Ingrijirea Bolnavului cu Epilepsie

Capitolul I.

MOTIVAȚIE

Bolnavii epileptici ridică și în prezent probleme de reabilitare, de reîncadrare în familie, societate, comparativ cu bolnavii cu alte infirmități corporale. Dacă în Evul Mediu bolnavul epileptic era total marginat social, fiind considerat "demonizat", în prezent acesta este încă frustrat la alegerea profesiei, la alegerea și primirea funcțiilor, la încadrare, etc, față de cei valizi și cu aceeași pregătire; în acceași măsură epilepticului îi sunt limitate posibilitățile de participare la activități culturale, sportive, artistice, jocuri distractive, etc. Toate acestea, ca și tendința de izolare cauzată de anxietate, de tema de a nu face criză, fac din epileptic un om retras, singuratic, care se simte excomunicat din multe satisfacții și bucurii ale vieții.

După unii autori numeroasele influențe stresante și de frustrare pe care le întâmpină bolnavul de epilepsie se exercită asupra lui mult mai sever și mai nefavorabil, în formarea unei personalității și a unui comportament vicios, decât boala însăși. Această situație poate și trebuie să fie combătută eficient prin educația sanitară, care se adresează în aceeași măsură bolnavului cât și anturajului acestuia. În special o instruire adecvată anturajului ar duce la popularizarea ideii că epilepsia, departe de a fi o boală rușinoasă, este o afecțiune ca oricare alta; ar face mai eficientă supravegherea bolnavului privind respectarea dietei și a regimului de viață prescris; ar duce, nu în ultimul rând, la înlăturarea sentimentului de condamnare, de marginalizare resimțit de bolnav și în consecință, la creșterea calității vieții bolnavului.

CAPITOLUL II.

Istoric

Epilepsia reprezintă una din bolile cunoscute încă din trecutul îndepărtat al omenirii. Acum 4000 de ani intâlnim prima prevedere legislativă provind statutul bolnavului epileptic – codul lui Hammurabi care interzicea vânzarea sclavilor epileptici.

Hipocrate și școala sa au făcut primele tentative de a găsi o explicație naturală a fenomenelor convulsive, arătând că răul sacru nu este cu nimic mai divin decât celelalte boli.

În această epocă se invocă la originea epilepsiei forțe supranaturale, substanțe toxice, menținându-se totodată ideea origini satanice a acesteia.

Paracelsus realizează un important pas în demistificarea bolii, stabilind un raport direct între traumatismele craniene și epilepsie.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea epilepticii încep să fie considerați bolnavi, iar la sfârșitul secolului al XIX-lea se fac primele încercări chimioterapeutice.

Huglings Jackson face prima recunoaștere a mecanismului descărcării epileptice. El considera toate crizele ca având punct de plecare leziunea.

Definiție

Epilepsia este un sindrom de diverse etiologii, determinat de descărcări neuronale excesive, cu caracter paroxistic, tranzitor, intermitent și interactiv, manifestat prin crize brusce cu tulburarea intermitentă a unor funcții cerebrale, cele mai adesea însoțite de alterarea conștiinței.

Epilepsia este o stare patologică care a fost cunoscută încă în perioadele îndepărtate ale istoriei omenirii, fiind atestată identificarea ei în preistorie. Este o tulburare paroxistică și trecătoare în activitatea creierului, cu apariție bruscă, dispariție spontană și tendință la repetabilitate ce se caracterizează prin descărcarea unui grup sau a totalității neuronilor cerebrali afectați la un moment dat de un sincronism excesiv prin manifestări convulsive și prin tulburări de conștiință și de personalitate, asociate crizelor sau în raport cu acestea.

Epidemiologie

Prelevația epilepsiei este de cel puțin 4 – 6 ‰. Rata de debut, mai mare în prima copilărie și există vârfuri ulterioare la adolescență și peste vărsta de 65 de ani. În puține cazuri din cele cu debut în copilărie, epilepsia este asociată cu handicapul mintal.

Etiologie

Sunt cunoscute multe cazuri de epilepsie și frecvența lor variază cu vârsta. La nou născut cuazele cele mai frecvente sunt traumatismele abstreticale, malformațiile congenitale, tulburări metabolice și injecțiile.

La adulți și vârstnici cauzele cele mai frecvente sunt boala aminomusculară, Tcc, și tulburarea aminală degenerativă, tumori cerebrale, droguri și intoxicații.

La cel puțin jumătate dintre pacienți nu se găsește vreo cauză după investigații detaliate; în asemenea cazuri factorii genetici par a avea o semnificație mai mare decât cei cu patologie demonstrabilă.

Etio-patologie

Epilepsia idiopatică – nu se cunoaște cauza.

Epilepsia simptomatică – se crede că ar fi cauzată de un factor ereditar indispozant.

