INFRACȚIUNIL E CONTRA FAMILIEI ȘI MINORILOR ȘI PREVENIREA LOR SPECIALITATEA: 554.02 – CRIMINOLOGIE Teză de doctor în drept Conducător științific:… [619243]

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA
ACADEMIA „ȘTEFAN CEL MARE”

Cu titlu de manuscris
C.Z.U.: 343.35.2(043.2)

CARP Terentie

INFRACȚIUNIL E CONTRA FAMILIEI ȘI MINORILOR
ȘI PREVENIREA LOR

SPECIALITATEA: 554.02 – CRIMINOLOGIE

Teză de doctor în drept

Conducător științific: COJOCARU Radion
Dr. în drept, conf. univ.

Autor:

CHIȘINĂU, 201 7

2

© CARP TERENTIE , 201 7

3 CUPRINS

ADNOTARE (în română, engleză, rusă) …………………………. ……………………………………… ………5
LISTA ABREVIERILOR ………………………………………………………………….. ……………………….. …8
INTRODUCERE ….………………………………………………………………………………… 9

1. ABORDĂRI DOCTRINAR E ȘI REGLEMENTĂRI NORMATIV E ÎN DOMENIUL
INFRACȚIUNILOR CONTRA FAMILIEI ȘI MINORILOR
1.1. Doctrin a de specialitate națională și străină cu privire la infracțiunile contra
familiei și minorilor…………………………………… ……… ………………….. ……………………………. ….16
1.2. Evoluția cadrului normativ incriminator al infracțiunil or contra familiei și minorilor… …….29
1.3. Reglementări normative internaționale și naționale privind ocrotirea familiei și minori lor..44
1.4. Aspecte de drept comparat privind infracțiunile contra familiei și minor ilor……………………5 4
1.5. Concluzii la capitolul 1……………………………………………………………………………………… …….. 64

2. ANALIZ A CRIMINOLOGICĂ A INFRACȚIUNILOR CONTRA FAMILIEI ȘI
MINORILOR
2.1. Conceptul și particularit ățile criminologice ale infracțiunilor contra familiei și minorilor. ..66
2.2. Cauzele și condițiile infracțiunilor contra familiei și minorilor……….. …………………………….7 8
2.3. Personalitatea infractorilor care comit infracțiuni contra familiei și minorilor ……………….. ..92
2.4. Victimizarea minorilor prin infracțiuni contra familiei și minorilor. …………………………….. 105
2.5. Concluzii la capitolul 2………………………………………………………………… …………………………1 11

3. MĂSURI DE PREVENIRE A INFRACȚIUNILOR CONTRA FAMILIEI ȘI
MINORILOR
3.1. Măsuri generale de prevenire a infracț iunilor contra familiei și minorilor ……………………..1 15
3.2. Măsuri special -criminologice de prevenire a infracțiunilor contra familiei și minorilor. ….125
3.3. Măsuri de p revenire victimologică a infracțiunilor contra familiei și minorilor …………….. .134
3.4. Concluzii la capitolul 3………………………………………………………………………………………….. .149

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI ………………………………………………. ………..1 53
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………………… 159
ANEX A 1. DATE STATISTICE PRIVIND STAREA INFRACȚIUNILOR
CONTRA FAMILIEI ȘI MINORI LOR……… ……………………. …………………. ……… …………….. 175

4 ANEXA 2. DISTRIBUIREA TERITORIALĂ ȘI STRUCTURALĂ A
INFRACȚIUNILOR CONTRA FAMILIEI ȘI MINORILOR ……………… ………………………1 80
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII ………………… …………………………. 181
CV AL AUTORULUI …………………………………………………………………………………………….. …..182

5 ADNOTARE
Carp Terentie. „ Infracțiunile contra familiei și minorilor și prevenirea lor”. Teză de
doctor în drept. Specialitatea 554.02 – Criminologie. Chișinău, 201 7.

Structura tezei: Introducere, 3 capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie din
230 titluri, 1 74 pagini text de bază. Rezultatele obținute sunt publicate în 6 lucră ri științifice.
Cuvinte -cheie: familie , minori , criminalitate, cauze, condiții, personalitate, victimă,
victimizare, prevenire, combatere .
Domeniul de studiu. Criminologie.
Scopul și obiectivele lucrării . Scopul lucrării constă în analiza criminologic ă complexă a
infracțiunilor contra familiei și minorilor . Pentru atingerea scopului propus au fost stabilite
următoarele obiective: studierea evoluției cadrului normativ incriminator al infracțiunilor contra
familiei și minorilor; analiza parametrilor statisti ci ai infracțiunilor contra familiei și minorilor;
elucida rea cauzelor și condițiilor infracțiunilor contra familiei și minorilor; studierea personalității
infractorului care comite infracțiuni contra familiei și minorilor; identificarea aspectelor legate de
victim izarea minorilor în urma infracțiunilor contra familiei și minorilor; determin area măsurilor
generale, special -criminologice și victimologice de prevenire a infracțiunilor contra familiei și
minorilor etc.
Noutatea și originalitatea științifică. Acest studiu reprezintă o cercetare criminologică
complexă a problemelor teoretico -practice ce vizează infracțiunile contra familiei și minorilor,
elucidarea particularităților și tendințelor actuale ale fenomenului investigat, fapt care a a condiționat
argumentarea unor recomandări științifice de prevenire a tipului respectiv de criminalitate.
Problema științifică importantă soluționată constă în elucidarea particularităților
criminologice ale infracțiunilor contra familiei și minorilor , precum și elaborar ea unor recomandăr i
ce vizează perfecțion area sistemului de măsuri orientat spre prevenirea genului respectiv de
criminalitate, fapt care va contribui la eficientizarea activității organelor de drept în domeniul
contracarării acestui fenomen negativ.
Semni ficația teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Studiul tratează în plan teoretic nu
doar cele mai actuale probleme criminologice ale infracțiunilor contra familiei și minorilor, dar se
axează și pe înaintarea unor recomandări concrete, având ca obiec tiv sporirea eficienței activității de
prevenire a fenomenului investigat.
Implementarea rezultatelor științifice. Concluziile și recomandările formulate își găsesc
aplicabilitatea în realizarea unor noi studii științifice, în programele de studii ale ins tituțiilor de
învățământ, în programele unor structuri neguvernamentale care se preocupă de problemele
tineretului, precum și în activitatea organelor responsabile de prevenirea fenomenului criminalității.

6 ANNOTATION

Carp Terentie. „Offences against f amily and minors and their prevention ”. PhD thesis in
law. Specialty 554.02 – Criminology. Chi șinau , 2017.

Thesis structure : Introduction, three chapters, general conclusions and recommendations,
bibliography of 2 30 titles, main text 1 74 pages. Obtained r esults are published in 6 scientific works.
Keywords : family, minors, criminality , causes, conditions , personality, victim, victim ization ,
prevent ion, combat ing.
Domain of study : Criminology.
The purpose and objectives of the paper : The purpose of this paper is to analyze complex
criminological crimes against the family and minors . In order to achieve the pursued aim, the
following objectives have been established: study of the evolution of the incriminating normative
framework of the offenses against f amily and minors; the analysis of statistical parameters of the
offenses against family and minors; determination of causes and conditions of the offenses against
the family and minors; study of the offender personality who commits crimes against the famil y and
minors; identification of the victimological characteristics of the minors who have suffered from
offenses against family and minors; elucidation of the general, special criminological and
victimological measures of preventing the offenses against fa mily and minors etc.
Scientific novelty and originality : This study represents a complex criminological research of
the theoretical and practical issues that concern the offenses against family and minors, elucidation of
the particularities and current tre nds of the investigated phenomenon, fact which has conditioned the
argumentation of same scientific advice for preventing this type of crime.
The solved important scientific problem is to elucidate the peculiarities of crimes against the
family and minors , and develop recommendations aimed at improving the prevention -oriented
measures that genre of crime, which will contribute to the efficiency of law enforcement in fighting
this negative phenomenon.
The thesis theoretical significance and applicative valu e. The study not only treats at the
theoretical plan the most current criminological problems of crimes against the family and minors,
but also focuses on the submission of concrete recommendations aimed at increasing the efficiency
of prevention activity of the investigated phenomenon.
Implementation of scientific results . The conclusions and recommendations are applicable in
realization of same new scientific studies, in the curriculum of educational institutions, in the
programs of non -governmental struc tures that deals with youth issues, as well as in the activity of
organs responsible for preventing crime phenomenon.

7 АННОТАЦИЯ
Карп Терентий . «Преступления против семьи и несовершеннолетних и их предупреждение ».
Диссертация на соискание ученой степени доктора права по специальности
554.02 – Криминология. Кишин эу, 201 7.

Структура диссертации. Работа состоит из введения , 3 глав, основных выводов и
рекомендаций, библиографии , включающей 230 наименовани й, 174 страниц основного текста.
Результаты проведенного исследования были опубликованы в 6 научных работах.
Ключевые слова: семья, несовершеннолетни е, преступность, причины , условия , личность,
жертва, виктимизация , предупреждение, пресечение .
Область исследования . Криминология .
Цель и задачи работы . Целью работы является комплексное криминологическое исследование
преступлений против семьи и несовершеннолетних. Для достижения намеченной цели были
поставлены следующие задачи: изучение развития нормативно -правовой базы инкриминирования
преступлений против семьи и несовершеннолетних; анализ статистических данных преступлений
против семьи и несовершеннолетних; определение причин и условий совершения преступлений против
семьи и несовершеннолетних; изучение личности преступника совершающего преступления против
семьи и несовершеннолетних; определение виктимологических характеристик несовершеннолетних
пострадавших в результате преступл ений против семьи и несовершеннолетних; разъяснение общих,
специально -криминалистических и виктимологических мер по предупреждению преступлений против
семьи и несовершеннолетних и т.д.
Научная новизна и оригинальность исследования. Данная работа представл яет собой
комплексное криминологическое исследование теоретических и практических проблем связанных с
преступлениями против семьи и несовершеннолетних, разъяснение актуальных особенностей и
тенденций изучаемого феномена, что спровоцировало обоснование науч ных рекомендаций по
предупреждению данного вида преступности.
Научная проблема, разрешенная в данном исследовании, состоит в выявлен ии
криминологических особенностей преступлений против семьи и несовершеннолетних, а также в
разрабатывании рекомендаци й, направленные на усовершенствование мер по предотвращение данного
вида преступлений , что будет способствовать повышению эффективности правоохранительных
органов в борьбе с этим отрицательным явлением.
Теоретическая значимость и прикладное значение исследовани я. С теоретической точки
зрения научное исследование изучает не только актуальные криминологические проблемы
преступлений против семьи и совершеннолетних, но основывается на предоставлении конкретных
рекомендаций, нацеленных на повышение эффективности по п редупреждению изучаемого феномена.
Внедрение результатов исследования. Полученные выводы и рекомендации могут быть
применены в дальнейших научных исследованиях, в программах учебных заведений, в программах
определенных неправительственных структур, занимаю щихся проблемами молодежи, а также в
деятельности органов ответственных за предупреждение преступности.

8 LISTA ABREVIERILOR

Art. – articol
Cap. – capitol
CE – Consiliul Europei
CP – Cod penal
D. Hr. – după Hristos
Etc. – etcetera
Î. Hr. – înainte de Hrist os
Lit. – litera
MAI – Ministerul Afacerilor Interne
ONU – Organizația Națiunilor Unite
RM – Republica Moldova
Sec. – secol
SUA – Statele Unite ale Americii
UE – Uniunea Europeană
Vol. – volum

9 INTRODUCERE

Actualitatea și importanța problemei abord ate. Secolul al XXI -lea, caracterizat prin
globalizarea relațiilor internaționale, impune obiectiv necesitatea coordonării eforturilor statelor
civilizate pentru atingerea intereselor supreme ale comunității internaționale, inclusiv prin
ocrotirea familiei și minorilor.
Astfel, fiind subiect al relațiilor de drept internațional, Republica Moldova este parte la
un șir de convenții și acorduri internaționale bilaterale și multilaterale din domeniul vizat.
Un act internațional important, menit să ocrotească și instituția familiei și minorilor, îl
constituie Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată și proclamată de Adunarea
Generală a ONU (New York) prin Rezoluția 217 A (III) din 10 decembrie 1948. În conformitate
cu prevederile acesteia, începând de la vârsta nubilă, bărbatul și femeia, fără nici o restricție în
privința rasei, cetățeniei sau religiei, au dreptul să se căsătorească și să întemeieze o familie. Ei
au drepturi egale la încheierea căsătoriei, în decursul căsătoriei și la desfacerea ei. C ăsătoria nu
poate fi încheiată decât cu consimțământul liber și deplin al viitorilor soți. Familia este elementul
natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului (art.
16); Mama și copilul au dreptul la a jutor și ocrotire speciale. Toți copiii, indiferent dacă s -au
născut în cadrul sau în afara căsătoriei, se bucură de aceeași ocrotire socială (art. 25); Nimeni nu
va fi supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante (art. 5) .
Prevederi asemănătoare se regăsesc și în textul Convenției Europene pentru Apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950,
precum și într -un șir de alte convenții la care Republica Moldova este parte.
Ocrotirea intereselor familiei și minorilor constituie o direcție prioritară a activității
oricărui stat de drept.
Astfel, în sistemul legislativ autohton privind ocrotirea familiei și minorilor, rolul
principal cu certitudine îl are legea fundamentală a Repu blicii Moldova – Constituția.
În acest sens, în conformitate cu art. 48 al respectivei legi supreme, familia constituie
elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a
statului. Iar potrivit art. 49, sta tul facilitează, prin măsuri economice și prin alte măsuri, formarea
familiei și îndeplinirea obligațiilor ce îi revin. La rândul său, art. 50 stabilește că mama și copilul
au dreptul la ajutor și ocrotire specială. Toți copiii, inclusiv cei născuți în afa ra căsătoriei, se
bucură de aceeași ocrotire socială. Totodată, exploatarea minorilor, folosirea lor în activități care
le-ar dăuna sănătății, moralității sau care le -ar pune în primejdie viața ori dezvoltarea normală
sunt interzise.

10 Prevederi constituțion ale din domeniul vizat își găsesc reflectare în actele normative
ramurale, cum este și Codul penal al Republicii Moldova, care în Capitolul VII al Părții speciale,
întitulat „Infracțiuni contra familiei și minorilor”, prevede următoarele infracțiuni: i ncestul (art.
201 CP); violența în familie (art. 2011 CP); divulgarea secretului adopției (art. 204 CP); abuzul
părinților și altor persoane la adopția copiilor (art. 205 CP); traficul de copii (art. 206 CP);
scoaterea ilegală a copiilor din țară (art. 207 CP) ; atragerea minorilor la activitate criminală sau
determinarea lor la săvârșirea unor fapte imorale (art. 208 CP); pornografia infantilă (art. 2081
CP); recurgerea la prostituția practicată de un copil (art. 2082 CP); atragerea minorilor la
consumul ilegal de droguri, medicamente și alte substanțe cu efect narcotizant (art. 209 CP).
Analizând datele statisticii oficiale, remarcăm o dinamică îngrijorătoare a infracțiunilor
contra familiei și minorilor în perioada anilor 2011 -2015. Structura (pe ani) respecti velor
infracțiuni arată în felul următor: 2011 – 597 (1,7 %); 2012 – 953 (2,6); 2013 – 1474 (3,9%);
2014 – 2423 (5,8 %); 2015 – 2058 (5,2%).
Din datele prezentate se observă o creștere continuă a numărului de infracțiuni contra
familiei și minorilor în registrate în anii 2011 -2014 și o ușoară descreștere de 0,6% înregistrată în
perioada anului 2015.
Indicatorul maxim al numărului total și al cotei infracțiunilor contra familiei și minorilor
a fost fixat în anul 2014 (2423 sau 5,8%), iar minim – în anul 2 011 (597 sau 1,7%). Majorarea
numărului infracțiunilor pe parcursul anilor 2011 -2014 cu 1826 infracțiuni s -a reflectat
nemijlocit asupra cotei infracțiunilor respective cu 4,1%.
Urmează de menționat că din numărul total de infracțiuni contra familiei și mi norilor
înregistrate în perioada de referință, aproximativ 80 -90% din infracțiuni îl constituie violența în
familie (art. 201¹ CP). Astfel, în anul 2011 au fost înregistrate 478 (80%) infracțiuni; 2012 – 818
(86%); 2013 – 1346 (91%); 2014 – 2270 (94%); 201 5 – 1914 (93%).
Tendința negativă de creștere a infracțiunilor vizate impune necesitatea elucidării exacte
a cauzelor acestora și a condițiilor care le favorizează, precum și necesitatea elaborării unor
măsuri eficiente de prevenire a acestui gen de fapte penale.
Infracțiunile contra familiei și minorilor au fost studiate de mai mulți autori din țară și de
peste hotare, care au tratat respectiva problematică din mai multe unghiuri de vedere. Astfel, o
contribuție remarcabilă la acest capitol au adus -o autor ii: Botezatu T., Bujor V., Gladchii Gh.,
Larii Iu., Brezeanu O., Dragomir C., Emilian S., Giurgiu N., Nistor M., Bulat I., Oancea I.,
Sîmboteanu D., Stamatin O., Lazer E., Адэскэлицэ В., Аванесов Г., Лебедев С., Антонян Ю.,
Боровиков В., Бурлаков В., Горшк ов И., Зулкарнеев В., Зайков Ф., Ильяшенко А.,
Карнозова Л., Кострома М., Коцюба В., Кудрявцев В., Лопушанский Ф., Мишота В.,

11 Мошак Г., Побегайло А., Пудовочкин Ю., Ривман Д., Тляумбетов Р., Финько Е., Ханова
З., Шпак Б., Харченко О., Шестаков Д. ș.a.
Deși infracțiunile contra familiei și minorilor a constituit obiectde studiu al mai multor
lucrări, totuși unele aspecte importante ale acestul subiect nu au fost investigate sau au fost
elucidate doar tangențial. Prin urmare, lipsa în Republica Moldova a unor cercetări criminologice
complexe la acest capitol generează insuficiența aplicării cunoștințelor respective atât la
descoperirea și prevenirea criminalității în general, cât și a categoriei de infracțiuni comise
contra familiei și minorilor.
Elucidarea p roblemelor menționate este posibilă prin intermediul studierii rădăcinilor
sociale și psihologice ale comportamentului infracțional, precum și al particularităților
personalității celor implicați în comiterea diferitor infracțiuni contra familiei și minori lor. Acest
gen de criminalitate necesită o studiere profundă prin cuprinderea vastă a fenomenelor și
proceselor economice, sociale, demografice, juridice și psihologice.
Astfel, aprecierea criminologică a infracționalității contra familiei și minorilor și elaborarea
unor măsuri în vederea prevenirii acesteia nu este posibil de realizat fără o analiză profundă a
mecanismului interacțiunii cauzelor și condițiilor obiective și subiective ale acestui fenomen
social. Toate acestea mărturisesc despre gradul înal t de actualitate al cercetării, condiționând
interesul autorului față tema aleasă.
Scopul și obiectivele tezei. Scopul lucrării constă în analiza criminologic ă complexă a
infracțiunilor contra familiei și minorilor , precum și elaborarea unor recomandări șt iințific e în
domeniul prevenir ii acest ei categorii de infracțiuni .
Pentru atingerea scopului propus au fost stabilite următoarele obiective:
– studierea evoluției cadrului normativ incriminator al infracțiunilor contra familiei și
minorilor;
– investigarea act elor normative internaționale și naționale privind ocrotirea familiei și
minorilor;
– abordarea cadrului doctrinar național și străin cu privire la infracțiunile contra
familiei și minorilor;
– analiza legislațiilor penale ale altor state privind răspunderea pentru infracțiunile
contra familiei și minorilor;
– determinarea cauzelor și condițiilor infracțiunilor contra familiei și minorilor;
– analiza parametrilor statistici prin prisma nivelului, structurii și dinamicii
infracțiunilor contra familiei și minorilor ;

12 – evidențierea particularităților criminologice ale personalității infractorului care comite
infracțiuni contra familiei și minorilor;
– identificarea caracteristicilor victimologice ale minorilor care au suferit în urma
infracțiunilor contra familiei și min orilor;
– elucidarea măsurilor generale de prevenire a infracțiunilor contra familiei și
minorilor;
– caracterizarea măsurilor special -criminologice de prevenire a infracțiunilor contra
familiei și minorilor ;
– elaborarea măsurilor de prevenire victimologică a i nfracțiuilor contra familiei și
minorilor etc.
Metodologia cercetării științifice. Pentru realizarea scopului și obiectivelor enunțate, în
procesul elaborării lucrării a fost folosit materialul doctrinar și normativ cu privire la
infracțiunile contra famil iei și minorilor. Totodată, aspectul teoretic al lucrării a fost completat cu
spețe reflectate în practica judiciară.
De asemenea, investigarea fenomenului în cauză a fost posibil prin aplicarea metodelor de
cercetare științifică specifice teoriei dreptulu i și criminologiei: metoda logică (în vederea
interpretării normelor juridice, sistematizării acestora, clarificării conceptelor juridice etc.);
metoda istorică (pentru urmărirea în timp a evoluției studiilor privind infracțiunile contra familiei
și minori lor); metoda comparativă (pentru compararea diferitor viziuni expuse de cercetători pe
marginea subiectului investigat, precum și aprecierea comparativă a gradului de cercetare
științifică a fenomenului respectiv în doctrina de specialitate națională și st răină); metoda
prospectivă (în vederea identificării celor mai eficiente căi de îmbunătățire a mecanismului de
prevenire a infracțiunilor contra familiei și minorilor); metoda sistemică (aplicabilă în procesul
cercetării normelor juridice naționale și inte rnaționale de ordin instituțional și material care se
referă la subiectul investigat); metoda statistică (utilizată în procesul analizei și interpretării
parametrilor statistici ai infracțiunilor contra familiei și minorilor).
Noutatea științifică a rezult atelor obținute. Acest studiu reprezintă o cercetare
criminologică complexă a problemelor teoretico -practice ce vizează infracțiunile contra familiei
și minorilor. Generalizarea și analiza materialului empiric a permis elucidarea particularităților și
tendințelor actuale ale f enomenului investigat. Totodată analiza criminologică a criminalității
contra familiei și minorilor a condiționat argumentarea unor recomandări științifice de prevenire
a tipului respectiv de criminalitate.
Elementele de noutate sunt concretizate în următoarele teze fundamentale ale lucrării:

13 – a fost argumentată necesitatea dozării politicii incriminatoare în privința unor fapte contra
familiei și minorului care presupun abandonul de familie, neexecutarea obligației de întreținere,
educație și protecție a minorului, precum și relele tratamente aplicabile în privința acestuia;
– s-a demonstrat că în condițiile actuale de dezvoltare a societății tendințele nefavorabile
ale infracțiunilor contra familiei și minorilor sunt condiționate d e factorii socio -economici,
politici, organizatorico -juridici, socio -culturali, moral -psihologici, ideologici, precum și de
factorii cu caracter personal, la care se atribuie rudenia, vârsta, educația, ocupația, abuzul de
alcool și consumul de droguri, bol ile mintale și fizice ale autorilor infracțiunilor și ale victimelor
acestora;
– s-a constatat o creștere ponderată a infracțiuni de violență în familie prevăzută la art. 2011
CP al RM, comparativ cu celelalte infracțiuni din domeniu, fapt ce solicită o a tenție în plus din
partea autorităților în activitatea de prevenire și combatere a acesteia, inclusiv prin elaborarea
unei Strategii de prevenire și combatere pe termen lung a violenței în familie de către MAI;
– s-a propus eficientizarea măsurilor de infl uență asupra cauzelor și condițiilor
infracționalității contra familiei și minorilor, care trebuie să se bazeze pe realizarea unor
programe de stat, direcționate strict spre relevarea postinfracțională a familiilor vulnerabile și a
potențialelor victime, e valuarea situațiilor de risc și aplicarea eficientă a unor măsuri special –
preventive reieșind din datele relevate;
– a fost conceput un sistem complex și eficient de prevenire a infracțiunilor contra familiei
și minorilor, care va conține următoarele măsu ri: relevarea și înlăturarea sau reducerea ori
neutralizarea cauzelor criminalității, a unor tipuri separate ale ei, precum și a condițiilor care o
favorizează; identificarea grupurilor de persoane cu un grad sporit de risc criminal și reducerea
acestuia; relevarea și înlăturarea situațiilor dintr -un anumit mediu care motivează sau provoacă
nemijlocit comiterea infracțiunilor contra familiei și minorilor; identificarea persoanelor,
comportamentul cărora indică asupra posibilității reale de a comite infracți uni contra familiei și
minorilor, precum și influența coercitivă asupra acestei categorii de indivizi;
– de lege ferenda s-a propus reformularea modalității normative de comitere a violenței în
familie prevăzute la art. 2011 alin. (1) lit. b) CP din „izola re, intimidare în scop de impunere a
voinței sau a controlului personal asupra victimei” în „izolare, intimidare în scop de impunere a
voinței sau a controlului personal asupra victimei care a provocat o suferință psihică acesteia”;
– de lege ferenda s-a propus consacrarea răspunderii penale pentru abandonul de familie ,
prin reintroducerea la art. 202 CP cu următoarea formulare legislativă: săvârșirea de către
persoana care are obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la întreținere, a une ia
dintre următoarele fapte:

14 a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându -l la suferințe fizice sau
morale;
b) neîndeplinirea, cu rea -credință, a obligației de întreținere prevăzute de lege;
c) neplata, cu rea -credință, timp de 3 luni, a p ensiei de întreținere stabilite pe cale
judecătorească,
se pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 180 de ore sau cu
închisoare de până la 2 ani.
Problema științifică importantă soluționată constă în elucidarea particularități lor
criminologice ale infracțiunilor contra familiei și minorilor , precum și elaborarea unor recomandăr i
ce vizează perfecțion area sistemului de măsuri orientat spre prevenirea genului respectiv de
criminalitate, fapt care va contribui la eficientizarea ac tivității organelor de drept în domeniul
contracarării acestui fenomen negativ.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Importanța teoretică a studiului
rezidă în investigarea bazelor teoretico -practice expuse în literatura de specialitate națională și
străină cu privire la problematica infracțiunilor contra familiei și minorilor.
În acest context, pe lângă sursele doctrinare, au fost studiate minuțios și prevederile
actelor juridice internaționale, ale legislației naționale și ale legislați ilor penale din alte state,
precum: România, Rusia, Ucraina, Franța, Germania, Belgia, SUA, Italia, Polonia, Elveția,
Lituania.
Semnificația teoretico -aplicativă constă și în faptul că conținutul și concluziile expuse în
lucrare pot fi utilizate în procesu l de perfecționare a bazelor teoretice ale criminologiei, fapt care
va permite înlăturarea lacunelor generate de abordarea fragmentară a problematicii vizate.
Totodată, concluziile și recomandările conținute în lucrare pot fi utilizate în activitatea pract ică
de prevenire a infracțiunilor contra familiei și minorilor, precum și în cadrul predării cursurilor
teoretice și aplicative ale criminologiei.
Aprobarea rezultatelor. Rezultatele investigației ce vizează aspectele juridice și
criminologice ale infracți unilor contra familiei și minorilor au fost puse în discuție la Conferința
științifico -practică internațională „Delicvența și justiția juvenilă: evaluare, probleme, soluții”, din
31 octombrie 2014 . De asemenea, ideile de bază ale lucrării au fost publicate în diverse reviste
științifice de profil: Analele științifice ale Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI ; Revista
științifico -practică „Legea și viața”, nr. 10(298), 201 6 și nr. 11(299), 2016.
Sumarul compartimentelor tezei. Ținând cont de ordinea realizării s copului și
obiectivelor trasate, lucrarea are următoarea structură: adnotări (în română, engleză, rusă); lista

15 abrevierilor; introducere; trei capitole divizate în paisprezece paragrafe; concluzii generale și
recomandări; bibliografie; anexe; declarația pr ivind asumarea răspunderii și CV -ul autorului.
Introducerea reprezintă fundamentarea și justificarea temei alese pentru cercetare.
În acest sens, ea cuprinde următoarele compartimente: actualitatea și importanța temei
investigate, scopul și obi ectivele propuse spre realizare, noutatea științifică a rezultatelor
obținute, importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării, modalitatea de aprobare a
rezultatelor și concluziilor cercetării.
Primul capitol, „Abordări doctrinar e și reglementări normativ e în domeniul
infracțiunilor contra familiei și minorilor” , conține o caracteristică generală a infracțiunilor
contra familiei și minorilor. Astfel, este investigată evoluția cadrului incriminator al
infracțiunilor contra familiei și minorilor; sunt minuțios analizate actele normative internaționale
și naționale cu privire la ocrotirea familiei și minorilor; este efectuat un studiu comparat al
legislațiilor penale ale altor state cum ar fi: România, Rusia, Ucraina, Franța, Germania, Belgia,
SUA, Italia, Polonia, Elveția, Lituania.
De asemenea, acest capitol mai conține și analiza comparativă a surselor doctrinare la
tema tezei: monografii, articole științifice, manuale și teze de doctorat publicate în țară și peste
hotare.
Capitolul doi, „Analiz a criminologică a infracțiunilor contra familiei și minorilor” ,
cuprinde analiza parametrilor statistici ai infracțiunilor contra familiei și minorilor (prin prisma
nivelului, dinamicii și structurii acestui fenomen); elucid area cauzelor și co ndițiilor infracțiunilor
contra familiei și minorilor. De asemenea, în acest compartimentul al lucrării sunt investigate
particularitățile criminologice ale personalității infractorului care comite infracțiunile contra
familiei și minorilor, precum și cara cteristicile victimologice ale minorilor care au suferit în
urma acestei categorii de infracțiuni.
Capitolul trei, „Măsuri de p revenire a infracțiunilor contra familiei și minorilor” , este
consacrat celor mai importante aspecte cu privire la prevenirea gen erală și specială a
infracțiunilor contra familiei și minorilor. Diferențierea între aceste tipuri de prevenire
criminologică este realizată în baza comparării unor astfel de elemente, cum ar fi obiectul
influențării, măsurile de prevenire și subiecții im plicați în activitatea de prevenire.
La finalul lucrării se conțin o serie de concluzii generale și recomandări, care pot fi
utilizate în procesul de perfecționare a bazelor teoretice și practice ale prevenirii infracțiunilor
contra familiei și minorilor.

16 1. ABORDĂRI DOCTRINARE ȘI REGLEMENTĂRI NORMATIVE ÎN
DOMENIUL INFRACȚIUNILOR CONTRA FAMILIEI ȘI MINORILOR

1.1. Doctrina de specialitate națională și străină cu privire la infracțiunile
contra familiei și minorilor

În ceea ce privește investigațiile cr iminologice complexe a infracțiunilor contra familiei și
minorilor în Republica Moldova, acestea practic lipsesc, existând doar anumite subiecte separate
cercetate în acest context.
Astfel, teza de doctor habilitat, „Victimologie criminologică: probleme te oretice,
metodologice și aplicative” [74], elaborată de Gh. Gladchi, abordează tangențial și unele aspecte
ce țin de prevenirea victimologică a infracțiunilor contra familiei și minorilor. Acest studiu
cuprinde o descriere amplă a conceptelor fundamentale ale victimologiei, a rolului victimei în
mecanismul actului infracțional, a problemelor cu privire la prevenirea victimologică a
infracțiunilor, precum și a aspectelor legate de protecția, reintegrarea socială și repararea
prejudiciului cauzat victimelor î n urma infracțiunilor.
O altă lucrare fundamentală, „Victimologie” [75], elaborată de același autor în baza tezei
sale de doctor habilitat, reflectă, în mare măsură, aceleași subiecte menționate mai sus, cu
anumite modificări și completări actualizate. Co nsiderăm că sunt foarte importante aspectele
lucrării ce țin de elucidarea activității organelor afacerilor interne în domeniul prevenirii
victimologice a infracțiunilor, precum și necesitatea acumulării cunoștințelor victimologice în
procesul de formare a specialiștilor pentru structurile specializate ale Ministerului Afacerilor
Interne.
În manualul „Criminologie generală” [71, p . 164-182], profesorul Gh. Gladchi elucidează
infracțiunile contra familiei și minorilor în contextul analizei problemelor privi nd determinarea și
cauzalitatea criminalității. Este firesc și logic să fie stabilită, în primul rând, noțiunea de
„determinante” și, mai apoi, identificarea determinantelor criminalității. Pornind de la etimologia
cuvântului „determinare” , se constată că determinarea este interconexiunea generală,
interacțiunea între obiect, fenomene și procese. Prin urmare, este înaintată teza precum că un
anumit fenomen (de exemplu, criminalitatea) nu apare singur de la sine, în afara realității
înconjurătoare, dar, dimp otrivă, este legat de acesta, fiind generat de factori și circumstanțe
concrete.

17 Potrivit autorului , noțiunea de factor este similară cu cea de circumstanță sau
determinantă, iar factorii criminalității sunt fenomenele care influențează asupra acesteia.
Referitor la criminalitatea familiară cercetătorul consideră drept cauze ale acestui fenomen
influențele negative ale relațiilor intrafamiliale. La rândul său , tulburările care au loc în familie
se reflectă asupra procesului de socializare a copilului și fo rmării personalității acestuia , iar
destabilizarea structurii familiei este determinată de așa factori ca: numărul de membri ai
familiei, capacitatea educativă a părinților, mobilitatea socială și migrația familiei.
Nu rămâne neelucidată nici problema pre venirii criminalității, acesta constituind o temă
separată de discuție. Este de menționat că Gh. Gladchi a studiat prevenirea infracțiunilor mai cu
seamă din perspectiva victimologică, accentul fiind pus pe victimă și evidențierea adevăratului ei
rol în me canismul infracțiunii. Potrivit savant ului, prevenirea victimologică este o parte
componentă, un subsistem al întregului proces de preîntâmpinare a infracțiunilor [71, p. 294 –
305].
Prin urmare, toate investigații sunt complexe, iar rezultatele obținute pot contribui
esențial la prevenirea victimizării și protecției victimelor împotriva infracțiunilor, fiind elaborat
și un concept separat în acest sens.
În tangență cu fenomenul investigat în această lucrare sunt și cercetările realizate de
savantul autohton V. Bujor , care publică primele lucrări metodologice și fundamentale:
„Elemente de criminologie” [27] „Esența fenomenului crimă (criminalitate) ” [25], „Cauzalitatea
în criminologie ” [30] etc. De altfel, interesele criminologului se răsfrâng asupra întregii
problematici criminologice, în cazul nostru și asupra caracteristicii criminologice a infracțiunilor
contra familiei și minorilor.
Astfel , lucrarea „ Criminalitatea recidiviștilor”, publicată de V. Bujor [26] (în coautorat),
este consacrată tratamentului c riminologic al criminalității recidiviștilor, analizei și structurării
fenomenului în cauză, interdependenței criminalității recidiviștilor cu crima organizată,
impactului detențiunii penitenciare asupra nivelului criminalității recidiviștilor, caracterist icii
criminologice a personalității recidiviștilor, precum și măsurilor de prevenire a criminalității
recidiviștilor. Autorii sesizează influența recidiviștilor asupra extinderii și creșterii criminalității
organizate și profesionale, asupra contagiunii cr iminale a minorilor și tinerilor cu vârste cuprinse
între 18 și 25 de ani.
Aceiași autori, în lucrarea „ Cu privire la esența și pericolul social al criminalității” ,
studiază infractorii și criminalitatea penitenciară, subliniind că criminalitatea constitui e una
dintre patologiile sociale și remarcând, totodată, că stabilirea tradițiilor și obiceiurilor criminale
este întreținută la nivelul existenței societății în general. Confirmarea acestei teze se regăsește în

18 existența multor cuvinte și expresii, a cânt ecelor cu limbaj criminal și a tatuajelor, care sunt
răspândite printre minori și au pentru ei o deosebită însemnătate [28, p. 5 -12].
Un loc important în publicațiile care se referă la tema tezei îl ocupă și studiul monografic
„Caracterizarea criminologică și juridico -penală a traficului de ființe umane” , elaborată de V.
Bujor [29] (în coautorat), în conținutul căreia s -a examinat fenomenul traficului de ființe umane
sub aspect criminologic și juridico -penal, fiind analizată și perspectiva evoluției, a legă turii
acestuia cu alte tipuri de criminalitate. Lucrare a, în opinia noastră, reprezintă un instrument vast
de cercetare a unora dintre aspecte legate de traficul de copii și a altor infracțiuni contra
minorilor.
Problematica infracțiunilor , inclusiv a celo r contra familiei și minorilor , este studiată și de
criminologul I. Ciobanu. În acest context , este relevant manualul său de „Criminologie” [37], în
care sunt reflectate cele mai importante rezultate științifice obținute pe parcursul investigațiilor
efectu ate. Autorul are propria abordare a cauzelor criminalității, atenția fiindu -i focalizată asupra
problematicii clasificării factorilor criminogeni și identificării factorilor care determină și
favorizează criminalitatea. Fenomenul criminalității domestice e ste investigat în contextul
abordării factorilor generali ai criminalității , și anume: factorii eriditari, factorii geografici,
factorii economici, factorii demografici, factorii psihologici, factorii socio -cultu rali și factorii
politici.
Prevenirea victim ologică a infracțiunilor contra inviolabilității sexuale a minorilor,
săvârșite prin violență, este investigată complex în teza de doctorat elaborată de D. Railean
[120] . Astfel, în lucrare accentul este pus pe: abordarea conceptuală și reglementarea jurid ică a
problemelor ce vizează victimologia criminologică și cea juvenilă; analiza victimologică a
infracțiunilor contra inviolabilității sexuale a minorilor, săvârșite prin violență; analiza măsurilor
de prevenire victimologică a acestei categorii de infrac țiuni.
În acest context, ca urmare a studierii caracteristicilor specifice personalității minorului –
victimă, comportamentului victimal al acestuia, precum și a diferitor situații de victimizare a
minorilor prin infracțiuni sexuale, autorul vine cu unele c oncluzii și propuneri de îmbunătățire a
cadrului normativ existent și a măsurilor de prevenire și combatere a acestui fenomen negativ.
Unele probleme legate de profilaxia victimologică a infracțiunilor săvârșite împotriva
minorilor au fost elucidate de I u. Larii în cadrul lucrărilor Conferinței științifico -practice
internaționale, „Probleme interdisciplinare în materia prevenirii și combaterii criminalității
juvenile la etapa contemporană”, din 5 octombrie 2007 [88, p. 115 -124].
Astfel, reieșind din obie ctivele principale ale profilaxiei victimologice a infracțiunilor
săvârșite împotriva minorilor, autorul ajunge la concluzia că familia, instituțiile pedagogice,

19 medicale și de asistență psihologică, mass -media, subdiviziunile de urmărire penală, inspector ii
operativi de sector, instituțiile penitenciare, organele procuraturii și instanțele judecătorești au cel
mai important rol în prevenirea victimologică a categoriei respective de infracțiuni. Totodată s -a
constatat că prevenirea victimologică a infracțiu nilor comise împotriva minorilor poate fi
realizată eficient doar în baza unui sistem unic, cu implicarea și interacțiunea în acest proces a
tuturor organismelor societății ce au o astfel de menire.
Anumite i nvestigații cu privire la problematica infracțiu nilor contra familiei și minorilor ,
efectuate de Iu. Larii , sunt reflectate tangențial și în manualul său de „Criminologie” [87, p. 26 –
39]. În contextul abordării cauzelor general e ale criminalității este abord ată succint și
problematica criminalității dom estice, printre cele mai importante cauze fiind mențion ate starea
socio -morală a societății, interesele politice și relațiile economice. La categoria condiții care
favorizează comiterea infracțiunilor , este relevată activitatea insuficientă a diferitor org ane de
drept , cum ar fi poliția, procuratura și instanțele judecătorești. De asemenea, autorul este de
părerea că neajunsurile în organizarea activității diferitor organe cu funcții de control pot
contribui la apariția unor factori de natură criminogenă.
Același autor rezervă un capitol separat problematicii prevenirii criminalității , punând în
discuție sub aspect științific mai multe subiecte : noțiunea și principiile prevenirii criminalității,
caracteristica sistemului prevenirii criminalității, organele d e drept ca subiecți ai prevenirii
criminalității , precum și prevenirea individuală a infracțiunilor [87, p. 104 -116].
O lucrare monografică consacrată problemei investigate aparține autorului Gh. Moșac ,
„Преступление в семье: истоки и профилактика ” [197] . Lucrarea conține unele recomandări
în vederea asanării unor laturi ale vieții în familie , inclusiv care ar exclude unele acțiuni ilegale
ce ar atenta la viața și sănătatea persoanelor , precum și la cinstea și libertatea acestora.
Pentru a dezvălui câtu -și de puțin latura neînțeleasă a problemei atentatelor reciproce a
persoanelor apropiate, autorul î -și propune să elucideze laturile pozitive și negative ale relațiilor
de familie în ansamblu și influența diferitor factori asupra acestora.
Astfel, în rezultat ul examinării aspectelor criminologice ale relațiilor de familie, s -a ajuns
la concluzia că în Republica Moldova problemele cotidiene reprezintă unul din cele mai
criminogene domenii ale activității vitale a populației. În republică predomină modul rural d e
viață cu forme subdezvoltate de petrecere a timpului liber, fapt care contribuie la predominarea
problemelor cotidiene. Potrivit autorului, o cauză deosebit de periculoasă a infracțiunilor
săvârșite în domeniul relațiilor de familie este consumul de alco ol.
Cu referire la prevenirea infracțiunilor în domeniul relațiilor de familie, se menționează
că este oportun de a pregăti tinerii pentru viața de familie începând cu băncile școlii. În unele

20 cazuri , ar fi necesară implicarea specialiștilor din domeniul p sihologiei, medicinii și pedagogiei
[197, p. 157] .
Anumite aspecte cu privire la violența aplicată față de copii au fost expuse de D.
Sîmboteanu [127] în cadrul Conferinței științifice naționale cu participare internațională
„Fundamente psihopedagogice ale preveniri și combaterii violenței în sistemul educațional”, din
10 octombrie 2014. Autorul articolului constată că subestimarea fenomenului violenței are loc
atât la nivel individual și comunitar, cât și la nivelul întregii societăți. Disciplinarea prin p edepse
fizice și umilitoare este adesea percepută ca fiind normală, în special atunci când nu are ca
rezultat o vătămare „vizibilă” sau de durată. De asemenea, a fost relevat faptul că deși în
Republica Moldova pedeapsa corporală a copiilor este pedepsită prin lege, datele studiilor din
2014 denotă că 48% din copiii cu vârsta cuprinsă între 2 -14 ani sunt supuși pedepsei fizice, în
timp ce doar 22% din copii sunt disciplinați prin metode non -violente.
Tot în cadrul lucrărilor aceleiași conferințe, Iu. Gonța [77] abordează violența față de
copii ca efect al manipulării psihologice. În contextul articolului, autorul constată faptul că în
perioadele de criză (politică, morală, economică) se agravează bolile sociale și crește
criminalitatea. Deoarece comportament ul social uman este ghidat de regulile moralei, o soluție
pentru rezolvarea problemei violenței este cultura. Aceasta nu poate fi împrumutată sau imitată,
ci asimilată prin educație. Prin urmare, exteriorizarea sentimentelor negative prin agresiune nu i
se potrivește unei persoane sau societăți culte și civilizate, ba chiar o compromit. Este important
și, totodată, îngrijorător faptul că acest fenomen poate fi nu numai controlat, dar și cultivat sau,
mai grav, manipulat.
Ca să înțelegem mai bine fenomenul c riminalității contra familiei și minorilor este
important să cunoaștem mai detaliat natura relațiilor de familie în societatea moldovenească și
care sunt transformările care au loc în instituția familiei contemporane. Pornind de la acest
obiectiv , O. Stama tin și E. Lazer scot în evidență caracteristicile, tipologia și cauzele a pariției
conflictelor familiale ca cel mai răspândit tip de conflicte. Potrivit autorilor studiului , conflictele
conjugale, de regulă , au loc din cauza lipsei iubirii conjugale; difer enței prea mare de nivel
intelectual, de cultură, de tradiții, de opinii, de medii de origine; incompatibilității de caractere,
de personalitate, de sisteme de așteptări; dezacordului sexual dezacordului în rolurile conjugale,
dezacordului asupra rolurilo r parietale; pasiunii exclusive a unuia dintre parteneri; reproșului
permanent, rostit sau perceput doar din comunicarea nonverbală; căsătoriilor precoce și
căsătoriilor forțate; bolii mintale a unuia dintre parteneri; problemelor de loc, de mediu, de
relații exterioare; dificultăților socioprofesionale ale unuia dintre parteneri etc. [130, p. 322]

21 Înțelegerea corectă a criminalității contra familiei și minorilor și prevenirea acestui
fenomen implică studierea acestuia din diferite puncte de vedere, import ant în acest sens fiind și
aspect ul psihologic. În acest context, psihologul T. Botezatu, cercetând mediul familial ca sursă a
comportamentului violent la copii, atrage atenția asupra multiplelor greșeli pe care le comit
părinții în procesul educațional al copiilor. Potrivit cercetătorului , părinții ar trebui să fie plini de
afecțiune, pentru ca grija și eforturile lor să fie răsplătite prin dragostea și bunele rezultate ale
copilului dezvoltat armonios, psihic și afectiv. Adevărata căldură familială se înt âlnește în
familiile în care părinții sunt în bune relații, se ocupă suficient, cu dragoste, dar și cu autoritate
părintească de copii lor, pentru care sunt și rămân modele vii, exemple demne de urmat. Deci,
părinții trebuie să răspundă nevoilor copiilor, în special cele emoționale, care se concretizează în
dorința de a fi ascultați, îngrijiți și apreciați [21, p. 335] .
De problema violenței aplicate față de copii s -au preocupat, de asemenea, și alți autori
[123] , care au realizat mai multe sondaje sociolo gice, în urma cărora s -a constatat situația
dezastruoasă din Republica Moldova la acest capitol. Astfel, în urma studiului respectiv, se
afirmă că aproape trei din patru respondenți au menționat că în ultimele 12 luni au auzit despre
cel puțin un caz de vi olență față de copii și doar puțin peste un sfert au declarat că nu cunosc
asemenea cazuri. Aproape trei din cinci respondenți au întâlnit un caz, însă doar doi din cinci au
înregistrat asemenea cazuri. În ceea ce privește categoriile de violență față de c opii despre care
respondenții au declarat cel mai frecvent că au întâlnit astfel de cazuri au fost violența fizică și
neglijarea.
Analizând aspectul juridico -penal al problematicii investigate, menționăm una dintre
primele lucrări bazate pe prevederile act ualului Cod penal al Republicii Moldova, „Manual de
drept penal. Partea specială” , autorul căr uia este profesorul Alexandru Borodac . Manualul, fiind
structurat în nouăsprezece capitole , abordează i nfracțiuni le contra familiei și minorilor în
Capitolul VIII , care este consacrat cercetării complexe a elementelor și semnelor constitutive ale
respectivelor componențe de infracțiuni, precum și definirii și sistematizării acestui gen de
infracțiuni .
Astfel, Alexandru Borodac definește infracțiunile contra familie i și minorilor ca acțiunile
sau inacțiunile prejudiciabile descrise de legea penală care atentează la temelia relațiilor
familiale și la dezvoltarea fizică, intelectuală, morală, spirituală și sănătoasă normală a minorilor
săvârșite cu intenție directă [18, p. 218] .
De asemenea, autorul sistematizează infracțiunile contra familiei și minorilor în două
grupe: 1) infracțiuni contra intereselor familiei și 2) infracțiuni contra dezvoltării fizice și morale
normale a minorilor.

22 O altă l ucrare în domeniu, „Drept penal. Partea specială. Vol. I.” , elaborată de autori i S.
Brînza și V. Stati [23], este structurată în zece capitole. Capitolul VIII , întitulat „Infracțiuni
contra familiei și minorilor” , cuprinde analiza problemelor ce țin de noțiunea, caracterizarea
generală și tipurile infracțiunilor contra familiei și minorilor. De asemenea, în cadrul prezentului
capitol sunt minuțios investigate componențele infracțiunilor respective.
Prin infracțiuni le contra familiei și minorilor autorii înțeleg grupul de infracțiun i
prevăzute în Capitolul VII al Părții speciale a Codului penal al Republicii Moldova, ca fapte
socialmente periculoase, săvârșite cu intenție, care aduc atingere – în mod exclusiv sau în
principal – relațiilor sociale cu privire la conviețuirea în cadrul familiei și la dezvoltarea
minorului [23, p. 721] .
Totodată, autorii manualului mențion at prezintă tipologia infracțiunilor contra familiei și
minorilor în felul următor:
1) Infracțiuni contra familiei: i ncestul (art. 201 CP); violența în familie (art. 2011 CP);
divulgarea secretului adopției (art. 204 CP); abuzul părinților și altor persoane la adopția copiilor
(art. 205 CP);
2) Infracțiuni contra minorilor: traficul de copii (art. 206 CP); scoaterea ilegală a copiilor
din țară (art. 207 CP); atragerea min orilor la activitate criminală sau determinarea lor la
săvârșirea unor fapte imorale (art. 208 CP); pornografia infantilă (art. 2081 CP); atragerea
minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente și alte substanțe cu efect narcotizant (art.
209 CP).
Prevederi asemănătoare celor reliefate mai sus se regăsesc și în altă lucrare recentă a
autorilor S. Brînz ă și V. Stati, „Tratat de drept penal. Partea specială. Vol I ” [24].
O sursă importantă de inspirație în domeniul victimizării minorilor și a membrilor
familiei editată în România este „Cursul universitar de victimologie (perspectiva juridică, socio –
psihologică și medico -legală asupra cuplului penal victimă -agresor) ” [31].
Colectivul de autori care a elaborat această lucrare, pe lângă faptul că a studia t minuțios
problemele ce țin de interacțiunea infractorului și a victimei în diferite împrejurări, s -a referit și
la aspectele ce vizează victimizarea copiilor, femeilor, persoanelor în vârstă, precum și a altor
categorii de persoane ce fac parte din diver se familii. Din acest punct de vedere, este importantă
contribuția autorilor în abordarea victimei din perspectiva preventiv -protectivă individuală și
colectivă, înaintând, în acest sens, mai multe recomandări științifice menite să anihileze
fenomenul vict imizării față de infracționalitate a diferitor persoane, inclusiv a minorilor și
membrilor de familie.

23 Factorii generali ai criminalității, cauzalitatea în criminologie, personalitatea infractorului
și a victimei , precum și multe alte probleme ale criminol ogiei care cuprind, la rândul lor , și
criminalitatea contra familiei și minorilor, sunt abordate prin prizma criminologiei generale de
către celebrii cercetători români : T. Amza , „Criminologie: tratat de teorie și politică
criminologică ” [1], D.S. Luminosu , V.Popa , „Criminologie (texte alese) ” [98], I. Oancea ,
„Probleme de criminologie ” [106] , N. Giurgiu , „Elemente de criminologie ” [70], R.M. Stănoiu ,
„Criminologie ” [132] , V. Cioclei , „Manual de criminologie” [39] ș.a. Lucrările autorilor români
sunt remarc abile și prin abordarea detaliată a m ultiplelor teorii criminologice care abordează
personalitatea infractorului, intelegența și influența acesteia asupra criminalității, factorii
biologici, comportamentul criminal, factorii ecologici, stresul și formarea subculturilor etc.
Un interes deosebit față de problematica infracțiunilor contra familiei și minorilor a
manifest și mediul academic din Federația Rusă, diferite aspecte ale fenomenului în cauză fiind
elucidate în lucrările cercetătorilor ruși A. Pobega ilo., O. Harcenco, Iu. Pudovocichin, A.
Jalinschii, A. Iliașcenco, R. Tliaumbetov, E. Finico ș.a.
În teza de doctor elaborată de A. Pobegailo sunt abordate diferite viziuni cu privire la
noțiunea „probleme de familie” , fiind elucid ate cauzele și condițiile care generează și
favorizează problemele de familie. Autorul acordă o atenție deosebită studierii mecanismului
influenței problemelor familiale asupra formării personalității comportamentului minorului
delicvent. Prevenirea problemelor familiale și a cons ecințelor criminologice ale acestora
constituie unul din obiectivele de bază ale lucrării. În urma analizei consecințelor problemelor de
familie , autorul ajunge la concluzia cu privire la necesitatea studierii detaliate a bazei normative
ce vizează protecț ia familiei și perfecționarea mecanismului juridic de eliminare a cauzelor și
condițiilor c are favorizează dezvoltarea problemelor în mediul familial [200] .
Problemele prevenirii victimologice a infracțiunilor contra familiei și minorilor au fost
elucidat e în teza de doctorat elaborată de autorul rus O. Harcenco (Виктимологические
проблемы предупреждения преступлений против семьи и несовершеннолетних (по
материалам Санкт -Петербурга). Санкт -Петербург, 1999 [224] .
Astfel, în respectiva lucrare accentul este plasat pe aspectele victimologice ale
infracțiunilor contra familiei și minorilor, fiind elucidați factorii victimologici care influențează
evoluția acestui gen de criminalitate, precum și problemele legate de prevenirea fenomenului
investigat. În acest c ontext, este importantă contribuția autorului la abordarea științifico -practică
a următoarelor subiecte: specificul formării personalității victimelor infracțiunilor contra familiei
și minorilor; clasificarea și tipologia acestor categorii de victime; regl ementarea normativă a
protecției familiei și drepturilor minorilor; caracteristica activității diferitor structuri de stat și

24 organisme neguvernamentale implicate în prevenirea victimologică a infracțiunilor contra
familiei și minorilor etc.
În final, sunt înaintate mai multe concluzii și recomandări științifice în scopul
eficientizării sistemului de măsuri victimologice menite să prevină evoluția infracțiunilor contra
familiei și minorilor.
O altă lucrare de doctorat, care reflectă unele aspecte ale preve nirii infracțiunilor contra
minorilor sub aspect juridico -penal și criminologic, aparține autorului Iu. Pudovocichin
(Уголовно -правовые и криминологические проблемы предупреждения преступлений
против несовершеннолетних. Москва, 2005) [204] .
Pornind de la faptul că în știința juridică sunt dificitare studiile cu abordări complexe a
problemelor legate de protecția și interesele copilului atât sub aspect juridico -penal , cât și
criminologic, cercetătorul și -a propus în calitate de obiect de investigare proble ma reglementării
juridico -penal e a relațiilor apărute în urma comiterii infracțiunilor contr a minorilor și a relațiilor
apărute în urma elaborării și punerii în aplicare a strategiei naționale de prevenire a genului
respectiv de criminalit ate.
Teza este s tructurată în patru capitole, prin prisma cărora sunt abordate problemele ce țin
politica Rusiei în domeniul ocrotirii drepturilor copiilor, caracteristica juridico -penală a
infracțiunilor comise contra minorilor, infracționalitatea contra minorilor în con textul proceselor
criminale din Rusia, complexul cauzal și prevenirea acestui tip de criminalitate etc. Deși lucrarea
este axată mai mult pe problemele juridico -penale ale infracțiunilor contra minorilor, totuși
identificarea factorilor criminogeni și înai ntarea unor măsuri de prevenire a infracțiunilor
investigate sporește importanța respectivului studiu sub aspect teoretic și practic. Printere
concluziile cele mai relevante ale resp ectivului sudiu monografic sunt indicați factorii
determinanți ai criminal ității contra minorilor , și anume factorii sociali, socio -psihologici și
idiologici. Prin urmare , în cadrul sistemului de preven ire generală un loc aparte îi revine
perfecțion ării bazei ideologice a societății , care presupune formerea și implimentarea în
conștiința cetățenilor a ideologiei cu privire la drepturile omului, precum și democratizarea
familiilor și refuzul de la principiile primitive ce stau la baza relațiilor interfamiliare.
În același context, Iu. Pudovocichin investighează separat caracterist icile criminologice
ale persoanelor care comit infracțiuni contra minorilor (Криминологическая характеристика
лиц, совершивших преступления против несовершеннолетних. B: Российский
криминологический взгляд, 2005, №1) [203, p. 74 -78]. Astfel, autorul consta tă mai multe
aspecte importante specifice celor ce comit infracțiuni contra minorilor, menționând, pe bună
dreptate, că atât nivelul scăzut de educație apare în calitate de factor criminogen esențial, cât și

25 nivelul de cultură, definit ca un conținut de ne cesități spirituale, forme de petrecere a timpului
liber și diverse activități cu caracter social -politic. De remarcat că persoanele condamnate pentru
infracțiuni contra familiei și minorilor au un nivel de cultură foarte redus. Totodată, în opinia
cercetă torului, o caracteristică importantă a personalității, care atestă nivelul revendicărilor
acesteia, este implicarea în diverse activități social -utile. Datele cu privire la ocupația
persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra familiei și minorilor den otă faptul că
aproximativ 70% din numărul lor total nu munceau și nu erau implicați în procesul de studii sau
în alte activități social -utile la momentul comiterii infracțiunii.
Valoarea cercetărilor realizate de A. Iliașcenco se ridică la nivelul unui stu diu
monografic, dat fiind faptul că autorul folosește un spectru variat de metode de cunoaștere și un
suport bibliografic și factologic foarte bogat cu privire la prevenirea criminalității violente în
familie. Studierea problematicii în cauă sub două aspec te, juridico -penal și criminologic , îi oferă
cercetătorului posibilitatea să studieze mult mai larg fenomenul criminalității contr a familiei și
minor ilor și să vină cu propuneri mult mai constructive și mai bine argumentate de înbunătățire a
situației. Pot rivit cercetătorului , rolul determinant în geneza infracțiunilor violente comise în
mediul familial îl are caracterul negativ al personalității victimei , precum și comportamentul
agresiv -provocator al acesteia. Prin urmare , odată cu sporirea caracterului p ericulos al acestor
infracțiuni crește și rolul determinant al comportamentului provocator și al calităților negative de
personalitate în mecanismul de comitere al faptelor criminale, totodată spor ind în mod evident
pericolul social al comportamentului pr ovocator -agresiv al victimelor. Criminalitatea violentă în
familie este determinată de un cumul de cauze care trebuie elucidate în contextul condițiilor
sociale specifice. Fenomenele negative de ordin social, demografic, econom ic, politic,
psiholog ic, mora l și cultural caracteristice societății moderne sunt principalii factori care
generează respectivul gen de criminalit ate [175] .
Un alt studiu relevant care vizează infracțiunil e contra familiei și minorilor este realizat
de autorul rus E. Finico . Specific ul acest ei investigații constă în identificarea dependenț ei de
alcool și substanțe narcotice în calitate de factor i determinan ți ai acest or infracțiuni . Pornind de
la faptul că cea mai mare parte a infracțiunilor contr a familiei și minor ilor sunt comise în urma
dependenței de droguri și alcoolism, lucrarea abord ează mai multe aspecte , precum noțiunea și
specificul acestor infracțiuni, motivarea, clasificarea și tipologia autorilor infracțiunii, prevenirea
comportamentului infracțional în mediul familial. De asemenea , este elucidată problema
personalității infractorului, însușirile criminologice ale narcomaniei și alcoolismului, problemele
legate de determinantele criminologice, relația „infractor -victimă” și consecințele sociale ale
criminalității domestice [222].

