Infractiuni Prevazute de Legea 61.1991

Cuprins ……………..………….……………………………………………….…… pag 1

Abrevieri ………………………………………………………………………..….. pag 2

Secțiunea I Aspecte introductive ………….…….………………….…….……… pag 3

Secțiunea II Infracțiunea ……………………………………………………….. pag 4

§1. Noțiunea de infracțiune …………..……………………………….……… pag 4

§2. Trăsăturile esențiale ale infracțiunii …………………………………… ….pag 6

§3. Conținutul infracțiunii …………………………………………………… pag 11

Secțiunea III Infracțiunile din legea 61/1991 ……………….………………. pag 21

§1. Scurtă prezentare a legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a

unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice ………… pag 21

§2. Fapte sancționate cu închisoare ………………………………………… pag 23

§3. Fapte sancționate cu amendă …………………………………………… pag 27

Secțiunea IV Jurisprudența în materie ………………………………….……. pag 40

Concluzii ……………………….…………………………………………………. pag 50

Bibliografie ……………………………..………………………………………… pag 52

ABREVIERI

Referiri la denumiri de acte normative, instante, hotărâri judecătorești

Art. Articol

Alin. Alineat

Lit. Litera

Pct. Punctul

SECȚIUNEA I

ASPECTE INTRODUCTIVE

“Pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și socio-culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, cetățenii sunt obligați să aibă un comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială” – art.1 din Legea nr.61/1991.

În cuprinsul Legii nr. 61/1991 sunt prezentate principalele norme de conviețuire socială, a ordinii și a liniștii publice, precum și sancțiunile ce se aplică pentru nerespectarea acestor norme.

Această lucrare prezintă importanță prin prisma faptului că fiecare dintre noi ne lovim zilnic de anumite probleme ce privesc liniștea și ordinea publică fără a ști cum să reacționăm întrucât nu se cunosc care sunt aceste norme, ce sancțiuni se pot aplica și care sunt pașii pe care persoanele fizice îi pot face pentru soluționarea acestora.

Lucrarea de față dorește să prezinte aceste aspecte prin intermediul a patru capitole, unul fiind cel de fată în care este prezentată pe scurt lucrarea, în capitolul al doilea accentul se va pune pe infracțiune, sub aspectul noțiunii, a trăsăturilor și a conținutului infracțiunii.

Capitolul trei va fi centrul lucrării, întrucât în cuprinsul acestuia vor fi prezentate și analizate faptele ce constituie infracțiuni sau contravenții prin care se perturba ordinea și liniștea publică și sancțiunile ce sunt aplicate în funcție de gravitatea lor – se va face diferențierea între infracțiunile sancționate cu închisoarea și infracțiunile sancționate cu amendă.

În ultimul capitol al lucrării vor fi prezentate spețe și decizii din jurisprudența privind infracțiunile prevăzute în Legea nr. 61/1991, urmând apoi concluziile personale asupra lucrării și bibliografia folosită pentru realizarea acesteia.

SECȚIUNEA a II-a

INFRACȚIUNEA

§1. Noțiunea de infracțiune

În viața socială se pot săvârși fapte (acțiuni, inacțiuni) neconvenabile, care vatămă sau pun în pericol interesele membrilor societății, fie că aceste interese aparțin tuturor, adică colectivității în ansamblu, fie că ele aparțin numai unora dintre ei. Toate aceste fapte, întrucât tulbura ordinea socială, sunt antisociale, însă ele nu pot fi caracterizate ca infracțiuni decât în măsura în care sunt incriminate prin legea penală și sancționate cu o pedeapsă.

Conceptul de “infracțiune”, ca și alți termini folosiți în dreptul penal, poate fi privit sub mai multe aspecte:

Într-o primă accepțiune infracțiunea este privită ca o faptă a omului prin care se aduce atingere unor anumite valori sociale iar pentru acest lucru, persoana respectivă urmează să suporte o anumită pedeapsa. Fapta săvârșită se consideră infracțiune numai dacă îndeplinește cerințele cerute de normă de incriminare pentru a o putea considera infracțiune.

A doua accepțiune se referă la infracțiune ca o faptă prevăzută în legea penală, cu elementele sale componente care definește o anumită infracțiune.Aceasta accepțiune este avută în vedere de către legiuitor care va observa acțiunile ce pun în pericol valorile esențiale ale societății și le va interzice, aplicându-le sancțiuni specifice pentru a preveni săvârșirea lor pe viitor.

A treia accepțiune privește “infracțiunea” ca o instituție fundamentală a dreptului penal, care, împreună cu răspunderea penală și sancțiunile de drept penal, formează structura dreptului penal. În aceasta accepțiune instituția infracțiunii este considerată “piatra de temelie” a sistemului de drept penal.

Infracțiunea este un fenomen material, uman, social, moral-politic și juridic:

– infracțiunea este un fenomen material întrucât este o manifestare de energie fizică, susceptibilă să producă modificări în lume

– infracțiunea este un fenomen uman întrucât este un act de conduită umană, conștientă, expresie a personalității făptuitorului

– infracțiunea este un fenomen social întrucât ea constituie un pericol pentru o anumită valoare socială generând conflicte între făptuitor și persoana vătămată și totodată intre făptuitor și societate

– infracțiunea este un fenomen moral politic, exprimând atitudinea moral-politică a făptuitorului față de valorile sociale și ordinea de drept

– infracțiunea este un fenomen juridic întrucât ea produce consecințe juridice și generează un raport juridic de conflict

Codul penal român de la 1968 a prevăzut, prin dispoziția din art. 17, trăsăturile esențiale ale infracțiunii. Potrivit alin.1 al acestui articol, infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală.

O definiție legală este foarte importantă, ea având caracterul unei dispoziții legale obligatorii și având o importanță deosebită din punct de vedere practic, organele legii trebuind să constate toate aceste trăsături în faptă săvârșită, în cazul în care una din aceste trăsături lipsește se va constata inexistenta infracțiunii.

Codul penal în vigoare prezintă instituția infracțiunii în Titlul a II-lea din partea generală, concentrând toate reglementările privind infracțiunea în cinci capitole astfel:

– dispoziții generale: capitolul I, art. 17-19

– tentativă, capitolul II, art. 20-22

– participanții, capitolul III, art. 23-31

– pluralitatea de infracțiuni, capitolul IV, art. 32-42

– cauzele care înlătura caracterul penal al faptei, capitolul V, art. 44-51

Aceste reglementări au o importanță deosebită. Ele stabilesc trăsăturile generale și comune ale faptelor prevăzute de legea penală, condițiile în care acestea sunt periculoase și atrag răspunderea penală a făptuitorilor, oricare ar fi infracțiunea concret săvârșită.

§2. Trăsăturile esențiale ale infracțiunii

Pornind de la definiția legală doctrina noastră apreciază că infracțiunea se caracterizează prin trei trăsături fundamentale:

– fapta săvârșită prezintă pericol social

– săvârșirea faptei cu vinovăție

– prevederea faptei de către legea penală

A) Prevederea în legea penală a faptei

Prevederea faptei de către legea penală este prima condiție de existență a oricărei infracțiuni. Ea decurge din principiul legalității incriminării, astfel că în lipsa acesteia fapta nu poate constitui infracțiune. Această condiție este îndeplinită când legiuitorul descrie fapta și o interzice într-o anumită dispoziție incriminatoare.

Din momentul în care fapta a fost prevăzută în lege și mai exact din momentul în care respectiva lege intră în vigoare acea faptă devine o categorie juridică, aceea de faptă prevăzută de legea penală, susceptibilă să devină infracțiune dacă ea va exista și se va constata vinovăția persoanei făptuitorului.

Astfel, prevederea în legea penală a unei fapte și sancționarea ei cu pedeapsa numită în literatura de specialitate și, element legal al infracțiunii, este esențială pentru existența infracțiunii.

Ea este expresia voinței legiuitorului care, evaluând pericolul social al faptei precum și necesitatea prevenirii și combaterii ei, pentru apărarea valorii sociale pe care respectiva faptă o vatămă sau o pune în pericol, descrie fapta în lege și o interzice sub sancțiunea pedepsei.

Legiuitorul însuși se conformează prin aceasta principiului legalității incriminării, proclamând fapta ca ilicit penal, atunci când este săvârșită în condițiile prevăzute de lege. În afara legii nu se poate concepe existenta infracțiunii. De aceea, verificarea condițiilor de existență a infracțiunii, oricare ar fi acestea, trebuie să pornească de la lege și să se întoarcă la aceasta. Nicio evaluare a oportunității incriminării faptei, din partea organelor justiției, nu este admisibila, câtă vreme legiuitorul a făcut el însuși o asemenea evaluare, înainte de a prevedea faptă că infracțiune.

B) Fapta care prezintă pericol social

Fapta este o manifestare a individului în sfera realității, în cadrul relațiilor sociale. Fapta reprezintă o activitate a unui membru al societății în cadrul relațiilor sociale, în cadrul relațiilor cu semenii lui.

Nuda cogitation – simplul gând, nu poate constitui infracțiune, deci simplele procese ce au loc în interiorul persoanei nu constituie infracțiuni ci doar actele de conduită exterioară. Fapta poate consta atât într-o acțiune cât și într-o inacțiune și reprezintă exteriorizarea proceselor psihice ce caracterizează o activitate conștientă a omului. Sunt excluse din sfera infracțiunilor fenomenele naturii și reacțiile animalelor, cu excepția cazului în care omul se folosește de acestea pentru a săvârși anumite infracțiuni.

Pericolul social, că trăsătură esențială a infracțiunii prezintă o importanță deosebită datorită faptului că acea faptă săvârșită de infractor are capacitatea de a tulbura viața socială a oamenilor, și de a pune în pericol valorile morale, materiale, spirituale care o constituie și îi asigura o desfășurare normală.

Prin pericolul social al unor acte de conduită înțelegem particularitatea acestora de a aduce atingere sau a periclita unele valori sociale, de un anumit interes pentru societate. Pericolul social constituie, astfel, o trăsătură esențială și comună tuturor faptelor prin care se încalcă ordinea de drept.

Pericolul social trebuie să aibă caracter penal, deci să prezinte un anumit grad de periculozitate specific infracțiunii penale, care să îl diferențieze de ilicitul administrativ, disciplinar ori civil. O faptă ce nu avea un caracter socialmente periculos în trecut, îl poate dobândi ulterior așa cum și o faptă ce a avut caracter socialmente periculos îl poate pierde între timp datorită evoluției societății.

Pericolul social generic (abstract) și pericolul social specific (concret):

În știința dreptului penal și în legislație se face distincția între pericolul social generic al infracțiunii și pericolul social concret.

a) Pericolul social generic: se referă la un anumit tip de infracțiune și este evaluat de legiuitor în abstracto , pentru a decide dacă fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și cât de mare este acel pericol pentru a se putea stabili o pedeapsă corespunzătoare.

Pentru aceasta se folosesc date generale, ce rezultă din statisticile penale, din practica organelor judiciare, din experiența acumulată în practica de prevenire și combatere a fenomenului infracțional, pericolul social diferind de la un tip de infracțiune la altul.

b) Pericolul social concret: este pericolul social pe care îl prezintă fapta săvârșită și este evaluat în concreto de organele judiciare penale, ținând seama de vătămarea sau periclitarea efectivă a valorii sociale respective, de urmarea produsă sau ce s-ar fi putut produce în condițiile concrete ale săvârșirii faptei, de împrejurările acesteia etc.

Pericolul social concret diferă, în cadrul aceluiași tip de infracțiune, de la o faptă concretă la alta.

Evaluarea pericolului social prezintă importanță deoarece lipsa lui duce la inexistenta infracțiunii (aceasta fiind una col social al unei infracțiuni și cât de mare este acel pericol pentru a se putea stabili o pedeapsă corespunzătoare.

Pentru aceasta se folosesc date generale, ce rezultă din statisticile penale, din practica organelor judiciare, din experiența acumulată în practica de prevenire și combatere a fenomenului infracțional, pericolul social diferind de la un tip de infracțiune la altul.

b) Pericolul social concret: este pericolul social pe care îl prezintă fapta săvârșită și este evaluat în concreto de organele judiciare penale, ținând seama de vătămarea sau periclitarea efectivă a valorii sociale respective, de urmarea produsă sau ce s-ar fi putut produce în condițiile concrete ale săvârșirii faptei, de împrejurările acesteia etc.

Pericolul social concret diferă, în cadrul aceluiași tip de infracțiune, de la o faptă concretă la alta.

