Infractiunea de Falsificare Si Punerea In Criculatie a Banilor, Hartiilor de Valoare, a Cardurilordoc
=== Infractiunea de falsificare si punerea in criculatie a banilor, hartiilor de valoare, a cardurilor ===
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA
ȘCOALA MASTERALĂ DE EXCELENȚĂ ÎN ECONOMIE ȘI BUSINESS
CATEDRA DREPT PUBLIC
C.Z.U: 343.51(043)
RUSSU ELENA
INFRACȚIUNEA DE FALSIFICAREA ȘI PUNEREA ÎN CIRCULAȚIE A BANILOR, HÎRTIILOR DE VALOARE, A CARDURILOR ȘI A ALTOR CARNETE DE PLATĂ FALSE
TEZA DE MASTER
Domeniul general de studii ………….38, drept
Domeniul de formare profesională………….381, drept
Programul de masterat ………….drept financiar fiscal
Admis la susținere
Șef catedră: Conducător științific:
conf.univ. Armeanic Alexandru Cojocaru Vladlen, conf. univ. dr.
_________________________ ____________________________
”_____”______________2016
Autor:
____________________________
Chișinău – 2016
CUPRINS
Lista abrevierilor
Introducere
CAPITOLUL I. Considerații generale și aspecte isorice ale falsificării banilor
Scurt istoric al falsificării banilor
Noțiuni generale privind falsificarea bancnotei
1.3. Regimuri naționale și internaționale cu privire la falsul de monedă
CAPITOLUL II. Falsificarea de monedă – infracțiune economică
Considerații generale de falsificare și contrafacere
Elementele de protecție specifice bancnotei din R.M
Analiza juridică și componența de infracțiuni
CAPITOLUL III. Metode de prevenire a falsificării de bancnote
3.1 Precedentele legislative și elementele de drept comparat
3.2 Elementele de identificare a banilor falși
Bibliografie
Adnotare
Abrevieri:
ali. = aliniatul
art. = articol
BNM = Banca Națională a Moldovei
BNR = Banca Națională a Romîniei
BCE = Banca Centrală Europeană
CP = Codul Penal
CAN = Centru Național Anticorupție
EUR = euro
EUBAM = Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina
etc. = etcetera
ICMPD = Centrul Internațional pentru Elaborarea Politicilor Migraționale
lit. = litera
MAI = Ministerul Afacerilor Interne
OLAF =oficul European Antifraudă
PE = Parteneriat Estic
RM = Republica Moldova
RUR = rubla Rusească
RON = leu Românesc
USD = dolar american
MDL = leul Moldovenesc
SUA = Statele Unite ale Americii
TVA = taxa pe valoare adăgată
TI = tehnologii informaționale
UE = Uniunea Europeană
UV = ultraviolet
u.c. = unități convenționale
INTRODUCEREA
Infracțiunile în domeniul financiar-bancar sunt cele mai complexe infracțiuni economico-financiare. De cele mai multe ori, este nevoie de o cooperare internațională în ceea ce privește ajutorul reciproc în investigarea și probarea unei astfel de infracțiuni în scopul depistării, reținerii și confiscării produsului oricărui tip de criminalitate mai ales cele care aduc profituri destul de importante care depășesc limitele frontierei statului în care a fost constatat prejudiciul, iar legislația internă cu privire la activitatea sectorului bancar limitează în mod stringent cazurile în care pot fi oferi anumite date sau informații la actele investigate, astfel, fiind necesar,un instrument juridic European corespunzător în materia dată, referitoar la aceasta putem menționa „Convenția internațională pentru reprimarea falsului de monedă” care este în vigoare și astăzi.
Potrivit Sistemulului financiar-creditar conform prevederilor art.130 al Constituției RM – moneda națională a Republicii Moldova este – leul moldovenesc care a detronat rubla la 29 noiembrie 1993, la moment în întreaga țară, Leul-simbol definitoriu al comunității, este sîngele care „irigă” corpul social sub forma bancnotelor de hîrtie cu valorile: 1, 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500, 1000 lei și a monedelor cu valorile: 5, 10, 25, 50 bani. Un leu se divizează în 100 de bani și este mijlocul legal de plată pe teritoriul Republicii Moldova, a cărui drept exclusiv la emisia bancnotelor, monedelor metalice, monede metalice jubiliare și comemorative ca mijloc de plată și în scop numismatic, aparține Băncii Naționale a Republicii Moldova la decizia Parlamentului.
Circulația banilor are ca scop utilizarea în activitatea economică externă și internă unde banii circulă prin actul de voință al statului în spațiul terestru delimitat de frontierele de stat, care impune orice persoană fizică sau juridică ce acționează în țară să accepte și să utilizeze strict moneda națională în activitatea sa internă și aplicarea pedepselor în cazul distrugerii cu intenție sau falsificarea banilor. Însă, odată cu obligarea cetățenilor la cheltuielile publice prin diferite impozite și taxe, a apărut și criminalitatea economico – financiară și anume falsificarea banilor care generează cele mai mari prejudicii economiei pe plan național cît și pe plan mondial. Cu toate acestea, infractorii ce săvîrșesc infracțiuni in acest domeniu sunt în vizorul societății ca persoane ce au găsit o variantă de a se sustrage într-un mod ilegal actelor ”coercitive” ale statului, respectiv taxe și impozite tot mai mari care asigură existența acestora în timp.