Factori:

prenatali

natali

postnatali

Factori prenatali – factori exogeni ce acționează asupra mamei în timpul sarcinii:

traumatisme abdominale

infecții ale mamei

factori toxici (alcool, noxe profesionale)

Factori natali:

distacii de naștere

traumatismele fătului în timpul nașterii

incompatibilitate Rh

Factori postnatali:

traumatisme cranio-cerebrale

infecții la cap

factori alergici

tulburări în metabolismul calciului, glucozei, glucidelor

Clasificare

Liga Internațională Împotriva Epilepsiei a redactat versiunea clasificării crizelor convulsive (Gastaut 1969), care este acum în utilizare generală într-o versiune ușor reviziută (Dreifuss 1981).

Clasificarea crizelor convulsive

Crize parțiale sau cu debut focal

cu simptomatologie elementară (fără tulburări de conștiință)

motorii

vegetative

cu simptomatologie complexă – secundar generalizate – cu tulburări de conștiință

psihomotorii

intelectuale

ideaționale

afective

exclusiv alterarea conștiinței

cu simptomatologie compusă (simptome elementare și complexe)

Crize generalizate – fără debut focal

Neconvulsive (PM)

crize astatice

absențe tipice sau atipice

crize epileptice comotoase, fără convulsii

Convulsive

miclonice

clonice

tonice

tonico-clonice (convulsii majore)

absențe

Crize unilaterale sau predominant unilaterale

clonice

tonice

tonico-clonice

Crize eratice ale nou-născutului (convulsii variabile tonice, clonice sau tonico-clonice, unilaterale, alternante sau generalizate)

Stările de rău epileptic

Criza parțial simplă include criza motorie jacksoniană și o varietate de criză senzorială în care fenomenele sunt limitate, conștiința nu este afectată.

Criza parțial complexă sau “epilepsie de lob temporal”. Este adesea precedată de o criză parțială simplă ce durează câteva secunde și care poate lua forma unor halucinații olfactive, gustative, vizuale, auditive sau a unor senzații corporale. Pacientul poate prezenta modificări de gândire, percepție sau emoție, conștiință, tulburări.

Criza tonico-clanică generalizată este criza epileptică obișnuită, cu instalare bruscă, fazele tonică și clanică și o perioadă privată de mai multe minute, în timpul cărora pacientul nu poate fi trezit.

Criza mioclanică, atonică este criza cu contracții mioclanice extinse sau atacuri de cădere și care nu pune probleme psihiatrului.

Absența este tipul clinic ce cere ca trăsătură cardinală tulburarea de conștiință. Atacurile încep brusc, fără aură, au o durată de ordinul secundelor și se termină brusc.

Simptomatologia

Forme clinice

epilepsia generalizată:

criza majoră (Grand-mal)

criza minoră (Petit-mal)

epilepsie localizată:

motorie

senzitivă

vegetativă

forme particulare

Criza paroxistică majoră are mai multe faze:

prodomul

aura epileptică

accesul convulsivant

faza stertoroasă

Prodomul

De obicei precede cu câteva ore sau zile instalarea crizei. Apar manifestări de tip motor, senzitiv, vegetativ, tulburări psihice. Bolnavii sunt conștienți de aceste simptome. Simptomele care apar în prodom, de tip motor-mioclonii localizate într-un anumit segment, de tip vegetativ (căscat, strănut, mestecat involuntar), de tip senzitiv (amorțeli), tulburări de auz (acufene), tulburări de vedere (puncte strălucitoare), gust, miros neplăcut, tulburări psihice, depresie, indispoziție, anxietate, euforie, neliniște.

Aura

Aura epileptică are o durată foarte scurtă și prezintă particularități individuale. Bolnavul poate să-și ia primele măsuri de precauție.

Manifestări: tulburări ale analizatorului olfactiv, gustativ, senzitiv, motor. Aura nu apare întotdeauna. Debutul este în general brutal, cu paloare bruscă, strigăt și pierderea cunoștinței precum și prăbușirea bolnavului.

Accesul convulsivant

Accesul convulsivant are două faze: una tonică, scurtă, care durează 20-30 de secunde cu contractura generalizată, ochii imobili, pupile midriatice, abolirea reflexului fotomotor și a reflexului cornean, cianoza, apnee – prin contractura diafragmului, emisiuni involuntare de urină și materii fecale, și o faza clonică.

Faza clonică – bolnavul prezintă contracturi succesive și ritmice de scurtă durată, generalizate, urmate de mușcarea limbii și apariția la nivelul gurii a unei spume abundente și uneori sangvinolente. Faza clonică durează 1-2 minute.

Faza stertoroasă

Durează de la câteva minute până la câteva ore. Bolnavul se află într-un somn profund (comatos), musculatura este relaxată, reflexele fotomotor cornean și reflexele osteondioase sunt abolite. Poate exista reflexul Babinski lateral.

Uneori crizele se repetă la nesfârșit – crize “subinrante”, instalându-se starea de rău comițial, care constituie o urgență medicală – exitusul putându-se produce prin edem pulmonar acut, edem cerebral sau hemoragii cerebrale.

Criza paroxixtică minoră (petit mal, absențe)

Accesul este de scurtă durată (câteva secunde), suprimarea conștiinței nu este urmată de cădere și convulsii. Bolnavul își întrerupe brusc activitatea, devine palid, scapă obiectele din mâini, stă împietrit, apoi își reia activitatea fără a avea cunoștința crizei.

