Infractiunea de Ultraj. Evolutia Reglementarii
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT CLUJ – NAPOCA
Programul de studii DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. univ. dr. Ioana VASIU
ABSOLVENT:
Ana-Maria SÎRB
Cluj-Napoca
– 2016 –
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT CLUJ – NAPOCA
Programul de studii DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
INFRACȚIUNEA DE ULTRAJ
EVOLUȚIA REGLEMENTĂRII
ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. univ. dr. Ioana VASIU
ABSOLVENT:
Ana-Maria SÎRB
Cluj-Napoca
– 2016 –
ABREVIERI
alin. – alineat(ul)
apud – citat după
art. – articol(ul)
c. – contra
C. Ap – Curtea de Apel
C.p. – Codul penal
C.pen – Codul penal anterior
C.pen.ant. – Codul penal din 1969
CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului
CSJ – Curtea Supremă de Justiție
dec. – decizia
dec. pen – decizia penală
ed. – editura
edit. – editura
etc. – et caetera
ibidem – ȋn același loc
ICCJ – Înalta Curte de Casație ṣi Justiție
INS – Institutul Național de Statistică
lit. – litera
M. Of. – Monitorul Oficial al României
NCP – Noul cod penal
nr. – numărul
O.U.G. – Ordonanța de Urgență a Guvernului
op. cit – opera citată
p. – pagina
pp. – paginile
Trib. Jud. – Tribunalul Județean
Trib. Suprem – Tribunalul Suprem
urm. – următorul
vol. – volumul
vs. – versus
INTRODUCERE
Înainte de toate vreau să precizez că temeiul pentru care am ales ca temă principală a lucrării mele de licență, infracțiunea de ultraj și în subsidiar infracțiunea de ultraj judiciar, ȋl reprezintă faptul că acestea sunt infracțiuni complexe care pun serioase întrebări și dificultăți celor din jurul nostru, implicit nouă. Cu toții au auzit de furt, de omor, de viol și cu siguranță au auzit și de ultraj însă, de cele mai multe ori acesta este asimilat doar cu polițistul. De asemenea am ales să discut pe scurt și despre ultrajul judiciar deoarece aceasta este o infracțiune care a primit o reglementare de sine stătătoare odată cu intrarea în vigoare a noului cod penal. Când vorbim despre aceste infracțiuni ne referim implicit la persoanele care reprezintă autoritatea de stat și pe noi, persoane care trebuie apărate într-o mai mare măsură.
Orice societate presupune o relațiune între membri ei. Omul, prin firea lui este predispus acțiunii iar nevoile sale, atât cele trupești cât și cele sufletești îl fac să activeze și să apere ceea ce îi aparține. Fiecare persoană fiind supusă acestui imperativ este firesc ca acțiunile lor să se încrucișeze armonizându-se sau ciocnindu-se cu cele ale altor semeni, în final ajungâdu-se la comiterea de fapte ilicite, prevăzute de legea penală.
Ultrajul face parte din categoria „Infracțiunilor contra autorității” prevăzute în cadrul Titlului al-III-lea denumit „Infracțiuni privind autoritatea și frontiera de stat” din NCP, intrat în vigoare în data de 01.02.2014. Din categoria infracțiunilor contra autorității, alături de ultraj, mai fac parte și alte infracțiuni: uzurparea de calități oficiale (art.258), sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art.259), ruperea de sigilii (art.260) și sustragerea de sub sechestru (art.261).
Infracțiunea de ultraj nu este o infracțiune care a fost introdusă odată cu intrarea în vigoare a noului penal. Aceasta e existat în codurile penale care au apărut de-a lungul timpului chiar dacă sub forme și nuanțe diferite, în esență având același conținut și rezultat: apărarea și protejarea celor care ne reprezintă. Ultrajul aduce atingere autorității statului și implicit celor care sunt investiți cu această autoritate, prin reglementarea ei urmărindu-se protejarea persoanelor care reprezintă autoritatea de stat precum și a membrilor de familie ai aceastora. Încălcarea autorității statului prin varii metode și mijloace reprezintă un pericol social ridicat, situație care presupune protejarea sa prin normele dreptului penal, norme care au rolul de a apăra valorile sociale și de a combate fenomenul infracțional.
„Realitatea desigur cea mai puternică și cea mai interesantă în drept, cea mai pasionantă de studiat este Statul. E o realitate atât de vie și de puternică, încât absoarbe realitatea noastră a tuturor, care se pierde întrânsa. E o realitate atât de adâncă, încât ea se ascunde în timp și în spațiu mult peste existența persoanelor individuale. E o realitate absolută, întrucât nu recunoaște nici o autoritate absolută, cum recunoaște persoana privată autoritatea statului. Statul nu recunoaște nimic superior sieși. Statul își exercită, în principiu, atribuțiile pe un anumit teritoriu. Ei bine, pe acest teritoriu și față de persoanele aflate pe el, statul organizează dreptul. Fiecare stat legiferează astfel pe teritoriul său”.
În opinia lui Aristotel, Statul „este o totalitate de cetățeni, necesară pentru o existență autosuficientă”.
„Statul e unde sinuciderea pe îndelete a tuturora se numește viață”.
Într-o altă opinie care îi aparține lui Frederic Bastiat, statul este marea ficțiune prin intermediul căreia fiecare se străduiește să trăiască pe cheltuiala celorlalți.
Ce concluzie am putea trage oare, că încă din acele perioade statul era văzut drept un mod de a profita de buna-credință și de nevoia pe care ceilalți, persoanele care îl compun, o au de el, de stat ?
Mulți consideră că statul încearcă să ne pună piedici pentru a nu putea apăra ceea ce ne aparține, însa tot el este cel care ne ajută și cel la care apelăm atunci când ne considerăm vătămați într-un drept sau interes legitim. Ce s-ar întampla dacă autorițile, și implicit statul nu si-ar face treaba și nu ar acționa atunci cand s-ar săvârși infracțiuni? Probabil ar ajunge să se aplice din nou Legea Talionului care era exprimată prin regula „Ochii pentru ochii, dinte pentru dinte”.
Autoritatea statului este serios zdruncinată atunci când funcționarii publici care o exercită sunt lăsați fără apărare împotriva acțiunilor violente care distrug armonia de către cei care se consideră nedreptățiți într-un drept al lor și încearcă să își facă singuri dreptate.
A doua infracțiune la care facem referire în lucrare este infracțiunea de ultraj judiciar prevăzută la art. 279 din noul cod penal, aceasta făcând parte din cadrul infracțiunilor contra înfăptuirii justiției. Această infracțiune are pentru prima dată o reglementare de sine stătătoare, în vechiul cod penal fiind prezentată în cadrul infracțiunii de ultraj, într-un alineat distinct.
Infracțiunea de ultraj judiciar reprezintă o variantă specie a infracțiunii de ultraj și urmărește protejarea persoanelor cu atribuții judiciare importante în realizarea actului de justiție împotriva manifestărilor de violență psihică sau fizică pe durata exercitării acestor atribuții. Justificarea incriminării distincte a infracțiunii de ultraj judiciar față de infracțiunea de ultraj constă în aceea că, prin voința legii, judecătorul, procurorul și avocatul au atribuțiile judiciare cele mai importante iar de modul de îndeplinire a acesora depinde decisiv buna desfășurare a cursului procesului precum și rezultatul acestuia. Pe baza acestor considerente, asigurarea unei protecții mai sporite și puternice împotriva oricărei forme de violență exercitată împotriva lor este considerată mai mult decât justificată și oportună.
Concluzionăm prin a spune faptul că în sistemul de organizare a societății noastre moderne un rol foarte important îl ocupă autoritatea de care se bucură instituțiile publice învestite cu atribuții de organizare, îndrumare și conducere a unor importante sectoare ale vieții social-economice, tocmai de aceea aceste persoane au nevoie de o protecție mult mai puternică și sporită, protecție care le este oferită. Cu toate că la început legiuirile vechi sancționau nedistinct, ca manifestări antiscociale, atât regulile religioase, regulile morale cât și cele referitoare la încălcarea normelor juridice, treptat se produce o diferențiere mai ales în ceea ce priveste dreptul public și dreptul privat iar odată cu consolidarea autorității statale apar tot mai multe legi unitare, aplicabile pe întreg teritoriul statului respectiv, ajungând până în ziua de azi să se transforme într-un sistem bine închegat și delimitat.
CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNILE CONTRA AUTORITĂȚII
1.1 Apartiția statului și a puterii publice
Termenul stat a primit mai multe accepțiuni iar datorită acestui fapt interpretarea acestuia a fost diferită. Cuvântul stat își are originile din latinescul „status” care inițial a avut un sens care nu putea fi determinat, exprimând ideea de ceva stabil, stabilitate, în sens de stare, poziție, situație stabilă etc. Cu trecerea timpului acesta a început să fie asociat cu alți termeni, primind treptat în limbajul antic roman și o semnificație politică în anumite expresii cum ar fi „status civitatis” „status rei romanae” sau „status rei publicae”. Termenul a evoluat și a primit o valoare de sine stătătoare iar sensul pe care noi îl dăm astăzi a fost fundamentat în secolul XVI de către Nicolo Machiavelli, părintele stiinței politice moderne, odată cu publicarea lucrării „Il Principe” în care spune că „toate stăpânirile care au avut putere asupra oamenilor sunt State, sunt Republici, sunt Principate”.
În ceea ce privește organizația politică a puterii, statul apare ca un ansamblu sau sistem articulat de insituții și organisme, ca un mecansim de organe și instituții investite cu autoritate, prin care se realizează organizarea și conducerea societății, ordinea socială. Acesta este sensul care ne interesează și la care ne vom referi în cele ce urmează.
O posibilă definiție a statului dar și cea care are cei mai mulți adepți ar putea fi formulată astfel: „Statul este o organizație politică formată din reprezentanți ai populației de pe un anumit teritoriu, care sunt investiți cu atribuții de putere care constau în posibilitatea de a lua decizii obligatorii, în numele întregii populații, decizii concretizate în norme de drept sau în acte de aplicare a dreptului care, dacă nu sunt respectate de bună-voie sunt aduse la îndeplinire prin forța de constrângere”.
Raportat la apariția puterii publice se cunosc mai multe moduri dar prima este caracteristică acelor societăți în care condițiile naturale nu au favorizat dezvoltarea unor gospodării agricole care să se bazeze pe folosirea irigațiilor și nici dezvoltarea producției de mărfuri, în acest context problemele se puteau rezova doar prin intermediul războaielor și sfatul bătrânilor nu mai putea face față constrângerii din partea celor avuți, luând amploare, tocmai din acestă cauză rolul regelui dar și a cetei sale. O altă cale de apariție a puterii publice este specifică mai ales țărilor cu irigație fluvială: Egiptul, Babilonul și Sumeria. Pentru asigurarea lucrărilor necesare, regele numea un conducător, de obicei un mare preot, care trebuia să asigure bunăstarea obștii. În acestă formă de apariție a puterii publice se face distincție între oamenii regelui care mai erau numiți și „awilum” și restul membrilor obștei, care mai erau numiți și „muskenum”, conform Codului Legilor lui Hammurabi. În Roma, apariția puterii publice a fost determinată de victoria populației venetice fără drepturi, plebea, care nu era încadrată în organizarea ginților romane și care s-a ridicat împotriva aristocrației primitive romane. O ultimă cale de apariție a puterii publice este cea determinată de cucerirea unor teritorii străine, pe care orânduiala gentilică se dovedește a fi neputincioasă să le stăpânească, așa a apărut statul, la popoarele germanice, după cucerirea Romei.
1.2 Necesitatea existenței mijloacelor de sancționare a faptelor prevăzute de legea penală
Încă de timpuriu oamenii au conștientizat necesitatea unor raporturi juridice care să stabilizeze relațiile dintre semeni, astfel a apărut un drept nescris ca mai apoi să se cristalizeze ȋntr-o lege scrisă.
Dreptul penal a apărut pentru a răspunde nevoilor și pentru a-i apăra pe cei care erau supuși la rele tratamente, inumane, degradante, aplicându-le sancțiuni celor care le săvârșeau asupra altora.
La originile societății primitive răzbunarea putea fi atât individuală cât și colectivă dar în orice situație nelimitată. Omorul, rănile, tâlharia, punerea de foc, furtul și câte altele sunt fapte pe care întâlnim la orice colectivitate umană, toate acestea fiind vătămătoare pentru victimă și tulburătoare pentru ordinea și liniștea publică. Faptele au fost supune nu doar unei reacțiuni de apărare dar și uneia represive, de pedepsire, pentru cei care le comiteau.
Reacțiunea represivă a îmbracat de-a lungul veacurilor diferite forme încercând în cele ce urmează să le expunem pe etape.
Perioada nereglementării juridice
Reacțiunea instinctivă este dictată de instinctul de conservare, de încercarea omului de a se apăra deoarece orice ființă atunci când este amenințată de un pericol simte nevoia să reacționeze și să riposteze. Apărarea durează, în mod firesc, atâta timp cât dăinuiește răul care amenință, ea fiind deci actuală.
Răzbunarea nelimitată reprezintă o modalitate, pentru cel amenințat sau vătămat de a-și face singur dreptate. Răzbunarea, a avut o generală aplicațiune în perioada primitivă, unde multă vreme, trebuie să fii fost singura formă de reacțiune și de apărare. Această modalitate nu cunoaștea îngrădiri și limitări iar în situația în care conflictul avea loc între două familii, și membri familiei respective erau vizați.
Neajunsurile răzbunării se bazează pe considerentul că atunci când cel care a suferit o vătămare era prea slab pentru a se putea apăra singur acesta apela la cei cunoscuți pentru a-l ajuta, ajungâdu-se în final la adevărate conflicte între colectivități. Tocmai din această cauză, fiecare familie se vedea expusă la pierderi simțitoare , prin uciderea sau schilodirea membrilor săi, aceste pierderi slăbind puterea de muncă și de apărare a grupului, făcând posibilă o contopire din partea altei colectivități mai puternice și mai solidare.
Perioada juridică
Odată cu trecerea timpului și metodele de apărare au evoluat, asltfel încât se aplicau anumite reguli după care avea loc judecata.
Talionul sau răzbunarea limitată reprezintă o formă de represiune reglementată juridicește, fiindcă răzbunarea era cunoscută ca un drept căreia îi corespunde îndatorirea de a nu-și depăși limitele corespunzătoare vătămării suferite. Această lege era exprimată prin regula „Ochii pentru ochii și dinte pentru dinte” și presupune faptul că riposta trebuie să fie proporțională cu intensitatea agresiunii.
Compoziuțiunea facultativă. Deținătorii puterii publice au impus membrilor colectivității îndatorirea de a încerca mai întâi să ajungă la împăcare iar dacă acesta nu e posibilă le era îngăduit să aplice legea talionului.
Compozițiunea obligatorie. Deținătorii puterii publice au ajuns la concluzia că această modalitate ar trebuie să se aplice în mod obligatoriu, nemaifiind facultativă dar pentru că această obligațiune să fie operantă trebuia ca stabilirea cuantumului despăgubirii să nu fie lăsat la discreția părților stabilindu-se un fel de tarif pentru fiecare faptă.
Etatizarea. Sistemul compozițiunii obligatorii era convenabil însa el nu găsea aplicațiunea decât pentru cei care puteau plăti despăgubirea iar când vinovatul era sarac sau nu putea plăti despăgubirea, compozițiunea nu mai putea fi aplicată astfel încât treptat puterea publică și-a asumat rolul de a reprima ea pe cei vinovați. Puterea publică trebuia să își asigure stăpânirea deținătorilor ei astfel încât orice atac, orice acțiune vătămătoare era considerată ca fiind îndreptată împotriva statului, în mod direct. Asadar o prima cauză care a condus la etatizarea represiunii a fost nevoia de a asigura autoritatea și persoana conducătorului Statului.
Acest sistem de drept a devenit, odată cu trecerea vremii din ce în ce mai complex iar odată cu intrarea în vigoare a noului cod penal a devenit mai ușor de aplicat prin individualizarea infracțiunilor de o manieră mai flexibilă și mai la îndemâna tuturor. Au fost introduse noi infracțiuni și au fost scoase altele care se consideră a fi inutile iar altele au fost reglementate individual, un exemplu în acest sens putând fi ultrajul. În vechiul cod penal în cadrul ultrajului într-un alineat distict era prevăzut și ultrajul judiciar însă în noul cod penal acesta are o reglementare de sine stătătoare făcând parte din cadrul infracțiunilor contra înfăptuirii justiției.
1.3 Caracteristici generale ale infracțiunilor contra autorității
Concept si caracterizare
Infracțiunile contra autorității sunt prevăzute în cadrul Titlului al III lea din Noul cod penal, din această categorie făcând parte următoarele infracțiuni: ultrajul, uzurparea de calități oficiale, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, ruperea de sigilii și sustragerea de sub sechestru.
Autoritatea poate avea mai multe sensuri, într-un prim sens prin autoritate se înțelege prestigiul dar mai ales influența pe care o au instituțiile publice în raport cu ceilalți iar în al doilea sens, poate fi interpretată ca fiind puterea, capacitatea unei instituții de a da dispoziții cu caracter obligatoriu sau fără un astfel de caracter.
Sistemul autorităților publice ȋn România este prezentat ȋn Titlul III din Constituție, așa cum a fost ea revizuită ȋn luna octombrie 2003. În primul capitol este prezentat Parlamentul României iar ȋn al II lea este prezentată instituția Președintelui României.
În România, statul formează nucleul societații noastre, în jurul căruia se adună toate organele și instituțiile publice. Statul își exercită funcțiile sale prin intermediul organelor sale tocmai din acest motiv autoritatea statului trebuie ocrotită de legea penală. Autoritatea statului este zdruncinată atunci când cei care „se afla în slujba statului” sunt ținta unor acțiuni violente sau când cei care au avut calitatea de funcționari publici continuă să o exercite fără drept etc.
Spre deosebire de codul penal anterior care a consacrat infracțiunilor contra autorității un întreg titlu, noul cod penal a inclus în cadrul Titlului III al Părții speciale, alături de infracțiunile contra autorității și infracțiunile privind frontiera de stat. Un aspect foarte important și ușor de remarcat se referă la faptul că în noul cod penal nu a mai fost reglementată infracțiunea de ofensă adusă unor însemne, fapta fiind dezincriminată și nu cred că e cea mai bună soluție dată de legiuitor, chiar dacă în viața juridică nu s-a făcut uz prea des de incriminarea menționată, nu se justifică în niciun fel renunțarea la ocrotirea însemnelor României cum ar fi stema țării, sigiliul, drapelul și imnul de stat, fiind menționate și în articolul 12 din Constituția României denumit Simboluri naționale: „(1)Drapelul României este tricolor; culorile sunt așezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roșu. (2)Ziua națională a României este 1 Decembrie. (3)Imnul național al României este „Deșteaptă-te române". (4)Stema țării și sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice”. Ocrotirea acestora nu este doar necesară dar și obligatorie datorită valorii sociale pe care o au pentru țară și pentru cetățeni, renunțarea la ocrotire putând fi văzută și ca o negare a autorității pe care o exprimă, fiind necesară reintroducerea ei în codul penal, argumentul că se uza prea rar de ea nu are relevanță.
Elemente preexistente
Obiectul juridic comun al infracțiunilor contra autorității îl constituie relațiile sociale care se formează în legătură cu exercitarea autorității precum și cele care se desfășoară în jurul autorității.
Obiectul material în cazul infracțiunii de ultraj există și este reprezentat de corpul victimei cu excepția infracțiunii de amenințare unde nu avem un astfel de obiect; infracțiunea de uzurpare de calități oficiale nu are obiect material fiind o infracțiune de pericol; sustragerea sau distrugerea de înscrisuri are obiect material și este reprezentat de orice înscris, exceptându-le pe cele judiciare; ruperea de sigilii are obiect material și acesta constă în sigiliul aplicat iar în cazul infracțiunii de sustragere de sub sechestru obiectul material este reprezentat de bunul legal sechestrat asupra căruia se îndreaptă acțiunea de sustragere.
Subiectul activ comun al infracțiunilor este orice persoană care are capacitate penală cu excepția infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, în cazul căreia pentru forma asimilată subiectul activ este reprezentat de un funcționar public precum și în cadrul infracțiunilor de rupere de sigilii și de sustragere de sub sechestru unde subiectul activ, în cadrul formelor agravate este reprezentat de custode.
Subiectul pasiv comun principal al infracțiunilor contra autorității este statul urmând ca în cadrul fiecăreia să existe câte un subiect pasiv secundar spre exemplu în cazul ultrajului acesta este reprezentat de funcționarul public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor sau în legătură cu aceste atribuții iar în forma agravată subiectul pasiv secundar al ultrajului este reprezentat de polițist sau jandarm, în cazul sustragerii de sub sechestru acesta este reprezentat de organul care a instituit sechestrul legal etc.
Structura juridică și conținutul constitutiv al infracțiunilor care fac parte din acestă categorie sunt diferite, urmând să supunem analizei infracțiunea de ultraj într-un capitol ulterior.
Elemente de ordin criminologic și referințe istorice
Specific tuturor infracțiunilor contra autorității este necesitatea socială care impune ca acestea să fie incriminate pentru a combate activitățile care aduc atingere unor valori importante și anume, autoritatea statului. Atitudinea de desconsiderație se naște mai ales în rândul tinerilor care se simt nedreptățiți, crezând că statul îi impiedică să își realizeze obiectivele, idealurile lor.
Dintotdeauna au fost combătute faptele îndreptate contra autorității statului dar și sancționate cu o mai mare severitate, în raport cu celelalte fapte.
La începuturi, faptele religioase, sociale dar și cele morale erau sancționate nedistinct până mai târziu când se produce o diferențiere, mai ales între normele de drept public și cele de drept privat, normele penale făcând parte din categoria normelor de drept public, norme care sancționau faptele contra statului, contra autorității, contra aparatului de stat etc.
Odată cu consolidarea statului apar tot mai multe legi penale unitare de natură să combată fenomenul infracțional care au servit și la elaborarea primelor coduri penale (Constituția Piemonteză din 1729, Codex Criminalis al Bavariei din 1751 si Constituția Theresiana din 1768.)
F. Referințe de drept comparat
În toate legislațiile penale există și un capitol cu incriminări de fapte prin care se aduce atingere autorității de stat.
Codul penal Francez, în Titlul III denumit „Încălcări ale autorității statului ” incriminează într-unul din capitole corupția activă și traficul de inflență comsie de particulari, actele de intimidare comise contra persoanelor care exercită o funcție publică, sustragerea sau deturnarea de bunuri aflate într-un depozit public, ultrajul, rebeliunea, uzurparea de funcții precum și altele asemenea.
