Infractiunea de Trafic de Persoane

Cuprins

Argument………………………………………………………………………………………………………4

Introducere……………………………………………………………………………………………………5

Capitolul I Traficul de persoane……………………………………………………………………..6

1.1 Devianța socială……………………………………………………………………………..6

1.2 Teorii ale devianței………………………………………………………………………….9

1.3 Noțiuni introductive privind traficul de persoane……………………………11

1.4 Factori care determină apariția traficului de persoane……………………14

1.5 Metode de recrutare a posibilelor victime………………………………………15

1.6 Etape ale traficării…………………………………………………………………………16

1.7 Categorii de victime vulnerabile…………………………………………………….19

1.8 Profilul traficantului……………………………………………………………………..23

1.9 Sindromul Stockholm……………………………………………………………………25

Capitolul II Infracțiunea de trafic de persoane……………………………………………….26

2.1 Strategia națională privind traficul de perosoane……………………………26

2.2 Strategia internațională privind traficul de perosoane…………………….28

2.3 Aspecte privind infracțiunea de trafic de persoane prevăzute în

legea 678/2001…………………………………………………………………………………….34

2.4 Asistarea victimelor……………………………………………………………………….38

2.5 Sancțiuni……………………………………………………………………………………….42

Capitolul III Studiu de caz…………………………………………………………………………….45

3.1.Prezentarea victimei………………………………………………………………………45

3.2.Factori determinanți……………………………………………………………………..47

3.3. Recrutarea……………………………………………………………………………………49

3.4.Exploatarea sexuală………………………………………………………………………51

3.5.Abuzurile………………………………………………………………………………………53

3.6.Recuperarea…………………………………………………………………………………59

CONCLUZII………………………………………………………………………………………62

METODE DE PREVENIRE…………………………………………………………….63

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………..64

3

ARGUMENT

Lucrarea de față e structurată pe trei capitole, fiecare cu câteva subcapitole.

În Capitolul I se definesc noțiunile de bază cu care ne vom întâlni pe tot parcursul lucrării, se explică ce înseamnă traficul de persoane și ce implică, ce este devianța socială, cum se desfășoară această activitate bine organizată.

Se face o enumerare a etapelor traficării și se exemplifică situațiile în care acest fenomen poate să apară.

Tot în Capitolul I se analizează categoriile de victime și specificul traficării în funcție de fiecare categorie, profilul traficantului, pe baza situațiilor cunoscute, metodele prin care aceștia își recrutează victimele și aspectele vulnerabile care fac posibilă transformarea unor oameni obișnuiți în persoane exploatate. Se definește sindromul Stockholm.

În Capitolul II se vorbește despre activitatea de trafic de persoane ca infracțiune . Se dau exemple despre strategii elaborate pe plan național și internațional în lupta cu această infracțiune, se vorbește despre eforturile care se fac pentru a se descuraja și dejuca planurile traficanților și pentru reintegrarea socială a victimelor.

Se arată care este legislația în vigoare și care sunt pedepsele aplicate în țara noastră.

În Capitolul III este descrisă o situație reală, un caz care s-a petrecut în România, fazele prin care victima a trecut, condițiile, traumele suferite și asistența sociala care i-a fost oferită ulterior.

4

INTRODUCERE

Traficul de persoane este un fenomen care a luat amploare în ultimii ani, România fiind una dintre țările cu cele mai multe persoane traficate, motiv pentru care am și ales această temă. România este o țară de tranzit și o sursă pentru traficul de femei în scopul exploatării sexuale, acest lucru datorându-se și din cauza poziționării geografice.

Femei din Rusia, Ucraina și Moldova sunt traficate prin țara noastră spre țări cum ar fi, Spania, Turcia, Italia, Germania, Canada și Austria. Există și rapoarte în care se confirmă faptul că bărbați tineri au fost exploatați sexual în țări din Estul Europei.

Luând amploare în întreaga lume, acest fenomen, se manifestă mai ales în țările în care legislația corespunzătoare și sistemul de cooperare eficient dintre instituții, lipsește.

Traficul de persoane reprezintă o violare a drepturilor omului, o formă de sclavie, victimele fiind tratate ca niște bunuri și vândute pentru obținere de profit. Pentru cei mai mulți, aceasta este o afacere, de cele mai multe ori fiind controlată de crima organizată, încercând să obțină un profit maxim de pe urma victimelor, afectând sănătatea, bunăstarea și securitatea persoanelor.

Deși, fenomenul de trafic de ființe umane a luat amploare de ani de zile în țara noastră, o lege pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane a fost adoptata abia în anul 2001, și anume, Legea 678/2001.

5

Capitolul I

Traficul de persoane

Devianța socială

Potrivit concepției normative, devianța situează rabatul sau evadarea dintr-un consens social minimal în jurul unui sistem de reguli (norme) recunoscute ca legitime. Astfel, devianța apare ca fiind ansamblul conduitelor și stărilor pe care membrii unui grup le judecă drept neconforme cu așteptările, normele sau valorile lor și care, în consecință, riscă să trezească din partea lor reprobare și sancțiuni. Persoana deviantă apare ca fiind cea care nu acceptă sau nu se poate adapta normelor prestabilite, încălcându-le.

Din punctul de vedere al concepției interacționiste, care ține seama de mecanismele de reacție selectivă în fața diverselor forme de violare a regulilor, este deviant cel care este etichetat astfel, în funcție nu numai de abaterile de conduită, dar și de alte criterii (de statut, sex, religie, nivel socio-economic și cultura, factori etnici, etc).

În literatura de specialitate, au existat o multitudine de definiții ale devianței, folosindu-se numeroase criterii și abordând fenomenul din mai multe puncte de vedere.

Din punct de vedere sociologic, devianța cuprinde, la modul general „orice act, conduită sau manifestare care violează normele scrise sau nescrise ale societății sau ale unui grup social particular.” (coord. Zamfir, C., Vlăsceanu, L., Dictionar de sociologie, Ed. Babel, Bucuresti, 1992, p. 167)

„Fiind prioritar un fenomen cu caracter sociologic, noțiunea de devianță include în perimetrul ei o gamă largă de afirmații, aprecieri și chiar evaluări (judecăți) din partea membrilor societății față de anumite acte sau conduite neconforme cu așteptările, normele sau valorile lor și care riscă să le trezească sentimente de respingere sau reprobrare și implicit, aplicarea de sancțiuni.” (Banciu, D., Crima și

6

criminalitatea. Repere și abordări juris- sociologice, Ed. Lumina Lex, București)

Sfera de cuprindere a devianței este largă, conținând diferite manifestări umane care pot deranja întreaga comunitate sau dimpotrivă doar o parte a membrilor ei.

În cuprinsul devianței se pot regăsi „nu numai încălcările legii (infracțiunile ori delictele), ci orice deviere de la regulile de conviețuire și imperativele de ordine ale unei forme de viață colectivă (societate, grup, organizație, instituție, cultură, subcultură).” (coord. Zamfir C., Vlăsceanu, L., Dicționar de sociologie, București, Ed. Babel, p. 167)

Ca un act să fie considerat deviant, nu este obligatoriu ca el sa fie surprins în actele normative ale unei societăți, ci este suficient doar să fie dezaprobat sau să se abată de la normele general-morale guvernatoare.

Traficul de ființe umane reprezintă o formă de devianță gravă, dată de delicvență, aspect ce îl argumentăm cu afirmațiile din literatura de specialitate, „[…] forma particulară a devianței, de cea mai mare periculozitate socială pentru că atentează la cele mai importante valori sociale și încalcă flagrant regulile juridice ce orientează comportamentele de tip social.” (Banciu, D., Rădulescu, S., Introducere în sociologia devianței, Ed. Enciclopedica, București, 1985, p. 78)

Normele juridice care ocrotesc valori sociale și incriminează comportamente antisociale sunt reprezentate de legea penală care „apără, împotriva infracțiunilor, România, suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statului, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept.” (Art. 1 cu denumirea marginală „Scopul legii penale” din Codul penal cu modificările și completările până la 12 iulie 2006, Ed. Lumina lex, București, 2006)

Putem observa două feluri de delicvență, delicvența ascunsă și delicvența sancționată. Delicvența ascunsă este atunci când faptele nu sunt aflate de societate sau care pur și simplu sunt tolerate, iar delicvența sancționată cuprinde fapte pe care societetea nu le acceptă, le denunță.

Din punct de vedere al naturii actelor, putem observa delicvența ușoară care include comportamente nerelevante și delicvența gravă care cuprinde încălcări ale normelor care nu pot trece neobservate de către societate, fiind considerate delicte, printre acestea fiind criminalitatea și traficul de persoane.

Din punct de vedere sociologic, devianța poate căpăta doua sensuri, și anume, devianța „negativă”, realizându-se în momentul în care indivizii trec de limitele sociale tolerate în urma actiunilor lor și devianța „pozitivă”, manifestată când aceste acțiuni pun sub semnul întrebării fundamentele ordinii sociale stabilite, permițând afirmarea unor noi tendințe de organizare socială.

Victimele traficului de persoane au nevoie de implicarea și atenția societății dar și a autorităților, ele putând solicita compensanție financiară din partea statului român în baza legii nr.211/2004, iar la cerere pot beneficia de consiliere psihologică și juridică gratuită. De multe ori, pentru găsirea traficanților sunt necesare acțiuni ample de cooperare judiciară internațională, în acest timp, victimele pot beneficia de ajutor pentru reintegrare socială și pot fi incluse în programul de protecție a martorilor.

„Unele din mijloacele utilizate de făptuitori pentru realizarea acțiunilor de trafic constitutie prin ele însele infracțiuni – de ex: amenințarea incriminată în art. 193 C. Pen,. violența care poate îmbrăca forma uneia dintre infracțiunile prevazute de art. 180-182 C. pen. – care însă își pierd autonomia și se absorb în conținutul infracțiunii de trafic de persoane ori trafic de minori în modalitatea tip prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 ori în modalitățile agravate, deoarece, prin voința legiuitorului, elementul material al acestor fapte este unul complex.” (Ștefănoi, N., Incriminarea traficului de ființe umane, Asociația Magistratilor Iași, Asociația Alternative sociale, 2005, p. 33-34).

Acest fenomen nu este episodic, sunt implicate numeroase persoane, apar diferite conotații pe plan social și economic, care demonstrează încălcarea profundă a drepturilor omului și se demonstrează posibilitatea agravării în mod constant.

Efectele tranziției în statele din Europa de est au avut ca rezultat schimbări sociale, culturale, politice, a crescut nivelul sărăciei, rata șomajului, au dus la o distribuție inegală de putere pe piața muncii între bărbați și femei. Această tranziție a mai creat și situații de criză, discriminare pe piața muncii. Femeile sunt primele concediate și ultimele angajate, de multe ori sunt împinse spre zone neconvenționale, sunt nevoite să muncească „la negru”.

Prin deschiderea granițelor au inceput să circule legende și proiecții ale unei vieți mai bune, planificată în amănunt, care încurajează dorința de realizare personală, dorința de a avea o independență financiară cu orice preț, cu orice risc, cu ignorarea unui potențial pericol.

Desprinderea de comunitate, de prieteni sau de familie e văzută ca un sacrificiu necesar în realizarea scopurilor, dar, mai târziu devine un sacrificiu mult prea mare. (Vezi: http://jurnaldeinvestigatii.blogspot.ro/2012_02_01_archive.html)

Teoriile devianței

Conceptul de devianță este unul complex, normele fiind diferite în funcție de grup, loc și timp. Ceea ce pentru un grup poate fi considerat un lucru acceptat, pentru un alt grup același lucru poate fi considerat, deviant.

În literatura de specialitate există mai multe teorii ale devianței.

Teoria asocierilor diferențiale.

Asocierea diferențială este un concept propus de Edward Sutherland, în care explică cum oamenii învață devianța. Conform acestei teorii, un rol foarte important îl are mediul de socializare, acesta putând să influenteze semnificativ modul de a reacționa și de a privi lumea. Persoanele cu care individul socializează, cum ar fi, familia, prietenii, colegii, etc. le pot influența comportamentul și modul de a interacționa cu alte persoane, copiind din modul de socializare al acestora. (Rădulescu, S., M., Anomie, devianță și patologie socială, București, Ed. „Hyperion XXI”, 1991, p. 10-11)

Teoria anomiei. 

Anomia se referă la confuzia apărută atunci când normele sociale intră în conflict sau nu există. Robert Merton, a folosit acest termen pentru a descrie scopurile acceptate de către societate și mijloacele prin care se poate ajunge la aceste scopuri. Tot el afirmă faptul că pentru americani, un scop prioritar este bunăstarea, dar că nu toți au mijloacele necesare atingerii acestui scop. Din această cauză, cei care nu reușesc realizarea bunăstării, experimentează anomia, unele persoane apelând la comportamente deviante pentru atingerea scopului.

Această teorie a fost criticată ca fiind prea generală și lipsită de afirmații privind procesul de învățare a devianței. (Gavriș, A., E., Aspecte psihosociale si juridice privind traficul de fiinte umane, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2013, p. 142-144)

Teoria controlului social

Această teorie este cea mai cunoscută, ea pornind de la faptul că oricine este tentat să devieze uneori. Travis Hrishi consideră că un rol important îl are conformismul, nu devianța.

Din punctul de vedere al lui Hirshi, faptul că o persoană devine sau are posibilitatea de a deveni deviantă sau conformistă, depinde de anumiți factori, cum ar fi:

Atașamentul pe care copiii, tinerii îl dezvoltă față de anumite persoane cu care aceștia interacționează, începând cu familia, care pentru ei este un prim exemplu și model de formare a comportamentului, pe urmă mediul social de la școală și diferite grupuri cu care interacționează.

Angajamentul pe care individul și-l asumă pentru a-și continua sau nu studiile. În urma acestei decizii ei pot dobândi un statut socio-profesional ridicat sau dimpotrivă, pot deveni delicvenți.

Implicarea sau neimplicarea în diverse activități convenționale sociale în urma cărora pot rezulta respectul și acceptarea scopurilor sociale.

Credința (convingere) în ordinea morală și respectul pentru autorități, diminuează delicvența, iar lipsa acestora duc la delicvență.

Travis H., considera că între delicvenți și societate nu poate exista o relație în care să fie incluși toți cei patru factori, amintiți mai sus.