La copil se pot întâlni frecvente crize de genul absențelor, chiar până la 50-100/zi – pienolopsia.

Epilepsia motorie – paroxisme convulsive localizate la nivelul unui segment al corpului (față, membre). Bolnavul este conșient de aceste crize (secuse motorii de contractură – crize Jacksoniene, urmate sau nu de o criză majoră).

Epilepsia senzitivă – crize jacksoniene senzitive: amorțeală, răceală, fierbințeală, cu posibilitate de extindere. Criza durează puțin (până la un minut), bolnavul este conștient.

Epilepsia vegetativă – localizată la nivelul hipotalamusului, este manifestată prin tulburări sub formă de accese vasomotorii: căldură, răceală, tulburări de culoare: paloare, roșeață, cianoză, crize de salivație, epigastrologii, crize ambulatorii motorii, chiar complexe, cu deplasarea bolnavului.

Echivalența comițială – localizată la nivelul unui lob temporal. Bolnavul prezintă stări de vis, halucinații, crize ambulatorii motorii, chiar complexe cu deplasarea bolnavului.

Forme particulare

Mioclonii – crize de tip motor (focale) Kacksoniene. Sunt crize localizate la un anumit segment. Generalizarea este foarte rară, deschisă mai ales la copil.

Epilepsia reflexă – criza este declanșată de anumiți factori: auditivi (zgomote, muzică), vizuali (lumina prea puternică, vizionarea TV).

Epilepsia catamenială – la femei, în perioada premenstruală.

Diagnosticul pozitiv

Diagnosticul pozitiv se precizează pe baza:

aspectului clinic

traseului EEG

pneumoencefalogramei gazoase (vizualizarea sistemului intraventricular prin introducere de aer)

arteriografiei selective

echografiei

radiografiei craniene simple (pentru localizare)

Evoluția și prognosticul

Depind de gravitatea leziunilor cerebrale, aplicarea corectă a tratamentului și condițiile de asistență medico-socială aplicată bolnavului. Evoluția, deși de durată sau cronică, este puternic influențată de aplicarea judicioasă a tratamentului și corecta folosire a complexului de măsuri recuperatorii.

Diagnosticul diferențial

Diagnosticul diferențial se face cu:

Convulsiile febrile – frecvențe la copilul de 1-3 ani. În primel ore de la declanșarea febrei, puseul febril este mare: 40-41 grade C. Copilul prezintă o singură criză, nu respectă succesiunea fazelor din criza epileptică.

Crize de spasmofilie (tetanie) – se pot însoți de pierderea cunoștințeiucere de aer)

arteriografiei selective

echografiei

radiografiei craniene simple (pentru localizare)

Evoluția și prognosticul

Depind de gravitatea leziunilor cerebrale, aplicarea corectă a tratamentului și condițiile de asistență medico-socială aplicată bolnavului. Evoluția, deși de durată sau cronică, este puternic influențată de aplicarea judicioasă a tratamentului și corecta folosire a complexului de măsuri recuperatorii.

Diagnosticul diferențial

Diagnosticul diferențial se face cu:

Convulsiile febrile – frecvențe la copilul de 1-3 ani. În primel ore de la declanșarea febrei, puseul febril este mare: 40-41 grade C. Copilul prezintă o singură criză, nu respectă succesiunea fazelor din criza epileptică.

Crize de spasmofilie (tetanie) – se pot însoți de pierderea cunoștinței, cădere, dar nu respectă succesiunea fazelor din criza epileptică, nu prezintă faza stertoroasă, nu are semne neurologice.

Crize dismetabolice – are tablou semnificativ: bolnavul este flămând înainte de cădere, este anxios, neliniștit, are transpirații reci. Glicemia este scăzută. EEG normal.

Crize uremice – ureea este crescută, bolnavul prezintă antecedente renale. Crizele sunt tipice, nu respectă succesiunea din criza epileptică, nu prezintă amnezia crizei. EEG normal.

Crize de pierdere a cunoștinței cu contracturi tonico-clonice după acțiunea unor factori: electroșocm cu electrocuție, insolație (edem cerebral). Criza nu prezintă toate fazele din criza epileptică, factorii care acționează se cunosc.

Epilepsia alcoolică.

Crizele de isterie – prezențe mai frecvente la femei, sunt declarați de factori psihici, în prezența anturajului pentru a impresiona. Își alege locul pentru cădere. Poate fi scoasă din criză prin excitanți puternici (udare cu apă, ciupire, pălmuire, compresiune pe oase). Nu are semne neurologice, nici modificări EEG.

Profilaxie. Tratament

Prin tratarea epilepsiei se urmărește obținerea încetării crizelor epileptice, fără afecrtarea funcțiilor de relație și vegetativi ai organismului.

Mijloace de tratament folosite:

igieno – dietetice (profilactice)

medicale

chirurgicale

Conduita igieno-dietetică:

abținerea totală de la consumul de băuturi alcoolice care generează și favorizează apariția manifestărilor epileptice, precum și substanțe și droguri epileptogene.

evitarea consumului excesiv de lichide și sare – favorizează apariția dezechilibrelor hidro-electrolitice.

alimentație obișnuită fără excluderea grăsimilor, regimul cetogen este considerat anticonvulsivant.

evitarea atmosferi combinate și expunerea îndelungată la temperaturi ridicate (accentuează hipoxia cerebrală).

