite de administrare, aceasta poate determina apariti aunui abces
II.7 Rolul asistentei medicale in recoltarea produselor biologice si patologice
Recoltarea diverselor probe ( de sange, de urina etc) poate afecta direct diagnosticul, tratamentul si vindecarea pacientului. De cele mai multe ori, asistenta este direct responsabila de recoltarea prompta si corecta a acestor probe. In unele cazuri, chiar daca nu asistenta este cea care recolteaza, asistenta trebuie :
-sa verifice proba
– sa pregateasca pacientul
-sa asiste medicul
-sa ajute medicul la efectarea respectivei recoltari
-sa acorde ingrijiri specifice pacientului dupa recoltare
Exista anumite teste pentru care pacientul trebuie invatat cum sa si le faca singur acasa (glicemia pe glucotest).
Importanta analizelor de laborator :
-completeaza simptomatologia bolilor cu elemente obiective
-infirma sau confirma diagnosticul clinic
-reflecta evolutia bolii si eficacitatea tratamentului
-confirma vindecarea
-semnaleaza aparitia unor complicatii
-permit depistarea imbolnavirilor infectioase ca si a persoanelor sanatoase purtatoare de germeni patogeni
Rolul asistentei :
– recolteaza analizele la indicatia medicului
-respecta orarul recoltarilor
-pregatirea psihica si fizica a pacientului
Explicandu-i pacientului procedura medicala cu claritate ii vom castiga increderea si cooperarea sa. De exemplu, inaintea unei recoltari dificile si dureroase ( cum ar fi punctia de maduva osoasa) trebuie sa informam pacientul asupra tipului si gradului de disconfort pe care probabil il va simti. De asemenea trebuie informat cat timp va dura procedura, la ce efecte sa se astepte dupa si in cat timp vor fi gata rezultatele.
Stiind exact la ce sa se astepte, pacientului ii va fii mult mai usor sa coopereze si sa suporte manevra in sine.Daca trebuie doar sa asistam medicul in timpul unei recoltari, trebuie vorbit cu pacientul pe parcursul acesteia, sa il incurajam, si apoi sa-l supraveghem pentru eventualele efecte adverse sau complicatii, pregatite pentru a acorda ingrijirile specifice in orice situatie. Unele teste necesita instructiuni detaliate pentru a ne asigura de cooperarea totala a pacientului si de corecta recoltare a probelor, cu atat mai mult cu cat unele necesita anumite conditii de recoltare si schimbarea regimului de viata inaintea recoltarii ( o dieta speciala, un mod corect de recoltare de catre insusi pacient, etc).
Consimtamantul pacientului
Este un drept al pacientului sa i se ofere toate informatiile pentru a intelege exact ce i se va face, procedura medicala in sine, riscurile si implicatiile manevrei inainte de a consimti si a semna ca este de accord cu efectuarea procedurii. A explica procedura, cum va fi efectuata si potentialele riscuri este in primul rand responsabilitatea medicului. Asistenta va relua explicatiile medicului, se va asigura ca pacientul le-a inteles bine si va verifica daca pacientul a semnat consimtamantul atunci cand este necesar. In cazul persoanelor minore parinti sau tutorele legal va semna consimtamantul pentru efectuarea tehnici.
Recoltarea sangelui pentru examenul de laborator
Sângele se recoltează pentru examene: hematologice, biochimice bacteriologice, parazitologice, serologic.
A) Recoltarea sangelui prin punctie capilara:
Scop: obtinerea unei monstre de sange pentru determinarea glucozei si hematocritului ,colesterol,hemoleucograma,hemoglobina, TS(timp de sangerare),TC(timp de coagulare),grup sanguin,Rh
Materiale necesare:
-lanteta sterila sau ac de punctie steril,
-stilet special steril de unica folosinta
-antiseptic pentru tegument(alcool 90grade)
-tampoane sterile
-pipeta Potain(pentru numararea elementelor figurate)
-hartie de filtru
-lame de sticla
-lamele(pentru frotiu)
-benzi de testare
-manusi de protectie,
-tavita renala
Locuri de electie :
-pulpa degetului inelar sau mediu
– lobul urechii
-fata plantara a halucelui si calcai
Pregatirea copilului:
-se verifica identitatea copilului
-se verifica recomandarea medicului
-se aseaza copilul intr-o pozitie comoda
Efectuarea procedurii:
-se examineaza locul de electie
-se spala mainile si se pun manusi
-se dezinfecteaza locul cu un tampon cu alcool
-se sterge surplusul de alcool cu o compresa uscata
-se scarifica zona cu lama sau se inteapa cu ac steril
-prima picatura de sange se sterge cu un tampon steril
-se colecteaza sangele cu ajutorul pipetelor capilare
-la sfarsit se aplica un tampon apoi un pansament steril
-se eticheteaza si se trimite proba la laborator
-se linisteste copilul dupa recoltare
Punctia venoasa
Definitie: Puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de puncție.
