Ingrijirea Bolnavului cu Mononucleoza Infectioasa
INGRIJIREA BOLNAVULUI
CU
MONONUCLEOZA INFECTIOASA
Motto:
,, Este bine sa-i ajuti pe oameni, dar este si mai bine daca ii inveti cum sa se ajute singuri’’
Aesculap
CONCEPTUL NURSING AL VIRGINIEI
HENDERSON
,, Rolul esential al asistentei medicale este in a ajuta o persoana bolnava sau sanatoasa sa-si mentina sau recastige sanatatea (sau sa-l asiste in ultimele sale clipe) prin indeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi indeplinit singur, daca ar fi avut forta, vointa sau cunotintele necesare.
Asistenta medicala trebuie sa indeplineasca aceste functii astfel incat pacientul sa-si recastige independenta cat mai repede posibil.”
Aceasta este conceptia Virginiei Henderson privind rolul esential al asistentei medicale si care sta la baza noului principiu de ingrijire NURSING. El plaseaza fiinta umana in centrul preocuparilor si presupune implicarea ei in luarea deciziilor privind propria sanatate, ceea ce inseamna o intelegere si cunoastere a omului ,, miracolul care este fiinta umana” si mai ales a modului in care se pot initia si intretine relatii interpersonale cooperante, bazate pe respect intre toti membrii echipei de sanatate si cel ingrijit.
Ingrijirea bolnavului este o munca de mare respundere care reclama cunostinte profesionale temeinice si calitati morale deosebite. Constiinciozitatea ridica valoarea oricarei munci, dar in special a celei sanitare, caci de ea depind vietile omenesti.
Cunostintele profesionale ale asistentei medicale trebuie sa corespunda profilului sanitar in care lucreaza, specific si esential pentru spitalul de boli infecto- contagioase fiind cunoasterea simptomatologiei si epidemiologiei, precum si modul de prevenire al infectiilor.
CAPITOLUL I
VIRUSUL EPSTEIN – BARR
Virusul EPSTEIN – BARR este agentul etiologic al mononucleozei infectioase si face parte din familia HERPESVIRIDAE , sub familia GAMMAHERPESVIRIDAE.
Initial, virusul a fost izolat in 1964, intr-o linie celulara propagata in vitro si pornind de la limfomul Burkitt, endemic in Africa, mai ales la copiii intre 5-10 ani. Ulterior s-a izolat acelasi virus in culturi de leucocite, prevenite de la bolnavii de mononucleoza infectioasa si din spalaturi faringiene recoltate de la bolnavi in faza acuta a bolii. Virusul are un diametru de 120 microni si este asemanator virusului herpetic. Se prezinta sub forma unor corpusculi rotunzi, situati atat in nucleul cat si in citoplasma limfoblastilor, fiind constituit tot numai din ADN. Poate fi cultivat numai in culturi speciale ale leucocitelor bolnavilor.
Excretia virusului EPSTEIN – BARR continua timp de mai multe luni dupa boala, ceea ce sugereaza:
Persistenta virusului in stare latenta, in anumite celule (limfocite). Este un caracter comun virusilor din familia HERPESVIRIDAE (virusurile: herpetic, varicelo- zosterian si citomegatic).
Starea de purtator de virus EPSTEIN – BARR rezultata poate servi ca sursa de transmitere a virusului.
La bolnavii cu mononucleoza infectioasa, apar anticorpi fata de virusul EPSTEIN – BARR, care pot persista timp indelungat in decursul vietii. La personale cu mononucloza infectioasa in antecedente, acesti anticorpi au fost evidentiati in proportie de 100% si numai la 24% in restul populatiei. Persoanele lipsite de anticorpi anti EPSTEIN – BARR au fost decelati in serul unor persoane, care au suferit neindoielnic de mononucleoza infectioasa, dupa 20 si 37 ani de la boala. Persistenta indelungata a anticorpilor fata de virusul EPSTEIN – BARR permite depistarea persoanelor imune, care au trecut prin boala precum si a formelor atipice si inaparente. Virusul EPSTEIN – BARR este limfotrop. El patrunde in limfocitele B, iar acestea sub influenta genomului ADN viral, incep sa prolifereze la infinit. Populatia celulara astfel obtinuta in vitro, se denumeste: o linie limfoblastoida, iar virusul EPSTEIN – BARR este considerat ca un virus cu propietati ,, imortalizante’’, o proprietate necesara orcarui virus care determina un limfom cu celule B.
Virusul EPSTEIN – BARR ca agent oncogenic, ridica unele probleme privind relatia mononucleozei infectioase cu unele boli maligne (limfomul Burkitt, leucemia limfotica, boala Hodgkin si cancerul nazofaringian). Cea mai importanta problema este oncogenitatea virusului EPSTEIN – BARR pentru om, pentru care s-au adus umatoarele dovezi:
Bolnavii cu anumite tumori prezinta titruri ridicate de anticorpi fata de virusul EPSTEIN – BARR;
Evidentierea virusului EPSTEIN – BARR (genomul viral) in celulele din limfomul Burkitt si ale cancerului nazofaringian;
Proprientatea virusului EPSTEIN – BARR de a schimba elemente limfoide in linii celulare continue, limfoblastoide (imortalizarea celulelor B);
Experimental se produc tumori la doua specii de animale, utilizand materiale care contin virus EPSTEIN – BARR.
Argumente impotriva rolului virusului EPSTEIN – BARR ca agent etiologic al limfomului Burkitt:
Infectia cu virusul EPSTEIN – BARR cuprinde 80-100% din indivizi si este universala, limfomul Burkitt este restrans numai la cateva regiuni (Africa si Noua Guinee)
In vitro, virusul EPSTEIN – BARR este mutogenetic (trasforma limfocitele normale), dar nu este oncogenic.
Este evident ca alti factori intervin pentru a realiza o limfoproliferare maligna, cum sunt anumite stari de imunodeficienta si unele translocari cromozomiale. Se admite ca o limfoproliferare maligna apare numai la unii din pacientii infectati cu virusul EPSTEIN – BARR, la cere se realizeaza o scadere importanta a limfocitelelor T supresoare, ceea ce permite o multiplicare excesiva a limfocitelor B infectate cu virus. S-au decelat limfoame cu celule T continand ADN al virusul EPSTEIN – BARR la unii pacienti cu infectie cronica cu virus EPSTEIN – BARR .
Un alt factor consta in anumite translocari cormozomiale, constatate la toate linile celulare de la bolnavi cu limfom Burkitt (un schimb reciproc intre portiunile terminale ale cromozomilor 8 si 14).
Din aceste date rezulta ca rolul etiologic al virusului EPSTEIN – BARR in limfoproliferari maligne (limfoame) este numai partial, fiind necesare si alte conditii. Limfomul ar fi astfel un hazard al starilor de imunodeficienta si de translocari cromozomiale, iar mononucleoza infectioasa o boala limfoproliferativa autolimitata.
CAPITOLUL II
MONONUCLEOZA INFECTIOASA
Mononucleoza infectioasa este o boala acuta, trasmisibila, de obicei benigna, afectand mai ales copiii mari si tineri, determinata de virusul EPSTEIN – BARR si caracterizata clinic printr-o stare febrila, insotita de angina (rezistenta la antibiotic),cu tomofieri ganglionare (mai ales latero- cervicale), splenomegalie si hepatomegalie (nu rereori icterica). Hematologic caracterizata prin leucocitoza cu mononucleoza importata si serologic, prin prezenta cu titruri mari, a anticorpilor eterofili (aglutinine antihematii de oaie) si a anticorpilor specifici antivirus EPSTEIN – BARR.
ISTORIC
In 1885, Filatov a denumit ,,inflamatie ganglionara idiopatica” o boala cu ta-
blou asemanator.
In 1889, Pfeiffer a descris ,, febra ganglionara” la copil.
In 1920, Sprunt si Evans denumesc boala ,,angina cu monocite”.
In 1932, Paul si Dunnel au demonstrat prezenta anticorpilor in sangele acestor bolnavi, reactie care are ca punct de plecare observatiile facute de Hanganutiu la Cluj, in 1924.
In 1964, Epstein si Barr au izolat virusul bolii, confirmat ulterior ca agent etiologic al mononucleozei infectioase prin aparitia de anticorpi specifici.
Patologia bolii si relatiile virusului EPSTEIN – BARR cu limfomul Burkitt si cu cancerul nazofaringian situeaza mononucleoza infectioasa la marginea sectorului oncogenic ca o punte de legatura intre bolile virale si modificarile maligne ale celulelor.
EPIDEMIOLOGIE
RASPINDIRE Mononucleoza infectioasa sete aproape uniforma pe intregul glob. Prin cercetarile serologice s-au constatat anticorpi specifici fata de virusul EPSTEIN – BARR la 80-90% din persoanele adulte (ceea ce probeaza marea raspandire a bolii).
Aproximativ 50% din persoanele care se imbolnavesc fac forme atipice sau inaparente, asa cum arata o cercetare efectuata in Anglia, printre 1457 studenti in decursul unui an. Depistarea sau ignorarea acestor forme clinice explica de ce incidenta mononucleozei variaza dupa autori si tari. In Anglia incidenta anuala a fost de 38 de cazuri la 100000 de locuitori. Incidenta variata este in functie de declararea bolii (obligatorie de astfel in numeroase tari). Boala apare sporadic, dar deseori cu epidemii.
MORBIDITATEA maxima se situeaza in adolescenta, grupele de varsta cele mai afectate fiind intre 14 si 25 ani sau intre 17 si 29 de ani. Boala nu este insa rara nici la copii, care fac mai frecvent forme usoare si inparente. Nu excepteaza nici varstnicii.
CONTAGIOZITATEA mononucleozei infectioase este relativ mica.
SURSA DE INFECTIE o constituie numai omul bolnav prin persoanele infectate, bolnavi sau convalescenti care elimina timp indelungat virusul, bolnavi sau convalescentei care elimina timp indelungat virusul (tractul respirator fiind rezervorul principal de virus). Se apreciaza ca importanta in trasmiterea bolii starea de purtator de virus EPSTEIN – BARR.
TRASMITEREA virusului se face prin contact direct si intim cu persoanele respective, cel mai adesea prin sarut sau pe cale aeriana prin inhalarea picaturilor de secretie nazofaringiana. O alta modalitate de trasmitere este prin transfuzie de sange sau plasma (mononucleoza post transfuzionala adesea cu icter) si dupa transplant.
INCIDENTA maxima : primavara si toamna.
DURATA CONTAGIOZITATII nu se cunoaste exact, pare sa fie de luni sau ani, in functie de excretia orala indelungata la purtatorii cronici.
RECEPTIVITATEA este generala.
IMUNITATEA este conferinta de trecerea prin boala manifestata clinic cat si prin formele inaparente.
PATOGENIE -Virusul patrunde in organism pe cale orofaringiana, afectand variante organe si tesuturi, indeosebi tesutul limfoid, determinand modificari morfologice si imunologice caracteristice. Infecteaza limfocitele B determinand proliferarea acestora si scaderea limfocitelor T . Modificarile imunologice constau in aparitia de anticorpi specifici, anticorpi eterofili si anticorpi nespecificati. O alta amomalie imunologica consta in frecventa reactiilor alergice la Ampicilina (pana la 100%) din cazuri. Prin excelenta, virusul se localizeaza in sistemul reticuloendotelial de la toate nivelurile (ganglioni, ficat, maduva osoasa), ca si in toate organele si tesuturile, pe compunenta reticuloendoteliala a acestora. Hiperplazia acestui sistem, sub actiunea iritativa a virusului, duce la mariri de volum ale organelor respective si la desprinderea a numeroase limfocite tipice si atipice, ce vor invada torentul sangvin, dand aracteristica tabloului sangvin.
ANATOMIE PATOLOGICA – Virusul afecteaza intregul organism, asa cum arata modificarile survenite in variante organe si tesuturi (splina, ganglioni limfatici, sange, maduva osoasa, ficat, miocard, sistem nervos, rinichi, mucoasa faringiana) caracterizata prin proliferarea intensa de mononucleare, prezente in organe sau sub forma de infiltrare in organe.
TABLOUL CLINIC
INCUBATIA este de 4-6 saptamani.
Tabloul clinic este variat, predominand unul sau altul dintre sindrome.
DEBUTUL este gradat sau brusc, cu cefalee, febra, frisoane, anorexie, oboseala, urmate uneori de aparitia anginei si adenopatiilor.
PERIOADA DE STARE:
FEBRA este prezenta totdeauna, ajunge des la 390 – 400 C si este primul semn important. Dureaza cateva zile, 2-5 zile pana la 2-3 saptamani. Imbraca tipul remitent sau intermitent. In formele atipice exista doar o stare subfebrila. La copil valoarea temperaturii este mai mica, iar la adolescent este mai ridicata si are o duarata mai prelungita.
ANGINA este prezenta in 80% din cazuri, alt semn important al bolii. Nu apare in prima zi, ci dupa 2-5 zile de febra. Amigdalele sunt multe tipice si atipice, ce vor invada torentul sangvin, dand aracteristica tabloului sangvin.
ANATOMIE PATOLOGICA – Virusul afecteaza intregul organism, asa cum arata modificarile survenite in variante organe si tesuturi (splina, ganglioni limfatici, sange, maduva osoasa, ficat, miocard, sistem nervos, rinichi, mucoasa faringiana) caracterizata prin proliferarea intensa de mononucleare, prezente in organe sau sub forma de infiltrare in organe.
TABLOUL CLINIC
INCUBATIA este de 4-6 saptamani.
Tabloul clinic este variat, predominand unul sau altul dintre sindrome.
DEBUTUL este gradat sau brusc, cu cefalee, febra, frisoane, anorexie, oboseala, urmate uneori de aparitia anginei si adenopatiilor.
PERIOADA DE STARE:
FEBRA este prezenta totdeauna, ajunge des la 390 – 400 C si este primul semn important. Dureaza cateva zile, 2-5 zile pana la 2-3 saptamani. Imbraca tipul remitent sau intermitent. In formele atipice exista doar o stare subfebrila. La copil valoarea temperaturii este mai mica, iar la adolescent este mai ridicata si are o duarata mai prelungita.
ANGINA este prezenta in 80% din cazuri, alt semn important al bolii. Nu apare in prima zi, ci dupa 2-5 zile de febra. Amigdalele sunt mult tumefiate, congestionate, moderat dureroase, prezinta depozite abundente, pseudomembranoase, simuland difteria (in mononucleoza infectioasa , falsele membrane nu depasesc amigdalele si nu se intind pe lueta sau pe stalpii amigdalieni). Bonavul are dificultatei la ingitit si din gura elimina o halena cu miros neplacut.Angina persista, de obicei, cel putin o saptamana, nefiind influentata de antibioticoterapie.
ENANTEMUL Semn precoce, caracterizat prin aparitia intre a 3-a si a 7-a zi de boala, a unor mici pete hemoragice la nivelul palatului dur si moale.
EDEM PALPEBRAL apare la cca. 36% din cazuri.
HIPERTROFIA GANGLIONILOR LIMFATICI . Se constata o adenopatie a unor grupe de ganglioni sau generalizator la 100% din cazuri. Este variabila ca dimensiuni (de la marimea unui bob de fasole la cea a unei alune).
Adenopatia intereseaza in special ganglionii cervicali si anume ganglionii angulomaxilari, cei mai voluminosi. Ei pot ajunge la dimensiuni foarte mari, cat o maslina, nuca, chiar cat un ou de gaina. Pot fi duri, cand sunt mici sau de consistenta moale cand au dimensiuni mari. Predomina la grupele situate de-a lungul marginei posterioare a sternocleidomastoidianului, mai putin voluminosi. Se mai prind si ganglionii axiliari, cubitali si inghinali, uneori si cei mezenterici, dand afectari ale tubului digestiv. Nu se observa tendinta la ramolire sau supuratie.
Hipertrofia este moderat dureroasa si dureaza 1-3 saptamani.
SPLENOMEGALIA apare frecvent la 50-80% din cazuri, este nedureroasa, palpabila la 1-2 cm sub debord, depasind cu 2-3 laturi de deget falsele coaste. Au consistenta usor crescuta, iar durata sincronica cu a adenopatiilor.
HEPATOMEGALIA a fost descrisa pentru prima data de Pfeiffer.
Este ralativ frecventa, demonstrand o afectare a ficatului, care clinic apare rar, dar reiese din testele hepatice alterate moderat. Este mai putin pronuntata decat splenomegalia.
In 8-28 % din casuri este insotita de un icter net (Hepatitis mononucleoza). Se constata frecvent cresterea transaminazelor serice, dupa a 2-a saptamana de boala. Nu s-au constatat cazuri de trecerea in hepatita cronica.
ERUPTIA este discreta maculoeritematoasa de tip rebeolic (uneori fine pete) apare in 1/3 din cazuri (mai ales dupa administrare de Ampicilina). Poate fi si scarlatiniforma si mai rar petesiale.
TUSEA este uscata, paroxistica, iar radiologic se constata uneori o pneunomie atipica (interstitiala).
MODIFICARI ELECTROCARDIOGRAFICE. Sunt usoare, la 5-6% din cazuri.
MODIFICARI HEMATOLOGICE. Sunt caracteristice in mononucleoza infectioasa. Initial se constata o leucopenie urmata de leucocitoza. Leucocitele sunt in numar de 10.000-20.000 /mm3 chiar si 800.000 /mm3, avand aspect leucemoid. Neutrofilele sunt scazute. Caracteristica este cresterea mononuclearelor ce ating o proportie de 80-90% din celulele albe. Din mononuclearele periferice, limfocitele ,, atipice” reprezinta 15-20% (de tip monocitoid, plasmocitoid, limfoblastoid). Aceste modificari constatate in sangele periferic se observa chiar din primele zile ale bolii si dureaza cateva sapatamani, chiar luni.
ANERGIE. Este temporara, exprimand o depresare a imunitatii celulare (cresterea limfocitelor T supresoare in defavoarea limfocitelor T helper).
EVOLUTIE SI FORME CLINICE
Evolutia este de regula favorabila. Fenomenele se amelioreaza sau dispar in 2-3 saptamani, cu exceptia adenopatiei si a modificarilor hematologice care persista mai mult (cateva saptamani). Rareori apar recaderi in aproximativ 2% din cazuri. Dupa cum predomina un anumit sindrom s-au descris urmatoarele forme monosindromice:
Tipul angios (80% din cazuri);
Tipul febril sau tifoidic (12%);
Tipul icteric (8%).
Exista si forme usoare, forme subclinice si infectii inaparente, demonstrabile hematologic si serologic.
FORME SEVERE (des letare) apar in anumite stari de imunodeficienta, iar uneori boala ia un caracter permanent, cu oboseala, dureri de gambe, slabiciune musculara, splenomegalie, hipotensiune, mentinerea modificarilor hematologice si trecerea in forma cronica a bolii.
SINDROMUL DE MONONUCLEOZA CRONICA se manifesta prin: oboseala, slabiciune, mialgii, stare depresiva, cefalee, subfebrilitate, adenopatii persistente, faringita. Aceste modificari pot dura luni sau ani, evolueaza cu exarcerbari clinice, hematologice si serologice de organisme cu tulburari de imunoreglare (raspuns imun absent).
COMPLICATII – Sunt exceptionale, dar unele dintre ele pot determina moartea bolnavului: Edem al glotei; Ruptura de splina; Encefalita.
Alte complicatii sunt:
Neurologice apar in 1-2 % din cazuri si sunt: meningita limfocitara, encefalita, mielita, sindrom cerebelos, paralizii faciale;
Hematologice: anemii hemolitice (mecanism autoimun), purpura trombocitopenica, sangerari diverse, hematurie, agranulocitoza;
Cardiace : miocardita;
Alte complicatii : Orhita, Pancreatita, Adenita mezentarica, Suparainfectii bacteriene, Angina streptococica, Otita, Sinuzita, Ruptura splinei (foarte rar);
Afectare hepatica cu icter, uneori intens.
DIAGNOSTIC – DIAGNOSTICUL POZITIV se suspecteaza pe date clinice (febra, angina, adenopatii, splenomegalie, hepatomegalie) si se confirma pe urmatoarele date de laborator:
LEUCOGRAMA: limfocite si monocite de peste 50% dintre care atipice 20% si care persista peste 10 zile;
TESTUL PAUL- BUNNEL – pentru determinarea anticorpilor eterofili care apar precoce si persista cateva saptamani. Reactia este pozitiva intr-un titru de 1/448;
DETERMINAREA ANTICORPILOR fata de virusul EPSTEIN – BARR care apar in sangele bolnavilor de mononucleoza infectioasa si reprezinta test specific de diagnostic.
DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL se face in primul rand cu sindromul mononucleozic intalnit in unele boli ca: Citomegalia, Hepatita virala acuta, Toxoplasma, Limfocitoza infectioasa, Rubeola.
Mai pot intra in discutie afectiuni ca: Limfoame, Leucemii, Leptospiroza, Febra tifoida (in formele febrile prelungite), Angina difterica, Sifilisul (in mononucleoza infectioasa apar reactii serologice pentru lues pozitive insa tranzitorii).
PROGNOSTIC – De obicei favorabil. Uneori covalescenta lunga cu astenie si debilitate. Cazurile mortale sunt extrem de rare (prin encefalomielita).
TRATAMENT – repaus – la pat si izolare de 10-14 zile.
DIETA – variaza, dar se va proteja ficatul.
IGIENA – atenta a cavitatii bucale. Nu exista tratament specific antiviral. Tratamentul este simptomatic, patogenic si pentru combaterea suprainfectiilor. Se administreaza antitermice si antiinflamatorii. In cazurile severe ca si in complicatii se recurge la tratament cu corticosteroizi. Pentru suprainfectii bacteriene se recurge la antibiotice (Penicilina, Eritromicina, Lincomicina). Nu se administreaza niciodata Ampicilina care in mononucleoza provoaca eruptie in 70-100% din cazuri. Se recomanda evitarea eforturilor si precautii pentru prevenirea rupturii splinei.
PROFILAXIE – Nu exista masuri de profilaxie. Se recomanda izolarea cazurilor si cercetarea contactiilor (pentru decelarea formelor subclinice). Boala face parte din lista bolilor de declarare obligatorie numerica.
CAPITOLUL III
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA BOLNAVULUI CU MONONUCLEOZA INFECTIOASA
SPITALUL DE BOLI INFECTO – CONTAGIOASE
Mononucleoza infectioasa, asa cum rezulta din prezentarea afectiunii, face parte din bolile de grupa B, in cazul carora spitalizarea nu este obligatorie. De regula ingrijirile se acorda la domiciliu, de catre familie sub directa coordonare a medicului de familie.
