Îngerul Domnului

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”

Îngerul Domnului

Judecători cap. 6 și 13

Profesor: Asist. Dr. Cristinel Iatan

Student: Răzvan Ungureanu

București

2016

Preliminarii

În literatura post-biblică, îngerii se manifestă de cele mai multe ori ca ființe independente, distingându-se prin nume proprii și prin diferite caracteristici. Dezvoltarea conceptului despre îngeri a fost în această perioadă puternic influențată de sincretismul ce caracterizează perioada elenistică a iudaismului. Datorită numeroaselor influențe, teologia ebraică devine familiară cu multe din miturile babiloniene. Teologia ebraică va căuta foarte mult o adaptare a acestor mituri la fragmentele biblice. Pentru a se evita lezarea caracterului monoteist a religiei ebraice, întâmplările atribuite în legendele babiloniene lumii zeilor sunt trecute lumii îngerești. Un astfel de exemplu este Enoh, a cărui autoritate constă în comunicare lui cu lumea îngerilor. Doctrina despre îngeri nu este aceeași în cadrul diferitelor facțiuni religioase ce alcătuiesc poporul evreu. Fariseii arată puțin interes în ceea ce privește lumea îngerilor. Secta saducheilor este descrisă de Faptele Apostolilor ca negând existența îngerilor F.A. (23;8). În unele surse literare figurile biblice, cum ar fi Solomon, sunt menționate ca fiind în posesia unei formule care le-ar permite să cheme pe îngeri în ajutorul oamenilor. Testamentul grecesc al lui Solomon, citează numele unor asemenea îngeri pe care Solomon îi cheamă în ajutor.

Îngerii care apar în teologia ebraică post-biblică, pot fi împărțiți în mai multe clase. Îngerul care apare în viziunea lui Zaharia (1;9) nu este numit, dar rolul său de a apăra cauza poporului Israel îl indică ca nefiind un simplu mesager în sensul strict al cuvântului. În viziunea lui Daniel (8;16- 9;21), îngerul Gabriel apare ca interpret al viziunii lui Daniel. În scrierile apocaliptice mai târzii, îngeri diferiți apar ca interpreți ai semenelor și viziunilor simbolice , așa ca Uriel, I Enoh ( 19;1, 27; 2), Raguel (23; 4), Rafael(32;6) și Mihail. Un grup de șapte îngeri este adesea descris de teologia iudaică ca fiind grupul conducător al cetelor îngerești. Ei sunt numițiarhangheli și au acces la slava lui Dumnezeu, Tob. (12;15): „Eu sunt Rafail,unul din cei șapte îngeri sfinți care ridică rugăciunile sfinților și le înalță înaintea slavei Celui Sfânt”. Acești șapte sunt: Uriel, a cărui sarcină este să conducă oștile îngerești și să păzească lumea de desubt; Rafael are în grijă sufletele oamenilor; Raguel este îngerul răzbunării; Mihail are rostul de păzi Israelul; Gabriel este arhanghelul care conduce Raiul; Jeremiel, care conform scrierilor mai târzii are sarcina de a păzi sufletele celor de desubt; Sariel, care nu are o funcție clar prezentată în teologia iudaică Acești șapte îngeri sunt tot timpul în preajma lui Dumnezeu, ei sunt cei care duc la îndeplinire sarcinile cu însemnătate pentru istoria omenirii. Tot ei duc la îndeplinire pedepsele pentru îngerii căzuți. În relație cu acești șapte îngeri sunt patru, ce sunt socotiți îngeri ai prezentului (malakhei ha-Panim): Mihail, Gavril, Rafael și Panuel. Acești îngeri au rol foarte important în pedepsirea îngerilor căzuți, locul lor fiind în fiecare din cele patru laturi ale tronului lui Dumnezeu. Spre deosebire de ceilalți îngeri, ei sunt singurii care se pot mișca liber în palatul lui Dumnezeu, în „cerul cerurilor”. 

Îngerii sunt desemnați în anghelologia iudaică prin cuvântul mala`akh, ce este uzitat cel mai des pentru numirea îngerilor și care însemnează mesager. El este aplicat de foarte multe ori la agenți umani, care îndeplinesc rolul de soli. În ceeea ce privește anghelologia iudaică post-biblică, ea folosește acest cuvânt, mala`akh, doar pentru a numi pe îngeri, folosind pentru mesagerii umani un alt cuvânt. De cele mai multe ori se folosește în teologia iudaică termenul de mala`akh YAHWEH, dar se folosesc și alte sintagme. Astfel îngerii sunt numiți elohim, dumnezeu sau dumnezei, mult mai des sunt numiți bene-elohim, sau bene elim- fii lui Dumnezeu. Îngerii mai sunt cunoscuți în literatura teologică iudaică cu numele de qedoshim- ființe sfinte. Foarte des îngerii sunt numiți simplu „omul”. Ființa misterioasă care s-a luptat cu Iacov este mai întâi numit simplu „om”, iar mai apoi „elohim”.

Un alt grup aparte de îngeri este cel al celor șaptezeci de prinți ai oamenilor, al căror număr este socotit după numărul semințiilor care umplu pământul.Relatările despre acest grup sunt pe cât de diferite pe atât de interesante. Testamentul evreiesc al lui Neftali îi privește ca pe șaptezeci de îngeri slujitori ai lui Dumnezeu. Alte surse mai târzii susțin că pe timpul lui Peleg, Dumnezeu a coborât pe pământ însoțit de șaptezeci de îngeri, pentru a învăța neamurile de pe pământ fiecare limba lui. Mai târziu, susține aceeași sursă, arhanghelul Mihail a cerut fiecărui popor să-și aleagă câte un patron, iar popoarele au ales ca patroni pe îngerii care i-au învățat propria limbă. O singură excepție a fost la aceste popoare, anume Israel, care a ales ca patron pe Dumnezeu.

