Îngrijirea Bolnavului cu Colon Iritabil

=== bbdc523a9706d0191f403af23276eba6969d8077_662263_1 ===

CAPITOLUL 1

ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA CPLONULUI

Fig.1.Colon –vedere per ansamblu

Colonul este porțiunea intestinului intestinului gros cuprinsă între cer și rect.Cu alte cuvinte,începe la nivelul valvei ileocecale și se termină la nivelul vertebrei a treia sacrate.

Traiect și diviziune.Plecat de la valva ileocecală,din fosa iliacă dreaptă,colonul urcă vertical până sub fața viscerală a ficatului- este colonul ascendent;aici formează o cotitură bruscă-flexura colică dreaptă;urmează apoi colonul transvers care străbate transversal cavitatea abdominală până la nivelul splinei ;aaici se cotește din nou formând flexura colică stângă; coboară în regiunea lombară stângă până la nivelul crestei iliace sub numele de colon descendentultima porțiune,colonul sigmoidian , descrie un arc care străbate fosa iliacă stângă și coboară în bazin ,unde la nivelul vertebrei sacrate a treia se continuă cu rectul.

Dimensiuni.Colonul este segmentul cel mai lung al intestinului gros.Lungimea lui variează între 1,25 și 1,50 m ( în medie 1,40 m).Diametrul lui descrește de la origine,unde are aproximativ 5 cm,spre terminație unde măsoară aproximativ 2,5-3 cm .

Mijloace de fixare .Porțiunile colonului sunt menținute la locul lor prin presa abddominală.Un alt mijloc de fixare este peritoneul,care, fie că aplică direct colonul pe peretele posterior al abdomenului-ca la porțiunea ascendentă și descendentă-fie că îl leagă leagă prin intermediul unui mezou-ca la colonul transvers și sigmoidian.

Colonul ascendent are o direcție verticală și se întinde de la planul transversal care trece prin valva ileocecală, până sub fața viscerală a ficatului .Cele trei tenii musculare ale sale sunt:una anterioară ( este tenia liberă),alta postero-medială și a treia postero-laterală.Apendicele epiploice sunt înșiruite pe două rânduri ,unul lângă tenia anterioară ,celălalt lângă cea postero-medială.Colonul ascendent ocupă partea superioară a fosei iliace interne drepte și regiunea lombară dreaptă.

Are următoarele raporturi:

Înapoi- repausează pe mușchii iliac și pătrat al lombeșlor,și pe fața anterioară a rinichiului drept.De obicei,colonul este acoperit pe peritoneu pe fețele anterioră,laterală și medială,iar fața posterioară a lui vine în raport cu organele amintite,prin intermediul fasciei de coalescență retrocolice Toldt .

Înainte ,medial și lateral ,colonul ascendent vine în raport cu ansele intestinului subțire;acestea pot fi parțial acoperite de oamentul mare.Anterior și lateral de ele-se vor găsi pereții respectivi ai abdomenului.când este destins de conținutul său,colonul ascendent se pune în raport direct cu peretele abdominal anterior.

Flexura dreaptă a colonului sau unghiul hepatic-este ascuns în hipocondrul drept și are forme diferite: obtuz drept,mai adesea ascuțit.El lasă pe fața viscerală a ficatului impresiunea colică.

Colonul transvers are conformația exterioară asemănătoare cu restul intestinului gros.Teniile sale musculare sunt dispuse astfel:una anterioară,dă inserție omentului mare (este tenia omentală alta postero) superioară pe care se inseră mezocolonul transvers ,e tenia mezocolică ;iar a treia ,așezată postero-inferior este tenia liberă.Apendicele epiploide sunt așezate pe un singur rând.Colonul transvers are două segmente:

●unul drept,mai scurt,relativ fix datorită mezocolunului său foarte scurt; se întinde de la flexura colică dreaptă până la încrucișarea cu vasele mezenterice superioare.

●altul stâng ,mai lung ,cu o mare mobilitate dată de porțiunea bine dezvoltată,mai înaltă , a mezocolonului transvers-este format de restul colonului transvers.

Colonul transvers are raporturi importante .Înainte vine în raport cu peretele abdominal anterior; pe fața sa anterioară se inseră omentul mare( semn distinctiv ,de mare importanță pentru identificarea colonului transvers).

Flexura stângă sau unghiul splenic-are o formă de unghi mai ascuțit decât cea dreaptă,și este situată mai sus și mai profund decât aceasta din urmă.Situația sa este mult mai constantă decât a flexurii drepte.Vine în raport:posterior cu rinichiul și glanda suprarenală stângă; în sus și în afară cu fața viscerală a splinei ( fețișoara colică a ei).Răspunde hipocondrului stâng.Este partea cea mai grea de abordat a colonului transvers.Se proiectează pe peretele antero-lateral al bazei hemitoracelui stâng,la nivelul extremității anterioare a coastei a 8-a sau a 9-a.

Colonul descendent coboară până la creasta iliacă și măsoară 14-20 cm ( este ceva mai lung decât cel ascendent).Are aceleași caractere și stabilește raporturi similar cu colonul ascendant.Are însă un diametru redus,este mai fix și este mai profund decât acesta.

Colonel sigmoidian se numește și colon ileopelvian ,colon terminal,sau după tradiția clinică sigma.Limitele ,subdiviziunile ,denumirile folosite, au fost și sunt încă discutate,neunitare.In ansamblul său,colonul sigmoidian descrie forma literei,,S,, .La nivelul său, caracterele morfologice ale intestinului gros se modifică :

●calibrul este mai uniform decât al porțiunilor precedente,haustrele dintre ele sunt mai șterse ,iar plicele semilunare mai puțin proeminente ;

●teniile muscular se reduc la două ;

●apendicele epiploice ,foarte numeroase ,sunt dispuse pe două rânduri;

●are numeroși divericuli cu un rol important în producerea sigmoiditelor .

Este înzestrat cu un mezou ,care îi conferă o mare mobilitate ,propietate reală ,importanță chirurgicală:poate fi coborât ,exteriorizat ,izolat de marea cavitate peritoneală ,în fine permite efectuarea unor procedee particulare de colectomie.Colonul sigmoidian prezintă numeroase variante privind dispoziția generală,lungimea,mobilitatea și raporturile- caractere legate în mare măsură de dimensiunile și forma mezoului său .La rândul lor,acestea depinde de modul în care s-a produs coalescența rădăcinii mezocolonului sigmoidian primar.

Lungimea colonului ileopelvian ,foarte variabilă de la un subiect la altul,măsoară în medie 35-45 ( cu valori extreme de ;la 12 cm până la 85 cm).

Porțiunea sau ansa iliacă – fixă și scurtă,descrie o ușoară curbură cu concavitatea orientate în sus și medial.Ea repausează în fosa iliacă stângă și continuă colonul descendent- de la creasta iliaca pana la marginea medială a mușchiului psoas stâng.Lungimea sa măsoară între 7-15 cm.Aspectul său exterior diferă în oarecare măsură,de a celorlalte segmente ale colonului :

●teniile sunt mai putin netede,fibrele musculare longitudinale care le formează se împrăștie în suprafața;

●haustrele și șanțurile transversale sunt mai șterse;

●să confunde porțiunea iliacă a sigmoidului cu o ansă a intestinului subțire .

Prezența apendicelor epiploice și examenul atent al segmentului intestinal evită eroarea.Ansa este fixă în marea majoritate a cazurilor (90 %),datorită coalescenței mezoului său primar la peritoneul parietal al fosei iliace interne stângi.

Figura nr.2.Mezocolonul sigmoidian

Porțiunea sau ansa pelviană este caracterizată prin prezența unui mezou și de aceea este foarte mobilă.Se întinde de la marginea medială a mușchiului psoas stâng până la a 3 a vertebră sacrată.Descrie o buclă variabilă ca situație,raporturi și mobilitate ,în funcție de lungimea sa și a mezocolunului cu care este prevazută.Pe această porțiune benzile musculare longitudinale neregulate de pe ansa iliacă,se reunesc și formează două tenii:una anterioară și alta posterioară.Acestea ,pe măsură ce coboară spre rect,își pierd individualitatea și se pierd în stratul muscular longitudinal al lui.Haustrele și șanțurile transversal lipsesc,motiv pentru care ansa ia o formă aproape cilindrică.Apendicele epiploice sunt mai numeroase decât pe alte segmente ale intestiunului gros.La majoritatea cazurilor lungimea ansei pelviene măsoară 25-40 cm,posedă un mezou lung care îi permite o mobilitate mare și descrie o curbură cu concavitatea îndreptată în jos și înapoi.

În aceste cazuri,de la marginea medial a mușchiului psoas stâng,porțiunea pelviană ia o direcție transversală,ușor sinuoasă, până în partea dreaptă a strâmtorii superioare a pelvisului,după care se arcuiește în jos,medial și înapoi spre linia medial (vertebra a 3-a sacrată),pentru a se continua cu rectul.Vine în raport :în jos și înainte,cu vezica urinară,iar la femeie cu uterul și anexele lui,coborând adesea până în fundul de sac Douglas;înapoi cu ampula rectal;în sus cu ansele subțiri.

Ansa pelviană poate fi împinsă afară din pelvis când vezica urinară sau ampula rectal sunt pline,sau când uterul este mult mărit de volum.Ultima parte a ansei pelviene este mai îngustă,are o mobilitate relativă ,un mezou scurt și o direcție vertical sau ușor oblică de la dreapta spre stânga ,este segmentul recto-sigmoidian .Are o mare importanță chirurgicală deoarece aici se localizează stricturile congenital și mai ales cancerele.Extirparea acestor cancere se face după principiile chirurgiei rectului.

1.2.Structura colonului

În constituția colonului intră cele patru tunici cunoscute:seroasa, muscular,submucoasa și mucoasa.Ultimele trei nu prezintă caracteristici deosebite de cele arătate la datele generale asupra intestinului gros.Seroasa , în schimb se comport diferit la nivelul celor patru porțiuni ale colonului .Aceste deosebiri țin de modul diferit în care s-a produs evoluția ontogenică a intestinului primitive și a mezoului său .La nivelul colonului ascendant și a celui descendent au luat naștere fasciile de coalescență retrocolice Toldt dreaptă ,respective stângă.În majoritatea cazurilor colonel ascendant și descendent sunt astfel în parte retroperitoneale.