Se intampla insa, ca uneori sa fie necesara internarea in spitalul de boli infecto- contagioase, iar printre situatiile care determina izolarea pot fi:
Absenta conditiilor de izolare in familii cu mai multi copii:
Aparitia bolii in colectivitati inchise (camine, crese, gradinite….);
Incapacitatea familiei de a acorda ingrijirile (prin lipsa de timp necesar, necunoasterea sau refuzul acordarii ingrijirilor);
Suspiciuni asupra diagnosticului;
Existenta unor complicatii ale bolii sau afectiuni asociate.
Asa cum am mentionat, spitalizarea se face in unitati specializate sau in sectii anume create in cadrul unor spitale multidisciplinare. In Bucuresti functioneaza doua spitale cu acest profil, acestea sunt Spitalul Profesor Victor Babes si Spitalul Matei Bals. Constructia, organizarea si circuitele spitalului de boli infectioase au fost stabilite prin studii si cercetari de- a lungul timpului si sunt permanent imbunatatite, in scopul realizarii unei cat mai bune izolari a pacientului si prevenirea respandirii afectiunilor in spital sau chiar in afara acestuia. Pe langa elemente ca: virulenta germenilor, contacte infectante, contagiozitate, se iau in calcul si curentii de aer, transportatori ai agentilor patogeni in zonele limitate spitalului. Acesta reprezinta un argument conform caruia aceste spitale de boli infectioase ar trebui amplasate in afara colectivitatilor umane (orase, localitati). Si totusi, actualmente, spitalele se gasesc in interiorul Bucurestiului, acesta datorita extinderii orasului.
Cele doua spitale de boli infectioase ,,Matei Bals’’ si ,,Victor Babes’’ aflandu-se in cartiere intens populate si inconjurate de blocuri cu mai multe etaje. Vantul, curentii de aer, instalatiile de apa si canalizarea sunt comune cu ale orasului si exista o serie de riscuri de contaminare. Spitalul trebuie sa fie accesibil pentru oricine, deci trebuie amplasat in apropierea traseelor mijloacelor de transport in comun.
Alt element important este cladirea spitalului. Sunt doua tipuri de cladiri:
Pavilionare;
Bloc.
SISTEMUL PAVILIONAR : – urmareste sa izoleze bolnavii pe boli. Prezinta inconveniente legate de numarul mare de boli contagioase existente, dar de unele greutati in transportul bolnavilor si solicita un numar crescut al personalului de ingrijire. Este un sistem neeconomic.
SISTEMUL BLOC: – restrange toate unitatile spitalului intr-un corp comun. Au avantajul ca are grupate toate serviciile, usurand astfel munca personalului. Acest tip este mult mai economic. Pericolul de contagiune este evitat prin organizarea functionarii corecte a spitalului. Cu toate acestea, riscul exista, si acest tip de constructie este evitat pentru spitalul de boli infectioase. Se mai utilizeaza si o formula intermediara, SISTEMUL MIXT , bloc si pavilioane, fiind satisfacute astfel toate exigentele. Mai este folosita si o alta formula, spitalul de boli infectioase alaturi de spital cu alte sectii, intalnit in cazul spitalului Matei Bals situat langa Spitalul Dr. Ghe. Lupu. Important pentru buna functionare a spitalului sunt mijloacele de transport pe verticala si orizonala (ascensoare, benzi rulante), curentul electric (asigurarea permanentei curentului electric printr-o uzina proprie sau in grup electogen), iluminant constant, asemanator luminii de zi si extrem de important, de existenta unei statii de epurare a apei. Organizarea si functionarea spitalului are in vedere problema infectiilor intraspitalicesti si separarea la maximum a elementului curat de cel contaminat. Pentru evitarea contaminarilor s-au stabilit circuite pentru principalele elemente care iau parte la procesul de izolare si de ingrijire a unui bolnav contagios. Aceste sunt:
Circulatia bolnavului;
Circulatia efectelor bolnavului;
Circulatia personalului;
Circulatia alimentelor si a veselei;
Circulatia resturilor alimentare;
Circulatia plostilor, urinarelor si scuipatorilor;
Circulatia instrumentelor medicale.
Functionarea la parametrii optimi a spitalului de boli infecto-contagioase, se bazeaza pe doua principii esentiale:
Folosirea tehnicii aseptice (aplicarea consecventa a dezinfectiei continue si terminale, separarea timpilor ,,septici’’ de cei ,, aseptici’’);
Respectarea circuitelor (separarea circuitelor septice de cele aseptice), care se refera la circulatia bolnavului de la domiciliu pana la sectie, transportul bolnavului in cadrul sectiei, circuitele efectelor, rufariei, instrumentarului medical, circuitul alimentelor, circuitul personalului, al vizitatorilor, etc..
Respectarea acestor principii este sarcina asistentei medicale si reprezinta conditia esentiala in prevenirea infectiilor intraspitalicesti. In cazurile urmarite am fost in spitalul Victor Babes si voi prezenta cateva date despre acesta. Spitalul este de tip pavilionar si prezinta pavilioane in functie de afectiuni, varste si sexe.
Servicile anexe sunt:
Radiologie;
Cabinete si laboratoare specializate (virusologie, serologie, bacteriologie, biochimie).
In ultimii ani a fost construit si un centru de diagnostic si tratament care corespunde celor mai inalte standarde.
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN ASIGURAREA
CONDITIILOR DE SPITALIZARE
Revenind la ingrijirea pacientului cu mononucleoza infectiosa, mentionez ca spitalizarea acestuia se face in pavilionul B3, in care se mai interneaza si alte afectiuni cu cale de transmitere aerogena, digestiva si chiar boli tropicale. Acest pavilion, ca si celelalte din cadrul spitalului, au o camera de garda, saloane, repartizate pe cele trei niveluri (parter + 2 etaje) si servicii anexe precum:
Oficiile alimentare,
Debarale,
Camerele asistentelor si medicilor.
CAMERA DE GARDA
Reprezinta primul loc de contact al bolnavului cu spitalul.
Este alcatuita dintr-o incapere cu ghiseu, unde se gaseste asistenta medicala care realizeaza primul contact cu pacientul si apartinatorii acestuia, inregistreaza cazul in condica de consultatii, intocmeste foaia de observatii cu datele de identificare ale bolnavului si anunta medicul. Asistenta medicala are un rol special in prevenirea contactelor infectante prin izolarea pacientilor prezentati in acelasi timp cu afectiuni diferite. De asemenea va trebui sa prezinte calitatea de a sesiza cazurile grave, de a anunta medicul si de a interveni pana la prezentarea acestuia. Tot in cadrul camerei de garda se mai gasesc si alte doua incaperi.
In prima dintre ele se gasesc:
O canapea pentru examinarea pacientilor,
Masa si scaun, unde medicul completeaza foile de observatie cu primele date primite de la bolnav si anturaj,
Lampa cu ultraviolete pentru dezinfectarea suprafetelor si chiuvetei.
In incapere se mai afla un spatiu cu material auxiliar necesar examinarii:
Lampa de perete,
Recipiente cu apasatoare de limba sterile si nesterile,
Solutii dezinfectante.
In cea de-a doua incapere se gasesc:
O canapea pentru examinarea pacientilor,
O masa pe care se gasesc elementele necesare recoltarii de produse biologice
O cada si chiuveta.
Aceasta incapere este destinata toaletei pacientului la internare si schimbului rufariei acesuia cu efectele spitalului. Au de asemenea materiale si conditii pentru executarea deparazitarii pacientului la nevoie. Controlul preventiv se efectueaza insa tuturor pacientilor.
SERVICIUL DE SPITALIZARE
Reprezinta locul in care bolnavul va sta pe toata durata internarii si trebuie sa aiba in vedere evitarea contactelor infectante. El trebuie organizat si construit de asa maniera, incat sa poata asigura o izolare riguroasa a bolnavilor, individual sau in comun, pe afectiuni.
Saloanele pot fi ocupate de bolnavi cu aceleasi afectiuni, in care numarul de paturi nu trebuie sa fie prea mare (maximum 7-8 paturi). Fiecare camera trebuie sa fie prevazuta cu toate instalatiile sanitare necesare (baie , chiuvete, W.C.) pentru ca bolnavul sa nu fie nevoit sa paraseasca incaperea decat in mod cu totul exceptional (pentru examinari radiologice, electrocardiolagice, etc.). Saloanele ar trebui orientarte spre sud, sud-est sau sud-vest. Peretii sa fie zugraviti in culori deschise: alb nuantat spre roz, galben, albastru si pana la inaltimea de 1.5- 2 m sa fie impregnati cu email sau ulei pentru a se putea spala. Tavanul va fi pastrat complet alb, dusumeaua sa fie fara crapaturi, hidrofoba si rezistenta, acoperita cu asfalt, linoleum, cauciuc sau diferite materiale plastie colorate. Usile si ferestrele sa fie netede si astfel usor de intretinut in stare curata. Ferestrele sa fie cat mai mari.
OFICIUL MEDICAL este o camera unde se pregateste si pastreaza materialul necesar ingrijirii bolnavilor.
OFICIUL ALIMENTAR este locul unde es afla vasele si tacamurile destinate servirii mesei bolnavilor. Trebuie sa prezinte suprafete de gatit masa calda si sursa de combustibil ca si utilaje necesare pentru spalarea vaselor, sursele de apa calda si rece pupinelul pentru sterilizarea veselei, frigiderul pentru pastrarea alimentelor si caruciorul pentru distribuirea alimentelor.
DEPOZITUL DE RUFE CURATE este o incapere prevazuta cu dulapuri pentru pastrarea rufariei curate de spital care urmeaza sa fie distribuita bolnavilor. Asistenta medicala trebuie sa vegheze la asigurarea conditiilor de spitalizare optime care se refera la : iluminat, incalzire, ventilatie, spatiu, mobilier si respectarea circuitelor septice si aseptice.
ILUMINATUL trebuie sa fie optim, asigurat artificial si natural. Ideal este ca un perete sa fie alcatuit in intregime din geamuri. Este importanta asigurarea acestei conditii datorita faptului ca unele boli infectioase evolueaza cu eruptie si este necesara observarea acestuia. Este de dorit ca in afara de lumina centrala a salonului, fiecare pat sa aibe o lampa pe noptiera sau deasupra patului pentru a servi dorintelor bolnavilor si necesitatile personalului de ingrijire.
INCALZIREA optima a saloanelor este cea centrala. Temperatura in saloane in timpul zilei este de 19º C pentru adulti iar in cursul noptii poate sa scada pana la 14-15º C.
VENTILATIA saloanelor trebuie sa fie usor reglabila si realizabila. Cel mai frecent utililizata este ventilatia prin fereastra. Este de evitat provocarea curentului de aer puternic peste bolnavi. Se aeriseste dimineata, dupa servirea meselor, dupa tratemente, clisme, dupa vizite si seara inainte de culcare, precum ori de cate ori este nevoie.
SPATIUL se refera la suprafata necesara, socotita pentru un bolnav. Aceasta trebuie sa fie de 7-10 m3, iar cubajul de 80 m3 pentru sectia de boli infecto-contagioase.
MOBILIERUL intr-un salon este compus din : Pat, Noptiera, Masa, Chiuveta.
Asistenta medicala trebuie sa urmaresca pastrarea acestor conditii de spitalizare in parametrii optimi utilizand detergenti si solutii dezinfectante, urmarind si conlucrarea cu personalul de intretinere pentru repararea si inlocuirea pieselor defecte din sistemele de incalzire, ventilatie si de mobilier. In cadrul pavilionului B3, unde majoritatea bolnavilor internati sunt copii, saloanele trebuie sa fie luminate, spatioase, deschizandu-se pe un coridor sau camera intermediara incalzita. Pentru ca personalul sa petreaca numai timpul strict necesar in salon si totusi sa se asigure o supraveghere permanenta a copiilor, peretele care desparte salonul spre coridor este confectionat din sticla. Ferestrele sunt prevazute cu plasa metalica sau gratii, care au menirea de a proteja copii de accidente. Paturile copiilor sunt asezate in asa fel incat sa nu fie in apropierea surselor de caldura, a chiuvetelor, geamurilor, comutatoarelor si prizelor electrice. Se vor calcula cel putin 2.50 m2 suprafata pentru fiecare pat. Asistenta medicala supravegeaza comportamentul copiilor. Va vegea la respectarea interdictiilor de patrundere a vizitatorilor in incinta pavilionului in scopul protejarii acestora de infectii si introducerii de germeni din exterior.
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN STABILIREA
DIAGNOSTICULUI
Stabilirea unui diagnostic corect si prompt este important in cazul bolilor infecto- contagioase, atat pentru apliacarea tratamentului cat si pentru evitarea contactelor infectante.
In sarcina medicului intra stabilirea diagnosticului, insa asistenta medicala aduce o contributie importanta. Rolul asistentei medicale debuteaza din camera de garda, de la primul contact cu bolnavul, cand acesta trebuie sa sesizeze eventualele forme grave sau asociatii ale bolilor. Asistenta medicala anunta medicul si participa alaturi de acesta la interviul si examinarea pacientului, cand starea generala a acestuia o permite. In cazul pacientilor ce se afla in stare grava, se acorda prioritate tratamentului medical si apoi se intocmesc formele de internare. Examenul complet al bolnavului (anameza, antecedentele personale si heredocolaterale, examenul clinic amanuntit) va fi efectuat in mod riguros pentru a evita erorile de diagnostic (care, in cazul bolilor transmisibile pot avea uneori urmari dezastruase pentru bolnav si pentru colectivitate), ivite in urma unui examen clinic incomplet, superficial, neglijent. In realizarea anamezei, precum si in examinarea clinica in cazul bolilor infecto-contagioase trebuie insistat pentru a descoperi unele semne si simptome frecvent intalnite in aceste boli si pot orienta sau decide diagnosticul clinic exact.
Pe parcursul examinarilor se urmareste completarea foii de observatie cu datele corecte, lizibil, deoarece acestea constituie dosarul bolnavului pentru perioada internarii sale. Ea este un document medico- legal, stiintific si de gestiune, constituind un instrument necesar activitatii personalului sanitar, deoarece sintetizeaza riguros, stiintific datele examenului clinic, examinari paraclinice, evolutie, tratament.
Parte importanta a foii de observatiei ANAMNEZA.
Trebuie sa fie corect intocmita. Ea reprezinta totalitatea datelor obtinute din convorbirea cu pacientul. Are importanta deosebita in precizarea diagnosticului si se bazeaza pe conversatia dintre medic si pacient. Anamneza cuprinde : Date personale, Date generale, Motivele internarii, Istoricul bolii actuale, Antecedentele personale si heredocolaterale, Conditii de viata si munca. Datele personale ale pacientului sunt: Numele, Varsta, Sexul, Profesia, Locul si data nasterii, Domiciliul. Se noteaza date generale referitoare la perioada internarii: Data internarii, Data externarii, Numarul de zile de spitalizare, Starea la iesire cu diagnostic de internare si externare.
In MOTIVELE INTERNARII sunt incluse simptomele majore ce au determinat prezentarea la spital, ce vor fi consemnate succint in ordinea importantei si semnificatiei lor.
ISTORICUL BOLII este istoricul simptomelor, relatat de pacient si care are rol important pentru stabilirea diagnosticului. Se refera la data aparitiei, modul, evolutia, cornologia, localizarea si intensitatea semnelor si simptomelor.
ANTECEDENTELE PERSONALE FIZIOLOGICE au importanta speciala la femei si se refera la ciclul menstrual, avorturi, nasteri, menopauza. La copii se refera la greutatea la nastere, scorul Apgar, al catelea copil nascut este, etc..
ANTECEDENTELE PERSONALE PATOLOGICE se refera la vicii deprinse (tabacism, alcoolism), alergii.
ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE consemneaza boli de care au suferit ceilalti membrii ai familiei sau rudele apropiate ale acestuia.
CONDITIILE DE VIATA SI MUNCA releva date despre alimentatie, locuinta, numarul de membrii ai familiei, precum si date legate de munca (noxe, regim si program de lucru, pozitii defectuase). In adunarea datelor asistenta medicala are un rol important pentru ca ea sta mai mult timp in preajma pacientului si se poate folosi de mai multe mijloace pentru a obtine informatii. Prin observarea pacientului, element principal pe care asistenta medicala il foloseste frecvent, aceasta poate vedea pacientul ca un tot. Observarea este un proces mintal activ si presupune o capacitate intelectuala de a sesiza detalii prin intermediul simturilor. Se bazeaza pe obiectivitate ceea ce ii da fragilitate si impune autocontrol prin efort intelectual. Pentru obtinerea unor informatii cat mai corecte se vor evita subiectivismul, judecatile preconcepute, rutina si superficialitatea cat si lipsa de concentrare si continuitate.
In afara de observatie se foloseste si interviul sau dialogul. Este privit ca o forma de legatura intre asistenta medicala si pacient. Permite depistarea nevoilor si a manifestrilor de dependenta ale pacientului. Asistenta medicala urmareste sa creeze urmatorele conditii pentru realizarea interviului. Alege momentul, respectand orele de masa, odihna ca si suferintele pacientului; se va tine cont de respectarea intimitatii si confortului pacientului.
Asistenta medicala se foloseste de abilitatea sa pentru a realiza o comunicare eficace si clara, ea trebuie sa manifeste acceptare, ascultare, respect, empatie, exprimate prin mimica senina, pozitie comoda si limbaj adecvat. In cursul discutiei, asistenta medicala trebuie sa foloseasca intrebari concise care sa orienteze asupra datelor necesare. Pune o singura intrebare, ii lasa timp de raspuns, iar intre intrebari sa interpuna si discutii banale.
Asistenta medicala pune intrebarea in asa fel incat sa nu sugereze pacientului raspuns.
Specific pentru bolile infecto- contagioase este intocmirea Anchetei Epidemiologice, care incepe din camera de garda, si este efectuata de catre medic. Contributia asistentei medicale la intocmirea Anchetei Epidemiologice consta in culegerea de informatii legate de eventuala sursa a bolii, precum si posibili contacti. Asistenta medicala urmareste ca prin culegerea de date sa nu perturbe activitatea medicului.
ANCHETA EPIDEMIOLOGICA este un ansamblu de investigatii interprinse in scopul descoperirii cauzelor aparitiei si raspandirii unui focar de boala infectioasa transmisibila, in vederea instituirii unor masuri de combatere. O ancheta preliminara este efectuata, asa cum am mai spus, de catre medicul generalist sau de cadrele secundare medii, pentru a stabili cat mai repede diagnosticul (sau suspiciunea) bolii, pentru a aprecia posibilitatile de extindere la contactii din familie sau din colectivitatea respectiva si pentru a institui, de urgenta unele masuri (izolarea suspectului, evidenta contactiilor, dezinfectia si inregistrarea cazului la nivelul dispensarului). In spital, asistenta medicala stand mai mult timp in preajma bolnavilor, poate ajuta efectiv medicul cu date de anamneza si cu observatii despre unele amanunte clinice care pot scapa la o examinare de rutina. Datele epidemiologice preliminare constituie uneori cu ajutor pretios in stabilirea diagnosticului. Cand bolnavul face parete dintr-o colectivitate aflata sub o continua spraveghere, este foarte usor de precizat diagnosticul, atunci cand un factor epidemic cunoscut se desfasoara in respectiva colectivitate; exista posibilitatea recunoasterii bolii, atat in formele atipice, cat si in stadiul timpuriu; exista insa si capcana de a gasi in exces, luand drept boala epidemica alte entitati morbide, fara legatura cu aceasta. Recunoasterea primului caz dintr-un lant epidemic este, desigur, mult mai dificila in cazul bolnavilor ce vin de la domiciliu; trebuie sa ne informam daca au existat de curand boli similare in anturaj; in familie ori la colegii de munca. In stabilirea diagnosticului pozitiv in patologia infectioasa se bazeaza pe trioul: date epidemiologice, clinice si de laborator. In stationare exista timpul si mijloacele necesare de investigatie, ceea ce usureaza recunoasterea bolilor, desi de multe ori este suficient examenul clinic si perspicacitatea clinica. Astazi nu mai sunt admise deagnosticele ,, la prima vedere’’, deoarece exista tehnici de diagnostic si intrumente care permit o explorare tot mai cuprinzatoare. Efectuarea unui examen clinic minutios constituie o alta conditie a unui diagnostic complet de boala infectioasa. Pentru clinicianul avertizat, conteaza toate datele obtinute prin examenul obiectiv, inclusiv cele mai mici si aparent neansemnate, fara a pierde din vedere simptomele majore si recunoasterea principalelor sindrome care se intalnesc in bolile infectioase.
EXAMENUL CLINIC MEDICAL este efectuat de catre medic, cu ajutorul asitentei medicale si se realizeaza prin inspectie, auscultatie, palpare, percutie; in fiecare din aceste metode, asistenta medicala colaboreaza cu medicul prin creerea conditiilor optime de examinare.
INSPECTIA – Este cea mai veche metoda si mai importanta dintre metodele de realizare a examenului clinic medical, are valoare decisiva pentru stabilirea diagnosticului in unele boli cu cele eruptive si glalndulare. Se realizeaza de catre medic, care se aseaza in fata bolnavului dezbracat. Medicul inspecteaza, de preferinta la lumina naturala, regiunile corpului, incepand cu cea cefalica, apoi gat, torace, abdomen, membre superioare si inferioare, iar in final partea posterioara a corpului. Rolul asistentei medicale in realizarea inspectiei este sa ajute pacientul si medicul. Pregateste psihic pacientul. Va lamuri pacientul asupra importantei si caracterului inofensiv al inspectiei. In va avertiza asupra eventualelor manevre neplacute sau dureroase ce se vor ivi pe parcursul inspectiei. Asistenta medicala va tine seama de simtul pudorii, va desparti patul cu paravane de restul salonului.
Asistenta medicala pregateste instrumentele care sa ajute la examinare:
Oglinda frontala,
Spatula linguala,
Lanterna electrica,
Termometru,
Creion dermatograf (pentru notarea pe piele a limitelor unor organe patologice)
Doua prosoape,
Sapun,
Tavita renala.
Asistenta medicala sta in fata medicului, de cealalta parte a patului. In functie de gradul de independenta a pacientului, asistenta medicala il ajuta sa se dezbrace. Dezbracarea se face complet sau partial prin dezvelirea zonelor de examinat. Asistenta medicala trage sau rasuceste camasa spre gatul pacientului pentru examinarea toracelui sau se dezveleste abdomenul in totalitate. Ambele se fac cu finete pentru a nu provoca miscari inutile. In cursul inspectiei se observa tegumentele si mucoasele bolnavului pentru recunoasterea si descoperirea unor manifestari patologice la nivelul lor, care permit stabilirea diagnosticului si prevenirea complicatiilor.