O altă categorie de îngeri pomenită în teologia iudaică este aceea a îngerilor gardieni, sau păzitori. La început titlul acesta era specific pentru toți îngerii însemnând „ cel care nu doarme niciodată”, dată fiind menirea lor de a păzi în apropierea lui Dumnezeu. Mai târziu acest nume trece la îngerii a căror funcțiune era de a fi păzitori și martori ale faptelor oamenilor. Datorită funcțiunii lor aprte ei sunt desemnați cu numele de „cei mai sfinți dintre sfinți”. O strânsă legătură între această categorie de îngeri și „Irin”- privitori , menționați în cartea Daniel ( 4;10, 14,20). O referință despre acești „Irin”, găsim în cartea apocrifă a Facerii, când Lameh spune că se teme că Noe ar fi fiul „privitorilor”. O altă opinie în cadrul anghelologiei iudaice este că fiecare stea are câte un înger care o conduce. Cu timpul ajunge să ia amploare în teologia iudaică o altă opinie referitoare la îngeri și anume că există îngeri ai spiritului, focului, vântului, furtunii, întunericului, etc. 

Îngerii sunt împărțiți în anghelologia iudaică ca îngeri ai păcii și îngeri răi. Există de asemenea îngeri ai vieții și îngeri ai morții. Numărul îngerilor este infinit. Ei sunt clasificați în grupe de îngeri superiori sau îngeri inferiori. Astfel îngerii Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, sunt socotiți a fi arhangheli și se face referire la ei ca la slujitori- malakhei-ha-sharet. Îngerii Sandalfon, Zagzagael și Suriel apar doar rareori. Îngerul Metatron are un rol important în Midrash. Sunt îngeri care au control asupra nașterii, rugăciunii, ploii, etc. Numele îngerilor sunt făcute cunoscute poporului lui Israel, abia după întoarcerea din robia Babiloniană. Se dezvoltă rolul îngerilor păzitori, care pe lângă păzirea popoarelor, au și rolul de a fi păzitori ai regilor ca ființe particulare. Primii îngeri păzitori sunt socotiți ostili poporului Israel. Când neamul cade, cade și îngerul care păzește acel neam. Referitor la relația lor cu Dumenezeu, îngerii sunt dependenți de Dumnezeu. Ei nu pot face nimic din propria inițiativă, ci doar la porunca lui Dumnezeu. Dumnezeu se consultă din când în când cu îngerii, cum a fâcut de exemplu înainte de facerea omului. Îngerul morții ( malakh ha mavet), joacă un rol important printre îngeri și este privit ca cel mai rău dintre îngerii inferiori. 

Îngerii sunt priviți în general de anghelologia iudaică ca fiind superiori oamenilor. Pe de o parte însă, drepții sunt socotiți a fi superiori îngerilor. Un alt punct de vedere susține că drepții pot fi cel mult egali îngerilor. O altă variantă susține că doar poporul lui Israel poate ajunge la această egalitate. O altă părere ar fi aceea că această egalare a îngerilor ar fi posibilă doar după moarte. O ultimă părere susține că la sfârșitul veacurilor, cei drepți vor fi ridicați deasupra îngerilor și că îngerii vor învăța misterele cerurilor de la oamenii drepți.

În epoca talmudică credința în îngeri era generalizată, fiind câteva opinii diferite referitoare la rostul lor. Astfel ni se spune că doar doi îngeri, Mihaiil și Gavriil slujesc permanent lei Dumnezeu, în timp de Dumnezeu în fiecare zi crează alți îngeri, care-L preamăresc în ziua respectivă, iar apoi dispar în râul cel de foc. Talmudul și Midrashul conțin o varietate de opinii referitoare la originea și natura îngerilor. Îngerii vorbesc evreiește, sunt dotați cu capacitatea de a înțelege, pot zbura, pot să se miște de la un capăt la altul a lumii și pot vedea viitorul. Conform anghelologiei talmudice, îngerii au forma umană, dar sunt alcătuiți jumătate din apă, jumătate din foc. Ei sunt liberi de înclinația rea. Nu au nevoi. Nici unul dintre ei nu poate îndeplini mai mult de o misiune o dată și sunt supuși greșelilor. 

Îngerii sunt prezenți și în liturghia iudaică. Astfel diferite cete de îngeri apar în imnele Kedushot a Tefilhamului și a Yozerului, fiecare având rolul său aparte. Astfel în Yozer, ceata offanim este cea care cântă. Către sfârșit apărând și ceata heruvimilor. Există porțiuni în rugăciunile Kedushot și Yozer, în care există o speculație crescândă referitoare la îngeri și care descoperă noi funcții și desemnări ce sunt atribuite lor. În multe din rugăciunile Selihot, îngerii apar ca ființe independent, a căror muncă constă în a aduce rugăciunile oamenilor la Dumnezeu. 

Mistica iudaică distinge mai multe categorii de îngeri: îngeri slujitori, îngeri corupți, îngeri ai îndurării și îngeri ai judecății severe. Mistica iudaică face distincție foarte clar între îngerii cu forme masculine și cei cu forme feminine. Astfel îngerii au fost făcuți în ziua I a Creației, iar cei care s-au răsculat împotriva lui Dumnezeu și care sunt consumați constant de foc au fost creați în ziua a II-a a Creației. Când îngerii își îndeplinesc slujirea lor pe pământ apar cu formă umană. Puterea îngerilor rezidă în emanarea luminii Dumnezeiești, care devine manifestă în ei. Din cauza acestei lumini, îngerii sunt descriși ca elemente ale tronului ceresc. Noțiunea conform căreia îngerii în cer cântă pururea slavă lui Dumnezeu este mult dezvoltată în mistica iudaică târzie. Îngerii conduși de arhangheli sunt grupați în patru cete în fața tronului ceresc. Ceata arhanghelului Uriel stă în fața tronului, Gavriil cu ceata sa stă în stânga tronului, Rafail cu îngerii din ceata lui stau în spatele cetei lui Uriel, iar ceata lui Mihail stă de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Prima întâlnire între om și înger are loc când îngerii Rafail, Hadarniil și Raziil înmânează lui Adam misterioasa carte „ Cartea cerului”. În fiecare ființă umană locuiesc, conform misticii iudaice doi îngeri unul bun și unul rău. Fiecare pas al omului este însoțit de spirite rele și spirite bune. Și după moarte, îngerii sunt aceia care însoțesc sufletele celor adormiți.

