Ing. Clinciu Florentin-Sebastian [303912]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ

BUCUREȘTI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:

Conf.univ.dr. [anonimizat]: [anonimizat]. [anonimizat]

2019

Tema:

Cercetări privind: Posibilitatea realizării unei culturi ecologice de castraveți în solarii încălzite

2019

Cuprins

INTRODUCERE

Etimologia provine de la două cuvinte din limba latină: – "legumer" care înseamnă vegetale cultivate pentru hrana omului; "cultura" care se referă la priceperea de a lucra pământul și de a îngriji plantele. Termenul este atestat din 1530 în Franța de unde a fost preluat și de români. . Cultura legumelor a constituit una din primele activități practice ale omului. Pe măsura dezvoltării societății s-au dezvoltat continuu cunoștințele și metodele de cultivare a plantelor legumicole.

[anonimizat], constând din diferite organe ale plantelor: [anonimizat], frunze, muguri, [anonimizat], [anonimizat], crude (salate, sucuri) [anonimizat] (sterilizare, congelare, fermentare). Prin ponderea pe care o [anonimizat]. De aceea producerea legumelor are o însemnătate economică deosebit de mare pentru toate țările.

Din punct de vedere sistematic legumele și fructele aparțin la peste 30 de familii botanice. Frecvent, însă se utilizează clasificarea horticolă a acestora, în cadrul căreia sunt grupate în: rădăcinoase, frunzoase, solano-fructoase, păstăioase, vărzoase, bostănoase, tuberculifere, bulboase, semințoase, sâmburoase, bacifere, nucifere, [anonimizat], etc. (Gherghi și colab., 2001).

Agricultura ecologică (termen similar cu agricultura organică sau biologică) este o metoda moderna de a cultiva plante, a crește animale și a [anonimizat].

Rolul acestei metode este de a produce hrana necesară populației într-o [anonimizat],[anonimizat]. Agricultura ecologică contribuie la creșterea activităților economice cu o importantă valoare adăugată și are o contribuție majoră la sporirea interesului pentru spațiul rural. Agricultura ecologică nu utilizează: [anonimizat], hormoni, antibiotice și sisteme intensive de creștere a animalelor. [anonimizat].

Trecerea de la agricultura convențională la cea ecologica se face printr-o conversie, o conversie ce are o [anonimizat] o [anonimizat] 2 ani, în timp ce la culturile perene perioada de conversie este de 3 ani.

CAPITOLUL I – AGRICULTURA ECOLOGICĂ

Regulile agriculturii ecologice

Agricultura ecologica are la bază o [anonimizat]. Prevederile europene privind etichetarea produselor obținute din agricultura ecologică sunt foarte precise.Pe eticheta aplicată produselor ecologice sunt obligatorii următoarele mențiuni specifice sistemului de agricultura ecologică: referirea la modul deproducție ecologic, sigla, numele și codul organismului de inspecție și certificare care a efectuat inspecția și a eliberat certificatul de produs ecologic,și începând cu anul 2006, sigla ,,ae”.

Tabel 1.1

Tabel 1.2

Cartoful este o plantă anuală cu înmulțire prin tuberculi și mai puțin prin sămânță. Acesta este un aliment aproape complet deoarece conține toate substanțele necesare corpului uman. Este bogat în carbohidrați, proteine, vitamine și săruri minerale. Se poate consuma sub diferite forme: fiert sau copt, salate, supe, piureuri, prăjiți în ulei etc. lăstarii, frunzele și tuberculii verzi conțin demissina și solanină, alcaloizi toxici. Se folosește în industrie pentru obținerea de spirt, dextrină, amidon, cauciuc sintetic. Sucul de cartof este indicat în tratarea gastritelor, diabetului fluorid, scorbutului.

Tuberculii de cartof din culturile extratimpurii și timpurii au un grad de perisabilitate ridicat deoarece epiderma este subțire și se exfoliază ușor, iar pe tuberculi apar pete brune.

Produsul se deshidratează și se depreciază rapid putând fi păstrat maxim 10 zile până la valorificare (Luchian V., 2016). Tuberculii cu recoltare tardivă au epiderma bine structurată și pot rezista mai bine la păstrare aceasta prelungindu-se până la 3 săptămâni la tuberculii păstrați în depozite ventilate.

Cartoful prezintă o deosebită importan în alimentația oamenilor, medicina alopată, furajarea animalelor și în industria alimentară.

În alimentația oamenilor cartoful se folosește în stare proaspătă sau sub formă de preparate uscate și semipreparate. Pentru o mare parte a populației cartoful reprezintă alimentul de bază în alimentație. Consumul anual de cartofi pe locuitor oscilează, în diferite țări ale lumii între 44 și 140 kg. În România consumul anual de

cartofi pe locuitor este de circa 100 kg.

Datoriă gustului plăcut, a digestibilității ridicate și a valorii nutritive preparatele din cartof satisfac nevoile nutritive ale populației. Cartoful poate fi consumat fiert, copt sau prăjit, sub formă de supe, salate, piureuri, substituind cu succes produsele făinoase. Cartoful este un aliment indispensabil în alimentația dietetică.

