Infractiunile de Coruptie

CUPRINS

INTRODUCERE

„Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor decât priveliștea corupției și a nulității recompensate. ”

Mihai Eminescu

Corupția constituie unul dintre subiectele principale de discuție în orice domeniu și la orice nivel, reprezentând una dintre cele mai mari provocări ale lumii contemporane. Aceasta este prezentă atât în statele sărace și în curs de dezvoltare, cât și în cele dezvoltate, iar lupta pentru combaterea ei a devenit o problemă serioasă, cu atât mai mult cu cât fenomenul se extinde foarte rapid, cuprinzând, mai întâi, câteva sectoare, câteva domenii și apoi întreaga societate, devenind un stil de viață.

,În prima parte a secolului XXI, România a parcurs procese complexe de reformare și adaptare structurală, impuse de fenomene majore și obiective, cum ar fi fenomenul de globalizare, autoimpuse, precum cel de integrare în Uniunea Europeană și N.A.T.O. și respectiv de reconstrucție națională, conform standardelor moderne ale democrației actuale, politice, sociale, morale și economice.

După 45 de ani de comunism, suntem în plin proces de reformare națională politică, economică și morală, pe coordonatele statului de drept, ale economiei de piață și ale promovării drepturilor și demnităților oamenilor și cetățenilor.

,Contextul geostrategic actual, procesul de globalizare, noul cadru economic și ideologic al securității construit în perioada ulterioară războiului rece, a adus statele central și est europene în situația complexă de a se confrunta, cu noi riscuri aflate în strânsă determinanță și care decurg din exploatarea în sens distructiv a diferențelor de natură etnică și religioasă, dar și cu crima organizată transfrontalieră .

.În conexiune cu crima organizată și terorismul se manifestă și fenomenul corupției. Acest fenomen apare și în România din ce în ce mai pregnant, în ciuda parcă, a voinței autorităților statului de a-l combate, a unor declarații anticorupție cu caracter de ultimatum ce vin din interiorul sau exteriorul României, a legislației în domeniu și a organismelor anticorupție constituite deja sau în curs de constituire.

.La nivel internațional s-a stabilit, în prezent, un consens că cele două fenomene reprezintă o amenințare directă pentru buna funcționare a oricărui stat. Eforturile comunității internaționale s-au materializat prin încheierea mai multor convenții internaționale care au în vedere abordarea concertată cu privire la diminuarea efectelor crimei organizate și corupției în cadrul societății. Corupția este unul din fenomenele cu risc de destabilizare care însoțește societatea internațională actuală.

.Raportul dintre corupție și crimă organizată este caracterizat de faptul că, de sine stătătoare, corupția se poate manifesta și în lipsa contextului fenomenului crimei organizate, însă crima organizată fără corupție este greu de conceput. Principala pârghie de acțiune a unei puternice și influente rețele de crimă organizată este corupția. Este un instrument preferat de crima organizată datorită caracteristicilor sale eficiente și a caracterului discret prin care se manifestă.

.În condițiile în care corupția are repercursiuni în toate domeniile vieții unei țări, fiind favorizată de intensificarea contactelor politice și economice între state și de fenomenul globalizării, ea a depășit frontierele țării, dezvoltând un caracter transnațional.

.Legăturile existente între criminalitatea organizată și corupție evidențiază o legătură între infracțiunile scop și infracțiunile mijloc. Astfel, de cele mai multe ori structurile criminalității organizate utilizează corupția ca un mijloc de asigurare a protecției activităților ilicite din această sferă.

Infracțiunile de corupție

Pentru ca o faptă să constituie infracțiune de corupție și, prin urinare, să fie supusă sancțiunilor penale, trebuie să întrunească elementele constitutive prevăzute de legea penală.

O faptă de corupție presupune ca elemente definitorii:

existența unui „funcționar public” ori a unor terți care se află în relație cu acesta;

existența unui „act” ori a unui potențial act ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului și cu privire la rezolvarea căruia este interesată o persoană;

scopul faptei să fie acela de a obține sau de a oferi un „folos ilegal, material sau nematerial” (sume de bani, bunuri, cadouri, servicii sau orice alte foloase) de către sau către funcționar ori cel care se află în relație cu el, în schimbul nerespectării atribuțiilor de serviciu de către respectivul funcționar.

Pentru o mai bună înțelegere a infracțiunilor de corupție prevăzute de Codul penal este necesară definirea termenului de „funcționar public”. Astfel, potrivit art. 175, funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

.Așadar, corupția este abuzul puterii încredințate pentru obținerea unui interes privat, care poate fi material sau de altă natură. Curupția judiciară include orice influențare negativă a celor care își desfășoară activitatea în sistem cu privire la imparțialitatea procedurilor judiciare defășurate.

Dosarele penale pentru următoarele categorii de personal din sistemul juridic și infracțiuni reținute în sarcina lor:

– polițiști, pentru infracțiuni precum luare de mită, fals intelectual, trafic de influență, favorizarea infractorului, fals material în înscrisuri oficiale.

– judecători, pentru luare de mită, trafic de influență, fals în înscrisuri, fals în declarații;

– procurori pentru dare de mită, luare de mită, trafic de influență, fals intelectual, uz de fals, favorizarea infractorului;

– avocați pentru trafic de influență, favorizarea infractorului;

– notar pentru trafic de influență;

– lichidatori judiciari pentru luare de mită, trafic de influență;

– medic legist pentru luare de mită;

– specialist criminalist pentru primire de foloase necuvenite.