26 În contextul luptei cu fenomenul vizat, prezintă interes și lucrarea autorului F.
Lopușanschii (Предупреждение семейно -бытовых правонарушений . Москва: Наука, 1989 )
[194] .
Potrivit autorului, necesitatea cercetării juridico -criminologice complexe este
condiționată, în primul rând, de faptul că domeniul relațiilor de familie, spre deosebire de altele,
este mai izolat și mai puțin reglementat din punct de vedere juridic. În acest domeniu , mai
frecvent se pot acumula și manifesta tendințe și contradicții cu semnificație criminogenă care
contribuie la formarea unor stereotipuri negative de comportament.
Astfel, în lucrare este examinat un cerc larg de probleme care se referă la teoria și
practica prevenirii infracțiunilor comise pe motivul unor relații conf lictuale în familie, este
studiat mediul social și personalitatea infractorilor din domeniul relațiilor de familie, aplicarea
față de aceștia a unor măsuri instituționale și obștești de influențare. În context, s unt elucidate
cele mai tipice lacune în acti vitatea de prevenire a fenomenului respectiv. O atenție deosebită
este acordată problemelor juridico -penale ale luptei cu infracțiunile examinate, caracteristicii
moral -psihologice și criminologice ale personalității infractorilor din domeniul relațiilor d e
familie.
Rezultatele cercetării demonstrează că pentru majoritatea infractorilor din domeniul
relațiilor de familie s unt proprii astfel de caracteristici ca primitivismul intereselor spirituale ;
predominarea intereselor utilitare, caracterul deformat și pervers al unora din e i; egoismul,
agresivitatea, cruzimea și alte calități moral -psihologice negative ale personalității.
Totodată se specifică că în geneza comportamentului antisocial al acestor per soane, foarte
ușor pot fi evidențiați astfel de factori negativi cum ar fi durata și frecvența repetării faptelor
antisociale în domeniul relațiilor de familie, intensitatea și nesancționarea respectivelor fapte ,
precum și influența negativă a elementelor micromediului criminogen, lacunele educației în
familie , colectivul de muncă și locul de trai.
Potrivit autorului, cunoaștere a circumstanțel or menționate au o semnificație importantă ,
deoarece indică asupra necesității stimulării unui proces optim de socializare a unor astfel de
persoane, al perfecționării con tinue al lucrului de prevenție, atât prin intermediul unei influențări
directe asupra potențialului infractor în scopul stopării formării negative a personalității sale,
modificândui orientările valorice, cât și prin neutralizarea și deblocarea situației c riminogene de
conflict [194, p. 232] .
O altă lucrare elaborată în Federația Rusă aparține autoarei A. Gordeiciuc (Уголовно –
правовые и криминологические проблемы борьбы с преступлениями против семьи и
несовершеннолетних . Диссертация кандидата юридических на ук. Хабаровск, 2009 ) [164] ,

27 care se axează pe studiul aspectelor juridico -penale ale ocrotirii familiei și minorilor la etapa
actuală , dar și pe cauzalitatea criminalității în domeniul relațiilor de familie , cum ar fi factorii
sociali și cei biologici.
În contextul studiului se concluzionează că infracțiunile contra minorilor s unt mult mai
periculoase decât ar părea , deoarece ele reprezintă un germene al unor posibile infracțiuni în viitor.
Infracțiunea poate afecta emoțional copilul , lăsând amprente adânci sub formă de obidă, ură și
dorință la nivelul subconștientului de a răspunde societății cu aceeași monedă, fie să facă persoana
și mai vulnerabilă din punct de vedere victimologic.
Concluzia respectivă permite de a întrevedea o logică ascunsă în comportam entul total
absurd, la prima vedere, al multor persoane. Conștientizarea unor senzații ascunse , cum ar fi
furia și durerea, generate de un tratament plin de cruzime în copilărie, va pune capăt în mod
firesc violenței de care suferă noi și noi generații.
O lucrare recentă de doctorat a fost elaborată de O. Kolmacova (Преступления
посягающие на права ребѐнка в сфере семейных отношений . Диссертация кандидата
юридических наук . Москва , 2014 ) [180] .
Lucrarea este consti tuită din două capitole , consacrate condițio nării social -juridice a
stabilirii răspunderii penale pentru infracțiunile contra familiei și minorilor și , respectiv ,
caracteristicii juridico -penale a infracțiunilor care atentează la drepturile minorilor în domeniul
relațiilor de familie.
Auto rul și-a trasat în calitate de obiectiv al lucrării elucid area prevederilor legale care
determină semnele infracțiunilor ce atentează la drepturile minorilor în domeniul relațiilor de
familie și elaborarea unor recomandări orientate spre perfecționarea practicii de aplicare a
normelor de drept care stabilesc răspunderea penală pentru faptele ce atentează la drepturile
minorilor în domeniul vizat.
Schimbă rile din domeniul politicii penale l-au determin at pe cercetătorul rus V. Belov să
depună efort pentru a face lumin ă pe seama unui întreg capitol din Codul penal al Federației
Ruse, consacrat infracțiunilor contra familiei și minorilor. Având caracter de pionierat, această
monografie (Преступления против семьи и несовершеннолетних . Москва , 2002 [156]) a
contribuit nu numai la consolidarea baze lor teoretice de incrimin are a faptelor c are atentează la
relațiile sociale ce protejează familia și minorii, dar și a măsurilor de prevenire a fenomenului
investigat . Acest studiu , structura t în cinci capitole, prezintă interes su b mai multe aspecte:
cercetarea istoricului apari ției și dezvoltării institu ției juridico -penal e ce se referă la protecția
familiei și a minorilor; analiza noțiunil or din domeniu reflectate în Codului penal; determin area

28 sistem ului și clasificarea acestei categorii de infracțiuni ; sintetiz area perspectiv ei perfecționării
normelor dreptului penal.
De asemenea, un interes deosebit îl prezintă ideile autorului cu privire la problemele
legislației și aplicării prevederilor acesteia în cazurile concrete investi gate. În acest sens ,
menționăm și propunerile înaintate de autor orientate spre înăspri rea sancțiun ii penal e pentru
comiterea infrac țiunilor contra familiei și minorilor . Merită atenție propunerea de organizare de
către funcționarii organelor de drept, în special a i organelor de poliție , a procesului de explicare a
drepturilor de care beneficiază familia ca ,,component ă” esențială a societății .
În continua re, menționăm la acest capitol și lucrarea lui D. Șestacov , „Семейная
криминология. Семья -конфликт -прес тупление ”, editată în Sanct -Peterburg , în anul 1996
[229] . Autorul ei a studiat detaliat problemele criminalită ții domestice , înaintând și un proiect de
lege cu privire la prevenirea violenței în familie și a infracțiunilor contra minorilor . În acest
proie ct sunt specific ate o serie de propuneri de prevenire a infracțiunilor contra familiei și
minorilor, care, în mare măsură, depind de reforme le social -economice și politice realizate în
țară, aflându -se în coerență directă cu instaurarea valorilor umane, u maniz area climatului moral –
psihologic și respect area principiului echității sociale.
O altă lucrare pe care ținem s -o menționăm este monografia elaborată de N. Șerstneva
(Понятие, сущность и система принципов семейного права . Монография. Москва : ЗАО
«Юстиц информ», 2006 [226] ). Susținem concluzia autorului care opinează că este o necesitate
stringentă în ceea ce privește crearea bazelor economice și organizațional -juridice pentru ca
familia să devină din nou reperul primordial al societății și să ocupe locul respectiv în educa ția
moral -spirituală și civică onestă a minorilor. Scopul final al recomandărilor men ționate de autor
rezidă în faptul că politica de stat în sfera relațiilor familiare trebuie să devină obligatorie în
vederea creării condițiilor pentru realizarea, în particular de către familie , a func țiilor ei de bază
în vederea ridicării calității vieții la general.
Merită atenție și lucrarea de doctorat a autor ului V. Alexandrov (Предупреждение
преступлений против несовершеннолетних: Криминологические и социально -правовые
проблемы [146] ), prin prisma căreia sunt formulate propuneri concrete privind rec alific area
activității organelor de stat abilita te și a organizațiilor obștești, direcționate spre eficientizarea
nivelului de preven ire a infracțiunilor contra familiei și minorilor; sunt prezentate concluzii
relevante privind necesitatea reformării activității structurilor organelor de forță ; ea permite de a
soluționa problem a științifică referitoare la elaborarea normelor teoretice și practice care , prin
unitatea sa , formează o direcție conceptuală a politicii de stat orien tată spre asigurarea protecției
drepturilor minorilor împotriva atentate lor infracționale.

29 1.2. Evoluția cadrului normativ incriminator al infracțiunilor
contra familiei și minorilor

În formele sale inițiale răspunderea pentru infracțiunile contra familiei și minorilor era
prezentă încă în triburile primitive.
Analizând monumentele legislative ale Orientului Antic, constatăm că primele mențiuni
despre faptele date le putem găsi în Leg ile lui Hamurabi (sec. XVIII î. Hr.).
Codul lui Hamurabi este cea mai veche culegere de legi din timpul regelui babilonian
Hamurabi . Fiind scris în jurul anilor 1760 î. Hr., codul cuprindea un Prolog, 282 de articole și un
Epilog. Textul codului a fost săp at pe o stelă din diorit, având lungime de 2,25 metri. Stela a fost
descoperită în anul 1902 de M. J. de Morgan în timpul săpăturilor arheologice efectuate la Susa.
Se presupune că a fost prada de război luată de un cuceritor dintr -un oraș babilonian.
Actu almente, stela se află în muzeul Louvre din Paris, iar o copie a ei se află la muzeul
Pergamon din Berlin [47].
Codul diferenția trei tipuri de oameni: omul liber, subalternul (omul care se prosternează)
și sclavul (juridic fiind asimilat unui bun mobil). Drepturile femeii erau protejate juridic. Femeia
dispunea de bunurile sale pe care le administra liber, practica numeroase meserii și uneori avea
răspunderi importante în societate. După căsătorie, femeia se supunea autorității șotului. Ca
văduvă, putea ad ministra și apăra interesele moștenitorilor. La moartea tatălui (capul familiei),
puterea revenea fiilor și, în cazul lipsei de moștenitori de parte bărbătească – fiicelor. Pentru
supuși, Codul lui Hamurabi prevedea obligativitatea monogamiei. Suveranii pu teau fi însă
poligami [47].
Din punct de vedere al răspunderii penale, Codul lui Hamurabi poate fi caracterizat ca
unul destul de sever.
Astfel, aproape pentru toate fapte grave era prevăzută pedeapsa cu moartea. În această
culegere legislativă, 69 de arti cole erau dedicate relațiilor familiale (art. 126 -195). Potrivit
acestora, era prevăzută răspunderea pentru substituirea unui copil de către persoana ce îl alăpta.
O parte din articole prevedeau răspunderea pentru violul unui membru a familiei, în special a
fiicei sau norii [209, p. 57] .
Următorul monument legislativ al antichității pe bună dreptate poate fi considerat „Legile
asiriene”.
Culegerea de legi de pe tăblițele găsite cu ocazia săpăturilor germane la Qalat Shergat ,
vechiul sit al Asurului , capital a Asiriei, a făcut posibilă cunoașterea doar a unei mici părți a
legilor asiriene . Aceste legi se referă în cea mai mare parte la aspecte ale vieții femeilor . Este

30 dezvăluit obiceiul oriental de a purta voal în Asiria încă în jurul anului 1100 î. Hr., peri oada când
au fost realizate aceste tăblițe. Femeia nobilă și femeia măritată trebuiau să poarte voal când
ieșeau din casă, și acest obicei era considerat un privilegiu al lor, servitoarele și prostituatele
nepurtând voal [96].
Legile asiriene manifestau o mare severitate pentru nerespectarea bunelor moravuri.
Culegerea de legi asiriene prevedeau următoarele pedepse: amenda plătită în plumb,
corvezi „regale” și bătaia cu bastonul erau prevăzute pentru abateri mărunte. Pentru fapte mai
grave se practicau muti lările: amputarea degetelor, a unei buze, a nasului, a sânilor, a urechilor
care uneori erau doar despicate și trase pe spate cu o sfoară. Pedeapsa cu moartea se realiza prin
tragerea în țeapă, spânzurătoare sau înec. Severitatea pedepselor relevate de tex te rezultă și din
basoreliefuri care relevă caracterul violent al asirienilor [96].
Astfel, răspunderea penală se aplica pentru infidelitate (§ 13, 14, 16 tăblița, A), aducerea
prejudiciului unei femei gravide (§ 21, 50, 51, 52, tăblița A), infracțiuni sex uale comise în
familie (§ 12, 23, tăblița A). De asemenea, Legile asiriene prevedeau și o interzicere a provocării
unui avort arbitrar. În mod separat, atestăm existența unei infracțiuni destul de actuale și în zilele
noastre – traficul de ființe umane (tr aficul membrilor de familie) [168, p. 21] .
Alt monument legislativ de vază al antichității, îl constituie Legile lui Manu
(manvadharma sastra) , care pe bună dreptate sunt considerate adevărate perle ale dreptului
indian. Această culegere de legi, din cele mai vechi timpuri prezenta un interes deosebit pentru
indieni. „Cartea de legi a lui Manu” este cel mai faimos cod de legi format din 2685 de articole
scrise sub formă de cuplete (Slokas). Una dintre caracteristicile specifice ale acestora constituie
conso lidarea sistemului de caste.
Totodată, se consideră că, dispozițiile acestor legi se conturează cu o pronunțată tentă
religioasă precum și cea familială. Drept un exemplu în acest sens servesc prevederile normative
cuprinse în Legile lui Manu ce se referă la familie și căsătorie. În cuprinsul acestor legi se găseau
atât reglementări cu caracter imperativ, cât și cele cu caracter dispozitiv. Normele dispozitive
puteau cuprinde recomandări de genul ce femei pot fi cerute în căsătorie, pe când cele imperative
impuneau careva reguli stricte respectarea cărora fiind obligatorie era asigurată după caz de
aplicarea sancțiunilor. Un exemplu în acest sens constituie existența normelor ce reglementau
situația femeii căsătorite și a copiilor săi care erau considerate a fi sub puterea și dispoziția
soțului.
De asemenea, în conținutul Legilor lui Manu erau prevăzute și unele sancțiuni sub formă
de amendă pentru insultarea și lăsarea fără întreținere a rudelor. Având un caracter pronunțat

31 religios, legile condamnau așa fap te ca: infidelitatea, neîndeplinirea obligațiunilor conjugale etc.
Drept sancțiune pentru acest gen de fapte era considerată pedeapsa lui Dumnezeu.
Descrierea vechilor reglementări juridice orientale nu ar fi completă fără a face referire la
cultura chinez ă. Familia în China Antică purta un caracter patriarhal. Raporturile familiare în
sânul familiilor mari se evidențiau printr -o trăinicie deosebită. Ele erau conduse de către cel mai
vârstnic bărbat căruia i se subordonau ceilalți membri de familie, precum: soțiile și concubinele,
fii și nepoții, soțiile și copiii acestora, sclavii și servitorii etc. „Capul familiei” își asuma rolul de
stăpân și proprietar al bunurilor familiare.
Dreptul familiei în China Antică se baza pe ideile confucianiste. Scopul princi pal al
căsătoriei era asigurarea existenței familiei, inclusiv prin intermediul reproducerii fizice și
spirituale al acesteia, îndeosebi prin nașterea descendenților de sex masculin. În acest sens, în
renumitul canon confucianist „Cartea de Rituri” se menț iona că, descendenții de sex masculin
sunt aleși pentru a sluji strămoșilor răposați și pentru a asigura continuitatea neamului [176, p.
171].
Inițial, în China Antică se permitea încheierea căsătoriilor între rude, însă ulterior acest
gen de căsătorii a f ost interzis. La fel, a fost stabilită regula precum că, soțul și soția nu puteau
purta același nume de familie, în scopul evitării unor legături de rudenie. Totodată, în „Cartea de
Rituri” a fost stabilită vârsta matrimonială maximă și minimă de încheiere a căsătoriei, care
pentru bărbați era de la 16 până la 30 ani, iar pentru femei de la 14 la 20 ani. Drept excepție de la
această regulă era acceptarea încheierii căsătoriei între persoane cu aceeași familie doar la
cumpărarea primei soții, iar bărbatul sa u femeia care au atins vârsta matrimonială maximă
puteau încheia căsătoria doar cu bărbatul sau femeia care, de asemenea, au atins vârsta
matrimonială maximă [176] .
De asemenea, se interzicea încheierea căsătoriei cu persoanele care au săvârșit
infracțiuni , precum și încheierea căsătoriei între persoanele libere și sclavi. Specific pentru
legislația Chineză era și modul de tratare a instituției divorțului, care spre deosebire de
legislațiile altor țări nu numai era permis, dar și asigurat după necesitate cu aplicarea pedepsei
penale, spre exemplu, pentru neîndeplinirea obligațiilor conjugale. Este important de menționat
că dreptul la divorț aparținea în exclusivitate soțului, însă legea prevedea și unele excepții când
soțul nu dispunea de acest drept, în spe cial, când soția nu avea unde să plece sau când ea purta
doliu față de părinții soțului său.
Legislația Chinei Antice permitea „Capului familiei” de a vinde proprii săi copii cu
excepția fiului cel mare, care în comparație cu ceilalți copii beneficia de un șir de privilegii. Este
de menționat că, în marea majoritatea cazurilor pentru omorul copilului nu se aplica nici o

32 pedeapsă. Deci, spre deosebire de legislațiile altor țări din epoca antică, observăm că, legislația
Chinei se deosebea printr -o modalitate specifică de reglementare a instituției familiei și copilului.
În rând cu tradiția juridică orientală cu caracter predominant patriarhal, o evoluție
fructuoasă cunoaște și vechea tradiție juridică elenistă, bazată pe autonomia deplină a individului
în soci etate, precum și apărarea dreptului de proprietate. Această tradiție provine de la cei doi
mari piloni ai civilizației – Grecia și Roma Antică.
Dreptul în Grecia Antică se baza pe cultura juridică arhaică.
Familia în Grecia Antică se deosebea considerabil de familiile altor țări din epoca
respectivă, prin faptul că femeia în cadrul familiei poseda un statut independent fiind „stăpâna
casei” [176, p. 172] . Drept consecință, a avut o largă răspândire modalitatea de întemeiere a
familiei prin încheierea contra ctului matrimonial. Clauzele acestuia reglementau atât regimul de
partajare a bunurilor care constituiau proprietatea comună în devălmășie a soților, cât și
libertatea divorțului în urma căruia femeia avea dreptul de a întemeia o nouă familie.
Specificul p entru dreptul grecesc era permiterea încheierii căsătoriei între rude. De
asemenea, erau acceptate regulile cutumiare conform cărora toți copiii născuți în casă, în pofida
faptului că proveneau de la o mamă sclavă, urmau să fie îngrijiți, hrăniți și crescu ți. Totodată,
infidelitatea unuia dintre soți nu era pedepsită.
În viziunea filosofilor greci, familia era alcătuită din mai multe elemente: casă,
gospodărie și altă proprietate comună, moștenire, tradiție etc., care împreună formau așa numitul
„Oikos” . Fiecare cetățean, precum și membrii familiei sale formau un anumit „Oikos”, iar
obligația de păstrare a lui se răspândea asupra tuturor membrilor de familie precum și strămoșilor
acestora și, de asemenea, era asigurată printr -un șir de legi. Scopul principal de creare a „Oikos –
ului” era păstrarea și dăinuirea tradiției familiare, care consta în transmiterea aceluiași nume de
la tată la prunc, îngrijirea locurilor de înhumare a strămoșilor, respectarea obiceiurilor etc.
Adopția în jurisprudența antică greceasc ă semnifica unirea a două familii, adică a două „Oikos –
uri” care deși nu era interzisă de lege, totuși era criticată dur de societate [167, p. 408] .
Tradițional, în calitate de pilon fundamental al dreptului european modern este
recunoscut Dreptul Roman Cl asic.
Dreptul Roman în comparație cu alte legislații analizate anterior se deosebește printr -un
conținut bine structurat și o tălmăcire amplă a normelor juridice ce reglementează diverse
domenii ale vieții sociale.
Cea mai veche și cea mai importantă lege romană, care constituie un adevărat monument
legislativ al antichității este Legea celor XII Table, care după afirmația istoricului Titus Livius,
constituie izvorul întregului drept public și privat [79, p. 34] .

33 În domeniul dreptului familiei și celui pena l, legea avea un caracter preponderent
gentilic. Este de menționat că, șeful familiei numit „pater familias” avea puteri nelimitate asupra
soției și copiilor săi. Sub aspectul pedepsei, se recunoștea și existența principiului talionului,
alături de celelal te forme ale acesteia.
O atenție deosebită, Legea celor XII Table acordă familiei și copiilor. Astfel, în cuprinsul
acesteia întâlnim următoarele reglementări:
– existența dreptului la pruncucidere în cazul nașterii unui copil cu deficiențe fizice sau
psihic e;
– eliberarea fiului de sub puterea tatălui, în cazul când acesta din urmă îl va vinde de trei
ori (Tăblița IV);
– instituirea tutelei asupra femeilor cu comportament ușuratic, care au atins vârsta
majoratului (Tăblița V).
De asemenea, în conformitate cu pre vederile legislației Romane, femeia care nu dorea
instituirea asupra sa a puterii soțului, trebuia anual pe timp de trei zile să plece din casa în care
locuia, acest gest semnificând întrerupea continuității căsătoriei (Tăblița VI).
Este important a mențio na că, în legislația analizată nu era prevăzută pedeapsa cu
moartea pentru infractorii minori, iar răspunderea pentru faptele acestora era suportată de către
tutorii lor (Tăblița VII).
Un adevărat pilon în jurisprudența romană din sec. I – III d. Hr. sunt Digestele și
Pandectele lui Iustinian, care alături de alte instituții constituie izvoare fundamentale ale
Dreptului Roman. Importanța deosebită a c odificării lui Iustinian constă în sistematizarea și
unificarea izvoarelor de drept și instituțiilor dreptul ui roman.
Codul lui Iustinian pe bună dreptate se caracterizează prin evoluția instituțiilor juridice
atât în domeniul dreptului public cât și în cel privat. Codul reabilitează și actualizează principiile
și legile Imperiului Roman. În conținutul acestuia sunt proclamate drepturile persoanei, totodată,
sclavii pot fi eliberați, femeile au privilegii în regimul matrimonial, văduvele și copiii se iau în
considerare la succesiune, debitorii sunt protejați mai bine față de creditori, iar pedeapsa cu
moartea est e înlocuită cu pedepse mai blânde .
Digesta reprezintă o culegere de fragmente extrase din lucrările juriștilor clasici, adaptate
de așa manieră încât să poată fi utilizate în scopul soluționării diferitelor cazuri apărute în
practică [114] .
Potrivit opinie i autorului Constantin Tomulescu, Digestele prezintă o triplă importanță:
ele sunt în primul rând un monument istoric, pe care modernii l -au putut utiliza și îl pot utiliza
încă pentru a reconstitui edificiu dreptului antic și clasic, totodată, ele sunt și un monument

34 legislativ, care servește la cunoașterea dreptului din epoca lui Iustinian. În al treilea rând, ele au
și un pronunțat caracter practic, fiind o enormă colecție de spețe care permite studierea lumii în
interiorul căreia s -a format gândirea jur idică romană [137, p. 87] .
Astfel, digestele reprezintă o combinație din nouă mii de texte extrase din operele
juriștilor clasici din sec. I î. Hr. și sec. IV d. Hr. și adaptate astfel încât să poată fi aplicate în
practică. O comisie formată din 15 persoa ne (profesori și celebri juriști, precum Teofil, Cratinus,
Doroteu sau Anatol) sub conducerea lui Tribonian, „quaestor sacri palati” , au selectat și
sistematizat textele juriștilor. Comisia și -a început activitatea în anul 530, iar trei ani mai târziu,
în 533, Digestele fiind redactate urmau a fi aplicate [137, p. 88] .
Conținutul Digestelor era destul de amplu. În textele lor se precăutau anumite probleme
ce țin de delimitarea dreptului public de cel privat, cele referitoare la istoria apariției dreptului
roman, precum și definirea propriu -zisă a normei de drept. O deosebită atenție se acorda
dreptului privat, îndeosebi reglementărilor ce țin de moștenire, căsătorie, relațiile dintre părinți și
copii, precum și încheierea diferitor tipuri de contracte, totod ată, și normele dreptului penal au
fost bine dezvoltate.
Prin normele sale, Digestele instituiau protecție pentru minori, drept motiv fiind lipsa de
discernământ care este inerentă unui minor și predispunerea acestuia de a fi pradă unor acțiuni de
înșelăci une (Cartea 4, Titlul IV). De asemenea, în conținutul acestora se întâlnesc și unele
reglementări referitoare la modul de achitare a pensiei alimentare de către copii sau părinți
(Cartea 25, Titlul III).
Atitudinea deosebită a romanilor față de minori și d orința de a ocroti familia este
materializată în Cartea 25, Titlul IV din Digeste , în care se instituie protecția femeii însărcinate
precum și copilului acesteia, iar în Cartea 26 și 27 este reglementată instituția tutelei și curatelei.
La fel, în conținut ul acestora este prevăzută răspunderea pentru:
– îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor părintești;
– aplicarea violenței inclusiv și a celei cu caracter sexual asupra membrilor familiei;
– pruncuciderea;
– căsătoria între rude etc.
Pandectele la rândul său reprezintă o culegere de opinii ale juriștilor romani asupra
principalelor probleme de drept, alcătuite în vremea împăratului Iustinian și adaptate în timp
nevoilor noilor instituții [61]. Pandectele erau divizate în 50 de cărți, fiecare carte conținând m ai
multe titluri, divizate în legi, iar acestea din urmă în mai multe părți sau paragrafe [111] .
Dreptul romano -bizantin, istoria căruia datează din cele mai vechi timpuri, se
caracterizează printr -o stabilitate, integritate și posibilitate de a se adapta la toate fluctuațiile

35 vieții social -economice și politice. La etapele sale inițiale de formare în Statul Bizantin a fost
creat un sistem de drept stabil la baza căruia a stat dreptul roman.
Spre deosebire de statele sus menționate, în Rusia feudală nu se a trăgea o atenție
deosebită incriminării infracțiunilor contra familiei și minorilor. Însă, în pofida acestui fapt, în
conținutul Pravilei ruse, care era considerată drept o condică de legi din acea perioadă, totuși
erau incluse careva reglementări ce se ți n de copiii orfani. În art. 99 din legea sus menționată,
erau enumerate drepturile și obligațiile tutorelui, de asemenea tot aici era specificat că la
atingerea vârstei majoratului tutela asupra minorului înceta, iar tutorele era obligat să transmită
moște nirea copiilor ce se aflau sub ocrotirea lui. În caz de neconformare cu prevederile normei
respective răspunderea materială era suportată de către tutorele [208, p. 72] .
Totodată, art. 101 din Pravila rusă stipula obligația mamei rămase văduvă de a păstra
patrimoniul familiei sale în scopul transmiterii ulterioare a acestuia copiilor săi. Dacă femeia se
recăsătorea și pierdea patrimoniul, ea era obligată să asigure din surse proprii existența copiilor
din prima căsătorie [208] .
Dacă Pravila rusă, fiind cons iderată drept o condică de legi din acea perioadă în Rusia,
indica expres ce fapte pot fi considerate ilegale și pedepsele aplicate persoanelor care le comit,
atunci analizând ordinele cneazului Vladimir I și a cneazului Iaroslav I cel Înțelept, ajungem la
părere că și biserica era strâns legată de procesul legislativ. Astfel, în ordinele respective este
menționat faptul că, biserica atrage o atenție deosebită ocrotirii juridico -penale a relațiilor de
familie, ea este promotorul ideii precum căsătoriile se încheie o dată și pentru totdeauna [208, p.
155].
În Ordinul cneazului Iaroslav I „Cel înțelept”, întreținerea raporturilor sexuale se
permitea numai după cununie. Astfel conform art. 5 -6 din Ordin, femeia care năștea un copil în
afara căsătoriei sau lipse a de viață pruncul era pedepsită. Aici se atestă tendința legislatorului de
a apăra dreptul copilului la viață. De asemenea, Ordinul interzicea încheierea căsătoriei între
rude: frate și soră (art. 14), nepot și mătușă, nepoată și unchi, verișori drepți et c. (art. 15) [208, p.
181].
Creștinismul în Rusia a introdus dreptul canonic bizantin în relațiile de căsătorie. Se
permitea căsătoria de la 15 ani, cu acordul părinților. Biserica permitea încheierea căsătoriei de
două ori. Divorțul era reglementat de un Ustav special. Toate probleme de ordin familiar erau în
competența bisericii. Soția în Rusia feudală avea drepturi mai puține decât soțul, care fiind
„capul familiei” avea putere nelimitată asupra copiilor. Copiii puteau fi vânduți în robie de către
tatăl său. Dacă tatăl deceda, tutorele copiilor devenea mama lor, iar dacă deceda și ea, tutela
asupra copiilor putea fi instituită din partea rudelor apropiate ale acestora [208, p. 169] .

36 Începând cu anul 1649 începe o nouă etapă de dezvoltare a dreptului ruses c. Anume în
acest an a fost adoptat primul cod de legi care a păstrat amprenta sistemului feudal. În conținutul
acestui cod la fel un rol semnificativ s -a acordat familiei și minorilor. În acest sens, în art. 1 -2 din
cod se regăseau reglementările referito are la omorul părinților de către copiii lor. Copilului
pentru comiterea acestei fapte se aplica o pedeapsă capitală cu moartea. Însă, în cazul omorului
copilului de către părinții acestuia, se aplica pedeapsa cu închisoare pe un termen de un an.
Pentru ap licarea unor vătămări corporale părinților, pentru intrare ilicită în posesia bunurilor
acestora, pentru refuzul de a asigura cu hrană părinții vârstnici sau pentru adresarea unei plângeri
nemotivate pe părinți în instanța de judecată, copiii erau supuși u nei pedepse cu biciuire publică
(art. 6) [208, p. 251] .
Totodată, codul prevedea răspundere pentru săvârșire a unor astfel de fapte cum sunt:
pruncuciderea, ducerea unui mod amoral de viață a mamei etc.
În perioada de domnie a lui Petru I, domeniul ocrotir ii familiei și minorilor a cunoscut o
dezvoltare esențială. Astfel, pentru prima dată, în Articolul Militar din anul 1715 a fost prevăzută
egalarea pedepsei atât pentru omorul copiilor cât și pentru omorul părinților. În articolul 163 se
menționa că, pentr u omorul tatălui, a mamei sau a copilului de vârsta fragedă, făptuitorul va fi
supus pedepsei capitale cu moartea. Însă, a fost tratată drept o circumstanță atenuantă – omorul
acestor persoane din imprudență, iar pedeapsa fiind mai blândă [208, p. 358] .
Infracțiunile contra familiei și minorilor au fost reglementate într -un Capitol separat din
Articolul Militar și anume Capitolul XX: „Despre violență și comportament amoral”.
Respectivul capitol cuprindea un șir de infracțiuni, printre care și încălcarea fid elității conjugale
de către unul dintre soți (art. 169). Iar pentru infracțiune analogică săvârșită de către concubini
(art. 170) – pedeapsa era mult mai blândă [212, p. 194] . Totodată, erau pasibili de răspundere
penală și persoanele care au încheiat căsă toria cu rudele sale apropiate (art. 173, 174).
În acest c ontext, autorul L.S. Belogriț -Kotlearevskii menționează că, interzicerea
căsătoriilor între rude apropiate urmărea drept scop respectarea normelor morale și religioase
existente în societate [157, p . 485] . În același timp, erau interzise și căsătoriile bigame (art. 171).
Iar articolul 176 prevedea răspunderea pentru nașterea unui copil în afara căsătoriei [208, p.
360].
Referindu -ne la Basarabia, atestăm că, în sfera dreptului penal pe acest teritori u se
aplicau legile Imperiului Rus, aceasta fiind indicația Regulamentului pentru înființarea regiunii
Basarabia din 1818 [2, p. 94] .

37 În Rusia, până în 1835, în domeniul Dreptului penal s -au aplicat mai multe legi, chiar
începând „Pravila de Sobor” a lui A lexei Mihailovici. Iar din 1835 a intrat în vigoare Codul
general „Svod zakonov”, codificare înfăptuită de M.M. Speranski [2].
Capitolul XV al respectivului Cod era capitolul de drept penal.
Titlul 8, Cartea 1, Capitolul XV întitulat: „Infracțiuni contra f amiliei” era divizat în două
subcapitole: 1. „Excesul drepturilor părintești”; 2. „Nesupunerea și insultarea părinților”.
Copiii, conform normelor prevăzute în acest capitol, continuau să rămână sub puterea
părinților, însă caracterul autoritar al părințil or față de copiii săi treptat diminua.
Această modificare a fost introdusă din motivul că, copiii fiind în continuu sub puterea
părinților săi nu puteau fi controlați de către stat, de asemenea, statul nu avea nici o pârghie de
influență asupra părinților acestor copii.
Astfel, absolutismul patriarhal în relațiile familiale diminua considerabil, iar femeile
începeau să -și asume un rol mai activ în activitățile casnice, iar copiii la rândul său dispuneau de
mai multe drepturi.
Valul modificărilor ce au avut loc în raporturile familiare s -a răsfrâns și asupra legislației
penale. În anul 1845 a fost adoptată noua lege penală „Referitoare la pedepsele penale precum și
a modului de reabilitare a infractorului”, care a intrat în vigoare în 1846 [210] .
Legislației penale ruse, care se aplica și în Basarabia, îi era caracteristică o discriminare
socială vădită în privința pedepselor, care de fapt erau constituite ca două sisteme: a) pentru
nobili, cler; b) pentru toți ceilalți. Persoanele din stările privilegiate nu erau pedepsite cu pedepse
corporale și detenția li se înlocuia cu aflarea la domiciliu sau la serviciu [2, p. 95] .
Secțiunea a XI -a a legii penale din 1845 a fost dedicată infracțiunilor contra familiei, și
era divizată în patru capitole: infracțiuni contr a familiei; infracțiuni privind excesul de putere
părintească și infracțiuni săvârșite de copii contra părinților; infracțiuni contra rudelor;
infracțiuni privind excesul de putere în cazul tutelei și curatelei.
Secțiunea a XI -a era alcătuită din 54 de art icole, care ocroteau interesele familiei și a
minorilor. În comparație cu Volumul al XV -lea al Codului de legi care era intitulat: „Infracțiuni
contra familiei”, în Secțiunea a XI -a a Legii din 1845, infracțiunile contra familiei și minorilor
erau grupate în dependență de obiectul infracțiunii.
În Titlul 1, Capitolul I, erau incluse infracțiuni ce țin de încheierea căsătoriei, printre
care: răpirea unei femei necăsătorite (art. 2118); aplicarea violenței și a amenințărilor în scopul
impunerii persoanei de a încheia căsătoria (art. 2119); încheierea căsătoriei cu persoanele care nu
au atins vârsta matrimonială (art. 2132, 2149); încheierea căsătoriei cu rude apropiate (art. 2128 –
2130); încheierea căsătoriei fără acordul părinților sau a tutorilor (art. 2135, 2136, 2142) etc.

38 Pentru săvârșirea unor astfel de infracțiuni erau trase la răspundere nu numai persoanele care au
încheiat căsătoria, dar și cei care au contribuit la încheierea acesteia: preoții (art. 2121, 2126,
2144, 2145, 2147); părinții sau tutore (a rt.2131) etc.
Titlul 2, Capitolul I: „Răpirea femeilor căsătorite”, prevedea pedepse pentru așa
infracțiuni cum sunt: răpirea forțată a unei femei căsătorite (art. 2151); întreținerea forțată a unui
raport sexual cu o femeie căsătorită în urma răpirii aces teia (art. 2152).
În Titlul 3, Capitolul I: „Comportamentul crud și încălcarea obligațiunilor conjugale”, se
stabilea o pedeapsă penală egală ambilor soți pentru comportamentul crud sau cauzarea
vătămărilor corporale de către un soț asupra celuilalt (art. 2154) etc.
În Capitolele II și IV din Titlul 1 erau sistematizate infracțiunile ce țin de excesul puterii
părintești sau a tutorelui ori curatorului.
Anul 1897 este marcat prin începerea lucrărilor asupra noului proiect al legii penale,
necesitatea creării căreia a fost dictată de numeroase modificări a legislației penale ce au avut loc
în 1860 – 1885. Începând cu anul 1903, a fost introdusă noua lege care, la fel conținea
numeroase reglementări referitoare la instituția familiei și minorilor.
Sec. XIX – XX se caracterizează printr -o nouă etapă de evoluție a legislației penale în
domeniul ocrotirii minorilor și familiei. Astfel, unele reglementări au fost împrumutate din
legislația țărilor occidentale [195, p. 286] .
Analizând Dreptul penal român, menționăm că, acesta a cunoscut o lungă evoluție
istorică până a ajunge la actuala cristalizare. O fugară cercetare istorică ne arată că apariția unor
dispoziții penale mai consistente este semnalată începând cu secolul al XVII -lea. Astfel, în anul
1645 apare Codul lui Vasile Lupu, iar în anul 1652, Codul lui Matei Basarab. Ambele coduri nu
erau exclusiv penale, ci erau coduri mixte, cuprinzând în majoritate dispoziții penale, dar și
civile. Este de remarcat că, pentru sancționarea infracțiunilor, ambele coduri preve deau pedepse
barbare care aveau un impact intimidant asupra populației. Pe lângă pedeapsa cu moartea, erau
prevăzute pedepse corporale precum tăierea mâinilor, a limbii, turnarea de plumb topit pe gâtul
condamnatului etc. În anul 1826 în Moldova a apărut „ Legiuirea lui Sturza”, iar la 1 ianuarie
1852 a intrat în vigoare în Muntenia „Legiuirea lui Barbu Știrbei”. Și în aceste legiuiri, pentru
sancționarea infracțiunilor, erau prevăzute pedepse corporale și pedeapsa cu moartea [66].
Cu referire jurisprudența României din epoca modernă, atestăm că o etapă semnificativă
de dezvoltare a acesteia este cea în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. De numele
lui sunt legate adoptarea Codului civil, Codului de procedură civilă, Codului penal și Codului de
procedură penală. Aceste coduri având o tentă burgheză, au creat cadrul juridic necesar
dezvoltării legislației românești. Prin adoptarea lor, România a intrat în rândul țărilor cu cea mai

39 dezvoltată legislație. Opera legislativă a lui Alexandru Ioan Cuza a in fluențat pozitiv teoria și
practica juridică, a stimulat dezvoltarea învățământului juridic, precum și a doctrinei juridice, de
asemenea, a contribuit la afirmarea gândirii juridice românești în țară și peste hotarele ei [124] .
Referindu -ne la Basarabia în acea perioadă, menționăm că, ca urmare a revoluției ruse
din 1917 și a declanșării procesului de destrămare a Imperiului Rus, basarabenii și -au revendicat
dreptul său legitim la autodeterminare.
Astfel, la data de 27 martie 1918 Sfatul Țării al Republicii Democratice Moldovenești a
hotărât unirea Basarabiei, care era cuprinsă între hotarele dintre Prut, Nistru, Dunăre și Marea
Neagră, cu România. În așa mod, după 1 decembrie 1918 pe teritoriul Basarabiei a început să fie
aplicată toată legislația României, inclusiv cea penală.
Prin urmare, Codul penal român din 1864, denumit și „Codul lui Cuza”, cu ulterioarele
modificări a fost aplicat și în Basarabia începând cu 1 iulie 1919. Pe când în Bucovina în acea
perioadă continua să se aplice Codul penal Austriac, iar în Transilvania Codul penal Ungar.
La elaborarea acestui cod s -a folosit Codul penal francez din 1810, Codul prusian din
1851, fără a fi neglijate dispoziții ale Condicii criminalicești cu procedura ei din Moldova (1820,
1826) și ale Condicii criminal e cu procedura din Țara Românească [97, p. 200] .
Codul penal a realizat nu numai unificarea legislației penale, dar a introdus și principii
noi în Dreptul penal.
Astfel, principiul de bază fiind legalitatea incriminării, potrivit căruia nu există
infracți une și pedeapsă neindicată în lege. De asemenea o importanță majoră avea principiul
egalității tuturor în fața legii. Totodată era stipulat că, legea penală nu are putere retroactivă [2, p.
108].
Codul dat prevedea o clasificare tripartită a infracțiunilor în: crime, delicte și
contravenții. Clasificarea era realizată ținând cont de pedeapsa aplicată pentru infracțiune [2].
Cu referire la infracțiunile contra familiei și minorilor, Codul penal român din 1864,
conținea respectivele reglementări în Capitolul VII: „Crime și delicte privind distrugerea dovezii
a statutului civil al unui copil, sau compromiterea existenței sale. Răpirea de copii. Crime contra
regulilor privind înmormântările”, Paragraful 1: „Crime și delicte contra copiilor” și Paragraful
2: „Răp irea de copii”.
Astfel, evidențiem următoarele articole din respectivul capitol:
Art. 275. Culpabilii de răpire, de tăinuire, de substituire a unui copil în locul altuia, sau
acei care vor înșela precum un copil sa născut la o femeie care însă nu l -a născu t, se vor pedepsi
cu recluziune.

40 Art. 276. Orice persoană care a asistat la nașterea unui copil, și nu a făcut declarație
prescrisă de codul civil, în timpul cerut de această lege, se va pedepsi cu închisoare de la 15 zile
la șase luni și cu amendă de la 2 6 la 300 lei. Asemenea se va pedepsi și oricare persoană, care
găsind un prunc de curând născut, nu -l va da celor însărcinați de luarea și căpătuirea lui.
Art. 277. Cei care vor lepăda într -un loc singuratic un copil mai mic de 7 ani, precum și
cei ce vor ordona ca să fie lepădat copilul, dacă ordinul lor se va îndeplini, se vor pedepsi cu
închisoare de la șase luni până la doi ani și cu amendă de la 26 până la 300 lei. Iar dacă copilul
va fi lepădat de către părinții, tutorii sau îngrijitorii săi, ori din ordinul lor, atunci pedeapsa va fi
cu închisoare de la un an în sus și amendă de la 50 la 500 lei.
Art. 279. C ei care vor lepăda într -un loc nesigur un copil mai mic de 7 ani, se vor pedepsi
cu închisoare de la o lună până la șase luni și cu amendă de la 2 6 până la 100 lei. Iar dacă copilul
va fi lepădat de către părinții, tutorii ori îngrijitorii săi, pedeapsa va fi cu închisoare de la două
luni până la un an și amendă de la 50 până la 200 lei.
Art. 280. Oricine, care prin înșelăciune sau violență va răpi sau va face a se răpi un
minor, sau va ascunde, va strămuta din locul unde erau așezați de către acei sub a cărora
autoritate erau supuși ori încredințați, se va pedepsi cu închisoare de la un an până la doi ani.
Art. 281. Acela care prin înșelăciune sau violență va răpi o fată mai mică de 16 ani, se va
pedepsi cu maximul închisorii. Iar dacă fata a consimțit această răpire, ori de bună voie a mers
după răpitor, fără însă a aduce la cunoștință părinții sau tutorii ei, răpitorul se va pedepsi cu
închisoarea de la trei luni până la doi ani.
Art. 282. Dacă răpitorul se va fi căsători cu fata răpită, el nu va putea fi urmărit doar
decât după plângerea persoanelor care după codul civil au dreptul de a cere nulitatea unei
asemenea căsătorii și nici nu va putea fi condamnat decât după ce va fi pronunțată nulitatea
căsătoriei.
Art. 283. Acela care prin înșelăciune sau violență răpește o persoană mai mică de 16 ani,
spre a o întrebuința pentru cerșetorie sau a o deprinde la desfrâu, cu scopul de a avea venit, se va
pedepsi cu recluziune [48].
În 1936 a fost adoptat un nou Cod penal român care, la rândul său, până la ieșirea din
vigoare a suferit multiple modificări în funcție de perioada istorică parcursă de țara noastră.
Codul penal din 1936, care a fost denumit și „ Codul penal a lui Carol al II -lea” avea un
caracter unificator după realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Acesta a intrat în vigoare
la 18 martie 1936.
În conținutul codului, alături de pedepse s -au introdus și măsurile de siguranță, măsurile
educ ative, pedepsele complementare etc. Codul nu prevedea pedeapsa cu moartea, acesteia

41 atribuindu -se rolul educativ, de asemenea, în textul codului a fost tratată și instituția
individualizării pedepsei. Fiind considerată una dintre cele mai evoluate legi ale acelor timpuri,
Codul penal român din 1936 rămâne în vigoare până în anul 1969 – când in tră în vigoare un nou
cod penal [46] .
La fel cum și precedentul Cod penal din 1864, Codul penal din 1936 cuprindea un șir de
fapte penale contra familiei și minorilor. Acestea erau cuprinse în Titlu al XII -lea: „Delicte
contra familiei”, Capitolul I: „Bigamia, incestul și adulterul”, Capitolul II: „Delicte contra stării
civile, abandonul de familie și abuzul de drept de corecțiune” și Capitolul III: „Răpirea”. Mai jos
vom trece în revistă unele fapte cum ar fi:
Art. 443. Comite delictul de bigamie și se pedepsește cu închisoare corecțională de la unu
la 3 ani, acela care fiind căsătorit legitim înainte de a desface în mod legal această căsătorie,
încheie o nouă căsătorie valabilă. Aceeași pedeapsă se aplică și celui care nefiind căsătorit
încheie căsătorie valabilă cu o persoană pe care știa că e căsătorită.
Art. 445. Oricare dintre soți care ar avea relații sexuale în afara căsătoriei, comite delictul
de adulter și se pe depsește cu închisoare corecțională de la o lună la un an, iar dacă relațiile
culpabile continuă și după începerea urmăririi penale, pedeapsa este cu închisoare de la 6 luni la
2 ani.
Art. 446. Conviețuirea în concubinaj a minorilor sub 16 ani pentru fete și 18 ani pentru
băieți constituie delictul de degenerare a rasei. Părinții sau reprezentanții lor legali care înlesnesc
sau aprobă asemenea legături, se pedepsesc cu închisoare corecțională de la o lună la un an și cu
amendă de la 5.000 la 20.000 lei, iar copiii sau adolescenții culpabili de acest fapt vor fi internați
într-un institut de educație corecțională pe timp de la unu la 3 ani.
Art. 447. Raportul sexual sau de perversiune sexuală între rude de linie directă, precum și
între frate și soră, constit uie delictul de incest și se pedepsește cu închisoare corecțională de la
unu la 3 ani.
Art. 453. Acela care asistă la nașterea unui copil și nu face declarația prescrisă de codul
civil în termenul și ordinea prevăzută, comite delictul de nedeclarare a nașt erii și se pedepsește
cu amendă de la 1.000 până la 5.000 lei. Aceeași pedeapsă se aplică și celuia, care găsind un
copil de curând născut nu -l declară autorităților polițienești locale, chiar dacă dorește să se oblige
cu creșterea lui.
Art. 456. Acela car e prin înșelăciune, amenințare sau violență, răpește, reține sau
sechestrează o persoană, mai mică de 15 ani, luând -o de sub puterea părintească, sau autoritatea
tutelară sub care se află, sau a acelora cărora le -a fost încredințată, comite delictul de răp ire de

42 minori și se pedepsește cu închisoare corecțională de la 3 la 5 ani. Dacă fapta a fost săvârșită cu
voia victimei, însă fără știrea părinților sau tutorelui, pedeapsa este de la 6 luni la 2 ani.
Art. 457. Dacă asupra copilului răpit, reținut sau sec hestrat s -au săvârșit loviri ori s -a
cauzat vătămarea sănătății sau integrității corporale, pedeapsa este cu închisoare corecțională de
la 5 la 12 ani.
Art. 459. Părintele care răpește, reține sau sechestrează copilul de sub puterea celuilalt
părinte cărui a îi era încredințat prin hotărâre judecătorească, comite delictul de răpire a
propriului copil și se pedepsește cu închisoare corecțională de la una la 3 luni. Aceeași pedeapsă
se aplică și părintelui care, având prin hotărâre judecătorească sub îngrijire a sa copilul cu
obligațiunea de a -l încredința și celuilalt părinte, în condițiile stabilite, nu respectă această
îndatorire [49].
Analizând evoluția legislației penale în perioada sovietică, atestăm că, i deologia
comunistă și-a supus dreptul și l-a transf ormat într-un sistem ideologizat, menit să servească
regimul totalitar, fără a limita atotputernicia partidului si a funcționarilor de partid si de stat.
Acest regim a folosit dreptul penal în scopul apărării dogmelor sale prin violență, prin
intermediul unui izvor impo rtant al dreptului sovietic „conștiința revoluționară”. În RASSM
(constituită la 12 octombrie 1924 în componența RSSU) se aplica legislația penală unională si
ucraineană precum și unele acte normative proprii, dar influențate strict de cele ale URSS
si RSSU. Așa, pe teritoriul RASSM s-a aplicat Codul Penal al RSSU din 1922, iar apoi un alt
cod penal, alcătuit în deplină concordanță cu bazele legislației penale ale URSS și ale
republicilor unionale din 1924 [128] .
Astfel, în perioada sovietică, primul izvor penal a devenit Codul Penal al RSSU din 1922,
care în Capitolul V: „Infracțiuni contra vieții, sănătății, libertății și cinstei persoanei” includea un
șir de articole care ocroteau familia și minorii, cum ar fi: răpirea, privarea de libertate sau
substituirea unui copil; neachitarea pensiei alimentare copiilor etc.
În ajunul celui de al II -lea război mondial, la data de 23 august 1939, între Uniunea
Sovietică și Germania nazistă a fost semnat Protocolul Adițional Secret al Pactului Molotov –
Ribbentrop, privitor la sferele de influență și dominație în centrul și estul Europei, care a dus la
anexarea la 28 iunie 1940 a Basarabiei (teritoriile dintre Prut și Nistru) dar și a nordului
Bucovinei în componența URSS. Prin urmare, Basarabia și o parte a RASSM au fost incluse în
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească nou -înființată la 2 august 1940, printr -un decret
semnat de Stalin, fără nici o consultare a locuitorilor regiunii. Instaurarea puterii sovietice în
Basarabia a schimbat în mod radical condițiile social – economice și politice, fapt reflectat direct
și asupra legislației – inclusiv a celei penale.

43 O altă etapă în evoluția legislației penale autohtone a fost adoptarea de către Sovietul
Suprem al RSSM la 24 martie 1961 a Codului penal al R SSM [4]. Codul nu cuprindea un
capitol separat privind infracțiunile contra familiei și minorilor, acestea erau plasate în
componența altor capitole cum ar fi: Capitolul II al Părții speciale a CP: „Infracțiuni contra vieții,
sănătății, libertății și demn ității persoane”; Capitolul XI: „Infracțiuni contra securității publice, a
ordinii publice și a sănătății populației”.
Printre fapte plasate în capitole sus menționate se enumeră: sustragerea de la plata pensiei
alimentare sau de la întreținerea copiilor ( art.110); sustragerea de la acordarea ajutorului material
părinților sau soțului (art.111); abuzul de drepturile sau de obligațiile de tutore (art.112);
divulgarea secretului înfierii (art.1121); scoaterea ilegală a copiilor din Republica Moldova
(art.1123); răpirea sau substituirea unui copil străin (art.113); vânzarea si traficul de copii
(art.1131); antrenarea minorilor în acțiuni militare și propagarea războiului în rândurile lor
(art.2232); atragerea minorilor la activitatea criminală sau determinarea lor la fapte amorale
(art224); atragerea minorilor la beție (art.2241); atragerea minorilor la consumarea nemedicinală
a medicamentelor și a altor mijloace cu efect narcotizant (art.2242) etc. [43]
Odată cu adoptarea Codului penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18 aprilie 2002,
a fost radical modificată esența articolelor și structura capitolelor părții speciale a CP. Spre
deosebire de Codul penal din 1961, care determina importanța relațiilor sociale și valorilor
ocrotite după triada: „statul, persoa na, societatea”, Codul penal din 2002 stabilește această
importanță după formula: „omenirea, persoana, societatea și statul”.
Astfel, Capitolul VII al Părții speciale a CP întitulat: „Infracțiuni contra familiei și
minorilor” conține următoarele infracțiun i: incestul (art. 201); violența în familie (art. 2011);
divulgarea secretului adopției (art. 204); abuzul părinților și altor persoane la adopția copiilor
(art. 205); traficul de copii (art. 206); scoaterea ilegală a copiilor din țară (art. 207); atragere a
minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârșirea unor fapte imorale (art. 208);
pornografia infantilă (art. 2081); recurgerea la prostituția practicată de un copil (art. 2082);
atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medica mente și alte substanțe cu efect
narcotizant (art. 209) [3].
Totodată, norme penale chemate să ocrotească familia și minorii, se găsesc și în alte
capitole ale Codului penal. De exemplu: omorul intenționat săvârșit cu bună -știință asupra unui
minor (art. 1 45 alin. (2) lit. e) CP); pruncuciderea (art. 147 CP); violul săvârșit cu bună -știință
asupra unui minor (art. 171 alin. (2) lit. b) CP); r aportul sexual cu o persoană care nu a împlinit
vârsta de 16 ani (art. 174 CP); ademenirea minorului în scopuri sexua le (art. 1751 CP) etc.

44 1.3. Reglementări normative internaționale și naționale privind ocrotirea
familiei și minorilor

Secolul al XXI -lea, caracterizat prin globalizarea relațiilor internaționale, impune
obiectiv necesitatea coordonării eforturilor tutur or statelor civilizate pentru atingerea intereselor
supreme ale comunității internaționale, inclusiv prin ocrotirea familiei și minorilor.
Astfel, fiind subiect al relațiilor de drept internațional, Republica Moldova este parte la
un șir de convenții și ac orduri internaționale bilaterale și multilaterale din domeniul vizat.
Primul pas al comunității internaționale în vederea elaborării unui șir de acte în acest
domeniu îl constituie textul D eclarației de la Geneva din 1924 privind Drepturile Copilului.
Acea stă declarație reprezintă o serie de proclamații legate de drepturile copilului enunțate
în anul 1923 de către Eglantyne Jebb, fondatoarea organizației „Salvați Copiii”. Astfel,
documentul inițial din 1923 conținea următoarele prevederi:
 Copilul trebuie să dispună de mijloacele necesare pentru dezvoltarea sa normală, atât
materială, cât și spirituală.
 Copilul care este flămând trebuie să fie hrănit, copilul care este bolnav trebuie să fie
îngrijit, copilul care este retradat trebuie să fie ajutat, copilul d elincvent trebuie să fie recuperat,
iar orfanul și văduva trebuie să fie protejați.
 În vremuri de primejdie copilul trebuie sa primească prima îngrijire.
 Copilul trebuie să fie pus în poziția de a câștiga traiul și trebuie să fie protejat împotriva
oricăre i forme de exploatare [59].
Respectivele proclamații au fost înaintate de Uniunea Internațională „Salvați Copiii”, la
Geneva, la 23 februarie 1923, iar apoi aprobate de către Adunarea Generală a Ligii Națiunilor la
26 noiembrie 1924 cu titlul de „Carta Bun ăstării Copilului”.
Cu toate acestea, declarațiile date nu au fost executorii în dreptul internațional, ci mai
degrabă au constituit linii de orientare pe care țările puteau sau nu să le urmeze. Documentul
original se află în arhivele orașului Geneva și po artă semnăturile delegaților internaționali,
inclusiv cele ale lui Jebb, Janusz Korczak și Ador Gustave, fost președinte al Confederației
Elvețiene.
Un important act internațional menit să ocrotească nu în ultimul rând și instituția familiei
și minorilor î l constituie Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată și proclamată de
Adunarea Generală a ONU (New York) prin Rezoluția 217 A (III) din 10 decembrie 1948
(ratificată prin Hotărârea Parlamentului RM nr. 217 -XII din 28.07.1990). În conformitate cu

45 aceasta: „Cu începere de la vârsta nubilă, bărbatul și femeia fără nici o restricție în privința rasei,
cetățeniei sau religiei, au dreptul să se căsătorească și să întemeieze o familie. Ei au drepturi
egale la încheierea căsătoriei, în decursul căsător iei și la desfacerea ei. Căsătoria nu poate fi
încheiată decât cu consimțământul liber și deplin al viitorilor soți. Familia este elementul natural
și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului (art. 16);
Mama și copilul au dreptul la ajutor și ocrotire speciale. Toți copiii, indiferent dacă s -au născut
în cadrul sau în afara căsătoriei, se bucură de aceeași ocrotire socială (art. 25); Nimeni nu va fi
supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude, inuma ne sau degradante (art. 5) [58].
Prevederi asemănătoare se regăsesc și în textul Convenției Europene pentru Apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950
(ratificată prin Hotărârea Parlamentului RM nr. 129 8-XIII din 24.07.1997) [55].
Reglementările privind ocrotirea copiilor conținute în Declarația Universală a Drepturilor
Omului au stat la baza elaborării Declarației drepturilor copiilor din 1959. Aceasta r eprezintă
rezoluția nr. 1386 a Adunării Generale a ONU din 2 noiembrie 1959 proclamată în a XIV -a
sesiune a ONU. Documentul prevede stabilirea unui mecanism clar privind protecția specială
enunțată încă în Declarația de la Geneva din 1924 privind Drepturile Copilului , fiind și o
extindere a Declarației Un iversale a Drepturilor Omului. Respectiva declarație din 1959 a fost
baza adoptării, 30 de ani mai târziu, pe 20 noiembrie 1989, a Convenției cu privire la Drepturile
Copilului care a intrat în vigoare la 2 septembrie 1990 [60].
Astfel, potrivit Declarație i drepturilor copiilor din 1959, copilului trebuie să -i fie
asigurată o ocrotire specială prin lege și alte mijloace și să -i fie oferită posibilitatea și condiții
favorabile, care să -i permită o dezvoltare fizică, intelectuală, morală, spirituală și sănăto asă din
punct de vedere social, în condiții de libertate și demnitate.
La 16 decembrie 1966, la New York, a fost adoptat Pactul internațional cu privire la
drepturile economice, sociale și culturale. Acesta, întărind sistemul normelor internaționale
privin d protecția familiei și copiilor, în art. 12 prevedere că statele părți la prezentul Pact
recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică și
mintală pe care o poate atinge [113] . Iar printre măsurile pe care st atele părți la prezentul Pact le
vor adopta în vederea asigurării exercitării depline a acestui drept se numără și scăderea
mortalității noilor născuți și a mortalității infantile, precum și dezvoltarea sănătoasă a copilului.
Pactul internațional cu privir e la drepturile civile și politice, adoptat, de asemenea, la
New York la 16 decembrie 1966, prin art. 24 stabilește că orice copil, fără nici o discriminare
întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, origine națională sau socială, avere sau naștere,

46 are dreptul din partea familiei sale, a societății și a statului la măsurile de ocrotire pe care le cere
condiția de minor [112] .
Ulterior, pe arena internațională au fost adoptate un șir de norme care aveau menirea de a
ocroti nu numai copiii și familia în general, dar în particular și drepturile femeilor.
Astfel, în 1979 la New York, a fost adoptată Convenția asupra eliminării tuturor formelor
de discriminare față de femei.
Preambulul Convenției proclamă că statele părți au obligația să asigure egalitate a
drepturilor bărbatului și femeii în exercitarea tuturor drepturilor economice, sociale, culturale,
civile și politice; discriminarea față de femei violează principiile egalității în drepturi și
respectului demnității umane, ea împiedică participarea feme ilor, în aceleași condiții ca bărbații,
la viața politică, socială, economică și culturală din țara lor, creează obstacole creșterii bunăstării
societății și a familiei și împiedică femeile să -și servească țara și omenirea în deplinătatea
posibilităților l or; dezvoltarea completă a unei țări, bunăstarea lumii și cauza păcii cer
participarea deplină a femeilor, în condiții de egalitate cu bărbații, în toate domeniile; rolul
tradițional al bărbatului în familie și societate trebuie să evolueze în aceeași măsu ră cu acela al
femeii, dacă se dorește să se ajungă la o egalitate reală a bărbatului și a femeii [53].
În conformitate cu art. 7 al aceleiași convenții, statele părți vor lua toate măsurile
necesare pentru eliminarea discriminării față de femei în viața p olitică și publică a țării și, în
special, pentru a le asigura, în condiții de egalitate cu bărbații:
 dreptul de a vota la toate alegerile și referendumurile publice și de a fi alese în toate
organismele eligibile în mod public;
 dreptul de a lua parte la e laborarea politicii statului și la punerea acesteia în aplicare, de
a ocupa funcții publice și a exercita toate funcțiile publice la toate eșaloanele de guvernământ;
 dreptul de a participa la organizațiile și asociațiile neguvernamentale care activează în
viața publică și politică a țării [53].
La 20 noiembrie 1989, la New York, de Adunarea generală a Națiunilor Unite a fost
adoptată Convenția internațională cu privire la drepturile copilului, care a intrat în vigoare la 20
septembrie 1990. Statul nostru a aderat la respectiva convenție prin Hotărârea Parlamentului
nr.408 -XII din 12 decembrie 1990 ( în vigoare pentru R. Moldova din 25 februarie 1993).
Convenția este constituită din preambul și 54 de articole. Preambulul conține prevederi ce
se referă la ataș amentul statelor părți ale Convenției față de scopurile și principiile Cartei
Națiunilor Unite privind recunoașterea demnității inerente tuturor membrilor familiei umane,
precum și la egalitatea și caracterul inalienabil al drepturilor lor, care sunt funda mentul libertății,
dreptății și păcii în lume.

