Infractiunile de Luare Si Dare de Mita
INFRACȚIUNILE DE LUARE ȘI DARE DE MITĂ REGLEMENTATE DE LEGISLAȚIA ROMÂNIEI
CUPRINS
ADNOTĂRI
LISTA ABREVIERILOR
INTRODUCERE
1. INFRACȚIUNILE DE LUARE ȘI DARE DE MITĂ PRIN PRISMA MATERIALELOR ȘTIINȚIFICE PUBLICATE ÎN ROMÂNIA, REPUBLICA MOLDOVA ȘI ÎN ALTE STATE
1.1. Analiza materialelor științifice publicate la tema tezei în România
1.2. Cercetarea lucrărilor științifice referitoare la corupție publicate în Republica Moldova și alte state
1.3. Concluzii 1
2. ABORDĂRI GENERALE REFERITOARE ȘI REGLEMENTAREA FENOMENULUI CORUPȚIEI ȘI ÎN ROMÂNIA
2.1. Evoluția primară a fenomenului corupției și a reglementărilor normative în raport cu acest fenomen
2.2. Reglementări internaționale în materia corupției
2.3. Evoluția reglementărilor normative în domeniul corupției în România
2.4. Aspecte evolutive ale normativului în materia corupției în Republica Moldova
2.5. Concluzii 2
3. CARACTERISTICA JURIDICO-PENALĂ A INFRACȚIUNII DE LUARE DE MITĂ POTRIVIT LEGISLAȚIEI PENALE A ROMÂNIEI
3.1. Considerații generale
3.2. Cadrul legislativ al infracțiunii de luare de mită
3.3. Condiții preexistente ale infracțiunii de luare de mită
3.3.1. Obiectul infracțiunii de luare de mită
3.3.2. Subiecții infracțiunii de luare de mită
3.4. Conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită
3.4.1. Latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită
3.4.2. Latura subiectivă a infracțiunii de luare de mită
3.5. Forme, modalități și sancțiuni în cazul infracțiunii de luare de mită
3.6 Concluzii 3
4. REGLEMENTĂRI DE DREPT PRIVIND INFRACȚIUNEA DE DARE DE MITĂ CONFORM LEGISLAȚIEI PENALE A ROMÂNIEI
4.1 Considerații generale
4.2 Cadrul legislativ al infracțiunii de dare de mită
4.3 Condiții preexistente ale infracțiunii de dare de mită
4.3.1. Obiectul infracțiunii de dare de mită
4.3.2. Subiecții infractiunii de dare de mită
4.4 Conținutul constitutiv al infracțiunii de dare de mită
4.4.1. Latura obiectivă a infracțiunii de dare de mită
4.4.2. Latura subiectivă a infracțiunii de dare de mită
4.5 Cauzele de neimputabilitate și de nepedepsire în cazul infracțiunii de dare de mită
4.5.1. Cauza specială de neimputabilitate a faptei de dare de mită
4.5.2. Cauza specială de nepedepsire în cazul săvârșirii infracțiunii de dare de mită
4.6 Forme, sancțiuni și alte aspecte în cazul infracțiunii de dare de mită
4.7 Concluzii 4
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
CV-UL AUTORULUI
ADNOTARE
MICU Camelia Doina, „Infracțiunile de luare și dare de mită reglementate de legislația penală a României”. Teză de doctor în drept la specialitatea științifică
554.01 – Drept penal și execuțional penal. Chișinău, 2014
Teza cuprinde introducere, 4 capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografia din 202 titluri, 156 pagini text de bază. Rezultatele obținute sunt publicate în 8 lucrări științifice.
Cuvinte-cheie: corupție, mită, corupt, corupător, oferă, foloase, bani, valoare, influență, pretindere, acceptare, primire, oferire, dare, funcție, corupție activă, corupție pasivă.
Domeniul de studiu. Teza de doctorat este bazată pe o temă deosebit de actuală a dreptului penal, cu multiple conotații și interpretări de ordin practic, și anume: analiza juridico-penală a infracțiunilor de luare și dare de mită potrivit reglementărilor normative ale României.
Scopul constă în crearea, pe fundalul reglementărilor normative și a viziunilor științifice, a unor concepții noi cu privire la răspunderea penală pentru infracțiunile de corupție, în particular potrivit legislației penale a României, precum și interpretarea cadrului normativ în vigoare sub aspectul existenței unor coliziuni și controverse legislative. Obiectivele: analiza evoluției reglementărilor normative în materia răspunderii pentru infracțiunile de corupție în România; cercetarea cadrului normativ în vigoare referitor la infracțiunea de luare de mită; cercetarea cadrului normativ în vigoare referitor la infracțiunea de dare de mită; analiza condițiilor preexistente ale infracțiunilor de luare și dare de mită; elucidarea esenței obiectului material al infracțiunilor de luare și dare de mită, mai cu seamă sub aspectul prezenței sau absenței acestuia în cazul acestor infracțiuni; cercetarea complexă a subiectului activ al infracțiunii de luare de mită; identificarea subiecților pasivi ai infracțiunilor de luare și dare de mită; analiza conținutului constitutiv al infracțiunilor de luare și dare de mită, în special prin intermediul semnelor constitutive obligatorii; cercetarea formelor de manifestare a infracțiunilor de luare și dare de mită; identificarea modalităților normative și cercetarea sancțiunilor în cazul infracțiunilor de luare de mită și dare de mită.
Noutatea științifică și originalitatea rezultatelor obținute. Caracterul novator al lucrării este determinat de faptul că în cadrul acesteia sunt propuse noțiuni, teze, concepții, care pun într-o nouă lumină unele dintre cele mai controversate probleme ce țin de aplicarea răspunderii penale pentru faptele de luare și dare de mită prevăzute de legislația penală a României. Problema științifică importantă rezolvată prin conținutul tezei de doctorat elaborată constă în elaborarea și formularea unei concepții clare privind răspunderea penală pentru infracțiunile de luare și dare de mită potrivit legislației penale a României, care a condus la modificarea și eficientizarea acestui cadru normativ, în vederea racordării lui la realitățile faptice curente.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Semnificația teoretică constă în: cercetarea unei largi surse bibliografice în materia infracțiunilor de corupție, în particular în vederea creării unei concepții teoretico-științifice de combatere a acestei categorii de infracțiuni pe cale juridico-penală; redarea aspectelor generale privind interpretarea conceptuală a infracțiunilor de corupție în literatura de specialitate și în legislația diferitor state; sistematizarea opiniilor teoretice în materia analizei juridico-penale a infracțiunilor de luare și dare de mită potrivit legislației penale a României; identificarea și indicarea unor noi premise teoretice de fundamentare a răspunderii penale pentru infracțiunile de luare și dare de mită în baza legislației penale a României. Caracterul aplicativ rezidă în interpretarea, sub noi aspecte, a normelor care vizează răspunderea penală pentru infracțiunile de luare și dare de mită prevăzute de legislația penală a României, care va contribui la dezvolta-rea discuției științifice pe marginea încadrării juridice corecte a faptelor prevăzute de aceste norme; identificarea complexă a semnificației semnelor preexistente și concomitente ale infracțiunilor de luare și dare de mită potrivit legislației penale a României au o mare importanță atât pentru aplicarea reușită a acestor norme în practica judiciară, cât și pentru dezvoltarea concepțiilor științifice asupra problemei vizate; concluziile și recomandările autorului sunt aplicabile în activitatea practică a organelor de drept, precum și în procesul de instruire în cadrul instituțiilor de învățământ mediu și superior cu profil juridic.
Implementarea rezultatelor științifice. Acestea sunt aplicabile în activitatea practică a organelor de drept, în special în ce privește calificarea corectă a infracțiunilor de luare și dare de mită prevăzute de legislația penală a României. De asemenea, ele pot fi utile la elaborarea de publicații științifice cu caracter de îndrumare pentru cadre didactice, studenți, masteranzi, doctoranzi.
PEЗЮME
Дoйна Камeлия Mикy, «Пoлyчeниe и дача взятки -пpecтyплeния пpeдycмoтpeнныe закoнoдатeльcтвoм Pyмынии». Дoктopcкая диccepтация пo cпeциальнocти
554.01 – Угoлoвнoe пpавo и yгoлoвнo-иcпoлнитeльнoe пpавo. Кишинэy, 2014
Диccepтация cocтoит из ввeдeния, 4-x глав, oбщиe вывoды и peкoмeндации, библиoгpафия из 202 названий, 156 cтpаницы ocнoвнoгo тeкcта. Peзyльтаты иccлeдoвания oпyбликoваны в 8-ми наyчныx pабoтаx.
Ключeвыe cлoва: кoppyпция, взятка, пoлyчатeль взятки, взяткoдатeль, дача взятки, выгoды, дeньги, цeннocть, влияниe, пpитязаниe, coглаcиe, пpинять, пpeдлoжeниe, дoлжнocть, активнoe взятoчничecтвo, паccивнoe взятoчничecтвo.
Oблаcть иccлeдoвания. Угoлoвнoe пpава: анализ пpecтyплeний cвязанныe c взятoчничecтвoм в cooтвeтcтвии c закoнoдатeльcтвoм Pyмынии.
Цeль pабoты являeтcя coзданиe на фoнe нынeдeйcтвyющeгo нopмативнoгo ypeгyлиpoвания и наyчныx взглядoв, нeкoтopыx нoвыx пoнятий oб yгoлoвнoй oтвeтcтвeннocти за кoppyпциoнныe пpecтyплeния, в чаcтнocти в cooтвeтcтвии c yгoлoвным закoнoдатeльcтвoм Pyмынии, а так жe интepпpeтация нынeдeйcтвyющиx нopм мeждy кoтopыми cyщecтвyют нeкoтopыe кoллизии и закoнoдатeльныe пpoтивopeчия. Задачи: анализ эвoлюции ypeгyлиpoвания oтнoшeний каcающиecя oтвeтcтвeннocти за кoppyпциoнныe наpyшeния в Pyмынии; иccлeдoваниe нынeдeйcтвyющиx нopм ypeгyлиpyющиx oтнoшeний каcающиxcя взятoчничecтва; анализ нopмативныx пpизнакoв xаpактepизyющиx эти пpecтyплeния, ocoбeннo c тoчки зpeния наличия или oтcyтcтвия cocтавoв пpecтyплeния; идeнтификация пpeдмeта этиx пpecтyплeний; кoмплeкcнoe иccлeдoваниe активнoгo cyбъeкта пoлyчeния взятки; иccлeдoваниe фopм пpoявлeния взятoчничecтва и cанкций.
Hаyчная нoвизна и opигинальнocть пoлyчeнныx peзyльтатoв oпpeдeляютcя тeм, чтo в нeй пpeдлoжeны пoнятия, тeзиcы, кoнцeпции, кoтopыe пpoяcняют cамыe cпopныe вoпpocы, cвязанныe c пpимeнeниeм yгoлoвнoй oтвeтcтвeннocти за взятoчничecтвo в cooтвeтcтвии c закoнoдатeльcвoм Pyмынии. Bажный наyчный вoпpoc, peшeнный coдepжаниeм диccepтации cocтoит в pазpабoткe и фopмyлиpoвки яcнoй кoнцeпции oтнocитeльнo yгoлoвнoй oтвeтcтвeннocти за пpecтyплeниe cвязанныe co взятoчничecтвoм coглаcнo yгoлoвнoмy закoнoдатeльcтвy Pyмынии, кoтopая пpивeла к измeнeнию и пoвышeнию эффeктивнocти этиx нopмативныx пpeдпocылoк, c цeлью пoдключeния к дeйcтвитeльнoй фактичecкoй peальнocти.
Teopeтичecкoe и пpактичecкoe значeниe pабoты. Teopeтичecкoe значeниe: иccлeдoваниe мнoжecтва библиoгpафичecкиx иcтoчникoв в oблаcти взятoчничecтва, в чаcтнocти, в coздании тeopeтичecкo-наyчнoй кoнцeпции в ycтpанeнии этиx катeгopий наpyшeния юpидичecкo-yгoлoвным пyтём; изoбpажeниe oбщиx аcпeктoв cвязаныe c интepпpeтации взятoчничecтва в cпeциальнoй литepатype и в закoнoдатeльcтвe pазныx cтpан; cиcтeматизация тeopeтичecкиx мнeний иcxoдя из yгoлoвнoгo анализа наpyшeний cаязаныe co взятoчничecтвoм coглаcтнo закoнoдатeльcтвy Pyмынии; идeнтификации нoвыx пpeдпocылoк лeжащиx в ocнoвe yгoлoвнoй oтвeтcтвeннocти за взятoчничecтвo. Пpактичecкая значимocть pабoты заключаeтcя в интepпpeтации нoвыx аcпeктoв нopм, каcающиxcя yгoлoвнoй oтвeтcтвeннocти за наpyшeния cвязаныe co взятoчничecтвoм coглаcнo закoнoдатeльcтва Pyмынии, кoтopая мoжeт cпocoбcтвoвать pазвитию наyчнoй диcкyccии oтнocитeльнo пpавильнoй квалификации этиx пpecтyплeний; oпpeдeлeниe кoмплeкcнoгo значeния пpизнакoв cocтава пpecтyплeния, cвязанныe c взятoчничecтвoм в cooтвeтcтвии c закoнoдатeльcтвoм Pyмынии, кoтopыe имeют бoльшoe значeниe для ycпeшнoй peализации этиx пpавил в юpидичecкoй пpактикe, нo и для pазвития наyчныx кoнцeпций пo этим вoпpocам; вывoды и peкoмeндации автopа пpимeнимы в пpактичecкoй pабoтe пpавooxpанитeльныx opганoв, а так жe в yчeбнoм пpoцecce cpeдниx и выcшиx yчeбныx завeдeнияx юpидичecкoгo пpoфиля.
Bнeдpeниe наyчныx peзyльтатoв. Oни мoгyт быть пpимeнeны в пpактичeceoй дeятeль-нocти пpавooxpанитeльныx opганoв, ocoбeннo в пpавильнoм квалификации взятoчничecтва в закoнoдатeльcтвe Pyмынии. A такжe oни мoгyт быть пoлeзны в pазpабoткe наyчныx пyбликаций и тeopeтичecкиx пocoбий для пpeпoдаватeлeй, cтyдeнтoв, магиcтpoв, дoктopандoв.
SUMMARY
MICU Camelia Doina, „Bribery crimes as regulated by criminal laws of Romania”. PhD thesis, field 554 – Criminal law. Kishinev, 2014
The thesis comprises an introduction, 4 chapters, general conclusions and recommendations, bibliography of 202 titles, 156 pages of basic text. The results obtained are published in 8 scientific works.
Key-words: corruption, bribe, corrupted, o yгoлoвнoй oтвeтcтвeннocти за пpecтyплeниe cвязанныe co взятoчничecтвoм coглаcнo yгoлoвнoмy закoнoдатeльcтвy Pyмынии, кoтopая пpивeла к измeнeнию и пoвышeнию эффeктивнocти этиx нopмативныx пpeдпocылoк, c цeлью пoдключeния к дeйcтвитeльнoй фактичecкoй peальнocти.
Teopeтичecкoe и пpактичecкoe значeниe pабoты. Teopeтичecкoe значeниe: иccлeдoваниe мнoжecтва библиoгpафичecкиx иcтoчникoв в oблаcти взятoчничecтва, в чаcтнocти, в coздании тeopeтичecкo-наyчнoй кoнцeпции в ycтpанeнии этиx катeгopий наpyшeния юpидичecкo-yгoлoвным пyтём; изoбpажeниe oбщиx аcпeктoв cвязаныe c интepпpeтации взятoчничecтва в cпeциальнoй литepатype и в закoнoдатeльcтвe pазныx cтpан; cиcтeматизация тeopeтичecкиx мнeний иcxoдя из yгoлoвнoгo анализа наpyшeний cаязаныe co взятoчничecтвoм coглаcтнo закoнoдатeльcтвy Pyмынии; идeнтификации нoвыx пpeдпocылoк лeжащиx в ocнoвe yгoлoвнoй oтвeтcтвeннocти за взятoчничecтвo. Пpактичecкая значимocть pабoты заключаeтcя в интepпpeтации нoвыx аcпeктoв нopм, каcающиxcя yгoлoвнoй oтвeтcтвeннocти за наpyшeния cвязаныe co взятoчничecтвoм coглаcнo закoнoдатeльcтва Pyмынии, кoтopая мoжeт cпocoбcтвoвать pазвитию наyчнoй диcкyccии oтнocитeльнo пpавильнoй квалификации этиx пpecтyплeний; oпpeдeлeниe кoмплeкcнoгo значeния пpизнакoв cocтава пpecтyплeния, cвязанныe c взятoчничecтвoм в cooтвeтcтвии c закoнoдатeльcтвoм Pyмынии, кoтopыe имeют бoльшoe значeниe для ycпeшнoй peализации этиx пpавил в юpидичecкoй пpактикe, нo и для pазвития наyчныx кoнцeпций пo этим вoпpocам; вывoды и peкoмeндации автopа пpимeнимы в пpактичecкoй pабoтe пpавooxpанитeльныx opганoв, а так жe в yчeбнoм пpoцecce cpeдниx и выcшиx yчeбныx завeдeнияx юpидичecкoгo пpoфиля.
Bнeдpeниe наyчныx peзyльтатoв. Oни мoгyт быть пpимeнeны в пpактичeceoй дeятeль-нocти пpавooxpанитeльныx opганoв, ocoбeннo в пpавильнoм квалификации взятoчничecтва в закoнoдатeльcтвe Pyмынии. A такжe oни мoгyт быть пoлeзны в pазpабoткe наyчныx пyбликаций и тeopeтичecкиx пocoбий для пpeпoдаватeлeй, cтyдeнтoв, магиcтpoв, дoктopандoв.
SUMMARY
MICU Camelia Doina, „Bribery crimes as regulated by criminal laws of Romania”. PhD thesis, field 554 – Criminal law. Kishinev, 2014
The thesis comprises an introduction, 4 chapters, general conclusions and recommendations, bibliography of 202 titles, 156 pages of basic text. The results obtained are published in 8 scientific works.
Key-words: corruption, bribe, corrupted, bribe giver, clerk, offer, benefits, money, value, influence, claim, acceptance, giving, taking, function, active corruption, passive corruption, job attributions.
Field of study: The PhD thesis is based on a very current topic in criminal law, with various practical connotations and interpretations, namely: legal-criminal analysis of bribery according to the Romanian laws.
The aim of the PhD thesis is to create, on the background of the regulations in force and of the scientific visions, new conceptions regarding the criminal liability for corruption crimes, especially according to the criminal Romanian laws, as well the interpretation of the legislation in force with respect to existing legislative collisions and controversies. Objectives: analysis of the public law regulations in force with respect to liability for corruption crimes in Romania; research of the public law regulations in force with respect to bribe taking crimes; research of the public law regulations in force with respect to bribe giving crimes; analysis of pre-existing bribery conditions; clarification of the material object of bribery crimes, especially regarding their presence or absence in case of such crimes; complex research of the active subject of bribe taking crime; identification of passive subjects of bribery crimes; analysis of the contents of bribery crimes, especially through compulsory constitutive signs of bribe taking and giving crimes; research of the forms the bribery crimes may take; identification of norm types and research of bribery sanctions.
Scientific novelty and originality of the results obtained. The innovatory character of the research is rendered by the fact that within this work notions, theses and conceptions are proposed that show another facet of one of the most controversial issues related to the criminal liability for bribery, as set forth by the Romanian criminal laws. The important scientific problem that is solved through the content of the PhD disertation is the drawing-up and elaboration of a clear concept with regard to the criminal liability for bribe-taking and -giving crimes according to the Romanian criminal legislation, which led to changes of this normative environment and which rendered this environment efficient, with a view to connect it to the current actual realities.
Theoretical significance and applicable value of the thesis. The theoretic significance consists in: research of a vast bibliographic source pertaining to corruption crimes, especially in order to set up a theoretical-scientific concept to fight this crime on a legal-criminal basis; general aspects on conceptual interpretation of corruption crimes in specialty literature and in the laws of various countries; systematization of theoretical opinions on legal-criminal bribery analysis according to the criminal Romanian laws; identification of new theoretical premises on which criminal liability for bribery should be based, according to the Romanian criminal laws. The practical value consists in the interpretation, under new aspects, of norms pertaining to the criminal liability in case of bribery crimes, as provided by the Romanian criminal laws, which will contribute to the development of the scientific discussions on the correct legal framing of deeds covered by such norms; the complex identification of the significance of pre-existing and concomitant bribery signs according to the Romanian criminal laws has a great impact on the successful application of these norms in the legal practice, as well as on the development of scientific concepts on the issue under analysis; the author's conclusions and recommendations are applicable in the practical activity of the competent legal authorities, as well as in the educational programs of high schools and colleges in the legal field.
Implementation of scientific results. The results are applicable in the practical activity of law enforcement authorities, especially with respect to the correct qualification of bribery crimes as set forth by the criminal laws of Romania. They can also be used for the drawing-up of scientific works meant to guide teachers, students, MA students, PhD students.
LISTA ABREVIERILOR
UE – Uniunea Europeană
CSJ – Curtea Supremă de Justiție
ÎCCJ – Înalta Curte de Casație și Justiție
IPJ – Inspectoratul de Poliție Județean
ITM – Inspectoratul Teritorial de Muncă
Trib. – Tribunal
Secț. pen. – Secția penală
ANPC – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
CFR – Căile Ferate Române
CP Rom – Codul penal al României
CPP Rom – Codul de procedură penală al României
CP RM – Codul Penal al Republicii Moldova
MO – Monitor Oficial
Sec. – secol
Ed. – Editură
Vol. – volum
Cap. – capitol
Art. – articol
Lit. – literă
Alin. – alineat
Pct. – punct
Nr. – număr
P. – pagină
N.n. – nota noastră
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța problemei abordate
Corupția – ca fenomen social, este cunoscută de foarte multă vreme. Ea s-a făcut prezentă în cadrul relațiilor sociale încă din timpul primelor forme de organizare umană, cu toate că deși, în general, în majoritatea epocilor corupția a fost repudiată, unele perioade istorice indică acceptarea ca ceva firesc a faptelor de oferire și primire de foloase necuvenite.
După cum menționează, pe bună dreptate, autorii D. Banciu, S. Rădulescu, E. Balica și alții, tendințele de creștere a diverselor fapte de corupție în societatea românească reprezintă un fenomen real, ale cărei mecanisme de producere, consecințe sociale și moduri de soluționare interesează atât factorii cu rol de prevenire și control social, cât și opinia publică interesată de diminuarea acestui „flagel” în diferite sectoare de activitate economică, politică, socială și administrativă. Cu adevărat, pentru acest motiv, se consideră că un element important care trebuie avut în vedere în evaluarea fenomenului de corupție îl reprezintă percepția socială și reacția opiniei publice față de definirea diferitelor acte de corupție și a mecanismelor lor de producere și manifestare.
Desigur, în contextul relațiilor conturate în mediul UE, dacă ne referim , precum și în ipoteza eforturilor de integrare în UE depuse de Republica Moldova, armonizarea legislației și politicilor naționale la standardele UE comportă un caracter complex. Mai cu seamă se impune armonizarea și aplicarea eficientă a mecanismelor de prevenire și combatere a fenomenului corupției. Or, fenomenul corupției cuprinde întreaga gamă de relații sociale și, în viziunea noastră, acest fenomen socialmente periculos trebuie menținut stabil la anumite limite pentru a nu dezorganiza activitatea instituțiilor statului și a altor organisme sociale.
Concluzia la care s-a ajuns în luna decembrie 2013 – România se plasează pe locul 69 în topul corupției care cuprinde 177 de țări incluse în clasamentul lansat de Transparency International din Berlin. Nivelul corupției din România este perceput ca fiind mai mare în anul 2013 decât în 2012. Același tablou este identificat și pentru Republica Moldova, care a înregistrat în 2013 un scor al Indicelui Percepției Corupției de 35 puncte, plasându-se pe locul 102. În anul 2012, Moldova ocupa locul 94 din 178 de țări. Țările considerate cel mai puțin corupte sunt Danemarca, Noua Zeelandă și Finlanda, urmate de Suedia, Norvegia și Singapore (Raportul Transparency International a fost realizat pe baza unui indice de percepție a corupției în cadrul partidelor politice, al poliției, sistemului de justiție și al serviciilor publice. Acest raport trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că două treimi din țările analizate au obținut un scor sub 50 din 100. „Acest lucru indică o problemă serioasă cu privire la nivelul corupției la nivel internațional”, se constată de Transparency International).
În acest sens, se impune aplicarea diferită a mecanismelor și mijloacelor care ar preveni și combate acest „flagel”. Unul dintre mijloacele eficiente de prevenire și combatere a infracționalității în ansamblu, precum și a infracțiunilor de corupție, în mod special, este reprezentat prin normativul penal.
Deși nu este un fenomen nou apărut, preocuparea majorității statelor față de fenomenul corupției s-a intensificat sensibil în ultima perioadă, mai ales în condițiile internaționalizării acestui fenomen și apariției unor noi forme de criminalitate, care sunt asociate și cu faptele de corupție, ceea ce s-a reflectat și în adoptarea în acest sens a mai multor acte normative și documente cu caracter internațional.
Dintre convențiile internaționale în materia prevenirii și combaterii corupției este necesară menționarea Convenției penale privind corupția, adoptată la 27 ianuarie 1999; Convenției civile asupra corupției, adoptată la 4 noiembrie 1999; Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la 31 octombrie 2003, semnată de România la 9 decembrie 2003.
Cunoaștem faptul că, deși fenomenul corupției este specific tuturor comunităților și că acesta, în esență, comportă aceleași componente, reglementarea faptelor de corupție în diferite legislații este diferită, la fel ca și sancționarea pentru asemenea fapte. Aceste diferențe enunțate au determinat necesitatea unui studiu complex a legislației penale a României, în vederea stabilirii unor posibilități de ajustare eficientă a mecanismelor de prevenire și combatere a fenomenului corupției prin mijloace de drept penal, în special a infracțiunilor de luare și dare de mită.
La baza elaborării tezei de doctorat au stat lucrările și opiniile științifice a mai multor autori de notorietate din România și Republica Moldova, toate aceste opinii fiind trecute prin filtrul propriei analize a autorului. În special, lucrarea face referire la opiniile științifice ale autorilor: C. Bulai, G. Antoniu, S. Corlățeanu, C. Duvac, V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu, D. Ciuncan, M. Murea, I. Mogâldea, T. Medeanu, E. Cherciu, Gh. Alecu, A. Boroi, M. Basarab, S. Bogdan, C. Ușvat, H. Diaconescu, Gh. Diaconescu, Th. Mrejeru, D. Safta, M. Safta, R. Glodeanu, A. Grigorovici, (România), A. Barbăneagră, V. Cușnir, A. Borodac, I. Macari, S. Brânză, V. Berliba, V. Stati, T. Popovici, X. Ulianovschi, M. Gheorghiță, A. Mariț (Republica Moldova) etc.
Scopul și obiectivele tezei
Scopul tezei de doctorat constă în crearea, pe fundalul reglementărilor normative în vigoare ale României și a viziunilor științifice expuse în literatura de specialitate română și străină, a unor concepții noi cu privire la răspunderea penală pentru infracțiunile de corupție, în particular potrivit legislației penale a României, precum și interpretarea cadrului normativ sub aspectul existenței unor coliziuni și controverse legislative.
Realizarea scopului propus a conturat necesitatea materializării unui ansamblu de obiective, printre care:
cercetarea materialelor științifice în domeniul prevenirii și combaterii corupției prin mijloace de drept penal publicate în România și Republica Moldova și punerea acestora la baza formării opiniei și rezultatelor științifice obținute;
analiza evoluției reglementărilor normative în materia răspunderii pentru infracțiunile de corupție în România;
cercetarea cadrului normativ referitor la infracțiunea de luare de mită în legislația României;
cercetarea normativului penal al României în materia infracțiunii de dare de mită;
analiza condițiilor preexistente ale infracțiunilor de luare și dare de mită reglementate de legislația României;
elucidarea esenței obiectului material al infracțiunilor de luare și dare de mită, mai cu seamă sub aspectul prezenței sau absenței acestuia în cazul acestor infracțiuni;
cercetarea complexă a subiectului activ al infracțiunii de luare de mită;
identificarea subiecților pasivi ai infracțiunilor de luare și dare de mită;
analiza conținutului constitutiv al infracțiunilor de luare și dare de mită, în special prin intermediul semnelor constitutive obligatorii;
cercetarea formelor de manifestare a infracțiunilor de luare și dare de mită;
identificarea modalităților normative și cercetarea sancțiunilor în cazul infracțiunilor de luare de mită și dare de mită prevăzute de legea penală română;
analiza cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei sau răspunderea penală în cazul infracțiunii de dare de mită, în particular a cauzelor speciale care înlătură caracterul penal și răspunderea penală în cazul săvârșirii infracțiunii de dare de mită;
formularea concluziilor, înaintarea recomandărilor, inclusiv cu caracter de lege ferenda, în materia normativului penal cu privire la infracțiunile de luare și dare de mită reglementate de legislația penală română.
Noutatea științifică a rezultatelor obținute
Rezultatele obținute în urma investigațiilor efectuate constau în:
1) Analiza diferitor concepte referitoare la incriminarea infracțiunii de luare și dare de mită.
2) Argumentarea necesității efectuării și efectuarea propriu-zisă a cercetării elementelor definitorii ale corupției – ca fenomen socialmente periculos.
3) Identificarea conținutului obiectului juridic al infracțiunii de dare de mită.
4) Stabilirea și argumentarea complexă a prezenței ori lipsei obiectului material al infracțiunii de luare de mită.
5) Relevarea criteriilor de distincție a infracțiunii de luare de mită de alte infracțiuni omogene.
6) Stabilirea conținutului elementului material al infracțiunilor de luare și dare de mită.
7) Identificarea formelor, modalităților și sancțiunilor pentru infracțiunile de luare și dare de mită.
8) Interpretarea cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei sau răspunderea penală în cazul infracțiunii de dare de mită, în particular a cauzei speciale care înlătură caracterul penal și a cauzei speciale care înlătură răspunderea penală în cazul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
9) Scoaterea în evidență a controverselor și coliziunilor normative și înaintarea soluțiilor de lichidare a acestora.
Caracterul novator al rezultatelor obținute este determinat de faptul că teza de doctorat reprezintă o încercare de a efectua o cercetare complexă a conținuturilor infracțiunilor de luare și dare de mită potrivit reglementărilor normative conținute în legislația penală a României, în baza căreia au fost formulate concluzii și recomandări teoretice în vederea perfecționării continue a cadrului normativ. Aportul autorului în contextul cercetării științifice a infracțiunilor de luare și dare de mită constă în următoarele:
1. Se susține că fenomenul corupției este unul dintre cele mai vechi forme de criminalitate existente în societățile umane, care s-a transmis din generație în generație, fiind totodată impregnat de specificul sistemelor politice traversate.
2. Se constată că numărul mare de acte normative privind reglementarea faptelor de corupție confirmă preocuparea din cele mai vechi timpuri și până în prezent pentru prevenirea și combaterea faptelor de corupție, întrucât corupția este un fenomen social foarte dăunător pentru valorile sociale din orice societate.
3. Fenomenul corupției amenință bazele statului de drept, întrucât creează cadrul propice instalării în societate a inechității, injustiției, subminării economiei și punerii în pericol a stabilității instituțiilor publice.
4. Se identifică faptul că o condiție esențială pentru reușita dreptului penal de a-și atinge obiectivele privind prevenirea și combaterea faptelor de corupție, o reprezintă mai multe aspecte, cum ar fi: crearea unui cadru legislativ stabil, întrucât modificările frecvente ale legislației privind prevenirea și combaterea corupției, pot fi o cauză a apariției fenomenului corupției; sancționarea mai aspră a persoanelor care săvârșesc fapte de corupție; intensificarea colaborării cu organizații nonguvernamentale, mass-media în vederea prevenirii și combaterii corupției.
5. Se constată că obiectul juridic al infracțiunii de luare de mită este reprezentat de relațiile sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibile decât în condițiile realizării atribuțiilor de serviciu de către toți funcționarii publici, precum și de persoanele asimilate, prin adoptarea unui comportament cinstit și onest, în cadrul instituțiilor publice, a organizațiilor sau altor persoane juridice prevăzute de lege, în care își desfășoară activitatea.
6. Se explică că infracțiunile de luare de mită și cea de dare de mită nu au obiect material, întrucât acțiunea ilicită a făptuitorului nu este îndreptată și exercitată împotriva unui bun corporal, ci împotriva unor valori sociale care nu au existență materială.
7. Se constată că „foloasele” care au format obiectul mitei pot fi atât de natură patrimonială, cât și de natură morală.
8. Se indică faptul că expresia „alte foloase” din cadrul textului art. 289 Noul CP român are un conținut larg, referindu-se la avantaje de ordin patrimonial (bunuri, comisioane, plata unor datorii, lucrări gratuite, folosința gratuită a unei locuințe etc.) și nepatrimonial (acodarea unor distincții, titluri, grade, decorații).
9. Se constată că prin noțiunea de „foloase nepatrimoniale”, așa cum este prevăzută în art. 289 Noul CP român, legiuitorul a înțeles doar acele foloase care vor determina în viitorul apropiat sau îndepărtat apariția unor consecințe patrimoniale sau sociale, care, indirect, vor conduce la îmbunătățirea situației patrimoniale a funcționarului.
10. Se consideră că foloasele cu caracter pur moral, care nu sunt în măsură să conducă la apariția unor consecințe patrimoniale sau sociale, care să influențeze în sens pozitiv situația patrimonială a funcționarului, nu se încadrează în sfera noțiunii de „foloase”, așa cum este definită în art. 289 Noul CP român.
11. Se consideră că în cazurile în care valoarea folosului oferit este foarte redusă, respectiv are un caracter simbolic, cum ar fi: florile, mărțișoarele, bomboanele, dacă nu se constată o legătură directă între acestea și îndeplinirea unui act privitor la sarcinile de serviciu, nu se constată incidența infracțiunii de luare de mită.
Problema științifică importantă rezolvată prin conținutul tezei de doctorat elaborată constă în elaborarea și formularea unei concepții clare privind răspunderea penală pentru infracțiunile de luare și dare de mită potrivit legislației penale a României, care a condus la modificarea și eficientizarea acestui cadru normativ, în vederea racordării lui la realitățile faptice curente.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării
Semnificația teoretică a tezei de doctorat constă în:
cercetarea unei largi game de surse bibliografice în materia infracțiunilor de corupție, în particular în vederea creării unei concepții teoretico-științifice de combatere a acestei categorii de infracțiuni pe cale juridico-penală;
redarea aspectelor generale privind interpretarea conceptuală a infracțiunilor de corupție în literatura de specialitate și în legislația diferitor state;
sistematizarea opiniilor teoretice în materia analizei juridico-penale a infracțiunilor de luare și dare de mită potrivit legislației penale a României;
identificarea și indicarea asupra unor noi premise teoretice de fundamentare a răspunderii penale pentru infracțiunile de luare și dare de mită în baza legislației penale a României.
Caracterul aplicativ al tezei de doctorat rezidă în următoarele:
1) interpretarea, sub noi aspecte, a normelor, care vizează răspunderea penală pentru infracțiunile de luare și dare de mită prevăzute de legislația penală a României, va contribui la dezvoltarea discuției științifice pe marginea încadrării juridice corecte a faptelor prevăzute de aceste norme;
2) identificarea complexă a semnificației semnelor preexistente și concomitente ale infracțiunilor de luare și dare de mită potrivit legislației penale a României au o mare importanță atât pentru aplicarea reușită a acestor norme în practica judiciară, cât și pentru dezvoltarea concepțiilor științifice asupra problemei vizate;
3) concluziile și recomandările autorului sunt aplicabile în activitatea practică a organelor de drept, precum și în procesul de instruire în cadrul instituțiilor de învățămînt mediu și superior cu profil juridic.
Aprobarea rezultatelor
Concepțiile și concluziile de bază ale tezei au fost expuse în cadrul mai multor publicații științifice și au constituit, de asemeni, subiectul discuțiilor purtate la mai multe conferințe științifice naționale și internaționale.
Sumarul compartimentelor tezei de doctorat. Teza de doctorat este structurată în patru capitole, introducere, adnotări, concluzii generale și recomandări, bibliografie, CV-ul autorului și declarația privind asumarea răspunderii.
Introducerea cuprinde actualitatea și importanța problemei abordate, scopul și obiectivele tezei, noutatea științifică a rezultatelor obținute și problema științifică importantă rezolvată prin conținutul tezei de doctorat elaborată, importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării, aprobarea rezultatelor. Ca scop al tezei de doctorat apare crearea, pe fundalul reglementărilor normative și în vigoare și a viziunilor științifice, a unor concepții noi cu privire la răspunderea penală pentru infracțiunile de corupție, în particular potrivit legislației penale a României, precum și interpretarea cadrului normativ în vigoare sub aspectul existenței unor coliziuni și controverse legislative.
1. Infracțiunile de luare și dare de mită prin prisma materialelor științifice publicate în România, Republica Moldova și în alte state curpinde, structural, trei paragrafe: 1.1. Analiza materialelor științifice publicate la tema tezei în România; 1.2. Cercetarea lucrărilor științifice referitoare la corupție publicate în Republica Moldova și alte state; 1.3. Concluzii 1. Prin conținutul capitolului se pune accent pe cercetarea principalelor surse care au stat la baza fundamentării conținutului tezei de doctorat, publicate în România, Republica Moldova și alte state.
2. Abordări generale referitoare la evoluția și reglementarea fenomenului corupției la nivel internațional și în România este structurat în cinci paragrafe: 2.1. Evoluția primară a fenomenului corupției și a reglementărilor normative în raport cu acest fenomen; 2.2. Reglementări internaționale în materia corupției; 2.3. Evoluția reglementărilor normative în domeniul corupției în România; 2.4. Aspecte evolutive ale normativului în materia corupției în Republica Moldova; 2.5. Concluzii 2. Un loc aparte în cadrul capitolului este acordat evoluției reglementărilor normative în materia corupției, punându-se accent pe interpretarea atât comparată, cât și sistemică a acestor reglementări adoptate pe parcursul anilor.
3. Caracteristica juridico-penală a infracțiunii de luare de mită potrivit legislației penale a României conține șase paragrafe: 3.1 Considerații generale; 3.2. Cadrul legislativ al infracțiunii de luare de mită; 3.3. Condiții preexistente ale infracțiunii de luare de mită; 3.4. Conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită; 3.5. Forme, modalități și sancțiuni în cazul infracțiunii de luare de mită; 3.6 Concluzii 3. Privită ca un sistem de semne constitutive și preexistente, infracțiunea de luare de mită posedă un ansamblu de particularități care îi identifică individualitatea în cadrul reglementărilor de ordin penal. În acest sens, este analizat complex fiecare semn al conținutului normativ al infracțiunii de luare de mită, având la bază legislația penală a României. Este cert faptul că în cadrul expunerii conținutului tezei la acest capitol au fost particularizate un șir de elemente de drept penal comparat, cele din urmă având ca suport legislația mai multor state, în particular cea a Republicii Moldova.
4. Reglementări de drept privind infracțiunea de dare de mită conform legislației penale a României este structurat în șapte paragrafe: 4.1 Considerații generale; 4.2 Cadrul legislativ al infracțiunii de dare de mită; 4.3 Condiții preexistente ale infracțiunii de dare de mită; 4.4 Conținutul constitutiv al infracțiunii de dare de mită; 4.5 Cauzele de neimputabilitate și de nepedepsire în cazul infracțiunii de dare de mită; 4.6 Forme, sancțiuni și alte aspecte în cazul infracțiunii de dare de mită; 4.7 Concluzii 4. Analiza are loc pe aceleași direcții prioritare în cazul ambelor infracțiuni. Or, aceste două norme au caracter corelativ.
Concluzii generale și recomandări conține principalele concluzii și recomandări care au fost identificate drept urmare a cercetărilor științifice desfășurate, unele dintre recomandări având caracter de lege ferenda. Este schițat, de asemenea, un plan de cercetări de perspectivă, corelate cu tematica tezei de doctorat elaborate.
1.
INFRACȚIUNILE DE LUARE ȘI DARE DE MITĂ PRIN PRISMA MATERIALELOR ȘTIINȚIFICE PUBLICATE ÎN ROMÂNIA, REPUBLICA MOLDOVA
ȘI ÎN ALTE STATE
1.1. Analiza materialelor științifice publicate la tema tezei în România
S-a realizat o cercetare complexă a lucrărilor publicate în România, fiind analizate într-o ordine cronologică și sistemică. În acest sens, lucrările analizate în primul rând, care sunt fără limită de valoare științifică, sunt cele ale unui grup de autori – V. Dongoroz, I. Fodor, S. Kahane, N. Iliescu, I. Oancea, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșca, în forma unor tratate publicate în diferite ediții. [96; 97] Astfel, Explicațiile teoretice ale Codului penal român sunt niște interpretări doctrinale care sunt puse la baza majorității studiilor elaborate în țară și chiar peste hotare. Autorii nu numai că supun interpretării doctrinale infracțiunile de luare și dare de mită, dar oferă concepte legate de aceste fapte infracționale. În viziunea autorilor nominalizați luarea de mită este fapta funcționarului (sau a altui salariat) care – în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri – pretinde ori primește bani sau alte foloase necuvenite, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge. [97, p. 113] O opinie aparte în raport cu alte soluții oferite de doctrina românească este cea legată de obiectul material al infracțiunii, autorii susținând că la infracțiunea de luare de mită lipsește de regulă obiectul material, totuși atunci când funcționarul a efectuat actul pentru a cărui îndeplinire a primit mită, dacă acest act privește un obiect material acesta va fi în același timp și obiectul material al infracțiunii (de exemplu, un funcționar poștal care acordă prioritate în remiterea coletelor, celor care îi oferă mită). [97, p. 114] Nu suntem de acord cu această părere, având la baza multitudinea de opinii expuse ulterior în literatura de specialitate română și a altor state (inclusiv în Republica Moldova). Spre deosebire de luarea de mită, autorii români concep darea de mită ca fapta unei persoane care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase necuvenite unui funcționar (ori altui salariat) în scopul ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. [97, p. 121] În același sens, se menționează că la infracțiunea de dare de mită lipsește în genere obiectul material; totuși, atunci când oferirea de mită a fost respinsă, banii sau foloasele, care trebuiau să aibă rolul de mijloace de săvârșire a faptei, devin obiecte materiale ale acesteia. În opinia noastră, nu se poate identifica același bun în cadrul aceleiași infracțiuni prin intermediul a două semne diferite – obiect material și mijloc de săvârșire a infracțiunii. În acest caz nu se va putea identifica calitatea specifică a semnului, care se impune ca o trăsătură, calitate etc. ce determină deosebirea unui bun, lucru, fenomen – de alte bunuri, lucruri, fenomene.
O altă lucrare supusă cercetării sub aspectul tematicii tezei de doctorat este cea elaborată de un grup de autori, în special Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu, I. Molnar, I. Pascu, A. Boroi, V. Lazăr – Drept penal. Partea specială. [142]
Autorii consideră că fenomenul corupției constituie o formă de poluare a vieții sociale; faptele de acest fel reprezintă un pericol social pentru societate prin vătămarea sau punerea în pericol a desfășurării activității statului și a tuturor sectoarelor vieții sociale. De aici se constată necesitatea intervenției legii penale. [142, p. 331] Prin incriminarea faptelor de corupție, legea penală caută să asigure îndeplinirea corectă, cinstită de către funcționari a atribuțiilor ce le sunt încredințate și să combată manifestările de venalitate ale unora dintre aceștia care urmăresc să folosească funcția în vederea realizării unor scopuri ilicite. [142, p. 331]
Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu, I. Molnar, I. Pascu, A. Boroi, V. Lazăr consideră că în vederea asigurării unei bune desfășurări a activităților de interes public, precum și pentru a se preveni și a se combate faptele antisociale grave susceptibile să stânjenească, să împiedice sau să aducă atingere acestei activități este necesară intervenția legii penale, implicit se impune sancționarea severă a acelor funcționari care au o comportare incorectă făcând din funcția lor o sursă de venituri în detrimentul societății. [142, p. 331]
Autorii susțin că obiectul material al unei infracțiuni este acela asupra căruia se răsfrânge nemijlocit acțiunea făptuitorului prin aceea că îl pune în pericol, îl vatămă, ori în cazul bunurilor date ca mită, niciodată făptuitorul nu acționează asupra unui obiect material. Nu suntem de acord pe deplin cu opinia autorilor citați mai sus, că ar putea exista un obiect material al acțiunii adiacente, a aceleia pe care o săvârșește funcționarul ca urmare a luării de mită, dar acesta nu este și obiect material al infracțiunii de luare de mită. [142, p. 333]
O lucrare importantă care a formulat principiile generale de răspundere penală pentru infracțiunile de corupție în dreptul penal român a fost cea a autorului V. Dobrinoiu – Traficarea funcției și a influenței în dreptul penal. [92] După părerea autorului citat se constată că, în cazul infracțiunii de luare de mită, nu se sancționează tentativa, ceea ce nu înseamnă că primirea de mită, singura, dintre cele patru modalități normative incriminate prin art. 254 CP român anterior (art. 289 Noul CP), care reprezintă o luare de mită propriu-zisă, nu ar fi susceptibilă de un început de executare și că aceasta nu ar reprezenta un pericol social accentuat, care să justifice intervenirea răspunderii penale. În realitate, pretinderea de bani sau alte foloase în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau de a realiza un act contrar acestor îndatoriri, constituie, în esența sa, un act de executare, deci de tentativă a luării propriu-zise de mită, pe care, tocmai datorită pericolului social sporit, legiuitorul a înțeles să-l asimileze cu primirea efectivă de mită, atât sub aspectul incriminării, cât și al sancționării, prin derogare de la regula diversificării pedepselor, consacrată prin art. 21 CP român anterior (art. 33 Noul CP). [92, p. 99]
Autorul V. Dobrinoiu impune opinia sa științifică referitoare la problematica vastă a infracționalității corupției și prin alte lucrări de valoare, în lista cărora se include și – Corupția în dreptul penal român. [91] Potrivit unor puncte de vedere expuse în lucrare, la care achiesăm și noi, intermediarul în cadrul infracțiunii de dare de mită este considerat complice. Astfel, din moment ce, în cadrul infracțiunii de dare de mită săvârșită prin intermediar, mituitorul este autor și nu instigator la această infracțiune, rezultă că nici despre intermediar nu se poate spune că ar fi fost instigat de către mituitor. Atunci, neacționând în calitate de instigat, intermediarul nu poate fi socotit ca executantul material, respectiv ca autorul infracțiunii de dare de mită concepută și hotărâtă de către mituitor. Prin urmare, deși prin activitatea sa intermediarul înfăptuiește chiar acțiunea tipică prevăzută în textul de incriminare, cum ar fi darea banilor, totuși prin voința expresă a legii, manifestată prin prevederea „direct sau indirect”, cu referire la fapta autorului, această activitate nu poate fi caracterizată decât ca act de complicitate. [91, p. 210-211] O atenție separată acordă V. Dobrinoiu problematicii autodenunțării, susținând că autodenunțarea nu este sinonimă cu recunoașterea. Există similitudine, fiindcă atât în cazul autodenunțării, cât și în cazul recunoașterii, autorul dezvăluie autorităților propria sa faptă. Nu există însă identitate, deoarece în cazul autodenunțării autorul dezvăluie fapta săvârșită de el din proprie inițiativă și în mod spontan, fără a fi provocat la aceasta de către autorități, pe când în cazul recunoașterii, dezvăluirea este totdeauna determinată de intervenția organului de urmărire penală și, de cele mai multe ori, cu neputință de evitat datorită prezenței altor probe, care fac inutilă orice negare. Dacă și simpla recunoaștere ar avea ca efect impunitatea, ar însemna că nu pot fi pedepsiți decât mituitorii care n-au recunoscut comiterea infracțiunii, ceea ce, desigur, nu a putut fi în intenția legiuitorului. [91, p. 235-236]
Printr-o altă lucrare elaborată aceiași autori Gh. Nistoreanu, A. Boroi, I. Molnar, V. Dobrinoiu, I. Pascu, V. Lazăr – Drept penal. Partea specială, într-o ediție mai nouă, se tratează la modul general infracțiunile de corupție, inclusiv prin delimitarea acestor infracțiuni de alte infracțiuni prevăzute de legislația penală a României. Autorii interpretează reglementările normative legate de corupție și modalitățile faptice de manifestare a acestora. Lucrarea se lansează cu un ansamblu de opinii legate de necesitatea sancționării într-un anumit mod a infracțiunilor de corupție, interpretarea conținutului noțiunii de corupție, în general, și a celei de corupere pasivă, în special. [141]
Următoarea lucrare analizată din perspectiva formării unor opinii științifice proprii este cea elaborată de autorii Th. Mrejeru, D. Petre, A. Florescu, D. Safta, M. Safta – Infracțiunile de corupție. Aspecte teoretice și practice. [137] După cum subliniază autorul Th. Mrejeru, fenomenul corupției se alătură, în era computerizării și globalizării, altor fenomene care apar în sistemul economic mondial precum: industria produselor contrafăcute, evaziunea fiscală, traficul de femei și copii, industria pornografică, prostituția, spălarea banilor murdari, afacerile cu droguri, armament și contrabandă. [137, prefață]
Th. Mrejeru, D. Petre, A. Florescu, D. Safta, M. Safta definesc corupția ca fiind o stare de abatere de la moralitate, de la datorie. [137, p. 3] În opinia noastră, o asemenea definiție poate fi asimilată și altor încălcări care vizează normativul penal, fapt în raport cu care considerăm extensivă această definire a corupției. Suntem, însă, în același timp promotorii ideei precum că luarea și darea de mită – ca infracțiuni, sunt corelative, iar rațiunea introducerii lor în CP român este de a preveni și de a combate corupția unor funcționari, în scopul unei mai bune desfășurări a relațiilor de/în legătură cu serviciul. [137, p. 4]
Cu adevărat, gradul ridicat de pericol social pe care îl prezintă faptele de corupție impun controlarea și sancționarea acestora prin crearea unui cadru normativ adecvat, a unor organisme anticorupție eficiente la nivel instituțional și, nu în ultimul rând, prin luarea măsurilor de ordin educațional. [137, p. 5] Însă, având în vedere că aceste relații sociale sunt în permanentă modificare și dezvoltare, studiile desfășurate pe parcursul anilor urmează a fi revăzute din perspectiva acestor evoluții calitative și cantitative a fenomenului corupțional în ansamblu.
Autorii Th. Mrejeru, D. Petre, A. Florescu, D. Safta, M. Safta descriu infracțiunile de corupție sub aspectul unor elemente generale și comune (obiect juridic, subiect activ, latură obiectivă, latură subiectivă, desfășurarea activității infracționale și sancțiuni), [137, p. 6-12] precum și a elementelor constitutive și preexistente ale infracțiunii de luare de mită, dării de mită, primirii de foloase necuvenite, traficul de influență. [137, p. 12-36]
Suntem de acord cu autorii citați mai sus, precum că infracțiunea de luare de mită nu are obiect material, întrucât legea incriminează activitatea ce nu se răsfrânge asupra unui obiect material. Sumele de bani sau bunurile primite nu sunt decât lucruri dobândite prin săvârșirea infracțiunii. [137, p. 13] Însă, se subliniază, că trebuie distins între obiectul infracțiunii de luare de mită și obiectul mitei. Acesta din urmă este constituit din bani sau alte foloase. De altfel, ca și infracțiunea de luare de mită, cea de dare de mită nu are un obiect material. [137, p. 18] Lucrarea conține o analiză semnificativă a practicii judiciare a României în materia infracțiunilor de corupție. [137, p. 39]
O altă lucrare supusă analizei sistematice este cea elaborată de către O. Predescu – Dreptul penal al afacerilor. [151] Pornind de la anumite elemente de drept penal general, autorul O. Predescu, în lucrarea elaborată în materia infracțiunilor ce vizează domeniul afacerilor – pune accentul și pe infracțiunile care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege (infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul). [151, p. 178-208]
Pe bună dreptate menționează O. Predescu că societatea românească de tranziție este zguduită de avântul fără precedent al infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, precum și al celor care aduc atingere activității organelor și instituțiilor publice ori altor activități reglementate de lege, cum ar fi: corupția, neglijența sau abuzul de serviciu, arestarea nelegală, exercitarea fără drept a unei profesii etc. [151, p. 178]
O altă lucrare care completează rândul lucrărilor importante în teoria dreptului penal român este cea a autorilor Gh. Nistoreanu, A. Boroi – Drept penal. Partea specială (ediția 2002). [140] În opinia autorilor obiectul juridic special al infracțiunii de luare de mită reglementată de legislația penală a României este reprezentat de acele relații sociale a căror normală naștere, desfășurare și dezvoltare sunt condiționate de exercitarea cu probitate de către toți funcționarii a atribuțiilor de serviciu. Activitatea de serviciu a unităților de stat, publice sau a oricăror persoane juridice, ar fi greu afectată dacă nu s-ar combate faptele de corupție, dacă funcționarii publici nu ar da dovadă de cinste, corectitudine și probitate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. [140, p. 282] Spre deosebire de luarea de mită, darea de mită este considerată o infracțiune în legătură cu serviciul, deoarece prin acțiunea de corupere exercitată asupra unui funcționar public (sau funcționar) se aduce atingere imaginii unei unități publice sau persoane juridice, precum și prestigiului acestui funcționar. [140, p. 289] În acest sens, obiectul juridic special al infracțiunii de dare de mită este reprezentat de acele relații sociale a căror naștere, normală desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibilă fără asigurarea unei comportări cinstite din partea funcționarilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu și fără combaterea acțiunilor de corupție săvârșite cu privire la acești funcționari. [140, p. 289] Gh. Nistoreanu, A. Boroi subliniază că, la infracțiunea de dare de mită tentativa nu este posibilă, această infracțiune fiind una de consumare anticipată. Se afirmă acest lucru având în vedere că actele pregătitoare dării de mită, și anume promisiunea, oferirea sunt asimilate faptei consumate. Este greșită, susțin autorii citați mai sus, soluția conform căreia există tentativă atunci când făptuitorul a fost surprins în flagrant în timp ce dădea mită. De fapt, o asemenea faptă era deja consumată în modalitatea promisiunii sau oferirii. [140, p. 294]
Operând cu categoria infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, O. Predescu constată că obiectul juridic generic al acestor infracțiuni este constituit din relațiile sociale privitoare la normala evoluție a relațiilor de serviciu, prezentându-se o anumită conduită funcționarilor sau în alte cazuri, oricărei persoane care prin acțiunea sa poate periclita aceste relații. [151, p. 179] Același lucru îl realizează însă și alți autori, precum C. Voicu, A. Boroi, F. Sandu, I. Molnar – Drept penal al afacerilor, atribuind infracțiunile de corupție la domeniul vast al afacerilor. [173, p. 456-458]
Deși se subliniază că obiectul material la aceste infracțiuni există de cele mai multe ori, el fiind însăși obiectivitatea atribuțiilor de serviciu, actele materiale ce încorporează atribuțiile agentului, [151, p. 182] se deduce logic că luarea și darea de mită nu au obiect material, de altfel ca și traficul de influență și primirea de foloase necuvenite. [151, p. 199, 203, 205]
Având în vedere obiectul juridic special al luării de mită, O. Predescu menționează că acesta este reprezentat de relațiile sociale de serviciu, pentru a căror normală și firească desfășurare și evoluție se pretinde subiectului activ să nu-și creeze avantaje materiale ilicite prin exercitarea serviciului său; [151, p. 194] în cazul dării de mită se pune accent pe obiectul juridic special ca fiind relațiile sociale a căror formare și dezvoltare nu ar fi posibilă fără asigurarea unei comportări cinstite, loiale din partea funcționarilor, în exercitarea atribuțiilor de serviciu. [151, p. 199]
Importante sub aspectul analizei tematicii subiectului tezei de doctorat au fost lucrările elaborate de către autorii C. Voicu, A. Boroi, F. Sandu, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlățeanu – Dreptul penal al afacerilor. [173; 172] Autorii citați precizează că fenomenul corupției semnifică folosirea abuzivă în avantaj propriu a puterii. [173, p. 440; 172, p. 425]
În esență autorii pun accent pe analiza cadrului normativ al României în materia infracțiunilor de corupție sub aspectul regimului sancționator general, organelor cu atribuții în aplicarea legii, infracțiuni de corupție în special. [173, p. 440-447] Se face delimitare între infracțiunile de corupție propriu-zise (luarea de mită, darea de mită, traficul de influență sau modalitățile acestora prevăzute în legi speciale), [172, p. 437] infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție (infracțiuni prevăzute în art. 10 din Legea nr. 78/2000, infracțiunea prevăzută în art. 11 din Legea nr. 78/2000, infracțiunile prevăzute în art. 12 din Legea nr. 78/2000, infracțiunile prevăzute în art. 13 din Legea nr. 78/2000) [172, p. 442-458] și infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție (care prin modul lor de săvârșire, obiectul lor material sau scopul urmărit au o legătură directă cu infracțiunile de corupție sau cu infracțiunile asimilate acestora). [172, p. 458-459] În particular, se egalează noțiunile de corupție pasivă cu cea de luare de mită și corupția activă cu darea de mită. [173, p. 447; 172, p. 437] O atenție aparte acordă autorii infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. [173, p. 460-477]
Autorul E. Cherciu se lansează cu o cercetare valoroasă în domeniul analizei și descrierii conceptuale a corupției ca fenomen social, inclusiv în legătură cu alte fenomene antisociale, cu titlul – Corupția: caracteristici și particularități în România. [100] În special se descrie conceptul corupției, etiologia fenomenului corupției, formele specifice de manifestare a corupției în România, evoluția fenomenului corupției în România, corupția și criminalitatea organizată, căile și mijloacele pentru prevenirea și controlul fenomenului corupției. [100, p. 7-279]
Prin lucrările relativ recent apărute în literatura de specialitate română se înscrie și cea a autorului R. Glodeanu – Luarea și darea de mită. [103] În sensul lucrării a atras atenția formulată de autor referitor la oferire – ca element material al infracțiunii de luare de mită. Astfel, prin oferire se înțelege propunerea făcută funcționarului de a-i da bani sau alte foloase, însoțită de înfățișarea folosului injust funcționarului pentru ca acesta, dacă este de acord, să și-l poată însuși. Interesează ca oferta să ajungă la cunoștința funcționarului, să fie precisă, neechivocă, să se concretizeze într-o acțiune efectivă, reală, și să nu fie o simplă intenție. Nu este necesar ca oferta să fie inteligibilă pentru oricine, ci numai pentru persoana funcționarului, care, cunoscând circumstanțele, este în situația de a-i putea înțelege semnificația. Ca și în cazul promisiunii, oferirea nu trebuie să fie urmată de primirea ofertei de către funcționar. [103, p. 135-136]
Printre lucrările recente se nominalizează și cea a lui C. Ușvat – Infracțiunile de corupție în contextul reglementărilor europene. [171] Astfel, autorul C. Ușvat consideră că rațiunea instituirii textului art. 255 alin. (3) CP român anterior [art. 289 alin. (3) Noul CP] are în vedere, în primul rând, atitudinea mituitorului față de fapta comisă și care, ca urmare a autodenunțului și regretului pentru fapta comisă, nu prezintă pericol social ridicat. În al doilea rând, s-a avut în vedere interesul pentru descoperirea acestor infracțiuni, dat fiind că, sub aspect probatoriu, se întâmpină dificultăți în acest sens. Pe de altă parte, există și interesul prevenirii unor astfel de fapte, prin insuflarea în conștiința funcționarilor a temerii că pot fi denunțați dacă comit infracțiuni de luare de mită. Există și păreri potrivit cărora, soluția legii nu este ideală sub raport etic, fiind chiar profund imorală atunci când mituitorul a avut inițiativa mituirii și doar valoarea prea ridicată a serviciului ilegal pretins l-a făcut să denunțe fapta, în schimb este preferabilă din punct de vedere practic. S-a opinat, astfel că, denunțarea faptei de către mituitor, nu ar trebui să constituie o cauză de nepedepsire, ci numai o cauză de reducere a pedepsei, așa cum o constituie denunțul în cazul unor alte infracțiuni, cum ar fi complotul, asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni. [171, p. 261-262]
1.2. Cercetarea lucrărilor științifice referitoare la corupție publicate în Republica Moldova și alte state
În Republica Moldova au fost elaborate mai multe studii generale și speciale, care vizează atât problematica largă a corupției – ca fenomen social, cât și problematica individuală a infracțiunilor de corupție.
O primă lucrare supusă analizei a fost cea a autorilor V. Lapteacru, E. Martâncic – Кoppyпция: coциальнo-пpавoвыe и кpиминoлoгичecкиe пpoблeмы. [185]
Autorii descriu noțiunea de corupție sub aspect social, etimologic și juridic, analizează infracțiunile de corupție sub aspect juridico-penal, corupția – ca patologie socială și legătura acesteia cu crima organizată, baza socială, limitele, tendințele și consecințele corupției, temeiurile social-juridice de contracarare a corupției. Totuși, se subliniază, și susținem acest punct de vedere, că, în ceea ce privește corupția – ca fenomen social – nu poate fi limitată doar la caracteristicile sociale, economice și juridice. [185, p. 22]
O altă lucrare analizată este cea elaborată de către V. Cușnir – Corupția: reglementări de drept; activități de prevenire și combatere. [38]
Bineînțeles, menționează autorul V. Cușnir, dezvoltarea social-economică în plan național și internațional, apariția unor noi forme de relații sociale, sferele de administrare influențează și fenomenul corupției, care poate să dispară în unele domenii și să se răspândească în altele, luând noi forme, noi manifestări, fapt care poate genera schimbări în definirea fenomenului corupției. [38, p. 15]
Prin conținutul lucrării se analizează detaliat infracțiunea de luare de mită, infracțiunea de mijlocire a mituirii, infracțiunea de dare de mită, infracțiunea de primire de către un funcționar a recompensei ilicite, alte norme juridice privind corupția și protecționismul. [38, p. 16-27]
O atenție sporită acordă V. Cușnir elementului provocării infracțiunii de corupție. [38, p. 28] În opinia autorului provocarea dării – luării de mită urmărește, în primul rând, scopul de a fabrica probe artificiale privind vinovăția unui funcționar în săvârșirea unei fapte penal condamnabile sau, în al doilea rând, poate avea ca scop învinuirea unei persoane particulare în infracțiunea de dare de mită, în situația când subiect al acțiunilor de provocare este un funcționar. [38, p. 28] Autorul citat consideră că acțiunile de provocare a infracțiunii de corupție pot fi comise de orice persoană care întrunește condițiile prevăzute de lege pentru răspunderea penală. [38, p. 29]
Cu adevărat, susținem opinia potrivit căreia problemele prevenirii infracțiunilor de corupție și a criminalității în general, lupta împotriva lor este inspirată de politica penală a țării și comportă soluții naționale, care, la rândul lor, depind, pe de o parte, de acuratețea concepției, de structurile, programele și metodele prin care se înfăptuiește strategia națională de combatere a infracționalismului, iar, pe de altă parte, sunt în funcție și de mijloacele pe care statul poate să le afecteze acestui scop. [38, p. 30] Prin urmare, se stabilește, că eficacitatea soluțiilor adoptate pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de corupție depinde de dezvoltarea social-economică a statului, de puterea reală a acestuia. [38, p. 31]
În mod complex și detaliat se pune accent de către autorul V. Cușnir pe descrierea factorilor corupției, elementului de prevenire a corupției, sunt descrise normele juridice privind prevenirea și combaterea corupției, aspectele criminalistice ale infracțiunilor de corupție, situațiile tipice și selectarea metodologică privind efectuarea cercetărilor infracțiunilor de corupție, organizarea și planificarea cercetării infracțiunilor de corupție, regulile și procedeele tactice aplicate în efectuarea unor acte de urmărire penală privind descoperirea infracțiunilor de corupție, metodele tehnico-științifice de stabilire a sincerității sau nesincerității celor implicați în corupție. [38, p. 32-90]
În concluzie, se menționează de V. Cușnir, că infracțiunile de corupție posedă o individualitate proprie bine marcată nu numai sub aspect juridico-penal, dar și prin existența multiplelor particularități în ceea ce privește tactica și metodica descoperirii lor. [38, p. 91] Or, se indică faptul că fenomenul corupției are un caracter universal, manifestându-se în forme diverse la nivel politic, administrativ, economic, social etc., astfel că, abordarea științifică a acestui fenomen nu este acceptată, decât în context interdisciplinar, dar dintotdeauna fiind important de a evidenția, în primul rând, acele manifestări care cad sub incidența legii pentru a le sancționa. [38, p. 91]
Corupția, identifică autorul V. Cușnir, este strâns legată de alte fapte infracționale – delapidări, evaziuni fiscale, spălare de bani, crimă organizată etc. – care în ansamblu amenință serios statul, valorile democratice, fapt care impune autorităților să ia măsuri prompte și efective în vederea prevenirii și combaterii acestor fenomene. [38, p. 91]
Prin lucrarea elaborată – Corupția. Studii privind diferite aspecte ale corupției în Republica Moldova, [106] autorii V. Gurin, V. Pascaru, S. Ilie, M. Jalencu, L. Carașciuc, A. Rusu, I. Gumenâi, V. Pâslariuc, L. Negură supun analizei generale corupția – ca fenomen, – ca incriminare și reglementările în acest domeniu, [106, p. 11-72] corupția în Republica Moldova sub aspectul juridic și mecanismelor de prevenire a fenomenului, [106, p. 73-128] corupția sub aspect criminologic, corupția sub aspectul impactului economic în abordare managerială, [106, p. 129-178] corupția în Republica Moldova sub aspectul impactului macroeconomic, [106, p. 221-282] o analiză matematică a fenomenului corupției funcționarilor publici, [106, p. 283-310] evoluția corupției în Moldova medievală, [106, p. 311-336] reprezentarea socială a corupției în Moldova (abordare psihosocială a fenomenului corupției). [106, p. 337-373]
O altă lucrare cercetată în contextul tezei de doctorat a fost cea elaborată de către I. Munteanu, V. Popa, I. Cuhal, A. Radu, Gh. Șalaru – Practici de audit democratic în prevenirea corupției. [138] Susținem opinia autorilor în cauză, care consideră că factorii ce contribuie la producerea fenomenului de corupție sunt, în general, cunoscuți în literatura de specialitate, deși aceștia variază în funcție de schimbările rapide de circumstanțe în țările de tranziție și forma de guvernare. [138, p. 13]
Autorii citați se lansează prin studiul lor pe problemele legate de rolul administrației publice în promovarea valorilor democratice, prevenirea corupției în administrația publică locală, mass-media și corupția în administrația publică etc.
