Infrastructura element important al dezvoltării spațiilor turistice [305887]

Infrastructura – [anonimizat],

Conf. dr. Nistor Costel

Masterand: [anonimizat]

2018

Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Turismul – aspecte generale privind avtivitatea de turism ……………pag.2

1.1. Definirea noțiunii de turism……………………………………………………………………… pag.2

1.2. Importanța economică și socială a turismului……………………………………………. pag.4 1.3.Potențialul turistic………………………………………………………………………………………pag.8

Capitolul 2. [anonimizat] …….…….…………………pag.13

2.1. Bazele de cazare și bazele de alimentație publică……………………………………. pag.13

2.2. Mijloacele și căile de transport turistic ………………………………………………….. pag.14

2.3. Dotările pentru agrement și cură…………………………………………………………….. pag.16

2.4. Dotările auxiliare…………………………………………………………………………………… pag.16

Capitolul 3. Infrastructura – [anonimizat] – România……………………………………………………..…….pag.18

3.1. [anonimizat]………………………………………………………………………… pag.18

3.2. Oferta turistică a României…………………………………………………………………….. pag. 20

3.3. Potențialul natural al României……………………………………………………………….. pag. 22

3.4. Potențialul antropic al României……………………………………………………………… pag. 24

3.5. Privire de ansamblu asupra infrasructurii turistice din România………………pag.26

Capitolul 4. Prezentare importanței infrastructurii specific turistică în dezvoltarea orașului ARAD……………………………………………………………………….pag.39

Capitolul 5. Concluzii și propuneri

Bibliografie

ANEXE

Capitolul 1. Turismul-aspecte generale privind activitatea de turism

Definirea noțiunii de turism

Importanța tot mai mare pe care o are turismul a determinat preocupări pentru definirea cât mai exactă și complete a fenomenului.

O [anonimizat]. [anonimizat] a unor servicii eterogene și bunuri materiale care concură la satisfacerea cerințelor turiștilor cât și a altor persoane.

Într-o [anonimizat], realizată în unitate de timp și spațiu. Unele încercări de a [anonimizat]. Astfel, într-un sens restrâns:

un economist ar putea susține că turismul este în principal un fenomen cu caracter economic deoarece depinde mult de un anumit nivel al veniturilor.

Turismul reprezintă un sistem de activități care ajută omul să își petreacă timpul liber călătorind spre destinații situate în afara reședinței permanente și a [anonimizat], pentru plăcerea proprie. Totodată, turismul reprezintă industria creată pentru a [anonimizat] înalt nivel calitativ.

În cadrul turismului există doua categorii de relații : relații materiale, care apar atunci când turiștii recurg la anumite servicii plătite și relații imateriale rezultate din contactul cu populația locală, cu civilizația, cultura, tradițiile, instituțiile publice, etc. din țara vizitată. Astfel se creează relații complexe între turist și țara, regiunea, zona sau localitatea (stațiunea) vizitată și între anumite aspecte ale vieții economice, fianciare, sociale, culturale și turismul ca ramură a economiei naționale (sector terțiar al economiei).

În Dicționarul Enciclopedic Român (anul 1966, volumul IV) turismul este definit ca fiind : “activitatea cu caracter recreativ sau sportive, constând în parcurgerea, pe jos sau cu diferite mijloace de transport, a unor distanțe, pentru vizitarea regiunilor pitorești,a localităților, a obiectivelor culturale, economice, istorice, etc.”

În cadrul dicționarului turistic internațional (anul 1969) găsim următoarea definiție: „Turismul reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea și desfășurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizații, societăți sau agenții specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum și industria care concură la satisfacerea nevoilor turiștilor" și tot în Dicționarul turistic internațional (1980) se precizează că „turismul se distinge de călătorie prin aceea că implică pentru persoana în cauză, pe de o parte, alegerea deliberată a țintei, pe de alta, preocuparea exclusivă pentru satisfacerea plăcerii sale".

De-a lungul anilor conținutul noțiunii de turism s-a modificat, s-a îmbogățit continuu și, de la începutul secolului XXI turismul reprezintă un grup de acțiuni umane puse în funcțiune pentru realizarea călătoriilor de plăcere. Această noțiune include industria ospitalității ca parte componentă a sectorului terțiar al economiei naționale având ca scop principal satisfacerea cerințelor turistului.

Făcând o sinteză a celor enunțate, prin turism se înțelege:

• în primul rând, ansamblul de activități prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țară, pentru a vizita oameni și locuri, monumente și muzee, pentru a-și îmbogăți cunoștințele generale, pentru a se distra și a face sport, pentru odihnă sau tratament;

• în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor și serviciilor solicitate de turiști la locul de destinație, la un înalt nivel calitativ și în condițiile protecției și conservării resurselor turistice, în special, și a mediului înconjurător, în general.

Luând în considerare schimbarea rapida pe care a suferit-o mediul economico-social în care se desfășoară turismul în perioada de la ultima Conferință Internațională a ONU privind turismul (Roma 1963), Conferința Internațională asupra turismului și statisticii turismului de la Ottawa din iunie 1991 a recomandat noi definiri ale conceptelor de bază în turism:

O definiție a turismului ar fi : activitățile unei persoane care călătorește în afara mediului său obișnuit, pentru mai puțin de o perioadă specificată de timp și al cărei scop principal de călătorie este altul decât exercitarea unei activități remunerate la locul de vizitare.

Din perspectiva acestei definiții și a normelor elaborate de Organizația Mondială a Turismului este definit turistul ca fiind orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reședinței obișnuite pentru o perioadă mai mică de 12 luni și ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activități remunerate în locul vizitat. Astfel sunt considerați turiști persoanele care:

• efectuează o călătorie de agrement (vacanță, concediu);

• se deplasează în stațiunile baneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătățirii stării de sănătate;

• se deplasează în scopuri culturale.

• se deplasează în alte localități în scopul de a participa la competiții sportive;

• călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferințe internaționale, reuniuni științifice sau misiuni religioase etc;

Importanța economică și socială a turismului

Privit în ansamblu, turismul constituie un fenomen social-economic complex, specific civilizației moderne, puternic ancorat în viața societății și, ca atare, influențat de evoluția ei.

Turismul se caracterizează printr-un înalt dinamism, atât la nivel național cât și la nivel mondial, adresându-se unor segmente largi ale populației și răspunzând necesităților oamenilor de refacere a sănătății, de recreere și cunoaștere. Totodată, turismul, datorită caracterului său de masă, precum și conținutului său complex, antrenează un vast potențial material și uman, cu implicații profunde asupra evoluției întregii societăți.

Pe plan economic, turismul se dovedește a fi un factor al progresului economic, cu largi și pozitive implicații asupra dezvoltării întregii societăți. Astfel, prin faptul că acționează în direcția introducerii în circuitul economic (intern și internațional) a resurselor turistice, a patrimoniului cultural istoric, de mare atracție, și a unora din realizările contemporane în domeniile construcțiilor și artei, turismul se constituie într-un factor dinamizator al structurii economiei locale.

Sub aspect strict economic, turismul prezintă numeroase avantaje față de alte domenii de activitate:

valoarea adăugată în turism față de alte ramuri este superioară, datorită faptului că importul de materii prime, pentru acest domeniu, este nesemnificativ;

utilizează în mare măsură, materii prime autohtone, practic inepuizabile;

permite transferarea în valută a unor resurse materiale și umane, neexploatabile pe altă cale;

cursul de revenire în turism este avantajos comparabil cu alte ramuri, deoarece realizându-se ca export invizibil (în interiorul țării) prețul produselor turistice nu mai este încărcat cu cheltuieli de ambalare, transport, asigurare, taxe vamale;

turismul reprezintă o parte însemnată a consumului intern antrenând, direct sau indirect, importante cantități de produse industriale;

asigură dezvoltarea echilibrată a tuturor zonelor țării, inclusiv a celor considerate ca lipsite de ofertă turistică atractivă.

Turismul, din punct de vedere economic, este un consumator de bunuri și beneficiar de servicii. Din mijloacele financiare realizate prin acest consum, o parte revin factorilor generatori direcți, din economia turistică, sub formă de venituri, o altă parte intră în bugetul statului sub forma impozitelor, taxelor, iar o altă parte este transmisă diverselor ramuri ale economiei pentru prestațiile anterioare.

Impactul turismului asupra economiei naționale se manifestă prin :

efecte directe (creșterea producției, utilizarea forței de muncă),

efecte indirecte (investiții în alte sectoare de activitate – servicii, comerț).

În ansamblul unei economiei naționale , turismul acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global. Varietatea activităților din domeniul turismului, interdependența dintre acestea, legăturile existente între activitățile de turism și alte ramuri ale economiei naționale , creșterea factorilor cu acțiune de durată și spațierea care influențează raportul cerere-ofertă au făcut ca turismul să devină o adevărată industrie cu rol tot mai mare în cadrul economiei naționale a țării.

Privit ca sector economic destinat, turismul cuprinde o gamă variată de servicii: publicitate, promovare, informare, cazare, alimentație publică. Cererea turistică determină o adaptare a ofertei ce se materializează între altele, în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector, și indirect, în stimularea producției ramurilor participante la: construirea și echiparea spațiilor de cazare și alimentație, modernizarea rețelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalații de agrement, etc.

Turismul ca activitate economică se bazează pe o strânsă conlucrare a industriei turistice cu celelalte sectoare economice precum: infrastructura, agricultura, managementul mediului și altele.

Rolul economic al turismului constă atât în crearea de noi locuri de muncă și generarea de venituri pentru populație, cât și de antrenarea unor zone mai puțin dezvoltate la activitatea economică a țării.