Scop
-explorator recoltarea sângelui pentru examene de laborator – biochimice, hematologice, serologice și bacteriologice
-terapeutic administrarea unor medicamente sub forma injecției și perfuziei intravenoase
Locuri de electie:
-venele antebratului
-venele de pe fata dorsal a mainii
-pliul cotului
-venele subclaviculare
-venele femurale
-venele maleolare interne
-venele jugulare si epicraniene
-la sugari si copii mici orice vena accesibila
Cap II. Fig 34 Locul de executie
a punctiei venoase
Pregatirea materialelor
– Garou
– Mănuși de unică folosință
– Seringi; ace; o canulă Buterfly (fluturaș); sistem vacutainer (după scop)
– Tampon
– Alcool
– Mușama, aleză
– Etichetă
– Eprubete
– Bandă adezivă non alergică
– Formulare pentru laborator
– Alte materiale in funcție de obiectivul urmărit, tăvița renală
– Recipient pentru colectarea materialelor
Pregatirea pacientului
Pregătirea psihică – se comunica pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa.
Pregătirea fizică – pentru puncția la venele brațului, antebrațului se așează într-o poziție confortabilă atât pentru pacient, cât și pentru persoana care execută puncția (decubit dorsal).
Examinați calitatea și starea venelor și alegeți locul punctiei.
Efectuarea procedurii:
– Identificați pacientul
– Spălați mainile și puneți mănușile pentru a preveni contaminarea
– Selectați locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica cotului, mai rar cele de pe fața dorsală a mainii
– Puneți mușamaua și aleza sub brațul pacientului
– Aplicați garoul la 5 – 8 cm deasupra locului de puncție; capetele garoului fiind direcționate departe de zona de puncție
– Palpați vena
– Verificați prezența pulsului distal
– Montați seringa și atașați acul
– Recomandați pacientului să strangă pumnul
– Dacă venele nu sunt vizibile și nu se pot simți la palpare incercați următoarea tehnică:
a) Rugați pacientul să inchidă și să deschidă pumnul
b) Dați drumul la garou și rugați pacientul să-și coboare mana sub nivelul inimii pentru a i se umple venele, apoi reaplicați garoul și bateți incet pe venă pentru a deveni mai vizibilă
c) Inlăturați garoul și puneți o compresă caldă și umedă pe venă timp de 10-15' – Dezinfectați tegumentul (cu un tampon cu alcool), folosind mișcări circulare de la centru in afară cu cațiva cm, pentru a evita introducerea potențialei flore de pe piele in interiorul vaselor pe perioada efectuării procedurii
– Poziționați mana nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncție și cu policele se intinde pielea dreaptă pe venă
– Țineți acul cu bizoul in sus in mana dominantă și introduceți-l la un unghi de 10-30°, de deasupra venei sau dintr-o parte a venei, in poziție oblică
– Urmăriți cursul venei și cand sangele se intoarce prin lumenul acului avansați cu acul in venă 1-2 cm
– In cazul recoltării continuați puncția conform obiectivului
– Aspirați sangele in seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea analizelor indicate de medic)
– Dacă curgerea sangelui este rapidă dezlegați garoul pentru a preveni staza și hemoconcentrația care pot modifica rezultatele testelor de laborator
– Dacă curgerea sangelui este lentă, nu dezlegați garoul decat inainte de a retrage acul cu seringa cu sange (dacă tehnica nu impune altfel)
– Plasați un tampon cu alcool pe locul puncției venoase și ușor retrageți acul cu seringa
– Aplicați o presiune blandă pe tamponul cu alcool, pe locul puncției 2-3' sau pană se oprește sangerarea; aceasta previne extravazarea in țesuturile din jur, cu cauzarea hematomului
– După oprirea sangerării aplicați o bandă adezivă peste tampon
– Transferați sangele din seringă in eprubete (pt sistemul clasic), după ce ați detașat acul de la seringă
– Aplicați etichetele pe eprubete, indicand numele și prenumele bolnavului, proba recoltată, secția care trimite proba de sange la laborator
Cap II. Fig 35 Tehnica punctiei venoase
Ingrijirea pacientului :
– Așezați pacientul in poziție comodă
– Observați faciesul pacientului, culoarea tegumentelor și măsurați pulsul
– Intrebați pacientul dacă are stare de greață sau vomă
– Verificați locul puncției venoase pentru a fi siguri că nu s-a dezvoltat un hematom
– Sfătuiți pacientul să nu flecteze antebrațul pe braț
Reorganizarea locului de munca :
– Colectați deșeurile conform P.U. in recipiente speciale
– Indepărtați manușile
– Spălați mainile
Notarea procedurii:
Notați procedura in fișa de proceduri și in dosarul/planul de ingrijire
– Notați data, ora, locul puncției venoase, timpul cand proba a fost trimisă la laborator
– Notați orice observație legat de starea și reacția pacientului
– Notați dacă puncția a fost facută pentru recoltarea analizelor și specificați ce probe ați recoltat, cand au fost trimise la laborator
II.8 Rolul asistentei medicale in pregatirea pacientului si efectuarea tehnicilor impuse de afectiune
In cazul pacientilor care prezinta convulsi cea mai importanta investigatie este electroencefalogram ( EEG) ,asistenta medicala are rolul de a pregati pacientul psihic si fizic dar si pregatirea materialelor neccesare. Interpretarea rezultatelor electroencefalogramei se face numai de catre medic.
