Îngrijirea bolnavului este o muncă de mare răspundere care necesită cunoștințe [605202]

4

ARGUMENT
Îngrijirea bolnavului este o muncă de mare răspundere care necesită cunoștințe
profesionale profunde și calități morale deosebite.
Mi-am ales „Îngrijirea pacientului cu astm bronșic ” ca temă a lucrării de diplomă
pentru faptul că este o afecțiu ne extrem d e frecventă, întâlnită mai ales la copii dar și la
adulți, cu debut la orice vârstă și indiferent de condiția socială.
Astmul bronsic este o afectiune pulmonara cronica de natura inflamatorie, care
creaza in momentul actual grave probleme de san atate public a, din cauza frecventei,
gravitatii si consecintelor economice pe care le genereaza. Este una dintre cele mai
prevalente boli cronice, care afecteaz ă în jur de 300 de milioane de oameni din întreaga
lume, iar decesele cauzate de aceasta maladie depasesc 180.0 00 de victime anual.
La fiecare zece ani, frecventa afectiunii creste in lume cu aproximativ 60%, din cauza
unor fenomene precum urbanizarea, industrializarea, poluarea atmosferica. In Romania,
prevalenta astmului bronsic se ridica la aprox imativ 7 -8% din populatie, ceea ce inseamna
peste un milion de bolnavi. 25% din pacientii care sufera de astm din Europa si 50% din
pacientii cu astm din Asia au crize de dispnee foarte severe, ce necesita tratamentde urgenta
in spital.
In Europa, numai j umatate din pac ienti au un astm bine controlat, cumedicatie
adecvata, in timp ce in Asia doar 34% dintre bolnavi beneficiaza de medicamente. Date
recente arat ă că 1 din 3 copii prezint ă manifest ări alergice, dintre care 30 -50%vor dezvolta
astm bron șic.
Forurile mondiale de specialitate acorda o atentie marita acestei boli respiratorii,
astfel ca, ultimul deceniu a adus o abordare unitara internationala standardizata privind
astmul bronsic si BPOC. Bolnavul trebuie invatat sa deceleze si sa evite factorii c are
declanseaza criza si sa -si ajusteze tratamentul. Cu toate ca astmul nu ucide, esecul
incercarii de a folosi medicamente adecvate, cuplat cu o slaba evaluare a severitatii bolii,
pot determina decese inutile, cele mai multe dintre ele in afara spitalulu i.
Invatati fiind sa-si cunoasca boala, sa -si monitorizeze simptomele, sa -si modific e
conditiile de viata si sa respecte tratamentul adecvat cei mai mul ți pacien ți pot ob ține un
bun control al bolii. Aici intervine rolul asistentului medical in a oferi informatiile necesare,
suport fizic si psihic atat bolnavului cat si familiei sale, pentru o calitate a vietii cat mai

5
buna. Acesta este motivul pentru care am ales sa studiez ingrijirile care se pot acorda
bolnavului astmatic. Când astmul este controlat, p acienții pot s ă ducă o via ță normala, fara
limitari.
Dorința de cunoaștere în profunzime a întregului complex de simptome și a etiologiei
bolii a fost determinată de faptul că în familie am avut o persoană cu manifestări ale acestei
bolii, ținând cont că a stmul este o boală și cu teren genetic transmisibil doresc ca pregătirea
mea teoretică și practică să -mi confere posibilitatea de a depista dacă apare și la alți
membrii ai familiei în scopul aplicării corecte a tratamentului și chiar în clinica unde voi
practi ca această meserie.

6
CAPITOLUL I
NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A APARATULUI
RESPIRATOR

1.1. Anatomia aparatului respirator
Totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor gazoase dintre aerul
atmosferic și organism se n umește aparat respirator. Respirația este funcția prin care se
asigură continuu și adecvat atât raportul de oxige n din aerul atmosferic până la nivelul celor
care îl utilizează, cât și circulația în sens invers a dioxidului de carbon, produs al
metabolismu lui celular. Aparatul respirator este alcătuit din două părți distincte:
– căile respiratorii extrapulmonare
– plămânii

Căile prin care aerul atmosferic este intr odus în plămâni și prin care este eliminat
apoi din plămâni, alcătuiesc căile respiratorii extrapulmonare. Ele se pot grupa în:
– căi respiratorii superioare: cavitatea nazală, faringele
– căi respiratorii inferioare: laringele, traheea, bronhii principale

7
CĂI RESPIRATORII EXTRAPULMONARE
1. CAVITATEA NAZALĂ – este determinată de scheletul osteocartilaginos al
nasului și este despărțită printr -un perete median, numit septul nazal, în două părți: una
dreaptă și una stâ ngă numită fose nazale.
2. FARINGELE – este segmentul unde se încrucișează calea digestivă cu c ea
respiratorie ; prin faringe trece aerul din fosele nazale în laringe și trahee și invers.
3. LARINGELE – este segmentul care îndeplinește pe lângă funcțiile d e cale
respiratorie, de protecție a căilor respirator ii inferioare și pe cea de fonație.
4. TRAHEEA SI BRONHIILE EXTRALOBULARE – au în pereții lor inele
cartilaginoase cu rolul de a menține deschise căile respiratorii în condițiile variațiilor de
presiun e din inspirație și expirație.
Cele două bronhii – dreaptă și stângă – sunt inegale ca lungime și calibru. Bronhia
dreaptă se îndreaptă spre hilul plămânului drept, are o lungime de 2 -3cm și un număr de 4 –
7 inele cartilaginoase. Bronhia stângă se îndreaptă spre hilul plămânului stâng și are o
lungime de 4 -5 cm și un număr de inele cartilagin oase egal cu 7 -13.
PLĂMÂNII
– reprezintă organele de schimb ale aparatului respirator.
– sunt așezați în cavitatea toracică, având fiecare cavitatea pleurală proprie
– ocupă a proape întrega cavitate toracică, cu excepția părții mijlocii, numită mediastin
(partea cuprinsă între fețele mediale ale celor doi plămâni, stern și coloana vertebrală)
– în jos, plămânii se întind la diafragm
– la copii culoarea este roșiatică, iar la adulți este albă – cenușie cu zone negre, datorită
depunerii de particule de praf și de fum d in aerul atmosferic.
CONFIGURAȚIA EXTERNĂ – Unui plămân i se descriu: un varf, o bază, trei fețe
(costală, mediastinală, diafragmatică), trei muchii (anterioară, posteri oară,
inferioară). Plămânul drept are două scizuri care împarte plămânul în trei lobi: superior,
mijlociu, inferior. Plămânul stâng are numai o scizură care îl împarte în doi lobi: superior și
inferior. Un plămân este constituit din următoarele unități an atomice și funcționale: lobi,
segmente, acini – pulmonari și alveole pulmonare
Lobulul pulm onar – este alcătuit din mai mulți acini , reprezintă unitatea anatomică și
fiziologică a segmentului pulmonar , sunt în număr foarte mare , sunt unitari prin
țesut conjuctiv fibroelastic, care reprezintă parenchinul pulmonar .

8
Bronhiile intralobulare se mai numesc și bronhiole. Ele se ramnifică în câte
trei bronhiole terminale care se termină în acini pulmonari; un lobul este format din 30 -50
acini.
Un acin pulmonar î ncepe cu o dilatație, de la care pornesc 3 -5 canale alveolare.
Acestea se termină cu mici vezicule închise în fund de sac care poartă denumirea de saci
alveolari. Pereții canalelor alveolare și ai sacilor alveolari prezintă mici cavități (aspect de
fagure de albină) care se mai numește alveole.
Alveola pulmonară – reprezintă suprafața de schimb a plămânilor. Peretele alveolar
este format dintr -un epiteliu alveolar, așezat pe o membrană bazală și țesut conjuctiv bogat
în fibre elastice. Epiteliul alveolar și membrana bazală a alveolei împreună cu membrana
bazală a capilarului și endoteliul capilar, constituie bariera alveolo -capilară prin care se face
schimbul de gaze.

VASCULARIZAREA PLĂMÂNULUI
Rețeaua sangvină este reprezentată printr -un sistem al circulației sangvine
funcționale și un sistem al circulației sangvine nutritive. Sistemul circula ției sangvine
funcționale reprezintă mica circulație a sistemului circulator și este alcătuit din :
– ramuri ale arterei pulmonare – care aduc sângele neoxigenat ventriculului drept;
– ramuri ale venelor pulmonare – care aduc sângele oxigenat în atriul stâng.
Sistemul circulației sangvine nutritive reprezintă marea circulație și este reprezentat de:
– ramuri ale arterelor bronșice (două pentru plămânul stâng și una pentru plămânul
drept)

9
– ramuri care iau naștere din artera aortă toracică
Arterele bronșice duc s ânge încărcat cu oxigen și nutrimente în pereții bronhiilor,
ganglionii limfatici, arterele și venele pulmonare și în pleură.
INERVAȚIA PLĂMÂNULUI – Plămânul este inervat de o rețea nervoasă
vegetativă: simpatică și parasimpatică provenită de la două plexu ri mixte: plexul pulmonar
anterior și plexul pulmonar posterior. Aceste plexuri sunt formate din fibre provenite de la
nervul vag (X), de la gangloin ii simpatici toracali și de la nervii cardiaci. Toate aceste fibre
inervează și pleura.
PLEURA – La exterio r, plămânii sunt înveliți de o membrană seroasă numită
pleură.Acesta este formată din două foițe: pleura viscerală – este în contact intim cu plămânu l
la nivelul hilului pulmonar se răsfrânge și merg în continuare cu pleura parietală și pleura
parietală – continuă pleura vis cerală începând de la nivelul hilului – este în contact direct cu
pereții cavității toracice. Între cele două foițe pleurale se găs ește un spațiu virtual care poartă
denumirea de cavitate pleurală, în care se găsește o presiune negativă. Cavitatea poate deveni
reală în cazuri patologice când se colectează lichidul seros (hidrotorax), puroi (pi otorax),
sânge (hemotorax), îndepărtând ce le două foițe una de alta.
Fețele foițelor pleurale care vin în contact, sunt umezite de un lichid seros -lichid
intrapleural care favorizează aderență și alunecarea foițelor – una pe c ealaltă -când au loc
mișcările respiratorii; în mod normal, cantitatea de lichid este mică.

1.2. Fiziologia aparatului respirator
Respirația este funcția prin care organismu l ia din mediul lui de viață oxigenul și
elimină dioxidul de carbon. Această funcție cuprinde trei timpi:
1. timpul pulmonar – realizarea primului moment al schimburilor gazoase. La
nivelul membranei alveolo -capilare oxigenul trece din aerul alveolelor în sânge, iar dioxidul
de carbon în sens invers.
2. timpul sangvin – realizează transportul gazelor între plămân și țesuturi, c are
consumă oxigen și eliberează dioxid de carbon.
3. timpul tisular (respirația internă) – la nivelul țesuturilor, oxigenul pătrund e în
celule, iar dioxidul de carbon – produs rezidual al catabol ismului – este eliminat.
Realizarea timpului pulmonar presupune mai multe procese care reprezintă etape ale
respirației pulmonare: ventilația , difuziunea , circulația pulmonară

10
VENTILAȚIA – este o succesiune de mișcări alternative de inspirație și expirație
care reprezintă deplasarea unor volume de aer.
ÎN INSPIRAȚIE – se aduce aer atmosferic până la nivelul alveolelor, aer ce este
bogat în oxigen și aproape lipsit de dioxid de carbon.
ÎN EX PIRAȚIE – se elimină aerul pulmonar, sărac în oxigen și bogat în dioxid de
carbon. Impulsurile acestei activit ății ritmice pornesc din centrul respirator bulbar, care
suferă influența dioxidului de carbon din sânge, dar și a scoarței cerebrale.
Inspirația se realiz ează prin mărirea diametrelor cavității toracice datorită intervenței
mușchilor respiratorii:
– interc ostali externi: diametrul antero -posterior, diametrul transversal
– sternocleidomastoidieni: S.O.M., pectorali, marii dorsali
– scalenii
– diafragmul
În cursul inspirației, plămânii urmează mișcările cutiei toracice, datorită contactului
intim realizat prin pleură și ca urmare, se destind. Presiunea intrapulmonară scade sub cea
atmosferică și aerul intră în plămâni. Încetarea contracției mușchilor respi ratori face ca
diametrele cutiei tora cice să revină la dimensiunule anterioare și aerul să părăsească
plămânii.
Deci, expirația este un act pasiv. Frecvența mișcărilor respiratorii în stare de repaos
este de 16 bătăi/min la bărbat și de 18 bătăi/min la fe mei. Mișcările respiratorii permit
pătrunderea și ieșirea succesivă a aerului din plămâni, contribuind astfel, la realizarea
ventilației pulmonare.
În inspirația normală, se introduce în plămâni un volum de 500 ml aer care este
eliminat prin expirație vol umul curent (V.C). Peste volumul curent – o inspirație forțată poate
introduce în plămâni încă aproxima tiv 1500 ml aer – volumul inspirator de rezervă (V.I.R),
iar printr -o expirație forțată care urmează după o expirație obișnuită – se mai pot elimina din
plămâni aproximativ 1000 – 1500 ml aer – volum expirator de rezervă (V.E.R).
V.C. + V.I.R.+ V.E.R = C.V.(capacitatea vitală).
Plămânii nu se mai golesc complet de aer nici după o expirație forțată, deoarece se
găsesc într -o ușoară distensie, volumul pulmonar fiind ceva mai mic decât cel toracic.
Volumul de aproxima tiv 1500 ml aer, rămas în alveole, care poate fi expulzatdin plămâni
doar prin deschiderea toracelui, poartă numele de volum rezidual (V.R ).
C.V.+V.R.=C.P.T.(capacitatea pulmonară totală).

11
DEBITUL VENTILATOR – reprezintă produsul dintre volumul curent și frecvența
respiratorie
DV = VC x FR = 500 ml x 16 respiratii/minunt
DIFUZIUNEA – reprezintă schimburile gazoase prin membrana alveolo -capilară. Acest
proces depinde de: diferența di ntre presiunile parțiale ale oxigenului și dioxidului de carbon,
de o parte și de alta a membranei alveolo -capilare ; de structura membranei alveolo -capil are;
de suprafața activă a membranei alveolo -capilare
CIRCULAȚIA PULMONARĂ – Aduce la alveole sânge ve nos – îl descarcă de CO2, îl
încarcă cu O2 – > v. Pulmonar – > inima – > circulația mare. Pentru asigurarea respirației
pulmonare este obligatorie și o ci rcultație corespunzătoare care să permită unei cantități
normale de sânge. Debitul sanguin pulmonar est e egal cu debitul circulație generale dar
presiunile și rezistențele din arterele pulmonare sunt mult mai mici.

12
CAPITOLUL II
ASTMUL BRONȘIC
– NOȚIUNI DIN LITERATURA DE SPECIALITATE –

2.1. Definiție
Astmul bronsic este o boală a căilor respiratorii caracterizată prin hiperactivitatea
bronșică la contactul cu substanțe sau stimuli diferiți apărând la subiecți cu o anumită
predispoziție co nstituțională și manifestându -se clinic prin dispnee paroxistă și wheezing.

2.2. Epidemiologi e
Astmul bronsic este o boală respiratorie frecventă în majoritatea țărilor dezvoltate și
industrializate. Cifrele de prevalență sunt dependente de metodele de d iagnostic (chestionar
diagnostic, wheezing diagnosticat clinic, teste de hiperreactivitate bronșică etc.), dar global
prevalenta cumulata este în jur de 5 -6%. Există mari variații de prevalență în raport cu vârsta,
aria geografică, mediu de viață și muncă.
Astmul este mai frecvent în copilarie, și aproape 7 -10% din copii fac u nul sau mai
multe accese de astm. Deși aproape ½ din cazurile de astm debutează în copilarie aproape
50% din acestea se remit complet la pubertate sau adolescență. Majoritatea cazuril or de A.B.
încep înaintea vârstei de 40 de ani, dar există numeroase cazu ri de astm cu debut tardiv (după
50 de ani). Rata mortalității în astm este apreciată în prezent între 2 și 4 cazuri la 100.000
populație pe an.

