Infractiuni de Serviciu

INFRACȚIUNI DE SERVICIU

Noțiune

Codul penal 2009, Titlul V, intitulat „Infracțiuni de corupție și de serviciu”, cuprinde în Capitolul al II-lea infracțiunile de serviciu. Fac parte dintre aceste infracțiuni faptele penale ce aduc atingere serviciului în cadrul persoanelor juridice de drept public sau privat.

Obiectul juridic generic este alcătuit din relațiile sociale privitoare la normala evoluție a relațiilor de serviciu, în acest sens pretinzându-se o anumită conduită funcționarilor publici sau privați ori, în alte cazuri, oricărei persoane care prin acțiunea sa poate periclita aceste relații sociale.

Obiectul material la aceste infracțiuni poate exista, el fiind însăși obiectivarea atribuțiilor de serviciu, actele materiale ce încorporează atribuțiile făptuitorului.

La unele infracțiuni poate apărea și o valoare concretă corespunzătoare obiectului juridic special adiacent, cum este cazul faptelor incriminate în art. 296 , 297și 298 C.p.).

Subiectul activ la majoritatea infracțiunilor este particularizat de lege. El este un funcționar public (în sensul art. 175 C.p.), competent să înfăptuiască actul de serviciu prin intermediul căruia s-a produs urmarea prevăzută de norma juridică, dar, potrivit prevederilor art. 308 C.p., cele mai multe dintre faptele incriminate pot fi săvârșite și de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice, adică se referă la „funcționarul privat”.

Violarea secretului corespondenței, divulgarea informațiilor secrete de stat, neglijența în păstrarea informațiilor, obținerea ilegală de fonduri și deturnarea de fonduri pot avea ca subiecți activi orice persoane, inclusiv funcționarii publici sau privați.

Fapta există chiar dacă făptuitorul este competent să înfăptuiască numai o parte din actul de serviciu în raport cu care s-a săvârșit infracțiunea.

Participația, în toate formele ei, este posibilă la toate infracțiunile. Coautoratul, la faptele cu subiect activ calificat, va exista, în principiu, numai dacă valabilitatea actului de serviciu prin intermediul căruia s-a produs urmarea socialmente periculoasă depinde de exercitarea competenței tuturor făptuitorilor. Rămâne în discuție problema subiectului activ persoană juridică, în condițiile în care definiția funcționarului public, de la art. 175 C.p., nu exclude de plano persoana juridică.

Subiectul pasiv este, în principal, unitatea asupra căreia s-a răsfrânt urmarea prevăzută de lege, fie în mod obiectiv, fie sub forma unei stări de pericol. Aceasta este fie o unitate publică, fie o altă instituție cu personalitate juridică. Singura excepție o regăsim în art. 302 C.p., referitor la violarea secretului corespondenței, unde unitatea de drept public sau privat este subiect pasiv doar la varianta agravată.

La unele infracțiuni există și un subiect pasiv secundar, dar indispensabil, care este persoana fizică sau juridică prejudiciată într-un drept al său. Este cazul faptelor incriminate în art. 295 – delapidarea, art. 296 – purtarea abuzivă, art. 297 – abuzul în serviciu, art. 298 – neglijența în serviciu, art. 299 – folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, art. 300 – uzurparea funcției, art. 301 – conflictul de interese, art. 302 – violarea secretului corespondenței).

Situația premisă la infracțiunile cu subiect activ particularizat de lege constă în atribuțiile făptuitorului de a îndeplini (total sau parțial) actul de serviciu care prilejuiește săvârșirea faptei.

În toate cazurile situația premisă se dovedește de către organul judiciar.

Latura obiectivă a infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul constă într-o acțiune sau inacțiune privitoare la un act de serviciu corespunzător subiectului pasiv și care, în principal, produce o lezare (sau uneori numai o stare de pericol) a relațiilor sociale de serviciu în unitatea respectivă sau o lezare ori punere în pericol a drepturilor unei alte persoane fizice sau juridice.

Raportul de cauzalitate rezultă de cele mai multe ori ex re.

Vinovăția făptuitorului constă în principal din intenție directă sau indirectă și în mod excepțional din culpă (art. 298, 303, 304 și 305 C.p.).

Formele de care legea leagă răspunderea penală nu cuprind actele de pregătire și tentativa (cu excepția infracțiunilor de delapidare – art. 295, obținerea ilegală de fonduri – art. 306 și deturnare de fonduri – art. 307 C.p. 2009, unde tentativa este incriminată).

Consumarea faptei depinde de elementul material și de producerea urmării prevăzute de lege, având în vedere caracterul de infracțiune de pericol, dar și de rezultat în anumite cazuri.

Sanctionarea. Maximul sancțiunii unor infracțiuni prevăzut de lege este de 15 ani (de ex. în cazul agravantei abuzului în serviciu contra intereselor publice, potrivit Codului penal anterior). Pentru unele infracțiuni este prevăzută de lege și amenda (art. 249 C.p. anterior, dar și art. 296 C.p. 2009 – purtarea abuzivă, art. 298 – neglijența în serviciu, art. 300 – uzurparea funcției, art. 302 – violarea secretului corespondenței, art. 303 – divulgarea informațiilor secrete de stat, art. 304 – divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice ori art. 305 – neglijența în păstrarea informațiilor).

Conform art. 308 C.p., dispozițiile art. 289-292, 295, 297-301 și 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice, în acest caz al „funcționarilor privați” limitele speciale ale pedepselor reducându-se cu o treime.

Art. 309 C.p. prevede că, dacă faptele prevăzute în art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecințe deosebit de grave (adică o paguba mai mare de 2 milioane lei, potrivit art. 183 C.p.), limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

Delapidarea (art. 2151 C.p. anterior)

În Codul penal 1968, delapidarea era o infracțiune contra avutului obștesc, prevăzută în Titlul IV al Părții speciale (art. 223). După abrogarea acestui întreg titlu, prin Legea nr. 140/1996, delapidarea a fost incriminată prin aceeași lege ca articol nou introdus, 2151, în Titlul III (Infracțiuni contra patrimoniului), fiind singura infracțiune contra patrimonului având ca subiect pasiv exclusiv o persoană juridică.