Având ca specific consumul mare de muncă vie, de inteligență și creativitate, turismul participă adăugate într-o măsură mai mare la crearea valorii decât alte ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare.

Dacă privim activitatea turistică ca pe una de producție, cu intrări și ieșiri, se observă că aceasta presupune exploatarea unor game variate de resurse, cele naturale avănd un rol esențial. În consecință, turismul exercită influență asupra mediului și componentelor sale.

Astăzi se apreciează că turismul reprezintă, pe plan mondial, cel mai dinamic sector de activitate și, in același timp, cel mai important generator de locuri de muncă.

Deși turismul aduce contribuții importante în venitul anual el nu poate fi acceptat ca o industrie, întrucât nu produce bunuri materiale rezultate din prelucrarea tehnologică a materiilor prime.

Sursa:Institutul Național de Statistică, Contul Satelit de Turism

Pe lângă consecințele economice, turismul are și o profundă semnificație socio-umană, acționând prin natura sa, atât asupra turiștilor în mod direct, cât și asupra populației din zonele vizitate. Pe plan social, turismul asigură accesul oamenilor la tezaurul de civilizație și de frumusețe a societății, facilitează schimbul de opinii, idei, gânduri, astfel contribuind în mod egal la formarea intelectuală a indivizilor.

Răspunzând unor cerințe de ordin social, turismul se afirmă și ca un important mijloc de utilizare a timpului liber.

Tot în plan socio-economic, dar și politic, trebuie amintit rolul deosebit de important al turismului în intensificarea și diversificarea legăturilor între națiuni pe plan mondial. Într-adevăr, alături de comerțul propriu-zis, turismul internațional tinde să devină una din formele principale de legătură dintre oameni situați pe continente diferite.

1.3. Potențialul turistic

Dezvoltarea turismului presupune existența unui potențial turistic care prin atractivitatea sa să incite și să asigure integrarea unei localități, zonă, regiune sau țară în circuitele turistice interne si internaționale și care să dețină infrastructura și amenajările necesare turiștilor.

Potențialul turistic al unui teritoriu este definit ca fiind ansamblul elementelor (naturale și antropice) ce se constituie ca atracții turistice și care se pretează unei amenajări pentru vizitarea și primirea turiștilor.

In opinia lui Cocean Pompei potențialul turistic notat cu P este rezultat în urma asocierii spațiale a fondului turistic ( F ) cu baza tehnico-materială ( Bm ) care îi corespunde și poate fi exprimată prin următoarea formula:

P = F+ Bm

Clasificarea potențialului turistic:

Diversitatea resurselor turistice, gradul lor de valorificare în actul turistic, intensitatea cu care sunt atrase în circuitul turistic etc.sunt elemete ce determină clasificarea potențialului după o multitudine de criterii:

După criteriul funcționalității potențialul turistic se divizează în:

potențial turistic funcțional sau active – intrat în circuitul turistic al unui teritoriu;

potențial turistic latent sau disponibil – reunește acele componente naturale sau antropice ale unei zone care, din anumite motive, nu au devenit elemente de polarizare turistică.

După criteriul capacității (volumului) avem:

potențialul turistic total (absolut) – care vizează, pe de o parte, intrarea în circuitul turistic a tuturor componentelor dintr-un teritoriu, iar pe de altă parte exploatarea la parametric maximali posibili a componentelor;

potențial turistic relativ – constituie doar o parte a potențialului turistic dintr-un teritoriu dat, care poate funcționa și independent ca element de atractivitate turistică.

După criteriul limitei de consum se evidențiază un:

potențial turistic inepuizabil – este format din acele resurse turistice ale căror capacitate de exploatare turistică nu poate fi epuizată (teoretic): condițiile climatice, relieful, apele ș.a.);

potențial turistic epuizabil – care include componentele epuizabile în decursul timpului (elemente faunistice, floristice, monumente istorice, obiective arheologice ș.a.).

Dupa criteriul genetic avem două mari categorii:

Potențial turistic natural – (relief, clima, ape, vegetație, faună);

Potențial turistic antropic – care, la rândul său, reunește resursele turistice antropice materiale (obiectivele istorice, religioase, culturale, sportive, etnografice etc.) și activitățile și manifestările antropice cu funcție turistică.

Edward Bergman (anul 1996) consideră că potențialul turistic al unei zone/ regiuni depinde cei trei A:

Attractions (atracții)- acele component ale potențialului natural și antropic ce au

valoare atractivă;

Accessibility (accesibilitate )- reprezintă gradul de accesibilitate al zonei sau regiunii

de destinație turistică față de arealele generatoare de fluxuri turistice;

Accommodation – reprezintă baza de cazare, alimentație publică, agrement sub

aspectul calității și numărului.

Termenul de atracții turistice se referă la elementele naturale sau antropice care pot atrage vizitatorii într-un loc, care produc impresii.

Termenul de resurse turistice este mai complet, indică atât atracția propriu-zisă, dar și implicațiile de ordin economic ale acestora, materia primă”ce urmează să fie supusă unui proces de prelucrare pentru obținerea produsului turistic.

Fondul turistic se înțelege totalitatea resurselor naturale și resurselor culturale cu destinație turistică.

Clasificarea atracțiilor turistice, după o serie de criterii:

În funcție de conținutul lor:

Atracții naturale – reprezintă ansamblul condițiilor pe care le oferă cadrul natural (relief, climă, hidrografie, vegetație, fauna, flora, monumente ale naturii, rezervații, etc.) ;

Atracții antropice – creațiile omului de-a lungul timpului, concretizate in elemente de cultură, istorie, artă și civilizație, tehnico-economice, socio-demografice, etc.

În funcție de gradul de polarizare:

Resurse concentrate;

Resurse dispersate.

În funcție de răspândirii în teritoriu:

Atracții nodale (se concentrează pe o arie teritorială mai restânsă și sunt pretabile în principal pentru turismul de sejur);

Atracții liniare (de-a lunngul unui circuit sau de-a lugul coastelor, destinate turismului itinerant).

În funcție de valoare (originalitatea și unicitatea):

Resurse unice (rare și originale) la scara întregii planete;

Resurse de creație – originale dar înregistrându-se în mai multe zone – orașe, cețăți, parcuri naționale;

Resurse atractive – comune celor mai multe zone turistice ale lumii (plaje întinse, plaje deosebite, mări liniștite, manifestări culturale).

Resursele naturale sunt alcătuite din frumusețile montane și peisagistice, plajele de pe litoral, factorii de cură din stațiunile balneo-climaterice, clima (temperature, precipitații, strat de zăpadă, bioclimat), hidrografia (ape freatice și minerale, râuri, lacuri naturale și antropice, Marea Neagră, Delta Dunării), vegetația (păduri de diferite tipuri, floră specifică), fauna (fondul cinegetic și cel piscicol, specii ocrotite), alte atracții de interes științific, ce au caracter de unicat, etc., elemente care se constituie în baza ofertei turistice potențiale ale unei zone fiind așa numita ofertă primară.

Resursele antropice, create cu mâna omului, îmbogățesc și facilitează valorificarea rațională a potențialului turistic natural și sunt alcătuite din: vestigii (arheologice, cetăți ) , monumente istorice și de artă, etnografie și folclor, resursele turistice legate de o activitate economică ( industrial, agricolă, energetică, comercială) precum și potențialul socio-demografic (așezări rurale și urbane). Aceste resurse antropice reprezintă oferta turistică secundară care transformă ofertele turistice potențiale în oferte turistice efective.

Punerea în valoare a acestor resurse ( naturale și antropice ) într-o zonă de interes turistic este influențată de dinamica dezvoltării economiei naționale, de politica promovată în domeniul turismului precum și de facilitățile oferite pentru atragerea vizitatorilor de către o țară primitoare de turiști.

Figura 1.1. Elementele potențialului turistic

Sursa: Muntean Mihaela Carmen , Economia turismului , note de curs , 2013: pagina 4

Capitolul 2. Infrastructura turistică – noțiuni generale

Infrastructura reprezintă totalitatea bunurilor și mijloacelor prin care resursele atractive ale unui teritoriu sunt exploatate din turistic. În majoritatea cazurilor elementele sale componente nu au fost create pentru a satisface nevoi recreative sau curative. Acest atribut l-au câștigat pe parcurs, simultan cu inițierea activităților turistice în regiunea respectivă. Pe măsura dezvoltării lor apar însă mijloace strict condiționate și direct orientate pentru deservirea acestor ramuri economice.

Infrastructura este asimilată bazei tehnico-materiale, fiind inclusă ofertei turistice. Funcția principală a acesteia este de a satisface cererea prin dotari și servicii specifice.

Infrastructura turistică include următoarele elemente:

–        bazele de cazare și bazele de alimentație publică;

–        mijloacele și căile de transport turistic;

–        dotările pentru recreere si cură;

–        dotările complementare.

2.1. Bazele de cazare și bazele de alimentație publică alcătuiesc împreună cu resursele atractive și căile de transport vectorul fundamental ce definesc turismul ca activitate umană. În definirea tipurilor se ține seama de următorii parametrii: mărime, confort, funcționalitate, perioada de utilizare, tipul de turism pe care-l deservesc ș.a.

Se detașează două grupe majore de baze de cazare:

–        baze de cazare principale, în care atributele turistice sunt dominate;

–        bazele de cazare secundare, integritate domeniului turistic temporar și la un nivel modest de funcționalitate.

Bazele de cazare principale alcătuiesc o grupă distinctivă din care fac parte: hotelurile, motelurile, cabanele, vilele si hanurile.

Bazele de cazare secundare  : adăposturile și refugiile, pensiunile și campingurile.