V. Prohnițchi prin elaborarea raportului analitic – Contextul economic și instituțional al corupției [153] analizează cadrul economic și instituțional al corupției, încercând, după cum se subliniază în textul raportului, să elucideze consecințele potențiale sau deja realizate ale fenomenului corupției asupra performanțelor sistemului economic. [153, p. 8]
Susținem opinia autorului V. Prohnițchi, potrivit căreia cauza fundamentală, care face posibilă imaginarea, planificarea și efectuarea unei tranzacții corupte, este faptul că anumite interese private sunt antagoniste interesului public și prevalează asupra acestuia din urmă. [153, p. 11] În acest sens, trăsătura esențială a corupției este achitarea mitei, fie în termeni monetari, fie politici, fie de altă natură. Logica finală a celor care nu resping corupția, ca fiind una din strategiile de activitate posibile, este de a obține, în schimbul mitei, un tratament preferențial în comparație cu alți agenți similari, aflați în situații similare. [153, p. 13]
Corupția corelează pozitiv și semnificativ cu nivelul de prosperitate economică. [153, p. 19] Cu adevărat, corupția este specifică tuturor țărilor și atât analizele econometrice, cât și studiile de sociologie și psihologie economică arată că ea este relativ stabilă în timp. Dar incidența și amploarea corupției variază semnificativ de la o țară la alta. [153, p. 31]
Este reală și constatarea că fenomenul corupției reduce creșterea economică. [153, p. 35] O corupție înaltă, opinează V. Prohnițchi, este întotdeauna asociată cu o proporție mai mare a economiei tenebre. [153, p. 36]
Corupția este o manifestare a slăbiciunii instituționale care se reflectă într-un eșec generalizat al statului și în diminuarea legitimității politice a guvernului. [153, p. 53] Ea este influențată într-o foarte mare măsură de nivelul de prosperitate și de nivelul libertății economice care caracterizează o țară. [153, p. 53]
Încă din anul fost semnalat acest fapt și considerăm că este actuală problema și la momentul de față, precum că în Republica Moldova corupția este un fenomen endemic, sistematic, profund integrat în țesutul relațiilor sociale. Eradicarea fenomenului de corupție în Moldova poate să se bazeze pe mai multe abordări teoretice și, în anumite limite, este posibilă combinarea diferitor precepte. [153, p. 53-54]
O analiză de drept penal comparat în materia infracționalității legate de corupție este desfășurată de către L. Miculeț în lucrarea – Reglementarea juridică a răspunderii pentru infracțiunile economice și corupție în SUA și Republica Moldova: studiu comparat. [134] Autorul descrie corupția în SUA sub aspect de caracteristică generală și răspundere penală, precum și esența conflictelor de interese sub aceleași caracteristici definitorii. [134, p. 217-266]
Se constată de L. Miculeț că, în conformitate cu legislația penală a SUA, corupția publică o constituie crimele comise de către oficialii publici în legătură cu funcțiile pe care le ocupă și violarea de către un oficial a încrederii publice prin încălcarea legislației federale penale. [134, p. 220] Corupția publică se reduce la corupția legislativă (cazurile când un legislator la nivel local, statal, teritorial, federal primește un lucru de valoare în schimbul unui act oficial ce se referă la activitatea legislativă sau la alte chestiuni care pot fi abordate de organul legislativ [134, p. 220]), corupția judiciară (vizează activitățile în sistemul judiciar la nivel local, statal, teritorial, federal [134, p. 221]), corupția organelor de drept (cazurile când reprezentanții organelor în cauză utilizează funcția lor pentru violarea legislației federale [134, p. 221]), corupția contractuală ori corupția în domeniul achizițiilor (plățile ilegale oficialilor pentru promovarea și obținerea unui contract sau solicitarea de către angajat a bacșișului ori mitei pentru un contract [134, p. 221]), corupția regulatorie (cazurile de luare sau solicitare a mitei pentru licențiere sau alte responsabilități regulatorii [134, p. 221]).
Potrivit lui L. Miculeț, în SUA legislația federală penală privind corupția publică este împărțită convențional de către savanți și practicieni în câteva categorii. Prima categorie implică mita și infracțiunile ce țin de acceptarea de către oficialul public a unui lucru de valoare pentru a întreprinde în schimb o acțiune oficială. [134, p. 223] A doua categorie de infracțiuni ce vizează corupția publică sunt cele care se referă la conflictul de interese. [134, p. 224]
În legislația americană noțiunea de corupție lipsește, ca de altfel ca și în România și Republica Moldova. Prevederi penale referitoare la corupție sunt atât în legislația federală, cât și în cea a statelor. [134, p. 224]
Foarte minuțios este descrisă de către L. Miculeț diferența între mită și bacșiș. Această diferență constă:
în cazul mitei subiect este persoana oficială sau persoana selectată a fi persoană oficială, iar în cazul bacșișului – și persoana care în trecut a fost persoană oficială publică;
în cazul mitei obiectul este primit în mod personal sau pentru orice altă persoană sau organizație, iar în cazul bacșișului obiectul de valoare este primit doar personal;
mita se ia pentru a fi influențat în cadrul executării unui act oficial, a fi influențat la comiterea sau facilitarea comiterii oricăror fraude ori a fi determinat să facă sau să omită de a face orice act de violare a responsabilităților oficiale, în cazul bacșișului – „pentru” un act executat sau care urmează a fi executat. [134, p. 231-232]
Prin conținutul lucrării elaborate – Depistarea, cercetarea și calificarea infracțiunilor de corupție, un grup de autori (M. Avram, V. Gurin, A. Donciu, V. Zubco) oferă o descriere minuțioasă unor reglementări privind combaterea infracțiunilor de corupție, aspectelor metodologice ale depistării și documentării infracțiunilor de corupție, cercetării acestor infracțiuni, precum și calificării infracțiunilor de corupție. [8]
Autorii subliniază cu adevărat că unul dintre cele mai mari obstacole în implementarea reformelor economice, politice și sociale din Republica Moldova îl constituie răspândirea corupției în toate sferele de activitate. [8, p. 7]
În opinia autorilor, corupția poate fi definită drept ansamblul faptelor ilegale săvârșite de către anumiți indivizi, grupuri sau organizații în scopul obținerii unor avantaje materiale sau morale, sau a unor poziții sociale și/sau politice superioare prin utilizarea mituirii, fraudei, escrocheriei, înșelăciunii, traficului de influență și a altor acțiuni ilegale. [8, p. 14]
Descriind infracțiunile de corupție, autorii pun accentul pe coruperea pasivă, coruperea activă, traficul de influență, primirea de către un funcționar a recompensei ilicite. [8, p. 157-172] În opinia noastră, în baza legislației Republicii Moldova această listă urmează a fi completată și cu alte infracțiuni.
Făcând referire la obiectul juridic special al infracțiunii de corupere pasivă, autorii M. Avram, V. Gurin, A. Donciu, V. Zubic opinează asupra faptului că acesta este constituit din relațiile sociale cu privire la buna desfășurare a activității de serviciu, care presupune exercitarea cu corectitudine, cinste și probitate de către persoanele cu funcții de răspundere a atribuțiilor de serviciu ce le revin, precum și apărarea intereselor legale ale persoanelor. [8, p. 157] La infracțiunea de corupere activă se indică asupra relațiilor sociale referitoare la activitatea de serviciu. [8, p. 162]
O. Bejan, în lucrarea Corupția: noțiune, prevenire și contracarare, [14] se lansează cu o noțiune a corupției, impactul corupției asupra criminalității, prevenirea și contracararea corupției. În fapt, susține autorul, corupția constituie un fenomen socialmente morbid care afectează sau chiar paralizează funcționarea normală a instituțiilor, organizațiilor și întreprinderilor, prin care fapt perturbă însăși viața socială. [14, p. 24] Cu toate că suntem de acord cu opinia propusă de autor în vederea clasificării reglementărilor normative în vigoare în:
– norme care incriminează fapte de corupție,
– norme care incriminează fapte conexe celor de corupție,
– norme ce se pot manifesta ca acte de corupție, [14, p. 31]
nu suntem de acord cu categoriile concrete de infracțiuni atribuite la aceste grupe. De exemplu, autorul O. Bejan consideră că norma ce incriminează infracțiunea de vânat ilegal ori trădare de patrie constituie norme ce se pot manifesta ca acte de corupție.
A. Donciu, V. Castraveț, V. Morari, în lucrarea Prevenirea, investigarea și sancționarea actelor de corupție, spălare a banilor și finanțare a terorismului. Investigații financiar-economice [95] – consideră, în mod justificat, că, în calitate de acte de corupție, apar: coruperea pasivă, coruperea activă, traficul de influență, luarea de mită, darea de mită, primirea de recompensă ilicită. [95, p. 17] Ca acte conexe celor de corupție sunt determinate: abuzul de putere sau abuzul de serviciu; excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu; delapidarea bunurilor, cauzarea de daune prin înșelăciune sau abuz de încredere, distrugerea intenționată a bunurilor, proxenetismul, falsificarea rezultatelor votării etc. [95, p. 17] În continuare se pune accentul pe generalități privind corupția (noțiune, forme, clasificare), aspect juridico-penal, particularități ale investigării și judecării, metode specifice de prevenire.
O altă lucrare elaborată în Republica Moldova cu privire la infracțiunile de corupție este cea a autorului I. Țurcan – Răspunderea penală pentru coruperea pasivă (sub formă de teză de doctorat). [167] Autorul dedică un volum imens cercetării dimensiunilor juridico-penale ale conceptului de corupție, precum și analizei obiectului și laturii obiective ale infracțiunii specificate de art. 324 CP RM. În special, sunt supuse investigării numeroasele și variatele puncte de vedere vizând noțiunea de corupție (ca noțiune supraordonată) și noțiunea de corupere pasivă (ca noțiune subsecventă). Ținând cont de toate semnele caracteristice corupției, I. Țurcan definește noțiunea de corupție în felul următor: corupția este folosirea de către persoana cu funcție de răspundere, precum și de către funcționarul public de stat sau municipal, care nu este considerat persoană cu funcție de răspundere, a situației sale de serviciu în interes de cupiditate sau alt interes personal, cauzând prin aceasta prejudiciu drepturilor și intereselor statului, sociale și personale protejate prin lege sau creând pericolul cauzării unui astfel de prejudiciu.
Autorul argumentează, de asemenea, că o condiție generală pentru recunoașterea unei sau altei categorii de persoane ca fiind cu funcție de răspundere este caracterul acțiunilor îndeplinite. Uneori, unele și aceleași persoane pot îndeplini, în virtutea funcției pe care o dețin, acțiuni de ordin organizatorico-economic sau administrativ de dispoziție și, concomitent cu ele, acțiuni de ordin profesional sau tehnic. De aceea, în asemenea cazuri, decisiv pentru atestarea calității de persoană cu funcție de răspundere va fi dacă, menționează I. Țurcan, această persoană într-un caz concret a întreprins anumite acțiuni de ordin organizatorico-economic sau administrativ de dispoziție, și nu alte acțiuni. O atenție aparte se acordă studierii problemei privind provocarea coruperii pasive. [167]
Lucrarea lui R. Popov – Subiectul infracțiunilor prevăzute în capitolele XV și XVI din Partea specială a Codului penal, pune în vedere o cercetare complexă, sistematizată, referitoare la subiectul infracțiunilor de serviciu ori în legătură cu serviciul, inclusiv a infracțiunilor de corupție ori cele legate de corupția în sectorul public și cel privat. [149] Autorul descrie condițiile generale și speciale pentru existența subiectului persoană fizică în cazul infracțiunilor prevăzute de Cap. XV și XVI din Partea specială a CP RM, precum și persoana juridică în calitate de subiect al acestor infracțiuni, o atenție sporită orientând-o spre persoana publică în calitate de subiect special. Se constată, în sensul expus, că nu doar Republica Moldova a stabilit răspunderea penală a persoanelor juridice care săvârșesc acte de corupție sau acte conexe corupției [149, p. 87] (de exemplu: Legea Regatului Unit, Republicii Polone, Sloveniei, Maltei, Belgiei etc. [149, p. 87-89]).
Sub aspectul interpretărilor doctrinale intervin lucrările autorilor A. Barbăneagră, V. Cușnir, S. Brânză, V. Stati în materie de drept penal special. Astfel, după cum consideră A. Barbăneagră, V. Cușnir – în lucrarea Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu – infracțiunea de corupere pasivă afectează în mod nemijlocit relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu, precum și cele cu privire la cinstea, corectitudinea și probitatea funcționarilor, ca o condiție necesară a îndeplinirii îndatoririlor și a activității autorităților și instituțiilor publice, relațiile sociale cărora li se aduc atingere de către funcționarii din interiorul organului de stat ori instituției publice în care își desfășoară activitatea. Susținând opinia majorității autorilor, A. Barbăneagră, V. Cușnir resping ideea existenței unui obiect material cu privire la infracțiunea de corupere pasivă. [11, p. 703]
S. Brânză și V. Stat se impun prin multiple opinii de valoare notorie prin conținutul mai multor lucrări științifice, în special Manualul judecătorului pentru cauze penale (2013), Drept penal. Partea specială (în două volume – 2011, 2005). [127; 21; 22; 23]
După cum se stabilește de S. Brînză și V. Stati, răspunderea penală în baza art. 324 alin. (1) CP RM nu poate fi aplicată atunci când remunerația ilicită este pretinsă, acceptată sau primită după îndeplinirea sau neîndeplinirea, întârzierea sau grăbirea îndeplinirii de către persoana publică sau persoana publică străină a unei acțiuni în exercitarea funcției sale ori contrar funcției în cauză. În acest caz, susțin autorii – lipsește unul dintre semnele obligatorii ale componenței de infracțiune prevăzute de art. 324 alin. (1) CP RM – scopul infracțiunii. [127, p. 938]
Б. B. Boлжeнкин, prin lucrarea Cлyжeбныe пpecтyплeния, [177] face o analiză complexă a evoluției istorice a legislației ruse în domeniul infracțiunilor de serviciu, a infracțiunilor de serviciu în baza legislației penale în vigoare a Federației Ruse, precum și pe anumite elemente de drept penal comparat (SUA, statele CSI). Autorul consideră mituirea una dintre cele mai răspândite și vechi manifestări ale corupției. [177, p. 189]
Obiectul dării-luării de mită, particularizează autorul (obiectul material al mituirii), este fixat în lege, adică banii, valorile mobiliare, alte bunuri ori venituri, avantaje cu caracter patrimonial. [177, p. 189] Considerăm că se face confuzie între obiectul mitei ca atare și obiectul material al infracțiunilor de dare și luare de mită.
C. B. Mакcимoв, în lucrarea Кopyпция. Закoн. Oтвeтcтвeннocть, [186] descrie proveniența noțiunii de corupție, definirea corupției, fenomenologia corupției, limitele activității non-infracționale, punând accent pe abateri disciplinare, delicte civile, contravenții, precum și pe infracțiuni, factorii corupției, consecințele corupției, perspectivele de luptă contra corupției, limitele combaterii prin mijloace de drept penal. Prin mijloace de drept penal, ca de altfel și prin alte mijloace, a combate corupția este imposibil. [186, p. 34]
În continuare, după aceleași direcții prioritare de cercetare științifică, C. B. Mакcимoв, A. B. Bакypин, Л. M. Кoлoдкин, E. И. Teмнoв, în lucrarea elaborată cu titlul Ocнoвы бopьбы c кoppyпциeй (cиcтeмы oбщeгocyдаpтcтвeннoй этики пoвeдeния), [189] pun accent pe un ansamblu de problematici referitoare la fenomenul corupțional în Federația Rusă: noțiunea și izvoarele corupției, procesul democratic și corupția, rolul societății civile în cadrul politicii anticorupționale, reformele administrative în cadrul sistemului anticorupțional, sistemul justițional și corupția, organizarea internațională și procedurile prevăzute. [189, p. 11-203]
Printre încălcările corupționale se evidențiază patru categorii:
– delicte juridico-civile,
– abateri disciplinare,
– contravenții
– și infracțiuni.
Delimitarea abaterilor disciplinare de cele contravenționale este convențională. [189, p. 23] O atenție aparte acordă autorii limitelor încălcărilor neinfracționale. În realitate, spun autorii, delimitarea între faptele neinfracționale și infracțiunile în domeniul corupției sunt foarte sensibile. Acest fapt reiese mai cu seamă din imprecizia unor norme de drept, la construcția cărora nici un legiuitor din lume nu a reușit a soluționa definitiv problema unei interpretări diferite și, respectiv, posibilitatea unor evoluări din partea persoanei care aplică norma de drept. [189, p. 25] Din aceste rațiuni este dificilă delimitarea gradului de liberalism al legislației anticorupționale pentru un anumit stat luat în parte. [189, p. 25]
La categoria infracțiunilor de corupție autorii C.B. Mакcимoв, A.B. Bакypин, Л.M. Кoлoдкин, E.И. Teмнoв atribuie: abuzul de putere sau abuzul de serviciu, luarea de mită, darea de mită, falsul în acte publice, provocarea mitei și alte fapte care sunt specifice legislației penale ruse. [189, p. 29]
O altă lucrare supusă cercetării în cazul tezei de doctorat este Кoppyпция в Poccии. Coциальнo-экoнoмичecкиe и пpавoвыe аcпeкты, elaborată de către И.Я. Бoгданoв, A.П. Калинин. [176] Autorii descriu anumite elemente evolutive în dezvoltarea relațiilor anticorupționale în Federația Rusă, noțiunea corupției, izvoarele corupției în Rusia, starea actuală a corupției în țară, corupția – factor al criminalizării economiei și societății, aspectul internațional al dezvoltării corupției în Federația Rusă, indexul coruptibilității puterii. [176, p. 12-190]
O analiză minuțioasă a elementului corupțional în raport cu activitatea poliției din Federația Rusă este oferită de A. Бeк și P. Ли, în lucrarea Кoppyпция cpeди poccийcкиx пoлицeйcкиx: cpавнeниe тoчки зpeния кypcантoв и oфицepoв пoлиции. [175] Autorii citați descriu situația în baza unor analize sociologice complexe, propunând anumite anchete care au stat la baza studiului. [175, p. iii-iv]
O lucrare valoroasă în teoria penală a Federației Ruse este o culegere de articole cu titlul Coвpeмeнная yгoлoвная пoлитика в cфepe бopьбы c тpанcнациoнальнoй opганизoваннoй пpecтyпнocтью и кoppyпциeй. Cбopник cтатeй, [192] unde au fost reflectate opiniile unor autori notorii din Federația Rusă pe problematica complexă a fenomenului infracțional al corupției. Făcând referiri la descrierile de blanchetă a dispozițiilor incriminatorii în materie de corupție, analizate de Л.Д. Гаyxман, [178, p. 138] se trece la descrierea fenomenului în ansamblu de către C.A. Пoдшибякин. Or, se atestă reiterativ că fenomenul corupției există în toate statele indiferent de forma de guvernare și gradul de dezvoltare a țării. [190, p. 164] B.Л. Peпeцкая constată că eficiența luptei cu fenomenul corupției depinde în mod direct de distrugerea pieței serviciilor corupționale, modificarea sistemului serviciului public, care încă se bazează pe tradiții și stereotipuri corupționale. [191, p. 164]
O atenție deosebită o merită cercetarea desfășurată de B.A. Гpигopьeв – Hагpаднoe пpавo как cpeдcтвo пpeдyпpeждeния кoppyпции. [180, p. 146-153] Autorul descrie dreptul de premiere – ca o ramură a dreptului care reglementează relațiile sociale apărute în legătură cu stimularea persoanelor în legătură cu prestarea serviciilor societății, pe calea acordării persoanelor care au rezultate în fața societății, stimulări (premii, ordine), precum și pe calea privării de aceste stimulări în temeiul legii. [180, p. 152]
O altă lucrare rusă analizată este cea a lui Б.Д. Завидoв – Bзятoчничecтвo. Угoлoвнo-пpавoвoй анализ пoлyчeния и дачи взятки. [181] Se supune analizei detaliate din punct de vedere juridico-penal infracțiunile de luare de mită și dare de mită în baza reglementărilor legislației penale a Federației Ruse. [181, p. 14-18] Acestor analize sunt alăturate o practică judiciară studiată pe baza aceleiași legislații. [181, p. 19-27]
Б.Д. Завидoв, de asemenea, confundă, în opinia noastră, noțiunile de obiect al mitei și obiectul material al infracțiunii, că obiectul mitei este format din bani, bunuri, alte privilegii cu caracter patrimonial, [181, p. 5] pentru ca ulterior să se refere, în același sens, la obiectul material al luării și dării de mită. [181, p. 6] De asemenea, autorul subliniază că obiectul juridic și obiectul material al dării de mită pe deplin coincid cu aceleași semne ale conținutului infracțiunii de luare de mită. [181, p. 15]
O lucrare interesantă și semnificativă din punctul de vedere al subiectului analizat în conținutul tezei de doctorat se prezintă cea a autorilor ruși M.B. Кocтeнникoв, A.B. Кypакин – Пpeдyпpeждeниe и пpeceчeниe кoppyпции в cиcтeмe гocyдаpcтвeннoй cлyжбы. [184] M.B. Кocтeнникoв, A.B. Кypакин pun în evidență evoluția și caracterul actual al bazelor juridice de prevenire și combatere a corupției în sistemul serviciului public din Federația Rusă, precum și bazele juridice străine și internaționale de prevenire și combatere a corupției în sectorul public. [184, p. 11-179]
Autorii percep fenomenul corupției în sens larg și sens restrâns. În aspect mai amplu (larg) corupția este caracterizată ca fenomen social și, potrivit acestui aspect corupția este caracterizată printr-un ansamblu de semne calitative, capabile a o diferenția de alte fenomene sociale. [184, p. 19]
Corupția în sectorul public este definită ca un fenomen social-juridic complex, exprimat prin folosirea sistematică a situației de serviciu de către funcționarii de stat, în schimbul unor avantaje materiale, în interesul terțelor persoane ori a grupurilor, fapt prin care se prejudiciază autoritatea puterii publice și serviciului de stat. [184, p. 32-33]
Ca de altfel și alți autori nominalizați se susține că apariția cauzelor corupției depinde de perioada istorică și etapele de dezvoltare social-economică a țării. Din aceste considerente, susținem afirmația că a elabora mijloace universale în domeniul dreptului și organizaționale de prevenire și combatere a corupției este una puțin reală. [184, p. 182]
Și în acest sens, considerăm a evidenția că lupta contra corupției, realizată principial prin mijloace de drept penal, nu este una efectivă. Din contră, după cum stabilește M.B. Кocтeнникoв, A.B. Кypакин – ea poate deveni periculoasă pentru stat și societate, deoarece, în ansamblu, nu va exclude coruptibilitatea aparatului de stat, ci va mări cotele pentru actele de corupție ale persoanelor publice. [184, p. 182]
De pe poziții principiale în elaborarea tezei de doctorat se propune lucrarea autorilor ruși Ю.B. Гoлик și B.И. Каpаceв – Кoppyпция как мexанизм coциальнoй дeгpадации. [179] Ю.B. Гoлик și B.И. Каpаceв pun în evidență în lucrarea elaborată următoarele problematici: transformarea socială și schimbarea realității juridice, limitele criminologice ale problemei corupției, parametrii sociali ai delincvenței, fenomenul corupției în câmpul actualității, limitele și consecințele sociale ale corupției, direcțiile actuale de combatere a corupției. [179, p. 33-296]
Ne alăturăm opiniei lansate de C.H. Бабypин, care face delimitare între trei categorii de probleme, ce formează conținutul temei corupției în societate. Este vorba de problema statului ca instituție socială, problema birocrației de stat și problema corelației între resursele economice și politice ale puterii. [citat după 179, p. 5]
Deși corupția este o categorie a dreptului penal, ea infuențează și relațiile sociale din domeniul economic și politic, asupra capitalului, organelor de administrare și întreprinzătorilor – ca subiecți economici. [179, p. 180]
Legătura empirică pozitivă între corupție și nivelul sectorului tenebru este vădită și, posibil, constituie unul dintre mecanismele principale, cu ajutorul căruia corupția se include activ în societate. [179, p. 183]
Ю.B. Гoлик și B.И. Каpаceв fac delimitare între diferite categorii de corupție, având la bază modelul geografic al clasificării. Astfel, se face delimitare între modelul european al corupției (căreia îi este caracteristic un nivel scăzut al corupției, apreciat de societate ca o anomalie evidentă, însoțită de încălcarea legislației – de regulă, asemenea corupție este numită economică), modelul asiatic (în limitele căreia corupția este percepută ca un fenomen social cultural și economic favorabil și tradițional, legat de istorie, tradiții, care condiționează funcționalitatea statului – este numită corupție socială), modelul african (unde puterea se „vinde” unui grup de clanuri economice principale și prin mijloace politice se asigură stabilitatea existenței acestora), modelul latino-american (unde, prin altele, guvernele corupționale oferă posibilitatea sectoarelor tenebre și criminalizate de a-și căpăta putere, comparabilă cu cea a statului). [179, p. 184-185]
1.3. Concluzii 1
1) Problema științifică importantă rezolvată prin conținutul tezei de doctorat elaborată constă în elaborarea și formularea unei concepții clare privind răspunderea penală pentru infracțiunile de luare și dare de mită potrivit legislației penale a României, care a condus la modificarea și eficientizarea acestui cadru normativ, în vederea racordării lui la realitățile faptice curente.
2) Scopul tezei constă în crearea, pe fundalul reglementărilor normative și în vigoare și a viziunilor științifice, a unor concepții noi cu privire la răspunderea penală pentru infracțiunile de corupție, în particular potrivit legislației penale a României, precum și interpretarea cadrului normativ în vigoare sub aspectul existenței unor coliziuni și controverse legislative.
3) Realizarea scopului propus a conturat necesitatea materializării unui ansamblu de obiective, printre care: analiza evoluției reglementărilor normative în materia răspunderii pentru infracțiunile de corupție în România; cercetarea cadrului normativ în vigoare referitor la infracțiunea de luare de mită; cercetarea cadrului normativ în vigoare referitor la infracțiunea de dare de mită; analiza condițiilor preexistente ale infracțiunilor de luare și dare de mită; elucidarea esenței obiectului material al infracțiunilor de luare și dare de mită, mai cu seamă sub aspectul prezenței sau absenței acestuia în cazul acestor infracțiuni; cercetarea complexă a subiectului activ al infracțiunii de luare de mită; identificarea subiecților pasivi ai infracțiunilor de luare de mită și dare de mită; analiza conținutului constitutiv al infracțiunilor de luare și dare de mită, în special prin intermediul semnelor constitutive obligatorii; cercetarea formelor de manifestare a infracțiunilor de luare și dare de mită; identificarea modalităților normative și cercetarea sancțiunilor în cazul infracțiunilor de luare de mită și dare de mită; analiza cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei sau răspunderea penală în cazul infracțiunii de dare de mită, în particular a cauzei speciale care înlătură caracterul penal și a cauzei speciale care înlătură răspunderea penală în cazul săvârșirii infracțiunii de dare de mită; formularea concluziilor, înaintarea recomandărilor inclusiv cu caracter de lege ferenda în materia normativului penal cu privire la infracțiunile de luare și dare de mită.
4) Stabilim că literatura de specialitate se expune controversat referitor la mai multe semne ale conținutului infracțiunii de luare și dare de mită. În speță, putem invoca controversele legate de obiectul material al infracțiunii de luare și dare de mită. În acest sens, suntem de acord cu opinia lansată precum că infracțiunea de luare de mită nu are obiect material, întrucât legea incriminează activitatea ce nu se răsfrânge asupra unui obiect material. Sumele de bani sau bunurile primite nu sunt decât lucruri dobândite prin săvârșirea infracțiunii.
5) Cauza fundamentală care face posibilă imaginarea, planificarea și efectuarea unei tranzacții corupte este faptul că anumite interese private sunt antagoniste interesului public și prevalează asupra acestuia din urmă.
6) Prezintă interes fundamental delimitarea expusă în literatura de specialitate între diferite categorii de corupție, având la bază modelul geografic al clasificării. Astfel, se face delimitare între modelul european al corupției, modelul asiatic, modelul african, modelul latino-american.
7) Susținem clasificarea reglementărilor normative în vigoare în norme care incriminează fapte de corupție, norme care incriminează fapte conexe celor de corupție și norme ce se pot manifesta ca acte de corupție, deși nu suntem pe deplin în acord cu categoriile concrete de infracțiuni atribuite la aceste grupe în literatura de specialitate.
8) O condiție esențială pentru reușita dreptului penal de a-și atinge obiectivele privind prevenirea și combaterea faptelor de corupție, o reprezintă mai multe aspecte, cum ar fi: crearea unui cadru legislativ stabil, întrucât modificările frecvente ale legislației privind prevenirea și combaterea corupției, pot fi o cauză a apariției fenomenului corupției; sancționarea mai aspră a persoanelor care săvârșesc fapte de corupție; intensificarea colaborării cu organizații nonguvernamentale, mass-media în vederea prevenirii și combaterii corupției.
2.
ABORDĂRI GENERALE REFERITOARE ȘI REGLEMENTAREA FENOMENULUI CORUPȚIEI ȘI ÎN ROMÂNIA
2.1. Evoluția primară a fenomenului corupției și a reglementărilor normative în raport cu acest fenomen
Fenomenul corupției are rădăcini adânci în istorie, acesta făcându-și prezența în planul relațiilor sociale în perioada în care au apărut primele forme de organizare umană. De-a lungul istoriei, corupția a fost văzută diferit de către grupurile sociale. Deși, în general, se poate afirma că în majoritatea epocilor corupția a fost repudiată, fiind socotită un rău pentru societate, în unele perioade istorice, oferirea și primirea de foloase necuvenite au fost acceptate ca fiind ceva firesc, ținând de o anumită curtoazie. [139, p. 69]
Manifestări ale fenomenului corupției, precum și reglementarea faptelor ce vizează acest fenomen au existat din cele mai vechi timpuri. [200, p. 157] Certitudinea informațiilor confirmă perioada antică. În antichitate erau întâlnite unele forme grave ale faptelor de corupție.
În Grecia antică, mita era atât de frecventă, încât filozoful Platon a propus să fie pedepsiți cu moartea funcționarii care primesc daruri pentru a-și face datoria. Platon spunea: “Nu trebuie să primești daruri nici pentru lucrurile rele, nici pentru cele bune.” [7, p. 210]
De asemeni, erau foarte aspru sancționati magistrații care judecau nedrept. Din scrierile lui Herodot aflăm că regele persan Cambise a poruncit să fie omorât un judecător acuzat de corupție, iar cu pielea acestuia a poruncit să-i fie tapițat scaunul. De asemeni, judecătorii corupți erau omorâți prin crucificare de către regele persan Darius.
Se remarcă faptul că faptele de corupție erau reprimate, în special dacă acestea erau comise de către magistrați. Astfel, legile persane și cele grecești sancționau sever judecătorii corupți, de asemeni legile indiene pedepseau pe judecătorul venal cu sancțiunea confiscării bunurilor, iar cele mozaice îl sancționau pe judecătorul corupt cu pedeapsa biciuirii. [198, p. 38]
Corupția a fost interzisă și în dreptul roman sub toate formele sale. Un exemplu în acest sens, este Legea celor XII Table, care reglementa sancționarea faptelor de corupție săvârșite de către judecători și arbitri în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Lex Cincia de donis et muneribus, adoptată în anul 204 î.Ch., prevedea interdicția avocaților de a primi foloase de pe urma talentului lor, reglementând în acest sens o acțiune în restituire. Întrucât corupția s-a răspândit alarmant de mult în societatea romană, a fost sancționată ca un delict de repentundae, adică orice faptă de îmbogățire injustă realizată de către persoane care dețineau funcții publice sau semipublice. [202, p. 9]
Faptele de corupție au fost sancționate în dreptul roman prin legile: Legea Calpurnia (149 î.Ch.), Legea Acilia (123 î.Ch.), Legea Servilia (110 î.Ch.), Legea Cornelia (81 î.Ch.) și Iulia repetundarum (59 î.Ch.). [201, p. 19]
Nerespectarea acestor legi genera acțiunea de repetundae, care putea fi intentată magistratului învestit cu un mandat electiv, senatorului care îndeplinea funcții publice sau chiar fiilor acestora, dacă primeau sume în perioada în care părinții dețineau astfel de funcții.
Dreptul penal roman nu a realizat o delimitare a faptelor de corupție, sancționând la fel atât corupția pasivă (luarea de mită și primirea de foloase necuvenite), cât și corupția activă (darea de mită și traficul de influență).
Legea Calpurnia limita acțiunea repetundae ca o restituire a sumei primite de la corupător. În schimb, Legea Acilia reglementa acțiunea repetundae ca o restituire a dublului sumei primite de la corupător, acțiunea fiind considerată de natură penală. Prin Legea Servilia s-a menținut pedeapsa prevăzută de Legea Acilia, dar s-a prevăzut și pierderea drepturilor politice. Ulterior, prin Legea Cornelia s-a revenit la pedeapsa privind restituirea numai a sumei primite de la corupător. Prin Legea Iulia repetundarum pedeapsa aplicată era mult mai aspră, astfel acuzatul era obligat la restituirea sumei de la dublu la cvadruplu, exilul sau chiar pedeapsa cu moartea. [220, p. 10]
În epoca imperială sfera de aplicare a acțiunii repetundae a fost extinsă asupra tuturor funcționarilor (de pildă, cvasimagistrații imperiali, acuzatorii, avocații, jurații etc).
Dacă la începutul epocii imperiale, condamnarea pentru corupție nu atrăgea o sancțiune penală propriu-zisă, întrucât sancțiunile constau în anumite interdicții, spre mijlocul epocii imperiale pedeapsa aplicată era exilarea și confiscarea averii persoanei corupte, iar spre finalul legislației romane se făcea o delimitare între corupția în materie penală și corupția în materie civilă. Pentru corupția în cauze penale se aplica sancțiunea exilului și confiscarea bunurilor, iar pentru corupția în cauze civile se plătea o amendă echivalentă cu dublul sau triplul sumei primite. [91, p. 87]
Deși exista un cadru legislativ care reglementa faptele de corupție, totuși în Roma antică, în anumite perioade, magistrații puteau primi unele daruri limitate. În acele vremuri, corupția era înfloritoare, spunându-se frecvent că pe un cetățean bogat nu se va găsi nimeni să-l condamne. [7, p. 238] Astfel că afirmația, conform căreia asprimea pedepselor nu a fost decât o piedică neputincioasă în calea corupției, este pertinentă, deoarece, la un moment dat, un cetățean bogat, oricare ar fi fost greșeala sa, nu avea de ce să se mai teamă. [196, p. 592]
Corupția nu avea, în vechiul drept penal francez, o individualitate proprie. La fel ca dreptul roman, și dreptul francez vechi confunda corupția cu nedreapta luare (concusiune) și chiar cu furtul. În sfera funcționarilor care puteau fi sancționati pentru fapte de corupție erau cuprinși: guvernatorii și intendenții, care luau bani pentru a-i scăpa pe anumiți indivizi de corvezi ori pentru a procura alte avantaje; șefii și membrii campanilor militare, care luau sau cereau bani pentru a feri casele sau satele de cartiruirea soldaților; seniorii care încărcau pe supuși cu noi impozite; ofițerii de justiție, avocații, grefierii, judecătorii, procurorii, notarii etc., care abuzau de drepturile lor. [91, p. 88]
Pedepsele aplicate funcționarilor corupți erau similare cu cele existente în dreptul roman. De exemplu, mituirea simplă se pedepsea cu interdicția temporară, privațiunea de serviciu, restituirea de patru ori a sumei primite, nulitatea actelor, blamul și surghiunul, iar dacă avusese loc cu prilejul soluționării unui caz penal se putea aplica pedeapsa cu moartea. Se remarcă faptul că persoana care dădea mită era sancționată la fel ca și persoana care primea banii sau foloasele. [139, p. 72]
Analizând jurisprudența perioadei respective, autorii de specialitate au constatat existența unei confuzii la nivelul faptelor de corupție, între concusiune și mituire sau abuzul de putere, precum și în ceea ce privește regimul sancționator aplicat persoanelor implicate în săvârșirea unor astfel de fapte.
O primă incriminare distinctă a corupției pasive (luării de mită), în dreptul francez, este cea cuprinsă în CP napoleonian din 1810, care, în art. 177 – 183, incrimina luarea și darea de mită. Dar, cu toate că incrimina darea de mită, CP francez din anul 1810 nu sancționa, în forma sa inițială, traficul de influență. [139, p. 72]
În dreptul penal francez, infracțiunea de trafic de influență apare abia în anul 1889. Astfel, fapta de trafic de influență a fost definită și incriminată prin Legea din 4 iulie 1889.
Prin Ordonanța din 8 februarie 1945, după mai multe încercări anterioare neizbutite integral, legiuitorul francez a reușit să facă distincție foarte clară între corupția activă și cea pasivă, sancționând fapta corupătorului și a coruptului ca două infracțiuni autonome. De asemenea, această ordonanță a făcut posibilă sancționarea traficului de influență ca delict analog, dar nu identic, faptelor de corupție. [92, p. 92]
2.2. Reglementări internaționale în materia corupției
Evoluția societăților contemporane relevă faptul că, în profida consolidării democrației și a statului de drept, a creșterii rolului justiției și administrației în acțiunea de prevenire și combatere a criminalității, continuă să se reproducă diverse fapte de corupție, fraudă și înșelăciune care atentează la ordinea socială și normativă și care implică îngrijorarea indivizilor și instituțiilor sociale.
Deși nu este un fenomen nou apărut, preocuparea majorității statelor față de fenomenul corupției s-a intensificat sensibil în ultima perioadă, mai ales în condițiile internaționalizării acestui fenomen și apariției unor noi forme de criminalitate, care sunt asociate și cu faptele de corupție, ceea ce s-a reflectat și în adoptarea în acest sens a mai multor acte normative și documente cu caracter internațional. [5, p. 7]
Dintre convențiile internaționale în materia prevenirii și combaterii corupției, ne vom opri asupra:
Convenției penale privind corupția, adoptată la 27 ianuarie 1999;
Convenției civile asupra corupției, adoptată la 4 noiembrie 1999;
Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la 31 octombrie 2003, semnată de România la 9 decembrie 2003.
Convenția penală privind corupția, adoptată la 27 ianuarie fost ratificată prin Legea nr. 27/2002. [116] Ea are un conținut variat, cuprinzând atât norme de procedură, cât și norme de drept penal substanțial. În primele articole sunt menționate măsurile ce trebuie luate la nivel național de către statele părți. [139, p. 95]
Potrivit art. 2, care se referă la corupția activă, fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârșit cu intenție, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit unuia dintre agenții săi publici, pentru el sau pentru altcineva, pentru ca acesta să îndeplinească ori să se abțină de la îndeplinirea unui act în exercițiul funcțiilor sale.
Art. 3, care se referă la faptele de corupție pasivă, prevedea că fiecare stat are obligația să adopte măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârșit cu intenție, fapta unuia dintre agenții săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abține să îndeplinească un act în exercitarea funcțiilor sale.
Corupția membrilor adunărilor publice naționale face obiectul art. 4, el obligând statele părți să adopte măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, faptele de corupție activă și pasivă, dacă acestea se referă la o persoană membră a unei adunări publice naționale care exercită puteri legislative sau administrative.
Art. 5 face referire la corupția agenților publici străini, conform căruia fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, faptele menționate la art. 2 și 3, dacă acestea se referă la un agent public al unui alt stat.
În ceea ce privește corupția membrilor adunărilor publice străine, aceasta este reglementată în cadrul art. 6, care prevede că fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, faptele de corupție activă și pasivă, dacă acestea se referă la o persoană membră a unei adunări publice, care exercită puteri legislative sau administrative ale unui alt stat.
Corupția activă și corupția pasivă din sectorul privat sunt reglementate în cadrul art. 7 și 8, respectiv: dacă s-a săvârșit cu intenție, în cadrul unei activități comerciale, fapta de a promite sau de a da, direct sau indirect, orice folos necuvenit oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abțină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligațiilor sale; dacă s-a săvârșit cu intenție, în cadrul unei activități comerciale, fapta oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat de a solicita sau de a primi, direct ori prin intermediul terților, un folos necuvenit sau de a accepta oferta ori promisiunea, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abțină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligațiilor sale.
Art. 9, 10 și 11 fac referire la corupția funcționarilor internaționali, a membrilor adunărilor parlamentare internaționale și a judecătorilor și agenților curților internaționale.
Infracțiunea de trafic de influență este reglementată în cadrul art. 12, care prevede că fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârșit cu intenție, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit, cu titlu de remunerație, oricui afirmă sau confirmă că este capabil să exercite o influență în luarea unei decizii de către oricare dintre persoanele vizate de art. 2, art. 4 – 6 și de art. 9 – 11, indiferent dacă folosul necuvenit este pentru sine sau pentru altcineva, precum și fapta de a solicita, de a primi sau de a accepta oferta ori promisiunea, cu titlu de remunerație, pentru o astfel de influență, indiferent daca influența este sau nu este exercitată ori dacă influența presupusă produce sau nu produce rezultatul dorit.
În temeiul art. 13 statele părți sunt obligate să adopte măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, faptele menționate la art. 6 paragrafele 1 și 2 din Convenția nr. Consiliului Europei, în condițiile prevăzute de acestea, atunci când infracțiunea principală constă în una dintre infracțiunile stabilite în baza art. 2 – 12 din prezenta convenție, în măsura în care partea n-a formulat o rezervă sau o declarație referitoare la aceste infracțiuni ori nu consideră aceste infracțiuni ca fiind infracțiuni grave la legislația referitoare la spălarea banilor.
Convenția prevede, de asemenea, conform art. 18, că persoanele juridice pot fi ținute responsabile de infracțiuni de corupție activă, trafic de influență și de spălare a capitalurilor, stabilite în temeiul prezentei convenții, dacă acestea sunt comise în contul lor de către o persoană fizică ce acționează fie individual, fie în calitate de membru al unui organ al persoanei juridice, în cadrul căreia exercită atribuții de conducere referitoare la:
puterea de reprezentare a persoanei juridice; sau
autoritatea pentru a lua decizii în numele persoanei juridice; sau
autoritatea pentru a exercita un control în cadrul persoanei juridice, precum și pentru participarea unei asemenea persoane fizice în calitate de complice sau de instigator la comiterea infracțiunilor sus-menționate.
Făcând abstracție de cazurile deja prevăzute la paragraful 1, fiecare parte ia măsurile necesare pentru a se asigura că o persoană juridică poate fi ținută responsabilă dacă lipsa de supraveghere sau de control din partea unei persoane fizice menționate la paragraful făcut posibilă comiterea infracțiunilor menționate la paragraful 1 în contul respectivei persoane juridice de către o persoană fizică supusă autorității sale.
Răspunderea persoanei juridice nu exclude urmările penale împotriva persoanelor fizice autori, instigatori sau complici la infracțiunile menționate.
Convenția civilă asupra corupției, adoptată la 4 noiembrie fost ratificată de România prin Legea nr. 147/2002 [113] și are ca obiect reglementarea unor mijloace eficiente în favoarea persoanelor care au suferit o pagubă rezultând dintr-un act de corupție, cu scopul de a le permite să își apere drepturile și interesele, inclusiv posibilitatea obținerii de daune-interese.
În cadrul art. 2 al Convenției civile asupra corupției este definit termenul de corupție ca fiind faptul de a solicita, de a oferi, de a da sau de a accepta, direct ori indirect, un comision ilicit sau un alt avantaj necuvenit ori promisiunea unui astfel de avantaj necuvenit care afectează exercițiul normal al unei funcțiuni sau comportamentul cerut beneficiarului comisionului ilicit sau avantajului necuvenit ori promisiunii unui astfel de avantaj necuvenit.
În cadrul art. 3 și 4 din Convenția civilă asupra corupției se stipulează obligația fiecărui stat parte la convenție de a prevedea în dreptul său intern că pentru ca prejudiciul să poată fi reparat trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții: pârâtul a săvârșit sau a autorizat actul de corupție ori a omis să ia măsurile potrivite pentru prevenirea actului de corupție; reclamantul a suferit o pagubă; există o legătură de cauzalitate între actul de corupție și prejudiciu. Dacă mai mulți pârâți răspund pentru prejudiciul rezultând din același act de corupție, ei vor răspunde în solidar pentru acesta.
Convenția prevede în cadrul art. 5 obligația statelor părți să instituie proceduri corespunzătoare care să permită persoanelor care au suferit un prejudiciu rezultând dintr-un act de corupție comis de unul dintre funcționarii săi publici în exercițiul funcțiilor sale să ceară să fie despăgubiți de către stat sau, în cazul în care partea nu este un stat, de către autoritățile competente ale acestei părți.
De asemeni, potrivit art. 6 din Convenție, repararea prejudiciilor poate fi redusă sau eliminată ținând seama de circumstanțele dacă reclamantul a contribuit, din vina sa, la producerea prejudiciului sau la agravarea lui. Art. 7 prevede că acțiunea în repararea prejudiciului se prescrie la expirarea unui termen de cel puțin 3 ani socotiți din ziua în care persoana care a suferit un prejudiciu a avut cunoștință sau ar fi trebuit în mod normal să aibă cunoștință de prejudiciu ori de actul de corupție sau de identitatea persoanei responsabile. Totuși, această acțiune nu va putea fi exercitată după expirarea unui termen de cel puțin 10 ani socotiți de la data la care actul de corupție a fost comis.
Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la 31 octombrie fost ratificată de România prin Legea nr. 365/2004 [119] și are ca obiect:
a). promovarea și consolidarea măsurilor în scopul prevenirii și combaterii corupției în modul cel mai eficient;
b). promovarea, înlesnirea și sprijinul cooperării internaționale și asistenței tehnice în scopul prevenirii corupției și al luptei împotriva acesteia, inclusiv recuperarea de bunuri;
c). promovarea integrității, responsabilității și bunei gestiuni a afacerilor publice și a bunurilor publice.
Convenția se aplică, în conformitate cu dispozițiile sale, prevenirii corupției, anchetelor și urmăririlor privind corupția, precum și blocării, sechestrului, confiscării și restituirii produsului provenind din infracțiunile prevăzute în conformitate cu prezenta convenție. În scopurile aplicării convenției nu este necesar, în afara dispozițiilor contrare, ca infracțiunile stabilite conform acesteia să cauzeze o daună sau un prejudiciu patrimonial statului.
În temeiul art. 15 din convenție, care se referă la corupția agenților publici naționali, fiecare stat parte are obligația de a adopta măsuri legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracțiune, în cazul în care actele au fost săvârșite cu intenție:
a). faptei de a promite, de a oferi ori de a da unui agent public, direct sau indirect, un folos necuvenit, pentru sine ori pentru altă persoană sau entitate, cu scopul de a îndeplini sau de a se abține să îndeplinească un act în exercițiul funcțiilor sale oficiale;
b). faptei unui agent public de a solicita ori de a accepta, direct sau indirect, un folos necuvenit pentru sine ori pentru altă persoană sau entitate, cu scopul de a îndeplini sau de a se abține să îndeplinească un act în exercițiul funcțiilor sale oficiale.
Potrivit art. 16 din convenție, care se referă la corupția agenților publici străini și a funcționarilor organizațiilor publice internaționale, fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracțiune, în cazul în care actele au fost săvârșite cu intenție, în legătură cu fapta de a promite, de a oferi sau de a da unui agent public străin ori unui funcționar al unei organizații publice internaționale, direct sau indirect, un folos necuvenit, pentru sine ori pentru altă persoană sau entitate, cu scopul de a îndeplini ori de a se abține să îndeplinească un act în exercițiul funcțiilor sale oficiale, în vederea obținerii sau păstrării unei piețe ori a unui alt folos necuvenit în legătură cu activități de comerț internațional. De asemenea, fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracțiune, în cazul în care actele au fost săvârșite cu intenție, faptei unui agent public străin sau unui funcționar al unei organizații publice internaționale de a solicita ori de a accepta, direct sau indirect, un folos necuvenit pentru sine ori pentru altă persoană sau entitate, cu scopul de a îndeplini ori de a se abține să îndeplinească un act în exercițiul funcțiilor sale oficiale.
În cadrul art. 21 din convenție este stipulată obligația fiecărui stat de a adopta măsuri legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare cu privire la corupția în sectorul privat.
2.3. Evoluția reglementărilor normative în domeniul corupției în România
În vechiul drept penal românesc corupția apare incriminată destul de târziu, în perioada domniilor fanariote, cu toate că și în perioadele anterioare existau neîndoielnic fapte de corupție. Astfel, C.C.Giurăscu afirma în lucrarea “Istoria Românilor” faptul că dregătorii Principatelor Române acumulau foloase de pe urma exercitării calității de administratori publici, cât și de pe urma funcției de judecători. [102, p. 387]
Fenomenul corupției a devenit foarte răspândit în a doua jumătate a sec. al XVI-lea, când diferența dintre daruri oficiale și neoficiale era greu de stabilit, ajungându-se la situația inacceptabilă ca funcționarii să ceară daruri în mod fățiș. [129, p. 174]
Despre corupția judecătorilor vorbește și Miron Costin în Letopisețul Țării Moldovei, care arată că aceștia puteau fi sancționați, după legile vechi, în situația în care se lăsau corupți. [91, p. 93]
În dreptul românesc vechi nu se mai semnalează până în sec. al XVIII- lea alte consemnări istorice despre legi care reglementau faptele de corupție, existând o perioadă de aproximativ două secole în care nu au fost adoptate legi anticorupție. [132, p. 28]
Absența unor legi care să sancționeze faptele de corupție este pusă pe seama corupției generalizate din acele vremuri, deoarece moravurile practicate în Fanar (cartier în Constantinopol) au fost aduse de către demnitarii fanarioți în Principatele Române, înlocuind obiceiurile austere ale poporului român. La sfârșitul sec. al XVIII-lea, în timpul ultimelor domnii fanariote, corupția era atât de gravă încât în anul apărut Pravilniceasca Condică a domnitorului Alexandru Ion Ipsilante, al cărei conținut debuta cu următorul text: “Dar vai de judecătorul acela ce va mitui la hotărârilor judecăților pentru noi vegheată sau va strica dreptatea pentru luarea de mită (…) nici într-un chip nu va putea scăpa de grea pedeapsă, a Domniei mele”. [91, p. 95]
Astfel, remarcăm că art. 7 și 9 din Pravilniceasca Condică prevedeau interzicerea luării și dării de mită de către judecători, fapte sancționate cu pedepse nedeterminate. În schimb, faptele de corupție ale altor funcționari nu erau practic sancționate, cu excepția interzicerii “alișverișurilor” ispravnicilor (înlocuitorii vechilor căpitani de județe). În schimb, era incriminată fapta de trafic de influență a reclamantului sau apărătorului constând în apelarea la un al treilea pentru a-i cere să pună influența sa în joc. Se observă faptul ca noțiunea de “trafic de influență” avea o accepțiune mai extinsă decât cea din prezent, deoarece existența infracțiunii nu era condiționată de darea sau promisiunea dării unor sume de bani sau a altor foloase. De asemenea, era sancționat atât “cumpărătorul” de influență, cât și “vânzătorul” de influență. [139, p. 74]
Constatăm că Pravilniceasca Condică este primul act normativ care incriminează infracțiunea de trafic de influență, ca delict distinct de luarea și darea de mită. Astfel, se observă că ideea de trafic de influență apare cu un secol înaintea reglementării din CP francez. Din acest punct de vedere, se poate spune că dreptul penal român a contribuit la dezvoltarea dreptului penal din Europa. [91, p. 96]
Condica criminalicească și procedura ei, adoptată în anul 1826, sub domnia lui Sturdza, sancționa delictul de corupție într-o sferă mai restrânsă, întrucât sancționa doar faptele funcționarilor care înlesneau evadarea condamnaților ce se aflau sub supravegherea lor. Interesant este conținutul reglementării, conform căreia funcționarii care ușurau evadarea erau condamnați la pedeapsa închisorii și obligați să ajute la urmărirea evadaților, iar dacă eșuau aveau obligația să plătească dublul prețului corupției în beneficiul instituțiilor de binefacere. [200, p. 17]
Urmare a reglementărilor legislative limitate, în anul 1852 apare Condica de drept penal și procedură penală, adoptată în timpul domniei lui Barbu Știrbei, care sancționa corupția pasivă și activă cu pedepse diferite din punctul de vedere al gravității. Mituitul era considerat mai periculos decât mituitorul și era pedepsit mai sever. [139, p. 75] Se remarcă apariția unui element de noutate în acest text de lege, respectiv introducerea noțiunii de funcționar public.
Deși CP din avut ca sursă de inspirație CP francez din 1810, totuși acesta a incriminat numai corupția pasivă (luarea de mită) în art. 144 și 145. În schimb o inovație a CP din fost faptul că acesta a incriminat ca infracțiune distinctă în art. 146 traficul de influență.
Potrivit art. 144 (formă rezultată ca urmare a republicării CP în anul 1912) din cadrul Capitolului II din Titlul VIII Crime și delicte contra intereselor publice din CP din 1865: “Orice funcționar de ramul administrativ sau judecătoresc, orice agent sau însărcinat al unei administrațiuni publice, care va fi primit sau va fi pretins daruri sau prezenturi, sau care va fi acceptat promisiuni de asemenea lucruri, spre a face sau spre a nu face un act privitor la funcțiunea sa, fie și drept, dar pentru care n-ar fi determinată de lege o plată, se va pedepsi cu închisoare de la doi până la trei ani și cu amendă îndoită a valorii lucrurilor primite sau făgăduite, fără ca această amendă să poată fi mai mică de 200 lei, iar banii sau darurile ori valoarea lor, se vor lua pe seama ospiciilor sau caselor de binefacere ale localității unde s-a comis mituirea. Ei nu vor mai putea ocupa funcțiune publică și vor pierde dreptul la pensie. Cu aceeași pedeapsa se va pedepsi și orice arbitru sau expert, numit sau de către tribunal sau de către părți, care va fi acceptat promisiuni sau primit daruri sau prezenturi, pentru a da o deciziune sau a emite o opiniune favorabilă uneia din părți”.
Conform art. 145 din Codul de la 1865: “Dacă mituirea s-a urmat asupra unui judecător sau jurat pronunțând în materii criminale în favoarea sau în contra acuzatului, pedeapsa va fi maximul închisorii și pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viața; el va pierde și dreptul la pensiune. Dacă mituirea s-a urmat asupra unui jurat pronunțând în materii de expropriațiune, pedeapsa va fi închisoarea de la un an până la doi ani, pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viața și a dreptului de pensiune”.
Potrivit art. 146 din CP de la 1865: “Oricare particular care, în numele său, sau în numele vreunui funcționar public, administrativ sau judecătoresc, cu știrea sau fără știrea acestuia, într-un chip direct sau indirect, va cere, va lua, sau va face să i se promită daruri sau alte foloase nelegitime, spre a interveni, spre a se face sau a nu se face vreun act din cele privitoare la atribuțiunile acelui funcționar, se va pedepsi cu închisoare de la șase luni până la doi ani și cu amendă în valoarea îndoită a lucrurilor luate sau promise, fără ca această amendă să fie mai mică decât 200 lei.
Lucrurile primite, sau valoarea lor, se vor lua în folosul ospiciilor sau caselor de binefacere ale localității unde s-a comis faptul.
Daca mijlocitorul va fi funcționar, va pierde dreptul de a mai ocupa funcțiuni și nu va putea primi pensiune”.
Din analiza textelor de lege citate anterior se constată că, CP din 1865 cuprinde o reglementare modernă a corupției pasive, conține un sistem de norme unitare, riguros stabilite, prevede pedepse determinate și echilibrate, introduce mai multă precizie în expresie și nu în ultimul rând incriminează infracțiunea de trafic de influență. Reglementarea traficului de influență reprezintă elementul de noutate al CP din 1865, însă textul se inspiră din gândirea juridică românească anterioară, respectiv din Pravilniceasca Condică din 1780. [91, p. 101]
Concomitent cu aplicarea normelor CP de la 1865, în teritoriile românești aflate sub ocupație străină se aplicau și dispozițiile altor coduri penale. De exemplu, în Bucovina se aplicau prevederile CP austriac. [159, p. 140]
Realizarea unității naționale, evoluția vieții social-politice și economice românești, dezvoltarea capitalismului în România au determinat modificarea legislației penale. Astfel că în data de 17 martie fost adoptat un nou CP, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1937. CP din 1937 nu a reprezentat doar o inovație temporară, ci o realizare durabilă.
O dovadă elocventă a afirmației de mai sus o reprezintă păstrarea conținutului infracțiunilor de corupție în CP intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969. Însă, conținutul infracțiunilor de corupție se regăsește, într-o formă similară, și în codul penal actual, deoarece modificările în materie nu au urmărit conținutul infracțiunilor de corupție.
Faptele de corupție incriminate în CP de la 1937 erau: darea de mită (art. 250), luarea de mită (art. 251) și traficul de influență (art. 252). [139, p. 77-78]
Potrivit art. 250 „acela care dă, oferă sau promite unui funcționar public, fie direct, fie indirect, bani sau orice alt profit, ce după lege nu i se cuvine, pentru a-l determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, sau să întârzie îndeplinirea unui act privitor la funcțiunea sa, ori să facă un act contrar îndatoririlor funcțiunii sale, comite delictul de mituire și se pedepsește cu închisoare corecțională de la 6 luni la 3 ani și amendă de la 5.000 la 10.000 lei.
Dacă faptul se săvârșește față de o persoană care deține un mandat efectiv ori față de un judecător, jurat sau funcționar public însărcinat cu predarea, recepția sau supravegherea unor furnituri sau lucrări publice, ori cu stabilirea sau încasarea impozitelor, pedeapsa este închisoarea corecțională de la 1 la 5 ani și amendă de la 5.000 la 15.000 lei.
Dacă propunerea de mituire n-a fost acceptată, mituitorul se pedepsește cu închisoare corecțională de la 2 la 6 luni.
Nu se socotește mituire faptul comis în condițiile art. 238.
Nu se pedepsește pentru mituire persoana care a dat mită, dacă i-a fost pretinsă și dacă prin refuzul ei ar fi suferit o pagubă inevitabilă și importantă în raport cu situația sa materială.”
Art. 251 prevedea faptul că: “funcționarul public care, în scopul arătat în articolul precedent, pretinde sau primește, fie direct, fie indirect, bani sau orice alt folos ce nu i se cuvine, ori acceptă o astfel de promisiune sau nu o respinge, comite delictul de luare de mită și se pedepsește cu închisoare corecțională de la 1 la 5 ani, amendă de la 5.000 la 15.000 lei și interdicție corecțională de la 1 la 5 ani.
Pedeapsa este închisoarea corecțională de la 2 la 5 ani, amendă de la 5.000 la 15.000 lei și interdicție corecțională de la 1 la 5 ani, dacă faptul se comite de către o persoană care deține un mandat electiv, de un judecător, jurat sau funcționar public însărcinat cu predarea, recepția sau supravegherea unor furnituri sau lucrări publice, ori stabilirea sau încasarea impozitelor.
Delictul luării de mită se pedepsește, în cazul prevăzut în alin. (1) cu închisoare corecțională de la 2 la 5 ani, amendă de la 5.000 la 15.000 lei și interdicție corecțională de la 2 la 5 ani, iar în cazul prevăzut în alin. (2) – cu închisoare corecțională de la 3 la 8 ani, amendă de la 5.000 la 15.000 lei și interdicție corecțională de la 3 la 6 ani, dacă cel mituit a săvârșit, din aceasta cauză, un act nedrept sau ilegal.
În toate cazurile de dare și luare de mită, banii sau darurile ori valoarea lor se iau în folosul fondului amenzilor.”
Așa cum am remarcat deja, asemănările între conținutul actual al infracțiunilor de corupție și cel existent în textele Codului de la 1937 sunt evidente.
Asemănări evidente se constată și între prevederile din cele două coduri cu privire la traficul de influență. Astfel, în conformitate cu art. 252 din CP de la 1937 „acela care, prevalându-se de trecerea sau influența reală sau presupusă ce ar avea pe lângă un funcționar public, primește direct sau indirect sau face să i se promită lui sau altuia vreun dar, folos sau remunerație, pentru intervenția sa pe lângă acel funcționar, ca să facă sau să nu facă vreun act ce intră în cadrul atribuțiilor sale, comite delictul de trafic de influență și se pedepsește cu închisoare corecțională de la 6 luni la 2 ani, amendă de la 2.000 la 10.000 lei și interdicția corecțională de la 1 la 3 ani.
Dacă culpabilul primește direct sau indirect, sau face să se dea sau să se promită, lui sau altuia vreun dar, folos sau remunerație, sub pretext că trebuie să cumpere favoarea vreunui funcționar public, pedeapsa este închisoarea corecțională de la 1 la 3 ani, amendă de la 2.000 la 10.000 lei și interdicția corecțională de la 1 la 3 ani.
Lucrurile primite sau valoarea lor se iau în folosul fondului amenzilor.”
Dacă se realizează o analiză în ansamblu a prevederilor CP din 1937, se poate remarca faptul că în conținutul acestuia infracțiunea de primire de foloase necuvenite nu era prevăzută ca infracțiune de sine stătătoare. Astfel, primirea de foloase necuvenite este o variantă a infracțiunii de luare de mită.
CP din păstrat în mare măsură concepția CP din 1937, însă acesta a adus, în același timp, și unele modificări secundare. Principalul elementul de noutate al CP din 1969 este reprezentat de introducerea infracțiunii de primire de foloase necuvenite în cadrul infracțiunilor de corupție.
În Capitolul I – Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul al titlului VI din CP din 1969 erau incriminate patru fapte de corupție, respectiv luarea de mită (art. 254), darea de mită (art. 255), primirea de foloase necuvenite (art. 256) și traficul de influență (art. 257).
Conform art. 254 (luarea de mită) „fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde sau primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.”
Conform art. 255 (darea de mită) „promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Fapta prevăzută în alineatul precedent nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mită.
Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracțiune.
Dispozițiile art. 254 alin. (3) se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare.
Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. (2) si (3)”.
Potrivit art. 256 (primirea de foloase necuvenite) “primirea de către un funcționar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani”.
Conform art. 257 (traficul de influență) „primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentu altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani.
Dispozițiile art. 256 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.”
Precizăm că infracțiunea de conflict de interese a fost incriminată prin prevederile art. 2531, articol introdus prin Legea nr. 278/2006, conform căruia „fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul sau o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă.
Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative”. [117]
În perioada următoare anului 1989, apar primele modificări ale normelor care reglementau faptele de corupție, realizate prin Legea nr. 65/1992 pentru modificarea și completarea CP privind unele fapte de corupție.[n.n. Legea 65/1992 modifică și completează Codul penal român, în vigoare până la 1 februarie 2014] [121]
Pct. 1 din Legea nr. 65/1992 prevede introducerea unui alineat nou după alin. (1) al art. 254, potrivit căruia fapta de luare de mită, dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Potrivit pct. 2 se modifică alin. (4) al art. 255, care va avea conținutul următor: “Dispozițiile art. 254 alin. (3) se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare”.
