Infracțiuni contra patrimoniului. [630285]
1
CUPRINS
Introducere ………………………………………………………………………………….. 3
Argument …………………………………………………………………………………….. 3
Capitolul I. Aspecte generale privind infracțiunile de serviciu. Prezentare succintă a
infracțiunii de delapidare …………………………………………………………………… 4
Secțiunea I. Aspecte comune ale infracțiunilor de serviciu ………………………………… 4
1.Obi ectul infracțiunilor de serviciu ……………………………………………………… 4
2.Subiecții infracțiunilor …………………………………………………………………. 5
3.Latura obiectivă ………………………………………………………………………… 5
4.Latura subiectivă …………………………………………………………………… ….. 6
5.Forme. Modalități. Sancțiuni …………………………………………………………… 7
Secțiunea a II -a. Concept și caracterizare a infracțiunii de delapidare ……………………… 7
Capitolul II. Evoluția istorică a incriminării infracțiunii de delapidare ……………….. 10
1.Codul Penal de la 1865 ……………………………………………………………….. 10
2.Codul Penal de la 1936 ……………………………………………………………….. 11
3.Codul Penal de la 1969 ……………………………………………………………….. 14
4.Codul Penal din 2014 ……………………………………………………… …………. 17
Capitolul III. Conținutul constitutiv al infracțiunii de delapidare ……………………… 19
1.Noțiune ………………………………………………………………………………… 19
2.Obiectul infracțiunii …………………………………………………………………… 20
3.Subiecții infracțiunii …………………………………………………………………… 22
4.Latura obiectivă ………………………………………………………………………. 25
5.Latura subiectivă ……………………………………………………………………… 27
6.Participația penală …………………………………………………………………….. 27
7.Forme. Modalități. Sancțiuni …………………………………………………………. 28
2
Capitolul IV. Corelația delapidării cu alte infracțiuni ……………………… ………….. 32
1.Delapidarea și abuzul în serviciu …………………………………………………….. 32
2.Delapidarea și gestiunea frauduloasă …………………………………………… …… 33
3.Delapidarea și abuzul de încredere ……………………………………………………. 36
Concluzii …………………………………………………………………………………. 39
Abrevieri ………………………………………………………………………………… . 41
Bibliografie ………………………………………………………………………………. 42
3
Introducere
Argument
Existența oricărei societăți, bunul mers al unui stat de drept, sunt condiționate
de respectarea valorilor sociale, valori cuprinse și apărate prin intermediul normelor de
drept penal.
Relațiile care se nasc între membrii unei societăți constituie practic obiectul
dreptului penal; de aici rezidă necesitatea apărării valorilor esențiale ale societății
împotriva comportamentelor indivizilor care nu se pot adapta sau conforma normelor
sociale. Încă de la apariția statu lui și dreptului, relațiile cu privire la apărarea socială,
atât cele de conformare, cât și cele de conflict au format și continuă să facă obiectul de
reglementare al dreptului penal, care reglementează prin normele sale, faptele ce
constituie infracțiuni și pedepsele corespunzătoare acestora, precum și sancțiunile de
natură penală, aplicabile acelora care le comit.
Instituția dreptului penal are în vedere așadar, ocrotirea intereselor sociale, prin
reglementarea expresă a normelor cuprinse în Codul penal.
Una dintre infracțiunile care mi -a atras atenția în mod special, este delapidarea.
Aceasta este reglementată în titlul V al părții speciale a Codului penal denumit
”Infracțiuni de corupție și de serviciu”, captitolul II intitulat ”Infracțiuni de serviciu ”,
articolul 295. Am optat pentru această temă din dorința de documentare suplimentară
în sfera infracțiunilor de serviciu, întrucât consider că prezintă o importanță deosebită
respectarea normelor privitoare la bunul mers în instituțiile publice. Antijuri dicitatea
acestor fapte este dată de încălcarea legalității în activitatea de serviciu, săvârșită chiar
de persoana care este împuternicită în virtutea calității sale speciale să o apere, în cazul
delapidării, subiectul calificat fiind funcționarul public .
Întâlnim tot mai frecvent în realitatea cotidiană, infracțiunile de serviciu,
îndeosebi delapidarea, motiv pentru care în lucrarea pe care am elaborat -o am urmărit
evidențierea trăsăturilor specifice ale acestei infracțiuni, modalitățile de comitere
precum și ceea ce o distinge de alte infracțiuni de serviciu.
Lucrarea este structurată în patru capitole, primul capitol servește unor
considerații generale privind infracțiunile de serviciu , în cel de -al doilea capitol este
prezentată evoluția istorică a incriminării infracțiunii de delapidare, capitolul al III -lea
relevă conținutul constitutiv al infracțiunii, iar capitolul IV este destinat corelației
delapidării cu alte infracțiuni.
4
Capitolul I. Aspecte generale privind infracțiunile de serviciu.
Prezentare succintă a infracțiunii de delapidare
Secțiunea I. Aspecte comune ale infracțiunilor de serviciu
1.Obiectul infracțiunilo r de serviciu
După cum este cunoscut, în titlul V, capitolul II din partea specială a Codului
Penal sunt prevăzute infrac țiunile de serviciu: delapidarea, purtarea abuzivă, neglijența
în serviciu, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, uzurparea funcției, conflictul de
interese, violarea secretului corespondenței, divulgarea informațiilor secrete de stat,
divulgarea in formațiilor secrete de serviciu sau nepublice, neglijența în păstrarea
informațiilor, obținerea ilegală de fonduri, deturnarea de fonduri, infracțiuni de
corupție și de serviciu comise de alte persoane și faptele care au produs consecințe
deosebit de grave .
Obiectul juridic generic al infracțiunilor enunțate mai sus, îl constituie relațiile
sociale care au ca scop buna desfășurare a activităților din instituțiile publice sau de
interes public.
Obiectul juridic special îl reprezintă relațiile sociale p ericlitate prin activitatea
făptuitorului, astfel e diferit în cazul fiecărei infracțiuni în parte. De pildă, în cazul
infracțiunii de neglijență în serviciu, obiectul juridic special constă în relațiile sociale
referitoare la asigurarea desfășurării în co ndiții optime a activității persoanelor juridice
publice sau private sau la protecția intereselor legitime ale persoanelor împotriva
abuzurilor săvârșite chiar din culpă de funcționari1.
Obiectul material este dat de lucrurile asupra cărora își produc efe ctul
consecințele faptei ilicite. În cazul infracțiunilor analizate, acestea constau în bunurile
afectate patrimoniului unității publice sau private.
Înscrierea pe primul loc a delapidării în șirul faptelor care aduc atingere
funcționării corecte a activitătii de serviciu, s -a explicat prin periculozitatea sa socială
deosebită, determinată nu numai de daunele provocate proprietății publice, ci si de
1 M. Udroiu, Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2014,
p. 382.
5
faptul că este savărșită de persoane cărora li s -au dat în primire și păstrare anumite
bunuri care aparțin patrimoniului public.
2.Subiecții infracțiunilor
Pentru a fi subiect activ al infracțiunilor de serviciu, legea condiționează
persoana făptuitorului de o anumită calificare, și anume, aceea de funcționar public.
Această calitate trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei, dobândirea ei ulterioară
neavând nicio relevanță, după cum nici pierderea acestei calități nu modifică datele
situației, menținân du-se existența infracțiunii de serviciu.
Astfel pentru stabilirea calității de funcționar public nu prezintă importanță
titlul însărcinării sau modul cum a fost învestită persoana, ci fapta se analizează în
raport de situația faptică de la momentul respe ctiv.
Este important de clarificat înțelesul noțiunii de ”funcționar public”, întrucât el
este personajul principal în discuțiile purtate asupra infracțiunilor de serviciu. Așadar,
potrivit articolului 175 Noul Cod Penal, funcționar public, în sensul legi i penale, este
persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:
a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării
prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;
b) exerc ită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al
altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar
de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. De asemenea,
este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un
serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau car e
este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea
respectivului serviciu public.
Infracțiunile de serviciu pot fi comise și sub formele participației penale, cu
condiția ca toți participanții la săvârșirea infracțiunii să aibă calitatea cerută de lege.
3.Latura obiectivă
În cadrul infracțiunilor de serviciu, elementul material al laturii obiective se
poate realiza fie printr -o acțiune, fie printr -o inacțiune. Prin comiterea infracțiunii în
oricare dintre aceste două forme , pentru a se realiza latura obiectivă a infracțiunilor de
serviciu, trebuie să se aducă atingere activității unei instituții publice.
6
Urmarea imediată este compromiterea bunului m ers al activității de serviciu, o
tulburare însemnată a acestuia.
Este p osibil ca o singură încălcare a atribuțiilor de serviciu, să provoace mai
multe urmări prevăzute în norma de incriminare. Aceste lucru este important de
evidențiat pentru a nu se produce confuzia identificării concursului de infracțiuni. De
exemplu, în caz ul infracțiunii de neglijență în serviciu, încălcarea din culpă a
îndatoririlor de serviciu de către funcționarul public a creat un dezechilibru însemnat
activității desfășurate în respectiva unitate publică, a produs un prejudiciu material
patrimoniului d e afectațiune și a vătămat interesele legale ale unei persoane fizice sau
juridice. Toate aceste urmări, produse cumulativ, măresc gradul de pericol social al
faptei, precum și pedeapsa suportată de făptuitor.
Concluzionând, pentru a constitui latura obie ctivă a uneia dintre infracțiunile
de serviciu puse în discuție, trebuie să existe o legătură de cauzalitate între fapta
funcționarului public (prevăzută în norma de incriminare) și rezultat.
4.Latura subiectivă
De regulă, infracțiunile de serviciu se com it cu intenție. Fac excepție însă
infracțiunea de neglijență în serviciu și cea de neglijență în păstrarea informațiilor,
care se produc din culpă.
Rezultatul acestor infracțiuni se analizează în raport de condițiile care duc la
îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, aptitudinile psihice, intelectuale ale funcționarului
public, precum și de nivelul său de pregătire profesională.
Existența infracțiunii în sine, sub aspectul laturii subiective, este condiționată
de un anumit scop. Spre exemplu, în cazul fo losirii abuzive a funcției în scop sexual,
articolul 299 alineatul 1 Noul Cod penal, prevede că fapta funcționarului public, care
în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act
privitor la îndatoririle sale de serv iciu sau în scopul de a face un act contrar acestor
îndatoriri, pretinde ori obține favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată
direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepsește cu închisoarea de la
6 luni la 3 ani și interzic erea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a
exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.
Scopul infracțiunilor de serviciu este asemănător, iar forma de vinovăție în care
se comit în mare parte este intenți a directă sau indirectă.
7
5.Forme. Modalități. Sancțiuni.
Deși în marea lor majoritate, infracțiunile de serviciu sunt intenționate, Noul
Cod penal prevede în mod expres în cazul anumitor infracțiuni și pedepsirea tentativei.
Aceste infracțiuni sunt: delap idarea, obținerea ilegală de fonduri și deturnarea de
fonduri.
Modalitățile normative în care se săvârșesc aceste infracțiuni se regăsesc în
normele de incriminare. Există o multitudinie de modalități în care acestea se pot
realiza, în funcție de împrejur ările concrete în care se comit.
În privința sancțiunilor, maximul de pedeapsă ce poate fi atins în cadrul
infracțiunilor de serviciu este de 7 ani de închisoare. Legea prevede în mare parte
pentru această categorie de infracțiuni pedeapsa închisorii alternativ cu amenda, dar și
pedeapsa complementară ce constă în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o
funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a fost
săvârșită fapta.
