Infractiunile de Omor
CUPRINS
Cap.I Generalități
Noțiuni introductive
Legislația infracțiunilor de omor de-a lungul timpului
Omorul în legislația Românească
Cap.II Infracțiunile de omor
2.1. Caracteristici generale
Secțiunea 1. Infracțiunea
Secțiunea 2. Obiectul juridic și material al infracțiunii
Secțiunea 3. Subiecții infracțiunii
Secțiunea 4. Latura obiectivă și latura subiectivă
2.2. Infracțiunile de omor
Secțiunea 1. Omorul
Secțiunea 2. Omorul calificat
Cap. III Alte infracțiuni ce au avut ca urmare moartea unei persoane. Delimitarea de infracțiunile de omor
3.1. Omor și loviri cauzatoare de moarte
3.2. Omor și viol
3.3. Omor și tâlhărie ce a avut ca rezultat moartea unei persoane
Cap. IV Aspecte criminologice și concluzii
4.1. Criminalitatea în România
4.2. Concluzii
CAPITOLUL I
GENERALITĂȚI
Noțiuni introductive
Una dintre mințile iluminate ale omenirii, Cicero, a spus: „Adesea, omul își este singur cel mai mare dușman.” Din acest citat putem spune că una dintre cele mai haine acțiuni ale omului, crima, s-a născut odata cu acesta. Primul criminal din lume, ne spune Biblia, a fost Cain, care și-a ucis fratele, Abel, din gelozie. De-a lungul timpului, criminalii au încercat să își justifice faptele prin diferite moduri și sub diferite pretexte, însă dacă în trecut principala scuză era demonstrarea puterii și necesitatea celor slabi de a fi conduși de caractere mai puternice, astăzi scuza este nebunia. Totuși, principalele motive au rămas aceleași : mândrie, ură, gelozie, invidie.
Se spune că omul este superior celorlalte ființe deoarece este singurul care poate face diferența dintre ceea ce este bine și ceea ce este rău, dar această superioritate în gândire este ceea ce duce omenirea spre propria sa autodistrugere. Animalele ucid mânate de un singur instinct : supraviețuirea, însă omul ucide de plăcere, el este mânat de puterea pe care o simte atunci când decide cine trăiește și cine moare. De aceea, această superioritate poate fi considerată mai mult o ficțiune, decât realitate.
Putem spune că toți oamenii au o dublă personalitate: una în care predomină binele și alta în care predomină răul. Societatea este compusă majoritar din cei care aleg partea în care domină binele, de aceea încă din cele mai vechi timpuri persoanele care ieșeau din tiparul societății și comiteau fărădelegi erau marginalizați și pedepsiți.
Legislația infracțiunilor de omor de-a lungul timpului.
Pe măsură ce omenirea a evoluat, a crescut numarul infracțiunilor săvârșite și a apărut pedeapsa ca scop al retalierii la infracțiunea comisă, însă pe parcurs aceasta s-a schimbat în dare de exemplu.
În antichitate, cei ce comiteau infracțiuni își primeau pedeapsa în piețe publice, iar trupurile lor erau lăsate descoperite în locuri aglomerate pentru ca oamenii să vadă ce li se putea întampla dacă săvârșeau diferite infracțiuni.
În unele triburi africane, cei care luau viața unui membru al grupului erau alungați, în altele soția era considerată vinovată de ucidera soțului dacă nu se găsea alt vinovat, aceasta fiind supusă unor ritualuri purificatorii. În primii ani după Hristos, unele popoare concepeau chiar și răspunderea generațiilor viitoare. Un exemplu este dat în Cărțile Sfinte, unde este prevăzută răspunderea ce ar apăsa asupra urmașilor până la a 7-a generație.
Răzbunarea începe să aibă importanță din ce în ce mai mare. La început nelimitată, se restrânge în timp, luând astfel naștere legea talionului: răul suferit de cel vinovat nu trebuie să depășească răul pricinuit de acesta victimei. De aici și expresiile „ochi pentru ochi”, „dinte pentru dinte”. Cea mai veche colecție de legi, Legile lui Hammurabbi (1792-1749 î.Hr.), introduce diferența dintre omorul intenționat și cel din imprudență, însă noțiunea de vinovăție nu era încă înțeleasă corect. Astfel, legea prevedea că dacă cineva ucidea femeia altuia, i se omora fiica, dacă o construcție se prăbușea dintr-un viciu de construcție și omora pe fiul proprietarului, era ucis fiul arhitectului, dacă un om liber, deținut pentru datorii, murea din cauza loviturilor sau a lipsurilor, era ucis fiul creditorului care a cerut ca acesta să fie închis pentru neachitarea datoriilor.
În China Antică, alături de cutumă, principalul izvor de drept era Codul Ta-Tsing-Lu-Li (sec VI î.Hr.). În acest cod faptele social periculoase se divizau în premeditate, intenționate și din greșeală, iar la majoritatea infracțiunilor era necesară dovedirea vinovăției.
În Grecia Antică, omorul era pedepsit indiferent de forma sa, premeditat sau intenționat. Legislația lui Dracon (sec VII î.Hr.), face pentru prima oară distincția între actul voluntar și cel involuntar de a lua viața unei persoane.
În Egiptul Antic, legile lui Menes (3100 î.Hr.), Ramses II (1304-1237 î.Hr.) sau ale lui Sasychis și Bocoris (sec. VIII î.Hr.), fac primele mențiuni despre elementele subiective ale infracțiunii, inclusiv despre motivul și scopul infracțiunii; pentru faptele periculoase răspundea și familia vinovatului, iar pedeapsa cu moartea putea fi înlocuită cu sclavia.
La geto-daci nu exista un sistem de legi. Ei se bazau doar pe cutumă reprezentativă fiind răzbunarea privată, prin pedepsirea faptei, fără a se ține cont de împrejurările în care a fost comisă și proporțional cu daunele produse.
În Roma Antică exista așa numita patria potestas – puterea părintească pe care o avea capul familiei asupra descendenților săi, putere ce includea chiar și dreptul la viață al acestora. Izvoarele (Legea celor XII Table), conțin însă exemple rare de omorâre a celor aflați sub putere de către pater familias și doar pentru culpe grave, uciderea nemotivată putând atrage pedeapsa infamiei. Această practică a fost însă interzisă de împăratul Constantin cel Mare.
În ceea ce privește problema responsabilității în legislația romană, Legea celor XII table (sec. V î.Hr.), făcea distincția între „crimen publica” și „delicta privata”. Pedeapsa pentru omucidere (sau cum mai era cunoscută – „răzbunarea sângelui”) era lăsată în seama părinților victimei, dar cu autorizarea anticipată a comunității. Potrivit celei mai vechi legi romane, aceea a lui Numa Pompilius, uciderea unei persoane libere era privită ca o crimă contra colectivității, în timp ce uciderea unui sclav în această perioadă, nu atrăgea nici o sancțiune pentru autorul faptei.
Pedeapsa pentru omucidere nu era aplicată celui care omora o persoană în legitimă apărare, sau ucidea adversarul în timp de război, ori dacă suprimarea vieții persoanei se comitea în executarea legii sau din ordinul autorității. La fel, nu se aplica vre-o pedeapsă celui care își ucidea ruda adulteră.
Omuciderea voluntară, care nu beneficia de asemenea justificări era pedepsită ca o crimă publică; delictul de omucidere din culpă atrăgea numai obligația de despăgubire. Tentativa și chiar simpla manifestare a voinței de a ucide era pedepsită ca fapta consumată, mai târziu prevăzându-se o pedeapsă mai redusă în aceste cazuri.
Cel mai vechi cuvânt roman care denumește omuciderea este „parricidium” și înseamnă „uciderea intenționată a unei persoane”. Spre finele Republicii acest termen denumea exclusiv uciderea unei rude. Un aspect care ar putea fi interpretat ca referitor la premeditare, este evidențiat de cuvântul „homicides”, care apare în latina clasică pe lângă noțiunile „sicarius” (ucigaș plătit) și „veneficius” (otrăvitor). Legea lui Sylla asupra ucigașilor plătiți și otrăvitorilor (lex Cornelia de sicariis et veneficiis) a rămas fundamentală în această materie, în timp ce legea lui Pompei asupra uciderii unei rude, a modificat doar sancțiunile.
În Evul Mediu, legile erau dominate în principal de caracterul canonic. Una dintre cele mai importante legi, „Corpul Iuri Canonici” (1140), reglementa infracțiunile sub dublu aspect: cel al nesocotirii ordinii divine și al leziunilor aduse ordinii umane. Omorul era pedepsit cu moartea prin metode extrem de crude menite să aducă făptuitorului cele mai mari suferințe. Nobilii primeau însă pedepse mult mai ușoare sau chiar amenzi.
În perioada stăpânirii bizantine (secolele X-XII), se aplicau Bazilicalele, o colecție de legi civile și penale elaborate treptat în capitala Imperiului Roman de Răsărit. Sancțiunile prevăzute pentru infracțiunile de omor erau moartea și mutilarea făptuitorului. Și aici nobilii se bucurau de privilegii, pedeapsa lor putând fi ușor transformată în plata unei sume de bani. În această perioadă a început să se facă și diferența între tentativă și infracțiunea consumată.
În anul 1764 apare lucrarea lui Cesare Beccaria „Dei delitti et delle pene”, lucrare reprezentativă pentru evoluția ulterioară a știintei penale. Aici se formulează pentru prima oară principiul legalității incriminării și principiul umanizării pedepsei. De asemenea, este introdusă ideea de reeducare a infractorului și de morală. Se arată în lucrare că: „dacă fundamentul dreptului de a pedepsi este interesul general, atunci finalitatea represiunii nu poate fi niciodată în afara exigențelor moralei ”.
Tot în această perioadă omorul începe să se diferențieze sub diferite forme. Astfel, pe langă omorul simplu, începe să se pedepsească omorul agravat, omorul prin mandat, omorul unei rude, sau omorul patronului.
Omorul în legislația Românească
Primele legi românești au fost „Cartea românească de învățătura de la pravilele împărătești ”, tipărită în 1646 la Mănăstirea Trei lerarhi din lași și „Îndreptarea legii ”, tipărită în 1652 la Târgoviște. Uciderea unei persoane se pedepsea cu moartea prin spânzurătoare sau decapitare, dar se puteau aplica și pedepse mai ușoare, în raport cu categoria socială căreia îi aparținea vinovatul. Tentativa era pedepsită mai bland și erau prevăzute unele cauze în care pedeapsa nu era aplicată: nebunia, vârsta, obiceiul locului, ordinul superiorului, sau legitima apărare și cauze în care pedeapsa era mai ușoară: mânia, vârsta, beția, obiceiul locului, ignoranța, dragostea. Se făcea diferența între omorul intenționat și cel neintenționat și între actul spontan de ucidere și actul premeditat, iar patricidul se referea la uciderea părinților, copiilor, fraților, soției sau soțului.
Legiuirea Caragea (1 sept. 1818 – 1 dec. 1865) a fost ultima lege feudală, care a introdus noțiunea de omor cugetat.
Primul Cod Penal Român a intrat in vigoare în 1865. Aici, în Titlul IV: Crime și delicte contra particularilor, erau incriminate următoarele infracțiuni de omor:
„- Art. 225.Omuciderea săvârșită cu voință se numește omor;
– Art. 226.Omorul comis cu precugetare sau cu pândire se numește asasinat.
– Art. 227.Precugetarea este atunci când, mai înaintea faptei, s'a făcut hotărîre de a se porni asupra vieței unei persoane anume, ori asupra aceluia ce se va găsi sau se va nimeri, și chiar când hotărârea ar atârna de vre-o împrejurare ori condițiune;
– Art. 228.Pândirea este a aștepta pe cine-va, oare-care timp, într'unul ori mai multe locuri, sau să-l omoare, ori ca se exercite asupra lui acte de violență.);
– Art. 229.Părintuciderea este omorul săvârșit asupra părinților legitimi, naturali sau adoptivi, sau asupra ori-cărui alt ascendent (rudă de sus) legitim;
– Art. 230.Pruncuciderea se numește omorul copilului său născut de curând; – Art. 231.Otrăvirea este omorul unei persoane prin întrebuințarea de substanțe ce pot cauza moarte, mai curând sau mai târziu, ori și în ce mod ar fi întrebuințate sau date acele substanțe;
– Art. 232.Tot culpabilul de omor cu precugetare, de părintucidere, pruncucidere și de otrăre, se va pedepsi cu muncă silnică pe viață. Pruncuciderea, când se va săvârși asupra unui copil nelegitim de către mama sa, se va pedepsi cu recluziunea ;
– Art. 233. Se vor pedepsi ca niște ucigași cu precugetare, toți acei făcători de rele, cari vor întrebuința cazne ori chinuri spre săvârșirea crimelor lor;
– Art. 234.Omoență.);
– Art. 229.Părintuciderea este omorul săvârșit asupra părinților legitimi, naturali sau adoptivi, sau asupra ori-cărui alt ascendent (rudă de sus) legitim;
– Art. 230.Pruncuciderea se numește omorul copilului său născut de curând; – Art. 231.Otrăvirea este omorul unei persoane prin întrebuințarea de substanțe ce pot cauza moarte, mai curând sau mai târziu, ori și în ce mod ar fi întrebuințate sau date acele substanțe;
– Art. 232.Tot culpabilul de omor cu precugetare, de părintucidere, pruncucidere și de otrăre, se va pedepsi cu muncă silnică pe viață. Pruncuciderea, când se va săvârși asupra unui copil nelegitim de către mama sa, se va pedepsi cu recluziunea ;
– Art. 233. Se vor pedepsi ca niște ucigași cu precugetare, toți acei făcători de rele, cari vor întrebuința cazne ori chinuri spre săvârșirea crimelor lor;
– Art. 234.Omorul se va pedepsi cu munca silnică pe toată viața, când se va fi săvârșit mai înainte, sau deodată, sau în urma altei crime. Omorul se va pedepsi asemenea cu munca silnică pe toată viața, când va fi avut de scop, ori a prepara, ori a înlesni, ori a executa un delict, sau de a ajuta dosirea, ori a asigura nepedepsirea autorilor sau a complicilor acelui delict. În toate celelalte cazuri, culpabilul de omor se va pedepsi cu munca silnică pe timp mărginit.”
În anul 1937 intră în vigoare Codul Penal, denumit și „Carol al II-lea”. Acest cod a înlocuit vechile legi introducând o viziune științifică și modernă în tratarea infracțiunilor contra vieții.
Astfel în Titlul XIII Crime și delicte contra persoanelor, Cap. I Crimele și delictele în contra vieții și integrității corporale, la secținunea I Omorul, avem:
„- Art. 463. Acela care ucide un om, comite crima de omor și se pedepsește cu muncă silnică dela 10 la 25 ani și degradare civică dela 3 la 8 ani ;
– Art. 464. Crima de omor se pedepsește cu muncă silnică pe vieață, când este săvârșită în următoarele împrejurări:
1. cu premeditare (asasinat);
2. pentru a ascunde crima sau delictul săvârșit mai înainte sau pentru a se sustrage pe sine sau pe altul dela urmărire sau arestare;
3. prin întrebuințare de torturi;
4. asupra unui ascendent sau descendent legitim, adoptiv sau natural; 5. asupra fratelui sau surorei;
6. asupra soțului;
7. asupra mai multor persoane cu aceeași ocaziune.