Fraudarea monetară și punerea în circulație a acestora este manifestarea unui tip de infracțiune „latentă„ ce este caracteristic în mare parte țărilor cu economie de piață slabă. Falsificarea a fost mereu o ocupație adițională nu numai pentru particulari ci și pentru persoanele cu rang înalt și funcții de conducere pînă la nivel de stat a cărei funcție masca această activitate, astfel, reducînd metodele de depistare și stopare a acestora deoarece este în detrimentul intereselor personale.
Anual sunt puse în circulație milioane de bancnote falsificare, iar din ele o parte sunt înfiltrate în țări prin intermediul băncilor și a tranferurilor bancare.
În acest sens, protecția monetară impune o definire comună a infracțiunilor referitoare la falsificarea de monedă, precum și tipuri comune de sancțiuni, atît pentru persoanele fizice, cît și pentru persoanele juridice.
În vederea asigurării coerenței cu Convenția de la Geneva, mai multe țări din lumea au semnat Convenția care are la bază, confiscarea bunurilor particulare ce constituie produse sau instrumente și confiscarea produselor contrafăcute precum și urmărirea penală a falsului mijloacelor bănești. Prin urmare, ar trebui să constituie infracțiuni atît producerea de bancnote și monede false, cît și distribuirea acestora. Activitățile pregătitoare importante ale acestor infracțiuni, de exemplu producerea de instrumente și componente destinate falsificării, ar trebui sancționate independent. Scopul comun ar trebui să fie acela de a avea un efect disuasiv pentru orice activitate legată de bancnotele și monedele falsificate, precum și de instrumentele și uneltele destinate falsificării. Este deosebit de important să se asigure încrederea cetățenilor, a întreprinderilor și a instituțiilor financiare în autenticitatea bancnotelor și a monedelor. Falsul monetar cauzează daune patrimoniale și nepatrimoniale semnificative pentru societate, pentru persoanele fizice și pentru întreprinderile din toate statele membre, precum și din țările terțe.
Falsificarea banilor considerat și un avantaj economic căpătat prin infracțiune penală ar putea cauza consumatorilor preocupări legate de instabilitate, nesiguranță și protecția insuficientă a banilor în numerar și teama de a nu primi bancnote și monede false care nu ar putea fi depistate la o simplă vedere dar care ar putea duce la o implicare inconștientă în punerea în circulație a banilor falși ceea ce întrunește în mare parte elementele unei infracțiuni pînă la stabilirea nevinovăției. Drept urmare, consumatorii ar putea prefera alte metode de plată în loc de numerar cum ar fi cardurile sau alte carnete de plată. Banii falsificați deja ar trece prin altă etapă de stagnare și ar putea avea repercusiuni asupra sistemului de circulație a banilor falși. Infracțiunile de falsificare a banilor se caracterizează frecvent prin extinderea lor transfrontalieră și prin relațiile strînse pe care le au cu crima organizată.
Pedepsele aplicate ar trebui să asigure un efect disuasiv asupra populației în ansamblul său, sancțiunile penale vor fi acordate în dependență de tipul și natura infracțiunii și calitatea pe care o deținea în cazul cînd sunt implicate mai multe persoane. În cazul în care publicarea informațiilor ar aduce un prejudiciu disproporționat părților implicate, sancțiunile se vor aplica în mod anonim.
În pofida măsurilor care sunt luate pentru a evita fraudarea monetară conform statisticii falsificarea i-a o amploare din ce în ce mai mare pe an ce trece conform analizei putem identifica următoarele cazuri depistate de Poliția economică în RM :
Conform identificării a valutei mai frecvent întîlnite în economia statului Moldovean cazurile depistate sunt cea mai mică parte din numărul real care este pus în circulație la moment în RM.
Din cele aproximativ 19337 de bancnote identificate din anul 2007 pînă în prima jumătate a anului 2015 putem preciza că bancnotele din RM este dominantă în ceea ce ține circulația acesteia.
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE ȘI ASPECTE ISORICE ALE FALSIFICĂRII BANILOR
1.1.Scurt istoric al falsificării banilor
Acum cu mii de ani în urmă, pînă la inventarea banilor, schimbul de produse (trocul) a fost unicul mijloc la îndemînă folosit în viața cotidiană de oameni pentru a-și asigura toate cele necesare unui trai decent. Dar trocul ridica un mare inconvenient: nu întotdeauna produsele schimbate aveau aceeași valoare, ceea ce însemna că trebuia găsită o modalitate de divizare a acestora, iar cererea și oferta se întîlneau foarte greu.
Odată cu apariția banilor-marfă, problema a fost rezolvat, obținînd funcție monetară, un singur tip de marfă sau de obiect, a început să fie utilizat ca mijloc de schimb în cadrul unei societăți. În calitate de marfă circulau mărgele de fildeș, pietre șlefuite sau ghiocuri. Însă și acestea nu erau modul cel mai convenabil și problema cea mai mare pe care o aduceau este că nu erau întotdeauna ușor de divizat și fiind foarte diverse, era destul de dificil să se ajungă la un numitor comun ceea ce ține de valoarea acestora, în majoritate piețelor din societățile de pe timpul de atunci.
