Infracțiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene [622088]

UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU” DIN BUCURE TI Ș
FACULTATEA DE DREPT

Referat la Criminalitate organizată si corupție
Tema: Infracțiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene
Îndrumător tiin ific, ș ț
Dr. CODRU OLARU Ț
ABSOLVENT: [anonimizat]
1

Infracțiuni contra intereselor financiare ale Uniunii
Europene
I. Generalități
Legislația Uniunii Europene este alcătuită în primul rând din
ansamblul tratatelor succesiv adoptate ( Paris, Roma, Maastricht,
Amsterdam și Nisa) precum și din protocoalele-anexă, convenții sau
acorduri care au completat în timp tratatele. Dispozițiile cuprinse în
aceste acte alcătuiesc dreptul comunitar originar. Pe lângă acest drept
comunitar originar s-a constituit și un drept comunitar derivat alcătuit din
ansamblul actelor emanate de la autoritățile comunitare sub forma unor
regulamente, directive, decizii, recomandări sau avize.
Dacă normele dreptului comunitar originar sunt menite a stabili
cadrul general în baza căruia se realizează procesul integrării economice
și politice la nivelul Uniunii Europene, dispozițiile cuprinse în
regulamente, directive, decizii, recomandări și avize reprezintă
instrumentele care asigură funcționarea Uniunii Europene și realizarea în
fapt a procesului unificator.
Cu privire la implementarea dreptului comunitar în legislațiile
naționale, inclusiv în domeniul penal, doctrina distinge în principal trei
modalități. O primă modalitate constă în folosirea incriminărilor existente
în legislația națională pentru a proteja o regulă stabilită prin legislația
comunitară. De exemplu o persoană care desfășoară o activitate de
comerț cu anumite produse supuse unui regim reglementat de dreptul
comunitar, în măsura în care a făcut declarații mincinoase în scopul
eludării cadrului juridic comunitar poate fi sancționată penal de un stat
membru pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, infracțiune
care este prevăzută în legislația sa. În cazul acestei modalități un stat
2

membru al Uniunii Europene folosește în vederea respectării normelor
comunitare fie o dispoziție penală deja existentă fie adoptă o dispoziție
specială dacă apreciază că un asemenea demers este necesar.
În ambele ipoteze norma penală utilizată pentru respectarea
dreptului comunitar este expresia voinței statului național, motiv pentru
care această metodă este cunoscută în doctrină sub denumirea de
metoda națională.
O altă modalitate prin care dreptul comunitar devine incident în
dreptul penal național se realizează prin cerința expresă prevăzută în
legislația comunitară care impune statelor membre obligația de a
sancționa penal anumite comportamente care încalcă regulile Uniunii.
Spre deosebire de metoda precedentă care lasă la aprecierea
legiuitorului național alegerea dispoziției penale aplicabile pentru
sancționarea încălcării normei comunitare, de această dată regulamentul
sau directiva Uniunii descrie fapta care trebuie să fie sancționată penal,
infracțiune.
Acestă tehnică prin care încălcarea dreptului comunitar este
asimilată cu încălcarea legii penale naționale, garantează represiunea
penală împotriva anumitor încălcări a normelor comunitare în toate
statele membre. Avantajul pentru instituțiile comunitare este acela că
urmărirea penală devine obligatorie și se realizează sub acest aspect o
egalitate între statele membre. Se păstrează însă diferențieri în ce
privește elementele contitutive ale infracțiunii, a incidenței cauzelor care
înlătură caracterul penal al faptei precum și a naturii sau duratei
sancțiunilor care pot fi diferite de la țară la țară deși este vorba de
aceeași faptă. Aceste diferențe între soluțiile penale adoptate de
legislațiile naționale pentru reprimarea uneia și aceleiași încălcări a
legislației comunitare a determinat adoptarea unor acte prin care să se
uniformizeze atât conținutul incriminărilor cât și regimul sancționator. Un
exemplu de asemenea act îl reprezintă Convenția privitoare la protecția
3

