Infracțiunile Care Aduc Atingere Unor Relații DE Convietuire Sociala
INTRODUCERE
INFRACȚIUNILE CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAȚII
DE CONVIEȚUIRE SOCIALĂ
Partea specială a dreptului penal este un ansamblu de norme juridice în care sunt incriminate faptele de pericol social ce constituie infracțiuni și sancțiunile penale care se aplică celor care le săvârșesc. Normele juridice penale le regăsim în Codul penal ca norme cu caracter general, dar și în legi speciale sau în partea specială a Codului penal, ori în legi complinitoare.
Normele penale generale au caracter de generalitate și conțin reguli de aplicabilitate raportate nu doar efectiv pe o infracțiune, ci la toate faptele descrise inclusiv în partea specială, cât și în alte legi care cuprind dispoziții penale, dacă legea specială nu prevede altfel, completându-se între ele.
Obiectul științei dreptului penal constă în incriminarea faptelor care afectează relațiile sociale, prin săvârșirea infracțiunilor, părții speciale revenindu-i sarcina de a examina fiecare dintre faptele prevăzute de normele penale generale și modul în care ele sunt sancționate, pentru a se asigura înțelegerea lor corectă și aplicarea lor uniformă de către toate organele judiciare, în strictă concordanță cu voința legiuitorului.
Normele speciale vor fi studiate și aplicate în raport cu practica judiciară, cu modul de aplicare a acestor norme de către organele judiciare și cu soluțiile pronunțate de către instanțele judecătorești.
Atunci când se constată că în elaborarea normelor penale există imperfecțiuni, știința dreptului penal va aduce îmbunătățiri prin propuneri „de lege ferendă”, care urmăresc perfecționarea legislației penale.
Pentru o mai buna înțelegere și aplicare temeinică a normelor penale speciale, datorită varietății și numărului lor, aceste norme sunt reunite în grupe și subgrupe, realizâdu-se un ansamblu unitar de dispoziții corelate în funcție de valoarea socială ocrotită. Noul Cod penal a fost adoptat prin Legea nr. 286 /2009, cu modificările și completările ulterioare, care a intrat în vigoare la data de 1februarie 2014 (până în prezent au mai fost înregistrate unele modificări legislative).
Constituția României, în Titlulul I. Principii generale, art. 1, alin. (3) prevede: „România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989 și sunt garantate”. Partea specială a NCP, sistematizează incriminările în 12 titluri care sunt ierarhizate în funcție de valoarea socială ocrotită: I. infracțiuni contra persoanei, II. patrimoniului, III. privind autoritatea și frontiera de stat, IV. contra înfăptuirii justiției, V. infracțiuni de corupție și de serviciu, VI. de fals, VII. contra siguranței publice, VIII. infracțiuni care aduc atingere unor relații de conviețuire socială, IX. infracțiuni electorale, X. contra securității naționale, XI. contra capacității de luptă a forțelor armate, XII. infracțiuni de genocid, contra umanității și de război”.
Sediul materiei pentru infracțiunile care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială sunt articolele cuprinse între 367-384 NCP, în titlul VIII, Partea Specială. „În Cap. I – Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice, sunt incriminate: Constituirea unui grup infracțional (art. 367), Instigarea publică (art. 368), Incitarea la ură sau discriminare (art. 369), Încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni (art. 370), Tulburarea ordinii și liniștii publice (art. 371), Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase (art. 372), Împiedicarea desfășurării unei adunări publice (art. 373), Pornografia infantilă (art. 374) și Ultrajul contra bunelor moravuri (art. 375); Cap. II – Infracțiuni contra familiei: Bigamia (art. 376), Incestul (art. 377), Abandonul de familie (art. 378), Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului (art. 379), Împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu (art. 380), iar în Cap. III – Infracțiuni contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor decedate: Împiedicarea exercitării libertății religioase (art. 381), Profanarea lăcașurilor sau a obiectelor de cult (art. 382), Profanarea de cadavre sau morminte (art. 383) și Prelevarea ilegală de țesuturi sau organe (art. 384 Cp)”.
Toate aceste infracțiuni din titlul VIII, vizează incriminarea faptelor săvârșite asupra aceluiași obiect juridic general protejat, nominalizat și în denumirea sa, și anume relațiile sociale, precum și în mare parte, același subiect pasiv principal care este statul.
Dacă ținem cont la modul general de conținutul infracțiunilor raportat la cele care fac obiectul acestei lucrări, o analiză comparativă, putem spune că obiectul material al acestora afectează ființa /partea vătămată, viața și relațiile de conviețuire socială, a indivizilor oricărui stat de drept. La infracțiunile de tulburarea ordinii și liniștii publice, incest, abandon de familie, nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, nu există obiect material.
Subiectul activ al infracțiunilor poate fi orice persoană fizică sau juridică (și care răspunde penal), care săvârșește orice infracțiune în mod nemijlocit ca autor sau care participă la săvârșirea acestora în calitate de coautor, complice sau instigator.
Subiectul pasiv secundar al infracțiunilor, în genere, este titularul valorii sociale ce constituie obiectul juridic al infracțiunii (există și excepții: o persoană decedată nu poate fi subiect pasiv al infracțiunii de profanare de morminte (art. 383) NCP, în acest caz subiectul pasiv este statul), persoanele ultragiate (art. 375); persoana creditor al obligației de întreținere (art. 378); minorul si părintele împiedicat să–și exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile părintești (art. 379) NCP, conform normelor legale.
Elementul material al laturii obiective al infracțiunii este reprezentat prin faptele următoare (modalități alternative de săvârșire a faptei): inițiere, aderare, sprijinire de grup infracțional organizat (art. 367); îndemnul / instigarea publicului, verbal, scris sau prin alte mijloace să săvârșească infracțiuni (art. 368); incitare la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane (art. 369); încercarea de a determina prin corupere sau constrângere, pe cineva, să comită o infracțiune (art. 370); prin acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, prin care se aduc atingeri grave demnității persoanelor (art. 371); portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase (art. 372); împiedicarea desfășurării unei adunări publice autorizate (art. 373); producerea, deținerea, distribuirea către public de materiale pornografice cu minori (art. 374); expunere sau distribuirea de imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea amintită anterior (art. 375); încheierea unei căsătorii în condițiile în care unul din membrii cuplului respectiv este deja căsătorit (art. 376); întreținerea unui raport sexual consimțit între rude (art. 377); părăsirea, alungarea, lăsarea fără ajutor, neplata și nerealizarea cu rea-credință a obligațiilor de întreținere prevăzute de lege sau stabilite pe cale judecătorească (art. 378); reținerea minorului peste timpul stabilit prin hotărâre judecătorească (art. 379); împiedicarea unui minor de a urma cursurile învățământului general obligatoriu (art. 380); împiedicarea exercitării unui ritual al unui cult religios de apartenență (art. 381); profanarea lăcașurilor și obiectelor de cult (art. 382); profanarea de cadavre sau morminte (art. 383) și prelevarea de țesuturi sau organe (art. 384) Cp.
Nu orice faptă tipică este o infracțiune, în schimb, orice infracțiune este o faptă tipică, acest lucru fiind primul element care este urmărit la evaluarea unei fapte ca fiind sau nu infracțiune, în cadrul cercetării și urmăririi penale; dacă fapta nu este prevazută in legea penală, îndeplinirea celorlalte condiții nu mai trebuie verificata.
Urmarea imediată este reprezentată de starea de pericol: pentru tulburarea ordinii si liniștii publice, pentru bune moravuri, normalitatea și moralitatea vieții sexuale, pentru obligația legală de întreținere a membrilor familiei, pentru creșterea și educarea minorului, etc.
Legătura de cauzalitate trebuie dovedită doar la art. 371, se prezumă prin materialitatea faptei la celelalte articole din titlul VIII.
Actele premergătoare și tentativa sunt în mare parte posibile dar neincriminate, cu excepția art. 374 NCP, pornografia infantilă, unde tentativa se pedepseste.
Toate faptele se consumă în momentul săvârșirii actului infracțional incriminat de legea penală, unele dintre ele se pot desfășura și în formă continuată (art. 371, 377, 379 NCP).
Clasarea faptei, poate interveni cum este în cazul infracțiunilor de la art. 378, 379, 380 NCP, în condițiile în care cel acuzat își îndeplinește obligațiile pe parcursul urmăririi penale.
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu la art. 371 , 375, 377 NCP.
Angajarea răspunderii penale se face la plângerea prealabilă a persoanelor vătămate și se poate înlătura prin retragerea ei, la art. 378, 379 NCP. Noua reglementare penală prevede excepția reducerii pedepsei pentru cei ce înlesnesc aflarea adevărului în cursul urmăririi penale-cu efectuarea a jumătate din pedeapsă – pentru cel ce ajută, în demersul organelor de cercetare penală, la tragerea la răspundere a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional (art. 367 NCP).
Unele pedepse prevăd pe lângă detenția efectivă sau plata amenzii, separat sau împreună, și măsuri complementare de interzicere a exercitării unor drepturi, pentru infracțiunile săvârșite și incriminate de art. 367 și 368 NCP.
Totalitatea condițiilor prevăzute în textul de incriminare cu privire la actul de conduită interzis și atitudinea subiectivă a făptuitorului făță de acesta, reprezintă analiza trăsăturii esențiale a tipicității infracțiunii care decurge din principiul legalității „nullum crime sine lege”.
CAPITOLUL I.
1.1 INFRACȚIUNI CONTRA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE
Sediul materie în actuala reglementare pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este art. 367 NCP, iar în reglementarea anterioară, această infracțiune era prevăzută de art. 323 CP (1969), sub denumirea de Asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni (denumire care nu a mai fost păstrată de noul Cod), completată de prevederile art. 167 / Complotul si articolele: art. 2 lit. a), art. 7, art. 8, art. 9 din Legea nr. 39/2003, Privind prevenirea și combaterea criminalității, ulterior modificată prin Legea 187/2012 și Legea 255/2013.
Legislație conexă: Legea 39/2003 Privind combaterea criminalității organizate; art. 35 din Legea nr. 535/2004 Privind prevenirea si combaterea terorismului; art. 8, alin. (2) din Legea nr. 241/2005; Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, ratificată de Romania prin Legea nr. 565/2002.
În noul Cod penal, legiuitorul incriminează la alin. (1) al articolului 367, doar inițierea sau constituirea, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, spre deosebire de vechea reglementare, în care grupul infracțional organizat era „structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect a un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului”, prevederi completate de art. 7, alin. (1) și art. 8 din aceeași lege.
