Infractiunile Contra Infaptuirii Justitiei

CUPRINS

CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE ȘI COMUNE ALE INFRACȚIUNILOR CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIȚIEI

CAPITOLUL II. ANLIZA INFRACȚIUNII DE FAVORIZAREA FĂPTUITORULUI ART. 269 NCP

Concept și caracterizare

Elemente preexistente

I .Obiectul juridic special

II. Obiectul material

III. Subiecții infracțiunii:

Subiectul activ

Subiectul pasiv

IV. Locul și timpul săvârșirii infracțiunii

Structura sau conținutul juridic al infracțiunii

I.Situația premisă

II.Conținutul constitutiv al infracțiunii:

Latura obiectivă:

Elementul material

Cerințe esențiale

Urmarea imediată

Legătura de cauzalitate

Latura subiectivă:

Elementul subiectiv

Cerințe esențiale.

Forme.Modalități.Sancțiuni

CAPITOLUL III. EXPLICAȚII COMPLEMENTARE

Aspecte procesuale

Legătura cu alte infracțiuni; asemănări și deosebiri

CAPITOLUL IV. PRECEDENTE LEGISLATIVE ȘI SITUAȚII TRANZITORII

CAPITOLUL V. CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

BIBLIOGRAFIE

CAP. I ASPECTE GENERALE ȘI COMUNE INFRACȚIUNII CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIȚIEI (ART.266-288)

Noul Cod Penal în raport cu legea penală anterioară.

Reglementarea infracțiunilor contra înfaptuirii justiției cunoaște modificari importante, justificate și solicitate de noile realitați ale unei societați democratice in cadrul căreia dreptatea este ridicată la rang de valoare supremă [art.1 alin. (3) din Constituție], și are ca obiectiv asigurarea legalitații, independenței, imparțialitații si feminitații în procesul de înfaptuire a actului de justiție, prin sancționarea penală a faptelor de natură să influențeze grav, să ignore ori să submineze autoritatea justiției.

Pornind de la aceste rațiuni au fost identificate și incriminate o serie de fapte evidențiate și în practica judiciară, care pot afecta semnificativ activitatea de înfaptuire a justiției precum: obstrucționarea justiției, influențarea declarațiilor, răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, presiuni asupra justiției, compromiterea intereselor justiției, încălcarea solemnitații ședinței, asistența și reprezentarea neloială precum și neexecutarea sancțiunilor penale.

Sub aspectul sistematizării, infracțiunile contra înfăptuirii justiției sunt prevăzute în Titlul IV al părții speciale, după titlul consacrat infracțiunilor contra autoritații.În primul rând, se observă că, spre deosebire de reglementarea anterioară, unde această categorie de infracțiuni este prevăzută în Capitolul II din Titlul IV intitulat „Infracțiuni care aduc atingere unor activitați de interes public sau altor activitați reglementate de lege’’ , în noua reglementare infracțiunile contra înfaptuirii justiției sunt prevazute într-un titlu distinct pentru a acorda importanța cuvenită acestei autoritați, care reprezintă una dintre cele 3 puteri ale statului și nu doar o activitate de interes public.

În al doilea rând, sub aspect terminologic, a fost înlocuită denumirea de ,,Infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției” întrucât, așa cum pe drept cuvânt s-a subliniat de altfel și în literatura de specialitate, prin aceste infracțiuni nu este întotdeauna împiedicată efectiv înfăptuirea justiției, unele neavând nici măcar această aptitudine (inducerea în eroare a organelor judiciare în forma de bază sau influențarea declarațiilor), dar pot produce o stare de pericol pentru realizarea actului de justiție.

1.1. EXPLICAȚII PRELIMINARE

Infracțiunile care împiedică înfăptuirea justiției sunt prevăzute într-un capitol de sine stătător al codului penal fiind o variantă specifica a faptelor penale care aduc atingere activității organizațiilor de stat, organizațiilor publice sau altor activități reglementate de lege și incriminate in titlul IV din codul penal.

Capitolul II din cadrul acestui titlu incriminează faptele socialmente periculoase ce se săvârșesc pe parcursul desfășurării activității judiciare prin nesocotirea unor obligații procesuale sau a unor garanții procesuale, împiedicând astfel înfăptuirea justiției.

Justiția reprezintă o valoare socială deosebit de importantă, de a cărei nestingherită înfăptuire depinde întreaga ordine socială.

În chiar primul articol al secțiunii consacrate instanțelor judecătorești, Constituția României, în capitolul VI- Autoritatea judecătorească- proclamă că justiția se infăptuiește în numele legii și statuează principiul potrivit căruia judecătorii sunt independenți și se supun legii.

Înfăptuirea justiției în sensul ei cel mai larg, reprezintă activitatea instanțelor judecătorești de a căuta și de a stabili ceea ce este just în spatele pe care aceasta le soluționează.

Pentru definirea justiției este necesar să precizăm că aceasta se înfăptuiește de o categorie distinctă de autoritați publice și anume de instanțele judecătorești.

Activitatea de înfăptuire a justiției se finalizează printr-o manifestare de voință care îmbracă forma actului jurisdicțional, act care se bucură în condițiile legii de autoritatea de lucru judecat. Potrivit Constituției, justiția se infăptuiește în numele legii, ceea ce înseamnă că actul de justiție izvorăște din normele legale și forța lui executorie derivă din lege. Deci, așa cum arată Montesquien, actul de justiție este în ultima instanță tot un act de aplicare a legii, însă în scopul soluționării unui conflict de interes.

1.2. OBIECTUL JURIDIC

Obiectul juridic generic al infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției îl constituie valorile sociale privitoare la înfăptuirea justiției în țara noastră. Aceste valori sociale, reglementate de norme juridice, vor deveni ele însele raporturi juridice cu un conținut complex de drepturi și obligații conexe, la a căror ocrotire concura și legea penală.

La majoritatea infracțiunilor obiectul juridic este complex deoarece alături de justiție sunt ocrotite și alte valori sociale cum ar fi: libertatea, demnitatea persoanei sau avutul sau (art. 259 – denunțarea calomnioasă, art. 262 – nedenunțarea unei infracțiuni, art. 267 – supunerea la rele tratamente și altele din codul penal român ori relațiile de serviciu.

1.3. OBIECTUL MATERIAL

În general infracțiunile care împiedică înfăptuirea justiției au un obiect material în măsura în care considerăm că făcând parte din sfera valorilor concret ocrotite de norma incriminatoare însăși actele materiale pe care le întocmesc sau le efectuează organele de justiție. Deci acest obiect nu este comun pentru toate infracțiunile din această categorie (unele infracțiuni din categoria celor menționate mai sus au obiect material altele nu au).

1.4. SUBIECTUL ACTIV

Subiectul activ al unora din infracțiunile care împiedică înfăptuirea justiției poate fi orice persoană.

La altele se cere ca subiectul activ să îndeplinească o anumită calitate, stabilită, explicit sau implicit pentru fiecare infracțiune în parte ( exemple: calitatea de expert, de funcționar sau salariat pentru infracțiunea de – omisiune a sesizării organelor judiciare – art. 263 din codul penal, martor sau interpret pentru infracțiunea de – mărturie mincinoasă – art. 260 din codul penal).

La unele infracțiuni, calitatea persoanei constituie o circumstanță agravantă (de exemplu: persoana cu fucție de conducere într-o organizație publică sau persoana cu atribuții de control, art. 263, alin (2) cod penal, persoana care avea îndatorirea de a păzi pe cel evadat, art. 270, alin (1) și (2) cod penal).

Infracțiunile care împiedică înfăptuirea justiției sunt de regulă succeptibile de a fi săvârșite cu participație.

1.5. SUBIECTUL PASIV

Subiectul pasiv al infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției este statul ca titular al valorii sociale ocrotite “înfăptuirea justiției”.

În afară de subiectul principal, unele infracțiuni au și subiect pasiv secundar, adiacent și anume persoana fizică vătămată prin săvărșirea infracțiunii în integritatea ei corporală sau în libertatea ori în demnitatea sa.

De regulă acest subiect pasiv poate fi orice persoană, totuși la unele infracțiuni legea prevede explicit necesitatea existenței unor calități sau condiții speciale a subiectului pasiv (de exemplu în infracțiunile de “omisiunea de încunoștiința organele judiciare, arestarea nelegală și cercetarea abuzivă, supunerea la rele tratamente”).

Dar subiectul pasiv secundar poate fi și o organizație din cele prevăzute la art. 145 cod penal ale cărei interese sunt vătămate prin săvârșirea unei infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției (de exemplu – mărturia mincinoasă, reținerea și distrugerea de înscrisuri).

1.6. LATURA OBIECTIVĂ

Infracțiunile care împiedică înfăptuirea justiției sunt, în general, infracțiuni comisive, elementul lor material realizându-se printr-o inacțiune (nedenunțarea unor infracțiuni, omisiunea sesizării organelor judiciare, omisiunea încunoștiințării organelor judiciare).

Urmarea socialmente periculoasă constă în principal în primejduirea bunei desfășurări a activității de justiție, fără ca, de regulă, să fie necesar să se ajungă la un asemenea rezultat.

În subsidiar, paote apărea și o altă urmare constatând în periclitarea libertății, demnității persoanei sau a sănătății și integrității ei corporale (de exemplu: “supunerea la rele tratamente” art. 267 vechiul cod penal, “represiunea nedreaptă” art. 268 vechiul cod penal, “nerespectarea hotărârilor judecătorești” art. 271 vechiul cod penal).

Raportul de cauzalitate se naște, de regulă, din materialitatea însăși a acțiunii sau inacțiunii făptuitorului.

1.7. LATURA SUBIECTIVĂ

Infracțiunile care împiedică înfăptuirea justiției, fiind în majoritatea lor infracțiuni de acțiune, se comit de regulă cu intenție, fie directă, fie indirectă. O singură excepție privește infracțiunea de înlesnire a evadării, care poate fi săvârșită și din culpă (art. 270 alin. (4) vechiul cod penal).

1.8. FORMA AGRAVANTĂ ȘI SANCȚIUNI

Tentativa acestor infracțiuni este incriminată numai ceea ce privește infracțiunile de tortură, represiunea nedreaptă, evadarea și înlesnirea evadării.

Legiuitorul a prevăzut pentru infracțiunile contra justiției, în general, pedepse cu închisoarea, datorită importanței valorilor sociale ocrotite de normele juridice din acest capitol. Cauze speciale de înlăturare a răspunderii penale există la infracțiunea de mărturie mincinoasă, nedenunțarea unor infracțiuni, favorizarea infractorului, omisiunea de a încunoștiința organele judiciare.

Circumsanțe atenuante speciale sunt prevăzute pentru denunțarea calomnioasă și mărturia mincinoasă. În sfârșit, există circumstanța personală de atenuare a răspunderii penale (nedenunțarea unor infracțiuni ș favorizarea infractorului) și chiar agravarea acesteia (omisiunea sesizării organelor judiciare, înlesnirea evadării).