intereselor financiare ale comunităților europene ( P.I.F.) și a
protocoalelor adiționale la această convenție. Potrivit regulamentului de
aplicare a Convenției toate statele membre ala Uniunii Europene sunt
obligate să incrimineze frauda comunitară (frauda este și ea definită în
primul paragraf al regulamentului) și să prevadă sancțiuni penale pentru
autorii, instigatorii sau complicii la semenea fraude. Sancțiunile trebuie
să fie proporționale cu gravitatea fraudei, dar trebuie întotdeauna să aibă
un caracter disuasiv. Prin același regulament se stabilește că statele
membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a reglementa
răspunderea penală a șefilor de întreprinderi și a celor asimilați acestora
în cazul actelor frauduloase comise în detrimentul intereselor financiare
ale Comunităților Europene săvârșite de către o persoană supusă
autorităților și în contul întreprinderii.
Responsabilități în materie penală au fost stabilite pentru statele
membre ale Uniunii Europene și în ceea ce privește sancționarea
funcționarilor internaționali sau naționali investiți cu competențe de
percepere, administrare sau gestionare a fondurilor financiare
comunitare cât și în ceea ce privește spălarea capitalurilor care au o
sursă de proveniență ilicită (au fost obținute prin fraudă sau prin acte de
corupție).
A treia modalitate prin care dreptul comunitar se impune în raport
cu legislațiile penale naționale constă în prevederea și aplicarea unor
sancțiuni direct de către instituțiile comunitare fără a se mai face apel la
legislația statelor membre. Un exemplu în acest sens îl reprezintă
Regulamentul 17/62 din 6.02.1962 care învestește Comisia Europeană
cu competența de a aplica amenzi celor care încalcă legislația
comunitară privitoare la libera concurență în spațiul economic al Uniunii
sau pentru fapte constând în furnizarea de informații false sau inexacte
ori refuz de cooperare cu autoritățile comunitare de control. Aceste
amenzi pot merge până la 10% din cifra de afaceri a unei întreprinderi.
4

Deși sancțiunile pe care le pot aplica instituțiile comunitare par a fi
de natură administrativă, în realitate ele sunt mai degrabă sancțiuni
penale având în vedere că prin mărimea lor au un pronunțat caracter
disuasiv și retributiv, caracter care de principiu este specific sancțiunilor
penale. Împotriva acestor sancțiuni se poate face apel în fața Tribunalului
de primă instanță și recurs în fața Curții de Justiție a Comunităților
Europene care are sediul la Bruxelles.
Acestă ultimă instanță are un rol estrem de important în
soluționarea unor conflicte care apar între prevederile legislației
comunitare și prevederile cuprinse în dreptul intern al statelor membre
ale Uniunii Europene. Din practica promovată rezultă că se merge pe
ideea unei exigențe sporite în ceea ce privește libertatea comerțului la
nivel comunitar, combaterea politicii de monopol dar în același timp se
descurajează politicile vamale protecționiste care apar ca un impediment
în cale dezvoltării pieței unice la nivelul Uniunii Europene.
II. Legislația internă a României
Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea
faptelor de corupție, cu modificările și completările aduse de OG
nr.83/2000, OUG nr.43/2002, Legea nr.161/2003, Legea nr.521/2004,
Legea nr 124/2005 și OUG nr.50/2006, prevede sancțiunile ce se pot
aplica în cazurile de infracțiuni împotriva intereselor financiare ale
comunităților europene.
Astfel, în secțiunea 4^1 din lege, se menționează:
Art. 18^1:
(1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false,
inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de
fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele
5

administrate de acestea ori în numele lor, se pedepsește cu închisoare
de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează omisiunea de a furniza,
cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din
bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate
de acestea ori în numele lor, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe
nedrept a acestor fonduri.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin.(1) și (2) au produs consecințe
deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și
interzicerea unor drepturi.
Art.18^2:
(1) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației
fondurilor obținute din bugetul general al Comunităților Europene sau din
bugetele administrate de acestea ori în numele lor se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin.(1) a produs consecințe deosebit
de grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea
unor drepturi.
(3) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației
unui folos legal obținut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a
resurselor din bugetul general al Comunităților Europene sau din
bugetele administrate de acestea ori în numele lor se sancționează cu
pedeapsa prevăzută la alin.(1).
Art.18^3:
(1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false,
inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a
resurselor din bugetul general al Comunităților Europene sau din
bugetele administrate de acestea ori în numele lor, se pedepsește cu
închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
6