47 În mod special se confirmă faptul că popoarele Națiunilor Unite au proclamat din nou în
Cartă încrederea lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și valoarea ființei
umane, și sunt hotărâte să promoveze progresul social și să instaureze cele mai bune condiții de
viață într -o libertate cât mai deplină, de asemenea, și că fiecare este îndreptățit să se prevaleze de
toate drepturile și de toate libertățile care sunt enunțate în acestea, fără nici o deosebire de rasă,
culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială,
avere, naștere sau altă situație [56].
De asemenea, statele părți la prezenta convenție declară că familia, unitatea fundamentală
a societății, și mediul natural pentru creșterea și bunăstarea tuturor membrilor săi, și în mod
deosebit copiii, trebuie să beneficieze de protecția și de asistența de care are nevoie pentru a
putea să joace pe deplin rolul său în societate, precum și că pent ru deplina și armonioasa
dezvoltare a personalității sale, copilul trebuie să crească într -un mediu familial, într -o atmosferă
de fericire, dragoste și înțelegere [56].
În Convenție, pentru prima dată este formulată definiția de „copil”, prin care potrivit art.1
se înțelege orice ființă umană sub vârsta de 18 ani, cu excepția cazurilor când, în baza legii
aplicabile copilului, majoratul este stabilit sub această vârstă.
Articolul 2 din Convenția internațională cu privire la drepturile copilului determină că
statele părți se angajează să respecte drepturile care sunt enunțate în prezenta Convenție și să le
garanteze tuturor copiilor care țin de jurisdicția lor, fără nici o distincție, indiferent de rasă,
culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau al tă opinie a copilului sau a părinților sau a
reprezentanților săi legali, de originea lor națională, etnică sau socială, de situația lor materială,
de incapacitatea lor, de nașterea lor sau de altă situație. De asemenea, în cadrul acestui articol se
mențio nează că, statele părți vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru ca copilul să fie
efectiv protejat împotriva oricărei forme de discriminare sau de sancțiuni motivate de situația
juridică, activitățile, opiniile declarate sau convingerile părinților s ăi, ale reprezentanților săi
legali sau ale membrilor familiei sale.
Convenția analizată proclamă un șir de drepturi fundamentale ale copilului printre care:
dreptul la viață, dreptul de a dezvolta la maxim potențialului lor, dreptul la protecție față de
influențele dăunătoare, dreptul de a fi protejați de abuz și exploatare, dreptul de a participa pe
deplin la viața de familie, viața culturală și socială etc. În articolele finale ale Convenției sunt
stabilite termenele, ordinea de semnare, procedura de ade rare.
Pe fondul actelor internaționale de bază privind protecția copiilor, femeilor și a familiei,
au fost adoptate și altele printre care: „Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea
traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor” , adițional la Convenția Națiunilor Unite

48 împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptat la New York la 15 noiembrie 2000
[119] .
Prezentul Protocol are ca obiective:
 prevenirea și combaterea traficului de persoane, acordând o atenție specială femeilor și
copiilor;
 protecția și ajutorarea victimelor unui astfel de trafic, respectând pe deplin drepturile
lor fundamentale;
 promovarea cooperării între Statele Părți în vederea atingerii acestor obiective [119] .
Un pas important în prevenirea și com baterea exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale
asupra copiilor îl constituie aderarea Republicii Moldova la Convenția Consiliului Europei
pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, încheiată la
Lanzarote la 25 oct ombrie 2007. Convenția a fost ratificată prin Legea Republicii Moldova nr.
263 din 19.12.2011 și a intrat în vigoare la 1 iulie 2012.
Respectivul document garantează o protecție temeinică și completă a copiilor împotriva
exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale și prevede, de asemenea, procedurile legale împotriva
presupușilor autori ai acestor infracțiuni. Textul consolidează standardele existente în domeniu și
completează anumite lacune. Astfel, este pentru prima dată când un tratat internațional defin ește
și incriminează abuzul sexual asupra copiilor într -o manieră atât de cuprinzătoare. Alte puncte
forte ale textului Convenției sunt prezentate de accentul pus pe prevenire, de gama largă de
măsuri de protecție pentru copii și victime, de referirile cu privire la toți copiii cu vârsta sub 18
ani și de includerea dispozițiilor privind noile forme de violență, precum exploatarea copiilor
prin intermediul noilor tehnologii ale informației și comunicațiilor [69].
Convenția stabilește următoarele scopuri de b ază:
 prevenirea și combaterea exploatării sexuale și abuzurilor sexuale comise asupra
copiilor;
 protejarea drepturilor copiilor care sunt victime ale exploatării sexuale și ale abuzurilor
sexuale;
 promovarea cooperării la nivel național și internațional îm potriva exploatării sexuale și
abuzurilor sexuale comise asupra copiilor (art.1) [54].
Articolul 2 din prezenta Convenție proclamă principiul nediscriminării, în conformitate
cu care punerea în aplicare a prevederilor prezentei Convenții de către Părți, ș i în mod special a
beneficiului măsurilor vizând protecția drepturilor victimelor trebuie asigurată fără nici o
discriminare bazată pe motive de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau de altă

49 natură, naționalitate sau origine socială, apar tenența la o minoritate națională, avere, nașterea,
orientarea sexuală, starea de sănătate, existența unui handicap sau orice altă situație [54].
Deci Convenția are drept menire ajustarea cadrului legal național la standardele
europene, în special prin înc adrarea unor fapte infracționale noi din segmentul dat.
Drept rezultat al aderării Republicii Moldova la respectiva convenție poate fi considerată
și modificarea Codului penal al Republicii Moldova prin Legea RM pentru modificarea și
completarea unor acte legislative nr.73 din 12.04.12 [90].
Astfel, în conținutul Codului penal au fost introduse infracțiuni noi precum: art.1751
„Acostarea copiilor în scopuri sexuale ” redenumit ulterior în „ Ademenirea minorului în scopuri
sexuale ”, art.208 „Recurgerea la pros tituția practicată de un copil ”, iar redacția altora fiind
esențial modificată.
Analizând legislația națională privind ocrotirea familiei și minorilor, constatăm că rolul
principal în sistemul actelor normative de acest gen cu certitudine îl are legea fund amentală a
Republicii Moldova – Constituția.
Potrivit art. 8 al Constituției, Republica Moldova s e obligă să respecte Carta Organizației
Națiunilor Unite și tratatele la care este parte, să -și bazeze relațiile cu alte state pe principiile și
normele unanim recunoscute ale dreptului internațional. Intrarea în vigoare a unui tratat
internațional conținând dispoziții contrare Constituției va trebui precedată de o revizuire a
acesteia.
În această ordine de idei menționăm că, prevederile documentelor internațion ale analizate
mai sus și -au găsit într -o măsură mai mare ori mai mică reflectare în sistemul actelor juridice al
statului nostru.
Astfel, în conformitate cu art. 48 al Constituției, familia constituie elementul natural și
fundamental al societății și are d reptul la ocrotire din partea societății și a statului. Iar potrivit art.
49, Statul facilitează, prin măsuri economice și prin alte măsuri, formarea familiei și îndeplinirea
obligațiilor ce îi revin. La rândul său, art. 50 stabilește că mama și copilul au dreptul la ajutor și
ocrotire specială. Toți copiii, inclusiv cei născuți în afara căsătoriei, se bucură de aceeași ocrotire
socială. Iar exploatarea minorilor, folosirea lor în activități care le -ar dăuna sănătății, moralității
sau care le -ar pune în pri mejdie viața ori dezvoltarea normală sunt interzise [52].
Un alt act legislativ care stabilește în mod expres drepturile familiei și minorilor îl
constituie Codul familiei al Republicii Moldova. Astfel, potrivit capitolului 10 din respectivul
cod, printre drepturile copiilor se numără: dreptul copilului la abitație și educație în familie;
dreptul copilului de a comunica cu părinții și alte rude; dreptul copilului de a fi protejat; dreptul
copilului la exprimarea opiniei etc. [41]

50 Un rol deosebit în sistemul actelor normative privind ocrotirea familiei și minorilor îl are
Codul penal al Republicii Moldova [43], care în Capitolul VII al Părții speciale intitulat
„Infracțiuni contra familiei și minorilor” prevede un șir de infracțiuni , care convențional pot fi
divizate în două tipuri :
1. Infracțiuni contra familiei:
 Incestul (art. 201 CP);
 Violența în familie (art. 2011 CP);
 Divulgarea secretului adopției (art. 204 CP);
 Abuzul părinților și altor persoane la adopția copiilor (art. 205 CP).
2. Infracțiuni contra minorilor:
 Traficul de copii (art. 206 CP);
 Scoaterea ilegală a copiilor din țară (art. 207 CP);
 Atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârșirea unor
fapte imorale (art. 208 CP);
 Pornografia infantilă (art. 2081 CP);
 Recurger ea la prostituția practicată de un copil (art. 2082 CP);
 Atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente și alte substanțe
cu efect narcotizant (art. 209 CP).
Totodată, cum deja s -a menționat în paragraful precedent, norme penale chemate să
ocrotească familia și minorii se găsesc și în alte capitole ale Codului penal. De exemplu: omorul
intenționat săvârșit cu bună știință asupra unui minor (art. 145 alin. (2) lit. e) CP); pruncuciderea
(art. 147 CP); violul săvârșit cu bună știință asupra un ui minor (art. 171 alin. (2) lit. b) CP);
raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani (art. 174 CP); ademenirea
minorului în scopuri sexuale (art. 1751 CP) etc.
Autorul Alexandru Borodac definește infracțiunile contra familiei și mino rilor ca
acțiunile sau inacțiunile prejudiciabile descrise de legea penală care atentează la temelia relațiilor
familiale și la dezvoltarea fizică, intelectuală, morală, spirituală și sănătoasă normală a minorilor
săvârșite cu intenție directă [18, p. 218] .
O defin iție asemănătoare este dată și d e autorii Sergiu Brînza și Vitalie Stati, care p rin
infracțiunile contra familiei și minorilor înțeleg grupul de infracțiuni prevăzute în Capitolul VII
al Părții speciale a Codului penal al Republicii Moldova, ca f apte socialmente periculoase,
săvârșite cu intenție, care aduc atingere – în mod exclusiv sau în principal – relațiilor sociale cu
privire la conviețuirea în cadrul familiei și la dezvoltarea minorului [23, p. 721] .

51 Din această definiție rezultă că obiectu l juridic generic al infracțiunilor din grupul
analizat îl constituie relațiile sociale cu privire la conviețuirea în cadrul familiei și dezvoltarea
minorului. Familia reptezintă o realitate socială, prin ea realizându -se o comunitate de viață între
soți, între părinți și copii, precum și, uneori, între alte persoane. Familia este și o realitate
biologică, în sensul că în cadrul ei se realizează procreația prin unirea biologică dintre bărbat și
femeie și, în fine, familia este și o realitate juridică, pentr u că, prin norme juridice, se
reglementează cele mai importante relații din cadrul acesteia [23, p. 722] .
Mediul familial este considerat decisiv pentru exercitarea drepturilor minorului, deoarece
drepturile acestuia încep din familie. Anume familia este a gentul fundamental pentru
conștientizarea importanței drepturilor omului și respectarea acestora, precum și a valorilor
umanității, a identității și tradiției culturale proprii sau ale altor civilizații. În acest sens, stabilirea
unui echilibru dintre auto ritatea părintească și aplicarea drepturilor minorului reprezintă o
necesitate ce trebuie îndeplinită prin toate metodele posibile. Pentru evaluarea deplinei dezvoltări
a minorului, devine relevantă îndeplinirea responsabilităților părinților legate de ocr otirea
sănătății minorului, de formarea aptitudinilor și capacităților mentale și fizice ale minorului la
nivelul potențialului lui maxim, de creare a unui nivel de viață satisfăcător pentru dezvoltarea
psihică, spirituală, morală și pregătirea minorului p entru o viață responsabilă în societate [24, p.
996].
Obiectul juridic special al infracțiunilor contra familiei și minorilor constituie o parte a
obiectului juridic generic.
Prin obiect juridic special se înțelege valoarea socială concretă la care se aten tează prin
săvârșirea infracțiunii. Obiectul juridic special este un semn obligatoriu pentru fiecare
componență de infracțiune, de asemenea, acesta are o importanță practică deosebită pentru
încadrarea juridică corectă a infracțiunilor, deoarece permite a individualiza o infracțiune în
cadrul unui grup de infracțiuni. Cu alte cuvinte, are loc o sistematizare a infracțiunilor unui
capitol într -un subsistem.
Deci, oricare din infracțiunile cuprinse în capitolul analizat are un obiect juridic special,
constitu it din relațiile sociale referitoare la: 1) ocrotirea familiei privite în sens larg cu toate
atributele sale cum ar fi: stabilitatea, moralitatea, demnitatea acesteia, inviolabilitatea secretului
adopției etc.; și 2) ocrotirea minorului, prin prisma dezvol tării spirituale, sociale și morale a
acestuia, ieșirea și aflarea lui în străinătate etc.
Pe lângă infracțiunile c u obiect juridic special simplu, în respectivul capitol există și
infracțiunile cu obiectul juridic special complex. Acesta din urmă este for mat din: obiectul juridic
special principal și obiectul juridic special secundar.

52 Prin obiect juridic special principal se are în vedere relația socială pentru care a fost
instituită fapta penală corespunzătoare, care permite a dezvălui natura ei social -juridică. O astfel
de relație socială este întotdeauna afectată, de altfel nici nu ar exista infracțiunea dată.
Pe de altă parte, obiectul juridic special secundar reprezintă relațiile sociale care, meritînd
o ocrotire penală de sine stătătoare, în cazul al tor infracțiuni sînt ocrotite împreună cu obiectul
juridic special principal al acestora și cărora li se poate sau nu cauza o daună în legătură cu
atentarea la obiectul juridic special principal [19, p. 116] .
În această ordine de idei, menționăm că printre infracțiunile cu obiect juridic special
complex ce fac parte din Capitolul VII al Părții speciale: „Infracțiuni contra familiei și
minorilor” se numără și violența în familie (art. 2011 CP). Obiectul juridic special principal al
respectivei infracțiuni îl constituie relațiile sociale referitoare la ocrotirea familiei prin prisma
solidarității acesteia. Obiectul juridic special secundar al violenței în familie îl eprezintă relațiile
sociale cu privire la integritatea fizică sau psihică, sănătatea, onoarea, demnitatea, bunurile
persoanei etc.
Unele infracțiuni din cadrul capitolului analizat, pot avea obiect material . Prin acesta, se
înțelege entitatea materială, de natură însuflețită sau neînsuflețită (un obiect, un bun, corpul
persoanei etc.), asupra căre ia influențează nemijlocit infractorul, prin intermediul căruia se aduce
atingere obiectului juridic al infracțiunii.
Astfel, corpul fizic al persoanei, privit ca o totalitate de funcții și procese organice ce
mențin individul în viață, poate constitui obi ectul material al următoarelor infracțiuni: i ncestul
(art. 201 CP), violența în familie (art. 2011 CP), abuzul părinților și altor persoane la adopția
copiilor (art. 205 CP), traficul de copii (art. 206 CP), atragerea minorilor la activitate criminală
sau determinarea lor la săvârșirea unor fapte imorale (art. 208 CP), atragerea minorilor la
consumul ilegal de droguri, medicamente și alte substanțe cu efect narcotizant (art. 209 CP).
Mijloace economice, mijloace de existență primară – pot constitui obiectul material al
infracțiunii prevăzute de art. 2011 CP.
Recompensa sub orice formă poate avea calitate de obiect material în cazul infracțiunii de
abuz al părinților și altor persoane la adopția copiilor (art.205 CP).
Cu referire la victima infracțiunii , menț ionăm că în cadrul infracțiunilor contra minorilor
(art. 206, art. 207, art. 208, art. 2081, art. 2082, art. 209 CP), aceasta are calitatea de copil, adică
persoana care nu a împlinit vârsat de 18 ani. Uneori însă, legiuitorul a coborât această vârstă
până la pragul de 14 ani, cum ar fi spre exemplu în cazul traficului de copii săvârșit asupra unui
copil în vârstă de până la 14 ani (lit.f) alin.(3) art.206 CP).

53 Vis a vis de grupul infracțiunilor contra familiei, atestăm o varietate mai largă de victime,
în special: membru de familie – în cazul infracțiunii de violență în familie; adoptatorul – în cazul
infracțiunii de divulgare a secretului adopției; părintele, tutorele, curatorul copilului – în cazul
infracțiunii de a buz al părinților și altor persoane la a dopția copiilor (al.(3) art.205 CP) etc.
Analizând latura obiectivă a infracțiunilor contra familiei și minorilor, men ționăm că
preponderent fapta juridico -penală se realizează prin comportamentul activ al făptuitorului, adică
prin acțiune. Excepția fiind în cazul infracțiunii de violență în familie, care se poate comite atât
prin acțiune cât și prin inacțiune.
Sub aspectul tipului componenței de infracțiune, precizăm că, marea majoritate a faptelor
analizate au o componență formală de infracțiune, excepția fiind doar în cazul violenței în
familie, care constituie o infracțiune materială.
În ceea ce privește circumstanțele agravante, uneori pentru existența acestora se cere
stabilirea urmărilor prejudiciabile, astfel acestea având calitatea de infracțiuni ma teriale (de
exemplu: traficul de copii soldat cu vătămarea gravă a integrității corporale sau cu o boală
psihică a copilului, cu decesul sau sinuciderea acestuia ).
Deși semnele facultative ale laturii obiective a infracțiunilor contra familiei și minorilor
de regulă au importanță doar pentru individualizarea pedepsei penale, în unele situații astfel de
semne au importanță pentru calificarea faptei. Așa , spre exemplu arma de foc în cazul comiterii
infracțiunii de trafic de copii poate avea calitatea de mijlo c de săvârșire a infracțiunii (lit.a)
alin.(2) art.206 CP). Iar în cazul infracțiunii de scoaterea ilegală a copiilor din țară –
„străinătatea” poate apărea în calitate de loc special de săvârșire a infracțiunii.
Latura subiectivă a infracțiunilor contra f amiliei și minorilor se caracterizează prin
vinovăție sub forma intenției directe sau indirecte . Totodată, atitudinea psihică a făptuitorului
față urmările prejudiciabile incluse în cadrul unor circumstanțe agravante poate fi una
imprudentă (de ex.: lit.e) alin.(3) art.206 CP).
Scopul urmărit de făptuitor uneori apare în calitate de semn obligatoriu.
Astfel , spre exemplu infracțiunii de a buz al părinților și altor persoane la adopția copiilor
sunt proprii următoarele scopuri : scopul de profit, beneficiu mat erial sau alt beneficiu ; alte
scopuri legate de adopție, scopul obținerii consimțămîntului pentru adopție sau prezentării de
date neveridice pentru încuviințarea adopției, instituirea tutelei (curatelei), plasamentul copilului
într-o instituție rezidențial ă, într -o familie sau casă de copii de tip familial .
Semnul analizat urmează a fi stabilit și în cazul infracțiunii de trafic de copii, care se
comite în scopul: exploatării sexuale, comerciale și necomerciale, în prostituție sau în industria
pornografică; exploatării prin muncă sau servicii forțate; practicării cerșetoriei sau în alte scopuri

54 josnice; exploatării în sclavie sau în condiții similare sclaviei, inclusiv în cazul adopției ilegale;
folosirii în conflicte armate; folosirii în activitate criminal ă; prelevării organelor, țesuturilor
și/sau celulelor umane; vânzării sau cumpărării. Scopul special indirect reiese și din dispoziția
art. 209 CP , acesta constă în consumul ilegal de droguri, medicamente sau alte substanțe cu efect
narcotizant.
Subiectul majorității infracțiunilor contra familiei și minorilor are calitatea de persoană
fizică, responsabilă care la momentul săvârșirii faptei a atins vârsta de 16 ani. În cadrul
infracțiuni lor cum ar fi: a tragerea minorilor la activitate criminală sau determin area lor la
săvîrșirea unor fapte imorale (art.208 CP) sau a tragerea minorilor la consumul ilegal de droguri,
medicamente și alte substanțe cu efect narcotizant (art.209 CP), limita minimă de vârstă a
răspunderii penale este de 18 ani. Totodată, în calitat e de subiect al unor infracțiuni din capitolul
analizat poate fi și persoana juridică (art.205, art.206, art.2081 CP).
Prin urmare menționăm că, în cadrul unor componențe de infracțiuni subiectul are și
unele calități speciale, și anume: rudă pe linie drea ptă pâ nă la gradul trei inclusiv, rudă pe linie
colaterală – frate, s oră (art.201 CP); membrul familiei (art.2011 CP); persoană obligată să
păstreze faptul adopției ca un secret profesional sau de serviciu (art.204 CP); părinte, tutore
(curator), alt repre zentant legal al copilului, altă persoană , persoană cu funcț ie de demnitate
publică (art.205 CP); persoan a care deț ine controlul asupra copilului , persoana care realizează
îngrijirea, ocrotirea, protecția, educarea , tratamentul copilului, persoană publică, persoan ă cu
funcț ie de r ăspundere , persoană cu funcț ie de demnitate public ă, persoană publică străină ,
funcționar internațional (art.206 CP); părinte, ocrotitor legal al copilului, pedagog ul (art.208 CP).

1.4. Aspecte de drept comparat privind infracțiun ile contra
familiei și minorilor

Infracțiunile contra familiei și minorilor sunt un grup de fapte prejudiciabile incriminate
în Capitolul VII al Părții speciale a C.pen. al R. Moldova, care aduc atingere, în mod principal,
relațiilor sociale cu privire l a conviețuirea pașnică în cadrul familiei și dezvoltarea normală a
minorului. Din acest grup de fapte prejudiciabile fac parte următoarele infracțiuni: incestul (art.
201 C.pen.); violența în familie (art. 2011 C.pen.); divulgarea secretului adopției (art. 204
C.pen.); abuzul părinților și a altor persoane la adopția copiilor (art. 205 C.pen.); traficul de copii
(art. 206 C.pen.); scoaterea ilegală a copiilor din țară (art. 207 C.pen.); atragerea minorilor la
activitate criminală sau determinarea lor la săv ârșirea unor fapte amorale (art. 208 C.pen.);
pornografia infantilă (art. 2081 C.pen.); recurgerea la prostituția practicată de un copil (art. 2082

55 C.pen.); atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente și alte substanțe cu efect
narcotiza nt (art. 209 C.pen.) [43].
În Partea specială din C. pen. în vigoare al României, răspunderea penală pentru
infracțiunile ce atentează la relațiile sociale de protejare a familiei este prevăzută în Capitolul II
intitulat Infracțiuni contra familiei din Tit lul VIII cu denumirea marginală de Infracțiuni care
aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială . Din rândul acestor incriminări fac parte:
bigamia (art. 376 C. pen. al României), incestul (art. 377 C. pen. al României), abandonul de
familie (ar t. 378 C. pen. al României), nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului
(art. 379 C. pen. al României), împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu (art.
380 C. pen. al României) [45].
De exemplu, infracțiunea de bigamie potriv it art. 376 alin. (1) C. pen. al României constă
în încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită și se pedepsește cu închisoare de la
3 luni la 2 ani sau cu amendă. În conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol persoana
necăsătorită ca re încheie o căsătorie cu o persoană pe care o știe căsătorită se pedepsește cu
închisoare de la o lună la un an sau cu amendă [45].
Infracțiunea de abandon de familie este pedepsită la art. 378 C. pen. al României. Potrivit
textului incriminator infracțiu nea constă în săvârșirea de către persoana care are obligația legală
de întreținere, față de cel îndreptățit la întreținere, a uneia dintre următoarele fapte: a) părăsirea,
alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându -l la suferințe fizice sau morale; b) n eîndeplinirea, cu
rea-credință, a obligației de întreținere prevăzute de lege; c) neplata, cu rea -credință, timp de 3
luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească. Se pedepsește o asemenea faptă cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
De asemenea, în conformitate cu art. 379 alin. (1) C. pen. al României se pedepsește cu
închisoare de la 1 lună la 3 luni sau cu amendă reținerea de către un părinte a copilului său
minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al persoan ei căreia i -a fost încredințat
minorul potrivit legii. În conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol cu aceeași pedeapsă se
sancționează fapta persoanei căreia i s -a încredințat minorul prin hotărâre judecătorească spre
creștere și educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinți să aibă legături
personale cu minorul, în condițiile stabilite de părți sau de către organul competent [45].
O altă faptă cărei subiect pasiv poate fi doar o persoană minoră, este infracțiunea de
împiedicare a accesului la învățământul general obligatoriu. În conformitate cu art. 380 C.pen. al
României se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă fapta părintelui sau
persoanei căreia i -a fost încredințat, potrivit legii, un min or și care, în mod nejustificat, îl retrage
sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu [45].

56 În afară de dispozițiile incriminatorii statuate în Capitolul II (Infracțiuni contra familiei)
din Titlul VIII (In fracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială), în C.pen.
al României sunt consacrate și alte incriminări destinate protejării persoanelor minore, descrise
în alte Capitole ale legii penale. Astfel, în Titlul I Infracțiuni contra p ersoanei , la Capitolul II
Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății se prevede răspunderea penală pentru
infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului (art. 197 C. pen.). Potrivit textului de lege
infracțiunea constă în punerea în primej die gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a
dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană în
grija căreia se află minorul. Acestea se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi [45].
Infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului a fost incriminată în acest Capitol al
legii penale, deoarece s -a considerat, pe drept cuvânt, că ea pune în pericol în primul rând
integritatea fizică sau psihică a persoanei ș i în mod subsidiar relațiile sociale referitoare la
familie, respectiv conviețuirea socială.
În mod analogic s -a considerat că violența în familie nu atentează prioritar la relațiile
sociale de ocrotire a familiei, ci la relațiile sociale condiționate de protejarea personalității
umane. Prin urmare, incriminarea și -a găsit loc la Capitolul III Infracțiuni săvârșite asupra unui
membru de familie din Titlul I Infracțiuni contra persoanei C.pen. al României. Incriminarea
instituită la art. 199 C.pen. al Român iei cu denumirea marginală de violența în familie, nu este
altceva decât o normă specială care este formulată ca o agravantă a infracțiunilor contra vieții și
sănătății persoanei săvârșite asupra unui membru de familie. Potrivit textului incriminator dacă
faptele prevăzute în art. 188, art. 189 și art. 193 – 195 sunt săvârșite asupra unui membru
de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime [45]. Este
de menționat că, de exemplu la art. 188 este prevăzută răspunderea penală pentru omor, iar la art.
188 C.pen. al României este prevăzută răspunderea penală pentru omorul calificat [45].
De asemenea, în Capitolul VII al aceluiași Titlul I este, denumit Traficul și exploatarea
persoanelor vulnerabile, este incri minată la art. 211 C. pen. al României infracțiunea de trafic de
minori. Astfel, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopu l
exploatării acestuia. Dacă fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1) C. pen. al
României sau de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, pedeapsa este
închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea e xercitării unor drepturi [45].
În legislația penală a Federației Ruse [217] , ca și în acea a R. Moldova, cadrul
incriminator al infracțiunilor contra familiei și minorilor este consacrat într -un capitol distinct al

57 C.pen. și anume, Capitolul XX intitulat c a atare Infracțiuni contra familiei și minorilor , din titlul
VII Infracțiuni contra persoanei [217] . La acestea din urmă se raportează: implicarea minorilor
la săvârșirea unei infracțiuni (art. 150 C. pen.), implicarea minorilor la săvârșirea unor fapte
antisociale (art. 151 C. pen.), comercializarea cu amănuntul a băuturilor alcoolice minorilor (art.
1511 C. pen.), înlocuirea copilului (art. 153 C. pen.), adopția ilegală (art. 154 C. pen.), divulgarea
secretului adopției (art. 155 C. pen.), neexecutarea ob ligației de educare a minorului (art. 156 C.
pen.), eschivarea de la plata pensiei de întreținere a copiilor sau a părinților inapți de muncă (art.
157 C. pen.) [127] .
Infracțiunea de neexecutare a obligației de educare a minorului (art. 156 C. pen. al
Federației Ruse) presupune neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligației de
educare a minorului de către părinții acestuia sau de către o terță persoană învestită cu astfel de
obligații, de către pedagog sau alt un lucrător al unei instituți i de învățământ, al unei organizații
medicale ori al unei alte organizații obligate să supravegheze persoana minoră, dacă această
faptă este însoțită de un comportament violent aplicat în privința persoane minore. Se pedepsește
o asemenea faptă cu amendă î n mărime de până la 100 000 ruble sau în mărimea salariului sau al
altui venit al condamnatului obținut pe o perioadă de până la un an, ori munca obligatorie pe un
termen de până la 440 de ore, sau muncă corecțională pe un termen de până la 3 ani, ori
privațiune de libertate pe un termen de până la 3 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani sau fără de aceasta
[217] .
O infracțiune asemănătoare celei prevăzute la art. 2081 C. pen. al R. Moldova
(pornografia infantilă), este consacrată la art. 2421 C. pen. al Federației Ruse cu titlul de
Producerea și distribuirea obiectelor sau materialelor ce conțin imagini pornografice cu minori .
Fapta constă în producerea, procurarea, păstra rea sau transportarea peste frontiera Federației
Ruse în scop de răspândire, demonstrare publică sau de reclamare ori distribuirea, reclamarea sau
demonstrarea publică propriu -zisă a materialelor sau a obiectelor pornografice cu minori.
Comparativ cu legis lația penală autohtonă, legiuitorul rus prevede un regim sancționator mai
aspru pentru pornografia infantilă, fapta fiind pedepsită cu privațiune de libertate pe un termen
de la 2 la 8 ani, cu sau fără privare de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de până la 15 ani [217] . Potrivit art. 2081 C.pen. al R. Moldova
pornografia infantilă se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani, cu amendă, aplicată persoanei
juridice, de la 2000 la 4000 de unități convențio nale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate [43].

58 Într-un al spectru de idei, se poate arăta că spre deosebire de legislația penală
moldovenească, în legislația penală rusească, traficul de copii nu cunoaște o incriminare
distinctă, aces ta fiind sancționată ca variantă agravată a traficului de ființe umane (art. 1271,
alin. (2), lit. b) C. pen.). Pedeapsa pentru comiterea acesteia constituie privațiune de libertate pe
un termen de la 3 la 10 ani, cu sau fără privare de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de până la 15 ani [217] .
Spre deosebire de legislația penală a R. Moldova și a Federației Ruse, legislația penală a
Ucrainei nu prevede un capitol aparte consacrat Infracțiunilor contra f amiliei și minorilor .
Aceste infracțiuni sunt amplasate în alte compartimente ale legii penale, iar locul de dislocare,
după este și firesc, depinde de natura relațiilor sociale la care se atentează în mod principal prin
comiterea faptei. De exemplu, la Ca pitolul II Infracțiuni contra vieții și sănătății persoanei art.
137 C. pen. al Ucrainei stabilește răspundere penală pentru infracțiunea de executare
necorespunzătoare a atribuțiilor de protejare a vieții și sănătății copiilor. Potrivit textului
incrimina tor fapta presupune neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor
profesionale sau a obligațiilor de serviciu legate de protejare a vieții și sănătății minorilor drept
rezultat a unei atitudini neglijente sau neconștiincioase de executare a ac estora, dacă aceasta a
provocat o daună considerabilă minorului. În conformitate cu art. 137 alin. (2) C. pen. al
Ucrainei fapta se sancționează mai aspru dacă a provocat decesul minorului sau urmări grave
[218] .
În Capitolul III din Partea specială a C.pe n. Ucrainei, intitulat Infracțiuni contra
libertății, cinstei și demnității persoanei sunt încorporate mai multe norme incriminatorii
predestinate protecției minorilor, și anume: înlocuirea copilului (art. 148), exploatarea minorilor
(art. 150), folosirea copilului pentru cerșetorie (art. 1501). Traficul de copii este o circumstanță
agravantă a traficului de ființe umane prevăzută la art. 149 alin. (2) C. pen. al Ucrainei [218] .
Pornografia infantilă este incriminată în C. pen. al Ucrainei în calitate de c ircumstanță
agravantă a infracțiunii de importare, producere, vânzare și distribuire de materiale pornografice.
Astfel, potrivit art. 301 alin. (4) C.pen. este agravată răspunderea penală pentru comiterea acestei
infracțiuni în privința produselor, imagini lor sau a altor obiecte ce conțin pornografie infantilă.
Pedeapsa pentru săvârșirea unei asemenea fapte constă în privarea de libertate pe un termen de la
5 la 10 ani, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate
pe un termen de până la 3 ani [218] .
La art. 323 C.pen. al Ucrainei este descrisă infracțiunea de atragere a minorilor la
utilizarea dopingului, pedepsită cu amendă de până la 50 venituri minime neimpozabile sau
privarea de dreptul de a ocupa anumite func ții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen

59 de până la 3 ani. În conformitate cu nota art. 323 C. pen. prin „doping” se înțelege substanța și
metodele incluse în lista celor interzise de Codul antidoping al mișcării olimpice [218] . Mai este
supusă incriminării atragerea minorilor la consumul substanțelor cu efect halucinant care nu sunt
substanțe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora (art. 324 C.pen. al Ucrainei) și
atragerea minorilor la consumarea substanțelor narcotice, psihotrope s au a analoagelor acestora
(art. 315 alin. (2) C.pen. al Ucrainei) [218] .
În C.pen. al Franței infracțiunile de referință sunt prevăzute Cartea II, Titlul II , Capitolul
VII Despre infracțiuni contra minorilor și a familiei . Acest Capitol este divizat pe ș ase secțiuni,
și anume:
I. Despre lăsarea persoanei minore . De exemplu, potrivit art. 227 -1 C.pen. al Franței
lăsarea persoanei minore cu vârsta de până la 15 ani într -un anumit loc se pedepsește cu 7 ani de
închisoare și cu amendă de 700 000 de franci, cu e xcepția cazurilor în care lăsarea minorului a
fost realizată în condiții ce i -ar fi asigurat viața și sănătatea. În același sens, potrivit art. 227 -2
lăsarea copilului minor de până la 15 ani care a provocat după sine vătămări sau o boală cronică
se pedeps ește cu 20 de închisoare. Dacă fapta este urmată de moartea persoanei minore,
pedeapsa este de 30 de ani de închisoare.
II. Despre lăsarea familiei . În acest cadru, la art. 227 -3 C.pen. al Franței se prevede
răspunderea penală pentru neexecutarea hotărârii ju decătorești cu privire la plata pensiei,
mijloacelor bănești, alocațiilor sau a altor contribuții în beneficiul copilului minor (biologic sau
adoptiv), a rudelor pe linie descendentă sau ascendentă ori a soțului, dacă obligația de întreținere
a fost stabil ită în baza obligațiilor de familie prevăzute de Codul civil, și dacă această obligație
nu a fost executată în deplină măsură mai mult de două luni. Fapta se pedepsește cu doi ani de
închisoare sau cu amendă în mărime de 100 000 de franci.
III. Despre atentăril e împotriva realizării drepturilor părintești . În această Secțiune este
statuată răspunderea penală pentru următoarele fapte infracționale: refuzul de a prezenta copilul
la solicitarea persoanei care are acest drept (art. 227 -5 C.pen. al Franței); schimbar ea
domiciliului copilului fără a comunica despre aceasta persoanei care are dreptul de al vizita sau
de a purta discuții cu el (art. 227 -6 C.pen. al Franței); răpirea persoanei minore de către rudele ce
nu au drepturi părintești (art. 227 -7 C.pen. al Franț ei); răpirea minorului de către alte persoane
decât rudele ce nu au drepturi părintești (art. 227 -8 C.pen. al Franței).
IV. Despre atentatele la relațiile dintre părinți și copii . Din cercul acestor fapte
infracționale fac parte: instigarea părinților sau a un uia dintre aceștia la abandonarea copilului
care s -a născut sau care urmează să se nască (art.227 -12 alin. (1) C.pen. al Franței); abuzul la
adopția copilului (art.227 -12 alin. (2) și (3) C.pen. al Franței); înlocuirea copilului, simularea

60 nașterii de căt re mama fictivă sau tăinuirea faptului nașterii de către mama biologică, constituie o
infracțiune ce atentează la statutul civil al copilului (227 -13 C.pen. al Franței);
V. Despre abandonul de familie a persoanelor minore. De exemplu, la art. 227 -15 C.
pen. a l Franței se instituie răspunderea penală pentru săvârșirea de către o rudă legală, naturală
sau adoptivă pe linie ascendentă sau de către o altă persoană care realizează în privința persoanei
minore drepturile părintești sau care are alte drepturi legale în privința persoanei minore care nu
are vârsta de 15 ani a unei fapte manifestată prin lăsarea fără hrană sau fără supraveghere, dacă
s-a creat un pericol pentru viața sau sănătatea persoanei minore. Se pedepsește o asemenea faptă
cu 7 ani de închisoare ș i amendă în mărime de 700 000 de franci. Dacă fapta a provocat după
sine moartea victimei, atunci aceasta se va pedepsi cu 30 de ani de închisoare (art. 227 -16 C.
pen. al Franței). La art. 227 -17 C. pen. al Franței se incriminează fapta de eschivarea fără temei
legal a tatălui sau a mamei naturale, legale sau adoptive de la îndeplinirea obligațiilor legale,
dacă s -a creat un pericol pentru sănătatea, securitatea, moralitatea sau educarea copilului minor.
Fapta se pedepsește cu închisoare de 2 ani sau amendă în mărime de 200 000 de franci. În acest
cadru incriminator mai sunt descrise următoarele fapte infracționale: atragerea minorilor la
consumul ilegal de droguri (art. 227 -18 C.pen. al Franței); determinarea minorului la
transportarea, păstrarea sau transm iterea drogurilor (art. 227 -18-1 C.pen. al Franței);
determinarea minorului la consumul sistematic a băuturilor alcoolice (art. 227 -19 C.pen. al
Franței); determinarea minorului la cerșetorie (art. 227 -20 C.pen. al Franței); determinarea
minorului la comit erea sistematică a infracțiunilor sau a faptelor antisociale (art. 227 -21 C.pen.
al Franței); complicitatea sau tentativa de complicitate la atentarea asupra pudorii minorului (art.
227-22 C.pen. al Franței); pornografia infantilă (art. 227 -23 C.pen. al F ranței); hărțuirea sexuală
a minorului care nu a atins vârsta de 15 ani, fără aplicarea violenței, impunerii, amenințării sau
înșelăciunii (art. 227 -25 C.pen. al Franței).
VI. Pedepse suplimentare aplicabile persoanelor fizice. Ultima secțiune prevede
sancțiun i suplimentare aplicabile persoanelor fizice (de exemplu, interzicerea părăsirii
teritoriului Republicii pe un termen de până la 5 ani, lipsirea de posibilitatea folosirii de drepturi
politice, civile sau familiale, afișarea și distribuirea sentinței de co ndamnare etc.) [220, p. 266 –
279].
O tehnică legislativă similară de incriminare a infracțiunilor contra familiei și a minorilor
este consacrată în C. pen. al Belgiei. Sediul incriminator este dislocat ăn Capitolul III din Partea
specială intitulat Despre atentările asupra minorilor, persoanelor aflate în stare de neputință și
asupra familiei . La rîndul său acest Capitolul este strucutrat pe mai multe secțiuni, fiecărei
secțiuni corespunzându -i anumite fapte ca atentează la un spectru mai restrâns de relați i sociale:

61 1. Despre abandonarea copiilor și a persoanelor aflate în stare de neputință și lăsarea
acestora fără mijloace. De exemplu, potrivit art. 423 C. pen. al Belgiei se pedepsește cu
închisoare de la 1 lună la 3 ani și amendă de la 20 la 300 de franci s au cu doar una dintre aceste
pedepse, cel care îl lasă într -un anumit loc pe minor sau pe o persoană incapabilă de a se
autoapăra din cauza stării fizice sau psihice. Fapta este pedepsită mai aspru dacă victimei drept
rezultat i se provoacă anumite vătămăr i, îmbolnăvirea cu o boală incurabilă. Cea mai aspă
pedeaspă este aplicată atunci cînd în rezltatul comiterii faptei survine decesul victimei (pedeapsa
închisorii de la 5 la 10 ani).
2. Despre neexecutarea obligației de întreținere și îngrijire a minorilor și a persoanelor
persoanelor aflate în stare de neputință. Astfel, în temeiul art. 425 C. pen. al Belgiei este
pedepsită cu inchisoare de la lună la 3 ani și cu amendă în mărime de la 26 la 300 de franci cel
care intenționat îl lipsește de întreținere sau î ngrijire pe un minor sau pe o persoană care drept
rezultat al neputinței fizice sau psihice nu are capacitatea de a se întreține sau de a se îngriji, dacă
s-a creat un pericol pentru sănătatea victimei.
3. Reglementări comune pentru secțiunea I și II . În caz urile săvârșirii infracțiunilor sus –
menționate în privința tatălui, mamei, părinților adoptivi sau a altor rude ascendente, pedeapsa
minimală se dublează sau paote fi adăugat un adaos de 2 ani dacă se aplică pedeapsa închisorii.
Aceslași tratament sancțion ator agravt este aplicat în cazul în care vinovatul este tatăl, mama sau
părinții adoptivi ai victimei, precum și o oricare altă persoană în supravegherea căreia se afla
aceasta.
4. Despre răpirea și ascunderea minorului . La această secțiune sunt incriminate
asemenea fapte precum ar fi: răpirea minorului care nu a atins vârsta de 12 ani (art. 428 §1. C.
pen. al Belgiei); răpirea minorului care a atins vârsta de 12 ani (art. 428 §2. C. pen. al Belgiei).
5. Despre neînoarcerea copiilor . Este sancționată penal, in clusiv fapta părinților care -l
iau sau încercă sa -l i-a pe minorul aflat sub anumite procedure declanșate de către autorități (art.
432 §1. C. pen. al Belgiei) [214, p. 262 -271].
O preocupare aparte pentru protejarea relațiilor sociale din doemniul famil iei o manifestă
și legiuitorul polonez, care incriminează infracțiunile de referință la Capitolul XXVI C.pen. cu
denumirea marginală de Infracțiuni contra minorului și tutelei . Sunt supuse incriminării și
pedepsei penale asemena fapte infracționale precum ar fi: bigamia (art. 206 C. pen. al Poloniei);
rele tratamente aplicate minorului sau în privința unei alte persoane care se află în stare de
dependență față de făptuitor (art. 207 C. pen. al Poloniei); atragerea minorului la consumul
băuturilor alcoolice (art. 208 C. pen. al Poloniei); eschivarea de la executarea obligației de

62 întreținere a perosnaei apropiate (art. 208 C. pen. al Poloniei); abandonarea copilului în vîrstă de
pînă la 15 ani sau a unei alte persoane care din cauza stării fizice sau psihice se află în neputință
(art. 210 C. pen. al Poloniei) [216, p. 261 -265].
În C.pen. al Lituaniei sediul incriminator este amplasat la Capitolul XXIII cu titlul
Infracțiuni și delicte penale contra copilului și a familiei . Din categoria acestora fac parte:
răpirea sau schimbarea copilului (art. 156 C. pen. al Lituaniei); cumpărarea sau vânzarea
copilului (art. 157 C. pen. al Lituaniei); abandonarea copilului (art. 158 C. pen. al Lituaniei);
atragerea minorului la săvârșirea unei fapte infracționale (art. 159 C. pen. al Lituaniei); atragerea
minorului la consumul medicamentelor sau a altor substanțe cu efect halucinant (art. 160 C.pen.
al Lituaniei); atragerea minorului la beție (art. 161 C. pen. al Lituaniei); pornografia infantilă
(art. 162 C. pen. al Lituani ei); abuzul de drepturile părintești, tutelă sau curatelă față de o
persoană minoră (art. 164 C. pen. al Lituaniei); eschivarea de la întreținerea minorului (art. 164
C. pen. al Lituaniei) [215, p. 262] .
De exemplu, abandonarea copilului (art. 158 C. pen. al Lituaniei) constă în fapta tatălui,
mamei, tutelei sau a altui reprezentant legal al copilului, care lasă fără îngrijiri necesare un copil
mic cu scopul de a se izbăvi de el. Fapta se pedepsește cu munci publice, limitarea libertății,
arest sau privar ea de libertate pe un termen de până la 2 ani [215] . La rândul ei, infracțiunea de
eschivare de la întreținerea copilului presupune fapta celui care se eschivează de la obligația de
întreținere stabilită prin hotărâre judecătorească sau de oferire a mijloa celor de întreținere ori a
unui alt ajutor material minorului (art. 164 C.pen. al Lituaniei) [215] .
În Partea specială C. pen. al Elveției, cadrul de incriminare a infracțiunilor de care ne
preocupăm este situat în Titlul VI cu denumirea de Infracțiuni și contravenții contra familiei . În
total sunt încorporate cinci incriminări: incestul (art. 221 C.pen. al Elveției); bigamia (art. 215
C.pen. al Elveției); atitudinea neglijentă a persoanei față de executarea obligației de întreținere
(art. 217 C.pen. al Elv eției); încălcarea obligațiilor de educare sau de curatelă (art. 219 C.pen. al
Elveției); luarea copilului (220 C.pen. al Elveției) [221, p. 215 -217].
Infracțiunea de atitudine neglijentă a persoanei față de executarea obligației de întreținere
constă în n eîndeplinirea obligație legale cu caracter familial de întreținere sau de susținere
materială de către cel are posibilitate pentru executarea acesteia. Fapta se pedepsește în baza
plângerii prealabile cu închisoare. Plângerea poate fi depusă și de organe s au autorități care
protejează interesele familiei [221, p. 216] .
În Partea specială C.pen. al Republicii Federale Germane, normele incriminatorii de
referință sunt amplasate în Secțiune a 12 -a denumită Fapte pedepsite contra statutului civil,
căsătoriei ș i familiei . În calitate de fapte care se asimilează acestui grup de infracțiuni sunt

63 recunoscute: declararea informațiilor neautentice despre starea civilă (art. 170 C. pen. al
Germaniei); încălcarea obligațiilor de întreținere (art. 170 C. pen. al Germani ei); încălcarea
obligației de îngrijire și educație (art. 171 C. pen. al Germaniei); bigamia (art. 172 C. pen. al
Germaniei); concubinajul între rude (art. 173 C. pen. al Germaniei) [219. p. 322 ].
C.pen. al Italiei protejează relațiile de conviețuire în c adrul familiei prin Titlul XIII a
Părții speciale intitulat Infracțiuni contra familiei , care, în funcție de gradul de omogenitate și
similitudine a faptelor prejudiciabile incriminate, este divizat în mai multe Capitole. De exemplu,
la Capitolul II Crime împotriva căsătoriei C.pen. al Italiei sunt specificate următoarele fapte
prejudiciabile: bigamia (art. 556 C. pen.), căsătoria prin înșelăciune (art. 558 C. pen.), adulterul
(art. 559 C. pen.), concubinajul (art. 560 C. pen.), incestul (art. 564 C. pen.), atacurile asupra
moralității familiei comise prin intermediul presei (art. 565 C. pen.). În cadrul Capitolul III
Crime împotriva statutului familiei se prevăd asemenea fapte precum ar fi schimbarea ilegală
statutului civil (art. 566 C. pen.) și tăinuirea statutului civil al uni copil (art. 568 C. pen.). La
Capitolul IV sunt descrise Infracțiunile contra asistenței familiei , și anume: încălcarea
obligațiilor de asistență familială (art. 570 C. pen.); abuzul de mijloace de corectare sau de
disciplină (art. 5 71 C. pen.); abuzul în familie sau față de copii (art. 572 C. pen.); răpirea
persoanelor aflate în stare de neputință (art. 574 C. pen.) etc. [42]
În legislația penală a SUA, în C.pen. al statului New York, în Partea a 3 -a, titlul O
denumit Infracțiuni îm potriva căsătoriei, familiei, bunăstării copiilor și a celor cu dizabilități
sunt consacrate trei Secțiuni în care sunt incriminate infracțiunile din această clasă. Secțiunea
255 Infracțiuni ce afectează relațiile matrimoniale stabilește următoarele incrim inări: încheierea
unei căsătorii ilegale (art. 255.00), emiterea ilegală a unui decret privind divorțul (art. 255.05),
procurarea ilegală a unui certificat de căsătorie (art. 255.10), bigamia (art. 255.15), adulterul (art.
255.17), incestul de diferit grad (art. 255.17 – 255.25). În Secțiunea 260, intitulată Infracțiuni
contra copiilor, persoanelor cu handicap și persoanelor de vârstă vulnerabilă sunt prevăzute:
abandonarea copilului (art. 260.00), eschivarea de la întreținerea unui copil (art. 260.05 – 260.06
C. pen.), punere în pericol a bunăstării copilului (art. 260.10) etc. Secțiunea 270 C.pen. al statului
New York intitulată Acțiuni sexuale cu un copil , incriminează astfel de infracțiuni precum ar fi:
folosirea minorului în spectacole pornografice (art . 263.05), promovarea comportamentului
sexual obscen al minorului (art. 263.10), înlesnirea unui comportament sexual al copilului cu
alcool sau alte substanțe (art. 263.30) [13].

64 1.5. Concluzii la capitolul 1

1. Retrospectiva istorică de incriminare a infr acțiunilor contra familiei și a minorilor ne
demonstrează, fără echivoc, că preocuparea legiuitorilor pentru pedepsirea acestor fapte, într -o
formă sau alta, a existat pe tot parcursul evoluției umane, mai ales odată cu apariția normelor
dreptului pozitiv și a modelării gândirii juridice moderne, în sensul extinderii sferei
incriminatorii la mai multe dimensiuni ale vieții sociale, împotriva unor fapte prejudiciabile
săvârșirea cărora le poate le poate periclita.
2. Începând cu epoca modernă și cea contemporan ă de evoluție a normelor penale scrise,
familia a fost recunoscută în calitate de valoare socială supusă protecției penale, prin
incriminarea faptelor infracționale care atentează la relațiile sociale ce i sunt proprii și care derivă
din această valoare soc ială. Evoluția și dezvoltarea normelor penale naționale din materie a fost
influențată , pe de o parte, de legislația penală românească de referință, iar pe de altă parte, de
legislația fostului imperiu ex -sovietic.
3. În prezent se atestă o standardizare văd ită a normelor dreptului penal, inclusiv din
materia infracțiunilor contra familiei și a minorului , la rigorile și standardele internaționale
instituite la nivelul Uniunii Europene. Un pas important în prevenirea și combaterea exploatării
sexuale și a abuz urilor sexuale asupra copiilor îl constituie aderarea Republicii Moldova la
Convenția Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a
abuzurilor sexuale, încheiată la Lanzarote la 25 octombrie 2007. Drept rezultat al aderăr ii
Republicii Moldova la respectiva convenție au fost incriminate infracțiuni noi precum:
„Ademenirea minorului în scopuri sexuale ” – art.1751 C.pen. , „Recurgerea la prostituția
practicată de un copil ” – art.208 C.pen.
4. Studiul de drept penal comparat între prins în materia infracțiunilor contra familiei și a
minorilor scoate în evidență preocuparea legiuitorilor din diferire state, mai ales din cadrul UE,
de protejare a relațiilor sociale din domeniul de referință prin incriminarea și pedepsirea faptelor
prejudiciabile care le vatămă efectiv sau care le pune în pericol .
5. În perspectiva perfecționării cadrului incriminator național, considerăm că legiuitorul
autohton ar trebui să -și revadă politica incriminatoare în privința faptelor care presupun
abandonul de familie, neexecutarea obligației de educație și protecție a minorului, precum și
relele tratamente aplicabile în privința acestuia.
Având în vedere cele menționate în Capitolul 1, problema științifică importantă
soluționată constă în elucidarea particular ităților criminologice ale infracțiunilor contra familiei și
minorilor , precum și elaborarea unor recomandăr i ce vizează perfecțion area sistemului de măsuri

65 orientat spre prevenirea genului respectiv de criminalitate, fapt care va contribui la eficientizar ea
activității organelor de drept în domeniul contracarării acestui fenomen negativ.
Scopul lucrării constă în analiza criminologic ă complexă a infracțiunilor contra familiei și
minorilor, precum și elaborarea unor recomandări științific e în domeniul preve nirii acest ei
categorii de infracțiuni .
Pentru atingerea scopului propus au fost stabilite următoarele obiective :
– studierea evoluției cadrului normativ incriminator al infracțiunilor contra familiei și
minorilor;
– investigarea actelor normative internaționa le și naționale privind ocrotirea familiei și
minorilor;
– abordarea cadrului doctrinar național și străin cu privire la infracțiunile contra
familiei și minorilor;
– analiza legislațiilor penale ale altor state privind răspunderea pentru infracțiunile
contra familiei și minorilor;
– determinarea cauzelor și condițiilor infracțiunilor contra familiei și minorilor;
– analiza parametrilor statistici prin prisma nivelului, structurii și dinamicii
infracțiunilor contra familiei și minorilor;
– evidențierea particularit ăților criminologice ale personalității infractorului care comite
infracțiuni contra familiei și minorilor;
– identificarea caracteristicilor victimologice ale minorilor care au suferit în urma
infracțiunilor contra familiei și minorilor;
– elucidarea măsurilo r generale de prevenire a infracțiunilor contra familiei și
minorilor;
– caracterizarea măsurilor special -criminologice de prevenire a infracțiunilor contra
familiei și minorilor ;
– elaborarea măsurilor de prevenire victimologică a infracțiuilor contra familie i și
minorilor .

66 2. ANALIZA CRIMINOLOGICĂ A INFRACȚIUNILOR CONTRA
FAMILIEI ȘI MINORILOR

2.1. Conceptul și particularit ățile criminologice ale infracțiunilor
contra familiei și minorilor

Dacă în centrul atenției unor asemenea științe juridice cum sunt dreptul penal, dreptul
procesual penal, criminalistica se află infracțiunea, elaborarea și desfășurarea acțiunilor de
reacționare la săvârșirea anumitor acte infracționale și estimarea acestora în baza criteriilor
juridico -penale, atunci noțiunea de bază a criminologiei este criminalitatea [71, p. 123]. Este cert
faptul că criminalitatea întotdeauna a fost și continuă să fie cel mai periculos fenomen pentru
societate. Din aceste considerente, ea rămâne a fi una dintre cele mai importante probleme atât în
domeniul investigațiilor criminologice, cât și a altor științe social -juridic e.
Manifestările ce derivă din fenomenul infracțiunilor contra familiei și minorilor sunt
sesizate nu doar reieșind din procesul dezvoltării științei criminologi ce, dar și din neces itățile
practicii sociale , inclusiv din proporțiile și urmările periculoase ale acțiunilor antisociale comise
de diferiți infratori . Astfel de însușiri ale criminalității contra familiei și minorilor, precum
caracterul de masă, legătura reciprocă cu crimin alitatea generală și particularitățile subiec ților
implicați în comiterea acțiunilor criminale impune evidențierea acestor fapte penale într-o grupă
aparte de infracțiuni. Cu atât mai mult, că acest ei categorii de infracțiuni îi sunt comune anumite
legităț i, tendințe general e și particulare, adică sistemul de criterii, factori, categorii care, în plan
teoretic și practic , condiționează examinarea separată a genului respectiv de criminalit ate.
Astfel, infracțiunile contra familiei și minorilor , ca parte comp onentă și tip distinct al
criminalității în general, reprezintă acel fenomen social -juridic negativ cu caracter de masă,
variabil și istoric o-evolutiv , constituit din totalitatea faptelor penale ale căror victime sunt
membrii familiei sau minorii , comise pe un anumit teritoriu și într-un interval de timp
determinat .
Reprezentând o formă de manifestare a agresivității, violența în familie este un fenomen
distructiv atât pentru individ, cât și pentru societate. Agresivitatea ca reacție de apărare la orice
amenințare a vieții este o parte necesară a naturii fiecărui om, asigurând supraviețuirea
individului și a întregii specii. Pe parcursul evoluției societății umane s -a dezvoltat o altă formă
de agresivitate, care este caracteristică doar omului. Această formă este rezultatul condițiilor
specifice de existență a societății umane și se caracterizează prin lipsa unei necesități reale de
aplicare și prin caracterul său distructiv. Formele ei principale de manifestare s unt uciderea și

67 torturarea cu cruzime, scopul cărora este obținerea satisfacției. În acest mod, agresivitatea dată
duce la distrugerea nu doar a victimei și a agresorului , ci și, ca urmare, a întregii societăți [102,
p. 15 -16].
Din păcate, violența în familie, alcoolismul și narcomania, șomajul și vag abondajul, lipsa
atenției față de copiii cu deficiențe de dezvoltare și oamenii în vârstă s unt realități ale zilei de azi.
După situația femeilor și copiilor putem aprecia stabilitatea, umanismul și bunăstarea unui stat.
În majoritatea cazurilor, violența în familie este aplicată asupra femeilor. O altă categorie
de victime ale violenței în familie o constituie copii i și bătrânii, câteodată fiind întâlnite și cazuri
în care victimă a violenței în familie este bărbatul.
În acest context, o importanță deose bită se acordă reglementărilor legale cu caracter
național și internațional, la care vom face trimitere în continuare.
Astfel, Declarația Universală a Drepturilor Omului [58] din 10 decembrie 1948, în art.
1, prevede că „Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sânt
înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul
fraternității”. Iar în art. 3 se prevede că „orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la
securita tea persoanei sale”.
În Convenția ONU cu privire la drepturile copilului din 29 noiembrie 1959 [56], la care a
aderat și Republica Moldova, este proclamată prioritatea intereselor și bunăstării copiilor în toate
domeniile vieții statului. În Convenție , de asemenea , se mențion ează că la soluționarea
problemelor copilului este necesar de a ține cont de faptul că copilul, în virtutea dezvoltării sale
fizice și intelectuale, necesită o ocrotire și grijă specială, inclusiv o apărare juridică
corespunzătoare atât până cât și după naștere. Ocrotirea copilului, grija față de o realizare cât mai
deplină a drepturilor minorilor reprezintă misiunea umană și datoria profesională a
colaboratorilor organelor de drept.
La fel, la 18 decembrie 1979 a fost adoptată Convenția asupra eliminării tuturor
formelor de discriminare față de femei [53] care este principalul document internațional al
drepturilor femeilor. Convenția, alături de alte instrumente legale, determină drepturile femeilor
la o viață fără violență.
Luând în con siderație actele internaționale în care se condamnă violența în familie și
impunerea unui șir de obligații statelor membre în vederea protecției femeilor împotriva
violenței, Republica Moldova a ținut să respecte aceste dispoziții și să -și asume responsabi litatea
să protejeze drepturile omului și ale tuturor persoanelor care locuiesc în interiorul țării și în afara
acesteia.

68 Astfel, în martie 2007 a fost adoptată Legea cu privire la prevenirea și combaterea
violenței în familie , intrată în vigoare din 18 se ptembrie 2008 , care prevede că „prevenirea și
combaterea violenței în familie face parte din politica națională de ocrotire și sprijinire a familiei
și reprezintă o chestiune importantă de sănătate publică” [89].
Un mijloc important al realizării prevederi lor sus menționate îl reprezintă legea penală,
chemată să reacționeze adecvat la cele mai grave cazuri de încălcare a relațiilor de familie, a
drepturilor și intereselor minorilor, să prevină răspândirea fenomenelor negative în familie și în
rândul adolesc enților. Anume ca urmare a perfecționării legislației penale a fost stabilirea în
Codul penal al Republicii Moldova a capitolului distinct „Infracțiuni contra familiei și
minorilor”. Însă procesul de formare a mijloacelor juridico -penale și criminologice e ste departe
de a fi finisat.
Este necesar de a introduce permanent modificările de rigoare în legislația penală, a
elabora și adopta programe de profilaxie în domeniu, a crea și perfecționa la toate nivelurile
anumite structuri organizaționale obligate să manifeste grijă față de familie și minori, a preveni
atragerea copiilor și adolescenților în activități ilegale, să coordoneze prompt activitatea tuturor
subiecților profilaxiei.
Lipsa unei astfel de coordonări conduce la întârzierea elaborării măsurilor d e prevenire
generală și specială, planificate și realizate deseori fără o evidență suficientă a tendințelor și
dinamicii criminalității minorilor , precum și a infracțiunilor contra familiei și minorilor.
Săvârșirea infracțiunilor contra familiei și minoril or reprezintă un pericol sporit pentru
societate. Acest fapt este legat nu doar de lărgirea sferei încălcărilor legii, dar și prin aceea că
sunt încălcate bazele statutului juridico -constituțional al persoanei.
Infracțiunile contra familiei și minorilor se caracterizează printr -un cinism și cruzime
deosebită și mărturisesc despre o degradare morală a persoanelor implicate în comiterea lor.
Necesitatea studierii complexe a acestor infracțiuni indică asupra faptului că fenomenul respectiv
s-a transformat într -o problemă socială deosebit de gravă [172, p. 64].
Reunirea într -un singur capitol a infracțiunilor contra familiei și minorilor se explică prin
ansamblul comun de valori sociale protejate de legea penală. Familia, fiind parte indispensabilă a
sistemului social modern, apare concomitent și ca instrument pentru satisfacerea diverselor
necesități individuale ale persoanei, dar și ca fenomen social care influențează nemijlocit asupra
multor procese din societate. Totodată, familia apare în calitate de institu ție primară de
socializare a copilului, ea dirijează procesul dezvoltării morale și intelectuale a personalității,
contribuind la activizarea influențărilor pozitive și neutralizând factorii negativi externi.