Prin pct. 3 legiuitorul a modificat conținutul alin. (1) al art. 256 (primirea de foloase necuvenite), astfel acest alineat va avea următorul conținut: “Primirea de către un funcționar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Conform pct. 4 din Legea nr. 65/1992 a fost modificat și conținutul alin. (1) al art. 257 (traficul de influență), care va avea următorul conținut: “Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar sau alt salariat, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.”
Prin pct. 5 din Legea nr. 65/1992, legiuitorul realizează o ultima modificare, care se referă la textul art. 258 CP anterior (fapte săvârșite de alți salariați). Textul în noua redactare are următorul conținut: „Dispozițiile prevăzute în prezentul capitol (în sfera cărora intră și infracțiunile de corupție) privitoare la funcționari se aplică și altor salariați din cadrul organizațiilor prevăzute în art. 145, inclusiv al regiilor autonome și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și administratorilor și cenzorilor acestora.
Dispozițiile art. 254, art. 256 și art. 257 privitoare la funcționari se aplică și salariaților din cadrul societăților comerciale cu capital privat, precum și administratorilor și cenzorilor acestora.”
Pentru asigurarea unui climat normal al vieții sociale și stăvilirea tendinței de extindere a infracționalității de corupție ca fenomen notoriu, s-a impus realizarea de modificări majore privind regimul juridic aplicabil faptelor de corupție, care au fost operate prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, care a suferit numeroase modificări materializate prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. [114]
Astfel prin Legea nr. 78/2000 [122] legiuitorul a încercat să realizeze protejarea în modul cel mai eficient a ordinii de drept, apărarea celor mai importante valori sociale și reprimarea faptelor de corupție ori asimilate, care pun în pericol sistemul economic, financiar, social, structura de stat și chiar relațiile externe.
Prin art. 1 din Legea nr. 78/2000, legiuitorul stabilește măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție și se aplică următoarelor persoane:
a). care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice;
b). care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcție sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăților comerciale, companiilor naționale, societăților naționale, unităților cooperatiste sau al altor agenți economici;
c). care exercită atribuții de control, potrivit legii;
d). care acordă asistență specializată unităților prevăzute la lit. a) și b), în măsură în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența;
e). care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistență specializată, în măsură în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, cu privire la: operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale;
f). care dețin o funcție de conducere într-un partid sau într-o formațiune politică, într-un sindicat, într-o organizație patronală ori într-o asociație fără scop lucrativ sau fundație;
g). alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condițiile prevăzute de lege.
În cadrul art. 2 din Legea nr. 78/2000 legiuitorul prevede că persoanele stipulate la art. 1 sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcțiilor, atribuțiilor sau însărcinărilor încredințate, cu respectarea strictă a legilor și a normelor de conduită profesională, și să asigure ocrotirea și realizarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor, fără să se folosească de funcțiile, atribuțiile ori însărcinările primite, pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
De asemeni, potrivit art. 3 din Legea nr. 78/2000, persoanele care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice, precum și persoanele care dețin o funcție de conducere, de la directori inclusiv, în sus, în cadrul regiilor autonome, companiilor naționale, societăților naționale, societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, instituțiilor publice implicate în realizarea procesului de privatizare, Băncii Naționale a României, băncilor la care statul este acționar majoritar, au obligația să își declare averea în condițiile prevăzute de Legea nr. 115/1996 privind declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și control și a funcționarilor publici. Nedepunerea declarației de avere de către persoanele sus-menționate atrage declanșarea din oficiu a procedurii de control al averii în condițiile Legii nr. 115/1996.
În cadrul art. 4 din Legea nr. 78/2000, legiuitorul a stipulat că persoanele care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice și cele care exercită atribuții de control, potrivit legii, au obligația să declare, în termen de 30 de zile de la primire, orice donație directă ori indirectă sau daruri manuale primite în legătură cu exercitarea funcțiilor sau atribuțiilor lor, cu excepția celor care au o valoare simbolică. Dispozițiile Legii nr. 115/1996 referitoare la modalitatea depunerii declarației de avere se aplică în mod corespunzător și în cazul persoanelor sus-menționate.
Legea nr. 78/2000 prevede la art. 5 (articol modificat prin Legea nr. 187/2012) trei categorii de infracțiuni: infracțiunile de corupție, infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, și infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Infracțiuni de corupție sunt infracțiunile prevăzute la art. 289-292 din Noul CP român, inclusiv atunci când acestea sunt comise de persoanele prevăzute la art. 308 din Noul CP român.
Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție sunt infracțiunile prevăzute la art. 10 – 13 din Legea nr. 78/2000.
Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene corupție sunt infracțiunile prevăzute la art. 181 – 185 din Legea nr. 78/2000, prin sancționarea cărora se asigură protecția fondurilor și a resurselor Uniunii Europene.
Art. 6 din Legea nr. 78/2000 (articol modificat prin Legea nr. 187/2012) prevede că infracțiunea de luare de mită, prevăzută la art. 289 din Noul CP român, infracțiunea de dare de mită, prevăzută la art. 290 din Noul CP român, infracțiunea de trafic de influență, prevăzută la art. 291 din Noul CP român și cumpărarea de influență, prevăzută la art. 292 din Noul CP român se pedepsesc potrivit acelor texte de lege. Dispozițiile art. 308 din Noul CP român se aplică în mod corespunzător.
Potrivit textului art. 61 (articol abrogat prin Legea nr. 187/2012) promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsea cu închisoarea de la 2 la 10 ani. Făptuitorul nu se pedepsea dacă denunța autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă. Banii, valorile sau orice alte bunuri care făcuseră obiectul infracțiunii se confiscau, iar dacă acestea nu se găseau, condamnatul era obligat la plata echivalentului lor în bani. În cazul în care opera cauza de nepedepsire, banii, valorile sau orice alte bunuri se restituiau persoanei care le dăduse. Observăm ca prin conținutul art. 61 era sancționată fapta cumpărătorului de influență, faptă care în prezent este sancționată prin art. 292 din Noul CP român.
Art. 7 din Legea nr. 78/2000 (articol modificat prin Legea nr. 187/2012) prevede că faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care exercită o funcție de demnitate publică, este judecător sau procuror, este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor ori este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din Noul CP român se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din Noul CP român, ale cărei limite se majorează cu o treime.
În conformitate cu art. 8, 81, 82 și 9 din Legea nr. 78/2000 (articole abrogate prin Legea nr. 187/2012), legiuitorul stipula faptul că prevederile art. 254 – 257 din CP român anterior, precum și prevederile art. 61 din Legea nr. 78/2000 (articol abrogat prin Legea nr. 187/2012), se aplicau în mod corespunzător și altor categorii de persoane, categorii de persoane stipulate în mod expres.
Infracțiunile prevăzute la art. 10 – 13 din Legea nr. 78/2000 sunt infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție.
În temeiul art. 10 din Legea nr. 78/2000, sunt pedepsite cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite:
a) stabilirea, cu intenție, a unei valori diminuate, față de valoarea comercială reală, a bunurilor aparținând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, comisă în cadrul acțiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operațiuni comerciale, ori a bunurilor aparținând autorității publice sau instituțiilor publice, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestora sau de executare silită, săvârșită de cei care au atribuții de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară;
b) acordarea de subvenții cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinației subvențiilor;
c) utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum și utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.
În conformitate cu art. 11 din Legea nr. 78/2000, fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, îndeplinește pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori înlesnește efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi. Dacă fapta a fost săvârșită într-un interval de 5 ani de la încetarea însărcinării, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 78/2000 sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
a). efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale;
b). folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
În cadrul art. 13 din Legea nr. 78/2000, legiuitorul a prevăzut că fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Prevederile Legii nr. 78/2000 sunt aplicabile și infracțiunilor comise împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prevăzute la art. 181-185, prin sancționarea cărora se asigură protecția fondurilor și a resurselor Uniunii Europene.
Potrivit art. 181 din Legea nr. 78/2000, folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Cu aceeași pedeapsa se sancționează omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri. Dacă faptele menționate mai sus au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
Conform art. 182 din Legea nr. 78/2000, schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
Cu aceeași pedeapsă se sancționează schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației unui folos legal obținut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Dacă faptele sus-mentionate au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
În temeiul art. 183 din Legea nr. 78/2000, folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Cu aceeași pedeapsă se sancționează omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Dacă faptele sus-menționate au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
Prin art. 184 din Legea nr. 78/2000 legiuitorul prevede sancționarea tentativei infracțiunilor prevăzute la art. 181-183.
Art. 185 din Legea nr. 78/2000 prevede sancționarea din culpă a anumitor fapte. Astfel, conform art. 185, încălcarea din culpă de către directorul, administratorul sau persoana cu atribuții de decizie ori de control în cadrul unui operator economic a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau îndeplinirea ei defectuoasă, dacă fapta a avut ca rezultat săvârșirea de către o persoană care se află în subordinea sa și care a acționat în numele acelui operator economic a uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 181-183 sau săvârșirea unei infracțiuni de corupție ori de spălare a banilor în legătură cu fondurile Uniunii Europene, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Prin Legea nr. 571/2004 [120] au fost reglementate anumite măsuri privind protecția persoanelor care au reclamat ori au sesizat încălcări ale legii în cadrul autorităților publice, instituțiilor publice și al altor unități, săvârșite de către persoane cu funcții de conducere sau de execuție din autoritățile, instituțiile publice și din celelalte unități bugetare prevăzute la art. 2 din această lege.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 571/2004, dispozițiile acesteia se aplică autorităților și instituțiilor publice din cadrul administrației publice centrale, administrației publice locale, aparatului Parlamentului, aparatului de lucru al Administrației Prezidențiale, aparatului de lucru al Guvernului, autorităților administrative autonome, instituțiilor publice de cultură, educație, sănătate și asistență socială, companiilor naționale, regiilor autonome de interes național și local, precum și societăților naționale cu capital de stat. De asemenea, legea se aplică și persoanelor numite în consilii științifice și consultative, comisii de specialitate și în alte organe colegiale organizate în structura ori pe lângă autoritățile sau instituțiile publice.
Conform art. 5 din Legea nr. 571/2004, semnalarea unor fapte de încălcare a legii de către persoanele menționate la art. 1 și 2, prevăzute de lege ca fiind abateri disciplinare, contravenții sau infracțiuni, constitutie avertizare în interes public și privește:
a). infracțiuni de corupție, infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție, infracțiunile de fals și infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul;
b). infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene;
c). practici sau tratamente preferențiale ori discriminatorii în exercitarea atribuțiilor unităților prevăzute la art. 2;
d). încălcarea prevederilor privind incompatibilitațile și conflictele de interese;
e). folosirea abuzivă a resurselor materiale sau umane;
f). partizanatul politic în exercitarea prerogativelor postului, cu excepția persoanelor alese sau numite politic;
g). încălcări ale legii în privința accesului la informații și a transparenței decizionale;
h). încălcarea prevederilor legale privind achizițiile publice și finanțările nerambursabile;
i). incompetența sau neglijența în serviciu;
j). evaluări neobiective ale personalului în procesul de recrutare, selectare, promovare, retrogradare și eliberare din funcție;
k). încălcări ale procedurilor administrative sau stabilirea unor proceduri interne cu nerespectarea legii;
l). emiterea de acte administrative sau de alta natură care servesc interese de grup sau clientelare;
m). administrarea defectuoasă sau frauduloasă a patrimoniului public și privat al autorităților publice, instituțiilor publice și al celorlalte unități prevăzute la art. 2;
n). încălcarea altor dispoziții legale care impun respectarea principiului bunei administrări și cel al ocrotirii interesului public.
Art. 6 din Legea nr. 571/2004 prevede procedura de sesizare privind încălcarea legii sau a normelor deontologice și profesionale, care poate fi făcută, alternativ sau cumulativ:
a). șefului ierarhic al persoanei care a încălcat prevederile legale, potrivit art. 5;
b). conducătorului autorității publice, instituției publice sau al unității bugetare din care face parte persoana care a încălcat prevederile legale, potrivit art. 5, sau în care se semnalează practica ilegală, chiar dacă nu se poate identifica exact făptuitorul;
c). comisiilor de disciplină sau altor organisme similare din cadrul autorității publice, instituției publice sau al unității prevăzute la art. 2, din care face parte persoana care a încălcat legea, conform art. 5;
d). organelor judiciare;
e). organelor însărcinate cu constatarea și cercetarea conflictelor de interese și a incompatibilităților;
f). comisiilor parlamentare;
g). mass-media;
h). organizațiilor profesionale, sindicale sau patronale;
i). organizațiilor neguvernamentale.
Art. 7 prevede faptul că avertizorii beneficiază de protecție în fața comisiei de disciplină sau a altor organe similare, după cum urmează:
a) avertizorii în interes public beneficiază de prezumția de bună-credință, în condițiile art. 4 lit. h), până la proba contrară;
b) la cererea avertizorului cercetat disciplinar ca urmare a unui act de avertizare, comisiile de disciplină sau alte organisme similare din cadrul autorităților publice, instituțiilor publice sau al altor unități prevăzute la art. 2 au obligația de a invita presa și un reprezentant al sindicatului sau al asociației profesionale. Anunțul se face prin comunicat pe pagina de internet a autorității publice, instituției publice sau a unității bugetare, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înaintea ședinței, sub sancțiunea nulității raportului și a sancțiunii disciplinare aplicate.
În situația în care cel reclamat prin avertizarea în interes public este șef ierarhic, direct sau indirect, ori are atribuții de control, inspecție și evaluare a avertizorului, comisia de disciplină sau alt organism similar va asigura protecția avertizorului, ascunzându-i identitatea.
În cazul avertizărilor în interes public, prevăzute la art. 5 lit. a) si b), se vor aplica din oficiu prevederile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor.
Art. 9 din Legea nr. 571/2004 prevede că, în litigiile de muncă sau în cele privitoare la raporturile de serviciu, instanța poate dispune anularea sancțiunii disciplinare sau administrative aplicate unui avertizor, dacă sancțiunea a fost aplicată ca urmare a unei avertizări în interes public, făcută cu bună-credință.
Instanța verifică proporționalitatea sancțiunii aplicate avertizorului pentru o abatere disciplinară, prin compararea cu practica sancționării sau cu alte cazuri similare din cadrul aceleiași autorități publice, instituții publice sau unități bugetare, pentru a înlătura posibilitatea sancționării ulterioare și indirect a actelor de avertizare în interes public, protejate prin prezenta lege.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (Noul CP român) a intrat în vigoare de la data de 1 februarie 2014, dată la care CP român anterior (CP din 1969) s-a abrogat.
După cum se poate observa din expunerile anterioare, în România există mai multe acte normative care reglementează infracțiunile de corupție. Urmare acestui aspect, consider că, la nivelul statului român, se impune adoptarea unui singur act normativ care să reglementeze infracțiunile de corupție, întrucât acest fapt ar avea o influență pozitivă asupra acțiunilor de prevenire și combatere a corupției.
2.4. Aspecte evolutive ale normativului în materia corupției în Republica Moldova
În evoluția reglementărilor normative în materia prevenirii și combaterii fenomenului corupției în Republica Moldova, stabilim diferite forme de atitudine luate de către legiuitor într-o anumită perioadă de dezvoltare a statului și societății în ansamblu. Și, deoarece această atitudine a fost diferită, problematica corupției rămâne a fi una importantă și la etapa actuală de existență a statului Republica Moldova.
În cadrul unui studiu recent Privind dosarele de corupție arhivate în instanțele de judecată în perioada 01.01.2010-30.06.2012 [26, p. 6] se subliniază că problema corupției în Republica Moldova este un subiect inevitabil și una din cele mai stringente; ea devine un subiect pe larg abordat în cadrul discuțiilor publice, sondajelor sociologice, reglementărilor legislative și negocierilor politice. Studiul, de asemenea, precizează că, chiar dacă oferă legi și organe de aplicare a legilor, statul continuă să eșueze în combaterea corupției. [26, p. 6]
Pentru a întregi profilul psihologic al subiectului infracțiunilor de corupție este necesar, se costată prin intermediul studiului enunțat, a înțelege motivația care îi determină la comiterea acestor fapte. Dacă subiectul faptelor de corupere pasivă urmărește obținerea anumitor bunuri și foloase pentru sine sau pentru alte persoane (obiectul material al infracțiunii), atunci subiectul faptelor de corupere activă urmărește obținerea unui anumit comportament din partea subiectului pasiv, care l-ar ajuta la rezolvarea favorabilă a necesităților sale (contraprestația). [26, p. 16]
În anul 1996 în Republica Moldova a fost adoptată Legea Republicii Moldova privind combaterea corupției și protecționismului. [123] Potrivit Legii nr. 900/96 corupția era definită ca un fenomen antisocial ce reprezintă o înțelegere nelegală între două părți, una propunând sau promițând privilegii sau beneficii nelegitime, cealaltă, antrenată în serviciul public, consimțind sau primindu-le în schimbul executării sau neexecutării unor anumite acțiuni funcționale ce conțin elemente ale infracțiunii prevăzute în CP.
Protecționismul este, în baza legii enunțate, o acțiune sau o inacțiune a factorului de decizie vizând protejarea în rezolvarea unor probleme a persoanelor interesate, prin atitudine favorabilă față de ele, indiferent de motivele de care s-a condus, care nu conține elemente ale infracțiunii. [123]
În realizarea efectivă a acestei legi, în anul 2005 este adoptată Strategia națională de prevenire și combatere a corupției. [165] În legătură cu această Strategie, corupția avea următoarea formulare normativă: un fenomen complex, multistructural și multidimensional, un fenomen economic, social și politic, a cărui complexitate este determinată de diverse cauze, care pot fi grupate în: economice (costul ridicat al vieții, cu o tendință de creștere continuă; degradarea economiei și, ca efect, pauperizarea populației; salariile mici, plătite cu întârziere, ale funcționarilor publici; bugetul de stat neviabil; suprareglementarea sectorului privat), instituționale (politica de cadre defectuoasă; promovarea în posturi de răspundere a unor persoane incompetente și corupte; lipsa de transparență în activitatea administrației publice centrale și locale, în organele de drept; libertatea excesivă acordată factorilor de decizie; posibilitatea redusă de demascare a persoanelor corupte; înzestrarea insuficientă a organelor de drept cu mijloace tehnice; lipsa de resurse umane, logistice și de tactici eficiente), de ordin legal (lacunele existente în legislație, lipsa unor mecanisme eficiente de executare a acesteia), politice (lipsa de voință și de responsabilitate politică; existența unor factori interni și externi care impun interesele de grup la luarea unor decizii; nesoluționarea problemei raioanelor de est; erorile comise în procesul de realizare a reformelor economice și sociale; concurența politică neloială; traficul de influență asupra mass-mediei și organelor de drept), sociale și morale (țin de cultură, mentalitate, tradiții de activitate corupțională în organele puterii și de drept și constau în: dezintegrarea și demoralizarea societății; erodarea valorilor etice; informarea insuficientă a societății civile; apatia și pasivitatea civică; toleranța publică; polarizarea socială; dependența mijloacelor de informare în masă). Multitudinea cauzelor corupției determină diversitatea sferelor afectate și complexitatea acțiunilor necesare prevenirii și combaterii acestui fenomen. [165, p. 7-8]
Ulterior, în anul 2008, este adoptată o nouă lege – Lege Republicii Moldova cu privire la prevenirea și combaterea corupției [112], care îmbunătățește efectiv dispozițiile normative adoptate anterior. În conformitate cu art. 2 al acestui act normativ corupția reprezintă faptă ilegală care afectează exercitarea normală a funcției și care constă fie în folosirea de către subiectul actelor de corupție sau al faptelor de comportament corupțional a funcției sale pentru solicitarea, primirea sau acceptarea, direct sau indirect, pentru sine sau pentru o altă persoană, a unor foloase materiale sau a unui avantaj necuvenit, fie în promisiunea, oferirea sau acordarea ilegală a unor asemenea foloase sau avantaje necuvenite subiecților actelor de corupție. În același sens, se definește și folosul material – valoare corporală sau incorporală, mobilă sau imobilă, dobîndită prin orice mijloc, precum și acte juridice sau alte documente care atestă un titlu ori un drept cu privire la aceasta, precum și avantajul necuvenit – servicii, privilegii, favoruri, scutiri de obligații și alte foloase care ameliorează nemeritat situația în raport cu aceea pe care persoana o avusese înaintea comiterii actului de corupție sau faptului de comportament corupțional. [112]
Noutatea Legii nr. 90/2008 reiese inclusiv din prevederile art. 4, care evidențiază subiecții actelor de corupție sau ai faptelor de comportament corupțional, aceștia fiind: a) funcționarii publici, persoanele cu funcții de demnitate publică, personalul din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică și cele din autoritățile publice autonome sau de reglementare, concurenții electorali, persoanele de încredere ale concurenților electorali, alte persoane prevăzute de legislație; b) persoanele care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală; c) persoanele publice străine și funcționarii internaționali. [112]
Mai mult decât atât, art. 15 al Legii 90/2008 precizează că se consideră fapte de comportament corupțional al persoanelor care cad sub incidența prezentei legi: a) implicarea în activitatea unor alte organe, întreprinderi, instituții și organizații, indiferent de tipul de proprietate și forma lor juridică de organizare, în cazul în care faptul acesta nu ține de competența lor, făcînd uz de serviciu, care conduce la conflict de interese; b) participarea cu drept de vot sau de decizie la examinarea și soluționarea problemelor ce vizează interesele lor personale sau interesele persoanelor cu care se află în raporturi de rudenie; c) acordarea de sprijin, neprevăzut de actele normative, în activitatea de întreprinzător sau de alt gen privat sau calitatea de a fi însărcinat cu afaceri al unor terți în autoritatea administrației publice în care lucrează sau care li se subordonează, sau a cărei activitate o controlează; d) acordarea fără just temei a preferinței unor persoane fizice sau juridice la elaborarea și emiterea deciziei; e) beneficierea de privilegii pentru a obține pentru sine sau pentru alte persoane credite și împrumuturi, procurarea hârtiilor de valoare, a bunurilor imobiliare și altor bunuri profitând de situația de serviciu; f) folosirea ilicită, în interese proprii sau în interesul unor alte persoane, a bunurilor publice puse la dispoziție pentru exercitarea funcției; g) folosirea informației recepționate în exercitarea funcției în interes personal sau în interesul unor alte persoane în cazul în care această informație nu poate fi divulgată; h) refuzul, în interes personal sau în interesul unor alte persoane, de a acorda persoanelor fizice sau juridice informația permisă prin acte normative, tărăgănarea acordării unei astfel de informații ori prezentarea intenționată a unor informații eronate sau selective; i) gestionarea resurselor materiale și financiare publice contrar destinației lor, în interes propriu sau în interesul unor alte persoane; j) primirea de la orice persoană fizică sau juridică de cadouri sau avantaje care le pot influența corectitudinea în exercitarea funcției, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. [112]
În conformitate cu art. 16 al Legii nr. 90/2008, subiecții actelor de corupție sau ai faptelor de comportament corupțional, persoanele fizice și persoanele juridice sunt trase la răspundere, în conformitate cu CP RM, pentru săvârșirea cu vinovăție a actelor de corupție. Sunt acte de corupție: a) coruperea activă; b) coruperea pasivă; c) traficul de influență; d) luarea de mită; e) darea de mită; iar acte conexe actelor de corupție următoarele acțiuni săvîrșite în legătură directă cu actele de corupție: a) abuzul de putere sau abuzul de serviciu; b) excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu; c) legalizarea veniturilor obținute din acte de corupție; d) împiedicarea înfăptuirii justiției; e) însușirea de bunuri; f) cauzarea de daune materiale prin înșelăciune sau prin abuz de încredere; g) distrugerea sau deteriorarea de bunuri; h) protecționismul; i) falsificarea rezultatelor votării. j) coruperea alegătorilor; k) falsul în acte publice; l) falsul în documente contabile. [112]
În realizarea dispozițiilor normative prevăzute prin conținutul Legii nr. 90/2008, în anul 2011 este adoptată și o nouă Strategia Națională Anticorupție, prevăzută pe anii 2011-2015. [164] Operând cu dispozițiile acestei Strategii, stabilim că în orice societate, manifestarea corupției este determinată de o pluralitate complexă de factori economici, instituționali, de ordin legal, politici, sociali și morali, iar lupta eficientă împotriva corupției necesită o bună înțelegere a fiecărui factor în parte și a modalităților prin care influența lui poate fi diminuată. De altfel, stabilim că factorii enunțați în conținutul Strategiei Naționale Anticorupție din 2011 erau cunoscuți și mult mai înainte, fiind fixați și în conținutul Strategiei adoptate în 2005, iar fenomenul, ca atare, a căpătat un nivel deosebit de dezvoltare. În conformitate cu Strategia Națională Anticorupție din 2011, se stabilește, de asemenea, că bunele practici internaționale de contracarare a corupției au utilizat teoria economică a înțelegerii fenomenului vizat, a cauzelor și a consecințelor lui. Potrivit acestei teorii, principala motivație a persoanelor care săvârșesc acte de corupție este dorința de a se îmbogăți, de a obține beneficii, foloase sau avantaje. Astfel, din perspectiva teoriei economice, corupția este o „afacere”, iar persoanele care se angajează în activități de corupție cântăresc, pe de o parte, avantajele pe care le vor obține și le compară, pe de altă parte, cu riscurile la care se expun. La nivel normativ se identifică faptul că în Republica Moldova practicarea corupției rămâne a fi o „afacere convenabilă” atâta timp cât va continua să aducă beneficii considerabile persoanelor corupte fără ca riscurile aferente, în cazul depistării acțiunii lor, să fie prea mari. [164]
Atitudinea diferită a legiuitorului moldovean față de reglementarea fenomenului de corupție și sancționarea faptelor de corupție a fost determinată, în special, din analiza cadrului normativ elaborat și adoptat pe parcursul ultimilor douăzeci de ani.
Astfel, în conformitate cu CP RM în redacția 1961, nu se făcea nicio distincție între infracțiuni de serviciu ori în legătură cu serviciul, comise în sectorul public, de alte asemenea infracțiuni realizate într-un sector privat. De asemenea, CP RM în redacția 1961 nu determina categoria infracțiunilor de corupție în ansamblul de infracțiuni prevăzute de legea penală. Însă, prin conținutul Cap. VIII CP RM în redacția 1961, se prevedeau infracțiunile săvârșite de persoane cu funcție de răspundere și apărea ca incriminări: [33]
– abuzul de putere sau abuzul de serviciu (art. 184 CP RM în redacția 1961);
– excesul de puterea sau depășirea atribuțiilor de serviciu (art. 185 CP RM în redacția 1961);
– neglijența (art. 186 CP RM în redacția 1961);
– nerespectarea cerințelor Legii Republicii Moldova cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova (art. 1861 CP RM în redacția 1961);
– luarea de mită (art. 187 CP RM în redacția 1961);
– mijlocirea mitei (art. 1871 CP RM în redacția 1961);
– darea de mită (art. 188 CP RM în redacția 1961);
– traficul de influență (art. 1881 CP RM în redacția 1961);
– falsul în acte publice (art. 189 CP RM în redacția 1961);
– abuzurile la emiterea hârtiilor de valoare (art. 1891 CP RM în redacția 1961);
– abuzurile pe piața hârtiilor de valoare (art. 1892 CP RM în redacția 1961);
– primirea de către funcționar a recompensei ilicite (art. 1893 CP RM în redacția 1961);
– nerespectarea de către persoana cu funcții de răspundere a prevederilor Legii privind combaterea corupției și protecționismului (art. 1894 CP RM în redacția 1961).
Analiza CP RM în redacția 1961 oferă posibilitatea de a stabili că nu întreg sistemul acestor infracțiuni a fost adoptat la 24 martie 1961, o mare parte a acestor norme fiind prevăzute ulterior, pe măsura modificării unor relații sociale ori apariției necesității reglementării raporturilor juridice de această natură. Astfel, art. 186/1 a fost introdus prin Legea din 10 iulie 1991; art.187/1 – prin Ucazul din 24 mai 1962; art. 189/1 – prin Legea din 3 mai 1996; art. 189/2 – prin Legea nr. 1326 din 25 septembrie 1997; art. 188/1, 189/3, 189/4 – prin Legea nr. 1375 din 19 noiembrie 1997. [33]
Art. 187 alin. (1) CP RM în redacția 1961 prevedea infracțiunea de luare de mită, ca fiind luarea de către o persoană cu funcții de răspundere, personal sau prin mijlocitor, a mitei sub formă de bani, hârtii de valoare, alte bunuri sau avantaje cu caracter patrimonial, acceptarea de servicii, privilegii sau beneficii, care nu i se cuvin, pentru îndeplinirea unei acțiuni (inacțiuni) sau îndeplinirea cu întârziere a unei acțiuni în interesul mituitorului sau persoanelor pe care le reprezintă dacă asemenea acțiune (inacțiune) intră în obligațiile de serviciu ale persoanei cu funcții de răspundere (sau, în virtutea funcției sale, aceasta poate contribui la o asemenea acțiune (inacțiune), precum și protecția în serviciu a persoanei corupte.
În conformitate cu CP RM în vigoare, vechea reglementare a luării de mită a fost separată în două norme: coruperea pasivă – infracțiune în sectorul public, și luarea de mită – în domeniul privat.
Art. 324 alin. (1) CP RM prevede coruperea pasivă ca fiind pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de către o persoană publică sau de către o persoană publică străină de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea ofertei ori promisiunii acestora pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau a grăbi îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale sau contrar acesteia.
Varianta tipică a infracțiunii de luare de mită (art. 333 alin. (1) CP RM) prevede – pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de către un arbitru ales sau numit să soluționeze prin arbitraj un litigiu, de către o persoană care gestionează o organizație comercială, obștească ori o altă organizație nestatală sau de către o persoană care lucrează pentru o astfel de organizație, de către un participant la un eveniment sportiv sau la un eveniment de pariat de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea unor oferte ori promisiuni din partea acestora pentru a îndeplini sau nu, pentru a întârzia sau a grăbi îndeplinirea unei acțiuni fiind în exercițiul funcției sale sau contrar acesteia fie în cadrul unui eveniment sportiv sau al unui eveniment de pariat.
De la art. 187 CP RM în redacția 1961 și art. 324, 333 CP RM în vigoare se observă o implicare activă a legiuitorului Republicii Moldova în cadrul soluționării problematicii complexe a prevenirii și combaterii fenomenului infracțional prin mijloace de drept penal. Însă, instabilitatea cadrului normativ adoptat denotă o multitudine de probleme curente și care împiedică eficiența luptei cu fenomenul în cauză. De exemplu, art. 324 CP RM a fost modificat prin Legea nr. 245 din 2 decembrie 2011 și Legea nr. 78 din 12 aprilie 2012; art. 333 CP RM a fost modificat prin Legea nr. 78 din 12 aprilie 2012 și Legea nr. 38 din 21 martie 2013.
Spre deosebire de CP RM în vigoare, CP RM în redacția 1961 avea prevăzută ca incriminare infracțiunea de mijlocire a mituirii (art. 1871). Varianta tipică a infracțiunii prevedea că mijlocirea mituirii se pedepsește cu privațiune de libertate pe un termen de la doi la opt ani. În calitate de circumstanțe agravante figurau: săvârșirea infracțiunii, în mod repetat, de o persoană anterior condamnată pentru mituire, prin abuz de serviciu (sancționată în baza art. 1871 alin. (2) CP RM în redacția 1961 cu privațiune de libertate pe un termen de la șapte la cincisprezece ani cu confiscarea averii); săvârșirea infracțiunii de o persoană cu înaltă funcție de răspundere sau în interesul unei organizații criminale (sancționată în baza art. 1871 alin. (3) CP RM în redacția 1961 cu privațiune de libertate pe un termen de la zece la douăzeci de ani cu confiscarea averii). [33]
Asemenea infracțiunii de luare de mită prevăzută de CP RM în redacția 1961, darea de mită, de asemenea, a fost separată în corelație cu sectorul public ori privat: coruperea activă – sectorul public (art. 325 CP RM) și darea de mită – sectorul privat (art. 334 CP RM).
CP RM în redacția 1961 nu prevedea câteva modalități specifice infracțiunii de dare de mită, prevăzând în dispozițiile art. 188 CP „darea de mită”. În conformitate cu art. 325 CP RM, varianta tipică a infracțiunii de corupere activă prevede promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor, unei persoane publice sau unei persoane publice străine de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale sau contrar acesteia.
În conținutul componenței de bază a infracțiunii de luare (art. 334 CP RM) se descrie: promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor, unui arbitru ales sau numit să soluționeze prin arbitraj un litigiu, unei persoane care gestionează o organizație comercială, obștească ori o altă organizație nestatală sau unei persoane care lucrează pentru o astfel de organizație, unui participant la un eveniment sportiv sau la un eveniment de pariat de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, pentru a îndeplini sau nu, pentru a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei acțiuni fiind în exercițiul funcției sale sau contrar acesteia fie în cadrul unui eveniment sportiv sau al unui eveniment de pariat.
Stabilim, astfel, că la nivel de cadru normativ, legislația penală în vigoare indică un ansamblu de semne de identificare a infracțiunii de dare de mită, spre deosebire de legea anterioară, care nu le menționa în niciun mod.
Sub aspectul sancționării infracțiunii de luare de mită – în formă tipică, conform CP în redacția 1961, constatăm că aceasta era privațiune de libertate pe un termen de la trei la zece ani cu confiscarea averii și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a practica anumite activități pe un termen de până la cinci ani.
În conformitate cu art. 324 alin. (1) CP RM, coruperea pasivă se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unități convenționale și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar în baza art. 333 alin. (1) CP RM, luarea de mită se pedepsește cu amendă în mărime de la 500 la 1500 unități convenționale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani. Se identifică clar faptul că infracțiunile de luare de mită și corupere pasivă se sancționează cu un maxim mai mic de închisoare decât norma anterioară de luare de mită, care, în principiu, le comasa (deși pedeapsa generală a privațiunii de libertate, comparativ cu închisoarea, la nivel maxim era mai mică).
După cum am menționat anterior, problematica complexă a corupției în Republica Moldova este un subiect actual, inevitabil și foarte stringent. Acest ultim lucru a fost declarat și prin lucrările Conferinței Naționale Anticorupție, care a fost desfășurată la 9 decembrie 2013 în Republica Moldova. În contextul sesiunilor Conferinței s-a oferit, printre altele, și constatările, cu privire la faptul că în 60% din cazurile de corupție, instanțele emit hotărâri de condamnare a inculpaților, în 31% – hotărâri de încetare și în 9% – hotărâri de achitare a procesului penal în privința inculpaților. [26, p. 32] Conform studiului desfășurat de Centrul Național Anticorupție, s-a demonstrat că în 27%-29% din dosarele penale examinate, instanțele au dispus liberarea de răspundere penală cu tragere la răspundere administrativă, stabilind amendă de la 50 până la 150 u.c., în toate cazurile fiind dispusă soluția de încetare a procesului penal în privința inculpatului. Nu în toate cauzele instanțele își motivează pe baza căror circumstanțe au ajuns la concluzia că corectarea inculpatului este posibilă fără a fi supus răspunderii penale. [26, p. 37] De asemenea, în 26-27% din cazurile de condamnare, la stabilirea pedepsei s-au aplicat prevederile art. 79 CP, oferind astfel posibilitate instanței să aplice persoanei o pedeapsă mai blândă decât cea prevăzută de lege pentru infracțiunea respectivă. [26, p. 38] În baza aceluiași studiu, se indică faptul că instanța de judecată a aplicat în perioada de referință ca pedeapsă: amenda penală – 86%; închisoare cu suspendarea executării pedepsei – 29% (pe un termen mediu de 2,1 ani, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de până la 1,8 ani); închisoarea cu executarea reală – 0%; privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau de a ocupa o anumită funcție – 31% (pe un termen mediu de 2,6 ani). [26, p. 41] În principiu, este clară insistența și realitatea sancționării persoanelor care comit infracțiuni de corupție, în perioada de referință neidentificându-se nicio persoană care a fost condamnată real la pedeapsa închisorii. Este lipsită, în viziunea noastră, și necesitatea de a revizui, pe cale legislativă, sancțiunile pentru infracțiunile de corupție în vederea sporirii pedepselor și atribuirii categoriei de infracțiuni grave. [26, p. 41] Or, situația expusă anterior precizează ineficiența aplicării pedepselor chiar și mai mici adoptate. În acest caz, mijloacele și metodele de sancționare a fenomenului corupției urmează, probabil, a fi identificate în alte mecanisme. Nu susținem, de asemenea, necesitatea identificată în conținutul studiului, de a introduce în CP RM noțiunea de infracțiune de corupție, pentru care să fie interzisă aplicarea art. 55, 79, 90 și 94 CP RM, precum și aplicarea limitată a prevederilor art. 80 CP RM. [26, p. 41]
Și, pe bună dreptate se constată de către Transparency International Moldova, precum că, în general, Parlamentul, în mod tradițional, nu ezită să-și declare voința de a pune în aplicare anumite mecanisme anticorupție, ezitând, însă, la fel, în mod tradițional, să dea eficiență reală acestor mecanisme și realmente să aplice aceste mecanisme. Ca remediu, societatea civilă ar trebui să insiste și să monitorizeze continuu procesul de implementare a legilor adoptate. [168, p. 18] Adică, dacă Parlamentul declară prevenirea și combaterea corupției ca prioritate de bază, pornind de la modul de implementare a strategiilor și legilor anticorupție, această prioritate în realitate nu pare a fi susținută corespunzător de Parlament. După cum constată Transparency International Moldova, oricât de perfectă ar fi legea, aceasta rămâne sterilă, dacă nu responsabilizează subiecții vizați. [168, p. 18]
Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO), în baza analizei independenței instituționale a unor autorități și instituții publice responsabile de implementarea politicilor din domeniul dreptului, au constatat, în anul 2013, următoarele aspecte: legile referitoare la instituțiile menționate trebuie să prevadă în mod expres independența, autonomia funcțională și operativă (garanțiile date trebuie să includă nu doar interzicerea imixtiunii în gestionarea cazurilor individuale, dar și sancțiuni pentru recomandarea politică de examinare și investigare a unor situații și cazuri); garanțiile de independență pentru instituțiile cu sarcini de a combate fenomene cu implicarea factorilor decizionali importanți trebuie asigurate prin reglementarea tuturor activităților instituțiilor doar prin legi adoptate; pentru instituțiile și autoritățile care se află în subordinea executivului garanțiile de independență instituțională trebuie prevăzute în mod obligatoriu și accentuat (interzicerea imixtiunii în activitatea funcțională și operațională din partea executivului trebuie însoțită de sancțiuni; instituțiile pot fi doar obiectul controlului și supravegherii din punctul de vedere al legalității); autonomia bugetară prevede că instituția trebuie să poată formula singură propriul buget, reieșind din obiectivele și planurile instituționale; adoptarea procedurilor și protocoalelor de activitate privitor la toate situațiile relevante activității angajaților pe marginea cazurilor și situațiilor – ce va facilita cunoașterea și respectarea acestora de către angajați, prin urmare creând o protecție mai mare; legislația va prevedea mecanisme eficiente de protejare a angajaților instituțiilor date de influența nejustificată din afară și din interiorul instituției; asigurarea în practică a sancționării penale în cazul influențelor din afară asupra angajaților instituției; asigurarea independenței procesuale, administrative și logistice a angajaților responsabili de calificarea cauzelor. [25, p. 42]
Evident, evaluarea riscurilor de corupție este un proces complex, care constă într-un șir succesiv de activități, neîndeplinirea, îndeplinirea superficială sau parțială a unei etape, care are drept consecințe imposibilitatea stabilirii acelor vulnerabilități și deficiențe [158, p. 35]
Monitorizarea politicilor anticorupție în autoritățile publice centrale, prin intermediul coordonatorilor L. Carasciuc, G. Bostan, în anul pus în evidență anumite probleme în aplicarea mecanismului intern de prevenire a corupției, care ar putea fi depășite prin: extinderea procedurilor de autoevaluare a riscurilor de corupție asupra instituțiilor subordonate autorităților publice, în special – asupra celor cu riscuri sporite de corupție; elaborarea unor standarde de integritate instituțională; îmbunătățirea procesului de monitorizare efectuat de către Centru Național Anticorupție a evaluării riscurilor și a implementării planurilor de integritate prin presiuni exercitate asupra autorităților și prin presiuni exercitate asupra Guvernului care ar trebui să sancționeze orice eșec instituțional în aplicarea mecanismului intern de prevenire a corupției; transparentizarea procedurilor de autoevaluare, a rezultatelor autoevaluării, a analizelor CNA la acest compartiment prin plasarea informațiilor/documentelor de rigoare pe site-urile instituționale. [163, p. 43]
În rezultatul monitorizării au fost formulate următoarele recomandări: instituirea unui cadru regulator privind liniile fierbinți anticorupție; asigurarea de către autoritățile publice centrale a unei vizibilități sporite a numerelor de telefon a liniilor fierbinți anticorupție; desemnarea în cadrul autorităților publice a persoanelor responsabile de comunicare cu cetățenii în cadrul liniilor anticorupție, care să posede competențele și abilitățile necesare; asigurarea funcționării continue a liniilor anticorupție, indiferent de perioada concediilor anuale sau de boală a persoanelor responsabile de linia anticorupție; extinderea căilor de informare a publicului despre oportunitățile accesării liniilor fierbinți. [163, p. 45]
Insistența actuală de prevenire și combatere a fenomenului corupțional în Republica Moldova a fost urmată de un ansamblu de pași, care evidențiază tendința autorităților de a se lansa cu adevărat în lupta cu acest fenomen antisocial și prejudiciabil, precum este corupția. Astfel, V. Gribincea, menționează că „dacă dorim să avem într-adevăr măsuri anticorupție eficiente, atunci cei care sunt meniți să combată corupția trebuie să nu fie predispuși să fie corupți”. [104] Oricum, menționează cu adevărat V. Gribincea, corupția nu poate fi combătută doar printr-o măsură. Sunt patru elemente care trebuie abordate atunci când se dorește combaterea corupției. Prima vizează, bineînțeles, măsurile care ar face judecătorii să-și prețuiască profesia (garanții sociale, salarii și măsuri menite să asigure prestigiul profesiei), al doilea tip de măsuri țin de transparența în procesul decizional (actele publice ar trebui să aibă un grad maxim de transparență astfel încât să descurajeze corupția), al treilea set de măsuri vizează limitarea discreției celor care iau decizii și aici unificarea practicii judecătorești este crucială; al patrulea set de masuri sunt cele care să descurajeze actele de corupție (sancțiuni dure pentru corupție). [104]
În ultimul trimestru al anului fost elaborat un pachet de legi, care au ca scop prevenirea și combaterea fenomenului corupției în Republica Moldova. Astfel, elaborarea și adoptarea Legii privind salarizarea judecătorilor a fost condiționată (după cum este indicat în nota informativă la proiectul de lege) de necesitatea prevenirii și combaterii eficiente a corupției în sectorul justiției. Prin adoptarea legii, se menționează că va fi exclusă una din potențialele premise pentru perpetuarea corupției în sistemul judecătoresc și va duce la îmbunătățirea imaginii justiției și a judecătorului, ceea ce va contribui la realizarea eficientă a reformei în sectorul justiției și la realizarea procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. În fapt, ca finalitate poate fi asigurarea eficientă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, or, acesta este principiul de bază al activității organelor de stat. [157] În același sens, a fost elaborat proiectul Legii privind modificarea Legii cu privire la statutul judecătorului din 20 iulie 1995, nr. 544-XIII. [144]
De asemenea, un proiect important elaborat și pus la dispoziția Parlamentului pentru adoptare este proiectul de lege privind testarea integrității profesionale. [154] În baza art. 2 al proiectului legii se prevede că testarea integrității profesionale se efectuează în scopul: a) asigurării integrității profesionale, prevenirii și combaterii corupției în cadrul entităților publice; b) verificării modului de respectare a obligațiilor și atribuțiilor de serviciu, precum și regulilor de conduită de către agenții publici; c) identificării, evaluării și înlăturării vulnerabilităților și a riscurilor care ar determina sau favoriza comiterea actelor de corupție, actelor conexe corupției sau faptelor de comportament corupțional; d) neadmiterii influențelor necorespunzătoare în legătură cu exercitarea obligațiilor sau atribuțiilor de serviciu ale agenților publici. [154] În ansamblu, proiectul legii reprezintă o inovație în spațiul legislativ al Republicii Moldova și reglementează un spectru de măsuri preventive orientate spre diminuarea vulnerabilităților și riscurilor de corupție din cadrul autorităților publice. Proiectul de lege se propune a avea caracter de lege organică, deoarece conține prevederi privitoare la drepturile și libertățile persoanei, reglementează anumite aspecte ale activității unor autorități publice și interacțiunea dintre diverse autorități, conține reglementări legate de contestarea sancțiunilor etc. [145]
În pachetul de acte normative elaborat de Guvernul Republicii este inclus și proiectul Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor. După cum se declară în conținutul notei informative la proiectul legii, în raport cu impactul proiectului asupra prevenirii/combaterii corupției și criminalității, proiectul va avea un impact semnificativ pentru responsabilizarea judecătorilor și asigurarea calității activității acestora. Asigurarea unui sistem echitabil și eficient pentru tragerea la răspundere disciplinară a judecătorilor este un element-cheie în vederea atingerii obiectivelor respective. Prin aceasta se va asigura compatibilitatea cadrului legislativ și instituțional național cu standardele internaționale și regionale în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor. [143; 156]
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobat prin Hotărârea Guvernului din 28 octombrie 2013, nr. 829 [155] pune în seamă mai multe măsuri legate de prevenirea și combaterea fenomenului corupțional. Drept măsură anticorupție, se propune stabilirea interdicției de comunicare a judecătorului cu participanții la proces sau cu alte persoane, dacă o astfel de comunicare este legată de dosarul aflat în procedura judecătorului și are loc în alt mod decât cel prevăzut de regulile de procedură; revizuirea sancțiunilor din CP pentru infracțiunile de corupție, prin majorarea amenzii și a termenului pedepsei „privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate” pentru un termen de până la 15 ani. [125]
Prin intermediul Legii Republicii Moldova nr. 326 din 23 decembrie 2013 (în vigoare din 25 februarie 2014) au fost modificate limitele amenzii penale: maximul de 10000 unități convenționale de amendă în cazul comiterii infracțiunii din interes material, iar pentru persoanele juridice – până la 20000 lei.
A fost inclusă în acțiune, prin același act normativ, instituția confiscării extinse (art. 1061 CP RM) pentru infracțiunile prevăzute de art. 158, 164, 165, 1851, 1852, 189, 190, 191, 196, 199, 206, 2081, 2082, 214, 2141, 2171-2174, 218, 219, 220, 236-2462, 248-256, 2603, 2604, 279, 280, 283, 284, 290, 292, 302, 311 alin. (2), 312 alin. (2) lit. b), 324-329, 3302, 332-3351, 3521, 359-361, 3621 și dacă fapta a fost comisă din interes material.. Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte și după săvârșirea infracțiunii, până la data emiterii sentinței, depășește în mod substanțial veniturile dobândite licit de aceasta;
instanța judecătorească are convingerea, în baza probelor prezentate în dosar, că bunurile respective provin din activități infracționale de natura celor prevăzute la alin. (1).
La aplicarea prevederilor legii se va lua în calcul și valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată sau de un terț unui membru de familie, persoanelor cu care persoana condamnată a stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți ori dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc cu acesta, persoanelor juridice asupra cărora persoana condamnată deține controlul, fie altor persoane care știau sau trebuiau să știe despre dobândirea ilicită a bunurilor.
La stabilirea diferenței dintre veniturile licite și valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor și cheltuielile făcute de persoana condamnată.
Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc sau au fost amestecate cu bunurile dobândite licit, în locul lor se confiscă bani și bunuri care acoperă valoarea acestora.
Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, inclusiv bunurile în care au fost transformate sau convertite bunurile provenite din activitățile infracționale, precum și veniturile sau foloasele obținute din aceste bunuri.
Confiscarea nu poate depăși valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. (2), care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate.
De asemenea, a fost majorată pedeapsa pentru coruperea pasivă, în partea ce ține de amendă și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate: în locul amenzii de la 1000 la 3000 u.c. – amendă de la 4000 la 6000 u.c., iar privarea – în locul termenului de la 2 la 5 ani, se pune în acțiune termenul de la 5 la 10 ani. După asemenea procedee se măresc și pedepsele prevăzute pentru formele agravante ale infracțiunii de corupere pasivă, infracțiunile de corupere activă, trafic de influență, abuz de putere sau abuz de serviciu, exces de putere sau depășire a atribuțiilor de serviciu, neglijență în serviciu, falsul în acte publice, luarea de mită, darea de mită, abuzul de serviciu.
A fost introdus art. 3302 CP RM – Îmbogățirea ilicită, care are următorul conținut normativ: varianta tipică – deținerea de către o persoană cu funcție de răspundere sau persoană publică, personal sau prin intermediul unor terți, a bunurilor despre care știa sau trebuia să știe că valoarea acestora depășește substanțial veniturile dobândite licit, se pedepsește cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 u.c. sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani. În formă agravantă – fapta comisă de către o persoană cu demnitate publică se pedepsește cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 u.c. sau cu închisoare de la 7 la 15 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Întreg pachetul proiectelor de legi a fost expertizat favorabil de către Consiliul Europei și este orientat spre descurajarea actelor de corupție, sancționarea mai severă și efectivă a infracțiunilor de corupție în sectorul justiției și crearea climatului „zero toleranță” față de corupție în sectorul justiției. [125]
2.5. Concluzii 2
1) Fenomenul corupției are rădăcini adânci în istorie, acesta făcându-și prezența în planul relațiilor sociale în perioada în care au apărut primele forme de organizare umană. De-a lungul istoriei, corupția a fost văzută diferit de către grupurile sociale.
2) Evoluția societăților contemporane relevă faptul că, în profida consolidării democrației și a statului de drept, a creșterii rolului justiției și administrației în acțiunea de prevenire și combatere a criminalității, continuă să se reproducă diverse fapte de corupție, fraudă și înșelăciune care atentează la ordinea socială și normativă și care implică îngrijorarea indivizilor și instituțiilor sociale.
3) Fenomenul corupției a devenit foarte răspândit în România în a doua jumătate a sec. al XVI-lea, când diferența dintre daruri oficiale și neoficiale era greu de stabilit, ajungându-se la situația inacceptabilă ca funcționarii să ceară daruri în mod fățiș.
4) Se constată că Pravilniceasca Condică este primul act normativ care incriminează infracțiunea de trafic de influență, ca delict distinct de luarea și darea de mită. Se observă că ideea de trafic de influență apare cu un secol înaintea reglementării din CP francez. Din acest punct de vedere, se poate spune că dreptul penal român a contribuit la dezvoltarea dreptului penal din Europa.
5) Pentru asigurarea unui climat normal al vieții sociale și stăvilirea tendinței de extindere a infracționalității de corupție ca fenomen notoriu, s-a impus realizarea de modificări majore privind regimul juridic aplicabil faptelor de corupție, care au fost operate prin Legea nr. 286/2009 privind Codul penal și Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, care a suferit numeroase modificări materializate, în principal, prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009.
6) După cum se poate observa din expunerile anterioare, în România există mai multe acte normative care reglementează infracțiunile de corupție. Urmare acestui aspect, consider că, la nivelul statului român, se impune adoptarea unui singur act normativ care să reglementeze infracțiunile de corupție, întrucât acest fapt ar avea o influență pozitivă asupra acțiunilor de prevenire și combatere a corupției.
3.
CARACTERISTICA JURIDICO-PENALĂ A INFRACȚIUNII DE LUARE DE MITĂ POTRIVIT LEGISLAȚIEI PENALE A ROMÂNIEI
3.1. Considerații generale
Istoria societății umane ne demonstrează că fenomenul infracțional al corupției a existat din cele mai vechi timpuri. Unii juriști consideră chiar că tendința omului spre corupție a existat dintotdeauna. Făcându-și apariția încă din antichitate, tot din acea perioadă corupția a fost și reprimată, fiind aplicate pedepse aspre și măsuri de prevenire și combatere. Cu toate acestea, fenomenul corupției nu numai că a supraviețuit de-a lungul timpului, ci a și progresat. Corupția, ca fenomen social și ca delict infracțional, s-a dovedit a poseda o vitalitate de neinvidiat, dezvoltându-se odată cu societatea, cu statul și dreptul, căpătând noi forme și manifestări. Astfel că, fenomenul corupției a ajuns să reprezinte o amenințare pentru democrație, preeminența dreptului și drepturile omului, să submineze principiile de bună administare, echitate și justiție socială, să denatureze concurența, să împiedice dezvoltarea economică și să pună în pericol stabilitatea instituțiilor democratice și bazele morale ale societății. [20, p. 326-327]
Atât infracțiunea de luare de mită, cât și cea de dare de mită sunt cunoscute, în limbajul uzual, sub denumiri precum: corupție, mituire, termeni care cuprind atât noțiunea de corupție activă, cât și pe cea de corupție pasivă.
Dreptul penal include mituirea în cadrul infracțiunilor bilaterale, pentru săvârșirea căreia este necesară participarea a doi subiecți, respectiv cel care dă mita (mituitorul) și cel care o primește (mituitul) în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării sau întârzierii îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, ceea ce confirmă că mituirea constă în acțiunile conexe de dare și luare de mită.
În ce privește incriminarea mituirii, în dreptul penal există două sisteme:
sistemul incriminării unilaterale, care incriminează ca infracțiune numai luarea de mită, iar pe mituitor îl tratează ca participant la săvârșirea infracțiunii;
sistemul incriminării bilaterale sau al dublei incriminări, care incriminează atât darea de mită, cât și luarea de mită, ca infracțiune de sine stătătoare. Acest sistem corespunde necesității de a reprima atât fapta mituitorului, cât și pe cea a mituitului.
CP român a adoptat sistemul bilateral, potrivit căruia reglementează atât luarea de mită, ca infracțiune mai gravă, cât și darea de mită. [17, p. 395-396]
Observăm însă că, independent de modul în care sunt incriminate, în esența lor, darea și luarea de mită sunt două laturi ale unei fapte complexe, care – exceptând cazul în care pretinderea mitei nu este urmată de acceptare – presupune concursul necesar a două persoane, mituitorul și cel mituit. De aceea unii autori au văzut în darea și luarea de mită o infracțiune bilaterală – ca o formă a pluralității naturale de infractori – în care faptul ilicit se naște dintr-un raport bilateral, intervenit între subiecții activi, dar pe care legiuitorul, din considerente de politică penală, a disociat-o, incriminând separat cele două acte care o alcătuiesc, încât, deși faptul, prin natura sa, este cu subiect activ plural, totuși, activitatea fiecărui cooperant constituie o infracțiune aparte, individuală. Astfel, este de subliniat că dacă totuși, datorită împrejurărilor în care a fost săvârșită ori absenței elementului subiectiv, una dintre cele două fapte – de dare și luare de mită – nu constituie infracțiune, această împrejurare nu împiedică sancționarea celeilalte. [91, p. 106-107]
Corupția reprezintă o abatere de la moralitate, cinste, datorie și nu în ultimul rând reprezintă o abatere de la lege. Fenomenul corupției înregistrează mai multe aspecte penale, unul dintre acestea fiind reprezentat de infracțiunea de luare de mită, care reprezintă una dintre cele mai grave și periculoase fapte de corupție.
În societatea românească actuală se constată o frecvență deosebit de ridicată a faptelor de luare de mită. Una din principalele probleme ale puterii de stat, ale opiniei publice și a tuturor celor interesați în reformarea justiției penale pe baze științifice, democratice, a devenit eliminarea corupției sub forma mitei și a traficului de influență. [94, p. 451]
Luarea de mită, fiind inclusă în categoria faptelor antisociale, aduce atingere relațiilor sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare impun exercitarea cu onestitate de către funcționarii publici sau alte persoane asimilate a atribuțiilor ce le sunt încredințate, în raporturile de serviciu ale acestora cu cetățenii, combaterea faptelor de corupție ale acestora prin care este prejudiciat bunul mers al instituției, organului de stat, organismului, unității sau societății, în care făptuitorul își desfășoară activitatea.
Potrivit legii, funcționarii publici sau persoanele asimilate sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcțiilor, atribuțiilor sau însărcinărilor încredințate, cu respectarea strictă a legilor și a normelor de conduită profesională, și să asigure ocrotirea și realizarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor, fără să se folosească de funcțiile, atribuțiile ori însărcinările primite, pentru dobândirea pentru ei sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Pornind de la aceste premise, rațiunea incriminării luării de mită este aceea de a preveni și combate actele de corupție ale unor funcționari publici sau persoane asimilate, acte care periclitează grav normala evoluție a relațiilor de serviciu, precum și prestigiul instituției în care își desfășoară activitatea. [147, p. 391-392]
3.2. Cadrul legislativ al infracțiunii de luare de mită
În CP român anterior (care s-a aplicat până la 1 februarie 2014), infracțiunea de luare de mită era reglementată în cuprinsul art. 254, Capitolul 1 intitulat „Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul”, din cadrul Titlului VI „Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public, sau altor activități reglementate de lege”, articol care prevede următoarele:
“Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.” [32]
Noul CP al României, adoptat prin Legea nr. 286/2009, reglementează această infracțiune în cuprinsul textului art. 289, cap. 1 intitulat „Infracțiuni de corupție”, Titlul V „Infracțiuni de corupție și de serviciu”, cu un conținut asemănător:
“(1) Fapta funcționarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. 2, constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.” [118]
Întrucât corectitudinea, moralitatea funcționarului public sau asimilatului în exercitarea atribuțiilor de serviciu este o condiție sine qua non, nu numai pentru autoritatea, prestigiul său ori al instituției, organului de stat, organismului sau unității în cadrul cărora acționează, ci pentru însăși existența, echilibrul și forța societății organizate, legiuitorul a considerat că fapta de pretindere ori primire de către un funcționar public sau asimilat de bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, constituie una dintre cele mai grave, mai periculoase fapte de corupție incriminate sub denumirea de luare de mită. [86, p. 4]
Prin compararea textului art. 254 din CP român anterior cu textul art. 289 din Noul CP român în vigoare, adoptat prin Legea nr. 286/2009, care reglementează aceeași infracțiune, se poate observa că art. 289 din Noul CP a preluat textul art. 254 din CP român anterior, cu câteva modificări și completări. Totuși, între cele două articole de lege există câteva diferențe care vor fi dezbătute în continuare.
O primă modificare adusă de Noul CP român vizează conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită.
CP român anterior stipula patru modalități de comitere a infracțiunii de luare de mită, respectiv printr-o acțiune de pretindere, primire sau acceptare, sau printr-o inacțiune, respectiv nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase, care nu i se cuvin subiectului.
În cadrul Noului CP român se observă că legiuitorul renunță la modalitatea a patra de comitere a infracțiunii de luare de mită, reglementată de art. 254 CP român anterior, și anume, „nerespingerea” promisiunii unor foloase necuvenite, element al laturii obiective a acestei infracțiuni.
Observăm că textul art. 289 din Noul CP român este în concordanță cu textele Convențiilor penale ce definesc infracțiunile de corupție, prin nestipularea acestei modalități. Astfel, prevederile Convenției penale privind corupția, adoptată , la 27 ianuarie 1999, ratificată de România prin Legea nr. 27/2002, arată că „fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârșit cu intenție, fapta unuia dintre agenții săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abține să îndeplinească un act în exercitarea funcțiilor sale”. [116]
O dispoziție similară se regăsește și în Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene 2003/568/JAI din 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat, potrivit căreia statele membre au obligația sancționării faptei persoanei care „solicită sau primește, direct sau prin intermediul unui terț, un avantaj nemeritat de orice natură, pentru ea însăși sau pentru o terță persoană, sau faptul de a accepta promiterea unui asemenea avantaj cu scopul de a îndeplini sau de a se abține de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea atribuțiilor sale”.
Astfel apreciem că sfera noțiunii de „acceptare” nu o include și pe cea a noțiunii de „nerespingere”, aceasta din urmă putând fi o simplă lipsă de reacție în fața unei promisiuni ilicite, iar nu o consimțire a funcționarului public la primirea mitei. Eliminarea nerespingerii poate fi considerată un progres sub aspectul politicii penale. Mulți autori au considerat că existența în reglementarea anterioară a acestui concept de „nerespingere” este excesivă, iar în noua formă textul dobândește un câștig sub aspectul clarității și conciziei.
O altă modificare adusă conținutului constitutiv al infracțiunii este înlocuirea formulei „în scopul” din CP român anterior cu formula „în legătură” cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act. Astfel, forma expusă în Noul CP român este extinsă, acoperind toate situațiile în care o persoană ia mită în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Modificarea s-a impus, întrucât în Noul CP român primirea de foloase necuvenite nu mai este incriminată ca infracțiune de sine stătătoare. Astfel că, în art. 289 din Noul CP român legiuitorul a comasat atât reglementarea prevăzută în art. 254 (luarea de mită), cât și cea prevăzută în art. 256 (primirea de foloase necuvenite) din cadrul CP român anterior.
Ca atare, funcționarul public poate pretinde sau primi un folos necuvenit oricând – anterior, concomitent sau ulterior – față de îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Un alt element de noutate introdus de Noul CP român este acela că textul art. 289 prevede în mod expres faptul că pretinderea sau primirea folosului necuvenit se poate face atât pentru funcționarul public, cât și pentru o altă persoană decât acesta, fapt care nu era explicit reglementat în CP român anterior.
Însă, poate că cea mai importantă modificare adusă de Noul CP român este cea cu privire la noțiunea de „funcționar”. [5, p. 7-11]
Potrivit art. 254 alin. (1) din CP român anterior infracțiunea de luare de mită este incriminată într-o variantă simplă, caz în care subiectul activ trebuie să aibă calitatea de funcționar, iar în cazul variantelor agravante prevăzute în art. 254 alin. (2) din CP român anterior și art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (articol modificat în prezent prin Legea nr. 187/2012), subiect activ al infracțiunii de luare de mită nu poate fi decât un funcționar cu atribuții de control sau o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor. O altă variantă agravantă s-a prevăzut prin art. 9 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (articol abrogat în prezent), care stipula că fapta de luare de mită este mai gravă dacă este săvârșită în interesul unei organizații, asociații sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influența negocierile tranzacțiilor comerciale internaționale ori schimburile sau investițiile internaționale.
În cadrul Noului CP român legiuitorul a definit termenul de funcționar public și implicit și noțiunea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită, având în vedere atât reglementările din CP român anterior, dar și prevederile Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
Noul CP român definește termenul de funcționar public în cadrul art. 175 alin. (1), care prevede că „funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:
a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;
b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al unui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia”.
Alin. 2 al aceluiași articol stipulează faptul că „este considerat funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public”. [118]
Astfel, observăm că în Noul CP român legiuitorul asimilează funcționarilor publici sfera liber-profesioniștilor, care exercită un serviciu de interes public sau care sunt supuși controlului ori supravegherii autorităților publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
Astfel că, prin această modificare adusă de Noul CP român, legiuitorul a reușit să rezolve mult controversata problemă dacă notarul public, executorul judecătoresc sau alte persoane care execută o funcție de interes public, pot fi sau nu autori ai infracțiunii de luare de mită.
Executorul judecătoresc, pentru a fi asimilat funcționarului public, trebuie să îndeplinească două condiții cumulative. Prima condiție este ca executorul judecătoresc să desfășoare un serviciu de interes public, condiție îndeplinită, prin prevederile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată.[171, p. 58]
A doua condiție se referă la învestirea sau la exercitarea unui control ori supravegheri din partea unei autorități publice. Și această condiție este îndeplinită, întrucât executorul judecătoresc este învestit în funcție conform art. 16 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, de către ministrul justiției care îi coordonează și controlează activitatea. [148, p. 117]
În ceea ce privește notarul public, și acesta îndeplinește cele două condiții, întrucât conform art. 3 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acesta este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit art. 26, respectiv 30 din aceeași lege numirea sa este realizată de către ministrul justiției.
Astfel, cele expuse ne întăresc ideea că atât executorul judecătoresc, cât și notarul public sunt asimilați funcționarului public. Totuși, avocatul, deși aparține aceleiași categorii de liber-profesioniști, nu îndeplinește cele două condiții cumulative pentru a fi asimilat funcționarului public, datorită faptului că acesta nu este numit și nici activitatea sa controlată de către o autoritate publică.