Și în cele din urmă, s-a stabilit ca ele să fie înlocuite de metale considerate valoroase de toată lumea cum ar fi: aurul, argintul sau fierul. Acestea au devenit cel mai convenabil mijloc de schimb și de moșteniri pentru toată lumea. Valoarea acestora fiind recunoscută pretudindeni, puteau fi ușor de fracționat.
Pietrele lustruite sau ghiocurile cu aspect de porțelan, bucățile brute de metal, urmate mai apoi de diversitatea modelelor de monede prelucrate după chipurile valorilor actuali și a bancnotele specifice sunt strămoșii banilor de azi, care pun sistemul economic în mișcare.
La început, metalele erau transformate în mici lingouri, care era necesar de cîntărit de fiecare dată cînd se efectua o plată. În Babilon și în Egipt se folosește vopseaua sau un sigiliu pentru a marca aceste lingouri și ale garanta valoarea. Lingourile erau mari și de valoare ridicată, de aceea au început să fie divizate, acest proces constituind un pas decisive în apariția monedei.
Istoria apariției și dezvoltării banilor își are începutul, probabil, atunci cînd omul conștientiza că, pentru a obține un obiect necesar poate fi obținut printr-un schimb fără a-l produce personal sau care este imposibil de produs personal. Așadar, pentru o buna perioadă de timp, sub forma barterului, schimbul a devenit un mod de viață acceptat și prețuit. Odată cu sporirea schimburilor, modalitățile de apreciere obiectivă între obiecte din ce în ce mai diferite ca valoare de răsplată a devenit tot mai dificilă. Apare o nevoie stringentă de a obține o unificare a valorii care constituie fundalul pe care apare, în forma sa primitivă, banul.
Mileniile de istorie a banului, indiferent de multitudinea de denumiri a acesteia în diferite zone geografice sau perioade istorice, scopurile în care au fost folosiți precum și aportul său la evoluția sau prăbușirea unor personalități ori state, precum și rolul pe care îl deținea în viața de zi cu zi a oricărui om, au determinat diverse și largi valori ale termenului de ban.
Și este pe cît se poate de reală afirmația că „istoricul sistemului bănesc al unui stat este o parte integrantă din istoria economiei naționale care, la rîndul său, este o parte din istoria societății”.
Banii, unitatea de valoare și instrumentul de circulație, de plată și de economisire, un mijloc de evaluare a producției și consumului asigură evidența generală a avuției naționale, a producției materiale și a moștenirii create.
Pentru a ajunge la forma actuală de dezvoltare, banii au parcurs diferite stadii, desprinzîndu-se din rîndul celorlalte mărfuri și căpătînd rolul de echivalent general cu proprietăți și particularități deosebite.
Metalul a fost prima materie din care se confecționa monedele în Asia Mică în secolul al VII-lea înaintea erei noastre. Cantitate și tipul metalului le determina valoarea, acestea avînd de regulă formă de disc. Pe una din fețele acesteia era gravat sigiliul regelui, al orașului sau al statului care a emis-o fapt ce îi asigura și garanția valorii monedei.
Banul este deci un mijloc recunoscut și acceptat de plată care trebuie să îndeplinească trei condiții:
să permit compararea valorică a obiectelor;
să permit schimbul de produse chiar și între persoane care nu au nevoie de produsul specific al celuilalt;
să permit acumularea de valoare în timp.
Dreptul de a bate monezi este mai mult sau mai puțin universal, dar, în timp, începînd din secolul al XIV-lea, secolul apariției statelor moderne, acest drept este acordat exclusiv conducătorilor. Cînd marile descoperiri geografice au realizat adevărul că pămîntul este sferă și nu plat, ca o monedă, iar lumea a intrat în agonia acumulării de capital, comerțul și banii au acumulat un cumul de relații de dimensiuni planetare. Importuri, piețe și cămătării, se încrucișau mărfuri și monede din întreaga lume, urzindu-se o simfonie de avînt economic, dar și cu unele tonalități sumbre, născute din cel puțin două handicapuri: deprecierea natură și cea frauduloasă a banilor din metal.
Ținînd cont că monedele ridicau probleme atunci cînd doreau să cumpere bunuri costisitoare, oameni aveau nevoie de o cantitate mare de monede, care era dificil de transportat chinezii au fost cei care au rezolvat această problemă.
În decursul ultimelor veacuri, monedele metalice au continuat să fie utilizate, dar rolul și valoarea acestora a început să scadă, o importanță crescîndă au dobîndit-o, bancnotele asemănîndu-se cu niște semne monetare din hîrtie, apoi biletele de tezaur și diverse forme ale monedei de hîrtie, după care importanța numerarului a scăzut, crescînd importanța banilor de cont, transferați cu ajutorul documentelor bancare. Chinezii au fost cei care au introdus banii din hîrtie, deoarece nu aveau resurse suficiente de cupru pentru a bate monedele de care aveau nevoie apoi au urmat negustorii italieni, care au început în secolul al XI-lea să utilizeze cambia (document financiar) în locul cantităților mari de monede. Cinci secole mai tîrziu, aurarii din Regatul Unit au început să emită hîrtii de valoare. Cecuri, viramente și o mulțime de efecte de comerț au servit și mai servesc și acum la transferul fondurilor între conturi, banii ajungînd astfel să apară sub o formă simbolică, scriptică, de cifre înscrise în evidențele bancare și transmise între titulari prin anumite documente.