O altă categorie de îngeri sunt așa numiții „îngeri căzuți”, frecvent menționați în literatura iudaică post-biblică. Cea mai timpurie raportare la aceștia o găsim la Enoh. În Vechiul Testament ebraic nu găsim termenul adecvat pentru Demon, iar traducerile Vulgata și Septuaginta confirmă și ele acest lucru. În religia iudaică monoteistă se observă foarte ușor că dumnezeii stăini sunt coborâți la rangul demonilor. Deși religia iudaică a împrumutat destul de mult de la popoarele cu care a venit în contact nu și-a alterat caracterul monoteist al credinței sale.

Exegeză Textuală – Judecători cap. 6

Cartea Judecătorilor (ebr. Șophetīm שֹֽׁפְטִ֑ – ) își trage denumirea de la însăși personajele eponime ale acesteia, anume judecătorii. Conform Dicționarului Explicativ al limbii române, judecătorul este un ”funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri”. Ar fi totuși un gest pueril a rezuma titlul cărții la această definiție. Metatextual, ea reprezintă mai mult decât atât: judecătorii la care aceasta face referire nu sunt niște funcționari, căci ei nu sunt angajați ai poporului evreu, ci ei sunt ”angajați” ai lui Dumnezeu, vestitori și împlinitori ai poruncilor și voilor Sale; ei sunt cei ”care i-au izbăvit din mâinile jefuitorilor lor” (Jud. 2,16). Prin urmare, judecătorii reprezintă o instituție de căpătâi în cadrul poporului evreu, rolul lor fiind acela de a îndrepta poporul ales de pe calea rătăcită spre Legea dată lor pe Muntele Sinai, prin Moise (Ieșire 19-20).

Din punct de vedere al plasamentului în canonul Septuagintei, Judecătorii este considerată a doua carte din cărțile profetice ( Nebhī’īm), iar, drept urmare, tradiția rabinică susține pe Samuel ca autor al acesteia, pe lângă Rut și cărțile I și II Regi (în LXX, acestea fiind cunoscute sub numele de שְׁמוּאֵ֛ל ). Diferențele apar și în ceea ce privește întinderea ei:, în timp ce în canonul Textului Masoretic cele două sunt separate, în canonul LXX Cartea Judecătorilor formează cu Rut o singură carte, cunoscută sub numele de Șophetīm. Unii Părinți Bisericești au socotit cele două cărți un întreg (a se vedea Eusebiu de Cezareea, Historia Ecclesiastica 6), formând ”a șaptea carte a Bibliei”. Sfântul Chiril al Ierusalimului opinia aceasta ca fiind o încercare de reducere a numărului cărților biblice de la douăzeci și șapte la douăzeci și două, corespunzând literelor alfabetului ebraic.

Instabili, ducând o viață îmbelșugată și desfătându-se în automulțumire, ei și-au pierdut solidaritatea fermă și vigoarea zilelor petrecute în pustiu. Dușmanii lor nu-i mai respectau și nu se mai temeau de ei ca de poporul protejat de Dumnezeu. Mai rău, israeliții înșiși au început să-l nesocotească pe Dumnezeu, după tot ce făcuse El pentru ei. Au început să se întoarcă la cultul falșilor zei. De aceea, aproape 200 de ani au suferit războaie, invazii, persecuții, oprimare, cu puține perioade de pace. Când Israelul suferea tocmai una din aceste numeroase invazii, și anume a Madianiților, un înger a insuflat curaj în inima lui Ghedeon, eroul destinat să-și elibereze poporul.

Să relatăm aceste fapte cu alte cuvinte decât acelea ale Bibliei, ar fi o nesăbuință. Este o istorisire uimitor de obișnuită. Dacă punem alte nume, am avea un tablou al oricărei țări oprimate din zilele noastre: „…Și Domnul i-a dat în mâinile Madianiților pentru șapte ani și mâna Madianiților era grea pentru Israel și ei și-au făcut, de răul Madianiților, ascunzători în munți și peșteri și stânci greu de pătruns. Când Israel semăna, veneau Madianiții, Amaleciții și locuitorii din pustie la el. Și stăteau la ei în corturi mâncând roadele pământului până la Ghaza și nu lăsau pentru hrana lui Israel nici oaie, nici bou, nici asin. Căci ei veneau cu vitele și cu corturile lor și veneau mulți ca lăcustele; ei si cămilele lor erau fără număr și cutreierau țara lui Israel și o pustiau. Și Israel a sărăcit cumplit din pricina Madianiților și a strigat către Domnul.

Și când au strigat fii lui Israel către Domnul împotriva Madianiților, a trimis Domnul prooroc la fii lui Israel și le-a zis: „Așa grăiește Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu v-am scos din Țara Egiptului, Eu v-am scos din casa robiei, Eu v-am scăpat din mâinile Egiptenilor și din mâinile tuturor celor ce vă apăsau, i-am alungat de la voi și țara lor am dat-o vouă. Și v-am spus: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, să nu cinstiți pe dumnezeii Amoreilor în țara cărora trăiți. Dar voi n-ați ascultat glasul Meu”. Atunci a venit îngerul Domnului și a șezut în Ofra sub un stejar, care era al lui Ioaș, tatăl lui Abiezer; și fiul său Ghedeon treiera atunci grâul în arie ca să-l ascundă de Madianiți.