Se urmaresc mai multe semne:
Traspiratia,
Culoarea tegumentului si mucoaselor,
Edemul,
Descuamatiile (desprinderea celulelor cornoase superficiale din epiderm),
Eruptiile cutanate, (modificari ale tegumentelor),
Enantemele,
Hemoragiile cutanate.
Pacientul va fi asezat in decubit dorsal, iar pentru examinarea capului, gatului, cavitatii bucale se poate aseza si in pozitie sezand. Pentru aceasta pacientului va apleca capul inapoi, fiind sprijinit de asistenta medicala care va asigura si iluminarea cu lanterna. La examinarea organelor toracice la bolnavul cu stare grava, se incepe in decubit dorsal si se face examinarea fetelor anterioare si laterale. Bolnavul este apoi ridicat si sustinut de catre asistenta medicala. Bolnavul este sprijinit in regiunea omoplatilor cu ambele brate. In cazurile foarte grave bolnavul este ridicat pe perne. Bolnavul nu se va ridica tragandu-l de una sau ambele maini, iar in cazuri extreme (hemoragii ale organelor interne, infarct) se renunta la examinarea dorsala a toracelui si regiunii renale. Pentru examinarea axilelor asistenta medicala va ridica membrele superioare ale bolnavilor. La femeile cu glande mamare ptozate, ridicarea lor se face cu ajutorul unui prosop curat. In cursul examinarii asistenta medicala va veghea ca bolnavul sa intoarca capul lateral pentru a nu respira in fata ei sau a medicului examinator.
Tot in atributiile asistentei medicale, intra si asigurarea iluminatiei necesare, pregatind oglinda frontala, lanterna. Cel mai indicat este utilizarea luminii naturale, de aceea asistenta medicala se ingrijeste ca lumina solara sa poata patrunde prin ferestre. Asistenta medicala trebuie sa protejeze bolnavul de traumatisme si raceala. Are grija ca imbracarea si dezbracarea sa se faca in camere incalzite si se evita circulatia in camera. La inspectie, in mononucleoza infectioasa, se observa amigdale tumefiate, congestionate, cu depozite abundente, pseudomembranoase. Se poate percepe si o halena cu miros neplacut.
Se constata aparitia unui enantem sub forma unor mici pete hemoragice situate la nivelul palatului dur si moale. Se mai observa de altfel si hipertrofia ganglionilor limfatici, variabila ca dimensiuni cei mai voluminosi fiind ganglionii angulomaxilari (in toate cele trei cazuri). Hepatomegalia si splenomegalia pot fi observate la inspectie sau nu (hepatomegalia prezenta in cazul numarul 1 si 2). In aproximativ 28% din cazurile de mononucleoza infectioasa se mai poate constata si un icter net (Hepatitis mononucleoza).
Eruptia este discreta, maculo- eritematoasa, de tip rubeolic (uneori fine pete), poate fi scarlatiniforma si mai rar petesiata. Eruptia nu a fost constatata in nici unul dintre cele 3 cazuri prezentate in lucrare.
PALPAREA – Este una dintre metodele de realizare a examenului clinic si da informatii asupra volumului, suprafetei, sensibilitatii si mobilitatii organelor. Palparea nu se efectueaza pe haine. Bolnavul este asezat in pozitii diferite in functie de organul palpat (decubit dorsal, lateral sau ortostatism). Medicul este pozitionat de regula la dreapta bolnavului, iar in timpul palparii ii observa permanent fata pentru a sesiza schimbarile de mimica; va avea grija sa aiba mainile calde. Sunt utilizate mai multe etape de palpare:
Superficiala – se efectueaza cu pulpa degetelor si cu fata palmara a mainii, usor fara apasare,
Profunda – se efectueaza prin apasare cu mai multe variante: monomanuala, bimanuala, balotare,
Tegumentelor – care normal sunt netede, elastice si usor umed, elasticitatea se pierde la varstnici so deshidratari.
Tesutului adipos – da informatii asupra stratului de grasime, identifica edeme, lipoame, abcese, noduli, flegmoane,
Muschilor – aduce date asupra tonusului si dezvoltarii sistemului muscular (bine dezvoltat sau atrofic – local sau generalizat),
Sistemul ganglionar,
Sistemul osteo- articular.
Rolul asistentei medicale in cursul palparii, este sa ajute atat pacientul cat si medicul, urmarind sa previna suferintele inutile ale bolnavului, sa creeze un climat favorabil intre examinator si examinat si sa faca, accesibile pentru medic toate regiunile organismului celui bolnav. In sarcina asistentei medicale intra pregatirea psihica a bolnavului, dezbracarea si imbracarea bolnavului, aducerea in pozitiile adecvate, asigurarea: iluminatului optim ca si protejarea bolnavului de traumatisme si raceala. Asistenta medicala lamureste bolnavul asupra importantei si caracterului inofensiv al palparii. Totodata va fi avertizat si asupra aventualelor menevre neplacute sau dureroase. Se va tine seama de simtul pudorii, si se va despartii patul cu paravane de restul salonului. Asistenta medicala ofera creionul dermatograf pentru notarea pe piele a limitelor unor organe patologice si pregateste doua prosoape curate si sapun. Dezbracarea bolnavului se face complet sau partial, prin dezvelirea zonelor de examinat. Toate miscarile se fac cu finete, fara a provoca miscari inutile.
Examinarea se va incepe din decubit dorsal si trece in alte pozitii in functie de organele examinate. Pentru examinarea organelor abdominale se aseaza bolnavul in decubit dorsal, cu bratele intinse si relaxate de-a lungul corpului si cu membrele inferioare indoite de la genunchi pentru a realaxa musculatura abdominala. Pentru delimitarea matitatii ficatului si a splinei, asistenta medicala va intoarce bolnavul la cererea medicului in decubit lateral stang sau drept, aducand in acelasi timp mana la ceafa. Asistenta ajuta bolnavul sa se imbrace dupa examinare, are grija ca bolnavul sa fie ferit de curentii de aer. Se evita circulatia prin camera.
In mononucleoza infectioasa la palpare se observa:
Hipertofia ganglionilor limfatici, variabila ca dimensiuni. Cei mai voluminosi sunt cei angulo – maxilari si grupele situate de- a lungul marginii posterioare a sternocleidomastoidianului. Este moderat dureroasa.
Splenomegalie nedureroasa, in aproximativ 50-80% din cazuri, cel mai frecvent palpabila la 1-2 cm sub rebordul costal, depasind cu 2-3 laturi de deget falsele coaste.
Hepatomegalia frecventa, este mai putin pronuntata.
AUSCULTATIA – Este una dintre metodele de realizare a examenului clinic obiectiv. Se efectueaza in mod direct sau indirect. In mod direct se face prin aplicarea urechii pe suprafata regiunii respective. Dezavantajele acestui mod sunt lipsa de igiena si incomoditatea. Au avantajul ca este simpla si nu necesita aparate.
Modul indirect sau mediat, se realizeaza cu ajutorul stetoscopului. Tehnica de realizare a acestei metode se bazeaza pe crearea unei linisti depline in salon sau camera de garda si aplicarea corecta a membranei stetoscopului pe suprafata de examinat. Se vor evita zgomotele parazitare date de tubulatura stetoscopului. Asistenta medicala ajuta pacientul si medicul in timpul auscultatiei. Degreveaza medicul de eforturi fizice inutile pozitionand pacientul in pozitiile necesare. Serveste medicul cu instrumentele si aparatele:
Stetoscop,
Tensiometru,
Bucata de tifon ( pentru auscultatie directa )
Asistenta medicala pregateste fizic si psihic pacientul. Ajuta pacientul sa se dezbrace si sa se imbrace dupa examinare, il aduce in pozitiile adecvate. Lamureste pacientul asupra importantei si caracterului inofensiv auscultatiei. Il avertizeaza asupra eventualelor manevre neplacute (sau dureroase). Se va tine seama de simtul pudorii si se va desparti patul cu paravane de restul salonului.
PERCUTIA – Este o alta metoda de realizare a examenului clinic. Se poate realiza in mod direct, prin percutarea unui anumit teritoriu cu pulpele degetelor de la mana dreapta, lipite intre ele si incovoiate cu un ciocan. Nu se mai practica deoarece sunetul obisnuit este slab, sters si confuz. Percutia se poate realiza si indirect (mediata) cand se interpune intre tegument si degetul percutant, falanga medie a degetului celui ce face examinarea. Percutia se face cu aceeasi forta de 2-3 ori, repetandu-se la acelasi interval de timp. Asistenta medicala ajuta medicul pe parcursul examinarii. Creeaza un climat favorabil intre bolnav si medic. Face accesibila medicului explorarea tuturor regiunilor organismului si il serveste cu instrumentele necesare. Pregatirea psihica a bolnavului se incadreaza tot in atributiile asistentei medicale, care de la primul contact cu bolnavul il educa si il linisteste. Atitudinea permanenta a asistentei medicale fata de bolnav trebuie sa reflecte dorinta de a-l ajuta. In preajma examinatorilor asistenta medicala trebuie sa lamureasca bolnavul asupra caracterului inofensiv al examinarilor, sa tina seama de simtul pudorii bolnavului. Asistenta medicala va izola patul bolnavului (in special la prima examinare), despartindu-l cu un paravan de celelalte paturi, ceea ce linisteste pe multi bolnavi. Asistenta medicala pregateste ciocanul de reflexe pentru controlul reflexelor osteotendinoase, ace si esteziometru (pentru cercetarea sensibilitatii pielii), o lanterna electrica (pentru examinarea reflexului pupilar). La examinarea sistemului nervos asistenta medicala va distrage la nevoie atentia bolnavului de la incercarile medicului de punere in evidenta a reflexelor osteotendinoase. Mai departe ea va ajuta bolnavul sa aduca membrele in pozitia adecvate realizarii tehnicii. Pentru cercetarea echilibrului si motricitatii membrelor ea ajuta bolnavul sa se ridice din pat si-l va sprijinii in timpul miscarilor pe care medicul le cere bolnavului. Pentru determinarea matitatii ficatului si splinei asistenta medicala va pozitiona bolnavul, la cererea medicului, in decubit lateral stang sau drept, aducand in acelasi timp mana la ceafa. In cazul mononucleozei infectioase percutia este necesara pentru determinarea matitatii hepatice si splenice. In completarea examenului clinic medical se aduna datele variabile, ce sunt in continua evolutie, care cer reevaluarea din partea asistentei medicale si se refera la starea fizica a bolnavului:
Temperatura,
Tensiunea arteriala,
Puls,
Respiratie,
Greutate,
Inaltime.
TEMPERATURA – Temperatura este rezultatul proceselor oxidative din organism, generate de caldura prin dezintegrarea alimentelor energetice. Temoreglarea este functia organismului care mentine echilibrul intre producerea caldurii (termogeneza) si pierderea caldurii (termoliza) pentru a pastra valorile constante (homeoternie) de 36.7ºsi 37ºC dimineata si 37º-37.3ºC seara. Se masoara in scopul descoperirii unor modificari patologice ale valorii temperaturii corpului.
Se masoara in:
Cavitatea semianchise: Axila, Plica inghinala, Cavitatea bucala.
Cavitati inchise: Rect, Vagin.
Materialele utilizate sunt:
Termometrul maximal individual,
Casoleta conica cu tampoane de vata si comprese de tifon sterile,
Prosop individual,
Sapun sau detergenti,
Pahar cu ¾ solutii de cloramina 1% pana la 5%,
Tava,
Sticla cu ulei de parafina,
Sticla cu alcool medicinal.
Dupa ce asistenta medicala pregateste materialele, explica bolnavului caracterul inofensiv si ca nu va suporta nici o durere pe parcursul acestei tehnici.
Temperatura axilara ne indica o temperatura periferica (axila nefiind o cavitate fiziologica inchisa). Ea este cu 4-5 zecimi de grad mai joasa decat temeratura centrala. Fiind o metoda foarte simpla si comoda este utilizata cel mai des in practica de toate zilele.
Se sterge bine axila cu un prosop, prin tamponare nu prin frecare pentru ca se ridica temperatura. Se ridica bratul si se aseaza rezervorul termometrului in varful axilei apoi se apropie bratul bolnavului de trunchi, iar antebratul flectat se plaseaza pe suprafata anterioara a toracelui. Daca bolnavul este foarte slabit sau agitat, nervos, precum si la copii, bratul va fi mentinut in aceasta pozitie de asistenta medicala in tot timpul masurarii. Termometrul se mentine in groapa axilara timp de 10 minute. Dupa citirea temperaturii, termometrul se introduce inapoi in solutia dezinfectanta. Masurarea temperaturii in plica inghinala se face la bolnavii foarte slabiti si la copii mici. Bolnavul adult sta in decubit lateral. Termometrul se aseaza in plica inghinala si se flecteaza coapsa peste bazin. Pentru usurarea, gamba va fi indoita pe coapsa si trecuta peste celalalt membru inferior. La sugari, masurarea temperaturii in plica inghinala se face in decubit dorsal. Masurarea temperaturii in cavitatea bucala. Pentru cavitatea bucala exista termometre speciale, dar pot fi folosite si termometre axilare. Se spala bine termometrul cu apa, se sterge si apoi se introduce oblic in cavitatea bucala, sub limba, sau pe latura externa a acardei. Se invita bolnavul sa inchida gura si sa respire prin nas. Masurarea dureaza 5 minute. Masurarea temperaturii in cavitatea bucala nu este destul de precisa si se va aplica la bolnavii foarte slabiti, unde axila nu poate fi suficient inchisa si cu afectiunile dermatologice axilare bilaterale, etc..
Nu se recomanda in schimb in afectiunile cavitatii bucale si in imbolnaviri ale cailor respiratorii superioare. Este categoric contraindicata la bolnavii nelinistiti, alienati si la copii, putand genera accidente. Masurarea temperaturii in cavitatea bucala necesita pregatirea bolnavului. Cel putin cu 10 minute inainte de introducerea termometrului, bolnavul nu va bea si nu va manca nimic cald sau rece pentru a nu influenta temperatura locala. Din acelasi motiv in preajma masurarii el va renunta si la fumat. Masurarea temperaturii in rect. Bolnavul este asezat in decubit lateral, cu membrele inferioare in semiflexie. Rezervorul termometrului este uscat si se cufunda in ulei sau se unge cu vaselina si apoi se introduce fara violenta in rect la o adancime de 4-5 cm, fiind mentinut astfel timp de 5 minute.
Copiii mici sunt culcati pe spate, li se ridica piciorele si li se introduce in rect termometrul, care trebuie sa fie fixat cu mana in tot timpul masurarii. Copiii mici pot fi termotrizati si in decubit ventral, culcati cu abdomenul pe genunchii examinatorului. Termometrul trebuie fixat in tot timpul masurarii. Masurarea temperaturii in rect este contraindicat in bolile rectului si la bolnavii agitati. Valoarea obtinuta la masurarea temperaturii se noteaza in foaia de temperatura.
Dupa gradatile citite, reactia febrila se imparte in urmatoarele categorii:
Temperatura normala : 36º-37ºC,
Temperatura subfebrila : 37º-38ºC,
Febra moderata: 38º-39ºC,
Febra ridicata: 39º-41ºC,
Hiperpirexie: 41º-42ºC (uneori chiar mai mult).
TENSIUNEA ARTERIALA – este presiunea exercitata de sange circulant asupra peretilor arteriali. Factorii determinati sunt forta de contractie a inimii, elasticitatea si calibrul vaselor, vascozitatea sangelui. Masurarea valorii tensiunii arteriale se realizeaza in scopul descoperirii modificarilor morfofunctionale ale inimii si vaselor.
Asistenta medicala pregateste materialele necesare:
Tensiometrul cu mercur sau manometru,
Stetoscop biauricular,
Creion sau pix cu culoare albastra,
Foaia de temperatura,
Tampoane de vata cu alcool.
Totodata verifica stare de functionare a instrumentelor si aparatelor. Informeaza bolnavul asupra scopului investigatiei si caracterului inofensiv al acesteia. Ii explica masurile necesare pentru o masurare corecta: 15 minute repaus inainte de masurare si 3 ore cel putin de la ultima masa. Asistenta medicala spala mainile. Aplica stans manseta pe bratul bolnavului, sprijinit si in extensie. Cu mana stanga se fixeaza membrana stetoscopului pe artera humerala, sub marginea inferioara a mansetei. Se introduc olivele in urechi.
Cu mana dreapta se pompeaza aer in manseta pneumatica cu para de cauciuc, pana la disparitia zgomotelor pulsatile. Privind monometrul, se decomprima progresiv aerul din manseta prin deschiderea supapei, pana cand se aude zgomotul pulsului si se observa gradatia din momentul dat de zgomotul trecerii primei unde pulsatile.
Se memoreaza valoarea tensionala – tensiunea maxima – indicata de manometru.
Se continua decomprimarea ascultand zgomotelor pulsului pana la disparitia ultimei unde pulsatile. Se memoreaza a doua valoare tensionala – tendinta minima- indicata de manometru. Se indeparteaza manseeta de pe bratul bolnavului. Bolnavul este asezat comod. Aparatul este asezat in dulapul pentru instrumente. Se dezinfecteaza cu tampon da vata cu alcool olivele stetoscopului. Se noteaza valoarea tensiunii arteriale in foaia de temperatura.
Valorile obtinute sunt in functie de varsta si afectiune. Rezultatele obtinute nu vor fi interpretate cu bolnavul.
PULSUL ARTERIAL – este senzatia de soc perceputa la palpare unei artere superficiale, comprimata incomplet pe un plan rezistent. Pulsul se formeaza astfel, cu ocazia sistolei ventriculare. Sangele din cavitatile ventriculare este impins in arterele mari. Aceasta masa de sange intalneste intalneste in sistemul arterial o alta masa de sange de care se loveste sub influenta contractiei puternice a muschiului cardiac. Conflictul care ia nastere intre cele doua volume da sange, se propaga prin coloana sanguina din arborele arterial sub forma unei unde vibratorii si se exteriorizeaza prin destinderea ritmica a arterelor, sincrona cu sistolele ventriculare. Aceasta destindere ritmica poate fi palpata (apasand usor arterele pe suprafate dure osoase) sub forma unor zvacnituri usoare, ritmice, pulsatile, de unde si numele de puls. Intrucat la aparitia pulsului intervin, atat inima, cat si vasele, el va reflecta, atat starea functionala a inimii, cat si pe cea a arterelor, dand in acelasi timp indicii pretioase asupra starii anatomice a arborelui arterial. In bolile infectioase acute pulsul oglindeste gravitatea infectiei. Prognosticul depinde in aceste cazuri in mare masura de calitatile pulsului. Modificarile caracterului pulsului determina si conduita terapeutica in cele mai multe cazuri. Din acest motiv examinarea, urmarirea si notarea pulsului au o deosebita importanta pentru ingrijirea bolnavului.
Masurarea A V ( pulsului ) AV poate fi masurat pe oricare artera accesibila palparii, care poate fi comprimata pe un plan osos:
Radiala,
Temporala superficiala,
Carotida,
Humerala,
Femurala,
Pedioasa,
Cubitala,
Poplitee,
Tebiala posterioara, etc.
Masurarea pulsului in artere:a- carotida, b- cubitala; c- humerala; d- femurala; e- poplitee; f- pedioasa; g-tibiala posterioara
In practica curenta, AV se masoara la nivelul arterei radiale. Tot in cursul masurarii AV se urmaresc si calitatile pulsului: frecventa (rapiditate), ritmicitate (regularitate), amplitudine ( intensitate), volum (tensiune), celeritate. Ele depind de frecventa si ritmicitatea inimii, debitului sistolic, elasticitatea arteriala, presiunea arteriala. Masurarea se face in scopul obtinerii de informatii privind starea anatomo- functionala a inimii si vaselor.
Materialele necesare sunt:
Ceas cu secundar sau cronometru,
Creion rosu,
Foaie de temperatura.
Bolnavul trebuie sa fie in repaus fizic si psihic cel putin 5-10 minute inainte de numaratoare, intrucat un efort sau o emotie oarecare in timpul sau inaintea masurarii AV ar putea modifica valorile reale. Asistenta medicala spala mainile. Bratul bolnavului trebuie sa fie sprijinit, pentru ca muschii antebratului sa se relaxeze. Asistenta medicala repereaza santul radial pe extremitatea distala a antebratului, in continuarea policelui.
Se fixeaza degetele palpatoare pe traectul arterei si cu ajutorul policelui se imbratiseaza antebratul la acest nivel. Se exercita o usoara presiune asupra peretelui arterial cu varful degetelor (index, mediu si inelar) de la mana dreapta si se percep zvacniturile pline ale AV. Se numara zvacniturile percepute urmarind secundarul cronometrului sau ceasului timp de 1 minut. Valoarea obtinuta se trece in foaia de observatie. Pulsul la nivelul arterei temporale se percepe deasupra si inafara unghiului temporal al fantei palpebrale, la o distanta de 3-4 cm de aceasta. La nivelul arterei femurale se palpeaza in partea superioara a triunghiului Scarpa, sub arcada crurala. Se usureaza palparea daca se ridica soldul cu o perna. Pulsul arterei pedioase se va cauta pe fata dorsala a piciorului, deasupra primului spatiu intermetatarsian, pe traiectoria arterei. La nivelul arterei corotide la gat, in santul format intre marginea anterioara a sternocleidomastoidianului si laringe.
In conditii fiziologice frecventa pulsului variaza dupa sex, varsta, inaltimea corpului, efort, emotii, pozitia corpului, stari fiziologice, etc.. Astfel, pulsul femeilor este cu 7-8 batai mai frecvent decat al barbatilor, apropiindu-se mai mult de cifra 80, pe cand pulsul barbatilor se apropie mai mult de cifra 70.
In functie de varsta frecventa pulsului variaza in modul urmator:
La nou-nascut = 130-140/minut
La copilul mic = 100-120/ minut
La 10 ani = 90-100/minut
La 20 ani = 60-80/minut
De la 60 de ani in sus = 90-95/minut.
Pulsul se accelereaza in caz de efort fizic sau psihic, in caz de emotii, in caz de emotii, in caz de tensiune nervoasa, precum si in cursul digestiei. In timpul somnuluim dimpotriva, datorita reducerii necesitatilor energetice ale organismului, frecventa pulsului scade fata de aceea din starea de veghe. Din acest motiv pulsul se va lua dimineata pe nemancate dupa trezire dar, inainte de ridicarea din pat si dupa masa, dupa orele de odihna, insa inainte de cina.