Uneori (30 % a cazurilor la colonel ascendant ,10-15 % la colonel descendent) se poate găsi un mezocolon și la nivelul acestor porțiuni,fapt care amintește dispoziția embrionară.

Colonul transvers și cel sigmoidian vor avea câte un mezou-mezocolunul transvers și mezocolunul sigmoidian.

Mezocolonul transvers leagă colonel transvers de peretele abdominal posterior.El se fixează pe colon la nivelul teniei mezocolice (postero-superioară);rădăcina se trece peste extremitatea inferioară a rinichiului drept, porțiunea descendentă a duodenului și capul pancreasului ,marginea anterioară a corpului pancreasului până la rinichiul stâng.

Mezocolonul transvers conține nervi,vase sanguine și limfatice ale colonului transvers ;el închide în jos bursa omentală.

Mezocolonul sigmoidian leagă colonul sigmoidian de peretele pelvian .Marginea sa anterioară se fixează pe colonul sigmoidian iar marginea sa posterioară ( rădăcina)descrie o linie complex de forma literei N.Ea încrucișează mușchiul psoas ,vasele iliace commune și apoi coboară în pelvis.

Fig. 3. Colon ascendant

1.3.Vase și nervi

Arterele provin din artera mezenterică superioară (artera ileocolică ,artera colică dreaptă și artera colică dreaptă și artera mijlocie) și din artera mezenterică inferioară ( artera colică stângă și arterele sigmoidiene).Aceste numeroase artere colice ajunse în apropierea cadrului colic se anastomozează între ele și dau naștere unei arcade paracolice .În unele regiuni ale colonului se dezvoltă arcade accesorii ,cu mare importanță chirurgicală deoarece în anumite împrejurimi pot constitui căi anastomotice suplimentare.Din arcada paracolică nasc arterele drepte –lungi și scurte- care abordează colonul pe cele două fețe ,anterioară și posterioară.Artterele drepte par a fi de tip terminal ;ele irigă arii de formă triunghiulară din suprafața peretelui colic .Din arterele drepte se formează rețele subseroase ,din care pornesc apoi ramuscule pentru tunicile intestinului gros.

Venele se formează din rețele dispuse la nivelul tunicii mucoase și a celei musculare.De aici ,venele însoțesc arterele omonime și se varsă în cele două mezenterice-superioară și inferioară-ambele tributare ale venei porte.

Limfaticele iau naștere în tunica mucoasă;edifică apoi o rețea musculară și alta subseroasă ,după care se adună într-o arcadă de noduri paracolice (ileocecale,colice drepte,mijlocii și stângi).Din acesta pornesc vase limfatice care se varsă în nodurile mezenterice superioare și inferioare.

Nervii sunt de natură vegetativă și provin din simpatic și parasimpatic.Ceco-apendicele ,colonul ascendent și două treimi drepte din colonul transvers primesc fibrele simpatice din ganglionii celiaci și mezenterici superioare,iar fibrele parasimpatice din nervii vagi.Aceste fibre formează plexuri în jurul ramurilor arterei mezenterice superioare.Treimea stângă a colonului transvers,colonul descendent și sigmoidian primesc inervația simpatică prin intermediul plexului mezenteric inferior,iar cea parasimpatică prin nervii splahnici pelvieni (nervi erectori).Fibrele provenite din aceștia trec prin plexul hipogastric inferior,apoi prin plexul hipogastric superior și pe traiectul arterei mezenterice inferioare ajung la această porțiune a colonului .Independent de acestea s-ar mai desprinde fibre din nervii splahnici pelvieni,care urcă retroperitoneal până la flexura colică stângă.Simpaticul are o evidentă acțiune vasomotorie.În peretele colonului se întâlnesc apoi cele două plexuri-mienteric Auerbach și submucos Meissner

CAPITOLUL 2

COLON IRITABIL

Fig. 4.Colon iritabil

2.1.Definiție

Colonul iritabil reprezintă o afecțiune intestinală funcțională, definită în exclusivitate prin criterii clinice: modificarea tranzitului intestinal și durere/ disconfort intestinal în absența unor leziuni morfologice sau biochimice detectabile. Manifestările clinice pot fi permanente sau recurente. Alți termeni utilizați pentru definirea tulburărilor funcționale intestinale:

●colon spastic (se referă la un singur aspect – spasticitatea);

● colita spastică (termen impropriu deoarece inflamația clasică lipsește), sindromul de colon iritabil (se referă la un singur segment intestinal – colonul).

Afecțiuni funcționale (simptome neânsoțite de modificări structurale sau biochimice) se constată și la alte nivele ale tractului gastrointestinal: esofagul (durerea toracică noncardiacă), stomacul (dispepsia neulceroasă), căile biliare (disfuncția sfincterului Oddi, diskinezia biliară).

Unele dintre ele coexistă cu colonul iritabil, sugerând posibilitatea mecanismelor patogenetice comune. Pentru nici una dintre aceste afecțiuni nu există un test, care să stabilească diagnosticul cu certitudine. Diagnosticul este subiectiv, bazat pe prezența manifestărilor compatibile și pe excluderea altor afecțiuni – ,,organice,,.

2.2.Epidemiologie

Colonul iritabil este o afecțiune extrem de frecventă – circa 20-25% din populația adultă prezintă simptome compatibile, însă doar 10 % din aceștia se adresează la medic. Este o predominanță feminină (raportul B : F = 1 : 3). Tulburările funcționale intestinale reprezintă în 50 % cazuri motivul consultațiilor în gastroenterologie.

2.3.Clasificare

Colonul iritabil este adesea clasificat în patru subtipuri pe baza consistenței scaunelor unei persoane obiș- nuite. Aceste subtipuri sunt importante, deoarece ele influențează tipurile de tratament. Cele patru subtipuri ale colonului iritabil sunt:

1.Colon iritabil cu constipație (CI-C) :

● Scaune tari sau zgrunțuroase cel puțin 25 % din timp;

●Scaune moi sau apoase mai puțin de 25 % din timp.

2.Colon iritabil cu diaree (CI-D) :

● Scaune moi sau apoase cel puțin 25% din timp;

●Scaune tari sau zgrunțuroase mai puțin de 25% din timp;

3. Colon iritabil mixt(CI-M) :

●Scaune tari sau zgrunțuroase cel putin 25% din timp;

●Scaune moi sau apoase cel puțin 25% din timp

4. Colon iritabil fără subtip (CI-U) :

●Scaune tari sau zgrunțuroase mai puțin de 25% din timp;

●Scaune moi sau apoase mai puțin de 25 % din timp.

2.4.Fiziopatologie

Teoriile tradiționale privind fiziopatologia pot fi vizualizate ca un complex format din 3 părți: cel al motilității gastrointestinale alterate, al hiperalgeziei viscerale și al psihopatologiei. Un mecanism unificator este încă nedovedit. Motilitatea gastrointestinală alterată include aberații distincte de motilitate ale intestinelor mici și mari.

Hiperalgezia viscerală este a doua parte a complexului tradițional fiziopatologic ce caracterizează sindromul de intestin iritabil. Psihopatologia este al treilea aspect. Un studiu a sugerat că pacienții cu colon iritabil pot avea idei suicidare și sau tentative de suicid strict ca urmare a simptomelor intestinale. Inflamația microscopică a fost documentată la unii pacienți.

Factorii de risc pentru dezvoltarea sindromul intestinului iritabil postinfecțios includ durata mai lungă a bolii, tipul de agent patogen implicat, sexul feminin, absența vărsăturilor în timpul bolii infecțioase și vârsta fragedă. Microflora fecală diferă, de asemenea, la pacienții cu sindrom de intestin iritabil. O analiză moleculară sofisticată a sugerat o modificare în modelele și conținutul bacteriilor intestinale.

Simptomatologia se datorează unor anomalii de motilitate ale tractului digestiv asociate cu anomalii de sensibilitate viscerală la persoane cu anumit pattern psihosocial.Ponderea diverselor mecanisme fiziopatologice variază de la caz la caz, astfel că, colon iritabil poate fi manifestarea clinică comună a unui grup heterogen de afecțiuni.

Tulburările de motilitate digestivă colon iritabil se asociază cu anumite anomalii ale motilității colonice (timpul de tranzit al markerilor radioopaci; studii electromiografice; studii manometrice cu sonde endoluminale plasate în timpul colonoscopiei) și ale motilității intestinului subțire (evaluată prin electromiografie, manometrie sau măsurarea timpului de tranzit oro-cecal în test respirator), dar care nu sunt specifice și lipsesc la o bună parte din cazuri (în circa 30% cazuri de colon iritabil.

Evaluarea motilității gastrice a arătat că tulburările motorii colice se răsfrâng pe tubul digestiv supraiacent: constipația, la fel ca și distensia repetată și nedureroasă de rect sau absența defecației (voluntar reținută), determină o întârziere a evacuării gastrice (evaluată prin scintigrafie). Această ,,frână cologastrică,, poate explica simptomatologia digestivă înaltă, care acompaniază deseori constipațiile severe.

2.5.Simptome

Durerea abdominală (mai des în hipogastru, dar și pe tot traiectul colonului sau difuz abdominal) este semnul cel mai frecvent. Cu o durată variabilă mai des are caracterul de crampă, balonare dureroasă, dar poate fi și ,,arsură,,, ,,înțepătură,,. De obicei, este blândă sau moderată, dar poate fi și severă, rareori invalidizantă. Este variabilă (ca localizare și caracter) de la un pacient la altul și chiar la același subiect, în momente diferite.

Fig.5.Localizare durere

Este exacerbată la 1-2 ore după mese, de stres. Deseori este ușurată de emisiuni de gaze sau de scaune și de repaos. Durerea abdominală din colonel iritabil este prezentă exclusiv în perioada de veghe. Durerea cu caracter progresiv, care trezește pacientul din somn, asociată cu scăderea ponderală și inapetență nu este caracteristică SII și impune investigații suplimentare.

Pentru a satisface definiția colonului iritabil , durerea sau disconfortul abdominal ar trebui să fie asociate cu două dintre următoarele trei simptome :

●începe cu defecări, care apar mai mult sau mai puțin frecvent decât de obicei;

●începe cu un scaun, care apare mai lax și apos sau mai tare și mai zgrunțuros decât de obicei;

●se ameliorează cu defecarea.