Totodată, în timp, băncile au început să depoziteze aur și argint eliberînd pentru aceasta chitanțe de hîrtie. Aceste chitanțe erau cunoscute sub numele de "bani reprezentativi".
Banii de hîrtie aveau cele mai mari avantajele, au fost și sunt de neînlocuit: emiterea banilor în cantități astfel încît să țină pasul dezvoltarea valorilor create de societate și posibilitatea înlocuirii lor atunci cînd acestea degradează sau își pierd unele proprietăți. O dezvoltare treptată a băncilor se simțea în marile centre comerciale din Veneția, Florența și Sierra care aveau și posibilitatea de a acorda credite caselor regale europene. Casele de bancheri Fuggare, Bladelon și Coeur devin băncile dinastiilor aflate la putere în Europa.
Dar dezvoltarea în domeniul economic-financiar și cea mai căutată dar și ce mai așteptată în această perioadă este bancnota. Dreptul de a emite bancnote este astăzi exclusiv rezervat bancilor centrale. Ele sunt cele care se ocupă de alegerea desenului, hîrtiei și altor specificații tehnice, absolut necesare producerii lor.
La începutul anilor ’30 pentru majoritatea bancnotelor europene știința, arta, comerțul sau industria erau simbolurile de bază ilustrate pe acestea. S-a trecut apoi la prezentarea unor portrete de personalități naționale din diferite domenii. Actualmente, pe lîngă aceste teme enunțate, există bancnote stilizate, moderne. Olanda, fiind foarte reprezentativă în acest domeniu, pune accent pe simplitatea concepției, claritate, colorit diferit pentru fiecare denominație. De asemenea, bancnotele elvețiene reprezintă o concepție modernă în acest domeniu.
În contrast, bancnotele SUA se caracterizează prin uniformitate în dimensiune și culoare. În timp ce în țările europene dezvoltate folosesc computerul pentru crearea monedelor și bancnotelor, sau se tipăresc bancnote după modele vechi, cum este dolarul foarte folosit în toată lumea.
O altă etapă prin care a trecut dezvoltarea monetară a început acum cîteva decenii, odată cu introducerea masivă a instalațiilor electronice în operațiunile de plăți. Numerarul, adică bancnotele și monedele, continuă să existe, cecuri și înscrisuri circulă în număr mare, dar un volum crescînd de operațiuni se efectuează instantaneu, prin simpla comandă transmisă calculatoarelor. De la cartele cu bandă magnetică puse la dispoziție persoanelor fizice (carduri), pînă la legătura directă între calculatoarele marilor bănci și societăți, care înmagazinează enorme active și pasive, etalonul valoric al instrumentului de plată pe care continuă să-l reprezinte banii, îmbracă forma nouă a monedei electronice.
Apărut odată cu banii, falsul monetar devine o maladie din aria faptelor ilegale sociale și a violenței. Infracțiunea gravă, falsul banilor a fost întotdeauna sancționat de lege, dar datorită lacunelor legii a renăscut mereu în umbra acesteia. Falsificarea banilor este considerată o infracțiune care prezintă un pericol social deosebit de ridicat. A fost sancționat de-a lungul istoriei cu pedepse semnificative. În ciuda tuturor sancțiunilor drastice care s-au luat, împotriva falsificatorilor, istoria falsului banilor a avut o dezvoltare concomitentă cu cea a evoluției monedei. De multe ori și statul a participat la acest fenomen de falsificare a monedei, printre numeroasele metode prin care statul a falsificat moneda încă de pe vremea lui Hippias amintim baterea monedei care nu aveau componența metalului prețios specificat sau nu aveau greutatea corespunzătoare. Secolului al XV-lea, un fenomen specific Moldovei îl reprezintă baterea simultană a unor monede fie din argint, bilon sau bronz care aveau aceeași greutate, mărime și valoare nominală. Acest fenomen fiind socotit drept o falsificare oficială a monedelor, fiind privit ca un mod de reglare și acoperire a unor pierderi economice sau financiare care nu puteau fi justificate în alt mod decît pe cale frauduloasă.
Nu e ceva nou că și odată cu apariția sistemului monetar, s-a născut și tendința unora de a o falsifica, referitor la aceasta a menționat și părintele disciplinei istoriei, Herodot care pomenește în înscrierile sale că „odată, pe cînd se aflau înconjurați de spartani, samienii au reușit să-i amăgească la răscumpărarea ridicării asediului ce amenința cetatea. Căci se știa că lăcomii conducătorilor macedoniei și făcînd parte dintr-o familie de pirați, Policrates cunoscut și ca tiranul din Samos, le-a dăruit acestora drept mod de plată o comoară din monede – valoroase doar la prima vedere, fiind bătute din plumb și poleite cu un strat subțire de aur”. Aceaste fapte petrecute cu 2000 de ani în urmă au fost făcute veridice datorită descoperirilor, ca urmare a unor săpături arheologice, de monede care aveau miez de metal ieftin și un înveliș subțire din aur și argint.
