Infractiunile Sexuale

Capitolul I. Violul (art. 197 Cod penal)

1. Conținutul legal

Violul poate fi considerat ca infracțiune tipică pentru întregul subgrup al infracțiunilor privitoare la viața sexuală a persoanei și constă, potrivit art. 197 alin. 1 din Codul penal, în „actul sexual, de orice natură, cu o altă persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința”.

Așadar constrângerea implicită sau explicită a unei persoane de orice sex la un act sexual de orice natură constituie, în esență, infracțiunea de viol, care este forma tipică de încălcare a libertăților sexuale. Libertatea sexuală este un atribut important al personalității umane, o importantă valoare socială și un drept inalienabil. Realizarea acestui drept presupune existența unor relații sociale de respect necondiționat față de atributele esențiale ale persoanei și în primul rând față de libertatea acesteia în diversele ei manifestări.

În decursul timpului legislația privind violul a evoluat. În Codul Penal din 1864, Capitolul I, Secțiunea a V-a („Atentate contra bunelor moravuri”) al titlului IV, cuprindea infracțiunile privitoare la viața sexuală. Astfel, infracțiunea de viol nu era reglementată cu acest nume, dar conținutul său era similar cu concepția noastră actuală (drept un act sexual realizat fără consimțământul persoanei) și se regăsea în art. 264: „Atentat contra pudoarei, cu violență”. Articolul avea următoarea formulare: „Oricine va comite un atentat în contra pudoarei, îndeplinit sau cercat, cu violență, în contra unui individ de sex bărbătesc sau femeesc, se va pedepsi cu maximum închisoarei. Dacă crima s-a comis în contra persoanei unui copil mai mic de 15 ani împliniți, culpabilul se va pedepsi cu maximum recluziunei”.

Această formulare a fost modificată mai întâi în Codul penal din 1936 – infracțiunea de viol fiind incriminată sub denumirea proprie – apoi în Codul penal din 1968, care este în vigoare și astăzi, evident cu modificările de rigoare. Modificarea majoră a acestei formulări a survenit prin legea 197/2000 și astfel infracțiunea de viol este concepută după cum o cunoaștem noi astăzi.

Legiuitorii români s-au inspirat în formularea legislației privind infracțiunile sexuale din dreptul penal intenațional. În codul penal francez violul este reglementat în art. 222-23 astfel: „Orice act de penetrare sexuală, de orice natură ar fi, săvârșit asupra persoanei altuia, prin violență, constrângere, amenințare sau surpriză reprezintă infracțiunea de viol.”

Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice de la Istanbul, din 11.05.2011, prevede la Articolul 36 – Violența sexuală, inclusiv violul că „Părțile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a se asigura că sunt incriminate următoarele comportamente intenționate:

angajarea într-o penetrație vaginală, anală sau orală de natură sexuală neconsimțită a corpului unei alte persoane cu orice parte corporală sau obiect;

angajarea în alte acte neconsimțite de natură sexuală cu o persoană;

determinarea unei alte persoane să se angajeze în acte neconsimțite de natură sexuală cu un terț.”

În Codul Penal suedez, violul este prevăzut de art. 1 din Capitolul VI ca având următorul conținut legal: „Dacă prin violență sau prin amenințare implicând un pericol iminent exercitat împotriva ei, un bărbat constrânge o femeie la un raport sexual, acesta va fi condamnat pentru viol, la închisoare de la 2 la 10 ani. Este asimilat violenței faptul de a aduce o femeie în stare de pierdere a cunostinței sau în orice stare asemănătoare.” Ceea ce se observă din această formulare este că articolul se referă exclusiv la protecția sexuală a femeii de un raport sexual nedorit cu un bărbat. O arie mai vastă a acestei infracțiunii, în care este inclusă și libertatea sexuală a bărbatului, este redată prin articolul 2 – „atentatul la viață sexuală”: „Acela care, într-un alt caz decât cel prevăzut la art. 1, determină o persoană la un raport sexual sau la orice altă relație sexuală printr-o constrângere ilicită ori abuzând grav de dependența acesteia sau are o relație sexuală cu o persoană abuzând fie de starea sa de pierdere a cunostinței, fie de incapacitatea de a rezista, fie de starea de alienație mintală sau de imbecilitate, va fi condamnat pentru atentat la libertatea sexuală, cu închisoare până la 4 ani”.

2. Condițiile prealabile

2.1. Obiectul infracțiunii

2.1.1. Obiectul juridic principal

Obiectul juridic principal constă în relațiile sociale referitoare la libertatea și inviolabilitatea vieții sexuale a persoanei, indiferent de sex, ca aspecte ale libertății individuale ce își găsesc expresia în dreptul inalienabil al persoanei de a dispune în mod liber de corpul său în relațiile sexuale, în limitele stabilite de normele dreptului și ale moralei.

2.1.2. Obiectul juridic secundar

Obiectivul juridic secundar constă în relațiile sociale referitoare la integritatea corporală și sănătatea persoanei, în cazul violului care a avut ca urmare o vătămare corporală gravă a victimei, relațiile sociale referitoare la conviețuirea în cadrul familiei, în cazul violului săvârșit asupra unui membru al familiei, relațiile sociale referitoare la dreptul la viață, în cazul în care violul a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.

2.1.3 Obiectul material

Obiectul material constă în corpul victimei față de care se exercită în mod nemijlocit atât constrângerea, cât și actul sexual. Este vorba, bineînțeles, de corpul unei persoane în viață.

2.2. Subiecții infracțiunii

2.2.1. Subiect activ

Infracțiunea de viol poate fi săvârșită de orice persoană, indiferent de sex. Dacă fapte se săvârșesc asupra unui membru al familiei, în accepțiunea art. l49/1 Cod penal, se va reține forma agravată din alin. 2 lit. b/1 a art. 197 Cod penal.

Participația penală este posibilă sub toate formele, având în vedere faptul că actul sexual, de orice natură, presupune o mare varietate de acțiuni prin care se poate realiza.

2.2.2. Subiect pasiv

După cum prevede și reglementarea din art. 419 al Codului penal din 1936, subiectul pasiv al infracțiunii de viol poate fi orice persoană, bărbat sau femeie. Nu are relevanță dacă subiectul pasiv a mai avut vreo relație sexuală cu făptuitorul sau nu, ori cu o altă persoană. Este important de menționat că infracțiunea de viol este cu subiect unic. Dacă ne confruntăm cu mai multe victime, atunci vor exista atâtea infracțiuni de viol câte victime sunt.

3. Conținutul constitutiv

3.1. Latura obiectivă

3.1.1. Elementul material

Elementul material al laturii obiective se realizează printr-un act sexual, de orice natură, care are loc fără consimțământul victimei, persoană de sex opus, ori de același sex cu făptuitorul.

Sfera actelor sexuale, de orice natură, este cuprinzătoare, incluzând atât raporturile sexuale normale, cât și actele nefirești de satisfacere a instinctului sexual. În consecință, prin dispozițiile alin. 1, legiuitorul a incriminat ca infracțiune de viol, nu numai raportul sexual, dar și orice alt act sexual săvârșit prin constrângerea victimei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința. Pentru existența infracțiunii nu interesează vârsta victimei în afară de cazul când aceasta nu a împlinit 15 ani, situație în care se va reține forma agravată din alin. 3. Dacă victima, mai mică de 15 ani, este chiar fiica făptuitorului, iar violul se realizează printr-un raport sexual normal, fapta constituie atât infracțiunea de viol în formă agravată, cât și infracțiunea de incest. Infracțiunea de incest nu se absoarbe în forma agravată de la alin. 2 lit. b/1 deoarece, în primul rând, prin săvârșirea celor două infracțiuni se încalcă relații sociale diferite, iar sfera de cuprindere a membrilor de familie, în accepțiunea art. 149/1 Cod penal este, de regulă, mai mică decât cea referitoare la rudele apropiate.

Lipsa consimțământului victimei rezultă din împrejurarea că actul sexual se realizează:

prin constrângere, fizică ori psihică;

profitând de neputința victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința.

Constrângerea fizica presupune întrebuințarea unor acele de violență sau a oricăror alte acte care presupun folosirea forței fizice a făptuitorului pentru înfrângerea rezistenței victimei. Această forță trebuie să fie suficient de puternică pentru a constrânge, rămânând însă în limitele prevăzute de lovirile sau alte violente, art. 180 Cod penal și vătămarea corporală, art. 181 Cod penal, infracțiuni care sunt absorbite. În caz contrar, dacă i se cauzează victimei o vătămare corporală gravă, în accepțiunea art. 182 Cod penal, se va reține forma agravată a violului din alin. 2 lit. c).

Constrângerea morală presupune amenințarea victimei cu producerea unui rău îndreptat în mod nemijlocit asupra acesteia, asupra soțului sau unei rude apropiate, rău care nu poate fi evitat decât prin acceptarea actului sexual.

Scopul pentru care se întrebuințează constrângerea fizică sau morală constă în determinarea victimei la realizarea unui act sexual, de orice natură.

Este în neputință de a-și manifesta voința persoana care, datorită vârstei, datorită unei maladii sau altor împrejurări (de exemplu, se afla în stare de beție completă, de leșin, de somn hipnotic etc.), nu-și dă seama de ceea ce se petrece și nu-și poate manifesta acordul sau dezacordul cu privire la acțiunea făptuitorului. Făptuitorul trebuie să profite de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința.

Infracțiunea de viol absoarbe în conținutul ei, în mod natural, lipsirea de libertate în mod ilegal, art. 189 Cod penal, necesară realizării actului sexual prin constrângere.

3.1.2. Urmarea imediată

Urmarea imediată a infracțiunii de viol constă în vătămarea relațiilor sociale privind libertatea și inviolabilitatea sexuală a unei persoane, adică lezarea libertății sexuale. Fapta poate genera și alte consecințe, ca de exemplu o vătămare a integrității corporale sau a sănătății, moartea sau sinuciderea victimei. Aceste consecințe vor duce la agravarea faptei.

3.1.3. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate dintre acțiunea făptuitorului și urmarea imediată rezultă ex re. În vaiantele agravate această legătură trebuie dovedită.

3.2. Latura subiectivă

Infracțiunea de viol se săvârșește cu intenție directă. Autorul violului își dă seama că prin acțiunea sa va avea loc un act sexual, prin constrângere, cu victima sau profitând de neputința acesteia de a se apăra, și urmărește acest rezultat. În cazul violului comis asupra unei victime în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința, autorul trebuie să cunoască starea victimei. Eroarea asupra acestei împrejurări înlătură incidența legii penale.