69 În aceste condiții, influența criminogenă asupr a familiei se va reflecta în relațiile ce
vizează educarea minorului, iar influența negativă asupra procesului de formare a personalității
copilului reprezintă o dereglare a uneia din funcțiile principale ale familiei. Apropierea valorilor
sociale examinat e se manifestă și prin faptul că familia reprezintă una din sursele de existență
pentru minor, familiei revenindu -i, în unele cazuri, răspunderea juridică pentru încălcările
comise de acesta [205, p. 93].
Într-o societate civilizată, familia, în rezultatul evoluției sale, devine o celulă social –
economică distinctă și deosebit de importantă, meritând prin aceasta atenția cuvenită din partea
statului. Însă, deseori statul acordă familiei insuficientă atenție, abordând această instituție ca pe
un element al s tructurii sale economice, uitând de esența sa și ocrotindu -i interesele doar formal.
Familia în sens general -uman reprezintă un grup de persoane, reunite printr -o totalitate de
interese în baza respectului și ajutorului reciproc, legați prin răspundere mor ală și juridică, care
necesită protecție și atenția corespunzătoare din partea statului.
Știința criminologică studiază fenomenul infracțional sub următoarele aspecte: esența
socială, geneza, legitățile existenței, caracterul istorico -evolutiv, pericolul s ocial, tendințele și
perspectivele evoluției criminalității; particularitățile criminalității în diferite etape istorice și
tipuri de societăți; raportul și interconexiunea între crime și criminalitate, precum și formele
reale de manifestare ale fenomenulu i respectiv prin prisma indicatorilor statistici calitativi și
cantitativi. Analiza criminalității trebuie efectuată la nivel general, special și individual, adică al
criminalității în ansamblu, al anumitor tipuri infracționale (criminalitatea minorilor,
criminalitatea recidiviștilor, criminalitatea violentă, infracțiunile contra patrimoniului,
infracțiunile contra familiei și minorilor – n.a.) și a comportamentului infracțional individual,
stabilind legitățile generale al acestuia [71, p. 123] .
Caracterist ica criminologică a infracțiunilor contra familiei și minorilor se evidențiază
printr -o anumită complexitate. Aceasta cuprinde, în primul rând, semnalmentele ce țin de spațiu
și timp (structura, adică coraportul diferitor categorii de infracțiuni; tendințe le de bază privind
evoluția, răspândirea teritorială, situațiile criminogene, metodele, locul și timpul săvârșirii lor).
Infracțiunile respective reprezintă o totalitate de fapte omogene după semnalmentele
criminologice (locul comiterii, motivul legat de r elațiile de familie etc.). Totodată, masivul
infracțiunilor contra familiei și minorilor este destul de neomogen și conține diverse fapte penale
care diferă din punct de vedere al semnalmentelor juridico -penale (violente și neviolente,
împotriva persoanei, care încalcă ordinea publică etc.).
Prin urmare, infracțiunile contra familiei și minorilor , ca și oricare alt tip de criminalitate,
pot fi estimate cu ajutorul indicatorilor statistici. Aprecierea respectivă are un caracter complex

70 și se bazează pe un mo del sistemic de analiză. Soluționarea acestei probleme permite crearea
unei imagini reale despre dimensiunile infracțiunilor investigate , perceperea esenței fenomenului
studiat, relevarea interconexiunilor interne și interdependenețelor externe ale acestui a, precum și
elaborarea unei politici penale întemeiate criminologic, a unor măsuri adecvate și eficiente de
influență asupra lui.
Indicatorii criminalității reflectă latura cantitativă și calitativă a fenomenului studiat. La
rândul lor, caracteristicile c antitative ale criminalității sunt elucidate prin nivel și dinamică, iar
cele calitative – prin structură și caracter.
Astfel, n ivelul criminalității este un parametru cantitativ important, care reflectă numărul
absolut al infracțiunilor și al persoanelor ce le -au comis pe un anumit teritoriu, într -un interval
determinat de timp. Dinamica criminalității este un alt indicator cantitativ care reflectă
schimbarea în timp a acesteia, adică modificările ce se produc în nivelul, structura și caracterul
criminalit ății. Structura criminalității este latura internă a acesteia, adică corelația grupelor ori
tipurilor de infracțiuni sau infractori din totalitatea criminalității înregistrate. Caracterul
criminalității , având o legătură strânsă cu structura criminalității , își concentrează atenția asupra
conținutului tipurilor de comportamente infracționale și dominarea acestora în structura
criminalității, precum și asupra distribuirii infracțiunilor în funcție de unele grupe de populație,
sfera social -economică etc. [87, p. 42, 44, 47 -48].
Infracțiunile contra familiei și minorilor , fiind o component ă structural ă a criminalității în
general , se mențin pe parcursul mai multor ani la o cotă ridicată în condițiile instabilității
economice, a condițiilor de viață și a conflic telor din familie. În ultimul deceniu se manifestă
destul de activ nihilismul juridic. Multe persoane sunt supuse violenței și insultelor în familie,
altele au pierdut speranța și credibilitatea în legalitatea acțiunilor organelor de drept, iar în
privința persoanelor vinovate tot mai frecvent se apelează la forme interzise de autoapărare.
Eficiența activității organelor de drept este determinată în mare parte de cunoașterea
particularităților acestui tip de criminalitate, a stării, nivelului și dinamicii sale. Astfel de
informații în formă generalizată se conțin în diverse date statistice , inclusiv în analiza situației
operative și a stării criminogene de pe teritoriul Republicii Moldova .
Crearea unor condiții decente pentru educarea cetățenilor săi și , în primul rând , a
generației tinere, asigurarea unei protecții minorilor și familiei lor, ca mediu firesc de educare a
acestora, reprezintă una din obligațiunile statului. Cu regret, datele statistice demonstrează o
tendință alarmantă care contribuie la creș terea încordării sociale, schimbarea valorilor morale și
dezvoltarea unui comportament deviant al cetățenilor.

71 Dinamica criminalității reprezintă ritmurile modificărilor cantitative și calitative ale
infracțiunilor contra familiei și minorilor. La studier ea criminalității în dinamică se evidențiază
atât ritmurile creșterii, cât și cazurile diminuării criminalității. Criminalitatea nu a fost niciodată
o măsură constantă, indicatorii ei permanent se modifică. De regulă, p rin interval de timp se
subînțelege perioada de un an. Criminalitatea poate fi urmărită și pe o perioadă mai îndelungată
(cinci, zece, douăzeci de ani etc.).
Printre faptele prejudiciabile ce atent ează contra intereselor persoanei se atribuie și
infracțiunile contra familiei și minorilor . Ana lizând datele statisticii oficiale, remarcăm o
dinamică îngrijorătoare a acestor infracțiuni în perioada anilor 2011 -2015. Structura (pe ani)
respectivelor infracțiuni arată în felul următor: 2011 – 597 (1,7 %); 2012 – 953 (2,6 %); 2013 –
1474 (3,9%); 201 4 – 2423 (5,8 %); 2015 – 2058 (5,2%) [83].
Din datele prezentate se observă o creștere continuă a numărului de infracțiuni contra
familiei și minorilor înregistrate în anii 2011 -2014 și o ușoară descreștere de 0,6% înregistrată în
perioada anului 2015.
Indicatorul maxim al numărului total și al cotei infracțiunilor contra familiei și minorilor
a fost fixat în anul 2014 (2423 – 5,8%), iar minim – în anul 2011 (597 – 1,7%). Majorarea
numărului infracțiunilor pe parcursul anilor 2011 -2014 cu 1826 infracțiuni s-a reflectat
nemijlocit asupra cotei infracțiunilor respective cu 4,1%.
Urmează de menționat că din numărul total de infracțiuni contra familiei și minorilor
înregistrate în perioada de referință, aproximativ 80 -90% din infracțiuni îl constituie violența în
familie (art. 201¹ CP). Astfel, în anul 2011 au fost înregistrate 478 (80%) infracțiuni; în 2012 –
818 (86 %); în 2013 – 1346 (91%); în 2014 – 2270 (94%); în 2015 – 1914 (93%) [105] .
Pe locul secund, după cota parte în structura infracțiunilor contra fam iliei și minorilor, se
plasează infracțiunea de atragere a minorilor în activitate criminală sau determinarea lor la
săvârșirea unor fapte imorale (art. 208 CP al RM). Astfel, în anul 2011 au fost înregistrate 73
(12,3 %) infracțiuni; în 2012 – 91 (9,5%); în 2013 – 68 (4,6%); în 2014 – 79 (3,3%); în 2015 –
45 (2,2%).
Pe locul trei se plasează infracțiuniunea de trafic de copii (art. 206 CP al RM). În anul
2011 au fost înregistrate 24 (4%) infracțiuni; în 2012 – 20 (2,0%); în 2013 – 20 (1,4%); în 2014
– 24 (1%); în 2015 – 38 (1,8%).
Repartizarea infracțiunilor contra familiei și minorilor în funcție de raioane și orașe .
Potrivit datelor statistici oficiale pentru anul 2014, în Republica Moldova au fost înregistrate în
total 2423 (în anul 2013 – 1474) infr acțiuni contra familiei și minorilor , dintre care 241

72 infracțiuni în municipiul Chișinău (120 – în anul 2013) și 130 infracțiuni în municipiul Bălți (în
anul 2013 – 63).
În funcție de zonele geografice urmează de specificat că în raioanele din nordul repub licii
au fost înregistrate în total 576 (312 – în anul 2013) infracțiuni contra familiei și minorilor.
Astfel, cele mai multe infracțiuni (81) au fost înregistrate în raionul Sângerei (63 – în anul 2013),
iar cele mai puține (24) – în raionul Fălești (31 – în anul 2013).
În raioanele din centrul republicii au fost înregistrate în total 877 (668 – în anul 2013)
infracțiuni contra familiei și minorilor. Cele mai multe infracțiuni au fost î nregistrate în raionul
Rezina – 101 (26 – în anul 2013) , iar cele mai pu ține (27) – în raionul Dubăsari (19 – în anul
2013).
În raioanele din sudul țării au fost înregistrate 571 (227 – în anul 2013) infracțiuni contra
familiei și minorilor . Raionul cu cele mai multe infracțiuni înregistrate este Căușeni – 223 (49 –
în anul 201 3), iar cele mai puține în raionul Taraclia – 13 (19 – în anul 2013) [84]
Prin urmare, constatăm că în anul 2014 a fost înregistrată o creștere semnificativă a
infracțiunilor contra familiei și minorilor în majoritatea raioanelor țării.
Referindu -ne la num ărul de infracțiuni contra familiei și minorilor care revin la 100 000
de persoane urmează de specificat că dinamica acestora este după cum urmează: anul 2010 – 6
cazuri; 2011 – 17; 2012 – 27; 2013 – 41; 2014 – 68.
Respectiv numărul de infracțiuni înregist rate la 100 000 locuitori este după cum urmează.
Media pe republică este de 68 (41 în anul 2013). În mun. Chișinău – 30 (15 – în anul 2013), în
mun. Bălți – 87 (42 – în anul 2013).
În funcție de zonele geografice , menționăm că în zona de nord a țării, la 100 000 locuitori
revin 58 (31 – în anul 2013) infracțiuni contra familiei și minorilor. Cele mai multe infracțiuni
revin populației din raionul Ocnița – 98 (57 – în anul 2013) , iar la polul opus se află raionul
Fălești , cu 26 de cazuri (34 – în anul 2013) .
În raioanele din zona centru revin 83 (63 – în anul 2013) infracțiuni contra familiei și
minorilor . Astfel , cele mai multe s unt înregistrate în raionul Rezina – 259 (51 – în anul 2013) , iar
cele mai puține , în raionul Ungheni – 28 (23 – în anul 2013).
Raioanelor din sudul țării revin 107 (52 – în anul 2013) infracțiuni contra familiei și
minorilor . Cele mai multe infracțiuni de acest gen au fos înregistrate în raionul Căușeni – 246
(54 – în anul 2013) , iar cele mai puține, în raionul Taraclia – 30 (43 – în anul 2013) [85].
Prin urmare , din informația prezentată observăm că anual a avut loc o creștere
semnificativă a cazurilor de infracțiuni contra familiei și minorilor înregistrate. Totodată

73 raioanelor din sudul țării le revin cele mai multe infracțiuni l a 100 000 persoane (107), iar cele
mai puține infracțiuni revin raioanel or din nordul republicii (58).
În nota informativă a Direcției Generale Securitate Publică a IGP privind organizarea și
desfășurarea măsurilor de prevenire a infracțiunilor contra vie ții și sănătății persoanei, cât și a
celor comise în sfera relațiilor familiale pe parcursul a 12 luni ale anului 2015 , se specifică că , în
funcție de calificarea juridică a faptei, în sfera relațiilor familiare au fost comise 2040 infracțiuni,
printre car e 36 omoruri (art. 145 CP), 26 vătămări g rave a integrității corporale (art. 151 CP),
1914 infracțiuni de violență în familie (art. 201¹ CP), 35 de violuri (art. 171 CP), precum și 29
acțiuni violente cu caracter sexual (art. 172 CP) [105].
În fu ncție de consecințe și gravitatea fapte lor infracționale legate de sfera relațiilor
familiale au fost comise 36 omoruri, 84 vătămări corporale grave, dintre care în 22 cazuri a
survenit decesul victimei, 111 vătămări corporale medii, 290 acte de violență comise împotriva
mai multor membri de familie și 1448 vătămări intenționate ușoare a integrității corporale.
Analiza infracțiunilor în baz ă de gen comise în sfera relațiilo r familiale denotă faptul că,
urmare a acțiunilor violente comise de către agresori în cadrul familiei, victime au devenit
1760 femei , dintre care 72 copii de gen feminin , și 280 bărbați , dintre care 30 copii de gen
masculin.
Respectiv , calitatea de subiecți ai acestor categorii de infracțiuni le-a revenit la 1894
bărbați și 146 femei [105].
Potrivit notei informative menționate , numărul impunător al cazurilor de violență în
familie din ultimii ani, sesizate și înregistrate de către poliție, se datorează existenței cadrului
legal funcțional și mecanism ului de implementare a acestuia (Instrucțiuni metodice privind
intervenția organelor afacerilor interne în prevenirea și combaterea cazurilor de violență în
familie, aprobate prin ordinul MAI nr. 275 din 14.08.2012), dar și creșterea capacităților
colabora torilor de poliție de a identifica, înregistra, a pune în evidență și a reacționa prompt la
toate sesizările victimelor, precum și creșterea numărului campaniilor și beneficiarilor de
instruiri în domeniul vizat [105].
În ceea ce privește anul 2015 , au fo st înregistrate în total 2040 infracțiuni în domeniul
relațiilor familiale , dintre care: vătămări ușoare – 1448; vătămări medii – 111; vătămări grave –
84; determinare la sinucidere – 7; omor uri – 36; violenț ă sexuală – 29; viol uri – 35; asupra
membrilor d e familie – 290.
Cu referire la ponderea infracțiunilor în baza de gen comise în sfera relațiilor familiale
sunt menționate ca victime ale violenței în familie: bărbați – 280 (14%); femei – 1760 (86%). Ca
agresori în cazul violenței în familie apar: bărbaț ii – 1894 (93%); femei – 146 (7%) [105].

74 De menționat că datele statistice oficial e nu reflectă pe deplin starea reală a problemei
investig ate datorită latenței înalte a infracțiunilor contra familiei și minorilor . Astfel , aceste
infracțiuni rămân deseori în afara statisticii oficiale.
Faptul dat se explică prin aceea că multe lucruri care li se întâmplă minori lor sunt tăinuite
de părinți și învățători din cauza fricii sau a rușinii. Deseori , părinții și pedagogii nu dau
publicității faptel e deviante ale m inorilor sau persoanelor care î -i atrag în activități ilegale ,
contând pe o corijare ulterioară a acestora sau fiind dezamăgiți de eficiența măsurilor aplicate de
către organele competente, fie subapreciind pericolul social al acțiunilor săvârșite în privi nța
minorilor.
Un astfel de comportament este acoperit printr -un tip amiabil de aplanare a conflictelor,
îndeosebi în mediul rural. Din aceste considerente , pentru a aprecia real tabloul criminalității
contra familiei și minorilor, este necesar de a utiliz a sondaje selective ale populației, a juxtapune
datele statistice și materialele suplimentare care pot conține informații privind infracțiunile
contra familiei și minorilor care nu au ajun s în vizorul organelor de drept [223, p. 114 -115].
Concluzionând , vom menționa că dinamica infracțiunilor contra familiei și minorilor este
deprimantă. Datele statistice reflectă o tendință clară de creștere a numărului de persoane care
comit asemenea gen de infracțiuni, fapt care vorbește despre o moralitate scăzută a soc ietății,
greșeli grave în educația etică, creșterea încordării sociale. Societatea modernă trebuie să fie
pregătită pentru o luptă profesionistă cu criminalitatea , dar și pentru realiz area unor programe
realiste privind controlul asupra manifestărilor crim inale.
În același context, s e impune efectuarea unor expertize criminologice ale actelor
normative ce țin de protecția familiei și minorilor.
Este bine cunoscut că anume familia creează o atmosferă individuală a relațiilor
interpersonale, care determină de zvoltarea și starea fizică, intelectuală și emoțională a persoanei.
Nici o instituție educativă de stat sau obștească, cât de perfectă din punct de vedere al
parametrilor sociali ar fi, nu poate concura cu familia în aceste domenii.
În literatura de specia litate s -a remarcat în repetate rânduri că criminalitatea violentă
capătă tot mai mult un caracter de violență domestică [194, p. 91]. Totodată , se atestă o creștere a
cotei infracțiunilor violente în structura generală a criminalității , precum și o crește re a
numărului infracțiunilor violente în domeniul relațiilor de familie. Unii autori remarcă că
majoritatea infracțiunilor violente, inclusiv omoruri, au fost săvârșite în încăperi la locurile de
trai ale infractorului și victimei. Astfel, 58,1% din infra cțiunile intenționate s unt săvârșite în
casele de locuit, garsoniere și apartamente, fiecare a doua fiind comisă pe fonul unor neînțelegeri

75 în familie, în timpul certurilor și bătăilor, iar fiecare a treia infracțiune este comisă din motiv de
răzbunare, vr ajbă și gelozie [201, p. 32].
Cele mai multe infracțiuni din categoria examinat ă este conflictul ap ărut în urma
comunicării interpersonale cotidiene în domeniul relațiilor de familie. În funcție de conținutul
situației , ele pot fi divizate în: a) infracțiu ni comise în urma unor conflicte acute și de durată,
inițiator al cărora este infractorul; b) infracțiuni comise ca urmare a comportamentului
conflictual al victimei; c) infracțiuni comise în urma unui mod de viață amoral al infractorului și
al victimei ( spre exemplu, consumul de băuturi alcoolice în comun); d) infracțiuni comis e în
urma unei stări de stres, provocat ă de comportamentul ilegal al victimei [206, p. 35 -46].
Potrivit unor studii, în domeniul relațiilor conflictuale din interiorul familie i predo mină
situațiile criminogene de durată , care se acutizează periodic. Astfel de situații durau de la 6 luni
până la 3 ani în 32,2% de cazuri și de la 3 până la 8 ani și mai mult în 61,3% de cazuri [211, p.
19].
De regulă, a tentatele infracționale ale făptui torilor s unt îndreptate împotriva persoanelor
apropiate (soț, soție, copil, rudă) cu care îl leagă anumite relații (de fa milie, de rudenie ) și care au
o încărcătură emoțională pronunțată. Prin aceasta se evidențiaz ă specificul infracțiunilor contra
familie i și minorilor , care , spre deosebire de alte infracțiuni violente, au o orientare personală
bine determinată.
Majoritatea infracțiunilor contra familiei și minorilor sunt săvârșite la locul de trai al
infractorului și victimei: în apartamente – 70%, în ga rsoniere – 14%, în cămine 6%, în stradă și
alte locuri publice – 10%. Este caracteristic și faptul că aceste infracțiuni sunt comis e în cadrul
familiei și doar o parte nesemnificativă a lor se produc în urma conflictelor dintre membrii
familiei și vecinii [194, p. 94].
Totodată, categoria respectivă de i nfracțiuni se intensifică mai mult în timpul liber (seara
– 65%, noaptea – 12%). În zilele de sărbătoare și duminicile, de regulă , se comit mai multe
infracțiuni de acest gen comparativ cu zilele lucrătoare . În acest sens, d atele privind timpul, locul
și alte circumstanțe ale săvârșirii infracțiunilor în domeniul relațiilor de familie denotă faptul că
activitatea de pr evenir e a infracțiunilor contra familiei și minorilor trebuie intensificată seara,
precum ș i în zilele de odihnă și de sărbătoare.
O particularitate a infracțiunilor examinate este săvârșirea lor de către o singură persoană.
Potrivit unor autori, doar 2,5% din infracțiunil e contra familiei și minorilor s unt comis e în grup,
fapt care este legat d e relațiile apropiate dintre infractor și victimă [194, p. 95].
Semnificați i criminologic e caracteristice relațiilor de familie au tangențe atât cu modul de
viață de la orașe , cât și cu cel de la sate. Până în prezent, î n mediul rural se păstrează un nivel de

76 viață și de cultură mai scăzut comparativ cu cel din mediul urban. La sat , relațiile dintre persoane
sunt mai pronunțate , fiind bazate mai mult pe relații de rudenie sau de vecinătate [197, p. 17].
Totodată lipsește acea stare de anonim at, care este sp ecifică pentru localitățile urbane, deoarece
majoritatea orășenilor nu se cunosc între ei. Comportamentul în localitățile rurale este
determinat, în mare parte, de controlul în interiorul grupului, tradițiile și obiceiurile locale.
Femeile de la sate, de r egulă, depind mai mult de soți, deoarece întreținerea gospodăriei necesită
depunerea unor eforturi comune. Dar și temerea de o eventuală condamnare din partea
comunității este mai mare decât în orașe, fapt care le face pe femei să se abțină de la inițierea
procesului de divorț. Locuitorii de la orașe discută mai puțin divorțurile, în mediul lor acestea
fiind mai frecvente [197, 18]
Conflictele în familie pot trece în infracțiuni orientate împotriva membrilor săi. Deseori
se întâmplă că după pereții groși ai locuințelor s unt maltratați fără milă copi ii, fiind lăsați fără
ajutor în momente critice. În unele cazuri , astfel de acțiuni nimeresc sub incidența legislației
penal e, iar în alte cazuri acestea au un aspect legat de moral itate. De teama ruperii relațiil or
șubrede cu familia, victimele rareori cer atragerea agresorilor la răspundere penală, împăcându –
se cu încălcarea drepturilor lor. Toleranța excesivă a victimelor devine unul din factorii trecerii
unor infracțiuni relativ ușoare împotriva membrilor famil iei în unele grave. Există și cazuri când
victimele violenței nu se adresează organel or de drept , deoarece le este frică de dezvăluirea
propriului comportament neadecvat [197, p. 45].
Este important de menționat și faptul că 60% din persoanele care au săvâ rșit infracțiuni
grave contra membrilor de familie au luat această decizie în rezultatul unui impuls neașteptat
fără careva pregătire prealabilă a infracțiunii. Doar 6% din persoanele care au săvârșit o astfel de
infracțiune în domeniul relațiilor de fami lie au planificat , într -o oarecare măsură , acțiunile
criminale. În 30% din cazuri infracțiunea a fost precedată de o simplă trasare a scopului, fără
planificarea acțiunilor. Au fost atestate doar cazuri singulare (3%) când au fost gândite toate
detaliile ș i planificați toți pașii activității infracționale. Majoritatea infracțiunilor grave (61%) în
domeniul relațiilor de familie le constituie faptele comis e chiar la locul izbucnirii conflictului.
Pentru infracțiunile grave și deosebit de grave din domeniul i nfracțiu nilor contra familiei
și minorilor nu este caracteristică o luptă înverșunată între agresor și victimă , deoarece ca
victime apar în special femeile (75%), care, de regulă, sunt mult mai slabe din punct de vedere
fizic în comparație cu agresorii băr bați [197, p. 52].
În 36% din cazuri, i nfracțiunile contra familiei au fost săvârșite c u mâinile și picioarele;
în 40% – cu ajutorul unor obiecte înțepătoare sau tăioase (cuțite, topoare, șurubelnițe, foarfece,
etc.), iar în 17% din cazuri – cu utilizarea unor obiecte contondente (ciocane, pietre, răngi etc.).

77 Retrăirile în privința infracțiunii comise se exprimă prin regretarea celor întâmpla te,
autodenunțare la organele de drept, acordarea de ajutor vict imei, iar în unele cazuri acestea au ca
final chiar și acțiuni de suicid [126, p. 189] . Aproximativ 24% din persoanele care au comis
omoruri în domeniul relațiilor de familie au venit cu autodenunțuri, ceea ce este de câteva ori
mai mult decât în rândul altor categorii de asasini.
Unul din semnele distincte ale infracțiunilor contra familiei și minorilor este locul unde
acestea se comit . Astfel , s-a constatat că 62% din infracțiunile de omor a membrilor familiei sunt
săvârșite la locul de trai al agresorului sau al victimei [163, p. 73] . Infracțiunea este comisă
preponderent acolo un de locuiește victima sau undeva în apropiere ( curte , grădină, subsol etc.) .
În alte locuri (parc, strad ă, încăperi de serviciu etc.) s unt comis e doar 4% din infracțiuni le de
acest gen.
Cel mai fr ecvent motiv al unor infracțiuni lor în domeniul relațiilor de familie este
răzbunarea (57% d in cazuri). Din motiv de gelozie este comis ă fieca re a cincia infracțiune [197,
p. 54] .
Un factor important care generează infracțiunil e contra persoanei urmează a fi recunoscut
comportamentul vict imelor. În literatura criminologică s unt prezentate date despre faptul că 34%
din omoruri au urmat după agresiuni fizice, maltratări, ofense din partea victimelor. Aproximativ
52% din cazurile omorurilor din domeniul relațiilor de familie au loc în situațiil e când victima s –
a comportat incorect sau chiar ilegal [192, p. 120] .
Până la săvârșirea infracțiunilor , conflictele între viitorii infractori și victime, în cele mai
dese cazuri, apăreau (fără a se ajunge la infracțiune) în legătură cu: abuzul de băuturi alcoolice –
34%; ofense, jigniri, critică neîntemeiată – 18%; adulter sau suspectarea de adulter – 12%;
provocarea loviturilor, maltratărilor, alte acțiuni violente – 13% din cazuri [19, p. 56] .
O cotă relativ mică (doar 32% ) revin conflictelor între agres ori și victime în legătură cu
chestiuni financiare, pregătirea hranei, chestiuni legate de gospodărie, implicarea unor persoane
terțe etc. Acest fapt nu este întâmplător. Aproape toate persoanele care au săvârșit infracțiuni în
domeniul relațiilor de famil ie, făcând abuz de alcool , au pierdut interesul față de treburile
gospodărești. Treptat toate interesele lor s -au concentrat asupra satisfacer ii necesității de consum
a băuturi lor alcoolice.
În situațiile de conflict , starea de ebrietate î -i predispun spre aplicarea violenței. 89% d in
persoanele trase la răspundere penală pentru infracțiuni contra membrilor familiei la momentul
comite rii acestora erau în stare de ebrietate, iar consumul abuziv de alcool avea un rol important
în viața lor cotidiană [197, p. 57].

78 Cota infracțiunilor consumate de omor în orașe o constituie 68%, iar la sate 83%.
Diferența semnificativă este explicată cel puțin prin două circumstanțe:
1) de regulă, victime ale infracțiunilor la sat devin soțiile aflate în stare de ebrietate și, din
aceste considerente, împotrivirea lor este diminuată; fiind în stare de ebrietate, ele involuntar
provoacă prin comportamentul lor aplicarea față de ele a violenței;
2) în orașe , martorii , care deseori s unt mai activi din punct de vedere social , interv in mai
des, descurajând astfel de acțiuni violente [197, p. 68] .
În literatura de specialitate se menționează că în localitățile rurale intensitatea violenței
este mai sporită comparativ cu cele urbane [171, p. 104] . Astfel, după cum deja a fost menționat,
în Republica Moldova, în anumite perioade de timp, aproximativ șapte din zece omoruri
săvârșite în baza relațiilor de familie aveau loc la sate [197, p. 59] .
Infracțiunile cu caracter violent , care constituie o component ă structural ă a criminalității
contra familiei și minorilor , se mențin pe parcursul mai multor ani la o cotă ridicată în condițiile
instabilității economice, a condițiilor de viață indecente și a conflictelor d in familie. În ultimul
deceniu se manifestă destul de activ nihilismul juridic . În multe cazuri, membrii familiei,
îndeosebi femei le și copiii, sunt supu și violenței și insultelor în familie, în consecință pierzând
speranța și credi bilitatea în acțiunil e organelor de drept.
Prin urmare , starea infracțiunlor contra familiei și minorilo r în Republica Moldova poate
fi explicată prin procesele sociale care au loc în societate. Modificările calitative și cantitative ale
criminalității în ansamblu, specific e unei societăți cu economie de piață, cum ar fi cota sporită a
infracțiunilor violent e, prezența criminalității organizate pentru obținerea unor supravenituri,
stabilirea unui control criminal asupra anumitor tipuri de activitate , impun o viziune nouă asupra
problemei criminalității. Această legitate este distinct ă și pentru tipul de crimi nalitate abordat în
prezentul studiu .

2.2. Cauzele și condițiile infracțiunilor contra familiei și minorilor

Crima, ca și orice faptă umană, nu este un act impersonal, ci este actul unui om, care este
supus influenței condițiilor sale organice, mediului său familial, social, fizic și astfel infracțiunea
nu poate fi considerată și tratată ca o entitate abstractă, juridică, ca un act al voinței libere, ci ca
rezultatul, produsul unui concurs de cauze [38, p. 45] .
Problema cauzelor criminalității este una di ntre cele mai complexe pentru știința
criminologiei. Formularea științifică și aplicarea eficientă a măsurilor de prevenire a
criminalității ce ar asigura diminuarea acesteia impune inevitabil cunoașterea factorilor ce o

79 determină și o alimentează. Astfel de cunoștințe pot fi obținute prin explicarea cauzală a
existenței infracțiunii și a proceselor ei.
În acest context, autorul rus M. Șargorodskii consideră că c auze ale criminalității pot fi
toate circumstanțele în lipsa cărora acest fenomen nu ar exista. Cauzele crimina lității sunt acele
forțe active care, prin acțiunea lor , dau naștere existenței sale , iar cauzele unei infracțiuni
concrete sunt forțe le active care generează interesul și motivul comiterii ei [225, p. 30 -31].
De regulă, l a cauze le infracțiu nilor se atribuie fenomene le și procese le social -negative ,
condiționate de legitățile de funcționare a societății, care , în mod firesc, produc și reproduc
infracțiuni [186, p. 58] . În ceea ce privește c ondiți ile, acestea nu gener ează de sine stătător
infra cțiune a sau criminalitatea , dar existența lor influențează asupra proceselor de determinare a
faptei penale sau a fenomenului criminalității [185, p. 236] . Este important de menționat și faptul
că cauzele și condițiile criminalității acționează în comun și simultan. Astfel, cauza generează
rezultatul numai în cazul în care există anumite condiții [190, p. 164] .
În literatura de specialitate există viziunea , potrivit căreia aprecierea unor fenomene drept
cauze și a altora în calitate de condiții are un carac ter mai mult con vențio nal. Un anumit
fenomen, susține criminologul rus A. Dolgova, poate avea atât rolul de cauză în anumite situații,
cât și rolul de condiție în alte împrejurări [185, p. 268] . Între cauze și condiții nu există limite
clare. În anumite ci rcumstanțe, c auzele pot trece în categoria de condiții și, viceversa , condițiile
pot evolua în cauze. Astfel, doar fenomenul cel mai apropiat infracțiuni i, dând naștere acesteia,
poate fi atribuit la categoria de cauză. Celelalte fenomene legate de infracț iune pot fi
predecesoare cauzelor sau condiții lor care susțin existența și contribuie la manifestarea acesteia
[193, p. 29] .
Din considerentele enunțate, c auzele criminalității și condițiile care o favorizează sunt
unificate deseori într -un singur termen – factori sau determinante ale criminalității [87, p. 27] .
Determinarea derivă din latinescul „determinare” – determina. Determinismul recunoaște
legătura generală firească dintre fenomene, adică consideră că orice fenomen este legat de alte
fenomene, care au avut loc în trecut, fiind determinat de ele. Determinarea este, deci,
interconexiunea generală, interacțiunea dintre obiecte, fenomene și procese. Prin urmare, un
anumit fenomen (de exemplu, criminalitatea) nu apare singur de la sine, în afara realități i
înconjurătoare, dar, dimpotrivă, este legat de aceasta, fiind generat de factori și circumstanțe
concrete. Noțiunea de factor, potrivit profesorului Gh. Gladchi, este similară cu cea de
circumstanță sau determinantă. Respectiv , factorii criminalității su nt fenomenele care
influențează asupra acesteia [71, p. 165] .

80 Studierea dete rminării infracțiunilor este una din componentele criminologiei ca știință.
Cunoașterea factorilor care contribuie la comiterea infracțiunilor ce atentează asupra membrilor
de fam ilie și a rudelor apropiate este importantă pentru asigurarea eficacității prevenirii și
combaterii lor. Totodată remarcăm și faptul că c riminalitatea în general, și cea care atentează
asupra familiei și minorilor, în mod special, sunt fenomene cu valențe multidisciplinare, a căror
etiologie nu constă doar într -o simplă însumare de factori, ci într -o determinare complexă, care
pune în relație multiple lanțuri cauzale și variabile intermediare [71, p. 166] .
Cercetând factorii determinanți ai criminalității contra familiei și minorilor, este necesar,
în viziunea noastră, să -i împărțim în două categorii: 1) macrosociali și 2) personali. Caracterul
unei astfel de delimitări se fundamentează pe faptul că infracțiunile pot atenta asupr a membrilor
de familie sau asupra altor rude ( este vorba despre persoane le care nu sunt în relație de rudenie
sanguină cu infract orul).
Astfel, potrivit unor studii victimologice a infracțiunilor de vătămare intenționată gravă a
integrității corporale s -a stabilit că o parte consid erabilă din victime (39,3%) au fost vătămate în
sfera familială sau relațiile cu alte rude, iar în urma conflictelor cu vecinii și cunoștințele
apropiate sau prietenii, respectiv 11,3% și 9,0% [76, p. 121] .
Prin urmare , într -o speță numitul C.O., aflându -se în locuințăț împreună cu concubina sa,
în timpul unei certe i -a aplicat acesteia câteva lovituri cu pumnul în regiunea feței. Încercând să
se apere, concubina a aruncat în direcția lui C.O. cu un pahar din sticlă, însă nu l -a nimerit,
după care C.O. a aruncat în direcția ei cu un cuțit. Acesta s -a înfipt în regiunea hemitofi \ stâng,
concubinei fiindu -i cauzate leziuni corporale grave (Dosarul nr. 1-1289/2014, Sentința din 01
august 2014. A se vedea Arhiva Judecătoriei Cio cana, mun.Chișinău).
Factorii m acrosociali ce influențează asupra indicatorilor criminalității în general ca
fenomen social, sunt comuni pentru toate tipurile de criminalitate. Unii dintre cei mai importanți
sunt factorii de ordin economic, la care se atribuie problemele sociale și econ omice ale
familiilor, nivelul ridicat de șomaj, multiple insuccese domestice etc.
Este de remarcat faptul că astăzi, cei mai bogați 62 de miliardari au o avere totală
comparabilă cu avuția a jumătate din populația globului. Astfel , patrimoniul cumulat de 1 %
dintre cei mai bogați oameni din lume l -a depășit anul trecut pe cel deținut de restul 99% din
populația Terrei [121] . De asemenea, crește diferența de venituri dintre bogați și săraci. Cei mai
săraci 20% din locuitorii planetei , care trăiesc în sărăcie extremă, c u mai puțin de doi dolari pe
zi, abia au observat o creștere a câștigurilor între anii 1988 și 2011. În aceeași perioadă, cei mai
avuți 10% au sesizat o creștere cu 46% a veniturilor [135] .

81 Analizând r apoartele anuale de până în 2013 ale Minister ul Economiei din Republica
Moldova , constatăm că acestea indicau o permanentă creștere economică. Astfel, potrivit
ultimului raport, economia Republicii Moldova a înregistrat cea mai mare creștere economică
din istoria țării de circa 9 ,4%, evoluții pozitiv e fiind raportate în toate sectoarele economiei:
agricultură, industrie, investiții, comerț. Rata sărăciei absolute a constituit 12 ,7%, fiind în
descreștere față de 2012 cu 3 ,9 puncte procentuale, iar din sărăcie fiind scoși peste 132 mii de
cetățeni.
Totu și, situația economică din țară , dar mai ales furtul din sistemul bancar, a crescut
nivelul sărăciei în Republica Moldova în 2015, potrivit estimărilor unor experți, cu 38% [104] .
Conform datelor Băncii Mondiale, prognozele pentru 2016 rămân pesimiste, o m are parte din
populație fiind nevoită să trăiască cu 5 dolari SUA pe zi. În aceste condiții , doar prin eforturi
titanice ar fi posibilă îmbunătățirea situației celor circa o pătrime din populația țării care trăiește
în sărăcie absolută [134, p. 11] .
Motiv ația economică, bazată pe sărăcie, de multe ori condiționează săvârșirea violenței în
familie. De exemplu , C.V., aflându -se la do miciliul mamei sale, a cerut de la aceasta bani.
Deoarece mama a refuzat să -i dea bani, a început s -o amenințe cu răfuială fiz ică, la care sora
acestuia, C.S., i -a făcut observație. La observațiile ei C.V. nu a reacționat; din contra, a lovit -o
pe soră cu palma peste față , cauzându -i dureri fizice (Dosarul nr.1 -197/2012, Sentința din 25
octombrie 2012 , Arhiva Judecătoriei Sânger ei).
Un alt exemplu , la data de 29.11.2012, aproximativ la ora 13.00, P.E., aflându -se, în
stare de ebrietate alcoolică, la domiciliul bunicii sale M.E., acționând cu inten ție directă, din
motiv că ultima nu vroia să -i dea 700 de lei, s -a înfuriat și a de teriorat mai multe bunuri din
casă, a numit -o cu cuvinte necen zurate, după ce i -a aplicat o lovitură cu palma peste față și una
cu picio rul în burtă, cauzând victimei dureri fizice și suferințe psihice (Dosarul nr.1 -117/2013.
Sentința din 4 iunie 2013 , Arhiva Judecătoriei Sângerei).
Sărăcia este factorul c are îi determină pe oameni să caute soluții de salvare a situației lor
precare, iar lipsa sau nivelul scăzut de educație, de moralitate, de cultură și respect față de
semenii săi condiționează recurg erea la fapte antisociale [1, p. 340] , inclusiv comiterea
infracțiunilor contra familiei și minorilor. Așadar, D. T., în perioada decembrie 2009 – ianuarie
2010, acționând împreună și de comun acord cu S. B. și alte persoane nestabilite de organul de
urmări re penală, urmărind scopul scoaterii ilegale a copilului din țară și migrației ilegale a
acestuia, precum și obținerii directe împreună cu persoanele menționate a unui folos financiar
în mărime de 3500 euro, care conform cursului oficial al BNM constituia 61.355 lei, l -a scos pe

82 cale ilegală din Republica Moldova pe minorul N. B., a.n. 11.05.1992, în baza unor acte false
[9].
Un alt ex emplu în acest sens : În anul 2004 B.S., în participație cu concubina sa, C.V.,
recrutau tineri și, folosind documente false, îi treceau ilegal peste frontiera Republicii Moldova,
Republicii Ucraina și Federației Ruse , după care îi exploatau la diferite munci – la prășit sfeclă,
în s. Malosoldatschii, r -nul Belîi, reg. Cursc – la cules mere, în s. Cuzchina, r -nul Cerneanschii
– la strâns cartofi [8].
Sunt interesante, în acest context, opiniile unor cercetători , potrivit cărora dificultățile cu
care se confruntă populațiile cele mai sărace se datorează, în primul rând, normelor, valorilor și
stilurilor lor de viață, care, la râ ndul lor, sunt determinate de lipsa oportunităților de participare la
viața comunității și localizarea în arii (slums -uri, cartiere mărginașe sau ghetouri) marginale,
unde stilurile de viață sunt bazate pe frustrare, alienare, dependență și complexe de inf erioritate).
Absența participării la instituțiile centrale sau locale, atitudinea critică față de valorile clasei
dominante, densitatea populației, promiscuitatea, inițierea timpurie în viața sexuală,
concubinajul, abandonul familial, marginalitatea sau co nduitele deviante ori infracționale sunt
numai câteva dintre caracteristicile dominante ale sărăciei. Sărăcia este, deci, un veritabil „mod
de viață”, o cultură sau un ansamblu de subculturi, nefiind atât o problemă economică, cât o
problemă de cultură și civilizație. Cei care trăiesc în condiții de sărăcie dezvoltă un sistem de
valori, mentalități și convingeri, care constituie, de fapt, o soluție față de problemele cu care se
confruntă, un veritabil mod de adaptare la starea de sărăcie. Un asemenea mod de adaptare
implică trăsături precum: pasivitatea și resemnarea, orientarea în prezent și ignorarea viitorului ,
fatalismul, nivelul scăzut al aspirațiilor, dominanța femeii în cămin datorită imposibilității
bărbatului de a -și câștiga existența pe căi legale, credința în „superioritatea masculină”,
incapacitatea de amânare a dorințelor imediate, absența controlului asupra impulsurilor, toleranța
față de actele deviante etc. Toate aceste trăsături se transmit de la o generație la alta, asigurând
perpetuarea con diției de sărac [110] .
Deși criticabilă pentru tenta ei „ideologică”, în sensul că blamează săracii pentru propria
lor condiție și nu delimitează suficient între sărăcia ca mentalitate și cea ca reacție adaptivă,
această concepție de sorginte antropologică are meritul de a aduce în centrul atenției importanța
studierii sărăciei ca problemă socio -culturală și nu numai strict economică.
Așa cum evidențiază constatările mai multor studii și cercetări criminologice, situația
economică a familiilor cu venituri mici produc violența în mod indirect, prin efectele lor asupra
îngrijirii acordate de părinți copiilor. Mult mai probabil decât familiile cu venituri mari, cele cu
venituri mici își cresc copiii în maniere care induc violență. Totuși, există numeroși alți factori,

83 care pot explica diferențele mari între clase, din prevalența violenței împotriva siguranței
persoanei și putem obține și mai multe informații, dacă ținem seama de diferențele între națiuni,
perioade istorice și culturi. Dar aceasta nu înseamnă că veniturile mici nu pot produce, în mod
indirect, violență: ele au un efect direct, mai ales atunci când băieții crescuți în familiile
defavorizate devin adulți.
Tranziția în Republica Moldova a fost și este extrem de dură, însemnând, între altele,
declin ul economiei, închiderea unor întreprinderi, școli, amplificarea ratelor de șomaj, extinderea
inegalităților în ceea ce privește veniturile și, nu în cele din urmă, generalizarea stării de sărăcie.
Toate aceste schimbări au avut un impact puternic asupra v ieții economice, politice și sociale,
restructurând din temelii modul și standardele de viață ale oamenilor, restrângând egalitatea de
șanse, diminuând protecția socială, modificând mentalitățile și generând o eterogenitate
accentuată a normelor, valorilor și conduitelor. Cele mai mari costuri sociale ale reformei au fost
plătite, în Republica Moldova, de familiile cu mulți copii, nevoite să se confrunte cu mari
dificultăți în asigurarea resurselor lor de subzistență și în creșterea și educația copiilor.
Incapacitatea de a asigura copiilor un minimum de trebuințe fundamentale a determinat tendințe
sporite de abandon familial și de instituționalizare, ca alternativă, la sărăcie, care, alături de
abandonul școlar, se numără printre cele mai pronunțate cauze al e proliferării fenomenului
„copiii străzii” și, implicit, ale amplificării tendințelor de predelincvență și delincvență juvenilă.
Sărăcia, ca atare, nu constituie însă o cauză determinantă a criminalității în general și a celei
domestice în mod special, ci o condiție favorizantă. Statele Unite ale Americii , de exemplu,
constituie o țară extrem de prosperă sub aspect economic, dar ratele infracțiunilor prin violență
comise de adulți sau minori depășesc cu mult, în ultimul deceniu, pe cele înregistrate în alt e țări
dezvoltate. Din acest punct de vedere, efectele sărăciei sunt potențate nu atât de nivelul
veniturilor, cât de inegalitățile sociale flagrante, la care se adaugă alți factori ce aparțin
contextului social și cultural.
Prin urmare , la categoria dete rminantelor macrosociale ale infracțiunilor contra familiei și
minorilor se atribuie următoarele:
– contradicțiile economice asociate cu șomajul și sărăcia. Membri i adulți din familie au
pierdut locurile de muncă, au încetat să se simtă necesari și, în conse cință, simt nemulțumirea
față de viața și familie, acuzându -i de propria insolvabilitate;
– agravarea disensiunilor sociale în perioada îndelungatelor reforme politice,
ideologice, economice și juridice;
– criza sistemului juridic. Ar trebui remarcat că refo rma sistemului de aplicare a legii
nu a îmbunătățit situația din teren;

84 – nihilismul juridic, neglijența a devenit regulă de comportament în societate, nivelul
scăzut de încredere față de personalul organelor de drept;
– criză spirituală a societății, sporirea alcoolizării și narcotizării populației.
Cumulul de factori de ordin personal reprezintă determinarea cauzală a infracțiunilor , în
general , și a celor care se comit în mediul familial , în special . În conștiința oamenilor , acest
cumul este corelat cu atitu dini socio -psihologice negative, exprimate adesea prin atitudini
agresiv -violente sau neglijență cinică față de o ruda mai slabă sau față de un alt membru al
familiei. Cele mai vulnerabile sunt familiile în care părinții fie nu pot găsi un loc de muncă pe o
durată lungă de timp, fie munca lor este plătită mizer și existența familiei în baza venitului din
salariu este imposibilă. În astfel de familii mamele, de regulă, muncesc foarte mult, iar bărbații,
neavând un loc de muncă și venit uri stabile , suferă de alcoolism și duc un mod de viata parazitar.
Iată un exemplu clasic de violență în familie: I.A., în urma consumului excesiv a
băuturilor alcoolice, dându -și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, a manifestat
în permanență agresiune fizică ș i verbală asupra soției sale , I.P. La 3 aprilie 2013 , fiind iarăși
în stare de ebrietate alcoolică, continuându -și acțiunile sale ilegale la domiciliul său , i-a aplicat
soției sale lovituri cu pumnii peste diferite părți ale corpului, a tras -o de păr, a lo vit-o cu capul
de perete, cauzându -i vătămări corporale ușoare, și agresând -o verbal prin injurii și ofense
[12].
Un alt caz similar : Fiind în stare de ebrietate și având intenția de săvârșire a actelor de
violență, R.S. , în scopul cauzării leziunilor corp orale, intenționat i-a aplicat concubinei sale ,
P.N., lovituri peste față , a strâns -o cu mâinile de gât , în rezultat cauzându -i vătămăr i corporale
ușoare [11].
Aceste exemple de violență în familie formează tiparul majorității infracțiunilor comise
în med iul familial. Este de remarcat și faptul că violența în familie nu este specifică doar
mediului de la sate, se produce cu aceiași frecvență și în capital a țării noastre , ba chiar și cu
consecințe mult mai grave . Astfel, la 02 ianuarie 2014, apr oximativ la ora 21.30, M. O. ,
aflându-se la domiciliul din mun. Chișinău, str. Mihail Sadoveanu, 22/2, camera nr. 92, fiind în
stare de ebrietate alcoolică, în rezultatul conflictului cu fratele său, M. D. , intenționat i -a aplicat
ultimului o lovitură cu cuțitul de bu cătărie în regiunea toracică, cauzându -i, conform raportului
de expertiză medico -legală nr. 12/D din 21.01.2014, plagă tăiată penetrantă în regiunea
hemitoracelui drept, hemo -pneumotorace pe dreapta, care prezintă pericol pentru viața și
sănătatea persoane i și se califică ca vătămare corporală gravă [3].
Potrivit Ministerului Sănătății al Republicii Moldova, consumul abuziv de alcool
constituie primul factor de risc pentru populația țării. În prezent , sunt înregistrate aproximativ

85 48000 persoane afectate de alcoolism cronic, dintre care circa 7200 sunt femei. Însă , conform
experților medicali, numărul înregistrat de persoane bolnave de alcoolism cronic este departe de
numărul real al celor care suferă de alcoolism.
Consumul abuziv de alcool se răsfrânge neg ativ nu doar asupra consumatorului , dar și în
privința altor membri ai familiei. Conform unor studii, 53% din cei care abuzează sunt căsătoriți
și majoritatea au copii sub vârsta majoratului. Abuzul de alcool de către femeile gravide prezintă
un pericol e sențial asupra fătului. În câteva studii internaționale realizate de OMS se precizează
că alcoolul este mult mai dăunător pentru făt decât oricare alt drog. Când o femeie însărcinată
bea, în organismul fătului se acumulează alcool. Efectul toxic este extre m de mare în timpul
dezvoltării intrauterine, cauzând daune ireversibile sistemului nervos central: neuronii nu se
dezvoltă în mod adecvat, unele celule sunt distruse, altele se dezvoltă în mod anormal. Consumul
de alcool la părinți se răsfrânge negativ as upra reușitei școlare a acestor copii și mărește riscul ca
și aceștia să consume excesiv [108] .
Este important de menționat și faptul că bărbații care consumă alcool sunt mult mai
agresivi în relațiile lor conjugale. Astfel , s-a statuat că în zilele când s oții consumau alcool,
incidența agresiunilor fizice era de 3,64 ori mai mare, iar a agresiunilor verbale – de 2,19 ori mai
intens e. În majoritatea absolută a cazurilor, agresori erau bărbații. În temeiul investigațiilor
efectuate s -a constatat că acțiunile violente asupra fraților și surorilor de o vârstă mai mică se
comit de rudele de gen masculin cu vârste între 20 -30 ani și care se află sub influența alcoolului
[68].
Consumul de droguri este și el un factor criminogen important, producând efecte grave
asupra sănătății omului, determinând o anumită slăbire a rezistenței fizice și psihice a acestuia.
Conform datelor Dispensarului Republican de Narcologie, sub supravegherea medicală în cadrul
secțiilor consultative ale instituțiilor medico -sanitare publice s e află aproximativ 9000 persoane
afectate de narcomanie. Majoritatea s unt tineri, cu vârsta de până la 30 de ani, circa 90% din ei
fiind bărbați. Totodată, rămâne constant numărul minorilor și adolescenților implicați în
consumul de droguri, la evidență fi ind aproximativ 350 adolescenți, majoritatea dintre ei au
început să consume droguri în vârstă școlară [129] .
Prezența unui narcoman într -o familie se transformă în tragedie pentru aceasta, iar
creșterea numărului de consumatori de droguri în țară devine u n pericol pentru societate. Foarte
impresionante sunt cheltuielile consumatorului pentru procurarea drogurilor. Conform unor
evaluări, un narcoman cu „stagiu ” de un an și mai mult are nevo ie de 4 000 lei pe lună sau
aproape 50 mii lei anual. Dacă am lua în considerație numărul real de consumatori, cheltuielile
aproximative doar în țara noastră s -ar ridica la 250 -300 milioane dolari. Este ușor de imaginat în

86 acest context și numărul infractorilor aflați în goana obținerii sumelor pentru procurarea
drogurilor, prin furturi, jafuri, tâlharii și alte crime cupidante și cupidant -violente [38, p. 87] .
Procesele moderne de dezvoltare a criminalității și , în primul rând , a celor comise
împotriva familiei și minorilor, necesită cercetate și analizate teoretic , ținând cont de condițiile
sociale, determinantele acestora și particularitățile personale ale infrac torului și ale victimei
acestuia.
Schimbările sociale ce s -au produs în țara noastră în ultimele decenii confirmă
transformarea valorilor și viziunilor general umane. Căderea inițială a cererii de export (agravată
de căderea monedelor din regiune) trage scăderea nivelului de producție și al veniturilor (din
economia națională). Într -un asemenea caz, aceasta duce la alte scăderi ale locurilor de muncă și
ale salar iilor. Producția mai mică duce în plus la venituri mai scăzute pentru guvern, ceea ce
afectează iarăși, în mod negativ, bugetele guvernului, inclusiv programele pentru sectorul social.
Șomajul reduce salariile, iar creșterea de prețuri adăugă o solicitare în plus pentru grupurile
vulnerabile și membrlor de familie. Rețelele de securitate socială insuficiente nu pot compensa
aceste efecte, adăugând și mai multă tensiune, ba chiar, în unele cazuri, pot duce la
dezmembrarea unor familii, creând probleme social e suplimentare , cum este dezintegrarea
familiei [81].
De regulă, ca urmare a nesoluționării problemelor din domeniul politico -diplomatic,
economico -financiar sau ecologic, care direct sau indirect au efecte asupra individului și
comunității din care el fa ce parte, se declanșează criza socială, aceasta, la rândul său,
reprezentând momentul critic în care forțele interne ostile ajung la un punct de cotitură, iar
tensiunile ating cote maxime. Populația își pierde încrederea în autorități. Situația socială
existentă nu mai poate fi tolerată sau gestionată, iar o schimbare majoră și decisivă este iminentă.
O criză de acest tip este puțin probabil să aibă cauze numai din domeniul socialului, ci cel mai
adesea apare ca o consecință a unor decizii sau conjuncturi politice, economice și de mediu
proaste. Prin urmare, criza socială este o situație nou creată în viața socială, ca urmare a apariției
unor manifestări și amenințări la adresa obiectivelor sau intereselor sociale ale unei națiuni, care
afectează valorile f undamentale. Ea reprezintă un proces care, sub efectul unui eveniment social
declanșator, pune în mișcare o serie de disfuncționalități fie la nivelul unei sau unor comunități
locale, fie la nivelul comunității statale. Deși, criza socială are la bază o do ză destul de ridicată
de subiectivism, adică percepția individuală atribuită unui eveniment sau altuia, membrii unei
colectivități care se confruntă cu o criză de acest tip tind să adopte atitudini și comportament
comun. Principalii factori care pot duce l a criză socială sunt dați de recesiune economică, război,
terorism etc. În lumea contemporană, criza socială apare de regulă pe fondul recesiunii

87 economice, al incapacității economiei de a se reproduce, de a genera surse de venituri și
bunăstare sau al înd atorării excesive [14, p. 28] .
Potrivit unor cercetări sociologice din anul curent , în Republica Moldova se atestă cel
mai mic nivel al „optimismului social” din ultima perioadă. Din numărul celor intervievați (1491
oameni din 12 regiuni) doar 75 consider ă că Moldova merge în direcția corectă, atunci când 85%
sunt de altă părere. Un nivel atât de mic a fost doar la începutul secolului, după criza financiar –
economică din anul 1998. Totodată, nouă din zece respondenți sunt nemulțumiți de situația
social -econ omică, 62% sunt foarte nemulțumiți. 2/3 din respondenți nu sunt mulțumi ți de nivelul
de trai și doar 12% sunt mulțumiți. Printre problemele principale care preocupă cetățenii,
respondenții au numit sărăcia – 54%, prețurile – 49%, corupția – 47%. Nemulțumir ea față de
această situație a dus la faptul că circa 2/3 din respondenți sprijină acțiunile de protest din partea
populației [82].
Evident că diminuarea optimismului social nu poate rămâne fără repercusiuni, favorizând
sporirea nivelului criminalității, în general, și a celei contra familiei și minorilor, în mod special.
Astfel, potrivit sondajelor sociologice realizate pe parcursul anilor 2008 -2015 , optimismul social
s-a aflat într -o diminuare continuă, iar numărul infracțiunilor, potrivit datelor Birou lui Național
de Statistică, a crescut treptat de la 24788 în 2008 la 39800 în 2015. Referitor la actele de
violență în familie în 2010 au fost înregistrate 24 cazuri , iar în 2015 – 2283 cazuri [15].
Cu siguranță putem spune că diminuarea optimismului socia l nu este singura cauză care
generează criminalitatea, la acestea raportându -se și alterarea climatului din unele familii datorită
nefundamentării pe principii morale, deosebirilor psiho -fizice, cultural -educative ori
nemulțumirilor de ordin material, care au generat neînțelegeri între soți și stări tensionate ,
agrav ându -se treptat și degener ând în crime. Constatăm că pe fonul acestor probleme a crescut și
numărul infracțiunilor în care sunt implicate persoane din cadrul aceleiași familii.
Potrivit unor st udii, în majoritatea cazurilor între inculpați și persoanele agresate existau
relații de rudenie (29 cazuri) sau de concubinaj (11 cazuri), iar în altele erau prieteni, cunoscuți,
vecini sau colegi (56 cazuri). Numai în 13 cazuri persoanele agresate au fos t acostate de
inculpați, fără a fi existat anterior vre -o relație de cunoaștere între aceștia [38, p. 73] .
Un alt studiu , de asemenea , pune în evidență faptul că o parte considerabilă a
infracți unilor de violență este determinată de relațiile tensionate co mplicate din familie [7],
fiecare al patrulea omor și fiecare a treia vătămare corporală gravă săvârșindu -se în familie,
victimele, de regulă , fiind femeile. De obicei, conflictele conjugale au loc din cauza lipsei iubirii
conjugale; diferenței prea mare d e nivel intelectual, de cultură, de tradiții, de opinii, de medii de
origine; incompatibilității de caractere, de personalitate, de sisteme de așteptări; dezacordului

88 sexual , dezacordului în rolurile conjugale, dezacordului asupra rolurilor parietale; pasi unii
exclusive a unuia dintre parteneri; reproșului permanent, rostit sau perceput doar din
comunicarea nonverbală; căsătoriilor precoce și căsătoriilor forțate; bolii mintale a unuia dintre
parteneri; problemelor de loc, de mediu, de relații exterioare; d ificultăților socioprofesionale ale
unuia dintre parteneri etc. [130, p. 322]
Neînțelegerile în familie și incapacitatea soților de a -și tempera emoțiile degenerează de
multe ori în acțiuni de violență. De ex emplu, E.V., aflându -se la domiciliul său din mu n.
Chișinău, or. Durlești, unde locuia împreună cu fosta soție , E.M. , și copii minori , G.D. și E. D. ,
în urma conflictului verbal inițiat cu fosta soție i -a aplicat ultimei multiple lovituri cu pumnii în
regiunea feței și corp ului, a tras -o de păr, cauzân du-i astfel vătămăr i corporale și suferințe
psihice [5].
Este important de menționat și faptul că 75 la sută din omoruri în familie au fost comise
de bărbați. O parte considerabilă , 42 la sută din aceste femei , au fost victimele soțului, ale
fostului soț, concubinului, fiului, tatălui sau fratelui lor. Numai în 2 la sută din cazuri bărbații au
ajuns victime ale soțiilor sau concubinelor lor [72].
Iată un exemplu de violență în familie în care victima este bărbatul: în rezultatul unei
neînțelegeri între soți s-a iscat o ceartă însoțită de violență fizică. În cele din urmă victimă a
devenit soțul care încercând să -și lovească soția a rămas fără un deget la mână, acesta fiind
strivit cu dinții soției [10].
Rolul familiei trebuie studiat în toată complexitatea i nfluențelor și reacțiilor pe care
climatul familial îl produce asupra minorilor, fără a ne îndoi nici o clipă că influența acesteia în
formarea modelului de comportament. Educația permanentă transferă familiei un rol esențial ,
deoarece producția intelectua lă poate să se desfășoare la domiciliu, în prima școală a copilului, în
celula informațională, copiii fiind îmbogățiți în mod organic în acest sistem.
Rolul familiei, însă, nu trebuie exagerat, viața demonstrându -ne că nu toți copiii
provenind din familii de „proastă calitate ” evoluează spre comportamentul criminal. Unii din ei
obțin succese remarcabile pe tărâmurile științei și vieții sociale, găsind resurse de a interveni cu
forțe ieșite din comun în acțiuni de natură cu totul opusă modelului negativ ofe rit de părinți [38,
p. 74] .
Factori determinanți ai infracțiunilor contra familiei și minorilor sunt condiționați de
caracterul sp ecific al relațiilor de familie (adică caracterul interpersonal). Cercetările
criminologice moderne asociază cauzalitatea crim inalității intrafamiliare cu disensiunile dintre
soț și soție, precum și imposibilitatea de a rezolva aceste contradicții. O mare importanță este
acordată componentei emoționale a cauzalității comportamentului infracțional în familie, ca , de

89 exemplu , form ula pasiunii de dragoste [1, p. 294] . Un rol deosebit îl au și condițiile etno –
culturale ce determină particularitățile socio -demografice și cultural -naționale și care afectează
socializarea timpurie și ulterioară de personalitate [21, p. 332] .
Un factor nu mai puțin important care favorizează criminalitatea din țara noastră este
declinul trist al normelor morale , scăderea moralității în unele grupuri sociale, care joacă un rol
semnificativ în producerea criminalității. Actualmente , cultura spirituală și m orală a societății
noastre sunt departe de ideal. După cum menționează unii criminologi, î ntr-o epocă a civilizației
tehnologice, numit secolul emancipării și eliberării, oamenii de fapt sunt îndepărtați și eliberați
de principiile moralității, de normele morale, de vocea propriului simț omenesc [170, p. 124 –
125].
Omenirea a intrat într -o criză morală de peste un secol. Disciplina colectivă a pierdut din
substanța autorității sale tradiționale. Unele reguli morale au încetat să se mai impună, fără ca
altele „mai bune ” să le ia locul. Dimpotrivă, în vidul creat au năvălit patimile, viciile, dezmățul,
corupția, delațiunea etc., care creează falsa și periculoasa iluzie a fericirii , asemenea substanțelor
psihotrope ce distrug viața după un scurt timp de administrare. Drogurile au năvălit în rândul
tineretului, al studenților și al elevilor. Autoritatea publică se dovedește neputincioasă, cu toate
acțiunile ce le întreprinde pentru s târpirea traficului de droguri și pentru „asanarea ” vieții
tinerilor căzuți în robia dependenței de aceste otrăvuri ale sufletului și trupului [107] . De notat că
această situație nu este specifică doar pentru R epublica Moldova, țările din vecinătate
confru ntându -se cu acel eași probleme. În plus, ultimii ani șochează țara noastră cu reflecțiile
cultur ii și legislați ei altor state, numite „civilizate”, care permite căsătoria între persoane de
același sex și chiar perfectarea juridică a adopțiilor de copii în familii „gay”.
S-a schimbat spre o direcție greșită viziunea populației cu privire la valorile moral –
spirituale, atitudinea față de normele de drept și cutumiare, față de ce ea ce este permis și interzis.
Ca un defect semnificativ în cultura comportamental ă, ar trebui remarcat, în opinia savantului rus
M. Babaev, dorința de a folosi căi și mijloace de auto -afirmare, demonstrare și impunere a
dreptății personale, bazate pe cultul forței fizice, înșelăciunii, abuz ului de putere sau a altor
mijloace de umilir e sau chiar de provocare a suferinț ei altor persoane [154, p. 69] . Spre
exemplu, activitatea infracțională a lui E.G. , prevăzut ă de art.2011 alin.(3) CP, violența în familie
după indicii calificativi: „ acțiunea intenționată manifestată fizic, comisă de un membru al
familiei asupra altui membru al familiei, care a cauzat vătămarea gravă a integrității corporale
sau a sănătății ”, a fost determinată de impunerea dreptății personale, bazată pe cultul forței
fizice, aplicându -i surorii sala, M.G. , o lovitură cu cuțitul în regiunea hemitoracelui drept și

90 cauzându -i vătămări corporale grave periculoase pentru viață, sub formă de plagă tăiată -înțepată
penetrantă a hemitoracelui drept [6].
Sufocat de aglomerațiile citadine, pierdut în trepidația infernală megalopolis eică, unde
însăși siguranța vieții se clatină, în orice clipă putând surveni un accident, o agresiune, o tâlhărie
sau o crimă, pedepsit la un anonimat cenușiu cu stingerea treptată a căldurii adevăratei vieți
sociale pe măsura creșterii complexității socie tății, condamnat la alegerea și exercitarea acelei
profesiuni „ce se caută ”, chiar dacă este contrarie chemării sale lăuntrice, omul modern este lipsit
de trăirea înaltelor virtuți. Sărăcit fără să vrea de credința în valori absolute, el trăiește aruncat
dintr-o parte într -alta de impresiile de moment, singurele pentru care mai are răgazul prețuirii în
necurmata sa luptă cu „materialitatea ” tiranică a cerințelor existenței cotidi ene. Puterea de a trăi
intens viața cu toate bogățiile ei spirituale, culturale se stinge văzând cu ochii, aneantizându -se
până la blazarea totală, până la vacuitatea sufletească, până la atrofierea acelor senzori ai
frumosului înnăscuți prin creația divină, până la dispariția liniștii sufletești și a capacității de
meditație. Epoca modernă inaugurată cu atâta entuziasm și putere de creație de giganții
Renașterii, dă astăzi semne îngrijorătoare de decadență spirituală, de criză morală. Intrat în
istoria modernă cu încredere nemărginită în capacitatea sa vitală, în vocația sa de „demiu rg” al
marilor valori ale culturii um ane, omul contemporan dezabuzat cu iluziile sfărâmate este stăpânit
de forțe inumane, pe care el însuși le -a dezlănțuit asemenea ucenicului vrăjitor și acum îl
împresoară și îl amenință din toate părțile. Triumful omulu i natural, ajuns astăzi explorator
temerar al stelelor și lunii, asupra omului spiritual, conduce, dacă nu este stăpânit și așezat pe o
treaptă nehegemonică, acolo unde meritul să fie recunoscut, nu poate apăra omul modern de răul
lumii căzute în haos, nu poate evita neobarbarizarea ei [107] .
Idealurile noi care vin să înlocuiască idealurile morale tradiționale nu sunt acceptate de
practica obișnuită de recunoaștere a lor, dimpotrivă, acestea mărturisind despre instaurarea unei
anomii [200, p. 99] . Distru gerea criteriilor morale fiecărei sfere a vieții sociale și a fiecărui
individ este posibilă prin manifestări cr iminale. Decăderea principiilor tradiționale în toate
domeniile generează în societate o atmosferă amorală absolut intolerabilă, creează cel m ai fertil
teren pentru criminalitate [178, p. 243] .
Influența crizei morale în comiterea infracțiunil or contra familiei și minorilor este
exprimată în mai multe moduri. O manifestare importantă a imoralității populației poate fi
considerată nerespectarea drepturilor și libertăților omului, mai ales a celor ce se referă la
inviolabilitatea libertății și integrității sexuale. Neînțelegerea sentimentului de rudă, rudă de
sânge sau rudă apropiată care necesită o protecție specială, neînțelegerea statutului so cio-juridic
specific al acestuia, înseamnă lipsa mecanismelor interne de dirijare și reținere a orientărilor

91 antisociale în privința acestei persoane. În plus, starea de anomie este însoțită de o scădere bruscă
a pregătirii și culturii juridice. În condiț iile dezintegrării morale a populației, la unificarea
valorilor morale contribuie legea, „în care este reflectată experiența omenirii de percepție a
criminalității ca pe o expresie extrem de imorală ” [204, p. 280] .
În funcție de relațiile dintre membrii familiei și a multiplilor factori sociali ce determină
infracțiunile contra familiei și minorilor, ar trebui remarcate circumstanțele care contribuie la
manifestarea celor mai odioase infracțiuni, și anume incestul, la ele atribuindu -se următoarele:
1. Vi olența sexuală împotriva unei rude este probabilă deoarece violatorul are mai multă
putere decât victime le sale. Evident că această putere este folosită pentru obținerea sentimentelor
și senzațiilor necesare infractorului.
2. Probabilitatea incestului creș te pe măsura maturizării victimei, deoarece sporește
insatisfacția sexuală a violatorului.
3. Dacă incestul se produce împotriva fiicei, surorii, nepoatei (forma cea mai des
întâlnită), un rol important îl are atractivitatea naturală a victimei, care este condiționată de
proximitatea emoțională. Se distruge structura emoțională a relației. Astfel de cazuri au loc de
multe ori pentru că există acordul reciproc sau sunt provocate chiar de către victimă. Cu toate
acestea, în cazul incestului, ca și în cazul o ricărei agresiuni sexuale, partea vătămată va fi
examinată ca victimă.
4. Impulsurile sexuale pot fi accelerate sub influenta băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
5. Factorii externi, de asemenea, pot contribui la încălcarea mecanismelor de reținere a
poftelor sexuale, cum ar fi, de exemplu, situația când autorul este singur cu victima și aparent
totul este perfect (părinte, tutore, însoțitor).
6. De notat că incestul rareori începe cu relații sexuale. Mai întâi de toate, infractorul
optează pentru cont actul emoțional cu victima.
7. Unul dintre cei mai importanți factori ai incestului este atitudinea pasivă a mamei
victimei cu privire la incest. Neimplicarea sa provoacă distrugerea bunei dezvoltări a victimei
(mai ales în cazul în care victima este un c opil). Mama încearcă să înlăture din mintea ei
lucrurile evidente, încearcă să nu observe ceea ce se întâmplă. Copilul vede acest comportament
ca o trădare a unei persoane apropiate.
Se observă tendința de inducere în conștiința populației a unor elemente din subcultură
criminală. Cele mai periculoase manifestări de acest gen sunt apariția așa -numitelor „elite”
criminale. Unii indivizi care dețin puterea (politică, financiară) consideră că le este permis să dea
dovadă de cinism, cruzime, imoralitate în rapo rt cu societatea, în general, și membrii familiilor
lor, în mod special. Aceste forțe nu doar că nu sunt interesate în combaterea eficientă a

92 criminalității, dar, de asemenea, sunt strâns corelate cu acestea.
Elucidând factorii socio -morali ai criminalităț ii contra familiei și minorului constatăm că
săvârșirea infracțiunilor de acest tip trebuie abord ată concomitent și ca o sursă a dominării în
societate a stării de imoralitate.