Din cele expuse în articolul citat mai sus, observăm că în noul text de lege, conținutul este eșalonat în alineate diferite, incriminarea aceluiași element material al laturii obiective și anume, inițierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea unui grup infractional în alin. (1), art. 367, cu condiția ca componența grupului să fie tot de la minim 3 persoane, care să acționeze tot în mod coordonat, pe o perioadă de timp determinată, alin. (6), cu același scop, de a comite una sau mai multe infracțiuni. Așadar, putem afirma, că art. 323 CP, reprezentă regula generală, iar celelalte articole amintite, norma specială.
Conform prevederilor NCP, definirea grupului infracțional organizat, se limitează doar la scopul de a comite una sau mai multe infracțiuni, spre deosebire de vechea reglementare care în art. 2, lit. a) a Legii 39/2003, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii 187/2012, se limita doar la infracțiunile grave prevăzute de același articol la lit. b). Noua reglementare elimină condiția stipulată expres anterior, aceea ca grupul respectiv să fie constituit în vederea obținerii unui beneficiu financiar sau material.
Prevederile art. 7 din Legea specială au fost preluate de dispozițiile art. 367 NCP, alături de cele ale art. 323 CP și ale art. 8 din Legea 29/2003, faptele prevăzute de aceste texte de lege, nefiind dezincriminate. NCP a urmărit să renunțe la paralelismul care exista înainte de intrarea sa în vigoare între textele care incriminează acest gen de fapte (grup infracțional organizat, complot, grupare teroristă, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni), într-o incriminare-cadru, constituirea unui grup infracțional organizat, din Cap. I, Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice, cu posibilitatea menținerii ca infracțiune distinctă, cea a Asocierii teroriste prevăzută de Legea 535/2004.
În strânsă concordanță cu cele relatate anterior, își găsesc incidența dispozițiile art. 3, alin. (2) din Legea 187/2012, conform căroră, dispozițiile de dezincriminare ale art. 4 din Codul penal nu sunt aplicabile, dacă fapta este incriminată de legea nouă sau de o lege specială în vigoare, sub altă denumire, asupra faptelor prevăzute de art. 323 CP și art. 8 din Legea 39/2003, aflate în conținutul art. 367 NCP. Dezincriminarea poate opera în situația în care nu se întrunește nr. de 3 persoane prevazut de noul articol în alin. (6) sau când fapta a fost săvârșită sub imperiul vechiului Cod penal și nu mai constituie infracțiune raportată fiind, la legea nouă.
Prevederile vechii reglementări urmăreau, în raportul de incriminare, să nu se realizeze cumulativ doua aspecte: scopul grupului să fie unul material și infracțiunea scop, să fie una gravă; dacă aceste condiții nu erau îndeplinite, pluralitatea constituită se reținea sub forma infracțiunii prevăzute de art. 323; aceeași situație se impunea și în cazul când nu se întrunea nr. de persoane stipulat de art. 2, lit. a) din Legea 39/2003, o situație rar întâlnită în jurisprudență dar recunoscută de doctrină.
Prin acțiunea de a se asocia „se înțelege intrarea în asociație chiar în momentul constituirii acesteia, în acest fel luând naștere pluralitatea constituită de făptuitori, o grupare de persoane care este supusă unei anumite discipline interne, unor anumite reguli privind ierarhia, rolurile membrilor și planurile de activitate”.
Acțiunea de inițiere a unei asocieri sau grup, implică efectuarea de acte premergătoare și pregătitoare în vederea realizării asocierii incriminate, fie ea realizată de o persoană sau mai multe, fiecare în parte având calitatea de autor, indiferent dacă se materializează și dacă inițiatorii fac sau nu parte din „nucleul autonom”.
Acțiunile de aderare și sprijinire, reprezintă, atât în art. 367 NCP cât și în art. 323 CP, implicarea efectivă a fiecărui membru în dezvoltarea grupului infracțional, care are ca scop săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni, acțiuni care constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii incriminate de legiuitor.
În practică judiciară s-au exprimat opinii pe marginea aspectului că, ar exista diferențe între cele două infracțiuni, în ceea ce privește modul de organizare al pluralității constituite, în sensul că, asocierea se dezvoltă pe orizontală în ipoteza art. 323 CP și pe verticală la grupul prevăzut de art. 367 NCP.
Doctrina și jurisprudența, defineau asocierea, prin aceleași elemente care se regăseau în Legea 39/2003, în art. 2, lit. a), înainte de intrarea ei în vigoare, respectiv: grupare de persoane, cu o ierarhizare proprie, cu o disciplină internă și cu reguli specifice, particularități care ajutau la diferențierea dintre o pluralitate constituită și una ocazională.
Pluralitatea constituită reprezintă „o grupare de cel puțin două persoane, cu un anumit program în care să intre săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni, care are o anumită organizare, o structură ierarhică, o concepție unică de conducere care asigură coeziunea și stabilitatea grupului”.
Condițiile întrunite, legate de tipicitatea infracțiunii, ce face obiectul incriminării, trebuie analizate cu atenție, pentru a nu se ajunge la o concluzie contrară și inadmisibilă, că simpla participație penală la săvârșirea unei infracțiuni să fie sancționată de doua ori, din prisma calității de autor, complice sau instigator la infracțiunea comisă și ca infracțiune efectivă / concurs.
Prin art. 126 pct. 2 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind Codul penal, au fost abrogate art. 7 și art. 8 din Legea 39/2003, privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, articole care în practica judiciară au fost obiectul dezlegării unor chestiuni de drept, exemplu ar fi Decizia nr. 12/2014, ÎCCJ. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Brasov, Secția penală și pentru cauze cu minori, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemei de drept în sensul, dacă, infracțiunile prevăzute de art. 323 CP și art. 8 din Legea nr. 39/2003 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013) își găsesc corespondent în art. 367 alin. (1) NCP sau, dimpotrivă , sunt dezincriminate, deoarece legiuitorul a înțeles să incrimineze în dispozițiile art. 367 alin. (1) NCP, numai infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificarilor aduse, și a stabilit: „faptele prevăzute de art. 323 CP și art. 8 din Legea 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind NCP, se regăsesc incriminate în art. 367 NCP, nefiind dezincriminate”.
Infracțiunea de instigare publică este prevăzută în noua reglementare penală, în art. 368 și are corespondent în vechiul Cod penal, art. 324, alin (1-3), Instigarea publică și apologia infracțiunilor.
Infracțiunea care constă, în îndemnul publicului prin orice mijloace, verbal sau scris, de a nu se supune legii sau de a determina o persoană, la comiterea unei / unor infracțiuni, este incriminată de legiuitor în capitolul VIII al infracțiunilor ce aduc atingere unor relații de conviețuire socială, atât în vechea cât și în actuala reglementare. În cazul în care, instigarea s-a materializat în săvârșirea / consumarea faptei, pedeapasa aplicată este cea corespunzătoare infracțiunii săvârșite, ca rezultat al instigării. Infracțiunea este cu atât mai gravă, dacă este săvârșită de un funcționar public, sau când învinuitul poartă uniformă, emblemă, insignă sau alte semne distictive neautorizate.
Constituția României în art. 30 Libertatea de exprimare, la alin. (7) arată că sunt interzise prin lege „defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum si manifestări obscene, contrare bunelor moravuri”. Conținutul acestui alineat, din legea fundamentală a statului român, îl putem raporta și la alte infracțiuni din titlul VIII al infracțiunilor care aduc atingere unor relații de conviețuire socială (protejarea societății de ură, discriminare, constrângere religioasă, încălcări ale bunelor moravuri).
Curtea Europeană, în cadrul Convenției europene a drepturilor omului, art. 10, intitulat tot Libertatea de exprimare, consfințește principiul liberei exprimări, un drept care include libertatea de opinie, de a primi sau comunica informații fără amestecul autorităților și fără a ține cont de frontiere, la alin. (1), acest lucru nu permite însă, societăților de radiodifuziune, televiziune sau cinematografie să nu fie supuse unui regim de autorizare. Prevederile alin. (2) sunt: exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
Toate aceste prevederi sunt raportate și la art. 33 alin. (2) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, în alin. (4), „promovarea unui mesaj prin propagandă săvârșită prin orice mijloace, în public, cu intenția de a instiga la săvârșirea uneia dintre infracțiunile enumerate la art. 32 alin. (1) și (3) și art. 33 alin. (1) și alin. (2) lit. e), indiferent dacă mesajul susține sau nu în mod direct terorismul ori dacă au fost săvârșite sau nu respectivele infracțiuni, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”.
Ca o continuare a prevederilor legale care le-am expus anterior, infracțiunea de incitare la ură sau discriminare, prevăzută de art. 369 NCP, (reglementarea anterioara: art. 317 CP), incriminează fapta prin care este îndemnat publicul prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda. Din compararea celor două norme, respectiv prevederile pentru aceeași infracțiune de incitare la ură și discriminare, se observă ca noua lege numai inserează în titlu și „ura”, care în reglementarea din CP 1969, era raportată la temeiuri de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, vârstă, convingeri, avere, origine socială, dizabilitate, boala cronică necontagioasă, infecție HIV / SIDA.
În practica judiciară, art. 369 NCP, este raportat la urmatoarele acte normative în vederea dezlegării unor chestiuni de drept:
– prevederile din C. Ro., art. 4, „Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni” (care cuprinde temeiurile amintite mai sus), art. 16, alin. (1) „Egalitatea în drepturi” și art. 30 alin. (7), pe care l-am citat și la infracțiunea de instigare publică;
– art. 14 CEDO „Interzicerea discriminării”;
– art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la CEDO, al Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale / Roma, 04.11.2000, în care statele membre ale Consililui Europei, semnatare ale acestui Protocol, au convenit la Interzicerea generala a discriminării în art. 1;
– art. 21 CDFUE Nediscriminarea la alin. (1) interzicerea discriminării pe aceleași considerente nominalizare mai sus, iar în alin. (2) „În domeniul de aplicare a tratatelor și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale ale acestora, se interzice orice discriminare pe motiv de cetățenie”. Aderarea Romaniei la prevederile acestui tratat, a fost implementată prin O. G. nr. 137/2000 „Privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare”;
– art. 33 din Legea nr. 535/2004 Privind prevenirea și combaterea terorismului.
La art. 370 NCP, incriminează încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni, fapta de a determina o persoană, prin constrângere sau corupere, să comită o infracțiune pentru care legea, prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani. Altfel spus, încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni, ca și în cazul tentativei, este incriminată în funcție de tipicitatea infracțiunii ce se urmărește a se consuma, îndeplinirea / încercarea de a comite infracțiunea incriminată.