Din punct de vedere al rentabilității, cultura de cartof cunoaște în prezent o expansiune în special în țările dezvoltate. Aportul de minerale și vitamine duc la o creștere a consumului de cartof. Din prisma producătorului, această cultură este una dintre cele care aduc venituri substanțiale în raport cu celelalte culturi datorită tehnologiei de cultura relativ ușoare și orientarea către vânzarea pe piață și la export. În anul 2015, 53 milioane de tone de cartof s-au recoltat în UE. Germania a fost cel mai mare producător cu un procent de 19,5% urmată de Franța cu 13,4%, Olanda cu 12,5%, Polonia cu 11,6% și Marea Britanie cu 10,5%. Asta înseamnă că din fiecare trei tone, două au fost recoltate din doar cinci state membre UE. În anul 2000 recolta de cartofi a EU-28 a fost de 83 milioane de tone; în orice caz producția totală a scăzut constant de atunci (cu 36% din 2000 până în 2015). Conform celui mai recent sondaj EUROSTAT (2013) cartofii erau cultivați pe 1,59 milioane de hectare în statele EU-28. Doar trei state membre acopereau aproape jumătate din aceasta suprafață (46,9%): Polonia 21,2%, Germania 15,2% și Franța 10,5%. Printre celelalte state membre, unsprezece dintre acestea contribuie cu mai puțin de 1%. Aproximativ 1,9 milioane de ferme produceau cartofi. Aproape doua din trei erau situate în două state membre: România 38,1% și Polonia 27,2%, pe când cincisprezece alte state membre contribuiau cu numai 1% din acea valoare. Conform unui sondaj din 2013 culturile organice erau practicate în mai puțin de 1,1% dintre centrele UE producătoare de cartofi și pe doar 1,5% din suprafața dedicată acestei culturi. Dintre toate fermele organice numai 10,4% cultivau cartofi organici (Eurostat, 2013). Ca plantă agricolă cartoful se poate cultiva în toate climatele agricole de pe glob, mai ales prin obținerea în ultimii ani de soiuri rezistente atât la temperaturi ridicate, cât și la temperaturi scăzute, ceea ce face ca terenurile agricole din zonele muntoase să fie valorificate, în această zona alte culturi nereușind. De asemenea, culturi de mare rentabilitate se practică pe terenuri ușoare (nisipoase, nisipo-lutoase), intervenind eventual cu irigarea (Berindei T., 1982). Cultura cartofului se pretează tratamentelor cu îngrășăminte, unde pentru un 1 kg de substanță activă se pot obține peste 100 kg de tuberculi în cazul azotului, până la 50 kg în cazul fosforului și în funcție de obiective, cultura cartofului permite rotații raționale cu alte 9 culturi eliberând astfel terenul în epoci diferite. Ca plantă agricolă, cartoful prezintă câteva neajunsuri, printre care (Plămădeala B., 2008): • Necesită cantități mari de material de plantat • Tuberculii manifesta fenomenul de degenerare • Este sensibil la boli (mai ales la Phytophtora infestans), dăunători (Leptinotarsa decemlineata) ceea ce duce la costuri ridicare cu tratamentele fitosanitare • Pierderile la păstrare sunt relativ mari (20-25%). Tuberculii de cartof intră în categoria produselor agricole suculente, la care apa reprezintă în medie ¾ din greutatea totala, iar 23,7% reprezintă substanța uscată aceasta variind în cadrul unui tubercul atât de la exterior și interior, cât și de la partea coronara la partea ombilicala. în secțiune transversala, cea mai bogată zonă în substanța uscată este parenchimul amidonos cu circa 28,3%. Spre exterior aceasta scade, ajungând la 23,7% în coajă și 18% în măduva propriu-zisă (Burzo și colab., 2007).

Conținutul chimic al tuberculului de cartof (după Pârvu)

Tabel 1.3

Cartoful are numeroase virtuți curative. Este un aliment hrănitor, foarte ușor digerabil, bogat în săruri minerale. Previne procesele fermentative din intestin, având rol benefic asupra florei intestinale. Are efect detoxifiant, ajută la eliminarea apei și toxinelor din organism. Substanțele alcaline se leagă de depozitele de acid uric și le îndepărtează, alinând durerile provocate de gută și arterită. Sucul crud este diuretic, emolient, calmant și cicatrizant al mucoasei digestive, antiulceros. Are de asemenea, o ușoară acțiune asupra insomniilor, crampelor și nevralgiilor.

Ca remediu extern este utilizat în inflamații, dureri musculare, umflături, arsuri. Tuberculii rețin căldura un timp îndelungat, permițând acesteia pătrunderea în țesuturi. Pe de altă parte, feliile crude au efect răcoritor. Recent, a fost izolat din tubercul un compus anti tumoral, o substanță ce inactivează virusul hepatic, precum și steroizi cu efect anticoncepțional și hipotensor. (Cioloca M., INCDCSZ Brașov)

Ultimii ani, în plus fată de aportul de elemente menționat mai sus (tabel 3), au marcat și o atenție deosebită acordată și aportului de nutraceutici ce apar ca elemente secundare ale metabolismului și care conferă cartofului și atributul de sursă de substanțe indispensabile organismului în lupta sa pentru menținerea unui tonus vital necesar în prevenirea unor boli cronice cum ar fi cancerul, boli cardiovasculare, Alzheimer etc. Printre cei mai importanți metaboliți secundari sunt menționați: compușii fenolici, carotenoizi, unii alcaloizi etc..

Cartoful în prezent se consideră că are și un mare potențial de utilizare în noi produși farmaceutici, cosmetici și în promovarea unor produse dietetice.

Amidonul de cartof pe lângă utilizarea lui în produse devenite clasice (alimentare, farmaceutice, cosmetice) capătă noi valențe în industria materialelor plastice biodegradabile recomandate în special pentru industria de ambalaje.

Simultan cu aceste abordări privind rolul cartofului într-o societate tot mai orientată spre noi transferuri științifice în tehnologii inovative există și destule preocupări și chiar poziții mai radicale privind utilizarea produselor procesate din cartof. Astfel industria prelucrătoare se confruntă cu acuze privind obezitatea, grăsimile saturate, apariția acrilamidei în produsele provenite prin prăjire etc.

Cartoful (Solanum tuberosum) este o plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită. Planta este cultivată pentru acești tuberculi care sunt comestibili, bogați în amidon, motiv pentru care sunt folosiți în alimentație, dar și ca furaj.

Rădăcina este pivotantă când planta se dezvoltă din sămânță și fasciculată când se dezvoltă din tuberculi. Rădăcina fasciculată este formată din ramificații primare, mugurale, care se formează la nodurile tulpinii subterane și rădăcinii secundare (stolonifere), care sunt grupate câte 3-5 în jurul fiecărui stolon. Sistemul radicular este foarte puțin dezvoltat și este situat de obicei în stratul superficial al solului 30-60 cm.

Tulpina cartofului cuprinde doua porțiuni: subterană și aeriană (epigee). Tulpina se formează din mugurii tuberculului la înmulțirea vegetativă sau din sămânță la înmulțirea generativă. Tulpina este ierboasă, erectă la începutul vegetației, semierectă sau culcată la maturitate, cu lungimea de 30-80 cm, mai rar peste 100 cm. Tulpina epigee este de regulă rotundă la partea superioară și prismatică la partea bazală (Beukema, H.P. și colab., 1990).

Tulpina subterană este rotundă, pe ea formându-se rădăcinile și stolonii. Stolonii sunt ramificații ale tulpinilor subterane, care se formează, de regulă, înaintea lăstarilor axilari de pe tulpina epigee. Stolonii sunt în număr de 12-15 pe plantă, sunt scurți (10-15 cm), pentru a asigura formarea grupată a tuberculilor în cuib.