Teoria etichetării

Teoria etichetării explică comportamentele umane și a avut un rol important în semnalarea pericolelor instituționalizării și a dependenței pe termen lung față de anumite instituții. În urma caracterului permisiv sau nepermisiv al mijloacelor folosite, controlul social poate fi negativ sau pozitiv.

Controlul social pozitiv se referă la cunoașterea și interiorizarea normelor și valorilor sociale de către individ, și la respectarea acestora.

Controlul social negativ se referă la temerile individului de a fi sancționat în cazul în care nu respectă sau încalcă normele și regulile sociale.

Din punctul de vedere a lui Sigmund Freud, comportamentul deviant ii este caracteristic unei persoane cu supraeul slab, deoarece acesta nu iși poate controla tendințele inconștiente. Absența sublimării, fiind și ea o cauză a comportamentelor deviante.

Principalii reprezentanți ai teoriei sunt R.D Laing, D.Cooper, F.Basaglia, P.Recamier, Th. Szasz, Th. Scheff și E. Goffman.

(Vezi: http://psihologiaartasistiinta.blogspot.ro/2013/10/teorii-ale-deviantei.html)

1.3.Noțiuni introductive privind traficul de persoane

Notiunea de trafic a fost folosită pentru prima dată în sec. XVI, ca sinonim al comerțului. La începutul sec. XVII, noțiunea de trafic a început să fie asociată cu vânzarea ilicită a mărfurilor, referindu-se în mare parte la vânzarea de arme și droguri, iar începând cu sec. XIX, traficul includea și comerțul cu ființe umane, acestea fiind

vândute ca niște bunuri pentru sclavie. La sfârșitul anilor 1990, traficul fiind asociat cu prostituția și exploatarea sexuală.

Conform prevederilor Protocolului privind prevenirea, combaterea și sancționarea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva crimei organizate transfrontaliere, „trafic de persoane înseamnă recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin amenințare cu forța sau prin folosirea forței sau altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de putere sau de situația de vulnerabilitate sau prin oferirea sau acceptarea de plăți sau foloase pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra unei alte persoane, în scopul exploatării.

Exploatarea va include, la nivel minim, exploatarea prostituției altora sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau servicii forțate, sclavie sau practici similare sclaviei, servitute sau prelevarea de organe” (art. 3, alin. A).

Recomandarea nr. R (2000)11, a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei, definește traficul de exploatare sexuală, astfel: „traficul de ființe umane, în scopul exploatării sexuale include recrutarea de către una sau mai multe persoane fizice sau juridice și/sau organizarea exploatării și transportului sau migrației legale sau ilegale a persoanelor, chiar și cu consimțământul acestora, în scopul exploatării lor sexuale, prin intermediul, printre altele, al coerciției, în special a violenței sau amenințărilor, abuzului de încredere, de autoritate sau abuzului unei situații de vulnerabilitate.”

Potrivit articolului nr. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, traficul de ființe umane se poate realiza prin comiterea uneia din urmatoarele modalități alternative: recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane, în scopul exploatării acesteia.

Estimarea numărului exact de persoane traficate este dificil de aflat deoarece acestea sunt ilegale și nereglementate. Traficul de ființe umane este una dintre cele mai profitabile „afaceri” pentru cei implicati, dar și una dintre cele mai dăunătoare pentru victimele lor și pentru societate.

Victimele fiind supuse, în majoritatea cazurilor, unor tratamente inumane având efecte negative asupra personaliatătii și dezvoltării lor, de cele mai multe ori acestea ajungând să se izoleze de societate sau chiar să devină depresive, dorindu-și moartea. (Vezi: https://www.unodc.org/documents/humantrafficking.pdf)

Odata cu intrarea în țară a fenomenului de trafic de persoane, acesta va produce anumite riscuri strategice care vor afecta evoluția socială și economică a țării:

Din cauza retragerii victimelor de pe piața muncii legale și introducerea lor pe piața muncii ilegale, se va creea o destabilizarea a pieței forței de muncă.

Odată formate aceste rețele de trafic, dezvoltarea lor se va face rapid și se vor creea relații de asociere, având beneficii reciproce, cu organizațiile de crimă organizată, cum ar fi rețelele de trafic de droguri, arme și terorism.

Infracțiunea de spălare de bani ia amploare, atât pe plan intern cât și pe plan extern și poate duce la un dezechilibru economic.

Odată cu apariția fenomenului de trafic, crește corupția din sectorul public, fiind implicați funcționari din diferite instituții.

În România și în general în Europa, prostituția este cunoscută din cele mai vechi timpuri fiind considerată cea mai veche meserie. Datorită influenței popoarelor orientale, femeile au avut puține drepturi, nu s-au bucurat de prea multă libertate, au fost obligate să se supună tatălui și mai târziu soțului.

În Țara Românească și Moldova, prostituția era atât de răspândită în Evul Mediu, încât domnitorii s-au gândit la un moment dat să pună taxe speciale pe acest gen de servicii și și-au sporit considerabil veniturile.

În epoca modernă încercările de a se statornici o legislație împotriva traficului de persoane s-au lovit de numeroasele prejudecăți și abia în anul 1904 s-a obținut o lege care viza suprimarea vânzării de sclavi albi, dar și aceasta a fost ineficientă pâna în 1910.

Pe parcursul secolului al XX lea s-au elaborat multe documente internaționale privind drepturile omului și România a aderat la absolut toate. ( Bârsan, C., Convenția europeană a drepturilor omului, Editura ALL Beck București, 2007)

1.4 Factorii care determină apariția traficului de persoane

Factorii care duc la apariția fenomenului de trafic de persoane, pot fi economici, sociali și politici , care interacționează în proporții diferite, de la un caz la altul.

Un factor important ar fi așezarea României, fiind considerată o țară de tranzit pentru traficanți, dar și comunitatea din care fac parte victimele, majoritatea provenind din zonele sărace ale țării. Lipsa locurilor de muncă, șomajul ridicat, discriminarea la angajare, toate acestea îi fac pe oameni să își dorească părăsirea țării și găsirea unui loc de muncă peste hotare, ceea ce pentru traficanți e un lucru favorabil. Astfel apare dezvoltarea migrației internaționale a forței de muncă.

Nivelul scăzut de educație, datorită lipsei posibilităților educaționale ori profesionale pentru unele segmente ale populației și naivitatea victimelor, sunt alți factori de care traficanții profită. Persoanele provenite din centrele de plasament sunt predispuse traficării, acestea neavând o familie care să ii caute în caz de dispariție și fiind discriminate de societate de cele mai multe ori, iar când li se oferă o oportunitate de a lucra, acceptă fără a sta pe gânduri. Predispuse sunt și persoanele care trăiesc într-un mediu institutionalizat, față de cele care trăiesc singure sau cu familia.

Lipsa de comunicare în familie duce la sentimentul de nonapartenență a familiei, disfuncționalitatea familiei, abuzurile din familie sau dintr-o instituție, fac ca victimele sa fie mai predispuse traficului. Mediul familial neadecvat, abuziv, fac ca victima să își dorească părăsirea familiei și dorința de a migra să crească, dorind să fie independentă. Lipsa unui grup de prieteni duce la izolarea socială și ușurează desprinderea de familie și societate.

Aspirațiile personale, dorința de independență financiară, de realizare personală și realizarea acestora în străinătate, este o altă cauză a traficului de ființe umane. În cele din urmă, pot fi identificate trei forme importante de trafic, și anume: traficul în vederea exploatării sexuale, exploatării prin muncă și donării de organe,

traficul exploatării sexuale fiind cel mai important, datorită profiturilor foarte mari.

In concluzie, factorii enumerați mai sus, șomajul, discriminarea, nivelul de educație, abuzul familial, etc. nasc dorința de evadare și de a începe o nouă viață, acceptând ofertele traficanților cu ușurință. (Moraru V., Negru O. Traficul de ființe umane, Revista Națională de Drept, 2005, nr.10)

1.5 Metode de recrutare a posibilelor victime

Traficanții își atrag posibilele victime, folosind următoarele metode:

forță, constrângere, complicitate și ignoranță

Aceștia le promit victimelor locuri de muncă bine plătite. Totodată, traficanții pot face uz de violență și constrângere, uneori victimele fiind rapite, dar în majoritatea cazurilor, între traficant și posibila victimă există o înțelegere.

recrutare voluntară a victimelor care nu suspectă consecințele

Fiind atrași de promisiunea că vor avea o viață mai bună, mulți dintre migranți pleacă de buna voie cu recrutorii, unii chiar căutandu-i, dorind ca aceștia să le plătească taxele solicitate, îndatorându-se față de aceștia, astfel riscând să ajungă într-o situație de servitute, în care datoriile sunt de cele mai multe ori plătite cu mult peste împrumut.

prostituție și trafic

Femeile care lucrează în industria sexuală a țării de origine sunt supuse unui risc sporit de a deveni traficate. Aceasta lucru are loc deoarece proxeneții sunt, în mare parte, membri ai rețelelor criminale, iar femeile au fost deja traficate în țara sa, vândute sau re-vândute etc.

documente false

Migranții ar putea primi acte false – pașapoarte și vize, contracte de muncă, certificate de căsătorie, etc.

Migranții și familiile lor ar putea fi obligați să plătească integral sau doar o parte din cheltuielile de transport, cu bani cash sau sub alte forme. Victimele ar mai putea fi supuse unor condiții, cum ar fi :

Să accepte tutela oferită de către un reprezentant al rețelei criminale în țara de destinație.

Angajarea obligatorie în țara de destinație în condițiile dictate de către traficant.

Angajarea în sectoarele selectate de către traficanți, fără a avea dreptul de a depune plângere. (Vizdoga, I., Traficul de persoane – o violare gravă a drepturilor omului, Revista Națională de Drept, 2004, nr.2)

1.6 Etape ale traficării

Potrivit art. 12 si 13 din Legea 678/2001, traficul de ființe umane presupune comiterea uneia din următoarele modalități alternative de atragere a victimelor: recrutarea, transportarea (transferarea și trecerea frontierei), cazarea (găzduirea sau primirea unei persoane, în scopul exploatării acesteia), vânzarea și exploatarea. (Vezi: http://lege5.ro/Gratuit/gmztcobv/legea-nr-678-2001-privind-prevenirea-si-combaterea-traficului-de-persoane)

Traficul îmbracă mai multe forme :

Trafic ocazional – adică transportarea internă și internațională a victimelor

Trafic în bande sau grupări mici – când se folosesc aceleași rute și aceeași procedură și traficanții sunt organizați și specializați în această activitate.

Trafic internațional –foarte bine organizat și ramificat pe mai multe rețele periculoase, care e dificil de combătut și periculos .

a.Recrutarea, constă în abordarea posibilelor victime prin diferite metode, cea mai folosită fiind relatarea unor povești de succes a altor persoane care au mers la muncă în străinătate și s-au întors în țară cu foarte multi bani dupa puțin timp. Abordările pentru recrutarea victimelor se fac și în funcție de gradul de naivitate, de nivelul de educație, vârstă, stare materială a victimei.

Principalele metode de recrutare folosite sunt: promisiunea unui loc de muncă bine plătit în Occident, făcută chiar de traficant sau de cunoștințe, prieteni ai victimei, făcându-le tot felul de promisiuni, cum ar fi, post de bonă, menajeră, munca în restaurant, curățenie, etc. După acceptarea ofertei făcute de traficant, lucrurile decurg foarte repede, nelăsând victimei timp pentru a se gândi prea mult sau de a putea vorbi cu cineva despre aceste oferte.

O altă metodă de recrutare este anunțul în ziar, sau pe internet, unde se promite un loc de muncă bine plătit, în condiții avantajoase: chelnerițe, dansatoare, secretare, baby sitter, menajere. Odată ajunse acolo, victimelor, li se iau actele, sunt cazate în condiți josnice, nu primesc nici un salariu sau chiar sunt predate altor traficanți.

Anunțurile matrimoniale, sunt și ele un mod de recrutare, multe persoane dorind să se căsătorească cu cetățeni din Occident, astfel crezând că vor scăpa de sărăcie și vor duce o viață mai bună, aceste victime ajungând într-un final să fie exploatate sexual.

Recrutorii sunt persoane independente , dar pot fi și firme care maschează sub o anumită activitate adevărata intenție. Aproape 75 % din recrutori sunt bărbați tineri, până în 35 de ani, unii fără altă ocupație, alții cu meserii care le oferă contact cu publicul, de exemplu barmani, taximetriști, funcționari ai agențiilor de pariuri sau jocuri de noroc. Femeile recrutori reprezintă un procent mai mic și fac parte de obicei dintr-o familie în care și soțul se ocupă cu racolarea victimelor.

Aceste victime pot fi cunoscute de ceva vreme și supuse tatonării sau pot fi chiar rude și prieteni cu cei care recrutează în unele locuri expuse: baruri, cafenele, restaurante, cluburi.

b.Transportarea, se referă la desplasarea victimei din locul de proveniență în țara de destinație, este o fază de tranzit, acest lucru fiind realizat, în majoritatea cazurilor, chiar de recrutor, trecerea frontierei făcându-se legal pe niște trasee bine cunoscute. Totul este pus la cale și se face rapid pentru ca victima să nu-și dea seama, să nu aibă timp să se răzgândească.

În cazul în care victima nu are toate actele necesare trecerii frontierei, traficanții recurg la diferite metode, făcându-le acte false, folosind pașapoartele altor victime cu care aceștia seamănă mai bine, falsifică vizele, iar pentru a reduce cheltuielile aceștia trec frontiera ilegal cu ajutorul călăuzelor.

Multe dintre persoane sunt în străinătate pentru prima dată și sunt dependente total de traficanții lor. Documentele le sunt luate cu forța și sunt folosite ca garanție că victima se supune ordinelor.

Multe femei sunt îmbarcate în camioane și trecute peste graniță. Companiile de transport nu iau la bord decât pasageri care au bilete de călătorie valabile și acte de identitate autentice. Transferarea, este faza în care, victima este vândută unui alt traficant, ca o marfă, fără ca aceasta să știe sau fiind obiectul unei tranzacții între traficanți, în urma achitării unei datorii.

c.Cazarea, se referă la instalarea temporară a victimei într-un hotel, motel, etc., în scopul exploatării acesteia.

Găzduirea, este modalitatea prin care se primește în gazdă o persoană cu vârsta sub 18 ani, în scopul exploatării victimei.