Codul penal francez prevede faptul că infracțiunile de violență prevăzute la art. 222-7 care au antrenat moartea unei persoane din culpă, precum și infracțiunile de violență care au antrenat o mutilare sau o infirmitate permanentă cum sunt cele cuprinse în art. 222-9, dar și cele care au avut ca rezultat o incapacitate totală de muncă pe o perioadă mai mare de 8 zile spre exemplu cele din art. 222-11 sunt sancționate mai grav când sunt comise spre exemplu asupra unui magistrat, jurat, avocat, oficial public sau ministerial, militar, al jandarmeriei naționale, un funcționar al poliției naționale, al vămii, din administrația penitenciară sau toate celelalte persoane depozitare ale autorității publice, un genist pompier, aflate în exercițiul funcțiunii sau pentru fapte din timpul exercițiului funcțiunii, daca această calitate a victimei este aparentă sau cunoscută de autor.
Codul penal Italian, într-unul din tilurile sale intitulat „Infracțiuni contra administrației publice” incriminează faptele comise de particulari contra administrației publice cum ar fi: violențe și amenințările față de un funcționar public, rezistența în fața unui funcționar public, interzicerea sau tulburarea activității unui serviciu public, ultrajul față de un funcționar public, violarea de sigilii, violarea custodiei penale a unui bun precum și altele.
Legea penală spaniolă cuprinde în mai multe titluri, infracțiuni contra autorității statului, în capitolul I se incriminează printre infracțiunile contra Constituției și faptele de rebeliune, într-un alt capitol se incrimenează faptele comise contra familiei regale iar într-un altul cele contra instituțiilor statului, uzurparea de atribuții publice etc.
Legea penală germană incriminează în capitolul VI faptele contra autorității statului cum ar fi provocare publică la infracțiuni, opunerea cu forță sau prin amenințarea cu forța în fața unui funcționar public, eliberarea ilegală a deținuților iar într-un alt capitol denumit „Infracțiuni contra ordinii publice” sunt incrimnate fapte cum ar fi : violarea de domiciliu, tulburarea ordinii publice, amenințarea cu săvârșirea de infracțiuni, constituirea de grupări înarmate, constituirea de asociații criminale, constituirea de asociații teroriste, instigarea la săvârșirea de infracțiuni, folosirea ilegală de titluri, semne ale profesiei sau decorații precum și altele asemenea infracțiuni.
După cele redate anterior se poate observa cu ușurință că între legislația română și între legilația franceză, italiană, spaniolă și germană există numeroase asemănări dar și deosebiri raportat la infracțiunile contra autorității.
CAPITOLUL II. ELEMENTE DE ORDIN ISTORIC ȘI CRIMINOLOGIC
Infracțiunea de ultraj a fost reglementată încă din primul cod penal care a apărut în România, dar de-a lungul timpului aceasta a îmbrăcat forme și sensuri diferite însă toate au dus în esență spre aceeași concluzie: pedepsirea celor care săvârșeau infracțiuni împotriva statului și implicit a autorităților sale. Ultrajul apare material ca o faptă săvârșită ȋn contra unor persoane care dețin anumite funcții, conceptual și normativ fapta este ȋndreptată contra autorității de stat pe care o persoană este chemată să o exercite.
2.1 Ultrajul în codul penal din 1865
Codul penal din 1865 denumit și Codul Cuza realizează unificarea legislativă penală și marchează începutul dreptului penal român după unirea din 1859 a Moldovei cu Țara Românească. Pentru elaborarea acestui cod s-au folosit izvoare precum Codul penal francez (1810) și Codul penal prusian (1859). Codul penal din 1865 a adoptat, în privința pedepselor, un sistem constând în clasificarea pedepselelor în pedepse pentru crime, pentru delicte și pentru contravenții; de asemenea, pedepsele au mai fost divizate în principale, accesorii și complementare. În cartea I a Codului penal, pedepsele erau enumerate după natura lor, reglementându-se aplicarea și executarea fiecărei pedepse în parte. Astfel, pentru crime, au fost reglementate: munca silnică – pe viață și pe timp mărginit, recluziunea într-o clasă de muncă, detențiunea și degradarea civică. Pentru delicte au fost prevăzute sancțiunile: închisoare de la 15 zile la doi ani, interdicția unora dintre drepturile politice, civile ori de familie și amenda, iar pentru contravenții: închisoarea de la o zi la 15 zile și amendă. Sub aspectul incriminării faptelor prevăzute de legea penală, Codul Cuza prezintă o serie de particularități specifice vremii, pornind de la lipsa anumitor infracțiuni (în comparație cu legea penală din prezent) și terminând cu diferențieri în ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care astăzi le analizăm dintr-o perspectivă cât mai obiectivă. Vom supune unei scurte analize infracțiunile de omoru, asasinatu, parintucidere, pruncucidere, otrăvire, prevăzute în Codul penal de la 1865 în Titlul IV: Crime și delicte în contra particulariloru, Secțiunea I: Pentru omoru și alte crime mari, I. Amenințări de omoru în contra persoaneloru. Omoru este definit drept „omuciderea severșită cu voință” (art. 225). Asasinatu este definit de art. 226 drept „omorulu comisu cu precugetare sau cu pandire” Pruncuciderea este definită drept „omurului copilului seu nascutu de curendu”. Otrăvirea constă în „omorulu unei persoane prin întrebuințare de substanțe cari potu causa morte, mai curendu sau mai tardiu, ori și în ce modu ar fi fostu întrebuințate sau date acele substanțe”.
Spre deosebire de Codul penal francez, legislația penală din 1865 nu mai prevede pedeapsa cu moartea. De asemenea, Codul nu mai prevedea confiscarea averii și nici pedepse corporale. S-a ajuns într-un final la o atenuare a sancțiunilor, Codul penal român fiind considerat drept cea mai blânda lege penală din Europa. Aprecierile negative nu au încetat să apară, susținute, spre exemplu de „Petiția de la Iași” și duse până la afirmarea ideii conform căreia cauza principală a creșterii infractionalității în România, după 1864, a fost reprezentată tocmai de blândețea sistemului sancționator. Cu toate acestea, eliminarea pedepsei cu moartea a fost apreciată drept o masură elogioasă.
Ultrajul este menționat în Titlul al II lea „Ultraj și violenți în contra forței publice, în contra autorităței publice și depozitarilor lor” titlu care face parte din cadrul Capitolului IV denumit „Rezistența, nesupunere și alte necuviinți în contra autorităței publice”.
Încă din acea perioadă erau prevăzute pedepse alternative, legiuitorul putând opta între aplicarea a două pedepse principale: închisoarea și amenda, raportându-se la gravitatea faptului săvârșit, astfel conform art.183 „Ultrajul făcut prin cuvinte, gesturi sau amenințări în contra ori-cărui funcționar public, precum și contra ori-cărui cetățean însărcinat cu un serviciu public sau municipal, sau agent însărcinat cu forța publică, în exercițiul sau cu ocaziunea funcțiunei sale, se va pedepsi cu închisoare de la cincisprezece zile până la două luni sau cu amendă dela 50 până la 200 lei”. Pedepsele erau destul de mici dacă ne raportăm la cele aplicate acum, însă cu timpul și cu apariția unui sistem de drept tot mai închegat acestea se măresc și iau amploare.
Odată ce fapta săvârșită devine din ce în ce mai gravă, trecându-se de la amenințări la fapte, sancțiunea se agravează, astfel încât se observa în art. 184 că „Ori-cine va lovi, chiar fără armă și chiar fără a rezulta rănire, pe ori-ce funcționar administrativ sau judecătoresc, în esercițiul funcțiunei sale, sau cu ocaziunea acestui exercițiu, se va pedepsi cu închisoare de la un an până la doi ani iar dacă lovirea se va fi urmat în sala ședințelor unei curți sau a unui tribunal, culpabilul se va osândi încă și cu interdicțiunea pe timp mărginit.”
În timp ce fapta săvârșită se agravează și sancțiunea crește observând o mare tenacitate a legiuitorului din acea perioadă, astfel conform art. 186 „Dacă atacurile urmate în contra funcționarilor și agenților prevăzuți la art. 184 și 185 au fost pricinuitoare de versare de sânge, de răniri sau boale, pedeapsa va fi închisoarea de la trei până la cinci ani și interdicțiunea pe timp mărginit; iar dacă din aceasta se va fi urmat și moartea, în termen de 40 zile, culpabilul se va pedepsi cu munca silnică pe timp mărginit” iar conform art.187 „Chiar când niște asemenea atacuri nu vor fi cauzat vărsare de sânge, răniri sau boale, culpabilul se va pedepsi cu închisoare de la trei la cinci ani și cu interdicțiunea pe timp mărginit, dacă lovirea s-a săvârșit cu precugetare sau prin pândire.”
În final ajungem și la incriminarea săvârșirii unei fapte contrare legii, împotriva celui mai important atribut al ființei umane, viata, iar conform art. 188 „De s-a urmat lovirea ori rănirea cu cuget de a omorî, asupra vre-unuia din funcționarii citați la art. 184 și 185, în timp când aceștia se aflau în lucrare sau cu ocaziunea funcțiunei lor, culpabilul se va pedepsi cu munca silnică pe toată viața.” În art.10 se prevede faptul că munca silnică se va face, sau în minele Statului, sau în stabilimentele penitenciare iar acei condamnați la asemenea pedeapsă vor fi supuși la un regim aspru și că femeile condamnate la muncă silnică se vor închide în deosebite stabilimente, totdeauna separate de bărbați și supuse la muncă potrivit cu vârsta și cu sexul lor. Ele vor fi asemenea supuse la un regim aspru.
Munca silnică era aplicată pentru crime, fiind una dintre cele mai aspre sancțiuni alături de recluziunea într-o casă de muncă, de la 5 ani până la 10 ani, detențiunea de la 3 ani până la 10 ani si de degradațiunea civică de la 3 ani până la 10 ani, acesta putând fi de doua feluri: munca silinică pe toată viata și munca silinică pe timp mărginit de la 5 pana la 20 de ani.
2.2 Ultrajul în codul penal din 1937
Art. 253-255 corespund art. 182-189 din codul din 1864, pedepsesc delictul de ultraj contra funcționarilor publici. Redacțiunea art. 253 s-a făcut sub influența art. 341 si 343 din codul penal Italian, recte art. 344 din proiectul din 1928. Este de menționat că textul prevede formal că ultragiul nu este pedepsibil decât dacă s-a săvârșit ȋn prezența funcționarului ultragiat. Dacă funcționarul nu este prezent faptul va constitui o defăimare sau o calomnie. Nu importă din punct de vedere al legii penale dacă ultragiul s-a comis când funcționarul era ȋn exercițiul funcțiunii sau pentru fapte ȋndeplinite ȋn exercițiul funcțiunii sau din cauza exercitării funcțiunii.
Caracterizarea generală a infracțiunilor care aduc atingere activității aparatului de stat și a organizațiilor obștești
Infracțiuniile din acesta categorie lovesc, în general în relațiile care asigură buna și normala desfășurare a activității aparatului de stat și a organizațiilor obștești. Acestui obiect special al tuturor infracțiunilor din grupă îi corespund o serie de obiecte nemijlocite, în funcție de relațiile sociale atinse direct prin acțiunea sau inacțiunea subiectului.
În raport de crieriul nemijlocit, infracțiunile care aduc atingere apartului de stat și a organizațiilor obștești sunt împărțite în mai multe subgrupe:
Infracțiuni electorale – împiedicarea prin orice mijloace a liberului acces de a alege și de a fi ales și falsificarea prin orice mijloace a rezultatului votului (art. 99 din legea 9/1952 pentru alegerea deputaților în Marea Adunare Națională și art. 110 din decretul nr. 391/1953 cu privire la alegerea deputaților în sfaturile populare)
Infracțiuni de serviciu – infracțiuni săvârșite doar de funcționari publici.
Infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției cum ar fi arestarea ilegală (art. 272 c.pen) mărturia mincinoasă ( art.277 si urm. c.pen ) etc.
Alte infracțiuni care aduc atingere activității aparatului de stat și obștesc:
-infracțiuni contra organelor de stat, cum este ultrajul (art.253,255 c.pen)
-darea de mită (art 250 c.pen) și traficul de influență (art 252 c.pen)
-folosirea ilegală de calități sau decorații (art.256 c.pen)
-ruperea sigiliilor legal aplicate (art.263 c.pen)
-unele infracțiuni de fals.
Din punct de vedere al laturii obiective, infracțiunile care aduc atingere activității aparatului de stat și a organizațiilor obștești se pot realiza prin săvârșirea unor fapte concrete ele putând îmbrăca fie forma unei acțiuni fie a unei inacțiuni.
Latura subiectivă a infracțiunilor care aduc atingere activității aparatului de stat și a organizațiilor obștești constă în comiterea faptelor cu intenție care poate fi directă sau indirectă numai în mod excepțional ele pot fi comise și din culpă cum ar fi spre exemplu neglijența în serviciu. Remarcăm faptul că uneori existența infracțiunii este condiționată de constatarea unui anumit scop cum ar fi: darea, oferirea, promiterea unui funcționar bani sau alt profit ce nu i se cuvine.
Subiectul infracțiunilor ce aduc atingere activității aparatului de stat și a organizațiilor obștești poate fi în general orice persoană dar uneori se cere ca el să aibă o anumită calitate.
Codul penal din 1937 denumit și codul Carol al II lea a intrat în vigoare în 1 ianuarie 1937 marcând un alt moment important al dreptului penal român, aplicându-se în mod unitar pe întreg teritoriul țării. Codul a fost redactat ȋn timpul domniei lui Carol al II lea menit să asigure unirea legislativă după realizarea Marii Unirii din 1918. Pedepsele din acest cod penal sunt mai mari raportat la codul penal anterior, codul din 1865.
Ultrajul este menționat în cadrul Capitolului al II lea „Delicte săvârșite de funcționari sau particulari” secțiunea a III a denumită „Ultrajul”.
Obiectul nemijlocit al acestei infracțiuni sunt, pe de o parte relațiile sociale care asigură demnitatea și prestigiul funcționarilor în timpul și în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar pe de altă parte relațiile sociale care asigură autoritatea organelor puterii sau administrației de stat cărora le aparțin acei funcționari. Prin funcționari în sensul art. 253 nu se pot înțelege, în mod limitativ, decât acele persoane care îndeplinesc o funcție în cadrul puterii sau administrației de stat.
Din punct de vedere al laturii obiective, ultrajul constă în orice acțiune sau inacțiune de natură a aduce atingere demnitătii sau prestigiului unui funcționar purtător al autorității de stat. Aceasta se poate realiza prin cuvinte, gesturi sau orice altă împrejurare care este considerată jignitoare. Dacă se comite prin amenințări grave sau acte de violență ultrajul se sancționează mai asupru. Infracțiunea nu poate fi comisă decât în prezența funcționarului sau prin mijloace de comunicare directă, adică prin mijloace pe care folosindu-le infractorul știe că o să ajungă la cunoștința funcționarului, cum ar fi telefonul, telegraful, presa sau actele scrise. Un aspect esențial cu privire la săvârșirea ultrajului este ca funcționarul să se afle în exercițiul legal al funcției sale sau ca acțiunea subiectului să aibă loc pentru fapte îndeplinite de funcționar ȋn exercițiul funcției iar dacă acestă condiție de maximă importanță nu este îndeplinită fapta poate constitui eventual o infracțiune contra persoanei.
Ultrajul poate fi comis numai cu intenție în oricare dintre cele două forme ale sale (directă sau indirectă) iar această infracțiune poate fi comisă de orice persoană împotriva unei persoane care trebuie să aibă o calitate specială.
În cele ce urmează o să prezentăm fiecare articol comentându-l pe scurt:
Conform art. 253 „Acela care, prin cuvinte, gesturi sau acte, aduce atingere onoarei sau prestigiului unui funcționar public, în timpul exercițiului funcțiunii sau pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, în prezența acestuia ori prin mijloace de comunicare directă, comite delictul de ultraj contra funcționarului public și se pedepsește cu închisoare corecțională de la una la 6 luni și amendă de la 2.000 la 3.000 lei. Dacă ultrajul se comite în ședință publică, contra unui judecător, reprezentant al Ministerului Public, sau jurat, pedeapsa este închisoarea corecțională de la 6 luni la un an și amenda dela 2.000 la 5.000 lei.” Observăm că spre deosebire de codul penal din 1865 unde pedeapsa închisorii se aplică alternativ cu pedeapsa amenzii, de această dată cele două pedepse principale se cumulează fiind prevăzut un anumit interval între care se aplică, raportându-ne la gravitatea faptei săvârșite de infractor. De această dată nu se pedepsește doar cel care în mod direct săvârșește fapta ci și cel care o săvârșește prin mijloace de comunicare directă, prin aceste mijloace înțelegându-se telefonul, telegrama, scrisoarea etc. Este de observat că legiuitorul român, ȋn dorința de a ȋnlătura orice discuțiune a prevăzut că și ultragiul săvârșit prin mijloace directe de comunicație, adică acelea care sunt de așa natură ȋncât infractorul a știut că cuvintele sale vor ajunge la cunoștința funcționarului.
Conform art. 254 „Acela care săvârșește faptul prevăzut în art. 253, contra unei adunări legiuitoare, unei comisiuni sau unui membru al acestei adunări ori contra unui corp administrativ sau judiciar, ori contra unei autorități, în prezența acestora și în exercițiul funcțiunii lor, comite delictul de ultraj contra autorității publice și se pedepsește cu închisoare corecțională de la 6 luni la un an și amendă dela 2.000 la 5.000 lei”. Acest articol face referire la persoane care au o anumită calitate și care reprezintă autoritatea. Art. 254 referitor la ultragiul corpurilor consituite: politice, administrative sau judiciare e inspirat din art. 342 codul Italian, ȋnsă textul art. 254 e mai complet pentru că protegă nu numai pe fiecare reprezentant al națiunii individual, dar și pe ȋntreg corpul politic al Camerei și senatului sau numai o parte a lor cum ar fi o comisiune.
Conform art. 255 „Dacă faptul prevăzut de art. 253 și 254 este săvârșit prin acte de violență sau amenințări grave, constituie delictul de ultraj cu violență și se pedepsește cu închisoare corecțională dela 6 luni la 2 ani și interdicție corecțională de la unu la 2 ani, iar dacă s-au cauzat vătămări grave ale sănătății sau integrității corporale, cu închisoarea corecțională de la, unu la 4 ani și interdicție corecțională de la unu la 4 ani”. Ultragiul ȋnsoțit de loviri sau răniri care au cauzat vătămări grave sănătății, a fost calificat de legiuitor ca infracțiune unică și pedepsită mai aspru decât faptul de loviri sau vătămări aduse sănătății sau integrității corporale prevăzut de art. 471-476 C.p
Dacă s-au cauzat infirmități sau moartea, se aplică pedepsele prevăzute pentru acele infracțiuni, sporite cu 1/4, fără a se putea depăși maximum general al pedepsei.
În cazul când faptele arătate mai sus se săvârșesc cu ocazia unei adunări publice sau unei manifestațiuni ori procesiuni pe străzi, pedeapsa este aceea prevăzută de lege pentru aceste fapte, după distincțiunile din alineatele precedente, sporită cu 1/4, fără a se putea însă depăși maximum general al pedepsei.
2.3 Ultrajul în codul penal din 1969
În vechiul cod penal ultrajul este prevăzut în cadrul Titlului al V lea denumit „Infracțiuni contra autorității” alături de: ofensa adusă unor însemne, uzurparea de calități oficiale, portul nelegal de distincții sau semne distinctive, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, ruperea de sigilii și sustragerea de sub sechestru.
Ultrajul ȋn vechiul și noul cod penal
Tabel 1.2
În Proiectul de lege pentru modificarea și completare codului penal și a codului de procedură penală și a Legii 61/1991, pentru ȋncălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și a liniștii publice adoptat de Senat ȋn ședința din 11 aprilie 1995 după art. 239 se presupune introducerea unui nou art. 2391 denumit: cazuri speciale de pedepsire. În cazul infracțiunilor prevăzute de art. 180-183, art. 189 și art. 193, săvârșite împotriva soțului sau a unei rude apropiate a uneia dintre persoanele prevăzute în art. 239 alin. 5, în scop de intimidare sau de răzbunare în legătură cu exercitarea de către aceste persoane a atribuțiilor de serviciu, limitele pedepsei se majorează cu jumătate.
2.3.1 Formele infractiunii. Diferențe față de noul cod
Potrivit art. 239 alin (1) C.pen, este incriminată amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii sau pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii. Acest alineat reprezintă forma tip a infracțiunii.
Amenințarea unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat aflat în exercițiul funcțiunii, prin intermediul unui telefon. Fapta reprezentând infracțiune și atunci când se săvârșeṣte prin intermediul unui telefon sau printr-o scrisoare sau telegramă. Norma de incriminare cere ca fapta de amenințare să fie săvârșită asupra unui funcționar public care ȋndeplinește o funcție care implică exercițiul autorității de stat, aflat ȋn exercitarea atribuțiilor de serviciu sau ȋn legătură cu exercitarea acestor atribuții. Ultrajul poate fi săvârșit și după ce funcționarul și-a ȋndeplinit ȋn mod legal atribuțiile de serviciu ȋnsă ȋn acest caz acțiunea făptuitorului reprezintă o reacție la o faptă ȋndeplinită de subiectul activ ȋn timpul cât a acționat ȋn numele autorității ȋnsă acesta trebuie să fie funcționar public la data comiterii faptei, iar nu ieșit la pensie.
În ipoteza ȋn care ultrajul este săvârṣit ȋmpotriva unui funționar public care nu se află ȋn exercițiul funcțiunii este necesar să se refere la o faptă ȋndeplinită ȋn exercițiul funcțiunii, de pildă făptuitotul l-a amenințat pe procurorul care ȋl reținuse cu câteva zile ȋn urmă, ȋn momentul ȋn care s-a ȋntâlnit cu acesta pe stradă. În lipsa unei legături fapta nu constituie infracțiunea de ultraj ci cea de amenințare.
Formele agravate ale infractiunii sunt prevăzute în alin. 2, 3 și 4 ale art. 239 C.pen.
Lovirea unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat aflat în exercițiul funcțiunii. În practica judiciară s-a reținut ca ultraj, de exemplu, prinderea funcționarului de reverul hainei și lovirea acestuia cu un lemn.
Vătămarea corporală a unui funcționar public, prin care i s-a pricinuit acestuia o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de 20-25 zile de îngrijiri medicale, care îndeplinește o funcție ce implică execițiul autorității de stat aflat în exercițiul funcțiunii.