2.3. Personalitatea infractorilor care comit infracțiuni contra
familiei și m inorilor

Evoluția istorică a criminologiei ne dovedește că cele mai acute discuții au fost și sunt
purtate pe marginea problemei celor care comit infracțiuni. În funcție de condițiile social –
istorice, necesitățile practice și nivelul dezvoltării științei , problema în cauză se aborda în mod
divers prin prisma soluționării unui șir de probleme, cum ar fi: importanța cunoașterii
personalității infractorului, care este rolul acesteia în geneza infracțiunii, cum de influențat
asupra ei pentru neadmiterea fapte lor infracționale etc. De menționat că identificarea și
cunoașterea acestor aspecte au o însemnătate esențială pentru procesul prevenirii și combaterii
criminalității [87, p. 86] .
În literatura de specialitate, prin personalitate a infractorului se are în vedere persoana ce
a comis o infracțiune în virtutea orientării sale antisociale, însoțită de o serie de însușiri social –
negative, care, în interacțiune cu unii factori externi, influențează asupra caracterului
comportamentului criminal [187, p. 82] .
Omul este purtătorul real al tuturor trăsăturilor și relațiilor importante ale mediului social
în care își desfășoară activitatea vitală. În legătură cu acest fapt, criminologul rus Iu. Antonean
menționa că societatea reprezintă nu doar condiții externe pentru om, în conformitate cu care el
trebuie să -și construiască activitatea; aceste condiții poartă în sine motive și scopuri, surse și
metode ale activității lui [150, p. 9] . În cazul în care este vorba despre comiterea infracțiunii,
oricum omul continuă să răm ână personalitate și membru al societății, chiar dacă conduita sa nu
corespunde rigorilor sociale impuse.
În procesul studierii specificului oricărui tip de infracțiune, problema personalității
infractorului este foarte importantă, de aceasta preocupându -se mai mulți oameni de știință din
diverse domenii – psihologi, criminaliști, specialiști în domeniul dreptului penal și a dreptului
procesual penal [151, p. 32] , criminologi etc. În cele din urmă, conceptul de „personalitate a
infractorului” reprezintă un instrument științific care permite aprofundarea cunoștințelor despre
originile comportamentului criminal.

93 În acest context, susținem opinia profesorului Gh. Gladchi, care constată că personalitatea
infractorului este unul din componentele principale ale ob iectului de cercetare al criminologiei.
Criminologii studiază personalitatea infractorului din perspectiva relevării rolului ei în etiologia
actului infracțional și utilizării posibilităților de influențare asupra acesteia pentru a nu admite
repetarea acți unilor infracționale. Din punctul de vedere al criminologiei anume personalitatea
infractorului poartă în sine cauzele săvârșirii infracțiunii, este veriga principală a întregului
mecanism al comportamentului criminal, iar acele particularități ale ei care generează un astfel
de comportament trebuie să formeze obiectul nemijlocit al profilaxiei [71, p. 231] .
Referindu -ne la noțiunea de „persoană” ca ființă umană, aceasta este definită ca o unitate
indisolubilă a elementelor sociale și biologice care o carac terizează. În ceea ce privește conceptul
de „personalitate”, acesta include doar anumiți indicatori sociali specifici. Astfel, personalitatea
reprezintă aspectul social al omului, adică, în mod direct, rezultatul real a ceea ce el a devenit în
procesul de dezvoltare socială, de formare și de activitate în societate. Fiecare personalitate
constituie o expresie a proprietăților sociale semnificative, forma individuală de reprezentare a
modului de viață și relațiilor spirituale ale societății. Toate acestea s unt concentrate în conștiința
umană și, ulterior, sunt determinate de formarea personalității în sfera socială.
Omul este un sistem biosocial. Proprietățile biologice și psihice, fără interacțiunea cu
condițiile de educație și anumite situații critice, su nt neutre sub aspect criminologic. Unele dintre
acestea, în interacțiune cu situațiile criminogene, pot deveni factori psihologi care favorizează
comiterea infracțiunii, orientând persoana spre un comportament criminal, cum ar fi, spre
exemplu, cel cu cara cter violent -sexual. Astfel, anomaliile genetice pot deveni fundamentul
organic al tulburărilor psihice, iar acestea din urmă, în interacțiune cu diferiți factori
criminogeni, dinamizează și orientează săvârșirea diferitor categorii de infracțiuni [159, p. 60].
Personalitatea reprezintă calitatea socială a omului, care nu se dobândește din momentul
nașterii, ci se formează în procesul relațiilor sociale, fiind un produs al socializării individului. În
același timp, omul este un produs al unei duble determi nații, deoarece natura sa este biosocială.
Biologicul include legăturile genetice ale omului și se află în raport de subordonare față de
relațiile sociale. Bineînțeles, trăsăturile sociale integrează și particularitățile de natură biologică,
inclusiv psiho logică, din care considerente acestea nu dispar și nu sunt „excluse” din esența
socială a personalității [87, p. 87] .
Formarea personalității infractorului are loc în mediul criminal, care reprezintă un sistem
stabil de interacțiune a diferitor categorii de cetățeni cu orientare antisocială, unde funcționează
normele neformale, inclusiv comportamentul ilicit. Acest sistem formează o anumită ideologie

94 criminală, care include un set de valori morale, etice și chiar filozofice ce justifică criminalitatea
și componentele de bază ale subculturii mediului în cauză [198, p. 17] .
Mediul criminal este un sistem stabil de interacțiune a diferitor categorii de cetățeni cu
orientare antisocială, în cadrul căruia funcționează normele neformale, inclusiv comportamentul
ilicit [183, p. 280] . Acesta formează o ideologie separată ce se distinge printr -un set de idei
morale, „juridice”, etice și filozofice, care „justifică” criminalitatea și fundamentează elementele
subculturii acestui mediu [198, p. 17] . Totodată, respectivu l mediu neformal constituie o rezervă
solidă a fenomenului criminal, inclusiv o temelie favorabilă pentru crearea și existența grupurilor
infracționale cu orientare criminală diferită [166, p. 8] .
Personalitatea infractorului se caracterizează nemijlocit prin prisma elucidării
particularităților de natură socială ale individului care a săvârșit infracțiunea. Prin urmare,
conceptul de „personalitate a infractorului” include nu doar datele social -demografice (vârsta,
situația familială, studiile, funcția de ținută, locul de muncă, profesia, situația materială etc.), dar
și particularitățile psihofiziologice, cum ar fi starea de sănătate, comiterea infracțiunii în stare de
ebrietate, caracterul și temperamentul etc. Juriștii autohtoni remarcă faptul că persona litatea
criminalului constă din ansamblul trăsăturilor, particularităților bio -psiho -sociale cu un înalt grad de
stabilitate ce caracterizează persoana care a săvârșit o infracțiune [27, p. 28] . În acest context, este
importantă aprecierea nivelului de săn ătate fizică și psihică a persoanei, întrucât în rândul celor
care comit infracțiuni grave contra familiei și minorilor este destul de înaltă cota persoanelor
care suferă de diverse anomalii psihice.
Caracteristicile și interacțiunile personalității infrac torului cu mediul social au atras de
mai mult timp atenția cercetătorilor, fapt care a condiționat necesitatea studierii factorilor
subiectivi determinanți ai comportamentului criminal, cunoașterea cărora îi corespunde o
abordare mai calitativă a analizei factorilor obiectivi determinanți ce au o influență asupra
formării personalității infractorului [115, p. 60] .
Infractorul ca personalitate se deosebește de alte persoane prin faptul că acesta a comis o
infracțiune datorită viziunii sale antisociale, a ati tudinii negative față de interesele publice.
Aspectul social al infractorului este un proces, la baza căruia sa află transformarea
relațiilor sociale „externe” în structură „internă” a persoanei: necesitățile, interesele, scopurile,
opiniile, orientările e tc. [115, p. 60]
O caracteristică definitorie a personalității infractorului o constituie totalitatea trăsăturilor
și însușirilor negative ale acesteia. Însă, trebuie de menționat faptul că acestea nu se reflectă
întotdeauna în fapta infracțională a indiv idului pe parcursul întregii sale vieți. Din acest punct de
vedere, omul poate fi considerat infractor doar după ce a comis o infracțiune. Sub aspect

95 juridico -penal, putem vorbi despre personalitatea infractorului doar atunci când instanța de
judecată s -a pronunțat printr -o sentință motivată asupra vinovăției persoanei care a comis
infracțiunea. În ceea ce privește limitele existenței personalității infractorului, acestea sunt strict
determinate de către lege și încetează a fi valabile din momentul ispășiri i pedepsei și stingerii
antecedentelor penale.
Indiferent de sursa de inspirație, majoritatea teoriilor asupra personalității criminale pun
în evidență ca trăsătură de bază a acesteia orientarea antisocială .
Literatura de specialitate, analizând conceptul de orientare antisocială a infractorului, ca
trăsătură dominantă a personalității acestuia [132, p. 141] , o pune în principal pe seama
contradicțiilor dintre individ și propria sa natură. Se menționează chiar trei astfel de raporturi
contradictorii: 1) ra porturile contradictorii ale omului cu natura, în planul infrastructurii
societății; 2) raporturile contradictorii dintre oameni, grupuri, clase, comunități și 3) raportul
omului cu propria sa natură [70, p. 167] .
În timp ce primele două categorii de rap orturi vizează relațiile dintre individ și
colectivitate – deci, vizează gradul de socializare și contradicțiile ce se pot naște la nivel micro
sau macrosocial, cea de -a treia privește, credem mai ales dificultățile de adaptare de ordin
individual.
În cee a ce privește dezvoltarea omului, inclusiv a criminalului, primul aspect care se pune
în discuție este acela al factorilor (a cauzelor) acestora. Problema dezvoltării criminalului a fost
cercetată de majoritatea școlilor și concepțiilor din criminologie, c u mențiunea că rezolvarea
științifică a acesteia a fost unilaterală și simplificată. Astfel, concepțiile biologice s -au cantonat
pe factorii biologici, concepțiile sociologice, pe factorii sociologici, iar cele psihologice pe
factorii psihologici. Cu timpu l, s-a ajuns la mai mulți factori, dar care, ulterior, s -au redus la doi,
și anume: factorii individuali și sociali sau de mediu [117, p. 155] .
Persoana criminalului depinde de înzestrarea ereditară, dar, într -o mare măsură, ea
depinde și de condițiile de formare și dezvoltare socială, adică de condițiile de mediu. Prin
ereditate se transmit anumite predispoziții, un fel de tipare care trebuie completate cu un anumit
conținut. Omul se naște cu anumite nevoi și tendințe (foame, sete, sociabilitate, combatere a
pericolelor etc.) cu anumite predispoziții de cunoaștere (memorie, gândire etc.) care, pentru
ajungere le dezvoltarea lor, au nevoie de condițiile social -culturale oferite de lumea exterioară
[65, p. 92] .
În general, cel mai des infracțiunile sunt comi se de către persoane cu vârsta cuprinsă între
18 și 40 de ani (aproximativ 60 -70%). O intensitate sporită a activității criminale este
caracteristică preponderent persoanelor cu vârsta cuprinsă între 23 și 29 de ani.

96 Persoanele care săvârșesc infracțiuni contra familiei și minorilor se divizează condițional
în infractori adulți și infractori minori.
Infractorilor adulți le sunt caracteristice următoarele trăsături [188, p. 493] :
a) perturbarea dezvoltării psihologice, intelectuale și morale;
b) manifestarea pub lică a disprețului față de normele obișnuite de comportament
acceptat de întreaga societate;
c) cultivarea unor relații ostile în raport cu rudele, apropiații și chiar cu unele persoane
întâmplătoare;
d) desfrâul sexual și diverse tulburări de natură sexuală;
e) absența experienței pozitive de viață familială;
f) conformarea la obiceiurile și tradițiile negative de consum a băuturilor alcoolice,
drogurilor, precum și practicarea jocurilor de noroc;
g) refuzul de a munci, practicarea vagabondajului și a cerșetoriei;
h) manif estarea sistematică, inclusiv în situațiile neconflictuale, a răutății, răzbunării,
vulgarității și a comportamentului violent;
i) crearea fără motiv a situațiilor de conflict, certuri frecvente cu apropiații, terorizarea
membrilor familiei.
De asemenea, prin tre trăsăturile de personalitate tipice acestei categorii de infractori se
mai constată instabilitatea emoțională a comportamentului, lipsa inhibiției interne, reacția
inadecvată la anumiți factori externi. Totodată, la o parte semnificativă din infractori este
pronunțată lipsa de voință, sugestionabilitatea sporită și predispoziția spre influențe negative din
exterior.
De regulă, subiect al infracțiunilor contra familiei și minorilor poate fi orice persoană
fizică responsabilă care a atins vârsta de 16 ani . Totodată, în majoritatea cazurilor, infracțiunile
contra minorilor pot fi comise doar de persoane adulte care au împlinit vârsta de 18 ani: incestul
(art. 201 CP), abuzul părinților și altor persoane la adopția copiilor (art. 205 CP), traficul de copii
(art. 206 CP), scoaterea ilegală a copiilor din țară (art. 207 CP), atragerea minorilor în activitate
criminală sau determinarea lor la săvârșirea unor fapte imorale (art. 208 CP), pornografia
infantilă (art. 208¹), recurgerea la prostituția practicată de u n copil (art. 208²), atragerea minorilor
la consumul ilegal de droguri, medicamente și alte substanțe cu efect narcotizant (art. 209 CP).
În ceea ce privește infracțiunea de divulgare a secretului adopției (art. 204 CP), aceasta poate fi
comisă atât de căt re un subiect special – persoana responsabilă pentru păstrarea în taină a faptei
de adopție, cât și de către oricare altă persoană.

97 Din punct de vedere statistic, este constatat faptul că o mare parte din infracțiunile contra
familiei și minorilor se comit în interiorul familiei. Acest gen de infracțiuni implică violență, au
un caracter continuu și o latență sporită. La rândul său, violența aplicată poate fi de ordin fizic,
moral sau sexual. În unele cazuri, toate aceste forme de violență au loc simultan. E xistă și cazuri
de viol asupra copiilor, însoțite de bătăi și tortură asupra victimei din partea părinților adoptivi,
iar, uneori, săvârșirea acestor infracțiuni are loc cu încuviințarea mamei sau chiar în prezența ei.
Deși societatea modernă tratează copi ii ca membri ai săi cu drepturi egale, fapt prevăzut
și de legislație, totuși, unele date ale studiilor efectuate arată că infracțiunile comise de către
adulți împotriva minorilor continuă să crească constant în Republica Moldova, dar și în alte state
ale lumii.
La formarea personalității, influența familiei asupra individului are loc practic din primele
zile de viață, fiind prezentă, de regulă, în anii juvenili – perioadă deosebit de importantă în
procesul dezvoltării sociale a personalității care se păstr ează pe parcursul întregii vieți. Sistemul
valoric dominant în familie și stereotipurile de comportament se asimilează temeinic de către
membrii săi datorită contactelor reciproce permanente.
În acest context, unii autori, printre care și V. Bujor, susțin că apariția și dezvoltarea
comportamentului infracțional este determinat atât de structura externă a familiei (numărul
membrilor, sexul copiilor, ordinea nașterii lor), cât și de structura internă (psihologică) [27, p. 81] .
Specificul și necesitatea educăr ii în familie constă, în primul rând, în faptul că ea este
mult mai emoțională după caracterul său, ca oricare alta, deoarece se realizează prin afecțiunea
părintească față de copii și sentimentele lor de răspuns (atașament, încredere). Copilul, îndeosebi
la vârsta fragedă, este mult mai predispus la influența familiei decât la oricare alta. Anume în
familie el, în mod involuntar, caută și trebuie să găsească protecție și încredere în sine, precum și
rostul său în viață. Familia inițiază permanent copilul c u viața socială și, de aceea, lărgește
treptat orizontul și experiența sa. Dacă acest lucru nu se întâmplă, persoana se înstrăinează de
societate și valorile sale. Ea tot mai puțin poate influența comportamentul ei.
În calitate de circumstanțe care contrib uie la deformarea personalității în perioada
copilăriei se evidențiază un complex larg de factori cum ar fi: răspândirea formelor social –
negative de conduită în familie, lipsa afectivității între părinți și copii, lipsa controlului asupra
acțiunilor copiil or etc. Normele de comportament care predomină în familie determină în acest
caz tonul emoțional al relațiilor între familie și copii: față de majoritatea adolescenților din astfel
de familii cerințele pedagogice sunt înaintate prin certuri și scandaluri. Ulterior, modelele de
comportament deprinse în familie sunt transferate în mediul extern [20, p. 152] .

98 Cercetările criminologice realizate și practica organelor de drept dovedesc că
interdependența dintre deficiențele educației din familie și comportamentu l ilicit este
caracteristică nu numai minorilor dar și persoanelor mature. Astfel, impactul familiei se
manifestă sub două aspecte: 1) influența pedagogică, educațională în scopul formării la copil a
anumitor principii morale și modalități de conduită; 2) influența spontană asupra persoanei a
modului de viață care este tipic familiei date [71, p. 96] .
Astfel, familia de naștere este de mare importanță pentru formarea și dezvoltarea
acestuia, studiindu -se pe multiple planuri. Un prim -plan privește nivelul so cio-economic sau
categoria socială de proveniență a criminalului. Din datele statistice rezultă că cei mai mulți
infractori provin din familii modeste, fapt ce este valabil atât pentru minorii primari și recidiviști,
cât și pentru recidiviștii adulți. Dezo rganizarea căminului familial și influența ei criminologică
este foarte mult cercetată în criminologia modernă. S -a constatat că 40% dintre delincvenți
provin din familii disociate [117, p. 157] .
Influența negativă a mediului familial asupra formării perso nalității, deformarea sa
profesională poate fi destul de profundă, fiind realizată pe diferite căi. În același timp, excluderea
subiectului din sfera contactelor de familie este extrem de nedorită. Familia îndeplinește funcții
importante în activitatea ind ividului. Lipsa familiei, atât pentru copii cât și pentru maturi, este un
factor care sporește receptivitatea persoanei față de influențele negative. De aceea, în plan
profilactic se impune necesitatea nu doar a stabili familiile vulnerabile, dar și a core cției în
interiorul relațiilor de familie.
Așadar, rolul familiei trebuie studiat în toată complexitatea influențelor și reacțiilor pe
care climatul familial îl produce asupra minorilor și fără a se ignora nici o clipă că influența
acesteia în formarea mod elului de comportament este precumpănitoare, intervenind într -o
perioadă de plasticitate externă a personalității, având un caracter de intervenție aproape
permanent și venind de la persoane de autoritate morală și afectivă maximă.
Și, cu toate acestea, ro lul acestei influențe nu trebuie exagerat, experiența comună
demonstrând – în suficient de numeroase cazuri – că nu toți copiii provenind din familii de
proastă calitate evoluează spre comportamentul criminal, unii din ei găsind chiar resurse de a
interven i cu forțe ieșite din comun în acțiuni de natură cu totul opusă modelului negativ oferit de
părinți [70, p. 177] .
Statistica oficială denotă că copiii abuzați de către părinții săi au unele trăsături distincte:
neajunsuri fizice, invaliditate sau rețineri în dezvoltare, maniere proaste, caracter dificil,
dificultăți de comportament care reamintesc părintelui despre omul important din viața sa căruia
îi provoacă suferință și durere.

99 Copiii cu rețineri în dezvoltare și copiii cu comportament dificil formează grupul de risc
sporit care poate fi abuzat. Acest fapt creează situații de tensiune în familie, deseori asociază
părinții cu copilăria lor, provoacă sentimentul incapacității parentale, ceea ce, la rândul său,
poate genera diverse reacții inadecvate din pa rtea părinților, exprimate prin violență asupra
copilului și neglijarea constantă a acestuia.
Comportamentul agresiv al părinților față de copii poate fi întâlnit nu doar în familiile
unde sunt prezente abaterile de la educația familială și predomină viole nța fizică asupra copiilor.
În familiile înstărite, spre exemplu, comportamentul agresiv al părinților față de proprii copii, de
asemenea, există, și se caracterizează prin predominarea violenței psihice (emoționale) și
cruzimii morale.
Din punct de vedere criminologic, este constatat că cele mai periculoase infracțiuni
comise de către adulți sunt legate de atragerea minorilor în diverse activități criminale sau
determinarea lor la săvârșirea unor fapte imorale, traficul de copii și implicarea acestora în
practicarea prostituției, precum și atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri,
medicamente și alte substanțe cu efect narcotizant. De menționat că doar în 10 -15% din cazurile
de instigare a minorilor la comiterea diferitor fapte infracționale sau im orale sunt implicate
femeile. Totodată, pentru femei este caracteristic faptul că acestea conving deseori minorii să
practice prostituția, cerșetoria și să consume băuturi alcoolice sau droguri.
Aproximativ 40 -50% din persoanele care instigă și organizează implicarea minorilor în
activități criminale au vârsta cuprinsă între 20 și 35 de ani, iar majoritatea acestora sunt orășeni.
Deseori, minorii sunt îndemnați să practice prostituția de către rudele apropiate, inclusiv
de părinții acestora, sau de către pr ieteni, sub pretextul interesului financiar și îmbunătățirii
situației familiare în urma viciului practicat.
În 40 -50% din cazurile infracțiunilor contra minorilor săvârșite de femei, mai ales de
mame, se constată recurgerea la violența fizică față de copi i, inclusiv vătămări corporale soldate
cu decesul victimelor.
Capitolul VII din partea specială a Codului penal al Republicii Moldova incriminează o
serie de infracțiuni contra minorilor, ai căror subiecți pot fi doar adulți:
1) divulgarea secretului adopție i (art. 204);
2) abuzul părinților și altor persoane la adopția copiilor (art. 205);
3) traficul de copii (art. 206);
4) scoaterea ilegală a copiilor din țară (art. 207);
5) atragerea minorilor în activitate criminală sau determinarea lor la săvârșirea unor
fapte imor ale (art. 208);

100 6) pornografia infantilă (art. 208¹);
7) recurgerea la prostituția practicată de un copil (art. 208²);
8) atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente și alte substanțe cu
efect narcotizant (art. 209).
În ceea ce privește minorii c are comit infracțiuni contra altor minori, trebuie de remarcat
faptul că actele ilicite pot fi generate de următorii factori:
a) presiuni asupra personalității și redistribuirea sferelor de influență într -un grup
neformal;
b) conflictele interpersonale;
c) comporta ment sexual incorect.
De regulă, minorii comit infracțiuni contra rudelor sau contra persoanelor foarte
apropiate. Deseori, aceste infracțiuni sunt legate de provocarea daunelor fizice și, de regulă, au
un caracter impulsiv. Astfel, conflictul poate izbucn i brusc și tot atât de brusc poate fi încheiat.
Infracțiunile contra familiei și minorilor săvârșite de către minori reprezintă o dovadă a
violenței în familie, întrucât copiii, nimerind în stradă, sunt nevoiți să lupte pentru existență fără
să aștepte vre -un ajutor.
Subestimarea fenomenului violenței are loc atât la nivel individual și comunitar, cât și la
nivelul societății. Disciplinarea prin pedepse fizice și umilitoare este adesea percepută ca fiind
normală, în special atunci când nu are ca rezultat o vătămare „vizibilă” sau de durată. Deși în
Republica Moldova pedeapsa corporală a copiilor este pedepsită prin lege, datele studiilor din
2014 ne demonstrează că 48% din copiii cu vârsta cuprinsă între 2 -14 ani sunt supuși pedepsei
fizice, în timp ce doar 22% din copii sunt disciplinați prin metode non -violente [127, p. 30] .
În general, aproape trei din patru respondenți (71,5%) au menționat că în ultimele 12 luni
au auzit despre cel puțin un caz de violență față de copii și doar puțin peste un sfert (28,5 %) au
declarat că nu cunosc asemenea cazuri. Aproape trei din cinci respondenți (62,25%) au întâlnit
un caz, însă doar doi din cinci (41,0%) au înregistrat asemenea cazuri [123, p. 32] .
Categoriile de violență față de copii despre care respondenții au decl arat cel mai frecvent
că au întâlnit astfel de cazuri au fost violența fizică (44,2% au auzit și 15,1% au întâlnit astfel de
cazuri) și neglijarea (40,7% au auzit și 14,3% au întâlnit cazuri) [123, p. 32] .
Infractorii ce comit infracțiuni contra familiei ș i minorilor pot fi divizați condițional în
următoarele două tipuri:
1) infractori adulți care, la rândul lor, se divizează în:
a) persoane cu patologii sexuale și alte tulburări psihofiziologice;

101 b) infractori profesioniști care, prin diferite forme, trans mit minorilor abilitățile și
măiestria criminală;
2) minori care corespund tipurilor de infractori minori ce comit infracțiuni contra oricărei
categorii de cetățeni.
Este important de menționat faptul că personalitatea celui ce a săvârșit o infracțiune
contra minorilor reprezintă persoana care își formează un comportament antisocial, manifestat
prin acțiuni de violență în familie și alte forme de comportament ilegal, inclusiv cu caracter
sexual, implicând cauzarea prejudiciilor fizice și psihice victimelor, capabile să influențeze
negativ comportamentul acestora pentru o perioadă de timp îndelungată.
Un alt factor important care contribuie la formarea denaturată a personalității este
influența anturajului apropiat, adică a prietenilor, cunoscuților, vecinilo r, diferitor companii cu
care subiectul contactează permanent și nemijlocit. O influență negativă asupra dezvoltării
personalității pot avea atât persoane concrete, cât și anumite grupuri, subculturi delincvente [64,
p. 153] . Dintre minori și tineri, confo rm cercetărilor aleatorii, 40% sunt familiarizați, câtuși de
puțin cu argoul criminalilor. O contribuție negativă o au asupra lor și unii interpreți populari ale
căror cântece conțin cuvinte sau expresii argotice [28, p. 5 -12].
Astfel de situații ca și cum „provoacă” subiectul la săvârșirea faptei ilegale. Însă
realizarea unei astfel de posibilități depinde nu doar de circumstanțele externe, dar și de calitățile
persoanei.
În context, urmează de medit at asupra faptului de ce, în aceleași condiții, o persoan ă
decide să săvârșească o infracțiune, iar alta rămâne fidelă principiilor morale. În acest caz,
probabil, putem vorbi despre personalitatea individului (educația, experiența negativă de viață,
careva precepte etc.), toleranța față de alte persoane, incapa citatea de a percepe opinia altora,
înclinațiile de a soluționa conflictele prin metode violente și ilegale. Potrivit unor autori, la
infractorii care săvârșesc infracțiuni violente persistă o autoapreciere exagerată. El tinde să se
afirme prin acțiuni vio lente percepând alte persoane doar ca mijloace de autoafirmare proprie și
nu ca parteneri [230, p. 30] .
În literatura de specialitate se menționează că în rândul persoanelor care au comis
infracțiuni contra vieții și sănătății copiilor și minorilor există un procent mare al persoanelor cu
diverse tulburări psihice și comportamentale. Astfel, cota infractorilor cu patologii psihice (în
limitele ce nu exclud responsabilitatea) este de circa 25 -30%, iar a persoanelor ce suferă de
alcoolism – aproximativ 70% [149].

102 Este important în procesul studierii personalității celor care au comis infracțiuni contra
familiei și minorilor de investigat materialele statistice și cauzele penale ce conțin multiple
informații cu privire la categoria respectivă de infractori.
Astfel, datele obținute permit constatarea faptului că majoritatea infracțiunilor (86%) sunt
săvârșite de către bărbați și doar în 11,4% din cazuri autori ai faptelor infracționale sunt femei.
Cota infracțiunilor contra familiei și minorilor comise de către p ersoane ce au vârsta sub 18 ani
este mai mică de 0,7%.
Un procent mic de femei ce comit infracțiuni contra familiei și minorilor este condiționat,
în primul rând, de aspectele sociale, în virtutea cărora tradițional femeile rămân a fi considerate
„ocrotito are” a familiei și bunăstării acesteia.
Totuși, modernizarea societății nu a lăsat fără schimbări acest fenomen, punând la bază
ritmul sporit de emancipare și, ca urmare, creșterea rolului femeii în domeniul politic, dar mai
ales în cel economic al țării. Nu este un secret faptul că astăzi un număr semnificativ de
antreprenori de succes îl constituie reprezentantele sexului feminin.
Prin urmare, supraîncărcarea femeii la serviciu sau în mediul de afaceri are un impact
negativ asupra educației copiilor, inc lusiv lipsa de supraveghere a acestora.
Referindu -ne la grupul de persoane care face parte din această categorie de infractori, se
constată tendința creșterii proporționale a criminalității în funcție de înaintarea în vârstă a
infractorilor.
Astfel, dacă n e referim la coraportul procentual al persoanelor care au comis infracțiuni
contra familiei și minorilor, atunci categoria de infractori ce au vârsta până la 18 ani este, de
regulă, mai mică de 3%. În general, infracțiunile respective sunt comise de circa 11% persoane
cu vârsta de până la 25 de ani; 19% persoane cu vârsta de până la 30 de ani; mai mult de 66%
persoane cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani; 2 -4% persoane cu vârsta peste 50 de ani.
Acest aspect al criminalității legat de vârsta infractoril or este determinat de mai mulți
factori. Astfel, pentru săvârșirea unei infracțiuni contra familiei sau minorilor, cea mai reușită și
răspândită opțiune este de a comite actul infracțional în propria familie, deoarece în perioada de
vârstă cuprinsă între 3 0 și 50 de ani potențialii infractori reușesc să întemeieze o familie și să dea
naștere copiilor, care, treptat, ajung la o vârstă considerată periculoasă sub aspect victimologic.
Totuși, în ceea ce privește tendința de atragere a minorilor în activități c riminale sau de
determinare a lor la săvârșirea unor fapte imorale, vârsta persoanelor vinovate se reduce
semnificativ până la 30 de ani. Acest fapt este generat de libertatea socială a tinerilor și
adolescenților, diferența de vârstă nesemnificativă, fact orul de subordonare și abuzul de
încredere din partea minorilor.

103 Nivelul de cultură și de studii joacă un rol foarte important în viața individului. Nivelul
scăzut de inteligență se răsfrânge semnificativ asupra unei socializări reușite. Existența factoril or
auxiliari, la prima vedere, nu pare a fi esențială pentru buna desfășurare a unei socializări, dar
considerăm că este necesar de acordat atenție inteligenței, studiilor și, nu în ultimul rând,
manifestării pozitive și reușite în cadrul socializării [118, p. 53] .
Se observă că în perioadele de criză (politică, morală, economică) se agravează bolile
sociale și crește criminalitatea. Deoarece comportamentul social uman este ghidat de regulile
moralei, o soluție pentru rezolvarea problemei violenței este cul tura. Aceasta nu poate fi
împrumutată sau imitată, ci asimilată prin educație [77, p. 191] .
După cum afirmă Simion Mehedinți, în lucrarea sa „Civilizație și cultură”, cultura
cuprinde nu numai suma creațiunilor sufletești, prin care omul se pune în armonie cu mediul
social și supra -social, dar și suma înclinărilor subconștiente, care pot trece oricând pragul
conștiinței spre a deveni ocazie de activitate” [99, p. 191] .
Exteriorizarea sentimentelor negative prin agresiune nu i se potrivește unei persoane sau
societăți culte și civilizate, ba chiar o compromit. Este important și, totodată, îngrijorător faptul
că acest fenomen poate fi nu numai controlat, dar și cultivat sau, mai grav, manipulat [77, p.
191].
Specific condamnaților pentru infracțiuni contra fa miliei și minorilor este nivelul scăzut
de educație al acestora. Astfel, cota esențială o reprezintă persoanele ce au studii generale sau
medii de specialitate (mai mult de 85%). Infractorii cu studii incomplete constituie circa 13%.
Cele mai puține infrac țiuni de acest gen sunt comise de persoanele cu studii superioare.
Prin urmare, nivelul de educație are un rol deosebit în aprecierea profilului personal al
infractorului. În acest context, persoanele cu studii superioare și cele care fac studii în cadrul
diferitor instituții de învățământ superior au mai puține tendințe de a comite infracțiuni contra
familiei și minorilor. Asemenea abordare a problemei era expusă chiar și în literatura
criminologică de specialitate [179, p. 90 -92] din perioada sovietică, f iind actuală până la
momentul de față.
În acest context, autorul Iu. Pudovocichin menționează, pe bună dreptate, că atât nivelul
scăzut de educație apare în calitate de factor criminogen esențial, c ât și nivelul de cultură, definit
ca un conținut de necesi tăți spirituale, forme de petrecere a timpului liber și diverse activități cu
caracter social -politic. De remarcat că persoanele condamnate pentru infracțiuni contra familiei
și minorilor au un nivel de cultură foarte redus [203, p. 75] .
Același autor cons tată că o caracteristică importantă a personalității, care atestă nivelul
revendicărilor acesteia, este implicarea în diverse activități social -utile. Datele cu privire la

104 ocupația persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra familiei și minorilor deno tă faptul că
aproximativ 70% din numărul lor total nu munceau și nu erau implicați în procesul de studii sau
în alte activități social -utile la momentul comiterii infracțiunii [203, p. 75] . Totodată, indicatorii
respectivi cu privire la ocupația persoanei ce a comis o infracțiune contra familiei sau minorilor
sunt semnificativ mai mari decât indicatorii similari ce caracterizează totalitatea generală a
persoanelor condamnate pentru comiterea diferitor infracțiuni prevăzute de Codul penal al
Republicii Moldo va.
De fapt, nivelul scăzut de activitate socială și de implicare în câmpul muncii a
infractorilor este determinat de dependența de alcool sau de substanțe narcotice. Astfel, reieșind
din datele statistice, la momentul comiterii infracțiunii starea de ebr ietate alcoolică sau narcotică
a fost depistată la 8,9% din condamnați, în timp ce indicatorul similar al numărului total de
condamnați îl constituie circa 25 -26%.
Există tendința de creștere a numărului infractorilor în rândul persoanelor care nu dispun
de un loc de muncă stabil, adică fără o poziție socială benefică din cauza lipsei unor venituri
constante. Pentru a avea un loc satisfăcător în societate, este necesar de acordat atenție faptului
cum ne creștem copiii, adică viitorul nostru, care trebuie să ne reprezinte mai apoi și să
construiască o societate mai bună [118, p. 53] .
De regulă, condamnații pentru infracțiuni contra familiei și minorilor se caracterizează
prin faptul că aveau un trecut delicvent (mod de viață antisocial, abuz de alcool sau dr oguri),
inclusiv criminal, toate acestea influențând negativ asupra personalității lor [161, p. 13] .
Motivul care îl determină pe infractor la comiterea infracțiunilor contra familiei și
minorilor este condiționat de necesitățile exagerate ce se află în co ntinuă schimbare. Motivele în
cazurile categoriei de infracțiuni investigate poate fi divizat condițional în trei grupuri: 1) motive
cupidante; 2) motive bazate pe tulburări sexuale; 3) motive psihologice (autoafirmarea,
sociopatia etc.).
Motivele cupidan te, de regulă, sunt prezente la comiterea infracțiunilor legate de traficul
copiilor și scoaterea ilegală a copiilor din țară (mai mult de 50%).
În ceea ce privește motivele generate de diverse tulburări sexuale, acestea sunt reflectate
în componențele de infracțiuni ce prevăd răspundere pentru pornografia infantilă, recurgerea la
prostituția practicată de un copil, precum și alte infracțiuni cu caracter sexual -violent comise
contra minorilor (35 -40%).
Astfel, mai mult de opt din zece respondenți care au î ntâlnit un caz în care un copil a fost
victimă a violenței sexuale (82,6%) a înregistrat informație despre această situație. 27% din

105 respondenți au spus că au întâlnit un caz sau cazuri de violență sexuală pe parcursul perioadei
analizate, pe când aproxima tiv 22% au înregistrat asemenea cazuri [123, p. 35] .
Motivele infracțiunilor se formează în baza necesităților persoanei. De regulă, această
categorie de infractori au nevoi vitale nedezvoltate și se caracterizează prin lipsă de interese
social -pozitive. Acest lucru se reflectă cel mai clar în atragerea minorilor în comiterea unei
infracțiuni ca o dorință a infractorului de a ușura săvârșirea faptei și a evita răspunderea penală.
De asemenea, este posibilă clasificarea acestui tip de infractori în funcție de atitudinea
socială a lor față de victima infracțiunii. În acest sens, susținem clasificarea propusă de autorul
rus Iu. Pudovocichin [203] , care evidențiază trei grupuri de infractori:
1) rudele minorului (inclusiv persoanele care înlocuiesc părinții);
2) persoanele care, în virtutea activității profesionale, îndeplinesc funcții educative în
privința minorului (educatori, profesori);
3) persoanele străine care, de regulă, stabilesc relații ocazionale cu minorii.
Atmosfera intrafamilială, unde părinții sau persoane le care îi înlocuiesc comit infracțiuni
contra minorului, se caracterizează ca fiind extrem de nefavorabilă pentru educația copiilor. Se
observă o neglijare gravă a procesului normal de educație a copiilor, abuzul de alcool și aplicarea
violenței asupra mi norilor.
Prin urmare, constatăm că particularitățile personalității celui care comite infracțiuni
contra familiei și minorilor se caracterizează, îndeosebi, prin categoria de vârstă cuprinsă între 25
și 50 de ani, nivel înalt de anxietate și neîncredere în sine, impulsivitate, agresivitate, înstrăinare
ascunsă a valorilor sociale și comunicării utile, dezechilibru psihologic, abuz de alcool sau
substanțe narcotice, precum și predispunerea către sine a minorilor datorită relației de încredere
și posibilelor relații de rudenie.

2.4. Victimizarea minorilor prin infracțiuni contra familiei și minorilor

Pentru prevenirea și combaterea eficientă a criminalității este important a utiliza
posibilități noi, determinate nu doar de cercetarea personalității și compo rtamentului
infractorului, dar și a victimei infracțiunii, inclusiv a calităților acesteia, a comportamentului
victimei în situația preinfracțională, infracțională și postinfracțională, precum și a relațiilor ei cu
criminalul. Relevarea determinantelor vic timogene și elaborarea măsurilor de prevenire,
orientate asupra victimelor infracțiunilor, reprezintă acel potențial de rezervă ce ar îmbunătăți
calitativ lupta împotriva criminalității [75, p. 6] .

106 Analiza victimologică a infracțiunilor comise împotriva m inorilor este, pe de o parte, o
modalitate de identificare a factorilor victimogeni în societate, iar pe de altă parte, aceasta
constituie un temei pentru elaborarea hărții victimologice și prognozării criminalității în general.
Victimizarea copiilor și ad olescenților reprezintă victimizarea viitorului țării noastre. Prin
intermediul proceselor victimologice ce au loc în mediul minorilor, poate fi identificată cu
aproximație victimitatea societății în perspectivă [143, p. 384 -388].
De regulă, copiii minori și adolescenții pot deveni mai des și mai ușor victime a le
infracțiunilor, din simplul motiv că nu au capacitatea deplină de a se autoapăra, posedând astfel
un grad sporit de victimitate. Totodată, criminologii au constatat încă cu mult timp în urmă că
comportamentul victimei poate servi drept imbold, situație provocatoare care generează
declanșarea unui act infracțional. Referitor la minori, o mare influență îi revine nu doar
comportamentului victimal al acestora, dar și caracteristicilor psihologice, car e, spre deosebire
de situațiile victimogene analogice maturilor, le determină un grad mai sporit de vulnerabilitate
victimală. Elucidarea particularităților specifice personalității minorilor și a comportamentului
lor au o importanță deosebită pentru soluț ionarea problemelor prioritare legate de prevenirea
infracțiunilor ce atentează la inviolabilitatea și libertatea acestora [88, p. 115] .
În contextul celor expuse, este inadmisibil elaborarea măsurilor de profilaxie
victimologică, dar și criminologică, fă ră a se lua în calcul caracteristicile psihologice și
particularitățile specifice vârstei celor care au pătimit în urma infracțiunilor. Mai mult ca atât,
unele și aceleași măsuri pot influența concomitent atât asupra potențialelor victime, cât și asupra
infractorilor. De asemenea, este necesar de a lua în considerare că gradul sporit de victimitate al
minorilor și săvârșirea infracțiunilor în privința lor depinde, în mare măsură, și de acțiunile unor
terțe persoane, cum ar fi părinții, tutorii etc. Astfel, spre exemplu, copilul minor care provine
dintr -o familie bine asigurată material poate avea un grad sporit de victimitate față de așa
infracțiuni ca răpirea în scop de răscumpărare; victimitatea „recidivă” sporită a fetei minore –
victimă a actelor sexual e din partea tatălui – poate fi generată de inacțiunile mamei care „nu
observă” asemenea manifestări. Acești factori, de asemenea, trebuie să constituie obiect de
influență profilactică în scopul neadmiterii unor atentate infracționale în privința minorilo r [88,
p. 115 -116].
Victimitatea minorilor este un indicator al situației victimologice din țară care reflectă
starea victimității în toată societatea. De regulă, creșterea victimității minorilor denotă existența
în societate a proceselor social -victimogen e negative [228, p. 39] .
În afară de aspectele legate de cercetarea și prognozarea victimității minorilor, un rol
important îi revine și aspectului umanitar [204, p. 21] .

107 Astfel, este evident faptul că copiii fac parte din cel mai vulnerabil și mai puțin protejat
grup social. Din aceste considerente, prevenirea victimologică a infracțiunilor comise împotriva
minorilor are o importanță deosebită. Din păcate, nivelul de victimitate al acestei categorii de
persoane mai rămâne a fi destul de înalt.
Regenerar ea permanentă a exponenților victimității, la fel ca și cei ai criminalității,
constituie un indicator îngrijorător pentru civilizația umană. Nu cu mult timp în urmă,
informațiile privind comiterea omorurilor, violurilor, răpirilor și a altor fapte social -periculoase
împotriva copiilor și adolescenților păreau incredibile.
Conform unor date ale cercetărilor realizate de unii cercetători englez i, persoanele care au
devenit victime ale infracțiunilor comise contra familiei și minorilor se caracterizează prin
următoarele simptoame: nervozitate – 86%; plâns isteric – 78%; frică – 75%; șoc – 50%;
tulburări de memorie – 20%; furie – 38%. Reacții psihologice similare se observă nu numai la
victime, dar și la alte persoane. Astfel, sondajul unui număr de 12500 de re spondenți a
demonstrat că 2,8 % l-au constituit membrii famili ilor victimelor omorurilor, 3,7 % – rudele
îndepărtate ale persoanelor omorâte, 2,7% – prietenii apropiați a i persoanelor omorâte. De
asemenea, 9,3 % din totalul persoanel or, care , nefiind victim e de iure, erau victim e de facto.
Analiza reacțiilor psihologice a le persoanelor respective a demonstrat că 23,4 % din ei au suferit
sindromul pronunțat al stresului post-traumatic, aproximativ 40 % corespundeau indicelor
sindromului stresului post -traumatic, cel puțin după un criteriu de diagnosticare [125, p. 124] .
Asupra motivației de victimizare a comportamentului minorilor își lasă amprenta
trăsăturile psihicului adolescentin. Este vorba despre sugestibilitatea sporită în raport cu adulții și
autoritatea în mediul adolescenților, precum și neacceptarea persoanelor care încearcă să ofere o
influență pedagogică.
Atât în rândul minorilor, cât și în cazul adulților, există mai multe tipuri de victimizare a
persoanelor: a) care se află într -o stare neajutorată (stare de ebrietate alcoolică, narcotică sau
toxică); b) înfuriate, înrăite; c) care au fugit de la părinți, inclusiv orfanii și copiii care au părinți
înstăriți [224, p. 148] .
O parte din minorii ce au devenit victime ale infracțiunilor suferă de diverse anomalii
psihice. În ceea ce privește minorii care au fost supuși violenței, această parte este și mai mare.
Cele mai răspândite forme de anomalii psihice sunt: psihopatia, reacțiile nevrotice și pato –
caracterologice (susceptibilitate sporită, irascibilita te, anxietate), nivelul redus de dezvoltare
intelectuală. Majoritatea anomaliilor psihice ale minorilor sunt determinate de condițiile negative
ale educației și de formarea morală sau traumele ereditare.

108 Un rol semnificativ în geneza comportamentului de vi ctimizare al minorilor îl are reacția
neadecvată a educatorilor la devierile de previctimizare. Simptoamele victimizării în cazul
adolescenților sunt: fumatul, consumul băuturilor alcoolice sau a substanțelor narcotice,
absențele frecvente de la lecții sau abandonarea școlii în general, stabilirea unor relații cu cei
care încalcă legea, relații sexuale precoce, plecarea de acasă, vagabondajul.
Reieșind din prevederile Convenției privind drepturile copilului [136] și din faptul că
copiii constituie un grup s pecial de risc victimologic, statul este obligat să întreprindă măsurile
necesare pentru a preveni comiterea diferitor infracțiuni împotriva minorilor, cum ar fi traficul de
copii, atragerea minorilor în activitate criminală sau determinarea lor la săvârși rea unor fapte
imorale, pornografia infantilă, atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente și
alte substanțe cu efect narcotizant etc.
Comunitatea internațională atribuie copiii la grupul de persoane cu un grad sporit de
victimitate, fap t care se regăsește și în diverse acte juridice internaționale. Astfel, Declarația
universală a drepturilor omului consfințește dreptul la îngrijire și asistență specială a copiilor. În
Declarația drepturilor copilului este specificat că copilul, având în vedere imaturitatea sa fizică și
mentală, are nevoie de pază și îngrijire specială, inclusiv protecție juridică adecvată, atât până la
naștere, cât și după. Convenția privind drepturile copilului obligă statul să asigure, la nivel
maxim posibil, supraviețu irea și dezvoltarea sănătoasă a copilului, de asemenea ca copilul să nu
se despartă de părinții săi împotriva voinței lor.
Investigațiile victimologice ale criminalității denotă faptul că minorii, în comparație cu
victimele adulte, nimerind în diferite sit uații victimogene, devin mult mai vulnerabili față de
astfel de amenințări criminogene, cum ar fi traficul de copii sau diverse forme de exploatare a lor
[144, p. 35] .
Complexul de factori care determină victimitatea sporită a minorilor în cazurile diferit or
infracțiuni este cuprins în Protocolul Opțional adițional la Convenția cu privire la drepturile
copilului. Acești factori sunt:
– accesibilitatea sporită a pornografiei infantile pe rețelele internet, fapt recunoscut încă
în cadrul Conferinței internațio nale privind combaterea pornografiei infantile pe
internet (Viena, 1999);
– dezvoltarea insuficientă, sărăcia, disproporțiile economice, structura social -economică
inechitabilă;
– existența familiilor vulnerabile, nivelul scăzut de educație;
– migrația între zon ele urbane și rurale;

109 – discriminarea în funcție de sex, precum și comportamentul sexual iresponsabil al
adulților.
Unul dintre tipurile de activități infracționale ale adulților împotriva minorilor este
adopția copilului într -o altă țară. Standardele intern aționale califică adopția în străinătate doar în
calitate de metodă alternativă de îngrijire a copilului, dacă acesta nu poate fi educat sau plasat în
familia din țara de origine. Ca factor victimogen care se proliferează în astfel de condiții poate fi
controlul insuficient al statului și al comunității asupra respectării standardelor internaționale și a
legislației naționale cu privire la adopție. Prin urmare, obiectul de analiză al organelor de stat
abilitate este uneori problema privind evaluarea crimino logică a profiturilor financiare
nejustificate ale părinților adoptivi și ale organizațiilor intermediare de adopție ilegală.
Caracteristica victimologică a minorilor ce au pătimit în urma infracțiunii este constituită
din următoarele grupuri de indicatori , care, la rândul său, formează baza clasificării
victimologice a minorilor victime:
– indicatori social -demografici ai copilului -victimă (sex, vârstă, naționalitate,
apartenență etnică, prezența sau lipsa familiei, rolurile și statuturile sociale, educație,
loc de trai);
– semnele juridico -penale ale infracțiunii comise împotriva copilului (componența
infracțiunii, motivul, scopul, mijloacele, metoda, circumstanțele, locul și timpul
comiterii faptei, caracterul de grup sau organizat);
– indicatori moral -psiholog ici ai minorului -victimă (nivel de dezvoltare intelectuală,
predispoziție spre influență exterioară, însușiri volitive și emoționale, principii morale
și etice, orientări valorice, atracție față de obiceiuri proaste, starea sănătății psihice)
[162, p. 119] .
Cel mai frecvent, victime ale infracțiunilor de trafic al copiilor în scopuri de exploatare
sexuală, spre exemplu, devin fetele minore cu vârsta cuprinsă între 14 și 17 ani. În urma
comiterii infracțiunilor legate de adopția ilegală sau dezvoltarea și ap licarea biotehnologiilor
moderne suferă copiii de ambele sexe, îndeosebi cu vârsta cuprinsă între 0 -5 ani.
Astfel, tipologia minorilor victime în cazurile de trafic al copiilor, în funcție de scopul
infracțiunii și caracterul urmărilor negative, poate fi p rezentată în felul următor: 1) victime ale
exploatării sexuale comerciale; 2) victime ale exploatării prin muncă; 3) victime -cerșetori; 4)
victime ale utilizării biotehnologiilor; 5) victime ale adopției ilegale.
Mecanismele juridice de realizare a dreptul ui la protecția copilului care a pătim it în urma
infracțiunii pot fi atât procesual -penale, cât și administrativ -juridice (manageriale) sau juridico –
civile (compensații materiale și oferirea asistenței necesare).

110 Cele mai relevante principii internaționale care stau la baza creării mecanismelor juridice
naționale de realizare a drepturilor minorilor victime rezidă în faptul că:
– copilul trebuie să fie primul care beneficiază de protecție și asistență în toate
circumstanțele legale [57];
– asigurarea intereselo r copilului trebuie să fie sarcina prioritară a instituțiilor publice și
private care se ocupă de problemele asigurării sociale, inclusiv a instanțelor de
judecată, a organelor administrative și legislative.
Standardele internaționale și legislația naționa lă prevăd măsuri de protecție a victimelor
ce au suferit în urma infracțiunilor. Reglementarea juridică a protecției drepturilor copilului –
victimă (de exemplu, în cazurile de trafic de copii) este efectuată la nivel național, deși au fost
aprobate și la n ivel internațional mai multe acte oficiale în domeniul protecției copilului. Baza
combaterii transferului ilicit și nerestituirea copiilor din străinătate sunt acordurile bilaterale și
multilaterale cu privire la aceste aspecte.
Fiecare copil -victimă are d reptul să beneficieze de asistență juridică sau de alt tip de
asistență solicitată. Statul este obligat să adopte măsurile necesare pentru a contribui la
recuperarea fizică, psihologică și resocializarea copilului -victimă.
Una dintre formele de protecție a minorilor victime ale infracțiunilor este perfecționarea
normelor procesual -penale care asigură evidența completă a intereselor copilului și a familiei
acestuia.
Educația victimologică a copiilor -victime reprezintă baza prevenirii victimologice a
infracți unilor comise împotriva minorilor. Societatea noastră, cât și comunitatea internațională în
general, urmează să acorde o atenție sporită procesului de dezvoltare a tradițiilor și valorilor
moral -spirituale în scopul protecției și dezvoltării armonioase a c opilului, întrucât fiecare copil,
pentru dezvoltarea armonioasă a sa, are necesitatea firească de a crește într -un mediu familial
sănătos, însoțit de o atmosferă plină de dragoste, iubire și înțelegere [177, p. 11] .
Bineînțeles, copilul trebuie să fie preg ătit pentru o viață independentă în societate și
educat în spiritul păcii și toleranței, libertății și demnității, egalității și solidarității.
Infracțiunile comise împotriva minorilor provoacă dezordine socială și îndepărtează
copiii de la părinții săi, î ntrucât profiturile mari, de exemplu din pornografia infantilă, atrag
infractorii cu motivație avidă, care, ulterior, supun exploatării repetate noi victime cu vârstă
minoră. Astfel, privarea de dreptul la educație a minorilor și forțarea copiilor la sclav ie formează
un cerc al analfabetismului și sărăciei, fapt care, evident, are ca efect stagnarea dezvoltării
societății în general.

111 Statistica sumbră a diverselor atentate criminale comise asupra copiilor inspiră frică și
demonstrează că cele mai multe vict ime nu știau cum să se comporte în diferite situații cu
persoanele necunoscute. De multe ori, părinții și membrii adulți ai familiei nu -i învață acest
lucru. Din aceste considerente, o mare atenție asupra educației victimologice a minorilor trebuie
să fie acordată, în primul rând, de către părinți, bunici, frați și surori mai mari. Cu toate acestea,
pe fonul neliniștii pentru propriii copii, de regulă, rămâne a fi o taină nepăsarea,
iresponsabilitatea și indiferența adulților manifestate deseori față de cop iii străini. De fapt,
infractorii contează anume pe acest aspect atunci când își planifică activitatea infracțională. În
acest context, reamintim că nu există copii străini, ei toți sunt ai noștri și reprezintă viitorul
întregii societăți. Aici e cazul să revenim la cunoscuta poruncă biblică, care spune să ne
comportăm cu copiii străini în așa mod cum am dori să se comporte persoanele străine cu copiii
noștri. Într -un final, acesta este principiul de bază și, în același timp, garanția siguranței
victimologi ce a minorilor.