Distincția care se face între noțiunea de funcționar vizată de art. 175 alin. 2 și cea vizată de alin. aceluiași articol are și o aplicabilitate practică în sensul că, fapta de luare de mită săvârșită de persoanele prevăzute de art. 175 alin. 2 este infracțiune doar când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. Per a contrario, atunci când este vorba despre îndeplinirea obligațiilor de serviciu ale unui asemenea funcționar, nu există luare de mită. [171, p. 58-59]
Art. 293 din Noul CP român prevede expres că „dispozițiile art. 289 și 290 se aplică în mod corespunzător și persoanelor care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunțe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluționare de către părțile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfășoară în baza legii române ori în baza altei legi”, dispoziții care reprezintă o transpunere în plan național a dispozițiilor Protocolului adițional penală privind corupția, adoptat la 15 mai 2003, intrat în vigoare la 01 februarie 2005, care impune sancționarea de către statele membre și a faptelor de corupție săvârșite de către aceste persoane. [171, p. 59-60]
În ceea ce privește regimul sancționator al infracțiunii de luare de mită, observăm că infracțiunea în varianta simplă se pedepsea potrivit art. 254 alin. (1) din CP român anterior cu închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. Varianta agravantă a infracțiunii de luare de mită, care presupune ca fapta de luare de mită să fie săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, se pedepsea potrivit art. 254 alin. (2) cu închisoarea de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (articol modificat în prezent prin Legea nr. 187/2012), fapta de luare de mită prevăzută la art. 254 din CP român anterior, dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționa cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) din CP român anterior, privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control.
Tot Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție în cadrul art. 9 (articol abrogat în prezent prin Legea nr. 187/2012) prevedea faptul că în cazul în care infracțiunea de luare de mită este săvârșită în interesul unei organizații, asociații sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influența negocierile tranzacțiilor comerciale internaționale ori schimburile sau investițiile internaționale, maximul pedepsei prevăzute de lege pentru acea infracțiune se majora cu 5 ani.
Potrivit art. 254 alin. (3) din CP român anterior banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Din analiza textului de lege observăm că acesta are un caracter echivoc în ceea ce privește categoriile de bunuri asupra cărora se va aplica măsura confiscării. Doar practica judiciară a reușit să instituie o clarificare a acestei probleme controversate.
Măsura confiscării era dispusă și prin prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (articol abrogat în prezent prin Legea nr. 187/2012), care stipulează faptul că în cazul săvârșirii infracțiunilor de corupție, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârșirea infracțiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
În ceea ce privește regimul sancționator al infracțiunii de luare de mită în cadrul Noului CP român, observăm faptul că legiuitorul a diminuat pedeapsa, infracțiunea fiind sancționată cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta. Mai mult decât atât, în Noul CP român legiuitorul a renunțat la varianta agravantă a infracțiunii de luare de mită. Totuși, prin prevederile art. 7 din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, legiuitorul a prevăzut câteva modalități normative agravante. Însă, prin prevederile art. 308 Noul CP român legiuitorul a dispus ca dispozițiile art. 289 Noul CP român să se aplică și persoanelor care sunt în serviciul unei persoane fizice prevăzute de art. 175 alin. 2 Noul CP român sau oricărei persoane juridice, în acest caz limitele speciale ale pedepsei reducându-se cu o treime.
Un alt element de noutate adus de Noul CP român îl reprezintă prevederea expresă a pedepsei complementare în cazul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, și anume, este vorba despre exercitarea unei funcții publice sau a unei profesii sau activități în executarea căreia s-a săvârșit fapta.
Este firesc ca legea să interzică expres doar acest drept, cu titlu obligatoriu, atâta vreme cât, potrivit practicii judiciare din ultimul timp, bazată și pe un recurs în interesul legii, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi nu presupune interzicerea în mod automat a tuturor drepturilor enumerate de textul art. 66 din Noul CP român cu titlu de pedeapsă complementară sau accesorie, ci doar a acelor drepturi care se impun a fi interzise în funcție de fapta săvârșită. [171, p. 60]
În ceea ce privește confiscarea, observăm că dispozițiile alin. 3 al art. 289 din Noul CP român, care fac referire la acest aspect, sunt asemănătoare cu cele cuprinse în alin. 3 al art. 254 din CP român anterior. Cu toate acestea, legiuitorul stabilește în cadrul Noului CP român faptul că se dispune confiscarea doar asupra „bunurilor primite”, eliminând astfel neclaritatea care plana în formularea din CP român anterior.
3.3. Condiții preexistente ale infracțiunii de luare de mită
3.3.1. Obiectul infracțiunii de luare de mită
Obiectul juridic al infracțiunii de luare de mită. Potrivit opiniei unanime desprinse din doctrina penală obiectul unei infracțiuni este reprezentat de valoarea socială și relațiile sociale create în jurul acestei valori, care sunt periclitate ori vătămate prin fapta infracțională. Prin infracțiune se vatămă ori se periclitează o valoare socială ocrotită printr-o normă de drept penal. Ocrotirea acestei valori sociale prin normele dreptului penal, conferă obiectului infracțiunii caracterul de obiect juridic. [135, p. 85]
O problemă controversată și larg dezbătută în literatura juridică penală este problema stabilirii corecte a obiectului juridic al infracțiunilor de serviciu și al infracțiunilor de corupție (darea și luarea de mită, traficul de influență și cumpărarea de influență).
O primă opinie privitoare la stabilirea unei noțiuni care să definească obiectul juridic al acestor infracțiuni este a lui D. Pavel care consideră că relațiile sociale referitoare la desfășurarea normală a activității aparatului de stat și a tuturor unităților economice constituie obiectul juridic al infracțiunilor de corupție.
În cadrul celui de-al doilea punct de vedere, J. Grigoraș consideră că obiectul juridic al acestor infracțiuni constă în „relațiile sociale care asigură îndeplinirea normală a îndatoririlor de serviciu”, iar B. Braunstein afirmă că obiectul comun al tuturor infracțiunilor de serviciu „îl constituie relațiile sociale care asigură îndeplinirea conștiincioasă de către funcționarii din aparatul de stat și obștesc a îndatoririlor de serviciu”. [91, p. 64]
Un al treilea punct de vedere a fost promovat de O. Loghin și T. Toader, care consideră că obiectul juridic al infracțiunii de luare de mită este constituit din „relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu, care presupun îndeplinirea cu probitate de către funcționarii publici, precum și de către ceilalți funcționari a îndatoririlor de serviciu”. [124, p. 355] Continuând raționamentul autorilor de mai sus, un alt autor extrapolează și subliniază faptul că prin această incriminare sunt protejate, în ultimă instanță, bunul mers al activității unităților arătate la art. 145 din CP român anterior, al persoanelor juridice de drept privat și interesele legale ale persoanelor particulare. [3, p. 425]
Dezbateri interesante privind definirea noțiunii de obiect juridic al infracțiunii de luare de mită întâlnim și în literatura de specialitate străină. Astfel, îl amintim pe V. Manzini care consideră că obiectul ocrotirii penale, în cazul delictelor de corupere, îl constituie „interesul privitor la funcționarea normală și la prestigiul administrației publice în sens larg”, iar Nino Levi scria că interesul protejat în mituirea pasivă este „normala protejare a datoriei funcționale a funcționarului public” și „gratuitatea (sau legalitatea) prestațiunii funcționarului public față de particulari”, opinia autorilor italieni apropiindu-se, într-o oarecare măsură, de ceea ce noi considerăm a fi obiect juridic al luării de mită. Autorul german Jurgen Baumann este de părere ca și Binding, pe care îl citează – că prin incriminarea mituirii, se urmărește apărarea gratuității în exercitarea funcției, valoare lezată în toate cazurile de mituire; la aceasta el adaugă însă și apărarea de falsificare a voinței de stat, valoare pe care, de asemenea, o consideră lezată, dar numai în cazul mituirilor grave. De asemeni, J. Baumann combate tendința exprimată în literatura juridică de a include printre valorile apărate prin incriminarea faptelor de luare de mită „încrederea” în incoruptibilitatea actelor oficiale. Dacă ar fi așa – argumentează autorul citat – ar însemna că noțiunea de încredere să poată fi inclusă printre valorile ocrotite penal prin incriminarea tuturor infracțiunilor; însă, cu toate acestea, „nici nu ne gândim că în cazul infracțiunilor de omor sau vătămare corporală premeditată să considerăm ca valoare apărată și „încrederea” în nevătămarea vieții sau integrității”. Punctul de vedere exprimat de autorul german nu poate fi acceptat. În ceea ce privește gratuitatea funcțiilor publice – noțiune întâlnită și în lucrările altor juriști – se observă că ea nu acceptă conținutul obiectului luării de mită, fiind un element secundar al acestuia; pe de altă parte, „apărarea de falsificare a voinței de stat” este o noțiune foarte largă și fără un conținut bine determinat. [91, p. 108-109]
V. Prohnițchi consideră că fenomenul corupției este o manifestare a slăbiciunii instituționale care se reflectă într-un eșec generalizat al statului și în diminuarea legitimității politice a guvernului. [153, p. 53] Ea este influențată într-o foarte mare măsură de nivelul de prosperitate și de nivelul libertății economice care caracterizează o țară. [153, p. 53]
Pornind de la punctele de vedere ale autorilor citați, considerăm că obiectul juridic al infracțiunii de luare de mită este reprezentat de relațiile sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibile decât în condițiile realizării atribuțiilor de serviciu de către toți funcționarii publici, precum și de persoanele asimilate, prin adoptarea unui comportament cinstit și onest, în cadrul instituțiilor publice, a autorităților publice sau altor persoane juridice prevăzute de lege, în care își desfășoară activitatea. Doar printr-un comportament corect și în acord cu prevederile legii, funcționarii publici contribuie la consolidarea prestigiului și credibilității instituției, autorității sau altei persoane juridice în care își desfășoară activitatea.
Obiectul material. Nu numai obiectul juridic al infracțiunii de luare de mită a creat controverse în literatura de specialitate, ci și obiectul material al acestei infracțiuni.
Doctrina penală consideră că infracțiunea, fiind o faptă socialmente periculoasă, se îndreaptă împotriva unor valori sociale ocrotite penal și nu împotriva aspectului material al obiectului infracțiunii. Periclitatea sau vătămarea valorii sociale are loc tocmai prin atingerea adusă obiectului material. [135, p. 85]
În urma analizei conținutului infracțiunilor, remarcăm că toate infracțiunile au un obiect juridic, însă obiect material posedă doar o anumită categorie de infracțiuni. Astfel, au obiect material infracțiunile care vizează valori sociale exprimate fizic sau care au un aspect fizic, ca de pildă, infracțiunile contra patrimoniului (furtul, tâlhăria etc.), însă nu au obiect material infracțiunile de amenințare, nedenunțare etc. În literatura de specialitate infracțiunile care au obiect material sunt numite infracțiuni materiale, iar infracțiunile fără obiect material poartă denumirea de infracțiuni formale. [139, p. 102]
Problema existenței sau inexistenței obiectului material al infracțiunii de luare de mită a ridicat numeroase controverse în doctrina penală.
Potrivit unei opinii se apreciază că infracțiunea de luare de mită are obiect material, iar acesta ar fi reprezentat de mită, respectiv de banii sau de alte foloase necuvenite, pretinse, primite, acceptate, expres sau tacit, de către funcționarul public sau persoana asimilată.
Într-o altă părere, care este dominantă în literatura juridică, luarea de mită, de regulă, nu are obiect material. Legea incriminează în principal activitatea care nu se răsfrânge asupra unui obiect material și anume pretinderea, acceptarea promisiunii, și numai în ipoteza primirii de bani sau foloase ar putea fi concepută existența unui obiect material dacă actul pretins funcționarului public privește un obiect material. În acest caz, dacă actul pentru a cărui îndeplinire făptuitorul a primit mita, privește un lucru, obiect material al infracțiunii va fi acel lucru. [141, p. 347]
Astfel, de exemplu, mărfurile, pentru vânzarea cărora un gestionar primește mita de la cumpărători, constituie obiect material al infracțiunii săvârșite. De asemenea, când folosul este primit pentru prestarea unei activități care intră în atribuțiile de serviciu ale făptuitorului ca, de pildă, efectuarea unor lucrări de instalații electrice, zugrăvirea unei încăperi, repararea unui imobil etc., obiectul asupra căruia se efectuează lucrările devine obiect material al infracțiunii de luare de mită. [105, p. 89]
Nu achiesăm la părerea exprimată prin aceste exemple, întrucât acțiunea ilicită de pretindere a mitei săvârșită de către subiectul activ al infracțiunii s-a raportat la acțiunea făptuitorului de vânzare, reparare a unei instalații electrice sau a unui imobil ori de zugrăvire a unei încăperi, care, neavând o formă fizică sau materială, nu pot constitui obiect material al infracțiunii de luare de mită și în niciun caz nu s-a îndreptat asupra mărfurilor, instalației electrice, încăperii sau imobilului.
În sfârșit, într-o altă părere se susține că infracțiunea de luare de mită, ca și celelalte infracțiuni de serviciu, nu are obiect material, întrucât obiectul material al unei infracțiuni este acela asupra căruia se răsfrânge nemijlocit acțiunea făptuitorului prin aceea că îl pune în pericol, îl vatămă, ori în cazul bunurilor date ca mită niciodată făptuitorul nu acționează asupra unui obiect material. [141, p. 347]
Banii, valorile, bunurile sau alte foloase date în mod nelegal funcționarului public sau persoanei asimilate și care nu li se cuvin acestora nu constituie obiectul material al infracțiunii de luare de mită, ci beneficiul obținut de funcționarul public sau persoana asimilată prin săvârșirea acesteia.
Susținând opinia majorității autorilor, A. Barbăneagră, V. Cușnir resping ideea existenței unui obiect material cu privire la infracțiunea de corupere pasivă (luarea de mită). [11, p. 703]
Nu trebuie confundat obiectul mitei cu obiectul material al infracțiunii de luare de mită, întrucât cele două noțiuni sunt total diferite.
Ultima opinie, potrivit căreia infracțiunea de luare de mită nu poate avea obiect material, este cea la care ne raliem, întrucât acțiunea ilicită a făptuitorului nu este îndreptată și exercitată împotriva unui bun corporal, ci împotriva unor valori sociale care nu au existență materială.
3.3.2. Subiecții infracțiunii de luare de mită
Potrivit doctrinei penale subiecți ai unei infracțiuni sunt persoanele implicate în săvârșirea unei infracțiuni, fie prin însăși săvârșirea infracțiunii, fie prin suportarea consecințelor acesteia. Sunt așadar, subiecți ai infracțiunii atât persoana fizică ce nu și-a respectat obligația din cadrul raportului juridic penal de conformare și a săvârșit fapta interzisă, cât și persoana fizică sau persoana juridică beneficiară a ocrotirii juridice penale și care prin săvârșirea infracțiunii a suportat consecințele acesteia. [135, p. 86]
Subiecții unei infracțiuni sunt împărțiți în două categorii:
– subiectul activ, care este persoana ce a săvârșit o infracțiune;
– subiectul pasiv, care este persoana vătămată care suferă răul produs prin infracțiune.
Subiectul activ al infracțiunii de luare de mită. Infracțiunea de luare de mită este o infracțiune cu subiect activ calificat. Astfel că, alături de condițiile generale, pe care în mod normal o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a fi subiect activ al acestei infracțiuni, este necesară și o condiție suplimentară, respectiv calitatea de „funcționar public” sau de „persoană asimilată”, în accepțiunea art. 175 Noul CP român. [139, p. 104]
Într-o altă opinie se arăta că, indiferent de ipoteza de incriminare la care ne raportăm, pe lângă funcționarul public, subiect activ calificat este și persoana care exercită un serviciu de interes public. [3, p. 425] Această opinie este în acord cu prevederile art. 175 alin. (2) Noul CP român.
Astfel, potrivit art. 175 alin. (1) Noul CP român funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:
a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;
b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
De asemenea, potrivit art. 175 alin. (2) Noul CP român este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
Însă, prevederile art. 175 din Noul CP român trebuie coroborat și cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, întrucât noțiunea de „funcționar public” din dreptul penal român are o sferă mai vastă decât cea din dreptul administrativ român. Potrivit art. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici „funcționarul public” este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică. De asemeni, își păstrează calitatea de funcționar public și persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici.[115]
În cadrul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici sunt stabilite activitățile desfășurate de funcționarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, respectiv:
a) punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative;
b) elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora;
c) elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor necesare realizării și implementării politicilor publice, precum și a documentației necesare executării legilor, în vederea realizării competenței autorității sau instituției publice;
d) consilierea, controlul și auditul public intern;
e) gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare;
f) colectarea creanțelor bugetare;
g) reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și străinătate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;
h) realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administrației publice. [115]
Analiza art. 175 Noul CP român și a prevederilor sus-menționate din cadrul Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, ne confirmă ideea că, spre deosebire de dreptul penal român, dreptul administrativ român restrânge sfera noțiunii de „funcționar public”.
De asemeni, subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită, așa cum prevede art. 293 Noul CP român, mai pot fi persoanelor care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunțe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluționare de către părțile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfășoară în baza legii române ori în baza unei alte legi.
Legea nr. 187/2012 prevede, în mod expres faptul că dispozițiile art. 293 din Noul CP român se aplică indiferent dacă membrii instanțelor de arbitraj sunt români sau străini.[118]
Potrivit art. 294 Noul CP român, subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită, mai pot fi următoarele persoane, dacă, prin tratatele internaționale la care România este parte, nu se dispune altfel:
a) funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare în cadrul unei organizații publice internaționale la care România este parte;
b) membrilor adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care România este parte;
c) funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare, în cadrul Uniunii Europene;
d) persoanelor care exercită funcții juridice în cadrul instanțelor internaționale a căror competență este acceptată de România, precum și funcționarilor de la grefele acestor instanțe;
e) funcționarilor unui stat străin;
f) membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin;
g) juraților din cadrul unor instanțe străine.[118]
În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită, mai pot fi următoarele persoane:
a) care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice;
b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcție sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăților comerciale, companiilor naționale, societăților naționale, unităților cooperatiste sau al altor agenți economici;
c) care exercită atribuții de control, potrivit legii;
d) care acordă asistență specializată unităților prevăzute la lit. a) și b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența;
e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistență specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, cu privire la: operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale;
f) care dețin o funcție de conducere într-un partid sau într-o formațiune politică, într-un sindicat, într-o organizație patronală ori într-o asociație fără scop lucrativ sau fundație;
g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condițiile prevăzute de lege.[122]
Nu în ultimul rând, legiuitorul stabilește că subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită mai pot fi și persoanele prevăzute la art. 308 Noul CP român, respectiv, persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) Noul CP român ori în cadrul oricărei persoane juridice.
Astfel, practica judiciară ne prezintă numeroase categorii de persoane, care au calitate de subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită. În rândurile următoare vom încerca să facem referire la câteva categorii de persoane, care pot avea calitatea de subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită.
În acest sens, așa cum a stabilit și instanța supremă prin Decizia nr. 848/1999, subiect activ al infracțiunii de luare de mită poate fi profesorul universitar, care în vederea obținerii unor foloase necuvenite a acordat note foarte mici studenților, care au susținut într-o primă etapă examenul, ceea ce a produs panică în rândul studenților, care urmau să susțină examene în continuare cu inculpatul și i-a determinat să acorde sume de bani sau bunuri pentru a promova examenul sau pentru a obține note mari. [137, p. 128-129]
Tot calitate de subiect activ al infracțiunii de luare de mită poate fi și procurorul. Astfel, instanța supremă a decis că fapta persoanei, care are calitatea de procuror șef al secției de urmărire penală în cadrul parchetului de pe lângă tribunal, de a primi sume de bani pentru a înlocui cu produse de serie, armele originale care constituiau corpuri delicte într-un dosar penal privind infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, pe care l-a instrumentat și pentru a restitui persoanei inculpate și trimise în judecată în acest dosar armele originale, care prezentau o valoare pentru persoana inculpată, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită și ale infracțiunii de favorizare a infractorului. (în prezent are corespondent în parte în prevederile art. 269 Noul CP român).[74]
De asemeni, instanța supremă consideră că subiect activ al infracțiunii de luare de mită poate fi și funcționarul care, având calitatea de șef al serviciului personal într-o unitate, pretinde sau primește foloase pentru a facilita angajarea unor persoane. Chiar dacă atribuțiile de a aproba angajarea și a semna ordinul de încadrare le exercită directorul unității, șeful serviciului personal are îndatoriri de serviciu în această privință, concretizate în obligația de a face parte din comisia de examinare a noilor angajați și de a propune organigrama unității și încadrarea personalului. [51, p. 47]
Tot practica judiciară stabilește faptul că subiect activ al infracțiunii de luare de mită poate fi și expertul desemnat să efectueze expertize în cauze judiciare. Astfel, Tribunalul Dolj a reținut că inculpatul, numit în calitate de expert de Biroul de expertize judiciare Dolj, pentru a-l ajuta pe judecătorul sindic la evaluarea unor bunuri care urmau să fie scoase la vânzare prin licitație publică, a pretins lui B.M., director al unei societăți comerciale, însemnate sume de bani pentru reevaluarea bunurilor la un preț mai mic pentru a câștiga licitația în condiții avantajoase. Întrucât ulterior inculpatul și-a mărit pretențiile, B.M. l-a denunțat sesizând parchetul și poliția. Pentru aceste fapte instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului din infracțiunea de luare de mită în aceea de înșelăciune. Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de procuror și a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) CP român anterior [art. 289 alin. (1) Noul CP român]. Decizia Curții de Apel Craiova a fost atacată cu recurs de către procuror cu privire la individualizarea pedepsei și de inculpat care a invocat în apărarea sa faptul că, având calitatea de expert tehnic, nu poate fi considerat funcționar și, deci, subiect activ al infracțiunii de luare de mită. Instanța supremă respinge recursurile ca nefondate. În ceea ce privește recursul declarat de inculpat, instanța, decide că inculpatul avea calitatea de funcționar în sensul legii penale, care a primit o însărcinare retribuită de la biroul de expertize, iar în această calitate a pretins și a primit de o sumă de bani pentru a subevalua bunurile, deci pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu. [56]
Practica judiciară stabilește, de asemeni, că subiect activ al infracțiunii de luare de mită poate fi și lichidatorul judiciar al unei societăți comerciale, numit prin hotărâre judecătorească. Astfel, Tribunalul București, secția penală, a reținut că inculpatul, expert contabil, a fost numit lichidator la o societate comercială prin sentința civilă a Tribunalului București. În exercitarea atribuțiilor de lichidator, inculpatul având și sarcina de vânzare a bunurilor din averea debitorului în conformitate cu prevederile legii, a pretins unui eventual cumpărator 4 milioane de lei pentru subevaluarea bunurilor. Urmare celor reținute, Tribunalul București a condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Inculpatul a formulat apel, apoi recurs, invocând în apărarea sa faptul că lichidatorul unei societăți comerciale nu are calitatea de funcționar, lichidatorul fiind o profesie liberală, de natura celei de avocat. Atât apelul, cât și recursul au fost respinse, instanța supremă hotărând că lichidatorul judiciar al unei societăți comerciale, numit prin hotărâre judecătorească, are calitatea de funcționar și poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită. [57]
Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că subiect activ al infracțiunii de luare de mită poate fi și directorul de bancă. Într-o speță, instanța a reținut că inculpatul P.V., directorul unei bănci din Cluj, a condiționat acordarea unui împrumut de 300 de milioane de lei, în schimbul unei sume de bani. Instanța a considerat că fapta inculpatului, director de bancă, constituie infracțiunea de luare de mită. [75, p. 78]
De asemeni, potrivit practicii judiciare, subiect al infracțiunii de luare de mită poate fi și primarul unui municipiu, oraș sau comune, chiar dacă acesta este ales de populație. În fapt, primarul unei comune a pretins și a încasat de la un localnic o sumă de bani, în scopul efectuării unor mențiuni favorabile acestuia în registrul agricol. Prima instanță l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În apel, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de înșelăciune, ca urmare a faptului că inculpatul, în calitatea sa de primar, nu avea atribuții de execuție specifice registrului agricol, așa încât inculpatul a indus în eroare pe solicitant, determinându-l să creadă că avea posibilitatea să modifice mențiunile din registrul agricol. În cauză s-a declarat recurs în anulare, care a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, care a decis că fapta primarului constituie infracțiune de luare de mită. În motivare, instanța supremă a reținut că deși activitatea de completare și realizare a mențiunilor din registrul agricol este de competența specială a secretarului local, aceasta nu înlătură competența generală ce revine primarului, în calitatea sa de șef al administrației publice locale și, deci, și al secretarului consiliului local. Astfel, primarul, în calitatea pe care o are, are dreptul de a da dispoziții agentului agricol și secretarului consiliului local, precum și dreptul de a-i controla în legătură cu activitatea pe care aceștia o desfășoară pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin cu privire la înscrierea, completarea, ținerea la zi, centralizarea și modificarea datelor înscrise în registrul agricol. [139, p. 108-109]
Tot Înalta Curte de Casație și Justiție este cea care stabilește că inspectorul din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice este subiect al infracțiunii de luare de mită. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2321/28 iunie condamnat inculpații N.D. și B.I., inspectori în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, Activitatea de Inspecție Fiscală – Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Fizice, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și abuz în serviciu contra intereselor publice. În fapt, instanța a reținut că inculpații N.D. și B.I., în calitate de inspectori fiscali în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș, cu ocazia efectuării unui control de specialitate la localul unde denunțătorul, persoană fizică autorizată, își desfășura activitatea, au pretins de la acesta o sumă de bani inițial neprecizată pentru a-i aplica sancțiuni contravenționale mai blânde, respectiv amendă 200 lei și avertisment, raportat la neregulile constatate, în condițiile în care ar fi trebuit să aplice o amendă în cuantum între 8.000 și 10.000 de lei. Cu aceeași ocazie, pentru a crea aparența de legalitate a faptelor lor, inculpații au consemnat mențiuni nereale în Registrul unic de control și în Raportul de inspecție fiscală referitor la încălcarea de către denunțător a legislației financiar – fiscale. [62]
Curtea Supremă de Justiție a decis că subiect activ al infracțiunii de luare de mită poate fi și controlorul vamal. Astfel, instanța a reținut că inculpatul, controlor vamal executând un control vamal asupra persoanelor și autovehiculelor care intrau sau ieșeau din România prin punctul vamal S., inclusiv asupra unui autobuz cu pasageri din Republica Moldova, care transportau miez de nucă, a pretins o sumă de bani în scopul de a nu aplica toate taxele vamale unei cantități de miez de nucă mai mari decât cea care, potrivit legii, beneficiază de scutiri de taxe. În baza celor reținute, instanța supremă, prin Decizia nr. 722/1999, a decis condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. [137, p. 186-188]
De asemeni, practica judiciară a considerat că și inspectorul din cadrul Oficiului pentru Protecția Consumatorului poate fi subiect al infracțiunii de luare de mită. Într-o altă speță, s-a reținut că, în perioada 1996 – 1998, doi inculpați, inspectori în cadrul Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului Prahova, au pretins și primit, în mod repetat, produse alimentare de la unitățile controlate, pentru a nu le aplica sancțiuni contravenționale. Instanța supremă a reținut că inculpații au îndeplinit funcția de inspectori de specialitate în cadrul Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului Prahova, având atribuții de control în toate locurile de producție și comercializare a produselor și serviciilor, constatând contravențiile și aplicând amenzile prevăzute de lege. Așadar, faptele inculpaților, de a pretinde și primi foloase, în legătură cu neîndeplinirea de acte privitoare la îndatoririle lor de serviciu, constituie infracțiunea de luare de mită. [72]
Comisarul din cadrul Gărzii Financiare este, de asemeni, încadrat de către practica judiciară în categoria subiecților activi ai infracțiunii de luare de mită. Astfel, într-o speță Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2706/7 septembrie condamnat inculpații K.L.V. și G.F., comisari în cadrul Gărzii Financiare – Secția municipiului București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În fapt, instanța a reținut că, inculpații K.L.V. și G.F., comisari în cadrul Gărzii Financiare – Secția municipiului București, cu ocazia efectuării unui control de specialitate la o societate comercială din București, au pretins și au primit de la reprezentantul legal al acestei firme, denunțător în cauză, suma de 7.000 lei cu titlu de mită. Banii au fost pretinși și primiți de către cei doi inculpați pentru a nu aplica sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, respectiv două amenzi cu un cuantum între 10.000 și 25.000 lei, și pentru a nu efectua alte controale zilnice, repetate, urmate de aplicarea unor amenzi și mai mari. [65]
În ceea ce privește stabilirea dacă șeful de tren face parte din categoriile de persoane care se sancționează pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă agravantă, observăm că practica judiciară s-a pronunțat în sensul că acesta face parte din această categorie. Astfel, instanța supremă a reținut că inculpatul, șef de tren la stația CFR Sighetul Marmației, a primit de la mai mulți călători care circulau cu trenul accelerat pe traseul Timișoara Nord – Sighetul Marmației, suma de 2884 lei pentru a le permite călătoria fără bilet, fără a încheia vreun act de constatare a contravenției. De asemeni, Curtea Supremă de Justiție a reținut că inculpatul avea obligația de a supraveghea activitatea conducătorilor de bilete, a urmări îndeplinirea de către aceștia a sarcinilor de serviciu, de a lua măsuri pentru înlăturarea neregulilor, precum și obligații comune cu aceștia, între care și verificarea documentelor de călătorie și rezolvarea oricăror nereguli constatate. Prin urmare, instanța supremă a decis condamnarea inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă agravantă. [80, p. 119-125]
De asemeni poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită și reprezentantul unui sindicat. Astfel, prin decizia penală nr. 2.158 din 20 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnat pe inculpatul K.M.I., lider al Sindicatului Național „Speranța Auto” din cadrul grupului de firme CENTRUM/H.ESSERS România, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În fapt, instanța a reținut că inculpatul K.M.I., lider al Sindicatului Național „Speranța Auto” din cadrul grupului de firme CENTRUM/H.ESSERS România, a pretins și primit suma de 20.000 euro de la un reprezentant legal al acestei societăți comerciale pentru a semna Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, în varianta propusă de conducerea firmei. [60]
Subiect activ al infracțiunii de luare de mită poate fi administratorul unei societăți comerciale. Astfel, prin decizia penală nr. 2.830 din 17 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnat pe inculpatul D.D., administrator al S.C. COMALIMETEX S.A. Târgu Secuiesc, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În fapt, instanța a reținut că în cursul lunii mai 2010, inculpatul D.D. a pretins de la administratorul unei societăți comerciale din Târgu Secuiesc, județul Covasna (denunțător în cauză) suma de 50.000 euro pentru ca, în calitatea sa de administrator al S.C. COMALIMETEX S.A., să aprobe vânzarea către firma denunțătorului a unui spațiu comercial situat în municipiul Târgu Secuiesc cu suma de 150.000 euro. D.D. a primit de la denunțător suma de 190.000 lei, reprezentând o tranșă din banii ceruți, împrejurare în care a semnat și ștampilat exemplarele actului notarial prin care s-a perfectat tranzacția, urmând ca restul de bani să-i primească într-o etapă următoare. [68]
Calitatea de funcționar public a subiectului activ trebuie să existe în momentul săvârșirii activității incriminate. Astfel, potrivit unei opinii, dacă în acel moment făptuitorul nu avea calitatea cerută de lege, dar a pretins sau a primit foloase ori a acceptat promisiunea lor, fapta ar putea constitui infracțiunea de înșelăciune, în condițiile în care sunt întrunite cerințele de incriminare. Există infracțiunea de luare de mită, însă, dacă, după pretinderea sau acceptarea promisiunii banilor sau altor foloase, făptuitorul a dobândit calitatea cerută de lege și apoi, în baza unei înțelegeri anterioare, a primit foloasele pretinse sau promise. [109, p. 391]
De asemeni, subiect activ al infracțiunii de luare de mită poate fi și gardianul public. Astfel, într-o speță, Tribunalul Argeș a reținut fapta inculpatului, gardian public S.A. Câmpulung, care, în timp ce se afla în serviciul de pază, a facilitat conducătorului unui camion intrarea cu prioritate în acea unitate, în schimbul sumei de 20.000 lei. După ce conducătorul autocamionului a încărcat 440 de saci cu ciment în autocamion, inculpatul i-a permis să plece cu cimentul respectiv fără să plătească, primind pentru aceasta suma de 800.000 lei. Instanța a decis condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. [73]
În literatura juridică s-au exprimat discuții interesante și puncte de vedere divergente determinate de analiza calității de subiect activ al infracțiunii de luare de mită a medicului, notarului sau avocatului.
În ceea ce privește calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită a medicului au fost exprimate puncte de vedere divergente, care s-au reflectat și în practica judiciară, astfel că practica judiciară mai veche a apreciat că medicul nu poate fi considerat funcționar sau asimilat acestuia, ce exercită o însărcinare în serviciul unei instituții a statului și deci nu poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită, însă practica judiciară recentă consideră că medicul este funcționar în sensul legii penale și poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită, indiferent dacă este încadrat într-o unitate medico-sanitară publică sau privată.
Astfel, prin Decizia nr. 1647/2 iulie 1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând fapta inculpatului, medic șef al secției nou-născuți din cadrul Spitalului Municipal de Obstetrică-Ginecologie Brașov, de a pretinde și acceptare a diverse foloase materiale pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu, în cursul supravegherii și îngrijirii copiilor născuți prematur sau distrofici, a dispus achitarea inculpatului, care fusese condamnat de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În motivarea acestei decizii, instanța supremă afirmă că, întrucât profesiunea medicală este una umanitară, orice act medical exercitându-se exclusiv în interesul sănătății individului și al colectivității, profesia de medic nu însumează caracteristicile funcționarului, dreptul lui de inițiativă și decizie manifestându-se numai în exercitarea actului medical, pentru care poartă întreaga răspundere. De asemeni, aceeași instanță consideră că, indiferent dacă este organizată și exercitată în sistemul public sau privat, profesiunea medicală, prin caracteristicile sale specifice, de prevenire a îmbolnăvirilor, promovarea, menținerea și recuperarea sănătății individului și a colectivității, se realizează în cadrul spitalelor, clinicilor sau cabinetelor medicale, medicul bucurându-se de totala independență profesională, decizia lui neputând fi supusă niciunei constrângeri administrative sau de altă natură, ceea ce nu caracterizează funcționarul public, subordonat administrativ și supus deciziilor ierarhice superioare. [55, p. 63-65]
Însă în perioada următoare deciziei sus-menționate a instanței supreme, literatura juridică a susținut ideea potrivit căreia caracterul profund uman și esențialmente liberal al profesiei de medic nu pot justifica scoaterea acestuia din sfera răspunderii penale pentru infracțiunea de luare de mită, în acele cazuri în care acesta condiționează actul medical la care este obligat profesional, moral și legal de banii sau foloasele care nu i se cuvin și pe care direct sau indirect le pretinde, primește sau acceptă. Acceptând ideea susținută de instanța supremă ar însemna că, în numele umanismului declarat și recunoscut al profesiei de medic, societatea să tolereze fapte și acțiuni profund inumane, imorale și ilegale cum sunt acelea de condiționare a actului medical al asistării, îngrijirii, tratării și ajutării celui aflat în suferință de sume de bani sau foloase necuvenite pe care medicul le pretinde, primește sau acceptă. [89, p. 77]
Observăm, de asemenea, că Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, lege cu caracter civil, care reglementează relațiile sociale cu privire la actul medical, stipulează, într-adevăr, faptul că medicul nu este funcționar public, însă potrivit art. 175 și 289 Noul CP român, medicul este funcționar în sensul legii penale. Remarcăm faptul că, cele două texte de lege nu se exclud, însă datorită faptului că legea civilă are caracter general, reglementând raporturile dintre medic și pacient, iar legea penală are caracter special, reglementând raporturile dintre medic și unitatea sau persoana juridică pe care o reprezintă acesta, va surveni aplicarea legii penale.
Pornind de la opiniile exprimate în literatura penală, Curtea Supremă de Justiție a renunțat la susținerile invocate în decizia sus-menționată și a decis faptul că medicul încadrat într-o unitate medico-sanitară publică este funcționar în sensul legii penale și poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită.
În acest sens, prin Decizia nr. 983/1996, instanța supremă, reținând fapta inculpatului, care a lucrat în cadrul Spitalului de Obstretică-Ginecologie Brașov, secția nou-născuți, în calitate de medic primar, îndeplinind și funcția de șef al secției și de coordonator pe județul Brașov, de a pretinde și primi bani sau alte bunuri de la unele femei internate în spital, pentru îngrijirea mai atentă a copiilor acestora, născuți prematur, a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În motivarea acestei decizii, instanța supremă afirmă că aplicarea legii penale intervine în toate cazurile în care s-a încălcat relația dintre medic și autoritatea pe care o reprezintă. Întrucât medicii, încadrați în unități medico-sanitare din rețeaua publică, sunt funcționari în sensul legii penale, fiind salariați care exercită o însărcinare în serviciul unei instituții de stat, aceștia pot fi subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită. [137, p. 52-54]
În ceea ce privește calitatea de funcționar și implicit de subiect activ al infracțiunii de luare de mită a medicului, care își desfășoară activitatea într-o unitate medico-sanitară privată, practica judiciară a considerat că se impun a se realiza câteva diferențieri în raport de calitatea acestuia, respectiv cea de salariat într-un cabinet medical particular și cea de titular al unui cabinet particular.
Astfel, literatura de specialitate a considerat că soluția instanței supreme nu trebuie să ne determine să conchidem că au calitate de subiect activ al infracțiunii de luare de mită doar medicii încadrați în unități medico-sanitare publice, instanța pronunțându-se doar asupra cazului care i-a fost supus spre analiză, neexceptând celelalte categorii de medici, respectiv cei care își desfășoară activitatea în rețeaua medico-sanitară privată. Pornind de la această premisă, s-a considerat că medicul, care are calitatea de salariat într-un cabinet medical particular, poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită, deoarece sunt incidente dispozițiile art. 175 alin. (2) Noul CP român.
Tot în literatura de specialitate s-a considerat că, singura categorie de medici care nu pot avea calitate de funcționari în sensul legii penale și implicit nu pot fi subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită, sunt medicii titulari sau asociații cabinetelor medicale particulare, pentru că acestea funcționează pe baza resurselor financiare proprii și prin activitatea proprie, fără recurgerea la munca salariată. Astfel, această categorie de medici, dacă în schimbul exercitării actului medical ar pretinde sume de bani care nu ar fi reflectate în contabilitate, ar putea fi susceptibilă de răspundere penală însă, pentru infracțiunile prevăzute prin legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. [87, p. 19] Având în vedere că opinia a fost exprimată anterior intrării în vigoare a Noului CP român, considerăm că, în prezent, aceasta nu mai poate fi aplicată, întrucât și pentru această categorie de medici sunt incidente dispozițiile art. 175 alin. (2) Noul CP român, drept pentru care nu achiesăm la această opinie care a fost expusă în literatura de specialitate.
Subiect activ al infracțiunii de luare de mită poate fi și notarul public, fapt stabilit prin Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, care reglementează activitatea notarială, activitate care este organizată și funcționează ca un serviciu de interes public. Chiar dacă funcția de notar public are statutul unei funcții autonome, aceasta nu exclude faptul că notarul public are și statutul de funcționar în sensul legii penale.
În acest sens, există opinii, potrivit cărora prevederile Legii nr. 36/1995, respectiv cele privind numirea notarilor publici, stabilitatea lor în funcție, ca și dispozițiile de protecție privind luarea măsurilor privative de libertate, cercetarea și trimiterea în judecată penală sau contravențională, în parte comune cu ale magistraților, întregesc și definesc alături de celelalte prevederi legale, statutul de funcționar public al acestora. Astfel că, notarul public nu poate fi doar beneficiarul acestor măsuri de protecție specifice unei categorii speciale de funcționari publici (magistrați), fără să fie și purtătorul obligațiilor ce derivă din acestea și a-și asuma răspunderea specifică, pentru că dreptul conține în el și obligația corelativă care-l întregește. [87, p. 20]
Există însă și opinii în sensul că notarul public nu are calitatea de funcționar, opinie la care însă nu achiesăm. În acest sens, s-a arătat că notarul public desfășoară o activitate de interes public – de aceea și în denumirea sa apare noțiunea de public, în sensul că stă la dispoziția publicului, că servește interesele acestuia – dar el prestează aceste servicii fără a fi în serviciul unei unități, fără a fi încadrat într-o anumită formă de organizare ierarhică, subordonat unui regulament intern de funcționare, elemente care îl caracterizează pe funcționarul public. Astfel, notarul este public în raport cu persoanele care se află în fața sa și îl solicită, dar nu în raport cu vreo entitate care s-ar putea afla în spatele său și în care să fie încadrat. Din acest punct de vedere notarul este liber, autonom, nu se supune decât regulilor deontologice ale profesiei, dar nu este în serviciul nimănui, nu este subordonat ierarhic, nu se supune unor reguli interne. Notarul nu este nicio persoană juridică, nicio instituție, ci o persoană fizică, autonomă care îndeplinește însărcinările date în serviciul public. Tot în legătură cu această opinie s-a argumentat faptul că judecătorii, notarii publici, precum și alte persoane care-și desfășoară activitatea în cadrul unor proceduri penale necontencioase, nu pot fi trase la răspundere penală cu privire la soluțiile pe care le dau, deoarece legea a instituit controlul pe cale judecătorească asupra acestora, astfel că nu vor putea fi subiecți activi ai infracțiunilor de serviciu, pentru soluțiile pe care le pronunță în cadrul acestor proceduri. Nici această ultimă idee nu are puterea de a ne determina să conchidem că notarii publici nu pot fi subiecți activi ai infracțiunilor de corupție întrucât, faptul că actele întocmite de aceștia sunt atacabile în instanță, nu este în măsură să combată esența acestei profesii, care este aceea de exercitare a unei activități în cadrul unui serviciu de interes public. [171, p. 115]
În ceea ce privește profesia de avocat, aceasta este o profesie liberă și independentă, cu o organizare și funcționare autonomă. [197, p. 205] Tocmai de aceea și practica judiciară a considerat că avocatul nu este funcționar public în sensul legii penale, întrucât statutul și exercitarea acestei profesii nu corespund și nu răspund criteriilor și cerințelor impuse de dispozițiile art. 175 din Noul CP român. Prin urmare, avocatul în exercitarea activității sale profesionale nu poate comite infracțiunea de luare de mită.
Această constatare este susținută și de Decizia nr. 569/1990 a Curții Supreme de Justiție, care consideră că avocatul este persoana care îndeplinește, în cadrul procesului, rolul de mandatar al persoanelor care l-au angajat, având împuternicirea de a le reprezenta și asista în fața instanțelor de judecată. Un alt aspect semnificativ menționat de instanța supremă este acela că justițiabilii pot să-și aleagă avocații, care la rândul lor pot renunța la prestarea serviciului avocațial pentru motive temeinice, ceea ce nu este posibil, în cazul persoanelor subordonate, respectiv a celor încadrate în organizații publice, care nu se pot desista de la îndeplinirea sarcinilor de serviciu încredințate. De asemeni, instanța supremă pune în evidență și un alt element care relevă faptul că avocatul nu poate fi încadrat în categoria funcționarilor publici, respectiv retribuirea muncii. Astfel, potrivit legislației, avocații sunt prevăzuți la categoria celor care nu sunt retribuiți pentru munca prestată de către organizația profesională din care fac parte, ci în calitatea lor de liber-profesioniști, sunt plătiți de către justițiabili. Tot instanța supremă consideră că asimilarea cu „alți salariați” (asimilați) a avocatului pledant ar fi de natură să lezeze rolul apărării, acesta putând fi considerat ca subordonat autorității publice, încălcându-se astfel garanția unei apărări obiective a justițiabililor. În concluzie, instanța supremă consideră că, întrucât avocatul nu face parte din categoria funcționarilor (funcționarilor publici), se impune achitarea inculpatului, care are calitatea de avocat, chiar dacă din probele administrate în cauză ar rezulta că, în legătură cu executarea mandatului de apărător, el a primit sume de bani mai mari decât onorariul de avocat legal cuvenit. [137, p. 48-50]
În doctrină au existat și puncte de vedere contrare, care au susținut că în anumite situații avocații pot fi subiecți ai infracțiunii de luare de mită. Astfel, s-a stipulat că, în cazul în care avocatul încheie contractul de asistență juridică cu un justițiabil persoană fizică, nu-i pot fi aplicabile dispozițiile art. 147 alin. (1) și (2) CP român anterior (art. 175 Noul CP român) în ceea ce privește faptele prevăzute de legea penală, săvârșite de avocat în legătură cu contractul de asistență juridică respectiv, însă, în condițiile în care avocatul încheie un contract de asistență juridică cu o altă persoană juridică de drept privat, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 147 alin. (2) CP român (art. 175 Noul CP român), pentru ca avocatul să dobândească calitatea de funcționar, în ceea ce privește faptele penale săvârșite de acesta în legătură cu contractul sus-menționat. Nu achiesăm nici la acest punct de vedere, întrucât atribuțiile, pe care le exercită avocatul în cadrul profesiei sale independente, sunt aceleași, indiferent de calitatea persoanei pe care o asistă sau o reprezintă. [171, p. 107]
O situație care trebuie avută în vedere, însă, este cea a avocatului din oficiu. În primul rând, acesta îndeplinește condițiile cuprinse în art. 175 Noul CP român pentru calitatea de funcționar public, deoarece pe durata delegării sau până se prezintă un avocat ales, el trebuie să acorde asistență juridică retribuită de către stat și în serviciul statului, ca o garanție a dreptului la apărare, în îndeplinirea unei însărcinări date de către barou. În al doilea rând, ținându-se seama de faptul că interpretarea dată prevederilor CP român nu poate fi infirmată de unele dispoziții cu caracter nepenal, respectiv cele din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, care prevăd că, în exercitarea profesiei, avocații sunt ocrotiți de lege, fără a putea fi asimilați funcționarului public. Întrucât, în materie penală, prevalează definiția dată de norma penală, avocatul din oficiu poate fi asimilat funcționarului public, întrunind calitatea specifică subiectului activ al infracțiunii de luare de mită. [109, p. 394-395]
Categoriile de persoane care pot avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită sunt numeroase, așa cum rezultă și din prevederile Noului CP român și Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, însă, în cele expuse anterior, am încercat să prezentăm o parte din categoria persoanelor care pot avea avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită, conform practicii judiciare existente.
Subiect activ al infracțiunii de luare de mită poate fi și o persoană juridică, în condițiile și cu limitările arătate în art. 135 din Noul CP român. Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, la săvârșirea aceleiași infracțiuni de luare de mită. [85, p. 391]
Pentru a nu mai exista controverse determinate de analiza calității de subiect activ al infracțiunii de luare de mită a anumitor categorii de funcționari publici și o practică judiciară neunitară, consider că se impune precizarea în norma de incriminare, în mod expres, a categoriilor de funcționari publici care pot avea calitatea de subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită, deși Noul CP român în vigoare a făcut câteva progrese în acest sens.
Infracțiunea de luare de mită poate fi săvârșită de către un singur făptuitor sau de către mai mulți făptuitori, participația penală fiind posibilă în cazul acestei infracțiuni sub toate formele sale. Însă, coautor al infracțiunii de luare de mită nu poate fi decât persoana care are calitatea de funcționar public, cerută de lege autorului infracțiunii. În ceea ce privește instigatorul sau complicele la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, se poate observa că poate fi orice persoană, care are capacitatea de a răspunde penal, în cazul acestora neexistând condiția de a avea calitatea specială cerută de lege autorului infracțiunii. Cu privire la mituitor, s-a remarcat faptul că acesta nu poate fi considerat participant la infracțiunea de luare de mită, deoarece este autor al unei infracțiuni distincte, respectiv cea de darea de mită.
O problemă controversată cu care s-a confruntat practica și doctrina penală în cazul infracțiunilor bilaterale, în care activitățile bilaterale au fost descompuse și incriminate ca fapte distincte, este aceea a încadrării juridice a intermediarului, care ajuta atât mituitorul, cât și persoana mituită.
Într-o primă opinie, s-a considerat că fapta intermediarului de a ajuta atât persoana care dă mită, cât și pe cea care primește mita, constituie complicitate doar la una dintre infracțiunile de luare sau dare de mită.
Într-o altă opinie, exprimată atât în literatura juridică mai veche, cât și în cea recentă, s-a considerat că în acest caz există complicitate concomitentă la ambele infracțiuni, respectiv de luare și dare de mită. Astfel, dacă intermediarul a acționat la cererea și în interesul mituitorului, transmițând banii sau celelalte foloase funcționarului mituit, el este complice la infracțiunea de dare de mită, însă, în cazul în care, săvârșind această faptă, complicele cunoaște și activitatea autorului celeilate infracțiuni, de luare de mită, prevăzând rezultatul ei socialmente periculos și voind să contribuie la săvârșirea, de către autor, a faptei de luare de mită, sunt întrunite toate trăsăturile obiective și subiective ale complicității și în raport cu această infracțiune. În aceste condiții, acțiunea intermediarului, deși unică, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele atât ale complicității la infracțiunea de dare de mită, cât și la cea de luare de mită. [20, p. 331]
Având în vedere numeroasele categorii de funcționari publici care săvârșesc fapte de luare de mită și, nu în ultimul rând, faptul că una dintre cauzele amplificării fenomenului corupției este costul ridicat al vieții cu care se confruntă acești funcționari publici, consider că se impune îmbunătățirea condițiilor de salarizare a funcționarilor publici. De asemeni, consider că pentru diminuarea numărului faptelor de luare de mită, dar și a celor de dare de mită, se impune completarea codurilor de conduită pentru funcționarii publici cu sancțiuni mai aspre în vederea determinării funcționarilor publici să-și exercite sarcinile de serviciu în mod corect, onorabil și corespunzător.
Subiectul pasiv al infracțiunii de luare de mită. În cazul infracțiunii de luare de mită, subiectul pasiv este, potrivit prevederilor art. 289 raportat la art. 175 din Noul CP român și prevederilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, autoritatea publică, instituția publică, regia autonomă, operatorul economic sau persoana juridică cu capital integral sau majoritar de stat, societatea comercială, compania și societatea națională, partidele sau formațiunile politice, sindicatele, organizațiile patronale, asociațiile fără scop lucrativ sau fundațiile, persoana juridică sau persoana care exercită un serviciu de interes public, în al cărui serviciu este și acționează funcționarul public sau asimilatul acestuia a cărui corupere se încearcă sau se realizează. Potrivit prevederilor art. 293 și 294 din Noul CP român, subiect pasiv principal al infracțiunii de luare de mită este reprezentat și de organizațiile publice internaționale la care România este parte, instanțele internaționale a căror competență este acceptată de România, statele străine sau instanțele străine. Subiectul pasiv general este statul, ca titular al intereselor publice aparate prin această incriminare.
În cazul în care funcționarul corupt apelează la mijloace de constrângere a unei persoane în vederea determinării acesteia să dea mită, indiferent de felul constrângerii, fizice sau morale, persoana constrânsă va fi subiect pasiv secundar al infracțiunii de luare de mită și nu va răspunde penal pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită conform prevederilor art. 290 alin. (2) Noul CP român.
3.4. Conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită
3.4.1. Latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită
Elementul material al infracțiunii de luare de mită se poate realiza alternativ prin trei modalități normative, care se manifestă fie sub forma acțiunii.
Elementul material realizat printr-o acțiune constă în pretinderea ori primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin funcționarului public, ori acceptarea promisiunii unor asemenea foloase.
O primă modalitate de săvârșire a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită se realizează prin acțiunea de pretindere de bani sau alte foloase care nu i se cuvin subiectului, care echivalează cu formularea unei cereri stăruitoare sau a unei pretenții. În acest caz inițiativa este a funcționarului public și nu se impune ca această cerere să fie și realizată.
Astfel, săvârșește infracțiunea de luare de mită, printr-o acțiune de pretindere, inculpatul, care, având calitatea de funcționar-inspector de impozite, a pretins de la un număr de patru administratori de societăți comerciale, diverse sume de bani, cu scopul de a le diminua impozitele pe care aceștia trebuiau să le plătească statului, în raport de veniturile pe care le realizau. Instanța supremă a considerat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită. [52, p. 69]
Acțiunea de pretindere poate fi formulată prin cuvinte, gesturi, dar și în scris, ori prin orice alt mod de comunicare, nefiind condiționată de modalitatea de manifestare a acesteia, ea putând fi expresă sau aluzivă. De asemeni, precizarea de către făptuitor a destinației foloaselor necuvenite primite sau înțelegerea de către mituitor a acestei destinații nu are relevanță, întrucât existența infracțiunii de luare de mită nu este condiționată de preexistența infracțiunii de dare de mită, cele două infracțiuni fiind autonome.
Astfel, într-o speță, instanța a reținut fapta unui ofițer de poliție de a pretinde și primi de la tatăl unui minor infractor, internat la un centru de minori, suma de 20.000 lei și 50 mărci germane pentru a-l scoate pe minor din acel centru. Dacă prima instanță l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în apel s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în abuz de serviciu, cu motivarea că, deși primirea banilor a avut legătură cu punerea minorului în libertate, inculpatul a lăsat să se creadă că va da o destinație licită, și anume că vor fi folosiți pentru acoperirea prejudiciului. Instanța de recurs însă a revenit la soluția primei instanțe, argumentând că fapta funcționarului, care pretinde ori primește bani ce nu i se cuvin pentru a îndeplini sau nu un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau pentru a face un act contrar acestor îndatoriri constituie infracțiunea de luare de mită, existența acesteia nefiind influențată de faptul că funcționarul indică sau nu corect care va fi destinația pe care urmează să o dea banilor primiți. [20, p. 339]
În cazul în care cererea se face printr-o scrisoare, se pune problema determinării momentului în care are loc pretinderea. Într-un astfel de caz, pot exista patru momente: expedierea scrisorii care conține pretenția, sosirea scrisorii la destinatar, luarea la cunoștință de către acesta și înțelegerea de către destinatar a solicitărilor ce i se adresează. Literatura juridică și practica judiciară, consideră, în general, că se poate vorbi de pretindere numai atunci când destinatarul ia cunoștință de conținutul cererii, deoarece anterior acestui moment ne aflăm în prezența unei acțiuni care încă nu s-a exteriorizat în raport cu altă persoană. Unii autori sunt însă mai exigenți, fiind de părere că, pentru a exista pretindere – indiferent că cererea s-a formulat în scris sau față de o persoană prezentă – este necesar ca cel solicitat să fi înțeles conținutul cererii. [91, p. 125-126]
În literatura de specialitate există însă și păreri, potrivit cărora, întrucât acțiunea de pretindere are un caracter unilateral, nu se impune condiția înțelegerii solicitării funcționarului public de către persoana căreia îi este adresată, punct de vedere pe care însă nu îl împărtășim.
Un alt aspect invocat în literatura juridică și practica judiciară legat de acțiunea de pretindere se referă la cazul în care funcționarul public nu a urmărit să pretindă un folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul, în legătură cu îndeplinirea unei atribuții de serviciu, dar cele spuse de el au fost interpretate ca o pretenție, căreia, însă, nu i s-a dat urmare. În acest caz nu va exista infracțiunea de luare de mită, întrucât lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, respectiv acțiunea de pretindere. Dar în cazul în care s-ar da urmare, pretenția fiind satisfăcută, va exista infracțiunea de luare de mită, însă aceasta va fi realizată prin a doua modalitate de săvârșire a elementului material al laturii obiective a infracțiunii, respectiv prin acțiunea de primire de bani sau alte foloase necuvenite. [109, p. 413]
În legătură cu această primă modalitate normativă de săvârșire a infracțiunii de luare de mită, organele judiciare trebuie să manifeste un grad sporit de vigilență, deoarece nu de puține ori deducerea acestei modalități nu este ușor de făcut. Privit din perspectiva contextului evolutiv al modalității pretinderii, implicit și al oferirii, investigatorii se găsesc în situația întrezăririi unor adevărate caractere de tip mafiot ale „înțelegerii” dintre părți, fără solicitări sau propuneri explicite, ci tacite, bazate pe sugestii subtile, dar cu o mare forță de convingere. Cu titlu de exemplu, putem reda situația în care un funcționar public ce face parte dintr-un organ deliberativ, în schimbul efectuării unui act contrar atribuțiilor sale, aduce la cunoștință celeilalte părți, cu putere decizională în acest sens, că nu dorește nimic pentru sine, dar, pentru a realiza mai ușor actul contrar, ar trebui schimbat șeful organului deliberativ din care face parte. Bineînțeles, aluzia privitoare la numirea sa în funcția de șef al instituției în cauză urmează a fi analizată de organele judiciare în contextul întregului material probator administrat în cauză, cu luarea în considerare a raporturilor dintre părți, trecute și viitoare, a îndeplinirii sau nu a unor acte de natură a materializa scopurile avute în vedere de fiecare parte a înțelegerii. [103, p. 56]
Pornind de la aspectele invocate în literatura de specialitate cu privire la acțiunea de pretindere, dar și de la spețele invocate, însă fără a ne limita la acestea, considerăm că acțiunea de pretindere, indiferent în ce mod este formulată: verbal, în scris sau prin alte moduri de comunicare, indiferent că se manifestă expres, direct sau indirect, printr-o aluzie sau pe căi ocolitoare, aceasta trebuie să sugereze fără echivoc cererea de bani sau de alte foloase a funcționarului public, exprimând intenția acestuia de a condiționa îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu de aceste foloase necuvenite și nu în ultimul rând să fie și înțeleasă de cel căruia i se adresează.
A doua modalitate de săvârșire a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită se realizează prin acțiunea de primire de bani sau alte foloase necuvenite, care echivalează cu predarea efectivă subiectului activ a foloaselor care nu i se cuvin. În acest caz inițiativa nu mai aparține funcționarului public, ci corupătorului. Această acțiune de primire se poate materializa atât direct între corupător și funcționarul public, cât și indirect prin intermediul unor pesoane sau prin alte mijloace.
Astfel, practica judiciară a reținut fapta inculpatului, care în calitatea sa de profesor universitar de Științe Economice a Universității Craiova, având în vedere obținerea unor foloase necuvenite, a acordat note foarte mici studenților, care au susținut într-o primă etapă examenul, producând astfel panică în rândul studenților, ce urmau să susțină examene în continuare cu inculpatul. Astfel, o parte dintre studenții inculpatului, în vederea promovării examenului sau obținerii de note mari, au dat inculpatului sume de bani, fie direct, fie indirect, prin intermediul soției inculpatului, care îndeplinea funcția de profesor în cadrul facultății sau norei inculpatului, studentă la aceeași facultate. Instanța supremă a decis condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, considerând irelevantă modalitatea de primire a foloaselor necuvenite. [137, p. 128-129]
În practica judiciară se întâlnesc numeroase cazuri în care funcționarul public care, ajungând în posesia folosului necuvenit, nu-l refuză, dar nici nu-și manifestă dorința de a-l primi, în mod expres, păstrându-și posibilitatea de a beneficia de el. În aceste cazuri instanța a constatat faptul că funcționarul a săvârșit infracțiunea de luare de mită, manifestată sub forma modalității de primire.
În acest sens, într-o speță, practica judiciară a decis că săvârșește infracțiunea de luare de mită, printr-o acțiune de primire, inspectorul din cadrul I.T.M. Timiș, cu atribuții de control, care a primit suma de 500 lei pentru a îndeplini un act contrar îndatoririlor sale de serviciu și a reduce amenda contravențională aplicată societății supuse controlului. Deși această decizie a fost contestată de inculpat, motivând că nu a pretins nicio sumă de bani de la denunțătoare, aceasta introducându-i o bancnotă în buzunar, instanța supremă a decis că acest aspect este lipsit de relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de luare de mită, care s-a realizat prin modalitatea primirii. [47]
A treia modalitate de comitere a infracțiunii de luare de mită constă în acțiunea de acceptare de bani sau alte foloase necuvenite de către funcționarul public, care reprezintă consimțirea funcționarului public de a primi foloasele necuvenite. Și în acest caz inițiativa aparține mituitorului, iar funcționarul public acceptă promisiunea. Modalitatea de acceptare a promisiunii de către funcționarul public poate fi expresă sau tacită, însă în oricare din modalități s-ar manifesta aceasta trebuie să fie fără echivoc.
Astfel, practica judiciară a considerat că săvârșește infracțiunea de luare de mită, printr-o acțiune de acceptare, și inculpata care, în calitatea sa de inspector pentru spațiul locativ Sighișoara, având printre atribuții și cea de propunere de atribuire a locuințelor persoanelor prevăzute în legislația specială, acceptă cererea unui pensionar, căruia îi repartizase o locuință, de a sprijini în același mod fiul șomer al unei prietene, în schimbul unor sume de bani. [137, p. 79]
Într-o altă speță, instanța a reținut fapta inculpatului, lucrător vamal, care a acceptat un folos material necuvenit în vederea încălcării îndatoririlor de serviciu, respectiv eliberarea de chitanțe vamale false. Această situație a intervenit într-o perioadă în care taxele vamale pentru importul de autoturisme au fost majorate, nefiind însă majorate și taxele vamale pentru importul de subansamble de autoturism. Folosindu-se de nemajorarea taxelor vamale pentru importul de subansamble de autoturism, inculpatul a sugerat proprietarilor mașinilor achiziționate din străinătate și care trebuiau să treacă prin punctul vamal, un procedeu de a se sustrage de la plata taxelor vamale majorate, de a prezenta facturi separate pentru caroserie și motor, deși autoturismele erau asamblate. Astfel, instanța supremă a decis că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, săvârșită prin modalitatea de acceptare. [45, p. 139-147]
În cadrul Noului CP român legiuitorul nu a mai incriminat nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite de către funcționarul public, întrucât acesta a considerat că această modalitate nu semnifică altceva decât o acceptare tacită. Eliminarea modalității „nerespingerii” reprezintă un progres al politicii penale, mulți autori considerand că existența în reglementarea anterioară a acestui concept de „nerespingere” este excesivă, iar în noua formă textul dobândește un câștig sub aspectul clarității și conciziei.
O atenție aparte suscită, menționează autorul V. Cușnir în acest sens, elementul provocării infracțiunii de corupție. [38, p. 28] În opinia autorului provocarea luării de mită urmărește, în primul rând, scopul de a fabrica probe artificiale privind vinovăția unui funcționar în săvârșirea unei fapte penale condamnabile sau, în al doilea rând, poate avea ca scop învinuirea unei persoane particulare în infracțiunea de dare de mită, în situația când subiect al acțiunilor de provocare este un funcționar. [38, p. 28] Autorul citat consideră că acțiunile de provocare a infracțiunii de corupție pot fi comise de orice persoană care întrunește condițiile prevăzute de lege pentru răspunderea penală. [38, p. 29]
Existența elementului material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor condiții esențiale.
Prima condiție este ca pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase.
Prin bani se înțelege orice monedă sau bancnotă română sau străină care este în circulație la un anumit moment îndeplinind funcția de plată. [148, p. 78]
Prin folos, într-un sens general, se înțelege un câștig material sau moral, un beneficiu, profit sau avantaj.
Totuși interpretarea noțiunii de „foloase” a ridicat numeroase controverse în literatura de specialitate privind stabilirea caracterului patrimonial, nepatrimonial al acestor foloase.
Astfel, o parte din doctrinari, printre care și A. Filipaș, consideră că expresia „alte foloase” se referă doar la foloasele patrimoniale. Atunci când face această afirmație, autorul are în vedere o interpretare sistematică, istorică și logică a noțiunii „alte foloase”, potrivit căreia doar folosul patrimonial a fost avut în vedere de către legiuitor când a construit această expresie. Pentru a-și argumenta afirmația autorul pornește de la momentul în care infracțiunea de luare de mită a fost introdusă în sistemul dreptului penal român, respectiv în CP român de la 1864, care a avut la bază CP francez. CP francez de la 1810 stipula într-un mod foarte clar că ceea ce primește, pretinde sau nu respinge ca promisiune funcționarul este o valoare patrimonială, este un cadou, un dar în sens patrimonial care i se face funcționarului. Ideea textului francez era ca funcționarul să nu ia alte remunerații decât ceea ce i se cuvenea din serviciul pe care îl făcea, lucru care a fost preluat de legiuitorul român de la 1864. Deși în CP de la 1936 (art. 251 – „funcționarul care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la funcția sa, ori a face un act contrar îndatoririlor funcției sale, pretinde sau primește, fie direct, fie indirect, bani, bunuri, valori, comisioane sau orice alt folos ce nu i se cuvin după lege, ori acceptă o astfel de promisiune sau nu o respinge, săvârșește infracțiunea de luare de mită), 1968 și Noul CP român, nu s-a mai menținut exprimarea exactă, autorul consideră totuși că aceasta ar trebui restabilită pe calea interpretării, întrucât sensul dat noțiunii de mită în dreptul penal a fost unul patrimonial. Acesta conchide că, în cazul în care funcționarul primește, pretinde ori acceptă un folos nepatrimonial, nu ne aflăm în prezența infracțiunii de luare de mită. [99, p. 448]
De asemeni și unii autori sovietici înțeleg prin „foloase” servicii cu caracter material, bilete pentru sanatoriu, acordarea de locuințe, abonamente la teatru etc. Tot ei susțin că uneori mita se camuflează sub formă de prime, salarizare prin cumul etc. În doctrina penală italiană se observă că folosul poate fi primit și pentru un terț, atâta vreme cât își păstrează caracterul de retribuție față de funcționar, în sensul că acesta va avea un anumit avantaj (de exemplu, va fi iertat de o datorie) de pe urma folosului acordat terțului. Un autor german este de părere că obiectul mitei poate fi reprezentat și de foloase care numai indirect îmbunătățesc situația funcționarului (de exemplu, cadouri făcute soției, care conviețuiește cu funcționarul, cu știința acestuia și în legătură cu un act de serviciu). [92, p. 75]
O altă parte a doctrinei, bazându-se pe principiul că, dacă legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu poate face distincție, consideră că foloasele avute în vedere de textul incriminator pot fi atât de natură materială, cât și de natură morală (de exemplu, acordarea unui titlu științific, distincții, poziții sociale, inclusiv obținerea unor foloase sexuale). [139, p. 115]
În ceea ce ne privește, achiesăm la ultimul punct de vedere și considerăm că foloasele, ce au format obiectul mitei, pot fi atât de natură patrimonială, cât și de natură morală, așa cum se stabilește și prin definiția termenului „folos”, care înseamnă un câștig material sau moral.