In cadrul acestei investigati specifice in convulsi asistenta medicala are rolul :
-sa explice procedura pacientului ( in cazul copiilor se explica si apartinatorilor), importanta acesteia pentru diagnostic
-obtine consintamantul informat
-informeaza pacientul sa intrerupa medicatia care influenteaza activitatea cerebrala cu cel putin 24h inainte de efectuarea EEG-ului
-se solicita pacientului sa-si spele parul capului pentru a inlatura excesul de sebum ce poate parazita aparatul
-se instruieste pacientul sa ramana relaxat in timpul inregistrarii
In cadrul efectuarii tehnici asistenta medicala:
-fixeaza electrozii metalici pe pielea capului( fig 1) cu ajutorul unei benzi electrice , dupa o degresare prealabila a acesteia
– aseaza la distanta egala (3-5cm) simetric in regiunile frontale , parietale, occipitale , temporale , precum si pe ureche pentru derivatiile referentiale
Biocurentii captati si amplificati de dispozitivul electroic de amplificare sunt inregistrati pe o hartie speciala, cu un oscilograf magnetic prevazut cu o penita inscriptoare
.
Cap II. Fig 36 Montarea electrozilor
Computer tomograf ( CT) si Rezonanta magnetica (RMN) sunt de asemenea investigati specifice in convulsi epilepstice. Ajuta diagnosticarea precoce a bolii.
Rolul asistentei medical in efectuarea acestor investigati paraclinice este:
-explica pacientului neccesitatea tehnici
-insoteste pacientul
-transporta pacientul in functie de starea generala ( targa, carucior ,ambulanta)
-supravegheaza pacientul dupa examen
-se preocupa de obtinerea rezultatelor Cap II. Fig 37 Computer
pentru a fi prezentate medicului tomograf
Punctia lombara se efectueaza cu scopul prelevarii lichidului cefalo-rahidian.
Procedura este de competenta medicului, dar asistenta ajuta la efectuarea tehnici.
Asistenta medicala are rolul :
-sa identifice pacientul
-sa verifice recomandarea medicala
-sa aseze pacientul in functie de starea acestuia si recomandarea medicului
-se recomanda pacientului sa respire adanc
-masoara si noteaza functiile vitale si vegetative
-se controleaza ca temperatura camerei sa fie de circa 20°C
-medicul fixeaza locul punctiei intre L3-L4 (fig 2)
-se dezinfecteaza locul punctiei cu betadina
-se ofera medicului manusi sterile
-se ofera medicului acul de punctie steril
-se supravegheaza pacientul tot timpul
punctiei
Cap II. Fig 38 Locul punctiei
-se ofera medicului manometrul Claude pentru masurarea presiunii L.C.R.
-se ofera medicului pe rand eprubetele pentru recoltare L.C.R. in vederea diferitelor examene de laborator
-se recolteaza 5-10 ml L.C.R. in cele 3 eprubete , iar apoi se acopera eprubetele
-se eticheteaza eprubetele si se trimit imediat la laborator
-se ofera medicului seringile cu solutie medicamentoase daca punctia se face in scop terapeutic
-se extrage brusc acul punctiei de catre medic la sfarsitul procedurii-se aplica o compresa sterila pe locul punctiei si se fixeaza cu romplast
II.9 Rolul asistentei medicale in acordarea primului ajutor in convulsii
Asistenta medicala trebuie sa supravegheze in permanenta copii cu potential convulsivant deoarece convulsiile epileptice pot aparea oricand.
In caz de convulsii asistenta medicala instituie de urgenta urmatoarele proceduri de prim ajutor:
– asistenta medicala impiedica autotraumatizarea indepărteaza surse de foc, de obiecte tari, mobilier sau tăioase, de sticle etc
Cap II. Fig 39 Criza
convulsiva
– pentru a putea preveni loviturile la cap, introduce vârful pantofului, o pernă sau o pătură sub capul victimei
– menținerea permeabilității căilor respiratorii: copilul va fi așezat în poziție de siguranță (decubit lateral, semipronație, astfel se evită căderea limbii în hipofaringe, și pentru a preveni înecarea cu secreții, sange sau lichide de vomă)
– asistenta medicala monteaza pipa Guedel si aspira secrețiile
– verifica funcțiilor vitale și vegetative
– daca respirația se opreste si nu se reia imediat dupa convulsii, mentine calea aeriana deschisă si se efectueaza respiratie artificiala dupa criza
-oxigenoterapie
– abord venos și instituirea unei perfuzii cu Glucoză 10 %, adminsitrarea medicației aticonvulsivante la indicația medicului.
Anticonvulsivante administrate pot fi: Fenobarbital, Fenitoin, Diazepam, Lorazepam, Midazolam, Paraldehida.
Terapia adjuvanta cuprinde administrarea de calciu (Ca) gluconic 5%, 4 ml/kgc; sulfat se magneziu (MgSO4) 20% 0,2 ml/kgc; Piridoxina in doza mare de 300 mg/kgc/zi.
-asistenta medicala verifica daca nu sunt si alte leziuni, ca sângerări, fracturi si ia masurile necesare pentru a le trata
Cap II. Fig 40 Acordarea primului ajutor
II.10 Rolul asistentei medicale in educatia pentru sanatate
Pe lângă rolul terapeutic pe care îl are asistenta medicală în îngrijirea pacienților cu epilepsie, aceasta are și un rol important în profilaxia afecțiunii, în educația sanitară a pacientilor. Pentru aceasta, asistenta trebuie să aibă cunoștințe despre boală, despre tratamentul ei, dar și despre pacient, în ceea ce privește obiceiurile lui, mediul în care locuiește și, de asemenea, pe parcursul spitalizării pacientul trebuie urmărit în vederea observării deprinderilor de igienă.