2.2. Mijloacele și căile de transport turistic asigură efectuarea călătoriei, adică a acelui segment al actului recreativ fără de care turismul ca fenomen este de neconceput. Principalele mijloacele și căile de transport turistic implicate în turism sunt cele rutiere, feroviare, aeriene, navale și mijloacele de transport speciale.

Transportul reprezintă una din elementele de bază ale prestației turistice. El asigură deplasarea turiștilor de la locul de reședință la locul de petrecere a vacanței, asigură deplasarea turiștilor în teritoriul de sejur și ajută la împlinirea actului turistic.

Atragerea unui număr cât mai mare de turiști este influențată de rețeaua de căi de comunicație cu care este dotată fiecare țară. Densitatea acestora, înzestrarea tehnică, modernizarea mijloacelor de transport, diversitatea și calitatea serviciilor oferite constituie un punct forte în determinarea turiștilor pentru alegerea unei destinații turistice.

Căile si mijloacele de transport rutiere (autoturismul, turismul cu autocarul sau microbuzul, cicloturismul, motociclismul) au vechime mare și răspândirea cea mai largă, întâlnindu-le în toate țările în stadii variate de organizare și modernizare. Evoluția traseelor rutiere cunoaște o curbă ascendentă, cu o creștere accentuată după al 2-lea razboi mondial, când autoturismul devine principalul mijloc de locomoție al turiștilor.

Trăsăturile principale ale transporturilor rutiere sunt: viteza medie de deplasare de circa 60km/ora, fiind mai mică în oraș si mai mare pe autostrăzi; capacitatea redusa de transport- 1-6 locuri pentru automobile si 40-80 locuri pentru autobuze; siguranța relativ redusa; confortabilitatea redusă mai ales in cazul autoturismelor; transportarea până la destinație ce duce la o economie de timp si mijloace financiare, fapt neântâlnit la celelalte tipuri de transport; ca dezavantaj se numară obligația posesorilor de autoturisme de a-și rezolva singuri problemele legate de desfășurarea călătoriei (aprovizionarea cu combustibil, reparatii etc.),

Căile si mijloacele de transport feroviar au înregistrat un avânt deosebit în a doua jumătate a sec. 19 și începutul sec. 20 cand, pe toate continentele apar magistrale feroviare impunătoare, ceea ce a permis pătrunderea spre interiorul unor vaste regiuni neexploatate din punct de vedere atractiv.

Trenurile, prin capacitatea lor superioară de transport, au răspuns în mod convingător cerințelor turismului de masă. Printre particularitățile transportului feroviar sunt: viteza medie de 60-80km/ora (cu unele exceptii); capacitatea de transport superioară celorlalte tipuri de vehicule (600-1000 persoane); costul călătoriei în dependență de clasa de confort; siguranța mult mai mare a călătoriei; regularitatea traficului, influența condițiilor meteo resimțindu-se puțin; confortul mult mai ridicat (în funcție de țară- de exemplu în România gradul de confort nu este unul tidicat) ; dependența călătorilor de un anumit traseu.

Transporturile aeriene au diversificat gama modalităților de deplasare turistică începând cu primele decenii ale sec. 20. Avionul a însemnat pentru turism o veritabilă revoluție permițând deplasări rapide dintr-un loc în altul, aducând turistului modern un beneficiu remarcabil și anume consumul minim de timp liber, ce va fi utilizat pentru recreere în locul de sejur. Tranportul aerian are si el particularitățile sale printre care: cea mai mare viteză de deplasare (950-2000km/ora); capacitatea de transport este de 300-350 persoane; siguranța relativ mare a călătoriei; confortul mediu spre ridicat în funcție de clasa de confort; prețul ridicat (în majoritatea cazurilor și mai ales dacă este achiziționat într-un timp relativ scurt) al biletelor, ceea ce face ca avionul să fie preferat de turiști cu venituri mari; dependența de traseu este maximă; dependența relativ mare de condițiile meteo.

Transporturile navale,  sunt cele mai vechi, însă funcția turistică și-au căpătat-o mai târziu. Trăsăturile de bază a tranporturilor navale sunt: viteza redusa de circulație (≈30km/ora), fapt ce influențează negativ asupra bugetului de timp liber al turiștilor; capacitatea mare de transport (peste 1000 de persoane); Confortul ridicat (când vorbim despre nave de croazieră de exemplu) datorita unor dotări variate si complexe (inclusiv piscine, discoteci, cluburi etc).; influența condițiilor climatice asupră regularității circulației.

Transporturile speciale sunt folosite în regiunile accidentate și au menirea de a înfrânge diferențele de nivel dintre diversele locuri ce interesează turiștii.

Atât căile ferate de munte cât și transporturile pe cablu (teleferic, teleschi) vin în sprijinul turismului montan, al sporturilor de iarnă (schi, bob), pentru cura de altitudine în tot cursul anului.

Aceste forme de transport au devenit o componentă a infrastructurii stațiunilor turistice de altitudine, contribuind, la sporirea valorii turistice a locurilor..

2.3. Dotările pentru agrement și cură  îmbracă forme și funcții dintre cele mai complexe. Se asociază frecvent bazelor de cazare, dar pot constitui și unități distincte în cadrul stațiunilor turistice. Prin intermediul lor agrementul tinde să se realizeze rapid si polivalent, iar cura devine mai eficientă. Dintre dotările necesare agrementului cele mai importante sunt: terenurile pentru practicarea sportului în aer liber, piscinele, popicăriile, sălile cu jocuri mecanice si distractive, discotecile, bibliotecile, parcuri de distractii etc.

O gamă și mai variată prezintă instalatțile si mijloacele de tratament și cură ce deservesc procedurile balneoterapiei (băi calde cu apă minerală, băi și impachetări cu nomol), electroterapiei (curenții diadinamici, magnetodiaflux, ionozări, ultrasunete, băi de lumina), hidroterapiei (duș emoțional, băi de plante, duș circular) sau kinetoterapiei (bazine cu apă caldă).

2.4. Dotările complementare  reprezintă totalitatea mijloacelor și instituțiilor economice, sociale sau culturale la care turistul apelează pe toată perioada sejurului său. Fac parte din aceasta categorie magazinele comerciale de diverse tipuri, poșta și telecomunicațiile, băncile, oficiile de schimb valutar, agențiile de bilete, instituțiile de asistență socială, cele administrative, culturale sau sportive.

În concluzie, infrastructura reprezintă elementul principal care stă la baza dezvoltării spațiilor turistice. Oricât de frumoase ar fi resursele sau atracțiile turistice dintr-o anumită zonă, dacă accesul se face foarte greu sau chiar nu există, dezvoltarea acelui spațiu turistic nu se va putea face la capacitățile maxime sau chiar va rămâne o zonă neexplorată. Indiferent că vorbim despre practicarea unui turism religios, de exemplu în Maramureș, Bucovina, Moldova sau practicarea turismului de afaceri în marile centre ale țării cum sunt Bucureștiul, Clujul, Aradul , ori a altor forme de turism, fără existența unei infrastructure turistice adecvate misiunea turistului este ingreunată sau chiar imposibilă.

Pentru a ajunge din punctul A în punctul B este nevoie în primul rând de existența unei infrastructure de transport. Acesta ne ajută în primul rând să realizăm tranziția dintre locul de reședintă și cel de vacanță dar ne oferă și mobilitate pe tot parcursul sejurului, deci duce la îndeplinirea actului turistic.

Spațiile de cazare și de alimentație sunt și ele componente foarte importante ale infrastructurii turistice fără de care o zonă nu se poate dezvolta. Existența unei oferte de cazare diversificate reprezintă un atu și poate atrage un număr mai mare de turiști. Astfel, fiecare individ va avea un spectru larg de unde să aleagă exact ce dorește în funcție de buget, de serviciile dorite, etc. În strânsă legătură cu transportul și bazele de cazare și alimentație se află și dotările de agrement și cură deoarece turistul va fi antrenat permanent în desfășurarea unor activități și astfel actul turistic nu va fi unul monoton, atrăgând turiștii și pe viitor.

Pe baza celor enumerate mai sus, modelul fluxurilor turistice între zona de plecare și cea de destinație este repezentată astfel:

Figura 2.4.1. Modelul fluxurilor turistice între zona de plecare și cea de destinație

Capitolul 3. Infrastructura – element important al dezvoltării spațiilor turistice. Studiu de caz – România

3.1. Date generale

Teritoriul României corespunde zonei Europei centrale, cu evidentă extindere sud-europeană, carpato-danubiano-pontică.

Cu o suprafață de 238.391 km2 și cu o populație de 19.644.350 locuitori (date estimate în condiții de comparabilitate cu rezultatele definitive ale Recensământului Populației și al Locuințelor din 20 octombrie 2011), România se situează ca suprafață pe locul 13 în Europa (înaintea ei fiind Rusia, Turcia, Franța, Ucraina, Spania, Suedia, Germania, Finlanda, Norvegia, Polonia, Italia și Marea Britanie) și locul 80 pe glob, iar ca populație, pe locul 10 în Europa și locul 43 pe glob.

Tabel nr 3.1.1. Principalii indicatori economici ai României

Sursa: Tabel prelucrat de autor cu informații de pe countryeconomy.com

Din punct de vedere al reliefului, în țara noastră acesta se compune din trei trepte majore, și anume, cea înaltă a Munților Carpați, cea medie, care corespunde subcarpaților,dealurilor și podișurilor, și cea joasă, a câmpiilor, luncilor și Deltei Dunării. Caracteristicile principale ale unităților de relief sunt diversitatea, proporționalitatea (31% munți, 36% dealuri și podișuri, 33% cămpii și lunci), dispunerea concentrică și sub formă de amfiteatru a treptelor majore ale reliefului.

