Infractiunile Contra Vietii

Rosu: nelalocul lui

Galben inlocuit in alta parte, de sters.

CAPITOLUL I ASPECTE GENERALE SI COMUNE INFRACTIUNILOR CONTRA VIETII

Capitolul II

CAP II ANALIZA INFRACTIUNII DE UCIDERE DIN CULPA

CONCEPT SI CARACTERIZARE

ELEMENTE PREEXISTENTE

OBIECTUL JURIDIC SPECIAL

OBIECTUL MATERIAL

SUBIECTII INFRACTIUNII

SUBIECTUL ACTIV

SUBIECTUL PASIV

LOCUL SI TIMPUL SAVARSIRII INFRACTIUNII

STRUCTURA SAU CONTINUTUL JURIDIC AL INFRACTIUNII

SITUATIA PREMISA

CONTINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACTIUNII

LATURA OBIECTIVA:

ELEMENTUL MATERIAL

CERINTE ESENTIALE

URMARE IMEDIATA

LEGATURA DE CAUZALITATE

LATURA SUBIECTIVA:

ELEMENTUL SUBIECTIV

CERINTE ESENTIALE

FORME. MODALITATI. SANCTIUNI.

FORMELE INFRACTIUNII

ACTELE PREGATITOARE

TENTATIVA

CONSUMAREA

EPUIZAREA

MODALITATILE INFRACTIUNII

MODALITATI SIMPLE

MODALITATI CALIFICATE

SANCTIUNI

prefata

Viata reprezinta cel mai complex fenomen cunoscut de om. Viata reprezinta o conglomerare de procese biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizează organismele; dar mai presus de toate, viata reprezinta o valoare sociala, adica acea relatie sociala care din punct de vedere juridic, constituie dreptul fundamental absolut la viata al unei personae.

Viata reprezinta cel mai de pret “dar” al omenirii, motiv pentru care legiuirile penale dn toate timpurile au recunoscut gradul de pericol social al infractiunilor contra vietii, care atrage atentia intregii colectivitati si desigur, in primul rand a organelor juridice care iau masurile necesare pentru a evita pe cat posibil starea de nesiguranta sociala, si carora le revine sarcina de a actiona impotriva faptelor antisociale in vederea ocrotirii fizice si protectiei juridice a vietii si principalelor ei supoturi: integritatea corporala si sanatatea persoanei. Apararea persoanei si, indeosebi , a vietii constituie o preocupare constanta, comuna tuturor sistemelor de drept.

Savarsirea faptelor care pun in pericol viata constituie, de cele mai multe ori, manifestarea unor indivizi caracterizati prin grave deficiente morale si printr-o agresivitate deosebit de periculoasa, care considera omul ca pe oricare alta fiinta de care pot dispune, curmandu-i chiar viata, prin folosirea brutala a fortei fizice. Dreptul penal ne apara de astfel de comportamente disociate, fiind un mijloc eficient de aparare a intereselor legitime ale cetatenilor, de asigurare a securitatii persoanei. Principal metoda de combatere a acestor actiuni nefiresti / fapte antisociale o reprezinta sanctiunea. Legea ocroteste nu numai interesul fiecarui individ de a trai, de a-si conserva si prelungi viata, dar mai ales, interesul societatii ca viata fiecarui om sa fie pastrata si respectata de ceilalti, conservarea vietii indivizilor fiind hotaratoare pt existent societatii care nu poate fi conceputa decat ca formata din indivizi in viata.

Tratarea acestor fapte antisociale in contextul actual al societatii noastre urmareste si cunoasterea diversitatii si complexitatii cauzelor savarsirii lor, pentru a interpreta corect concluziile ce decurg din cazuistica existenta, supusa analizei si investigarii stiintifice.

Sub denumirea generica de omucidere , codul nostru penal incrimineaza faptele care aduc atingere vietii omului, ca atribut fundamental si indispensabil al persoanei umane si de care depinde existent si fiinta sa.

Aceste incriminari sanctioneaza cele mai grave atentate impotriva persoanei : omor, omor calificat, omor deosebit de grav, pruncuciderea, uciderea din culpa, determinarea sau inlesnirea sinuciderii.

In articolul 3 din Declaratia Universala A Drepturilor Omului se arata ca ,,rice om are dreptul la viata , libertate si la inviolabilitatea persoanei”, iar pactul cu privire la drepturile civile si politice, prevede in articolul 6 Punct 1. , ca “dreptul la viata este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocritit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viata sa in mod arbitrar”. Acest drept figureaza si in alte documente importante international si anume , in Conventia European apt protectia drepturilor omului si libertatilor fundamentale, cat si in Documentul reuniunii de la Copenhaga a conferintei pt dimensiunea umana a CSCE . ConstitutiaRomaniei , adoptata I dec. 1991 , reglementeaza si garanteaza dreptul la viata in articolul 22.

Cand ne referim la Obiectul juridic generic al grupului de infractiuni , avem in vedere relatiile sociale care se formeaza in jurul valorilor sociale , constituite din principalele antribute ale persoanei : viata, integritatea corporala , inviolabilitatea vietii sexuale, onoarea; aceste relatii sunt ocrotite prin modul in care legea penala apara valorile sociale impotriva faptelor susceptibile sa puna in pericol sau sa vatame aceste valori.

Ansamblul faptelor care aduc atingere valorilor sociale mentionate au fost incriminate in legea penala intr-un titlu anume al codului penal sub denumirea : infractiuni contra persoanei ( titlul v din partea speciala a Codului penal), ele formand grupul infractiunilor contra persoanei.

Sistematizarea in acest mod a incriminarilor tine seama tocmai de obiectul lor juridic comun, si anume, relatile sociale.

In cadrul acestui titlu, faptele care aduc atingere fiecareia din valorile sociale constitutive a ansamblului de valori referitoare la persoana umana sunt incriminate in sectiuni distincte , tinand seama de obiectul juridic comun al fiecarui subgroup.

O asemenea sectiune distincta in cadrul infractiunilor contra persoanei o constituie si sectiunea intitulata : omuciderea, cuprinzand incriminarea tuturor faptelor care aduc atingere vietii persoanei. (omor, omor calificat, omor deosebit de grav, ucidere din culpa, pruncucidere s.a. )

Concepand viata ca o relatie sociala, se explica de ce nu e posibila incriminarea si sanctionarea incercarii de sinucidere. Aceasta nu e de conceput, nu pt ca o persoana nu ar avea dreptul sa-si ridice viata ori pentru ca sinuciderea nu ar fi in contradictie cu interesele persoanei sau ca fapta nu ar fi de natura sa alarmeze societatea, ci pentru ca in aceasta situatie, nu poate fi vorba de o relatie sociala cu privire la viata.o persoana nu poate stabili relatii sociale cu sine insusi, ca urmare, lipseste obiectul juridic special al ocrotirii penale, adica relatia sociala care se creeaza in jurul acesteia si confera semnificatie acestei valori devenita astfel o valoare sociala.

Obiectul juridic comun al subgrupului de infractiuni contra vietii reprezinta acel manunchi de relatii sociale care se formeaza si se dezvolta in jurul valorii sociale, viata omului, relatiile sociale ocrotite prin incriminarea faptelor care aduc atingere acestei valori.