– Art. 465. Mama care își ucide copilul natural înainte de a fi expirat termenul legal de declarare la oficiul stării civile, comite crima de pruncucidere și se pedepsește cu temniță grea dela 3 la 5 ani ;
– Art. 466. Acela care, în scopul de a obține vreun profit, se oferă unei persoane de a săvârși omor asupra cuiva, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 3 luni la un an. Oferta revocată mai înainte de a fi acceptate nu se pedepsește ;
– Art. 467. Acela care, fără intenție, cauzează din orice culpă moartea unui om, comite delictul de omucidere prin imprudență și se pedepsește cu închisoare corecțională dela unu la 3 ani și amendă dela 2.000 la 5.000 lei. Dacă infractorul a cauzat moartea altuia prin nepriceperea profesiunii sau meseriei sale, ori prin nesocotirea sau nerespectarea regulilor referitoare la exercițiul acesteia, pedeapsa este închisoarea corecțională dela 2 la 5 ani și amenda dela 5.000 la 20.000 lei;
– Art. 468. Acela care ucide un om, în urma rugăminței stăruitoare și repetate a acestuia, comite crima de omor la rugăminte și se pedepsește cu temniță grea dela 3 la 8 ani. Aceeași pedeapsă se aplică și aceluia care determină pe altul să se sinucidă, sau îi întărește hotărîrea de a se sinucide, ori îi înlesnește, în orice mod, executarea, dacă sinuciderea a avut loc. Pedeapsa este închisoarea corecțională dela unu la 5 ani, atunci când faptul a fost săvârșit, în condițiile alineatelor precedente, sub impulsul unui sentiment de milă, pentru a curma chinurile fizice ale unei persoane care suferea de o boală incurabilă și a cărei moarte era inevitabilă din această cauză ;
– Art. 469. Dacă două persoane au căzut de acord să tragă la sorți, care din ele urmează să se sinucidă și dacă sinucigașul a murit, cel rămas în vieață se pedepsește pentru delictul de sinucidere prin sorți, cu închisoare corecțională dela unu la 5 ani. Tentativa se pedepsește.”
Odată cu intrarea în vigoare a Codului Penal din 1969, putem spune că legislația penală intră în acord cu timpurile. Astfel, apar clasificări mai clare pentru diferitele forme ale infracțiunii de omor, iar sancțiunile devin mai dure și limitele acestora se măresc. Aceasta se datorează unei înțelegeri mai bune a gravității faptelor de omor, dar și a modului în care reacționează societatea, viața fiind văzută ca o valoare primară, absolută și indispensabilă existenței societății omenești, ce poate fi formată numai din indivizi în viață.
Astfel, în cadrul Titlului II, Infracțiuni contra persoanei, avem:
„Omorul
Art. 174. Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.Tentativa se pedepsește.
Omorul calificat
Art. 175. Omorul săvârșit în vre-una din următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) asupra soțului sau unei rude apropiate;
d) profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra;
e) prin mijloace ce pun în pericol viața mai multor persoane;
f) în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei;
g) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse;
h) pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;
i) în public, se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepsește.
Omorul deosebit de grav
Art. 176. Omorul săvârșit în vreuna din următoarele împrejurări:
a) prin cruzimi;
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) de către o persoană care a mai săvârșit un omor;
d) pentru a săvârși sau a ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii; e) asupra unei femei gravide;
f) asupra unui magistrat, polițist, jandarm ori asupra unui militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepsește.
Pruncuciderea
Art. 177. Uciderea copilului nou-născut, săvârșită imediat după naștere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naștere, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Uciderea din culpă
Art. 178. Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani. Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activități, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Când uciderea din culpă a unei persoane este săvârșită de un conducător de vehicul cu tracțiune mecanică, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală sau care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani. Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta săvârșită din culpă, de orice altă persoană în exercițiul profesiei sau meseriei și care se află în stare de ebrietate. Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevăzute în alineatele precedente se poate adăuga un spor până la 3 ani.
Determinarea sau înlesnirea sinuciderii
Art. 179. Fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Când fapta prevăzută în alineatul precedent s-a săvârșit față de un minor sau față de o persoană care nu era în stare să-și dea seama de fapta sa, ori nu putea fi stăpână pe actele sale, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.”
La 1 februarie 2014, intră în vigoare Noul Cod Penal, care aduce unele modificări, ce le vom trata însă mai în amănunt în capitolul următor.
CAPITOLUL II
INFRACȚIUNILE DE OMOR
2.1. Caracteristici generale
Secțiunea 1. Infracțiunea. Conținut și condiții de existență
Prin infracțiune se înțelege fapta prevăzută de legea penală, care nu poate fi justificată și este imputabilă persoanei care a săvârșit-o.
Conținutul unei infracțiuni poate fi definit ca „totalitatea condițiilor cerute de lege pentru ca o faptă să constituie infracțiune. Aceste condiții sunt cerute prin normele incriminatoare.” Astfel, prin conținutul infracțiunii, prevăzut în norma de incriminare se determină cadrul și încadrarea juridică a faptelor concret săvârșite. Acestă structură determină condițiile obligatorii și determinante pentru existența infracțiunii și are în vedere următoarele elemente: obiectul infracțiunii, subiecții infracțiunii, locul și timpul săvârșirii infracțiunii și actul de conduită cu cele două laturi: subiectivă și obiectivă.
Condițiile preexistente, concomitente și subsecvente, prezintă după cum le sugerează și numele situarea în timp față de săvârșirea faptei a condițiilor cerute de lege.
Condițiile preexistente se situează anterior actelor de execuție a faptei și se pot referi la obiectul infracțiunii (natura, situarea într-un anumit loc), subiecții infracțiunii (existența anumitor calități), ori la starea pe care trebuie să se grefeze fapta (deținător legal al bunului).
Condițiile concomitente sunt cele în care se săvârșește fapta, cum ar fi locul și timpul comiterii acesteia (drum public – în cazul unei infracțiuni la regimul circulației).
Condițiile subsecvente, situate după producerea actului, privesc producerea unei anumite urmări (moartea victimei).
O altă clasificare a conținutului infracțiunii este aceea în condiții esențiale și circumstanțiale. Cele esențiale realizează conținutul infracțiunii, neîndeplinirea lor ducând la nerealizarea infracțiunii (latura obiectivă și subiectivă), iar cele circumstanțiale intră în conținutul agravat (calificat) sau atenuat al infracțiunii, neîndeplinirea lor ducând doar la realizarea infracțiunii în forma sa tipică (de bază).
Secțiunea 2. Obiectul juridic și material al infracțiunii
Obiectul juridic
Obiectul juridic al infracțiunii este reprezentat de valoarea socială căreia i se aduce atingere prin săvârșirea infracțiunii, valoare protejată de norma juridică penală. În literatura de specialitate este evidențiat faptul că, obiectul infracțiunii îndeplinește mai multe funcții:
constituie fundamentul construcției legale a infracțiunii;
constituie un criteriu în stabilirea limitelor legale de pedeapsă;
constituie un element important în interpretarea normei juridice;
reprezintă elementul pe baza căruia se determină subiectul pasiv al infracțiunii, ca fiind titularul valorii sociale lezate;
determină eficacitatea cauzei justificative a consimțământului victimei.
Obiectul juridic a primit în literatura de specialitate următoarea clasificare: – obiect juridic general – format din totalitatea relațiilor sociale ocrotite prin norma juridică;
– obiect juridic generic (de grup) – format din grupul de valori sociale de aceeași natură ocrotite;
– obiect juridic specific – valoarea socială concretă căreia i se aduce atingere prin săvârșirea infracțiunii.
În cazul infracțiunilor de omor, valoarea socială protejată este bineînțeles viața persoanei.
Obiectul material
Obiectul material este bunul sau ființa împotriva căruia se îndreaptă nemijlocit acțiunea sau inacțiunea ce aduce atingere obiectului juridic. Nu toate infracțiunile au obiect material, ci doar acelea la care valoarea socială poate fi exprimată într-o entitate materială. Infracțiunilie cu obiect material sunt infracțiuni de rezultat (omor, vătămări, furt), iar cele fără un astfel de obiect sunt infracțiuni de pericol (amenințarea, nedenunțarea).
Obiectul material al infracțiunilor contra persoanei îl reprezintă corpul victimei, privit ca o totalitate de funcții și procese organice care mențin o persoană în viață, ca o unitate anatomică, fiziologică, fizică și psihică și ca o entitate materială.
Legea penală ocrotește viața din momentul începerii, până în momentul încetării ei. Sub acest aspect, există în doctrină diferite opinii cu privire la momentul în care o viață începe și se sfârșește. Aceste opinii s-au modificat în timp datorită progreselor uriașe făcute de medicină. Ne vom opri însă asupra opiniei acceptate și în doctrina română, care susține faptul că o persoană este considerată în viață, în momentul în care începe procesul biologic al nașterii. Altfel spus, momentul de la care o ființă este considerată persoană este cel al începerii durerilor nașterii, indiferent dacă acestea se declanșează medicamentos sau natural. Momentul încetării vieții unei persoane este considerat, din punct de vedere juridic, momentul în care activitatea sa cerebrală a încetat (chiar dacă persoana încă are activitate cardio-respiratorie, fiind menținut în viață cu ajutorul aparatelor medicale).
Secțiunea 3. Subiecții infracțiunii
Subiecți ai infracțiunii din punct de vedere penal, sunt persoanele implicate în săvârșirea unei infracțiuni, fie prin însăși săvârșirea infracțiunii, fie prin suportarea consecințelor acesteia. Sunt astfel subiecți ai infracțiunii atât persoana fizică, cât și persoana juridică.
Subiecții infracțiunii se împart în: subiecți activi și subiecți pasivi.
Subiectul activ
Subiectul activ al infracțiunii este persoana fizică, ce a săvârșit fapta direct și nemijlocit în calitate de autor sau coautor, ori a participat la săvârșirea infracțiunii în calitate de instigator sau complice. Condițiile generale pentru ca o persoană să poată fi considerată subiect activ al unei infracțiuni sunt: persoana să aibă vârsta cerută de lege, să fi acționat cu discernământ și să se fi bucurat de libertate de voință și acțiune.
Vârsta de la care o persoană poate să răspundă penal, având în vedere particularitățile bio-psihice ale minorului, este considerată de legiuitorul român, cea de 14 ani. De la acestă vârstă se consideră faptul că minorul începe să aibă discernământ, adică are capacitatea de a-și da seama de caracterul periculos al unor fapte și de a-și manifesta conștient voința. Pentru minorii între 14-16 ani, discernământul însă este prezumat că nu există și că există întotdeauna la minorii peste 16 ani. Acestea sunt prezumții relative și pot fi demonstrate adevărate sau false pentru fiecare caz în parte.
Libertatea de voință și acțiune presupune ca făptuitorul să se fi decis singur să săvârșească infracțiunea, iar modul săvârșirii infracțiunii să fie conform voinței sale. Dacă făptuitorul a fost sub imperiul unei constrângeri fizice sau morale, fapta nu îi mai poate fi imputată.
Persoana juridică este considerată subiect activ și răspunde penal conform art. 135, NCP: „ … pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.”
Condițiile necesare persoanei juridice pentru a putea fi considerată subiect activ sunt următoarele:
– persoana juridică să existe în momentul săvârșirii infracțiunii;
– să nu facă parte din categoria persoanelor juridice de drept public (statul, autoritățile publice);
– să existe forma de vinovăție cerută de lege.
Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a participat la săvârșirea aceleiași fapte.
Subiectul pasiv
Subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică titulară a valorii sociale ocrotite și care este vătămată ori periclitată prin infracțiune.
În cazul infracțiunilor de omor subiectul activ poate fi orice persoană, iar subiectul pasiv este persoana ucisă.
Secțiunea 4. Latura obiectivă și latura subiectivă
Latura obiectivă
Latura obiectivă reprezintă totalitatea condițiilor cerute de norma de incriminare pentru existența infracțiunii. Acestea sunt: elementul material/acțiunea sau inacțiunea, urmarea imediată și raportul de cauzaliate (între elementul material și urmarea imediată).
Elementul material constă în actul de conduită interzis prin norma de incriminare. Acesta se poate realiza printr-o acțiune – făptuitorul face ceva ce nu ar trebui să facă (lovire, luare, distugere, ucidere), sau printr-o inacțiune – făptuitorul nu face ceva ce ar trebui să facă (nedenunțarea). Inacțiunea nu constituie element material al infracțiunii dacă nu există o obligație legală sau convențională de a nu rămâne în pasivitate.
Urmarea imediată este urmarea, socialmente periculoasă, săvârșirii infracțiunii și trebuie să fie rezultatul nemijlocit și imediat al acțiunii sau inacțiunii, nu un rezultat mijlocit, îndepărtat. Dacă rezultatul nu s-a produs, atunci fapta nu s-a consumat și a rămas în faza de tentativă.
Legătura de cauzalitate este liantul dintre elementul material (cauză) și urmarea imediată (efectul) cerut de lege pentru existența infracțiunii. Cercetarea acestei legături este foarte importantă la infracțiunile materiale unde urmarea imediată se materializează într-un rezultat, o schimbare în realitatea obiectivă (ex: infracțiunile de omor – moartea unei persoane este datorată acțiunii de împușcare de către infractor).
Latura subiectivă
Latura subiectivă reprezintă totalitatea condițiilor cerute de lege cu privire la atitudinea și voința infractorului. Elementele laturii subiective sunt: elementul subiectiv/vinovăția în toate formele ei: intenție, culpă și intenție depășită, la care se adaugă uneori alte elemente precum mobilul și scopul infracțiunii.
Elementul subiectiv este atitudinea psihică pe care o are făptuitorul față de faptă și față de urmările acesteia, atitudine exprimată în vinovăția cerută de lege pentru existența infracțiunii.
Nu trebuie însă să confundăm vinovăția ca trăsătură esențială a infracțiunii cu vinovăția ca element constitutiv al unei infracțiuni. Vinovăția ca trăsătură esențială este exprimată în formele și modalitățile prevăzute in Codul Penal și există dacă se constată îndeplinirea uneia dintre aceste modalități, iar ca element al conținutului infracțiunii aceasta există doar dacă elementul material al infracțiunii a fost săvârșit cu forma de vinovăție cerută de lege. Pot exista cazuri când există vinovăție ca trăsătură esențială a infracțiunii și nu există vinovăție ca element subiectiv al acesteia (ex: săvârșirea unei fapte din culpă, pentru care legea incriminează fapta doar dacă este săvârșită cu intenție) și invers, când există vinovăție ca element subiectiv al infracțiunii, dar nu și ca trăsătură esențială (ex: legitimă apărare, stare de necesitate, constrângere fizică sau morală).
Vinovăția ca element subiectiv sub toate formele ei: intenție, culpă, intenție depășită trebuie să fie prevăzută în conținutul juridic al fiecărei infracțiuni.
Mobilul poate fi definit ca sentimentul intern (dorință, pasiune, ură) care conduce în mintea făpuitorului la ideea săvârșirii unei infracțiuni, în timp ce scopul este țelul urmărit prin săvârșirea faptei. Ambele pot fi elemente esențiale ale infracțiunii, sau doar elemente circumstanțiale în conținutul unor forme agravate ale infracțiunilor.
Infracțiunile de omor înglobează de obicei condițiile cerute atât de latura obiectivă, cât și de cea subiectivă și vor fi tratate mai detaliat în secțiunile următoare.
2.2. Infracțiunile de omor
Secțiunea 1. Omorul
Art. 188, NCP: „(1) Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepsește.”
Omorul simplu este o infracțiune cu conținut deschis. Această infracțiune prezintă din punct de vedere metodologic două etape. Prima, în care se verifică dacă fapta este omor generic sau o altă infracțiune (ucidere din culpă, lovituri cauzatoare de moarte, etc.) și a doua în care se verifică dacă omorul este comis în forma de bază, sau prezintă condiții atenuante, sau agravante.
Subiecții infracțiunii
Subiectul activ
Subiectul activ al acestei infracțiuni poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplinește condițiile cerute de lege, iar participația penală este posibilă sub toate formele: autorat, coautorat, instigare, sau complicitate.
În cazul coautoratului literatura de specialitate a subliniat necesitatea unei contribuții nemijlocite la faptă a coautorului. O astfel de contribuție poate fi orice acțiune susceptibilă să producă moartea unei persoane. Astfel, în practica judiciară s-a decis că există coautorat dacă mai multe persoane au lovit victima cu un instrument apt de a ucide – cuțit, topor, briceag, ciomag, etc., chiar dacă numai lovitura unuia dintre participanți a fost mortală. Acționând simultan, cu aceeași intenție de a ucide și completându-se unul pe altul, inculpații sunt coautori.
Nu există coautorat în cazul în care fiecare inculpat acționează independent și la momente diferite, precum și în cazul în care la locul și momentul săvârșirii infracțiunii, alături de inculpat mai există o persoană, constituind doar o simplă prezență fizică.
Instigarea ia cel mai adesea forma unui îndemn, sau a unei sugestii, însă în practica judiciară s-a decis că, pentru ca o persoană să fie trasă la răspundere pentru instigare la omor, trebuie să existe și împrejurarea că executantul a fost determinat la luarea rezoluției infracționale din acest îndemn.