Vătămarea corporală gravă prin care i s-au pricinuit integrității corporale sau sănătătii o vătămare care necesită pentru îngrijiri de 70 de zile de îngrijiri medicale împotriva unui funcționar public ce îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat aflat în exercițiul funcțiunii.
Dacă faptele prevăzute la în alin 1-4 sunt săvârșite împotriva unui judecător sau procuror, organ de cercetare penală, expert, executor judecătoresc, polițist, jandarm sau militar, limitele pedepsei se majorează cu jumătate.
În practica judiciară s-a decis ȋn mod constant și justificat că polițistul este considerat ȋn timpul serviciului ori de câte ori intervine pentru menținerea ordinii și linișii publice sau ia măsuri pentru a ȋmpiedica sau descoperi săvârșirea unei infracțiuni. Atunci când funcționarul public nu se află ȋn exercițiul funcțiunii legea penală este mai restrictivă condiționând existența infracțunii de cerința ca acțiunile făptuitorului să fie săvârșite pentru fapte ȋndeplinite ȋn exercițiul funcțiunii.
În timpul evacuării pârâților P.A si P.B din imobilul situat în satul Nima din județul Cluj din data de 4 iulie 2007, pârâtul P.A, opunându-se evacuării care s-a realizat în mod legal și în urma unui instructaj efectuat de Seful Poliției Gherla, pârâtul a electrificat gardul împrejmuit al imobilului, s-a înarmat cu o secure și cu o bâtă și a adresat amenințări grave asupra vieții și integritătii corporale a executorului judecătoresc care a procedat la executarea silită, și a polițiștilor tulburând grav ordinea și liniștea publică. S-a solicitat intervenția SC.E.SRL sucursala Gherla care a ȋntrerupt curentul electric pe rețeaua stradală de la postul de transformare. Agentul șef principal de poliție B.D a pătruns în curtea imobilului pentru executarea silită a hotărârii judecătorești moment în care a fost atacat de P.A înarmat cu bata și secure. Polițistul a primit o lovitură puternică cu bata care s-a rupt și în cădere l-a prins în brațe pe faptuitor. Fiind înarmat cu securea, P.A a continuat atacul, intenționând să aplice lovituri polițistului creându-se un pericol iminent de vătămare gravă a vieții polițistului. Pentru a înlătură atacul iminent, direct, imediat și injust comis de P.A numitul B.D a prins mâna înarmată a agresorului moment în care subcomisarul de poliție P.V, agentul șef adjunct de poliție P.Z și agentul șef de poliție P.V au intrat în curtea imobilului, l-au imobilizat pe P.A care intenționa să își continue atacul împotriva polițistului B.D și l-au deposedat de sucure. În momentul următor în curte au pătruns și ceilalți polițiști și astfel s-a realizat imobilizarea lui P.A. În timpul imobilizării, P.I. l-a lovit cu pumnul în piept pe agentul șef adjunct de poliție B.C.I, l-a prins de picior pe subcomisarul de poliție P.V, zgâriindu-l la mâna stângă și le-a rupt pantalonii de uniformă. În cadrul acestei acțiuni, P.A. a suferit leziuni corporale vindecabile în 12-14 zile.Ultrajul cu violent comis de P.A și atacul realizat de acesta persoana ȋnarmată cu bâta și sucure, au determinat apărarea realizată de B.D și ceilalți polițiști astfel că acțiunile lor nu realizează elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă iar apărarea polițiștilor care a produs vătămarea corporală a subiectului activ al infracțiunii de ultraj constituie o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, respectiv legitima apărare.
În noaptea de 9 decembrie 2004, lucrătorii de poliție de la Secția 2 Pitești au fost sesizați telefonic, în jurul orei 1:45, de către martora S.M. cu faptul că în magazinul alimentar SC D.T.D. SRL, situat în cartierul Craiovei – Pitești, se aud zgomote suspecte, specifice unei spargeri. În consecință, patrula de intervenție sprijinită de militari în termen, jandarmi, s-a deplasat la fața locului, constatând că în magazin se aflau mai multe persoane intrate în magazin prin efracție și ascunse după rafturile cu mărfuri, persoane care, sesizându-se de prezența poliției, s-au refugiat în magazia de mărfuri, ce face corp comun cu wc-ul unității.Totodată, persoanele respective au stins becul neon din magazin și, la adăpostul întunericului, au început să arunce cu sticle de bere, goale sau pline, spre polițiști, precum și cu produse alimentare, respectiv cartofi, realizând că nu se poate acționa eficient pentru prindere acestora și există riscuri privind integritatea corporală ori producerea de consecințe grave, polițiștii s-au retras afară din magazin, unul dintre ei intenționând să ceară ajutoare prin stația radio. În acest timp, cei rămași în interior au continuat să acționeze violent, forțând ieșirea din magazin, împrejurare în care au spart geamul termopan de la ușa de la intrare și l-au lovit la nivelul cotului stâng pe agentul de poliție N.S, cu o sticlă aruncată spre el. Potrivit raportului de expertiză medico-legală, victima a avut nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor corporale suferite. Constatând că din interiorul magazinului au ieșit 6 persoane, care și-au asigurat scăparea prin fugă, lucrătorii de poliție au plecat în urmărirea a trei dintre ei, reușindu-se prinderea unuia în zona Bibescu Vodă, cu ajutorul altei echipe de polițiști de la secția 3, aflată în misiune în zona de competență sus-menționată și anume agent de poliție B.D.N. și jandarm B.R. Cel reținut a fost condus la secția de poliție și s-a stabilit că este vorba de inculpatul T.F, identificat de patrula de poliție și în incinta magazinului. Cu această ocazie, s-a găsit asupra inculpatului un cuțit cu lama de 10 cm, ascuns în buzunarul interior al gecii cu care era îmbrăcat, cuțit ce a fost reținut și depus la camera de corpuri delicte.Totodată, s-a constatat că inculpatul prezenta zgârieturi și pete de culoare brun-roșcat, la nivelul palmei drepte și a degetelor, produse, cel mai probabil la locul faptei. Cercetarea locului faptei a evidențiat producerea de pagube materiale în magazin, constând în distrugerea de mărfuri și spargerea geamului ușii de la intrare, pagubă apreciată de partea vătămată B.D.V. la suma de 5.000.000 lei. De asemenea, în magazin, cu ocazia cercetărilor s-au identificat, ridicat și valorificat urme papilare de pe diverse bunuri, inclusiv cele aflate în cinci saci din plastic tip gunoi menajer, care urmau să fie însușiți de către autorii spargerii. Rapoarte de expertiză dactiloscopică efectuate în cauză au stabilit că aceste urme au fost create de către inculpații T.F. și G.M.C. Deși inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor, susținând că nu s-au aftat la locul incidentului, în noaptea de 9 decembrie 2004, situația de fapt, astfel stabilită a fost dovedită cu actele întocmite de către organele de urmărire penală, coroborate cu declarațiile părților vătămate, precum și cu depozițiile martorilor B.R, B.D.N, S.M, B.G.R, G.M. și B.M.G, audiați în cauză. Referitor la încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, Tribunalul a apreciat că aceasta este greșită, întrucât faptele inculpaților, de a amenința în aceeași împrejurare mai multe persoane care îndeplineau o funcție ce implică exercitarea autorității de stat, aflate în exercițiul funcției, nu constituie o unitate infracțională, ci o pluralitate de infracțiuni. Întrucât din probele administrate a rezultat că în momentul intervenției celor trei părți vătămate, inculpații nu le-au insultat, ci doar au făcut niște zgomote ca „în filmele cu indieni când pornesc la atac”, prima instanță a concluzionat că în mod greșit s-a reținut în sarcina inculpaților și alin. (1) al art. 239 C. pen. Însă instanța de apel a constatat că încadrarea juridică a faptelor comise de către apelanții inculpați este în art. 239 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen, și respectiv, în art. 239 alin. (2) și (3) C. pen.
Instanța a reținut că executorul judecătoresc s-a deplasat la domiciliul inculpatei, pentru a executa o sentință civilă de evacuare a acesteia din imobil. Executorul judecătoresc era însoțit de doi subofițeri de poliție, aflați în misune ordonată de a asista la executare în calitate de reprezentanți ai forței publice. Comunicându-i-se scopul acțiunii, cunoscut de inculpată și ca urmare a primirii somației de executare și a inștințării prealabile, aceasta a devenit violentă, amenințând pe toți cei de față că va arunca în ei cu benzină si că le va da foc. Întrucât executorul judecătoresc a încercat să o calmeze pe inculpată și ia cerut să respecte hotărârea judecătoreasca, stăruind în executarea ei, inculpata a lovit cu pumnii și îmbrâncit pe unul din polițiști. În condițiile menționate , executarea silită a fost întreruptă. În atare condiții, inculpata a săvârșit două infracțiuni aflate în concurs, și anume infracțiunea de ultraj dar și pe cea de nerespectare a unei hotărâri judecătorești.
Ultrajul din vechiul și noul cod penal se diferențiază prin faptul că, ȋn noul cod penal ultrajul săvârșit ȋmpotriva unui procuror sau judecător a fost reglementat la un articol distict și ȋntr-o altă categorie de infracțiuni, infracțiuni privind autoritatea și frontiera de stat iar in vechiul cod penal acesta era ȋncadrat ȋn categoria de infracțiuni denumită: „Infracțiuni contra demnitățiiˮ, spre deosebire de vechiul cod care cuprindea la unul dintre alineatele sale faptele comise asupra unui judecător sau procuror, fiind introdus printre subiectele pasive ale infracțiunii si avocatul, pentru fapte ȋn legătură cu exercitarea profesiei, iar sub protecția legii penale se află și membrul de familie al avocatului. De asemenea printre acțiunile care alcătuiesc elementul material al infractiunii, ȋntâlnim ȋn vechiul cod penal infracțiunea de vătămare corporală gravă, infracțiune care nu mai este reglementată ȋn noul cod penal.
2.4 Aspecte de ordin criminlogic
Date statistice cu privire la săvârșirea infracțiunilor contra autorității la nivel național potrivit Institutului Național de Statistică
Tabelul 2.2
Sursa: Institutul Național de Statistică (http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=JUS104D
ultima accesare: 8 iunie 2016)
Conform datelor Institutului Național de Statistică, se poate observa că cele mai multe infracțiuni contra autorității, la nivel național, au fost săvârșite în perioada anilor 1990-1995, perioadă ulterioară căderii comunismului, eveniment care a avut loc ȋn anul 1989 fiind marcat de o serie de proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate ȋn România, ajungându-se astfel la sfârșitul regimului comunist din România, precum și la căderea Președintelui din acea perioadă, Nicolae Ceaușescu, proteste care au ȋnceput deoarece majoritatea populației nu era mulțumită de acest regim, iar cele mai puține infracțiuni, pentru care persoanele care le-au săvârșit au fost condamante definitiv, au fost săvârșite în perioada anilor 2007-2009.
Date statistice cu privire la săvârșirea infracțiunilor contra autorității la nivel național, pe medii, potrivit Institutului Național de Statistică.
Tabelul 3.2
Sursa: Institutul Național de Statistică (http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=JUS104G
ultima accesare: 8 iunie 2016 )
Aceste date statistice se referă la numărul de persoane condamante definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor contra autorității, la nivel național, pe medii: rural și urban. Se poate observa că, doar cu câteva excepții, numărul infracțiunilor săvârșite în mediul rural le depășește pe cele săvârșite în mediul urban. Este posibil ca numărul mai mare al infracțiunilor care se săvârșesc ȋn mediul rural să ȋl depășească pe cele din mediul urban datorită șanselor mai mici pe care le au cei din mediul rural la civilizație, cultură și la activitățile de zi cu zi.
Date statistice cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj la nivel național, potrivit Institutului Național de Statistică.
Tabelul nr. 4.2
Sursa: Institutul Național de Statistică
(http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=JUS104D
ultima accesare: 8 iunie 2016)
Tot un studiu al Institutului Național de Statistică se referă, de acestă dată, la persoanele care au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, la nivel național. În acestă categorie, intră și judecătorii și procurorii deoarece numai odată cu intrarea în vigoare a noului cod penal, ultrajul judiciar primește o reglementare de sine stătătoare. La fel ca în cazul infracțiunilor contra autorității, categorie în care se încadrează și ultrajul, se observa că cele mai multe persoane care au fost condamnate definitiv pentru săvâșirea infracțiunii de ultraj se înadrează în perioada anilor 1990-1993 iar cele mai puține se încadrează în perioada anilor 2007-2009.
Conform analizelor realizate la nivelul Poliției Române, în anul 2014 au fost sesizate 591 de fapte de ultraj, iar în primele 6 luni ale anului 2015, au fost sesizate 247.
Tendințe și evoluții ale fenomenului infracțional
O caracteristică a evoluției criminalității, care se menține și în anul 2011, este creșterea numărului infracțiunilor sesizate, cauzată, în principal, de situația micii criminalități.
Infracțiunile contra persoanei înregistrează o scădere (-6,56%); în schimb, infracțiunile contra patrimoniului au cunoscut o creștere (+11,7%), cauzată, în special, de evoluția infracțiunilor de furt (+16,9%).
Infracțiunile sesizate produse cu violență, care au un impact deosebit asupra cetățenilor, sunt în scădere (-1,3%). Dintre acestea, amintim infracțiunile de omor (-14,5%) și infracțiunile de vătămare corporală gravă (-7,6%). Infracțiunile sesizate, de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, scad cu 7,3%, însă cele de tâlhărie cresc cu 1,1%.
Tendințe ale fenomenului infracțional
Tabelul 5.2
Sursa: Ministerul Afacerilor Interne
(http://www.mai.gov.ro/ ultima accesare: 16 mai 2016)
Studiu:
Conform unui studiu realizat de CNP România, se constată că, în cursul anului 2009, au fost înregistrate 349 de infracțiuni contra autorității, din care 336 ultraje, 12 sfidări ale organelor judiciare și o tentativă de omor, săvârșite asupra a 439 de polițiști din cadrul formațiunilor de ordine publică.
Un număr de 214 (61,3%) ultraje au fost comise în mediul rural.
Modalitățile de săvârșire a ultrajelor sunt extrem de variate, predominând injuriile, insultele și amenințările (86 de cazuri de amenințare, incluzând cuțit, secure, drujbă, topor, pistol cu gaze, coasă, pistol cu glonț, scândură, levier, cazma și rangă de fier), lovirile și alte violențe, inclusiv tentativele de omor (259 loviri cu pumnul, palma, cotul, genunchiul, antebrațul, capul, scândură, pietre, pahare și borcane de sticlă, pendul electric, obiect ceramic, scaun, furtun de cauciuc, piatră, bâtă, ciocan, fierăstrău mecanic, hârleț, oglindă, cuțit, șurubelniță, bici, coasă, baston telescopic, rangă, sticlă, țeava metalică, sabie, scrumieră, sapă, grătar de fier, legume, telefon mobil, deteriorare de uniformă și stație de emisie-recepție, lovire și târâre cu autoturismul, căruța sau tractorul, călcare cu mopedul, înțepare cu furca, stropire cu bere, apă și cafea, împroșcare cu ierbicid, pulverizare de spray lacrimogen, îmbrânceli, mușcare, zgâriere, strângere de gât, distrugeri de autotu-risme ale M.A.I. etc).
Măsuri preventive au fost luate numai în 76 de cazuri: 23 rețineri pe durata a 24 de ore, 17 internări medicale, 32 arestări preventive și 4 interziceri de părăsire alocalității.
În primele 4 luni ale anului 2010, au fost consemnate 105 infracțiuni contra autorității, același număr ca în primele patru luni ale anului 2009, din care: 96 ultraje, șapte sfidări ale organelor judiciare, o vătămare corporală gravă și o tentativă de omor, săvârșite asupra a 130 de polițiști. Din acest număr, 61 (58,1%) de ultraje au fost comise în mediul rural, în 83 de cazuri polițiștii intervenind la evenimente singuri.
Au predominat injuriile, insultele și amenințările (36 de cazuri de amenințare cu topor, cuțit, coasă, scândură, levier, sabie și rangă de fier), lovirile și alte violențe, inclusiv tentativele de omor. În 20 de cazuri s-au luat măsuri preventive: cinci rețineri pe durata a 24 de ore, patru internări medicale, nouă arestări și două interziceri de părăsire a localității.
Peste 90% din infracțiunile de ultraj sunt comise prin amenințări, loviri sau alte violențe. Tratarea superficială a pericolului social generat de infracțiunile de ultraj, ce vizează în principal, autoritatea statului și în subsidiar persoana, și finalitatea judiciară scăzută generează o stare de disconfort social, slăbește și diminuează autoritatea, aspecte completate de gravele prejudicii aduse imaginii unor instituții ale statului, în special poliției.
CAPITOLUL III. ULTRAJUL ÎN CONCEPȚIA NOULUI COD PENAL
În orice sistem penal, statul încearcă să își protejeze propria autoritate față de cei care în mod direct sau indirect o pun în discuție. Statul, dar și instituțiile care exercită forța coercitivă a acestuia ar funcționa cu greutate dacă cetățenii nu ar respecta statul ca autoritate dar și pe cei care reprezintă statul. Termenul „stat” poate avea două accepțiuni: în sens larg prin stat se înțelege teritoriul, populația, țara, frontierele iar în sens restrâns prin stat se înțelege ansamblul de organe care îl compun și care pot să facă parte din puterea legislativă (Parlamentul cu cele două camere ale sale: Camera Deputaților și Senatul) puterea executivă (Guvernul și celelelalte organe de specialitate) și puterea judecatorească (instanțele de judecată).
Un rol foarte important îl ocupă autoritatea de care se bucură instituțiile publice investite cu atribițiile de organizare, conducere și îndrumare a unor importante sectoare ale vieții social-economice și politice. În acestă situație autoritatea în sens larg reprezintă un prestigiu de care trebuie să se bucure autoritațiile și instituțiile publice în activitatea lor, deoarece acestea influențează direct modul și eficiența realizării atribuțiilor specifice acestor organe.
3.1 Concept și caracterizare
În vechiul cod penal ultrajul și ultrajul judiciar erau reglemetate în același articol dar la alineate distincte, însă odată cu intrarea în vigoare a noului cod penal infracțiunile au primit o reglementare de sine stătătoare făcând parte din categorii diferite de infracțiuni. În timp ce ultrajul face parte din categoria infracțiunilor privind autoritatea și frontiera de stat ultrajul judiciar este încadrat la capitolul infracțiunilor privind înfăptuirea justiției.
Infracțiunea de ultraj constă în fapta unei persoane care amenință, lovește sau exercită violențe, provoacă vătămări corporale, săvârșește fapte de lovire ori de vătămare care au cauzat moartea ori suprimă cu intenție viața unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu ori în legătură cu aceste atribuții.
Acțiunile menționate prin care se poate realiza infracțiunea de ultraj, reprezintă incriminări distincte în Titlul I al noului cod penal, consacrat infracțiunilor contra persoanei. Însă atunci când aceste acțiuni sunt săvârșite în mod direct asupra unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu ori în legătură cu aceste atribuții, împotriva unui membru de familie al acestuia, a unui jandarm sau polițist, în varianta agravată, aceste acțiuni sunt absorbite în conținutul infracțiunii de ultraj.
3.2 Elemente preexistente
Infracțiunea de ultraj este una complexă pentru a cărei incriminare este necesar ca infracțiunile enumerate la art. 257 și anume amenințarea, lovirile sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte precum și omorul să fie săvârșite nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă asupra unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții. Îndeplinirea acestor cerințe este necesară pentru forma tip a infracțiunii însă în ceea ce priveste formele asimilate este necesară reținerea scopului cu care se săvârșește infracțiunea și anume intimidarea sau răzbunarea într-una din forme iar pentru reținerea celeilalte infracțiunea trebuie să fie săvârșită asupra unui membru de familie al funcționarului public sau împotriva bunurilor acestuia. Iar pentru reținerea formei agravate este necesară o calitate specială și anume: jandarm sau polițist.
Raportat la nemijlocirea sau la mijloacele de comunicare directă prin intermediul cărora se săvârșește infracțiunea, prin aceste mijloace se înțelege comunicarea față în față cu funcționarul public în cazul nemijlocirii iar în cazul mijloacelor de comunicare directă intră: telefonul, telegrama, scrisoarea etc.
3.2.1 Obiectul juridic
Obiectul juridic al infracțiunii de ultraj este unul complex constând în principal în relațiile sociale referitoare la respectul datorat autorității de stat și funcționarilor publici care exercită o activitate în cadrul acestora iar în subsidiar constă în relațiile sociale referitoare la viața, integritatea corporală sau la sănătatea persoanei precum și libertatea psihică a acesteia.
3.2.2 Obiectul material
Obiectul material al infracțiunii constă în corpul persoanei, făcând excepție situația în care ultrajul se comite prin amenințare deoarece acestă infracțiune nu are obiect material. Obiectul material mai poate consta, în cazul formelor asmililate în bunul funcționarului public sau al unui membru de familie al acestuia.
3.2.3 Subiectul activ
Subiect activ al infractiunii poate fi orice persoana care are capacitate penală. Capacitatea penală reprezintă aptitudinea oricărei persoane fizice, normală din punct de vedere fizic și psihic, care a împlinit vârsta de 14 ani, de a răspunde pentru încălcarea legii penale. Minorul sub 14 ani nu are capacitate penală (prezumție absolută de nerăspundere penală), iar minorul cu vârsta între 14-16 ani se prezumă că nu are capacitate (prezumție relativă), afară de cazul când se dovedește că a acționat cu discernământ. Minorul peste 16 ani răspunde penal, are o capacitate penală deplină (prezumție absolută de răspundere penală), și responsabilitate penală, iresponsabilitate.
3.2.4 Subiectul pasiv și calitatea specială a acestuia
Subiectul pasiv principal este unitatea sau instituția care realizează autoritatea de stat iar cel secundar este un funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică autoriteatea de stat. În cazul formei asimilate subiect pasiv poate fi și un membru de familie al funcționarului public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autoriții statale. Dacă subiectul pasiv este un polițist sau un jandarm se va reține varinata agravată a infracțiunii.
În legislația românească, termenul de funcționar public a fost folosit pentru prima dată ȋn Constituția României din anul 1923, această Constituție având ca finalitate adoptarea Legii pentru Statutul funcționarilor publici. Pentru prima dată ȋn acest context este utilizat termenul de statut.