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează omisiunea de a furniza,
cu știință, datele cerute potrivit legii, dacă fapta are ca rezultat
diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităților
Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au produs consecințe
deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și
interzicerea unor drepturi.
Art.18^4:
Tentativa infracțiunilor prevăzute la art.18^1 – 18^3 se pedepsește.
Art.18^5:
Încălcarea din culpă, de către director, administrator sau persoana
cu atribuții de decizie sau de control în cadrul unui agent economic, a
unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin
îndeplinirea ei defectuoasă, dacă a avut ca rezultat săvârșirea uneia din
infracțiunile prevăzute la art. 18^1 – 18^3 sau săvârșirea unei infracțiuni
de corupție ori de spălare a banilor în legătură cu fondurile Comunităților
Europene, de către o persoană care se află în subordinea sa și a
acționat în numele acelui agent economic, se pedepsește cu închisoare
de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
III. Analiza infracțiunilor
Art.18^1 denunță infracțiunea de fals intelectual și uz de fals în
înscrisuri oficiale. Art. 289 C.pen. încriminează falsificarea unui înscris
oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcționar aflat în
exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera
unele date sau împrejurări.
Conținutul infracțiunii:
7

Obiectul juridic al acestei infracțiuni are un caracter complex,
deoarece cuprinde, pe lângă obiectul juridic principal, care constă în
relațiile sociale ce asigură încrederea publică în autenticitatea și
veridicitatea înscrisurilor oficiale, și un obiect juridic secundar adiacent,
ce constă în relațiile social-juridice privitoare la corecta exercitare a
atribuțiilor de serviciu.
Obiectul material îl constituie numai un înscris oficial emanat de la
un organ competent, care, din punctul de vedere al condițiilor legale de
formă și al materialității scrierii este un act valabil.
Atunci când înscrisul este supus unui regim special, se poate ca și
fapta să primească o calificare specială. Astfel, potrivit art.43 din Legea
nr.82/1991 a contabilității, efectuarea cu știință de înregistrări inexacte,
precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având
drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor
financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în
bilanț, constituie infracțiune și se pedepsește conform legii.
Latura obiectivă prezintă trei trăsături specifice:
– fapta constă în alterarea adevărului cu privire la datele înscrise în
cuprinsul actului oficial, adică în denaturarea conținutului de idei al
acestuia. Ea se poate săvârși atât prin acțiune, cât și prin inacțiune
(omisiune).
Falsul intelectual prin acțiune (comisiv) constă în atestarea unor
fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Prin atestare se
înțelege înscrierea, aderarea, confirmarea în cuprinsul înscrisului oficial
a unor date, fapte, împrejurări în mod denaturat, contrar realității sau
adevărului. Astfel, s-a decis în practica judiciară ca fiind fals intelectual:
consemnarea în procesul-verbal de inventariere a unor cantități de
mărfuri mai mari decât cele reale; pontarea de către funcționarul
competent în acest sens a mai multor muncitori care nu au prestat deloc
munca sau au prestat-o numai parțial; întocmirea de către medicul de
8

circumscripție a unui certificat de deces în care a atestat o anumită
cauză a morții, fără a se fi deplasat la fața locului spre a examina
cadavrul și a constata cauza morții etc.
Falsul intelectual prin omisiune constă în omisiunea cu știință de a
insera unele date sau împrejurări în înscrisul oficial care este destinat să
facă probă, care trebuiau înscrise în cuprinsul său. Astfel, realizează
conținutul acestei infracțiuni oficiantul PTTR însărcinat cu efectuarea de
operațiuni CEC de a nu înregistra în registrul tipizat o sumă de bani
depusă de titularul unui livret CEC, în scopul de a-și însuși acea sumă;
omisiunea comisă de un funcționar de a completa duplicatele și
triplicatele chitanțelor eliberate unor persoane pentru sumele încasate de
la ele, în vederea înscrierii acelor sume, deoarece exemplarul eliberat
plătitorului constituie, împreună cu duplicatul și triplicatul, un tot
indivizibil, în baza căruia gestuinea funcționarului se încarcă cu sumele
respective, iar acesta este obligat să le lustifice.
În schimb, nu realizează conținutul acestei infracțiuni responsabilul
unei unități de reparații care nu a întocmit și eliberat chitanțe clienților
care au achitat costul lucrărilor efectuate, încasându-și sumele primite în
acest mod.
Pentru existența infracțiunii de fals intelectual, este suficient ca
înscrisul să conțină o singură atestare necorespunzătoare. Infracțiunea
își păstrează însă unitatea în și în cazul atestării, respectiv omiterii mai
multor fapte, date sau împrejurări;
– atestarea neadevărată sau omisiunea voită să se fi produs cu prilejul
întocmirii înscrisului oficial de către funcționarul competent: Alterarea sau
denaturarea conținutului înscrisului oficial după întocmirea sa nu mai
este posibilă decât prin fals material. Noțiunea de „întocmire a
înscrisului” nu înseamnă în toate cazurile confecționarea lui în întregime,
ci și – în raport de natura înscrisului – înscrierea unor date sau
9