Infractiunile contra vietii au ca obiect material corpul victimei, privit ca o entitate materiala , ca o totalitate de functii si procese organice care mentin o persoana in viata, ca o unitate anatomica si fiziologica, fizica si psihica. Viata este ocrotita de legea penala din momentul aparitiei si pana la incetare. Momentul de aparitie al vietii reprezinta momentul nasterii. Iar in cazul incetarii vietii, medicii iau in considerare doua situatii distincte, si anume : moartea clinica, determinate de incetarea functiilor aparatului respirator si ale aparatului circulator si moartea cerebrala sau biologica, care se instaleaza ceva mai taziu, dupa o stare de coma cu o durata mai scurta sau mai lunga in functie de cauza mortii. In acest sens sunt si preveerile Legii nr. 3/1978 privind asigurarea sanatatii populatiei, legea fixeaza ca moment al decesului moartea biologica.

Subiectul activ al infractiunilor contra vietii poate sa fie orice persoana deoarece, de regula, legea nu prevede cerinta ca subiectul active sa aiba vreo calitate. Exista si anumite exceptii cum ar fi in cazul infractiunii de pruncucidere, unde subiectul active trebuie sa aiba calitatea de mama a noului nascut. In alte cazuri, subiectul active atrage o variant agravata a infractiunii, ca de exemplu, la uciderea din culpa, cand subiectul active este conducatorul de autovehicul.

Infractiunile contra vietii savarsite cu intentie se pot comite si in participatie ( coautorat, instigare, complicitate), in afara de cazul cand subiectul active trebuie sa aiba o calitate determinate, in acest caz coautoratul fiind exclus.

Subiectul pasiv al infractiunilor contra vietii este persoana impotriva careia se indreapta actiunea (inactiunea) de ucidere; aceasta poate fi orice persoana; numai rareori legea cere sa exista o anumita calitate a subiectului pasiv ( de exemplu, calitatea de copil nou-nascut in cazur pruncucierii); alteori calitatea subiectului pasiv constituie o agravanta a infractiunii (de exemplu, calitatea de sot sau ruda apropiata la infractiunea de omor calificat).

Dupa savarsirea infractiunii, subiectul pasiv devine victim infractiunii. Aceasta din urma, poate avea uneori un rol semnificativ in producerea rezultatului infractiunii, stuierea rolului victimei in provocarea faptei ilicite nu constituie, insa, o preocupare a dreptului penal, ci a criminologiei, iar in cadrul acesteia a victimologiei depasind, asadar, sfera preocuparilor noastre.

Faptul de a ucide o alta pesoana decat cea vizata de faptuitor (eroarea asupra subiectului pasiv) si implicatiile acestei situatii sub raportul incadrarii juridice a faptei constituie o chestiune controversata.

De regula, infractiunile contra vietii nu prezinta cerinte special privitoare la locul si timpul savarsirii infractiunii, putand fi savarsite in orice moment si in orice loc. In mod exceptional, in cazul infractiunilor de pruncucidere legea cere ca fapta sa fie comisa imediat dupa nastere.

LATURA OBIECTIVA A INFRACTIUNILOR CONTRA VIETII 3,ii. A.

In cee ace priveste continutul constitutive al infractiunilor contra vietii observam ca elemental material al laturii obiective se caracterizeaza printr-o actiune (inactiune) de ucidere. Infractiunile de omuciere sunt infractiuni de comisiune, adica cele prin care se incalca preceptul legii de a nu face ceea ce legea opreste. Exista omucideri prin inactiune cand faptuitorul omite sa indeplineasca un act la care ea obligat spre a impiedica efectul unor factori care, in desfasurarea lor puteau provoca moartea victimei; o atare obligatie de interventie a putea rezulta in indatoririle profesionale sau de serviciu ale subiectului aciv (medic, pompier); din raporturile personale cu victim (parinti, copii, sot, tutore), sau din activitatea sa anterioara (cel care a pus pe cineva in pericol, o persoana, este obligat sa intreprinda actuiuni de salvare).

Actiunea sau inactiunea trebuie sa aiba ca urmare imediata suprimarea vietii victimei. Infractiunile contra vietii sunt infractiuni de rezultat, deoarece existent lor este conditionata de prezenta unui rezultat independent de actiune in timp si in spatiu si determinat de aceasta.

Fiin infractiuni conditionare de producerea unui rezultat, infractiunile contra vietii implica intotdeauna necesitatea stabilirii raportului de cauzalitate intre fapta savarsita si rezultat (moartea victimei). In sensul dreptului penal, cauza presupune identificarea acelei conditii care reprezinta o manfestare exterioara a omului , susceptibila sa fi produs rezultat.

LATURA SUBIECTIVA A INFRACTIUNILOR CONTRA VIETII

Sub aspectul formei de vinovatie, infractiunile contra vietii pot fi savarsite cu intentie, care poate fi directa, indirecta sau din culpa.

Intentia este directa atunci cand faptuitorul prevede ca prin fapta sa (actiune sau inactiune) , va produce moartea unei personae si urmareste anume producerea acestui rezultat. Intentia este indirecta atunci cand autorul, desi nu urmareste producerea rezultatului aflat in reprezentarea sa, il accepta.

Existent intentiei de a ucide rezulta, cel mai adesea, chiar din materialitatea faptei, de pilda daca autorul a folosit un instrument apt de a provoca moartea, a lovit cu intensitate victim si in locurile vitale (cap, gat, abdomen etc)

In cazul infractiunilor de omor culpa apare numai in cazul infractiunii de ucidere din culpa, sub ambele sale forme. Culpa cu prevedere (usurinta ) existand cand faptuitorul prevede ca prin activitatea s ava produce moartea, nu doreste si nu accepta aceasta, dar spera, fara temei, ca acest rezultat nu se va produce. Chiar daca faptuitorul are in vedere anumite situatii reale care ar putea sa-l conduca la evitarea rezultatului in masura in care evaluarile sale se dovedesc a fi gresite, in neconcordanta cu conditiile reale in care actioneaza, va exista culpa cu previziune. Daca exista orice temei real al evaluarilor sale si inculpatul se bizuie numai pe jocul intamplarii fapta va fi comisa cu intentie indirecta.

Culpa simpla( neglijenta) exista cand faptuitorul nu a prevazut producerea rezultatului, dar in conditiile date, trebuia si putea sa prevada aceasta. Culpa se deduce din totalitatea imprejurarilor de natura a invedera, in concret, ca inculpatul trebuia si putea sa prevada consecintele faptei sale. Daca intr-un caz concret inculpatul nu trebuia si mici nu putea sa pevada producerea rezultatului, el nu va tras la raspundere, din lipsa vinovatiei.

FORME.MODALITATI. SANCTIUNI

Infractiunile contra vietii sunt susceptibile , de regula, de o desfasurare in timp; ca urmare, pot avea forme imperfect cum ar fi actele pregatitoare sau tentative.

Infractiunile contra vietii sunt incriminate sub numeroase modalitati normative: simple, calificate. Fiecare modalotate normative poate cunoaste la randul sau, numeroase modalitati faptice, e realizare concreta, determinate de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de mijloacele folosite, de relatiile dintre autor si victim, de mobilul savarsirii faptei etc.

Infractiunile contra vietii fiind cele mai grave infractiuni contra persoanei, sanctiunile prevazute de lege sunt si ele dintre cele mai aspre. Astfel, in cazul omorului simplu, pedeapsa este inchisoare de la 10 la 20 de ani, omorul calificat avand pedeapsa de la 15 la 25 de ani, uciderea la cererea victimei cu pedeapsa de la 1 la 5 ani, determinarea sau inlesnirea sinuciderii cu pedeapsa de la 3 la 7 ani, uciderea din culpa cu pedeapsa de la 1 la 5 ani.