4. Forme. Sancțiuni

Deși pot fi concepute toate formele imperfecte ale infracțiunii, numai unele sunt pedepsite. Astfel, actele de pregătire săvârșite de autorul violului nu sunt pedepsite. Tentativa infracțiunii de viol se pedepsește, potrivit art. 204 Cp. Tentativa de viol există atunci când făptuitorul a folosit constrângerea împotriva victimei pentru a o determina la un act sexual de orice natură, însă, datorită unor împrejurări independente de voința sa, nu a putut realiza acest act.

Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care este încălcată libertatea și inviolabilitatea sexuală a victimei, prin realizarea actului sexual, de orice natură, cu ajutorul constrângerii sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința.

În cazul repetării actului sexual cu aceeași ocazie, fără a se exercita alte acte de constrângere asupra victimei, făptuitorul va răspunde pentru infracțiunea simplă de viol – unitate naturală – iar dacă s-au exercitat acte repetate de constrângere vor fi aplicabile dispozițiile privind infracțiunea continuată. Aceeași soluție se impune și atunci când actul sexual inițial s-a realizat prin constrângere fizică, iar actele sexuale subsecvente s-au înfaptuit prin constrângere morală.

Sancțiunea pentru forma simplă a violului constă în închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. Pentru modalitățile agravate prevăzute în art. 197 alin. (2), pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani; pentru modalitatea agravată prevăzuta în art. 197 alin. (3) teza 1 pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani; iar când s-a produs moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani. Pe lânga pedeapsa principală se aplică obligatoriu și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, cu respectarea art. 64 si 65 Codul penal

5. Conținutul agravat

Infracțiunea de viol are trei forme agravate prevăzute în alin. 2 și 3.

5.1. Prima formă agravată

Prima formă agravată există, potrivit alin. 2, dacă:

a) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună;

b) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului;

b/1) victima este membru al familiei;

c) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății.

Analiza conținutul circumstanțelor care îi conferă faptei de viol forma agravată:

a) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună. Nu este necesar ca toți făptuitorii să aibă acte sexuale cu victima, fiind suficient ca actul sexual să fie realizat numai de unul dintre ei, celălalt sau ceilalți făptuitori, desfășurând activități simultane în calitate de complici concomitenți.

„Pluralitatea concomitentă de făptuitori este o cirmustanță reală având efect și asupra celorlalți făptuitori în măsura în care au cunoscut-o, că astfel cei care instigă sau ajută două sau mai multe persoane să comită un viol vor răspunde pentru forma agravată a infracțiunii, chiar dacă nu sunt prezenți la locul și în timpul săvârșirii infracțiunii. Sub acest aspect, în practica judiciară s-a reținut că fapta inculpatului de a pune la dispoziția celorlalți inculpați locuința sa în vederea întreținerii unui raport sexual prin constrângere, ajutându-i la dezbrăcarea victimei, constituie infracțiunea prevăzută de art. 197 alin.2 lit. a) Cod penal.”

Dacă toți făptuitorii au avut succesiv acte sexuale cu victima, fiecare ajutând și fiind la rândul sau ajutat de ceilalți, răspunderea lor penală se stabilește pentru o singură infracțiune de viol în formă agravată, în calitate de autori, nu și pentru complicitate la această infracțiune. Săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane împreună este o circumstanță reală, ceea ce înseamnă că ea se răsfrânge asupra instigatorilor și complicilor anteriori, dacă aceștia au cunoscut-o sau au prevăzut-o.

Dacă violul este săvârșit de cel puțin trei persoane împreună, agravanta prevăzută în art. 197 alin. 2 lit. a Cod penal, intră în concurs cu agravanta generală prevăzută în art. 75 lit. a Cod penal, se va aplica numai agravanta specială, potrivit reguli că specialul primează față de general.

b) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea. paza sau tratamentul făptuitorului. Circumstanța agravantă se referă, în acest caz, la existența unui raport special între făptuitor și victimă, raport în temeiul căruia acesta avea obligația de a o îngriji, ocroti, educa, supraveghea sau trata medical.

Îngrijirea victimei presupune, din partea făptuitorului, obligația de a-i acorda asistență;

ocrotirea victimei presupune, ca situație premiza, din partea făptuitorului, calitatea de tutore sau curator;

educarea, presupune, ca situație premiza, obligația făptuitorului de a desfășura cu victima o muncă educativă;

paza victimei, presupune obligația făptuitorului de a o păzi și supraveghea;

tratamentul victimei, presupune aflarea acesteia în tratamentul făptuitorului, la spital sau la domiciliu.

„În literatura juridică, s-a susținut un punct de vedere interesant, în sensul că relația menționată în art. 197 alin. 2 lit. b) Cod penal, nu este o relație de drept, ci de fapt, victima în fapt iar nu în drept era în îngrijirea, ocrotirea, educarea, pasa sau tratamentul făptuitorului, opinie care se justifică numai în unele situații, nu însă în toate.”

b/1) victima este membru al familiei. Agravanta ia în considerare calitatea specială dintre făptuitor și victima, rezultând din împrejurarea că fac parte din aceeași familie. În accepțiunea art. 149/1 Cod penal agravanta reprezintă o modalitate de prevenire și de combatere a violenței din cadrul familiei, a violentei domestice.

„În literatura juridică, se susține că deși încriminarea violului comis de soț asupra soției este apreciată ca fiind necesară, atribuirea caracterului agravat acestei infracțiuni este calificată ca o formă de extremism al „politicii penale de tranziție.”

Alți autori consideră că ar fi mai nimerită încriminarea faptei în forma tip a infracțiunii, cu posibilitatea de stingere a acțiunii prin împăcarea părților.”

c) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății. Circumstanța agravantă se referă la producerea, unui alt rezultat, constând într-o vătămare corporală gravă. În accepțiunea art. 182 Cod penal pentru existența agravantei, vătămarea corporală gravă trebuie să îndeplinească două cerințe:

să fie consecința violențelor exercitate asupra victimei pentru a o constrânge la act sexual de orice natură;

să-i fie imputabilă făptuitorului pe baza de praeterintenție. Dacă vătămarea corporală gravă a fost urmărită de făptuitor, ne aflăm în prezenta unui concurs alcătuit din infracțiunea de viol și infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Sancțiunea constă în închisoare de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

5.2. A doua formă agravantă

A doua forma agravată, există potrivit alin. 3 ipoteza 1 dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Gravitatea sporită a faptei este determinată de vârsta fragedă a victimei, deoarece săvârșirea faptei asupra unei asemenea persoane constituie o mare primejdie pentru dezvoltarea ei ulterioară fizică și psihică.

„Făptuitorul trebuie să fi cunoscut, din orice împrejurare, vârsta victimei, în caz contrar vor fi aplicable prevederile art. 51 alin. 2 Cod penal. În practica judiciară, s-a decis că lipsa reprezentării în plan subiectiv a faptului că partea vătămată, cu care a intenționat inculpatul să întrețină relații sexuale, este minoră sub 14 ani, excede posibilitatea aplicării agravantei prevăzute de art. 197 alin. 3, reza I Cod penal, în formularea ăn vigoare la data comiterii faptei.”

Sancțiunea constă în închisoare de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

5.3. A treia formă agravantă

A treia formă agravată, există potrivit alin. 3 ipoteza a II-a, dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei. Pentru existența agravantei este necesar ca urmarea mai gravă să îndeplinească două cerințe:

să fie consecința violențelor exercitate asupra victimei pentru a o determina la act sexual, de orice natură;

să-i fie imputabilă făptuitorului pe baza de praeterintenție.

Așadar rezultatul mai grav, praeterintenționat, se va reține în sarcina autorului numai dacă acesta, deși nu l-a prevăzut, putea și trebuia să-l prevadă sau dacă prevăzându-l, autorul a sperat, fără temei, că el nu se va produce.

Dacă moartea a fost provocată cu intenție, va exista concurs între viol și infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. h) Codul penal.

Sancțiunea constă în închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

6. Aspecte procesuale

Potrivit alin. 4, pentru fapta prevăzută în alin. 1, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Retragerea plângerii prealabile are drept consecință înlăturarea răspunderii penale. Când fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, iar competența de judecată în primă instanță aparține tribunalului.

Capitolul II. Actul sexual cu un minor (art. 198 Cod penal)

1. Conținutul legal

Potrivit alin. 1, infracțiunea constă în „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani”, iar potrivit alin. 2, constă în „actul sexual, de orice natură, cu o persoana de sex diferit sau de același sex între 15-18 ani, dacă fapta este săvârșită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sale de autoritatea ori influența sa asupra acesteia”.

Incriminarea prevăzută de art. 198 Codul penal a suferit mai multe modificări de fond. Textul anterior avea ca titlu marginal „raportul sexual cu o minoră” și se referea în varianta tip la „raportul sexual cu o persoană de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 14 ani”. Acea incriminare era criticabilă din multe puncte de vedere:

textul nu oferea protecție minorului de sex bărbătesc, deși în realitate, în anumite condiții, un raport sexual prematur poate fi considerat la fel de nociv pentru minor ca și pentru minoră;

se crea o situație paradoxală vizavi de incriminarea corupției sexuale unde pentru acte mult mai “inofensive” minorul de sex bărbătesc era protejat. Practic, prin art. 202 se sancționau actele cu caracter obscen comise asupra sau doar în prezența minorului, în timp ce un raport sexual cu același minor nu avea nicio relevanță penală.

Aceste neajunsuri au fost înlăturate prin actuala reglementare, însă alte probleme persistă și, în plus, apar altele noi generate în special de ambiguitatea elementului material, dar și de “calitatea” subiecților infracțiunii.

La nivel internațional au fost adoptate diverse instrumente normative care au în vedere protejarea minorului. Printre aceste menționăm Rezoluția privind eradicarea violenței împotriva copiilor și femeilor, adoptată la 4 mai 1991 de Uniunea Inter-Parlamentară de la Geneva. Acest document recunoaște impactul violenței domestice ca încălcare flagrantă a drepturilor omului, aceasta cauzând serioase probleme fizice, psihice sau medicale.