Cap. II ANALIZA INFRACȚIUNII DE FAVORIZARE A FĂPTUITORULUI

Concept și caracterizare

Este infracțiunea ce constă în ajutorul material sau moral, direct sau indirect, dat unui făptuitor făra o ințelegere stabilită înainte sau în timpul săvarșirii faptei prevăzute de legea penală, în scopul împiedicării sau îngreunarii cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la raspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate (art.269 alin. (1) NCP].

NCP a renunțat la noțiunile de ,,infracțiune’’ și ,,infractor’’ din conținutul denumirii marginale a infracțiunii, uzitându-le pe cele de ,,faptă prevazută de legea penală’’ și de ,,făptuitor’’, deoarece bunul mers al cursului justiției poate fi afectat și prin favorizarea comisă în legatură cu o faptă prevăzută de legea penală care însa nu întrunește și celelalte trăsături esențiale ale infracțiunii (de pildă, în ipoteza în care se reține cauza de neimputabilitate a iresponsabilitații ori a erorii), deoarece întrunirea trăsaturilor esențiale ale infracțiunii și a responsabilitații penale se realizeaza în cadrul procesului penal și nu în raport de apreciere făcută de favorizator;

Deopotrivă, NCP nu mai incriminează în cuprinsul acesteia infracțiuni, favorizarea reală, aceasta fiind cuprinsă în norma de incriminare a tăinuirii;

Are caracter subsidiar, fiind reținuta numai daca nu există alte incriminari speciale ale favorizării (mărturia mincinoasă, înlesnirea evadării).

2. Elemente preexistente

I. Obiectul juridic special

II. Obiectul material

III. Subiecții infracțiunii:

A. Subiectul activ

B. Subiectul pasiv

IV. Locul și timpul săvârșirii infracțiunii

I.Obiectul juridic special

a) obiectul juridic special: relațiile sociale referitoare la înfăptuirea actului de justiție penale prin asigurarea descoperirii, cercetării și judecării celor care au comis fapte prevăzute de legea penală și a executării sancțiunilor penale aplicate, în cazul în care aceste fapte constituie infracțiuni.

II.Obiectul material

b) obiect material: Favorizarea făptuitorului nu are obiect material.

III. Subiecții infracțiunii

A) Subiectul activ: autor poate fi orice persoana (fizică sau juridică) care are capacitate penală;

-persoana vatamată ori avocatul suspectului sau inculpatului poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii;

-participanții la săvârșirea infracțiunii principale nu pot fi autori, complici sau instigator la infracțiunea de favorizare a făptuitorului;

-participația penală la infracțiunea de favorizare a făptuitorului este posibilă în toate formele: cuautorat, instigare, complicitate.

Legea penală se referă la ajutorul dat ,,unui făptuitor’’. În consecința, ajutorul nu trebuie acordat neapărat unui infractor, întrucât activitatea de înfăptuire a justiției este împiedicată inclusive prin sprijinirea unei personae care a comis o faptă interzisă de legea penală dar care ar putea în concret să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii (de pildă, minoritatea sau eroarea de fapt). Aceasta deoarece verificarea condițiilor de existența sau inexistență a responsabilitații penale a unei personae se face în cadrul unui proces penal și nu în raport de aprecierea făcută de favorizator.

Favorizarea făptuitorului presupune o activitate de favorizare a altuia, și nu o activitate de autofavorizare, subiectul favorizării neputând fi deci autorul și nici participantul la fapta în legătură cu care s-a comis activitatea de favorizare.

Datorită aceleiași rațiuni, autorul sau participantul la fapta în legătură cu care s-a comis activitatea de favorizare nu poate fi instigator sau complice la o infracțiune de favorizare privitoare la persoana sa. Deși actele de autofavorizare nu cad sub incidența legii penale, totuși ,dacă un astfel de act realizeaza prin el însuși conținutul altei infracțiuni (de exemplu, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri), autorul actului de autofavorizare răspunde pentru această infracțiune. În practica judiciara s-a decis că fapta inculpatului care, după ce a comis furtul împreună cu fiul său minor, i-a acordat acestuia ajutor în sensul de a ascunde bunul furat, urmărind să protejeze pe fiul său, participant la furt (deși nu avea vârsta de a răspunde penal) constituie infracțiunea de favorizare, dar făptuitorul beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută în alin. (3) al aceluiași articol (favorizarea săvârșită de un soț sau rudă apropiată). Consider soluția instanței criticabilă din considerentele arătate mai sus. Făptuitorul fiind participant la infracțiune, a favorizat un alt participant la fapta prevăzută de legea penală, astfel că fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

Persoana vătămată printr-o infracțiune care îndeplinește acte de favorizare a făptuitorului poate fi subiect activ al infracțiunii de favorizare cănd acțiunea penală pentru infracțiunea anterioară (săvârșită de făptuitorul favorizat) se pune in mișcare din oficiu, iar în cazul infracțiunilor urmărite la plăngerea prealabilă, numai după intervenirea unei condamnări definitive, pănă atunci actele de favorizare echivalând cu o retragere a plângerii.

Infracțiunea poate fi săvârșită și de apărătorul făptuitorului, în măsura în care se dă ajutor acestuia pentru împiedica sau îngreuna cercetările într-o cauză penală, tragerea la răspundere penală, exucutarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, bineînțeles în măsura în care activitațile desfașurate nu sunt permise prin lege pentru exercitarea dreptului la apărare.

În acest sens, apărătorul are dreptul și chiar obligația de a susține interesle personale ale făptuitorului, însă numai în limitele legale și în vederea bunei desfășurări a activitații judiciare.

De asemenea, poate săvârși fapta de favorizare și membrul de familie al făptuitorului, dar aceasta, în conformitate cu prevederile legale, nu se pedepsește [ art.269 alin (3) C.pen].

B) Subiectul pasiv: În primul rând, subiectul pasiv subiectul pasiv principal este statul, ca titular al dreptului de înfăptuire a activității judiciare, iar pe de altă parte,în secundar, ca subiect pasiv (adiacent) poate fi orice persoană ale cărei interese au fost prejudiciate prin comiterea faptei.

În cazul infracțiunii de favorizarea făptuitorului, textul incriminator nu cere nicio condiție de loc, dar prevede o condiție de timp, în ideea că infractorul este ajutat după ce a comis fapte penală (de exemplu, dupa ce a săvârșit un furt). Rezultă deci, în mod indubitabil, că fapta comisă de cel favorizat (de exemplu, de autorul unei tâlhării) trbuie obligatoriu sa se plaseze, în timp, anterior activitații de favorizare.

IV. Locul și timpul săvârșirii infracțiunii

3. Structura sau conținutul juridic al infracțiunii

I. Situația premisă

II. Conținutul constitutiv al infracțiunii:

A. Latura obiectivă:

a) Elementul material

b) Urmarea imediată

c) Legătura de cauzalitate

B. Latura subiectivă:

a) Elementul subiectiv

b) Cerințe esențiale.

Conținutul constitutiv al infracțiunii

Latura Obiectivă

a) Elementul material. În cazul infracțiunii de favorizarea făptuitorului, elementul material constă în activitatea de a da ajutor unui făptuitor, pentru a împiedica sau îngreuna cercetările intr-o cauză penală, tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul comiterii infracțiunii.

Ca atare, pentru existența faptei de favorizare se cere, în primul rând, să se acorde un ajutor, neavând relevanța dacă cel favorizat este autor, complice sau instigator, ori dacă fapta favorizată se prezintă sub formă consumată sau sub forma tentativei pedepsibile, ori chiar în situația în care aceasta nu constituie infracțiune. Condiția esențială este însă ca fapta să fie prevăzută de legea penală, adică, să îndeplinească cel puțin condițiile tipicitații obiective. De asemenea, nu prezintă importanță natura faptei săvârșite. Întrucât legea nu face nicio precizare, fapta prevăzută de legea penală săvârșită de făptuitorul favorizat poate fi oricare dintre faptele prevăzute de legea penală, indiferent de forma de vinovăție în care se săvârșește.

Nu interesează dacă ajutorul dat făptuitorului se referă la toate actele infracționale comise de acesta sau numai la o parte din ele. Fapta constituie infracțiunea de favorizarea făptuitorului chiar dacă făptuitorul favorizat este ulterior achitat.

Favorizarea făptuitorului fiind o faptă autonomă, distinctă de cea comisă de făptuitorul favorizat, favorizatorul poate fi condamnat chiar dacă cel căruia i-a dat ajutor nu a fost trimis în judecată pentru fapta săvârșită.

Ajutorul poate fi acordat prin acte comisive sau prin acte omisive și poate fi material sau moral. De asemenea, ajutorul poate fi dat direct sau indirect, prin intermediul unei alte persoane.

În practica judiciară s-a statuat că există favorizare atunci când făptuitorul, aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate cu durată mare, sesizeaza organele de urmarire penală, afirmând că el este autorul unei anumite infracțiuni, pe care nu o comisese, pentru a împiedica urmarirea penală împotriva adevăraților vinovați, pe care îi cunoștea sau când făptuitorul a întocmit în mod nereal o declarație, în numele tatălui parții vătămate din care rezultă că acesta și-ar fi retras plângerea prealabilă împotriva persoanei favorizate, dispunând ulterior, în baza acestei declarații, clasarea.

Nu interesează mijloacele folosite de persoana care a favorizat. Atunci când mijlocul folosit de favorizator constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile referitoare concursul de infracțiuni.

Nu există însă infracțiunea de favorizare a făptuitorului dacă favorizatorul nu a comis acte concrete de ajutoare, ci a dat numai declarații mincinoase la organul de urmărire penală, afirmând că nu a avut cunoștiință de săvârșirea infracțiunii. În acest caz se va reține numai infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Pentru existența faptei pe care o analizăm se mai cere ca ajutorul să se dea unei persoane care a săvârșit anterior, o faptă prevăzută de legea penală.

Așa cum am precizat, ajutorul trebuie dat făptuitorului fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul comiterii faptei. În cazul când ajutorul este acordat făptuitorului după comiterea faptei, dar pe baza unei înțelegeri stabilite înainte sau în timpul comiterii faptei, sunt aplicabile prevederile art. 48 sau 52 C.pen. privind complicitatea sau participația improprie.

A da ajutor unui făptuitor pentru a împiedica sau îngreuna cercetările într-o cauză penală, tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate înseamnă a da orice sprijin acestuia pentru a întârzia sau a împiedica cercetările într-o cauză penală, urmarirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori a unei alte măsuri privative de libertate. Aceasta este o favorizare personală, in personam.