Primirea, constă în preluarea victimei de la un traficant la altul, în scopul exploatării acesteia. Victimele cu vârsta de peste 18 ani sunt supuse diferitelor forme de constrângere pentru a-și da consimțământul pentru exploatare.

(Vezi: http://www.iom.md/materials/books/2_prev_traf_rom.pdf)

d.Vânzarea este însăși esența traficării. În vânzarea victimelor, aspectul fizic și vârsta nu contează prea mult, în funcție de acestea prețul este mai mare sau mai mic, ele sunt transformate în mod forțat în mărfuri și sortate, etichetate ca atare. Victimele își dau seama că au fost vândute doar dupa ce le sunt confiscate actele, înțeleg că vor trăi mai departe în scalvie, izolate de oameni, le este interzisă comunicarea cu familia, sunt cazate în locuri izolate și supravegheate, fiind supuse la tratamente inumane, devenind vulnerabile și ușor de manevrat: sunt bătute, amenințate, violate. În majoritatea cazurilor, victima este revândută unui alt traficant.

Se ia măsura ca victimele să fie mutate cât mai des în alte locuri, în alte orașe, pentru a nu avea timp să-și facă prieteni, să nu se familiarizeze cu un loc, să trăiască în confuzie și fără repere orientative.

În acest fel și poliția va fi împiedicată să descopere vreo pistă sau să strângă informații despre o anume persoană sau despre o rețea de traficanți.

e.Exploatarea este instituirea regimului de sclavie, deci este totală. Persoanele vândute sunt ținute în captivitate fizică sau pishologică. Sunt destul de frecvente cazurile când victimele au fost chiar omorâte spre a fi date de exemplu, sau a fi un mod de avertizare sau pentru a se institui un regim de reală teroare. Uneori sunt amenințate cu săvȃrșirea unor fapte grave asupra famiei dacă nu se vor supune sau vor încerca să fugă.

Altă amenințare ar fi închisoarea și multe persoane rămân în situația respectivă suportând abuzurile fizice și emoționale.

Traficantul își privește victima ca pe o investiție și va face tot posibilul să obțină sume cât mai mari de pe urma ei sau își va lua toate măsurile să o controleze, să o determine să muncească în continuare pe o perioadă foarte mare de timp.

Pentru controlul victimelor în faza de exploatare și pentru regimul de teroare impus, fiecare rețea are un mecanism propriu bine verificat și eficient. (Vezi: http://www.magistrat.ro/resurse/Traficul_de_fiinte_umane_Infractor_Victima_Infractiune.pdf)

Categorii de victime vulnerabile

Copiii- ei, fiind cele mai crude forme ale traficului. Aceștia sunt vânduți de către părinți sau răpiți și exploatați sexual, forțați să muncească, traficați în scopul prelevării de organe sau chiar instruiți pentru a deveni membrii în rețelele criminale. O altă metodă de trafic, mai nouă, este reprezentată de adopțiile ilegale din Europa de est, chiar și din România. Pentru realizarea și facilitarea acestor adopții, sunt filiere bine organizate, fiind implicați avocați, înalți funcționari ai statelor, reprezentanți ai instituțiilor, ce fac mai ușoare și mai rapide adopțiile ilegale ale copiilor orfani, proveniți din familii sărace, pentru sume nesemnificative.

Pentru traficul de copii au fost evidențiate două etape :

-separarea copilului de comunitatea sa

-prezumția de abuz, fraudă, înșelăciune sau abuz din partea traficantului, intenția de a exploata.

După ce sunt recrutați și intră în țara de destinație copiii –victimă sunt în totalitate captivi , nu au nici un act de identitate , nu au dreptul să circule liber, trăiesc într-o stare de continuă amenințare. Aceia care exploatează copiii le oferă hrană, îmbrăcăminte, adăpost, droguri și doresc să își amortizeze cheltuielile din munca acestora. Copiii nu primesc bani pentru munca depusă, sunt prost hrăniți, abuzați, exploatați. Recrutorii acestora sunt în general persoane cunoscute, din anturajul lor sau chiar din familie. Majoritatea copiilor traficați dezvoltă relații de dependență emoțională față de traficanți, pentru că aceștia sunt singurii adulți pe care îi are copilul în țara unde este exploatat.

Chiar și în situațiile în care evadeză și se întorc acasă, pot fi respinși de familie și de societate, iar impactul psihologic devine un prag greu de trecut. Apar sentimente de rușine, de neîncredere, de vinovăție, gânduri sinucigașe, la care se adaugă și impactul fizic al traficului suferit: violența fizică sau contactarea unor boli cu transmisie sexuală.

Multora li se pierde urma, fiind folosiți pentru prelevarea de organe, alții sunt vânduți, ca niște bunuri și trecuți granița cu acte false. Se poate întâmpla ca mamele să își negocieze copilul încă înainte ca acesta să se nască și după naștere să îl vândă traficanților pentru diferite sume de bani. (Gavriș, A., E., Aspecte psihosociale si juridice privind traficul de fiinte umane, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2013, p. 180-184)

Pornografia infantilă, este un alt mod în care copiii sunt traficați, iar acest lucru a luat amploare din ce în ce mai mult, aceștia obținând un profit foarte mare în urma difuzării acestor imagini pe internet.

Conform unui studiu efectuat, s-a descoperit faptul că în 5 luni s-au vândut 150.000 de filme, având un câștig de 5,5 milioane de dolari. Copiii cu vârsta între 15-17 ani sunt cei mai întâlniți în cazurile de trafic, majoritatea fiind fete.

Cei mai mulți dintre ei au un nivel de educație scăzut, renunțând la școală, provin din familii sărace, sunt abuzați, bătuți sau provin din familii dezorganizate.

O altă metodă de recrutare a copiilor este relatarea unor povești în care persoane plecate în străinătate la muncă s-au întors, după scurt timp, în țară cu sume mari de bani. S-a constatat faptul că nivelul scăzut de școlarizare a acestora îi face să se gândească ce vor realiza dacă vor rămâne în țară și de aceea aleg să accepte oferetele traficanților, în ideea de a duce un trai mai bun muncind în afara țării, nefiind nevoie de studii.

Nu se știe exact adevarul despre traficarea copiilor în scopul prelevării organelor, dar acest fenomen există. Cererea este mare, pentru că numărul pacienților care au nevoie de un transplant de organe depășește cu mult numărul donatorilor disponibili. Rezultatul acestui dezechilibru este piața neagră în continuă creștere a organelor. Cei mai mulți brokeri internaționali de organe se află în Israel. Potrivit OMS la fiecare oră trei persoane mor sau sunt mutilate în traficul de organe, iar una din zece intervenții chirurgicale de acest tip se bazează pe comerțul ilegal de părți ale corpului, majoritatea victimelor fiind din țări ca India, Pakistan, România, Brazilia și Turcia. (Vezi:http://youth-against-humantrafficking.org/traficul-de-persoane/victimele-traficului-de-persoane)

Femeile- majoritatea fiind traficate în scopul exploatării sexuale. Aceste femei trec prin traume de neimaginat, fiind abuzate mintal și fizic. Din această cauză reintegrarea lor și recuperarea, durează foarte mult și se face cu ajutorul specialiștilor. Cauzele pentru care aceste femei ajung în asemenea situații sunt lipsa banilor, lipsa unui loc de muncă, nivelul scăzut de educație. Vulnerabilitatea este reprezentată și de mediul familial abuziv, sărăcie, sprijin limitat și dorința de a avea un viitor mai bun.

Femeilor li se promit locuri de muncă bine plătite în străinatate, ca lucrătoare în bar, de multe ori nespecificându-le ce anume vor face. S-a constatat faptul că victimele erau transportate în grupuri, vândute de mai multe ori și obligate să se prostitueze.

Un alt factor, ar fi, anunțurile publicitare, unde sunt oferte ca lucrător hotelier, menajere, dansatoare, baby sitter, iar odată ajunse la destinație, acestea sunt deposedate de acte și obligate să devină sclavele traficanților, sunt bătute, mutilate, amenințate sau chiar ucise.

Rețelele de trafic sunt foarte răspândite în Balcani, iar uneori traficanții acționează transfrontalier: de exemplu femei sau fete traficante în Albania au fost găsite în Africa de Sud. Acest trafic reprezintă grupări de interese care depășesc divizările etnice, sunt grupuri bine organizate după modelul clasic, urmeză aceleași căi ca cele pentru arme și droguri generând profituri uriașe.

Victimele fac parte din familii cu un singur părinte sau din familii în care unul sau ambii părinți sunt șomeri și se confruntă cu o situație materială extrem de grea, sau sunt femei abandonate de soți cu un copil sau mai mulți copii în grijă. În aceste familii există conflicte, antecedente penale, alcoolism și lipsește afecțiunea parentală. Traficanții profită de această situație, ei se prefac a avea interese afective în momentul racolării.

Cea mai vulnerabilă categorie de vârstă sunt fete între 15-20 de ani, dar în ultimii ani vârsta medie a fetelor traficate a ajuns la 12-13 ani. (Gavriș, A., E., Aspecte psihosociale si juridice privind traficul de fiinte umane, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2013, p. 191-196)

Alte categorii- un caz particular îl reprezintă bărbații, fiind și ei victime ale traficului.

Potrivit unor statistici din Norvegia și Suedia, se pot observa motivele pentru care se cumpăra servicii sexuale: problemele de singurătate, probleme de cuplu, curiozitatea, comoditatea, variația sexuală, dominația masculină. Bărbații sunt traficați și în scopul cerșetoriei, prelevării de organe, muncii forțate, contrabandă.

În unele țări homosexualitatea și pedofilia nu sunt considerate în afara legii. Bărbații homosexuali au o probabilitate mare să se angajeze în relații sexuale cu minori și multe din contactele sexuale infantile se fac cu o persoană cunoscută care inspiră încredere. Abuzul care are loc e perceput de minor ca o relație de iubire, viitorul bărbat își formează un profil și un tipar sexual.

De multe ori unii bărbați sunt recrutați în scopuri militare, pentru acțiuni criminale sau de contrabandă. Ei sunt înregimentați în cazarme și primesc pregătire pentru diferite operațiuni paramilitare. Nu au posibilitatea de a alege sau de se opune. În majoritatea cazurilor aceste operațiuni se termină cu atentate sau cu schimburi de focuri în care pot fi sacrificați. În campusurile în care sunt închiși există paza strictă, bine organizată, nu au la dispoziție sisteme de comunicare, cum ar fi telefon sau internet, deci nu apare nici cea mai mică posibilitate să trimită mesaje în exterior.

1.8 Profilul traficantului

Grupurile de crimă organizată sunt cele care controlează, în principal, traficul de persoane.

Traficanții sunt atât bărbați cât și femei, majoritatea având vârsta cuprinsă între 20 și 45 ani, există și cazuri în care aceștia au vârsta mai mică sau mai mare.

Ținând cont de faptul că traficul de persoane este o afacere profitabilă, traficanții sunt persoane foarte bine îmbrăcate, îngrijite, făcând astfel o impresie bună la prima vedere, abordând viitoarele posibile victime cu poveștile de succes a altor persoane plecate la muncă în străinătate sau chiar cu propriul succes, femeile fiind cele mai predispuse, aceștia captându-le foarte ușor interesul și încrederea, majoritatea femeilor abordate provenind din zone sărace, fiind naive sau având un nivel de educație scăzut.

Traficanții femei sunt, de obicei, foste victime ale traficului de persoane, ele cunoscând foarte bine cum se desfășoară lucrurile și pricepute în atragerea viitoarelor victime. De cele mai multe ori, aceste femei fac aceste lucruri de bună voie fiind atrase de sumele mari de bani pe care le câștigă, altele sunt obligate de către cei care le-au traficat, obținând în schimb libertatea. Numărul femeilor care se ocupă de traficul de persoane este în creștere, ele fiind fie pe cont propriu, fie în cadrul grupurilor de crimă organizată.

23

Profilul traficanților, indicatori:

Un prim lucru, ar fi, vârsta acestora, în general cuprinsă între 20 și 45 ani, dar pot exista și traficanți cu vârste mai mari sau mai mici. Motivele pentru care au fost determinați să intre în aceste grupări, fiind, în general, din cauza experiențelor deviante, lipsei unui suport pentru a-și dezvolta personalitatea, discriminării de către societate.

În general, traficanții sunt persoane cu un aspect fizic bine îngrijit, având mașini scumpe, telefoane de ultima generație, ceea ce îi face să fie mult mai credibili.

Nivelul de educație al acestora este, în majoritatea cazurilor, de nivel mediu, cei mai mulți dintre ei având terminat liceul sau o școală profesională. Traficanții stăpânesc foarte bine abilitățile de comunicare și datorită experienței lor în grupurile de crimă organizată și datorită experienței de viață.

O altă caracteristică a acestora este inteligența emoțională, folosită foarte des pentru recrutarea victimelor, o metodă de manipulare subtilă. Aceștia intră în contact cu alte persoane cu motivul de a-i ajuta să-și rezolve probleme, de ce mai multe ori, financiare, având ca scop recrutarea lor.

Unii dintre traficanți au un comportament violent, folosind atât agresiuni verbale cât și fizice pentru a obține ce își doresc. Sunt foarte bine organizați, au plan prestabilit dinainte, atenți la tot ce se întâmplă și pregătiți pentru orice eveniment neprevăzut.

Nu toate rețelele de trafic de persoane fac parte din grupurile de crimă organizată, sunt și rețele care acționează sau lucreză pe cont propriu, fiind grupuri mai mici. Traficanții din același grup pot fi de aceeași etnie și își atrag victimele din aceleași locuri sau sunt de etnii diferite, victimele fiind din mai multe țări.

Grupurile de trafic de persoane au legătură și cu alte grupuri din crima organizată, cum ar fii, legătura cu traficanții de droguri, arme, prelevare de organe, etc.. Aceste legături fiind permanente sau din când în când, în funcție de profitul pe care îl obțin.

24

1.9 Sindromul Stockhlom

Sindromul Stockhlom poartă această denumire în urma unui jaf care a avut loc în Stockhlom, asupra unei bănci, unde mai mulți oameni au fost luați ostatici. În urma acestui jaf s-a putut observa faptul că unii dintre ostatici au avut sentimenete de simpatie și empatie față de hoți.

Sentimentele cuprinse în acest sindrom sunt: vina, simpatia și empatia.

Vina, se manifestă prin faptul că mereu altcineva e de vină pentru ce se întâmplă, în nici un caz, victima sau agresorul.