B. von Köhne întemeietorul numismaticii medieval românești aduce la cunoștința lumii savante europene existența monedelor Moldovei și anume monedele lui Ștefan cel Mare care fac parte din cele mai vechi emisiuni medievale românești publicate vreodată. Monetăria lui Ștefan cel Mare și-a găsit relativ rapid, o primă prezentare sintetică prin catalogul sistematic al monedelor feudale românești, publicat de către Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăușanu- academician și om politic, în 1872. Ultimul a fost și cel dintîi autor care a încercat să definească sistemul monetar moldovenesc din vremea lui Ștefan cel Mare, identificînd nominalurile mari ca fiind groși, iar piesele anepigrafe, ca fiind ½ și, respectiv, ¼ groși.
După cum o arată în modul cel mai clar mai multe exemplare publicate, majoritatea acestor monede mai poartă încă urme din vechea legendă, deci nu sunt, nici pe departe “fără legendă”, cum s-a crezut pînă acum. De fapt, acești groșii nu sunt altceva decît piese comune, din tipul I sau al II-lea, care au suferit o reducere a greutății inițiale, ca urmare a tăierii regulate a marginilor. Falsul devenind astfel operațiunea de tăiere a monedelor care au loc după ce ele se aflau deja în circulație și nu înainte de a părăsi monetăria, pentru a nu fi depistată falsificarea cum s-ar fi putut presupune, dacă ar fi fost într-adevăr vorba despre niște “emisiuni excepționale”. Avînd în vedere frecvența relativ mare a unor astfel de piese, putem presupune că reducerea greutății unor groși nu s-a făcut de către persoane particulare, pentru a obține, pe căi frauduloase, o cantitate oarecare de argint, ci de autoritățile administrative ale vremii. Fără îndoială, motivul operațiunii trebuie să fi fost încercarea de a suplimenta cantitatea redusă de piese de o jumătate de gros necesară circulației cotidiene. După cum o demonstrează existența unui gros “tuns” de la Petru al II-lea, care a fost tăiat pentru a fi transformat într-o piesă de ½ gros, ca și un aspru tăiat regulat de la Murad al II-lea, aflat în componența tezaurului Roman (jud. Neamț), asemenea practici de tăiere a monedelor de billon și argint în vederea adaptării lor la standardele metrologice ale unui alt sistem monetar au existat în Moldova și înainte de domnia lui Ștefan cel Mare.
Practic, numismații de azi trebuie mai întîi să depisteze care erau mărcile secrete de emisiune folosite de emitenți și apoi să reconstituie sistemele de identificare a emisiunilor folosite de autoritățile sau utilizatorii de altă dată ai monedelor. În redescoperirea acestora ei trebuie să pornească de la cîteva elemente esențiale. În primul rînd ei trebuie să țină seama de faptul că în Evul Mediu, majoritatea utilizatorilor de monede erau analfabeți, deci identificarea emisiunilor se baza mai ales pe elemente grafice foarte simple, ușor de recunoscut și reținut. În al doilea rînd, aceste elemente de recunoaștere nu erau prea numeroase pentru fiecare emisiune în parte și erau plasate în poziții ușor de reperat. În al treilea rind aceste desene trebuie să se întîlnească nemodificate pe serii mari de monede, dovada intenționalității introducerii lor în tipul monetar, în atelierele monetare ale acestui stat nu se exercita întotdeauna un control foarte riguros al calității producției.
În cantități mari, banii falși ori contrafăcuți pot amplifica dezechilibrele economice și furturi monetare, patima înavuțirii fără muncă, mizerie și disperarea săracilor, scoaterea la licitație a sorții imigranților, traficul de droguri, compromiterea unor persoane pe arena politică, în general parazitismul social și delicvența.
Asemănător cu reglementările juridice din mai multe state și din țara noastră au existat incriminări și măsuri severe împotriva celor care falsificau bani, ceea ce denotă că au existat asemenea fapte.
Schimbarea banilor aflați în circulație a fost întotdeauna un factor favorizant al creșterii activității falsificatorilor de monedă, fie ea metalică sau de hîrtie. Acum însă vom asista la cea mai mare preschimbare de moneda din istorie și e de așteptat ca și reacția falsificatorilor să fie pe măsură. Obiceiul falsificării banilor datează încă din antichitate, printre cei mai prestigioși falsificatori numarîndu-se împărați (Nero, Octavian Augustus, Teodosiu cel Mare, Napoleon etc.), regi (Filip cel Frumos si Ludovic al XIV-lea ai Frantei, Carol I al Angliei), care din diferite motive micșorau conținutul de metal prețios al monedelor din țările lor și chiar filosoful Diogene cunoscut că locuia într-un butoi acesta în tinerețe a fost acuzat că a falsificat moneda pe care o producea în monetăria din Sinope alături de tatăl său și nu a putut scăpa decît cu fuga.
Dupa moartea sa compatrioții au revenit asupra sentinței și ca o ironie a sorții cîteva secole mai tîrziu, în timpul stapînirii romane chiar au fost bătute la Sinope monede cu chipul său.
Apariția bancnotelor și relativa ușurință cu care se băteau acestea (avînd costuri scăzute) a dus la o amploare a fenomenului de falsificare în perioada primului război mondial cînd trupele de dominație germane au avut acces la baterea de bancnote și au putut cumpăra de pe teritoriul țării aproape orice fără a plăti practic nimic
În perioada interbelică, acest fenomen a luat amploare odată cu apariția unor rețele internaționale de falsificare a banilor, cea mai mare amploare avînd-o banca din Portugalia.