Ajutorul pentru a îngreuna sau zădărnici cercetarea penală sau tragerea la răspundere penală poate fi dat infractorului în intervalul de la săvârșirea infracțiunii și până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de achitarre sau de încetare a procesului penal. Ajutorul dat făptuitorului pentru a împiedica sau îngreuna executarea pedepsei sau a unei măsuri privative de libertate, după ce hotărârea de condamnare este definitvă sau executorie poate privi întârzierea executării sau sustragerea infractorului de la executarea pedepsei principale sau a pedepsei complementare, ori a măsurii internării medicale sau a internării într-un centru educativ sau de detenție (de exemplu, ascunderea sau înlesnirea ascunderii condamnatului sau a evadatului).

În practica judiciară s-a considerat că nu s-a săvârșit infracțiunea de favorizarea făptuitorului, întrucât nu se realizează latura obiectivă, nefiind întrunite condițiile concrete de ajutorare, în cazul inculpatului care a dat două declarații în cursul urmăririi penale, în care relatează că autorul infracțiunii i-a povestit că a dat victimei o palmă, ulterior recunoscând (în momentul punerii sub acuzare pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului) că a știut că inculpatul G.M. a lovit victima cu bâta, întrucât acesta i-a povestit, dar s-au înțeles să declare că i-a dat doar o palmă, în cazul în care aceasta va sesiza organele judiciare. Se mai argumentează că, în temeiul dispozițiilor art. 103 C. pr. pen., probele nu au valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Or, declarația dată de inculpat nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză. Considerăm soluția instanței discutabilă sub aspectul motivării, deoarece declarațiile făptuitorului date în fața organului de urmărire penală constituie acte de ajutor față de autorul infracțiunii, în condițiile unei înțelegeri stabilite după săvârșirea faptei. Favorizarea făptuitorului este o infracțiune de pericol, astfel încât nu se cere ca ajutorul dat infractorului să împiedice sau să îngreuneze efectiv urmărirea penală, ci doar să urmărească acest obiectiv. Pentru același motiv, faptul că declarația inculpatului nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză este lipsit de relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de favorizarea făptuitorului. Considerăm că în speța de față nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea făptuitorului pe alte considerente, și anume că fapta constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Cu privire la elementul material al favorizării mai trebuie precizat că fapta se poate comite si prin omisiune: de exemplu, polițistul care nu împiedică cu intenție pe cei care, după ce au sustras anumite bunuri, încearcă să fugă de la locul faptei.

De asemenea, ajutorul dat unei persoane reținute sau deținute pentru a evada, deși urmărește să înlăture executarea pedepsei, nu se încadrează în textul art. 269 C. pen., ci în prevederile art. 286 C. pen., care incriminează infracțiunea de înlesnirea evadării, acest text din urmă aplicându-se, deoarece are caracter special în raport cu prevederile art. 269 C. pen.

În alte cazuri, dacă mijlocul utilizat în favorizarea făptuitorului constituie prin el însuși o infracțiune, se vor aplica regulile privitoare la concursul de infracțiuni. Astfel, fapta inculpatului, șeful poliției judiciare de a încerca zădărnicirea urmării penale împotriva unui informator al său pentru tentativă de omor, prin întocmirea unei adrese către institutul medico-legal cu număr fals și prin înregistrarea unui denunț privind o altă persoană decât făptuitorul, în profida mențiunii din registrul de evenimente constituite atât infracțiunea de favorizarea făptuitorului, cât și infracțiunea de fals intelectual.

b) Urmarea imediată. În cazul infracțiunii de favorizarea făptuitorului, urmarea imediată constă în creearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiției penale. Această stare de pericol subzistă și în situația în care ajutorul dat făptuitorului, este apt să aibă ca rezultat sustragerea de la răspunderea penală, însă acest rezultat nu se realizează în mod concret, existând doar posibilitatea de a se produce vreunul din rezultatele amintite.

c) Raportul de cauzalitate. Legătura de cauzalitate rezultă implicit din comiterea faptei, mai precis, constatarea că a fost săvârșită activitatea de dare de ajutor unui participant la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală înseamnă implicit și constatarea legăturii de cauzalitate.

B) Latura subiectivă. Elementul subiectiv constă în vinovăție care se manifestă sub forma intenției directe. Este de esența acestei infracțiuni lipsa unei înțelegeri anterioare sau concomitente comiterii faptei prevăzute de legea penală între favorizator și făptuitorul favorizat, în caz contrar fiind vorba de o complicitate la săvârșirea infracțiunii sau de participație improprie.

Favorizarea făptuitorului subzistă deci numai atunci când favorizatorul a știut că cel căruia îi dă ajutor a săvârșit o faptă prevăzută de legea penala, neinteresând dacă a știut sau nu ce fel de faptă a săvârșit cel favorizat, sau în ce calitate a participat la fapta respectivă (autor, instigator sau complice).

Fapta comisă din culpă nu este prevăzută de lege ca infracțiune, întrucât ajutorul este dat în vederea unui anumit obiectiv prevăzut în text (împiedicarea sau îngreunarea cercetării penale).

Mobilul nu interesează pentru existența infracțiunii, ci numai ca element de individualizare a pedepsei. Pentru existența infracțiunii, ci numai ca element de individualizare a pedepsei. Pentru existența infracțiunii legea prevede realizarea unui anumit scop, respectiv ca activitatea de favorizare să se facă în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.

4. Forme. Sancționare

A. Forme. Infracțiunea de favorizare a făptuitorului este succeptibilă de a fi realizată printr-o activitate ilicită de durată și cu o derulare în toate formele obișnuite: acte pregătitoare, tentativă, consumare, epuizare.

Actele pregătitoare și tentativa, deși posibile, nu sunt incriminate. În același timp, actele pregătitoare pot fi însă sancționate ca activități de complicitate anterioară, în situația în care s-a comis infracțiunea, iar acele acte au fost făcute de altcineva decât autorul infracțiunii de favorizare.

Consumarea infracțiunii de favorizarea făptuitorului are loc în momentul când activitatea de ajutor a fost realizată și s-a produs urmarea imediată, în sensul că ajutorul dat avea ca obiectiv, aptitudinea de a împiedica sau îngreuna cercetările într-o cauză penală, tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate.

Consumarea favorizării este realizată indiferent dacă urmărirea penală, judecata ori executarea pedepsei sau a măsurii privative de libertate a fost sau nu împiedicată sau îngreunată.

Infracțiunea de favorizarea făptuitorului poate fi comisă și în formă continuă (de pildă, ascunderea făptuitorului) și, de asemenea, poate îmbrăca forma infracțiunii continuate (de exemplu, efectuarea în mod repetat a unor acte de ajutor în realizarea aceleiași rezoluții), activitatea ilicită putându-se prelungi astfel și după consumarea infracțiunii, fapta epuizându-se în momentul încetării ajutorului ori a ultimului act de ajutor dat infractorului.

B. Sancționare. Potrivit art. 269 alin. (1) C. pen., pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului este închisoarea de la unu la 5 ani sau amendă.

În conformitate cu prevederile art. 269 alin (2) C. pen., pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autorul faptei prevăzute de legea penală a cărui favorizare a avut loc, prin aceasta înțelegându-se maximul pedepsei prevăzute în dispoziția care prevede infrațiunea comisă.

Potrivit art. 269 alin. (3) C. pen., favorizarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește. Interpretarea legală a noțiunii de membru de familie este făcută în art. 177 C. pen. Calitatea de membru de familie, ca motiv care justifică nesancționarea sau reducerea pedepsei, trebuie să existe în momentul comiterii faptei. De asemenea, în cazul în care există mai mulți participanți la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală a cărei favorizare a avut loc, cauza de nepedepsire se aplică dacă favorizatorul are calitatea de membru de familie în raport cu toate persoanele favorizate.

În speță, inculpatul a ajutat pe fratele său și pe o altă persoană să transporte un porc, cunoscând faptul că aceștia îl sustrăseseră de la o fermă aparținând primăriei.Cum între inculpat și coautorul infracțiunii de furt nu există raporturi de rudenie, în mod corect instanța nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 264 alin. (4), interpretarea corectă a acestui text impunând concluzia că în cazul coautorului, dispoziția de nepedepsire este aplicabilă numai dacă favorizatorul este rudă cu toți autorii infracțiunii pe care i-a favorizat (C.S.J., secția penală, decizia nr. 1922/1992, în Probleme de drept din jurisprudența Curții Supreme de Justiție în materie penală 1990-1992, p.383.

Unele cauze care înlătură răspunderea penală sau care înlătură executarea pedepsei (amnistie, grațierea), în măsura în care sunt incidente în raport cu fapta comisă de cel favorizat, nu produc automat efecte în raport cu aplicarea sau executarea pedepselor pentru favorizator. Soluția se fundamentează pe ideea că favorizarea este o infracțiune autonomă, distinctă și, ca atare, pentru a beneficia de amnistie sau grațiere în actele pe care amnistia sau grațierea le acordă, trebuie să fie cuprinse prevederi explicite din care să reiasă care fapte de favorizare sunt amnistiate și care favorizatori sunt grațiați.

CAP. III EXPLICAȚII COMPLEMENTARE

1.Aspecte procesuale

2.Legătura cu alte infracțiuni; asemănări și deosebiri

1.Aspecte procesuale

Acțiunea penală în cazul acestei infracțiuni se pune în mișcare din oficiu. Urmărirea penală o efectuează organele de poliție, iar judecata în primă instanță revine judecătoriei.

Practică judiciară

Fapta unei persoane care, aflându-se în executarea unei pedepse privative

de libertate cu durată mare, sesizează organele de urmarire penală afirmând că este autorul unei anume infracțiuni, pe care el nu o comisese pentru a zădărnici urmărirea penală împotriva adevăraților vinovați pe care îi cunoștea, constituie infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.

Curtea de Apel București, Secț. a II-a pen., dec. Nr. 216/1996.

Fapta inculpatului care, după ce un prieten al său a furat fără știrea sa un autoturism, în scopul folosirii fără drept, a condus pe drumurile publice acel autoturism, despre a cărui proveniență a aflat între timp, asigurând astfel autorului furtului care nu avea permis de conducere folosul infracțiunii, constituie infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264. C. pen. și nu aceea de tăinuire prevăzută de art.221 C.pen.

Curtea de Apel București, Secț.I.pen., dec nr.840/1997.

Fapta inculpatului de a se înțelege cu autorul unui furt, după săvârșirea de către acesta a infracțiunii, de a-l ajuta să vândă bunurile sustrase și de a împărții prețul obținut, constituie infracțiunea de tăinuire prevăzută de art.221 C.pen. și nu aceea de favorizare a infractorului prevăzută de art.264 C.pen. Cea ce deosebește cele două infracțiuni raportate la speță este scopul de a obține un folos material pe care îl urmărește făptuitorul caracteristic infracțiunii de tăinuire.

Curtea Supremă de Justiție, Secț.pen., dec.nr.2332/1996.