Secțiunea a II -a. Concept și caracterizare a infracțiunii de delapidare
Dintre infracțiunile de serviciu, delapidarea prezintă cel mai ridicat pericol
social, atât datorită pagubelor pricinuite, cât și prin faptul că persoana care o comite
nesocotește obligațiile de fidel itate și probitate care incumbă oricărui gestionar sau
administrator al bunurilor încredițate2.
Potrivit legii, infracțiunea de delapidare constă în însușirea, folosirea sau
traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori
sau alte bunuri pe care le gestionează sau administrează3.
Caracterul deosebit de periculos al infracțiunii de delapidare decurge din faptul
că această infracțiune produce urmări dăunătoare pentru patrimoniul unităților
economice și pentru r elațiile sociale privind acest patrimoniu, precum și din
împrejurarea că infracțiunea este săvârșită de o persoană căreia i s -au dat în primire si
păstrare anumite bunuri ce aparțin unor persoane juridice și care aduce astfel atingere
si relațiilor social e privind activitatea acestor servicii4.
2 I.Oancea (coord.), Explica ții teoretice ale Codului penal r omân , vol. III, Partea Specială ,
Ed. Academiei, București, l971, p.595.
3 Noul Cod penal, art. 295, alin. 1.
4 I. Oancea , op. cit., p. 595.
8
O altă definiție legală o regăsim în Legea 188/1999 privind statutul
funcționarilor publici (actualizată cu dispozițiile Legii 187/2012 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), potrivit căreia funcționarul public
este persoana numită, în condițiile legii, într -o funcție publică. Persoana care a fost
eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își
păstrează calitatea de funcționar public.
Pentr u a ne afla în prezența infracțiunii de delapidare însă, în afara acțiunii de
sustragere, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: bunurile ce formează obiectul
activității ilicite să aparțină unei persoane juridice și făptuitorul – funcționar – să aib ă
calitatea de gestionar sau administrator al bunurilor.
Gestionarul este angajatul unității care are ca atribuții principale de serviciu,
primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosirea sau
deținerea (chiar temporară) a u nei unități, indiferent de locul unde se află bunurile sau
de modul de dobândire a acestora; este considerat gestionar si persoana care
gestionează în fapt anumite bunuri5.
Se impune necesitatea explicării calității de gestionar coroborată cu noțiunile
de ”gestionar de drept”, ”gestionar de fapt” și cea de ”administrator”.
Gestionarul de drept este persoana care are ca principale atribuții de serviciu,
primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri. Gestionarul are posesia bunurilor, contactul
material nemij locit cu acestea, însă nu poate să facă acte de dispoziție juridică. Cel ce
efectueaza operațiile de manipulare sau are bunurile in pază, fară a avea ca principale
atribuții de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea lor, nu are calitatea de gestionar ș i
în consecință, dacă sustrage din acele bunuri, nu săvârșește infracțiunea de delapidare,
ci infracțiunea de furt6.
Gestionarul de fapt este persoana, care îndeplinește în fapt activitățile specifice
gestionarului de drept, acesta poate fi subiect activ al infracțiunii de delapidare. Se pot
ivi însă și situații de fapt în care alți angajați sau chiar persoane particulare (de
exemplu, soțul, ruda, prieten al gestionarului) efectuează acte specifice activității de
gestionare, deși nu ocupă o funcție care să îndreptățească această activitate7.
5 T. Toader , Drept penal – partea specială -, Ed. ALL BECK, București, 2000, p. 216.
6 Idem , p. 217.
7 Idem , p. 218.
9
Administratorul este funcționarul care deși nu are contact direct cu bunurile
care formează obiectul material al infracțiunii, are dreptul de dispoziție, cu privire la
situatia juridică a acestora. Astfel, s -a considerat că săvârșește infracțiunea de
delapidare, în calitate de administrator, contabilul sef care, prin intermediul unor acte
de dispoziție necorespunzătoare scoate bunuri dintr -o gestiune pentru a le transfera în
alta, dar care în realitate și le îns ușește8.
8 T. Toader, op. cit. , p. 219.
10
Capitolul II. Evoluția istorică a incriminării infracțiunii de delapidare
1.Codul Penal de la 1865
Deși majoritatea doctrin ei nu face această trimitere, în ceea ce pri vește
reglementările Codului pe nal-Cuza, corespondentul delapidării din primul cod p enal al
României este art. 140 – sustracțiuni comise de depozitarii publici9-, cuprins în Titlul III
– Crime și delicte contra intereselor publice, Capitolul II – Crime și delicte comise de
funcționarii publici în exercițiul funcțiunii lor. Se observă, în primul rând, că
principalul scop al legiuitorului a fost de a sancționa atingerea patrimonială adusă
relațiilor de serviciu dintre stat și funcționarii publici, el lăsând nereglementată
delapidarea comisă de funcționarul privat; astfel, o su stragere comisă în cadrul relațiilor
de serviciu de către cel „în mâna căruia s -ar fi aflat” respectivele bunuri, ar fi constituit
în concepția legiuitorului de la 1865 un furt.
O altă diferență semnificativă este aceea că autorul faptei nu trebuia să ai bă
neapărat calitatea de administrator sau gestionar al bunurilor, întrucât, pe lângă
depozitarii publici, puteau comite infracțiunea de sustracțiune și funcționarii însărcinați
cu perceperea taxelor sau contabilii publici, întrucât textul face referire ch iar la cel mai
simplu contact al funcționarilor publici cu bunurile, în exercițiul funcției lor. Textul art.
140 nu este corespondent doar al infracțiunii de delapidare din actuala reglementare; se
prevedea în același text și sancționarea sustragerii sau a distrugerii de înscrisuri și a
deturnării de fonduri – infracțiune care, în actuala reglementare, poate fi comisă doar de
un subiect activ special – funcționarul, ceea ce, cu atât mai mult sugerează interesul
legiuitorului față de stricta incriminare a ac estor fapte comise de către funcționarii
publici, după cum o spune și titlul capitolului.
Importanța protecției acestor relații era plusată de autorii perioadei: „Ce fel de
funcționar e acela, care plătit de cetățeni să ocrotească bunul demers al societă ții, lasă
pe rău -făcători să vateme pe oamenii de treabă, când el ar putea să contribuie la
9 „Orice perceptor, orice funcționar însărcinat cu percepțiune, orice depozitar sau contabil
public, care va fi deturnat sau sustras bani publici sau privați, sau efecte ținând loc de bani, sau
acte, titluri și alte lucruri mișcătoare, cari se vor afla în mâinile lui, în puterea însărcinărei sale,
se va pedepsi cu maximul închisorei și cu interdicțiunea pe timp mărginit, dacă lucrurile
deturnate sau sustrase vor fi de o valore de la 1200 lei în sus ”.
11
pedepsirea și înfrânarea abaterilor? […] El merită, după cum zicea Caton, să fie ucis cu
petre.”10
Se poate observa, ca as emănare cu reglementarea pe care o regă seam și în
Codul penal din 1969 , sancționarea treptată a acestui tip de „sustracțiune”, în funcție de
consecințele pe care sustragerea le -a produ s. Astfel, dacă reglementarea delapidării
prevede a o formă de bază, art. 308 (Cod Penal 1969) prevede a o formă atenuată în
funcție de calitatea subiecților activ și pasiv, iar art. 309 prevede a o formă agravată –
pentru consecințele deos ebit de grave. Articolul 140 al primului Cod Penal, prevedea o
pedeapsă indulgentă pentru sustragerile de sub 1200 de lei – de la 1 până la 2 ani,
aceasta fiind varianta atenuată, ceea ce face surprinzătoare pedeapsa cu maximul
închisorii pentru sustragerile în valoare de peste 1200 de lei. Se prevedea, de asemenea,
ca pedeapsă complementară interzicerea dreptului de a mai ocupa o fu ncție publică,
alături de pedeapsa cu maximul închisorii, pentru ambele alineate, ped eapsă regăsită și
în textul articolului 295 (Cod pen al actual) . Această opțiune e justificată de lipsa de
loialitate pe care funcționarul o arată atât statului, cât și con tribuabililor, slăbind astfel
încrederea cetățenilor în instituțiile publice.
2.Codul Penal de la 1936
În ceea ce prive ște cel de -al doilea C od penal al României, se au în vedere două
perioade: de la intrarea în vigoare a codului până în anul 1948 și din 1948 până la
înlocuirea acestui cod cu cel din 1969. Astfel, până în anul 1948, în materie de
delapidare, prevederile ar t. 23611 Codul Carol al II-lea se caracterizau prin pedepse
10 I.Tanoviceanu , Tratat de drept și procedură penală , vol. II, Ed. Tiparul Curierului Judiciar,
București, 1924 -1927, p. 46.
11 Art. 236: Funcționarul public care -și însușește, trafică sau întrebuințează pentru el sau
pentru alții, bani, efecte sau alte lucruri mobile din avutul public, încredințate lui în
administrare sau păstrare, în virtu tea însărcinării sale legale, comite crima de delapidare. Se
consideră delapidator și funcționarul public care, fără a fi gestionar de drept, dar în mod
voluntar sau din ordin, primind însărcinarea de a încasa, transporta sau manipula bani, efecte
sau alte lucruri mobile din avutul public, săvârșește vreuna din faptele enumerate la alineatul
precedent.
Delictul de delapidare se pedepsește după cum urmează:
1. De la 3 la 5 ani închisoare corecțională, amendă dela 5000 la 10000 și interdicție
corecțională d ela 1 la 3 ani, dacă suma sau valorile delapidate nu întrec 50000 lei;
2.De la 3 la 7 ani închisoare corecțională, amendă dela 5000 la 15000 lei și interdicție
corecțională dela 3 la 5 ani, dacă suma sau valorile delapidate sunt de la 50000 lei la
1000000 lei inclusiv;
3.De la 3 la 10 ani închisoare corecțională, amendă dela 10000 la 20000 lei și interdicție
corecțională dela 3 la 6 ani, dacă suma sau valorile delapidare sunt mai mari de 1000000 lei.
12
moderate, prevăzându -se o scară de pedepse, precum și în Codul Cuza, valorile de referință
fiind însă diferite; în plus, la pedeapsa cu închisoarea și interdicția se adăugau și amenzi
în funcție de valorile sustrase.
O primă observație ar fi că, în ceea ce privește modalitățile de executare,
acestea se regăsesc și în actuala reglementare; de asemenea, reglementarea este similară
și sub aspectul subiectului activ special, care trebuie să fie administrator sau „păstrăto r”
al bunului sau valorilor delapidate. Paragraful al doilea al art icolului 236 se impune a fi
discutat, acesta formulând o așa -zisă teorie a gestionarului de fapt, pe care nu a dus -o,
însă, la capăt. Astfel, dacă în prezent există discuții și contradicți i cu privire la faptul că
nu e necesar ca delapidatorul să fie gestionar de drept al bunurilor sustrase, este totuși
necesar ca acesta să gestioneze măcar în fapt respectivele bunuri sau valori, nefiind
suficient ca el să fie un simplu păzitor sau transpor tator al bunului; în schimb, art. 236
prevedea că orice funcționar public care, din ordin sau din proprie inițiativă lua contact
cu bunurile în modurile prevăzute, putea comite infracțiunea de delapidare.
Delapidarea e în continuare privită ca o atingere adusă doar relațiilor sociale de
ordine publică, nefiind aplicabilă și funcționarilo r privați. De remarcat este indulgența
legiuitorului cu privire la sancțiunile pentru cazurile în care delapidarea, pentru a fi
săvârșită sau ascunsă, este însoțită de com iterea unui fals, a unei distrugeri sau orice
alte delicte, pedepsele prevăzute pentru delapidare putând fi ma jorate cu cel mult 2 ani.