RESPIRATIA – este functia importanta prin care se realizeaza aportul de oxigen necesar proceselor vitale ale organismului, in paralel cu eliminarea in atmosfera a dioxidului de carbon rezultat din acestea. Prima etapa este vantilatia pulmonara (circulatia aerului prin plamani), care se realizeaza prin cele doua miscari ventilatorii de sens opus- inspiratie si expiratie- in care volumul cutiei toracice creste si respectiv descreste. Masurarea respiratiei constituie un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, aprecierea evolutiei bolii, recunoasterea complicatiilor, prognosticul bolii.
Se urmaresc caracteristicile frecventei respiratiei: Supla, Regulata, Ampla, Pe nas, Lenta, Profunda. Asistenta medicala pregateste materialele necesare – ceas cu secundar, foaie de observatii, creion sau pix cu pasta albastra. Bolnavul este asezat in decubit dorsal. Nu va fi anuntat. Este de preferat sa se masoare chiar in somn pentru ca bolnavul astfel nu observa si rezultatul nu va fi eronat. Se numara frecventa miscarilor de respiratei, prin inspectie (cand bolnavul este treaz, constient sau cand doarme). Se poate realiza tehnica si prin asezarea fetei palmare a mainii asistentei medicale pe suprafata toracelui bolnavului. Se numara inspiratiile (miscarile de ridicare a peretelui toracic), timp de 1 minut. Se noteaza valoarea in foaia de temperatura. Interpretarea rezultatelor tin seama de faptul ca frecventa miscarilor respiratorii variaza in functie de sex, varsta, pozitie, temperatura mediului ambiant, starea de veghe sau somn. In starea fiziologica, curba respiratorie merge paralel cu cea a temperaturii si a pulsului.
Frecventa normala a respiratiei, in functie de varsta:
Nou-nascuti = 40-30 respiratii/ minut
Copii mici = 20 respiratii /minut
Barbati = 16 respiratii /minut
Femei = 18 respiratii / minut.
MASURAREA GREUTATII SI INALTIMII CORPORALE
Cunoasterea greutatii corporale este importanta pentru aprecierea starii de nutritie a bolnavului, pentru stabilirea dozei terapeutice, de medicamente, pentru stabilirea necesitatii calorice a organismului cat si pentru urmarirea evolutiei bolilor.
CANTARIREA BOLNAVILOR adulti se face cu balantele antropometrice, care sunt balante de tip decimal, cu cursor si greutati fixe, constituie dupa principiul cantarului roman. Cantarele sunt confectionate cu doua cursoare, unul pentru modificarile de greutate pana la 10 kg si altul pentru variatiile pana la 100 gr. Pe aceaste cantare bolnavul sta de obicei in picioare.
Cantarirea bolnavului se va face intotdeauna dimineata pe nemancate, dupa ce bolnavul a avut scaun si a urinat. Cantarirea se va face totdeauna in aceasi haina de spital si daca este posibil cu acelasi cantar. Valoarea obtinuta se trece in foaia de observatie.
MASURAREA INALTIMII CORPORALE A BOLNAVULUI este necesara pentru determinarea raportului cu greutatea corporala.
Materialele necesare sunt:
Taliometru,
Foaie de temperatura,
Creion sau pix.
Asistenta medicala pregateste taliometrul. Comunica bolnavului in ce consta investigatia si simplitatea modului de executie. Invita bolnavul sa se descalce si il aseaza in picoare cat mai drept sub corsorul taliometrului. Asistenta medicala coboara usor cursorul taliometrului, pana atinge capul bolnavului (vertex).
Pe tija gradata se citeste inaltimea bolnavului si se noteaza in foaia de observatie.
Bolnavul este invitat sa coboare si ajutat sa se incalte. Este apoi condus pana la pat, asezat in pozitie comoda si invelit. Inaltimea bolnavului se mai poate masura si cu banda metrica. Bolnavul descaltat este asezat in ortostatism, cu spatele de perete. Se plaseaza un plan orizontal pe vertex, perpendicular pe perete si se marcheaza locul de intalnire.
Se masoara cu banda metrica distanta de la locul marcat pana la sol. Valorea se noteaza in foaia de observatie. Dupa masurare, taliometrul este asezat la locul lui si asistenta medicala spala mainile cu apa si sapun. In urma datelor clinice de mai sus, obtinute in urma examenului clinic se suspencteaza diagnosticul pozitiv, iar prin datele de laborator ce urmeaza acesta este confirmat.
DATELE DE LABORATOR sunt necesare, chiar obligatorii pentru stabilirea diagnosticului de mononucleoza infectioasa.
Examenele de laborator se grupeaza in 2 categori:
Examene tintite,
Examene curente.
EXAMENELE TINTITE urmaresc elucidarea etiologiei. In mononucleoza infectioasa diagnosticul de certitudine se pune pe:
Reactia Paul – Bunnel – Hanganutiu care evidenteaza aparitia si cresterea titrului anticorpilor specificati,
Leucograma – limfocite si monocite de peste 50% dintre care atipice 20% si care persista peste 10 zile,
Determinarea anticorpilor – fata de virusul Epstein- Barr care apare in sangele bolnavului de mononucleoza infectioasa.
EXAMENELE CURENTE sunt adresate terenului pe care evolueaza boala, aceleasi in toate cazurile. Acestea sunt:
Hemoleucograma,
V.S.H.
Glicemie,
Uree,
Creatinina,
Transaminaze,
Fibrinogen,
Sumar de urina,
Exudatul faringian.
Recoltarea produselor biologice si patologice este o alta atributie importanta a asistentei medicale la precizarea diagnosticului. Fiecare produs ce trebuie examinat la laborator, fiecare analiza trebuie sa se recolteze respectandu-se cu strictete reguli generale si particulare. Aceastea se refera atat la recoltarea propriu-zisa cat si la completarea bonului insotitor si la trasportul la laborator. Pe langa corectitudinea in ce priveste recoltarile trebuie sa se urmareasca si autoprotectia celui care recolteaza. Nerespectarea regulilor de autoprotectie prin neatentie sau necunoastere duce la expunerea personalului medical la infectii. Majoritatea examenelor de laborator se bazeaza pe analizarea sangelui bolnavului. Existand riscul transmiterii unor boli grave (hepatitele A,B,C,D,E,F,G, SIDA, etc.) s-a ajuns la recoltarea sangelui printr-un sistem performant care confera mai multa siguranta si precizie. Acest sistem este utilizat in majoritatea spitalelor, inclusiv in spitalul ,, Prof. Dr. Victor Babes’’. Rolul sau principiul este de a facilita recoltarea corecta a probelor de sange in conditiile unui risc de contaminare minima. Elementele cheia al sistemului este eprubeta vacumata. Vidul actioneaza ca un motor inlocuind doate elementele mecanice sau de manipulare. Al doilea component este acul cu dubla terminatie si functie, prevazut cu o membrana de latex care impiedica orice scurgere de sange. Aceasta constructie speciala imbunatateste spectaculor siguranta pacientului si a personalului medical. Pe de alta parte sistemul permite recoltarea rapida si corecta a probelor de sange, ceea ce creste precizia determinarilor. In plus, calitatea sticlei, codul culorilor utilizate pentru fiecare tip de proba, gama completa a aditivilor si accesoriilor consolideaza siguranta si performantele acestui sistem. Recoltarile se fac de regula dimineata pe nemancate, cu exceptia urgentelor. Pentru recoltarea sangelui se utilizeaza punctia venoasa. Punctia venoasa este creerea unei cai de comunicatie intr-o vena prin intermediul unui ac. Asistenta medicala pregateste materialele necesare efectuarii punctiei:
Tavita renala,
Garou,
Alcool, tinctura de iod,
Tampoane,
Eprubetele vacumate,
Holder,
Ace speciale,
Musama,
Pernuta electrica,
Leucoplast.
Asistenta medicala anunta pacientului si explica modul de utilizarea si necesitatea acestei tehnici. Este asezat in pozitia necesara (decubit venral sau sezand) cu bratul in abductie, extensie si supinatie. Se dezbraca bratul ales, astfel ca hainele sa nu impiedice circulatia de intoarcere. Se aseaza sub bratul bolnavului perna electrica si apoi musamaua.
Asistenta medicala spala mainile cu apa curata si sapun. Se solicita bolnavului sa mentina bratul in pozitia necesara. Examineaza starea si calitatea venelor de la plica cotului (unde se anastomozeaza venele cu mediana antebratului – cefalica si bazilica – formand ,,M’’ venos ) si stabileste locul de executare a punctiei. Pregateste acul la holder astfel: tine in mana partea colorata a acului, rasuceste si indeparteaza partea alba a capacului, apoi insurubeaza capatul liber al acului in holder. Nu scoate capacul colorat de pe capacul opus al acului. Aplica garoul elastic al nivelului unirii treimii inferioare cu cea mijlocie a bratului.
Cu indexul mainii stangi palpeaza locul pentru punctie si apoi dezinfecteaza cu tampon cu alcool sau tinctura de iod. Cere bolnavului sa inchida pumnul de cateva ori si sa ramana cu el inchis. Scoate si capacul colorat al acului. Cu indexul mainii stangi se palpeaza locul pentru punctie, iar cu policele se fixeaza vena la 4-5 cm sub locul punctiei si se exercita o compresiune si tractiune in jos asupra tesuturilor vecine. Acul se introduce in mijlocul venei, in directia axului ongitudinal al venei.
! Nu abordati vena din lateral !
! Nu introduceti acul in bizoul orientat in jos !
Se simte acul trecand prin stratul de piele, rezistent si peretele venei, mai elastic. Se impinge acul de-a lungul venei la o adancime de 1-1.5 cm Asistenta medicala introduce apoi tubul vidat in holder. Apuca aripioarele laterale ale holderului cu degetul aratator si mijlociu, iar cu degetul mare impinge tubul. Atentie ! Cand vacutainer-ul este in holder. Presiunea de impingere trebuie sa fie exercitata asupra holderului (sustinut de degetul aratator si mijliciu) si nu asupra acului (aflat in vena). Capatul captusit al acului, insurubat in holder, va strapunge diafragma gumata a capacului tubului vacutainer. Bandajul de compresie se indeparteaza imediat ce sangele incepe sa curga in tub. Cand sangele nu mai curge in tub (veccumul s-a epuizat), scoate tubul din holder printr-o usoara impingere a degetului mare asupra aripiorelor laterale ale holderului. Pentru a mai umple un alt tub, la acelasi pacient, nu se scoate acul din vena ci introduce alt tub, conform instructiunilor anterioare. In timpul recoltarii intr-un tub nou, rastoarna de 8-10 ori tubul deja umplut, pentru a amesteca sangele recoltat cu aditivul din tub. Nu se agita puternic tubul – agitarea puternica a tubului poate provoca hemolizarea probei de sange. Nu se scoate acul din vena decat dupa ce se scoate din holder ultimul tub ce trebuie umplut. Asistenta medicala retrage acul printr-o miscare rapida in sens invers introducerii. Apilica tampon de vata si spune pacientului sa tina apasat pentru a realiza hemostaza. Spune pacientului sa nu faca flexia antebratului pe brat cu tamponul mentinut in plica cotului, deoarece aceasta pozitie impiedica inchiderea plagii venoase, favorizand revarsarea sangelui in tesuturile perivenoase. Aceasta este tehnica de recoltare folosita in mod curent in spital si astfel s-au recoltat proble de sange pentru examenele tintite si curente ale caror rezultate sunt necesare in stabilirea diagnosticului de mononucleoza infectioasa.
EXAMENELE TINTITE – Reactia Paul- Bunnel – Hanganutiu
Confirmarea diagnosticului se face prin evidenteirea in serul bolnavului a unui titru inalt de anticorpi eterofili (anticorpi care aglutineaza hematiile de berbec).
Aceasti anticorpi sunt evidentiati prin reactia Paul – Bunnel – Hanganutiu, care in mononucleoza infectioasa este pozitiva, deseori, intr-un titru de peste 1/448, fiind practic un titru suficient pentru a confirma boala. Exista, uneori si anticorpi eterofili naturali, iar dupa injectii cu ser de cal (seruri imune) apar, intr-un titru destul de ridicat, anticorpi eterofili. Acesti anticorpi eterofili care dau reactia Paul – Bannel – Hanganutiu pozitiva pot fi deosebiti de anticorpi eterofili din mononucleoza infectioasa, prin tehnica adaugata de Davidsohn (1937), la reactia clasica Paul – Bannel – Hanganutiu; astfel, anticorpii eterofili, care apar in mononucleoza infectioasa nu sunt absorbiti de extractul de ridichi de cobai, in timp ce ceilalati anticorpi eterofili (naturali, dupa ser de cal) sunt absorbiti de extractul de rinichi de cobai. Reactia Paul – Bannel – Hanganutiu se mentine pozitiv, la acelasi titru, in mononucleoza infectioasa chiar dupa ce serul bolnavului a stat in contact cu extractul de rinichi de cobai, in timp ce reactia Paul – Bannel – Hanganutiu pozitiv din celelalte situatii (anticorpi eterofili naturali si cei aparuti dupa ser de cal) se negativeaza, dupa ce serurile au fost puse in contact cu extractul de rinichi de cobai (anticorpii eterofili au fost absorbiti).
Pentru reactia Paul – Bannel – Hanganutiu se recolteaza sange in mod obisnuit, steril, pe nemancate. Ca regula generala, anticorpii trebuiesc cercetati ,, in dinamica’’, adica la inceputul bolii (cand lipsesc sau sunt in titru mic) si dupa 10-14 zile, cand cresterea semnificativa a titrului confirma diagnosticul. Reactia Paul – Bannel – Hanganutiu a fost in cazul numarul 1 pozitiva. In cazul numarul 2 la internare a fost negativa si la analizele efectuate inainte de externare a fost pozitiva. In cazul numarul 3 reactia a fost pozitiva de la internare.
Leucograma – este examen biologic care permite numararea globulelor albe. Se lucreaza din sange venos. Se rescolteaza 2 ml de sange pe E. D. T.A. Amestecul obtinut se agita pentru omogenizare prin miscari usoare de rotatie, urmarind ca la laborator sa se agite pentru omogenizare inainte sa se faca frotiurile si numaratorile.
Recoltarea se poate face in doua moduri:
Din pulpa degetului inelar – o fac asistentii de laborator. Nu mai este utilizat.
Prin punctia venoasa – 2 ml sange E.D.T.A
In mod obisnuit se utilizeaza recoltarea probei de sange prin punctie venoasa.
Valorile normale sunt:
Leucocite – 4000- 10000/mm3
Formula leucocitara: – polinucleare neutrofile – 65 %
– polinucleare eozinofile – 2-5 %
– polinucleare bazofile – 0.5%
– limfocite -20-28%
– monocite – 6-8 %
Modificarile hematologice sunt caracteristice in mononucleoza infectioasa. Initial se constata o leucopenie urmata de leucocitoza. Leucocitele sunt in numar de 10000- 20000/mm3 chiar si 800000 / mm3 , cu aspect leucemoid. Neutrofilele sunt scazute.
Caracteristica este cresterea mononuclearelor ce ating o proportie de 80-90% din celulele albe. Din mononuclearele periferice, limfocitele ,, atipice’’ reprezinta 15-20% ( de tip monocitoid, plasmocitoid, limfoblastoid ). Aceste modificari constatate in sangele periferic se observa chiar din primele zile ale bolii si dureaza cateva saptamani, chiar luni.
In cazurile urmarite s-au obtinut urmatoarele valori:
CAZUL 1
Analiza La internare La externare
Numar leucocite 10.000 / mm3 9500 / mm3
Formula leucocitara
Neutrofile 2 8
Bazofile 2 –
Eozinofile 2 –
Limfocite 50 54
Monocite 6 4
Segmentare 36 –
CAZUL 2
Analiza La internare La externare
Numar leucocite 13.200 / mm3 7200 / mm3
Formula leucocitara
Neutrofile 4 7
Bazofile – –
Eozinofile 2 –
Limfocite 46 38
Monocite 10 8
Segmentare 34 46
CAZUL 3
Analiza La internare La externare
Numar leucocite 10.600 / mm3 5000 / mm3
Formula leucocitara
Neutrofile 6 4
Bazofile – –
Eozinofile – 6
Limfocite 68 38
Monocite 2 8
Segmentare 24 44
Determinarea anticorpilor
Anticorpii specifici virusului Epstein – Barr prezinta un titru crescut in mononucleoza infectioasa, dar evidentierea lor nu se poate face decat in laboratoarele speciale.
EXAMENELE CURENTE
Sunt aceleasi pentru toti pacientii si rezultatele lor completeaza stabilirea diagnosticului si dau date despre evolutia bolii.
Hemograma In practica normala se foloseste analizarea sub forma de Hemoleucograma (numararea elementelor figurate ale sangelui: globule albe, rosii, plachete). Se recolteaza 2 ml de sange, venos la adult, capilar la copilul mic, pe cristale de E.D.T.A. Hemograma comporta doua tipuri de analize. Un tip de analize este cantitativ si descrie numarul de elemente figurate, hemoglobina, concentratia medie a globulelor rosii in hemoglobina, valoarea hematocritului (procentul volumului globulelor rosii in raport cu volumul sangvin total) si volumul globular mediu. Celalalt tip este morfologic si descrie aspectul diferitelor celule. Aceasta numarare permite depistarea a foarte numeroase afectiuni (anemii, inflamatii, etc.) Valoarea normala a hemoglobinei este:
La barbat = 15%
La femeie = 13%
Numarul de hematii normal este:
La barbat = 4.5 mil – 5.5 mil
La femeie = 4.2 mil – 4.8 mil
In cazurile urmarite valorile obtinute au fost:
CAZUL 1 – hemoglobina = 13.6 g0/00.
CAZUL 2 – hemoglobina = 12.54 g0/00.
CAZUL 3 – hemoglobina = 15.80 g0/00.
Viteza de sedimentare a hematiilor ( V.S.H.) – Este un examen de rutina ce aduce informatii despre terenul pe care se evalueaza o boala infectioasa. V.S.H. inseamna rapiditatea cu care se produce asezarea hematiilor. Factorii inflamatorii provoaca accelerarea cadereii hematiilor. Recoltarea se face de la bolnav pe nemancate, exceptie facand urgentele. Se recolteaza 1.6 ml de sange venos peste 0.4 ml solutie de citrat de sodiu 3.8%. Foarte important! Pentru un rezultat corect este necesar ca recoltarea pentru V.S.H. sa se faca fara staza. Staza duce la acumularea de CO2 in sange, ceea ce face ca hematiile sa se sedimenteze mai repede.
Valorile normale ale V.S.H. sunt:
La barbat – 1-10 mm/1h
– 7-15 mm/2h
b) la femei – 2-13 mm/1h
– 12-17 mm/2h
In cazurile urmarite valorile obtinute au fost:
CAZUL 2 = 2-22 mm/h ( la externare 6 mm/h ).
CAZUL 3 = 3-17 mm/h ( la externare 7 mm/h ).
Glicemia – Este masurarea nivelului glucozei in sange. Masurarea glicemiei se face din sange venos in cursul recoltarii sangelui prin punctie venoasa, fie din sange capilar dupa o mica intepatura in varful degetului – glicemie capilara, o picatura de sange este intinsa pe o banda reactiva. Masurarea este astfel stabilita prin compararea culorii obtinute cu o scara de culori, fie prin citirea directa , banda fiind introdusa intr-un mic aparat denumit autoanalizator. Prin punctie venoasa se recolteaza 2 ml de sange pe florura de sodiu 4 mg ( cat o gamalie de ac ).
Valoarea normala:
Pe nemancate = 4.4 milimoli/l – 6.7 milimoli/l adica 0.8 – 1.20 g/l
La 2 ore dupa masa = 6.7 milimoli/l adica 1.2 g/l
In cazurile urmarite s-au obtinut urmarotoarele valori:
CAZUL 3 = 118 mg0/00.
Ureea – Este substanta azotata care provine din distrugerea proteinelor de origine alimentara sau constitutiva ale tesuturilor umane. Masurarea nivelului ureei sangvine este unul din exemenele biochimice. Recoltarea sangelui se face pe nemancate, prin punctie venoasa. Se recolteaza 5-10 ml sange simplu.
Valorile normale ale ureei sunt:
0.25 – 0.45 g%
Valorile obtinute in cazurile urmarite au fost:
CAZUL 1 = 23 mg%
Creatinina – Substanta azotata provenind din degradarea creatininei, constituent al tesutului muscular. Este un examen biochimic. Se recolteaza dimineata, pe nemancate, prin punctie venoasa. Sunt recoltati 5-10 ml sange simplu.
Valorile normale ale creatininei sunt: 0.6 – 1.2 mg %.
Valorile obtinute in cazurile urmarite au fost:
CAZUL 1 = 0.65mg %
CAZUL 2 = 1.5mg %
Transaminazele
Este o enzima care accelereaza transferul unei grupari amino de la un acid aminat la un acid cetonic.
Doua transaminaze prezinta un interes clinic:
Alanin – aminotransferaza (A.L.T, A.L.A.T, S.G.T.G – Serum Glutampyruvate Transferose sau T.G.P.)
Aspartat – aminotransferaza (A.S.T., A.S.A.T., S.G.O.T – serum glutamooxaloacetate Transferose sau T.G.P.)
Recoltarea se face prin punctie venoasa, dimineata, pe nemancate. Se recolteaza 5-10 ml de sange simplu. Valorile normale ale transaminazelor sunt:
T.G.O. = 2-20 U.I.
T.G.O. = 2-16 U.I.
Valorile obtinute in cazurile urmarite au fost :
CAZUL 1 – T.G.P. = 13 U.K.
CAZUL 2 – T.G.P. = 150 U.K. la externare 25 U.K.
CAZUL 3 – T.G.P. = 48 U.K. la externare 144 U.K.
