Îngrijirea Bolnavului cu Traumatism Abdominal

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

Școala Postliceală Sanitară „ APRENDIS” Iași

PROIECT DE DIPLOMĂ

Examenul de absolvire a școlii postliceale sanitare

Calificare profesională: Asistent medical generalist

Îngrijirea bolnavului cu traumatism abdominal

Îndrumător, Candidat,

Asist. Med. Lic. Pr. MILEA ANCUTA GEORGIANA

MARTINIUC IRINA

Iași – Promoția 2016

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

Școala Postliceală Sanitară „ APRENDIS” Iași

PROIECT DE DIPLOMĂ

Examenul de absolvire a școlii postliceale sanitare

Calificare profesională: Asistent medical generalist

Îngrijirea bolnavului cu traumatism abdominal

Îndrumător, Candidat,

Asist. Med. Lic. Pr MILEA ANCUTA GEORGIANA

MARTINIUC IRINA

Iași – Promoția 2016

Îngrijirea bolnavului cu traumatism abdominal

Argument

Traumatismele abdominale reprezintă leziuni ale viscerelor abdominale sau ale pereților abdominali produse de agenți traumatici.

Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire specifice pentru un pacient cu traumatism abdominal.

Problemele pe care le poate prezenta un pacient cu traumatism abdominal și de care trebuie să țină seama asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire sunt:

Hemoragia;

Apărare și contracție musculară

Hipotensiune colaps;

Iritație peritoneală.

Obiectivele prezentului proiect sunt:

Obiectiv 1: Noțiuni generale de anatomie și fiziologie;

Obiectiv 2: Traumatisme abdominale – prezentare generală;

Obiectiv 3: Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea bolnavului cu traumatism abdominal;

Obiectiv 4: Procesul de îngrijire al unui pacient cu traumatism abdominal;

Obiectiv 5: Educația pentru sănătate la un pacient cu traumatism abdominal.

Aplicarea procesului de îngrijire la pacienți cu traumatism abdominal s-a finalizat prin analiza unui caz cu traumatism – caz pentru care s-a elaborat un interviu. Pe baza interviului realizat s-au evidențiat problemele de dependență specifice la nivelul celor 14 nevoi fundamentale – conform principiului Virginiei Henderson.

În final a fost elaborat planul de îngrijire la un pacient cu traumatism abdominal respectând obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost evidențiate problemele de dependență, obiectivele de îngrijire, intervențiile autonome și delegate aplicate, precum și evaluarea intervențiilor aplicate.

Cuprins

CAPITOLUL I 3

Prezentarea noțiunilor de anatomie și fiziologie 3

CAPITOLUL II 6

II.1 Definiție 6

II.2 Etiologie 6

II.3 Clasificare 6

II.4 Simptomatologie 6

II.5 Tablou clinic 7

II.6 Metode de investigare 9

II.7 Examenul clinic obiectiv 9

II.8 Investigații paraclinice 9

II.9 Tratament 9

II.10 Evoluție și prognostic 9

II.11 Complicații 9

CAPITOLUL III 10

III.1 Rolul autonom și delegat al asistentei medicale 10

III.2 Fișa tehnică numărul 1 12

III.3 Fișa tehnică numărul 2 14

III.4 Fișa tehnică numărul 3 16

III.5 Fișa tehnică numărul 4 18

CAPITOLUL IV 21

Prezentarea și îngrijirea unui pacient cu abdomen acut chirurgical 21

CAPITOLUL V 33

Educație pentru sănătate 33

BIBLIOGRAFIE 34

Capitolul I

Noțiuni de anatomie și fiziologia aparatului digestiv

Aparatul digestiv reprezintă totalitatea organelor care realizează digestia astfel alimentele se tranformă fizic si chimic, pentru a putea fi absorbite si asimilate.

Aparatul digestiv este format dintr-un tub, numit tubul digestiv care se întinde intre gură și anus.

a)Tubul digestiv

Numit și canalul alimentar, se deschide prin două orificii: bucal și anal. De la orificiul bucal începe cu: cavitatea bucală, faringele, esofagul, stomacul, intestinul subțire și intestinul gros

Figura I. 1. Sistemul digestiv

Segmentele tubului digestiv:

Cavitatea bucală

Este primul segment al tubului digestiv si comunică cu exteriorul prin orificiul bucal, în interior comunică cu faringele.

Forma cavității bucale este ovală, cu diametru mare îndreptat antero-posterior, este împărțită de arcadele dentare in două parți:

vestibului gurii, situat în afara arcadelor dentare, este cuprins între dinți, gingii, buze și obraji.

cavitatea bucală propriu-zisă, situată în interiorul arcadelor dentare.

Feringele

Este al doilea segment al tubului digestiv, este așezat înapoia cavității bucale si deasupra orificiului esofagului și al laringelui.

Peretele faringelui este alcătuit de la interior la exterior din:

adventica faringelui sau tunica conjunctivă care se află la exterior.

tunica musculară este alcătuită din mușchi striați. tunica fibrosă este alcătuită din fibre conjunctive si fibre elastice

Tunica mucoasă are rolul de a căptuși cavitatea faringelui. Este formată dintr-un epiteliu pavimentos stratificat, epiteliu cilindric și din corion.