Funcționarul public este cel care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și care este supus acțiunii de amenințare, lovire sau alte violențe, actelor de vătămare corporală, de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. În ceea ce privește cerința ca funcționarul public să se găsească în îndeplinirea unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat, în practica judiciară s-a decis că deși consilierul primarului avea calitatea de funcționar public în momentul lovirii, consilierul nu se afla în exercițiul autorității de stat, ci urmărea, la cererea primarului, modul în care se executau anumite lucrări angajate de primărie printr-un contract, având doar atribuția de a sesiza neregulile constatate în executarea lucrărilor. Solutia dată de Curtea de Apel Timișoara este una discutabilă deoarece supravegherea exercitată de consilier făcea parte din atribuțiile sale și era o modalitate de exercitare a autorității de stat și de realizare a unui serviciu de interes public.
Noul cod penal prevede și un alt subiect pasiv calificat, pe lângă funcționarul public care ȋndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat. Acest subiect este polițistul sau jandarmul aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, atunci când este supus uneia dintre acțiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii de ultraj.
Înțelesul noțiunii de funcționar public este cel dat de art. 175 din nou cod penal. Potrivit noii definiții prin funcționar public se înțelege persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remunerație:
Exercită atribuții și resonsabilități, stabilite în temeiul legii în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești. Sunt avuți în vedere deputații, senatorii, Presedintele țării, prim-ministrul, miniștrii, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării, presedinții consiliilor județene, consilierii județeni, presedinții consiliilor locale, consilierii locali, primarii, prefecții, subprefecții, judecătorii, procurorii și memebrii Consiliului Superior al Magistraturii.
Exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură. Într-o definiție doctrinară funcția publică este considerată „situația juridică a persoanei fizice, invesită legal cu atribuții în realizarea competenței unei autorități publice, ce constă în ansamblul drepturilor și al obligațiilor care formează conținutul juridic complex al relațiilor dintre persoana fizică respectivă și organul care a investit-o”. Potrivit definiției legale întâlnită în Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, art 2 alin (1), funcția publică reprezintă „ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică, de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome”. Funcționarul public este persoana numită ȋn condițiile legii, într-o funcție publică, însă și persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public potrivit art.2 alin (2) din Legea 188/1999.
Exercită singură, sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat atribuții legate de realizarea obiectului de activitate.
Pe langă aceste persoane, sunt considerați funcționari publici persoanele fizice care exercită o profesie de interes public pentru care este necesară o abilitate specială a autorităților publice și care este supusă controlului sau supravegherii acestora cum ar fi spre exemplu notarii sau executorii judecătorești.
În jurisprudență se consideră un aspect relevant faptul că în fiecare cauză care e dedusă judecății e necesar ca să se verifice și mai ales să se dovedească faptul că investirea funcționarului, subiect pasiv al infracțiunii, s-a facut de către un organ împuternicit al statului, deoarece numai acest organ este în măsură să stabilească dacă persoana în cauză este aptă să îndeplinească o astfel de calitate și să exercite o asemenea autoritate. De asemenea, s-a decis în practica judiciară că sunt subiecți pasivi ai infracțiunii de ultraj și lucrătorii gărzii financiare, brigadierii silvici sau asimilații lor, agenții circumscripțiilor financiare, membrii birourilor central teritoriale si centrale.
Concluzionăm, prin a spune faptul că, datorită dispozițiilor legale prezentate mai sus, suntem îndreptățiți să considerăm faptul că au calitatea de funcționari publici toate personale care ocupă o funcție publică în autoritățile sau organele administrației publice, implicit cadre active ale armatei, polițiști, personal vamal, cadre didactice etc. Categoriilor de funcționari amintite li se aplică, pe langă Codul Penal, și prevederile unor legi speciale alături de dispozițiile generale ale Constituției și ale Statutului funcționarilor publici.
3.2.5 Participația penală
Participația penală e posibilă sub toate formele: coautorat, instigare și complicitate.
Coautoratul este forma de participație în care la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și-au adus contribuția în mod nemijlocit două sau mai multe persoane.
Instigarea reprezintă forma participației penale ce constă în fapte de determinare cu intenție, prin orice mijloace, de către o persoană numită instigator a altei persoane numite instigat, care va săvârși infracțiunea.
Conform art. 48 din NCP „Complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită”.
Calitatea de funcționar public este importantă și din prisma participației penale la infracțiunile proprii, ȋntrucât lipsa calității cerute de norma de incriminare pentru subiectul activ nemijlocit duce automat la schimbarea calității acestuia din autor al infracțiunii ȋn complice, chiar dacă a efectuat acte de executare nemijlocită a faptei.
3.3 Structura juridică și conținutul constitutiv al infracțiunii
Infracțiunea de ultraj este o infracțiune complexă, complexitate care își găsește exprimarea, în primul rând, în latura obiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii.
3.3.1 Latura obiectivă a infracțiunii
Latura obiectivă a infracțiunii este formată din elementul material, legătura de cauzalitate și urmarea imediată, urmând a le prezenta pe fiecare în parte.
3.3.1.1 Elementul material
Elementul material va fi prezentat pentru fiecare formă a infracțiunii și pentru fiecare infracțiune absorbită în ultraj în mod separat:
Elementul material în cadrul formei tip:
1) amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții. Amenințarea constituie un fapt periculos deoarece atentează la libertatea psihică a persoanei, ȋi creează o stare de temere, de alarmare, de ȋngrijorare pentru soarta și sănătatea unei persoane apropiate, ȋmpiedicând pe cel apropiat să aibă o comportare firească, normală ȋn relațiile de conviețuire socială.
Pentru reținerea amenițării este necesar ca aceasta să îndeplinească următoarele cerințe esențiale:
Să aibă ca obiect săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare.
Acțiunea de amenințare trebuie să fie îndreptată împotriva persoanei amenințate sau a altei persoane, noul cod penal extinzând sfera personelor împotriva cărorora poate fi îndreptată amenințarea. Spre exemplu în cazul ultrajului infracțiunea se reține și dacă acesta e îndreptată împotriva unui membru de familie al funcționarului public.
Acțiunea de amenințare trebuie să fie de natură să producă persoanei o stare de temere reală.
Amenințarea se poate realiza prin varii modalități cum ar fi spre exemplu oral, scris, gesturi etc. dar ȋntotdeauna trebuie să fie serioasă și să aibă caracter neechivoc.
Acțiunea de amenințare cu săvârșirea unei infracțiuni sau fapte păgubitoare trebuie să fie nejustificată.
Acțiunea de amenințare trebuie să se refere la un rău, situație, în viitorul apropiat.
Infracțiunea de ultraj absoarbe infracțiunea de amenințare atunci când e săvârșită în condițiile art. 257 din Noul cod penal.
Toate aceste cerințe esențiale trebuie să fie îndreptate împotriva victimei, adică a funcționarului public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și ca acesta să nu își exercite funcția în mod abuziv deoarece în acest caz actele sale nu mai sunt considerate a fi efectuate în exercițiul funcției și el nu va mai fi apărat.
Dar ce se întamplă în situația în care amenințarea este săvârșită împotriva funcționarului public după terminarea orelor de program? Consider că se va reține infracțiunea de ultraj numai în măsura în care amenințarea se face în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ale funcționarului public în sens contrar reținându-se infractiunea de amenințare.
Nu constituie infracțiunea de ultraj atitudinea ofensatoare a unei persoane la adresa unui subofițer de poliție, în cazul în care acesta este o reacție la acțiunea abuzivă a subofițerului în încercarea acestuia de a-l sili să îl însoțească la locul unui accident de care persoana respectivă nu are cunoștință și la care nu a avut nicio legătură.
Amenințarea mai multor funcționari publici aflați în exercițiul funcțiunii ce implică exercițiul autorității de stat, în aceeași împrejurare, constituie tot atâtea infracțiuni de ultraj săvârșite în concurs. Spre exemplu amenințarea a trei polițiști aflați în exercițiul funcțiunii, în acceași împrejurare.
2)lovirea sau orice alte acte de violență, săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu aceste atribuții.
Pentru reținerea infracțiunii de loviri sau alte violențe este necesar ca aceasta să îndeplinească următoarele cerințe esențiale:
Să se producă leziuni traumatice sau să fie afectată sănătatea unei persoane.
Gravitatea acestor leziuni traumatice sau starea de afectare a sănătații unei persoane să fie evaluate prin zile de îngrijiri medicale.
Durata zilelor de îngrijiri medicale să fie de cel mult 90.
Infracțiunea de ultraj absoarbe infracțiunea de loviri sau alte violențe atunci când este săvârșită în condițiile art. 257 din Noul cod penal.
Toate aceste cerințe esențiale trebuie să fie îndreptate împotriva victimei adică a funcționarului public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și ca acesta să nu își exercite funcția în mod abuziv deoarece în acest caz actele sale nu mai sunt considerate a fi efectuate în exercițiul funcției și el nu va mai fi apărat.
Dar ce se întamplă în situația în care lovirile sau alte violențe sunt săvârșite împotriva funcționarului public după terminarea orelor de program? Consider că se va reține infracțiunea de ultraj numai în măsura în care lovirile sau alte violențe se face în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ale funcționarului public în sens contrar reținându-se infracțiunea de loviri sau alte violențe.
Lovirea unui polițist aflat ȋn exercitarea atribuțiilor de serviciu de catre X care este prins ȋn flagrant ȋn timp ce fura bunuri dintr-un magazin, cuprinde ȋn latura obiectivă și elementele infracțiunii de ultraj.
Lovirile sau alte acte de violență îndreptate împotriva mai multor funcționari publici aflați în exercițiul funcțiunii ce implică exercițiul autorității de stat, în aceeași împrejurare, constituie tot atâtea infracțiuni de ultraj săvârșite în concurs. Spre exemplu lovirea a trei polițiști aflați în exercițiul funcțiunii, în aceeași împrejurare.
Infracțiunea de nerespectare a hotarârii săvârșită prin acte de violență față de oraganul de executare cuprinde, în latura obiectivă și elementele infracțiunii de ultraj.
3) vătămarea corporală, săvârșită împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu aceste atribuții.
Pentru reținerea infracțiunii de vătămarea corporală este necesar ca aceasta să producă următoarele consecințe:
infirmitate;
leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
un prejudiciu estetic grav și permanent;
avortul;
punerea în primejdie a vieții persoanei.
Infracțiunea de ultraj absoarbe infracțiunea de vătămarea corporală atunci când este săvârșită în condițiile art. 257 din Noul cod penal.
Toate aceste cerințe esențiale trebuie să fie îndreptate împotriva victimei adică a funcționarului public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și ca acesta să nu își exercite funcția în mod abuziv deoarece în acest caz actele sale nu mai sunt considerate a fi efectuate în exercițiul funcției și el nu va mai fi apărat.
Dar ce se întamplă în situația în care vătămarea corporală este săvârșită împotriva funcționarului public după terminarea orelor de program? Consider că se va reține infracțiunea de ultraj numai în măsura în care vătămarea corporală are legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ale funcționarului public în sens contrar reținându-se infractiunea de vătămarea corporală.
În data de 8 decembrie 2014, inculpatul fiind sub influența băuturilor alcoolice a agresat-o fizic pe persoana vătămată P, polițist în cadrul Poliției M, care se afla împreuna cu colegul său, martorul B, în exercițiul funcțiunii în timpul destinat îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. Faptul că persoana vătămată se afla împreună cu colegul său în curtea inculpatului s-a datorat apelului telefonic de urgență al soției acestuia S, care după ce a fost legitimată de agentul P, le-a cerut ajutor celor 2 polițiști în raport cu comportamentul violent al soțului ei care a distrus mai multe bunuri din gospodărie și a amenințat-o atât pe ea cât și pe fiul lor minor cu moartea. Împrejurarea că cei doi polițiști au refuzat să plece din curtea inculpatului nu constituie o exercitare abuzivă a atribițiilor de serviciu, astfel cum susține inculaptul, întrucât din desfășurarea cronologică a evenimentelor, rezultă că cei doi agenți de poliție se pregăteau să părăsească curtea inculpatului împreună cu soția S și cu fiul lor minor moment în care acesta a agresat-o fizic pe persoana vătămată, răsucindu-i la spate brațul drept, împingându-l spre gard, unde i-a comprimat cu greutatea corpului brațul, cauzându-i o ruptură musculo-tendinoasă gravă care a necesitat pentru vindecare un număr de 95 de zile de îngrijiri medicale. Acțiunea indirectă a inculpatului asupra persoanei vătămate s-a datorat hotărârii luate de soția acestuia de a părăsi locuința împreună cu fiul lor, însoțiți de cei doi agenți de poliție și nu datorită acțiunii violente a celor doi polițiști. ICCJ a reținut împtriva inculpatului infracținea de ultraj săvârșită împotriva unui agent de poliție și nu pe aceea de vătămare corporal, raportându-se la modalitatea concretă în care a avut loc acțiunea și lovirea polițistului. Totodata ICCJ a constatat că inculaptul a comis fapta sub forma intenției indirecte, chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului, l-a prevăzut și a acceptat producerea lui.
4)lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu aceste atribuții.
Pentru reținerea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este necesar ca acesta să se realizeze ȋntr-unul din modurile prevăzute la art.193 (loviri sau alte violențe) sau art.194 ( vătămare corporală) și să aibă ca finalitate moartea victimei.
Infracțiunea de ultraj absoarbe infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte atunci când este săvârșită în condițiile art. 257 din Noul cod penal.
Toate aceste cerințe esențiale trebuie să fie îndreptate împotriva victimei adică a funcționarului public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și ca acesta să nu își exercite funcția în mod abuziv deoarece în acest caz actele sale nu mai sunt considerate a fi efectuate în exercițiul funcției și el nu va mai fi apărat.
Această modalitate se va reține și dacă lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte sunt comise dupa terminarea orelor de program, dar numai dacă sunt în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor se serviciu ale victimei.
Fapta de a lovi cu pumnul un funcționar public (notar) aflat în exercițiul funcțiunii, ȋn legatură cu exercitarea atribuțiilor de service, care din acesta cauză a căzut lovindu-se de bordura trotuarului, provocându-se decesul acestuia constituie săvârșirea infracțiunii de ultraj în formă simplă.
Lovirea unui executor judecătoresc, urmată de căderea acestuia și lovirea de o piatră, urmată de decesul acestuia, aflat în exercițiul funcțiunii dar care ți-a depășit atribuțiile de serviciu reprezintă săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
5) omorul săvârșit împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu aceste atribuții.
Infracțiunea de ultraj absoarbe infracțiunea de omor atunci când este săvârșită în condițiile art. 257 din Noul cod penal.
Această modalitate se va reține și dacă omorul este comis dupa terminarea orelor de program, dar numai dacă sunt în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale victimei.
Raportat la reținerea omorului, trebuie avute ȋn vedere următoarele aspect esențiale: obiectul vulnerant folosit, intensitatea și efectele loviturilor, zona corpului vizată, cât și urmările produse, ȋmprejurările semnificative cu privire la poziția subiectivă a făptuitorului.
Fapta de a ucide un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu constiutuie săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Fapta de a ucide un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu dar care și-a depășit în mod evident aceste atribuții constuie săvârșirea infracțiunii de omor și nu pe cea de ultraj.
Elementul material în cadrul primei forme asimilate constă în săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Nu reprezintă importanță natura infracțiunii comise, fiind necesar însă ca aceasta să fie comisă în scop de intimidare sau răzbunare ( infracțiune calificată prin scop).
Infracțiunea comisă poate face parte din categoria infracțiunilor contra persoanei cu excepția celor prevăzute în forma tip (ex. șantajul) sau o infracțiune contra patrimoniului bunurilor funcționarului (ex.distrugerea).
Absoarbe infracțiunea de omor (art. 188) sau pe cea de omor calificat (art. 189).
Elementul material în cadrul celei de-a doua forme asimilate este reprezentat de săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui membru de familie al funcționarului public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autoriății de stat ori asupra bunurilor membrului de familie, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public.
Legea penală protejează funcționarul care exercită autoritatea și indirect, prin sancțiunea suplimentară aplicată celor care comit infracțiuni împotriva membrilor de familie ai acestora, în scop de intimidare sau de răzbunare sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu de către funcționar.
Această reglementare sugerează că valoarea socială protejată este în principal autoritatea statului, legea protejând funcționarul public, vulnerabil din perspectiva posibilelor intimidări sau răzbunări comise asupra membrilor de familie ai acestuia.
Fapta persoanei care pătrunde în casa părinților agentului în scop de intimidare sau de răzbunare în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu a funcționarului ce exercită autoritatea statului se sancționează ca ultraj.
Elementul material în cadrul formei agravate este reprezentat de ultrajul săvârșit în oricare dintre formele anterioare împotriva unui polițist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții.
Fapta inculpatului de a sustrage bunuri, urmată de folosirea unui spray paralizant împotriva unui polițist aflat în exercițiul funcțiunii, pentru a-și asigura scăparea, întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii de tâlharie cât și pe cele ale infracțiunii de ultraj aflate în concurs.
Fapta de a lovi cu pumnul un jandarm aflat în exercițiul funcțiunii, care din acestă cauză a căzut, lovindu-se de bordura trotuarului provocându-se astfel decesul acestuia constituie săvârșirea infracțiunii de ultraj în varinata agravată.
Fapta de a amenința un polițist aflat în exercițiul funcțiunii constituie săvârșirea infracțiunii de ultraj în varinata sa agravată datorită calității speciale a victimei.
Fapta de a înjura un polițist aflat în exercițiul funcțiunii, nu constituie săvârșirea infracțiunii de ultraj, deoarece odată cu intrarea în vigoare a noului cod penal acestă modalitate de sancționare nu a mai fost reglementată.
Luni, în jurul orei 13.30, fiind în stare de ebrietate, inculaptul a pătruns prin spargerea geamului în interiorul unui autobuz parcat pe str. Zizinului, aparținând SC. S.U.T. SRL, de unde a sustras un radiocasetofon și un calculator pentru comandă climatizare, evaluate la aproximativ 2.000 de euro. În timp ce răvășea bunurile din autobuz, inculpatul a fost surprins de șofer, care a reușit să-l fotografieze cu telefonul mobil, motiv pentru care inculpatul i-a cerut să-i predea telefonul. De frică, șoferul a fugit, iar hoțul a dispărut și el. Alertați de comiterea faptei, polițiștii au plecat în căutarea hoțului, care a fost găsit de o patrulă mixtă, formată dintr-un agent de poliție și un jandarm, pe str. Crinului din municipiul Brașov, în timp ce se afla într-un autoturism în care pătrunsese prin spargerea geamului. „La vederea organelor de poliție, inculpatul a fugit, fiind urmărit de patrula mixtă, care i-a adresat somații de oprire pe care Balea Cristinel le-a ignorat. La un moment dat, persoana vătămată E.G, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov, l-a ajuns din urmă pe inculpat, context în care acesta a scos dintr-o teacă un cuțit tip baionetă cu lama de cca. 30-40 cm și mâner prevăzut cu gardă cu care l-a amenințat pe jandarm, spunându-i că dacă se va apropia îl va tăia”, a declarat procurorul Alina Comăniță, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
3.3.1.2 Legătura de cauzalitate și urmarea imediată
Între săvârșirea oricăreia dintre acțiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective și urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în sensul că starea de pericol creată pentru autoritatea de stat trebuie să aibă drept cauză, acțiunea prin care se realizează elementul material al infracțiunii de ultraj.
Legătura de cauzaliate principală rezultă din materialitatea faptei în timp ce legătura de cauzalitate secundară trebuie dovedită.
Urmarea imediată principală constă în starea de pericol pentru autoritatea statului iar urmarea imediată secundară constă în atingerea adusă libertății psihice, integrității corporale, sănătății sau chiar vieții persoanei.
3.3.2 Latura subiectivă a infracțiunii
Latura subiectivă a infracțiunii este formată din elementul subiectiv, mobilul și scopul urmând a le prezenta pe fiecare în parte.
3.3.2.1 Elementul subiectiv
Elementul subiectiv poate fi reprezentat sub forma intenției directe sau indirecte sau sub forma praeterintenției în ipoteza în care infracțiunea absorbită este comisă cu acestă formă de vinovație. Spre exemplu lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte.
Lovirea unui politist cu intentie. Inculpatul GF, împreună cu învinuitul OA, pe timp de noapte și prin efracție, a pătruns în incinta magazinului aparținând lui Z, de unde a sustras bunuri în valoare de 2.490 lei, însușindu-le, iar în momentul în care a fost prins, a întrebuințat acte de violență asupra părților vătămate GDT și F D, polițiși aflați în exercițiul funcțiunii, pentru a-și asigura scăparea.
Lovirea unui polițist care cade și se lovește de o țeavă iar la scurt timp decedează. Lovirea are loc cu intenție însa rezultatul mai grav, decesul, se produce cu praeterinteție. Luni, în jurul orei 13:00, în timp ce se îndrepta spre casă, incuplatul, a fost oprit de agentul de poliție X pentru depășirea vitezi legale. Polițistul, s-a îndreptat spre inculpat dorind identificarea acestuia. Inculaptul a înmânat actele polițistul devenind foarte nervos deoarece nu recunoștea faptul că a depășit viteza legală prevăzută de lege pe sectorul de drum respectiv. A avut loc o mică dispută între cei doi, moment în care incuplatul a coborât din mașină și i-a aplicat un pumn ofițerului de poliție care a căzut jos, s-a lovit de o țeavă, lovitura fiind atât de puternică întrucat impactul cu țeava i-a provat moartea.
Mobilul și scopul o să fie avute în vedere de către instanță atunci când are loc individualizarea pedepsei. În general, prin mobil se înțelege: motivul care îl determină pe autor să comită infracțiunea. Orice acțiune umană este determinată de un anumit mobil. În norma de incriminare mobilul poate să apară fie ca un element constitutiv al infracțiunii în forma ei de bază, fie ca o cauză de agravare.
Scopul infracțiunii este reprezentat de ceea ce infractorul urmărește să realizeze prin comitere.
Scopul reprezintă relevanță din punct de vedere penal atunci când e cerut de norma de incriminare. Acesta poate să apară ca un element constitutiv al infracțiunii sau ca o cauză de agravare.
3.3.3 Forme. Modalități. Sancțiuni
Actele pregătitoare deși sunt posibile acestea nu sunt incriminate, fapt de unde rezultă că acestea nu sunt sancționate.
Consumarea infracțiunii în cazul săvârșirii ultrajului prin amenințare are loc în momentul efectuării acțiunii de amenințare. În ceea ce privește ultrajul săvârșit prin loviri și alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și omor, infracțiunea se consumă prin săvârșirea împotriva funcționarului public a vreunuia dintre actele menționate și producerea consecințelor aferente.
Tentativa este posibilă însă acesta nu este incriminată și prin urmare nu este pedepsită.
Epuizarea infracțiunii. În ipoteza unor amenințări repetate, la diverse intervale de timp, cu acceași rezoluție delictuoasă, suntem în prezența unei infracțiuni de ultraj în formă continuată, care se epuizează la data încetării ultimei acțiuni. În accelași mod este epuizată infracțiunea continuată în cazul celorlalte forme de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii.