Și i s-a arătat îngerul Domnului și i-a zis: „Domnul este cu tine!”.

Iar Ghedeon i-a zis: „Domnul meu, dacă Domnul e cu noi, pentru ce ne-au ajuns pe noi toate necazurile acestea? Și unde sunt oare toate minunile Lui de care ne-au istorisit nouă părinții noștri când ne spuneau: „Din Egipt ne-a scos pe noi Domnul”. Acum însă ne-a părăsit Domnul și ne-a dat în mâinile Madianiților”.

Și căutând Domnul spre el, a zis: „Mergi cu această putere a ta și izbăvește pe Israel din mâinile Madianiților. Iată, Eu te trimit!”. Atunci Ghedeon a zis: „Doamne, cum să izbăvesc eu pe Israel? Iată neamul meu este cel mai sărac din seminția lui Manase, iar eu sunt cel mai mic în casa tatălui meu”. Domnul însă i-a zis: „Eu voi fi cu tine și tu vei bate pe Madianiți, ca pe un singur om”.

A zis Ghedeon către Dânsul: „De am aflat eu trecere în ochii tăi, arată-mi un semn, ca să-mi dovedești cele ce-mi vorbești: să nu te duci de aici până nu mă voi întoarce la Tine și-mi voi aduce darul meu și Ți-l voi da”.

Și Domnul a zis: „Voi sta până te vei întoarce”. Și s-a dus Ghedeon și a gătit un ied și azime din o efă de făină: carnea a pus-o într-un coș, iar zeama a turnat-o într-o oală și a dus-o la El sub stejar și I-a pus-o înainte. Și a zis către dânsul îngerul Domnului: „Ia carnea și azimile și punele pe piatra aceasta și toarnă zeama peste ele”. Și a făcut Ghedeon așa. Atunci îngerul Domnului, întinzându-și vârful toiagului ce-l avea în mâna sa, s-a atins de carne și de azime; și a ieșit foc din piatră și a mistuit carnea și azimile; și îngerul Domnului s-a făcut nevăzut de la ochii lui. Și a cunoscut Ghedeon că acesta este îngerul Domnului, și a zis Ghedeon: „Vai de mine, stăpâne Doamne, că am văzut pe îngerul Domnului față către față!”. Zis-a Domnul: „Pace ție; nu te teme, căci nu vei muri!”. Și a făcut acolo Ghedeon un jertfelnic Domnului și L-a numit Iahve-Șalom (Pacea Domnului). Și se află acesta și astăzi în Ofra lui Abiezer. (Jud. 6, 1-24).

Și, după cum știm, Ghedeon a mers mai departe în bătălie și prin puterea lui Dumnezeu a putut să-i elibereze pe Israeliți. În entuziasmul lor, Israeliții au răspuns cerându-i lui Ghedeon să fie regele lor dar, în marea sa modestie și profunda umilință, Ghedeon le-a dat singurul răspuns adevărat și înțelept: „Nici eu nu voi domni peste voi, nici fiul meu nu va domni peste voi, ci Domnul să domnească peste voi!” (Judecători 8, 23).

Dar, așa cum relatează povestirea, copii lui Israel n-au dat ascultare sfatului înțelept al lui Ghedeon, ci dimpotrivă „…fiii lui Israel au început iarăși a păcătui pe urma baalilor și și-au așezat ca dumnezeu pe Baal-Berit; nu și-au mai adus aminte de Domnul Dumnezeul lor, Care-i izbăvise din mâinile tuturor vrăjmașilor care îi înconjurau (Judecători 8, 33-34).

Astfel a continuat istoria lor tragică, căzând pradă ademenirilor și ispitirilor celui rău.

nașterea lui Samson – Judecători cap. 13

Manoe era din tribul lui Dan și a trăit pe vremea când „fii lui Israel au făcut iarăși rele înaintea ochilor Domnului și i-a dat Domnul în mâinile Filistenilor pentru patruzeci de ani” (Judecători 13, 1).

Soția lui Manoe, ni se spune, era stearpă. Și ei, femeie tristă și umilită, i-a apărut îngerul și i-a promis un fiu puternic în tărie și fapte. Cu ce bucurie i-a sunat în urechi o asemenea veste și cât de repede i-a bătut inima! În Orient, a fi stearpă era un adevărat blestem și nu rareori femeia era „repudiată” de soțul ei. Trebuie să fi fost absolut de necrezut în acea vreme să-i fie promis un eliberator Israelului și încă datorită unei asemenea femei!

În povestea lui Samson există un sens puternic al destinului. Chiar înainte de nașterea lui, el a fost ales să devină unul din cei mai mari eroi ai Israelului care, în ciud slăbiciunii sale omenești, trebuia să ducă războiul împotriva Filistenilor aproape singur, ca să zicem așa, lipsit de ajutor. Povestea lui Samson începe cu un oaspete sosit pe neașteptate la mama sa. E într-adevăr o relatare frumoasă și, pentru scopurile noastre, merită s-o povestim textual: „Odată însă s-a arătat îngerul Domnului femeii și i-a zis: „Iată tu ești stearpă și nu naști; dar vei zămisli si vei naște fiu. Păzește-te dar, să nu bei vin, nici sicheră și nimic necurat să nu mănânci; că iată ai să zămislești și ai să naști un fiu; și nu se va atinge briciul de capul lui, pentru că pruncul acesta va fi chiar din pântecele mamei sale un nazireu al lui Dumnezeu și va începe să izbăvească pe Israel din mâna Filistenilor”. Și a venit femeia și a spus bărbatului său, zicând: A venit la mine un om al lui Dumnezeu, a cărui înfățișare era ca înfățișarea unui înger al lui Dumnezeu, foarte luminos; nici eu nu l-am întrebat de unde este și nici el nu mi-a spus numele său.