Alte instrumente normative demne de amintit sunt Recomandarea nr. R(91)11 privind exploatarea sexuală, pornografia și prostituția, precum și traficul cu copii și tineri și Recomandarea nr. R(2000)11 în privința combaterii traficului cu ființe umane în scopul exploatării sexuale. Prima recomandare a fost adoptată la 9 septembrie 1991 și este un document ce face parte dintre instrumentele regionale de protecție împotriva unor practici care duc la încălcarea flagrantă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Cea de a doua recomandare a fost adoptată de Comitetul de Miniștri pe 19 mai 2000 și este un act ce aduce în sprijinul argumentelor sale toate documentele adoptate de Consiliul Europei, printre care menționăm Declarația adoptată la cel de-al doilea summit al Consiliului Europei, Convenția Europeană pentru protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale, Carta Socială Europeană (1961), Carta Socială Europeană Revizuită (1996) și Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (1979) a O.N.U. Acest document recomandă statelor să-și pună în acord legislația cu actele normative indicate și să ia măsuri privind formele și metodele de prevenire, combatere, educare, avertizare asupra fenomenului, asistență a victimelor, suport social și medical.

2. Condițiile prealabile

2.1. Obiectul infracțiunii

2.1.1. Obiectul juridic principal

Obiectul juridic constă în relațiile sociale referitoare la libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei care nu a împlinit vârsta de 15 ani, în cazul alin. 1, și în relațiile sociale referitoare la libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei având vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani în cazul alin. 2. Deși actul sexual are loc cu consimțământul victimei, acest consimțământ nu este considerat de lege ca fiind valabil datorită vârstei fragede (în cazul minorului mai mic de 15 ani) sau datorită folosirii de către făptuitor a calității sale speciale care îi creează un ascendent asupra victimei (în cazul minorului între 15 și 18 ani). „Nevalabilitatea consimțământului la act sexual echivalează cu lipsa acestui consimțământ, ceea ce face ca fapta să încalce, ca și în cazul violului, libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei.”

2.1.2. Obiectul juridic secundar

Legiuitorul are în vedere că la această vârsta persoana nu are suficientă experiență și nici destulă rezistență pentru a se apăra împotriva celui care ar încerca să-i exploateze naivitatea. Pe de altă parte, începerea de timpuriu a vieții sexuale poate avea consecințe grave atât pentru dezvoltarea fizică și morală a minorului, cât și pentru copiii care s-ar naște din aceste raporturi.

2.1.3 Obiectul material

Infracțiunea are și un obiect material care constă în corpul victimei. Totuși, „în literatura de specialitate, s-a susținut că infracțiunea nu ar avea obiect material, întrucât constrângerea este exclusă în cazul acestei fapte, ceea ce nu este de conceput.”

2.2. Subiecții infracțiunii

2.2.1. Subiect activ

Subiect activ poate fi orice persoană, de sex diferit ori de același sex cu victima infracțiunii. Pentru fapta din alin. 2, subiectului activ i se cere calitatea de tutore, curator, supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator al minorului, ori o persoana care se bucură de încrederea victimei sau asupra căreia are autoritate ori influență. Participația penală este posibilă, ca și în cazul violului, sub toate formele, dată fiind diversitatea formelor de realizare a actelor sexuale incriminate.

2.2.2. Subiect pasiv

„Subiectul pasiv al infracțiunii este, în prima modalitate, minorul, indiferent de sex, care nu a împlinit 15 ani, iar în cazul formei asimilate, subiectul pasiv este numai minorul, indiferent de sex, care are vârsa între 15 și 18 ani.”

Deși legea nu arată limita minimă de la care persoana este susceptibilă să devină subiect pasiv al infracțiunii, se admite că această limită este în legatura cu momentul când victima dobândește capacitatea de a avea o relație sexuală. Totuși dacă victima, din cauza vârstei fragede, nu avea posibilitatea de a-și exprima voința, fapta va constitui viol.

3. Conținutul constitutiv

3.1. Latura obiectivă

3.1.1. Elementul material

Elementul material al laturii obiective constă într-un act sexual realizat de făptuitor cu o persoană de sex opus ori de același sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, în condițiile alin. 1, iar în condițiile alin. 2, cu o persoana de sex diferit ori de același sex având vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani. Actul sexual nu se realizează împotriva voinței victimei infracțiunii, ca în cazul violului, ci cu consimțământul acesteia. Legiuitorul a considerat că acest consimțământ nu este valabil.

Dacă în ipoteza din alin. 1 actul sexual trebuie să aibă loc cu o persoana de sex diferit ori de același sex care nu a împlinit vârsta de 15 ani, în ipoteza din alin. 2 actul sexual trebuie să aibă loc cu o persoana de sex diferit sau de același sex cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani. Pentru existența infracțiunii este necesar ca făptuitorul, care are calitatea de tutore, curator, supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor, educator, ori este o persoana în care victima are încredere sau față de care are autoritate ori influență, să se folosească de calitatea sa pentru obținerea consimțământului la realizarea actului sexual ori să abuzeze de încrederea, autoritatea sau influența exercitată asupra victimei.

În practica judiciară s-a asimilat calitatea de medic stomatolog cu aceea de medic curant, iar aceea de antrenor de școală sportivă cu aceea de profesor sau educator. Asimilarea medicului stomatolog cu medicul curant este justificată, deoarece influența acestuia asupra minorei poate fi la fel de mare ca și a medicului curant; tot astfel este justificată asimilarea antrenorului de la școala sportivă cu profesorul sau educatorul.

Tot „în practica judiciară s-a decis că infracțiunea de act sexual cu un minor nu se afla în concurs cu infracțiunea de seducție, dacă inculpatul a determinat, prin promisiuni nesincere de căsătorie, o minoră sub 15 ani la raport sexual.”

3.1.2. Urmarea imediată

Pentru existența infracțiunii prevăzute în art. 198 este necesar să se producă urmarea imediată (actul sexual consimțit). Așadar urmarea imediată constă în realizarea actului sexual și „în lezarea libertății sale morale de a consimți la un act sexual în cunoștință de cauză.”

3.1.3. Legătura de cauzalitate

Între acțiunea făptuitorului și rezultat trebuie să existe legătura de cauzalitate. Această legătură de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei în cazul formei de bază a infracțiunii.

3.2. Latura subiectivă

Latura subiectivă presupune intenția directă. În ipoteza din alin. 1, făptuitorul trebuie să cunoască împrejurarea că victima nu a împlinit 15 ani. În ipoteza din alin. 2, făptuitorul trebuie să cunoască, în momentul săvârșirii faptei, atât împrejurarea că victima are vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, cât și împrejurarea că a obținut consimțământul la act sexual datorită calității, încrederii, autorității ori influenței sale speciale în raport cu aceasta. Dacă victima are o constituție fizică robustă și un corp dezvoltat și s-a prezentat celor din jur ca având o vârsta mai mare, creând făptuitorului convingerea că are o vârsta mai mare, atunci vor fi aplicate prevederile art. 51 alin. (1) Codul penal.

4. Forme. Sancțiuni

Tentativa se pedepsește potrivit art. 204 Codul penal. Consumarea infracțiunii are loc în momentul când s-a realizat actul sexual. Repetarea actului sexual cu aceeași ocazie constituie o infracțiune unică – în forma unității naturale. „Repetarea în ocazii diferite, dar în realizarea aceleiași intenții delictuoase, constituie o infracțiune unică continuată.”

Sancțiunea constă în închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

5. Conținutul agravat

Infracțiunea are cinci forme agravate, prevăzute în aliniatele 3-6.

5.1. Prima formă agravată

Prima formă agravată există, potrivit alin. 3, dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoana de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei.

Agravanta are rolul de a preveni faptele de corupere a minorilor, la practicarea de acte sexuale. Victima trebuie sa fie determinată la practicarea actului sexual prin aceea că în acest scop i s-au oferit ori i s-au dat bani sau alte foloase. Oferirea sau darea de bani ori alte foloase poate fi realizată direct, de către făptuitor, sau indirect, prin intermediar. Chiar dacă fapta incriminată apare ca reprezentând o corupere de minori, aceasta trebuie deosebită de corupția sexuală, art. 202 Cod penal.

„În literatura juridică, s-a susținut că această formă a infracțiunii este plurivalentă, funcționând ca formă agravată a infracțiunii în raport de formele infracțiunii prevăzute în alin. 1 și 2, putând fi și variantă de specie în cazul actului sexual cu un minor mai mare de 15 ani, care nu se află în relații cu făptuitorul, de natura celor menționate în alin. 2.”

Sancțiunea constă în închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

5.2. A doua formă agravantă

A doua formă agravată, există potrivit alin. 4 ipoteza 1, dacă faptele prevăzute în alin. 1- 3 au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice.

Agravanta ia în considerare scopul pentru care sunt săvârșite faptele din alin. 1 – 3, și anume producerea de materiale pornografice. Agravanta există indiferent dacă scopul este realizat sau nu și indiferent de destinația sau folosința pe care urmau să o aibă respectivele materiale pornografice.

„Materiale cu caracter obscen sunt obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicații, filme, înregistrări video și radio, spoturi publicitare, programe și aplicații informatice, piese muzicale, precum și orice fel de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală.”

Sancțiunea constă în închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

5.3. A treia formă agravantă

A treia formă agravată, există potrivit alin. 4 ipoteza II-a, dacă faptele prevăzute în alin. 1 – 3 au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, și dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea.

Agravanta se deosebește de precedenta prin aceea că, pentru realizarea scopului, făptuitorul folosește constrângerea, care poate fi de natura fizică ori psihică. Victima consimte la realizarea actului sexual, de orice natură, în condițiile alin. 1 – 3, însă se opune la folosirea acestei împrejurări pentru obținerea de materiale pornografice, constând în filmare, înregistrare etc., împotrivire care este înlăturată prin folosirea constrângerii.

Sancțiunea constă în închisoare de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

5.4. A patra formă agravantă

A patra formă agravată, există potrivit alin. 5, când fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvârșită în împrejurările prevăzute în art. 197 alin. 2 lit. b ori dacă faptele prevăzute în alin. 1 si 4 au avut urmările prevăzute în art. 197 alin. 2 lit. c. Agravanta are în vedere două împrejurări:

în primul rând, dacă victima, mai mică de 15 ani, se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

în al doilea rând, dacă, prin faptele prevăzute în alin. 1 – 4, s-a cauzat victimei o vătămare corporală gravă, în accepțiunea prevederilor art. 182 Cod penal. Vătămarea corporală gravă îi este imputabilă făptuitorului pe baza de praeterintenție.