Regim sancționator. În ceea ce priveste forma tip a infractiunii, amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite special se majorează cu o treime.
Raportat la prima forma asimilată codul penal prevede faptul că săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
A doua forma asimilată prevede faptul că, cu aceeași pedeapsă se sancționează faptele comise în condițiile prevăzute la prima formă asimilată, dacă privesc un membru de familie al funcționarului public.
Faptele prevăzute ȋn cadrul formei tip și a celor 2 asimilate, comise asupra unui polițist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.
Potrivit art. II din Legea nr. 27/2012 publicată ȋn M.Of. nr. 180 din 20 martie 2012, această infracțiune dacă are ca urmare moartea victimei, este imprescriptibilă atât ȋn ceea ce privește răspunderea penală cât ṣi executarea pedepsei.
CAPITOLUL IV. REFERINȚE DE DREPT COMPARAT
Toate legislațiile penale moderne cuprind și un capitol cu incriminări de fapte care aduc atingere autorității statului.
Astfel Codul penal francez, în Titlul III intitulat „Încălcări ale autorității statuluiˮ incriminează în Capitolul III corupția activă și traficul de influență comise de particulari, actele de intimidare comise contra persoanelor care exercită o funcție publică, sustragerea și deturnarea de bunuri aflate într-un depozit public, ultrajul, rebeliunea, opunerea la executarea unei lucrări publice, uzurparea de funcții și uzurparea de semne rezervate autorităților publice, uzurparea de titluri, folosirea ilegală a unei calități, încălcări ale stării civile ale persoanei.
Codul penal Italian, în Titlul II „Infracțiuni contra administrației publice” incriminează în Capitolul II faptele comise de particulari contra admnistrației publice și anume: violențe și amenințări față de un funcționar public, rezistența în fața unui funcționar public, interzicerea sau tulburarea activității unui serviciu public, ultrajul față de un funcționar public, ofensa autorității prin distrugerea afișelor, uzurparea de funcții publice, traficul de inflența, exercitarea abuzivă a unei profesii, violarea de sigilii, violarea custodiei penale a unui bun, tulburarea libertății licitației publice, frauda în furniturile publice.
Legea penală Spaniolă cuprinde infracțiunile contra autorității statului în mai multe titluri. Astfel în Capitolul I al Titlului XXI incriminează, printre infracțiunile contra Constituției și fapte de rebeliune, în Capitolul II, faptele comsie contra familei regale, în Capitolul III faptele comise contra instituțiilor statului, uzurparea de atribuții publice și altele, în Titlul XXII printre infracțiunile contra ordinii publice incriminează în Capitolul I, împiedicarea prin forță a exercitării autorității, în Capitolul III, comieterea de dezordini publice, iar în Capitolul V, faptele de terorism.
Legea penală Germană incriminează faptele contra autorității statului în capitolul IV și anume provocarea publică la infracțiuni, opunerea cu forța sau prin amenințarea cu forța în fața unui funcționar public, eliberarea ilegală a deținuților, în Capitolul VII intitulat „Infracțiuni contra ordinii publice” sunt incriminate faptele de violare de domiciliu, tulburarea ordinii publice, amenințarea cu săvârșirea de infracțiuni, constituirea de grupuri înarmate, constituirea de asociații criminale, constituirea de asociații teroriste, instigarea la săvârșirea de infracțiuni, folosirea ilegală de titluri, semne ale profesiei sau decorații, lăudarea și aprobarea infracțiunilor și altele.
Din datele de drept comparat prezentate în paragrafele de mai sus rezultă unele asemănari dar și unele deosebiri care există între legislațiile străine și legislația noastră cu privire la infracțiunile contra autorității.
Începem prin a specifica faptul că ultrajul este incriminat în legislația tuturor statelor Uniunii Europene urmând a prezenta câteva date despre ultraj așa cum este prezentat în legislația franceză, italiană, germană și spaniolă.
4.1 Ultrajul în Codul penal Francez
În codul penal francez ( art.933-5), ultrajul este incriminat în următoarele variante:
-varianta simplă prevăzută în alin. (1) al art. 433-5 constă în fapta de a adresa cuvinte, gesturi sau amenințări, documente scrise sau fotocopii de orice tip nepublicate în presă sau trimiterea oricărui articol adresat unei persoane aflate în exercițiul unei misiuni de interes public care acționează în exercițiul funcției, de natură a aduce atingere demnității sau respectului datorat autorității. Fapta se pedepsește cu o amendă de 7.500 de euro.
-o primă varintă agravată este prevăzută la alin.(2) al textului și se referă la ipoteza în care ultrajul este adresat unei persoane care deține și exercită o autoritate publică, caz în care pedeapsa este de 6 luni și o amendă de 7.500 de euro.
-a doua varinată agravată a ultrajului este prevăzută de art. 433-5 alin. (3) când ultrajul este adresat unei persoane aflate în exercițiul funcției publice, iar fapta este săvârșită înaintea unei școli ori alt centru educațional sau în împrejurimile unei asemenea centru, în timp ce elevii sosesc sau pleacă din incintă, caz în care pedeapsa este închisorea de 6 luni și o amendă de 7.500 de euro.
-a treia varintă agravată este prevăzută de alineatul final al textului art. 433-5 și se referă la ipoteza în care ultrajul este săvârșit în timpul unei întâlniri oficiale, situație în care ultrajul prevăzut în alin. (1) este pedepsit cu închisoare și o amendă de 7.500 de euro, iar în ipoteza ultrajului prevăzut la alin.(2) pedeapsa este de un an închisoarea și o amendă de 15.000 de euro.
Așa cum am specificat încă de la început, între ultrajul prevăzut în legislația franceză și între ultrajul prevăzut în legislația romană există numeroase asemănări dar și deosebiri.
Ca o primă diferență, observăm că în legislația franceză este pedepsit ultrajul săvârșit prin gesturi și cuvinte, în timp ce în legislația română, odată cu intrarea în vigoare a Noului cod penal, ultrajul prin gesturi și cuvinte a fost eliminat, însă acesta era pedepsit în Vechiul cod penal dar și în celelalte coduri penale care au existat în România. Faptul că în legislația română existentă acum în vigoare nu mai este pedepsit ultrajul săvârșit prin gesturi și cuvinte adresate unui funcționar public , consider că este un minus al legislației noastre și că oricine poate să adreseze cuvinte urâte unui funcționar public, unui polițist sau unui jandarm fără a fi tras la răspundere pentru respectiva faptă.
Ca o a a doua diferență, între cele două legislații, o reprezintă faptul că în legislația franceză, pedepsele sunt fixe (spre exemplu pedeapsa cu închisoarea de 6 luni), în timp ce în legislația română pedeapsa cu închisoarea este prevăzută între anumite limite, în funcție de infracțiunea absorbită în ultraj (spre exemplu dacă infracțiunea săvârșită împotriva funcționarului este una de omor, sancțiunea prevăzută este închisoarea de la 10 la 20 de ani, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime).
De asemenea, în legislația română se afla sub protecție și membrul de familie al funcționarului public, astfel încât dacă o infracțiune este săvârșită împotriva unui memebru de familie al funcționarului public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat,ȋn scop de intimidare sau de răzbunare, fapta se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru respectiva infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime, în timp ce în legislația franceză nu avem o astfel de prevedere cu privire la membrul de familie al funcționarului. Spre deosebire de legislația română în care nu există o astfel de prevedere, în cea franceză, ultrajul este sancționat mai aspru atunci când este săvârșit în timpul unei întâlniri oficiale.
În legislația franceză, este sancționat ultrajul săvârșit înaintea unei școli sau oricărui alt centru educațional, în timp ce elevii sosesc sau pleacă din incintă.
Ca o ultimă diferență, remarcăm faptul că în legislația română, fapta poate fi săvârșită și în scop de intimidare sau de răzbunare împotriva funcționarului public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat sau împotriva bunurilor acestuia precum și asupra unui membru de familie al acestuia, infracțiunea fiind calificată prin scop în acest caz, în timp ce în legislația franceză nu întâlnim o astfel de prevedere.
Raportat la asemănări, observăm că în ambele legislații, pentru infracțiunile săvârșite împotriva funcționarilor publici sunt prevăzute pedepse atât cu închisoarea cât și cu amenda.
În ambele legislații este sancționată infracțiunea săvârșită prin amenințarea unui funcționar public.
4.2 Ultrajul în codul penal Italian
Codul penal Italian incriminează în art. 341, ultrajul adus unui funcționar public în prezența sa, din cauza ori în exercitarea funcțiilor sale (pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani).
În art 342, ultrajul unui corp politic administrativ sau judiciar sau a unui reprezentant al acestuia (pedeapsa este închisoarea intre 6 luni si trei ani).
În art 343, ultrajul adus unui magistrat în timpul ședinței pedeapsa este închisoarea de la un an la 4 ani).
În art. 344, ultrajul adus unei persoane care exercită un serviciu public (pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani redusă cu o treime).
În ceea ce privește codul penal Italian, observăm că între acesta și codul penal român există numeroase deosebiri dar și câteva asemănări.
Printre principalele deosebiri între cele două legislații se numără și faptul că în timp ce în codul penal român aflat în vigoare, se ofera protecție și membrului de familie al funcționarului public ce exercită o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, codul italian nu face nicio referire cu privire la acest aspect, diferența raportându-se la subiectul pasiv al infracțiunii.
De asemenea, ultrajul în codul penal român, este calificat prin scop atunci când acesta este săvârșit asupra funcționarului public sau a membrului de familie al acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare.
Altă diferență între cele două coduri e raportată la faptul că, în legislația română, ultrajul asupra unui magistrat are o reglementare de sine stătătoare, în cadrul altui articol al codului în vigoare și anume ultrajul judiciar, însă trebuie să specificăm că acestă separare a fost făcută odată cu intrarea noului cod în vigoare, până în acel moment el fiind reglementat în cadrul aceluiași articol cu ultrajul dar la un alineat distict, în timp ce în codul italian acesta nu are o reglementare de sine statatoare fiind reglementat în același articol cu ultrajul.
Observăm că, în codul român este sancționat mai grav ultrajul săvârșit asupra unui jandarm sau asupra unui polițist datorită calității acestora, în timp ce în codul penal italian nu avem o astfel de reglementare, însă este sancționat ultrajul săvârșit asupra unui corp politic administartiv sau judiciar sau a unui reprezentant al acestuia.
În ceea ce privește asemănările, de remarcat este faptul că, atât în codul penal român cât și în codul penal italian, sancțiunea pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, închisoarea, este prevăzută între anumite limite, spre deosbire de codul penal francez unde sancțiunea este tot închisorea dar pedeapsa este una fixă instanța neputând stabili pedeapsa raportat la gravitatea faptei și la circumstanțele existente ȋn cauză.
4.3 Ultrajul în codul penal German
În codul penal german, în paragraful 113, incriminează fapta de opunere în fața unui funcționar cu forța sau prin amenințare cu forța, pedeapsa este închisoarea până la 2 ani sau amenda.
În cazuri grave, deosebite, pedeapsa este de la 6 luni la 5 ani. Există asemenea cazuri deosebit de grave, dacă făptuitorul sau un alt participant are asupra sa o armă sau făptuitorul amenință cu crearea unui pericol sau cu săvârșirea unei vătămări corporale grave asupra celor agresați.
După cum se poate observa, între codul penal român și codul penal german există atât asemănări cât și deosebiri, raportat la infracțiunea de ultraj, însă de remarcat este faptul că deosebirile sunt cele care predomină astfel încât, în cele ce urmează o să prezentăm cele mai importante deosebiri dar și câteva asemănări remarcabile.
Prima deosebire între cele două coduri penale se referă la faptul că, în timp ce în codul penal român se oferă protecție și membrului de familie al funcționarului public care exercită o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii sau în legătură cu acesta, pe când codul penal german nu face nicio referire cu privire la protecția acordată membrului de familie, afirmație de unde deducem că o asemenea protecție nu îi este oferită.
A doua deosebire remarcabilă se referă la scopul săvârșirii infracțiunii prevăzute de codul penal român, astfel încât această infracțiune poate fi săvârșită în scop de intimidare sau de răzbunare atât asupra funcționarului public care exercită o funcție ce implică exercițiul autorității de stat cât și asupra membrului de familie al funcționarului public, în timp ce în codul penal german nu avem o asemenea reglementare.
A treia deosebire, se referă la faptul că acestă infracțiune poate fi săvârșită și împotriva bunurilor funcționarului public în scop de intimidare sau de răzbunare fapta fiind calificată prin scop în acest caz, reglementare prevăzută doar de codul penal român.
A patra deosebire se refera la faptul că, în codul penal german, se pedepsește mai grav fapta făptuitorului sau a unui participant de a avea asupra sa o armă, în timp ce în codul penal român nu există o asemenea reglementare.
Raportat la asemănări, se poate observa că în ambele coduri se sancționează amenințarea unui funcționar public.
De asemenea se poate observa că în ambele coduri pedeapsa prevăzută pentru săvârșirea infracțiunii este prevăzută între anumite limite, reglementare de unde rezultă că i se oferă judecătorului dreptul de a stabili pedepsa cu ȋnchisoarea aplicabilă în funcție ce gravitatea faptei dar și raportat la alte considerente pe care judecătorul le consideră incidente în cauză.
Ambele coduri prevăd posibilitatea aplicării pedepsei cu amenda pentru infracțiunea de ultraj.
4.4 Ultrajul în codul penal Spaniol
Codul penal spaniol incriminează în art. 550 orice opunere cu forța față de autoritate, a agenților acesteia sau prin intimidare ori rezistența activă față de funcționari în exercitarea funcțiilor lor sau cu ocazia exercitarii acestor funcții , pedeapsa este închisoarea de la 2 la 4 ani și amenda.
Faptele se pedepsesc mai grav dacă sunt îndreptate asupra unui membru al Guvernului, al comunității autonome, a Congresului deputaților, al Senatului, al Adunării Legislative, al Tribunalului constituțional sau al organelor locale ( articolul 551 ). Faptele se pedepsesc și mai sever dacă cei care se opun folosesc arme sau alte obiecte periculoase ori dacă făptuitorul se prevalează de calitatea de agent al autorității sau de funcționar public (articolul 552).
La fel ca și în codurile penale anterior precizate și explicate ( francez, italian și german) se poate observa că, între codul penal român și codul penal spaniol există numeroase deosebiri dar și câteva asemănări.
Prima asemănare între cele două coduri se referă la faptul că pedepasa cu închisoarea prevăzută pentru fapta săvârșită poate fi aplicată între anumite limite, fapt de unde rezultă că i se oferă judecătorului o independență în stabilirea pedespei, dar întotdeauna trebuie să se raporteze la gravitatea faptei, circumstanțele cauzei dar și la alte aspecte pe care acesta le consideră relevante în cauză.
De asemenea, se poate observa că pe langă pedepsa cu închisoarea stabilită, se aplică și pedepsa cu amenda, fapt prevăzut și în codul penal român la o parte din infracțiunile săvârșite asupra funcționarului public, absorbite de ultraj.
Un aspect esențial îl reprezintă faptul că, atât în codul penal spaniol cât și în codul penal roman este sancționată săvârșirea faptei în scop de intimidare, fapta în acest caz fiind calificată prin scop.
Raportat la deosebiri, în codul penal român este protejat și membrul de familie al funcționarului public ce exercită o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor sau în legătură cu aceste atribuții, fiind de asemenea protejate și bunurile acestora, în timp ce în codul penal spaniol se pedepsește mai grav săvârșirea ultrajului împotriva unui membru al Guvernului, al comunității autonome, a Congresului deputaților, al Senatului, al Adunării Legislative, al Tribunalului Constituțional sau al organelor locale.
A doua deosebire importantă se referă la faptul că în codul penal spaniol faptele se pedepsesc și mai sever dacă cei care se opun folosesc arme sau alte obiecte periculoase ori dacă făptuitorul se prevalează de calitatea de agent al autorității sau de funcționar public în timp ce în codul penal român prevalarea de calitatea de funcționar public are o reglementare de sine stătătoare.
După analiza facută ultrajului, asa cum este el reglementat în codul penal frencez, italian, german și spaniol, putem observa că între acestea și codul penal român există numeroase asemănări dar și deosebiri.
Sunt de părere că, cel care se asemană cel mai mult cu codul penal român, raportat la infracțiunea de ultraj, este codul penal spaniol, între cele două existând cele mai multe asemănări
CAPITOLUL V. ULTRAJUL JUDICIAR
Infracțiunea de ultraj judiciar face parte din cadrul infracțiunilor contra înfăptuirii justiției, cuprinse într-un titlu separat, Titlul IV din noul cod penal, partea specială și cuprinde: nedenunțarea (art.266), omisiunea sesizării (art.267), inducerea în eroare a organelor judiciare (art.268), favorizarea făptuitorului (art.269), tăinuirea (art.270), obstrucționarea justiției (art.271), influențarea declarațiilor (art.272), mărturia mincinoasă (art.273), răzbunarea pentru ajutorul dat justiției (art.274), sustragerea ori distrugerea de probe sau de înscrisuri (art.275), presiuni asupra justiției (art.276), compromiterea intereselor justiției (art.277), încălcarea solemnității ședinței (art.278), ultrajul judiciar (art.279), cercetarea abuzivă (art.280), supunerea la rele tratamente (art.281), tortura (art.282), represiunea nedreaptă (art.283), asistența și reprezentarea neloială (art.284), evadarea (art.285), înlesnirea evadării (art.286), nerespectarea hotărârilor judecătorești (art.287), neexecutarea sancțiunilor penale (art.288).
Noul cod penal lărgește sfera de cuprindere a infracțiunilor contra înfăptuirii justiției prin incriminarea unor fapte care în codul penal anterior nu constituiau infracțiuni cum ar fi spre exemplu asistența și reprezentarea neloială dar și prin faptul că unele infracțiuni au fost preluate din cadrul unui titlu și tranferate în cadrul altuia, un exemplu în acest sens fiind tăinuirea care în vechiul cod penal făcea parte din cadrul infracțiunilor contra patrimoniului.
Ultrajul judiciar s-a născut din restructurarea ultrajului prevăzut ȋn art. 239 C. pen. ant, relațiile sociale pentru a căror normală existentă și dezvoltare se impune ocrotirea justiției, a organelor judiciare, respectiv a reprezentanților acestora, preconizându-se a fi apărate ȋn mod distinct și separat de reglementarea separată a ultrajului.
Infracțiunile care fac parte din cadrul Titlului IV al Codului penal au un rol foarte important pentru desfășurarea în bune condiții a procedurilor judiciare în fața instanțelor de judecată și nu numai.
Unele dintre mijloacele de apărare au început să fie aplicate însă nu ar reușit să fie prea convingătoare cum ar fi spre exemplu mărturia mincinoasă raportându-ne la faptul că numărul de declarații al persoanelor care fac declarații mincinoase este destul de mare, pentru faptul că doresc să ascundă adevărul cu privire la o faptă la care ai au avut calitatea de martori.
În statul nostru de drept justiția are un rol foarte important deoarece soluționează litigiile care apar între oameni, între instituții și alte unități economice, între persoane fizice și persoane juridice etc. dar are rolul și de a-i sancționa pe cei care încalcă legea. Justiția, în România reprezintă o instituție fundamental și este formată din totalitatea instanțelor judecătorești, reprezintă puterea judiciară, acesta fiind una din cele trei puteri fundamentale dintr-un stat democratic, alături de puterea legislativă și de puterea executivă.
5.1 Concept și caracterizare
Ultrajul judiciar este infracțiunea ce constă în amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârșite împotriva unui judecător, procuror aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu precum și împotriva unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei.
Forma asimilată constă în săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui judecător, procuror sau avocat, împotriva unui membru de familie al judecătorului, procurorului sau a avocatului ori împotriva bunurilor acestora în scop de intimidare sau de răzbunare, fapte în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale judecătorului și ale procurorului, respectiv în legătură cu exercitarea profesiei de către avocat.
Ultrajul judiciar poate fi săvârșit doar împotriva unui judecător, procuror sau avocat, ca mijloc de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu. Aceste fapte pot fi săvârșite în mod nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă asupra judecătorurului, procurorului sau a avocatului sau asupra unui membru de familie a acestora, în mod indirect. Spre deosebire de ultrajul din vechiul cod penal, care putea fi săvârșit împotriva unui funcționar public care îndeplinea o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
5.2 Elemente preexistente
Obiectul juridic al infracțiunii este format din obiectul principal și cel secundar. Obiectul juridic principal este reprezentat de relațiile sociale referitoare la activitățile de înfăptuire a justiției, relații care sunt incompatibile cu săvârșirea oricărei infracțiuni împotriva unui judecător, procuror sau avocat. În ceea ce privește obiectul juridic secundar acesta constă în relațiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei: viața, integritatea corporală, sănătatea și libertatea psihică, precum și anumite relații referitoare la patrimoniu.
Obiectul material. Raportat la acest aspect trebuie făcute anumite disticții, deoarece ultrajul judiciar are obiect material dacă infracțiunea absorbită în ultrajul judiciar are obiect material. Atunci când ultrajul este săvârșit prin amenințare, acesta nu are obiect material însă atunci când acesta este săvârșit prin loviri sau alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau omor avem un obiect material, și anume corpul unei persoane.
Subiecții infracțiunii
Subiect activ poate fi orice persoană care are capacitate penală.
Subiect pasiv principal este statul iar secundar este judecătorul (indiferent că este vorba de judecătorul de drepturi și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară, judecătorul care soluționează cauza în fond sau în căile de atac) procurorul dar și avocatul sau un membru de familie al acestora. Se consideră pertinentă introducerea printre subiecții pasivi ai infracțiunii, ȋn mod explicit, și a judecătorului de drepturi și libertăți și a celui de camera preliminară.
5.3 Structura juridică și conținutul constitutiv al infracțiunii
Latura obiectivă
Elementul material în cadrul formei tip constă în comiterea uneia sau mai multora dintre următoarele modalități alternative:
Amenințarea unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, chiar și pentru fapte care nu au legătură cu actele de serviciu, sau a unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei.
-este necesar ca amenințarea să fie săvârșită împotriva victimei care se află în exercițiul atribuțiilor sale și ca aceasta să nu acționeze în mod abuziv, deoarece în acest caz actele sale nu vor mai fi considerate a fi facute în exercițiul funcției sau a profesiei.
-ultrajul judiciar absoarbe infracțiunea de amenințare iar dacă e săvârșită împotriva mai multor persoane se va reține concursul de infracțiuni.
