Ingrasamintele Verzi

CUPRINS

Abordarea temei „ÎNGRĂȘĂMINTELE VERZI, POSIBILITATE DE CREȘTERE A FAVORABILITĂȚII PENTRU CULTURILE DIN NORD-VESTUL ROMÂNIEI” presupune o operațiune complexă datorită dezvoltării neechilibrate și exagerate a industriei, agriculturii și a urbanizării neecologice, ceea ce a dus la o criză a mediului ambiant în diferite zone ale lumii, dar mai ales ale României, astfel lucrarea de față va încerca să ofere un punct de vedere cu privire la atenția asupra mediului în care trăim, asupra măsurilor concrete de introducere a unor tehnologii mai puțin poluante și unor acțiuni de depoluare, precum și asupra respectării unei legislații corespunzătoare în toate activitățile social-economice.

Îngășămintele verzi sunt alcătuite din diferite plante (leguminoase, în special) singure sau în amestec, cu o perioadă scurtă de vegetație și creștere puternică, cultivate în scopul de a le încorpora în stare verde în sol, la un anumit stadiu de vegetație, pentru sporirea fertilității solului. Aceste îngrășăminte se folosesc de regulă pe solurile nisipoase, lutoase, argiloase, sărăturate și erodate pentru a îmbunătăți conținutul solului în materie organică și elemente nutritive cât și unele însușiri agrofizice ale solului. (Mocanu R., Dodocioiu A.-2007).

Eficiența îngrășământului verde se aproprie de a gunoiului de grajd, întrucât aduce în sol aproape aceleași cantități de substanțe nutritive. O îngrășare obișnuită cu îngrășăminte verzi este aproape egală cu o cantitate de 20 t/ha gunoi de grajd. Pentru a mări masa verde și, totodată, a-i apropia acțiunea de aceea a gunoiului de grajd este necesar ca la însămânțarea plantelor utilizate ca îngrășământ verde să se întroducă în sol îngrășăminte fosfatice, iar pe solurile nisipoase și sărurile de potasiu. Cercetările făcute cu fosfor radioactiv au arătat că fosforul din îngrășământul verde este folosit în primul an mai mult de 50%. Comparat cu superfosfatul, la cantități egale de P2O2, fosforul din îngrășământul verde a avut o eficiență egală cu 70% din aceea a superfosfatului. Experiențele făcute la noi în țară la stațiunile experimentale Turda, Mărculești, Suceava, Murflatar, Miniș, Mărăciunești, Geoagiu, Bistrița și Băneasa au arătat că prin folosirea de îngrășământ verde se obțin sporuri de recoltă asemănătoare cu cele de gunoiul de grajd.

Pentru relizarea acestei lucrări, doresc în primul rând să aduc calde și respectuoase mulțumiri D-lui Prof.univ.Dr.ing. [NUME_REDACTAT], secretarul științific al Facultății de [NUME_REDACTAT] și conducătorul științific al lucrării, care cu o înaltă competență și grijă mi-a îndrumat întreaga activitate de cercetare.

Mulțumesc D-lui Prof. Dr. [NUME_REDACTAT], decanul Facultății de [NUME_REDACTAT] pentru posibilitatea de a studia în cadrul facultății.

Capitolul 1

ÎNGRĂȘĂMINTELE VERZI

1.1. Definiție. Istoric. [NUME_REDACTAT] verzi sunt resurse organice care provin din plante agricole în culturi pure sau în amestecuri de mai multe specii cu masă vegetală bogată și de regulă cu creștere rapidă, având ca scop încorporarea lor în sol în stare verde, pentru îmbogățirea acestuia în materie organică, nutrienți și ameliorarea însușirilor fizice, ceea ce duce la sporirea producției agricole. Plantele care răspund acestor cerințe sunt speciile leguminoase datorită aportului de azot prin fixare simbiotică și conținutului de azot din masa vegetală: lupinul peren – Lupinus polyphyllus, lupinul albastru cu frunze înguste – Lupinus angustifolius, lupinul alb – Lupinus albus, lupinul galben – Lupinus luteus, fasolița – Vigna sinensis, mazărea – Pisum sativum, lintea pratului – Lathyrus sativus, bobul – Vicia faba, măzărichea păroasă – Vicia villosa, măzărichea de primăvară – Vicia sativa, borceagul sau măzărichea de toamnă – Vicia pannonica, seradella – Ornithopus sativus, trifoiul mărunt – Medicago lupulina, lucerna – Medicago sativa, trifoiul roșu – Trifolium pratense, trifoiul încarnat – Trifolium incarnatum, sparceta – Onobrychis viciaefolia, sulfina – Melilotus officinalis, sulfina albă – Melilotus alba, coroniștea – Coronilla varia, molotru – Trigonella și neleguminoase cum sunt cruciferele cu masă vegetală semnificativă și viteză de creștere mare: rapița colza – Brassica napus var. Oleifera, rapița sălbatică – Brassica campestris, muștarul – Sinapi album, Sinapis nigra, ridichea de frunze – Raphanus sativus (oleifera) sau unele graminee: secara – Secale cereale, ovăzul – Avena sativa, raigrasul – Lolium perenne și plante din alte familii hrana vacii – Spergula arvensis, floarea soarelui – Helianthus annuus, hrișcă – Fagophyrum esculentum care mai ales în amestec cu leguminoasele au aport esențial în celuloză, hemiceluloză și lignine. (Davidescu D. și colab., 1981; Rusu M. și colab., 2005).

Acțiunea pozitivă a îngrășămintelor verzi se datorește efectului multilateral și anume:

– ajută la evoluția ecoagriculturii;

– îmbogățesc solul în materie organică, în urma căreia se mărește capacitatea de reținere a substanțelor nutritive, crește puterea de tamponare și se îmbunătățesc însușirile fizice – stabilizarea structurii și refacerea regimului aerohidric protejând solurilor de la acțiunea eroziunii;

– sporesc cantitatea de humus, fapt ce influențează pozitiv asupra structurii solului, permeabilității și capacității pentru apă. Se apreciază că un îngrășământ verde cu 2% azot și coeficient de humificare de 5% poate determina sinteza a 250 kg humus/ha/an și 12,5 kg azot. Acest humus este puțin stabil, slab polimerizat și ușor mineralizabil;

– stimulează activitatea biologică din sol prin creșterea numărului și randamentului bacteriilor amonificatoare și nitrificatoare;

– se măresc rezervele de azot asimilabil ale solului;

– aduc în orizontul arabil cu ajutorul rădăcinilor (datorită activității absorbante a sistemului radicular), substanțe nutritive din orizonturile mai profunde;

– procesul de spălare a substanțelor nutritive, în special pe solurile nisipoase, este foarte mult micșorat, din cauza reținerii biologice de către plantele utilizate ca îngrășământ verde;

– îngrășământul verde din leguminoase (Melilotus officinalis) sau amestec de Vigna sinensis+Pisum sativum (fasoliță+mazăre) are efect asupra nematozilor dăunători din sol, prin favorizarea dezvoltării dușmanilor naturali ai acestora.