2.3. Etiologie
Astmul este o boală h eterogenă, atât sub a spect clinic, dar mai ales sub aspectul
factorilor etiologici și a mecanismelor patogenice.
Astmul alergic este forma de boală în care factorul declanșant (triger) este un alergen,
inhalat, care produce astm printr -un mecanism imunolo gic. Adesea acest tip de astm, survine
la persoanele atopice.
Atopia reprezintă tendința de a dezvlota anticorpi la alergenii din mediu printr -o
sensibilizare naturală, în care calea de intrare a alergenului este mucoasa. Atopia are o baza
genetică, dar f actorii de mediu pot fi relevanți. Prevalența atopiei în popu lația generală este

13
de aproximativ 30 -40%, dar numai ½ din persoanele atopice au atopie simptomatică
(urticarie, rinită, eczemă infantilă) și numai 1 din 6 persoane atopice dezvoltă un astm.
Apro ape 90% din copii cu astm sunt atopici și multi din astmatici nu sunt atopici. Astmul
alergic (extrinsec), are un debut precoce – în copilarie sau sub 35 de ani – și se asociază cu
istoricul personal și/sau familial de boli alergice (astm, urticarie, eczem ă, etc.); accesele pot
fi declanșate la testare prin antigenu l specific inhalat, reacțiile cutante la injectarea
intradermică de alergen fiind intens pozitive.
Astmul nonalergic este mai greu de definit sub aspect etiologic și patogenic. El
cuprinde acele forme de astm, în care baza imunologică lipsește sau are o p ondere cu totul
secundară pe primul plan trecând mecanismele neurogene. Evident că factorii clinici și
biologici prezenți în astmul alergic lipsesc; debutul bolii tinde să fie după 30 -35 ani; ist oricul
personal și/sau familial nu identifică elemente de ale rgie; nivelele serice de IgE sunt normale
și testele cutanate negative. Factorii declanșați ai acceselor astmatice sunt variați , dar cel
mai adesea infecțiile virale ale căilor respiratorii supe rioare se găsesc în primul plan, urmate
de expunerea la polua nți atmosferici sau profesionali. Astmul nonalergic (intrinsec) este
adesea greu de separat sub aspect etiopatogenic de cel alergic.
Hipe ractivitatea bronșică. Elementul comun al tuturor formelo r de astm îl reprezintă
reactivitatea bronșică (HRB) la o mu ltitudine de stimuli -alergici și nonalergici –
(hiperractivitatea nespecifică). Ea poate fi definită ca un răspuns bronhoconstrictor important
la un mare număr de stimuli nespecifici, care nu au nici un efect sau un efect minim la
persoanele normale. Aces ti stimuli pot fi alergene, substanțe cu acțiune
parasimpatomimetică (acetilcholina, methacholina), mediatori celulari (histamina,
leucotriene etc.), produse chimice (CO 2, ozon), efort fizic inten s, hiperventilație, inhalare de
aer rece, etc. .
La persoan e normale, există o ușoară variație ziua -noaptea a reactivității bronșice; la
astmatici, variațiile circadiene ale acesteia sunt importante, explicând tulburările respiratorii
mai frecvente și mai severe în timpul nopții și dimineața la sculare.
HRB, poat e fi masurată prin teste de provocare cu histamina, acetilcholină sau
metacholină. Se poate măsura pragul de reactivitate la histamină sau la metacholină,
urmărindu -se doza de drog (de regulă mai mică de 8 mol) la care scade VEMS sau FEVI cu
peste 20% față de valoarea de bază. De obicei se construiesc curbe doză – raspuns care
furnizează atât pragul de reactivitate cât și panta de raspuns la agentul bronhoconstrictor.
Hiperreactivitatea bronșică, constantă la astmatici, nu est e suficientă pentru a defini

14
astmul bronșic. Ea poate fi prezentă la unele rude ale astmaticilor, la unele persoane atopice
asimptomatice sau cu rinită alergică. La acestea, gradul HRB este fie prea mic, fie lipsesc
factorii declanșanți externi, care fac posibilă apariția astmului.
HRB tranzitorie, în afară de A.B., se regasește după infecții respiratorii virale la copii
și la o parte din bolnavii cu bronșită cronică în perioada de acutizare; în astmul bronșic HRB
este perman entă – ceea ce permite diagnosticul pozitiv prin teste de pr ovocare a astmului în
perioada dintre accese, dar gradul său se corelează cu severitatea astmului.
Apariția acceselor de A.B. presupune o HRB, aceasta constituind un mecanism
patologic primar. HR B se asociază cu inflamația căilor aeriene și evoluează, în bună parte,
paralel cu ea. Factorii declanșanți (triggeri) ai accesului astmatic, provoaca simptome
astmatice, numai în condițiile unei HRB permanente dar cu variații de magnitudine. Triggerii
care produc accesle astmatice, pot fi alergici și/sau nonalergi ci, pentru că HRB este
nespecifică, și numai în cazuri rare este specifică (de ex. astmul aspirinic).
Factorul genetic. Astmul are o prevalență crescută la rudele pacienților atopici sau
când amb ii părinți sau numai unul sunt astmatici. Studiile la gemeni , au arătat o influență
genetică semnificativă asupra prevalenței astmului și RB, în special pentru gemenii
monozigoți.
Factorii care provoacă accesele astmatice – Accesele de astm bronsic survin frecvent
pe un teren atopic, în condițiile unei HRB. Factor ii care declanșează crizele de astm, pot fi
unici sau multipli pentru fiecare bolnav și identificarea lor este esențială pentru tratamentul
bolii. Factorii care declanșează sau provoacă crizele de astm sunt diferiți de factorii etiologici
care au inițiat b oala și care adesea rămân necunoscuți.
Factorii alergiei – Praful de cameră sau de casă, în care antigenul major este constituit
de unele specii de acarieni (Dermatophagoioles pteronyssinus).
Polenurile sunt cauza principală a manifestărilor alergice sez oniere și adesea a
astmului sezonier. Alergia la polenuri se manifestă mai frecvent prin rinită, conjunctivită și
lacrimare, urmate sau nu de accese astmatice. Alergenele polenice diferă esențial de la o
regiune geografică la alta, precum și în raport cu s ezonul (predomină primavara), în cadrul
aceleeași regiuni. Există o mare varietate de polenuri în raport cu tipul entomofil (polenuri
vehiculate de insecte) sau anemofil (polenuri transportate de vânt) al poenizării.
Sporii de mucegaiuri sau fungi pot pro duce accese astmatice dar și alte manifestări
respiratorii prin hipersensibilizare, ca de ex. Alveolita alergică extrinsecă sau micoza
bronhopulmonară alergică.

15
Majoritatea fungilor sunt paraziți sau saprofiți pe vegetale, sol, te xtile sau diverse
substan țe organice; ei predomină în diferite macro și microclimate, în raport cu substratul
disponibil. Sporii de fungi sunt eliberați în mare cantitate în atmosfera sau în mediul
încaperilor umede sau i ncomplet aerate. Diametrul unic al sporilor și mai ales încă rcătura
lor antigenica, mult mai mică, explică de ce alergia fungică este mai puțin frecventă decat
cea la polenuri. Speciile de fungi care pot fi corelate cu accesele astmatice sunt mai frecvent
de tip Aspergillus, și mai rar Penicillium și Fusarium. Astm ul prin spori de fungi de obicei
nu se însoțește de rinită, poate fi sezonier și este declanșat în condiții speciale de loc.
Alergenii domestici sunt adesea factori declanșanți ai acceselor astma tice.
Sensibilizarea se produce după un contact regulat, în mediul domestic cu animalele de casă
sau curte (pisica, câine, cal, cobai, hamster) sau cu păsări. Sensibilizarea este indusă de
proteine din dejecții sau fanere animale și poate fi exprimată clin ic la contactul, de ex. cu un
animal, prin rinită, conjuncti vită și astm.
Alimentele, băuturile și medicamentele, pot provoca astm, prin mecanisme de
sensibilizare alergică – mediate prin IgE, dar și prin mecanisme nealergice. Ele ar fi
responsabile de ap roximativ 10% din cazuri, exceptându -se situațiile de sensib ilizare la
aspirina care sunt mult mai numeroase.
Alimentele cel mai des incriminate sunt laptele (la copil), ouălele, peștele,
crustaceele, cerealele, fructele, arahidele. Sensibilizarea se prod uce ca rezultat al pinocitozei
moleculelor de proteine antig enice de către celulele mucoasei intestinale și inducerea unui
răspuns imun.
Unele aditive alimentare ca benzoat metabusulfit de Na si K, antioxidanți, tartazina
(colorant larg folosit) pot provo ca astm printr -un mecanism nonalergic.
Astmul produs de unele medicamente și în special, astmul aspirinic și prin alte
antiinflamatoare nonsteroidiene, reprezintă forme speciale de boală, sub aspect patogenic și
clinic, cu extensie rearcabilă.
Factorii i nfecțioși – relațiile între infecția acută de căi respira torii superioare (IACR)
și astm sunt sub observație clinică curentă. Astmul produs de infecții acute respiratorii este
denumit adesea și astm infecțios.
Infecțiile acute de căi respiratorii superioa re se regăsesc frecvent la baza precipitării
crizelor ast matice sau chiar a stării de rau astmatic la adulți. La copii, în special la cei sub 5
ani sau cu istoric familial la boli alergice, IACR virale pot declansa primul acces de astm
sau dacă infecțiile sunt repetate, să constituie un factor cauzal al astmului bronșic, apărut

16
mai târziu în timpul vieții.
Infecțiile virale cu virusul influenza, rinovirusuri, adenovirusuri, virusul sincitial
respirator (în special la copii), precum și injecțiile cu Mycopl asma pneumoniae sunt
implicate în majoritatea atacurilor astmatice produse prin infecții respiratorii. Infecția cu
bacterii piogene (pneumococ Haemophilus, etc.) care produc pneumopatii acute, rareori
produc și o exacerbare a astmului, deși astfel de infec ții se pot suprapune adesea celor
produse de virusuri cu tropism respirator.
Factorii profesionali, ocupaționali – Astmul poate fi provocat prin factori
profesionali. Simptomele încep după luni sau ani de activități profesionale, desfășurate într –
un loc d e muncă anumit sau într -un proces tehnologic specific. Sunt în parte precizați agenți
de origine animală, vegetală, sau ch imică, implicati în producerea astmului, precum și
profesiunile predispuse.
Astmul profesional poate fi indus prin mecanisme alergice și non alergice.
Alergenele sunt constituite de proteine sau glicoproteine de origine animală sau vegetală.
Ele induc o re acție imunologica care poate fi imediată sau tardivă. Uneori materialele
inhalate produc o eliberare directă de substanțe bronhoconstr ictoare (ex. Isocianți), în alte
cazuri însă, substanțele inhalateiritante, stimulează direct sau reflex bronhomotricitate a.
Astmul profesional trebuie diferențiat de iratibilitatea bronșică nespecifică produsă
de factori toxici, pulberi, praf sau substan țe iritante, care se gasesc la locul de muncă. Acești
factori pot agrava însa condiția respiratorie a unei persoane astmat ice.
Efortul fizic poate produce accese de astm, în general 5 -10 minute dupa încetare
efortului. Astmul de efort trebuie deosebit de dispneea bolnavilor cardiaci sau pulmonari
care dezvoltă dispnee în timpul efortului. Tipic, după un efort fizic susținut 5-8 minute (de
ex. alergat) se produce o scădere de peste 20% a unor indici spirometrici (VEMS) cu
maximum imediat după încetarea efor tului și care dispare după 30 -60 minute. Răspunsul
bronhoconstrictor este colerat cu intensitatea efortului și gradul hipe rventilației.
După atacul astmatic produs de efort, există o perioada de 2 -4 ore în care repetarea
efortului induce efecte astmatice mult mai mici. Astmul se produce în special în condiții de
hiperventilație într -un mediu cu aer rece și uscat și uneori după inhalarea de soluții
hipertonice nebulizate. În aceste condiții se realizează probabil o pierdere de caldură la
nivelul mucoasei br onșice sau o modificare de osmolaritate care sunt urmate de eliberare de
substanțe bronhoconstrictoare sau de reflex vegal bronhoconstrictor. Eliberarea de mediatori
și producerea accesului astmatic pot fi preventive de administrarea profilactică de cromog li-

17
cat disodic.
Astmul indus de efort se poate întalni în special la tineri ca o formă izolată sau unică
de astm, adesea însa efortul ca factor inductor coexistă la un astmatic cu alți factori care
provoacă crize astmatice.
Factorii psihologici pot fi pr ezenți în exacerbarea acceselor astmatice și, de excepție,
din cauza severității crizelor de astm, sau au o structură psih ică dominată de anxietate.
Uneori factorii psihoemoționali pot fi elemente majore în etiologia unui astm intratabil.
Sugestia poate av ea efecte importante în modificarea reacțiilor astmatice fața de diverși
factori declanșanți și aceasta trebuie folosită d e medic sau psiholog, ca un element
suplimentar al terapiei.
Factorii psihoemoționali acționează prin intermediul sistemului nervos au tonom
asupra reactivității bronșice, declanșând crizele astmatice. Uneori hiperventilația indusa de
anxietate, poate fi re sponsabiăa de reacțiile astmatice.
Alți numerosi factori pot declanșa crize de astm, în condiții bine definite:
a) Poluarea atmosferic ă și mai ales variațiile importante ale acesteia, cu perioade de
smog, se poate găsi la originea unor „epidemii de astm” ( exemple în zonele Athene, Los
Angeles). Poluarea ar acționa mai puțin prin pulberi, praf, cât mai ales prin conținutul gazos
al său. D ioxidul de sulf (SO 2), dioxidul de azot (NO 2), ozonul, alți oxidanți, sunt agenții cei
mai importanți ai poluării sub aspe ctul exacerbării astmului.
SO2 produce:
– la persoanele normale, o bronhoconstricție care nu are semnificație clinică;
– la persoanele cu astm, bronhoconstricția manifestată clinic, se produce relativ
imediat chiar la concentrații care se gasesc în mediul poluant urban . Efectul SO 2 este
potentat de efort, când crește ventilația.
Substanțele gazoase din mediu atmosferic poluat ar produce in ițial o inflamație acută
a căilor aeriene, iar HRB ar urma răs punsului inflamator, printr -un mecanism predomina nt
neurogen.
b) Refluxul gastroesofaigian poate antrena, pe lânga un sindrom Mendelson minim
și un reflex vegal, cu punct de plecare în esofagul inferior. Stimularea vegală reflexă, produsă
prin reflexul acis, cu scăderea pH -ului; poate iniția la unii ast matici accese de bronhospasm.
Efecte similare pot fi produse de băuturi acide, ca sucuri de fructe sau cola, sau chiar de apă
cu gheața. Relația cauzală între reflexul esofagian și astm poate fi dovedită prin date de
istorie, prin pH -metrie sau scintigrafi e esofagiana, ca și prin ameliorarea sau dispariția ac –

18
ceselor de astm dupa administarrea de blocanți de H 2.
c) Boli sinusale sau nazale – multi astmatici au rinosinuzite cronice, însotite sau nu
de polipoza nazală și/sau sinusală. Afecțiunile nasosinus ale pot agrava obstrucția căilor
aeriene printr -un mecanism reflex cu punct de plecare nazal sau posibil prin aspirația
secrețiilor nazale, în sp ecial în timpul somnului și bronhospasm secundar. Dovada acestor
relații, poate fi adusă prin tratamentul corec t al renosinuzitelor la astmatici, care poate fi
urmat de ameliorarea astmului.
O parte din astmaticii cu polipoza nazală au astm aspirinic. Astmul aspirinic
realizează triada astmatică caracterizată prin: astm bronșic, vârsta medie și are evoluție
severă .

2.4. Patogeneză
Procesul de sensibilizare este inițiat de absorbția de antigene la nivelul mucoasei
căilor aeroene; acestea vin în contact cu celulele (receptori de suprafață).
Celulele inflamatorii în astm. – Macrofagele din lumenul căilor aeriene sunt activate
printr -un m ecanism dependent de IgE. Eozinofilele sunt celulele cele mai caracteristice din
astm. Inflamația eozinofilică este prezent ă în astmul alergic și adesea și în cel nonalergic.
Rolul limfocitelor în reacția inflamatorie din a stm este probabilă. Acțiunea
mediatorilor pe celulele țintă de la nivelul bronșic poate fi modificată și amplificată de
mecanisme neurogene. Fiecare mediato r poate avea mai multe acțiuni ( de ex. histamina este
bronhoconstrictoare, dar crește și permeabili tatea capilară, stimulează secreția de mucus și
este chemotactica pentru neutrofile) și pot exista interacțiuni între multiplii mediatori.
Efectele biologic e ale mediatorilor eliberați realizează ansamblul tulburărilor
specifice astmului: bronhoconstricție , creșterea permeabilității microvasculare, hipersecretie
de mucus, alterari epiteliale, infiltrație celulară și îngrosarea membranei bazale.

