Ingrijire Bolnavilor cu Erizipel

CUPRINS

Argument …………………………………………………. pag 3

CAPITOLUL I – DATE GENERALE DESPRE BOALA

Anatomia si fiziologia pielii ……………..………… pag 5

Anexele pielii ………………………………………. pag 8

CAPITOLUL II – Ingrijirea bolnavului cu erizipel

2.1 Definitie ……………………………………………. pag 14

2.2 Etiologie …………………………………………….. pag 14

2.3 Epidemiologie ……………………………………… pag 15

2.4 Patogenie si anatomie patologica ………….……. pag 17

2.5 Tablou clinic ………………………….…………….. pag 18

2.6 Forme clinice ……………………………..………… pag 21

2.7 Complicatii ………………………………………….. pag 25

2.8 Diagnostic …………………………………..………. pag 26

2.9 Prognostic ……………………………………..……. pag 27

2.10 Tratament ………………………………….……….. pag 28

2.11 Profilaxia …………………………………….……… pag 29

CAPITOLUL III – Studiul clinic al bolnavilor cu erizipel

3.1 Cazul A ……………………………………..………. pag 31

3.2 Cazul B ……………………………………………… pag 41

3.3 Cazul C ………………………………………….….. pag 50

CAPITOLUL IV – Concluzii

Tehnici de ingrijire acordate bolnavilor

Recoltarea VSH …………………………………… pag 62

Recoltarea Hemoleucogramei ……………………. pag 63

Recoltarea urinei pentru examenele biochimie …. pag 65

Tehnica pansamentului ……………………………. pag 67

Administrarea medicamentelor pe suprafata tegumentelor ………………………………………………………… pag 70

Educatia sanitara …………………………………….…… pag 72

Bibliografie ………………………………………………….. pag 74

.

ARGUMET

Lucrare de licenta este despre Ingrijirea bolnavilor cu erizipel

Astazi in lume , se manifesta o noua tendinta in domeniul nursingului, de practicare a unor ingrijiri autonome,ceea ce cheama asistentele, sa joace un rol nou in ingrijirea bolnavilor. Acest rol, nu poate fi redus la simplu act de executare a unor tehnici de ingrijire, ci implica intregul efort de asigurare a starii de bine persoanei ingrijite pentru redobandirea si mentinerea sanatatii.

Autonomia asistentei, in procesul de ingrijire, demonstreaza ca ele sunt capabile de o judecata independenta in ingrijirile de baza ale bolnavilor, avand cunostiinte tehnice de investigatii, tratament si ingrijiri speciale.

Asistenta va colabora intotdeauna cu medicul, va executa tratamentul prescris de acesta , chiar daca are concomitent, responsabilitati si activitati independente, cu rol propriu.

In formularea diagnosticului de nursing (ingrijire) asistenta trebuie sa distinga clar tipurile de probleme cu care se confrunta pacientul, pentru ca nu toate problemele se regasesc in diagnosticul de ingrijire autonoma. Competenta si abilitatile asistentei medicale, constituie cheia aplicarii realiste a procesului de ingrijire.

CAPITOLUL I

DATE GENERALE DESPRE BOALA

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA PIELII

ANATOMIA

Pielea formeaza un invelis conjunctivo-epitelial, care acopera in intregime corpul omenesc, continuandu-se la nivelul orificiilor naturale cu semimucoase si mucoase.

Suprafata sa este evaluata la aproximativ 1,5mp, in general neteda, cu exceptia unor regiuni unde persista cute (adancituri numite plici) si ridicaturi pe partea de extensie a articulatiilor, iar pe palme si plante exista o serie de braze fine, separate de creste, care in totalitatea lor formeaza un desen particular la fiecare individ in parte – amprente – foarte importante in medicina juridica.

Culoarea pielii este variata, in functie de rasa, de cantitatea de pigment melanic, vascularizatia pielii si stratul de grasime subiacent.

Modificarile de culoare sunt determinate de sex si varsta. Pielea are o serie de anexe: parul, unghiile, glendele sudoripare si glandele sebacee.

Din punct de vedere histologic, invelisul cutanat este format din trei straturi:

epidermul

dermul

hipodermul

FIZIOLOGIA

Pielea, prin pozitia ei particulara, de intermediar intre mediul extern si cel intern, reprezinta nu numai o simpla membrana de protectie mecanica a corpului, ci si un organ dotat cu numeroase functii: unele proprii, constituind functii specifice, elementare, altele de ansamblu, corelate cu metabolismul general si anume :

Functiile elementare epidermice (keratinogeneza si melanogeneza)

Functiile de ansamblu (secretie, termoreglare imunologica si exteroreceptoare)

Functiile elementare epidermice:

Keratenogeneza sau formarea keratinei, este o functie specifica a pielii si se caracterizeaza printr-o rezistenta deosebita fata de acizi, substante alcaline sau fermenti (deci functia de aparare contra acestor substante, a microbilor si protectia mecanica).

Melanogeneza consta in capacitatea de a forma un pigment brun inchis sau melanina (pigment melani) cu rol in protectia fata de radiatii solare (ultra-violete).

Functiile elementare dermice:

Se realizeaza intre organism si mediul exterior, realizate prin radiatii, convectie, conductie si evaporare.

In termoreglare, o importanta deosebita o are sistemul vascular cutanat si sistemul nervos prin centrul termoreglarii.

Functia imunologica :

Este indeplinita de celulele reticulocitare care transformandu-se in macrofage, intervin in aparare, alaturi de limfocite si plasmocite, contribuie la formarea anticorpilor.

Functia exteroceptoare :

Este reprezentata de numerosi receptori cutanati, care pe caile de conducere transmit la centrii nervosi.

Pielea constituie un organ unitar integrat functional in metabolismul general al organismului.

ANEXELE PIELII

EPIDERMUL

Este stratul cel mai superficial, avand structura unui epiteliu pavimentos stratificat, deci format la randul sau din mai multe straturi suprapuse diferite ca forma si structura si anume (din profunzime spre stanga):

Stratul bazal sau germinativ

Stratul spinos sau stratul Malpighi

Stratul granulos format din celule turtite care contin keratina, la nivelul acestui strat celulele epidermale nu mai sunt viabile si nu se mai pot divide.

Stratul lucidum constituit din celule amuchiate cu limite imprecise, incadrate cu grasimi.

Stratul cornos este stratul cel mai superficial, citoplasma este incarcata cu keratina, nu exista nuclei, iar legaturile dintre celule sunt reduse si se desprind de pe suprafata pielii. Aceste celule constituie stratul descuamativ, care este in permanenta inlocuit de celule din straturile profunde ale epidermului.

Aceste straturi reprezinta etapele succesive ale evolutiei celulare epidermice, intregul proces durand 26-28 zile.

DERMUL

Este situat sub epiderm de care este despartit de membrana bazala, care are o forma ondulatorie.

Membrana bazala este alcatuita dintr-o impletire de fibre epidermice si dermice. Ea indeplineste o functie de filtru selectiv, pentru substantele provenite din derm si care servesc la nutritia epidermului, dar constituie si a doua “bariera” pentru substantele ce ar putea patrunde din epiderm.

Dermul este alcatuit din doua straturi:

Stratul superficial sub-epidermic ce cuprinde papilele dermice si o zona subtire situate sub ele. El este denumit strat sub-papilar si se caracterizeaza prin elemente fibrilare gracile, elemente celulare mai numeroase, substanta fundamentala mai abundenta si o vascularizatie si o inervatie bogata (plexuri sub-papilare).

Stratul profound numit si dermul propriu-zis sau corionul este mult mai gros, este mult mai rezistent si este compus preponderent din fibre colagenice, elastice si reticulare.

Din punct de vedere histologic, dermul are trei componente:

fibrele

elementele celulare

substanta fundamentala

Fibrele sunt reprezentate dintr-o tripla retea conjunctiva, reticulara si elastica fiind constituita din fibrele in compozitia carora intra aminoacizii.

Celulele dermului sunt reprezentate de: fibroblasti, histocite, mastocite, limfocite si plasmocite, fiecare dintre ele avand anumite functii.