îndepărtarea factorilor care scad pragul de excitabilitate encefalică, ami ales la copii (vegetații adenoidiene, focare septice, parazitoze intestinale, corectarea dezechilibrelor endocrino-umorale).

supravegherea proceselor febrile la copiii cu predispoziție convulsivantă.

Tratamentul medicamentos

Tratamentul medicamentos este diferen’iat pentru fiecare bolnav, este administrat fără întrerupere ani de zile și după dispariția fenomenelor paroxistice.

Tratamentul de elecție în paroxismele de tip “grand mal”

Fenobarbitalul (luminalul) – anticonvulsivant – în doză mică 0,10 g seara (dacă crizele sunt nocturne) sau dimineața (dacă crizele sunt diverse) sau fracționat în 2-3 prize – doza este mai mare: 0,20 – 0,30 g/24 h. Dezavantajul terapiei cu fenobarbital – somnolența – se corectează cu doze mici de amfetamină, efedrină. Efecte secundare: edeme ale feței, dermatită, eritematoasă, leziuni cutanate buloase (fenomene alergice).

Hidantoina (fenitoina) doza la adult este de 0,30 – 0,50 g/24 h.

Primidona – doză de 1,50 – 2 g/24 h. Potențează efectele fenobarbitalului, de aceea nu se asociază cu aceasta.

Fenurona (fenilacetiluree) – doză de 1,50 – 2 g/24h.

Efecte toxice: deprimarea funcțiilor hematogene. Se asociază cu fenobarbitalul și hidantoina, pentru reducerea riscului toxic (doza de 0,60 g/zi).

Tratamentul de elecție în crizele “petit mal”

Trimetadiona: 0,90 – 2 g/zi în doze fracționate. Stimulează apetitul și crește capacitatea de muncă. Criza dispare în decurs de 72 h. Nu se asociază cu hidantoina. Se mai recomandă: Diazepamul (doxepine), Carbomazepinul, Temezon (atalactamida).

Medicația discontinuă

Săruri de brom (0,50 – 1 g/zi), 3 – 6 zile/lună în mod discontinuu.

Acetazalamida (0,50 – 3 g/zi), 3 – 6 zile/lună

Sulfat de magneziu – inhibă excitabilitatea neuronală, efect antiedematos. Se administrează I.V. 3 – 6 zile/lună în soluție de 25%, 10, 20 ml.

Pneumoterapia cerebrală – se extrage 30 – 70 ml LCR și se introduce aceeași cantitate de aer, de 2 – 3 ori în 3 – 6 luni.

Neuroleptice minore sau majore. Neuleptil în cazul tulburărilor psihice.

Tratamentul stării de rău epileptic

Constă în:

asigurarea unui microclimat confortabil (imobilizarea în decubit lateral cu capul în extensie, aspirarea secrețiilor).

se administrează I.V. 1 – 2 fiole Diazepam sau Haloperidol și se continuă cu fenobarbital I.M. 0,80 f în două prize la interval de 4 h, apoi (după 4 h) se administrează Procaină 1% asociat cu 25 mg Levomepromazină în perfuzie endovenoasă glucozată 45% sau perfuzie cu barbiturice.

Se mai poate folosi sulfatul de magneziu sau calciu bromat I.V., clisma de cloral hidrat 1%, 4 – 6 f, refrigerație cu pungă de gheață pe vasele mari, puncție rahidiană decompresivă. La nevoie, aspirația secrețiilor bronhice, cort de oxigen, combaterea edemului pulmonar cu Strofantină, vitamine, Acth.

Trartament chirurgical

Tratamentul cauzat de înlăturare a unui focar lezionar abordabil chirurgical, se aplică numai dacă tratamentul simptomatic medicamentos aplicat corect este nesatisfăcător.

Tulburări psihice în epilepsie

Formele clinice în boala epileptică comportă o amplă variabilitate a tulburărilor psihice interparoxistice, care nu pot fi corelate cu frecvența sau vârsta de apariție a manifestărilor critice.

Modificări psihice limită sau “caracter epileptic” în care se remarcă tendința la detaliere și perseverență ideatorie, oscilații afective disforice, suspiciozitate, exaltarea sentimentului religios.

Epilepsia psihopatiformă – bolnavii prezintă tulburări de comportament, cu păstrarea discernământului asupra intervențiilor sociale, dar cu insuficientă capacitate de frânare asupra pornirilor instinctiv – emoționale.

Psihoza epileptică – cu tulburări, manifestări ale discernământului asupra propriei persoane și ale interrelațiilor sociale. Se constată accentuarea și a vâscozității ideatorii, a iritabilității explozive, un deficit accentuat al funcțiilor de cunoaștere (tulburări de diferite grade ale percepției, atenției, memoriei, raționamentului).

Demența epileptică – involuție progresivă a funcțiilor de cunoaștere și afective, datorită deteriorării ireversibile a substratului morfo-funcțional encefalic.