În Codul penal 2009 delapidarea nu mai apare incriminată ca infracțiune contra patrimoniului, ci este calificată ca infracțiune de serviciu în Capitolul II din Titlul V (Infracțiuni de corupție și de serviciu), art. 295.

Dacă inițial, în 2009, subiectul activ era în mod necesar doar un funcționar public, prin modificarea adusă art. 308 (referitor la infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane) de Legea nr. 187/2012, art. 295 apare printre infracțiunile care se aplică în mod corespunzător și „funcționarilor privați”.

Art. 295. – (1) Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

   (2) Tentativa se pedepsește.

Delapidarea rămâne în continuare ca o infracțiune care protejează, chiar dacă numai în subsidiar, patrimoniul oricărei persoane juridice.

Noțiune. Delapidarea înseamnă sustragerea, efectuată de un gestionar sau administrator, a unui bun (în mod logic bun mobil, chiar dacă textul se referă la „alte bunuri”) din avutul a cărui răspundere materială o are.

Obiectul infracțiunii. Delapidarea are azi ca obiect juridic special relațiile sociale de serviciu din unitățile publice sau relațiile sociale specifice scopului existenței oricăror alte persoane juridice care funcționează potrivit legii, legea acordând prin această incriminare protecție bunei desfășurări a relațiilor de serviciu din unitățile publice sau persoanele juridice private.

În subsidiar se acordă protecție relațiilor sociale de natură patrimonială care reclamă, pentru existența și dezvoltarea lor, din partea gestionarilor sau administratorilor unui patrimoniu aparținând unei persoane juridice să nu sustragă bunurile care formează obiectul gestiunii sau administrării respective.

Delapidarea are ca obiect material numai bunurile mobile aflate în gestiunea sau administrarea unui funcționar. Legea enunță obiectul material al faptei prin expresia: „bani, valori sau alte bunuri”.

„Bani” = biletele de bancă și monedele românești sau străine care au putere circulatorie.

„Valori” = înscrisurile care încorporează un drept de creanță realizabil în bani (cecuri, obligațiuni, titluri de depozit, titluri de credit ș.a.).

„Alte bunuri" = bunurile mobile corporale, altele decât banii sau valorile asimilate acestora, care au o valoare economică și fac parte din sfera de gestionare sau administrare a subiectului activ.

Bunul ajuns din eroare în gestiunea sau administrarea unității poate fi obiect material al delapidării.

Bunul mobil sustras trebuie să fi intrat efectiv în sfera de gestionare sau administrare, ca un rezultat al unui act de serviciu.

Momentul intrării bunurilor în patrimoniu, din punctul de vedere al materiei delapidării, este dat de o situație de fapt care nu trebuie să aibă neapărat și o reflectare în evidențele gestiunii. Dacă gestionarul, preluând bunurile, sustrage din ele mai înainte de a întocmi formele de primire în gestiune, săvârșește infracțiunea de delapidare.

Fapta se poate comite numai în legătură cu bunuri care există realmente în gestiune, indiferent de locul amplasării lor.

Nu vor putea constitui obiect material al delapidării bunurile în legătură cu care nu este în niciun mod angajată răspunderea civilă a unității. Din această categorie fac parte, spre exemplu, bunurile proprietatea unor persoane, care sunt introduse de gestionar, din diverse motive, în gestiunea sa (spre exemplu, bunurile tăinuite de gestionar în depozitul său sau bunuri care sunt proprietatea gestionarului etc.).

Vor constitui obiect material al delapidării bunurile asupra cărora există drept de creanță al unei persoane câtă vreme însă bunul nu a ieșit efectiv din patrimoniul administrat sau gestionat. Spre exemplu, sumele de bani datorate de unitate unor persoane fizice sau juridice nu vor fi considerate ieșite din patrimoniu decât în momentul efectivei achitări a obligației bănești respective.

În acest sens, va săvârși o delapidare și nu o altă infracțiune funcționarul însărcinat cu plata unor sume de bani către anumite persoane care își însușește integral sau parțial acești bani mai înainte de a-i fi predat, în fapt, creditorilor.

Plusurile în gestiune, înțelese ca fiind adaosuri rezultate din natura bunurilor ori din activitatea de serviciu a gestionarului sau administratorului, aparțin unității chiar dacă proveniența lor are un caracter fraudulos, putând constitui obiect al infracțiunii de delapidare.

Mijloacele de plată străine pot și ele constitui obiectul material al delapidării, ca și bunurile depozitate de anumite persoane (bagaje de mână).

Subiecții. Subiectul activ al delapidării este circumstanțiat de lege. El este un funcționar public care gestionează sau administrează bunuri mobile corporale aparținând unei persoane juridice sau interesând acest patrimoniu ori o persoană fizică acționând pentru o persoană juridică.

„Funcționar public” = ceea ce definește art. 175 C.p.. Neîndeplinirea acestei cerințe sau a celei prevăzute de art. 308 C.p. (persoană acționând în cadrul unei persoane juridice ca „funcționar privat”) împiedică incidența art. 295 C.p..

„Gestionar” = este angajatul unei persoane juridice, care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bani, valori sau alte bunuri aflate în patrimoniul unității respective. Funcționează după Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, și are răspunderea corespunzătoare.

„Administratorul” = funcționarul public sau persoana din cadrul unei persoane juridice care are ca atribuții de serviciu efectuarea de acte de dispoziție referitoare la starea și circulația bunurilor din patrimoniul persoanei juridice.

Administrarea este o activitate tipică de conducere, implicând realizarea unor acte de planificare, contractare, repartizare, aprovizionare, livrare etc. privind patrimoniul unității.

Administratorul are un contact material indirect cu bunurile (prin intermediul gestionarului sau al altor persoane).

Administrator este contabilul șef al unității, ca și președintele asociației de proprietari [1].

1. Decizia nr. III a Curții Supreme de Justiție, Secțiile unite, din 2.12.2002, publicată în M.Of. partea I nr. 113 din 24.02.2003.

Participația.