Dar mi-a zis: Iată ai să zămislești și ai să naști un fiu; așadar să nu bei vin și sicheră și să nu mănânci nimic necurat, căci copilul chiar din pântecele mamei și până la moarte va fi nazireu al lui Dumnezeu” (Judecători 13, 3-7).

Partea cea mai emoționantă a acestei istorisiri este modul în care părinții primesc mesajul, modul în care își împărtășesc bucuria și grija. Naturalețea relațiilor între părinții în devenire ai lui Samson și înger este încântător de simplă și plină de prospețime. Manoe este neliniștit la început auzind aceste vești; poate era un pic gelos pe soția lui și, astfel, L-a rugat pe Dumnezeu să-l mai trimită o dată pe mesagerul Său.

„Atunci Manoe s-a rugat Domnului și a zis: „Doamne, fă să vină iarăși pe la noi omul lui Dumnezeu, pe care l-ai trimis Tu, și să ne învețe ce să facem cu copilul care se va naște!”. Și a ascultat Dumnezeu glasul lui Manoe și a venit îngerul iarăși la femeie, când era la câmp, însă Manoe, bărbatul ei, nu era cu dânsa. Dar femeia a alergat îndată și a vestit pe bărbatul său, zicându-i: „Iată mi s-a arătat omul cel ce a venit atunci la mine”.

Și s-a sculat Manoe și s-a dus cu femeia sa și a venit la omul acela și a zis către el: „Tu ești oare omul acela care ai vorbit cu femeia?”. Iar îngerul i-a răspuns: Eu!. Și a zis Manoe: „Așadar, dacă se va împlini cuvântul tău, cum să ne purtăm cu copilul acesta și ce să facem cu el?”. Iar îngerul a zis: „Să se păzească el de toate cele ce am spus eu femeii…” (Judecători 13, 8-13).

Profunda dorință a tatălui de a fi condus de Dumnezeu în crșterea copiluluisău este una pe care toți părinții ar face bine s-o imite. E bine când un părinte devineconștient de nevoia de Dumnezeu într-o obligație atât de lungă și de plăcută, de a-și crește fii și fiicele. Astăzi, ca și atunci, în acele vremuri îndepărtate, îngerul lui Dumnezeu este aproape de noi și de copiii noștri, chiar dacă adesea nu suntem conștienți de acest fapt.

„Îngerul a zis către Manoe: „Deși mă vei opri, eu nu voi mânca pâinea ta; dar de voiești să faci ardere de tot Domnului, atunci adu-o”. Și nu știa Manoe că acesta e îngerul Domnului. Și a zis Manoe către îngerul Domnului: „Cum îți este numele? Ca să te mărim când se va împlini cuvântul tău”. Zis-a îngerul către el: „La ce mă întrebi tu de numele meu? Că el este minunat”. Atunci a luat Manoe un ied și prinos de pâine și le-a adus Domnului pe o stâncă. Și a făcut acela minunea pe care au văzut-o Manoe și femeia sa. Când a început să se înalțe flacăra de pe jertfelnic spre cer, îngerul Domnului s-a ridicat cu flacăra de pe jertfelnic. Văzând aceasta, Manoe si femeia lui au căzut cu fața la pământ. Și s-a făcut nevăzut îngerul Domnului de Manoe și femeia lui. Atunci a înțeles că acela fusese îngerul Domnului. Și a zis Manoe către femeia sa: „De bună seamă avem să murim, căci am văzut pe Dumnezeu!” (Judecători 13, 16-22).

Revelația adevăratei personalități a îngerilor le-a venit ca un fulger: într- adevăr o flacără ce arde cu dragostea curată a lui Dumnezeu. Chiar dacă îngerul nu și-a divulgat numele, putem bănui că este Gavriil „Omul lui Dumnezeu” – trimisul special al Domnului. Căci, pe măsură ce înaintăm, vom realiza că niciodată nu putem ști numele unui înger, ci doar să-i aflăm identitatea în conformitate cu funcția sa specifică.

Nu este surprinzător că un cuplu simplu și umil, care a fost chemat de Dumnezeu să ia parte la un asemenea mister, era plin de uimire și spaimă, dar în afară de aceasta, logica femeii și, mai presus de toate, profunda ei credință a prevalat asupra oricărei cereri inoportune pentru o descoperire viitoare și, în mod implicit, ea s-a închinat milostivirii lui Dumnezeu, Care S-a dezvăluit pe Sine.

Manoe se gândise că vor muri cu siguranță în urma viziunii, după cum am arătat, dar, din nou, nevasta lui îl convinge imediat astfel: „Dacă Domnul ar voi să ne omoare, n-ar fi primit din mâinile noastre arderea de tot și prinosul de pâine și nu ne-ar fi arătat toate acelea și nu ne-ar fi descoperit acum aceasta”. Și a născut femeia un fiu și i-au pus numele de Samson. Și a crescut copilul și l-a binecuvântat Domnul” (Judecători 13, 23-24).

Și, după cum s-a arătat, Duhul Domnului l-a vizitat prima oară pe fiul acestei femei fără nume, în Tabăra lui Dan.

Gândindu-ne la conceperea și vocația lui Samson, ne putem întreba de cât timp trebuie să fi fost nevoie până ca omul să înțeleagă că Dumnezeu dorește binele nostru în orice clipă, că îngerii Săi sunt întotdeauna la îndemână să ne ajute, să ne călăuzească, să ne inspire și să ne susțină.

Alte locuri din Vechiul Testament în care se vorbește despre Îngerul Domnului

– Îngerul Domnului se arata lui Moise în rug : Facere 3.2.

2. Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieșea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; și iată că rugul era tot un foc, și rugul nu se mistuia deloc.

– Acest Trimis al Domnului este numit Dumnezeu: Facere 3.4.

4. Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; și Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului și a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!”

– Acest Trimis (Înger ) era Dumnezeul lui Avraam , Isaac si Iacov ( aspect asupra caruia voi reveni pe finalul acestui scurt articol ): Facere 3.6,15.