Cu alte cuvinte, un relief distribuit într-o armonie perfectă într-o țară în care munții, dealurile și câmpiile ocupă fiecare părți aproximativ egale din suprafață.

De reținut este și faptul că România nu este doar o țară carpatică, ci și o țară dunăreană, atribut datorat faptului că din lungimea totală a fluviului Dunărea, peste o treime (1.075km) udă teritoriul țării noastre.

În următorul subcapitol voi prezenta, succind, oferta turistică a României României, pentru a scoate în evidență complexitatea și varietatea acesteia, acoperind întreaga paletă de forme de turism ce pot fi practicate.

3.2. Oferta turistică a României

Dotată cu diverse de forme de relief, îmbinate armonios pe intreg teritoriul țării, având o clima favorabilă practicarii turismului în tot cursul anului, înzestrată cu o floră și o faună bogate, cu un potențial antropic de excepție, Romania poate satisface, prin resursele sale preferintele și exigentele cele mai ridicate ale diverselor segmente ale cererii turistice interne și internaționale.

Dintre țările din centrul și estul Europei, România este considerată ca având cele mai bogate si variate resurse turistice naturale și antropice care-i conferă o mare disponibilitate pentru turism.

Figura.3.2.1. Harta resurselor naturale din România

Sursa: Strategia de Dezvoltare Teritorială a României, 2014

Figura.3.2.2. Harta resurselor naturale din România

Sursa: Strategia de Dezvoltare Teritorială a României, 2014

După cum putem observa, România dispune pe lângă resursele naturale, de însemnate resurse turistice antropice care sunt răspandite pe tot cuprinsul țării. Multe dintre ele, prin specificul lor, sunt considerate unicate mondiale (cetățile dacice și romane din Munții Oraștiei, Banat, Dobrogea, mănăstirile din Bucovina, Moldova și nordul Olteniei; bisericile de lemn din Maramures, creatiile lui Eminescu, Brancusi, Enescu, Grigorescu). O atractie deosebită pentru vizitatorii României o reprezintă arhitectura și arta populară, reflectate, în parte, în reteaua de muzee răspândite pe tot teritoriul țării. La toate acestea putem adauga bogăția de obiceiuri și datini, folclorul, portul popular, limba, ospitalitatea poporului român etc.

Enumerarea principalelor componente ale resurselor turistice naturale si antropice ale României confirmă că dispunem de un imens și valoros potențial turistic, care ne avantajează față de alte țări. Cu toate acestea potențialul turistic deosebit de care dispunem nu este valorificat corespunzator.

3.3. POTENȚIALUL NATURAL AL ROMÂNIEI:

Vârfuri/piscuri mai ales montane, uneori și colinare, care se remarcă față de regiunile vecine prin dimensiuni și prin forma lor spectaculoasă (piramidală, conică etc.); aproape toate masivele muntoase carpatice intră în această categorie (exemplu : carpatice românești care depășesc 2500m, printre care Omu, Moldoveanu, Negoiu, Parângu Mare,ș.a.)

Stânci cu forme deosebite, modelate de agenții naturali: Sfinxul Bucegilor, Sfinxul de la Pietrele lui Solomon, Babe din Munții Bucegi, Babele la sfat din masivul Ciucaș, și alte forme sugestive prin însăși denumirilor pe care le au Cei 12 Apostoli, Căciula Dorobanțului, Piatra Ciobanului, Mâna cu cinci degete, Porumbelul, Creasta Cocoșului ;

Chei (văi înguste și adânci, cu versanți ca niște pereți, înalți și abrupți): Cheile Bicazului, Cheile Zugrenilor, Cheile Râmeților, Cheile Nerei, Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Sohodolului, Cheile Carașului, Cheile Turzii ș.a.);

Defilee (tot văi înguste și adânci, dar care prezintă mai multe sectoare mai largi): Defileul Dunării, cel mai lung de pe teritoriul european (134 km), defileul Oltului (de la Tușnad, Racoș, Turnu Roșu, Cozia), al Mureșului (între Toplița și Deda și între Deva și Radna), al Jiului (la Lainici), al Crișului Repede ;

Peșteri, în România fiind identificate deja peste 12.500, unele atractive prin dimensiuni și concrețiuni (stalactite,stalagmite, draperii etc.) – Peștera Vântului (aproape 50 km), Topolnița (peste 20 km), Tăușoare, Polovragi, Comarnic ș.a. –, altele prin conservarea de ghețari fosili (Scărișoara, Vârtop, Focul Viu), de urme de mamifere (remarcabilă fiind Peștera Urșilor – numită astfel tocmai datorită descoperirii de schelete ale ursului de peșteră, Ursus Spaeleus) ori de urme de locuire umană, inclusiv picturi rupestre .

În România există și peșteri formate în sare, fenomen rar pe glob, cum sunt cele de la Mânzălești, în platoul Meledic din Subcarpații Buzăului, peștera 6S de aici fiind una dintre cele mai mari de acest fel din lume;

Vulcanii noroioși (mici ridicături conice formate prin erupția la suprafața pământului a gazelor degajate dintr‐un zăcământ de hidrocarburi, acestea antrenând apă și nămol

Cascadele, foarte multe, mai ales în Munții Apuseni (Vălul Miresei, Moara Dracului, Săritoarea Bohodeiului, Iadolina, Bulbuci ș.a.) și în Carpații Orientali (Cascada Cailor, Duruitoarea, Putna ș.a.) ori în Carpații Meridionali (Urlătoarea, Bâlea ș.a.);

Așa numitele focuri vii, ce reprezintă de fapt autoaprinderea gazelor naturale din adânc care ies la suprafața în lungul unor falii, fisuri etc.;

Alte forme spectaculoase de relief: coloane de bazalt ca niște orgi naturale (Detunatele din Munții Apuseni, Coloanele de bazalt de la Racoș, ș.a.), stânci și creste (Pietrele Doamnei, Pietrele Muierilor, PiatraȘoimului, Acele Cleopatrei, Piatra Zăganului”, Stâncile Adam și Eva ș.a.),

Potențialul turistic al apelor. România are o hidrografie cu multe elemente ce au valențe turistice:

Râurile, atât în localitățile pe care le străbat, cât și în afara lor, sunt solicitate în diverse forme de practicare a turismului (odihnă, recreere, sporturi nautice, înot etc.); la cele mari și suficient de adânci se adaugă navigația de plăcere.

Lacurile (numeroase, de o mare varietate ca origine, dimensiuni, inclusiv lacurile antropice) au valențe turistice multiple: constituie locuri de agrement, odihnă, frecvent folosite la sfârșit de săptămână; sunt baze pentru pescuit, canotaj, înot etc.; la unele lacuri cu apă sărată, există amenajări pentru tratamente balneare

Apele minerale și apele termale, sunt ape cu un conținut variabil de săruri, gaze sau substanțe minerale radioactive, care le confer proprietăți terapeutice din cele mai diverse.

Flora și fauna.

3.4. POTENȚIALUL ANTROPIC AL ROMÂNIEIz

De-a lungul existenței sale, poporul român a creat un extrem de variat și bogat patrimoniu spiritual, architectonic și cultural, folosit în present în întregime în scopuri turistice.

Vestigii ale coloniilor antice grecești (Tomis, Callatis, Histria) și ale castrelor și orașelor romane (Apulum/Alba Iulia,Potaissa/Turda, Napoca/Cluj‐Napoca, Dierna/Orșova, Drobeta/Drobeta Turnu Severin , etc.

Cetăți dacice și daco‐romane (între care cele din Munții Orăștiei: Sarmizegetusa Regia, Blidaru, Costești, Piatra Roșie, Sarmisegetusa Augusta Dacica ș.a.) și feudale (Suceava, Neamț, Târgoviște, Deva, Alba Iulia, Bistrița, Brașov, Sighișoara ș.a.);

Cetăți feudale, prezente în toate provinciile românești: Cetatea de Scaun și Scheia din Suceava, Cetatea Neamțului de lângă Târgu Neamț, Cetatea de Scaun de la Târgoviște cu Turnul Chindiei, Cetatea Brașovului, și turnuri (Turnul Alb, Turnul Negru ș.a.),

Cetăți țărănești medievale, mai ales în sudul Transilvaniei (Râșnov, Rodbav, Rupea, Homorod, Prejmer, Feldioara, Cincu, Cincșor, Tălmaciu, etc.)

Castele și palate: Bran (fiind considerat printer cele mai frumoase castele din lume), Peleș și Pelișor de la Sinaia,), ale Huniazilor – în Hunedoara, etc.

Edificii religioase, mai ales biserici, catedrale și mănăstiri (și sinagogi, moschei), în diverse stiluri (romanic, bizantin, brâncovenesc, gotic, baroc etc., din variate materiale de construcție); peste 300 sunt incluse pe harta patrimoniului cultural de interes național, iar unele dintre acestea sunt înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO:

Mănăstirea Horezu, din apropiere de orașul Horezu;

Bisericile pictate, cu fresce exterioare, din nordul Moldovei – Arbore, Humor, Moldovița, Sucevița, Voroneț, Pătrăuți, Probota și Sfântul Ioan din Suceava, cu o vechime de 400‐500 de ani;

Bisericile de lemn din Maramureș (cele din satele Bârsana, Budești, Desești, Ieud, Plopiș, Poienile Izei, Rogoz, Surdești), cu o vechime de 300‐400 de ani;

Bisericile fortificate din Transilvania (cele din Biertan, Câlnic, Dârjiu, Prejmer, Saschiz, Valea Viilor și Viscri).