Alte simptome de ale colonului iritabil pot include: diareea, constipația, senzația că o defecare este incompletă, prezintă mucus și este însoțită de balonare abdominală.Simptomele pot să apară de multe ori după o masă. Pentru a susține definiția colonului iritabil , simptomele trebuie să aibă loc cel puțin o dată pe săptămână, timp de cel puțin 2 luni.

Simptomele care nu sunt în concordanță cu colonel iritabil ar trebui să alerteze clinicianul la posibilitatea unei patologii organice.Manning și asociații stabilesc 6 criterii pentru a distinge sindromul intestinului iritabil de boli în testinale organice. Deși din punct de vedere istoric sunt importante, aceste criterii sunt insensibile (58 %), nespecifice (74 %) și mai puțin de încredere la sexul masculin. Criteriile Manning sunt următoarele:

●debutul durerii este asociat cu tranzitul in testinal;

●debutul durerii este asociat cu defecări moi;

●durerea este ameliorată de defecare;

●balonare abdominală vizibilă;

●senzația subiectivă de evacuare incompletă în mai mult de 25% din timp;

●mucus prezent în mai mult de 25 % din timp.

Tulburările de tranzit Pot fi: diaree, constipații sau alternanța diaree/constipații. Este important a clarifica percepția de către pacienți a acestor termeni. Prin diaree pacienții mai des definesc scaunele mici, frecvente (dar cu volum normal – sub 200 ml/24 ore), defecația imperioasă, deseori asociată cu tenesme. Poate fi diareea falsă, care alternează cu perioade de constipație și este datorată unei hipersecreții reactive la staza fecalelor în colonul distal. Emisiunile de mucus sunt întâlnite la aproximativ 50 % dintre pacienții cu colon iritabil. Diareea, care trezește bolnavul din somn, volumul mare al scaunelor lichide sau prezența sângelui în fecale nu sunt caracteristice pentru colon iritabil și impun investigațiile pentru excluderea unei afecțiuni organice. Pacienții cu colon iritabil folosesc, de obicei, termenul de constipație pentru a desemna scaune tari sau mici, efort de defecație sau o frecvență scăzută a scaunelor.

Constipația apărută recent sau prezența sângelui în fecale nu este caracteristică pentru colonel iritabil și impune investigațiile pentru excluderea unei afecțiuni organice.

Alte simptome Printre alte simptome digestive adeseori sunt menționate balonarea și senzația de distensie abdominală (care însă nu se confirmă clinic), borborismele, necesitatea imperioasă de a avea scaun.

Tulburările funcționale digestive înalte (dispepsie, eructații) sunt mai rare. Sunt foarte frecvente simptomele extradigestive: dismenoree (90 %), dispareunie (60 %), polakiurie cu tenesme vezicale și senzație de micțiune incompletă (60%), cefalee, insomnie, fatigabilitate nejustificată, irascibilitate, depresie, anxietate.

Tulburările de sensibilitate nociceptivă digestivă.A fost demonstrată hipersensibilitatea viscerală nociceptivă prin apariția durerilor la insuflarea volumelor de gaz mai mici față de pacienții martor în baloanele amplasate atât la nivelul colonului, cât și intestinului subțire. Există și o sensibilitate crescută la evenimente fiziologice intestinale – complexul motor migrator intestinal. Deși numeroși pacienți acuză balonare și distensie, testele de evacuare a colonului arată că volumul absolut de gaz intestinal este normal. Mulți pacienți acuză defecație imperioasă, în pofida unor volume mici de scaun rectal. Mecanismele propuse pentru apariția hipersensibilității sunt:

●modificarea excitabilității receptorilor viscerali; (apare prin recrutarea unor receptori nociceptivi ,,silențioși,, sau prin hipersensibilizarea receptorilor în prezența inflamației sau ischemiei);

●creșterea excitabilității neuronilor din coarnele posterioare medulare;

●alterarea modulării centrale a senzației (prin influențe psihologice asupra interpretării acestor senzații sau prin alterarea reglării centrale a aferențelor transmise prin cordoanele posterioare medulare).

Factori psihosociali Mai mult de jumătate din pacienții cu colon iritabil care solicită consultul medical, prezintă anxietate, ipohondrie și depresie (predominant anxietate în cazurile cu diaree, predominant depresie în cazurile cu constipație). Circa 80 % din colopați fac o exacerbare a simptomelor în situație de stres. Pacienții atinși de tulburările funcționale intestinale au deseori un somn de calitate proastă. Anomaliile psihologice pot influența modul în care pacienții percep boala sau reacționează la senzații viscerale minore. La subiecții ce prezentau inițial simptome nevrotice cronice, la care ulterior se asociază tulburări digestive, este necesară excluderea unei afecțiuni organice responsabile de simptomele noi.

Rolul inflamației digestive. Rolul posibil al inflamației este actualmente tot mai mult discutat, deoarece o sporire a numărului de mastocite în mucoasa ileală a fost documentată în colonel iritabil, în special în formele diareice. Mediatorii conținuți în mastocite (histamina, serotonina și altele) ar putea interveni în modularea durerii viscerale.

2.6.Diagnostic

Diagnosticul de colon iritabil se impune în fața durerii/disconfortului abdominal și/sau tulburărilor de tranzit, care evoluează de mai multe luni sau ani, și în absența oricărei cauze organice decelabile. Predominarea anumitor simptome definește mai multe subseturi de pacienți cu:

•dureri abdominale fără tulburări de tranzit;

•dureri abdominale și diaree;

•dureri abdominale și constipații;

•dureri abdominale și alternanță diaree/constipații.

Constipația indoloră este exclusă din cadrul tulburărilor funcționale intestinale.

Importanța anamnezei

a.antecedentele personale și familiale de polipoză sau CCR;

b.semnele în favoarea unei afecțiuni organice:

•debut recent și brusc al simptomelor;

•debut la pacientul în vârstă;

•dureri nocturne;

•scăderea ponderală;

•steatoreea;

•febra;

•rectoragia;

c.simptome extradigestive: •migrene, cistalgii, dispareunie, palpitații etc.; •elemente de ordin psihologic: •declanșarea sau accentuarea tulburărilor în situații de stres; •semne de depresie (lipsa de implicare, astenie, insomnie, pierderea de încredere în sine, anorexie);•abuzul de laxative;

•simptome urinare.

Examenul obiectiv

De obicei examenul fizic nu evidențiază modificări semnificative.Eventual poate arăta dureri provocate pe traiectul colonului, în particular în fosa iliacă dreptă. Tușeul rectal este normal sau poate favoriza defecația la un pacient constipat, în ciuda necesității de defecare (dischezie rectală). Examenul ginecologic este normal.

Examene complementare

La un pacient suspectat de colon iritabil examenele complementare au ca scop principal excluderea unei afecțiuni organice și, în plus, recunoașterea anumitor semne pozitive puțin specifice.

Testele biologice.De regulă includ hemograma, ionograma sângelui, testele hepatice, enzimele pancreatice, examenul parazitologic al scaunelor. O greutate a scaunului peste 300 g/24 ore este atipică pentru colonel iritabil și impune investigații complementare. În funcție de contextul clinic (intensitatea, durata și repercusiunile diareei) se indică dozarea hormonală pentru o hipersecreție endocrină (gastrinemia, serotoninemia și dozarea metaboliților serotoninei în urină, TSH) și investigațiile pentru o eventuală malabsorbție (bilanț fosfocalcic, bilanț fieric, test cu d-xiloză, coprograma pentru steatoree).

Colonoscopia Colonoscopia (cu ileoscopie și biopsii colice etajate în cazurile cu diaree) este realizată ca primă intenție la pacienții peste 40 ani și la cei cu antecedente familiale de CCR (alternativă: examen baritat cu dublă contrastare).

Alte examene complementare În caz de dureri predominante la nivelul etajului superior abdominal se indică endoscopia digestivă superioară și ecografia abdominală, iar durerile abdominopelviene la femei indică ecografia pelviană. Diareea dictează endoscopia digestivă superioară cu biopsie jejunală, iar cazurile cu simptomatologie atipică, dubioasă sau cu simptome severe persistente impun radiografia intestinului subțire, ultrasonografia abdominală, urografia intravenoasă, CT.

2.6.1.Diagnostic diferențial

Diagnosticul diferențial este esențial și uneori dificil, în particular în perioada acută.

Pentru cazurile cu dureri subombilicale:•colica renală;•afecțiuni ginecologice (anexite, chist ovarian); •sigmoidite; •cancer colorectal; •apendicita; •obstacol pe intestinul subțire (boala Crohn, carcinoid, tumoră); •ocluzie intestinală; •constipație organică (inerție colică, boala Hirschsprung).

Pentru cazurile cu dureri supraombilicale: •colică biliară; •afecțiuni gastroduodenale; • pancreatita; • diaree acută sau cronică; • deficit de lactază (dureri abdominale și diarei declanșate de consumarea alimentelor lactate); • alergie alimentară; • tumori pancreatice; • tumori renale.

2.7.Evoluție și prognostic

Evoluția pe termen scurt (2-3 luni) este cel mai des favorabilă. Simptomele se pot agrava cu ocazia stresului, de factori psihologici, familiali, profesionali sau sociali, iar în perioadele de vacanță deseori se atenuează. Pe termen lung o ameliorare evidentă se observă la 50% pacienți, ceilalți rămân simptomatici. Prognosticul depinde deseori de terenul psihologic subiacent.

2.8.Tratament

Colonul iritabil este o maladie funcțională, pentru care placebo demonstrează eficacitate temporară (timp de aproximativ 1 lună) în cel puțin 40 % cazuri. Este foarte importantă încurajarea pacientului și explicarea clară a naturii funcționale a simptomelor. Factorii precipitanți ca stresul, stilul de viață și factorii dietetici trebuie reduși la minimum.

Tratamentul este simptomatic. Fibrele vegetale reprezintă clasa terapeutică cea mai larg recomandată în tratamentulcolunului iritabil , a doua fiind agenții antispastici:

•anticolinergice (tinctură de Belladona, butilscopolamina);

• antispastice musculotrope: mebeverina, trimebutina;

•blocanții canalelor de calciu: uleiul de mentă, verapamil, diltiazem, nifedipin etc.