Substanta fundamentala situata intre fibre si celule este constituita din mucopolizaharuri; ea mai contine apa, substante minerale si metaboliti.

HIPODERMUL

Este stratul cel mai profund al pielii, si care separa straturile subiacente. El este alcatuit din tesut adipos si tesut conjunctiv, din vase de sange si nervi.

Functiile de baza ale hipodermului sunt:

de protectie fata de stimuli mecanici

de depozitare a apei, a grasimilor, a carbohidratilor si a mineralelor

protectie impotriva frigului

evidentierea formei corpului

mentinerea fermitatii pielii

Hipoderma face trecerea de la straturile musculare, nervi si vase de sange, avand in structura sa tesut conjunctiv adipos, celule nervoase senzitive (la presiune), vase de sange si nervi.

Hipodermul se intinde in profunzime pana la aponevroze sau periost, cu exceptia pleoapelor, urechilor si organelor genitale masculine care nu prezinta hipoderm.

Anexele pielii sunt reprezentate de : glande, par si unghii.

GLANDELE SUDORIPARE

Sunt intalnite pe toata suprafata corpului, sunt de tip tubular, avand o portiune secretorie numita glomerul, locul de formare a sudorii si una excretoare, canalul sudoripar care se deschide la suprafata pielii printr-un orificiu numit por.

Ele sunt de doua tipuri:

glandele ecrine mai mici, dispuse pe aproape toata suprafata corpului si care se dechid direct la suprafata epidermului prin pori

glandele apocrine, mult mai mici, dispuse la nivelul axelor, in jurul mamelonului si la perineu.

GLANDELE SEBACEE

Glanda sebacee este ancioasa (in ciorchina), anexate firelor de par, sebumul secretat luand nastere prin degenerescenta groasa a celulelor care captusesc peretii glandei. In regiunile numite seboreice ( nas, frunte, menton, ureche, mediosternal etc.) aceste glande sunt hipertrofiate, conferind regiunilor respective o onctuozitate si o reactivitate particulara.

Functia acestor glande este endocrino-dependenta (sistemul hipofizo-steroidic, cortico-suprarenal si sexual). Ele secreta grasimea pielii, care unge stratul cornificat al epidermusului si parul, ii apara de apa, micro-organisme, inmoaie pielea. Canalele glandelor sebacee se deschid de obicei in sacii pielosi.

FIRUL DE PAR

La nastere, in dermul profund, firul de par este alcatuit din celule coronoase keratinizate. Parul nu acopera suprafata corpului in intregime, distributia lui fiind cu glandele endocrine.

Topografic, firului de par i se disting doua portiuni :

una vizibila, vizibila la suprafata pielii numita tija sau tulpina

alta in grosimea pielii, numita radacina. Radacina strabate tot dermul, fiind separate de aceasta prin trei teci: doua epiteliate (externa si interna) si una conjunctiva, care impreuna formeaza folicolul pilos.

Extremitatea profunda a radacinii, mai bombata se numeste bulb si prezinta in partea inferioara o infundatura numita papila, care este organul vital al firului de par, de unde iau nastere celulele folicolului pilos.

Firului de par ii sunt anexate glandele sebacee, muschiul erector al parului si terminatii nervoase.

UNGHIA

Unghia este formata dintr-o lama cornoasa dura, numita corpul unghiei, alcatuit din limbul, patul unghial si o radacina, situate proximal, corespunzand partii acoperite de un repliu cutanat, numit plica supraunghiala, care se prelungeste pe laturile unghiei. Plica acopera lunula, portiunea roza, palida semilunara a corpului, care in profunzime se continua cu radacina.

Lama unghiala e formata dintr-o portiune superficiala dura si un strat profund moale. Stratul dur este regenerat de matricea unghiala (portiunea cea mai profunda a radacinei), in timp ce stratul moale ia nastere prin cornificarea celulelor patului unghial, pe care zace unghia.

Sub marginea libera a unghiei se gaseste santul sub-unghial, la nivelul caruia epidermul, cu stratul sau cornos, se continua cu unghia, formand hiponichium-ul. Limbul unghiei este unghia propriu-zisa si este formata din celule solzoase, cheratinizate.

Cele de la suprafata limbului se continua la nivelul plicii sub-unghiale cu stratul cornos al epidermului formand eponichiun (perionix).

CAPITOLUL II

INGRIJIREA BOLNAVULUI CU ERIZIPEL

2.1 DEFINITIE

Erizipelul este o boala infectioasa acuta a tegumentului, determinata de streptococul beta-hemolitic din grup A, caracterizata clinic prin aparitia unui placard de dermita rosu, eritematos si dureratii nervoase.

UNGHIA

Unghia este formata dintr-o lama cornoasa dura, numita corpul unghiei, alcatuit din limbul, patul unghial si o radacina, situate proximal, corespunzand partii acoperite de un repliu cutanat, numit plica supraunghiala, care se prelungeste pe laturile unghiei. Plica acopera lunula, portiunea roza, palida semilunara a corpului, care in profunzime se continua cu radacina.

Lama unghiala e formata dintr-o portiune superficiala dura si un strat profund moale. Stratul dur este regenerat de matricea unghiala (portiunea cea mai profunda a radacinei), in timp ce stratul moale ia nastere prin cornificarea celulelor patului unghial, pe care zace unghia.

Sub marginea libera a unghiei se gaseste santul sub-unghial, la nivelul caruia epidermul, cu stratul sau cornos, se continua cu unghia, formand hiponichium-ul. Limbul unghiei este unghia propriu-zisa si este formata din celule solzoase, cheratinizate.

Cele de la suprafata limbului se continua la nivelul plicii sub-unghiale cu stratul cornos al epidermului formand eponichiun (perionix).

CAPITOLUL II

INGRIJIREA BOLNAVULUI CU ERIZIPEL

2.1 DEFINITIE

Erizipelul este o boala infectioasa acuta a tegumentului, determinata de streptococul beta-hemolitic din grup A, caracterizata clinic prin aparitia unui placard de dermita rosu, eritematos si dureros cu tendinta extensiva, insotit de fenomene generale precum febra si frison.

Din punct de vedere anatomo-patologic, erizipelul este o inflamatie acuta care se intinde in adancime pana la corion, ca urmare a patrunderii si inmultirii microbilor in limfaticele reticulare.

ETIOLOGIE

Agentul patogen al erizipelului este streptococul hemolitic descoperit de Fehleisen in 1882, care se gaseste constant in placardul erizipelatos.

Streptococul gasit in erizipel, face parte din grupa A, Larecegield a streptococilor hemolitici si poate produce si alte boli streptococice: scarlatina, angina, febra puerperala, abcese, flegmoane etc. La om s-au descris erizipele cu stafilococ si pneumococ cu simptomatologie asemanatoare celei prin streptococ.

2.3 EPIDEMIOLOGIE

Erezipelul se prezinta cel mai frecvent sub forma unor cazuri sporadic, predominant usor la femei si intalnindu-se la toate varstele.

Epidemii au aparut in secolele trecute, in serviciile de chirurgie, de obstetrica sau in spitalele de cronici. Erizipelul este raspandit pe tot globul, dar, ca si alte boli produse de streptococul beta hemolitic, el apartine mai ales regiunilor temperate. Incidenta sezoniera a bolii arata un maximum toamna si primavara.

Morbiditatea prin erizipel se suprapune cu morbiditatea prin angine si scarlatine. Aceste afectiuni au prezentat in timp numeroase variatii in ceea ce priveste durata valorilor epidemiologice, morbiditatea si in special alternanta dintre epidemii in care predominau forme usoare cu altele in care predominau forme grave de boala.

Sursa de infectie – este reprezentata de bolnavi si convalescenti de diferite forme de infectii streptococice (angine, otite, scarlatina, impetigo, pemfigus, erizipel, flegmon) sau de purtatori sanatosi de streptococ beta hemolitic grup A. Cazurile de erizipel pot constitui surse de infectie, indeosebi prin secretiile infectate de pe suprafata placardului (continutul flictenelor, cruste).