Sistemul juridic nu cuprinde doar magistrații, ci toate instituțiile și profesioniștii implicați în soluționarea unui litigiu, a unui diferend: organele de constatare a infracțiunii/contravenției, poliția judiciară, procurorii și judecătorii, auxiliarii acestora (grefieri de ședință, grefieri-arhivari, grefieri-registratori etc), avocații, mediatorii, experții, lichidatorii judiciari, executorii judecătorești, consilierii de probațiune, notarii etc.

În instituțiile judiciare se iau în primul rând decizii judiciare, adică decizii prin care se soluționează aceste diferende prin intermediul organelor statului: astfel, procurorul poate decide scoaterea de sub urmărire a unei persoane, judecătorul poate decide condamnarea unui inculpat etc. Organele statului chemate să ia aceste decizii se bazează uneori într-un mod covârșitor pe declarațiile martorilor, pe rapoartele experților sau pe susținerile avocaților ori a celorlalte profesii liberale. Fiecare din cei implicați poate fi la un moment dat subiect activ sau pasiv al actelor de corupție. În instituțiile pe care le analizăm se efectuează și acte de administrare judiciară, ce revin de regulă personalului auxiliar, și care sunt menite să creeze premizele luării deciziilor judiciare (de ex, repartizarea unui dosar).

.Lucrătorul de poliție judiciară este organul judiciar care efectuează cercetarea penală cu privire la faptele și persoanele bănuite de comiterea unor infracțiuni. De regulă, plângerile penale se adresează poliției.

.Cel cercetat are interesul de a nu se demara ancheta cu privire la el și de a nu ajunge în fața procurorului. Ca urmare, poate recurge la acte de corupție în scopul de a fi lăsat să comită infracțiuni (cum ar fi trafic de droguri, prostituție, jocuri de noroc) sau pentru a convinge polițistul să nu înregistreze plângerea victimei ca dosar penal. Sau poate influența polițistul pentru a fi cercetat numai asupra anumitor fapte din cele reclamate. Sau pentru a se întocmi, la finalul cercetărilor, un referat către procuror, prin care să se propună o soluție favorabilă.

.Dacă procurorul care supraveghează organul de cercetare penală va verifica în mod temeinic actele întocmite de polițist, riscul denaturării adevărului va fi minimalizat.

.Capacitatea polițistului de a demara cercetări penale poate determina comiterea unor infracțiuni de tipul șantajului din partea acestuia: în schimbul anumitor beneficii, el va asigura protecția activității infracționale.

.Procurorul este organul judiciar care efectuează urmărirea penală. El decide dacă o persoană bănuită de comiterea unui act ilicit trebuie trimisă în judecată pentru a fi trasă la răspundere penală pentru săvârșirea unei infracțiuni, în caz contrar procurorul fiind abilitat să dispună neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale. Când persoana este trimisă în judecată, procurorul susține acuzarea.

.Cel cercetat de procuror are tot interesul de a nu fi trimis în judecată. Ca urmare, poate recurge la acte de corupție pentru a i se da o soluție favorabilă. Dacă a fost trimis în judecată, poate mitui un procuror să nu susțină acuzarea sau să nu formuleze căi de atac împotriva hotărârii instanței de judecată care a fost favorabilă mituitorului.

.Sunt cazuri când cercetarea penală nu este efectuată de polițist, ci de procuror. În aceste situații, sunt valabile modalitățile de corupere descrise în cazul lucrătorului de poliție judiciară. În practică, s-au reclamat cazuri când s-a încercat coruperea procurorului pentru a se deschide dosare de urmărire penală altor persoane.

.Judecătorul este magistratul care tranșează cu putere de lege un litigiu.

.Când un cetățean este în fața instanței de judecată, scopul său este obținerea unei hotărâri favorabile, indiferent ce calitate procesuală are (reclamant sau pârât, parte vătămată sau inculpat). În urma unor acte de corupție, judecătorul va putea să admită sau să respingă anumite probe pentru a-și justifica soluția, poate dispune consemnarea greșită a declarațiilor orale făcute de părți sau martori, poate urgenta sau întârzia soluționarea cazului ori poate pronunța intenționat o hotărâre neconfomă cu probele administrate sau cu legea.

.Este de remarcat că soft-ul nu repartizează cauza unui judecător nominal, ci unui complet de judecată ce poartă un anumit număr pentru a se identifica în raport cu altele. Componența acestor complete ar trebui să se determine la fiecare început de an, însă președintele de secție o poate modifica.

.O altă modalitate de evitare a rezultatului împărțirii aleatorii este schimbarea componenței completului de judecată. Regula este că judecătorii care au fost desemnți să soluționeze o cauză nu pot fi înlocuiți decât pentru motive obiective. Or, de aceste motive se poate abuza prin cereri de învoire, concediu medical, concediu de odihnă. În acest fel în componența completului va intra judecătorul din lista de permanență. Dacă și acesta se `îmbolnăvește subit`, în cele din urmă dosarul poate ajunge la judecătorul vizat.