În cazurile cu balonare pot fi eficiente măsurile igienodietetice (evitarea alimentelor extrem de flatulogene, a se mânca lent, masticând bine, diminuarea consumului de băuturi gazoase, de gumă de mestecat), cărbunele activat, antispasticele și agenții prokinetici (domperidona). În caz de constipații se recomandă aportul sporit de fibre vegetale (crudități, fructe, legume verzi, tărâțe), consumul abundent de băuturi, activitatea fizică regulată.Din medicamente se indică agenții, care măresc volumul bolului fecal și laxativele non-iritante. În caz de diaree se reduce aportul de reziduuri alimentare.

Consumul de alcool, de cafea și fumatul este descurajat (stimulanți ai motilității digestive). Uneori sunt necesari agenții antidiareici – loperamida. Numeroși pacienți beneficiază de tratament psihotrop medicamentos (anxiolitice, antidepresante) sau prin diverse tehnici psihoterapeutice (hipnoză, biofeedback etc).

CAPITOLUL 3

PARTEA SPECIFICĂ

3.1.Internarea pacientului în spital

Îngrijirile medicale acordate bolnavilor cu colon iritabil, pe lângă aspectele comune nursing-lui în general, au și unele aspecte particulare, deoarece ceea ce caracterizează un bolnav cu colon iritabil, este imposibilitatea de se obișnui cu existența bolii.In caz de hiperactivitate, asistenta medicală, asigură mediul optim pentru bolnavi, reduce numărul de vizitatori, înlătură obiectele ce i-ar putea răni sau incomoda .Îngrijirile medicale se bazează pe desfășurarea a 5 etape :

Culegerea de date este primul pas de a culege informații despre pacient. Datele pot fi subiective sau obiective și ajută asistenta să ia decizii inteligente în legătură cu diagnosticul nursing.Culegerea de date se desfașoară conform unui plan : ●colectarea de informații obiective sau subiective despre pacient; ●verificarea datelor obținute, ●comunicarea informațiilor obținute prin culegerea de date.

Informațiile culese de asistenta despre bolnav pot fi :

● stabilite ( nume, prenume, vârsta, sex, buletin )

● instabile sau variabile ceea ce înseamnă acele date care se află într-un proces de continuă schimbare ( temperatura, tensiune arterială, diureza, durere, infecții ).Principalele mijloace pentru culegerea datelor cu privire la pacient sunt :

Observarea bolnavului- presupune o capacitate intelectuală deosebită de a sesiza prin intermediul simțurilor, detaliile lumii exterioare. Observarea este un proces mintal activ. Asistenta trebuie să se ferească de subiectivism, de judecați preconcepute, de rutină și superficialitate și de lipsa de concentrație și continuitate;

Interviul este un instrument de cunoaștere a personalității. Este eficient dacă se ține cont de anumiți factori : ●alegerea momentului oportun pentru bolnav,● respectarea orei de masă. Interviul presupune capacitatea asistentei de a manifesta un comportament care să reflecte o atitudine de acceptare, capacitatea de ascultare, atitudine de respect, capacitatea de empatie. In cazul în care interviul inițial nu poate fi finalizat, trebuie să se revină nu înainte de a i se menționa bolnavului.

Analiza și interpretarea- reprezintă identificarea nevoilor de sănatate actuale sau potențiale și a problemelor bazate pe culegerea de date.Etapa de analiză se desfășoară după un plan :

● Interpretarea datelor ( validarea datelor și ordonarea datelor prescrise ) – înseamnă a da un semn, a explica originea sau cauza problemelor de dependență, mai exact înseamnă a defini sursele de dificultate. Analiza de interpretare a datelor este o etapă importantă a procesului de îngrijire pentru că ea conduce asistența la stabilirea diagnosticului de îngrijire ;

● Colectarea datelor adiționale sau suplimentare după caz;

● Identificarea și comunicarea diagnosticului nursing ;

● Determinarea confluențelor între nevoile pacientului și atitudinea membrilor sanitari .

Surse de informație – pot fi obținute de la bolnav sau de la aparținătorii acestuia.

Ingrijirea – pornește de la informațiile culese și de la departajarea manifestărilor de dependență. Diagnosticul de îngrijire este o formă simplă și precisă care descrie reacția bolnavului la o problemă de sănatate .Pe baza diagnosticelor de îngrijire se aleg intervențiile de îngrijire și se vizează atingerea rezultatelor pentru care asistenta este responsabilă.Un diagnostic nursing este o problemă de sănătate actuală sau potențială care conduce la interveneții autonome.Un diagnostic nursing trebuie formulat clar, concis, centrat pe pacient, legat de o problemă reală.Diagnosticul nursing este baza pentru planificarea intervențiilor independente.

Evaluarea îngrijirilor – reprezintă o completă reapreciere a întregului plan de îngrijire.Evaluarea finală cuprinde, stabilirea criteriului de evaluare, evaluarea atingerii obiectivelor, identificarea factorilor care afectează atingerea obiectivelor.Pentru o evaluare eficace asistenta va urmări următoarele etape :

●starea obiectivelor, aprecierea capacității bolnavilor în raport cu obiectivul stabilit,

●aprecierea măsurii în care au fost atinse obiectivele,

●discutarea cu bolnavii despre rezultatele obținute,

●identificarea nevoilor noi sau a problemelor noi apărute.

In cadrul procesului de îngrijire după executarea etapelor de apreciere, diagnostic, planificare, implementare și evaluare dacă obiectivele nu au fost atinse se trece la reanalizarea proceselor nursing.Planul de intervenție ține cont și de prescripțiile medicale și cuprinde obiectivele de îngrijire și intervenție. De reținut este faptul că planul de îngrijire se stabilește pornind de la nivelul și capacitatea pacientului fapt pentru care el are dreptul de a participa la deciziile privind atingerea obiectivului principal de a duce persoana la un grad optim de independență în satisfacerea nevoii proprii.

Intervenția – permite nursei să-și aleagă modul de a acționa pentru a corecta problema de dependență a pacientului și poate fi evaluată numai dacă se indică ora, momentul zilei când se aplica durată și continuitatea lor.De reținut este faptul că planul de îngrijire se stabilește pornind de la nivelul și capacitatea pacientului fapt pentru care el are dreptul de a participa la deciziile privind atingerea obiectivului principal de a duce persoana la un grad optim de independență în satisfacerea nevoii proprii.Aplicarea îngrijirilor are ca scop să ajute bolnavul să își mențină independența sau măcar un oarecare nivel de independență .Planificarea îngrijirilor este strâns legată de executarea lor mai exact ceea ce se decide în planificarea îngrijirilor trebuie să se execute în aplicarea îngrijirilor. In cadrul planului de îngrijire, planificarea și executarea îngrijirii vor fi consemnate o singură dată într-o rubrică de intervenți.Această rubrică va cuprinde :

•cui i se adresează acțiunea, natura actiunii;

•orarul și intervenția nursei;

•nu se efectuează niciodată acte de îngrijire fără a se cunoaște , efectul așteptat;

•se vor observa atent reacțiile bolnavului;

•se vor modifica intervențiile.

Există riscul ca în timpul îngrijirilor să apara reacții ca:

●anxietatea (un sentiment de disconfort si tensiune);

●frică (sentiment resimțit de persoană față de un pericol fizic sau psihic);

●durerea (senzație neplăcută percepută în diferite părți ale organismului și însoțită de anxietate);

●depresie, singurătate, imobilitatea, înstrăinarea, sentimentul de neputință, modificarea schemei corporale.

Aceste situații pot fi atenuate de asistentă dacă dă dovadă de prezență umană și caldură fiind gata să ajute bolnavul. Planul de îngrijire se va efectua în funcție de nevoile permanente sau schimbătoare ale bolnavului și poate fi influențat de vârsta acestuia, condiția în care se află, capacitatea sa fizică și intelectuală deoarece acest plan se va face după nevoile bolnavului, având ca etalon modelul conceptual al Virginiei Henderson.Precizarea conceptelor cheie ale acestui model: individul bolnav sau sănătos este văzut ca un tot complex prezentând 14 nevoi fundamentale care trebuie satisfăcute.Rolul asistentei intră în aplicare în momentul în care, din diferite motive patologice, bolnavul cu boli cronice ale pancreasului nu își poate satisface singur aceste nevoi. Scopul asistentei medicale este de suplinire a ceea ce bolnavul cu colon iritabil nu poate face singur, referitor la nevoile care trebuie satisfăcute.Scopul îngrijirilor este de a păstra sau de a restabili independența bolnavilor în satisfacerea acestor nevoi.Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta medicală trebuie să știe că o nevoie fundamentală este o necesitate vitală a ființei umane pentru a-și asigura starea de bine în apărarea fizică și mentală.

3.2.Asigurarea condițiilor de spitalizare

Principalele îndatoriri ale asistentei medicale în perioada spitalizării bolnavului colon iritabil constau în :●menținerea curățeniei la nivelul salonului, a mobilierului și a componentelor existente;●pregătirea patului;● dezinfecția mobilierului cu care bolnavul vine în contact;●igiena bolnavului, dezinfectarea obiectelor și materialelor utilizate în activitatea de îngrijire;

●observarea și supravegherea funcțiilor vitale și vegetative ( respirație, puls, T.A. etc ), prevenirea complicațiilor postoperatorii), asigurarea securității bolanvului.Camera să fie bine aerisită și ușor încălzită (20-220).

Poziția bolnavului este în funcție de starea lui de cunoștință,precum și de existența edemelor.Bolnavul trebuie învelit cu două pături de lână și este bine ca patul să fie bine încălzit.

3.3.Asigurarea condițiilor igienice a pacienților internați

Pregătirea patului și accesoriilor lui .Mijlocul cel mai important al tratamentului conservator în colonul iritabil este repausul la pat.În aceste afecțiuni, bolnavul trebuie să respecte repausul absolut,fiind deservit la pat.Din aest motiv este important ca patul să fie prevăzut cu anexele necesare pentru a ușura viața bolnavului:rezemători adecvate,masă mobilă,semnalizator la îndemâna bolnavului,etc.

Pregătirea și schimbarea patului.Din cauză că pacientul își petrece majoritatea timpului de boală și de convalescență în pat, acesta trebuie să aibă anumite calități.