împrejurări în momentul în care trebuie făcută înregistrarea acestora (de
exemplu, înregistrările făcute în registru de evidență, de casă etc.).
– atestarea neadevărată sau omiterea voită să fie săvârșită în cadrul și
cu ocazia exercițiului atribuțiilor de serviciu ale făptuitorului.
Urmarea acțiunii de falsificare constă într-o stare de pericol pentru
valorile sociale care constituie obiectul juridic al infracțiunii.
Latura subiectivă presupune comiterea faptei cu intenție. Intenția
trebuie să existe atât în cazul când fapta este săvârșită prin acțiune, cât
și în cazul în care fapta este comisă prin inacțiune.
Dacă faptele funcționarului sunt neintenționate și determinate de o
dispoziție a superiorului, va exista participație improprie la infracțiune.
Aceeași va fi soluția și în cazul în care funcționarul este el însuși
subiectul pasiv al unei infracțiuni de fals privind identitatea (art. 293
C.pen). Astfel, dacă notarul procedează la autentificarea unui act pentru
o persoană care își asumă o identitate falsă, utilizând și un act de
identitate falsificat foarte atent, nu poate fi tras la răspundere pentru
comiterea infracțiunii de fals intelectual, pentru că nu sunt îndeplinite
condițiile impuse pentru latura subiectivă.
Subiectul. Subiectul activ este calificat, și anume un funcționar aflat
în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Există o consecvență manifestată în
practica judiciară în a nu recunoaște calitatea de funcționar unui angajat
al unor persoane juridice de drept privat.
Dacă întocmirea înscrisului intră în competența unui colectiv, pot fi
coautori ai falsului intelectual toți membrii colectivului (de exemplu, fals
intelectual săvârșit într-un proces-verbal întocmit de o comisie de
recepție a unei lucrări), dacă aceștia au motivat și au înscris date , fapte
sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Falsul intelectual este
susceptibil de a fi săvârșit în forma instigării sau complicității ori în forma
participației improprii. S-a decis astfel că fapta inculpatului de a
determina cu intenție o salariată subalternă a lui, care nu cunoștea
10

realitatea, de a atesta, într-o chitanță fiscală, date necorespunzătoare
adevărului, cu scopul de a fi plătite taxe vamale mai reduse de către
persoana căreia i-a fost eliberată chitanța, întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, săvârșită în condițiile
participației improprii, prevăzută în art.289 alin.(1) raportat la art.31 alin
(2) C.pen1.
În doctrină și în practica judiciară s-a pus problema aptitudinii notarului
public de a comite falsul intelectual și, deși doctrina respinge această
ipoteză, practica judiciară, susținută de o parte dintre specialiști, o
confirmă.
Tentativa și consumarea infracțiunii. Tentativa de pedepsește.
Consumarea are loc în momentul terminării acțiunii de falsificare,
cu alte cuvinte, în momentul în care înscrisul fals este în întregime
întocmit, perfectat prin semnare și ștampilare sau sigilare, ori, după caz,
în momentul terminării înregistrării făcute într-un registru de evidență sau
al expirării timpului în care o anumită înregistrare trebuie efectuată.
Sancțiunea. Falsul intelectual se pedepsește cu închisoarea de la 6
luni la 5 ani.
Uzul de fals.
Noțiune și caracterizare. Infracțiunea de uz de fals constă în
folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că
este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice (art.291 C.pen.).
Uzul de fals, în raport de infracțiunile de fals în înscrisuri, apare ca
o infracțiune derivată și subsecventă, care nu este posibilă fără o
prealabilă falsificare a înscrisurilor care devin apoi obiectul și mijlocul
său de săvârșire.
Conținutul infracțiunii:
1
11

Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale prin care se ocrotește
încrederea publică în autenticitatea și veridicitatea înscrisurilor oficiale
sau sub semnătură privată.
Obiectul material al infracțiunii îl constituie atât înscrisurile oficiale,
cât și înscrisurile sub semnătură privată.
Latura obiectivă se realizează prin acțiunea de folosire a unui
înscris oficial sau sub semnătură privată falsă.
Folosirea se poate realiza prin vreuna din modalitățile următoare:
– prin depunerea înscrisului fals ca act doveditor în fața unei unități din
cele prevăzute în art.145 C.pen. ori a unei persoane particulare în mod
direct (de exemplu, depunerea unui certificat medical, a unei diplome,
predarea unei chitanțe etc.) sau ca anexă la o cerere etc.;
– prin prezentarea înscrisului fals unui organ sau unei persoane pentru a
lua act de cuprinsul lui (de exemplu, în vederea întocmirii unui înscris
oficial, efectuării unui control, la legitimare, unui organ judiciar în
susținerea apărării etc.)
– prin invocarea înscrisului fals în cuprinsul unor petiții, memorii, acțiuni,
întâmpinări, contestații etc.).
Folosirea trebuie să fie efectivă, simpla deținere a unui înscris fals
nu constituie infracțiune.
Cerința esențială pentru existența infracțiunii este ca folosirea
înscrisului fals să fie susceptibilă de a produce consecințe juridice,
urmărite sau vizate de către făptuitor, chiar dacă nu s-a obținut realizarea
lor (de exemplu, pentru că, între timp, cu ocazia verificării conținutului
înscrisului, s-a descoperit că acesta este un fals).
Latura subiectivă constă în săvârșirea faptei cu intenție directă, și
anume ca făptuitorul să folosească înscrisul oficial sau sub semnătură
privată cunoscând că este fals, în vederea (cu scopul) producerii unei
consecințe juridice. Astfel, fapta constituie infracțiune de uz de fals dacă
făptuitorul a urmărit, prin folosirea unor acte false, să ajute un gestionar
12

să-și acopere o lipsă în gestiune provocată de cauze obiective sau dacă
a urmărit acoperirea unor cheltuieli urgente efectuate pentru nevoile
unității.
Subiectul activ al infracțiunii în cazul folosirii unui înscris oficial
poate fi orice persoană, chiar și falsificatorul înscrisului, care săvârșește
în acest caz două infracțiuni în concurs real, iar în cazul folosirii unui
înscris sub semnătură privată, subiectul activ poate fi numai o altă
persoană decât falsificatorul înscrisului fals, deoarece folosirea
înscrisului de către falsificator e numai un element component al faptei
încriminate în art.290 C.pen. – falsul în înscrisuri sub semnătură privată.
Participația este posibilă sub toate formele.
Consumarea infracțiunii are loc în momentul folosirii înscrusului
falsificat. Întrucât uzul de fals este o infracțiune instantanee, prelungirea
în timp a efectelor înscrisului fals nu îi atribuie caracterul de infracțiune
continuă.
În literatura juridică s-a susținut și opinia potrivit căreia consumarea
infracțiunii ar avea loc numai în momentul când făptuitorul cere, pretinde
să se soluționeze cererea sau acțiunea sa în sensul înscrisului fals
folosit, astfel că, din momentul falsificării lui materiale și până în
momentul prevalării de conținutul înscrisului falsificat, ar exista tentativă,
fiind posibilă desistarea.
Nu împărtășim această opinie, deoarece socotim că simpla
depunere, prezentare sau invocare a înscrisului fals înseamnă
prevalarea de conținutul său, pretinderea de a fi luat în considerare în
sensul dorit de făptuitor. Pe de altă parte, consumarea infracțiunii are loc
în chiar momentul depunerii, prezentării, invocării înscrisului fals, chiar
dacă nu s-a verificat sau luat în considerare conținutul său, urmarea
specifică acestei infracțiuni fiind deja produsă.
13

Sancțiunea. Uzul de fals se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni
la 3 ani, dacă înscrisul este oficial, și cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani
sau cu amendă, dacă înscrisul este sub semnătură privată.
Falsul în declarații:
Noțiune și caracterizare. Infracțiunea constă în declararea
necorespunzătore adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori
unei alte unități dintre cele la care se referă art.145, în vederea
producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci
când, potrivit legii sau împrejurărilor, declarația făcută servește pentru
producerea acelei consecințe (art.292 C.pen.).
Declararea necorespunzătoare adevărului constituie o formă a
falsurilor în înscrisuri, deoarece înscrisul în care este cupinsă ori
consemnată devine un înscris fals, dare conține o alterare de adevăr.
Astfel, ea constituie o formă specială de fals intelectual, al cărui autor
este persoana care face declarația falsă.
Conținutul infracțiunii:
Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale referitoare la asigurarea
sincerității și veridicității declarațiilor făcute oficial.
Obiectul material al infracțiunii îl constituie declarația scrisă sau
înscrisul în care este consemnată declarația verbală dată în fața unui
organ oficial; acestea au caracter de înscrisuri oficiale, care constituie
mijlocul de probă al celor declarate.
Latura obiectivă prezintă două componente principale:
– primul aspect se referă la faptă, la acțiunea de a face o declarație,
adică la manifestarea de voință ori afirmația sau relatarea despre ceea
ce declarantul are cunoștință sau voiește să aducă la cunoștință celui
căruia îi face declarația.
Declarația poate fi făcută verbal (oral) sau în scris, din proprie
inițiativă sau la cererea organului competent. Ea poate fi scrisă de către
14