ASPECTE PROCESUALE

Actiunea penala pentru infractiunile contra vietii se pune in miscare din oficiu. Urmarirea penala se efectueaza de procuror in cazul tuturor infractiunilor conta vietii (competenta procurorului Art. 56 Noul Cod de Procedura Penala / Art. 209 Cod de Procedura Penala), cu exceptia infractiunii de ucidere din culpa, cand se efectueaza de organele de cercetare penala ale politiei. Faptele sunt de competenta, in prima instanta, a tribunalului judetean ( Competenta Tribunalului art. 27 Cod de Procedura Penala / art. 36 Noul Cod de Procedura Penala), cu exceptia infractiunii de ucidere din culpa care este de competenta judecatoriei. Celelalte reguli de procedura penala sunt comune celorlalte categorii de infractiuni.

In cauzele penale privitoare la onor, omor calificat, uciderea nou-nascutului de catre mama, uciderea din culpa este necesara efectuarea unei constatari medico-legale sau chiar a unei expertize, pentru a stabili cu exactitate cauza mortii (daca s-a intocmit un raport medico-legal).

CONCEPT SI CARACTERIZARE

Dreptul la viata pe care legea il asigura fiecarui om impune ocrotirea penala a vietii si impotriva faptelor savarsite din culpa. Aceste fapte, desi sunt mai putin grave decat cele savarsite cu intentie, produc totusi, in esenta, acelasi rezultat, si anume moartea unei personae. De aceea, legiuitorul roman, a incriminate intotdeauna, in afara omorului si uciderea din culpa.

Potrivit Art. 192 alin. 1 din Noul Cod Penal ( art. 178 Codul Penal Anterior), uciderea din culpa a unei personae se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani, iar in alineatele urmatoare sunt mentionate o serie de modalitati aggravate. In Codul penal de la 1864 incrimina uciderea din culpa sub denumirea de “omucidere fara voie” in art. 248 si se prevedea pedeapsa inchisorii de la 3 luni la un an si amenda. Codul penal de la 1936 incrimina uciderea din culpa sub denumirea de “omor fara voie” in dispozitiile art. 467, pedeapsa pentru modalitatea simpla fiind inchisoarea de la 1 la 3 ani. Toate aceste reglementari au reflectat o preocupare identica a legiuitorului roman din toate timpurile, aceea a ocrotirii vietii persoanei si impotriva faptelor comise din culpa; aceasta reprezinta trasatura esentiala comuna tuturor dispozitiilor mentionate chiar daca exista si unele deosebiri intre aceste reglementari, atat cu privire la continutul incriminarilor, cat si cu privire la limitele sanctiunilor.

Faptele de ucidere din culpa provoaca un numar mult mai mare de victime decat faptele intetnionate de omor. Asemenea fapte se comit in legatura cu exercitarea celor mai diferite profesii si ocupatii cum ar fi : circulatia rutiera, activitatea sanitara, in constructii, industrie etc. Tocmai frecventa unor asemenea fapte a determinat legiuitorul sa sanctioneze din ce in ce mai aspru aceste faptre spre a crea in constiinta oamenilor o anumita forta inhibitiva, de natura sa-i oblige la o reflectie mai profunda atunci cand efectueaza acte care ar putea provoca moartea unei persoane.

O asemenea concentrare a atentiei, a spiritului de prudenta si de grija fata de cei din jur este cu atat mai necesara in conditiile moderne ale progresului tehnic si a sporirii factorilor care pun in pericol viata omului. O serie de activitati moderne riscante pe care societatea trebuie sa le tolereze (de exemplu: activitatea nucleara, folosirea otravurilor in industria de medicamente, fabricarea de arme si explozibile, activitatile sportive de performanta etc. ) pot sa aiba consecinte nocive asupra vietii persoanei daca nu se manifesta maximum de diligenta si grija in exercitarea profesiilor respective.

Ucierea unei persoane, chiar neintentionata, produce consecinte serioase pentru societate ca si pentru familia victimei, astfel ca legea penala trebuie sa intervina si sa combata atitudinea de usurinta, neatentie, nebagare de seama care au ca urmare moartea unei persoane. La romani, de exemplu, se aplicau pedepse mari cu amenda si chiar munca fortata pentru faptele din culpa. Legislatia ulterioara pana astazi a avut intotdeauna in atentie necesitatea incriminarii faptelor din culpa urmarind prin scantiunile aplicate sa asigure cat mai eficient viata persoabelor in conditiile sporirii continue a activitatilor umane cu caracter riscant, susceptibile sa conduca la pierderi de vieti omenesti.

Elemente preexistente

Obiectul juridic special

Obiectul juridic generic al infractiunii de ucidere din culpa este comun cu cel al tuturor infractiunilor contra vietii. Obiectul juridic special al acestei infractiuni il consitituie relatiile sociale a caror dezvoltare si desfasurare nu este posibila fara ocrotirea vietii omului, chiar in raport cu faptele comise din culpa, care ar putea aduce atingere acestei valori sociale fundamentale. Desi infractiunile de ucidere din culpa au acelasi obiect juridic special ca si omorul, cu toate acestea, intre cele doua fapte penale exista unele deosebiri evidente, atat sub aspectul gradului de pericol social care le este propriu, cat si din punctul de vedere al tratamentului penal ce le-a fost rezervat de legiuitor, ca urmare a consecintelor pe care le produc – suprimarea vietii unei persoane.

Gravitatea deosebita a celor doua fapte rezulta din pozitia subiectva diferita a autorului in cazul omorului, in raport cu uciderea din culpa; aceasta din urma fapta fiind o infractiune neintentionata, in timp se omorul este o infractiune savarsita cu intentie. Sar putea firma ca nici din punctul de vedere al latuii obiective nu se poate pune semnul egalitatii intre cele doua infractiuni, deoarce mijloacele si modalitatile de savarsire ale omorului sunt, de regula, alese si puse in functie de autorul faptei, in raport cu modul cum a conceput savarsirea faptei, de aceea ele pot fi diversificate la infinit, pe cand modalitatile uciderii din culpa sunt legate de imprejurarile obiective in care aceasta actioneaza si in raport cu care agentul demonstreaza neatentie, nebagare de seama, lipsa de diligenta etc. Ecoul produs de infractiunea de omor este mult mai profund decat acela determinat de infractiunea de uciere din culpa, ca si semnificatia sociala a celor doua infractiuni care este sensibil diferentiata. In primul caz, fapta de omor apare ca o consecinta a unei rezolutii criminale, ca si manifestare a unei persoane capabile sa actioneze deliberat in vederea suprimarii vieti victimei, pe cand in cazul faptelor din culpa, rezultatul produs apare ca datorat unei anumite intamplari care a pus pe agent in situatia sa nu poata manifesta atentia si grija necesara evitarii unor consecinte daunatoare.

Obiectul material este constituit din corpul fizic al omului asupra caruia se exercita actiunea (inactiunea) faptuitorului, asupra caruia sunt aduse atingeri cu privire la integritatea fizica a acestuia.