Calitățile patului: să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerințele de confort ale pacientului, cât și ale personalului de îngrijire: lungime 2 m, lățime 80-90 cm, înălțimea de la dușumea până la saltea de 60 cm; să-i permită pacientului să se poată mișca în voie, să nu-i limiteze mișcările, să poată, la nevoie, să coboare din pat, să poată sta în poziție șezând, sprijinindu-și picioarele comod pe podea; asistenta să poată efectua tehnicile de îngrijire, investigațiile și tratamentul cât mai comod; ușor de manipulat și curățat; confecționat din tuburi ușoare din metal (vopsite în alb); așezat pe rotițe prevăzute cu cauciucuri, sau pe dispozitiv de ridicat prevăzut cu rotițe.

Calitățile somierei (partea principală a patului): trebuie să fie confecționată din sârmă inoxidabilă, să fie puternică, elastică, bine întinsă, pentru a nu ceda sub greutatea pacientului.

Tipuri de paturi:●simplu, cu somieră dintr-o singură bucată;●simplu cu rezemător mobil;●cu somieră mobilă;●universal

Pozițiile pacientului în pat.În funcție de starea generală și de boala sa, bolnavul ocupă în pat o poziție activă, pasivă sau forțată.

Poziția activă – pacientul se mișcă singur, nu are nevoie de ajutor.

Poziția pasivă – pacientul nu poate să-și schimbe singur poziția, și-a pierdut forța fizică, are nevoie de ajutorul altei persoane; bolnavi grav, adinamici.

Asistentele trebuie să cunoască pozițiile pe care le iau pacienții în pat, poziția în care aceștia trebuie aduși cu ocazia unor îngrijiri și examinări speciale și manoperele prin care se asigură schimbările de poziție.

3.4.Schimbările de poziție ale pacientului

Pot fi: active (le execută pacientul singur) și pasive (pacientul necesită ajutor).

Schimbările pasive se efectuează la pacienți: adinamici, imobilizați, inconștienți, paralizați, cu aparate gipsate, etc.

Principii de respectat:

●sunt necesare 1-2 asistente;

●asistenta trebuie să adopte o poziția potrivită pentru a putea ridica pacientul cu mai multă ușurință și cu un efort fizic mai mic;

●prinderea pacientului se face precis și sigur cu toată mâna, așezând palma pe suprafața corpului pacientului așa încât suprafața de contact să fie cât mai mare;

●așezarea asistentei cât mai aproape de pat (de pacient) cu picioarele depărtate pentru a avea o bază de susținere cât mai mare, genunchii flectați, coloana vertebrală ușor aplecată.

Cele mai frecvente mișcări pasive prin care se schimbă poziția bolnavului în pat sunt:

a.întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral și înapoi;

b.aducerea bolnavului în poziție șezândă la marginea patului;

c.readucerea la loc a bolnavilor care au alunecat jos de pe pernă.

Mobilizarea bolnavului începe cu mișcări active și pasive: mișcarea capului, degetelor, mâinii, gleznelor, mișcarea și schimbarea de poziție a membrelor superioare și inferioare, păstrând poziția de decubit.

Urmează:

●așezarea în poziția șezând, în mod pasiv la început;

●așezarea în poziția șezând – în mod activ, de mai multe ori/zi – crescându-se numărul de minute;

●așezarea în poziție șezând la marginea patului, fotoliu în mod pasiv, apoi activ;

●așezarea pacientului în poziție ortostatică și primii pași.

Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază, adică din îngrijirile acordate de asistenta medicală cu scopul de a asigura confortul și igiena bolnavului. Constă în menținerea pielii în stare de curățenie perfectă și în prevenirea apariției leziunilor cutanate, fiind o condiție esențială a vindecării.Toaleta pacientului poate fi zilnică ( pe regiuni) și săptămânală sau baia generală;

În funcție de tipul pacientului, acesta:●nu are nevoie de ajutor ;●are nevoie de sprijin fizic și psihic;● are nevoie de ajutor parțial sau necesită ajutor complet.

Scopul acestor manevre este :

●îndepărtarea de pe suprafața pielii a stratului cornos descuamat și impregnate cu secrețiile glandelor sebacee și sudoripare, amestecate cu praf, alimente, resturi de dejecții și alte substanțe străine, care aderă la piele;

●deschiderea orificiilor de excreție ale glandelor pielii;

●înviorarea circulației cutanate și a întregului organism;

● producerea unei hiperemii active a pielii, care favorizează mobilizarea anticorpilor;

●liniștirea bolnavului, crearea unei stări plăcute de confort;

3.5. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative

Supravegherea bolnavilor cu colon iritabil prevede urmărirea febrei,felul și localizarea durerilor,tulburările de micțiune, precum, și unele manifestări psihice.Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative se va face prin măsurarea temperaturii,respirație,puls,TA,diureză,scaun, greutate. Imobilizarea îndelungată la pat predispune bolnavul cu colon iritabil la o serie de complicații izvorâte tocmai din neactivitatea sa:

●încetinirea curentului sanguin favorizează apariția trombozelor;

●ventilația deficitară a plămânilor duce la pneumonii hipostatice;

●presiunea exercitată asupra țesuturilor care acoperă proeminențele osoase cauzează escare de decubit.

Funcțiile vitale (respirația, pulsul, tensiunea arterială, temperatura) sunt frecvent utilizate ca indicatori ai stării de sănătate sau de boală.Acestea se măsoară în următoarele cazuri:

●când intervine o schimbare în starea de sănătate a unei persoane;

●când este admis într-o unitate spitalicească (la internare, pe toată perioada spitalizării și la externare);

●înainte și după proceduri invazive de diagnostic;

●înainte și după efectuarea intervențiilor de îngrijire care pot influența funcțiile vitale.

Respirația.Evaluarea funcției respiratorii a pacientului e un indiciu al evoluției bolii, al apariției unor complicații și al prognosticului.Elemente de apreciat:

a.tipul respirației;

b.amplitudinea mișcărilor respiratorii;

c.ritmul;

d.frecvența.

Intervențiile asistentei:

●așezarea pacientului în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată;

●plasarea mâinii, cu fața palmară pe suprafața toracelui;

●numărarea inspirațiilor timp de un minut;

●consemnarea valorii obținute pe foaia de temperatură

R= 16-18 r/min.

A.Pulsul.Evaluarea funcției cardio-vasculare.Elemente de apreciat :ritmicitatea ,frecvența, celeritatea, amplitudinea

Locuri de măsurare:orice arteră accesibilă palpării și care poate fi comprimată pe un plan osos (artera radială, humerală, carotidă, femurală, temporală, tibială, superficială, pedioasă).

Intervențiile asistentei:●pregătirea psihică a pacientului;

●spălarea pe mâini;●reperarea arterei;● fixarea degetelor palpatoare pe tractul arterei;●exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor;● numărarea pulsațiilor timp de un minut;●consemnarea valorii obținute printr-un punct pe foaia de temperatură;

P = 60-80/min

B.Tensiunea arterială .Evaluarea funcției cardiovasculare (forța de contracție a inimii, rezistența determinate de elasticitatea și calibrul vaselor).Elemente ce trebuie evaluate sunt:

●tensiunea arterială sistolică (maximă);

●tensiunea arterială diastolică (minimă).

Intervențiile asistentei:

●pregătirea psihică a pacientului;

●asigurarea repausului fizic și psihic timp de 15 minute;

●spălarea pe mâini;

●se aplică manșeta pneumatică pe brațul pacientului, sprijinit în extensie;

●se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manșetei;

●se introduce olivele stetoscopului în urechi;

●se pompează aer în manșeta pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariția zgomotelor pulsatile;

●se decomprimă progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei, până se percepe primul zgomot arterial (reprezintă valoarea TA maxime);

●se reține valoarea indicată pentru a fi consemnată;

●se continuă decomprimarea, zgomotelor arteriale devenind tot mai puternice;

●se reține valoarea indicată în momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând TA minimă;

●se notează pe foaia de temperatură valorile obținute cu o linie orizontală roșie.

Urmărirea diurezei este importantă în vederea stabilirii bilanțului hidric. Pentru măsurarea diurezei, urina se colectează pe 24 de ore în recipiente cilindrice, gradate, cu gât larg, spălate și clătite cu apă distilată. Colectarea se începe dimineața la o anumită oră și se termină a doua zi la aceeași oră. Pentru prevenirea fermentației se vor adăuga la urină cristale de timol.

Diureza se notează în foaia de temperatură prin măsurarea pătrățelelor corespunzătoare cantității de urină și zilei respective. Spațiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml de urină. Cantitatea de urină eliminată în 24 de ore în mod normal este de aproximativ 1500 ml.

Constipația neglijată agravează starea, căci prin resorbția produselor toxice rezultate din fermentația și putrefacția intestinală și prin înmulțirea florei intestinale neevacuate, pacientul pierde pofta de mâncare, se plânge de cefalee și prezintă frisoane urmate de febră. Se va căuta să se reglementeze tranzitul prin mijloace naturale administrând un regim cu multe fructe, compoturi, prune uscate îmbibate cu apă și multe lichide.Metodele naturale pot fi alternate cu laxative sau clisme în funcție de afecțiunea pentru care s-a făcut internarea.

3.6. Alimentația bolnavului cu colon iritabil

Pentru a funcționa normal celulele și organele au nevoie de un suport adecvat de nutriente.Acestea asigură: creșterea și diviziunea celulară; producția și activitatea enzimatica; sinteza de carbohidrați, lipide, proteine; contracția și relaxarea musculară; alte funcții celulare. În plus, nutrientele sunt în mod absolut necesare pentru procese fiziologice mult mai complexe cum ar fi: ●funcția imună; ●integritatea intestinală; ●vindecarea plăgilor.

Managementul nutrițional reprezintă parte integrantă în terapia pacienților.

Hidratarea.Completarea pierderilor de lichide este elementul esențial al tratamentului și îngrijirii bolnavului.La aportul de lichide se vor lua în considerare lichidele din băuturi,alimente,perfuzie și clismele picătură cu picătură,precum și apa formată în organism din țesuturile proprii ,numită apă endogenă,care se evaluează la aproximativ 200-400 g în 24 de ore.Calea de administrare și compoziția lichidelor vor fi stabilite totdeauna de medic.Dacă bolnavul este conștient și nu are vărsături,hidratarea se face pe cale orală cu lichide zaharate.Dacă bolnavul are vărsături,după aspirarea conținutului stomacul se va introduce sonda Einhorn în duoden și se va încerca hidratarea picătură cu picătură pe această cale.