Complicele înlesnește sau ajută în orice mod pe altul să săvârșească infracțiunea. Contribuția complicelui are un caracter secundar, pentru că aportul acestuia la rezultat apare ca o activitate indirectă. Ea nu se poate concepe în lipsa activității principale de executare a omorului și nu se poate pedepsi dacă autorul este achitat sau s-a desistat de la executarea faptei. Complicitatea poate avea un aport atât material – procurarea unei arme, cât și moral – întărirea intenției autorului prin prezența altor persoane înarmate la locul faptei.
Subiectul pasiv
Subiectul pasiv este persoana asupra căreia se săvârșește infracțiunea, ceea ce înseamnă că subiect pasiv nu poate fi decât o persoană în viață. Atunci când subiectul pasiv are o calitate specială, fapt se va încadra la altă infracțiune.
Obiectul infracțiunii
Obiectul juridic
Obiectul juridic este viața, valoare socială absolută și fundamentală împreună cu relațiile sociale ce se desfășoară în jurul și pe baza acestei valori.
Obiectul material
Obiectul material este corpul victimei indiferent de starea bio-fiziologică în care s-ar afla. Practica jurisprudențială a ridicat însă următoarea întrebare: este o condiție sine qua non ca subiectul pasiv să fi fost în viață la momentul comiterii asupra lui a elementelor materiale ale faptei?
Răspunsul este da, însă jurisprudența nu poate lăsa nepedepsită o acțiune atat de periculoasă. Un exemplu foarte bun ne este dat de jurisprudența franceză: la un interval de câteva secunde, doi oameni trag focuri de armă asupra aceleiași victime, dar medicul legist stabilește că victima era deja moartă când cel de-al doilea glonț a fost tras, aparențele făcând-ul să creadă, pe al doilea trăgător că victima a scăpat primului foc. Este logic că al doilea trăgător nu poate scăpa nepedepsit doar datorită faptului că victima era moartă când glonțul a fost tras. Sancțiunea sa va fi însă diferită față de cea a primului trăgător, acesta putând fi sancționat cel mult pentru o tentativă de omor.
Conținutul constitutiv al infracțiunii
Latura obiectivă
Latura obiectivă a infracțiunii de omor conține trei condiții ce trebuie îndeplinite concomitent: elementul material, urmarea imediată și raportul de cauzaliate.
a) Elementul material poate consta într-o acțiune/comisiune, sau inacțiune/omisiune. Din punct de vedere obiectiv, elementul material se realizează prin uciderea unei persoane. Prin ucidere se înțelege activitatea comisivă sau omisivă, săvârșită prin orice mijloace, prin care s-a realizat sau s-ar putea realiza suprimarea vieții unei alte persoane.
De obicei uciderea se realizează prin acte comisive, îndreptate direct asupra victimei, concretizându-se sub forma unor acțiuni fizico-mecanice: lovire, sugrumare, tăiere, împușcare, înțepare, electocutare, acțiuni chimice: otravire, sau chiar acțiuni psihice: cazul în care inculpatul știa că victima suferă de afecțiuni cardiace și îi provoacă acestuia un șoc emoțional.
Atunci când inculpatul are obligația naturală, contractuală, sau legală de a împiedica producerea morții vicimei, infracțiunea este comisă prin omisiune. Este cazul când un părinte nu își îngrijește copilul, sau un medic nu își îngrijește pacientul.
Acțiunea de ucidere poate fi realizată chiar și prin fapta victimei, cand aceasta este constrânsă fizic, sau moral prin amenințări. Acesta este cazul săvârșirii acțiunii în mod indirect sau mijlocit, alături de folosirea unor forțe sau energii animate sau neanimate (de exemplu: asmuțirea unui câine).
b) Urmarea imediată este rezultatul produs de acțiunea comisivă sau omisivă de ucidere. În cuprinsul descrierii unor infracțiuni legiuitorul condiționează existența incriminării de rezultatul produs. Acestea se numesc incriminări de rezultat, spre deosebire de cele unde lipsește această cerință, care se numesc incriminări de simplă acțiune și urmarea imediată este implicită acțiunii. Un criteriu important în delimitarea celor două categorii este cel al tentativei terminate, la cele de rezultat fiind posibilă doar tentativa neterminată.
În cazul infracțiunilor de omor, rezultatul nu este descris explicit, însă apare ca o consecință a modului în care este descrisă acțiunea. Astfel, sub aspectul infracțiunii de omor, actul de violență devine relevant în momentul în care se produce rezultatul – moartea victimei, neavând importanță dacă aceasta se produce imediat sau mai târziu (ex: în spital, datorită rănilor suferite). În lipsa acestui rezultat violența poate fi luată în considerare doar ca element al tentativei de omor, sau al altei infracțiuni de violență.
c) Raportul de cauzaliate este relația care trebuie să existe între acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii și urmarea imediată cerută de lege pentru existența acesteia. Existența acestui raport se analizează pe baza diferitelor teorii elaborate de doctrina juridică de-a lungul timpului. O precizare importantă în cazul omorului este fapul că raportul de cauzalitate va avea ca punct de reper acțiunea de ucidere și nu cauza medicală a morții. Spre exemplu, în cazul în care victima este împușcată, cauza morții din punct de vedere juridic este acțiunea de împușcare, nu hemoragia provocată de rană.
În acest sens s-a pronunțat și instanța supremă. Victima a suferit leziuni care i-au cauzat o epilpsie posttraumatică ce a necesitat repetate internări în spital. După doi ani și trei luni victima a decedat ca urmare a unei insuficiențe cardiorespiratorii datorate unei bronhopneumonii survenite în condițiile epilepsiei posttraumatice. Cu toate că între agresiune și deces există o legătură cauzală secundară, moartea survenind în urma unei complicații tardive, fapta constituie infracțiune de omor. Chiar dacă la activitatea făptuitorului s-au adăugat și alți factori, legătura de cauzalitate există deoarece fără leziunile provocate de infractor, moartea victimei nu ar fi survenit.
Nu are importanță însă , în stabilirea legăturii de cauzalitate, dacă activitatea făptuitorului s-a exercitat în mod direct și nemijlocit asupra victimei, sau asupra unor obiecte care au dus la moartea victimei. De exemplu făptuitorul incendiază casa în care se afla victima, iar aceasta fiind paralizată nu se poate salva. Sau autorul trage cu arma asupra bărcii în care se afla victima și produce orificii care duc la scufundarea acesteia, prin urmare victima se îneacă.
Latura subiectivă
Latura subiectivă a infracțiunii de omor o constituie intenția săvârșirii infracțiunii. Intenția poate fi directă: de gradul I sau II (clasificare făcută de o parte a doctrinei), sau indirectă/eventuală.
Intenția directă
Intenția directă de gradul I se realizează atunci când autorul a prevăzut rezultatul acțiunii sale – moartea victimei și a urmărit producerea acestuia fie ca scop final, fie ca mijloc pentru realizarea scopului final. De exemplu autorul dorește moartea soțului său și îl împușcă în cap.
Cea de gradul II se realizează atunci cand autorul prevede rezultatul acțiunii sale, însă nu și-l propune ca un scop în sine sau ca mijloc pentru realizarea altui scop, dar rezultatul apare ca o consecință necesară a mijloacelor sau modului de săvârșire a infracțiunii. Un exemplu poate fi soțul care vrea să își ucidă soția și văzând-o stând de vorbă pe trotuar cu alte două femei ia decizia să lovească grupul celor trei cu mașina.
Intenția eventuală
Intenția indirectă sau eventuală există în cazul în care autorul prevede rezultatul faptei sale, nu îl urmărește, dar acceptă posibilitatea producerii lui. În acestă situație, autorul prevede de fapt două urmări: una pe care o dorește și care poate fi sau nu prevăzută de legea penală și o a doua pe care nu o dorește, dar apare ca fiind posibilă și este acceptată de autor. Un exemplu poate fi cazul în care inculpatul a decis să își protejeze un teren agricol de animalele sălbatice, împrejmuind-ul cu un gard metalic conectat la rețeaua de electricitate. În momentul în care o persoană atinge acest gard și decedează, în sarcina inculpatului se va reține o infracțiune de omor comisă cu intenție eventuală.
În practica judiciară intenția de a ucide se poate deduce din materialitatea actului (dolus ex re). Astfel, poziția psihică a făptuitorului trebuie stabilită de la caz la caz, în raport cu împrejurările în care a fost comisă fapta. Se urmărește dacă: instrumentul folosit a fost sau nu apt să producă moartea, regiunea corpului lovită a fost una vitală sau nu, numărul și intensitatea loviturilor, raporturile anterioare dintre făptuitor și victimă și atitudinea sa după săvârșirea faptei.
Intenția depășită
Neprevăzută până acum în vechile coduri penale, o altă formă a intenției este intenția depășită (sau praeterintenția – denumire dată de practica judiciară până la introducerea acesteia în NCP). Intenția depășită constă într-o acțiune sau inacțiune intenționată, care produce un rezultat mai grav datorat culpei făptuitorului. Avem intenție depășită atunci când făptuitorul lovește victima cu pumnul, aceasta se dezechilibrează și cade, iar în urma căzăturii decedează.
Doctrina a ajuns la decizia majoritară că la baza intenției depășite poate sta atât intenția directă cât și cea eventuală, chiar dacă în practică cea eventuală este mai puțin întâlnită, iar culpa se poate găsi sub toate formele ei.
Omorul simplu nu este condiționat de săvârșirea sa dintr-un anumit mobil, sau cu un anumit scop, însă acestea sunt luate în vedere pentru încadrarea faptei într-una cu caracter calificat (art. 189, NCP).
Infracțiunea de omor este una comisivă și materială, condiționată de producerea unui rezultat material distinct față de acțiune în timp și spațiu, deci susceptibilă de forme imperfecte, cum ar fi actele preparatorii (acestea nu se pedepsesc, deoarece sunt absorbite în fapta consumată, sau în cea tentată după caz), sau tentativa.
Tentativa
Tentativa conform art. 32, NCP: „constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul.”
Tentativa este întreruptă atunci când activitatea autorului este împiedicată de cauze exterioare voinței acestuia. De exemplu, cazul în care inculpatul și-ar fi continuat agresiunea cu toporul împotriva victimei, daca nu ar fi intervenit martorii care l-au dezarmat și l-au imobilizat.
Tentativa poate fi perfectă atunci când acțiunea este executată în întregime, dar rezultatul acesteia nu se produce. Cel mai des întâlnit exemplu în practică este atunci când victima este salvată datorită intervențiilor medicale.
Sancțiunea
Omorul simplu se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, prevăzute în art. 66 C.pen., iar tentativa se pedepsește conform art. 33, alin. 2, NCP, cu jumătate din pedeapsa pentru infracțiunea consmată, în acest caz cu închisoare de la 5 la 10 ani.
Secțiunea 2. Omorul calificat
Art. 189, NCP: „(1) Omorul săvârșit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor;
f) asupra a două sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi,
se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepsește.”
În această reglementare, legiuitorul s-a aliniat majorității legislațiilor europene și a introdus o singură formă agravantă a infracțiunii de omor. Aceasta conține elementele circumstanțiale agravante ale omorului deosebit de grav și o parte ale omorului calificat, din reglementarea anterioară, în această reglementare rămânând doar acele situații care pot justifica posibilitatea aplicării detențiunii pe viață.
După cum se poate observa, omorul calificat este infracțiunea de omor comisă în anumite circumstanțe, care îi dau un grad de pericol social mai ridicat. Aceste circumstanțe pot să privească calitatea subiectului pasiv, mobilul, scopul, gradul de intenție, sau modul și mijloacele de comitere ale faptei.
a) Omorul săvârșit cu premeditare:
Premeditarea nu a primit o definiție din punct de vedere penal nici în acest cod. Astfel ne vom raporta tot la doctrina juridică. Din punct de vedere literal, premeditarea presupune o gândire anticipată asupra unei activități viitoare. Deoarece lăsarea acestei definiții doar în forma ei de bază presupunea prea multe situații ambigue, doctrina i-a mai adăugat două condiții: este necesară existența unui interval de timp între luarea hotărârii și punerea ei în executare și autorul trebuie să se fi aflat intr-o stare de relativ calm în momentul luării aceastei decizii.
Nu este de ajuns însă doar luarea unei hotărâri prealabile, ci și exteriorizarea acesteia prin acte de pregătire ca procurarea sau adaptarea instrumentelor în vederea comiterii faptei, urmărirea victimei, atragerea ei într-o cursă, etc.
S-a considerat îndeplinită această condiție și s-a reținut omor săvârșit cu premeditare în cazul inculpatului care, în urma unui confilct cu victima, a plecat acasă, s-a înarmat cu un cuțit și a revenit în același loc după o oră, pândind-o și aplicându-i o lovitură în inimă, cu efect mortal. De asemenea s-a reținut această circumstanță în cazul făptuitorului care după amenințarea cu moartea repetată pe o durată mai mare de timp, s-a deplasat la domiciliul victimei înarmat cu un topor și un cuțit și a ucis-o.
Din punct de vedere al naturii juridice, premeditarea este o circumstanță personală subiectivă, ce nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți, însă dacă alte persoane ajută la pregătire și cunosc scopul acestei pregătiri, circumstanța devine una reală, ce se răsfrânge și asupra acestora.
Circumstanța se aplică și în caz de error in personam – autorul confundă victima intenționată cu o altă persoană, sau aberatio ictus -datorită unor evenimente neprevăzute autorul omoară o altă victimă decăt cea inteționată. De exemplu autorul vrea să împuște victima de la o distanță mare. Trage, însă imediat după, în fața victimei oprește o mașină, iar glonțul omoară șoferul mașinii în locul victimei.
b) Omorul săvârșit din interes material:
În acest caz omorul are un mobil special – interesul material. Interesul material, constă în dorința autorului de a obține în urma omorului anumite foloase sau avantaje, directe sau indirecte. Condiția care trebuie îndeplinită în cazul acestei circumstanțe este ca dobândirea folosului material să se realizeze pe o cale aparent legală ca moștenirea victimei, sau stingerea unei datorii, chiar dacă folosul s-a realizat efectiv, sau nu – autorul credea că testamentul victimei este în favoarea sa, dar în realitate nu era.
Interesul material este o circumstanță personală, ce nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți, cu excepția cazului în care toți participanții au acționat în vederea obținerii folosului material și se aplică chiar și în caz de aberatio ictus și error in personam.
c) Omorul săvârșit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse:
Pentru a se putea reține această circumstanță agravantă este necesar să fie pusă în mișcare o procedură de urmărire, arestare sau executare a unei pedepse penale, iar omorul să fie comis cu sopul înlăturării de la aceste proceduri.
În practica judiciară s-a decis că nu există această agravantă în cazul în care făptuitorul a fost citat de organele de poliție pentru a da unele informații, fără a se fi dispus reținerea sau arestarea sa preventivă, iar acesta a omorât un lucrător de poliție după ce a părăsit sediul poliției neautorizat.
Omorul nu trebuie să aibă ca subiect pasiv o persoană cu calități speciale, deoarece fapta va fi calificată ca o altă infracțiune. De exemplu, în cazul în care autorul omoară un polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, infracțiunea va fi cea de ultraj (art. 257 NCP).
La fel ca în celelalte cazuri nu este nevoie ca scopul să fie efectiv realizat pentru a se reține agravanta, iar circumstanța este una personală ce nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți, cu excepția cazului în care toți participanții au acționat în considerarea aceluiași scop.
d) Omorul săvârșit pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni:
Această agravantă se reține indiferent dacă infracțiunea a cărei săvârșire sau înlesnire a fost ascunsă, a fost comisă de o altă persoană, sau chiar de cel care a comis omorul. De asemenea este irelevant pentru reținere dacă scopul a fost realizat sau nu. Prin urmare infracțiunea a cărei ascundere s-a urmărit poate să rămână în stare de tentativă.
Singura condiție pe care legea o cere în acestă situație este ca înlesnirea sau ascunderea săvârșirii altei infracțiuni să fi alcătuit scopul suprimării vieții unei alte persoane. De exemplu în practică s-a stabilit că omorârea santinelei pentru evadarea din penitenciar, sau omorârea bărbatului pentru violarea femeii care îl însoțește, se poate reține în cazul înlesnirii infracțiunii viitoare și omorârea unui martor ocular în cazul ascunderii infracțiunii deja săvârșite.