Rădăcinile prezintă o creștere intensă imediat după răsărire, masa cea mai mare înregistrându-se de la formarea mugurilor florali până la înflorire.(fig. 1.1)

Fig 1.1 Aspect din cultura de cartofi

Foto 1. Aspect din cultura personală

Tuberculii, au inițial forma unor noduli, ca apoi prin creșterea în grosime și în lungime să capete mărimea și forma caracteristică soiului. Tuberculul este o tulpină subterană, tuberizată, care prezintă o parte bazală sau ombilicală, cu care se prinde de stolon și o parte opusă „coronară” apicală sau vârful, care poarta mugurele terminal. (fig 1.2)

Distribuția ochilor pe suprafața tuberculilor este în spirală. Tuberizarea are loc la 10-35 de zile după răsărirea plantelor, iar creșterea acestora durează 45-85 de zile, perioadă considerată critică pentru apă și substanțe nutritive (Chichea I., 2000).

Fig. 1.2 Varietăți de tuberculi

Frunzele sunt simple și imparipenat sectate, cu foliole de mărimi diferite care alternează cu foliola terminală, care este mai mare și unită cu una sau ambele foliole laterale la unele soiuri. Numărul de frunze pe tulpină oscilează intre 8-12 în funcție de soi. în funcție de cultivar unele frunze sunt glabre altele pubescente.( fig.1.3)

Fig. 1.3 Detaliu frunze

Florile sunt grupate în cime simple sau compuse. Floarea este de culoare albă, violaceu închis sau deschis, albastru sau albastru violaceu, alb-gălbui. Unele soiuri nu formează flori. Polenizarea este predominant autogamă. (fig. 1.4)

Foto 2. Detaliu floare Fig. 1.4 Detaliu inflorescență

Fructul este o bacă de formă sferică sau conică, cărnoasă, suculentă de culoare verde, pigmentată în albastru violaceu.

Sămânța la cartof este mică, de formă ovoidală, turtită, de culoare alb-gălbuie, cu capacitatea germinativă mai mare în al doilea an, fiind utilizată în lucrări de ameliorare. (Luchian V., 2016).

Cartoful este o plantă cu mare plasticitate ecologică, putând fi cultivat în țara noastră în toate zonele, începând din sud și până în nord, de la câmpie și până în zona montană.

Temperatura este unul dintre factorii care influențează în mare măsură producția cartofului.

Cartoful are nevoie de o temperatură minimă de încolțire de 5-6°C, iar optima pentru răsărire este de 12-15 °C. La temperaturi sub 0 grade Celsius suferă toate organele plantei, tuberculii se îndulcesc iar părțile aeriene se veștejesc. Vrejii cresc la 7°C, iar rădăcinile și la 4-5°C, astfel că, la plantările timpurii, se formează un sistem radicular mai puternic.

Temperatura optimă pentru creșterea vrejilor este de 19-20 °C, iar maxima 42°C. La temperaturi mai mari decât optima se formează vreji lungi și suprafață foliară redusă, care duce la diminuarea producției.

Temperatura optimă de creștere a tuberculilor este de circa 17°C, cea minimă circa 2°C, iar maxima 29°C. Sinteza amidonului în frunze are loc la temperatura aerului cuprinsă intre 30-45°C, acumularea amidonului în tuberculi la temperatura de sub 30°C, iar la temperaturi de peste 29°C tuberculi nu mai cresc și substanțele nutritive migrează spre organele de creștere aeriene (Berindei M., 1999).

Plantarea cartofului se recomandă a se face de timpuriu, pentru a determina o formare abundentă a tuberculilor într-un timp scurt, ceea ce înseamnă producții mai mari și tuberculi mai uniformi ca mărime (Popescu V., 2000).

Față de umiditate, cerințele cartofului sunt moderate, dar este nevoie ca apa să fie asigurată în permanență, fără a exista perioade de secetă sau exces de umiditate. Cele mai mari cantități de apă sunt necesare în faza de creștere și formare a tuberculilor.

Insuficiența apei în perioada de formare a tuberculilor întârzie sau eșalonează acest proces, rezultând mai puțini tuberculi, cu vârste diferite, neuniformi, și rezistență scăzută la boli și dăunători (Botzan M., 1972).

Din rezultatele unor cercetări efectuate la noi în țară cât și în alte țări, reiese faptul că producțiile cele mai mari s-au realizat la o umiditate a solului de 70-80%.

Influența negativă a lipsei de apă, se manifestă atât la nivelul părții aeriene (tulpini, frunze) care se ofilesc, reducând mult procesul de asimilare, cât și la nivelul părții subterane (tuberculi, stoloni), unde are loc fenomenul de resorbire a tuberculilor în curs de formare, oprirea creșterii și îmbătrânirea prematură a tuberculilor deja formați, aflați în diferite stadii de formare (Ianoși S., 1999).

Lumina este unul dintre factorii de vegetație importanți la cultura cartofului deoarece în lipsa luminii tuberculii rămân mici iar producțiile scad.

Solurile pe care se pretează cel mai bine cultura cartofului sunt solurile nisipo-lutoase și luto-nisipoate, fertile. Se vor evita solurile compacte unde tuberculii nu se pot dezvolta sau se vor deforma (Puiu St., 1980).

Față de reacția solului, cartoful nu este prea pretențios, obținându-se rezultate bune pe soluri cu pH-ul intre 4,5-7,5, cu optimul fiind intre 6-6,5 (Stan N. și colab., 2003).

Când vine vorba de consumul de elemente nutritive, cartoful se încadrează în grupa marilor consumatoare, în special de potasiu și azot dar și fosfor, magneziu și calciu. In afară de acestea sunt necesare și alte elemente importante precum sulful pentru transformarea azotului în proteine, borul pentru mai buna asimilare a calciului și pentru calitate la păstrare, zincul pentru asimilarea azotului. Trebuie ținut cont neapărat de asigurarea optimului de elemente nutritive la aplicarea fertilizărilor pentru maximizarea producțiilor. Se cunoaște faptul că pentru formarea plantelor și obținerea unei recolte de o tonă, cartoful extrage din sol următoarele cantități de elemente nutritive: 4-6 kg azot, 1,8-2,8 kg fosfor, 7-10 kg potasiu, 2,2kg calciu și 1,6 kg magneziu.