Simpatia și empatia; victimele sechestrate ajung să creadă că agresorii nu sunt chiar atat de răi și orice gest de bunătate din partea acestora le demonstrează acest lucru.

De asemenea, agresorii pot dezvolta sentimente de atasament față de victimele lor. În anumite cazuri, ostaticii s-au alăturat infractorilor și chiar le-au devenit aliați, ajungând să lucreze pentru aceștia.

Victimelor eliberate și diagnosticate cu acest sindrom, le este afectată auto-percepția, felul cum gândesc și relaționează cu cei din jur.

25

Capitolul II

Infracțiunea de trafic de persoane

2.1 Strategia națională privind traficul de persoane

În baza unui plan național, Guvernul României, a impus instituțiilor implicate în combaterea traficului de ființe umane, acțiuni și planuri de cooperare care să facă mai eficientă activitatea, conform dispozitiilor Legii nr. 678/2001.

Principalele instituții care au ca atribuție combaterea traficului de persoane: Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției, Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei, Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Integrării Europene, Organizația Internațională pentru Migranți, Organizația Oficiul Național pentru Refugiați, Agenția Națională pentru Protecția Copilului și Adopții și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Teroristă, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educației Culturii și Tineretului, Ministerul Public, Ministerul Sănătății.

De asemenea, sunt prevăzute și activitățile de cooperare pe care instituțiile amintite mai sus, trebuie să le întreprindă, cum ar fi:

a) sprijinirea categoriilor de persoane aflate în situații economice și sociale precare pentru prevenirea traficului;

b) creșterea gradului de conștientizare și informarea oamenilor cu privire la formele și pericolele pe care le implică traficul de persoane;

c) elaborarea unei strategii de comunicare privind prevenirea și combaterea traficului;

d) asigurarea repatrierii și reintegrării sociale a victimelor;

e) oferirea protecției victimelor traficului de persoane;

26

f) aplicarea și îmbunătățirea legislației în domeniu;

g) cooperarea regională și internațională cu statele implicate în combaterea traficului de ființe umane;

h) identificarea cauzelor care generează traficul de persoane și stabilirea măsurilor de eliminare a cauzelor;

i) reducerea posibilităților de eludare a legii;

j) pregătirea personalului însărcinat cu aplicarea noilor instrumente în materie;

k) tratarea corespunzătoare a instituțiilor care se ocupă de combaterea traficului de persoane;

l) securizarea controlului la trecerea frontierei de stat.

Obiectivele generale ale acestei strategii sunt:

Dinamizarea activităților de prevenire și a participării societății civile la derularea acestora;

Îmbunătățirea calității protecției și asistenței acordate victimelor traficului de persoane în vederea reintegrării sociale;

Îmbunătățirea capacității instituționale de investigare a infracțiunilor de trafic de persoane, cu precădere a cazurilor de trafic de minori, precum și urmărirea profitului infracțional de către organele de urmărire penală;

Creșterea capacității de colectare și analiză a datelor privind traficul de persoane;

Optimizarea și extinderea procesului de cooperare interinstituțională și internațională pentru susținerea implementării strategiei naționale împotriva traficului de persoane. (Strategia națională împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012 – 2016)

Potrivit acestor obiective enumerate anterior, se stabilesc activitățile pe care instituțiile trebuie să le desfășoare pentru realizarea acestora. Unele dintre obiective sunt realizabile și pot preveni traficul de persoane, altele sunt pe o durată de timp mai îndelungată și implică resurse materiale și umane însemnate.

27

Ținând cont de faptul că printre victime se găsesc mulți minori, a fost aprobat Planul Național de Acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului de copii, prin H.G. nr. 1295/2004, conform căreia instituțiilor statului le revin atribuții importante.

În scopul combaterii traficului de persoane, a fost creată o rețea națională de judecători specializați în soluționarea unor astfel de cauzuri.

Combaterea traficului de persoane depinde de eficiența aplicării legii penale în cazurile descoperite, dar mai ales de măsurile luate pentru informarea și conștientizarea asupra riscului fenomenului de trafic, în special pentru categoriile sociale vulnerabile, femei și copii si nu în ultimul rând, sunt necesare măsuri generale pentru educație, dezvoltare economică, egalitatea șanselor pentru toate persoanele indiferent de clasa socială din care provin.

2.2 Strategia internațională privind traficul de persoane.

La data de 5 aprilie 2011 a fost adoptată Directiva 2011/36/UE, privind prevenirea, combaterea și protejarea victimelor traficului de ființe umane.

Conform acestei directive este necesară dezvoltarea unei strategii la nivelul UE pentru combaterea traficului de ființe umane.

Obiectivul acestei strategii este acela de a furniza, într-un mod coerent, inițiativele existente și cele propuse pentru a se stabili prioritățile, pentru remedierea deficiențelor și pentru completarea directivei adoptate.

Strategia cuprinde următoarele priorități:

Identificarea, protecția și acordarea de asistență victimelor traficului de persoane. Această prioritate cuprinde 4 acțiuni:

Instituirea de mecanisme naționale și transnaționale de sesizare , conform căreia vor fi descrise procedurile pentru îmbunătățirea identificării, protecției și asistenței victimelor traficate și includerea autorităților publice și societății civile.

28

Identificarea victimelor. Conform acestei acțiuni a fost anunțată intenția de a se elabora acțiuni pentru a identifica mai ușor victimele traficului, începând cu lista Comisiei Europene și Organizației Internaționale a Muncii din 2009, privind traficul de ființe umane. Absența datelor statistice exacte a victimelor la nivelul UE, constituie o problemă majoră.

Protecția copiilor traficați. Conform acestei acțiuni, se dorește elaborarea unui model de bune practici tutorilor sau reprezentanților copiilor traficați.

Furnizarea informațiilor privind drepturile victimelor traficului de ființe umane.

Intensificarea activității de prevenire a traficului de persoane.

Această prioritate cuprinde 3 acțiuni:

Înțelegerea și reducerea cererii ; concretizarea acesteia se va face în schimburi de bune practici.

Promovarea instituirii unei platforme a sectorului privat prin înființarea unei alianțe europene a întreprinderilor împotriva traficului de ființe umane.

Activități de sensibilizare și programe de prevenire la nivelul UE, conform căreia, Comisia Europeană va evalua eficiența programelor, în urma căreia se vor elabora noi programe.

Creșterea numărului acțiunilor de urmărire în justiție a traficanților.

Această prioritate cuprinde 4 acțiuni:

Înființarea unor unități naționale multidisciplinare de aplicare a legii.

Asigurarea unei investigări financiare proactive. Aceasta va fi realizată de Europol, în urma analizei informațiilor primite de la statele membre.

Intensificarea cooperării polițienești și judiciare transfrontaliere.

Intensificarea cooperării dincolo de frontiere.

29

Consolidarea coordonării și a cooperării între principalii actori și îmbunătățirea coerenței în materie de politică.

Această prioritate cuprinde 6 acțiuni:

Consolidarea rețelei UE de raportori naționali sau mecanisme echivalente. Conform acesteia se vor pune în aplicare obligațiile față de UE de către statele membre, se vor colecta datele, se vor efectua analize și cercetări privind traficul de ființe umane la nivel național, precum și evaluarea progreselor realizate pentru prevenirea și combaterea traficului.

Coordonarea activităților de politică externă ale UE. Se dorește colaborarea cu țări dinafara UE, unde problema traficului a luat amploare în ultimii ani.

Promovarea instituirii unei platforme a societății civile. Potrivit acestei acțiuni, se dorește înființarea unei platforme a furnizorilor de servicii și a organizațiilor societății civile care își au activitatea în asistența și protecția victimelor traficate.

Revizuirea proiectelor finanțate de UE.

Consolidarea drepturilor fundamentale în cadrul politicii de combatere a traficului de persoane și al acțiunilor conexe, potrivit căreia se va realiza un ghid sau un manual pentru a sprijinii statele membre.

Coordonarea necesităților în materie de formare în contextul unei abordări multidisciplinare, potrivit căreia se vor organiza cursuri de formare.

Cunoașterea mai aprofundată a preocupărilor emergente referitoare la toate formelede trafic de persoane și formularea unui răspuns eficace la aceste preocupări.

Această prioritate cuprinde 4 acțiuni:

Dezvoltarea unui sistem de colectare a datelor la nivelul UE. Conform acestei acțiuni, se doreste dezvoltarea unui sistem pentru strângerea și publicarea datelor separate pe vârstă și sex.

Îmbunătățirea cunoștințelor referitoare la modul de recrutare și exploatare a victimelor.

Înțelegerea recrutării online a posibilelor victime.

Acțiuni care vizează traficul de persoane în scopul exploatării prin muncă prin elaborarea unui ghid de bune practici privind monitorizarea și controlarea activităților agenților care oferă locuri de muncă.

Carta drepturilor fundamentale este un document la nivelul Uniunii Europene care recunoaște drepturile cetățenilor Europei , adică drepturi economico-sociale, politice, civile , personale. Aceleași drepturi sunt valabile și pentru rezidenții de pe teritoriul Uniunii Europene și sunt consființite prin lege.

Pentru combaterea traficului de persoane s-a realizat Programul de la Stockholm , pentru o perioadă de patru ani , respectiv 2010 -2014 , pentru întărirea justiției și securității privind libertatea tuturor. Programul se dorește a fi o consolidare a drepturilor , a siguranței , caută să abordeze și să rezolve probleme pe termen lung.

Prioritățile programului sunt următoarele:

Drepturile in Europa.

Cetățenia europeană trebuie să devină o realitate și să nu rămână o idee abstractă. Trebuie respectat un cadru legal , astfel încât cetățenii sa-și exercite drepturile în timp ce viața lor privată să fie respectată , să existe în mod real protecția datelor personale. În acest sens se impune respectarea diversității , lichidarea manifestărilor xenofobe, măsuri pentru eradicarea rasismului. Cetățenii cei mai vulnerabili sunt de obicei romii , alte minorități, copiii , femeile , în condițiile în care nu pot fi protejați de lege. Ei trebuie să fie informați că au acces la liberă circulație , la protecție , după demararea procedurilor penale , că pot participa la viața democratică a Europei și că li se garanteză protecția consulară.

31

Justiția în Europa.

Între țările UE trebuie sa existe o mai bună cooperare judiciară , iar instanțele trebuie să-și recunoască reciproc deciziile în cadul penal sau civil. Tehnologia comunicării și informației în justiție trebuie să funcționeze ireproșabil , să existe încredere, să fie adoptate niște norme comune în armonie cu standardele.

Protecția în Europa.

Strategiile de securitate s-au dovedit până acum neputincioase în lupta cu crima organizată , terorismul, traficul de persoane. Se caută noi strategii și consolidarea celor existente prin colaborarea și cooperarea mai bună între poliție , organismele judiciare , poliția de frontieră , organismele de protecție civilă. În prim plan se trece lupta împotriva criminalității transfrontaliere , ca de exemplu:

Pornografia infantilă , exploatarea sexuală a minorilor, abuzuri sexuale

Trafic organizat de ființe umane

Criminalitate informatică

Corupție, piraterie , falsificare , criminalitate economică

Trafic de droguri

Acces în Europa.

Trebuie revizuite politicile de acordare a vizelor și politica de frontieră pentru a fi mai eficient accesul , dar în concordanță cu protecția propriilor cetățeni. La frontierele UE trebuie făcute controale stricte, trebuie să fie combătută imigrația ilegală și criminalitatea.

Se fac propuneri pentru modificarea Codului Schengen , Eurosur ( Sistem european de supravegherea frontierelor) si Frontex. Trebuie instalat un sistem de evidență a intrărilor și ieșirilor , călătorii trebuie să fie înregistrați și se caută soluții pentru un sistem informațional privind vizele.

Solidaritate în Europa

Acțiunile menite să schimbe politica de imigrație în mod benefic pot fi:

Dezvoltarea în continuare a unei mai strânse colaborări cu țările terțe

Susținerea migrației forței de muncă pentru a se acoperi nevoile pieței din Uniunea Europeană

Măsuri sporite pentru integrarea imigranților și pentru respectarea drepturilor acestora

Eliminarea oricăror forme de imigrație ilegală, returnări și readmisie

Atenție sporită asupra minorilor neînsoțiți

Se caută posibilitatea înființării unor spații de protecție, a unor azile pentru aceia care solicită acest lucru , a căror responsabilitate să fie împărțită între statele membre. În acest sens e benefică cooperarea cu Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați , dar și găsirea unor noi programe regionale pentru protecție.

Europa și lumea globalizată

Comisia de la Stockholm face propuneri pentru o mai bună colaborare între statele membre ale UE , dar și cu țările terțe , prin mai multe parteneriate și acorduri sau prin sprijin acordat Conferinței de la Haga cu privire la dreptul internațional privat.

Prioritățile politice din Programul de la Stockholm trebuie să fie transformate în acțiuni concrete, care să ofere rezultate solide. Pentru aceasta au fost prevăzute câteva măsuri :

O evaluare concretă și realistă a politicii și mecanismelor din justiție și securitate

Formarea de funcționari competenți în probleme de securitate și drept și de organisme care să aplice legile

Acțiuni care să sensibilizeze publicul

Dialog continuu cu societatea

Programe financiare eficiente

33

2.3 Aspecte privind infracțiunea de trafic de persoane, prevăzute în Legea 678/2001

România și-a modernizat legislația penală în materia prevenirii și combaterii traficului de ființe umane, odată cu adoptarea Legii nr. 678/2001, aceasta fiind inspirată din Protocolul privind reprimarea, prevenirea și pedepsirea traficului de ființe umane, mai ales în rândul femeilor și copiilor.

Legea incriminează traficul de ființe umane în formă agravată și simplă, activitățile conexe și sunt prezentate pedepsele efective. Faptele săvârșite asupra unui minor sau a unei persoane cu handicap fizic sunt forme agravate ale traficului, sunt prezentate sancțiunile pentru persoanele juridice implicate, este stabilit un sistem de protecție și asistență a victimelor, sunt prezentate măsurile care urmeaza a fi implementate pentru prevenirea traficului de persoane și se stabilește cadrul pentru cooperarea internațională privind combaterea și prevenirea traficului de persoane.

Potrivit art. 1 din Legea 678/2001, acesta reglementează „prevenirea și combaterea traficului de persoane, precum și protecția și asistența acordată victimelor unui astfel de trafic, care constituie o violare a drepturilor persoanei și o atingere a demnității și integrității acesteia.”