Circumstanța este una personală și nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți cu excepția cazului în care au cunoscut scopul acesteia.
e) Omorul săvârșit de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor:
Pentru a se reține această agravantă este necesar ca autorul să mai fi comis anterior o infracțiune de omor consumat sau tentativă, indiferent dacă a comis fapta ca autor sau ca participant.
În practica judiciară s-a decis însă că pentru prima faptă trebuie să existe o hotărâre definitivă de condamnare, sau cel puțin cele două omoruri să fie judecate împreună. O altă decizie din practică a stabilit faptul că nu contează durata scursă de la omorul anterior, sau dacă pentru acesta a intervenit vre-o cauză de înlăturare a răspunderii penale sau a consecințelor condamnării.
Circumstanța este una personală. Ea se răsfrânge asupra celorlalți participanți doar în cazul în care și aceștia au mai comis anterior un omor, sau o tentativă de omor.
f) Omorul săvârșit asupra a două sau mai multor persoane:
Cel mai important aspect al acestei circumstanțe agravante este unitatea de împrejurare. Cu alte cuvinte, fapta trebuie să se comită asupra a două sau mai multe persoane, în aceeași împrejurare, chiar dacă acțiunile sunt diferite. De exemplu autorul trage focuri de armă asupra a mai multor persoane, apoi realizând că una dintre victime nu a suferit răni mortale o înjunghie de mai multe ori.
Infracțiunea se consumă dacă se produce efectiv moartea a cel puțin două persoane. În cazul în care rezultatul se produce parțial, doar una dintre victime decedând, instanța trebuie să rețină în concurs infracțiunea de omor, sau omor calificat și tentativa la infracțiunea de omor, sau omor calificat, după caz. Iar în cazul în care nici una dintre victime nu decedează se reține tentativă la această infracțiune. În acest sens există și un recurs în interesul legii.
În această circumstanță omorul se poate săvârși atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă, iar dacă cerința intenției nu este îndeplinită în raport cu toate victimele, o altă persoană fiind ucisă din culpă se va reține un concurs de infracțiuni. Un exemplu poate fi cazul în care autorul încuie un număr de persoane într-un imobil și îi dă foc, apoi se urcă în mașină și pleacă. Conducând cu viteză mare și nefiind atent la drum, lovește mortal un pieton care încerca să treacă strada.
Această circumstanță este una personală.
g) Omorul săvârșit asupra unei femei gravide:
Pentru această circumstanță este obligatorie îndeplinirea calității speciale a subiectului pasiv – graviditatea, indiferent de stadiul acesteia. Se cere însă ca autorul să fi cunoscut starea de graviditate, sau ca aceasta să fi fost evidentă. Cunoșterea stării victimei de către făptuitor se va stabili de la caz la caz.
Este o circumstață reală, prin urmare se răsfrânge asupra participanților și autorului în măsura în care au cunoscut-o sau au prevăzut-o.
h) Omorul săvârșit prin cruzimi:
Din punct de vedere legal, prin „cruzimi” se înțeleg modurile, mijloacele și actele de violență aplicate victimei de natură sau pentru a-i provoca acesteia suferințe mari și prelungite în timp, fie pentru a o ucide, fie pentru a-i provoca chinuri înainte de a o ucide. Cruzimile aplicate pot fi de natură fizică – ruperea sau zdrobirea oaselor, smulgerea părului sau a unghiilor, jupuirea pielii, secționarea totată sau parțială a unor părți nevitale ale corpului, sau psihică – torturarea unor rude sau persoane iubite în fața victimei, iar criteriul practic în aprecierea acestora este inutilitatea unor acte de executare pentru producerea decesului victimei.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că omorul se consideră săvârșit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mari, prelungite în timp, care depășesc cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere. Utilizarea unei substanțe inflamabile, de natură a cauza suferințe suplimentare victimei, întrucât, în caz de incendiere, decesul nu survine instantaneu sau la scurt timp, ci după o suferință prelungită, de intensitate deosebită, determinată de arsurile corporale, se încadrează în noțiunea de „cruzimi”.
Un exemplu din practica judiciară este cazul în care inculpatul i-a aplicat soției sale, vinovată de adulter, 52 de lovituri de cuțit în diferite părți ale corpului, apoi constatând că încă mai trăiește a stropit-o cu benzină și i-a dat foc.
Nu există agravanta prevăzută de lege în cazul în care inculpatul nu a urmărit sa îi provoace victimei o moarte lentă și i-a aplicat acesteia lovituri succesive, moartea survenind aproape imediat.
Sancțiunea
Omorul calificat se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani, sau detențiune pe viață și interzicerea unor drepturi, iar tentativa se pedepsește conform art. 33, alin. 2, NCP, cu închisoare de la 10 la 20 de ani, dacă instanța se îndreaptă spre pedeapsa detențiunii pe viață și cu închisoare de la 7 ani și jumătate la 12 ani și jumătate, dacă se are în vedere închisoarea de la 15 la 25 de ani.
CAPITOLUL III
ALTE INFRACȚIUNI CE AU AVUT CA URMARE MOARTEA UNEI PERSOANE.
DELIMITAREA DE INFRACȚIUNILE DE OMOR
În practica judiciară se întâlnesc deseori cazuri în care faptele săvârșite nu sunt ușor de delimitat, intenția făptuitorului nu este clară, iar încadradrea juridică devine problematică. Acest lucru se întâmplă în cazul unor infracțiuni ca: loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, lipsire de libertate în mod ilegal ce a avut ca urmare moartea unei persoane, viol ce a avut ca urmare moartea victimei, încăierarea ce a avut ca urmare moartea uneia sau a mai multor persoane, tâlhărie ce a vut ca urmare moartea unei persoane.
Diferențierea între aceste infracțiuni se face la nivelul laturii subiective. Infracțiunile de omor se săvârșesc doar cu intenție, în timp ce în cazul celorlalte infracțiuni forma de vinovăție cea mai întâlnită este intenția depășită/praeterintenția.
3.1. Omor și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
Art. 195, NCP: „ Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 193 și art. 194 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.” (art.193. Lovirea sau alte violențe, art. 194. Vătămarea corporală).
Lovirea unei persoane cu o coadă de topor din lemn de fag lungă de 70 cm, pe tot corpul, cu consecința mai multor leziuni urmate de moartea victimei, caracterizează fapta, sub aspect subiectiv ca fiind săvârșită cu intenția de a ucide, iar nu cu intenția de vătămare a integrității corporale, cu urmarea mortii survenite din culpă, prin depășirea intenției inculpatului. (decizia penala nr. 174/A/28 iulie 2005)
Prin sentința penală nr. 63/F/2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, inculpatul P.P. a fost condamnat în baza art. 174 alin. 1 Cod penal la 17 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 74 lit. a și b din Codul penal.
În baza art. 350 din Codul de procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive, iar potrivit art. 88 din Codul penal s-a dedus din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 28 iulie 2004, la zi.
S-a luat act că părțile vătămate D.C. si T.M.C. nu s-au constituit părti civile.
S-a respins acțiunea civilă formulată de partea vătămata D.D.
În baza art. 118 lit. b din Codul penal s-a confiscat de la inculpat o coadă de topor – corp delict.
În baza art. 191 din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În motivarea sentinței instanta de fond a reținut că, în noaptea de 25/26 iulie 2004, inculpatul care trăia în concubinaj cu victima D.M., după ce a consumat băuturi alcoolice în cantitate mare, i-a aplicat acesteia lovituri pe tot corpul cu o coada de topor din lemn de fag, lungă de 70 cm, provocându-i decesul. După ce și-a revenit din starea de beție și a constatat moartea victimei, inculpatul a încercat să înlature urmele de sânge, spălând în grabă podeaua și cadavrul victimei, după care a abandonat coada de topor și hainele cu care fuse-se îmbrăcat în noaptea crimei.
Apelul declarat de inculpat prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 din Codul penal, cu motivarea că nu a avut intenția de a ucide victima, a fost respins ca nefondat, prin decizia penală nr. 174/A/28 iulie 2005.
Potrivit art. 174 alin. 1 din Codul penal, uciderea unei persoane constituie infracțiunea de omor.
Spre deosebire de infracțiunea de omor, care nu poate fi săvârșită decât cu intenție, în una din cele două modalități la care se referă art. 19 alin. 2 pct. 2 lit. a și b din Codul penal, infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. în art.183 din același cod se săvârșește cu intentie depășită, caracterizată prin intenție în ceea ce privește acțiunea de lovire și prin culpă în ce privește rezultatul produs, moartea victimei.
Din actele dosarului rezultă că, inculpatul i-a aplicat lovituri victimei pe tot corpul, cu o coadă de topor din lemn de fag lungă de 70 cm, cauzându-i leziuni ce au condus la deces. Imediat ce și-a revenit din starea de beție și a constatat moartea victimei, inculpatul a încercat să înlăture urmele de sânge spălând în grabă podeaua și cadavrul victimei, după care a abandonat coada de topor sși hainele cu care fuse-se îmbrăcat în noaptea crimei.
Împrejurarea că, conflictul a avut loc pe fondul consumului excesiv de alcool de către cei doi concubini este reală, însă numărul și intensitatea neobișnuită a loviturilor aplicate, rezultatul aproape imediat letal, instrumentul folosit în cauză, regiunea corpului în care victima a fost lovită și atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei, infirmă susținerea acestuia că nu a urmărit și nici nu a acceptat producerea rezultatului – moartea victimei, care ar fi depășit intentia sa de a aplica o corecție victimei.
În consecință, se impune concluzia că prima instanță a reținut corect că, sub aspectul poziției sale subiective, inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale și a acceptat posibilitatea producerii acestuia, chiar dacă, eventual, nu l-a urmărit în mod direct, motiv pentru care apelul a fost respins ca nefondat.
Notă: Infracțiunea de omor se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, după cum făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui, sau deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii decesului celui agresat, ca rezultat al acțiunii sale.
De regulă, în cazul infracțiunilor îndreptate împotriva vieții, intenția de a ucide rezultă din materialitatea actelor săvârșite de inculpat, apreciindu-se dacă în funcție de zona anatomică vizată și intensitatea loviturilor, acestea prefigurează producerea rezultatului letal.
Prin sentința penală nr. 472 din 10 decembrie 2004 a Tribunalului Brăila s-a dispus condamnarea inculpatului C.L. la o pedeapsă principală de 25 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1 – 175 alin. 1 lit. c Cod penal.
În fapt, s-a reținut că pe fondul unei stări conflictuale cu mama sa, victima C.D., generată de interese materiale urmărite de inculpat a aplicat victimei, în perioada 10-15 decembrie 2003, în locuința comună, în mod repetat lovituri cu pumnii și picioarele, producându-i multiple fracturi costale, ale sternului și fractură facială, care după internarea victimei, a creat complicatii ale unei bronho-pneumonii preexistente și au condus la decesul victimei la 9 ianuarie 2004.
Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 58/A din 15 februarie 2005 cu opinie majoritară a admis apelul inculpatului, a desființat în parte sentința penală nr. 472 din 10 decembrie 2004 a Tribunalului Brăila și în rejudecare a redus pedeapsa aplicată de la 25 ani închisoare la 20 ani închisoare.
În opinia separată s-a apreciat că probele administrate nu dovedesc vinovația inculpatului în săvârșirea infracțiunii de omor calificat ci probează săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, în formă continuată, la decesul victimei concurând și culpa medicală a personalului care nu a efectuat investigații medicale temeinice victimei, iar loviturile aplicate de inculpat nu puteau, prin ele însele să provoace decesul victimei.
Prin decizia penala nr. 2402 din 11 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins recursul inculpatului.
S-a apreciat că faptele sunt pe deplin dovedite, iar sub aspectul intenției fapta inculpatului de a aplica în mod repetat lovituri mamei sale, de a nu o ajuta, de a nu îi oferi victimei posibilitatea de a beneficia de asistență medicală, de tratament medical, realizează elementul intenției indirecte în infracțiunea de omor calificat și nu acela al loviturilor cauzatoare de moarte.
Împrejurarea că inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu pumnii, picioarele și o coadp de topor în zone vitale – îndeosebi asupra toracelui, provocându-i leziuni care i-au cauzat decesul, evidențiază că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului letal al acțiunii sale și chiar dacă nu l-a urmarit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
DECIZIA PENALA NR. 60/A/15 MAI 2007
Dosar nr. 6618/83/P/2006
Prin sentința penală nr. 64 din 07 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 6618/83/2006, în baza art. 334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea de omor prev. și ped. de art. 174 Cod penal în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. și ped. de art. 183 Cod penal.
În baza art. 183 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a și c, art. 76 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul M.I. în prezent deținut în Penitenciarul Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, la pedeapsa de: 3 ani închisoare ;
În baza art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.
În baza art. 350 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă durata măsurii reținerii și arestului preventiv începând din data de 17.07.2006 până la zi.
În baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală, art. 998 Cod Civil, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile I.G., suma de 1500 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli ocazionate cu înmormântarea victimei.
În baza art. 15 alin. 2 Cod procedură penală a respins cererile pentru constituirea de părți civile formulate de I.I., I.E.A. si V.M., rezervând acestora dreptul la acțiune civilă separată împotriva inculpatului.
În baza art. 118 lit. b Cod penal a dispus confiscarea de la inculpat în vederea distrugerii a cozii de topor, îmbrăcămintea ridicată de la acesta, un mâner de cuțit și o lamă de cuțit, fire de păr, bunuri aflate în depozitul judiciar al Tribunalului Satu Mare conform pozitiei nr. 37/2006 din registrul corpurilor delicte.
În baza art. 193 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească părții civile I.G., suma de 200 lei onorar de avocat.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut faptul că inculpatul locuia în vecini de victima C.S., erau prieteni de mai mulți ani, amândoi pensionari și deseori se întâlneau la locuința inculpatului unde consumau băuturi alcoolice. Întrucât victima avea venituri reduse, acesta era ajutat și material de către inculpat. Între cei doi, până la data de 17.07.2006, au fost relații bune și se ajutau reciproc. Inculpatul era cunoscut în sat ca o persoană liniștită și nu a avut probleme cu vecinii până atunci. Este căsătorit cu M.F.R. de circa 23 de ani și au împreună trei copii. Tot din iulie 2006, la locuința inculpatului a venit și martora S.R.E. care locuia împreună cu fiul inculpatului într-o altă încăpere a casei.
Despre victima C.S. se cunoaște că era consumator de alcool și deseori surorile acestuia erau nevoite să-l caute prin sat sau să-l împiedice să plece de acasă întrucât consuma exagerat băuturi alcoolice.
În data de 17.07.2006 aproximativ în jurul orelor 13:00 la locuința inculpatului a venit victima C.S. și împreună au început să consume țuică. Inculpatul susține că în toiul acestor discuții victima i-ar fi spus că se are bine cu soția sa și că poate să o ducă la el acasă, iar atunci când s-a ridicat să toarne țuica în pahare, l-a lovit cu palma peste față. Inculpatul s-a ridicat de pe canapea și la rândul lui i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul și palmele.
Auzind scandal, martora S.R.E. a intrat în cameră, l-a vazut pe M.I. lovindu-l cu pumnii și palmele pe C.S., după care inculpatul a luat un cuțit de pe masă și a lovit victima în zona umărului iar lama cuțitului s-a rupt.
Între cei doi a intervenit martora și le-a cerut să nu se mai bată și să nu se certe. Cei doi au încetat la solicitarea martorei. Inculpatul i-a cerut victimei C.S. să-i dea martorei S. 10 lei pentru a cumpăra 1/2 litri țuică și un pachet de țigări. După plecarea martorei, între cei doi a izbucnit din nou scandalul. Martora a constatat că cei doi nu mai erau în cameră ci în cămară, iar după ce au iesit din cămară în cameră, inculpatul M. l-a mai lovit pe C.S. cu o coadă de topor peste cap, trunchi și membre, însă intrând din nou martora în cameră, s-a oprit din agresiune și i-a cerut acesteia să-i aduca un vas cu apă și un prosop pentru ca victima să se șteargă de sângele de pe față. După aceasta, cei doi s-au așezat la masă și au continuat să bea. Martora apreciind că între cei doi conflictul s-a încheiat definitiv, a plecat de acasă în vecini și a revenit aproximativ în jurul orelor 16:00.