2.5. Simptom atologie
Tabloul clinic al astmului bronșic se prezintă sub două aspecte:
a) Astmul cu accese inte rmitente este forma tipica de astm, cu dispnee paroxistă. El
se intalneste în special la copii, adolescenți sau adulții tineri, la care componența alergica
este predominantă.
Criza de astm tipică se instalează în câteva minute sau zeci de minute, cu dispne e
predominant expiratorie, tuse variabila și wheezing (respirație șuieratoare). Uneori, pacienții

19
cu astm se plâng de episoade intermitente de tuse, cu disp nee expiratorie, însoțită de
wheezing, numai după efort.
În istoricul pacientului un element esenția l îl reprezintă periodicitatea simptomelor.
Accesele de dispnee paroxistică expiratorie apar cu perodicitate adesea imprevizibilă, la
intervale de saptămâni sau luni, uneori săptămânal. Criza astmatică variază în durată și
severitate, de la episoade ușoare de tuse, durând cateva minute, până la accese de dispnee cu
wheezing cu durată de ore care cedează spontan sau prin medicații bronhodilatatoare. Între
accese pacientul se simte bine, de obicei nu are disconfort respirator și poate desfașura o
activitate n ormală.
Accesele de astm bronșic se produc frecvent noaptea probabil din cauza variației
circadiene a tonusului vegal și a HRB, corelate cu nivelele circul ante de histamină. Frecvența
și severitatea atacurilor nocturne pot fi luate drept criterii ale seve ritații astmului. Alteori
accesele astmatice urmează expunerii la un alergen specific sau apar după infecții respiratorii
superioare, stres psihoemoțional s au imediat la efort sau după încetarea efortului (astm de
efort). Accesele astmatice sunt mai frecve nte în anotimpul umed sau în condiții de
microclimat nefavorabil (praf, fum, pulberi). Identificarea prin anamneza a tuturor factorilor
individuali care pr oduc accese astmatice, poate fi esențiala pentru strategia tratamentului.
Exam enul fizic al bolnavului în accesul astmatic relevă elemente relativ tipice.
Bolnavul are dispnee, predominante expiratorie, frecvența respirației variind între 20 –
30/minut și f recvent tuse.
Inspecția toracelui arată o eventuală folosire a muschilor accesori în timpul
respirației. La percuție este prezentă o hipersonotitate difuză, iar la ascultație, pe fondul unei
expirații prelungite, se găsesc raluri sibilante, inspiratorii ș i expiratorii, adesea percepută de
bolnav și care dau un aspect caracteristic, șuierator, al respirației (expirației). În raport cu
hipersecreția bronșică se pot percepe raluri subcrepitante pe ambele câmpuri pulmonare
(„zgomot de porumbar”) sau ronhusuri. Murmurul vezicular este de regulă păstrat și este
adesea aspru. Diminuarea intensității murm urului vezicular sau chiar dispariția sa, paralele
cu intensificarea dispneei (frecvența respiratorie > 30/minut) sugerează o obstrucție bronșică
severă, ce poate evolua, spre stare de rău astmatic.
În timpul accesului astmatic bolnavii sunt afebrili, tah icardici (în medie 90 -100/min)
și fără variații semnificative ale T.A.).
Terminarea accesului astmatic se face progresiv, în câteva zeci de minute, cel mai
adesea după medicație bronhodilatatoare, inhalatorie sau mai rară, spontan. Dispneea scade

20
progresi v în intensitate, wheezingul devine din ce în ce mai puțin perceptibil, iar tusea capătă
caracter productiv (faza umeda a astmului). Sputa este mucoasă, adesea sub formă de dopuri,
conține spirale Curshmann, eozinofile și cristale Charcot -Layden.
b) Astmul cronic este o formă de AB cu istoric vechi de accese astmatice și la care s –
a dezvoltat o obstrucție respiratorie severă și progresivă de -a lungul anilor. Se întâ lnește rar
la tineri și este mai frecvent peste vârsta de 40 -50 ani sau la varstnici. Bolnavi i au dispnee
de efort, uneori dispnee minimă de repaus și tuse neproductivă sau cu spută mucoasă sau
mucopurulentă. Pe acest fond de disconfort respirator, apar ac cese astmatice tipice, adesea
severe sau stări de rau astmatic, repetative adesea dramatice. După accesele astmatice care
cedează greu la medicație bronhodilatatoare sau la corticosteroizi, pacienții nu se
recuperează complet și necesită medicație antiastm atică cronic. Mulți dintre bolnavi sunt
corticodependenți (necesită doze mari de corticostero izi per oral pentru controlul astmului)
sau au corticorezistență (corticosteroizii nu ameliorează substanțial astmul). Astfel de
bolnavi cu istoric net de astm bro nșic, la care a survenit o disfuncție obstructivă cronică, sunt
etichetați a avea astm cu dis pnee continuă sau astm fix, deși abstrucția bronșică se poate
ameliora substanțial dar tranzitor. Diferențierea acestei categorii de bolnavi, de cei cu
bronșită cr onică obstructivă și emfizem, este adesea extrem de grea.
În prezent astmul bronșic cronic ( adesea astm „infectat”) este o boala invalidantă,
atât datorită disfuncției respiratorii, cât și efectelor secundare ale corticosteroizilor
administrați per oral c ronic.
Explorarea paraclinică
Examenul de spută – sputa este mucoasă, opacă și uneori gălbuie. Examenul
microscopic relevă numeroase eozinofile, cristale Charcot -Layden (proteine eozinofilice
cristalizate), spirale Curshmann și corpi Creola. Sputa gălbui e poate fi produsă de un număr
excesiv de eozinof ile sau poate fi o spută cu suprainfecție bacteriana. În spută pot fi, în
astmul febril, cu sau fără infiltrație pulmonare.
Examenul radiologic toracic – poate fi normal, atât în accesul mediu de astm cât ș i
în perioadele de remisiune. În astmul acut seve r, ca și în astmul cronic, se găsesc semne de
hiperinfilație pulmonara, cu diafragm aplatizat și cu mișcări reduse hipertransparența
câmpurilor pulmonare și lărgirea spațiului retrosternal. Examenul radiolog ic poate releva
mai ales în astmul sever, complic ații ale bolii (pneumotorax, pneumomediastin) sau
modificări pulmonare asociate (infiltrative sau condensari segmentare) a căror natură
urmează să fie elucidată (leziuni dependente de astm sau leziuni asocia te). Prezența de

21
leziuni infiltratice pulmonare u nice sau multiple evoluând în cadrul uni astm, de obicei sever,
trebuie să ridice suspiciunea de aspergiloza alergică, vasculita pulmonară sau alveolita
extrinseacă, după excluderea unei pneumonite sau unor atelectazii tranzitorii prin dopuri
mucoase.
Electrocardiograma este normală în accesul de astm cu excepția unei posibile
tahicardii sinusale. În astmul acut grav, pot apărea tranzitor: tahicardie sinusală
excesiv/(>130/minut). P „pulmonar”. Anomaliile ca rdiografice dispar după încetarea
accesului astma tic, dar pot fi persistente în astmul cronic sever, după instalarea unei
obstrucții bronșice relativ fixe.
Explorarea funcționala respiratorie ocupa un loc central în investigația bolnavului
astmatic. Ea a juta:
− la formarea diagnosticului pozitiv, mai ale s în cazul formelor fruste;
− la aprecierea severității și progresiunii bolii;
− la diagnosticul etiologic (uneori);
− la aprecierea HRB.
Explorarea se poate efectua în accesul astmatic (rar), în perioade intercri tice și la
bolnavii cu astm cronic. Ceea ce carac terizează explorarea funcțională în AB este marea
variabilitate a rezultatelor obținute, corespunzator cu variabilitatea în timp și intensitate –
spontan sau sub medicație a obstrucției bronșice.
În accesul astmatic se produce o obstrucție bronșică, la niv elul intregului arbore
bronșic prin bronhospasm, edem al mucoasei și hipersecreție care are drept efect reducerea
fluxului aerian, mecanicii pulmonare și schimbărilor gazoase. Pentru diagnosticul și
supraveg herea evoluției a astmului se utilizează în mod c urent studiul volumelor pulmonare
și a debitelor ventilatorii.
Volumele pulmonare și debitele ventilatorii determinate pirografic sau prin body –
pletismografie, arată valori variabile (vezi tabelul), în rapor t cu severitatea accesului
astmatic. Sunt de semn alat în special valorile normale, puțin scăzute sau mult scăzute ale
CV și valorile mult crescute ale VR. În schimb sunt caracteristic, scăzute VEMS sau FEVI,
PEF precum și indicele Tiffeneau (sau de permeab ilitate bronșică).
Cei mai importanți inolici pen tru diagnosticul și urmărirea astmului sunt VEMS și
PEF. VEMS -ul apreciază volumul maxim de aer expirat în prima secundă după o inspirație
forțată, iar PEF – debitul expirator maxim care poate fi generat în timpul unei manevre de
expirație forțată. Valoril e VEMS -ului pot servi ca cel mai bun indice pentru aprecierea

22
severității obstrucției aeriene, dar PEF se poate masură simplu și exact, corelându -se
excelent cu VEMS -ul. Raportul VEMS/CV este un indicator se nsibil al obstrucției aeriene
și valorile sale, s căzute în astm, sunt folosite la diferențierea dintre sindroamele obstructive
și restrictive.
Monitorizarea PEF, masurată cu debitmetru de vârf (peakflow meter) pentru
aprecierea dinamica a stării funcționa le respiratorii a astmului, (valori sub 150l/sec. Sunt
considerate la adult ca valori critice).
Sunt de o deosebită importanță variabilitatea zilnică a PEF (dimineața și seara)
valorile PEF sub medicația bronhodilatatoare și scăderea lentă a curbei, până l a valoarea
critică, care preced cu puțin timp apa riția stării de rau astmatic.
Variabilitatea zilnică a PEF, masurată zilnic la sculare și apoi după 10 -12 ore
furnizează un indice rezonabil a stabilitații și/sau severității astmului. Ea se calculează după
formula:
variabili. zilnic PEF(maxim) – PEF(minim) x 100
PEF(maxim)
La persoanele normale, variabilitatea zilnică a debitului expirator de vârf este sub
10%, pe când în astm valorile sunt mai mari, peste 15%, proporțional cu severitatea sa.
Explorarea funcțională respiratorie po ate fi folosită pentru aprecierea reversabilitații
obstructiei bronșice sau pentru măsurarea HRB, ambele modificări fiziologice caracteristice
în astm.
Testele de bronhodilatație se folosesc când există un sindrom obstructiv br onșic și
diagnosticul de ast m este nesigur.
Severitatea astmului Funcția pulmonară
Astm ușor VEMS 70% sau mai mare
PEF 80% din valoarea estimată
Variabilitatea PEF mai mică de 20%
PEF normal după bronhodilatator
Astm moderat VEMS 40 -45%
PET 60 -80%
Variab ilitatea PEF 20 -30%
PEF normal după bronhodilatator
Astm sever VEMS mai mic de 50%
PEF mai mic de 60%
Variabilitatea PEF mai mare de 30%
PEF: valori normale, cu toată terapia optimă

23
În laboratoare specializate se realizează curbe doză – răspuns (de ex. la histamină sau
metacho lină), care dau nu numai informații asupra pragului de reactivitate, dar și asupra
pantei de răspuns la agentul bronhoconstrictor. Parametrii pot fi urmariți în funcție de
terapeutică și evoluția astmului.
Analiza gazelor sanguine nu este necesară decât în starea de rău astmatic sau în
astmul complicat. În accesul de astm ușor sau de severitate medie, se întâlnește normoxemie
sau moderată hipoxemie, hipocapnie și alcaloză respiratorie. Hipoxemia rezultă din
dezechilibrul raportului ventilație/perfuz ie, deși bolnavul hiperventilează pentru a compensa
schimburile gazoase insuficiente: ea poate fi accentuată prin complicațiile astmului
(atelectazie, infiltrate pulmonare).
Explorarea alergologica specială, pentru diagnosticul astmului a lergic și preciza rea
alergenului sau alergenilor implicați, este destul de complexa și se efectuează în servicii
specializate. Ea implică, pe lângă afirmarea diagnosticului de teren apotic și dovada relației
directe între simptomatologie clinică și expuner ea la alergen, ef ectuarea de teste de laborator,
adesea sofisticate.
Cele mai folosite teste sunt testele cutanate (skin -prick -tests) la un alergen suspect și
RAST (radio -allergo -sorbent testing) pentru nivelele de IgE specifice.
Skin-prick -tests sunt al ese pe baza datel or de istoric (alergen suspect) și trebuie să
includă o soluție de control, majoritatea alergenelor comune, Dermatophagoides
pteronyssinus, praf de casă, polenuri și alte alergene suspecte din mediu habitat sau
ocupațional. Răspunsurile la prick tests se c itesc imediat (la 15 -20 minute) și în caz că sunt
pozitive, trebuie comparate cu reacția obținută cu soluția de control. Folosirea extensivă a
unor alergene comerciale pentru decelarea unei sensibilizări specifice, furnizează rezultate
îndoielnice.
La ast maticii spitalizați se poate folosi cu prudența un test intradermic cu alergen
pentru a evidenția o reacție întarziată: testul este riscant, folosește o doza mare de antigen și
poate provoca o reacție anafilactica. Metoda este folosită de alergologi, în sp ecial pentru
investigația alveolitei sau aspergilozei.
Testele cutanate pozitive nu dovedesc obligatoriu că persoana investigata are HRB,
la alergenul folosit. Invers, HRB poate fi uneori prezentă în absența unor teste cutanate
pozitive.

24
2.6. Diagnostic
Diagnosticul astmului bronșic poate fi relativ ușor sau, mai rar, extrem de complicat.
Diagnosticul pozitiv – în timpul crizei astmatice pe dispnee paroxistă expiratorie
însoțită de wheezing la un bolnav care nu este caroliac, declanșat ă de o cauză exog enă sau
enologenă; eozinofilie în spută și sânge; și eficacitatea bronhodilatatoarelor.
Între crize pe: date anamnestice și probe farmacologice de testare a hiperreactivitații
bronșice și cutanate pentru identificarea alergenului.
Diagno sticul formei cli nice de astm bronșic are importanța terapeutică: astmul
alergic și cronic – infecțios, astmul profesional (relație cu locul de muncă), ș.a.m.d .

Tabel 2. – Diagnosticul astmului alergic și cronic -infecțios
Parametrii Astmul alergic Astmul infecțios
Frecvența 70 – 80% 20 – 30%
Vârsta Intre 35 -45 ani Inainte de 5 ani sau dupa 35 -45 ani
Antecedente familiale Prezente (50%) Rare (10%)
Etiologie Unul sau mai mulți
alergeni cunoscuți Nu exista alergeni demonstrabili
Rinita alergică Frecvent ă Rară
Infecția bronșică Secundară Primară
Sputa Eozinofilie și IgE cres –
cute, Leucocite normale
sau leucopenie Eozinofile și IgE normale sau ușor
crescute. Leucocitoza

Teste cutanate Positive Negative
Intoleranță la aspirină Absentă Asociație se mnificativă
Evoluția In crize Accese prelungite sau continue
Diagnostic Bun Variabil, mai sever

Diagnosticul diferențial – diferențierea astmului de alte boli, care au printre
manifestări dispneea și wheezingul, poate fi dificilă. Lista afecțiunilo r care se pot însoți de
wheezing, și deci confundă cu astmul se gasește în acest tabel.
Afecțiuni care intră în diagnosticul dif erențial al astmului sunt:
− Insuficiența veziculară stg. (în special astmul cardiac )

25
− Bronșita cronică obstructivă (bronșita astma tiformă)
− Fibroza chistica (în special la copii)
− Corpi străini bronșici
− Obstrucția de căi resp. sup. (compresie extrinsecă, obstrucție intrinsecă etc.)
− Tromboembolism pulmonar
− Vasculite sistematice
− Sindromul carcinoid
− Sindromul de hiperventilație
− Bronșită a cută (infe cțioasă, chimica), în special la copii
Astmul bronșic trebuie diferențiat în special la persoane vârs tnice de astmul cardiac
și boala obstructivă pulmonară. În insuficiență ventriculară stânga (IVS), dispneea cu aspect
astmatiform se însoțește de semne asociate cardiace care lipsesc în astm: trahicardie sau
tahiaritmie, galop ventricular, eventual cardiom egalie, istoric de dispnee recentă progresivă,
sulfuri cardiace, etc. Bronhospasmul la cardiaci se întalnește mai frecvent în IVS la bolnavii
cu boala ischemică (infarct miocardic acut, infarct shelar) sau la mitrali.
Astmul bronșic se confundă adesea cu bronșita cronică astmatiforma, mai ales când
astmul este cronic (însotit sau nu de dispnee continuă). Diferențierea se face în primul rând
pe ist oric: la bolnavul astmatic, istoricul relevă accese de dispnee și wheezing, separate de
perioade de l iniște pe rând la bolnavul bronșitic, elementul dominant îl reprezintă tușea și
expectorația cronică, accesele astmatice survenind ulterior, de obicei dupa câțiva ani de
evoluție. În stadiile avansate, separarea este foarte dificilă; de oarecare folos pot fi datele
funcționale de reversabilitate a obstrucției bronșice.
La adulți sau vârstnici, astmul trebuie de asemenea diferențiat de obstrucția de căi
aeriene superioare (tumora laringiană, tumora trahială, compresie sau invazie traheobronsică
prin neoplas m bronșic cu extensie mediastinală, limfoane maligne, etc.). În aceste situații
dispneea este predominant inspiratorie, se poate folosi de stridor și corna j, ragușeala și
eventual de alte semne de compresie mediastinală. Examenul radiologic pulmonar poate fi
util pentru diagnostic, doar în tumorile laringiene de trahee sau de bronșie proximală, el
poate fi normal.
Uneori wheezingul și eventual ralurile expi ratorii pot fi localizate la un hemitorace:
în aceste situații trebuie căutate alte cauze de obstrucț ie bronșica proximală (corp străin,
compresie bronșică localizată, etc.).