Potrivit art. 2 din Legea nr. 678/2001, putem înțelege mai bine termenii și expresiile utilizate. Prin trafic de persoane „se înțeleg faptele prevăzute la art. 12, art.13.” Prin exploatare se înțelege, prestarea unor servicii sau a unei munci în mod forțat sau în condiții precare, ținerea victimelor în stare de sclavie sau fiind lipsite de libertate, obligarea acestora să cerșească, să se prostituieze, producerea materialelor pornografice, exploatarea sexuală și prelevarea de organe.

Prin victimă se înțelege „persoana fizică, subiect pasiv al faptelor prevăzute la art. 12, 13, 15, 17 și 18, indiferent dacă participă sau nu în procesul penal în calitate de parte vătămată.”

34

Infracțiunea de trafic de persoane este definită în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu modificările și completările ulterioare; conținutul legal al infracțiunii traficului de persoane și al traficului de minori, sunt prevazute la art. 12 alin. 1 si art. 13 alin 1.

De la intrarea în vigoare a Legii 678/2001 au fost situații când mai mult de o persoană au fosu supuse traficului în același timp și loc. Unele instanțe au apreciat că este o pluralitate de infracțiuni , unde fapta de trafic de persoane este o infracțiune distinctă în raport de fiecare persoană în parte. Alte instanțe au apreciat că este vorba de o singură infracțiune care se comite în formă continuată.

Mai există o interpretare care presupune două aspecte:

-Consimțământul, care nu este relevant în cazul minorilor și trebuie analizat de la caz la caz când victima este adult, de aici fiind necesară analiza constrângerii într-un context mai larg.

În art. 16 din lege se spune : „ Consimțământul persoanei, victimă a traficului,, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.”

-Abuzul asupra poziției vulnerabile apare atunci când persoana consimte parțial la exploatarea sexuală ca un rezultat al interacțiunii factorilor de vulnerabillitate.

În unele cazuri vulnerabilitatea și abuzul său sunt considerate mijloace subsidiare care susțin alte modalități. După stabilirea stării de vulnerabilitate de demonstrează elemente importante ale infracțiunii.

Conform, art. 174 din Codul Penal, prin săvârșirea unei infracțiuni se întelege „săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.”

Potrivit art. 12, se consideră infracțiune traficul de ființe umane atunci când o persoană , în urma amenințărilor, violenței, răpirii, fraudei sau înșelăciunii, sau a altor forme de abuz de autoritate este recrutată, transportată, transferată, cazată sau primită în scopul exploatării acesteia.

Atunci când traficul de persoane se realizează de două sau mai multe persoane, când victimei ii este afectată grav integritatea corporală și sănătatea sau când un funcționar public săvârșește vreo faptă gravă în exercițiul atrubuțiilor de serviciu, constituie infracțiune.

Infracțiune este considerată și moartea sau sinuciderea victimei.

Art. 13 din Legea 678/ 2001 definește infracțiunea de trafic de minori, fiind asemănătoare cu cea de trafic de persoane, ceea ce le deosebește fiind pedeapsa cu închisoarea. În cazul traficului de minori, pedeapsa este mai mare.

Potrivit art. 17, intrarea sau rămânerea unei persoane care nu are cetățenie română, pe teritoriul țării și care este supusă traficului prin violență, amenințare sau alte forme de constrângere, abuzată datorită situației sale precare, datorită unei infirmități sau a unei boli, constituie infracțiune.

Supunerea la muncă forțată sau obligatorie este incriminată în articolul 191 din Codul Penal astfel:

„ Fapta de a supune o persoană , în alte cazuri decât cele prevăzute de dispozițiile legale , la prestarea unei munci contra voinței sale sau la o muncă obligatorie se pedepsește cu închisoare dela 6 luni la 3 ani.”

În plus față de Codul Penal , prin Constituția României se interzice munca forțată.

Din articolul respectiv al Codului Penal nu se poate evidenția o definiție a muncii forțate.

Prin articolul 190 Cod Penal aflăm că : „punerea sau ținerea unei persoane în sclavie , precum și traficul de sclavi se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 10 ani și interzicerea unor drepturi.”

Tentativa se pedepsește deasemenea.Prevederile legale nu au fost aplicate în ultimii ani deoarece se consideră că traficul de persoane are nu caracter special și aplicarea prevederilor privind traficul trebuie să aibă prioritate față de cele privind sclavia.

36

Prostituția este incriminată în articolul 328 Cod Penal : „ Fapta persoanei care își procură mijloacele de existență sau principalele mijloace de existență , practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane , se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.”

În Noul Cod Penal care a intrat în vigoare în 2014 fapta de prostituție nu mai este pedepsită cu închisoarea, deși rămâne o faptă pedepsită cu amendă.

Proxenetismul este incriminat în articolul 329 Cod Penal :

„ Îndemul sau înlesnirea parcticării prostituției sau tragerea de foloase se pe urma practicării prostituției de către o persoană se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 6 ani și interzicerrea unor drepturi.”

„Recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop , precum și constrângerea la prostituție se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.”

Pornografia infantilă este incriminată în articolul 18 din Legea 678/2001:

„Fapta de a expune, a răspândi , a închiria, a distribui, a confecționa ori de a produce în alt mod , a transmite, a oferi ori a pune la dispoziție , ori de a deține în vederea de a oferi și răspândi obiecte , filme, fotografii, diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale , care reprezintă poziții sau acte sexuale cu caracter pornografic, ce reprezintă sau implică minori care nu aun împlinit vârsta de 18 ani , constituie infracțiunea de pornografie infantilă și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani.”

Traficul de migranți se definește în articolul 71 paragraf 1 din Ordonanța de Guvern nr 105/2001:

„Fapta persoanei care racoleză , îndrumă sau călăuzește una sau mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat , precum și a celei care organizează această operațiune constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani .„

37

În definiția traficului de persoane și în situația în care acesta trebuie interpretat de justiție trebuie lămurite mai multe probleme:

Să fie acoperite absolut toate formele de exploatare

Să fie lămurită relația dintre trafic de persoane și proxenetism

Să fie lamurita relația dintre trafic de persoane și privarea ilegală de libertate în vederea obligării unei persoane la practicarea prostituției

Diferențieri între relația de trafic de persoane și trafic de migranți

Diferențieri între trafic de minori și pornografie infantilă

Audierea victimelor în fața traficanților le pune de multe ori într-o situație dificilă și le demoralizează. Atât victimele, cât și familiile lor se simt în pericol și renunță la plângeri. În afară de asta trebuie avut în vedere și un potențial risc de a re-traumatiza victima și familia.

Mai există și un portal juridic numit portal.just.ro unde se publică numele complet al victimelor ca fiind părți vătămate , fără a se ține cont dacă e vorba de adulți sau minori.

Prin aceasta este încălcată Convenția Consiliului Europei privind protecția datelor. Este o contradicție față de obligația de a proteja viața privată și securitatea victimelor , așa cum se consideră în Convenția privind lupta împotriva traficului de ființe umane și a Directivei 2011/ 36/ UE.

2.4 Asistarea victimelor

Potrivit Legii 678/2001, Ministerul de Interne este responsabil pentru asigurarea asistenței și protecției victimelor traficului de ființe umane, pentru repatrierea acestora, prealuarea lor de la punctele de trecere a frontierei și îndrumarea către instituțiile specializate. La cerere, Ministerul de Interne asigură, pe teritoriul țării, protecție fizică victimelor pe toată perioada procesului.

38

Conform Planului Național de combatere a traficului de ființe umane se prevede asistarea victimelor prin oferirea unui adăpost, consiliere psihologică, socială, medicală și juridică.

Pentru realizarea acestora este nevoie de dezvoltarea rețelei naționale a centrelor de informare, consiliere, adăpost, asistare, a victimelor, pregătirea unui personal specializat, instruirea familiilor și a comunității împotriva învinuirii victimelor.

În cazul femeilor, este importantă rezolvarea problemelor sociale și medicale pentru a acoperi nevoile fizice și psihice ale acestora.

Primele și cele mai importante măsuri care trebuiesc luate sunt: protejarea victimelor încă de la sosirea în țară, asigurarea unui adăpost, asigurarea unui trai minim (mâncare, îmbrăcăminte), control medical, luarea legăturii cu familia, ajutor pentru emiterea actelor de identitate.

Conform Cap. 5 (Protecția și asistența victimelor traficului de perosoane) din Legea 678/2001, serviciile sociale și drepturile garantate sunt: protecția și asistența fizică, juridică și socială, dreptul la recuperarea fizică, psihică și socială, la cerere, victimelor li se poate asigura un adăpost temporar în centrele de asistență și protecția victimelor, dar pe lângă cazare este nevoie și de oferirea hranei, asistență medicală, psihologică.

Oferirea de consiliere din partea asistenților sociali, programe speciale oferite de Agențiile Județene de Ocupare a Forței de Muncă pentru formarea sau inițierea profesională a victimelor, oferirea de către acestea a serviciilor de consiliere și mediere a muncii pentru găsirea unui loc de muncă. De asemenea, victimelor de cetățenie română, li se pot asigura prioritate în obținerea locuințelor sociale.

ONG-urile sunt cele care au oferit resurse pentru reintegrarea și reabilitarea victimelor și au dezvoltat servicii pentru asistență și reintegrare. Deși, activitatea lor era axată pe campanii despre abuz și violență, odată cu extinderea fenomenului de trafic, au fost organizate campanii și pentru informarea cu privire la traficul de ființe umane.

În momentul de față, în România sunt 24 de ONG-uri care oferă asistență socială, consiliere psihologică și suport financiar victimelor, însă locurile de adăpost sunt prea puține în comparație cu numărul victimelor. În țară sunt doar șase adăposturi care oferă asistență socială, psihologică, medicală, juridică, asistență pentru reintegrarea familială, școlară și profesională.

Asistentul social are ca principal obiectiv asigurarea pe termen lung a independenței victimei față de ajutorul oferit până în momentul părăsirii adăpostului.

Pe lângă ajutorul oferit de a avea un adăpost temporar, hrană, îmbrăcăminte, aceștia au nevoie cel mai mult de obținerea încrederii în forțele proprii, recuperarea socială și profesională.

Majoritatea oamenilor consideră autoîngrijirea un mod normal de trai, însă există și grupuri marginalizate, vulnerabile sau defavorizate care sunt dependente de ajutorul oferit de asistența socială specializată. Asistentul social, în cazul traficului de persoane ajută victima dependentă de serviciile sociale și vulnerabilă să devină independentă și să se integreze din punct de vedre social.

De asemenea, asistentul social, ajută victimele să își obțină actele de identitate; de cele mai multe ori acestea rămân fără ele în urma traficării ;sunt ajutate să se reintegreze profesional prin consiliere vocațională, mediere cu AJOFM și cu posibilul angajator, reintegrare școlară. Majoritatea având un nivel scăzut de educație, le vor fi prezentate avantajele reluării studiilor, vor fi ajutați în alegerea școlii și în realizarea dosarului cu actele necesare pentru înscriere. Vor fi ajutate să reia relația cu familia, acest lucru fiind foarte important în recuperarea victimei, iar asistentul social va media relația dintre aceștia și vor fi ajutați, de asemenea, să își cunoască drepturile și să îi îndrume spre serviciile oferite de comunitate.

În realizarea asistenței victimei sunt și multiple obstacole, cum ar fi: financiare, lipsa de interes, victima minte sau se răzgândește, dependența victimei și prejudecățile comunității.

Asistentul social trebuie să păstreze confidențialitatea informațiilor primite de la client, să nu intre în detalii privind viața privată a clientului decât dacă este necesar pentru rezolvarea problemelor, trebuie să respecte și să promoveze demnitatea individului, unicitatea și valoarea fiecărei persoane, să nu facă discriminări în funcție de rasă, religie, etnie, orientare sexuală, sex, vârsta, etc. Asistentul social asistă clienții pentru a-i ajuta să facă cele mai bune alegeri dintre opțiunile existente și acțiunile acestuia trebuie să se înscrie în limitele de competență ale profesiei, iar pregătirea profesională trebuie să fie continuă pentru perfecționare.

Pentru o mai bună asistență acordată victimei trebuie să fie clarificate anumite aspecte din istorie. Se pun întrebări pe un ton prietenos, fără să se arate neîncredere sau dezaprobare. Nu se folosește jargonul in discuție , pentru a nu se ajunge la confuzii. Nu se folosește un limbaj sexual nepotrivit, gesturi obscene și nu se ironizează victima.

Există patru tipuri de întrebări care se pun victimelor , dar cu mare grijă pentru a nu sugera răspunsuri care ar putea fi eronate .

De asemenea nu trebuie luate in calcul răspunsuri pe care victima consideră că asistentul le așteaptă. Sunt situații în care victima suferă de amnezie temporară și atunci inventează răspunsuri.

Cele patru tipuri de întrebări sunt următoarele :

Întrebări deschise –sunt cele mai obiective și trebuie folosite cât mai des pentru ca oferă informații precise , fără să se sugereze vreun răspuns.

Întrebări precise – se referă la loc, timp, la persoanele cu care victima a venit în contact , la motivație, la imposibilitatea evadării.

Întrebări închise – sunt acelea în care sunt stabilite câteva răspunsuri și victima trebuie să aleagă pe cel mai potrivit. Acestea se folosesc când celelalte întrebări au dat greș și nu s-au putut clarifica mai multe aspecte sau n-au fost descoperite suficiente detalii.

Întrebări de îndrumare sunt acelea în care răspunsul este implicit și se folosesc în cazul în care celelalte întrebări n-au avut un rezultat scontat.

Din moment ce răspunsul e sugerat, probabilitatea să fie adevărat este mult scăzută. Asistentul trebuie să se asigure că victima a înțeles discuția și să fie sigur că au fost elucidate toate aspectele , să-i mulțumească pentru colaborare să-i dea de înțeles că mărturia a fost importantă. Trebuie să fie asigurate nevoile de bază ale victimei : cazare, transport, medicamente dacă este cazul.

2.5 Sancțiuni

Sancțiunea legală a infracțiunii traficului de ființe umane este foarte aspră, datorită încălcării fundamentale ale persoanei. Pentru încalcarea normelor din cadrul art. 12, art. 13 si art. 15 din Legea 678/2001, sancțiunea este aceeași, pedeapsa cu închisoarea și pedeapsa complementară de interzicere a unor drepturi, diferența fiind făcută de limitele speciale de pedeapsă.