Fertilizarea unilaterală cu fosfor, pe majoritatea solurilor aprovizionate suficient cu acest element, nu influențează producția în mod semnificativ, în schimb grăbește maturizarea plantelor și le sensibilizează la Alternaria. Pe solurile fertilizate timp îndelungat și unilateral cu doze mari de fosfor, producția de cartof poate să scadă considerabil. Fosforul are o influență pozitivă asupra calității amidonului.

Potasiul aplicat unilateral nu mărește producția, decât pe solurile aprovizionate slab sau foarte slab cu acest element. Aplicat în doze mari poate reduce procentul de amidon din tuberculi. Potasiul împreună cu fosforul, poate crește eficacitatea azotului. Potasiul intrând în compoziția multor enzime din planta de cartof, are o influență mare asupra unor indici de calitate și mărește rezistența la boli, atât pe foliaj, cât și pe tuberculi și rezistența plantelor la secetă.

Cea mai intensă preluare a elementelor nutritive din sol are loc în perioada înfloritului. Fosforul și potasiul se asimilează de către planta de cartof în proporție de 70-80%, iar azotul peste 60% din totalul consumului necesar, până la sfârșitul înfloritului. În faza de dezvoltare a tuberculilor se mai consumă doar 25-30% din aceste elemente.

Fertilizarea rațională urmărește echilibrarea necesarului de substanțe nutritive cu ajutorul îngrășămintelor, luând în considerare aportul solului. Literatura olandeză, indică pentru o cultură de cartof cu o producție de 30 t/ha, un export mediu din sol în timpul vegetației de 150 kg azot, 60 kg fosfor și 350 kg potasiu, de asemenea 90 kg CaO și 30 kg MgO. (Beukema, H.P. și Zaag van der D.E. 1990). Dozele pe care la poate ceda solul într-un an, în funcție de gradul de aprovizionare cu elemente nutritive sunt de 0-130 kg/ha azot, 0-75 kg/ha fosfor și 0-220 kg/ha potasiu.(Copony, W. 1988.). La acestea se adaugă pierderile prin levigare, fixare, procese foarte complexe ale solului.

Cele mai frecvente deficiențe la fertilizarea cartofului sunt:

-aplicarea unilaterală a unor doze mari dintr-un element, împreună cu doze prea mici din celelalte elemente.

-aplicarea numai a unui singur macroelement.

-aplicarea îngrășămintelor la un moment necorespunzător, când plantele nu le pot valorifica în mod corespunzător sau când pierderile sunt prea mari.

-neglijarea aplicării mezo- și microelementelor

Îngrășămintele cu azot determină pe majoritatea solurilor nivelul producției de cartof. În prima parte a perioadei de vegetație fertilizarea cu azot la cartof ajută la formarea frunzelor și realizarea rapidă a unei suprafețe foliare optime, iar în continuare stimulează formarea de noi frunze și prin aceasta asigură desfășurarea normală a procesului de asimilație. Azotul administrat, contribuie în mare măsură la prelungirea perioadei de vegetație, deoarece foliajul nu îmbătrânește înainte de termen. Cartoful utilizează azotul pe toată durata perioadei de vegetație. Cel mai intens consum se realizează însă, când plantele au o înălțime de 15-20 cm. în faza de îmbobocit. Mai exact, putem spune că până la înflorit, cartoful asimilează cca. 60-70% din necesarul total de azot. În cultura intensivă de cartof cantitatea de azot, care se exportă prin producția recoltată, în mare măsură trebuie asigurată prin fertilizare (chimică și organică), deoarece solul din surse proprii poate asigura acest element numai pentru realizarea unor producții foarte mici. Dozele de azot recomandate a fi administrate pe baza indicelui de azot sunt stabilite în funcție de nivelul producției scontate. De exemplu, la o producție scontată de 40t/ha și la un indice al azotului de 2,0 se administrează o cantitate de 210 kg/ha s.a. Sărurile nitrice și cele de amoniu sunt folosite direct de către plante în procesul nutriției. Ionul de amoniu are o stabilitate redusă în sol, fiind transformat rapid de către bacteriile nitrificatoare în forme nitrice. Plantele absorb ușor forma nitrică și mai puțin forma amoniacală, care în funcție de condițiile de sol și temperatura acestuia, sub influența microorganismelor nitrificatoare, în 15-30 de zile se transformă în nitrat. Alegerea tipului de îngrășământ cu azot se face în funcție de reacția solului și anume:

-pe solurile acide (pH sub 6,3) se recomandă îngrășăminte cu reacție neutră sau alcalină, uree, nitrocalcar.

-pe soluri cu reacție relativ neutră (pH 6,4-7,3 ) se poate aplica azotat de amoniu, uree.

Dozele de îngrășăminte cu azot care se aplică o dată pot fi mai mari pe solurile mijlocii spre grele, decât pe cele ușoare. Cu cât complexul absorbant al solului este mai bun, doza poate fi mai mare. Pe solurile nisipoase și în condiții de irigare poate fi indicată fracționarea dozelor de azot, în cel puțin două părți: aplicând fertilizarea de bază și în cursul vegetației încă 1-2 fracții. La aplicarea fracționată a îngrășămintelor cu azot condiția esențială este încorporarea lor în sol, concomitent cu administrarea lor, sau imediat după administrare.

Fertilizarea cu fosfor are un efect mai redus asupra creșterii producției decât azotul, în schimb are o serie de efecte secundare pozitive. Fosforul este elementul energetic cel mai important care condiționează fotosinteza și respirația, are un rol important în metabolismul hidraților de carbon și în acumularea amidonului. La o asigurare bună cu fosfor crește intensitatea de dezvoltare a rădăcinilor și a tuberculilor, se formează un număr mai mare de tuberculi la cuib și crește conținutul de amidon din tuberculi. Fosforul influențează pozitiv calitatea biologică și culinară a tuberculilor, mărește rezistența cojii la vătămări mecanice. În primele faze de vegetație fosforul mărește suprafața foliară, dar spre sfârșitul perioadei de vegetație grăbește îmbătrânirea frunzelor și contribuie la reducerea suprafeței foliare în ultima perioadă (Zaag van der D.E. 1973, Copony,W 1988 ). Cartoful se numără printre plantele care necesită cantități moderate de fosfor. Fosforul mărește efectul îngrășămintelor cu azot. La fertilizare optimă cu fosfor scade atacul de râie comună la tuberculi (Lorincz, j. 1976.). Insuficiența fosforului se datorează accesibilității reduse. Din totalul fosforului din sol numai cca. 1% este valorificat de plante în perioada de vegetație.