-dacă fapta este comisă în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale judecătorului, procurorului sau avocatului atunci nu se va reține forma tip ci forma asimilată aprevăzută la alin (2).
Exemplu: La data de 6 noiembrie 2014, inculpatul B.Ș. i-a trimis persoanei vătămate, judecător în cadrul Judecătoriei Brașov, o scrisoare prin care a amenințat-o cu moartea, în legătură cu un dosar al Judecătoriei Brașov. Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Brașov.
Exemplu: P.J. procuror în cadrul Prachetului de pe langă Judecătoria Brașov, a început să devină foarte incomod pentru interlopi cât și pentru contrabandiștii de tutun, chiar și pentru unii polițiști trimițându-i pe foarte mulți după gratii astfel încât, acesta a primit un mesaj de tip mafiot prin poșta în data de 5 decembrie 2013 la adresa de domiciu.
Lovirea sau orice acte de violență săvârșite împotriva unui judecător sau a unui procuror aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, chiar si pentru fapte care nu au legătură cu actele de serviciu, sau a unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei.
-ultrajul judiciar absoarbe infracțiunea de loviri sau alte violențe.
-este necesar ca fapta să fie comisă împotriva victimei aflată ȋn exercițiul atribuțiilor de serviciu și ca aceasta să acționeze conform atribuțiilor pe care le are potrivit legii și nu în mod abuziv.
-dacă fapta este comisă în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale judecătorului, procurorului sau avocatului atunci nu se va reține forma tip ci forma asimilată prevăzută la alin (2).
Exemplu: În data de 16 iulie 2014, în incinta unui supermarket, inculpata T.L. a lovit-o pe avocata V.M, bătăușa reproșându-i avocatei atitudinea de apărător într-o cauză civilă, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare aceasta a avut nevoie de 3-5 zile de îngrijiri medicale.
Exemplu: În data de 3 august 2015, inculpata C.D, în timp ce se îndrepta spre benzinărie l-a observat pe judecătorul L. care tocmai ieșea, l-a urmărit, și în momentul în care acesta a coborât din mașină, l-a lovit de mai multe ori cu pumnii, cu privire la o soluție pe care acesta a pronunțat-o într-o cauză civilă, defavorabilă inculaptului, provocându-i judecătorului leziuni pentru a căror vindecare a avut nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal.
Vătămarea corporală săvârșită împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, chiar și pentru fapte care nu au legatură cu actele lor de serviciu, sau a unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei.
-ultrajul judiciar absoarbe infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194 din Noul cod penal.
-dacă fapta este comisă în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale judecătorului, procurorului sau avocatului atunci nu se va reține forma tip ci forma asimilată prevăzută la alin (2).
Lovirile sau vătămarile cauzatoare de moarte săvârșite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, chiar și pentru fapte care nu au legătură cu actele lor de serviciu, sau a unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei.
-absoarbe infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută la art.194 NCP.
-dacă fapta este comisă în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale judecătorului, procurorului sau avocatului atunci nu se va reține forma tip ci forma asimilată prevăzută la alin (2).
Omorul săvârșit împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, chiar și pentru fapte care nu au legătură cu actele lor de serviciu, sau a unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei.
-absoarbe infracțiunea de omor prevăzută la art. 188 din NCP dar și pe cea de omor calificat prevăzută la art. 189, în formă consumată sau tentativă.
-omorul este săvârșit în perioada în care victima se află în timpul serviciului, fiind necesar ca acesta să acționeze în cadrul îndatoririlor ce decurg din funcția pe care o exercită, și nu în mod abuziv, deoarece în acest caz actele sale nu mai sunt considerate a fi facute în exercitarea funcției.
Elementul material în cadrul primei forme asimilate, constă în săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui judecător, procuror sau avocat ori împotriva bunurilor acestora în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, ori, în cazul avocatului, în legătură cu exercitarea profesiei.
-în acest caz, nu are importanță natura infracțiunii comise, putând fi comisă inclusiv o infracțiune contra patrimoniului, însă ceea ce este necesar este ca acesta să aibă ca scop intimidarea sau răzbunarea.
Exemplu: Distrugerea unui imobil aparținând judecătorului, în scopul a se răzbuna cu privire la soluția defavorabilă acestuia, pe care a pronunțat-o într-o cauză civilă.
Exemplu: Distrugerea unui imobil aparținând judecătorului, în scopul de a-l intimida cu privire la soluția pe care acesta urmează să o pronunțe într-un dosar în care inculpatul este parte.
Elementul material în cadrul celei de-a doua forme asimilate constă în săvârșirea unei infracțiuni, neavând nicio importanță natura acesteia, putând fi vorba de o infracțiune prevăzută de codul penal sau de legile speciale, împotriva unui membru de familie al judecătorului, procurorului sau avocatului, ori asupra bunurilor membrului de familie, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de către judecător și procuror, iar în ceea ce îl privește pe avocat, fapta trebuie să fie în legătură cu exercitarea profesiei.
Exemplu: B.D. procuror în cadrul Prachetului de pe langă Judecătoria Oravița a început să devină foarte incomod pt interlopi cât și pentru contrabandiștii de tutun, chiar și pentru unii polițiști trimițându-i pe foarte mulți după gratii astfel încât, soția acestuia, a primit un mesaj de tip mafiot prin poșta în data de 5 decembrie 2013 la adresa de domiciu.
Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru activitatea de înfăptuire a justiției, precum și într-o lezare efectivă a unora dintre atributele fundamentale ale personei (dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică etc.).
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei și acesta trebuie să existe.
Latura subiectivă
Elementul subiectiv presupune vinovăția făptuitorului sub forma intenției, iar acesta poate fi directă sau indirectă dar și a praeterintenției, în ipoteza în care infracțiunea absorbită este comisă cu această formă de vinovăție, spre exemplu lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte.
Mobilul și scopul au relevanță doar în cazul formelor asimilate, când fapta se comite în scop de intimidare sau de răzbunare.
5.4 Forme și sancțiuni
Forme
Actele de pregătire – acestea sunt posibile, însă acestea nu se pedepsesc și sunt corespunzătoate infracțiunilor absorbite.
Tenativa – este posibilă, fiind corespunzătoate infracțiunilor absorbite dar se pedepsește atunci când ultrajul judiciar absoarbe infracțiunea de vătămare corporală în forma sa agravată cât și pe cea de omor, atât în forma ei simplă cât și cea calificată.
Consumare – are loc în momentul în care se consumă oricare dintre infracțiunile absorbite. Infracțiunea poate fi săvârșită și în formă continuată, caz în care acesta se epuizează la data comiterii ultimului act de executare.
Sancțiuni
Infracțiunea de ultraj judiciar se sancționează, ȋn toate variantele de comitere, cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea absorbită, ale cărei limite speciale se majorează cu jumatate.
5.5 Aspecte de drept comparat
Ultrajul în codul penal Belgian
Codul penal Blegian cuprinde, în capitolul II denumit „Despre ultraj și violențe împotriva miniștrilor, membrilor camerelor legislative, funcționarilor publici sau agenților de ordine publică” incriminarea ultrajului prin fapte, cuvinte, gesturi sau amenințări asupra unui membru al Curții de Arbitraj, unui magistrat al ordinii administrative sau a unui membru al ordinii judiciare sau asupra unui ofițer al forțelor publice în serviciu activ, în exercitarea funcțiilor lor.
Raportat la acestă infracțiune, în codul Belgian la art. 275 se prevede faptul că, o cauză de agravare o constituie săvârșirea ultrajului în ședința unei curți sau a unui tribunal.
De asemenea, este distinct reglementată dar în cadrul aceluiași capitol, la art. 278, incriminarea faptelor de lovire a unui membru al Curții de arbitraj, a unui magistrat sau a unui ofițer al forțelor publice în serviciu activ, în exercițiu sau cu ocazia exercitării funcției sale. Cauza agravată a acestei fapte o constituie săvârșirea ei în ședința unei curți sau a unui tribunal.
Comparație între codul penal Belgian și codul penal român
Asemănări
-obiectul juridic al infracțiunii de ultraj, așa cum este ea prezentată în cele două coduri, român și Belgian, se aseamănă deoarece în ambele constă, în principl, în relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției și în secundar la relațiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale omului care trebuie apărate.
-obiectul material există, în funcție de infracțiunea absorbită în ultraj astfel încât se poate observa că în ambele coduri ultrajul se poate comite prin amenințări, situație în care nu avem obiect material, însă în cazul lovirilor sau a altor acte de violență acest obiect există și constă în corpul persoanei.
-în ceea ce privește elementul material al laturii obiective, se observă anumite asemănări dar și deosebiri însă în acest paragraf ne vom raporta doar la deosebiri și vom spune că acesta este asemănător atunci cand fapta se comite prin acțiunea de amenințare și alte acte de violență fiindcă în codul penal român elementul material este mult mai vast putând cuprinde și alte acțiuni pe langă cele menționate în codul penal Belgian.
-subiectul activ este asemănător, putând fi orice persoană care are capacitate penală, însă subiectul pasiv se aseamănă doar parțial.
Deosebiri
-prima deosebire se referă la elementul material al laturii obiective, deoarece în codul penal Belgian acesta este mai restrâns, cuprinzând doar anumite acțiuni, pe când în codul penal român acesta este mai vast, cuprinzând pe langă acțiunile menționate în codul penal Belgian, și altele.
-raportat la scopul săvârșirii infracțiunii, în codul penal român atunci când fapta este comisă în condițiile alin (2) ale art. 279 aceasta este calificată prin scopul urmărit: răzbunare sau intimidare.
-în codul penal român, subiect activ al acestei infracțiuni, poate fi pe langă magistrat și avocatul, dacă fapta este în legătură cu exercitarea profesiei lui, dar și un membru de familie al judecătorului, procurorului sau al avocatului, pe când în codul penal Belgian nu avem o astfel de reglementare.
-de asemenea, în codul penal român poate fi comisă și o infracțiune contra patrimoniului, adică contra bunurilor judecătorului, procurorului, avocatului sau a membrilor de familie ai acestora, cum ar fi spre exemplu o infracțiune de distrugere care este cel mai des întâlnită.
Ultrajul judiciar în codul penal Italian
În art. 343, ultrajul adus unui magistrat în timpul ședinței se pedepsește cu închisoarea de la un an la 4 ani.
Principala deosebire dintre cele două coduri penale, român și italian, este faptul că în codul penal român subiect pasiv poate fi și avocatul aflat în exercitarea profesiei lui precum și un membru de familie al judecătorului, procurorului sau al avocatului, fapta putând fi săvârșită și asupra bunurilor acestora, în scop de intimidare sau de răzbunare, oferindu-se protecție membrilor de familie.
5.6 Ultrajul judiciar în vechiul și noul cod penal
Evoluție legislativă
Odată cu intrarea în vigoare a noului cod penal infracțiunea de ultraj judiciar a primit o reglementare de sine stătătoare iar desprinderea infracțiunii de ultraj judiciar de forma comună a ultrajului este justificată, principalul argument în favoarea acesteia fiind faptul că, prin voința legii, judecătorul, procurorul sau avocatul au atribuțiile judiciare cele mai importante, iar de modul de îndeplinire a acestora depind decisiv buna desfășurare a cursului unui proces și rezultatul acestuia, astfel că asigurarea unei protecții sporite împotriva oricărei forme de violență exercitată asupra lor este, justificată.
Între infracțiunea de ultraj din noul și vechiul cod penal există mai multe asemănări decât deosebiri, printre cele mai importante fiind cele referitoare la :
Obiectul juridic, în ambele coduri avem ca obiect juridic principal relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției și un obiect secundar ce cuprinde relațiile sociale referitoare la cele mai importante atribute ale unei persoane.
Obiectul material, acesta existând în situația în care infracțiunea absorbită în ultraj are un astfel de obiect spre exemplu amenințarea nu are obiect material însă lovirile sau alte acte de violență au un astfel de obiect material.
Elementul material al laturii obiective este asemănător cu o singură specificație, că în noul codul penal nu mai avem infracțiunea de vătămare corporală gravă.
Elementul subiectiv al laturii subiective cuprinde aceleași forme de vinovăție sub care poate fi săvârșită fapta: intenție, care poate fi directă sau indirectă dar și praeterintenție, fiind necesar ca persoana care comite infracțiunea (subiectul activ) să fi cunoscut calitatea specială a subiectului pasiv.
Scop, ȋn ambele coduri fapta poate fi comisă și în scop de răzbunare sau de intimidare, împotriva judecătorului, procurorului, avocatului sau asupra unui membru de familie ai acestora.
În amebele coduri penale este prevăzut faptul că ultrajul poate fi săvârșit nemijlocit (față în față) sau prin mijloace de comunicare directă ( telefon, fax, scrisoare).
Din punct de vedere cantitativ deosebirile nu sunt atât de numeroase, însă sunt extrem de importante, în principal fiind cea referitoare la:
Subiectul activ, în noul cod penal fiind sancționat și ultrajul comis asupra unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei, acțiuni anterior sancționate în legislația specială, art. 39 din Legea 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
CAPITOLUL VII. LEGĂTURA CU ALTE INFRACȚUNI
6.1 Ultrajul și ultrajul judiciar
Ultrajul judiciar a primit o reglementare de sine stătătoare odată cu intrarea în vigoare a noului cod penal, deoarece în vechiul cod acesta era reglementat în cadrul ultrajului însă la un alineat distinct. Odată cu precizarea lui într-un articol separat, ultrajul judiciar a introdus printre subiectele sale pasive și pe avocat, acesta nefiind niciunde specificat în cadrul codului penal anterior.
Între ultraj și ultrajul judiciar există numeroase asemănări dar și deosebiri, cele mai multe fiind asemănările, astfel încât vom începe cu ele.
Asemănări
Prima asemănare se referă la obiectul material, ambele infracțiuni au obiect material și acesta constă în corpul victimei cu excepția situației în care fapta se săvârșește prin amenințări, situație în care un astfel de obiect nu există.
A doua asemănare se referă la subiectul activ, acesta este necircumstanțiat în cazul ambelor infracțiuni, el poate fi orice persoană fizică care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale si poate fi cetățean român sau străin ori o persoană fără cetățenie. Participația penală e posibilă în cazul ambelor în oricare din formele sale.
O altă asemănare se referă la subiectul pasiv însă numai în ceea ce privește membrul de familie.
Elementul material al celor două infracțiuni este corespunzător infracțiunilor de amenințare, loviri sau alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau omor.
Sub aspectul laturii subiective, ultrajul și ultrajul judiciar se săvârșesc sub forma intenției care poate fi directă sau indirectă dar și a praeterintenției în cazul lovirilor sau a vătămărilor cauzatoare de moarte.
În cazul ambelor, actele de pregătire sunt posibile însă acestea nu sunt incriminate, drept urmare nu sunt sancționate.
Tenativa este posibilă, însă nu este incriminată decât în situația în care infracțiunea absorbită în ultraj/ultraj judiciar incriminează și sancționează tentativa. Spre exemplu în cazul omorului tentativa e posibilă și sancționată.
Consumarea infracțiunii are loc, în cazul ambelor, în momentul în care se consumă oricare dintre infracțiunile absorbite.
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu pentru toate formele infracțiunii de ultraj și de ultraj judiciar.
În cazul ambelor infracțiuni fapta este calificată prin scop, în situația în care infracțiunea săvârșită asupra subiectelor pasive ale celor două infracțiuni este realizată în scop de intimidare sau de răzbunare.
De asemenea infracțiunile pot fi săvârșite și împotriva bunurilor subiectelor pasive, de această dată nemaifiind enumerate în mod limitativ infracțiunile care pot fi săvârșite, spre exemplu poate fi săvârșită una împotriva patrimoniului cum ar fi distrugerea.
Deosebiri
1. Deosebirile dintre cele două infracțiuni nu sunt numeroase însă sunt foarte importante. Prima se referă la obiectul juridic. În cazul infracțiunii de ultraj obiectul juridic este reprezentat de respectul datorat autorităților de stat dar și cele referitoare la libertatea psihică, integritatea corporală sănătatea sau viața persoanei iar în cazul ultrajului judiciar, obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, a căror dezvolatare este asigurată prin apărarea prestigiului și siguranței funcționarilor care exercită această autoritate.
2. O altă deosebire importantă se referă la subiectul pasiv, în timp ce în cazul ultrajului acesta este reprezentat în cazul formei timp de funcționarul public ce îndeplineste o funcție ce implică exercițiul autorități de stat, aflat în exercitarea acestor atribuții sau în legătură cu atribuțiile sale iar în cazul formei agravate este reprezentat de un polițist sau de un jandarm, în ceea ce privește ultrajul judiciar în cazul formei tip subiectul pasiv este reprezentat de procuror sau de judecător aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, precum și împotriva avocatului, în legătură cu exercitarea profesiei.
3. Infracțiunile se diferențiază și sub aspectul regimului sancționator, în timp ce în cazul ultrajului, atunci când fapta este săvârșită asupra unui funcționar public ce exercită o funcție ce implică exercițiul autorității de stat aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu ori în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune ale cărei limite speciale se majorează cu o treime, cu aceeași pedeapsă se sancționează și faptele săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercitiul autorității de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, tot cu aceeași pedeapsă sancționându-se și faptele prevăzute anterior, săvârșite asupra unui membru de familie al funcționarului public însă în cazul formei agravate, dacă infracțiunea este săvârșită împotriva unui polițist sau jandarm aflat în exercitarea atribuțiilor sau în legătură cu aceste atribuții se sancționează cu fapta prevăzută pentru respectiva infracțiune ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate, în cazul ultrajului judiciar limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate în cadrul fiecărei forme, indiferent că fapta este săvârșită împotriva unui procuror, judecător, avocat sau asupra unui membru de familie ai acesora.
Infracțiunea de ultraj se poate reține ȋn concurs formal cu o infracțiune de ultraj judiciar. Concursul formal există atunci când o acțiune sau o inacțiune săvârșită de o persoană, datorită ȋmprejurărilor sau urmărilor, realizează conținutul mai multor infracțiuni. Spre exemplu, ȋn situația ȋn care o persoană amenință un polițist și un judecător ȋn aceeași ȋmprejurare.
6.2. Ultrajul și purtarea abuzivă
Purtarea abuzivă reprezintă (1) Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă. (2) Amenințarea ori lovirea sau alte violențe săvârșite în condițiile alin. (1) se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
Între aceste două infracțiuni există mult mai multe deosebiri decât asemănări de aceea vom începe să le enumerăm pe cele mai importante dintre ele.
Deosebiri
Prima ṣi cea mai importantă deosebire se referă la obiectul juridic al celor două infractiuni. În timp ce ȋn cazul ultrajului obiectul juridic principal este reprezentat de relațiile sociale referitoare la respectul datorat autorităților de stat și funcționarilor care exercită o activitate ȋn cadrul acestora iar cel secundar de relațiile sociale referitoare la viața, libertatea psihică și integritatea corporală a persoanei. În timp ce ȋn cazul purtării abuzive obiectul juridic principal este reprezentat de relațiile de serviciu care implică o atitudine corectă din partea celor aflați ȋn exercitarea atribuțiilor de serviciu și respect față de cetățenii cu care intră ȋn contact iar cel secundar este identic cu cel de la ultraj.
O a doua deosebire se referă la subiecții infractiunilor. În cazul ultrajului subiectul activ este necircumstanțiat, putând fi orice persoană care are capacaitate penală, ȋn timp ce ȋn cazul purtării abuzive subiectul activ este circumstanțiat și este reprezentat de o persoană aflată ȋn exercitarea atribuțiilor de serviciu. Raportat la subiectul pasiv, ȋn cazul ultrajului subiect pasiv poate fi un funcționar public care ȋndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat ȋn exercitarea atribuțiilor de serviciu sau ȋn legătură cu aceste atribuții, un polițist sau un jandarm aflat ȋn exercitarea atribuțiilor de serviciu sau ȋn legătură cu aceste atribuții ori un membru de familie ai acestora, ȋn timp ce ȋn cazul purtării abuzive ca subiect pasiv avem o persoană careia i-au fost adresate expresii jignitoare sau care a fost amenințată de o persoană aflată ȋn exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Explicații practice: În situația ȋn care persoana aflată ȋn exercitarea atribuțiilor de serviciu ȋndreaptă acțiunile care constituie elementul material al infracțiunii de purtare abuzivă (expresii jignitoare, amenințarea sau loviri și alte violențe) ȋmpotriva unui funcționar public care ȋndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat ȋn exercițiul funcțiunii sau ȋn legătură cu fapte ȋndeplinite ȋn exercițiul funcțiunii se va reține concurs ȋntre infracțiunea de ultraj și cea de purtare abuzivă.
O altă diferență se referă la elementul material ȋnsă acesta se referă doar la anumite aspecte. În timp ce ȋn cazul ultrajului, ȋn cazul formei tip, acesta poate fi realizat și prin acțiunea de vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau omor precum și alte infracțiuni ȋn cazul asimilate elementul material al purtării abuzive este limitat la expresii jignitoare, amenințare și loviri sau alte violențe, acțiuni prin intermediul cărora poate fi exercitat și ultrajul.
A patra diferență se refera la latura subiectivă, ultrajul putând fi săvârșit și cu praeterintenție ȋn cazul lovirilor și a vătămărilor cauzatoare de moarte.
Cele două infracțiuni se mai diferențiaza și prin faptul că ultrajul poate fi săvârșit și ȋn scop de răzbunare sau de intimidare ȋn timp ce purtarea abuzivă nu este calificată prin scop.
Infracțiunile se diferențiază și sub aspectul regimului sancționator, în timp ce în cazul ultrajului, atunci când fapta este săvârșită asupra unui funcționar public ce exercită o funcție ce implică exercițiul autorități de stat aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu ori în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune ale cărei limite speciale se majorează cu o treime, cu aceeași pedeapsă se sancționează și faptele săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, tot cu aceeași pedeapsă sancționându-se și faptele prevăzute anterior, săvârșite asupra unui membru de familie al funcționarului public însă în cazul formei agaravate, dacă infracțiunea este săvârșită împotriva unui polițist sau jandarm aflat în exercitarea atribuțiilor sau în legătură cu aceste atribuții se sancționează cu fapta prevăzută pentru respectiva infracțiune ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate, ȋn timp ce ȋn cazul purtării abuzive, pentru forma tip, ȋntrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană, de către cel aflat ȋn exercitarea atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu ȋnchisoarea de la o luna la 6 luni sau cu amenda, instanța având posibilitatea de a alege ȋntre cele două, iar ȋn cazul formei asmiliate, amenințarea sau lovirile sau alte violențe exercitate ȋmpotriva unei persoane de către cel aflat ȋn exercitarea atribuțiilor de serviciu se sancționează cu pedeapsa prevăzută pentru acea infracțiune ale cărei limite se majoreaza o treime.