26
În rare cazuri la adulți, tromboembolism pulmonar, tumorile carcinoide sau
vascu litele sistematice se pot însoți de accese de dispnee astmatiformă, dar evaluarea
completă a bolnavul ui permite identificarea diagnosticului adevărat.

2.7. Evoluție și complicații
Astmul bronșic este o afecțiune care tinde să devină cronică și să aibă o evoluție
imprevizibilă.
Vindecarea este rară; ea este posibilă în astmul infantil – cu dispariția acc eselor la
pubertate sau adolescență, în astmul recent instalat după o infecție virală sau în astmul alergic
sau profesional, în care factorul de sensibiliz are a fost identificat și complet îndepărtat.
Frecvent, mai ales în condițiile unei terapii corecte, astmul rămâne ca un astm cu
accese intermitente, provocate de expunere la aer rece, infecții virale, efort, etc. ; în
perioadele dintre accese pacientul ră mâne aparent normal. Adesea însa, astmul cu accese
sporadice tinde să devina un astm cronic, cu acces e prelungite sau mai ales repetate în
perioade intercritice libere scurte sau numai cu tuse și cu raspuns incomplet la medicația
bronhodilatatoare și antii nflamatoare. Factorii de agravare ai astmului în această etapă pot fi
foarte diverși și nu mai pot fi controlați.
Starea de rău astmatic sau astmul acut grav, poate apărea drept complicație atât în
astmul cronic cât și în astmul cu accese intermitente. Com plicația poate fi precedată de o
scurtă perioadă de astm instabil, cu HRB nespecifică foarte accentua tă și cu variații mari
nectemerale ale acesteia, în raport cu ritmul cicardian al tonusului vagosimpatic. Astmul acut
grav poate evolua fatal, prin insufic iența respiratorie sau tahiaritmii ventriculare, agravate
de factorii iatrogeni.
Evoluția astmului cr onic este în bună parte corelată cu folosirea îndelungată și adesea
abuzivă a corticosteroizilor. Supragreutatea, diabetul steroid, osteoporoza în special
vertebrală, aspectul cushingoid, întârzierea în creșterea la copil, corticodependența sunt
principale le complicații ale astmului cronic.
Alte complicații ale astmului bronșic sunt relativ rare. Astfel, pe fondul unui astm
vechi poate apărea o asperigeloza bronhopulmonara alergică în perioadele de agravare a
astmului se pot gasi leziuni infiltrative pulmon are sau leziuni atelectatice secundare.
Pneumotoraxul spontan -după accese de tuse – pneumomediastinul sunt de asemenea
complicații posibile, grave ca evolu ție, adesea tardiv dignosticat sub eticheta de stare de rău
astmatic.

27
La bolnavii cu astm cronic la c are s -a dezvoltat un astm intricat cu bronșită cronică
sau astm „infectat” se poate instala o disfuncție ventilatorie severă, cu evoluție spre
insuficiența respiratorie și/sau spre hipertensiune pulmonară și cord pulmonar.

2.8. Tratament
În criza astmatică:
a) Bronhodilatatoarele . Mecanism de acțiune: stimularea receptorilor musculatorii netede;
au efect de vasodilatație și bronhodilatație.
− Preparate – Adrenalaina (Epinefrina) = f.l ml sol. hidroclorina 1‰, inj. s.c. aerosoli
sol 1%; – Efedrina f. Sol. Clorhidrica 1% si 5%, inj. s.c. sau i.m. .Efecte secundare –
vaseconstricție (hipertensiune arterială)
− Preparate – Izoprenalina (Isuprel, Aludrin, Novo drin, Bronhodilatin) f. 0,02 mg. s.c.
sau i.m. cp. 10 mg. sublingual și sol. 1% aerosoli. Efecte secundare – tulburări de
ritm prin efect batmotrop și conotrop pozitiv.
− Preparate – Orciprenalina (Alupent, Astmopent) cp. 20 mg si sol. 2% pentru
aerosoli s au spr ay; Salbutamol (Ventolin) cp. 2 mg; Fenoterol (Berotec) sol. L mg/l
ml pentru aerosoli. Au efecte bronhodilatatoare imediate (după 10 minute) și de
durată (10 ore). Efecte secundare – absente.
− Preparate – Atropina sulfat f. L mg., inj. s.c.; Efecte secund are – îngroșarea secrețiilor
bronșice.
− Preparate – Amiofilin (Miofilin, Enfilin) f. 240 mg, I.V. lent și cp. 10 mg. Au acțiune
bronhodilatatoare slabă. Efecte secundare – cefalee, amețeli, insomnie, vărsături, etc.
b) Corticostroizi – au efect antiin flamat or, imunosupresiv, diminua secreția bronșică.
Preparate și mod de administrare:
− Hidrocortizon hemisuccinat f. 25 si 100mg, în doză de 200 -1000 mg/zi perfuzie I.V.
lentă cu soluție glucozată 5%.
− Predison cp. 5 mg., per os, doză de atac 40 -60 mg/zi, 7 -14 zil e, apoi se scade
progresiv la doza de întreținere la 20mg/zi (dozele mai mici sunt ineficace), după
care se întrerupe sau se administrează ca tratament cronic.
Pentru tratamentul de durată în astmul bronșic corticodependent, fie că se
admin istrează predni ston per os în doza minim eficace de 10 mg/zi sau cortizon retard sub
forma de triamcinolomacetat (Kenolog, Volon, s.a.) 40 mg i.m., la 2 -4 săptămâni, când c.s.
orali au contraindicații.

28
Corticosteroizii inhalatori Beclometazona dipropriona t: Becotide 50μ g, și Beclofort e
250μg pe priză, 2 inhalări x 2/zi. Sunt indicați în tratamentul antiinflamator local de durată
al astmului bronșic nestabilizat + teofilină.
Efectele secundare ale c.s. : ulcerul gastric și diabetul zaharat steroid, hiperco rticism,
favori zarea infecțiilor, osteopareza ș.a. .
Indicațiile c.s. : astmul bronșic cu crize subintrate, starea de rău astmatic (indicația
majoră) și formele obișnuite de astm rezistente la bronhodilatatoare și cu supersecreție
bronșică.
Contraindicați ile c.s. : ulcer ul gastroduodenal, diabetul zaharat, hipertensiunea
arterială, tuberculoza, etc.
c) Tratamentul antiinfecțios – în infecția bronșică primară sau secundară (asociată) se
administrează chimioterapice (Biseptol), și antibiotice cu spectru larg (Tetraciclină,
Ampicilină) dup ă indicațiile antibiogramei.
d) Secrotilitice – ca fluidifiante ale secreției bronșice se administrează: Mucosolvin sau
Bromhexin (Bisolvon).
Tratamentul între crize (de fond)
– Eliminarea contactului cu alergenul cauzal (testare dificilă câ nd acesta este mixt) .
– Desensibilizare nespecifică, când alergenul nu a fost identificat cu : antihistaminice de
sinteză (Feniramin, Romergan, Tavegyl0, ș.a.); Histaglobulin (gamaglobulina + histamina)
injectabil, crește puterea histaminopexica a serului; Cromoglicatul disodic (Intal, Cromolyn)
cp. 20 mg x 2 -4/zi (se inhalează pulberea), diminua reacția Atg. -Atc., indicat în astmul
bronșic corticodependent; Ketotifen (Zaditen) cps. 1 mg. x 2/zi și sirop 0.2 mg/ml, dimineața
și seara, diminua secreția de h istamina de către mastocit e și îmbiba receptorii histaminici și
fosfodiesterază, indicat în profilaxia pe termen lung a astmului bronșic alergic și mixt.
– Desensibilizrarea specifică, prin inj. s.c. de cantități crescânde cu extr act de alergen, până
la do za maximă de 0,1 -1 ml, dup ă identificarea în prealabil a acestuia;
– Balneoclimatoterapie. Constă din: climat de altitudine și cura hidrominerală (Slanic –
Moldova, Govora, ș.a.);
– Schimbarea locuinței și reorientarea profesională.

2.9. Imunoterapia
Imunot erapia specifică în astm reprezintă o metodă terapeutică controversată și în
continuă investigare.

29
Principiul imunoterapieieste de a se administra inițial, o cantitate foarte mică de
alergen față de care pacientul este sensibiliz at și de a crește ulterior doza, în speranța
produce rii unei interferări a reacției IgE – antigen, responsabilă de simptome. Doza de
antigen purificat se administrează subcutan, la intervale de timp de săptămâni sau lunar și
dacă se obțin rezultate, tratam entul se menține mai mulți ani.
Mecanismul prin care imunoterapia specifică acționează favorabil, în manifestările
de alergie respiratorie, inclusiv în astm, sunt necunoscute.
Succesul imunoterapiei specifice în astm depinde de:
a) selecția pacienților (man ifestările astmatice trebu ie să fie produse de un al ergen bine
precizat);
b) existența unui alergen pur, în extracte standardizate (pentru a realiza o imunoterapie
corectă);
c) experiența specialistului care efectuează tratamentul.
În prezent se obțin rezultate semnificative, prin imunot erapie cu polenuri, extracte,
standardizate de Alternaria; nu sunt recomandate extracte de alergene nedefinite (bacterii,
Candida, extracte de insecte etc.). Selecția bolnavilor pentru imunoterapie specifică trebuie
efectuată cu e xtremă grijă.
Se pot aste pta rezultate favorabile la bolnavii tineri sau copii, care au astm alergic,
cu alergen tigger bine definit (polinoze, astm la praf de cameră, etc.). În timpul administrării
injecțiilor, pacienții trebuie să fie asimptomatici, iar VEMS -ul să fie minimum 70 % din
valoarea prezisă.
La aproximativ 10 -25% din persoanele tratate, pot apărea reacții locale imediate sau
tardive (după 6 -12 ore) sau reacții sistematice anafilactice (astm, hipotensiune, angioedem
al căilor aeriene superioare etc.). Reacțiile generale trebuie tratate cu epinefr ina 0.3 -0,5 ml
din 1/1000 și c.s. pe cale generală.
Imunoterapia specifică este fără eficiență, cu riscuri sau contraindicata în astmul non
atopic, în astmul sever sau astmul instabil, în astmul „infecțio s”, precum și în astmul ve chi
cu multipli tiggeri al ergici. Rezervele față de imunoterapie sunt totuși multiple: ea se
adresează unor tipuri limitate de astm, tehnica de tratament este dificilă și se intinde pe o
perioadă extrem de lungă, reacțiile pulmona re și sistemice sunt frecv ente, iar rezultatele
mode ste.

30
2.10. Prognostic
În general prognosticul vital al accesului de astm este bun, cel de viitor este rezervat
deoarece astmul, apare pe un teren predispus genetic (cu care bolnavul se naște și moare), al
cărui rol este primordia l în determinismul bolii. Acest fac tor intrinsec nu poate fi înlăturat el
constituind un obstacol ireductibil în calea vindecării radicale. Din această cauză, bolnavul
este expus la accese recidivante, potențialul patolog ic durând toată viața.
Prognosticu l de viitor al, astmaticului este în funcție de mulți factori: cauza
(alergenul) și posibilitatea de a o înlătura, forma clinică (usoară, medie, severă), caracterele
acceselor (rare, de scurtă durată sau frecvente, durabi le), forma evolutivă (staționara,
evolutiva), stadiul bolii (incipient , avansat), vârsta bolnavului la debutul bolii (prognosticul
este mai bun când boala se manifestă în primii ani de viață, la tineri elementul spastic bronhic
fiind, de obicei, pur, cel p uțin la început), vechimea bolii (î n astmul cronic, după prima
jumătat e a vieții, se asociază emfizemul obstructiv și insuficiența cardiopulmonară cronică).
Mai trebuie luată în considerare și posibilitatea complicațiilor.
În astmul alergic, prognosticul depinde de felul alergenului. El es te mai bun dacă
alergenul este exogen (ar putea fi evitabil), decât endogen, care nu poate fi înlăturat. În
astmul simptomatic din periarterita nodoasă, prognosticul este al bolii de bază, adică infaust.
Prognosticul va f i mai favorabil când este în cauza o monoalergie, decât o polialergie sau
când se asociază manifestări alergice extrapulmonare.
Prognosticul este relativ bun în astmul incipient, cu accese episodice, intermitente
ușoare, rare și de scurtă durată (mai ales dacă se cunoaște alergenul declanș ant și poate fi
evitat, sau înlătur at), în astmul latent (fără manifestări clinice, depistat doar prin teste
farmacodinamice) în astmul pur (fără modificări pulmonare, morfofuncționale decelabile
între accese).
Prognosti cul este serios în astmul cu accese severe, frecvente, de lungă durată sau
subintrande, cu stări de rău astmatic, în astmul intricat, cu modificări morfofuncționale
persistente între accese, în astmul cronic avansat (dispnee permanenta cu paroxisme), în
astmul infectat (forma bronsitică) sa u asociat cu alte bronhopneumopatii cronice. C.P.T. și
V.R. mărite între accese indică instalarea emfizemului obstructiv, ireversibil.
Prognosticul funcțional în stadiul avansat al astmului este grav. Capacitatea
respira torie a bolnavului declină pe masur ă ce leziunile de emfizem progresea ză în stadiul
terminal astmaticul ajungând la insuficiență cardiopulmonară cronică decompensată,
ireversibilă.

31
La gravida astmatică, prognosticul sarcinii este grevat de o serie de comp licații.
În ceea ce privește progn osticul profesional, în fo rma ușoară (accese fruste, de scurtă
durată la intervale mari, cu plămân indem), prognosticul este favorabil, capacitatea de muncă
nefiind afectată decât în timpul acceselor. Bolnavul nu va putea munci în mediile cu alergeni
și im purități atmosferice (praf, vapori iritanți, etc.) sau în condiții meteorologice precare
(curent rece, umiditate, etc.). Când mediul de muncă conține alergeni sau are un microclimat
necorespunzător, se pune problema schim bării lui sau chiar a profesiei. Di n cauza acceselor
care pot apărea o ricând, se interzic bolnavului activitățile a căror întrerupere bruscă ar avea
consecințe grave în sectorul în care lucrează. În formele medii de astm (accesele mai dese și
mai durabile) capacitatea de muncă este redusă, bolnavul nefiind apt pentru a munci care cer
tensiune psihică și eforturi respiratorii, în condiții de mediu și climat impropriu. El va putea
desfășura unele activități la domiciliu. În formele grave, complicate (infecție bronșică,
emfizem, scleroza pulmon ară, bronsiectazii, etc.) avansate (dispnee permanentă, insuficiența
respiratorie decompensată, cord pulmonar), capacitatea de muncă este, de obicei,
compromisă integral.

2.11. Particularități de îngrijire
a) Bolnavul va fi adus în poziție șezândă, eventu al la marginea patului, însa
spriji nindu -l în poziția cea mai comodă cu ajutorul anexelor patului sau cu ajutorul (de regulă
bolnavul iși ia poziția singur).
b) Se anunță medicul , iar până la venirea lui, se șterge bolna vul de transpirație, se
pregătesc m edicamentele uzuale de urgență:
– bronhodilatator: miofilin (fiole);
– antialergic: H.H.C (fiole)
– cardiotonic: strofantină sau digitală;
– diuretic: furantril, furosemid (fiole);
– sedative: diazepam, romergan, etc . .
c) Oxigenoterapie
d) În cazuri de gravitate extremă, bolnavul se conectează la aparatul de respirat.
e) Asistenta va sfătui bolnavul cum să prevină noi crize de astm: evitarea emoțiilor,
stărilor de tensiune, surmenajului fizic și intelectual, evitarea expunerii la frig, umezeala,
atmos fera poluată, a alergenilor eventuali cunoscuți, evitarea unor alimente posibil
alergizante (ouă, ciocolată, fragi, căpșuni, conserve).