Datorită acțiunii multilaterale îngrășământul verde sporește recolta nu numai la prima cultură care se seamănă după el, ci și la urmăoarele două – trei culturi. În afară de aceasta, mai trebuie luate în considerare costul foarte redus și posibilitatea de a fi aplicat pe scară întinsă, mai ales pe ternurile unde transportul gunoiului de grajd se face cu greutate, ca și acolo unde cantitatea de gunoi este mică. (Davidescu D.,Davidescu V., 1981)

Speciile de îngrășământ verde se seamnă toamna, primăvara și vara, în culturi pure în amestecuri și în culturi ascunse. De exemplu: mazăre cu ovăz, măzăriche cu ovăz, trifoi încarnat (20 kg/ha) cu raigras italian (20 kg/ha) și măzăriche de toamnă (40 kg/ha) cunoscut și sub numele de amestec Landsberg.

Modul de folosire a îngrășământului verde este diferit în raport cu clima, solul, planta și particularitățile agrofitotehnice ale primei culturi îngrășate.

În raport cu clima, aplicarea îngrășămintelor verzi se recomandă în primul rând, pentru zonele umede, apoi pentru cele intermediare; sunt eficiente acolo unde precipitațiile medii anuale depășesc 550 mm.

În ceea ce privește solul, îngrășământul verde se poate aplica pe orice tip de sol, însă o mai mare importanță prezintă pentru solurile podzolice și nisipoase (tabel 1.1).

Se întâlnesc următoarele procedee de cultură:

– în cultură pură semănată primăvara (lupin, seradellă, sulfină) unde plantele sunt încorporate în sol când păstăile încep să capete aspect lucios;

– în culturi intermediare (în amestec cu alte plante) care se incorporează toamna și se utilizează sub formă de culturi ascunse sau culturi în miriște:

în cultură ascunsă se seamănă: seradella, sulfina, trifoiul roșu, sub o păioasă de primăvară; după recoltarea plantei principalele, plantele destinate ca îngrășământ verde continuă să vegheze până toamna, când se încorporează în sol cu 3-4 săptămâni înainte de semănatul culturilor de toamnă;

Tabel 1.1

Utilizarea îngrășământului verde în raport cu zona climatică și solul

(după Davidescu D., 1981)

după miriște în zonele cu toamne lungi și umede se seamnă lupin, seradellă, măzăriche, hrișcă, muștar, floarea soarelui; Exemplu: amestec muștar alb (10-15 kg/ha) cu mazăre furajeră 100 kg/ha; amestec de mazăre+măzăriche+bobușor (180 kg/ha) cu rapiță (3-4 kg/ha). Aceste amestecuri au creștere rapidă și după două luni se pot încorpora în sol;

– în culturi intermediare care se încorporează primăvara se utilizează culturi verzi de toamnă. Aici se aleg specii rezistente la ger, de la care să se obțină masa verde cât mai mare: secara+măzăriche de toamnă (70+50 kg/ha); ovăz de toamna+mazăre de toamnă (70+120 kg/ha); secară+măzăriche+rapiță (60+45+2 kg/ha); mazăre+măzăriche+bobușor (45+45+90 kg/ha);

și mai rar:

– sub formă de otavă, care rezultă după ultima coasă a unor plante de nuteț (seradellă, sulfină, lupin, trifoi) otavă care se încorporează în sol;

– ca masă cosită se practică mai ales în livezi și plantații viticole;

(http://www.gazetadeagricultura.info/index.php?option=com_content&view=article&id=1577:plantele-verzi&catid=36:Agrotehnica&Itemid=133), (Mocanu R. și colab.,2007).

Pentru implicarea acestor resurse organice în formarea unui humus stabil se recomandată armonizarea structurii acestor specii, în succesiuni și amestecuri de plante cu conținut ridicat în celuloză și lignină (cu aport predominant în C-organic), cu speciile bogate în azot pentru a determina refacerea unor componente organice humificabile și de calitate.

[NUME_REDACTAT] Gh. și colab. (2007) îngrășămintele verzi se clasifică în:

– îngrășăminte verzi în ogor propriu;

– îngrășăminte verzi în cultură premergătoare sau succesivă, cu două sub grupe: plante rezistente la iernat (culturi acoperitoare) și sensibile la ger;

– îngrășăminte verzi în cultură asociată cu plante prășitoare sau în cultură ascunsă (asociere cu o cultură neprășitoare).

Îngrășămintele verzi în ogor propriu, sunt puțin folosite în agricultură, ca urmare a lipsei de rentabilitate. La aceste îngrășăminte se apelează atunci când o solă este epuizată sau „obosită” (după pomi, vie, hamei). De regulă, se folosește trifoiul roșu.

Îngrășămintele verzi în cultura premergătoare sau succesivă se clasifică astfel:

a. rezistente la iernat (culturi acoperitoare), sunt din ce în ce mai mult folosite. Permit acoperirea solului iarna împiedică spălarea în adâncime a substanțelor nutritive, dar și a nitraților. Folosirea lor impune o a doua arătură în primăvară, sau cel puțin o discuire energică. Se mai folosesc frecvent amestecurile de trifoi cu ierburi. Semănătura se face în miriște, imediat după cereale sau cartofi. În primăvară, masa verde se toacă cu mașina de tocat vreji, se lasă trei – patru zile pe loc, apoi se încorporează sub plug (antetrupiță) sau sub disc. După trei – patru săptămâni începe descompunerea, dispar substanțele inhibitoare de creștere și se poate semăna. Prin adăugarea de gunoi fermentat sau urină, este grăbită descompunerea.

b. sensibile la ger , au următoarele avantaje:

– se încorporează ușor – la începutul iernii sau primăvara timpuriu nemaifiind nevoie de tocare;

– se descompun rapid, permițând semănatul culturilor din epoca I și II;

– permit arătura de iarnă, timpurie, fapt important pe solurile grele.

Îngrășămintele verzi în cultura asociată sunt de asemenea destul de mult folosite existând mai multe tipuri de asociere și anume:

– asociere cu culturi prășitoare (porumb, cartofi, floarea soarelui etc.). în ciuda unor dificultăți tehnologice, agricultorii biologi încearcă să găsească soluții cele mai bune. Se cultivă: soia, bobul, lupinul, lintea pratului, trifoi.

– asociere cu culturi neprășitoare (cultură ascunsă), este cea mai interesantă metodă, dar și aceasta ridică anumite pretenții tehnologice. Plantele folosite cel mai frecvent sunt trifoiul roșu, lucerna, în amestec sau nu cu ierburi. În întreprinderile cu sector zootehnic dezvoltat, adeseori după sola de cereale + cultura ascunsă, urmează sola furajeră de bază, cu ciclu bienal (trifoiște, lucernieră).

Un sondaj de opinie efectuat în Elveția, privind culturile asociate folosite ca îngrășăminte verzi arată că:

– 70% din agricultori folosesc îngrășămintele verzi asociate în cultura porumbului și 50% în cultura cerealelor păioase;

– la porumb se folosește cel mai frecvent trifoiul mărunt (galben). Când porumbul are 20 cm, se seamănă trifoiul: cu mâna, din sacul de semănat, cu semănătoarea sau chiar cu cultivatoarelor;

– înainte de semănat, terenul se prășește mecanic și manual: după 3-4 săptămâni de la recoltatul porumbului, îngrășământul se încorpoorează cu plugul, la nevoie echipat cu antetrupiță;

– în grâu, trifoiul răsare uneori nesatifăcător, iar în anii secetoși concurează grâul în ceea ce privește apa;

Această practică a îngrășării solului prin încorporarea în sol a unei culturi de plante verzi, de obicei o cultură de leguminoase este cunoscută încă din vremea [NUME_REDACTAT] și a [NUME_REDACTAT]. Agricultorii lumii antice recunoșteau în această metodă un mijloc de revitalizare a solului, de creștere a fertilității sale și, concomitent, a producțiilor ce se obțineau; înființarea îngrășământului verde se făcea fie sub forma unei culturi în ogor propriu, care era încorporată în sol la un moment dat al dezvoltării sale, fie sub forma unei culturi ascunse sau unei culturi duble ([NUME_REDACTAT]. și colab., 1983).

Cercetările din a doua parte a secolului XX (Broadbent și Norman, Hallam și Bartholomew, Stotzky și Martensen, Domsch, citați de [NUME_REDACTAT]. și colab., 1983) au semnalat unele aspecte de natură să limiteze folosirea îngrășămintelor verzi (leguminoase). Ei au arătat că prin încorporarea de îngrășământ verde, mai ales dacă plantele sunt tinere (care se caracterizează printr-un raport C⁄N mic) se declanșează procese microbiologice explosive de natură să intensifice mineralizarea humusului stabil al solului, iar în final asistăm la o scădere rapidă a rezervelor de humus în solurile îngrășate cu îngrășământ verde. [NUME_REDACTAT]. și colab., (1983) dau o altă explicație fenomenului de intensificare a mineralizării humusului stabil al solului, considerând că mineralizarea mai puternică a humusului se datorează mai puțin compușilor solubili rezultați din descomunerea îngrășămintelor în sol și care stimulează înmulțirea microorganismelor specializate în cometabolizarea humusului original al solului (puternic polimerizat).

Fig. 1.1. Cultură de îngrășământ verde (lupin + ovăz) cu raport

C/N favorabil humificării , Oradea 2004

(după Domuța C., 20006)

Roger (1976), citat de [NUME_REDACTAT]. și colab., (1983) un cercetător aparținând agriculturii biologice, consideră că eșecurile utilizării îngrășămintelor verzi se datorează culturilor vegetale pure, insuficient de bogate în celuloze. El recomandă să se lucreze cu amestecuri de plante având un raport optim de monozaharide⁄celuloză/azot. Același cercetător consideră că la alcătuirea amestecului de semințe se ține seama de cultura precedentă; după o experiență de peste 50 de ani de agricultură biologică, Roger recomandă amestecul:

măzăriche: 30-40 kg/ha;

secară: 80 kg/ha;

raigras etalon: 0-10 kg/ha.

Autorul citat recomandă o proporție mai însemnată de secară dacă solul este infestat

cu pir, înlocuirea celor 80 kg secară și 50 kg ovăz, dacă terenul este infestat cu ciulini, iar dacă predomină muștarul sau rapița sălbatică se vor folosi 50 kg semințe de secară și 5–10 kg de rapiță. Tehnologia îngrășămintelor verzi din România, atât pe terenurile plane cât și pe terenurile în pante presupune folosirea culturilor pure (Davidescu D., 1987 și [NUME_REDACTAT], 2002) cu dezavantajele amintite anterior în ce privește humificarea. Pornind de la concluziile lui Roger (1976) Domuța C., începând cu 1988, la Pocola și în 1990 la Beiuș, folosește amestecurile: lupin+mei+ovăz; lupin+secară+rapița, rezultate fiind publicate în 2000, 2001, 2002 și 2003.

S-a avut în vedere faptul că lupinul este un îngrășământ verde mai cunoscut în România, precum și faptul că măzărichea este o plantă leguminoasă recomandată de Roger ca îngrășământ verde și este cunoscută în România (și nu numai) ca o componentă a borceagurilor, iar schimbarea acestei percepții este mai greu de realizat. Normele de sămânță folosite și producțiile de îngrășământ verde cultură dublă obținute la Beiuș sunt prezentate în tabelul 1.2.

Tabel 1.2

Normele de sămânță și producțiile de îngrășăminte verzi cultură dublă;Beiuș 1990 (după Domuța C., 2005)

1.2. Perioada de înființare a îngrășămintelor verzi

Înființarea îngrășămintelor verzi în cultură principală asigură o reușită de 100%.

Înființarea îngrășămintelor verzi în cultură dublă poate fi o reușită dacă regimul precipitațiilor asigură dezvoltarea plantelor în bune condiții astfel încât să se realizeze o cantitate de masă verde suficientă (de cel puțin 20 t/ha). Cu cât înființarea culturii duble de îngrășământ verde se face mai devreme cu atât șansele de reușită sunt mai mari. În continuare se prezintă rezultatele de cercetare obținute în anul 2001.

Înființarea culturilor pentru îngrășământ verde la mijlocul lunii iulie, imediat după recoltarea grâului a asigurat o rezervă de apă pe adâncimea de 0-25 cm mai mare cu 111 m3/ha decât plafonul minim; prima ploaie (8,4 mm) s-a înregistrat după 2 zile, iar cantitatea totală de precipitații înregistrată până la încorporare a totalizat 271,0 mm, cu 100 mm mai mult decât valoarea mediei multianuale. La nouăsprezece zile după aceea, culturile pentru îngrășăminte verzi nou înființate au găsit în sol o rezervă bună de apă (cu 87 m3/ha sub plafonul minim); prima ploaie (30,7 mm) s-a înregistrat după șapte zile, iar totalul precipitațiilor a fost de 218,3 mm. Înființarea culturilor în data de 20 august a aigurat plantelor o rezervă de apă mai scăzută (cu 202 m3/ha mai mică decât palfonul minim); prima ploaie (3,0 mm) s-a înregistrat după opt zile, iar totalul precipitaților din perioada de vegetație a fost de 162,8 mm, cu 70 mm mai mult decât media multianuală. În condițiile acestui bogat și bine distribuit regim al precipitațiilor în unele variante s-au obținut cantități de îngrășăminte verzi apreciabile și prin înființarea culturilor în data de 20 august (tabel 1.3).

Tabel 1.3.

Influența epocii de semănat asupra producției de îngrășăminte verzi, cultură dublă, Oradea, 2001 (după Domuța C., 2005)

Variantele:

1:Lupin; 2:Măzăriche+ovăz+raigras; 3:Lupin+ovăz+rapiță; 4:Lupin+ovăz; 5:Rapița+ovăz; 6:Rapița;

Din datele prezentate se poate remarca faptul că cea mai mare cantitate de îngrășământ verde s-a obținut la cultura pură de lupin și în amestecurile în care această plantă a intrat. Producții bune de îngrășământ verde s-a obținut în amestecul măzăriche+ovăz+raigras semănat până în data de 3 august, la ultima dată de semănat producția fiind prea mică.

În anul 2002, în cultură dublă producția de îngrășăminte verzi a fost zero, iar în anii 2003 și 2004 cele mai mari producții s-au obținut semănând la 1 iulie și în 15 iulie. Producția de îngrășăminte verzi a reprezentat doar 36,4% din producția îngrășămintelor verzi semănate la 1 iulie în 2003 și 53,75% în anul 2004. Semănatul în 15 august a determinat o pierdere de producție și mai mare, astfel că în medie pe epoca de semanat pierderea de producție față de 1 iulie a determinat o pierdere de producție de 85,1% în 2003 și de 62% în 2004. (tabel 1.4)

Pentru reușita tehnologiilor specifice se administrează doze minime de azot, fosfor și potasiu (N = 30-40; P2O5 = 30-40; K2O = 40-60). Se încorporează în sol la fenofaza în care biomasa este maximă, plantele sunt turgescente ceea ce coincide cu înfloritul lor. Anterior încorporării masei vegetale se tăvălugește sau se toacă pentru a favoriza descompunere și minerelizarea plantelor, dar uneori este recomandată și încorporarea superficială pentru o fermentare aerobă. Se apreciază că o producție de 10-20 t/ha masă verde din aceste culturi introduce în sol 2-3 t de substanță uscată. (Rusu M. și colab., 2005)

Tabel 1.4.

Influența epocii de semănat asupra producției de îngrășăminte verzi (t/ha) cultură dublă, Oradea 2002*-2004 (după Domuța C., 2005)

* În anul 2002 producția a fost zero

1.3. Recoltarea îngrășămintelor verzi

[NUME_REDACTAT]. și colab. (1983) recomandă ca să nu se caute a se obține o masă vegetală prea mare, iar talia plantelor să nu depășească 30-40 cm. Se interzice cu desăvârșire introducerea masei vegetale proaspete sub brazdă întrucât efectul biologic și de producție va fi contrar celui așteptat. Este recomandată cosirea „ la ras” a culturii verzi și lăsarea acesteia pe sol sub forma de mulci (stratul de materie organică) timp de cincisprezece zile, dacă vremea este secetoasă și caldă și douăzeci și una de zile, dacă vremea este rece și umedă. Se produc astfel, la suprafață, procesele de autoliză și descompunere microbiană a țesutului vegetal și nu se afectează conținutul solului în compuși cu azot și carbon. După această perioadă se execută o lucrare supericială (cu discul sau freza) pentru distrugerea sistemului radicular pe adâncimea 5-10 cm. Autorii citați arată că după alte aproximativ trei săptămâni să se execute o altă lucrare superficială pentru distrugerea rădăcinilor încă vii după care se execută o arătură la 15 cm; nu trebuie deranjat solul mai adânc pentru a păstra rezerva de materie organică pentru perioadele târzii ale vegetației culturii următoare. Totuși, având în vedere faptul că îngrășămintele verzi, cultură dublă ating înălțimea de 30-40 cm (înflorirea plantei leguminoase) la sfârșitul lunii septembrie ‒ începutul lunii octombrie considerăm că după cosire și după trecerea celor cincisprezece sau douăzeci și una de zile de menținere la suprafață sub formă de mulci se poate face încorpoararea îngrășămintelor verzi, arătura putându-se executa la parametri de calitate corespunzători.

Îngrășămintele verzi înființate în cultură principală se vor recolta și încorpora având în vedere recomandările făcute de Eliade și colab. (1983).

1.4. Influența îngrășămintelor verzi asupra producției în primul an de efect

Rezultatele de producție obținute la Beiuș, la cultura porumbului arată că dintre cele patru variante de îngrășăminte verzi folosite, în varianta fertilizată cu amestecul lupin albastru+secară+rapiță s-a înregistrat cea mai mare diferență față de martorul nefertilizat. Varianta noastră de amestec de îngrășământ verde a determinat obținerea unui spor de producție mai mare decât sporul de producție obținut prin folosirea amestecului recomandat de Roger. De asemenea se constată că în cele trei variante de culturi în amestec pentru îngrășământ verde s-au obținut producții de porumb mai mari decât producția obișnuită în varianta fertilizată cu lupin, în cultură pură. Fertilizarea cu gunoi de graj 60 t/ha a determinat obținerea celei mai mari producții.

Fertilizarea anuală cu N90P45 (solul din câmpul de cercetare a avut un conținut ridicat de fosfor, ajungându-se la concluzia că este recomandată doza de 45 kg s.a./ha) a determinat obținerea unor sporuri de producție față de variantele fertilizate numai organic cuprinse între 23% (paie+50 N) și 46% (gunoi de grajd 60 t/ha).

Fertilizarea cu potasiu a determinat obținerea unor sporuri de 530 kg/ha (paie+50 N) și 870 kg/ha (lupin+secară+rapiță), comparativ cu varianta fertilizată numai cu azot și fosfor. În medie, pe cele opt variante de fertilizate organică, în condițiile fertilizării anuale cu N90P45K90 s-a obținut o diferență de 54% față de media variantelor fertilizate numai organic și o diferență de 11,1% față de variantele fertilizate organic și chimic (cu doza N90P45). De asemenea, prin fertilizarea anuală cu N90P45 pe agrofondurile organice studiate s-a obținut un spor mediu față de cele opt variante de fertilizare organică de 39% (tabel 1.5).

Tabel 1.5.

Influența fertilizării ameliorative organice și a celei anuale chimice asupra producției de porumb în condițiile solului erodat de la Beiuș

(după Domuța C., 2005)

În condițiile de la Oradea, folosirea ca îngrășământ verde a lupinului cultură pură a determinat un spor de producție de porumb de 490 kg/ha (10,4%) atunci când cultura de îngrășământ s-a înființat în 15 iulie. Sporul de producție a fost asemănător (444 kg/ha, 9,7%) dacă lupinul s-a înființat la sfârșitul lunii iulie, însă prin înființarea lupinului în 15 august, producția de porumb în primul an de efect a fost doar cu 272 kg/ha (5,1%) mai mare decât producția obișnuită în varianta martor. (tabel 1.6)

În variantele în care îngrășământul verde folosit a fost lupinul în amestec s-au obținut producții mai mari comparativ cu producțiile obținute în cultură pură. Astfel prin folosirea amestecului lupin+ovăz, sporul de producție obținut comparativ cu varianta în care s-a folosit lupinul în cultură pură a fost de 425 kg/ha în varianta în care îngrășământul verde s-a înființat în 30 iulie.

În varianta în care s-a folosit ca îngrășământ verde amestecul lupin+ovăz+rapiță s-au obținut cele mai mari producții, diferențele față de producții, diferențele față de producțiile obținute în variantele cu lupin cultură pură din primele două epoci fiind de 572 kg/ha, respectiv de 495 kg/ha.

Prin folosirea amestecului măzăriche+ovăz+raigras producțiile de porumb au fost superioare celor în care s-a folosit ca îngrășământ verde lupinul în cultură pură (cu 335 kg/ha în prima epocă și cu 369 kg/ha în epoca a doua) însă au fost mai mici decât producțiile obținute în variantele în care s-a folosit ca îngrășământ verde lupin+ovăz, respectiv lupin+ovăz+rapiță.

Tabelul 1.6.

Influența fertilizării cu îngrășăminte verzi (primul an de efect) asupra producției de porumb, kg/ha, Oradea 2002

Producțiile de porumb obținute în primul an de efect al gunoiului de grajd aplicat în doze de 25 t/ha și 50 t/ha au fost superioare producțiilor obținute în variantele fertilizate cu îngrășăminte verzi.

Producția mică de îngrășăminte verzi obținută prin înființarea acestora în 15 august și în condițiile unui an deosebit de favorabil, în primul an de efect, a determinat obținerea unor diferențe mici de producție față de martorul nefertilizat. Ca urmare, înființarea culturilor pentru îngrășăminte verzi în această perioadă este total contraindicată.

Fertilizarea chimică cu N120P90 asociată cu fertilizarea cu îngrășăminte verzi sau gunoi de grajd a determinat obținerea celor mai mari producții de porumb în toate situațiile din tabelul 1.4. De reținut este faptul că fertilizarea cu gunoi de grajd 25 t/ha a determinat obținerea unei producții de porumb doar cu puțin mai mari decât în cea mai bună variantă de fertilizare cu îngrășământ verde (lupin+ovăz+rapiță), 166 kg/ha în varianta cu N0P0 și 150 kg/ha în varianta cu N120P90.

Rapița în cultură pură sau în amestec cu ovăzul au determinat obținerea unor sporuri de producție mai mici decât cele obținute prin folosirea lupinului în cultură pură și de aceea nu se recomandă. Totodată cultura de rapiță pune probleme suplimentare datorită atacului de purici care o poate chiar compromite.

1.5. Influența îngrășămintelor verzi asupra producției în al doilea an de efect

În cel de-al doilea an de efect al îngrășămintelor verzi, diferențele de producție față de martor sunt mai mici decât diferențele obținute în primul an.

În varianta fertilizată cu lupin cultură pură diferența față de martorii nefertilizați din primele două epoci de aplicare au fost de 272 kg/ha,respectiv 374 kg/ha. În amestecurile lupinului cu ovăz, respectiv cu ovăz+rapiță s-au obținut producții mai mari decât producția variantei cu lupin cultură pură, însă diferențele față de martori sunt mai mici decât în primul an de efect al îngrășămintelor verzi. În varianta fertilizantă cu măzăriche+ovăz+raigras s-au obținut producții mai mici decât producțiile obținute în amestecurile lupinului. Prin folosirea ca îngrășământ verde a rapiței în cultură pură și a rapiței în amestec cu ovăzul s-au obținut cele mai mici sporuri de producție față de martor și ca urmare nu se recomandă folosirea lor. (tabel 1.7.)

Și în variantele fertilizate cu gunoi de grajd în anul al doilea de efect, diferențele de producție față de martor sunt mai mici decât în primul an de efect, iar în varianta fertilizantă cu 25 t/ha diferența față de cea mai bună variantă de fertilizare cu îngrășăminte verzi este de 180 kg/ha în varianta fără fertilizare chimică și de doar 20 kg/ha, respectiv 32 kg/ha față de producția primelor două epoci fertilizate cu N120P90.

În cel de al doilea an de efect al îngrășămintelor verzi înființate în 15 august sporul de producție de porumb față de martorul nefertilizat este nesemnificativ statistic în toate variantele studiate și ca urmare o astfel de dată pentru înființarea îngrășămintelor verzi este exclusă.

Tabel 1.7.

Influența fertilizării cu îngrățăminte verzi (anul II de efect) asupra producției de porumb, kg/ha, Oradea 2003 (după Domuța C., 2005)

1.6. Influența îngrășămintelor verzi asupra valorificării apei consumate (EVA)

Eficiența valorificării apei consumate s-a calculat ca raport între producția principală și consumul total de apă. Consumul total de apă s-a calculat prin metoda bilanțului apei în sol, adâncimea de bilanț folosită fiind de 0-150 cm. (Grumeza N. și colab. 1989)

1.6.1.Influența îngrășămintelor verzi în primul an de efect asupra eficienței valorificării apei consumate

Cercetările s-au efectuat la cultura porumbului, iar în varianta fertilizantă cu lupin s-a obținut o valoare a EVA de 1,23 kg/m3 cu 11% mai mult decât martorul nefertilizat. Amestecul lupin+ovăz a determinat obținerea unei diferențe mai mari, 20%, iar prin folosirea amestecului lupin+ovăz+rapiță s-a obținut cea mai mare diferență față de martor (23%) dintre toate cele șapte tipuri de îngrășăminte verzi studiate. Prin folosirea amestecului măzăriche +ovăz+raigras s-a obținut o eficiență a valorificării apei consumate mai mică decât eficiența valorificării apei consumate în variantele cu amestecuri ale lupinului, diferența față de martor fiind de 18%. Cele mai mari diferențe față de martor s-au obținut în variantele fertilizate cu gunoi de grajd, 36% în varianta fertilizată cu 25 t/ha și 51% în varianta fertilizată cu 50 t/ha. (tabelul 1.8)

Fertilizarea chimică, N120P90, pe agrofondurile cu îngrășăminte verzi și gunoi de grajd a determinat creșterea valorilor eficienței valorificării apei consumate, însă diferențele relative față de martorul fertilizat chimic sunt mai mici decât diferențele obținute pe agrofondurile fără fertilizare cimică.

În variantele fertilizate cu rapiță, respctiv rapiță+ovăz s-au obținut cele mai mici valori ale eficienței volorificării apei consumate.

1.6.2. Influența îngrășămintelor verzi în al doilea an de efect asupra eficienței valorificării apei consumate

Și în al doilea an de efect al îngrășămintelor verzi, comparativ cu martorul, eficiența valorificării apei consumate din variantele fertilizate cu îngrășăminte verzi este mai mare, obținându-se o cantitate mai mare de porumb la 1 m3 apă consumată. Cea mai mare valoare a eficienței valorificării apei s-a obținut în varianta fertilizată cu gunoi de grajd 50 t/ha. În varianta fertilizată cu 25 t/ha asociată cu N120P90 s-a obținut o eficiență a valorificării apei (1,49 kg/m3) egală cu cea obținută în cea mai bună variantă de îngrășăminte verzi (lupin + ovăz + rapiță), iar în varianta fertilizată cu N0P0 valoarea EVA este ușor mai mare (1,16 kg/m3 față de 1,11 kg/m3) (tabel 1.8).

Tabelul 1.8

Influența îngrășămintelor verzi asupra eficienței valorificării apei de către

cultura porumbului în condițiile de la Oradea (după Domuța C., 2005)

1.7. Influența îngrășămintelor verzi asupra însușirilor fizice ale solului

1.7.1. Influența îngrășămintelor verzi asupra densității aparente

Toate variantele de îngrășăminte verzi au determinat scăderea valorii densității aparente, ceea ce înseamnă un sol mai puțin tasat, valori ale porozității totale mai mari și condiții de vegetație mai bune pentru culturi.

Dintre cele șase tipuri de îngrășăminte verzi studiate cele mai mari diferențe față de martorul nefertilizat s-au înregistrat în amestecurile de lupin+ovăz+rapiță, respectiv lupin+ovăz, -3,2% (1,38 g/cm3 față de 1,44 g/cm3). Urmează diferențele înregistrate în amestecul măzăriche+ovăz+raigras, în varianta cu lupin cultură pură și în variantele cu rapiță. Cele mai mari diferențe față de martor s-au înregistrat în variante fertilizate cu gunoi de grajd, -5,6% la doza de 25 t/ha și -7,0% la doza de 50 t/ha. Valorile medii pe 0-30 cm caracterizează solul din toate variantele ca slab tasat. (tabel 1.9)

Tabel 1.9.

Influența îngrășămintelor verzi și a gunoiului de grajd aupra valorilor densității aparente (DA) pe adâncimea de 0-30 cm, Oradea 2002 (după Domuța C., 2005)

1.7.2. Influența îngrășămintelor verzi asupra rezistenței la penetrare

Îngrășămintele verzi au determinat scăderea rezistenței la penetrare în toate cazurile. Dacă la martorul nefertilizat, pe adâncimea 0-30 cm, rezistența la penetrare are o valoare mijlocie, în variantele fertilizate cu îngrășăminte verzi rezistența la penetrare are valori mai mici. Cea mai mare diferență față de martor s-a înregistrat în amestecurile cu lupin, dar și în amestecul măzăriche+ovăz+raigras. Cele mai mari diferențe față de martor s-au înregistrat în variantele fertilizate cu gunoi de grajd, -31,4% în varianta fertilizată cu doza de 25 t/ha și -38,3% în varianta fertilizată cu doza de 50 t/ha. (1,76 kg f/cm2, respectiv 15,8 kg f/cm2, față de 25 kg f/cm2 la martor). Cu excepția martorului la care valoarea rezistenței la penetrare este mijlocie în toate celelalte variante valorile rezistenței la penetrare sunt mici (tabel 1.10).

Tabel 1.10

Influența îngrășămintelor verzi și a gunoiului de grajd, asupra rezistenței la penetrare (RP) pe adâncimea de 0-30 cm, Oradea 2002 (după Domuța C., 2005)

1.7.3. Influența îngrășămintelor verzi asupra conductivității hidrauluice

Folosirea îngrășămintelor verzi a determinat îmbunătățirea valorilor conductivității hidraulice, îmbunătățire care s-a produs însă în cadrul aceleași clase de interpretare, „mare”. Amestecul lupin+ovăz a determinat cea mai mare creștere a conductivității hidraulice față de martor, 21,7% (16,91 mm/h față de 13,89 mm/h), cea mai mică creștere 3,1% (14,32 mm/h), s-a înregistrat în varianta fertilizată cu rapiță. Și în cazul acestui parametru fizic gunoiul de grajd a determinat cele mai mari diferențe față de martor, 33,9% la doza de 25 t/ha. (tabel 1.11)

Tabel 1.11.

Influența îngrășămintelor verzi și a gunoiului de grajd, asupra conductivității hidraulice (K), pe adâncimea de 0-30 cm, Oradea 2002 (după Domuța C., 2005)

1.8. Îngrășămintele verzi în asolamente

1.8.1. Definiție. Importanța asolamentului

Asolamentul reprezintă împărțirea terenului în sole, pe care plantele se succed în spațiu și timp într-o ordine bine stabilită și pe care se aplică în complex sisteme raționele de lucrări a solului, de fertilizare și de erbicidare în vederea creșterii fertilității solului, a sporirii cantitative si calitative a producțiilor agricole (Guș P.și colab., 1998).

Asolamentul este pivotul central al agriculturii durabile fiind considerat una din cele mai importante măsuri agrotehnice de menținere și sporire a fertilității solului, de obținere a unor producții mari, de luptă împotriva bolilor și dăunătorilor și de sporire a eficacității celorlalte măsuri pedoameliorative și agrofitotehnice.

1.8.2. Criterii care stau la baza întocmirii asolamentelor cu plante folosite ca îngrășăminte verzi

Pentru întocmirea corectă a asolamentelor cu plante folosite ca îngrășăminte verzi trebuie avute în vedere condițiile naturale, economico–organizatorice, și respectarea criteriilor agrobiologice.

1. Condițiile naturale. Se iau în vedere condițiile de relief, sol, expoziția terenului, adâncimea și gradul de mineralizare a apei freatice, clima (precipitații,temperatura) etc. având un rol determinant la stabilirea sortimentului de cultură. (Guș P. și colab., 1998).

2. Condițiile economico–organizatorice sunt reprezentate de cerințele economiei de piață, de necesitatea folosirii raționale a forței de muncă și a mijloacelor macanice, de rețeaua de drumuri, de existența unor fabrici de prelucrare a produselor agricole în apropiere, distanța față de centrele populate, prețuri și posibilități de valorificare a produselor agricole etc.

3. Criterii agrobiologice:

a) Consumul de substanțe nutritive din sol. Fiecare plantă folosește cantități specifice de elemente nutritive; plantele mari consumatoare de elemente nutritive vor alterna cu plantele care consumă mai puține elemente nutritive:

– cerealele păioase consumă mai mult azot și fosfor;

– floarea soarelui consumă mai mult potasiu și, ca urmare, se recomandă să alterneze cu cerealele păioase care consumă mai puțin potasiu;

– leguminoasele lasă în sol cantități mari de azot, fixat prin simbioza cu bacteriile din genul Rhisobium și, ca urmare, se recomandă alternarea cu plantele mari consumatoare de azot, în special cu cerealele păioase;

– muștarul, lupinul, și în bună măsură mazărea, ovăzul folosesc fosforul din compușii greu solubili;

Plantele se diferențiază între ele și prin adâncimea la care își trimit rădăcinile: fasolița, cerealele păioase au sistemul radicular dezvoltat pe o adâncime mai mică, în timp ce lucerna, trifoiul, floarea soarelui au un sistem radicular care pătrunde mai adânc. Dacă se cultivă mai mulți ani la rând aceleași plante există pericolul epuizării rezervei de hrană din anumite straturi de sol; acest neajuns se poate evita prin rotația plantelor, realizându-se și o „rotația rădăcinilor”. (Vasiliu A., 1959, citat de [NUME_REDACTAT]. și Penescu A., 1996).

Rădăcinile gramineelor au capacitate de solubilizare a compușilor greu solubili din sol de 2-3 ori mai mică decât a leguminoaselor.

b) Consumul de apă din sol. După o cultură cu un consum mare de apă, la recoltare solul rămâne uscat, astfel se recomandă ca până la semănatul plantei postmergătoare să treacă un timp mai îndelungat pentru ca rezervele de apă din sol să se refacă. De exemplu, grâul nu va urma după lucernă, întrucât după recoltarea lucernei rezerva de apă din sol este scăzută, această cultură fiind foarte mare consumatoare de apă; după lucernă se va cultiva porumbul, întrucât până în primăvară rezervele de apă se refac.

c) Influența asupra însușirilor fizice ale solului. Plantele de cultură prin sistemul radicular, cantitatea de resturi vegetale lăsate în sol, măsurile agrofitotehnice specifice influențează diferit însușirile fizice (structura, densitatea aparentă, porozitatea).

d) Protecția împotriva eroziunii solului. Sistemul radicular, resturile vegetale, densitatea, măsurile agrofitotehnice dau culturilor agricole o protecție diferită împotriva eroziunii. În funcție de gradul de protecție împotriva eroziunii se stabilește structura culturilor și rotația acestora în asolamente de pe terenurile în pantă.

e) Bilanțul substanței organice din sol. Prin cultivare, în sol se petrec concomitent procese de descompunere și de sinteză a materiei organice. De regulă, în timpul vegetației predomină procesele de sinteză, iar în perioadele de recoltare și până la instalarea culturii următoare, procese de descompunere; după cantitatea de materie organică lasată în sol.

f) Combaterea buruienilor. Principala măsură de combatere a buruienilor este rotația culturilor.

g) Combaterea dăunătorilor și a bolilor plantelor. Majoritatea bolilor și dăunătorilor atacă cu precădere anumite plante. Întrucât prin resturi vegetale și sol se transmit numeroși agenți fitopatogeni și dăunători, monocultura determină înmulțirea excesivă a acestora și atacul devine din ce în ce mai periculos. Plantele care sunt afectate de aceleași boli și aceiași dăunători nu vor alterna una după alta.

h) Perioada de timp dintre două culturi care se succed. Este nevoie ca timpul care rămâne de la recoltarea plantei premergătoare și până la semănatul plantei care urmează în rotație să permită executarea în bune condiții a lucrărilor de fertilizare, a arăturii și a lucrărilor de pregătire a patului germinativ.

Întocmirea asolamentelor de protecție cu îngrășăminte verzi pe terenul supus eroziunii presupune gruparea culturilor cu cerințe agrobiologice asemănătoare. Se deosebesc astfel următoarele grupe de culturi: foarte bune protectoare – gramineele (ovăz, secară, raigras) și leguminoasele perene (lucernă, trifoi, sparcetă) se pot aplica pe pantă până la 25%; mediu protectoare – leguminoase anuale (mazăre, măzăriche, bob, lupin, fasoliță etc.) se aplică pe terenuri cu pantă până la 15%; slab protectoare – culturile prășitoare (floarea soarelui) se pot folosi pe terenuri cu panta mai mică de 5%;

Pe terenurile cu pante de peste 10% se aplică sistemul de culturi în fâșii cu benzi înierbate, a căror lățime variază în funcție de pantă: pantă de 5%-10% – lățimea fâșiei de 60-150 m; pantă de 10%-15% – lățimea fâșiei de 30-60 m; pantă de 15%-20% – lățimea fâșiei de 20-30 m; pantă de peste 25% – lățimea fâșiei de 20 m.

Capitolul 2

MATERIALUL ȘI METODA DE CERCETARE

Cercetările s-au efectuat la Oradea, localitate situată la 45003’ latitudine nordică și 21056’ longitudine estică. Câmpul de cercetare este amplasat pe un versant cu panta de 10%. Profilul solului este următorul: Ap= 24 cm; El= 24-34 cm; Bt1=34-54 cm; Bt2= 54-78 cm; Bt/c= 78-95 cm; C= 95-145 cm. Pe stratul arat s-a determinat un conținut de azot mineral accesibil (N-NH+NO3) de 3,86 ppm, 6,0 ppm, conținut în fosfor mobil și 88,5 ppm, conținut în potasiu mobil, valoarea pH este de 5,5.

Coeficientul de ofilire are valoare mijlocie pe adâncimea de 0-75 cm și o valoare mare sub această adâncime. Capacitatea de câmp este mijlocie pe întreaga adâncime, iar capacitatea de apă utilă este mare pe adâncimea de 0-50 cm și mijlocie pe adâncimea de 50-150 cm.

Scopul cercetărilor a fost acela de a stabili influența îngrășămintelor verzi asupra structurii solului, precum și asupra unor însușiri chimice ale acestuia în vederea stabilirii posibilității de creștere a favorabilității pentru culturile din nord-vestul României.

Cercetările s-au efectuat într-o experiență cu lupin cultură pură, cu rapiță cultură pură, precum și cu amestecurile lupin+ovăz, măzăriche+ovăz+raigras, precum și cu gunoi de grajd 25t/ha și 50 t/ha.

Clima din perioada perioada de cercetare

În anii studiați condițiile climatice au fost diferite, temperatura medie anuală a fost în anul 2009 de 11,6 oC , iar in anul 2010 de 11,3 oC; media multianuală (1931-2007) este de 10.2 oC. Umiditatea aerului a avut valori mai mici decât cele ale mediei multianuale (78%):, 70% în 2009 și 76% în anul 2010. Precipitațiile anuale s-au situat sub valoarea medie multianuale (585,7 mm) în anul 2009 (501,4 mm), in anul 2010 precipitațiile înregistrate (869 mm) au depășit valoarea medie multianuală cu 41,7 %.(după [NUME_REDACTAT] Oradea)

Capitolul 3

REZULTATE OBȚINUTE

3.1. Influența îngrășămintelor verzi asupra structurii solului

Lupinul în cultură pură nu a determinat îmbunătățirea gradului de structurare a solului, însă în amestec cu ovăzul și rapița a determinat creșterea gradului de structurare cu 8,6% (60,62% față. (tabelul 3.1)

În figurile 4.1; 4.2; 4.3; 4.4; 4.5; 4.6; se prezintă pe variante, ponderea agregatelor de diferite mărimi, în componența gradului total de structurare.

Tabelul 3.1

Influența îngrășămintelor verzi și ale gunoiului de grajd asupra hidrostabilității macroagregatelor solului în condițiile de la Oradea, 2010

3.2. Influența îngrășămintelor verzi asupra însușirilor chimice ale solului

Reacția solului nu a suferit modificări importante în urma folosirii îngrășămintelor verzi și a gunoiului de grajd.

Tabelul 3.2

Influența îngrășămintelor verzi și a gunoiului de grajd asupra pH-ului solului în condițiile de la Oradea, 2010

Tabelul 3.3

Influența îngrășămintelor verzi și a gunoiului de grajd asupra conținutului în fosfor mobil al solului în condițiile de la Oradea, 2010

Tabelul 3.4

Influența îngrășămintelor verzi și a gunoiului de grajd asupra conținutului în potasiul mobil al solului în condițiile de la Oradea, 2010

Capitolul 4

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Îngrășămintele verzi au un rol important în agrotehnica antierozională. Cercetările s-au efectuat în anul 2010 la Stațiunea de [NUME_REDACTAT] Oradea pe un versant cu panta de 10% într-o experiență cu lupin cultură pură, cu rapiță cultură pură, precum și cu amestecurile lupin+ovăz, măzăriche+ovăz+raigras, precum și cu gunoi de grajd 25t/ha și 50 t/ha.

BIBLIOGRAFIE

BANDICI GH., BORZA I., ARDELEAN I., 2007 – Ecoagricultura, Ed. Universității din Oradea.

budoi gh., penescu a., 1996 – Agrotehnică, Ed. Ceres, București.

CIOBANU GH., 2003 – Agrochimia, Ed. Universității din Oradea.

Colibaș I., Colibaș maria, tirpe gheorghe, 2000 – Solurile brune luvice, caracterizare și ameliorare, Ed. Mirton, Timișoara.

DAVIDESCU D.,DAVIDESCU V., 1994 – Agricultura biologică, Ed. Ceres, București.

domuța c., sabău n.c., 1999 – Cercetări pentru stabilirea unui sistem de agricultură durabilă pe terenurile arabile în pantă din Bihor, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

domuța c., 1999 – Ameliorarea fertilității solurilor erodate pe terenurile în pantă din vestul țării. Cereale și plante tehnice nr. 7, Ed. Universității din Oradea.

domuța c., sabău n.c., șandor maria, 2000 – Researches for establishing a sustainable agriculture system on the erosioned ploughing land from Bihor. [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] of Debrecen.

domuța c., sabău n.c., 2000 – Agrotehnica – lucrări practice, partea I. Ed. Universității din Oradea.

DOMUȚA C.,SABĂU N.C., 2001 – Agrotehnica partea I, partea II, Ed. Universității din Oradea.

DOMUȚA C., 2001 – Cercetări pentru stabilirea unui sistem de agricultură durabilă pe terenurile în pantă amenajabile și neamenajabile antierozional din Bihor, [NUME_REDACTAT], AMCSIT Politehnica. (date nepublicate)

DOMUȚA C., CIOBANU GH., SABĂU N. C., MARIA ȘANDOR, 2003 – Agricultura durabilă pe terenurile erodate din Bihor, Ed. Universității din Oradea.

.DOMUȚA C., 2005 – Agrotehnica trerenurilor în pantă din nord-vestul României, Ed. [NUME_REDACTAT].

DOMUȚA C., 2006 – Agrotehnica diferențiată, Ed. Universității din Oradea.

dumitru elisabeta, 1998 – Cercetări privind modificarea însușirilor fizice și a relațiilor solului cu apa sub influența tehnologiilor agricole, Teză de doctorat. ASAS „[NUME_REDACTAT] Șișești”.

[NUME_REDACTAT]., Ghinea L., [NUME_REDACTAT], 1983 – Bazele biologice ale fertilității solului, Ed. [NUME_REDACTAT].

edwards a.c. et al., 1993 – The role of agroecology and integrated farming system in agricultural sustainability, [NUME_REDACTAT] and Environment, Amsterdam.

GUȘ P. și colab., 1998 – Agrotehnica, Ed. [NUME_REDACTAT]–Napoca.

jitereanu g., 1995 – Ingineria conservării solului și apei, Curs. Ed. Univ. Agronomice și de [NUME_REDACTAT], Iași.

lăzureanu a., 1993 – Agrotehnica, Ed. [NUME_REDACTAT] S.A. Timișoara.

MOCANU R., DODOCIOIU A., 2007 – Agrochimie –[NUME_REDACTAT] Craiova.

NEAMȚU T., 1996 – Ecologie, eroziune și agrotehnică antierozională, Ed. [NUME_REDACTAT].

nițu i. și colab., 2000 – Lucrările agropedoameliorative, Ed. Ceres, București.

onisie t., 1992 – Agrotehnica, Ed. USA Iași.

RUSU M., MĂRGHITAS M., OROIANU I.,MIHĂIESCU T., DUMITRAȘ A., 2005 – Tratat de agrochimie, Ed. Ceres, București.

SABĂU N.C., DOMUȚA C., BERCHEZ O., 1999 – Geneza, degradarea și poluarea solurilor, Partea I. Geneza solului. Ed. Universității din Oradea.

SABĂU N.C., DOMUȚA C., BERCHEZ O., 2003 – Geneza, degradarea și poluarea solurilor, Partea II Degradarea și poluarea solului. Ed. Universității din Oradea.

SÂRCA CRUCIȚA, GOIA MIHAELA, 2002 – Îngrășământul verde – o alternativă a fertilizării organice a solurilor argiloiluviale în contextul unei agriculturi durabile. În vol. SCDA Livada „40 de ani de cercetare – dezvoltare agricolă în nord – vestul țării”.

simota c., 1988 – Effect of [NUME_REDACTAT] on [NUME_REDACTAT] Balance and [NUME_REDACTAT] Estimated with a [NUME_REDACTAT] Model, 11-14 [NUME_REDACTAT] on [NUME_REDACTAT], Edinburg, Scotland.

ștefanic gh., săndoiu d.i., 1993 – Curs de biologia solului, Lito. USA București.

tianu al., 1995 – Cercetări privind sistemul de lucrări ale solului în ultimii 30 de ani în România, [NUME_REDACTAT] „Lucrările solului” Cluj-Napoca, 22-23 iunie.

TONCEA I., 1999 – Agricultura ecologică în contextul agriculturii durabile, Lucrările simpozionului ,,Agricultura durabilă performantă” Ed. Agris, București.

zăhan P., bandici gh., 1999 – Agrotehnica solurilor acide din N-V României, Ed. Universității din Oradea.

ANEXA

PLANTE FOLOSITE CA ÎNGRĂȘĂMINTE VERZI

Figura 1. Lupinul peren – Lupinus polyphyllus

Figura 2.Lupinul albastru (cu frunze înguste) – Lupinus angustifolius

Figura 3. Lupinul alb – Lupinus albus

Figura 4. Lupinul galben – Lupinus luteus

Figura 5. Măzărichea păroasă – Vicia villosa

Figura 6. Măzărichea de primăvară- Vicia sativa

Figura 7. Măzărichea toamnă (Borceagul) – Vicia pannonica

Figura 8. Rapița sălbatică – Brassica campestris

Figura 9. Secara – Secale cereale

Figura 10. Ovăzul – Avena sativa

(Sursă: FAO 2000)