Coautoratul este posibil la infracțiunea de delapidare numai atunci când autorii au calitatea cerută de lege pentru subiectul activ în raport cu aceleași bunuri care au constituit obiectul sustragerii. Spre exemplu, făptuitorii sunt doi gestionari ai aceluiași depozit de mărfuri sau sunt un gestionar și un administrator la același magazin. Pentru a exista coautoratul, colaborarea infracțională trebuie să fie atât obiectivă cât și subiectivă.

Atribuțiile de gestionar sau administrator nu se cer în mod obligatoriu și pentru instigatori sau complici. Aceștia pot fi chiar din afara unității căreia îi aparțin bunurile.

Conținutul infracțiunii de delapidare. Latura obiectivă. Fapta se săvârșește în modalități prin care legea le prevede restrictiv. Acestea sunt: însușirea, folosirea, traficarea.

Prin „însușire” înțelegem ceea ce în materia furtului am definit drept „luare a bunului”. Făptuitorul scoate bunul definitiv din posesia unității, al cărei patrimoniu, prin urmare, este diminuat, trecându-l în sfera sa de stăpânire. Nu sunt incidente dispozițiile art. 295 C.p. atunci când se constată o lipsă în gestiune a cărei cauză nu s-a dovedit că a fost însușirea, folosirea sau traficarea valorilor respective de către gestionar sau administrator.

„Folosirea” semnifică luarea temporară a bunului din patrimoniul unității pentru a fi întrebuințat în mod fraudulos. Caracteristic acestei modalități este readucerea bunului în gestiune.

„Traficarea” este o folosire a bunului în urma căreia subiectul activ al delapidării obține un folos material.

Folosul material este însă altul decât acela care constă în chiar valoarea de întrebuințare a bunului. Spre exemplu, gestionarul împrumută un aparat TV din gestiune unei persoane, pentru o perioadă determinată, primind pentru aceasta o sumă de bani.

Însușirea, folosirea sau traficarea pot fi săvârșite în interesul autorului sau al unei alte persoane.

Urmarea infracțiunii constă în atingerea (sau posibilitatea acesteia, ca în cazul tentativei) ce se aduce patrimoniului unității prin aceea că bunul este sustras (definitiv sau temporar) de către gestionar sau administrator și trecut în patrimonul său ori numai valoarea de întrebuințare este însușită.

Caracteristic urmării imediate a delapidării este un efort obiectivat, o pagubă care se produce realmente, dar nu mai este necesară dovedirea acestei urmări având în vedere caracterul de infracțiune de serviciu al delapidării, ceea ce face criticabilă situația creată de Codul penal.

Paguba va coincide cu valoarea bunului în cazul însușirii sau cu valoarea uzurii lui în situația traficării sau folosirii.

Prejudiciul (aspect esențial al laturii civile a cauzei) nu se confundă cu „urmarea” ca element component al laturii obiective a infracțiunii.

Raportul de cauzalitate apare la infracțiunea de delapidare numai dacă suntem în prezența unei însușiri, folosiri sau traficări.

Latura subiectivă. Fapta se săvârșește numai cu intenție (directă sau eventuală). Existența vinovăției presupune cunoașterea exactă de către gestionar sau administrator a apartenenței bunurilor respective la patrimoniul unității.

Scopul faptei este cuprins în înseși noțiunile de „însușire”, „folosire”, „traficare”, ca atare dovedirea elementului material al faptei ilustrează de îndată existența intenției.

Mobilul faptei nu are relevanță din moment ce făptuitorul a înțeles să-și realizeze avantaje materiale pe seama patrimoniului unității, dar el poate sluji la dimensionarea mai bună a pericolului faptei.

Formele infracțiunii. Actele preparatorii, neincriminate, pot uneori constitui infracțiuni de-sine-stătătoare (spre exemplu, falsificarea unor documente contabile în vederea însușirii unor bunuri).

Tentativa este pedepsită (art. 295 alin. 2). Ea poate exista la toate cele trei forme ale elementului material. În ceea ce privește însușirea, tentativa există atunci când a început activitatea de deposedare a unității de bunul respectiv, dar nu s-a ajuns la trecerea efectivă a bunului în posesia făptuitorului, pentru ca acesta să realizeze o însușire.

În situația folosirii sau traficării, există tentativă și atunci când bunul a fost scos din patrimoniul unității în vederea acestor activități ilicite, dar autorul nu a reușit să le înfăptuiască.

Consumarea faptei se produce, raportat la cele trei ipostaze ale elementului material, atunci când a avut loc însușirea (apreciată după teoria apropriațiunii), efectiva folosire ori traficarea. Delapidarea poate avea formă continuată.

Instanța supremă reține forma continuată a delapidării (deci infracțiune unică) și în situația în care autorul, casier la două gestiuni separate, dar în cadrul aceleiași unități, a sustras în mod repetat valori din ambele gestiuni.

Variante și sancțiuni. În art. 295 C.p. pedeapsa pentru delapidare este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, iar tentativa se pedepsește, potrivit alin. (2).

Potrivit art. 309 C.p., delapidarea care a produs consecințe deosebit de grave (o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei) atrage majorarea cu jumătate a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege (adică închisoarea de la 3 la 10 ani și 6 luni).

Purtarea abuzivă (art. 296 C.p.)

Noțiune. Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană, amenințarea ori lovirea sau alte violențe săvârșite de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu este incriminată în art. 296 C.p..

Se observă preluarea modelului sancționator de la infracțiunea de ultraj, cu care s-a dorit a fi, în parte, o infracțiune „în oglindă” (subiectul pasiv secundar devenind aici subiect activ).

Art. 296. – (1) Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

   (2) Amenințarea ori lovirea sau alte violențe săvârșite în condițiile alin. (1) se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

Obiectul juridic special cuprinde relațiile sociale care depind în existența și evoluția lor de atitudinea deferentă, nonviolentă a funcționarului public sau a celui privat în raporturile cu persoanele fizice. Aceste relații sociale se referă, în primul rând, la serviciu, dar, în secundar, ele privesc și importante atribute ale omului (demnitatea, libertatea psihică, integritatea corporală sau sănătatea sa).