„Vătămarea corporală gravă trebuie să fie consecința actului sexual și nu a unor violențe exercitate înainte de actul sexual sau după acesta, deoarece în acest caz va exista infracțiunea de viol sau un concurs între infracțiunea de act sexual cu un minor și vătămare corporală gravă.”

Tentativa se pedepsește, potrivit art. 204 Cod penal. Sancțiunea constă în închisoare de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

5.5. A cincea formă agravantă

A cincea formă agravată, există potrivit alin. 6, dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei. Agravanta ia în considerare urmarea mai gravă, imputabilă făptuitorului pe baza de praeterintenție.

„În acest caz, infracțiunea are un caracter complex absorbind în conținutul său moartea sau sinuciderea victimei, care se produce cu intenție depășită. S-a susținut că în cazul sinuciderii victimei am fi în fața unui caz de răspundere obiectivă, opinie care nu este însușită de alți autori, cărora ne alăturăm, cu motivarea că, dacă nu se poate reține nicio culpă făptuitorului în legătură cu sinuciderea victimei, el nu va putea răspunde pentru această formă agravată a infracțiunii.”

Tentativa se pedepsește potrivit art. 204 Cod penal, iar sancțiunea constă în închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

6. Aspecte procesuale

Deoarece victima este un minor, acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, deci nu se poate pune problme retragerii plângerii prealabile. „Împăcarea părților nu este posibilă, nefiind prevăzută de lege.”

Capitolul III. Perversiunea sexuală (art. 201 Cod penal)

1. Conținutul legal

Potrivit alin. 1, infracțiunea constă în „actele de perversiunea sexuală săvârșite în public sau dacă au produs scandal public”. Termenul de „perversiune” provine din latinescul „pervertere” care înseamnă a întoarce, a inversa, cu o conotație peiorativă care apare încă de la primele utilizări. Adjectivul de „sexual” a fost adăugat termenului de perversiune de la prima sa utilizare științifică pentru a desemna tipul de plăcere căutat în perversiune.

„În abordarea perversiunilor sexuale trebuie să pornim de la ceea ce se numește „normal și deviant (patologic) în materie de sexualitate”. Având în vedere faptul că, conduitele sexuale variază în funcție de diferite contexte sociale și istorice, în literatura de specialitate s‐a arătat că este dificil de stabilit norme și criterii precise pentru definirea comportamentului sexual uman ca fiind normal ori patologic.”

În lumina diverselor culturi și credințe, cât și în lumea psihologiei umane, comportamentele anormale, macabre, obscene sau nefirești au fost sancționate cu scopul de a se menține o oarecare ordine și sănatate trupească și morală a membrilor unei societați date.

De-a lungul istoriei, Codul penal român a incriminat perversiunile sexuale și a considerat că obiectul juridic al infracțiunii sunt relațiile privitoare la viața sexuală, dovedind că legea penală ocrotește desfășurarea normală și sănătoasă a acestor relații. Mai mult decât atât, „se considerau ocrotite primordial anumite valori sociale esențiale pentru relațiile din societate, adică moralitatea și decența publică, pudoarea și normalitatea, actele de perversiune fiind incriminate tocmai în considerarea caracterului lor ofensator la adresa acestora.”

În Codul Penal German este reglementată doar infracțiunea de perversiune sexuală în forma exhibiționismului, iar celelalte acte se pot regăsi în infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri.

2. Condițiile prealabile

2.1. Obiectul infracțiunii

2.1.1. Obiectul juridic principal

Obiectul juridic principal constă în relațiile sociale referitoare la viața sexuală a persoanei, la normalitatea și moralitatea acestei vieți sexuale și la sentimentele de pudoare și decență ale celorlalți membri ai societății.

2.1.2. Obiectul juridic secundar

Ca obiect juridic secundar facem referire la inviolabilitatea sexuală, la libertatea psihică, la integritatea corporală sau chiar la viața persoanei, când actele de perversiune sunt exercitate prin constrângere. În acest sens, „dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, infracțiunea are ca obiect juridic secundar relațiile sociale referitoare la dreptul persoanei la viață.”

2.1.3 Obiectul material

Obiectul material constă în corpul persoanei asupra căreia se exercită actele de perversiunea sexuală. Poate fi vorba de o femeie sau de un bărbat.

2.2. Subiecții infracțiunii

2.2.1. Subiect activ

Subiect activ poate fi orice persoană, indiferent de sex; nu interesează dacă are sau nu aptitudinea fiziologică să întrețină relații sexuale normale. În forma agravată din alin. 3, făptuitorul are în raport cu victima infracțiunii calitatea de tutore, curator, supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator. Prin săvârșirea actelor de perversiune sexuală, subiectul activ urmărește o satisfacere contra firii, anormală, a apetitului sexual. Când actele de perversiune sunt consimțite, va exista o infracțiune cu o pluralitate naturală de făptuitori.

Participația penală este posibilă sub toate formele.

2.2.2. Subiect pasiv

Subiect pasiv există numai la modalitățile agravate, conform legislației în vigoare. Pentru forma agravată din alin. 2, subiect pasiv poate fi orice persoană, indiferent de sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar pentru forma din alin. 3, poate fi de asemenea orice persoana, indiferent de sex, cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, persoană care se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului.

Interesant este că unii autori consideră că există subiect pasiv și în cazul al. 1 art. 201 Codul penal, „dar acesta nu este reprezentat de un membru sau altul al societății care a observat sau a auzit de respectivele acte, ci de societatea în ansamblul ei, privită ca o sumă de indivizi, societate lezată prin activitățile care aduc atingere moralei, decenței și pudorii, obiectul juridic principal, necontestat de autorii citați.”

3. Conținutul constitutiv

3.1. Latura obiectivă

3.1.1. Elementul material

Elementul material al infracțiunii se realizează prin săvârșirea unor acte de perversiune sexuală. Pentru existența infracțiunii este necesar ca actele de perversiune sexuală să se săvârșească în public, în accepțiunea prevederilor art. 152 Cod penal, sau să producă scandal public. Prin scandal public se înțelege, în cazul infracțiunii de perversiune sexuală, reacția unui număr nedeterminat de persoane care, luând cunoștință de săvârșirea actelor de perversiune sexuală, își exprimă sentimentele de indignare și revoltă provocate de această faptă. Scandalul public trebuie să decurgă din faptă, din împrejurările în care a fost săvârșită sau din conduita făptuitorilor, și nu din împrejurări independente de voința acestora.

3.1.2. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în producerea scandalului public sau în lezarea libertății sexuale a persoanei. În secundar se poate aduce atingere și vieții, integrității corporale sau sănătății persoanei. „Unii autori consideră că, sub aspectul încălcării bunelor moravuri, a normelor de conviețuire socială, perversiunea sexuală apare ca fiind o formă specială a ultrajului contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice (art. 321 Cod penal), săvârșit în legătură cu viața sexuală.”

3.1.3. Legatura de cauzalitate

Raportul de cauzalitate trebuie dovedit în fiecare situație particulară, „în sensul că scandalul public trebuie să fie consecința manifestărilor sexuale anormale ale făptuitorilor. Scandalul poate rezulta și în urma relatărilor publice ale victimei, sau ale inculpaților.”

3.2. Latura subiectivă

Latura subiectivă presupune intenția, adică perversiunea sexuală directă se comite cu intenție. Este necesar ca făptuitorul să aibă reprezentarea săvârșirii faptei în public, sau a posibilității producerii scandalului public. În modalitatea agravată, și anume, atunci când fapta a avut ca urmare o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății ori moartea sau sinuciderea victimei, forma de vinovăție este intenția depășită.

4. Forme. Sancțiuni

Infracțiunea de perversiune sexuală este susceptibilă de forme imperfecte. Actele de pregătire nu se pedepsesc, ci numai tentativa în sensul tentativei imperfecte (întrerupte). Pentru a exista tentativă la infracțiune, trebuie ca actele, deși întrerupte, să fi fost efectuate în public sau să se fi produs scandal public. Infracțiunea se consumă în momentul când s-au produs actele de perversiune sexuală în public sau în condiții care tulbură ordinea publică. Tentativa se pedepsește, potrivit art. 204 Cod penal.

Sancțiunea constă în închisoare de la 1 la 5 ani.

5. Conținutul agravat

Infracțiunea are opt forme agravate prevăzute în alin. 2-5.

5.1. Prima formă agravată

Prima formă agravată există, potrivit alin. 2, constând în actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani. Agravanta ia în considerare vârsta victimei, care, ca și în cazul formei simple a infracțiunii constând în actul sexual cu un minor, nu a împlinit vârsta de 15 ani, împrejurare care trebuie să fie cunoscută de către făptuitor. Tentativa se pedepsește.

Sancțiunea constă în închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

5.2. A doua formă agravantă

A doua formă agravată există, potrivit alin. 3, constând în actele de perversiune sexuală cu o persoană între 15-18 ani, dacă fapta este săvârșită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijito, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influența sa asupra acesteia. Agravanta ia în considerare, pe de o parte, vârsta victimei, cuprinsă între 15 și 18 ani, iar pe de altă parte, calitatea specială a făptuitorului, în raport cu victima infracțiunii. Pentru existența infracțiunii este necesar ca făptuitorul să se folosească de calitatea sa în obținerea consimțământului victimei la practicarea actelor de perversiune sexuala, ori să abuzeze de încrederea, autoritatea de care se bucură sau de influența pe care o are asupra acesteia. Tentativa infracțiunii se pedepsește, potrivit art. 204 Cod penal.

Sancțiunea constă în închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

5.3. A treia formă agravantă

A treia formă agravată există, potrivit alin. 3/1, dacă actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani au fost determinate de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect,victimei.

Sancțiunea constă în închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

5.4 A patra formă agravantă

A patra formă agravată există, potrivit alin. 3/2, ducă faptele prevăzute în alin 2, 3 și 3/1 au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice. Agravanta se reține indiferent dacă scopul este realizat sau nu, și indiferent de destinația pe care o au sau urma să o aibă respectivele materiale.

Sancțiunea constă în închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

5.5 A cincea formă agravantă

A cincea formă agravată există potrivit alin. 3/2 ipoteza a II-a, dacă faptele prevăzute în alin. 2, 3 si 3/1 au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice și dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea. Agravanta se deosebește de precedenta prin constrângerea folosită în vederea realizării obținerii de materiale pornografice.