1.2.Noțiuni generale privind falsificarea bancnotelor
În toată epoca feudalismului, dar mai cu seamă în perioadele cînd nevoile tezaurului erau mai acute, aproape fiecare nouă batere de monede a constituit o nouă reducere a valorii proprii a monedelor, valoarea lor nominală rămînînd mai departe neschimbată. Diferența dintre valoarea nominală, mai mare, și valoarea reală, mai mică, a monedelor reprezenta cîștigul falsificatorului.
Falsificarea banilor, practicată secole de-a rîndul de către domnitori a făcut ca din greutatea inițială a monedelor să nu rămînă decît numele. Așadar, încă din momentul baterii, două monede de aceeași proveniență, cu aceeași denumire, cu aceeași valoare nominală, însă cu alte date de batere, puteau avea valori proprii diferite.
La mijlocul secolului al XIX, aceste practici atît de răspîndite în feudalism încetaseră de mai multă vreme, în majoritatea țărilor europene, păturile conducătoare folosind alte căi de exploatare cu ajutorul sistemului bănesc, adaptate noilor condiții de emisiune și circulație a banilor.”
Cu timpul, statul a realizat importanța ridicată pe care o au banii la nivelul economiei naționale, precum și cît de importantă este stabilitatea acestora pentru a asigura un nivel ridicat de dezvoltare economică, în primul rînd prin atragerea investițiilor. Odată cu aceste constatări s-a început lansarea în circulație a bancnotelor sau a înscrisurilor monetare pentru a acoperi nevoile statului, fără ca acestea să aibă acoperire la nivel economic.
Pe timpul celui de-al II-lea război mondial o armă eficientă s-a dovedit a fi bomba de hîrtie sau contrafacerea monedei țărilor inamice. Prin această amenințare a trecut SUA și mai ales Anglia din partea Germaniei naziste care a fost una din țările care au înregistrat un succes deosebit în folosirea acestei metode. La început această metodă era planul secret al lui Hitler de a sfărîma economia britanică codificată sub numele de "Operațiunea Andreas" și "Operațiunea Bernhard" a cărui obiectiv principal era falsificarea bancnotelor britanice astfel încît aceste copii să fie cît mai fidele originalelor și să nu poată face diferența nici un specialist. Propunera interesantă a venit din parte lui Alfred Naujocks, cel ce a înscenat actul provocator de la Gleiwitz împotriva Poloniei, în scopul de a furniza lumii un pretext pentru invadarea Poloniei de către Germania.
Astfel, la finele anului 1942 a avut loc primul test al bancnotelor într-un birou special ("6F"), înființat de Himmler în cadrul serviciului de securitate, sediul biroului era la Berlin unde exista și un laborator în cadrul unei fabrici de hîrtie dintr-o localitate de lîngă Berlin, pe care îl coordona și ca urmare la începutul lui 1943 a început contrafacerea în masă a bancnotelor de 5, 10, 20, și 50 de lire. S-a recurs la o serie de specialiști din lagărul de prizonieri de la Sachsenhausen în fabricarea hîrtiei și la falsificarea cu experiență astfel încît să fie realizat "un produs" care sa nu poată fi deosebit de original nici de către experții Băncii Angliei. Pentru a fi descifrat sistemul de numerotare folosit de Banca Britanică la realizarea seriilor de pe bancnote, au fost aleși 15 matematicieni de cea mai înaltă clasă, care au depus efort aproape un an pînă au obținut și primele rezultate satisfăcătoare. Verificarea, a fost făcută la o bancă din ZALrich de un spion german ce avea cu el o sumă de bani în lire sterline false.
La una din ghișeele, acesta a cerut verificarea autenticității bancnotelor, sub pretextul că au fost procurate de pe piața neagră. După confirmarea Băncii Angliei privind autenticitatea seriilor respectivelor bancnote, experții băncii elvețiene au făcut veridice bancnotele. Bancnotele false au fost folosite pentru procurarea de aur, materii prime, metale rare și produse industriale necesare pentru război. Despre cantitatea de lire sterline fabricate de nemți diferă de la o sursă la alta pînă la 150 milioane de lire sterline. Intelligence Service estimează suma că ar ajunge la 80-95 milioane de lire sterline. Punerea în circulație a acestor bancnotelor false au dus la devalorizarea monedei britanice. După producerea de lire sterline care a fost preluată de lagărele de concentrare, din aprilie 1945 a început producerea dolarilor falși, dar sfîrșitul războiului a oprit producerea unei cantități prea mari de monedă americană.
După cum am menționat că odată cu evoluția monedei s-a dezvoltat și metodele de falsificare a acesteia care erau pedepsită sub diferite forme din antichitate și pînă în prezent:
· În perioada trecerii la Evul Mediu, la anglo-saxoni contrafacerea de moneda se pedepsea prin tăierea mîinii drepte si fixarea acesteia pe ușa atelierului unde a fost descoperită fapta ilegală.
· În Imperiul Carolingian, pedeapsa pentru falsificatori consta în tăierea mîinii drepte a vinovatului, urmată de arderea pe rug a acestuia.