Subiectul activ este „cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu”, adică un funcționar public sau privat, dar și orice angajat la o persoană fizică, raporturile de serviciu nefiind un atribut ce ține exclusiv de relațiile de muncă cu persoanele juridice.

Conținutul constitutiv. Elementul material al faptei tipice consta în „întrebuințarea de expresii jignitoare”. Înțelesul acestei noțiuni coincide cu acela al elementului material al infracțiunii de insultă (art. 205 C.p. anterior, azi considerat abrogat). Elementul material al faptei se exercită nemijlocit asupra subiectului pasiv imediat, care era prezent la locul unde se săvârșește fapta.

În cazul variantei agravate de la alin. 2, elementul material coincide cu acela de la infracțiunile de amenințare (art. 206 C.p.), respectiv lovirea sau alte violențe (art. 193 C.p.).

Urmarea faptei are o structură complexă în sensul că, în principal, se creează o stare de pericol pentru buna și normala desfășurare a relațiilor de serviciu, iar în secundar se aducea atingere onoarei și reputației persoanei. În cazul variantei agravate, subiectului pasiv nemijlocit i se lezează și libertatea, sănătatea sau integritatea corporală.

Raportul de cauzalitate rezulta ex re, inclusiv în cazul variantei agravate de la alin. 2 și legătura dintre faptă și urmare nu trebuie dovedită.

Subiectul pasiv care ripostează la o asemenea purtare abuzivă a unui funcționar ce îndeplinește o funcție care implică exercițiul autorității de stat nu săvârșește infracțiunea de ultraj.

Latura subiectivă este caracterizată de vinovăție sub forma intenției, pentru ambele variante de la alin. 1 și 2.

Forme și sancțiuni. Tentativa nu este incriminată. Infracțiunea poate avea un caracter continuat.

Sancțiunea este, pentru varianta simplă de la alin. 1, pedeapsa cu închisoarea de la o lună la 6 luni sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă), iar în cazul agravantei de la alin. 2, fapta se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune (amenințare, lovire), ale cărei limite speciale se majorează cu o treime: închisoarea de la 4 luni la un an și 4 luni sau amenda pentru amenințare, respectiv închisoarea de la 4 luni la 2 ani și 8 luni sau amenda pentru lovire simplă și închisoarea de la 9 luni la 6 ani și 8 luni sau amenda, pentru producerea unor leziuni traumatice.

Atunci când amenințarea cu lovirea precede lovirea, se va reține numai infracțiunea de lovire, cu agravarea limitelor de pedeapsă.

Dacă amenințarea privește alte aspecte decât lovirea și va fi însoțită de lovire, se va reține concurs de infracțiuni între amenințare și lovire, cu agravarea limitelor de pedeapsă.

Atunci când prin violență s-au comis urmări care corespund art. 194 C.p., se reține un concurs de infracțiuni, între art. 296 alin. 2 C.p. și art. 194 C.p..

Abuzul în serviciu (art. 297 C.p.)

Noțiune și caracterizare. Infracțiunea de abuz în serviciu era incriminată în Codul penal anterior în trei modalități: abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C.p. anterior), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 C.p. anterior) și abuz în serviciu contra intereselor publice (art. 248 C.p. anterior). Cele trei modalități au fost reunite în art. 297 C.p..

Art. 297. – (1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.

Obiectul infracțiunii. Obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale de serviciu, pentru protejarea cărora este necesar ca orice funcționar public să-și îndeplinească atribuțiile conform statutului său juridic, evitând astfel să aducă atingere intereselor legale ale unei persoane.

În subsidiar, dar în intercondiționare cu acest obiect juridic principal, sunt protejate relațiile sociale privitoare la interesele legale ale persoanelor fizice sau juridice (de drept public sau privat), interese la care se referă, direct sau indirect, actul de serviciu.

La alin. 2 obiectul juridic special adiacent îl constituie relațiile sociale privitoare la capacitatea juridică a persoanei fizice, iar pe de altă parte, relațiile sociale referitoare la egalitatea în drepturi a persoanelor.

Subiecții infracțiunii. Subiectul activ este funcționarul public, menționat ca atare de textul de lege, dar, în conformitate cu art. 308 C.p., fapta poate fi comisă și de un funcționar privat.

Conținutul infracțiunii. Latura obiectivă. Fapta se comite numai cu prilejul efectuării unui act de serviciu la care autorul este îndreptățit să procedeze. Elementul material la fapta tip de la alin. 1 constă într-o acțiune ori o inacțiune. Autorul nu îndeplinește actul de serviciu atunci când trebuie să facă acest lucru ori, dimpotrivă, îl realizează, dar într-un mod necorespunzător.

În cazul alin. 2, fapta constă în îngrădirea exercitării unui drept al unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situații de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.

Urmarea infracțiunii constă, în principal, în atingerea adusă calității relațiilor de serviciu din unitatea în care își desfășoară activitatea subiectul activ, fiind condiționată, însă, de apariția unei vătămări aduse intereselor unei persoane (o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime). Urmarea la alin. 2 constă, în principal, în starea de pericol ce apare pentru buna evoluție a relațiilor de serviciu, această urmare fiind condiționată însă de un prejudiciu moral sau material care se aduce persoanei vătămate, prin atingerea unor drepturi ale sale.

Raportul de cauzalitate presupune nu numai dovedirea caracterului incorect al exercitării atribuțiilor de serviciu de către autor, dar și relevarea faptului că rezultatul acestei conduite necorespunzătoare a fost, nemijlocit, o vătămare a drepturilor unei persoane.

La alin. 2 raportul de cauzalitate rezultă ex re.

Latura subiectivă. Forma de vinovăție cu care se săvârșește fapta este numai intenția (directă sau indirectă). Latura subiectivă la alin. 2 este complexă, în sensul că pe lângă forma de vinovăție, care este intenția, directă sau indirectă, legea prevede și un anume mobil (cerință esențială), care-l determină pe autor să facă deosebiri de valoare între oameni pe criterii de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate (handicap), boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.

Formele infracțiunii și sancțiunea. Actele de pregătire și tentativa nu se pedepsesc. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Art. 308 arată că dispozițiile art. 297 C.p. se aplică și funcționarilor privați, dar în acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

Potrivit art. 309 C.p., dacă faptele prevăzute în art. 297 C.p. au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate (devenind închisoare de la 3 la 10 ani și 6 luni).