32
ATENȚIE!
Asistenta trebuie să știe să diferențieze astmul bronșic de astmul cardiac s au edemul
pulmonar acut, pentru a s e evita greșelile fatale în conduita de urgență; se diferențiază în
primul rând, prin caracterul dispneei. În astm bronșic: bradipnee cu expir prelungit, bolnavul
este găsit în poziția șezândă, în ortopnee, cu capul încli nat spre spate; bolnavul este chinu it
de setea de aer; tegumentele sunt palide acoperite de transpirație; bradicardie. În astm
cardiac: dispneea este polipneica, predominant inspiratorie, tahicardie. Criza poate evolua
sub formă mai grava: edem pulmonar câ nd sufocarea se agravează, cianoza, expectorație
rozee, spumoasă.

2.12. Educație pentru sănătate
Educația bolnavului astmatic este de cea mai mare importantă pentru îngrijirea
pacientului. Informarea și educarea bolnavului este un proces continuu și individualizat, care
trebuie să țină sea ma de multipli parametri: vârsta pacient ului (probleme deosebite la copil
și vârstnic), gradul său de înțelegere și de cultură, severitatea bolii, complexitatea măsurilor
de tratament și urmărire etc. . În orice împr ejurări, bolnavul astmatic trebuie educa t pentru a
deveni un partener esențial î n procesul terapeutic, adesea prelungit pe mai mulți ani sau zeci
de ani. Dintre elementele importante despre care bolnavul astmatic trebuie să aibă informații
cât mai complete și care să le folosească în îngrijirea sa, se numără:
– caracterul clinic al bolii, care poate fi stăpânită printr -o terapie corectă și controlată;
– observarea condițiilor individuale de exacerbare a bolii (tiggeri profesionali,
domestici, psihoemoționali, i nfecții, etc.);
– semnele clinice de exace rbare și de gravitate deosebită (accese astmatice nocturne
repetate, accese mai lungi, eficiența drogurilor mai mică, etc.);
– folosirea, la domiciliu, a unor aparate simple de măsurare a PEF și a variabilitații
cicard iene a acestuia, ca parametrii simpli și obiectivi de agravare a bolii;
– obiectivele imediate ale tratamentului (încetarea rapidă a accesului) și obiectivele pe
termen lung, care impun un tratament de fond, antiasmatic;
– cunoașterea tipurilor de medicație, c um și când trebuie folosită, doze și mod alități de
administrare, tipuri de medic amente interzise sau limitate (beta blocante, aspirina,
sedativa, etc.)
– situațiile clinice și de explorare standard (PEF) care indică agravarea astmului,
impunând solicitarea a jutorului medical.

33
CAPITOLUL III
ROLUL A SISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA PACIEN TULUI
CU ASTM BRONȘIC

Internarea pacientului cu astm bronșic
Internarea în spital constituie pentru fiecare bolnav o etapă deosebită în viața sa,
deoarece se realizează în scopul vindecării sale, dar se întrerup legăturile permanente cu
munca, familia și prietenii săi. În cadrul serviciului de primire bolnavul are p rimul contact
cu spitalul la biroul de internări, unde:
− se identifică bolnavul
− se verifică biletul de internare (sau de trimitere)
− se înregistrează da tele personale în r egistrul de intrări/ieșiri din spital și se pregătește
bolnavul pentru examenul medica l.
De la serviciul de internare bolnavul e condus la secția interne unde medicul hotărăște
salonul în care va fi internat bolnavul, ținând seama de dia gnostic, stadiul și gravitatea bolii,
sex. Asistentei îi revine ca sarcină:
− ajutorul acordat bolnavului la dezbrăcare și îmbrăcare
− ajutorul la efectuarea îngrijirilor igienice
− pregătirea medicamentelor de urgență: MIOFILIN (tablete și fiole), antialergic –
HHC, cardiotonic – STROFANTINA sau DIGITALA, diuretic – FUROSEMID
(fiole).
Medicul în prezen ța asistentei medicale efectuează examenul clinic al pacientului,
după care fixează tratamentul de urgență concomitent cu acordarea asistenței de urgență;
medicul întocmește foaia de observație a pacientului, în care se vor înscrie datele personale
sau ana mnestice ale acestuia, cine a înșoțit bolnavul în spital, la ce mijloc de transport s -a
recurs (specializat – ambulanță, nespecializat – mașina particulară), stare a prezentă,
intervențiile și tratam entul efectuat în timpul transportului și la camera de gar dă.
Identificarea și cunoașterea adresei pacientului sau a celui mai apropiat aparținător
au o importanță pentru a se înștiința membrii familiei în caz de agravar e a bolii sau deces. În
prezența medicului, asistenta medicală:
− adiministrează cu promptitudi ne medicația de urgență

34
− conectează bolnavul la aparatul de respirat
− monitorizează pacientul: funcțiile vitale – la 15 minute, pH sangvin – la 1 oră,
electroliți Na – la 8 ore
− recoltează probe pentru analizele de laborator considerate urgențe, grupa sangvin ă și
Rh, hemoglobina, hematocrit, probe de coagulare, glicemia.
La internare pacientul va primi echipamentul spitalului, hainele acestuia vor fi
inventariate, înre gistrate și păstrate într -o încăpere destinată acestui scop. Bolnavilor sau
aparținătorilor l i se înmânează un bon pe baza căruia se restitue îmbrăcămintea la externare.
În cazul în care persoanele venite la internare prezintă paraziți, se va efectua
depa razitarea lor și a efectelor acestora, înainte de depozitare. Asistenta medicală pred ă foaia
de observație la registratura secției și conduce bolnavul în salon, unde îl va prezenta celorlalți
bolnavi și îl va ajuta să își aranjeze obiectele personale în no ptieră.
Asigurarea condițiilor de spitalizare
Scopul spitalizării e vindecarea bolnavil or, de aceea trebuie create condiții care cresc
capacitatea de vindecare a organismului, forța de apărare și scoaterea bolnavului de sub
eventualele influențe nocive ale mediului în care trăiește. Saloanele trebuie să fie luminoase,
bine aerisite, fără cur enți de aer.
Temperatura salonului trebuie să fie de 18 -20 șC. Aerul trebuie să fie
umidificat. Asistenta își va petrece timpul în care nu are sarcini concrete de îngr ijire printre
bolnavi; discută cu ei încercând să le câștige încrederea și să stabileas că o relație de
comunicare cu bolnavii. Această apropiere de bolnav o va ajuta la îndeplinirea sarcinilor de
îngrijire, încurajând bolnavul și înlăturând anexietatea pe care bolnavul astmic o are.
Asigurarea condițiilor igienice pacienților internați
În co ndițiile spitalizării, patul reprezintă pentru fiecare bolnav spațiul în care își
petrece majoritatea timpului și i se asigură îngrijirea. Accesoriile patului sunt: salteaua, 1 -2
perne, pătura, cearceaful, două fețe de pernă, mușamaua, aleza sau traversa. Atât patul cât și
accesoriile lui se vor păstra în condiții de curățenie. Tehnica pregătirii patului poate fi
realizată de 1 -2 persoane.
Materialele necesare pentru sch imbarea lenjeriei de pat sunt: cearceaful de pătură,
fețe de pernă, cearceaf de pat, al eza, mușama, sac de rufe murdare.
Prin igiena bolnavului se înțelege ansamblul de tehnici și proceduri utilizate în scopul
întreținerii curățeniei, mucoaselor, tegumente lor și fanerelor, ceea ce reprezintă, în fond, și
o modalitate de apărare a organismulu i împotriva bolilor. Bolnavii cu astm bronșic au o

35
sensibilitate crescută față de alergeni, dintre care face parte și praful de casă. Pentru a preveni
depunerea prafului , mobilierul din salon va fi redus la strictul necesar și trebuie să fie cât
mai simplu . Personalul care face curățenie în aceste saloane va fi atenționat să folosească
cârpe umede pentru a evita ridicarea prafului la ștergere. Bolnavii în stare de rău ast mic
necesită o atenție deosebită din partea echipei medicale. Aceștia fiind imobilizați la pat nu –
și pot asigura curățenia personală, drept pentru care vor fi ajutați de asistenta medicală.
În efectuarea toaletei se va ține cont de anumite reguli și condiț ii:
− ferestrele și ușile încăperii să fie închise
− temperatura încăperii să fie de circa 18 -20 șC
− toaleta se face înainte de masă și nu după ce bolnavul a mâncat
− se evita baia prelungită și prea obositoare
− protejarea lenjeriei de pat (dacă toaleta bolnavului se efectuează la pat).
Trebuie avut în vedere că acești bolnavi primesc tratamen t cu corticoizi,
medicamente ce duc la deprimarea reacțiilor imunologice și inflamatorii și favorizează
infecțiile (infecții micotice, virale, bacteriene și parazitare); prin urmare păstrarea
tegumentelor și a mucoaselor într -o stare de asepsie e o condiți e importantă în asigurarea
unei stării de bine și ea trebuie respectată.
O atenție deosebită trebuie acordată toaletei cavității bucale după expectorație și mai
ales după fol osirea aerosolilor, acești bolnavi fiind predispuși să facă candidoză orală și
disfonie prin depunere pe orofaringe cu intrare în circulația sistemică. Pentru a evita aceste
efecte secundare se recomandă administrarea corticoizilor printr -un spacer atașat tubului
inhalant, cu clătirea gurii după utilizarea inhalatorului. Părul trebuie să fie curat, unghiile să
nu conțină murdărie și să fie tăiate, conductul auditiv extern, nasul să nu conțină rinoree,
cruste.
La bolnavii astmatici și în criză, poziția în pa t e forțată, determinată de afecțiunea de
bază L a majoritatea afecțiunilor de baz ă cea mai convenabilă pentru bolnav e cea
semișezândă. Acest lucru nu trebuie forțat și dacă starea bolnavului nu contrazice, alegerea
poziției trebuie lăsată la alegerea lui. În toate cazurile însă el va fi îndemnat să -și schimbe
poziția cât mai des pentr u a evita complicațiile hipostatice.
Poziția șezând luată de bolnav în pat sau la marginea patului în cursul acceselor de
astm bronșic, trebuie făcută cât mai comodă cu ajuto rul anexelor sau sprijinindu -l în
brațe. Starea de rău astmatic e stadiul clinic cel mai grav al astmului bronșic. Se manifestă

36
printr -un sindrom de asfixie și de aceea echipa de îngrijire trebuie să urmărească fiecare pas
pentru combaterea complicațiilor grave care pot duce la moartea bolnavului.
Bolnavului i se va explica că poziți a șezând de la marginea patului, cu toracele împins
înainte, cu mâinile pe langă corp, favorizează o bună oxigenare, deoarece el are impresia că
se sufocă. Tot printr -o bună o xigenare se combate cianoza tegumentelor, prezența în starea
de rău astmatic.
Poziția bolnavului trădează nu numai o anumită stare patologică, ci și gradul de
severitate a îmbolnăvirii. Astfel dacă într -o îmbolnăvire ușoară bolnavul rămâne activ, într –
una gravă întâlnim poziție pasivă (musculatură fără tonicitate, absența mișcărilor a ctive).
Expresia feței poate traduce unele stări ca: anexitate, durere, anorexie, deprimare. Ea se
manifestă în funcție de starea generală a bolnavului, și de aceea, expresia feței trebuie
urmărită permanent. La astmatici faciesul exprimă spaima și sete de aer (bolnavul are
senzație de asfixiere). Ei stau cu gura întredeschisă, sunt cianotici la față, tegumentele sunt
palide, cenușii, acoperite de transpirații reci.
Schimbările de poziție pot fi active sau pasive și sunt efectuate cu ajutorul asistentei
în cazul pacienților adinamici, epuizați fizic după crizele de astm bronșic. În mod normal,
acești pacienți se pot mobiliza singuri cu greutate, în funcție de tipul de reactivita te a
pacientului. Pacientul e învățat să intercaleze exercițiile de mișcare cu ex ercițiile de
respirație. Anvergura de mișcare trebuie începută încet, mărindu -se treptat în funcție de
răspunsul fiziologic al pacientului (puls, transpirații, amețeli, culoar ea tegumentului,
slăbiciune musculară).
Dacă nu există contraindicații speciale, bolnavul trebuie îndemnat de mai multe ori
pe zi să tușească în vederea eliminării conținutului patologic al arborelui patologic, ceea ce
permeabilizează căile respiratorii și îl ușurează.
E foarte important ca sputa să fie urmărită și păstrată pentru a f i văzută de medic în
cazul în care se recomandă o serie de investigații de laborator pentru examen citologic,
bacteriologic.
În condiții patologice, sputa se adună în căile r espiratorii și acționează ca un corp
stăin, decla nșând reflexul de tuse puternică , iritantă, de aspect perlat, vâscoasă, greu de
eliminate print tuse.
Alături de expectorație, asistenta trebuie să urmărească respirația tegumentelor și a
mucoaselor, starea psihică a bolii și să recunoască în timp util semnele premonitării ale
complicați ilor.

37
Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative
Una dintre cele mai importante sarcini ale asistentei e supravegherea funcțiilor vitale
și vegetative și noatarea acestora în foaia de observație, iar în cazul modificării bruște a
acestora se anunță medicul.
Modificările funcțiilor vitale reflectă starea generală a bolnavului, precum și evoluția
boli. În cazul astmului bronșic, accentul cade pe urmărirea respirației. Mișcări le
respiratorii la omul sănătos sunt simetrice și ritmice, iar frecvența normală a respirației e de
16-18 resp/min., putând însă vari a după vârstă și sex.
Bolnavii de astm bronșic au o respirație ce se caracterizează printr -o inspirație
normală urmată de o expirație grea, forțată, zgomotoasă, wheezing (respirație șuierătoare),
deci o bradipnee expirator ie ce apare de obicei, paroxistic . Tulburări respiratorii vor
constitui un indice important în stabilirea diagnosticului și aprecierea evoluției bolii. Ajut ă
să recunoaștem precoce, eventualele complicații și la formutarea unui prognostic. Din acest
motiv, e foarte important că asistenta sa urmărească și să noteze respirația pacientului în
foaia de temperatură cât mai precis. Pe foaia de temperatură notarea r espirației se face cu un
pix verde unindu -se apoi cu valoarea anterioară. Curba respiratorie se obține prin unirea
valorilo r obținute la fiecare măsurătoare, dimineața și seara. Pentru fiecare linie orizontală a
foii de temperatură se socotește o resp/min. Asistența medicală va urmării inspirațiile timp
de 1 minut.
Expectorația reprezintă eliminarea sputei de pe căile respiratorii, spu ta fiind
totalitatea substanțelor ce se elimină din bronhii în timpul tusei. Astmul bronșic este, de
obicei, de tuse produc tive, sputa provenind și de la unele infecții bronșice. În astm, sputa are
un aspect mucopurulent, e aderența la peretele b ronhiilor, are o culoare albicioasă, arată și
are denumirea de "spută perlată".
Temperatura corpului în condiții fiziologice are val oarea de 36 -37 șC, cu mici variații
zilnice între 0, 5ș – 1șC și e rezultatul proceselor oxidative din organism numite și
termogeneză. Aprecierea exactă a temperaturii corpului se face cu ajutorul termometrului.
Astmul bronșic e însoțit frecvent de infecți i ale căilor respiratorii și astfel pot să a pară
stări febrile. Notarea pe foaia de temperatură se face cu un punct albastru; pentru fiecare linie
orizontală a foii de temperatură corespund 2 diviziunii de grad.
Tensiunea arterială reprezintă presiunea pe care sângele circulant o exercită asupra
pereților arteriali. Este determinată de forța de contracție a inimi, de r ezistența întâmpinată
de sânge în artere, fiind dată de elasticitatea și calibrul sistemului vascular și de vâscozitatea