În concluzie, expresia „alte foloase” din cadrul textului art. 289 din Noul CP român are un conținut larg, referindu-se la avantaje de ordin patrimonial (bunuri, comisioane, plata unor datorii, lucrări gratuite, folosința gratuită a unei locuințe etc.) și nepatrimonial (acodarea unor distincții, titluri, grade, decorații). [199, p. 260] Prin noțiunea de „foloase nepatrimoniale”, legiuitorul a înțeles doar acele foloase care vor determina în viitorul apropiat sau îndepărtat apariția unor consecințe patrimoniale sau sociale, care, indirect, vor conduce la îmbunătățirea situației patrimoniale a funcționarului public. Foloasele cu caracter pur moral, care nu sunt în măsură să conducă la apariția unor consecințe patrimoniale sau sociale, care să influențeze în sens pozitiv situația patrimonială a funcționarului public, considerăm că nu se încadrează în sfera noțiunii de „foloase”, așa cum este definită în art. 289 Noul CP român.
Astfel, în practica judiciară s-a decis că prin „foloase”, în accepțiunea art. 254 alin. (1) CP român anterior [art. 289 alin. (1) Noul CP român], se înțelege și pretinderea ori primirea de sume de bani sub formă de împrumut, deoarece întrebuințarea lor o perioadă de timp este de natură a asigura un beneficiu celui care le obține pe această cale. Astfel, inculpata, având calitatea de șef al serviciului personal la o schelă de produse petroliere a pretins și primit diverse sume de bani de la șapte persoane pentru a le angaja la unitatea respectivă. Prima instanță a condamnat inculpata pentru săvârșirea, în concurs, a șapte infracțiuni de luare de mită. Întrucât apelul inculpatei a fost respins, aceasta a declarat recurs, invocând în apărarea sa că faptele reținute nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, deoarece nu avea atribuții de angajare a personalului, această atribuție realizându-se de directorul unității, iar sumele de bani le-a primit sub formă de împrumut și nu pentru a facilita angajarea. Instanța supremă a reținut faptul că inculpata, potrivit fișei postului, avea și obligația de a face parte din comisia de examinare a noilor angajați, de a propune organigrama schelei și încadrarea personalului, ceea ce ne confirmă că inculpata avea îndatoriri de serviciu privind angajarea și încadrarea personalului în unitate, chiar dacă ordinele de angajare erau semnate de directorul unității. În ceea ce privește împrejurarea invocată de inculpată că a pretins și primit sume de bani sub formă de împrumut, din care pe unele le-a și restituit, instanța supremă consideră că nu prezintă relevanță, atât timp cât și împrumutul constituie un „folos” în sensul prevederilor art. 254 alin. (1) CP român anterior [art. 289 alin. (1) Noul CP român]. Ca urmare a celor expuse, instanța supremă a decis respingerea recursului, motivând că sumele de bani, obținute cu titlu de împrumut, au fost pretinse și primite de inculpată, în calitate de funcționar, pentru îndeplinirea unor acte din sfera atribuțiilor sale de serviciu. [137, p. 47-48]
Pentru a fi înlăturate controversele doctrinare sau de interpretare ale magistraților, privind stabilirea categoriei de foloase la care se referă art. 289 Noul CP român, respectiv foloase de natură patrimonială sau morală, consider că se impune definirea precisă a termenului „foloase” în cadrul normei de incriminare. Astfel, consider că ar trebui modificat și completat alineatul (1) al art. 289 Noul CP, având, în final, următorul conținut: „(1) Fapta funcționarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase, atât de natură patrimonială, cât și de natură morală, care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta”.
În literatura de specialitate au existat discuții referitoare la existența sau inexistența infracțiunii de luare de mită, determinată de valoarea folosului material.
Astfel, există opinii potrivit cărora nu există infracțiunea de luare de mită dacă funcționarul public primește un folos de valoare redusă, precum daruri ocazionale (cadouri cu ocazia zilei de naștere sau onomastice) sau daruri simbolice (un buchet de flori). Potrivit altor opinii, atât timp cât textul art. 289 Noul CP român nu face referire la valoarea obiectului mitei, acordarea unor astfel de atenții, atunci când acestea se fac în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, conduce la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Pornind de la cele două opinii prezentate, considerăm că în cazurile în care valoarea folosului oferit este foarte redusă, respectiv are un caracter simbolic, cum ar fi: florile, mărțișoarele, bomboanele, dacă nu se constată o legătură directă între acestea și îndeplinirea unui act privitor la sarcinile de serviciu, nu ne aflăm sub incidența infracțiunii de luare de mită; în caz contrar sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
În acest sens, legiuitorul a stabilit care este natura juridică a acestor fapte prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, care stipulează faptul că persoanele prevăzute la art. 1 lit. a) si c), respectiv funcționarii publici și persoanele cu atribuții de control, au obligația de a declara, în termen de 30 de zile de la primire, orice donație directă sau indirectă sau daruri manuale primite în legătură cu exercitarea funcțiilor sau atribuțiilor lor, cu excepția celor care au o valoare simbolică.
Opinia noastră este în acord și cu practica instanței supreme care consideră că atâta vreme cât nu există o prevedere expresă în cadrul Noului CP român privind valoarea folosului material, respectiv art. 289 Noul CP român nu cere existența unei proporții între valoarea actului pretins de la funcționarul public și suma de bani sau folosul ilicit obținut de către acesta, conținutul infracțiunii se realizează. [141, p. 351]
În acest sens, s-ar impune modificarea legii penale prin precizarea în norma de incriminare, în mod expres, dacă valoarea folosului necuvenit determină existența infracțiunii de luare de mită, eliminând astfel existența unor soluții diferite ale instanțelor în acest sens. Astfel, consider că ar fi necesară introducerea în cadrul art. 289 Noul CP român a alineatului (21) cu următorul conținut „ Faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) nu constituie infracțiuni atunci când valoarea foloaselor necuvenite este redusă, având un caracter simbolic, și nu se constată o legătură directă între acestea și îndeplinirea actului privitor la îndatoririle de serviciu”.
A doua condiție privind existența elementului material al infracțiunii de luare de mită se referă la faptul că banii sau celelalte foloase pretinse, primite sau promise trebuie să fie necuvenite.
Foloasele pretinse, primite sau promise trebuie să nu fie prevăzute de lege a se percepe, ele trebuie să reprezinte o recompensă, o îmbogățire fără just temei, adică o sporire a averii funcționarului public în vederea realizării unor acte prin eludarea legii. Dacă făptuitorul pretinde, primește sau acceptă o sumă de bani sau alte foloase, care nu au caracter de recompense, retribuții pentru funcționarul public, ci au caracter de obligații nelegale, impuse persoanei care solicită realizarea unor acte prin eludarea legii, fapta nu constituie luare de mită, ci abuz în serviciu.
Pe bună dreptate s-a spus că banii sau foloasele sunt necuvenite nu numai atunci când pentru îndeplinirea unui act gratuit se pretinde sau se primește o retribuție, ci și atunci când se primește ceva peste ceea ce legal este datorat sau se acceptă, ori nu se refuză o promisiune care depășește ceea ce se datorează. [91, p. 137]
A treia condiție privind realizarea elementului material al infracțiunii de luare de mită se referă la faptul că pretinderea, primirea sau acceptarea se poate săvârși anterior, concomitent sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării sau întârzierii în îndeplinirea actului de serviciu al funcționarului public sau cu efectuarea unui act contrar atribuțiilor de serviciu.
Anterioritatea primirii folosului, în raport cu efectuarea actului pe care acel folos este destinat să-l remunereze, nu comportă nicio dificultate, sub aspectul stabilirii ei, atunci când există o singură remitere și un singur act de serviciu. Situația este mai complicată atunci când, pe parcursul unui interval de timp, pe de o parte, au avut loc mai multe remiteri succesive și, pe de altă parte, funcționarul public a efectuat o pluralitate de acte specifice funcției sale, de asemeni eșalonate în timp. În această ipoteză, anterioritatea trebuie apreciată ținându-se seama de toate legăturile ce au existat între mituitor și funcționarul mituit, deoarece întrepătrunderea actelor de serviciu cu remiterile corespunzătoare poate fi relevantă pentru îndeplinirea acestei cerințe. Aplicabilitatea celor explicate mai sus o întâlnim în practica judiciară. Astfel, potrivit unei spețe din practica judiciară franceză, o societate din Reims, producătoare de vinuri, exporta produsele sale prin sucursala din Bordeaux, cu care lucra un agent comercial. Pentru a întreține bunăvoința directorului din Bordeaux, care nu părea interesat de vânzările în străinătate, agentul comercial, de mai mulți ani, își făcuse obiceiul de a înapoia acestui director o parte din comisioanele pe care le încasa societatea. Ambele persoane au fost condamnate pentru corupție (directorul – corupție pasivă și agentul – corupție activă). În recursul lor, aceștia au invocate lipsa unei condiții esențiale pentru consumarea infracțiunii și anume aceea a anteriorității primirii foloaselor față de actul de serviciu, întrucât fiecare sumă dată directorului era scoasă din comisionul de după executarea vânzării, constituind astfel o mulțumire, o atenție pe care legea penală franceză nu o pedepsește. Recursul a fost însă respins de către Curtea de Casație pentru motivul că, deși acest beneficiu valora o atenție pentru un act consumat, el antrena directorul pentru un viitor act al funcției sale, acordul fraudulos fiind reînnoit astfel periodic. [91, p. 138]
Potrivit afirmației că faptele incriminate prin art. 289 Noul CP român se pot comite și concomitent cu îndeplinirea actului de serviciu, menționăm o decizie a Tribunalului Suprem, care a considerat că fapta unui medic specialist în obstetrică-ginecologie de a primi de la două paciente, cărora urma să le întrerupă legal cursul sarcinii și care fuseseră anesteziate, unele sume de bani „pentru a lucra mai atent” constituie infracțiune de luare de mită. În motivarea acestei soluții se arată că, din moment ce prin art. 256 CP român anterior (în Noul CP penal român se regăsește în cadrul art. 289) s-a creat un regim derogator de la dispozițiile art. 254 CP român anterior (art. 289 Noul CP român) doar pentru cazul în care funcționarul a primit folosul după îndeplinirea actului ce intră în atribuțiile sale de serviciu, rezultă că primirea folosului nu numai anterior, ci și concomitent îndeplinirii acelui act realizează infracțiunea de luare de mită. [92, p. 84]
În jurisprudență s-a decis că fapta de a pretinde și primi un folos necuvenit de către un funcționar public, după îndeplinirea, în parte, a unei îndatoriri de serviciu, dar înainte de finalizarea ei, constituie infracțiunea de luare de mită. Astfel, aprobarea de către funcționarul public competent a unei cereri, dar refuzul de a comunica petiționarului soluția înainte de a i se da o sumă de bani, înseamnă a condiționa îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu de un folos material, și nu a primit folosul ca răsplată necuvenită pentru îndeplinirea acelui act. [139, p. 117]
Spre deosebire de CP român anterior care prevedea că fapta incriminată prin art. 254 (art. 289 Noul CP) nu se poate comite ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii îndeplinirii actului de serviciu ori efectuării unui act contrar îndatoririlor de serviciu, se poate observa că potrivit Noului CP român faptele incriminate prin art. 289 se pot comite și ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării sau întârzierii îndeplinirii actului de serviciu ori efectuării unui act contrar îndatoririlor de serviciu. Acest lucru este posibil datorită faptului că în Noul CP român primirea de foloase necuvenite nu mai este incriminată ca infracțiune de sine stătătoare. În acest sens, în art. 289 din Noul CP român legiuitorul a comasat atât reglementarea prevăzută în art. 254 (luarea de mită) CP român anterior (art. 289 Noul CP român), cât și cea prevăzută în art. 256 (primirea de foloase necuvenite) din cadrul CP român anterior.
O ultimă condiție necesară realizării elementului material al infracțiunii de luare de mită se referă la faptul că actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare sau întârziere funcționarul public pretinde, primește sau acceptă bani sau alte foloase, trebuie să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale acestuia, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau contrar acestor îndatoriri. În cazul nerealizarii acestei condiții nu va exista infracțiunea de luare de mită.
Pornind de la această condiție, considerăm că, într-o primă etapă, este necesar să determinăm care sunt actele care intră în sfera îndatoririlor de serviciu ale funcționarului public. Astfel, în doctrină s-a stabilit că prin termenul de îndatorire de serviciu se înțelege orice atribuție a cărei îndeplinire sau neîndeplinire este impusă prin atribuțiile stabilite prin lege sau prin fișa de post pentru funcția respectivă.
Astfel, și practica judiciară consideră că pentru existența infracțiunii de luare de mită se impune îndeplinirea condiției ca pretinderea, primirea sau acceptarea să se realizeze în legătură cu îndeplinirea unui act cu privire la îndatoririle de serviciu. În acest sens, instanța supremă a decis condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită a inculpatului, administrator al unei societăți comerciale, având ca obiect și jocuri de întrajutorare, care a pretins și primit de la 12 persoane, în mod repetat, diferite sume de bani, pentru a le asigura premierea anticipată, prin înscrierea într-o evidență specială, ceea ce nu s-a mai realizat datorită încetării jocului respectiv. [42, p. 58-59]
De asemeni, practica judiciară este cea care stabilește că infracțiunea de luare de mită există și în cazul în care funcționarului public i s-a dat spre îndeplinire o sarcină temporară, cum este cazul inculpatului, care având calitatea de lăcătuș mecanic, a primit dispoziția de la șeful ierarhic de a asigura pentru o perioadă de timp paza secției.
În același timp, practica judiciară a stabilit că pretinderea sau primirea de către un funcționar public pentru a îndeplini un act cu privire la care are atribuții de serviciu limitate la realizarea actului final, constituie, de asemenea, infracțiunea de luare de mită. Astfel, inculpatul, șef la biroul parcaje din cadrul Administrației Domeniului Public al sectorului 4 București, a pretins suma de 2.000.000 lei de ., pentru a aviza favorabil obținerea autorizației de parcare în fața magazinului său, fiind apoi prins, în flagrant, în timp ce primea 1.000.000 lei din banii ceruți. Întrucât prima instanță l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, acesta a declarat apel, care de asemeni a fost respins. Declarând recurs, inculpatul a invocat, în apărarea sa, faptul că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite (infracțiune prevăzută de CP român anterior), întrucât nu avea atribuția de a elibera autorizația de parcare. Instanța supremă a reținut faptul că inculpatul, în calitatea sa de șef al biroului parcaje, avea obligația înregistrării cererii de obținere a autorizației de parcare, verificării situației reale din teren și întocmirii unei note de constatare, finalizată printr-o propunere adresată Administrației Străzilor. Rezultând că, prin acordarea avizului său favorabil, în lipsa căruia cererea de obținere a autorizației nu putea fi supusă aprobării, inculpatul avea atribuții limitate de rezolvare a cererii pentru aprobarea căreia a pretins bani, este evident că el a condiționat îndeplinirea uneia dintre atribuțiile funcției sale de primirea acelui folos material. În baza acestor considerente, instanța supremă a decis respingerea recursului inculpatului întrucât fapta acestuia de pretindere și primire bani pentru îndeplinirea unui act, care intra doar limitat în sfera atribuțiilor sale de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) CP român anterior [art. 289 alin. (1) Noul CP român]. [44, p. 40-41]
O altă problemă care a provocat controverse în practica judiciară este dacă funcționarul public aflat în concediu, medical sau de odihnă, care nu și-a reluat temporar sarcinile de serviciu, poate săvârși infracțiunea de luare de mită. Au existat opinii potrivit cărora în acest caz există infracțiunea de luare de mită, însă au fost și opinii contrare acestei păreri.
Susținătorii primului punct de vedere, la care achiesăm și noi, au afirmat că atât concediul medical, cât și concediul de odihnă nu determină întreruperea sau suspendarea raporturilor de muncă și a funcției deținute. Conform legii, pe perioada efectuării concediului, beneficiarul acestuia nu mai este obligat să-și exercite atribuțiile de serviciu, însă nici nu i se interzice exercitarea activității specifice funcției. Cum legea nu prevede invalidarea actelor efectuate de către funcționarul public aflat în concediu, aceste acte nu vor fi nule și nici anulabile pe acest temei. Practica a arătat că există numeroase cazuri în care, fără o întrerupere oficială a concediului, funcționarul public a efectuat fie din inițiativă proprie, fie la cererea conducerii unității, acte corespunzătoare funcției sale, fără ca acestea să fie invalidate din acest motiv, ele producându-și deplin efectele juridice. Astfel, putem conchide că pentru existența infracțiunii de luare de mită, legea cere numai ca actul negociat de funcționarul public corupt, în schimbul banilor sau al altor foloase primite, pretinse sau acceptate, să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale acestuia, adică să fie un act privitor la îndatoririle de această natură sau un act contrar acestor îndatoriri, nu și ca subiectul activ al infracțiunii să se afle în timpul serviciului. De asemeni, autorii acestei opinii susțin ideea potrivit căreia dacă funcționarul public aflat în concediu nu poate săvârși infracțiunea de luare de mită, aceasta înseamnă că indirect ar fi încurajată negocierea, vânzarea de către funcționarul public corupt a atribuțiilor sale de serviciu. [87, p. 38-39]
Din toate spețele invocate, observăm că, pentru existența infracțiunii de luare de mită, se impune condiția ca, în momentul comiterii faptei, funcționarul public să aibă atribuția de serviciu de care uzează, în scopul obținerii unor foloase necuvenite, indiferent dacă este limitată sau temporară. Dacă în momentul comiterii faptei, funcționarul public nu avea atribuția de serviciu de a efectua acel act, însă i-a sugerat mituitorului că are această atribuție, nu va exista infracțiunea de luare de mită, ci infracțiunea de înșelăciune sau cea de trafic de influență.
S-a considerat de asemenea în practica judiciară că există infracțiune de luare de mită, în cazul în care este îndeplinită condiția ca pretinderea, primirea sau acceptarea să se realizeze în legătură cu neîndeplinirea unui act cu privire la îndatoririle de serviciu. În acest sens, instanța supremă a decis condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită a doi inculpați, ofițeri de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Transporturi Iași, care în urma controlului realizat au descoperit două persoane care posedau mai multe cartoane de țigări și cărora le-au pretins și au primit o sumă de bani, pentru a nu întocmi acte și a nu lua măsuri de sancționare pentru comerț ilicit cu țigări. [43, p. 104-105]
De asemeni, există infracțiune de luare de mită, în cazul în care este îndeplinită condiția ca pretinderea, primirea sau acceptarea să se realizeze în legătură cu întârzierea îndeplinirii unui act cu privire la îndatoririle de serviciu. În acest sens, instanța a decis condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită a funcționarului însărcinat cu executarea unui mandat de arestare care a primit daruri de la cel urmărit, pentru de a nu executa imediat, ci după o perioadă de timp, acel mandat. [94, p. 465-466]
Noul CP român stipulează că există infracțiune de luare de mită și în cazul în care este îndeplinită condiția ca pretinderea, primirea sau acceptarea să se realizeze în legătură cu urgentarea îndeplinirii unui act cu privire la îndatoririle de serviciu.
Tot practica judiciară stabilește că există infracțiune de luare de mită, în cazul în care este îndeplinită condiția ca pretinderea, primirea sau acceptarea să se realizeze în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu. În acest sens, instanța supremă a decis condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită a inculpaților V.A., T.M.I. și I.E., comisari în cadrul Gărzii Financiare, care, cu ocazia unui control desfășurat la punctul de lucru al unei societăți comerciale din București, au primit de la reprezentantul firmei respective suma de 1.000 lei pentru a îndeplini un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv aplicarea unei sancțiuni contravenționale mai blânde în legătură cu neregulile constatate, referitoare la comercializarea băuturilor alcoolice. În acest sens, inculpații au întocmit un proces verbal de sancționare contravențională în fals în care au consemnat date nereale cu privire la cantitatea de băuturi alcoolice deținute ilegal de comerciantul respectiv, document depus la sediul Gărzii Financiare, reprezentanții societăților comerciale controlate fiind exonerați atât de la plata unei amenzi contravenționale, cât și de la confiscarea cantității de băuturi alcoolice. [61]
Urmarea imediată. Prin săvârșirea acțiunii împotriva obiectului infracțiunii se produce o vătămare, o periclitare a acestuia. Această vătămare adusă valorii sociale ocrotite prin fapta interzisă reprezintă tocmai urmarea socialmente periculoasă, element al laturii obiective a conținutului constitutiv al infracțiunii. Tipul infracțiunii este cel care stabilește felul urmării imediate, astfel că aceasta poate să constea fie într-o schimbare a obiectului ori a poziției acestuia, când obiectul infracțiunii are un aspect material, fie într-o stânjenire a normalei desfășurări a relațiilor sociale născute în legătură și datorită valorii sociale ocrotite, când obiectul infracțiunii are natură morală. [135, p. 82]
Alți autori, referindu-se la urmările activității infracționale, ca urmare a realizării elementului material al infracțiunii, consideră că acestea trebuie analizate, după caz, din punct de vedere fizic sau juridic. [3, p. 50]
Și în cazul infracțiunii de luare de mită, existența laturii obiective este condiționată și de existența unei urmări imediate. În cazul comiterii infracțiunii de luare de mită, sub oricare din modalitățile sale, respectiv pretinderea, primirea au acceptarea promisiunii de foloase necuvenite, se produce o stare de pericol pentru relațiile sociale referitoare la funcționarea, în condiții normale, a autorităților publice, instituțiilor publice sau a oricărei persoane juridice, în care funcționarul public își desfășoară activitatea.
În literatura juridică penală s-a susținut că în cazul în care elementul material al infracțiunii de luare de mită a constat în primirea de mită, care fusese pretinsă în prealabil de către funcționarul public pentru îndeplinirea unui act licit cu privire la îndatoririle sale de serviciu, urmarea imediată constă și în producerea unei pagube patrimoniului persoanei constrânse a mitui.
În cazul în care funcționarul public nu constrânge persoana să dea mită, aceasta făcând-o din proprie inițiativă, urmarea imediată nu constă în producerea unei pagube patrimoniului mituitorului, întrucât fapta acestuia îndeplinește condițiile existenței unei infracțiuni.
În practica judiciară se disting soluții contradictorii privind urmarea socialmente periculoasă a infracțiunii de luare de mită, în cazul în care obiectul mitei îl formează un avantaj patrimonial redus.
Pe de o parte, în practica judiciară s-au înregistrat cazuri în care inculpatul a fost achitat, ca urmare a faptului că fapta de primire de sume modice, nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 181 CP român anterior.
Astfel, în practica judiciară s-a reținut fapta inculpatului, controlor de tren, care realizând controlul călătorilor într-o stație CFR, a constatat că trei persoane nu aveau legitimații de călătorie, însă nu le-a întocmit procese verbale de contravenție, precizându-le în schimb că va reveni în vagonul în care se aflau. După plecarea trenului din stație inculpatul a revenit în vagon, împrejurare în care a primit suma de 4.000 lei pentru a nu încheia procese verbale de contravenție. La scurt timp după primirea banilor inculpatul a fost depistat de lucrătorii de poliție. Prima instanță a condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, instanța de apel menținând decizia primei instanțe. Împotriva acestor decizii inculpatul a declarat recurs, solicitând achitarea sa. Instanța supremă admite recursul formulat de inculpat, considerând că în speță se impune aplicarea art. 181 CP român anterior. Potrivit articolului invocat, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită, în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului. Astfel, instanța supremă a achitat inculpatul, motivând că fapta inculpatului este lipsită de importanță, prin cuantumul redus al sumei primite, dar și prin caracterul cu totul ocazional al faptei, inculpatul fiind la prima abatere de acest fel. [137, p. 77-79]
Pe de altă parte, tot practica judiciară a decis faptul că valoarea folosului material necuvenit primit de funcționar, nu influențează existența infracțiunii de luare de mită, întrucât, indiferent de valoarea folosului necuvenit, urmarea socialmente periculoasă se produce, vătămând aceleași relații sociale, respectiv relațiile de serviciu și în aceeași măsură.
Astfel, într-o speță, instanța consideră că fapta de primire de bani de către un profesor pentru a promova o elevă la disciplina pe care o preda prezintă pericolul social al unei infracțiuni, nefiind aplicabile prevederile art. 181 CP român anterior. Astfel, inculpatul este trimis în judecată prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) CP român anterior [art. 289 alin. (1) Noul CP român], deoarece a solicitat suma de 200.000 lei ROL de la o elevă în scopul de a o promova la materia pe care o preda. Însă, instanța de fond, Tribunalul București, a dispus achitarea inculpatului, reținând că suma de bani primită de la elevă reprezintă echivalentul unui schimb valutar făcut de aceasta la cererea inculpatului. Curtea de Apel București menține aceeași soluție de achitare a inculpatului, invocând faptul că deși inculpatul a săvârșit fapta, așa cum a fost reținută în rechizitoriu, totuși având în vedere circumstanțele comiterii și cuantumul avantajului patrimonial, fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Recursul declarat de Parchet este admis de instanța supremă, care a considerat că în cazul luării de mită, infracțiune de pericol, cu un grad ridicat de pericol social, nu contează cuantumul sau proporționalitatea între actul emis de funcționar și avantajul patrimonial, cât interesează dacă factorul ce a generat conduita funcționarului este avantajul urmărit. [148, p. 91-92]
În ambele spețe soluția instanței ar fi trebuit să fie de condamnare a inculpatului, decizia primei instanțe fiind greșită din punctul nostru de vedere, întrucât urmarea socialmente periculoasă în cazul infracțiunii de luare de mită este reprezentată de starea de pericol pentru relațiile de serviciu, care nu este condiționată de cuantumul avantajului necuvenit.
Legătura de cauzalitate. Un alt element important al laturii obiective a conținutului constitutiv al unei infracțiuni îl constituie legătura de cauzalitate între acțiunea ori inacțiunea făptuitorului și urmarea imediată. Această legătură de cauzalitate reprezintă liantul între elementul material (cauza) și urmarea imediată (efectul) cerut de lege pentru existența infracțiunii. Cu alte cuvinte, existența infracțiunii este condiționată de legătura de cauzalitate dintre actul de conduită interzis și urmarea imediată socialmente periculoasă prevăzută de lege. [135, p. 92-93]
După cum am putut observa, se impune ca între acțiunea funcționarului public, componentă a elementului material al infracțiunii de luare de mită, și urmarea imediată să existe o legătură de cauzalitate. În cazul infracțiunii de luare de mită această legătură rezultă din însăși materialitatea faptei desfășurate de făptuitor.
3.4.2. Latura subiectivă a infracțiunii de luare de mită
Spre deosebire de reglementarea anterioară, fapta de luare de mită poate fi comisă atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă, întrucât legiuitorul a eliminat condiția referitoare la comiterea faptei în scopul calificat al îndeplinirii sau neîndeplinirii ori întârzierii îndeplinirii unui act (tocmai pentru a putea incrimina în același text cele două infracțiuni din reglementarea anterioară, luarea de mită și primirea de foloase necuvenite).
Astfel, în cazul comiterii faptei cu intenție directă, făptuitorul este conștient că faptele sale, respectiv pretinderea, primirea sau acceptarea unor foloase necuvenite în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau pentru realizarea unui act contrar acestor îndatoriri, vor conduce la apariția unei stări de pericol pentru desfășurarea normală a relațiilor de serviciu în cadrul unității în care își desfășoară activitatea.
Observăm că potrivit CP român anterior existența infracțiunii de luare de mită presupune că făptuitorul, indiferent sub ce modalitate normativă realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită, să fi urmărit un anumit scop, respectiv acela de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau de a realiza un act contrar acestor îndatoriri. Astfel, potrivit legislației anterioare, în acest caz, în care fapta se realizează pentru alte scopuri și nu pentru a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau de a realiza un act contrar acestor îndatoriri, nu va exista infracțiune de luare de mită. În acest sens, au existat și soluții în practica judiciară.
Astfel, Curtea Supremă de Justiție a stabilit că fapta paznicului de a participa la sustragerea unor bunuri aflate în paza sa, în urma acceptării promisiunii că va primi o parte din banii ce se vor realiza prin valorificarea bunurilor sustrase, constituie infracțiunea de furt, nu și cea de luare de mită, de vreme ce banii au fost promiși pentru fapta sa de furt, iar nu pentru o acțiune sau inacțiune privitoare la îndatoririle sale de serviciu. [65]
Într-o altă cauză similară, instanța supremă, având de soluționat recursul unui condamnat pentru luare de mită, a decis că fapta acestuia este abuz în serviciu. Tribunalul Suprem motivează că fapta inculpatului, șef al unei secții de tâmplărie, de a fi pretins și primit, fără drept, diferite avantaje materiale de la muncitorii aflați în subordinea sa, sub pretext că, datorită deplasărilor ce trebuie să le efectueze pentru procurarea materialelor, nu a fost în măsură să realizeze personal decât o producție mai redusă, constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și nu infracțiunea de luare de mită, deoarece, în situația arătată nu se poate reține că foloasele au fost date, așa cum prevede art. 254 CP român anterior (art. 289 Noul CP), în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii îndeplinirii de către un funcționar a unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ci numai că acesta, îndeplinindu-și abuziv îndatoririle de serviciu, în scopul obținerii unor foloase ce nu i se cuveneau, a adus atingere intereselor legale ale unor muncitori aflați în subordinea sa. [91, p. 151]
O precizare se impune a se face în legătură cu sensul în care era folosită noțiunea de „scop” în cadrul art. 254 CP român anterior (art. 289 Noul CP român). Astfel, acesta era folosit de legiuitor în accepțiunea sa strictă, de finalitate, ce se situa în afara infracțiunii. Din acest punct de vedere, era suficient să se constate că finalitatea prevăzută în textul incriminator a fost urmărită de făptuitor, indiferent dacă se realizase sau nu, pentru ca să existe intenția calificată și deci să existe infracțiunea de luare de mită. [141, p. 352-353]
După cum se poate observa Noul CP român nu mai cere făptuitorului să acționeze cu un scop special (caz în care intenția nu poate fi decât directă), ci doar ca banii sau celelalte foloase pretinse, primite sau a căror promisiune a fost acceptată să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (caz în care intenția poate fi indirectă).
După cercetarea modului de realizare a infracțiunii de către făptuitor, instanța se va pronunța asupra vinovăției, respectiv intenției făptuitorului, pentru a stabili poziția subiectivă a făptuitorului.
Astfel, intenția se deduce din modul cum s-a desfășurat activitatea infracțională a funcționarului public, în acest sens, practica a reținut în cadrul unei spețe faptul că în apărarea sa recurentul-inculpat a invocat lipsa intenției directe, întrucât nu a pretins și primit de la denunțătorul S.F. cele cinci cartușe de țigări și suma de 100.000 lei, cel care le-a pretins fiind inculpatul G.D., însă instanța a înlăturat această motivare, nefiind de natură a determina apărarea sa. C.E.I., sergent major în cadrul secției 20 Poliție și coinculpatul G.D., plutonier la aceeași secție, au controlat împreună pe denunțătorul S.F., la ieșirea din complexul comercial, recurentul fiind prezent pe parcursul acestei acțiuni și deși martorul nu posedă facturi pentru țigări, nu a luat măsuri de sancționare contravențională, deși avea atribuții în acest sens. Chiar dacă inițiativa de a pretinde cartușele de țigări și banii de a avut-o inculpatul G.D., recurentul inculpat a acceptat această situație, a vândut împreună cu acesta țigările martorilor C.I. si P.O. și au împărțit banii obtinuți. [46, p. 122]
De asemeni, în practica judiciară s-a decis că, în cazul în care instanța are un dubiu cu privire la pretinderea sau primirea de bani, respectiv la titlul ilicit al sumelor de bani sau a altor foloase primite de inculpat de la anumite persoane, se impune adoptarea unei soluții de achitare a făptuitorului. În acest sens, prima instanță a condamnat inculpatul la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și înșelăciune, reținând că inculpatul, în calitatea sa de șef serviciu fond funciar și registru agricol din cadrul Consiliului Local al orașului Simeria, în baza aceleași rezoluții infracționale și la diferite intervale de timp, a pretins și primit diferite sume de bani de la mai multe persoane, promițându-le identificarea și concesionarea unor terenuri din domeniul public sau privat al Consiliului Local Simeria, în virtutea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau. De asemenea, a pretins și primit bani de la pârâta K.F., după ce a indus-o în eroare că poate să-i rezolve un partaj imobiliar care nu intră în atribuțiile sale de serviciu. În apelul declarat de inculpat, Curtea de Apel Alba Iulia l-a achitat pe acesta pentru infracțiunile reținute în fond, în principal pentru următoarele considerente: în situațiile în care s-a probat primirea sumelor de bani de la martori, scopul pentru care inculpatul i-a încasat nu s-a dovedit a fi o însușire în interes personal, ci pentru a rezolva, în limitele competenței sale, solicitările martorilor. Luându-se în considerare depoziția martorilor care afirmă că au remis inculpatului bani sau bunuri, s-a apreciat că în cauză există un dubiu cu privire la pretinderea sau primirea de bunuri de la unele persoane, respectiv la titlul licit sau ilicit ar bunurilor primite de inculpat, dubiu care profită inculpatului și care justifică soluția de achitare a sa, pe considerentul că nu s-a făcut dovada întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor de luare de mită și înșelăciune. Între părți au avut loc relații care se circumscriu sferei raporturilor de drept civil și tot pe această cale martorii care se consideră prejudiciați își pot recupera eventualele sume cu titlu de pretenții. [103, p. 67-68]
După cum se stabilește de S. Brînză și V. Stati, răspunderea penală pentru coruperea pasivă nu poate fi aplicată atunci când remunerația ilicită este pretinsă, acceptată sau primită după îndeplinirea sau neîndeplinirea, întârzierea sau grăbirea îndeplinirii de către persoana publică sau persoana publică străină a unei acțiuni în exercitarea funcției sale ori contrar funcției în cauză. În acest caz, susțin autorii – lipsește unul dintre semnele obligatorii ale componenței infracțiunii, scopul infracțiunii. [127, p. 938]
Prin prevederile art. 289 alin. (2) Noul CP român legiuitorul a prevăzut conținutul constitutiv al infracțiunii în formă asimilată, care este asemănător cu al infracțiunii in varianta tip, prevăzută de art. 289 alin. (1) Noul CP român, cu o singură modificare, respectiv: Fapta săvârșită de persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
3.5. Forme, modalități și sancțiuni în cazul infracțiunii de luare de mită
Formele infracțiunii de luare de mită. În realizarea unei infracțiuni legiuitorul distinge mai multe faze, respectiv: faza actelor de pregătire sau preparatorii, faza tentativei și faza urmărilor, care echivalează cu consumarea infracțiunii. Infracțiunea de luare de mită este pasibilă de realizarea tuturor fazelor infracțiunii datorită faptului că, în principiu, este o infracțiune comisivă. Importanța acestor faze este hotărâtă de gradul de apropriere al producerii acestora de momentul realizării rezultatului socialmente periculos al infracțiunii.
Actele preparatorii în cazul infracțiunii de luare de mită. După cum este cunoscut, Noul CP român nu incriminează actele preparatorii sau pregătitoare ca formă infracțională. Uneori, însă, necesitățile politicii penale, concretizate în imperativul că în cazul anumitor infracțiuni grave să se intervină cu promtitudine pentru a se înlătura starea de pericol ce amenință unele valori sociale importante, au impus totuși incriminarea actelor pregătitoare, fie prin asimilarea lor expresă cu tentativa, fie prin considerarea lor ca infracțiune de sine stătătoare. [91, p. 152-153]
În cazul infracțiunii de luare de mită, se poate observa că două modalități de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită, respectiv pretinderea și acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite, sunt de fapt acte pregătitoare ale realizării infracțiunii, care, însă, întrucât prezintă o stare de pericol ridicat, le-a incriminat autonom, punându-le pe același plan cu infracțiunea de luare de mită propriu-zisă.
Tentativa în cazul infracțiunii de luare de mită. Ca și actele preparatorii, tentativa în cazul infracțiunii de luare de mită are același regim juridic ca și acestea, respectiv nu sunt pedepsite de legea penală ca formă infracțională.
Noul CP român a stabilit modalitatea incriminării și pedepsirii limitate a tentativei în cadrul art. 33 alin. (1). Astfel, tentativa nu cade sub incidența legii penale și nu atrage aplicarea unei pedepse decât atunci când legea prevede expres. Această dispoziție se întemeiază pe aprecierea că în cazul infracțiunilor care nu periclitează grav relațiile sociale ocrotite de legea penală, apărarea acestora se poate realiza prin sancționarea numai a infracțiunii în formă consumată. Pe de altă parte, conform art. 33 alin. (2) Noul CP român, tentativa, atunci când este sancționată, se pedepsește mai ușor decât infracțiunea consumată, pentru că, în raport cu aceasta, ea prezintă o stare de pericol mai redus care trebuie să-și găsească reflectarea într-o sancțiune diversificată. [91, p. 153]
După cum putem observa în cazul infracțiunii de luare de mită, mituitorul nu sancționează tentativa, ceea ce nu înseamnă că primirea de mită, singura, dintre cele patru modalități normative incriminate prin art. 289 Noul CP român, care reprezintă o luare de mită propriu-zisă, nu ar fi susceptibilă de un început de executare și că aceasta nu ar reprezenta un pericol social accentuat, care să justifice intervenirea răspunderii penale. În realitate, pretinderea de bani sau alte foloase în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau de a realiza un act contrar acestor îndatoriri, constituie, în esența sa, un act de executare, deci de tentativă a luării propriu-zise de mită, pe care, tocmai datorită stării de pericol sporit, legiuitorul a înțeles să-l asimileze cu primirea efectivă de mită, atât sub aspectul incriminării, cât și al sancționării, prin derogare de la regula diversificării pedepselor, consacrată prin art. 33 Noul CP român. [92, p. 99]
Consumarea infracțiunii de luare de mită. În ceea ce privește stabilirea momentului consumării infracțiunii de luare de mită, literatura juridică prezintă două puncte de vedere contrare.
Astfel, potrivit unui punct de vedere, împărtășit de autorii care consideră că la baza infracțiunii se află o convenție ilicită de trafic de funcție, se susține că infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul realizării înțelegerii dintre mituit și mituitor. Acest punct de vedere s-a reflectat și în jurisprudența mai veche, Tribunalul Suprem afirmând într-o decizie că pentru aplicarea prevederilor art. 254 CP român anterior (art. 289 Noul CP român) nu este relevant faptul că banii ori bunurile s-au dat după efectuarea actului pentru care s-a oferit mita, determinant pentru existența acestei infracțiuni fiind momentul când s-a realizat înțelegerea dintre persoana care dă și cea care primește mita. [91, p. 154]
Potrivit celui de-al doilea punct de vedere, la care achiesăm și noi, consumarea infracțiunii de luare de mită nu intervine în momentul încheierii unei convenții ilicite între mituit și mituitor, ci în momentul săvârșirii acțiunii sau inacțiunii incriminate, adică în momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite sau în momentul în care făptuitorul acceptă promisiunea unor asemenea foloase. [124, p. 359]
Observăm faptul că apartenența infracțiunii de luare de mită la grupa infracțiunilor instantanee, determină că momentul consumării acesteia să aibă loc în timpul realizării uneia dintre modalitățile normative sub care se poate realiza elementul material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită, respectiv în momentul pretinderii, primirii sau acceptării foloaselor necuvenite.
De asemeni, observăm din practica judiciară faptul că primirea efectivă a foloaselor necuvenite promise sau solicitate de către funcționarul public în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau realizarea un act contrar acestor îndatoriri nu este o circumstanță care influențează consumarea infracțiunii. Este suficient că există o solicitare sau o promisiune de remitere a unor foloase necuvenite, acceptată de funcționarul public.
Practica judiciară este cea care confirmă și ideea potrivit căreia consumarea infracțiunii de luare de mită nu este condiționată nici de conduita ulterioară a făptuitorului, manifestată prin acțiunea de restituire de către funcționarul public a foloaselor primite sau prin refuzul ulterior al funcționarului de a mai primi foloasele necuvenite promise, acțiuni determinate de stări de teamă sau de regret ale acestuia. Se confirmă prin practica judiciară faptul că nici împrejurarea în care funcționarul își pierde competențele funcției pe care o ocupă datorită înlăturării sale ulterioare din funcția respectivă nu este în măsură să influențeze consumarea infracțiunii de luare de mită.
Întrucât infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul pretinderii sau primirii foloaselor necuvenite ori în momentul acceptării promisiunii foloaselor necuvenite, orice circumstanță, care are loc după acest moment, nu are nicio relevanță, tocmai de aceea existența infracțiunii de luare de mită nu este influențată sub niciun aspect.
Unitatea infracțională și pluralitatea de infracțiuni. Infracțiunea continuată, formă a unității legale de infracțiune, este reglementată în cadrul art. 35 alin. (1) Noul CP român, potrivit căruia „infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.”
Pornind de la textul de lege invocat, se observă că infracțiunea este continuată dacă sunt îndeplinite cinci condiții cumulative.
O primă condiție se referă la unitatea de subiect activ, respectiv o persoană să săvârșească mai multe acțiuni sau inacțiuni, indiferent dacă făptuitorul săvârșește faptele în calitate de autor sau instigator.
A doua condiție se referă la existența mai multor acțiuni sau inacțiuni, care să fie săvârșite la diferite intervale de timp, condiția fiind îndeplinită și în cazul în care se săvârșesc doar două acte de executare, unul consumat, iar cel de-al doilea în faza de tentativă.
Observăm că un element foarte important îl reprezintă durata intervalelor de timp la care se săvârșesc actele de executare, întrucât în cazul în care actele de executare se realizează la intervale scurte, aceasta ar putea fi considerată infracțiune simplă, iar în cazul în care actele de executare se realizează la intervale mai lungi, acestea ar putea fi considerate infracțiuni distincte, întrucât ar putea interveni schimbarea hotărârii infracționale.
A treia condiție se referă la unitatea de rezoluție infracțională, respectiv infractorul să săvârșească actele de executare în baza aceleiași hotărâri infracționale.
A patra condiție se referă la faptul că infractorul trebuie să săvârșească actele de executare împotriva aceluiași subiect pasiv.
Ultima condiție a existenței infracțiunii continuate se referă la faptul că actele de executare, fie că sunt acțiuni sau inacțiuni, trebuie să prezinte fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni, neavând nicio însemnătate dacă actele de executare se manifestă sub forma unei infracțiuni consumate, realizată în varianta tip sau în variantele agravante, ori sub forma unei infracțiuni rămasă în faza de tentativă.
În ceea ce privește infracțiunea de luare de mită, aceasta fiind o infracțiune intenționată, se poate săvârși în mod continuat, excepție făcând infracțiunile din culpă, infracțiunile al căror obiect nu este susceptibil de divizare, precum și infracțiunile de obicei sau de obișnuință, care sunt acele infracțiuni care presupun repetarea activității pentru realizarea infracțiunii.
Astfel, practica judiciară prezintă numeroase cazuri în care se constată săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Astfel, într-o speță, instanța supremă a reținut fapta inculpatului, președinte al unei societăți comerciale, care a pretins și primit lunar sume de bani de la o altă persoană pentru închirierea unor spații comerciale, în afara chiriei datorate de aceasta, în scopul menținerii contractelor de închiriere. Instanța supremă, considerând că fapta a fost săvârșită în baza aceleiași rezoluții infracționale, a decis condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată. [137, p. 87]
Într-o altă speță, instanța a reținut că, în cursul lunii decembrie 2010, inculpatul D.R.S.G., în calitate de director executiv de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Dolj, a pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale cu activitate în agricultură suma de 25.000 USD, respectiv 10% din totalul subvențiilor solicitate de respectiva societate. Banii au fost pretinși pentru autorizarea mai rapidă a plății celei de-a doua tranșe de subvenții pentru anul agricol 2010 – 2011 pentru suprafețele de teren agricol cultivate, subvențiile pe suprafața cultivată acordate de APIA fiind finanțate atât din fonduri europene, cât și din bugetul de stat. La data de 5 septembrie 2011, același inculpat a pretins de la reprezentantul aceleiași societăți agricole suma de 25.000 euro pentru urgentarea autorizării plăților pe suprafața cultivată, subvenții aferente anului agricol 2011 – 2012, precum și pentru a nu sesiza eventuale nereguli care ar fi condus la controale nedorite și la întârzierea plăților. La data de 9 septembrie 2011, inculpatul D.R.S.G. a primit de la același denunțător suma de 10.000 euro, reprezentând prima tranșă din mita pretinsă în scopul menționat anterior. În schimbul sumei de 10.000 euro primite cu titlu de mită, inculpatul s-a angajat să-l ajute pe denunțător și la completarea cererii unice de plată a subvențiilor aferente anului agricol 2012 – 2013, astfel încât societatea administrată de denunțător să obțină finanțări suplimentare, de aproximativ 200.000 euro. Urmare celor reținute, instanța supremă a decis condamnarea inculpatului la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată. [63]
O problemă care a ridicat numeroase controverse în literatura de specialitate a fost aceea dacă infracțiunea de luare de mită poate îmbrăca forma infracțiunii continuate atunci când aceasta se săvârșește asupra unei pluralități de subiecți pasivi.
Potrivit unei opinii, s-a considerat că răspunsul nu poate fi decât negativ, adică acțiunea sau inacțiunea trebuie să se îndrepte împotriva aceluiași obiect juridic și a aceluiași subiect pasiv. Rațiunea acestei opinii este aceea că, primirea unor sume de bani de la fiecare subiect pasiv în parte presupune luarea în fiecare caz în parte a unei noi rezoluții infracționale, raportată la situația concretă întâlnită, rezultând faptul că nu este îndeplinită una dintre condițiile existenței infracțiunii continuate, respectiv rezoluția infracțională unică. [171, p. 183]
A doua opinie susține ideea că pluralitatea subiecților pasivi nu influențează existența infracțiunii de luare de mită în formă continuată, dat fiind că această condiție nu este cerută pentru existența infracțiunii, atât timp cât există unitate de rezoluție. Această opinie a fost susținută și în practica judiciară. Astfel, Tribunalul Suprem consideră că aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) CP român anterior [art. 35 alin. (1) Noul CP român] este legală în cazul infracțiunii de luare de mită săvârșită de un controlor de bilete C.F.R., care în baza aceleiași rezoluții, a pretins ca fiecare din cele șapte persoane găsite în tren fără bilete, să-i dea o sumă de bani pentru a nu li se întocmi acte de contravenție. În această situație, faptul că, banii pretinși au fost strânși de la cei găsiți fără bilet numai de către unul sau doi dintre aceștia și predate apoi inculpatului, nu are relevanță, întrucât sub aspectul examinat, important este faptul că inculpatul a pretins de la fiecare dintre aceste persoane sume de bani, pentru a nu întocmi acte legale. [91, p. 157]
Într-o altă speță instanța a hotărât, și în acest caz, condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată. Astfel, instanța a reținut că, urmare unor controale de specialitate efectuate la diferiți agenți economici care desfășurau activități de comerț într-un complex comercial din orașul Voluntari, inculpații B.M. și S.S.G., ambii în calitate de comisari în cadrul A.N.P.C. – Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor București – Ilfov, atât individual cât și împreună, au pretins și au primit de la reprezentanții unor societăți comerciale cu punct de lucru în complexul respectiv (denunțători în cauză) suma totală de 5.500 lei, cu scopul de a aplica sancțiuni contravenționale mai blânde raportat la neregulile constatate, pretinzând că acestea sunt sancționabile cu amenzi contravenționale cuprinse între 5.000 și 10.000 lei. [67]
De asemeni, o soluție similară a instanței supreme întâlnim și în altă speță. Astfel, instanța a reținut faptul că, în vara anului 1995, numiții G.O. si E.G. au ridicat, fără autorizație, două garaje. Inculpatul M.L., având calitatea de inspector de sector, cu atribuții de dispunere a demolării construcțiilor edificate în mod nelegal, le-a promis celor doi că le va obține autorizațiile de construcție, în schimbul a câte 150 DM. În cursul aceluiași an, a mai primit suma de 200 mărci germane de la numitul D.C. în vederea obținerii avizelor necesare unui proiect de construcție. În vara anului mai primit de la numitul R.C. suma de 100 mărci germane pentru a obține o autorizație de construcție, iar de suma de 600 mărci germane, pentru a nu dispune demolarea unui chioșc alimentar, pe care acesta din urmă îl construise ilegal. În baza celor reținute, instanța supremă a decis condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată. [137, p. 68-69]
Tot în acest sens, s-a pronunțat instanța supremă și în cadrul altei spețe. Astfel, instanța reținând faptul că, la data de 12 iunie 2009, inculpatul I.A., în calitate de ofițer de poliție (cu gradul profesional de comisar), în cadrul I.P.J. Călărași – Serviciul Poliției Rutiere, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins și primit de la trei conducători auto suma totală de 1.450 lei pentru a nu le aplica sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea vitezei legale de circulație pe drumurile publice. În scopul primirii banilor, inculpatul a întocmit două procese verbale de sancționare contravențională în care a consemnat, în fals, că două dintre persoanele de la care a primit mită au comis contravenții prevăzute cu sancțiuni mai reduse decât cele constatate în mod real. În baza celor reținute, instanța supremă a decis condamnarea inculpatului pentru săvârșirea, pe lângă infracțiunea de fals intelectual, și a infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
Ne raliem celui de-al doilea punct de vedere și considerăm că, în cazul în care funcționarul public pretinde, primește sau acceptă bani sau alte foloase necuvenite de la mai multe persoane, la diferite intervale de timp, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act care intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, în baza aceleiași unități de rezoluție, sunt întrunite condițiile existenței infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Susținem acest punct de vedere întrucât dispozițiile art. 35 alin. (1) Noul CP român, cu privire la același subiect pasiv, nu exclud reținerea formei continuate a infracțiunii de luare de mită în astfel de circumstanțe, întrucât mituitorul nu are calitate de subiect pasiv al infracțiunii de luare de mită, ci de autor al infracțiunii de dare de mită.
O altă problemă care a ridicat numeroase controverse în literatura de specialitate este legată de existența infracțiunii continuate în cazul în care banii sau foloasele necuvenite au fost predate funcționarului public în rate, la diferite intervale de timp.
Deși au fost autori care au susținut faptul că în cazul în care banii sau foloasele necuvenite sunt predate funcționarului public în rate succesive, infracțiunea de luare de mită este săvârșită în formă continuată, totuși noi nu împărtășim această idee.
Majoritatea autorilor au susținut că, ori de câte ori între activitățile incriminate ca modalități distincte de săvârșire ale aceleiași infracțiuni există o legătură naturală, în sensul că săvârșirea uneia este urmarea firească a celeilalte, fiecare în parte reprezentând trepte deosebite de înfăptuire a aceleiași finalități, comiterea succesivă a acelor activități realizează o unitate naturală, în cadrul căreia activitățile subsecvente fac corp comun cu cele care le preced. Astfel, este evident că pe parcursul săvârșirii luării de mită pretinderea de bani sau alte foloase, precum și acceptarea promisiunii unor foloase nu reprezintă decât momente intermediare, ce își găsesc împlinirea și rațiunea de a fi doar în acțiunea finală – de primire a unor sume de bani sau alte foloase. Din această cauză, adică datorită legăturii naturale care le unește, săvârșirea, chiar la intervale de timp diferite, a două sau mai multor fapte, prin care se concretizează două ori mai multe din conținuturile alternative ale luării de mită, dă naștere unei unități naturale de infracțiune, incompatibilă cu infracțiunea continuată. [91, p. 158]
La acest punct de vedere achiesăm și noi, întrucât consumarea infracțiunii de luare de mită are loc în momentul pretinderii sau acceptării promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite, nefiind influențată de primirea efectivă a sumelor eșalonate.
Astfel, va exista o singură infracțiune de luare de mită, iar nu un concurs real de infracțiuni, și în cazul în care, un profesor, acceptând să primească de la denunțătoare suma de 300 DM pentru a o promova pe fiica acesteia la cele trei examene pe care trebuia să le susțină în toamna respectivă, a primit suma de 100 DM promovând-o pe studentă la primul examen, iar ulterior a pretins acesteia diferența de 200 DM pentru celelalte două examene, fiind irelevantă împrejurarea că a primit banii în două din zilele când studenta a susținut examenele. [171, p. 188]
Va exista însă o infracțiune continuată de luare de mită și în cazul în care, acționând pe baza aceleiași rezoluții, funcționarul public va cere sau va primi, în mod repetat, de la aceeași persoană, fără o înțelegere prealabilă care să fi vizat, în integralitatea lor, aceste avantaje, diferite sume de bani sau alte foloase pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acte de serviciu. Problema existenței unei unități infracționale, în forma infracțiunii continuate, nu se va putea pune însă dacă făptuitorului i-a lipsit, la începutul activității infracționale, reprezentarea, chiar și de o manieră foarte generală, a actelor comise ulterior. Tribunalul Suprem a decis, în acest sens, că nu ne aflăm în prezența unei singure infracțiuni, continuate, de luare de mită, ci a mai multor asemenea infracțiuni, în concurs, în cazul unui profesor care, la diferite intervale de timp, a primit, printr-un intermediar, considerat complice, diferite sume de bani de la unii din studenții săi, pentru a-i declara promovați; întrucât în niciunul din aceste cazuri inițiativa nu a aparținut profesorului, ci studenților, care au luat legătura cu complicele cel dintâi, neputându-și reprezenta activitatea infracțională ulterioară, în speță, a apreciat Tribunalul Suprem, a lipsit unitatea de rezoluție, caracteristică infracțiunii continuate. [91, p. 158-159]
În acord cu prevederile CP român anterior și Noul CP român stipulează că, în cazul în care funcționarul public a îndeplinit un act contrar îndatoririlor sale de serviciu în schimbul unor sume de bani sau alte foloase necuvenite, însă acel act constituie, prin el însuși, o infracțiune, în sarcina funcționarului public se va reține atât infracțiunea de luare de mită, cât și infracțiunea săvârșită ca urmare a îndeplinirii actului în mod nelegal, în concurs.
Astfel, în practică s-a hotărât că fapta inculpatului, care având calitatea de paznic, în schimbul unor foloase materiale, a facilitat unei persoane pătrunderea în uzină și furtul unor materiale în valoare de 1.080.000 lei, constituie infracțiunea de luare de mită, în concurs cu complicitate la infracțiunea de furt calificat. [137, p. 75-76]
Într-o altă speță, s-a apreciat că fapta inculpatului care, în calitate de director economic al unei societăți, a vândut bunuri mai multor persoane, pe bază de contract, fără a le verifica solvabilitatea sau a le solicita garanția solvabilității, pretinzând pentru aceasta și primind diverse sume în lei și valută, creând astfel o pagubă însemnată societății, constituie infracțiunea de luare de mită, în concurs cu infracțiunea de gestiune frauduloasă. [137, p. 198]
De asemeni, s-a reținut că fapta inculpatului care, în calitate de agent de poliție, sesizat cu o plângere penală sub aspectul infracțiunii de distrugere, contactează pe făptuitor și îi pretinde o anumită sumă de bani, destinată procurorului de caz, unui martor ale cărui declarații le va influența, și lui însuși, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență, în concurs. [166, p. 57]
Tot infracțiunea de luare de mită și cea de trafic de influență, în concurs, a fost reținută și în cazul inculpatului, care în calitate de arhitect șef în cadrul Primăriei Galați, a pretins și primit sume de bani în schimbul promisiunii de a-și exercita influența asupra factorilor decizionali, respectiv primarul, secretarul municipiului sau persoana cu responsabilitatea în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, în scopul obținerii actelor necesare în vederea construirii, respectiv certificatul de urbanism și autorizația de construire.
Practica judiciară prezintă, de asemeni, un alt caz, în care instanța a decis condamnarea inculpaților, ofițeri de poliție, pentru săvârșirea, în concurs, a infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu, instigare la mărturie mincinoasă și determinare la mărturie mincinoasă. În speță, instanța a reținut fapta inculpaților, ofițeri de poliție, care au pretins și primit o sumă de bani de la un comerciant în vederea restituirii mărfurilor confiscate cu ocazia unui control, precum și pentru a-i asigura acestuia, în continuare „protecție”, în schimbul unei sume lunare. De asemeni, instanța a reținut că inculpații, pe parcursul anchetei administrative, cât și în timpul urmăririi penale, au intervenit, încercând să determine martorii și unele cunoștințe să facă declarații mincinoase în legătură cu timbrarea, confiscarea și restituirea mărfurilor comercializate ilegal de comerciant.
Într-o altă speță, instanța supremă a reținut în sarcina inculpatului, ofițer de poliție, săvârșirea infracțiunii de luare de mită și cea de sustragere sau distrugere de înscrisuri aflate în concurs întrucât, a pretins și primit diverse sume de bani în scopul de a modifica declarațiile unor persoane pentru a le exonera de răspundere penală. [137, p. 176]
Tot practica judiciară este cea care ne prezintă un alt caz în care instanța a decis condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în concurs. Astfel, în prezenta speță, instanța reținuse fapta inculpatului, care în calitatea sa de inspector asistent a Finanțelor Publice, în timpul efectuării unui control fiscal la un laborator de medicină dentară, a pretins și primit un computer personal portabil (laptop), în scopul de a aplica o sancțiune contravențională mai blândă raportat la neregulile constatate și de a-i asigura în viitor protecția ca organ de control fiscal. De asemenea, în vederea ascunderii infracțiunii de corupție, inculpatul l-a determinat pe cel care a dat mită să redacteze în fals un contract de vânzare-cumpărare în care să consemneze că laptop-ul a fost vândut de mituitor inculpatului. [64]
O problemă cu care s-a confruntat practica judiciară a fost dacă fapta conductorului de tren de a primi sume de bani în scopul neîndeplinirii îndatoririi de serviciu de a încheia procese verbale de contravenție persoanelor depistate că nu dețineau legitimație de călătorie și care nu plătiseră pe loc taxele tarifare sau suprataxele constituie doar infracțiunea de luare de mită sau și cea de abuz în serviciu, în concurs cu prima.
Astfel, instanța sesizată cu judecarea acestei cauze, respectiv Judecătoria Craiova, a reținut că inculpatul, conductor de tren, a depistat în timpul exercitării serviciului cinci persoane călătorind fără legitimație de călătorie. Deși acestea nu au plătit pe loc taxele tarifare și suprataxele, inculpatul nu și-a îndeplinit îndatorirea de serviciu de a le încheia procese verbale de contravenție datorită faptului că, în acest scop, a primit de la ele suma de 120 lei. În baza celor reținute prima instanță a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 CP român anterior (art. 289 Noul CP român) și la 1 an închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor obștești prevăzută de art. 248 alin. (1) CP român (art. 297 Noul CP român). Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei sentințe, care a fost admis, întrucât instanța de recurs, respectiv Tribunalul Județean Dolj, a considerat că fapta se încadrează numai în art. 254 alin. (1) CP român anterior [art. 289 alin. (1) Noul CP român], întrucât infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice are caracter subsidiar în raport cu orice altă infracțiune al cărei subiect activ este un funcționar, iar infracțiunea de luare de mită, având ca subiect activ un funcționar, în mod greșit instanța de fond a reținut, în concurs cu aceasta, și infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor obștești (în prezent infracțiunea de abuz în serviciu). [77, p. 61-66]
O primă opinie în acest sens a fost exprimată de către Teodor Sâmbrian, procuror în cadrul Procuraturii Locale Craiova, care a considerat că soluția instanței de recurs este greșită, în acest caz existând un concurs de infracțiuni, așa cum în mod corect a stabilit prima instanță. Pentru argumentarea punctului său de vedere acesta pornește de la argumentul esențial al instanței de recurs, respectiv faptul că abuzul în serviciu are un caracter subsidiar în raport cu infracțiunea de luare de mită. Acesta consideră că existența unui subiect activ identic nu este suficientă pentru a determina caracterul subsidiar al abuzului în serviciu față de alte infracțiuni, ci este necesar ca și celelalte elemente constitutive ale infracțiunii speciale să se poată integra în sfera mai largă a elementelor care constituie infracțiunea subsidiară și, pe cale de consecință, obiectul juridic generic al infracțiunii speciale să reprezinte o parte din fascicolul de relații sociale ocrotit de norma juridică subsidiară. În ceea ce privește latura obiectivă, se remarcă deosebiri nete între cea a infracțiunii de luare de mită și cea a abuzului în serviciu. Astfel, în speță, elementul material al infracțiunii de luare de mită constă într-o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu (acceptarea și primirea banilor), în timp ce elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu constă într-o neîndeplinire a atribuțiilor de serviciu (neperceperea taxelor tarifare și a suprataxelor). Cu toate că neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unei îndatoriri de serviciu pot constitui elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu și că aceste acțiuni sau inacțiuni se regăsesc și în conținutul infracțiunii de luare de mită, totuși acestea nu se regăsesc în cadrul laturii obiective, ci numai în latura subiectivă, evidențiind că această infracțiune se comite numai cu intenție directă și calificată prin scopul urmărit, spre deosebire de abuzul în serviciu care se săvârșește cu intenție directă sau indirectă. Conținutul celor două infracțiuni se diferențiază și în ceea ce privește urmarea socialmente periculoasă: în cazul infracțiunii de luare de mită urmarea constă în crearea unei stări de pericol cu privire la buna desfășurare a activității instituției din care face parte funcționarul public, în timp ce la infracțiunea de abuz în serviciu, săvârșită în modalitatea din speță, urmarea constă în producerea unei pagube avutului unității în care își desfășoară activitatea funcționarul public. Deosebirile menționate, atât în privința laturii obiective, cât și în privința laturii subiective, fac imposibilă integrarea elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită în sfera elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, ceea ce exclude caracterul subsidiar al acestei infracțiuni. [77, p. 62-63]
A doua opinie exprimată în acest sens, la care ne raliem și noi, este cea susținută și de H. Diaconescu și G. Antoniu, aceasta fiind în concordanță cu soluția instanței de recurs.
Astfel, acești autori susțin că există cazuri în care infracțiunea de luare de mită nu absoarbe faptele săvârșite de funcționarul public corupt, pentru a satisface pe mituitor, dacă acestea constituie infracțiuni distincte. Astfel, sunt considerate infracțiuni distincte acele infracțiuni prin care funcționarul public care a luat mita aduce atingere totodată și altor valori sociale, cum ar fi, de pildă, cazul în care funcționarul mituit distruge anumite valori, falsifică acte, favorizează un infractor etc., în aceste situații funcționarul necinstit răspunzând atât pentru luare de mită, cât și pentru celelalte infracțiuni, în concurs real. Însă, dacă funcționarul, pentru a satisface pe mituitor, săvârșește un act de încălcare a atribuțiilor sale de serviciu, fără să aducă atingere și altor valori sociale ocrotite de lege, acesta răspunde numai pentru luare de mită, întrucât în acest caz comportarea abuzivă subsecventă a funcționarului public nu are o existență de sine stătătoare, ci se absoarbe în activitatea sa ilicită anterioară prin care s-a adus atingere aceleiași valori sociale ocrotite de legea penală. Astfel, în speță, funcționarul public mituit nu a săvârșit o altă faptă, ci a continuat să se manifeste pe linia comportării ilicite cerută de mituitor, neîndeplinindu-și atribuțiile care îi reveneau (omisiunea de a percepe taxele și suprataxele datorate de călători frauduloși). Prin urmare, activitatea sa subsecventă neaducând atingere altei valori sociale (decât celei legate de modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu) nu putea atrage o răspundere penală de sine-stătătoare, sub forma concursului de infracțiuni. [77, p. 66]
În acest sens, s-a pronunțat și Curtea de Apel Constanța, într-o altă speță, considerând că infracțiunea de luare de mită absoarbe infracțiunea de favorizare a infractorului. Astfel, reținându-se ca dovedită în sarcina inculpatului, controlor vamal, infracțiunea de luare de mită, nu i se mai poate imputa și cea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 CP român anterior (art. 269 Noul CP român), întrucât activitatea favorizantă face parte din chiar latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită. De altfel, examinându-se elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 264 CP român anterior (art. 269 Noul CP român), se constată că acestea nu sunt întrunite, existența infracțiunii de favorizare a infractorului (în prezent infracțiunea de favorizare a făptuitorului), presupunând ajutorul dat unui infractor, fără o înțelegere prealabilă și fără să se urmărească avantaje materiale. [76, p. 128]
Plecând de la aceleași considerente și instanța supremă, într-o altă speță, a decis că fapta polițistului de a primi foloase pentru a nu întocmi acte de cercetare penală privind o infracțiune rutieră și de a nu consemna în raportul de activitate că l-a oprit pe conducătorul auto pentru control constituie numai infracțiunea de luare de mită în scopul de a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, iar nu și cea de fals intelectual prin omisiune, aceasta din urmă fiind inclusă în latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită. [70, p. 89]
Sancțiunile aplicabile infracțiunii de luare de mită. Infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din Noul CP român se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.