Sancțiunea constă în închisoare de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

5.6 A șasea formă agravantă

A șasea formă agravată există, potrivit alin. 4, și constă în actele de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin constrângere.

Agravanta ia în considerare faptul că, spre deosebire de forma simplă a infracțiunii, în această modalitate victima nu consimte la realizarea actelor de perversiune sexuală, acesta fiind în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința fiind constrânsă în acest sens.

Tentativa se pedepsește, potrivit art. 204 Cod penal.

Sancțiunea constă în închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

5.7 A șaptea formă agravantă

A șaptea formă agravată există, potrivit alin. 5 ipoteza I, dacă fapta prevăzută în alin. 1 – 4 are ca urmare vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății.

Pe lângă urmările specifice infracțiunii, se produce și o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății victimei, imputabilă făptuitorului pe baza de praeterintenție.

Tentativa se pedepsește, potrivit art. 204 Cod penal.

Sancțiunea constă în închisoare de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

5.8 A opta formă agravantă

A opta formă agravată există, potrivit alin. 5 ipoteza a II-a, dacă fapta prevăzută în alin. 1 – 4 are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.

Pe lângă urmările specifice infracțiunii, se produce și moartea sau sinuciderea victimei, imputabilă făptuitorului pe baza de praeterintenție.

Tentativa se pedepsește, potrivit art. 204 Cod penal.

Sancțiunea constă în închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

6. Aspecte procesuale

Participația penală în cazul acestei infracțiuni este posibilă sub toate formele. În cazul infracțiunilor sexuale, organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, ori se sesizează din oficiu când află pe orice altă cale că s-a săvârșit o infracțiune. În cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal în acest sens.

Capitolul IV. Corupția sexuală (art. 202 Cod penal)

1. Conținutul legal

Cuvântul „corupție” provine din latinescul corrumpere care înseamnă a rupe, a distruge. Evident, printr-un act de corupție se distruge/încalcă legea, îndatoririle, normele morale. În general, definițiile disponibile în dicționare nu insistă pe aspectul juridic al corupției. În DEX, definiția corupției are o dimensiune socio-morală, căci ea reprezintă „abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie; desfrânare, depravare”.

În acest sens este folosit termenul pentru a defini „corupția sexuală”, infracțiunea incriminată în art. 202 Codul penal, ca actele cu caracter obscen săvârșite asupra unui minor sau în prezența unui minor. Fapta este mai gravă dacă actele cu caracter obscen se săvârșesc în cadrul familiei, și prezintă un pericol social mai mare atunci când acțiunea constă în ademenirea unei persoane în vederea săvârșirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de același sex.

Trebuie menționat că termenul „în prezența” din legislația noastră penală este laconic, dar fără îndoială se referă la fapta de a-l obliga pe minor să privească diverse acte sexuale, săvârșite într-un spațiu definit. „Dificultatea se ridică în situația în care respectivul act cu conotație sexuală este comis într-un spațiu public, în accepțiunea dată de art. 152 C. pen. Și aici trebuie să facem distincție între public și particular. Cele două noțiuni nu sunt antagonice și nu se exclud una pe alta, căci în timp ce prima privește spațiul determinat, a doua se referă la persoana supusă actului cu caracter obscen.”

Este totuși important să distingem și după intenția făptuitorului, pentru că este posibil ca un anumit făptuitor să nu fi observat minorul în preajmă în timp ce săvârșea faptele ce aduc atingere moralei publice. „De asemenea, în cazul în care o persoană comite acte cu caracter obscen în public, dar fără intenție directă, deci fără a avea ca efect direct determinarea, obligarea minorului/minorilor de a le vedea sau auzi, fapta sa nu va putea fi încadrată în noul text al art. 202 C. pen. În schimb, fapta întrunește elementele constitutive ale ultrajului contra moralei, în varianta comiterii în public, făptuitorul fiind sancționat astfel conform art. 321 C. Pen.”

Un alt termen vag este ”caracter obscen”. Din moment ce legea nu definește clar această expresiei, atunci putem presupune că ea este folosită în sensul pe care îl are în vorbirea obișnuită, și anume „tot ceea ce aduce atingere pudoarei, simțului moral al colectivității, tot ceea ce încalcă sentimentul comun de bună cuviință.”

Un alt aspect ce nu trebuie pierdut din vedere este faptul că infracțiunea de corupție sexuală este strâns legată și de cea de trafic de persoane. Cu toate acestea, corupția rareori ocupă un loc fruntaș în cercetarea sau în politicile de combatere a traficului de persoane. Pentru a schimba acest lucru, comunitatea internațională a adoptat cadre juridice separate pentru a combate corupția și traficul de persoane, principalele instrumente fiind Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției (UNCAC), Convenția Națiunilor Unite împotriva Criminalității Transnaționale Organizate (UNTOC), cu unul din cele trei protocoale adiționale, și anume Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special femei și copii (Protocolul Antitrafic, adesea numit și Protocolul de la Palermo).

2. Condițiile prealabile

2.1. Obiectul infracțiunii

2.1.1. Obiectul juridic principal

Obiectul juridic principal constă în relațiile sociale referitoare la viața sexuală, relații care presupun un climat normal de dezvoltare fizică și psihică a oricărui minor, legiuitorul urmărind să-l protejeze pe acesta față de actele cu caracter obscen (acte de natură să-i pericliteze dezvoltarea psihică și fizică).

Prin incriminarea acestei fapte se asigură un climat de dezvoltare normală a minorului, la adăpost de săvârșirea oricăror acte obscene, în cadrul societății sau în mediul familial. Societatea modernă este interesată ca preocupările sexuale să nu fie trezite înainte de ajungerea persoanei la o anumită maturizare biologică.

2.1.2. Obiectul juridic secundar

În cazul formelor agravate, obiectul juridic secundar îl constituie relațiile de familie precum și cele privind bunele moravuri. Acest aspect este mai clar exemplificat de prof. dr. univ. Tudorel Toader, care afirmă că „obiectul juridic secundar constă în relațiile sociale referitoare la conviețuirea în cadrul familiei, atunci când fapta se săvârșește, în condițiile alin. (2), în cadrul familiei. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (7) din Constituție, sunt interzise de lege manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.”

2.1.3 Obiectul material

Infracțiunea de perversiune sexuală nu are obiect material. Un astfel de obiect nu poate fi constituit de mijloacele de săvârșire a faptei. „În literatura juridică, s-a exprimat și opinia că, în măsura în care actele obscene se realizează asupra corpului minorului, acesta constituie obiect material al infracțiunii.”

2.2. Subiecții infracțiunii

2.2.1. Subiect activ

Subiect activ poate fi orice persoană. Participația penală este posibilă sub toate formele. Părerile autorilor privind subiectul infracțiunii au fost împărțite, unii susținând că și un minor poate răspunde penal, în timp ce alții consideră că leguitorul trebuie să încrimineze doar fapta săvârșită de un major. „Articolul 221 alin. 3 din Codul penal 2009 încriminează actul sexual de orice natură săvârșit de un major în prezența unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani.”

2.2.2. Subiect pasiv

Subiect pasiv poate fi numai un minor față de care se realizează actele cu caracter obscen. În cazul în care victima face parte din aceeași familie cu autorul, cum este stipulat în forma agravată din alin. 2, atunci caracterul penal al faptei nu este înlăturat de cererea minorului de a participa la asemenea acte sau de consimtământul acestuia. „Pluralitatea de subiecți pasivi atrage, în viziunea unor autori, o pluralitate de infractori, deoarece valoarea socială protejată este personală.”

3. Conținutul constitutiv

3.1. Latura obiectivă

3.1.1. Elementul material

Elementul material se realizează printr-o acțiune constând în săvârșirea unor acte cu caracter obscen asupra unui minor sau în prezența unui minor. În situația în care actele cu caracter obscen sunt săvârșite asupra unui minor sau în prezența unui minor, în public, va exista un concurs format din infracțiunile de corupție sexuală și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice. Fapta constituie infracțiune chiar și în cazul săvârșirii unui singur astfel de act.

După cum am menționat și anterior, în textul de lege nu se explică ce se întelege prin termenul "obscen". În concepția comună este vorba de fapte care aduc atingere pudoarei și bunului simț al celor prezenți. Caracterul obscen al actului poate rezulta din natura sa ori din semnificația pe care o capătă în condiții concrete. „Astfel, s-a decis în practica judiciară că există această infracțiune chiar prin simpla apropiere a organelor sexuale ale autorului față de un minor.”

Pentru întregirea laturii obiective mai este necesar ca fapta să se comită în prezența sau asupra unui minor. Actul este comis asupra unui minor când autorul se folosește de corpul minorului pentru acte obscene; actul este săvârșit în prezența minorului când acesta e de față ori în locul unde are loc actul obscen, acesta putând fi văzut și auzit fără un efort deosebit.

3.1.2. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă într-o stare de încalcare a valorilor sociale apărate de lege prin încriminarea faptei. „Spre deosebire de legislața spaniolă, unde se cere dovedirea consecințelor prejudiciabile asupra dezvoltării minorului, în legislația noastră infracțiunea de corupție sexuală este de pericol, nefiind necesară o astfel de dovadă.”

3.1.3. Legătura de cauzalitate

Corupția sexuală nu se poate comite decât cu intenție. Se cere, însă, ca autorul să cunoască faptul că minorul asista la actele respective sau că actul obscen se comite asupra unui minor; eroarea în acest caz înlătură caracterul penal al faptei.

3.2. Latura subiectivă

Latura subiectivă presupune intenția. Pentru existența infracțiunii este necesar ca făptuitorul să aibă reprezentarea:

caracterului obscen al actelor pe care le săvârșește;

împrejurării că aceste acte sunt săvârșite asupra unui minor sau în prezenta unui minor;

consecințelor periculoase ale acțiunii sale, constând în încălcarea relațiilor sociale referitoare la viața sexuală a persoanei.

4. Forme. Sancțiuni

La această infracțiune nu este posibilă decât tentativa întreruptă care, conform art. 204, se pedepsește. Consumarea infracțiunii are loc în momentul săvârșirii actelor cu caracter obscen asupra unui minor sau în prezența unui minor, deci este o infracțtiune instantanee.