Pedeapsa complementară este obligatorie, potrivit Codului Penal și odată aplicată, se execută în același timp cu pedeapsa principală.

Dintre pedepsele complementare putem aminti: „dreptul de a alege sau de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, drepturile părintești, dreptul de a fi tutore sau curator.” (Art. 64 lit. a)-c) Cod Penal)

Motivul pentru care se aplică pedeapsa complementară este pentru constrângerea, reeducarea și îndreptarea traficantului, urmărind cunoașterea consecințelor comiterii unor asemenea fapte.

Pedeapsa prevăzută de art. 12 si art. 13, începând cu forma simplă de infracțiune care începe de la 3 ani de închisoare și până la 25 ani de închisoare, pentru forma agravată. Instanța poate adăuga sau scădea ani de închisoare, minimului sau maximului de ani, în funcție de circumstanțe.

42

Potrivit art. 14, exploatarea unei persoane în formă simplă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Art. 181 prevede, „dacă una dintre faptele prevăzute la art. 12, 13, 15, 17 și 18 a fost săvarșită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii se aplică și pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice sau a suspendării activității ori a uneia dintre activitățile persoanei juridice, după caz.”

Forma agravată a infracțiunii de trafic de ființe umane este determinată de consecințele faptelor (vătămarea gravă a sănătății și integrității corporale, sinuciderea sau moartea victimei), vârsta victimelor (majore sau minore) și cuantumul pedepsei.

Forme agravate , conform art. 12 din Legea 678/2001, privind traficul de persoane comis de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Vătămarea integrității corporale și a sănătății unei persoane sau infracțiunea comisă de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, se pedepseste cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Cea mai gravă faptă, moartea sau sinuciderea victimei, prevăzută în art. 12 alin. 2, se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.

Potrivit art.19 alin.1 : „Banii , valorile, sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor prevăzute în prezenta lege ori cele care au servit la savârșirea acestor infracțiuni precum și celelate bunuri prevăzute de art.118 din Codul Penal sunt supuse confiscării speciale, in condițiile stabilite de acel articol.”

În afară de bani se confiscă și alte bunuri, cum ar fi mașinile cu care au fost transportate persoanele traficate, sau imobilele în care au fost cazate aceste victime, dacă sunt în proprietatea traficanților.

În art.20 se precizează că activitatea de prostituție nu atrage pedeapsa atunci când victima cooperează cu organele de cercetare penală.

Despre proxenetism și trafic de persoane se vorbește și în Codul Penal la capitolul X : Crime și delicte contra bunelor moravuri .

43

La art.235 se spune că atât îndemnul și înlesnirea unor persoane să practice prostituția cât și recrutarea sau constrângerea la prostituție se pedepsește cu inchisoarea de la 2 la 10 ani sau interzicerea unor drepturi.

În 2002 , prin legea 169 se modifică și completează Codul Penal în sensul că la art . 44 , după alin.2 se intoduce următorul cuprins:

„Se prezumă că este în legitimă apărare și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență , viclenie, efracție, sau prin alte asemenea mijloace într-o locuință , încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea.”

În Noul Cod Penal actualizat în 2015 , la capitolul VII : „Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile” se stabilește și sancționarea tentativei de trafic.

În afară de tentativă se mai pedepsește și exploatarea cerșetoriei persoanelor vulnerabile , folosirea serviciilor unei persoane exploatate, folosirea unui minor în scop de cerșetorie și coruperea sexuală a minorilor.

În cazul minorilor, de asemenea legea este foarte aspră, iar în urma O.U.G. nr. 79/2005, publicată în M. Of., nr. 812 din 06 decembrie 2010, s-a modificat modul de pedepsire, adică indiferent de vârsta minorului, pedeapsa e aceeași. Inainte de modificare, pedeapsa era în funcție de vârsta minorului, pe lângă forma agravată sau mai putin agravată a faptei.

O altă formă agravată de infracțiune este atunci cand un membru al familiei devine traficant al unei persoane minore și se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 ani pentru minori cu vârsta sub 15 ani, pentru minori cu vârsta de peste 15 ani, închisoare de la 7 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

Infracțiunile în formă agravată, se pedepsesc chiar dacă victima își dă consimțământul pentru a lua parte la trafic, victimele pot fii minore, lipsite de discernământ sau majore dar constrânse, înșelate sau credule, sperând la o viață mai bună.

Conform, O.U.G. nr. 79/2005, dacă traficantul de ființe umane, care a săvârșit una dintre infracțiunile Legii 678/2001, denunță și ajută la identificarea altor persoane implicate, în timpul urmăririi penale, acesta beneficiază de reducere la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Potrivit art. 20 din Legea 678/2001, persoana care a săvârșit infracțiunea de prostituție, cerșetorie, donare de organe sau trecerea frauduloasă a frontierei în scopul exploatării și denunță infracțiunea înainte de începerea urmăririi penale, victima nu va fi pedepsită pentru săvârșirea acestor fapte.

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ

3.1. Prezentarea victimei

Pentru redactarea unui caz am stat de vorbă cu doamna Iana Matei, director al unui adăpost pentru victimele traficului de persoane. Ea ne-a vorbit despre mai multe persoane care locuiesc în prezent în acest adăpost. Din spusele și datele pe care le deține, aflăm că România a pierdut milioane de oameni în țări ca Spania sau Italia.

În anul 2012 , Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane a raportat identificarea a 526 de supraviețuitori ai exploatării sexuale. Dacă însă includem toate formele traficului de persoane , acesta depășește 1 000 de persoane descoperite numai în decursul unui singur an.

În țara noastră au apărut mai multe organizații care militează împotriva traficului de persoane , focalizate pe prevenirea acestui fenomen , dar și pe reintegrarea socială a victimelor. Una dintre ele se numeste „eLiberare” și funcționeză ca asociație nonprofit în București. Aici am cunoscut-o pe Larisa și povestea ei.

În cele ce urmeză vom spune povestea Larisei , așa cum a început, vom vorbi despre cauzele care au dus-o pe Larisa în mâinile traficanților , despre viața ei de dinainte , despre greutățile prin care a trecut, despre speranțele ei și despre imaginile pe care le-a visat într-un viitor pe care și l-a fabricat. Am redat în această lucrare ceea ce mi-a povestit despre cazul ei, dar și concluzii cu caracter personal.

45

Doamna Iana Matei ne-a relatat că acest caz este unul fericit. Larisa P, tânara de 21de ani din Republica Moldova a fost ajutată . Ea a fost salvată la timp cu ajutorul unor oameni pregătiți , care și-au folosit cunoștințele și priceperea .

Pentru Moldova acest fenomen nu este o noutate și nici o raritate, el exista demult, cam de prin 1994 , când a crescut inflația, criza în producție, recesiunea , fapte care au determinat migrația ilegală. În sfera socială au fost reduse cheltuielile și de mult migrația a devenit o mișcare tolerată, explicată prin unica modalitate de a depăși sărăcia.

În această țară , cifra cetățenilor care pleacă la muncă devine alarmantă , ajungând la aproape 1.000.000 , deci are trista reputație a celui mai mare exportator de carne vie în Europa .

Din nefericire, mulți dintre cei care pleacă nu au un statut legal și devin foarte ușor victime ale traficanților (Raportul Organizației Națiunilor Unite pe 2000).

Ca orice activitate clandestină , prostituția nu oferă cifre exacte despre femeile care lucrează așa ceva, dar pot fi întâlnite în numar mare cam în toate locurile din Olanda, Franța , Germania, Italia, Spania , Grecia , Turcia , Portugalia , în Asia sau Orientul apropiat.

ONG –urile din România colaborează tot timpul cu organizații similare din Moldova, unde cea mai activă este Milena SM , realizând împreună sondaje în rândul elevelor, adolescentelor, femeilor singure și al mamelor singure cu mulți copii.

Răspunsurile demonstrează dorința lor în proporție de 80 % de a pleca în străinătate , datorită mirajului unei vieți îmbelșugate și evident mai civilizate . Din păcate aproape 95 % nu au nici cea mai mică idee despre legislația din țările europene și nu cunosc nici o limbă străină. Astfel , imaginația le oferă orice cadru ireal conform așteptărilor și departe de realitate , iar ignoranța este exploatată de rețele de crimă organizată după bunul plac.

ONG –urile primesc sute de persoane care le cer ajutorul , rude ale celor plecați , despre care nu se mai știe nimic, nici măcar în ce țară s-au stabilit . Statisticile spun ca dramele acestor dispăruți se consumă în fiecare sat sau oraș.

46

Nu toate situațiile de trafic de persoane au un final fericit, ba chiar dimpotrivă, cu cât trec mai mulți ani în care victimele sunt abuzate , devine cu atât mai grea recuperarea lor.

În cazul pe care îl vom prezenta și analiza nu este vorba numai de exploatarea sexuală a unei tinere femei și contrar părerilor că traficanții manipulează numai persoane fără educație , Larisa are studii liceale terminate , deci cu o pregătire net superioară celor ce formează marea majoritate a victimelor.

Deși toată povestea a început dintr-o afacere de tranzacție sexuală , aici a fost vorba și de exploatare de stradă sau în locuințe particulare în scop de înșelăciune premeditată , dar și de exploatare prin muncă prin obligarea la cerșetorie.

Pentru a începe cu profilul persoanei alese, menționăm ca este vorba de categoria cea mai vulnerabilă , o persoana tânără , de sex feminin.

Numele fetei este Larisa Petcov și are 19 ani. Ea s-a născut in Republica Moldova , în localitatea Bălți, în cartierul Teioasa. Orașul se află în partea de nord a țării , are o populație de 78 de km pătrați și o populație de aproximativ 144 000 de locuitori. Este un oraș cu relief de câmpie, al treilea ca mărime după Chișinău și Tiraspol. Populația majoritară este formată din moldoveni, dar există și ruși și ucraineni. ( sursa wikipedia.org/ Bălți / Republica Moldova).

3.2. Factori determinanți ai situației de trafic și exploatare

Aspectul cel mai vulnerabil din viața Larisei este familia numeroasă , formată din nouă copii, respectiv două fete și șapte băieți. Larisa este primul născut, sora cea mare , nevoită să aibă grijă de ceilalți frați , atunci când părinții mergeau să muncească.

Ne-a povestit câte ceva despre primii ani ai copilăriei despre care își amintește destul de nostalgic:

„La cinci ani am început să merg la grădiniță . Mama mea a fost femeie de serviciu la o cantină. Ea trebuia să stea acolo până seara, după ultima masă , să facă curățenie pentru a doua zi când se servea micul dejun.

47

Când veneam de la grădiniță mă aștepta bunica cu frații mei mai mici. Mă punea să stau cu ei , să am grijă să nu cadă și să se lovească , în timp ce le pregătea de mâncare.

Când am plecat la școală , aveam deja mai mulți frați și mai multe responsabilități . Când dormeau , treceam să-mi fac lecțiile , atât cât reușeam. Nu aveam timp să ies pe stradă la joacă. Îmi amintesc de gălăgia pe care o făceau copiii când alergau pe sub ferestrele dinspre stradă. Eu nu mă jucam cu ei.”

Ne-a mai povestit că încă din copilărie putea să facă mici comparații între viața liberă și fără de griji a celorlalți copii , viață pe care putea să o numească fericită la nivelul de atunci, din cartierul ei, față de viața și copilăria restrânsă pe care situația familială i-o atribuise fără voia ei și fără posibilitatea de a se sustrage.

Am presupus că situația materială a acestei familii era destul de precară , pe de o parte din cauza numărului mare de persoane , iar pe de altă parte din datele pe care le avem despre veniturile părinților, mama- femeie de serviciu și tatăl – paznic de noapte la un depozit .

Larisa credea cu tărie că mai rău de atât nu există pentru familia ei, dar avea să constate destul de curând că situația va deveni și mai greu de suportat când tatăl ei se îmbolnăvește de diabet într-o fază severă și nu mai poate munci.

După ce am discutat despre boala tatălui și despre simptomele care erau evidente , ne-am dat seama că boala era mai veche și probabil nu erau posibilități materiale pentru tratament. De aceea tatăl Larisei nu s-a mai îngrijit , nu și-a dat seama că neglijența în situația lui avea să ducă la complicații și mai mari. Am presupus ca trecuseră mai mulți ani de la declanșarea bolii și odată cu înaintarea în vârstă acestea au devenit tot mai supărătoare.

Retinopatia diabetică s-a manifestat prima dată , tatăl acestei familii a început să aibă tulburări de vedere , dureri la nivelul ochiului, vedere încețoșată , distorsionată. Nivelul glicemiei era crescut și în lipsa medicației , care ar fi costat destul de mult, a ajuns treptat la pierderi temporare de vedere.

48

Mai târziu a făcut niște ulcerații la nivelul picioarelor și necroză pe anumite zone. Îngrijirea plăgilor a fost dificilă , se folosesc pansamente speciale și trebuie multă atenție la shimbarea pansamentelor, se spală rănile și se acoperă cu unguente cât mai des posibil.

În aproximativ doi ani au apărut și complicații cardiace și n-a mai durat mult, tatăl Larisei a murit când abia intrase la liceu, avea aproape 14 ani ea, fiind cea mai mare din cei nouă frați.

O fată de 14 ani este extrem de vulnerabilă în orice situație , cu atât mai mult în situația în care se afla Larisa. Este vârsta la care copiii sunt instabili emoțional , derutați , mai ales fetele. Deși Larisa s-a maturizat foarte devreme din cauza problemelor cu care s-a confruntat, din cauză că era mai mult mamă decât soră pentru frații ei , anumite lucruri , un anume fel de gândire , anumite dorințe , au rămas copilărești.

Primul an de liceu în orașul Bălți a fost greu , adolescenta nu avea prieteni, iar criza singurătății a condus-o rapid și sigur către depresie. Un lucru e sigur, depresia e un fenomen, o boală gravă , o neagră povară pe care un om o poartă , pentru ea fiind mai grea decât o boală fizică pentru că se vedea într-o luptă continuă între dorința de a-și trăi viața , așa cum ar trebui să fie trăită , cu bucurii , cu realizări , iar pe de altă parte făcând față unor gânduri deloc plăcute ce înclinau balanța spre părțile mai întunecate ale minții.