Martora arată că a intrat în cameră și a văzut că victima era căzută lângă pat, a observat ca acesta nu mai respiră fiind decedat. În acest timp, inculpatul se afla întins pe pat și dormea. Martora S. era însoțită de mătușa acesteia A.J.
La scurt timp a venit acasă și soția inculpatului care se întorcea de la lucru și constatând cele întâmplate, a trimis pe martora S. să anunțe pe surorile victimei și organele de poliție.
La sosirea organelor de poliție s-a constatat că victima decedase.
Din actele aflate la dosarul cauzei, respectiv expertiza medico-legală se reține că moartea lui C.S. a fost violentă, s-a datorat șocului traumatic și hemoragic consecutiv multiplelor echimoze, hematoame, excoriații și plăgi corporale, precum și a unui traumatism toracic cu fracturi costale dislocate ale hemitoracelui stâng și contuzie pulmonară stângă, leziuni care s-au putut produce prin loviri active repetate cu corpuri dure contondente (posibil pumn, picioare, corp alungit) și un corp tăietor înțepător, precum și cădere la același nivel cu loviri de corpuri dure. Pozitia victimă-agresor a putut fi inițial ambii în ortostatism după care loviturile au fost aplicate victimei căzute la pământ.
Se mai reține în raportul de expertiză că oasele capului erau integre, la fel și dura mater, precum și vasele de la baza craniului. Printre altele în raportul de expertiză se arată că la autopsie s-a constatat că miocardul prezintă scleroză interstițial și perivascular, ficat cu edem interstițial și infiltrate inflamatorii cronice nespecifice intraportal, rinichii prezintă trombonefroze, tromboze vasculare și cilindri hematici în tubii contorți, în volum obișnuiți și de culoare brună iar vezica urinara cu pereții integri.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că datorită consumului de alcool au intervenit neîntelegerile dintre el și victimă și faptul că victima s-ar fi lăudat că are legături intime cu soția sa și poate oricând să o ducă la el acasă. Mai arată că la fel putea să fie și el în locul victimei întrucât acesta avea o constituție fizică mai solidă, nu a avut nici un moment intenția să-l omoare, nu și-a dat seama că din cauza vârstei victimei, slăbirii organismului datorită consumului de alcool acesta poate să moară în urma loviturilor pe care i le-a aplicat. Inculpatul arată că regretă fapta, cu atât mai mult cu cât erau prieteni și se întelegeau bine.
Fapta inculpatului de a se bate cu victima și de a-i aplica acestuia o lovitură în zona umărului, iar ulterior în a doua fază, de a-i aplica mai multe lovituri cu o coadă de topor, este confirmată de către martora S.R.E.. După plecarea martorei din locuință și până la reîntoarcerea acesteia în jurul orelor 16:00, ce s-a întâmplat între cei doi rămași singuri în cameră, nu se poate stabili cu certitudine, decât că bătaia între ei a continuat și când s-a reîntors martora S. împreună cu martora A.J., l-au găsit pe C.S. căzut la pământ iar pe inculpat dormind pe pat.
Instanța reține că o bună parte din loviturile și urmările acestora, descrise în raportul de expertiză medico-legală s-au produs în primele două etape înainte de plecarea martorei de acasă. Se mai constată că loviturile date n-au fost niciuna individual luată în masură să cauzeze decesul victimei, în acest sens se reține că oasele capului erau integre, la fel și dura-mater și vasele de la baza craniului.
Se apreciază că, cauza morții, așa cum rezultă din raport, este urmare loviturilor multiple aplicate de-a lungul celor trei etape de desfășurare a bătăii intervenite între cei doi la care se mai poate reține starea de sănătate a victimei pe fondul consumului excesiv de alcool.
În cauză s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea de omor, prev. și ped. de art. 174 Cod pen. în aceea de loviri cauzatoare de moarte, prev. și ped. de art. 183 Cod pen.
Instanța a constatat că din punct de vedere subiectiv inculpatul nu a avut intenția de a omorî victima, acest aspect rezultând din faptul că erau prieteni de multi ani și că în general înainte de săvârșirea faptei a avut un comportament bun.
Din raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare a rezultat că inculpatul a avut un comportament bun, regretă sincer cele întâmplate, arătând însă că vinovat de declanșarea conflictului s-a facut victima, poate fi reintegrat social.
Instanta a apreciat că o diferențiere între infracțiunea de omor și aceea de loviri cauzatoare de moarte este dat de caracterul subiectiv și de faptul că lovirile se aplică cu intenție, iar rezultatul mai grav, moartea victimei s-a produs din culpa persoanei care nu a prevăzut deși trebuia și putea sa prevadă.
S-a reținut în cauză că inculpatul a lovit-o pe victimă cu intenție în mod repetat, însă cunoscând starea de sănătate a victimei, vârsta înaintată a acesteia, putea să prevada consecințele acțiunii sale, respectiv moartea victimei.
Din materialul probator rezultă fără echivoc că inculpatul nu și-a reprezentat posibilitatea morții victimei și nu a urmărit să o omoare, trăsături care nu sunt caracteristice infracțiunii de omor.
Împotriva sentinței penale mai sus arătate au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și partea civila I.G. solicitând admiterea apelurilor și modificarea sentinței conform motivelor următoare :
Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a solicitat desființarea în parte a sentinței penale sub aspectul laturii penale, arătând că în mod greșit prima instanța a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 174 Cod penal în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 183 Cod penal, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, întrucât a prevăzut rezultatul activității sale infracționale și chiar dacă nu a urmărit să provoace moartea victimei a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat. Astfel, inculpatul știa că victima era o persoană bolnavă întrucât chiar el a ajutat-o pe aceasta să se interneze în diverse spitale.
Raportat la starea de sănătate și la vârsta victimei, rezultatul unei activități violente a inculpatului, desfășurată pe o perioadă relativ mare de timp, folosind pumnii și picioarele, coada unui topor, era nu numai ușor previzibil, ci și acceptat de inculpat.
Partea civilă I.G. a criticat sentința tot sub aspectul soluționării laturii penale, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpat în infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșit prin cruzime, prevăzută și pedepsită de art. 176 lit.a Cod penal și condamnarea acestuia la o pedeapsă just individualizată; a mai arătat partea civila că numarul mare de lovituri aplicate victimei – 27, demonstrează intenția inculpatului de a ucide victima.
Examinând hotărârea apelată din oficiu și prin prisma motivelor invocate, conform art. 378 raportat la art. 385 Cod procedură penală, curtea în baza art. 379 pct. 2 lit.a Cod procedură penală a admis apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și partea civilă I.G. împotriva sentinței penale nr. 64 din 07.02.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o desființează în sensul că a înlăturat dispozițiile privind schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul M.I. din infracțiunea prev. și ped. de art. 174 Cod penal în infracțiunea prev. și ped. de art. 183 Cod penal, dispoziția privind reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit.a, c Cod penal și dispoziția de condamnare a inculpatului.
În baza art. 174 Cod penal a condamnat pe inculpatul M.I., la o pedeapsă de 10 ani închisoare cu executare în regim de detenție cu aplicarea art. 71, 64 lit.a teza II și lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei și a interzis drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza II si lit.b Cod penal pe o durata de 5 ani. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Pentru a pronunța această decizie, curtea a reținut următoarele:
Critica Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare privind greșita schimbare a încadrării juridice a faptei comise de inculpatul M.I. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 174 Cod penal în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 183 Cod penal este neîntemeiată având în vedere următoarele :
Art. 174 Cod penal prevede că uciderea unei persoane constituie infracțiunea de omor, fără a indica modalitățile de săvârșire a activității de ucidere, esențial fiind ca între acțiune și rezultat să existe un raport de cauzalitate.
Spre deosebire de infracțiunea de omor, care nu poate fi săvârșită decât cu intenție, în una din cele două modalități la care se referă art. 19 al.1 lit. a, b Cod penal, infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 Cod penal, se săvârșește cu intenție depășită, caracterizată prin intenție în ceea ce privește acțiunea de lovire și prin culpă în ce privește rezultatul produs – moartea victimei.
Atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată inculpatul M.I. a recunoscut că pe fondul consumului de alcool, între el și victima C.S. s-a ivit un conflict generat de afirmația victimei referitoare la existența unei legături extraconjugale între el și soția inculpatului, a început să o lovească cu pumnii și cu o coadă de topor peste mâini, picioare și corp.
Potrivit raportului medico-legal întocmit în cauză, moartea victimei C.S. a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic consecutiv multiplelor echimoze, hematoame, excoriații și plăgi corporale, precum și unui traumatism toracic cu fracturi costale dislocate ale hemitoracelui stâng și contuzie pulmonară stângă, leziuni produse prin loviri active repetate cu corpuri dure contondente (posibil pumni, picioare, corp alungit) și un corp tăietor înțepător și căderea la același nivel cu lovire de corpuri dure.
Împrejurarea că inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu pumnii, picioarele și o coadă de topor în zone vitale, îndeosebi asupra toracelui, provocându-i leziuni care i-au cauzat decesul, evidențiază că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului letal al acțiunii sale și chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Aceeași concluzie se desprinde și din împrejurarea că inculpatul a aplicat victimei lovituri și cu un cuțit găsit pe masă, însă lama cuțitului s-a rupt, precum și din faptul că inculpatul a continut acțiunea de lovire a victimei și după intervenția martorei S.R. care le-a cerut să nu se mai certe și să nu se mai bată, inculpatul cerându-i să iasă afară din cameră și să nu se "mai bage" între ei (declarația martorei f. 36-37 dosar instanță).
De asemenea, martora S.R.E. a arătat în declarația dată în faza de urmărire penală (f. 65-66) că l-a auzit pe inculpat amenintând-o cu moartea pe victimă: "L-am văzut apoi pe M. lovindu-l cu pumnul în zona urechii stângi și a pieptului, după care l-am văzut luând de pe masă un cuțit cu mâner din plastic, de culoare neagră și a spus: „Te omor dacă nu recunoști că ai avut relații cu soția mea".
Poziția psihică a inculpatului față de fapta comisă rezultă și din faptul că acesta cunoștea că victima, consumatoare de alcool, era o persoană bolnavă, condiții în care, raportat la vârsta victimei și la starea sa de sănătate, moartea victimei ca urmare a exercitarii unor violențe asupra sa era usor previzibilă de către inculpat.
Este necesar a se avea în vedere și atitudinea pe care a avut-o inculpatul după comiterea faptei, lăsând-o în starea de inconștiență în care a adus-o și dormind liniștit până când a fost trezit de martora M.F., soția sa.
În raport de aceste concluzii curtea va admite apelurile formulate și va înlătura dispoziția cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpatul M.I. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 183 Cod penal și de condamnare a acestuia în temeiul acestei infracțiuni, constatând că încadrarea juridică a infracțiunii comisă de acesta este cea reținută în rechizitoriu, art. 174 Cod penal.
În baza art. 174 Cod penal inculpatul va fi condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art. 71, 64 lit.a teza II si lit.b Cod penal pe durata executarii pedepsei.
În baza art. 65 al.2 Cod penal instanța va dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza II si lit.b Cod penal pe o durată de 5 ani ca pedeapsă complementară.
La individualizarea pedepsei aplicate s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, dispozițiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute, de gradul de pericol social al faptei comise, determinat pe de o parte de importanța valorilor sociale ocrotite – viața și de gravele urmări pe care le poate avea pentru comunitate săvârșirea acestei infracțiuni, iar pe de altă parte de faptul că infracțiunea s-a realizat prin utilizarea unor mijloace sau procedee violente, și de persoana inculpatului care nu are antecedente penale însă are înclinații spre violență și agresivitate, din declarația martorei rezultând că obișnuia să-și bată soția.
Cât privește susținerea părții civile potrivit căreia fapta comisă de inculpatul M.I. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.176 lit.a Cod penal, aceasta este nefondată.
Este adevarat că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a aplicat victimei, în două rânduri, timp de mai multe minute, numeroase lovituri cu pumnii, picioarele și o coadă de topor pe tot corpul, provocându-i leziuni grave în urma cărora acesta a decedat.
Dezlănțuirea în acest mod a agresivității inculpatului chiar dacă a fost urmată și de lovirea intensă a victimei cu o coadă de topor, nu poate fi considerată o manifestare de cruzime, mai ales că, în faza inițiala actele de violență au avut vădita amprenta intenției de a-i aplica victimei o corecție, ce a fost depășită numai ulterior pe măsura autoincitării sale în condițiile unei stări de gelozie produse de consumul de alcool.
Omorul este săvârșit prin cruzimi numai atunci când uciderea s-a comis prin schingiuiri de natură a produce victimei suferințe mari, având ca rezultat moartea victimei în chinuri, din acest punct de vedere actele de violență exercitate de inculpat neputând fi considerate cruzimi în sensul prevederilor art. 176 lit. a Cod penal.
3.2. Omor și viol urmat de moartea victimei
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Tribunalul Iasi cu nr. 182/P/2007 s-a dispus la data de 7.05.2007 trimiterea în judecata în stare de arest preventiv a inculpatului T.F. pentru savârsirea infractiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin 2 Cod penal si a infractiunii de viol urmat de moartea victimei prev. de art. 197 alin 3 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea ca în noaptea de 21/22.03.2007 a patruns fara drept în locuinta victimei C.M. în vârsta de 75 de ani si prin constrângere a întretinut un raport sexual cu aceasta, dupa care a strangulat-o pentru a nu fi reclamat.
În urma cercetarii judecatoresti Tribunalul a retinut ca în noaptea de 21/22.03.2007 inculpatul T.F. a patruns prin folosirea fortei fizice, în locuinta victimei C.M., careia i-a aplicat mai multe lovituri, pentru a-i înfrânge rezistenta, dupa care, prin constrângere, a întretinut cu aceasta un raport sexual. Dându-si seama ca victima l-a recunoscut si l-ar putea reclama pentru fapta de viol, inculpatul a suprimat viata acesteia prin compresia gâtului si fracturarea cornului hioid.
Tribunalul a schimbat încadrarii juridica data faptelor prin actul de sesizare, din infractiunea de „ viol urmat de moartea victimei” prev. de art. 197 alin 3 Cod penal, în doua infractiuni, respectiv cea de viol prev. de art. 197 alin 1 Cod penal si cea de omor calificat prin savârsirea acestuia în vederea înlesnirii sau ascunderii savârsirii altei infractiuni, respectiv cea de viol, considerând ca fapta inculpatului nu poate fi încadrata în dispozitiile art.197 alin. 3 C. penal, respectiv viol urmat de moartea victimei, întrucât în cazul acestei infractiuni, moartea victimei apare ca praeterintentionata, inculpatul fiind în culpa în ce priveste acest rezultat. Or, în speta, inculpatul pentru a înlesni sau pentru a ascunde comiterea infractiunii de viol a decis sa suprime viata victimei, actionând asupra acesteia prin comprimarea gâtului, pâna la producerea mortii victimei.
Constata ca prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Tribunalul Sibiu din 04.07.2008, dosar de urmarire penala nr. 311/P/2008, înregistrat la acesta instanta cu nr. 2657 din 07.07.2008, a fost trimis în judecata inculpatul F. R.-C. pentru savârsire infractiunii de omor calificat si deosebit de grav, fapta prev. si ped. de art. 174 alin. 1, combinat cu art. 175 alin. 1 lit. d si h si art. 176 alin. 1, lit. a Cod penal si infractiunea de viol, fapta prev. de art.197 al.1 si 3 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În fapt, s-a retinut în actul de sesizare ca la data de 11 mai 2008, în jurul orei 1530 inculpatul, aflat în stare de ebrietate a luat-o pe minora D. A. care se juca în fata imobilului în care locuia si dus-o în locuinta proprie, cu intentia de a întretine raporturi sexuale cu ea.
Dupa ce a intrat în casa, cu ajutorul unui ciocan de zidarie a aplicat fetitei lovituri ridicate si de intensitate ridicata în zona fetei si craniului, aducând-o în stare de inconstienta, dupa care a întretinut raport sexual anal cu acesta.