Fapta celui care fără să fi promis vreun sprijin anterior sau concomitent cu sustragerea bunurilor îl ajută pe autorul furtului să scoată din unitate bunurile sustrase și depozitate în dulapul personal din vestiar, nu constituie complicitate la infracțiunea de furt, ci infracțiunea de favorizarea infractorului.

Trib.Jud.Timiș, dec.pen.nr.452/1982.

Omisiunea unei persoane, de a încunoștința autoritățile despre o infracțiune de omor săvârșită chiar în prezența sa, urmată de darea unor declarații mincinoase în fața organului de urmărire penală în sensul că nu are cunoștință despre acea faptă, constituie numai infracțiunea de nedenunțare a unor infracțiuni, prevăzută în art.262. alin.1 C.pen., iar nu și infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art.264 alin.1 C.pen.

Trib.Supr.,Secț.pen., dec.nr. 1139/1984.

Nu există infracțiunea de favorizarea infractorului dacă făptuitorul nu comite acte concrete de ajutare a acestuia, de îngreunare sau zădărnicie a urmăriri penale ori judecății, ci numai a dat declarații mincinoase la organul de urmărire penală.

Trib. Supr. Secț. pen. dec. Nr. 1139/1984, R.R.D. nr.9/1985.

Aspecte procesuale Ncpp

Art. 7

Obligativitatea punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale

(1) Procurorul este obligat să pună în mișcare și să exercite acțiunea penală din oficiu atunci când există probe din care rezultă săvârșirea unei infracțiuni și nu există vreo cauză legală de împiedicare, alta decât cele prevăzute la alin. (2) și (3).

(2) În cazurile și în condițiile prevăzute expres de lege, procurorul poate renunța la exercitarea acțiunii penale dacă, în raport cu elementele concrete ale cauzei, nu există un interes public în realizarea obiectului acesteia.

(3) În cazurile prevăzute expres de lege, procurorul pune în mișcare și exercită acțiunea penală după introducerea plângerii prealabile a persoanei vătămate sau după obținerea autorizării ori sesizării organului competent sau după îndeplinirea unei alte condiții prevăzută de lege.

Art. 14

Obiectul și exercitarea acțiunii penale

(1) Acțiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni.

(2) Acțiunea penală se pune în mișcare prin actul de inculpare prevăzut de lege.

(3) Acțiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal, în condițiile legii.

Art. 15

Condițiile de punere în mișcare sau de exercitare a acțiunii penale

Acțiunea penală se pune în mișcare și se exercită când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există cazuri care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acesteia.

Art. 309

Punerea în mișcare a acțiunii penale

(1) Acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1).

(2) Punerea în mișcare a acțiunii penale este comunicată inculpatului de către organul de urmărire penală care îl cheamă pentru a-l audia. Dispozițiile art. 108 se aplică în mod corespunzător, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

(3) La cerere, inculpatului i se eliberează o copie a ordonanței prin care a fost dispusă măsura.

(4) Atunci când consideră necesar, procurorul poate proceda personal la audierea inculpatului și la comunicarea prevăzute la alin. (2).

(5) Organul de urmărire penală continuă urmărirea și fără a-l audia pe inculpat atunci când acesta lipsește nejustificat, se sustrage sau este dispărut.

FAVORIZAREA FĂPTUITORULUI (art. 269 CP) ÎN PROPRIA CAUZĂ NU SUBZISTA – CA Târgu Mureș, decizia nr. 87/A/26.03.2014: „Martorul care este un acuzat în devenire trebuie să beneficieze de drepturile apărării, între care cel de a minți pentru a se disculpa. A considera altfel ar aduce atingere dreptului de a nu se autoincrimina”

Curtea de Apel Târgu Mureș a confirmat soluția de achitare dispusă de Judecătoria Târgu Mureș în privința unui inculpat. sub aspectul savârșirii infracțiunii de favorizare a făptuitorului.

Instanța de control judiciar a apreciat ca întemeiate considerentele judecătorului fondului, în sensul că inculpatul nu a fost acuzat în înțelesul Convenției EDO la momentul audierii sale în faza de urmărire penală, însă declarația sa a privit fapte pentru care ulterior putea fi acuzat potrivit procedurii penale, aspect ce a rezultat din informarea asupra dreptului său la tăcere și din asistarea sa de catre un avocat.

„Martorul care este un acuzat în devenire trebuie să beneficieze de drepturile apărării, între care cel de a minți pentru a se disculpa. A considera altfel ar aduce atingere dreptului de a nu se autoincrimina. La momentul declarației reclamate ca mincinoase, inculpatul M.M.L. Era chemat să relateze despre procedura de achiziție frauduloasă, la realizarea căreia și el a participat. Participarea sa, așa cum reise din preambulul declarației, era chiar faptul în considerarea căruia a fost citat. Ca urmare, ar fi lipsit de loialitate să i se atribuie calitatea de martor, iar nu cea de făptuitor. De altfel, nici în cuprinsul declarației nu i se atribuie nici un moment inculpatului calitatea de martor. Cum mărturia mincinoasă priveste martorul, iar nu alte persoane, în mod întemeiat s-a dispus achitarea”.

Decizia nr. 87/A/26.03.2014. Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie

Preș. Mihaela Ramona CREȚU

Jud. Iulian Constantin BĂLAN

Obiectul dosarului: infracțiuni de corupție (Legea nr. 78/2000)

Faptele deduse judecații: abuz în serviciu contra intereselor publice (art. 13/2 din Legea nr. 78/2000); uz de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legatură directa cu infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție (art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000); favorizarea făptuitorului (art. 269 CP).

Soluția: Admite apelurile declarate de PICCJ-DNA-ST Târgu Mureș și de inculpații C.I. și M.M.L. împotriva sentinței penale nr. 756/24.07.2013 a Judecătoriei Târgu Mureș, desființeaza parțial sentința atacată și rejudecă. În baza art. 16 lit. b) Cpp, achită pe inculpatul M.M.L. pentru savârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului. În baza art. 16 lit. f) Cpp, încetează procesul penal față de inculpatul Circu Ioan pentru savârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare la data faptei, ca urmare a prescrierii răspunderii penale. Menține restul dispozițiilor. Definitivă.

>>Decizia nr. 87/A/26.03.2014 pronuntata de Curtea de Apel Targu Mures – Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie, in dosarul nr. 9591/320/2008.

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.705/R/2013

Ședința publică din 22 mai 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. G., JUDECĂTORI: D.P.,

GREFIER: D.S.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror: D.S.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații L.V.D. și N.C. împotriva sentinței penale nr.347 din 19 martie 2013 a Judecătoriei

1. N., pronunțată în dosarul nr._, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor după cum urmează :

– inculpatul N.C. – conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost suspendat, prev. și ped. de art. 86 alin. 2 din OUG nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art. 33 lit. b C.pen. și art. 37 lit. a C.pen.

– inculpatul L.V. D. – favorizarea infractorului, prev. și ped. de art.264 C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații, asistați de apărător ales, av.G.M., din Baroul Cluj, cu delegații la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se prezintă apărătorii din oficiu ai inculpaților, av.L.M. și av.C.I., în substituirea av.L.A., care solicită acordarea parțială a onorariilor avocațiale pentru studierea dosarului.

Apărătorul inculpaților solicită ascultarea inculpaților înainte de a se proceda la dezbaterea pe fond a cauzei, având în vedere că aceștia și-au schimbat poziția procesuală.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea cererii, apreciind că nu este utilă și necesară reaudierea inculpaților.

Deliberând, respinge cererea formulată de apărătorul inculpaților privind reaudierea acestora, apreciind că nu este necesară ascultarea inculpaților, având în vedere și soluția pronunțată de prima instanță, urmând să se rețină poziția inculpaților la ultimul cuvânt.

Apărătorul inculpaților depune la dosar concluzii scrise, și înscrisuri în circumstanțiere, respectiv caracterizări și acte medicale cu privire la cei doi inculpați.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.

Apărătorul inculpaților solicită pentru inculpatul L., admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, să se dispună reducerea pedepsei aplicate pentru infracțiunea prev.de art.260 alin.3 C.pen. sub minimul special prevăzut de lege până spre minimul general, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.a și b C.pen., iar în baza art.81 suspendarea condiționată a executării pedepsei. Inculpatul a declarat că el este cel care a condus autoturismul, deoarece știa că inculpatul N.C. a fost condamnat anterior la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 și avea permisul de conducere suspendat, astfel că a dorit să-l ajute, ca și prieten, să nu execute pedeapsa în detenție, mai ales că în urma divorțului, avea de plătit pensia alimentară pentru fiul său minor și în plus, acesta își ajută material ambii părinți. Solicită să se aibă în vedere că inculpatul a avut o conduită bună în societate anterior săvârșirii infracțiunii, nu are antecedente penale și că în prezent a recunoscut și regretat comiterea faptei, astfel că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea efectivă a pedepsei în regim de detenție.

În privința inculpatului N.C., solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, să se dispună reducerea pedepsei aplicate, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prev.de art.74 C.pen. Astfel, solicită să se aibă în vedere că prejudiciul cauzat a fost minor, nu au existat victime, că luarea deciziei de a conduce autovehiculul s-a datorat impulsului de gelozie pe fondul consumului de alcool și că a condus autoturismul pe o distanță scurtă, de circa 3 km, în condițiile în care traficul era scăzut, fapta fiind comisă la orele 23. De asemenea, inculpatul a avut o conduită bună în societate, nu este o persoană violentă, a recunoscut și regretat comiterea faptei în prezent, își ajută material ambii părinți, care sunt bolnavi, are un copil minor căruia îi achită pensie de întreținere și are probleme de sănătate, așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că pedepsele aplicate sunt pe măsura gravității faptelor comise. Aceștia au conștientizat gravitatea faptelor doar în fața instanței de recurs, ori dacă ar fi recunoscut și în fața instanței de fond, ar fi beneficiat de disp.art.320/1 C.pr.pen., iar pedepsele ar fi fost mult mai mici. Inculpatul L.V., având ultimul cuvânt, regretă comiterea faptei. Inculpatul N.C., având ultimul cuvânt, regretă comiterea faptei și solicită reducerea pedepsei aplicate.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.347 din 19 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, R cu aplicarea art. 37 lit. a din C.pen a fost condamnat inculpatul N.C., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

S-a constatat starea de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în condițiile art. 81, 82 din C.pen. prin sentința penală nr. 33/19 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Huedin, definitivă prin neapelare la data de 2 martie 2010.

În baza 83 al. 1 din C.pen. s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată în condițiile art. 81, 82 din C.pen. prin sentința penală nr. 33/19 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Huedin, definitivă prin neapelare la data de 2 martie 2010, iar pedeapsa de 1 an închisoare se va adăuga pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 86 al. 2 din OUG 195/2002, R cu aplicarea art. 37 lit. a din C.pen a fost condamnat inculpatul N.C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

S-a constatat starea de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în condițiile art. 81, 82 din C.pen. prin sentința penală nr. 33/19 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Huedin, definitivă prin neapelare la data de 2 martie 2010.