3.3.Recrutarea

Când este vorba de adolescenți lucrurile stau rău de tot , pentru că la vârsta aceasta nu au instrumentele necesare să își gestioneze emoțiile , gândurile și fiecare simptom capătă o dimeniune uriașă, față de cazul unui adult.

Tristețea pe care o simțea Larisa se lega de faptul că pentru ea nu exista nici o cale de scăpare. Starea de tristețe a durat zile , săptămâni , luni fără ca nimeni să observe și evident fără ca nimănui să-i pese.

49

Sub apăsarea depresiei apare întotdeauna și teama, teama de viitor, de oameni, apare și o stare de tensiune greu comparabilă cu alt sentiment.

În acest moment insuportabil din viața Larisei în anul al doilea de liceu a cunoscut un bărbat pe nume Valentin.

Acest bărbat era destul de cunoscut în școala Larisei, era administratorul unui bufet de lângă școală. Avea 28 de ani , era foarte drăguț , amabil cu toți copiii care veneau să cumpere de la el.

De multe ori îi dăruia Larisei un pachet de biscuiți sau un suc . Avea mereu un zâmbet pe buze , vorbea calm , era genul de om care glumește din orice , inspira o stare de bine, de căldură umană, de optimism.

Dacă analizăm acum comportamentul lui Valentin descoperim cu siguranță un profil de traficant după metoda” loverboy”.

Multe fete care intră în contact cu traficanții și ajung să se prostitueze fac acest lucru de bună voie. Și-au dat seama și ei cât este de riscant să le abuzeze , sau să le forțeze , sau chiar să le răpească, pentru că , în toate cazurile aceste infracțiuni îi pot costa ani grei de închisoare.

Este o metodă foarte recentă prin care tinerele, adolescentele sunt induse în eroare , ele devin dependente emoțional și afectiv de traficanți. Prin această metodă un băiat seduce o fată , o face să se indrăgostească de el , îi promite că într-o bună zi își va întemeia o familie împreună cu ea și după ce o controlează psihic îi propune să se prostitueze pentru un trai îndestulat.

Acest lucru a fost posibil și cu Larisa , având în vedere că familia ei nu i-a oferit căldura de care orice copil are nevoie, ba mai mult de atât , a fost obligată să muncească pentru frații mai mici. Lipsa afecțiunii și necazurile materiale o făcuseră extrem de vulnerabilă.

Abordarea de tip loverboy este inteligentă, pentru că băiatul afișează o imagine de om de afaceri, are o mașină scumpă, are bani și este generos, oferă cadouri, reușește să impresioneze o fată singură.

Valentin acționase în mod organizat, el studiase fetele din liceu aflase ce familie au , dacă duc o viață normală sau una dificilă , lucruri ușor de aflat în școală.

Atunci când te împrietenști cu toți copiii și îi cumperi cu mici cadouri ei răspund la întrebări și pot povesti tot ce știu despre colegele lor, pot și să afle lucruri în plus dacă li se cere.

Povestea dintre ei nu dădea semne să se transforme într-o tragedie, a început firesc , s-au întâlnit de câteva ori, s-au plimbat , au discutat. Treptat , după ce i-a câștigat încrederea, Valentin s-a oferit să ajute familia. Mama a fost cea care a încurajat acest ajutor, fiind destul de prost plătită și cu atâția copii în grijă. A încurajat-o pe Larisa să primească mici sume de bani cu care își puteau cumpara cele necesare. Era de la sine înțeles că cei doi se vor căsători , deși fata avea doar 15 ani, dar această relație părea una reală , profundă, atât de normală , incât lucrurile nici nu putea merge pe alt făgaș decât căsătoria.

3.4. Exploatarea sexuală

După câteva luni, Valentin i-a propus Larisei să se mute la Chișinău, unde susținea el că are afaceri mai prospere decât în Bălți, mai importante. Oricum, el și-a anunțat plecarea , chiar daca fata nu l-ar fi urmat , ca un șantaj sentimental perfect, iar Larisa nici nu ar fi conceput să-l piardă pe Valentin, ajunsese dependentă de el.

Din fericire pentru ea, și-a continuat școala la Chișinău, a insistat pe acest subiect și Valentin n-a avut ce face, deși i-a propus inițial să renunțe la liceu și să lucreze cu el. Munca s-ar fi desfășurat la un salon de masaj erotic al unor prieteni.

Cu promisiunea unor salarii fabuloase și a unor condiții de lucru care să nu implice și servicii sexuale , ea a acceptat.

Această perioadă a fost una destul de liniștită, chiar daca și-a dat seama curând ce avea de făcut. Era un salon cu reputație bună , cu clienți decenți , nu era forțată sau amenințată în nici un fel.

Valentin i-a cerut să facă asta pentru el, de fapt pentru ei amândoi, sub pretextul că este implicat în afacere și va fi eliminat de ceilalți parteneri.

51

Nu se știe dacă era adevărat sau nu, dar ea își amintește că mai erau bărbați care aduceau fete pentru prostituție, deci foarte probabil își împărțeau comisioanele în funcție de numărul de fete racolate.

Tot pentru un comision era important și timpul petrecut acolo, ajungându-se ca o fată să rămână la salon de după amiază până în dimineața zilei următoare.

Începuse să devină foarte greu de rezistat după mai multe nopți nedormite . Dimineața la ora 8 începeau orele și ajunsese să lipsească de la școală.

Viața frumoasă de la început nu mai era decât o amintire îndepărtată . Fata de liceu s-a prostituat așa până la 18 ani când a terminat cursurile, sub acoperirea unei afaceri legale , la sediul căreia nu venea nimeni să pună întrebări.

O propunere neașteptată a venit din partea lui Valentin la scurt timp după terminarea liceului. El i-a cerut să vină cu el în România, dar de data aceasta nu a mai dat nici o explicație, n-a mai adus nici un argument. Așa hotărâse el și așa trebuia să fie , în cel mai scurt timp.

Fără casă, fară familie, fără alt servici, Larisa nu avea alternativă. Ea nu se mai putea întoarce la Bălți. Din activitatea ei reușea să trimită bani mamei, frații mai mici aveau mâncare, aveau haine, aveau o rază de speranță că se vor simți mai bine.

De aceea mi-a spus că acea perioadă de la Chișinău , oricât de obositoare s-a dovedit, a fost una frumoasă, decentă, față de ceea ce a urmat.

Când a plecat cu Valentin spre București și-a imaginat că va face același lucru și că probabil va fi mai bine pentru că nu mai trebuia să meargă la școală, ar fi avut la dispoziție perioada de peste zi în care să se odihnească.

Mi-a povestit că Valentin s-a ocupat de călătorie, de pașapoarte , de viză, de cheltuielile de drum. Larisa nu mai plecase niciodată într-o călătorie așa de lungă, nu cunoștea procedurile de la graniță și i s-a părut normal ca actele ei să rămână în continuare la el.

Deși nu mai era copil, era maturizată excesiv la vârsta de 18 ani, dar avea în continuare deplină încredere în Valentin. El fusese omul cel mai apropiat din viața ei, omul care îi dăduse o soluție la adânca sărăcie pe care o cunoscuse.

52

Tot el îi explicase că nu era nimic greșit în prostituție, era o meserie ca oricare alta, din care se câștigau mulți bani.

Larisa credea la fel ca el, că nimic nu poate fi greșit atunci când faci ceva pentru familia ta . Avea frați încă foarte mici , unii dintre ei bolnavi, n- ar fi putut rezista fără bani și nimeni nu i-ar fi ajutat . Acestea erau argumentele lui și fata era de acord cu el.

Când au ajuns în România s-au oprit pe undeva pe lângă București. Valentin a luat camere la o pensiune, două camere, una pentru el și una pentru ea. Obosită de drum și de noutatea călătoriei , Larisa a adormit singură în camera ei.

De atunci nu mai avea să-l vadă niciodată , pentru că fusese vândută unei alte rețele, iar el plecase de urgență înapoi.

Am discutat puțin despre acest individ, Valentin, care nu s-a purtat urât cu ea, nu a violat-o , nu a bătut-o, nu a jignit-o. El a controlat-o doar din punct de vedere psihologic, a fost un salvator și i-a insuflat ideea că trebuie să-i poarte recunoștință.

Chiar așa mi-a spus că s-a simțit, foarte recunoscătoare față de omul care i-a schimbat destinul. În discuțiile lor s-a bazat pe dezvoltarea acestui sentiment , i-a dat numeroase variante și scenarii despre cum ar fi fost viața ei, lipsită de orice posibilitate, sărăcia și foametea fiind la ordinea zilei.

Nu știu de ce la un moment dat acest om a aruncat-o în mijlocul unei rețele mai puternice , unde a văzut adevărata față a traficanților cu sânge rece.

3.5 Abuzurile

Din prima zi petrecută în România viața Larisei a luat o întorsătură dramatică. Nici n-a realizat ce se întâmplă cu ea în acea pensiune unde a rămas mai multe luni. Afară erau garduri înalte, nu știa ce se află dincolo de ele și la uși erau paznici. Nu avea acces la nimic , telefon, televizor sau radio , nu putea să stea de vorbă cu alte fete

cazate acolo. Avea în permanență un om la ușă care o oprea să iasă, oricât ar fi insistat. Tot el îi aducea de mâncare.

53

Fereastra dădea spre o curte interioară pavată, fără nici un alt element distinct.

În fiecare noapte era abuzată de mai mulți bărbați și știa că oricât s-ar împotrivi , acel paznic din ușă ar fi rămas acolo neclintit.

Nu mai era nimeni care să audă sau să vadă ce i se întâmplă și mai presus de toate nu avea nici un act în posesia ei. Era numai ea, camera de toate zilele și baia aferentă.

Am întrebat-o pe Larisa cât de șocant a fost să fie dintr-o dată prizonieră, fără nici o speranță. Mi-a răspuns că avea speranța să fugă, se gândea tot timpul cum să scape de acolo:

„ Aveam o fereastră la cameră și una la baie . Studiam zidurile care delimitau proprietatea și mă gândeam să ies într-o zi pe fereastră, să sar zidul și să fug unde nimeresc. Eram la primul etaj și nu mi se părea o distanță prea mare până jos. Aș fi făcut orice , numai să scap, pentru ca eram ținută ca un animal, închisă , numai cu apă și hrană. Mă gândeam tot timpul numai la asta, încercam să găsesc un moment potrivit.

Într-o dimineață am auzit bufnituri și țipete în curte. Am sărit la geam și am văzut o fată pe care au prins-o când escalada zidul. Au bătut-o acolo în curte până a leșinat și au lăsat-o pe jos. Au vrut să dea un exemplu , să nu ne mai vină idei să fugim, să ne demonstreze că nu există această posibilitate.

Chiar am fost îngrozită de halul în care era fata aia , dar nu mi-a mai păsat dacă voi ajunge în aceeași situație, eram dispusă să se întâmple orice cu mine , absolut orice .”

Din nefericire pentru ea nu a reușit să fugă. Probabil că cineva din capii rețelei a hotărât să desființeze acel loc . Larisa crede că erau urmăriți și că cineva i-ar fi găsit și i-ar fi arestat.

Fetele au fost mutate, pentru că au luat-o și pe ea cu un autoturism și au plecat.

Nu avea repere când a ieșit pe poartă. Nu mai erau case în jur, era doar câmpie și pădure , pe un drum de țară.

54

Nu am putut să localizăm acea casă din ce ne-a povestit fata. Având în vedere că nici nu cunoștea România la acea vreme , ar fi fost foarte greu să ne spună unde era situată.

După un drum scurt , cam de o oră s-au oprit tot pe o porțiune de câmpie și doi bărbați au condus-o la un camion.

Când s-a urcat în camion mai erau fete , unele chiar mai tinere decât ea. Larisa a încercat să stea de vorbă cu ele , dar nu vorbeau românește. Erau și câteva cu trăsături asiatice, cele mai tinere.

Drumul a durat mult, doua zile . Nimeni nu avea acte de trecere a frontierei. Am presupus ca trecerea frontierei s-a făcut ilegal și că probabil aveau traseele lor, sigure, neverificate de nimeni.

Au ajuns pe întuneric tot la o vilă , asemănătoare cu cea în care au stat prima dată. Acolo era o femeie mai în vârstă care s-a ocupat de ele, le-a repartizat în camere și le-a dat ordine stricte , să se spele, să se schimbe și să coboare la masă.

Femeia vorbea românește, dar nu era foarte binevoitoare să întrețină vreo conversție. Cu toate astea , Larisa a reușit să afle că este în Germania.

Am întrebat-o cum era regimul, dacă era aceeași strictețe și singurătate ca la început.

„ Eram libere să ieșim din camere , puteam să ne plimbăm prin casă. Era și o sală de mese la parter, veneam acolo să mâncăm.

Când am auzit că sunt în Germania am crezut că va fi mai ușor să fug. Am învățat la școală despre țările civilizate din Europa. Am zis că sunt norocoasă că sunt într-o țară puternică cum este Germania, pentru că acolo fruncționează justiția, se respectă legea, există poliție bine pusă la punct și că va fi doar o chestiune de timp până voi scăpa.

În realitate n-a fost așa, aveam escortă și eram urmărite tot timpul. Cred că erau și camere de luat vederi prin casă , pentru că se știa ce facem .”

55

A urmat o peroadă în care fetele n-au fost obligate să se prostitueze.

Au avut fiecare câte un paznic și au fost scoase pe străzi să cerșească. Erau duse de dimineață, îmbrăcate în haine ponosite și lăsate pe stradă , pe jos, pe trotuar.

Paznicii stăteau la câțiva metri și supravegheau, aveau instrucțiuni stricte să nu le scape din ochi, să nu fugă vreuna din ele , să nu se angajeze în discuții cu trecătorii și mai presus de toate , să ceară bani, adică să producă , să strângă până la sfîrșitul zilei.

Pe străzi mai patrulează poliția, sau trec din când în când cu treburi în trafic. Locurile de cerșit cu adevărat bune sunt vânate și de alți cerșetori, sunt greu de găsit și mai ale greu de păstrat. Au fost și situații cand mai multe fete au fost înghesuite în același loc. Cu această ocazie Larisa le-a cunoscut pe Ileana M. și Monica T. , două fete vândute în România.