Articolul 371 NCP, de tulburare a ordinii și liniștii publice, incriminează fapta persoanei care, în public, prin violențele comise împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnitații lor, tulbură ordinea si liniștea publică. Reglementarea anterioară este art. 321CP / Ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Se observă, că legiuitorul a împărțit în NCP, art. 321, în două infracțiuni distincte, incriminate în două articole diferite, respectiv, art. 371 pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și art. 375, pentru ultrajului contra bunelor moravuri. Deoarece, cele două infracțiuni, făceau parte din incriminarea aceluiași articol, evident că și pedeapsa corespunzătoare săvârșirii lor, era mult mai mare (de la 1 la 5 și de la 2 la 7 ani pentru fapta agravantă). În vederea dezlegării unor chestiuni de drept legate de prevederile articolului 371, se evidențiază raportarea la legislația conexă, respectiv, alin. (7), art. 30 din C. Ro. ale cărui prevederi le-am amintit și la infracțiunea de instigare publică.
Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii si liniștii publice, protejează și impune asigurarea unui climat de ordine și liniște publică în vederea desfășurării normale a activităților economice, culturale și sociale în cadrul vieții cotidiene a cetățenilor unui stat de drept, ai cărui membri sunt obligați să aibă un comportament civic, moral și responsabil, în conformitate cu prevederile legilor țării si normelor de conviețuire socială, la art. (1). În art. 2, alin. (1), este stipulată pedeapsa contravențională a faptelor săvârșite, doar în condițiile în care nu sunt comise într-o așa manieră, încât să fie sancționate prin legea penală. Pentru protejarea relațiilor de conviețuire socială și pentru a nu tulbura ordinea și liniștea publică, Legea nr. 61/1991, interzice savârșirea de acte sau gesturi obscene, proferarea unor injurii și expresii jicnitoare sau vulgare, amenințari cu acte de violență asupra oamenilor și bunurilor acestora, care să provoace indignarea cetățenilor și să lezeze demnitatea lor sau a instituțiilor publice, prin fapta lor.
Articolul 372 NCP, incriminează cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 1 an sau amendă, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în locuri publice (pedeapsa este mai mare față de vechea reglementare, de la 6 luni la 2 ani sau amenda) în următoarele circumstanțe: adunări, manifestări cultural-sportive, locuri special amenajate (autorizate) pentru distracție sau agrement sau în mijloacele de transport în comun. Din categoria obiectelor interzise fac parte: cuțitul, pumnalul, boxul, obiecte confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire, arme neletale și nesupuse autorizarii, dispozitive pentru șocuri electrice, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant. La alin. (3), articolul de lege prevede că, portul fără drept al acelorași obiecte și substanțe, enumerate anterior, însă în sediul autorităților sau instituțiilor publice, al persoanelor juridice de interes public ori în spații rezervate desfășurării procesului electoral, îi corespunde o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 3 ani sau amendă. Toate acestea sunt inserate și prevazute în art. 2, alin. (1), pct. 1 și alin. (2) din Legea nr. 61/ 1991, dar și în art. 29 alin. 1 din Legea nr. 60 /1991.
Prevederile celor două legi speciale ce tocmai le-am amintit, respectiv Legea nr. 60 și nr. 61/1991 pot fi conexe și art. 373 NCP, privind împiedicarea desfășurării unei adunări publice, al carui element material al laturii obiective, este îngrădirea prin orice mijloace, a desfășurării unei adunări publice autorizate legal,această faptă este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.
În cadrul art. 374 NCP, legiuitorul, acuză infracțiunea de pornografie infantilă, în sensul interzicerii, la alin. (1), a faptei de a produce, deține, în vederea expunerii sau distribuirii, precum și achiziționarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea sau punerea la dispoziție a materialelor pornografice cu minori, corelându-i o pedeapsă de la 1 la 5 ani. Aceeași faptă este pedepsită cu detenția de la 2 la 7 ani, în condițiile în care, fapta este săvârșită prin mijloace informatice. Inclusiv, accesarea fără drept, de astfel de materiale pornografice, prin sistemele informatice , este o faptă pedepsibilă prin lege (de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă). În alin. (4) este dată definiția materialului incriminat „orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau care, deși nu prezintă o persoana reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament”. La această infracțiune tentativa se pedepsește. .
Această faptă a fost incriminată anterior în următoarele norme: art. 18 din Legea nr. 678 / 2001, în Secțiunea a II-a , Infracțiuni în legătură cu traficul de persoane , în plus față de prevederile în vigoare, amintite anterior, este incriminată și fapta de a vinde (este prevăzut expres beneficiul material), închirierea, precum și interzicerea importării sau predarea lor unui agent de transport sau de distribuire, fapte sancționate cu o pedeapsă de detenție, de la 2 la 7 ani, iar dacă persoana este membru al unui grup organizat, pedeapsa închisorii este de la 3 la 7 ani; art. 51 din Legea nr. 161 / 2003, Titlul III , Pornografia infantilă prin sisteme informatice, incrimineează aceeași faptă, în aceleași condiții, cu o pedeapsă mai mare decât cele nominalizate în normele anterioare și stipulează pedeapsa tentativei; art. 11 din Legea nr. 196 / 2003 Privind prevenirea si combaterea pornografiei , incriminează distribuirea și deținerea de materiale cu caracter obscen, imagini cu minori, având un comportament explicit sexual.
Legislație conexă: art. 35, alin. (1), lit. i), Titlul III al Legii nr. 161 / 2003, prezintă definirea materialului pornografic incriminat de prezentul articol, 375 NCP, ce implică fie un minor, fie un major care este prezentat ca un minor, ce are un comportament sexual explicit, iar prin imaginile care nu prezintă persoana reală, simulează, în mod credibil, comportamentul sexual al unui minor.
În sprijinul acestei norme ce incriminează abuzurile asupra minorilor, România, a ratificat actul normativ al Convenția Consiliului Europei, pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, adoptată la Lanzarote la 25 octombrie 2007.
Camera Deputaților, în ședința din 27 august 2001, a adoptat legea de ratificare a Protocolul facultativ cu privire la protecția copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, semnat la New York la 6 septembrie 2000 .
Directiva nr. 2011 / 93 / UE, a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011, privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile , cuprinde armonizarea unitară la nivel european, a infracțiunilor penale legate de abuzurile și exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă, inclusiv în mediul online, turismul sexual și dispoziții care vizează combaterea acestora. Legea urmarește să priveze inclusiv pe pedofilii condamnați, prin excluderea posibilității de a exercita activități profesionale, care să implice contacte directe cu copiii. Directiva numește cca. 20 de infracțiuni penale încadrate în patru categorii: abuzul sexual (practicarea unor activități sexuale cu un copil ce nu a împlinit vârsta consimțământului sexual sau forțarea acestuia pentru a se supune unor astfel de acte cu o altă persoană), exploatarea sexuală (constrângerea copilului să practice prostituția sau să participe la scene pornografice), pornografia infantilă (deținerea, accesarea, distribuirea, furnizarea sau producerea de materiale pornografice) și ademenirea copiilor în mediul online, în scopuri sexuale (infracțiunea de a propune unui copil o întâlnire pe internet cu scopul săvârșirii abuzurilor sexuale sau incitarea acestuia să furnizeze materiale obscene în care minorul este reprezentat).
Pornografia infantilă pe internet, presupune obligativitatea statelor membre UE, să ia măsuri pentru o eliminare promtă a site-urilor care conțin astfel de materiale incriminate penal, site-uri interne sau din afara teritoriului lor. Se urmărește ca cercetarea și urmărirea penală a acestor infracțiuni să nu fie condiționată de depunerea unei plângeri sau de acuzațiile victimei, procedurile penale trebuie să fie continuate chiar dacă victima își retrage declarațiile. Directiva privind statutul victimelor în cadrul urmaririi penale, prevede dispozițiile de acordare a asistenței și sprijinului specializat, înainte, pe parcursul și după încheierea procedurilor penale, pentru că acești copii sunt considerați victime deosebit de vulnerabile, ce necesită tratament într-un mod adecvat, protecție specială cu măsuri speciale (în cazul în care agresorul este un membru de familie), consiliere și reprezentare juridică, dacă este necesar, gratuit. O atenție deosebită se acordă prevenirii acestor fapte, mai ales prin reducerea riscului de recidivă, pentru persoanele condamnate sau urmărite penal, în infracțiuni sexuale săvârsite asupra copiilor, prin programe speciale de evaluare a pericolului pe care îl reprezintă condamnații. Această normă vine și în completarea Directivei privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.
Ultrajul contra bunelor moravuri, art. 375 / NCP, este infracțiunea care incriminează fapta persoanei, care fără drept, în public, expune sau distribuie imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, diferită de cea la care se referea art. 374 (materiale obscene cu minori), sau săvârșește acte de exhibiționism sau alte acte sexuale explicite, fiind pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Articolul 201 alin. (1). CP, incriminează deasemeni, actele de perversiune sexuală săvârșite în public, cu închisoarea de la 1 la 5 ani, iar art. 325 din același cod, interzice răspândirea de materiale obscene, (obiecte, desene sau alte materiale cu caracter obscen), la liber sau contra-cost, infracțiune sancționtă cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani sau amendă.
Fapta persoanei, care în public săvârșea, acte sau gesturi, proferă cuvinte sau expresii, care aduc atingere bunelor moravuri, era incriminată în art. 321 CP la ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. Actualul Cod penal, tratează cele două infracțiuni separat, în articole diferite: 371, Tulburarea ordinii și liniștii publice și art. 375 ,Ultrajul contra bunelor moravuri, în Capitolul I , Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice.
1.2 INFRACȚIUNI CONTRA FAMILIEI
Noul Cod penal ce a intrat în vigoare din data de 1 februarie 2014, a adus o serie de modificări față de vechiul Cod penal din 1969 și în materia infracțiunilor contra familiei, care sunt așezate în Partea Specială, în Titlul VIII, Cap. II, art. 376 -380: bigamia, incestul (o infracțiune inserată în plus, față de vechea reglementare), abandonul de familie, nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului și împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu (o nouă incriminare).
Art. 376 NCP, prevede infracțiunea de bigamie, reprezentată prin fapta persoanei de a încheia o nouă căsătorie în condițiile în care respectivul este deja căsătorit. Legea pedepsește această faptă, cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, sau de la o lună la 1 an, pentru cel care este conștient că se căsătorește cu o persoană căsătorită. În reglementarea anterioară, art. 303 CP, această infracțiune era pedepsită cu o încadrare mai mare pentru respectiva faptă și era specificată nesancționarea în condițiile în care prima căsătorie era declarată nulă, pentru alt motiv decât bigamia. Norma conexă cu aceleași prevederi enumerate anterior este art. 273 NCC .
Raportul sexual consimțit, săvârșit între rudele în linie directă ori între frați și surori, se pedepsește cu închisoarea de la 1 an la 5 ani, conform prevederilor art. 377 NCP, care incriminează infracțiunea de incest. Reglementare anterioară pentru această infracțiune, cu o pedeapsă mai mare (de la 2 la 7 ani), era art. 203CP.