Esofagul

Este un organ tubar, lung de 25-30 cm. Pornește de la partea inferioară a laringofaringelui și coboară vertical între coloana vertebrală și trahee, trece prin mediastinul posterior, străbate diafragmul prin orificiul diafragmic esofagian și se deschide în stomac.

b) Cavitatea abdominală

Cavitatea abdominală se află sub diafragm și are forma ovoidală, si prezinta partea voluminoasa îndreptata în sus. Organele și pliurile peritoneale împart cavitatea abdominală în trei etaje: etajul supramezecolic, etajul submezocolic și etajul pelvian.

Etajul supramezocolic, este dispus in partea superioară a cavitatii abdominale,

delimitat de cupola diafragmului.

Etajul submezencolic îsi are începutul din colonul si mezo-colonul transvers, este delimitat de strâmtoarea superioara a bazinului.

Etajul plevian. În acest etaj găsim restul cavitații abdominale, și incepe de la strâmtoarea superioară a bazinului în jos.

Peritoneul

Este o membrana seroasă care acoperă cavitatea abdominală si majoritatea organelor, are rolul de a permite alunecarea organelor pe peretele abdominal, alunecarea organelor unele fața de altele, prin pliurile care le înconjoara le mentin in poziție.

Stomacul

Este definit ca fiind cel mai larg al tubului digestiv, asezat in cavitatea abdominală in partea stângă sub diafragm.

Stomacul comunică cu esofagul prin orificiul cardia, este un orificiu dilatabil cu mușchi sfincter slab dezvoltat, orificiul dinspre intestinul subțire se numeste pilor si este inchis printr-un muschi numit sfincterul piloric.

Intestinul subtire

Este segmentul cel mai lung al tubului digestiv, ajunge la 6-8 metri, impărțit în doua porțiuni: duodenul si jejunul.

Duodenul este segmentul fix al intestinului subțire, incepe la pilor si se termină la unghiul duodenojejunal..

Jejunoileonul este o portiune lungă a intestinului, incepe de la unghiul duodenojejunal si ține pâna la valvula ileocecală.

Ileonul este ultima portiune a intestinului subțire, se termina in fosa iliaca dreapta a abdomenului și se deschide în intestinul gros prin orificiul ileocecal.

Intestinul gros

Este ultimul segment al tubului digestiv, continuă intestinul subtire de la valvula ileocecală până la orificiul anal, așezat in jurul masei format de intestinul subțire, pe partile marginale ale abdomenului.

Intestinul gros prezintă trei porțiuni: cecul, colonul si rectul. Colonul are o lungime de 1,5 m si este impărțit in patru porțiuni: colonul ascendent, colonul transvers, colonul descendent si colonul sigmoid. Rectul este continuarea colonului singmoid, prezinta doua porțiuni: ampula rectala si canalul anal.

Ficatul

Este cea mai mare glanda din organism, aseșezat în etajul supramezocolic în partea superioară dreaptă sub diafragm cu forma unui hemiovoid și participă la metabolismul glucidelor și lipidelor

Pancreasul

Este o glanda anexă a tractului digestiv și o glandă endocrină cu secretie mixtă. Localizată in cavitatea abdominală retroperitoneal cu întidere de la concavitatea duodenului pâna la splină. Dupa forma caracteristică se descriu patru părți: capul, gâtul, corpul si coada.

NOȚIUNI DE FIZIOLOGIE

Digestia bucală – Alimentele sunt transformate mecanic prin sfărmare cu ajutorul

dinților. Prin transformare fizică cu ajutorul salivei alimentele sunt înmuiate, dizolvate și se formează bolul alimentar.

Digestia gastrică prin functiile aparatului digestiv se transformă fizic, mecanic si chimic, alimentele in tubul digestiv dar si prin acțiunea sucurilor digestive, astfel încât sa fie asimilate de organism. Dupa ce alimentele ajung in stomac sunt amestecate și frământate cu ajutorul contracțiilor stomacului apoi sunt impregnate cu suc gastric.

Mișcările peristatice ajutate de muschii longitudinali și oblici exercită presiune asupra continutului stomacului.

Sucul gastric eliberat de glandele din mucoasa stomacală, cu ajutorul fermentilor: pepsina, labfermentul si lipaza gastrica ajută la transformarea substanțelor proteice si a grăsimilor. Datorită acestor transformari se formează o pastă ce are în compoziția sa: amidon, glicogen, glucoză, protide nedegradate si grasimi nedegradate.

Digestia la nivelul intestinului subțire – alimentele se transformă în produse finale ale digestiei care apoi sunt absorbite si asimilate. Digestia de la nivelul intestinelor este ajutată de sucurile pancreatice, bila si sucul intestinal.

Fermentii sucului pancreatic actionează asupra protidelor, lipaza pancreatică care descompune grasimile in acizi grași si amilaza pancreatică care digeră amidonul.

Fermenții intestinali reprezentați prin peptidaze, nucleaze, amilze si lipaze, acționează asupra protidelor și glucidelor care anterior au fost degradate de fermenti stomacali si pancreatici.

Alimentele in intestinul subțire pe langa ajutorul fermenților, un rol important îl constitue si mișcările intestinale. Aceste miscări prezintă mai multe forme si sunt: de segmentare, de pendulare, peristatice si vilare.

In jejunoileon are loc absorbția astfel trec substanțele alimentare simplificate prin pereții tractului digestiv și pătrund în sânge si limfă.

Digestia la nivelul intestinului gros – după ce au fost absorbiți nutrienți în intestinul subțire, substanțele nedigerabile sunt împinse in intestinul gros, apoi se amestecă cu sucul produs de mucoasă si cu flora bacteriană specifica intestinului gros.