Neglijența în serviciu (art. 298 C.p.)

Noțiune. Este fapta persoanei care, având calitatea de funcționar public (sau de funcționar privat), încalcă din culpă o îndatorire de serviciu prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, cauzând o pagubă patrimoniului ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice ori juridice.

Art. 298. – Încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Obiectul infracțiunii. Neglijența în serviciu are ca obiect juridic special raporturile sociale care depind de exercitarea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu ale funcționarilor în sensul că aceștia să nu producă, prin actele de serviciu specifice funcției pe care o dețin, o pagubă patrimoniului sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legale ale unei persoane.

Ca obiect special adiacent întâlnim relațiile sociale privitoare la patrimoniul și drepturile sau interesele legale ale persoanelor.

Conținutul infracțiunii. Latura obiectivă. Fapta constă într-o acțiune sau o inacțiune efectuată în cadrul exercitării legale a serviciului care, însă, reprezintă fie o neîndeplinire a îndatoririlor de serviciu (inacțiune), fie o îndeplinire defectuoasă a acestora (acțiune).

Urmarea infracțiunii tipice se prezintă sub forma a două situații alternative: o pagubă pricinuită avutului unei persoane fizice sau juridice ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legale ale unei persoane.

Latura subiectivă. Infracțiunea se săvârșește numai din culpă.

Forme și sancțiuni. Consumarea infracțiunii are loc în momentul producerii efective a urmării prevăzute de lege. Neglijența în serviciu este o infracțiune de rezultat și nu de pericol. În cazul culpei cu previziune este posibilă forma continuată, dar și forma continuă.

Sancțiunea pentru forma tipică este alternativă: închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).

Prevederile art. 308 și 309 C.p. se aplică în mod corespunzător.

Folosirea abuzivă a funcției în scop sexual (art. 299 C.p.)

În art. 299 C.p. este incriminată pentru prima dată o formă de abuz în serviciu pentru obținerea de favoruri de natură sexuală de la persoana interesată de actul de serviciu sau de la oricine altcineva, dar uzând de autoritatea ori superioritatea funcționarului public (sau privat) asupra victimei.

Art. 299. – (1) Fapta funcționarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obține favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

(2) Pretinderea sau obținerea de favoruri de natură sexuală de către un funcționar public care se prevalează sau profită de o situație de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcția deținută, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

Obiectul juridic în acest caz este complex, referindu-se atât la relațiile sociale de serviciu, cât și la relațiile sociale de protejare a libertății vieții sexuale a persoanelor.

Subiectul activ este calificat în persoana funcționarului public (sau privat) care condiționează actul de serviciu de primirea unor favoruri de natură sexuală sau doar profită de exercitarea funcției pentru a obține astfel de favoruri de la persoana interesată, direct sau indirect, de acel act de serviciu, iar în varianta asimilată (de la alin. 2) de la orice persoană față de care autorul se prevalează sau profită de o situație de autoritate ori de superioritate în același scop al obținerii unor favoruri de natură sexuală. Evident, subiect activ poate fi exclusiv o persoană fizică.

Subiectul pasiv adiacent, dar direct, nemijlocit, este fie persoana fizică interesată de actul de serviciu, direct sau indirect, fie orice altă persoană fizică față de care autorul se prevalează sau profită de o situație de autoritate ori de superioritate.

Fiind o infracțiune de serviciu, situația premisă constă în existența relațiilor de serviciu în cadrul cărora făptuitorul acționează.

Elementul material din cadrul laturii obiective constă într-o acțiune de pretindere sau primire de favoruri de natură sexuală, în ambele variante (de la alin. 1 și 2).

Pretindere are înțelesul de la luarea de mită, adică cererea exprimată fără dubiu de către subiectul activ în sensul că dorește să primească favoruri de natură sexuală.

Primirea se referă la beneficierea efectivă a făptuitorului de favoruri de natură sexuală care îi sunt oferite chiar fără să le fi pretins.

Condiția-cerință esențială de existență a elementului material al faptei de la alin. 1 constă în săvârșirea faptei în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri pentru o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu.

În condițiile faptei incriminate la alin. 2, este necesar ca pretinderea sau obținerea de favoruri de natură sexuală de către făptuitor să se săvârșească prin prevalarea sau profitarea de o situație de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcția deținută de autor.

Deși are trăsături asemănătoare faptei de hărțuire sexuală, situațiile nu se confundă: victima nu este dependentă de făptuitor, nu se află într-un raport de muncă sau asimilat cu făptuitorul, ca la hărțuirea sexuală, dar făptuitorul are totuși o situație de superioritate ori de autoritate față de victimă care îi permite să săvârșească un abuz în scopul obținerii unor favoruri de natură sexuală. Putem da ca exemplu: profesorul în relația cu studentul (dacă este studentul său fapta se încadrează la alin.1, dacă este un student din facultate, fapta se încadrează la alin. 2). La fel în relația examinator – examinat de orice fel (examen pentru angajare, pentru obținerea unui permis sau certificat, pentru selecții de orice fel).

Favorurile de natură sexuală se referă la orice act destinat să producă făptuitorului o satisfacție sexuală, indiferent că este un raport sexual, un act sexual de orice natură sau chiar un act de perversiune sexuală în sens larg (de ex. fetișism, mixoscopie).

Urmarea imediată este o stare de pericol pentru relațiile sociale de serviciu, iar în subsidiar o stare de pericol pentru libertatea vieții sexuale și demnitatea victimei căreia i se pretind favoruri de natură sexuală, fie pentru a putea beneficia de actul de serviciu, fie pentru că făptuitorul abuzează de funcția sa.

Legătura de cauzalitate este imediată, rezultând din materialitatea faptei (ex re), nefiind necesar a fi dovedită.

Consumarea infracțiuni intervine la momentul pretinderii favorurilor de natură sexuală, indiferent dacă acestea s-au dat ori nu, sau la momentul primirii acestor favoruri.

Fapta este de consumare imediată și nu comportă tentativă.