Consider , totuși, că prin sintagma „orice alte delicte”, legiuitorul nu a avut în vedere
inclusiv infracțiuni împotriva vieții persoanelor, a integrității corporale sau a sănătății
acestora; opinia ne este întemeiată cu atât mai mult cu cât exemplificarea începe cu
infracțiunile de fals ori distrugere .
Ulterior instituirii avutului obștesc, care definea proprietatea socia listă a
statului, care își are originile în ”Legea de naționalizare a principalelor mijloace de
producție din 11 iunie 1948 ”, protecția pe care Codul pen al o acorda acestui tip de
Dacă, pentru săvârșirea delapidării sau pentru acoperir ea ei, ori pentru împiedicarea
descoperirii sau pentru păstrarea profitului ce derivă din ea, culpabilul a săvârșit vreun fals,
vreo distrugere de acte sau orice alte delict, pedeapsa este aceea prevăzută în alineatele
precedente, după distincțiunile acolo făcute, putându -se majora cu cel mult 2 ani. În toate
cazurile, instanța poate pronunța prin hotărârea de condamnare și pedeapsa confiscării averii,
precum și pierderea drepturilor la pensiune.
13
proprietate a fost considerată inef icientă , fiind criticată sub acest aspect de către
doctrinari ca fiind prea blândă cu cei ce „ atentau” la bunurile proprietății publice12.
Modificările legislative nu au întârziat să apară , astfel, prin Decretul 192 din
1950 s -au unificat toate formele infracțiunii de delapidare într -un singur t ext de lege,
întrucât aceasta era reglementată și prin normele din Legea Contabilității Publice și
Legea pentru Apărarea Patrimoniului Public, înlăturându -se forma delapidării săvârșite
de către o persoană, în temeiul însărcinării sau în mod voluntar; de m enționat este
faptul că nu era necesar ca însărcinar ea să fie una legală, de drept , ea putea fi și de
fapt, d upă cum rezulta din textul de lege, cu atât mai mult cu cât delapidarea se putea
comite și în cazul unui contact cu bunul care era rezultatul voinț ei proprii
funcționarului public neadministrator.
Din modificările aduse de acest decret reiese o înăsprire a regimului sancționator,
întrucât nu exista posibilitatea de a se acorda circumstanțe atenuante în cazul comiterii
sub una di ntre cele patru forme agravante13. Se creează deci, un cadru legislativ mult
mai bine organizat care eficientizează incriminarea delapidării și, prin urmare,
pedepsi rea acesteia. Cu toate acestea, jurisprudența majoritară apreciază ca fiind
exagerată prevederea conform căreia t entativa se pedepsește la fel ca infracțiunea
consumată, în contextul în care aceasta era pedepsită diferit potrivit părții generale, cu
o pedeapsă mai mică, de un grad mai jos decât ceea ce s -ar cuveni pentru infracțiunea
consumată. Când pedeapsa era temn ița grea, tentativa se pedepsea cu închisoare
corecțională de minimum 2 ani.
O altă modificare s -a realizat prin Decretul 79 din 1952, în a cărui expunere de
motive s -a menționat că, „pentru a apăra avutul obștesc, care constituie temelia
materială a propășirii economice și constituirii socialismului în Republica Populară
Română, e ste necesar ca, în stadiul actual de ascuțire a luptei de clasă, pedepsele
prevăzute de Codul penal pentru infracțiunile săvârșite de jefuitorii și delapidatorii
12A.O. Stoica , Drept penal. Partea specială , vol. I, Cluj, 195 8, p. 342.
13 a) A fost săvârșită în proporții mari;
b) A fost săvârșită de două sau mai multe persoane în mod organizat;
c) Prezintă un caracter de gravitate deosebită, chiar dacă consecințele care determină această
gravitate au putut fi evitate;
d) A fost săvârșită prin fals, distrugere de acte sau orice alt delict, ori, dacă pentru
împiedicare descoperirii delapidării s -a făcut uz de asemenea mijloace .
14
avutului obștesc să fie înăsprite”14, motiv pentru care era necesară o nouă modificare a
normel or de incriminare.
Așadar, în urma acestei modificări s -au înăsprit pedepsele prevăzute pentru
infracțiunea de delapidare, astfel încât, de pildă, în cazul delapidării săvârșite de două
sau mai multe persoane în mod organizat ori în cazul delapidării care prezintă un
caracter de gravitate deosebită, chiar dacă consecințele au putut fi evitate, pedeapsa era
munca silnică de la 5 la 25 de ani și degradarea civică de la 2 la 10 ani.
Un mare pas spre ocrotirea exagerată a bunurilor formând avutul obștesc au
avut-o prevederile Decretului 469 din 1957. Prin acesta s -a introdus posibilitatea
aplicării pedepsei cu moartea în cazul în care delapidarea prezenta un caracter deosebit
de grav.
O ultimă modificare importantă adusă infracțiunii de delapida re sub impe riul
Codului penal de la 1936 s -a realizat prin Decretul 318 din 1958, care a introdus un
sistem de sancționare gradată de delapidării, raportat la valoarea prejudiciului creat15.
Se prezintă de -a dreptul colerică prevederea potrivit căreia pedeapsa cu moartea se
putea aplica și în cazul în care valoarea pagubei era mai mică de 100.000 de lei (pragul
minim stabilit de legiuitor pentru aplicarea pedepsei capitale), dacă fapta prezenta un
pericol social deosebit datorită frecvenței faptelor de aceeași natu ră sau a gravității
urmărilor provocate.
3.Codul Penal de la 1969
În primul rând, Codul de la 1969, cel mai longeviv cod penal al României, a
trecut prin numeroase modificări, datorate Revoluției din decembrie 1989 și, prin
urmare, p răbușirii sistemului comunist.
Având în vedere perioada de tranziție către proprietatea socialistă, reprezentată
de modificările produse sub imperiul codului anterior, incriminarea infracțiunilor
împotriva avutului obștesc, în cadrul Codului de la 1969 au apărut ca o stare de
normalitate, inclusiv sub aspectul pedepselor exagerat de aspre. Codul de la 1936
continua să fie criticat, printre altele, pentru sancțiunile sale relaxate privitoare la
14 Preambulul Decretului nr. 79 din 9 aprilie 1952 .
15 Art. 236: Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar, în interesul său ori pentru
altul, de bani, valori sau vreun alt bun din avutul obștesc, pe care le gestionează ori
administrează, constituie infracțiunea de delapidare și se pedepsește, în raport cu valoarea
pagubei prod use […]
15
delapidare, anterioare modificărilor prevăzute în decretele menționate mai sus, d ar și
pentru că protecția avutului obștesc nu era îndeajuns de bine subliniată, printr -o
așezare sistematică , delapidarea16.
Prin urmare, prevederile din Codului de la 1969 au fost considerate pe deplin
justificate și salutate de către doctrină. Una dintr e cele mai importante modificări a
fost, după cum se solicitase de ja de către anumiți doctrinari , sub imperiul Codului
penal de la 1936, introducerea dela pidării în cadrul Titlului IV -Infracțiuni contra
avutului obștesc -, potrivit obiectului său, delapidarea fiind considerată „de un pericol
social deosebit de mare”17 și, prin urmare, atât literatura de specialitate, cât și practica
judiciară, „urmărind în acea stă privință modelul sovietic”18, considerau necesară
această schimbare.
Astfel, dacă sub imperiul codului anterior, puteau exista discuții cu privire la
obiectul juridic al delapidării, datorită poziționării acesteia printre infracțiunile de
serviciu, acum nu mai exista loc pentru astfel de discuții, scopul incriminării fiind
evident. Criteriu l era acela al relațiilor sociale privind avutul obștesc, doctrina
motivând că, în urma instaurării relațiilor de producție socialiste, „avutul obștesc a
crescut și s -a dezvoltat mereu; totodată, s -au ivit și infracțiunile contra acestui avut,
infracțiuni care, prin urmările, frecvența și rezonanța lor socială, devin deosebit de
periculoase”19.
Cu privire la pedepsele care puteau fi aplicate, în primul rând, în cazul în care,
prin comiterea delapidării s -ar fi produs consecințe deosebit de grave, codul pre vedea
pedeapsa cu moartea alternativ cu închisoarea, o decizie verticală, de altfel, adoptată
de legiuitorul de la 1969, permițând judecătorului să aprecieze necesitatea condamnării
la pedeapsa cu moartea dincolo de anumite praguri patrimoniale sau alte ca tegorii de
consecințe, având în vedere și persoana celui care a comis infracțiunea .
De asemenea, nu exista un sistem de sancționare gradată, asemănător celui
prevăzut sub imperiul Codului de la 1936, întrucât paguba nu mai era considerată
principalul te mei pentru aplicarea unei pedepse ori a alteia; astfel, du pă cum a
16 V. Dongoroz și colab ., Noul Cod penal și Codul penal anterior. Prezentare comparativă ,
Ed. Politică, București, 1968, p. 149.
17 A.O. Stoica, op. cit., p. 344.
18 Idem
19 V. Dongoroz și colab ., Explicațiile teoretice ale Codului Penal Român, Partea specială ,
vol. III, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1971, p. 592.
16
subliniat și doctrina , în anumite situații, indiferent de cât de mică era întinderea
prejudiciului, pedeapsa aplicabilă potrivit sistemului sancționator anterior era
considerată insuficient ă, prin raportare la alte criterii, mult mai importante, cum ar fi
antecedentele penale, scopul urmărit de infractor, frecvența infracțiunilor în paguba
avutului obștesc.
O modificare importantă care a privit și infracțiunea de delapidare a fost aceea
că, prin Decizia 1 din 7 septembrie 1993, Curtea Constituțională Română a statuat că
„dispozițiile Codului penal referitoare la infracțiunile contra avutului obștesc sunt
parțial abrogat e, potrivit. aricolului 150 alin. 1 din Constituție și, în consecință, a cestea
urmează a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. 4 din
Constituție, bunuri ce formează obiectul exc lusiv al proprietății publice20”. Decizia
Curții Constituționale își avea deplina justificare prin aceea că aceste două con cepte
„obștesc” și „avut obștesc” reprezentau, într -o anumită măsură, temelia societății
socialiste reflectată în plan juridic ca ideologie economică contrară spiritului
economiei de piață .
Mai târziu, prin Legea nr. 140/1996, delapidarea a fo st introdusă, de data
aceasta printre infracțiunile împotriva patrimoniului, în cuprinsul art. 2151.21 Noul text
conferea protecție nu doar proprietății publice, ca până atunci, ci și proprietății private,
recunoscând importanța acesteia, motiv pentru care delapidarea a și fost așezată în
rândul infracțiunilor împotriva patrimoniului. Aceasta a fost forma finală a textului ce
incrimina dela pidarea, sub imperiul Codul penal anterior.
Sunt de remarcat două aspecte: un prim aspect este , după cu m s-a subliniat și în
doctrină , faptul că, în timp ce începea să se acorde credit proprietății private, erau
neglijate relațiile privind administrația publică, întrucât această formă a articolului nu
prevedea cu titlu de pedeapsă complementară interzicerea exercitării dr eptului de a
ocupa o funcție publică; o altă chestiune ar fi aceea că, în mod surprinzător, până în
anul 2014, pedepsele prevăzute de legea penală română pentru delapidare au fost
foarte mari – de la 1 la 15 ani pentru forma simplă și pentru cea agravată – de la 10 la
20 de ani (comparativ, aceasta este și pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de omor
20 Decizia 1/7 septembrie 1993 a Curții Constituționale a României.
21 Art. 2151 Însușirea, folosirea sau traficarea, de către un funcționar, în interesul său ori pentru
altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsesc
cu închisoare de la 1 la 15 ani. În cazul în care delapidarea a avut consecințe deosebit de
grave, pedeapsa e închisoarea de la 10 la 20 de ani și inter zicerea exercitării unor drepturi.