Muzee: de istorie, de artă, de artă și tehnică populară, de istorie naturală, tehnice etc.: Muzeul Satului, Muzeul Național de Artă și Muzeul de istorie naturală Grigore Antipa din București, Muzeul Brukenthal din Sibiu, Muzeul Tehnicii și Artei Populare din Dumbrava Sibiului ș.a.

Clădiri istorice, de regulă monumentale, în multe orașe, între care Brașov (Casa Hirscher sau Casa Negustorilor, Casa Mureșenilor), Sibiu (Casa Altenberger‐Pempflinger, Casa Haller, Casa Brukenthal ș.a.).Teritorială a Româniedii de f8

Case boierești, foarte numeroase, remarcându‐se culele (reședințe fortificate) din Oltenia și Gorj (Măldărești, Glogoveanu etc.);

Case și muzee memorial: Mihai Eminescu (Ipotești – s‐a inaugurat și un Centru Național de Studii Mihai Eminescu – și Iași), George Enescu (Liveni), Ciprian Porumbescu (Stupca), Nicolae Iorga (Botoșani și Vălenii de Munte);

Ansambluri monumentale, monumente și grupuri statuare, statui, busturi:

Ansamblul monumental Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu, construit din mai multe piese: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului, Coloana fără sfârșit sau Coloana Infinitului (29,33 m înălțime); Arcul de Triumf din București

Ansamblurile monumentale ce comemorează eroii unor bătălii răsunătoare (Mărăști, Mărășești, Oituz, Mateiaș ș.a.) ori ale unor crime (Memorialul Durerii de la Sighetul Marmației, Monumentul de la Moisei, din Maramureș).

La toate acestea trebuie adăugată bogăția patrimoniului cultural immaterial, și anume, obiceiurile și datinile, folclorul, portul popular și ospitalitatea poporului român.undamentare

Studiul 7În concluzie, România, prin poziția sa geografică, prin condițiile sale naturale armonioase, prin potențialul său antropic, este una dintre țările europene cu cea mai mare vocație turistică.

3.5. Privire de ansamblu asupra infrastructurii turistice din România

Pentru a valorifica resursele potențialului turistic și antropic, s-a creat o infrastructură, adică o bază materială adecvată, formată din unități de cazare și unități de alimentație, mijloace și căi de transport turistic precum și dotări pentru agrement și cură.

Infrastructura turistică în România este reprezentată de :

41 stațiuni turistice de interes național și 48 stațiuni turistice de interes local atestate;

4 stațiuni balneare și 6 statiuni balneoclimatice atestate;

Diverse tructuri de cazare în stațiunile montane și în orașele reședință  de județ și un număr mic în zona Deltei Dunării și a stațiunilor balneare;

Infrastructura de agrement este compusă din pârtii de schi, patinoare, piscine, plaje amenajate, porturi turistice, parcuri de distracție,terenuri de sport etc. Conform datelor oferite de Autoritatea Națională pentru Turism, în anul 2013 au fost certificate  139 de pârtii de schi la nivel național;

În România funcționează 7 trasee de cale ferată îngustă în scop turistic, iar două trasee de cale ferată cu ecartament îngust sunt promovate pentru a fi reabilitate și introduse în circuit turistic;

Transportul în comun în scop turistic a fost implementat doar în București (City Bus București).

A. Unități de cazare

Sursa: Date preluate de pe INSSE –secțiunea Baze de date Tempo Online

Structura de primire turistică cu funcțiune de cazare turistică este definite ca fiind orice construcție sau amenajare, care furnizează în mod permanent sau sezonier serviciul de cazare precum și alte servicii specifice pentru turiști.

Din datele prezentate în tabelul 3.4.1. putem observa că la nivelul întregii țări, în perioada 2013 – 2017 structurile de primire cu funcțiuni de cazare au fost într-o permanentă creștere.

Sursa: Date preluate de pe INSSE – secțiunea Baze de date Tempo Online

La nivel național, din cifra totală a structurilor de cazare, ponderea cea mai mare o înregistrează pensiunile agroturistice și pensiunile turistice fiind urmate de hoteluri.

Din tabelul 3.4.2. se observă evoluția numărului acestora în perioada 2013 – 2017. Se remarcă faptul că numărul unor unități de cazare precum hanurile sau taberele de elevi și preșcolari, se diminuează în timp ce pensiunile turistice, agroturistice , hostelurile, cabanele turistice înregistrează creșteri constante până în anul 2017 fapt ce ne arată că cererea turistică este concentrată mai mult către aceste tipuri de unități de cazare,

Sursa: Date preluate de pe INSSE- secținuea Baze de date Tempo Online

După distribuția structurilor de primire turistică în funcție de destinațiile turistice, se remarcă un număr ridicat de unități de cazare în stațiunile montane și a orașelor reședință de județ și un număr mic în zona Deltei Dunării și a stațiunilor balneare.

Este de înțeles faptul că zona montană se prezintă ca o componentă de bază în structura geografică și peisagistică a țării. Datorită legăturii dintre infrastructura de transport care este dezvoltată în zona montană în comparație cu stațiunile balneare sau Delta Dunării, condițiile oferite pentru practicarea unei game variate de forme de turism (odihnă și tratament, sporturi de iarnă, drumeții, alpinism, vânătoare, etc.) precum și multitudinea unităților de cazare, stațiunile din zona montană rămân printre favorite în topul preferințelor turiștilor străini dar și români.

Tabel 3.5.4. Capacitatea de cazare turistică în funcțiune pe destinații turistice 2013 – 2017

Sursa: Date preluate de pe INSSE – secțiunea Baze de date Tempo Online

Capacitatea de cazare în funcțiune reprezintă numărul de locuri de cazare puse la dispoziția turiștilor de către unitățile de cazare, ținând cont de numărul de zile cât sunt deschise unitățile în perioada considerată.

Din datele prezentate în tabelul 3.5.4. observăm o capacitate mare de cazare în București și orașele reședințe de județ, fiind zonele care dețin un număr mare de hoteluri, capacitate care o depășește cu mult pe cea a altor unități de cazare. Un hotel are un număr mult mai mare de camere, de aici fiind această difrență între capacitatea de cazare în funcțiune a unor zone în care predomină hotelurile și capacitatea de cazare în funcțiune din zona montană, care este predominată de existența pensiunilor.

Sursă: grafic prelucrat de autor după datele oferite de INSSE

Numărul turiștilor cazați în unitățile de cazare reprezintă toate persoanele (români și străini) care călătorsc în afara localităților în care îsi au domiciliul stabil, pentru o perioadă mai mică de 12 luni și stau cel puțin onoapte într-o unitate de cazare turistică în zonele vizitate din țară.

Motivul principal al călăoriei este altul decât acela de a desfășura o activitate remunerată în locurile vizitate.

Graficul prezentat scoate în evidență faptul că numărul turiștilor români este dublu față de numărul turiștilor străini care sosesc în unitățile de cazare, indiferent de destinația aleasă, ceea ce înseamnă că este mai dezvoltat turismul intern decât cel internațional, precum și faptul că principalele sosiri ale turiștilor au loc în București și orașele reședință de județ, urmatoarele fiind cele din zona montană.

B. Baza de alimentație publică

Industria restaurantelor la nivel european este puternic dezvoltată din toate punctele de vedere, concentrând o forță de muncă uriașă. La nivelul României, pe măsură ce consumul se află pe o pantă ascendentă, și piața restaurantelor este mai importantă ca dimesiune.

Conform datelor furnizate de Ministerul Turismului, în anul 2018 sunt clasificate 7.653 de structuri de primire turistică cu funcțiuni de alimentație publică, pe categorii de la una până la cinci stele.

Sectorul ospitalității din România înregistrează o criză acută de personal calificat si instruit iar acest lucru afectează performanțele generale în servicii. Însă, criza de personal calificat nu este acelasi lucru ca și criza de personal în ce privește calitatea.

Criza de personal calificat se datorează doar parțial faptului că un număr mare de oameni părăsesc România pentru a lucra în străinătate, după ce au obținut diploma de liceu sau universitate însă totusi nu sunt suficient pregătiți, sau după ce au lucrat într-un hotel pentru scurt timp. Principalul obiectiv pentru industria ospitalității pentru o destinație turistică este de a genera satisfacția turistilor, care s-au bucurat de o experiență pozitivă si sunt dispusi să revină si să povestească altora.

Figura 3.5.6 Venituri din restaurante și servicii de alimentație în România, miliarde dolari

C. Infrastructura generală. Căi de comunicație și mijloace de transport

DATE STATISTICE PRIVIND ROMÂNIA

Ocupăm penultimul loc în Europa la capitolul rețea de autostrăzi , cu doar 748 km. Pe primul loc în Europa se află Spania, cu peste 16.000 de kilometri de autostrăzi, iar pe ultimul loc, Bulgaria, cu 690 de kilometri.

KILOMETRUL DE AUR – ocupăm locul 1 în Europa la costul de construcție a unei autostrăzi , care a ajuns și la circa 23 de milioane de euro pe kilometru. Cea mai ieftină autostradă a fost construită în Bulgaria, cu 2 milioane de euro.

Într-un top al celor mai aglomerate aeroporturi din Europa, aeroportul Henri Coandă (Otopeni) ocupă locul 57, după numărul de pasageri, potrivit Eurostat. Aeroportul Heathrow din Londra este cel mai aglomerat din Europa, cu 70 de milioane de pasageri.

Nu stăm foarte bine nici la capitolul trafic de mărfuri, în comparație cu fruntașa clasamentului, Olanda. Țara naostră se situează pe locul 18 în Uniunea Europeană, cu 38,4 milioane de tone. Olanda, cu 542 de milioane de tone de marfă, ocupă primul loc, potrivit Eurostat.