Participația penală este posibilă sub orice formă.

Pedeapsa pentru faptul consumat de la alin. 1 este închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

În cazul variantei de la alin. 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă) și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

Potrivit art. 308, dispozițiile art. 299 se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de funcționarii privați.

În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

Uzurparea functiei (art 300 C.p)

Fapta era parțial incriminată în Codul penal anterior ca uzurpare de calități oficiale (art. 240), dar în actuala incriminare este necesar să producă și efectele de la abuzul în serviciu: o pagubă, o vătămare a unor drepturi sau interese legitime ori o îngrădire a exercițiului unui drept al unei persoane sau crearea pentru aceasta a unei stări de inferioritate pe temei discriminatoriu.

Art. 300. – Fapta funcționarului public care, în timpul serviciului, îndeplinește un act ce nu intră în atribuțiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297 (cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice ori îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane sau creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA), se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Subiectul activ este circumstanțiat în persoana funcționarului public (sau privat).

Subiectul pasiv direct, nemijlocit, dar secundar este orice persoană fizică sau juridică care suferă efectele actului îndeplinit de funcționar.

Fapta poate avea un obiect material numai în ipoteza în care actul se materializează la rândul său.

Situația premisă constă în existența unor raporturi de serviciu car definite în ceea ce privește atribuțiile funcționarului public.

Elementul material din cadrul laturii obiective constă în îndeplinirea unui act ce nu intră în atribuțiile făptuitorului, care își depășește atribuțiile funcției sale, exercitând acte corespunzătoare altei sau altor funcții publice.

Deși legiuitorul nu menționează expres, este vorba despre acte care exced competența funcționarului public, fiind mai mult decât poate acesta îndeplini în mod normal, iar nu fapte de competența subordonaților săi, pe care le poate, în mod normal, îndeplini.

Urmarea infracțiunii constă, în principal, în atingerea adusă calității relațiilor de serviciu, fiind condiționată, însă, de apariția unei vătămări aduse intereselor unei persoane (o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ori un prejudiciu moral sau material care se aduce persoanei vătămate, prin atingerea unor drepturi ale sale).

Raportul de cauzalitate presupune nu numai dovedirea depășirii atribuțiilor de serviciu de către autor, dar și relevarea faptului că rezultatul acestei conduite necorespunzătoare a fost, nemijlocit, o vătămare a drepturilor sau intereselor unei persoane.

Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la unu la 5 ani sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).

Participarea penală este posibilă.

Tentativa nu se pedepsește.

Potrivit art. 308, dispozițiile art. 300 se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către un funcționar privat, în acest caz limitele speciale ale pedepsei reducându-se cu o treime.

Potrivit art. 309, dacă faptele prevăzute în art. 300 au produs consecințe deosebit de grave (o pagubă mai mare de 2 milioane lei), limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

Conflictul de interese (art. 301 C.p.)

Noțiune. Reprezintă fapta unui funcționar public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

Art. 301. – (1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.

Fapta este periculoasă pentru interesele publice întrucât denaturează caracterul onest al actelor sau deciziilor implicând o instituție publică sau o persoană juridică de interes public, funcționarului public revenindu-i sarcina de a urmări ca actul îndeplinit sau decizia luată să fie exclusiv în interesul unității, fără a se realiza vreun folos material de către apropiați ai funcționarului respectiv, rude până la gradul II inclusiv sau parteneri de afaceri.

Fapta nu prezintă un obiect material.

Subiectul activ nemijlocit este un funcționar public (sau privat).

Participația este posibilă sub orice formă. Coautoratul este posibil în ipoteza în care doi sau mai mulți funcționari publici emit actul în comun sau participă la luarea unei decizii prin care realizează, direct sau indirect, un folos material de către fiecare sau în legătură cu fiecare dintre ei, potrivit textului incriminator.

Subiect pasiv este unitatea la care își desfășoară activitatea funcționarul public.

Latura obiectivă. Elementul material constă într-o acțiune a funcționarului public de îndeplinire a unui act sau de luare a unei decizii.

Cerința esențială atașată elementului material este ca fapta să aibă ca urmare realizarea, direct sau indirect, a unui folos material pentru funcționarul public, pentru o rudă a sa până la gradul II inclusiv sau pentru altă persoană cu care funcționarul se află sau s-a aflat în relații comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

Potrivit alin. 2 al art. 301 C.p., incriminarea nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative, ceea ce semnifică faptul că aceste acte sau decizii nu pot constitui element material al infracțiunii de conflict de interese.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru onestitatea și corectitudinea relațiilor de serviciu și nu este necesară producerea unui prejudiciu pentru unitate. Dacă acest prejudiciu există, va exista un concurs de infracțiuni între conflictul de interese și abuzul în serviciu contra intereselor publice.

Legătura de cauzalitate rezultă din chiar materialitatea faptei.

Latura subiectivă este caracterizată de vinovăția sub forma intenției directe sau indirecte, ceea ce însemna cunoașterea de către funcționarul vinovat a faptului că actul sau decizia sa este de natură să-i aducă un folos material injust sau să-l aducă unei persoane apropiate făptuitorului dintre cele menționate în textul de lege, adică funcționarul public știe că se află în conflict de interese.

Nu este necesar ca făptuitorul să fi avut drept scop obținerea folosului material de către sine sau de către altul cu care se află în anumite relații, fiind suficient faptul că acest folos este obținut ca rezultat al acțiunii făptuitorului.

Fapta se consumă la momentul realizării avantajului material de către funcționar sau persoana apropiată lui, potrivit textului incriminator.

Tentativa, deși posibilă, nu se pedepsește.

Pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Competența de judecată în primă instanță aparținea judecătoriei.

Potrivit art. 308, dispozițiile art. 301, privitoare la funcționarii publici, se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu funcționarii privați, în acest caz limitele speciale ale pedepsei reducându-se cu o treime.

Violarea secretului corespondenței (art. 302 C.p.)

Art. 302. – (1) Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reținerea, fără drept, a unei corespondențe adresate altuia, precum și divulgarea fără drept a conținutului unei asemenea corespondențe, chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă din greșeală, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicații se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost săvârșite de un funcționar public care are obligația legală de a respecta secretul profesional și confidențialitatea informațiilor la care are acces, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi.