Subiectii infractiunii

Subiectul activ poate fi orice persoana fizica care indeplineste conditiile legale pentru a raspunde penal. Uneori, legea cere existenta unei anumite calitati a subiectului activ – conducator de vehicul cu tractiune mecanica sau orice alta persoana, aflata in exercitiul profesiei sau a meseriei- insa acestea sunt prevazute doar in cazul variantei agravate a infractiunii, si nu sunt cerute pentru existenta variantei simple a acestei infractiuni.

Dupa unii autori, la infractiunile din culpa ar fi posibil coautoratul ca forma de participatie, atunci cand rezultatul este produs prin actele culpabile savarsite simultan sau succesiv de mai multe persoane; in acest caz, toate persoanele care au produs rezultatul comun vor fi socotite coautori ai faptei din culpa. Aceasta ipoteza trebuie deosebita de situatia in care rezultatul este produs de mai multe persoane, dintre care unele au actionat cu intentie iar altele din culpa, deoarece, in acest caz, va exista participatie improprie in conditiile art 31. Cod penal anterior

Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea din culpă de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, se sancționează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intenție.

Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune.”

NOUL COD PENAL Art. 52

Participația improprie

(1) Săvârșirea nemijlocită, cu intenție, de către o persoană a unei fapte prevăzute de legea penală la care, din culpă sau fără vinovăție, contribuie cu acte de executare o altă persoană se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenție.

(2) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenție.

(3) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune.

De observat, insa, ca in aceasta ipoteza persoana care a comis fapta din culpa raspunde autonom, raspunderea sa fiind influentata de cea a persoanei care a instigat sau a ajutat intentionat la comiterea faptei din culpa. Forma de participatie improprie exista pentru persoanele care au comis fapta cu intentie, deoarece, acestea s-au folosit de existenta unei actiuni din culpa pentru a realiza scopuri proprii deliberate.

In legatura cu posibilitatea coautoratului la infractiunile din culpa s-au exprimat si alte puncte de vedere in doctrina, mai ales in legatura cu solutiile pronuntate de instanta suprema care a retinut existenta coautoratului in situatia conducatorului auto care a cedat volanul masinii sale unei alte persoane, despre care stia ca nu are carnet de conducere, iar acesta din urma a provocat rasturnarea vehiculului si accidentarea sa mortala. S-au motivat aceste solutii sustinandu-se ca intre fapta inculpatului si moartea victimei exista raport de cauzalitate, chiar daca la producerea mortii a contribuit si actiunea imprudenta a victimei, deoarece, fara incredintarea volanului, accidentul nu ar fi avut loc; de asemenea, ca exista si vinovatia inculpatului sub forma culpei, deoarece, incredintand volanul unei persoane necalificate, inculpatul a putut sa prevada rezultatul survenit.

In sustinerea punctului de vedere al instantei supreme s-a putea adauga ca incredintarea conducerii unui autovehicul (instrument susceptibil sa produca consecinte periculoase) unei persoane care nu are pregatirea necesara si care, prin nerespectarea regullor de circulatie, comite un accident mortal, consttuie un factor cauzal evident al producerii accidentului si al mortii victimei.

Chiar daca autorul nu a avut reprezentarea acestor consecinte , el trbuia si putea sa le prevada fata de experienta de viata obisnuita, care arata ca asemenea mijloace devin periculoase daca nu sunt folosite cu grija si cu respectarea regulilor de circulatie (pentru aceasta este necesara cunoasterea regulilor respective si formarea deprinderilor corespunzatoare), rezultat care se dobandeste , de regula, de acela care se instruieste in acest sens si primeste atestatul respectiv. O asemenea imprudenta ar putea fi asemanata cu aceea de a pune in mana unui nevarstnic o arma de foc, stiind ca acesta o va folosi, desi nu cunoaste modul in care functioneaza arma respectiva. Daca nevarstnicul comite un omor cu arma de foc ar fi greu de exclus raspunderea (cel putin pentru fapta din culpa) celui care i-a incredintat in mod imprudent arma.

Desi, in cazurile rezolvate de instanta suprema exista atat o culpa a celui care a incredntat vehiculul, cat si a celui care l-a condus, in mod imprudent, pe drumurile publice este discutabil daca ar fi posibil asa cum motiveaza instanta suprema, ca ei sa raspunda in calitate de coautori la infractiunea de ucidere din culpa. In aceasta chestiune, unii autori si-au exprimat parerea in sensul ca este posibil coautoratul la infractiunle din culpa, cand datorita unor acte efectuate simultan sau succesiv de mai multe persoane, s-a produs un rezultat care intregeste continutul unei fapte din culpa, alti autori exclud insa aceasta posibilitate motivand ca participatia nu este posibila decat la infractiunile comise cu intentie. Exista si un punct de vedere intermediar, care, admitand posibilitatea coautoratului la infractiunile din culpa, o limiteaza numai la cazurile in care mai multe persoana realizeaza simultan sau succesiv, acte care intregesc continutul unei actiuni comune savarsite din culpa. In aceasta viziune, activitatea din culpa a coautorilor nu poate fi raportata la rezultatul produs, deoarece acesta nu s-a gasit in reprezentarea coautorilor ( ori au indepartat posibilitatea producerii lui) ci numai la actiunea comuna desfasurata de ei. Daca am raporta la speta citata acest punct de vedere, ar urma sa desprincem concluzia ca acela care incrednteaza vehiculul altei persoane spre a-l conduce, ca si acesta din urma care conduce vehiculul, desfasoara actiun diferite din culpa si nu aceeasi actiune; ca urmare, nu ar putea exista in acest caz, o participatie sub forma coautoratului.

Intr-o alta viziune, s-a motivat ca, in cazurile in care faptuitorul creeaza, prin fapta sa, posbilitatea producerii unor consecinte antisociale, posibilitate ce nu se poate transforma prin ea insasi in realitate, ci numai prin fapta vinovata a altei persoane, astfel de fapte sunt incriminate de legiuitor ca infractiuni distincte, indractiuni „obstacol” (de exemplu aproape toate infractiunile prevazute in Decretul nr. 328/1966, in Legea nr. 5/1965, ca si infractiunea de neglijenta in serviciu in anumite situatii etc. ).

Desi aceste fapte au fost incriminate pentru a preveni savarsirea unor infractiuni mai grave, subsecvente (de unde si denumirea lor de infractiuni obstacol). Acestea din urma, in cazul cand se sevarsesc, nu absorb in continutul lor infractiunile obstacol, care isi pastreaza autonomia si atrag in mod independent raspunderea penala a faptuitorului, chiar si atunci cand acesta ar savarsi si infractiunea subsecventa. Aceasta solutie a fost deja adoptata de instanta noastra suprema prin retinerea, in sarcina faptuitorului a unui concurs de infractiuni n cazul uciderii din culpa, ca urmare a nerespectarii regulilor de protectie a munci, solutie care s-ar impune si in situatia pe care o examinam.

Existenta independenta a infractiuni obstacol si a infractiunii subsecvente exclude posibilitatea identificarii unei legaturi de cauzalitate intre fapta care contituie elementul material al infractiunii obstacol si urmarea imediata ceruta pentru exstenta infractiunii subsecvente. Legatura intre cele doua infractiuni colective nu trebuie sa fie identificata cu legatura cauzala, dupa cum conexitatea dintre cele doua infractiuni nu conduce la unitatea acestora. Neexistand legatura de cauzalitate intre fapta celui care savarseste infractiunea obstacol si urmarea imediata a infractiunii subsecvente, nu se poate pune nici problema unui coautor la infractiunea din culpa.