Cele mai bune condiții pentru mobilizarea fosfaților și menținerea lor în faza lichidă se întâlnesc pe solurile cu reacție slab acidă (ph-5,8). Materia organică influențează pozitiv mobilitatea fosfaților din sol și protejează față de procesele de fixare a fosfaților solubili aplicați prin îngrășăminte. De asemenea puterea de fixare a fosforului scade atunci când calciul și magneziul sunt în cantitate normală. Umiditatea din sol favorizează absorbția ionilor fosfat în plantă și procesul de difuziune. De aceea în anii cu precipitații abundente și în condiții de irigare, nutriția cu fosfor a plantelor este mai bună (Lixandru, Gh. Și col. 1990.). Plantele răspund mai bine la aplicarea îngrășămintelor cu fosfor în anii răcoroși.

Îngrășămintele cu fosfor, din cauza efectului lor acid, în contact cu colții cartofului pot inhiba creșterea acestora. Din acest motiv se vor aplica toamna și se încorporează în sol prin arătură adâncă. În condiții de irigare, se pot aplica și primăvara, în cantitate totală sau parțial. Pentru administrarea de primăvară sunt indicate îngrășămintele cu fosfor sub formă de complexe și se aplică la cartof înainte de pregătirea patului germinativ.

Potasiul este un element de bază în cultura cartofului, care este una din cele mai pretențioase plante la acest element. În timpul vegetației cartoful consumă mari cantități din acest element și din această cauză potasiul se regăsește în cenușa cartofului în procente foarte mari (75-85% și chiar 90%). Potasiul are un efect redus la începutul perioadei de vegetație, dar mărește considerabil suprafața foliară în a doua parte a vegetației și întârzie îmbătrânirea foliajului, intensifică procesul fotosintezei. Sub influența potasiului crește numărul de tuberculi mari, crește rezistența cojii la vătămări mecanice, se îmbunătățește calitatea culinară a tuberculilor și crește rezistența lor la păstrare. Efectul favorabil al potasiului asupra producției se manifestă în special în anii secetoși, sau în condiții de neirigare. Consumul de apă pe unitatea de suprafață uscată se reduce dacă aprovizionarea cu potasiu este bună. S-a constatat că dozele prea mari de potasiu, reduc conținutul de substanță uscată din tuberculi, în schimb crește producția totală de substanță uscată la unitatea de suprafață, datorită producțiilor mai ridicate.

Potasiul în sol se află în cea mai mare parte în minerale. Mai este prezent sub formă de cationi absorbiți de humus sau solubilizați în soluția solului. Plantele absorb potasiul sub formă de ioni de K. La același conținut de potasiu schimbabil, concentrația potasiului în soluția solurilor ușoare, nisipoase este considerabil mai mare decât în solurile grele (luto-argiloase și argiloase). Concentrațiile ionului de potasiu depind de capacitatea de schimb cationică a solului. Solurile mijlocii, lutoase sau luto-nisipoiase, cu capacitate mijlocie de schimb cationic, cedează potasiul relativ ușor și sunt capabile să aprovizioneze ritmic plantele cu potasiu. Solurile nisipoase, sărace în humus, cu capacitate de schimb cationică redusă, mai ales după aplicarea îngrășămintelor cu potasiu, au un conținut mai ridicat de potasiu în soluția solului. Pe aceste soluri asigurarea plantelor cu potasiu durează mai puțin.

Cartoful este o cultură sensibilă la clor și valorifică semnificativ mai bine potasiul (și magneziul) din îngrășămintele potasice pe bază de sulfați. Îngrășămintele cu potasiu, deoarece acest element are o solubilitate mai redusă și se leagă mai bine în sol, se administrează toamna și se încorporează cu arătura. Deoarece este o plantă sensibilă la clor, în cultura cartofului sarea potasică se va aplica numai toamna și se va încorpora în sol prin arătura de bază. Aplicarea sării potasice toamna, înainte de arătura de bază, permite o mai bună amestecare cu solul. Astfel se asigură și levigarea clorului (fiind mult mai solubil) în timpul iernii, care până în primăvară ajunge sub stratul rădăcinilor active. Pentru fertilizarea cu potasiu, primăvara, se poate folosi sulfatul de potasiu, îngrășămintele complexe cu azot fosfor și potasiu. Azotatul de potasiu se poate aplica atât la plantare, cât și în timpul vegetației cartofului.

Îngrășămintele foliare sunt produse fertilizante complexe, care sunt recomandate pentru tratamente în timpul perioadei de vegetație, având o compoziție diversificată în funcție de culturi și fazele de vegetație a plantelor. Aplicate corect, aceste îngrășăminte contribuie la creșterea masei vegetale, a sistemului radicular, cât și a celorlalte organe. Datorită structurii anatomice și particularităților de dezvoltare, planta de cartof preia foarte ușor și valorifică eficient elementele nutritive administrate pe frunze, răspunzând la acest tip de fertilizare prompt, prin sporuri de producție și cu calitatea tuberculilor îmbunătățită.

Trebuie însă să știm că aplicarea foliară a fertilizanților nu înlocuiește fertilizarea la sol cu macroelemente. Pentru creșterea și dezvoltarea culturii de cartof este important ca azotul, fosforul și potasiul necesar nivelului de producție scontat, să fie prezent și accesibil în zona radiculară.

În tehnologiile moderne de cultivare a cartofului, fertilizarea foliară este o secvență care necesită o atenție deosebită. Prin fertilizarea foliară se pot obține sporuri de producție de 10-20%, însă aceste sporuri pot varia foarte mult, de la un an la altul, sau de la o zonă la alta, în funcție de condițiile de cultură. Eficiența fertilizării foliare este cu atât mai ridicată, cu cât condițiile ecologice și agrotehnice sunt mai favorabile pentru creșterea plantelor, deoarece preluarea și folosirea substanțelor nutritive prin frunze este puternic influențată de condițiile de creștere și mai ales de cele climatice.

Fertilizarea organică asigură importante sporuri de producție, prin aportul de elemente nutritive și îmbunătățirea însușirilor fizice, microbiologice și hidrofobice ale solului (gunoiul de grajd aplicat în cantități de 30-40 t/ha).