Ocupăm locul 28 în UE la traficul aerian de pasageri, cu 10 milioane de pasageri în 2017. Locul întâi este ocupat de Marea Britanie, cu 203 milioane de pasageri, potrivit Eurostat.

.

AERIENE

Transportul aerian este în domeniul turismului o cale rapidă și comodă de acces precum și o activitate recreativă în sine care completeazăoferta turistică la nicel național.

Conform datelor Autorității Aeronautice Civile Române, în anul 2014 erau certificate 30 de aerodromuri.

Aeroportul Internațional Henri Coandă din București oferă conexiuni regulate cu marile orașe ale Europei, Asiei și Americii de Nord și reprezinta principala cale de acces în țară a turiștilor străini.

Împreună cu București, alte 14 aeroporturi înternaționale oferă zboruri regulate spre destinații interne și internționale și asigură accesul în principalele regiuni ale țării : Arad, Bacău, Baia Mare, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Târgul Mureș și Timișoara.

Figura 3.5.6. Harta aeroporturilor din România

Sursa:Ministerul Transporturilor

MARITIME

Conform datelor oferite de Administrația Porturilor Maritime Constanța, Administrația Porturilor Dunării Maritime Galați și Administrația Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu, există 19 porturi românești ce oferă dotări pentru acostarea navelor de pasageri. (Anexa 1 Harta căilor de comunicație turistice generale).

Porturi maritime: Tomis , Mangalia

Porturi maritime și fluviale: Hârșova, Măcin, Isaccea, Tulcea, Mahmudia, Chilia Veche

Porturi fluviale: Bechet, Călărași, Calafat, Cetate, Cernavodă, Oltenița, Giurgiu, Drobeta Turnu Severin, Orșova, Moldova Veche

Tomis și Mangalia sunt cele două porturi care sunt puncta de oprire pentru crozierele maritime și pentru turiștii de pe litoralul Mării Negre iubitori de activități și sporturi specific.

FEROVIARE

Infrastructura tehnică în România

Operatorul național al căilor ferate este Căile Ferate Române, care operează pe rețea împreună cu alte firme de transport private.

Lungimea căilor ferate: 22.247 km (8.585 km electrificați)

Ecartament internațional (UIC): 21.811 km

Ecartament îngust: 487 km (1996)

Rețeaua de cale ferată totalizează 22.247 km, din care peste o treime este electrificată. Bucureștiul este un important nod de cale ferată, cu opt linii principale, majoritatea fiind conectate și la liniile internaționale. Din păcate jumătate dintre vagoanele aflate în inventar până la 31 decembrie 2017 aveau durata normală de amortizare depășită, conform INS. Vagoanele de pasageri în inventar însumau 3.894 unități, din care 3.817 vagoane de cale normală (98%) și 77 vagoane de cale îngustă (2%). Din totalul de vagoane de pasageri înmatriculate, 1.921 aveau depășită durata normală de amortizare, respectiv 49,3%.

RUTIERE

Înainte de decembrie 1989, sub conducere comunistă, s-au construit 113 km de autostradă, iar în perioada decembrie 1989 – 2007, an în care România a intrat în Uniunea Europeană, fiind o perioadă de tranziție s-au inaugurat doar 148 km, România ajungând la un total de 261 km. În perioada 2008 – 2017, România accesând fonduri europene a reușit sa inaugureze 487 km, ajungând la un total de 748 km.

În cadrul rețelei naționale de drumuri se remarcă 5 trasee montane (trecători) de un interes turistic deosebit, drumuri cu peisaje pitorești:

Vatra Dornei (Suceava) – Tiha Bârgăului (Bistrița‐Năsăud) – Pasul Tihuța

Gheorgheni (Harghita) – Bicaz (Neamț) – Cheile Bicazului

Prejmer (Brașov) – Nehoiu (Buzău) – Întorsura Buzăului

Curtea de Argeș (Argeș) – Corbeni (Argeș) – Cârțișoara (Sibiu) – Transfăgărășan

Novaci (Gorj) – Șugag (Sibiu) – Transalpina

Tabel nr. 3.5.7 Evoluția autostrăzilor în România

Sursa: Wikipedia.ro

Capitolul 4. Prezentare importanței infrastructurii specific turistică în dezvoltarea județului ARAD

Pentru a evidenția și mai bine importanța infrastructurii în dezvoltarea spațiilor turistice am ales să evaluez infrastructura specific turistică din județul Arad.

REPERE GEOGRAFICE GENERALE ALE JUDEȚULUI ARAD

Județul Arad este o unitate administrativă situată  în vestul României și cuprinde teritorii din Crișana și din Banat. Județul se întinde de o parte și de alta a Mureșului și a Crișului Alb. Se învecinează cu județul Bihor la nord și nord-est, cu județul Alba la est, cu județul Hunedoara la sud-est, cu județul Timiș la sud și cu Ungaria la vest.

Reședința de județ se află la Arad. Unul din atuurile principale ale Aradului din punct de vedere al localizării geografice este faptul că se află la o distanŃă de aproximativ 500 km de 10 capitale europene: București, Belgrad, Budapesta, Bratislava, Ljubljana, Praga, Sarajevo, Skopje, Viena, Zagreb.

Situat în vestul României, județul Arad se întinde pe sectoarele estice ale Câmpiei Panonice (Câmpia Aradului, Câmpia Înaltă a Vingăi, Câmpia Crișurilor, Câmpia Cermeiului).

INFRASTRUCTURA SPECIFIC TURISTICĂ

Turismul reprezintă un fenomen economico-social specific civilizației moderne, puternic ancorat în viata societății și, ca atare influențat în evoluția ei. Adresându-se unor segmente sociale largi și răspunzând pe deplin nevoilor acestora, turismul se detașează printr-un înalt dinamism, atât la nivel național cât și internațional. De asemenea prin caracterul său de masă și conținutul complex, turismul antrenează un vast potențial material și uman, cu implicații importante asupra evoluției economiei și societății, asupra relațiilor internaționale.

În județul Arad există mai multe zone turistice diferențiate prin potențialul natural și antropic, tipul obiectivelor turistice, accesibilitatea, etc. unde se poate dezvolta turismul. Luând în considerare aceste elemente se poate constata că activitatea turistică în județul Arad se concretizează în numeroase tipuri de turism – de tranzit, de afaceri, cultural, de weekend, agrement și drumeție și balnear, cultural-istoric.

În continare vă voi prezenta o evaluare a componentelor infrastructurii turistice identificate și evaluate la nivelul județului Arad conform Ordinului nr. 913/30.10.2009, prin care se stabilește metodologia privind evaluarea potențialului turistic în unitațile administrative – teritoriale de bază:

C1 – unitățile de cazare;

C2 – instalații de tratament;

C3 – săli de conferință, centre expoziționale etc.

C4 – alte instalații de agrement (terenuri de golf, plaje omologate „Blue Flag”, instalații de agrement nautic, parcuri de distracții, herghelii).

Unități de cazare

Datele statistice despre activitatea turistică din județul Arad arată o evoluție pozitivă pe parcursul ultimilor 5 ani, însă creșterea numărului de unități de cazare a înregistrat numai un procent de 13% în perioada 2012-2017. De asemenea, rata de creștere de la an la an s-a situat între 3% și 30%, industria turistică nefiind reprezentativă pentru județul Arad.

Tabel 4.1. Evaluarea unităților de cazare din județul Arad

Sursa: Date preluate de pe INSSE – secțiunea Baze de date Tempo Online

Instalații de tratament

Turismul balneo-climateric reprezintă o formă de turism cu tradiție în județul Arad și care dispune de un potențial natural semnificativ. Perimetrele geotermale importante la nivelul județului Arad sunt Mureș – Crișul Negru Curtici, Macea, Municipiul Arad – județul Arad; Banatul de Vest: Nădlac. Studiile efectuate au demonstrat că județul Arad dispune de importante resurse geotermale ce trebuie valorificate. În zona de graniță funcționează numeroase baze de agrement un motiv în plus pentru utilizarea corespunzătoare a apelor geotermale în dezvoltarea turismului balnear în județul Arad.

După conținutul chimic, apele minerale din limitele județului Arad pot fi clasificate astfel:

Izvoare termale bicarbonatate, sulfatate din zona aferentă bazinului Crișurilor, a căror geneză este pusă pe seama sistemului de falii și a sâmburilor vulcanici (ape carbogazoase alcaline, de 25-30°C la Moneasa);

Izvoare carbogazoase feruginoase în Dealurile Lipovei;

Izvoare bicarbonatate calcice termale carbogazoase și sulfatate sodice în sectorul deluros al văii Mureșului.

1. Stațiunea balneoclimaterică Moneasa, intitultă și Perla Apusenilor, a intrat în circuitul turistic de peste un 100 de ani. Fiind o așezare pitorească, situată la 100 km de Municipiul Arad, înconjurată de culmile muntoase calcaroase ale masivului Codru Moma, străbătută de cursuri de apă limpede, de păduri și pajiști naturale întinse, localitatea este cunoscută pentru izvoarele sale tămăduitoare încă de pe vremea romanilor.

Stiați că?

În anul 1865: a avut loc prima analiză chimică a apelor din această stațiune;

În anul 1886: localitatea a devenit oficial stațiune balneară;

Este cea mai întinsă rezervație mixtă din județ, unde sunt întrunite condițiile naturale necesare formării unei concentrații ridicate de microioni negativi, cu efect curativ asupra sistemului nervos;

Are ape semi-termale (24-33 grade Celsius), bicarbonatate, calcice, magneziene; sodice, hipotone recomandate în tratarea afecțiunilor sistemului locomotor, nervos, a glandelor endocrine, a bolilor ginecologice și de nutriție;

Prezintă un climat blând pe tot parcursul anului;

Depresiunea în care se află stațiunea Moneasa are un climat de adăpost, care favorizează menținerea stratului de zăpadă, astfel că profilul turistic local este completat cu practicarea sporturilor de iarnă. Pârtia de schi are o lungime de 250 m și a fost refăcută și dotată cu baby-ski.