38
sângelui. Valorile normale ale tensiuni arteriale la un adult sănătos sunt: 115 -140 mm Hg
maximă sau sistolică, și 75 -90 mm Hg minimă s au diastolică. În cazul astmului bronșic
variații patologice ale tensiuni arteriale apar numai în cadrul anoxiei, când tensiunea are
tendinț ă la creștere. Pe foaia de temperatură notarea se face grafic sau cifric cu culoare roșie
sau albastră. Notarea graf ică a tensiuni arteriale se face astfel: pentru fiecare linie orizontală
a foii de temperatură se socotește 10 mm Hg; se hașurează pătrățele foii de temperatură
corespunzătoare valorilor obținute.
Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se co mprimă pe un plan osos.
Pulsul e sincron cu sistolele ventriculare. Valoarea normală a pulsului e între 60 -80
pulsații/minut, înregistrând m ici variații după vârstă, sexul și înălțimea individului. Asistenta
are sarcina să noteze pulsul pacientului în foai a de temperatură de mai multe ori pe zi. Pulsul
se noatează cu un punct roșu pe linia corespunzătoare numărului de pulsații. Pentru obținere a
graficului măsurarea pulsuslui se face dimineața și seara, punctele obținute unindu -se printr –
o linie roșie. Fieca re linie orizontală a foii de temperatură corespunde la 4 pulsații/minut.
Diureza e cantitatea de urină eliminată pe perioada de 24 ore; pr in urină se elimină
din organism substanțe toxice provenite din m etabolism. Cantitatea normală emisă variaza
între 1 200-1800 ml/zi și densitatea normală între 1015 -1025. Astmatici pot să aibă o ușoară
scădere a diurezei datorită transpirațiilor abundente care se asociază cu crizele de astm
bronșic.
Prin scaun se elimină substanțele rămase pe tubul digestiv după ingesti a alimentelor.
Omul sănătos are zilnic un scaun. Datorită inactivității și imobilizării la pat bolnavii
astmatici acuză uneori o constipație trecătoare.
Alimentația pacientului cu astm bronșic
Bolnavii cu crize ușoare de astm se pot alimenta singuri, în sc himb bolnavii de rău
astmatic necesită ajutor. Alimentația activă se face în sala de mese sau în salon pe o masă
sau la pat. Alimentația pasivă se face persoanelor imobilizate la pat, în poziție șezând,
sprijinit. În acest caz se folosește o măsuță special ă care se fixează deasupra patului. Un rol
al asistentei medicale e supravegherea alimentației bolnavului.
La servirea mesei bolnavul e încurajat, i se explică importanța nutriției în procesul
de vindecare. Pacienții cu astm bronșic primesc un aport mărit de lichide, luând în
considerație pierderile de lichide prin expectorație și prin transpirație abundentă din cauza
respirației îngreunate. Bătrânii și copii primesc o atenție deosebită din punct de vedere al
bilanțului hidric, ei fiind dispuși la o deshid ratare mai rapidă. Bolnavii cu expectorații mai

39
abundente și fetide au o poftă de mâncare scăzută; aceștia înainte de masă, fac toaleta
cavității bucale. Se vor evita elimentele posibil alergizante și în cazul în care primesc
tratament cu antiinflamatoare steroidiene de tip Prednison, se prescrie regim desodat.
Alimentele permise pentru consum la bolnavul cu astm bronșic sunt:
– legume diferite
– preparate cu cantități mici de grăsime neprăjite
– fructe crude, compoturi
– supe de legume
– pâine neagră
– lapte proaspăt când nu determină manifestări alergice
Alimentele interzise sunt:
– carnea, peștele
– laptele fermentat
– făinoasele
– ouăle
Mesele vor fi fracționate în cantități mici și dese. Pacienții cu astm alergic vor avea
un regim hipoproteic, hipoglucidic, normoglucidic, îmbogățit cu minerale și vitamine.
Administrarea medicamentelor în astm bronșic
În cazul unei crize de astm, bolnavul va fi adus în poziție semișezândă pentru a ușura
respirația, apoi i se administrează medicația indicată de me dic și este supravegheat până la
terminarea accesului.
Tratamentul cu aerosoli e indispensabil în anumite forme. Se practică 2 -4 inhalații pe
ședință, uneori mai mult dar fără a abuza. Principalele bronhodilatatoare folosite sunt:
1. Beta – adrenergicel e – derivații ai adrenalinei , care din cauza efectelor
secundare nu mai e utilizată astăzi. Din generația a doua se folosesc: Izoprenalina (Aludrin)
și Ociprenalina (Alupent, Astmopent); Superiori acestora sunt derivații din generația a treia:
Terbutalinul (Bricanyl), Fenoterolul (Ber otec), Salbutasnolul (Ventolin și Sultanol) și
Clenbuterolul (Spiropent). Sunt folosiți cu precădere în aerosoli dozați. Dozajul corect (4×2
inhalații/zi) este practic lipsit de efecte adverse cardiovasculare. Cele sub formă de spray
dozat sunt de întrebui nțare curentă. S -a încercat și prepararea tabletelor de Ociprenalina,
Salbutamol și Terbutalina. Preparatul Ventolin (Salbutamol) pare cel mai util. Ca reacții
adverse după supradozaj, pot apărea: tremurături, nervozitate, palp itații, tahicardie, creșterea

40
debitului cardiac și a tensiunii arteriale. Aceste manifestări apar spontan prin reducerea
dozei.
2. Anticolinergice – Atrovent ; rezultatele sunt inferioare beta -adrenergicelor.
3. Xantine – Teofilina și derivații săi, Miofili n, Aminofilin și Runidural .
Au slabă acțiune pe cale orală și mai bună acțiune pe cale iv sau ca
aerosoli. Corticoterapia e tratamentul cel mai eficace, dar datorită riscurilor, rămâne o
terapie de impas. Se folosesc Prednison – 1 tabletă/zi, 5 mig; Supep redanol – 1 tableta/zi (0,5
mg/tabletă); Superprednol – 1 tabletă/zi (0,5 mg/tabletă); produse retard – Celestone,
Kenalog, Synachten – retard – 1 mg la 7 -15 zile, sub protecție de alkaline, calciu, K. . În
general, corticoterapia trebuie rezervată formelo r grave; tratamentul continuu se va
temporiza, se vor folosi doze minime (30 mg Prednison /zi – tratament de atac; 5 mg/zi
tratament de întreținere).
Se mai folosesc antibioticele, de preferință Oxacilina, Cloxacilina, Tetraciclina, în
prezența semnelor d e infecție; expectorante și m ucolitice (Bisolvon, Mucosolvin) – în crize
și suprainfecție; sedative slabe (Bromoval, Nervocaliu); oxigen – în crizele cu polipnee.
În starea de rău asmatic s e administrează hemisuccinat de hidrocortizou în doza
inițială de 25-100 mg iv, urmat de perfuz ii cu 200 -400 mg în 24 h, în soluție de glucoză 5
%, 2 -3 l / 24 h. Tratamentul parenteral trebuie să fie cât mai scurt, urmărindu -se scoaterea
bolnavului din criză. ACTH (24 -100 U/24 h) este superior, dar poate da accidente ale rgice.
Ca doză de întreținere 5-10 mg Prednison, cu tratament de protecție, antiacide, regim
desodat. Se administrează de la început antibiotice (nu Penicilina, fiind alergizantă),
fluidifiante, diuretice, oxigen și în cazuri deosebite de grave, se indică bronhoaspiratie,
respirație a sistată. În tratamentul astmului bronșic, antitusivele nu se administrează decât în
cazuri deosebite; sunt interzise morfina, opiaceele, tranchilizantele, neurolepticele; se
combat abuzul de simpaticomimetice și de medicamente alergizante (Penicilina).
Recoltarea produselor biologice și patologice
Recoltarea sângelui: – Sângele se recoltează pentru examinări hemotologice.
Biochimice, serologice, bacteriologice, parazitologice.
Recoltarea sângelui se face prin:
– intepare – la adult pulpa degetului sau lobul u rechii, iar la copii fața plantară a
halucelului sau călcâiului
– puncția venoasă

41
1. Recoltarea sângelui capilor prin înțepare – Recoltarea se efectuează pentru
examenele hematologice: hemoleneograma, dozarea hemoglobinei, d eterminarea timpului
de sângerare și coagulare, pentru examen parazitologic.
Materiale necesare : mănuși de cauciuc sterile , tava medicală curate , soluții
dezinfectante (alcool 70ș) , ace sterile , tampoane de vată , camera umedă (cutia Petri) , lame
uscate și degresate , pipete Potain
Tehnica :
Bolnavul va fi așezat în poziție șezândă cu mâna sprijinită. Se aseptizează pielea
degetului inelar sau medius cu un tampon cu alcool 70ș. Se evitaă congestionarea prin frecare
puternică și prelungită. Se așteaptă evapor area completă a alcoolului. Cu un ac steril se
înțeapă cu o mișcare bruscă pielea pulpei degetului, în partea laterală a extremității,
perpendicular pe straturile cutanate. Cu un tampon steril uscat se șterge prima picătură. Se
lasă să se formeze o picătur ă de sânge din care se recoltează cu pipeta sau lama. Se șterge cu
un tampon cu alcool 70ș.
2. Recoltarea sângelui prin puncție venoasă – Recoltarea se efectuează pentru
examene de laborator, biochimice, hematologice, serologice și bacteriologice. Locul
puncției: venele de la plica cotulu i, bazilica și cefalica, unde se formează un M venos prin
anastomozarea venelor antebrațului; venele de pe fața dorsală a mâinii, venele femurale,
venele subclaviculare, venel maleolare interne, venele jugulare și epicranie ne (la copii).
Materiale necesar e: perna tare elastică pentru sprijinirea brațului , mușama mică ,
aleza mică , alcool sau tinctura de iod , instrumente și materiale steril , ace sterile de 25 -30
mm și diametrul de 6/10, 10/10 mm , seringi , pense , mănuși de cauciuc , tampoane de vată ,
garou de cauciuc sau banda Esmarch , eprubete uscate și etichetate , fiole cu soluții
medicamentoase , solutii perfuzabile , tăvițe renale.
Pregatirea bolnavului :
Bolnavul e așezat într -o poziție confortabilă. Se examinează cavitatea și starea
venelor având grijă că h ainele să nu împiedice circulația de întoarcere la nivelul brațului. Se
așează brațul pe perniță și mușama în abducție și extensie, se dezinfectează tegumentele, se
aplică garoul la o distanță de 7 -8 cm deasupra locului puncției atrângându -l astefel încât să
se opreasca circulația venoasă fără a comprima artera. Se recomandă bolnavului să strângă
pumnul, venele devenind turgescente.
Tehnica : – Asistenta îmbracă mănușile sterile și se așeaza viz – a – viz de bolnav. Se
fixează vena cu policele mâini stânge l a 4-5 cm sub locul puncției, exercitând o ușoară

42
compresiune și tracțiune în jos asupara țesuturilor vecine. Se fixează seringa, gradațiile fiind
în sus în mâna dreaptă între police și restul degetelor . Se pătrunde cu acul, traversând în
ordine tegumentul în poziție oblică, apoi peretele venos, invingându -se o rezistența elastică
până când acul înaintează în gol. Se schimbă direcția acului cu 1 -2 cm în lumenul venei. Se
controlează pătrunderea acului în venă prin aspirații cu seringa. Se continuă tehinca în
funcție de scopul puncției venoase, injectarea medicamentelor, recoltarea sângelui. În caz de
sângerare (emisie de sânge), se prelungește acul cu un tub de polietilenă care se introduce în
vasul colec tor, garoul rămânând strâns pe braș. Se îndepărtează st aza venoasă prin
desfacerea garoului. Se aplică tampon îmbibat cu soluție dezinfectantă la locul de pătrundere
a acului. Se retrage apoi brusc acul. Se comprimă locul puncției în 1` -3`, brațul fiind în
poziție verticală. După tehnică se face toaleta locală a tegumentelor, se schimbă lenjeria dacă
s-a murdărit, se pregătește sângele pentru trimis la laborator și se reorganizează locul de
muncă. Procedeul de recoltare e stabilit în funcție de analizele ce urmează să se efectueze.
Recoltarea sputei : – sputa e un produs ce reprezintă totalitatea secrețiilor ce se
expectorează din căile respiratorii prin tuse.
Materiale necesare : – cutie Petri sterile , pahar conic , scuipătoare specială sterilizată
fără substa nță dezinfectantă , batiste de hârtie , pahar cu apă
Pregatirea bolnavului : se anunță bolnavul, se instruiește să nu înghită sputa, să nu
o împrăștie, să expectoreze în vasul dat și să nu introducă în vas și saliva
Tehnica – i se oferă paharul cu apă să își clătească gura , i se oferă vasul de colectare
în funcție de examenul cerut , i se solicită bolnavului să expectoreze după un efort de tuse , se
colectează sputa matinală sau adunată din 24 h.
În astmul bronșic extrinsec, examenul micr oscopic al sputei pune în evidența
eozinofile, cristale Charcot Leyden, spi rale Curschmann și uneori corpi Creola, adică
aglomerari de celule epiteliale descumate și mucus. În astmul bronșic intrinsic, în spută
predomină polinuclearele neutrofile și bacterii, iar exa menul bacteriologic pune în evidență
agenții infecțioși în cauză .
Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor speciale impuse de afecțiune
Explorarea radiologică a toracelui – Examenul radiologic e un important semn de
eliminare sau descoperire a alto r boli pneumonice, el constituind infirmarea diagnosticului
de astm.
1. Radioscopia și radiografia – dau o imagine asupra modificărilor petrecute la
nivelul plămânilor și inimii. Se anunță bolnavul și i se explică condițiile în care se face

43
examinarea. Bol navul va fi condus la serviciul de radiologie. Se explică bolnav ului cum
trebuie să se comporte în timpul examinării. Va efectua câteva mișcării de respirație, iar
radiografia se face în apnee după o inspirație profundă. Se dezbracă complet regiunea
toraci că. Părul lung al femeilor se leagă pe creștetul capului, se înd epărtează obiectele
radioopace. Se așează bolnavul în poziție ortostatică cu mâinile pe șolduri și coatele aduse
înainte fără să ridice umerii în spatele ecranului cu pieptul apropiat de ecran sau caseta care
poartă filmul. Când poziția verticală e contrai ndicată se așează bolnavul în poziție șezând
sau în decubit. În timpul examenului radiologic se ajută bolnavul să ia pozițiile cerute de
medic. După examinare bolnavul va fi ajutat să se îmbra ce și va fi condus la pat. Se notează
în foaia de observație exa menul radiologic efectuat și data.
2. Bronhografia – reprezintă explorarea radiologică a arborelui traheobronșic cu
ajutorul unei substanțe de contrast (lipiodol sau iodipin – liposolubile, io duron B sau
diiodunol – hidroslubile) cu ajutorul sondei Metras.
Materiale necesare : medicamente sedative (fenobarbital, atropine) , anestezice ,
sonda Metras sterilă , substanțe de contrast (lipiodol sau iodipin – liposolubile, ioduron B sau
diiodunol – hidroslubile) , expectorante și calmante ale tusei , scuipătoare.
Se anunță bolnavul și i se explică necesitatea tehnicii. Se anunță bolnavul să nu
mănânce în dimineața examinării. Cu 1 -3 zile înainte se administrează bolnavului
medicamente expectorante. În ajunul examinării se administrează o tabletă de fenobarbital
sau alt e medicamente similare. Cu 30` înaintea examinării se administrează atropina pentru
a reduce secreția salivei și a mucusului din căile respiratorii, medicamente, calmante pentru
tuse. Bolnavul va fi ajutat să se dezbrace și va fi așezat în decubit dorsal p uțin înclinat spre
partea care trebuie injectată. Medicul efectuează anestezia căilor respiratorii. Reușita
examinării depinde de calitatea anesteziei. Introduce sonda Met ras în arboreal bronșic și apoi
substanța de contrast ușor încălzită, încet, cu o pre siune moderată. În timpul injectării
substanței de contrast bolnavul va fi ajutat să își schimbe poziția decubit ventral, dorsal,
lateral (drept și stâng). În timpul exami nării radiologice se așează bolnavul în poziție
Trendelemburg pentru a se evidenția ș i arboreal bronșic din părțile superioare ale plămânilor,
apoi se așează bolnavul cu toracele moderat ridicat pentru a se evidențial bronhiile mijlocii
și inferioare. După examinare se ajută bolnavul să se îmbrace și va fi condus la pat. Va fi
avertizat să nu mănânce și să nu bea timp de 2 ore până când încetează efectul anestezicului.
Va fi atenționat să colecteze în scuipătoare substanța de contrast care se elimină print tuse.