.Se poate abuza și de modul în care circulă dosarul în cadrul secției ca urmare a transpunerii lui la o altă secție sau a declinării lui la o altă instanță de unde este retrimis: nu există preocupări pentru urmărirea continuității completului inițial în aceste situații, astfel că dosarul poate fi trimis `din greșeală` unui alt complet. Au fost și cazuri în care dosarul a fost pur și simplu trecut la un alt complet de judecată de președintele secției.

.Greșelile de judecată (intenționate sau nu) se corectează numai prin exericitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare. Sectorul vulnerabil este reprezentat în special de judecătorii care soluționează cauza în ultimă instanță: cât timp după ce aceștia pronunță hotărârea judecătorească nu mai există nici o altă instanță care să le verifice hotărârea, judecătorii din recurs vor fi `ținte` preferate în comparație cu judecătorii de la instanțele inferioare. Cu toate acestea, și judecătorii de la Judecătorii sunt vulnerabili. Este vorba în special de cei din orașele îndepărtate de Tribunale. Cetățeanul va prefera să încerce `a rezolva` local cazul său, fără să mai fie nevoit să formuleze cale de atac.

.Personalul instanțelor și parchetelor este implicat în special în înregistrarea datelor și manipularea dosarelor.

.În cazul existenței unei legături neetice între grefierul însărcinat cu repartizarea computerizată a dosarelor și avocat, se poate interveni ca grefierul să amâne introducerea datelor după înregistrarea altor dosare, pentru ca dosarul vizat să ajungă la un anumit judecător.

.Grefierul de ședință poate fi determinat prin curupere să nu emită citațiile; agentul procedural sau poștașul poate fi corupt de către părți pentru a altera sau chiar distruge citațiile ori actele ce se comunică. În felul acesta părțile ar putea evita sau amâna prezentarea în fața organelor judiciare ori pot fi repuse în termene pe care altfel le-ar fi pierdut. În aceeași idee, se pot sustrage din dosare dovezile de comunicare ale actelor procedurale prin coruperea grefierilor-arhivari.

. Expertul este persoana care posedă cunoștințe de specialitate într-un anumit domeniu, pe care nu le posedă organul judiciar, și care ajută la elucidarea unui caz. De exemplu, în cauzele privind restituirea T.V.A., judecătorul de contencios fiscal va apela la un expert contabil pentru a se calcula cu exactitate suma de restituit de către organele financiare; într-o cauză de fond funciar, se va apela la un expert topografic pentru identificarea parcelelor în litigiu; într-o cauză privind un accident auto, se va apela la un expert tehnic pentru calcularea dinamicii modului de producere a accidentului; dacă se contestă o semnătură pe un testament, se apelează la un expert criminalist în domeniul graficii; dacă trebuie analizată alcoolemia unei persoane, se efectuează o expertiză de calcul retroactiv al acloolemiei etc.

.În România, conform legislației în vigoare și literaturii de specialitate se disting patru categorii de expertize judiciare: expertizele contabile, expertizele medico-legale, expertizele criminalistice, expertizele tehnice judiciare

.Un tip special de expert este lichidatorul. Este acea persoană implicată de judecătorul sindic în falimente. În lipsa unor criterii de desemnare a lichidatorilor, toată puterea aparținînd judecătorului sindic, sunt posibile crearea unor legături între cei implicați: pentru că onorariile lichidatorilor sunt substanțiale, ei au tot interesul de a fi implicați în cît mai multe dosare și mai ales în cazul unor societăți mari, astfel că pot împărți o parte din onorariu cu judecătorul în vederea desemnării lor.

.Din ecuația procesului nu trebuie omis martorul. Sunt situații cînd martorul nu relatează fidel organelor judiciare o stare de fapt, datorită percepției denaturate a realității sau imposibilității de redare a acesteia. Sunt însă situații când martorul depune mărturie mincinoasă fie pentru că a fost cumpărat de partea care l-a propus, fie chiar de către partea adversă.

.Se pot întâlni situații când avocații sunt cumpărați de către partea adversă, pentru a nu reprezenta interesele clientului care i-a angajat inițial. De cele mai multe ori însă, prin intermediul avocaților justițiabilii speră să corupă organele judiciare, ceea ce face ca acei avocați să fie traficanți de influență. Cei mai expuși sunt avocații foști magistrați, partea sperând că și-au păstrat legăturile cu cei care le-au fost colegi.

.Sunt situații în care avocații pretind o sumă de bani pentru a o da procurorului sau judecătorului, spunând părții că aceasta va asigura succesul obținerii unei decizii favorabile, fără ca ulterior să-l contacteze pe magistrat – înșelăciunea. Dată fiind percepția de corupție extinsă, partea este tentată în achite această sumă. În realitate, în funcție de natura cauzei, anumite soluții pot fi anticipate (de ex, practică judiciară constantă pe un anumit tip de spețe, sau excepții de procedură în privința cărora este evident că vor fi admise, ori acordarea suspendării în cazul comiterii de către infractori primai a unor infracțiuni ușoare) de cei care pretind sumele de bani. Pronunțarea soluției în sensul prezis, fără o cunoaștere a realității, formează impresia părții că suma dată a ajuns la magistrat, astfel că la un sondaj de opinie cu privire la corupția magistraților, justițiabilul va răspunde că există corupție și a perceput-o direct.