Asemănări
Prima asemănare se referă la obiectul material al celor două infracțiuni. În cazul ambelor, atunci când fapta se săvârșește prin amenințarea nu avem un obiect material, precum și atunci când se folosesc expresii jignitoare, ȋnsă ȋn cazul celorlalte acțiuni prin care se realizează elementul material al laturii obiective avem un astfel de obiect și acesta constă ȋn corpul persoanei.
A doua asemănare se referă la elementul material al laturii obiective. Aceste infracțiuni se aseamănă atunci când acțiunea prin care se realizează elementul material constă ȋn amenințare și ȋn loviri sau alte violențe.
În cazul ambelor infracțiuni, acțiunea penală se pune ȋn mișcare din oficiu.
Actele de pregătire sunt posibile ȋnsă nu sunt incriminate.
În ultima perioadă România a fost condamnată la CEDO cu diverse cauze, ȋnsă ȋn special cu cele referitoare la abuzurile din partea organelor de poliție ȋmpotriva cetățenilor. Spre exemplu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronuntat la data de 26 mai în cauza Damian-Burueana și Damian împotriva României și a condamnat statul român pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus la tratamente inumane, a dreptului la o ancheta efectivă în cazul supunerii la tratamente inumane, a dreptului la un proces efectiv și a dreptului la respectarea domiciliului.
Reclamanții au fost susținuți în demersurile sale în fața Curții Europene de APADOR-CH. Reclamanții s-au plâns în fața Curții Europene că, pe 29 ianuarie 1995, au fost luați și duși cu forța la sediul poliției și că au fost agresați de mai mulți polițiști. Ancheta penală pentru purtare abuzivă împotriva polițiștilor a fost finalizată cu o soluție de neîncepere a urmăririi penale. În noaptea de 29 spre 30 ianuarie 1995, poliția a efectuat o percheziție la domiciliul celui de-al doilea reclamant în absența unui mandat al procurorului. Reclamanții au mai aratat că au fost arestați preventiv fără ca dispozițiile legale în materie să fie respectate și că acțiunea celui de-al doilea reclamant împotriva arestării nelegale nu a fost finalizată într-un termen rezonabil.
În hotărâre, Curtea Europeană a constatat că reclamanții au fost victima unor rele tratamente din partea polițiștilor și că Guvernul român nu a demonstrat că folosirea forței de către aceștia din urmă ar fi fost necesară sau determinată de comportamentul reclamanților. Mai mult, Curtea a observat că autoritățile statului nu au desfășurat o anchetă efectivă, aptă să identifice și să pedepsească persoanele responsabile de producerea acestor rele tratamente.
În ce priveste durata procedurii pentru arestare nelegală, Curtea a apreciat că o procedură ce a durat mai mult de opt ani, timp în care dosarul a fost retrimis de două ori instanței inferioare spre rejudecare, a depășit durata rezonabilă pe care o impune Convenția Europeană.
Curtea Europeană a concluzionat că și dreptul la respectarea domiciliului a fost încălcat în măsura în care în baza legii în vigoare la momentul faptelor procurorul dispunea de atribuții vaste în materia percheziției, în absenta unui mandat judecătoresc sau a posibilității de a contesta în instanță o asemenea măsură.
Într-o altă cauză renumită, cauza Barbu Anghelescu contra României, reclamantul a fost oprit de un agent de poliție de la rutieră ȋn timp ce conducea mașina. Reclamantul susține că a fost oprit la un control al poliției rutiere și că a fost lovit de către polițiști, rezultând leziuni pentru care a avut nevoie de 4-5 zile de îngrijiri medicale. Statul susține că, fiind oprit la control, reclamantul a încercat să fugă, ocazie cu care a fost lovit, pentru a-l putea opri, de către agenții de poliție. Printr-o hotărâre din data de 24 decembrie 1998 a Tribunalului Gorj acesta a fost condamnat la pedeapsa d 1 an și 6 luni de ȋnchisoare pentru infracțiunea prevăzută de Decretul nr. 328/1966 privind circulate pe drumurile publice și pentru infracțiunea de ultraj. În cursul procesului său penal, instanța a considerat că versiunea reclamantului este cea corectă. Totuși ulterior reclamantul a formulat o plângere penală, care a condus la neînceperea urmăririi penale de către Parchetul militar. Reclamantul a atacat decizia în instanță, iar Tribunalul Militar a ordonat completarea urmării, care nu a mai fost realizată. Reclamantul arată că polițiștii învinuiți l-au supus unor rele tratamente, care nu au fost nici necesare, nici justificate, întrucât el a fost de acord să se supună atât controlului rutier, cât si recoltării probelor solicitate. El arată, de asemenea, că a suferit consecințe negative ale acestor tratamente, în măsura în care încă resimte o sensibilitate la nivelul gâtului și are amețeli.
Alte cauze prin care România a fost condamnată la Cedo cu privire la infracțiunea de purtare abuzivă: Cauza Soare, Cauza Rupa, Cauza Rotaru, Cauza Varga, Cauza Filip etc.
6.3 Ultrajul judiciar și cercetarea abuzivă
Infracțiunea de ultraj judiciar nu exista ȋn reglementarea anterioară ca infracțiune de sine stătătoare, ȋnsă era cuprinsă ȋn cadrul art. 239 si art 2391 C. pen. ant, prin urmare aceasta nu reprezintă o noua incriminare ci o incriminare separată a faptei comise ȋmpotriva unui magistrat. În noua reglementare sunt protejați și membri de familie ai judecătorului, procurorului și avocatului, astfel ȋncât se extinde sfera de protecție. Ultrajul judiciar este infracțiunea ce constă ȋn amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârșite ȋmpotriva unui judecător, procuror aflat ȋn exercitarea atribuțiilor de serviciu sau ȋmpotriva unui avocat, ȋn legătură cu exercitarea profesiei.
Cercetarea abuzivă reprezintă ȋntrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe ȋmpotriva unei persoane urmărite sau judecate ȋntr-o cauză penală , de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător , pentru a o determina să dea ori să nu dea declarații, să dea declarații mincinoase ori să ȋși retragă declarațiile.
Între cele două infracțiuni există atât asemănări cât și deosebiri, drept urmare vom ȋncepe să prezentăm principalele asemănări.
Asemănări
Prima și cea mai importantă se referă la relațiile sociale referitoare la ȋnfăptuirea justiției, aceste infracțiuni făcând parte din aceeași categorie, precum și cele referitoare la libertatea și integritatea fizică a persoanei.
Cele două infracțiuni se mai aseamănă și prin faptul că au un obiect material și acesta este reprezentat de corpul persoanei cu execepția amenințării care nu are un astfel de obiect.
În cazul ambelor actele de pregătire sunt posibile dar nu sunt incriminate.
Cele două se mai aseamănă sub aspectul scopului pe care fiecare ȋl urmărește.
Niciuna dintre aceste infracțiuni nu are forme agravate.
Deosebiri
Prima și ce mai importantă deosebire se referă la subiecții infracțiunii. În timp ce ȋn cazul ultrajului judiciar subiect activ poate fi orice persoană care are capacitate penală ȋn cazul cercetării abuzive subiect activ poate fi procurorul, persoana care are calitatea de organ de cercetare penală, judecătorul. În ceea ce privește subiectul pasiv, ȋn cazul infracțiunii de ultraj acesta este unul special și este reprezentat de judecător, procuror, avocat sau un membru de familie ai acestora, ȋn timp ce ȋn cazul cercetării abuzive acesta este reprezentat de persoana urmărită sau judecată penal.
Elementul material constituie o altă diferență a celor două infracțiuni. În cazul ultrajului judiciar acesta poate să constea ȋn acțiunea de amenințare, loviri sau alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte ori omorul precum și orice alte acțiuni ȋn cazul formei asimilate, ȋn timp ce ȋn cazul cercetării abuzive acesta poate să constea ȋn acțiunea de constrângere a unui suspect sau inculpat prin amenințări sau violențe, pentru a-l determina să dea ori să nu dea declarații, să dea declarații mincinoase ori să ȋși retragă declarațiile ȋn sensul dorit de organele judiciare.
La data de 6 noiembrie 2014, inculpatul B. Ș. i-a trimis persoanei vătămate, judecător în cadrul Judecătoriei Brașov, o scrisoare prin care a amenințat-o cu moartea, în legătură cu un dosar al Judecătoriei Brașov.
Prin modalitatea, mijloacele, ȋmprejurările și urmările concrete ale faptei săvârșite de către inculpat ȋn calitate de ajutor șef de post la Poliția comunei H., constând ȋn exercitarea unor violențe, concretizate ȋn lovirea unui minor suspectat de furt ȋn cursul cercetării, pentru a-l determina să recunoască săvârșirea acelei fapte, producând-i leziuni ce au necesitat 4 zile de ȋngrijiri medicale, s-a adus atingere unei valori sociale importante a statului de drept, și anume a activității de ȋnfăptuire a jusției, constrângerea fiind incompatibilă cu principiul aflării adevărului care guvernează procesul penal.
Cele două infracțiuni se mai deosebesc sub aspectul laturii subiective, deoarece ultrajul judiciar poate fi comis și cu praeterintenție, pe langă intenție directă și indirectă, ȋn cazul lovirilor și a vătămărilor cauzatoare de moarte.
În ceea ce privește regimul sancționator, ȋn cazul ultrajului judiciar fapta se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă ale cărei limite se majorează cu ½, ȋn timp ce ȋn cazul cercetării abuzive fapta se sancționează cu ȋnchisoarea de la 2 la 7 ani precum și cu interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.
CAPITOLUL VII. CARACTERIZARE EMPIRICĂ REALIZATĂ DIN PUNCT DE VEDERE CANTITATIV ȘI CALITATIV
7.1 Chestionarul
1. Vă este cunoscută noțiunea de ultraj?
2. Dacă această noțiune vă este aproximativ cunoscută, alegeți varianta pe care o considerați corectă:
3. Dacă încă nu v-ați clarificat cu privire la sensul noțiunii de ultraj, aceasta poate reprezenta amenințarea săvârșită asupra unui funcționar public care îndeplinește funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legatură cu exercitarea acestor atribuții, spre exemplu amenințarea unui polițist, jandarm, primar etc. Există vreo situație în care ati auzit de această noțiune?
4. Cunoașteți persoane care au fost condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj?
5. Regimul sancționator diferă în funcție de infracțiunea absorbită în ultraj, dar în cazul fiecărei infracțiuni, limitele speciale se majorează cu 1/3 respectiv 1/2 atunci cand fapta este săvârșită asupra unui polițist sau jandarm. Considerați această majorare suficientă?
6. De curând s-a propus de către Ministerul Afacerilor Interne ca majorarea pentru săvârșirea infracțiunii să fie de 2/3. Ar fi oportună această măsură?
7. În ipoteza în care persoana care reprezintă autoritatea de stat își exercită abuziv funcția ar mai trebui reținută infracțiunea de ultraj ?
8. Cu aceeași pedepsă se sancționează și faptele comise asupra unui membru de familie al funcționarului public. Considerați relevant acest aspect?
9. Odată cu intrarea în vigoare a noului cod penal, în data de 01.02.2014 a fost înlăturată incriminarea ultrajului prin injurii și calomnii, astfel încât, spre exemplu înjurarea unui polițist nu este sancționată. Aveți cunoștință de acest aspect?
10. Considerați pertinent faptul că, spre exemplu cei care înjură un polițist nu sunt sancționați?
11. În noul cod penal, în cazul infracțiunii de ultraj judiciar, sub protecția legii penale se află și avocatul aflat în exercitarea profesiei, nu doar judecătorul și procurorul. Cum considerați acest aspect?
12. Cui acordați cea mai mare încredere?
Locul arată importanța opțiunii de răspuns. Locul cel mai înalt e luat de cea mai importantă opțiune. Punctele reprezintă suma totală a tuturor răspunsurilor pentru această întrebare. Cel mai important răspuns are cel mai mic număr de puncte și invers.
13. După ce ați rezolvat acest chestionar puteți spune că:
14. Sunteți:
15. Categoria de vârstă la care vă încadrați:
16. Care este ultimul nivel de studii absolvit?
Studiu de caz:
Prin redactarea și publicarea acestui chestionar am dorit să urmăresc, ȋn principal, cât de cunoscută este această infracțiune populației dar mai ales cât de cunoscută le este această noțiune deoarece am constatat că mulți cunosc noțiunea ȋnsă nu știu exact semnificația exactă a ei, de asemenea, am constatat că ultrajul este asimilat cu polițistul, iar ȋn secundar am urmărit evidența populației raportată la noile modificări legislative.
La chestionar, majoritatea persoanelor care au răspuns au fost din categoria celor care nu au studii juridice, fiind ȋmpărțit de o asemenea natură.
În continuare o să pun câteva concluzii cu privire la procentele obținute ȋn cadrul fiecărei ȋntrebări din chestionar.
În ceea ce privește prima ȋntrebare, un procent destul de mare din respondenți, 53.5 %, declară că, cunosc această noțiune, 12% nu o cunosc iar 34.5 % cunosc noțiunea cât de cât.
La ȋntrebarea următoare, am constatat că majoritatea, 77.5 % au ales varianta corectă de răspuns și doar 12.5% au spus că ultrajul reprezintă amenințarea unui lucrător comercial, 10% nu cunosc deloc această noțiune, corespunzând aproximativ cu răspunsurile negative de la ȋntrebarea anterioară.
Majoritatea respondenților au luat contact direct cu infracțiunea de ultraj, fie ȋn cadrul unui proces penal, pe stradă sau ȋn alte situații, doar 11.5% declară nu au ȋntâlnit noțiunea ȋn nicio situație.
Puțini au cunoștință despre numărul persoanelor care au fost condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj cu toate că ȋn ultimul timp este din ce ȋn ce mai des ȋntâlnită.
Majoritatea consideră că majorarea limitelor speciale ale infracțiunii absorbite ȋn ultraj ½ respectiv 1/3, sunt suficiente, ȋnsă, de asemenea, majoritatea consideră că măsura propusă de Ministerul Afacerilor Interne cu privire la majorarea limitelor speciale cu 2/3 este necesară neexistând o corelare ȋntre cele două ȋntrebări, cel mai probabil majoritatea respondenților nu au remarcat acest aspect.
În ceea ce privește ȋntrebarea „În ipoteza în care persoana care reprezintă autoritatea de stat își exercită abuziv funcția ar mai trebui reținută infracțiunea de ultraj ?ˮ cei mai mulți, 64% au cunoscut faptul că funcționarul public ȋși pierde calitatea și va fi reținută infracțiunea comisă asupra lui, spre exemplu amenințarea, lovirile sau alte violențe, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte sau omorul.
61% consideră relevant faptul că sub protecția legii penale se afla și membrul de familie al funcționarului public, ȋn altă situație răzbunarea și abuzurile s-ar putea ȋndrepta ȋmpotriva acestora, a membrului de familie, fără a putea fi sancționat făptuitorul mai drastic.
Un aspect relevant și de maximă importanță este faptul că odată cu intrarea ȋn vigoare a noului cod penal a fost ȋnlăturată incriminarea ultrajului prin injurii și calomnii. Sunt de părere că această excludere nu ȋși avea locul și că funcționarii publici sunt mult mai expuși abuzurilor ȋn acest context. De ce ar trebui cei care ne reprezintă să ȋndure și să accepte să li se vorbească urât, să fie ȋnjurați fără ca ei sa poată acționa din punct de vedere legal? Putem să ne imaginăm situația ȋn care un cetățean care circulă cu viteza peste limita legală este oprit de către un agent de poliție. Acesta nu recunoaște faptul că depășise viteza cu toate că polițistul ȋi spune că sunt probe ȋn acest sens și ȋncepe să ȋl ȋnjure pe acesta din urmă, polițistul fiind nevoit să asculte cuvintele jignitoare la adresa sa. Aceeași situatie poate fi imaginată și cu un funcționar public din cadrul unei instituții de stat, cu nu primar etc.
Constat că majoritatea, 64.5 % nu cunosc faptul că ȋnjurarea unui polițist nu este sancționată. Acest aspect poate fi privit din doua perspective: 1. nu cunoaște prin urmare nu ȋnjură crezând că este sancționat 2. faptul că el nu cunoaște că nu este sancționat poate fi privit ca un corelativ al faptului că nu cunoaște legea. Majoritatea de 60.5% consideră că prin această excludere legislativă se dă liber la ȋnjurat polițiști, destul de mulți 39.5 % fiind și cei care consideră că ȋnjurarea polițiștilor nu trebuie sancționată.
Odata cu intrarea ȋn vigoare a noului cod penal ultrajul judiciar a primit o reglementare de sine stătătoare dar printre subiecții pasivi a fost introdus și avocatul, 83.5% din respondenți considerând relevant acest aspect și așa ar și trebui să fie pentru că și el ne poate reprezenta și apăra interesele atunci când apelăm la serviciile lui.
Ceea mai mare ȋncredere respondenții au acordat-o Justiției, pe locul 2 s-a clasat, ȋn opinia lor poliția și jandarmeria iar pe ultimul loc biserica. Este posibil ca ȋn ochii cetățeanului Biserica să fi scăzut datorită cazului de la Colectiv unde Biserica nu a dorit să se implice cu toate că ȋn opinia multora ar fi avut un loc primordial ȋn acele momente, de fapt preoții au ținut slujbe ȋn biserici ȋn memoria celor decedați, lor reproșându-li-se faptul că nu au mers la locul ȋn care a avut loc incidentul.
Prin ultima ȋntrebare am dorit să constat câți dintre cei care inițial au declarat că nu cunosc noțiunea de ultraj, au ȋnțeles ulterior, după rezolvarea chestionarului. Astfel doar 2 % declară că nu sunt siguri că au ȋnțeles ce presupune ultrajul, 20% au ȋnțeles parțial iar 78 % au ȋnțeles semnificația infracțiunii de ultraj, comparativ cu 53.5% care ințial, la prima ȋntrebare au declarat că știu noțiunea de ultraj.
În urma realizării chestionarului am constatat că puțini dintre respondenții cunosc semnificața exactă a infracțiunii de ultraj și știu ceea ce aceasta cuprinde ȋnsă mă bucură faptul că majoritatea au declarat că ȋn urma completării chestionarului au ȋnțeles ceea ce presupune această infracțiune.
Sunt de părere ca denumirea infracțiunii este destul de complicată și greu de ȋnțeles pentru oamenii de rând și pentru cei care nu au studii juridice.
7.2 Interviul prin telefon
26.04.2016
Informații generale
NUME: Coprean
PRENUME: Denisa Corina
DATA NAȘTERII: 27.07.1988
OCUPAȚIE: Consilier juridic în cadrul „Spitalului Clinic Județean de Urgențăˮ Cluj-Napoca
STATUT MARITAL: Căsătorită
EDUCAȚIE: Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” Facultatea de Drept, Cluj-Napoca
Întrebări și răspunsuri
1. Vă este cunoscută noțiunea de ultraj?
R: Da
2. Formulați o scurtă definiție a noțiunii:
R: Ultrajul reprezintă amenințarea, lovirea sau alte violențe, omorul precum si alte infractiuni, săvârșite împotriva unui funcționar public, polițist, jandarm, executor judecătoresc etc.
3 .Există vreo situație în care ați auzit de această noțiune?
R: Primul contact pe care l-am avut cu notiunea de ultraj a fost în mediul familial, tatăl meu fiind polițist, însă pe atunci nu i-am înțeles în totalitate semnificația.
Apoi, am început să aprofundez această noțiune în cadrul facultății de drept, la disciplina drept penal special.
Pe parcursul facultătii și nu numai, am participat la diverse procese penale unde am auzit de această noțiune și am asimilat ceea ce am învățat în facultate.
4. Cunoașteți persoane care au fost condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj?
R: Da, dar nu personal, ci din ceea ce îmi povestea tatal meu.
5. Regimul sancționator diferă în functie de infracțiunea absorbită de ultraj, dar în cazul fiecărei infracțiuni se majorează cu 1/3. Considerați acestă majorare suficientă, tinând cont de faptul că faptele sunt săvârșite împotriva celor care ne apără și reprezintă?
R: Nu, majorarea nu este suficientă deoarece infracțiunea e săvârșită împotriva unei persoane care reprezintă autoritatea de stat, prin urmare ei ar trebui apărați într-o mai mare măsură si sunt de părere că nici această majorare nu este suficientă, fiind necesară una mai mare.
6. Ați anticipat întrebarea aceasta, prin urmare nu mai are relevanță să vă întreb dacă sunteți de acord cu majorarea propusă de Ministerul Afacerilor Interne, fiind de la sine înțeles acest fapt.
7. În ipoteza în care persoana care reprezintă autoritatea de stat își exercită abuziv funcția ar mai trebui reținuta infracțiunea de ultraj ?
R: Nu, pt că și-a depășit atribuțiile și ar trebui reținută infracțiunea comisă asupra ei, spre exemplu amenințarea, dacă aceasta este infracțiunea care se săvârșește împotriva funcționarului public.
8. Cu aceeași pedepsă se sancționează și faptele comise asupra unui membru de familie al funcționarului public, jandarmului sau polițistului. Considerați relevant acest aspect?
R: Cu siguranță, trebuie să fiu și eu într-un fel apărată, nu? Cu toate că țin să menționez faptul că puțină lume are cunoștință de acest aspect și nu stiu dacă acest lucru este bun sau rău.
9. Odată cu intrarea în vigoare a noului cod penal, în data de 01.02.2014 a fost înlăturată incriminarea ultrajului prin injurii și calomnii, astfel încât, spre exemplu înjurarea unui polițist nu este sancționată. Aveți cunosțintă de acest aspect?
R: Sinceră să fiu de curând am auzit de acest aspect și nu mi se pare deloc relevant pentru că în acest fel polițiștii, mai ales, vor fi înjurați fără ca cei care săvârșesc astfel de fapte să fie sancționați într-un fel, însă tind să cred că nu multă lume știe că înjurarea unui polițist nu mai este sancționată.
10. Considerați pertinent faptul că, spre exemplu cei care înjură un polițist nu sunt sancționați?
R: Acest aspect este un minus al legislației noastre, consider necesară și obligatorie reintroducerea în codul penal.
11. În noul cod penal, în cazul infracțiunii de ultraj judiciar, sub protecția legii penale se află și avocatul aflat în exercitarea profesiei, nu doar judecătorul și procurorul. Cum considerați acest aspect?
R: Un plus al legislației fiind absolut necesară o astfel de prevedere legală, deoarece înainte avocatul nu era încadrat niciunde.