44
Nu se înghite deoarece produce o intoxicație cu iod. Refularea substanței de co ntrast și
pătrunderea ei în stomac trebuie evitată deoarece poate fi resorbită producând intoxicații.
3. Bronhoscopia – reprezintă explorarea arborelui traheobronșic cu aj utorul unui
aparat numit bronhoscop.
Materiale necesare : măști de unică folosință , casolete cu măști , mănuși sterile ,
casolete cu tampoane , comprese de tifon sterile , pense , port tampon , oglindă frontală , seringă
laringiană , tăviță renală , aparatele cu toa te anexele sterilzate , flaconul cu anestezic , xilina
2%, flaconul cu ser fiziologic , flaconul cu soluție de adrenalina 1% , seringi de 10 ml de
unică folosință , tampoane , comprese de tifon
Bolnavul trebuie convins de necesitatea examenului asupra riscului p e care și -l
asumă, refuzându -l, folosind medicul de o informare, diagnostică esențial ă. Bolnavul trebuie
convins că deși e neplăcut, examenul nu e dureros în sine, iar incidentele sau accidentele le
survin foarte rar. Se creează bolnavului un climat de sig uranță pentru a asigura cooperarea
lui în toate momentele examinării punându -l în leg ătură cu alți bolnavi cărora li s -a efectuat
o bronhoscopie sau o fibroscopie. În ziua premergătoare examinării se execută o testare la
xilina 2% pentru a depista o alergi e la acest anestezic. La indicația medicului bolnavul va fi
sedat atât în seara preme rgătoare explorării, cât și în dimineața zilei respective. Bolnavul
trebuie anunțat că nu trebuie să mănânce dimineața. Pentru anestezie e așezat pe un scaun,
în mâna drea ptă ține o scuipătoare sau tăvița renală, iar cu mâna stângă după ce își deschide
larg gura își scoate limba și o imobilizează cu 2 degete deasupra și policele dedesubt. Într –
un prim timp medicul cu ajutorul unui spray cu xilina își anesteziază limba, orof aringele și
hipofaringele, urmând să anestezieze arboreal bronșic, instilând picătură cu picătură
anestezicul ușor încălzit cu ajutorul unei seringi laringiene. Bolnavul e condus în camera de
bronhoscopie. La efectuarea tehnicii sunt necesare 2 asistente. Prima asistentă așează
bolnavul pe masa de examinare în decubit dorsal cu extremitate a cefalică în extensie. Sub
umerii lui se plasează o pernă tare care ridică capul cu 12 -15 cm, ajută la extensia acestuia.
Orientează capul în direcția indicată de medic p entru a permite acestuia o orientare cât mai
completă. A doua asistentă îi servește m edicului instrumentele și materialele necesare. Dacă
masa de examinare e prevăzută cu o tetieră e nevoie de o singură asistentă. Ambele asistente
înainte de examinare se v or spăla pe mâini și vor purta mască sau cagulă. După examinare
bolnavul nu are voie să mănânce 1 oră. Asistenta va supraveghea în acest timp parametric
vitali anunțând imediat medicul dacă survin modificări ale acestora. Asistenta va avea la

45
îndemână hemo statice care le va administra în cazul unor hemoragii, chiar înainte de a
anunța medi cul (Adrenostazin, Dicinone, Venostat).
În urma bronhoscopiei pot apărea următoarele incidente și accidente: hemoragii ,
diseminări tuberculoase , suprainfecții cu diferiți germeni , dureri în gură , disfagie sau
orofagie , dureri retrosternale , cefalee , insom nii, tuse, expectorație , stare subfebrilă
4. Spirometria – reprezintă explorarea ventilației pulmonare și se realizează cu
ajutorul spirometrului care e alcătui dintr -un cilindru gradat ce comunică cu exteriorul printr –
un tub de cauciuc prin care suflă bon avul. Cilindrul gradat e scufundat într -un cilindru mai
mare plin cu apă. Aerul expirat de bolnav face ca cilindrul să se ridice dea supra apei putându –
se citi pe el volumul de aer expirat. Metoda cercetează numai capacitatea vitală.
5. Spirografia – permit e înregistrarea mișcărilor respiratorii. Se pot executa toate
măsurătorile statice și dinamice. Spirografia se poate determina cu: a paratul
Eutest, expirograful Sodart, pneumoscreen. Aparatul Sodart e un aparat cu circuit închis;
e alcătuit din spiromet ru asociat cu chimograf pe care se înregistrează, un barbotor cu hidrat
de potasiu sau carbonat de calciu pentru captarea CO2 și un dizpozitiv pentru dirijarea în
sens unic a curentului de aer.
Materiale necesare : aparat , piese bucale , pensă pentru pensat nasul , pensă de servit ,
recipient cu soluție dezifectantă pentru piesele folosite (piesele bucale obligatoriu
sterilizate).
Pregăti rea bolnavului : în staționar, cu o zi înainte, bolnavul e informat că
examinarea se execută dimineața pe nemâncate sau la 3 -4 ore după masă; bolnavii nu vor
folosi nici un fel de medicație excitantă sau depresivă a centrilor respiratori cel puțin cu 24
ore înainte. Bolnavii din ambulator vor fi interogați în ziua prezentări la probe dacă nu au
consumat alimente sau medicamente. În ziua examinării asistenta care execută proba, asigură
repaus psihic și fizic fiecărui bolnav circa 30 de minute înainte de probă . Bonavul va fi așezat
în poziție comodă pe scaun și va fi liniștit pentru a i se obține colaborarea.
Racordarea bolnavului la aparat : se efectuează tot prin intermediul piesei bucale;
se solicită bolnavul să respire liniștit câteva secunde pentru acomoda re; i se pensează nasul
cu clema, bolnavul respiră liniștit, obișnuit 30 -40 de secunde cu supapa aparatului deschisă;
se înc hide circuitul și se pune aparatul în poziție de înregistrare. Înregistrarea volumului
curent – se înregistrează 2 -3 minute volumul curent prin respirație liniștită, normală.
Înregistrarea capacității vitale (CV) – se solicită bolnavul să facă o inspirație maximă, urmată
imediat de o expirație maximă; se repetă proba pana la obținerea a 3 curbe egale sau

46
cvasiegale; curba înscrisă ara tă CV reală și se numește spirogramă. Determinarea volumului
expirator maxim pe secundă ( VEMS ) – se reia proba pentru dete rminarea VEMS -ului; se
solicită bonavul să facă o inspirație maximă urmată de o expirație forțată maximă; se repetă
proba până se ob țin 3 curbe egale sau cvasiegale; se decuplează bolnavul de la aparat; se
măsoară cantitatea de aer expirata în prima secund ă, aceasta reprezentând VEMS -ul.
6. Testarea cutanată la alergeni Testele cutanate la alergeni reprezintă baza
diagnosticului clinic la alergie, respectiv baza diagnosticului de astm bronșic alergic. Locul
de elecție pentru efectuarea testelor cutanate e fața internă a antebrațului. Asistenta are ca
sarcina să îi explice bolnavului în ce constă examinarea, îi atrage atenția pacientului față de
posibilitatea apariției unor semene ce prevestesc o posibilă hiperreacție din partea
organismului și care pot duce chiar la apariția edemului glotic sau a șocului filactic.
Rezultatele se citesc la 15 minute și constă în măsurarea diametrului eri temului, căci prin
acest test se pot reproduce simptomele bolii.
Profilaxia bolii. Educație sanitară
Profilaxia trebuie făcu tă în cazul copiilor născuți din părinți astmatici pentru că aceste
persoane prezintă un risc crescut prin teren și susceptibilitate mare de a face astm bronșic.
Această profilaxie primară este utilă înainte de apariția simptomelor bolii. Profilaxia
secund ară sau cauzată presupune prevenirea expunerii la alergeni; e o măsură mai mult
terapeutică, însă numai pentru unii alergeni, mai ales pentru cei profesionali: făina,
medicamente, păr de animale, alimente.
Alergia la parful de casă poate fi ameliorat print r-o serie de măsuri profilactice:
– curățarea cu aspiratorul și aerisirea locuinței
– ștergerea prafului cu cârpe umede
– curățarea covoarelor cât mai des posibil
– îndepărtatea animalelor de casă
– combaterea igrasiei
În cazuri extreme însă cea mai bună metoda de p rofilaxie e schimbarea locuinței sau
a locului de muncă. O măsură preventivă ce vizează hiperreactivitatea bronșică a
astmaticului e evitarea expunerii la diverși factori care pot influența negativ evoluția bolii:
fumatul, fumul de țigară, ceața, iritanți ai mucoasei nazale, schimbări bruște de temperatură.
În astmul profesional, pe lângă măsuri directe de reducere a a lergenilor la locul de
muncă sunt obligatorii:
▪ examenul medical la angajare pentru ai îndepărta pe subiecții cu boli bronho –

47
pulmonare exist ente și pe cei cu răspuns corect la alergeni
▪ examenul medical periodic al mucitorilor în vederea depistării celor sensibilizați și
cu o boală în stadiul cât mai precoce pentru tratarea, urmărirea și eventual schimbarea
locului de muncă.
Profilaxia terțiară se face odată ce s -a instalat boala și are ca scop evitarea apariției
complicațiilor. Pacientul e sfătuit să urmărească indicațiile medicului, să evite expunerea la
frig, umezeală și să trateze precoce toate infecțiile respiratorii, să evite emoțiile pute rnice și
să revină la controale periodice de specialitate.
Externarea pacientului
Momentul în car e bolnavul s -a vindecat și rupe contactul cu spitalul și personalul
medical se numește externare. Externarea se face pe baza biletului de externare semnat și
parafat de către medicul care a îngrijit pacientul.
Imediat după externare începe perioada de co valescență în care pacientul trebuie să
continue o perioadă tratamentul pentru vindecarea completă. Medicul și asistenta de îngrijire
sfătuiește pacientul în p rivința regimului de viață, făcându -se educația pentru sănătate, foarte
importantă în viitorul pa cientului.

48
CAPITOLUL IV
STUDI U DE CAZ

3.1. Culegerea datelor
1. Date personale
– Nume și prenume : C. I.
– Sex: masculin
– Vârsta : 12 ani
– Ocupația : elev
– Domiciliu : Buzău
2. Date antropometrice
– Grup sanguin , Rh: A2 pozitiv
– Înălțime și greutate : 1,55 m, 41 kg.
– Temperatură 37C
– Respirație : 14 r/min
– Puls: 90 b/min
– T.A: 110/65 mmHg
3. Date medicale
– Antecedent e heredo -colaterale : tata – BPOC
– Antecedente patologice : amigdalectomie la 10 ani
– Antecedente personale : copil născut la 9 luni, cu greutatea de 2300 g, alimentat natural 2
luni, apoi artificial cu lapte praf, a efectuat toate vaccinările conform vârst ei.
– Data internării : 3.04.2020
– Diagnostic la internare : astm bronșic în criză
– Istoricul bolii : Bolnav cunoscut cu astm bronșic de 1 an având internări multiple în secția
pediatrie a Spitalului de Pneumoftiziologie Buzău , se internează pentru apariți a unei crize
datorită conta ctului bolnavului cu alergenul (praful din casă). Criza debutează cu dispnee
expiratorie, tuse cu expectorație seroasă. Prezintă crize rare nocturne, acuză o respirație
greoaie, tuse cu expectorație seromucoasă, astenie fizică, e ste afebril, anxietate
– Motivele internării : dispnee expiratorie, obstrucție nazală, tuse cu expectorație seroasă,
anxietate, cianoză perinazală, wheezing , facies palid, cianoză perinazală; tegumente și

49
mucoase palide și umede; ochi încercănați; fose naza le libere; își face igiena cavității bucale ,
tegumente palide fără semne particulare; normoton, constituție astenică; țesut celular adipos
slab prezentat .
– Anamneza:
▪ Aparat digestiv: loje renale nepalbabile
▪ Sistem osteo -articular : aparat integru, mobil , articulații mobile nedureroase la
mișcări active și pasive
▪ Sistem ganglionar: ganglioni nepalpabili
▪ Sistem nervos : orientare temporo -spațială bună , reflexe osteo -tendinoase prezente
bilateral
▪ Elemente de igienă : nu este preocupat de propria sa persoană , somnul este diminuat
cantitativ și calitativ , durata somnului pe 24 ore: pacientul doarme circa 6 ore/noapte
▪ Comunicare verbală : limbaj corect, inteligibil
▪ Atitudinea familiei : manifestă interes față de pacient.
– Examene paraclinice:
▪ Rx – leziuni ale bronh iilor
▪ EKG – ritm sinusal 64 c/s
▪ Ecografie abdominală – ficat, pancreas, rinichi, splină – normal ecografic
▪ Spirograma – CV-80 %, VEMS -68,2%, IT -76%

50
– Explorări paraclinice : – rezultatele analizelor de laborator la internare
Analiza cerută Mod de recoltare Valori obținute Valori normale
1. Hematologie
– hemoglobină
– hematocrit
– leucocite
– eozinofile
– neutrofile
– limfocite
– monocite 2 ml sânge prin
puncție venoasă pe
herapină sau EDTA
– 11,8 g
– 44 %
– 6500
– 8 %
– 68 %
– 18 %
– 6 %
– 14-16 g
– 45 %
– 4000 -8000/mm3
– 2-3 %
– 0-1 %
– 20-40%
– 4-8%
2. VSH 1,6 ml sânge/0,4 ml
citrat de sodiu 3,8 %
prin puncție venoasă 60 mm/h 5 – 10 mm/h
Biochimie
3. Glucoza 5-8 ml sânge prin
puncție venoasă fără
substanțe coagul ante
108 mg/dl
– 70-110 mg/dl
4. IgE 5-8 ml sânge prin
puncție venoasă fără
substanțe coagulante 430 UI/ml <200 UI/ml
5. Examen sumar
urină – se face toaleta
organelor genitale
externe, se recoltea –
ză 100 -150 ml urină
din jetul mijlociu
într-un recipi ent per –
fect curat, se etiche –
tează Albumine, glucoză,
pigmenți biliari,
corpi cetonici, uro –
bilinogen absent
Sediment urinar:
– rare leucocite,
hematii atipice, rare
epitelii PH -7
Densitate -1020 Albumine, glucoză,
pigmenți biliari ,
corpi cetonici, uro –
bilinogen absent
Sediment urinar:
– epitelii – foarte rare
-leucocite – rare
– hematii – absent
– cilindri granuloși –
absent
Examen bacte riolo-
gic sputa – se recoltează
dimineața pe ne –
mâncate după gar –
gara cu ser fi –
ziologic. Pacientul
este rugat să ex pec-
toreze într -o cutie
Petri sterilă – absent – germeni
patogeni
– se evidențiază
eozinofilie în sânge
(8%) și în spută ca și
în secreția nazală – absent – germeni
patogeni

51
3.2. Plan de îngrijire
Prima zi de spitalizare: 3.04.2020
Diagnostic de nursing Obiective Intervenții proprii Intervenții delegate Evaluare
Perturbarea respirației
manifestată prin tuse
uscată urmată de ex –
pectorație datorită pro –
cesului congestiv.
Alterarea respiratiei ma –
nifestata prin dispnee. Pacientul să prezinte
diminuarea dis pneei . -învaț pacientul să tușească, să
expectoreze și să colecteze sputa
în recipientele speciale pentru
examen bacteriologic
-așez pacientul în salon, în pat, în
poziție semișezând (ortopnee) și
încerc liniștirea lui
– asigur D.N.F. (dezobstrucție
nazo -faringiană) paicentului .
-măsor și notez în FO: puls,
temperatura, respiratia, tensiunea
arteriala.
– Pregătesc materialele necesare
recoltării de sânge pentru analize
de laborator.
-Pregătesc fizic și psihic pacientul
pentru examene radiologice – la ind icația medicului admi –
nistrez pacientului O2 pe sonda
nazală 6l/h
– La indicatia medicului admi –
nistrez: Metilprednisolon (solu –
medrol), Hemisuccinat de
hidrocortizon 300 mg bolus iv.,
Dexametazon fosfat (super –
prednol), Teofilin, 1fx2/zi iv.
Lent, Ventol in solutie inhalantă,
o inhalație de 3 -4 ori pe zi cu
ajutorul Spacerului. – pacinetul afirmă că
poziția indicată îi
reduce dispneea .
– pacientul prezintă
rinoree (s -a efectuat
D.N.F. cu OL. Euca –
liptolat) .
Pacientul cooperea –
ză cu echipa me –
dicală.
Pacie ntul respectă
tratamentul indicat
de medic.
Tusea s -a redus în
intensitate