Evaluarea pericolului social prezintă importanță deoarece lipsa lui duce la inexistenta infracțiunii (aceasta fiind una din condițiile pentru ca fapta să constituie infracțiune) dar și pentru că, în procesul de individualizare a pedepsei, gradul de pericol social al faptei este unul din criteriile prevăzute de lege pentru realizarea acestei individualizări.

C) Fapta săvârșită cu vinovăție

Vinovăția este cea de-a doua condiție pe care fapta trebuie să o îndeplinească pentru a ne afla în prezența unei infracțiuni, condiție care se regăsește și în definiția legală a infracțiunii prevăzută de art. 17 Cod penal.

În perioada interbelică, profesorul Traian Pop definea infracțiunea ca o faptă antijuridica, culpabila și sancționată penalicește; Explicând aceste trăsături autorul arata că “antijuridicitatea: presupune o reprobare a faptei, în vreme ce “culpabilitatea” privește o reprobare a autorului. Această opinie converge spre concepția actuală privind cele două elemente, concepție potrivit căreia antijuridicitatea presupune contrarietatea faptei față de ordinea de drept, în vreme ce culpabilitatea (vinovăția) presupune un reproș social la adresa autorului, care a acționat altfel decât i-o ceruse ordinea de drept.

Atitudinea psihică periculoasă a infractorului față de faptă și de consecințele ei îmbracă forma vinovăției, pentru ca fapta să prezinte infracțiune este necesar ca această faptă să fie imputabilă făptuitorului, în situația în care fapta este comisa fără vinovație fapta nu poate fi reținută în sarcina celui care a săvârșit fapta.

Profesorul Costică Bulai definește vinovăția ca fiind “atitudinea psihică a persoanei care, săvârșind cu voință neconstrânsă o faptă ce prezintă pericol social a avut în momentul executării reprezentarea faptei și a urmărilor socialmente periculoase ale acesteia sau deși nu a avut reprezentarea faptei și a urmărilor, a avut posibilitatea reală, subiectivă a acestei reprezentări”.

Pentru tragerea la răspundere penală a unei persoane care a comis o infracțiune și pentru dozarea cât mai justă a pedepsei, nu este suficientă numai stabilirea faptului că persoana respectivă a săvârșit faptă cu vinovăție, ci mai este necesar a se stabili și forma de vinovăție cu care aceasta a acționat.

În legislația penală română, vinovăția, este reglementată pornindu-se de la teoria psihologică, astfel pentru stabilirea ei se au în vedere fenomene psihice ce însoțesc realizarea actului și alcătuiesc latura internă a acestuia. Cei mai importanți factori pentru latura subiectivă a actului de conduită a omului sunt conștiința (factorul intelectiv) și voința (factorul volitiv).

– voința este facultatea psihică prin care sunt mobilizate și orientate conștient energiile fizice ale omului în vederea înfăptuirii actului de conduită exterioară. Voința de a săvârși actul de conduită face ca acesta să fie atribuit, să aparțină, să fie imputabil persoanei care l-a săvârșit. Omul dispune de capacitatea psihică de a fi stăpân și responsabil de faptele sale, de aceea voința de a săvârși actul socialmente periculos se prezumă până la proba contrară.

– conștiință sau factorul intelectiv este facultatea psihică prin care persoana devine conștientă de dorințele sau trebuințele sale, de modul în care acestea ar putea fi satisfăcute, de mijloacele necesare, de acțiunea sau inacțiunea pe care ar urma să o îndeplinească în acest scop.

În consecință apare idea de a săvârși fapta, se vor cântări argumentele pro și contra luându-se într-un final decizia de a săvârși sau nu respectiva faptă antisocială. Decizia este urmată de manifestare de voință, adică realizarea efectivă a faptei.

În știința dreptului penal și în legislația penală se face distincția între două forme principale de vinovăție: intenția și culpa, la care se adăuga, pentru unele infracțiuni, o formă mixtă, denumită intenție depășită sau praeterintenție.

Aceste forme de vinovăție însoțesc săvârșirea faptei; astfel, vor exista fapte comise cu intenție și fapte săvârșite din culpă, iar uneori, ca element subiectiv în conținutul anumitor infracțiuni, cele două forme principale pot apărea reunite. Stabilirea cu exactitate a formelor de vinovăție, în cazul faptelor incriminate de lege, atât cu intenție, cât și din culpă, prezintă o deosebită importanță pentru justa încadrare juridică a faptei și pentru stabilirea răspunderii penale a făptuitorului în raport cu voința sa.

Potrivit dispozițiilor art. 20 pct. 1 Cod penal “Fapta este săvârșită cu intenție, când făptuitorul:

– prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte

– prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui”

Vinovăția sub forma intenției apare atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui, sau fără să urmărească rezultatul faptei acceptă producerea lui.

În funcție de atitudinea făptuitorului față de producerea rezultatului socialmente periculos, intenția se prezintă sub două modalități desemnate de legea penală:

– intenția directă – când subiectul urmărește producerea rezultatului

– intenția indirectă – când subiectul acceptă posibilitatea producerii lui

Culpa ca formă a vinovăției există atunci când făptuitorul, săvârșind o faptă care prezintă pericol social, a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale, dar nu a urmărit și nu a acceptat eventualitatea producerii lui, însă a acționat socotind fără temei că acel rezultat nu se va produce sau nu a prevăzut rezultatul deși trebuia și putea să îl prevadă.

Culpa prezintă deci, două modalități importante: culpa cu prevedere și culpa simplă, astfel:

– culpa cu prevedere: această formă a culpei exista atunci când făptuitorul a prevăzut posibilul rezultat al faptei sale, însă nu a acceptat acest rezultat ci a sperat ca el nu se va produce

– culpa simplă sau greșeală există atunci când făptuitorul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă

§3. Conținutul infracțiunii

Pentru a analiza conținutul infracțiunii trebuie să pornim de la raportul ce există între conținut și trăsăturile esențiale ale infracțiunii. Astfel, dacă prin trăsăturile generale ale infracțiunii (fapta prevăzută în legea penală, care prezintă pericol social și este săvârșită cu vinovăție) se face diferența între o faptă penală și o faptă extrapenală, prin conținutul infracțiunii se face diferența dintre o infracțiune și o alta infracțiune.

Trăsăturile esențiale ale infracțiunii diferențiază infracțiunea de alte forme de ilicit juridic dar nu poate ajuta la diferențierea faptelor penale între ele, la cunoașterea particularităților ce compun fiecare infracțiune, din acest motiv infracțiunea este cercetată și sub raportul conținutului, al elementelor sale ce o diferențiază de alte fapte penale.

Pentru a putea vorbi de conținut, este obligatoriu ca fapta să se afle deja în domeniul penal, deci să îndeplinească cele trei condiții prevăzute de art.17 Cod penal, urmând să fie încadrată juridic în tiparul unei anumite infracțiuni. În situația în care nu sunt întrunite trăsăturile esențiale ale infracțiunii, nu se poate vorbi despre un conținut al infracțiunii, întrucât fapta nu este infracțiune în sens generic deci cu atât mai puțin va fi infracțiune în sens particular.

Conținutul infracțiunii este prevăzut în norma incriminatoare și poate fi definit ca o totalitate de condiții prevăzute de lege pentru caracterizarea unei fapte ca infracțiune.

Conținutul infracțiunii este echivalent deci, cu conținutul noțiunilor diferitelor infracțiunii și îndeplinește în procesul de interpretare și aplicare a legii penale aceeași funcție pe care o îndeplinește în procesul cunoașterii orice noțiune.

Pe baza conținutului infracțiunii se face calificarea acesteia prin caracterizarea unei fapte ca infracțiune și încadrarea ei într-un text de lege care o prevede și prevede totodată sancțiunile săvârșirii ei. Pentru acest lucru trebuie să se constate dacă există toate condițiile cerute de lege pentru existența infracțiunii, deci calificarea unei fapte ca infracțiune se face doar în strânsă conformitate cu legea.

Studiul conținutului infracțiunii prezintă interes teoretic și practic, cercetarea lui permițând formularea de concluzii practice privitoare la tehnica elaborării dreptului penal și servește la o mai bună cunoaștere și aplicare a legii penale.

Structura conținutului infracțiunii reprezintă modul cum se grupează în cadrul conținutului infracțiunii diferitele elemente care îl alcătuiesc și raporturile dintre acestea. Cunoașterea acestei structuri a conținutului infracțiunii este importantă pentru a putea înțelege rolul diferitelor condiții cerute de lege pentru existența infracțiunii, a naturii și poziției acestora în raport cu actul de conduită. Astfel se determină condițiile care sunt obligatorii pentru conținutul oricărei infracțiuni și care condiții pot lipsi.

Conținutul infracțiunii îmbracă două aspecte:

a) conținutul legal – normele, așa cum sunt prevăzute în articolele Codului penal sau ale altor legi speciale

b) conținutul concret – toate elementele de fapt, obiective, care ne ajuta să diferențiem infracțiunile

Pentru a determina conținutul concret al infracțiunii trebuie să analizăm:

– condiții privind fapta

– condiții privind făptuitorul

– condiții privind valoarea socială afectată

– condiții privind locul și timpul săvârșirii infracțiunii

Condițiile necesare alcătuirii diferitelor conținuturi de infracțiuni pot fi astfel clasificate:

a) după factorii la care se referă avem condiții referitoare la actul de conduită, la obiectul infracțiunii, la subiecții infracțiunii, la locul și timpul săvârșirii infracțiunii. Această clasificare stă la baza distincției între conținutul juridic și conținutul constitutiv al infracțiunii.

b) după importanța pe care o au pentru existența infracțiunii vom face distincția între condiții esențiale (numite și constitutive) și accidentale (circumstanțiale). Condițiile care formează conținutul infracțiunii în configurația de bază poartă denumirea de condiții esențiale sau constitutive, astfel că lipsa vreunei dintre aceste condiții conduce la inexistența infracțiunii. Poartă denumirea de condiții accidentale sau circumstanțiale acele condiții care ajuta la alcătuirea conținutului infracțiunii în vreuna dintre variantele ei agravante sau atenuante.

c) după existența lor în momentul săvârșirii infracțiunii vom vorbi despre condiții preexistente, concomitente și subsecvente.

În ceea ce privește condițiile preexistente în rândul acestora vor intra cele care se referă la obiectul infracțiunii, ca de exemplu condiția ca obiectul să se afle într-un anumit loc, sau se poate face referire și la subiecții infracțiunii și anume ca subiectul activ sau pasiv să aibă o anumită calitate.

Ca și condiții concomitente le vom aminti pe cele care se referă la momentul sau timpul săvârșirii infracțiunii.

Printre condițiile subsecvente vom enumera cele referitoare la producerea unui anumit rezultat, ca de exemplu moartea sau sinuciderea victimei. Trebuie precizat faptul că, clasificarea condițiilor în funcție de momentul săvârșirii infracțiunii nu face altceva decât să ajute la o mai bună cunoaștere a conținutului infracțiunii.

În teoria generală a infracțiunii se face distincția între mai multe tipuri de conținut al infracțiunii, astfel:

a) după structura condițiilor:

– conținut juridic = este descris în norma de incriminare și cuprinde totalitatea condițiilor cerute de lege pentru existența unei anumite infracțiuni

– conținut constitutiv = este parte a conținutului juridic și cuprinde condițiile referitoare la actul de conduită (latura obiectivă și latura subiectivă a infracțiunii)

b) în funcție de variantele de incriminare a faptei, avem:

– conținut tip = realizează infracțiunea de bază

– conținut agravant = realizează infracțiunea în forma calificată

– conținut atenuant = infracțiunea prezintă un pericol social mai redus

c) după formele infracțiunii

– conținut tipic = cuprinde condițiile care alcătuiesc conținutul juridic al infracțiunii

– conținut atipic = corespunde tentativei, instigării, complicității

Conținutul generic al infracțiunii cuprinde toate condițiile pe care legiuitorul le folosește la construirea conținutului diferitelor incriminări pe când conținutul constitutiv al infracțiunii cuprinde acele condiții ce privesc fapta. Conținutul constitutiv formează, deci, nucleul central al conținutului generic al infracțiunii.

Conduita infracțională, ca orice act de conduită umană, este expresia unității dintre două laturi inseparabile: o latură obiectivă sau fizica, constând într-o manifestare exterioară sub forma unui consum sau a unei înfrânări de energie fizică, prin care s-a produs sau se putea produce o modificare în lumea obiectiva externă și o latură subiectivă sau psihică, constând în atitudinea făptuitorului față de faptă și față de rezultatul acesteia.