declarant sau, în cazul celei orale, poate fi consemnată în scris de către
organul oficial în fața căruia este făcută.
Declarația poate fi făcută în limba română sau într-o limbă străină
prin traducător oficial.
Când pentru valabilitatea unei declarații se cere întocmirea ei într-o
anumită formă, nerespectarea acelei forme (de pildă, forma autentică)
face ca fapta să nu constituie infracțiune.
Declarația trebuie să fie necorespunzătoare adevărului în totul sau
în parte. Declarația falsă trebuie să fie făcută înaintea unei instituții la
care se referă art. 145 C.pen.;
– a doua componentă se referă la cerința esențială prevăzută expres de
lege ca declarația falsă să fie dintre acelea care, potrivit legii ori
împrejurărilor, servește pentru producerea unei consecințe juridice.
În aceste cazuri, este necesar să se indice actul normativ care
prevede sau împrejurarea care impune o anumită declarație pentru
producerea unor consecințe (de exemplu, declarațiile de stare civilă,
declarația de venituri, de impozitare, declarația necesară pentru
reducerea sau scutirea de impunere, declarația de acceptare sau
renunțare la anumite drepturi sau de asumare a unor obligații etc.).
Nu se va reține infracțiune de fals în declarații dacă o astfel de
declarație este făcută de un iresponsabil sau de către o persoană care a
fost constrânsă la o astfel de acțiune și nici dacă a fost făcută în fața
unui funcționar care nu era competent să primească declarația
respectivă.
Infracțiunea de fals în declarații exclude prin conținutul său
existența în concurs și a infracțiunii de uz de fals, dar ea va putea
constitui un mijloc de săvârșire a altei infracțiuni (de ex., înșelăciunea).
Urmarea specifică acestei infracțiuni constă într-o stare de pericol
pentru valoarea socială care constituie obiectul juridic.
15

Latura subiectivă presupune săvârșirea faptei cu intenție directă și
în scopul special al producerii unei consecințe juridice pentru sine sau
pentru altul. Nu este necesar ca scopul să fie realizat, ci numai să fi fost
urmărit în momentul săvârșirii faptei.
Subiectul. Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană.
Dacă declarația necorespunzătoare adevărului făcută de o persoană
este întărită de alte persoane care cunosc caracterul ei mincinos, aceste
persoane vor răspunde pentru complicitate la infracțiunea de fals în
declarații. Funcționarul care consemnează declarația făcută oral
răspunde pentru infracțiunea de omisiune a sesizării organelor judiciare,
dacă, cunoscând caracterul fals al declarației, omite să sesizeze de
îndată persoana sau organul de urmărire penală, potrivit legii de
procedură penală.
Consumarea infracțiunii. Infracțiunea fiind o infracțiune instantanee,
consumarea ei are loc în momentul în care declarația scrisă a fost în
mod legal primită sau declarația verbală a fost consemnată de către
organul oficial competent.
Sancțiunea. Infracțiunea de fals în declarații se pedepsește cu
închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art.18^2 incriminează schimbarea, fără respectarea prevederilor
legale, a destinației fondurilor aparținând Comunităților Europene. Acestă
faptă este incriminată în art. 302 C.pen., potrivit căruia constituie
infracțiune schimbarea destinației fondurilor bănești sau a resurselor
materiale, fără respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o
perturbare a activității economico-financiare sau a produs o pagubă unui
organ ori unei instituții de stat sau unei alte unități din cele la care se
referă art. 145 C.pen.
Dacă fapta a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este
mai aspră.
16