Coeficientul cel mai ridicat de stări demențiale se întâlnește în populația copiilor epileptici.

Aspecte socio-familiale și de recuperare a bolnavilor epileptici

Alegerea profesiei

În dirijarea epilepticilor spre anumite profesii, “scara de risc permisibil”, elaborată de GOODELASS, împarte diferite tipuri de preocupări în 5 categorii, după cum urmează:

Grupa de risc minim (epilepticii care prezintă crizele cele mai severe) – pot efectua diferite munci la domiciliu: pot lucra în ateliere (cu măsuri de protecție), pot folosi unelte, dar nu pot lucra la diferite mașini sau dispozitive care pot genera accidente.

Categoria riscului minor permisibil – efectuarea diferitelor munci de birou sau de mișcare de mărfuri (dar numai cu mecanizare protejată), munci care nu periclitează epilepticul într-o eventuală criză.

Categoria riscului moderat permisibil – munci care nu necesită o supraveghere permanentă, diferite prestări, activități, care nu prezintă diferite responsabilități privitor la activitatea altora.

Categoria riscului mare permisibil – se permit aproape fără restricții mai toate activitățile, inclusiv conducerea autovehiculelor.

Categoria riscului maxim permisibil – nu cunoaște restricții la încadrare.

Activități care se contraindică epilepticilor:

munci fizice intelectuale grele (suprasolicitante)

munci în subteran

muncă la înălțime, în apropierea focurilor și apelor

conducerea diferitelor vehicule mecanizate

munci cu expunere la diferite noxe

munca în ture de noapte.

Dispenzarizarea bolnavilor epileptici

Dispensarizarea teritorială a epilepticilor la nivelul unor servicii de specialitate este cea mai eficientă metodă de asistență ambulatorie a bolnavilor. Dispensarizarea trebuie să înceapă cu întocmirea unei evidențe teritoriale exhaustive a bolnavilor.

Bolnavii ajunși la tratament conservator vor fi dirijați terapeutic de un medic specialist neurolog și psihiatru. Asistența medicală aduce indicații și sfaturi la cunoștința bolnavului și a persoanelor care ajung în contact zi de zi cu bolnavul, sfaturi în ceea ce privește modul de viață al acestuia.

Atât bolnavul cât și aparținătorii trebuie să cunoască și să respecte disciplina tratamentului, modul de viață ce se cere realizat precum și locurile periculoase care trebuiesc evitate: foc, ape, înălțime. Se insistă asupra pericolului de consumare a băuturilor alcoolice și asupra evitării stressurilor și a suprasolicitărilor.

Dispensarizarea se face conform unui program periodic, și anume: în cazul unei evoluții favorabile a bolii, aceștia vor fi chemați la serviciul de specialitate cam la 6 luni interval, și mai frecvent în cazul unor evoluții nefavorabile.

O deosebită însemnătate trebuie să aibă în dispensare acordarea unui sprijin posibil, rezonabil și competent și organizarea vieții sociale a bolnavuluii epileptic în probleme deosebite, ca: utilizarea timpului liber al epilepticului, practicarea sportului, sexualitatea, căsătoria, problema descendenților, alăptarea, divorțul, etc.

Epilepsia și căsătoria

Căsătoria pentru mulți epileptici este o adevărată dilemă, frământările îndelungate, care se finalizează până la urmă în situații nerezolvate, tentative falimentare și frustrații. Complexul de inferioritate în care trăiește majoritatea epilepticilor, neîncrederea și inhibiția lor, precum și încadrarea într-o anumită categorie de handicapați ai societății îngreunează întemeierea unei căsătorii.

De aceea se impune imperativul social-moral, că epilepsia nu poate fi tăinuită între partenerii care vor să se căsătorească.

Descoperirea ulterioară a bolii de către partenerul celălalt, poate duce la o scindare ireparabilă între parteneri.

Căsătoria epilepticilor trebuie contraindicată îndeosebi în trei situații:

când partenerul epileptic, sau amândoi, pe lângă boala propriu-zisă sunt și oligofreni

dacă sunt epileptici amândoi partenerii

în cazul în care unul din parteneri ale tulburări comportamentale grave pe lângă epilepsie

Epilepsia și sarcina

Epilepsia nu este o boală ereditară, dar ține cont de o predispoziție convulsivantă crescută. Actualmente se estimează transmiterea genetică la o frecvență de 2 – 3%. Viața sexuală echilibrată nu dăunează epilepticului. Statisticile arată că dintre femeile epileptice, în perioada de gestație au născut feți vii, în vreme ce 100% dintre bărbații epileptici au avut descendenți vii.

S-a constata deasemeni că paroxismele epileptice nu exercită influență nocivă asupra sarcinii.

Chiar apariția crizei în timpul travaliului poate permite decurgerea nașterii per vias naturales.

Alte probleme medico-sociale la epileptici

Conducerea autovehiculelor de către bolnavii epileptici a suscitat discuții foarte aprinse. Traficul rutier devine din ce în ce mai crescut, iar circulația un act de mare complexitate , ce solicită sub aspect fizic și pshic din ce în ce mai mult și pe omul sănătos. Intrarea epilepticului în acest flux reprezintă un mare hazard, fiind unanim admis că oboseala, tensiunea, căldura, stresurile, sunt factori favorizanți ai apariției paroxismelor, momentele cele mai neașteptate.