Nu este exclusa exacerbarea, datorita unor anumiti factori locali sau generali, a unui streptococ hemolitic, aflat de multa vreme pe mucoasa in stare de saprofitism.

Modul de transmitere este atat contactul direct cu bolnavul, sau pe cale aeriana, prin picaturi Flügge de la bolnavi cu angine sau purtatori de streptococ beta hemolitic. In mod indirect transmiterea se poate face prin intermediul obiectelor contaminate.

Contagiozitatea erizipelului este redusa si usor de evitat. Numai greseli grosolane de asepsie ( maini si obiecte contaminate cu secretii infectate) pot conduce la transmiterea infectiei.

Poarta de intrare este reprezentata de solutii de continuitate in tegument (leziuni invizibile, minore sau evidente, plagi accidentale, chirurgicale, arsuri) sau pe mucoase, de unde infectia streptococica se propaga prin continuitate la tegumentul vecin ( de exemplu rinita streptococica si erizipelul fetei). Pentru erizipelul membrelor inferioare, poarta de intrare este reprezentata adesea de solutii de continuitate provocate de micoze interdigitale cronice, ulcere varicoase, escoriatii.

In secolul trecut, inaintea introducerii regulilor de asepsie in serviciile chirurgicale, se produceau veritabile epidemii intraspitalicesti de erizipel, care se soldau cu numeroase decese.

Receptivitatea. Anumite conditii ale macroorganismului predispun la infectii: nou-nascutul face erizipel la plaga ombilicala, persoanele traumatizate accidental sau operator, cardiacii, neoplazicii, diabeticii sunt predispusi sa faca erizipel grav si recidivant.

Boala apare cu mai multa usurinta pe terenurile tarate, in incompetenta imuno-biologica, la cei care au mai avut erizipel, ca si cum infectia precedenta ar fi creat o receptivitate crescuta pentru streptococul beta hemolitic si o sensibilitate de tip alergic.

Imunitatea. Dupa erizipel nu apare o stare de imunitate, ci dimpotriva o stare de predispozitie, care explica recidivele; uneori multiple, care apar la multi dintre bolnavii de erizipel ( erizipel recidivant).

2.4 PATOGENIE SI ANATOMIE PATOLOGICA

Streptococul beta hemolitic, cauzator al erizipelului patrunde, in tegument printr-o solutie de continuitate (minuscule sau plaga evidenta) sau prin propagarea de la o infectie a mucoasei ( rinita sau faringita streptococica). De la poarta de intrare difuzeaza in vecinatatea acesteia progresand pe cale limfatica pana la ganglionii regionali.

Streptococii se multiplica in vasele limfatice si in spatiile limfatice ale dermului provocand o dermita, caracterizata prin vasodilatatie, edem si infiltratie celulara. Aceste modificari sunt mai intense catre marginile suprafetei infectate, propagarea facandu-se in jur, din aproape in aproape. In centru placardului de dermita, modificarile se atenueaza, iar streptococii se gasesc, aici, in numar redus. Deseori, serozitatea acumulata in derm provoaca, prin presiune, un clivaj al stratului superficial al pielii, avand ca urmare aparitia de flictene.

Uneori, se realizeaza arii de necroza a epidermului, urmate de eliminari lente ale portiunii sfacelate. Nu numai epidermul si dermul sunt afectate de erizipel, dar si hipodermul, care este sediul unui edem (deseori masiv) si chiar al unor procese supurative (celulita, abces, flegmon).

Ganglionii regionali prezinta o reactie inflamatorie. Fenomenele generale sunt cauzate de toxinele streptococului, care trec in circulatie. In cazuri rare, bariera ganglionara este depasita, realizandu-se forma bacterienica sau septicemica a bolii.

Se admite ca in patogenia erizipelului, intervine o stare alergica a organismului, de sensibilizare fata de streptococul beta hemolitic grup A. Pe un astfel de teren, factorii predispozanti si favorizanti, care tin de mediul extern si de organism, intervin in declansarea bolii, provocand o schimbare in reactivitatea organismului.

Acesti factori pot fi scaderile bruste de temperatura, traumatismele, debilizarea, rezistenta scazuta etc. Astfel se explica de ce acelasi streptococ, provenit de la un bolnav de erizipel, va determina la o alta persoana nu un erizipel, ci eventual un abces, o limfangita, o angina, uneori nimic si numai foarte rar, un erizipel.

2.5 TABLOU CLINIC

Boala evolueaza in trei faze in succesiune:

faza de incubatie

faza de stare

faza de rezolutie sau remisiune

Incubatia este scurta, de 1-3, maxim 8 zile. Debutul este brusc, chiar dramatic, incat prin el insusi sugereaza o infectie sistemica grava, ca de exemplu inceputul pneumoniei (debut pseudopneumonie). Perioada de invazie este marcata prin fenomene generale ; frisoane, febra 39-400C, cefalee, inapetenta, greturi, varsaturi.

La 1/3 din bolnavi fenomenele locale apar concomitent cu cele generale, la restul de 2/3, ele succed la 1-2 zile. Febra se mentine ca atare, cu caracter continuu, timp de 5-6 zile, pana la rezolutia bolii.

Perioada de stare se caracterizeaza prin constituirea placardului erizipelatos. La inspectie se observa o pata rosie inchisa, caramizie, care se constitue rapid si are marginile policiclice si usor ridicate, fata de tegumentul limitrof. Aceasta pata rosie, usor ridicata, poarta numele de placard erizipelatos. Aria de dermita sau placard erizipelatos este unic, cu tendinta la extensie rapida si prezinta toate caracterele procesului inflamator (rubor, tumor, dolor, calor). Placardul este tumefiat, cu marginile mari reliefate si net conturate, prezentand aspectul unui chenar (“cearcan” sau “burelet”). La palpare, apare lipsit de suplete.

Culoarea placardului este rosie, cu nuanta inchisa; in pielea capului, placardul apare de culoare roz deschisa, chiar albicioasa (aspect slaninos).

La anemici si la casectici, acest aspect este curent in orice regiune a corpului. La cardiaci, culoarea placardului poate fi albastra cianotica (erizipelum ceruleum). Temperatura locala este crescuta.

Placardul erizipelatos se insoteste de o senzatie de tensiune dureroasa si nu o durere bine exprimata. Aparitia unei dureri acute, mai ales la palpare, reprezinta mai repede semnalul unei complicatii supurative (abces, flegmon). Exista totusi localizari de erizipel, care sunt insotite de durere neta, ca de exemplu erizipelul pavilionului urechii si cel al pielii capului.

La nivelul placardului, apar frecvent flictene, asezate superficial si continand un lichid clar si usor galbui. Acoperisul epidermic al acestora se rupe usor, lasand sa se scurga continutul, care se concentreaza sub forma unor cruste melicerice (“galbene ca mierea”).

In formele grave, straturile superficiale ale tegumentului, se necrozeaza constituind erizipelul necrotic sau gangrenos.

Tesutul subcutanat este sediul unui edem, care poate lua uneori proportii considerabile, in special la fata si pleoape, provocand deformari hidoase, ca si in alte regiuni bogate, in tesut conjunctiv.

Placardul se extinde in suprafata prin margini, avand o evolutie centrifuga, centrul ramanand mai palid, mai sters si mai putin tumefiat extinderea se face in mod regulat, ca o pata de ulei dar si cu variate si neregulate prelungiri de aspect peninsular.

La fata, placardul erizipelatos se extinde pe ambii obraji, luand aspectul de “fluture”, in timp ce buza superioara nu este afectata. Netratat, placardul erizipelatos se poate extinde si in alte parti ale corpului, cu aspecte evolutive, care se observau alta data, denumite erizipel migrator, erizipel serpiginos, erizipel eratic.

La un examen atent se deceleaza o adenita usor dureroasa din partea ganglionilor, tributar regiunii unde va aparea placardul erizipelatos.

In cursul perioadei de stare se mentin fenomenele generale intalnite in perioada de invazie: febra, frison, tahicardie, cefalee, insomnie, dureri osteomusculare.