2.5. Concluzii la capitolul 2

1. Din punct de vedere statistic, este constatat faptul că o mare parte din infracțiunile
contra familiei și minorilor se comit în interiorul familiei. Acest gen de infracțiuni implică
violență, au un caracter c ontinuu și o latență sporită. La rândul său, violența aplicată poate fi de
ordin fizic, moral sau sexual. În unele cazuri, toate aceste forme de violență au loc simultan.
Există și cazuri de viol asupra copiilor, însoțite de bătăi și tortură asupra victime i din partea
părinților adoptivi, iar, uneori, săvârșirea acestor infracțiuni are loc cu încuviințarea mamei sau
chiar în prezența ei.
2. În condițiile actuale de dezvoltare a societății tendințele nefavorabile ale
infracțiunilor contra familiei și minorilor sunt condiționate de factorii socio -economici, politici,
organizatorico -juridici, socio -culturali, moral -psihologici, ideologici, precum și de factorii cu
caracter personal, la care se atribuie rudenia, vârsta, educația, ocupația, abuzul de alcool și
consu mul de droguri, bolile mintale și fizice ale autorilor infracțiunilor și ale victimelor acestora.
3. În calitate de circumstanțe care contribuie la deformarea personalității în perioada
copilăriei se evidențiază un complex larg de factori cum ar fi: răspândir ea formelor social –
negative de conduită în familie, lipsa afectivității între părinți și copii, lipsa controlului asupra
acțiunilor copiilor etc. Normele de comportament care predomină în familie determină în acest
caz tonul emoțional al relațiilor între f amilie și copii: față de majoritatea adolescenților din astfel

112 de familii cerințele pedagogice sunt înaintate prin certuri și scandaluri. Ulterior, modelele de
comportament deprinse în familie sunt transferate în mediul extern.
4. Cercetările criminologice re alizate și practica organelor de drept dovedesc că
interdependența dintre deficiențele educației din familie și comportamentul ilicit este
caracteristică nu numai minorilor , dar și persoanelor mature. Astfel, impactul familiei se
manifestă sub două aspecte : 1) influența pedagogică, educațională în scopul formării la copil a
anumitor principii morale și modalități de conduită; 2) influența spontană asupra persoanei a
modului de viață care este tipic familiei date.
5. Influența negativă a mediului familial asupr a formării personalității, deformarea sa
profesională poate fi destul de profundă, fiind realizată pe diferite căi. În același timp, excluderea
subiectului din sfera contactelor de familie este extrem de nedorită. Familia îndeplinește funcții
importante în activitatea individului. Lipsa familiei, atât pentru copii cât și pentru maturi, este un
factor care sporește receptivitatea persoanei față de influențele negative. De aceea, în plan
profilactic se impune necesitatea nu doar a stabili familiile vulnerabil e, dar și a corecției în
interiorul relațiilor de familie.
6. Statistica oficială denotă că copiii abuzați de către părinții săi au unele trăsături
distincte: neajunsuri fizice, invaliditate sau rețineri în dezvoltare, maniere proaste, caracter
dificil, dific ultăți de comportament care reamintesc părintelui despre omul important din viața sa
căruia îi provoacă suferință și durere. Copiii cu rețineri în dezvoltare și copiii cu comportament
dificil formează grupul de risc sporit care poate fi abuzat. Acest fapt creează situații de tensiune
în familie, deseori asociază părinții cu copilăria lor, provoacă sentimentul incapacității parentale,
ceea ce, la rândul său, poate genera diverse reacții inadecvate din partea părinților, exprimate
prin violență asupra copilul ui și neglijarea constantă a acestuia.
7. Din punct de vedere criminologic, este constatat că cele mai periculoase infracțiuni
comise de către adulți sunt legate de atragerea minorilor în diverse activități criminale sau
determinarea lor la săvârșirea unor fa pte imorale, traficul de copii și implicarea acestora în
practicarea prostituției, precum și atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri,
medicamente și alte substanțe cu efect narcotizant. De menționat că doar în 10 -15% din cazurile
de instigare a m inorilor la comiterea diferitor fapte infracționale sau imorale sunt implicate
femeile. Totodată, pentru femei este caracteristic faptul că acestea conving deseori minorii să
practice prostituția, cerșetoria și să consume băuturi alcoolice sau droguri.
8. În ceea ce privește minorii care comit infracțiuni contra altor minori, trebuie de
remarcat faptul că actele ilicite pot fi generate de următorii factori: a) presiuni asupra

113 personalității și redistribuirea sferelor de influență într -un grup neformal; b) conf lictele
interpersonale; c) comportament sexual incorect.
9. De regulă, minorii comit infracțiuni contra rudelor sau contra persoanelor foarte
apropiate. Deseori, aceste infracțiuni sunt legate de provocarea daunelor fizice și, de cele mai
multe ori, au un car acter impulsiv. Astfel, conflictul poate izbucni brusc și tot atât de brusc poate
fi încheiat. Infracțiunile contra familiei și minorilor săvârșite de către minori reprezintă o dovadă
a violenței în familie, întrucât copiii, nimerind în stradă, sunt nevoiț i să lupte pentru existență
fără să aștepte vre -un ajutor.
10. Subestimarea fenomenului violenței are loc atât la nivel individual și comunitar, cât și
la nivelul societății. Disciplinarea prin pedepse fizice și umilitoare este adesea percepută ca fiind
normal ă, în special atunci când nu are ca rezultat o vătămare „vizibilă” sau de durată. Deși în
Republica Moldova pedeapsa corporală a copiilor este pedepsită prin lege, datele studiilor din
2014 ne demonstrează că 48% din copiii cu vârsta cuprinsă între 2 -14 an i sunt supuși pedepsei
fizice, în timp ce doar 22% din copii sunt disciplinați prin metode non -violente.
11. În rândul persoanelor care au comis infracțiuni contra vieții și sănătății copiilor există
un procent mare al persoanelor cu diverse tulburări psihice și comportamentale. Astfel, cota
infractorilor cu patologii psihice (în limitele ce nu exclud responsabilitatea) este de circa 25 –
30%, iar a persoanelor ce suferă de alcoolism – aproximativ 70%.
12. Datele obținute în urma investigațiilor realizate permit cons tatarea faptului că
majoritatea infracțiunilor (86%) sunt săvârșite de către bărbați și doar în 11,4% din cazuri autori
ai faptelor infracționale sunt femei. Cota infracțiunilor contra familiei și minorilor comise de
către persoane ce au vârsta sub 18 ani este mai mică de 0,7%.
13. În ceea ce privește coraportul procentual al persoanelor care au comis infracțiuni
contra familiei și minorilor, categoria de infractori ce au vârsta până la 18 ani este, de regulă, mai
mică de 3%. În general, infracțiunile respectiv e sunt comise de circa 11% persoane cu vârsta de
până la 25 de ani; 19% persoane cu vârsta de până la 30 de ani; mai mult de 66% persoane cu
vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani; 2 -4% persoane cu vârsta peste 50 de ani. Doar în 10 -15%
din cazurile de inst igare a minorilor la comiterea diferitor fapte infracționale sau imorale sunt
implicate femeile. Aproximativ 40 -50% din persoanele care instigă și organizează implicarea
minorilor în activități criminale au vârsta cuprinsă între 20 și 35 de ani, iar majori tatea acestora
sunt orășeni.
14. Atât în rândul minorilor, cât și în cazul adulților, există mai multe tipuri de
victimizare a persoanelor: a) care se află într -o stare neajutorată (stare de ebrietate alcoolică,

114 narcotică sau toxică); b) înfuriate, înrăite; c) care au fugit de la părinți, inclusiv orfanii și copiii
care au părinți înstăriți.
15. O parte din minorii ce au devenit victime ale infracțiunilor suferă de diverse anomalii
psihice. În ceea ce privește minorii care au fost supuși violenței, această parte es te și mai mare.
Cele mai răspândite forme de anomalii psihice sunt: psihopatia, reacțiile nevrotice și pato –
caracterologice (susceptibilitate sporită, irascibilitate, anxietate), nivelul redus de dezvoltare
intelectuală. Majoritatea anomaliilor psihice ale minorilor sunt determinate de condițiile negative
ale educației și de formarea morală sau traumele ereditare.
16. Unul dintre tipurile de activități infracționale ale adulților împotriva minorilor este
adopția ilicită a copilului într -o altă țară. Standardele internaționale califică adopția în străinătate
doar în calitate de metodă alternativă de îngrijire a copilului, dacă acesta nu poate fi educat sau
plasat în familia din țara de origine. Ca factor victimogen care se proliferează în astfel de condiții
poate fi controlul insuficient al statului și al comunității asupra respectării standardelor
internaționale și a legislației naționale cu privire la adopție. Prin urmare, obiectul de analiză al
organelor de stat abilitate este uneori problema privind evaluarea criminologică a profiturilor
financiare nejustificate ale părinților adoptivi și ale organizațiilor intermediare de adopție ilegală.
17. Educația victimologică a copiilor -victime reprezintă baza prevenirii victimologice a
infracțiunilor comise împotriva minori lor. Societatea noastră, cât și comunitatea internațională în
general, urmează să acorde o atenție sporită procesului de dezvoltare a tradițiilor și valorilor
moral -spirituale în scopul protecției și dezvoltării armonioase a copilului, întrucât fiecare cop il,
pentru dezvoltarea armonioasă a sa, are necesitatea firească de a crește într -un mediu familial
sănătos, însoțit de o atmosferă plină de dragoste, iubire și afecțiune părintească.

115 3. MĂSURI DE PREVENIRE A INFRACȚIUNILOR CONTRA FAMILIEI
ȘI MINORILOR

3.1. Măsuri generale de prevenire a infracțiunilor contra
familiei și minorilor

În cursul său istoric de dezvoltare , omenirea a folosit două modalități principale de
contracarare a atentatelor infracționale asupra drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor,
societății și statului: pedepsirea făptuitorilor pentru comiterea infracțiuni lor și prevenirea
criminalității. În ultimii ani, se consolidează tot mai mult ideea, potrivit căreia anume prevenirea
criminalității este calea cea mai promițătoare pentru lupta eficientă cu acest fenomen.
Nici societatea și nici statul nu poate proteja persoana de fenomenul infracțional fără
asigurarea unei baze solide de prevenir e a acestuia. Încă Cesare Beccaria spunea: „Este mai bine
să previi crima decât să pede psești pentru comiterea ei. Acesta este obiectivul oricărei legislații,
care, în esență, constituie arta de a conduce oamenii spre cea mai mare fericire sau poate spre cea
mai mică nefericire” [155, p. 230] .
Prevenirea nu poate fi eficientă dacă nu se mobi lizează în mod sistematic și coordonat
toate resursele sociale. Aceasta este rațiunea pentru care, în ultimele două decenii, unele țări
membre ale Consiliului Europei au creat organisme naționale, cu structuri și forme variate,
vizând planificarea și coord onarea activităților de prevenire, la toate nivelurile. Aceste
organisme, constituite din reprezentanți ai diferitor servicii publice și private și din diverse
secțiuni sociale, pun în aplicare programe de prevenire și de cercetare în acest domeniu și ofer ă
sfaturi utile autorităților care poartă răspunderea directă în combaterea criminalității [98, p. 182] .
Deși prevenirea criminalității este considerată drept obiectivul principal al politicii
penale, totuși ea rămâne insuficient definită din punct de vede re teoretic [87, p. 104] .
În literatura de specialitate se menționează că prevenirea criminalității este un termen
extensibil, care, în sensul cel mai larg, înglobează un evantai foarte larg de activități, care
regrupează acțiunile poliției, ale procuratur ii și închisorilor, de asemeni aspecte ale activității
sociale. În sens strict criminologic, prevenirea criminalității poate căpăta și o accepție mai
specifică, desemnând măsurile preventive care evită de a invoca dreptul penal [70, p. 241] .
Altfel spus, p revenirea criminalității cuprinde o gamă largă de diverse intervenții asupra
cauzelor și condițiilor criminalității, factoriilor care contribuie la formarea personalității și a
comportamentului infracțional [141, p. 440 -441].

116 Prin prevenirea criminalității se poate înțelege și activitatea menită să reducă numărul de
infracțiuni și a pericolului lor social, prin eliminarea, reducerea sau neutralizarea cauzelor și
circumstanțelor infracțiunilor, precum și printr -un set de măsuri de prevenire [191, p. 188] .
Reieșind din cele expuse, constatăm că prevenirea infracțiunilor comise împotriva
familiei și minorilor presupune influența sistematică cu caracter preventiv asupra unor persoane
care duc un mod de viață antisocial în familie și în afara acesteia, încălcând ordinea de drept în
legătură cu incapacitatea de a -și petrece timpul său liber într -un mod util.
Susținem și afirmațiile unor autori care consideră că, indiferent de domeniul de activitate
al omului, prevenirea infracțiunilor presupune întotdeauna relevar ea persoanelor care au un stil
de viață antisocial, luarea la evidență a acestei categorii de persoane, influența corectivă asupra
lor, identificarea, investigarea și neutralizarea cauzelor și condițiilor criminalității. Prevenirea are
menirea de a asigura securitatea valorilor ocrotite de lege, elaborarea și implementarea unui
sistem de măsuri orientate spre prevenirea infracțiunilor [169, p. 12] .
Prin urmare, nu exista măsuri universale de prevenire, deoarece acestea funcționează
selectiv și ar trebui să se concentreze pe acele fenomene negative specifice care determină un
anumit fel de infracțiuni. Pentru organizarea prevenirii infracțiunilor contra familiei și minorilor
trebuie să avem o imagine clară despre natura relațiilor familiale, factorii negati vi care generează
astfel de infracțiuni, precum și semnele tipice care caracterizează infracțiunile vizate. Direcțiile
principale de prevenire a categoriei de infracțiuni investigate sunt corelate, mai întâi de toate, cu
evaluarea faptului de ce unii oamen i comit astfel de infracțiuni, în timp ce alții nu se implică în
săvârșirea lor.
Analizând diferite puncte de vedere și sintetizând anumite viziuni științifice cu privire la
problema investigată constatăm următoarele.
În primul rând, majoritatea populați ei dezaprobă orice infracțiune, conflict sau violență.
De regulă, oamenii, în virtutea capacităților lor morale și al stilului sănătos de viață, sunt departe
de încălcarea interdicțiilor dreptului penal. În privința acestor categorii de persoane nu este
nevoie să fie realizate măsuri de prevenire, deși prevenirea generală oricum are impact și asupra
lor, indiferent de măsurile care se aplică, mai ales atunci când prevenirea își exercită funcțiile
sale educaționale, concentrându -se pe formarea culturii jurid ice.
În al doilea rând, o parte considerabilă a populației compară urmările favorabile și
nefavorabile ce ar surveni în rezultatul acțiunilor lor. Convingându -se că sancțiunea penală
pentru infracțiunea comisă este destul de aspr ă, ajung la concluzia că re zolvarea conflictului pe
cale ilegală, inclusiv prin aplicarea violenț ei asupra victimei, este o chestiune foarte
dezavantajoasă, inadecvată și chiar imposibilă. Spre deosebire de categoria de persoane

117 menționată mai sus, aceștia nu comit infracțiuni din c auza capacităților lor morale și a stilului
sănătos de viață, dar pentru că le este frică de pedeapsă. Anume pe acest mod de percepere a
motivelor comportamentului uman este construită concepția de prevenire generală a
infracțiunilor în dreptul penal. Esen ța acesteia constă în faptul că prin pedepsirea unui infractor
se creează o barieră psihologică în conștiința altor persoane, care îi împiedică să -și realizeze
intențiile criminale atunci când acestea există.
În al treilea rând, există persoane (acestea sunt în minoritate) care nu comit infracțiuni,
inclusiv împotriva familiei și minorilor, pentru că organele de drept și -au făcut bine meseria
orientată spre prevenirea manifestărilor criminale. Cu alte cuvinte, în asemenea situații, măsurile
de prevenire i mplementate împiedică realizarea intențiilor criminale. Această categorie de
indivizi nu se tem de pedeapsă, ci sunt lipsiți de posibilitatea de a se comporta în mod criminal,
adică infracțiunea nu este comisă datorită muncii eficiente a organelor de drept . De menționat că
o astfel de activitate nu -și are întotdeauna ef ectul scontat . Multe persoane totuși depășesc această
barieră și ignorează acel punct de descurajare, în speranța că le va reuși să evite pedeapsa pentru
fapta comisă. Evident că într -o anumi tă măsură ei se supun riscului și, evaluând consecințele
actelor sale criminale, acceptă eventualele riscuri. În astfel de cazuri apar alte sarcini
suplimentare, care presupun corectarea infractorului și prevenirea recidivei de infracțiuni.
Este important de remarcat faptul că prevenirea criminalității constituie cel mai eficient
mod de contracarare a criminalității, deoarece măsurile de prevenire sunt îndreptate, în primul
rând, împotriva cauzelor criminalității și al mediului lor favorabil.
Există mai mul te tipuri de prevenire a criminalității, însă, în continuare ne vom referi
doar asupra aspectelor legate de prevenirea generală a infracțiunilor contra familiei și minorilor.
Astfel, la acest capitol al prevenirii este important de a evidenția următoarele aspecte
generale: cum trebuie să te comporți în societate, cum să construiești relații în familie, cum să -ți
petreci timpul liber, adică cum să te comporți fără să comiți infracțiuni, toate acestea fiind și
repere relevante ale dezvoltării conștiinței juridice în societate. Implementarea unui asemenea
model de prevenire constituie un factor de descurajare în comiterea infracțiunilor și, totodată,
protejează persoana să nu devină victimă a infracțiunii. Efectul prevenirii generale este asigurat
în proporția în care măsurile respective reușesc să abțină persoanele de la comiterea
infracțiunilor [142, p. 408] . Evident că un asemenea efect al prevenirii generale este dificil de
obținu t, dar aceasta nu înseamnă că este și imposibil de realizat.
În viziunea noast ră, esența prevenirii generale a infracțiunilor contra familiei și minorilor
constă, mai întâi de toate, în neadmiterea sau împiedicarea comiterii infracțiunilor și, nu mai

118 puțin important, în excluderea posibilității ca persoana să devină victimă în urma comiterii
diferitor acțiuni ilegale.
Elaborarea reușită a măsurilor de prevenire a criminalității contra familiei și minorilor
poate fi efectu ată doar în cazul în care sunt cunoscute motivele personale și condițiile externe
care au determinat comiterea ac estor infracțiuni.
De regulă, la categoria măsurilor fundamentale de prevenire generală a infracțiunilor
contra familiei și minorilor se atribuie: asigurarea cu activitate a populației; intensificarea
controlului socio -juridic, prin care se subînțelege or ganizarea și orientarea activității umane în
baza prevederilor legale, pentru încălcarea cărora survine răspunderea civilă, disciplinară,
contravențională și penală; achitarea la timp a salariilor, pensiilor și a altor beneficii financiare
sau materiale legale; asigurarea nivelului minim de existență în concordanță cu realitățile
cotidiene; susținerea și dezvoltarea educației, culturii și spiritului moral al populației.
Un rol important în prevenirea generală a criminalității contra familiei și minorilor îl are
îmbunătățirea condițiilor materiale și de trai ale familiilor care întrețin copii minori. După cum
este bine cunoscut, economia, fiind la baza existenței societății, poate afecta toate procesele care
au loc în societate. Prin urmare, una dintre princi palele direcții de prevenire a infracțiunilor
contra familiei și minorilor este stabilizarea proceselor economice, depășirea crizei profunde în
care se află Republica Moldova, creșterea industriei naționale și a producției agricole, care ar
permite statulu i să investească mai multe fonduri în sfera socială. Îmbunătățirea nivelului
economic al familiei va spori și nivelul de cultură al acesteia, inclusiv cultura relațiilor de
familie. Creșterea nivelului de existență al familiei înseamnă și îmbunătățirea con dițiilor de trai.
De asemenea, trebuie utilizat la maxim și potențialul anticriminogen al mas -mediei prin
care este posibil să fie influenț at pozitiv mediul familial. Rezultatul activității surselor media
poate servi la depășirea răcirii relațiilor în unel e familii, întărirea legăturii dintre familie și
societate, dezvoltarea condițiilor pentru formarea unilaterală a opiniei publice pe problemele
vieții de familie, depășirea conflictelor și, ca rezultat, crearea unui microclimat normal în familie,
care va împiedic a membrii acesteia să comită infracțiuni [213, p. 21] .
Una din funcțiile prevenir ii criminalității contra familiei și minorilor constă în
soluționarea contradicțiilor între agresor și familie. În cazul în care astfel de contradicții nu sunt
elimina te, poate surveni o situație de conflict, la baza căreia poate fi alcoolismul, narcomania sau
alte vicii similare. Prevenirea în asemenea cazuri va împiedica contradicțiile existente.
În urma investigațiilor efectuate s -a constatat un nivel scăzut de activ itate socială a
agresorilor familiali care, în mod direct, este corelat cu beția și alcoolismul. Alcoolul ca o
substanță puternic afrodiziacă este una din condițiile de apropiere a persoanelor de sex diferit,

119 care favorizează comiterea infracțiunii sexual e planificate în privința unui membru al familiei
sau a unei rude apropiate. Fără îndoială, adoptarea legislației privind inadmisibilitatea vânzării
de băuturi alcoolice către minori este o condiție progresivă și necesară pentru buna educație a
tinerei gen erații. Este necesar controlul strict al aplicării legislației în acest domeniu, investind cu
atribuții corespunzătoare ofițerii ordinii publice. În plus, o atenție deosebită trebuie acordată
familiilor în care părinții abuzează de alcool și atrag copii lo r să consume alcool. De asemenea,
este pozitivă și interdicția legală cu privire la distribuirea produselor din tutun. Amenzile
contravenționale pentru fumatul în locuri publice, în special în apropierea școlilor, instituțiilor
culturale și de agrement, au efectul său benefic.
Lupta cu beția și alcoolismul este un aspect foarte important în cadrul prevenirii
criminalității , în general , și a celei contra familiei și minorilor , în special, deoarece consumul
excesiv de alcool contribuie la pierderea auto -controlului și, prin urmare, la comiterea
infracțiunilor. Totodată, trebuie luat în calcul și faptul că la momente diferite și în diferite țări au
încercat sa controleze și sa limiteze vânzarea de băuturi alcoolice. De exemplu, în 1865 Suedia a
adoptat o lege prin care s -a permis vânzarea alcoolului în cantități limitate doar la taverne
speciale și împreună cu bucate calde. În 1912 a fost introdus al 18 -lea amendament la Constituția
Statelor Unite ale Americii privind interdicția băuturilor alcoolice. Iar la sf ârșitul anilor `80 ai
sec. XX, în fosta URSS a fost desfășurat programul anti -alcool inițiat de Mihail Gorbaciov. În
cele din urmă, experiența interdicțiilor băuturilor alcoolice în majoritatea țărilor a fost evaluată
negativ, deși au existat și aspecte po zitive , precum reducerea criminalității și a sinuciderilor,
scăderea morbidității și accidentelor, creșterea productivității muncii etc.
Reieșind din cele expuse, constatăm că nu trebuie interzise definitiv băuturile alcoolice,
dar este necesar să educăm ș i să dezvoltăm oamenilor astfel de calități și să asigurăm în societate
astfel de condiții care ar face imposibil abuzul de alcool sau, cel puțin, ar diminua nivelul de
alcooli zare al populației. În acest context, susținem viziunea, potrivit căreia măsuril e prohibitive
trebuie combinate organic cu cele ideologice, sociale, economice și medicale [191, p. 468] .
Educația juridică contribuie la dezvoltarea capacităților persoanei de a alege conduita
corectă în funcție de diversitatea situațiilor care pot apărea . Cunoștințele juridice reflectă esența
și menirea normelor legale, dezvoltă obișnuința de a se conforma legislației, educă convingerea
și oportunitatea de a respecta legea. În acest context, susținem necesitatea dezvoltării și
implementării în cadrul prog ramelor educaționale școlare și ale altor instituții de învățământ un
sistem de educație juridică a tinerii generații.
Dezvoltarea cunoștințelor juridice poate fi promovată și prin mijloacele mas -media. În
această activitate urmează a fi implicați oamenii de știință, avocații, judecătorii, ofițerii de poliție

120 etc. În opinia noastră, ar trebui să reanimăm cursurile obligatorii de educație juridică a copiilor și
adolescenților în școli, licee și colegii.
Un rol important în prevenirea infracțiunilor contra familiei și minorilor îl are dezvoltarea
și formarea unei culturi sănătoase de petrecere a timpului liber. Este necesar să eliminăm treptat
tradițiile vicioase de îmbinare a odihnei cu consumul de alcool.
Nici o instituție de învățământ nu poate concura c u familia, mai ales în timpul formării
personalității, a psihicului uman, a aptitudinilor, deprinderilor, tradițiilor și obiceiurilor. Statul
este obligat să asigure cetățenilor posibilitatea de eliminare a stresului în limitele unui stil de
viață sănătos. O atenție deosebită trebuie acordată organizării timpului liber al adolescenților
împreună cu membrii mai în vârstă ai familiei.
Asistența socială pentru prevenirea violenței sexuale în cadrul familiei ar trebui
structurată astfel , ca fiecare familie să o bțină asistența adecvată, indiferent de starea de sănătate a
membrilor săi, venituri, nivel de educație, loc de reședință și alți factori externi sau interni. În
cadrul acestei asistențe urmează să obțină teren tot mai vast modelele de auto -dezvoltare și
supraviețuire, deoarece este imposibil ca întreg ul proces de educație și control să fie lăsat în grija
statului și al societății.
În acest context, este cazul să amintim că nivelul scăzut de educație parietală, lipsa de
informații privind drepturile copil ului, protecția și metodele alternative de creștere și educare a
copiilor, competența limitată a special iștilor în domeniul educării copilului într -un climat pozitiv
și armonios, cultura națională a educării copilului prin pedeapsă și critică, toleranța bă tăii ca
mijloc de disciplinare și corectare a comportamentelor problematice, stigmatizarea și
discriminarea în școală și comunitate a copiilor din grupuri vulnerabile au un impact negativ
asupra dezvoltării copiilor și duc la grave încălcări ale drepturilo r copilului. Expunerea copiilor
la violență în familie încalcă reglementările în vigoare și afectează grav bunăstarea acestora,
dezvoltarea personală și interacțiunea socială în copilărie și în viața de adult. Violența din mediul
familial are repercusiun i asupra copilului sub formă de anxietate, depresie, comportamente
agresive, tulburări de atașament, regrese în comportament și dezvoltare, delicvență, abandon
școlar, abuz de alcool și consum de substanțe narcotice.
Savantul rus D. Șestakov a subliniat core ct faptul că influența delictu ală din familie se
reflectă nu numai asupra delicvenței juvenile. Influenta climatului moral din familie, în care este
educat un infractor ce comite o agresiune împotriva unei rude sau a unui alt membru al familiei,
are un imp act deosebit. În interacțiune cu alți factori (sociali, psihologici, educaționali etc.)
acesta contribuie la comiterea infracțiunilor și îl justifică în ochii făptuitorului [227, p. 48] .

121 Un rol important în depășirea problemelor menționate, în special fii nd vorba despre
formarea unei culturi educaționale părintești adecvate, îi aparține educatorului, învățătorului și
profesorului. De această părere care, în viziunea noastră e justificată logic, este autorul
moldovean V. Adăscăliță. Astfel, lucrul educativ cu părinții poate fi în grup sau individual,
fiecare din aceste metode având avantajele ei. Practica, însă, demonstrează că identificarea și
soluționarea eficientă a problemelor de nereușită a copilului, de comportament neadecvat în
mediul școlar, este tot uși metoda individuală de lucru educativ cu părinții. Totuși, această
metodă este mai dificil de realizat, necesită foarte mult timp, în schimb părintele va fi mult mai
înțelegător în privința tehnicilor aplicate de educație a copilului. Problemele familia le cu
siguranță influențează în mod direct asupra formării personalității și comportamentului copilului
și ar putea fi depășite dacă educatorii și învățătorii și -ar folosi abilitățile educative în discuțiile
private cu părinții [145, p. 21 -28].
Actuala le gislație a Republicii Moldova cu privire la violența asupra persoanelor din
familiile vulnerabile se concentrează în principal pe înlăturarea consecințelor faptei criminale.
Atât oamenii de știință, cât și reprezentanții comunității civile susțin ideea per fecționării legii
privind prevenirea violenței (inclusiv sexuale) în familie și acordarea de ajutor victimelor
acesteia. Normele acestei legi ar trebui să se aplice nu numai în privința femeii și copilului, dar și
a altor membri ai familiei, care sunt pot ențiale victime ale violenței în familie, la această
categorie atribuindu -se persoanele de vârstă înaintată, persoanele dependente material sau care
suferă de boli fizice ori mintale.
Este cunoscut faptul că sistemul factorilor moral -spirituali care conduc la comiterea
atentatelor violente contra familiei și minorilor este destul de divers. Cel mai important dintre
aceștia este absenț a îndelungată a unei poli tici de stat care ar influența asupra form ării
comportamentul ui legal al cetățenilor. În viața socia lă, de ceva timp s -a răspândit tradiții, reguli
și alte atribute de subcultură criminală [147, p. 12] . Are loc criminalizarea conștiinței și
comportamentului cetățenilor, care, fără îndoială, are un impact corespunzător și asupra relațiilor
de familie. Ace st vid ideologic, care există în ultima perioadă în conștiința cetățenilor, este
compensat de cultul violenței, cruzimii, desfrânării și îmbogățirii prin mijloace ilegale.
În aceste condiții, trebuie remarcat faptul că unul din factorii morali -spirituali c e s-a
răspândit foarte mult în societatea noastră este nihilismul juridic. Acest fenomen masiv a rezultat
din slăbiciunea autorității de stat, care la un moment dat (anii 90 și începutul secolului al XXI –
lea) s -a dovedit in capabil ă să asigure drepturile co nstituționale ale cetățenilor cu privire la
ocuparea forței de muncă, plata la timp a salariilor, pensiilor și indemnizațiilor. În astfel de
situații, autoritatea legii și statului a scăzut rapid. În urma progresării nihilismului juridic, o mare

122 parte a po pulației ignoră nu numai normele legale (inclusiv interdicții de drept penal), dar și
normele morale.
Potrivit datelor publicate în literatura de specialitate, 55% din persoanele condamnate
pentru infracțiuni contra familiei și minorilor, înainte să comită infracțiunea aveau o imaginație
foarte vagă despre dimensiunile pedepsei pentru fapta comisă. Anterior tragerii la ră spundere
penală, aproximativ 40 % din condamnați nu -și imaginau că pentru infracțiuni din sfera relațiilor
de familie poate să urmeze închi soarea [222, p. 145] .
Eficacitatea prevenirii infracțiunilor contra familiei și minorilor depinde, în mare măsură,
și de nivelul de profesionalism al angajaților organelor de drept. Însăși reprezentanții legii
recunosc faptul că nu au suficientă experiență de lucru cu acest gen de infracțiuni și, probabil,
acesta este motivul pentru care au anumite rezerve să intervină în litigiile familiale. Practicienii
ar trebui în mod constant să -și sporească nivelul de pregătire și, în acest context, instruirea ar
putea avea loc fără a fi sustrași de la serviciu, al cărui scop ar urma să fie dezvoltarea unui
concept comun cu privire la problema criminalității contra familiei și minorilor. Angajații
organelor de poliție trebuie să aibă abilități în asumarea responsabilit ății pentru următoarele
etape ale procesului: determinarea naturii situației, evaluarea situației; adoptarea măsurilor
necesare, indiferent de momentul de implicare în rezolvarea problemei.
De asemenea, angajații MAI trebuie să aibă suficiente informații d espre resursele
disponibile și serviciile de acordare a asistenței. Deoarece necesitățile victimelor pot fi foarte
diverse, practicienii ar trebui să fie bine informați cu privire la activitatea diferitor sisteme și
organe, capacitățile lor, precum și pro cedurile de apelare după ajutor din numele victimelor.
În aceiași ordine de idei, se subscriu și realizarea de proiecte în domeniul prevenirii
criminalității contra familiei și minorilor, al căror obiectiv este formarea profesională a
specialiștilor care activează în acest domeniu și crearea unor instrumente pentru formarea și
intervenția specialiștilor în cazurile de violență contra familiei și minorilor.
Referitor la violența sexuală în familie trebui e de menționat că una din măsurile de
prevenire a aces teia este și educația sexuală a adolescenților în familie. Organizarea acestor
măsuri presupune desfășurarea unor lecții speciale sau consultații cu părinții, inclusiv cursuri de
educație sexuală pentru copii. În acest scop, este necesar să fie publicată l iteratura de specialitate,
care, la nivel științific , să dezvăluie metode și tehnici speciale de educație. În unele țări, o astfel
de educație a adolescenților de ambele sexe are deja propria sa istorie. Aceasta a fost introdusă
oficial în Statele Unite al e Americii – din 1927, în Anglia – din 1943, în Suedia – din 1946, iar în
Germania – din anul 1962. Formele de educație în aceste țări variază, dar dacă e vorba de

123 conținut, atunci evident că există două aspecte clare expuse la acest capitol: educația sexu ală și
pregătirea pentru căsătorie și viața de familie [175, p. 496] .
Un loc nu mai puțin important în s istem ul de acțiuni de prevenire a infracțiunilor contra
familiei și minorilor îl pot avea campaniile cu caracter regional, național și internațional
îndreptate împotriva violenței în familie. Este extrem de important ca în cadrul acestor întruniri
să participe , pe de o parte , reprezentanții organelor de drept, specialiști psihologi, sociologi și
criminologi , iar, pe de altă parte , tineri și tinere care p ot beneficia de recomandări cu privire la
importanța stabilirii unor reguli și limite de toleranță încă de la începutul unei relații, astfel încât
aceasta să fie una sănătoasă și lipsită de forme de violență. Fetele vor fi informate cu privire la
faptul că violența în cuplu poate începe treptat, manifestându -se inițial sub forma violenței
sociale (izolarea de familie, prieteni, interzicerea frecventării cursurilor școlare), violenței
spirituale (interzicerea sau limitarea satisfacerii necesit ăților moral -spirituale), violenței
economice (interzicerea activității profesionale și obținerii de venituri proprii în scopul creării
dependenței față de agresor), violenței sexuale, violenței psihologice sau a violenței verbale și
poate ajunge la cea mai gravă formă – violența fizică. De asemenea, tinerii vor beneficia de
recomandări privind modalitățile de respingere a unor comportamente agres ive ale partenerului,
atrăgându -lise atenția cu privire la faptul că manifestările agresive se vor repeta întotdeauna, iar
agresorul va aduce victima în situația de a se devaloriza permanent și de a se considera vinovată
pentru ceea ce i se întâmplă. Totodată, reprezentanții legii vor informa tinerii cu privire la
prevederile legislative care vin în sprijinul victimelor infracțiu nilor contra familiei și minorilor.
În aceiași ordine de idei, în liter atura de specialitate autohtonă se accentuează și
necesitatea amplificării și aprofundării competențelor tinerii generații în vederea stabilirii
relațiilor conjugale, în domeniul comuni cării parteneriale și colaborării, necesitatea pregătirii
speciale a părinților în evitarea și soluționarea conflictelor familiale [130, p. 322] .
Prin urmare, s usținem ideea cercetătorului rus A. Il iașenco, care consideră că domeniul
de educație morală și sexuală a adolescenților ar trebui să includă următoarele aspecte :
a) cultivarea dorinței de a avea o familie puternică, sănătoasă, plină de afecțiune , care
corespunde cerințelor sociale moderne, în care există egalitate între tată și mamă, în care nașter ea
copiilor , atitudinea conștientă și responsabilă față de educație este obligatorie și fire ască;
b) formarea la băieți și fete a unor calități morale înalte, convingeri și concepte morale,
puritate morală, fidelitate, sensibilitate și demnitate;
c) dezvol tarea unei atitudini critice față de situații incorecte în raport cu persoanele de sex
opus și formarea abilităților de comunicare cu reprezentanții sexului opus;

124 d) formarea viziunilor morale despre prietenie și dragoste , ca fiind cele mai înalte valori
umane, dezvoltate pe baza comunicării spirituale, dorinței și capacității de a înțelege propriil e
sentimente;
e) dezvoltarea unor convingeri cu privire la dauna și pericolul relațiilor sexuale timpurii,
neadmiterea iresponsabilității și frivolității în rela ția cu persoanele de sex opus;
f) educa ția igienică, cel mai important fiind prevenirea sarcinii nedorite, mai ales a celei
timpurii;
g) formarea unei percep eri corecte despre maturitate, adică despre conținutul adevăratelor
orientări sociale a le băieților și fetelor;
h) dezvoltare a perceperii corecte a esenței frumuseții umane de natură spiritual ă și fizic ă,
precum și a capacit ății de a corela în mod corespunzător aceste două elemente în cerințe față de
propriul comportament și comportamentul altor persoan e [175, p. 496] .
Subscriem la cele mențion ate, adăugând doar că ar fi bine ca în cadrul programului
educațional de prevenire a criminalității contra familiei și minorilor să se pună accentul pe:
încurajarea reflecțiilor adolescenților asupra propriei pers oane și a propriei experiențe; acordarea
de ajutor adolescenților în identificarea diferitor forme de violență și a manifestărilor acestora;
oferirea unui spațiu de gândire în luarea de poziție și exprimarea cu referire la diverse aspecte ale
violenței, în tr-un climat de încredere și confidențialitate; sprijinirea copiilor /tinerilor în
identific area resurse lor interne și externe, a strategii lor de acțiune pentru depășirea situațiilor
dificile de viață, în special acelor care implică violență; susținerea ado lescenților în identificarea
adulților din comunitate responsabili de protecția copiilor și tinerilor , căror a le pot raporta situații
de abuz și la care se pot adresa pentru asistență.
Un rol substanțial în prevenirea criminalității contra familiei și mino rilor îl are religia.
Îndepărtarea de la tradițiile religioase și spirituale este una dintre cele mai caracteristice forme de
atragere a potențialului distructiv specific pentru acest secol. Psihologia și etica religioasă
întotdeauna au îndeplinit rolul de reglementare a relațiilor sociale și interpersonale, în esență,
pentru eliminarea tensiunilor și anxietăților. Măsurile și tradițiile religioase sunt menite să ridice
educația spirituală și morală a populației, să impulsioneze sentimentel e de responsabili tate pentru
propriile acțiuni.
Este important de făcut un efort maxim pentru consolidarea familiei în vederea
determinării cetățeni lor să înțeleagă importanța familiei și rolul acesteia în educ area noii
generații. De asemenea, e ste necesar să fie asigurată nașterea copiilor sănătoși și reducerea
mortalității materne. Pentru realizarea acestui scop urmează a fi dezvoltat sistem ul funcțional de

125 analize genetice, psihologice și fiziologice, prin care vor fi monitoriza ți toți copiii nou născuți și
abaterile de la acest proces firesc .
De asemenea, necesită dezvoltate activitățile extracurriculare de auto -dezvoltare, auto –
educație, auto -perfecțiune a tinerilor membri ai familiei. Este binevenită reanimarea sistemului
de activitate extrașcolară pentru copii și adol escenți (evident că la un alt nivel, în conformitate cu
actualele realități), accentul fiind pus, în primul rând, pe pătura vulnerabilă a societății .

3.2. Măsuri special -criminologice de prevenire a infracțiunilor
contra familiei și minorilor

Existența societă ții nu este posibilă fără sistemul de valori pe care societatea se
întemeiază [100, p. 10] , valori acceptate și ierarhizate pe baza tradi țiilor social -istorice, morale,
culturale și religioase. Din categoria a cestor valori fac parte siguran ța statul ui, demnitatea,
libertatea persoanei, proprietatea și familia. Familia constituie obiectul unei permanente aten ții
pentru a se asigura în acest fel normala sa dezvoltare. Rela țiile de familie reprezintă un aspect de
importan ță deosebită al convie țuirii soc iale, apărarea cărora apare ca o necesitate și ca o obliga ție
a organelor de drept abilitate cu asemenea competen țe.
Actualmente Republica Moldova trece prin tr-o perioadă de dezvoltare destul de dificilă și
tensionată . În același timp , printre factorii legați de tensiuni le sociale pe primul loc se
poziționează problema expunerii familiei și minorilor diferitor atentări de ordin delicvent sau
infracțional.
La nivelul c onducer ii de vârf a țării se solicită în mod constant sporirea volumului de
activități din partea tuturor organelor de stat și a organizațiilor publice responsabile pentru
educarea tinere i generații, în acest sens acord ându -se o atenție deosebit ă și problemelor legate de
prevenir ea criminalității , inclusiv a infracțiunilor contra familiei și min orilor .
Prin urmare, p reven irea criminalității nu constă doar în eliminarea și neutralizarea
factorilor negativi, dar cuprinde util izarea și stimularea proceselor pozitive existente în viața
cotidiană . După cum menționa savantul român I. Oancea, prevenire a este similară prevenirii unei
maladii în domeniul medical, prevenire care poate fi realizată prin aplicarea unor măsuri
medicale, datorită cărora o boală nu se produce sau nu se răspândește – „E mai ușor să oprești o
boală decât s -o vindeci” („mieux vaut prévenir que guérir ”) [106, p. 208] .
Într-o abordare empirică, prevenirea poate fi înțeleas ă ca fiind un ansamblu de măsuri,
altele decât cele legate de represiune, necesare împiedicării declanșării unui comportament

126 infracțional [16, p. 101 -103]. Opinăm în acest sens că, în contextul evolu ției continue a societă ții,
formele preven irii sunt chem ate să evolueze și să se redescopere odată cu societatea, studiul
măsurilor special -criminologice fiind actual, important și provocator.
Pericolul social spori t al manifes tărilor infracționale investig ate necesită nu doar
identificarea și descoperirea la t imp a lor, ci, mai întâi de toate, evitarea acestora . Preven irea
infracțiunilor contra familiei și minorilor constituie o parte componentă a administrării sociale și
presupune aplicarea unui complex de măsuri elementare, diverse și interdependente , cu cara cter
social -economic și juridic, orient ate spre corectarea personalității infractorilor.
Din aceste considerente , o importanță deosebită are cercetarea sistemică a prevenirii,
inclusiv stabilirea și clasificarea elementelor ei componente [183, p. 338 -339].
Tendințele specifice de creștere a criminalității demonstrează lipsa măsurilor de preven ire
și implementarea ineficientă a lor. Se constată că până la momentul actual nu a fost estimat
fenomenul investigat nici prin prisma legislați ei și nici a practic ii judiciar e, în final nefiind
elaborat e măsuri eficiente pentru neutralizarea acestuia .
Actualmente s -au cristalizat și s-au structurat noi fundamente cu poten țial favoriza nt
pentru fenomenul infrac ționalită ții – explozia necontrolată a diferitor surse de i nformare (presa
scrisă și cea audio -vizuală), care , în loc să contribuie la diminuarea fenomenului , nu au făcut
altceva decât să genereze repere motiva ționale pentru proliferarea de acte delicvente.
Infrac țiunile contra familiei și minorilor sunt o compone ntă a criminalită ții, o parte a aceste ia cu
identitate proprie, reflectată și de caracterul sinuos al acestui fenomen, care nu se suprapune pe
evolu ția, pe cre șterile și descre șterile înregistrate de fenomenul infrac țional în general. Ca
urmare, a apărut n ecesitatea aprofundării studierii cauzelor care au generat aceste infrac țiuni,
fiind eviden țiate în mod pregnant măsurile de prevenire a infrac țiunilor contra familiei și
minorilor.
În con tinuare, considerăm oportun de a aborda ac est subiect din perspectiv a preven irii și,
în măsura posibilită ților, a diminuării infrac țiunilor contra familiei și minorilor prin mijloace
juridice . Chiar și așa, anihilarea acestor infrac țiuni rămâne un obiectiv greu de atins, care
reclamă sus ținere multisectorială și concentrar e de for țe și resurse în plan social, politic, juridic,
economic etc.
Identificarea unor mijloace adecvate de control și prevenire a fenomenului criminalită ții
presupune o cunoa ștere clară a cauzelor acesteia. Filozofii [131, p. 9 -10] au fost preocupa ți să
descopere cauzele care îl determină pe om să comită infrac țiuni încă din cele mai vechi timpuri.
Având în vedere că scopul actualului studiu îl reprezintă abordarea semnifica ției preven irii
infrac țiunilor contra familiei și minorilor, ne raliem la opinia , potrivit căreia analiza cauzelor și

127 condi țiilor care favorizează acest gen de criminalitate urmează a fi inițiată începâ nd cu acelea și
prerogative ca și în cazul determinării cauzelor și condi țiilor criminalită ții în general. Acestea , la
rândul său, sunt prezint ate ca ni ște ,,pete” din trecut, din domeniul vie ții cotidiene și a
psihologiei societă ții.
Totodată prevenirea criminalită ții este un proces deosebit de complicat, cu mult iple
aspecte. Investig area complexă a acestui proces are o mare importan ță pe ntru eviden țierea
elementelor lui constitutive, a clasificărilor și evaluări lor integrative, adică a tot ceea ce este
specific unei analize de sistem [158, p. 94] .
Criminologia, cum este și firesc, leagă conceptul de prevenire de obiectul său de cercetare
– studierea cauzelor criminalită ții, prevenirii etc., oferindu -i aici o accep țiune mult mai largă,
care nu se limitează la scopul și func țiile preventive ale legii penale, ci are în vedere ansamblul
factorilor care le determină și al condi țiilor care favor izează săvâr șirea actului criminal, precum
și reac ția socială fa ță de acesta. Nu întâmplător, prevenirea constituie unul dintre scopurile
prioritare ale criminologiei ca știință, unul dintre elementele principale prin care acesta este
definită [22, p. 17] .
Prevenirea criminalită ții este un proces social permanent, care presupune aplicarea unui
ansamblu de măsuri cu caracter social, cultural, economic, politic, administrativ și juridic
destinate să preîntâmpine săvâr șirea faptelor antisociale prin identifica rea, neutralizarea și
înlăturarea cauzelor fenomenului infrac țional [103, p. 251] .
În funcție de caracterul determina ției sociale a criminalită ții, măsurile de influen ță
preventivă se divizează în generale și speciale [87, p. 108] .
Prevenirea generală est e un proces multifazic complex, format din elemente
interdependente. Astfel, dezvoltarea pozitivă a societă ții, perfec ționarea institu țiilor economice,
politice, sociale etc. ar contribui activ la prevenirea generală a criminalită ții. În acela și timp,
scopul prevenirii criminalită ții nu este orientat direct spre îmbunătă țirea situa ției economice, dar
aceasta influen țează un șir de manifestări negative ca sărăcia, șomajul, vagabondajul, cer șetoria
etc., adică manifestările cu o v ocație criminogenă binecunosc ută [37, p. 131] .
Spre deosebire de prevenirea generală, cea spec ială se efectuează cu un scop bi ne
determinat în interesele prevenirii criminalită ții, adică măsurile speciale sunt chemate să
soluționeze problemele de înlăturare, neutralizare, minimizare a factorilor criminogeni;
însănăto șirea microclimei sociale, îndreptarea comportamentului persoanelor care pot comite
infrac țiuni etc. [36, p. 170]. În acest sens, susținem opinia autor ului Iu. Larii, care menționează
că prevenirea special -criminologică se realizează sub formă de programe privind intensificarea
luptei cu criminalitatea , în care este prevăzut sistemul de măsuri orientat asupra prevenirii

128 tipurilor concrete de criminalitate, precum și a criminalită ții în ansamblu pe un anumit teritoriu
[87, p. 107]. Bineîn țeles, în limitele subiectului a bordat , eficien ța prevenirii infrac țiunilor contra
familiei și minorilor va depinde de coordonarea programului de preveni re a acestor infrac țiuni cu
conceptul statal de dezvoltare economică și socială a Republic ii Moldova.
Vorbind despre infrac țiunile contra familiei și minorilor, pătrundem într -o zonă ,, gri”
caracterizată de ambiguitate, fenomen social care a luat amploare în ultimii ani atât în plan
națion al, cât și interna țional. Chiar dacă fenomenul nu este î ntotdeauna expus în dimensiunea lui
reală, ar trebui găsite solu ții care să înlăture sau, cel puțin, să diminueze această ,,anomalie
socială”.
Infracțiunile contra familiei și minorilor apar în rezultatul soluționării unor probleme prin
diferite conflict e ce au apărut între indiviz i cu un anumit grad de rudenie. Conflictele care
provoacă astfel de infracțiuni întotdeauna sunt corelate cu personalitatea și comportamentul
acesteia . În astfel de situații, m ulte lucruri depind de nivelul de maturitate și dacă p ersonalitatea
este pregătită sau nu să depăș ească contradicțiile prin posibilități le legale existente [182, p. 6] .
În ceea ce privește n ormele de drept care asigură realizarea sarcinilor de preven ire a
infracțiunilor contra copiilor în familie, acestea se regăsesc în Codul civil [40], Codul familiei
[41], Codul penal [43] și în alte acte legislative a le Republicii Moldova. Din ele fac parte
prevederile Constituției Republicii Moldova [52] cu privire la ocrotirea familiei, mamei și
copil ului; Legea nr. 338 -XIII din 15.12.1994 privind drepturile copilului [92], în care este vorba
despre standardele sociale minime a le indicilor principali de calitate a vieții copiilor ; Legea nr.
140 din 14.06.2013 privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor
separați de părinți [93]; Legea nr. 30 din 07.03.2013 cu privire la protecția copiilor împotriva
impactului negativ al informației [94]; Legea nr. 263 din 19.12.2011 cu privire la ratificarea
Convenției Consiliului Europei pentru protecția c opiilor împotriva exploatării sexuale și a
abuzurilor sexuale [95], precum și alte documente și acte oficiale adoptate de către Președintele
RM și Guvernul RM.
Prin urmare, n ormele Codului familiei a l Republicii Moldova , spre exemplu, determină
că pe teri toriul țării se aplică regulile acordurilor internaționale. În articolul 53 este vorba despre
faptul că copilul are dreptul la ocrotirea drepturilor și intereselor legale și la protecția împotriva
abuzurilor părinților. Copilul de la vârsta de 14 ani și ma i mare are dreptul în mod independent
să solicite protecție și să se adreseze de sine stătător autorității tutelare, instanței judecătorești.
De asemenea, î n articolul 60 se stipulează că părinții sunt responsabili pentru educarea și
dezvoltarea copiilor s ăi. Pentru neîndeplinirea obligațiilor de educare a minorilor este prevăzută
răspundere juridică.

129 Prevederile actualului Cod civil a l Republicii Moldova stipulează decăderea din drepturi
părintești a părinților care fac abuz de drepturile părintești, sufe ră de alcoolism cronic sau de
narcomanie etc .
Evident că s uccesul preven irii infracțiunilor contra familiei și minorilor depinde , în mare
măsură , de eficacitatea măsurilor cu caracter special -criminologic care au fost sau urmează a fi
aplicate . În acest co ntext, b aza preven irii speciale a acestei categorii de infracțiuni o constituie
activitatea organelor de drept na ționale. În primul rând , respectivele atribuții sunt încredințat e
structurilor de p oliție care asigură ordine a publică: ofi țerii operativi de sector și inspectori i
pentru minori.
Așadar, e ficacitatea activității de preven ire, identificare și descoperire a infracțiunilor
legate de familie și minori depinde foarte mult de nivelul profesionalismului angajaț ilor din
cadrul diferitor organe de drep t abilitate cu astfel de competențe . Func ționarii organelor de drept
atestă insuficiența experienței de lucru în acest domeniu și , din aceste considerente , de multe ori
nu se implică plenar în soluțion area problemelor ce apar în legătură cu comiterea unor astfel de
infracțiuni . În același timp, s pecialiștii practicieni trebuie să -și sporească permanent calificarea
sa în vederea perceperii detaliate a probleme lor care rezultă în urma comiterii infracțiunilor
contra familiei și minorilor. Func ționarii din cad rul organelor afacerilor interne trebuie să posede
calități de responsabilitate pentru următoarele etape ale procesului de prevenire a genului
respectiv de infracțiuni : determinarea naturii situației și realiza rea măsurilor necesare în funcție
de momentul în care ei se implică în soluțion area probleme lor apărute .
Angajaț ii organelor afacerilor interne trebuie să fie bine informați despre resursele
existente și serviciile abilitate în domeniul asistenței [202, p. 45] . Dat fiind faptul că necesitățile
victime lor pot fi di verse, lucrătorii practici trebuie să posede informați cu privi re la activit atea și
posibilitățile diferitor sisteme și organe, inclusiv despre procedura solicitării asistenței din
numele victimei. În practică au fost elaborate și se folosesc pe larg diferite forme de preven ire a
infracțiunilor contra familiei și minorilor , precum ar fi răspândirea informației printre organizații
și persoane cu funcții de răspundere cu pr ivire la motivele și condițiile care provoacă comiterea
infracțiunilor.
Unul din factorii care condiționează creșter ea nivelului criminalității în rândul minorilor
este lipsa contactului potrivit între organele afacerilor interne și administrația gimnaziilor,
liceelor, școlilor profesionale, lipsa seminarelor relevante pentru s tudierea metodelor de lucru cu
minorii etc.
Introducerea prezentărilor motivate la locul de muncă și în instituțiile de învățământ, de
asemenea, contribuie la îmbunătățirea lucrului educativ, consolidarea disciplinei și stabilirea

130 controlului adecvat asupr a comportamentului minorului. Cu regret, constatăm că uneori angaja ții
poliției (ofițerii operativi de sector și ai serviciului pentru minori) acordă insuficientă atenție la
elaborarea textului prezentării, nu indică cauzele și condițiile comiterii infracț iunilor, nu propun
recomandări concrete pentru eliminarea lor. Majoritatea prezentărilor sunt întocmite formal și au
doar un caracter informa tiv. Asemenea formalitate este inacceptabilă , deoarece influențează
negativ asupra activității de prevenire a categ oriei de infracțiuni investigate , submin ând și
autoritatea structur ilor abilitate cu astfel de competențe .
Prevenirea infracțiunilor cu caracter sexual comise contra copiilor în interiorul familie i
diferă semnificativ de preven irea altor tipuri de infracți uni. Potrivit opiniei unor cercetărori ruși,
o importanță deosebită aici o are preven irea individuală a infracțiunilor, deoarece ea este
orien tată spre prevenirea posibilității comiterii infracțiunii, prin asigurarea condițiilor favorabile
de viață și tran sformarea particularităților personale care ar putea aduce la săvârșirea
infracțiunilor concrete [196, p. 54] . Schimbarea condițiilor de trai în familie este foarte
importantă, dar trebuie să ținem cont că uneori dorințele sexuale amorale nu depind de cond ițiile
de trai a le familiei sau a le unui membru a l ei.
Organizatorii și executorii principali ai preven irii generale și individuale a infracțiunilor
contra familiei și minorilor trebuie să fie ofi țerii de sector. Anume această categorie a angajaț ilor
organelor afacerilor interne dețin arsenalul de forțe și mijloace [86], cuno sc specificul teritoriului
și situați a operativ ă a sector ului deservit , au contact permanent cu populația și cu diferite
formațiuni publice, dispun de abilitățile necesare pentru real izarea obiective lor preven irii
infracțiunilor contra familiei și minorilor. Este foarte important de ales forma corectă de
reacționare (episodică, de durată, urgentă) în funcție de situația concretă care s -a creat [189, p.
439].
Concomitent cu ofi țerii de sector, de preven irea infracțiuni lor contra familiei și minorilor
trebuie să se ocupe structuril e poliției judiciare (criminale), inspectorii pe ntru minori, serviciul
de patrulare, angajații poliției care asigură ordine a publică și colaboratorii confiden țiali [91].
Preven irea prin prisma activității special e de investigație presupune , mai întâi de toate ,
colectarea informației cu privire la persoanele active în plan criminal (cu antecedente penale,
alcoolici, narcomani, scandalagi i etc.). Măsurile activităț ii speciale de investigație aplica te în
cadrul prevenir ii acest ui gen de infracțiuni sunt diverse , fiind reflectate în art. 18 al Legii nr. 59
din 29.03.2012 privind activitatea specială de investigații [91].
În opinia noastră , pentru prevenirea eficientă a infracțiunilor contra familiei și minorilor
este oportun de creat: a) comitete interdepartamentale – pe lângă organele administrării în
domeniul protecției sociale a populației – care s e vor ocupa de studierea problemelor legate de

131 adaptare a socială , de preven irea contravențiilor și infracțiunilor, precum și de acordarea
asistenței persoanelor cu diverse tulburări și patologii sexuale (în cadrul acestora vor activa
preponderent specialiști în domeniul pedagogi ei, psihologi ei, sociologi ei etc.); b) secții operative
de preven ire – pe lângă organele afacerilor interne – care s e vo r preocupa , prioritar , de
prevenirea infracțiuni lor contra persoanei și a infracțiuni lor contra familiei și minorilor , deoarece
anume astfel de fapte infracți onale provoacă cele mai mari daune fizice și morale victimelor și
rudelor apropiate ale acestora .
De asemenea , considerăm că principalele măsuri speciale de preven ire a infracțiunilor
contra familiei și minorilor sunt următoarele:
1. Reacționarea imediată a angaja ților poliției la informația parvenită cu privire la
apariția unor conflicte în familie . Importanță profilactică în asemenea situații are sosirea la timp
a func ționarilor de poliție la locul indicat în informați a sau sesizarea cu privire la izbucnirea
conflictului și existe nța reală a probabilității de comitere a unei infracțiuni contra familiei și
minorilor .
Cu regret, de multe ori intervenția poliți ei este solicitată doar atunci când infracțiunea a
fost deja săvârșită și nu la etap a preinfracțională (de exemplu, în timpul apariției conflictului
familial) , când intențiile infracționale puteau fi prevenite, limitate sau suprimate. Din aceste
considerente, ofi țerii de sector sunt obligați să desfăș oare activității explicative și chiar de
instruire cu populația sectorului deser vit. Esența acest ei activități constă în convingerea
cetățenilor de a informa la timp organele afacerilor interne despre conflicte, accidente și ,
îndeosebi contravenții sau infracțiuni, deoarece , fără ajutorul populației , angaja ții poliției nu sunt
în star e să facă față lucrurilor . Nivelul situației criminogene în fiecare sector depinde , în mare
parte, de locuitorii acestuia și de atitudinea lor față de comportamentul infracțional.
2. Evidența persoanelor care , din cauza comportamentului lor antisocial, pot pr ovoca
sau săvârși infracțiuni și contravenții; depistarea persoanelor care duc un mod de viață parazitar,
precum și a celor care au legături cu mediul criminal , ulterior aplic ându -se față de asemenea
categorii de persoane măsuril e de preven ire corespunzăto are.
3. Asigurarea luptei decisive cu faptele de huliganism , inclusiv asigurarea liniștii și a
ordinii publice în străzi , parcuri, zone de odihnă și agrement, precum și în alte locuri publice.
4. Intensific area activității de sechestr are a armelor ( îndeosebi a celor deținute ilegal) de
la persoanele care nu respectă ordinea publică și nu se comportă adecvat ; luarea măsurilor cu
privire la reprimarea traficului ilegal de arme, substanțe și dispozitive explozibile.
5. Desfășurarea activității și a campaniilor de prev enire și reprimare a consumului de
băuturi alcoolice în locuri le publice.