Alimentația pacientului trebuie să respecte următoarele principii:

●înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului – cele necesare creșterii (la copii) sau cele necesare refacerii pierderilor prin consum (la adulți);

●asigurarea aportului de vitamine, mai ales alimentele ce conțin vitamina B și săruri minerale necesare metabolismului normal;

●favorizarea procesului de vindecare prin curățarea organelor bolnave; alimentația rațională poate influența tabloul clinic, caracterul procesului infecțios (patologic) și ritmul evoluției acestuia, devenind astfel un factor terapeutic;

●consolidarea rezultatelor terapeutice obținute prin alte tratamente;

În funcție de starea bolnavului, alimentarea lui se face:

●activ – pacientul mănâncă singur în sala de mese sau salon

●pasiv – pacientului i se introduc alimentele în gură.

3.7.Recoltarea produselor biologice și patologice

Asistenta va instrui bolnavul privind comportamentul său în timpul recoltării și comportamentul său pentru reușita acestuia. Fizic bolnavul va fi pregătit printr-o dietă adecvată, repaus la pat și așezarea lui în poziția necesară recoltării.Se va avea grijă la sterilitatea recoltării pentru a evita suprainfectarea produsului recoltat. Transportul produselor recoltate se efectuează astfel încât acestea să ajungă la laborator cât mai repede și în starea în care au fost eliberate din organism.Din produsele recoltate se efectuează o mare varietate de analize pentru a studia fie diversele substanțe care intră în compoziția lor,fie elementele figurate (celule,bacterii,paraziți) pe care le conțin.Recoltarea sângelui se face în general dimineța pe nemâncate.

Există o serie de examene de laborator efectuate înaintea tuturor intervențiilor chirurgicale indiferent de timpul avut la dispoziție pentru pregătirea pacientului și indiferent de starea sa generală cum ar fi:●timpul de sângerare (T.S.) și coagulare (T.C.);●determinarea grupului sanguin;●hematocritul (Htc);● hemograma;●glicemie;●uree sanguină;

În cazurile grave: stări de șoc – se determină azotemia, ionograma, rezerva alcalină, testele de coagulare.Prelevarea produselor în vederea unui examen bacteriologic necesită precauții speciale de asepsie,pentru a nu contamina produsul cu germeni din mediul ambiant .Bolnavul trebuie să urmeze instrucțiunile primite de la personalul medical când se recoltează,cum ar fi urina pentru urocultură.Rezultatele pe care le furnizează analizele făcute în laborator se impart în două mari grupe:

●rezultate cifrice (ca ureea,glicemia, numărătoarea leucocitelor,timpul de protombină)

●descriptive,de cele mai multe ori imagini văzute la microscop,de interpretare subiectivă,dar foarte valoroase pentru stabilirea unor diagnostice.

Analizele cifrice pot avea erori datorită reactivilor,aparaturii sau executării defectuoase a tehnicilor.

Recoltarea materiilor fecale se face, fie după o defecare spontană, după administrarea unor substanțe purgative sau clisme. Este foarte important ca fecalele trimise pentru analize de laborator să nu fie amestecate cu urină, sau (după examene radiologice), grăsime (după supozitoare sau purgative), sau . (după clisme). Din acest motiv, dacă este posibil, se va trimite laboratorului scaunul eliminate spontan, proaspăt, sau cel mai mult la 12 ore după eliminare; în acest caz scaunul trebuie păstrat la rece. După ce bolnavul a urinat, materiile fecale vor fi strînse în vase de sticlă sau de tablă smălțuită, prevăzute cu capac, sau în vase special.

Acestea sunt niște tuburi de sticlă prevăzute cu un dop de plută, și este fixată o linguriță de tablă, care servește recoltarea și introducerea materiilor fecale în recipient. Tubul este închis într-o cutie de pentru a fi protejat în timpul transportului. Nu se admite trimiterea materiilor fecalela laborator, în cutii de carton sau de chibrituri.

3.8.Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune

Tehnica injecției intramusculare.Injecția intramusculară constituie introducerea unor soluții izotonice, uleioase sau a unei substanțe coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac atașat la seringă.

Scop – introducerea în organism a unor substanțe medicamentoase

Locuri de elecție:

●Regiunea superexternă fesieră deasupra marelui trohanter

●Fața externă a coapsei, în treimea mijlocie

●Fața externă a brațului în mușchiul deltoid

Materiale necesare:

●tăviță renală/casoletă cu tampoane sterile sau comprese cu tifon, alcool

●seringi de unică folosință de mărime corespunzătoare cantității de administrat și 2-3 ace de unică folosință

●pile pentru desfacerea fiolelor și fiole cu substanțe de administrat

Tehnica:

●asistenta își spală mâinile și pregătește psihic bolnavul

●se așează bolnavul în decubit ventral, lateral, poziție șezândă sau în picioare

●se degresează locul injecției cu un tampon de vată cu eter și se dezinfectează cu un alt tampon de alcool

●se invită bolnavul să își relaxeze musculatura și se înțeapă perpendicular pielea cu rapiditate și siguranță, cu acul montat la seringă

●se verifică acul, poziția acului prin aspirare și se injectează lent soluția

●se retrage brusc acul cu seringa și se dezinfectează locul

●se masează ușor la locul injecției pentru a activa circulația favorizând rezorția

●după injecție bolnavul se așează în poziție comodă, rămânând în repaus fizic 5-10 minute

Incidente accidente

●durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale

●paralizie prin lezarea nervului sciatic

●hematom prin lezarea unui vas (ruperea acului sau supurație septică)

●embolie prin injectarea accidentală într-un vas de sânge în suspensie

Intervenții

●retragerea acului, efectuarea injecției în altă zonă (se evită prin respectarea zonelor de elecție)

●extragerea manuală sau chirurgicală se previne prin folosirea unor ace mici pentru a pătrunde în masa musculară

De reținut

●injecția se poate executa și cu acul detașat de seringă respectându-se măsurile de asepție

●poziția acului se controlează, în cazul soluțiilor colorate, prin detașarea seringii de la ac, după introducerea acului în masa musculară

●infiltrația dureroasă a mușchilor se poate preveni prin alterarea locurilor injecțiilor

Tehnica perfuziei . Hidratarea organismului pe cale intravenoasă exclude deficiențele de resorbție,lichidul perfuzat ajungând direct în circulația sanguină.Introducerea lichidelor pe cale intravenoasă se face prin perfuzie. După viteza de scurgere a lichidului, deosebim două forme de hidratare pe cale intravenoasă:

Hidratarea prin perfuzie rapidă prin injecții massive de lichide.Prin această metodă se introduce deodată cantități mari de lichide-până la 500-1000 ml- în sistemul venos,în jet continuu,fără întrerupere,administrarea lichidului fiind repetată,la nevoie,la intervalele fixate de medic.Această metodă se utilizează în cazurile în care hidratarea trebuie efectuată de urgență,pentru înlocuirea lichidului circulant și ridicarea tensiunii arteriale .

Pregătirea instrumentelor și materialelor necesare-aparat de perfuzie .Tubul de perfuzie are intercalate ,de obicei ,în apropierea canulei ,un tub de sticlă,pentru a se putea controla dacă scurgerea lichidului este continuă și nu circulă vu bule de aer .

-ace pentru puncție venoasă pe cale transcutanată.Dacă venele bolnavului,nu sunt prea evidente,atunci se va lega în venă po canulă,de sticlă,sau mai bine,dintr-un material plastic,neascuțită,cu extremitatea umflată sub foemă de olivă. În acest caz vena trebuie descoperită pe cale chirurgicală și asistenta are sarcina de a pregăti instrumentele și materialele necesare:un bisturiu,2-3 pense hemostatice,o pensă chirurgicală și una anatomică,sondă canelată,foarfece ascuțite,material de sutură și de legătură,tampoane sterile,novocaină și seringă pentru anestezie locală;tubul de material plastic poate fi introdus în venă și prin lumenul canulei metalice cu care s-a pătruns în vena transcutanat și care apoi se retrage;

-o tăviță renală;

-benzi de leucoplast pentru fixarea acului și a tubului de cauciuc pe pielea bolnavului;

-o mușama și un prosop steril sub membrul în care se face perfuzia;

-lichidul de perfuzat în sticle RCT închise cu dop de cauciuc și armătură metalică,încălzit la baie de apă.

Pregătirea bolnavului și alegerea venei pentru administrarea lichidului.Administrarea intravenoasă a lichidelor se face în decubit dorsal,în una din venele bine vizibile și proeminente.

În vederea acestui scop se pot utilize venele de la plica cotului,vena safenă internă-dacă bolnavul nu este obez- venele maleolare. În stările de șoc,când venele sunt colorate,perfuzia intravenoasă se face prin puncția transcutanată a venei subclaviculare.

Aceasta este totdeauna larg deschisă și datorită calibrului mare , nu opune rezistență jetului de lichid iar canula poate fi menținută pe loc timp îndelungat. Membrul în care se face perfuzia se duce în abducție,fiind sprijinit pe o măsuță sau de o pernă mai dură,acoperită cu o mușama și un prosop steril;se dezinfectează tegumentele după metoda obișnuită. Dacă introducerea canulei va necesita descoperirea chirurgicală a venei,atunci locul inciziei va fi izolat prin câmpuri sterile,ca în cazul oricărei intervenții chirurgicale,iar instrumentele chirurgicale și materialele necesare pentru anestezie vor fi pregătite pe o măsuță acoperită cu un camp steril.

Tehnica perfuziei intravenoase.Aparatul montat și încărcat se evacuează de aer și lichidul rece din tub,după metoda cunoscută.Introducerea transcutanată a canulei se face la fel ca și în cazul injecțiilor intravenoase.

În cazul abordării chirurgicale a venei,se racordează tubul aparatului la canula legată în venă.