· În Evul Mediu, sancționarea pentru infracțiune săvîrșită sub forma de falsificare se înăsprea, fiind aplicată pedeapsa cu moartea, în chinuri. Vinovaților l-i se tăiau mîinile, urechile se scoteau ochii apoi erau decapitați sau spînzurați.
· În Rusia plumbul topit se turna pe gîtlejul condamnaților, dupa care urma decapitarea acestuia.
· În Franța, vinoveții se fierbeau într-un cazan cu apă sau erau atîrnați de prăjini lungi apoi scufundați cu capul în jos în apa clocotită fiind ținuți în această poziție pînă mureau.
· În Moldova, pe vremea lui Vasile Lupu, falsificatorii de monedă li se tăiau capul, urmată de arderea trupui.
· Moartea pedepsiților fiind însoțită de cele mai multe ori de confiscarea averii acestora.
Înafară de tipuri de pedepse cu moartea, pedepsele de mutilare (tăierea mîinilor, a nasului etc.), amenzile judiciare (gloaba, hatalmul – în capete de boi), aplicarea de lovituri; privațiunea de libertate, deseori se putea răscumpăra sau aplica pedepsele rușinoase (de degradare morală), exilul (se aplica foarte rar).
Scopul pedepsei a fost și evoluează tot timpul spre intimidarea sau înfricoșarea persoanelor care au în gînd să săvîrșească asemenea infracțiuni.
În contextul actual avînd ideea că au fost analizate nu numai legalizarea privind libera circulație a persoanei Comunitatea Europeană dar și la nivel mondial, asemănător cu fenomenele care pot fi generate de criza economică-financiară pe care o parcurgem și care se extinde continuu, infracțiunea de falsificare a mijloacelor de plată (bancnota, hîrtiile de valoare, cardurile) continuă să rămînă una dintre infracțiunile agravante din domeniul criminalității organizate.
Acest gen de infracțiuni a fost un factor care la prima vedere pare neînsemnat pentru o persoană de rînd dar la o privire mai amplă acestea contribui substațial la dezvoltarea dezechilibrui și scăderea nivelului economic al unei țări generînd asa zisele „furtuni monetare”, care prejudiciază în mod direct nu numai fondurile publice dar și cele private, aducînd daune de imagine sistemului economico-financiar al unui stat, atît prin știrbirea încrederii populației în moneda națională cît și altor valute străine puse în circulație.
Sub aspect național, luînd în calcul problematica situației operative obținute, fenomenul falsului de bancnote, monede și alte valori constituite dintr-o mulțime de trăsături de ordin general cum ar fi:
gradul neschimbat al interesului față de infracțiunile pentru contrafacerea monedei. În deosebi pentru moneda națională aflată în circulație;
dezvoltarea semnificativă a calității falsurilor prin utilizarea mijloacelor și a materialelor tehnice tipografice și a imprimantelor profesionale, mereu în curs de progresare;
pentru moneda națională mărirea treptată a numărului de falsuri și contrafaceri înfăptuite prin diferite mijloace improvizate care are posibilități de a imita polimerul sau materialul origine din care sunt confecționate bancnotele;
pentru moneda euro, din punct de vedere a punerii în circulație a acesteia, se respectă într-o oarecare măsură fie conștient sau imprevizibil, introducerea contrafacerilor în țară, de multe ori fără careva intenții infracționale de către personele care nu posedau cunoștință față de calitatea bancntelor deținute în urma remunerațiilor primite pentru muncile desfășurate în străinătate;
caracteristic pentru bancnotele americane este că aceasta este introdusă în țară prin diverse metode, deoarece este una din valutele importante care circulă și pe teritoriul statului național, în majoritatea situațiilor prin zona de Sud și Nord-Estul țării, bancnota cea mai des supusă contrafacerii fiind cupiura de 100 Dolari.
Sub aspect European, caracteristic procesului de fals de monedă, hîrtii de valoare, carduri bancare și alte valori deosebim următoarele tendințe:
progresul tehnicii, într-un tempou rapid, a metodelor de contrafacere și falsificare ca urmare ducînd la creșterea numărului persoanelor implicate în acest gen de fapte ilicite precum și lărgirea apariției locațiilor clandestine în care aceste falsuri sunt reproduse;
includerea falsurilor în activitatea de criminalitate transnațională care duce la creșterea nivelului de specializare a locurilor de reproducere internațional;
sporirea cazurilor în care falsul de monedă, hîrtiilor de valoare și alte valori care apare sub aspect de infracțiune de susținere și dezvoltare a marilor criminalități organizate.
O altă caracteristică a fenomenului falsului de monedă o deține diversitatea grupurilor implicate și anume;
grupuri sau rețele de plasatori care, la momentul de față dispun de mijloace de faslificare și mijloace deja reproduse ce pot acoperi un spațiu suficient cît să favorizeze punerea în circulație și menținerea unor mari cantități de falsuri (bancnote, documente false, hîrtii de valoare etc);
grupuri de falsificatori care au la dispoziție o dezvolată bază tehnică performantă și ample cunoștințe, suficiente ca să permit reproducerea unor falsuri de calitate (tipografii, specialiști IT, tehnici de calcul, etc.).
Fig.1.1
Pentru a putea depista zonele strategice de acțiune, trebuie identificate în primul rînd zonele de reproducere, de interes, unde se poate dezvolta asemenea infracțiuni de fals.