În ultima vreme, în ajutorul cultivatorilor, firmele ce produc fertilizanți au scos pe piață produse pentru fertilizare foliară 100% organice și cu certificare ecologică, precum vermicompostul. Aceste produse sunt permise în culturile organice deoarece sunt în totalitate obținute din materiale naturale. De asemenea, dacă plantația este înființată în apropierea unor zone bogate în turbă, aceasta se poate utiliza în cantități egale cu gunoiul de grajd sau compostat în cantități de 20-40 t/ha, când se mărește eficienta cu 11-20%.

Un substituent pentru gunoiul de grajd poate fi folosirea îngrășămintelor verzi (lupin, lucerna, mazăre, trifoi), pe terenurile cu sol nisipos și în anii cu condiții climatice favorabile. Se recomandă utilizarea îngrășămintelor verzi deoarece îmbunătățesc calitatea solului sporindu-i în același timp și conținutul în materie organică.

O prima cerința a cartofului față de condițiile de climă și de sol, pe lângă fertilitate, o constituie și aceea ca terenul să fie în permanență afânat și să nu prezinte bulgări. Lucrările solului se execută diferențiat, în funcție de zona climatică, tipul și textura solului, planta premergătoare, gradul de îmburuienare, eroziunea solului (Hukkeri S.B., 1970).

CAPITOLUL II – CONTRIBUȚII PROPRII

2.1. Justificarea temei

Zona Lungulețu, Dâmbovița este una dintre regiunile cu o veche tradiție în cultura cartofului. Lungulețu din județul Dâmbovița, cunoscută că unul dintre cele mai mari centre pentru producția de cartofi și varză din țară. Cele 4.000 de hectare din comună sunt acoperite în fiecare primăvară cu cartofi, în timp ce toamna aceleași terenuri sunt pline de varză. Aici fermierii spun că produc până la 50 de tone de cartofi/hectar și aproximativ 30-40 de tone de varză/hectar. În total, recolta producătorilor de la Lungulețu reprezintă 5% din producția de cartofi de 3,6 milioane de tone a României și aproape 10% din recolta totală de 0,9 milioane de tone de varză.

Sortimentul de cartofi în zona Lungulețu nu este unul foarte variat deoarece producătorii se ghidează unul după celălalt, pentru a nu rămâne în urma. Sortimentul se schimbă, într-adevăr, dar varietatea este relativ scăzută. În aceasta idee am folosit trei soiuri diferite, cu scopul testării acestora și a adaptabilității lor la condițiile Eco-pedo-climatice. Am studiat atât comportarea soiului ca atare fără niciun fel de tratament dar și reacția cartofilor la fertilizare ecologică și rezistentele sau toleranțele la boli și dăunători.

Raportat la plantele de pe randul martor, cele fertilizate organic au rasuns pozitiv la acest tratament formand pe de-o parte mai multi tuberculi la cuib și pe de altă parte tuberculi de calitate superioara in ceea ce priveste continutul in substanta uscata și implicit de calitate organoleptica superioara. De aici si dorința de a studia nivelul la care s-a ajuns cu cercetările în domeniul cultivarii ecologice a cartofilor atât la nivel național cât și la nivel internațional.

Din experiența practica realizată pe parcursul evolutiei culturii, am observat influenta benefica a produselor si practicilor organice asupra productiei si calitatii.

Îngrășământul utilizat, VermiPLANT, este un stimulent natural pentru creșterea și dezvoltarea plantelor obținut din amestecul apei cu vermicompost. Vermicompostul se realizează cu ajutorul ramelor roșii de California, care toacă și consumă gunoiul de bovine, ovine, suine și cabaline în proporție de aproape 100%, lăsând în urma lor un produs pământos.

În baza modalității sale specifice de obținere, VermiPLANT lichid se distinge prin conținutul ridicat de acizi humici și fluvici, micro și macroelemente și stimulatori de creștere. Conținutul ridicat de microelemente activează procesele de metabolism, mărind cu 30% clorofila din frunze si, implicit, recolta pe unitatea de suprafața.

Acest produs se poate folosi la orice cultură fie ea mare sau mică, de la grâu la cartofi, tomate și ardei. De asemenea este compatibil cu toate tipurile de pesticide și se recomandă utilizarea împreună cu acestea deoarece reduce stresul plantei de la contactul direct cu substanțele chimice.

Datorita conținutului 100% natural se poate aplica la toate tipurile de culturi inclusiv la cele bio certificate, prin stropirea foliară, irigarea prin picurare sau decontaminarea semințelor sau materialului săditor.

Cresterea vegetativa luxurianta

2.2. Obiectivele cercetărilor

În continuarea lucrarii, dorinta mea a fost de a studia, observa și înțelege nivelul la care a ajuns cercetarea in prezent referitor la cultivarea cartofului în sistem ecologic.

Combaterea bolilor se poate face prin măsuri preventive și prin măsuri curative. Prevenirea apariției bolilor la cultura de cartof se poate realiza prin amplasarea corectă a culturii, respectarea asolamentului, evitarea solelor puternic infestate cu agenți patogeni, folosirea la plantat a materialului liber de boli, distrugerea plantelor gazdă, combaterea insectelor, carantina fitosanitară, aplicarea unor metode biotehnice (ex: folosire soiei ca îngrășământ verde pentru combaterea râiei neagre – Synchytium endobioticum ).

Plantele ,,bolnave’’ pot fi ,,tratate’’ prin mai multe metode ecologice, în funcție de stadiul de dezvoltare al plantei, natura agentului patogen și gradul de infestare a culturii. Combaterea bolilor se poate realiza cu preparate minerale și/sau cu fungicide vegetale.

Deși nu întocmai la fel de eficiente precum produsele conventionale, exista o serie de produse obtinute din plante ce pot fi realizate în gospodăria fiecăruia. Astfel, pe baza unor principii active ce se află in fiecare plantă, s-a obseravt faptul că rezultatul procesării lor într-o anumită măsură, are o oarecare eficiență împotriva bolilor și dăunătorilor.

Fungicide vegetale:

Unele plante cultivate sau din flora spontană conțin unele substanțe biologic active cu acțiune antimicrobiană. Pentru combaterea bolilor se folosesc preparate (infuzie, decoct, macerat,extract, tinctură, purin) obținute din diferite organe ale plantelor.

decoctul de coada – calului (Eqvisetum arvense)

Mod de preparare: 1 kg plantă proaspătă/10 litri de apă. Se pune la macerat timp de 24 de ore, amestecând din când în când, apoi se fierbe timp de 15-20 de minute, se strecoară și se lasă la răcit.