Apoi se deschide imediat pensa Hoffmann pentru a permite scurgerea lichidului din rezervor în venă. După ce s-a verificat că perfuzia lichidului se face fără obstacol ,asistenta va fixa cu benzi de leucoplast pavilionul acului și porțiunea imediat vecină a tubului de pielea bolnavului,pentru a împiedica deplasarea canulei Viteza se controlează cu ajutorul ceasului,pe gradațiile rezervorului aparatului iar dacă aceasta nu este gradat,se va aplica la exteriorul lui,paralel cu axul vasului,o bandă de leucoplast,care va fi gradată cu ajutorul unor cantități cunoscute de lichid,introduse într-un alt vas,de formă și mărime identică. Întreruperea perfuziei se face înainte ca rezervorul să se golească,pentru a împiedica pătrunderea aerului în vene.Retragerea acului și oprirea hemoragiei de la locul puncției venoase se fac la fel ca și după orice injecție intravenoasă. Dacă perfuzia s-a făcut prin abordarea chirurgicală a venei,îndepărtarea canulei va fi făcută de medic.Administrarea lichidelor pe cale intravenoasă cu ajutorul a două seringi umplute în mod alternativ nu trebuie folosită,căci refluarea sângelui prin canulă,în timpul cât se schimbă seringile,face ca metoda să fie foarte migăloasă și însoțită de pierderi de sânge.

Accidente , incidente și complicații.Introducerea bruscă a unei mari cantități de lichide în circulație poate supraâncărca inima ,dând semne de insuficiență circulatorie,ca dispnee,dureri precordiale. În acest caz se întrerupe imediat curentul de lichid și se continuă cu un ritm mai lent,după ce au dispărut fenomenele supraâncărcării inimii .Pătrunderea aerului în cantitate mai mare în curentul circulator dă naștere la embolie gazoasă,însoțită de sincopă cardiacă.Ea se previne prin expulzarea aerului din tub înainte de introducerea canulei în venă și întreruperea perfuziei înainte de a se goli lichidul din rezervor și tub.

3.9. Educație pentru sănătate

În cazul bolnavilor cu colon iritabil, asistenta medicală trebuie sa își concentreze atenția asupra fiecărui bolnav de care răspunde, să cunoască bolnavul, să știe să asculte, să utilizeze puținele informații primite sau culese în interesul și pentru recuperarea acestuia.Rolul asistentei medicale nu se rezumă doar la acordarea îngrijirilor curative și obișnuite ci și la educația sanitară a bolnavului pentru a preveni apariția complicațiilor sau a agravării afecțiunii deja existente, prin descoperirea și raportarea la timp medicului curant, a eventualelor probleme.

3.10. Externarea pacientului

În acordarea îngrijirii trebuie să se țină cont de resursele bolnavului în vederea recâștigării independenței, conform obiectivelor fixate, asistenta pregătește bolnavul pentru ieșirea din spital, informându-l asupra regimului de viață, alimentar, riscuri, să-și autoevalueze acțiunile desfășurate în stagiile practice să realizeze acțiuni educative în scopul prevenirii complicațiilor și menținerii gradului de sănătate.

CAPITOLUL 4

PREZENTAREA CAZULUI

Nume și Prenume :J. L

Sexul : Masculin

Vârsta :45 ani

Mediu:Urban

Data internării : 18.01.2018

Data externării : 24.01.2018

Diagnostic la internare : colon iritabil

Motivele internării : Durere abdominală ,constipație,senzație de arsură,balonare abdominală vizibilă ,febră (38,8ºC) cu debut de patru zile.

Istoricul bolii și extras din examenul medical : pacient în vârstă de 35 ani se prezintă în serviciul de urgență , al spitalului acuzând durere abdominală ,constipație,senzație de arsură,balonare abdominală vizibilă ,febră (38,8ºC) cu debut de patru zile.La examenul clinic se constată abdomen suplu, mobil cu mișcările respiratorii, dureros spontan și la palpare, fără semne de iritatie. Pacientul se internează prin serviciul de urgență întrucât în urma investigațiilor clinice și paraclinice , și prin intermediul ecografului , i se pune diagnosticul de colon iritabil.

Antecedente

Heredo-colaterale : tatăl a fost diaosticat cu pancreatita ac. la 40 de ani , iar în prezent are Hepait cu virus C;

Personale fiziologice :neagă orice informație

Personale patologice :neagă orice informație

Factorii de risc legați de modul de viață :fumător de 15 ani (fumează 10 țigări /zi) ,consumul alimentelor ahotic (mentionează că din lipsa timpului ,măncă cu regularitate produse fasfood ,și prăjeli);

Tulburări neurovegetative- valuri de căldură, tulburări de sensibilitate

Comportamentul general- emotivitate exagerată, irascibilitate Nu prezintă alergii medicamentoase

EXAMENE PARACLINICE

Examen local: abdomen local ușor sensibil

Examen clinic general :Tegumente si mucoase: palide, cianoza perinazală.

Tesut celular subcutanat: normal.

Sistem osteo-articular: integru, morfofunctional, dureri lomabre

Sistem musculo-adipos: normoton.

Sistem ganglionar: nepalpabil

Aparat respirator: torace normal conformat, murmur vezicular fiziologic

Aparat cardio-vascular: T.A. = 110/70 mm col. Hg, puls 72 batai/min., zgomote cardiace ritmice

Aparat digestiv: abdomen mobil, balonare abdominală vizibilă, sensibil

Hipogastru. Ficat cu limita inferioara la rebordul costal, splina nepalpabila.

Aparat renal: loje renale nedureroase, mictiuni fiziologice.

Sistem nervos: R.O.T. = rar simetrice, orientare tempo-spatiala.

Radiografia abdominală pe gol nu decelează nivele hidroaerice, pneumoperitoneu sau ansă santinelă.

Ecografia abdominală decelează colică cu ecostructură neomogenă,.

Examene biochimice leucocite 8800/mm3, hemoglobina 12,8 g/dL, trombocite 125000/mm3, amilaze 992 UI/L (N<2900UI/L), bilirubina totală 5,64 mg/ dL, bilirubina directă 4,82mg/dL, glicemie 80mg/dL, AST 65U/L, ALT 32U/L, LDH 587U/L, fosfataza alcalină 76U/L, calciu 8,5mg/dL, trigliceride 421mg/dL, colesterol 217mg/dL, proteina C reactivă <1mg/dl, pH 7,41, pO2 70mmHg, pCO2 24mmHg. Scorul Ranson la 48 de ore a fost 2. Indexul masă corp (MBI) este 32 Kg/m2 (normal 20-25).

Biochimie sangvină , glicemie ll0 mg/ml , uree 25 mg % , creatinină 0,9 mg% , TGO 20 U.I. ,TGP 24 U.I.

Examen sumar urină -D – 1200, albumina, glucoza – absent sediment cu elemente patologice.

Tratament no-spa, cmp.1/zi ; trimebutina;

Regim : Igieno dietetic

Analiza și interpretare datelor

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație:

A. Respirația- dispnee; ● Poziția obișnuită de confort- decubit dorsal; ● Nu prezintă probleme în satisfacerea nevoii;

B. Circulația: Prezintă insuficiență venoasă cronică.

2. Nevoia de a bea și a mânca:●Gust- da; ●Dezgust- nu;●Ajutor pentru a mânca- nu;● Regim- nu;●Dificultăți la masticație- greață;● Dificultăți la deglutiție- nu prezintă.

3. Nevoia de a elimina:

A.Urina:●Dificultăți la eliminare, vărsătură;● Micțiuni nocturne- nu prezintă; ●Incontinență: nu prezintă;

B. Scaun- Dificultăți: diaree;●Constipație- da;●Laxative- da;●Transpirație- în cantitate normală.

4. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură: Se deplasează singur, fără ajutor;●Activitate psihică- bună.

5. Nevoia de a dormi și a se odihni:Numărul orelor de somn- insomnie, doarme 4-5 ore pe noapte cu întrerupere;●Ajutor- nu; ●Obiceiuri pentru a dormi- cu capul acoperit cu fes; ●Somnifere- nu ia;

6. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca:Își satisface independent nevoia.

7. Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale:Febră 38,7oC.

8. Nevoia de a fi curat, îngrijit și a proteja tegumentele și mucoasele: ●Obiceiuri- baie; ●Se spală singur, nu are nevoie de ajutor; ●Semne particulare- nu are; ●Tegumente și mucoase normal colorate.

9. Nevoia de a evita pericolele:Fulgerele îi provoacă teamă;

10. Nevoia de a comunica:Stă la “povești” cu două vecine;

11. Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practica religia:Practică religia- ortodoxă;

12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării:Se reduce la activitatea din gospodărie;

13. Nevoia de a se recrea:●Obiceiuri- se uită la știri atunci când activitatea din gospodărie îi permite;

14. Nevoia de a învăța cum să-și păstreze sănătatea:Tratându-și boala cu superficialitate, a obținut un rezultat care a speriat-o, pe viitor fiind hotărâtă să fie mai atentă în păstrarea sănătății.

În urma interpretării și departajării datelor am constatat că au fost alterate următoarele nevoi:

●Nevoia de a respira;

●Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale ;

●Nevoia de a dormi și a se odihni;

●Nevoia de a elimina ;

●Nevoia de a se alimenta ;

●Nevoia de a învăța cum să-ți păstrezi sănătatea.

SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE

EXAMENUL DE LABORATOR

ALIMENTAȚIA BOLNAVULUI

INVESTIGAȚII PARACLINICE

Evaluare de caz

Pacientul a fost diagnosticat cu colon iritabil.În urma îngrijirilor acordate și a tratamentului medicamentos, se externează în stare ameliorată cu următoarele indicații:

– să respecte regimul alimentar

– să urmeze tratamentul prescris

– să evite efortul fizic

-să evite alimentele condimentate și iuți

FIȘA TEHNICĂ

Normele de sănatate și securitate în munca și norme de PSI au un rol deosebit .

Ele reprezintă finalizarea actului medical exercitat asupra unui pacient cu colon iritabil ,concretizată prin luarea măsurilor de protecție

Pe lângă tratamentul corespunzător ,asistenta medicală care are în grijă un pacient cu colon iritabil trebuie să insiste asupra normelor de igienă,iar pacientul să înțeleagă ,că nimeni nu este perfect sănătos.