(4) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, către o altă persoană sau către public, fără drept, a conținutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoștință de aceasta din greșeală sau din întâmplare, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(5) Nu constituie infracțiune fapta săvârșită:

a) dacă făptuitorul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau contribuie la dovedirea săvârșirii unei infracțiuni;

b) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificație pentru viața comunității și a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.

(6) Deținerea sau confecționarea, fără drept, de mijloace specifice de interceptare ori de înregistrare a comunicațiilor se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(7) Pentru faptele prevăzute la alin. (1), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Este fapta persoanei care deschide, sustrage, distrugere sau reține, fără drept, o corespondență adresată altuia ori divulgă fără drept conținutul unei asemenea corespondențe, chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă din greșeală.

În cazul variantei de la alin. 2, fapta constă în interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicații, pentru ca în alin. 4 să fie incriminată fapta de divulgare, difuzare, prezentare sau transmitere către o altă persoană sau către public, fără drept, a conținutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoștință de aceasta din greșeală sau din întâmplare.

Valoarea socială ocrotită este libertatea persoanei de a purta corespondență și de a comunica la distanță cu garantarea secretului corespondenței și convorbirilor sale. Relațiile sociale formate în jurul acestei valori constituie obiectul juridic special al infracțiunii.

Infracțiunea poate avea ca obiect material corespondența adresată altuia sau aparținând altuia.

Subiect activ nemijlocit (autor) poate fi orice persoană.

În cazul variantei agravate prevăzute la art. 302 alin. 3 C.p. subiectul activ este funcționar public care are obligația legală de a respecta secretul profesional și confidențialitatea informațiilor la care are acces.

Subiecți pasivi sunt persoanele între care s-a purtat corespondența sau convorbirea telefonică ori comunicarea la distanță, cu sau fără fir. Infracțiunea există chiar dacă una dintre aceste persoane este necunoscută (de ex. o scrisoare anonimă sau o comunicare telefonică de la un necunoscut).

Săvârșirea infracțiunii de violare a secretului corespondenței, atât în varianta tip, cât și în varianta asimilată și în cea agravată a lor, se grefează pe o situație premisă constând în preexistența unei corespondențe sau a unei convorbiri ori comunicări la distanță

La varianta tipică situația premisă presupune o corespondență închisă adresată altuia: scrisoare, telegramă, felicitare etc.

Elementul material al infracțiunii în varianta tipică poate consta în una dintre acțiunile de deschidere, sustragere, distrugere sau reținere, precum și de divulgare a conținutului unei asemenea corespondențe. Condiția-cerință esențială este ca fapta să fi fost săvârșită fără drept.

Nu există violarea secretului corespondenței în cazul persoanelor care au dreptul de a deschide corespondența sau de a controla convorbirile altora (de ex. părinții față de copiii lor minori, tutorele față de pupil, educatorii față de copiii încredințați lor etc.).

În cazul variantei asimilate de la alin. 2, elementul material constă interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicații la distanță.

În cazul alin. 4, elementul material constă în acțiunile de divulgare, difuzare, prezentare sau transmitere, către o altă persoană sau către public, fără drept, a conținutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoștință de aceasta din greșeală sau din întâmplare.

Urmarea imediată constă în lezarea secretului corespondenței, a libertății persoanei de a comunica nestingherit, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re.

Elementul subiectiv al infracțiunii, în toate variantele, îl constituie vinovăția sub forma intenției directe sau indirecte. Săvârșirea faptei din culpă nu este incriminată.

Tentativa la această infracțiune nu este incriminată.

Fapta poate înfățișa modalitățile corespunzătoare celor două variante în care este incriminată la ain. 1 și 2, prevăzându-se însă la alin. 3 o variantă agravată a lor, atunci când fapta este comisă de un funcționar care are obligația legală de a respecta secretul profesional și confidențialitatea informațiilor la care are acces.

În cazul variantei tip de la alin. 1 pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).

Pentru fapta în varianta de la alin. 2 pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).

În cazul agravatei de la alin. 3 pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

La alin. 4 pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).

În cazul faptei de la alin. 1, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (alin. 7).

Deși violarea secretului corespondenței este incriminată în art. 302 ca infracțiune de serviciu, potrivit art. 244 din Legea nr. 187/20012 „Dispozițiile art. 302 din Codul penal se aplică indiferent dacă faptele au fost săvârșite în cadrul unor relații de serviciu sau în afara acestora.”

Art. 302 Cod penal mai prevede în alin. 5 că nu constituie infracțiune fapta săvârșită:

a) dacă făptuitorul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau contribuie la dovedirea săvârșirii unei infracțiuni;

b) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificație pentru viața comunității și a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.

În mod surprinzător apare incriminată la alin. 5 deținerea sau confecționarea, fără drept, de mijloace specific de interceptare ori de înregistrare a comunicațiilor, faptă care se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (de de la 120 la 240 de zile-amendă).

Divulgarea informațiilor secrete de stat – art. 303 C.p.

Este fapta persoanei care, având cunoștință despre informații secrete de stat, divulgă astfel de informații sau deține, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, documente ce conțin informații secrete de stat și prin aceasta poate afecta activitatea unei persoane de drept public.

Art. 303. – (1) Divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de stat, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 176, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Deținerea, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce conține informații secrete de stat, dacă poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Persoana care deține un document ce conține informații secrete de stat, care poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, nu se pedepsește dacă predă de îndată documentul la organul sau instituția emitentă.

Fapta reprezintă o încălcare a obligației de apărare a secretului de stat, prevăzută în art. 16 al Legii nr. 182/2002 cu privire la protecția informațiilor clasificate. Pericolul ei social decurge din posibilitatea ce se creează, prin divulgarea informațiilor secrete de stat și afectarea în avest mod a activității unei autorități publice, instituții publice sau altei persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.

Divulgarea informațiilor secrete de stat a fost incriminată în art. 303 C.p. într-o variantă tip, în alin. 1, și o variantă atenuată în alin. 2.