Cap II. Fig 41 Comunicare asistent
medical -pacient
Asistenta medicala sfatuieste pacientul epileptic sa evite: consumul de alcool, tutun si cafea; zgomotele si luminile puternice; conducerea automobilului sau a altor autovehicole; meseriile care favorizeaza aparitia crizelor.
Sa evite meseriile riscante care necesita o vigilenta sporita: lucrul la inaltime, in mediu toxic sau manipularea unor masini automate.
Pacientul trebuie sa constientizeze faptul ca trebuie sa ia tratamentul prescris de medic pe o perioada lunga de timp chiar daca nu au mai aparut crize; in general, tratamentul pentru epilepsie se intinde pe o perioada de 5-10 ani sau chiar toata viata in unele cazuri.
Profilaxia consta în supravegherea clinică și electro-encefalografică a tuturor bolnavilor care au suferit de afecțiuni cu potențial epileptogen. Măsurile profilactice vizează toți factorii etiologici menționați mai sus.
O măsură importantă cu efect profilactic este înlăturarea factorilor toxici și în primul rând consumul de băuturi alcoolice. De asemenea prevenirea tuturor traumatismelor craniene pe cat este posibil mai ales la copii mici, controale amanuntite copiilor cu antecedente epileptice in familie. In timpul sarcini mama trebuie examinata periodic pentru depistarea eventualelor malformatii craniene.
Copilul cu epilepsie trebuie să învețe cât mai multe despre boala sa, ceea ce îi va permite să se integreze și să aibă un rol activ în societate. Este esențial să înțeleagă că epilepsia nu reprezintă un motiv sau o scuză pentru eșecuri și că trebuie să se supună aceluiași cod de conduită și disciplină ca și ceilalți copii.
Ei sunt copii normali care se întâmplă să aibă epilepsie.
II.11 Rolul asistentei medicale in externarea pacientului
Medicul este cel care va hotari momentul externarii bolnavului cand acesta nu mai necesita o supraveghere permanenta convulsile au incetat si poate continua tratamentul prescris la domiciliu.
Asistenta va pune la dispozitia medicului documentele bolnavului necesare formularii epicrizei si completarii biletului de iesire si va asigura alimentatia bolnavului pana la externare.
Asistenta va anunta familia bolnavului cu privire la externarea acesteia, va avea grija ca bolnavul sa-si primeasca lucrurile personale de la magazia spitalului si sa aiba o imbracaminte corespunzatoare anotimpului.
La externare, bolnavului i se explică necesitatea de a urma tratamentul anticonvulsivant permanent, să meargă la control periodic. El va cunoaște împrejurările periculoase ce trebuie evitate la scoala, gradinita, cât și în viața particulară, cum ar fi primejdia focului, a apelor libere,a înălțimi..
Se va insista asupra pericolului de a consuma băuturi alcoolice, cafea și asupra importanței evitării stresurilor și supra solicitărilor.Datoria asistentului medical este să-l convingă pe pacient că poate să ducă o viață normală sau cel puțin apropiată de normal.
Va aprofunda cu bolnavul indicatiile primite de la medic si cuprinse in biletul de iesire. Va explica pacientului modul de administrare al medicamentelor orarul si eventualele reactii adverse. Asistenta va conduce bolnavul la iesire unde il lasa in grija apartinatorilor.
III.1 Caz clinic I
Date generale:
Nume: G
Prenume: V
Vârsta : 2 ani si 1 luna
Religie: ortodox
Naționalitate: Română
Limba vorbită: Română
Înălțime: 80 cm
Greutate: 12 kg
Alergii: nu prezintă
Domiciliul: București
Data spitalizării : – data internării: 01.04. 2014
– data externării: 07.04. 2014
Vaccinări: vaccinata anti hepatita BSI BCG
Condiții de viață:
Pacienta G.V. in varsta de 2 ani si 1 luna , locuieste impreuna cu familia intr-un apartament cu 4 camere in Bucuresti.
Antecedente heredo-colateraleale: parinti sanatosi, fara istoric de boli neurologice in familie
Antecedente personale, fiziologice si patologice: copil provenit din sarcina cu evolutie fiziologica pana la 2 luni, cand apar contractile uterine pentru care mama a primit No-spa la nevoie, nasterea aavut loc la 34 de saptamani, pe cale naturala, greutate la nastere=2400 g, nota la nastere =7, detresa respiratorie , terapie intensiva ( oxigenoterapie, alimentatie prin gavaj-lapte matern). Externarea din maternitate dupa 24 de zile.
Istoricul bolii: Fetita in varsta de 2 ani si 1 luna , cunoscuta clinicii noastre cu encefalopatie epileptica-crize focale cu debut neonatal, spasme epileptice rezistente la tratament ,tulburari severe in dezvoltare , varsta dezvoltarii <3 luni.
Motivul internării:
Se reinterneaza pentru reevaluarea clinico-paraclinica si continuarea sedintelor de kinetoterapie . Afirmativ fara crize de la ultima internare,cu ameliorarea tulburarilor de somn.
Examen clinic :
Stare generala : satisfacatoare, afebria
Stare de nutritie : buna
Facies :simetric, gura intredeschisa
Tegumente : normal colorate
Fanere :normal conformate
Examen nervi cranieni : se orienteaza dupa zgomote , admirativ fixeaza cu privirea (mama)
Examenul motilitatii :mentine exclusiv decubitul dorsal la ridicarea in sezut capul balant ,nu il redreseaza , nu se poate pozitiona in sezut ,
.