Ssubiectul pasiv al infractiunii este persoana ucisa din culpa. Aceeasi persoana poate fi uneori, in mod concomitent, subiect activ si subiect pasiv al infractiunii de ucidere din culpa (de exemplu, in cazul unui accident de circulatie cauzat din culpa conducatorului unui vehicul, accident in care a decedat si el).

LOCUL SI TIMPUL

De regula, infractiunile contra vietii nu prezinta cerinte special privitoare la locul si timpul savarsirii infractiunii, putand fi savarsite in orice moment al zilei si in orice loc. In mod exceptional, in cazul infractiunilor de pruncucidere legea cere ca fapta sa fie comisa imediat dupa nastere. Deci in infractiunea de ucidere din culpa, locul si timpul comiterii faptei nu prezinta interes.

1. STRUCTURA SAU CONTINUTUL JURIDIC AL INFRACTIUNII

SITUATIA PREMISA

Situatia premisa lipseste in cazul acestei infractiuni intocmai ca si la omor.

Infractiunea de ucidere din culpa ca si omorul este o fapta comisiva (care poate rezulta atat dintr-o activitate pozitiva, cat si din atitudini negative, dintr-o actiune sau o inactiune) si o infractiune materiala (de rezultat). Cum in principiu la infractiunile savarsite din culpa nu exista o hotarare infractionala a carei realizare sa fie pregatita si pusa in executare , este exclusa posibilitatea formelor imperfecte (acte pregatitoare sau tentative) implicit si la infractiunea de ucidere din culpa nu vor exista aceste forme.

Infractiunea se consuma in momentul producerii mortii persoanei ca rezultat al activitatii faptuitorului. Daca nu survine moartea victimei, atunci nu putem vorbi despre infractiunea de Ucidere din Culpa.

LATURA OBIECTIVA

ELEMENTUL MATERIAL

In ceea ce priveste continutul constitutiv al infractiunilor contra vietii observam ca elemental material al laturii obiective se caracterizeaza printr-o actiune (impusa din una sau mai multe acte materiale ) ori inactiune (neindeplinirea uneia sau mai multor acte pe care subiectul activ avea obligatia legala sa le indeplineasca). Infractiunile de omuciere sunt infractiuni de comisiune, adica cele prin care se incalca preceptul legii de a nu face ceea ce legea opreste. Exista omucideri prin inactiune cand faptuitorul omite sa indeplineasca un act la care ea obligat spre a moartea victimei; o atare obligatie de interventie a putea rezulta in indatoririle profesionale sau de serviciu ale subiectului aciv (medic, pompier); din raporturile personale cu victim (parinti, copii, sot, tutore), sau din activitatea sa anterioara (cel care a pus pe cineva in pericol, o persoana, este obligat sa intreprinda actiuni de salvare).impiedica efectul unor factori care, in desfasurarea lor puteau provoca

Elementul material in infractiunile de ucidere din culpa se realizeaza ca si in cazul omorului, printr-o actiune sau inactiune. Asa cum am mai aratat, exista o anumita asemanare intre activitatile care au ca rezultat uciderea unei personae, indifferent daca sunt intentionate sau neintentionate, asemanare reflectata si in aceea ca legea foloseste pentru ambele activitati material substantivul provenit dintr-un verb “uciderea” indifferent de modul in care s-a desfasurat activitatea care a avut ca rezultat pierderea vietii; o asemenea tehnica de incriminare nu permite o diferentiere intre actul in sens de omor si actul in sens de ucidere din culpa. Dintr-un punct de vedere exclusiv material, o asemenea diferenta nici nu exista, deoarece o arma este declansata in directia victimei printr-o miscare similara, indifferent de caracterul intentionat sau neintentionat al actului. Cu toate acestea actul intentionat si el din culpa sunt esential diferite.

Actul de omor intentionat da expresie unei conduit violente, reprezentand o forma de manifestare a faptuitorului care a luat hotararea de a suprima viata unei pesoane si se foloseste de mijloacele apte sa realizeze acest scop. In materie de ucidere din culpa nu avem act de violenta ci o conduita gresita a agentului intr-o situatie periculoasa, susceptibila ca, in anumite imprejurari sa produca consecinte grave pentru viata persoanei.

CERINTE ESENTIALE : infractiunea de ucidere din culpa este o infractiune conditionata de producerea unui rezultat specific , moartea victimei. Daca acest rezultat nu se produce, fapta nu contituie infractiune de ucidere din culpa. In situatia in care un accident se soldeaza cu vatamarea grava a unei personae, iar faptuitorul este condamnat printr-o hotarare definitive pentru aceasta infractiune, daca victima moare totusi, ca urmare a accidentului, nu se mai poate reexamina solutia ramasa definitiva, pentru a se retine uciderea din culpa, intervenind autoritatea de lucru judecat. In acest caz opereaza prevederile art. 10 lit. j din codul de procedura penala anterior, In noul Cod de procedura penala, de asemenea regasim referiri pasagere la autoritatea de lucru judecat – in art. 16 al. 1 lit. i, art. 28, art. 52, art. 429, art. 432 – fara sa ne fie oferita o definitie ori o reglementare distincta a institutiei , care arata ca exista autoritate de lucru judecat chiar daca faptei definitiv judecate i s-ar da o alta incadrare juridical.

URMAREA IMEDIATA este reprezentata de moartea victimei. este exclusa posibilitatea formelor imperfecte (acte pregatitoare sau tentativa).

Legatura de cauzalitate: in marea majoritate a situatiilor actiunea sau inactiunea periculoasa, prin modul si conditiile n care este savarsita, releva si legatura cauzala intre acea actiune sau inactiune si rezultatul survenit. Pe langa cele aratate in legatura cu raportul de cauzalitate la infractiunea de omor mai adaugam unele elemente legate de uciderea din culpa. Nu va exista legatura de cauzalitate daca intre actiunea faptuitorului si rezultat se interpun factori care provoaca producerea mortii victimei. Asa de pilda, inculpatul care conduce masina cu viteza excesiva nu raspunde pentru accidentarea mortal a victimei, daca se stabileste ca aceasta s-a datorat rasturnarii vehiculului ca urmare a surparii neasteptate a soselei pe portiunea de teren in care s-a circulat; tot astfel inculpatul nu va raspunde de moartea unei persoane pe care a fugarit-o si care a murit ca urmare a spaimei produsa prin infarct miocardic, despre care inculpatul nu avea cunostinta.

LATURA SUBIECTIVA

Elementul subiectiv . uciderea din culpa, dupa cum o arata si denumirea, se savarseste din culpa, fie in forma culpei cu previziune (usurinta), fie in forma culpei simple (neglijenta) asa cum sunt definite in (art. 19 Cod Penal anterior – art. 16 Noul Cod Penal „Vinovatia” )

In cazul culpei cu previziune, faptuitorul prevede posibilitatea producerii rezultatului periculos, dar nu-l accepta, considerand fara temei ca acest rezultat nu se va produce. Astfel, intr-un caz, un inculpat – un muncitor care se afla pe acopersul cladirii- a aruncat de la inaltime un sac plin cu moloz, care in cadere, a lovit mortal un alt muncitor. Fapta constituie ucidere din culpa deoarece inculpatul a considerat fara temei ca acest incident nu se va produce.