17
în formă simpl ă); în opinia mea, aceasta e o reminiscență a fostului regim și, prin
urmare, a protejării excesive a unor bunuri făcând parte di n proprietatea publică.
4.Codul Penal din 2014
În ceea ce privește delapidarea văzută prin ochii legiuitorului Codului penal
actual, voi face referire în această secțiune doar la câteva aspecte, prin comparație cu
anumite elemente ale delapidării prezentate și sub imp eriul celorlalte coduri, restul
analizei urmând a fi făcută pe larg pe parcursul lucrării . După cum doctrina majoritară
aprecia ca fiind o soluție corectă , infracțiunea de delapidare a revenit în capitolul în
care îi era locul în mod tradițional – acela al infracțiunilor de serviciu, așa cum a fost
catalog ată și sub imperiul Codului peal de la 193622.
Incriminarea delapidării s -a echilibrat și în ceea ce privește pedepsele aplicabile
pentru săvârșirea acesteia – de la 2 la 7 ani, limita maximă reprezentând aproximativ
jumătate față de maximum prevăzut de Cod ul penal anterior, ceea ce o readuce la o
stare de normalitate, și, pe de altă parte, neputând fi criticată ca o „lege burgheză”,
asemenea prevede rilor originare ale Codului penal de la 1936. Aceste limi te de
pedeapsă oferă o protecție suficientă atât relațiilor de serviciu, cât și, în subsidiar, a
drepturilor patrimoniale asupra bunurilor însușite, folosite, traficate.
O altă modificare importantă este prevederea din teza finală a art. 295 alin. (1),
teza finală, potrivit căreia delapidarea se pedepsește cu interzicerea exercitării
dreptului de a ocupa o funcție publică. Achiesez la această soluție a legiuitorului
român, întrucât, deși prin delapidare se protejează acum și relațiile de serviciu d in
domeniul privat, nefăcându -se distincție între caracterul public sau privat al bunurilor,
trebuie să dăm cezarului cele ce sunt ale cezarului, oferind protecția adecvată relațiilor
de serviciu din domeniul public , protejând astfel și încrederea cetățeni lor în instituțiile
publice.
Având în vedere modificările legislative, în practică apare problema aplicării
legii penale mai favorabile, în cazul infracțiunilor care nu sunt definitiv judecate.
Astfel, potrivit articolului 5 din Noul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea
infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi
penale, se aplică legea mai favorabilă.
22 P. Dungan, T. Medeanu, V. Pașca , Drept penal. Partea specială. Prezentare comparativă
a Noului Cod Penal și a Codului Penal din 1968 , vol II., Ed. Universul juridic, 2013, p. 43.
18
In situația în care cauza se află în etapa urmăririi penale, aplicarea legii mai
favorabile presupune ca fapta cercetată să fie analizată de organele penale sub aspectul
întrunirii condițiilor privind incriminarea și tragerea la răspundere penală potrivit legii
noi chiar dacă în baza legii vechi ar fi constituit o infracțiune mai gravă.
Concluzionând, se poate aprecia că, în afara de perioada „întunecată” a
protecției exagerate față de proprietatea publică, textele de lege care au prevăzut
delapidarea au avut un caracter aproximativ echilibrat și că, mai mult sau mai puțin,
formă delapidării din primul Cod penal român se regăsește în mare parte și în
reglementarea actuală.
19
Capitolul II I. Conținutul constitutiv al infracțiunii de delapidare
1.Noțiune
Sustragerea de bunuri, chiar de către acela care în virtutea atribuțiilor de
serviciu, are bunurile în gestiunea sau administrarea sa, este o faptă de mare gravitate;
prin săvârșirea ei nu se încalcă numai relațiile sociale cu caracter patrimonial, ci și cele
referitoare la activitatea de serviciu. În afară de aceasta, făptuitorul săvârșind fapta, nu
încalcă numai obligația pe care o are fiecare persoană de a nu aduce atingere
patrimoniului altuia, ci și obligația specială pe care o are în această privință tocmai
datorită calității sale de funcționar. În sfârșit, făptuitorul având b unurile în gestiunea
sau administrarea sa, poate săvârși sustragerea mult mai ușor23.
Sustragerile săvârșite prin exercitarea atribuțiunilor de serviciu, reprezintă
forme de delapidare din patrimoniul societăților comerciale, cu un grad mare de
periculozit ate.
Caracterul deosebit de periculos al infracțiunii de delapidare decurge din faptul
că produce urmări dăunătoare pentru patrimoniul unităților economice și pentru
relațiile sociale privind acest patrimoniu, precum și din împrejurarea că infracțiunea
este săvârșită de o persoană căreia i s -au dat în primire și păstrare anumite bunuri ce
aparțin unor persoane juridice, aducând astfel atingere și relatiilor sociale privind
activitatea acestor servicii.
Astfel, sustragerile, indiferent de forma în care se materializează (furtul fiind
cel mai des întâlnit), constituie una dintre cele mai grave infracțiuni, iar lupta
împotriva lor, una dintre îndatoririle principale ale organelor de urmărire penală și
justiție.
În actuala reglementare, delapidarea este incri mantă în titlul V, capitolul II,
articolul 295 al Noului Cod penal, care prevede că, însușirea, folosirea sau traficarea
de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte
bunuri pe care le gestionează sau administre ază se pedepsește cu inchisoarea de la 2 la
7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
23 R. Bodea , op. cit., p. 312.
20
Spre deosebire de vechea reglementare, Noul cod prevede o calificare în plus a
subiectului activ al infracțiunii, aceea de ”funcționar p ublic”, de unde reiese ideea
potrivt căreia nu orice funcționar poate săvârși infractiunea de delapidare, ci numai cei
din sfera publică. Noțiunea de ”funcționar public” am evidențiat -o deja în cuprinsul
caracterizării infracțiunii de delapidare.
2.Obiectu l infracțiunii
Obiectul infracțiunii de delapidare este privit în două concepțiuni: obiectul
juridic special și obiectul material.
Obiectul juridic special îl contituie relațiile sociale referitoare la buna
desfășurare a serviciului, iar obiectul juridic secundar este dat de relațiile sociale
referitoare la protecția patrimoniului.
Putem observa cu ușurință o inversare a obiectului juridic special și secundar în
noua reglementare, spre deosebire de vechea reglementare, unde relațiile sociale cu
caracter patrimonial reprezentau obiectul juridic special, dat fiind faptul că
infracțiunea de delapidare era încadrată în categoria infracțiunilor contra
patrimoniului. Temeiul pentru care legiuitorul așezase infracțiunea de delapidare în
rândul infracțiunilor con tra patrimoniului este explicat prin faptul că sustragerea de
bunuri încalcă în primul rând relațiile sociale cu privire la protecția patrimoniului
oricărei persoane și în al doilea rând buna desfășurare a activității de serviciu.
Obiectul material a răma s același, întrucât noua reglemnatare nu a schimbat
infracțiunea în materialitatea sa, astfel acesta este dat de banii, valorile sau alte bunuri
mobile corporale cu o valoare economică, pe care făptuitorul le gestionează sau
administrează efectiv (chiar da că acestea nu au fost înregistrate practic în
contabilitatea persoanei vătămate)24.
”Banii”, prin care se înțeleg biletele de bancă și moneda metalică, pot constitui
obiect material al delapidării indiferent dacă se află în numerar sau la dispoziția
unității. Prin ”valori” se înțeleg hârtiile de valoare de orice fel, cum sunt cecurile,
obligațiile C.E.C., titlurile de credit, etc., adică înscrisurile care încorporează drepturile
a căror valorificare este legată de deținerea respectivelor înscrisuri. Prin ”alte bunuri”,
24 M.Udroiu , op. cit., p. 367.
21
se înțeleg bunurile mobile corporale, altele decât banii sau valorile, care au valoare
econimică25.
Condiția ca banii, valorile sau alte bunuri să constituie obiect material al
infracțiunii de delapidare este ca acestea să se afle în gestiu nea sau administrarea
făptuitorului. Dacă bunul nu face parte fie din masa de bunuri gestionate, fie din cea de
bunuri administrate de făptuitor, sustragerea acestuia nu va duce la săvârșirea
infracțiunii de delapidare, ci la cea de furt. În schimb dacă bu nul se afla în posesia
făptuitorului, dar nu în baza atribuțiilor de serviciu, ci în virtutea altui titlu, fapta va
consitui abuz de încredere.
Este de precizat faptul că săvârșirea infracțiunii de către funcționarul public se
poate reține numai după intr area bunului în sfera bunurilor gestionate sau administrate
în fapt, fără a avea relevanță dacă au avut loc sau nu și operațiunile scriptice cu privire
la acestă situație de fapt. Drept urmare, funcționarul care preluând bunurile, sustrage
din acestea înai nte de a se intocmi formalitățile de primire, săvârșește infracțiunea de
delapidare.
Aceeași regulă se aplică și în momentul ieșirii bunurilor din gestiunea sau
administrarea funcționarului, luându -se în considerare starea de fapt de la momentul
respectiv. De pildă, o anumită sumă de bani destinată unor lucrări se află în gestiunea
făptuit orului până la predarea sa efectivă. Dacă acesta sustrage din sumă, până la
remiterea efectivă către beneficiarii sumei, fapta întrunește tot condițiile infracțiunii de
delapidare.
În practica de specialitate, s -au formulat mai multe opinii cu privire la obiectul
material al acțiunii de ”folosire”(ca modalitate alternativă de realizare a laturii
obiective a delapidării).
Într-o opinie, s -a susținut că folosirea nu ar putea avea ca obiect decât bunuri
neconsumptibile, deoarece bunurile consumptibile se consumă prin folosire, ceea ce se
convertește în realitate, în însușire26.
Contrar acestei opinii, s -a considerat că folosirea este posibilă și în privința
bunurilor consumptibile, cu condiția ca acestea să aibă caracter fungibil, adică să fie
25 R. Bodea , op.cit., p. 313.
26 V. Rămureanu, Poziția juridică a intermediarului în infracțiunea de luare și dare de mită,
în J.N. nr. 3/1961, p. 369.
22
susceptibil e de înlocuire cu altele de același fel27. În argumentare, se arată că,
enumerând acțiunile ce pot consitui elementul material al laturii obiective al
delapidării (însușire, folosire, traficare), legiuitorul nu face nicio distincție în funcție
de obiectul m aterial, ci le raportează pe toate la aceleași categorii de bunuri (”bani”,
valori, sau alte bunuri”), ceea ce înseamnă deci că și bunurile consumptibile pot fi
folosite și traficate28.
Mă raliez celei din urmă opinii, întrucât argumentul pe care se spriji nă are la
bază un principiu legal potrivit căruia: ”unde legea nu distinge, nici interpretul nu
trebuie să distingă”.
De asemenea, în jurisprudență se susține și faptul că pot constitui obiect
material al infracțiunii de delapidare și plusurile create în gestiune, deoarece,
indiferent de modalitatea de creare și indiferent dacă au fost sau nu înregistrate, ele
revin unității care răspunde din punct de vedere civil față de cei care au fost
prejudiciați29. Crearea de plusuri în gestiune prin mijloace fraudulo ase constituie
infracțiune potrivit articolului 35 din Legea nr. 22/1969 (actuala Lege 85/2006 privind
procedura insolvenței) care prevede expres acest lucru: crearea de plusuri în gestiune
prin mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Dacă
mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind
concursul de infracțiuni.