Diagnostic medical: Epilepsie cu crize focale cu debut neonatal
Observare initiala:
Alergii: nu este alergic
Temperatura – 37,5C
Pulsul: 65 b / min
Respiratie: 15respiratii/min
T.A. 110/60 mmHg
SAO2: 97
Somn: insuficient 4 h din 24 h
Alimentatie: dezechilibrata
S-au efectuat următoarele investigații:
1) Analize de laborator: Biochimice: Calciu 10.2mg/dl , Calciu ionic 4.46 mg/dl , Creatinina serica 0.63 mg/dl , Glicemie 75 mg/dl, Magneziu seric 2 .23 mg/dl, Potasiu 4.3 mmol/l , Proteine totale serice 7,7 g/dl, Sideremia 118.8 ug/Dl , Sodiu 139 mmol/l , TGO 32 U/I, TGP 44 U/I , Uree 33 mg/dl.
Hematologice: WBC(leucocite) ~ 8,89ul, RBC(eritrocite) ~ 4,49uL, HCT(hematocrit) ~ 43,80%, HGB(hemoglobina) ~ 14,10gr/dl,
PLT(nr.trombocite) ~ 368ul
2) Examen sumar urina: densitate 1025, pH 6, nitriti negative, leucocite negative, proteine <10 mg/dL, glucoza nedecelabil, corpi cetonici negative, urobinogen normal, bilirubina negative, hematii negativ
3)Electroencefalograma (EEG) status neconvulsivant , descarcari permanente CVU si CPVU hiperample cu frecventa variabila
4)Punctie lombara : lichid cefalorahidian –transparent fara culoare, nu se depisteaza prezenta bacteriilor, ciupercilor, virusurilor sau altor microorganisme
Pacientul prezinta mai multe manifestari de dependenta:
1. Nevoia de a evita pericolele
2. Nevoia de a se alimenta si hidrata
3. Nevoia de a dormi si a se odihni
4.Nevoia de a-si mentine tegumentele curate si integre
5. Nevoia de a se misca si de a avea o buna postura
Evaluare finala caz clinic I
Pacienta G. V. în vârsta de 2ani si 1 luna a fost internată pentru reevaluarea clinico-paraclinica si continuarea sedintelor de kinetoterapie . Afirmativ fara crize de la ultima internare,cu ameliorarea tulburarilor de somn.
În sectie se precizeaza diagnosticul de Epilepsie cu crize focale cu debut neonatal.
Dupa cele 7 zile de spitalizare, de tratament si supraveghere, toate obiectivele propuse au fost îndeplinite, iar copilul este externat .
Copilul se alimenteaza si hidrateaza corespunator, are un somn linistit si odihnitor, este echilibrat, calm si ascultator.
La externare li se recomanda parintilor:
-o supraveghere atenta a copilului atunci când ii efectueaza activitățile de igiena;
-sa evite frigul si umezeala;
-sa evite efortul fizic si aglomeratia;
-sa respecte orele de odihna;
-dupa trei saptamâni de la externare sa mearga la medicul de familie pentru control medical ;
-sa respecte indicatiile primite precum si tratamentul conform prescriptiilor medicale;
III.2 Caz clinic II
Date generale:
Nume: P
Prenume: H
Vârsta : 7 ani si 8 luni
Religie: ortodox
Naționalitate: Română
Limba vorbită: Română
Înălțime: 103 cm
Greutate: 30 kg
Alergii: nu prezintă
Domiciliul: București
Data spitalizării : – data internării: 02.05. 2014
– data externării: 11.05. 2014
Vaccinări: conform campaniilor organizate
Condiții de viață:
Pacientul P.H.. in varsta de 7 ani si 8 luni , locuieste impreuna cu familia intr-un apartament cu 3 camere in Bucuresti.
Antecedente heredo-colateraleale: tata cunoscut cu crize epileptice, mama sanatoasa
Istoricul bolii
Pacient cunoascut clinicii noastre cu epilepsie focala posibil structural si intarziere psihica usoara, diagnosticat la 3 ani si 6 luni, in tratament cu Depahine 750mg .
Motivul internării:
De aproximativ 4 zile a crescut frecventa crizelor 20/30 zi.
Aspectul crizelor : anunta ca ameteste, tendinta de a o lua pe mama in brate, apoi isi pierde constinta , respiratie neregulata, devierea ochilor spre stanga, apoi clonii generalizate cu emisie de urina.
Examen clinic :
Stare generala : alterata
Stare de nutritie : nesatisfacatoare
Facies :simetric, gura intredeschisa
Tegumente : normal colorate
Fanere :normal conformate
Examen nervi cranieni : modificari patologice la nivel pupilar
Diagnostic medical: Epilepsie focala
Observare initiala:
Temperatura – 37,7C
Pulsul: 75 b / min
Respiratie: 16 respiratii/min
T.A. 120/70 mmHg
SAO2: 97
Somn: insuficient
Alimentatie: dezechilibrata
S-au efectuat următoarele investigații
1. Biochimice: Calciu 9.7 mg/dl , Calciu ionic 4.05 mg/dl , Creatinina serica 0.63 mg/dl , Glicemie 71 mg/dl, Magneziu seric 1.95 mg/dl, Potasiu 4.3 mmol/l , Proteine totale serice 7,7 g/dl, Sideremia 118.8 ug/Dl , Sodiu 139 mmol/l , TGO 32 U/I, TGP 44 U/I , Uree 33 mg/dl.