132 6. Înăsprirea controlului din partea ofi țerilor de sector, ofițerilor de urmărire penală și
ofițerilor de investiga ții asupra comportamentului persoanelor violente , predispuse spre conf licte
familiale și spre comiterea infracțiunilor asupra membrilor familiei .
7. Acordarea a sisten ței necesare în cadrul desfă șurării programelor de reabilitare a
subiec ților violen ței în familie.
8. Implementarea unor programe de resocializare a persoanelor elibe rate din locurile de
recluziune, condamnate pentru comiterea actelor de violen ță în familie sau a altor infracțiuni
contra familiei și minorilor .
9. Desfășurarea unor programe de asisten ță psiho -socială și tratament medical a l
agresorilor familiali .
10. Introduce rea în gimnazii și licee a programelor de educa ție sexuală [139, p. 84] .
11. Includerea în programele de educa ție școlară a informa țiilor privind riscurile la care
copiii sau tinerii pot fi expuși, precum și mijloacele de apărare împotriva diferitor atentate
infracționale .
12. Înaintarea în judecată a prezentărilor motivate din partea administrației instituției de
reeducare sau a șefului Inspectoratului raional de poliție cu privire la soluționarea problemei de
stabilire a limitelor și interdi cțiilor în privința pe rsoanelor care continuă modul de viață
antisocial.
În conformitate cu prevederile Instruc țiunilor cu privire la organizarea activită ții șefului
de sec ție, sector, post și inspectorului de sector în inspectoratele de poli ție, ofițerul de sector care
efectue ază inspecția apartamentelor a blocului de locuit (inspecția caselor particulare),
concomitent cu numele de familie, inițiale și alte date de anchetă este obligat să constat e
informația cu privire la antecedente penale ale persoanel or care locuiesc pe teri toriul respectiv.
Pentru persoane le care au alte pedepse, decât privarea de libertate, până la anularea condamnării
se întocmește „Cartela de e vidență (control)”, cu indicarea numărului, numelui de familie,
prenumelui, patronimicului persoanei ce duce evid ența, datei și finalizării evidenței [109] .
13. Angajaț ii din cadrul organelor protecției sociale a populației sunt obligați să
organizeze convorbiri profilactice în instituțiile de învățământ cu elevii și pedagogii, precum și
cu părinții la domiciliu cu privi re la posibile le variante de comportament în cazul infracțiunilor
contra familiei și minorilor.
14. Ofițerii de sector trebuie să -și organizeze activitatea la nivelul cuven it, pentru a
asigura recepționarea maximală a informației despre familiile vulnerabile, conflicte le între
vecini, persoanele violente și fapte le de huliganism comise la locul de trai. În acest scop , este
oportun de studiat următoarele surse de informație: registrul de evidenț ă a persoanelor reținute și

133 aduse la sectoarele de poliție pentru co miterea contravențiilor; scrisorile , cererile și sesizările
cetățenilor și persoanelor cu funcții de răspundere; materialele ce se referă la persoanele aduse
pentru a fi înregistrate sau preîntâmpinate despre comportamentul inadecvat în familie sau la
locul de muncă etc.
15. Implementarea măsurilor de p reven ire victimologică a infracțiunilor din sfera
relațiilor familiale, cum ar fi, de exemplu, elabo rarea și răspândirea în sectorul rezidențial a
avertiz ărilor cu privire la mijloacele de protecție împotriva ate ntărilor infracționale, violenței în
familie, ținând u-se cont de frecvența și recidiva celor mai periculoase infracțiuni contra familiei
și minorilor .
16. Diseminarea a vertizări lor motivate de către ofițerii de poli ție la locurile de muncă și
în instituțiile d e învățământ va contribui la îmbunătățirea activității educative, consolidarea
disciplinei de muncă și stabilirea controlului asupra persoanelor ce au comis anterior infracțiuni
contra familiei și minorilor.
Reieșind din cele expuse , constatăm că un rol important în ansamblul măsurilor
interdependente de preven ire a infracțiunilor , realizate de diferite verigi și structuri ale stat ului, îi
revine organelor afacerilor interne. De organizarea corectă a măsurilor preventive depinde starea
generală de combate re a criminalității , inclusiv a infracțiunilor contra familiei și minorilor.
Obiectul preven irii infracțiunilor contra familiei și minorilor îl constituie fenomenele
criminogene de nivel diferit, care influențează proporțiile criminalității, dinamica și st ructura,
precum și anumite tipuri și grupuri de infracțiuni.
Preven irea socială a atentărilor infracționale urmează să includă anumite activități, care ar
exclude, micșora sau neutraliza posibilele premise materiale, sociale și psihologice . De
asemenea, e ste necesară crearea sistemului de preven ire, care ar putea asigura acordarea
ajutorului medical, pedagogic și psihologic familiilor și minorilor aflați în dificultate .
Prevenirea violen ței în familie se încearcă prin respectul valorilor fundamentale, armo nie,
respect, în țelegere, democra ție [78, p. 48] . Necesitatea socială de creare a condițiilor normale de
viață și educare a copiilor, prin asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora , se
realizează prin impactul juridic asupra persoane lor obligate să promoveze educația, instruirea și
ocrotirea sănătății minorilor [181, p. 22 -23].
Luând u-se în considerare faptul că victima infracțiunil or contra minorilor posedă un șir
de trăsături specifice, fiind vorba, îndeosebi, de particularitățile p sihice a le minorului, urmează
să atribui m această categorie de fapte penale la grupul de infracțiuni cu un grad sporit de pericol
social. Din aceste considerente, p entru comiterea unor asemenea infracțiuni ar trebui să fie

134 prevăzută răspundere penală mai a spră decât în cazul acelorași infracțiuni săvârșite contra
maturilor [160] .
La crearea sistemului în interesul apărării drepturilor minorilor, asigurării asistenței
eficiente a bunăstării lor, reducerii sancțiunilor penale apare necesitatea creării judecăt oriilor
specializate pe cazuri legate de familie și minori. Respective le judecătorii ar putea examina atât
cauzele civile, cât și cele legate de infracțiuni și contravenții. La rândul său, aceasta ar permite
ridicarea calității cauzelor examina te, spori rea nivelului de realizare a activităților preventive,
folosirea m ecanisme lor legale în combaterea infrac țiunilor contra familiei și minorilor, orientând
justiția spre o eficientă apărare a drepturilor și intereselor cetă țenilor.

3.3. Măsuri de p revenire vic timologică a infracțiunilor contra
familiei și minorilor

Ideal ar fi ca, într -o societate liberă, echilibrată, armonioasă, să nu existe nici un fel de
pericol de victimizare, fiecare individ fiind deplin securizat că niciodată și nicăieri nu -l pândește
vreo primejdie, indiferent de statutul său social, profesional, economic, pe linia vârstei, sexual
etc. [31, p. 177] .
Din nefericire, însă, fiecare societate se confruntă cu fenomenul infracțional care, cel
puțin în ultimul timp, manifestă o accentuată tend ință de creștere. Din punct de vedere psihologic
și psihosocial, creșterea ratei criminalității determină intensitatea sentimentului de insecuritate
resimțit în general, de către indivizi, dar, mai ales, de către cei care prezintă un mai mare risc
victimal sau un grad mai mare de vulnerabilitate victimală (copii, femei, persoane în vârstă,
handicapați). Uneori, instinctiv sau deliberat, unele persoane își iau măsuri de prevenire pentru a
evita orice risc de victimizare (asigurarea întăririlor de locuințe și imobile, evitarea locurilor
periculoase, evitarea companiilor dubioase, evitarea reclamei și publicității legate de anumite
bunuri și câștiguri de valoare etc.). Cu toate acestea, în realitate, măsurile de autoprotecție sunt
total insuficiente în raport c u riscul victimal [31, p. 177] .
Noile tendințe ale politicii penale internaționale și experiența pozitivă existentă în diferite
state determină necesitatea abordării complexe a problematicii ce vizează protecția și ajutorarea
victimelor care au pătimit în urma infracțiunilor. Investigarea acestor probleme este deosebit de
importantă pentru țara noastră, dat fiind faptul că sistemul de justiție se orientează, în mod
prioritar, spre reacția socială față de infracțiunile și infractorii care le -au comis și mai puțin ia în
considerație necesitățile și interesele părții vătămate. Totodată legislația penală și procesual –

135 penală a Republicii Moldova acordă insuficientă atenție interacțiunii dintre infractor și victimă
care a generat apariția actului infracțional.
În concepția cotidiană, cât și în cadrul legislației naționale, atenția este concentrată mai
mult asupra celui ce comite o faptă infracțională și mai puțin asupra victimei care suportă
consecințele directe ale acesteia și care, uneori, în căutarea dreptății, este victimizată dublu.
Este foarte posibil ca insuccesele noastre în domeniul prevenirii criminalității să fie
determinate de faptul că de -a lungul secolelor toată atenția era concentrată asupra delictului sau
asupra infractorului și nu se acorda atenția cuvenită victimei [67, p. 295] . Această constatare,
expusă de A. Fattah încă în 1967, este și astăzi deosebit de actuală pentru țara noastră, unde până
în prezent nu există o evidență completă a victimelor și, prin urmare, nu sunt studiate
particularități le lor personale. Doar periodic sunt organizate măsuri de prevenire victimologică,
victima fiind considerată, de regulă, o sursă de date despre infractor și infracțiune ori parte a
relațiilor procesual -penale [71, p. 295] .
Pentru asigurarea unei activități eficiente de prevenire a criminalității este necesară
desăvârșirea permanentă a sistemului existent de măsuri respective. În acest scop, este important
ca la elaborarea măsurilor de prevenire, paralel cu particularitățile individuale ale infractorului,
să se acorde o atenție cuvenită și situației concrete de viață în care a fost săvârșită infracțiunea.
Merită atenție, în special, cunoașterea personalității și comportamentului victimei, care sunt
elemente componente ale situației. Aceasta se explică prin fa ptul că, într -un șir de cazuri, mai
ales la săvârșirea unor astfel de infracțiuni grave, deosebit de grave și excepțional de grave
contra persoanei, cum sunt omorurile intenționate, vătămările intenționate grave a integrității
corporale sau a sănătății și violurile, acțiunile infractorilor sunt determinate frecvent, într -o
anumită măsură, de comportamentul și calitățile individuale ale persoanelor vătămate [75, p.
129].
Totodată pentru a percepe mai amplu mecanismul comiterii infracțiunii nu sunt suficiente
doar cunoașterea și studierea infractorului. Este constatat faptul că în cadrul mai multor acte
infracționale o contribuție esențială îi revine persoanei vătămate în ceea ce s -a petrecut cu ea, că
infracțiunea se prezintă ca un rezultat al unui cuplu form at din infractor și victimă [152, p. 8] .
Practica combaterii criminalității confirmă încă un adevăr, și anume faptul că infracțiunea
putea să nu fie săvârșită, iar cea începută să se termine fără rezultat, dacă victima probabilă ar fi
opus o rezistență cu venită potențialului infractor [75, p. 129] .
Un rol semnificativ în procesul luptei împotriva victimizării familiei și minorilor îl are
prevenirea victimologică. Aceasta constituie una din direcțiile de prevenire și combatere a
infracțiunilor, reprezentân d o activitate specifică a instituțiilor sociale orientată asupra relevării,

136 înlăturării sau neutralizării factorilor, împrejurărilor, situațiilor care formează comportamentul
victimogen și condiționează comiterea infracțiunilor, relevării grupurilor de ri sc și a persoanelor
concrete cu un grad sporit de victimitate și influențării lor în scopul regenerării sau activizării
calităților de protecție, elaborării sau perfecționării măsurilor speciale de protejare a cetățenilor
față de atentatele infracționale î n scopul stopării procesului de victimizare ulterioară a acestora
[87, p. 80 -81].
În centrul atenției victimologiei se află întotdeauna persoana care a suferit în urma
infracțiunii, indiferent de faptul dacă a fost sau nu recunoscută, astfel, formal. Vict ima este
cercetată în contextul adevăratului ei rol în mecanismul infracțiunii și nu sub aspect procesual –
juridic. În realitate, în unele cazuri persoana devine victimă fără vreo contribuției din partea ei,
iar în alte cazuri, dimpotrivă, devine victimă pr ovocând activ infracțiunea. Între aceste extreme
sunt posibile diferite situații victimogene, care diferă în funcție de impactul lor asupra
personalității infractorului. De aceea, sporirea eficacității procesului de prevenire a criminalității
poate fi asig urată atunci când se iau în considerație toți factorii victimogeni (personali și
exteriori), precum și îmbinările lor tipice, caracteristice unor sau altor categorii de infracțiuni.
Astfel, victimologia devine un factor deosebit de important al organizării practice a prevenirii și
combaterii criminalității, precum și al consolidării întregii ordini de drept, deoarece este chemată
să elaboreze măsuri de protecție pentru cetățeni, ce ar permite evitarea situațiilor în care este
posibilă victimizarea lor [75, p. 131] .
În opinia savantului D. Rivman, termenul „prevenire victimologică” este într -o oarecare
măsură generic, prin el înțelegându -se utilizarea posibilităților, legate, într -un mod sau altul, de
pătimitul infracțiunii, pentru soluționarea problemelor pr evenirii infracțiunilor [207, p. 240] .
La nivel social, prevenirea victimologică a infracțiunilor se realizează prin măsuri cu
caracter economic, politic, ideologic, organizațional, juridic care nu sunt orientate nemijlocit
asupra prevenirii și combaterii criminalității [75, p. 130] . Însă aceste măsuri asigură în mod
obiectiv crearea condițiilor ce reduc riscul săvârșirii infracțiunilor și înlătură factorii criminogeni
și victimogeni.
Deși în literatura de specialitate se operează foarte des cu sintagma „p revenire
victimologică”, aceasta rămâne a fi o parte componentă, un subsistem al întregului proces de
prevenire a criminalității. Acest subsistem se integrează organic în sistemul de prevenire a
infracțiunilor, la fel cum comportamentul victimei face parte din mecanismul factorilor care
influențează asupra comiterii infracțiunii.
Totuși, prevenirea victimologică are un specific propriu, fapt care ne determină să
constatăm că aceasta poate fi considerată ca direcție separată de prevenire criminologică a

137 infracțiunilor. În favoarea aceste i ipoteze, D. Rivman aduce următoarele argumente: a)
prevenirea victimologică își are propriul obiect de influențare – victimele reale și potențiale ale
infracțiunilor; b) asigurarea informațională a prevenirii victimologice, pe lângă sursele statistice
comune cu prevenirea criminologică, este legată de utilizarea schemelor speciale de identificare
a obiectelor (este vorba, îndeosebi, de clasificările victimologice speciale); c) metodele prevenirii
victimologice și modul de re alizare a acestora se bazează pe convingere și nu pe constrângere; d)
prevenirea victimologică se realizează prin neutralizarea situațiilor victimogene periculoase în
care nu au fost identificați posibilii infractori și există suficiente argumente de a ori enta acest
proces doar în baza anumitor tipuri de victime potențiale; e) prevenirea victimologică are
propriile particularități organizaționale [207, p. 241 -242].
Prin urmare, prevenirea victimologică a infracțiunilor contra familiei și minorilor poate fi
considerată ca o direcție specifică de prevenire generală și specială a criminalității, care are în
calitate de obiect victimele potențiale și reale din cadrul familiei și a celor de vârstă minoră,
precum și factorii ce favorizează sporirea victimizării ac estor categorii de persoane
(caracteristicile psihologice ale personalității și interacțiunea cu infractorul, inclusiv
comportamentul lor de până, în timpul și după situația victimogenă care a declanșat acțiunea
infracțională etc.).
Eficacitatea acestui do meniu de prevenire depinde, mai întâi de toate, de informația cu
caracter criminologic și victimologic, sursele căreia pot fi: materialele statisticii penale și a
practicii de urmărire penală; datele obținute în rezultatul desfășurării unor măsuri investig ativ-
operative; sesizările unor funcționari publici și a diferitor organizații statale sau obștești;
sesizările, scrisorile și plângerile cetățenilor; rezultatele diferitor verificări și revizii;
comunicările expuse în mijloacele de informare în masă; conc luziile expertizelor medico -legale,
psihiatrice, criminalistice etc. [88, p. 116]
La fel ca și prevenirea tradițională a criminalității, prevenirea victimologică are o
structură complexă, fiind realizată de diferiți subiecți, la diferite nivele și sub mult iple forme,
care își găsesc aplicare atât la etapa primară, cât și la cea de manifestare a comportamentului
victimal.
Așadar, prevenirea victimizării, inclusiv în urma comiterii infracțiunilor contra familiei și
minorilor, este similară cu cea care se ref eră la prevenirea criminalității în general. Aceasta
include următoarele trei elemente de bază: obiectul, subiectul și măsurile de prevenire.
Obiect al prevenirii victimizării este acel grup de persoane sau anumiți indivizi asupra
cărora sunt îndreptate e forturile instituțiilor și a persoanelor abilitate implicate în acest proces. În

138 cazul prevenirii victimizării în urma infracțiunilor contra familiei și minorilor, membrii familiei
și minorii sunt cei care formează elementul cheie al prevenirii.
Subiecții profilaxiei victimologice sunt aceleași organe statale, organizații obștești,
persoane cu funcții de răspundere și cetățeni care realizează prevenirea fenomenului criminal, cu
excepția cazurilor când se pot forma unele organizații speciale care conlucrează cu victimele
infracțiunilor în planul protecției lor față de atentatele infracționale (organele de protecție socială
a populației) [88, p. 116] . În acest context, susținem că, pentru realizarea nemijlocită a prevenirii
victimizării, este necesar de creat instituții specializate, subdiviziuni, organizații de stat sau
obștești care ar asigura desfășurarea unei activități profesionale în scopul evitării de către
membrii familiei și minori a riscurilor de victimizare, inclusiv a recidivei victimizării lor
ulterioare.
Măsurile ce vizează prevenirea victimizării membrilor familiei și a minorilor sunt
orientate spre a influența, până la o diminuare de proporții, factorii victimizării. Pornind de la
ipoteza înaintată de unii savanți [39, p. 25] referitor la faptul că este mai ușor să se protejeze
persoanele pentru a nu deveni victime, prin măsuri de prevenire, decât să se modifice
comportamentul delincvenților, constatăm necesitatea și rolul indiscutabil al măsurilor de
prevenire victimologică.
Factorii de risc fami lial într -o societate sunt binecunoscuți ca creatori de situații
criminogene și astfel producători de victime: promiscuitatea, mizeria socială, antecedente de
violență în familie, maladiile psihice, narcomania (n.a.), toxicomania, alcoolismul, factorii
externi de stres (stau la baza suicidului în familie), șomajul, degradarea serviciilor și criza
economică etc. [31, p. 173]
Referindu -ne la principalele obiective ale prevenirii victimizării membrilor familiei sau a
minorilor în urma comiterii infracțiunilor, acestea constau în:
a) identificarea, excluderea sau neutralizarea factorilor, circumstanțelor sau situațiilor
care determină victimizarea respectivelor categorii de persoane și favorizează, în același timp,
comiterea infracțiunilor;
b) identificarea gr upurilor de risc și a persoanelor concrete care se caracterizează printr –
un grad sporit de vulnerabilitate victimală, precum și prevenirea victimizării lor prin prisma
diferitor metode și mijloace speciale;
c) elaborarea, modificarea, completarea și perfe cționarea metodelor și mijloacelor
speciale de apărare a membrilor familiei sau a minorilor împotriva infracțiunilor și victimizării
lor ulterioare.

139 Prevenirea victimologică avertizează persoana că ea poate deveni o victimă a unei
infracțiuni în virtutea a numitor calități ale personalității sale sau în virtutea comportamentului
propriu care urmează a fi schimbat pentru a evita riscul.
Eficiența activității de prevenire a victimizării unor membri ai familiei sau a minorilor
este condiționată de mai mulți fa ctori, printre care: reglementarea corespunzătoare a măsurilor de
prevenire victimologică, implicarea și atragerea unor buni profesioniști în activitatea de
prevenire, stimularea și finanțarea substanțială a unor proiecte de cercetare în domeniul
preveniri i victimologice etc.
Metodologic, prevenirea victimologică, ca și prevenirea tradițională a criminalității, poate
fi divizează în: generală și individuală. Prevenirea victimologivă generală cuprinde relevarea
factorilor victimogeni; elaborarea și utilizare a măsurilor orientate spre minimalizarea,
neutralizarea și înlăturarea factorilor respectivi. Prevenirea victimologică individuală include
identificarea persoanelor care se caracterizează printr -o vulnerabilitate victimală sporită și
promovarea unor măsuri de protecție sau autoprotecție a acestora; resocializarea și reintegrarea
socială a victimelor infracțiunilor în scopul reducerii victimizării lor repetate [75, p. 141] .
De asemenea, este important de accentuat că prevenirea victimizării se desfășoară în două
etape: 1) prevenirea victimizării primare și 2) prevenirea victimizării repetate.
Victimizarea primară se caracterizează prin faptul că în prim -plan avem stimulente
adecvate, de natură psihologică și psihosocială (neglijență, indiferență, credulitate exagerată,
nivel modest sau redus al capacităților psiho -intelectuale etc.), care atrag potențialii infractori.
În ceea ce privește victimizarea repetată, aceasta are loc atunci, când aceeași persoană se
confruntă cu mai mult de un incident criminal într -o anumită perioadă de timp. În respectivele
cazuri, riscul de a deveni victimă este în constantă creștere în funcție de situație, comportamentul
victimal caracterizându -se printr -o anumită stabilitate.
Luând în considerație faptul că prevenirea victimologi că are o structură complexă,
aceasta se realizează de către diferiți subiecți, la diferite nivele și în forme multiple ale
comportamentului victimal.
Astfel, subiecții activității de prevenire victimologică a infracțiunilor contra familiei și
minorilor sun t: familia, instituțiile pedagogice și de asistență psihologică, serviciile abilitate cu
drepturi și obligații de a acorda asistență familiei și minorilor, subdiviziunile de urmărire penală,
ofițerii operativi de sector, instituțiile de executare a pedepse lor, organele procuraturii, instanțele
judecătorești, mas -media etc.

140 Alături de organele judiciare, care sunt instituții comune în materia combaterii
victimizării, există și alte organisme sau instituții cu atribuții în domeniul analizat. Acestea pot fi
divizate în două categorii: 1) organisme oficiale și 2) organisme neoficiale.
Organismele oficiale sunt mai importante, deoarece sunt prevăzute de lege, atât sub
aspectul atribuțiilor, cât și cel al structurii organizatorice. De asemenea, personalul acestor
instituții trebuie să fie, de regulă, specializat în domeniul victimologiei și/sau al criminologiei.
Organismele neoficiale sunt asociații, fundații, organizații sau alte entități care derulează
activități în domeniul prevenirii și combaterii victimizări i. Acestea sunt prevăzute, atât sub
aspectul organizării, cât și sub cel al personalului, de reglementările privitoare la asigurarea
protecției victimelor infracțiunilor.
Prin urmare, prevenirea victimologică trebuie realizată, în primul rând, prin prisma
măsurilor de protecție socială, care se efectuează de către organele de drept abilitate cu
competențe în domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor, inclusiv prin aplicarea
sancțiunilor penale față de infractori. Existența unor asemenea organe, a nor melor juridico –
penale, a sistemului de justiție și pedepsire a persoanelor vinovate inhibă, în mare măsură,
reactivitatea infracțională potențială. Acțiunile organelor de poliție orientate spre prevenirea
eficientă a infracțiunilor și descoperirea infracto rilor, aplicarea corectă a normelor penale în
raport cu situația specifică diferitelor infracțiuni sunt, direct sau indirect, măsuri sociale de
protecție împotriva victimizării, inclusiv a unor membri ai familiei și a diferitor categorii de
minori cu grad sporit de vulnerabilitate victimală.
Așa cum afirma S. Wrightsman [140, p. 178] , deținerea infractorilor deosebit de
periculoși în instituțiile speciale asigură un nivel mai înalt de securizare psihologică a cetățenilor.
Prevenirea victimologică este real izată, de asemenea, și prin măsuri de autoprotecție,
care revin în sarcina unor persoane particulare. În acest context, examinând prevenirea într -o
accepțiune restrânsă rezumată la identificarea și predicția victimelor potențiale, care sunt
susceptibile, p rin conduita lor, să favorizeze mai mult sau mai puțin comiterea infracțiunilor,
inclusiv contra familiei și minorilor, unii autori români [17, p. 93] propun ca aceasta să
urmărească următoarele obiective prioritare:
– educarea moral -juridică a cetățenilor p e baza cunoașterii legilor și a formării
convingerilor necesare respectării lor neabătute;
– pregătirea antiinfracțională a populației pentru a cunoaște normele de conviețuire
socială, cerințele, comportamentele generale de evitare a situațiilor ori circumst anțelor
în care cetățenii ar putea deveni victime ale unor infracțiuni;

141 – sfătuirea și îndrumarea individuală a cetățenilor privind conduita ce se recomandă a fi
urmată – în cazuri concret determinate – pentru a împiedica evoluția negativă a unor
stări de lu cruri și ajungerea lor în poziție de victimă;
– identificarea din timp a unor victime potențiale – îndeosebi prin posibilitățile de
cunoaștere ale organelor judiciare – și promovarea unor măsuri de protecție sau
autoprotecție a acestora.
Revenind la rolul fa miliei în prevenirea victimologică a infracțiunilor, este important de
menționat, mai întâi de toate, că această celulă socială este o formă de comunitate umană
întemeiată prin căsătorie, formată din soți și din copiii acestora, care asigură cadrul afectiv în
care fiecare membru își satisface nevoile emoționale, trăirile intime, nevoia de destăinuire a unor
împliniri sau insatisfacții apărute pe diverse planuri, oferind prin specificul ei sentimentul
siguranței. În multe cazuri, acestea din urmă sunt neglij ate ori de către soți, ori de către alte
persoane din exterior, astfel că familia devine una nearmonioasă, fapt ce poate determina
victimizarea membrilor acesteia, inclusiv copilul minor.
Autorul român R.M. Stănoiu menționează că familia este cel dintâi or ganism care stă la
baza profilaxiei victimologice. Așadar, ea constituie prima cale de socializare a individului. Grup
social primar, celulă de bază a societății, familia este aceea care oferă cadrul cel mai propice de
transmitere a modelelor, normelor și valorilor de comportament individual în plină formare.
Primii pași de transformare a ființei biologice în ființă umană au loc în cadrul familiei. Primele
experiențe de viață, primul contact social, primele noțiuni cu privire la datorie, la
responsabilitate , primele reguli de comportament, omul le învață în familie [133] . Evident, este
vorba, mai întâi de toate, de familiile „normale”, fiindcă, în caz contrar, înseși familia poate
deveni obiectiv al profilaxiei victimologice. Factorii negativi prezenți în re lațiile familiare, beția
sau alcoolismul practicat de părinți, comportamentul amoral al acestora constituie niște condiții,
care favorizează formarea caracteristicilor negative ale personalității minorului, în structura
căruia predomină așa calități ca lip sa de voință, iresponsabilitatea, conformismul, agresivitatea
etc.
Este destul de complicat de a enumera toate măsurile posibile care urmează a fi
întreprinse de părinți în privința copiilor lor în scopul protejării acestora de atentatele criminale.
Oricum , în opinia autorului Iu. Larii [88, p. 117 -118], unele din măsurile prioritare în acest
domeniu ar putea fi:
a) supravegherea dezvoltării corecte a copilului și ocrotirea sănătății acestuia în scopul
neadmiterii unor devieri psihice și fizice;

142 b) educar ea sexuală și culturală a copilului; formarea culturii în domeniul comunicării
sociale; dezvoltarea colectivismului;
c) învățarea unor deprinderi de comportament în stradă, de a fi prudenți în companiile de
necunoscuți, insuflarea obișnuinței de a se adre sa după ajutor și de a se comporta adecvat în
cazurile diferitor situații criminogene, de a spune întotdeauna „nu” individului necunoscut (spre
exemplu, vestitul violator și ucigaș Cicatilo nu insista să facă cunoștință cu femeile sau copiii
care nu doreau acest lucru, dar căuta o altă victimă; anterior el nu a cunoscut nici una din
victimele sale [153, p. 255] );
d) educarea juridică inițială a copilului, explicarea drepturilor și obligațiilor fundamentale
ale acestuia;
e) ridicarea nivelului de cunoștinț e în domeniul victimologei (autoprofilaxia) în scopul
prevenirii situațiilor criminogene (lăsarea fără supraveghere a copiilor minori în locuințe sau în
stradă, donarea unor lucruri costisitoare care ar putea atrage atenția infractorilor, inițierea unor
discuții cu privire la careva sume mari de bani ce se dețin în familie etc.).
Actualmente, crește rolul părinților, în familiile căror sunt copii incapabili de a percepe
victimitatea situației în virtutea unor cauze psihologice individuale (vârsta fragedă, e voluția
psihică lentă). Această categorie de persoane este practic neprotejată față de orice atentări
infracționale atunci, când se află în afara sferei de influență a persoanelor care au menirea de a
avea grijă de existența lor și de a -i apăra în cazul ap ariției unui pericol extern [199, p. 118] .
Părinții, ca subiecți ai prevenirii victimilogice, pentru a oferi un suport anticriminogen
copiilor urmează: să conștientizeze urmările negative ale infracțiunilor comise împotriva lor; să
fie instruiți în domeniu , inclusiv cum să poarte o discuție cu copilul, cum să identifice
semnalmentele unui comportament abuziv față de copil, cui să comunice despre situațiile
respective etc.; să întreprindă la nivel individual măsuri de prevenire victimologică față de
propriii copii, cum ar fi, de exemplu, supravegherea permanentă a acestora, purtarea unor discuții
în vederea instruirii cu privire la comportamentul copiilor în diferite situații periculoase etc. Prin
urmare, părinții trebuie să -și dezvolte capacitățile parentale de îngrijire, educare și acordare a
sprijinului adecvat copilului.
De educația copiilor sub aspectul prevenirii victimologice trebuie să se ocupe nu doar
părinții, ci și instituțiile de învățământ , unde aceștia se află o mare parte din timpul său
(grădin ițe, școli de cultură generală, licee, gimnazii, școli profesionale, colegii etc.). Menită să
dezvolte capacitățile, să transmită cunoștințele profesionale, să formeze, să dezvolte și să
consolideze aptitudinile, școala pregătește tânăra generație pentru v iață. În instituțiile
pedagogice, copilul obține primele deprinderi de comunicare în colectiv, unde are loc, în mare

143 măsură, procesul de socializare a acestuia. Așadar, dacă pentru copiii de vârstă preșcolară, pentru
care jocurile sunt activități prioritar e, măsurile de prevenire victimologică trebuie să fie realizate
sub formă de jocuri, cu operarea unor concepte și viziuni clare copiilor, atunci sistemul de
instruire juridică a adolescenților trebuie să conțină deja noțiuni generale cu privire la valoarea
socială a dreptului, noțiunea delictelor și a diferitor tipuri de răspundere juridică pentru
săvârșirea acestora, precum și posibilitatea tragerii la răspundere o dată cu atingerea unei
anumite vârste.
În contextul celor expuse, este necesară crearea unor instituții pedagogice de tip nou, care
ar putea să -și desfășoare activitatea cu luarea în considerare a particularităților psihologice ale
copiilor și adolescenților. Până când, însă, în scopul corectării comportamentului deviant al
minorului, școala treb uie să -i implice în careva activități social -utile [173, p. 25] .
Pentru a putea oferi instruiri calificate și o educație corespunzătoare, personalul
instituțiilor de învățământ și cel care este abilitat cu astfel de drepturi urmează, de asemenea, a fi
instruit în domeniul vizat. Așadar, unele studii privind violența împotriva copiilor [116, p. 364]
recomandă promovarea creșterii sensibilității, a campaniilor de informare și educare prin acțiuni
de consolidare a capacităților în cazul grupurilor profesionale care lucrează cu și pentru copii.
Pe plan internațional, statele, organismele internaționale existente sunt datoare să -și
asume responsabilități crescute pentru a îmbunătăți raporturile bilaterale și multilaterale create în
acestea și, totodată, să acorde un sprijin mult mai larg specialiștilor din domeniul psihologiei,
asistenței sociale, pedagogiei etc., în activitățile academice sau practice pe care le desfășoară
aceștia. Deși progresele științei sunt în general sprijinite și mediatizate, totuși cercetă rile în
domeniul psihicului uman sunt marginalizate, creându -se o situație dificilă în această arie de
cuprindere a cunoașterii [31, p. 180] .
Asistența psihologică , de asemenea, este deosebit de importantă în procesul de prevenire
victimologică a infracțiu nilor contra familiei și minorilor. În interacțiune cu colectivele de
pedagogi, părinții și reprezentanții organelor de asistență socială, psihologii pot să identifice
printre grupurile de minori pe cei cu forme de comportament deviant primar, precum și
categoriile de copiii, a căror grad sporit de victimitate este determinat de particularitățile psiho –
fiziologice individuale.
Referindu -ne strict la domeniul psihologiei, aceasta, prin metodele proprii poate să
contribuie în mod decisiv la prevenirea faptelo r criminale și, implicit, a urmărilor acestora. Prin
urmare, accentul trebuie pus nu pe efect, ci pe cauză, deoarece, ca și în medicină, este mai ușor
să previi decât să vindeci. Dar fiindcă este practic imposibil ca fiecare individ să aibă acces la
cunoșt ințele și posibilitățile unui psiholog, apare cu puterea evidenței rolul major al psihologiei

144 sociale în prevenirea acțiunilor umane victimizante. Dacă, totuși, astfel de acțiuni au loc,
psihologia individului devine ținta atenuării efectelor traumatizante ale răului produs [31, p.
180].
Prezența specialistului psiholog în școală este foarte necesară și utilă, din considerentul că
acesta poate efectua corect diagnosticarea psihologică a copiilor, poate prelucra rezultatele
obținute și, respectiv, poate să e laboreze programe individuale de lucru cu personalitatea și să
consulte părinții și pedagogii. Sunt de neînlocuit specialiștii serviciilor psihologice în cazurile
relevării și reabilitării ulterioare a copiilor și adolescenților care au suferit în urma inf racțiunilor.
Interacțiunea strânsă a psihologilor cu organele de drept facilitează uneori nu numai
descoperirea, dar și aprecierea într -un mod diferit a infracțiunii săvârșită în privința minorului
[88, p. 119] .
Instituțiile psihologice și pedagogice trebu ie să activeze în colaborare strânsă cu
instituțiile medicale, în special cu serviciile narcologice, psihiatrice și psihoterapeutice în scopul
relevării primare a diferitor forme de devianțe, cum ar fi alcoolismul, narcomania, toxicomania,
precum și patolo giile neuro -psihice care pot împiedica adaptarea socială a copiilor și
adolescenților și pot favoriza victimitatea sporită a lor față de diferite infracțiuni. În același timp,
secțiile de internare a instituțiilor medicale trebuie să devină surse de inform ații victimologice în
cazurile când minorilor li s -au cauzat careva vătămări corporale în urma săvârșirii infracțiunilor.
Asemenea sursă de informații este importantă pentru reducerea nivelului de latentitate a unor
tipuri de infracțiuni, victimele cărora, în special minorii, nu doresc sau le este teamă să sesizeze
organele competente despre faptul dat [88, p. 120 ].
Mass -media , la fel, constituie una din cele mai puternice surse de răspândire a
informaților de natură criminologică și victimologică. Totodată progresul în domeniul
tehnologiilor informaționale, dezvoltarea și folosirea în masă a rețelelor de internet a acutizat
problema victimizării familiilor vulnerabile și a minorilor. Iată de ce noile tehnologii presupun și
noi măsuri de prevenire victimolog ică. În acest context, este necesar de a crea oportunități de
raportare on -line a abuzurilor în privința familiilor sau a minorilor și, respectiv, solicitare de
asistență corespunzătoare în caz de necesitate pentru toți subiecții implicați în procesul de
prevenire victimologică. Astfel, sporirea capacității organelor de drept și a altor instituții
responsabile de prevenirea genului respectiv de infracțiuni, inclusiv prin monitorizarea site -urilor
cu conținut violent sau care promovează pornografia, inclusiv cea infantilă, va avea ca efect
eficientizarea măsurilor de prevenire cu caracter victimologic.
Prevenirea victimologică a infracțiunilor săvârșite împotriva familiei (n.a.) sau a
minorilor de către mijloacele de informare în masă poate fi realizată prin prisma următoarelor

145 măsuri: a) propagarea cunoștințelor juridice prin intermediul mass -mediei, explicarea publicului
cointeresat a unor noțiuni juridice, cum ar fi legitima apărare, extrema necesitate, reținerea
infractorului etc., precum și inițierea aces tora cu actele legislative care reglementează noțiunile
în cauză, formarea conștiinței și culturii juridice a cetățenilor; b) atenționarea unor probleme
victimologice în reportajele, articolele sau emisiunile cu caracter criminologic, în special,
influența comportamentului și situației create de victimă asupra infracțiunii săvârșite în privința
ei și educarea sub acest aspect a cetățenilor în sensul prevenirii victimizării și a situațiilor
criminogene; c) ținerea unor discursuri în mass -media de către speci aliștii în domeniul
jurisprudenței, psihologiei, pedagogiei, urmate de darea unor recomandări practice cu referire la
protejarea față de infractori sau la alegerea unui comportament adecvat în anumite situații
conflictuale; d) informarea populației despre situația criminogenă reală în scopul reprimării
zvonurilor false, iar în unele cazuri, informarea copiilor și părinților despre unele persoane
concrete (semnalmentele, sectoarele posibile de acțiune, metodele de comitere a infracțiunilor),
din partea căror a sunt posibile atentate infracționale în privința minorilor; e) reflectarea în presă
a problemei uniunilor neformale de tineret și propagarea unor alternative a acestor organizații
[88, p. 120 -121].
În calitate de subiecți ai prevenirii victimologice pot fi și alte instituții. Astfel, autoritatea
publică centrală abilitată cu funcții de elaborare și promovare a politicilor de prevenire a
violenței în familie și de asistență socială a victimelor este Ministerul Muncii, Protecției Sociale
și Familiei. Pe lân gă minister se creează Consiliul coordonator interministerial în domeniul
prevenirii și combaterii violenței în familie. De asemenea, la nivelul autorității publice locale
există secția/direcția raională de asistență socială și protecție a familiei, în cad rul căreia este
desemnat un specialist responsabil de domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie și
care realizează, în comun cu alte autorități și în colaborare cu ONG -urile din domeniu, programe
informaționale în vederea prevenirii victimizăr ii [89].
Ministerul Educației, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Culturii, Ministerul
Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății și Ministerul Justiției trebuie să asigure, în limitele
competenței lor, elaborarea, promovarea și implementarea po liticilor de prevenire a violenței în
familie, dar și a altor infracțiuni comise împotriva familiei și minorilor. În opinia noastră,
intensificarea colaborării instituțiilor menționate va genera rezultate foarte bune în lupta cu
categoria respectivă de inf racțiuni.
Profilaxia victimologică a infracțiunilor săvârșite împotriva familiei (n.a.) și minorilor la
nivel special -criminologic, după cum s -a menționat mai sus, este înfăptuită de acele organe, a
căror funcții primordiale se reduc la contracararea crimi nalității. Rolul de bază în acest domeniu

146 îl au organele afacerilor interne , subdiviziunile cărora posedă arsenalul necesar de mijloace
pentru profilaxia infracțiunilor comise împotriva minorilor atât la nivel criminologic, cât și
victimologic. În acest co ntext, organele afacerilor interne trebuie să dețină o bază informațională
solidă cu referire la profilaxia victimologică în privința familiei (n.a.) și minorilor, care poate fi
concepută în subdiviziunile analitice ale acestora prin crearea unor sisteme informaționale de
evidență victimologică a familiilor (n.a.) și minorilor ce au pătimit în urma infracțiunilor și care
pot fi completate prin intermediul surselor de informație victimologică enumerate mai sus [88,p.
121].
Așadar, organele afacerilor intern e, în conformitate cu legislația în vigoare, fiind obligate
să scoată la iveală și să înlăture cauzele și condițiile ce determină săvârșirea infracțiunilor,
trebuie să -și organizeze activitatea de prevenire nu numai asupra infractorilor sau potențialilor
infractori, ci și asupra posibilelor victime ale infracțiunilor, utilizând măsuri de apărare ale
acestora împotriva atentatelor criminale [75, p. 146 -147].
În opinia profesorului Gh. Gladchi, activitatea practică a organelor afacerilor interne în
domeniul p revenirii victimologice necesită o organizare și asigurare informațională la nivel înalt,
determinând soluționarea unui șir de probleme legate de: instruirea polițiștilor în domeniul
prevenirii victimologice; selectarea profesională pentru angajarea în ser viciul organelor de
interne; crearea în cadrul subdiviziunilor de ordine publică a inspectoratelor de poliție a unor
secții psihopedagogice și de instruire; organizarea unei evidențe profilactice a persoanelor care
au fost sau real pot deveni victime ale i nfracțiunilor; dezvoltarea statisticii victimologice, care,
practic, lipsește actualmente în organele afacerilor interne ale Republicii Moldova; organizarea și
realizarea sistematică a interacțiunii tuturor subdiviziunilor de poliție, precum și conlucrarea
acestora cu alte organe de stat și organizații neguvernamentale în domeniul prevenirii
victimologice [75, p. 147 -148], inclusiv a infracțiunilor contra familiei și minorilor.
Rolul instanțelor judecătorești în implementarea măsurilor de prevenire victimol ogică a
infracțiunilor săvârșite împotriva familiei și minorilor este foarte important. Astfel, examinând
materialele cauzelor penale aflate în gestiune este oportun de a clarifica particularitățile socio –
psihologice ale victimelor care au pătimit în urma genului respectiv de infracțiuni și de a
identifica principalii factori care au condiționat comiterea infracțiunilor. Instanța de judecată,
constatând în procesul de judecată fapte de încălcare a legalității și a drepturilor omului, în
special care se refe ră la familie și minori, o dată cu adoptarea hotărârii, emite și o încheiere
interlocutorie prin care aceste fapte se aduc la cunoștință organelor respective, persoanelor cu
funcție de răspundere și procurorului. În termen de cel mult o lună, instanța de j udecată va fi

147 informată despre rezultatele soluționării faptelor expuse în încheierea interlocutorie (art. 218
CPP al RM).
Totodată la nivelul instanțelor de judecată trebuie să se ia măsurile de prevenire necesare
pentru a evita victimizarea repetată a pe rsoanelor. În acest context, Curtea Europeană de Justiție
admite ca, în cadrul procedurilor care privesc abuzurile sexuale, să fie luate anumite măsuri în
scopul protejării victimei, cu condiția ca aceste măsuri să se poată concilia cu exercitarea
adecvată și efectivă a dreptului la apărare [62, p. 236] .
Efectuând o analiză a unor aspecte legate de practica judiciară din Republica Moldova, s –
a constatat că instanțele de judecată nu acordă atenție cuvenită studierii personalității și
comportamentului victim ei (numai unele dosare penale conțineau caracteristici ale persoanei
vătămate și mai puține aveau stabilite starea victimei în momentul comiterii infracțiunii, lipseau
informațiile privind relațiile victimei cu infractorul, comportamentul victimei, opunere a de
rezistență etc.). În cele mai multe cazuri, nici instanțele de judecată și nici ofițerii de urmărire
penală nu realizează măsuri de prevenire în baza dosarelor penale [73, p. 245] .
În această ordine de idei, profesorul I. Dolea, investigând anumite a specte ale justiției
restaurative [63, p. 30] și analizând detaliat drepturile persoanei în probatoriul penal, constată că,
la etapa actuală, în funcție de tendințele europene orientate spre consolidarea drepturilor
victimelor ca subiecți plenipotențiari d e drepturi, se impune necesitatea promovării elementului
privat în procesul penal atât prin dezvoltarea instituțiilor actuale, cât și prin promovarea noilor
instituții, cum ar fi acuzarea privată și justiția restaurativă [62, p. 234] .
De fapt, justiția res taurativă este un răspuns dat infracțiunii care oferă oportunități celor
care sunt cei mai afectați de aceasta – victima, infractorul, familiile acestora și comunitatea – de
a fi direct implicați în a răspunde răului produs de comiterea infracțiunii. Justi ția restaurativă se
bazează pe valori care accentuează importanța oferirii posibilității de implicare mai activă în
procesul de: oferire de suport și asistență victimelor infracțiunii; responsabilizarea infractorilor
față de persoanele și comunitățile căro ra le -au făcut rău; restaurarea pierderilor emoționale și
materiale ale victimelor în limita posibilului; oferirea unei game mai largi de oportunități de
dialog și de rezolvare a problemelor între victime, infractori, familii și alte persoane; oferirea
infractorilor de posibilități crescute de dezvoltare corectă și reintegrare în viața comunitară;
întărirea siguranței publice prin construcție comunitară [31, p. 190] .
Generalizând cele expuse, conchidem că toate instituțiile de stat, precum și o bună parte
din organizațiile neguvernamentale, urmează să fie antrenate în procesul de prevenire
victimologică a infracțiunilor contra familiei și minorilor, prin utilizarea, în limitele
competențelor ce le revin, a întregului arsenal de măsuri legale de care dispun. Activitățile

148 subiecților din domeniul prevenirii victimologice trebuie desfășurate în următoarele direcții
principale:
1) instruirea și educarea victimologică a cetățenilor în spiritul preîntâmpinării săvârșirii
de infracțiuni (elaborarea algoritmilor co mportamentului optim în situațiile victimogene și
antrenamentele speciale);
2) ridicarea gradului de protecție a persoanelor cu funcții de răspundere, care se
caracterizează printr -o vulnerabilitate victimală sporită în legătură cu îndeplinirea de către e le a
îndatoririlor de serviciu;
3) reducerea maximă a situațiilor victimogene; evitarea, neutralizarea și înlăturarea lor;
informarea cetățenilor despre situațiile victimogene tipice, pentru a le evita în măsura
posibilităților;
4) protecția, resocializa rea și reintegrarea socială a victimelor infracțiunii [80, p. 133] .
Prevenirea victimologică poate fi realizată atât în privința societății întregi sau grupurilor
sociale, cât și a persoanelor concrete. Astfel, măsurile de prevenire pot avea diferite dimen siuni.
Ea trebuie să fie realizată paralel cu depistarea persoanelor care pot deveni infractori și cu
influența asupra acestora. Ca măsuri de prevenire victimologică a infracțiunilor săvârșite contra
familiei și minorilor propunem următoarele:
a) informare a cetățenilor prin intermediul mass -mediei, despre comiterea anterioară, pe
un anumit teritoriu, a unor fapte infracționale, despre acțiunile tipice ale infractorilor și cum de
procedat în cazul aflării cetățenilor într -o situație criminogenă respectivă;
b) inițierea unor convorbiri cu părinții, cu lucrătorii instituțiilor de copii, cu pedagogii și
elevii despre faptul cum trebuie de comportat în cazurile când se „ciocnesc” cu infractorul sau cu
persoane suspecte;
c) limitarea expunerii indivizilor în rapor t cu persoanele periculoase sau cu situațiile
amenințătoare (ignorarea discuțiilor cu persoane străine ce încearcă să înceapă o conversație; a
nu permite persoanelor necunoscute de a intra în locuință; prezența acasă la ore târzii etc.) [101,
p. 104] ;
d) instruirea și educația juridică, pentru ca persoanele să cunoască dreptul la legitima
apărare, să nu se înfricoșeze de a opune rezistență și totodată, pentru a comunica organelor de
drept despre infracțiunile săvârșite sau în curs de pregătire;
e) dezvoltar ea posibilităților persoanei supuse atacului de a opune rezistență, folosindu -se
de mijloace tehnice permise: sisteme de alarmă, spray -uri lacrimogene, arme de foc etc.;
f) verificarea și luarea măsurilor pentru iluminarea străzilor, scărilor caselor de lo cuit,
instalarea posturilor de poliție lângă locurile favorabile de comitere a infracțiunilor [138] ;

149 g) pregătirea și răspândirea notițelor speciale de avertizare despre necesitatea și
posibilitatea evitării infractorilor, pentru a nu deveni victima lor;
h) implicarea psihologilor de familie, psihoterapeuților în consilierea familiilor sau
minorilor ce au suferit în urma infracțiunilor, prin acordarea asistenței psihologice necesare;
i) colaborarea instituțiilor pedagogie și psihologice cu instituțiile medi cale în scopul
sesizării diferitor forme de devianțe (alcoolism, narcomanie, toxicomanie etc.) ce favorizează
victimitatea sporită a persoanelor față de diferite infracțiuni;
j) descoperirea și cercetarea de către ofițerii de urmărire penală a infracțiunil or și
sesizarea organului respectiv sau persoanei cu funcție de răspundere cu privire la luarea unor
măsuri pentru înlăturarea cauzelor și condițiilor ce au contribuit la comiterea infracțiunii în
scopul preîntâmpinării săvârșirii ulterioare a acestora.
Prevenirea victimologică nu constă doar în identificarea unor măsuri de preîntâmpinare a
săvârșirii infracțiunilor, deși aceasta este o latură importantă a respectivei activități, ci, mai ales,
în transpunerea practică a unor măsuri profilactice eficiente. A ceste măsuri contribuie la
reducerea și eliminarea cauzelor și condițiilor ce conduc la dezvoltarea criminalității, inclusiv
comiterea infracțiunilor împotriva familiei și minorilor, iar realizarea lor în baza unui sistem
unic, cu implicarea și colaborarea tuturor organismelor societății ce au o asemenea menire, va
profila obținerea unor rezultate mult mai bune în acest domeniu.

3.4. Concluzii la capitolul 3

1. În cursul său istoric de dezvoltare , omenirea a folosit două modalități principale de
contracar are a atentatelor infracționale asupra drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor,
societății și statului: pedepsirea făptuitorilor pentru comiterea infracțiuni lor și prevenirea
criminalității. În ultimii ani, se consolidează tot mai mult ideea, p otrivit căreia anume prevenirea
criminalității este calea cea mai promițătoare pentru lupta eficientă cu acest fenomen.
2. Prevenirea infracțiunilor comise împotriva familiei și minorilor presupune influența
sistematică cu caracter preventiv asupra unor p ersoane care duc un mod de viață antisocial în
familie și în afara acesteia, încălcând ordinea de drept în legătură cu incapacitatea de a -și petrece
timpul său liber într -un mod util.
3. Prevenirea infracțiunilor presupune întotdeauna relevarea persoanelo r care au un stil de
viață antisocial, luarea la evidență a acestei categorii de persoane, influența corectivă asupra lor,
identificarea, investigarea și neutralizarea cauzelor și condițiilor criminalității. Măsurile de

150 prevenire au menirea de a asigura se curitatea valorilor ocrotite de lege, elaborarea și
implementarea unui sistem de măsuri orientate spre prevenirea infracțiunilor .
4. Esența prevenirii generale a infracțiunilor contra familiei și minorilor constă, mai întâi
de toate, în neadmiterea sau îm piedicarea comiterii infracțiunilor și, nu mai puțin important, în
excluderea posibilității ca persoana să devină victimă în urma comiterii diferitor acțiuni ilegale.
5. La categoria măsurilor fundamentale de prevenire generală a infracțiunilor contra
familiei și minorilor se atribuie: asigurarea cu activitate a populației; intensificarea controlului
socio -juridic, prin care se subînțelege organizarea și orientarea activității umane în baza
prevederilor legale, pentru încălcarea cărora survine răspunderea c ivilă, disciplinară,
contravențională și penală; achitarea la timp a salariilor, pensiilor și a altor beneficii financiare
sau materiale legale; asigurarea nivelului minim de existență în concordanță cu realitățile
cotidiene; susținerea și dezvoltarea educ ației, culturii și spiritului moral al populației.
6. Una dintre principalele direcții de prevenire a infracțiunilor contra familiei și minorilor
este stabilizarea proceselor economice, depășirea crizei profunde în care se află Republica
Moldova, creșterea industriei naționale și a producției agricole, care ar permite statului să
investească mai multe fonduri în sfera socială. Îmbunătățirea nivelului economic al familiei va
spori și nivelul de cultură al acesteia, inclusiv cultura relațiilor de familie. Cre șterea nivelului de
existență al familiei înseamnă și îmbunătățirea condițiilor de trai.
7. Lupta cu beția și alcoolismul este un aspect foarte important în cadrul prevenirii
criminalității , în general , și a celei contra familiei și minorilor , în special, deoarece consumul
excesiv de alcool contribuie la pierderea auto -controlului și, prin urmare, la com iterea
infracțiunilor.
8. Educația juridică contribuie la dezvoltarea capacităților persoanei de a alege conduita
corectă în funcție de diversitatea situaț iilor care pot apărea. Cunoștințele juridice reflectă esența
și menirea normelor legale, dezvoltă obișnuința de a se conforma legislației, educă convingerea
și oportunitatea de a respecta legea. În acest context, susținem necesitatea dezvoltării și
impleme ntării în cadrul programelor educaționale școlare și ale altor instituții de învățământ un
sistem de educație juridică a tinerii generații.
9. Asistența socială pentru prevenirea violenței sexuale în cadrul familiei ar trebui
structurată astfel , ca fiecare familie să obțină asistența adecvată, indiferent de starea de sănătate a
membrilor săi, venituri, nivel de educație, loc de reședință și alți factori externi sau interni. În
cadrul acestei asistențe urmează să obțină teren tot mai vast modelele de auto -dezvoltare și
supraviețuire, deoarece este imposibil ca întreg ul proces de educație și control să fie lăsat în grija
statului și al societății.

151 10. Un rol substanțial în prevenirea criminalității contra familiei și minorilor îl are religia.
Îndepărtarea de l a tradițiile religioase și spirituale este una dintre cele mai caracteristice forme de
atragere a potențialului distructiv specific pentru acest secol. Psihologia și etica religioasă
întotdeauna au îndeplinit rolul de reglementare a relațiilor sociale și i nterpersonale, în esență,
pentru eliminarea tensiunilor și anxietăților. Măsurile și tradițiile religioase sunt menite să ridice
educația spirituală și morală a populației, să impulsioneze sentimentel e de responsabilitate pentru
propriile acțiuni.
11. Spre deosebire de prevenirea generală, cea specială se efectuează cu un scop bine
determinat în interesele prevenirii criminalită ții, adică măsurile speciale sunt chemate să
soluționeze problemele de înlăturare, neutralizare, minimizare a factorilor criminogen i, de
însănăto șire a microclimei sociale și corect are a comportamentului persoanelor care pot comite
infrac țiuni etc.
12. S uccesul preven irii infracțiunilor contra familiei și minorilor depinde , în mare
măsură , de eficacitatea măsurilor cu caracter special -criminologic care au fost sau urmează a fi
aplicate. În acest context, b aza preven irii speciale a acestei categorii de infracțiuni o constituie
activitatea organelor de drept na ționale. În primul rând , respectivele atribuții sunt încredințat e
structurilor de p oliție care asigură ordine a publică: ofi țerii operativi de sector și inspectori i
pentru minori.
13. Pentru prevenirea eficientă a infracțiunilor contra familiei și minorilor este oportun de
creat: a) comitete interdepartamentale – pe lângă organele ad ministrării în domeniul protecției
sociale a populației – care s e vor ocupa de studierea problemelor legate de adaptare a socială , de
preven irea contravențiilor și infracțiunilor, precum și de acordarea asistenței persoanelor cu
diverse tulburări și patolog ii sexuale (în cadrul acestora vor activa preponderent specialiști în
domeniul pedagogi ei, psihologi ei, sociologi ei etc.); b) secții operative de preven ire – pe lângă
organele afacerilor interne – care s e vor preocupa , prioritar , de prevenirea infracțiuni lor contra
persoanei și a infracțiuni lor contra familiei și minorilor , deoarece anume astfel de fapte
infracți onale provoacă cele mai mari daune fizice și morale victimelor și rudelor apropiate ale
acestora .
14. Luând u-se în considerare faptul că victima infracțiunil or contra minorilor posedă un
șir de trăsături specifice, fiind vorba, îndeosebi, de particularitățile psihice a le minorului,
urmează să atribui m această categorie de fapte penale la grupul de infracțiuni cu un grad sporit
de pericol social. Din aceste considerente, p entru comiterea unor asemenea infracțiuni ar trebui
să fie prevăzută răspundere penală mai aspră decât în cazul acelorași infracțiuni săvârșite contra
maturilor .

152 15. P revenirea victimologică a infracțiunilor contra familiei și minoril or poate fi
considerată ca o direcție specifică de prevenire generală și specială a criminalității, care are în
calitate de obiect victimele potențiale și reale din cadrul familiei și a celor de vârstă minoră,
precum și factorii ce favorizează sporirea vic timizării acestor categorii de persoane
(caracteristicile psihologice ale personalității și interacțiunea cu infractorul, inclusiv
comportamentul lor de până, în timpul și după situația victimogenă care a declanșat acțiunea
infracțională etc.).
16. Princip alele obiective ale prevenirii victimizării membrilor familiei sau a minorilor
constau în: a) identificarea, excluderea sau neutralizarea factorilor, circumstanțelor sau situațiilor
care determină victimizarea respectivelor categorii de persoane și favoriz ează, în același timp,
comiterea infracțiunilor; b) identificarea grupurilor de risc și a persoanelor concrete care se
caracterizează printr -un grad sporit de vulnerabilitate victimală, precum și prevenirea victimizării
lor prin prisma diferitor metode și mijloace speciale; c) elaborarea, modificarea, completarea și
perfecționarea metodelor și mijloacelor speciale de apărare a membrilor familiei sau a minorilor
împotriva infracțiunilor și victimizării lor ulterioare.
17. S ubiecții activității de prevenire v ictimologică a infracțiunilor contra familiei și
minorilor sunt: familia, instituțiile pedagogice și de asistență psihologică, serviciile abilitate cu
drepturi și obligații de a acorda asistență familiei și minorilor, subdiviziunile de urmărire penală,
ofițerii operativi de sector, instituțiile de executare a pedepselor, organele procuraturii, instanțele
judecătorești, mas -media etc.
18. Activitățile subiecților din domeniul prevenirii victimologice trebuie desfășurate în
următoarele direcții principale: a) instruirea și educarea victimologică a cetățenilor în spiritul
preîntâmpinării săvârșirii de infracțiuni (elaborarea algoritmilor comportamentului optim în
situațiile victimogene și antrenamentele speciale); b) ridicarea gradului de protecție a persoanelo r
cu funcții de răspundere, care se caracterizează printr -o vulnerabilitate victimală sporită în
legătură cu îndeplinirea de către ele a îndatoririlor de serviciu; c) reducerea maximă a situațiilor
victimogene; evitarea, neutralizarea și înlăturarea lor; i nformarea cetățenilor despre situațiile
victimogene tipice, pentru a le evita în măsura posibilităților; d) protecția, resocializarea și
reintegrarea socială a victimelor infracțiunii .