2. Stațiunea Lipova – Băi este situată într-o zonă colinară în imediata vecinătate a orașului Lipova și la circa 30 km de Arad. Căile de acces la stațiune sunt: feroviare, gara Radna pe linia București – Arad sau pe linia Timișoara-Radna și apoi cu autobuzul pâna în stațiune; rutiere: DN7 de la Arad sau de la Deva pâna la Lipova, cu derivatie spre stațiune, precum și DJ 691 Timișoara-Lipova. Resursele sale naturale în ape minerale au fost cunoscute din timpul ocupației otomane.

Stiați că?

În anul 1854: a avut loc prima analiză chimică a apelor;

În anul 1892: localitatea a fost recunoscută oficial stațiune balneară;

În anul 1928: Borvizul de Lipova a fost premiat cu medalia de aur la Expoziția balneoclimaterică de la București, fiindu-i acordat titlul de 'Furnizorul Curții Regale'.

Apele minerale feruginoase, bicarbonatate, calcice, magneziene, sunt recomandate în cazul bolilor cardiovasculare, hepatobiliare, căi urinare, tulburări endocrine și afecțiuni ale aparatului circulator și locomotor.

3. Ștrandurile cu apă geotermală de la Dorobanți, Curtici, Șofronea (7 km de Arad), Macea sunt iarăși un locaș unde oamenii pot găsi relaxare și liniște. Strandul Termal Băile Curtici este locul ideal pentru petrecerea concediilor, a sfarșiturilor de săptămâna sau pentru organizarea a diferite evenimente, departe de agitația orașului. Apele geotermale din regiunea Curtici sunt înmagazinate la adâncimi mari, de-a lungul unei perioade de timp îndelungate. Apele se caracterizează ca fiind: bicarbonatate, sodice, iodurate cu concentrație mică, clorosodice cu concentrație mică, fiind recomandate pentru afecțiuni reumatismale inflamatorii, degenerative, afectiuni reumatismale articulare, etc.

Pentru tartamentele balneare cea mai bună apă se află în localitatea Șofronea (510C) dar care nu se exploatează. Există însă semnale că apa termală a început să fie folosită pentru început ca apa bazinelor din ștrandurile mici (Șofronea, Curtici, Dorobanți și Macea).

Instalații de tratament

În baza de tratament există aparatură modernă pentru procedurile ce se efectuează aici. Pentru valorificarea potențialului geotermal la cote maxine se dorește utilizarea acestor resurse pentru turismul balnear prin construcția de microstațiuni în zonele Zerind, Socodor, Curtici, Macea, Iratoș, Șofronea, Șimand, Peregu Mare, Semlac, Felnac, Șeitin, Nădlac, Moneasa, Dezna.

Un factor terapeutic important este climatul excelent, tonic, cu aer curat bogat în radiații ultraviolete, aerosoli ozonizați și ionizați.

În concluzie, existența numeroaselor izvoare minerale a dus la apariția și dezvoltarea unei rețele de stațiuni balneoclimaterice și la concentrarea unor valoroase obiective turistice antropice în județul Arad. Conform criteriilor menționate în metodologia de evaluare (numărul instalațiilor de tratament, procedurile pe care le realizează instalațiile de tratament, tipurile de aparate utilizate, prezența facilităților pentru wellness) județul Arad obține punctajul maxim – 5 puncte – acesta numărându-se printre județele cu fond balnear remarcabil.

Săli de conferință și centre expoziționale

Municipiul Arad este cel mai însemnat centru de practicare a turismului de afaceri din județ. Totuși, există puțini operatori care au capacitatea de a furniza aceste servicii (facilități de conferințe, team building, etc.) la nivelul de exigență cerut pentru acest tip de turism. Spre exemplu, slaba salarizare a angajaților în turismul din județ nu poate sprijini turismul de afaceri. La salarizarea slabă, se adaugă și caracterul temporar al multor angajări. Această problemă ilustrează un alt cerc vicios din turism: profiturile mici fac imposibile salariile mari în sector – majoritatea angajaților primesc salariul minim pe economie – ceea ce conduce la caracterul temporar al acestor angajați, și, implicit, la scăderea calității serviciului oferit, a numărului de clienți și, deci, a profiturilor.

În prezent, județul Arad dispune de 8 centre de conferință/expoziții cu o capacitate totală de 2450 locuri, unde se pot organiza numeroase evenimente de afaceri, majoritatea fiind situate în incinta unităților de cazare. Conform metodologiei menționate, punctajul obținut de județul Arad la acest capitol privind capacitatea infrastructurii pentru conferințe,reuniuni și manifestări expoziționale este de 2.75 puncte dintr-un maxim de 6 puncte, indicând necesitatea creșterii pe viitor a numărului spațiilor individuale, respectiv a capacității totale.

Tabel 4.2. Săli de conferință (număr și capacitate) din județul ARAD anul 2017

Sursa: Date preluate de pe INSSE – secțiunea Baze de date Tempo Online

Alte instalații de agrement

În județul Arad, turismul de agrement include o plajă destul de largă de activități:

Stațiuni turistice și zone de agrement (plimbări, ieșiri in aer liber, etc.);

Observarea și cunoașterea florei și a faunei;

Turismul rural (obiceiuri de vară, de toamnă, de iarnă, gastronomie locală, meșteșuguri tradiționale, etc.)

Zonele de agrement de la nivelul județului, disponibile pentru practicarea turismului în orice anotimp, cuprind: Municipiul Arad, Orașul Lipova, Valea Mureșului, Valea Crișului Alb, Zona Montană Codru-Moma, Podgoria Miniș-Măderat, Ștrandurile Termale, Lunca Mureșului.

Conform metodologiei, punctajul acordat instalațiilor de agrement în urma evaluării realizate este de 1 punct dintr-un maxim posibil de 1 punct, județul Arad deținând un număr important de instalații de agrement care pot motiva deplasarea turiștilor.

Tabel 4.3. Infrastructură specific turistică

INFRASTRUCTURA TEHNICĂ

Existența unei infrastructuri adecvate reprezintă premisa dezvoltării economico-sociale pentru orice județ și un punct de reper în aprecierea gradului de dezvoltare a județului și de bunăstare a populației.

Teritoriul județean este străbătut de coridorul trans-european nr. IV – rutier și feroviar, care asigură legăturile dintre vestul Europei și spațiul Mării Negre.

Accesibilitate la infrastructura majoră de transport

În cadrul regiunii Vest, județul Arad ocupă locul 3 în ceea ce privește lungimea totală a drumurilor publice, beneficiind de existența unui coridor pan-european, coridorul IV: frontiera Nădlac-AradTimișoara-Lugoj-Deva-Sebeș-Sibiu-Pitești-București-Lehliu-Fetești-Cernavodă-Constanța cu ramură de la Lugoj spre Caransebeș-Drobeta Turnu Severin-Craiova-Frontiera Calafat.

Autostrăzi 27 , Drumuri naționale (405 km), Drumuri județene și comunale/ locale (1.927 km), Poduri: o 34 de poduri pe traseele de drumuri județene (cu o lungime de 2.210 m); o 20 poduri pe traseele de drumuri comunale (1.054,81 m).

Județul Arad deține 24,5% din lungimea căilor ferate de la nivelul Regiunii Vest, pe locul II national.

Aeroportul Internațional Arad, fondat în 1935, este deschis traficului internațional de pasageri și marfă, în suprafață totală de 157 ha, fiind situat la 4 km vest față de centrul municipiului Arad.

Sistemele de alimentare cu apă la nivelul județului Arad deservesc un număr de 69 unități administrativ – teritoriale (municipiul Arad, cele 9 orașe și 59 comune). Județul Arad se situează pe locul III la nivelul Regiunii Vest în ceea ce privește procentul populației deservite de sistemul public de alimentare cu apă.

Tabel 4.5. Infrastructura general de transport în județul Arad 2017

În urma analizei făcute se observă cât de importantă este infrasructura specific turistică în dezvoltarea județului Arad. Acesta înregistrează un punctaj maxim la unităților de cazare (7p/7), la instalațiile de tratament (5/5p) și 1/1 p la categoria alte instalații de agrement, punctaj oferit in conformitate cu Ordinului nr. 913/30.10.2009, prin care se stabilește metodologia privind evaluarea potențialului turistic în unitațile administrative – teritoriale de bază. Când vine vorba de sălile de conferință și centre expoziționale, obține 2,75p/6 , înregistrând un număr de 2.450 locuri (peste 10.000 locuri punctaj maxim).

Din pucnt de vedere al infrastructurii generale tehnice județul Arad obține 29puncte/30puncte după cum urmează: 15/16 p infrastructura de transport, 9/9 p infrastructura edilitară și 5/5 p infrastructura de telecomunicații.

Capitolul 5. Concluzii și propuneri

După analizarea infrastructurii tehnice a României am constatat faptul că avem o țară frumoasă, dar neexploatată din punct de vedere turistic. Pe lângă faptul că avem o infrastructură deficitară (lipsa autostrăzilor, drumuri naționale cu probleme, și serviciile de o calitate îndoielnică), autoritățile românești nu știu să se folosească de puținele resurse de care dispun (conexiunile aeriene, croaziere pe Dunăre, sau publicitatea gratuită din partea presei străine).

Dumnezeu a oferit țării noastre o multitudine de resurse de care alte țări nu beneficiază însă aceste țări atrag un număr mult mai mare de turiști decât o facem noi. Cum am menționat la începutul lucrării, fărăo infrastructură adecvată, o zonă turistică este foarte greu să atragă turiști.