Infracțiunea de corupție sexuală cunoaște în forma simplă două modalități normative, și anume, când fapta se comite fie asupra minorului, fie în prezența acestuia; fiecare modalitate normativă poate să corespundă unei varietăți de modalități faptice. Există și două forme agravate ale acestei infracțiuni. Într-o primă modalitate, fapta este mai gravă dacă actele precizate la alin. (1) se savârșesc în cadrul familiei.

A doua modalitate constă în ademenirea unei persoane în vederea săvârșirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de același sex. Ademenirea în vederea săvârșirii de acte sexuale constă în atragerea persoanei la aceste relații sexuale prin oferirea de bani, favoruri, cadouri etc. Nu interesează dacă cel ademenit a comis vreun act sexual asupra minorului.

Sancțiunea constă în închisoare de la 6 luni la 5 ani.

5. Conținutul agravat

Infracțiunea are două forme agravate, prevăzute în alin. 2 și 2/1.

5.1. Prima formă agravată

Prima formă agravată, există potrivit alin. 2, atunci când faptele prevăzute la alin. 1 se săvârșesc în cadrul familiei. Agravanta ia în considerare faptul că prin săvârșirea infracțiunii sunt încălcate, în secundar, și relațiile sociale referitoare la conviețuirea în familie.

Tentativa se pedepsește, potrivit art. 204 Cod penal.

Sancțiunea constă în închisoare de la 1 la 7 ani.

5.2. A doua formă agravantă

A doua formă agravată, există potrivit alin. 2/1, dacă faptele prevăzute în alin. 1 și 2 au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice.

Agravanta ia în considerare faptul că actele de corupție sexuală sunt concepute și realizate ca mijloc de producere a materialelor pornografice.

Sancțiunea constă în pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, al căror maxim special se majorează cu 2 ani.

Ademenirea unei persoane în vederea săvârșirii de acte sexuale cu un minor. Prin dispozițiile alin. 3, legiuitorul a consacrat o infracțiune distinctă săvârșită în legătură cu viața sexuală a minorului. Infracțiunea constă în ademenirea unei persoane în vederea săvârșirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de același sex.

Elementul material se realizează printr-o faptă de ademenire, de atragere, a unei persoane, în vederea săvârșirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de același sex.

Sancțiunea constă în închisoare de la unu la 5 ani.

6. Aspecte procesuale

Și în cazul acestei infracțiunii, ca și în cazul celei de perversiune sexuală, participația penală este posibilă sub toate formele. Din moment ce caracterul obscen al actului poate rezulta din semnificația pe care o capătă în condiții concrete sau din natura sa, s-a decis în practica judiciară că infracțiunea de corupție sexuală există chiar prin simpla apropiere a organelor sexuale ale autorului față de un minor.

Capitolul V. Hărțuirea sexuală (art. 203/1 Cod penal)

1. Conținutul legal

Sub această denumire este încriminată în art. 203 Codul penal hărțuirea unei persoane prin amenințare sau constrângere, în scopul de a obține satisfacții de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de autoritatea sau influența pe care i-o conferă funcția îndeplinită la locul de muncă.

Hărțuirea sexuală este o sintagmă lansată pentru a descrie un comportament de natură sexuală cu caracter umilitor. Evoluția reglementărilor în această privință s-a făcut pe un plan mai larg al combaterii discriminărilor de orice fel, ajungându-se în final la particularizarea faptei de hărțuire sexuală, așa cum apare această faptă în reglementarea Codului penal.

Hărțuirea sexuală influențează negativ calitatea muncii prestate și scade productivitatea. În mediile tolerante la hărțuire sexuală se înregistrează schimbări importante în ceea ce privește performanța. În primul rând performanța individuală scade, modificându-se implicit atitudinea față de muncă. Această ipostază atrage adesea și scăderea randamentului echipei. Demotivarea și frustrările sunt de cele mai multe ori contagioase, ele putând deveni adevărate epidemii în acele organizații ce nu sunt conștiente de relația dintre mulțumirea și sentimentul de siguranță la locul de muncă și performanță.

Subiectul hărțuirii sexuale este unul care permite existența unor prejudecăți, stereotipuri, idei preconcepute. De cele mai multe ori ele nu sunt vehiculate cu rea-credință, ci sunt informații primite pe diferite căi, generalizate, neverificate și necernute prin filtrul propriu al fiecărei persoane, informații ce sunt întărite prin auzire repetată și preluare.

Hărțuirea sexuală în România este reglementată în 4 acte normative, atât din sfera civilă, cât și din sfera penală: Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, Ordonanța 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Codul Penal și Codul Muncii.

Hartuirea sexuala este “situatia in care se manifesta un comportament nedorit cu conotatie sexuala, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, avand ca obiect sau ca efect lezarea demnitatii unei persoane si, in special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor”.

Conform Legii 202/2002 privind egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, hărțuirea sexuală se poate petrece la locul de muncă sau în alt loc în care persoana respectivă îți desfășoară activitatea, precum și în afara orelor de lucru: evenimente organizate de companie, cursuri, team-building-uri. Pot fi victime ale hărțuirii sexuale nu numai angajații unei companii, ci și aplicanți pentru un post, consultanți, studenți care fac practica, traineri, voluntari.

Pentru a fi considerat hărțuire sexuală un comportament trebuie să:

genereze o atmosferă de intimidare, de ostilitate sau de descurajare la locul de muncă pentru persoana afectată;

influențeze negativ situația persoanei angajate (la promovare, salarizare/veniturile de orice natură, acces la formare și perfecționare profesională), în cazul refuzului acesteia de a accepta un comportament nedorit, ce ține de viața sexuală.

Conform Ordonanței 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, hărțuirea sexuală este considerată discriminare bazată pe criteriul de sex. Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage raspunderea civilă, contraventională, dacă nu intră sub incidența legii penale.

Constituie contravenție, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, degradante, ostile, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități.

Codul penal prevede că hărțuirea sexuală devine infracțiune atunci când este folosită amenințarea sau constrângerea în scopul de a obține satisfacții de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de calitatea sau de influența pe care i-o conferă funcția îndeplinită la locul de muncă și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, conform art. 203/1.

Codul Muncii conține prevederi indirecte legate de hărțuirea sexuală, astfel:

orice discriminare față de un salariat este interzisă;

constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii;

orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare.

Până la urmă ce se are în vedere este că salariatul are, în principal, următoarele drepturi:

dreptul la egalitate de șanse și de tratament;

dreptul la demnitate în muncă.

Interesant este că „noțiunea de hărțuire sexuală a apărut în SUA ca o expresie a mișcărilor împotriva discriminărilor la locul de muncă pe motive de sex, sancționând comportamentul de natură sexuală abuzivă al angajatorilor. […]

În Codul penal francez sunt reglementate două forme ale hărțuirii, una sexuală prevăzută de 222-33 și alta morală, prevăzută de art. 222-33-2, text care a fost introdus prin Legea din 17 ianuarie 2002, denumită a modernizării sociale, care vizează faptele comise în relațiile de muncă.”

2. Condițiile prealabile

2.1. Obiectul infracțiunii

2.1.1. Obiectul juridic principal

Obiectul juridic constă în relațiile sociale referitoare la libertatea vieții sexuale a oricărei persoane, relații care sunt incompatibile cu faptele de hărțuire sexuală, fapte săvârșite în scopul de a obține satisfacții de natura sexuală. Legea penală ocrotește libertatea acestor relații, încercând să le țină la adăpost de orice constrângere.

2.1.2. Obiectul juridic secundar

În secundar, se apără atât demnitatea persoanei, cât și relatiile sexuale privind serviciul. Deci „în secundar, sunt încălcate și atributele fundamentale ale persoanei referitoare la onoarea și demnitatea acesteia.”

2.1.3 Obiectul material

Infracțiunea nu are obiect material, deoarece fapta se îndreaptă împotriva libertății victimei, iar constrângerea este de natură morală.

Cu toate acestea, părerile privind obiectul material sunt împărțite, unii autori susținând că obiectul material al acestei infracțiuni îl constituie corpul persoanei, mai ales când fapta se comite prin constrângere fizică.

2.2. Subiecții infracțiunii

2.2.1. Subiect activ

Subiectul activ este calificat, acesta neputând fi decât o persoană care abuzează de autoritatea sau influența pe care i-o conferă funcția la locul de muncă. Făptuitorul poate avea calitatea de superior, șef angajator, patron, inspector, terapeut, psihiatru, profesor, medic etc., esența infracțiunii fiind autoritatea sau influența de care acesta beneficiază la locul de muncă și de care acesta poate uza în relațiile cu victima.

Coautoratul la această infracțiune nu este posibil, fiind o infracțiune cu autor unic. Participația penală este posibilă sub forma instigării și a complicității.

2.2.2. Subiect pasiv

Subiect pasiv poate fi orice persoană, indiferent de sex. Acesta este însă calificat în raport cu subiectul activ al infracțiunii, în sensul că este o persoană aflată în relații de subordonare față de acesta, ori aflată sub influența acestuia. Numai o persoana încadrata într-o unitate de stat sau privată poate fi subiect pasiv al acestei infracțiuni. Cu toate acestea s-a exprimat și opinia că „poate avea această calitate și o persoană angajată într-o procedură de examen pentru ocuparea unui anumit post, ceea ce s-ar putea accepta doar în cazul art. 299 din Codul penal 2009, care încriminează folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.”

3. Conținutul constitutiv

3.1. Latura obiectivă

3.1.1. Elementul material

Elementul material al laturii obiective se realizează prin acțiunea de hărțuire sexuală, constând în fapta repetată de a nu-i da pace cuiva, a sâcâi, a pisa, a purta discuții repetate și contradictorii, în scopul de a obține satisfacții de natură sexuală. Așadar activitatea infracțională este realizată prin mai multe acte de șicanare a persoanei vătămate pentru obținerea unor satisfacții de natură sexuală, acte care se realizează prin amenințare sau constrângere.

„Autorii francezi consideră că este dificil de admis că un act unic și izolat ar putea fi calificat drept hărțuire sexuală. Unii autori francezi s-au pronunțat clar în favoarea infracțiunii de obicei, iar alții consideră că infracțiunea de hărțuire sexuală trebuie să dispară în profitul celei de agresiune sexuală.”

Dacă fapta se realizează ca urmare a comportamentului provocator al persoanei vătămate, nu se vor întruni elementele constitutive ale acestei infracțiuni. De asemenea, dacă acțiunea de hărțuire sexuală nu se realizează prin amenințare sau constrângere, ci prin orice altă modalitate (spre exemplu, apeluri, rugăminți), atunci ea va atrage asupra făptuitorului o răspundere disciplinară sau contravențională, fapta neavând însă caracter penal.