Spre deosebire de CP român anterior, care în cadrul art. 254 alin. (2) prevedea o variantă agravantă a infracțiunii de luare de mită, respectiv luarea de mită săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, Noul CP român nu a mai prevăzut variante agravante a infracțiunii de luare de mită.
Prin dispozițiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, sunt prevăzute câteva variante agravante ale faptei de luare de mită, respectiv dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, exercită o funcție de demnitate publică, este judecător sau procuror, este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor ori este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din Noul CP roman. În acest caz fapta se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 din Noul CP român, ale cărei limite se majorează cu o treime.
O noutate introdusă de Noul CP român este prevederea unei variante atenuante a infracțiunii de luare de mită. Astfel, prin prevederile art. 308 alin. (1) Noul CP român se stabilește faptul că dispozițiile art. 289 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. În cadrul art. 308 alin. (2) Noul CP român legiuitorul stabileste că, în acest caz, limitele speciale ale pedepsei, prevăzută la art. 289 din Noul CP român, se reduc cu o treime.
Potrivit art. 254 CP român anterior (art. 289 Noul CP român), în cazul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, pe lângă pedeapsa principală, respectiv închisoarea, legiuitorul a stabilit și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, așa cum sunt definite în cuprinsul art. 64 CP român anterior (art. 66 Noul CP român).
În acest sens, în practică, în ceea ce privește pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, instanțele aplicau Decizia de îndrumare nr. 74 din 5.11.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii privitor la pedepsele accesorii, potrivit căreia „dispozițiile art. 71 CP român anterior (art. 65 Noul CP român) referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) CP român anterior (art. 66 Noul CP român) nu se face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 CP anterior (art. 65 Noul CP român)”, astfel că, dacă în privința acestora, instanța va aprecia care dintre ele se impune a fi interzisă, această soluție se impune și cu privire la pedepsele complementare, judecătorul apreciind de la caz la caz, care drepturi se impune a fi interzise în funcție de fapta săvârșită, de persoana inculpatului. [71, p. 198]
Noul CP român introduce un element de noutate în ceea ce privește pedeapsa complementară, respectiv nu mai lasă la aprecierea instanței aplicarea tipului pedepsei complementare, stabilind că, în cazul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, pe lângă pedeapsa principală, respectiv închisoarea, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.
Întrucât legiuitorul a considerat ca fiind deopotrivă imorală, ilegală și periculoasă, păstrarea de către funcționarul public corupt a banilor, valorilor sau orice alte bunuri ori foloase primite prin săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și de aceea a reglementat măsura de siguranță a confiscării speciale. [87, p. 59]
Astfel, potrivit art. 289 alin. (3) din Noul CP român, banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent. Din analiza textului de lege observăm că acesta are un caracter neechivoc în ceea ce privește categoriile de bunuri asupra cărora se va aplica măsura confiscării.
Cu toate că măsura de siguranță a confiscării speciale își are sediul materiei în art. 112 Noul CP român, legiuitorul a prevăzut-o și în art. 289 alin. (3) Noul CP român, pentru a-i sublinia caracterul obligatoriu. Dispozițiile art. 112 Noul CP român au o sferă de cuprindere mult mai largă și sunt mai completă decât cele prevăzute în art. 289 Noul CP român, care considerăm că nu ar mai fi necesare, decât, eventual, pentru a sublinia importanța confiscării speciale în cazul acestei infracțiuni. [94, p. 468-469]
De asemeni, se observă că, în cazul în care mita a fost dobândită prin constrângerea mituitorului de către cel care a primit mita, nu va opera confiscarea, întrucât în acest caz se aplică prevederile art. 289 alin. (4) Noul CP român, respectiv bunurile care au format obiectul mitei, vor fi restituite persoanei care le-a dat.
Confiscarea va fi lipsită de obiect și deci inaplicabilă dacă luarea de mită s-a realizat în modalitatea normativă a pretinderii și aceasta nu a fost urmată de o remitere efectivă a bunului. Aceeași soluție se impune și în ipoteza acceptării de promisiuni de foloase, dacă nu au fost urmate de o remitere efectivă a obiectului mitei, precum și în situația în care folosul obținut constă într-un avantaj nepatrimonial. [85, p. 457]
Întrucât societatea românească se confruntă cu o sporire a numărului infracțiunilor de luare de mită, consider că diminuarea numărului acestor infracțiuni s-ar realiza și prin sporirea pedepselor aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită. Astfel, consider că se impune modificarea alin. (1) al art. 289 din Noul CP român privind luarea de mită, care să aibă următoarea formulare :„ … se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta”.
3.6. Concluzii 3
1) Obiectul juridic al infracțiunii de luare de mită este reprezentat de relațiile sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibile decât în condițiile realizării atribuțiilor de serviciu de către toți funcționarii publici, precum și de persoanele asimilate prin adoptarea unui comportament cinstit și onest, în cadrul instituțiilor publice, a autorităților publice sau altor persoane juridice prevăzute de lege, în care își desfășoară activitatea.
2) Infracțiunea de luare de mită nu are obiect material, întrucât acțiunea ilicită a făptuitorului nu este îndreptată și exercitată împotriva unui bun corporal, ci împotriva unor valori sociale care nu au existență materială.
3) Luarea de mită este o infracțiune cu subiect activ calificat, acesta fiind un funcționar public sau o persoană asimilată așa cum sunt definite în cadrul art. 175, 293, 294 și 308 Noul CP român. Însă, datorită intensificării și amplificării fenomenului corupției, legiuitorul a considerat că prevederile CP român sunt insuficiente pentru a cuprinde sfera subiecților activi ai infracțiunilor de corupție și a extins sfera subiecților activi ai infracțiunii de luare de mită prin prevederile Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
4) Subiectul pasiv al infracțiunii de luare de mită este, potrivit prevederilor art. 289 raportat la art. 175 din Noul CP român și prevederilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, autoritatea publică, instituția publică, regia autonomă, operatorul economic sau persoana juridică cu capital integral sau majoritar de stat, societatea comercială, compania și societatea națională, partidele sau formațiunile politice, sindicatele, organizațiile patronale, asociațiile fără scop lucrativ sau fundațiile, persoana juridică, care exercită un serviciu de interes public, în al cărui serviciu este și acționează funcționarul public sau asimilatul acestuia a cărui corupere se încearcă sau se realizează. Potrivit prevederilor art. 293 și 294 din Noul CP român, subiect pasiv principal al infracțiunii de luare de mită este reprezentat și de organizațiile publice internaționale la care România este parte, instanțele internaționale a căror competență este acceptată de România, statele străine sau instanțele străine. Subiectul pasiv general este statul, ca titular al intereselor publice aparate prin această incriminare.
5) Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită se poate realiza alternativ prin trei modalități normative, care se manifestă sub forma acțiunii, respectiv prin pretinderea ori primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin funcționarului public, ori acceptarea promisiunii unor asemenea foloase.
6) Urmarea socialmente periculoasă, în cazul comiterii infracțiunii de luare de mită, sub oricare din modalitățile sale, respectiv pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii de foloase necuvenite, constă în producerea unei stări de pericol pentru relațiile sociale referitoare la funcționarea, în condiții normale, a organelor, instituțiilor publice, a oricărei persoane juridice, în care funcționarul public își desfășoară activitatea.
7) Spre deosebire de reglementarea anterioară, fapta de luare de mită poate fi comisă atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă, întrucât legiuitorul a eliminat condiția referitoare la comiterea faptei în scopul calificat al îndeplinirii sau neîndeplinirii ori întârzierii îndeplinirii unui act (tocmai pentru a putea incrimina în același text cele două infracțiuni din reglementarea anterioară, luarea de mită și primirea de foloase necuvenite).
8) Ca și actele preparatorii, tentativa în cazul infracțiunii de luare de mită are același regim juridic ca și acestea, respectiv nu sunt pedepsite de legea penală ca formă infracțională.
9) Considerăm că se impune sporirea pedepselor aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în vederea descurajării funcționarilor în realizarea faptelor de luare de mită.
10) Este necesară definirea precisă a termenului „foloase” în cadrul normei de incriminare pentru a fi înlăturate controversele privind stabilirea categoriei de foloase la care se referă art. 289 Noul CP român, respectiv foloase de natură patrimonială sau morală.
11) Necesară apare precizarea expresă în norma de incriminare, dacă valoarea folosului necuvenit influențează existența infracțiunii de luare de mită, ceea ar exclude existența unor soluții diferite ale instanțelor în acest sens.
4.
REGLEMENTĂRI DE DREPT PRIVIND INFRACȚIUNEA DE DARE DE MITĂ CONFORM LEGISLAȚIEI PENALE A ROMÂNIEI
4.1. Considerații generale
În sens general, infracțiunea poate fi definită ca fiind o faptă a omului, un act de conduită exterioară a acestuia, interzis de lege sub o sancțiune specifică, represivă, respectiv pedeapsa. CP român anterior definește infracțiunea ca fiind fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală, infracțiunea fiind astfel singurul temei al răspunderii penale. [174] În schimb, potrivit Noului CP român infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, savârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o.
În aceeași viziune generală, infracțiunile de corupție au la bază acțiunea unei persoane sau grup de persoane asupra altei persoane sau altui grup de persoane cu o răspundere oarecare, spre a-i determina să încalce legile onoarei, cinstei, dreptății, muncii, și în schimbul unor beneficii personale să înlesnească avantaje corupătorului sau corupătorilor, fie morale, fie materiale. [136, p. 10]
Acceptând ideea că pentru infracțiunile de corupție nu se poate formula o definiție universal-valabilă pentru toate societățile, specialiștii dreptului penal afirmă că, pentru majoritatea sistemelor penale, reglementările privind infracțiunile de corupție se referă la realizarea de diferite acte sau fapte ilicite prin utilizarea abuzivă sau frauduloasă a puterii în scopul obținerii unor avantaje personale de către funcționarul public, care stau la baza unui comportament care deviază sau transgresează obligațiilor normale ale exercitării unui rol public sau care violează normele legale ce interzic exercitarea anumitor forme și tipuri de influență (mită, constrângere, trafic etc.). [10, p. 16]
Una dintre infracțiunile de corupție incriminate de Noul CP român este infracțiunea de dare de mită, care constă în fapta persoanei care, pentru a determina un funcționar public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, ori să facă un act contrar acestor îndatoriri, îi promite, oferă sau dă, direct sau indirect, bani sau alte foloase care nu i se cuvin.
Tributară unei mentalități balcanice, subjugată ideii de bacșiș, șperț, supusă unei presiuni și atracții puternice (sărăcie, șomaj, inflație, lipsa protecției sociale în paralel cu exemplul îmbogățirii rapide a unor persoane, unele dintre ele fără educație și pregătire profesională superioară), populația tinde să recurgă la mijloace ilicite pentru satisfacerea intereselor. [27, p. 38-39]
Pradă acestei mentalități cad, în primul rând tinerii, care, după terminarea studiilor și în dorința de a-și procura un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale recurg la metode ilicite pentru satisfacerea acestor interese. Însă corupția nu se manifestă doar în rândul acestora, acest fenomen fiind prezent la nivelul oricărei clase sociale, ajungând chiar să fie considerat de o mare parte din populație un fenomen normal, care stă la baza realizării intereselor de orice fel ale acestor persoane.
Darea de mită reprezintă un real și grav pericol pentru relațiile sociale referitoare la buna funcționare a autorităților, instituțiilor de stat, a instituțiilor ori serviciilor publice, sau a altor unități, a corectitudinii funcționarilor publici sau a asimilaților în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care determină existența și echilibrul societății democratice organizate, a ordinii de drept. [87, p. 65-66]
Tocmai de aceea, fiecare stat trebuie să aibă în vedere adoptarea de măsuri legislative și administrative corespunzătoare, compatibile cu obiectivele prevenirii corupției și conforme cu principiile fundamentale ale dreptului său intern. Pentru a lupta împotriva corupției, fiecare stat încurajează în mod special integritatea, cinstea și răspunderea funcționarilor publici și asimilaților, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, străduindu-se să aplice, în cadrul propriilor sisteme instituționale și juridice, coduri sau norme de conduită pentru exercitarea corectă, onorabilă și corespunzătoare a funcțiilor pe care le îndeplinesc. [36, p. 10-11]
Rațiunea incriminării faptei de dare de mită este dată de necesitatea unei protecții eficiente a funcționarului public sau asimilatului împotriva actelor de corupție la care pot fi expuși. [137, p. 18]
Cerând funcționarilor publici și asimilaților corectitudine și probitate în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, legea asigură acestora, în același timp, o protecție eficientă împotriva actelor de corupere la care ar putea fi expuși. [103, p. 128]
Măsura privind protecția funcționarilor publici și asimilaților împotriva actelor de corupție are la bază și incriminarea faptei de dare de mită, prin aceasta legiuitorul având în vedere protejarea relațiilor sociale a căror normală desfășurare poate fi asigurată prin combaterea faptelor de corupere prin care este pus în pericol bunul mers al unităților prevăzute de art. 176 Noul CP român, respectiv autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică, sau unitățile prevăzute de art. 175 alin. (2) Noul CP român, respectiv o persoană care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului sau supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, în al cărui serviciu se află și acționează funcționarul public sau asimilatul supus acțiunii de corupere.
Faptul că infracțiunea de dare de mită este o formă a corupției active a determinat și afirmația, potrivit căreia aceasta este mai gravă decât infracțiunea de luare de mită. Totuși legiuitorul român nu a achiesat la această părere, acest fapt rezultând tocmai din prevederile art. 290 alin. (1) Noul CP român, în care este prevăzută pedeapsa pentru această infracțiune. Astfel, legiuitorul a considerat că infracțiunea de dare de mită prezintă un grad mai redus al vinovăției în comparație cu infracțiunea de luare de mită, fapt pentru care a prevăzut o sancțiune mai blândă pentru aceasta, atât sub aspectul pedepsei principale, cât și a celei complementare.
4.2. Cadrul legislativ al infracțiunii de dare de mită
În CP român anterior, infracțiunea de dare de mită era reglementată în cuprinsul art. 255, alături de infracțiunea de luare de mită, în cadrul Cap. 1 intitulat „Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul”, Titlul VI „Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public, sau altor activități reglementate de lege”, articol care prevede următoarele:
“Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254, se pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Fapta prevăzută în alineatul precedent nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mită.
Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracțiune.
Dispozițiile art. 254 alin. 3 CP român se aplicau în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare.
Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. 2 și [32]
În Noul CP român infracțiunea de dare de mită se regăsește, de asemeni alături de cea de luare de mită, în cadrul Cap. 1, intitulat „Infracțiuni de corupție”, Titlul V „Infracțiuni de corupție și de serviciu”, fiind reglementată în cuprinsul art. 290, care prevede următoarele:
“(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condițiile arătate în art. 289, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mită.
(3) Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunțul prevăzut în alin. (3).
(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.” [118]
După cum putem observa din cele două texte de lege, infracțiunea de dare de mită reprezintă latura activă a activității de mituire, în dreptul penal românesc fiind incriminată separat, ca infracțiune de sine-stătătoare. Atât infracțiunea de luare de mită, cât și cea de dare de mită trebuie analizate împreună, ele completându-se reciproc, fiecare decurgând din cealaltă, întrucât sunt infracțiuni corelative. Cele două infracțiuni sunt fațete ale fenomenului corupției în care, de o parte, se află persoana care oferă, promite sau dă avantajul, și de cealaltă parte, persoana care acceptă oferta, promisiunea sau remiterea. Însă infracțiunea de dare de mită poate exista și independent de cea de luare de mită, atunci când persoana promite sau oferă folosul funcționarului public sau asimilatului, însă acesta din urmă nu îl acceptă. [171, p. 220-221]
Analizând cele două texte de lege, observăm că legiuitorul în cadrul art. 290 din Noul CP român a preluat textul art. 255 din CP român anterior, fără să aducă modificări esențiale acestuia. Totuși, câteva precizări cu privire la modificările existente între cele două texte de lege, considerăm că sunt necesare a se prezenta.
Ca și în cazul infracțiunii de luare de mită, în cadrul Noului CP român legiuitorul realizează modificarea conținutului constitutiv al infracțiunii de dare de mită.
CP român anterior stipulează trei modalități alternative de comitere a infracțiunii de dare de mită, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase unui funcționar pentru a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act referitor la îndatoririle sale de serviciu ori pentru a efectua un act contrar acestor îndatoriri. Și în cadrul Noului CP român legiuitorul păstrează aceleași modalități alternative de comitere a infracțiunii de dare de mită. Elementul de noutate introdus de Noul CP român se referă la faptul că cele trei modalități alternative, care alcătuiesc elementul material al infracțiunii de dare de mită, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase trebuie să fie „în legătură” cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act sau îndeplinirea unui act contrar și nu „în scopul” îndeplinirii, neîndeplinirii, întârzierii sau efectuării unui act contrar acestor îndatoriri, așa cum este prevăzut în CP român anterior. Astfel, observăm că prin forma expusă în Noul CP român legiuitorul extinde aria de aplicare a acestui text de lege și asupra faptei persoanei care oferă foloase funcționarului după ce acesta și-a îndeplinit actul de serviciu.
În ceea ce privește regimul sancționator al infracțiunii de dare de mită reglementată de CP român anterior, observăm că infracțiunea în varianta simplă se pedepsea potrivit art. 255 alin. (1) din CP român anterior cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
O variantă agravantă a infracțiunii de dare de mită era reglementată prin dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (articol abrogat în prezent prin Legea nr. 187/2012), care presupunea că fapta de dare de mită săvârșită față o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, sau față de un funcționar cu atribuții de control se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 din CP român anterior, al cărei maxim se majorează cu 2 ani.
O altă variantă agravantă a infracțiunii de dare de mită era reglementată prin dispozițiile art. 9 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (articol abrogat în prezent prin Legea nr. 187/2012), care prevedea majorarea cu 5 ani a maximului pedepsei stabilite pentru infracțiunea de dare de mită, în cazul faptei de dare de mită săvârșită în interesul unei organizații, asociații sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influența negocierile tranzacțiilor comerciale internaționale ori schimburile sau investițiile internaționale.
În ceea ce privește regimul sancționator al infracțiunii de dare de mită în cadrul Noului CP român, observăm că singurul element de noutate introdus de legiuitor în cadrul acestuia a fost majorarea pedepsei, infracțiunea fiind sancționată cu închisoarea de la 2 la 7 ani. De asemeni, o altă noutate introdusă de legiuitor a fost abrogarea art. 7 alin. (2) si art. 9 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Totuși, în cadrul art. 308 Noul CP român, legiuitorul prevede faptul că dispozițiile art. 290 Noul CP român se aplică și persoanelor care sunt în serviciul unei persoane fizice prevăzute de art. 175 alin. 2 Noul CP român sau oricărei persoane juridice, în acest caz limitele speciale ale pedepsei reducându-se cu o treime.
În ceea ce privește cazurile care înlătură caracterul penal al faptei sau răspunderea penală și modalitățile de confiscare a banilor sau a altor valori ori a echivalentului acestora, observăm faptul că acestea nu au suferit modificări în cadrul Noului CP român.
Totuși Noul CP român aduce o modificare conținutului prevederii speciale a restituirii banilor, valorilor sau altor bunuri în sensul că, acestea se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut la alin. 2, sau date după denunțul de la alin. 3 al art. 290 Noul CP român. Prima ipoteză, privind restituirea bunurilor către mituitor în cazul în care acesta a fost constrâns de către persoana mituită să săvârșească infracțiunea de dare de mită nu constituie o modificare a textului de lege. În schimb, ipoteza a doua, privind restituirea către mituitor a bunurilor date după denunțul prevăzut la alin. 3 al art. 290 Noul CP român reprezintă o inovație în această materie, introdusă pentru a descuraja practica unor mituitori de a remite în primă fază sumele de bani funcționarului public sau asimilatului în vederea îndeplinirii sau neîndeplinirii de către acesta a unor atribuții de serviciu, după care, văzând că problema nu i-a fost rezolvată, formulează autodenunț cu privire la infracțiunea de dare de mită săvârșită față de funcționarul respectiv. În realitate, considerăm că textul de lege se referă la sumele de bani remise de mituitor funcționarului mituit ulterior denunțului formulat, cu știința organelor de poliție, iar nu la o activitate infracțională separată, de care organele de urmărire penală să nu aibă cunoștință, fapt ce echivalează cu un nou act material care intră în componența infracțiunii de dare de mită sau cu o infracțiune distinctă de dare de mită. [171, p. 224-225]
În ceea ce privește cauza de nepedepsire, ar exista o singură noutate introdusă de Noul CP român, respectiv faptul că denunțarea trebuie să fie făcută unui organ de urmărire penală (procuror, organ de cercetare penală). Legea penală anterioară prevedea posibilitatea denunțării în fața oricărei autorități și nu numai a organului de urmărire penală. În lipsa unei precizări a noii legi penale, denunțarea poate fi făcută și unui organ necompetent a efectua urmărirea penală în această materie. Într-un asemenea caz, organul care a primit denunțul va sesiza de îndată organul de urmărire competent. Astfel, considerăm că denunțul poate fi depus și la o altă autoritate, aceasta fiind obligată să-l înainteze organului competent. [109, p. 443]
Ca și în cazul infracțiunii de luare de mită, observăm că dispozițiile art. 293 și art. 294 din Noul CP român cu privire la faptele săvârșite de membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu aceștia, respectiv faptele săvârșite de funcționarii străini, se aplică și infracțiunii de dare de mită.
4.3. Condiții preexistente ale infracțiunii de dare de mită
4.3.1. Obiectul infracțiunii de dare de mită
Obiectul juridic al infracțiunii de dare de mită îl constituie relațiile sociale referitoare la activitatea de serviciu care impun combaterea acțiunilor de corupere exercitate asupra funcționarilor publici sau asimilaților, prin această incriminare încercându-se combaterea fenomenului corupției și nu, în ultimul rând, încurajarea cinstei și corectitudinii funcționarilor publici sau asimilaților. [81, p. 458]
Așa cum am putut observa și în cazul infracțiunii de luare de mită, infracțiunea de dare de mită nu are obiect material. Totuși, conform unor opinii, atunci când oferirea de mită a fost respinsă, banii sau foloasele care trebuiau să aibă rolul de mijloace de săvârșire a faptei devin obiecte materiale ale acesteia. De asemenea, atunci când folosul oferit constă în prestarea unei munci, obiectul asupra căruia se efectuează munca devine obiect material al infracțiunii de dare de mită. [96, p. 139]
4.3.2. Subiecții infracțiunii de dare de mită
Subiectul activ al infracțiunii de dare de mită. Spre deosebire de infracțiunea de luare de mită, al cărei subiect activ trebuie să îndeplinească pe lângă condițiile generale de vârstă și responsabilitate cerute de lege și o condiție suplimentară, respectiv să aibă calitatea de funcționar public sau asimilat, subiectul activ al infracțiunii de dare de mită poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale cerute de lege subiectului unei infracțiuni, inclusiv o persoană juridică.
Participația penală este astfel posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare, complicitate). [3, p. 431]
În acest sens, s-a arătat în literatura juridică, cât și în doctrină, că mituitorul poate fi oricine și poate acționa în orice calitate (om de afaceri, agent public, persoană privată etc.). Totodată, dacă corupătorul acționează în contul sau în numele unei întreprinderi, aceasta poate fi făcută de asemenea responsabilă ca persoană juridică, responsabilitatea întreprinderii neexcluzând urmărirea penală împotriva persoanei fizice. [171, p. 231]
Astfel, subiectul activ al infracțiunii de dare de mită este general, nedeterminat, practica judiciară prezentându-ne numeroase cazuri în care infracțiunea de dare de mită este comisă chiar și de un funcționar public, respectiv în situația în care acesta oferă bani sau alte foloase unui alt funcționar public în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, însă, în acest caz, funcționarul public mituitor apare ca o persoană particulară în raport cu funcția pe care o îndeplinește funcționarul public mituit.
De asemeni, practica judiciară a apreciat că, spre deosebire de infracțiunea de luare de mită, în cazul infracțiunii de dare de mită, subiect activ poate fi și avocatul. Acest fapt a fost confirmat și de instanța supremă, prin Decizia nr. 1381/30.04.2012, care, reținând fapta inculpatei G.L., avocat în cadrul Baroului București, în calitate de apărător ales a unei persoane învinuite într-un dosar penal, a remis suma de 10.000 euro unui denunțător, ofițer de poliție judiciară, conform unei înțelegeri anterioare, pentru ca acesta să adopte o soluție favorabilă, în sensul netrimiterii în judecată a persoanei învinuite și pentru a nu efectua cercetări față de alte trei persoane în dosarul penal având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală, prejudiciul ridicându-se la o sumă de aproximativ 3.000.000 lei în dauna bugetului de stat. [50]
Mai pot fi autori ai infracțiunii de dare de mită, potrivit prevederilor art. 293 din Noul CP român persoanelor care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunțe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluționare de către părțile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfășoară în baza legii române ori în baza unei alte legi.
Potrivit art. 294 din Noul CP român prevederile art. 290 Noul CP român se aplică și următoarelor persoane, dacă prin tratate internaționale la care România este parte, nu se dispune altfel:
a) funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare în cadrul unei organizații publice internaționale la care România este parte;
b) membrilor adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care România este parte;
c) funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare, în cadrul Uniunii Europene;
d) persoanelor care exercită funcții juridice în cadrul instanțelor internaționale a căror competență este acceptată de România, precum și funcționarilor de la grefele acestor instanțe;
e) funcționarilor unui stat străin;
f) membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin;
g) juraților din cadrul unor instanțe străine.
De asemeni, în conformitate cu prevederile art. 308 din Noul CP român, mai pot fi subiecți activi ai infracțiunii de dare de mită și persoanele care au săvârșit fapta în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) din Noul CP român sau în cadrul oricărei persoane juridice.
În cazul infracțiunii de dare de mită se poate constata faptul că aceasta poate fi săvârșită de către o singură persoană sau de către mai multe persoane, în participație penală, aceasta fiind posibilă în toate formele sale, respectiv: coautorat, instigare, complicitate.
Astfel, practica judiciară ne prezintă numeroase cazuri de săvârșire a infracțiunii de dare de mită în coautorat. În acest sens, într-o speță s-a decis, pe bună dreptate, că în condițiile în care cei patru inculpați, acționând în baza unei înțelegeri prealabile, s-au prezentat împreună, într-o noapte, la sediul unei societăți comerciale, unde au propus paznicilor ca, în schimbul unei sume de bani plătite pe loc de unul dintre ei și a altor sume pe care s-au obligat a le plăti ulterior, să le permită sustragerea mai multor bunuri, înțelegere care s-a perfectat și executat, fapta săvârșită de inculpați constituie infracțiunea de dare de mită comisă în împrejurarea agravantă prevăzută în art. 75 lit. a) CP român anterior [art. 77 lit. a) Noul CP român], cei patru inculpați având calitatea de coautori la infracțiunea de dare de mită. [109, p. 435-436]
Totuși, în legătură cu acțiunea de participare la infracțiunea de dare de mită se impun câteva precizări:
a) în primul rând, se poate observa că, întrucât în sistemul CP român, darea și luarea de mită sunt două infracțiuni distincte, fiecare cu subiectul său activ propriu, mituitorul trebuie socotit totdeauna ca autor al infracțiunii de dare de mită, iar nu ca instigator sau complice la infracțiunea corelativă de luare de mită, după cum în sens contrar, funcționarul public mituit va fi întotdeauna considerat autor al infracțiunii de luare de mită, iar nu instigator sau complice la infracțiunea de dare de mită. Calitatea de autor, fie al infracțiunii de dare de mită, fie al celei de luare de mită, exclude, pentru persoana respectivă, posibilitatea de a fi socotită, în același timp, și participant, sub orice formă, la cealaltă infracțiune;
b) în al doilea rând, se impune precizarea că, prin derogare de la prevederile art. 47 Noul CP român, în cazul dării de mită, fapta poate fi comisă de către autor nu numai nemijlocit, direct, ci și indirect, respectiv printr-un intermediar. Folosind în desemnarea modurilor de săvârșire a infracțiunii expresia „direct sau indirect”, legea asimilează actele de săvârșire directă cu cele de săvârșire prin intermediar, atât unele, cât și celelalte având valoarea juridică a unor acte de autorat. Fapta persoanei interpuse, care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, pentru și în numele altei persoane, este socotită, prin voința legiuitorului, a fi însăși fapta acesteia din urmă, căreia, ca atare, nu i se poate refuza calitatea de autor. [91, p. 209-210]
O problemă care a ridicat numeroase controverse atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară este legată de stabilirea poziției juridice a intermediarului în cadrul infracțiunii de dare de mită.
Potrivit unui punct de vedere – pe care, însă, nu-l împărtășim – s-a considerat că intermediarul care promite, oferă sau dă bani unui funcționar public în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, este coautor la infracțiunea de dare de mită, fiind plasat pe același plan cu persoana care a dat mită cu ajutorul său. Motivarea care a stat la baza acestui punct de vedere s-a bazat pe faptul că, întrucât intermediarul, în mod direct, a promis, oferit sau dat bani sau alte foloase în modurile stipulate în cadrul art. 289 Noul CP român, deși a acționat pentru o terță persoană, totuși acesta dobândește calitatea de autor al infracțiunii de dare de mită, întrucât el este cel care realizează acțiunea care stă la baza elementului material al laturii obiective a infracțiunii de dare de mită.
În acest sens s-a pronunțat și instanța supremă prin Decizia nr. 181/2008. În fapt, instanța a reținut că, la data de 15 august 2005, la punctul de frontieră Borș a intrat în țară un autocar în care se aflau 43 persoane, condus de inculpatul C.V. În urma controlului au fost depistate 8 persoane, din cele 43 aflate în autocar, care aveau depășit termenul legal de ședere în străinătate. Aceste persoane au fost invitate la ghișeul polițistului de frontieră, pentru a fi implementate în baza de date a Poliției de Frontieră. Inculpatul C.V. a fost cel care a adunat de la cele 8 persoane, câte 200 Euro, în total suma de 1.500 Euro, pe care i-a înmânat polițistului de frontieră B.I. într-un pachet de țigări. Polițistul de frontieră B.I. a sunat șeful de grupă care, deschizând pachetul de țigări, a găsit în interiorul său suma de 1.500 Euro. Urmare celor reținute, instanța supremă a decis condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) CP român anterior [art. 290 alin. (1) Noul CP român]. În motivarea acestei decizii, instanța supremă a invocat prevederile art. 255 CP român anterior (art. 290 Noul CP român), potrivit căruia darea de mită este fapta persoanei care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase necuvenite unui funcționar public sau asimilat, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Ca atare, elementul material al infracțiunii de dare de mită constă în acțiunea de corupere, care se poate realiza fie prin promisiunea, fie prin oferirea, fie prin darea de către o persoană către un funcționar public sau asimilat a unei sume de bani sau a altor foloase, în modurile și finalitățile arătate în art. 289 Noul CP român. De asemeni, ținând seama de faptul că pentru existența infracțiunii de dare de mită nu este necesar ca promisiunea sau oferirea de bani ori alte foloase să fi fost urmată de acceptare, este nerelevant refuzul funcționarului public de a accepta promisiunea ori oferta de bani sau alte foloase. Totodată, nu este necesar ca promisiunea ori oferirea de bani sau alte foloase să fi fost urmată de executare. Este suficient faptul promiterii sau oferirii. În sfârșit, nu este necesar să se fi realizat finalitatea urmărită, adică să se fi îndeplinit, să nu se fi îndeplinit sau să se fi urgentat sau întârziat îndeplinirea actului determinat ce intră în îndatoririle de serviciu ori să se fi săvârșit actul determinat contrar îndatoririlor de serviciu, fiind suficient să se fi propus, oferit sau dat bani ori alte foloase. Pornind de la prevederile art. 24 CP român anterior [art. 46 alin. (1) Noul CP român], care stipulează faptul că autorul este persoana care săvârșește, în mod nemijlocit, fapta prevăzută de legea penală și întrucât una din modalitățile normative ale infracțiunii de dare de mită constă în oferirea de bani sau alte foloase necuvenite unui funcționar public și cum inculpatul C.V. este cel care a oferit suma de 1.500 Euro, strânsă de la cei opt pasageri, polițistului B.I., el are calitatea de autor al infracțiunii de dare de mită și nu de complice. [58]
Nu ne raliem la soluția instanței supreme, întrucât se poate observa din speță că inculpatul este un intermediar, care întrunește condițiile caracteristice calității de complice la infracțiunea de dare de mită. Astfel, considerăm că cei opt pasageri, care au dat câte 200 Euro, pentru determinarea polițistului să realizeze un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, întrunesc condițiile caracteristice calității de autori ai infracțiunii de dare de mită, iar inculpatul întrunește condițiile caracteristice calității de complice la infracțiunea de dare de mită.
Potrivit unui alt punct de vedere, la care achiesăm și noi, pornind de la părerea pe care ne-am exprimat-o și în alineatul anterior, intermediarul în cadrul infracțiunii de dare de mită este considerat complice. Astfel, din moment ce, în cadrul infracțiunii de dare de mită săvârșită prin intermediar, mituitorul este autor și nu instigator la această infracțiune, rezultă că nici despre intermediar nu se poate spune că ar fi fost instigat de către mituitor. Atunci, neacționând în calitate de instigat, intermediarul nu poate fi socotit ca executantul material, respectiv ca autorul infracțiunii de dare de mită concepută și hotărâtă de către mituitor. Prin urmare, deși prin activitatea sa intermediarul înfăptuiește chiar acțiunea tipică prevăzută în textul de incriminare, cum ar fi darea banilor, totuși prin voința expresă a legii, manifestată prin prevederea „direct sau indirect”, cu referire la fapta autorului, această activitate nu poate fi caracterizată decât ca act de complicitate. [91, p. 210-211]
Totuși darea de mită, săvârșită prin intermediar, nu constituie infracțiune decât în cazul în care promisiunea, oferirea sau darea banilor sau a altor foloase au fost comunicate funcționarului public vizat pentru realizarea acțiunii de mituire. În caz contrar, nu se poate reține existența infracțiunii de dare de mită și implicit nici intermediarul nu poate fi considerat complice în cadrul faptei de dare de mită.
O altă problemă controversată, care a determinat exprimarea unor puncte de vedere diferite, dar și o practică neunitară a instanțelor, a fost legată de poziția juridică a intermediarului în cazul infracțiunilor de luare și dare de mită. Astfel, dacă intermediarul prin acțiunea sa sprijină atât pe mituitor să dea mită, cât și pe mituit să intre în posesia mitei, problema care se ridică este aceea a stabilirii încadrării juridice a faptei, respectiv fie de complicitate la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, ori de luare de mită sau chiar la ambele infracțiuni.
Potrivit unui punct de vedere, la care însă nu achiesăm, s-a susținut că nu se poate pune problema unei complicități concomitente la ambele infracțiuni, respectiv de dare de mită și de luare de mită. Astfel, luarea și darea de mită au fost considerate ca fiind două infracțiuni conjugate, bilaterale, disociate în care deși, activitatea intermediarului creează înlesnire, ajutare la săvârșirea amândurora, constituie o complicitate unică, adiacentă numai uneia dintre ele. Dacă nu s-ar accepta această soluție și, întrucât cel care dă ajutor mituitorului întotdeauna și indirect îl ajută și pe mituit și invers, ar însemna că, în toate cazurile, participantului secundar să i se rețină complicitatea atât la dare, cât și la luare de mită și să i se aplice două pedepse, în timp ce autorii acestora ar fi trași la răspundere pentru o singură infracțiune, ceea ce ar fi un act de inechitate și inconsecvență. În susținerea acestui punct de vedere, s-a mai argumentat că, prin natura lucrurilor, cel care dă mită, prin însuși acest fapt, înlesnește luarea de mită, iar cel care ia mită înlesnește darea acesteia, fără ca aceștia să devină și participanți sub forma complicității la infracțiunea săvârșită de către celălalt. Participarea acestora la săvârșirea de către celălalt a infracțiunii corelative se absoarbe în infracțiunea comisă de către fiecare dintre ei în calitate de autor. Și dacă, raportul de corelație dintre cele două infracțiuni face ca acest ajutor, implicit să nu poată fi caracterizat, definit și ca o complicitate, această soluție se impune nu numai pentru autorii acestora, ci și pentru toți ceilalți participanți la săvârșirea lor, ale căror acțiuni conjugate reprezintă o singură infracțiune cu o singură încadrare juridică. Întrucât elementele obiective invocate au fost considerate neconcludente, chiar de către susținătorii lor, s-a apelat la elementul subiectiv, afirmându-se că soluția este dată de voința intermediarului de a ajuta pe unul sau pe celălalt dintre autorii celor două infracțiuni corelative. Astfel, dacă intermediarul a urmărit sau ajutat pe autorii ambelor infracțiuni, se va reține complicitatea la infracțiunea sancționată cu pedeapsa cea mai mare, iar dacă acesta a acționat cu intenție, directă sau indirectă, și el va răspunde pentru complicitate la infracțiunea la care a participat cu intenție directă. [87, p. 71-72]
Cu privire la această problemă s-a pronunțat, în mod greșit potrivit punctului nostru de vedere, Tribunalul Suprem prin Decizia nr. 1485/1985, în sensul că, fapta unei persoane de a primi bani și bunuri de la studenții candidați și de a le preda unui cadru didactic condamnat pentru luare de mită, pentru a-i declara promovați, constituie complicitate la această infracțiune, iar nu la cea de dare de mită. [171, p. 234-235]
Într-o altă opinie, pe care o susținem pe deplin, este existența complicității concomitente la ambele infracțiuni. Este neîndoielnic că, dacă intermediarul a acționat la cererea și în interesul mituitorului, transmițând banii ori celelalte foloase funcționarului public mituit, acesta este complice la infracțiunea de dare de mită. Dar, săvârșind această faptă, complicele cunoaște și activitatea autorului celeilalte infracțiuni, de luare de mită, prevăzând rezultatul ei socialmente periculos. De asemenea, el are conștiința că, prin activitatea sa, contribuie la săvârșirea, de către autor, a faptei de luare de mită și implicit și la producerea rezultatului și consimte să desfășoare acea activitate. Și, în acest caz, sunt întrunite toate trăsăturile, obiective și subiective, ale complicității și în raport cu infracțiunea de luare de mită. În aceste condiții, s-a considerat că acțiunea intermediarului, deși unică, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele atât ale complicității la infracțiunea de dare de mită, cât și ale complicității la infracțiunea de luare de mită, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 38 alin. (2) Noul CP român. [91, p. 211]
În acest sens, s-a pronunțat, în mod corect de această dată, instanța supremă prin Decizia nr. 848/1999, considerând complicitate atât la infracțiunea de dare de mită, cât și la cea de luare de mită fapta a două persoane care au sugerat studenților unei facultăți să dea diferite sume de bani, în vederea transmiterii lor inculpatului, profesor în cadrul facultății respective, în scopul promovării sau obținerii de note mai mari la examenul pe care îl aveau de susținut cu inculpatul. În motivarea acestei decizii, instanța supremă afirmă că, întrucât luarea și darea de mită constituie infracțiuni distincte, care se pot realiza atât nemijlocit, cât și prin intermediar, fapta persoanei care a ajutat, în sensul art. 26 CP român anterior (art. 48 Noul CP român), la oferirea sau darea de bani sau alte foloase, respectiv la pretinderea sau primirea unor asemenea foloase, ambele săvârșite în condițiile art. 254 CP român anterior (art. 290 Noul CP român), săvârșește, în concurs, infracțiunea de complicitate la dare de mită, respectiv, complicitate la luare de mită și nu o infracțiune unică în formă continuată. [137, p. 128]
Ca atare, considerăm că fapta intermediarului constituie complicitate atât la infracțiunea de luare de mită, cât și la cea de dare de mită, atât în cazul în care acesta a sprijinit efectiv prin acte distincte activitatea mituitorului și a funcționarului public mituit, cât și în cazul în care activitatea intermediarului s-ar limita la punerea persoanelor în legătură sau la transmiterea banilor, deoarece intermediarul a urmărit să dea ajutor ambilor autori ai acestor infracțiuni. Astfel, nu s-ar putea obiecta, în acest caz, că am ajunge la situația în care complicele să fie sancționat pentru două infracțiuni, iar fiecare dintre autori numai pentru o singură infracțiune. Atâta timp cât complicele i-a ajutat pe ambii autori, nu are relevanță faptul că aceștia răspund doar pentru o infracțiune, nu și pentru complicitate la infracțiunea corelativă. În concluzie, în cazul infracțiunilor bilaterale disociate, complicitatea care creează o înlesnire a ambelor activități conjugate constituie o complicitate pentru fiecare dintre acestea, care, fiind realizată prin aceeași acțiune, se găsește în concurs formal. [108, p. 98-99]
Tot în cadrul literaturii de specialitate s-a exprimat și soluția ce se impune în cazul în care intermediarul a conceput infracțiunea și l-a determinat pe mituitor s-o comită prin intermediul său. În aceste condiții, intermediarul va cumula calitatea de instigator cu cea de complice, însă va fi pedepsit doar pentru instigare, deoarece instigarea, ca formă de participație principală, absoarbe complicitatea, formă de participație secundară. [92, p. 136]
Subiectul pasiv al infracțiunii de dare de mită. Subiectul pasiv principal al infracțiunii de dare de mită este, potrivit prevederilor art. 290 raportat la art. 289 Noul CP român și prevederilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, autoritatea publică, instituția publică, regia autonomă, operatorul economic sau persoana juridică cu capital integral sau majoritar de stat, societatea comercială, compania și societatea națională, partidele sau formațiunile politice, sindicatele, organizațiile patronale, asociațiile fără scop lucrativ sau fundațiile, persoana juridică sau persoana, care exercită un serviciu de interes public, în al cărui serviciu este și acționează funcționarul public sau asimilatul acestuia a cărui corupere se încearcă sau se realizează. Subiect pasiv secundar al infracțiunii de dare de mită poate fi chiar funcționarul public a cărui corupere s-a încercat fără însă a se reuși. [88, p. 48]
Subiectul pasiv general este statul, ca titular al valorii sociale care este probitatea funcționarilor publici aflați sub incidența legii, valoarea căreia i se aduce atingere prin săvârșirea infracțiunii de dare de mită. [103, p. 132]
Potrivit prevederilor art. 293 și 294 din Noul CP român, dispozițiile art. 290 Noul CP român se aplică persoanelor enumerate în cadrul conținutului acestora (n.n. – prevederi pe care le-am prezentat în secțiunea dedicată subiectului activ al infracțiunii de dare de mită). În acest caz, subiect pasiv principal al infracțiunii de dare de mită este reprezentat de organizațiile publice internaționale la care România este parte, instanțele internaționale a căror competență este acceptată de România, statele străine sau instanțele străine, iar subiectul pasiv secundar este reprezentat de funcționarii sau salariații acestora.
4.4. Conținutul constitutiv al infracțiunii de dare de mită
4.4.1. Latura obiectivă a infracțiunii de dare de mită
Elementul material al infracțiunii de dare de mită. În doctrină s-a arătat că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de dare de mită se poate realiza alternativ prin trei modalități normative, care se manifestă sub forma unei acțiuni de corupere a funcționarului public, darea de mită fiind, în mod absolut și exclusiv, o infracțiune comisivă. [4, p. 137-146]
Noul CP român stipulează trei modalități alternative de comitere a infracțiunii de dare de mită, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase unui funcționar public pentru a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta sau a întârzia îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu ori în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. [133, p. 44]
Prin promisiune se înțelege angajamentul subiectului activ al infracțiunii de dare de mită de a remite în viitor o sumă de bani sau alte foloase unui funcționar public pentru a-l determina pe acesta să acționeze conform solicitării sale. Promisiunea poate fi făcută verbal, în scris sau prin orice alt mijloc, direct sau indirect, și de asemenea poate fi expresă sau tacită, însă indiferent prin care dintre modalitățile expuse este realizată, aceasta trebuie să fie reală, serioasă, sigură și clară. Singura condiție, care se impune, este ca aceasta să ajungă la cunoștința funcționarului public, fără a necesita o acceptare sau o respingere din partea acestuia, întrucât promisiunea este un act unilateral al subiectului activ al infracțiunii de dare de mită, al cărui scop este coruperea unui funcționar public.
În practică, s-a reținut săvârșirea faptei de dare de mită în modalitatea promisiunii, în sarcina inculpatei C.M.A. și a nepotului acesteia care, au promis unui agent șef de poliție, lucrător în cadrul C.I.C., Secția 2 Poliție Galați, suma de 2.000 lei, pentru a rezolva favorabil dosarul penal în care erau cercetați fiii inculpatei C.M.A. În motivare, instanța afirmă că elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită sunt întrunite atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, vinovăția inculpaților fiind stabilită pe baza înregistrărilor discuțiilor purtate între aceștia și agentul șef, din care rezultă cu certitudine că cei doi inculpați s-au prezentat împreună la lucrătorul de poliție, cerându-i acestuia să-i „scoată afară copiii”, „să se rupă tot, să fie clară …. clară” (referindu-se la distrugerea actelor de urmărire penală care s-au efectuat), în schimbul sumei de 2.000 lei. [49]
Prin oferire se înțelege propunerea făcută funcționarului de a-i da bani sau alte foloase, însoțită de înfățișarea folosului injust funcționarului public pentru ca acesta, dacă este de acord, să și-l poată însuși. Interesează ca oferta să ajungă la cunoștința funcționarului public, să fie precisă, neechivocă, să se concretizeze într-o acțiune efectivă, reală, și să nu fie o simplă intenție. Nu este necesar ca oferta să fie inteligibilă pentru oricine, ci numai pentru persoana funcționarului public, care, cunoscând circumstanțele, este în situația de a-i putea înțelege semnificația. Ca și în cazul promisiunii, oferirea nu trebuie să fie urmată de primirea ofertei de către funcționarul public. [103, p. 135-136]
Oferta presupune prezentarea, arătarea banilor sau a altor foloase pe care funcționarul public urmează să le primească în schimbul serviciilor sale și aceasta o deosebește esențial de promisiune, care este și rămâne esențial o simplă făgăduială făcută funcționarului public pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu ori pentru efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. Promisiunea de bani sau alte foloase reprezintă mai puțin decât oferta, fiind absorbită de aceasta. Prin natura ei oferta presupune promisiunea pe care o absoarbe și o depășește, cele două activități suprapunându-se, fiind simultane. [87, p. 80-81]
În ceea ce privește refuzul funcționarului public de a accepta oferta făcută, considerăm irelevantă această circumstanță, ca urmare a faptului că aceasta nu constituie un element al infracțiunii de dare de mită. Astfel, în practică s-a decis că, pentru existența infracțiunii de dare de mită, constând în aceea că mituitorul a pus banii pe masa persoanei mituite, este nerelevantă lipsa de fermitate pe care a manifestat-o lucrătorul de poliție în neacceptarea ofertei. [78, p. 239]
De asemeni, tot în practica judiciară s-a arătat că, din punct de vedere juridic, pentru existența infracțiunii de dare de mită este lipsită de semnificație reacția funcționarului public, căruia i se oferă bani sau alte avantaje, astfel că, insuficienta fermitate a refuzului nu poate avea niciun efect cu privire la mituitor și la fapta sa. Promptitudinea și fermitatea refuzului nu pot angaja niciun fel de efect juridic, nici măcar în privința ameliorării răspunderii penale, referitor la infracțiunea de dare de mită. [78, p. 239]
În practică, organele judiciare au considerat că s-a săvârșit infracțiunea de dare de mită în modalitatea oferirii de către administratorul unei societăți comerciale din municipiul Constanța, care avea un punct de lucru constând într-un magazin de desfacere în localitatea Babadag, și care fiind cercetat de către Biroul economic al Poliției Babadag în legătură cu comiterea de către acesta a infracțiunii de evaziune fiscală, a oferit subinspectorului de poliție A.A. din cadrul Poliției orașului Babadag, implicat în efectuarea controlului societății, un calculator, pentru a-l determina să facă acte contrare atribuțiilor sale de serviciu, respectiv exonerarea de răspundere a inculpatului, prin soluționarea favorabilă acestuia a dosarului de cercetare penală. În motivarea soluției, s-a arătat că, în condițiile în care s-a stabilit că între mituit și mituitor nu existau relații de natură a justifica eventuale gratuități între aceștia, fapta inculpatului are semnificația infracțiunii incriminate prin art. 255 CP român anterior (art. 290 Noul CP român). [53]
Un alt caz de săvârșire a faptei de dare de mită în modalitatea oferirii, a fost reținut în sarcina inculpatului, care, în calitate de colaborator al unei societăți de fabricare aragazuri, a oferit sume de bani unor persoane încadrate în calitate de gardieni publici, având, în principal, obligația de a asigura paza și integritatea bunurilor și valorilor materiale ale societății, în scopul de a sustrage piese de schimb pentru aragazuri din magazia societății. [162, p. 204-205]
Darea de bani sau alte foloase constă în acțiunea mituitorului de a înmâna, a preda celui mituit aceste valori în mod direct sau indirect (prin intermediar); ea implică în mod necesar, acțiunea corelativă a celui mituit de a le primi. Este indiferent dacă banii sau folosul au fost dați din proprie inițiativă sau cedând solicitărilor funcționarului public. Pentru existența infracțiunii este suficientă activitatea de transmitere a banilor, valorilor sau altor foloase, fără a fi necesară și îndeplinirea actului pentru care s-a dat mită. De asemeni este nerelevantă împrejurarea că mituirea nu a reușit, adică nu l-a determinat pe funcționarul public să ia mită, întrucât infracțiunea se consumă odată cu acțiunea de predare, înmânare a avantajului material. [141, p. 356]
Cerințe esențiale. În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii de dare de mită, aceasta se consideră completă doar în cazul în care sunt îndeplinite anumite cerințe esențiale, respectiv:
a) promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani sau alte foloase;
b) banii sau foloasele primite, oferite sau date să fie necuvenite;
c) promiterea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase se pot săvârși anterior, concomitent sau ulterior îndeplinirii sau neîndeplinirii de către funcționar a actului determinat;
d) elementul material trebuie să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act care intră în îndatoririle de serviciu ale funcționarului public sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. [1, p. 484]
Prima cerință esențială, ce condiționează existența laturii obiective a infracțiunii de dare de mită, respectiv ca acțiunea de a promite, oferi sau da să aibă ca obiect bani sau alte foloase, se referă la obligativitatea existenței banilor sau altor foloase, întrucât în lipsa acestor avantaje, nu poate exista infracțiunea de dare de mită.
În literatura juridică s-a stabilit că demersurile, rugămințile, insistențele sau recomandările nu sunt pedepsite de legea penală, chiar dacă ele au drept rezultat determinarea funcționarului public de a face un act nedrept și de a încălca, din slăbiciune, îndatoririle funcției sale. [141, p. 356]
A doua cerință esențială, respectiv aceea ca banii sau foloasele primite, oferite sau date să fie necuvenite, se referă la faptul că, doar în situația în care aceste avantaje nu sunt datorate în mod legal, fiind considerate o răsplată pentru efectuarea unui act în vederea căruia mituitorul a acționat, sunt întrunite elementele ce stau la baza existenței infracțiunii de dare de mită.
A treia cerință se referă la faptul că promiterea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase se poate săvârși atât anterior îndeplinirii sau neîndeplinirii de către funcționarul public a actului privind îndatoririle sale de serviciu, a cărei realizare este urmărită de către mituitor, cât și concomitent sau ulterior îndeplinirii sau neîndeplinirii actului privitor la îndatoririle de serviciu, ceea ce înseamnă că fapta mituitorului nu este condiționată de momentul în care funcționarul public își îndeplinește sau nu îndatoririle de serviciu.
În acest sens, având în vedere și principiul potrivit căruia infracțiunea de dare de mită se consumă în momentul efectuării promisiunii de bani sau alte foloase, observăm că, în cazul în care elementul material al infracțiunii de dare de mită s-a realizat prin modalitatea promisiunii de bani sau alte foloase, nu se impune ca darea acestora să se facă efectiv în perioada anterioară îndeplinirii sau neîndeplinirii de către funcționarul public a actului privind îndatoririle sale de serviciu, existând posibilitatea realizării acestuia și după efectuarea actului privitor la îndatoririle de serviciu. În practică, s-a decis că fapta unor inculpați, care, fiind surprinși de paznici după ce sustrăseseră saci cu zahăr din depozit, au dat paznicilor o sumă de bani spre a-i lăsa să plece cu sacii furați, constituie infracțiunea de dare de mită, deoarece, chiar dacă banii au fost dați ulterior comiterii furtului, pe care paznicii aveau obligația să-l prevină, aceștia aveau și îndatorirea de serviciu de a nu permite scoaterea din unitate a bunurilor sustrase și de a anunța organele de urmărire penală în cazul descoperirii unor sustrageri. [48]
Ultima cerință esențială care condiționează întregirea laturii obiective a infracțiunii de dare de mită, respectiv că actul pentru a cărui neîndeplinire, îndeplinire, urgentare sau întârziere pentru care autorul săvârșește fapta să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului public, se referă la faptul că mituitorul poate acționa atât pentru determinarea funcționarului public în realizarea unui act legal, cât și pentru realizarea unor acte contrare atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public. Aceasta ne determină să considerăm că, această condiție este îndeplinită, indiferent dacă actul pentru care se dă mită este licit sau ilicit, singura condiție fiind legătura faptei cu îndatoririle de serviciu ale funcționarului public.
O situație care a născut o dezbatere mediatică, dar care pune o interesantă problemă de drept, este aceea dacă promisiunea unei persoane de a premia un club de fotbal, pentru a-și apăra corect șansele, poate fi calificată ca un act de dare de mită. Aparent, având în vedere că jucătorul sau conducătorii clubului aveau calitatea de asimilați ai funcționarilor publici, în sensul legii penale, ar fi o promisiune a unei sume de bani pentru ca asimilatul funcționarul public să-și îndeplinească în mod legal o atribuție de serviciu, deci ar fi o faptă tipică de dare de mită. Însă, la o analiză mai atentă, se pune problema dacă a juca fotbal la maximul capacităților jucătorului este o atribuție de serviciu. Astfel, sportivul poate să trișeze, dar nu poate fi mai bun decât este el, deoarece calitatea jocului său depinde de o mulțime de factori exteriori sau interiori, care fac ca de fapt el să nu aibă un control real asupra super performanței în caz de stimulare financiară. Din acest motiv, nici conducătorii nu au un control asupra super performanței, pentru că atunci nu ar mai exista competiție sportivă, ci întrecere de roboți. În concluzie, considerăm că în acest caz nu există obligație de serviciu de a juca mai bine, ce să poată fi tranzacționată de spotivul-funcționar. Însă, dacă jucătorul primește bani pentru a trișa, în sensul de a nu juca corect, suntem în prezența infracțiunii de luare de mită, respectiv de dare de mită, dacă jucătorul în schimbul unei sume de bani, intenționat ratează sau refuză să joace. În acest caz, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare și dare de mită, întrucât jucătorul își încalcă obligațiile de serviciu, pentru că, dacă nu poate avea control asupra creșterii performanței sportive, în mod cert poate controla actul de trișare. [18, p. 335-337]
Un alt caz, în care nu există infracțiunea de dare de mită, este situația în care funcționarul public, căruia i s-a promis, oferit sau dat foloasele, nu are competența de a efectua actul în vederea căruia particularul a comis fapta. În acest sens, în practica judiciară s-a hotărât că nu constituie infracțiune de dare de mită fapta unei persoane de a oferi o sumă de bani secretarului tehnic al unei comisii pentru soluționarea litigiilor de muncă, în vederea obținerii unei soluții favorabile, întrucât secretarul tehnic al acestei comisii nu face parte din compunerea comisiei. [59]
Urmarea imediată. Pentru existența laturii obiective a infracțiunii de dare de mită este necesar ca acțiunea, care constituie elementul material, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase către un funcționar public în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestuia sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, să fi produs o anumită urmare imediată. În cazul infracțiunii de dare de mită, promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase necuvenite unui funcționar public sau asimilat are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru buna desfășurare a activității autorităților publice, instituțiilor publice, regiilor autonome, operatorului economic sau persoanei juridice cu capital integral sau majoritar de stat, societății comerciale, companiei și societății naționale, persoanei juridice sau persoane în al cărui serviciu este și acționează funcționarul public, prin acțiuni îndreptate împotriva acelei valori sociale speciale a probității, pe care funcționarii publici sau asimilații acestora trebuie să o practice și să o apere. [96, p. 141]
Legătura de cauzalitate. Un alt element important al laturii obiective a conținutului constitutiv al infracțiunii de dare de mită îl constituie legătura de cauzalitate între acțiunea făptuitorului și urmarea imediată. Astfel că, existența infracțiunii de dare de mită este condiționată de legătura de cauzalitate dintre actul de conduită interzis, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase necuvenite funcționarului public sau asimilatului, și urmarea imediată socialmente periculoasă prevăzută de lege, respectiv starea de pericol creată cu privire la relațiile sociale de serviciu.
Pentru ca acțiunea mituitorului să fie socotită cauza urmării imediate, trebuie să se probeze că ea a creat în concret, prin corupție, posibilitatea încălcării îndatoririlor de serviciu de către un funcționar public sau asimilat. Raportul de cauzalitate există și atunci când mituitorul era îndreptățit să i se rezolve favorabil cererea pentru a cărei soluționare a promis, a oferit sau a dat mită. Determinarea raportului de cauzalitate depinde de stabilirea justeței sau injusteței folosului material dat, oferit sau promis de mituitor. Orice acțiune de promisiune, oferire sau dare de bani ori alte foloase, săvârșită de mituitor, pentru realizarea unui interes actual sau de perspectivă, se reține drept cauză, câtă vreme se dovedește că s-a întemeiat pe corupție. [105, p. 116]
4.4.2. Latura subiectivă a infracțiunii de dare de mită
Potrivit CP român anterior infracțiunea de dare de mită se săvârșea numai cu intenție directă pentru că această modalitate a intenției era determinată de scopul urmărit de făptuitor. Acesta știa că dacă promitea, oferea sau dădea bani sau alte foloase funcționarului, acestea constituiau o retribuție pentru a-l determina să facă “ceva” pentru el, în condițiile stabilite în art. 255 alin. (1) CP român anterior [art. 290 alin. (1) Noul CP român]. Astfel, dacă o persoană săvârșea vreuna dintre acțiunile care formau elementul material al infracțiunii fără scopul prevăzut în norma de incriminare, nu exista infracțiunea de dare de mită. [110, p. 316]
Observăm că, potrivit CP român anterior, existența infracțiunii de dare de mită presupunea ca făptuitorul, indiferent sub ce modalitate normativă realiza elementul material al laturii obiective a infracțiunii de dare de mită, să fi urmărit un anumit scop, respectiv acela de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau de a realiza un act contrar acestor îndatoriri, fiind suficient ca făptuitorul să fi urmărit acest scop, neimpunându-se și realizarea acestui scop de către funcționar.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, legiuitorul a stabilit prin prevederile Noului CP român că fapta de dare de mită poate fi comisă atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă, întrucât acesta a eliminat condiția, stipulată de CP român anterior, referitoare la comiterea faptei cu un scop special, respectiv pentru îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului ori efectuarea unui act contrar îndatoririlor de serviciu.
Voința, care stă la baza laturii subiective a oricărei infracțiuni, și în cazul infracțiunii de dare de mită, se impune să provină de la o persoană care are capacitatea de a voi și independentă în acțiunile sale.
O problemă care s-a ridicat în practica judiciară mai veche a fost aceea dacă poate fi considerată independentă voința persoanei constrânse să dea mită.
Astfel, potrivit unei spețe, un inculpat RM a fost trimis în judecată pentru o infracțiune de înșelăciune și pentru faptul că a oferit șefului de post suma de 3.000 lei, ca mită, spre a-l determina să distrugă actele încheiate. Judecătorul de instrucție a dat ordonanță de neurmărire pentru infracțiunea de înșelăciune, din lipsă de probe și ordonanță de urmărire pentru dare de mită. În fața instanței, jandarmul a declarat că a provocat darea de mită, trimițând vorba lui RM că va distruge actele dacă îi va da 3.000 lei. Tribunalul Someș l-a condamnat pe inculpat pentru dare de mită, dar prin decizia Curții de Apel din Cluj acesta a fost achitat, pe motiv că mituirea este rezultatul înscenării funcționarului, manoperă care înlătură caracterul infracțional al faptei. Achiesăm și noi la punctul de vedere din literatura de specialitate privitor la această speță și considerăm că soluția instanței este greșită, deoarece situația mituitorului nu a fost apreciată de sine-stătător, ci dependent de poziția subiectivă a funcționarului mituit. Așadar, dacă se face abstracție de împrejurarea neesențială că funcționarul n-a cerut mită pentru a beneficia de ea, ci pentru a verifica comportarea inculpatului, este evident că fapta comisă de acesta, considerată autonom, prezintă toate trăsăturile obiective și subiective ale dării de mită. Este adevărat că mita nu a fost dată spontan, că inițiativa nu a aparținut mituitorului, dar această situație nu este specifică “provocării”, fiind întâlnită ori de câte ori darea de mită este subsecventă unei pretinderi reale, de bani sau alte foloase, din partea funcționarului, care, în acest fel, devine autor al unei infracțiuni de luare de mită. Este adevărat, de asemenea, că mituitorul a dat banii pentru a găsi ieșire dintr-o situație neconvenabilă, dar această împrejurare, în principiu, nu poate fi asimilată unei constrângeri și nu exclude libera determinare a voinței mituitorului. [91, p. 223]
O altă problemă care se impune a fi precizată este faptul că existența infracțiunii de dare de mită, ca și existența oricărei infracțiunii, este condiționată de realizarea unei concordanțe depline între latura subiectivă și latura obiectivă a infracțiunii. Altfel spus, infracțiunea de dare de mită există doar în cazul în care fapta de dare de mită prezintă trăsăturile esențiale ale unei infracțiuni și făptuitorul este conștient de producerea infracțiunii respective, indiferent că urmărește sau doar acceptă eventualitatea producerii infracțiunii. În caz contrar, nu va exista infracțiunea de dare de mită, ci doar circumstanțe ce exclud caracterul penal al faptei, respectiv eroarea sau infracțiunea putativă.
Astfel, într-o speță, în mod greșit s-a apreciat că suntem în prezența unei erori de fapt în cazul făptuitorului care, certat cu concubina sa și otrăvind cei doi purcei pe care îi adusese în gospodărie pentru a nu rămâne acesteia, a dat organului de miliție 100 lei pentru a clasa cauza. Cauza a fost clasată, însă nu ca urmare a banilor pe care făptuitorul i-a dat, ci ca urmare a faptului că purceii erau ai lui. Prima instanță l-a condamnat în schimb pentru infracțiunea de dare de mită, însă instanța superioară l-a achitat pe motiv că făptuitorul s-a aflat în eroare de fapt, în sensul că, acesta s-a considerat pasibil de răspundere penală pentru otrăvirea celor doi purcei, astfel că, dacă ar fi știut că soluția reală era clasarea dosarului, n-ar fi dat suma respectivă organului de miliție. [171, p. 248]
Potrivit unei alte opinii, la care achiesăm, s-a susținut că, în realitate, în speță nu a existat nicio eroare de fapt de natură să înlăture caracterul penal al faptei și nicio faptă putativă. Atât eroarea de fapt asupra existenței unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei, cât și fapta putativă se caracterizează printr-o neconcordanță între latura subiectivă și cea obiectivă. La eroarea de fapt, subiectiv făptuitorul este convins că nu săvârșește o faptă ilicită, în timp ce, obiectiv fapta comisă de el întrunește trăsăturile constitutive ale unei infracțiuni. În cazul faptei putative, dimpotrivă, subiectiv, făptuitorul este convins că săvârșește o infracțiune, în timp ce obiectiv, fapta comisă de el este licită. Cu alte cuvinte, în primul caz lipsește latura subiectivă a infracțiunii, pe când în cel de-al doilea caz, lipsește latura obiectivă a infracțiunii. Așadar, cum o infracțiune este de neconceput fără coexistența ambelor laturi, atât într-un caz, cât și în celălalt, fapta săvârșită nu are caracter penal. Este evident că, în speță, în cazul în care eroarea se manifestă asupra caracterului licit sau ilicit al actului de serviciu cerut funcționarului mituit, nu ne aflăm în niciuna dintre situațiile sus-menționate. Astfel, obiectiv, fapta săvârșită prezintă toate trăsăturile infracțiunii de dare de mită, întrucât inculpatul a dat o sumă de bani unui funcționar pentru ca acesta să efectueze un act ce intră în sfera atribuțiilor sale de serviciu. Subiectiv, comițând această faptă, el a avut conștiința săvârșirii unei infracțiuni de dare de mită. Este adevărat că inculpatul a crezut că actul în vederea căruia a dat banii este ilicit, deși în realitate era licit, dar această împrejurare este nerelevantă, deoarece, potrivit legii, constituie dare de mită și darea unor foloase pentru a obține îndeplinirea unui act legal. [91, p. 225]
O altă problemă care se impune a fi precizată se referă la cazul în care mituitorul oferă bani sau alte foloase unei persoane, având credința că aceasta este funcționar public, sau unui funcționar public, crezând că este competent să îndeplinească un anumit act, deși respectivul funcționar public nu are atribuții de serviciu în virtutea cărora să aibă competența îndeplinirii actului respectiv. În acest caz, observăm că, sub aspect subiectiv, mituitorul este convins că săvârșește infracțiunea de dare de mită, dar sub aspect obiectiv, această faptă nu prezintă trăsăturile esențiale ale unei infracțiuni; astfel că, ne aflăm în prezența unei fapte putative, care nu are caracter penal.