Fibrinogenul – Este o proteina plasmatica sistetizata in ficat care intervine in coagulare. Se recolteaza 4.5 ml sange pe 0.5 ml citrat de sodiu 3.8%
Valorile normale ale fibrinogenului sunt:
200 – 400 mg%
Valorile obtinute in cazurile urmarite au fost:
CAZUL 1 = 260 mg%
CAZUL 3 = 226 mg%
Sumarul de urina – Este un examen care se face fiecarui bolnav in vederea obtinerii de informatii generale privind starea functiei renale. Recoltarea se face de obicei tot din prima urina de dimineata, in sticlute curate (nu neaparat sterile ). La laborator se cerceteaza prezenta (ceea ce e patologic) a albumei cu aprecierea cantitativa (+, ++, +++), a glucozei (ceea ce deasemenea e patologic), eventual a urobilinogenului si a pigmentilor biliari (primul exista in mod normal, dar numai urme slabe, ceilalti cu au ce cauta in urina normala). Sedimentul urinei centrifugate, examinat la microscop, poate prezenta elemente patologice: leucocite, hematii, cilindrii, germeni, abundenta de diferite saruri. Aprecierea cantitativa a leucocituriei si hematuriei se poate face cu plusuri (+), prin folosire de calificative (foarte rare, rare, relativ frecvente, foarte frecvente ) sau mai corect cate celule se vad pe campul microscopic. Pentru dozarea albuminei, glucozei, potasiului, sodiului, clorului de trimite la laborator o cantitate ceva mai mare (600 ml) de urina luata din cantitatea eliminata in 24 ore, care trebuie consemnata pe bon. Pentru cercetarea prezentei corpilor cetonici, urina se trimite la laborator proaspata si cu sticluta astupata cu un dop de pluta, ca sa impiedice evaporarea acetonei, care este foarte volatila. Pentru determinarea densitatii urinare, cantitatea de urina trebuie de asemenea, sa fie mai mare (200 ml), astfel ca sa se poata introduce urodensimetrul. Urina proaspata emisa va fi inspectata de catre medic.
In cazul numarul 1, pacientei P.I. i s-a recoltat si o urocultura. S-a facut in scopul depistarii unor agenti patogeni. Se poate recolta prin punctie vezicala, sondaj vezical sau din jet. Cea mai utilizata dintre metode este recoltarea din jet. Pentru recoltare se explica pacientului ce trebuie sa faca:
Recoltarea sa se faca de la mijlocul jetului urinar,
Sa manipuleze cu grija recipientele, nu le va atinge de tegument si nu se vor aseza pe spatii infectate.
Rezultatul uroculturii in cazul numarul 1 a fost negativ.
In cazul numarul 2, la examenul de urina rezultatul detinut a fost normal, ca de altfel si in cazul numarul 3.
Exudantul faringian – Este un lichid rezultat in urma unui proces inflamator faringian. Recoltarea exudentului faringian trebuie sa se faca cu tampoane sterile (in spitalul Dr. Victor Babes se folosesc eprubete din plastic cu tampon montat pe port tampon, sterile, de unica folosinta). Se recolteaza de la bolnavii care si-au clatit gura, nu s-au spalat pe dinti si nu au pus picaturi in nas sau nu au supt faringosept sau alte ,, bomboane ’’ antiseptice.
Cu ajutorul unui apasator de limba se permite vizualizarea faringelui si amigdalelor, apoi se introduce tamponul cu blandete, stergand cu el exudatele sau zonele cu secretie purulenta de pe amigdale sau de pe peretele posterior al faringelui. Se va evita atingerea altor parti din mucoasa bucala, unde se gaseste flora suprofita. Pentru anginele pseudomembranoase, recoltarea se face mai bine cu o ansa de platina (in prealabil flambata si racita), care permite abordarea tintita a zonelor patologice si inserarea sub pseudomembrane. Anuntarea bolnavului si explicarea tehnicii recoltarii duce la o cooperare mai buna cu bolnavul si rezultatele obtinute vor fi mai bune. Recoltarea exudatului faringian de la copilul mic se face mai greu, folosind ajutorul mamei sau altei persoane pentru o buna contentie a copilului. Ca si in cazul oricarui act medical, o buna lumina este necesara si pentru aceste recoltari. Bolnavul va fi asezat astfel incat razele luminii artificiale sau naturale sa lumineze bine faringele. De evitat este introducerea tamponului in gura deschisa, pe nevazute, atingand limba si restul cavitatii bucale, reusind intr-o clipa sa se atinga faringele (in timp ce bolnavul reactioneaza prin reflex de aparare). In acest mod mai mult se incurca rezultatele pentru ca nu saliva urmeaza sa fie investigata in laborator, ci secretiile patologice ori exudatul faringian. Rezultatul exudatului faringian in cazul numarul 1 a fost:
SH – negativ,
ST – negativ.
In cazul numarul 2:
SH – negativ si la internare si la externare,
ST – negativ si la internare si la externare.
In cazul numarul 3:
SH – a fost prezent la internare si s-a negativat pana la externare.
Pacientilor din cazurile de care ne-am ocupat li s-au mai recoltat:
ASLO,
Ag HBs,
Bilirubina,
Indicele de protrombina,
Timp Quick,
PCR,
Serologie HIV,
I.D.R. la PPD,
Examen coproparazitologic.
ASLO – antistreptolizina o – Se recolteaza 5-10 ml sange. Dupa coagulare se desprinde cheagul si dupa 30 min se decanteaza serul intr-o eprubeta sau prin aspirare cu o pipeta. Valoare normala este intre 0-250.
Valorile obtinute in cazurile urmarite au fost:
CAZUL 1 = 100 U.I.
Antigen HBs – Pentru decelarea antigenului HBs se utilizeaza metoda CONTRAIMUNOELECTROFOREZEI (CIE) sau IMUNODIFUZIA RADIALA.
CIE este mult mai sensibila si mai utilizata. Prezinta o dubla difuzie, in care interactiunea este accelerata prin trecerea unui camp electric prin mediu, antigenul si anticorpul migrand in sens contrar, unul fata de altul. Mai exista si TEHNICA TADIOIMUNA (RIA) ce foloseste izotopi radioactivi (cu sensibilitate de peste 10.000 ori mai mare ca imunodifuzia radiala). Se obtine printr-un dozaj imunometric evidentierea de cantitati infime de antigen. Cercetarea antigenului HBs s-a facut pentru pacientii din cazurile 1 si 2 si la amandoi rezultatul a fost negativ.
Bilirubina – Este un pigment galben – brun care provine din degradarea hemoglobinei si constituie principalul colorant al bilei. Se recolteaza 5-10 ml sange, prin punctie venoasa, dimineata, de la bolnavul nemancat. Valorile normale sunt:
Bilirubina totala = 0.6 – 1 mg%,
Bilirubina directa = 0.1- 0.4 mg%.
Valorile obtinute in cazurile urmarite au fost:
CAZUL 1:
Bilirubina totala = 0.50mg%
CAZUL 2:
Bilirubina totala = 0.87 mg%
Bilirubina directa = 0.47 mg%
CAZUL 3:
Bilirubina totala = 0.69 mg%
Bilirubina directa = 0.22 mg%
La externare: – Bilirubina totala = 0.88 mg%
– Bilirubina directa = 0.23 mg%
Indicele de protrombina si timpul Quick
Examenele se refera la masurarea timpului plasmatic al hemostazei.
Se recolteaza 4.5 ml sange pe 0.5 ml oxalat de potasiu.
Valorile normale sunt:
I.P. = 90-100%
T.Q. = 12-14 secunde.
In cazurile urmarite s-au obtinut urmatoarele valori:
CAZUL 2:
I.P. = 88%
T.Q. = 16 secunde
CAZUL 3:
I.P. = 90%
T.Q. = 15 secunde
Proteina C reactiva (P.C.R.) – P.C.R. este o glicoproteina a sangelui, sintetizata de ficat ca raspuns la un antigen. Se stie ca ea activeaza mijloacele de aparare imunitara a organismului. Nu se gaseste in serul normal, ci numai in afectiuni inflamatorii, neoplasme si procese necrotice. Constituie un ajutor in diagnosticare, ea nu da informatii asupra cauzei inflamatiei. Se recolteaza sange simplu care se pune in contact in tuburi capilare cu ser antiproteina C reactiva. Formarea de precipitat indica reactie pozitiva.
In cazurile urmarite a rezultat:
CAZUL 1 = absenta.
CAZUL 3 = 1.6 mg%
Serologie HIV – Diagnosticarea unei infectii cu HIV se face prin punerea in evidenta in sange a anticorpilor indreptati impotriva virusului.
Pentru aceasta se face apel la 2 teste specifice, testele ELISA si Western – Blot.
Testul ELISA este utiliza in primul rand, dand insa uneori rezultate fals pozitive, este controlat cu ajutorul testului Western- Blot.
ELISA ( Enzime – Linked – Immuna – Sorbent – Assay ) este o tehnica de dozare enzimatica a sangelui, ce permite detectarea imunoglobulinelor indreptate impotriva unui agent bacterial sau viral. Testul permite determinarea faptului ca o persoana este sau nu infectata cu un microorganism dat. Testul este seropozitiv in caz de infectie si seronegativ in caz contrar. Este utilizat mai ales la diagnosticarea unei seropozitivitati datorate virusului SIDA.
Pozitivitatea acestui test implica verificarea sa si printr-un alt procedeu, mai specific Western-Blot.
WESTERN- BLOT este o tehnica ce permite cautarea in serul sangvin a proteinelor antigenice- indeosebi a proteinelor virale – sau anticorpi indreptati impotriva acestor proteine. Reactia Western- Blot este utilizata foarte mult in prezent pentru a confirma sau infirma rezultatul, uneori fals pozitiv, al testului ELISA in ce priveste HIV, virusul cauzator de SIDA. In spitalul ,, Dr. Victor Babes’’ serologia HIV se face in mod obligatoriu tuturor pacientilor. In cazurile pe care le-am urmarit rezultatele serologiei HIV au fost;l
CAZUL 1 = negativ.
CAZUL 2 = negativ.
CAZUL 3 = negativ.
Intradermo reactia la P.P.D. – Se numeste si ,, INTRADERMOREACTIA MANTOUX’’ si este utilizata pentru diagnosticul tuberculozei. Se executa prin injectarea intradermica de solutii de tuberculina purificata P.P.D. de dilutii diferite. Uzual se gasesc 2 doze. Pe doza I-a este scris cu culoare rosie si pe cea de-a II-a doza cu culoare albastra.
Principiul reactiei se bazeaza pe faptul ca persoana bolnava de tuberculoza este de 500 ori mai sensibila la tuberculina decat o persoana ce sufera de acestea afectiune.
Se introduc 0.1 ml intradermic pana ce se formeaza un edem alb, cu aspect de coaja de portocala cu diametrul de 5 mm ce persista 10 minute. Reactia se citeste dupa 48 si 72 de ore si se considera pozitiva daca in jurul locului de injectare a tuberculinei apare un eritem infiltrat, cu un diametru de minimum 5-10 mm, care persista 2-3 zile. Aceasta reactie pozitiva indica o hipersensibilitate a organismului fata de toxina bacilului Tuberculos prezent in el. Daca rezultatul este dubios sau negativ se va repeta cu doza a II-a (scris cu albastru) la 15 zile. Infectia intradermica se realizeaza astfel:
Se alege locul infectiei – fata anterioara a antebratului;
Se pregatesc materialele: – ace fine cu bizou scurt.
– seringi de 1 ml,
– tuberculina,
Se pregateste bolnavul: – i se explica ce urmeaza sa i se faca si pentru ce ii este necesar,
– este asezat comod cu membrul superior in
extensie;
Se spala si se dezinfecteaza mainile asistentei medicale,
Se ataseaza acul la seringa si se aspira substanta,
Se elimina aerul si se schimba acul,
Se dezinfecteaza locul cu tampon cu alcool,
Se intinde si se imobilizeaza pielea cu policele si indexul,
Se prinde seringa intre police si degetul mijlociu al mainii drepte.
Se introduce varful acului in grosimea tangential pe suprafata acesteia, cu bizoul in sus pana ce acesta dispare.
Infectie intradermica:
1. pozitia acului.
2. epiderm.
3. derm
4. hipoderm
Se injecteaza substanta lent,
Se observa formarea unei pupule albe in locul unde se acumeleaza lichid, cu aspectul cojii de portocala cu diametrul de 5-6 mm si inaltimea de 1-2 mm l la 0.1 ml de substanta injectata,
Se retrage brusc acul, fara a tampona locul.
Se recomanda bolnavului sa nu spele zona cu sapunuri sau detergenti si nici sa nu o irite prin grataj. Intradermoreactia la P.P.D. s-a practicat la copilul C.T. din cazul numarul 2, din cauza simptomelor prezentate. Rezultatul reactiei a fost negativ la 72 ore.
Examenul coproparazitologic – Este unul dintre examenele materiilor fecale prin care se descopera parazitozele prin evidentierea oualelor acestora.
Recoltarea materiilor fecale se face, fie dupa o defecare spontana, fie dupa administrarea unor substante purgative sau clisme.
Important este ca fecalele trimise pentru analiza la laborator sa nu fie amestecate cu urina sau bariu ( dupa examene radiologice ), grasime, ( provenita din supozitoare sau purgative ) sau apa ( dupa clisme ).
Asistenta medicala pregateste materialele utilizate:
Plosca sterila,
Tub recoltor (recipient de recoltare),
Tampoane sterile montate pe port tampoane prevazute cu dop de cauciuc introduse in eprubete sterile.
Sonda Nelaton numarul 16 sau 18,
Purgative salin.
Materile fecale se pot recolta prin mai multe metode:
Din scaun spontan sau provocat,
Direct din rect,
Cu sonda Nelaton.
Recoltarea din scaun spontan sau provocat – Bolnavul defeca in plosca. Plosca trebuie sa fie uscata si sterile. Din plosca recolteaza bolnavul sau asistenta medicala daca bolnavul nu prezinta cunostintele necesare sau nu poate. Se recolteaza cu lingura recipientului de recoltare cateva mici fragmente de fecale, in special din partile cu continut modificat.
Nu se va incarca tubul recoltor cu materii fecale! Daca bolnavul nu are scaun spontan i se face o clisma, dupa care recoltarea se efectueaza ca mai sus.
Recoltarea direct din rect – Se realizeaza cu ajutorul tampoanelor montate pe parttampon prevazute cu dopuri de cauciuc si introduse in eprubetele sterile.
Asistenta medicala aseaza bolnavul in decubit lateral stang cu membrul inferior drept intins, iar cel stang in flexie. Se indeparteaza fesele si se introduce tamponul steril in rect si prin cateva miscari de rotatie se sterge mucoasa rectala. Tamponul este apoi scos si introdus in eprubeta.
Recoltarea cu sonda Nelaton – Acest tip de recoltare asigura conditii mai bune de obtinere a materiilor fecale si in consecinta si a unor rezultate cat mai corecte.
Aceste conditii sunt datorate faptului ca sondele se pot introduce la o profunzime mai mare si asigura recoltarea direct din colonul sigmoid. Se utilizeaza sondele numarul 16 -18.
Sonda se introduce prin anus pana la o distanta de cel putin 16-20 cm la adult si 10-15 cm la copil, apoi se aplica pe extremitatea libere a sondei o seringa cu care se aspira.
Se indeparteaza sonda, iar continutul se descarca prin insuflare cu aceeasi seringa, intr-o eprubeta sterila.
Recoltarea pentru oua de paraziti – Se mai poate face prin raclare. Principiul metodei consta in raclare pielii din vecinatatea orificiului anal. Se utilizeaza in special la cautarea oualor de oxiuri care se depun in aceasta regiune. Raclarea se face cu o spatul de os sau cu o bagheta de lemn plata si bine lustruita, care va fi in prealabil inmuiata in glicerina cu apa in parti egale. Este recomandabil ca raclarea sa se faca la 2-3 ore dupa culcarea bolnavului sau dimineata devreme. Bagheta cu care s-a facut raclarea va fi introdusa intr-o eprubeta curata si trimisa la laborator imediat. La copii se recomanda si recoltarea mucusului nazal si a depozitului de sub unghii. Examenul coprologic pentru paraziti trebuie repetat de mai multe ori. Produsul recoltat se trasporta la laborator imediat. Rezultatul examenului coproparazitologic in cazul numarul 1 a fost negativ. Acestea sunt analizele practicate in cazul mononucleozei infectioase. La toate acestea de retinut este ca dupa recoltare (uneori inainte de ea) trebuiesc completate buletinele de analiza insotitoare a produselor pe care sunt notate: Numarul salonului, Numarul patului, Data, Numele si prenumele pacientului, Produsul recoltat si ce examene se solicita. Se completeaza si etichetele ce se lipesc pe flaconul cu produsul respectiv si pe care se noteaza: numele si prenumele, produsul, data si salonul. In cursul recoltarilor de produse destinate analizarii la laborator, personalul sanitar trebuie sa respecte niste minime reguli generale de autoprotectie.
Iata cateva dintre aceste reguli:
Imbracarea la intrarea in serviciu a echipamentului de protectie si schimbarea lui ori de cate ori este nevoie.
Spalarea si dezinfectarea echipamentului sa fie corespunzatoare, iar pastrarea lui sa se faca in dulapuri sau garderobe separate de hainele personale.
Spalarea mainilor cu apa si sapun inainte si dupa recoltare produselor.
Personalul medical nu se va aseza pe patul bolnavului pentru ca exista riscul de a lua pe hainele proprii, germeni pe care sa-i duca acasa.
Este interzis fumatul in unitatile sanitare si aceasta din mai multe ratiuni:
Ducerea la gura a tigarilor mijloceste, ca si alimentarea, trasmiterea fecal-orala (deci a bolilor digestive)
Fumatul, ca si abuzul de alcool si uzul de droguri sunt dunatoare sanatatii, pe termen lung.
,, exemplul ’’ pe care il dau medicii si asistentii care trec cu tigara in gura prin cabinete, saloane, laboratoare, holuri si orice alte incaperi ale unei unitati sanitare este dezastruos si penibil pentru bolnavi. Unde este obligatia elementara de a face educatie sanitara in orice imprejurare? Mai ales in spitale sau in policlinici!
se recomanda sa nu se consume cafea sau alimente in timpul serviciului.
In timpul turelor de 8 ore alimentarea se va face in bufete, oficii, etc.
situate in afara circuitelor septice.
In spitalele de contagiose ar trebui respectata o porunca: ,, pastreaza-ti mainile curate, dar considera-le contaminate!’’
Utilizare manusilor de protectie in cursul recoltarilor, administrari de injectii intra musculare sau subcutanate, efectuarii pansamentelor, etc..
Acele si seringile dupa folosire se vor pune intr-un container ce va fi dus apoi la crematoriu.
10) Trasportul produselor la laborator se va face evitandu-se contaminrea.
11) in cazul bolnavilor agitati se poate ajunge la incidente repetabile (inteparea asistentei medicale cu acul seringii, prelingerea sangelui in jur, improscarea cu secretii), de aceea inainte de orice interventie se imobilizeaza bolnavul pentru a evita aparitia unor astfel de incidente.
In cazurile pe care le-am urmarit s-au mai practicat:
Radiografia pulmonara – Consta in imprimarea pe un film fotografic a imaginii toraco-pulmonare, din fata si din profil, bolnavul fiind in inspiratie fortata.
Nu necesita pregatiri speciale. Se informeaza pacientul asupra investigatiei si a modului inofensiv in care aceasta se desfasoara, incercandu-se sa se obtina astfel o buna colaborare, care s-a si realizat. Imaginea obtinuta este precisa, evidentiaza toate detalile, serveste ca si element de comparatie in viitor si comporta mult mai putin riscul iradierii.
In cazul numarul 1 in urma radiografiei pulmonare s-a constatat transparenta pulmonara normala.
Electocartiograma – S-a efectuat in cazul numarul 2.
Este o metoda de investigatie extrem de pretioasa in diagonosticul unei cardiopatii. Ea este interpretata de medic in lumina datelor clinice. Inregistrarea se face cu aparatul electrocardiograf. Legatura intre bolnav si aparat se face printr-un ,,cablu bolnav’’; la extremitatea distala a acestuia aflandu-se 10 electrozi. Electrozii sunt piese metalice rotunde, ovale sau dreptunghiulare, care se fixeaza pe membre sau torace prin benzi de cauciuc si sunt legati de aparat prin conducatori electrici. Tensiunile bioelectrice produse de miocard sunt interceptate cu ajutorul electrozilor, trasmise, amplificate si inregistrate sub forma unor diagrame numite: electrocardiograma. Inscrierea curbelor se face pe hartie speciala care are imprimat un sistem de coordonate. Pe orizontala este prezentat timpul iar pe verticala amplitudinea semnalelor. Pentru efectuarea electrocardiogramei nu este necesara o pregatire prealabila, doar ca pacientul va fi adus la cabinetul EKG cu 15-20 minute inainte pentru a se odihni si acomoda. Asistenta medicala trebuie sa pregateasca bolnavul si aparatul. Bolnavul sta in decubit dorsal, relaxat fizic si psihic. Temperatura camerei trebuie sa fie de cca 20ºC. Tegumentele vor fi degresate cu alcool, iar electrozii pusi in contact cu membrele pe regiuni neparoase, prin intermediul unor fasii de panza udate cu solutie salina ( clorura de bicarbonat de sodiu ).
Cei 10 electrozi ( 4 pentru membre si 6 precordiali ) se fixeaza astfel:
Pe membre: electrodul
ROSU – mana dreapta,
GALBEN – mana stanga,
VERDE – picior stang,
NEGRU – picior drept.
Precordial:
V1 – spatiu IV intercostal, pe marginea dreapta a sternului,
V2 – spatiu IV intercostal, pe marginea stanga a sternului.
V3 – intre V2 -V4
V4 – spatiu V intercostal stang pe linia medioclaviculara,
V5 – la intersectia de la orizontala dusa din V4 si linia axilara anterioara stanga,
V6 – la intersectia dintre orizontala dusa din V4 si linia axilara mijlocie stanga.
Asistenta medicala pune in functiune aparatul.
Dupa schimbarea inregistrarii scoate aparatul din functiune, departeaza electrozii de pe pacient si noteaza pe electrocardiograma numele pacientului, varsta, inaltimea, greutatea, medicatia folosita, data si ora inregistrarii, viteza de derulare, numele celui care a inregistrat.
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN
APLICAREA TRATAMENTULUI
In patologia infectioasa tratamentul trebuie instituit exact si prompt. Tratamentul se adreseaza celor trei termeni implicati:
Agentul cauzal,
Organismul bolnav,
Ambianta acestuia (conditia de mediu).
Combaterea agentului patogen se face prin terapie etiologica;
Antibiotice,
Chimioterapie,
Tratamentul specific.
Asa cum se stie si s-a aratat in cursul acestei lucrari in afectiunile virale nu exista un tratament antiviral. Sustinerea organismului bolnav se face prin cercetarea dezechilibrelor, combaterea simptomelor suparatoare, sustinerea generala si stimularea nespecifica.
Cel de-al treilea termen, conditile de mediu, obliga la creerea unui microclimat corespunzator, in care conditile de confort material si psihic, eliminare noxelor si igiena sa se prezinta la standarde optime. Tratamentul antibiotic aplicat in cazurile pe care le-am urmarit s-a facut cu:
Penicilina G,
Eritromicina,
Mondamin.