Astfel în conținutul constitutiv al oricărei infracțiuni trebuie să fie cuprinse atât condiții privitoare la latura obiectivă – totalitatea lor formând conținutul constitutiv obiectiv- cât și condiții referitoare la latura subiectivă a actului de conduită – totalitatea lor formând conținutul constitutiv subiectiv.

A) Latura obiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii:

Doctrina noastră regrupează în mod tradițional sub denumirea de latură obiectivă, trei elemente esențiale ale incriminării: elementul material, urmarea imediată și raportul de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată.

a.1.) Elementul material al laturii obiective desemnează manifestarea fizică interzisă prin norma de incriminare, manifestare care se poate înfățișa sub forma acțiunii sau inacțiunii și care sunt interzise prin prevederea expresă a legii (verbum regens).

a.1.1) Prin acțiune (comisiune) se înțelege o comportare umană activă (pozitivă), conștientă și voluntară prin care subiectul activ, încălcând îndatorirea de a se abține de la o anumită comportare, declanșează un proces cauzal de natură să producă o schimbare în lumea externă.

Acțiunea este o conduită umană conștientă și voită ce intra în latura obiectivă a infracțiunii numai prin materialitatea ei, în schimb, procesul psihic ce o precede și o însoțește face parte din latura subiectivă a infracțiunii.

Acțiunea se poate realiza prin:

– acte materiale: omor, furt, distrugere, lovire, luarea unui bun, viol

– prin cuvinte: calomnie, ultraj contra bunelor moravuri, propaganda pentru război

– prin scris: falsificare, contrafacerea scrierii, fals în înscrisuri

Activitatea ce constituie elementul material al infracțiunii poate fi realizată de către subiectul activ prin folosirea în mod exclusiv și nemijlocit a propriei sale energii sau cu ajutorul mediat al unei energii, animată sau neanimată, pe care el o utilizează ca pe un instrument.

În alte situații acțiunea se realizează printr-o pluralitate de acte materiale, repetate; aceste acte, privite separat, ar putea constitui mai multe infracțiuni însă ele alcătuiesc o singură infracțiune care constituie elementul material al unei singure infracțiuni.

În cazul infracțiunilor denumite de obicei, acțiunea – unică – se compune în mod obligatoriu din mai multe acte materiale similare, repetate, care însă nu au valoare infracțională proprie, ci dobândesc caracter penal prin repetare și prin însumarea lor într-o singură acțiune (prostituția).

a.1.2) Spre deosebire de acțiune, omisiunea nu poate fi percepută și evaluată prin simplă contemplare a realității înconjurătoare. De aceea, omisiunea nu se analizează în abstracto ca o simplă pasivitate, ci ea se evidențiază întotdeauna prin raportarea la o anumită acțiune determinată care îi este cerută subiectului.

Inacțiunea desemnează atitudinea făptuitorului care nu face ceva ceea ce legea penală ordonă să facă. Inacțiunea nu constituie element material al infracțiunii dacă nu există o obligație legală ori convențională de a nu rămâne în pasivitate, pentru a împiedica o altă energie să producă rezultatul periculos, (prin inacțiune se comit infracțiuni ca: nedenunțarea, nedenunțarea unor infracțiuni, omisiunea de încunoștiința organele judiciare, omisiunea de a da ajutorul necesar – cazuri în care obligația de a ieși din pasivitate decurge din lege sau din contract cum este cazul unor infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, ori infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice etc.).

În funcție de modalitatea de realizare a laturii obiective, infracțiunile se clasifică deci, în infracțiuni comisive, care sunt săvârșite printr-o acțiune și infracțiuni omisive, săvârșite printr-o inacțiune. Calificarea comportamentului unei persoane ca fiind comisiv sau omisiv se face pe baza aspectului exterior al respectivului comportament și nu pune probleme în practică la delimitarea celor două modalități ale actului material.

a.2.) Urmarea imediată

Urmarea sau rezultatul este cea de-a doua componentă a laturii obiective a infracțiunii. Nu există infracțiune care să nu producă un rezultat, deoarece orice infracțiune aduce atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală și pentru că, în mod obligatoriu, orice asemenea atingere se concretizează într-o anumită urmare care, tocmai datorită faptului că lovește într-o valoare pe care legea o apăra, este socialmente periculoasă.

Obligativitatea existenței unui rezultat, în cazul oricărei infracțiuni, reiese, de altfel, implicit din dispozițiile art. 20 Cod penal, care, definind formele și modalitățile vinovăției, arată că acestea constau, sub aspectul factorului intelectiv, în prevederea sau lipsă de prevedere a rezultatului.

Urmările activității, ce constituie elementul material al infracțiunii, trebuiesc considerate din două puncte de vedere: fizic și juridic.

– din punct de vedere fizic, urmarea este o modificare pe care acțiunea sau inacțiunea săvârșită a produs-o în lumea externă. Această modificare poate fi sub forma unei schimbări a unei anumite situații prin efectuarea de activități fizice (când cineva conduce un autovehicul fără a avea permis de conducere, se trece de la o stare de siguranță a circulației pe drumurile publice, la o stare de insecuritate rutieră), dar poate fi și sub forma unei transformări de ordin material adusa obiectului material al infracțiunii (uciderea unui om, distrugerea unui bun, falsificarea unui înscris)

– din punct de vedere juridic urmarea poate consta într-o vătămare, într-o atingere efectivă adusă acestei valori, ocrotită prin incriminare, fie într-o stare de pericol, de amenințare, produsă pentru valoarea socială pe care legea penală o apăra.

Urmarea imediată constă în vătămarea adusă valorii sociale ocrotite, prin săvârșirea faptei interzise. Ea poate consta într-o schimbare a obiectului sau a poziției acestuia, când obiectul are un aspect material (distrugerea unui bun, diminuarea patrimoniului, moartea unui om) sau într-o stânjenire a normalei desfășurări a relațiilor sociale născute în legătură și datorită valorii sociale ocrotite, când o infracțiune are natură morală (insulta, calomnia).

Urmarea socială periculoasă trebuie să fie imediată, adică să fie rezultatul nemijlocit al acțiunii sau inacțiunii, (urmarea imediată este un element necesar al conținutului constitutiv al infracțiunii). Infracțiunile care au în conținutul lor prevăzută o urmare, sau mai multe urmări este necesară stabilirea legăturii de cauzalitate intre elementul material și urmarea produsă prin fapta infracțională.

a.3.) Raportul de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediata:

Existența infracțiunii este condiționată de legătură de cauzalitate între actul de conduită interzis și urmarea imediată periculoasă prevăzută de lege.

Ca element al conținutului infracțiunii, legătura de cauzalitate este relația de la cauză la efect care trebuie să existe între acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii și urmarea imediată cerută de lege pentru existența acestei infracțiuni.

Cercetarea legăturii de cauzalitate este necesară în cazul infracțiunilor materiale, adică la infracțiunile în care urmărea imediată se materializează printr-un rezultat, printr-o schimbare în realitatea obiectivă. În cazul infracțiunilor de pericol, stabilirea legăturii de cauzalitate nu este necesară, ea rezultând din săvârșirea faptei – “ex re”.

Stabilirea existenței de cauzalitate în infracțiune se poate face cu respectarea următoarelor reguli:

– stabilirea corectă a antecedenței cauzale

– stabilirea aspectului psihic al legăturii de cauzalitate

– determinarea contribuțiilor esențiale și a contribuțiilor înlesnitoare

Stabilirea corectă a antecedenței cauzale se face prin identificarea în antecedența rezultatului, toate contribuțiile umane ce ar putea avea legătură cu acesta, ținându-se seama și de eventualele împrejurări cu legătura de cauzalitate. Se va examina legătura pe care o au contribuțiile cu producerea rezultatului ținându-se cont de orice legătură, cât de mică. Criteriul folosit este sine qua non, izolându-se ipotetic fiecare contribuție, pentru a se vedea dacă în lipsa ei s-ar fi produs același efecte. Un răspuns negativ elimină respectiva contribuție din antecedența cauzală a rezultatului socialmente periculos.

Stabilirea aspectului psihic al legăturii de cauzalitate:

În antecedența cauzală a rezultatului pot fi reținute numai acele contribuții cu privire la care s-a stabilit nu numai aspectul fizic ci și aspectul psihic al legăturii de cauzalitate. Stabilirea legăturii de cauzalitate pe plan psihic între fapta persoanei și urmarea imediată nu înseamnă și stabilirea vinovăției ca element al infracțiunii, deoarece poate exista legătura psihică dar elementul subiectiv și vinovăția în producerea rezultatului pot lipsi.

Legătură cauzală sub aspect psihic trebuie să fie stabilită și în raport cu împrejurările cu legătura de cauzalitate.

Trebuie să se constate dacă făptuitorul a conștientizat efectele acțiunilor sale sau, după, caz, trebuia și putea să le cunoască și să le prevadă.

Determinarea contribuțiilor esențiale și a contribuțiilor înlesnitoare:

Pentru determinarea exactă a răspunderii penale trebuie să se facă distincție între contribuțiile esențiale și cele înlesnitoare, pentru aceasta vor fi supuse verificării toate contribuțiile cu legătura de cauzalitate reținute în antecedența cauzală a rezultatului, folosind și în acest caz principiul sine qua non, în urma căruia se vor stabili contribuțiile esențiale acelea în lipsa cărora rezultatul nu s-ar fi produs în niciun mod și în nicio măsură; celelalte contribuții rămân contribuții înlesnitoare, creându-se astfel posibilitatea unei individualizări corecte a pedepsei.

B) Latura subiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii:

Latura subiectivă, ca element al conținutului constitutiv al infracțiunii, cuprinde totalitatea condițiilor cerute de lege cu privire la atitudinea de conștiință și de voință ale infractorului față de faptă și urmările acesteia.

Elementul subiectiv al infracțiunii este acea atitudine psihică a persoanei care a săvârșit fapta ce constituie elementul material al infracțiunii, față de fapta săvârșită, față de urmarea imediată a acesteia și față de legătură de cauzalitate dintre ele, atitudinea exprimată în vinovăția acelei persoane în forma cerută de lege pentru ca fapta să constituie infracțiunea respectivă; prezența elementului subiectiv în săvârșirea faptei care constituie elementul material al infracțiunii marchează prezența vinovăției în forma cerută de lege pentru existența acelei infracțiuni.

Latura subiectivă are în vedere la toate infracțiunile vinovăția, iar la unele infracțiuni se adaugă mobilul și scopul săvârșirii infracțiunii.

b.1.) Vinovăția ca element subiectiv

Că trăsătura a infracțiunii, vinovăția este exprimată în formele și modalitățile prevăzute de art. 19 Cod penal și există ori de câte ori se constată existența uneia dintre aceste modalități.

Ca element al conținutului infracțiuni, vinovăția va exista numai atunci când elementul material al infracțiunii a fost săvârșit cu formă de vinovăție cerută de lege, întrucât poate exista vinovație că trăsătura esențială a infracțiunii, fără să existe vinovație ca element subiectiv al infracțiunii.

Regulile de determinare a formei de vinovăție sunt stabilite în art. 19 alin. (2) și alin. (3) Cod penal astfel:

a) în cazul infracțiunilor comisive, conform art. 19 alin. (2) Cod penal “Fapta constând într-o acțiune săvârșită din culpă constituie infracțiune numai atunci când în lege se prevede în mod expres aceasta.” Deci o faptă săvârșită din culpă se va pedepsi numai în situațiile expres prevăzute de lege, pe când faptele ce constau în acțiuni sunt întotdeauna infracțiuni când se săvârșesc cu intenție.

b) în cazul infracțiunilor omisive, conform art. 19 alin. (3) Cod penal “Fapta constând într-o inacțiune constituie infracțiune fie că este săvârșită cu intenție, fie din culpă, afară de cazul când legea sancționează numai săvârșirea ei cu intenție”.

În această situație, faptele de inacțiune se pot săvârși cu intenție sau din culpă, legea sancționând doar inacțiunile săvârșite cu intenție, dacă acest lucru este expres prevăzut.

Pe lângă elementul subiectiv – vinovăția – în conținutul unor infracțiuni sunt prevăzute și anumite condiții care întregesc elementul subiectiv, elemente ce privesc mobilul sau scopul cu care se săvârșesc faptele.

a) Scopul:

Orice acțiune conștientă a unei persoane este caracterizată de existența unui anumit scop. În ipoteza în care scopul nu se regăsește menționat în structura normei penale, el va fi avut în vedere doar ca element de individualizare sau, eventual, ca o circumstanță atenuantă judiciara.