Problema criminalității printre epileptici. Frecvența criminalității la epilepticii fără tulburări psihice nu diferă de cea a populației generale. Formele de epilepsie cu tulburări psihice mari pot fi legate de unele delicte, crime sexuale, efectuate în timpul acceselor.

Asigurările pe viață împotriva accidentelor. Din acest punct de vedere un bolnav epileptic prezintă o creștere a riscului la accidente cam de opt ori mai mare decât în cazul populației generale.

Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu epilepsie

Persoana cu epilepsie este adesea dezavantajată total. Unele studii pe pacienții epileptici arată că aceștia au dificultăți serioase cu serviciul. Numeroși pacienți suferă mai mult datorită concepțiilor greșite și prejudecăților altor persoane în legătură cu epilepsia, decît afecțiunii ca atare. Problemela apar la școală, la locul de muncă și în viața de familie. Pot fi afectate perspectivele de căsătorie. În cadrul îngrijirii persoanelor cu epilepsie este important a se încerca reducerea acestor neînțelegeri și a susține pacientul și familia sa.

În îngrijirea pacientului cu epilepsie se va ține seama de faptul că acesta este adesea pus în situații dificile cauzate de declanșarea crizelor în cele mai diferite locuri. Vom discuta cu pacientul pentru a-l face să înțeleagă reacția celor din jur, și să o accepte pe cât posibil.

Pacientul va trebui să-și accepte suferința și eșecurile cauzate de boală, să înțeleagă că în afara perioadelor de rău sunt normali, la fel ca ceilalți, că această problemă nu-I face infimi.

Va primi explicații referitoare la tratament, la boală, la necesitatea de a se prezinta periodic la medic.

Importante sunt discuțiile cu familia, care va fi învățată cum să se poarte cu ei în cazurile de declanșare a crizelor și după. Pacienții cu epilepsie au mare nevoie de suprotul familiei. Împreună, familia și pacientul, vor trebui să depășească această situație, să o accepte, să nu se culpabilizeze. Faptul că se culpabilizezază îi face să aibă un comprtament forate grijului și supraprotectiv.

În îngrijirea bolnavului epileptic se ține seama de faptul că această boală creează anxietate, temă de a nu face crize. Din această cauză există tendința de izolare, modificându-și comportamentul, devenind răutăcioși. Pacientul cu epilepsie va fi susținut și integrat în grupuri, unde este acceptat, ținându-se seama și de indicațiile medicale, forma de epilepsie, vârstă.

Se urmărește diminuarea reactivității convulsivante a creierului și o încadrare socială corespunzătoare. Tratamentul medicamentos trebuie să fie accesibil și eficient, inofensiv pentru organism, inofensiv pentru organism.

Capitolul III

CAZ CLINIC I

Numele: O

Prenumele: L

Sex: masculin

Vârsta: 35 ani

Domiciliu: Botșani, jud. Botoșani, str. Aleea Teilor, nr. 1

Starea civilă: Căsătorit

Cultura: 12 clase

Nu prezintă proteze, instrumente ajutătoare, alergiii.

Elemente fizice: I=1, 72 m; H=69 kg;

Relații familiale armonioase

Antecedente personale: căsătorit, un copil sănătos, soția aparent sănătoasă. Neagă TBC și afecțiuni infecto-contagioase. Stagiul militar satisfăcut. Lucrează ca gestionar la “Loteria Națională”.

Antecedente heredo-colateraleale: tatăl decedat în urma unui accident. Mama aparent sănătoasă.

Analiza medicală: bolnavul vine la internare pentru creșterea frecvenței crizelor caracterizate prin cădere cu pierderea cunoștinței, contractului tonico-cronice, spumă roază la gură (își mușcă limba), pierdere involuntară de urină.

Acuză: cefalee, insomnie, irascibilitate,. Recunoaște consumul de băuturi alcoolice. Nu prezintă diaree, vărsături sau pierderi sangvinolente.

Stabilirea inițială a nevoilor fundamentale

O.L.

Prescripții medicale

O.L.

Examene de laborator – diverse

6 III – Recoltarea sângelui pentru: uree = 18 mg%

glicemie = 137 mg%

Hb = 12,26 g%

USH = 31/46 mm

Calcemie = 8,6 mg%

L = 10.800 mc

Probe hepatice:

Tymol = 4 UML

ZnSO4 = 14 USH

8 III – Recoltarea sângelui pentru VDRL = negativ

6 III – Recoltarea urinii pentru examenul de urină:

albumină/absent

glucoză/absent

sediment: rare epitelii plate

rari cilindri hialino granuloși

Examen psihiatric

Pacient cunoscut spitalului de psihiatrie prin internări anterioare, revine la internare cu trimitere de triaj pentru creșterea frecvenței crizelor și a intenșității acestora. La internare este agitat pshihomotor, prezintă tremurături ale extremităților și semne de împregnare etanolică. Este orientat temporo-spațial. Acuză cefalee, amorțeli, hipopraxie voluntară. Prezintă tulburări de percepție. Conținutul gândirii este redus (bradilalie, bradipsihie).