Dupa ce a constata ca victima a decedat, inculpatul a înfasurat cadavrul în lenjeria patului, i-a ascuns îmbracamintea si încaltamintea în soba si dupa lasarea întunericului, în jurul orelor 2130, si inculpatul a introdus coletul în care se afla corpul fetitei într-un butoi de tabla, aruncându-l în râul S.
Cadavrul minorei si una din paturile în care a fost înfasurat, au fost gasite, la circa 5 km aval de locul în care inculpatul le-a aruncat, iar obiectele de îmbracaminte si încaltaminte si jucaria pe care o avea asupra ei în momentul în care inculpatul a luat-o din strada, au fost gasite în locuinta folosita de inculpat, în care au fost savârsite infractiunile.
Constatarea medico-legala a stabilit ca moartea minorei a fost violenta, fiind evidente de asemenea leziuni traumatice, în zona genito-anala produse printr-o actiune mecanica în cursul unui raport sexual anal.
Probele retinute în faza de urmarire penala sunt procesele verbale de cercetarea la locul în care inculpatul a întretinut raporturi sexuale, la locul unde a fost gasit cadavrul minorei si la locuinta parintilor minorei, rapoartele de constatare medico-legala, de expertiza ADN, de expertiza medico-legala psihiatrica, declaratiile partii civile D. I., declaratiile martorilor D. M., U. M., F.I., H. M., M. Ni., D. C., L. I. si declaratia inculpatului F. R.-C., în care recunoaste faptele savârsite.
Administrând probatoriul administrat în cauza instanta retine în fond urmatoarele:
La data de 11 mai 2008 era ziua de nastere a inculpatului, acesta împlinind 18 ani, prilej cu care a consumat bauturi alcoolice.
Fiind în stare de ebrietate, inculpatul a vazut-o pe minora D. A. în vârsta de 5 ani si 6 luni, care se juca în fata casei în care locuieste si a dorit sa întretina raport sexual cu aceasta.
Intentia afirmata a inculpatului era sa ia minora cu el, sa o omoare si apoi sa întretina raport sexual cu ea, pentru ca acesta sa nu poata spune nimanui ce s-a întâmplat.
Dupa ce luat minora, sub pretextul ca doreste sa îi arate ceva, a convins-o sa intre în locuinta lui si imediat dupa ce a intrat i-a aplicat cu un ciocan lovituri în zona capului.
În momentul în care victima era inconstienta inculpatul a întretinut raport sexual anal consumat.
Dupa savârsirea faptelor inculpatul s-a hotarât sa ascunda cadavrul si în acest sens a luat un butoi de tabla, a introdus corpul fetitei în acesta, iar când s-a întunecat, în jurul orelor 2130 a luat butoiul si l-a transportat, câteva sute de metri prin localitatea S., initial pe umar, ulterior prin rasucirea acestuia pe partea inferioara iar în final pe un carucior pe care l-a împrumutat de la martorul M.N.
Inculpatul a aruncat butoiul în apa si s-a întors la domiciliu.
Din raportul de constatare medico-legala efectuat de Serviciu de Medicina Legala Sibiu la data de 3 iulie 2008, rezulta ca moartea minorei D. A. a fost violenta, datorându-se hemoragiei meningo-cerebrale consecutiva unui traumatism cranio-facial cu multiple fracturi eschiloase ale neuro si viscero craniului care s-au putut produce prin lovire repetate cu un corp dur.
La autopsie s-au mai constat leziuni traumatice la nivelul membrului superior drept si membrelor inferioare, care s-au putut produce prin compresiune cu mâna, posibil în cadrul unor tentative de raport sexual.
De asemenea, se mentioneaza ca prezenta spermatozoizilor în continutul anal atesta consumarea unor raporturi sexuale complete care pot data din 11 mai 2008 si data fiind morfologia leziunilor traumatice din zona genito-anala, se apreciaza ca raportul sau raporturile sexuale anale au avut loc mai posibil în perioada de agonie.
Totodata din raportul de expertiza ADN nr. 757636 din 27.05.2008 efectuat de I.G.P. – Institutul de Criminalistica (fila 159-170 ) rezulta ca pe chilotul purtat de inculpat la data comiterii faptei erau prezente urme de sânge provenite de la victima iar pe pantalonii victimei se afla un fir de par cu profil genetic identic cu probele biologice preluate de la inculpat.
Inculpatul a recunoscut savârsirea faptelor iar cu ocazia expertizei medico-legala psihiatrica rezulta ca în data de 11.05.2008 inculpatul a savârsit faptele imputate cu discernamânt.
Starea de fapt asa cum a fost retinuta de catre instanta, a fost probata, asa cum am evidentiat prin rapoartele de constatare si de expertiza medico-legala efectuate, procesul verbal de cercetare a locului în care inculpatul a întretinut raporturi sexuale cu minora si a omorât-o, unde au fost ridicate obiecte de îmbracaminte, încaltaminte si jucaria minorei, ciocanul folosit si mai multe urme de sânge si par, procesul verbal de cercetate a locului în care a fost gasit cadavrul, declaratiile tatalui minorei D. I., declaratiile martorilor D. M., U. M., F. I., care l-au vazut pe inculpat cu un butoi de tabla, declaratiile martorilor H. M. si M. N., audiati atât în faza de urmarire penala cât si în cea de judecata care l-au vazut pe inculpat transportând un butoi, respectiv i-a împrumutat acestuia un carucior în vederea transportarii butoiului de tabla.
Faptele asa cum au fost descrise întrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de omor deosebit de grav si de viol pentru care inculpatul va fi condamnat dupa cum urmeaza :
-22 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii de omor calificat si deosebit de grav si interzicerea drepturilor civile prev. de art.64 lit.a,b si e C.p. ca pedeapsa complementara pe o durata de 5 ani dupa executarea pedepsei închisorii.
În baza art.197 al.1 si 3 C.pen. va fi condamnat acelasi inculpat la :
– 22 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii de viol, si vor fi interzise drepturilor civile prev. de art.64 lit.a,b si e C.p. ca pedeapsa complementara pe o durata de 5 ani dupa executarea pedepsei închisorii.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b C.pen. si art.35 al.3 C.pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare, sporita la 23 ani închisoare, la care se va adauga pedeapsa complementara cea mai grea de 5 ani, interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a, b si e C.p. dupa executarea pedepsei închisorii.
În baza art.71 C.pen. vor fi interzise inculpatului exercitiul drepturilor civile prev. de art.64 lit.a, b si e C.pen. ca pedeapsa accesorie pe durata pedepsei închisorii aplicate.
La individualizarea pedepsei s-a tinut cont de dispozitiile art. 52 si 72 Cod penal, de modalitatea atroce cu care a fost savârsite faptele, care denota o cruzime deosebita a inculpatului, o lipsa totala de umanitate si de sentimente firesti de ocrotire a unor persoane vulnerabile cum sunt copiii, pe care în general orice fiinta umana le are.
Fapta inculpatului este cu atât mai reprobabila cu cât acesta a profitat de încrederea pe care a avut-o copilul în el, ca persoana pe care o cunostea si care trebuia sa-i confere un sentiment de siguranta si ocrotire, pe care orice adult trebuie sa îl insufle unui copil.
Faptul ca instanta nu a acordat maximul de pedeapsa prevazut de lege se datoreaza aspectului ca inculpatul se afla la prima confruntare cu legea penala, este o persoana foarte tânara, a savârsit faptele chiar în ziua în care a împlinit 18 ani, deci la granita majoratului, a recunoscut savârsirea faptelor, pe care le regreta.
Parintii victimei si fratii acesteia s-au constituit parti civile, solicitând daune morale, reprezentând cuantumul suferintei produsa de decesul copilului.
Este evidenta suferinta pe care o provoaca parintelui, pierderea unui copil, cu atât mai mult în circumstantele mentionate, orice suma solicitata, oricât de mare, putând justifica, în principiu, ca fiind echivalentul prejudiciului moral suferit.
Instanta va acorda cuantumurile reduse partial dupa cum urmeaza:
partilor civile D. I. si R. G., ambii dom. în com.S., câte 50.000 lei pentru fiecare cu titlu de daune morale si câte 2.500 lei pentru fiecare cu titlu de despagubiri civile, iar catre partile civile D. I. M., D. N., D. C., M. S. S., M. S., si D. A., câte 10.000 lei pentru fiecare cu titlu de daune morale, în considerarea pe de-o parte a posibilitatii efective ca acestea sa fie acoperite de inculpat, iar pe de alta parte si raportat la nivelul suferintelor psihice dovedite prin declaratiile martorilor M. E. si D. M..
În ce priveste despagubirile civile reprezentând cheltuieli de înmormântare, pomeniri si parastase, dovedite cu acte si martori, acestea se vor acorda parintilor victimei, care au suportat aceste cheltuieli.
În baza art.350 C.pr.pen. va fi mentinuta starea de arest a inculpatului si în baza art.88 C.pen. se va deduce din pedeapsa aplicata durata retinerii si arestului preventiv începând cu data de 12 mai 2008 pâna la zi.
În baza art.118 lit.b C.pen. se va dispune confiscarea speciala a ciocanului folosit de inculpat pentru uciderea victimei, proprietatea acestuia.
În baza art.191 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul sa plateasca statului suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 2.000 lei în faza de urmarire penala.
Onorariul avocatului din oficiu se va plati din fondurile Ministerului Justitiei.
3.3. Omor și tâlhărie ce a avut ca urmare moartea unei persoane
Infractiunea de omor deosebit de grav.Infractiunea de tâlharie. Concurs real. Individualizarea judiciara a pedepselor.
SENTINTA PENALA NR.183/P din 27.10.2009
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Tribunalul Neamt s-a dispus trimiterea în judecata inculpatului pentru savârsirea infractiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 lit. d”, 176 lit. „c” si „d” Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.”a” Cod penal si 37 lit.”b” Cod penal, tâlharie, prev. de art. 211 al. 2/1 lit.”c” Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.”a” si 37 lit.”b” Cod penal si tentativa la infractiunea de tâlharie, prev. de art. 20 rap. la art. 211 al. 2/1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.”b” Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit.”a” Cod penal.
Analizând întreg materialul probator si actele de procedura efectuate în urmarirea penala si cercetarea judecatoreasca se retin urmatoarele împrejurari în cauza:
Inculpatul este domiciliat în municipiul Piatra Neamt si facea parte din lumea boschetarilor având ca ocupatie principiala strânsul fierului vechi pe care-1 ducea la punctele de colectare. De asemenea, inculpatul obisnuia sa mearga la cersit, de regula la persoane în vârsta care locuiau singure. Persoanele respective îi dadeau de mâncare, câteodata pe casa scarii si uneori chemându-1 chiar si în apartamentul lor.
Inculpatul este recidivist, fiind condamnat în cursul anului 2001 pentru o infractiune de tâlharie, iar în cursul anilor 2003, 2006, 2007 a fost sanctionat administrativ pentru fapte de furt si cersetorie.
Prima dintre infractiunile care se retine în sarcina inculpatului a fost comisa la începutul lunii iulie 2008, victima fiind domiciliata în Piatra Neamt.
Conform declaratiei inculpatului, acesta a mers cum obisnuia si alta data, prin jurul prânzului, la victima. A sunat la usa si victima – o femeie în vârsta de 83 de ani, care locuia singura si era lipsita de aparare, 1-a poftit în casa, unde i-a dat de mâncare. Dupa ce a mâncat, inculpatul a agresat victima, strângând-o de gât si i-a sustras o pereche de cercei, un inel si o verigheta.
În continuare inculpatul a încuiat usa cu cheia victimei si a plecat, vânzând bunurile sustrase martorei , patroana barului „Mireasa” din zona garii Piatra Neamt. Acesteia, inculpatul i-a motivat ca aceste bunuri sunt bijuterii de familie si le vinde deoarece sora sa este bolnava si este internata la Bisericani.
Victima locuia singura, fiica acesteia fiind casatorita cu domiciliul în Craiova.
Din declaratiile inculpatului rezulta ca acesta ar fi omorât victima în jurul datei de 1 iulie 2008, iar cadavrul victimei a fost descoperit în seara zilei de 4 iulie 2008, când deja intrase în putrefactie, iar semnele de violenta nu mai erau evidente, inculpatul sustinând ca pe aceasta victima numai a lovit-o în zona cervicala – a gâtului.
Pentru lamurirea acestor împrejurari, în urmarirea penala s-au solicitat precizari la raportul medico – legal de autopsie al S.M.L. Neamt . În completarea acestui raport, s-a specificat ca urmare a necropsiei medico legale efectuate , nu s-au constatat afectiuni acute ce duc inevitabil la deces, ,constatându-se afectiuni de natura cronica cu evolutie trenanta.
Lipsa leziunile traumatice externe la cadavru nu exclude posibilitatea producerii unui traumatism având consecinta decesului victimei. Coroborând celelalte elemente de proba cu datele necroptice, s-a apreciat ca fiind posibila cauza decesului, insuficienta cardio-respiratorie acuta, consecinta unei inhibitii reflexe ca urmare a unui traumatism cervical cu interesarea sinusului carotidian, moartea fiind de natura violenta.
A doua victima a inculpatului locuia în Piatra Neamt, .
În dupa amiaza zilei de 31.07.2008, inculpatul a sunat la usa victimei – o femeie care locuia singura, lipsita de aparare, în vârsta de 79 de ani. Aceasta, conform obiceiului, i-a dat de mâncare si dupa ce inculpatul a mânca, a început sa o agreseze pe victima lovind-o initial cu un obiect metalic – un vas în care se piseaza usturoiul, în zona capului.
Actele de agresiune comise de inculpat asupra victimei au avut loc pe holul s-a petrecut pe holul locuintei, iar ulterior victima a fost târâta în cealalta camera si strânsa de gât. De la aceasta victima inculpatul a sustras o pereche de cercei tip „bobita”, trei milioane lei si 60 euro.
Inculpatul a taiat cablul telefonic de la locuinta victimei, dar la plecare a lasat în locuinta un pulover.
Cerceii sustrasi au fost vânduti martorului contra sumei de 15 RON.
Din raportul medico legal de necropsie, rezulta ca moartea victimei a fost violenta. Ea s-a datorat unui politraumatism cranio cerebral cu hemoragie meningo – cerebrala, traumatism laringian cu fractura de os hioid si contuzie laringiana, toracic cu multiple fracturi costale si hemotorax bilateral si de membre.
Leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire activa repetata cu corpuri dure, comprimare între doua planuri dure, sugrumare cu comprimarea elementelor anatomice ale gâtului si au legatura directa de cauzalitate cu decesul, aceste leziuni fiind produse în mod nemijlocit prin actele de agresiune comise de catre inculpat asupra victimei.
În dimineata zilei de 11.08.2008, inculpatul împreuna cu alte doua persoane, care provin tot din mediul boschetarilor, au transportat fier vechi la punctul de colectare al ,,REMAT,, unde gestionara este partea vatamata .
Inculpatul nu a intrat în chiosc, însa si-a oprit din fierul vechi o teava metalica în lungime de 55 cm, pe care la plecarea celor trei catre Piata Precista a ascuns-o într-un loc ferit, între blocuri.
Inculpatul, obisnuia sa mearga deseori cu materiale refolosibile la acest chiosc si stia ca gestionara are în fiecare zi asupra ei sume de bani provenite din încasari.
În aceiasi zi de 11.08.2008, jurul orelor 11,00, inculpatul a revenit singur la chioscul ,,REMAT,,. Gestionara se afla la birou si în momentul în care 1-a vazut a crezut ca mai are materiale de vânzare si a schitat gestul de a se ridica de pe scaun, însa nu a mai reusit deoarece inculpatul a intrat în chiosc si a lovit-o în zona stânga a capului cu teava metalica pe care o avea asupra sa.
Inculpatul a încercat sa aplice victimei înca o lovitura, tot în zona capului, dar aceasta lovitura a fost parata de catre victima ,care a ridicat mâna, fiind lovita la antebratul stâng.
În aceste momente, în coltul opus al chioscului se afla martorul , tatal victimei, care statea pe un scaun si pe care inculpatul nu 1-aobservat atunci când a intrat în chiosc, având convingerea ca victima este singura. Tatal victimei a intervenit în conflict prinzându-1 pe inculpat, însa inculpatul s-a smuls din mâinile acestuia si a fugit printre blocuri, lasând teava – corp delict la fata locului.