Utilizare: decoctul de coada-calului se folosește împotriva bolilor criptogamice (mana – Phytophtora) din sol și din plantă. Tratamentele la sol se fac tot timpul anului pentru însănătoșirea populațieie de microorganisme utile și combaterea celor patogene.

purinul de urzică vie (Urtica diotica)

Mod de preparare: 1 kg plantă proaspătă sau 200 g plantă uscată/10 litri de apă. Se lasă la macerat la soare, timp de 12-14 zile după care se filtrează.

Utilizare: purinul de urzică vie se folosește preventiv împotriva manei (Phytophtora).

Se folosește o soluție de purin diluat de 20 de ori cu apă (de ploaie sau de fântână)

purin de ceapă (Allium cepa)

Mod de preparare: 500g frunze proaspete sau 200g coji la 10 litri de apă. Se las ă la macerat timp de 8 – 10 zile, în funcție de temperatzra mediului. Mai poate fi folosit și sucul plantei într-o diluție de 1:5.

Utilizare: se folosește diluat de 10 ori pentru întărirea plantelor, și în caz de atac împotriva putregaiul uscat (Fusarium sp).

infuzie și macerat de usturoi (Allium sativum)

Mod de preparare: infuzie din 75g de bulbili/10 litri de apă; macerat în apă timp de 1 oră din 100g bulbili tocați la 10 litri de apă; se poate folosi și sucul plantei în diluție de 1:5.

Utilizare: se folosesc în caz de atac puternic direct la plante împotriva bolilor produse de: Erwinia carotovora var. atroseptica, Erwinia carotovora var. carotovora, Fusarium sp.

Combaterea dăunătorilor

Cultura de cartof poate fi atacată de gândacul din Colorado, afide, purici, melci. Gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) reprezintă dăunătorul cel mai important al culturilor de cartof. În condițiile practicării unei agriculturi ecologice dăunătorii nu poate fi combătuți prin metode clasice, cu ajutorul insecticidelor. Combaterea dăunătorilor se poate face prin măsuri preventive și/sau prin măsuri curative.

A. Măsuri preventive: carantina fitosanitară, prognoza și avertizarea, condiționarea materialului de plantat, distrugerea ,,buruienilor gazdă’’, depozitarea producției în condiții optime de igienă.

Măsuri curative: distrugerea sau îndepărtarea dăunătorilor culturii de cartof se poate face prin mai multe metode:

Metode fizico – mecanice: termoterapia, helioterapia, radioterapia, metode sonore, metode atractante.

Metode biotehnice: instalarea de capcane alimentare, instalarea de capcane cu feromoni.

Metode biologice: combaterea biologică este o metodă de tip ,,viu contra viu’’:

a) plante contra insecte – metoda se bazează pe însușirea unor plante de a secreta unele substanțe repelente sau distrugătoare pentru dăunători (tabel nr. 9).

b) prădători naturali (fauna utilă): la o suprafață de 1 hectar o familie de arici poate combate cu succes gândacul din Colorado;

c) gândacul din Colorado poate fi combătut și prin adunarea acestuia, care poate fi realizată manual sau mecanizat (cu mașini speciale de adunat gândaci, figura nr.2)

Figura nr.2 Echipament de adunat gândaci

Combaterea daunătorilor cu ajutorul plantelor

combatere microbiologică: constă în folosirea unor preparate pe bază de microorganisme vii (ciuperci) care parazitează și omoară unii dăunători. Gândacul din Colorado poate fi combătut cu ajutorul următoarelor produse: MUSCARDIN M 45, BEAUVERIA SPORES, BOVERIN, MITECIDIN.

Metode genetice: prin ameliorare se urmărește obținerea de soiuri prezinte rezistență la anumiți dăunători.

Metode biochimice: în funcție de materia primă folosită, preparatele utilizate în protecția ecologică a culturii de cartof împotriva dăunătorilor se pot împărți în două categorii: insecticide minerale și insecticide vegetale.

Insecticide minerale:

ALAUN (piatra acră)

Întrebuințare: preparatul se folosește sub formă de soluție în concentrație de 0,4% cu eficacitate bună împotriva păduchilor iar prin stropirea solului se previne atacul melcilor fără cochilie. Soluția de stropit se prepară prin dizolvarea a 40g ALAUN în puțină apă fierbinte, care apoi se completează cu apă rece până la 10 litri.

FĂINĂ DE BAZALT

Întrebuințare: principala metodă de administrare este prăfuirea, dar se poate aplica și sub formă de soluție (suspensie fină) în concentrație de 1-3%. Preparatul are o capacitate foarte bună pentru îndepărtarea tuturor dăunătorilor care atacă exteriorl organelor aeriene, inclusiv dăunătorii sugători. Acțiunea de prevenire și combatere a dăunătorilor manifestată de făina de bazalt se explică prin: schimbarea pH-ului de la suprafața organelor vegetative aeriene, de la slab acid la slab alcalin; acțiunea directă mecanică a cristalelor de cuarț asupra corpului, ochilor și traheelor insectelor.

SĂPUN DE POTASIU

Întrebuințare: împotriva păianjenului roșu și a larvelor gândacului din Colorado: 100-300g săpun de potasiu + 0,5 litri alcool alimentar + o lingură de var și una de sare de bucătărie la 10 litri apă.

SĂPUN DE POTASIU CONCENTRAT

Întrebuințare: preparatul se folosește sub formă de soluție în concentrație de 2%, cu eficacitate bună împotriva păduchilor și puricilor de frunze.

Insecticide vegetale obținute din următoarele plante:

URZICA VIE (Urtica dioica)

Întrebuințare: purinul se diluează de 50 de ori, se agită circular timp de 20 de minute apoi se tratează plantele pentru întărirea sistemului imunitar și împotriva atacului de afide.

PELINUL (Artemisia absinthium)

Întrebuințare: purinele se folosesc nediluate prin aplicare directă pe plante, primăvara sau ori de câte ori este nevoie, în funcție de evoluția dăunătorilor, împotriva furnicilor, omizilor, păduchilor. Extractul la rece se diluează de 2 ori și se tratează cartoful împotriva larvelor gândacului din Colorado.

VETRICEA (Tanacetum vulgare)

Întrebuințare: infuzia de vertice se folosește nediluată împotriva furnicilor, afidelor, acarienlor, puricilor și altor insecte.

LEURDA / USTUROIȚA (Allium ursinum) Întrebuințare: infuzia de leurdă se folosește nediluată prin stropirea repetată a plantelor la intervale de trei zile împotriva afidelor.