În afară de deciziile judiciare și de actele administrativ-judiciare, în instituțiile analizate se iau și decizii pur administrative. Astfel, din punct de vedere structural, organizatoric, Serviciul de Poliție, Unitatea de Parchet, Instanța Judecătorească funcționează ca orice altă instituție publică.

Dincolo de finalitate, respectiv obținerea actului de justiție, acestea instituții furnizează mai multe servicii publice. Rezultă că, în primul rând structurile vulnerabile sunt cele care asigură serviciul direct cu publicul; este vorba de serviciul de arhivă, serviciul de grefă, serviciul de registratură.

.De multe ori cetățenii se plâng de greutăți în accesul la dosarele care îi privesc. În schimbul unei `atenții`, un justițiabil sau chiar avocat poate fi servit în mod preferențial la arhivă; sau un dosar se poate rătăci câteva ore îndeajuns pentru a expira măsura arestării preventive; ori, din contra, un dosar care părea imposibil de găsit pentru arhivar este imediat găsit; sau cineva interesat poate obține copii după declarații de la dosar sau după transcrierea înregistrărilor efectuate de organelor de urmărire penală; ori se poate grăbi eliberarea unui certificat doveditor cu privire la desfășurarea procesului.

. Serviciul de resurse umane este de asemenea unul vulnerabil.

.Organele judiciare, asociațiile nonguvernamentale sau presa au relatat, numai în ultimul an, despre cumpărarea subiectelor de examen pentru ocuparea unor posturi de conducere la parchete, despre examinarea concurenților de către persoane aflate în relații administrative directe la instanțe, despre nepotisme în rândul cadrelor din ANP, despre „pile” la recrutarea în Poliție și Jandarmerie, despre examinarea concurenților de către colegii de birou la Ministerul Justiției sau în notariat; mai amintim folosirea mașinilor penitenciarului în scop personal sau ridicarea de imobile proprii de către comandantul penitenciaului folosind deținuții; la fiecare concurs pentru intrarea în Barou se vehiculează sume pe care candidații le-ar achita avocaților cu vechime pentru a fi primitți ca stagiari, aspect recunoscut chiar de unii avocați, dar niciodată reclamat organelor în drept. Cea mai vulnerabilă probă s-a dovedit a fi, de fiecare dată, examinarea orală, unde de regulă nu există posibilitatea contestării sale, care creează pe de o parte dubii celorlalți concurenți asupra obiectivității desfășurării probelor, pe de altă parte crează publicului larg impresia întemeiată pe fapte rezonabile a perpetuării unor interese de grup ce sunt la limita penalului prin prezența evidentă a unor conflicte de interese. De asemenea, etapa de rezolvare a contestațiilor este una vulnerabilă, concurenții care au pierdut fiind dispuși a da mită pentru ca la recorectare să obțină media necesară promovării concursului.

.Astfel, în ceea ce privește magistrații, decizii care scapă obiectivității sunt cele de admitere în magistratură pe baza interviurilor la CSM pentru avocații cu 10 ani vechime sau foștii magistrați, numirea în funcții de președinte/procuror-șef de secție, promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și numirea în funcțiile de conducere din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetului Național Anticorupție; transferul magistraților sau chiar aprobarea participării unor magistrați la seminarii în țară sau străinătate – toate acestea sunt de competența CSM, care nu își motivează soluțiile adoptate, și unde dreptul discreționar nu are limite. De asemenea, concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere la instanțe și parchete include o probă orală de prezentare a unui proiect întocmit potrivit atribuțiilor funcției pentru care candidează, unde examinarea se face fără ca întrebările să fie comune tuturor candidaților, fără a se da note potrivit unui punctaj și fără motivarea acestora. Mai mult, numirea de către CSM a magistraților în comisiile pentru promovare în funcție de execuție ori pentru numire în funcție de conducere, respectiv de către președinții curților de apel/procurorilor generali a membrilor din comisiile de admitere sau promovare a personalului auxiliar și conex se face fără nicio metodologie, fără a fi constituită o bază de date cu toți cei care ar corespunde profilului, fără o desemnare aleatorie a membrilor și fără a se cunoaște veniturile obținute de membrii comisiilor ca urmare a acestor activități, ceea ce întărește concluzia că preferințele personale ale celor care procedează la desemnare ar fi factorul determinant.

.Serviciul de salarizare este și el unul dintre punctele vulnerabile. Grefierilor li se acordă premii, stimulente, de către conducătorul instituției după criterii neobiective și lipsite de transparență. Prin urmare, șeful instituției poate să își atragă în jurul său un personal obedient, dacă îl stimulează cu anumite sume de bani, sau cu bilete cu reduceri în stațiuni, la mare, ș.a.m.d. De exemplu, președintele Tribunalului decide acordarea salariului de merit unei persoane pe care apoi o implică în comisia de licitație constituită la nivelul Tribunalului cu `misiunea` de a dirija licitațiile în direcția dorită de președinte.

. Achizițiile publice prezintă un sector coruptibil. Ca orice administrație, instanțele judecătorești, parchetele, secțiile de poliție, penitenciarele au nevoie să achiziționeze diverse bunuri sau servicii în vederea funcționării lor. Prin urmare, este aplicabilă legislația cu privire la achizițiile publice: atribuire directă, licitați etc. Există posibilitatea anunțării reprezentanților doar a anumitor firme pentru a participe la procedură, a evaluării arbitrare etc. Mai ales când din astfel de comisii fac parte și magistrații, există puține șanse ca neregulile existente să fie descoperite sau membrii comisiei să fie sancționați.