Urmare a agresiunii comisa de inculpat asupra partii vatamate, aceasta a suferit o plaga parieto – temporala stg. si pe antebratul stg. fata postero externa, o tumefactie, leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 8-9, zile de îngrijiri medicale.
Ulterior, în cursul aceleiasi zile, inculpatul s-a deplasat la apartamentul victimei din Piatra Neamt. Inculpatul a sunat la usa, victima i-a deschis si profitând de faptul ca si aceasta parte vatamata, în vârsta de 82 de ani, era singura si nu se putea apara, acesta imediat dupa ce a fost deschisa usa, a lovit partea vatamata cu pumnul în zona capului si dupa ce partea vatamata a cazut jos, a târât-o de pe hol pâna în prima camera, unde a legat-o de mâini si de picioare precum si în zona gurii cu ciorapi din material supraelastic.
Inculpatul i-a luat victimei de la gât un lantisor cu medalion, a sunat-o pe concubina sa, de pe telefonul fix al victimei, spunându-i ca-i va aduce ceva frumos, dupa care a lasat victima, asa cum se afla imobilizata , i-a luat cheia si a încuiat usa.
Ramânând singura, victima a reusit sa-si slabeasca legaturile si de pe telefonul fix 1-a sunat pe un cumnat al sau care locuieste la un bloc vecin, respectiv martorul , si i-a spus acestuia ce s-a întâmplat.
Imediat martorul a sesizat organele locale de politie si la scurt timp un echipaj de politie a ajuns la blocul unde locuieste victima . Martorul a mers împreuna cu echipajul de politie la apartamentul partii vatamate si când au ajuns în fata usii au sesizat ca dinauntru se aud gemete. Organele de politie au fortat usa de la intrare si au constatat ca inculpatul revenise la locuinta victimei, probabil cu intentia de a mai .sustrage si alte bunuri si de a omorî victima.
În momentul în care inculpatul a fost scos pe casa scarii, a fost perchezitionat si s-a constatat ca în buzunarul de la pantaloni avea lantisorul cu medalion pe care-1 sustrasese de la victima acest bun fiind recunoscut atât de o vecina, martora , cât si de cumnatul partii vatamate, martorul .
Din raportul de constatare medico legala rezulta ca victima prezinta leziuni palpebral superior, infra – orbitar bilateral, ubmandibular bilateral, pe umarul drept, pe antebratul stg., pe piciorul drept, leziuni ce au putut fi produse prin loviri active repetate cu corpuri dure si comprimare si au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale, potrivit probelor analizate fiind stabilita în mod clar legatura de cauzalitate între agresiunile comise de inculpat asupra victimei si aceste leziuni.
Cu privire la încadrarea juridica a faptelor care se retin în sarcina inculpatului, astfel cum au fost stabilite în considerentele anterioare, se retin urmatoarele:
În drept, faptele inculpatului de a agresa victima la data de 1.07.2008, în locuinta acesteia situata în Piatra Neamt, , si de a-i cauza leziuni grave ce au condus la deces, cu scopul de a-i sustrage bunuri din locuinta, constituie infractiunile de omor deosebit de grav, , prev. de art. 174, 175 lit. d, 176 lit. d Cod penal si de tâlharie în forma calificata, prev. de art. 211 al. 2/1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a si 37 lit. b Cod penal.
Fapta inculpatului de a proceda în acelasi mod la data de 31.07.2008, când a ucis cu scopul de a sustrage bunuri pe victima în locuinta acesteia din Piatra Neamt, constituie infractiunile de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 lit. d, art. 176 lit. c si d Cod penal, si de tâlharie în forma calificata, prev. de art. 211 al. 2/1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a si 37 lit. b Cod penal. Circumstanta agravanta speciala prev. de art. 176 lit. c Cod penal se retine în sarcina inculpatului pentru ca omorul asupra victimei a fost comis dupa omorul savârsit anterior asupra victimei .
Cu privire la faptele comise de inculpat asupra partilor vatamate , în sedinta publica din 5.08.2009, în temeiul art. 334 Cod procedura penala, s-a pus în dezbaterea contradictorie a partilor schimbarea încadrarii juridice retinuta prin rechizitoriu din infractiunea de tentativa la tâlharie în forma calificata, prev. de art. 20 raportat la art. 211 al. 2/1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, în infractiunea de tentativa la omor deosebit de grav, prev. de art. 20, 21 alin. 2 teza II-a Cod penal, raportat la art. 174, 175 lit. d, 176 lit. c si d Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal ( parte vatamata ); din infractiunea de tâlharie în forma calificata, prev. de art. 211 al. 2/1 lit. c, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, în infractiunea de tentativa la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 175 lit. d, 176 lit. c si d Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal ( parte vatamata ).
În privinta faptei comisa de inculpat asupra partii vatamate , se retine ca inculpatul a lovit victima în zona stg. a capului cu teava metalica pe care o avea asupra sa si a încercat sa aplice victimei înca o lovitura, tot în zona capului, dar aceasta lovitura a fost parata de catre victima, care a ridicat mâna, fiind lovita la antebratul stâng.
Aceste elemente de fapt rezulta din declaratiile parti vatamate si a tatalui sau, martorul , coroborate si cu constatarile medico – legale asupra naturii leziunilor suferite de victima, respectiv plaga parieto – temporala stg. si pe antebratul stg. fata postero externa, o tumefactie, leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 8-9, zile de îngrijiri medicale. Aceste constatari de specialitate releva leziuni ale bratului stg. al partii vatamate cu care aceasta a parat a doua lovitura a inculpatului îndreptata asupra zonei capului. Este evidenta intentia inculpatului de a lovi partea vatamata într-o zona vitala a corpului, în mod repetat, acceptând sau chiar urmarind sa ucida victima, urmare care nu s-a produs numai datorita interventiei tatalui victimei, despre care inculpatul nu a stiut ca se afla în aceiasi încapere a chioscului în momentele respective, si care a întrerupt actele de punere în executare a intentiei de omor de catre inculpat.
În aceste conditii, fapta inculpatului comisa asupra partii vatamate constituie infractiunea de tentativa la omor deosebit de grav, prev. de art. 20, raportat la art. 174, 175 lit. d, 176 lit. c si d Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
Si în acest caz se retine circumstanta agravanta speciala prev. de art. 176 lit. c Cod penal, deoarece aceasta tentativa de omor a fost comisa dupa comiterea celorlalte doua fapte de omor asupra victimelor . Nu se poate retine referitor la aceasta fapta si infractiunea concurenta de tentativa la tâlharie, deoarece inculpatul nu a reusit sa treaca la punerea în executare a hotarârii sale de a însusi bunuri sau bani din chioscul respectiv si sa comita acte materiale specifice laturii obiective a acestei infractiuni.
Fapta inculpatului de a agresa partea vatamata din Piatra Neamt la data de 11.08.2008, cauzându-i leziuni ce au necesitat 9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare si de a-i sustrage bunuri dupa ce a imobilizat-o în locuinta sa, constituie infractiunea de tâlharie în forma calificata, prev. de art. 211 al. 2/1 lit. c cu aplicarea, art. 37 lit. b Cod penal. Desi, s-a pus în dezbaterea contradictorie a partilor schimbarea încadrarea juridicii si pentru aceasta fapta în infractiunea de infractiunea de tentativa la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 175 lit. d, 176 lit. c si d Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, se retine ca aceasta ultima calificare juridica nu poate fi primita.
Astfel, inculpatul a revenit la locuinta partii vatamate existând elemente puternice din care se desprinde intentia acestuia de a o ucide si pe aceasta victima, mai ales considerând modul acestuia de operare în cazul victimelor , însa inculpatul nu a reusit sa treaca la punerea în executare a unor acte materiale specifice laturii obiective a infractiunii de omor. Aceasta situatie se retine fara dubiu chiar din declaratia partii vatamate ,audiata ca martor în conditiile art. 82 Cod procedura penala. Oricum, intentia prezumata a inculpatului de a ucide si aceasta victima, ramasa numai în plan volitiv, va fi luata în considerare ca element de individualizare a pedepsei ce se va aplica pentru fapta comisa asupra lui .
Cu relevanta pentru latura subiectiva a infractiunilor, din concluziile raportului de expertiza medico legala psihiatrica din 24.09.2008 efectuat în urmarirea penala de I.N.M. ,,Mina Minovici,, rezulta ca inculpatul prezinta diagnosticul „tulburare de personalitate de tip disocial, pastrând capacitatea psihica de apreciere critica a continutului si consecintelor faptelor sale si având discernamântul pastrat în raport cu fapta pentru care a fost cercetat.
De asemenea, se retine în sarcina inculpatului starea de recidiva postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. b Cod penal, .
La individualizarea judiciara a pedepselor care se vor stabili pentru infractiunile dintre infractiunile concurente, în cadrul criteriilor generale, prev. de art. 72 Cod penal se vor avea în vedere urmatoarele elemente:
– pericolul social concret ridicat al faptelor, prin modalitatea în care au fost comise, prin urmele de violenta repetata pe care le prezinta victimele conform fotografiilor judiciare si prin modul de operare similar practicat de inculpat;
– împrejurarile comiterii faptelor, constând în modul în care inculpatul a stiut sa câstige în prealabil încrederea victimelor profitând cu buna stiinta de situatia acestora de persoane în vârsta si fara aparare, prin faptul ca locuiau singure;
– perseverenta infractionala manifesta a inculpatului care într-o perioada scurta de timp, iulie 2008 – 11.08.2008, a comis patru fapte grave în scop de tâlharie, de fiecare data urmarind si uciderea victimelor;
– starea de teroare psihica la care a fost supusa victima , care a suferit violente din partea inculpatului si a ramas imobilizata o perioada mai mare de timp pâna când echipajul de politie a ajuns la locuinta sa dupa sesizarea martorului ;
– cu privire la persoana inculpatului: se retin ca elemente de individualizare: starea de recidiva postexecutorie în antecedenta sa penala înscriindu-se o condamnare tot pentru o infractiune comisa cu violenta – respectiv tâlharie; conduita infractionala progresiva care rezulta din corelarea antecedentelor penale anterioare constând sanctiuni administrative aplicate în baza art. 18/1 Cod penal pentru savârsirea unor infractiuni de furt si cersetorie, în perioada anilor 2003, 2006 si 2007, si cauze penale în curs de judecata pentru fapte de furt, în prezent în curs de judecata pe rolul judecatoriei Piatra Neamt, conform cazierului judiciar , cu faptele care formeaza obiectul prezentei cauze, precum si o motivatie scazuta pentru schimbarea comportamentului în sensul reintegrarii sociale, astfel cum se atesta prin referatul de evaluare .
Ansamblul acestor elemente de individualizare orienteaza instanta în aplicarea unor pedepse maxime pentru infractiunile de omor deosebit de grav comise asupra victimelor , respectiv detentiune pe viata, prevazuta în textul sanctionator al art. 176 alin. 1 Cod penal. De asemenea, pentru celelalte infractiuni concurente retinute anterior se vor stabili pedepse în limita maximului special prevazut în textul sanctionator.
Tâlharie si omor deosebit de grav aflate în concurs. Elemente de diferentiere fata de infractiunea de tâlharie urmata de moartea victimei
Încheierea penala nr. 270/26.10.2006
Tribunalul Iasi prin sentinta penala nr.315 din 10 mai 2006 a condamnat pe inculpatul C.Gh., aflat în Penitenciarul Iasi, la urmatoarele pedepse:
– 15 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute de art.64 lit. a, b, c, e – pedeapsa complementara pentru comiterea infractiunii de tâlharie prevazuta de art.211 alin.1 si alin.2 ind.1 lit. c Cod penal cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal;
– 20 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute de art.64 lit. a, b, c si e Cod penal ca pedeapsa complementara pentru comiterea infractiunii de omor deosebit de grav prevazute de art.174, 176 lit. d Cod penal cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal.
În baza art.33 lit. a, art.34 lit.b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare pe care a sporit-o cu 2 (doi) ani, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa de 22 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute de art.64 lit. a, b, c, e Cod penal.
A aplicat inculpatului disp.art.71 si 64 lit.a, b, c, d Cod penal.
În baza art.350 Cod procedura penala a mentinut starea de arest a inculpatului iar în baza disp.art.88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicata perioada retinerii si arestarii preventive la zi începând cu 30.08.2005.
În pronuntarea acestei sentinte instanta a retinut urmatoarele:
În ziua de 16 iulie 2005, în jurul orelor 1700, inculpatul aflat în stare de ebrietate, s-a deplasat la locuinta surorii sale U.M. pe care o mai ajuta ocazional, la treburile gospodaresti.
Negasind pe nimeni acasa, inculpatul a mers la socrii acesteia, care detin o alta casa în aceeasi curte. Fara a striga la usa, inculpatul a deschis usa, ce nu era asigurata cu cheia, a patruns în interiorul casei si a intrat în camera în care stia ca familia U. tinea banii.
Inculpatul s-a îndreptat spre masa din camera si de sub fata de masa a sustras suma de 1.400.000 lei vechi. În timp ce numara banii sustrasi, inculpatul a fost surprins de victima U.M. care i-a pus mâna pe umar. În acel moment, inculpatul s-a întors a prins-o pe victima cu mâna de gât si a strâns-o puternic, dupa care a îmbrâncit-o peste o lada de lemn. Întrucât inculpatul scapase din mâna banii, aceasta s-a aplecat pentru a-i strânge de pe jos, moment în care a observat ca victima încerca sa se ridice în picioare. Inculpatul a prins-o din nou cu mâna de gât, a izbit-o de usa, dupa care victima a cazut la pamânt si s-a lovit puternic cu capul de dusumeaua încaperii.
Dupa consumarea acestei agresiuni, inculpatul a parasit locuinta luând cu el banii sustrasi. La plecare a fost observat de vecinii victimei, respectiv de familia D. Inculpatul a cerut de la D.I. o tigara dupa care si-a continuat drumul spre casa.
În aceeasi zi, inculpatul a parasit localitatea fiind depistat de lucratorii de politie în comuna Vedea, jud. Arges unde lucra ca ziler.
Din raportul de necropsie rezulta ca moartea victimei U.M. a fost violenta si s-a datorat insuficientei acute consecutive unei sugrumari. Pe corpul victimei s-au constatat echimoze ce s-au putut produce prin lovire cu mijloace contondente.
În cauza s-a procedat la reconstituirea faptei inculpatului indicând locul si modul în care a sustras banii si a suprimat viata numitei U.M.
În drept, faptele retinute si descrise anterior, realizeaza continutul constitutiv al infractiunilor de omor deosebit de grav si tâlharie, prevazuta de art.174-176 lit. d Cod penal si respectiv 211 alin.1 si 21 lit. c Cod penal cu aplicarea art.33 lit. a, 34lit.b si 37 lit. b Cod penal.
Sentinta astfel pronuntata a fost apelata de inculpatul C.Gh., pentru nelegalitate si netemeinicie.
A sustinut ca încadrarea juridica este gresita întrucât fapta inculpatului se încadreaza juridic în infractiunea de „tâlharie” urmata de moartea victimei, fapta prevazuta de art.211 alin.3 Cod penal.
A aratat, ca nu a avut intentia de a ucide victima, ci de a lua o suma de bani ce considera ca-i apartin, dar fiind surprins a îmbrâncit-o parasind locul faptei.
Examinând sentinta atacata prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a constatat ca respectiva critica este nefondata.
Situatia de fapt, astfel cum a fost retinuta de catre instanta fondului, este corecta fiind rezultatul coroborarii tuturor probelor administrate în cauza.
Astfel, s-a dovedit fara dubii ca inculpatul, în data de 16 iulie 2005, în jurul orelor 1700 dupa ce consumase bauturi alcoolice, a mers la locuinta numitilor U.N. si U.M.
Fara a avea consimtamântul acestora a deschis usa imobilului care nu era încuiata a patruns în interior, si cunoscând locul unde victima îsi tinea banii s-a îndreptat spre masa din camera respectiva, iar de sub fata de masa a sustras suma de 1.400.000 lei ROL.
A fost surprins de victima U.M. în timp ce-si numara banii situatie în care inculpatul a ripostat.
A prins-o cu mâna dreapta de gât, a strâns-o puternic dupa care a îmbrâncit-o peste o lada din lemn.