Art. 378 NCP, incriminează infracțiunea de abandon de familie,fiind fapta persoanei care are obligația legală de întreținere față de o persoană îndreptățită la întreținere, prin părăsirea, alungarea sau lăsarea fără sprijin, supunând-o la suferințe morale sau fizice, neîndeplinirea cu rea–credință, a obligației de întreținere prevăzută de lege sau de o eventuală hotărâre judecătorească (neplata timp de 3 luni a pensiei de întreținere se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, inclusiv în condițiile impuse în favoarea persoanelor îndreptățite din partea victimei infracțiunii). În vechea reglementare, această infracțiune era prevazută de art. 305 CP, minimul de încadrare pentru neplată pornea de la 2 luni, diferit de NCP. Ambele norme de incriminare prevăd, că acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate și că împăcarea părților,( în CP) și îndeplinirea obligațiilor( în NCP), în timpul urmăririi penale, amână sau suspendă aplicarea pedepsei.
Legislație conexă: art. 513-535 din NCC , din a căror conținut se desprinde, caracterul legal al obligației de întreținere față de persoanele prevazute prin lege, caracterul personal și netransmisibil al acestei obligații, care se stinge prin moartea uneia dintre parți, dacă prin lege nu se prevede altfel și inadmisibilitatea renunțării la dreptul de întreținere. Subiecte ale obligației de întreținere sunt: soți, rude în linie dreaptă, frați și surori dar și alte persoane prevăzute de lege, inclusiv în cazul adopției. Minorul va fi întreținut de soțul părintelui, dacă părinții săi firești au murit, sunt dispăruți sau în imposibilitate de plată, din cauza nevoilor, situație similară și în cazul moștenitorilor unei persoane obligate prin lege la întreținerea unui minor (vor plăti în solidar) .Drept la întreținere are doar pesoana care se află în nevoi, neputându-se întreține din munca sau bunurile sale. Plata întreținerii se poate realiza, în condiții speciale și din contravaloarea bunurilor valorificate, de instanța de tutelă, din patrimoniul celui obligat. Comportamentul necorespunzător al celui îndreptățit la întreținere, înlătură obligația de plată, pentru fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri îndreptate către debitor. Dovada stării de nevoie, poate fi realizată prin orice mijloc de probă, pentru fiecare dintre subiecții raportului obligațional de întreținere.
La plângerea prealabilă a persoanei vătămate, se pune în mișcare acțiunea penală, pentru săvârșirea faptei de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, art. 379 NCP, de către unul din părinți, ca parte vătămată, sau de persoana care a primit primit spre educare și creștere minorul, conform unei hotărâri judecătorești. Pedeapsa prevăzută de norma de incriminare, este de la o lună la 3 luni sau amendă, conform ambelor reglementări (inclusiv art. 307 CP).
Legislație conexă: art. 396-404 NCC , sub titlul Raporturile dintre părinții divorțati și copiii lor minori, articole care impun protejarea interesului superior al copilului, ținându-se cont de raportul de anchetă psihosocială, de acordul sau învoiala părinților minorului privind încredințarea acestiua de către instanța de tutelă.
Articolul 3, din Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980,care se referă la aspectele civile ale răpirii internaționale de copii ,consideră ilicită deplasarea sau neînapoierea unui copil într-un sau dintr-un loc atribuit unei persoane, instituții sau organism, unde își are reședința stabilită prin lege. Dreptul privind încredințarea se probează printr-un acord în vigoare potrivit dreptului statului de proveniență, hotărâre judecătorească sau administrativă. Articolul 5 al Convenției , recunoaște dreptului de încredințare, posibilitatea legală de a hotărâ cu privire la îngrijirile cuvenite minorului și asupra domiciliului acestuia, precum și dreptul de vizită pentru o perioadă limitată de timp în afara reședinței sale obișnuite.
Pentru că , potivit statisticilor, în ultima perioadă de vreme, se înregistrează o creștere alarmantă a ratei abandonului școlar de către elevii cu vârstă mică, NCP, în prevederile sale, a introdus o normă nouă, care incriminează pe cei responsabili de acest fapt, în condițiile în care răspund de cel încredințat, potrivit legii, pentru infractiunea de împiedicare a accesului la învățământul general obligatoriu, prevăzută de art. 380 (închisoare de la trei luni la un an sau amendă). Fapta nu se pedepsește dacă inculpatul, pe parcursul urmăririi penale, asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor.
Constituția României, în art. 32 , Dreptul la învățătură, enumeră etapele de învățămât indicate spre a fi parcurse: cel general obligatoriu, cel liceal și cel profesional, învățământul superior și alte forme de instruire sau perfecționare, toate desfășurate în limba română, dar și dreptul minorităților, conform legii, de a fi instruite în limba lor maternă, gratuitatea învățământului de stat, sprijinul pe bază de burse sociale de studiu, celor proveniți din familii nevoiașe sau din instituții speciale, libertatea învățământului religios specific fiecărui cult și autonomia universitară.
Primul Protocol adițional la CEDO, în art. 2, consfințește dreptul fiecărui individ de a fi instruit și sprijinit de statul său, în educarea în funcție de convingerile religioase și filozofice caracteriste familiei de proveniență. Aceste prevederi le regăsim și în art. 14 ,Dreptul la educație, CDFUE.
1.3 INFRACȚIUNILE CONTRA LIBERTĂȚII RELIGIOASE ȘI RESPECTULUI DATORAT PERSOANELOR DECEDATE
Având în vedere, că libertatea religioasă este recunoscută și de Constituția României, în art. 29, Libertatea conștiinței, neîngrădirea gândirii, opiniilor și credinței religioase, NCP în cele patru articole 381-384, acuză faptele persoanelor care împiedică exercitarea libertății religioase, profanează lăcașuri sau obiecte de cult, cadavre sau morminte și prelevă ilegal țesuturi sau organe. Constituția României recunoaște cultelor religioase dreptul de a se organiza în mod liber și conform statutelor lor proprii, precum și autonomia lor în raport cu statul, în condițiile legii.
Conform art. 381 NCP, sunt pedepsite persoanele care împiedică sau tulbură exercitarea liberă a ritualului unui cult religios, iar libertatea conștiinței se impune a fi respectată în spirit de toleranță și reciprocitate. Tot legea fundamentală, recunoaște părinților sau tutorelui, dreptul de a-și educa copiii minori, conform propriilor convingeri, iar obligarea unei persoane prin violență sau amenințare, să îndeplinească un act interzis de cult, va fi pedepsită conform normelor legale în vigoare, cu închisoarea de la 1 la 3 ani sau cu amendă, în urma unei plângeri prealabile. În vechea reglementare, art. 318 CP, pedepsirea unei astfel de infracțiuni , era mai blândă (de la 1 lună la 6 luni) pentru aceleași prevederi legale.
Libertatea de gândire, de conștiință și de religie este recunoscută și prin art. 9 CEDO, inclusiv, libertatea de a-și schimba religia sau convingerile, în „mod individual sau colectiv , în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor”, conform unei societăți democratice, pentru „siguranța publică, protecția ordinii, a sănătății, a moralei publice”. Aceste prevederi sunt inserate și în conținutul art. 10 CDFUE, care ulterior au fost ratificate și de România prin Legea nr. 489 /2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor .
Profanarea lăcașurilor sau a obiectelor de cult (art. 382 NCP) și profanarea de cadavre sau morminte (art. 383 NCP), sunt fapte pedepsite de legea penală, cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani, respectiv 3 ani sau cu amendă, doar profanarea unui mormânt sau urnă funerară, atrage o pedeapsă mai mică, de la 3 luni la 2 ani sau amendă. Codul penal anterior, incrimina profanarea de morminte, monumente sau urne funerare ori cadavre, intr-o singură infracțiune prevăzută de art. 318, cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 3 ani. Noul Cod penal prevede în art. 384, că prelevarea ilegală de țesuturi sau organe de la un cadavru, este o faptă ce se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Articolul 154, din Legea 95/2006, la care se raportau aceste infracțiuni, înainte de noul Cod, sancționa conform legii penale „organizarea și efectuarea prelevării de țesuturi sau organe și / sau celule de origine umană, în scopul transplantului”. Articolul 155 din aceeași lege, incriminează săvârșirea faptei de prelevare, fără consimțământ dat, cu o pedeapsă de detenție, de la 5 la 7 ani.
Legea nr. 104/2003, în art. 27, subliniază că manipularea cadavrelor și prelevarea de țesuturi sau organe, este considerată infracțiune, pedepsită de legea penală cu detenția pe o perioadă , de la 1 la 3 ani.
Aceste norme legale sunt completate de Titlul VI Efectuarea prelevării și transplantului de organe, țesuturi și celule de origine umană în scop terapeutic din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
CAPITOLUL II
STUDIU DE CAZ
Art. 371 „Tulburarea ordinii și liniștii publice”„Fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Art. 4 „Aplicarea legii penale de dezincriminare”„Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”.
În Dosarul nr. 5827/290/2013 , la sesizarea prealabilă a Curții de Apel Timișoara, Secția penală, către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unei probleme de drept: „dacă elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 371, NCP, trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane, iar în situația în care acțiunea a vizat o singură persoană, operează dezincriminarea, conform art. 4 NCP ”.
Completul Curții Supreme a fost constituit conform prevederilor art. 476N CPP, alin. (6) și art. 274, din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a ÎCCJ.
Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că s-au transmis puncte de vedere, asupra chestiunii de drept, din partea curților de apel solicitate, conturându-se două opinii: majoritatea dintre cei sesizați, au susținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 371, este întrunit, chiar dacă acțiunea inculpatului a vizat o singură persoană, rezultatul faptei, se răsfrânge asupra tuturor persoanelor prezente, acest aspect fiind o condiție tipică, corelată cu comiterea faptei în public; opinia minoritară , a susținut că elementul material al infracțiunii, trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane, ptr. că în textul incriminator, este menționat termenul “persoane”.Astfel , din interpretarea gramaticală a normei de incriminare a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, rezultă că pluralul folosit de legiuitor , conduce la concluzia că , sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii , doar când acțiunea este îndreptată împotriva mai multor persoane.
Pentru a combate ultimile afirmații ,putem afirma conform textelor de lege,că atunci când legiuitorul a vrut să ocrotească o singură persoană, ca subiect pasiv , acest lucru s-a remarcat chiar prin titlul infracțiunii incriminate; ex.: Titlul I .„ Infracțiuni contra persoanei” , cap. IV „Infracțiuni contra libertății persoanei”, din partea specială a NCP .
La dosar , au fost transmise opiniile formulate de specialiști ai Catedrelor de drept penal din cadrul Universităților "Nicolae Titulescu", Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universității de Vest din Timișoara, care au sustinut că elementul material al laturii obiective a infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice , prevăzute de art. 371 , nu trebuie îndreptat în mod obligatoriu , împotriva mai multor persoane, ci inclusiv în circumstanța în care acțiunea descrisă vizeaza doar o singură persoană , fără a opera dezincriminarea prevăzută de art. 4 NCP.