4.5. Cauzele de neimputabilitate și de nepedepsire în cazul infracțiunii de dare de mită
Infracțiunile de corupție se caracterizează printr-un accentuat grad de confidențialitate și prin dificultăți în ceea ce privește probațiunea, în special dacă interesele corupătorului converg cu ale persoanei corupte. Pentru a diminua acest inconvenient și pentru a proteja persoanele care sunt constrânse să ofere foloase necuvenite, legiuitorul a prevăzut cauzele de nepedepsire a mituitorului, în cazul în care a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mită sau dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la acea infracțiune. În aceste situații, mituitorului i se restituie banii, valorile sau orice alte bunuri pe care le-a dat, așa cum prevede art. 290 alin. (4) Noul CP român. [130, p. 85]
4.5.1. Cauza specială de neimputabilitate a faptei de dare mită
Având în vedere scopul procesului penal, materializat în constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, infracțiunea necesită aplicarea unei pedepse, individualizate după o serie de criterii obiective și subiective. Cu toate acestea însă, există anumite circumstanțe în care s-a comis infracțiunea și care fac ca fapta comisă să nu aibă acea trăsătură esențială a infracțiunii numită vinovăție. [174]
Aceste circumstanțe sunt cunoscute sub denumirea de cauze de neimputabilitate, existența cărora conduc la constatarea inexistenței infracțiunii, ca urmare a înlăturării caracterului penal al faptei și sunt reglementate de Noul CP român în cadrul art. 24 – 31. Astfel, potrivit Noului CP român cauzele de neimputabilitate sunt: constrângerea fizică și morală, excesul neimputabil, minoritatea făptuitorului, iresponsabilitatea, intoxicația, eroarea și cazul fortuit.
În cazul infracțiunii de dare de mită, constrângerea făptuitorului de către persoana care a primit mită reprezintă cauză de neimputabilitate, care conduce la înlăturarea caracterului penal al faptei de dare de mită.
Potrivit prevederilor Noului CP român, constrângerea se poate realiza sub două forme, respectiv constrângerea fizică și constrângerea morală. Astfel, constrângerea fizică este reglementată în cadrul art. 24 Noul CP român, care prevede că “nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală, săvârșită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista”, iar în cadrul art. 25 Noul CP român este reglementată constrângerea morală, acesta stipulând faptul că “nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală, săvârșită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia și care nu putea fi înlăturat în alt mod.” [118]
Așa cum reiese și din cadrul art. 24 al textului normei generale, existența constrângerii fizice este determinată de îndeplinirea anumitor condiții, respectiv:
a) Acțiunea de constrângere trebuie să se realizeze asupra fizicului unei persoane, manifestându-se prin diferite modalități, respectiv sechestrare, imobilizare, îngrădind astfel libertatea de mișcare a făptuitorului în sensul că îl silește să realizeze o activitate pe care nu și-o dorește;
b) Persoana să nu poată rezista în fața acțiunii de constrângere, ceea ce ar conduce la săvârșirea faptei. În cazul în care făptuitorul poate să se împotrivească constrângerii, acesta are obligația să o facă;
c) Acțiunea de constrângere să determine persoana să săvârșească o faptă penală, fiind cea mai importantă condiție, întrucât determină existența constrângerii fizice.
Din analiza art. 25 al normei generale, se desprind și condițiile de îndeplinirea cărora depinde existența constrângerii morale, respectiv:
a) Acțiunea de constrângere realizată prin amenințare să determine săvârșirea unei fapte penale;
b) Acțiunea de constrângere să fie exercitată prin amenințare cu un pericol grav.
Acțiunea de constrângere executată prin amenințare cu un pericol grav creează persoanei amenințate un sentiment de teamă sub imperiul căruia săvârșește fapta prevăzută de legea penală. Sub imperiul amenințării persoana are de ales între a suferi răul grav cu care este amenințată sau a săvârși fapta care i se pretinde. Pericolul grav cu care se amenință, dacă nu se săvârșește fapta pretinsă, poate privi viața, integritatea corporală, libertatea, demnitatea, averea celui amenințat ori a altei persoane. [135, p. 113]
c) Fapta pretinsă (faptă penală) să fie singurul mijloc de înlăturare a pericolului grav cu care este amenințat făptuitorul, acesta nedispunând de un alt mijloc de eliminare a pericolului. În cazul în care există posibilitatea înlăturării pericolului fără săvârșirea unei infracțiuni, atunci făptuitorul avea obligația săvârșirii acestei fapte.
Cauza specială de neimputabilitate, care conduce la constatarea inexistența infracțiunii de dare de mită, ca urmare a înlăturării caracterului penal al faptei, este reglementată în cadrul art. 290 alin. (2) Noul CP român, care prevede că darea de mită nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
Ca natură juridică această dispoziție reprezintă o cauză specială care înlătură caracterul penal al faptei. Această cauză specială are un conținut mai larg decât cel arătat în art. 24 și 25 Noul CP român și va fi incidentă ori de câte ori nu vor fi îndeplinite condițiile instituite de lege pentru existența constrângerii fizice sau a constrângerii morale. [85, p. 467]
Astfel, spre deosebire de constrângerea prevăzută de norma generală, este suficient ca făptuitorul să fie constrâns, fără a se cere și ca acea constrângere să nu poată fi înlăturată altfel decât prin comiterea faptei sau ca făptuitorul să nu fi putut rezista constrângerii fizice. De exemplu, în cazul în care medicul îi comunică pacientului că nu îl va mai opera dacă nu plătește o sumă de bani pentru îndeplinirea actului medical, deși, teoretic, cel care dă mită va avea posibilitatea să aleagă un alt spital sau medic, cu toate acestea, în acest caz, darea de mită a fost comisă prin constrângere. Foarte puține persoane ar opta pentru schimbarea medicului sau spitalului, deoarece sănătatea sa ori a unui apropiat lui este mult mai importantă decât descurajarea corupției ca fenomen social extrem de dăunător. Într-o astfel de situație, practica judiciară consideră că făptuitorul a fost constrâns la dare de mită. [18, p. 337-338]
Realist și sensibil la situația dificilă a celui care pentru satisfacerea drepturilor și intereselor sale legitime, apelând la serviciile funcționarului public, este constrâns de acesta să promită, ofere sau să dea bani sau alte foloase necuvenite, legiuitorul a considerat că voința acestuia nu a fost liberă și a prevăzut că fapta nu constituie infracțiunea de dare de mită. Dar libertatea de voință și acțiune a mituitorului este înlăturată numai în situația în care acesta a fost constrâns de către funcționarul public să dea mită. Vexațiunile, inclusiv provocările la care poate fi supus mituitorul de către funcționarul public, nu sunt acte de constrângere, așa încât ele nu anihilează libertatea de voință a mituitorului, chiar dacă acesta, dând mită, acționează pentru a găsi o ieșire dintr-o situație neconvenabilă. Păstrându-și libertatea de voință, mituitorul provocat – și nu constrâns – să dea mită, acționează cu vinovăție, astfel încât fapta lui constituie infracțiune. [87, p. 86]
Observăm că, pentru a exista această cauză specială de neimputabilitate care conduce la inexistența infracțiunii de dare de mită, ca urmare a înlăturării caracterului penal al faptei, se impune a fi îndeplinite anumite condiții și anume:
a) să existe o constrângere realizată prin orice mijloace de către cel care a primit mită;
b) inițiativa dării de mită trebuie să survină de la persoana mituită, care exercită o constrângere prin orice mijloace asupra mituitorului, insuflându-i acestuia o teamă de a nu suferi un prejudiciu grav, și nu de la cel care promite, oferă sau dă mită. În cazul în care inițiativa dării de mită aparține mituitorului, indiferent dacă ulterior cel mituit a stăruit pe lângă acesta să-i remită foloasele promise, va exista infracțiunea de dare de mită, întrucât ne aflăm sub incidența art. 290 alin. (1) Noul CP român;
c) constrângerea trebuie să aibă caracter real, adică să fie atât de puternică încât să suprime sau să restrângă libertatea ori capacitatea de autodeterminare a persoanei asupra căreia este exercitată, să o silească la o conduită impusă sau pretinsă de infractor. [20, p. 353]
d) constrângerea trebuie să se realizeze anterior promisiunii, oferirii sau dării de bani sau alte foloase. În caz contrar, vom fi în prezența unei infracțiuni de dare de mită, neexistând o cauză specială de neimputabilitate.
În cazul aplicabilității prevederilor alin. (2) al art. 290 Noul CP român, respectiv în cazul operării înlăturării caracterului infracțional al faptei mituitorului, legiuitorul a prevăzut în următoarele alineate ale art. 290 Noul CP român că banii, valorile sau orice alte bunuri date să fie restituite persoanei care le-a dat.
Din analiza textelor de lege prevăzute la art. 25 și 290 alin. (2) din Noul CP român rezultă că cele două forme de constrângere prevăzute de acestea înregistrează câteva deosebiri, pe care vom încerca să le dezbatem în rândurile următoare.
O primă deosebire, împărtășită de numeroși autori, constă în faptul că existența constrângerii prevăzute de art. 290 alin. (2) Noul CP român nu este condiționată de realizarea condițiilor necesare existenței contrângerii prevăzute de art. 25 Noul CP român, respectiv amenințarea să se realizeze printr-un pericol grav și inexistența posibilității de înlăturare a acestuia în alt mod.
O altă deosebire, poate una dintre cele mai importante, este mijlocul de realizare a constrângerii, care în cazul constrângerii prevăzute de art. 25 Noul CP român se realizează prin amenințare cu un pericol grav, pe când în cazul art. 290 alin. (2), constrângerea se realizează prin orice mijloace, inclusiv amenințare.
Conform părerilor unor autori, constrângerea poate consta, în acest caz, chiar în refuzul funcționarului public de a îndeplini actul solicitat fără acordarea unor foloase, perspectivă de natură a-l determina pe solicitant să-i remită foloasele respective. Considerăm că, în acest caz, suntem în prezența constrângerii doar dacă actul respectiv se impunea a fi adoptat în regim de urgență, sau dacă funcționarul public în cauză este singurul competent să adopte acel act, în celelalte cazuri, mituitorul putându-se adresa unor alți funcționari publici pentru soluționarea problemei. În ceea ce privește constrângerea morală reglementată de art. 25 Noul CP român, presiunea psihică poate consta într-o amenințare orală sau scrisă (violență psihică), însoțită sau nu de acte materiale amenințătoare (tăierea firelor de telefon, întreruperea curentului electric, distrugerea soneriei, închiderea ușii cu cheia) sau, poate consta în violențe fizice (lovirea repetată a agentului, schilodirea) pentru a-l determina pe făptuitor să se supună voinței persoanei care exercită constrângerea; în acest din urmă caz, constrângerea acționează asupra psihicului persoanei și nu asupra energiei sale fizice. [171, p. 257]
O altă deosebire a celor două forme de constrângere este valoarea periclitată prin acțiunea de constrângere a făptuitorului, care, în cazul constrângerii prevăzute de art. 25 Noul CP român, constă în viața, sănătatea, integritatea corporală, demnitatea, libertatea, averea celui amenințat sau a altei persoane, pe când în cazul art. 290 alin. (2) Noul CP român poate fi periclitată orice valoare care prezintă un interes deosebit pentru cel constrâns, inclusiv o valoare de ordin patrimonial.
Un exemplu de astfel de constrângere s-a constatat într-o cauză soluționată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleul Silvaniei, în care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) CP român anterior [art. 290 alin. (1) Noul CP român] pentru doi învinuiți. În fapt, s-a reținut că, în primele luni ale anului 1993, învinuiții au efectuat excursii în Ungaria, ocazie cu care au îndeplinit funcția de conducător de grup. Din probele administrate rezultă că organele vamale, sub diferite pretexte, refuzau grupului ieșirea din țară sau grupul era ținut perioade mari de timp până i se permitea trecerea prin vamă. În aceste perioade, membrii grupului erau supuși unor situații grele, determinate de epuizarea alimentelor și de temperatura scăzută din timpul iernii. Ca urmare a acestei situații și pentru a nu pierde contravaloarea excursiei, membrii grupului au luat hotărârea să adune bani sau alte bunuri pe care le-au oferit vameșilor pentru a le permite trecerea frontierei. De altfel, ghidul și membrii grupului au înțeles că vameșii permit trecerea numai cu condiția unor atenții constând în sume de bani și alte bunuri. În raport cu aceste elemente, s-a apreciat că a intervenit o cauză specială care înlătură caracterul penal al faptei (cauză specială de neimputabilitate), dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală a conducătorilor de grup pentru infracțiunea de dare de mită. [103, p. 153-154]
O ultimă deosebire a celor două forme de constrângere se referă la posibilitatea de alegere de care poate dispune persoana constrânsă, respectiv fie să suporte situația de a fi expusă la un pericol grav, fie să comită o faptă prevăzută de legea penală. Astfel, dacă potrivit normei generale, prevăzută de art. 25 Noul CP român, persoana constrânsă nu dispune de nicio posibilitate de alegere, pericolul cu care este amenințată neputând fi eliminat decât prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, la care este obligată, potrivit normei speciale prevăzute de art. 290 alin. (2) Noul CP român persoana constrânsă dispune de posibilitatea de alegere, pe care însă nu o fructifică din pricina stării de neliniște în care se află, stare care o determină să decidă să se supună acțiunii de constrângere, săvârșind astfel o faptă prevăzută de legea penală.
Dacă legiuitorul a introdus o asemenea prevedere în cuprinsul CP român este tocmai, pentru că, în viața de toate zilele, se pot ivi cazuri în care alegerea altei căi decât aceea de a ceda în fața constrângerii – inclusiv posibilitatea de a denunța – ar putea să apară persoanei constrânse cu mult mai puțin sigură și, uneori, chiar mai primejdioasă decât satisfacerea celui care a exercitat constrângerea. [92, p. 155]
Totuși practica judiciară ne prezintă și cazuri în care deși asupra mituitorului se fac anumite presiuni, totuși nu există constrângere și dispozițiile art. 290 alin. (2) Noul CP român nu sunt aplicabile. Un astfel de exemplu ar fi cazul în care mituitorul dă mită din dorința acerbă a acestuia de a fi încadrat în muncă cu prioritate. [141, p. 359]
Practica judiciară ne prezintă faptul că, de cele mai multe ori, existența constrângerii la dare de mită o exclude pe cea prevăzută la art. 25 Noul CP român, totuși, în anumite cazuri, se poate reține această cauză de neimputabilitate, care conduce la inexistența infracțiunii, de exemplu, atunci când mituitorul este obligat de o persoană, sub amenințarea unei arme, să semneze o scrisoare către un funcționar prin care promite că îi va da o sumă de bani pentru un serviciu ilegal în care este interesat în principal cel care exercită constrângerea. Conform părerii unor autori, părere pe care o împărtășim, cel care exercită constrângerea va răspunde pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în calitate de autor. [140, p. 291-292]
Indiferent de deosebirile existente între cele două forme de constrângere prevăzute de art. 25 și 290 alin. (2) Noul CP român, ambele forme de constrângere se definesc prin crearea unei stări de neliniște și de tulburare provocată de pericolul grav care amenință, care conduce la o presiune psihică, ce înlătură manifestarea liberă a voinței, și determină săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. [131, p. 50]
4.5.2. Cauza specială de nepedepsire în cazul săvârșirii infracțiunii de dare de mită
După cum am putut observa în cadrul dezbaterilor privind aplicabilitatea prevederilor art. 290 alin. (2) Noul CP român privind cauza de neimputabilitate, care înlătură caracterul penal al dării de mită, legiuitorul nu face referire la infracțiunea de dare de mită, ci la fapta de dare de mită.
Spre deosebire de prevederile alin. (2) al art. 290 Noul CP român, în cazul prevederilor alin. (3) al aceluiași articol, legiuitorul face referire la înlăturarea răspunderii penale în cazul infracțiunii de dare de mită.
Astfel, potrivit alin. (3) al art. 290 Noul CP român „mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta”. [118]
În cazul aplicabilității prevederilor alin. (3) al art. 290 Noul CP român, respectiv în cazul operării înlăturării răspunderii penale a mituitorului, legiuitorul a prevăzut în alin. (4) al art. 290 Noul CP român că banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituite persoanei care le-a dat.
Rațiunea instituirii textului art. 290 alin. (3) Noul CP român are în vedere, în primul rând, atitudinea mituitorului față de fapta comisă și care, ca urmare a autodenunțului și regretului pentru fapta comisă, nu generează o stare sporită de pericol. În al doilea rând, s-a avut în vedere interesul pentru descoperirea acestor infracțiuni, dat fiind că, sub aspect probatoriu, se întâmpină dificultăți în acest sens. Pe de altă parte, există și interesul prevenirii unor astfel de fapte, prin insuflarea în conștiința funcționarilor publici a temerii că pot fi denunțați dacă comit infracțiuni de luare de mită. Există și păreri potrivit cărora, soluția legii nu este ideală sub raport etic, fiind chiar profund imorală atunci când mituitorul a avut inițiativa mituirii și doar valoarea prea ridicată a serviciului ilegal pretins l-a făcut să denunțe fapta, în schimb este preferabilă din punct de vedere practic. S-a opinat, astfel că, denunțarea faptei de către mituitor, nu ar trebui să constituie o cauză de nepedepsire, ci numai o cauză de reducere a pedepsei, așa cum o constituie denunțul în cazul unor alte infracțiuni. [171, p. 261-262]
Autodenunțarea nu este sinonimă cu recunoașterea. Deși ambele noțiuni au un conținut similar, totuși acesta este diferit. Există similitudine, fiindcă atât în cazul autodenunțării, cât și în cazul recunoașterii, autorul dezvăluie autorităților propria sa faptă. Nu există însă identitate, deoarece în cazul autodenunțării autorul dezvăluie fapta săvârșită de el din proprie inițiativă și în mod spontan, fără a fi provocat la aceasta de către autorități, pe când în cazul recunoașterii, dezvăluirea este totdeauna determinată de intervenția organului de urmărire penală și, de cele mai multe ori, cu neputință de evitat datorită prezenței altor probe, care fac inutilă orice negare. Folosind termenul “denunță”, legiuitorul și-a manifestat fără echivoc intenția de a excepta de la favoarea nepedepsirii pe cei care au recunoscut fapta, dar nu au denunțat-o. Dacă și simpla recunoaștere ar avea ca efect impunitatea, ar însemna că nu pot fi pedepsiți decât mituitorii care n-au recunoscut comiterea infracțiunii, ceea ce, desigur, nu a putut fi în intenția legiuitorului. [91, p. 235-236]
Pentru a opera aplicabilitatea alin. (3) al art. 290 Noul CP român privind cauza de nepedepsire se impune a fi îndeplinite anumite condiții:
1. Mituitorul trebuie să denunțe fapta.
Denunțarea faptei de către mituitor poate fi făcută sub orice formă: în formă scrisă, dar și oral sau printr-o declarație prin care aduce la cunoștința organelor de urmărire penală săvârșirea faptei penale de dare de mită cu ocazia cercetării mituitorului pentru o altă faptă penală.
Nepedepsirea acționează doar asupra persoanei care se autodenunță. În cazul în care mituitorul denunță faptele săvârșite de alte persoane fără a preciza și participarea sa la realizarea infracțiunii de dare de mită, acesta nu este exonerat de pedeapsa aplicabilă pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În cazul în care făptuitorul recunoaște săvârșirea faptei de dare de mită în fața organelor de urmărire penală, care constataseră anterior săvârșirea infractiunii de dare de mită, nu sunt aplicabile prevederile alin. (3) al art. 290 Noul CP român.
2. Denunțarea faptei trebuie să fie făcută organului de urmărire penală (procuror, organ de cercetare penală).
Facem precizarea că, potrivit CP român anterior denunțarea faptei de dare de mită putea fi făcută în fața oricărei autorități, nu doar în fața organului de urmărire penală. În acest sens, în Noul CP român nu există o precizare expresă, astfel că denunțarea poate fi făcută și unui alt organ, care nu are competența de a realiza urmărirea penală, dar care are obligativitatea sesizării imediate a organului de urmărire penală competent.
Astfel, practica judiciară mai veche ne confirmă că, în cazul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, mituitorul este apărat de pedeapsa aplicabilă, dacă a denunțat în fața revizorului contabil faptul că la inventarul precedent a oferit celui care a făcut revizia de gestiune o sumă de bani pentru a nu evidenția lipsa constatată. Revizorul contabil, căruia gestionarul i-a făcut denunțul, este o persoană cu atribuții de control, obligată să sesizeze de îndată pe procuror sau organul de control, astfel încât condițiile de aplicare ale prevederilor art. 255 alin. (3) CP român anterior [art. 290 alin. (3) Noul CP român] sunt întrunite. [105, p. 120]
3. Denunțarea faptei trebuie făcută mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
Potrivit art. 56 alin. (3) Noul CPP român organul competent material și teritorial a efectua urmărirea penală în cazul săvârșirii infracțiunii de dare de mită este procurorul.
Astfel, considerăm că, în cazul în care nu a fost sesizat organul competent a efectua urmărirea penală, respectiv procurorul, autodenunțul mituitorului va determina aplicarea prevederilor alin. (3) al art. 290 Noul CP român, respectiv exonerarea de pedeapsă, chiar dacă a operat o sesizare la un alt organ de stat înaintea realizării autodenunțului, aceasta neinfluențând aplicabilitatea alin. (3) al art. 290 Noul CP român, întrucât legiuitorul a avut în vedere sesizarea organului de urmărire penală și nu sesizarea oricărui organ de stat.
Însă, alta va fi soluția în cazul în care organul de poliție surprinde pe mituitor în flagrant delict. În acest caz, organul de poliție, deși necompetent, este obligat să întocmească un proces-verbal, în care să consemneze toate aspectele constatate și activitățile desfășurate, și să-l înainteze de îndată organului de urmărire penală, iar recunoașterea mituitorului nu poate ține loc de autodenunț, întrucât inițiativa nu a aparținut acestuia, prin urmare ar fi lipsit de rațiune ca el să beneficieze de impunitatea prevăzută de alin. (3) al art. 255 CP român anterior [art. 290 alin. (3) Noul CP român]. În acest sens, Tribunalul Suprem a decis că în cazul în care un alt organ de urmărire penală decât procurorul a constatat săvârșirea unei infracțiuni flagrante de dare de mită, inculpatul nu poate invoca în fața procurorului că, recunoscând fapta în prezența organ de poliție, a denunțat autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracțiune, întrucât recunoașterea nu înseamnă denunțare. [91, p. 238]
Având în vedere cele expuse și pornind de la decizia legiuitorului că denunțarea faptei de dare de mită de către mituitor să constituie o cauză de nepedepsire, consider că aceasta este mult prea permisivă, tocmai de aceea s-ar impune ca denunțarea faptei de dare de mită să constituie doar o circumstanță atenuantă, care să conducă la reducerea pedepsei prevăzute pentru infracțiunea de dare de mită. De asemeni, consider că, pentru a reduce numărul cazurilor de abuzuri realizate de către organele judiciare, în acțiunea acestora de stabilire a existenței cauzei de nepedepsire, se impune introducerea unui termen maxim în care să se formuleze denunțul. Astfel, consider că alin. (3) al art. 290 din Noul CP român să aibă următorul conținut: “Fapta mituitorului de a denunța în termen de 30 de zile fapta săvârșită, înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat prin orice modalitate, cu privire la aceasta, constituie circumstanță atenuantă.”
4.6. Forme, sancțiuni și alte aspecte în cazul infracțiunii de dare de mită
Formele infracțiunii de dare de mită. Pornind de la faptul că, atât infracțiunea de luare de mită, cât și cea de dare de mită sunt infracțiuni comisive și instantanee, legiuitorul distinge, ca și în cazul infracțiunii de luare de mită, mai multe faze în realizarea infracțiunii de dare de mită, respectiv: faza actelor de pregătire sau preparatorii, faza tentativei și faza efectelor, respectiv cea a consumării infracțiunii de dare de mită.
Urmare analizei celor trei modalități de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de dare de mită, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase necuvenite, se poate observa că promisiunea de bani sau alte foloase reprezintă singura modalitate care întrunește elementele caracteristice unor acte pregătitoare pentru realizarea infracțiunii de dare de mită, care, însă, întrucât prezintă o stare de pericol ridicat, legiuitorul le-a incriminat autonom ca infracțiune consumată, punându-le pe același plan cu infracțiunea de dare de mită propriu-zisă.
Ca și actele preparatorii, tentativa în cazul infracțiunii de dare de mită nu este pedepsită de legea penală ca formă infracțională. Această situație nu trebuie să ne determine să tragem concluzia că infracțiunea de dare de mită nu ar fi pasibilă de un început de executare. De fapt, acțiunea de oferire de bani sau alte foloase, reprezintă, prin natura sa, un început de executare a celei de-a treia modalități de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de dare de mită, respectiv darea efectivă a banilor sau a altor foloase. În concluzie, oferirea de bani sau alte foloase reprezintă o tentativă de dare de mită, pe care însă legiuitorul a incriminat-o separat, ca infracțiune de sine stătătoare.
În ceea ce privește stabilirea momentului consumării infracțiunii de dare de mită, literatura juridică ne înfățișează puncte de vedere similare celor prezentate cu privire la consumarea infracțiunii de luare de mită.
Astfel, potrivit unui punct de vedere, momentul consumării infracțiunii de dare de mită este identificat cu momentul realizării unei convenții ilicite încheiate între mituit și mituitor. Însă, acest punct de vedere nu are susținerea legii penale, întrucât acțiunea de a promite sau oferi un avantaj necuvenit de către mituitor poate fi respinsă de către persoana mituită sau acțiunea de pretindere a unui avantaj necuvenit, specifică infracțiunii de luare de mită, să fie respinsă de către persoana căreia i se solicită mita.
Potrivit unui alt punct de vedere, momentul consumării infracțiunii de dare mită este identificat cu momentul realizării uneia dintre acțiunile ce stau la baza existenței elementului material al laturii obiective a infracțiunii de dare de mită, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase.
La al doilea punct de vedere a achiesat și sistemul Noului CP român, potrivit căruia consumarea infracțiunii de dare de mită are loc instantaneu, în momentul săvârșirii oricăreia dintre acțiunile tipice, de promisiune, oferire sau dare, incriminate prin art. 290 Noul CP român. Tocmai de aceea nu este relevantă juridic nici existența sau inexistența unei convenții ilicite între mituitor și mituit, nici împrejurarea că inițiativa a aparținut unuia sau celuilalt, nici acceptarea sau neacceptarea ofertei ori promisiunii, nici îndeplinirea sau neîndeplinirea de către funcționarul public a actului de serviciu ce i s-a cerut. [91, p. 229]
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație si Justiție, care, prin Decizia nr. 160/21.01.2009, a condamnat doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. În fapt, instanța a reținut că subinspector C.S.M. și agent principal C.C. au întocmit un proces verbal de constatare, în care arătau că în dimineața acelei zile, în jurul orelor 6.30, au depistat pe D.J. , pe raza localității Brodina, un autoturism marca Dacia Papuc, în care se aflau cei doi inculpați; aceștia transportau țigări de proveniență ucraineană pentru care nu dețineau acte, iar pentru a nu se lua măsurile legale față de ei și pentru marfa pe care o transportau, le-au promis lucrătorilor de poliție oferirea unei sume de bani cuprinsă între 1000 – 2000 euro. În motivarea deciziei, instanța supremă a arătat că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, întrucât la momentul efectuării promisiunii de bani către lucrătorii de poliție, pentru ca aceștia să nu-și îndeplinească îndatoririle de serviciu, infracțiunea de dare de mită s-a consumat. Astfel că, toate evenimentele ulterioare acestui moment nu au făcut decât să confirme existența promisiunii, adică a uneia din modalitățile de comitere a infracțiunii. Prin urmare, toate susținerile inculpaților cum că ar fi fost determinați la înmânarea sumei de bani de către lucrătorii de poliție, în vederea unei rezolvări amiabile a problemei generate de constatarea făcută de aceștia, nu numai că nu sunt reale, dar nu au niciun fel de importanță sub aspectul reținerii săvârșirii infracțiunii de dare de mită, întrucât fapta se consumase deja la momentul promisiunii, promisiunea fiind un act unilateral al mituitorului care săvârșește infracțiunea prevăzută de art. 290 Noul CP român, independent de acceptarea acesteia. [54]
În ceea ce privește infracțiunea de dare de mită, aceasta fiind o infracțiune intenționată, asemeni infracțiunii de luare de mită, se poate săvârși în mod continuat, în condițiile în care îndeplinește cerințele prevăzute în conținutul art. 35 alin. (1) Noul CP român.
Astfel, în literatura de specialitate au fost dezbătute mai multe cazuri cu privire la problema existenței sau inexistenței infracțiunii de dare de mită, săvârșită în formă continuată, precum și a existenței sau inexistenței concursului de infracțiuni.
O primă problemă, care s-a ridicat, a fost aceea dacă infracțiunea de dare de mită poate îmbrăca forma infracțiunii continuate, în cazul săvârșirii infracțiunii asupra unei pluralități de persoane mituite.
În acest sens, practica judiciară a considerat că o persoană care, transportând cu o autocisternă mari cantități de vin, sustrage o parte și înlocuiește vinul sustras cu apa, prin acte repetate, săvârșite pe baza unei rezoluții unice, are de la început reprezentarea că va trebui să dea mită persoanelor însărcinate să preia vinul la beneficiar, după luarea de către ei a probelor pentru analiza. Cu alte cuvinte, făptuitorul știe că, de câte ori va preda vinul diluat cu apă, va trebui să dea mită pivnicerilor, iar darea repetată a unor sume de bani drept mită are caracterul unei infracțiuni continuate. Astfel, instanța a considerat că, chiar și în cazul existenței unei pluralități de persoane mituite, dacă infracțiunea de dare de mită s-a săvârșit în baza unei rezoluții unice, ne aflăm în prezența unei infracțiuni săvârșite în formă continuată. Totuși, în cazul în care existența mai multor persoane mituite implică reînnoirea, în fiecare caz în parte, a hotărârii de a da mită, atunci ar deveni inaplicabile prevederile 41 alin. (2) CP român anterior [art. 35 alin. (1) Noul CP român], fiind exclusă forma continuată de săvârșire a infracțiunii de dare de mită, și ne-am afla în prezența unui concurs de infracțiuni. [69]
Într-o altă speță, s-a reținut că, atât mituitorii, cât și paznicii de livadă mituiți au comis fiecare câte o infracțiune de dare de mită, respectiv luare de mită, în cazul în care, în baza unei înțelegeri, cei doi mituitori și alte două persoane netrimise în judecată au pus fiecare anumite bunuri într-o singură plasă, pe care, a doua zi, unul dintre mituitori a predat-o celor doi paznici, după care au comis furtul de mere. Instanța a apreciat că, atât timp cât a existat o singură înțelegere, iar bunurile, care formau o entitate unică, au fost predate de o singură persoană ambilor paznici, existența contribuției mai multor persoane la constituirea obiectului infracțiunilor de luare, respectiv dare de mită este irelevantă, nefiind aplicabile dispozițiile privind concursul de infracțiuni. [79]
O altă problemă, care s-a ridicat, a fost aceea dacă infracțiunea de dare de mită poate îmbrăca forma infracțiunii continuate, în cazul în care promisiunea de mită este urmată de darea efectivă a banilor sau foloaselor promise, integral sau în rate.
Tribunalul Suprem a exclus, în ceea ce privește luarea de mită, aplicarea art. 41 alin. (2) CP român anterior [art. 35 alin. (1) Noul CP român] în cazul primirii mitei în rate, după pretinderea foloaselor ori după acceptarea promisiunii unor foloase. Aceleași argumente exclud și posibilitatea aplicării acestui text și în cazurile de dare de mită puse în discuție. Este de observat că între cele trei activități incriminate ca dare de mită, promisiunea, oferirea și darea de bani ori foloase, există o legătură naturală, în sensul că săvârșirea celei din urmă este urmarea firească a primelor două. Astfel, tocmai această legătură, în cadrul căreia darea banilor sau foloaselor, integral sau în rate, reprezintă finalitatea promisiunii sau ofertei, face ca acțiunile subsecvente, de dare, să constituie, împreună cu cea care le precede, o unitate naturală de infracțiune, incompatibilă, ca atare, cu infracțiunea continuată, dar cu toate consecințele ce decurg din această caracterizare juridică. [92, p. 151-152]
O altă problemă, care s-a ridicat, a fost aceea dacă, în cazul în care mituitorul dă bani sau alte foloase necuvenite funcționarului public, în scopul realizării unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu, mituitorul săvârșește infracțiunea de dare de mită în concurs cu cea de instigare la infracțiunea în vederea căreia s-a dat mită.
În acest sens, practica judiciară mai veche a Tribunalului Suprem a exclus ideea concursului, în sarcina făptuitorului urmând a se reține numai infracțiunea de dare de mită. Secția penală a instanței supreme a statuat că, atunci când s-a predat o sumă de bani pentru ca funcționarul, în cadrul atribuțiilor sale de serviciu, să falsifice un înscris oficial, fapta constituie numai infracțiunea de dare de mită, nu și cea de instigare la infracțiunea de fals intelectual. [71]
Acest punct de vedere a fost considerat discutabil de către doctrina juridică, prin prisma raportării la prevederile art. 38 alin. (2) Noul CP român. În ceea ce ne privește, nu achiesăm la acest punct de vedere și de altfel chiar practica instanței supreme a suferit modificări, în sensul reținerii în sarcina mituitorului a infracțiunii de dare de mită în concurs cu instigare la infracțiunea în vederea căreia s-a dat mita.
În ipoteza supusă discuției, se constată ca făptuitorul a comis o singură acțiune, respectiv a dat unui funcționar public o sumă de bani sau alt folos, pentru ca acesta să efectueze un act contrar îndatoririlor sale de serviciu. Însă această faptă unică, care întrunește toate elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prezintă și unele trăsături care exced incriminarea din art. 290 Noul CP român. Ea a deteminat, potrivit celor dorite de făptuitor, în psihicul celui mituit, hotărârea de a săvârși o infracțiune și, prin aceasta, a creat o stare de pericol pentru relațiile sociale ocrotite prin incriminarea acelei fapte penale. Iată, deci, că, în raport cu împrejurările comiterii și cu urmările pe care le-a produs, fapta respectivă, deși unică, întrunește elementele constitutive nu numai ale infracțiunii de dare de mită, ci și ale instigării la infracțiunea în vederea căreia s-a dat mita. [92, p. 152-153]
Astfel, ne raliem și noi acestui punct de vedere și considerăm că, în cazul în care o persoană a promis, oferit sau dat bani sau alte foloase necuvenite unui funcționar public în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu, care constituie prin esența lui o infracțiune, în sarcina mituitorului se va reține săvârșirea infracțiunii de dare de mită în concurs cu instigare la infracțiunea în vederea căreia s-a dat mită, întrucât mituitorul prin fapta sa a determinat funcționarul public să comită infracțiunea respectivă. Iar în sarcina funcționarului public mituit, care a comis un act contrar îndatoririlor de serviciu, care prin el însuși constituie infracțiune, se va reține săvârșirea infracțiunii de luare de mită în concurs cu infracțiunea respectivă.
Sancțiunile aplicabile infracțiunii de dare de mită. Infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din Noul CP român se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
O noutate introdusă de Noul CP român este prevederea unei variante atenuante a infracțiunii de dare de mită. Astfel, prin prevederile art. 308 alin. (1) Noul CP român se stabilește faptul că dispozițiile art. 290 Noul CP român privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) Noul CP român ori în cadrul oricărei persoane juridice. În cadrul art. 308 alin. (2) Noul CP român legiuitorul stabileste că, în acest caz, limitele speciale ale pedepsei, prevăzută la art. 290 din Noul CP român, se reduc cu o treime.
În ceea ce privește aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, observăm că, spre deosebire de infracțiunea de luare de mită, în cazul infracțiunii de dare de mită legiuitorul nu a prevăzut obligativitatea aplicării unei pedepse complementare. Totuși, prin prisma reglementărilor stipulate în cadrul art. 67 Noul CP român, instanța de judecată poate aplica pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, în cazul în care consideră a fi necesară aplicarea acesteia și pedeapsa principală aplicată este închisoarea sau amenda.
În practică, în ceea ce privește pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, instanțele au în vedere Decizia de îndrumare nr. 74 din 5.11.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii privitor la pedepsele accesorii, potrivit căreia „dispozițiile art. 71 CP român anterior (art. 65 Noul CP român) referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) CP român anterior [art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) Noul CP român] nu se face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 CP român anterior (art. 65 Noul CP român)”, soluție aplicabilă și pedepselor complementare astfel că, în privința acestora instanța va aprecia care dintre ele se impune a fi interzisă, în funcție de fapta săvârșită, de persoana inculpatului. Soluția este în consens cu orientarea Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat într-un sens asemănător în cazul Sabău și Pârcălab vs. România. [171, p. 270]
Potrivit art. 290 alin. (4) Noul CP român, legiuitorul a prevăzut că banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazurile prevăzute în alin. (2) și (3) ale art. 290 Noul CP român, respectiv în cazul în care mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita și când mituitorul a denunțat fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
În conformitate cu prevederile art. 290 alin. (5) Noul CP român legiuitorul stipulează că banii, valorile sau orice alte bunuri date sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Legea cere tuturor cetățenilor să apere cu strășnicie bunul renume al funcționarului public și să vegheze la activitatea, în bune condiții, a aparatului de stat. Sumele date drept mită se confiscă în folosul statului. Dacă mituitorul a fost constrâns de funcționar public să dea mită (de pildă, îl amenință că, dacă nu plătește, îi va înscena un proces și îl va trimite în judecată sau că îl va aresta etc.) fapta de dare de mită nu constituie infracțiune. Tot astfel, nu se pedepsește mituitorul dacă denunță pe funcționar mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracțiune. În aceste cazuri, așa cum am mai precizat și în alineatul anterior, potrivit prevederilor art. 290 alin. (4) Noul CP român, sumele date drept mită se restituie persoanei care le-a dat. Soluția este firească dacă reflectăm la faptul că în cazurile de mai sus, mituitorul fie că ajută organele de stat să descopere faptele de corupție, fie că a săvârșit fapta silit, obligat de funcționarul public corupt și nu ar fi astfel echitabil să fie obligat să suporte vreo consecință de pe urma faptelor comise. Aceste din urmă dispoziții sunt menite să stimuleze pe cetățeni în a denunța pe funcționarii publici incorecți pentru a fi trași la răspundere și scoși din funcțiile deținute. [6, p. 320]
Întrucât societatea românească se confruntă cu o sporire a numărului infracțiunilor de dare de mită, consider că diminuarea numărului acestor infracțiuni s-ar realiza și prin sporirea pedepselor aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită. Astfel, consider că se impune modificarea alin. (1) al art. 290 din Noul CP român privind darea de mită, care să aibă următoarea formulare : „ … se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 8 ani.”
4.7. Concluzii 4
1) Obiectul juridic al infracțiunii de dare de mită este reprezentat de relațiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibile decât în condițiile realizării, conform legii, a atribuțiilor de serviciu de către toți funcționarii publici și asimilaților în cadrul instituțiilor publice, a organizațiilor sau altor persoane juridice prevăzute de lege, în care își desfășoară activitatea. Rațiunea incriminării distincte a infracțiunii de dare de mită este de a combate acțiunile de corupere exercitate asupra funcționarilor publici și asimilaților și nu, în ultimul rând, încurajarea cinstei și corectitudinii funcționarilor publici și asimilaților.
2) Ca și în cazul infracțiunii de luare de mită, infracțiunea de dare de mită nu are obiect material, întrucât acțiunea ilicită a făptuitorului nu este îndreptată și exercitată împotriva unui bun corporal, ci împotriva unor valori sociale care nu au existență materială.
3) Spre deosebire de luarea de mită care este o infracțiune cu subiect activ calificat, în cazul infracțiunii de dare de mită subiectul activ poate fi orice persoană, care îndeplinește condițiile generale cerute de lege subiectului unei infracțiuni. Astfel poate fi subiect activ al infracțiunii de dare de mită un om de afaceri, un agent public, un avocat, o persoană privată etc., inclusiv o persoană juridică. Subiecți activi ai infracțiunii de dare de mită mai pot fi persoanele stipulate în cadrul art. 293, 294 și 308 din Noul CP român.
4) Subiectul pasiv principal al infracțiunii de dare de mită este, potrivit prevederilor art. 290 raportat la art. 289 Noul CP român și prevederilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, autoritatea publică, instituția publică, regia autonomă, operatorul economic sau persoana juridică cu capital integral sau majoritar de stat, societatea comercială, compania și societatea națională, partidele sau formațiunile politice, sindicatele, organizațiile patronale, asociațiile fără scop lucrativ sau fundațiile, persoana juridică, care exercită un serviciu de interes public, în al cărui serviciu este și acționează funcționarul public sau asimilatul acestuia a cărui corupere se încearcă sau se realizează, iar subiect pasiv general este statul. Potrivit prevederilor art. 293 și 294 din Noul CP român, subiect pasiv principal al infracțiunii de dare de mită este reprezentat de organizațiile publice internaționale la care România este parte, instanțele internaționale a căror competență este acceptată de România, statele străine sau instanțele străine.
5) Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de dare de mită se poate realiza alternativ prin trei modalități normative, care se manifestă sub forma unei acțiuni de corupere a funcționarului public sau asimilatului, darea de mită fiind, în mod absolut și exclusiv, o infracțiune comisivă. Cele trei modalități alternative de comitere a infracțiunii de dare de mită sunt promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase unui funcționar public pentru a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta sau a întârzia îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu ori pentru a efectua un act contrar acestor îndatoriri.
6) Urmarea socialmente periculoasă, în cazul comiterii infracțiunii de dare de mită, sub oricare din modalitățile sale, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase necuvenite unui funcționar public sau asimilat are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru buna desfășurare a activității autorităților publice, instituțiilor publice, regiilor autonome, operatorilor economici sau persoanelor juridice cu capital integral sau majoritar de stat, societăților comerciale, companiilor și societăților naționale, persoanelor juridice, în care funcționarul public își desfășoară activitatea.
7) În cazul infracțiunii de dare de mită legiuitorul a considerat necesară introducerea în cadrul art. 290 Noul CP român a unor clauze speciale care au misiunea de a înlătura caracterul penal al faptei de dare de mită sau răspunderea penală. Astfel, alin. (2) introduce clauza specială de neimputabilitate cu privire la înlăturarea caracterului penal al faptei de dare de mită, care se aplică doar în condițiile săvârșirii faptei sub imperiul constrângerii, acțiune ce are menirea de a crea o puternică presiune psihică asupra mituitorului, determinându-l pe acesta să săvârșească acte contrare voinței sale. În acest caz legiuitorul consideră că făptuitorul realizează o faptă, care nu întrunește elementele unei infracțiuni, întrucât lipsește trăsătura esențială a acesteia, respectiv vinovăția, ceea ce justifică excluderea caracterului penal al faptei de dare de mită. De asemeni, alin. (3) introduce o altă clauză specială, de această dată o clauză de nepedepsire, aceasta aplicându-se doar în cazul în care mituitorul denunță autorității fapta anterior sesizării organului de urmărire penală pentru infracțiunea de dare de mită. Rațiunea legiuitorului de a introduce această prevedere a avut în vedere, în primul rând, starea de pericol social redus produs de fapta mituitorului care s-a autodenunțat, iar în al doilea rând, a avut în vedere interesul prevenirii săvârșirii faptelor de corupție, cât și diminuarea fenomenului corupției prin descoperirea faptelor corelative de luare de mită.
8) Consumarea infracțiunii de dare de mită intervine în momentul săvârșirii uneia dintre acțiunile ce stau la baza existenței elementului material al laturii obiective a infracțiunii de dare de mită, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase.
9) Asemeni infracțiunii de luare de mită, infracțiunea de dare de mită, fiind o infracțiune intenționată, se poate săvârși în mod continuat, excepție făcând infracțiunile din culpă, infracțiunile al căror obiect nu este susceptibil de divizare, precum și infracțiunile de obicei sau de obișnuință, care sunt acele infracțiuni care presupun repetarea activității pentru realizarea infracțiunii.
10) Spre deosebire de infracțiunea de luare de mită, în cazul infracțiunii de dare de mită legiuitorul nu a prevăzut obligativitatea aplicării unei pedepse complementare. Totuși, prin prisma reglementărilor stipulate în cadrul art. 67 Noul CP român, instanța de judecată poate aplica pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, în cazul în care consideră a fi necesară aplicarea acesteia și pedeapsa principală aplicată este închisoarea sau amenda.
11) Potrivit art. 290 alin. (4) Noul CP român, legiuitorul a prevăzut că banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazurile prevăzute în alin. (2) și (3) ale art. 290 Noul CP român, respectiv în cazul în care mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita și când mituitorul a denunțat fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta. În conformitate cu prevederile art. 290 alin. (5) Noul CP român legiuitorul stipulează că banii, valorile sau orice alte bunuri date sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
În urma analizei conținutului juridic al infracțiunii de dare de mită și ținând seama de concluziile prezentului capitol, considerăm că se impune formularea unor recomandări:
Sporirea pedepselor aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în vederea descurajării realizării unor fapte de dare de mită.
Denunțarea faptei de dare de mita de către mituitor nu ar trebui să constituie o cauză de nepedepsire așa cum prevede Noul CP român, ci doar o circumstanță atenuantă, care să conducă la reducerea pedepsei prevăzute pentru infracțiunea de dare de mită.
Completarea codurilor de conduită pentru funcționarii publici cu sancțiuni mai aspre în vederea determinării funcționarilor publici să-și exercite sarcinile de serviciu în mod corect, onorabil și corespunzător, în vederea descurajării infracțiunilor de dare de mită.
Accelerarea procesului de debirocratizare a administrației publice, precum și realizarea unui sistem privind ocuparea funcțiilor doar pe criteriul competenței ar determina diminuarea numărului de infracțiuni de dare de mită.
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
Rezultatele obținute în urma investigațiilor efectuate constau în:
1) Analiza diferitor concepte referitoare la incriminarea infracțiunii de luare și dare de mită.
2) Argumentarea necesității efectuării și efectuarea propriu-zisă a cercetării elementelor definitorii ale corupției – ca fenomen socialmente periculos.
3) Identificarea conținutului obiectului juridic al infracțiunii de dare de mită.
4) Stabilirea și argumentarea complexă a prezenței ori lipsei obiectului material al infracțiunii de luare de mită.
5) Relevarea criteriilor de distincție a infracțiunii de luare de mită de alte infracțiuni omogene.
6) Stabilirea conținutului elementului material al infracțiunilor de luare și dare de mită.
7) Identificarea formelor, modalităților și sancțiunilor pentru infracțiunile de luare și dare de mită.
8) Interpretarea cauzelor speciale, care înlătură caracterul penal al faptei sau răspunderea penală în cazul infracțiunii de dare de mită, în particular a cauzei speciale de neimputabilitate, care înlătură caracterul penal și a cauzei speciale de nepedepsire, care înlătură răspunderea penală în cazul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
9) Scoaterea în evidență a controverselor și coliziunilor normative și înaintarea soluțiilor de lichidare a acestora.
Ca o trecere în revistă a obiectivelor realizate în cadrul tezei de doctorat elaborate, au fost sistematizate anumite concluzii generale, în particular:
1. Numărul mare de acte normative privind reglementarea faptelor de corupție confirmă preocuparea din cele mai vechi timpuri și până în prezent pentru prevenirea și combaterea faptelor de corupție, întrucât corupția este un fenomen social foarte dăunător pentru valorile sociale din orice societate.
2. În conformitate cu CP RM în redacția 1961 nu se făcea nicio distincție între infracțiuni de serviciu ori în legătură cu serviciul, comise în sectorul public, de alte asemenea infracțiuni realizate într-un sector privat.
3. O condiție esențială pentru reușita dreptului penal de a-și atinge obiectivele privind prevenirea și combaterea faptelor de corupție, o reprezintă, în viziunea noastră, mai multe aspecte, cum ar fi: crearea unui cadru legislativ stabil, întrucât modificările frecvente ale legislației privind prevenirea și combaterea corupției, pot fi o cauză a apariției fenomenului corupției; sancționarea mai aspră a persoanelor care săvârșesc fapte de corupție; intensificarea colaborării cu organizații nonguvernamentale, mass-media în vederea prevenirii și combaterii corupției.
4. Obiectul juridic al infracțiunii de luare de mită este reprezentat de relațiile sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibile decât în condițiile realizării atribuțiilor de serviciu de către toți funcționarii publici, precum și de persoanele asimilate, prin adoptarea unui comportament cinstit și onest, în cadrul instituțiilor publice, a autorităților publice sau altor persoane juridice prevăzute de lege, în care își desfășoară activitatea.
5. Infracțiunea de luare de mită nu are obiect material, întrucât acțiunea ilicită a făptuitorului nu este îndreptată și exercitată împotriva unui bun corporal, ci împotriva unor valori sociale care nu au existență materială.
6. Luarea de mită este o infracțiune cu subiect activ calificat, acesta fiind un funcționar public sau asimilat, așa cum este definit în cadrul art. 175, 293, 294 și 308 din Noul CP român. Însă, datorită intensificării și amplificării fenomenului corupției, legiuitorul a considerat că prevederile CP român sunt insuficiente pentru a cuprinde sfera subiecților activi ai infracțiunilor de corupție și a extins sfera subiecților activi ai infracțiunii de luare de mită prin prevederile Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
7. Subiectul pasiv al infracțiunii de luare de mită este, potrivit prevederilor art. 289 raportat la art. 175 din Noul CP român și prevederilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, autoritatea publică, instituția publică, regia autonomă, operatorul economic sau persoana juridică cu capital integral sau majoritar de stat, societatea comercială, compania și societatea națională, partidele sau formațiunile politice, sindicatele, organizațiile patronale, asociațiile fără scop lucrativ sau fundațiile, persoana juridică, care exercită un serviciu de interes public, în al cărui serviciu este și acționează funcționarul public sau asimilatul acestuia a cărui corupere se încearcă sau se realizează. Potrivit prevederilor art. 293 și 294 din Noul CP român, subiect pasiv principal al infracțiunii de luare de mită este reprezentat și de organizațiile publice internaționale la care România este parte, instanțele internaționale a căror competență este acceptată de România, statele străine sau instanțele străine. Subiectul pasiv general este statul, ca titular al intereselor publice aparate prin această incriminare.
8. Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită se poate realiza alternativ prin trei modalități normative, care se manifestă fie sub forma acțiunii, respectiv prin pretinderea, primirea sau acceptarea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin funcționarului public sau asimilatului.
9. Urmarea socialmente periculoasă, în cazul comiterii infracțiunii de luare de mită, sub oricare din modalitățile sale, respectiv pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii de foloase necuvenite, constă în producerea unei stări de pericol pentru relațiile sociale referitoare la funcționarea, în condiții normale, a instituțiilor publice, autorităților publice sau a oricărei persoane juridice, în care funcționarul public sau persoana asimilată își desfășoară activitatea.
10. „Foloasele” care au format obiectul mitei pot fi atât de natură patrimonială, cât și de natură morală.
11. Expresia „alte foloase” din cadrul textului art. 289 Noul CP român are un conținut larg, referindu-se la avantaje de ordin patrimonial (bunuri, comisioane, plata unor datorii, lucrări gratuite, folosința gratuită a unei locuințe etc.) și nepatrimonial (acodarea unor distincții, titluri, grade, decorații).
12. Prin noțiunea de „foloase nepatrimoniale”, așa cum este prevăzută în art. 289 Noul CP român, legiuitorul a înțeles doar acele foloase care vor determina în viitorul apropiat sau îndepărtat apariția unor consecințe patrimoniale sau sociale, care, indirect, vor conduce la îmbunătățirea situației patrimoniale a funcționarului public sau asimilatului acestuia.
13. Considerăm că foloasele cu caracter pur moral, care nu sunt în măsură să conducă la apariția unor consecințe patrimoniale sau sociale, care să influențeze în sens pozitiv situația patrimonială a funcționarului public sau asimilatului, nu se încadrează în sfera noțiunii de „foloase”, așa cum este definită în art. 289 Noul CP român.
14. În cazurile în care valoarea folosului oferit este foarte redusă, respectiv are un caracter simbolic, cum ar fi: florile, mărțișoarele, bomboanele, dacă nu se constată o legătură directă între acestea și îndeplinirea unui act privitor la sarcinile de serviciu, nu se constată incidența infracțiunii de luare de mită.
15. Consumarea infracțiunii de luare de mită intervine în momentul săvârșirii acțiunii incriminate, adică în momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite sau în momentul în care făptuitorul acceptă promisiunea unor asemenea foloase.
16. Obiectul juridic al infracțiunii de dare de mită este reprezentat de relațiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibile decât în condițiile realizării, conform legii, a atribuțiilor de serviciu de către toți funcționarii publici și asimilații acestora în cadrul instituțiilor publice, a organizațiilor sau altor persoane juridice prevăzute de lege, în care își desfășoară activitatea. Rațiunea incriminării distincte a infracțiunii de dare de mită este de a combate acțiunile de corupere exercitate asupra funcționarilor publici și asimilaților și nu, în ultimul rând, încurajarea cinstei și corectitudinii funcționarilor pblici și asimilaților.
17. Infracțiunea de dare de mită nu are obiect material, întrucât acțiunea ilicită a făptuitorului nu este îndreptată și exercitată împotriva unui bun corporal, ci împotriva unor valori sociale care nu au existență materială.
18. Subiectul pasiv principal al infracțiunii de dare de mită este, potrivit prevederilor art. 290 raportat la art. 289 Noul CP român și prevederilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, autoritatea publică, instituția publică, regia autonomă, operatorul economic sau persoana juridică cu capital integral sau majoritar de stat, societatea comercială, compania și societatea națională, partidele sau formațiunile politice, sindicatele, organizațiile patronale, asociațiile fără scop lucrativ sau fundațiile, persoana juridică, care exercită un serviciu de interes public, în al cărui serviciu este și acționează funcționarul public sau asimilatul acestuia a cărui corupere se încearcă sau se realizează, iar subiect pasiv general este statul. Potrivit prevederilor art. 293 și 294 din Noul CP român, subiect pasiv principal al infracțiunii de dare de mită este reprezentat de organizațiile publice internaționale la care România este parte, instanțele internaționale a căror competență este acceptată de România, statele străine sau instanțele străine.
19. Spre deosebire de infracțiunea de luare de mită, în cazul infracțiunii de dare de mită legiuitorul nu a prevăzut obligativitatea aplicării unei pedepse complementare. Totuși, prin prisma reglementărilor stipulate în cadrul art. 67 Noul CP român, instanța de judecată poate aplica pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, în cazul în care consideră a fi necesară aplicarea acesteia și pedeapsa principală aplicată este închisoarea sau amenda.
20. Accelerarea procesului de debirocratizare a administrației publice, precum și realizarea unui sistem privind ocuparea funcțiilor doar pe criteriul competenței ar determina diminuarea numărului de infracțiuni de dare de mită.
21. Cadrul modificărilor operate în mod hotărâtor de către RM a fost expertizat favorabil de către Consiliul Europei și a fost orientat spre descurajarea actelor de corupție, sancționarea mai severă și efectivă a infracțiunilor de corupție în sectorul justiției și crearea climatului „zero toleranță” față de corupție în sectorul justiției.
În urma analizei conținutului juridic al infracțiunilor de luare și dare de mită și ținând seama de concluziile generale enunțate, am înaintat următoarele recomandări:
1. Adoptarea unui singur act normativ care să reglementeze infracțiunile de luare de mită și dare de mită, întrucât în prezent există două acte normative care reglementează aceste infracțiuni, Codul penal și Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
2. Sporirea pedepselor aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și dare de mită, în vederea descurajării în realizarea faptelor infracționale de această natură. Acest lucru urmează a se admite atât potrivit CP român, cât și celui din RM.
3. Precizarea în norma de incriminare (art. 289 Noul CP român), în mod expres, a categoriilor de funcționari care pot avea calitatea de subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită, pentru a nu mai exista controverse în acest sens și o practică judiciară neunitară, deși Noul CP în vigoare a făcut câteva progrese în acest sens.
4. Definirea precisă a termenului „foloase” în cadrul normei de incriminare (art. 289 Noul CP român) pentru a fi înlăturate controversele doctrinare sau de interpretare ale magistraților, privind stabilirea categoriei de foloase la care se referă art. 289 Noul CP român, respectiv foloase de natură patrimonială sau morală.
5. Precizarea în norma de incriminare, în mod expres, dacă valoarea folosului necuvenit determină existența infracțiunii de luare de mită, eliminând astfel existența unor soluții diferite ale instanțelor în acest sens.
6. Întrucât decizia legiuitorului ca denunțarea faptei de dare de mită de către mituitor să constituie o cauză de nepedepsire este mult prea permisivă, se recomandă ca denunțarea faptei de dare de mită să constituie doar o circumstanță atenuantă, care să conducă la reducerea pedepsei prevăzute pentru infracțiunea de dare de mită.
7. Întrucât, în practica judiciară se constată numeroase cazuri de abuzuri realizate de către organele judiciare, în acțiunea acestora de stabilire a existenței cauzei de nepedepsire, se recomandă introducerea unui termen maxim în care să se formuleze denunțul.
8. Completarea codurilor de conduită pentru funcționarii publici cu sancțiuni mai aspre în vederea determinării acestora să-și exercite sarcinile de serviciu în mod corect, onorabil și corespunzător, în vederea descurajării infracțiunilor de dare de mită.
9. Se impune îmbunătățirea condițiilor de salarizare a funcționarilor. Or, una dintre cauzele amplificării fenomenului de corupție este chiar costul ridicat al vieții cu care se confruntă acești funcționari.
Din perspectiva concluziilor generale și recomandărilor formulate, înaintăm unele recomandări cu caracter de lege ferenda:
Pentru România:
1. Sancțiunea art. 289 Noul CP român privind luarea de mită se propune să aibă următoarea formulare:
Alin. (1) al art. 289 Noul CP român
„ …
se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta”.
2. Sancțiunea art. 290 Noul CP român privind darea de mită se propune să aibă următoarea formulare:
Alin. (1) al art. 290 Noul CP român
„ …
se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 8 ani”.
3. Se recomandă modificarea alin. (1) al art. 289 Noul CP român, având, în final, următorul conținut:
„(1) Fapta funcționarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase, atât de natură patrimonială, cât și de natură morală, care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta”.
4. Se propune introducerea în cadrul art. 289 Noul CP român a alin. (21) cu următorul conținut:
„(21) Faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) nu constituie infracțiuni atunci când valoarea foloaselor necuvenite este redusă, având un caracter simbolic, și nu se constată o legătură directă între acestea și îndeplinirea actului privitor la îndatoririle de serviciu”.
5. Se recomandă ca alin. (3) al art. 290 din Noul CP român în vigoare să aibă următorul conținut:
“(3) Fapta mituitorului de a denunța în termen de 30 de zile fapta săvârșită, înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat, prin orice modalitate, cu privire la aceasta, constituie circumstanță atenuantă”.
Pentru Republica Moldova:
6. Sancțiunea art. 324 CP RM privind coruperea pasivă se propune să aibă următoarea formulare:
Alin. (1) al art. 324 CP RM:
„ … se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa…”.
Alin. (2) al art. 324 CP RM
„ … se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa…”.
Alin. (3) al art. 324 CP RM
„ … se pedepsește cu închisoarea de la 8 la 18 ani cu privarea de dreptul de a ocupa…”.
7. Abrogarea alin. (4) al art. 324 CP RM.
Planul de cercetări de perspectivă include:
1. Cercetarea comparativă a infracțiunilor de corupție.
2. Răspunderea penală pentru infracțiunile de corupție în legislația statelor Uniunii Europene.
3. Analiza din punct de vedere criminologic a factorilor corupției în România și Republica Moldova.
4. Cercetarea din punct de vedere criminologic a subiecților infracțiunilor de corupție.
BIBLIOGRAFIE
Abraham P., Derșidan E. Codul penal al României comentat și adnotat. București: Editura pentru Științe Naționale, 2002. 696 p.
Alecu Gh. Drept penal. Partea generală. Constanța: Europolis, 2007. 572 p.
Alecu Gh. Instituții de drept penal. Partea generală și partea specială. Constanța: Ovidius University Press, 2010. 671 p.
Alecu Gh. Tratamentul juridico-penal al unor infracțiuni de corupție. A XIV-a Sesiune de comunicări științifice a cadrelor didactice. În: Volumul: ,,Reglementări juridice naționale și comunitare în Europa începutului de secol XXI”. Constanța: Europolis, 2007, p. 137-146.
Alecu Gh., Micu C. Unele reflecții de ordin teoretic și juridic asupra corupției – un adevărat flagel al lumii contemporane. În: Jurnal de studii juridice și administrative. Volumul 3. Constanța: Universitatea „Spiru Haret”, 2012, p. 7-11.
Antoniu G., Daneș Șt., Popa M. Codul penal actual comentat pe înțelesul tuturor. București: Orizonturi, 2010. 711 p.
Antoniu G., Daneș Șt., Popa M. Codul penal pe înțelesul tuturor. Ediția a VII-a. București: Editura Juridică, 2002. 524 p.
Avram M., Gurin V., Donciu A. Depistarea, cercetarea și calificarea infracțiunilor de corupție. Coordonator V. Zubco. Chișinău: ARC, 2005. 360 p.
Banciu D., Rădulescu S., Balica E. et al. Percepția publică a fenomenului corupției în România. www.criminologie.ro. 10.06.2013.
Banciu D., Rădulescu S. Corupția și crima organizată în România. București: Continent XXI, 1994. 160 p.
Barbăneagră A., Alecu Gh., Berliba V. et. al. Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. Chișinău: Centrul de Drept al Avocaților, 2009. 860 p.
Barbăneagră A., Berliba V. și al. Codul Penal comentat și adnotat. Chișinău: Cartier juridic, 2005. 656 p.
Basarab M. Drept penal. Partea generală. Vol. I. Ediția a III-a. Iași: Chemarea, 1996. 284 p.
Bejan O. Corupția: noțiune, prevenire și contracarare. Chișinău: AȘM, 2007. 136 p.
Berliba V. Probleme de încadrare juridică a infracțiunilor fiscale. În: Materialele Seminarului științifico-practic „Infracțiuni economice și de corupție: probleme de încadrare juridică și investigare”. Chișinău: Academie „Ștefan cel Mare” 2007, p. 29-38.
Berliba V., Cojocaru R. Săvârșirea infracțiunii de două sau mai multe persoane – semn circumstanțial cu multiple controverse în interpretare și încadrare juridică. În: Revista națională de drept, 2008, nr. 2, p. 66-72.
Bodea R. Drept penal. Partea specială. București: Hamangiu, 2008. 708 p.
Bogdan S. Drept penal. Partea specială. Ediția a III-a. București: Universul Juridic, 2009. 463 p.
Borodac A. Drept penal. Partea generală. Chișinău: Știința, 1994. 282 p.
Boroi A. Drept Penal. Partea specială. București: C.H. Beck, 2006. 696 p.
Brânză S., Stati V. Drept penal. Partea specială. Vol. I. Chișinău: USM, 2011. 1062 p.
Brânză S., Stati V. Drept penal. Partea specială. Vol. II. Chișinău: USM, 2011. 1324 p.
Brânză S., Ulianovschi X., Stati V. et. al. Drept penal. Partea specială. Vol. II. Chișinău: Cartier juridic, 2005. 804 p.