In cazul culpei simple, faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa il prevada. Astfel, intr-un caz******completareeee***

In cazul infractiunii de ucidere din culpa, faptuitorul nu voieste sa se produca rezultatul, constand in moartea persoanei dar, intr-o prima ipoteza, spera in mod usuratic si fara temei ca rezultatul aflat in reprezentarea sa nu se va produce, in a doua ipoteza, nici nu-l prevede, desi trebuia si putea sa-l prevada.

Criteriul „previzibilitatii rezultatului”, emis inca de autorii clasici, sta la baza definitiei culpei. Desi se propun si alte criterii, acesta ramane criteriul general acceptat de comentatori. In codul nostru penal, fapta este savarsita din culpa cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca nu se va produce (usurinta), sau cand nu prevede rezultatul faptei sale, desi putea sa-l prevada (neglijenta).

Usurinta corespunde cu acea atitudine inadmisibila, caracteristica celui care risca nerational socotind fara temei, intr-o situatie primejdioasa ca rezultatul constand in moartea unei persoane nu se va produce. Cele mai frecvente cazuri de usurinta sunt: conduceea autovehiculului sub influenta alcoolului, cu viteza excesiva sau in stare de boala, ori de oboseala; depasirea riscanta a autovehiculului din fata; organizarea defectuoasa a lucrarilor pe un santier.

Usurinta este foarte aproape de intentia indirecta. Cand faptuitorul nu are nici un temei sau un temei serios sa considere ca rezultatul mai grav nu se va produce, si se bazeaza in aceasta convingere exclusiv pe jocul intamplarii .

Neglijenta (sau neprevederea), denumita si culpa simpla, echivaleaza cu lipsa de precautie; nu se prevede ceea ce trebuie sa se prevada, in raport cu conduita ipotetica, a omului normal care, in conditii similare, se presupune ca ar fi prevazut ceea ce faptuitorul nu a prevazut. In cazul neglijentei, faptuitorul nu are o reprezentare mintala a rezultatului constand in moartea unei persoane, el ignora in mod nepermis un asemenea rezultat, demonstrand o anume deficienta, nu in legatura cu elementul voltiv, ci cu elementul intelectiv, neprevazand posibilitatea survenirii rezultatului respectiv, desi in conditiile date trebuia si putea sa prevada aceasta.

Mai sunt folosite denumirile de „culpa constienta” si „culpa inconstienta”, cum ar fi in Codul Penal Elvetian.

Culpa concurenta a victimei, care a contribuit la producerea rezultatului, nu inlatura raspunderea penala a faptuitorului. Citez img 8308: astfel intr-un caz s-a retinut infractiunea de ucidere din culpa in sarcina inculpatului care a permis victimei – o persoana aflata in stare de ebrietate- sa se urce pe platforma autocamionului pe care il conducea, victima cazand apoi din autocamion, fapt ce a dus la decesul acesteia, deoarece chiar daca victima a contribuit prin propria sa activitate impurednta, la producerea accidentului, fara activitatea culpabila a faptuitorului, acest incident nu ar mai fi avut loc.

Culpa exclusiva a victimei la producerea rezultatului inlatura raspunderea penala a faptuitorului.

CERINTE ESENTIALE

Cerintele esentiale nu exista in infractiunea de ucidere din culpa.

Vinovatia pentru ucidere din culpa se fixeaza in raport cu elementele concrete, care permit sa se ajunga la concluzia daca faptuitorul a trebuit sa prevada rezultatul, sau daca a riscat in mod usuratic. Astfel, intr-o speta se arata ca stabilirea posibilitatii de prevedere a urmarilor nu se rezolva in mod formal, numai in raport cu pregatirea inculpatlui, ci si in functie de ceea ce acesta cunostea si putea sa faca. In alta speta se arata ca inculpatul nestiind ca victima este suferinda de inima, nu putea sa prevada ca, fugarind-o si aruncand cu o piatra in usa casei unde s-a refugiat, aceste fapte ar putea sa aiba ca efect spaima si moartea persoanei. In aceste conditii instanta a pronuntat achitarea pentru lipsa de vinovatie.

4.forme.modalitati.sanctiuni

I. formele infractiunii

Actele pregatitoare si tentativa

Infractiunea de ucidere din culpa ca si omorul, este o fapta comisiva (care poate rezulta atat dintr-o activitate pozitiva, cat si din atitudini negative) si o infractiune materiala (de rezultat). Cum in principiu la infractiunile savarsite din culpa nu exista o hotarare infractionala a carei realizare sa fie pregatita si pusa in executare, este exclusa posibilitatea formelor imperfecte (acte pregatitoare sau tentativa) implicit si la infractiunea de ucidere din culpa nu vor exista aceste forme. Spre deosebire de alte infractiuni contra vietii, cum ar fi in cazul omorului, unde exista acte pregatitoare iar tentativa este posibila.

CONSUMAREA si epuizarea ********* de completat epuizarea******

Infractiunea se consuma in momentul producerii mortii persoanei ca rezultat al activitatii faptuitorului.

MODALITATILE INFRACTIUNII

In afara de modalitatea simpla, corespunzatoare infractiunii tip, infractiunea de ucidere din culpa poate fi avarsita si in modalitati agravate.

in forma simpla, tipica, infractiunea de ucidere din culpa se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.

Formele agravate ale uciderii din culpa sunt pedepsite diferentiat.

*************copy paste art 192 si art 178*********

Art. 192

Uciderea din culpă

(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(3) Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se majorează cu jumătate.

MODALITAȚI: Uciderea din culpa cunoaște 3 forme agravate: COD VECHI ART 178
a. Uciderea din culpa ca urmare a nerespectarii dispozițiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercițiul unei funcți sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activitați, se pedepsește cu închisoare da la 2 la 7 ani.
În aceasta agravanta se includ de obicei accidentele de circulație. Aici intervine culpa profesionala, când șoferii sunt obligați sa reduca viteza pâna la evitarea oricarui pericol. În activitatea medicala se poate reține culpa profesionalâ în cazul unei consultații superficiale a bolnavului.
Astfel, de ex. exista raspunderea penala a chirurgului care, dupa efectuarea operației a uitat o compresa în corpul victimei și aceasta a decedat.
b.Când uciderea din culpa a unei persoane este savârșita de un conducator de vehicul cu tracțiune mecanica, având în sânge o îmbibație alcoolica ce depașește limita legala sau care se afla în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.
Cu aceeași pedeapsa se sancționeaza fapta savârșita din culpa, de orice alta persoana în exercițiul profesiei sau meseriei și care se afla în stare de ebrietate.
În acest caz subiectul activ este calificat în sensul ca este un conducator auto. De menționat ca, starea de ebrietate nu este sinonima cu starea în care șoferul are în corp o anumita îmbibație alcoolica. Aceasta agravanta își are raționamentul în aceea ca între alcoolism și ingracționalitate exista o strânsa legatura. Dupa unii autori aceasta agavanta ar îndeplini condițiile concursului de infracțiui, iar dipa alții aceasta ar fi o infracțiune comlpexa. Însa cei mai mulți tind catre prima opinie.
c.Daca prin fapta savârșita s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevazute în alin. precedente se poate adauga un spor de pâna la 3 ani."Aceasta agravanta are în vedere situația în care printr-o sg. fapta se cauzeaza moartea a 2 sau mai multor persoane.