În baza 83 al. 1 din C.pen. s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată în condițiile art. 81, 82 din C.pen. prin sentința penală nr. 33/19 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Huedin, definitivă prin neapelare la data de 2 martie 2010, iar pedeapsa de 1 an închisoare s-a adăugat pedepsei de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. b din C.pen. s-a constatat că cele două infracțiuni cu fost săvârșite în condițiile concursului ideal de infracțiuni.

În baza art. 34 al. 1 lit. b din C.pen. au fost contopite pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani închisoare și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit a teza a II-a din C.pen. pe perioada prevăzută de art. 71 al. 2 din C.pen.

În baza art. 260 al. 1 din C.pen a fost condamnat inculpatul L.V.D., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit a teza a II-a din C.pen. pe perioada prevăzută de art. 71 al. 2 din C.pen.

În baza art. 191 al. 2 din C.p.p. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În baza art. 189 al.1 din C.p.p. onorariile parțiale ale avocaților desemnați din oficiu, d-na V.A.C. de 100 lei și d-na T.O.M. de 100 de lei au fost avansate din Fondurile M. ui Justiției.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că față de inculpatul N.C. urmărirea penală a fost începută prin rezoluția din_ de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și confirmată de procurorul competent în data de_, iar față de inculpatul L.V.D. urmărirea penală a fost începută prin rezoluția din data de_ de către Parchetul de pe lângă Curte de Apel C.

La data de_, în jurul orelor 23.30, lucrătorii din cadrul Biroului Rutier C. au fost direcționați să se deplaseze pe strada E.I. nr.38 din mun. C.-N., întrucât a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Organele de poliție ajunse la fața locului au constatat că poarta de la imobilul cu nr.38 de pe str.E. I. a fost avariată în urma impactului cu un autoturism, după care în prezența martorilor asistenți H.E. și N.M.O, au identificat conducătorul auto în persoana inculpatului N.C., care a declarat verbal că deține permis de conducere, dar că i-a fost suspendat dreptul de a conduce printr-o sentință penală în urma conducerii unui autovehicul sub influența alcoolului, acestea fiind consemnate în procesul-verbal de constatare din data de_ . Acest fapt a fost confirmat ulterior, prin sentința penală nr. 33/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, prin care inculpatul a fost condamnat la 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei și i s-a anulat permisul de conducere, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, R. Din cercetările organelor de poliție a mai reieșit că autoturismul implicat în incidentul rutier, marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_, se afla în proprietate personală a inculpatului N.C. .

Cu ocazia identificării inculpatului constatând că acesta prezenta halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest seria ARZF nr. 0421, care la poziția nr.00823 a indicat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ca urmare a rezultatului alcooltest, inculpatul a fost condus la clinica UPU 1, C.N., unde i-au fost recoltate două probe de sânge, la interval de 1 oră, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.671/IX/a/183/2011, reiese că la prima probă biologică, recoltată la ora 00.45, inculpatul avea o alcoolemie de 1,95 g ‰ iar la cea de a doua probă recoltată la ora 01.45, avea o alcoolemie de 1,75 g ‰, rezultând că alcoolul era în eliminare.

Din declarația martorei N.M.O., care locuiește la imobilul a cărui poartă de acces a fost avariată, reiese că în jurul orelor 23.00 se afla acasă și auzind sunetul specific unei loviri în poartă, aproximativ la 1 minut după producerea incidentului a ieșit din casă, observând un auto de culoare închisă care a intrat în poarta imobilului și o persoană care intra sau ieșea din mașină pe ușa șoferului și pe care l-a identificat în persoana inculpatului N.C. . Martora a mai declarat că nu a văzut nici o altă persoană în mașină sau în jur și după aproximativ 5-6 minute a ieșit afară și vecina H.E., locuința celor două având curtea comună.

Declarațiile martorei H.E. se coroborează cu declarațiile primei martore, aceasta relatând că după ce a auzit un zgomot la poartă a ieșit și a constatat că o mașină a intrat în coliziune cu poarta și lângă autoturism l-a văzut pe inculpatul N.C. Cele două martore au declarat că au încercat să discute cu inculpatul pentru a îl identifica ca și garanție pentru a repara poarta, însă acesta nu avea nici un act de identitate asupra lui și în plus constatând că inculpatul este într-o stare avansată de ebrietate, întrucât mirosea puternic a alcool, se clătina și nu vorbea coerent, au decis să anunțe organele de poliție. Aceștia au sosit după aproximativ 30 de minute, l-au identificat pe făptuitor în persoana inculpatului N.C. și l-au supus testării cu aparatul alcooltest, după care l-au condus la o clinică pentru recoltare de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Martorele au mai declarat că în tot acest timp nu l-au auzit pe inculpat spunând că o altă persoană ar fi condus autoturismul și nici nu au văzut o altă persoană în apropierea producerii incidentului în afară de inculpat, însă acesta le-a solicitat în mod repetat și insistent să nu anunțe organele de poliție și a încercat să realizeze o înțelegere cu martorele promițând că va repara pagubele produse.

Inculpatul N.C. nu a recunoscut săvârșirea faptei, în schimb a declarat în fața instanței de judecată că nu el a condus autoturismul implicat în incident ci inculpatul L.V.D. În esență inculpatul a relatat că s-a întâlnit cu inculpatul L. în cursul zilei de 21 ianuarie 2010 și l-a rugat să îl ducă până în cartierul Zorilor pe str. E.I., fiindcă el avea carnetul suspendat anterior. Ajungând pe strada respectivă nu a indicat corect strada la care trebuiau să vireze, iar când inculpatul L. a frânat, autoturismul a alunecat și au intrat în coliziune cu o poartă. Inculpatul L. a confirmat cele relatate de inculpatul N.C., declarând, mai întâi în calitate de martor în cursul urmăririi penale, iar ulterior în fața instanței de judecată, că el a condus autoturismul aflat în proprietatea inculpatului N.C. la rugămintea acestuia, iar după coliziunea cu poarta el a părăsit locul accidentului fiindcă s-a enervat din cauza comportamentului inculpatului N., care l-a înjurat și l-a lovit din cauza accidentului și astfel nu a avut cunoștință de venirea poliției la locul faptei, aflând cele întâmplate ulterior abia după câteva zile. Aceste declarații nu se coroborează în primul rând cu prima declarație a inculpatului N., care imediat după recoltarea probelor biologice a declarat că după ce au intrat pe alea greșită la volanul autovehiculului fiind inculpatul L. Întrucât drumul era foarte îngust și acoperit cu zăpadă la volanul autovehiculului a trecut inculpatul N., însă mașina a derapat și a intrat în poartă.

În al doilea rând declarațiile celor doi inculpați nu se coroborează nici cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii și nici cu declarațiile martorelor H.E. și N.M.O. reținute mai sus, având în vedere că intervalul de timp de 1 minut în cazul martorei N.M.O.și câteva minute în cazul martorei H.E. de la momentul producerii incidentului și până la ieșirea acestora din locuințele lor neputând fi suficiente, pentru ca cei doi inculpați să se certe și după aceea ca inculpatul L. să iasă din raza vizuală a martorelor, fiindcă deși totul s-a petrecut în timpul nopții, strada respectivă este iluminată stradal, chiar în dreptul porții avariate aflându-se un felinar public, care luminează toată panta de aproximativ 25 de metri până la str. E.I.

În plus, astfel cum au declarat cele două martore, în tot cursul discuțiilor purtate cu inculpatul N. imediat după incident acesta nu a amintit deloc că ar mai fi fost cineva cu el în mașină sau chiar că acea persoană ar fi condus autoturismul și nici în procesul-verbal de constatare nu s-a reținut că inculpatul ar fi amintit prezența unei alte persoane la săvârșirea faptei sau că fapta ar fi fost săvârșită de către o altă persoană. Mai mult, nici ulterior cu ocazia luării autovehiculului din curtea martorelor a doua zi sau cu ocazia întâlnirii cu acestea în vederea reparării pagubelor produse inculpatul nu a menționat că altcineva ar fi săvârșit fapta ci doar se scuza în mod repetat, arătând că regretă cele întâmplate.

În ceea ce privește explicația inculpatului prezentată fața instanței de judecată, anume că nu și-a dat seama ce vorbește când a declarat că inc. L. a condus doar până când și-au dat seama că nu au virat la strada corectă și că după aceea el a urcat la volan, încercând să scoată mașina pe strada principală, din cauza consumului de alcoolul și pentru că era foarte amețit, aceasta nu poate fi acceptată de către instanță. Astfel, instanța reține că în condițiile în care inculpatul a fost capabil să discute cu martorele și să aibă raționamentul necesar de a le solicita să nu anunțe organele de poliție fiindcă el a mai avut probleme similare anteriore, acesta ar fi putut să își dea seama că dacă într-adevăr nu el a condus autoturismul nu ar mai fi avut nici o consecință penală faptul că el a consumat anterior băuturi alcoolice. Însă, în mod paradoxal inculpatul a ales o variantă de a se sustrage de la răspundere penală mult mai greu de realizat, respectiv convingerea persoanelor prejudiciate de a nu anunța organele de poliție, în loc să le aducă imediat la cunoștință martorelor și ulterior organelor de poliție adevărul pretins ulterior, respectiv faptul că nu el a condus autoturismul și că adevăratul făptuitor, L.V.D. a părăsit locul accidentului.

Prin urmare față de cele prezentate, instanța a înlăturat declarațiile inculpaților date în fața instanței de judecată și a reținut starea de fapt ce reiese din celelalte probe administrate în cauză, anume că inculpatul N.C. a condus autoturismul, proprietate personală, marca VW cu nr. de înmatriculare _, pe str. E.I. din mun. C.-N., fiind sub influența băuturilor alcoolice, având o îmbibație alcoolică de cel puțin 1,95 g ‰ și având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În această stare inculpatul a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

În ceea ce privește pe inculpatul L. instanța a reținut că, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței a dat declarații mincinoase, autoînvinuindu-se de săvârșirea faptei reținute în sarcina inculpatului N.C., cu scopul de a îl ajuta pe inculpatul N. să se sustragă de sub urmărirea penală.

În cauză s-a dispus și efectuarea testului poligraf cu inculpații N.C. și L.V. D., iar ambii inculpați au consimțit să fie testați cu aparatul poligraf. Astfel, din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr.6536 din_ reiese că, atât răspunsurile inculpatului L., cât și răspunsurile inculpatului N. la întrebările relevante cauzei au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

În plus, în ";Nota"; raportului sunt menționate următoarele: "pe întreg parcursul testului subiectul N.C. a avut un comportament menit să denatureze traseele diagramei poligraf (respirație controlată, mișcări fine ale degetelor, pe care au fost atașați senzorii GSR, tuse provocate pe întrebările de control)";.