Evolutia placardului netratat se insoteste in continuare de febra, tahicardie, tulburari digestive (anorexie, varsaturi) si nervoase (cefalee, agitatie, chiar delir, accentuate mai ales la alcoolici, accese de delirum tremens). Splina poate fi usor marita. Aparatul urinar prezinta oligurie, albuminurie si un sediment urinar cu hematii exprimand o nefrita in focar.

La examenul de laborator se va observa VSH accelerat. Hemoleucograma arata leucocitoza cu polinucleoza. Uneori streptococul poate fi cultivat din serozitatea veziculelor dupa placard. In cazurile cu bacteriemie sau septicemie, hemocultura este pozitiva pentru streptococ beta-hemolitic grup A.

Perioada de remisiune. Dupa 6-11 zile, fenomenele locale se atenueaza iar pe suprafata fostului placard apare o descuamatie fina. Febra scade, starea bolnavului se amelioreaza rapid.

Fostii bolnavi au predispozitie la recidiva; noul placard erizipelatos se localizeaza de obicei in aceiasi regiune. Recidivele apar dupa cateva saptamani, luni sau ani de la prima imbolnavire. De obicei recidivele sunt din ce in ce mai benigne (erizipel redux).

2.6 FORME CLINICE

Erizipelul abortiv incepe de obicei brusc, iar dupa 2-3 zile fenomenele locale si generale sa inceteze, boala se vindeca rapid. In formele usoare, toate fenomenele au intensitate redusa, dar pot genera si septicemii mortale.

Formele grave evolueaza cu fenomene generale si locale foarte pronuntate.

Dupa aspectul placardului, putem deosebi :

erizipel alb

erizipel flictenoid sau bubos

erizipel flegmatos

erizipel gangrenos

erizipel hemoragis

Dupa evolutia placardului, deosebim :

erizipel migrator

erizipel serpiginos

erizipel eratic

Erizipelul fetei si al organelor invecinate este localizarea cea mai frecventa a bolii. El incepe de obicei de la nas, consecutive unei rinite, rinofaringite sau a unei blefarite streptococice si prezinta un tablou diferit in functie de localizare.

Erizipelul nasului si al pometilor este rosu intens, luand forma de edem pronuntat, eritemul luand forma unui fluture. Pielea fruntii este de asemenea rosie intens, extinsa si lucioasa.

Erizipelul urechii si al pleoapelor se prezinta sub forma edematoasa rosie. In urma edemului pronuntat al pleoapelor, fantele se stramteaza, uneori se inchid.

Erizipelul mucoaselor poate fi secundar, alteori constituie punctul de plecare al procesului dermic. Suprafata afectata este tumefiata, lucioasa, intens rosie si dureroasa. Erizipelul mucoasei laringiene poate cauza in scurt timp moartea prin asfixiere.

Erizipelul membrelor este consecutiv unor plagi sau leziuni cutanate. Sunt expuse mai ales persoanele care sufera de insuficienta circulatorie, leziuni varicoase. Deseori se insoteste de limfagita, fie se complica frecvent : supuratii sau cangrene.

Erizipelul genital are intotdeauna o evolutie grava. Apare dupa manevre avortive sau obstreticale septice.

Erizipelul scrotului are tendinta de cangrena.

Erizipelul nou-nascutului si al sugarului se prezinta mai ales sub forma erizipelului ombilical. Inaintea sulfamido si penicilino-terapiei, erizipelul la aceasta varsta este aproape intotdeauna mortal.

Erizipelul batranilor in general, evolueaza cu fenomene locale mai putin pronuntate, insa starea generala este grava, iar letalitatea este de 10-20%.

Erizipelul eritematos numit si erizipelul rubeosum, reprezinta forma obisnuita. Ea a fost descrisa mai sus.

Erizipelul bulos se caracterizeaza prin aparitia de flictene pe placardul erizipelatos. Aparitia lor reflecta gradul crescut de tulburare a permeabilitatii capilarelor si rata mare de formare a exudatului inflamator care reuseste sa decoleze straturile epidermului si sa se colecteze. Continutul flictenelor este serocitrin dar poate deveni seropurulent sau purulent, realizand o adevarata supuratie a dermului. Dupa spargerea bulelor, suprafata denudata se acopera de o crusta galbuie, melicerica.

Erizipelul gangrenos este o eventualitate mai rara. El se datoreaza trombozelor vaselor intradermice, de obicei a celor din centrul placardului eritematos.

Aceste diferente de intensitati lezionale sunt expresia raporturilor care se stabilesc intre virulenta microbiana, rezistenta organismului, sensibilitatea individuala fata de streptococul beta-hemolitic si momentul si calitatea tratamentului.

Din punct de vedere al localizarii cea mai frecventa forma anatomo clinica este “erizipelul fetei”. Placardul erizipelatos se extinde la nas si la obraji dar nu si la buza superioara. Din aceasta cauza roseata este caracteristica, luand forma de “aripi de fluture”.

Aceasta extindere particulara se datoreaza diferentei de structura densitate si aderenta a epidermului la derm. In cazul in care placardul erizipelatos se extinde spre ureche, cuprinde si pavilionul urechi, in timp ce celulita fetei se opreste net la nivelul acestuia.

Aceasta diferenta de extindere se datoreaza faptului ca erizipelul este o limfangita a pielii, o dermita acuta in timp ce celulita este inflamatia acuta a hipodermului. Ori, la nivelul pavilionului urechii tegumentul adera strans la cartilaj fara intreruperea unei lame celuloconjunctive. Aceasta diferenta este un element de diagnostic diferential si a fost descries de Gostan Milian (1871-1945 dermatolog francez la spitalul Saint Louis din Paris), sub denumirea de “semnul urechii”. Erizipelul pavilionului urechii este foarte dureros.

Erizipelul este o boala care nu confera imunitate de aceea o noua infectie sau o recidiva sunt oricand posibile.

Erizipelul recidivant este favorizat de existenta tulburarilor circulatorii venoase sau limfatice, ca in cazul sindromului post-trombotic sau in cel al limfedemului cronic.

In aceste cazuri se realizeaza un adevarat cerc vicios. Erizipelul agraveaza insuficienta limfatica prin leziunile de limfangita, iar insuficienta limfatica, favorizeaza recidiva erizipelului prin conditiile locale favorizante.

In cadrul erizipelului recidivant exista o forma particulara, aceea de erizipel catamenial in care recidiva apare in perioadele menstruale.

In afara de aceste forme se mai intalneste erizipelul recidivant sezonier. Caracterul recidivant al erizipelului pare ca s-ar datora constituirii unei adevarate predispozitii fata de infectia cu streptococul beta-hemolitic. Erizipelul recidivant al membrelor poate duce la o insuficienta limfatica cronica, elefantiaza.

Erizipelul recidivant constituie o manifestare frecventa ( 15%) si deosebit de suparatoare, prin numeroasele recidive la aceeasi persoana.

Cauzele sunt multiple:

lipsa de imunitate fata de infectia streptococica

predispozitie generala prin deficiente de aparare antiinfectioasa

( diabet, ciroza, alcoolism).

factori locali predispozanti: micoze interdigitale cu afectarea epidermului, ulcere varicoase, escoriatii, ragade, fisuri, lipsa de igiena, obezitate excesiva, edeme cronice sau prin flebite.

Dupa cum se face extinderea placardului, se deosebeste erizipelul localizat, migrator, eratic si serpiginos.

In erizipelul localizat placardul se extinde in “ pata de ulei”.

In erizipelul migrator, placardul se extinde, dar, in aceeasi masura, paleste in zona eritematoasa, anterior.

In erizipelul eratic, placardul se configureaza discontinuu, in insule, iar in cel serpiginos, serpuitor, in fasii.

2.7 COMPLICATII

Incidenta complicatiilor in erizipel a scazut mult de cand au aparut substantele antimicrobiene. Erizipelul poate evolua cu complicatii locale, regionale si sistemice.

Complicatiile locale sunt:

necroza tegumentului

patrunderea infectiei in hipoderm cu constituirea unui edem voluminos a celulitei acute sau a unei supuratii care se poate extinde si subfacial ( flegmonul temporal in erizipelul fetei, flegmonul orbitar ).