52
Dificultate de a dormi și
a se odihni datorită
evenimentelor amenin –
țătoare (crizele de astm
ce apar) manifestate
prin alterarea somnului,
oboseală, agitație.
Dificultate de a dor mi
cauzată de tuse, mani –
festată prin treziri repe –
tate. Pacientul să prezinte
somn și odihnă cores –
punzătoare.
Pacientul să aibă un
somn liniștit 8h pe
noapte -aerisesc salonul în care se află
pacientul
-creez un climat de încredere
-pacientul să aibe u n somn liniștit
-pacientul este lăsat să se
odihnească și nu este trezit
-facilitez condiții de microclimat
adecvate
-asigur liniște în salon și sfătuiesc
ceilalți pacienți să respecte cu
strictețe orele de somn
-invăț pacientul tehnici de
relaxare, ex erciții respiratorii
înainte de culcare
-sfătuiesc pacientul să bea o
băutură caldă înainte de culcare
(ceai, lapte)
-apreciez somnul pacientului din
punct de vedere calitativ și
cantitativ Pacientul se calmea –
ză treptat.
Pacientul doarme 6 –
7 h pe noapte

53
-elaborez un program de odihnă
care să corespundă vârstei pa –
cientului
Alterarea tegumentelor
și mucoaselor datorată
obstrucției cailor respi –
ratorii. Pacientul să prezinte
tegumentele și mucoa –
sele curate . – sfătuiesc pacientul sa nu
expectoreze decât în recipiente
speciale pentru spută
-ajut pacientul să se îmbrace și să
își taie unghiile, să își facă toaleta
cavității bucale
-informez pacientul în legătură cu
importanța menținerii curate a
tegumentelor și mucoaselor
pentru prevenirea îmbolnăvirilor În urma îngrijirilor
acordate, pacientul
înțe-lege importanța
igienei corporale și
începe să își
însușească de prin-
deri igienice
Alterarea confortului
psihic. Pacientul să prezinte o
stare de bună dispo –
ziție. -promovarea educației pacien –
tului pentru pr evenirea crizelor de
astm bronșic și a apariției
complicațiilor . Pacientul încearcă să
comunice cu echipa
de îngrijire .
Pacientul este obosit
și evită discuțiile
referitoare la criza de
astm și atitudinea pe

54
care o poate avea
pentru a ieși mai ușor
din cr iză.
Pacientul este în –
cantat de faptul ca i –
am oferit să citească
câteva articole des –
pre astmul bronșic
dintr -o revistă recent
aparută.
Dispnee cauzată de
obstrucția căilor respira –
torii manifestată prin
respirație grea, dificilă,
Wheezing Pacientul să aibă o
bună respirație. -aerisesc salonul în care se află
pacientul
-împrospătez aerul în salon de
mai multe ori pe zi, prin
deschiderea ferestrelor, timp în
care învelesc pacientul cu o
pătură
-măsor zilnic, dimineața și seara
și ori de câte ori este n evoie:
Pulsul, Respiratia, Tensiunea – la indicaț ia medicului
administrez oxigen dupa
remiterea congestiei.
– Administrez la indicația
medicului: Metilprednisolon
(solumedrol), Hemisuccinat de
hidrocortizon 300 mg bolus iv.,
Dexametazon fosfat (super –
prednol) , Teofilin, 1fx2/zi iv.
Lent, Ventolin solutie inhalantă, Dispneea s -a dimi –
nuat în urma admi –
nistrării tratamen –
tului și oxigenote –
rapiei .
Pacientul prezin tă: R
– 15 resp/min

55
arteriala, Temperatura și le notez
în FO . o inhalație de 3 -4 ori pe zi cu
ajutorul Spacerului .
Alterarea alimentației si
hidratării datorită epui-
zarii. Pacientul să fie e –
chilibrat hidroelectro –
litic și nutrițional . -evaluez obiceiurile, cunoștințele
și preferințele pacientului în
legătură cu alimentația
-evaluez gradul de nu triție al
pacientului, înregistrând valorile
de greutate și înălțim e ale
acestuia
-urmăresc orarul și distribuția
meselor
-urmăresc apetitul pacientului și
modul de alimentare al acestuia Pacientul respectă
indicațiile cu privire
la modul de ali –
mentare
Evitarea pericolelor din
cauza anxietății , datorită
afectar ii fizice și psihic e Pacientul să fie în
siguranță, fără acci –
dente și infecții .
Pacientul să fie echi –
librat psihic . -amplase z pacientul în salon, în
funcție de starea lui, afecțiune și
receptiv itate
-iau măsuri de prevenire a
transmiterii infecți ilor
– asigur un mediu de protecție
psihică adecvat stării pacientului . Pacientul are o stare
de bine
Anxietatea s -a redus

56
A doua zi de spitalizare 04.0 4.2020
Diagnostic de nursing Obiective Inter venții proprii Interventii delegate Evaluare
Dificultate in a respira
datorita inflamatiei mu –
coasei si spasmului
musculaturii bronsice
manifesttata prin disp –
nee si wheezing. Pacient ul sa respire fara
dificultate si sa aiba
caile respiratorii elibera –
te de secretii . – Ii asigur pacientei o cat mai b una
pozitie in timpul acceselor astma –
tice (pozitia ortopneica).
– La indicația medicului
administrez medicația pentru a
preveni crizele de astm. Pacient ul prezinta
cai respiratorii
permeabile si res –
pira normal, nu mai
prezinta dispnee.
Dificultate in a se ali-
menta datorita dispneei
si anexitatii manifestate
prin inapetenta. Pacient ul sa se poata
alimenta corespunzator . – Ii explic pacientului necesitatea
alimenattiei si a consumului su-
ficient de lichide . Starea pacient ului
s-a ameliorat, i -a
revenit pofta de
mancare .
Perturbarea somnului
datorita anexitatii ma –
nifestata prin insomnie Pacient ul sa aiba un
somn odihnitor . – Am asigurat liniste in salon ca
pacient ul sa se poata odihni
conform vârstei. Pacientul se odih-
neste suficient pen –
tru a prezenta o
stare de bine.
Evitarea pericolelor din
cauza anxietății, datorită
afectarii fizice și psihice Pacientul să fie în
siguranță, fără acci –
dente și infecții. -iau măsuri de prevenire a
transmiterii infecț iilor
– asigur un mediu de protecție
psihică adecvat stării pacientului. Pacientul are o
stare de bine

57
Pacientul să fie echi –
librat psihic.
Alterarea tegumentelor
și mucoaselor datorată
obstrucției cailor respi –
ratorii. Pacientul să prezinte
tegumentele ș i mucoa –
sele curate . – sfătuiesc pacientul sa nu
expectoreze decât în recipiente
speciale pentru spută
-ajut pacientul să se îmbrace și să
își taie unghiile, să își facă toaleta
cavității bucale
-informez pacientul în legătură cu
importanța menținerii cur ate a
tegumentelor și m ucoaselor pentru
prevenirea îmbolnăvirilor În urma îngrijirilor
acordate, pacientul
înțe-lege
importanța igienei
corporale și începe
să își însușească
deprin -deri igienice
Dificultate de a dormi și
a se odihni datorită
evenimentelo r amenin –
țătoare (crizele de astm
ce apar) manifestate
prin alterarea somnului,
oboseală, agitație. Pacientul să prezinte
somn și odihnă cores –
punzătoare.
Pacientul să aibă un
somn liniștit 8h pe
noapte -aerisesc salonul în care se află
pacientul
-creez un climat de încredere
-pacientul să aibe un somn liniștit
-pacientul este lăsat să se
odihnească și nu este trezit
-facilitez condiții de microclimat
adecvate Pacientul se
calmează treptat.
Pacientul doarme
6-7 h pe noapte

58
Dificultate de a dormi
cauzată de tuse, mani –
festată prin treziri repe –
tate. -asigur liniște î n salon și sfătuiesc
ceilalți pacienți să respecte cu
strictețe orele de somn
-invăț pacientul tehnici de
relaxare, exerciții respiratorii
înainte de culcare
-sfătuiesc pacientul să bea o
băutură caldă înainte de culcare
(ceai, lapte)
-apreciez somnul pacientului din
punct de vedere calitativ și
cantitativ
-elaborez un program de odihnă
care să corespundă vârstei pa –
cientului

59
A treia zi de spitalizare 05.0 4.2020
Diagnostic de nursing Obiective Intervenții proprii Interventii delegate Evaluare
Dificultate in a respira
datorita inflamatiei mu –
coasei si spasmului
musculaturii bronsice
manifesttata prin disp –
nee si wheezing. Pacientul sa respire fara
dificultate si sa aiba
caile respirato rii elibera –
te de secretii. – Ii asigur pacientei o cat mai buna
pozitie in timpul acceselor astma –
tice (pozitia ortopneica).
– La indicația medicului admi –
nistrez medicația pentru a pre-
veni crizele de astm. Pacientul prezinta
cai respiratorii per-
meabil e si respira
normal, nu mai
prezinta dispnee.
Dificultate in a se ali –
menta datorita dispneei
si anexitatii manifestate
prin inapetenta. Pacientul sa se poata
alimenta corespunzator. – Ii explic pacientului necesitatea
alimenattiei si a consumului su –
ficient de lichide. Starea pacientului
s-a ameliorat, i -a
revenit pofta de
mancare.
Perturbarea somnului
datorita anexitatii ma –
nifestata p rin insomnie Pacientul sa aiba un
somn odihnitor. – Am asigurat liniste in salon ca
pacientul sa se poata odihni
confo rm vârstei. Pacientul se odih –
neste suficient pen –
tru a prezenta o
stare de bine.
Evitarea pericolelor din
cauza anxietății, datorită
afectarii fizice și psihice Pacientul să fie în
siguranță, fără acci –
dente și infecții.
Pacientul să fie echi –
librat psi hic. -iau măsuri de prevenire a
transmiterii infecțiilor
– asigur un mediu de protecție
psihică adecvat stării pacientului. Pacientul are o
stare de bine

60
Alterarea tegumentelor
și mucoaselor datorată
obstrucției cailor respi –
ratorii. Pacientul să prezin te
tegumentele și mucoa –
sele curate. – sfătuiesc pacientul sa nu
expectoreze decât în recipiente
speciale pentru spută
-ajut pacientul să se îmbrace și să
își taie unghiile, să își facă toaleta
cavității bucale
-informez pacientul în legătură cu
importanț a menținerii curate a
tegumentelor și mucoaselor pentru
prevenirea îmbolnăvirilor În urma îngrijirilor
acordate, pacie ntul
înțe-lege
importanța igienei
corporale și începe
să își însușească
deprin -deri igienice
Dificultate de a dormi și
a se odihni dator ită
evenimentelor amenin –
țătoare (crizele de astm
ce apar) manifestate
prin alterarea somnului,
oboseală, agitație.
Dificultate de a dormi
cauzată de tuse, mani -Pacientul să prezinte
somn și odihnă cores –
punzătoare.
Pacientu l să aibă un
somn liniștit 8h pe
noapte -aerisesc salonul în care se află
pacientul
-creez un climat de î ncredere
-pacientul să aibe un somn liniștit
-pacientul este lăsat să se
odihnească și nu este trezit
-facilitez condiții de microclimat
adecvate – la indicația medicului admi –
nistrez 1 tb de Diazepam seara
la culcare. Pacientul se
calmea -ză treptat.
Pacient ul doarme
6-7 h pe noapte

61
festată prin treziri repe –
tate. -asigur liniște în salon și sfătuiesc
ceilalți pacienți să respecte cu
strictețe orele de somn
-invăț pac ientul tehnici de
relaxare, exerciții respiratorii
înainte de culcare
-sfătuiesc pacientul să bea o
băutură caldă înainte de culcare
(ceai, lapte)
-apreciez somnul pacientului din
punct de vedere calitativ și
cantitativ
-elaborez un program de odihnă
care să corespundă vârstei pa –
cientului

62
Epicriză
Pacientul C.I. în vârstă de 12 ani se internează în Spitalul de pneumoftiziologie
Galați, în data de 03.0 4.2020 și prezintă următoarele simptome: dispnee de efort, durere
hemitoracele drept, tuse cu expectorație mucopur ulentă, inapetență, transpirație, astenie,
frică.
În timpul internării s -a instituit tratament cu: antibiotice, bronhodilatatoare,
antiinflamatoare. Se adaptează relativ ușor la starea de boală fiind un vechi bolnav astmatic.
În urma repausului la pat și a îngrijirilor de nursing precum și a tratament ului
evoluția este favorabilă, dispneea și durerea s -au mai redus, pacientul are un somn liniștit și
o alimentație normală după 4 zile de spitalizare, pacientul se externează cu următoarele
recomandări:
• Să evite frigul,
• Să evite efortul fizic,
• Să respec te programul de somn,
• Să consume lichide la temperatura camerei,
• Să consume alimente bogate în vitamine și proteine

63
CONCLUZII
Astmul bronșic este o afecțiune respiratorie ce constituie un capitol important de
patologie medicalǎ și socialǎ. Prevenirea astmului bronșic este un dezirat major, iar
lupta cadrelor medicale împotriva acestei afecțiuni este foarte necesarǎ.
Îngrijirea bolnavului este o muncă de mare răspundere care necesită cunoștințe
profesionale profunde și calității morale deosebite. Mi -am ales „ Îngrijirea pacientului cu
astm bronșic” ca temă a lucrării de diplomă pentru faptul că este o afecțiune extrem de
frecventă , întâlnită atât la adulți cât și la copii, cu debut la orice vârstă și indiferent de
condiția socială.
Lucrarea e constituită din 3 capitole:
– primul capitol prezintă noțiuni de anatomie, fiziologie și semiologie a aparatului
respirator
– al doilea capitol prezintă teoretic boală, respectiv unele aspecte legate de etiologie,
simptomatologice, patogenie și tratament
– al treilea capitol cup rinde îngrijirele bolnavului cu astm bronșic acordate de asistentă,
de la internare și până la externare, cu asigurarea con dițiilor de spitalizare, poziția
pacientului în pat, urmărirea funcțiilor vitale și vegetative, asigurarea igienei
corporale, asigura rea unei alimentații adecvate și examinării specifice; capitolul
cuprinde de asemenea, externarea bolnavului, educația sani tară și profilaxia bolii.
– al patrulea capitol cuprinde studiu de caz si plan de îngrijire pentru un pacient cu
astm bronșic.
În studiul de caz am observat că această afecțiune este rezultatul obstrucției bronșice
acute care determină în anumite împrejurări, apariția unei expirații tipice șuierătoare, ca un
țiuit numit "wheezing". Bolnav ul se plâng e de "lipsă de aer" și se așează de obicei șezând,
poziția ce -i asigură respirația.
Criza de astm bronșic constitu ie o urgență medicală majoră care presupune internarea
pacientului în spital și acordarea de asistență medicală de specialitate.
Pentru a acorda îngrijirile necesare bolnavului cu astm bronșic , asistenta trebuie sǎ
cunoascǎ foarte bine boala ca atare, simptomatologia și participǎrile la tratament.
Intervenția de urgențǎ a asistentei medicale joacǎ un rol important în rolul crizelor de
astm bronșic atât prin acțiuni autonome, cât și prin cele d elegate. Pentru a putea contribui la
prevenirea complicațiilor care pot determina sechele ce pot marca individul pe viațǎ,
conduita asistentei medicale trebuie sǎ fie impecabilǎ.

64

BIBLIOG RAFIE

1. Baltă Georgeta Aurelia, Tehnici speciale de îngrijire a bolnavilor, Editura didactică
și pedagocică, București, 1988;
2. Chiru Florian, Chiru Gabriela, Morariu Letiția, Îngrijirea omului bolnav și sănătos,
Nevoi fundamentale , Editura Cison, București, 2001.
3. Domnisoru D. Leonard , Compediu de medicină internă , Editura Științif ică,
București, 1994
4. Gherasim L. , Medicina internă, vol I, Bolile aparatului respirator, Editura Medicală,
București, 1995
5. Marcean Crin , Mihăilescu Vladimir, Puericultură și Pediat rie. Îndreptar pentru
asistenți medicali , Colecția Fundeni, București, 200 4
6. Papilian Victor , Anatomia omului, vol II, Aparatul respirator , Editura All, București,
1993;
7. Gheorghe Mogoș – „Mica enciclopedie de boli interne”, Ed. Științifică și
Enciclopedică, București, 1986
8. Constantin Negoiță – „Clinica medicală”, Editura Didactic ă și Pedagogică, București,
1983
9. Ștefan Șuteanu – „Tehnici generale de îngrijire a bolnavilor”
10. Ștefan Șuteanu – „Diagnosticul și tratamentul bolilor interne” volum I, Editura
Medical ă, București, 1982
11. Roxana Maria Albu – „Anatomia și fiziologia omului”, Ed itura Corint, 1997