Subiectul activ este necalificat, dar are, de regulă, calitatea de funcționar public (în sensul art. 175 C.p.).

Fapta, în toate variantele, se grefează pe o situație premisă, constând în preexistența unor informații secrete de stat a căror divulgare ar putea pune în pericol o persoană dintre cele enumerate la art. 176 C.p..

Elementul material al infracțiunii poate consta în acțiunea de divulgare (de comunicare sau de dare în vileag față de o persoană neîndreptățită să le cunoască) a unor informații secrete de stat de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu sau în acțiunea de deținere a unui document ce conține informații secrete de stat. În oricare dintre modalitățile sale, pentru ca fapta să constituie elementul material al infracțiunii, ea trebuie să afecteze interesele unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 176 C.p., iar în cazul deținerii să poată afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176 C.p..

Sub aspect subiectiv, fapta trebuie să fie săvârșită cu intenție. Săvârșirea din culpă a vreuneia dintre acțiunile ce constituie elementul material al infracțiunii nu poate constitui divulgarea informațiilor secrete de stat, însă va constitui infracțiunea de neglijență în păstrarea informațiilor (art. 305 C.p.).

Infracțiunea este susceptibilă de tentativă numai când se săvârșește prin acțiunea de divulgare a informațiilor secrete, dar nu este incriminată.

Fapta se regăsește incriminată distinct în art. 407 din Codul penal atunci când se pune în pericol siguranța națională.

În varianta simplă, infracțiunea constă în săvârșirea, de către orice persoană, a vreuneia dintre acțiunile de divulgare ce pot constitui elementul material, sancțiunea aplicabilă fiind închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

În varianta atenuată prevăzută în alin. 2 al art. 303 C.p., infracțiunea constă în deținerea de către un funcționar (public sau privat), în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce conține informații secrete de stat, sancțiunea aplicabilă fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).

Competența de judecată în primă instanță aparține tribunalului, conform art. 36 alin. 1 lit. a) C.p.p.

Potrivit alin. 3, nu se pedepsește persoana care deține un document ce conține informații secrete de stat, care poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176 C.p, dacă predă de îndată documentul la organul sau instituția emitentă.

Divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice – art. 304 C.p.

Noțiune. Este fapta de divulgare fără drept, a unor informații de serviciu sau care nu sunt destinate publicității săvârșită de o persoană le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, afectând astfel interesele sau activitatea unei persoane.

Art. 304. – (1) Divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, de către cel care ia cunoștință de acestea, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

(3) Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1) și alin. (2), s-a săvârșit o infracțiune împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în Programul de protecție a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacă s-a comis cu intenție o infracțiune contra vieții, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.

Obiectul juridic special se referă la relațiile sociale privid protejarea informațiilor secret de serviciu sau confidențiale.

Subiectul activ este funcționar public sau funcționar, cel pasiv secundar fiind persoana fizică sau juridică ale cărei interese sunt afectate ori a cărei activitate este perturbată.

Ca situație premisă reținem existența unor informații secrete de serviciu sau confidențiale, astfel cum s-a dispus de către titularul acelor informații.

Latura obiectiva, Elementul material constă în acțiunea de divulgare a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, existând două cerințe-condiție esențială:

– fapta să fie săvârșită fără drept;

– fapta să aibă ca urmare afectarea intereselor sau activității unei persoane.

Potrivit art. 36 alin. (1) lit. (a) C.p.p., competența de judecată în primă instanță aparține tribunalului.

Faptele de la alin. (1) și (2) erau incriminate, în parte, de art. 298 C.p. anterior (Divulgarea secretului economic).

Neglijența în păstrarea informațiilor (art. 305 C.p.)

Noțiune. Reprezintă fapta unui funcționar care, din neglijență, determină distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conține informații secrete de stat sau care a dat prilejul altei persoane să afle un asemenea secret.

Fapta este periculoasă pentru interesele de stat exprimate în documentele ce conțin informații secrete de stat.

Art. 305. – (1) Neglijența care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conține informații secrete de stat, precum și neglijența care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informații se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează faptele prevăzute în art. 303 alin. (1) și art. 304, dacă au fost săvârșite din culpă.

Subiectul activ nemijlocit este un funcționar public sau privat, indiferent de unitatea la care lucrează.

Latura obiectivă. Elementul material consta într-o acțiune sau o inacțiune a funcționarului care a avut ca urmare distrugerea, pierderea, alterarea sau sustragerea unui document ce constituie informație secret de stat sau a dat prilejul altei persoane să afle un asemenea secret.

Latura subiectivă: fapta se comite din culpă.

Pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).

Potrivit alin. (2), cu aceeași pedeapsă se sancționează faptele prevăzute în art. 303 alin. (1) – divulgarea informațiilor secrete de stat – și art. 304 – divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice – , dacă au fost săvârșite din culpă.

Codul penal 2009 incriminează în art. 305 neglijența în păstrarea informațiilor, care constă în neglijența care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conține informații secrete de stat, precum și neglijența care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informații.

Pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda.

Obținerea ilegală de fonduri (art. 306 C.p.)

Art. 306. – (1) Folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanțiilor necesare acordării finanțărilor obținute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Tentativa se pedepsește.

Potrivit art. 309, dacă faptele prevăzute în art. 306 au produs consecințe deosebit de grave (o pagubă mai mare de 2 milioane lei), limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

Potrivit art. 36 alin. (1) lit. (a) C.p.p., competența de judecată în primă instanță aparține tribunalului.

Deturnarea de fonduri (art. 307 C.p.)

Art. 307. – (1) Schimbarea destinației fondurilor bănești ori a resurselor materiale alocate unei autorități publice sau instituții publice, fără respectarea prevederilor legale, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor provenite din finanțările obținute sau garantate din fonduri publice.

(3) Tentativa se pedepsește.

Fapta de la alin. (1) era incriminată, în parte, și în art. 3021 C.p. anterior.

Potrivit art. 309, dacă faptele prevăzute în art. 307 au produs consecințe deosebit de grave (o pagubă mai mare de 2 milioane lei), limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

Potrivit art. 36 alin. (1) lit. (a) C.p.p., competența de judecată în primă instanță aparține tribunalului.