Instanța a considerat că rezultatul testării poligraf, deși nu poate avea în procesul penal forța probantă corespunzătoare a celorlalte probe administrate în cauză, totuși poate oferi date care coroborate cu probele din dosar să contribuie la stabilirea adevărului.

În drept, fapta inculpatului N.C., care, în cursul termenului de încercare stabilit în urma condamnării la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în condițiile art. 81, 82 din C.pen. prin sentința penală nr. 33/19 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Huedin, definitivă prin neapelare la data de 2 martie 2010, la data de_, în jurul orelor 23.00 a condus autoturismul marca VW GOLF, cu nr. de înmatriculare_, pe str. E.I. din mun. C.-N., având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,95 g ‰ la prima recoltare de probe biologice și 1,75 g ‰ la cea de a doua recoltare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană, care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, R cu aplicarea art. 37 lit. a din C.pen..

Fapta aceluiași inculpat care, în cursul termenului de încercare stabilit în urma condamnării la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în condițiile art. 81, 82 din C.pen. prin sentința penală nr. 33/19 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Huedin, definitivă prin neapelare la data de 2 martie 2010, la data de_, în jurul orelor 23.00, a condus autoturismul marca VW GOLF, cu nr. de înmatriculare_, pe str. E.I. din mun. C.-N., având permisul de conducere suspendat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost suspendat, prevăzută de art.86 al.2 din OUG nr.195/2002, R cu aplicarea art. 37 lit. a din C.pen..

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunilor săvârșite de inculpat, din starea de fapt reținută reiese că inculpatul a circulat pe drumurile publice din mun. C.-N., la volanul autoturismului marca VW GOLF, cu nr. de înmatriculare_, pe str. E. I. din mun. C.-N. având în sânge o îmbibație alcoolică de cel puțin 1,95 g ‰, având permisul de conducere suspendat. Prin urmare, dat fiind că limita legală permisă de lege este de 0,80 gr/l alcool pur în sânge, se realizează elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 87 alin.1 și art.86 al.2 din OUG nr.195/2002. Urmarea imediată este dată de starea de pericol produsă asupra relațiilor sociale privind circulația pe drumurile publice, ocrotite prin normele penale ce incriminează aceste fapte ca infracțiuni. Întrucât infracțiunile săvârșite de inculpat sunt infracțiuni de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptelor.

În ceea ce privește latura subiectivă, instanța a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală cu intenție, având în vedere, că din declarațiile inculpatului reiese că aceasta a prevăzut rezultatul faptei sale, fiind conștient de faptul că a consumat băuturi alcoolice, urmărind sau cel puțin acceptând producerea lui prin săvârșirea infracțiunii, urcându-se la volanul autovehiculului și conducând pe drumurile publice în acea stare. Infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost suspendat a fost săvârșită de inculpat de asemenea sub forma de vinovăție a intenției, inculpatul având cunoștință de faptul că a fost condamnat anterior printr-o sentință penală, prin care i s-a anulat permisul de conducere, chiar inculpatul fiind cel care i-a adus la cunoștința organelor de poliție și martorilor prezenți acest lucru.

La individualizarea cuantumului pedepsei ce se va aplica pentru infracțiunea săvârșită instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal. Astfel, instanța a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator: închisoarea de la 1 la 5 ani pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002 și închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă pentru infracțiunea prevăzută de art.86 al.2 din OUG nr.195/2002. În ceea ce privește pericolul social concret al faptei săvârșite, acesta poate fi apreciat ca având o intensitate ridicată, raportat la importanța valorilor sociale încălcate, de modul și mijloacele de comitere a faptei, în special raportat la valoarea mare a alcoolemiei – inculpatul având în sânge o îmbibație alcoolică de cel puțin 1,95 g ‰ , care duce la îngreunarea unor procese mentale și a unor reflexe fizice indispensabile activității de conducere a unui autovehicul, producând o stare periculoasă prin ea însăși și care a și dus în concret la producerea unui incident rutier prin lovirea unei porți. Instanța a luat în considerare și persoana inculpatul, respectiv atitudinea acestuia în cursul cercetărilor penale, inculpatul fiind condamnat anterior pentru săvârșirea unei fapte similare de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală, condamnare care în mod evident nu și-a atins scopul educativ asupra comportamentului viitor al inculpatului, chiar mai mult inculpatul știind că din cauza comportamentului antisocial i s-a anulat permisul de conducere, totuși acest lucru nu l-a împiedicat să conducă din nou, fără permis de conducere și mai ales din nou sub influența băuturilor alcoolice. În cursul cercetărilor penale inculpatul, de asemenea a dat dovadă de o conduită aproape sfidătoare a organelor judiciare, mai întâi recunoscând săvârșirea faptei, după care a negat faptul că el ar fi condus autoturismul implicat în accident, încercând să inducă în eroare organele judiciare prin indicarea unei alte persoane ca fiind făptuitorul.

Față de acestea, în baza art.87 al.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul N. C., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza art.86 al.2 din OUG 195/2002, cu aplicarea art.37 lit. a din Cod penal a fost condamnat inculpatul N.C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Instanța a constatat că faptele inculpatului reținute în sarcina sa au fost săvârșite în termenul de încercare a pedepsei de 1 an aplicată și suspendată condiționat de către Judecătoria Huedin în condițiile art.81, 82 din Cod penal prin sentința penală nr.33/19 februarie 2010, definitivă prin neapelare la data de 2 martie 2010, infracțiunile fiind astfel săvârșite în starea de recidivă postcondamnatorie.

Față de acestea din urmă, instanța în baza art.83 al.1 Cod penal a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată în condițiile art.81, 82 din Cod penal prin sentința penală nr.33/19 februarie 2010, iar pedeapsa de 1 an închisoare s-a adăugat pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

Instanța în baza art.83 al.1 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a aceleași pedepse de 1 an închisoare aplicată în condițiile art.81, 82 din Cod penal prin sentința penală nr.33/19 februarie 2010, iar pedeapsa de 1 an închisoare s-a adăugat pedepsei de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.

Având în vedere că, cele două infracțiuni reținute prin prezenta în sarcina inculpatului au fost săvârșite printr-o acțiune care datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs întrunește elementele mai multor infracțiuni, în baza art.33 lit. b din Cod penal s-a constatat că cele două infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului ideal de infracțiuni, iar în baza art.34 al.1 lit. b din Cod penal s-au contopit pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare pe care o va executa în regim de detenție.

În baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art.64 al.1 lit.a teza II Cod penal, ca pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de art.71 alin.1 Cod penal, ținând seama de gravitatea faptei care creează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice.

La termenul de judecată din data de 19 martie 2013 instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul L.V.D. din infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art.264 al.1din Cod penal în infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art.260 al.1 din Cod penal.

Atât din rechizitoriul emis de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C., cât și din starea de fapt reținut de către instanța de judecată reiese că inculpatul L. a declarat în data de_ cu ocazia audierii sale în calitate de martor, cu scopul de a acorda ajutor inculpatului N.C. de a zădărnici urmărirea penală, că el a condus autoturismul marca VW GOLF, cu nr. de înmatriculare_, pe str. E.I. din mun. C.-N., care a cauzat evenimentul rutier soldat cu pagube materiale în data de_ și nu inculpatul N.C., declarație menținută și în fața instanței de judecată.

Instanța a reținut că potrivit art. 264 al. 1 Cod penal, infracțiunea de favorizarea infractorului este infracțiunea ce constă în ajutorul material sau moral, direct sau indirect, dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului produsul infracțiunii. Această infracțiune prin norma de incriminare sancționând într-un mod general favorizarea unui infractor, aceasta are un caracter subsidiar, putând fi reținută numai dacă nu există alte incriminări speciale ale favorizării infractorului, cum ar fi mărturia mincinoasă. Astfel, infracțiunea de mărturie mincinoasă, conform art.260 al.1 Cod penal, constă în fapta unui martor, expert sau interpret care, într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat. Așadar, instanța a apreciat că fapta inculpatului L. se apropie de tipicitatea favorizării infractorului, dar se circumscrie tipicității mărturiei mincinoase datorită calității speciale a subiectului activ.

Pe de altă parte, raportul dintre infracțiunea de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului nu este de simplă subsidiaritate, având o nuanță de complementaritate. Însă procurorul a apreciat activitatea infracțională a inculpatului L., respectiv acțiunea sa ca determinând o singură faptă. Or, la acest moment o schimbare a încadrării juridice în două fapte, respectiv două infracțiuni nu este posibilă datorită succesiunii art. 334, 335 și 336 din C.p.p., iar o extindere a procesului penal nu este posibilă întrucât starea de fapt reținută mai sus nu a rezultat din cercetarea judecătorească, fiind cunoscută încă din cursul urmăririi penale.

Față de acestea, instanța a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului L.V.D., care în data de_ cu ocazia audierii sale în calitate de martor, cu scopul de a acorda ajutor inculpatului N.C., în cauza penală de față, a făcut afirmații mincinoase în sensul autoînvinuirii de comiterea evenimentului rutier, soldat cu pagube materiale, arătând în mod necorespunzător adevărului că el a fost cel care a condus autoturismul marca VW GOLF, cu nr. de înmatriculare _, în data de_, în jurul orelor 23.00, pe str. E.I. din mun. C.-N., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art.260 al.1 Cod penal.

Elementul material al infracțiunii este alcătuit din acțiunea inculpatului – fiind audiat ca martor – de a face afirmații mincinoase în legătură cu împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat, în condițiile în care acesta a cunoscut realitatea celor întâmplate și cu toate acestea a dat declarații mincinoase, aceste declarații vizând împrejurări esențiale ale cauzei – identitatea celui care a săvârșit fapta incriminată. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru realizarea actului de justiție, iar legătura de cauzalitate rezultă însăși din materialitatea faptei.

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă, cu scopul evident de a induce în eroare organele judiciare, prevăzând rezultatul faptei infracționale și chiar urmărind producerea lui.

La individualizarea cuantumului pedepsei ce se va aplica pentru infracțiunea săvârșită instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal. Astfel, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator din art. 260 al. Cod penal sunt: închisoarea de la 1 la 5 ani. Pericolul social concret al faptei săvârșite raportat la importanța valorilor sociale încălcate constă în consecința faptelor inculpatului de a crea o stare de pericol extrem de ridicat pentru desfășurarea procesului penal, punând în primejdie însăși realizarea actului de justiție, atribuind o falsă identitate a autorului unei infracțiuni, iar modul și mijloacele de comitere a faptei de către inculpat denotă de asemenea un caracter de pericol social ridicat acesta făcând afirmații mincinoase în mod repetat în fața organelor de urmărire penală, menținând aceste declarații și în fața instanței de judecată, chiar și după ce în mod expres instanța i-a adus la cunoștință inculpatului prevederile art.260 al.2, care instituie cauza de nepedepsire specială în cazul retragerii mărturiei mincinoase.