Bulai C. Drept penal. Partea generală. București: Editura Universității București, 1987. 324 p.
Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO). Proiect pentru discuții „Analiza independenței instituționale a unor autorități și instituții publice responsabile de implementarea politicilor din domeniul dreptului”. Materialele Conferinței Naționale Anticorupție din 9.12.2013. 59 p.
Centrul Național Anticorupție. Studiu privind dosarele de corupție arhivate în instanțele de judecată în perioada 01.01.2010-30.06.2012 (în baza unei cercetări ample a dosarelor de corupție transmise în judecată și examinate de instanțele naționale; conține o analiză a dosarelor penale referitoare la art.191 (1) lit.d) și alin.(4), 256, 324, 325, 326, 327, 330, 333 și 334 CP RM). Chișinău: octombrie 2013. 60 p.
Cherciu E. Corupția: caracteristici și particularități în România. București: Lumina Lex, 2004. 320 p.
Ciuncan D. Jurisprudența și doctrina penală în materia corupției. București: Lumina Lex, 2004. 768 p.
Coca-Cozma M. Infracțiuni economice prevăzute în Codul penal. București: Editura Științifică, 1974. 544 p.
Codul penal al Republicii Moldova, 18.04.2002, nr. 985-XV. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 14.04.2009, nr.72-74/195.
Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. Sub redacția A. Barbăneagră. Chișinău: Centrul de drept al avocaților, 2003. 836 p.
Codul penal al României, republicat, cu modificările și completările ulterioare. http://www.onofreilawoffice.ro/downloads/cp.pdf. 17.01.2014.
Codul penal din 24 martie 1961. http://moldovacc.md/severin/codpenal.htm. 19.01.2014.
Cojocaru C. Eficiența politicilor și acțiunilor anticorupție în contextul Planului de Acțiuni UE-M. Chișinău: Adept, 2009. 124 p.
Consiliul Europei și lupta împotriva corupției. Convenția penală privind corupția și raportul explicativ. Convenția civilă privind corupția și raportul explicativ. București: 2001. 140 p.
Corlățeanu S., Ciuncan D. Infracțiuni de corupție și infracțiuni privind piața de capital. București: Universul Juridic, 2009. 186 p.
Cușnir V. Constatările tehnico-științifice în cazurile cercetării infracțiunilor de corupție. În: Materialele Simpozionului științifico-practic internațional „Rolul științei criminalistice în justiția penală” din 19 septembrie 2008. Chișinău: ULIM, 2008, p. 105-112.
Cușnir V. Corupția: reglementări de drept; activități de prevenire și combatere. Partea I. Chișinău: Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”, 1999. 104 p.
Cușnir V. Precedentul judiciar în cazuri de corupție: din experiența Marii Britanii. În: Materialele Conferinței științifico-practice „Precedentul judiciar în jurisprudența Republicii Moldova” din 29 septrembrie 2007. Chișinău: USM, 2007, p. 41-49.
Cușnir V. Probleme de încadrare juridică a faptelor de corupție. În: Materialele Seminarului științifico-practic „Infracțiuni economice și de corupție: probleme de încadrare juridică și investigare”, Chișinău: Academia „Ștefan cel Mare”, 2007, p. 29-39.
Cușnir V. Reflecții asupra fenomenului corupției. În: Materialele Conferinței teoretico-științifice internaționale „Importanța instituțiilor democratice în asigurarea drepturilor omului” din 27-28 decembrie 2010, mun. Bălți. Chișinău: 2011, p. 24-39.
Decizia 1117/1998. CSJ. Mrejeru Th., Petre D., Florescu A., Safta D., Safta M. Infracțiunile de corupție – Aspecte teoretice și practice. București: Ed. All Beck, 2000, p. 58 – 59.
Decizia 1473/1999. CSJ. Mrejeru Th., Petre D., Florescu A., Safta D., Safta M. Infracțiunile de corupție – Aspecte teoretice și practice. București: Ed. All Beck, 2000, p. 104-105.
Decizia 391/1999. CSJ. Mrejeru Th., Petre D., Florescu A., Safta D., Safta M. Infracțiunile de corupție – Aspecte teoretice și practice. București: Ed. All Beck, 2000, p. 40-41.
Decizia nr. 1035/1999. CSJ. Mrejeru Th., Petre D., Florescu A., Safta D., Safta M. Infracțiunile de corupție – Aspecte teoretice și practice. București: Ed. All Beck, 2000, p. 139 – 147.
Decizia nr. 1085/2005. www.scj.ro. 10.02.2013. Murea M. Luarea de mită și primirea de foloase necuvenite – infracțiuni de corupție. București: Ed. Wolters Kluwer, 2009, p. 122.
Decizia nr. 12/2007. ÎCCJ. www.scj.ro. 15.02.2013.
Decizia nr. 129/A/1994. Curtea de Apel București, Secția a II-a penală. În: Dobrinoiu V., Neagu N. Drept penal. Partea specială. Teorie și practică judiciară. București: Ed. Wolters Kluwer, p. 473.
Decizia nr. 1315/2008. ÎCCJ. www.scj.ro. 15.04.2013.
Decizia nr. 1381/30.04.2012. ÎCCJ. www.pna.ro. 13.03.2013.
Decizia nr. 1431/1998. CSJ. Mrejeru Th., Petre D., Florescu A., Safta D., Safta M. Infracțiunile de corupție – Aspecte teoretice și practice. București: Ed. All Beck, 2000, p. 47.
Decizia nr. 1452/1999. CSJ. Mrejeru Th., Petre D., Florescu A., Safta D., Safta M. Infracțiunile de corupție – Aspecte teoretice și practice. București: Ed. All Beck, 2000. p. 69.
Decizia nr. 1550/2005. ÎCCJ. www.scj.ro. 15.02.2013.
Decizia nr. 160/2009. ÎCCJ. www.scj.ro. 15.02.2013.
Decizia nr. 1647/1992. CSJ. În: Revista Dreptul 4/1993, p. 63-65.
Decizia nr. 1785/2003. CSJ. www.scj.ro. 15.03.2013.
Decizia nr. 1786/2003. CSJ. www.scj.ro. 15.03.2013.
Decizia nr. 181/2008. ÎCCJ. www.scj.ro. 15.03.2013.
Decizia nr. 1862/1959. Tribunalul Suprem, Secția penală. În: Pascu I., Gorunescu M. Drept penal. Partea specială. Ediția a II-a. București: Ed. Hamangiu, 2009, p. 402.
Decizia nr. 2158/2012. ÎCCJ. www.pna.ro. 15.02.2013.
Decizia nr. 2274/2012. ÎCCJ. www.pna.ro. 10.01.2013.
Decizia nr. 2321/28.06.2012. ÎCCJ. www.pna.ro. 15.03.2013.
Decizia nr. 2556/16.08.2012. www.pna.ro. 16.02.2013.
Decizia nr. 2636/2011. ÎCCJ. www.pna.ro. 15.02.2013.
Decizia nr. 2706/2002. CSJ. www.scj.ro. 19.02.2013.
Decizia nr. 2706/2012. ÎCCJ. www.pna.ro. 15.02.2013.
Decizia nr. 2808/13.09.2012. www.pna.ro. 16.02.2013.
Decizia nr. 2830/2012. ÎCCJ. www.pna.ro. 15.02.2013.
Decizia nr. 3082/1986. Tribunalul Suprem, Secț. Pen. În: Dobrinoiu V. Corupția în dreptul penal român. București: Editura Atlas Lex, 1995, p.229.
Decizia nr. 3952/2001. CSJ. În: Pandectele Române, 2002, nr. 6, p. 89.
Decizia nr. 5027/1970. Tribunalul. Suprem, Secția penală. În: Glodeanu R. Luarea și darea de mită. București: Ed. Hamangiu, 2009, p. 150.
Decizia nr. 540/2001. CSJ. Lex Expert
Decizia nr. 566/1999. CSJ. Lex Expert
Decizia nr. 1801/2010, Î.C.C.J., www.scj.ro – Vizitat: 15.02.2013
Decizia nr. 744/2004. ÎCCJ. În: Pandectele Române, 2005, nr. 1, p. 78.
Decizia penală nr. 148/1996. Curtea de Apel Constanța. În: Revista Dreptul 1997, nr. 6, p. 128.
Decizia pen. nr. 370/1987. Tribunalul Județean Dolj. Nota 1 și 2. În: Revista Română de Drept, 1988, nr. 2, p. 61 – 66.
Decizia penală nr. 6/A/1996. Curtea de apel Brașov. În: Ușvat C.F. Infracțiunile de corupție în contextul reglementărilor europene. București: Ed. Universul Juridic, 2010, p. 239.
Decizia penală nr. 131/1994. Curtea de Apel Bacău. Mrejeru Th., Petre D., Florescu A., Safta D., Safta M. Infracțiunile de corupție – Aspecte teoretice și practice. București: Ed. All Beck, 2000, p. 201.
Decizie. CSJ. În: Revista de drept penal nr. 4/1996, p. 119 – 125.
Derșidan E. Codul penal comentat și adnotat. București: Proteus, 2007. 696 p.
Diaconescu Gh. Curs universitar. Vol. II. București: Editura Fundației România de Mâine, 2006. 334 p.
Diaconescu Gh. Infracțiuni în Legi speciale și Legi extrapenale. București: Editura All, 1996. 222 p.
Diaconescu Gh., Duvac C. Drept Penal. Partea specială. Noul cod penal. Curs universitar. Vol. II. București: Editura Fundației România de Mâine, 2006. 448 p.
Diaconescu Gh., Duvac C. Tratat de drept penal. Partea specială. București: C.H.Beck, 2009. 1158 p.
Diaconescu H. Drept penal. Partea specială. Vol.II. Ediția a 2-a. București: All Beck, 2005. 622 p.
Diaconescu H. Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în legătură cu acestea. București: All Beck, 2004. 592 p.
Diaconescu H. Modificări aduse structurii și conținutului constitutiv al infracțiunilor de luare și dare de mită, primire de foloase necuvenite și trafic de influență prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. În: Revista Dreptul, 2001, nr. 4, p. 44 – 52.
Diaconescu H. Puncte de vedere privind subiectul activ al infracțiunii de luare de mită. În: Revista Dreptul, 1998, nr. 10, p. 74 – 81.
Dima T. Drept penal. Partea generală. Ediția a II-a, revăzută și adăugită. București: Hamangiu, 2007. 762 p.
Dobrinoiu V. Corupția în dreptul penal român. București: Atlas Lex, 1995. 336 p.
Dobrinoiu V. Traficarea funcției și a influenței în dreptul penal. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1983. 239 p.
Dobrinoiu V., Conea N. Drept penal. Partea specială. Vol. II. Teorie și practică judiciară. Infracțiuni prevăzute de legi speciale. București: Lumina Lex, 2002. 896 p.
Dobrinoiu V., Neagu N. Drept penal. Partea specială. Teorie și practică judiciară. București: Wolters Kluwer, 2004. 998 p.
Donciu A., Castraveț V., Morari V. Prevenirea, investigarea și sancționarea actelor de corupție, spălare a banilor și finanțare a terorismului. Investigații financiar-economice. Seria Suporturi de curs. Cartea XV. Chișinău: Elan Poligraf SRL, 2009. 304 p.
Dongoroz V., Kahane S., Oancea I. et. al. Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială. Vol. IV. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1972. 1035 p.
Dongoroz V., Kahane S., Oancea I. et. al. Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială. Vol. IV. București: Editura Academiei Române, All Beck, 2003. 930 p.
Duvac C. Drept penal. Partea specială. Vol. I. Ediția a II-a, revăzută și adăugită. București: Editura Fundației România de Mâine, 2006. 322 p.
Filipaș A. Drept penal român. Partea specială. București: Universul Juridic, 2008. 509 p.
Gârbuleț I. Infracțiuni de corupție. București: Universul Juridic, 2010. 600 p.
Ghid anti-corupție pentru cetățeni. Chișinău: Transparency International Moldova, 2006. 54 p.
Giurăscu C. Istoria românilor. Vol. II. Partea I. București, 1937. 536 p.
Glodeanu R. Luarea și darea de mită. București: Hamangiu, 2009. 253 p.
Gribincea V. Salarizarea judecătorilor și combaterea corupției. http://www.europalibera. org/content/article/25209293.html. 19.01.2014.
Grigorovici A. Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1976. 134 p.
Gurin V., Pascaru V., Ilie S. et. al. Corupția. Studii privind diferite aspecte ale corupției în Republica Moldova. Chișinău: Arc, 2000. 384 p.
Iachimov S., Stoianov S. Corupția în Modova și lupta cu ea. Chișinău: Institutul pentru Democrație, 2007. 28 p.
Ivan Gh. Complicitatea la infracțiunile bilaterale. În: Revista de drept penal, 2001, nr. 1, p. 98-99.
Ivan Gh. Drept penal. Partea specială. Ediția a II-a. București: C.H.Beck, 2010. 606 p.
Lazăr V. Drept penal. Partea specială. București: Editura Universitară, 2006. 656 p.
Lămășanu I.D. Elementul material al conținutului generic obiectiv al infracțiunii. București: Lumina Lex, 2006. 208 p.
Legea nr. 90/2008 cu privire la prevenirea și combaterea corupției. În: Monitorul Oficial al RM, 13.06.2008, nr. 103-105.
Legea nr. 147/2002 pentru ratificarea Convenției civile asupra corupției. În: MO al României, 18.04.2002 nr. 260.
Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. În: MO al României, 21.04.2003, nr. 279.
Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. În: MO al României, 29.05.2007, nr. 365.
Legea nr. 27/2002 pentru ratificarea Convenției penale privind corupția, adoptată la 27 ianuarie 1999. În: MO al României, 30.01.2002, nr. 65.
Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi. În: MO al României, 12.07.2006, nr. 601.
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. În: MO al României, 24.07.2009, nr. 510.
Legea nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției. În: MO al României, 5.10.2004, nr. 903.
Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii. În: MO al României, 17.12.2004, nr. 1214.
Legea nr. 65/1992 pentru modificarea și completarea Codului penal privind unele fapte de corupție. În: MO al României, 17.07.1992, nr. 166.
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. În: MO al României, 18.05.2000, nr. 219.
Legea Republicii Moldova nr. 900/1996 privind combaterea corupției și protecționismului. În: MO al RM, 22.08.1996, nr. 56.
Loghin O., Toader T. Drept penal român. Partea specială. Ediția a III-a, revăzută și adăugită. București: Casa de editură și presă Șansa S.R.L., 1997. 663 p.
Lupta cu corupția: Răspundere penală pentru îmbogățirea ilicită și confiscarea extinsă a averilor nejustificate. http://unimedia.info/stiri/lupta-cu-coruptia-raspundere-penala-pentru-imbogatirea-ilicita-si-confiscarea-extinsa-a-averilor-nejustificate-66886.html. 19.01.2013.
Macari I. Drept penal al Republicii Moldova. Chișinău, 2002. 284 p.
Manualul judecătorului pentru cauze penale. Coordonatori de ediție: M. Poalelungi, I. Dolea, D. Sârcu. Ed. I. Chișinău: S.n., 2013. 1192 p.
Mariț A. Teorii cu privire la vinovăția penală în doctrina țărilor europene. În: Materialele Conferinței științifico-practică internațională cu genericul “Dreptul național în contextul proceselor integraționiste europene”, Chișinău, 2006, p. 128-136.
Maxim M. Regimul economic al dominației otomane în Moldova și Țara Românească în a doua jumătate a secolului al VI-lea. În: Revista de istorie, 1979, nr. 9, p. 174
Medeanu T.C. Trafic de influență. Confiscare specială. În: Revista de drept penal, 2001, nr. 1, p. 85 – 88.
Micu C. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sau răspunderea penală în cazul infracțiunii de dare de mită. În: Legea și viața, 2012, nr. 11 (251), p. 47-52.
Micu C. Conceptul de corupție în legislația penală română. În: Culegerea „Noutate și continuitate în drept”. Coordonatori: L. Cârjan, I. Marian, M. Rudăreanu et. al. Craiova: Editura SITECH, 2013, p. 27-36.
Micu C. Latura obiectivă a infracțiunii de dare de mită. În: Legea și viața, 2013, nr. 4 (256), p. 44-47.
Miculeț L. Reglementarea juridică a răspunderii pentru infracțiunile economice și corupție în SUA și Republica Moldova: studiu comparat. Chișinău: F.E.-P. „Tipografia centrală”, 2005. 292 p.
Mitrache C. Drept penal român. Partea generală. Ediția a III-a revăzută și adăugită. București: Casa de editură și presă Șansa S.R.L., 1997. 358 p.
Mogâldea I.I. Corupția în România. București: Editura Majadahonda, 1998. 116 p.
Mrejeru Th., Petre D., Florescu A. et. al. Infracțiunile de corupție. Aspecte teoretice și practice. București: All Beck, 2000. 289 p.
Munteanu I., Popa V., Cuhal I. et. al. Practici de audit democratic în prevenirea corupției. Chișinău: Editura TISH, 2003. 88 p.
Murea M. Luarea de mita și primirea de foloase necuvenite – infracțiuni de corupție. București: Wolters Kluwer, 2009. 191 p.
Nistoreanu Gh., Boroi A. Drept penal. Partea specială. București: All Beck, 2002. 592 p.
Nistoreanu Gh., Boroi A., Molnar I. et. al. Drept penal. Partea specială. Ediție revăzută și adăugită. București: Editura Europa Nova, 1999. 735 p.
Nistoreanu Gh., Dobrinoiu V., Molnar I. et. al. Drept penal. Partea specială. București: Continent XXI, 1995. 678 p.
Nota informativă la proiectul Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor. http://www.justice.gov.md/public/files/transparenta_in_procesul_decizional/NI_la_proiect_Legii_raspunderii_disciplinare.pdf. 19.01.2014.
Notă informativă la proiectul Legii privind modificarea și completarea unor acte legislative (din domeniul organizării și funcționării sistemului judecătoresc) http://justice.gov.md/public/files/proiecte_spre_coordonare/NOTA_INFORMATIV-30-09-2013.pdf. 19.01.2014.
Notă informativă la proiectul Legii privind testarea integrității profesionale. http://www.justice.gov.md/public/files/transparenta_in_procesul_decizional/NI_la_proiect_Legii_testarea_integritatii-07-10-2013.pdf. 19.01.2014.
Obreja E., Carașciuc L. Corupția în Moldova: fapte, analiză, propuneri. Chișinău: Transparency International Moldova, 2002. 101 p.
Pascu I., Gorunescu M. Drept penal. Partea specială. Ediția a II-a. București: Hamangiu, 2005. 759 p.
Pop O. Corupția și combaterea fenomenului prin mijloace juridice. București: Universul Juridic, 2011. 396 p.
Popov R. Subiectul infracțiunilor prevăzute în capitolele XV și XVI din Partea specială a Codului penal. Chișinău: USM, 2012. 315 p.
Potânga A. Coordonarea organelor de drept în combaterea corupției. În: Materialele Seminarului științifico-practic: „Infracțiuni economice și de corupție: probleme de încadrare juridică și investigare”. Chișinău: Academie „Ștefan cel Mare”, 2007, p. 78-82.
Predescu O. Dreptul penal al afacerilor. București: Editura Continent XXI, 2000. 266 p.
Prevenirea și combaterea corupției în Republica Moldova: acte normative naționale. Vol. II. Chișinău: Transparency International Moldova, 2004. 270 p.
Prohnițchi V. Contextul economic și instituțional al corupției. Raport analitic RA/1. Chișinău: Editura TISH, 2003. 64 p.
Proiect de lege privind testarea integrității profesionale. http://www.justice.gov.md/public/files/transparenta_in_procesul_decizional/L_TIP_prefinal-07-10-2013.pdf. 19.01.2014.
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobat prin Hotărârea Guvernului din 28 octombrie 2013, nr. 829.
Proiectul Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului din 28 octombrie 2013, nr. 831. http://www.justice.gov.md/public/files/transparenta_in_procesul_decizional/L_raspunderea_disciplinara_final_11-09-13.pdf. 19.01.2014.
Proiectul Legii privind salarizarea judecătorilor. http://ajm.md/public/2012/12/20/proiect-de-lege-privind-salarizarea-judecatorilor/. 19.01.2014.
Raport privind analiza implementării Planului de integritate de către Ministerul Justiției, Ministerului Sănătății, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Ministerul Economiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Educației, Ministerul Apărării, Ministerul Mediului, Biroul Relații Interetnice, Agenția Tursimului, Agenția Relații Funciare și Cadastru, Departamentul Poliției de Frontieră. Anexă – de monitorizare pentru perioada 9 luni 2013. Materialele Conferinței Naționale Anticorupție din 9.12.2013. 53 p.
Rătescu C. et. al. Codul penal adnotat. Vol. II. Partea specială. București: 1937. 707 p.
Romițan C.R. Drept penal. Partea specială. Vol. II. București: Lumina Lex, 2006. 320 p.
Romițan C., Conea N., Tănăsescu C. et. al. Drept penal. Partea specială. Vol.II. București: Lumina Lex, 2004. 400 p.
Sentința penală nr. 29/1998. Tribunalul Satu Mare. Mrejeru Th., Petre D., Florescu A., Safta D., Safta M. Infracțiunile de corupție – Aspecte teoretice și practice. București: Ed. All Beck, 2000, p. 204-205.
Soros Moldova, Transparency International Moldova, CAPC. Monitorizarea politicilor anticorupție în autoritățile publice centrale.Coordonatori: L. Carasciuc, G. Bostan. Chisinau, 2013. 47 p.
Strategia națională anticorupție pe anii 2011-2015. Adoptată prin Hotărârea Parlamentului din 21.07.2011, nr. 154. În: Monitorul Oficial, 07.10.2011, nr. 166-169. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=340429. 19.01.2014.
Strategia națională de prevenire și combatere a corupției. Editată cu suoportul Transparency International Moldova. Chișinău, 2005. http://justice.gov.md/file/Strategii%20si%20planuri/Strategie_ro.pdf. 18.01.2014. 28 p.
Tranca A. Luarea și darea de mită, traficul de influență. Practică judiciară. București: Hamangiu, 2011. 338 p.
Țurcan I. Răspunderea penală pentru coruperea pasivă. Teză de doctor în drept. Chișinău: USM, 2010. 153 p.
UE, Transparency International Moldova. Sistemul integrității naționale. Pilonul – Parlamentul. Proiect. Produs realizat de Transparency International – Moldova în cadrul proiectului Sistemul Național de Integritate susținut financiar de Comisia Europeană. Materialele Conferinței Naționale Anticorupție din 9.12.2013. 18 p.
Ungureanu A., Ciopraga A. Dispoziții penale din legi speciale române comentate și adnotate cu jurisprudență și doctrină. Vol.II. București: Lumina Lex, 1996. 412 p.
Untilă V. Crima organizată. Chișinău, 1999. 244 p.
Ușvat C. Infracțiunile de corupție în contextul reglementărilor europene. București: Universul Juridic, 2010. 644 p.
Voicu C., Boroi A., Molnar I., Gorunescu M., Corlățeanu S. Dreptul penal al afacerilor. Ediția 4. București: C.H.Beck, 2008. 710 p.
Voicu C., Boroi A., Sandu F., Molnar I. Drept penal al afacerilor. București: Rosetti, 2002. 464 p.
Winzer C. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sau răspunderea penală în cazul infracțiunii de dare de mită. www.cjo.ro. 15.03.2013.
Бeк A., Ли P. Кoppyпция cpeди poccийcкиx пoлицeйcкиx: cpавнeниe тoчки зpeния кypcантoв и oфицepoв пoлиции. Лecтep: Лecтepшиpcкий Унивepcитeт, 2001. 95 p.
Бoгданoв И.Я., Калинин A.П. Кoppyпция в Poccии. Coциальнo-экoнoмичecкиe и пpавoвыe аcпeкты. Mocква: Poccийcкая Aкадeмия Hаyк, 2001. 240 p.
Boлжeнкин Б.B. Cлyжeбныe пpecтyплeния. Mocква: Юpиcть, 2000. 368 p.
Гаyxман Л.Д. Пpoблeмы пpимeнeния нopм УК PФ o кoppyпциoнныx пpecтyплeнияx c бланкeтными дизпoзициями, p 138-142. În: Coвpeмeнная yгoлoвная пoлитика в cфepe бopьбы c тpанcнациoнальнoй opганизoваннoй пpecтyпнocтью и кoppyпциeй. Cбopник cтатeй. Mocква: AO «Цeнтp ЮpИнфoP», 2002. 176 p.
Гoлик Ю.B., Каpаceв B.И. Кoppyпция как мexанизм coциальнoй дeгpадации. Cанкт-пeтepбypг: Издатeльcтвo P. Acланoва, «Юpидичecкий цeнтp Пpecc», 2005. 329 p.
Гpигopьeв B.A. нагpаднoe пpавo как cpeдcтвo пpeдyпpeждeния кoppyпции, p 146-153. În: Coвpeмeнная yгoлoвная пoлитика в cфepe бopьбы c тpанcнациoнальнoй opганизoваннoй пpecтyпнocтью и кoppyпциeй. Cбopник cтатeй. Mocква: AO «Цeнтp ЮpИнфoP», 2002. 176 p.
Завидoв Б.Д. Bзятoчничecтвo. Угoлoвнo-пpавoвoй анализ пoлyчeния и дачи взятки. Пocoбиe для юpиcтoв, pабoтникoв пpавooxpанитeльныx opганoв и адвoкатoв. Mocква: Книга cepвиc, 2002. 32 p.
Кoлoдкин Л.M. Кoppyпция и кадpoвый кopпyc гoccyдаpcтвeннoй cлyжбы в Poccии, p 143-146. În: Coвpeмeнная yгoлoвная пoлитика в cфepe бopьбы c тpанcнациoнальнoй opганизoваннoй пpecтyпнocтью и кoppyпциeй. Cбopник cтатeй. Mocква: AO «Цeнтp ЮpИнфoP», 2002. 176 p.
Кoнвeнция oб yгoлoвнoй oтвeтcтвeннocти за кoppyпцию. În: Бoгданoв И.Я., Калинин A.П. Кoppyпция в Poccии. Coциальнo-экoнoмичecкиe и пpавoвыe аcпeкты. Mocква: Poccийcкая Aкадeмия Hаyк, 2001, p. 193-218 p.
Кocтeнникoв M.B., Кypакин A.B. Пpeдyпpeждeниe и пpeceчeниe кoppyпции в cиcтeмe гocyдаpcтвeннoй cлyжбы. Учeбнoe пocoбиe. Mocква: Издатeльcтвo Щит-M, 2004. 214 p.
Лаптeакpy B.Д. Кoppyпция: coциальнo-пpавoвыe и кpиминoлoгичecкиe пpoблeмы. Пoд peдакциeй Mаpтынчика E.Г. Кишинэy: 1996. 78 p.
Mакcимoв C.B. Кopyпция. Закoн. Oтвeтcтвeннocть. Mocква: Учeбнo-кoнcyльтациoнный цeнтp «ЮpИнфoP», 2000. 143 p.
Meльничeнкo A.Б., Pадачинcкий C.H. Угoлoвнoe пpавo. Oбщая чаcть. Pocтoв-на-Дoнy: MаpT, 2002. 320 p.
Opганизoванная пpecтyпнocть. Пoд peд. A.И.Дoлгoвoй, C.B.Дьякoва. Mocква: Юpидичecкая литepатypа, 1989. 466 p.
Ocнoвы бopьбы c кoppyпциeй (cиcтeмы oбщeгocyдаpтcтвeннoй этики пoвeдeния). Hаyчный peд. C.B. Mакcимoв и дp. Mocква: Cпаpк, 2000. 228 p.
Пoдшибякин C.A. Учаcтиe нeпpавитeльcтвeнныx opганизаций в бopьбe c кoppyпциeй, p 164-166. În: Coвpeмeнная yгoлoвная пoлитика в cфepe бopьбы c тpанcнациoнальнoй opганизoваннoй пpecтyпнocтью и кoppyпциeй. Cбopник cтатeй. Mocква: AO «Цeнтp ЮpИнфoP», 2002. 176 p.
Peпeцкая B.Л. Кoppyпция в cиcтeмe гocyдаpтcвeннoй cлyжбы и poccийcкoe oбщecтвo, p 153-164. În: Coвpeмeнная yгoлoвная пoлитика в cфepe бopьбы c тpанcнациoнальнoй opганизoваннoй пpecтyпнocтью и кoppyпциeй. Cбopник cтатeй. Mocква: AO «Цeнтp ЮpИнфoP», 2002. 176 p.
Coвpeмeнная yгoлoвная пoлитика в cфepe бopьбы c тpанcнациoнальнoй opганизoваннoй пpecтyпнocтью и кoppyпциeй. Cбopник cтатeй. Mocква: AO «Цeнтp ЮpИнфoP», 2002. 176 p.
Угoлoвнoe пpавo. Oбщая чаcть. Пoд peд. B.И. Pадчeнкo, A.C. Mиxлин. Mocква: заo Юcтицинфopм, 2004. 576 p.
Угoлoвнoe пpавo. Oбщая чаcть. Пoд peд. H.Ф.Кyзнeцoвoй, .M. Tкачeвcкoгo, Г.H. Бopзeнкoва. Mocква: Издатeльcтвo Mocкoвcкoгo Унивepcитeта, 1993. 368 p.
Угoлoвнoe пpавo. Чаcть oбщая. 2-e изданиe, пepepабoтаннoe и дoпoлнeннoe. Пoд peд. Л.Л. Кpyгликoва. Mocква: Boлтepc Клyвep, 2005. 592 p.
Afolphe C., Helie F. Theorie de code penal. Ediția a V-a. Ed. Marchal et Billard. 789 p.
Alecu Gh., Micu C. The Status of Active Suject of Bribe-Taking. În: Proceedings of the 2nd International Conference on Law and Social Order. Volume 1. Eds. M. Drumea, A. Paturet, F. Ravitch. Constantza: Contemporary Science Association New York, 2012, p. 202-209.
Gavazzi U. Tratatto di diritto penale. Vol. I. Milano: 1910. 252 p.
Micu C. L’élément matériel de l’infraction de corruption par le Code Pénal actuel et du Nouveau Code Pénal. În: Materialele Conferinței internaționale de criminalistică Valorificarea urmelor și mijloacelor materiale de probă prin expertize criminalistice. Editori C. Duvac, V. Lăpăduși, D. Voinea et. al. București: Agenția Internațională pentru prevenirea Criminalității și Politici de Securitate, 2013, p. 255- 266.
Micu C. The corruption in the comparative criminal law. În: International Conference Education and creativity for a knowledge society. The fourth edition. Bucharest: Titu Maiorescu University of Bucharest, 2010, p. 157-161.
Mommsen T. Le droit penal romain. Vol. III. Paris: 1907. 420 p.
Munteanu I. La corruption des functionnaires publics on droit penal romain. Geneva: 1931. 138 p.
BIBLIOGRAFIE
Abraham P., Derșidan E. Codul penal al României comentat și adnotat. București: Editura pentru Științe Naționale, 2002. 696 p.
Alecu Gh. Drept penal. Partea generală. Constanța: Europolis, 2007. 572 p.
Alecu Gh. Instituții de drept penal. Partea generală și partea specială. Constanța: Ovidius University Press, 2010. 671 p.
Alecu Gh. Tratamentul juridico-penal al unor infracțiuni de corupție. A XIV-a Sesiune de comunicări științifice a cadrelor didactice. În: Volumul: ,,Reglementări juridice naționale și comunitare în Europa începutului de secol XXI”. Constanța: Europolis, 2007, p. 137-146.
Alecu Gh., Micu C. Unele reflecții de ordin teoretic și juridic asupra corupției – un adevărat flagel al lumii contemporane. În: Jurnal de studii juridice și administrative. Volumul 3. Constanța: Universitatea „Spiru Haret”, 2012, p. 7-11.
Antoniu G., Daneș Șt., Popa M. Codul penal actual comentat pe înțelesul tuturor. București: Orizonturi, 2010. 711 p.
Antoniu G., Daneș Șt., Popa M. Codul penal pe înțelesul tuturor. Ediția a VII-a. București: Editura Juridică, 2002. 524 p.
Avram M., Gurin V., Donciu A. Depistarea, cercetarea și calificarea infracțiunilor de corupție. Coordonator V. Zubco. Chișinău: ARC, 2005. 360 p.
Banciu D., Rădulescu S., Balica E. et al. Percepția publică a fenomenului corupției în România. www.criminologie.ro. 10.06.2013.
Banciu D., Rădulescu S. Corupția și crima organizată în România. București: Continent XXI, 1994. 160 p.
Barbăneagră A., Alecu Gh., Berliba V. et. al. Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. Chișinău: Centrul de Drept al Avocaților, 2009. 860 p.
Barbăneagră A., Berliba V. și al. Codul Penal comentat și adnotat. Chișinău: Cartier juridic, 2005. 656 p.
Basarab M. Drept penal. Partea generală. Vol. I. Ediția a III-a. Iași: Chemarea, 1996. 284 p.
Bejan O. Corupția: noțiune, prevenire și contracarare. Chișinău: AȘM, 2007. 136 p.
Berliba V. Probleme de încadrare juridică a infracțiunilor fiscale. În: Materialele Seminarului științifico-practic „Infracțiuni economice și de corupție: probleme de încadrare juridică și investigare”. Chișinău: Academie „Ștefan cel Mare” 2007, p. 29-38.
Berliba V., Cojocaru R. Săvârșirea infracțiunii de două sau mai multe persoane – semn circumstanțial cu multiple controverse în interpretare și încadrare juridică. În: Revista națională de drept, 2008, nr. 2, p. 66-72.
Bodea R. Drept penal. Partea specială. București: Hamangiu, 2008. 708 p.
Bogdan S. Drept penal. Partea specială. Ediția a III-a. București: Universul Juridic, 2009. 463 p.
Borodac A. Drept penal. Partea generală. Chișinău: Știința, 1994. 282 p.
Boroi A. Drept Penal. Partea specială. București: C.H. Beck, 2006. 696 p.
Brânză S., Stati V. Drept penal. Partea specială. Vol. I. Chișinău: USM, 2011. 1062 p.
Brânză S., Stati V. Drept penal. Partea specială. Vol. II. Chișinău: USM, 2011. 1324 p.
Brânză S., Ulianovschi X., Stati V. et. al. Drept penal. Partea specială. Vol. II. Chișinău: Cartier juridic, 2005. 804 p.
Bulai C. Drept penal. Partea generală. București: Editura Universității București, 1987. 324 p.
Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO). Proiect pentru discuții „Analiza independenței instituționale a unor autorități și instituții publice responsabile de implementarea politicilor din domeniul dreptului”. Materialele Conferinței Naționale Anticorupție din 9.12.2013. 59 p.
Centrul Național Anticorupție. Studiu privind dosarele de corupție arhivate în instanțele de judecată în perioada 01.01.2010-30.06.2012 (în baza unei cercetări ample a dosarelor de corupție transmise în judecată și examinate de instanțele naționale; conține o analiză a dosarelor penale referitoare la art.191 (1) lit.d) și alin.(4), 256, 324, 325, 326, 327, 330, 333 și 334 CP RM). Chișinău: octombrie 2013. 60 p.
Cherciu E. Corupția: caracteristici și particularități în România. București: Lumina Lex, 2004. 320 p.
Ciuncan D. Jurisprudența și doctrina penală în materia corupției. București: Lumina Lex, 2004. 768 p.
Coca-Cozma M. Infracțiuni economice prevăzute în Codul penal. București: Editura Științifică, 1974. 544 p.
Codul penal al Republicii Moldova, 18.04.2002, nr. 985-XV. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 14.04.2009, nr.72-74/195.
Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. Sub redacția A. Barbăneagră. Chișinău: Centrul de drept al avocaților, 2003. 836 p.
Codul penal al României, republicat, cu modificările și completările ulterioare. http://www.onofreilawoffice.ro/downloads/cp.pdf. 17.01.2014.
Codul penal din 24 martie 1961. http://moldovacc.md/severin/codpenal.htm. 19.01.2014.
Cojocaru C. Eficiența politicilor și acțiunilor anticorupție în contextul Planului de Acțiuni UE-M. Chișinău: Adept, 2009. 124 p.
Consiliul Europei și lupta împotriva corupției. Convenția penală privind corupția și raportul explicativ. Convenția civilă privind corupția și raportul explicativ. București: 2001. 140 p.
Corlățeanu S., Ciuncan D. Infracțiuni de corupție și infracțiuni privind piața de capital. București: Universul Juridic, 2009. 186 p.
Cușnir V. Constatările tehnico-științifice în cazurile cercetării infracțiunilor de corupție. În: Materialele Simpozionului științifico-practic internațional „Rolul științei criminalistice în justiția penală” din 19 septembrie 2008. Chișinău: ULIM, 2008, p. 105-112.
Cușnir V. Corupția: reglementări de drept; activități de prevenire și combatere. Partea I. Chișinău: Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”, 1999. 104 p.
Cușnir V. Precedentul judiciar în cazuri de corupție: din experiența Marii Britanii. În: Materialele Conferinței științifico-practice „Precedentul judiciar în jurisprudența Republicii Moldova” din 29 septrembrie 2007. Chișinău: USM, 2007, p. 41-49.
Cușnir V. Probleme de încadrare juridică a faptelor de corupție. În: Materialele Seminarului științifico-practic „Infracțiuni economice și de corupție: probleme de încadrare juridică și investigare”, Chișinău: Academia „Ștefan cel Mare”, 2007, p. 29-39.
Cușnir V. Reflecții asupra fenomenului corupției. În: Materialele Conferinței teoretico-științifice internaționale „Importanța instituțiilor democratice în asigurarea drepturilor omului” din 27-28 decembrie 2010, mun. Bălți. Chișinău: 2011, p. 24-39.
Decizia 1117/1998. CSJ. Mrejeru Th., Petre D., Florescu A., Safta D., Safta M. Infracțiunile de corupție – Aspecte teoretice și practice. București: Ed. All Beck, 2000, p. 58 – 59.
Decizia 1473/1999. CSJ. Mrejeru Th., Petre D., Florescu A., Safta D., Safta M. Infracțiunile de corupție – Aspecte teoretice și practice. București: Ed. All Beck, 2000, p. 104-105.
Decizia 391/1999. CSJ. Mrejeru Th., Petre D., Florescu A., Safta D., Safta M. Infracțiunile de corupție – Aspecte teoretice și practice. București: Ed. All Beck, 2000, p. 40-41.
Decizia nr. 1035/1999. CSJ. Mrejeru Th., Petre D., Florescu A., Safta D., Safta M. Infracțiunile de corupție – Aspecte teoretice și practice. București: Ed. All Beck, 2000, p. 139 – 147.
Decizia nr. 1085/2005. www.scj.ro. 10.02.2013. Murea M. Luarea de mită și primirea de foloase necuvenite – infracțiuni de corupție. București: Ed. Wolters Kluwer, 2009, p. 122.
Decizia nr. 12/2007. ÎCCJ. www.scj.ro. 15.02.2013.
Decizia nr. 129/A/1994. Curtea de Apel București, Secția a II-a penală. În: Dobrinoiu V., Neagu N. Drept penal. Partea specială. Teorie și practică judiciară. București: Ed. Wolters Kluwer, p. 473.
Decizia nr. 1315/2008. ÎCCJ. www.scj.ro. 15.04.2013.
Decizia nr. 1381/30.04.2012. ÎCCJ. www.pna.ro. 13.03.2013.
Decizia nr. 1431/1998. CSJ. Mrejeru Th., Petre D., Florescu A., Safta D., Safta M. Infracțiunile de corupție – Aspecte teoretice și practice. București: Ed. All Beck, 2000, p. 47.
Decizia nr. 1452/1999. CSJ. Mrejeru Th., Petre D., Florescu A., Safta D., Safta M. Infracțiunile de corupție – Aspecte teoretice și practice. București: Ed. All Beck, 2000. p. 69.
Decizia nr. 1550/2005. ÎCCJ. www.scj.ro. 15.02.2013.
Decizia nr. 160/2009. ÎCCJ. www.scj.ro. 15.02.2013.
Decizia nr. 1647/1992. CSJ. În: Revista Dreptul 4/1993, p. 63-65.
Decizia nr. 1785/2003. CSJ. www.scj.ro. 15.03.2013.
Decizia nr. 1786/2003. CSJ. www.scj.ro. 15.03.2013.
Decizia nr. 181/2008. ÎCCJ. www.scj.ro. 15.03.2013.
Decizia nr. 1862/1959. Tribunalul Suprem, Secția penală. În: Pascu I., Gorunescu M. Drept penal. Partea specială. Ediția a II-a. București: Ed. Hamangiu, 2009, p. 402.
Decizia nr. 2158/2012. ÎCCJ. www.pna.ro. 15.02.2013.
Decizia nr. 2274/2012. ÎCCJ. www.pna.ro. 10.01.2013.
Decizia nr. 2321/28.06.2012. ÎCCJ. www.pna.ro. 15.03.2013.
Decizia nr. 2556/16.08.2012. www.pna.ro. 16.02.2013.
Decizia nr. 2636/2011. ÎCCJ. www.pna.ro. 15.02.2013.
Decizia nr. 2706/2002. CSJ. www.scj.ro. 19.02.2013.
Decizia nr. 2706/2012. ÎCCJ. www.pna.ro. 15.02.2013.
Decizia nr. 2808/13.09.2012. www.pna.ro. 16.02.2013.
Decizia nr. 2830/2012. ÎCCJ. www.pna.ro. 15.02.2013.
Decizia nr. 3082/1986. Tribunalul Suprem, Secț. Pen. În: Dobrinoiu V. Corupția în dreptul penal român. București: Editura Atlas Lex, 1995, p.229.
Decizia nr. 3952/2001. CSJ. În: Pandectele Române, 2002, nr. 6, p. 89.
Decizia nr. 5027/1970. Tribunalul. Suprem, Secția penală. În: Glodeanu R. Luarea și darea de mită. București: Ed. Hamangiu, 2009, p. 150.
Decizia nr. 540/2001. CSJ. Lex Expert
Decizia nr. 566/1999. CSJ. Lex Expert
Decizia nr. 1801/2010, Î.C.C.J., www.scj.ro – Vizitat: 15.02.2013
Decizia nr. 744/2004. ÎCCJ. În: Pandectele Române, 2005, nr. 1, p. 78.
Decizia penală nr. 148/1996. Curtea de Apel Constanța. În: Revista Dreptul 1997, nr. 6, p. 128.
Decizia pen. nr. 370/1987. Tribunalul Județean Dolj. Nota 1 și 2. În: Revista Română de Drept, 1988, nr. 2, p. 61 – 66.
Decizia penală nr. 6/A/1996. Curtea de apel Brașov. În: Ușvat C.F. Infracțiunile de corupție în contextul reglementărilor europene. București: Ed. Universul Juridic, 2010, p. 239.
Decizia penală nr. 131/1994. Curtea de Apel Bacău. Mrejeru Th., Petre D., Florescu A., Safta D., Safta M. Infracțiunile de corupție – Aspecte teoretice și practice. București: Ed. All Beck, 2000, p. 201.
Decizie. CSJ. În: Revista de drept penal nr. 4/1996, p. 119 – 125.
Derșidan E. Codul penal comentat și adnotat. București: Proteus, 2007. 696 p.
Diaconescu Gh. Curs universitar. Vol. II. București: Editura Fundației România de Mâine, 2006. 334 p.
Diaconescu Gh. Infracțiuni în Legi speciale și Legi extrapenale. București: Editura All, 1996. 222 p.
Diaconescu Gh., Duvac C. Drept Penal. Partea specială. Noul cod penal. Curs universitar. Vol. II. București: Editura Fundației România de Mâine, 2006. 448 p.
Diaconescu Gh., Duvac C. Tratat de drept penal. Partea specială. București: C.H.Beck, 2009. 1158 p.
Diaconescu H. Drept penal. Partea specială. Vol.II. Ediția a 2-a. București: All Beck, 2005. 622 p.
Diaconescu H. Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în legătură cu acestea. București: All Beck, 2004. 592 p.
Diaconescu H. Modificări aduse structurii și conținutului constitutiv al infracțiunilor de luare și dare de mită, primire de foloase necuvenite și trafic de influență prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. În: Revista Dreptul, 2001, nr. 4, p. 44 – 52.
Diaconescu H. Puncte de vedere privind subiectul activ al infracțiunii de luare de mită. În: Revista Dreptul, 1998, nr. 10, p. 74 – 81.
Dima T. Drept penal. Partea generală. Ediția a II-a, revăzută și adăugită. București: Hamangiu, 2007. 762 p.
Dobrinoiu V. Corupția în dreptul penal român. București: Atlas Lex, 1995. 336 p.
Dobrinoiu V. Traficarea funcției și a influenței în dreptul penal. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1983. 239 p.
Dobrinoiu V., Conea N. Drept penal. Partea specială. Vol. II. Teorie și practică judiciară. Infracțiuni prevăzute de legi speciale. București: Lumina Lex, 2002. 896 p.
Dobrinoiu V., Neagu N. Drept penal. Partea specială. Teorie și practică judiciară. București: Wolters Kluwer, 2004. 998 p.
Donciu A., Castraveț V., Morari V. Prevenirea, investigarea și sancționarea actelor de corupție, spălare a banilor și finanțare a terorismului. Investigații financiar-economice. Seria Suporturi de curs. Cartea XV. Chișinău: Elan Poligraf SRL, 2009. 304 p.
Dongoroz V., Kahane S., Oancea I. et. al. Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială. Vol. IV. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1972. 1035 p.
Dongoroz V., Kahane S., Oancea I. et. al. Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială. Vol. IV. București: Editura Academiei Române, All Beck, 2003. 930 p.
Duvac C. Drept penal. Partea specială. Vol. I. Ediția a II-a, revăzută și adăugită. București: Editura Fundației România de Mâine, 2006. 322 p.
Filipaș A. Drept penal român. Partea specială. București: Universul Juridic, 2008. 509 p.
Gârbuleț I. Infracțiuni de corupție. București: Universul Juridic, 2010. 600 p.
Ghid anti-corupție pentru cetățeni. Chișinău: Transparency International Moldova, 2006. 54 p.
Giurăscu C. Istoria românilor. Vol. II. Partea I. București, 1937. 536 p.
Glodeanu R. Luarea și darea de mită. București: Hamangiu, 2009. 253 p.
Gribincea V. Salarizarea judecătorilor și combaterea corupției. http://www.europalibera. org/content/article/25209293.html. 19.01.2014.
Grigorovici A. Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1976. 134 p.
Gurin V., Pascaru V., Ilie S. et. al. Corupția. Studii privind diferite aspecte ale corupției în Republica Moldova. Chișinău: Arc, 2000. 384 p.
Iachimov S., Stoianov S. Corupția în Modova și lupta cu ea. Chișinău: Institutul pentru Democrație, 2007. 28 p.
Ivan Gh. Complicitatea la infracțiunile bilaterale. În: Revista de drept penal, 2001, nr. 1, p. 98-99.
Ivan Gh. Drept penal. Partea specială. Ediția a II-a. București: C.H.Beck, 2010. 606 p.
Lazăr V. Drept penal. Partea specială. București: Editura Universitară, 2006. 656 p.
Lămășanu I.D. Elementul material al conținutului generic obiectiv al infracțiunii. București: Lumina Lex, 2006. 208 p.
Legea nr. 90/2008 cu privire la prevenirea și combaterea corupției. În: Monitorul Oficial al RM, 13.06.2008, nr. 103-105.
Legea nr. 147/2002 pentru ratificarea Convenției civile asupra corupției. În: MO al României, 18.04.2002 nr. 260.
Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. În: MO al României, 21.04.2003, nr. 279.
Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. În: MO al României, 29.05.2007, nr. 365.
Legea nr. 27/2002 pentru ratificarea Convenției penale privind corupția, adoptată la 27 ianuarie 1999. În: MO al României, 30.01.2002, nr. 65.
Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi. În: MO al României, 12.07.2006, nr. 601.
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. În: MO al României, 24.07.2009, nr. 510.
Legea nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției. În: MO al României, 5.10.2004, nr. 903.
Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii. În: MO al României, 17.12.2004, nr. 1214.
Legea nr. 65/1992 pentru modificarea și completarea Codului penal privind unele fapte de corupție. În: MO al României, 17.07.1992, nr. 166.
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. În: MO al României, 18.05.2000, nr. 219.
Legea Republicii Moldova nr. 900/1996 privind combaterea corupției și protecționismului. În: MO al RM, 22.08.1996, nr. 56.
Loghin O., Toader T. Drept penal român. Partea specială. Ediția a III-a, revăzută și adăugită. București: Casa de editură și presă Șansa S.R.L., 1997. 663 p.
Lupta cu corupția: Răspundere penală pentru îmbogățirea ilicită și confiscarea extinsă a averilor nejustificate. http://unimedia.info/stiri/lupta-cu-coruptia-raspundere-penala-pentru-imbogatirea-ilicita-si-confiscarea-extinsa-a-averilor-nejustificate-66886.html. 19.01.2013.
Macari I. Drept penal al Republicii Moldova. Chișinău, 2002. 284 p.
Manualul judecătorului pentru cauze penale. Coordonatori de ediție: M. Poalelungi, I. Dolea, D. Sârcu. Ed. I. Chișinău: S.n., 2013. 1192 p.
Mariț A. Teorii cu privire la vinovăția penală în doctrina țărilor europene. În: Materialele Conferinței științifico-practică internațională cu genericul “Dreptul național în contextul proceselor integraționiste europene”, Chișinău, 2006, p. 128-136.
Maxim M. Regimul economic al dominației otomane în Moldova și Țara Românească în a doua jumătate a secolului al VI-lea. În: Revista de istorie, 1979, nr. 9, p. 174
Medeanu T.C. Trafic de influență. Confiscare specială. În: Revista de drept penal, 2001, nr. 1, p. 85 – 88.
Micu C. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sau răspunderea penală în cazul infracțiunii de dare de mită. În: Legea și viața, 2012, nr. 11 (251), p. 47-52.
Micu C. Conceptul de corupție în legislația penală română. În: Culegerea „Noutate și continuitate în drept”. Coordonatori: L. Cârjan, I. Marian, M. Rudăreanu et. al. Craiova: Editura SITECH, 2013, p. 27-36.
Micu C. Latura obiectivă a infracțiunii de dare de mită. În: Legea și viața, 2013, nr. 4 (256), p. 44-47.
Miculeț L. Reglementarea juridică a răspunderii pentru infracțiunile economice și corupție în SUA și Republica Moldova: studiu comparat. Chișinău: F.E.-P. „Tipografia centrală”, 2005. 292 p.
Mitrache C. Drept penal român. Partea generală. Ediția a III-a revăzută și adăugită. București: Casa de editură și presă Șansa S.R.L., 1997. 358 p.
Mogâldea I.I. Corupția în România. București: Editura Majadahonda, 1998. 116 p.
Mrejeru Th., Petre D., Florescu A. et. al. Infracțiunile de corupție. Aspecte teoretice și practice. București: All Beck, 2000. 289 p.
Munteanu I., Popa V., Cuhal I. et. al. Practici de audit democratic în prevenirea corupției. Chișinău: Editura TISH, 2003. 88 p.
Murea M. Luarea de mita și primirea de foloase necuvenite – infracțiuni de corupție. București: Wolters Kluwer, 2009. 191 p.
Nistoreanu Gh., Boroi A. Drept penal. Partea specială. București: All Beck, 2002. 592 p.
Nistoreanu Gh., Boroi A., Molnar I. et. al. Drept penal. Partea specială. Ediție revăzută și adăugită. București: Editura Europa Nova, 1999. 735 p.
Nistoreanu Gh., Dobrinoiu V., Molnar I. et. al. Drept penal. Partea specială. București: Continent XXI, 1995. 678 p.
Nota informativă la proiectul Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor. http://www.justice.gov.md/public/files/transparenta_in_procesul_decizional/NI_la_proiect_Legii_raspunderii_disciplinare.pdf. 19.01.2014.
Notă informativă la proiectul Legii privind modificarea și completarea unor acte legislative (din domeniul organizării și funcționării sistemului judecătoresc) http://justice.gov.md/public/files/proiecte_spre_coordonare/NOTA_INFORMATIV-30-09-2013.pdf. 19.01.2014.
Notă informativă la proiectul Legii privind testarea integrității profesionale. http://www.justice.gov.md/public/files/transparenta_in_procesul_decizional/NI_la_proiect_Legii_testarea_integritatii-07-10-2013.pdf. 19.01.2014.
Obreja E., Carașciuc L. Corupția în Moldova: fapte, analiză, propuneri. Chișinău: Transparency International Moldova, 2002. 101 p.
Pascu I., Gorunescu M. Drept penal. Partea specială. Ediția a II-a. București: Hamangiu, 2005. 759 p.
Pop O. Corupția și combaterea fenomenului prin mijloace juridice. București: Universul Juridic, 2011. 396 p.
Popov R. Subiectul infracțiunilor prevăzute în capitolele XV și XVI din Partea specială a Codului penal. Chișinău: USM, 2012. 315 p.
Potânga A. Coordonarea organelor de drept în combaterea corupției. În: Materialele Seminarului științifico-practic: „Infracțiuni economice și de corupție: probleme de încadrare juridică și investigare”. Chișinău: Academie „Ștefan cel Mare”, 2007, p. 78-82.
Predescu O. Dreptul penal al afacerilor. București: Editura Continent XXI, 2000. 266 p.
Prevenirea și combaterea corupției în Republica Moldova: acte normative naționale. Vol. II. Chișinău: Transparency International Moldova, 2004. 270 p.
Prohnițchi V. Contextul economic și instituțional al corupției. Raport analitic RA/1. Chișinău: Editura TISH, 2003. 64 p.
Proiect de lege privind testarea integrității profesionale. http://www.justice.gov.md/public/files/transparenta_in_procesul_decizional/L_TIP_prefinal-07-10-2013.pdf. 19.01.2014.
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobat prin Hotărârea Guvernului din 28 octombrie 2013, nr. 829.
Proiectul Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului din 28 octombrie 2013, nr. 831. http://www.justice.gov.md/public/files/transparenta_in_procesul_decizional/L_raspunderea_disciplinara_final_11-09-13.pdf. 19.01.2014.
Proiectul Legii privind salarizarea judecătorilor. http://ajm.md/public/2012/12/20/proiect-de-lege-privind-salarizarea-judecatorilor/. 19.01.2014.
Raport privind analiza implementării Planului de integritate de către Ministerul Justiției, Ministerului Sănătății, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Ministerul Economiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Educației, Ministerul Apărării, Ministerul Mediului, Biroul Relații Interetnice, Agenția Tursimului, Agenția Relații Funciare și Cadastru, Departamentul Poliției de Frontieră. Anexă – de monitorizare pentru perioada 9 luni 2013. Materialele Conferinței Naționale Anticorupție din 9.12.2013. 53 p.
Rătescu C. et. al. Codul penal adnotat. Vol. II. Partea specială. București: 1937. 707 p.
Romițan C.R. Drept penal. Partea specială. Vol. II. București: Lumina Lex, 2006. 320 p.
Romițan C., Conea N., Tănăsescu C. et. al. Drept penal. Partea specială. Vol.II. București: Lumina Lex, 2004. 400 p.
Sentința penală nr. 29/1998. Tribunalul Satu Mare. Mrejeru Th., Petre D., Florescu A., Safta D., Safta M. Infracțiunile de corupție – Aspecte teoretice și practice. București: Ed. All Beck, 2000, p. 204-205.
Soros Moldova, Transparency International Moldova, CAPC. Monitorizarea politicilor anticorupție în autoritățile publice centrale.Coordonatori: L. Carasciuc, G. Bostan. Chisinau, 2013. 47 p.
Strategia națională anticorupție pe anii 2011-2015. Adoptată prin Hotărârea Parlamentului din 21.07.2011, nr. 154. În: Monitorul Oficial, 07.10.2011, nr. 166-169. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=340429. 19.01.2014.
Strategia națională de prevenire și combatere a corupției. Editată cu suoportul Transparency International Moldova. Chișinău, 2005. http://justice.gov.md/file/Strategii%20si%20planuri/Strategie_ro.pdf. 18.01.2014. 28 p.
Tranca A. Luarea și darea de mită, traficul de influență. Practică judiciară. București: Hamangiu, 2011. 338 p.
Țurcan I. Răspunderea penală pentru coruperea pasivă. Teză de doctor în drept. Chișinău: USM, 2010. 153 p.
UE, Transparency International Moldova. Sistemul integrității naționale. Pilonul – Parlamentul. Proiect. Produs realizat de Transparency International – Moldova în cadrul proiectului Sistemul Național de Integritate susținut financiar de Comisia Europeană. Materialele Conferinței Naționale Anticorupție din 9.12.2013. 18 p.
Ungureanu A., Ciopraga A. Dispoziții penale din legi speciale române comentate și adnotate cu jurisprudență și doctrină. Vol.II. București: Lumina Lex, 1996. 412 p.
Untilă V. Crima organizată. Chișinău, 1999. 244 p.
Ușvat C. Infracțiunile de corupție în contextul reglementărilor europene. București: Universul Juridic, 2010. 644 p.
Voicu C., Boroi A., Molnar I., Gorunescu M., Corlățeanu S. Dreptul penal al afacerilor. Ediția 4. București: C.H.Beck, 2008. 710 p.
Voicu C., Boroi A., Sandu F., Molnar I. Drept penal al afacerilor. București: Rosetti, 2002. 464 p.
Winzer C. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sau răspunderea penală în cazul infracțiunii de dare de mită. www.cjo.ro. 15.03.2013.
Бeк A., Ли P. Кoppyпция cpeди poccийcкиx пoлицeйcкиx: cpавнeниe тoчки зpeния кypcантoв и oфицepoв пoлиции. Лecтep: Лecтepшиpcкий Унивepcитeт, 2001. 95 p.
Бoгданoв И.Я., Калинин A.П. Кoppyпция в Poccии. Coциальнo-экoнoмичecкиe и пpавoвыe аcпeкты. Mocква: Poccийcкая Aкадeмия Hаyк, 2001. 240 p.
Boлжeнкин Б.B. Cлyжeбныe пpecтyплeния. Mocква: Юpиcть, 2000. 368 p.
Гаyxман Л.Д. Пpoблeмы пpимeнeния нopм УК PФ o кoppyпциoнныx пpecтyплeнияx c бланкeтными дизпoзициями, p 138-142. În: Coвpeмeнная yгoлoвная пoлитика в cфepe бopьбы c тpанcнациoнальнoй opганизoваннoй пpecтyпнocтью и кoppyпциeй. Cбopник cтатeй. Mocква: AO «Цeнтp ЮpИнфoP», 2002. 176 p.
Гoлик Ю.B., Каpаceв B.И. Кoppyпция как мexанизм coциальнoй дeгpадации. Cанкт-пeтepбypг: Издатeльcтвo P. Acланoва, «Юpидичecкий цeнтp Пpecc», 2005. 329 p.
Гpигopьeв B.A. нагpаднoe пpавo как cpeдcтвo пpeдyпpeждeния кoppyпции, p 146-153. În: Coвpeмeнная yгoлoвная пoлитика в cфepe бopьбы c тpанcнациoнальнoй opганизoваннoй пpecтyпнocтью и кoppyпциeй. Cбopник cтатeй. Mocква: AO «Цeнтp ЮpИнфoP», 2002. 176 p.
Завидoв Б.Д. Bзятoчничecтвo. Угoлoвнo-пpавoвoй анализ пoлyчeния и дачи взятки. Пocoбиe для юpиcтoв, pабoтникoв пpавooxpанитeльныx opганoв и адвoкатoв. Mocква: Книга cepвиc, 2002. 32 p.
Кoлoдкин Л.M. Кoppyпция и кадpoвый кopпyc гoccyдаpcтвeннoй cлyжбы в Poccии, p 143-146. În: Coвpeмeнная yгoлoвная пoлитика в cфepe бopьбы c тpанcнациoнальнoй opганизoваннoй пpecтyпнocтью и кoppyпциeй. Cбopник cтатeй. Mocква: AO «Цeнтp ЮpИнфoP», 2002. 176 p.
Кoнвeнция oб yгoлoвнoй oтвeтcтвeннocти за кoppyпцию. În: Бoгданoв И.Я., Калинин A.П. Кoppyпция в Poccии. Coциальнo-экoнoмичecкиe и пpавoвыe аcпeкты. Mocква: Poccийcкая Aкадeмия Hаyк, 2001, p. 193-218 p.
Кocтeнникoв M.B., Кypакин A.B. Пpeдyпpeждeниe и пpeceчeниe кoppyпции в cиcтeмe гocyдаpcтвeннoй cлyжбы. Учeбнoe пocoбиe. Mocква: Издатeльcтвo Щит-M, 2004. 214 p.
Лаптeакpy B.Д. Кoppyпция: coциальнo-пpавoвыe и кpиминoлoгичecкиe пpoблeмы. Пoд peдакциeй Mаpтынчика E.Г. Кишинэy: 1996. 78 p.
Mакcимoв C.B. Кopyпция. Закoн. Oтвeтcтвeннocть. Mocква: Учeбнo-кoнcyльтациoнный цeнтp «ЮpИнфoP», 2000. 143 p.
Meльничeнкo A.Б., Pадачинcкий C.H. Угoлoвнoe пpавo. Oбщая чаcть. Pocтoв-на-Дoнy: MаpT, 2002. 320 p.
Opганизoванная пpecтyпнocть. Пoд peд. A.И.Дoлгoвoй, C.B.Дьякoва. Mocква: Юpидичecкая литepатypа, 1989. 466 p.
Ocнoвы бopьбы c кoppyпциeй (cиcтeмы oбщeгocyдаpтcтвeннoй этики пoвeдeния). Hаyчный peд. C.B. Mакcимoв и дp. Mocква: Cпаpк, 2000. 228 p.
Пoдшибякин C.A. Учаcтиe нeпpавитeльcтвeнныx opганизаций в бopьбe c кoppyпциeй, p 164-166. În: Coвpeмeнная yгoлoвная пoлитика в cфepe бopьбы c тpанcнациoнальнoй opганизoваннoй пpecтyпнocтью и кoppyпциeй. Cбopник cтатeй. Mocква: AO «Цeнтp ЮpИнфoP», 2002. 176 p.
Peпeцкая B.Л. Кoppyпция в cиcтeмe гocyдаpтcвeннoй cлyжбы и poccийcкoe oбщecтвo, p 153-164. În: Coвpeмeнная yгoлoвная пoлитика в cфepe бopьбы c тpанcнациoнальнoй opганизoваннoй пpecтyпнocтью и кoppyпциeй. Cбopник cтатeй. Mocква: AO «Цeнтp ЮpИнфoP», 2002. 176 p.
Coвpeмeнная yгoлoвная пoлитика в cфepe бopьбы c тpанcнациoнальнoй opганизoваннoй пpecтyпнocтью и кoppyпциeй. Cбopник cтатeй. Mocква: AO «Цeнтp ЮpИнфoP», 2002. 176 p.
Угoлoвнoe пpавo. Oбщая чаcть. Пoд peд. B.И. Pадчeнкo, A.C. Mиxлин. Mocква: заo Юcтицинфopм, 2004. 576 p.
Угoлoвнoe пpавo. Oбщая чаcть. Пoд peд. H.Ф.Кyзнeцoвoй, .M. Tкачeвcкoгo, Г.H. Бopзeнкoва. Mocква: Издатeльcтвo Mocкoвcкoгo Унивepcитeта, 1993. 368 p.
Угoлoвнoe пpавo. Чаcть oбщая. 2-e изданиe, пepepабoтаннoe и дoпoлнeннoe. Пoд peд. Л.Л. Кpyгликoва. Mocква: Boлтepc Клyвep, 2005. 592 p.
Afolphe C., Helie F. Theorie de code penal. Ediția a V-a. Ed. Marchal et Billard. 789 p.
Alecu Gh., Micu C. The Status of Active Suject of Bribe-Taking. În: Proceedings of the 2nd International Conference on Law and Social Order. Volume 1. Eds. M. Drumea, A. Paturet, F. Ravitch. Constantza: Contemporary Science Association New York, 2012, p. 202-209.
Gavazzi U. Tratatto di diritto penale. Vol. I. Milano: 1910. 252 p.
Micu C. L’élément matériel de l’infraction de corruption par le Code Pénal actuel et du Nouveau Code Pénal. În: Materialele Conferinței internaționale de criminalistică Valorificarea urmelor și mijloacelor materiale de probă prin expertize criminalistice. Editori C. Duvac, V. Lăpăduși, D. Voinea et. al. București: Agenția Internațională pentru prevenirea Criminalității și Politici de Securitate, 2013, p. 255- 266.
Micu C. The corruption in the comparative criminal law. În: International Conference Education and creativity for a knowledge society. The fourth edition. Bucharest: Titu Maiorescu University of Bucharest, 2010, p. 157-161.
Mommsen T. Le droit penal romain. Vol. III. Paris: 1907. 420 p.
Munteanu I. La corruption des functionnaires publics on droit penal romain. Geneva: 1931. 138 p.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Infractiunile de Luare Si Dare de Mita (ID: 128216)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.