Hematologice: WBC(leucocite) ~ 8,89ul, RBC(eritrocite) ~ 4,49uL, HCT(hematocrit) ~ 43,80%, HGB(hemoglobina) ~ 14,10gr/dl,
PLT(nr.trombocite) ~ 368ul
2. Recoltarea sângelui pentru VDRL = negativ
3. Electroencefalograma : crize focale. Descarcari ritmice de CVU in derivatii TO stg. Aspect de epilepsie occipitala benigna.
4. RMN: fara leziuni importante
Pacientul prezinta mai multe manifestari de dependenta :
1.Nevoia de a dormi si a se odihni
2. Nevoia de a evita pericolele
3. Nevoia de a se alimenta si hidrata
4.Nevoia de a se recreea
5. Nevoia de a învata
6. Nevoia de a comunica
7.Nevoia de a se misca si de a avea o buna postura
Evaluare finala caz clinic II
Pacientul P.H. în vârsta de 7 ani si 8 luni cu domiciliu in Bucuresti, se interneaza cu diagnosticul de Epilepsie focala prezentând următoarele simptome: crize convulsive repetate aproximativ 30 pe zi, stare generală alterată, astenie, adinamie.
Datorita tuturor interventiilor efectuate pe parcursul spitalizarii, si în urma unei bune supravegheri pe parcursul efectuarii interventiilor, obiectivele propuse au fost îndeplinite în totalitate.
În momentul actual convulsiile au incetat pacientul se alimenteaza si hidrateaza corespunzator, este mult mai echilibrat, mai calm, are un somn linistit si odihnitor si este receptiv la personalul din jur în orice situatie.
La externare i se recomanda:
-continuarea tratamentului cu: Fenobarbital, Diazepam, Depahine
– repaus fizic și psihic încă 3-4 zile
– evitarea frigului, umezelii și stresului
III.3 Caz clinic III
Nume: A
Prenume: M
Vârsta : 15 ani si 3 luni
Religie: ortodox
Naționalitate: Română
Limba vorbită: Română
Înălțime: 157 cm
Greutate: 56 kg
Alergii: nu prezintă
Domiciliul: București
Data spitalizării : – data internării: 02.05. 2014
– data externării: 11.05. 2014
Vaccinări: conform campaniilor organizate
Condiții de viață:
Pacientul A.M. in varsta de 15 ani si 3 luni , locuieste impreuna cu familia intr-un apartament cu 2 camere in Bucuresti.
Antecedente heredo-colateraleale: parinti cu antecedente de crize convulsive
.Istoricul bolii: Pacienta ne relateaza ca cefaleea a apărut în urmă cu aproximativ o săptămână, dar nu i-a dat importanță. Din cauza cefaleei si febrei pacienta nu se poate odihni nici ziua nici noaptea si nu se alimentează suficient, din cauza stării de adinamie stă mai mult în pat. In urma cu 2 zile au aparut convulsiile tonico-clonice, spuma rozata la gura (isi musca limba)
Motivul internării
-convulsii multiple
-tulburarilor de somn
-febra 39C
-alterarea starii generale
-inapetenta
-slăbiciune
– cefalee
Examen clinic :
Stare generala : alterata, stare febrila
Stare de nutritie : nesatisfacatoare
Facies :simetric
Tegumente : normal colorate
Fanere :normal conformate
Diagnostic medical: Epilepsia benignă cu vârfuri centro-temporale
Observare initiala:
Temperatura – 39C
Pulsul: 67 b / min
Respiratie: 18 respiratii/min
T.A. 110/80 mmHg
SAO2: 98
Somn: insuficient
Alimentatie: dezechilibrata
S-au efectuat următoarele investigații:
Recoltarea sangelui pentru:
uree = 18 mg%
glicemie = 137 mg%
Hb = 12,26 g%
USH = 31/46 mm
Calcemie = 8,6 mg%
L = 10.800 mc
Probe hepatice:
Tymol = 4 UML
ZnSO4 = 14
USH8
Recoltarea sângelui pentru VDRL = negativ
Recoltarea urinii pentru examenul de urină
Albumina =absent
Glucoza=absent
Electroencefalograma (E.E.G.)=pacient de15 ani cu crize mioclonice si crize generalizate tonico-clonice.
Computer tomograf :fara leziuni vizibile
Pacientul prezinta mai multe manifestari de dependenta :
1. Nevoia de a mentine temperatura corpului in limitele normale
2. Nevoia de a evita pericolele
3.Nevoia de a comunica
4.Nevoia de a elimina
5. Nevoia de a se misca si de a avea o buna postura
6. Nevoia de a se alimenta si hidrata
7. Nevoia de a dormi si a se odihni
8. Nevoia de a se recreea
9.Nevoia de a învata
10. Nevoia de a-si mentine tegumentele curate si integre
Evaluare finala caz clinic III
Pacientul în vârstă de 15 ani si 3 zile cu domiciliul în București, a fost adus de urgență de către serviciul de ambulanță în data de 02.05.2014 la Serviciul UPU al spitalului.
În urma examinării preliminare s-a confirmat existența convulsiilor. Astfel s-a dispus internarea de urgență în secția de Neurologie- Pediatrica cu diagnosticul: Epilepsie benigna cu varfuri centro -temporale, prezentând următoarele manifestări de dependență: convulsii multiple,tulburarilor de somn.febra 39C,alterarea starii generale, inapetenta, slăbiciune, cefalee.