NEEM (Azadirachta indica) Întrebuințare: preparatele din Neem îndepărtează sau distrug ouăle, larvele și adulții a peste 200 de specii de dăunători din cele mai diverse clase.

BIBLIOGRAFIE

1. Butnariu H. și colaboratorii – Legumicultura, Editura Didactica și Pedagogica, Bucuresti, 1992.

2. Baicu T is Savescu A.- Sisteme de combatere integrata a bolilor și daunatorilor pe culturi, Editura Ceres, 1986.

3. Agnes Gedda – Grădina de legume ecologice, Polirom, 2007.

4. Prof. univ. dr. Victor Popescu, Prof. Angela Popescu – Cultura legumelor în câmp și în solarii, M.A.S.T 2006

5. Andrei Nicolae Dumitru, Ing. Mircea Georgescu – Ardei, roșii și vinete, Andreas 2018

6. Berar V., Lauer F.K., Atanasiu N. – Tratat de legumicultura, Editura Ceres, Bucuresti, 2007

7. Blaise Leclerc, Jean-Jacques Raynal – Rotația culturilor în grădina de legume, M.A.S.T 2019.

8. Jeff Lowenfels, Wayne Lewis – Cum să faci echipă bună cu microbii, Editura TEI, 2006

9. Borcean I., Axinte M. și Roman G.V. – Fitotehnie, editura „Ion Ionescu de la Brad", Iași, 2001

10. Shane Smith – Îmbelșugata seră solara, Editura TEI, 1982

11. B.Bertrand, J-P. Collaert, E.Petiot – Purinul de urzică, Editura TEI, 2003

12. Chaux CL., Foury Cl. – Production legumiers, TEC DOC Paris, 1995

13. Elizabeth Krumpach – Grădina ecologică-Belșug în grădină fără săpat, Editura Casa, 2015.

14. Marie-Luise Kreuter – Grădinăritul bio pentru începători – teorie și practică, Editura M.A.S.T,2012

15. Silviu, Norgos Arsenie, Lauer Fritz Karl, Atanasiu Nicolae – Tratat legumicultura 2007

16. Davidescu D. și Davidescu F. – Agrochimie Horticolă, București, 1993.

17. Gheorghieș C. – Fitopatologie, AMC, USAMV-București, 1993.

18. Glenn Munroe – Manual de compostare și vermicultură, Editura TEI, 2009

19. Waleed F. Hassan Iman Q. Mohammed- Effect of Bio-Organic Fertilization in some Nutrients Availability, Growth and Yield of Cucumber (Cucumissativus L.) 2017.

20. Hoza Gheorghita,2008.Legumicultura Generala. Editura Elisavaros, Bucuresti, Bucuresti, 2007

21. Hoza Gheorghita,2000 Cultura Legumelor în cimp. Editura Elisavaros, Bucuresti

22.https://www.researchgate.net/publication/325417085_Effect_of_different_plant_densities_on_organic_cucumber_cultivation_in_the_greenhouse

23. 24. Indrea D., coordonator – Cultura legumelor, Editura Ceres, Bucuresti, 2007

25. Nirmala, R., E. Vadivel and R.S. Azakiamanavalen- Influence of organic manure on fruit characters and yield of cucumber cv."Local" South India Hort, 1999.

26. Leon S. M. – Mic tratat de Fitotehnie, Editura Ceres, București, 1997.

27. Luchian V. – Legumicultura generala și speciala, Editura Elisavaros, Bucuresti, 2007

28. Luchian V., Vanatoru C. – Legumicultura, Editura Alpha MDN, Buzau, 2016

29. Mincu I., Elena Marinescu – Alimentatia rationala și sanatatea, Editura Sport Turism, Bucuresti 1984

30. Oancea I. – Tratat de tehnologii agricole, Editura Ceres, 1998.

31. Pașol P. – Entomologia, Editura didactică și pedagogică, București, 1992.

32. Pârvu C. – “Universul plantelor”, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1997

33. Bindiya, Y., I. P. Reddy, D. Srihari, M. Narayanamma and R.S. Reddy – Effect of integrated nutrient management on growth and yield of cucumber (Cucumis sativus L.) 2006.

34. Popescu V. și Popescu A. – Grădina de legume, „Fermierul Român", București, 1995.

35. Popescu V. – Legumicultura vol.I, Editura Ceres, București, 1996.

36. Popescu V. și Atanasiu N. – Legumicultura vol. II, Editura Ceres,

37. Bucureștii, 2000.

38. Popescu V. și Atanasiu N. – Legumicultura vol. III, Editura Ceres, București, 2001

39. Puiu St., – Pedologie, Editura Ceres, Bucuresti 1980

40. Rosca I., Drosu Sonica, Bratu Elena – Entomologie horticola speciala, Editura Didactica și Pedagogica, Bucuresti, 2001

41. Anjanappa, M., J. Venkatesh and B. Surashkumara – Influence of organic, inorganic and bio fertilizers on flowering, yield and yield attributes of cucumber (cv. Hassan Local) in open field condition, 2012

42. Stan N., Muntean N, Stan T. – Legumicultura vol. 3, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iasi, 2003

43.https://www.researchgate.net/publication/331345557_Effect_of_Mineral_Organic_and_Bio-fertilization_on_Cucumber_Cucumis_sativus_L_Grown_Under_Plastic_Houses_Conditions44. https://www.livestrong.com/article/17339-nutritional-value-cucumber/

45. https://ro.wikipedia.org/wiki/Castravete#Istoric

46. https://www.cartiagricole.ro/cultivarea-castravetilor/

47. http://www.horticultorul.ro/legume/castravetele/

48. http://www.scdlbuzau.ro/2018/

49. https://www.marcoser.ro/consultanta/tehnologii-moderne-de-cultura-a-legumelor/tehnologia-moderna-de-cultura-a-castravetilor-extratimpurii/

50. http://www.secretsofnaturalhealth.com/comail.html

51. www.horticultura-bucuresti.ro/images/Simpozion…/Lucrari…/Geanina_Madalina.ppt

52. https://www.gazetadeagricultura.info/castraveti/cultura-castravetilor.html

53. https://www.scribd.com/doc/148308288/CERCET%C4%82RI-PRIVIND-TEHNOLOGIA-DE-CULTUR%C4%82-%C5%9EI-regimul-de-irigare-a-castravetilor-in-solarii-pdf

54. https://www.botanistii.ro/blog/category/legume/castraveti/