12. Cui acordați cea mai mare încredere?
R: 1. Jusției, am deplină încredere în hotărârile pronunțate de instanțele de judecată, de corectitudinea și imparțialitatea judecătorilor.
2. poliției, jandarmeriei, aș acorda locul 1 și acestei categorii deoarece și ei își realizează atribuțiile cu corectitudine, desfășurându-și activitatea în sprijunul legii și al cetățenilor.
3. bisericii, cu toții am fost dezamăgiți în urma cazului de la Colectiv.
7.3 Interviul față ȋn față
30.04.2016
Informații generale
NUME: Rus
PRENUME: Ioana Monica
DATA NAȘTERII: 04.05.1991
OCUPAȚIE: student doctorand ȋn Marketing
STATUT MARITAL: Necăsătorită
EDUCAȚIE: Facultatea de Stiințe Economice și Gestiunea Afacerilor, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca; Master-Administrarea Afacerilor ȋn Turism, Comerț și Servicii.
Întrebări și răspunsuri
1. Îți este cunoscută noțiunea de ultraj?
R: Cât de cât
2. Ai putea să ȋi formulezi o scurtă definiție?
R: Dificil, aș putea să spun că ultrajul reprezintă de exemplu lovirea unui polițist.
3. Crezi că doar ȋmpotriva unui polițist poate fi săvârșită această infracțiune?
R: Nu știu, chiar nu știu ce să răspund.
4. Există vreo situație ȋn care ai auzit de ultraj?
R: Da, la televizor.
5. Cunoști persoane care au fost condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj?
R: Nu cunosc, doar ce am mai auzit la televizor, dar ȋn mod personal nu cunosc.
6. Regimul sancționator diferă în functie de infracțiunea absorbită de ultraj, dar în cazul fiecărei infracțiuni se majorează cu 1/3. Consideri această majorare suficientă, tinând cont de faptul că faptele sunt săvârșite împotriva celor care ne apără și reprezintă:
R: Consider această majorare suficientă, nu cred că o altă majorare i-ar putea ȋmpiedica pe infractori să comită infracțiuni.
7. De curând s-a propus de către Ministerul Afacerilor Interne ca majorarea pentru săvârșirea infracțiunii să fie de 2/3. Ar fi oportună această măsură?
R: Nu ar fi oportună pe baza considerentelor indicate la ȋntrebarea anterioară.
8. În ipoteza în care persoana care reprezintă autoritatea de stat își exercită abuziv funcția ar mai trebui reținuta infracțiunea de ultraj ?
R: Nu cred ca ar mai trebui reținută deoarece persoana ȋși exercită funcția ȋn mod abuziv, practic ȋncalcă legea și cred că devine un simplu subiect de drept, recunosc ca nu sunt 100% sigură de cele spuse ȋnsă e singura explicație logică.
9. Cu aceeași pedepsă se sancționează și faptele comise asupra unui membru de familie al funcționarului public, jandarmului sau polițistului. Consideri relevant acest aspect?
R: Nu cunoșteam acest aspect dar da, ȋl consider relevant pentru ca el ar trebui apărat ȋn aceeași măsură ca și funcționarul deoarece cred că infractorul s-ar putea răzbuna pe funcționar amenințându-i fiica.
10. Odată cu intrarea în vigoare a noului cod penal, în data de 01.02.2014 a fost înlăturată incriminarea ultrajului prin injurii și calomnii, astfel încât, spre exemplu înjurarea unui polițist nu este sancționată. Ai cunosțintă de acest aspect?
R: Nu, chiar nu știam acest lucru și cred că sunt mulți cei care nu știu, dar poate că este un lucru bun faptul că nu știu deoarece nu vor ȋnjura polițiști crezând că sunt pedepsiți. Zic bine?
11. Consideri pertinent faptul că, spre exemplu cei care înjură un polițist nu sunt sancționați?
R: Nu, dar recunosc că unii o merită.
12. În noul cod penal, în cazul infracțiunii de ultraj judiciar, sub protecția legii penale se află și avocatul aflat în exercitarea profesiei, nu doar judecătorul și procurorul. Cum consideri acest aspect?
R: Cred că era nevoie de această introducere, avocatul are un rol important.
13. Cui acorzi cea mai mare încredere?
R: Pe primul loc este Biserica, chiar dacă ȋn urma cazului de la Colectiv, ȋn ochii tuturor a scăzut foarte mult eu nu sunt de acceași părere deoarece preoții au ținut slujbe la biserici ȋn memoria celor decedați și nu s-au prezentat la locul unde a avut loc incidentul pentru că niciun membru al familiilor celor decedați nu a solicitat acest lucru nu pentru că aceștia nu ar fi dorit să meargă. În ceea ce privește catedralele da, cred că sunt prea multe dar biserica nu trebuie să scadă ȋn ochii noștri pentru acest aspect.
Pe al doilea loc este Justiția, nu a fost pronunțată nicio hotărâre nici ȋn favoarea nici ȋn defavoarea mea, așa că prefer să nu spun nimic.
Pe locul 3 este poliția, unii ȋși fac treaba cum trebuie. Consider poliția mai coruptă decât Justiția.
CONCLUZII
Lucrarea a avut ca temă principală infracțiunea de ultraj care a fost dezbătută ȋn detaliu ȋncepând cu modul ȋn care era prezentată ȋn primele coduri penale care au existat ȋn România, aprofundând mai mult evoluția legislativă și terminând cu modul ȋn care acesta este reglementat ȋn noul cod penal. De asemenea am mai dorit să realizez un scurt comentariu asupra ultrajului judiciar, fiind o noutate legislativă din punctul de vedere al reglementării distincte și de sine stătătoare dar aducând și un aspect relativ nou care constă ȋn introducerea printre subiecții pasivi ai infracțiunii pe avocat.
Ceea ce m-a motivat și determinat să ȋmi realizez lucrarea de licență pe acestă temă a fost faptul că puțini dintre noi cunosc această infracțiune, majoritatea fiind dintre cei care au studii juridice iar ceea ce am constatat ȋn urma realizării chestionarului a fost faptul că multe persoane nici măcar nu au auzit de aceasta, mulți spunându-mi că ȋn momentul ȋn care au văzut prima ȋntrebare au ȋnceput să se informeze prin intermediul internetului. De asemenea, o parte dintre respondenți spun că după ce au rezolvat chestionarul au ȋnțeles semnificația infracțiunii și ceea ce aceasta presupune.
În ultima perioadă fenomenul infracțional a devenit din ce ȋn ce mai răspândit, astfel că de multe ori ne punem anumite ȋntrebări: De ce unii comit acte infracționale și alții nu? Ce ii determină pe unii să comită astfel de fapte? De ce unii comit violuri și alții omoruri și mai ales de ce comit astfel de fapte ȋmpotriva unor persoane care reprezintă autoritatea de stat, ȋmpotriva unor persoane la care apelăm ȋn caz de nevoie și care ne ajută? De ce polițiștii nu sunt văzuți cu „ochi buni” de majoritatea cetățenilor când ei tot ceea ce fac este să ȋși ȋndeplinească atribuțiile corespunzătoare sarcinilor lor. Catalogăm cu prea multă ușurință o ȋntreagă categorie prin raportare la o singură persoană care nu și-a ȋndeplinit atribuțiile cu bună-credință, și mai ales ne ghidăm după efectul de turmă. Consider că principalul factor care determină persoanele să săvârșească fapte prevăzute de codul penal ȋl constituie mediul familial ȋn care au crescut deoarece convingerile ne sunt formate ȋncă de când suntem copii și tindem să facem ceea ce vedem la semenii nostri.
Infracțiunea de ultraj este o infracțiune prin care este apărată autoritatea de stat, cei care ne reprezintă, deoarece ei au un rol semnificativ ȋn bunul mers al societății, aceștia ar trebuie apărați ȋntr-o mai mare măsură față de restul populației. Autoritatea de stat este serios zdruncinată atunci când cei care ne reprezintă sunt supuși abuzurilor și faptelor prevăzute de legea penală. Un aspect important este faptul că, ȋn primul rând ar trebui apărată libertatea psihică, integritatea corporală și fizică dar și viața funcționarului și abea apoi autoritatea de stat pentru că funcționarii sunt cei care sunt expuși ȋn mod direct acestor atacuri.
Această infracțiune presupune mai multe acțiuni care formează elementul material al laturii obiective cum ar fi amenințarea, lovirile sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, omorul precum și orice alte infracțiuni atuni când vorbim despre celelalte forme ale infracțiunii de ultraj, putându-se săvârși chiar o infracțiune contra patrimoniului funcționarului public cum ar fi distrugerea, ȋn scop de intimidare a acestuia sau de răzbunare.
De multe ori făptuitorii ȋncearcă să se răzbune pe funcționarul public amenințându-i un membru de familie neștiind că va fi sancționat ȋn aceeași măsură ca fapta comisă asupra funcționarului sau ȋncearcă să ȋl intimideze pe funcționar prin comiterea acestor fapte. Faptul că este protejat și membru de familie al funcționarului reprezintă un aspect foarte important și necunoscut de către mulți.
Faptele pot fi comise și asupra unui polițist sau jandarm aflat ȋn exercitarea atribuțiilor de serviciu sau ȋn legătură cu aceste atribuții ȋnsă un aspect important de remarcat este faptul că nu mai este incriminat ultrajul prin injurii sau calomnii, ceea ce ȋnseamnă că ȋnjurarea, spre exemplu a unui polițist nu mai este sancționată. În urma realizării chestionarului pe care l-am atașat mai sus am constatat că puțini dintre respondenți au cunoștință de acest aspect și sunt de părere că este mai bine așa deoarece neștiind că nu vor fi sancționați dacă vor ȋnjura un polițist, aceștia nu vor face acest lucru crezând că vor răspunde conform legii. Cred că reprezintă un minus al legislației noastre faptul că incriminarea prin injurii și calomnii nu mai este sancționată și este absolut necesară reintroducerea.
Cu privire la sancțiunea aplicată ultrajului consider că majorarea pe care a propus-o Ministerul Afacerilor Interne este bine-venită și oportună ȋn momentul de față. Consider acest lucru deoarece vorbim despre niște oameni care au o anumită autoritate și poziție care trebuie apărată și respecată dar și sancționată ȋntr-o mai mare măsură. Nu știu dacă prin această majorare a limitelor speciale ale infracțiunilor absorbite ȋn ultraj nu se vor mai comite atât de multe infracțiuni ȋnsă un lucru este cert: vor petrece mai mult timp ȋn spatele gratiilor și nu vor mai avea ocazia să comită din nou infracțiuni.
Raportat la infracțiunea de ultraj judiciar, regementarea distinctă nu era doar necesară ci și obligatorie, din punctul meu de vedere. De asemenea avocatul joacă un rol foarte important ȋn realizarea actului de justiție, chiar dacă această profesie este una liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome iar faptul că acesta se află printre subiecții pasivi ai infracțiunii nu poate fi decât un aspect important și bun adus legislației deoarece el promovează și apără drepturile, libertățile și interesele legitime ale omului. Din acest punct de vedere legea acordă avocatului dar și unui membru de familie al acestuia protecția care este necesară. În acest context cred că fiecare persoană care apelează la un avocat o să se gândească de doua ori ȋnainte să ȋl amenințe cu privire la un act ȋndeplinit de avocat sau chiar cu privire la pierderea procesului ȋn care justițiabilul era parte. Consider că indiferent de situație, noi, oamenii de rând trebuie să acordăm respect justiției și celor care ne reprezintă, inclusiv avocatului, chiar dacă acesta nu s-ar fi aflat printre subiecții pasivi ai infracțiunii.
În orice litigiu există o parte care pierde și o parte care câștigă ȋnsă deciziile luate de judecători care au, printre altele ȋndatorirea de a fi imparțiali și independenți, trebuie să fie juste și date ȋn acord cu legea. Trebuie să recunoaștem că, mai ales ȋn ultima perioadă de timp multe persoane care reprezintă autoritatea au fost prinse luând mită pentru a pronunța anumite hotărâri ȋn favoarea unor persoane cu o anumită influență, ȋnsă acest aspect nu trebuie să ne facă să ne pierdem ȋncrederea ȋn cei care ne reprezintă și ajută la nevoie, deoarece nu putem cataloga o ȋntreagă categorie prin raportare la anumite persoane chiar dacă aceste lucruri ne fac să fim mult mai precauți.
În final pot să afirm faptul că sunt ȋncântată că am ales ca temă a lucrării mele de licență infracțiunea de ultraj, pentru că această infracțiune nu este una la ȋndemâna tuturor, mulți nu au cunoștință de aceasta cu toate că este destul de des ȋntâlnită, aspect pe care l-am descoperit ȋn urma chestionarului pe care l-am realizat și pe care l-am supus rezolvării de către diferite categorii de persoane, este o infracțiune care pune serioase dificultăți tuturor și chiar dacă sunt de acord cu modificarea propusă de Ministerul Afacerilor Interne care constă ȋn majorarea limitelor speciale ale infracțiunilor absorbite ȋn ultraj cu 2/3 ȋn loc de 1/3 respectiv ½ ȋn cazul polițiștilor și a jandarmilor consider că cei care au astfel de ȋnclinații spre săvârșirea de infacțiuni mai ales asupra persoanelor care reprezintă autoritatea de stat nu vor fi opriți de faptul că pedepsele sunt mai mari ȋnsă un lucru bun este faptul că vor petrece mai mult timp ȋn spatele gratiilor, noi fiind protejați o perioadă mai ȋndelungată.
BIBLIOGRAFIE
CĂRȚI ȘI TRATATE
A. Boroi, Drept penal. Parte specială conform Noului cod penal, Edit. C.H.Beck, București, 2014.
A. Boroi, Drept penal. Parte specială. Conform Noului cod penal, Edit. C.H. Beck, București, 2011.
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ,Vol I, Editura All Beck, București, 2001.
C. Bulai, A. Filipas, C. Mitrache, Instituții de drept penal, Edit. Trei, Bucureși, 2001.
C. M. Mihalache, Răspunderea penală a funcționarului public, Edit. Hamangiu, 2011.
C. Mitrache și C-tin. Mitrache, Drept penal român. Partea Generală, Editura Universul Juridic, București, 2011.
C. Mitrache și C-tin. Mitrache, Drept penal român. Partea Generală, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2014.
G. Antoniu, Explicațiile preliminare ale noului cod penal, Vol. III, Edit. Universul Juridic, București, 2013.
G. Antoniu, T. Toader , Explicatiile Noului Cod Penal, Vol IV, Edit. Universul Juridic , București, 2016.
Gh. Boboș, Teoria generală a dreptului, Edit. Argonaut, Cluj-Napoca, 1999.
Gh. Boboș, Teoria generală a statului și dreptului, Ediția a II a, Edit. Argonaut, București, 2010.
Gh. Ivan, Drept penal. Parte specială. Ediția a 2 a, Edit. C.H. Beck, Bucureṣti, 2010.
Gh. Penculescu, Principii de drept, Edit. Ștințiifică, București, 1959.
H. Diaconescu, Drept penal. Parte specială, Ediția a 2 a, Edit. All. Beck, București, 2005
I. Vasiu, Drept penal român. Partea specială, Edit. Argonaut, Cluj-Napoca, 1996.
I. Vasiu, Drept penal. Parte specială cu referiri la noul cod penal, Editura Albastră, Cluj-Napoca, 2011.
I. Vasiu, Drept penal. Parte specială. Conform Noului cod penal, art. 188-256, Edit. Albastră, Cluj-Napoca, 2014.
L. Barac, Drept penal. Partea specială, Edit. Universul Juridic, București, 2014.
M. Djuvara, Teoria generală a dreptului, Edit. Socec & Co. S.A, București, 1930.
M. Udroiu, Drept penal. Parte specială. Sinteze și grile, Edit. C.H. Beck, 2015.
N. M. Vlădoiu, Drept penal român. Parte specială, Edit. Universul juridic, 2014.
S. Bogdan, Noul Cod Penal. Partea Specială, Analize. Explicații. Comentarii, Ed. Universul Juridic, 2014.
T. Toader, Noul cod penal. Comentarii pe articole, Edit. Hamangiu, București, 2014.
V. Dobronoiu, N. Neagu, Drept penal. Parte specială. Conform noului cod penal, Edit. Universul Juridic, Bucureṣti, 2011.
V. Dobrinoiu, N. Neagu, Drept penal. Parte Specială, Edit. Universul Juridic, Bucureṣti, 2014.
V. Dongoroz, Codul penal Carol al II lea, Partea Specială, Volumul II art. 184-442, Editura Librăriei Socec & Co, S.A, București, 1937.
V. Dongoroz, Explicațiile teoretice ale codului penal roman, Partea specială, Volumul IV, Edit. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972.
V. Dongoroz, Drept penal parte generală, Reeditarea ediției din 1939, București, 2000.
V. Lazăr, Drept penal. Partea Specială, Editura Universitară, București, 2006.
V. Păvăleanu, Drept penal special, Volumul I, Edit. Lumina Lex, București, 2009.
V. Păvăleanu, Drept penal special, Edit. Universul Juridic, București, 2014.
V. Rebreanu, Teoria generală a dreptului, Edit. Argonaut, Cluj-Napoca, 2010
REVISTE
Revista de drept penal, Editura Română de Științe Penale, Anul XIX, Nr.4, Octombrie-Decembrie, 2012 Edit. Universul Juridic, București.
Revista de drept penal, Editura Română de Științe Penale, Anul XX, Nr.4, Octombrie-Decembrie, 2013, Edit. Universul Juridic, București.
SITE-URI
http://lege5.ro/Gratuit/g42tamju/codul-penal-din-1864 site accesat ȋn data de 25 septembrie 2016
http://lege5.ro/Gratuit/heztqnzu/codul-penal-din-1936/25 site accesat ȋn data de 25 septembrie 2016
http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=JUS104D site accesat ȋn data de 8 februarie 2016
http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=JUS104G site accesat ȋn data de 8 februarie 2016
http://www.mai.gov.ro/documente/evaluari/Evaluarea%20M.A.I.%20in%20anul%202011.pdf site accesat ȋn date de 19 februarie 2016
http://www.politisti.ro/forums/topic/202-infractiunea-de-ultraj-asupra-politistilor-se-va-pedepsi-cu-inchisoare/?page=2 conform unui studiu realizat de http://www.cnpromania.ro site-uri accesate ȋn data de 3 martie 2016
http://www.infolegal.ro/romania-condamnata-din-nou-la-cedo-in-cauza-damian-burueana-si-damian-impotriva-romaniei/2009/05/26 site accesat ȋn data de 9 martie 2016
http://jurisprudentacedo.com/Damian-Burueana-c.-Romaniei-Persoane-agresate-de-politisti.-Violenta-si-rele-tratamente.html site accesat ȋn data de 19 martie 2016
http://www.dreptonline.ro/spete/detaliu_speta.php?cod_speta=410 site accesat ȋn data de 5 aprilie 2016
https://www.scribd.com/doc/93392414/Codul-Penal-Francez site accesat ȋn data de 7 aprilie 2016
http://noticias.juridicas.com/base_datos/Penal/lo10-1995.l2t22.html#a550 site accesat ȋn data de 9 aprilie 2016
https://www.gesetze-im-internet.de/englisch_stgb/englisch_stgb.html site accesat ȋn data de 9 aprilie 2016
http://www.obiectivbr.ro/avocata-batuta-de-o-clienta_id87816 site accesat ȋn data de 12 aprilie 2016
http://www.juridice.ro/363980/justitiabil-trimis-in-judecata-pentru-amenintarea-unui-judecator.html site accesat ȋn data de 20 aprile 2016
https://ro.wikipedia.org/wiki/Codul_penal_al_Rom%C3%A2niei site accesat ȋn data de 23 aprilie 2016
http://blog.wolterskluwer.ro/codul-penal-din-1865-codul-penal-din-1969-sistemul-de-pedepse/ site accesat ȋn data de 27 aprilie 2016
http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-257 site accesat ȋn data de 28 aprilie 2016
http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-239-cpen site accesat ȋn date de 3 mai 2016
http://www.rsdr.ro/Art-5-3-2009.pdf site accesat ȋn date de 5 mai 2016
http://www.universuljuridic.ro/gabriel-oprea-mai-propune-sanctiuni-mai-mari-pentru-fapte-de-ultraj/ site accesat ȋn data de 8 mai 2016
http://enciclopedie.citatepedia.ro/index.php?c=stat site accesat ȋn data de 10 mai 2016
http://www.citatealese.ro/citate-de-aristotel site accesat ȋn data de 10 mai 2016
http://blog.wolterskluwer.ro/codul-penal-din-1865-codul-penal-din-1969-sistemul-de-pedepse/ site accesat ȋn data de 12 mai 2016
http://www.archaeologywordsmith.com/lookup.php?category=&where=headword&terms=muskenum site accesat ȋn data de 23 mai 2016
https://es.wikipedia.org/wiki/Awilum site accesat ȋn data de 23 mai 2016
https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_Rom%C3%A2n%C4%83_din_1989 site accesat ȋn data de 10 iunie 2016
http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-296 site accesat ȋn data de 12 iunie 2016
LEGISLAȚIE ȘI JURISPRUDENȚĂ
1. Trib. Suprem, dec. pen. nr. 452-1981 ȋn R.R.D nr. 11/1981 www.legalis.ro
2. C. Ap. București, secția penală, Decizia penală nr. 166/1999
3. Dec. nr 938/2009, Dosar nr.1175/33/2008, ICCJ Secția Penală http://www.iccj.ro/
4. Decizia nr. 4180/2006, Dosar nr. 8784/1/2006, ICCJ Secția Penală http://www.iccj.ro/
5. SCJ, secția penală, dosar nr. 1012/1996 http://www.scj.ro/
6. Curtea de Apel Timișoara, decizia penală nr. 279/A din 20 octombrie 2009
7. Trib.Mureș, decizia penală nr. 1069/1986, nepublicată
8. Tribunalul Suprem, s.pen, decizia nr. 1103/1982, nepublicată
9. Trib.jud. Dolj, dec.pen.nr. 1167/1973, nepublicată
10. CSJ, secția penală, decizia nr. X/2011, www.legalis.ro
11. CSJ, secția penală, decizia nr. 1497/1992, www.legalis.ro
12. ICCJ, secția penală, decizia nr. 90/2006, www.legalis.ro
13. Noul cod penal
14. Vechiul cod penal
15. Codul penal din 1865
16. Codul penal din 1937
17. Constituția României
18. Cauza Damian Buruiană vs. România
19. Cauza Barbu Anghelescu c. României
20. *** – Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat
21. *** – Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici
22. *** – Legea nr. 27/2012 publicată ȋn M.Of. nr. 180 din 20 martie 2012
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Infractiunea de Ultraj. Evolutia Reglementarii (ID: 116712)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.