3.Subiecții infracțiunii
Delapidarea este o infracțiune proprie, ea putând fi săvârșită doar de către o
persoană care are calitatea de funcționar public. Așadar funcționarul public, în calitate
de subiect activ al acestei infracțiuni, este persoana care gestionează sau administrează
bunurile unei persoane juridice publice sau private.
În vechea reglementare, calificarea subiectului activ în cazul delapidării, era
dată de simpla calitate de funcționar. Se făcea distincție între noțiunea de ”funcționar”
și cea de ”funcționar public”. Astfel articolul 147 din Vechiul Cod penal prevedea
expres înțelesul acestor noțiuni. Alineatul 1 prevedea că prin funcționar public se
27 D. Pavel, Infracțiunea de delapidare, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1 959, p.
75.
28 Ibidem
29 C. Barbu, Delapidarea și furtul în paguba avutului obștesc, Ed. Științifică, București, 1973,
p. 56 și urm. apud R. Bodea, op. cit.
23
înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent
de cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciu l unei
unități dintre cele la care se referă fostul articol 14530, iar alineatul 2 al articolului 147
prevedea că prin funcționar se înțelege persoana menționată în alineatul 1, precum și
orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte per soane juridice decât
cele prevăzute anterior.
În prezent, potrivit articolului 175 alineatul 2 din Noul Cod penal, este
considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu
de interes public pentru care a fost învestit ă de autoritățile publice sau care este supusă
controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu
public.
Sunt de asemenea subiecți activi nemijlociți ai infracțiunii de delapidare, varianta
atenuată, în sensul noii re glementări, persoanele care exercită în mod permanent ori
temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei
persoane fizice dintre cele prevăzute la articolul menționat mai sus, ori în cadrul
oricărei persoane juridice.
Potrivit legii, însă, persoana care are calitatea de funcționar public sau de
funcționar (în vechea reglementare), pentru a fi subiect activ al infracțiunii de
delapidare, trebuie să aibă și calitatea de gestionar sau administrator al bunurilor
delapidat e.
Gestionarul este persoana care are ca atribuții principale de serviciu primirea,
păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, chiar temporară, a unității în
care își desfășoară activitatea; poate fi subiect activ al infracțiunii de delap idare și un
gestionar de fapt, adică angajatul (inclusiv în baza unei convenții civile) care
îndeplinește în fapt atribuțiile principale de serviciu ale unui gestionar de drept31.
În speță, fapta inculpatului, inspector de impozite și taxe în cadrul unei
administrații financiare, de a -și însuși sume de bani din încasările făcute în această
calitate, constituie infracțiunea de delapidare, și nu infracțiunea de gestiune
frauduloasă. Aceasta, deoarece inculpatul are calitatea de funcționar, iar în cadrul
30 Prin termenul public se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice,
instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea
bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care,
potrivit legii, sunt de interes pub lic.
31 M. Udroiu , op. cit., p. 368.
24
atrbuțiunilor de serviciu îi revenea și obligația de a gestiona sumele încasate, în timp
ce gestiunea frauduloasă se comite de orice persoană ce are bunuri în conservare sau
administrare, nefiind necesar să aibă calitatea de funcționar32.
De asemenea, este co nsiderat funcționar, în sensul legii penale, administratorul
judiciar sau lichidatorul averii debitorului insolvent, precum și administratorul
asociației de proprietari sau locatari33. Fapta de însușire, folosire sau traficare, a
acestora, în interes propri u sau pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le
gestionează sau administrează constituie infracțiunea de delapidare.
Cazuistica judiciară în care apare ca speță săvârșirea infracțiunii de delapidare
de către persoane ce dețin statutul de funcționar public -gestionar sau funcționar –
gestionar a dat na ștere unei tipologii specifice, de rit infracțional , care conduce la
încadrar ea acestor fapte specifice în sfera delapidării. Astfel, constituie infracțiunea de
delapidare următoarele situații: casierul își însușește sumele cu venite persoanelor
trecute pe st atul de plată; funcționarul unui birou financiar își însușește suma pe care
urma să o predea casierului; subofițerul de poliție își însușește o parte din sumele
încasate ca amenzi; distribuito rul de bilete pentru transportul auto își însușește
contravaloarea biletelor vândute; șeful oficiului poștal își însușește sume de bani
utilizînd instrumente de plată aparținătoare unor persoane decedate; oficiantul poștal
își însușește sume de bani din pe nsile pe care urma să le distribuie; oficiantul poștal
sustrage sume de bani din cantitatea monetară rezultată în urma operațiunilor s pecifice
locului său de muncă ( încasări CEC, încasări de facturi telefonice, TV, alocații,
trimiteri poștale, etc); admini stratorul angajat al unei asociații de locatari își însușește
sume de bani din contribuțiile bănești ale locatarilor; casierul unei instituții particulare
de învățământ sustrage sume din taxele de școlarizare achitate folosind documente de
evidență false; casierul parohial își însușește o parte din sumele depuse de enoriași
pentru renovarea lăcașului lor de cult34.
Subiectul pasiv al infracțiunii de delapidare este reprezentat de persoana
(publică sau privată) ale carei bunuri sunt gestionate sau administrate. Așadar, calitatea
32 C.S.J., secția penală, decizia nr. 1005/1998, în C.P. Ad., p.793, în R. Bodea , op. cit.
33C.S.J.,secțiile unite, Decizia nr.111/2002 cu privire la împrejurarea dacă administratorul
asociației de proprietari sau locatari are calitatea de funcționar, în Monitorul Oficial nr . 111
din 24 februarie 2003 .
34 Drd. Dragoș Moșoianu la adresa: www.cetateaacademica.com
25
de subiect pasiv în cazul delapidării, nu poate să o aibe decât organul, instituția
public ă, sau orice altă persoană juridică, în cadrul cărora exercită activitatea
funcționarul care a comis acțiunea de însușire, folosire sau traficare a bunului ce
formează obiectul material al infracțiunii. Deci, la infracțiunea de delapidare,
întotdeauna subi ect pasiv nu poate fi decât o persoană juridică.
4.Latura obiectivă
Elementul material al laturii obiective constă în acțiunea de sustragere
definitivă sau temporară a unui bun, din patrimoniul unei persoane juridice în posesia
sau detenția căreia se află , de către o persoană care îl gestionează sau administrează35.
Modalitățile de sustragere a bunului, în cazul infracțiunii de delapidare sunt:
însușirea, folosirea și traficarea.
Însușirea este acțiunea de scoatere a unui bun din posesia unei persoane
juridice (avutul public) și trecerea ilicită a acestuia în stăpânirea făptuitorului,
dispunând de bun, ca de un bun propriu. Această formă de sustragere se poate realiza
atât prin simpla reținere cât și prin trecere definitivă a bunului în patrimoniul
făptuit orului.
Așadar, persoana care face din bunul aflat în gestiunea sau administrarea sa, un
bun al său, spunem că și -l însușește pe nedrept, realizând elementul material al laturii
obiective a delapidării, în această formă.
Este de menționat că bunul trebui e să treacă în stăpânirea efectivă a
făptuitorului. Simpla intenție de a -și însuși din bunurile unității, realizată scriptic, nu
poate duce la reținerea delapidării. Nu se cere însă ca făptuitorul să facă vreun act de
dispoziție asupra bunului, este sufici ent dacă și -a creat această posibilitate.
Delapidarea prin însușire se poate realiza și sub forma aparentă a unui schimb
de bunuri, prin aceea că făptuitoul schimbă în folosul său personal sau al altuia un bun
din gestiunea sa cu un alt bun asemănător, da r de o valoare inferioară36. De exemplu se
scoate din gestiune un aparat radio nou, în schimbul unuia cu anumite defecțiuni.
Folosirea constă în scoaterea temporară a unui bun din sfera patrimonială a
unei unități publice și întrebuințarea acestuia în folos personal sau pentru altul, după
care bunul este readus în gestiune.
35 G. Nistoreanu, Drept penal. Partea specială ., Ed. Europa Nova, București, 1997, p. 256.
36 R. Bodea, op. cit, p. 315.
26
Săvârșește delapidare prin folosire, de exemplu, casierul care împrumută pentru
sine sau pentru altul, bani din gestiunea sa. Acordul șefului ierarhic superior, nu are, în
acest caz , nicio influență în ceea ce privește existența infracțiunii37.
În literatura de specialitate, opinia dominantă este cea potrivit căreia cosumarea
infracțiunii de delapidare prin modalitatea folosirii, este condiționată de producerea
unei uzuri sau micșoră ri a valorii bunului în paguba patrimoniului public.
Traficarea constă în principal în scoaterea bunului din sfera avutului public, iar
mai apoi ca act subsecvent, întrebunințarea ilicită a acestuia, în scopul de a obține
profit.
În practica judiciară, s -a considerat ”traficare”, de exemplu, darea de mărfuri pe
credit de către gestionarul vânzător, dacă de pe urma acestui credit făptuitorul a
urmărit să obțină un profit personal. În lipsa unui asemenea profit, s -a decis ca darea
de mărfuri pe credit const ituie infracțiunea de abuz în serviciu38.
Modalitățile de realizare a delapidării prin folosire sau traficare sunt
asemănătoare, deoarece se realizează prin întrebuințarea bunului, care mai apoi este
readus în gestiune. Trebuie să facem distincția însă înt re cele două acțiuni, astfel în
cazul folosirii, bunul satisface în mod direct nevoile făptuitorului, în timp ce în cazul
traficării, prin intermediul bunului sustras, făptuitorul urmărește un profit material,
pentru sine sau pentru altul.
Pentru întregi rea laturii obiective a infracțiunii de delapidare, este necesar să
existe o legătură de cauzalitate între acțiunea de însușire, folosire sau traficare și
urmarea imediată, deposedarea unității publice de acel bun39.
Indiferent de modalitatea de comitere, rezultatul specific este producerea unui
prejudiciu avutului public, prin lipsirea efectivă a unității de bunul sustras. Această
lipsă în gestiune trebuie sa fie constată efectiv, nu numai la nivel scriptic.
În vederea încadrării juridice a faptei, este necesar să se determine și cuantumul
lipsei în gestiune. În cazul delapidării prin însușire, mărimea prejudiciului va fi
echivalentă cu valoarea reală a bunului delapidat, iar în cazul celorlalte două
modalități de realizare a elementului material al latur ii obiective, dacă bunurile
sustrase au fost înapoiate, prejuduciul se suportă în raport de uzura lor.
37 Trib. Suprem, secț. pen., decizia nr. 3513/1971, în C.D., 1971, p. 472, în R. Bodea , op. cit.
38 Trib. reg. Banat, decizia nr. 4382/1958, în L.P. nr. 3/1959, p. 173, în R. Bodea , op. cit.
39 G. Nistoreanu, op. cit., p. 257.
27
5.Latura subiectivă
Infracțiunea de delapidare poate f i săvârșită doar cu intenție , scopul urmărit
fiind de a dispune de bunurile publice, ca de propriile bunuri, în vederea satisfacerii
unui interes pentru sine, sau pentru altul, ori de a obține un profit material.
Nu prezintă importanță mobilul care a stat la baza acțiunii înfăptuite, cum nici
dacă profit ul urmărit s -a realizat sau nu.
În speță, faptele inculpatelor, angajate pe bază de contract de muncă la o
societate comercială, de a -și însuși mai multe bunuri din gestiune, cu acordul
administratorului societății și al asociatului unic, care le -au dat permisiunea de a lua
bunurile pe datorie, fiind trecute într -un caiet special sub controlul asociatului unic, nu
întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare sub aspectul laturii
subiective, din moment ce inculpatele nici nu au prevăzut și nici nu au urmărit
producerea unei pagube în patrimoniul unității, constând în valoarea bunurilor însușite,
urmând să plătească ulterior contravalorea acestora, conform înțelegerii inițiale cu
conducerea unității40.