Întrucât îi cazuse pe jos banii sustrasi si s-a aplecat pentru a-i lua, a observat ca victima U.M. încerca sa se ridice în picioare. Astfel, a prins-o din nou de gât cu mâna, a izbit-o de usa, iar aceasta a cazut pe spate lovindu-se de dusumea, situatie în care inculpatul a parasit în graba locuinta.
Din raportul de necropsie medico-legala, nr.1074/2005 rezulta ca moartea victimei – în vârsta de 73 ani – a fost violenta si s-a datorat insuficientei respiratorii acute consecutive unei sugrumari, aspect evidentiat si în plansa fotografica – foto nr.2, fila 15, dosar urmarire penala.
În ceea ce priveste latura obiectiva a infractiunii de tâlharie urmata de moartea victimei, se cere, pe de o parte, realizarea raportului de cauzalitate între fapta de tâlharie si moartea victimei, iar pe de alta parte, ca inculpatul care a actionat cu intentie în ceea ce priveste fapta de tâlharie sa fie totodata în culpa fata de producerea rezultatului mai grav.
Or, probele dosarului atesta faptul ca inculpatul a produs cu intentie moartea victimei, pe care a sugrumat-o conducând astfel la o insuficienta respiratorie acuta si ulterior la deces.
Prin urmare, retinând ca victima a fost ucisa cu intentie (art.176 lit.d Cod penal) nu se poate retine în acelasi timp ca moartea acesteia s-a produs si din culpa (art.211 alin.3 Cod penal) astfel ca activitatea infractionala a fost corect încadrata juridic, neexistând temeiuri privind schimbarea acesteia asa dupa cum a solicitat inculpatul.
CAPITOLUL IV
ASPECTE CRIMINOLOGICE ȘI CONCLUZII
4.1. Criminalitatea în România
Literatura de specialitate face diferența între trei tipuri de criminalitate pa baza săvârșirii, descoperirii și sancționării diverselor fapte comise. Acestea sunt:
a) criminaliatatea reală – alcătuită din totalitatea manifestărilor antisociale cu caracter penal care s-au comis în realitate;
b) criminalitatea descoperită (aparentă) – alcătuită doar din acele fapte comise și identificate de organele specializate, de obicei mai mică decât criminalitatea reală;
c) criminalitatea judecată (legală) – reprezintă acea parte din criminalitatea descoperită care ajunge să fie judecată și sancționată, de obicei mai mică decât criminalitatea descoperită.
Existră date statistice în care putem observa următoarele caracteristici importante: infracțiunile sunt săvârșite preponderent de cetățeni români, adulți, de sex masculin și fără ocupație.
Dacă ne raportăm strict la infracțiunile de omor, mai exact la persoanele condamnate definitiv pentru această infracțiune avem:
După cum se poate observa, numerele oscilează aproximativ între aceleași valori, din anul 2005 înregistrându-se însă o scădere semnificativă a acestui tip de infracțiune, având o pondere mai mare cele împotriva patrimoniului.
Alte date ne indică faptul că persoanele inculpate pentru omor sunt în mare parte necăsătoriți, sau căsătoriți dar în relații conflictuale cu partenerul, majoritatea provenind la rândul lor din familii aparent organizate, dar deficitare din punct de vedere social și mai ales educativ.
Cele mai frecvente mobiluri ale omorului sunt conflictele spontane dintre agresor și victimă, de unde rezultă și faptul că majoritatea inculpaților sunt delincvenți primari, fără antecedente penale și cu o rată scăzută de recidivism, datorită pedepselor mari, urmate de cele declanșate de sentimente puternice (ură, dușmănie, răzbunare, gelozie), interese materiale, interese sexuale. Datorită spontaneității actului de obicei acționează singuri, noaptea și folosesc arme albe, sau obiecte contondente ce pot fi ușor găsite în împrejurimile săvârșirii actului.
Pe baza acestor date statistice se poate alcătui o tipologie a infracțiunilor de omor:
a) omorul „primitiv” – de regulă spontan, ocazional, generat și favorizat de o serie de ocazii delincvente (relații conflictuale, încăierări, provocări ale unor persoane, consum de alcool);
b) omorul pasional – generat de mobiluri de ură, răzbunare, dușmănie, caracteristic de regulă persoanelor instabile psihic sau emoțional și cu autocontrol scăzut;
c) omorul utilitar – mobiluri materiale, asociat de multe ori și cu alte infracțiuni (furt, tâlhărie);
d) omorul pseudo-justițiar – comis pentru repararea unui prejudicu moral sau material, sau pedepsirea unei persoane ce a săvârșit o infracțiune, realizat de persoane ce se substituie justiției legale;
e) omorul rațional – caracteristic crimei organizate, având ca mobiluri obținerea de profituri ilicite ridicate, sau „reglarea de conturi”.
4.2. Concluzii
Omorul prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, această faptă aducând atingere celui mai important atribut al unei persoae, viața. Punera în pericol sau suprimarea vieții persoanei interesează nu numai persoana victimei, ci persoana în general, deoarece fără respectarea vieții persoanei nu poate fi concepută existența pașnică a colectivității, sau conviețuirea membrilor acesteia.
De aceea prevenția acestui tip de acțiune trebuie să ocupe un loc principal în mentalitatea colectivității, dar mai ales în mentalitatea fiecărei persoane în parte. Această problematică nu este una nouă, primele studii pe acest domeniu fiind realizate de Consiliul economic și social al ONU, în 1946.
Trăim într-o perioadă denaturată din punct de vedere social în care flageluri precum corupția, sărăcia, drogurile, terorismul, violența sunt atât de puternic mediatizate încât pare ceva normal și nelipsit din viața de zi cu zi. Statistici oficiale arată o creștere mare a criminalității peste tot în lume, iar în acest context este nevoie de realizarea unor strategii naționale de prevenire a criminalității.
Prevenția poate fi de mai multe feluri și se poate axa pe diferite aspecte, însă cele mai des folosite sunt prevenția socială și cea situațională.
Prevenția socială apelează la educație, prin intermediul instituțiilor și a specialiștilor, urmărind împiedicarea evoluției indivizilor către inadaptare și antisocialitate. Aceasta are două forme principale:
– prevenirea prin dezvoltare mentală, orientată în principal spre individ și familia sa. Aceast trebuie să fie de ordin educativ, efectuată în familie sau la școală și pentru a avea un grad mare de eficiență trebuie făcută în timpul copilăriei, până la adolescență.
– prevenirea comunitară, efectuată prin acțiuni la nivelul localității, sau cartierului ca organizarea de activități pentru timpul liber al tinerilor, o securitate mai bună a caselor, introducerea portarului la diferite instituții.
Prevenția situațională urmărește protejarea persoanelor și bunurilor cu ajutorul instituțiilor specializate în domeniu, ca poliția, care instruiesc cetățenii și stabilesc măsuri eficace în teren. Unele soluții eficace sunt:
– o protecție fizică mai bună prin asigurarea ușilor de intrare în locuințe (broaște, eliminarea ușilor din spate, încuierea ușilor chiar dacă este cineva înăuntru), instalarea de geamuri incasabile, întărirea porților;
– controlul accesului prin instalarea de posturi de pază, cartele de acces, controlul bagajelor, etichete electronice;
– reducerea sau chiar împiedicarea contactului cu ținta prin interzicerea barurilor sau a centrelor comerciale în aproprierea școlilor, reducerea timpului de așteptare a mijloacelor de transport în comun în stații, asigurarea unui adăpost, a unor zone de siguranță pentru victime (ex: o femeie bătută de soțul alcoolic și violent)
– reducerea beneficiilor pentru delincvent prin reducerea banilor păstrați de casierii și vânzători, repararea rapidă a imobilelor vandalizate pentru ca autorii să nu se bucure de „creația” lor, arestarea și pedepsirea tăinuitorilor, etc.
Pe lângă acestea un grad mai mic de indiferență al cetățenilor față de ceea ce se întâmplă în jurul lor, pedepse mai severe pentru infracțiunile grave (omor, viol, tâlhării), vizibilitatea mai mare a poliției pe străzi și în locurile în care posibilitatea săvârșirii de infracțiuni este mai mare (baruri, locații izolate) și nu în ultimul rând un sistem juridic corect, clar și cu un grad mare de celeritate în soluționarea cauzelor ar ajuta mult în lupta contra criminalității în țara noastră.
BIBLIOGRAFIE
I. TRATATE, CURSURI, MANUALE
1. Blîndul, Valentin Cosmin. Psihopedagogia comportamentului deivant. București: Ed. Aramis, 2012.
2. Bob, Mircea Dan; Hanga, Vladimir. Curs de drept privat roman, ediția a-3-a. București: Ed. Universul Juridic, 2009.
3. Bogdan, Sergiu. Drept penal, Partea specială. București: Ed. Universul Juridic, 2009.
4. Boroi, Alexandru. Infracțiuni contra vieții. București: Ed. Național, 1996.
5. Dobrinoiu, Vasile; Neagu, Norel. Drept penal. Partea specială. Teorie și practică judiciară. București: Ed. Universul Juridic, 2011.
6. Hotca, Mihai Adrian. Protecția victimelor. Elemente de victimologie. București: Ed. C.H. Beck, 2006.
7. Mitrache, Constantin; Cristian Mitrache. Drept penal român, partea generală. București: Ed. Universul Juridic, 2010.
8. Moldovan, Aurel Teodor. Drept Penal Partea Generală. Brașov: Ed. Lux Libris, 2009.
9. Popa, Vasile; Ion Drăgan; Lucian Lăpădat. Psiho-sociologie juridică. Timișoara: Ed. Lumina Lex, 1999.
10. Streteanu, Florin. Tratat de drept penal, Partea generală, Volumul I. București: Ed. C.H. Beck, 2008.
11. Tănăsescu, Iancu; Tănăsescu, Camil; Tănăsescu, Gabriel. Criminologie. București: Ed. All Beck, 2003.
12. Rădulescu, Sorin M. ; Banciu, Dan; Teodorescu, Vasile. Criminalitatea în România în perioada de tranziție (Teorii, Tendințe, Prevenire). Pitești: Ed. Lică, 2001.
II. ARTICOLE, REVISTE
1. Claridge, Jack. „Criminal Profiling & Its Use in Crime Solving.” Explore Forensics. 28.04.2015. http://www.exploreforensics.co.uk (accesat 30.04.2015).
2. Crisan, Claudia-Elena. „Elemente specifice ale personalității criminalului și cauzele crimei.” Revista online de psihologie. 10.02.2015. http://www.ultrapsihologie.ro (accesat 01.05. 2015).
3. Țupulan, Marin C.; Costin Moldoveanu. „Particularitățile specifice omorului săvârșit cu premediare.” Revista de investigare a criminalității, 2012.
III. PRACTICĂ JUDICIARĂ
1. Curtea de Apel Brașov. Culegere de practică judiciară penală 1994-1998. București: Ed. All Beck, 1999.
2. Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției penale pe anul 2007, Volumul I. București: Ed. Hamangiu, 2008.
IV. SURSE INFORMATICE
1. Juridice.ro http://www.juridice.ro (accesat 05.04.2015).
2. lege5 http://www.lege5.ro (accesat 16.03. 2015).
3. Ministerul Justiției http://www.just.ro (accesat 02.04.2015).
4. Institutul Național de Criminologie http://www.criminologie.ro (accesat 10.05.2015).
5. Institutul Național de Statistică http://insse.ro (accesat 10.05.2015).
V. ALTE PUBILCAȚII
1. Antoniu, George. Vinovăția penală. București: Ed. Academiei Române, 1995.
2. Beccaria, Cesare. Despre infracțiuni și pedepse. București: Ed. Științifică, 1965.
3. Boroi, Alexandru. Aspecte teoretice și practice privind infracțiunile de omor și lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. București: Ed. M.I., 1991.
4. Hanga, Vladimir. Mari legiuitori ai lumii. Ed.Științifică și Enciclopedică, 1997.
5. Marin, Andrei. Pagini alese din oratori greci. București: Ed. Științifică și Enciclopedică, 1969.
6. Smochină, Andrei. Istoria universală a statului și dreptului (epoca antică și medievală). Chișinău: Tipografia centrală, 2002.
7. Ursa, Victor. Criminologie. Cluj-Napoca: Ed. Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, 1994.
BIBLIOGRAFIE
I. TRATATE, CURSURI, MANUALE
1. Blîndul, Valentin Cosmin. Psihopedagogia comportamentului deivant. București: Ed. Aramis, 2012.
2. Bob, Mircea Dan; Hanga, Vladimir. Curs de drept privat roman, ediția a-3-a. București: Ed. Universul Juridic, 2009.
3. Bogdan, Sergiu. Drept penal, Partea specială. București: Ed. Universul Juridic, 2009.
4. Boroi, Alexandru. Infracțiuni contra vieții. București: Ed. Național, 1996.
5. Dobrinoiu, Vasile; Neagu, Norel. Drept penal. Partea specială. Teorie și practică judiciară. București: Ed. Universul Juridic, 2011.
6. Hotca, Mihai Adrian. Protecția victimelor. Elemente de victimologie. București: Ed. C.H. Beck, 2006.
7. Mitrache, Constantin; Cristian Mitrache. Drept penal român, partea generală. București: Ed. Universul Juridic, 2010.
8. Moldovan, Aurel Teodor. Drept Penal Partea Generală. Brașov: Ed. Lux Libris, 2009.
9. Popa, Vasile; Ion Drăgan; Lucian Lăpădat. Psiho-sociologie juridică. Timișoara: Ed. Lumina Lex, 1999.
10. Streteanu, Florin. Tratat de drept penal, Partea generală, Volumul I. București: Ed. C.H. Beck, 2008.
11. Tănăsescu, Iancu; Tănăsescu, Camil; Tănăsescu, Gabriel. Criminologie. București: Ed. All Beck, 2003.
12. Rădulescu, Sorin M. ; Banciu, Dan; Teodorescu, Vasile. Criminalitatea în România în perioada de tranziție (Teorii, Tendințe, Prevenire). Pitești: Ed. Lică, 2001.
II. ARTICOLE, REVISTE
1. Claridge, Jack. „Criminal Profiling & Its Use in Crime Solving.” Explore Forensics. 28.04.2015. http://www.exploreforensics.co.uk (accesat 30.04.2015).
2. Crisan, Claudia-Elena. „Elemente specifice ale personalității criminalului și cauzele crimei.” Revista online de psihologie. 10.02.2015. http://www.ultrapsihologie.ro (accesat 01.05. 2015).
3. Țupulan, Marin C.; Costin Moldoveanu. „Particularitățile specifice omorului săvârșit cu premediare.” Revista de investigare a criminalității, 2012.
III. PRACTICĂ JUDICIARĂ
1. Curtea de Apel Brașov. Culegere de practică judiciară penală 1994-1998. București: Ed. All Beck, 1999.
2. Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției penale pe anul 2007, Volumul I. București: Ed. Hamangiu, 2008.
IV. SURSE INFORMATICE
1. Juridice.ro http://www.juridice.ro (accesat 05.04.2015).
2. lege5 http://www.lege5.ro (accesat 16.03. 2015).
3. Ministerul Justiției http://www.just.ro (accesat 02.04.2015).
4. Institutul Național de Criminologie http://www.criminologie.ro (accesat 10.05.2015).
5. Institutul Național de Statistică http://insse.ro (accesat 10.05.2015).
V. ALTE PUBILCAȚII
1. Antoniu, George. Vinovăția penală. București: Ed. Academiei Române, 1995.
2. Beccaria, Cesare. Despre infracțiuni și pedepse. București: Ed. Științifică, 1965.
3. Boroi, Alexandru. Aspecte teoretice și practice privind infracțiunile de omor și lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. București: Ed. M.I., 1991.
4. Hanga, Vladimir. Mari legiuitori ai lumii. Ed.Științifică și Enciclopedică, 1997.
5. Marin, Andrei. Pagini alese din oratori greci. București: Ed. Științifică și Enciclopedică, 1969.
6. Smochină, Andrei. Istoria universală a statului și dreptului (epoca antică și medievală). Chișinău: Tipografia centrală, 2002.
7. Ursa, Victor. Criminologie. Cluj-Napoca: Ed. Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, 1994.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Infractiunile de Omor (ID: 128217)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.