PENICILINA face parte din familia beta lactaminelor. Este cel mai utilizat dintre atibiotice, pentru ca are o eficienta buna, este lipsita de toxicitate si are un cost redus.
Penicilina are actiune bactericida exercitata in faza de multiplicare intensa a germenilor, asupra peretelui bacterian.
Penicilina G este potasica sau sodica. Se administreaza numai parenteral, deoarece este inactivata de acidul clorhidric din stomac. Este livrata in flacoane, sub forma de pulbere in U.I. (1 mil U.I., adica o mega unitate = 0.6 g de substanta). Se dizolva in ser fiziologic, nu in glucoza, deoarece aceasta are reactia acida si inactiveaza partial antibioticul.
Se absoarbe rapid, are timpul de injumatatire de ½ h , ceea ce ii impune ca regula a administrarii sa se faca la 6 (4 sau 8 ore), deci in 4 prize pe zi. Produce dureri la locu injectarii intramusculare a substantei; foarte rar poate da accidente alergice (soc, eruptie).
Este foarte activa fata de Streptococul beta hemolitic din grupul A si fata de alti coci gram pozitivi si gram negativi, leptospire, borelii si treponeme. In cazurile pe care le-am intalnit, li s-a administrat Penicilina astfel:
In CAZUL 2 -1.6 mil. U.I./ zi in timp de 5 zile
In CAZUL 3 – 4 mil U.I./ zi in timp de 3 zile
MOLDAMIN (Benzatil penicilina) este un preparat de depozit. Are aceeasi actiune ca Penicilina G. Este rezervata situatiilor speciale, care necesita nivele prelungite de penicilinemie, destul de joase (folosit in tratamentul sifilisului, tratamentul si prefilaxia infectiilor streptococice).
In cazul numarul 2 s-au administrat 600000U.I. de Moldamin.
ERITROMICINA face parte din grupul macrolidelor.
Se produce derivatul proprionil in comprimate de 0.200g.
Este bacteriostatica in doze mari. Este activa fata de coci gram pozitivi (inclusiv majoritatea stafilococilor) si gram negativi, bacili gram pozitivi, hemofilii, legionele, mycoplasme, chlamidii, etc..
Indicatiile terapeutice sunt largi, dat fiind toleranta orala buna (si la copii si la gravide) si buna activitate antimicrobiana. Se foloseste ca inlocuitor al Penicilinei G la persoanele alergice, in infectiile cu stafilococi, mycoplasme, bacil difteric in infectii din sfera O.R.L., in pneumonii cu etiologie pneumococica, stafilococica, mycoplasmatica, streptococica, hemofilica, chlamidiana si chiar rickettsiana. In cazul numarul 3 s-au administrat 2 g/zi de Eritromicina, timp de 5 zile.
In combaterea febrei s-au folosit:
Aspirina,
Algocalmin,
Paracetamol,
Indometacin.
ASPIRINA are actiune analgezica, antiinflamatoare, antireumatica, antipiretica. Ca efecte negative poate determina iritatie digestiva, microhemoragii si rar hematemeza sau melena.
Este contraindicata in:
Gastrita,
Boala ulceroasa,
Intoleranta la derivati salicilati,
Diateze hemoragice, insuficienta hepatica.
Se prezinta sub forma de tablete de 500 mg.
ALGOCALMIN este analgezic, antipiretic, antiinflamator, antispastic. Se recomanda in cefalee, migrene, lumbago, febra, colici renale si biliare.
Este containdicata in :
Leucopenii,
Granulocitopenii,
Intoleranta la derivati pirazolonici.
Ca efecte secundare pot aparea noduli la locul de injectare sau reactii alergice cutanate de tip urticarian sau eritematos difuz.
Se prezinta sub forma de tablete, fiole sau supozitoare.
In cazul numarul 3 s-a administrat o tableta la nevoie.
PARACETAMOL are actiune similara cu a Algocalminului, dar este mai putin toxic. Se administreaza cu prudenta la bolnavii cu afectiuni ce vizeaza apratul renal.
Paracetamolul s-a administrat la nevoie in cazul numarul 3.
INDOMETACIN au actiune antiinflamatoare (este antiinflamator nesteroidian foarte activ), analgezica, antipiretica, antireumatica.
Este indicat in;
Reumatism,
Entorse,
Tendinite,
Bursite,
Inflamatii extraarticulare (pencardita, pleurezie)
Contraindicatiile Indometacinului sunt pentru persoanele cu ulcer gastro-duodenal, alergie la antiinflamatorii nesteroidiene, la copii sub 14 ani. Se prezinta sub forma de supozitoare, capsule, unguent sau solutie oftalmica. Indometacin supozitoare s-a administrat in cazul numarul 1, care o tableta pe zi timp de 4 zile. Ca antiinflamator steroid s-a folosit PREDNISON in cazul numarul 2. S-a administrat timp de 11 zile astfel: 4 tablete timp de 4 zile apoi descreste doza. Prednisonul este un glicocorticoid cu actiune antiinflamatoare, antitoxica, antialgica.
Este indicat in:
Diferite forme de reumatism,
Laringite acute obstruante,
Forme severe de hepatita epidemica,
Endocardita bacteriana,
Eruptii medicamentoase,
Leucemie acuta,
Anemii,
Soc,
Afectiuni inflamatorii.
Este contraindicata in:
Ulcer gastric si duodenal,
Psihoze,
Osteoporoza,
Diabet,
T.B.C.,
Unele boli infectioase.
Se pot ivi fenomene secundare:
Tulburari gastrointestinale,
Dureri epigastrice, abdominale, etc..
Acestea dispar dupa incetarea administrarii sau reducerea dozelor.
S-au mai utilizat in tratamentul bolnavului din cazurile pe care le-au urmarit:
Dicarbocalm in cazul numarul 2,
Ulcerotrat in cazul numarul 3,
Celebil in cazul numarul 3.
DICARBOCALM are ca actiune neutalizatoare aciditatii gastrice. Este indicat in:
Boala ulceroasa gastro- duodenala,
Gastrite hiperacide
Hernie hiatala cu reflux gastro- esofagian
Este contraindicat in:
Abdomen acut,
Gastrita hipoacida,
Insuficienta renala grava,
Nefrolitiaza.
Se prezinta sub forma de comprimate.
S-au administrat 3 tablete pe zi timp de 13 zile.
COLEBIT are actiune coleretica, laxativa, slab antiseptic si se poate folosi si ca inlocuitor al sarurilor biliare.
Este indicat in tulburari dispeptice si in constipatie.
Este contraindicata la pacientii cu:
Calculi biliari,
Boala ulceroasa,
Insuficienta renala sau hepatica,
In caz de alergie la acest medicament.
Se prezinta sub forma de drajeuri.
S-au administrat 3 tablete pe zi timp de 19 zile.
ULCEROTRAT este un antacid slab metabolizant, astringent, protector si constipant, dar si slab alcanilizant si laxativ.
Este indicat in hiperaciditate gastrica, ulcer gastro-abdominal.
Este contraindicat la pacientii cu:
Abdomen acut,
Gastrita hipoacida,
Insuficienta renala grava.
Se foloseste cu prudenta la copiii.
Se prezinta sub forma de comprimate.
S-au administrat 3 tablete pe zi timp de 30 zile.
Pentru sustinerea organismului s-a folosit vitaminoterapia cu:
Electrovit,
Vitamina C200,
Multivitamine.
ELECTROVITUL este o asociere de vitamine din complexul B, cu actiune in metabolismul glucidelor, lipidelor si protidelor.
Este indicat in:
Avitaminoze si hipovitaminoze B,
Anorexie,
Boli infectioase,
Convalescenta, etc.
Adjuvant in tratamentul cu antibiotice cu spectru larg de actiune. Se prezinta sub forma de drajeuri. S-au administrat in cazul numarul 2 cate 3 tablete pe zi timp de 13 zile.
VITAMINA C200 este o vitamina antiscorbutica cu rol in respiratia celulara, in metabolismul protidelor, glucidelor si lipidelor, in formarea substantei intercelulare, mareste rezistenta organismului fata de infectii, influenteaza favorabil fixarea calciului in oase, intervine in procesul de coagulare a sangelui.
Este indicata in multe afectiuni, dintre care:
Boli ale aparatului cardiovascular,
Boli ale aparatului respirator,
Afectiuni hepatice,
Boala ulceroasa,
Distrofii,
Alergii,
Convalescenta,
Stari de astenie,
Stari toxice, etc..
Se prezinta sub forma de comprimate, fiole, granule efervescente, supozitoare, etc..
In cazul tratamentului mononucleozei infectioase a fost folosita pentru rolul sau in apararea antiinfectioasa. In cazul numarul 1 s-au administrat cate 2 tablete pe zi timp de 7 zile. Acesta este tratamentul medicamentos aplicat in mononucleoza infectioasa si este mijloc terapeutic. Medicamentele sunt prescrise de medic, dar sunt administrate de asistenta medicala, fapt pentru care ele trebuie sa cunoasca:
Dozele medicamentelor,
Indicatile, contraindicatile, reactile adverse si incompatibilitatile medicamentelor.
Calea de administrare si modul de administrare,
Fenomenele de obisnuinta, de rezistenta (rezistenta la antibiotice), ale toxicomaniei (morfina, cocaina), fenomenele de intoleranta si de hipersensibilitate (alergie medicamentoasa).
Medicamentele se prezinta sub forma de:
Pulberi,
Sirupuri,
Medicamente solide (tablete, pastile, pilule, granule, capsule, comprimate, casete), etc..
In cursul administrarii medicamentelor asistenta medicala va respecta regulile generale de administrare a medicamentelor:
Identificarea prealabila a medicamentelor si verificarea calitatilor lor,
Respectarea intocmai a medicamentului prescris,
Respectarea sonmului bolnavilor. Exceptie fac medicamentele etiologice (antibiotice, etc.),
Evitarea incompatibilitatilor. Unele medicamente devin ineficace sau chiar daunatoare prin asociere,
Administrarea imediata a medicamentelor (a caror flacon a fost deschis),
Luarea medicamentelor in prezenta asistentei medicale,
Respectarea masurilor de asepsie pentru a preveni infectile intraspitalicesti.
Asistenta medicala are imensa responsabilitate de a administra medicamentele la mai multi bolnavi si trebuie sa-si organizeze munca in asa fel ca distribuirea medicamentelor sa se faca operativ, exact, punctual, estetic si in conditile respectarii perfecte a igienei individuale. Totodata, asistenta medicala urmareste ca bolnavul sa inghita medicamentele in fata sa. In acest fel se va evita refuzul medicamentelor sau cel putin acest lucru va fi cunoscut de personalul medical. De multe ori, pentru a administra medicamentele este nevoie de multa rabdare si perseverenta, insistenta si educatie sanitara din partea asistentei medicale, pentru a putea lamurii bolnavii asupra necesitatii luarii medicamentelor respective. Este insa necesar ca insistenta si perseverenta asistentei medicale sa fie de asa natura, incat sa nu jigneasca demnitatea bolnavilor si prezenta acesteia la luarea medicamentelor sa nu aiba un caracter de neancredere in bolnavi.
Este absolut interzisa a se lasa medicamentele la bolnavi sau in noptiera.
Scopul administrarii medicamentelor este de a actiona local sau asupra intregului organism, in vederea prevenirii, ameliorarii sau vindecarii bolilor.
Introducerea medicamentelor in organism se poate face prin mai multe cai:
Orala,
Rectala,
Prin mucoasa respiratorie,
Percutanata,
Prin aplicatii locale,
Parenterala.
De la caz la caz, medicii hotarasc calea de administrare a medicamentelor in raport cu:
Scopul urmarit,
Capacitatea de absorbie a caii respective,
Actiunea medicamentului asupra mucoaselor,
Necesitatea unei actiuni mai mult sau mai putin rapide,
Starea bolnavului, toleranta sa individuala,
Combinatiile medicamentului cu alte medicamente administrate,
Anumite particularitati anatomice ale bolnavului,
Si, intr-o oarecare masura, si cu preferintele bolnavului.
Caile de administrare a tratamentului, folosite in cazurile urmarite, au fost:
Orala,
Parenterala,
Rectala.
Elementele de care a trebuit sa se tina seama in cursul administrarii, au fost numeroase si variate. De mentionat este factorul timp care se refera la orele de administrare, legatura medicamentului cu orele de masa sau somn, precautii in administrarea acestora, supravegherea efectului pozitiv si advres. Cele 3 cazuri supravegheate au fost de varste diferite (copil, adolescent). Acest criteriu de diferentiere impune de asemenea particularitati de administrare numeroase. Dintre aceste particularitati voi mentiona importanta acordarii personal de catre asistenta medicala a medicamentului prescris, chiar daca, copilul are insotitor. Administrarea se face sub forma majorata si dizolvata cu solutii dulci, placute la gust. Totodata administrarea se face cu blandete si cu mult calm.
ADMINISTRAREA PE CALE ORALA – Calea orala este calea naturala de administrare a medicamentelor. Se realizeaza prin inghitere si sublingual.
Medicamentele administrate pe cale orala se prezinta sub forme solide si lichide.
Medicamentele solide sunt:
Prafuri,
Tablete,
Granule,
Drajeurile,
Substante mucilaginoase,
Capsule obliterante.
Medicamentele lichide sunt:
Mixturi sau suspensii,
Solutii,
Infuzii, decoct,
Tincturi,
Extracte,
Uleiuri (emulsii).
Se evita utilizarea acestei cai atunci cand:
Medicamentul se descompune sub influenta sucurilor gastrice,
Bolnavul refuza sau nu poate inghiti,
Este necesara o actiune rapida,
Medicamentul are proprietati iritante asupra mucoasei gastrice,
Bolnavul este comatos,
Medicamentul nu se rezoarbe,
Se doreste ocolirea venei portale.
Calea orala este indicata in special pentru afectiuni digestive si urinare.
Medicamentele lichide se administreaza ca atare sau diluate (cu ceai, apa, lapte)
Medicamentele solide au dezavantajul ca sunt mai greu de inghitit, dar au si avantajul ca substanta activa este in cantitate fixa. Tabletele se administreaza direct pe limba, catre radacina acesteia. Se pot administra si dizolvate. Pot fi acoperite cu un strat de zahar care le mascheaza gustul (drajeurile – ELECTOVIT).
Se pot prezenta sub forma de tablete zaharate ( vitamina C ) pentru supt, au calitatea de a nu mai trece prin ficat. In cazul copiilor, cand de multe ori acesteia refuza luarea medicamentelor, asistenta medicala trebuie sa intervina hotarat, dar calm si cu multa rabdare. La copiii mai mari se discuta cu ei despre necesitatea medicatiei. Administrarea medicamentelor trebuie facut in mod obligatoriu de catre asistenta medicala personal, neadmitandu-se antrenarea insotitorilor sau a copiilor mai mari in aceasta munca.
In situatia cand copilul refuza luarea medicamentului sau nu vrea sa deschida gura, i se vor fixa mainile si se vor apasa usor obrajii cu degetele, in felul acesta se obtine deschiderea gurii. Se introduce lingurita in cavitatea bucala a copilului, unde se mentine pana ce acesta inghite substanta introdusa.
Medicamentele au gust neplacut, a caror compozitie chimica o permite, se vor corecta cu zahar, lamaie, sirop de frute, etc.. Dupa ce copilul a inghitit lichidul respectiv i se mai administreaza cateva lingurite de ceai indulcit pentru ca sa dispara complet gustul dezagreabil din gura. Pana la varsta de 8-10 ani nu se vor administra tablete, pilule, drajeuri sau casete, pe care copii sa nu le poata inghiti intregi, ci acestea vor fi majorate si date sub forma de praf sau solutii.
Calea sublinguala pentru administrarea medicamentelor este folosita pentru medicamentele ce se absorb la nivelul mucoasei bucale.
Absorbtia unor medicamente la nivelul mucoasei bucale impune administrarea lor sublingual. Se administreaza sub forma de tablete zaharate sau drajeuri pe care bolnavul le va tine in gura ( ca pe o bomboana ) pana la topirea lor completa. De aici se absorb integral, fara sa treaca prin ficat.
ADMINISTRAREA PARENTERALA – Este o alta cale de administrare a substantelor medicamentoase, folosita mai frecvent. Injectia este introducerea substantelor medicamentoase sub forma lichida in organism, cu ajutorul unei seringi si prin intermediul unui ac adaptat la seringa. Avantajele acestui mod de administrarea sunt bazate pe faptul ca astfel se evita tractul digestiv, acest lucru fiind dorit in cazul unor substante iritante sub toxice pentru tubul digestiv sau in cazul cand sunt inactive de sucurile digestive.
Un alt avantaj este ca se realizeaza dozarea exacta (prin tubul digestiv se pierde o cantitate de substanta medicamentoasa). Alt avantaj important este obtinerea unei actiuni mai rapide, viteza de absorbtie este in functie de intensitatea circulatiei sangvine si fluiditatea substantei. Calea parenterala are o importanta deosebita si pentru ca astfel este posibila administrarea de substante medicamentoase si bolnavilor inconstienti.
INJECTIA INTRAMUSCULARA – Este introducerea de substante medicamentoase in stratul muscular prin intermediul unui ac atasat de seringa. Se recurge la calea intramusculara daca densitatea medicamentului este mai mare, daca efectul urmarit trebuie sa se instaleze rapid. Tesutul muscular este foarte bine vascularizat, bogat in vase limfatice, din care motiv rezorbtia acestor injectii incepe imediat, si in decursul de 3-10 minute, mare parte din substanta introdusa patrunde in circulatie. De la aceasta regula fac exceptie unele medicamente uleioase sau cele inglobate in substante speeciale, care franeaza rezorbtia tocmai cu scopul de a prelungi si permanentiza, pe o oarecare prioada de timp, actiunea medicamentului.
Nu se vor administra pe aceasta cale substante ce ar determina distructii tisulare. Totodata aceasta cale nu este indicata atunci cand se asteapta o actiune foarte rapida.
Locurile de lectie ale injectiilor intramusculare sunt regiunea supero-externa a muschilor fesieri si muschii externi sau anteriori ai coapsei. Aceste mase musculare sunt destul de voluminoase pentru a cuprinde substantele injectate si sunt lipsite de trunchiuri importante de vase si nervi a caror lezare ar putea provoca accidente. Injectarea substantelor medicamentoase in regiunea fesiera trebuie sa tina totusi cont de zona primejdioasa, reprezentata de traiectul nervului sciatic. Pozitia bolnavului poate fi in decubit ventral sau lateral, sezand sau in picioare. Stabilirea locurilor preferate pentru injectia musculara intrafesiera se face in functie de pozitia bolnavului. In pozitie culcat se va face in regiunea supero-externa fesiera, deasupra marelui trohanter. Daca injectia se administreaza in pozitie sezand, ea poate fi practicata in toata regiunea fesiera de deasupra punctului de sprijin.
In pozitie verticala injectia intramusculara se va administra in cadranul suparo-extern al regiunii fesiere. In muschii laterali ai coapsei injectia intramusculara se poate face in toata portiunea mijlocie. In musculatura anterioara a coapsei injectia se va practica numai dedesuptul triunghiului lui Scarpa.
Se mai poate face si in fata externa a bratului, in muschiul deltroid.
Asistenta medicala pregateste materialele necesare: seringi, ace de dimensiuni diferite, cu bizou lung, medicamentul de injectat, tampon de vata imbibat in alcool. Va incarca in seringa substanta medicamentoasa. Incarcarea seringii se face tinand cond de forma de prezentare a substantei medicamantoase. In cazurile pe care le-am urmarit s-a administrat Penicilina G, ce se prezinta sub forma de pulbere, in flacoane inchise cu dopuri de cauciuc.
Penicilina G se dizolva in ser fiziologic. Se incarca in seringa cantitatea necesara de ser fiziologic, apoi se dezinfecteaza cu alcool dopul flaconului. Dupa ce dezinfectantul s-a uscat la suprafata dupului, se introduce acul prin dopul flaconului si se introduce in interiorul flaconului serul fiziologic. Se dizolva pulberea, pana in flacon ramane doar o solutie clara.
Se rastoarna flaconul cu seringa, varful acului ajungand sub nivelul solutiei. Se aspira in seringa solutia de injectat. Acele cu care s-a perforat dopul de cauciuc nu se utilizeaza pentru injectat ci se schimba. Asistenta medicala pregateste materialele pe o tavita. Inainte de injectare elimina bulele de aer din seringa incarcata cu substanta medicamentoasa.
Totodata asistenta medicala pregateste psihic bolnavul, explicandu-i care este scopul acestei tehnici si ca este in interesul sau sa beneficieze de substanta medicamentoasa administrata astfel. Pe tot parcursul realizarii injectiei intramusculare asistenta medicala ii explica pas cu pas ceea ce face. Pregatirea fizica a bolnavului consta in pozitionarea lui in functie de zona aleasa (decubit ventral, lateral, sezand sau in picioare). Asistenta medicala spala mainile cu apa curata si sapun. Degreseaza si dezinfecteaza locul ales pentru injectare apoi se cere bolnavul sa nu-si contracte musculatura nici inainte, nici in timpul injectarii, ci sa stea linistit, cu muschii fesieri relaxati. Cu degetele mainii drepte se fixeaza regiunea, apoi, printr-o miscare brusca, se infige acul atasat la seringa in musculatura fesiera, perpendicular pe suprafata pielii, pana la o adancime de 4-7 cm, in functie de grosimea stratului muscular. Se verifica pozitia acului prin aspirare. Daca se observa aparitia sangelui si deci acul a patruns intr-un vas de sange se scoate imediat acul si se efectueaza injectia in alta regiune, urmand aceeasi tehnica. Daca nu apare sange la aspirare se injecteaza lent suprafata medicamentoasa. Dupa ce s-a introdus toata suprafata se retrage brusc acul, se dezinfecteaza locul cu tampon cu alcool si se maseaza usor regiunea favorizand inchiderea canalului de intepatura si rezorbtia lichidului.
Etapele injectiei intramusculare
Este bine ca bolnavul sa ramana in repaus timp de 5-10 minute dupa injectia intramusculara. In timpul injectarii substantei pot aparea accidente si incidente: durere vie (prin atingerea nervului sciatic sau a ramificatiilor lui), paralizie (lezarea nervului sciatic), hematom (inteparea unui vas de sange), ruperea acului, embolie (introducerea accidentala intr-un vas de sange a unei solutii uleioase sau in suspensie). Se va tine seama de unele particularitati la injectarea intramusculara la copii. Se va administra totodata in pozitie culcat. Daca se face in muschii fesieri, va fi asezat in decubit ventral, daca injectia se administreaza in muschii coapsei, copilul va fi asezat in decubit dorsal.
Pentru a impiedica miscarile copilului in timpul injectiei, persoana care ajuta asistenta medicala fixeaza cu o mana membrele inferioare la nivelul genunchilor, iar cu cealalta mana exercita o presiune la nivelul regiunii lombare, asigurand astfel imobilitatea in decubit ventral.
Daca asistenta medicala efectueaza singura tratamentul, ea va fixa regiunea lombara a copilului cu mana stanga.
ADMINISTRAREA PE CALE RECTALA – In cazul numarul 1, pacientei i s-au administrat pe cale rectala supozitoare cu Indometacin.
Se prefera calea rectala pentru administrarea medicamentelor atunci cand:
Bolnavul prezinta intoleranta digestiva (varsaturi, greata, hemoragii gastrice),
Medicamentul are o actiune iritanta asupra mucoasei gastrice,
Bolnavul are tulburari de deglutitie,
Bolnavul refuza inghitirea medicamentelor,
Se doreste evitarea trecerii medicamentelor prin ficat, care retine, conjuga si neutralizeaza o serie de substante medicamentoase resorbite pe cale intestinala,
Exista o staza in sistemul portal.
SUPOZITOARELE sunt forme medicamentoase in care substanta activa este cuprinsa intr-o masa solida (unt de cacao), care se topeste la temperatura corpului.
Supozitoarele se prezinta sub forma conica sau ovala si prezinta o extremtate mai ascutita. In cazul numarul 1 s-au administrat supozitoare cu Idometacin cu efect antiinflamator.Supozitorul este scos din ambalaj si este usor incalzit la suprafata pentru a aluneca mai usor in rect. Incalzirea se face in atmosfera calda.
Bolnavul sta in decubit lateral cu membrele inferioare usor flectate.
Asistenta medicala pune manusi de cauciuc, cu mana stanga indeparteaza fesele bolnavului si degreseaza orificiul anal, iar cu mana dreapta introduce supozitorul cu partea ascutita inainte in anus si-l impinge in sus cu indexul sau inelarul, pana cand extremitatea sa trece peste sfincterul intern al anusului. De aici supozitorul nu mai aluneca inapoi.
Se spune bolnavului sa defece inainte. Daca bolnavul se plange de senzatia imperioasa de defecare de dupa introducerea supozitorului, i se explica, ca senzatia va trece in cateva minute, timp in care supozitorul se topeste. Pe parcursul realizarii oricarei tehnici de administrare a tratamentului prescris in raportul asistentei medicale, bolnavul, indiferent de varsta, afectiune sau categorie sociala tactul, blandetea si priceprea sunt elemente de baza in reusita tratamentului si acomodarea bolnavului la conditiile de spitalizare.
DEZINFECTIA NAZO- FARINGIANA ( DNF ) este o parte importanta a tratamentului mononucleozei infectioase. Este utilizata pentru dezobstruarea cailor respiratorii superioare.
S-a efectuat cu ser efedrinat, administrat cu pipeta si s-a repetata de 2-3 ori pe zi. Se instileaza in fiecare nara 3 picaturi dupa ce s-a facut suflarea nasului.
GARGARA este o alta parte importanta a tratamentului in mononucleoza infectioasa. Se face cu apa bicarbonata 5% si infuzie de musetel. Gargara se face in scopul diminuarii hiperemiei amigdaliene, cu scop emolient si dezinfectant. In completarea tratamentului descris pana acum vin repausul, igiena si dieta, care sunt de mare importanta in evolutia pozitiva a bolii.
REPAUSUL este indicat in toate bolile infectioase si implicit si in cazul mononucleozei infectioase. Este necesar atat pentru asigurarea conditiilor de rapida vindecare si de evolutie favorabila, fara complicatii, cat si pentru restrangerea posibilitatilor de diseminare a bolii. Repausul se face la pat, in conditii de spitalizare sau la domiciliu, in functie de gravitatea bolii. Spitalizarea bolilor infecto- contagioase trebuie sa asigure atat conditii prielnice unei bune ingrijiri evitand riscurile iatrogene si alte infectiilor cu germeni de spital, cat si o eficienta izolare a cazurilor contagioase.
Repausul la pat este un factor important al ingrijirii medicale, care este instituit pentru rationalizarea nevoilor nutritive si de oxigen ale bolnavilor.
IGIENA este necesara o igiena corecta a camerei in care se afla bolnavul (aerisire, dezinfectie si curatire a suprafetelor, temperatura corespunzatoare, liniste, etc.) a patului si a rufariei de corp (schimbarea la timp, dezinfectie, etc.), este chemata sa asigure o ambianta favorabila desfasurarii conflictului agent patogen- gazda, cu conditii de confort material si psihic si cu inlaturarea altor noxe (nozocomiale). In acest sens, asigurarea unei igiene personale riguroase a bolnavului si a unei dezinfectii corecte a intregului instrumentar medical si a ustensilelor nemedicale (tacamuri, articole de toaleta, etc.), va avea in vedere nu numai inlaturarea agentilor microbieni, ci si a virusului hepatitei B, prezent adeseori in ambianta de spital, indiferent de profil. Pentru o buna ingrijire sunt necesare cunostintele elementare – de multe ori neglijate – de utilizare a produselor antiseptice (substante care omoara sau inhiba dezvoltarea microorganismelor aflate in tegumente, mucoase cavitati naturale si plagi) si a produselor dezinfectante (substante ce distrug microorganismele din mediul extern: spatii, obiecte, instrumente, rufarie, etc.).
DIETA este si ea parte componenta, inseparabila a terapiei bolilor infectioase. Se urmareste respectarea unor principii:
Dieta trebuie sa asigure cun aport caloric ridicat, dat fiind cresterea metabolismului in cursul febrei, ceea ce duce la nevoi calorice sporite fata de natural, pentru adult, se apreciaza la 2500-3000 de calorii pe zi;
Necesarul de calorii trebuie sa rezulte in special din aportul crescut de glucide (la febrili lipidele in cantitate mare sunt mai greu tolerate);
Dieta trebuie sa asigure necesarul de apa, electroliti (apreciat din situatiile pierderilor existente in functie de boala: varsaturi, diaree, transpiratii, polipnee);
Alimentatia trebuie sa fie divresificata, sa nu omita proteinele (la inceput din lapte si derivate, apoi din carne) si necesarul de vitamine. Chiar daca alimentele vor fi preparate in mod dietetic pranzurile trebuie sa fie gustoase si sa fie prezentate intr-un mod atragator;
In general, se considera ca bolnavul insusi este cel mai bun indicator al nevoilor alimentare, in sensul ca revenirea apetitului, apreciata in contextul evolutiei bolii, justifica de cele mai multe ori renuntarea la restrictiile din prima parte a bolii;
Dieta trebuie adaptata la bolnav si la forma bolii;
Alimentatia va fi diversificata si adaptata la situatii care impun masuri speciale. In cazul numarul 2, administrarea Prednisonului a impus un regim desodat, precum si regim hepatic, avandu-se in vedere modificarile patologice ale probelor hepatice. In convalescenta bolii infectioase, regimul alimentar trebuie diversificat si imbogatit in special cu proteine, pentru a se favoriza refacerea dupa boala si redobandirea fortelor organismului.
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN PROFILAXIA SI
COMBATEREA BOLII
Mononucleoza infectioasa este o boala infecto- contagioasa ce apare sporadic, uneori in epidemii. Contagiozitatea sa este relativ mica. Sursa de infectie este omul bolnav sau convalescent care elimina virusul. Tractul respirator este principalul rezervor de virus. In trasmiterea virusului este importanta si starea de purtator de virus Epstein – Barr. Trasmiterea virusului se face prin contact direct si intim cu persoanele respective, adesea prin sarut sau pe cale aeriana prin inhalarea picaturilor de secretie nazo- faringiana. Se mai poate trasmite si prin trasfuzie de sange sau plasma. Durata contagiozitatii nu se cunoaste exact, luni sau ani. Important este de retinut pentru trasmiterea mononucleozei infectioase ca aproximativ 50% din persoanele ce se imbolnavesc fac forme atipice sau inaparente. Receptivitatea este generala, iar trecerea prin boala manifesta clinic sau forme inaparente confera imunitate. Mononucleoza infectioasa face parte din bolile de declarare obligatorie numerica. In cazul mononucleozei infectioase nu exista masuri de profilaxie ci doar se recomanda izolarea cazurilor si cercetarea contactiilor (pentru depistarea cazurilor cu forme subclinice). In afara de actiunile profilactice aratate mai sus, care rezulta in urma unor imbolnaviri se face si o supraveghere activa medicala in colectivitatile de copii ( triaj, epidemiologic, profilactic ) si care permit depistarea precoce a unor surse de infectie cu potentialul de raspandire si in alte colectivitati. Triajul epidemiologic presupune termometrizare, examenul tegumentelor, al cavitatii bucale si al conjunctivelor, precum si informare privind eventualele contacte la domiciliu. Acest triaj se face in crese si gradinite, inainte de a se intra in colectivitate si zilnic, cand copilul este adus de parinti. Termometrizarea zilnica se face numai in crese, in gradinite doar la copii suspecti sau bolnavi. Admiterea copiilor in colectivitate este conditionata de unele examene de laborator, pentru acestia si uneori pentru parintii lor si de avizul epidemiologic eliberat de medicul de teritoriu (in prezent de medicul de familie). Triajul se face si la prezentarea copiilor in tabere. Un examen clinic sumar se efectueaza si elevilor odata cu inceperea cursurilor, dupa fiecare vacanta. In sectorul alimentar, controlul personalului este foarte riguros, periodic, si se realizeaza prin examene clinice si de laborator (coprocultura, radiografie pulmonare, R.B.W.), la angajator, lunar sau trimestrial. Asistenta medicala participa alaturi de medic dar de cele mai multe ori realizeaza singura triajul epidemiologic, fapt care o obliga sa cunoasca foarte bine patologia infecto- contagioasa a copilului. Ea va semnala medicului cazurile care manifesta abateri de la normal si de asemenea se va ingriji sa poata depista precoce eventualele contacte infectante. In acest caz, asistenta medicala va cunoaste perioadele de incubatie pentru a izola in timp util contactul. Pentru contactii de mononucleoza infectioasa nu exista nici o masura profilactica. Pentru masa receptiva nu exista vaccin contra mononucleozei infectioase. Totodata, se stie ca in orice spital se pot interna bolnavi care, pe langa afectiunea lor de baza se gasesc in perioada de incubatie a unei boli infectioase. Acesti bolnavi pot fi sursa de infectie pentru ceilalti bolnavi. Prevenirea infectiilor va tine seama de modul de trasmitere si se va ocupa de inreruperea caii de trasmitere.
Se vor respecta regulile de igiena spitaliceasca. Dejectiile, lenjeria de corp si de pat, vesela si tacamurile, restul de alimente, tot ceea ce se scoate de la bolnav trebuie supuse unei dezinfectii riguroase. In cazul bolilor infectioase trasmise pe cale aerogena se face izolarea bolnavului in saloane separate, realizarea circuitelor septice si aseptice, dezinfectia continua si terminala, formolizarea, razele ultraviolete. Este bine ca personalul ce ingrijeste o categorie de boli infectioase sa nu mai intre in contact si cu alte categorii de bolnavi. Daca nu este posibil, trecerea unei asistente medicale de la o categorie de bolnavi la alta sa se faca dupa ce asistenta medicala imbraca un alt halat pe deasupra (pe care-l dezbraca la iesirea din salon) si sa nu mai intre la alti bolnavi decat dupa 20 -30 minute. Personalul dintr-o sectie de boli infectioase trebuie sa respecte riguros normele igienice ale distribuirii alimentelor, spalatul mainilor, a veselei si tacamurilor. Este tot atat de important ca personalul spitalului sa se supuna in mod obligatoriu examinarilor periodice pentru depistarea purtatorilor de germeni. Personalul spitalului va trebui sa poarte masca, atat pentru propria protectie cat si pentru protectia bolnavilor.
Profilaxia infectiilor nozocomiale
Infectiile nozocomiale sunt imbolnaviri de natura infectioasa manifestate clinic, contractate in spital si care apar in timpul spitalizarii sau dupa externare. Se mai numesc si infectii intraspitalicesti sau iatrogene.
Sunt favorizate de:
Aglomerarea paturilor si a bolnavilor,
Nerespectarea masurilor de curatenie si dezinfectie,
Durata prelungita a spitalizarii,
Bolnavi cu imunodeficienta.
Cauzele sunt agenti patogeni (bacterii, virusi, protozoare, fungi). Diagnosticul este greu de pus si presupune corelarea de date epidemiologice, clinice si de laborator. Profilaxia infectiilor nozocomiale cuprinde o serie de masuri care in mare parte au fost atinse pe parcursul lucrarii. De remarcat insa, este faptul ca, masurile care se iau au scopul de a proteja pacientul dar si personalul medical. Salutara a fost introducerea noului sistem de recoltare a sangelui care este o expresie a grijii fata de sanatatea asistentei medicale, protejarea ei fata de infectia HIV si cu Ag HBs.
Izolarea se face in saloane, pe afectiuni. Dotarea saloanelor cu grup sanitar propriu si servirea mesei in saloane vor reduce sansele de contagiune intraspitaliceasca. Faptul ca este interzis accesul vizitatorilor in sectie constituie o masura eficienta de protejare reciproca si de trasmitere a infectiei in exterior. Mai trebuie spus ca introducerea seringilor de unica utilizare au redus substantial infectiile intraspitalicesti, iar colectarea si incinerarea acestora au avut un efect remarcabil. Substantele utilizate pentru dezinfectie constituie elementele de fiecare zi, folosite pentru prevenirea infectiilor. Detergentii, alaturi de clor si derivatele acestuia, de formol si bromocet sunt folosite pentru curatirea interioarelor, veselei si tacamurilor si a instrumentarului medical. Spitalul,care in decursul anilor a gazduit cazuri chiar epidemii de boli digestive grave si rare, are o statie proprie de epurare a apei reziduale, in acest fel s-a prevenit si se vor preveni si pe viitor trasmiterea bolilor in oras prin sistemul de canalizare deteriorat de timp. Masurile pentru intreruperea cailor de transmitere a infectiilor in interiorul spitalului sunt:
Dezinfectia,
Sterilizarea,
Dezinsectia,
Deratizarea.
DEZINFECTIA: urmareste indepartarea si distrugerea agentilor patogeni sau conditionat patologici de pe tegumente si de pe diferitele obiecte din mediul extern, folosind mijloace mecanice, fizice si chimice.
Este profilactica sau de rutina, vizand obiective cu potential epidemiologic si in focar, referindu-se la un anume agent patogen implicat intr-un caz de imbolnavire.
Mijloacele mecanice de dezinfectie sunt:
Spalarea,
Stergerea umeda a suprafetelor (recurgandu-se de regula si la agenti chimici)
Asipirarea mecanica a prafului,
Aerisirea si ventilatia artificiala.
Metodele fizice de dezinfectie sunt caldura si radiatiile ultraviolete.
Caldura este cel mai important mijloc fizic de dezinfectie, realizand distrugerea microorganismelor prin denaturarea proteinelor. Se utilizeaza urmatoarele procese:
Flambarea (unor obiecte din metal sau sticla), metoda inficienta pentru sterilizarea instrumentarului medico- chirurgical.
Incalzirea la rosu – folosita frecvent la ansa de platina.
Incinerarea (sau arderea) – pentru distrugerea cadavrelor, produselor anatomopatologice, pansamentelor, gunoaielor, obiectelor de unica folosinta sau fara valoare, se face in crematorii sau cuptoare speciale.
Calcarea cu fierul – masina de calcat creste temperatura la 200ºC, realizand distrugerea rapida a germenilor, inclusiv a sporilor aflati pe rufarie. Este mai eficienta cand se face pe rufe umede, caldura umeda fiind mai eficienta decat cea uscata,
Fierberea – distruge formele vegetative ale bacteriilor in 10-20 minute, a unor virusuri in 30 minute si a unor spori in 1-3 ore. Se foloseste pentru dezinfectia rufariei de corp si de pat, veselei, tacamurilor, instrumentarului, sticlariei, a alimentelor in general a diverselor materiale ce rezista la fierbere. Efectul dezinfectant al fierberii corecte creste daca se adauga carbonat de calciu, detergenti sau formol.
Vaporii de apa din etuva asigura o buna eficienta, cu conditia eliminarii aerului, pentru a permite o buna patrundere (se utilizeaza la dezinfectia hainelor de lana, saltelelor, covoarelor, pernelor, etc.). Hainele din piele, fibre sintetice si matase sunt degradate prin acest procedeu, necesitand vapori de formol la 60ºC, cu expunere de 6-8 ore.
Iradierea cu ultraviolete este eficienta pentru dezinfectia aerului si suprafetelor netede, situate nu mai departe de 1.5 m. Se utilizeaza in Sali de operatie, la masa de lucru din laborator, in Sali unde se practica sondaje, punctii, etc..
Masuri chimice de dezinfectie utilizeaza diferite grupe de substante cu avantajele si dezavantajele lor. Un dezinfectant ideal, ceea ce nu exista, ar trebui sa fie:
Intens bactericid,
Solubil in apa si stabil in solutie,
Sa nu fie influentata de pH si temperatura,
Sa nu deterioreze materialele,
Sa nu fie toxic si urat mirositor,
Sa nu fie neutralizat de substantele organice,
Sa fie ieftin.
Modul de actiune al substantelor dezinfectante se bazeaza pe:
Oxidare ( clor, apa oxigenata, permanganat de potasiu ),
Hidroliza ( acizii si bazele )
Coagularea proteinelor ( alcooli )
Precipitare ( sarurile metalelor grele )
Modificarea tensiunii superficiale ( detergenti catonici ).
Metodele aplicate sunt:
Spalarea si stergerea,
Scufundarea obiectelor in solutia dezinfectanta,
Stropirea substantelor mari,
Vaporizarea in spatii inchise.
Dintre numeroasele dezinfectante utilizate:
Varul cloros:
in suspensie 10-20% in apa, pentru dezinfectia produselor patogenice: sputa, puroi, sange, fecale, varsaturi, urina – a closetelor,
in solutie – pentru dezinfectia prin imersie timp de 1 ora a veselei de portelan sau sticla, a lenjeriei necolorate, stergerea unor obiecte nu din metal, a pavimentului si vasului de W.C., stropirea sutosalvarilor, etc..
Cloramina
Actioneaza pe baza de clor,
Are stabilitate chimica mai mare decat varul cloros, dar este mai scumpa,
Inconveniente : decoloreaza textilele colorate, corodeaza metalele, este inactiva de substantele organice si in concentratie de peste 2% poate afecta tesuturile.
Soda de rufe:
(carbonat de sodiu) – dezinfectant usor,
Utilizat la curatirea veselei, tacamurilor si rufariei in concentratie de 1-2%,
In concentratie de 5% la spalatul dusumelei.
permanganatul de potasiu si apa oxigenata:
sunt oxidanti puternici, au utilizare restransa in anumite concentratii, in dezinfectia plagilor.
Iodul:
Solutie apoasa, lugol sau hidroalcoolica, tinctura de iod,
Utilizata in dezinfectia pielii,
Unele avantaje si o mai buna eficienta o au preparatele noi, numite iodofori, cum este septozolul, cu larga aplicare.
Formolul:
Este o solutie apoasa de aldehida formica in concentratie de 40%,
Are dezavantaje: instabilitate chimica, mirosul iritant si nu are putere de patrundere.
Este dezinfectant de suprafata, nu pateaza nu degradeaza obiectele.
Detergentii:
Anionici (dero, perlan, etc.) – au efect bactericid slab,
Cationoci (sarurile de amoniu quaternar) sunt activi fata de germeni gram pozitivi si fungi. Au si efect de curatire prin spuma pe care o produc. Ex.: Cetavlon, Cetazol, Zefirol, Bromocet, etc.
STERILIZAREA urmareste distrugerea tuturor microorganismelor patogene si nepatogene, inclusiv a sporilor de pe obiectele cu utilizare medicala precum si instrumenterul, echipamentul din salile de operatie, medicatia de administrare parenterala (fiole, flacoane, etc.). Pregatirea in vederea sterilizarii se face prin spalare cu apa calda cu carabont de sodiu 1-2%, folosind perii, apoi se clatesc prelungit cu apa. Inainte de spalare, obiectele patate cu sange se tin cat mai repede, un sfert de ora in apa rece cu amoniac sau carbonat de sodiu.Cele cu urme de substante grase se trec in neofalina.
Sticlaria si materialele de laborator sau recoltatoareale de produse, dupa utilizare, maiintai se autoclaveaza, apoi se curata. Sterilizarea cu abur sub presiune la autoclav, se utilizeaza pentru materialele textile, instrumente, seringi, obiecte din sticla si din cauciuc, obiecte ce nu se deterioreaza in conditiile de autoclav. Sterilitatea la cuptoare cu aer cald (etuva, pupinel) impune pastrarea materialelor timp de o ora la 180ºC sau 2 ore la 160ºC.
Sterilizarea prin fierbere prelungita in cutii sau fierbatoare electrice este folosita in lipsa altor posibilitati, durata fiind de cel putin de 30 minute de la inceputul fierberii.
Pentru sonde ce nu pot fi autoclavate, cistoscoape si alte endosscoape, se utilizeaza dupa spalare prelungita, sterilizarea in etuve metalice Janet cu trioximetil si tampon inmuiat in apa, pentru a favoriza degajarea formolului, puse cel putin 3.5 ore la 60ºC, punand cutia intr-o epava ITM de 100 dm3, eliminarea formolului se face prin inmuierea aceluiasi tampon in amoniu 5%, timp de 30 minute, dupa care obiectele se spala de repetate ori, prin clatire cu apa sterila. Controlul eficientei sterilizarii se face prin teste bacteriologice, iar controlul temperaturii realizate se face prin teste chimice. Sterilizarea este foarte importanta si de aceea i se acorda o mare atentie. Asistenta medicala urmareste, indiferent de sectie, sa existe truse de instrumente, casolete cu tampoane si comprese sterile.
Totodata, asistenta medicala aduna, spala si pregateste materialele pentru sterilizare. Are grija de instrumentele patate cu sange sa se tina cat mai repede in apa rece cu amoneac. Dupa spalare cu detergent, asistenta medicala usuca cu o bucata de material textil instrumentele, apoi le pune in cutii si le trimite la statia de sterilizare. Asistenta medicala de la statia de sterilizare trebuie sa cunoasca timpul de sterilizare si temperatura necesara fiecarui tip de material. Tot in sarcina asistentei medicale de la statia de sterilizare intra si banderolare si notarea datei sterilizarii si numele cu semnatura celui ce a realizat sterilizarea.