În structura incriminării, scopul poate apărea atât ca element constitutiv al formei de bază dar și ca element al formei agravante.

În doctrina română s-a apreciat că existența unui scop special în conținutul normei de incriminare indică faptul că acea infracțiune nu poate fi comisă decât cu intenție directă; în doctrina străină s-a arătat ca existența scopului special nu este întotdeauna incompatibilă cu intenția eventuală.

Atunci când caracterul eventual al intenției nu privește scopul, ci un alt element de care depinde existența faptei, cele două elemente sunt compatibile.

b) Mobilul este acel sentiment care determină în mintea făptuitorului nașterea ideii de a săvârși anumite fapte. Mobilul este acela care îl determină pe infractor să acționeze. Atunci când mobilul nu este prevăzut în norma de incriminare el nu afectează existența infracțiunii ci poate fi avut în vedere cel mult ca un element de individualizare a sancțiunii. Asemeni scopului, mobilul poate apărea ca element constitutiv al formei de bază a infracțiunii, ca o cauză agravantă sau ca o cauză atenuantă.

Astfel putem concluziona că infracțiunea desemnează orice activitate a omului prin care se aduce atingere unei norme imperative, activitate care va crea în rândul oamenilor o stare de nesiguranță și neliniște, dar totodată, infracțiunea este o contradicție în raport cu valorile etice acceptate de o comunitate în mod unanim.

SECȚIUNEA a III-a

INFRACȚIUNILE DIN LEGEA NR. 61/1991

§1. Scurtă prezentare a legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice

Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice a fost publicată pentru prima oară în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 27 septembrie 1991 iar pe parcurs a suferit mai multe actualizări și republicări după cum urmează:

– Legea nr. 61/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 24 ianuarie 1997

– Legea nr. 61/1991 a fost republicată în temeiul art. II din Legea nr. 2 din 17 ianuarie 2000 privind modificarea și completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 18 ianuarie 2000, prin care se dădea textelor o nouă numerotare

– Legea nr. 61/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 387 din 18 august 2000 și ulterior a mai fost modificată și completată prin:

a) Legea nr. 169/2002 privind modificarea și completarea Codului penal, a Codului de procedura penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 261 din 18 aprilie 2002

b) Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 642 din 30 august 2002, aprobata prin legea nr. 641/2002 cu modificările și completările ulterioare

c) Legea nr. 265/2004 privind modificarea Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 5 iulie 2004

d) Legea nr. 355/2004 privind completarea art. 3 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 29 iulie 2004

e) Legea nr. 234/2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicata, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 6 noiembrie 2008

f) Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010

Legea nr. 61/1991 a fost Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 153/2010 privind modificarea Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare.

Forma în vigoare a legii nr. 61/1991 este cea publicată în Monitorul Oficial nr. 77 din 31 ianuarie 2011 și cuprinde 11 articole în care sunt prezentate faptele de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și a liniștii publice, precum și sancțiunile ce sunt aplicate acestor fapte.

În articolul 1 al legii se precizează că, pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și socio-culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, cetățenii sunt obligați să aibă un comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială.

Bazele teoriei despre comportamentul colectiv au fost puse de Gustave Le Bon în 1895 când a apărut lucrarea acestuia intitulata “Psihologia mulțimilor”, acesta considera că într-o comunitate personalitatea conștientă dispare și se formează un “suflet colectiv” ce are trăsături distincte, membrii acestei comunități având tendința de a-și ignora propriile sisteme de valori și încep să se ghideze după normele grupului din care fac parte.

O altă perspectivă asupra comportamentului social este oferită de către Ralph Turner în lucrarea cu numele “Comportamentul colectiv” (1957) care considera că întregul comportament social este explicat exclusiv prin intermediul normelor; oamenii crează în permanentă norme noi și se ghidează după ele. Normele, la rândul lor, pot fi schimbate pentru că ele izvorăsc din reprezentările pe care le are grupul respectiv despre realitate

Astfel cetățenii trebuie să aibă un comportament adecvat bazat pe respect reciproc și susținere, cetățenii trebuie să se integreze în mediul socio-cultural din care fac parte, să aibă un comportament responsabil și a respecte normele de conviețuire socială.

§2. Fapte sancționate cu închisoare din Legea nr. 61/1991

În Legea nr 61/1991 în articolul 2 sunt prezentate o serie de fapte antisociale a căror săvârșire se va sancționa cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă respectiva fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Comparativ cu infracțiunile pentru care este prevăzută doar sancțiunea amenzii, sancțiunile din art. 2 sunt mai limitate și se referă la:

a) portul, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului, pumnalului, șișului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum și folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecționate pe bază de amestecuri pirotehnice ori dispozitivelor pentru șocuri electrice;

În această situație trebuie ținut cont de faptul că, armele albe menționate (cuțitul, pumnalul, șișul, boxul, castetul, armele cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, dispozitivele pentru șocuri electrice) sunt interzise a fi purtate în locurile și împrejurările în care viața sau integritatea corporală a unei persoane ar putea fi pusă în pericol dar și în situația în care el ar fi folosite pentru tulburarea liniștii publice.

De cele mai multe ori aceste arme albe sunt folosite la săvârșirea altor infracțiuni mai grave, precum infracțiunea de furt, de tâlhărie sau chiar omor, în aceste situații fiind posibilă absorbirea infracțiunii de port ilegal de arme albe în locuri publice în infracțiunile mai grave sau contopirea pedepselor pentru infracțiunile săvârșite.

Regimul juridic al armelor neletale era destul de permisiv, procurarea acestora fiind posibilă în baza unei notificări adresate organelor de poliție competente – deci în baza unui certificat de deținător – acest lucru favorizând o lipsă de control din partea organelor statului. Datorită numărului crescut de infracțiuni săvârșite prin folosirea armelor neletale, în care posesorii de arme neletale au făcut uz de acestea punând în pericol viața sau integritatea persoanelor s-a impus adoptarea unui act normativ care vizează un regim mai restrictiv pentru unele categorii de arme neletale, astfel o serie de arme neletale pentru a căror deținere era necesar în trecut un certificate de detinător necesită acum un permis de port arm, care se va dobândi conform art. 58. Alin (2) din Legea nr. 295/2004.

Armele cu aer comprimat sau gaze sub presiune sunt arme care, pentru aruncarea proiectilului, folosesc forța de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-o butelie recipient, folosirea acestora fiind reglementată de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor.

Pentru a beneficia de arme neletale, persoanele care doresc acest lucru trebuie să îndeplinească anumite condiții, înafară de condiția de bază care impune vârsta minimă de 18 ani, și anume:

a) nu au fost condamnate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru săvârșirea cu intenție a uneia dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege sau la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani pentru infracțiuni comise cu intenție

b) nu sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție, pentru care legea prevede o pedeapsă al cărei maxim special este mai mare de 2 ani sau pentru fapte incriminate ca infracțiuni prevăzute de prezenta lege

c) sunt apte din punct de vedere psihologic și medical

d) în ultimii 5 ani nu le-a fost revocat sau, după caz, anulat dreptul de port și folosire a armelor supuse autorizării, sau pentru obținerea acestui drept pe baza unor documente ori informații false

Astfel, folosirea armelor cu aer sau gaze comprimate a fost reglementata, însă în privința cuțitelor, a pumnalelor, a boxului nu există alte mențiuni specifice, și de accea se va considera infracțiune portul acestora fără drept în situația în care ar pune în pericol viața și integritatea corporală a unei persoane, într-un loc public.

În situația în care, cuțitul, pumnalul, șișul, boxul, castetuli ori a alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum și folosirea a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecționate pe bază de amestecuri pirotehnice ori dispozitivelor pentru șocuri electrice sunt purtate sau folosite fără drept, în în localul autorităților publice, instituțiilor publice, instituțiilor sau altor persoane juridice de interes public, la întruniri publice ori în localuri de alegeri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani, constituind infracțiuni mai grave.

Articolul 2 alineatul 1 al Legii nr. 61/1991 privește tot armele neletale astfel “importul sau procurarea din țară, în vederea comercializării, de arme cu aer comprimat sau cu gaze comprimate care imprima proiectilului o viteză mai mare de 220 m/s, cu excepția celor destinate pentru a fi folosite la antrenamente și competiții de către Federația Română de Tir, de cluburile și asociațiile sportive cu secții de tir afiliate la această federație, care pot dobândi, deține și folosi arme din această categorie, conform standardelor sportive internaționale”.

Dacă în cazul alineatului 1.1. problema care era pusă în discuție se referea la portul de arme neletale, în alineatul 1.2. se prevede faptul că este sancționată și introducerea în țară a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, în vederea comercializării, dar și sancționarea procurării din țară în vederea comercializării a acestor categorii de arme.

Pentru o mai mare siguranță a cetățenilor comercializarea acestor categorii de arme este supusă unor norme speciale, pentru a fi avute în evidența persoanele care le dețin, pentru a putea lua măsurile necesare în cazul folosirii acestora în scopul rănirii altor persoane sau tulburării ordinii publice. Armele neletale folosite la competiții de către Federația Romană de Tir sunt supuse unor alte reguli de dobândire și de folosință conform standardelor sportive internaționale.

În alineatul 1.3 al articolului 2 din Legea nr. 61/1991, se fac mențiuni despre sancționarea cu amendă sau închisoare de la 3 luni la 2 ani pentru “neasigurarea de către responsabili sau patroni, prin personal propriu ori specializat, a ordinii publice în localuri publice, hoteluri, moteluri, campinguri, cluburi, pensiuni, discoteci și în alte locuri de distracție sau de agrement pe care le conduc, precum și refuzul acestora de a acorda sprijin organelor în drept pentru restabilirea în locurile respective a ordinii publice sau pentru luarea măsurilor împotriva persoanelor care au încălcat legea”. Prin cuprinsul lui, acest articol reglementează asigurarea ordinii și liniștii publice în localuri publice, hoteluri, cluburi, pensiuni etc. locuri unde de regulă se găsesc foarte multe persoane, iar protecția acestora trebuie asigurată de către proprietarii respectivelor localuri publice, prin angajarea unor firme de pază care să intervină ori de câte ori acest lucru este necesar. Este important ca organul de pază să reacționeze și atunci când este solicitat pentru soluționarea diverselor probleme sau altercații ce pot apărea, în caz contrar vor existat sancțiuni atât sub forma amenzii cât și sub forma închisorii pentru faptele mai grave.

Un exemplu în acest sens îl constituie o Hotărârea a Consiliului Local Cluj și anume HCL nr. 764 din 28 noiembrie 2006 modificată, prin care s-au luat măsuri suplimentare pentru protecția cetățenilor, astfel societățile comerciale care sunt autorizate să administreze localuri publice cu program după ora 23.00 sunt obligate să asigure ordinea în spatiile proprii, precum și în cele din vecinătatea localului, pe o rază de până la 100 metri de la ușa de acces, prin personal specializat, firme de protecție și pază sau mijloace tehnice de înregistrare și alarmare conectate la dispeceratul unei firme de pază, în măsură să intervină cu operativitate pentru rezolvarea oricăror situații legate de persoanele care au frecventat localul. Sarcina de a verifica îndeplinirea prevederilor hotărârii a fost încredințată Direcției Poliției Comunitare, Poliției municipiului Cluj-Napoca, Jandarmeriei, Comisiei Locale de Ordine Publica și Direcției Domeniului Public și Privat iar nerespectarea acestora este sancționata cu amendă și chiar suspendarea activității pentru o anumită perioadă de timp.

Alineatul 1.4 al art. 2 din Legea nr. 61/1991 prezintă o altă faptă gravă ce poate fi pedepsită cu închisoarea în situația în care este săvârșită și anume “împiedicarea, sub orice formă, a organului de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliției ori al altui organ de stat, de a lua măsurile necesare pentru menținerea ori restabilirea ordinii publice.” Există situații în care anumite persoane, de regulă pe fondul unei stări avansate de ebrietate sau aflate sub influența unor substanțe stupefiante, refuză să se legitimeze, sfidează organele de poliție și refuză categoric să meargă la sediul poliției, de cele mai multe ori devenind agresivi în încercarea de a se sustrage.

În funcție de gravitatea faptei trebuie făcută o încadrare corectă a acesteia, pentru a nu fi confundată cu situația prevăzută la art. 321 din Codul penal care reglementează ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În această situație o persoană care produce scandal public ori tulbura în orice alt mod liniștea publica poate fi sancționata cu închisoare de la unu la 5 ani.