Cu toate acestea trebuie avut în vedere că actele de hărțuire nu au loc din cauza aspectului exterior al unei persoane, ci din dorința hărțuitorului de a-și exercita puterea și controlul asupra acelei persoane. Oricine poate fi hărțuit/ă. Studiile arată că persoanele hărțuite sunt diferite ca vârstă, aspect fizic, vestimentație, comportament. Singurul lucru comun este faptul că 90% dintre persoanele hărțuite sunt femei. Modul în care se îmbracă o persoană nu echivalează cu acceptul dat hărțuirii sexuale.

Un alt aspect important este că acțiunea de amenințare trebuie să trezească o temere în psihicul victimei cu privire la consecințele refuzului satisfacerii cererilor făptuitorului în plan profesional. Constrângerea se poate realiza prin orice mijloace, putând fi atât fizică cât și psihică, putând fi îndreptată împotriva oricărei valori, cu condiția ca aceasta să prezinte un interes deosebit pentru persoana constrânsă, inclusiv de ordin patrimonial. Așadar hărțuirea sexuală poate să cuprindă și forme mai subtile, care pot conduce, însă, la consecințe la fel de grave: aluzii, comentarii, limbaj și gesturi, sunete obscene, manipulare, intimidare, amenințări, atingeri nedorite, propuneri de natură sexuală etc..

Dacă acțiunea de constrângere constituie prin ea însăși o infracțiune, se vor aplica regulile de la concursul de infracțiuni. Astfel, dacă prin acțiunea de constrângere nu se lasă nici o posibilitate de acțiune persoanei vătămate, aceasta fiind obligată să se supuna voinței făptuitorului de a întreține un raport sexual sau alte relații sexuale, se vor întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de hărțuire sexuală și viol sau perversiune sexuală, după caz, aflate în concurs ideal.

Pentru existența infracțiunii este necesar ca fapta de hărțuire să se realizeze prin amenințare sau constrângere. Amenințarea trebuie să trezească o temere în psihicul victimei cu privire la consecințele refuzului făptuitorului. Constrângerea este tot de natură morală, fiind exclusă constrângerea fizică, deoarece în caz contrar fapta va constitui o tentativă de viol. Infracțiunea există numai dacă, pentru a săvârși fapta, autorul abuzează de autoritatea sau influența pe care i-o conferă funcția îndeplinită la locul de muncă.

3.1.2. Urmarea imediată

În urma acțiunii inculpatului, constând în hărțuirea prin amenințare sau constrângere, trebuie să se producă o stare de pericol la adresa libertății sexuale a persoanei, materializată într-o încalcare a libertății și inviolabilității sexuale a victimei. În secundar, fapta poate avea ca urmare o atingere adusă demnității victimei, crearea unui mediu ostil la locul de muncă, lezarea relațiilor sociale privind buna desfășurare a activităților unităților de stat și private.

3.1.3. Legatura de cauzalitate

Între acțiune și rezultat trebuie să existe o legătură de cauzalitate, aceasta rezultând din însăși materialitatea faptei (ex re).

3.2. Latura subiectivă

Latura subiectivă presupune intenția directă. Fapta constituie infracțiune indiferent dacă scopul este realizat sau nu. Făptuitorul acționează în scopul de a obține satisfacții de natură sexuală, care se pot materializa într-un raport sexual, relații sexuale între persoane de același sex, relații de perversiune sexuală sau orice altă manifestare prin care se satisface o plăcere, o poftă sau fantezie de natură sexuală. Dacă fapta nu se realizează în scopul de a obține satisfacții de natură sexuală, atunci fapta va constitui infracțiunea de abuz în serviciu.

4. Forme. Sancțiuni

Actele pregătitoare și tentativa, deși posibile, sunt lăsate în afara încriminării de către legiuitor. Infracțiunea se consumă în momentul realizării acțiunii încriminate și creării unei stări de pericol privind libertatea și inviolabilitatea sexuală a victimei. Pentru consumarea infracțiunii nu este necesar ca făptuitorul să obțină satisfacțiile de natură sexuală urmărite, ci doar ca acesta să hărțuiască victima în vederea realizării acestui scop.

Hărțuirea presupune o activitate de durată, putând îmbrăca forma infracțiunii continue succesive, astfel că este susceptibilă de epuizare în momentul încetării activității infractionale.

Infracțiunea de hărțuire sexuală cunoaște două modalități normative, respectiv hărțuire realizată prin amenințare și hărtuire realizată prin constrângere. Fiecare modalitate normativă poate să corespundă unei varietăți de modalități faptice de realizare.

Sancțiunea constă în închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

5. Aspecte procesuale

Participația penală este posibilă sub forma instigării și a complicității. Nu tebuie pierdut din vedere faptul că în cazul infracțiunilor sexuale, organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, ori se sesizează din oficiu când află pe orice altă cale că s-a săvârșit o infracțiune. În cazul hărțuirii sexuale organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț.

Concluzii

În decursul istoriei, în toate sistemele de drept, au fost incriminate și sancționate ca infracțiuni acele fapte social periculoase care au ca obiect juridic comun (generic) persoana fizică – omul, ca valoare socială supremă. Omul s-a detașat net ca obiect special de ocrotire juridico-penală pentru că este singura ființă înzestrată cu conștiință și, prin consecință este creatorul tuturor valorilor materiale și spirituale care se transmit din generație în generație.

Numai omul se impune pe toate planurile și dă dovadă de personalitate, dominând impulsurile inferioare.

Tocmai de aceea omul, cu atributele sale fundamentale ocupă primul loc în ierarhia valorilor și are prioritate în ceea ce privește ocrotirea prin toate mijloacele, inclusiv cele juridice.

Faptele îndreptate împotriva omului sunt numeroase și variate, iar legiuitorul face distincție între cele îndreptate împotriva drepturilor absolute care privesc existența fizică și faptele care sunt îndreptate împotriva drepturilor și altor interese ale omului. Pe cele din prima categorie, legiuitorul român le-a inclus într-o categorie distinctă de infracțiuni, sub denumirea lor de „Infracțiuni contra persoanei” și acestea constituie conținutul celui de-al doilea titlu din partea specială a Codului penal.

Infracțiunile din cea de-a doua categorie, care privesc alte drepturi și interese ale persoanei fizice au fost incluse în alte titluri ale Codului penal (de exemplu – abuzul în serviciu contra intereselor peroanelor, instigarea la discriminare etc.).

Între drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei fizice sunt incluse și cele care privesc libertatea sexuală, adică posibilitatea persoanei, indiferent de sex, de a hotărî singură cu privire la viața sa sexuală, fără temerea că alte persoane (fizice sau juridice) vor încerca să o împiedice în exercitarea nestingherită a acestora.

Prin lege se asigură persoanei fizice libertatea sexuală și totodată se impune un comportament social normal, fără excese și abuzuri ori încălcarea drepturilor specifice ale acestora. Libertatea sexuală are drept corolar inviolabilitatea persoanei, în sensul că aceasta (indiferent de vârstă, sex, sănătate etc.) nu poate fi constrânsă sub nicio formă la raporturi ori alte acte de natură sexuală ori aberante. Numai o viață sexuală normală poate asigura desfășurarea și dezvoltarea unor relații sociale generale ale societății, cât și satisfacerea instinctului sexual.

Ca și în alte domenii sociale, încălcarea normelor care privesc viața sexuală prezintă pericol social, deoarece faptele prin care se aduce atingere libertății sau moralității în acest domeniu sunt contrare intereselor întregii societăți. Tocmai de aceea în Capitolul III din Titlul II al părții speciale din Codul penal sunt prevăzute cinci infracțiuni privitoare la viața sexuală.

În legătură cu acest grup de infracțiuni, se impune a fi făcută precizarea, că după anul 1990, au intervenit numeroase modificări și completări atât în ce privește conținutul lor legal, cât și cu privire la sancționarea acestora. De altfel, în doctrina penală și în jurisprudența din țara noastră s-au realizat numeroase comentarii cu privire la aceste infracțiuni.

Obiectul juridic comun. Infracțiunile privitoare la viața sexuală au ca obiect juridic comun, așa cum o indică denumirea lor relațiile sociale referitoare la viața sexuală a persoanei. În unele cazuri, prin incriminarea faptei s-au urmărit ocrotirea unui aspect al vieții sexuale a persoanei, de exemplu, libertatea sexuală, în cazul violului – pe când în alte cazuri, s-au urmărit ocrotirea altui aspect al vieții sexuale a persoanei – de exemplu, desfășurarea relațiilor sexuale în condiții normale și morale, în cazul perversiunii sexuale.

În afara relațiilor sociale referitoare la viața sexuală, care constituie obiectul juridic principal al infracțiunilor pe care le analizăm, prin săvârșirea unora dintre aceste infracțiuni, pot fi vătămate și alte relații sociale; astfel, în cazul violului – de exemplu, dacă se folosește violența pentru constrângerea victimei la raport sexual, sunt vătămate și relațiile sociale referitoare la integritatea corporală sau sănătatea persoanei. Aceste relații sociale, apărare în principal prin incriminarea unor fapte făcând parte din alte categorii de infracțiuni, dar care pot fi vătămate și prin săvârșirea unora dintre infracțiuni privitoare la viața sexuală a persoanei, constituie, astfel, obiectul lor juridic secundar.

Obiectul material. Întrucât activitatea materială prin care se realizează infracțiunile privitoare la viața sexuală se exercită, de cele mai multe ori, direct asupra corpului unei persoane, corpul persoanei împotriva căreia se săvârșește fapta constituie, în acele cazuri, obiectul material al infracțiuni (de exemplu, corpul persoanei de sex feminin constrânsă la raport sexual, în cazul violului, corpul persoanei de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 15 ani, în cazul raportului sexual cu o minoră etc.) Există și infracțiuni privitoare la viața sexuală a persoanei care nu au obiect material (corupția sexuală).

Subiectul. Marea majoritate a infracțiunilor privitoare la viața sexuală sunt infracțiuni proprii, ele neputând fi săvârșite decât de o persoană care, în afara condițiilor cerute de lege subiectului oricărei infracțiuni, îndeplinește și o anumită condiție specială. Sunt și infracțiuni privitoare la viața sexuală care pot fi săvârșite de orice persoană (corupția sexuală).