Complicatiile regionale sunt:

adenoabcese

adenoflegmoane

Complicatiile sistemice sunt:

septicemii

limfangite

adenite supurate

pleurezii purulente

nefrite in focar

Glomerulo-nefrita acuta difuza si boala reumatismala pot aparea, ca si alte boli streptococice, dupa 2-3 saptamani. Edemul, cronic, uneori enorm( elefantiazis nostras) al membrului inferior apare dupa erizipele repetate.

2.8 DIAGNOSTIC

Diagnostic pozitiv

Este dificil in perioada de inceput, dupa aparitia placardului erizipelatos, este mai usor de pus.

Datele epidemiologice: uneori ajuta la descoperirea sursei de infectie in anturajul bolnavului.

Datele clinice: inceputul brusc, cu febra mare, cu frisoane, alterarea starii generale, care se intensifica la aparitia placardului caracteristic si tumefierea dureroasa a ganglionilor regionali, indica erizipelul.

Date de laborator: hiperleucocitoza cu neutrofilie si cu viteza de sedimentare a hematiilor accentuate, ajuta la precizarea diagnosticului. Punerea in evidenta a streptococului se face prin insamantari pe geloza sange sau geloza ser din serozitatea recoltata de la mariginea placardului sau din continutul veziculelor.

Diagnostic diferential

La inceput trebuie facut cu toate bolile infectioase, care incep brusc, iar dupa aparitia placardului erizipelos se face cu:

eritemul exudativ multiform

eritemul nodos

eritemul postvaccinal

urticarii, edeme, eritem si dermite artificial provenite sub actiunea unor agenti fizici sau chimici.

Furunculele simple sau antracoidale sunt foarte dureroase, cu extindere in profunzime si margini sterse.

Stafilococia maligna a fetei cu punctul de plecare, de obicei un furuncul sau o foliculita a buzei superioare, se prezinta ca un bloc inflamatoriu de culoare rosie asimetrica, acoperita cu pustule, adesea cu mici nodule, care evolueaza spre supuratie.

Examenul bacteriologic clarifica diagnosticul. Abcesul dentar, abcesul subcutanat, dacrio-cistitele, sinuzitele, flegmoanele etc., cu sediul principal sub piele, sunt foarte dureroase, iar fenomenele inflamatorii sunt centripete.

In erizipelul lui Rosenbach, starea generala este buna, plaga are aspect violaceu cu evolutie mai incerta localizata mai ales la maini si survine in special la indivizii care au manipulat carne infectata.

Erizipelele marvei si ale septicemiilor sunt de obicei multiple si insotie de manifestari proprii a acestor boli.

2.9 PROGNOSTIC

Erizipelul are astazi un prognostic favorabil, vindecarea obtinandu-se in mod usual.Inainte de sulfamido si penicilinoterapie, evolutia bolii era grava si deseori letala la varstnici,sugari, cirotici. In conditiile penicilinoterapiei, letalitatea este sub 1%. \

Metodele moderne nuau reusit insa sa influenteze frecventa recidivelor si evolutia unor erizipele ale membrelor inferioare spre elefantiazis.

De asemeni, prognosticul este mai rezervat la cirotici, cardiaci, diabetici si batrani.

2.10 TRATAMENT

Formle uzuale de erizipel se pot trata la domiciliu, in conditii de izolare si de respectare a tehnicii aseptice, spitalizarea fiind rezervata, mai ales, formelor grave sau complicatii.

Tratamentul erizipelului este profilactic si curativ. Tratamentul profilactic are urmatoarele obiective:

recunoasterea si izolarea cazului, asigurand profilaxia contagiunii, conform normelor antiepidemice,

respectarea regulilor de tratament al plagilor,

dispensarizarea cazurilor de limfedem, de ulcere trofice de origine venoasa ale gambei si a cazurilor omologate de erizipel recidivant.

Repauzul la pat este necesar. Regimul alimentar lacto-hidro-zaharat si fructarian, in febra, se schimba intr-unul lacto-fainos si apoi intr-unul complet, daca nu exista alte complicatii.

Tratamentul local consta in:

dezinfectarea prin badijonare a regiunii bolnave, de 2-3 ori pe zi, cu un antiseptic: ca alcool etilic, alcool iodat 2% sau cu Metosept; se mai poate folosi pulverizarea cu un sprai antiseptic de tipul Clorhexinei sau pansamente umede cu un antiseptic conventional.

daca pe placardul de erizipel s-a dezvolat pustule sau bule, acestea vor fi deschise cu foarfecele, marginile se excizeaza, iar pe suprafata plagilor se aplica un antiseptic si se panseaza steril.

daca erizipelul evolueaza spre forma gangrenoasa, bolnavul va fi trimis de urgenta la spital; in aceste cazuri tratamentul consta in incizii largi, iar daca infectia a difuzat in adancime, deschiderea va interesa fasia de invelis si spatiile subfasciale.

Tratamentul general este antiinfectios si consta in administrarea de antibiotice.

Penicilina G este antibioticul de electie. Doza, in functie de gravitate, variaza intre 1.000.000 si 3.000.000 U/24 h. Ca si la scarlatina si angine, durata penicilinoterapiei va fi de cel putin 6 zile ( preferabil 10 zile).

Dupa primele zile de penicilina G injectabila, se poate trece la penicilina V oral, incheindu-se cu benzatin-penicilina (Moldamin). Cei sensibilizati la penicilina se trateaza cu eritromicina propionil 20-30 mg/kilocorp/zi, aceeasi durata de timp.

Formele de erizipel cu edem intens si tenace la membrele inferioare raspund favorabil la corticoterapie, pe cale orala (Prednison). Insuccese ale terapiei cu penicilina pot fi determinate de tulpini de streptococ beta-hemolitic tolerante la penicilina.

Complicatiile supurative se rezolva chirurgical.

2.11 PROFILAXIA

Profilaxia erizipelului este, in general, aceea a bolilor produse de streptococii beta-hemolitici grup A.

Boala face parte din grupa B. Izolarea si declararea nu este obligatorie, decat in cazul in care imbolnavirea survine in serviciile de chirurgie sau obstetrica.

Profilaxia recaderilor de erizipel ramane o problema dificila. Se va identifica si trata sursa de infectie (otita, dacriocistita, ulcer varicos, micoza interdigitala cu maceratia pielii si suprainfectii streptococice).

S-au incercat, in acelasi scop, autovaccin si iradierea cu raze ultraviolete a suprafetei expuse la recidive; penicilina depozit, la fiecare 1-2 saptamani, timp de cateva luni.

CAPITOLUL III

STUDIUL CLINIC AL BOLNAVILOR CU ERIZIPEL

3.1 CAZUL A

Judetul Vaslui

Spitalul de Urgenta Vaslui

Sectia: Boli Infectioase

PREZENTARE DE CAZ

Datele dupa foaia de observatie clinica generala:

Nume si prenume: A. M.