După invesigațiile efectuate, i s-a administrat de către medicul specialist tratament medicamentos constând în :anticonvulsivante,analgezice, antitermice, sedative precum și regim hiposodat.Starea pacientului s-a ameliorat, însă va râmâne în continuare internat în spital pentru observație clinică .
Aportul personal:
1.Am recoltat produsele biologice pentru laborator..
2.Am comunicat cu pacientul să se acomodeze cu mediul spitalicesc.
3.Am creat un microclimat adecvat pacientului (prin aerisirea salonului,asigurarea liniștii și schimbarea frecventă a lenjeriei de pat).
4.Am pregătit pacientul fizic și psihic pentru efectuarea investigațiilor impuse de afectiune
5.Am administrat delegat medicația prescrisă de către mediculspecialist.
Capitolul IV
IV.1 Evaluare finala
Copii epileptici sunt persoane normale care neccesita o ingrijire deosebita, prezenta convulsiilor in viata lor nu este un handicap. Bolnavul cu epilepsie este un bolnav cu risc, de aceea va fi ingrijit si observat nu numai in timpul crizelor, cat si in afara acestora.
In aceasta lucrare am prezentat trei cazuri de copii epileptici de diferite varste si diferite tipuri de epilepsie. In cadrul ingrijiri personale a pacientilor am acordat primul ajutor in timpul convulsilor, am supravegheat in permanenta functiile vitale , am urmarit ca pacientul sa pastreze regimul igieno-dietetic impus pe timpul spitalizari, si am administrat medicaltia anticonvulsivanta la indicatia medicului.
De asemenea in cadrul ingrijiri sustinera psihologie este foarte importanta deoarece socitatea are tendinta sa respinga persoanele diagnosticate cu aceasta afectiune. Prejudecățile fac viața unui bolnav de epilepsie mai grea în România, decât în orice altă țară din Uniunea Europeană. Aproape jumătate dintre românii cu epilepsie își ascund boala din cauza discriminărilor venite din partea societății, fiindcă percepția oamenilor despre persoanele bolnave de epilepsie este , de cele mai multe ori, una greșită. Bolnavii cu epilepsie sunt considerați ca fiind persoane inapte, ratate, care nu pot reuși în viață și nu pot face unele lucruri din cauza bolii de care suferă.
Atunci când vine vorba despre copiii care suferă de epilepsie nu pot afirma decât că cei mai mulți dintre aceștia sunt marginalizați la școală, respinși de colegii lor și priviți cu ură . Discriminările îi obligă pe pacienții cu epilepsie să-și ascundă boala și să-și interiorizeze gândurile și sentimentele pentru a nu se lovi reacțiile dure pe care unii oameni le au când află despre boala lor. Se întâmplă adesea ca epilepticii să aibă doar sprijinul medicilor, nu și pe cel al celor din jur.
IV.2 Concluzii generale asupra lucrarii
Ajunsi la sfârsitul acestei lucrari intitulata Ingrijirea Copiilor cu afectiuni ale Sistemului Nervos Central ( Epilepsie , Convulsii) , tin sa subliniez înca o data importanta rolului asistentei medicale, a nursei în îngrijirea acestor pacienti.
Fiind vorba despre copii nursa are nevoie de o pregatire desavarsita, pentru a avea capacitatea de anticipare a manifestarilor de dependenta si a simptomelor predromale crizelor epileptice, de asemenea trebuie sa stapaneasca tehnicile de prim ajutor in cazul convulsiilor care sa asigure o buna evolutie a bolii sa poate ajuta pacientul sa evolueze spre o star mai buna.
In spitale, îngrijirea medicala nu trebuie sa se rezume la actul internarii si al administrarii medicatiei, ci este de preferat sa devina mediul educativ, locul în care putem întelege posibilitatea existentei si adevaratul sens al vietii, unde deosebim mijloacele de mentinere si revalorizare a sanatatii.
Închei aceasta lucrare aducând, daca pot spune asa, un elogiu profesiei de asistenta medicala, de nursa, elogiu dedicat tuturor acelora care prin munca si profesionalism ajuta la salvarea de vieti omenesti: “nursingul, o activitate deosebita, o profesie deosebita, care îti ofera posibilitatea sa faci bine, sa faci ceva pentru semenii în suferinta.
Acordarea de grija si afectiune celor suferinzi, nu reprezinta doar o atitudine umana, ci o obligatie iar aceasta acordare de grija si daruire nu trebuie sa ne epuizeze deoarece acest efort ne este compensat de satisfactia care ti-o daruieste multumirea de a face bine.
A ajuta pe cineva, a face bine cuiva sau a fi lânga cineva în anumite momente dificile pe care trebuie sa le depaseasca, înseamna a-ti face tie însuti un bine, caci binefacerea este obligatia noastra de a face bine si de a evita orice prejudiciu adus celuilalt. Aceasta presupune obligatia noastra de a-i ajuta pe cei suferinzi sa obtina ceea ce este benefic pentru ei, si nu ceea ce consideram noi ca ar fi bine”.