6. Și a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.” Moise și-a ascuns fața, căci se temea să privească pe Dumnezeu.

15. Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Așa să vorbești copiilor lui Israel: „Domnul Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veșnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.”

– Israel era poporul Lui, Facere 3.7.7. Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, și am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile.

– Trimisul are intenția să se coboare în Egipt sa îi izbavească și să îi ducă în Canaan : Facere 3.8.

8. M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor și să-l scot din țara aceasta și să-l duc într-o țarㆠbună și întinsă, într-o țară unde curge lapte și miere, și anume, în locurile pe care le locuiesc canaaniții, hetiții, amoriții, fereziții, heviții și iebusiții.

– Trimisul Domnului poruncește lui Moise să îi scoată el poporul din Egipt : Facere 3.10.

10. Acum, vino, Eu te voi trimite la faraon, și vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.”

– Trimisul îi promite că va fi alături de el : Facere : 3.12.

12. Dumnezeu a zis: „Eu voi fi negreșit cu tine; și iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veți sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.”

– Moise întreabă pe Trimis care îi este Numele : Facere 3.13.

13. Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel și le voi spune: „Dumnezeul părinților voștri m-a trimis la voi”; și mă vor întreba: „Care este Numele Lui?” Ce le voi răspunde?”

– Trimisul Îi răspunde : YAHWEH (EU SUNT CEL CE SUNT ) : Facere 3.14. :

14 Dumnezeu i-a zis lui Moise: – EU SUNT CEL CE SUNT! Să le spui israeliților că Cel Ce Își spune „EU SUNT“ te-a trimis la ei.

– Îngerul este pentru veșnicie Dumnezeul lui Avraam , Isaac și Iacov : Facere 3.15.

15. Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Așa să vorbești copiilor lui Israel: „Domnul Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veșnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.”

– Îngerul are intenția să pedepseacă Egiptul cu urgii : Facere.

20. Eu Îmi voi întinde mâna și voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni pe care le voi face în mijlocul lui. După aceea, are să vă lase să plecați.”

– Trimisul Domnului dă autoritate și lui Aaron : Facere 4.15-16.

15. Tu îi vei vorbi și vei pune cuvintele în gura lui; și Eu voi fi cu gura ta și cu gura lui; și vă voi învăța ce veți avea de făcut.

16. El va vorbi poporului pentru tine, îți va sluji drept gură, și tu vei ține pentru el locul lui Dumnezeu.

– Același Trimis al Domnului le era călauză în nor ziua și într-un stâlp de foc noaptea : Facere 13.21. ; Deut.1.29-33.

21. Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă și ziua și noaptea.

29. Eu v-am zis: „Nu vă înspăimântați și nu vă fie frică de ei.

30. Domnul Dumnezeul vostru care merge înaintea voastră, Se va lupta El însuși pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi sub ochii voștri în Egipt.

31. Apoi în pustiu, ai văzut că Domnul Dumnezeul tău te-a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-ați făcut până la sosirea voastră în locul acesta.”

– Iacov L-a numit Răscumpărator în Facere.48.46. :

46 . Îngerul care m-a răscumpărat din orice rău să binecuvanteze pe acești tineri; și numele meu să fie chemat peste ei și numele părinților mei, Avraam și Isaac ….. .

Despre SINGURUL care putea da o răscumpărare și mântuire veșnică se vorbește cel mai clar în Isaia 53.5,10-12.:

5. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.

10. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință… Dar, după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile, și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui.

11. Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va punea pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

12. De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, și va împărți prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați.

Cine sunt personajele din text?

Madianiții (6,1-3 – מִדְיָן Midyan). Madianiții/ midianiții sunt un popor semi-nomad, cu adânci ramificații istorice. Astfel, ni se spune că ei au fost cei care l-au cumpărat pe Iosif, fiul cel mic al lui Iacov (Fac. 37,28);

Amaleciții (6,3 – עֲמָלֵק `Amaleq).

Locuitorii din pustie (6,3 – קֶדֶם בֵּן).

Amoreii (6,10- אֱמֹרִי 'Emoriy)

Ghedeon (6,11 – גִּדְעוֹן Gid`own).

Locuitorii cetății (6,28 – עִיר אֱנוֹשׁ ’enowsh `iyr)

Îngerul Domnului (6,11; 13, 3 – יְהֹוָה מַלְאָךְ)

Filistenii (13,1 – פְּלִשְׁתִּי Pelishtiy)

Manoe (13,2 – מָנוֹחַ Manowach).

Femeia lui Manoe (13,2-5 – מָנוֹחַ אִשָּׁה 'ishshah Manowach)

Dan (13,25 – דָּן Dan)

Aspecte definitorii ale Îngerilor

Îngerii sunt ființe de natură spirituală create de Dumnezeu ”căci întru El au fost făcute toate cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute” (Col. 1, 16), după propriul Lui chip.

Ei sunt mult inferiori lui Dumnezeu, superiori oamenilor, dar mărginiți, primind de la Dumnezeu nemurirea prin har.

Îngerii sunt necorporali, „un fel de duh și de foc material”. Acest fapt reiese din Sf. Scriptură atât în mod direct cât și în mod indirect, atribuindu-li-se însușiri pe care numai ființele spirituale le pot avea. Astfel psalmistul David spune: „Cel ce faci pe îngerii tăi duhuri și pe slugile tale pară de foc” (Ps. 103, 5), iar în Epistola către Evrei sunt numiți „duhuri slujitoare” (1, 14).

Ei au fire „rațională, spirituală, liberă și schimbătoare, întrucât tot ceea ce este creat este schimbător. Numai ceea ce este necreat este neschimbător. Tot ceea ce este rațional este liber”. Deci au rațiune, voință și simțire, despre ei spunându-se că „îngerii din ceruri văd pururea fața Tatălui Meu” (Mt. 18, 10), ființa lor fiind susținută de bunătatea lui Dumnezeu și ei participă la puterea, înțelepciunea și dragostea Lui.