153 CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI

Cercetările reflectate în contextul tezei de doctorat au permis înaintarea mai multor
concluzii care, în totalitate, confirmă noutatea științifică și valoarea teoretico -practică a
rezultatelor obținute. Printre cele mai importante concluzii de ordin general sunt:
1. Răspunderea penală pentru s ăvârșirea infracțiunilor contra familiei și minorilor a
existat, într -o formă sau altă, încă din cele mai vechi timpuri și, cu regret, constatăm că
respectivele fapte prejudiciabile nu au dispărut ci, dimpotrivă, s -au intensificat și au obținut noi
forme ș i metode de realizare [51, p. 12 -15].
2. A fost argumentată necesitatea dozării politicii incriminatoare în privința unor fapte
contra familiei și a minorului care presupun abandonul de fami lie, neexecutarea obligației de
întreținere, educație și protecție a minorului, precum și relele tratamente aplicabile în privința
acestuia [50, p. 23 ].
3. S-a constatat o creștere ponderată a infracțiuni de violență în familie prevăzută la art.
2011 C.pen. al R. Moldova, comparativ cu celelalte infracțiuni din domeniu, fapt c e solicită o
atenție în plus din partea autorităților în activitatea de prevenire și combatere a acesteia, inclusiv
prin elaborarea unei Strategii de prevenire și combatere pe termen lung a violenței în familie de
către MAI a R. Moldova .
4. În condițiile actu ale de dezvoltare a societății, tendințele nefavorabile ale
infracțiunilor contra familiei și minorilor sunt condiționate de mai mulți factori: socio -economici
(divizarea societății în bogați și săraci, contradicțiile obiective dintre necesitățile material e ale
cetățenilor și posibilitatea statului în satisfacerea acestora, recesiunea economică severă,
șomajul); politici și organizatorico -juridici (instabilitatea politică a țării, diminuarea rolului
statului în reglarea adecvată a relațiilor publice, situaț ia nesatisfăcătoare a evidenței și controlului
etc.); socio -culturali (transformările negative de natură socio -culturală, nivelul scăzut de instruire
și, ca rezultat, calificarea insuficientă, nivelul redus al culturii juridice, deformarea moralității și
nihilismul juridic); moral -psihologici și ideologici (criza moral -psihologică a societății, influența
negativă a mas -mediei, destrămarea sistemului tradițional de relații familiale, tendința anumitor
categorii de persoane de a -și satisface necesitățile în d etrimentul altor persoane); factori cu
caracter personal, la care se atribuie rudenia, vârsta, educația, ocupația, abuzul de alcool și
consumul de droguri, bolile mintale și fizice ale autorilor infracțiunilor și ale victimelor acestora.
5. Personalitatea celor care comit infracțiuni contra familiei și minorilor reprezintă un
sistem constant de caracteristici biologice, psihologice și sociale care reflectă pericolul social al
acestora și determină comiterea infracțiunii. Studierea personalității lor este neces ară pentru

154 prevenirea eficientă a infracțiunilor, prin prisma elucidării și eliminării factorilor negativi
caracteristici persoanei, precum și prin modificarea viziunilor și orientărilor antisociale ale
acesteia [35, p. 168 -178].
6. Dacă ne referim la corapor tul procentual al persoanelor care au comis infracțiuni
contra familiei și minorilor, atunci categoria de infractori ce au vârsta până la 18 ani este, de
regulă, mai mică de 3%. În general, infracțiunile respective sunt comise de circa 11% persoane
cu vârs ta de până la 25 de ani; 19% persoane cu vârsta de până la 30 de ani; mai mult de 66%
persoane au vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani; 2 -4% din infractori au peste 50 de ani. Doar în
10-15% din cazurile de instigare a minorilor la comiterea diferitor fap te infracționale sau imorale
sunt implicate femeile. Aproximativ 40 -50% din persoanele care instigă și organizează
implicarea minorilor în activități criminale au vârsta cuprinsă între 20 și 35 de ani, iar
majoritatea acestora sunt orășeni [35, p. 168 -178].
7. S-a constatat că particularitățile personalității celui care comite infracțiuni contra
familiei și minorilor se caracterizează, îndeosebi, prin categoria de vârstă cuprinsă între 25 și 50
de ani, nivel înalt de anxietate și neîncredere în sine, impulsivi tate, agresivitate, înstrăinare
ascunsă a valorilor sociale și comunicării utile, dezechilibru psihologic, abuz de alcool sau
substanțe narcotice, precum și predispunerea către sine a minorilor datorită relației de încredere
și posibilelor relații de ruden ie [35, p. 178 ].
8. Copiii minori și adolescenții pot deveni mai des și mai ușor victime ale infracțiunilor,
din simplul motiv că nu au capacitatea deplină de a se autoapăra, posedând astfel un grad sporit
de victimitate. Totodată, comportamentul victimei poa te servi drept imbold, situație provocatoare
care generează declanșarea unui act infracțional. Referitor la minori, o mare influență îi revine
nu doar comportamentului victimal al acestora, dar și caracteristicilor psihologice, care, spre
deosebire de situ ațiile victimogene analogice maturilor, le determină un grad mai sporit de
vulnerabilitate victimală. Elucidarea particularităților specifice personalității minorilor și a
comportamentului lor au o importanță deosebită pentru soluționarea problemelor prior itare legate
de prevenirea infracțiunilor ce atentează la inviolabilitatea și libertatea acestora [34, p. 161 -162].
9. O parte din minorii ce au devenit victime ale infracțiunilor suferă de diverse anomalii
psihice. În ceea ce privește minorii care au fost su puși violenței, această parte este și mai mare.
Cele mai răspândite forme de anomalii psihice sunt: psihopatia, reacțiile nevrotice și pato –
caracterologice (susceptibilitate sporită, irascibilitate, anxietate), nivelul redus de dezvoltare
intelectuală. Maj oritatea anomaliilor psihice ale minorilor sunt determinate de condițiile negative
ale educației și de formarea morală sau traumele ereditare, inclusiv și de faptul că în rândul
persoanelor care au comis infracțiuni contra vieții și sănătății copiilor exis tă un procent mare al

155 persoanelor cu diverse tulburări psihice și comportamentale. Astfel, cota infractorilor adulți cu
patologii psihice (în limitele ce nu exclud responsabilitatea) este de circa 25 -30%, iar a
persoanelor ce suferă de alcoolism – aproxima tiv 70% [34, p. 163 -164].
10. Factorii care determină victimitatea sporită a minorilor în cazurile diferitor infracțiuni
sunt: a) accesibilitatea sporită a pornografiei infantile pe rețelele internet, fapt recunoscut încă în
cadrul Conferinței internaționale p rivind combaterea pornografiei infantile pe internet (Viena,
1999); b) dezvoltarea insuficientă, sărăcia, disproporțiile economice, structura social -economică
inechitabilă; c) existența familiilor vulnerabile, nivelul scăzut de educație; d) migrația între
zonele urbane și rurale; e) discriminarea în funcție de sex, precum și comportamentul sexual
iresponsabil al adulților [34, p. 164 -165].
11. Educația victimologică a copiilor -victime reprezintă baza prevenirii victimologice a
infracțiunilor comise împotriva m inorilor. Societatea noastră, cât și comunitatea internațională în
general, urmează să acorde o atenție sporită procesului de dezvoltare a tradițiilor și valorilor
moral -spirituale în scopul protecției și dezvoltării armonioase a copilului, întrucât fiecar e copil,
pentru dezvoltarea sa, are necesitatea firească de a crește într -un mediu familial sănătos, însoțit
de o atmosferă plină de dragoste, iubire și afecțiune părintească [32, p. 166].
Problema științifică actuală, de importanță majoră, care a fost sol uționată constă în
elucidarea particularităților criminologice ale infracțiunilor contra familiei și minorilor , precum și
elaborarea unor recomandăr i ce vizează perfecțion area sistemului de măsuri orientat spre
prevenirea genului respectiv de criminalitate , fapt care va contribui la eficientizarea activității
organelor de drept în domeniul contracarării acestui fenomen negativ.
Astfel, având în vedere abordările expuse în lucrare și reieșind din concluziile enunțate, se
conturează următoarele recomandări științifice, care pot fi luate în considerație la perfecționarea
activității de prevenire a infracțiunilor contra familiei și minorilor:
1. Prevenirea infracțiunilor contra familiei și minorilor reprezintă un reper criminologic
important, pentru soluționarea că ruia este necesar de a conjuga atât eforturile organelor de drept,
cât și a tuturor structurilor statale și neguvernamentale implicate în prevenirea criminalității.
Astfel, în scopul eficientizării acestui proces complex este necesar de elaborat și impleme ntat o
serie de măsuri educative, juridice și de altă natură, ținându -se cont de factorii crminogeni,
particularitățile personalității celor implicați în comiterea infracțiunilor contra familiei și
minorilor, precum și de motivația infracțională care le -a determinat comportamentul ilicit.
2. Sistematizarea procesului de prevenire a infracțiunilor contra familiei și minorilor
urmează să aibă loc prin implementarea argumentată a unor măsuri, care presupun: relevarea și
înlăturarea sau neutralizarea factorilor cr iminogeni ai acestui fenomen negativ; identificarea

156 grupurilor de persoane cu un grad sporit de vulnerabilitate victimală și reducerea acestuia;
relevarea și înlăturarea situațiilor dintr -un anumit mediu care motivează sau provoacă comiterea
infracțiunilor contra familiei și minorilor; identificarea grupului de persoane, comportamentul
cărora indică asupra posibilității reale de a comite infracțiuni contra familiei și minorilor, precum
și influența profilactică asupra acestora.
3. Este necesară eficientizarea măsurilor de influență asupra cauzelor și condițiilor
infracționalității contra familiei și minorilor, care trebuie să se bazeze pe realizarea unor
programe de stat, direcționate strict spre relevarea postinfracțională a familiilor vulnerabile și a
potenți alelor victime, evaluarea situațiilor de risc și aplicarea eficientă a unor măsuri special –
preventive reieșind din datele relevate;
4. Creșterea ponderată a infracțiuni de violență în familie prevăzută la art. 2011 C.pen. al
R. Moldova, comparativ cu celelal te infracțiuni din domeniu, solicită o atenție în plus din partea
autorităților în activitatea de prevenire și combatere a acesteia, inclusiv prin elaborarea unei
Strategii de prevenire și combatere pe termen lung a violenței în familie de către MAI a
Repu blicii Moldova;
5. Instituțiile de învățământ urmează a fi considerate prioritare în cadrul programelor și
strategiilor de prevenire, deoarece, în pofida unor procese negative care au loc în societate,
acestea continuă să dețină un potențial solid de resurse educaționale care influențează pozitiv
asupra copiilor și adolescenților. Astfel, prin efortul comun al părinților și cadrelor didactice, pot
fi realizate diverse programe de promovare a valorilor moral -spirituale și a bunelor tradiții de
familie în vedere a dezvoltării armonioase a copiilor.
6. Mass -media posedă un potențial anticriminogen enorm, care trebuie utilizat la maxim
în scopul influențării pozitive a mediului familial. Rezultatul activității surselor media poate
servi la depășirea relațiilor ostile e xistente în unele familii, consolidarea legăturii dintre familie și
societate, dezvoltarea condițiilor pentru formarea unilaterală a opiniei publice legată de
problemele vieții de familie, depășirea conflictelor și, ca rezultat, crearea unui microclimat
normal în familie care va împiedică membrii acesteia să comită infracțiuni sau alte încălcări de
lege.
7. Este necesar și important ca, la nivelul întregii societăți, să fie luate măsuri
consecvente pentru informarea populației asupra factorilor de risc care sp oresc victimizarea
familiei și a membrilor acesteia, inclusiv a celor minori. În acest scop, urmează a fi antrenate
instituțiile de stat și diverse structuri nonguvernamentale (Ministerul Muncii, Protecției Sociale
și Familiei, Ministerul Educației, Minist erul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul
Justiției, Ministerul Culturii, Ministerul Tineretului și Sportului, organele de admistrare publică

157 locală, organizațiile obștești, familia, școala, biserica) în susținerea acțiunilor de prevenire a
victimizării și tratarea cu multă atenție și profesionalism a celor care au devenit deja victime ale
infracțiunilor contra familiei și minorilor. În opinia noastră, intensificarea colaborării instituțiilor
menționate va genera rezultate foarte bune în lup ta cu categoria respectivă de infracțiuni.
8. Angajații poliției antrenați în menținerea ordinii publice urmează să intensifice
controlul aplicării legislației privind inadmisibilitatea vânzării băuturilor alcoolice sau a
produselor din tutun minorilor. În pl us, o atenție deosebită trebuie acordată familiilor în care
părinții abuzează de alcool sau consumă substanțe narcotice, implicând și copiii lor în astfel de
vicii. În asemenea cazuri este important de a diagnostica și a trata la timp persoanele care sufer ă
de alcoolism sau narcomanie, deoarece, de multe ori, acestea cred că nu sunt dependente de
alcool sau de droguri și vor putea renunța la ele în orice moment. Astfel, considerăm că doar
programele complexe implementate prin prisma instituțiilor medicale ș i a altor organizații de stat
vor putea ajuta bolnavii să se izbăvească de dependența alcoolică sau narcotică.
9. Un loc important în prevenirea criminalității contra familiei și minorilor îl pot avea
campaniile cu caracter regional, național și internațion al îndreptate împotriva violenței în familie.
Este binevenit ca în cadrul acestor întruniri să participe, pe de o parte, reprezentanți ai organelor
de drept, specialiști psihologi, sociologi și criminologiiar, iar, pe de altă parte, tineri și tinere care
pot beneficia de recomandări cu privire la importanța stabilirii unor reguli și limite de toleranță
încă de la începutul unei relații, astfel încât aceasta să fie una sănătoasă și lipsită de forme de
violență. Fetele vor fi informate cu privire la faptul c ă violența în cuplu poate începe treptat,
manifestându -se inițial sub forma violenței sociale (izolarea de familie, prieteni, interzicerea
frecventării cursurilor școlare), violenței spirituale (interzicerea sau limitarea satisfacerii
necesitatilor moral -spirituale), violenței economice (interzicerea activității profesionale și
obținerii de venituri proprii în scopul creării dependenței față de agresor), violenței sexuale,
violenței psihologice sau a violenței verbale și poate ajunge la cea mai gravă formă – violența
fizică. De asemenea, tinerii vor beneficia de recomandări privind modalitățile de respingere a
unor comportamente agresive ale partenerului, atrăgându -li-se atenția cu privire la faptul că
manifestările agresive se vor repeta întotdeauna, iar a gresorul va aduce victima în situația de a se
devaloriza permanent și de a se considera vinovată pentru ceea ce i se întâmplă.
10. Sporirea eficienței măsurilor de prevenire a infracțiunilor contra familiei și minorilor
poate fi realizată prin ridicarea nivel ului de pregătire profesională a specialiștilor implicați în
acest proces. Prin urmare, este necesară elaborarea și implementarea în domeniul pregătirii
profesionale a unor cursuri speciale, recomandări metodice și instrucțiuni, în care să fie descrise
și analizate măsurile de identificare, neutralizare și înlăturare a factorilor care generează

158 comiterea infracțiunilor contra familiei și minorilor, precum și alte aspecte importante care ar
influența prevenirea acestui fenomen social periculos.
11. De lege feren da s-a propus reformularea modalității normative de comitere a violenței
în familie prevăzute la art. 2011 alin. (1) lit. b) CP din „izolare, intimidare în scop de impunere a
voinței sau a controlului personal asupra victimei” în „izolare, intimidare în sc op de impunere a
voinței sau a controlului personal asupra victimei care a provocat o suferință psihică acesteia”;
12. De lege ferenda s-a propus consacrarea răspunderii penale pentru abandonul de
familie , prin reintroducerea la art. 202 CP cu următoarea form ulare legislativă: săvârșirea de
către persoana care are obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la întreținere, a
uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându -l la suferințe fizice sau
moral e;
b) neîndeplinirea, cu rea -credință, a obligației de întreținere prevăzute de lege;
c) neplata, cu rea -credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale
judecătorească,
se pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunității de l a 150 la 180 de ore sau cu
închisoare de pînă la 2 ani.

159 BIBLIOGRAFIE

1. Amza T. Criminologie: tratat de teorie și politică criminologică. București: Lumina Lex,
2002. 1085 p.
2. Aramă E. Istoria Dreptului Românesc. Chișinău: Reclama, 1998. 200 p.
3. Arhiva Curți i Supreme de justiție a Republicii Moldova . Dosarul nr. 1ra -28/15 , din 21
ianuarie 2015 .
4. Arhiva Curții Supreme de justiție a Republicii Moldova . Dosarul nr. 1re -294/2013 , din 04
decembrie 2013.
5. Arhiva Curții Supreme de justiție a Republicii Moldova . Dosa rul nr. 1ra -28/14 , din 18
februarie 2014.
6. Arhiva Curții Supreme de justiție a Republicii Moldova . Dosarul nr. 1ra -122/13 , din 19
februarie 2013.
7. Arhiva Curții Supreme de justiție a Republicii Moldova . Dosarul nr. 1ra -721/14 , din 06 mai
2014.
8. Arhiva Curți i Supreme de Justiție a Republicii Moldova . Dosar ul nr. 1ra -121/14, din 22
ianuarie 20 01.
9. Arhiva Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova . Dosar ul nr. 1ra -179/2014, din 01
aprilie 2014.
10. Arhiva Judecătoriei Buiucani , mun. Chișinău . Dosar ul nr. 1 – 1219/12 , din 03 decembrie
2012.
11. Arhiva Judecătoriei Cimișlia . Dosar ul nr. 1- 30/13 , din 29 ianuarie 2013.
12. Arhiva Judecătoriei Cimișlia . Dosar ul nr. 1- 95/13 , din 8 iulie 2013.
13. Article 255 – NY Penal Law. În: http://ypdcrime.com/penal.law/article255.htm (vizitat la
28.01.2016).
14. Băhnăreanu Cristian. Crize potențiale ce pot afecta securitatea națională: prevenirea,
limitarea și soluționarea situațiilor de criză. București: Ed. Universității Naționale de Apărare
„Carol I”, 2011. 59 p.
15. Biroul național de sta tistică. În: http://www.statistica.md/ news.php?l=ro&idc=30&year=
&month=6.
16. Bogdan S. Criminologie. Cluj: Sfera juridică, 2005. 115 p.
17. Bogdan T. et. al. Comportamentul uman în procesul judiciar. București: M.I., Serviciul
editorial și cinematografic, 1983. 205 p.
18. Borodac Al. Manual de drept penal. Partea specială. Chișinău: Tipogr. Centrală, 2004. 622 p.

160 19. Borodac A. Manual de Drept penal. Partea generală. Chișinău : Tipogr. Centrală , 2005. 516 p.
20. Boroiu C. Criminological characteristics of the woman offender’ s personality . În:
Proceedings of the 4th International Conference on Law and Social Order. Volume 3.
Addletion Academic Publishers . New York, 2014. P. 721 -727.
21. Botezatu T. Cercetarea mediului familial ca sursă a comportamentului violent la copii. În:
Mate rialele Conferinței științifice naționale cu participare internațională „Fundamente
psihopedagogice ale preveniri și combaterii violenței în sistemul educațional”, din 10
octombrie 2014. Chișinău: Tipogr. „Garomont -Studio”, 2014. 367 p.
22. Brezeanu O. Preveni rea criminalității la început de mileniu. București: România de mâine,
2001. 242 p.
23. Brînza S., Stati V. Drept penal. Partea specială. Vol. I. Chișinău: Tipogr. Centrală, 2011.
1062 p.
24. Brînza S., Stati V. Tratat de drept penal. Partea specială. Vol I. Chiși nău: Cartier
(Combinatul Poligr.), 2015. 1326 p.
25. Bujor V. Esența fenomenului crimă (criminalitate). În: Legea și viața, nr. 10/1994. P. 4-7.
26. Bujor V. , Bejan O. Criminalitatea recidiviștilor . Lecție. Chișinău: Lyceum, 1998. 35 p.
27. Bujor V. et. al. Elemente d e criminologie . Chișinău: Știința, 1997 . 86 p.
28. Bujor V., Bejan O. Cu privire la esența și pericolul social al criminalității . În: Revista de
criminologie, drept penal și criminalistică, nr. 1 -2, 2004 . P. 5-12.
29. Bujor V., Butnaru Gh. Caracteristica criminolo gică și juridico -penală a traficului de ființe
umane. Chișinău: Centru de prevenire și asistență criminologică. Universitatea de Stat
„Alecu Ruso”, 2008. 160 p.
30. Bujor V., Pop O. Cauzalitatea în criminologie . Timi șoara: Mirton, 2002. 42 p.
31. Butoi T., Voinea D., Iftenie V. et. al. Victimologie. Curs universitar (perspectiva juridică,
socio -psihologică și medico -legală asupra cuplului penal victimă -agresor). București:
PINGUIN BOOK, 2004. 214 p.
32. Carp T. Prevenirea victimologică a infracțiunilor contra familiei și minorilor . În: Analele
științifice ale Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI al RM. Seria științe socio -umane, ediția a
XIII-a, nr. 2. Chișinău: Academia „Ștefan cel Mare”, 2013 . P. 54 -60.
33. Carp T. Măsuri de prevenire generală a infracțiunilor contra famili ei și minorilor .. În:
Analele științifice ale Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI al RM. Seria științe socio -umane,
ediția a XIII -a, nr. 2. Chișinău: Academia „Ștefan cel Mare”, 2013 . P. 61 -68.
34. Carp T. Aspecte victimologice ale minorilor care au suferit în urma infracțiunilor contra
familiei și minorilor . În: Materialele Conferinței științifico -practice internaționale

161 „Delicvența și justiția juvenilă: evaluare, probleme, soluții”, din 31 octombrie 2014.
Chișinău: Tipogr. Academiei „Ștefan cel Mare”, 2015. P . 161-167.
35. Carp T. Caracteristicile criminologice ale personalității infractorilor care comit infracțiuni
contra familiei și minorilor . În: Materialele Conferinței științifico -practice internaționale
„Delicvența și justiția juvenilă: evaluare, probleme, sol uții”, din 31 octombrie 2014.
Chișinău: Tipogr. Academiei „Ștefan cel Mare”, 2015. P . 168 -178.
36. Chirița V. Măsuri special -criminologice de prevenire a traficului de femei. În: Materialele
Conferinței științifico -practice internaționale ”Probleme actuale pri vind combaterea traficului
de femei”. Chișinău: Tipogr. Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, 2011. P. 169 -174.
37. Ciobanu Ig. Criminologie. Vol. III. Chișinău: Cartea juridică, 2006. 296 p .
38. Ciobanu Ig. Criminologie. Vol II. Chișinău: Cartdidact (Tipogr. „Reclam a”), 2007. 298 p.
39. Cioclei V. Manual de criminologie. Ediția a III -a, revizuită și adăugită. București: All Beck,
2005. 142 p.
40. Codul civil al Republicii Moldova din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 82 -86, din 22.06.2002.
41. Codul fa miliei al Republicii Moldova nr. 1316 -XIV din 26.10.2000. În: Monitoru l Oficial al
Republicii Moldova nr. 47 -48/210 , din 26.04.2001.
42. Codul penal al Italiei nr. 1398 din 19.10.1930, în vigoare de la 01.07.1930. În: „Altalex
eBook: Collana Codici Altalex”, m artie 2014.
43. Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 13.09.2002, nr.128 -129/1012.
44. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat de Sovietul Suprem al RSSM la 24.03.1961. În:
Veștile RSSM, nr.10, 1961 (abrogat).
45. Codul penal al României nr. 286 din 2009. În: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
510 din 24.07.2009.
46. Codul penal al României. În:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Codul_penal_al_Rom%C3%A2niei (vizitat la 25.08.2016).
47. Codul lui Hammu rabi. În: http://cultural.bzi.ro/codul -lui-hammurabi -5622 (vizitat la
12.08.2016).
48. Codul Penal din 1864. În: http://lege5.ro/Gratuit/g42tamju/codul -penal -din-1864 (vizitat la
15.08.2016).
49. Codul Penal din 1936. În: http://lege5.ro/Gratuit/heztqnzu/codul -penal-din-1936 (vizitat la
15.08.2016).

162 50. Cojocaru R., Carp T. Elemente de drept penal comparat privind infracțiunile contra familiei
și minorilor. În: Legea și viața nr. 10(298) 2016. P. 18 -23.
51. Cojocaru R., Carp T. Reglementări normative internaționale privind ocrotirea familiei și
minorilor. În: Legea și viața nr. 11(299) 2016. P. 12 -15.
52. Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. În: Monitoru l Oficial al Republicii Moldova
nr.1, din 12.08.1994 .
53. Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare f ață de femei, adoptată la New
York la 18 decembrie 1979 (ratificată prin Hotărârea Parlamentului RM nr.87 -XIII din
28.04.1994). În: Tratate internaționale (ediția oficială), vol.1. Chișinău, 1998.
54. Convenția Consiliului Europei pentru protecția copiilor împ otriva exploatării sexuale și a
abuzurilor sexuale, încheiată la Lanzarote la 25 octombrie 2007 (ratificată prin Legea RM nr.
263 din 19.12.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 27.01.2012, nr. 21-24).
55. Convenția Europeană pentru Apărarea Drept urilor Omului și a Libertăților Fundamentale,
adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950 (ratificată prin Hotărârea Parlamentului RM nr.1298 –
XIII din 24.07.1997). În: Tratate internaționale (ediția oficială), vol.1. Chișinău, 1998.
56. Convenția internațională cu pr ivire la drepturile copilului, adoptată la New York la 20
noiembrie 1989 (ratificată prin Hotărârea Parlamentului RM nr.408 -XII din 12.12.1990). În:
Tratate internaționale (ediția oficială), vol. 1. Chișinău, 1998.
57. Declaration of the Rights of the Child. P roclaimed by resolution 1386 (XIV) of the General
Assembly on November 20, 1959.
58. Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la New York la 10 decembrie 1948
(ratificată prin Hotărârea Parlamentului RM nr.217 -XII din 28.07.1990). În: Tratate
internaționale (ediția oficială), vol. I. Chișinău, 1998.
59. Declarația de la Geneva din 1924 privind Drepturile Copilului. În:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Declara%C8%9Bia_de_la_Geneva_din_1924_privind_Drepturi
le_Copilului (vizitat la 12.08.2016).
60. Declarația Dre pturilor Copilului. În:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Declara%C8%9Bia_drepturilor_copilului (vizitat la
19.08.2016).
61. Dicționare ale limbii române. În: https://dexonline.ro/ (vizitat la 13.08.2016).
62. Dolea I. Drepturile persoanei în probatoriul penal: concep tul promovării elementului privat.
Chișinău: Cartea juridică, 2009. 416 p.
63. Dolea I. Un nou concept în procedura penală. În: Revista Națională de Drept, nr. 5, 2003, p.
4-6.

163 64. Dragomir (Boroiu) C. Criminological characteristics of the woman offender’s persona lity. În:
Proceedings of the 4th International Conference on Law and Social Order. Volume 3.
Constantza, April 25, 2014. Addletion Academic Publishers, New York, 2014. P. 151 -157.
65. Dragomir M.C. Criminalitatea feminină. Teză de doctor în drept. Chișinău, 2 014. 160 p.
66. Drept penal. Partea generală. Capitolul I. Introducere în studiul dreptului penal. În:
http://www.ujmag.ro/drept/drept -penal/drept -penal -partea -general -editia -a-3-a/rasfoire/
(vizitat la 12.09.2016).
67. Fattah A. La victimologie. Quest et quel est son avenir? În: Revue internationale de
criminologie et de poise tecnique, vol. XXI, nr. 2 -3, 1967. Citat de: Gladchi G. Criminologie
generală. Chișinău: MUSEUM, 2001. 312 p.
68. Furtună D. Consumul de alcool – una din principalele cauze ale agresivității noa stre. În:
http://dorianfurtuna.com/instincte/consumul -de-alcool -una-din-principalele -cauze -ale-
agresivitatii -noastre (vizitat la 12. 08.2016).
69. Ghid pentru parlamentari. Convenția privind protecția copiilor împotriva exploatării sexuale
și a abuzurilor sexuale (Convenția de la Lanzarote). Traducere în limba română: Colectivul
Direcției Organizației Parlamentare Internaționale Senatul Rom âniei, noiembrie, 2011.
70. Giurgiu N. Elemente de criminologie. Iași: Ed. Fundației „Chemarea”, 1992. 311 p.
71. Gladchi Gh. Criminologie generală. Chișinău: MUSEUM, 2001. 311 p.
72. Gladchi Gh. Problema cuplului și a societății: tortura în familie. În: Flux, nr.35, 29
septembrie, 2000.
73. Gladchi Gh. Victimologia și prevenirea infracțiunilor. Chișinău: Tipogr. Academiei „Ștefan
cel Mare” a MAI, 2004. 312 p.
74. Gladchi Gh. Victimologie criminologică: probleme teoretice, metodologice și aplicative.
Teză de doctor habilitat în drept. Chișinău, 2005. 353 p.
75. Gladchi Gh. Victimologie. Chișinău: Tipogr. Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, 2014. 294
p.
76. Gladchi Gh. Determinantele victimologice și mecanismul infracțiunilor de mare violență
(omorul, vătămarea intenționată gravă a inte grității corporale, violul). Chișinău: Centrul de
Drept, 2000 . 239 p.
77. Gonța Iu. Analiza violenței ca efect al manipulării psihologice. În: Materialele Conferinței
științifice naționale cu participare internațională „Fundamente psihopedagogice ale preveniri
și combaterii violenței în sistemul educațional”, din 10 octombrie 2014. Chișinău: Tipogr.
„Garomont -Studio”, 2014. 367 p.

164 78. Gugiuman Ana . Diminuarea violenței în sistemul educațional: probleme și perspective de
soluționare. Materialele CȘI. Academia Român ă – filiala Iași. Chișinău, 2012.
79. Hanga V., Jacota M. Drept Privat Roman. București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1964.
80. Hotca M.A. Protecția victimelor – elemente de victimologie. București: C.H. BECK, 2006.
352 p.
81. Impactul crizei economice asupra sărăciei și a excluziunii sociale în Republica Moldova
Chișinău. În:
https://www.unicef.org/moldova/2009_009_Impact_of_Crisis__ROM_FINAL.pdf (vizitat la
22.08.2016).
82. În Moldova se atestă cel mai mic din ultimii 15 ani nivel al „optimismului social”. În:
http://www .infotag.md/politics -ro/218914/ (vizitat la 12.08.2016).
83. Informația privind numărul de infracțiuni contra familiei și minorilor înregistrate în anii 2011
– 2015. Biroul Național de Statistică. În: http://www.statis tica.md/ (vizitat la 22.06.2016).
84. Informația privind numărul de infracțiuni contra familiei și minorilor înregistrate în anii
2013 -2014. Biroul Național de Statistică . În: http://www.statistica.md/ (vizitat la
22.06.2016).
85. Informația privind numărul de infracțiuni contra familiei și minorilor la 100 000 persoane în
anii 2013 -2014. Biroul Național de Statistică. În: http://www.statistica.md/ (vizitat la
22.06.2016).
86. Instrucțiuni metodice privind intervenția organelor afacerilor interne în prevenirea și
combaterea cazurilor de violență în familie, aprobate prin ordinul MAI nr.275 din 14 august
2012.
87. Larii Iu. Criminologie. Chișinău: Tipogr. „Elena V.I.”, 2004. 150 p.
88. Larii Iu. Profilaxia victimologică a infracțiunilor săvârșite împotriva minorilor. În:
Materialele Conferinței științifico -practice internaționale „Probleme interdisciplinare în
materia prevenirii și combaterii criminalității juvenile la etapa contemporană”, din 5
octombrie 2007. Chișinău: Tipogr. Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, 2008. P. 115 -124.
89. Legea cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie nr. 45 -XVI din 01.03.2007.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 55 -56/178 , din 18.03.2008 .
90. Legea Republicii Moldova pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.73 din
12.04.12. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 99-102 din 25.05.2012.
91. Legea Republicii Moldova privind activitatea specială de investigații nr. 59 din 2 9.03.2012.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 113 -118 din 08.12.2012.

165 92. Legea privind drepturile copilului nr. 338 -XIII din 15.12.1994. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 13 din 02.03.1995.
93. Legea privind protecția specială a copiilo r aflați în situație de risc și a copiilor separați de
părinți nr. 140 din 14.06.2013 . În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 167 -172 din
02.08.2013.
94. Legea cu privire la protecția copiilor împotriva impactului negativ al informației nr. 30 din
07.03.2013 . În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 69 -72 din 05.04.2013.
95. Legea cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei pentru protecția copiilor
împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale nr. 263 din 19.12.2011 . În: Monito rul
Oficial al Republicii Moldova nr. 21 -24 din 27.01.2012.
96. Legile asiriene. În: http://cultural.bzi.ro/legile -asiriene -14698 (vizitat la 12.08.2016).
97. Liviu P. Marcu. Istoria Dreptului Românesc. București: Lumina Lex, 1997. 376 p.
98. Luminosu D., Popa V. Crim inologie (texte alese). Timișoara: Helicon, 1995. 447 p.
99. Mehedinți S. Civilizație și cultură. București: Trei, 1999. 390 p. Citat de Gonța Iu. Analiza
violenței ca efect al manipulării psihologice. În: Materialele Conferinței științifice naționale
cu parti cipare internațională „Fundamente psihopedagogice ale preveniri și combaterii
violenței în sistemul educațional”, din 10 octombrie 2014. Chișinău: Tipogr. „Garomont –
Studio”, 2014. 367 p.
100. Mitrache C., Mitrache Cr. Drept penal român, partea generală. Bucureș ti: Casa de editură și
presă ,,Șansa” – SRL, 2002. 429 p.
101. Mitrofan N., Zdrenghea V., Butoi T. Psihologie judiciară. București: Casa de Editură și
Presă „Șansa”, 1992. 359 p.
102. Nistor M., Bulat I. Aspecte juridice și psihologice ale fenomenului violenței dome stice în
Republica Moldova. În: Legea și viața nr. 4/2014. p. 15 -18.
103. Nistoreanu Gh., Păun C., Criminologie, București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1994. 351
p.
104. Nivelul sărăciei în Republica Moldova va crește în acest an cu 38%. În:
http://monitorul.fisc.m d/section/analysis_and_statistics/14703.html. (vizitat la 12.08.2016).
105. Nota informativă privind organizarea și desfășurarea măsurilor de prevenire a infracțiunilor
contra vieții și sănătății persoanei, cât și celor comise în sfera relațiilor familiale pe
parcursul a 12 luni ale anului 2015. Direcția Generală Securitate Publică a IGP. În:
http://www.igp.gov.md/sites/default/files/ni_violenta_in_familie_12_luni_ 2015.pdf .
(vizitat la 06.06.2016).
106. Oancea I. Probleme de criminologie. București: ALL, 1994. 233 p.

166 107. Olosu P. Criza morală a lumii. În: http://www.dacoromania -alba.ro/nr31/criza (vizitat la
13.07.2016).
108. Oprea M., Oprea P. Abuzul de alcool – o catastrofă so cială. În: http://www.imspdrn.md/
(vizitat la 02.07.2016).
109. Ordinul MAI a RM nr. 200 din 10.06.2004 cu privire la organizarea activității secțiilor de
ordine publică, secțiilor, sectoarelor și posturilor de poliție al e comisariatelor de poliție.
110. Oscar L. The Culture of Poverty. În: Scientific American, 1966, nr. 215. P. 19 -25 //
http://lchc.ucsd.edu/MCA/Mail/xmcamail.2010_11.dir/pdfKPN Flustp6.pdf (vizitat la
19.06.2016).
111. Pandectele. În: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pandectele (vizitat la 13.08.2016).
112. Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, adoptat la New York la 16
decembrie 1966 (ratificat prin Hotărârea Par lamentului RM nr.217 -XII din 28.07.1990). În:
Tratate internaționale (ediția oficială), vol. 1. Chișinău, 1998.
113. Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, adoptat la New
York la 16 decembrie 1966 (ratificat prin Hotărâre a Parlamentului RM nr.217 -XII din
28.07.1990). În: Tratate internaționale (ediția oficială), vol. 1. Chișinău, 1998.
114. Păunoiu Augustin. Legislația lui Justinian, menită să stopeze declinul civilizației romane.
În: http://ziarullumina.ro/legislatia -lui-justinian-menita -sa-stopeze -declinul -civilizatiei –
romane -41214.html (vizitat la 13.08.2016).
115. Pelt J.M. Drogues et plantes magiques. Paris: Editeur Fayard, Édition: Nouvelle éd, 1983.
336 p.
116. Pinheiro P.S. General study on violence against children of the General Secretary of United
Nations Organisation. Geneva: UNO Secretariat, 2006. 364 p.
117. Politic G. Criminologie. Note de curs. Iași: Chemarea, 1996. 230 p.
118. Pretula C.C. Necesitatea studierii aprofundate a influenței imuabile a factorilor mediului
asupra infractor ilor juvenili. În: Legea și viața, nr. 8/2014. p. 51 -54.
119. Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al
femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității
transnaționale org anizate, adoptat la New York la 15 noiembrie 2000 (ratificat prin Legea
RM nr.17 -XV din 17.02.2005). În: Tratate internaționale (ediția oficială), vol. 35. Chișinău,
2006.
120. Railean D. Prevenirea victimologică a infracțiunilor contra inviolabilității sexuale a
minorilor, săvârșite prin violență. Teză de doctor în drept. Chișinău, 2012. 242 p.

167 121. Raport al organizației britanice Oxfam International. În: http://www.euractiv.ro/we –
develop/distanta -dintre -bogatii -si-saracii -lumii -se-adanceste -arata -un-nou-raport -3250
(vizitat la 1 9.05.2016) .
122. Raportul Ministerului Economiei al RM privind sărăcia în Republica Moldova, 2013. În:
http://www.mec.gov.md/sites/default/files/raport_privind_saracia_in_republica_moldova_2
013_1.pdf (vizitat la 13.0 7.2016) .
123. Răspunsul statului la cazurile de violență față de copii: Raport asupra studiului privind
sensibilitatea sistemului de protecție a copilului la identificarea, înregistrarea și referirea
cazurilor de violență față de copii. Coordonatori: Bodrug -Lungu V., Moestue H. Chișinău:
Combinatul Pol igrafic, 2007. 80 p.
124. Reformele și opera legislativă înfăptuite de Alexandru Ioan Cuza. În:
http://www.stiucum.com/drept/istoria -dreptului/Reformele -si-opera -legislativa41578.php
(vizitat la 15.08.2016).
125. Riggs D.S., Kilpatrick D.G. Families and Friends. Ind irect Victimization by Crime. În:
Victims of Crime: Problems, Policies and Programs. London: Hutchison University
Library , 1990. p. 120 -138.
126. Rupert C. Solidaritaspflichten bei der Lelbsttotung. Bonn, 1984.
127. Sîmboteanu D. Violența față de copii – problemă ne cunoscută, ascunsă și subestimată. În:
Materialele Conferinței științifice naționale cu participare internațională „Fundamente
psihopedagogice ale preveniri și combaterii violenței în sistemul educațional”, din 10
octombrie 2014. Chișinău: Tipogr. „Garomon t-Studio”, 2014. 367 p.
128. Șișcanu Tudor. Dreptul Penal și Procesual Penal în RASSM. În:
https://ru.scribd.com/doc/310323246/54 -Dreptul -Penal -Si-Procesual -Penal -in-Rassm
(vizitat la 1 0.09.2016).
129. Situația privind narcomania în Republica Moldova. În:
http://ww w.ms.gov.md/?q=stiri/situatia -privind -narcomania -republica -moldova. (vizitat la
12.08.2016).
130. Stamatin O., Lazer E. Conflictele în familia contemporană. Materialele Conferinței
științifice naționale cu participare internațională „Fundamente psihopedagogice ale
preveniri și combaterii violenței în sistemul educațional”, din 10 octombrie 2014. Chișinău:
Tipogr. „Garomont -Studio”, 2014. P. 320-324.
131. Stănișor Emilian, Partea I, cap. 1 în lucrarea colectivă Justiția pentru minori. București:
Universul Juridic, 200 3. 454 p.
132. Stănoiu R.M. Criminologie. București: Oscar Print, 2006. 239 p.

168 133. Stănoiu R.M. Familia – factor de bază în dezvoltarea personalității și în prevenirea
delincvenței juvenile. Comunicare prezentată la Simpozionul de criminologie, București,
11-12 de cembrie, 1981.
134. Șonțu N. Fenomenul sărăciei – problemă mondială și națională: cauze, consecințe, soluții.
Autoreferat al tezei de doctor în economie. Chișinău, 2012. 30 p.
135. Tami Luhby. The 62 richest people have as much wealth as half the world. În:
http://m oney.cnn.com/2016/01/17/news/economy/oxfam -wealth. (vizitat la 12.08.2016).
136. The Convention on the Rights of the Child. Adopted and opened for signature, ratification
and accession by General Assembly resolution 44/25 of 20 November 1989 entry into force
2 September 1990 .
137. Tomulescu C. St. Le Digeste Fantaisiste. În: Atti Dell ’Accademia Romanistica
Costantiniana. Perugia: „Libreria Universitaria”, 1981. p. 645 -652.
138. Victima infracțiunii. În: https://dreptmd.wordpress.com/cursuri –
universitare/criminologie/victima -infractiunii/ (vizitat la 02.0 5.2016).
139. Vidaicu M., Dolea Ig. Combaterea traficului de finite umane (drept material și drept
procesual). Chișinău : Nova Imprim , 2009. 187 p.
140. Wrightsman S.L. Psihology and the Legal System. California: Brooks/Cole/Publishing
Company Montery, 1987. Citat de: Butoi T., Voinea D., Iftenie V. et. al. Victimologie.
Curs universitar (perspectiva juridică, socio -psihologică și med ico-legală asupra cuplului
penal victimă -agresor). București: PINGUIN BOOK, 2004.
141. Аванесов Г.А. Криминология и социальная профилактика. М осква : Акад. МВД
СССР , 1980. 526 c.
142. Аванесов Г.А. Криминология. Учебник . 2-е изд., перераб. и доп. М осква : Акад. МВД
СССР, 1984. 500 c.
143. Аванесов Г.А., Иншаков С.М., Лебедев С.Я., Эриашвили Н.Д. Насимов Г.А.
Криминология. Учебник для студентов вузов, обучающихся по специальности
«Юриспруденция». Москва: ЮНИТИ -ДАНА, 2012. 575 c.
144. Аванесов Г.А., Лебедев С.Я. Криминология несов ершеннолетних (постановка
проблемы). В: Криминологический журнал, 2006, № 2.
145. Адэскэлицэ В. Работа с родителями как форма предупреждения насилия над детьми.
Materialele Conferinței științifice naționale cu participare internațională „Fundamente
psihopedagog ice ale preveniri și combaterii violenței în sistemul educațional”, din 10
octombrie 2014. Chișinău: Tipogr. „Garomont -Studio”, 2014 . P. 21-28.

169 146. Александров В. Б. Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата
юридических наук. 12.00.08 – Уголовное право икриминология; Уголовно –
исполнительное право . Науч. рук. С. П. Бузынова. Москва , 2009. 21 с.
147. Анисимов В.М. Криминальная субкультура. – Уфа: Уфимский юрид. инст. МВД
России, 1997. 183 c.
148. Антонян Ю.М., Бородин С.В. Преступное поведение и психич еские аномалии .
Москва: Спарк, 1998. 215 c.
149. Антонян Ю.М., Бородин С.В. Преступность и психические аномалии. Москва:
Наука, 1987. 208 c.
150. Антонян Ю.M. Социальная среда и формирование личности преступника
(неблагоприятные влияния на личность в микросреде). M осква: РИО Акад. МВД
СССР, 1975. 160 с.
151. Антонян Ю.М. Причины преступного поведения. Москва: Академия МВД России,
1992. 207 c.
152. Антонян Ю.М. Роль конкретной жизненной ситуации в совершении преступления.
Учебное пособие. Mосква : Акад. МВД СССР , 1973. 7 1 c.
153. Антонян Ю.М., Ткаченко А.А. Сексуальные преступления. Чикатило и другие :
Научно -популярное исследование . Москва : Амальтея , 1993. 320 c.
154. Бабаев М.М. Духовная культура и преступность // Влияние соци альных условий на
преступность. Под ред. М.И. Гальперина. Моск ва: Юридическая литература, 1982.
240 c.
155. Беккария Ч. О преступлениях и наказаниях. Москва : Стелс , 1995. 304 c.
156. Белов В.Ф. Преступления противсемьи и несовершеннолетних. Москва, 2002. 80 с.
157. Белогриц -Котляревский Л.С. Учебник русского уголовного права. Общая и
Особенная части. Киев : Южно -рус, 1903. 628 c.
158. Беляев Н.А. , Волгарева И.В., Кропачев Н.М. Криминология. Общая часть: Учебник.
Под ред . В.В. Орехова . Санкт -Петербург : Изд-во С. -Петербург. ун -та, 1992. 216 с.
159. Богуш Г.И., Ведерникова О.Н., Голоднюк М.Н. и д р. Криминология: учебное
пособие. Под ред. Н.Ф. Кузнецовой. Москва: Проспект , 2007. 90 c.
160. Боровиков В.Б. Ответственность за неисполнение обязанностей по воспитанию
несовершеннолетних (ст. 156 УК РФ) // Российский судья, 2005. № 2.
161. Бурлаков В.Н. Криминогенн ая личность и индивидуальное предупреждение
преступлений: Автореферат дис. … д -ра юрид. наук. Санкт -Петербург , 1998. 39 c.

170 162. Вишневецкий К.В. Криминогенная виктимность социальных статусов в современном
обществе. Краснодар: Краснодарская Aкадемия МВД России , 2005. 227 c.
163. Герцензон А. Уголовное право и социология. Москва: Юридическая литература,
1970. 285 с.
164. Гордейчик А. Уголовно -правовые и криминологические проблемы борьбы с
преступлениями против семьи и несовершеннолетних. Диссертация кандидата
юридических наук. Хабаровск, 2009 . 224 c.
165. Горшков И.В., Зулкарнеев Р.М. Тяжкие преступления в семье: Учебное пособие. Под
науч. ред. Ю.М. Антоняна. М осква : ВНИИ МВД РФ, 1997. 72 c.
166. Гришин Б.П. Характеристика личности преступников, совершающих захват
заложников. B: Рос сийский следователь, 2007, №6. C. 7-10.
167. Демосфен. Речи в 3 томах . Том 1 . Отв. ред. Е. С. Голубцова, Л.П. Маринович, Э.Д.
Фролов. Москва : Памятники исторической мысли, 1994. 610 c.
168. Дьяконов И.М. Средне -ассирийские законы. Вестник древней истории №4. Москва,
1952.
169. Жалинский А.Е. Теоретические проблемы профилактики преступлений. Москва,
1980. 240 c.
170. Жигарев Е.С., Петухов В.И. Духовно -нравственный регресс в библейском изложении
и его последствия (криминологический аспект). Москва. : ОЛМА – ПРЕСС , 2006. 19 2
c.
171. Забрянский Г. И. Изучение преступности в сельской местности. În: Актуальные
проблемы борьбы с преступностью : межвузовский тематический сборник / ред.
колл. : проф. П.С. Дагель (отв. ред. ). Владивосток : Дальневосточний государствений
Университет , 1983. C. 101-106.
172. Зайков Ф.А. Семья, закон, общество. Санкт -Петербург: Омега -Л, 2006. 211 с.
173. Запорожец Л.А. Психологические особенности становления нравственного
поведения у младших подростков . În: Психологические проблемы выявления и
коррекции отклоняющего поведен ия школьников. Сб. науч. тр. Москва : АПН СССР ,
1990. C. 18-26.
174. Игошев К.Е. , Устинов В.С. Введение в курс профилактики правонарушений .
Учебное пособие . Горький : ГВШ МВД СССР , 1977 . 93 c.
175. Ильяшенко А.Н. Противодействие насильственной преступности в семье: уг оловно –
правовые и криминологические аспекты: Дис. … докт. юрид. наук: 12.00.08. М осква ,
2003. 511 c.

171 176. История государства и права зарубужных стран. Учебник для вузов: в 2 т. Отв. ред.
Крашенинникова Н. А., Жидков а О. А. 3-изд., перераб. и доп. Том I: Древ ний мир и
Средние века. Москва: Норма, 2004. 624 с.
177. Карнозова Л.М. Модель восстановления работы с несовершеннолетними
обвиняемыми (московский опыт). В: Восстановительное правосудие. Москва, 2003.
178. Карпец И.И. Преступность: иллюзии и ирреальность. Москва : Российское право ,
1992. 432 c.
179. Ковалев М.И. Исследование общеобразовательного уровня преступников. B:
Советское государство и право, Казань : Спутник, 1968, №2. с. 90 -92.
180. Колмакова О. Преступления , посягающие на права ребѐнка в сфере семейных
отношений. Диссе ртация кандидата ю ридических наук. Москва, 2014. 197 c.
181. Кострома М. Вовлечение несовершеннолетнего в совершение преступления и иных
антиобщественных действий. Уголовное право , № 3, 2002. C. 22-23.
182. Коцюба В.А. Криминологический анализ и предупреждение прест уплений в сфере
семейно -бытовых отношений (по материалам Дальневосточного региона). Автореф.
дис… к анд. юрид. наук. Хаба ровск: РГБ ОД , 2004. 186 с.
183. Криминология: Учебник для вузов . Под ред. А.И. Долговой. Москва : НОРМА
ИНФРА -М, 1999. 7 80 c.
184. Криминология . Учебник для вузов . Под общ. ред. А.И. Долговой . Москва: НОРМА ,
2001. 784 с.
185. Криминология . Учебник для вузов . Под общ. ред. А.И. Долговой. 3-е изд., перераб. и
доп. Москва: НОРМА , 2005. 912 c.
186. Криминология : Учебник для вузов . Под ред. проф. В.Д. Малко ва. 2-е изд., перераб.
и доп. Москва: ЗАО «Юстицинформ» , 2006. 528 с.
187. Криминология. Учебник для вузов. 4 -е издание, переработанное и дополненное. Под
ред. В.Д. Малкова. Москва: Юстицинфор м, 2011. 544 c.
188. Криминология. Учебник. 2 -е издание, переработанное и дополненное. Под ред. В.Н.
Кудрявцева и В.Е. Эминова. Москва: Юристъ, 1999. 678 c.
189. Криминология: учебник. Под ред. В.Н. Кудрявцева и В.Е. Эминова. 3 -е изд., перераб.
и доп. Москва: Юристъ, 2005.
190. Криминология: Учебник . Под ред. Н.Ф. Кузнецовой, В.В. Лунеева . 2-е изд., перераб.
и доп. Москва : Волтерс Клувер , 2004. 6 30 c.
191. Криминология: Учебное пособие . Под ред. С.Я. Лебедева, М.А. Кочубей. М осква :
ЮНИТИ -ДАНА, Закон и право, 2007. 519 с.

172 192. Кудрявцев В. ( Отв. ред.) Механизм преступного поведения. Москва: Наука, 19 81.
248 с.
193. Лекарь А.Г. Профилактика преступлений. Москва : Юрид. лит. , 1972. 104 c.
194. Лопушанский Ф. А. Предупреждение семейно -бытовых правонарушений, Москва:
Наука, 1989. 234 с.
195. Миронов Б. Н. Социальная история России периода империи. Генезис личности,
демокр атической семьи, гражданского общества и правового государства, в 2 -х
томах. Том II. Санкт -Петербург : Дмитрий Буланин , 200 3. 548 с.
196. Мишота В.А. Предупреждение сексуальных посягательств в отнош ении
несовершеннолетних в семье (монография ). Москва: ВНИИ МВД Р оссии, 200 3. 77 с.
197. Мошак Г. Преступление в семье: истоки и профилактика. Кишинев: Картя
Молдовеняскэ, 1989. 158 с.
198. Овчинский В.С. Криминологические, уголовно -правовые и организационные основы
борьбы с организованной преступностью в Российской Федерации: Ав тореф. дис. …
докт. юрид. наук. Москва, 1994. 34 c.
199. Павлов А.Р. Серийные сексуальные убийства и их предупреждение . Автореф. канд.
дисс. …канд. юрид. наук . Москва, 1994. Citat de: Larii Iu. Profilaxia victimologică a
infracțiunilor săvârșite împotriva min orilor. În: Materiale ale Conferinței științifico -practice
internaționale „Probleme interdisciplinare în materia prevenirii și combaterii criminalității
juvenile la etapa contemporană”, Chișinău : Tipogr. Academiei „Ștefan cel Mare” , 2007. P.
115-124.
200. Побег айло А.Э. Семейное неблагополучие в системе детерминации преступного
поведения несовершеннолетних: Дис. …канд. юрид. наук. Москва, 2006. 193 c
201. Поздняк В. Д., Еременко Х.В., Лопушанский Ф. А. Следственная профилактика
умышленных убийств. În: Криминалистика и судебная экспертиза. Вып. 1 4. Киев,
1977. C. 30-36.
202. Профилактика умышленных убийств, совершаемых на бытовой почве: Сб. науч. тр.
Караганда: РИО ВШ, 1984. 45 с.
203. Пудовочкин Ю.Е. Криминологическая характеристика лиц, совершивших
преступления против несовершен нолетних. B: Российский криминологический
взгляд, 2005, №1. C. 74-78.
204. Пудовочкин Ю.Е. Уголовно -правовые и криминологические проблемы
предупреждения преступлений против несовершеннолетних: дис. … д -ра юрид. наук.
Москва, 2005. 364 c.

173 205. Пчелинцева Л. М. Семе йное право России: учебник для ВУЗОВ. 3 -е изд., перераб. и
доп. Москва: Норма, 2004. 167 с.
206. Ривман Д. Классификация ситуаций совершения насильственных преступлений в
семье. B: Борьба с преступностью и проблемы нейтрализации криминогенных
факторов сферы се мьи и быта. Ленинград, 1985. C. 35-46.
207. Ривман Д.В. Криминальная виктимология. Санкт -Петербург: Питер, 2002. 304 c.
208. Российское законодательство X-XX веков. В 9 томах. Законодательство древней
Руси. Том I. Под. ред. О. И. Чистякова. Москва : Юридическая литер атура , 1984. 432
с.
209. Сборник Законов царя Хаммурапи. Источники права. Вып. I. Тольятти: ИИП
«Акцент», 1996. 56 с.
210. Свод законов Российской империи. Том XV. Законы уголовные . Санкт -Петербург :
Русское Книжное Товарищество «Деятель» , 1857. 964 с.
211. Старков О. В. Роль криминогенной ситуации в бытовых насильственных
преступлениях: Автореферат диссертации кандидата юридических наук. Москва,
1981. 24 с.
212. Титов Ю.П. Хрестоматия по истории государства и права России. Учебное Пособие.
Москва: Проспект , 2002 . 472 с.
213. Тляумбе тов Р.Г. Преступления против семьи: уголовно -правовые и
криминологические аспекты. Автореф. дис… к.ю.н. Челябинск, 2006. 24 с.
214. Уголовный кодекс Бельгии . Hауч. ред., предисл. Н.И. Мацнева; пер. с фр. Г.И.
Мачковского . Санкт -Петербург: Юридический центр Пресс, 2004. 559 с.
215. Уголовный кодекс Литовской Республики. Hауч. ред. В.Павилониса; предисл.
Н.И.Манцева; вступ. ст. В.Павилониса . Санкт -Петербург: Юридический центр
Пресс , 200 3. 468 с.
216. Уголовный кодекс Республики Польши. Санкт -Петербург: Юридический центр
Пресс, 2001. 234 с.
217. Уголовный кодекс Российской Федерации № 63 -ФЗ от 13.06.1996 . B: Собрание
законодательства Российской Федерации, № 25 от 17.06. 1996 .
218. Уголовный кодекс Украины № 2341 -III от 05.04 .2001. B: Відомості Верховної Ради
України , № 25 -26, 2001. Cт. 131.
219. Уголовный кодекс Федеративной Республики Германии. Под ред. Д. А. Шестакова,
перевод Н. Рачкова. Санкт -Петербург: Юридический центр Пресс, 2003. 522 с.

174 220. Уголовный кодекс Франции. Hауч. ред. Л.В.Головко, Н.Е.Крыловой; предисл., пер. с
фр. Н.Е. Крыловой. Санкт -Петербург: Юридический центр Пресс , 2002. 648 с.
221. Уголовный кодекс Швейцарии. Bступ. ст. Ю.Н.Волкова; науч. ред., предисл., пер. с
нем. А.В.Серебренниковой. Санкт -Петербург: Юридический це нтр Пресс , 2002. 348
с.
222. Финько Е.О. Преступления, совершаемые в сфере семейных отношений на почве
наркомании и алкоголизма, и проблемы их предупреждения: Дис. … канд. юрид.
наук. Москва, 2002. 187 c.
223. Ханова З.Р., Шпак Б.М. Криминологическая оценка преступл ений против семьи и
несовершеннолетних в российском уголовном праве. B: Пробелы в российском
законодательстве. 2012, № 4. C. 114 -115.
224. Харченко О.В. Виктимологические проблемы предупреждения преступлений против
семьи и несовершеннолетних (по материалам Санк т-Петербурга): дис. … канд. юрид.
наук. Санкт -Петербург, 1999. 298 c.
225. Шаргородский М.Д . Преступность, ее причины и условия в социалистическом
обществе // Преступность и ее предупреждение. Л., 1966. C. 20-58.
226. Шерстнева Н. С. Понятие, сущность и система при нципов семейного права:
Монография. Москва : ЗАО «Юстицинформ», 2006. 324 с.
227. Шестаков Д.А. Криминологические проблемы семейных отношений: Автореф. дис.
докт. юрид. наук. Л ГУ., 1986.
228. Шестаков Д.А. Семейная криминология (криминофамилистика). 2 -е издание,
пере работанное и дополненное. Санкт -Петербург: Юридический центр Пресс, 2003.
387 с.
229. Шестаков Д.А. Семейная криминология. Семья -конфликт -преступление. Санкт –
Петербург, 1996. 296 с.
230. Шнайдер Г. Криминология. Москва: Издательская группа «Прогресс» -«Универс»,
1994 . 420 с.

175
ANEXA 1. Date statistice privind starea infracțiunilor contra
familiei și minorilor

Fig. A 1.1. Structura criminalității înregistrate în anul 2015

05001000150020002500
2011 2012 2013 2014 2015

Fig. A 1.2 . Infracțiuni contra familiei și minorilor înre gistrate în perioada 2011 -2015

176
05001000150020002500
2011 2012 2013 2014 2015

Fig. A 1.3. Numărul de infracțiuni prevăzute de art. 201¹ CP al RM (violența în familie)
înregistrate în perioada 2011 -2015 [105]

14%86%
Bărbați
Femei

Fig. A 1.4. Ponderea infr acțiunilor în baza de gen comise în sfera relațiilor de familie [105]

177
1%94%
2%
0%2%
1%
0%art. 201 CP al RM
art. 201¹ CP al RM
art. 206 CP al RM
art. 207 CP al RM
art. 208 CP al RM
art. 208¹ CP al RM
art. 209 CP al RM
Fig. A 1.5. Structura infracțiunilor contra familiei și minorilor pe anul 2015
657; 40%520; 32%
462; 28%
Sud
Centru
Nord
Fig. A 1.6. Distribuirea teritorială (pe zon e) a infracțiunilor contra familiei și minorilor
înregistrate în anul 2015

178
2% 10%19%66%
3%Până la 18 ani
18 – 25 ani
25-30 ani
30-50 ani
Peste 50 ani

Fig. A 1.7. Categoriile de vârstă ale persoanelor care au comis infracțiuni contra
familiei și minorilor

Fig. A 1.8. Caracteristica în funcție de studii a persoanelor care au comis infracțiuni
contra familiei și minorilor
85%
13%
2%Studii generale
sau medii de
specialitate
Studii
incomplete
Studii
superioare

179
Fig. 1.9. Motive frcvente care îl determină pe infractor să comită infracțiuni
contra familiei și minorilor

50%35%
15%Motive
cupidante
Motive
generate de
tulburări
sexuale
Alte motive

180 ANEXA 2. Distribuirea structural ă și teritorială a infracțiunilor contra
familiei și minorilor

Tabelul A 2.1. Infrac țiuni contra familiei și minorilor înregistrate în anii 2011 -2015
(pe articole)

Infracțiuni 2011 2012 2013 2014 2015
Incestul (art. 201 CP al RM) 4 2 9 8 13
Violența în familie (art. 201¹ CP al RM) 478 815 1346 2283 1935
Divulgarea secretului adopției (art. 204 CP al
RM) – – – – –
Abuzul părinților și altor persoane la adopția
copiilor (art. 205 CP al RM) – 1 – – –
Traficul de copii (art. 206 CP al RM) 24 20 20 24 38
Scoaterea ilegală a copiilor din țară (art. 207 CP
al RM) 14 17 15 16 10
Atragerea minorilor în activitate criminală sau
determinarea lor la săvârșirea unor fapte imorale
(art. 208 CP al RM) 73 91 68 79 45
Pornografia infantilă (art. 208¹ CP al RM) 3 5 15 11 16
Recurgerea la prostituția practicată de un copil
(art. 208²) – – – – –
Atragerea minorilor la consumul ilegal de
droguri, medicamente și alte substanțe cu efect
narcotizant (art. 209 CP al RM) 1 2 1 2 1
TOTAL 597 953 1474 2423 2058

Tabelu l A 2.2. Infracțiuni contra familiei și minorilor la 100 000 persoane în perioada
anilor 2011 -2015 (total pe republică)
2011 2012 2013 2014 2015
17 27 41 68 58

Tabelul A 2.3. Infracțiuni contra familiei și minorilor la 100 000 persoane
în anul 2015 ( pe zone)
Sud Centru Nord
87 62 53

Tabelul A 2.4. Infracțiuni contra familiei și minorilor comise în anul 2015 (pe zone)

Sud Centru Nord
462 657 520

181 DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnatul, declar pe răspundere personală că materialel e prezentate în teza de doctorat
sunt rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conștientizez că, în caz contrar, urmează
să suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare.

Carp Terentie

„____ ” ___________ 2017

182

CV AL AUTORULUI

Date personale: CARP TERENTIE
Data nașterii: 01.11.1988
Locul nașterii: mun. Chișinău , Republica Moldova
Studii: 1994-2006 – Școala medie nr. 62 din Chișinău
2006-2010 – Facultatea Finanțe , Academia de Srudii Economice din Moldova
2010-2012 – Masterat, specializarea Drept economic , Academia „Ștefan cel Mare” a MAI
2013-2016 – Studii de doctorat la Academia ,,Ștefan cel Mare” a MAI
Activitatea profesională , competențe și abilități :
Cadru didactic, Academia ,,Ștefan cel Mare” a MAI
Șef al Depar tamentului Tineret al Asociației pentru protecția bunurilor culturale din Republica
Moldova
Președinte al Alianței studenților din Moldova
Președinte al CNTM
Participări la foruri științifice internaționale:
1. Aspecte victimologice ale minorilor care au sufe rit în urma infracțiunilor contra familiei și
minorilor . În: Materialele Conferinței științifico -practice internaționale „Delicvența și justiția
juvenilă: evaluare, probleme, soluții”, din 31 octombrie 2014. Chișinău: Tipogr. Academiei
„Ștefan cel Mare”, 2 015.
2. Caracteristicile criminologice ale personalității infractorilor care comit infracțiuni contra
familiei și minorilor . În: Materialele Conferinței științifico -practice internaționale
„Delicvența și justiția juvenilă: evaluare, probleme, soluții”, din 3 1 octombrie 2014.
Chișinău: Tipogr. Academiei „Ștefan cel Mare”, 2015.
Lucrări științifice publicate în reviste de profil:
1. Prevenirea victimologică a infracțiunilor contra familiei și minorilor . În: Analele științifice
ale Academiei „Ștefan cel Mare” a MA I al RM. Seria științe socio -umane, ediția a XIII -a, nr.
2. Chișinău: Academia „Ștefan cel Mare”, 2013.

183 2. Măsuri de prevenire generală a infracțiunilor contra familiei și minorilor . În: Analele
științifice ale Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI al RM. Seria științe socio -umane, ediția a
XIII-a, nr. 2. Chișinău: Academia „Ștefan cel Mare”, 2013.
3. Elemente de drept penal comparat privind infracțiunile contra familiei și minorilor (în
coautorat). În: Legea și viața nr. 10(298) 2016.
4. Reglementări normative inte rnaționale privind ocrotirea familiei și minorilor (în coautorat).
În: Legea și viața nr. 11(299) 2016.

Limbi vorbite:
Română , engleză , franceză, rusă
Date de contact:
Adresa: Chișinău , B-dul Dacia nr. 21, ap. 154
Tel: 069883882
Email: terrencecarp @gmai l.com