Imaginație săracă.

Tratament

O.L.

Îngrijiri diverse:

Măsurarea și notarea în FO a funcțiilor vitale TA, puls, temperatură, respirație.

Administrarea medicamentelor.

Schimbarea lenjeriei de corp și de pat.

Regim alimentar:

interzicerea consumului de alcool

evitarea consumului excesiv de lichide și sare

regim alimentar obișnuit, fără excluderea grăsimilor

18.III.2000

Pacient cunoscut spitalului prin internări anterioare, revine cu trimitere pentru creșterea frecvenței crizelor cu suspendare a cunoștinței și creșterea în intensiate a acestora și a simptomatologiei exprimată clinic prin: cefalee difuză, amețeli, iritabilitate explozivă, tulburări neurovegetative, frecvente decompensări narcofilice etanolice.

Se externează cu recomandările:

continuarea tratamentului cf. Rp. Cu : Clorpromazină

Fenobarbital

Diazepam

evitarea locurilor cu risc pentru viața bolnavului (sursă de foc, apă)

C.M. pe perioada internării

CAZ CLINIC II

Numele: I

Prenumele: P

Sex: masculin

Vârsta: 36 ani

Domiciliu: Nicșeni, jud. Botoșani

Starea civilă: necăsătorit

Cultura: 4 clase

Nu prezintă proteze, instrumente ajutătoare, alergiii.

Elemente fizice: I=1, 62 m; H=60 kg;

Relații familiale armonioase

Antecedente personale: repetate internări la spitalul Socola – Iași, TBC pulmonar (1986) – internat în spitalul Fiziologic, neagă afecțiuni infecto-contagioase, poliomelită la vârsta de 4 luni.

Antecedente heredo-colaterale: Bolnavul vine la internare cu bilet de trimitere din DMC pentru o nouă decompensare caracterizată clinic prin: cefalee, insomnii, tulburări de comportament, creșterea frecvenței crizelor comițiale. Nu prezintă diaree, vărsături sau pierderi sangvinolente.

Stabilirea inițială a nevoilor fundamentale

I.P.

Prescripții medicale

O.L.

Examene de laborator – diverse

21.I.2000 – Recoltarea sângelui pentru: uree = 18 mg%

glicemie = 95 mg%

Hb = 13,86 g%

VSH = 7/16 mm

Calcemie = 8,7 mg%

L = 6600 mc

Probe hepatice:

Tymol = 4 UML

ZnSO4 = 14 USH

Recoltarea sângelui pentru VDRL = negativ

22.I.2000 – Recoltarea urinii pentru examenul de urină:

albumină/absent

glucoză/absent

sediment: rare epitelii plate

23.I.2000 – QI = 59 oligofrenie gr. I

Examen psihiatric

La vârsta de 4 luni bolnavul a suferit de poliomelită. A fost spitalizat la spitalul de copii. Chiar în timpul spitalizării a prezentat crize comițiale. Frecvența actuală a crizelor afirmată de mamă: “face 3 zile la rând crize multe apoi se mai oprește; are timpuri când vorbește și timpuri când nu vorbește. Treabă nu face defel. Câteodată e rău, strică, sparge, sare la noi”.

Se constată un deficit psihic global la nivel de oligofrenie gradul I. Relativ orientat global. Discernământ critic diminuat.

Tratament

I.P.

Îngrijiri diverse:

Măsurarea și notarea în FO a funcțiilor vitale TA, puls, temperatură, respirație.

Administrarea medicamentelor.

Schimbarea lenjeriei de corp și de pat.

Regim alimentar:

interzicerea consumului de alcool și băuturi alcoolice

evitarea consumului excesiv de lichide și sare

regim alimentar obișnuit, fără excluderea grăsimilor

evitarea expunerii îndelungate la temperaturi ridicate

2.II.2000

Se externează în prezența familiei, cu următoarele recomandări:

Tratament cu:

carbomazepin 2 cp/zi

fenobarbital 20 cp/zi

Diazepam 2 cp/zi

supravegehere din partea familiei

va evita locuințe cu risc pentru vârsta bolnavului, va evita sursele de foc, apă

dispensarizare prin dispensarul medical comunal și prin cabinetul de psihiatrie

CAZ CLINIC III

Numele: C

Prenumele: A

Sex: feminin

Vârsta: 62 ani

Domiciliu: Vlădeni, jud. Botoșani

Starea civilă: divorțată

Cultura: 4 clase

Nu prezintă proteze, instrumente ajutătoare, alergiii.

Elemente fizice: I=1, 58 m; G=66 kg;

Antecedente personale: două surori aparent sănătoase, divorțată, N=0, A=1. Prima menstruație – 13 ani, ultima menstruație 37 ani. A fost internată la spitalul Dr. Petru Groza, Oradea. A lucrat cadrul CAP. Studii – patru clase (rezultate școlare slabe). Pensionară.

Antecedente heredo-colaterale: părinți decedați. Are un nepot cu antecedente psihiatrice.