Asistenta medicala de pe sectie are datoria de a verifica valabilitatea sterilizarii si integritatea banderolei de pe cutie sau caserola. Asistenta medicala trebuie sa cunoasca toate metodele de sterilizare (fierbere, flambare) si sa stie sa le utilizeze in cazul unei situatii cand nu se poate apela la metoda sigura a autoclavarii sau sterilizarii la pupinel.
DEZINSECTIA urmareste sa indeparteze, sa distruga si sa previna inmultirea vectorilor, atat cei pasivi, care au rol in transmiterea unor boli infectioase (muste, gandaci de bucatarie, plosnite), cat si cei biologici activi care constituiesc si izvor epidemiogen (tantari, paduchi de corp si de cap, purici, flebotonii, capusile ). Dezinsectia profilactica (preventiva) are ca scop impiedicarea dezvoltarii artropodelor prin masuri igienico- sanitare permanente, igiena personala, a locuintelor si grajdurilor, igiena alimentara si salubrizarea locuintelor, asanarea terenurilor mlastinoase si a subsolurilor din blocuri inundate, aplicarea de site la ferestre. Dezinsectia de combatere utilizeaza metode fizice, chimice si biologice.
Procedeele fizice:
Indepartarea mecanica (scuturare, pieptanare, periere, tundere, imbaiere, aspirarea prafului),
Prinderea pe benzi lipicioase,
Caldura uscata, flambarea obiectelor de metal si cu grija, a celor de lemn si a zidurilor,
Calcat cu fierul incins (rufaria de pat),
Caldura prin etuve cu aer cald la 80-85ºC timp de ½ ore,
Frigul 14ºC timp de 24 ore asigura dezinsectia blanurilor.
Procedeele chimice utilizeaza substante:
Insectifuge (naftalina, uleiuri volatile- comfor si mentol, benzoatul de metil, ftalatul de dimetil, etc.),
Insecticide: – de ingestie (puse in momeli alimentare);
– de respiratie – acid cianhidric, tetraclorura de carbon, bioxid de sulf (toxice pentru om)
– de contact – patrunde in organismul artropodelor prin receptori senzoriali, ducand la intoxicatie si distrugere: piretrine, compusi organoclorurati, organofosforici, carbamati.
Procedeele biologice si genetice au fost introduse in combaterea vectorilor, pentru a contracara fenomenul de rezistenta fata de insecticidele chimice. Se folosesc aminele care distrug unele insecte si culturi bacteriene (unele spacii Bacillus) pentru combaterea larvelor de tantari.
Metodele genetice (chimiosterilizare) nu au intrat in uz curent.
DERATIZAREA – Presupune masuri profilactice – etanseizarea cladirilor prin blocarea orificiilor, indepartarea schelelor exterioare si a plantelor de pe peretii exteriori, care permit accesul rozatoarelor in cladire, fundatie de beton cu 70 cm deasupra solului, captusirea interioara cu tabla de otel a pragurilor usilor la depozitele alimentare, curatenie zilnica cu indepartarea resturilor alimentare.
Masurile de combatere prin:
Mijloace mecanice (curse, capcane) care sunt insuficiente,
Mijloace bacteriologice,
Mijloace chimice cu substante raticide eficiente.
Administrarea se face prin momeli alimentare si prafuirea culoarelor de acces a rozatoarelor. Insumand toti factorii referitori la trasmiterea mononucleozei infectioase, existenta a 50% din cazuri cu forme inaparente, trasmiterea prin contact direct, durata de contagiozitate ce nu se cunoaste exact ( luni, ani ), receptivitatea generala si faptu ca morbiditatea maxima se inregistreaza la populatia tanara, se ajunge la concluzia ca singura masura de prevenire este izolarea bolnavilor cu forme aparente, celelalte masuri fiind ineficiente. Concluzia care as dori sa se desprinda din aceasta lucrare, este aceea ca mononucleoza infectioasa este raspandita in intreg globul si cca 80-90% din persoanele adulte prezinta anticorpi specifici fata de virusul Epstein- Barr. Se tine seama ca faptul ca 50% din persoanele care se imbolnavesc fac forme atipice sau inaparente, ca raspandirea maxima se situeaza in grupele de varsta 14-29 ani si la copiii mici si ca sursa este numai omul bolnav iar trasmiterea se face prin contact direct.
CAPITOLUL IV
APLICATII PRACTICE PE CAZURI CLINICE
CAZUL NR.1
IONESCU IRINA, copil in varsta de 4 ani, din Bucuresti, fiica lui Ion si Elena, este adusa de catre acestia la camera de garda a spitalulul ,, Prof. Dr. Victor Babes’’, unde se interneaza cu diagnosticul de:
MONONUCLEOZA INFECTIOASA
Din datele culese de la parinti, rezulta ca in urma cu 3 saptamani, copilul a prezentat o angina putacee, diagnosticarea si durata la dispensarul medical teritorial, cu Penicilina G, timp de 3 zile, semnele bolii ameriorandu-se. Cu o saptamana inaintea internarii actuale, reapare febra, tuse, care se mentin si dupa tratamentul simtomatic, si care constituie motivatia internarii actuale.
ANCHETA EPIDEMIOLOGICA sumara, efectuata in camera de garda, arata ca acesta estu un caz izolat, sursa de infectie fiind necunoscuta. De asemenea, in familie si anturajul apropiat nu se cunosc boli infecto- contagioase. Copilul nu face parte dintr-o colectivitate organizata. Nu se poate ignora un eventual contact infectant in urma cu cca 3 saptamani.
ANTECEDENTELE HEREDOCOLATERALE : – fara importanta.
ANTECEDENTELE FIZIOLOGICE: – primul nascut la termen in maternitatea ,, Caritas’’, greutatea la nastere – 2600 g; alimentat natural 3 luni.
ANTECEDENTELE PATOLOGICE :
Rubeola (in urma cu un an),
Colibaciloza (in urma cu 6 luni).
LA EXAMENUL CLINIC efectuat in camera de garda se constata:
Greutate: 14 kg,
Starea generala: buna,
Facies: necaracteristic,
Tegumente: normal colorate, fara elemente eruptive,
Mucoase: normal colorate,
Tesut musculos si adipos: normal reprezentat,
Sistem osteoarticular: integru,
Sistemul ganglionar limfatic: adenopatie laterocervicala si axilara cu diametrul < 9.5 cm,
Aparat respirator: semne subiective: tuse rara; semne obiective: normal,
Aparat cardiovascular: soc apexian spatiul 5 intercostal; puls 80/ minut, regulat; zgomote cardiace ritmice bine batute,
Aparatul digestiv si anexe: apetit prezent, amigdale hipertrofice, criptice, faringe hiperemic, ficat la limita inferioara (la rebordul costal),
Aparat urogenital: mictiuni fiziologice, rinichi nepalpabili,
Sistem nervos: in limitele normale, corespunzatoare varstei, orientat temporo- spatial.
EXPLORARILE PARACLINICE , efectuate la internare si pe timpul acesteia au prezentat urmatoarele valori:
Analize La internare La externare
Numar leucocite 10000/mm3 9500/mm3
Formula leucocitara N/2 S/36 E/2 N/8 S/34
L/50 M/6 B/2 L/54 M/4
Hemoglobina 13.60 gr %
Reactia Paul- Bunnel – POZITIV
Hanganitiu
Creatinina 0.65 mg %
Uree 23 mg %
ASLO 100 U.I.
Fibrinogen 260 mg %
Proteina C reactiva ABSENTA
TGP 13 U.K.
Bilirubina totala 0.50 mg %
Ag HBs NEGATIV
Serologie HIV NEGATIV
Urocultura NEGATIVA
Exudat faringian SH NEGATIV
ST NEGATIV
Examen coproparazitologic NEGATIV
Rx. pulmonar: transparenta pulmonara normala
Examen ORL: otic normal bilateral
adenoidita cronica acutizata
Se instituie TRATAMENT medicamentos cu:
Indometacin (supozitoare) 1/zi * 4 zile,
Vitamina C200 2tb/ zi * 4 zile,
Gargara cu apa bicarbonata 5%,
Dezinfectie nazofaringiana cu ser efedrinat.
REGIM ALIMENTAR : corespunzator varstei, complet, normal, sarat.
Am preluat cazul in a 2-a zi de la internarea copilului. Am putut constata ca fetita prezinta stare generala relativ buna, dar cu voce usor voalata, nazonata.
Destul de prietenoasa cu copiii din salon, se joaca cu acestia, comunica verbal cu personalul de ingrijire, de la care cere asigurari ca nu va face injectii. De asemenea vorbeste despre parintii sai de care ii este dor si pe care ii asteapta sa o ia acasa.
Remarc faciesul incercanat si apreciez ca se doreste starii de boala si a somnului insuficient din timpul noptii cand copilul este trezit de plasete de la tratamentul de la ora 0000. Pe noptiera fetitei se gasesc fructe si dulciuri pe care insa nu le consuma din proprie initiativa ci la insistenta personalului de ingrijire. De asemenea consuma cu dificultate mesele principale, in special datorita suferintei faringo- amigdaliene. Desi, obiectele de vestimentatie sunt curate, acestea sunt asezate stramb si dezordonat de copil, nasturii incheiati neregulat, papucii incaltati invers si cu sireturile nelegate. Din dialogurile cu copilul rezulta ca acesta locuieste la bunici, care se preocupa in totalitate de tinuta copilului, motiv pentru care acesta este neputicios in a se ingriji. In urma observatiilor pe care le-am facut precum si a corelarii acestora cu datele clinice si de laborator, am identificat urmatoarele probleme ale pacientului:
alterarea vocii,
disfagie,
teama,
dificultatea de a se odihni,
dificultatea de a se autoangriji,
dezinteres fata de masurile de igiena,
comunicare ineficienta la nivel afectiv.
CAZUL NR.2
TANASE CRISTINA, copil in varsta de 6 ani, dimiciliata in Bucuresti, sector 3, strada Ramurei nr. 35, ap. 105, este adusa la camera de garda a pavilionului B3 din spitalul clinic ,, Prof. Dr. Victor Babes ’’, de catre bunica sa. Este internata cu diagnosticul de:
MONONUCLEOZA INFECTIOASA
Din informatiile oferite de catre bunica, rezulta ca debutul bolii este sesizat in urma cu o saptamana, cand a prezentat febra ( 38º C ) si inapetenta. Bunica ii administreaza din proprie initiativa Penicilina B si Vitamina C, timp de 3 zile. Febra a cedat, dar s-a instalat desfagie si adenofagie, starea generala fiind relativ buna.
In cursul diminetii internarii este examinata la dispensarul medical teritorial si indrumata spre internare cu suspiciunea de mononucleoza infectioasa.
ANCHETA EPIDEMIOLOGICA sumara efectuata in camera de garda a stabilit existenta unui caz izolat. Nu se cunoaste sursa bolii. Membrii familiei sunt sanatosi la fel si anturajul imediat. Copilul nu face parte dintr-o colectivitate organizata.
ANTECEDENTELE HEREDOCOLATERALE – fara importanta.
ANTECEDENTELE FIZIOLOGICE:
Primul copil nascut la termen,
Greutate la nastere 2800g
ANTECEDENTELE PATOLOGICE – angine repetate tratate ambulator.
LA EXAMENUL CLINIC efectuat in camera de garda se constata:
Greutatea: 21 kg,
Starea generala: buna,
Facies: incercanat,
Tegumente: palide fara eruptie,
Mucoase: normal colorate,
Tesut musculos adipos: normal reprezentat,
Sistem osteoarticular: integru,
Sistem ganglionar- limfatic : paliadenopatie laterocervicala si submandibulara biliara, ganglioni mobili, moderat sesibili cu diametrul de 1-1.5 cm,
Aparat respirator: obstructie nazala, respiratie orala; auscultatie: murmur vezicular, fara raluri,
Aparat cardiovascular: semne subiective nu prezinta, soc apexian in spatiul V intercostal pe linia medioclaviculara, puls 120/ min. zgomote cardice ritmice, tahicardie.
Aparat digestiv si anexe: apetit diminuat, lamba saburala, exfoliata la varf, faringe si amigdale mult hipertrofiate, criptice, cu depozite pultacee bilaterale, abdomen suplu, mobil cu respiratia, ficatul cu marginea inferioara la 3 cm sub rebordul costal, splina pulpabila la 2 cm,
Aparat urogenital: normal,
Sistem nervos: normal, corespunzator varstei, orientat temporo- spatial.
EXPLORARILE PARACLINICE, efectuate la internare si pe timpul acesteia au prezentat urmatoarele valori:
Explorarea La internare La externare
Numar leucocite 13200/mm3 7200/mm3
Formula leucocitara N/4 S/34 E/2 N/7 S/46
L/46 M/10 L/38 M/8
Mononucleare: 4 mononucleare: 2
Plasmocite : 4
Hemoglobina 12.44 gr %
Reactia Paul- Bunnel – NEGATIV POZITIV
Hanganitiu
ASLO 100 U.I.
TGP 150U.K. 25 U.K.
Bilirubina: Totala 0.87 mg %
Directa 0.47 mg %
Ag HBs NEGATIV
Serologie HIV NEGATIV
Exudat faringian SH NEGATIV NEGATIV
ST NEGATIV
VSH 22 mm/h 6 mm/h
Indice de protrombina 88%
Timp Quik 16
Ex. Urina normal
IDR pa P.P.D.2U. negativ la 72 ore
In urma corelarii datelor clinice si paraclinice ce confirma diagnosticul si se instituie TRATAMENT medicamentos dupa cum urmeaza:
Penicilina G: 1600000 U.I./ zi * 5 zile
Moldamin : 600000 U.I.
Prednison: 11 zile 4 tb * 4 zile , apoi descrescand
Aspirina : 2 tb/ zi * 3 zile,
Dicarbocalm: 2 tb/zi * 13 zile,
Electovit: 3 tb / zi* 13 zile,
Gargara cu musetel si apa bicarbonata 5%
REGIMUL ALIMENTAR:
Hepatic, fara sare,
Dintre alimentele permise: branza de vaci, cas, urda, iaurt, carne slaba fiarta, legume, fructe coapte, unt 10 gr/zi, ulei 20-30 gr/zi.
Au preluat cazul in a 3-a zi de la internarea copilului. Am constatat ca fetita prezinta stare generala relativ buna, cu voce usor nazonata si cu apetitul diminuat. Am observat ca este mai retrasa si ca prezinta personalului medical ii produce teama, manifestata prin facies speriat, retragerea in patutul sau si refuzul de a comunica. Nu raspunde la intrebari, iar daca o face este prin,, da’’ sau ,,nu’’. Dupa ce am vizitat-o mai multe zile la rand, am observat ca s-a mai acomodat cu atmosfera de spital si ca incepe sa coopereze. Am aflat ca o doare in gat si nu poate manca, lucru pe care il observansem din timp. Am insistat si am observat ca in ziua urmatoare a mancat o cantitate mai mare din masa de pranz. Pe noptiera se gasesc dulciuri si fructe aduse de familie, precum si jucarii.
Am remarcat ca se misca cu o usoara dificultate acuzand dureri la locurile de injectare. Din discutia cu fetita am aflat ca-i este dor de parinti si de bunica sa. Am observat imbracamintea curata, corect incheiata, faptul ca incearca sa impatureasca singura asternutul de pe pat si ca isi pastreaza obiectele de vesela aranjate in ordine pe noptiera. Pe masura ce copilul s-a acomodat cu personalul de ingrijire si cu ceilalati bolnavi, a devenit tot mai prietenoasa. Particiapa la jocurile acestora, spune poezii si medicului.
Intreaba mereu despre parintii sai, dar intelege ca ii va revedea si va pleca acasa cand va fi sanatoasa. In urma observatiilor facute pe parcursul celor 12 zile de internare si a corelarii acestora cu datele clinice si de laborator, am identificat urmatoarele probleme ale pacientului:
Obstructia cailor respiratorii superioare,
Deficit de nutritie,
Teama,
Dificultate de a se misca,
Perturbarea somnului,
Risc de suprainfectii.
CAZUL NR.3
MIRCEA RAZVAN in varsta de 21 de ani, domiciliat in Bucuresti, sector 3, strada Construcorilor, nr.41, vine la camera de garda a spitalului ,, Prof. Dr. Victor Babes’’ unde se interneaza cu diagnosticul:
MONONUCLEOZA INFECTIOASA
Din datele culese rezulta ca pacientul prezinta cca 7 zile febra, frisaone, cefalee fronto- temporala, vertij, disfagi care se accentueaza progresiv si tuse moderata. De 3 zile acuza febra inalta, difagie intensa, disfonie, precum si adenopatie laterocervicala dureroasa. In dimineata internarii a solicitat consult ORL la spitalulul Panduri, de unde a fost indrumat spre spitalul ,, Prof. Dr. Victor Babes’’.
ANCHETA EPIDEMIOLOGICA sumara, efectuata in camera de garda a stabilit ca pacientul nu cunoaste cazuri similare, dar frecventeaza anturaje diverse, intamplatoare.
ANTECEDENTELE HEREDOCOLATERALE :
Mama cu litiaza biliara si HTA.
ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:
Fara importanta.
ANTECEDENTE PATOLOGICE:
Tuse convulsiva (la 1 an).
Amigdalite repetate.
Meningita urliana (la 11 ani).
Leptospiroza (la 16 ani).
Rubeola (la 18 ani).
Gastrita (la 18 ani).
La EXAMENUL CLINIC efectuat in camera de garda se constata:
Greutate: 62 kg.
Stare generala: buna.
Semne generale: cefalee.
Facies: necaracteriatic.
Tegumente si mucoase palide, elastice, hemangioame toracice numeroase.
Tesut conjunctivo : adipos si muscular: slab reprezentat.
Sistem osteoarticular: integru, scolioza.
Sistem ganglionar linfatic : adenopatie laterocervicala sensibila sponatn si la palpare, elastica, cu diametrul de 1 – 1.5 cm.
Aparat respirator: tuse productiva fara modificari stetoacustice.
Aparat cardiovascular: fara modificari ;
-A.V. = 90/min ;
-T.A. = 100/70 mm Hg.
Aparat digetiv :apetit diminuat ;
– faringe hiperemic;
– amigdale hipertrofice si hiperemice cu depozite purulente
– ficat si splina in limitele normale.
Aparat urogenital: normal.
Sistem neuropshic: in limite normale; orientat temporo-spatial.
EXPLORARILE PARACLINICE efectuate la intermare si pe timpul acesteia au prezentat urmatoarele valori :
Explorarea La internare La externare
Exudat faringian SH prezent negativ
Numar leucocite 10.600/mm3 5000/mm3
Formula leucocitara N/6, S/24, L/68, M/2. N/4, S/44, E/6, L/38,
M/8
VSH 17 mm / h. 7 mm / h.
Hemoglobina 15,80 g % 14,80 g %
TGP 40 U.I. 144 U.I
Bilirubina:
totala 0,69 mg% 0,88 mg%
directa 0.22 mg% 0.23 mg%
Reactia Paul – Bunnel – pozitiv 1/8 pozitiv 1/8
Hanganutiu
Glicemie 118 mg%
Creatinina 1.5 mg%
Fibrinogen 226 mg%
Reactia ASLO 166 U.I.
Proteina C reactiva 1.6mg%
Urocultura negativa
Ex. urina normal
I.P. 88%
T.Q. 16 sec.
Anticorpi anti HIV absenti
In urma corelarii datelor clinice si paraclinice se confirma diagnosticul si se instituie tratament medicamentos dupa cum urmeaza:
Penicilina G: 4 mil. U.I. / zi * 3 zile.
Eritromicina 2 gr/ zi *5 zile.
2.2 gr/ zi * 10 zile.
Algocalmin tablete ( la nevoie )
Paracetamol la nevoie
Ulcerotrat 3 tb / zi * 30 zile
Multivitamine 3 tb / zi * 19 zile
Colebil 3 tb / zi * 19 zile
REGIMUL ALIMENTAR : complet.
Am preluat cazul in a 7-a zi de la internare. Am constatat ca pacientul prezinta stare generala buna, dar cu usoara tuse. Am discutat cu acesta si am aflat ca prezinta cefalee, disfagie si apetit diminuat. Am observat ca este mai retras si ca prezinta o usoara stare de nervozitate. Din discutia cu pacientul am observat ca mediul spitalicesc ii produce aceasta stare. Dupa ce l-am vizitat mai multe zile la rand am observat ca s-a acomodat cu atmosfera de spital. S-a obisnuit cu personalul medical si discuta cu ceilalti pacienti. Am remarcat ca nu mananca ceea ce primeste la masa si nici ceea ce primeste de la familie. I-am spus ca este important sa se alimenteze pentru ca astfel functioneaza energie organismului. In zilele urmatoare am remarcat ca a inceput sa consume alimentele primite, in intregime. Fructele aflate pe noptiera nu mai erau a doua zi. In timpul unei discutii s-a plans ca se simte foarte obosit (fapt pe care l-am asociat cu faciesul palid si incercanat) si de faptul ca are cosmaruri. L-am sfatuit sa bea un pahar de lapte cald inainte de culcare si eventual sa citeasca ceva frumos seara inainte de culcare. Dupa 3 zile a afirmat ca, cosmarurile au incetat si se simte mai odihnit.
Starea de nervozitate se mai mentine, in parte datorita faptului ca pacientul are unele probleme personale lasate nerezolvate, legate de serviciu si de familie. In urma observatilor facute pe parcursul internarii si a corelarii acestora cu datele clinice si de laborator, am identificat urmatoarele probleme ale pacientului:
apetit diminuat
dificultatea de a se odihni
hipertermie
cefalee
comunicare inefiecienta la nivel afectiv
stres.
BIBLIOGRAFIE
Boli infecto-contagioase vol I – II – Marin Voiculescu
Epidemiologie si boli infecto-contagioase – Dr. C-tin Bocarnea
Tehnica ingrijirii bolnavului – Carol Mozes
Ghidul nursing vol I- II – Lucretia Titirca
Ingrijiri speciale acordate pacientilor de catre asistentii medicali – Lucretia Titirca
Microbiologie si parazitologie medicala – Ghe. Dimache
– Dan Panaitescu
Boli infectioase vol I – Marin Voiculescu
– Conf. Elias Heins
– Dr. Tofan Nicolae
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Ingrijirea Bolnavului cu Mononucleoza Infectioasa (ID: 155609)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.