Îngerii împlinesc voia Tatălui ceresc: „Binecuvântați pe Domnul toți îngerii Lui…cei puternici în vârtute care împliniți poruncile Lui și ascultați glasul cuvintelor Lui” (Ps. 102, 20), aceasta fiind cea mai mare bucurie a lor: să aleagă liber pe Dumnezeu și să-i ofere toată viața lor într-o nesfârșită iubire, cinste și preamărire: „Și (serafimii) strigau unu către altul zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin e cerul și pământul de mărirea Lui” (Is. 6, 3).

Cel ce poate definii îngerul în ființa lui e numai Creatorul. Pentru noi ca ființe create, îngerii sunt „tipul de energie care se manifestă în întreprinderile intelectului pur.”

Îngerul este incapabil de pocăință. Numai omul are parte de pocăință din cauza slăbiciunii trupului. Ei sunt „lumini spirituale secundare, care își iau luminarea din lumina primară fără de început”.

Fiind ființe spirituale, fapt subliniat și de Biserică, care-i numește în rugăciuni „cereștile și netrupeștile puteri”, iar în imne „îngerii cei fără de trup”, îngerii nu au trup, sunt nevăzuți. Cu toate acestea, după voia lui Dumnezeu și pentru îndeplinirea slujbelor lor, îngerii iau formă omenească de bărbat sau tânăr (II Regi 6, 17; Facerea 32, 25), vorbesc omenește, mânâncă, apar îmbrăcați și uneori purtând aripi (Facere 32, 25; Isaia 6, 2; Matei 28, 3; Luca 24, 4; Apocalipsa 14, 6). Sfântul Dionisie Areopagitul interpretează simbolic atribuirea anumitor simțuri sau organe omeneștiîngerilor astfel: „simțul gustului (Facere 18, 5-8) arată alegerea hranei spirituale, bine hrănitoare, vârsta tinerească înseamnă puterea vieții lor pururea înfloritoare, umerii, brațele și mâinile înseamnă puterea făcătoare, lucrătoare și activă” (Ps. 90, 12).

În comparație cu oamenii, îngerii sunt ființe superioare acestora „pentru că sunt necorporabili și liberi de orice pasiune trupească”. Ei sunt superiori în putere, cunoștință și vârtute: „puternici în vârtute” (Ps. 102, 20). Înțelepciunea lor este un ideal pentru înțelepciunea omenească: „cum este înțelept îngerul lui Dumnezeu ca să cunoască tot ce este pe pământ” (II Regi 14, 20); puterile și acțiunile lor întrec pe ale oamenilor: „ că îngerul Domnului coborând din cer și venind a prăvălit piatra” (Mt. 28, 2).

Din cuvintele psalmistului reproduse de Sf. Ap. Pavel rezultă că omul, deși e o ființă superioară celorlalte creaturi, totuși e inferior îngerilor: „Ce este omul că-ți amintești de el sau fiul omului că-l cercetezi pe el. Micșoratu-l-ai pe el cu puțin față de îngeri, cu mărire și cu cinste l-ai încununat” (Ps. 8, 5; Evrei 2, 6-7).

Îngerii nu sunt supuși ispitelor și slăbiciunilor trupești, n-au trebuință de hrană, n-au gen: „că la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer” (Matei 22, 30).

Deșii sunt superiori omului ei sunt ființe mărginite, deoarece sunt creaturi. Desiguri, ca soli și mesageri ai lui Dumnezeu, ei pot străbate spațiul foarte repede, fapt simbolizat și de aripile de care sunt nelipsiți, dar nu au atributul atotprezenței pe care numai Dumnezeu îl are. Sunt superiori oamenilor în privința cunoașterii, fără să posede însă atotștiința (Matei 24, 36; Marcu 13, 32: „Iar de ziua și ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”. Ei nu cunosc adâncul ființei lui Dumnezeu, dar nici cugetul omului. De asemenea nu pot face minuni decât din încredințarea lui Dumnezeu. Toți îngerii au fost zidiți prin Cuvânt și au fost desăvârșiți de Duhul Sfânt, având sfințenia din afara ființei lor și prin har au ajuns de neclintit spre rău.

Concluzii

În Vechiul Testament, cu excepția textului I Paralipomena (21;1), Satan nu este un nume propriu care se referă la o ființă aparte, o ființă demonică, care este antagonista sau rivala lui Dumnezeu. În înțelesul original, acest Satan însemna „ un adversar”, în sens general, care se opune și obstrucționează. Acest nume, Satan, se poate aplica și adversarilor umani: I Regi (5;18), sau este numirea aplicată antagonistului în general, Psalmi (38;20) . Îngerul care a fost trimis să se opună lui Balaam, Num. (22; 32) a fost , în mod evident, ales satan. Nu există nici o dovadă clară care să susțină că ”sitnah” era funcția permanentă a unui înger. Satan, ca apelare aparte a unui înger anume apare în cărțile Vechiului Testament abia pe la anul 520 î.d.Hr., în cartea Zaharia și apoi în Iov. În Zaharia cap. 3, Satana se desfășoară ca acuzator în tribunalul ceresc. În cartea Iov, Satana încearcă integritatea lui Iov și cere voie de la Dumnezeu să-l testeze pe Iov. Satana este clar subordonat lui Dumnezeu, fiind un membru din suita sa ( bene ha-elohim), care nu poate să se desfășoare fără permisiunea lui Dumnezeu. În nici o carte a Vechiului Testament Satana nu este văzut ca un rival al lui Dumnezeu, excepție făcând textul de la I Paralipomenta (21; 1). Satana nu este un personaj proeminent în cărțile Apocrife și în Apocalipsele iudaice, el reprezentând forțele anti-Dumnezeieșt, precum și forțele rele, în general. Martiriul lui Isaia (2;2) spune că: „ Manase a părăsit slujirea Dumnezeului părinților săi și slujea lui Satan și îngerilor săi și puterilor sale”. În Testamentul lui Gad se spune: „Spiritul urii lucrează împreună cu Satan prin ura duhului”. Legendele din Talmud și Midrash, conform cărora Satan ar fi fost acela care provoacă pe Dumnezeu să-l încerce pe Avraam, prin testul Akeda, apare și în Cartea Jubileelor, (17;16) și prezintă pe provocator cu numele Mastema. În literatura tanaitică, Satan apare ca forța impersonală a răului. Referințele la Satan în Liturghie sunt puține și impersonale.