Prin urmare, instanța în baza art. 260 al.1 din Cod penal l-a condamnat pe inculpatul L.V.D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În ceea ce privește individualizarea executării pedepsei, instanța a considerat că față de împrejurările în care a fost săvârșită fapta și față de conduita inculpatului în tot cursul procesului penal, luând în considerare și fenomenul infracțional de a depune mărturii mincinoase în cauze penale, cu o nepăsare evidentă față de consecințele unor astfel de mărturii și mai ales fără vreo teamă în vederea unei eventuale răspunderi penale pentru săvârșirea unei astfel de fapte, instanța consideră că scopul pedepsei nu poate fi atins decât cu executarea acesteia în regim de detenție.

În baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art.64 al.1 lit.a teza II Cod penal, ca pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de art.71 alin.1 Cod penal, ținând seama de circumstanțele și efectele faptei săvârșite, care creează o incompatibilitate de ordin moral și juridic cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice

Având în vedere prevederile art.191 al.2 din Cod de procedură penală, care instituie regula că în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor de judecată, instanța a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În baza art.189 al.1 din Cod de procedură penală onorariile parțiale ale avocaților desemnați din oficiu au fost avansate din Fondurile M. ui Justiției.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs inculpații L.V.D. și N.C. prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza, reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestora, cu reducerea pedepselor aplicate de instanța de fond.

În motivele de recurs inculpatul L. prin apărătorul ales al acestuia a solicitat reducerea pedepsei pentru infracțiunea prev. de art.260 C.p. sub minimul special ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a și b C.p. iar în baza art.81 C.p. suspendarea condiționată a executării pedepsei, cu motivarea că acesta a declarat că a condus autoturismul, întrucât avea cunoștință că inculpatul N.C. a fost condamnat anterior la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, având permisul de conducere suspendat, intenționând astfel să-l ajute pe coinculpat, care îi este prieten, pentru a-l scuti de executarea unei pedepse în regim de detenție, deoarece în urma procesului de divorț acesta avea de plătit o pensie alimentară pentru copilul rezultat din căsătorie și intenționa să-și ajute material părinții.

Referitor la motivarea recursului inculpatului N.C. s-a arătat că în favoarea acestuia pot fi reținute circumstanțele atenuante prev. de art.74 C.p., cu reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond, deoarece prejudiciul cauzat a fost minor, nu au rezultat victime, că inculpatul a luat hotărârea de a conduce autoturismul pe fondul unui impuls de gelozie și a consumului de băuturi alcoolice, că a condus autoturismul pe o distanță scurtă de cca. 3 km în condițiile în care traficul era scăzut, fapta fiind comisă în jurul orelor 23,00.

Cu privire la ambii inculpați s-a arătat că aceștia au recunoscut și regretat comiterea faptelor, că au avut o bună conduită în familie și societate și că au copii minori în întreținere.

Analizând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpați, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:

Instanța de fonda reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, în sensul că la data de_ în jurul orelor 23,00 inculpatul N. C. a condus autoturismul marca WV Golf cu nr. de înmatriculare_ pe str. E.I. din municipiul C.-N. având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,97 gr.%.o la prima probă recoltată și de 1,75 gr.%.o. la cea de-a două probă recoltată.

Inculpatul N.C. a condus autoturismul menționat mai sus, deși nu avea dreptul să conducă autoturismul, întrucât prin sentința penală nr.33 din_ a Judecătoriei Huedin acesta a fost condamnat pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, iar permisul de conducere i-a fost suspendat.

Inculpatul L.V.D. la data de 10 martie 2011 fiind audiat în calitate de martor în cauză, cu scopul de a acorda ajutor inculpatului N.C., a făcut afirmații mincinoase, în sensul că acesta ar fi condus autoturismul menționat mai sus, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art.260 alin.1 C.p.

Corect au fost încadrate în drept și faptele comise de inculpatul N.C. care realizează elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.37 lit.a C.p. și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană a cărui permis a fost suspendat prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.37 lit.a C.p.

Pedepsele aplicate inculpaților au fost corect individualizate, ținându-se seama de disp. art.72 C.p. și de scopul pe care trebuie să-l îndeplinească acestea, respectiv corecția inculpaților.

Instanța de fond în mod întemeiat a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului N.C. prin sentința penală nr.33 din_ a Judecătoriei Huedin, care a fost cumulată cu pedepsele aplicate inculpatului în prezenta cauză, deoarece prezentele infracțiuni au fost comise în perioada termenului de încercare stabilit prin sentința penală menționată mai sus.

Solicitarea inculpaților de reținere în favoarea acestora a circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a și b C.p. pentru inculpatul L. cu reducerea pedepsei aplicate acestuia și suspendarea condiționată a pedepsei, iar pentru inculpatul N. C. reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 C.p. cu reducerea pedepselor aplicate acestuia, este neîntemeiată.

Corespunde adevărului că inculpații au recunoscut săvârșirea infracțiunilor doar în recurs, deși probele administrate în cauză în faza de urmărire penală și la instanța de fond justifică cu certitudine vinovăția acestora, având posibilitatea ca la instanța de fond să se prevaleze de disp. art.320/1 C.p.p., însă nu au înțeles să beneficieze de acest drept, persistând în nerecunoașterea săvârșirii infracțiunilor, fapt ce a determinat readministrarea tuturor probelor din faza de urmărire penală și cheltuieli nejustificate din partea statului pentru a proba vinovăția inculpaților, ceea ce nu justifică reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestora.

Inculpatul L.V.D. nu are antecedente penale, însă raportat la modalitatea de săvârșire a infracțiunii, împrejurările în care aceasta a fost comisă, cu scopul de a induce în eroare organele judiciare și a-l scuti pe inculpatul N.C. de executarea unei pedepse în regim de detenție, deși probele administrate în faza de urmărire penală probează cu certitudine vinovăția acestuia, nu justifică reținerea de circumstanțe atenuante și nici schimbarea modalității de executare a pedepsei, apreciind că singura modalitate de reeducare a inculpatului, ținându-se seama de disp. art.72 C.p. și de scopul pedepsei prevăzut de art.52 C.p. este executarea pedepsei în regim de detenție și nu sub forma suspendării condiționate, deoarece obligația de a nu comite infracțiuni aparține tuturor cetățenilor acestei țări și nu doar inculpatului, sens în care nu se impune reținerea dispozițiilor art.81 și art.82 C.p.

Nici inculpatului N.C. nu-i pot fi reținute circumstanțe atenuante, așa cum în mod neîntemeiat solicită acesta prin motivele de recurs, deoarece inculpatul este recidivist, anterior fiind condamnat pentru același gen de infracțiuni, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar inculpatul nu a dat dovadă de încrederea care i s-a acordat de către organele judiciare, comițând în perioada termenului de încercare infracțiunea din prezenta cauză, conducând autoturismul menționat mai sus după consumarea unor cantități însemnate de băuturi alcoolice, respectiv 1,95 gr.%.0 alcool pur în sânge, aproape de coma alcoolică și datorită stării de ebrietate în care se afla a comis un accident soldat doar cu pagube materiale, iar pentru a scăpa de pedeapsă l-a determinat pe coinculpatul L.V. să declare în mod neadevărat că acesta din urmă ar fi condus autoturismul, ceea ce nu justifică reținerea de circumstanțe atenuante.

Având în vedere că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea ambilor inculpați, cu reducerea pedepselor aplicate acestora sub limita stabilită de instanța de fond și nici schimbarea modalității de executare a pedepsei pentru inculpatul L.V., pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. recursul formulat de inculpații L.V.D. și N. C., împotriva sentinței penale nr. 347 din 19 martie 2013 a Judecătoriei C.N. urmează să fie respins, ca nefondat.

În baza art.189 c.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați C. suma de câte 75 lei reprezentând onorariu pentru apărătorii din oficiu, care va fi suportat din FMJ.

Potrivit art.192 alin.2 C.p.p. inculpații urmează să plătească statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 75 lei reprezentând onorarii avocațiale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpați împotriva sentinței penale nr. 347 din 19 martie 2013 a Judecătoriei C. N. Stabilește în favoarea Baroului C. suma de câte 75 lei ce se va avansa din fondul Min. Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.

Obligă pe recurenți să plătească în favoarea statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 75 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 mai 2013 .

PREȘEDINTE: V.G.

JUDECĂTORI: D.P.

GREFIER: D.S.

2. Legătura cu alte infrcațiuni; asemănări și deosebiri

A) Nedenunțarea și favorizarea făptuitorului – Asemănări și deosebiri

La capitolul asemănări putem indica:

Ambele infracțiuni fac parte din categoria infracțiuni contra înfăptuirii justiției;

Ambele infracțiuni nu au obicet material;

În ambele cazuri forma de vinovăție este intenția directă sau indirectă;

La ambele infracțiuni cauza specială de nepedepsire este asemănătoare și anume la nedenunțarea săvârșită de către un membru de familie nu se pedepsește;

Subiectul activ este același atât la infracțiunea de nedenunțare căt și la infracțiunea de favorizare, subiect activ fiind orice persoană care are capacitate penală;

Subiectul pasiv la ambele infracțiuni este statul.

Ca deosebiri putem distinge că participația penală la nedenunțare este posibilă în forma instigării sau a complicității morale, pe când la infracțiunea de favorizare a făptuitorului participația penală este posibilă în toate formele: coautorat, instigare, complicitate;

O altă deosebire ar mai fi că pedepsele sunt diferite și anume la nedenunțare este inchisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda, iar la favorizarea făptuitorului pedeapsa fiind închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda.

B) Tâlhăria și favorizarea făptuitorului

În primul rând tâlhăria este infracțiunea complexă ce constă în furtul ( simplu sau calificat, inclusiv furtul de folosință) : (i) săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputința de a se apăra; (ii) urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea [ art.233 NCP].

– Ca asemănare la fel avem subiectul activ care este același și anume orice persoană fzică sau juridică cu capacitate penală.

– O altă asemănare este participația penală: coautorat, instigare, complicitate.

– Ca deosebire avem pedeapsa care este diferita și anume la infracțiunea de tâlhărie pedeapsa este de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar la infracțiunea de favorizare a făptuitorului pedeapsa fiind închisoare de la 1 la 5 ani sau amenda.

CAP. IV PRECEDENTE LEGISLATIVE ȘI SITUAȚII TRANZITORII

Legiile românesti din secolul al XVII-lea învinuia "mărturia strâmbă" , "jurământul mincinos" , cu pedepse foarte dure de exemplu "mutilarea".În practică însă , pedeapsa mutilării nu se aplica. Ea era înlocuită cu "gloaba" , care se plătea de regulă , în boi.