Magistratul-asistent a arătat că s-a îndeplinit condiția ca raportul întocmit de judecătorul-raportor, să fi fost comunicat inculpatului , cum prevede art. 476 alin. (9) NCPP.
Ministerul Public-Parchetul de pe lângă ÎCCJ, a confirmat că nu există în lucru nici o sesizare ce are ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii, cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanța , fiind depuse la dosar și concluziile scrise.
A fost acordat cuvântul reprezentantului Ministerului Public, cu privire la problema supusă dezlegării, care a susținut că sesizarea ÎCCJ, este considerată admisibilă, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 NCPP, Curtea de Apel Timișoara , fiind investită ,
cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, iar problema de drept a cărei dezlegare se solicită, nu a mai fost supusă examenului instanței supreme și nu s-a mai statuat asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluționare, prin urmare, de lămurirea chestiunii de drept, depinde soluționarea pe fond a cauzei, în Dosarul nr. 5827/290/2013.
S-a susținut că existența infracțiunii prevăzute de art. 371, nu depinde de numărul de persoane vizate, de modalitățile de realizare a elementului material, ci de producerea efectivă a urmăririi periculoase, care este tulburarea ordinii și liniștii publice, crearea unei stări de pericol ce afectează relațiile de conviețuire socială. Infracțiunea prevăzută de noua reglementare, în art.371 , există și când elementul material al acesteia, vizează o singură persoană, dacă s-a produs urmarea specifică și poate să nu existe dacă, deși elementul material vizează mai multe persoane, nu s-a produs tulburarea ordinii și liniștii publice incriminate. Pentru aceste motivele expuse, reprezentantul Ministerului Public, a solicitat admiterea sesizării, urmând ca, Completul de judecată să se pronunțe.
Închierea de ședință a ÎCCJ, a cuprins următoarele considerente: titularul sesizării este Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, în dosarul 5287/290/2013, iar obiectul sesizării este reprezentat de pronunțarea instanței supreme, conform art. 475 NCPP, printr-o hotărâre prealabilă , cu privire la următoarea chestiune de drept „dacă elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, prevăzute de art. 371 NCP, trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane și dacă, în circumstanța că acțiunea vizează o singură persoană, atunci operează dezincriminarea , conform art. 4 NCP.
Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 5287/290/2013, al Curții de Apel Timișoara, Secția penală, investită cu judecarea apelului declarat de inculpatul R.L.C, împotriva Sentinței penale nr. 2808 din 17.11.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara :prin Rechizitoriul nr. 993/P/2013 (al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița , înregistrat inițial pe rolul Judecătoriei Reșița, iar apoi pe rolul Judecătoriei Timișoara , la data de 10.02.2015, a dosarului nr. 5287/290/2013, admis de Curtea de Apel Timișoara, în urma cererii de strămutare formulate de inculpat), s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.L.C. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzute de art. 321 alin. (1) CP, coroborat cu art. 37/recidiva, alin. 1 lit. b) CP.
Prin sentința penală, nr. 2808 din 17.11.2015, pronunțată de Judecătorie Timișoara, în dosarul amintit mai sus, în baza art.371 NCP, cu aplicarea art . 41 alin.(1) NCP/recidiva și art. 5 NCP, privind aplicarea legii mai favorabile , până la judecarea cauzei, în condițiile art.43 alin.(5) NCP/pedeapsa în caz de recidivă, s-a dispus condamnarea inculpatului R.L.C. la o pedeapsă de un an închisoare , pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, cu executare în regim de detenție.
În temeiul art. 67 NCP, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1) lit. a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și m) dreptul de a se afla în sala de sport S.C. SUPERFIT S.R.L. din Reșița, pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art. 68, alin.(1) lit. c) NCP, după executarea pedepsei principale.Conform prevederilor art. 65 NCP, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie de interzicere a unor drepturi prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și m) care se execută potrivit art. 65 alin. (3) NCP , de la data când va fi pronunțată hotărârea.
În temeiul art. 404 alin.(4) NCPP(conținutul dispozitivului), raportat la art. 72 alin.(1) NCP, computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, i s-a redus din pedeapsa ce urmează a fi executată, inculpatului R.L.C., durata reținerii și durata arestării preventive, respectiv, 04.04.2013 la data de 18.04.2013 și de la data de 31.01.2014 la data de 04.02.2014.
În situația de fapt, instanța de fond a reținut că, la 29.03.2013, numitul M.A.A . a mers la sala de sport S.C.SUPERFIT SRL., din Reșița, unde avea un abonament de antrenare la aparate diferite. La ora 1930, în sala de antrenament, a intrat inculpatul R.L.C., care inițial a rămas în apropierea pultului, pe unde a trecut și numitul M.A.A., fără al aborda pe inculpat .
După ce, inculpatul R.L.C., s-a schimbat în echipamentul sportiv, s-a deplasat în sală pentru a se antrena la aparatele din dotare, cei doi folosind aparate învecinate. După un scurt interval de timp, numitul M.A.A. a renunțat la aparatul unde exersa, deplasându-se pe culoar, în direcția pultului, timp în care, inculpatul R.L.C., venind din spate, a început să-l împingă violent,căzând la podea.
Când martorii G.N. și G.B.A., au apărut în zona unde se afla victima, inculpatul vizibil agitat,aluat-o spre zona pultului . În momentul în care martorul G.N. a dorit să apeleze numărul unic de urgență, inculpatul R.L.C., s-a întors la locul agresiunii și a împiedicat martorul să vorbească la telefon, îndepărtându-i cu mâna, telefonul de la ureche și impunându-i acestuia să nu sune la poliție.
În urma loviturilor primite, victima a necesitat , pentru vindecare, un număr de 7-8 zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr.133/A2/02.04.2013, eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Caraș-Severin.
După cca. 30 minute, M.A.A., s-a ridicat de la podea, ajutat de numitul L.R., apoi s-a deplasat la grupul sanitar al sălii de sport, pentru a se spăla de sângele care îi curgea din zona capului. Inculpatul R.L.C. a intrat și el în baia sălii de sport.
Împotriva Sentinței penale nr. 2808/17.11.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara , inculpatul R.L.C. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara – Secția penală, care a sesizat ÎCCJ, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apel motivat de succesiunea în timp a normei penale și de modul în care legiuitorul a înțeles să incrimineze în conținutul art. 371 NCP, o parte din conținutul constitutiv al infracțiunii din vechea reglementare, respectiv art. 321, în sensul, dacă pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 371, se impune în mod necesar ca violențele, amenințările sau atingerlile grave aduse demnității, să vizeze una sau mai multe persoane.
Reprezentantul Ministerului Public și-a exprimat opinia în legătură cu considerarea ca inadmisibilă a cererii formulate către ÎCCJ , prin următoarele argumente: în ceea ce privește elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 371, a arătat că, în absența unei precizări clare a legii, violența îndreptată asupra persoanelor, poate fi atât fizică cât și verbală; legat de atingerile grave aduse demnității persoanelor, respectiv acțiunile cu caracter ofensator, care sunt de natură să afecteze sentimentul de prețuire pe care persoana respectivă, îl are față de ea însăși sau pe care îl primește din partea celorlalți membri ai societății, tinând cont de aceste aspecte, elementul material al infracțiunii, s-a realizat prin două modalități de comitere : prin acțiunile inculpatului, de lovire a părții vătămate M.A.A., în zona feței, precum și prin adresarea de injurii, gest care îl pune pe M.A.A., într-o situație umilitoare, atingându-i în acest mod demnitatea, în prezența persoanelor care au observat în mod direct gesturile inculpatului și care la rândul lor au fost afectate de acțiunea acestuia.
Prin modalitatea de săvârșire a fapte, respectiv, în incinta unei săli de sport, în care se antrenau și alte persoane, fapta inculpatului, a determinat o reacție de dezaprobare din partea celor prezenți, tulburând în mod real ordinea și liniștea publică, în cadrul colectivității respective. Cuvintele jignitoare adresate de inculpat părții vătămate și violența lui, au vizat și marcat negativ toate persoanele prezente la locul incidentului. Chiar dacă, acțiunea de lovire și amenințare (jignire) a vizat o singură persoană, fapta inculpatului, a avut efect negativ asupra tuturor persoanelor prezente, ceea ce incriminează și art. 371 NCP.
Apărătorul inculpatului, în notele depuse la dosar, a susținut că din analiza comparativă a modalităților alternative de săvârșire a faptei, noua reglementare din art. 371, apare ca fiind restrictivă. Dacă reglementarea anterioară, invoca expres că prin actele sau gesturile, cuvintele ori expresiile sau orice altă manifestare se aducea atingere bunelor moravuri și se producea scandal public ori se tulbura liniștea și ordinea publică, NCP stipulează că, fapta are relevanță penală, când violențele sunt comise împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, sau prin amenințări sau atingeri grave aduse demnitățiilor. Interpretarea gramaticală a cuvintelor și expresiilor folosite în conținutul art. 371, arată că pluralul folosit în două rânduri de către legiuitor, nu este întâmplător, creând în opinia apărării, o condiție a existenței unei pluralități pasive vizate (și afectate), fapt ce permite a se ajunge la concluzia că, violențele comise în public împotriva unei persoane sau amenințările ori atingerile grave aduse demnității unei persoane , nu au relevanță penală.
Aspectul invocat, prezintă importanță în speța de față, pentru că, raportându-ne la obiectul cauzei, prin care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzute de art. 321, alin. (1) CP, cu aplicarea art. 37, alin. (1) lit. b) CP, în sarcina sa reținându-se că, în 29 martie 2013, aflându-se în incinta sălii de sport S.C. SUPERFIT SRL din Reșița, a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele numitului M.A.A., adresându-i cuvinte și expresii jignitoare, precum și amenințări de natură să provoace indignarea și revolta persoanelor prezente în spațiul respectiv, iar prin manifestările de violență ale inculpatului, s-au adus atingeri grave bunelor moravuri, s-a produs scandal public și s-a tulburat ordinea și liniștea publică.
Dezlegarea din punct de vedere teoretic, a chestiunii de drept, va lămuri dacă în situația unui conflict fizic ori verbal între două persoane, victimă-agresor, într-un loc public, fără a fi vătămate în mod direct și nemijlocit alte persoane, îi sunt incidente dispozițiile art. 371 NCP. Voința legiuitorului trebuie interpretată în sensul protejării obiectului juridic special al infracțiunii, în situația în care activitatea materială incriminată, afecteaza mai mult decât ocrotește obiectul juridic special al infracțiunilor de loviri sau alte violențe, prevăzute de art. 193, ori de amenințare, prevăzute de art. 206 NCP. Printr-o astfel de interpretare s-ar putea ajunge la situația imposibilă, ca una și aceeași faptă să fie încadrată în același timp, în conținutul constitutiv a două infracțiuni de sine stătătoare, fără a exista între ele cerința reglementată de art. 38 alin. (2), privind concursul de infracțiuni.