Cu ajutorul musculaturii se produce sfărmarea resturilor si sunt împinse spre rect, după ce creste consistența resturilor alimentare sunt împinse spre anus.

Dupa aceste transformări resturile alimentare din intestin au o consistentă, culoare și miros specific numite materii fecale.

Materiile fecale ajung in rect și este provocat actul eliminării materiilor fecale, numit defecație.

Capitolul II

Traumatisme abdominale – Noțiuni generale

II.1.Definiție

Traumatismele abdominale reprezintă leziuni ale viscerelor abdominale sau ale pereților abdominali produse de agenți traumatici

Figura II. 2. Plagă abdominală

II.2.Etiologie

La organele cavitare există urmatoarele mecanisme de producere a traumatismului:

Zdrobirea afectează intestinul subțire la nivelul unghiului duodenal, deoarece topografic este mai aproape de coloana.

Explozia, viscerele cavitare sunt mai des afectate fiind dezavantajate de faptul că sunt mereu pline cu conținut lichidian sau gazos, mai ales când se afla între agentul vulnerabil si peretele posterior, de obicei fiind colana vertebrală.

Smulgerea cauzată de lovituri indirecte prin frânare sau cadere.

La organele parenchimatoase, mecanismele de producere a leziunilor sunt:

Zdrobirea, fracturile osoase și cartilajele amplifică leziunile viscerale.

Smulgerea prin contralovitură, este un mecanism indirect cauzat de ciocniri ale corpului în mișcare.

Plăgile sunt produse de arme albe sau de proiectile ale armelor de foc.

Leziunile directe cu arme albe produc leziuni regulate ale țesuturilor care le străbat si cu leziuni viscerale.

Leziunile directe prin proiectile sunt complexe și pluriviscerale. Proiectilele in schije produc leziuni mai întinse decât proiectilele nefragmentabile..

II.3.Clasificare

  Traumatismele abdominale se împart în două categorii:

Traumatisme închise sau contuzii abdominale

Traumatisme   deschise   sau   plăgi  abdominale, se referă la toate leziunile ale peretelui abdominal, cu sau fară leziuni viscerale.

Contuziile abdominale pot interesa:

–  numai peretele abdominal, fața anterioară a abdomenului este expusă agresiunilor.

–  peretele  si viscerele abdominale (contuzii parieto-viscerale)

–  numai    viscerele   abdominale,  in   acest   caz  peretele prezinta leziuni minime

Plagile abdominale pot fi :

–  penetrante în care agentul traumatic a lezat toate straturile abdominal, inclusiv

peritoneul.

–  nepenetrante, interesesează parțial sau total peretele abdominal: piele, aponevroze, muschi și se opresc la peritoneu.

– perforate, sunt acele plaăgi în care agentul traumatis, după ce a interest toate straturle peretelui abdominal, a lezat și unul sau mai multe organe.

II.4.Semne si Simptome

Traumatizați abdominali neșocați cu leziuni viscerale se manifesta prin:

Sindrom de hemoragie interna când există leziuni ale organelor parenchimatoase.

Sindrom de iritație peritoneală când exista leziuni ale organelor cavitare.

Sindrom mixt cu semne de hemoragie internă si semne de peritonită.

In cazurile de hemoragie internă in funcție de debutul pierderilor apare:

șocul hipovolemic,

paloarea tegumentelor și mucoaselor,

neliniște, modificările pulsului și a tensiunii arteriale.

Traumatismele abdominale generează leziuni abdominale cu manifestări clinice tarzii:

Hemoragie intraperitoneala in doi timpi când exista traumatizarea unor organe și se formeaza hematom subcapsular.

Contuzia duodenului determină necroză parietală.

Ruptura mezenterului duce la hemoragie internă, meteorism, varsaturi.

Ruptura întinsă de mezenter, cu angajarea și ștrangularea unei anse în breșa mezenterică, duce la semne evidente de cluzie intestinală.

Leziuni cu manifestări clinice tardive

Lezarea pancreasului cu apariția pancreatitei

Abcese subfebrile

II.5.Diagnostic

Prin diagnostic se estimează trei elemente majore:

șocul,

hemoragia,

peritonită.

Se vor institui pe rând următoarele metode:

recunoașterea prezenței șocului sau a hemoragiei intraabdominale

inițierea măsurilor de reanimare în caz de șoc/hemoragie

determinarea etiologiei șocului, hemoragiei – dacă este sau nu abdominală

stabilirea necesității laparotomiei de urgență

se va completa examinarea secundară, se vor efectua analize de laborator, Rx pentru a determina prezența unei leziuni abdominale ”oculte”

reevaluare frecventă

II.6.Evoluție si prognostic

În ciuda progreselor medicale si a rezultatelor terapeutice, traumatismele abdominale înca au o rata de moratlitate importantă.

Factorii decisivi pentru pacientul cu traumatism abdominal sunt:

Graviditatea leziunilor pluriviscerale.

Timpul scurs de la traumatism până la evacuare.

Timpul scurs de la traumatism pâna la intervenție.

Terenul biologic deficitar al traumatizatului.

Factorii dominanți care contribuie la decesul paciențilot traumatizanți sunt: hemoragia, șocul traumatic și peritonită.

Pentru scăderea mortalitații contribuie mai mulți factori:

Evacuarea și transportul rapid de la locul acccidentului.

Metode moderne de terapie.