Așadar, la stabilirea laturii subie ctive în cazul delapidării, trebuie să ne
raportăm nu numai la activitatea în sine, ci cu precădere la scopul acesteia, care
determină pericolul concret al infracțiunii și ajută la stabilirea vinovăției făptuitorului.
6.Participația penală
Participația penală este o formă a pluralității de infractori (pluralitate
ocazională), constând în săvârșirea aceleiași fapte prevăzute de legea penală de mai
multe persoane decât ar fi fost necesar față de natura acesteia, care acționează cu
voință comună, în calitat e de autori, coautori, instigatori sau complici41.
Pentru a se fi în prezența participației penale, este necesar ca fapta a cel puțin
unuia dintre participanți să consitutie infracțiune (consumată, sau doar sub forma
tentativei). O altă condiție ce se cer e a fi îndeplinită este că înainte sau în timpul
săvârșirii faptei, între aceștia trebuie să se stabilească o legătură subiectivă. Data și
locul săvârșirii faptei se analizează în funcție de momentul și locul săvârșirii faptei de
către autor, neavând relev anță data sau locul unde au fost realizate actele de instigare
sau complicitate.
40 M. Udroiu, op. cit (partea special ă)., p. 370.
41 M. Udroiu, Drept penal. Partea generală. Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2014,
p. 160.
28
În cazul infracțiunii de delapidare, participația penală este posibilă în toate
formele: coautorat, instigare și complicitate. Coautorii însă trebuie să aibă calitatea
cerută de lege, aceea de funcționar public; dacă nu este îndeplinită această condiție,
subiecții activi necalificați care contribuie nemijlocit la săvârșirea infracțiunii de
delapidare, vor avea calitatea de complici.
În practica judiciară, s -a decis că săvârșe sc infracțiunea de delapidare prin
însușire, conducătorul și contabilul șef al unei unități publice, având și calitatea de
administratori ai bunurilor unității, dacă primesc de la gestionar o parte din plusul
constatat în gestiunea acestuia, sau dacă folos esc în interesul lor avansurile primite
pentru procurarea de materiale, chiar dacă uneori nu au profitat personal de sumele ori
bunurile sustrase42.
7.Forme. Modalități. Sancțiuni
Infracțiunea de delapidare este susceptibilă sub toate formele, sunt posibile
chiar și actele pregătitoare, dar acestea nu sunt incriminate. Tentativa este însă
pedepsită și poate exista în oricare dintre modalitățile alternative de realizare a laturii
obiective a delapidării.
Se impune delimitarea tentativei de infracțiun ea consumată.
Tentativa infrac țiunii de delapidare constă în punerea în executare a hotărârii
de a delapida, prin inițierea acțiunii de însușire, folosire sau traficare, a cărei executare
este întreruptă sau nu își produce efectul.
În doctrină43, s-a menț ionat că determinarea limitei tentativei la delapidare se
face în fiecare caz în raport cu modalitatea concretă de realizare a activității
făptuitorului. În practica judiciară, s -a decis că reprezintă tentativă la delapidare fapta
unui șef de șantier de a întocmi state de plată fictive și de a le înainta forului
competent în vederea plății sumelor respective, pe care urma să și le însușească44.
Potrivit Vechiului Cod penal, tentativa se pedepsea conform articolului 222
Cod penal, în prezent în cazul tentati vei la delapidare, se aplică prevederile articolului
33 alineatul 2 Noul Cod penal, conform căruia tentativa se sancționează cu pedeapsa
42 G. Nistoreanu, op. cit., Trib. Suprem, secț. pen., decizia 501/1988, R.R.D. 11/1988; Trib.
Jud. Suceava, decizia pen. 6745/198 4, R.R.D. 8/1985, p. 71.
43 I. Oancea, op. cit., p. 602 -603.
44 T. reg. Bacău, dec. nr. 1831/1958, cu notă de C. Floareș, în ”Legalitatea populară” nr.
10/1958, p. 61.
29
prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate.
Când pentru infracțiunea consum ată legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar
instanța s -ar orienta spre aceasta, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la
10 la 20 de ani.
Consumarea infracțiunii are loc prin epuizarea acțiunii de însușire, folosire sau
traficare, c ând se produce efectiv lipsa în gestiune, lipsă care reprezintă prejudiciul
persoanei juridice în cauză.
Așadar delapidarea se săvârșește în forma consumată, în cazul însușirii bunului,
odată cu împosedarea făptuitorului cu bunul respectiv, iar în cazul f olosirii sau
traficării, când aceste acțiuni sunt duse până la final.
Sub imperiul Vechiului Cod penal, infracțiunea de delapidare putea fi săvărșită
în forma tip sau în varianta agravată. Pentru delapidare în forma de bază era prevăzută
pedeapsa închiso rii de la 1 la 15 ani, iar pentru varianta agravată, când fapta a avut
consecințe deosebit de grave, închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor
drepturi. Prin consecințe deosebit de grave, articolul 146 din Vechiul Cod penal,
înțelegea o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de
gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care
se referă articolul 14 5 la care am f ăcut referire mai sus , ori altei persoane juridice sau
fizice.
Spre deosebire de Vechiul Cod penal, noua reglementare prevede și
inciminarea delapidării în varianta atenuată.
Astfel, potrivit articolului 295 Noul Cod penal raportat la articolul 30945 al
aceluiași Cod, constituie varianta atenuată a infracțiunii de delapidare săvârșirea faptei
de către un administrator sau un gestionar, care exercită, permanent ori temporar, cu
sau fără o remunerație, această calitate în serviciul unei persoane fizice d intre cele
prevăzute la articolul 175 alineatul 2 Noul Cod ( persoana fizică care exercită un
serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care
este supusă controlului sau supravegherii acestora cu privire la înedepli nirea
45 Dacă faptele prevăzute în art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau
art. 307 au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de
lege se majorează cu jumătate.
30
respectivului serviciu public) ori în cadrul oricărei persoane juridice. Pentru această
formă de comitere a infracțiunii, limitele pedepsei se reduc cu o treime46.
Referitor la modalitatea de calcul a termenului de prescripție a răspunderii
penale în cazul delapidării, Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu
minori a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme
de drept, astfel prin Decizia nr. 1/2015 pronunțată de Completul pentru dezlegarea
unor ches tiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție s -a
statuat faptul că : “dispozițiile art. 308 C. penal reprezintă o variantă atenuată a
infracțiunii de delapidare prevăzute de art. 295 C. penal”, iar la calcularea termenului
de pre scripție a răspunderii penale se ține seama de pedeap sa prevăzută de art. 295 C.
penal raportat la art. 308 alin. (2) C. penal.
Potrivit art. 154 C. penal , termenele de prescripție a răspunderii penale se
raportează la pedeapsa prevăzută de lege, în sensul art. 187 C. penal., adică la maximul
special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea fapt consumat, fără a se lua în
considerare eventualele ca uze de atenuare sau de agravare a pedepsei. Având în vedere
decizia mai sus -menționată, stabilirea termenului de prescripție a răspunderii penale în
cazul săvârsirii unei infracțiuni de delapidare în varianta atenuată se raportează la
limitele reduse cu o treime (1 an și 4 luni închisoare – 4 ani și 8 luni închisoare),
potrivit 308. alin (2) C. penal , astfel că termenul va fi de 5 ani potrivit 154 alin. (1) lit.
d) C. penal. Ceea ce a statuat instanța supremă prin D ecizia nr. 1/2015, este după
aprecierea me a, o excepție de la regula generală privind calculul termenelor de
prescripție a răspunderii penale, explicația rezidă cel mai probabil în considerarea
calității subiectului activ al formei atenuate (de funcționar în sensul art 308 alin. (1) C.
penal ) față de subiectul activ al formei de bază (funcționar public sau funcționar
asim ilat, în sensul art. 175 C. penal )
De asemenea, Noul Cod prevede limite diferite de pedeapsă și pentru forma de
bază a delapidării, implicit pentru varianta agravată. Pedeapsa în cazul săvârșirii
delapidării în forma tip este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării
46 Dispozițiile art. 289 -292, 295, 297 -301 și 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în
mod corespunzător și f aptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită,
permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul
unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei pe rsoane
juridice.
31
dreptului de o ocupa o funcție publică, iar pentru variantă agravată, limitele spe ciale
prevăzute la articolul 309 Noul Cod penal, se majorează cu jumăt ate.
Varianta agravată a infracțiunii se referă la urmarea imediată a faptei, ce
presupune producerea de consecințe deosebit de grave, care, în accepțiunea
dispozițiilor art. 183 NCP, înseamnă o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei.
În reglementarea actuală, se prevede de asemenea aplicarea obligatorie a
pedepsei complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o
funcție publică, ceea ce atrage și interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în
autoritățile publi ce sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție
care implică exercițiul autorității de stat, conform art. 66 alin. (2) NCP47.
47 Când legea prevede interzicerea exrcitării dreptului de o acupa o funcție publică, instanța
dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. 1, lit. a) și b) și anume: dreptul de
a fi ales în autoritățile publice sau în or ice alte funcții publice și dreptul de o ocupa o funcție
care implică exercițiul autorității de stat.
32
Capitolul IV. Corelația delapidării cu alte infracțiuni
1.Delapidarea și abuzul în serviciu
Făcând par te din aceeași categorie de infracțiuni, și anume infracțiuni de
serviciu, delapidarea și abuzul în serviciu prezintă anumite trăsături comune.
Astfel, cele două infracțiuni au în comun obiectul specific de reglementare,
subiecții infracțiunii precum și modalitatea de realizare a laturii subiective.
Obiectul juridic specific îl constituie valorile sociale privitoare la bunul mers al
activității de serviciu prin îndeplinirea cu corectitudine de către funcționarii publici a
îndatoririlor de serviciu48. Dacă în urma abuzului în serviciu, s -au produs prejudicii de
ordin juridic, infracțiunea va avea și un obiect juridic secundar, prezent și în cazul
delapidării, ce constă în valorile sociale cu caracter patrimonial.
În ceea ce privește subiecții infracțiunilo r de delapidare și abuz în serviciu,
legea condiționează calitatea acestora de o anumită calificare. Subiect activ al
infracțiunilor menționate, nu poate fi decât un funcționar public, iar subiectul pasiv
numai o persoană juridică, în speță, instituția pub lică sau serviciul public, în cadrul
căruia funcționarul public își desfășoară activitatea. Excepție face ipoteza formei
asimilate a infracțiunii de abuz în serviciu, caz în care subiectul pasiv, așa cum
prevede articolul 297 alineatul 2 Noul Cod penal, es te persoana ale cărei drepturi au
fost îngrădite, sau căreia i s -a creat de către funcționarul public, aflat în exercițiul
atribuțiilor de serviciu, o stare de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, orgine
etnică, limbă, religie, sex, orientare, se xuală, apartenență politică, avere, vârstă,
dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.
Sub aspectul laturii subiective, atât delapidarea cât și abuzul în serviciu se pot
comite cu intenție directă sau indirectă. Dacă fapta este săvâr șită din culpă, nu poate
constitui delapidare sau abuz în serviciu, ci se va reține infracțiunea de neglijență în
serviciu.
Referitor la realizarea elementului material al laturii obiective, situația este
diferită în cazul celor două infracțiuni.
48 P. Dungan și colab., Drept penal. Partea specială. vol. II, Ed. Universul Juridic, București,
2013, p. 58.
33
În ipot eza delapidării, latura obiectivă se poate realiza prin trei modalități
alternative: însușire, folosire sau traficare, în timp ce abuzul în serviciu se realizează
fie printr -o acțiune (îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către funcționarul
public), fie printr -o inacțiune (neîndeplinirea unui act, ce intră în atribuțiile de serviciu
ale funcționarului public).