.În același context, este de menționat posibilitatea delapidării fondurilor instituției

Mijloace de corupere

.Foloasele ce pot constitui mijloace de corupere sunt:

– bani (lei, euro sau dolari americani, cash ori pe card, plata facturi, cota parte din afacerile `protejate`, împrumut de bani);

– bunuri date sub formă de cadou sau vândute cu preț diminuat (bijuterii, produse alimentare, produse electronice, produse electrocasnice, mobilă, autoturisme, set anvelope, combustibil, îmbrăcăminte, cosmetice, materiale de construcție, animale, arme vânâtoare, icoane) ori date în folosință (autoturisme);

– servicii (sejururi la mare, excursii în străinatate, facilitarea procurării unei locuințe, a unui loc de muncă, informații scurse la presă, asigurare menaj în locuință);

– favoruri (neformularea unei plângeri adminstrative sau penale contra celui mituit, favoruri sexuale, transfer).

.Este de remarcat că valorile cele mai mari ale acestor foloase sunt în cauzele cu miză mare – cele comerciale, unde sumele din proces sunt de ordinul miliardelor și cele penale, unde în joc este libertatea persoanei. Valoarea diferă și în funcție de rangul celui implicat în cercetare (grad superior, funcție de conducere) și de posibilitățile celui cercetat (cetățean străin, om de afaceri). Suma pretinsă este aproape întotdeauna mai mare decât suma primită.

.Momentul în care se intervine este la începutul sau la sfârșitul procedurii: de regulă se intervine la organele care au puterea de a demara procedurile (organe de de constatare precum Garda Financiară sau polița din serviciul circulației; organe judiciare cum sunt poliția judiciară și procurorii) și la cele care iau hotărârea decisivă, finală (instanțele de recurs, instanța supremă). Sunt vizate în special procesele penale.

.De asemenea, folosul se poate da și după îndeplinirea, în condiții legale, a actului de către organul judiciar (primire de foloase necuvenite). Un astfel de folos dat în mod repetat, creează un obicei și devine de fapt o promisiune de mituire.

Modalitați de corupere

.Atunci când corupția implică cel puțin două persoane, contactul dintre ele se poate produce în două modalități:

– direct: ceea ce necesită fie o mare încredere între cei implicați, de regulă bazată pe relații de prietenie sau contacte precedente, ori pe recomandarea unei alte persoane de încredere a agentului public; fie un mijloc de presiune – relații de autoritate sau șantaj;

– indirect: se apelază la intermediari – aceștia pot fi actuali sau foști colegi, membrii familiei sau persoane cu care oficialul intră des în contact (de ex, personalul auxiliar sau avocații în cazul magistraților, vecini).

.Contactul poate fi pentru un singur act de corupere, sau poate fi repetat (infracțiune continuată).

4. Scopul coruperii

.a. Se poate cere/oferi mită pentru a distorsiona procedura judiciară sau a exercita atribuții administrative în vederea obținerii unui act ilegal, cum ar fi: neaplicarea unei sancțiuni deși legea a fost încălcată, eliberarea unui arestat deși s-ar fi impus menținerea privării lui de libertate, schimbarea unei încadrări juridice în afara temeiului legal, sustragerea sau distrugerea unor probe de la dosar, consemnarea unei alte stări de fapt în procesul-verbal încheiat, stabilirea unui diagnostic favorabil unui deținut pentru a obține întreruperea executării pedepsei, diminuarea frauduloasă a patrimoniului unei societăți comerciale aflate în lichidare, declararea drept câștigator al unei licitații al unui concurent ce avea o ofertă inferioară celorlalți, neemiterea unei citații, tergiversarea soluționării unui dosar, menținerea inculpatului privat de libertate în arestul poliției deși trebuia transferat în penitenciar, eliberarea unei adeverințe cum că autoturismul prezentat la înmatriculare nu este procurat ilicit, asigurarea protecției unui grup criminal de către autorități, folosirea deținuților la construcția casei funcționarilor ANP sau magistraților, pontajul personalului în zile lipsă.

.b. Dar folosul se oferă nu de puține ori pentru a fi îndeplinite act legale. Astfel, în GCR din 2007, 10% din repondenții din 21 țări cuprinse în sondaj au declarat că au plătit mită pentru a obține o soluție dreaptă. De exemplu, se poate da mită pentru ca inculpatul, vinovat de comiterea unei infracțiuni ușoare, să se asigure că judecătorul va decide executarea pedepsei cu închisoarea nu în penitenciar, ci în libertate sub supravegherea unui consilier de probațiune; sau pentru ca judecătorul să îi aplice sancțiunea închisorii în limite legale, dar spre limita minimă sau mai jos de aceasta, prin reținerea circumstanțelor atenunate care sunt facultative; sau pentru ca organul judiciar să dea curs unei plângeri și să demareze cercetările contra autorilor unei fapte ilicite, ori ca judecătorul să acorde termene mai scurte sau să grăbească redactarea soluției; sau se poate da mită fără a cere organului judiciar să facă ceva ilegal, doar ca nu cumva partea adversă să intervină la acesta să-l corupă pentru a comite un act ilegal.

5. Consecințe și costuri ale corupției

Este de necontestat astăzi faptul că, în ultimul deceniu, problema corupției a fost situată în centrul agendei politice, nu doar în cazul statelor postcomuniste, ci și în democrațiile occidentale. Ultimii ani au fost marcați de o atenție crescândă acordată acestui fenomen de către organisme internaționale, precum: Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană, organizații nonguvemamentale și diverse sfere academice.

Corupția costă bani – Comisia Europeană a estimat în 2014 că fenomenul corupției costă economia Uniunii Europene (UE) aproximativ 120 miliarde de euro pe an, echivalentul a 1,1% din PIB-ul UE. Corupția subminează statul de drept și încrederea oamenilor în instituțiile democratice, distruge competiția, scade nivelul investițiilor, reduce fondurile publice, crește sărăcia și prețurile produselor și serviciilor către populație.

Corupția reprezintă „o amenințare la adresa securității interne a UE” (programul Stockliolm).

Banca Mondială a identificat corupția ca fiind cel mai mare obstacol în

dezvoltarea economică și socială . Costurile financiare estimate ale corupției arată următoarele:

Costul corupției este egal cu mai mult de 5% din PIB-ul pe cap de locuitor la nivel global.

Corupția adaugă un cost suplimentar de 10% în derularea afacerilor la nivel global și cu până la 25 %> la costul contractelor de achiziții publice în unele țări în curs de dezvoltare.

Afacerile care iau în considerare relocarea dintr-o țară cu nivel scăzut de corupție, într-o țară cu un nivel mediu sau ridicat al acesteia, trebuie să țină cont de estimarea unei taxe de 20% pentru afacerile străine, ca rezultat al corupției crescute.

Un studiu recent efectuat de Școala de Guvernare Hertie din Berlin a avut ca rezultat un cost real al corupției, în UE, de 323 miliarde de euro anual.

Banca Mondială a estimat că aproximativ 1,5 mii de miliarde de dolari rezultă din atribuirea contractelor publice care sunt, de obicei, influențate de corupție și s-a estimat că volumul mitei în achizițiile publice însumează, singur, 200 miliarde de dolari anual.

La nivel individual, corupția poate avea următoarele consecințe:

Corupția aduce atingere reputației oamenilor care lucrează pentru instituție.

Corupția nu este o infracțiune banală, atrage răspunderea penală.

Corupția te face vulnerabil la șantaj.

Corupția te poate costa libertatea.

Corupția te poate costa slujba.

Prin urmare, toți angajații trebuie să-și îndeplinească îndatoririle de serviciu într-o manieră imparțială și corectă. Comportamentul corupt intră în contradicție cu astfel de îndatoriri și aduce atingere reputației serviciului public. Distruge încrederea în imparțialitatea și obiectivitatea administrației publice și, prin urmare, baza pentru a trăi împreună ca o comunitate. Din acest motiv, fiecare angajat are sarcina de a acționa într-un mod care să ofere un exemplu pentru colegi, manageri și public.

Corupția poate fi prevenită și combătută numai în cazul în care toată lumea își asumă responsabilitatea și toți au ca obiectiv comun un loc de muncă fără corupție. Acest lucru înseamnă că trebuie să ne asigurăm că terții nu au nicio posibilitate de influențare necinstită în procesul de luare a deciziilor.

Aceasta presupune, de asemenea, că nu ar trebui să se acopere colegii corupți dintr-un sentiment greșit de solidaritate sau loialitate. Toată lumea este obligată să participe la descoperirea activităților ilegale și trebuie să contribuie la formarea unei imagini instituționale pozitive.

Concluzii

În România se observă mai degrabă o corupție sistemică care lovește în special niveluri instituționale până la veriga politică. Politizarea și centralismul excesiv blochează încă nașterea unei societăți moderne europene. Administrația este încă destul de coruptă, chiar dacă nu la nivelul indicelui de percepție a corupției, indice puternic influențat de media.

Cea mai importantă consecință a corupției este subminarea economiei naționale, urmată de valorizarea nepotismului și a criteriilor de selecție a personalului netransparente și neobiective și incapacitatea justiției de a fi echitabilă. Celelalte consecințe ce se găsesc la coada listei sunt proasta gestionare a banilor publici, stricarea imaginii țării, limitarea dezvoltării economice a României, scăderea eficienței și a legitimității instituțiilor statului, iar securitatea generală a cetățenilor se află ultima pe lista consecințelor și a efectelor negative ale corupției.

Corupția stă adesea în calea îndeplinirii acestor provocări compromițând evident colectarea taxelor facilitarea comerțului și garantarea securității interne.

Reducerea corupției va depinde de capacitatea administrației să limiteze sever oportunitățile de corupție prin identificarea și cartografierea riscurilor și apoi în mod deliberat soluționarea acestora.

Bibliografie:

Grigore IoanProdan, Sebastian Sârbu, Corupția-flagelul societății moderne, Editura Victor, București, 2005

Transparency International România, Ghid anticorupție în justiție pentru cetățeni și oameni de afaceri, 2006

Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare.

Camera Internațională de Comerț, „Procesul afacerilor împotriva corupției”.

http://www.worldbank.org/.

http://old.clujeanul.ro/articol/ziar/cluj/taxa-de-casta/16670/14

www.sojust.ro.

www.pna.ro.

www.unjr.ro

BIBLIOGRAFIE

TRATATE . MONOGRAFII. CURSURI.

Anghel,C., Drept diplomatic si consular, București, ed.Lumina Lex, 2002;

Barbu, C., Aplicarea legii pena1e în spațiu si timp, București, Ed. Științifică, 1972.

Basarab, M., Curs de drept penal, București, Ed. Didactica si Pedagogica, 2004;

Boroi, A., Nistoreanu, Gh., Drept penal- partea generală, Ed a IV-a, București, Ed. All Beck, 2004;

Bulai, C., Drept penal genera1, Infracțiunea ,vol. II., București, Universitatea București, Facultatea de Drept, 1981;

Diaconescu, H., Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în legătură cu acestea, București, Ed. All Beck, 2004;

Dobrinoiu, V. , “Unele infractiuni de serviciu sau în legatură cu serviciul”, Universitatea din Bucuresti, 1978;

Dobrinoiu, V., Corupția în dreptul penal român, București, Ed. Atlas Lex, 1995.

Dobrinoiu, V., Pascu, I., Lazar, V., Nistoreanu, Gh., Moinar, V., Boroi, A., Drept penal, partea generală, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1999;

Dobrinoiu, V., Traficarea funcției și a influenței în Dreptul penal, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1983;

Dongoroz V., Gheorghe Dărîngă, Siegfried Kahane, Dumitru Lucinescu, Aurel Nemeș, Mihai Popovici, Petre Sîrbulescu, Vasile Stoican, Noul Cod de procedură penală și codul de procedură anterior, prezentare comparativă, Ed. Politică, București, 1969 ;

Dongoroz Vintilă, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Stănoiu, Explicații teoretice ale Codului de proc. pen. român. Partea specială, vol. II, Ed. Academiei, București 1976;

Dongoroz, V., Baranga, S., Popovici, L., Noul cod penal si codul penal anterior comparat, București, Ed. Politică, 1968;

Dongoroz, V., Drept penal. Partea generala, București, Ed. Academiei, 1939;

Dongoroz, V., Fodor, I., Kahane, S., Oancea, I., Ille, N., Bulai, C., Stanoiu, M., Explicații Teoretice ale codului penal Român, partea genera1a, vol.I+II, București, Ed. Academiei, 1969;

Dongoroz, V., Tanoviceanu, Tratat de drept si procedura penala, vol. I, București, Ed. Academiei, 1924;

Efim, O., Achizițiile publice și etica publică privind combaterea corupției, București, Transparency Internațional România, 2002;

Filipaș S., Infracțiuni contra înfăptuirii justiției, București, Ed. Academiei Române, 1985;

Guriu, V., Ilie , S., Corupția, București, Ed. ARC, 2000;

Horia Diaconescu, Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în legătură cu acestea, Editura All Beck, București, 2004;

Horia Diaconescu, Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în legătură cu acestea, Editura All Beck, București, 2004

Ivan, Gh., Complicitatea la infracțiunile bilaterale, Revista de Drept Penal nr. 1/2001.

Lapteacru, V., Noțiunea corupției , Legea și viața nr.11-12, București, 1994;

Loghin, O., și Toader, T., Drept penal român. Partea specială, București, Casa de editură și presă „Șansa” SRL, 2001;

Mihail Udroiu, Drept penal. Parte specială., Noul Cod Penal,Editura C.H. Beck, Bcurești 2014;

Mitrache, C.,Drept penal român. Partea general, Ed. All Beck, București ,2002;

Neagu, I., Drept penal, partea generală, București, Ed. Academiei, 1939;

Oancea, L., Drept penal, partea generală, București, Ed. Didactică si Pedagogică, 1971;

Petre Dungan, Viorel Pașca, Tiberiu Medeanu, Drept Penal,Parte Specială, prezentarea comparativă a noului cod penal și a codului penal din 1968,Vol.II,Ed. Universul Juridic,București, 2012;

Petre Ionescu , Muscel,Istoria dreptului penal român. Spre o nouă justiție penală. Studiu comparativ, istorie, filosofie, drept. București 1931;

Ramureanu, V., Competența pena1ă a organelor judiciare, Bucuresti, Ed. Științifică si Enciclopedica, 1980;

Staicu, O., Drept penal. Partea specială, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1976, citat în Revista de Drept Penal nr. 3/1995;

Volonciu, N., Tratat de procedura penala ,partea generală, vol. I., București, Ed. Pa1dela, 1993;

Zolyneak , M., Drept penal, partea genera1ă, vol. I, Iasi 1973 și vol. II, Iași 1976;

ARTICOLE, STUDII, LUCRĂRI.