Sex: masculin

Varsta: 38 ani

Domiciliul: Loc. Vaslui, Jud. Vaslui

Diagnostic de internare: Erizipel gamba dreapta

Dtata internarii: 08.01.2013

Data externarii 14.01.2013

Motivele internarii:

febra, frisoane, cefalee, mioartralgii, rinoree, disfagie, transpiratie, tuse seaca, inapetenta, scaune semiconsistente 3-4/zi

Anamneza

antecedente personale fiziologice, patologice – fara importanta

conditii de viata si de munca – bune

comportarea fata de mediu – buna

Istoricul bolii

– debut brusc in urma cu 14 zile, prin febra, frisoane, cefalee, mioartralgii, rinoree, disfagie, transpiratie, tuse seaca, inapetenta, scaune semiconsistente, motiv pentru care bolnavul se interneaza in Sectia Boli Infectioase

Examenul clinic general

Tegumente si mucoase: palide

Sistem osteoarticular: aparent integru

Sistem gangliono-limfatic: nepalpabil

Sistem musculo-adipos: normal reprezentat

Aparat respirator: murmurul vezicular inasprit, tuse seaca

Aparat cardio-vascular: clinic normal

Aparat digestiv: abdomen suplu, sensibil, difuzie la palpare. Ficat la 3cm sub rebordul costal

Tranzit intestinal accelerat

Aparat uro-genital: urina normala, lojele renale libere

Sistem nervos : cefalee

INVESTIGATII DE LABORATOR

08.01.2013 VSH: 130mm/h FL: N-70% L – 24%

HB: 11,4 g – 71% E – 4% M – 4%

L : 5100/mmc

Hemoleucograma – sterile

Examen urina – albumina absent

– sediment normal

VSH : 80mm/h FL : N – 57% L – 36%

Hb : 13,5g – 84% E – 1% B M – 6%

L : 6300 / mmc

EPICRIZA si recomandari la externare :

Diagnostic de Erizipel gamba dreapta

Forma clinica : medie

Evolutie : favorabila

Se externeaza : ameliorat

TRATAMENT

08.01.2013 Penicilana G 1.000.000 U.I x 4/zi

Vitamina C200 – 3 tb

Algocalmin 17

Comprese cu cloramina

Rupan 3 tb

Polidin 3 fl

Algocalmin 1 fl

Moldamin 1fl 1.200. 000

Oxacilina 1 g x 4 /zi

Netromicina 150 mg x 2 /zi

Paduden 3 cp

Ser fiziologic 250 ml

GRAD DE DEPENDENTA CAZ A

Diagnostic: Erizipel gamba dreapta

PLAN DE INGRIJIRE CAZ A

Data internarii: 08.01.2013 Data externarii: 14.01.2013

3.2 CAZUL B

Judetul Vaslui

Spitalul de Urgenta Vaslui

Sectia: Boli Infectioase

PREZENTARE DE CAZ

Datele dupa foaia de observatie clinica generala:

Nume si prenume: B. M.

Sex: masculin

Varsta: 68 ani

Domiciliul: Loc. Laza, Jud. Vaslui

Diagnostic de internare: Erizipel al fetei

Ocupatia : pensionar

Dtata internarii: 11.01.2013

Motivele internarii:

Edeme, dureri in zona fetei, eritem

Anamneza

antecedente heredo-colaterale – fara importanta

antecedente personale fiziologice, patologice – fara importanta

comportarea fata de mediu – normala

condotii de viata si de munca – bune

Istoricul bolii

In urma cu 5 zile, bolnavul prezinta dureri in zona fetei, eritem, febra, motiv pentru care se prezinta la medic

Examenul clinic general

Tegumente si mucoase: eritem la nivelul fetei

Sistem osteoarticular: aparent integru

Sistem gangliono-limfatic: nepalpabil

Sistem musculo-adipos: normal dezvoltat

Aparat respirator: raluri crepitante, bilaterale

Aparat cardio-vascular: zgomotele cordului ritmice, tahicardie

Aparat digestiv: ficat la 8 cm sub rebordul costal, abdomen suplu, nedureros la palpare

Aparat uro-genital: lojele renale libere

Sistem nervos : nu prezinta sindrom meningian

INVESTIGATII DE LABORATOR

11.01.2013 VSH: 45mm/h FL: N-64% L – 36%

HB: 13,9 g –71% TGP–12 U.I. Glicemie–75mg

L : 8000/mmc Fibrinogen – 715 mg L – 36%

Examen ORL – Erizipel al fetei

Examen de urina – albumina – urme fine

sediment – frecvente leucocite

VSH : 50 mm /1h

Fibrinogen – 514 mg

Glicemie 72 mg

TGP – 12 U.I.

HB – 13.9 – 87%

Uree – 38 mg

EPICRIZA si recomandari la externare :

Tratament conform retetei prescrise

TRATAMENT

Oxacilina 1g la 6 ore

Gentamicina 80 mg la 8 ore

Algocalmin 1 f

Comprese cu cloramina

Unguent cu tetraciclina 1 tub

GRAD DE DEPENDENTA CAZ B

Diagnostic : Erizipel al fetei

PLAN DE INGRIJIRE CAZ B

Data internarii: 11.01.2013 Data externarii: 18.01.2013

3.3 CAZUL C

Judetul Vaslui

Spitalul de Urgenta Vaslui

Sectia: Boli Infectioase

PREZENTARE DE CAZ

Datele dupa foaia de observatie clinica generala:

Nume si prenume: C. V.

Sex: masculin

Varsta: 18 ani

Domiciliul: Com. Solesti, Jud. Vaslui

Diagnostic de internare: Erizipel antebrat drept

Dtata internarii: 23.01.2013

Data externarii 30.01.2013

Motivele internarii:

febra, frisoane, cefalee, vertij, transpiratii, dureri lombare, tuse seaca, senzatii de voma.

Anamneza

antecedente personale fiziologice, patologice – fara importanta

conditii de viata si de munca – bune

comportarea fata de mediu – normala

antecedente hetero-colaterale – fara importanta

Istoricul bolii

– debut in urma cu 3 zile prin : febra, frisoane, cefalee, vertij, transpiratii, dureri lombare, motiv pentru care s-a internat in Sectia de Boli Infectioase

Examenul clinic general

Tegumente si mucoase: normal colorate

Sistem osteoarticular: aparent integru

Sistem gangliono-limfatic: nepalpabil

Sistem musculo-adipos: normal reprezentat

Aparat respirator: raluri sibilante romflante bilateral

Aparat cardio-vascular: TA 11,5 / 7 mm Hg

Aparat digestiv: clinic normal

Aparat uro-genital: clinic normal

Sistem nervos : vertij, cefalee, nu are semne meningiene

INVESTIGATII DE LABORATOR

Examen de urina:

– reactie acida

– albumina – urme fine

– sediment – frecvente epitelii, rare leucocite, frecvente hematii si celule renale

VSH : 3 mm/1h FL : N-84% L – 12%

Hb : 15,1 g – 95% M – 4%

L : 9000 mmc

EPICRIZA si recomandari la externare :

Diagnostic de Erizipel antebrat drept

Forma clinica : severa

Evolutie : favorabila

Se externeaza : vindecata

TRATAMENT

23.01.2013 Algocalmin 1 fl

No-spa 1f / 24

24.01.2013 Polidin 1f

Algocalmin 1 f

Penicilina G 1 ml x 2/zi

Gentamicina 1f x 2/zi

Paracetamol 2 cp

Vitamina C200 3 cp

Viplex 3 cp

Calciu lactic 3 cp

Valeriana 20 pic x 3 /zi

Vitamina A si D3 3 cp

GRAD DE DEPENDENTA CAZ C

Diagnostic : Erizipel antebrat drept

PLAN DE INGRIJIRE CAZ C

Data internarii: 23.01.2013 Data externarii: 31.01.2013

CAPITOLUL IV

CONCLUZII

TEHNICI DE INGRIJIRE ACORDATE BOLNAVILOR

RECOLTAREA VSH

Materiale necesare:

seringa 2ml sterila, ace de punctie venoasa

tampon de vata, port tampon

garou

eprubete curate, uscate, etichetate

pasta de lipit

alcool; citrat de Na 3,8% steril

Se executa prin punctie venoasa fara staza

Intr-o seringa de 2ml care etanseaza bine, perfect curata si uscata se aspira in prealabil 0.4ml citrat de Na 3.8%, se punctioneaza vena, se indeparteaza garoul pentru ca sangele sa fie recoltat fara staza si se asteapta 15secunde. In continuare se aspira 1,6ml sange.

Tamponul imbibat in alcool se aplica peste locul punctionat si se retrage brusc acul, apoi se trece sangele intr-o eprubeta care se agita usor si se trimite la laborator fiind etichetata si cu fisa de transmitere sau table de insotire.

VSH-ul poate fi masurat cu ajutorul unei pipete gradate care este plasata perfect vertical intr-un stativ special avand grija ca extremitatea de jos sa fie aplicata perfect etans, pe suportul ei de cauciuc. Valorile normale dupa o ora sunt:

La nou nascut 1-2mm

La copil 7-11mm

La adult (barbat) 3-8mm

La femeie 6-11mm

Citirea numarului de milimetri cu care a coborat coloana de hematii se poate face la 2 ore sau chiar 24ore.

2. RECOLTAREA HEMOLEUCOGRAMEI

Hemoleucograma se poate realiza din sange capilar recoltat din pulpa degetului mediu sau inelar, sau din sangele venos recoltat din punctia venoasa, fiind necesari 2ml sange si 0.2ml anticoagulant EDTA 0.2%

Pentru recoltarea hemoleucogramei avem nevoie de urmatoarele materiale:

de protectie: perna elastica pentru sprijinirea bratului, musama, aleza

pentru protectia tegumentului: instrumentar si materiale sterile, ace pentru punctionare venoasa, seringi de 2ml

alte materiale: stativ si pipete Westergreen, tavita renala, garou sau banda Esmearch, alcool 70%.

Pregatirea pacientului:

pshihica: se informeaza pacientul asupra scopului punctiei

fizica: pentru punctia la nivelul bratului, antebratului, se aseaza pacientul intr-o pozitie confortabila atat pentru pacient cat si pentru persoana care executa punctia de decubit dorsal

Executia:

Asistentul se spala pe maini cu apa si sapun, imbraca manusile sterile si se aseaza vis-à-vis de bolnav.

se examineaza calitatea si starea venelor avand grija ca hainele sa nu impiedice circulatia de intoarcere la nivelul antebratului.

se aseaza bratul pacientului pe pernuta si musama in abductie si extensie maxima

se aplica garoul la o distanta de 7-8cm deasupra locului punctiei strangulandu-l astfel incat sa

opreasca circulatia venoasa fara a comprima artera.

se recomanda pacientului sa stranga pumnul, venele devenind astfel turgescente

se fixeaza vena cu policele mainii stangi la 4-5cm sub locul

punctiei exercitand o usoara compresiune si tractiune in jos asupra tesuturilor vecine.

se fixeaza seringa, gradatiile fiind in sus, acul atasat la seringa cu bizoul in sus, in mana dreapta, intre police si restul degetelor.

se patrunde cu acul traversand in ordine tegumentul in directie oblica (unghi de 30’) apoi peretele venos invingandu-se rezistenta elastica, pana cand acul inainteaza in gol

se schimba directia acului cu 1-2cm in lumenul venei, se controleaza patrunderea acului in vena prin aspiratie, desfacerea garoului si a pumnului dupa executarea tehnicii.

se aplica tampon imbibat in solutie dezinfectanta la locul de patrundere a acului si se retrage brusc acul

se comprima locul 1-3 minute bratul fiind in pozitie verticala

pregatirea sangelui pentru trimiterea la laborator se face imediat

Interpretarea rezultatelor hemoleucogramei :

Eritrocite 4,5 – 5,5 ml/mmc – barbati 4,2 – 4,8ml/mmc – femei

Hemoglobina 15g/100ml – barbati 13g/100ml – femei

Leucocite 4200 – 8000 /mmc dintre care polinucleare neutrofile nesegmentate 45-70

Euzinofie 1 – 3%

Bazofile 0 – 1%

Limfocite 20 – 40%

Monocite 4 – 8%

Trombocite 150 – 400 000 mmc

3. RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMENELE BIOCHIMICE

Fiind un lichid excretat de rinichi, examenul constatator fizice si chimice ale urinii informeaza asupra starii de functionare al rinichilor, cat si a intregului organism. La examenul biochimic se cerceteaza: albumina, glucoza, urobilinogenul, pigmentii biliari, amilaza, acetona, ionograma.

Un element important in scopul recoltatii corecte de urina este pregatirea si educatia pacientului pentru:

toaleta locala, utilizarea corecta a vaselor recoltoare, sa urineze fara defecatie.

sa colecteze urina imediat dupa emisie in vasul colector

pentru femei sa evite recoltarea in perioada menstruatiei

sa nu arunce urina, sa nu urineze in timpul toaletei efectuate pe plosca

Masurarea diurezei (colectarea urinei pe 24ore)

se pregatesc recipiente, vase cilindrice gradate, cu gat larg, spalate sau clatite cu apa distilata (pentru a nu modifica compozitia urinei) si acoperite

se poate utiliza orice borcan de 2-4litri pe care-l vom grada cu un creion dermatograf, sau pe benzi de leucoplast.

colectarea incepe dimineata la o anumita ora si se termina in ziua urmatoare la aceeasi ora.

Pregatirea fizica si psihica a bolnavului

– se informeaza pacientul asupra necesitatii colectarii corecte a urinii si asupra procedeului

Pentru o determinare corecta, pacientul urineaza dimineata la o ora fixa. Aceasta cantitate de urina de la prima emisie se arunca, apoi toate urinile emise in decursul a 24ore pana a doua zi la aceeasi ora, pastrandu-se si urina de la ultima emisie.

De retinut

golirea vezicii trebuie sa se faca inainte deoarece pentru a impiedica procesele de fermentatie se vor adauga la urina colectata cristale de tymol

recipientul cu urina este etichetat cu numele pacientului, numarul de salon, numarul de pat si se tine la racoare si ferit de lumina pentru a preveni descompunerea urinei.

dupa golirea recipientului acesta se va spala si dezinfecta

pentru examenele : cantitate, aspect, miros, se recolteaza urina din 24ore

pentru examenul clinic se recolteaza 100ml urina

Precizare: pentru determinarea tolerantei la glucide 100ml urina vor fi recoltati din cantitatea totala de pe 24ore.

4. TEHNICA PANSAMENTULUI

Pansamentul protejeaza plaga de factorii nocivi (mecanici, termici, climaterici si infectiosi ai mediului inconjurator), asigura o buna absortie a secretiilor, un repaus perfect al leziunii lezate si favorizeaza cicatrizarea.

Conditiile unui bun pansament

sa fie facut in conditii aseptice

sa fie absorbant

sa fie protector

sa nu fie dureros

sa fie schimbat la timp

Materiale necesare

1. Substante antiseptice pentru plaga si pansament

alcool medicinal

alcool iodat

solutie de cloramina

apa oxigenata

betadina

acid boric, nitrat de argint, alte substante antiseptice recomandate

de medic

2. Materiale pentru curatarea si protectia plagii

casolete cu comprese, tampoane de tifon sterile

casoleta cu vata hidrofila sterila

solutii degresante pentru tegumente: benzina iodata, eter, acetona

unguente pentru protectia tegumentelor din jurul plagii

3. Mijloace de fixare

galifix, leucoplast/plasa adeziva non alergice, fasa de tifon la nevoie

4. Instrumentar steril: pense de diferite tipuri si dimensiuni, foarfeci, lame bisturiu, sonde canelate.

5. Tavita renala, musama, aleza

6. Echipament de protectie: manusi sterile, masca de protectie

Pregatirea fizica si psihica a pacientului

se informeaza pacientul cu privire la necesitatea efectuarii pansamentului si modul de desfasurare a procedurii

se evalueaza starea pacientului pentru a stabili daca pansamentul se va executa la pat sau in sala de pansamente

pozitionarea pacientului in functie de segmentul ce trebuie pansat

se asigura intimitatea pacientului

pentru a evita lipotimia, pacientul este asezat in pozitia de decubit dorsal

Executia procedurii

spalarea pe maini cu apa si sapun, dezinfectarea cu alcool medicinal sau solutii dezinfectante pentru tegumente

examinarea plagii si a tegumentelor din jur. Daca plaga a fost pansata se desface fasa si se ridica pansamentul vechi cu multa blandete, pentru a nu produce dureri, iar daca pansamentul nu se desprinde se inmoaie cu apa oxigenata sau ser fiziologic si apoi se ridica pansamentul.

se observa plaga

se degreseaza tegumentele din jurul plagii cu tampoane imbibate in acetona, benzina iodata, cu miscari dinspre plaga spre periferie, apoi se dezinfecteaza cu alcool sau alcool iodat.

se indeparteaza din plaga eventualele secretii, prin tamponare cu comprese sterile uscate si se arunca compresa utilizata in tavita renala.

cu o pensa port-tampon se ia compresa sterila si cu ajutorul celei de a doua se efectueaza un tampon care se imbiba cu apa oxigenata, turnand-o din sticla

se spala plaga prin turnare, folosid una din substantele dezinfectante indicate(des utilizata este apa oxigenata cu rol dezinfectant, hemostatic si de indepartare a impuritatilor si secretiilor prin efervescenta produsa)

se curata marginile plagii periferic, de cateva ori, la fiecare stergere folosind un alt tampon, cel utilizat fiind aruncat in tavita renala.

se sterg marginile plagii cu un tampon uscat

se dezinfecteaza tegumentele sanatoase din jurul plagii cu alcool iodat 1%, tinctura cu iod sau alcool 70grade

se curata plaga prin tamponare

se efectueaza pansamentul plagii, in functie de natura, evolutia si indicatiile medicului

se acopera plaga cu comprese sterile care sa depaseasca marginile plagii cu cel putin 1-2cm, sau imbibate cu solutii antiseptice

peste pansament se aseaza un strat de vata sterila hidrofila, cu rol absorbant

se fixeaza pansamentul prin lipire cu materiale adezive sau prin bandajare cu fasa, in functie de regiune

Ingrijiri ulterioare

se aseaza bolnavul in pozitie cat mai comoda in pat

regiunea lezata se pune in repaus pentru a reduce durerea si a facilita vindecarea mai rapida

se urmareste si comporamentul la durere al bolnavului

se observa aspectul tegumentelor din jurul pansamentului, pentru ca aceasta sa nu jeneze circulatia sau sa apara reactii locale de la substantele folosite la executarea pansamentului

Reorganizarea locului de munca

se recolteaza deseurile cu potential infectios in recipiente speciale

se curata, spala si pregateste instrumentarul pentru sterilizare

se scot manusile si se spala mainile

Notarea procedurii in F.O.

Se consemneaza in foaia de observatie

data, ora efectuarii pansamentului

tipul pansamentului efectuat

numele persoanei care a efectuat pansamentul

aspectul, evolutia plagii

informatiile ce cuprind indicatiile pentru pansamentele urmatoare

Observatii: – sunt categoric interzise apasarea, stoarcerea, masajul plagii sau a regiunilor invecinate plagii (provocarea diseminarii germenilor din plaga).

5. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFATA

TEGUMENTLOR

Administrarea medicamentelor pe suprafata tegumentelor au efect local, forma lor de prezentare fiind variata: lichide (se administreaza prin badijonare, compresa medicamentoasa), paste, unguente, sapunuri medicinale, pudre, bai medicinale

Pregatirea materialelor: – pentru protectia patului: musama, aleza

Instrumentar si material steril: tavita, prosop de baie

Pregatirea pacientului: informam pacientul asupra efectelor medicamentelor urmarite

Aplicarea medicamentelor este in functie de forma lor de prezentare:

badijonarea – consta in intinderea unei solutii medicamentoase cu ajutorul unui tampon montat pe un port-tampon

compresa medicamentoasa – consta in imbinarea solutiei medicamentoase intr-un strat mai gros, are un efect dezinfectant, antiinflamator

pudrajul – pudra, cu ajutorul cutiilor cu capac (prurit, escare)

unguentele si pastele – se aplica pe tegumente cu ajutorul spatulelor

mixturile – se intind cu ajutorul tampoanelor

baile medicinale – se utilizeaza pentru efectul calmant, dezinfectant, antipruriginos, dupa care se acopera regiunea cu comprese mari de tifon, apoi se urmaresc efectele secundare (pruritul sau reactiile alergice)

tampoanele se imbiba prin turnarea solutiei si nu introducerea lor in borcanul cu colutie.

Atentie: se vor evita unguentele care au fost pastrate la temperaturi ridicate sau folosirea aceluiasi tampon la mai multe zone bolnave.

EDUCATIA SANITARA

Educatia pentru sanatate este o preocupare de maxima importanta a medicinii omului sanatos care consta in dezvoltarea nivelului de cultura sanitara al diferitelor grupuri de populatie, precum si mijloacelor si procedeelor educativ-sanitare necesare formarii unui comportament sanogenic.

Conceptia privind sanatatea nu trebuie sa se limiteze la observarea bolii, ci trebuie sa aiba in vedere si dezvoltarea persoanei. Sanatatea nu este o dezvoltare statica, ci este preferabil sa vorbim despre dinamica sanatatii, subliniind posibilitatile de adaptare ale individului la particularitatile mediului sau, realizand ca persoana care trebuie sa ajute la infaptuirea starii de bine, de adaptare, de destindere in situatii diferite este asistentul medical.

Necesitatea de sanatate a persoanei se realizeaza prin sustinerea persoanei in eforturile sale pentru realizarea unei sanatati maximale. Specificitatea actiunii asistentului medical se bazeaza pe mobilitatea fortei vii a persoanei si a anturajului pentru compensarea capacitatii alterate de boala, tinand cont de limitele impuse de acesta.

Educatia sanitara isi propune nu numai sa transmita publicului larg cunostinte despre sanatate si boala, principalul obiectiv este formarea si consolidarea deprinderilor de a trai sanatos, obtinerea unei atitudini constiente si active din partea fiecarui om, bazata pe convingerea despre foloasele aplicarii in viata a normelor de igiena individuala si colectiva.

Eficienta educatiei pentru sanatate se materializeaza in mod lent cu o scadenta mai indepartata. Inventiile in acest domeniu sunt insa deosebit de rentabile, ele fiind incomparabil mai reduse si totodata mai utile decat cheltuielile efectuate in scopuri terapeutice. Educatia pentru sanatate este in esenta un furnizor de valori orientative necesare sanatatii, tineretii si vietii, individual uman fiind receptiv la informarea pe care o primeste in aceasta directiva.

Educatia pentru sanatate va trebui sa devina tot mai mult un instrument eficient de profilaxie, cu o utilizare sistematica a mijloacelor, tehnicilor si metodelor necesare dezvoltarii unor conduite sanogenetice responsabile, in vederea atingerii idealului de sanatate individual si comunitar.

Profilaxia generala consta in masuri profilactice care se iau in toate bolile infectioase, declararea, izolarea, ancheta epidemiologica, dezinfectia, deparazitarea, o serie de masuri fata de purtatorii de germeni.

Masurile generale de profilaxie: declararea obligatorie la autoritatile sanitare este o masura de profilaxie. Prin aceasta metoda se aduc la cunostinta autoritatilor toate cazurile de boli infectioase, pentru ca sa se

poata lua masurile necesare, prin care sa se impiedice raspandirea lor.

In general toate bolile infectioase se izoleaza pana la vindecarea lor clinica, completa cu analiza de laborator, unde agentul patogen este cunoscut su poate fi pus in evidenta.

Ancheta epidemiologica face toate cercetarile legate de sursa bolii respective, cerceteaza sursa de infectie, calea de transmitere, modul de raspandire a agentului etiologic, starea de receptivitate sau de rezistenta a populatiei respective, conditii de viata si alimentatie la nivel de cultura, locuinta, varsta, sex etc.

BIBLIOGRAFIE

1. I.C.Voiculescu, I.C. Petricu – Anatomia si fiziologia omului editia IV

2. F. Marin, C.Popescu – Indreptar de medicina interna pentru cadre medii, Ed.Medicala 1983

3. Dr. N.G. Constantinescu, Dr. Safirescu, Dr. V. Predescu – Manual de medicina interna pentru scolile de asistente medicale, Edirura Medicala 1980

4. Carol Mozes – Tehnica ingrijirii bolnavului, Editura Medicala 1999

5. Dr. Docent D. Dobrescu, Prof. Dr. E. Manolescu, farmacist C. Ivan, farmacist V. Subtirica, Dr. A.Dragan/Memomed 1997, Editura Minesan, Ed. III

6. Dr. Doc. Dem. Theodorescu – Mic atlas de anatomie a omului, Ed Didactica si pedagogica 1974