Termenul ”act” din conținutul infracțiunii de abuz în serviciu trebuie înțeles ca
acea operațiune care trebuie efectuată de funcționarul publ ic în exercițiul atribuțiilor
de serviciu, atribuții de serviciu care trebuie înțelese ca tot ceea ce cade în sarcina unui
funcționar potrivit normelor care reglementează serviciul respectiv ori care sunt
inerente acelui serviciu.
În speță, s -a reținut cu certitudine că inculpatul nu avea de efectuat, în calitatea
sa de viceprimar al localității, nicio operațiune legată de activitatea desfășurată la
parcul eolian, ce ar fi ținut de instalarea utilajelor, de administrare sau de funcționare,
activitatea care să poată fi influențată prin îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea
acelei operațiuni. În realitate, inculpatul, deși cunoștea că nu are atribuții de serviciu în
legătură cu activitatea parcului eolian, a încercat ca prin intimidare, ce ar fi trebuit să
fie resimțită de muncitori, determinată de calitatea sa de de viceprimar, prin exces de
putere, prin violențe fizice, să determine întreruperea activității societății respective,
situație ce nu putea fi echivalată nici cu îndeplinirea defectuoasă și ni ci cu
neîndeplinirea unui act care trebuie efectuat de către funcționarul public sau funcționar
în exercițiul atribuțiilor de seriviciu. Necesitatea îndeplinirii actului ilicit în exercițiul
atribuțiilor de serivicu, pentru a fi în prezența infracțiunii de abuz în serviciu, rezultă
din obiectul juridic special al acestei infracțiuni, care este reprezentat de relațiile
sociale privitoare la asigurarea bunului mers al unităților publice ori a altor persoane
juridice unde funcționarul își desfășoară activitate a, la buna desfășurare și realizare a
activității de serviciu, care implică executarea îndatoririlor de serviciu în mod cinstit și
corect49.
2.Delapidarea și gestiunea frauduloasă
Anterior intrării în vigoare a Noului Cod penal, delapidarea și gestiunea
frauduloasă erau prevăzute în cuprinsul aceluiași titlu: Infracțiuni contra patrimoniului.
49 C.A. Constanța, secția penală, decizia nr. 47/2012, în V. Văduva, Infracțiuni de abuz în
serviciu și neglijență în serviciu, Ed. Hamangiu, București, 2012, pct. 36.
34
În prezent, delapidarea este prevăzută în categoria infracțiunilor de serviciu, iar
gestiunea frauduloasă face parte din capitolul destinat infracțiunilor contra
patrimoniului prin nesocotirea încrederii.
În ciuda faptului că fac parte din capitole distincte ale Noului Cod penal, cele
două infracțiuni prezintă aspecte comune.
În privința obiectului infracțiunii, atât prin inciminarea delapidării, cât și a
gestiunii fr auduloase se ocrotesc relațiile sociale privitoare la protecția patrimoniului,
chiar dacă în cazul delapidării constituie obiect juridic secundar aceste relații.
Relațiile patrimoniale, obiect al ocrotirii penale în cazul infracțiunilor de
gestiune fraudu loasă și delapidare privesc atât bunurile proprietate privată, cât și
bunurile proprietate publică, drept forme fundamentale de proprietate consacrate în
articolul 135 din Constituție, cărora legea le asigură o protecție unitară50.
Delimitarea între cele d ouă infracțiuni apare, în primul rând, în ceea ce privește
obiectul juridic special. În cazul infracțiunii de gestiune frauduloasă, acesta este dat de
relațiile sociale privitoare la patrimoniu, stabilite în baza încrederii acordate de o
persoana unei alte ia în vederea administrării sau conservării anumitor bunuri, care
aparțin acesteia din urmă. În cazul delapidării, obiectul juridic special îl reprezintă
relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu.
Referitor la persoanele care pot fi subiecți activi ai infracțiunilor de gestiune
frauduloasă și delapidare, legea cere pentru ambele infracțiuni o anumită calificare a
acestora. Astfel, autor al infracțiunii de gestiune frauduloasă nu poate fi numai
persoana care are în sarcina sa administrarea sau conservarea unor bunuri sau a unei
universalități de bunuri, aparținând altei persoane, iar în cazul delapidării, poate
îndeplini calitatea de subiect activ doar funcționarul public, care gestionează sau
administrează bani, bunuri sau alte valori ale unei persoane juridice.
Însărcinarea pe care o are autorul, în cazul infracțiunii de gestiune frauduloasă,
se referă la obligația juridică a acestuia de a adminstra sau conserva bunurile luate în
primire, obligație pe care și -o asumă volu ntar sau în baza unui contract. Nu prezintă
importanță dacă obligația asumată este delimitată în timp sau nu, precum nici faptul
dacă a fost stabilită în scris sau verbal.
50 A se vedea Revistă de drept penal, anul VII, nr. 4 octombrie -decembrie , R.A. ”Monitorul
Oficial”, București, 2000, p. 98.
35
Pot fi subiecți activi ai gestiunii frauduloase, de pildă, tutorele, curatorul,
depozitarul, administratorul, cu precizarea ca în cazul acestuia din urmă, se va reține
varianta agravată a infracțiunii, după cum prevede articolul 242 alineatul 2 al Noului
Cod penal, potrivit căruia, când fapta a fost săvârșită de administratorul judiciar ,
lichidatorul averii debitorului sau un reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este
închisoarea de la 1 la 5 ani.
În speță, persoana care a dobândit calitatea de administrator al unei asociații de
locatari în temeiul unei convenții civile are cali tatea de funcționar cu atribuții de
gestionar; ca atare, însușirea de către administrator a unor sume de bani din
patrimoniul asociației constituie infracțiunea de delapidare, iar nu aceea de gestiune
frauduloasă51.
Referitor la subiectul pasiv al celor do uă infracțiuni, acesta prezintă calificări
diferite. În ipoteza săvârșirii infracțiunii de gestiune frauduloasă, subiect activ poate fi
atât o persoană fizică, cât și o persoană juridică ale cărei bunuri au fost înmânate
făptuitorului spre administrare și conservare, acesta prin însărcinarea dată,
producându -i o anumită pagubă. În cazul delapidării, spre deosebire de gestiunea
frauduloasă, subiectul pasiv nu poate fi numai o persoană juridică de drept public sau
privat în cadrul căruia funcționarul și -a însușit, a folosit sau a traficat din bunurile ce
aparțineau avutului public.
Ambele infracțiuni se grefează pe câte o situație prealabilă denumită situație
premisă. În cazul infracțiunii de gestiune frauduloasă acesta constă în existența
raportului juridic potrivit căruia o persoană are însărcinarea de a administra sau a
conserva averea sau o parte din averea altei persoane. Nu interesează dacă persoana
care are o atare însărcinare este străină de avutul gestionat ori are unele drepturi asupra
bunurilor ce -l alcătuiesc (coproprietar, succesor, custode al bunurilor succesorale,
etc.)52.
În cazul infracțiunii de delapidare, pentru a fi în prezența situației premise, se
cere îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume: banii, bunurile sau alte valori
să se gasească în detenția unei persoane juridice și să existe o persoană fizică care are
ca atribuții în fapt sau în drept, gestionarea sau administrarea acestor bunuri.
51 C.S.J., secția penală, decizia nr. 5312/2001, www.legalis.ro
52 A se vedea Revistă de drept penal, anul VII, nr. 4 octombrie -decembrie , R.A. ”Monitorul
Oficial”, București, 2000, p. 101.
36
În ceea ce privește elementul material al laturii obiective al celor două
infracțiuni, î n cazul infracțiunii de gestiune frauduloasă, constă în săvârșirea de acte
comisive sau omisive, păgubitoare în activitatea de administrare sau conservare a
bunurilor aparținând altei persoane, iar în cazul delapidării, se realizează prin acțiuni
de însuși re, folosire sau traficare53.
Urmarea imediată, constă în principal, în cazul ambelor infracțiuni, indiferent
de modalitatea săvârșirii lor, în scăderea patrimoniului subiectului pasiv în urma
activității ilicite a făptuitorului, precum și în cazul infra cțiunii de delapidare, crearea
unei perturbări a bunului mers al activității de serviciu.
Referitor la modalitățile de comitere a infracțiunii de gestiune frauduloasă și
celei de delapidare, acestea sunt susceptibile de toate formele, dar este de precizat
faptul că în cazul ambelor, actele preparatorii nu sunt incriminate. Tentativa însă se
pedepsește doar în cazul delapidării.
Sub aspectul vinovăției, care stă la baza producerii oricărei dintre cele două
infracțiuni, și nu numai, latura subiectivă se con cretizează sub forma inteției directe,
nefiind exclusă și săvârșirea lor cu inteție indirectă. Scopul nu prezintă importanță,
numai în cazul variantelor agravate (în ipoteza gestiunii frauduloase, varianta agravată,
se cere scopul de a dobândi un folos mat erial).
Ca aspect procedural, acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu în cazul
delapidării și a infracțiunii de gestiune frauduloasă în modalitatea agravată ( articolul
242 alineatul 2 și 3 Noul Cod penal). În cazul gestiunii frauduloase, în variant a tip,
potrivit articolului 242 alineatul 4 Noul Cod penal, acțiunea penală se pune în mișcare
la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
În privința pedepselor, pedeapsa pentru gestiune frauduloasă în varianta
agravată, prevăzută la articolul 242 alineatul 3 Noul Cod penal, coincide cu cea
prevăzută pentru delapidare, și anume, închisoarea de la 2 la 7 ani, gestiunea
frauduloasă în varianta tip fiind mai puțin aspru incriminată (închisoarea de la 6 luni la
3 ani sau amendă).
3.Delapidarea și abuzul de încredere
În practica judiciară, deseori apar controverse legate de infracțiuni ale căror
norme de incriminare cuprind dispoziții asemănăto are. Astfel, prin analiza speței
53 A se vedea Revistă de drept penal, anul VII, nr. 4 octombrie -decembrie, p. 101.
37
următoare voi evidenția căteva criterii de diferențiere între infracțiunea de delapidare
și cea de abuz de încredere.
Prin sentința penală nr. 892/1998 a Judecătoriei Sibiu, inculpatul a fost
condamnat în baza art. 2151 alin. 1 (art. 295 Noul Cod penal) cu aplicarea art. 41 alin.
2 ( art. 35 alin 1 Noul Cod penal), la o pedeapsă cu închisoarea pentru săvârșirea
infracțiunii de delapidare.
S-a reținut că inculpatul a lucrat în cadrul S.C. ”ROM WEST EURO” S.R.L. ca
agent c omercial; în prima parte a perioadei, nefiind angajat, a funcționat de probă, apoi
i s-a încheiat contract de muncă. Atribuțiile inculpatului au fost aceleași pentru
întreaga perioadă în care și -a desfășurat activitatea în cadrul firmei, și anume de a
prelua mărfuri din depozitul societății pe care apoi le distribuia la alți agenți comerciali
cărora le întocmea aviz de expediere a mărfii și o factură de livrare de la furnizor la
beneficiar, încasa suma reprezentând contravaloarea mărfurilor vândute și compl eta o
chitanță în trei exemplare, dintre care una revenea beneficiarului, una se depunea la
contabilitatea societății unde era angajat, împreună cu banii încasați, iar una rămânea
la cotorul chitanțierului. În perioada cât a lucrat (16 aprilie -28 iulie 199 7), inculpatul a
încasat sume de bani pentru diferite mărfuri, a eliberat beneficiarilor chitanțe, însă nu a
predat banii, ci și i -a însușit54.
Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei sentințe, cerând să se constate că
fapta sa întrunește elementel e constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere, și nu a
delapidării.
O primă deosebire între cele două infracțiuni care se cere a fi reliefată este cea
referitoare la obiectul juridic. Infracțiunea de delapidare are ca obiect juridic principal
relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a serviciului, iar obiectul juridic
secundar este dat de relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului; obiectul
juridic al infracțiunii de abuz în serviciu privește doar relațiile sociale referitoar e la
protecția patrimoniului, relații bazate pe încrederea reciprocă a participanților.
În ceea ce privește însă obiectul material al celor două infracțiuni, acesta este
comun, și anume, un bun mobil al altuia, deținut de făptuitor. Ceea ce diferă este
modalitatea de deținere a bunului respectiv, întrucât în cazul delapidării, deținerea are
la bază un raport de serviciu, de administrare sau de gestionare, în timp ce în cazul
54Revistă de drept penal, Anul VII nr. 4 octombrie -decembrie, R.A. Monitorul Oficial,
București, 2000, p. 125.
38
abuzului de încredere, bunul este deținut doar în baza unui titlu juridic netransl ativ de
proprietate.
O altă diferență între cele două infracțiunii se referă la subiecții acestora. Dacă
la delapidare legea impune o anumită calificare a subiectului activ, și anume, aceea de
funcționar public, în cazul infracțiunii de abuz de încredere , orice persoană poate fi
subiect activ, dacă deține un bun al altuia cu orice titlu juridic.
Asemănarea care conduce uneori la încadrarea greșită a uneia din cele două
infracțiuni, rezidă în principal din acțiunea de însușire a bunului, acțiune care
constituie elementul material al laturii obiective în cazul ambelor infracțiuni, deoarece
făptuitorul, practic, în ipoteza oricăreia dintre cele două infracțiuni, își aproprie bunul
pe care -l deține, trecându -l în stăpânirea sa ilicită.
Este esențial, așadar, că deși ambele infracțiuni aduc atingere patrimoniului,
elementul care face diferența acțiunii de însușire a bunului pe nedrept, este dat de
calitatea persoanei în cauză.
În opinia mea, raportându -mă la speța prezentată mai sus, consider că fapta
inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, întrucât
acesta chiar aflându -se în perioada de probă, îndeplinea atribuțiile unui gestionar de
fapt. De asemenea în speță, se menționează faptul că activitatea sa a rămas
neschimbată pe tot parcursul perioadei cât a lucrat la acea societate.
39
Concluzii
Importanța studierii infracțiunilor de serviciu rezidă în interesul ocrotit de
această categorie de infracțiuni, și anume, în principal, buna desfășurare a relațiilor de
serviciu, iar în subsidiar, protejarea patrimoniului public.
Plasarea infracțiunii de delapidare pe primul loc, în rândul infracțiunilor care
aduc atingere bunului mers al activității de serviciu, este consecința gradului de
periculozitate mai ridicată pe care îl prezintă în raport cu celelalte infracțiuni de
serviciu.
Prin activitatea de delapidare, se înțelege acțiunea de a sustrage sau de a fura
bani sau bunuri din avutul public. Astfel, atât prejudiciile aduse patrimoniului statului,
cât și faptul că acestea sunt produse de persoane cărora li s -au încredințat anumite
bunuri, în virtutea calității pe care o au, dau infracțiunii de delapidare caracterul unei
fapte penale, de o deosebită periculozitate socială. Desigur că este vorba în p rincipal
de o lezare a valorilor morale, precum încredere, corectitudine și mai apoi se pune
problema existenței unei pagube materiale (lipsa unor bunuri din gestiune, sustragerea
unei anumite sume de bani din patrimoniului unei societăți, etc).
Relațiil e sociale care au ca scop asigurarea bunului mers al activității
instituțiilor de stat sau publice precum și protejarea intereselor legale ale persoanelor
particulare sunt incriminate de legea penală care prevede infracțiunile cu privire la
atingerile ce p ot fi aduse prin nerespectarea îndatoririlor de serviciu de către
funcționarii publici. Antijuridicitatea acestor fapte este dată de încălcarea legalității în
activitatea de serviciu, săvârșită chiar de persoana care este împuternicită în virtutea
calităț ii sale speciale să o apere.
Analizând conținutului legal al infracțiunilor care periclitează relațiile sociale
referitoare la bunul mers al activității instituțiilor de stat sau publice observăm că prin
săvârșirea oricăreia dintre activitățile incrimin ate, obligațiile de serviciu sunt efectiv
încălcate de către funcționar, excepție fac infracțiunile pentru care nu se cere o
anumită calificare a subiectului activ ( de exemplu, cazul infracțiunii de dare de mită).
Îndatoririle de serviciu sunt prevăzut e sub diverse forme, în regulamente de
ordine interioară, în Codul Muncii sau în legi speciale. Încălcarea cu vinovăție a
atribuțiilor de serviciu, de către funcționari, atrage după sine, fie răspunderea
materială, administrativă, disciplinară, fie penală a acestora. Criteriul principal de
diferențiere al infracțiunilor care aduc atingere activităților de interes public sau altor
40
activități reglementate de lege, de simple abateri disciplinare, este dat de gradul de
pericol social al faptei .
În urma unei priviri mai ample asupra împrejurărilor în care se produc aceste
prejudicii avutului public, enunțate mai sus, precizez că unele dintre cauzele care pot
duce la producerea acestor pagube sunt: modul cum sunt aleși gestionarii, mai precis
criteriile după c are se realizează selecționarea acestora, realizarea unei paze deficitare
a avutului obștesc, efectuarea în condiții defectuoase sau neefectuarea controlului
asupra gestiunii, contabilității, ș.a.
Așadar, îndeplinirea corectă a sarcinilor de serviciu de către gestionari sau de
către angajatorii acestora, de către paznici sau de către cei care le coordonează munca,
de către cei însărcinați cu atribuții de control în diverse forme reglementate de actele
normative în vigoare, sau de către cei care, supravegh ează, la rândul lor, activitatea
acestora, constituie, calea esențială pentru prevenirea și combaterea faptelor
dăunătoare avutului obștesc.
Conchid prin a menționa faptul că, în opinia mea, infracțiunile de serviciu
prezintă o importanța aparte, întrucâ t prin activitatea desfășurată de funcționarii
publici,sunt prejudiciate implicit interesele cetățenilor, care acordă o încredere sporită
persoanelor care au această calificare.
41
Abrevieri
alin. = alineat (ul)
art. = articol (ul)
ad. = adnotat
C.A. = Curtea de Apel
C.D. = Culegere de decizii
colab. = colaboratori
coord. = coordonator
C.P. = Cod penal
C.S.J. = C urtea Supremă de Justiție
D. = Decizia
Ed. = Editura
J.N. = Jurnalul Național
lit. = litera
L.P. = Legalitatea Populară
op. cit. = opera citată
p. = pagina
pct. = punct (ul)
R.A. = al României
R.R.D. = Revista Română de Drept
st. pen. = sentință penală
ș.a. = și altele/alții
Trib. = Tribunalul
T.S. = Tribunalul Suprem
vol. = volum (ul)
42
Bibliografie
1.Aionițoaie C. și Ungureanu A., Curs de criminalistică, vol. III, Metodică
criminalistică, Editat de Școala militară de ofițeri a Ministerului de Interne,
București, 1977;
2.Barbu C., Delapidarea și furtul în paguba avutului obștesc, Ed. Științifică,
București, 1973;
3.Bodea R., Drept penal. Partea specială, Ed. Hamangiu, București, 2008;
4.Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, ”Drept penal român. Partea generală”,
Ed. Universul Juridic, București, 2009 ;
5.Ciopraga A, Ungureanu A., Dispoziții penale din legi speciale române, vol. III,
Ed. Lumina Lex, București, 1996;
6.Dungan P. și colab., Drept penal. Partea specială. vol. II, Ed. Universul Juridic,
București, 2013;
7.Filipaș A., Loghin O., Drept penal român. Partea specială, Casa de editură și presă
” Șansa S.R.L.”, București, 1992;
8.Gorunescu M., Pascu I., Drept penal. Partea specială,Ed. Hamangiu, București,
2008;
9.I. Tanoviceanu, Tratat de drept și procedură penal ă. vol II, Ed. Tiparul Curierului
Judiciar, București, 1924 -1927;
10.Matei Basarab și colab., Codul penal c omentat. Vol II. Partea specială, Ed.
Hamangiu, București, 2008;
11.Mateuț G., Revista de drept penal, anul VIII nr. 4 octombrie -decembrie, R.A.
Monitorul Oficial, București, 2001;
12.Nistoreanu G., (coord.), Drept penal. Partea specială., Ed. Europa Nova,
București, 1997;
13.Oancea I., (coord.), Explicaț ii teoretice ale Codului penal român , vol. III,
Partea Speciala, Ed. Academiei, București, l9 71;
14.Pavel D., Infracțiunea de delapidare, Ed. Științifică și Enciclopedică, București,
1959;
15.P. Dungan și colab., Drept penal. Partea specială vol. II, Ed. Universul Juridic,
București, 2013;
43
16.Rămureanu V., Poziția juridică a intermediarului în inf racțiunea de luare și dare
de mită, în J.N. nr. 3/1961;
17.Stancu E., Tratat de criminalistică, Ediția a IV -a, Ed. Universul
Juridic,București, 2007;
18.Stănoiu R., Comentariu în practica judiciară penală, vol. V, de G. Antoniu ș.a.,
Ed. Academiei, Bucureș ti, 1998;
19.Stoica O.A., Drept penal.Partea specială, Ed. Didactică și Pedagocică, București,
1976;
20.Toader T., Drept penal – partea specială -, Ed. ALL BECK, București, 2000;
21.Toader T. și colab., Noul Cod Penal -comentarii pe articole, Ed. Hamangiu,
București, 2014;
22.Țigăeru G., Gestionarea bunurilor, Ed. Lumina Lex, 1999;
23.Udroiu M., Drept penal. Partea generală. Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck,
București, 2014;
24.Udroiu M., Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck,
București, 2014;
25.Văduva V., Infracțiuni de abuz în serviciu și neglijență în serviciu, Ed.
Hamangiu, București, 2012;
26.Revistă de drept penal, anul VII, nr. 4 octombrie -decembrie, R.A. ”Monitorul
Oficial”, București, 2000;
27.Revistă de drept penal, anul X nr. 1 ianuarie -martie, R.A. Monitorul Oficial,
București, 2003;
28.www.legeaz.net
29.www.legalis.ro
30.www.costelgîlcă.ro
31.www.juridice.ro
44
DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE A
LUCRĂRII DE FINALIZARE A STUDIILOR
Titlul lucrării: Delapidarea
Autorul lucrării: Ivan (Toia) Gabriela -Teodora
Lucrarea de finalizare a studiilor este elaborată în vederea susținerii
examenului de finalizare a studiilor organizat de către Facultatea de Drept din
cadrul Universității din Oradea , sesiunea Iulie, Septembr ie, Februarie a
anului universitar 2016 -2017 .
Prin prezenta, subsemnata Ivan (Toia) Gabriela -Teodora, deținătoare a
CNP 2921105295915 , declar pe proprie răspundere că această lucrare a fost
scrisă de către mine, fără nici un ajutor neautorizat și că nici o parte a lucrării nu
conține aplicații sau studii de caz publicate de alți autori.
Declar, de asemenea, că în lucrare nu există idei, tabele, grafice, hărți sau
alte surse folosite fără respectarea legii române și a convențiilor internaționale
privind drepturile de autor.
Oradea,
Data Semnătura
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Infracțiuni contra patrimoniului. [630285] (ID: 630285)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.