Bibliografie
1. Tratat elementar de neurologie pediatrica Epilepsia si crizele neepileptice, Autor: Ileana Benga , Editura: Medicala Universitara Iuliu Hatieganu
2. Elemente de neurologie pediatrica , Autor : Conf. Dr. Sanda Magureanu
3. Neurologie si psihiatrie, Autor: Dr. Aurelian Anghelescu, Dr. Gheorghe Vuzitas
4. Manual de ingrijiri speciale acordate pacientilor de asistentii medicali, Sub redactia Lucretia Titirca , Editura Viata Medicala Romaneasca Bucuresti 1999
5. Manual de medicina interna pentru cadre medii ( Anatomia Sistemului Nervos) , Autor: Corneliu Borundel , Editura BIC ALL
6. Ingrijirea omului bolnav si a omului sanatos , Autor: Florian Chiru , Gabriela Chiru, Letitia Morariu Editura: CISON
7. Atlas de anatomie umană, vol. III, Sistemul nervos și organele de simț
Coordonator: Conf. Dr. Mircea Ifrim ,Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1995
8. Semne și simptome în pediatrie, mic dicționar, Autor :Carmen Ciofu, Eugen Ciofu, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982
9. Patalogia sugarului și copilului mic Autor : Prof. M. Geormăneanu
Editura Medicală, București, 1975
10. Pediatrie si puericultura Indreptar pentru asistenti medicali , Autor :Crin Marcean, Vladimir-Manta Mihailescu, Editia a II-a, Editura Medicala
11. Neurologie pediatrica , Autor : Prof. Dr. Valeriu Popescu, Editura Teora, Volumul I
12. Îngrijirea bolnavilor Tehnici generale Autor : Balta G. Editura Didactică și pedagogică, București, 1991
13. Medicamente folosite în terapeutica pediatrică sub redacția dr.doc. Gabriel Vasiliu
14. Urgente in pediatrie. Boli cronice in pediatrie. Autor: Mircea Manulescu si Adrian Georgescu, Volum de prezentari, postere si rezumate, Editura : Amaltea
15. Epilepsia: etiopatogenie, diagnostic, tratament , Autor: Iustinian Gr. Zegreanu, Ștefania Kory Calomfirescu, Editura: RISOPRINT, Cluj-Napoca 2003
16. Anatomia omului , Autor: Papilian V , Editura: Didactica si Pedagogica, Bucuresti. 1982
17. Tehnici speciale de ingrijire a bolnavilor Autor : Balta G. Stanescu M. Kyowshi A. Titirca L. Editura : Medicala, Bucuresti 1998
18. Urgentele Medicale, Manual –sinteza pentru asistenti medicali, Autor: Florian Chiru, Adela Chiru, Crin Marcean, Elena Iancu, Editura: RCR Editorial, Bucuresti 2012
Bibliografie
1. Tratat elementar de neurologie pediatrica Epilepsia si crizele neepileptice, Autor: Ileana Benga , Editura: Medicala Universitara Iuliu Hatieganu
2. Elemente de neurologie pediatrica , Autor : Conf. Dr. Sanda Magureanu
3. Neurologie si psihiatrie, Autor: Dr. Aurelian Anghelescu, Dr. Gheorghe Vuzitas
4. Manual de ingrijiri speciale acordate pacientilor de asistentii medicali, Sub redactia Lucretia Titirca , Editura Viata Medicala Romaneasca Bucuresti 1999
5. Manual de medicina interna pentru cadre medii ( Anatomia Sistemului Nervos) , Autor: Corneliu Borundel , Editura BIC ALL
6. Ingrijirea omului bolnav si a omului sanatos , Autor: Florian Chiru , Gabriela Chiru, Letitia Morariu Editura: CISON
7. Atlas de anatomie umană, vol. III, Sistemul nervos și organele de simț
Coordonator: Conf. Dr. Mircea Ifrim ,Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1995
8. Semne și simptome în pediatrie, mic dicționar, Autor :Carmen Ciofu, Eugen Ciofu, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982
9. Patalogia sugarului și copilului mic Autor : Prof. M. Geormăneanu
Editura Medicală, București, 1975
10. Pediatrie si puericultura Indreptar pentru asistenti medicali , Autor :Crin Marcean, Vladimir-Manta Mihailescu, Editia a II-a, Editura Medicala
11. Neurologie pediatrica , Autor : Prof. Dr. Valeriu Popescu, Editura Teora, Volumul I
12. Îngrijirea bolnavilor Tehnici generale Autor : Balta G. Editura Didactică și pedagogică, București, 1991
13. Medicamente folosite în terapeutica pediatrică sub redacția dr.doc. Gabriel Vasiliu
14. Urgente in pediatrie. Boli cronice in pediatrie. Autor: Mircea Manulescu si Adrian Georgescu, Volum de prezentari, postere si rezumate, Editura : Amaltea
15. Epilepsia: etiopatogenie, diagnostic, tratament , Autor: Iustinian Gr. Zegreanu, Ștefania Kory Calomfirescu, Editura: RISOPRINT, Cluj-Napoca 2003
16. Anatomia omului , Autor: Papilian V , Editura: Didactica si Pedagogica, Bucuresti. 1982
17. Tehnici speciale de ingrijire a bolnavilor Autor : Balta G. Stanescu M. Kyowshi A. Titirca L. Editura : Medicala, Bucuresti 1998
18. Urgentele Medicale, Manual –sinteza pentru asistenti medicali, Autor: Florian Chiru, Adela Chiru, Crin Marcean, Elena Iancu, Editura: RCR Editorial, Bucuresti 2012
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Ingrijirea Copiilor cu Afectiuni ale Sistemului Nervos Central (ID: 156984)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.