Infracțiunea de deturnare de fonduri prevăzută în art.302 C.pen.
cuprinde, așadar, o variantă tip și una agravantă.
Conținutul infracțiunii în forma tip:
Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale privitoare la disciplina
financiară, care presupune folosirea fondurilor bănești și a resurselor
materiale potrivit destinației lor legale, acestea fiind obiectul juridic
principal.
Obiectul juridic secundar este format din relațiile sociale cu
caracter patrimonial în situația în care prin săvârșirea faptei se pot
produce pagube unui organ sau unei instituții de stat ori unei alte unități
din cele la care se referă art. 145 C.pen.
Obiectul material este format din fondurile bănești sau resursele
materiale care au fost deturnate prin acțiunea subiectului activ.
Latura obiectivă presupune următoarele trăsături specifice:
– elementul material constă într-o acțiune de schimbare a destinației
bănești sau a resurselor materiale și orientarea acestora spre alte
obiective decât cele stabilite prin bugetul de stat;
– această activitate de schimbare a destinației fondurilor bănești sau a
resurselor materiale să se facă fără respectarea dispozițiilor legale. Dacă
acțiunea se săvârșește pe baza unor prevederi ale legii, lipsește o
cerință pentru existența infracțiunii de deturnare de fonduri și, în
consecință, fapta nu constituie infracțiune;
– fapta să fi cauzat o perturbare a activității economico-financiare sau să
fi produs o pagubă unui organ ori unei instituții de stat sau unei alte
unități dintre cele la care se referă art. 145 C.pen. Aceste urmări sunt
prevăzute alternativ, ceea ce înseamnă că este suficient să se producă
numai una dintre ele.
În practica judiciară s-a reținut deturnarea de fonduri în cazul în
care s-a schimbat destinația unor sume de bani dintr-un cont în altele în
care instituția nu are fonduri. Pentru existența acestei infracțiuni, este
17

esențial ca deturnarea fondurilor să nu se facă în interesul propriu al
funcționarului, pentru că în acest caz suntem în prezența infracțiunii de
delapidare.
Urmarea infracțiunii constă în perturbarea activității economico-
financiare a instituției de stat sau cauzarea unor consecințe păgubitoare.
Între acțiunea de deturnare de fonduri sau resurse și rezultatul
menționat trebuie să existe raport de cauzalitate.
Latura subiectivă presupune săvârșirea faptei cu intenție directă
sau indirectă.
Subiectul. Având în vedere faptul că legea nu pretinde vreo calitate
specială făptuitorului, s-ar părea că subiect activ poate fi orice persoană.
Totuși, considerăm că autor al infracțiunii poate fi numai persoana care
are dreptul, potrivit atribuțiilor de serviciu, să dispună asupra destinației
unor fonduri bănești ori resurse materiale. Participația penală este
posibilă sub toate formele, cu precizarea că, în cazul coautoratului, este
necesar ca fiecare făptuitor să aibă îndreptățirea legală de a dispune cu
privire la destinația fondurilor bănești ori resurselor materiale.
Consumarea infracțiunii. Infracțiunea se consumă în momentul în
care se produce, ca urmare a activității făptuitorului, fie o perturbare a
activității economico-financiare, fie o pagubă unui organ sau unei instituții
de stat sau unei alte unități din cele prevăzute la art.145 C.pen.
Sancțiunea. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de
deturnare de fonduri este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Forma agravantă. Varianta agravantă prevăzută în art.302 alin. (2)
C.pen. se realizează în ipoteza în care fapta descrisă la varianta tip a
avut drept rezultat consecințe deosebit de grave.
Pentru aprecierea consecințelor deosebit de grave ale infracțiunii,
trebuie să se țină seama de prevederile art.146 C.pen.
Sancțiunea prevăzută pentru varianta agravată este închisoarea de
la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
18