O particularitate care trebuie subliniată constă în aceea că unele dintre infracțiunile privitoare la viața sexuală – relațiile sexuale între persoane de același sex, perversiunea sexuală – nu pot fi săvârșite decât prin cooperarea a două persoane, ambele răspunzând din punct de vedere penal, în afară de cazul în care există o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei pentru una din ele.

Infracțiunile privitoare la viața sexuală sunt succeptibile, în principiu, desăvârșirii cu participație. Dar și sub acest aspect există unele particularități. Astfel, infracțiunea de viol, precum și celelalte infracțiuni privitoare la viața sexuală care presupun un raport sexual, nu pot fi săvârșite cu participație penală în forma cuoatoratului. Instigarea și complicitatea sunt însă posibile, instigator sau complice putând fi orice persoană.

Latura obiectivă. Infracțiunile privitoare la viața sexuală sunt infracțiuni comisive; ele se realizează – sub aspectul laturii obiective – prin acțiuni, care constituie fie o încălcare a libertății în domeniul vieții sexuale, fie o folosire abuzivă a acestei libertăți. Astfel, unele dintre aceste infracțiuni presupun un raport sexual realizat prin constrângere (violul) sau fără un consimțământ valabil (act sexual cu un minor). Altele presupun relații sexuale între persoane de același sex (infracțiunea cu aceeași denumire), săvârșirea unor acte de perversiune sexuală (perversiunea sexuală) sau un caracter obscen (corupția sexuală).

Pentru indicarea acțiunilor prin care se realizează elementul material al infracțiunilor privitoare la viața sexuală, Codul penal folosește o terminologie adecvată, făcând distincție între raport sexual, prin care desemnează actul sexual firesc între două persoane de sex opus, relații sexuale, prin care desemnează actele sexuale nefirești între persoane de același sex, și acte de perversiune sexuală, prin care desemnează actele nefirești în legătură cu viața sexuală altele decât cele care constituie relații sexuale între persoane de același sex.

Oricare dintre infracțiunile la care ne-am referit are ca urmare periculoasă o stare de încărcare a valorilor sociale apărate prin incriminarea faptelor ce constituie infracțiunile privitoare la viața sexuală (o stare de încălcare a libertății sexuale, în cazul violului, o stare de încălcare a eticii în domeniul vieții sexuale, în cazul perversiunii sexuale, a corupției sexuale etc.). În cazul infracțiunii de relații sexuale între persoane de același sex și al infracțiuni de perversiune sexuală, se cere și producerea unui rezultat, constând într-un scandal public. Prin săvârșirea unora dintre infracțiunile privitoare la viața sexuală se pot aduce și alte urmări, cu caracter secundar în raport cu cele specifice lor (o vătămare gravă a integrității corporale sau sănătății victimei ori chiar moartea sau sinuciderea victimei, în cazul violului).

Latura obiectivă a infracțiunilor privitoare la viața sexuală include și raportul de cauzalitate între acțiunea făptuitorului și urmarea care s-a produs. Acest raport trebuie stabilit numai în cazul în care urmarea constă în producerea unui scandal public sau are un caracter secundar (aspect pe care l-am menționat anterior). În toate celelalte cazuri raportul de cauzalitate nu trebuie stabilit în mod special, deoarece existența sa rezultă din însăși săvârșirea de către făptuitor a acțiunii incriminate.

Latura subiectivă. Infracțiunile privitoare la viața sexuală se săvârșesc numai cu intenție. Deși în cazul acestor infracțiuni intenția se prezintă de regulă sub forma intenției directe, totuși, în unele cazuri, forma de vinovăție a făptuitorului poate fi și intenția indirectă (în cazul corupției sexuale). Unele dintre formele agravate ale infracțiunilor privitoare la viața sexuală se săvârșesc cu praeterintenție (de exemplu, violul care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă, moartea sau sinuciderea victimei).

Latura subiectivă a infracțiunilor privitoare la viața sexuală nu include vreun motiv sau scop special. Acestea constituie însă împrejurări de care se va ține seama la individualizarea judiciară a pedepsei.

Desfășurarea activității infracționale. Actele de pregătire, în cazul infracțiunilor privitoare la viața sexuală, nu se pedepsesc, potrivit regulilor înscrise în partea generală a Codului penal. Tentativa, posibilă la toate infracțiunile privitoare la viața sexuală, se pedepsește. Consumarea acestor infracțiuni are loc în momentul în care se săvârșește acțiunea incriminată, cu excepția infracțiunii de perversiune sexuală și a infracțiunii de relații sexuale între persoane de același sex, care se consumă în momentul producerii scandalului public, precum și a formelor agravate a unora dintre ele, care, presupunând de asemenea producerea unui rezultat, se consumă în momentul producerii acelui rezultat.

Infracțiunile privitoare la viața sexuală pot fi săvârșite în formă continuată, epuizându-se în momentul săvârșirii ultimei acțiuni (repetarea raportului sexual în timpul executării unei rezoluții infracționale unice sau la diferite intervale de timp, asupra aceleiași persoane de sex feminin, prin constrângere, în cazul violului etc.).

Sancționarea. Unele dintre infracțiunile privitoare la viața sexuală și, mai ales, în unele dintre formele lor agravate, prezintă o mare gravitate. De aceea, în aceste cazuri, legea prevede pedeapsa închisorii în limite ridicate (până la 20 de ani – de exemplu, pentru violul care a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei). Pentru infracțiunile din această categorie a căror gravitate nu este atât de ridicată, pedeapsa închisorii prevăzută de lege are limite mai reduse. Într-un singur caz – corupția sexuală – pedeapsa închisorii are ca alternativă amenda.

În cazul violului în formă simplă, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Forme agravate. Cu excepția hărțuirii sexuale, infracțiunile privitoare la la viața sexuală sunt prevăzute atât în formă simplă cât și în formă agravată. Circumstanțele agravante constau, de cele mai multe ori, în producerea unui rezultat mai grav, constând fie în vătămarea gravă a integrității corporale a victimei, fie moartea sau sinuciderea acesteia.

În concluzie, prin incriminarea infracțiunilor privind viața sexuală își găsesc ocrotirea și alte valori sociale legate de persoană și care pot fi lezate prin săvârșirea acestora, inviolabilitatea sexuală fiind inseparabil legată de inviolabilitatea fizică, aceste fapte pot avea drept consecință și vătămarea integrității corporale sau a sănătății și chiar moartea. Se ocrotește deci și sănătatea fiziologică fără de care viața sexuală nu-și poate realiza finalitatea sa firească.

Bibliografie:

1. Tudorel Toader – Drept penal român. Partea specială, Ed. Homangiu, București, 2010;

2. Vasile Păvăleanu – Drept penal special, Ed. Universul Juridic, București, 2010.

3. Council of Europe Treaty Series – No. 210: Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, Istanbul 11.V.2011

4. O. Loghin, A. Filipaș – Drept penal român: partea specială, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983

5. Trib. Suprem, sec. pen., decizia nr. 2132/1974, în RRD nr. 3/1975, p. 63. În sens contrar Trib. jud. Constanta, decizia pen. nr. 1474/1974, RRD nr. 3/1977, p. 55, cu nota de O. Cojocaru.

6. Trib. jud. Timis, decizia pen. nr. 409/1972, RRD nr. 4/1973.

7. Daniel Nițu, Perversiunea sexuală, corupția sexuală și incestul. Infracțiuni contra persoane sau contra moralei?, http://studia.law.ubbcluj.ro/articol.php?articolId=137

8. Mariana-Narcisa Radu, Infracțiunea de perversiune sexuală. Diverse abordări, http://fiatiustitia.ro/ojs/index.php/fi/article/viewFile/126/113

9. V. Lazăr, Drept penal – partea specială, Editura Universitară, București, 2006

10. C. Bulai, A. Filipaș, C. Mitrache, Drept penal roman – curs selectiv pentru licență, Editura de Presă “Mihaela”, București, 2003

11. I. Vasiu, Drept penal – partea specială, Editura Albastră, Cluj-Napoca, 2006

Website-uri:

http://lege5.ro/Gratuit/g42tamju/codul-penal-din-1864

http://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do;jsessionid=121BD763B92A470634EF3703C409CAB0.tpdjo07v_1?idSectionTA=LEGISCTA000006181753&cidTexte=LEGITEXT000006070719&dateTexte=20140303

http://www.rasfoiesc.com/legal/drept/Elemente-de-drept-comparat-vio82.php

Bibliografie:

1. Tudorel Toader – Drept penal român. Partea specială, Ed. Homangiu, București, 2010;

2. Vasile Păvăleanu – Drept penal special, Ed. Universul Juridic, București, 2010.

3. Council of Europe Treaty Series – No. 210: Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, Istanbul 11.V.2011

4. O. Loghin, A. Filipaș – Drept penal român: partea specială, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983

5. Trib. Suprem, sec. pen., decizia nr. 2132/1974, în RRD nr. 3/1975, p. 63. În sens contrar Trib. jud. Constanta, decizia pen. nr. 1474/1974, RRD nr. 3/1977, p. 55, cu nota de O. Cojocaru.

6. Trib. jud. Timis, decizia pen. nr. 409/1972, RRD nr. 4/1973.

7. Daniel Nițu, Perversiunea sexuală, corupția sexuală și incestul. Infracțiuni contra persoane sau contra moralei?, http://studia.law.ubbcluj.ro/articol.php?articolId=137

8. Mariana-Narcisa Radu, Infracțiunea de perversiune sexuală. Diverse abordări, http://fiatiustitia.ro/ojs/index.php/fi/article/viewFile/126/113

9. V. Lazăr, Drept penal – partea specială, Editura Universitară, București, 2006

10. C. Bulai, A. Filipaș, C. Mitrache, Drept penal roman – curs selectiv pentru licență, Editura de Presă “Mihaela”, București, 2003

11. I. Vasiu, Drept penal – partea specială, Editura Albastră, Cluj-Napoca, 2006

Website-uri:

http://lege5.ro/Gratuit/g42tamju/codul-penal-din-1864

http://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do;jsessionid=121BD763B92A470634EF3703C409CAB0.tpdjo07v_1?idSectionTA=LEGISCTA000006181753&cidTexte=LEGITEXT000006070719&dateTexte=20140303

http://www.rasfoiesc.com/legal/drept/Elemente-de-drept-comparat-vio82.php