Comparatie art 178 Cod penal anterior, art 192 Noul Cod Penal

Uciderea din culpa art. 192 din noul Cod Penal are drept corespondent in Codul Penal anterior , art. 178.

Forma de baza a infractiunii are un continut identic in ambele reglementari inclusiv sub aspectul regimului sanctionar.

Agravata din alin (2) este formulata in sensul ca uciderea din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activitati se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani in timp ce in legea anterioara, pedepseste uciderea din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activitati. Pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 7 ani in ambele reglementari.

Noul Cod penal prevede in mod expres faptul ca atunci cand incalcarea dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere constituie prin ea insasi o infractiune se aplica regulile privind concursul de infractiuni.

Noul Cod penal nu mai consacra agravanta din art 178 alin (3) din Codul Penal anterior, agravanta existenta atunci cand uciderea din culpa a unei persoane este savarsita de catre un conducator de vehicul cu tractiune mecanica, avand in sange imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala sau care se afla in stare de ebrietate. In baza noului Cod Penal, respectivele fapte vor fi incadrate sub aspectul concursului de infractiuni, disparand astfel si controversele existente, atat in literatura de specialitate cat si in practica judiciare, cu privire la incadrarea juridica sub aspectul concursului ori a unei infractiuni complexe.

Noul Cod penal nu mai consacra nici agravanta prevazuta in art. 178 alin (4) din Codul penal anterior (cand uciderea din culpa a unei persoane este savarsita de orice alta persoana in exerctiul profesiei sau meseriei si care se afla in stare de ebrietate)

Agravanta prevazuta in art 192 alin (3) din noul Cod penal (cand prin fapta savarsita s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane) are un continut identic cu agravanta din art 178 alin (5) din Codul penal anteror, insa difera limitele de pedeapsa , sub aspectul cuantumului cu care acestea pot fi majorate. Astfel potrivit art 192 alin (3) din noul Cod penal, limitele speciale ale pedepsei prevazute in alin (1) si alin (2) se majoreaza cu jumatate, spre deosebire de reglementarea anterioara, in baza careia, potrivit art 178 alin (5) , la maximul pedepselor prevazute in alineatele precedente se putea adauga un spor de pana la 3 ani.

Prin „stare de ebrietate” se intelege starea de tulburare psihofizica produsa sub influenta intoxicatiei alcoolice asupra insusirilor psihofizice ale individului. In functie de gravitatea ei, starea de intoxicatie a organismului se poate prezenta sub trei forme, si anume : o stare de euforie sau de excitatie alcoolica, betia propriu-zisa si starea comatoasa.

O forma a culpei profesionale sta la baza manoperelor avortive care au condus la moartea femeii insarcinate. In aceasta situatie vor opera prevederile art 178 cod penal anterior, chiar daca au fost abrogate dispozitiile speciale din materia avortului, deoarece altfel ar insemna ca autoarea faptei care a provocat decesul victimei, sa nu poata fi trasa la raspundere penala. In acest fel se orienteaza si practica juridica.

MODALITATI CALIFICATE : in cazul infractiunii de ucidere din culpa, nu sunt posibile modalitatile calificate, spre deosebire de alte infractiuni contra vietii cum ar fi de exemplu omorul calificat, infractiunea din culpa fiind o infractiune nevoita, accidentala.

III SANCTIUNI

In forma simpla, tipica, infractiunea de ucidere din culpa, se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. Art 192 alin (1)

Confom art 192 alin (2) Noul Cod penal, in cazul nerespectarii dispozitiilor legale ori a msaurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activitati , pedeapsa este inchisoare de la 2 la 7 ani. Cand incalcarea acestor dispozitii ori masuri de prevedere constituie prin ea insasi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.

Conform alin (3) art 192 Noul Cod penal, in cazul in care prin fapta savarsita s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevazute in alin (1) si alin (2) se majoreaza cu jumatate.

IV CAZUL FORTUIT – cauza care inlatura caracterul penal al faptei

Intalnim aceasta cauza atunci cand peste o fapta umana, social-utila, se suprapune o intamplare sau imprejurare imprevizibila care deviaza directia si rezultatul firesc al faptei initiale a omului, realizandu-se continutul unei fapte prevazute de legea penala. In acest caz, agentu produce un rezultat pe care nu l-a conceput sau urmarit, ci este consecinta interventiei unei energii, obiectiv imprevizibile, care s-a interpus in desfasurarea actiunii ori a amplificat actiunea subiectului. Nu intereseaza cauza imprejurarii fortuite. Energia intervenita pe neasteptate poate sa provina din partea unor factori foarte diferiti, cum ar fi : imprudenta victimei (exemplu : copil care se joaca pe balcon, cade in strada si este ranit de un autovehicul care circula normal), ori sa provina din partea faptuitorului ( de exemplu, conducatorul auto care are o stare de lesin, pe neasteptate, provocand un accident de circulatie) sau din partea unor fenomene ale naturii (cutremur, alunecari de teren etc) ori din partea unui animal (de exemplu, o pisica rastoarna o lampa cu petrol provocand incendierea casei) sau din cauza unor defectiuni tehnice imprevizibile (de exemplu, explozia unui cazan sau a unei anvelope, un defect de fabricatie a franelo la auto-camion etc)

Interventia imprejurarii fortuite se grefeaza pe existenta unei actiuni (nactiuni) a faptuitorului indreptata spre obtinerea unui alt rezultat decat acela care s-a produs ca urmare a fortuitului, nu este necesar ca rezultatul urmarit de agent sa fi fost ilicit: este posibil ca imprejurarea fortuita sa se interpuna in desfasurarea unei actiuni ilicite a faptuitorului ( de exemplu, agentul fuge cu lucrurile furate urmarit de victima, aceasta fiind suferinda de inima face un infarct si moare, in acest caz rezultatul mai grav s-a produs in mod imprevizibil pentru agent astfel ca acesta nu va raspunde pentru infractiunea praeterintentionala).

Actiunea (nactiunea) agentului trebuie sa fie voita de acesta, in raport cu rezultatul urmarit, adica sa-i apartina subiectului. Daca agentul a fost constrans fizic sa actioneze intr-un anumit sens ( de exemplu, impegatul CFR este imobilizat si impiedicat sa-si indeplineasca obligatiile legale) nu se poate vorbi de lipsa de previziune a acestiua, chiar daca ar interveni o imprejurare fortuita. In asemenea cazuri ar trebui sa se admita existenta unor cauza ce inlatura existenta actiunii sau inactiunii, cu toate consecintele pe care le-ar atrage aceasta.

Pe langa actiunea (inactiunea) subiectului mai este necesar ca intre imprejurarea fortuita si rezultat sa existe o legatura de cauzalitate. Nu are relevanta daca imprejurarea fortuita a avut loc inainte de activitatea faptuitorului (de exemplu: substituirea medicamentului s-a produs inainte de actiunea infirmierei), ori dupa ce agentul a efectuat actiunea si a inceput sa se produca rezultatul (de exemplu, alunecaea de teren s-a produs dupa saparea gropii de catre agent). Nu este necesar insa ca o asemenea legatura sa existe intre actiunea subiectului si imprejurarea fortuita: este suficient ca aceasta imprejurare sa fi intervenit in desfasurarea actiunii subiectului producand rezultatul ( de exemplu, nu exista nici o legatura de cauzalitate intre actiunea infirmierei si imprejurarea care a condus la substituirea medicamentului).