Un aspect important, ce poate să decurgă din modalitatea de soluționare a chestiunii de drept, îl constituie, posibilitatea de a recurge la principiul oficialității urmăririi penale, când victima nu formulează plângere prealabilă pentru faptele săvârșite împotriva sa. Situația este similară și în această cauză, când fapta a fost urmărită din oficiu înainte ca victima să formuleze plângerea prealabilă, pe care ulterior și-a retras-o.
Curtea de Apel Timișoara, care a fost sesizată, argumentează că, potrivit noului Cod penal, activitatea materială circumscrisă laturii obiective a infracțiunii, a fost defalcată, în două infracțiuni de sine stătătoare, respectiv „tulburarea ordinii și liniștii publice” art. 371 și „ultrajul contra bunelor moravuri” art. 375 NCP, în speță fiind aplicabil art. 371 NCP care face parte din titlul VIII. „Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială”, cap.I , Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice.
S-a subliniat că, infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, reglementată de art. 321 CP, făcea parte din același capitol cu infracțiunile care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială.
Prevederile art. 371, dau expresie preocupării legiuitorului, pentru asigurarea un climat de conviețuire pașnică și demnă, bazat pe respect și considerație reciprocă între membrii colectivității, obiectul juridic special, constituindu-l relațiile sociale de conviețuire a căror existență și dezvoltare sunt condiționate de respectarea bunelor moravuri și a liniștii publice.
În literatura juridică de specialitate s-a considerat că “subiect pasiv principal al infracțiuniide tulburare a ordinii și liniștii publice este statul, iar persoanele, ale căror sentimente morale au fost ultragiate sau li s-a adus atingere prin scandalul public provocat, constituie subiectul pasiv adiacent”.
În vechiul Cod penal nu era precizat dacă actele, gesturile, expresiile sau orice altă manifestare prin care se aducea atingere bunelor moravuri ori se tulbura liniștea și ordinea publică, trebuiau comise împotriva unuia sau mai multor persoane sau bunuri, în schimb,în noul artcol 371, legiuitorul a stabilit că fapta comisă prin violență, în public, trebuie îndreptată „împotriva persoanelor sau bunurilor” , urmarea imediată constând în crearea unei stări de pericol pentru relațiile de conviețuire socială, ca urmare a săvârșirii acțiunii incriminate. Modalitățile tipice ale infracțiunii sunt reflectate în modurile în care poate fi realizat elementul material: violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor.
Interpretând gramatical conținutul normei de incriminare a infracțiunii prevăzute de art. 371 NCP, pluralul folosit de legiuitor, conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii doar în situația în care acțiunea incriminatoare este îndreptată împotriva mai multor persoane, pluralitatea pasivă fiind necesară pentru existența infracțiunii.
Aceasta a fost interpretarea dată art. 321 CP, de către instanțele naționale, în Decizia penală nr. 627/1984 a Tribunalului Hunedoara, “că atunci când manifestările lipsite de respect sunt adresate unei singure persoane, în urma unui conflict personal , nu există infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice.”
Instanța de apel a constatat că, voința legiuitorului se impune a fi interpretată în sensul protejării obiectului juridic special, în situația în care activitatea materială incriminată de art. 371 aduce atingere unor valori sociale diferite de cele care ocrotesc obiectul juridic special al infracțiunilor de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 193 NCP sau de amenințare ,art. 206 NCP, astfel încât, pluralitatea de subiecți pasivi împotriva cărora trebuie să fie îndreptată acțiunea circumscrisă elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 371, este necesară. Interpretare se impune cu atât mai mult cu cât, persoana agresată fizic sau verbal, este ocrotită de legea penală prin Titlul I „Infracțiuni contra persoanei”, cap. II „Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății”, din partea specială a noului Cod penal.
Dispozițiile legale incidente infracțiunii săvârșite de inculpatul R.L.C.sunt :Tulburarea ordinii și liniștii publice, art. 371 NCP; Ultraj contra bunelor moravuri, art. 375 NCP; Ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice art. 321 CP; Art. 3, alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevede că: „Dispozițiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire”.
Într-o altă speță,din jurisprudența ÎCCJ, în Decizia nr.747 din 03.03.2014, Secția penală, în Dosarul nr. 2411/110/2013, sunt expuse motivele pentru care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva Deciziei penale nr.133 din 20.08.2013, a Curții de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și familie.În acest dosar inculpatul V.G. a fost condamnat pe lângă alte infracțiuni și pentru aceea prevăzută de art.321, alin.(1)CP, cu aplicarea art.74, alin.(1), lit.a) și c);art.76, alin.(1), lit. d) .
În fapt s-a reținut că, în seara zilei de 05.04.2013, în jurul orelor 2045, în timp ce se afla în incinta barului aparținând S.C. M.C. S.R.L. din municipiul Bacău, inculpatul a purtat, fără drept, o secure cu care a lovit partea vătămată A.G. în zona capului, provocându-i leziuni, ce au necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale,conform certificatului medico-legal atașat la dosar, provocând scandal și tulburând liniștea și ordinea publică.
Un alt exemplu din practica judiciară ,este Decizia penală nr.1810 din 28.05.2014 a Curții Supreme, pronunțată în Dosarul nr. 4319/107/2013, în care a fost admis recursul declarat de inculpatul T.A. împotriva Deciziei penale nr. 200/A din 04.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția penală și pentru cauze cu minori; a fost casată în parte decizia penală atacată și Sentința penală nr.211 din 02.09.2013, pronunțată de Tribunalul Alba,iar după rejudecare, s-a făcut aplicarea art.5(de aplicare a legii penale mai favorabile) ,iar în baza art. 386 alin. (1)NCPP, a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, din infracțiunile prevăzute de art. 20 CP, raportat la art.174, art.175, alin. (1), lit. i) ;art. 321, alin. (1) și art. 2 pct.1) din Legea nr. 61/1991, în infracțiunile prevăzute de art.32, alin. (1) NCP, art. 188 alin. (1) și (2) NCP, art.371 și art.372, alin.(2), fiind condamnat pentru infracțiunile mai sus menționate, în condițiile art. 396, alin. (10), cu aplicarea art. 39, alin. (1), lit. b) NCP (contopirea pedepselor și aplicarea unui spor).
În fapt, s-a reținut că, prin aplicarea unei lovituri cu cuțitul într-un local public, în prezența mai multor persoane, provocând agitație și teamă, s-a tulburat liniștea publică, prin atitudinea inculpatului, inclusiv prin lovirea cu intenție a părții vătămate cu cuțitul pe care îl avea în mod nejustificat asupra sa,din toate aceste acțiuni derivă săvârșirea mai multor infracțiuni.
Instanța de recurs a stabilit, că fapta săvârșită de inculpat( și recunoscută de el) este incriminată de art.321,alin.(1)CP, infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice și că în noua reglementare se regăsește în dispozițiile art. 371 NCP.
Revenind la problema de drept care face obiectul sesizării în dosarul 5827/290/2013, punctăm că la raportul cauzei au fost atașate și punctele de vedere exprimate de Curțile de Apel și instanțele de judecată arondate solicitate, care au confirmat că este întrunită cerința prevăzută de art. 371, chiar dacă acțiunea de exercitare de violențe, este îndreptată împotriva unei singure persoane, trebuie să ținem cont ea se răsfrânge asupra mai multor persoane prezente, fapt ce confirmă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii săvârșite de inculpatul RLC. La această opinie au mai consimțit și Curtea de Apel București, dar și instanțele arondate ei, argumentându-se că textul din articolul de lege, nu trebuie interpretat strict gramatical, căci folosirea pluralului în art. 371, nu este de natură să exonereze pe făptuitor de infracțiunea comisă asupra unei singure persoane, în speța de față, cerința esențială a normei fiind aceea de tulburare a ordinii și liniștii publice săvârșită prin violențe, indiferent de numărul de persoane.
Cele mai multe susțineri le-a avut argumentul că atunci când legiuitorul a vrut să prevadă un număr minim de persoane vătămate, a specificat în mod expres acest lucru, în modalitatea formei simple sau a formei agravante a infracțiunii (de exemplu art. 192 incriminează uciderea din culpă a unei persoane). Ceea ce se protejează în principal prin incriminarea acestei infracțiuni, prevăzute de art.371, este liniștea publică ca atribut al vieții sociale, iar atâta timp cât violențele sau amenințările comise de inculpat, în public, sunt de natură a tulbura această liniște, de a provoca indignarea și revolta publicului, nu are importanță dacă acțiunile sale sunt îndreptate împotriva uneia sau mai multor persoane.
Un număr mai mic de specialiști au susținut că elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 371, presupune întreptarea acestuia împotriva mai multor persoane, în textul incriminator regăsindu-se termenul „persoane” folosit la plural, nu la singular, aspect care impune că existența infracțiunii este raportată la pluralitatea de subiecți pasivi.
În unanimitate s-a susținut,că nu operează dezincriminarea conform art. 4 NCP, chiar dacă acțiunea vizează o singură persoană. La această opinie au subscris și alte instanțe solicitate, din țară, care au subliniat că efectul de indignare creat, se răsfrânge asupra tuturor persoanelor prezente în momentul săvârșirii faptei.
Conform dispozițiilor art. 476, alin. (10), cu referire la art.473, alin. (5) NCPP, s-a solicitat opinia unor specialiști cu privire la problema de drept supusă dezlegării.
Punctele de vedere transmise de Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept și Științe Administrative, confirmă că obiectul juridic protejat prin norma de incriminare, sunt relațiile sociale privind ordinea și liniștea publică. Ordinea publică înseamna respectarea ordinii de drept care asigură tuturor cetățenilor sentimentul și garanția siguranței și liniștii lor. Ordinea și liniștea publică sunt cerințe fundamentale ale statului de drept. Infracțiunile contra ordinii și liniștii publice sunt infracțiuni de pericol, care de regulă, nu au obiect material. În cazul infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice săvârșite prin violențe, obiectul material îl constituie corpul sau bunurile victimei, subiect pasiv secundar al infracțiunii, iar în cazul când violențele sunt exercitate asupra acestora și au ca rezultat, vătămări corporale sau distrugeri de bunuri, va exista un concurs ideal de infracțiuni. Subiectul pasiv principal al infracțiunii este statul, ca titular al valorilor sociale protejate (ordinea și liniștea publică). Subiectul pasiv secundar este reprezentat de persoanele prezente cărora li s-au adus atingeri grave prin violențe,injuriile, amenințări la care au fost expuse.Vătămările aduse persoanelor sau distrugerea bunurilor lor constituie infracțiuni distincte, în concurs cu infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice. Cerința esențială este ca aceste fapte să fie săvârșite în public.