Exploarări eficiente pentru diagnostic.

Calitatea asistenței de urgență.

Din punct de vedere evolutiv se disting trei perioade:

Perioada primelor 24-48 ore, prognosticul depinde de intensitatea șocului traumatic, intensitatea șocului hemoragie, intensitatea plexului celiac.

Perioada primelor 3-5 zile, prognosticul este agravat datorită: persistenței sau reapariției șocului, apariția insuficienței renale, continuarea parezei intestinale.

Perioada când pot aparea complicații locale.

II.7.Tratament

Aplicarea tratamentului corect după examinările clinice și paraclinice pentru stabilirea diagnosticului sunt corelate cu măsurile de reechilibrare hidroelectrolitică si volemică.

Primul pas este de oprire a hemoragiei pentru a preîntâmpina un șoc hemoragic sau scăderea tensiunii arteriale, dacă este ruptura de organ parenchimatos reechilibrăm volemic rănitul prin transfuzie de sânge.

Se va calma durerea prin administrarea de opiacee si se v-a instala o sondă nazogastrică în caz de leziuni de organ cavitar, împiedicându-se scurgerea lichidelor prin perforație in peritoneu.

În cazul plăgilor este obligatoriu tratamentul antitetanic si începerea antibioterapiei.

Tratementul chirurgical se efectuează după bilanțul leziunilor și are ca obiective:

Hemostaza vaselor deschise si tratarea leziunilor organelor care sângerează.

Împiedicarea apariției peritonitei.

Exereza în totalitate sau parțială a organelor.

În caz de hemoragie intraabdominală posttraumatică după ce sa identificat sursa, care poate fi splenică, hepatică, pancreatică sau din mezouri deșirate. Se v-a face exerezie de organ, se controlează starea de irigație a organelor la care sa facut hemostaza. Uneori rezecția este gasită ca fiind calea cea mai usoară, iar in traumatisme dificile de ficat, calea cea mai usoară este lobectomia.

În caz de contaminarea peritoneului, pentru inceput se face spălare intraoperatorie cu ser fiziologic cald, apoi spălare cu aspirație intraperitoneală. Este necesar ca în spălarea intraperitoneală să fie folosite antibiotice precum, ampicilină, soluție de neomicină și kenamicină.

Închiderea peretelui abdominal se face prin sutură într-un singur strat, pentru a se evitadehiscențele si eviscerațiile.

II.8.Complicații

În perioada postoperatorie intervin complicații cauzate de:

Severitatea leziunilor

Timpul scurs de la traumatism la intervenție

Evoluție în continuarea unor leziuni sau a unor stări patologice grave.

Leziuni nedescoperite.

Complicații chirurgicale:

Hemoragia intraperitoneală postoperatorie.

Hemoragia digestivă superioară prin ulcer de stres.

Peritonită

Gangrenă gazoasă a peretelui abdominal, cauzate de proiectile sau arme albe.

Supurații parietale

Dezunirea plagii operatorii când viscerele apar între buzele dezunite ale peritoneului sau când ies din cavitatea peritoneală.

Pot apărea complicații chirurgicale, când starea nu se ameliorează și este necesar să se intervină pentru a drena puroiul din cavitatea peritoneala, a se elibera ansele intestinale și descoperirea unor leziuni nedepistate.

Complicații medicale:

Complicații pulmonare întâlnite mai ales la vârstnici.

Insufiecientă renală acută, consecintă a hipovolemiei prin hemoragie.

Hepatită post-traumatică.

Tromboza venoasă

Complicații urinare.

Capitolul III

Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea bolnavului cu traumatism abdominal

Asistenta medicală are rolul de a asigura condiții optime de îngrijire multilaterală a bolnavilor, în acesc scop ea are atribuții medicale și sanitaro-igienice, dar și sarcini organizatorice și educative.

Asistenta medicală are pregătorea necesară pentru ingrijirea bolnavilor gravi. Pe lânga supravegherea permanentă a bolnavului, urmăreste complicațiile și accidentele posibile ale traumatismului abdominal și tratamentul aplicat.

În limita sarcinilor sale, și prin cunostințele necesare de patologie și terapie ea va interveni dacă există cazuri de urgență si nu pierde nici un moment până la sosirea medicului.

Culegerea datelor, planificarea și interveția din procesul de nursing au loc pe parcursul întregului proces chirurgical.

1. Rolul autonom al asistentei medicale

Culegerea datelor

Prima etapă în culegerea datelor reprezintă anamneza asupra accidentului și mecanismului traumatismului. Prin metodologia anamnezei culegem date depre:

timpul scurs de la accident.

localizarea, iradierea si evoluția in timp a durerii abdominale, care poate fi parietală sau profundă.

natura agentului traumatic și in ce condiții a acționat,

dacă suferă de o afecțiune abdominală preexistentă precum ciroză, splenomegalie.

poziția corpului în timpul impactului și localizarea și evoluția durerii.

boli cronice preexistente ce pot constitui factori agravanți.

În funcție de intensificarea durerii, poate fi interpretat ca semn de inflamație peritoneală.

Culegerea datelor se face cu atenție, pentru a fi o evaluare corectă și să nu fie omise probleme importante.

Rolul asistentei medicale în examinarea clinică

Prioritar la internare să fie restabilite funcțiile vitale a organismului și pacientul să fie reechilibrat hidroelectrolitic.

Pacientul este adus în poziția cerută de medic, este dezbrăcat și se vor masura pulsul, tensiunea arterială, temperatura, respirația. Dupa examinare pacientul va fi așezat în pat în funcție de starea lui actuală.

Asistenta va observa și va nota aspectul general al pacientului, înălțimea, greutatea, vârsta, aspectul pielii, ținuta, faciesul și starea psihică. Asistenta va urmari necesitățile pacientului, manifestările de dependența și astfel se pot stabili obiectivele pentru îngrijirea pacientului.

Examenul clinic obiectiv incepe cu dezbrăcarea pacientului cu blândețe, plasarea in decubit dorsal cu flectarea membrelor inferioare.

Inspecția – se va analiza daca există deformări a toracelui, bazinului, coloanei și a membrelor, care sunt asociate traumatismului abdominal.

Prin palpare vom determina dacă există bombări circumscrise a tegumentelor, contractură musculară care poate indica un hematom al tecii drepților și tumefacții în zona herniară.

În plăgile abdominale, prezentă este contractura musculară manifestată prin false abdomene acute cauzată de hematom in spațiul preperitoneal si ruptură a musculaturii abdominale.

Ascultația este o metodă importantă care identifică prezența sau absența peristatismului și este important să se repete examinarea si timpul să fie peste un minut.

Tușeul rectal sau vaginal – prin tușeul rectal se află informații despre integritatea anusului, rectului inferior, a prostatei și a uretrei.

Inspecția determină orificiul de intrare, dacă plaga este produsă de arme de foc se caută și orificiul de ieșire și sunt afectate si zonele anatomice invecinate.

Pregatirea psihică a pacientului.

Asistenta medicală are grijă să liniștească pacientul din momentul primirii în secție, trebuie să arate permanent dorința că doreste să ajute pacientul.

Creează un climat favorabil, o atitudine apropiată față de pacient, este foarte util ca în preajma orcărei examinări asistenta să lămurească pacientul asupra caracterului inofensiv al examinărilor și durerile sunt reduse la minim.

Adunarea verificarea și pregătirea instrumentalului necesar examinărilor.

Pentru examenul clinic obisnuit asistenta pregateste urmatoarele materiale:

Învelitoare ușoară de flanelă.

Stetoscop și compresă de tifon pentru ascultația directă.

Spatule linguale sterile.

Tensiometru.

Mănuși sterile.

Ciocan de reflexe pentru examinarea reflexelor osteotendinoase, ace, o lanternă electrică pentru examinarea reflexelor pupilare.

Termometru.

Tăviță renală pentru depunerea mănușilor și a compreselor utilizate.

Instrumentele sunt verificate în ceea ce priveste starea de funcțiune, apoi sunt așezate pe tavă și învelite.

Dezbrăcarea și îmbrăcarea pacientului

Pacienți trebuie dezbrăcăți complet cu ocazia examinării, însă dezbrăcarea nu este necesar să fie facută deodată. După terminarea examenului clinic, pacientul va fi ajutat să se îmbrace în haine de spital și se va efectua cu grijă pentru a nu provoca durere.

Aducerea pacientului în poziția adecvată

Cel mai important prim pas înaintea orcărui examen local va fi examinarea funcțiilor vitale, gradul de constientă a pacientului apoi un examen al tuturor segmentelor corpului pentru un bilanț al leziunilor..

Este foarte important ajutorul acordat de asistenta medicală în timpul examenului clinic, asistenta să fereasca pacientul de traumatisme și oboseala.

Pacientul nu trebuie neglijat și trebuie sprijinit în pozițiile necesare cerute de medic, toate aceste manevre obosesc pacientul și uneori pot provoca și agravarea bolii.

Asigurarea condițiilor de mediu

Pacientul cu traumatism abdominal, necesită o supraveghere și o îngrijire atentă, este internat la urgență și plasat în serviciul de terapie intensivă.

Pacientul să fie plasat intr-un salon cu microclimat optim, aer condiționat, temperatură 20-22 grade cu luminozitate indirectă și odihnitoare.

Paturile să fie prevăzute cu apărătoare, roți pentru deplasare și dizpozitive mecanice pentru schimbarea poziției pacientului. Fiecare pat să aiba prevăzută saltea antiescare și instalație pentru administrarea oxigenului.

Pacientul va fi transportat la serviciile de diagnostic și în sala de operații împreună cu patul și îi sunt continuate tratamentele. Este foarte important ca mediul spitalicesc să fie securizant pacientului, să îi fie redusă orce cauză de anxietate, teamă sau nemulțimire, toare acestea să nu îi încetinească vindecarea.

Supravegherea pacientului

Asistenta medicală are un rol foarte important în activitatea de supraveghere a pacienților, trebuie să sesizeze și să înțeleagă modificările care apar în evoluția pacientului și în ceea ce priveste: aspectul general, starea de constiență, durerea, agitația, pulsul, tensiunea arteriallă, diureza și vărsaturile.

Tensiunea, pulsul, temperatura ți respirațiile se pot modifica accentuat și se pot înrăutăți progresiv dacă nu se iau măsuri terapeutice. Va urmări manifestările de dependență prin evitarea apariției unor complicații.

Rolul asistentei medicale în alimentația pacientului

Pacientul cu traumatism abdominal, indiferent de cauza are dificultăți în alimentație. Este important ca la un astfel de pacient să i se asigure o alimentație corelată cu tratamentul medicamentos.

Dacă pacientul nu poate fi alimentat oral, se introduc alimentele artificial prin următoarele procedee:

Sondă gastrică

Gastrostomă

Clismă

Parenteral

Asistenta medicală evaluează gradul de alimentație al pacientului, pentru a fi stabilite necesitățile nutriționale. Trebuie să incurajeze pacientul pentru o alimentație adecvată și să explice că este importantă alimentarea în procesul de vindecare..

Rolul asistentei medicale în igiena pacientului.

Asistenta medicală asigură toaleta pacientului și constă în menținerea pielii în stare curată, prevenția leziunilor. Toaleta pacientului este efectuată zilnic pe regiuni, săptamânal sau baia generală.

Se va aprecia starea generală a pacientului, se închid geamurile și ușa pentru a evita ca pacientul să răcească, pacientul se izolează de anturaj.

Etapele toaletei pacientului:

Pacientul este dezbrăcat, acoperit cu cearșaf și se spală progresiv pe zone.

Toaleta începe cu fața, gâtul, urechile, brațele, mâinile, partea anterioară a toracelui, abdomen și coapse.

Pacientul se săpunește și se clătește fără brutalitate pentru a favoriza circulația sanguină

Se insită la pliuri, sub sâni, la mâini, coate și axile. Se masează zonele predispuse la escare.

Pacientul este clătit și uscat, apoi este îmbrăcat în hainele de spital.

2. Rolul delegat al asistentei medicale.

Rolul aistentei medicale în examinarea paraclinică a pacientului

Asistenta medicală va recolta probe de laborator indicate de medic, va avea grijă să i se facă pacientului investigațiile necesare și va introduce în foaia de observație a pacientului rezultatele analizelor și investigațiilor.

Investigații biologice:

– grup sangvin, Rh (investigații obligatorii);

– hemoleucogramă

– examenul de urină;

– amilazele serice și urinare;

– rezerva alcalină și gazele sangvine;

– ureea, ionograma, glicemia: importante în aprecierea bilanțului biologic general.

Investigații radiologice sunt efectuate doar în cazurile cu diagnostic incert.

– radiografia abdominală simplă

– radiografia toracică simplă

– explorarea cu substanță de contrast a plăgilor abdominale

– echografia abdominală

– tomografia

Rolul asistentei medicale în administrarea tratamentului la pacient

Este necesar ca asistenta medicala să aibă cunoștințe despre administrarea tratamentului și executarea tehnicilor, astfel încât medicația prescrisă de medic să aibă efectul dorit.

Asistenta medicală administrează tratamentele complexe prescrise de medic, foarte important să se facă seroprofilaxia antitetanică. La nevoie se administrează antispastice și analgezice.

Sarcinile asistentei medicale în administrarea medicamentelor sunt:

să respecte întocmai a medicamentului prescris

identificarea medicamentelor ce le administrate

medicamentelor administrate să le verifice calitatea

să respecte căile de administare a medicamentelor

să respecte dozajului prescris de medic

este important să respecte orarul de administrare

respectarea ordinii de administrare a medicamentelor;

să explice pacientului despre medicamentrele prescrise.

3.Rolul independent al asistentului medical

Asistenta medicală are rol ăn educația medicală a bolnavului;

Asistenta medicală se ocupă de pacient și face pentru el ceea ce el însuși nu poate;

Își precizează oportunitățile de aprovizionare și își organizeaza timpul;

Colaborează cu personalul din alte compartimente (administrativ, economic), fapt ce ii permite să desfășoare și activități de cercetare și să stabilească procesul de îngrijire.

III. 1. Fișa tehnică numarul 1 – Pregătirea preoperatorie a bolnavilor

Pacientul chirurgical este supus unor manevre care au scopul de al aduce într-o stare care să ii permită să suporte mai bine stresul operator.

Pregătirea preoperatorie generală și specifică a pacientului reprezintă primul pas al terapiei chirurgicale, și se poate întinde de la o perioadă de câteva minute la câteva ore sau chiar zile în funcție de caracterul de urgență sau programare al operației.

Pregătirea preoperatorie presupune o serie de manevre, în funcție de necesitatea cazului se suprapun sau îsi pot modifica ordinea: pregătirea psihologică, pregătirea chirurgicală și pregătirea chirurgicală.

Pregătirea psihologică a pacientului

Este necesară deoarece intervenția chirurgicală este un eveniment important în viața unui pacient și este asociat cu stresul despre procedura în sine dar și despre natura operației.

Stresul trebuie evaluat și eliminat cu grijă de către personalul medical implicat și să fie stabilită o relație de încredere și respect între pacient și personalul medical

Personalul medical trebuie să ii explice pacientului boala și operația în cuvinte pe înțelesul pacientului și este important limbajul comun în comunicare.

La fel de important este și mediul ambiant, cazarea lui în saloane mici, rezerve individuale, pat curat, confortabil care poate fi modificat la nevoie în poziții speciale. Vizitarea zilnică de către familie între anumite ore spulberă senzația de încercare si-l menține în contact cu lumea din afara spitalului

Pregătirea biologică a pacientului

Se face în funcție de rezultatele clinice și paraclinice ale investigațiilor efectuate de urgență necesare actului operator. Un factor important în alegerea timpului de pregătire biologică a pacientului îl reprezintă vârsta acestuia.

La un pacient tânăr fără antecedentepatologice este suficientă recoltarea hemoleucogramei, timpul de sângerare – coagulare, tensiunea arterială, sumar urină, radioscopia abdominală.

Pe măsura creșteri în vârstă a pacientului investigațiile trebuie să fie din ce în ce mai complexe pentru a stabili cu exactitate starea afecțiunilor nediagnosticatși netratate până la momentul intervenției chirurgicale.

Pregătirea chirurgicală a pacientului

Prin această pregătire se presupun aplicarea unor măsuri care să asigure desfășurarea acțiunilor chirurgicale în condiții optime. De când este este internat bolnavul, trebuie să facă baie generală, va îmbrăca haine curate.

În seara precedentă operației se efectuează următoarele procedee:

spălarea cu apă caldă și săpun, numai a zonelor cu risc

se rad tegumentele păroase din zona de interes chirurgical,

se dezinfectează cu alcool sau cu derivate din iod,

se pune pansament steril pe zona dezinfectată.

Pacientul care va fi supus intervenției chirurgicaleși i se efectuează anestezie generală, nu va consuma alimente sau lichide înainte cu 6 ore de operație, astefel nu va exista riscul de vărsături.

Pentru intervețiile efectuate pe colon se va pregăti preoperator cu scopul de a reduce riscul complicațiilor septice ce pot apărea ca urmare a contaminării cu fecale a câmpului operator.

Pregătirea mecanică

Constă în îndepărtarea conținutului bogat în floră microbiană și se poate face pe 2 căi:

Clisma – stimulează mișcarea colonului, antrenând bolul fecal so golind colonul.

Administrarea de laxative și purgative. Uneori există dezavantaje la acest procedeu, deoarece unii pacienți eu o toleranță mai scăzută și pot duce la tulburări hidroelectolitice.

III.2. Fișa tehnică numarul 2 – Îngrijirea postoperatorie a bolnavului

Îngrijirea postoperatorie este importantă în evoluția favorabilă a pacientului chirurgical. Bolnavul este adus intr-un pat încălzit, poziționat în funcție de tipul de operație efectuat și va fi supravegheat.

Camera trebuie să fie aerisită, temperatura de confort să fie între 20-25 grade C și luminozitatea să fie redusă pentru a permite odihna pacientului.

Obiectivele îngrijiri în perioada postoperatorie:

Recuperarea rapidă a pacientului

Prevenirea, cunoasterea și tratarea complicațiilor

Asigurarea comfortului pacientului până la externare.

Este important prevenirea și tratarea complicaților postoperatorii

Managementul durerii.

Postoperator asistenta medicală va supraveghea funcțiile vitale și va verifica poziție cateterelor, permeabilitatea si starea sondelor si a tuburilor de dren.:

Pacientul va fi transportat de la blocul operator cu targa sau caruciorul și se vor evita miscările bruste, se are în vedere protecția plăgii, trusei de perfuzie si atuburilor de dren. Bolnavul este însoțit de medicul anestezist și va informa asistenta medicală despre tipul interveției și va lăsa notat în foaia de observație instrucțiuni cu privire la tratamentul pacientului, doză, durata de administrare, administrare oxigen.

Supravegherea postoperatorie precoce.

– bolnavul este asezat în poziție de decubit dorsal fară pernă și nu trebuie să miste capul 2- 4 ore

– se va supraveghea pacientul până la revenirea stării de constiență

– se supraveghează plaga și se verifică dacă pansamentul este curat.

– asistenta medicală monitorizează funcțiile vitale la interval de 15 minute și notează valorile în foaia de observație.

– supraveghează atent diureza și tuburile de dren;

– dacă bolnavul prezintă dureri, se vor administra medicamente calmante si antiinflamatoare, algocalmin 1fiolă se administrează intramuscular sau intravenous.

– în primele 24 de ore pacientul va fi alimentat și hidratat parenteral, prin perfuzie cu ser fiziologic sau glucoză, pentru ai asigura diureza.

– din a doua zi se reia treptat regimul alimentar, începând cu alimente semilichide.

– se va combate frisonul prin încălzirea pacientului cu pături suplimentare;

– se supraveghează și se raportează dacă există semnele de hipotermie: somnolență,

– se raportează medicului orice creștere patologică a temperaturii.

Supravegherea pacientului în zilele 1,2,3,4

Se are în vedere menținerea și monitorizarea funțiilor vitale, este necesar să se monitorizeze zilnic: frecvența respirției, pulsului, temperature.

Diureza se va măsura prin sondaj vezical cu punga colectoare de urină.

Se urmăresc tegumentele și mucoasele, precum și aspectul general al bolnavului.

I se asigură pacientului igiena prin toaleta parțială la pat, ferind regiunea pansată.

Bolnavul este ajutat să execute mișcări active ale membrelor inferioare din oră în

oră, este încurajat să facă mișcări pasive ale articulațiilor de la member.

Complicații postoperatorii:

Infecțiile se previn cu antibiorice Ciprofloxacin administrat intramuscular la 12 ore.

Pentru a evita apariția tromboemboliilor, se administrează anticoagulante Flaxiparină sau Clexane 1-2 fiole pe zi subcutanat.

Se continuă tratementul pacientului pentru suferințele cronice.

III.3 .Fișa tehnică numarul 3 – Puncția venoasă

Definiție: Puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de puncție.

Scop: -explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator: biochimice, hematologice,serologice și bacteriologice,introducerea substanțelor de contrast pentru investigații radiologice.

-terapeutic: administrarea unor medicamente sub forma injecției și perfuziei intravenoase

Locuri de elecție:

-venele de la plica cotului ( basilica si cefalica);

– venele antebrațului;

– venele de pe fata dorsală a mainii;

– venele subclaviculare;

– venele femurale;

– venele maleolare interne;

-venele jugulare si epicraniene ( sugar si copilul mic).

Materiale necesare(în funcție de scop):

de protecție – pernă pentru sprijinirea brațului, mușama, aleza

instrumentar și materiale sterile – ace, seringi de mărimi diferite, holder cu ac dublu,vacutainere. fiole cu soluții medicamentoase,soluții perfuzabile,flexulă.

mănuși, tampoane ,garou, eprubete uscate și etichetate, cilindru gradat, tăviță renală.

Pregătirea pacientului:

– psihică – se informează asupra scopului puncției se obține consimțământul

– pregătirea fizică – se așază într-o poziție confortabilă atât pentru pacient, cât și pentru persoana care execută puncția (decubit dors

Execuția tehnicii-asistentul medical:

spală,dezinfectează mâinile și îmbracă mănușile;

aplică garoul la o distanță de 7-8 cm deasupra locului puncției,

recomandă pacientului să strângă pumnul, vena devenind astfel turgescentă;

palpează vena,dezinfectează tegumentul;

fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5cm sub locul puncției;

introduce acul cu bizoul în sus , pătrunde în venă cca. 1-2 cm. și verifică poziția acului în venă – prin aspirare în seringă.

continuă tehnica funcție de scopul urmărit.

îndepărtează staza venoasă,cere bolnavului să deschidă pumnul.

aplică un tampon la locul puncției și se retrage acul brusc.

menține tamponul 1-3 minute – fără a flecta antebrațul pe braț.

îngrijește locul puncției.

Reorganizare: selectarea deșeurilor rezultate.

Îngrijirea bolnavului după tehnică:

Se face toaleta locală a tegumentelor dacă este cazul. Se schimbă la nevoie lenjeria.

Se asigură o poziție comodă. Se supraveghează pacientul.

Se pregătește sângele recoltat pentru laborator.

Accidente:

-Hematom prin infiltrarea cu sânge a țesutului perivenos-se retrage acul și se comprimă locul 1-3 minute.

-Perforarea venei – se retrage acul.

-Amețeli, paloare, lipotimie,colaps – se întrerupe puncția și se acordă ajutor de urgență ,se anunță medicul.

Observații:

-Pentru evidențierea venelor se pot face mișcări circulare cu brațul, se poate introduce mâna în apă caldă.

-Prin puncție venoasă se pot fixa și catetere transcutanate.

III.4 Fișa tehnică numărul 4 – Drenajul

Reprezintă o metodă chirurgicală prin care se evacuează la exterior anumite colecții de lichide patologice (secreții, puroi) din interiorul unor cavități naturale sau neoformate.

Drenajul chirurgical poate avea doua scopuri:

Preventiv, necesar când complicațiile operatorii ridică probleme unei infecții, hemoragii sau fostule;

Terapeutic, când se urmăreste asigurarea evacuării permanente a colecțiilor patologice.

Drenajul cavității abdominale: Se face după unele interveții chirurgicale în scop profilactic sau terapeutic.

Tehnică:

Plasearea drenului se face în funcție de natura interveției si topografia organului operat.

Treiectul tubului să fie cât mai scurt, să nu treacă prin zone ce pot fi contaminate.

Deosebim:

– drenajul simplu, se drenează cavitatea respectivă.

– drenajul spălătură este folosit în special în peritonite difuze. Pe un tub se introduc substanțe antiseptice care spală cavitatea peritoneală si pe alte tuburi se drenează cavitatea.

Materiale necesare:

Este nevoie de un cărucior supra etajat, curat si decontaminat.

trusă pentru pansamente sterile conținând:

pense Kocher

comprese sterile

câmp steril

soluții antiseptice iodate tip Betadină

ser fiziologic

mănuși nesterile

material protector pentru pat

benzi adezive

un bisturiu sau foarfece steril

un ac de siguranță steril în caz de lanieră

o pereche de mănuși sterile.

tăvițe renale

saci pentru colectarea deșeurilor

un container pentru ace.

Realizarea procedurii:

prima etapa este de îndepărtare a pansamentului murdar cu o pensă sau cu o mănușă de unica folosință;

este îndepărtat acul de siguranță vechi cu o pensă anatomică

plaga se curăță și se dezinfectează începând cu partea cea mai curată;

se curăță în jurul drenului prin mișcări circulare sau centrifuge;

pentru a fixa drenul, se trece acul de siguranșă prin dren și se închide apoi cu o pensă anatomică și se taie segmentul de dren aflat deasupra acului de siguranță;

se înconjoară drenul cu comprese sterile crestate pe mijloc, apoi se acopera partea de deasupra drenului cu alte comprese necrestate;

drenul este fixat cu bandajare sau cu benzi adezive hipoalergice;

se observă zilnic aspectul lichidului, cantitatea și se notează în foaia de observație;

Incidente și accidente:

intalarea defectuasă a tubului de dren sau cudarea tubului

colmatarea tubului cu secreții vâscoase

ieșirea accidentală a drenului din cavitate

infectarea treiectului tubului de dren

infectarea secundară, exogenă a cavității prin lipsa de protecție a capătului ân exterior a tubului.

ulcerații ale organelor cavitare produse prin decubitde către tuburile rigide;

Capitolul IV

Procesul de îngrijire al unui pacient cu traumatism abdominal