Actiunea (inactiunea) subiectului trebuie insa sa fi facut parte, alaturi de imprejurarea fortuita, dintre factorii care au cauzat rezultatul; fortuitul inlatura raspunderea agentului numai in legatura cu o actiune care din punct de vedere material, a produs un rezultat ilicit pe care acesta a fost in imposibilitate obiectiva sa-l prevada.

Actiunea subiectului, chiar indreptata spre obtinerea unui rezultat diferit de cel produs, constituie, in raport cu rezultatul produs, o conditie necesara, deoarece fara existenta acesteia, imprejurarea fortuita nu ar fi putut produce rezultatul ilicit. Sub acest aspect teza sustinuta de unii autori, in sensul ca fortuit inlatura legatura cauzala intre actiunea subiectului si rezultatu si, ca urmare, ar trebui analizata in cadrul problematicii cauzalitatii ni se pare, teoretic, discutabila. In masura in care imprejurarea fortuita, pentru a produce rezultatul, a trebuit, in mod necesar, sa foloseasca actiunea in curs de desfasurare a faptuitorului, sa se grefeze pe aceasta, contributia cauzala a agentului nu poate fi inlaturata. Fortuitul va inlatura numai reflectarea in psihicul agentului a acestei legaturi, care a actionat in imposibilitatea obiectiva de a prevedea consecintele actiunii sale si implicit interventia imprejurarii fortuite.

Legea penala romana a adoptat aceasta a doua dispozitie teoretica reglementand cazul fortuit in cadrul cauzelor de excludere a vinovatiei.

In conceptia legii penale romane fortuitul constituie o cauza care inlatuira vinovatia, deoarece lipseste prevederea de catre subiect a consecintelor actiunii (inactiunii). Ceea ce obiectv este imposibil de a fi prevazut de orice persoana, va fi, fireste imposibil de prevazut si subiectiv, adica in raport cu capacitatea de prevedere a subiectului, raportata la insusirile unei persoane care ar fi actionat in aceleasi conditii ca si aceasta; ca urmare n-ar fi posibil sa se sutina ca, in acest caz, faptuitorul ar fi trebuit sau putut sa prevada rezultatul faptei. Fortuitul, ca imprevizibilitate obiectiva, exclude, prin urmare, culpa agentului (acolo unde norma de incriminare prevede si culpa ca cerinta subiectiva) intocmai ca si imprevizibilitatea subiectiva si personala. Daca fapta este incriminata numai cand este comisa cu intentie, interventia cazului fortuit, cu atat mai mult, va exclude vinovatia faptuitorului.

s-ar putea afirma chiar ca in cazul faptelor incriminate numai cand sunt savarsite cu intentie nu are relevamta cauza neprevederii rezultatului si anume, daca aceasta s-a datorat imprevizibilitatii obiective ori lipsei de diligenta a subiectului; in toate cazurile agentul n-ar fi putut raspunde pentru comiterea unei fapte cu intentie (de exemplu, intentia este exclusa fie ca cel care a deschis o corespondenta adresata altuia era in imposibilitatea absoluta sa-si dea seama ca respectiva corespondenta nu-i era adresata sau numai subiectiv si personal s-a gasit in imposibilitatea sa prevada imprejurarea ca este vorba de o corespondenta care nu-i era adresata ori din greseala a comis fapta). Dimpotriva, in cazul infractiunilor care se pot comite si din culpa, intereseaza cauza neprevederii rezultatului deoarece daca actioneaza una din imprevizibilitatile de mai sus insa cauza neprevederii este lipsa de diligenta a agentului, care ar fi trbuit sau putut sa prevada rezultatul, acesta va raspunde pentru o infractiune comisa din culpa.

In doctrina penala cazul fortuit este socotit ca o cauza de excludere a raspunderii penale „fara patrie”, fiind controversata pozitia acesteia in sistematica infractiunii: unii autori, asa cum am vazut, considera fortuitul, pentru motive deja analizate, ca ar apartine problematicii cauzalitatii, altii propun ca fortuitul sa fie studiat in cadrul problematicii actiunii deoarece inlatura apartenenta faptei unui autor determinat (de exemplu, in cazul soferului care, pe neasteptate, are o stare de lesn urmata de pierderea controlului volanului si accidentarea unui pieton).

Esential pentru caracteizarea cazului fortuit este caracterul obiectiv si general al imposibilitatii de previziune; de aceea nu are relevanta conditia personala a agentului, starea sa de sanatate, studii, experienta etc. Chiar daca, uneori, intamplarile care povoaca rezultatele fortuite sunt cunoscute, aceasta nu exclude fortuitul daca nici o persoana n-ar fi putut cunoaste momentul interventiei imprejurarii respective. Sub acest aspect, cazul fortuit se deosebeste de inexistenta vinovatiei, situatie in care lipsa de prevedere este personala si subiectiva , find determinata de situatia faptuitorului.

In raport cu prevederea rezultatului este de observat ca in cazul fortuitului, ceea ce nu este in masura sa prevada agentul, in mod direct, este interventia imprejurarii fortuite ( a cauzelor si proceselor ascunse) care vor produce rezultatul; din aceasta cauza agentul este in imposibilitate sa prevada si producerea rezultatului. Fiind vorba de o imprejurare obiectiv imprevizibila, aceasta se va rasfrange si asupra subiectului care va fi in imposibilitate si subiectiv sa prevada rezultatul. Dimpotriva, in cazul lipsei de vinovatie, imprevizibilitatea subiectului are caracter pur subiectiv si poarta in mod direct asupra ezultatului faptei ( pe care nu trebuia si nici nu putea sa-l prevada).

Daca intr-o cauza anumita se va retine ca subiectul n-a prevazut imprejurarea care a produs rezultatul, desi acesta, obiectiv, era previzibl, nu vor fi aplicabile dispozitiile relative la cazul fortuit; se va examina insa daca i raport cu insusirile si capacitatea subiectului acesta nu ar fi trebuit sau ar fi putut sa prevada rezultatul. Daca se raspunde negativ si la o atare examinare, atunci nu va exista vinovatia agentului. Cu atat mai putin va exista cazul fortuit daca imprejurarea care a intervenit in desfasurarea actiunii subiectului nu numai ca a fost prevazuta de acesta, dar a si contat pe ea pentru a produce rezultatul ( de pilda, subiectul, prevazand ca este iminenta o furtuna puternica, paraseste imediat barca, lasand in voia valurilor victima care dormea in barca si pe care urmarea sa o ucida)in acest caz faptuitorul raspunde pentru infractiunea de omor intentionat; tot astfel, daca imprejurarea fortuita a accelerat numai procesul de finalizare a rezultatului care s-ar fi produs si fara aceasta ( de exemplu, victima lovita mortal la cap, in drum spre dpital decedeaza, ambulanta intarziind datorita exploziei unui cauciuc). Existenta cazului fortuit inlatura, prin urmare, intotdeauna caracterul penal al faptei prin excluderea vinovatiei, pe cand lipsa de prevedere subiectiva poat sa inlature, automat, vinovatia numai in cazul faptelor savarsite cu intentie; in cazul faptelor incriminate si atunci cand sunt savarsite din culpa, lipsa de prevedere nu inlatura vinovatia decat daca nu se constata culpa agentului ( si anume ca acesta nu a prevazut, desi trebuia si putea sa prevada ezultatul).

CAP III EXPLICATII COMPLEMENTARE

ASPECTE PROCESUALE