Noțiunea de faptă săvârșită în public este detaliata de prevederile art. 184, potrivit căruia fapta se consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă: într-un loc care prin natura sau destinația lui este întotdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană; în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane; într-un loc neaccesibil publicului, esențială fiind intenția celui ce săvârșește fapta , ca ea să fie auzită sau văzută de două sau mai multe persoane; într-o adunare de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care por fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante.
Utilizarea pluralului „împotriva persoanelor sau a bunurilor”, nu este o cerință de ordin numeric, legiuitorul indică în mod generic, valorile materiale afectate de tulburarea ordinii și liniștii publice, care generează sentimente de teamă, insecuritate, dezaprobare. Față de conținutul constitutiv al infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, art. 321 CP, a operat dezincriminarea, în condițiile art. 4 și art. 3 din Legea nr. 187/2012, dacă ne raportăm la actele sau gesturile de proferare de cuvinte ori expresii prin care se aduce atingere bunelor moravuri, altele decât violențele comise împotriva persoanelor sau bunurilor.
Specialiștii Catedrelor de Drept mai sus amintite, au concluzionat că fapta inculpatului, din speța de față, care aplică mai multe lovituri cu pumnii și picioarele unei persoane, într-o sală de sport, adresându-i cuvinte jignitoare și amenințări, este de natură să provoace indignarea persoanelor prezente în spațiul respectiv, tulburându-se astfel, ordinea și liniștea publică prevazută, de art. 371 NCP.
Punctul de vedere venit din partea specialiștilor din cadrul Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Catedra de drept penal, confirmă regula că pentru realizarea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 371, nu este necesar ca acțiunea să fie îndreptată asupra mai multor persoane ori bunuri. Pluralul folosit de legiuitor, în conținutul normei de incriminare „persoane și bunuri”, nu este o cerință esențială pentru a putea fi incriminată fapta, în cazul în care acțiunea de lovire sau de amenințare vizează o singură persoană, se poate identifica urmarea cerută de art. 371 NCP, tulburarea ordinii și liniștii publice.
În literatura de specialitate s-a statuat faptul că, singularul include pluralul și viceversa, o caracteristică ce vizează modul de interpretare al actelor normative: art. 365, alin. (1) NCP incriminează, distribuirea de dispozitive sau programe informatice lit. a), parole sau coduri de acces lit. b), în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunilor prevăzute la art. 360-364 NCP, fără a se pune problema tipicității art. 365, alin. (1) NCP, care să fie condiționată de existența unei pluralități de dispozitive, programe informatice, parole, etc., deși art. 365, alin. (2) NCP folosește singularul când face vorbire despre deținerea unui dispozitiv, program, parolă etc.;art. 386, alin. (1) NCP care incriminează „oferirea sau darea de bunuri ori alte foloase” în scopul determinarii alegătorului;art. 372, alin. (1), lit. b) NCP, care pedepsește portul de arme neletale sau dispozitive pentru șocuri electrice;art. 239, alin. (1) NCP, care se raportează la scopul special al „fraudării creditorilor”, în literatura de specialitate s-a evidențiat în mod concret, că acțiunea materială din structura laturii obiective, se poate realiza și prin fraudarea unui singur creditor;
art. 374 NCP, sancționează, printre altele, accesarea de „materiale pornografice” cu minori.
Chiar dacă legiuitorul a utilizat pluralul, este evident că portul unei singure arme neletale ori a unui singur dispozitiv pentru șocuri electrice sau accesarea unui singur material pornografic cu minori, atrage tipicitatea infracțiunii.
În speța noastră, incriminarea nu vizează numărul de persoane afectate de acțiunile autorului, ci tulburarea ordinii și liniștii publice, prin comportamentul inculpatului, concretizat în violețe, amenintări, injurii și atingeri grave aduse demnității celor prezenți.
Din literatura de specialitate s-a conturat următorul aspect: într-un conflict personal, în public, atunci când făptuitorul adresează unei persoane unele cuvinte injurioase, conflictul implică doar cele două persoane și nu putem vorbi și de ultraj contra bunelor moravuri, însă, în cazul în care cuvintele adresate au un conținut obscen și proferarea lor este auzită de mai multe persoane, atunci fapta nu mai este un conflict personal , ci o lipsă de respect pentru colectivitate, o atingere gravă adusă bunelor moravuri și constituie infracțiunea prevăzută de art. 321 CP. Dacă acțiunea de lovire sau amenințare este îndreptată împotriva unei singure persoane, în public, nu se va reține în mod automat infracțiunea de la art. 371, decât dacă fapta se săvârșește în prezența altor persoane, fără a fi însă necesar ca asupra acestora să fie exercitate violențe, amenințări, etc., Acest aspect a fost susținut și de specialiștii din cadrul Facultății de Drept a Universității „Nicolae Titulescu” – Catedra de drept penal.
Sub aspect gramatical, se susține utilizarea pluralului general, în sensul că construcțiile care conțin substantive la numărul plural, forma nearticulată, au un sens generic și se folosesc pentru a desemna o anumită categorie, nu un număr de părți sau componente ale categoriei respective; de exemplu: violențe împotriva persoanelor, este o construcție ce desemnează orice act de violență îndreptat împotriva oricărei persoane și nu expres, mai multe acte de violență împotriva mai multor persoane.
Din conținutul normelor legale se observă folosirea acestei tehnici în cazul mai multor norme de incriminare, fără a se putea trage concluzia că pluralitatea constituie o condiție necesară pentru existența infracțiunii de exemplu: art. 197 NCP care incriminează „relele tratamente aplicate minorului”, prin folosirea pluralului, nu rezultă concluzia, că existența infracțiunii este condiționată de săvârșirea faptei de către ambii părinți și că lipsește când un singur părinte maltratează copilul, celălalt părinte fiind decedat. Când legiuitorul a incriminat existența unui subiect pasiv plural, s-a exprimat explicit în acest sens: la art. 188 NCP alin. (1), „Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi „ în timp ce art. 189, alin. (1), lit. f) sancționează omorul săvârșit asupra a două sau mai multor persoane; art. 192, alin. (1), sancționează uciderea din culpă a unei persoane, în timp ce art. 192, alin. (3) prevede varianta agravată, în care prin fapta săvârșită, s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane.
În practica judiciară , s-a considerat că infracțiunea subzistă chiar dacă activitatea ilicită s-a îndreptat împotriva unei singure persoane, atât sub imperiul vechii reglementări , cât și în raport cu NCP. S-a reținut existența infracțiunii în: “fapta unei persoane care, aflându-se într-o stație de autobuz și neputând urca în mijlocul de transport în comun pentru că ușile erau blocate de pasageri, înțeapă cu un briceag, prin ușă, pe unul dintre călători, pentru a determina deblocarea ușii și a-și asigura posibilitatea de a pătrunde în mijlocul de transport, prin aceasta producându-se scandal public” și în “fapta inculpaților de a aplica o corecție victimei, urmată de dezbrăcarea acesteia de haine și izgonirea ei din apartamentul inculpaților” .
Soluțiile pronunțate pentru aceste spețe, au fost raportate la prevederile art . 321CP .
După intrarea în vigoare a NCP s-a reținut aceeași infracțiune și pentru următoare faptă: într-o discotecă, inculpatul C.D.M., a lovit partea vătămată M.E.I. cu pumnul în zona feței, ulterior, victima fiind agresată și de celelalte persoane din grupul inculpatului, care i-au aplicat multiple lovituri cu pumnii și chiar cu o bâtă de baseball; inculpatul C.V. a lovit victima cu un scaun, moment în care , pentru a se apăra, partea vătămată a ridicat mâinile pentru protecție și s-a ales cu multiple fracturi la antebrațul stâng. Datorită acestor împrejurări, în local a fost oprită muzica și aprinse luminile, cei prezenți părăsind incinta (Decizia nr. 2699/2014 ÎCCJ).
Conform acestei decizii , putem susține că, legiuitorul urmărește incriminarea faptei în art. 371 , prin prisma asigurării unui climat social de conviețuire civilizată, bazat pe respect reciproc între cetățenii statului de drept.
În doctrina penală s-a arătat că „ nu în natura sau atributele proprii manifestărilor trebuie să căutăm caracterul infracțional, ci acest caracter trebuie căutat în urmarea pe care o produc ’’
Concluzia desprinsă din cele enumerate anterior, coincide cu opiniile instanțelor solicitate , că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzute de art. în discuție, 371 NCP, nu trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane iar atunci când fapta vizează o singură persoană, nu operează dezincriminarea conform art. 4 din norma legală.
Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul ÎCCJ , susține aceleași considerații legate de interpretarea art. 371: nu operează dezincriminarea conf. art. 4, dacă fapta inculpatului vizează o persoană , fiind suficient ca să se realizeze tulburarea ordinii și liniști publice pentru existența infracțiunii, iar interpretarea literară sau gramaticală a textului de lege penală se raportează la regula instituită că pluralul folosit include singularul și viceversa, excepția fiind confirmată în funcție de încadrarea stipulată de legiuitor , atunci când dorește să delimiteze forma agravantă de cea simplă (printr-o formă cantitativă de excludere),exemple: art. 188, Omorul (uciderea unei persoane ) și art 189,Omorul calificat (săvârșit asupra a două sau mai multe persoane).
Așadar, în Partea specială a NCP, pluralitatea de persoane este reglementată de legiuitor prin utilizarea expresiilor două sau mai multe persoane ori mai multe persoane și nu prin utilizarea pluralului.
Dacă dispozițiile art. 371 , ar fi interpretate în sensul că fapta nu este incriminată când violențele, amenințările sau atingerile grave aduse demnității sunt comise împotriva unei persoane , atunci toate normele de incriminare în a căror cuprins s-a folosit pluralul , nu implică singularul pentru a putea fi incriminată fapta respectivă, exemple: în cazul infracțiunii de distrugere, art. 253, alin. 3) la varianta agravată , legiuitorul se raportează la bunurile care fac parte din patrimoniul cultural, asta nu exclude varianta că atunci când se distruge doar un bun din același patrimoniu cultural , nu este încadrată fapta tot în forma agravantă ; în cazul infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri , art. 275, alin. 1), legiuitorul acuză sustragerea, distrugerea, reținerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisurise va reține aceeași infracțiune și în ceea ce privește un mijloc material de probă sau un înscris; identic este și în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 289, art. 290, art. 291, art. 306, 342 NCP.
Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă ÎCCJ , cu privire la chestiunile de drept ce fac obiectul sesizării, confirmă aceeași concluzie , precum că: existența infr. prevăzute de art. 371NCP, nu depinde de numărul de persoane vizate de modalitățile de realizare a elementului material, ci de producerea efectivă a urmării precizate(tipicitatea) în conținutul articolului de lege și anume efectul special incriminat, de tulburare a ordinii și liniștii publice , prin acțiunea săvârșită asupra unei sau unor persoane, nefiind incidente dispozițiile art 4. privind dezincriminarea.
Raportul prezentat asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, a conținut următoarele :
în prevederile infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, pentru existența tipicității infracțiunii, modalitățile alternative de săvârșire ( violențele, amenințările sau atingerile grave aduse demnității), nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca aceste acțiuni să tulbure ordinea și liniștea publică, fie ele săvârșite numai asupra unei singure persoane. În condițiile în care violențele, amenințările sau atingerile grave aduse demnității persoanei, tulbură ordinea și liniștea publică, fiind comise în public, împotriva unei singure persoane, nu operează dezincriminarea, prevăzută de art. 4NCP și nu îi sunt incidente prevederile din art. 3 alin. (1) al Legii nr.187/2012 , ci dispozițiile alin. (2) din lege, dezincriminarea nu operează dacă fapta este incriminată de legea nouă sau o altă lege în vigoare, dar sub o altă denumire.
Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 475 NCPP posibilitatea Înaltei Curți, a Curții de Apel și a Tribunalului, învestite cu soluționarea unei cauze în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze ICCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
Curtea de Apel Timișoara a fost învestită cu soluționarea unei pricini în ultimă instanță, apelul declarat de inculpatul R.L.C. împotriva Sentinței penale nr. 2808 din data de 17 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 5287/290/2013.
Obiectul sesizării vizează o chestiune de drept de care depinde soluționarea în apel a cauzei, astfel că interpretarea textelor legale are efect direct soluționării pe fond a cauzei, întrucât, prin sentința penală pronunțată de prima instanță, au fost considerate incidente prevederile art. 371 din Codul penal, care incriminează fapta de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Prin Decizia pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanța supremă să aibă consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.
Chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanța supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face, în prezent, obiectul unui recurs în interesul legii.
Pe fondul chestiunii de drept a cărei dezlegare se cere, s-au reținut următoarele: legiuitorul a incriminat în NCP, în titlul VIII , Infracțiunile care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, cap. I. Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice, în conținutul art. 371 tulburarea ordinii și liniștii publice, în sensul că fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. În prevederile art.375 a fost incriminat ultrajul contra bunelor moravuri, în sensul că fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârșește acte de exhibiționism sau alte acte sexuale explicite se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
În Codul penal anterior, în conținutul art.321 era reglementată fapta de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, astfel: Fapta persoanei care, în public, săvârșește acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniștea publică, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani; dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniștea și ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
În art.371, legiuitorul a delimitat modalitățile alternative de săvârșire a faptei, la violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, amenințări, atingeri grave aduse demnității persoanelor. Cele trei modalități alternative, respectiv violențele, amenințările și atingerile grave, asigură tipicitatea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice atunci când fapta este comisă în public, astfel cum noțiunea este definită în art. 184NCP.
Esența incriminarii nu depinde de numărul de persoane vizate de acțiunile autorului, ci de tulburarea ordinii și liniștii publice prin conduitele comise în public și care au aceste caracteristici (violența asupra persoanelor, violențe asupra bunurilor, amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor). Elementul esențial rămâne, la fel ca în legislația penală anterioară, tulburarea ordinii și liniștii publice prin acțiunile din structura laturii obiective, și nu aspectul legat de pluralitatea subiecților pasivi secundari.
Daca acțiunea de lovire sau amenințare este îndreptată împotriva unei singure persoane, împrejurarea că fapta este comisă în public nu va conduce la reținerea infracțiunii prevăzute de art.371, atâta vreme cât nu se identifică o tulburare a ordinii și liniștii publice. Această consecință ține inclusiv de prezența altor persoane la locul comiterii faptei, fără a fi însă necesar ca asupra acestora să fie exercitate violențe, amenințări etc.
Prin urmare, se va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, în Dosarul nr. 5287/290/2013, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: dacă elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane și dacă în situația în care acțiunea descrisă a vizat o singură persoană operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal . Pentru aplicarea dispozițiilor art. 371 din NCP, în cazul infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, pentru existența infracțiunii, violențele, amenințările sau atingerile grave aduse demnității nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient să fie săvârșite, în public, împotriva unei persoane fără a opera dezincriminarea, nefiind incidente dispozițiile art.4 NCP.
CONCLUZII
Intrarea în vigoare a NCP ȘI NCPP implică schimbări importante în materia penală în ceea ce privește sistemul de pedepse, modul de desfășurare a unui proces, precum și introducerea unor noi instituții . O serie de acte normative complează legislația dreptului penal, printre care amintim: Legea nr.286/2009 privind Codul penal, Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, Legile 253, 254 și 255/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, iar ptr. o bună armonizare a legislației a fost modificat și Regulamentul instanțelor judecătorești , toate aceste acte normative fiind publicate în Monitorul Oficial al României. Cele mai importante modificări ale legislației penale vizează sistemul de pedepse care a fost corelat cu aducerea limitelor de pedeapsă cu pedepsele aplicate de instanțele judecătorești, apariția unei noi modalități de individualizare a modului de executare și o înăsprire a modului de sancționare a pluralității de infracțiuni. Cele mai multe tergiversări care implică și schimbări majore , privesc dezincriminarea unor infracțiuni și sancționarea lor, cum am văzut și în studiul de caz ,fapte săvârșite sub imperiul vechii reglementări și care nu constituie infracțiuni potrivit Codului penal în vigoare. Potrivit art.4 din Secțiunea I din NCP, „Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche dacă nu sunt prevăzute de noua reglementare’’, acest lucru implică o modificare a regimului de executare a pedepselor , a măsurilor educative și de siguranță ,pronunțate de instanțele judecătorești în baza vechii reglementări.Dacă fapta săvârșită era prevăzută ca infracțiune în CP , iar în legea nouă este incriminată ca o faptă contravențională , nu va mai putea fi atrasă răspunderea penală a persoanelor cercetate ptr.săvârșirea faptei respective. Dezincriminarea operează în condițiile de abrogare a incriminării respective , nu când apare sub o altă denumire în legislația în vigoare , ori este absorbită de o altă infracțiune. Există posibilitatea ca elem. material al unei infracțiuni să fie regăsit în legea nouă sub o altă denumire , caz în care nu va opera dezincriminarea, ci eventual , o schimbare a încadrării faptei, dacă legea nouă prevede o pedeapsă mai blândă /aplicarea legii mai favorabile.
În privința asemănarilor și deosebirilor dintre Codul penal anterior și NCP,pe care le vom aminti raportându-ne la tema acestei lucrări : Infracțiunile care aduc atingere unor relații de conviețuire socială.Studiu comparativ : Cod penal și legile speciale, putem afirma, de ex.,că nu exista o incriminare a constituirii unui grup infracțional organizat ( 367 NCP), ci doar fapta de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni (art.323 CP). Noțiunea de grup infracțional organizat și implicit inițierea unui astfel de grup au fost prevăzute de legislația națională în art.7 din Legea 9/2003,ptr.prevenirea și combaterea criminalității organizate , dispoziție ulterior abrogată prin art. 126 pct.2 al Legii nr. 187/2012 ptr.punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind NCP.Sistemul european de drept , și nu numai , datorită evoluției fenomenului infracțional , au urmărit și urmăresc , dovada fiind preocupările legislative , să incrimineze diversele forme de asociere infracțională pentru combaterea crimei organizate . În noul Cod , putem afirma că legiuitorul a urmărit instituirea unei reglementări–cadru, Constituirea unui grup infractional organizat, fiind cumulate mai multe fapte incriminate anterior ( grup infracțional organizat, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni , grupare teroristă).
O incriminare nouă din capitolul Infracțiunilor contra a ordinii și liniștii publice ,este Încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni (art.370), despre care putem afirma că ar compensa renunțarea la infracțiunea de Instigare neurmată de executare ,art.29 Participația ,din Partea generală a Codului penal , care este raportată la fapte grave pedepsite de legea penală cu închisoarea pe viață sau mai mare de 10 ani.
Un stat de drep democratic trebuie să asigure libertatea de întrunire a membrilor săi dar în condițiile legii, motiv ptr. care a fost instituită o normă nouă care protejează desfășurarea unor astfel de adunări publice , iar cei ce nu vor permite manifestarea întrunirilor autorizate ,vor fi sancționați , conform legii , ptr. Împiedicarea desfășurării unei adunări publice, cu detenția de la 3 luni la un an sau amendă. Aceste prevederi legale sunt în strânsă concordanță cu obiectul pe care îl protejează statul prin legislația proprie , și anume relațiile conviețuire socială dintre membrii societății democratice, instituindu-se incriminarea prevăzută de art.371 NCP de Tulburare a ordinii și liniștii publice separat de Ultrajul contra bunelor moravuri ,infracțiune pevăzută de art.375 NCP , incriminări distinct după 2014 ,în raport cu art.321 din Codul penal din 1969 care le prevedea în cadrul aceluiași articol .
Legile speciale 678/2001, 161/2003 și 196 /2003 erau acte normative care împreună incriminau ceea ce astăzi o face art. 374 NCP Pornografia infantilă ,inspirat din dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului Uniunii Europene nr . 2004/68/JAI .
Pentru că , tot am amintit de infracțiunea de Ultraj contra bunelor moravuri, art. 375 NCP , în textul legal acuză, expunerea în public a unor imagini care reprezintă activități sexuale explicite , inclusiv manifestări de exhibiționism, cu adulți .
În Capitolul II titlu VIII NCP, au fost incluse două articole noi care incriminează infracțiunile de Incest, art. 377 NCP (în vechiul cod Incestul făcea parte din Infracțiunile privitoare la viața sexuală, art.203 CP) și Împiedicarea accesului la învățamântul general obligatoriu art. 380 NCP, o incriminare menită să protejeze o realitate gravă de creștere a ratei abandonului școlar.
Nullum crimen sine lege (nici o infracțiune nu există în afară de lege) , este o expresie latină care guvernează principiul legalității incriminării, motiv pentru care orice faptă care intră în incidența legilor penale să fie sancționată cu o pedeapsă menită să asigure restabilirea ordinii de drept, o constrângere și un mijloc de reeducare, prevazut de lege, aplicat de instanța de judecată infractorului cu scopul de a preveni savârșirea de noi infracțiuni. Prin constrângerea statală, indiferent de forma ei (privațiunea de libertate , pedeapsă accesorie sau complementară ,amendă), se urmărește implementarea unei noi atitudini față de valorile sociale ocrotite , pentru cel ce încalcă legea penală.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Infracțiunile Care Aduc Atingere Unor Relații DE Convietuire Sociala (ID: 116736)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.