Titlul care este desemnarea curentă pentru Satan în scrierile Qumranite este acela de Belial. În ceea ce privește rolul lui Satan în textele qumranite, el nu mai are rolul de acuzator, ci, împreună cu îngerii săi are menirea de a distruge pe om. În aceste texte apare numele de „ malki masemot” – însemnând îngerul întunericului și este corespondentului Satan și exprimă ura, ostilitatea pe care Satan o are față de tot ceea ce este în concordanță cu poruncile lui Dumnezeu. Dar în acest nume existând un „tet”, presupus de cei ce au reconstituit manuscrisul, am putea vedea mai degrabă o formă compozită care exprimă pe cel cu nume rău, cel fără de nume. Îngerul tenebrelor, frecvent desemnat prin numele Belial mal` ak Hosek, exercită stăpânirea asupra forțelor răului și este căpetenia duhurilor tenebrelor. Există o clară antiteză între Belial și duhurile pe care acesta le conduce și Mihail și îngerii luminii. Spiritele care sunt conduse de Belial sunt numite rhwt. Acest nume se traduce prin „ spirit”. Ei sunt plasați de textele de la Qumran sub conducerea lui Belial, luând și ei parte la dualismul dezvoltat în textele qumranite, dualism al forțelor celor rele pe de o parte și a îngerilor luminii, pe de altă parte.

Sfânta Scriptură ne arată în foarte multe locuri existența reală a îngerilor precum și menirea lor în lucrarea de mântuire a oamenilor, de aceea Biserica creștină din cele mai vechi timpuri a cinstit pe Sfinții Îngeri și celelalte fără de trupuri cerești puteri, așa cum de la început a cinstit atât pe sfinți, pe prooroci, pe apostoli, pe mucenici și cuvioși, însă nu li se cuvine aceeași închinare ca lui Dumnezeu, Creatorul tuturor.

Bibliografie

I. Sfânta Scriptură

BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ, tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2008;

BIBLIA SAU SFÎNTA SCRIPTURĂ, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1988;

BIBLIA ADICĂ DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ A LEGII VECHI SI A CELEI NOUĂ, tipărită în zilele Majestății Sale Carol I, Regele României, Ediția Sfântului Sinod, Bucuresti, Tipografia Cărților Bisericești,1914;

NOVA VULGATA – BIBLIORUM SACRORUM EDITIO, Sacrosanti Oecumenici Concilii Vatican II, Ratione Habita, Iussu Pauli PP. VI Recognita, Auctoritate Ioannis Pauli PP. II Promulgata, Editio Typica Altera, 1986;

THE HOLY BIBLE – NEW REVISED STANDARD VERSION, Anglicized Edition with the Apocryphal/Deuterocanonical Books, Oxford University Press, 1995.

II. Scrieri patristice

Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete și Scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul – Despre ierarhia cerească, traducere Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Paideea, București, 1996;

Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Scripta, București, 1993;

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, în colecția Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 80, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1983.

III. Dicționare

***, Dicționar Biblic, vol. II ( I…O), trad. din limba franceză Constantin Moisă, Editura creștină Stephanus, București, 1996;

***, Dicționar Biblic, Editura Cartea Creștină, Oradea, 1995;

***, Encycopaedia Judaica Jerusalem, vol II (A- ANG), Keter Publishing House Jerusalem Ltd., 1972 (third printing- a treia editie/ retiparire- 1974), Jerusalem.

Davidson, Gustav, A Dictionary of Angels-includig the fallen angels, Publisher Simon & Schuster, New York, 1999;

Ionescu, Laurențiu, Lect.univ., Dicționarul Studentului – Ebraic-Român Român-Ebraic, Editura Societății Biblice Interconfesionale din România, București, 2006.

IV. Cercetatări în limba română

Anastasia, Maica, Sfinții Îngeri, Editura Fundației Anastasia, București, 1992;

Boa, Kenneth D. și Robert M. Bowman Jr., Sensul și Nonsensul Îngerilor și al Demonilor, Zondervan, 2007;

Bria, Ioan Pr. Prof., Credința pe care o mărturisim, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987;

Dickason, Fred C., Angels: Elect and Evil, Ed. Moody, Chicago, 1975;

Meier, S.A., Angel of Yahweh, in The Dictionary of Deities and Demons, Eds. K. van der Toorn, B. Becking, P. W. van der Horst, Leiden-Boston-Köln, 1999;

Negoiță, Athanase Pr. Prof. Teologia biblica a Vechiului Testament, Editura Sophia, București, 2004;

Pleșu, Andrei, Despre Îngeri, Editura Humanitas, București, 2003.

V. Studii și articole

Elwell, Walter A., ”Angel of the Lord”, in Evangelical Dictionary of Theology, Retrieved 9 April 2012;

Kosior, Wojciech, ”The Angel in the Hebrew Bible from the Statistic and Hermeneutic Perspectives. Some Remarks on the Interpolation Theory” in The Polish Journal of Biblical Research, Vol. 12, No. 1 (23);

Rezuț, Petru Pr. Prof., ”Creștinismul și religia poporului evreu”, în rev. Ortodoxia, nr.4, anul 1959.