Drumurile, o problemă majoră

Când vine vorba de infrastructura rutieră, una dintre cele mai mari probleme o reprezintă lipsa autostrăzilor. La sfârșitul anului trecut, România avea 654 de kilometri de autostrada în folosință, față de Ungaria, care avea 1.300 de kilometri, sau Polonia – 2.700 de kilometri.

Conform datelor furnizate de INSSE, anul trecut s-au dat în circulație doar 94 kilometri de autostradă, iar în acest an s-au în circulație doar 22 de kilometri. Faptul că România este codașa Europei în materie de autostrăzi se reflectă în numărul redus de turiști străini, iar cei mai mulți dintre aceștia vin pe plaiurile mioritice în interes de serviciu, nu cu scopul de a descoperi frumusețile autohtone. Nici anul acesta, lucrurile nu s-au mișcat într-un ritm mai alert: în afara unor proiecte anunțate a fi demarate, recent, șoferii au început să circule deja între Sibiu și Deva pe autostradă, după ce s-a finalizat tronsonul de 22 kilometri dintre localitățile Săliște (județul Sibiu) și Cunța (județul Alba). „În România, există anual 6,5 milioane de turiști din care 1,7 milioane sunt străini, dar 60% dintre aceștia vin pentru afaceri sau pentru evenimente.

Un număr mic de vizitatori străini înseamnă venituri mai mici pentru toți jucătorii din turism, pentru tot ce înseamnă industria ospitalieră. Lipsa unei autostrăzi care să traverse România dintr-un capăt într-altul trage în jos cu până la 90% turismul din România. Lăsând la o parte autostrăzile, România stă prost și la capitolul drumuri naționale.

În urma studiului făcut, la nivelul întregii țări, se conturează importanța infrastructurii în dezvolarea spațiilor turistice. Turiștii străini vizitează țara noastră în primul rând pentru afaceri, ceea ce rezulta din rezultatul sosirilor pe destinații turistice, principalele fiind Bucureștiul și orasele reședință de județ, desinații care au cel puțin un aeroport și care oferă structuri de cazare precum hotelurile. Existența unui aeroport sporește cu mult numărul vizitatorilor străini, deoarece transportul aerian se desfășoară mult mai rapid decât celelalte forme de transport și este o modalitate mai confortabilă de a ajunge la destinație. Următoarea destinație în topul preferințelor turiștilor români și străini o reprezintă zona montană.Atât turismul național cât și cel internațional înregistrează un număr ridicat de sosiri în zona montană. În cadrul rețelei naționale de drumuri se remarcă 5 trasee montane (trecători) de un interes turistic deosebit, drumuri cu peisaje pitorești.

La capitolul autostrăzi ne aflăm intr-o situație destul de delicată. Ne situăm pe primul loc în Europa la costul de construcție a unei autostrăzi, aproximativ 23 milioane de euro/ kilometru în schimb ce în Bulgaria costul este de 2 milioane de euro/kilometru, și pe penultimul loc la kilometri de autostradă construiți. Acesta fiind un factor imporant din cauza căruia potențialul turistic al României nu este utilizat la capacități maxime.

Transportul feroviar este foarte invechit si demodat. Din analiza făcută , cumulată cu experiența proprie atunci când vine vorba despre acest mod de transport, pot afirma că statul nu investește absolut deloc în modernizarea sistemului feroviar. În timp ce China are trenuri de mare viteză, sisteme inteligente și o rețea de cale ferată excelentă, România nu se poate lăuda nici măcar cu un transport feroviar decent.

Fără investiții în dezvoltarea infrastructurii, de transport în primul rând, destinațiile turistice precum Delta Dunării sau stațiunile balneare nu vor putea înregistra un număr mare de turiști.

Chiar și litoralul Mării Negre înregistrează un număr mare de turiști doar în zonele dezvoltate din punct de vedere al turismului de distracție, de noapte, cum ar fi Mamaia, însă la nivelul întregii destinații, lipsa unui personal calificat, prețurilor foarte mari în comparație cu serviciile și tarifele oferite în alte țări, fac din litoralul țării noastre o desinație mai puțin vizitată de străini dar și de români.

Activitatea turistică a devenit un adevărat fenomen social .

Activitatea turistică s‐a extins către grupe de vârstă din ce în ce mai înaintate; în paralel, se constată creșterea turismului de refacere a sănătății, circa o treime dintre turiști călătorind în acest scop (îmbătrânirea demografică specifică emisferei nordice atinge și România);

O proporție mare a turiștilor provine din călătoriile în scop profesional și de afaceri: peste 15 % din turiști călătoresc în scop profesional și de afaceri;

Mijloacele de transport cele mai utilizate sunt avionul (ales, la nivel gobal, de jumătate din miliardul de turiști) și autovehiculele (41 % din turiști).

MĂSURI:

Promovarea turismului rural și a ecoturismului în zonele cu valori de patrimoniu cultural și natural, în zone în care activitățile tradiționale conferă un specific local (vacanțe la fermă, sărbători agricole ș.a.).

Promovarea turismului cultural urban, a turismului de afaceri, de cumpărături, de eveniment și festivalier în zonele urbane cu valori culturale și activități specifice.

Dezvoltarea infrastructurii generale de transport și a infrastructurii specifice în zonele de trecere a frontierei, pentru facilitarea circulației turistice. În cazul frontierelor pe ape, reabilitarea infrastructurilor specifice (instalații portuare) reprezintăun obiectiv important.

Sprijinirea comunităților locale în valorificarea cadrului natural, a patrimoniului construit tradițional și a activităților specifice în scop turistic.

Revitalizarea prin turism a unor spații industriale decăzute pentru relansarea economiei locale.

Promovarea dezvoltării durabile a localităților și a corelării obiectivelor de dezvoltare a formelor de turism ( montan, litoral, balnear, rural, cultural, tematic ș.a.) în arealele montane sau costiere (de litoral) precum și în ariile submontane și de dealuri, supuse presiunilor turistice.

Dezvoltarea în zonele montane a turismului activ (de aventură); dezvoltarea stațiunilor montane pentru sporturi de iarnă, conform Planului de Dezvoltare a Turismului Național, în concordanță cu principiile conservării și protejării patrimoniului natural și cu respectarea activităților tradiționale montane.

Dezvoltarea în zonele submontane și de deal a unor forme speciale de turism: turism tematic (vitic, pomicol ș.a.) în legătură cu resursele materiale și imateriale, în condițiile favorizării turismului rural; turism cultural (rețeaua de biserici și mănăstiri, rețeaua de capitale medievale ș.a.).

Dezvoltarea în zonele de podiș și de câmpie a turismului urban (orașe medievale, capitale ale regiunilor istorice ș.a.), a turismului religios și a turismului de week‐end (obiective recreative și culturale în apropierea marilor orașe).

Dezvoltarea în zonele de luncă și deltă ale Dunării a agroturismului, a turismului de cunoaștere și de studiu a ecosistemului zonelor umede, a turismului de agrement, urmărind dezvoltarea facilităților aduse de orașele port.

Bibliografie

Cărți

Academia Română Societatea Românâ pentru Statistică , CUNOAȘTE ROMÂNIA , Editura Economică, anul 2004

Abărgăoniței Sorin I. , Oferta agroturistică a Bucovine, Editura Tipo Moldova, 2010

Albuț A. , Ițco G. , Mic îndrumar în activitatea turistică , Editura Mușatinii Suceava, 1998,

Boghean Carmen, Economia comerțului, turismului și serviciilor ,Curs, 2011

Daniela Turcu ,Janeta Weisz, ECONOMIA TURISMULUI , Editura Eurostampa Timișoara 2008, pag. 36.

Dinu Mihaela , Geografia turismului, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2002

Melinda CÂNDEA Tamara SIMON Elena BOGAN, PATRIMONIUL TURISTIC AL ROMÂNIEI, EDITURA UNIVERSITARÃ București, 2012,

Muntean Mihaela Carmen , Economia turismului , note de curs , 2013

Pagini web

9) www.anat.ro

10) www.insse.ro

11) www.apdf.ro/

12) http://turism.gov.ro/web/autorizare-turism

14)http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/seria_turism_1.1-30.09.2017.pdf

15) http://www.revistadeturism.ro/rdt/article/viewFile/220/129

16) http://www.creeaza.com/afaceri/turism/INFRASTRUCTURA-TURISTICA558.php

17)http://old.unibuc.ro/prof/ene_m/docs/2016/oct/29_12_53_5315_PATRIMONIUL_TURISTIC_AL_ROMANIEI_ANUL_III_BOGAN.pdf

18) http://primariaarad.roMonografia Jud. Arad

19) Strategia de dezvoltre a Jud. Arad 2014-2020

20) Studiu de fundamentare turism jud. Arad

21 )http://www.cjarad.ro/

22) http://www.strategvest.ro/regiunea+vest/

23) http://www.primariaarad.ro/download/

24) http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/

25)http://www.primariaarad.ro/

26) http://locuridinromania.ro/judetul-arad/

27) http://www.hotelparcmoneasa.ro/despre-moneasa

28 )http://www.cniptarad.ro/obiectiveturistice

29) http://glsa.ro/arad/

30) http://ec.europa.eu/eurostat

ANEXE ANEXA 1

Hartă concentrația restaurantelor pe teritoriul României

ANEXA 2

HARTĂ CĂI DE COMUNICAȚIE TURISTICE GENERALE

ANEXA 3

Hartă priorități de dezvoltare a sistemului de autostrăzi

ANEXA 4

Hartă priorități de dezvoltare a infrastructurii turistice