Anamneza medicală: Bolnava vine la internare cu autosanitara cu bilet de trimitere din policlinica județeană pentru creșterea frecvenței crizelor comițiale. Acuză cefalee, insomnie, tulburări de comportament, irascibilitate. Orientată temporo-spațial și la propria persoană. Nu prezintă diaree, vărsături sau pierderi sangvinolente. Ținută vestimentară neordonată, igienă corporală necorespunzătoare.

Stabilirea inițială a nevoilor fundamentale

C.A.

Prescripții medicale

C.A.

Examene de laborator – diverse

16.11 – Recoltarea sângelui pentru: uree = 26 mg%

glicemie = 79 mg%

Calcemie = 9,6 mg%

L = 7900 mc

Probe hepatice:

Tymol = 4 UML

ZnSO4 = 12 USH

17.11 – Recoltarea sângelui pentru VDRL = negativ

18.11 – Recoltarea urinii pentru examenul de urină:

albumină/absent

glucoză/absent

sediment: rare epitelii plate

Examen psihiatric

Bolnava în evidența spitalului de psihiatrie este internată pentru mărirea frecvenței crizelor comițiale. Acuză cefalee, insomnie, amețeli. Ținuta neîngrijită, mimica anxioasă, privire imobilă. Atenție involuntară, inhibiție psihomotorie. Orientată temporo-spațial. Se consideră bolnavă psihic. Nu declară implicații judiciare.

Tratament

C.A.

Îngrijiri diverse:

Măsurarea și notarea în FO a funcțiilor vitale TA, puls, temperatură, respirație.

Administrarea medicamentelor.

Schimbarea lenjeriei de corp și de pat.

Asigurarea confortului fizic și psihic necesar

Regim alimentar:

Abținerea de la consumul de alcool și băuturi alcoolice

evitarea consumului excesiv de lichide și sare

regim alimentar obișnuit, fără excluderea grăsimilor

26.11.1999

Bolnava în evidența Spitalului de Psihiatrie Botoșani, a fost internată pentru creșterea frecvenței crizelor comițiale, cefalee, amețeli, agitație psihomotorie. A fost tratată în stare anticonvulsivant, tranchilizant, sedativ, diuretic, vitamine. Se externează în stare ameliorată la solicitarea bolnavei. Se recomandă:

tratament conform Rp

interzicerea consumului de alcool

dispensarizare prin dispensarul medical

reinternare la nevoie

CAPITOLUL IV

Concluzii

Un loc aparte în tratarea pacientului cu epilepsie îl ocupă psihoterapia. De puterea de convingere a asistentului/asitentei medicale depinde ca pacientul să accepte necesitatea tratamentului și să-l urmeze cu permanență. Atmosfera de calm și simpatie pe care va ști să o creeze în jurul pacientului, îl vor face pe acesta să-și recapete optimismul și încrederea în viață.

Astfel asistentul medical discută permanent cu pacientul, pentru a nu-I confirma sentimentele de respingere, dă relații despre tratament, modul de administrare, îl ajută în găsirea unor activități prin care să se simtă valoros, în comunicarea cu familia. Răspunde la întrebările familiei, stimulând-o să rămână în contact cu bolnavul, să nu-l respingă, să-l accepte așa cum este.

Totodată asistentul medical va informa medicul despre starea pacientului, dacă este agitat sau liniștit, dacă se alimentează suficient, dacă întreține relații și contacte cu cei din jurul lui, dacă doarme noaptea.

De asemenea va avea grijă ca pacientul să fie supravegheat permanent, deoarece crizele epileptice se pot declanșa oricând.

Bolnavul de epilepsie e un bolnav cu risc, de aceea el va fi îngrijit și observat nu numai în timpul crizelor, cât și în afara acestora.

Asistentulmedical va urmări ca bolnavul să păstreze regimul igieno-dietetic impus pe tot cursul spitalizării. Fără consum de cafea, alcool, sare, lichide în exces, deoarece consumul acestora poate precipita apariția crizelor. Asistentul medical va comunica zilnic la vizită medicului, eventualele modificări survenite în evoluția și prognosticul bolii. Urmărește evoluția bolii sub tratamentul anticonvulsivant și sedativ.

La externare, bolnavului I se explică necesitatea de a urma tratamentul anticonvulsivant permanent, să meargă la control periodic. El va cunoaște împrejurările periculoase ce trebuie evitate la locul de muncă, cât și în viața particulară, cum ar fi primejdia focului, a apelor libere, a înălțimii, conducerii autovehiculelor. Se va insista asupra pericolului de a consuma băuturi alcoolice, cafea și asupra importanței evitării stresurilor și suprasolicitărilor.

Datoria asistentului medical este să-l convingă pe pacient că poate să ducă o viață normală sau cel puțin apropiată de normal.

BIBLIOGRAFIE

C. Arsene, L. Popoviciu – EPILEPSIILE

C. Arsene, I. Stoica – CRIZELE EPILEPTICE

P. Brânzei, Aurelia Sîrbu – PSIHIATRIE

Virginia Henderson – NURSING

*** – Agenda medicală 1991

Tratat de psihiatrie Oxford – Michele Geldel, Dennis Goth; Richard Moyan, Ediția 1994