Pe drept cuvânt se spune că un om sănătos este numai cel care nu a fost examinat și explorat ;în cazul asistentei medicale care își desfășoară activitatea în secția interne, trebuie să își ia toate măsurile de siguranță pentru a evita accidentele și incidentele nedorite ( mănuși de protecție ,folosirea seringilor de unică folosință, mânuirea cu atenție a sondelor,etc).

Fiecare asistentă medicală ,care își desfășoară activitatea în secția interne ,trebuie să se adapteze la starea fizică pe care o are ,iar psihic să-și păstreze un tonus cât mai ridicat ,cât mai înclinat spre activitate .

interne , se va strădui să rezolve atribuțiile de servici , nu înainte de a fi sigură că și-a însușit toate indicațiile medicului șef de secție.

Asistenta medicală din secția interne ,își va lua măsurile de precauție pentru a evita infecțiile nozocomiale .

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele menționate în această lucrare trebuie să evidențiez principalii factori care cresc riscul de apariție a colunului iritabil:

•Deshidratarea

•Dieta săracă în fibre

•Activitatea fizică scăzută

•Administrarea anumitor medicamente, cum ar fi sedativele, unele antidepresive, antihypertensive

•Tulburări psihice (depresie, mâncat compulsiv).

În unele cazuri, colonul iritabil poate fi un simptom  secundar unei afecțiuni gastrointestinale: fisură anală, boală diverticulară.Anamneza trebuie să ofere informații legate de frecvența, consistența și culoarea scaunelor. De asemenea, trebuie să excludă simptomele unei tulburări metabolice sau a unei afecțiuni neurologice

Examenul obiectiv urmărește prezența unei afecțiuni sistemice. De asemenea, examinarea rectală evaluează sensibilitatea, tonusul, prezența unor leziuni sau a unei mase tumorale la acest nivel.După excluderea simptomelor unei afecțiuni sistemice, datele anamnestice și examenul obiectiv pot oferi suficiente informații sau pot indica necesitatea efectuării unor investigații suplimentare.

Completarea examenului clinic cu investigațiile paraclinice este recomandată la pacienții a căror cauză de apariție a constipației nu a putut fi stabilită.În cazul în care sunt cunoscute cauzele de apariție a constipației (repaus prelungit la pat, administrarea de medicamente) nu mai este necesară efectuarea unor investigații paraclinice și se recomandă administrarea tratamentului simptomatic.

Schimbarea stilului de viață poate să amelioreze tranzitul intestinal și se recomandă ca terapie de primă linie. Dieta pacienților cu colon iritabil trebuie să includă o cantitate suficientă de fibre  (până la 30 de grame de fibre) pentru a asigura un volum adecvat al scaunului. Este de preferat consumul de fibre solubile. Cantitatea de fibre consumată  trebuie să fie crescută treptat (aproximativ 5 grame pe săptămână) pentru a diminua efectele  secundare gastrointestinale – flatulență sau balonare .  De asemenea, se recomandă consumul de fructe, legume și cereale. Un aport adecvat de apă, cel puțin doi litri de apă pe zi este esențial.

BIBLIOGRAFIE

Simionescu H – Ghid pentru studiul practic al anatomiei omului Ed IMF, 1990

Victor Papilian , Anatomia și Fiziologia omului , vol .II, Splahnologia ,Editura Medicală , București, 1984

Dorin Nicolaescu și colaboratorii-Afecțiunile colonului,Editura Eucolit ,2007

Olănescu Ghe.-Principii în terapeuticacolonului ,Editura Medicală ,București 1997

Mischianu D- Colonul și afecțiunile neoplazice ,, Note de curs pentru studenți,București,2000

Angelescu N, Sinescu I,Gluk G-Tratat de patologie a colonului ,Editura Medicală ,București 2001

E.Nbert ,H.Bignion-Radiodiagnosticul colonului ,Editura Foche,1982

Dr.Mozes Carol-Îngrijirea generală a bolnavilor , Editura Didactică și Pedagogică ,București 1997

Dr. Georgeta Bala , Dr. Maria-Otilia Stănescu , Lucreția Titircă , Dr. Aglaia Kyowski- Tehnici speciale de îngrijire a bolnavilor, Editura Didactică și Pedagogică ,București 2007

=== bbdc523a9706d0191f403af23276eba6969d8077_662263_2 ===

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

SPECIALIZAREA:ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU COLON IRITABIL

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2018

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU COLON IRITABIL

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2018

CUPRINS

Motivație

Introducere

CAP. 1.ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA CPLONULUI………………………………………..1

1.2.Structura colonului …………………………………………………………………………5

1.3.Vase și nervi………………………………………………………………………………6

CAP. 2.COLON IRITABIL………………………………………………………………… 8

2.1.Definiție…………………………………………………………………………………… 8

2.2.Epidemiologie ……………………………………………………………………………9

2.3.Clasificare …………………………………………………………………………………9

2.4.Fiziopatologie ……………………………………………………………………………9

2.5.Simptome………………………………………………………………………………… 10

2.6.Diagnostic ………………………………………………………………………………13

2.6.1.Diagnostic diferențial …………………………………………………………………13

2.7.Evoluție și prognostic ……………………………………………………………………15

2.8.Tratament ………………………………………………………………………………16

CAP. 3.PARTEA SPECIFICĂ

3.1.Internarea pacientului în spital………………………………………………………… 17

3.2.Asigurarea condițiilor de spitalizare ……………………………………………………..20

3.3.Asigurarea condițiilor igienice a pacienților internați…………………………………… 21

3.4.Schimbările de poziție ale pacientului …………………………………………………………………….22

3.5. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative…………………………………………… 24

3.6. Alimentația bolnavului cu colon iritabil ………………………………………………27

3.7.Recoltarea produselor biologice și patologice ……………………………………………28

3.8.Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune ……………………..30

3.9. Educație pentru sănătate …………………………………………………………………33

3.10. Externarea pacientului ………………………………………………………………….34

CAP. 4.PREZENTAREA CAZULUI……………………………………………………….. 35

FIȘA TEHNICĂ…………………………………………………………………………….. 42

CONCLUZII …………………………………………………………………………………43

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………………….44

MOTIVAȚIE

Voi începe această lucrare prin a motiva faptul că alegerea temei a avut un scop bine determinat deoarece ,prin intermediul acestei lucrări, studiind și literatura de specialitate, am dorit să pun în lumină importanța studiilor care descriu ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU COLON IRITABIL din punct de vedere atât clinic și subiectiv cât și în observații.Am ales această temă pentru lucrarea mea ,întrucât , pe parcursul stagiilor efectuate am constatat efectele favorabile ale îngrijirilor medicale de calitate și satisfacția pacienților diagnosticați cu colon iritabil.

O altă motivație care m-a determinat să aleg această temă a fost ideea de a aduce în actualitate literatura de specialitate care tratează acest subiect și a da un concept nou noțiunii de îngrijire medicală , privind etiologia, patologia și diagnosticul colonului iritabil.

Cu alte cuvinte ,motivul acestei lucrări este :

● Studiul vizând incidența, prognosticul și evaluarea tuturor posibilităților de diagnostic și tratament în colonul iritabil ;

● Gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în recuperarea pacienților cu colon iritabil ;

● Realizarea evaluării inițiale, aplicarea tratamentului și evaluarea finală;

● Analiza diferențelor existente între datele de referință din literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu .

INTRODUCERE

Păstrarea sănătății și lupta contra bolilor se înscriu printre cele mai vechi preocupări ale omului și de aceea din cele mai vechi timpuri și până în urmă cu câteva decenii, aproape toate cuceririle științifice medicale au fost utilizate în mod exclusiv pentru a folosi vindecării bolnavului, termenul consacrat care definea acest caracter al medicinei ca fiind cel de ”medicină curativă ,,

.Din momentul în care medicina a avansat și a început să se orienteze către aspectul preventiv al activităților sale, obiectivele prioritare ale activității sanitare sunt astăzi cele profilactice .De altfel , cuvântul sănătate , evocă o stare atât de prețioasă și apare frecvent în vorbirea curentă a fiecărui individ.

De-a lungul anilor s-au efectuat numeroase cercetări în care medicina a căpătat un conținut tot mai întins și mai adânc.

Colonul iritabil este o tulburare gastrointestinală funcțională, ceea ce înseamnă că este o problemă cauzată de schimbările apărute în modul în care funcționează tractul gastro-intestinal.

Pacienții cu o tulburare gastro intestinală funcțională au simptome frecvente, dar tractul gastrointestinal nu devine deteriorat. Colonul iritabil este un grup de simptome care apar împreună în cadrul acestei tulburări gastro intestinale.

Colonul iritabil este diagnosticat atunci când un pacient normal dezvoltat are dureri abdominale sau dis- confort abdominal o dată pe săptămână, timp de cel puțin 2 luni, fără alte boli sau leziuni care ar putea explica durerea.

Durerea sau disconfortul abdominal din cadrul colonului iritabil poate avea loc cu o schimbare a frecvenței sau consistenței scaunului sau pot fi ameliorate prin modificări ale motilității colonului.

Colonul iritabil este descris folosind criteriile Roma. Studiile au estimat prevalența de colon iritabil cuprinsă între 6 % și 14% la pacienții adulți și între 22,0% și 35,5% la copii. (5,6) Un studiu la pacienții din America de Nord a constatat că 14 % au colon iritabil. De asemenea, un alt studiu a evidențiat că colonul iritabil afectează bărbațiii și femeile în mod egal.

De menționat că modul de preluare al datelor, în partea teoretică este concis iar partea de cercetare, prezintă contribuția personală, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în ceea ce privește modul de îngrijiri medicale acordate pacientilor cu colon iritabil.

Scopul acestei lucrări este de a oferi cadrelor în domeniu o sursă de informații cu privire la modul de îngrijire a pacientilor cu colon iritabil ,dat fiind faptul că acestora trebuie să li se acorde o mai multă atenție pentru a avea o evoluție normală care să nu degenereze în complicații.

Lucrarеa dе față arе un caractеr științific sub aspеctul dеzbatеrii inеditе în privința particularităților de îngrijire a pacientilor cu colon iritabil,fiind structurată în 4 capitolе.

Concluziilе ofеră o analiză succеptibilă și pеrtinеntă asupra lucrării.

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată în anul 2018.