Astfel, infracțiunile cele mai grave privind liniștea și ordinea publică care pot fi sancționate cu amendă sau închisoare de la 3 luni la 2 ani sunt cele care privesc folosirea fără drept a anumitor arme albe și a unor arme neletale, în spații publice, nerespectarea patronilor de localuri publice a unor dispoziții prin care sunt obligați să asigure paza localului, dar și faptele ce privesc refuzul unei persoane de a se legitima ori de a merge la sediul poliției la cererea organului de ordine.

§3. Fapte sancționate cu amendă din Legea nr. 61/1991

În articolul 3 al legii nr 61/1991 sunt prezentate 34 de situații, care reprezintă fapte ce constituie contravenții, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, fapte ce se se sancționează cu amendă cuprinsă între 100 lei și 3000 lei în funcție de gravitate.

Conform art. 4, alin. (1) litera a) se sancționează cu amendă de la 100 la 500 lei, o serie de 10 fapte, care se consideră că au un grad de periculozitate mai mică, având și cel mai mic cuantum al amenzii, astfel aceste fapte sunt:

a) apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte;

b) aruncarea asupra unei persoane, construcții sau asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel, cu substanțe inflamante, iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, corozive sau care murdăresc, dacă nu s-au produs vătămări ale integrității corporale sau sănătății, ori pagube materiale;

c) alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menținere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenției la fața locului, fără motiv întemeiat;

d) scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum și dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunțurilor și afișelor legal expuse în locuri anume destinate;

e) lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri;

f) refuzul consumatorului de a părăsi un local public în care se consuma băuturi alcoolice, după ora de închidere sau la cererea îndreptățită a unui salariat al localului;

g) servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflați în vădita stare de ebrietate, precum și a minorilor;

h) refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu;

i) neluarea de către părinți sau de către persoanele cărora li s-a încredințat spre creștere și educare un minor în vârstă de până la 16 ani sau care au în îngrijire un alienat ori debil mintal a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cerșetorie sau prostituție;

j) lăsarea fără supraveghere a unui bolnav mintal periculos, de către persoanele care au îndatorirea de a-l îngriji sau de a-l păzi, precum și nerenunțarea organelor sanitare sau ale poliției în caz de scăpare de sub paza sau supraveghere.

Aceste fapte constituie contravenții datorită unui grad de periculozitate mai scăzut, ele privesc tulburarea ordinii și liniștii publice dar și a normelor de conviețuire socială prin perturbarea activității celorlalți membri ai societății.

Apelarea la mila publicului este o modalitate des întâlnită prin care persoane apte de muncă, simulează anumite infirmități, prezintă diferite certificate de boală false, pentru a trezi în sufletul cetățeanului un sentiment de milă, pentru a primi diverse foloase.

Această faptă nu trebuie confundată cu infracțiunea de cerșetorie, prevăzută în art. 326 Cod penal care prevede că “Fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 ani.”

De asemenea în art. 133 din Legea nr. 272 din 21 iunie 2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului se prevede ca fapta părintelui său a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de acesta pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea unor drepturi.

Diferența dintre cele două fapte, este aceea că una constituie contravenție iar cealaltă întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, în cazul infracțiunii de cerșetorie se prevede în mod expres forma sub care persoana apelează la mila publicului și anume prin cererea “ajutorului material”.

O alta faptă care constituie contravenție însă poate fi ușor confundată cu o infracțiune este cea de la art. 3 alin. 33 din Legea nr. 61/1991 privind minorul în vârstă de până la 16 ani ori alienatul mintal care nu este luat în grijă de persoanele cărora a fost încredințat ori în situația în care aceste persoane nu au luat măsuri pentru împiedicarea lui de a săvârși acte de cerșetorie, vagabondaj ori prostituție, punând astfel în pericol viața, integritatea fizică și morală a minorului sau a alienatului mintal, după caz. Această faptă poate fi sesizată organelor competente și de către organele de ocrotire socială.

În art. 132 din Legea nr. 272 din 21 iunie 2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului se prevăd următoarele:

1) Îndemnul ori înlesnirea practicării cerșetoriei de către un minor sau tragerea de foloase de pe urma practicării cerșetoriei de către un minor se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani.

2) Recrutarea ori constrângerea unui minor la cerșetorie se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

3) Dacă fapta prevăzuta la alin. (1) sau (2) este săvârșită de un părinte sau de reprezentantul legal al minorului, pedeapsa va fi mai aspră și poate fi însoțită de interzicerea unor drepturi.

Astfel prin Legea nr. 61/1991, prin Codul penal dar și prin alte legi cum este Legea nr. 272/2004 se urmărește protejarea minorilor și a persoanelor considerate alienate mintal, prin sancționarea persoanelor ce nu le îngrijesc corespunzător sau le încurajează să săvârșească diverse infracțiuni

O altă contravenție ce este sancționată cu amendă de la 100 la 500 lei este accea care privește “lăsarea fără supraveghere a unui bolnav mintal periculos, de către persoanele care au îndatorirea de a-l îngriji sau de a-l păzi, precum și renunțarea organelor sanitare sau ale poliției în caz de scăpare de sub paza sau supraveghere”.

Această faptă prezintă pericol social deoarece un bolnav mintal poate produce vătămări grave altor cetățeni în situația în care nu este supravegheat corespunzător și el ajunge să aibă contact cu lumea exterioară.

Lipsa acestei persoane de la domiciliul sau unitatea unde este îngrijit, trebuie anunțată organelor de poliție pentru a se lua toate măsurile necesare pentru găsirea și readucerea sub supraveghere.

Legea care protejează bolnavii mintali este Legea nr. 487/2002, legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, publicată în M. Of. partea I nr. 589/08.08.2002. În cuprinsul art. 5 la litera b) se prevede că “prin persoană cu tulburări psihice grave se înțelege persoană cu tulburări psihice care nu este în stare să înțeleagă semnificația și consecințele comportamentului său, astfel încât necesita ajutor psihiatric imediat”, deci o astfel de persoană prezintă pericol pentru ceilalți membri ai societății întrucât ea nu este capabilă să diferențieze binele de rău, și nu poate înțelege consecințele pe care posibilele sale fapte le-ar avea.

Alte fapte care constituie contravenții sunt prevăzute în art. 4 și 14 ale Legii nr. 61/1991, acestea privind vandalizarea unor locuri publice sau a unor mijloace de transport în comun, prin acțiuni de natură să provoace deteriorare, dezlipire, murdărire sau prin aruncarea cu substanțe inflamante ori cu efect paralizant. Aceste acțiuni vor crea o imagine nesănătoasă mediului ambient și pun în pericol integritatea corporală a persoanelor.

În codul penal faptă mai gravă care este considerate infracțiune este cea de distrugere, reglementată prin art. 217 care prevede că “distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 ani sau cu amendă.” Astfel dacă faptele de vandalizare a locurilor publice, a mijloacelor de transport în comun produc consecințe grave precum aducerea acestora într-o stare de neîntrebuințare fapta va fi asimilata unei infracțiuni.

O problemă cu care se confrunta societatea în prezent este “lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri”, din ce în ce mai multe persoane sunt atacate de animale nesupravegheate, atât animale care au stăpân cât și animale fără stăpân, atacuri ce au consecințe grave uneori chiar moartea persoanei atacate. Din ce în ce mai multe persoane semnează petiții prin care se cere o nouă reglementare pentru această faptă, întrucât se pune în pericol sănătatea și chiar viața cetățeanului.

O altă categorie de fapte ce constituie contravenții sunt prevăzute în art. 17 și 22 ale legii nr. 61/1991 și privesc servirea și consumul de băuturi alcoolice. Astfel este interzis să se comercializeze alcool minorilor sau persoanelor care se afla în stare de ebrietate avansată, întrucât aceste persoane sunt susceptibile a deveni violente, a agresa alți membri ai societăți și a perturba liniștea publica prin scandaluri.

O altă categorie de contravenții este prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. b) și prevede sancțiunea amenzii de la 200 lei la 1.000 lei pentru următoarele infracțiuni:

a) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice;
b) întreruperea curentului electric sau stingerea, fără drept, a lămpilor ce servesc la iluminatul public pe străzi, în parcuri, săli de spectacol sau în alte locuri publice;
c) deteriorarea, ridicarea sau mutarea, fără drept, a semnelor sau indicatoarelor de orientare turistică și rutieră ori a celor care semnalează existența unui pericol pentru viața persoanelor;

d) provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice;
e) tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larma;

f) alungarea din locuința comună a soțului său soției, a copiilor, precum și a oricărei alte persoane aflate în întreținere;

Pentru aceste fapte sunt prevăzute sancțiuni mai aspre întrucât vizează locuri publice, un număr mai mare de persoane ce pot fi afectate prin provocarea indignării, prin lezarea demnității și onoarei.

De asemenea prin ridicarea unor indicatoare de orientare turistică ori rutieră gradul de risc crește, întrucât este pusă în pericol însăși viața persoanei care în necunoștință de cauză poate aborda anumite trasee periculoase fără a fi echipată corespunzător.

Astfel de fapte, dacă au consecințe mai grave, ies din sfera contravenției și vor constitui infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, conform art. 321 Cod penal care prevede că ”Fapta persoanei care, în public, săvârșește acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se deda la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura, în alt mod, liniștea și ordinea publică, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani. Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniștea și ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.”.

Delimitarea contravențiilor de infracțiuni se va face de către organele competente, care vor verifica dacă fapta întruneștele elementele constitutive ale unei infracțiuni sau este de natura unei contravenții.

În art. 4 alin 1, punct c) sunt prevăzute faptele ce constituie contravenții și sunt sancționate cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, deci cu o amendă mai mare decât în cazul contravențiilor de la literele a) și b) ale aceluiași articol, datorită gravitații crescute a acestora. Faptele sancționate cu amendă de la 500 la 1.500 lei, conform Legii nr. 61/1991 sunt cele mai numeroase și se referă la:

a) constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a săvârși acțiuni ilicite, contrare ordinii și liniștii publice și normelor de conviețuire socială, precum și actele de încurajare sau sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri de persoane, care incita la dezordine socială;

b) organizarea, îngăduirea sau participarea la jocuri de noroc – altele decât cele autorizate potrivit legii – de natură să lezeze bunele moravuri;

c) atragerea de persoane, sub orice formă, săvârșită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale, precum și indemnul sau determinarea, în același scop, a unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte;

d) acceptarea sau tolerarea practicării faptelor prevăzute la pct. 6) în hoteluri, moteluri,

campinguri, baruri, restaurante, cluburi, pensiuni, discoteci sau în anexele acestora de

către patronii sau administratorii ori conducătorii localurilor respective;

e) comercializarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a arbaletelor, arcurilor pentru tir, pescuit sau vânătoare în alte locuri decât în magazinele autorizate să efectueze operațiuni cu arme de foc și muniții;

f) vânzarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a arbaletelor, arcurilor pentru tir, pescuit sau vânătoare persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, persoanelor care au săvârșit acte de violenta menționate în cazierul judiciar, precum și persoanelor care suferă de boli neuropsihice menționate în certificatul de sănătate eliberat de policlinica teritorială;

g) netinerea evidentei de către magazinele autorizate a cumpărătorilor armelor prevăzute la pct. 8) în registre speciale, vizate de organele de poliție, în care vor fi menționate datele de stare civilă, domiciliul, seria și numărul actului de identitate ale cumpărătorului, numărul cazierului judiciar, numărul certificatului de sănătate neuropsihică, cu denumirea policlinicii teritoriale, precum și caracteristicile armei vândute. Dacă cumpărătorul este titular al unui permis de armă, este scutit de obligația de a prezenta cazierul judiciar și certificatul de sănătate neuropsihică, iar dacă cumpărătorul este titular al unui permis de conducere, acesta este obligat să prezinte numai cazierul judiciar;

h) pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităților publice centrale și locale, instituțiilor publice, instituțiilor de învățământ și spatiilor aparținând acestora, indiferent de destinația lor, regiilor autonome, societăților comerciale, partidelor sau altor formațiuni politice, organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale, ambasadelor și reprezentantelor altor state ori ale organizațiilor internaționale de pe teritoriul României, precum și ocuparea fără drept a terenurilor aparținând ambasadelor și reprezentantelor sau a terenurilor situate în perimetrul acestora ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine;

i) nerespectarea măsurilor de ordine sau a regulilor stabilite pentru bună desfășurare a manifestărilor cultural-sportive;

j) servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice în localurile publice și în afara acestora, în zilele și la orele când, potrivit legii, acestea sunt închise sau este interzisă desfacerea

băuturilor alcoolice ori după ora de închidere stabilită prin autorizația de funcționare;
k) servirea cu băuturi alcoolice în localuri publice și în afara acestora pe timpul desfășurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive sau altor asemenea întruniri publice, în imediata apropiere, precum și consumul de băuturi alcoolice în astfel de condiții de către participant

l) tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larma sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora;

m) organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatura muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban;

n) nerespectarea măsurilor de ordine luate de organele competente în caz de calamități naturale sau alte pericole publice;

o) îndemnul sub orice formă al minorilor la săvârșirea de contravenții;

Fapta prevăzuta la art.3 alin.2 prezintă un grad de periculozitate mai mare, întrucât pentru săvârșirea acțiunilor ilicite sunt constituite grupuri de trei sau mai multe persoane, acest tip de fapte fiind mai grave și datorită numărului mai mare de făptuitori care se pot încuraja între ei, se pot sprijini, pentru a efectua acte ce determină o “dezordine socială”.

La alineatul 5 al art. 3 din legea 61/1991 sunt prevăzute sancțiuni pentru organizarea sau participarea la jocuri de noroc neautorizate, care sunt de natură să lezeze bunele moravuri.

În aprilie 2013 a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 187/3.04.2013.

Printre scopurile acestei legi, exceptând cele privitoare la taxe și impozite sunt și cele care vizează protecția minorilor sau a altor grupuri vulnerabile, din punct de vedere social și economic, în vederea evitării dependentei acestora de jocuri de noroc; protecția participanților astfel încât jocurile de noroc să fie organizate într-o manieră onestă, responsabilă și transparentă; asigurarea respectării prevederilor legale incidente în domeniu.

Prin adoptarea acestei O.U.G se urmărește că jocurile de noroc să se desfășoare într-un cadru legal, cu respectarea unor norme, alineatul 5 art. 3 al Legii nr. 61/1991 sancționează participarea și organizarea de astfel de jocuri, într-o manieră neautorizată, dacă prin aceasta vor fi lezate bunele moravuri.

La art.3. alin 6, se prevede sancționarea faptei persoanei ce încearcă să atragă prin oferirea de foloase materiale sau bănești, alte persoane în vederea întreținerii de raporturi sexuale, cu aceeași sumă se pedepsesc și proprietarii de localuri publice, moteluri, hoteluri etc. care permit săvârșirea acestor fapte în incinta acestor locuri.

Această faptă nu trebuie confundată cu infracțiunea de prostituție, prevăzuta la art. 328 din Codul penal, care prevede că ”Fapta persoanei care își procură mijloacele de existență sau principalele mijloace de existență, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.” În această situație mai gravă fapta constituie infracțiune și este sancționată ca atare, persoana care săvârșește actul de prostituție are cunoștință faptelor sale, face acest lucru din proprie inițiativă nefiind o persoană care să o atragă în această situație.

În Romania prostituția a existat încă din cele mai vechi timpuri și funcționa legal, până la apariția regimul comunist, care, prin rigorile sale impuse, a pus capăt prostituției legalizate, dar n-a putut împiedica practicarea ei.

Date fiind privațiunile materiale și tentațiile oferite de această profesie, numeroase tinere practicau prostituția cu străinii, în restaurante, baruri și hoteluri de lux, văzând în turiștii străini pe singurii bărbați capabili să le ofere câștiguri și avantaje materiale substanțiale, eventual o ofertă de căsătorie.

Dacă pentru portul fără drept a armelor cu aer comprimat sau gaze comprimate, importul și comercializarea lor, sancțiunea este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, aceste fapte constituind infracțiuni, comercializarea acestor categorii de arme în locuri neautorizate precum și anumitor categorii de persoane (persoanelor ce nu au 18 ani împliniți, persoanelor ce au săvârșit acte de violență prevăzută în cazierul judiciar ori persoanelor care suferă de boli neuropsihice menționate în certificatul de sănătate eliberat de policlinica teritorială) constituie contravenții, deci se consideră că nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni și sunt sancționate cu amendă cuprinsă între 500 și 1.500 lei conform Legii nr. 61/1991.

Magazinele autorizate să comercializeze arme cu aer comprimat, cu gaze comprimate, a arbaletelor, arcurilor pentru tir, pescuit sau vânătoare, trebuie să dețină registre speciale în care să fie trecute datele persoanelor ce cumpăra astfel de arme, precum și certificatul de sănătate neuropsihică și cazierul judiciar.

Certificatul de sănătate neuropsihică și cazierul judiciar nu sunt necesare a fi depuse atunci când persoana cumpărătoare are permis de port armă, iar în cazul persoanelor ce prezintă permisul de conducere se va cere numai cazierul judiciar, ei fiind de asemenea scutiți de prezentarea certificatului de sănătate neuropsihic.

Pătrunderea în sediile instituțiilor și autorităților publice ori a ambasadelor sau a sediilor organizațiilor politice constituie de asemenea contravenție, întrucât poate fi pusă în pericol viața și integritatea corporală a persoanelor din cele instituții ce ocupa funcții cu un înalt grad, dar poate constitui pericol și accesul unor persoane străine la informațiile ce se găsesc în sediile respective.

O contravenție importantă este cea prevăzută la art 3 alin 19 al Legii nr. 61/1991 conform căreia “servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice în localurile publice și în afara acestora, în zilele și la orele când, potrivit legii, acestea sunt închise sau este interzisă desfacerea băuturilor alcoolice ori după ora de închidere stabilită prin autorizația de funcționare”.

Aceasta este o problemă reală cu care societate se confrunta din pricina amplasării acestor categorii de localuri în preajma unităților de învățământ, din cauza lipsei de interes a proprietarilor acestor localuri, care, pentru câștiguri suplimentare permit angajaților să servească minorii dar și persoanele majore la ore la care aceste localuri ar trebui să fie închise sau chiar și atunci când le este interzis prin autorizația de funcționare.

Un exemplu în acest sens este Regulamentul privind unele măsuri referitoare la prevenirea și combaterea consumului de alcool în rândul minorilor, Regulament ce a fost adoptat de către Consiliul Local al Municipiului Targu-Jiu, în 28.02.2011.

Conform acestui Regulament în art. 2 sunt precizate obligații comercianților și anume:

a) afișarea, la loc vizibil din exterior, la intrarea în unitate, lângă orarul de funcționare, a sintagmei “servirea cu băuturi alcoolice a minorilor este strict interzisă”

b) solicitarea aprobării Primăriei Municipiului Targu-Jiu pentru amplasarea structurilor de vânzare având ca obiect de activitate efectuarea serviciilor de alimentație publică sau serviciilor de piață privind vânzarea-cumpărarea băuturilor alcoolice

c) respectarea distanței minime de 200 metri, măsurată pe drum public, între structurile de vânzare precum locurile și localurile publice și unitățile de asistență medicală

d) comercianții care la data intrării în vigoare a Regulamentului, se află la o distanță mai mică de 200 metri, măsurată pe drum public, față de unitățile de învățământ preuniversitar, nu vor comercializa băuturi alcoolice, pe perioada desfășurării orelor de curs și/sau a altor activități organizate de conducerea unității de învățământ

e) verificarea vârstei tinerilor pe baza unui act înainte de a se proceda la vânzarea acestor produse

f) informarea în scris, semestrial, cu privire la orarul de funcționare al cursurilor, precum și al altor activități organizate de conducerea unității de învățământ

Prin luarea acestui tip de măsuri se încearcă prevenirea minorilor de a consuma alcool, dar și responsabilizarea patronilor localurilor amplasate în preajma unităților de învățământ prin aplicarea de sancțiuni în caz de nerespectare a regulilor impuse.

Cu amendă de la 500 la 1.500 lei se sancționează și “tulburarea liniștii locatarilor între orele 22.00-8.00 și 13.00-14.00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larma sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora”.

Aceasta este o sancțiune ce se aplică des întrucât datorită programului de muncă al proprietarilor apartamentelor, sau din cauza lipsei de respect față de vecinii lor, zgomotul se produce intens chiar și în orele de liniște.

Consiliul de administrație poate stabili și alte ore de liniște în sensul prelungirii sau scurtării acestora, cu acordul tuturor locatarilor din respectivul bloc, pentru a găsi o variantă optimă potrivită tuturor.

Există situația în care persoana ce produce gălăgia să fie o persoană iresponsabilă (iresponsabilitatea este definită în doctrina penală ca fiind starea de incapacitate psiho-fizica a unei persoane care nu poate să-și dea seama de semnificația socială a acțiunilor sau inacțiunilor sale ori nu poate fi stăpână pe ele), în această situație persoana în cauza are un tutore legal ce poate să locuiască sau nu cu ea, caz în care vecinii vătămați ar trebui să depună o plângere la organele de poliție competente, iar acestea urmând a-i da o amendă tutorelui.

O altă categorie de contravenții este prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. e) și prevede sancționarea cu amendă de la 100 lei la 500 lei, faptele prevăzute la pct. 21) și 23) și anume:

21) desfacerea, comercializarea și consumul băuturilor alcoolice în locurile publice, la intrarea în curțile și în interioarele lor, cum sunt: spitale și alte unități sanitare, centre de plasament al minorilor, unități și instituții de învățământ și educație, lăcașuri de cult și instituții religioase aferente cultelor care interzic consumul băuturilor alcoolice în practicarea religiei respective, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora;

23) consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spații special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective.

Sunt exceptate localurile de alimentație publica și turism, cum sunt: restaurante, baruri și discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârșire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani;

Această categorie de fapte este sancționată mai aspru întrucât sancționează consumul și comercializarea băuturilor alcoolice în locuri unde exista pacienți bolnavi, minori dar și în preajma lăcașelor de cult care interzice membrilor acestora consumul de băuturi alcoolice.

De asemenea consumul de băuturi alcoolice se poate face doar în locuri special amenajate și delimitate cu excepția restaurantelor și discotecilor unde este interzis consumul de alcool de către minori.

La art.4 litera d) se prevede sancțiunea pentru fapta de la alin 30) art. 3 Legea nr. 61/1991 “30) nerespectarea măsurii de suspendare, dispusa conform dispozițiilor art. 4 alin.3 și 4”.

Alineatele 3 și 4 ale art. 4 prevăd: (3) În cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute la art. 3 pct. 7) și pct. 20) se dispune și măsura suspendării activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile; (4) În cazul repetării contravențiilor prevăzute la art. 3 pct. 19), 21), 22) și 26) se dispune, de asemenea, măsura suspendării activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile.

Astfel pentru anumite fapte, pe lângă măsura aplicării amenzii se vor aplica și măsuri suplimentare ce constau în suspendarea activității localului pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile. Aceste fapte privesc tolerarea practicilor de atragere a persoanelor în locuri precum moteluri, hoteluri, baruri, restaurante, în vederea practicării de raporturi sexuale; servirea cu băuturi alcoolice în localuri publice și în afara acestora pe timpul desfășurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive sau altor asemenea întruniri publice, în imediata apropiere, precum și consumul de băuturi alcoolice în astfel de condiții de către participanți. În cazurile în care se permite săvârșirea acestor fapte localului respective i se va aplica sancțiunea suspendării activității.

În cea de-a doua situație, prevăzuta la alineatul 4 al articolului 4, este prevăzut faptul că măsura suspendării se va lua în cazul în care măsura aplicării sancțiunii este repetată pentru fapte ce privesc comercializarea de băuturi alcoolice minorilor sau la ore necorespunzătoare.

Deci, în prima fază se va aplica sancțiunea amenzii, însă în caz de repetare a faptei se va lua și măsura suspendării activității localului pe o perioadă de 10-30 zile.

În concluzie în art. 4 alin. 1 litera a-e ale legii nr. 61/1991 sunt prevăzute sancțiunile, în mod diferențiat, în funcție de pericolul social pe care îl prezintă săvârșirea lor, pentru faptele prevăzute în art 3. Alin. 1-34 ale aceleiași legi privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

SECȚIUNEA a IV-a

JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIE

a) Violare de domiciliu, lovire sau alte violente și infracțiuni la Legea 61/1991 – Dosar Nr. 88 (26.01.2009)

Prin rechizitoriul nr. 2252/P/ 2008 din data de 05.11.2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. 6141/312/2008 la data de 05.11.2008  s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin 2 Cod penal  cu aplicarea art. 37 litera a) Cod penal, lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal, port fără drept a cuțitului în locuri în care ar primejdui viața, integritatea corporală sau sănătatea persoanei  prevăzut de art. 1 indice 1 din Legea nr. 61/1991, reținându-se în fapt că în noaptea de 05/06.10.2008 l-a lovit cu pumnul în zona gurii pe numitul N C cauzându-i leziune traumatice ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale.

Totodată s-a reținut în actul de inculpare că acesta a purtat asupra sa un cuțit pe care la scos din buzunar pentru a-i intimida pe martorii C S și G N, precum și faptul că a intrat fără drept și pe timp de noapte în camera de hotel unde era cazat cetățeanul italian S F.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmării penale și al judecății , instanța retine următoarea situație de fapt:

În noaptea de 05/06.10.2008  în jurul orelor 23.30 inculpatul se afla  în barul SC A SRL din Amara. În bar, în jurul aceleiași ore a intrat partea vătămată N C.

Pe fondul consumului de alcool și a unui conflict avut anterior cu N C, inculpatul i-a aplicat acestuia o  lovitură cu pumnul în zona feței, provocându-i avulsia dinților 23, 24 și leziuni traumatice, partea vătămată căzând la pământ. 

Aceasta s-a deplasat la domiciliul sau și datorită leziunilor a apelat serviciul de Urgență 112 solicitând prezenta organelor de poliție și a ambulanței pentru a i se acorda îngrijiri mediale.

Din certificatul medico  legal nr. 756/06.10.2008 eliberat de Serviciul de medicină legală Ialomița partea vătămată N C a suferit leziuni traumatice produse cu un corp dur ,  ce necesită pentru vindecare 11-12 zile de îngrijire medicale.

Tot în acea noapte, după comiterea primei fapte, C C, în jurul orelor 02.00 l-a rugat pe numitul P P S să-l ducă cu autoturismul la  la hotelul Diamant din localitatea Amara , susținând că ar fi fost sunat de o fată pe nume S , cunoștință a unui prieten de al său,  care i-ar fi comunicat că se afla în acea locație cu un cetățean italian care nu o lasă să plece.  Ajuns la hotel , inculpatul a intrat în sala de restaurant unde se aflau recepționerul C S  și paznicul G N, cei doi uitându-se  la televizor.

Inculpatul a mers la G N și fără vreun motiv i-a aplicat acestuia doua palme și un pumn în zona feței. Datorită acestui comportament, recepționerul s-a ridicat de la masă și s-a distanțat de inculpat, fiind apoi întrebat de inculpat dacă o persoană cu numele de S se afla în hotel, martorul comunicându-i că în hotel sunt cazați cetățeni străini veniți la vânătoare.
Pentru a se convinge că informațiile furnizate de recepționer sunt reale, inculpatul l-a luat cu forța pe acesta din sala de mese și au urcat pe scări la etajul I, moment în care din buzunarul pantalonilor a scos un cuțit rabatabil pe care i l-a arătat recepționerului, fără însă să-l amenințe.

Ajuns  la camera nr. 7 situată la etajul I, prima ușă, inculpatul a împins cu forță în ușă, aceasta a cedat din încuietoare, deschizându-se. Inculpatul a intrat în interiorul camerei unde se afla cetățeanul italian S F, întrebându-l dacă în cameră se află ”S”. Când cetățeanul italian a încercat să-l oprească și să-l dea afară, inculpatul l-a împins spre pat iar în cădere acesta s-a a lovit la cap.

În cursul urmării penale S F  a susținut că inculpatul i-ar fi luat telefonul mobil de pe  noptiera iar după ce a negociat cu inculpatul, i-a înmânat  acestuia suma de 50 de euro pentru a-i restitui telefonul și pentru a pleca din cameră. După ce a ieșit din camera unde era cazat cetățeanul italian, inculpatul a început să dea cu picioarele în ușa până ce tocul ușii a cedat în dreptul încuietorii.

De cealaltă parte, cetățeanul italian a opus rezistența până când inculpatul a renunțat la manifestarea violentă , după care acesta a părăsit hotelul.

Față de cele întâmplare C S l-a înștiințat și pe administratorul hotelului numitul S N care l-a rândul său a sesizat organele de poliție prin serviciul de urgență 112 și În jurul orelor 03.20 , inculpatul s-a întors la hotel singur, a tras de uși, însă constatând că acestea erau încuiate  a renunțat și a plecat spre domiciliu.

În declarațiile date de inculpat în cursul urmării penale, cât și în fața judecătorului cu ocazia audierii în vederea luării măsurii preventive, acesta recunoaște că a avut asupra sa un cuțit rabatabil pe care îl luase de acasă atunci când a plecat la barul SC A SRL, însă nu l-a folosit în sensul de a amenința vreo persoană.

De asemenea, inculpatul recunoaște că a intrat în camera unde era cazat cetățeanul italian, însă fără a exercita acte de violență și explică distrugerea ușii de acces în camera  prin faptul că este o persoană robustă  și fiind în stare avansată de ebrietate este posibil să fi forțat cam mult ușa.

Cu ocazia audierii în fața instanței, inculpatul recunoaște comiterea faptelor pentru care este trimis în judecata cu excepția infracțiunii de violare de domiciliu, cu privire la care declară că a avut într-adevăr o discuție cu cetățeanul italian, fără să intre însă în camera acestuia, iar ușa a lovit-o deoarece italianul îi “trântise ușa în nas” fapt care l-a enervat.

Această ultimă variantă prezentată de inculpat este infirmată de declarațiile martorului C S potrivit cărora inculpatul a intrat în incinta hotelului și fără nici un motiv l-a lovit paznic, ca a fost forțat de inculpat sa-l conducă al etajul I unde  acesta  a spart  ușa de la camera 7, intrând peste cetățeanul italian cazat în acea locație, situație de fapt pe care martorul a adus-o și la cunoștința administratorului S N. 

Declarațiile martorului  se coroborează cu declarațiile date inițial de inculpat, de martorii  G N și S N, dar și cu cele relatate de cetățeanul italian audiat de organele de anchetă în prezența unui traducător autorizat de Ministerul Justiției. Pătrunderea inculpatului în camera unde era cazat cetățeanul italian este susținută și constatările organelor de anchetă cu ocazia cercetării la fața locului materializate în planșe fotografice  din care reiese că pe mocheta de lângă tocul ușii, pe o rază de aproximativ 1 metru au fost găsite mai multe fragmente lemnoase, având dimensiuni cuprinse între 25/35 de cm, precum și faptul că tocul ușii prezenta pe o lungime de aproximativ 1 metru dislocarea unui fragment lemnos produsă prin rupere.

În ceea ce privește calitatea procesuală a cetățeanului italian, instanța reține că  în declarația dată în cursul urmării penale în prezența unui traducător autorizat, după ce i-au fost aduse la cunoștința dispozițiile art. 76 Cod procedură penală de către organele de anchetă, acesta a  învederat că nu dorește să participe în proces ca parte vătămată, situație fata de care a fost citat la locul săvârșirii infracțiunii ca persoană vătămată.

Apreciind asupra probelor administrate în cauză, astfel cum au fost prezentate mai sus, instanța concluzionează ca fapta inculpatului C  C care în noaptea de 05/06.10.2008 aflându-se în barul SC A  SRL din Amara, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict avut anterior cu N C, i-a aplicat acestuia o  lovitura cu pumnul în zona fetei, provocându-i avulsia dinților 23, 24 și leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 11-12 zile de îngrijire medicală, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violente prevăzută de art. 180 alin 2 Cod penal.

Fapta inculpatului care în aceiași noapte s-a deplasat la hotelul Diamant din localitatea Amara și a intrat fără drept și pe timp de noapte în camera cu nr.7, unde se afla cazat cetățeanul Italian S F, fără a avea acordul acestuia întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de  violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin 2 Cod penal, având în vedere că acest text de lege condiționează existenta infracțiunii doar de folosința imobilului, neavând relevanță dacă locuința este permanentă sau trecătoare, fiind considerată locuința și camera ocupată într-un hotel.

Fapta inculpatului de a avea asupra  sa în aceiași noapte un cuțit rabatabil pe care l-a scos din buzunar spre a-i intimida pe martorii C S și G N întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de port, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului, fapta prevăzută de art. 1 pct. 1 Legea 61/1991.

Din verificarea fisei de cazier reiese faptul că  inculpatul a suferit mai multe condamnări definitive pentru infracțiuni de violență, ultima condamnare fiind de 4 ani închisoare (Sentința penală nr. 1603/03.07.2006) fiind liberat condiționat la data de 05.02.2008 cu un rest rămas neexecutat de 405 zile.

Cum faptele deduse judecații au fost comise mai înainte ca pedeapsa de 4 ani închisoare să fi fost executată sau considerată ca executată, în cauza devin incidente dispozițiile art. 37 litera a) Cod penal, acestea fiind săvârșite în stare de recidiva postcondamnatorie.

În ceea ce privește infracțiunea de lovire sau alte violente partea vătămată N C a învederat instanței că înțelege să-și retragă plângerea, situație față de care urmează ca în temeiul art. 11 pct. 2 litera b) Cod procedură penală raportat la art. 10 litera h) Cod procedură penală să dispună încetarea  procesul penal pornit împotriva inculpatului C C la plângerea prealabilă a părții vătămate pentru această infracțiune .

În legătură ce celelalte infracțiuni, urmează a dispune condamnarea inculpatului la câte o pedeapsă. La procesul de individualizarea a pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal.

În acest sens va avea în vedere    natura și pericolul infracțiunii, împrejurările în care a fost comisă pe timp de noapte, prin violență asupra mai multor persoane, fapt ce afectează sentimentul de securitate al comunității în unul din cele mai importante aspecte, respectiv acela al siguranței în propriul spațiu de locuit. Pe de altă parte,  dreptul la viața privată (care conține și inviolabilitatea domiciliului) este recunoscut și protejat în legislația internă și internațională în materia drepturilor omului.

Totodată se va avea în vedere și faptul că acesta a suferit mai multe condamnări definitive pentru infracțiuni de violență, fapt ce denotă perseverenta sa în comiterea de fapte antisociale, cu atât mai mult cu cât acesta  a fost recent eliberat din penitenciar cu un rest rămas neexecutat de 405 zile.

Atitudinea de regretare  manifestată de inculpat raportat la starea de pericol generată, nu reduc în asemenea măsura gravitatea faptei în ansamblu sau încât să justifice reținerea circumstanțelor prevăzută de art. 74 Cod penal, însă pentru satisfacerea imperativul justei individualizări a pedepsei, justifică aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.

În consecință, va condamna pe inculpat la pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 litera a) Cod penal și la pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului prevăzută de art. 1 1 pct 1 Legea 61/1991 cu aplicarea art. 37 litera a) Cod penal.

Cum faptele au fost comise mai înainte să fi fost condamnat pentru vreuna dintre ele urmează ca în baza art. 33 litera a) – 34 litera b) Cod penal inculpatul executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare .

În baza art. 61 Cod penal va revoca liberarea condiționată pentru restul de 405 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 537/2007 a J S , rest pe care îl contopește cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre , inculpatul având de executat în final 3 ani închisoare.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei instanța, pentru aceleași motive avute în vedere la individualizarea pedepsei apreciază că în cazul inculpatului singura modalitate de executare aptă să permită reeducarea inculpatului în sensul formării unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, este în regim de detenție.

Având în vedere natura pedepsei aplicate, în cauza devin incidente dispozițiile art 71 alin 2 cod penal, potrivit cărora  condamnarea la pedeapsă închisorii atrage de drept  pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 litera a) și b) Cod penal din momentul în care hotărârea a rămas definitivă.

Prin urmare,  apreciază că în cazul inculpatului este proporționala și justificata măsura interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, aceasta pentru că, potrivit art 57 alin 2 din Constituția României cetățenii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți, or în speță inculpatul a încălcat această îndatorire fundamentală cetățeneasca, iar sancțiunea eficientă pentru aceasta conduită este interzicerea  exercițiului acestor drepturi.

În consecință, în baza art. 71 Cod penal  va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a) teza II și litera b) Cod penal.

În baza art. 350 Cod penal va menține starea de arest iar în temeiul art. 88 Cod penal și va deduce din pedeapsa rezultantă timpul reținerii și al arestării preventive de la 07.10.2008 ( orele 14, 10 ) la zi. 

Va obliga inculpatul la plata sumei de 550 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă jumătate din onorariu pentru asistență juridică acordata inculpatului în cursul judecății de avocat P C, avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 11 pct 2 litera b) Cod procedura penală rap la art. 10 litera h) Cod procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C C la plângerea prealabilă a părții vătămate N C pentru infracțiunea de lovire sau alte violente prevăzută de art. 180 alin 2 Cod penal ca urmare a retragerii plângerii.

În baza art. 192 alin 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 litera a) Cod penal condamna pe inculpatul C C, aflat în Penitenciarul Slobozia la pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 1 pct. 1 Legea 61/1991 cu aplicarea art. 37 litera a) Cod penal condamnă pe inculpat la pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului.

În baza art. 33 litera a) – 34 litera b) Cod penal inculpatul executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 61 Cod penal revoca liberarea condiționată pentru restul de 405 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 537/2007 a Judecătoriei Slobozia , rest pe care îl contopește cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre , inculpatul având de executat în final 3 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a) teza a II a și litera b) Cod penal.

În baza art. 350 Cod penal menține starea de arest iar în temeiul art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa rezultantă timpul reținerii și al arestării preventive de la 07.10.2008 ( orele 14, 10 ) la zi. 

Obliga inculpatul la plata sumei de 550 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă jumătate din onorariu pentru asistență juridică acordata inculpatului în cursul judecații de avocat P C, avansat din fondurile Ministerului Justiției.

b) Plângeri împotriva proceselor verbale de constatare a contravenției din Legea nr. 61/1991 – Dosar Nr. 912 (25.05.2009)

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Odorheiul Secuiesc la data de 26.02.2009 petenta C.M. în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului Harghita a solicitat instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție seria AZ nr. 1022139 din 12.02.2009.

În motivarea plângerii contravenționale petenta a arătat că în data de 12.02.2009 în timp ce se afla la Primăria comunei A. pentru ridicarea ajutorului social a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei. Plângerea nu a fost întemeiată în drept. Cererea este scutită de plata taxei de timbru și timbru judiciar.

Inspectoratul de Poliție al Județului Harghita prin întâmpinarea depusă solicită respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție, care a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de art. 16 pct.7 și art. 17 din OG nr. 2/2001.

Intimata a arătat că petenta a fost sancționată contravențional în temeiul art. 2 pct. 26 și pct. 15 din Legea 61/1991 întrucât la data de 11.02.2009 ora 10.00 în timp ce se afla în sediul Primăriei Comunei A. a provocat scandal asupra funcționarilor publici prin țipete și larma iar la cererea primarului a refuzat să părăsească sediul primăriei.

Aceasta a precizat că în data de 11.02.2009 organele de poliție au fost sesizate telefonic de către primarul comunei A. cu privire la faptul că petenta a tulburat ordinea și liniștea publica în sediul primăriei.

În drept a invocat art. 115 – 118 din Cod procedură civilă și OG nr. 2/2001.

Instanța a încuviințat pentru petentă proba testimoniala cu martorul Isztoyka Janos, însă acesta nu s-a prezentat pentru a da declarație.

La dosar a fost depus procesul-verbal de contravenție seria AZ nr. 1022139 din 12.02.2009. Din actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție seria AZ nr. 1022139 încheiat la data de 12.02.2009 de către agentul constatator din cadrul Postului de poliție A. – petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei pentru încălcarea art. 2 pct. 26 și pct. 15 din Legea 61/1991, reținându-se în fapt ca în data de 11.02.2009 orele 10.00 a provocat scandal în Primăria comunei A. prin țipete și larma iar la cererea primarului a refuzat să părăsească sediul primăriei.

Petenta nu a fost prezentă la încheierea procesului verbal care a fost semnat de martorul Isztoyka Janos. Din materialul probator aflat la dosar, declarațiile numiților B.Zs., A.V. și I.J. rezultă că în data de 11.02.2009 în jurul orei 10.00 petenta a intrat în biroul primarului, fiind nemulțumită de suma primită în cadrul ajutorului social, provocând scandal iar după ce i s-au dat explicațiile necesare a refuzat să părăsească biroul primarului, fiind necesară intervenția organelor de poliție.

Instanța constată că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă impuse de art.16 pct.7 și art.17 din OG 2/2001, fapta petentei a fost săvârșită cu vinovăție, sancțiunea aplicată este temeinică și în limitele stabilite de lege.

Pentru considerentele de mai sus instanța va respinge plângerea petentei ca fiind neîntemeiata și nelegala și va menține procesul verbal atacat.

c) Plângere contravențională. Legea nr. 61/1991 – Dosar Nr. 39 (16.01.2009)

Prin plângerea înregistrată sub nr.2874/327/2008 la Judecătoria Tulcea, petentul (…) a solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Tulcea – Direcția Poliție Comunitară, anularea ca netemeinic și nelegal, a procesului verbal de contravenție seria AA nr.(…)/5.06.2008.

Prin sentința civilă nr.2470/6.10.2008, Judecătoria Tulcea a admis plângerea formulată și a anulat procesul verbal contestat ca fiind netemeinic, reținând în motivare următoarele:

Petentul a fost sancționat în temeiul art. 2 art.33 respectiv art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991 reținându-se în sarcina să faptul că a refuzat să dea relații pentru stabilirea identității sale, neavând actul de identitate asupra sa, persoanelor aflate în exercitarea atribuțiunilor de serviciu.

Potrivit dispozițiilor menționate constituie contravenție refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiind sancționată potrivit art. 3 al.1 litera a) din același act normativ.

Se observă din punctul de vedere al intimatei că petentul, care nu avea asupra sa actele de identitate, ar fi oferit date inexacte în vederea stabilirii identității sale, aspecte care sunt contrazise de probele administrate în cauza în sensul că aceste date au fost oferite, fiind și consemnate în cuprinsul procesului verbal atacat, împrejurări fata de care nu s-a putut reține în sarcina acestuia un refuz de a da relații pentru stabilirea identității.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs organul constatator – Primăria Municipiului Tulcea, criticând-o ca netemeinica și nelegala, motivat în esență de faptul că cele semnalate sunt reale, temeinice și că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina să.

Analizând legalitatea sentinței recurate, în raport de critica formulată cât și din oficiu, în temeiul art.304 indice 1, Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este neîntemeiat.

Prin procesul verbal seria AA nr.(…)/5.06.2008, petentul (…) a fost sancționat cu amendă de 400 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.2 pct.33 din Legea nr. 61/1991, reținându-se în sarcina acestuia refuzul de a da relații pentru stabilirea identității sale și lipsa actului de identitate.

Din coroborarea declarației martorului audiat în cauză cu raportul agentului (…), întocmit cu prilejul constatării faptei, rezulta că intimatul – petent a răspuns solicitării organelor de poliție, în sensul că a furnizat date cu privire la identitatea sa, deși nu avea actul de identitate asupra sa.

Potrivit art.2 pct.33 din Legea nr.61/1991 constituie contravenție refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea sau la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Având în vedere probatoriul administrat, se constată că fapta reținută în sarcina intimatului – petent nu întrunește elementele constitutive ale contravenției, astfel cum aceasta este definită de art.1 din OG nr.2/2001, iar intimatul – petent a reușit să facă dovada contrara a celor reținute prin actul de autoritate contestat.

CONCLUZII

Lucrarea cu tema “Infracțiuni prevăzute de Legea nr. 61/1991” pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, a fost structurată pe patru capitole și finalizată prin partea de concluzii și bibliografie.

Secțiunea I denumită “Aspecte introductive” cuprinde informații legate de necesitatea existenței legii nr. 61/1991 datorită faptului că, pentru a se putea asigura liniștea și ordinea publică necesară desfășurării normale a activității societății, cetățenii trebuie să se poarte responsabil și moral în caz contrar ei fiind sancționați conform dispozițiilor legii.

Secțiunea a II-a intitulată “Infracțiunea” reprezintă partea teoretică a lucrării întrucât abordează noțiunea de infracțiune, acea “faptă care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală” (art 17 alin. 1 Cod penal), precum și cele trei trăsături esențiale ale infracțiunii, practic, cele trei elemente ce trebuiesc întrunite cumulativ pentru ca o faptă să fie considerată infracțiune și să fie sancționată conform legislației în vigoare la data comiterii acesteia.

Un alt aspect important privește conținutul infracțiunii, ce este prezentat în subcapitolul trei al secțiunii a II-a și îmbrăcă doua aspecte: conținutul legal (normele, așa cum sunt prevăzute în Codul penal sau în alte legi speciale) și conținutul concret (care privește elementele ce ne ajuta să diferențiem infracțiunile). Pentru a determina conținutul concret al unei infracțiuni trebuiesc studiate condițiile ce privesc fapta, făptuitorul, valoarea socială afectată dar și condițiile privind locul și timpul săvârșirii infracțiunii.

Secțiunea a III-a este centrul lucrării întrucât descrie faptele prevăzute de legea nr. 61/1991 și începe cu prezentarea apariției și evoluției legii din momentul în care a fost publicată pt prima dată – 27 septembrie 1991 – cu prezentarea modificărilor și republicărilor, până la forma în vigoare, publicată în Monitorul Oficial la 31 ianuarie 2011.

În subcapitolul doi al acestei secțiuni sunt prezentate faptele ce pot fi sancționate cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, deci fapte ce constituie infracțiuni. Acestea privesc portul unor arme albe sau a unor arme cu aer comprimat sau gaze comprimate precum și importul ori procurarea lor din țară în vederea comercializării în mod ilegal.

În subcapitolul trei sunt prevăzute acele fapte ce constituie contravenții și sunt sancționate cu amendă, deci acele fapte ce nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiunii însă sunt de natură să perturbe liniștea și ordinea publică, motiv pentru care ele vor fi sancționate.

Aceste fapte sunt grupate pe categorii în funcție de sancțiunea ce se aplică în cazul nerespectării lor, sancțiune ce variază în funcție de pericolul social creat prin săvârșirea ei. În acest subcapitol vom diferenția fapte sancționate cu amendă de la 100 la 500 lei, prevăzute în art. 4 alin.1, litera a) a Legii nr. 61/1991, fapte sancționate cu amendă de la 200 la 1000 lei prevăzute la litera b), fapte sancționate cu amendă de la 500 la 1500 lei prevăzute la litera c), la litera e) sunt prevăzute faptele care se sancționează cu cea mai mare amenda cuprinsă între 100 și 500 lei iar la litera d) se prevede că, pe lângă sancțiunea amenzii, pentru săvârșirea anumitor fapte se poate dispune și suspendarea activității localului în care au avut loc aceste fapte pe o perioadă de la 10 zile la 30 zile.

Secțiunea finală a lucrării “Jurisprudența în materie” prezintă trei spețe ce privesc fapte din Legea nr. 61/1991 și modul în care instanța a decis soluționarea lor.

Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice în varianta ei actuală, prezintă situațiile cu care cetățeanul se poate confrunta și sancțiunile ce se pot aplica persoanelor care săvârșesc astfel de fapte de natură să perturbe normala desfășurare a activității cetățeanului cinstit.

BIBLIOGRAFIE

I. Lucrări de specialitate

Alexandru Boroi, Gheorghe Nistoreanu, Drept penal – Parte generală. Editura AllBeck, București, 2004

Costică Bulai, Bogdan N. Bulai, Manual de drept penal. Parte generala, Editura Universul Juridic, București, 2007

Ion Crînguș, Adrian Nițu, Ilie Dragomir, Drept penal – partea generală, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2006

Le Bon, Gustave, Psihologia mulțimilor, Editura Antet XX Press, Prahova, 2007

Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal roman. Parte generala, Editura Universul Juridic, București, 2009

Aurel Teodor Moldovan, Drept penal. Parte generală, Editura Lux Libris, Brașov, 2009

Victor Ponta, Daniel Mihai Dragnea, Mihai Mitroi, Drept penal. Parte generală, Editura Hamangiu, București, 2007

Florin Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generala. Vol. I, Editura C.H. Beck, București, 2008

Dalia Toader, Drept penal, parte generală – Note de curs, București, 2005

II. Reviste, articole, monografii

George Antoniu, Elementul material din norma de incriminare, Revista de drept penal, nr. 2/1999

III. Legislație

Codul Penal și Codul de procedură penală, Editura C.H. Beck, București, 2013

Legea nr. 61/1991

Legea nr. 487/2002

Legea nr. 294/2004

IV. Surse internet

www.historia.ro

http://www.targujiu.ro/portal/gorj/tgjiu/portal.nsf

http://www.ziare.com/stiri/justitie/