Antoniu, C., Bulai, C., Chivulescu, Gh., Dicționar juridic pena1, Ed. Științifică si Enciclopedica,București, 1976;

Antoniu, C., Codul penal al României, comentat si adnotat, partea generala, Ed. Științifică, București, 1972;

Antoniu, C., Codul penal al României, comentat și adnotat, partea generală, Ed. Științifică, București, 1972;

Codul de procedură penală, ed. CH Beck, București, 2006;

Codul penal al României , Edițiile 1864, 1936, 1968, București;

Constituția României, Monitorul Oficial al României , Partea I nr. 767 din 31/10/2003, București, 2003;

Dan Lupascu, Noul codul penal și noul codul de procedură penală, Ed.Universul Juridic,București, 2013;

Decizia cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 192 din 31 iulie 2003;

Decizii ale C.S.J. 1990-1991, Editura Orizontul, București 1993 ;

Decretul Nr. 203/1974 , Buletinul Oficial nr. 131/31 oct. 1974;

E. Petit, C-tin. Zotta, Codul penal „Carol II”, , Editura Cugetarea, ed.V , 1939;

Hotărâre nr. 765/2005, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 652 din 22/07/2005;

Lege nr. 78/2000 din 08/05/2000, Versiune actualizată la data de 01/04/2007 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție prin O.U.G. nr. 43/2002,Legea nr. 161/2003, Legea nr. 521/2004, O.U.G. nr. 50/2006, Legea nr. 69/2007.

Legea 104/1992 , Monitorul Oficial al Romaniei nr. 244/1 oct. 1992;

Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție,modificată prin Legea 187/2012.

Ordonanța de Guvern nr.34/2006, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 418 din 15/05/2006;

Ordonanța de urgență nr 60, publicată în Monitorul Oficial nr 241 din 11 mai 2001;

Ordonanță de urgență nr. 30/2006, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 26/04/2006;

OUG 43/2002 privind DNA

CULEGERI, JURISPRUDENȚĂ.

Antoniu T. Natura juridică și funcția actelor premărgătoare în reglementarea procesual penală, în “R.R.D.”, nr.12/1970;

C.A. București, secția penală, decizia nr.110/1994, în C.P.J.P;

C.A. Craiova, secția penală, decizia nr. 34/2007;

C.S.J., secția penală,decizia nr.1266/1998;

C.S.J., secția penală,decizia nr.1785/2003;

C.S.J.,secția penală,decizia nr. 391/1999;

Convenția penală privind corupția, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, ratificată de România, prin Legea nr. 27/2002. Publicată în Monitorul Oficial nr. 65 din 30 ianuarie 2002;

Culegere de decizii ale Tribunalului Militar Brașov , în Revista Română de Drept Nr.6/1982 ;

Culegere de practică judiciară penală, Editura „Șansa" , București, 1991 / 1992 ;

Dumitru M., Funcționarul cu atribuții de control, subiect activ calificat al infracțiunii de luare de mită, Dreptul, nr. 8/1994;

Gh., V., Ivan, Complicitatea la infracțiunile bilaterale, RDP nr. 1/2001;

Î.C.C.J., secția penală, decizia nr.181/2008;

Î.C.C.J., secția penală, decizia nr.181/2008;

Î.C.C.J., secția penală,decizia nr. 10/2007.

Î.C.C.J., secția penală,decizia nr. 1801/2010;

I.C.C.J.,secția penală, decizia nr.366/2004;

Î.C.C.J.,secția penală,decizia nr. 3334/2004;

L. Tamaș, G. Antoniu, T. Hentea, Cunoașterea cauzelor care determină și a condițiilor care înlesnesc sau favorizează manifestări antisociale, în “R.R.D.” 2/1972;

Parchetul de pe lângă C.S.J., recursul în anulare nr. 17124/4503/P/1998, în RDP nr. 1/2001;

Pavel, D., Probleme ale participației penale II, Revista Romana de Drept, nr. 4/1978;

Pavel, D., Probleme ale participației penale II, RRD nr. 4/1978;

Protocolului adițional la Convenția penală a Consiliului Europei privind corupția, ratificată de România, prin Legea nr. 260/2004;

Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie pena1a, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982;

T.S. sp. dec. nr. 358/1973 în RRD nr. 5/1974, pag. 78, cit.din Codul penal adnotat;

T.S., decizia de îndrumare nr. 3/1973, Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1973;

T.S., s. pen., decizia nr. 1862/1959, în CD pe anul 1959

T.S., s. pen., decizia nr. 2113/1971, în RRD nr. 9/1971;

T.S., s. pen., decizia nr. 5258/1971, în RRD nr. 3/1972;

STUDII INTERNAȚIONALE

John A. Gardiner, Defining Coruption, A. report to the Fifth Internațional Anti-Coruption Conference, (definiția corupției, Raport la cea de-a cincea conferință internațională anticorupție), Amsterdam, 9 martie, 1992.

Jousse, Traite de la justice criminele de france, vol.III, 1771;

Mommsen Th. Le droit penal romain, vol.III, 1907, Paris;

Robert King Merton,Social Theory and Social Structure. 1968. New York: The Free Press: „Comportamente care au fost acceptabile si legitime în baza unor norme traditionale devin inacceptabile si corupte cand sunt vazute prin prisma normelor moderne“.

G. Boissier,Cicero et ses amis, trad. de N. Steinhart, Edit. Univers, București 1977

ALTE SURSE:

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=31708

http://www.transparency.org.ro/politici_si_studii/indici/ipc/

http://www.mai-dga.ro/index.php?l=ro&t=49

http://www.forumuljudecatorilor.ro/wp-content/uploads/Art-14-forumul-judecatorilor-nr-4-2010.pdf

http://www.nudaspaga.ro/?m=CeVreaCampania&s=CeEsteSiCeNuEsteSpaga.

http://www.u4.no/helpdesk/faq/faqs1.cfm.

http://www.u4.no/document/glossary.cfm

www.coe.int/ccje