Art.18^3 denunță infracțiunea de folosire sau prezentare de
documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca
rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al
Comunităților Europene.
Conținutul infracțiunii :
Obiectul juridic al acestei infracțiuni are un caracter complex,
deoarece cuprinde, pe lângă obiectul juridic principal, care constă în
relațiile sociale ce asigură încrederea publică în autenticitatea și
veridicitatea înscrisurilor oficiale, și un obiect juridic secundar adiacent,
ce constă în relațiile social-juridice privitoare la corecta exercitare a
atribuțiilor de serviciu.
Obiectul material îl constituie numai un înscris oficial emanat de la
un organ competent, care, din punctul de vedere al condițiilor legale de
formă și al materialității scrierii este un act valabil.
Atunci când înscrisul este supus unui regim special, se poate ca și
fapta să primească o calificare specială. Astfel, potrivit art.43 din Legea
nr.82/1991 a contabilității, efectuarea cu știință de înregistrări inexacte,
precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având
drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor
financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în
bilanț, constituie infracțiune și se pedepsește conform legii.
Latura obiectivă prezintă trei trăsături specifice:
– fapta constă în alterarea adevărului cu privire la datele înscrise în
cuprinsul actului oficial, adică în denaturarea conținutului de idei al
acestuia. Ea se poate săvârși atât prin acțiune, cât și prin inacțiune
(omisiune).
Falsul intelectual prin acțiune (comisiv) constă în atestarea unor
fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Prin atestare se
înțelege înscrierea, aderarea, confirmarea în cuprinsul înscrisului oficial
19

a unor date, fapte, împrejurări în mod denaturat, contrar realității sau
adevărului.
Falsul intelectual prin omisiune constă în omisiunea cu știință de
a insera unele date sau împrejurări în înscrisul oficial care este destinat
să facă probă, care trebuiau înscrise în cuprinsul său.
Așa cum am arătat, pentru existența infracțiunii de fals intelectual,
este suficient ca înscrisul să conțină o singură atestare
necorespunzătoare. Infracțiunea își păstrează însă unitatea și în cazul
atestării, respectiv omiterii mai multor fapte, date sau împrejurări;
– atestarea neadevărată sau omisiunea voită să se fi produs cu prilejul
întocmirii înscrisului oficial de către funcționarul competent: Alterarea sau
denaturarea conținutului înscrisului oficial după întocmirea sa nu mai
este posibilă decât prin fals material. Noțiunea de „întocmire a
înscrisului” nu înseamnă în toate cazurile confecționarea lui în întregime,
ci și – în raport de natura înscrisului – înscrierea unor date sau
împrejurări în momentul în care trebuie făcută înregistrarea acestora (de
exemplu, înregistrările făcute în registru de evidență, de casă etc.).
– atestarea neadevărată sau omiterea voită să fie săvârșită în cadrul și
cu ocazia exercițiului atribuțiilor de serviciu ale făptuitorului.
Urmarea acțiunii de falsificare constă într-o stare de pericol pentru
valorile sociale care constituie obiectul juridic al infracțiunii.
Latura subiectivă presupune comiterea faptei cu intenție. Intenția
trebuie să existe atât în cazul când fapta este săvârșită prin acțiune, cât
și în cazul în care fapta este comisă prin inacțiune.
Subiectul. Subiectul activ este calificat, și anume un funcționar
aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Există o consecvență manifestată
în practica judiciară în a nu recunoaște calitatea de funcționar unui
angajat al unor persoane juridice de drept privat.
Dacă întocmirea înscrisului intră în competența unui colectiv, pot fi
coautori ai falsului intelectual toți membrii colectivului (de exemplu, fals
20

intelectual săvârșit într-un proces-verbal întocmit de o comisie de
recepție a unei lucrări), dacă aceștia au motivat și au înscris date , fapte
sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Falsul intelectual este
susceptibil de a fi săvârșit în forma instigării sau complicității ori în forma
participației improprii. S-a decis astfel că fapta inculpatului de a
determina cu intenție o salariată subalternă a lui, care nu cunoștea
realitatea, de a atesta, într-o chitanță fiscală, date necorespunzătoare
adevărului, cu scopul de a fi plătite taxe vamale mai reduse de către
persoana căreia i-a fost eliberată chitanța, întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, săvârșită în condițiile
participației improprii, prevăzută în art.289 alin.(1) raportat la art.31 alin
(2) C.pen.
În doctrină și în practica judiciară s-a pus problema aptitudinii
notarului public de a comite falsul intelectual și, deși doctrina respinge
această ipoteză, practica judiciară, susținută de o parte dintre specialiști,
o confirmă.
Tentativa și consumarea infracțiunii . Tentativa de pedepsește.
Consumarea are loc în momentul terminării acțiunii de falsificare,
cu alte cuvinte, în momentul în care înscrisul fals este în întregime
întocmit, perfectat prin semnare și ștampilare sau sigilare, ori, după caz,
în momentul terminării înregistrării făcute într-un registru de evidență sau
al expirării timpului în care o anumită înregistrare trebuie efectuată.
Sancțiunea. Falsul intelectual se pedepsește cu închisoarea de la
6 luni la 5 ani.
21