Ileana M. era tot din Republica Moldova , din Chișinău. Ea provenea de la un orfelinat , de unde fugise la 14 ani din cauza bătăilor pe care le îndura. Fugise imediat la Iași , în România împreună cu un grup de fete și băieți cam de acceași vârstă. La Iași locuise la un bărbat care avea legături cu mai multe clanuri mafiote. Acesta o obliga să se prostitueze într-o parcare de la intrarea în oraș . După un timp a vândut-o și a fost dusă în Olanda într-o casă de toleranță cu acte în regulă. Acolo era cât de cât curățenie și un program, dar fusese repartizată clienților violenți. Deja fugită din orfelinat din cauza bătăilor, n-a răbdat să se mai confrunte cu asta și a fugit din nou, în Germania. Aici a încercat să se descurce singură, dar fiind fără acte , n-a rezolvat nimic. A fost găsită pe stradă de niște bărbați care au adus-o în casa unde locuia cu Larisa. A acceptat de bună voie, după ce făcuse câteva zile de foamete.

Monica T. era din Iași și locuise împreună cu fratele ei mai mare. Părinții erau morți de câțiva ani într-un accident de mașină. S-au descurcat singuri o perioadă, ea avea grijă de gospodărie și fratele muncea ca șofer. Câștigurile fratelui erau destul de mici, nu prea făceau față, nu avea un contract permanent, se angaja în diferite transporturi atunci când găsea. Aveau perioade de timp în care nu se puteau întreține, fratele Monicăi pleca adesea din oraș în căutare de muncă , uneori lipsea mai multe zile și se întorcea tot fără slujbă. Monica furase dintr-un magazin niște alimente, pâine și ciocolată, dar fusese prinsă de patron.

De spaimă că va fi dusă la poliție sau de spaima închisorii a fugit de acasă și s-a ascuns în pădure, la marginea orașului, dar omul acela o iertase.

Fratele ei a fost cel care a găsit-o, tot el a fost și cel care a negociat plecarea lor din țară să muncească în agricultură în Spania. Au plecat împreună cu autocarul, cu acte în regulă, mulțumiți că se duc spre o viață mai bună.

Din nefericire, acolo era un lagăr de muncă. Au ajuns la niște tarlale imense cultivate cu cartofi și au fost cazați în grajduri. Imediat au devenit sclavi, pentru că locul era împrejmuit cu sârmă ghimpată, nu ieșea nimeni, actele stăteau la patron, nu aveau mijloace de comunicare. Curând au înțeles că nu primesc nimic pentru munca lor, aveau de mâncare o fiertură tot din cartofi, un fel de supă cu un singur element.

Fratele Monicăi a fugit într-o noapte pe sub gardul de sârmă și nu s-a mai auzit nimic despre el. Monica a fost vândută la sfârșitul recoltei și adusă în Germania unde începuse să se prostitueze prin mai multe cluburi.

Am stat de vorbă și cu doamna G. M. despre mărturia Larisei. Mi s-a părut absurd că într-o țară ca Germania se pot întâmpla asemenea lucruri, fără să se sesizeze cineva sau fără să se ia măsuri de urmărire a acestor rețele.

Dânsa spunea că a mai întâlnit cazuri și că fetele sunt foarte speriate, nu încearcă să facă nimic, se consideră vinovate , o dată pentru că au ajuns acolo prin fraudă , iar pentru ceea ce au făcut se tem de pedeapsa cu închisoarea:

„ Acum , de puțin timp am aflat că se folosesc pentru cerșetorie și fete tinere, pentru că traficanții au observat că și ele sensibilizează trecătorii și pot câștiga bani frumoși. Vechile practici cu mamele cu copii în brațe au fost date în vileag și lumea nu prea mai crede că sunt cazuri reale. Se știe că sunt cazuri falsificate , că sunt un fel de meseriașe care se ocupă permanet cu cerșitul și nu au o situație disperată așa cum lasă să se înțeleagă, dimpotrivă , trăiesc în lux. Chiar și copiii mai mari care sunt trimiși pe străzi , nu mai impresionează cu nimic, trecătorii nu mai dau bani în speranța că cei ce se află în spatele lor vor fi descurajați, iar acești copii vor fi eliberați și destinul li se va schimba.

În cazurile în care fete tinere și fără copii atîrnați de gât ies la cerșit , impresia e puțin derutantă. Se oferă o imagine reală , de persoană aflată la limita sărăciei, mai ales că oamenii nu știu cum să-și explice de ce au ajuns să facă asta. Fiecare e liber să-și imagineze o serie de motive. Te poți gândi de exemplu că fetele sunt bolnave și nu poți munci. Ele se feresc să vorbească , unele nu știu nici limba, altele din frică, altele pentru că nu știu ce să exprime. De multe ori lasă impresia că sunt bolnave psihic , pentru ca au deja un comportament modificat datorită vieții traumatizante și însingurate pe care o duc.

În condițiile acestea oamenii sunt impresionați și oferă bani”.

Tot doamna G. M. ne-a relatat că nimic din acești bani nu revine fetelor sau altor persoane care sunt scoase la cerșit :

„ La sfârșitul zilei le sunt luați toți banii. Nu primesc nimic, nici apă, nici mâncare în timp ce stau pe stradă. Întotdeauna stau de dimineață până seara târziu. Sunt și situații când fetele stau ziua pe stradă pentru cerșetorie și noaptea sunt duse în cluburi unde sunt obligate să se prostitueze.”

Cand am reluat discuția cu Larisa ne-a confirmat că următoarea perioadă a devnit și mai copleșitoare, pentru că într-adevăr, după lăsarea serii, când ajungeau la locul de cazare, erau trimise să se schimbe, luate cu mașina și aduse în cluburi de noapte pentru prostituție.

Dacă exista o pauză de masă, se întâmpla în zilele în care paznicii veneau și ei seara în sala de mese. Atunci erau lăsate și fetele să mănânce, dar au fost și zile în care n-au mâncat deloc.

Am întrebat cum de nu se revolta nimeni, de ce nu încerca nimeni să se elibereze, erau mai multe, de ce ar fi fost așa greu să fugă pur și simplu pe stradă.

59

„Noi nu dormeam aproape deloc, mâncam rar și puțin. Ziua stăteam pe stradă, fiecare pe unde era lăsată, pe lână o biserică, pe lângă un parc, la o gură de pasaj subteran, unde aveam o stare de somnolență, aproape gata să ațipim, dar paznicii nostri venau să ne trezească. Aveau pe sub haine bastoane de cauciuc cu care ne amenințau, pe care le-am simțit când eram la pensiune, nu mai doream să ne confruntăm cu paznicii. Noaptea ne duceau în cluburile lor, care erau case de toleranță cu fațada de club, deci nu aveam când să dormim. Doar când eram pe drum, în mașină, mai puteam să dormim puțin, cădeam într-un somn scurt și profund, nu aveau ce să ne facă. Chiar dacă am fi vrut să fugim nu ne țineau picioarele și nu făceam nici câțiva metri, ne-ar fi prins imediat .

Am auzit că fetele din Asia nici nu aveau familie, ele fuseseră vândute de orfelinatele în care crescuseră. Unde să fugă…dacă nu aveau la cine.

Nu știau carte, ele erau resemnate cu viața asta, așa infernală cum era, măcar aveau posibilitatea să mănânce din când în când și aveau un adăpost , aveau haine, nu trăiau sub cerul liber. Ele ziceau că trebuie să te obișnuiești , că altă viață mai bună nu vei găsi și dacă Dumnezeu a vrut să-ți dea viața asta, înseamnă că știe el de ce, iar dacă va vrea, ți-o va schimba, trebuie doar să aștepți.”

3.6. Recuperarea

Probabil că și Larisa își însușise așa zisele filozofii pe care le auzea, deoarece nu mai încercase să se gândească la o soluție, la o salvare, nu mai spera că se va produce vreo schimbare sau că poate să contribuie la asta. Doar printr-o răsturnare de situație sau printr-o minune se mai putea face ceva.

Este greu de crezut cum cineva cu o anumită educație nu se salvează, rămâne atât de mult timp subjugată în situația de marfă, de obiect care poate fi vândut, folosit, refolosit, revândut.

Dar psihologii avertizează că modul de comportament al acestor victime nu mai poate fi interpretat în nici un fel, pentru că modul lor de gândire devine haotic, deci mare parte din faptele lor sunt irelevante.

În fine, calvarul Larisei a durat mulți ani și poate ar fi durat și mai mult, pentru ca ea nu avea nici o șansă să fie ajutată de cineva sau de ea însăși.

Într-o seară, în clubul de noapte unde activa ca prostituată, a izbucnit un incendiu. Atunci s-a creat o situație de panică, incendiul a fost extrem de puternic, câteva încăperi aveau mobilier de lemn și au ars imediat, complet.

Erau țipete, învălmășeală, fum, lumea se înneca, tușea, alergau fiecare către ieșire sau către ferestre.

Din povestea fetei ne dăm seama că nici instinctul de supraviețuire n-a impulsionat-o să se salveze.

„ Nu am realizat ce se întâmplase cu adevărat, auzeam hărmălaie de țipete în germană, dar nu înțelegeam nimic. Era mult fum și nu mai aveam deloc aer. Am înțeles că arde ceva, dar nu simțeam nici o nevoie să fug, nu mi se părea că sunt în pericol, nu puteam să mă mobilizez.

Îmi era în continuare foarte frică să am o reacție, oricare ar fi fost. Nu mă gândeam la moarte , eram inertă. Oricum nu aveam unde să mă duc, nu vedeam drumul prin fum și întuneric.”

A urmat venirea pompierilor și ambulanței. Au fost și câteva victime, era lume multă în acea seară, au fost mulți răniți.

Larisa nu mai știe ce s-a întâmplat cu membrii rețelei de trafic, ea s- a trezit la spital cu arsuri de gradul II. A trebuit să stea o vreme acolo, timp în care nimeni n-a venit după ea, nimeni n-a căutat-o.

La ieșire au aștepat-o niște tineri voluntari din Organizația eLiberare, care au condus-o în România la un adăpost unde se află în prezent și primește tratament psihiatric.

Acest interviu a fost posibil cu consimțământul Larisei P. O parte din lcururile pe care le-a povestit au fost omise. Pentru tot ce s-a scris și-a dat acordul .

METODE DE PREVENȚIE

Acest fenomen poate fi prevenit tot prin implicarea unor organizații la nivel național sau prin activitatea ONG –urilor, care deja fac foarte mult în sensul acesta.

Oricine poate să lupte împotriva traficanților, este chiar necesar ca toată lumea să facă acest efort. Fenomenul este amplu și provine de la carențele de educație, de la situația economică precară, dar este și un efect al lipsei de implicare a autorităților.

Lucrurile cele mai importante sunt gesturile noastre elementare, să fim vecini buni, să observăm discriminarea, să susținem oraganizații care luptă pentru eradicarea fenomenului.

Este necesar să se organizeze informări la nivel de școală pe tot teritoriul țării, să se prezinte oameni specializați care să explice în amănunt capcanele în care cad anual tinerii și copiii.

În acest sens s-a implicat de curând Centrul Regional Constanța al Agenției Naționale împotriva traficului de persoane, care a organizat activități de informare la liceele și școlile generale de pe tot teritoriul Constanței. Aceștia au aplicat un program în perioada noembrie 2013- august 2014, denumit : „Traficul de persoane poate fi prevenit”.

Programul a avut un grup țintă, elevii între 14-20 de ani și au participat aproximativ 180 de elevi. Ei au fost instruiți cum să nu devină victime ale traficanților și să evite capcanele acestora.

O altă activitate benefică ar fi pregătirea de voluntari în tabere speciale de instruire, care să activeze în școlile din care provin, dar să pregătească și acțiuni comune la nivelul marilor orașe.

CONCLUZII

Fenomenul de trafic de persoane nu a putut fi stârpit nici până în ziua de azi, deși este în atenția autorităților din lumea întreagă și se propun noi legi în sensul acesta.

Mai mult de atât, a căpătat noi forme, s-au dezvoltat noi rețele, au fost atrase persoane cu vârste din ce în ce mai scăzute.

În toate colțurile lumii cad victime mii de persoane despre care nimeni nu știe nimic, nu se mai aude nimic și mare parte din ele au foarte slabe șanse de a fi recuperate sau reintegrate social. Aceste victime sunt special alese, să nu aibă familie, sau să aibă rude de gradul I care n-au posibilitatea să se mai intereseze de ele.

Cercetările organelor de poliție sunt mult îngreunate de lipsa unor martori sau informatori, de lipsa unor declarații clare sau a unor dovezi, precum și de priceperea conducătorilor acestor rețele să-și mascheze adevărata activitate.

Deși au apărut multe ONG –uri care au în atenție diferite cazuri, nu pot face mai mult decât să preia victimele găsite sau evadate, dar nu pot ajuta la prinderea traficanților. Chiar și așa, munca lor e dificilă pentru că victimele în general au traume prea mari ca să revină cu ușurință la viața lor inițială, sau refuză să colaboreze cu aceste ONG –uri.

Legislația nu este chiar bine pusă la punct, iar în cazul în care traficanții ajung în instanță, pedepsele sunt prea mici pentru atrocitățile pe care le-au săvârșit. Este posibil ca să-și ispășească pedeapsa sau doar o parte din pedeapsă și să revină la ocupația lor.

Partea bună este că victimele recuperate, dacă reușesc să treacă cu bine tratamentele psihologice, pot încerca să-și caute un loc de muncă și să ducă o viață normală.

Este necesară o educație de specialitate în școli, pentru ca toți copiii să înțeleagă acest fenomen și astfel ar putea fi evitat.

BIBLIOGRAFIE

-Banciu, D., Rădulescu, S., Introducere în sociologia devianței, Ed. Enciclopedica, București, 1985, p. 78)

-Banciu, D., Crima criminalitatea. Repere și abordări juris- sociologice, Ed. Lumina Lex, București)

– Bârsan C – Convenția europeană a drepturilor omului – Editura ALL Beck București –2007

-Ștefănoi N., Incriminarea traficului de ființe umane, Asociația Magistratilor Iași, Asociația Alternative sociale, 2005, p. 33-34).

-coord. Zamfir, C., Vlăsceanu, L., Dictionar de sociologie, Ed. Babel, Bucuresti, 1992, p. 167)

-Art 1 cu denumirea marginală „Scopul legii penale” din Codul penal cu modificările și completările până la 12 iulie 2006, Ed. Lumina lex, București, 2006

-Legea 678/2001

– Wikipedia.org

64