Codul penal de la 1864 incrimina în art. 287 la 291 mărturia mincinoasă ca un delict contra particularilor.Se făcea distincție în lege între mărturia mincinoasă săvârșită în materie criminală , într-o cauză corecțională , într-o cauză"de poliție" sau într-o pricină civilă. În art. 291 era prevazută si pedepsită fapta martorului mincinos care beneficia în schimbul delictului de un folos material sau de promisiunea unui astfel de folos.

Unul dintre elementele de bază ale delictului era acela că fapta să se fi savârșit în contra acuzatului sau în favoarea sa. De aici așezarea faptei printre infractiunile contra particularilor. În realitate, prin această trasătură esențială, legiuitorul a vrut să sublinieze faptul că marturia trebuie să aibă legatură cu împrejurările esențiale ale cauzei. Practica judiciară a vremii a decis în acest sens. Sub acest aspect putem considera că există o asemănare și o deosebire între legislația actuală și cea de la 1864. Codul de la 1864 nu pedepsea marturia mincinoasă făcută în fața judecătorului de instrucție, considerându-se că astfel martorul ar persista în faza de judecată, în atitudinea sa știind că delictul său a fost deja consumat.

Se considera că se obține o proteguire mai bună a fazei de judecată, unde de fapt, se soluționează cauza.

Codul penal de la 1936 incrimina fapta de mărturie mincinoasă în art. 227-279 într-un mod asemănător cu cel din noul Cod penal actual. Fapta considerată delict era asemănătoare aceleia din art. 260 Cod penal actual fiind incriminat în forma sa simplă cu închisoare corecțională de la 1 la 5 ani și interdicție corecțională de la 1 la 4 ani.

Era prevăzută distinct mărturia mincinoasă într-o cauză criminală sau într-o cauză corecțională. De aceea într-o cauză disciplinară, corecțională sau civilă, sancțiunea era mai puțin severă pentru ultimile trei genuri de cauze. În cauza penală, sancțiunea martorului mincinos era agravată dacă pedeapsa ce era aplicată inculpatului, ca urmare a marturiei mincinoase era mai mare de 5 ani – art. 277 alin. 2, teza I – sau mai mare de 10 ani – art. 277 alin. 3, teza a II a.

Codul republicat la 1984 incrimina distinct mărturia mincinoasă făcută cu ocazia unei anchete disciplinare. Dispozițiile referitoare la martor se extindeau și asupra expertului, traducătorului și interpretului. Informatorul care comitea fapta era sancționat cu acceași pedeapsă ca și martorul mincinos dar redusă la jumătate.

Art.281 Cod penal prevedea că o anumită categorie de făptuitori nu se pedepseau. Textul se referea la martorul care ar fi făcut afirmații adevărate s-ar fi acuzat pe sine, pe o rudă sau pe o persoană de care este legat print-o temeinică afecțiune, de savârșirea unei infracțiuni, sau și-ar fi cauzat lui sau acelor persoane un grav prejudiciu în cea ce privește onoare sau libertate.

În eventualitatea unor situații tranzitorii, în care fapta ar cădea sub incidența ambelor coduri, problema se poate pune numai în legatură cu sancționarea – dispozițiile referitoare la incriminare fiind în general aceleași în ambele coduri, în cea ce privește pedeapsa ea este aceeași.

Prezentul cod penal este însa mai sever în cea ce privește pedeapsa pentru mărturie mincinoasă în cauzele civile și disciplinare care este sancționată la fel cu mărturia mincinoasă savârșită într-o cauză penală.

Favorizarea făptuitorului (art. 269 C. pen). Conținut legal (art. 269 alin. (1) C. pen.)

Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Elementele infracțiunii

Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale apărate de legea penală referitoare la înfăptuirea justiției penale care sunt periclitate prin acțiunile de natură a-l ajuta pe infractor în scopul de a se sustrage de la răspunderea penală.

Obiectul material

În unele situații infracțiunea poate avea un obiect material, respectiv un bun, înscris sau valoare care constituie obiect ca mijloc de probă, sau corp delict și care s-a aflat sau se află în posesia făptuitorului sau a altei persoane. Atunci când ajutorul dat unui făptuitor privește în mod direct un bun (de exemplu: favorizatorul ascunde bunul provenit din infracțiune) acel bun va constitui obiectul material al infracțiunii.

Subiectul activ poate fi orice persoană fizică cu capacitate penală care săvârșește fapta. Participația penală este posibilă sub toate formele sale.

Subiectul pasiv principal este statul ca administrator al justiției penale, iar în plan secundar (adiacent) poate fi orice persoană ale cărei interese au fost prejudiciate prin săvârșirea faptei.

În cazul infracțiunii de favorizarea făptuitorului, textul incriminator nu cere nici o condiție de loc, dar prevede o condiție de timp, în ideea că făptuitorul este ajutat după ce a comis fapta penală.

Latura obiectivă constă în acțiunea favorizatorului de a da ajutor unui alt făptuitor.

Ajutorul poate fi acordat prin acte comisive sau omisive, poate fi dat personal de favorizator sau prin intermediar.

Nu constituie ajutor declarațiile mincinoase date de o persoană. În acest caz dacă sunt îndeplinite toate condițiile, se va putea reține infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Dacă ajutorul dat unei persoane constituie prin el însuși o infracțiune se vor aplica regulile concursului de infracțiuni. Pentru existența laturii obiective trebuie îndeplinite următoarele cerințe:

– ajutorul să privească cel puțin un act al activității infracționale a autorului;

– ajutorul trebuie acordat autorului altei infracțiuni;

Nu interesează dacă acesta este autor sau participant la săvârșirea unei infracțiuni, sub forma instigării sau complicității.

– ajutorul dat unui făptuitor trebuie să aibă ca destinație obiectivă împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate;

Acordarea acestui ajutor înseamnă a da orice sprijin pentru a împiedica identificarea autorului, descoperirea probelor etc. (de exemplu: favorizatorul îl ascunde pe făptuitor sau ține în depozit bunuri provenite din săvârșirea infracțiunii).

Actele de ajutor trebuie date în intervalul de timp de la săvârșirea infracțiunii până la trimiterea în judecată, pe tot parcursul judecății sau după ce hotărârea a rămas definitivă. Ajutorul poate consta în acte care au drept scop împiedicarea sau îngreunarea efectuării oricărui act de procedură sau poate privi întârzierea executării sau sustragerea condamnatului de la executarea pedepsei (de exemplu: ascunderea acestuia).

Urmarea imediată a infracțiunii este crearea unei stări de pericol pentru normala desfășurare a activității de înfăptuire a justiției.

Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care favorizatorul dă ajutor făptuitorului, iar acest ajutor este apt să realizeze unul din scopurile prevăzute în art. 269 C. pen .

Latura subiectivă constă în vinovăția făptuitorului manifestată sub forma intenției. Tentativa este posibilă, însă nu se pedepsește.

Având în vedere intrarea în vigoare la data de 01.02.2014 a Legii nr. 286/17.07.2009 privind Codul penal (NCP), analizăm aspecte referitoare la amânarea aplicării pedepsei, instituție reglementată în art. 83-90 din NCP.

Amânarea aplicării pedepsei este o instituție nouă, care nu are aspecte asemănătoare în legislația anterioară romănească (vechiul Cod penal din 1968). Instituția apare reglementată în dreptul German (art. 59 C.pen.) și în dreptul Francez (art. 132-60 C.pen.)

Amânarea aplicării pedepsei constă în stabilirea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârșirea unei infracțiuni și amânarea temporară a aplicării acesteia, atunci când pedeapsa concret stabilită este amenda sau închisoarea de cel mult doi ani, iar instanța apreciază, ținând seama de persoana infractorului și de conduita avută de acesta anterior și ulterior comiterii infracțiunii, că în raport cu situația personală a inculpatului aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă fixă de doi ani.

Sub aspectul efectelor, la împlinirea termenului de supraveghere, persoanei față de care s-a dispus amânarea nu i se mai aplică pedeapsa și pe cale de consecință nu este supusă nici unei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită dacă aceasta a avut o conduită care să justifice opțiunea instanței de a nu-i aplica o pedeapsă.

În schimb, amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărâre.

Pentru a spori eficiența mijloacelor de protecție a intereselor victimei, producerea efectelor este condiționată, printre altele, de îndeplinirea integrală a obligațiilor stabilite prin hotărâre.

În acest sens, amintim prevederile art. 85 alin. 5 din NCP, care arată „persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere”.

În ipoteza neexecutării obligațiilor respective reținem că, potrivit art. 88 alin. (2) din NCP, este obligatorie revocarea amânării și dispunerea executării pedepsei, afară de cazul când infractorul dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.

Potrivit art. 83 alin. 1 din NCP, instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult doi ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a și lit. b din NCP* sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Reținem faptul că nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de șapte ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage și amânarea aplicării amenzii care însoțește pedeapsa închisorii în condițiile art. 62 din NCP.

Legiuitorul mai arată și faptul că sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

Termenul de supraveghere este de doi ani (așadar, o perioadă fixă) și acesta se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.

Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță.

Potrivit art. 85 alin. 1 din NCP, pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Așadar, pe parcursul termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei este supusă unui proces de supraveghere care să permită verificarea conduitei persoanei.

De asemenea, instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații:

a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabilește prin legea de executare a pedepselor;

c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;

e) să nu comunice cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea;

f) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;

g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță;

h) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței;

j) să nu ocupe sau să nu exercite funcția, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (art. 85 alin. 2 din NCP).

Reținem că, pentru stabilirea obligației prevăzute la art. 85 alin. 2 lit. b din NCP, instanța va consulta informațiile puse la dispoziție periodic de către serviciul de probațiune cu privire la posibilitățile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probațiune și la nivelul instituțiilor din comunitate.

De asemenea, când stabilește obligația prevăzută la art. 85 alin. 2 lit. e-g din NCP, instanța individualizează, în concret, conținutul acestei obligații, ținând seama de împrejurările cauzei.

Prin obligațiile impuse, instanța de judecată încearcă să sprijine persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru a conștientiza riscurile la care se expune prin comiterea de infracțiuni ori pentru a-i înlesni integrarea socială.

Pe lângă cazul prevăzut la art. 88 alin. 2 din NCP, pe care l-am amintit la începutul articolului nostru și în care intervine obligatoriu revocarea, legiuitorul amintește și alte cazuri în care poate interveni revocarea amânării aplicării pedepsei.

Astfel, dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.

Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni (art. 88 alin. 3 din NCP).

Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, instanța poate menține sau revoca amânarea aplicării pedepsei. În cazul revocării, dispozițiile art. 88 alin. 3 din NCP se aplică în mod corespunzător.Anularea măsurii poate fi dispusă în cazul în care se constată ulterior că nu erau îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea acesteia.

Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

În caz de concurs de infracțiuni, instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 83 din NCP. Dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior amânarea aplicării pedepsei.

CAP.V CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA