Infractiuni LA Regimul Circulatiei PE Drumurile Publice
=== d88579d7d75514b8df2793ad9e96256c7be02a5f_649501_1 ===
Cuprins
Introducere …………………………………..……………..…………………… 3
Capitolul I. Aspecte introductive ……………………………..……..……… 5
1. Scurt istoric …………………………………………………………….. 5
2. Aspecte de noutate ………………………………………………….. 10
3. Considerații privind încălcarea normelor de siguranță rutieră … 12
4. Mijloacele de apărare a siguranței circulației rutiere ……………… 20
Capitolul II. Aspecte generale privind infracțiunile la regimul circulației……………………………………………………………………………………… 23
1. Aspecte introductive …………………………..………………………. 23
2. Aspecte juridice comune infracțiunilor rutiere ……………………….. 25
Capitolul III. Infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe …………………………….…. 33
1. Obiectul infracțiunii …………………………………….……………. 34
2. Subiecții infracțiunii …………………………………….…………… 34
3. Conținutul constitutiv …..…………………………………………….. 36
4. Forme. Modalități. Sancțiuni ………………………………………… 37
5. Aspecte criminologice ………………………………..……………… 38
6. Practică judiciară …………………………………………………….. 39
Capitolul IV. Infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice ………………………………………………….…………… 44
1. Obiectul infracțiunii …………………………………………….……. 44
2. Subiecții infracțiunii …………………………………………..……… 45
3. Conținutul constitutiv ……………………………………….….……. 46
4. Forme. Modalități. Sancțiuni ………………………………………. 48
5. Aspecte criminologice ………………………………….…………… 49
6. Practică judiciară …………………………………………………….. 49
Capitolul V. Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia ………………………………………………… 52
1. Obiectul infracțiunii ……………………………………………..…… 53
2. Subiecții infracțiunii ……………………………………………..…… 54
3. Situația premisă ……………………………………………..………. 55
4. Conținutul constitutive ………………………………………………. 56
5. Forme. Modalități. Sancțiuni ……………………………………..….. 59
6. Aspecte criminologice ………………………………………………. 60
7. Practică judiciară ………………………………………………….…. 61
Concluzii ……………………………………………………………………….. 64
Bibliografie ……………………………….………………………………..….. 68
Introducere
Pentru lucrarea de licență am ales să discut despre o serie de infracțiuni privind circulația pe drumurile publice. În prezent, aceste infracțiuni sunt reglementate de Codul penal, în partea specială a acestuia. În cadrul Titlului VII al Codului penal, intitulat „Infracțiuni contra siguranței publice”, în cadrul a șapte capitole sunt reglementate o serie de infracțiuni care pun în pericol siguranța publică. În cadrul Capitolului al II-lea al acestui Titlu, intitulat „Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice”, în cadrul art. 334-341, sunt reglementate o serie de opt infracțiuni privind circulația pe drumurile publice. Astfel, ca urmare a adoptării unui nou Cod penal, legiuitorul Român a ales să reglementeze în Codul penal infracțiunile privind circulația pe drumurile publice. Astfel, în Codul penal actual au fost preluat aceste infracțiuni din cuprinsul Codului rutier (O.U.G. 195/2002), în cursul anului 2014, când a intrat în vigoare acest Cod penal. Am ales această temă pentru lucrarea de licență, având în vedere atât importanța practică, cât și cea teoretică a infracțiunilor privind circulația pe drumurile publice. Așa cum se poate observa cu ușurință, din toate statisticile prezentate în mass-media, accidentele rutiere și infracțiuni rutiere (conducere a unui vehicul fără permis, conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe). Așa fiind, în practica instanțelor judecătorești există o jurisprudență vastă cu privire la infracțiunile privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, există o serie de decizii pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar și pronunțate de către Curtea Constituțională. Toate aceste decizii sunt obligatorii, atât pentru instanțele judecătorești, cât și pentru justițiabili. La nivelul literaturii de specialitate, există numeroși autori care au abordat problema infracțiunilor privind circulația pe drumurile publice, atât înainte de intrarea în vigoare a Codului penal, cât și după intrarea în vigoare a actualului Cod penal. Așa cum vom observa pe parcursul prezentei lucrări, nu există întotdeauna unanimitate de opinii cu privire la problemele ce interesează acest domeniu. Având în vedere aceste aspecte, consider că tema prezentei lucrări de licență este una de actualitate. Pe parcursul acestei lucrări urmează să analizez principalele opinii exprimate în literatura de specialitate, în legătură cu problemele apărute cu privire la infracțiunile privind circulația pe drumurile publice. Totodată, voi prezenta și o serie de spețe din practica judiciară, care vor avea natura de a lămuri anumite aspecte legate de aceste infracțiuni.
CAPITOLUL I.
ASPECTE INTRODUCTIVE
1. Scurt istoric
Infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice au rămas vreme de aproape un secol în afara ,,tabloului” oferit de Codului Penal, fiind reglemetate în diverse acte normative fără să aibe o reglementare penală (decrete, legi, ordonanțe de urgență). De altfel, aceast raționament a venit pe fondul progresului tehnologic, altfel zis și ,,era vitezei” de asemenea și a creșterii nivelului de trai.
Așadar, Codul Penal din 1865 denumit și ,,Codul Cuza” în care s-a realizat unificarea legislativă penală nu prevedea un titlu în care să cuprindă infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice. Unele din aceste infracțiuni erau totuși incluse în cadrul Titlului IV (Crime și delicte contra particularilor), Capitolul II (Crime și delicte în contra proprietăților), Sectiunea IX numită ,,Crime și delicte cari pun în pericol viața mai multor persoane”, protejând astfel o serie de valori sociale importante la acel moment. În această categorie intră faptele de incendiere asupra trăsurilor de drum de fier, punerea în pericol a transportului pe drumurile de fier prin deteriorarea, distrugerea sau alte modalități de alterare acestora ori a mijlocului de transport.
Foarte importante în evoluția legislativă a siguranței pe drumurile publice erau incriminările care priveau depășirea vitezei în oraș de către trăsuri, așezarea de obiecte pe drumurile publice ori lipsa numerelor de înmatriculare pe trăsuri, prevăzute la articolul 389, punctele 4,5,6. Pentru acestea era prevăzuta amenda, ele fiind prevăzute în Cartea a III-a , numită ,,Contravenții polițienești și pedepsele lor”.
Încă de acum un secol nevoia unor reglementări în domeniul rutier s-a materializat la 30 martie 1868 prin ,,Legea pentru drumuri” în care erau indicații referitoare la construcția și întreținerea drumurilor. Tot în acest act se arăta importanța transportului de mărfuri și de persoane pentru economia țării.
La 20 de ani de la actul menționat, pe 29 februarie 1886 apar primele acte normative ,,Regulamentul asupra birjelor și circulația lor în Focșani” alături de ,,Regulamentul asupra circulației pe strade și trotuare” care reglementează câteva aspecte privind circulația pe drumurile publice împreună cu sancțiunile care trebuie aplicate. Aceste aspecte aveau o aplicabilitate mare, fiind destinate în mare parte la toți participanții la trafic. Despre șoferii de vehicule se vorbea că erau nevoiți să știe străzile și autoritățile publice, să poarte îmbrăcăminte curată, să staționeze doar în locurile menționate în ordonanța primăriilor și nu în ultimul rând să nu conducă în stare de ebrietate.
Deși la 19 decembrie 1906, România nu se bucura de automobile pe străzile din oraș, a apărut ,,Regulamentul poliției rulajului și a circulației pe căile publice”.
La câțiva ani distanță , ca și consecință a aderării României la Convenția internațională privitoare la circulația autovehiculelor din 15 aprilie 1811, a luat naștere primul cod rutier intitulat ,,Regulament pentru circulațiunea autovehiculelor” la 11 octombrie 1913. Acesta prevede în premieră reguli speciale de circulație, condiții de bază pentru circulația autovehiculelor pe drumurile publice. De altfel se impune limita de vârstă care este de 18 ani și deținerea unui permis de conducere, pentru a putea folosi autovehiculul pe un drum public. Cei care nu respectau regulamentul puteau fi trimiși în judecată. Acest act normativ, cu o reglementare destul de completă a servit drept model pentru următoarele forme de acte care reglementau circulația publică.
Conducerea fără permis, fără număr de ordine (neînmatriculat) și conducerea în stare de ebrietate erau pentru prima dată reglementate de sine stătător în ,,Legea privitoare la circulația autovehiculelor” din 21 august 1921. Tot ca element de noutate apar sancțiunile administrative precum retragerea permisului, de exemplu, când circulația punea în pericol siguranța publică ori autovehiculul era folosit în scopuri ilicite.
La nivelul țării noastre, în 1929 , a avut loc prima unificare a legilor din domeniul legislației rutiere, ca urmare a aderării României la Convenția internațională pentru circulația autovehiculelor semnată în același an la 24 aprilie și ulterior în aprilie 1931. Această unificare a fost bine venită întrucât legislația rutieră prevedea cinci legi cu concepții diferite și realități opuse.
,,Infracțiuni și pedepse” era unul din cele două capitole din Legea nr. 213 asupra circulației pe drumurile publice adoptat la 22 octombrie 1929. Acest act normativ este o urmare a unificării legislației rutiere. Abaterile de la normele acestui act vizau amenzi de la 1.000 la 10.000 de lei , fără sa fie implicate dispozițiile Codului penal unde deja vorbim de o altfel de răspundere, cum ar fi de exemplu pentru moartea unei persoane sau distrugeri. De menționat este faptul că pe lângă reglementările cuprinse în acest act se regăseste ,,părăsirea locului accidentului” reglementată diferit față de legislația actuală, în sensul că, era extinsă și pentru pagubele materiale și nu era o cauză de nepedepsire. De asemenea se afla incluse și ,,conducerea fără permis” , ,,încredințarea autovehiculului, spre conducere, unei persoane fără permis” reglementată și în actualul Cod. O importanță deosebită s-a acordat obligațiilor pentru conducătorii vehiculelor, care, în Legea 213 sunt într-un număr mare de prevederi, de la interzicerea conducerii unui vehicul care nu prezenta o stare tehnică corespunzătoare asigurării securității circulației rutiere, până la obligația conducătorilor de a obține autorizarea prealabilă de la organele însărcinate cu înregistrarea și eliberarea foilor de circulație pentru a putea circula cu vehiculul ori obligația de a menține automobilele într-o stare care nu există riscul să devină pericol public. Foarte important de amintit este sancționarea recidivei din acest domeniu, care ajungea la maximul amenzii ori în caz de recidive noi până la dublul maximului amenzii. Referitor la sancțiunile administrative , în caz de recidivă ele pot fi aplicate alături de amendă până la o hotărâre judecătorească, ca de exemplu interzicerea de a conduce.
Codul Penal Carol al II-lea a intrat în vigoare în anul 1937, la 1 ianuarie. Cu toate că nu erau incriminate infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, în Titlul VII ,,Crime și delicte care produc pericol public” , Capitolul III ,,Crime și delicte contra siguranței transporturilor și a mijloacelor de convorbire”, sunt prevăzute unele infracțiuni care au corespondentul în legislatia actuala cu infracțiunile feroviare sau cele privind siguranța circulației pe căile ferate.
Începând cu articolul 359 și până la 363 inclusiv sunt fapte care privesc siguranța transportului feroviar, având corespondentul în articolele 329, 330 și 332 din actualul Cod Penal, cu diferențe în evoluția sistemului de transport și circulație feroviar. Dispozițiile articolulului 364, în schimb, stipulează că se sancționează faptele de la articolele 359 până la 363 inclusiv dacă sunt săvârșite asupra unei șosele, pod, ori lucrări publice sau construcții care servesc transporturilor pe uscat, aer, apă, ori mijloacelor care servesc la acest scop, astfel legiuitorul a reglementat doar distrugerea infrastructurii acestor ramuri de transport, nu și faptele referitoare la siguranța circulației.
În 1947, apare ,,Legea nr. 121 asupra circulației pe căile publice” fiind prima legiferare a circulației pe drumurile publice. Conducerea fără permis, de această dată, nu avea același conținut ca și legea precedentă, ci se aplica și conducătorilor de motociclete și tractoare. Așadar se observă o incriminare mai extinsă a subiecților activi , deși nu una completă. Cu toate acestea, înăsprirea prevederilor referitoare la conducerea sub stare de ebrietate și fuga de la locul accidentului , pentru care se prevedea posibilitatea aplicării, în mod cumulativ, a amenzii , sancțiunea administrateiva de retragere a permisului până la un an și a treia sancțiune, închisoarea între 15 și 30 de zile, a compensat într-o oarecare măsură. Pentru alte categorii de prevederi , de exemplu, condițiile pentru care un autovehicul putea circula pe drumurile publice și aici intră starea tehnică și permisul de conducere pentru categoriile de autovehicule, sancțiunea era o amendă considerabilă.
Abrogarea tuturor legilor anteriorare care reglementau circulația pe drumurile publice a venit în 16 iulie 1949 odată cu adoptarea Decretului nr. 296. Ca element de noutate și ca urmare a înglobării tuturor actelor anteriorioare , decretul cuprinde numeroase prevederi de ordin procesual privitoare la constatarea și sancționarea contravențiilor. Numeroase infracțiuni , din prezentul decret, sunt sancționate cu posibilitatea aplicării cumulative a amenzii și a închisorii. Ca urmare a stabilirii unor articole de ordin procesual, se reglementează și competența de a judeca aceste infracțiuni care era judecătoria de la locul unde avea reședința comandamentul miliției la care era înscris vehiculul sau de la locul unde s-a săvârșit infracțiunea.
În perioada următoare s-a încercat să se aducă legislația din domeniul circulației pe drumurile publice la un nivel care să corespundă exigențelor societății, nivelului de trai în creștere și a intensificării circulației. Decretul nr. 143 din 21 iulie 1952 este primul dintr-o serie de trei decrete ce urmează să fie adoptate în decurs de zece ani. Acesta incrimina 15 fapte penale după care în 1958, a fost adoptat Decretul nr. 418 care a mai venit și el cu doua incriminări dar care a dezincriminat multe infracțiuni prevăzute de Decretul nr. 143, lăsând cele mai grave să continue și sub imperiul lui. Numărul acestora ajungea la o cifră compactă de zece infracțiuni. A treilea decret adoptat a fost Decretul nr. 832 din 1962 care preluat infracțiunile din decretul anterior și a mai adăugat reguli mai severe referitoare la parametrii tehnici ai autoturismului.
Decretul nr. 328 din aprilie 1966 a reușit să rămână multă vreme în peisajul juridic, de altfel cu multe modificări intervenite până la abrogarea sa, a reușit în mare măsură să satisfacă necesitatea unei reglementări complexe pe fondul dezvoltării și modernizării într-un ritm accelerat. În tot acest timp, Decretul nr. 328 era Codul Rutier până la venirea Ordonanței de urgență nr. 195/2002. Noutatea venită în materia incriminării este prevederea pentru prima dată a sustragerii de la recoltarea probelor biologice întrucât îngreuna tragerea la răspundere penală a conducătorului vehiculului pentru conducerea sub influența alcoolului prin refuzul de a i se recolta probele.
Sancțiunea penală pentru infracțiunea de a conduce sub influența alcoolului peste limita legala sau în stare de ebrietate s-a înăsprit, ajungând ca să fie pedepsită cu unu până la cinci ani de închisoare. Se poate observa că față de reglementarea actuală modalitatea de săvârșire era doar prin consumul de alcool peste limita legala sau în stare de ebrietate, nefiind reglementată modalitatea alternativă de a conduce sub influența substanțelor psihoactive. De asemenea în sistemul sancționator al acestei infracțiuni nu era prevăzuta pedeapsa amenzii cum este prevăzută în Codul Penal actual, dar pedeapsa închisorii este identic sub forma limitelor minime si maxime cu prezentul cod.
Prin dezincriminarea a nouă infracțiuni, datorită frecvenței scăzute și pericolului social redus și păstrarea celor mai grave infracțiuni sancționabile prin mijloace de constrângere conforme cu gravitatea faptelor , prin contrângeri administrative și nu în ultimul rând constrângeri penale, finalitatea dorită a fost de prevenire și educare pentru toți participanții la trafic dar în principal pentru conducătorii de vehicule. Infracțiunile grave au continuat să aibe în mare parte același conținut, identic, cu legislația anterioară.
Datorită controalelor la care era supus un vehicul cu tracțiune mecanică, dezincriminarea unor fapte precum baterea în fals a numărului de motor sau încercarea de a circula sau de a folosi cu știință un vehicul cu tracțiune mecanică ce are numărul de motor bătut în fals, prevestea finalitatea acestor infracțiuni. Cu toate că și așa se pot săvârși, nu mai pot fi săvârșite sub incidența reglementărilor din Decretul nr. 328 din 1966, urmând să se aplice Codul Penal privind falsul în declarații ori falsul în înscrisuri oficiale.
La 1969 intră în vigoare Codul Penal, elaborat sub influența ideologiei marxiste. Nici acest act normativ nu reglementa infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice decât unele privind siguranța publica și care erau cuprinse în Titlul VI ,,Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege”, Capitolul III ,,Infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate”.
Cum Codul Penal și legile speciale cu dispoziții care au caracter penal nu se exclud ci se complinesc, la 1 februarie 2003, intră în vigoare Ordonanța de Urgenta a Guvernului cu nr. 195 privind circulația pe drumurile publice din 2002. Acest act normativ abroga expres Decretul nr. 328 din 1966 în totalitatea lui, urmând ca Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 și Codul Penal de la 1969 să fie în vigoare până la adoptarea Codului Penal din 2009 care a abrogat Codul Penal din 1969. În actualul Cod penal, infracțiunile privind circulația pe drumurile publice sunt reglementate în cadrul Titlului VII al Părții speciale a Codului penal, intitulat „Infracțiuni contra siguranței publice”, unde, în cadrul a șapte capitole sunt reglementate o serie de infracțiuni care pun în pericol siguranța publică. În cadrul Capitolului al II-lea al acestui Titlu, intitulat „Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice”, în cadrul art. 334-341, sunt reglementate o serie de opt infracțiuni privind circulația pe drumurile publice.
2. Aspecte de noutate
Conform Dicționarului Explicativ al limbii române, infracțiunea reprezintă fapta care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală și care este sancționată de lege. Anterior intrării în vigoare a Noului Cod penal, infracțiunea era definită ca fiind ,, fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală”. Ulterior acestui moment, la 1 februarie 2014, legiuitorul român a considerat ca noțiunii de infracțiune trebuie să i se aducă o îmbunătățire, astfel încât definiția actuală a acestei noțiuni o găsim în art.5 din Codul penal: ,,Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o”.
Analizând trăsăturile esențiale ale infracțiunii, putem observa patru cerințe indispensabile unei fapte pentru a constitui o infracțiune:
a) fapta să fie prevăzută de legea penală: această caracteristică relevă corespondența dintre fapta concretă comisă de făptuitor și norma de incriminare prevăzută în lege.
b) fapta să fie săvârșită cu vinovăție: indiferent de forma acesteia(intenție, culpă, praeterintenție), vinovăția este considerată în momentul de față un element strâns legat de imputabilitate, fiind considerată de către specialiști drept ,,nu o trăsătură esențială distinctă, ci elementul de factură subiectivă din cuprinsul normei de incriminare”.
c) fapta să fie nejustificată, în sensul inexistenței unei cauze justificative expres prevăzute de lege: legitima apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații sau consimțământul persoanei vătămate.
d) fapta să fie imputabilă persoanei care o săvârșește, adică să nu fi intervenit o cauză de care exclude în mod legal caracterul de imputabilitate. Legiuitorul a considerat drept cauze de neimputabilitate următoarele: constrângerea fizică, constrângerea morală, excesul neimputabil, minoritatea, iresponsabilitatea, intoxicația, eroarea și cazul fortuit.
Un element de noutate exclusivă în ceea ce privește infracțiunile la regimul rutier este includerea acestora în cuprinsul Codului penal, într-un capitol dictinct, sub denumirea ,,Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice”. Dacă până la intrarea în vigoare a Codului penal, infracțiunile legate de domeniul rutier erau prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002, ulterior acestui moment, legiuitorul a sporit importanța acestor infracțiuni prin codificarea lor, dată fiind abundența faptelor antisociale comise în legătură cu traficul rutier. Faptele considerate drept infracțiuni conform O.U.G. nr.195/2002 au fost sintetizate în opt infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și prevăzute în articolele 334, 335, 336, 337,338, 339, 340 și 341 din Codul penal.
Astfel, incriminările preluate din O.U.G. nr.195/2002 au fost îmbunătățite prin modificări și completări, stabilindu-se denumiri marginale pentru toate infracțiunile la regimul circulației pe drumurile publice iar la unele variante tip sau atenuate ale acestor fapte s-a prevăzut pedeapsa amenzii ca pedeapsă alternativă. De asemenea, au fost efectuate modificări și în ceea ce privește substanța infracțiunilor, în sensul că nu au fost preluate în întregime mot-a-mot din actul normativ sus-menționat. Această chestiune va fi tratată în capitolele următoare, unde vor fi analizate, pe rând, toate infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice. Putem deci afirma că prin metoda codificării infracțiunilor la regimul rutier, legiuitorul și-a propus și, din feedback-ul primit de la organele de cercetare penală, a și îndeplinit, în mare parte următoarele obiective:
a) crearea unui cadru legislativ coerent în materie penală, cu evitarea suprapunerilor inutile de norme în vigoare existente în actualul Cod penal și în legile speciale ce ar fi generat lacune legislative și disensiuni în ceea ce privește înțelegerea și aplicarea normelor legale;
b) simplificarea prevederilor de drept substanțial, în scopul facilitării aplicării lor în mod unitar și cu celeritate în activitatea organelor judiciare, evitându-se astfel tergiversarea activității persoanelor cu atribuții în domeniu și implicit, a fazelor procesului penal;
c) integrarea în legislația penală națională a reglementărilor adoptate la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește aspectele infracționale la regimul rutier, cerință obligatorie în contextul aderării și îndeplinirii obiectivelor Uniunii Europene;
d) asigurarea satisfacerii exigențelor ce decurg din principiile fundamentale ale dreptului penal consacrate de Constituție și de pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte;
e) armonizarea ramurii de dreptul penal material român cu sistemele celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ca o premisă auxiliară a cooperării judiciare în materie penal bazată pe recunoaștere și încredere reciprocă.
3. Considerații privind încălcarea normelor de siguranță rutieră
Societatea actuală, populația, de la descoperirea roții este dependentă de mijloacele de transport datorită multitudinilor de funcții care îi pot fi atribuite, de la transport marfă până la salvarea unor vieți. Cu toate acestea circulația rutieră este o sursă importantă de pericol, datorită vitezei care ii se poate atribui unui vehicul, indiferent de sistemele de siguranță și a incapacității creierului uman de a face față la toate comenzile și de a preveni eventualele pericole. 90% din accidentele rutiere, cu sau fără consumul de alcool ori de substanțe psihoactive, sunt produse de factorul uman. 58% din acestea sunt produse de persoane care au calitatea de conducători auto iar 37% de pietoni.
În 1997, România ratifică două tratate internaționale importante în materie rutieră, adoptate de Consiliul Europei, Convenția europeană pentru reprimarea infracțiunilor rutiere, semnată la Strasbourg în 30 noiembrie și Convenția europeană cu privire la efectele internaționale ale interzicerii exercitării dreptului de a conduce un vehicul cu motor, semnată la Bruxelles la 3 iunie 1976, în scopul de a coopera cu statele semnatare pentru a reprima infracțiuniile rutiere. Aceste convenții europene prevăd cu caracter limitativ, toate faptele care trebuie incriminate de legislația națională a statelor părți, fiind cuprinse în anexa denumită ,,Fondul comun al infracțiunilor rutiere”. Printre aceste fapte se află și conducerea unui vehicul de o persoană în stare de ebrietate sau sub influența alcoolului ori a stupefiantelor sau a produselor cu efecte similare. De asemenea în anexă era și fapta de a conduce de către o persoană inaptă din pricina oboselii excesive și alte
fapte care au fost implementate în legislația actuală chiar de la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 ori alte fapte de dinante de ratificare.
Dovada periculozității încălcării normelor privind siguranța rutieră, care au scopul de a preveni o abatere mai gravă, se reflectă în numărul deceselor rezultate de pe urma săvârșirii acestor infracțiuni. Aceste date au fost publicate de Comisia Europeană în 2015, în cadrul Planului pentru reducerea deceselor rutiere până în 2020, pentru a se arăta importanța unei reglementări mai cu impact ale acestor infracțiuni.
Tabelul 1. Numărul deceselor datorită accidentelor de circulație
raportat la un milion de locuitori
în România
Sursa: CARE, baza de date a accidentelor rutiere din UE, 2016
După cum se poate observa tabelul 1, perioada 2007-2009 a reprezentat cel mai mare număr de decese de la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență 195/2002 și până în prezent. Începând din 2010 a intrat Planul pentru reducerea deceselor rutiere până în 2020, în urma căreia se observă o scădere a deceselor, ajungând la cele mai mici valori din 2002. Cu toate acestea, media Uniunii Europene în 2010 era de 62 de victime, în vreme ce în 2014 ajunge să scadă până la 51 de persoane decedate la un milion de locuitori. Deși tendința accidentelor mortale este în scădere, cifrele din 2012 și 2013 sunt cele mai mari din Uniunea Europeană, iar cele din 2014 sunt devansate doar de Letonia cu 106 decese.
Este știut faptul că alcoolul consumat chiar în cantități mici mărește timpul de reacție, afectează vederea și capacitatea cognitivă, lucruri necesare atunci când se pune în mișcare un vehicul. De aceea, riscul unui accident care afectează siguranța circulației crește pentru orice depășește valoarea 0 a îmbibației de alcool pur în sânge. Pentru persoanele care conduc un vehicul pe două roți, o alcoolemie ce trece de 0.5g/L, crește riscul de accident de 40 de ori sau mai mult, spre deosebire de ceilalți conducători de vehicule cărora riscul de accident crește semnificativ de la 0.4g/L. De observat este faptul că mult mai predispuși la accidente datorită consumului de alcool sunt tinerii cu vârste între 16 și 20 de ani. Aceștia au un risc crescut de a produce accidente rutiere de până la trei ori mai mare decât a unui adult peste 30 de ani, indiferent de îmbibația de alcool din sânge. Cu toate acestea și observând riscul la care este supus un tânăr conducând sub influența alcoolului, accidentele rutiere care au avut ca urmare moartea sau nu, din pricina alcoolului, sunt săvârșite în mare parte de persoane peste 25 de ani.
În Europa, media accidentelor soldate cu decese ca urmare a consumului de alcool este 15%, cel mai mic nivel avându-l România cu 1,5% iar cel mai mare Estonia cu 48%. Cu toate acestea, în România, limita legală de alcool în sânge cu care se poate conduce un vehicul indiferent de calitatea conducătorului este 0g/L, doar de la 0.8g/L se comite o infracțiune reglementată de Codul Penal. Până la această valoare forța coercitivă a statului se manifestă prin amendă contravențională împreună cu suspendarea dreptului de a conduce un vehicul pe o perioadă determinată. De precizat sunt si numeroasele măsuri stabilite prin acte normative pe care nu toate țările europene le-au implementat, iar România le are la îndemână, testarea aerului expirat ori analizele de sânge pentru cei implicați în accidente rutiere sau testarea întâmplătoare a aerului expirat sunt doar câteva.
Un număr de 21 de țări europene reglementează diferit nivelul de alcoolemie permis pentru persoanele tinere sau care nu dețin de mult timp permis de conducere. Organizația mondială a sănătății a recomandat țărilor europene să reducă nivelul de alcool permis la 0.5g/L dacă aveau peste această limită, 0,2g/L pentru țările care aveau sub 0,5g/L, iar pentru conducătorii de vehicule cu tonaj mare și pentru cei care nu dețin de mult timp carnet de conducere să se scadă la 0.2g/L. România a adoptat o politică mai severă doar în materia limitării limitei legale admise fără să intre în sfera penală, 0.8g/L rămânând valoarea minimă prin care persoana săvârșește o infracțiune penală.
În Finlanda, Codul Penal reglementează infracțiunea de conducere sub influența băuturilor alcoolice și a altor substanțe psihoactive în conținutul legal al mai multor infracțiuni din Capitolul 23. Așadar, în secțiunea a 3-a din cadrul acestui capitol este infracțiunea de ,,Conducere sub influența alcoolului” și semnifică fapta unei persoane de a conduce un vehicul cu motor sau tramvai, cu cel putin 0,22 mg alcool în aerul expirat sau 0.5g/L îmbibație alcoolică în sânge. Este o cauză de nepedepsire dacă substanța consumată de persoana face parte dintr-un produs medicamentos iar persoanei ii este necesar acest medicament. Pedeapsa pentru aceasta este amendă sau închisoare de până la 6 luni. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta de a conduce sub influența substanțelor psihoactive ori de a alcoolului combinat cu alte substanțe și i-a fost afectată capacitatea de a conduce.
Secțiunea a 4-a din cadrul Capitolului 23 incriminează ,,Conducerea în stare avansată de ebrietate” , majorându-se alcoolul din aerul expirat la 0,53 mg iar îmbibația alcoolică din sânge fiind de cel putin 1,2 g/L. Pedeapsa se mărește până la 60 de zile de amenda sau modalitatea alternativă fiind închisoarea de până la 2 ani. De asemenea este incriminată consumul de substanțe psihoactive ori împreună cu alcool, dacă i-a fost afectată serios capacitatea de a conduce. O noutate este prevederea de a conduce și de a-i fi afectată serios abilitatea de a conduce , fără să fie precizată nivelul alcoolemiei sau a prezenței substantelor psihoactive.
România față de Finlanda nu prevede incriminarea pe diferite nivele de concentrație a alcoolului în sânge și corelarea pedepsei după pragul în care a fost depistat. Pe lângă acesta, legiuitorul român a preferat să rămână pe certitudinea privind alcoolemia din sânge și nu a incriminat nivelul alcoolemiei din aerul expirat. La momentul actual, recoltarea mostrelor biologice este obligatorie doar dacă nivelul din aerul expirat depășește 0.40 mg/l, până la această valoare și chiar inclusiv, este la opțiunea agentului rutier.
Cu toate acestea în Finlanda, numărul deceselor din accidente cauzate de consumul de alcool este de 23,9% cu toate că permit analiza mostrelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei dacă au săvârșit un accident rutier, testarea aerului expirat chiar și întâmplător, dar limita legală până la care se poate conduce un vehicul este de 0,5mg/L. Un alt aspect este faptul că nu este prevăzut refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prezent de altfel în legislația română.
Tabel 2. Dosare înregistrate la judecătorii
Sursă: https://cristidanilet.wordpress.com/2015/08/22/alcoolismul-si-carnagiul-de-pe- soselele-din-romania-sanctionare-insuficienta
Datele din tabelul 2 sunt sub incidența Ordonanței de Urgență a Guvernului 195/2002. Din 2014, unele infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice sunt preluate de Noul Cod penal, printre acestea intrând și conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În anul 2014, din 12758 de cauze având ca obiect infracțiuni asupra siguranței circulației pe drumurile publice intrate pe rolul judecătoriilor, jumătate din acestea, 6456, au fost doar pe conducerea cu îmbibație alcoolică. Aceeași situație de preponderență este și în 2015, unde 7313 de cauze au ca obiect infracțiuni asupra siguranței circulației pe drumurile publice, din care 3961, din nou jumătate din cele înregistrate au ca obiect conducerea cu îmbibație alcoolică. Cu toate acestea, în 2014 numărul acestei infracțiuni ajunge la jumătate din valoarea ei în 2013. Tot astfel se produce și în 2015 unde numărul ajunge la o treime față de cea din 2013.
Cu toate că infracțiunile privind siguranța circulației pe drumurile publice au fost în creștere înainte de adoptarea Noului Cod penal, legiuitorul român a adoptat un regim sancționator mai blând, cum este refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, reducând pedeapsa închisorii. Noul Cod penal prevede ca element de noutate amenda, ca pedeapsă alternativă a închisorii la infracțiunile de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Tabel 3. Modalități de executare a pedepsei
Sursă: https://cristidanilet.wordpress.com/2015/08/22/alcoolismul-si-carnagiul-de-pe- soselele-din-romania-sanctionare-insuficienta/
În tabelul 3 se observă cum au fost soluționate litigiile de către instanțele de judecată. Deși numărul lor a fost în creștere până în 2013, începând din acel an s-a redus numărul acestei infracțiuni. De menționat este și faptul că pentru mai mult de jumătate din cauze s-a luat ca mod de executare a pedepsei, suspendarea condiționată.
Scopul pedepsei era prevăzut de Codul penal din 1968, în articoul 52, alineatul 1, care enunța că scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Noul Cod penal nu mai prevede o asemenea reglementare. Cu toate acestea, nu înseamnă că pedeapsa nu are scop. ,,Scopul pedepsei este identic cu cel al legii penale și implicit al politicii penale câtă vreme dreptul penal rămâne principalul mijloc de implementare a politicii penale”. Există totuși diferență între scopul imediat și scopul mediat al acesteia. Astfel scopul imediat denumit și prevenție specială , se axează pe prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar nu doar prin împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale. Acesta trebuie să funcționeze împreună cu scopul mediat numit și prevenția generală, care presupune atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări.
În alte legislații, precum cel spaniol, este prevăzut în articolul 379, obligativitatea suspendării dreptului de a conduce între un an și patru ani pentru cei care conduc sub influența băuturilor alcoolice depășind 0.60 mg/l în aerul expirat sau 1.2 mg/l reprezentând alcool pur în sânge ori sunt sub influența drogurilor, substanțelor psihotrope sau narcotice. În România, pedeapsa complementară de interzicere a unor drepturi, precum, dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule, este facultativă.
Pedepsită și în art. 335, alin. (3) din Noul Cod penal, încredințarea unui vehicul persoanei care se află sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive este incriminată și în Codul penal finlandez. Această infracțiune este prevăzută în capitolul 23 ,,Infracțiuni la regimul traficului” la secțiunea 8 cu denumirea marginală ,,Lăsarea unui vehicul pe mâna unei persoane aflate sub influența alcoolului”. Deși denumirea se referă la vehicul, conținutul legal al infracțiunii este mai larg, el cuprinzând mai multe modalități de circulație, feroviară incluzând tramvaiul și trenul, maritim și naval. Cu toate că denumirea secțiunii nu include și substanțele psihoactive, norma face trimite la una din modalitățile prevăzute de secțiunea 3 până la secțiunea 7. Aceste secțiuni prevăd conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, singurele diferențe între ele sunt corpurile cu care se deplasează, mijloace de transport rutier, maritim, aerian.
Intenția legiuitorului român a fost de a proteja și interesele participanților la circulația publică, incrimând și el ca alte legislații străine această infracțiune în art. 335, alin. (3). În mare parte infracțiunea nu diferă, cu excepția sancțiunilor care este mai blândă în Codul penal finlandez, și față de restul legislațiilor care au adoptat această infracțiune.
Pentru a intra sub incidența acestei infracțiuni este necesar doar încredințarea unui vehicul pentru care este obligatorie deținerea unui permis de conducere. Persoana căreia îi este încredințat vehiculul, trebuie sa nu posede permis de conducere, să nu aibe categoria corespunzătoare pentru acel vehicul, permisul de conducere i-a fost retras sau anulat ori căreia dreptul de a conduce în România i-a fost suspendat sau nu era dreptul de a conduce autovehicule în România. Încredințarea trebuie să se compună din transmiterea acordului făptuitorului împreună cu posibilitatea materială ca autoturismul să fie condus, moment la care infracțiunea se consumă. ,,Existența infracțiunii nu depinde de actele ulterioare comise de cel căruia i-a fost încredințat autovehiculul, infracțiunea se consumă odată cu încredințarea, chiar dacă vehiculul nu este apoi condus de acesta din urmă.”
Din perspectiva conținutului legal, art. 335, alin. (3), nu se extinde și asupra conducătorilor mijloacelor de transport maritime sau aeriene. Deși pentru aceste mijloace de transport este nevoie deținerea unor permise de conducere, fapta se sancționează doar pentru un vehicul pentru care legea prevede obligativizazea deținerii permisului de conducere. Definiția dată de OUG. nr. 195/2002 în art. 6 pentru termenul ,,vehicul” constă în ,,sistem mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane și/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări”. Termenul de ,,drum” nu este definit în art.6 dar este definit termenul ,,drum public” care înseamnă ,,orice cale terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile”.
Astfel, definirea dată de art.6 din O.U.G. 195/2002 pentru termenele ,,vehicul” și ,,drum public” nu include și mijloacele de transport maritim, aerian. În cazul săvârșirii unor asemenea fapte la bordul acestor mijloace de transport, nu se realizează tipicitatea prevăzută de art. 335, alin. (3) și prin urmare nu intră sub incidența acestei norme.
4. Mijloacele de apărare a siguranței circulației rutiere
Legiuitorul român, precum și legiuitorii din alte state, dezvoltă o preocupare constantă pentru apărarea siguranței circulației rutiere. Aceasta întrucât, vehiculele reprezintă modalitatea cea mai întâlnită pe care persoanele o utilizează pentru a se deplasa, într-un mod rapid, dintr-un loc într-altul. Rezultatele obținute se datorează în bună măsură și eforturilor depuse în ultimii ani în vederea perfecționării continue a mijloacelor tehnico-materiale, organizatorice, politico-educative și juridice de apărare a securității circulației rutiere.
În cadrul mijloacelor tehnico-materiale s-a acționat în vederea construirii de noi drumuri, perfect utilate și rezistente la un trafic intens de circulație. De asemenea, s-a procedat la refacerea și transformarea vechilor drumuri, în măsura în care acestea nu mai corespundeau noilor cerințe ale circulației rutiere. S-au perfecționat neîncetat mijloacele de semnalizare rutieră, spre a înlesni circulația fără primejdie a autovehiculelor. O mare importanță a căpătat construcția de autovehicule, dotate cu mijloace adecvate circulației în orice condiții și cu maximum de siguranță. În legătură cu mijloacele juridice, trebuie subliniat faptul că circulația pe drumurile publice nu ar putea fi desprinsă ca orice activitate socială complexă, de existența unei reglementări juridice, a unor urme care să disciplineze conduita celor care participă la realizarea acestei activități. Necesitatea elaborării unei legislații rutiere corespunzătoare exigențelor actuale a fost impusă de necesitatea și complexitatea traficului rutier, în continua creștere, de imperativul unei desfășurări normale și eficiente a circulației pe drumurile publice, de necesitatea de a se preveni producerea accidentelor de circulație. Existența formală a unor reguli de circulație rutieră, ca și cunoașterea teoretică a acestora nu sunt îndestulătoare; mai este necesar ca ele să fie riguros respectate, ca participanții la traficul rutier să-și adapteze conduita la litera și spiritul normelor stabilite. Orice abatere sau încălcare a acestor reguli creează o stare de pericol, de nesiguranță pentru toți participanții la traficul rutier, favorizează apariția accidentelor de circulație și a urmărilor, uneori deosebit de grave, pe care, acestea le implică. Tuturor celor care încalcă normele de circulație rutieră le incumbă o răspundere juridică pentru faptele lor. În cadrul mijloacelor juridice de apărare a siguranței circulației rutiere, mijloacele de drept penal ocupă un rol important dar nu exclusiv; alături de acestea, există mijloace de drept civil, de drept administrativ, de dreptul muncii, care servesc și ele acelorași scopuri, și anume prevenirea și combaterea cu ajutorul dreptului a încălcării disciplinei rutiere. Considerăm că mijloacele de apărare a siguranței rutiere se dovedesc inutile, dacă statul nu face eforturi pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere. Astfel, indiferent cât de sever ar sancționa un legiuitor anumite infracțiuni la regimul rutier, numeroase accidente rutiere, în țările mai puțin dezvoltate, se produc din cauza lipsei unei infrastructuri corespunztăoare. Așa fiind, este evident faptul că autostrăzile ajută la decongestionarea traficului rutier. De asemenea, se poate observa că pe asemnea drumuri publice, accidentele grave sunt mai puține.
CAPITOLUL II.
ASPECTE GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNILE
LA REGIMUL CIRCULAȚIEI PE DRUMURILE PUBLICE
1. Aspecte introductive
În accepțiunea Noului Cod penal, diferit față de vechiul Cod penal, cel din 1969, sub aspectul organizării grupurilor de infracțiuni, infracțiunile contra siguranței publice sunt prevăzute în Titlul VII , cu aceeași denumire marginală. Acestea sunt structurate în șase capitole, fiecare reglementând fapte incriminate din diferite domenii de activitate, respectiv infracțiuni privind regimul armelor, munițiilor, materialelor nucleare și materiilor explozibile, infracțiuni contra sănătății publice, infracțiuni asupra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice, infracțiuni contra siguranței siguranței circulației pe căile ferate, infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și nu în ultimul rând infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activități reglementate de lege.
În vechiul Cod penal, infracțiunile contra siguranței publice erau repartizate în grupe diferite din titluri diferite, respectiv Titlul VI ,,Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege” și Titlul IX ,,Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială”. La fel cum am arătat anterior, în Noul Cod penal îi s-a atribuit un titlu distinct, Titlul VII ,,Infracțiuni contra siguranței publice”.
O altă diferență, este reglementarea unor fapte noi, precum infracțiunile contra siguranței circulației și a faptelor care reglementează siguranța și integritatea sistemelor și a datelor informatice. Dr. Ion Rusu susține ,,necesitatea introducerii în Noul Cod penal și a unor dispoziții privind ocrotirea siguranței transporturilor aeriene și navale, nu numai a siguranței circulației pe căile ferate și pe drumurile publice”. Tot acesta propune, ,,de lege ferenda, completarea Titlului VII cu alte două capitole, după actualul Capitol II, din care primul să incrimineze o serie de fapte specifice siguranței traficului aerian, iar cel de-al doilea să incrimineze fapte specifice traficului naval”.
Astfel, în Codul penal german, legiuitorul reglementează infracțiunile contra siguranței publice în mai multe capitole, unul dintre acestea, având denumirea marginală ,,Infracțiuni care prezintă pericol pentru societate”. În acesta sunt cuprinse și infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice, cu excepția părăsirii locului accidentului care este prevăzut în capitolul 7 ,,Infracțiuni împotriva ordinii publice”. Pe lângă aceste infracțiuni, în acest capitol mai sunt reglementate unele fapte prevăzute și în Codul penal al României, precum, provocarea unei explozii cu ajutorul materialelor nucleare, provocarea unor explozii cu ajutorul materiilor explozibile, nerespectarea prevederilor privind traficul feroviar, aerian, maritim, periclitarea siguranței traficului feroviar, maritim și aerian, periclitarea traficului rutier, starea de ebrietate în traficul rutier. Ultimul capitol în care sunt prevăzute infracțiuni contra siguranței publice este în capitolul 29 cu denumirea ,,Infracțiuni contra mediului înconjurător” în care este incriminată nerespectarea regimului materiilor radioactive și a altor materiale și bunuri periculoase.
Codul penal olandez acordă mai puțină importanță celor din domeniul circulației rutiere, decât celorlaltor domenii de transport. În Partea a III-a ,,Infracțiuni minore”, Capitolul I ,,Infracțiuni minore la adresa siguranței generale a personelor și proprietăților” regăsim în art. 424, 426- 427, unele infracțiuni specifice siguranței circulației pe drumurile publice. ,,Caracteristic legiuitorului olandez este faptul că a incriminat unele fapte contra siguranței circulației pe drumurile publice prevăzând sancțiuni reduse, ceea ce duce la concluzia conform căreia criminalitatea din acest domeniu este destul de redusă”.
Infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile ilustrează acele fapte penale prin a căror reglementare, incriminare și sancționare se protejează, ca valoare socială, securitatea circulației pe drumurile publice. Interzicerea săvârșirii unor asemenea fapte are ca scop prevenirea săvârșirii unor alte fapte mai grave, cu urmări materiale sau cu răniri sau chiar decese. Acest lucru recomandă și Organizația Mondială a sănătății, prin implementarea unor politici de combatere a condusului împreună cu consumul de alcool, ar preveni mortalitatea, rănirile și pierderile economice.
Acest grup de fapte pedepsite de legea penală s-a format ca un grup aparte în sistemul de infracțiuni ca urmare a intensificării și diversificării încălcărilor produse în mediul circulației rutiere, a creșterii gradului de pericol al acestor încălcări, a necesității unei intervenții mai eficiente a legiuitorului în acest domeniu pentru a asigura ocrotirea în mod corespunzător a valorii sociale ocrotite.
Doctrina susține că toate infracțiunile prevăzute în Decretul 328/1966, cu excepția art. 39 având următorul cuprins ,,Părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor miliției de către oricare dintre conducătorii angajați într-un accident de circulație de pe urma căruia a rezultat moartea, vătămarea integrității corporale ori a sănătății vreunei persoane, sau dacă accidentul constituie infracțiune ori s-a ca urmare a unei infracțiuni” , sunt o specie aparte a infracțiunilor de pericol ori altfel spus formale, mai precis aceea a infracțiunilor de obstacol.
Art. 39 din Decretul 328/1966 are corespondentul în art. 338 din Noul Cod penal. Textele incriminatoare nu prezintă mari schimbări asupra conținutului normelor, art. 338 lărgind sfera subiectului activ și adaugând mai multe cauze de nepedepsire.Astfel această afirmație este pe deplin aplicabilă și legislației actuale întrucât conținutul constitutiv nu s-a diminuat în legislația actuală și urmarea socialmente periculoasă nu s-a schimbat.
2. Aspecte juridice comune infracțiunilor rutiere
2.1. Obiectul infracțiunilor
Obiectul juridic
Prin obiect juridical infracțiunii se înțelege valoarea socială și relațiile sociale formate în jurul și datorită acestei valori, împotriva cărora se indreaptă fapta ce constituie element material al infracțiunii și care sunt vătămate sau puse în pericol prin săvârșirea acesteia. Prin săvârșirea oricăreia din infracțiunile rutier prevăzute de Codul penal român, se aduce atingere siguranței circulației pe drumurile publice. Rezultă deci că obiectul juridic al infracțiunilor la regimul rutier este reprezentat de relațiile sociale a căror desfășurare normală este necesară pentru asigurarea siguranței circulației rutiere. Acesta reprezintă obiectul juridic generic, comun tuturor infracțiunilor rutiere, însă putem vorbi și despre un obiect juridic special care se constituie într-o anumită categorie de relații în raport cu anumite aspect concrete, particulare ale ocrotirii siguranței circulației.
Obiectul material
De regulă, în structura infracțiunilor rutiere nu întâlnim un obiect material, întrucât faptele săvârșite nu sunt îndreptate în mod direct asupra unui lucru, expunându-l la un pericol sau producându-i vreo vătămare. Infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice sunt, în genere, infracțiuni de pericol, acțiunea făptuitorului fiind îndreptată împotriva siguranței circulației și nu împotriva unui lucru concret. De aceea, vehiculul reprezintă în aceste situații, mijlocul, instrumentul prin care se aduce atingere relațiilor sociale ocrotite prin lege și implicit, prin care este săvârșită infracțiunea. Excepție de la această regulă, face infracțiunea de nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor prevăzută la art. 340 din Codul penal, caz în care fapta săvârșită(verificarea tehnică necorespunzătoare) este îndreptată împotriva unui lucru-autovehiculul.
2.2. Subiecții infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice
Subiectul activ
În principiu, subiectul activ în cazul infracțiunilor contra siguranței pe drumurile publice este unul general. Așa fiind, orice persoană poate avea calitatea de subiect activ al unora din infracțiunile incluse în cadrul Capitolului VII din Partea specială a Codului penal. Nu se poate afirma că aceste infracțiuni au întotdeauna un subiect activ calificat. Spre exemplu, chiar dacă infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe se comite de către „ persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere”, nu se poate afirma faptul că această infracțiune ar avea un subiect activ calificat. Aceasta deoarece, oricare persoană se poate afla, la un moment dat, într-o asemenea postură. Existența calității de conducător de autovehicul nu implică necesitatea ca persoana în cauză să aibă o calitate recunoscută formal, de conducător auto, fiind suficient ca ea să conducă, în fapt, un autovehicul pe drumurile publice, chiar dacă această calitate nu se sprijină pe o atestare oficială. În cazul anumitor infracțiuni din categoria infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice, subiectul activ (autorul) este unul calificat. Așa fiind, în cazul infracțiunii de nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor, autor nu poate fi decât persoana care execută (ca o însărcinare de serviciu în cadrul unui agent economic) lucrări de verificare tehnică a autovehiculelor. Referitor la formele de participație în cazul infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice, acestea sunt susceptibile de a fi săvârșite sub forma coautoratului, instigării sau complicității. Se impun, însă unele distincții: condițiile coautoratului pot fi îndeplinite, de regulă, numai la acele infracțiuni rutiere care nu au ca subiect activ o persoană ce conduce un autovehicul pe drumurile publice, căci prin natura ei, o asemenea operație nu poate fi executată decât de o singură persoană. Avem aici în vedere acele situații rare în care mai multe persoane determină, de o manieră esențială, mișcarea vehiculului (de exemplu, în cadrul unei școli de conducere auto, o persoană acționează volanul și alta apasă pe pedala de accelerație). În ceea ce privește infracțiunile rutiere care nu se preusupun operațiunea de conducere a vehiculului ori a autovehiculului, va putea exista coautorat dacă, de exemplu, autovehiculul este proprietatea comună a mai multor persoane care săvârșesc în comun acte de punere în circulație a autovehiculului fără să îndeplinească formele de înmatriculare a acestuia, ori, dacă mai mulți lucrători se ocupă de verificarea tehnică a unor defecțiuni și realizează în comun și cu știință o verificare defectuoasă a autovehiculului, sau omit cu intenție, să verifice unele defecțiuni, deși obligația de verificare o aveau în comun. Tot astfel, infracțiunea de încredințare a unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de o persoană care nu are permis de conducere ori un permis necorespunzător sau căreia permisul i-a fost retras, anulat, reținut, ar putea fi săvârșită și de mai multe persoane, în calitate de coautori, dacă încredințarea este realizată în comun de persoanele care dispun în comun de autovehicul (ca proprietari ori deținători). Instigarea și complicitatea sunt posibile la toate infracțiunile rutiere.
Subiectul pasiv
Urmările tuturor faptelor prin care sunt încălcate regulile de circulație pe drumurile publice considerate infracțiuni de către legiuitor se răsfrâng asupra statului, acesta devenind un subiect pasiv general. Putem vorbi însă și de un subiect pasiv special în cazul infracțiunii de neîndeplinire ori îndeplinire defectuoasă, cu intenție sau din culpă, a atribuțiilor de verificare tehnică a autovehiculelor, atunci când este lezat agentul economic cu personalitate juridică, specializat în inspecția tehnică a autovehiculelor, prin prisma atribuțiilor ce îi incumbă.
2.3. Conținutul constitutiv
Parte componentă a conținutului juridic,conținutul constitutiv constă în acele condiții necesare pentru existența infracțiunii pe care le realizează autorul sau devin relevante prin comportamentul acestuia pe baza cărora are loc tragerea la răspundere penală a făptuitorului. În raport cu modalitatea de incriminare a faptei, conținutul constitutiv al unei infracțiuni poate fi unic, în configurația ei tipică sau diferențiat, când vorbim de mai multe variante ale infracțiunii(varianta simplă și una sau mai multe variante agravate).În cazul infracțiunilor rutiere, majoritatea incriminărilor cuprind un conținut constitutiv unic de infracțiune.
2.3.1. Latura obiectivă
Elementul material
Elementul material reprezintă partea componentă a laturii obiective care imprimă identitate juridică proprie fiecăreia din infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice. El poate lua forma unei acțiuni (comisiune), a unei inacțiuni (omisiune). Comisiunea se poate prezenta sub diferite forme,de la cea mai frecventă(conducerea unui autovehicul pe drumurile publice în prin încălcarea normelor legale)și până la forme mai rar întâlnite, respectiv transmiterea ilicită a autovehiculului de către subiect unei persoane care nu posedă permis de conducere sau într-o comportare abuzivă sau neglijentă în legătură cu autovehiculul din partea unei persoane care avea obligația legală de a verifica starea tehnică a acestuia ori într-o conduită ilegală, când se urmărește ascunderea unui fapt anterior (ca în cazul infracțiunii de părăsire a locului accidentului sau de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei). Elementul material sub forma omisiunii este o situație singulară la infracțiunile rutiere, pe care o întâlnim doar la infracțiunea incriminată în art.340 din Codul Penal, respectiv neîndeplinirea atribuțiilor de verificare tefnică a autovehiculelor, caz în care trebuie îndeplinite anumite condiții privitoare la locul realizării, calitatea subiectului activ, mijloacele de realizare a faptei etc. Interesant din punct de vedere juridic, este faptul că putem întâlni cazuri în care elementul material se poate înfățișa sub forma a două acțiuni alternative. Așa de pildă, infracțiunea de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, ca și infracțiunea de punere în circulație sau conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, constau fiecare din câte două acțiuni alternative. Alte infracțiuni rutiere constau dintr-o inacțiune și o acțiune alternativă (de exemplu, infracțiunea de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă, cu știință, a atribuțiilor de inspecție tehnică a autovehiculelor). În aceste cazuri, o persoană care ar săvârși, în baza aceleiași rezoluții infracționale, ambele acțiuni alternative ori inacțiunea și acțiunea alternativă, ar realiza elementul material al unei singure infracțiuni.
Urmarea imediată
De regulă, infracțiunile rutiere au ca urmare imediată o stare de pericol, acțiunea sau inacțiunea săvârșită punând în primejdie siguranțacirculației pe drumurile publice. Incriminând asemenea fapte, legiuitorul a urmărit înlăturarea efectivă a unor consecințe materiale grave datorită nerespectării regulilor elementare de circulație. Pentru a deveni incidentă răspundereapenală nu este obligatorie dovedirea în fiecare caz în parte, a unei anumite stări pericol aceasta fiind atât de strâns legată de acțiunea constitutivă – indiferent de împrejurările în care s-ar putea comite fapta, încât pericolul aferent acesteia poate fi caracterizat ca un pericol abstract, și nu concret. Pe cale de excepție, unele infracțiuni rutiere au ca urmare imediată o vătămare. Este cazul infracțiunii de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a obligațiilor de verificare tehnică a autovehiculelor, în situația în care datorită defecțiunilor tehnice nerezolvate, s-a produs un accident de circulație.
Raportul de cauzalitate
Pentru realizarea laturii obiective a faptelor incriminate ca infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, trebuie să existe și o legătură de cauzalitate între acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material și urmarea produsă. La infracțiunile rutiere care presupun ca finalitate o stare de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei și nu trebuie dovedită, întrucât apare ca un efect implacabil între fenomenul cauză și fenomenul efect. Spre deosebire de acestea, la infracțiunile rutiere al căror rezultat constă într-o vătămare, trebuie să se facă dovada că între acțiunea (inacțiunea) ce constituie elementul material și urmarea survenită există o legătură de cauzalitate, în sensul că fapta de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de verificare tehnică a autovehiculului a cauzat efectiv un accident de circulație. Dacă accidentul nu s-a datorat acțiunii ori inacțiunii subiectului, adică defecțiunii tehnice neremediate sau neobservate, ci altor cauze, inclusiv intervenției unui factor imprevizibil (caz fortuit) latura obiectivă a infracțiunii nu este realizată.
2.3.2. Latura subiectivă
Vinovăția
Infracțiunile rutiere se comit, de regulă, cu forma de vinovăție a intenției, directe sau indirecte. Există intenție directă când conducătorul autovehiculului prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Există intenție indirectă când subiectul prevede rezultatul eventual și, deși nu-1 urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui. Conținutul concret al intenției rezultă, de regulă, din însăși fapta săvârșită. Forma de vinovăție a culpei o întâlnim în cazul infracțiunii de nerespectarea atribuțiilor privind starea tehnică ori efectuarea reparațiilor, caz în care subiectul activ fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia și putea să-l prevadă (culpa simplă, neglijența), fie îl prevede dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce (culpa cu prevedere, ușurința).
Alte elemente privind latura subiectivă
În ceea ce privește celelalte componente ale laturii subiective respectiv, mobilul și scopul infracțiunii, întrucât ele diferă pentru fiecare caz în parte, vor fi abordate în capitolul următor unde va fi realizată o analiză detaliată a unora dintre infracțiunile privind circulația pe drumurile publice.
2.4. Forme. Modalități. Sancțiuni
Forme
În ceea ce privește formele infracțiunilor rutiere, unele din ele sunt susceptibile de consumare în timp, fără ca legiuitorul să fi incriminat tentativa la vreuna din fapte. Întrucât sunt, în mare parte, infracțiuni de pericol, consumarea lor intervine în momentul apariției stării de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, fie la înfăptuirea primului act, fie la momente diferite. O situație aparte o reprezintă infracțiunea reglementată de art.340 din Codul penal, însă aceasta va fi analizată ulterior, pe parcursul prezentei lucrări.
Modalități
Referitor la modalitățile infracțiunilor rutiere, putem preciza că, de regulă, sunt incriminate în configurația lor tipică, sub forma unui conținut constitutiv unic, însă putem întâlni și variate modalități faptice ale aceleiași fapte, ce decurg din împrejurările în care este comis un anumit act ilegal. De asemenea, un caracter excepțional îl observăm la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, unde este incriminată o variantă agravată atunci când este îndeplinită condiția legată de subiectul activ care poate fi o persoană care efectuează transport de persoane, transport de substanțe sau mărfuri periculoase ori are atribuții în domeniul instruirii practice ori examinării altor persoane în vederea conducerii pe drumurile publice.
Sancțiuni
O particularitate cu caracter de noutate privitoare la infracțiunile la regimul rutier este multiplicarea cazurilor în care este prevăzută alternativ pedeapsa închisorii cu cea a amenzii, odată cu integrarea acestei clase de infracțiuni în Codul penal. Astfel, singurele infracțiuni care se pedepsesc doar cu închisoare sunt:conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în varianta tip, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, în varianta agravată, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia precum și nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efctuarea reparațiilor, doar în cazul în care s-a produs un accident de circulație care a avut drept urmare vătămarea corporală ori decesul uneia sau mai multor persoane. Într-un punct de vedere personal, consider că această opțiune a legiuitorului nu a fost una foarte inspirată, întrucât posibilitatea făptuitorului de a fi pedepsit doar cu amendă pentru o infracțiune sporește pericolul social generat de eventualitatea săvârșirii unor astfel de fapte ilegale, ba chiar mai mult, s-a observat o perseverență în recidiva acestor acte ce contravin legii. Ori, în aceste situații, pot apărea unele confuzii privind echivalența contravenție-infracțiune. Cu toate acestea, înțelegem faptul că, legiuitorul român, prin adoptarea unui nou Cod penal, și-a propus să reducă limitele de pedeapsă în cazul multor infracțiuni. Acest fapt s-a produs dintr-o perspectivă multiplă: atât din rațiuni de politică juridică, cât și din rațiuni sociale. Și în cazul altor infracțiuni au fost scăzute limitele de pedeapsă. Spre exemplu, dacă în cazul infracțiunii de furt, în cadrul vechiului Cod penal, legiuitorul prevedea pedeapsa unică a închisorii, cu o durată cuprinsă între un an și 12 ani, în cadrul actualului Cod penal, se prevăd pedeapse alternative: cea amenzii și pedeapsa închisorii, cu o durată cuprinsă între 6 luni și 3 ani.
CAPITOLUL III.
INFRACȚIUNDEA DE CONDUCERE A UNUI VEHICUL SUB
INFLUENȚA ALCOOLULUI SAU A ALTOR SUBSTANȚE
Această infracțiunea privind regimul circulației pe drumurile publice este reglementată în cadrul în cadrul art. 336 alin. (1) Cod penal. Potrivit acestui text legal:
„(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
(3) Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.”
Așa cum se poate observa, infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prezintă un conținut constitutiv alternativ. Așa cum se poate observa, avem o infracțiune care prezintă o variantă tip, o variantă asimilată, dar și o variantă agravată. Nu reprezintă o infracțiune nouă, aceasta fiind reglementată și anterior în cadrul legislației din România. Deosebirea constă în aceea că, dacă înainte infracțiunea era reglementată într-o lege specială, respectiv O.U.G. 195/2002, în prezent ea este prevăzută în cadrul Codului penal.
1. Obiectul infracțiunii
1.1. Obiectul juridic
Obiectul juridic special al infracțiunilor prevăzute în cadrul art. 336 Cod penal este constituit din relațiile sociale privind siguranța circulației rutiere, a căror existență sau derulare normală presupun incriminarea faptelor de conducere a vehiculelor de către persoane care au o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau se află sub influența unor substanțe psihoactive.
1.2. Obiectul material
Având în vedere specificul acestei infracțiuni, precum și faptul că discutăm despre o infracțiune de pericol, infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe nu prezintă un obiect material. Astfel, valoarea socială ocrotită, respectiv relațiile sociale privind siguranța circulației rutiere, nu este înglobată într-un anumit obiect împotriva căruia să fie îndreptată infracțiunea.
2. Subiecții infracțiunii
2.1. Subiectul activ
Subiectul activ al infracțiunilor prevăzute de art. 336 este persoana care conduce un vehicul sau care efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor pentru obținerea permisului de conducere. Participația penală este posibilă, cu excepția coautoratului, care este exclus datorită specificului activității incriminate, infracțiunile analizate făcând parte din categoria infracțiunilor in persona propria. În doctrina recentă a fost exprimată opinia conform căreia subiectul infracțiunilor prevăzute în art. 336 C. pen. „nu poate fi decât calificat", deoarece norma de incriminare impune condiția ca subiectul activ „să dețină permis de conducere". Nu suntem de acord cu această opinie, deoarece legea nu condiționează existența infracțiunii, în cazul niciunei variante, de calitatea subiectului activ, respectiv ca acesta să fie o persoană care are permis de conducere, ci se prevede faptul că infracțiunea poate fi comisă doar dacă se conduce un vehicul pentru care se prevede obligativitatea deținerii unui permis de conducere. Astfel, considerăm că infracțiunea poate fi comisă și de către o persoană care nu deține permis de conducere valabil pentru respectivul vehicul. Cu toate acestea, împrejurarea că subiectul activ al infracțiunii prevăzute în art. 336 C. pen. nu posedă permis de conducere, produce totuși consecințe juridice, deoarece va determina existența unui concurs de infracțiuni, alături de infracțiunea în discuție urmând a se reține și infracțiunea prevăzută în art. 335 C. pen. Pe de altă parte, constatăm că legiuitorul a lărgit sfera de incidență a textului incriminator aferent art. 336 alin. (1) C. pen., deoarece termenul „vehicul" are o accepțiune mai largă decât expresia „autovehicul sau tramvai". Având în vedere specificul acestor infracțiuni, credem că, în principiu, persoanele juridice nu pot răspunde penal pentru faptele incriminate de art. 336 C. pen. Existența conținutului infracțiunilor prevăzute de art. 336 alin. (l)-(3) presupune îndeplinirea cerinței premisă ca cel care conduce să se afle într-o anumită stare, și anume să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori să se afle sub influența unor substanțe psihoactive. De asemenea, în cazul infracțiunii prevăzute în art. 336 alin. (2], subiectul activ trebuie să conducă un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. Subliniem faptul că pentru existența infracțiunilor prevăzute la art. 336 este necesară îndeplinirea condiției ca fapta să se comită pe drumurile publice. Pentru explicații privind înțelesul expresiei „drum public" facem trimitere la comentariul aferent art. 334 C. pen. în practica judiciară s-a considerat că parcarea interioară aferentă blocurilor constituie drum public, astfel că fapta unei persoane care a condus un autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală atrage răspunderea penală.
2.2. Subiectul pasiv
În cazul tuturor infracțiunilor privind siguranța pe drumurile publice, subiect activ este statul. Infracțiunea analizată nu face excepție, astfel încât subiectul pasiv al acestei infracțiuni este statul.
3. Conținutul constitutiv
3.1. Latura obiectivă
Elementul material
În cazul variantei tip, elementul material constă în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor bioiogice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Apreciem că stabilirea momentului prelevării mostrelor biologice, ca dată în raport cu care se stabilește nivelul relevant al îmbibației alcoolice, este injustă, cel puțin în situațiile în care este vorba despre o alcoolemie în urcare. În cazul în care de la momentul conducerii și până la momentul prelevării probelor biologice a trecut o perioadă mare de timp sunt posibile două ipoteze: alcoolemia stabilită este mai mică decât cea din momentul comiterii faptei (dacă este în coborâre); alcoolemia stabilită este mai mare decât cea din momentul comiterii faptei (dacă este în urcare). În ipoteza în care luăm în considerare faptul că în expunerea de motive ce a însoțit noul Cod penal se arată că este exclusă posibilitatea recalculării alcoolemiei, trebuie să conchidem că noua redactare a textului incriminator, sub aspectul momentului în raport de care se determină alcoolemia, este necorespunzătoare, deoarece se poate vorbi despre o răspundere penală arbitrară, stabilită în funcție de un criteriu injust. În practica judiciară s-a reținut că, deoarece după testare inculpatului nu i s-au recoltat probe biologice de sânge, pentru a determina alcoolemia în mod exact, este evident că nu există nicio dovadă care să certifice caracterul de acuratețe al rezultatului etilotestului, respectiv a concentrației de alcool în aerul expirat. . Faptul că nu este prevăzută nicio o sancțiune în cuprinsul Normelor metodologice nu are relevanță pentru stabilirea caracterului unei norme. Fiind vorba despre un mijloc de probă „obținut" ilegal, devin incidente dispozițiile art. 102 alin. (2) C. pr. pen., care statuează că un asemenea mijloc de probă nu poate fi folosit. Omisiunea recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei inculpatului imediat după prinderea lui, precum și absența oricărei alte probe care să demonstreze valoarea alcoolemiei avute de inculpat la momentul depistării lui în trafic determină consecința achitării inculpatului pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului. Lista substanțelor cu efect psihoactiv contraindicate conducătorilor de autovehicule și tramvaie s-a stabilit prin Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 87/2003 modificat prin Ordonanța nr. 350/2003 privind afecțiunile medicale incompatibile cu calitatea de conducător auto și substanțele interzise conducătorilor auto.
Urmarea imediată
Urmarea imediată, în cazul comiterii infracțiunilor prevăzute în art. 336 C. pen., urmarea imediată constă într-o stare de pericol de pericol pentru relațiile sociale ce formează obiectul ocrotirii penale. Fiind o infracțiune de pericol este suficient să se dovedească existența în organismul conducătorului de autovehicul, a substanțelor interzise de lege făra a fi necesară existența și a unor consecințe materiale.
Raportul de cauzalitate
Raportul de cauzalitate rezultă ex re. În practica judiciară s-a stabilit că, chiar dacă nu a încălcat vreo prevedere legală, inculpata nu poate fi exonerată de răspunderea penală ce-i incumbă în baza art. 184 alin. (4) C. pen. anterior, culpa sa constând în aceea că nu a luat măsurile de prevedere pe care le impunea exercitarea profesiei sale – așa cum se prevede în textul susmenționat – pentru a evita lovirea victimei. În ceea ce ne privește, apreciem că nu există legătură de cauzalitate. O persoană care nu încalcă nici o regulă de circulație, alta decât obligația de a nu conduce sub influența alcoolului sau sub efectul unor substanțe psihoactive, pentru încălcarea căreia trebuie să răspundă penal sau contravențional, după caz, nu poate fi trasă la răspundere penală pentru vătămare corporală sau ucidere din culpă. În speță, vătămarea corporală a victimei a fost cauzată de propriile încălcări ale regulilor de circulație.
3.2. Latura subiectivă
Infracțiunile prevăzute de art. 336 C. pen. se comit numai cu intenție, care poate fi directă sau indirectă. În norma de incriminare nu există cerințe privitoare la mobilul faptei sau scopul făptuitorului. Comiterea faptei din culpă sau fără vinovăție nu constituie infracțiune. În practica judiciară, s-a stabilit că nu poate fi invocată eroarea de fapt, în situația în care inculpatul, în mod greșit, a crezut că sângele său nu mai conține alcool, neștiind că metabolismul său este încetinit din cauza bolii de care suferă.
4. Forme. Modalități. Sancțiuni
Forme
Actele de pregătire și tentativa nu sunt incriminate, legiuitorul considerând că ele nu prezintă un grad de pericol social suficient pentru a avea relevanță penală. Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care elementul material este executat integral.
Modalități
Așa cum am arătat, infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe se prezintă în trei modalități. Astfel, legiuitorul a prevăzut o formă tipică, o formă asimilată și o formă agravată. Dacă în cazul formei tipice, legiuitorul a incrimat fapta de a conduce un vehicul sub influența băuturilor alcoolice, în cadrul art. 336 alin. (2) Cod penal, acesta a incrimat fapta de a conduce un vehicul de către o persoană care se află sub influența substanțelor psihoactive. Lista substanțelor cu efect psihoactiv contraindicate conducătorilor de autovehicule și tramvaie s-a stabilit prin Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 87/2003 modificat prin Ordonanța nr. 350/2003 privind afecțiunile medicale incompatibile cu calitatea de conducător auto și substanțele interzise conducătorilor auto. Întrucât nu se prevede o limită legală a consumului de substanțe psihoactive de la care fapta începe să fie infracțiune, așa cum corect se arată în literatura juridică de specialitate, ingerarea unor astfel de substanțe, indiferent de cantitate, urmată de conducerea unui vehicul constituie infracțiune Legiuitorul a incriminat într-o variantă agravată fapta persoanei aflată într-una dintre situațiile prezentate de a efectua transport public de persoane ori transport de substanțe sau produse periculoase, aceasta datorită consecințelor mult mai grave pe care le poate avea săvârșirea acestei infracțiuni. În plus, a fost inclusă în această categorie, instructorul auto ori examinatorul autorității competente depistat intr-o asemenea situație aflat în procesul de instruire sau în timpul desfășurării probei practice, pe un drum deschis circulației publice.
Sancțiuni
În conformitate cu prevederile art. 336 alin. (1), fapta descrisă în cuprinsul acestui text se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. Iar dacă este realizat conținutul variantei agravate, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
5. Aspecte criminologice
Fenomenul infracțional al conducerii unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive este frecvent întâlnit și reprezintă cauza celor mai mari tragedii rezultate din accidentele rutiere. Deși eforturile Poliției Rutiere și campaniile mass-media de prevenire și combatere a acestuia s-au înmulțit în ultimii ani, se pare că și perseverența săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.336 din Codul penal a avut o traiectorie ascendentă. Printre cauzele generatoare ale acestui fenomen, putem aprecia că fac parte următoarele:
incapacitatea de a înțelege că ingerarea de alcool sau alte substanțe cu efect similar reduc considerabil abilitatea de a conduce un autovehicul;
sărăcia și nivelul de trai scăzut care determină unele persoane să găsească în alcool ,,o portiță de evadare din lumea dură în care trăiesc”;
efectele induse de alcool sau droguri care trezesc în făptuitor sentimentul de invincibilitate și de supremație în fața legii;
anturajul de prieteni;
mentalitatea greșită a unor persoane care refuză să folosească un taxi după o petrecere, aventurându-se în trafic cu autovehiculul sub efectul indus de alcool;
dorința de a epata, de a ieși în evidență și de a sfida legea;
necunoașterea prevederilor legale privind limitele de la care concentrația de alcool atrage răspunderea contravențională, respectiv cea penală.
6. Practică judiciară
1. Decizia nr. 732 din 16.12.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 69 din 27.01.2015, declarând neconstituțională sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice”, cuprinsă în art. 336 alin. 1 Cod Penal, privind infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. La paragraful 20 și urm. din decizia Curții Constituționale, se arată că “Art. 336 alin. (1) din Codul penal nu a preluat identic textul art. 87 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, ci a modificat condițiile de incriminare în ceea ce privește momentul la care este necesară existența îmbibației alcoolice în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracțiunii”, legiuitorul urmărind eliminarea posibilității unei estimări retroactive a alcoolemiei, în scopul evitării inconvenientelor create de această estimare. Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a apreciat, în esență, că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” este neconstituțională deoarece aduce atingere prevederilor ce consacră principiul respectării legilor și principiului preeminenței tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportat la legalitatea incriminării.
Instanța de contencios constituțional a criticat prevederile art. 336 alin. 1 Cod penal, ce au drept urmare lipsa de previzibilitate a normei de incriminare, cauzând lipsa reprezentării clare a elementelor constitutive ale infracțiunii, afectând astfel posibilitatea destinatarilor normei de a se conforma prescripției legale.
De asemenea, a făcut referire la legătura de cauzalitate în cazul infracțiunii de pericol și la faptul că este de esența infracțiunilor de pericol ca acestea să se consume la momentul săvârșirii lor și nu ulterior, la momentul prelevării mostrelor, moment care este, întotdeauna, ulterior momentului săvârșirii faptei.
Or, acest moment, al prelevării mostrelor nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituind, astfel, un criteriu aleatoriu și exterior conduitei făptuitorului, în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale și convenționale menționate în decizie. Prin urmare, modalitatea de incriminare prin acordarea de relevanță penală valorii alcoolemiei din momentul prelevării mostrelor biologice nu permite destinatarilor normei penale să prevadă consecințele nerespectării acesteia.
În practica judiciară, s-a antamat problema efectelor deciziei nr. 732/2014, în cauzele care nu au fost judecate definitiv până la data publicării deciziei, respectiv până la 27.01.2015.
Astfel cum s-a arătat în jurisprudență, respectiv în Decizia nr. 84/15.10.2015, dosarul nr. 37/739/2014* al Curții Militare de Apel București, decizia nr. 3/2014 și-a încetat efectele la data publicării în M.O.F. a deciziei C.C.R. nr. 732/2014, respectiv la data de 27.01.2015 iar “norma penală nu mai păstrează configurația juridică edictată de legiuitor, în absența căreia, judecătorul nu o poate aplica iar efectul juridic imediat este cel prevăzut în art. 4 C. pen, respectiv dezincriminarea faptei”. Instanța de apel a statuat, în considerentele deciziei, că „pentru faptele prevăzute de art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 sau de art. 336 al. 1 C. pen. (…) sunt incidente dispozițiile art. 4 C. pen., privind aplicarea legii penale de dezincriminare, astfel încât deși fapta imputată există, aceasta nu mai este prevăzută de legea penală”, ceea ce atrage achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 al. 1 lit. b teza I, C.pr.pen.
Este relevant de menționat inclusiv faptul că, în speță, instanța de fond a pronunțat o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei, soluție împotriva căreia inculpatul nu a declarat apel. În cauză, a declarat apel Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, solicitând aplicarea pedepsei, apreciind că soluția instanței de fond este mult prea indulgentă față de alcoolemia constatată (1,25‰ și 1,40‰ o oră mai târziu), în condițiie în care inculpatul a avut o atitudine nesinceră inițial iar ulterior a recunoscut fapta, solicitând judecarea în baza procedurii simplificate.
Cu privire la efectele deciziei C.C.R., Parchetul a apreciat că s-a înlăturat o cerință a infracțiunii, că trebuie avut în vedere momentul săvârșirii faptei, nefiind nimic schimbat cu privire la conținutul constitutiv al infracțiunii.
Instanța, din oficiu, a pus în discuție efectele deciziei C.C.R. nr. 732/2014, cu privire la care Parchetul a apreciat că declararea ca neconstituțională a sintagmei „la momentul prelevării mostrelor biologice” înlătură cerința dar face să rămână valabilă norma incriminatoare, art. 336 al. 1 este aplicabil, chiar afectat prin decizia C.C.R.
În contradictoriu și în replică, apărarea a arătat, cu trimitere directă și explicită la probatoriul cauzei (rezultatele celor două prelevări, testarea etilotest, variantele declarate, rapoartele de expertiză, calculul retroactiv, raportul Comisiei I.N.M.L.) că, raportat la circumstanțele speței, nu a fost stabilită cu certitudine alcoolemia nici la momentul prelevării mostrelor și nici la momentul săvârșirii faptei.
Apărarea a argumentat că efectul deciziei 732/2014 este incidența temeiului de achitare prevăzut de art. 16 (…) lit. b C. pr. pen., deoarece alcoolemia nu are valență penală, chiar și în condițiile în care inculpatul a recunoscut fapta și nu a declarat apel deoarece recunoașterea unei fapte penale nu poate fi avută în vedere dacă acea faptă penală nu există (n.r. este o faptă contravențională), în directă legătură cu nivelul alcoolemiei de la momentul săvârșirii faptei. Apărarea a solicitat să se dea eficiență Deciziei C.C.R. nr. 732/2014.
Instanța, deliberând, a admis apelul Parchetului, însă pentru alte motive decât cele consemnate și, analizând efectele deciziei C.C.R., făcând trimitere la decizii C.C.R. privind supremația legii, legalitatea incriminării și a pedepsei, standardul de calitate al prevederilor legale, jurisprudența C.E.D.O. refertoare la art. 7 p. 1 și jurisprudența C.J.U.E., a statuat că „destinatarii legii nu au o reprezentare clară a elementelor constitutive de natură obiectivă și subiectivă ale infracțiunii, încât să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea normei și să-și adapteze conduita potrivit acesteia” iar „fapta prevăzută de art. 336 al. 1 C. pen. iese din sfera ilicitului penal, deoarece textul devine inaplicabil în absența acelei condiții – cerințe esențiale”.
Instanța a apreciat că, dacă s-ar îmbrățișa punctul de vedere al Ministerului Public, conform căruia art. 336 al. 1 Cod penal poate fi aplicat fără nicio restricție, prin ignorarea sintagmei declarată neonstituțională, s-ar ajunge la distrugerea logicii reglementării legislative, amestecându-se reguli din două dispoziții penale diferite, încălcându-se astfel și Deciziile C.C.R. 838/2009 și 265/2014, precum și prevederile legale incidente.
Deoarece fapta este incriminată numai în configurația ei tipică reliefată de norma juridică edictată în integralitatea ei, aceasta devine inaplicabilă când o condiție – cerință esențială devine inoperabilă prin declararea ei ca neconstituțională.
Prin urmare, instanța de apel a pronunțat o soluție de achitare, ca efect al Deciziei C.C.R. nr. 732/2014, chiar în condițiile în care inculpatul a recunoscut fapta la judecata în fond, s-a pronunțat o soluție în temeiul art. 80 Cod Penal iar acesta nu a declarat apel.
Apreciem, în lumina practicii menționate, că inculpatul nu poate fi condamnat nici măcar în apelul Parchetului, în temeiul unei norme declarată parțial neconstituțională, fapt ce o face inaplicabilă, raportat la conținutul constitutiv al infracțiunii.
Astfel, la pronunțarea unei soluții legale și temeinice, trebuie întotodeauna avută în vedere existența, după caz inexistența conținutului constitutiv al infracțiunii, atât pe latură obiectivă (situația premisă, elementul material-acțiunea/inacțiunea, urmarea imediată, legătura de cauzalitate, locul și timpul săvârșirii infracțiunii) cât și pe latură subiectivă (formele și modalitățile vinovăției, mobilul, scopul).
Dacă nu sunt îndeplinite, cumulativ, toate condițiile ori dacă una dintre aceste condiții, prevăzută de norma penală ca cerință esențială pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii, fie nu a fost dovedită, fie, în speța prezentată, sintagma corespunzătoare din norma de incriminare a fost declarată neconstituțională, soluția legală și temeinică nu poate fi decât achitarea, pe temeiul prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. b, teza I Cod procedură penală.
CAPITOLUL IV.
INFRACȚIUNEA DE REFUZ SAU SUSTRAGERE DE LA
PRELEVAREA DE MOSTRE BIOLOGICE
Infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice este reglementată în cadrul art. 337 Cod penal, care nu prezintă decât un singur alineat. Potrivit acestui text legal:
„Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”.
Această infracțiune este reglementată în prezent în cadrul Codului penal, ca urmare a desprinderii alin. (5) al art. 87 din O.U.G. 195/2002. Așadar, și în cadrul acestei infracțiuni, legiuitorul român și-a păstrat opțiunea de a include în Codul penal o altă infracțiune privind circulația pe drumurile publice. În acest fel, se încearcă o responsabilizare mai mare a conducătorilor auto. Totodată, se sporește posibilitatea persoanelor de rând de a avea cunoștință despre diversele incrimări din domeniul rutier (deși, așa cum știm, nicio persoană nu poate invoca în apărarea sa, de regulă, existența unei erori de drept penal).
1. Obiectul infracțiunii
1.1. Obiectul juridic
Obiectul juridic al infracțiunii prevăzute în art. 337 Cod penal, este constituit din relațiile sociale privind siguranța circulației rutiere, la fel ca și în cazul altor infracțiuni privind circulația pe drumurile publice. Se poate susține faptul că, în subsidiar, prin comiterea acestei infracțiuni se aduce atingere și relațiilor privind înfăptuirea justiției, prin aceea că făptuitorul încearcă să se sustragă de la prelevarea de mostre biologice ori refuză o astfel de prelevare. Prin aceste activități, există o întârziere în înfăptuirea actului de justiție.
1.2. Obiectul material
Fiind vorba despre o infracțiune de pericol abstract, infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre nu are un obiect material. Aceasta întrucât, valoarea socială protejată prin incriminarea acestei infracțiuni, respectiv siguranța circulației pe drumurile publice, nu se înglobează într-un anumit obiect sau ființă. Autovehiculul constituie instrumentul de care s-a folosit persoana, iar nu valoarea ocrotită de legiuitor.
2. Subiecții infracțiunii
2.1. Subiectul activ
Uneori, în literatura de specialitate, s-a afirmat faptul că subiectul activ este calificat, deoarece poate fi numai conducătorul unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. Cu toate acestea, a fost afirmată și opinia contrară, potrivit căreia această infracțiune nu prezintă un subiect activ calificat, în textul legal prevăzându-se faptul că infracțiunea se comite de către conducătorul unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii unui permis de conducere. Cu toate acestea, infracțiunea poate fi comisă și de persoana care conduce un vehicul pentru care lelgea prevede obligativitatea deținerii permisiului de conducere, chiar dacă persoana respectivă nu deține un astfel de permis. Categoriile de vehicule care nu pot fi conduse fără permis de conducere sunt prevăzute în art. 30 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002. Alternativ cu existența unui subiect activ necalificat, infracțiunea de sustragere de la prelevarea de mostre biologice sau refuzul de prelevare a unor asemenea mostre, poate fi comisă și de un subiect activ calificat, respectiv instructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere. Participația penală este posibilă sub forma instigării, iar în cazul în care infracțiunea se comite în modalitatea sustragerii de la prelevarea de mostre biologice, se poate reține și participația sub forma complicității.
2.2. Subiectul pasiv
La fel ca și în cazul celorlalte infracțiuni privind circulația pe drumurile publice, subiect pasiv este statul, ca titular al valorii sociale protejate.
3. Conținutul constitutiv
3.1. Latura obiectivă
Elementul material
Elementul material constă în două acțiuni alternative respectiv refuzul sau sustragerea de la recoltarea mostrelor biologice. În ceea ce privește refuzul recoltării mostrelor biologice, aceasta se referă la acțiunea de respingere, neacceptarea sau ignorarea acestor activități desfășurate de către autoritățile competente. Nu prezintă importanță dacă refuzul a fost adresat polițistilor sau medicilor. Este suficient ca persoana respectivă să răspundă negativ solicitării instituțiilor competente. Sustragerea presupune acțiunea de a se eschiva prin fraudă sau viclenie de la obligația de a permite efectuarea activităților prevăzute de lege. Spre exemplu, persoana în cauză declară că suferă de o afecțiune care-i poate pune în pericol viața în cazul recoltării mostrei biologice ori este depistat în timp ce fuge de la îndeplinirea acestor activități. Recoltarea probelor biologice a dat nastere unor probleme de natură constituțională invocându-se faptul că prin această procedură medicală s-ar incălca dispozițiile constituționale ale art. 16 privind egaliatea în drepturi, ale art.22 referitoare la drepul la viață și integritate fizică și psihică, ale art. 23 privind libertatea individuală și ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății. Cu alte cuvinte, s-a pretins faptul că obligativitatea recoltării mostrelor biologice încalcă dreptul pacientului de a lua o decizie cu privire la orice intervenție medicală asupra corpului său, lezând astfel integritatea și discriminându-l astfel in raport cu orice alt cetățean care nu se află in situația dată. O altă chestiune problematică în privința recoltării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori consumului de droguri a fost cea legată de numărul de probe biologice recoltate. În reglementarea anterioară, era prevăzut calculul retroactiv al alcoolemiei prin recoltarea a două mostre de sânge la interval de o oră una față de cealaltă. În prezent, din incriminarea legală, este luată în calcul doar alcoolemia conducătorului auto în momentul prelevării de mostre biologice (deși se recoltează două mostre), dorindu-se prin aceasta și o simplificare a procedurilor specifice polițienești și a celor de natură medicală. Asupra acestui aspect s-a pronunțat Curtea Constituțională care a declarat drept neconstituțională sintagma „la momentul prelevării”. Prin aceasta, se intenționează a se reveni la calculul retroactiv al alcoolemiei bazat pe două mostre de sânge recoltate la interval de o oră întrucât se consideră că ar indica o valoare mai exactă a alcoolului asimilat în sânge și s-ar înlătura unele controverse privind momentul prelevării, care poate fi, de la caz la caz, în favoarea sau în defavoarea conducătorului auto.
Pentru a fi în prezența infracțiunii analizate trebuie să fie îndeplinităo cerință esențială specifică;să fi existat o solicitare expresă din partea polițistului rutier, fie pentru utilizarea mijlocului tehnic verificat și omologat metrologic, fie pentru recoltarea mostrelor biologice. In cazul depistării unor produse ori substanțe interzise, altele decât alcoolul, în mod obligatoriu, conducătorul auto va fi invitat la spital pentru recoltarea de mostre biologice(sânge și urină).
Urmarea imediată
Urmarea socialmente periculoasă reprezentată de starea de pericol creată pentru siguranța circulației pe drumurile publice prin refuzul/sustragerea conducătorului de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Raportul de cauzalitate
Legătura de cauzalitate între elemntul material și urmarea imediată produsă rezultă din însăși materialitatea faptei (ex re), nefiind necesară demonstrarea raportului cauzal. Aceasta deoarece, infracțiunea analizată în cadrul acestui capitol este o infracțiune de pericol abstract, iar în cazul acestora, raportul de cauzalitate nu trebuie dovedit.
3.2. Latura subiectivă
Forma de vinovățiecu care se comite această infracțiune este intenția, în cele două modalități, directă sau indirectă, fiind necesar ca făptuitorul să-și dea seama că se sustrage de la prelevarea de mostre biologice și că, prin refuzul său, creează pericol pentru securitatea circulației pe drumurile publice, împiedicând totodată aflarea adevărului cu privire la gradul îmbibației alcoolice, rezultat pe care îl urmărește sau a cărei eventuală producere o acceptă. Mobilul și scopul nu prezintă importanță pentru individualizarea pedepsei.
4. Forme. Modalități. Sancțiuni
4.1. Forme
Actele de pregătire și tentativa nu sunt incriminate, legiuitorul considerând că ele nu prezintă un grad de pericol social suficient pentru a avea relevanță penală. Consumarea infracțiunii se în momentul în care, după ce a fost somat, conducătorul auto refuză sau se sustrage de la prelevarea de mostre biologice. În ceea ce privește exprimarea unui acord de recoltare din partea conducătorului vehiculului, după ce anterior acesta refuzase prelevarea de mostre biologice, în literatura juridică de specialitate au fost exprimate două puncte de vedere. Potrivit unei opinii, într-o asemenea ipoteză, în sarcina conducătorului urmează a se reține comiterea unei infracțiuni de refuz de prelevare de mostre biologice în formă consumată, acceptarea ulterioară reprezentând doar o cauză atenuantă judiciară. Într-o altă opinie, în cazul în care între momentul refuzului și cel al acceptării există o durată scurtă de timp, în sarcina persoanei respective nu se va reține comiterea infracțiunii, întrucât are loc o prelevare de mostre biologice.
4.2. Modalități
Infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de probe biologice se prezintă într-o singură formă tip. Această infracțiunea poate fi realizată prin două acțiuni, respectiv cea de refuz de prelevare de mostre biologice sau cea de sustragere de la o astfel de prelevare. Infracțiunea nu prezintă forme agravate.
4.3. Sancțiuni
Infracțiunea se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Așadar, în cazul acestei infracțiuni, legiuitorul a ales să prevadă o singură pedeapsă, cea a închisorii, având în vedere pericolul social al faptei, precum și frecvența comiterii acestei infracțiuni. Din această perspectivă, infracțiunea de sustragere sau refuz de prelevare de mostre biologice este sancționată mai sever decât infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive, unde legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii, alternativ cu pedeapsa amenzii penale.
5. Aspecte criminologice
Sub aspect criminologic, ne interesează mobilul și scopul săvârșirii acestei infracțiuni, care dau posibilitatea enunțării unor cauze generatoare de astfel de fapte ilegale:
dorința de sustragere de la aducerea la îndeplinire a măsurilor legale în domeniul recoltării de mostre biologice;
dorința de sustragere de la răspunderea contravențională sau penală, după caz;
necunoașterea prevederilor legale în această materie;
sentimentul de supremație asupra prevederilor legale indus, desigur, de efectele alcoolului sau altor substanțe;
dorința de a ieși în evidență prin săvârșirea de acte ilegale;
Într-un punct de vedere personal, consider că există unele controverse în privința procedurii de recoltare a mostrelor biologice și, prin urmare, se impune optimizarea legii și clarificarea tuturor aspectelor ce se pot întâlni pe parcursul derulării lor, în vederea evitării unor lacune legislative de care să poată profita infractorii.
6. Practică judiciară
1. Într-o cauză, s-a stabilit faptul că, Din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală rezultă că, în noaptea de 08/09.08.2012, orele 01:30,inculpatul I.G. a condus autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare BR 68 CNI pe DN6, pe raza loc. Șimian, iar la solicitarea organelor de poliție de a se prezenta la spital în vederea recoltări probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, acesta a refuzat. În drept, fapta inculpatului I.G, mai sus expusă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, prev. de art. 337 al. 1 Cp cu aplicarea art. 5 Cp.. Instanța a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție astfel că acesta va răspunde penal. De asemenea, având în vedere faptul că inculpatul a dorit să beneficieze de procedura simplificată de judecată, instanța a dat eficiență față de inculpat și prevederilor art. 396 alin. 10 C.p.p. La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74alin. 1 C.p. după cum urmează: limitele de pedeapsă reduse urmare a aplicării art. 396 alin. 10 C.p.p., împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, persoana inculpatului care fiind testat de către lucrătorii de poliție cu aparatul alcooltest a indicat o concentrație alcoolică de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, faptul că inculpatul s-a sustras în cursul urmăririi penale, neputând fi audiat, precum și atitudinea sinceră a inculpatului în cursul judecății care a recunoscut și regretat fapta comisă, aspecte care nu sunt însă de natură să formeze convingerea instanței în sensul de a reține circumstanțe atenuante judiciare. Având în vedere cele expuse mai sus, în baza art. 337 alin 1 C.p. cu aplicarea art. 5 C.p. și art. 396 alin. 10 C.p.p., instanța a dispus condamnarea inculpatului I.G. la pedeapsa de 1 an închisoare. Instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 91 și urm. C.p., motiv pentru care, în baza art. 91 C.p., art. 92 C.p., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani, pe durata căruia inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații:
-să se prezinte la Serviciul de Probațiune M________, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Totodată, a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune M________. De asemenea, instanța a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei și Consiliului Local Izvoru Bîrzii.
CAPITOLUL V.
INFRACȚIUNEA DE PĂRĂSIRE A LOCULUI ACCIDENTULUI
ORI MODIFICAREA SAU ȘTERGEREA URMELOR ACESTUIA
Infracțiunea de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ștergere a urmelor acestuia este reglementată în cadrul art. 338 Cod penal. Potrivit acestui text legal:
„(1) Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului.
(3) Nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când:
a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;
c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulație prioritară anunță de îndată poliția, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
d) victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție”.
Examinând textul incriminator, constatăm că există două variante infracționale, una tip. Varianta tip presupune părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație.
1. Obiectul infracțiunii
1.1. Obiectul juridic
Obiectul juridic al infracțiunilor prevăzute de art. 338 îl constituie relațiile sociale privitoare la siguranța circulației pe drumurile publice a căror existență și derulare normală presupun incriminarea faptelor de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, fără încuviințarea procurorului sau poliției care efectuează cercetarea locului faptei. Prin săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului sunt lezate și relațiile sociale privitoare la înfăptuirea justiției, deoarece este îngreunată activitatea de aflare a adevărului. De asemenea, sunt lezate și relațiile născute ca urmare a obligației de acordare a primului ajutor victimelor accidentelor de circulație. În multe cazuri, consecințele asupra victimelor accidentelor pot fi evitate sau diminuate dacă cei care se află la fața locului au rol activ în ceea ce privește salvarea persoanelor vătămate sau lezate. Deși există anumite asemănări între infracțiunea de părăsire a locului accidentului și infracțiunea de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, prevăzută de art. 203 C. pen., cele două nu trebuie confundate, diferența specifică constând în aceea că infracțiunea prevăzută de art. 203 C. pen. poate avea ca subiect numai o persoană prin a cărei activitate nu a fost primejduită viața, sănătatea sau integritatea corporală a victimei, în timp ce subiectul activ al infracțiunii prevăzute de art. 338 este tocmai persoana implicată în accidentul de circulație.
1.1. Obiectul material
Având în vedere și valoarea socială ocrotită prin incriminarea acestei fapte penale, putem afirma că infracțiunea de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ștergere a urmelor acestuia nu prezintă un obiect material.
2. Subiecții infracțiunii
2.1. Subiectul activ
Subiectul activ în cazul variantei tip este poate fi unul necalificat sau unul calificat. Este vorba despre conducătorul vehiculului, caz în care vom discuta despre un subiect activ necalificat, sinstructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, caz în care vom discuta despre un subiect activ calificat. Oricare dintre aceste persoane, pentru a se reține infracțiunea prevăzută în cadrul art. 338 Cod penal, trebuie să fi fost implicat într-un accident de circulație.. Cerința privind existența calității de conducător de vehicul este una necesară, dar nu și suficientă, deoarece pentru existența calității de subiect activ mai trebuie îndeplinită și condiția ca persoana care conduce un vehicul să fi fost „implicată într-un accident de circulație". Spre deosebire de alte infracțiuni privind circulația pe drumurile publice, în cazul infracțiunii analizate legiuitorul nu a prevăzut condiția ca persoana implicată într-un accident să fi condus un vehicul pentru care legea prevede obligația deținerii unui permis de conducere. În cazul variantei prevăzute de art 338 alin. (2), subiectul activ nu este calificat, putând avea această calitate orice persoană care modifică starea locului sau șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane. Participația penală este posibilă în toate formele, în cazul formei prezente în cadrul alin. (2). În cazul variantei infracționale tipice, coautoratul nu este posibil. Având în vedere specificul acestor infracțiuni, credem că persoanele juridice nu pot răspunde penal pentru faptele incriminate de art. 338 C. pen, în calitate de autori.
2.2. Subiectul pasiv
Subiectul pasiv principal este statul. Subiectul pasiv secundar este persoana vătămată prin accidentul de circulație.
3. Situația premisă
Pentru realizarea conținutului infracțiunii examinate este necesar ca, anterior realizării elementului material, să se fi produs un accident de circulație pe drumurile publice sau care a avut originea într-un asemenea loc, în care să fi fost implicat subiectul activ și care să fi produs urmările menționate de norma incriminatoare.
Accidentul de circulație este un eveniment rutier care a determinat efectele prevăzute de lege (vătămare, moartea etc.). în conformitate cu prevederile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, accidentul de circulație este un evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții:
s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc;
a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale;
în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare.
În vederea prevenirii accidentelor de circulație și pentru asigurarea acoperirii prejudiciilor suferite ca urmare a producerii acestora, legiuitorul a prevăzut mai multe obligații. Persoanele menționate mai sus sunt exceptate de la obligația prezentării la unitatea de poliție dacă există o asigurare facultativă în baza căreia pot fi despăgubite pentru avarierea vehiculelor respective. La solicitarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sau a societăților din domeniul asigurărilor, poliția rutieră comunică acestora copii ale documentelor de constatare a evenimentelor.
4. Conținutul constitutiv
4.1. Latura obiectivă
Elementul material
În cazul faptei descrise la alin. [1], elementul material constă în părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau de examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație. Prin părăsirea locului accidentului de circulație se înțelege îndepărtarea sau plecarea persoanei implicate de zona (suprafața de teren) în care s-a produs evenimentul (accidentul] rutier în cauză. Textul incriminator prevede o cerință esențială atașată elementului material, și anume ca părăsirea locului accidentului de circulație să se efectueze fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei. O altă cerință esențială vizează implicarea conducătorului auto într-un accident de circulație, ceea ce înseamnă că acesta trebuie să aibă un anumit rol în producerea evenimentului rutier. În opinia noastră, expresia „accident de circulație" exclude faptele intenționate. În noțiunea de „accident de circulație" nu pot fi însă incluse faptele intenționate, deoarece în momentul în care o persoană urmărește sau acceptă producerea rezultatului prevăzut, acesta nu are caracter întâmplător, pentru că își pierde trăsătura imprevizibilității. Practica judiciară majoritară agreează punctul nostru de vedere, însă uneori introduce anumite nuanțări. De exemplu, într-o speță inculpatul a fost condamnat numai pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, iar nu și pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului. Rezultă că elementul material al infracțiunii examinate constă în acțiunea de părăsire – ilicită -a locului accidentului, acțiune ce are ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru valorile sociale ocrotite. Pe de altă parte, infracțiunea de părăsire a locului accidentului se săvârșește cu intenție. Din probele administrate în cauză rezultă că în mod corect instanța de apel a reținut că inculpatul, urmărind să se răzbune pe partea vătămată și nereușind să o facă pe altă cale, s-a urcat la volanul tractorului, a urmărit-o și în cele din urmă, după ce a efectuat un viraj, a călcat-o, cauzându-i leziuni în zona craniană. Modificarea stării locului accidentului de circulație constă în schimbarea sau transformarea elementelor suprafeței de teren pe care s-a produs accidentul de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane. Ștergerea urmelor accidentului de circulație presupune o activitate de eliminare sau înlăturare a semnelor lăsate de evenimentul rutier din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane. Credem că este vorba despre evenimente rutiere care au produs moartea unei persoane sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei sau mai multor persoane, dacă, în acest din urmă caz, pentru vindecare au fost necesare îngrijiri medicale. Ambele modalități alternative ale infracțiunii prevăzute în art. 338 alin. (1] sunt de fapt acte prin care făptuitorul denaturează sau falsifică realitatea. Dacă prin activitatea de ștergere a urmelor sau de modificare a stării locului accidentului de circulație se producere distrugerea degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unor bunuri proprietatea altor persoane, pe lângă infracțiunea rutieră, se va reține și infracțiunea de distrugere. Pentru a realiza elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 338 alin. (2) C. pen„ cele două acțiuni – modificarea stării locului accidentului și ștergerea urmelor accidentului – este necesar să fi fost efectuate fără acordul echipei de cercetare la fața locului. Considerăm, de asemenea, că starea locului accidentului de circulație poate fi schimbată dacă aceasta este impusă de salvarea unei persoane sau a unor valori sociale importante, în condițiile stabilite de art. 20 C. pen., referitoare la starea de necesitate. Pentru existența infracțiunilor este necesar ca, anterior realizării elementului material, să fi avut loc un accident de circulație pe drumurile publice sau care a avut originea într-un asemenea loc, în care să fi fost implicat subiectul activ și care să fi avut anumite urmări, menționate de norma incriminatoare. În practica judiciară, pe bună dreptate, s-a considerat că trotuarul face parte din drumul public. Locul accidentului este suprafața de teren pe care s-a produs accidentul de circulație și pe care se găsesc urme care pot fi utile pentru stabilirea cauzelor și condițiilor producerii acestuia. În practica judiciară, s-a decis că lovirea din culpă a pompei de benzină nu constituie un „accident" în sensul legii pentru a se putea vorbi de părăsirea locului accidentului, căci nu realizează elementele vreunei infracțiuni. În cazul variantei asimilate, efectele accidentului pot consta numai în „uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane".
Urmarea imediată
În cazul comiterii infracțiunilor prevăzute în art. 338 C. pen., urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru relațiile sociale ce formează obiectul ocrotirii penale. Urmarea imediată se produce odată cu părăsirea locului accidentului , modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, dacă a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane.
Raportul de cauzalitate
Raportul de cauzalitate trebuie să existe între elementul material și starea de pericol creată pentru siguranța circulației rutiere . Acestă legătură de cauzalitate nu va trebui dovedită, ea rezultând din comiterea faptei (ex re).
4.2. Latura subiectivă
Infracțiunile prevăzute de art. 338 C. pen. se comit numai cu intenție, care poate fi directă sau indirectă. În consecință, pentru existența infracțiunii nu este necesară intenția de sustragere de la urmărire, ci de zădărnicire a unor constatări utile aflării adevărului. În norma de incriminare nu există cerințe privitoare la mobilul faptei sau scopul făptuitorului. Comiterea faptei din culpă nu constituie infracțiune. În practica judiciară s-a statuat că infracțiunea de părăsire a locului accidentului este o infracțiune intenționată, aceasta presupunând că în urma unui accident de circulație soldat cu vătămări corporale de care conducătorul auto a luat cunoștință, acesta părăsește locul fără anunțarea organelor de poliție. Existența unei constrângeri morale privind părăsirea locului accidentului exclude posibilitatea reținerii infracțiunii de părăsire a locului accidentului, dacă sunt îndeplinite condițiile art. 46 C. pen anterior (corespondent cu art. 25 C. pen.). în practică, s-a considerat că simpla existență a unui conflict anterior producerii accidentului nu denotă inevitabilitatea pericolului.
5. Forme. Modalități. Sancțiuni
5.1. Forme
Legiuitorul român a ales să incrimineaze doar forma consumată a acestei infracțiuni, consumare care are loc în momentul realizării elementului material. Așa cum se subliniază în cadrul doctrinei, în cazul infracțiunii prevăzută în cadrul alin. (2) este posibilă și forma continuată. Spre exemplu, s-ar putea reține forma continuată în cazul în care, imediat duă producerea accidentului, făptuitorul ascunde cadavrul victimei, iar în ziua următoare își vopsește autoturismul. Actele de pregătire și tentativa, deși posibile, nu se poate rețin, nefiind incriminate expres în lege.
5.2. Modalități
În cadrul art. 338 Cod penal, sunt incriminate, practic, două infracțiuni. În cadrul alin. (1), legiuitorul a incrimat fapta de părăsii locul accidentului, iar în cadrul alin. (2) este incrinată fapta de modifica starea locului accidentului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea, vătămarea integrității corporale sau a sănătății uneia sau a mai multor persoane, fără acordul organelor de urmărire penală care desfășoară activitatea de cercetare la fața locului.
5.3. Sancțiuni
În ceea ce privește sancțiunea, legiuitorul român, atât în cazul infracțiunii de la alin. (1), cât și în cazul infracțiunii de la alin. (2), a prevăzut închisorii, cu o durată cuprinsă între 2 ani și 7 ani. În cadrul alin. (3), legiuitorul a prevăzut și o serie de cauze de nepedepsire a infracțiunilor incriminate în cadrul art. 338 Cod penal:
în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
conducătorii autovehiculelor având regim de circulație prioritară (aparținând poliției, serviciului de ambulanță, pompierilor, apărării civile, Ministerului Apărării Naționale -destinate controlului circulației vehiculelor din parcul propriu sau care însoțesc coloane militare- cele ale jandarmeriei, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și Serviciului de Protecție și Pază), care au în funcțiune dispozitivele de avertizare sonoră și luminoasă și se află în misiune;
S-a instituit aici obligația conducătorilor acestor vehicule de a anunța de îndată unitatea de poliție pe raza căreia s-a produs accidentul, urmând ca după terminarea misiunii să se prezinte la sediul acesteia în vederea întocmirii actelor de constatare.
conducătorii vehiculelor care, în lipsa altor mijloace de transport, ei înșiși transportă persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură a da asistență medicală necesară, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului.
Aceste persoane au, în plus, obligația de a-și declara datele de identificare personală și pe cele ale vehiculului. Toate acestea vor fi consemnate într-un registru special. În ambele situații, legiuitorul absolvă făptuitorii numai de infracțiunea părăsirii locului accidentului fără încuviințare, conducătorii în cauză urmând a fi cercetați și să fie absolviți sau să răspundă penal, civil sau disciplinar, după caz.
conducătorul de vehicul care anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție, în situația în care victima părăsește locul accidentului.
6. Aspecte criminologice
Referitor la această infracțiune, putem enumera drept cauze generatoare a acestui fenomen următoarele:
dorința făptuitorului de a se sustrage de la răspunderea penală;
dorința făptuitorului de a ascunde săvârșirea altei fapte ce intră sub incidența prevederilor legale;
necunoașterea prevederilor legale în această materie;
dorința făptuitorului de a îngreuna activitatea de cercetare, investigare și soluționare a accidentelor rutiere realizată de instituțiile abilitate ale legii;
teama de repercusiunile legale.
Sub aspect criminologic și psihologic, este interesant faptul că în mare majoritate, conducătorii auto fac o gravă confuzie între vinovăția săvârșirii accidentului rutier și vinovăția ce incumbă la infracțiunea pe care o analizăm. Cei mai mulți dintre cei anchetați au motivat faptul că au crezut că sunt vinovați de săvârșirea accidentului rutier, deși în realitate, lucrurile stăteau invers.
6. Practică juridiară
1. Recent, instanța supremă a fost sesizată pentru a pronunța o dezlegare cu privire la interpretarea art. 338 Cod penal. Astfel, prin Decizia nr. 5 în dosarul nr.3147/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: ”Ce se înțelege prin termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului?”. Instanța supremă a stabilit faptul că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului, termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, se interpretează în sensul de ”leziuni traumatice sau afectarea sănătații unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) și e) din Codul penal”.
2. În data de 02.04.2013, în jurul orei 18.30, Poliția Municipiului C___-N_____ – Biroul Rutier, a fost sesizatǎ de cǎtre dispecerul I.P.J. C___, cu privire la faptul cǎ în cadrul clinicii UPU se aflǎ internatǎ victima unui accident rutier produs în satul Dezmir, ___________________________ C___.
Prin urmare, un echipaj al poliției s-a deplasat la clinica UPU 1, unde au constatat cǎ cele sesizate se confirmǎ, fiind identificate douǎ victime ale respectivului accident.
Fiind întrebat despre împrejurǎrile în care s-a produs accidentul, martorul C______ C______ F_____ (una dintre cele douǎ victime) a declarat cǎ, în data de 02.04.2013, în jurul orei 15.30, în timp ce conducea mopedul marca „Malaguti” cu nr. de înregistrare CJ-N2603 pe _______________________________ cǎ nu a adaptat viteza la condițiile de drum acoperit cu pietriș, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a rǎsturnat cu mopedul pe partea carosabilǎ, și, urmare a faptului cǎ el și martorul Tǎpǎstǎu V_____-G______ care se afla pe același moped au suferit vǎtǎmǎri corporale, un prieten pe nume Ș____ D_____ i-a transportat la spital. Inculpatul Ș____ D_____ a declarat cǎ le-a luat pe cele douǎ victime, care acuzau dureri în zona membrelor inferioare și le-a transportat cu autoturismul pânǎ la locuința socrului sǎu, unde a schimbat autoturismele. De aici, a transportat cele douǎ victime la Clinica UPU 1 din municipiul C___-N_____, unde a rǎmas pe toatǎ perioada consultǎrii lor, ulterior aceștia fiind transferați la secția-ortopedie, unde li s-a pus picioarele în ghips, ambele victime suferind fracturi ale membrului inferior stâng, perioadǎ în care inculpatul Ș____ D_____ a rǎmas inițial la acea clinicǎ, ulterior deplsându-se cu autoturismul sǎu în spatele ambulanței, pânǎ la Clinica de Ortopedie. În jurul orei 22.30 s-a întors în ______________________ și a sesizat Secția 2 Poliție Ruralǎ Apahida despre producerea accidentului. În declarația datǎ în data de 06.04.2013, martorul C______ C______ F_____ a menționat cǎ în primǎ fazǎ nu a relatat organelor de poliție evenimentul rutier conform adevǎrului, fiindu-i fricǎ de faptul cǎ nu deține permis de conducere. Astfel, a precizat cǎ realitatea este cǎ în ziua de 02.04.2013, în jurul orei 15.30, în timp ce conducea mopedul pe _______________________ imobilelor 8-10, a intrat în derapaj și a pǎtruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu autoturismul condus de Ș____ D_____. Ulterior, Ș____ D_____ a parcat acel autovehicul în curtea unui imobil situat pe o altǎ stradǎ și a luat un alt autovevicul, cu care i-a transportat la spital.
Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat cǎ valoarea alcoolemiei în aerul expirat pe care o prezenta inculpatul Ș____ D_____ în data de 02.04.2013, la ora 23.33 era de 0,00 mg/l. Instanța a stabilit faptul că fapta inculpatului Ș____ D_____, care în data de 02.04.2013, a condus autoturismul marca „Opel” cu nr de înmatriculare XXXXXXXXX pe ____________________________ Dezmir, jud. C___, unde, deși a fost implicat într-un accident rutier soldat cu vǎtǎmarea corporalǎ a douǎ persoane, a pǎrǎsit locul accidentului fǎrǎ încuviințarea organelor în drept (poliția sau procurorul), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „pǎrǎsirea locului accidentului”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 338 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 5 alin.(1) C.pen. Așa fiind, instanța a dispus aplicarea unei pedepse de 4 luni. În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 4 luni închisoare pe durata unui termen de incercare de 2 ani si 4 luni, stabilit in conditiile art.82 Cod pena l.
(Judecătoria Cluj-Napoca, secția penală, sentința penală nr. 1688/2015, disponibilă la http://www.rolii.ro/hotarari/589c7b0fe490090c47000750).
Concluzii
Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană în anul de grație 2007, țara a noastră a suferit unele modificări legislative în materie rutieră, consecință a frământărilor socio-economico-politice atăt la nivel intern, cât și la nivel internațional. De asemenea, s-a considerat a fi imperios necesară crearea unui cadru legislativ capabil să corespundă normelor adoptate la nivel unitar de statele membre, motiv pentru care s-a procedat la integrarea în legislația națională a reglementărilor și directivelor trasate la nivelul Uniunii Europene. Într-o opinie strict personală, consider că transferul infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 și integrarea lor în Codul penal, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, a fost o modificare benefică sistemului nostru de drept, prin prisma invocării anterioare a unor lacune legislative și a greșitei interpretări a textului legal datorate unor expresii juridice cu caracter ambiguu, ce favorizau comiterea de acte ilegale pentru securitatea rutieră. Legiuitorul a urmărit prin aceasta instituirea unei reglementări stricte și coerente, care să nu lase loc de interpretări juridice și simplificarea fazelor procesului penal, în vederea înfăptuirii juste și la timp a legalității rutiere. Întrucât prevederile legale în domeniul rutier au avut dintotdeauna un caracter dinamic în ceea ce privește adaptarea și introducerea unor noi reglementări juridice care să corespundă realității sociale, în prezenta lucrare, am încercat să abordez toate aceste infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, așa cum au fost modificate și inserate în Codul penal.
Ca particularitate de noutate ce a putut fi identificată pe parcursul analizei acestor acte ilegale, este faptul că legiuitorul a preferat să restrângă numărul de fapte considerate infracțiuni la regimul circulației (11 infracțiuni rutiere prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002) la 7 infracțiuni la regimul rutier prevăzute de un act cu o importanță legislativă majoră (Codul penal intrat în vigoare pe 1 februarie 2014). Prin aceasta, s-a realizat o comprimare a textului legal în materie rutieră, care să corespundă luptei pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și care să estompeze orice critică privind ambiguitatea prevederilor. Practica judiciară în materie, deși a demonstrat că pot exista situații în care legea să fie interpretată distinct, a stabilit faptul că hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești pentru comiterea infracțiunilor la regimul rutier, sunt în deplină conformitate cu legea nou adoptată iar procesul de tragere la răspundere a celor ce se fac vinovați de astfel de fapte a devenit mult mai coerent și mai just. Într-o opinie personală, consider că elementul de noutate în ceea ce privește introducerea amenzii ca pedeapsă alternativă la unele infracțiuni, nu este de natură să atenueze sau să stopeze flagelul infracțional rutier, ci mai degrabă încurajează la comiterea de acte ilegale pe drumurile publice, prin instalarea în mintea făptuitorului a ideii că poate scăpa de răspunderea penală prin plata unei sume de bani. Nici introducerea pe viitor a pedepsei obligării vinovatului la muncă în folosul comunității nu cred că ar avea succes, atâta timp cât practica judiciară și opiniile organelor de cercetare penală relevă faptul că românii, în general, sunt speriați doar de pedeapsa închisorii. Sunt însă de părere că legiuitorul a optat pentru această alternativă în vederea uniformizării prevederilor legale așa cum au fost propuse prin dezideratul Uniunii Europene, pentru crearea unei comunități în care oamenii beneficieză de aceleași drepturi au aceleași obligații, dar realizarea acestuia întâmpină în România problema mentalității cetățenilor, împământenite prin prisma istoriei tulbure și a regimurilor totalitare. Totuși, sperăm ca, prin pași mărunți dar siguri, să ajungem la nivelul Europei Occidentale, adoptată ca reper de către Uniunea Europeană, atât din punct de vedere al conduitei, cât și al modului de gândire și dezvoltare a omului ca ființă socială. Totodată, problema infracționalității rutiere în România trebuie privită prin cele patru filtre prezentate drept factori decisivi în sistemul circulației pe drumurile:omul, vehiculul, drumul și norma juridică. Așa cum am mai spus pe parcursul lucrării de față, doar în momentul în care se va realiza un echilibru între aceste condiții, vom putea să vorbim despre un trafic rutier sigur, fluent și o rată a infracționalității în domeniu scăzută. Elementul de originalitate al temei abordate îl constituie încercarea de a găsi explicații criminologice și cauze generatoare ale infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice, astfel încât, la fiecare infracțiune analizată, am enumerat câteva aspecte ce țin de mobilul și scopul comiterii faptei. Concluziile desprinse pentru fiecare dintre acestea sunt rezultatul feedback-ului primit de la organele de cercetare penală și de la instanțele judecătorești, prin prisma contactului permanent pe care îl am cu aceștia, prin natura profesiei practicate, în procesul de investigare și soluționare a infracțiunilor la regimul rutier.
Ca și propuneri în vederea prevenirii și combaterii ilegalității pe drumurile publice, pot menționa următoarele:
stabilirea de către guvernanți a unui buget mai generos pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, în speță nevoile Inspectoratului General al Poliției Române pentru satisfacerea tuturor posibilităților de prevenire, investigare și cercetare a infracțiunilor rutiere;
suplimentarea dotării logistice și a resurselor umane ale Poliției Rutiere pentru a putea face față realității sociale cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi;
posibilitatea efectuării de către polițiștii rutieri din România a unor cursuri de perfecționare în domeniu sau a unor schimburi de experiență cu alte state în vederea optimizării activității de impunere a funcției preventive și a funcției coercitive în cadrul fenomenului infracțional rutier;
organizarea frecventă a unor acțiuni specifice Poliției Rutiere în scopul depistării ilegalităților pe drumurile publice;
stabilirea unui cadru legal care să impună folosirea forței de către organele de poliție pentru reprimarea infracționalității rutiere, fără ca această intervenție să fie atât de criticată și, de cele mai multe ori, considerată abuz de către cetățeni;
sporirea implicării societății civile în procesul sesizare și de acordare a ajutorului organelor abilitate prin lege pentru constatarea și derularea urmăririi penale a celor ce se fac vinovați de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice din România;
implicarea activă a mass-mediei în activitățile interactive și în programele de educație rutieră organizate de către Poliția Rutieră în colaborare cu diverși parteneri sau instituții;
mediatizarea noilor reglementări în legislația rutieră introduse prin adopatarea unor acte legislative sau a unor directive preluate din legislația internațională;
descurajarea corupției în domeniul rutier, atât din punct de vedere al luării cât și al dării de mită,fenomen care, prin eforturile Direcției Naționale Anticorupție, a fost în mare parte eliminat în ultimii ani;
eliminarea birocrației prin simplificarea procedurilor de atestare a efectuării diverselor activități pe drumurile publice ori conexe acestora.
Bibliografie
I. Trate, cursuri, monografii
Andreescu Marius, Șimonescu-Diaconu Raluca Elena, Infracțiuni rutiere, Ed. C.H. Beck, București, 2012.
Antoniu George, Tudorel Toader(coord.) ș.a., Explicațiile noului Cod penal, volumul IV, Ed. Universul Juridic, 2016.
Bodoroncea Georgiana, Cioclei Valerian, Kuglay Irina, Lefterache Lavinia Valeria, Manea Teodoer, Nedelcu Iuliana, Vasile Francesca-Maria, Codul penal. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, 2014.
Boțian Elisabeta, Drept penal. Partea specială. Note de curs, Ed. Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2015.
Dodescu Nadia-Elena, Infracțiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Scrisul românesc, 2013.
Dungan Petre, Medeanu Teodor, Pașca Viorel, Drept penal. Partea specială, vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2013.
Groza Ionel Lulu, Astărăstoae Vasile, Introducere în medicina legală pentru juriști, Ed. C.H. Beck, București.
Lăpăduși Vasile, Popa Gheorghe, Voinea Dan, Ștefan Iancu, Investigare criminalistică a accidentelor rutiere. Contribuția mass-media în prevenirea, Asociația criminaliștilor din România, 2008.
Mitrache Constantin, Mitrache Cristian, Drept penal roman. Parte generală, Editura Universul Juridic, București, 2010.
Organizația Mondială a Sănătății , World report on road traffic injury prevention, 2004.
Organizația Mondială a Sănătății, Drinking and Driving: a road safety manual, 2007.
Pașca Viorel, Curs de drept penal. Parte generală, Ed. Universul Juridic, București, 2012.
Rotaru Cristina, Trandafir Andra Roxana, Cioclei Valerian, Drept penal. Partea specială II, Ed. C.H. Beck, București, 2016.
Turianu Corneliu. Infracțiuni contra circulației rutiere, București, 1986.
Turianu Corneliu, Turianu Cristian, Legislație rutieră comentată și adnotată, Editura Stiințifică și Enciclopedică, București, 1988.
Turianu Corneliu, Infracțiunile rutiere, Editura AllBeck, 2000.
Udroiu Mihail, Fișe de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2014.
***, CARE, EU road accidents database, 2016.
II. Studii și articole de specialitate
https://cristidanilet.wordpress.com/2015/08/22/alcoolismul-si-carnagiul-de-pe- soselele-din-romania-sanctionare-insuficienta/
Dungan Petre, Analiza conținutului infracțiunilor contra circulației pe drumurile publice prin prisma noului Cod penal (II), în Dreptul nr. 3/2011.
Herghelegiu Lucian, Încălcări ale regulilor de circulație, în Pro Lege nr. 4/2005.
Marcov George, Infracțiuni săvârșite în cadrul circulației rutiere, R.R.D, nr.2/1968.
Sima Constantin, Sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în Dreptul nr. 10/2002.
Văduva Nicolae, Unele considerații privind noul Cod rutier, în RDP nr. 4/2003.
Vlădoiu Nasty Marian, Drept penal român. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014.
III. Legislație
Constituția României.
Noul Cod penal.
O.U.G. nr. 192/2005.
Decretul 328 din 1966 publicat în Buletinul Oficial 28-29 din 31 mai 1966.
IV. Resurse internet
www.ccr.ro
www.juridice.ro
www.rolii.ro
www.scj.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Infractiuni LA Regimul Circulatiei PE Drumurile Publice (ID: 116721)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.