În conextul celor expuse mai sus, ținînd cont că locurilor de distribuire, în majoritatea cazurilor, plasatorii preferă locurile aglomerate cum ar fi piețe, gări auto sau magazine stradale, în cazul acestora era de preferință în perioada nocturnă.
De asemenea nu sunt excluse locurile unde au loc consumul de droguri sau pentru achitarea de prestare a serviciilor sexuale.
Din alt punct de vedere ce ține de personalul implicat, sunt specifice, de cele mai multe ori, persoanele fizice de condiție de trai mai vulnerabile orbiți de puterea banilor și de acapararea lor cu orice preț dar care nu cunosc elementele de siguranță ale bancnotelor originale. De regulă, plasatorii fac parte din contingentul persoanelor care au cunoștință vaste ce ține de calitatea bancnotei și cu intenție și voință încearcă să pună în circulație bancnote contrafăcute. O altă categorie o constituie plasatorii ocazionali:
cei care au intrat în posesia bancnotelor false și le pun în circulație fiind în situația necunoașterii diferenței dintre valoarea reală și cea de fapt;
caei care au intrat în posesia bancnotelor contrafăcute dar ulterior, avînd bănuiala că bancnota este contrafăcută dar în pofida acesteia o pun în circulație pe argumentînd că este doar o banuială și că nu ar putea cauza pagube nimănui dacă o transmite mai departe și că ar putea avea un deficit în buzunar dacă s-ar adeveri că întradevăr este contrafăcută.
În desfășurarea activităților infracțiunii de fals plasatorii pot face parte din categoria persoanelor care a mai repetat aceeași greșeală și s-au oprit o perioadă fie că și-au ispășit pedeapsa pentru o infracțiune de fals și care datorită dezvoltării sociale se reorientează către activitățile cu un risc mai redus poate mai mult sau mai puțin profitabile.
O altă categorie de plasatori o constituie persoanele care dețin largi orizonturi de cunoștințe în domeniu și care, motivați financiar se implică conștient în asemenea activități. Din aceștia fac parte: specialiștii tipografi, specialiști IT, graficieni, operatori calificați etc.
Practica a argumentat și demostrat că plasatorii pot fi și din categoria operatorilor de schimb valutar, angajaților bancari, comerciali sau a personalului hotelier.
Din punct de vedere al depistării locului contrafacerii, este necesar de a face o strictă delimitare a acesteia.
În prima ordine de idei sunt locurile în care, în mod obligatoriu, este stabilită depistarea, reținerea și ridicarea mijloacelor de plată contrafăcute sau care prezintă bănuiala de contrafacere. Din categorie această fac parte sectorul prestării serviciilor, băncile, locațiile de schimb valutar.
Dina alt punct de vedere o constituie locațiile unde se desfășoară activități comerciale sau din alt domeniu dar care implică tranzacții cu lichidități. Mai sigur merge vorba de situațiile în care schimburile comerciale se desfășoară după propriile reguli sau regulile pieței libere.
Luînd în considerație criteriile puse în discuție și anume trăsăturile caracteristice a locului plasării al persoanelor implicate și identificării acestora precizat din punct de vedere operativ putem identifica zonele de interes care pot desfășura activități în domeniul falsului de monedă.
Așa dar, zonele avute în vedere în desfășurarea activităților de prevenie și combatere a falsului de monedă, se vor identifica luîndu-se în considerație particularitățile definite și menționate mai sus. Totodată, prin supravegherea permanent a situațiilor de plasare se vor elabora analize în urma cărora se vor indica în mod concret zonele cu risc și categoriile de persoane implicate.
La nivel național fiind stabilite o mulțime de zone de interes care au fost modificate în dependență de specificul zonei geografice corespunzătoare, a activităților desfășurate în zonă precum și a personalului implicat.
În acest sens evidențiem anumite proprietăți, specifice în funcție de zonele stabilite:
În mediul rural:
s-a remarcat o creștere a numărului bancnotelor contrafăcute plasate cu în cazurile comerciale între persoanele fizice cum ar fi achiziționarea animalelor în diferite pieți improvizate sau chiar la domiciliul proprietarului, tranzacții la comercianții care comercializează produse pe marginea drumurilor publice la magazinele sătești sau cu ocazia unor evenimente cultural-artistice: nunți, cumătrii și alte manifestații culturale;
în cazurile similare persoanele implicate pot fi de un nivel mediu din punct de vedere educativ și social, deținînd cunoștințe superficiale asupra elementelor de siguranță ale bancnotelor și de cazurile de falsificare a acestora;
în situațiile date locul depistării bancnotelor diferă substanțial de locul plasării, fapt care generează, din punct de vedere polițienesc, activități multilaterale privind identificarea împrejurărilor și identificarea persoanelor implicate, a relațiilor și proveniența falsurilor, care de cele mai multe ori se soldează cu eșec.
În mediul urban:
ceea ce ține de locația plasării, sunt preferabile punctele comerciale aglomerate, cum ar fi centrele comerciale, piețele alimentare, piețele agro și cu amănuntul, buticurile și alte locuri posibile de desfacere unde se desfășoară activități de comerț temporare, instituții bancare și case de schimb valutar;
în mare parte, persoanele care sunt implicate în comercializarea monedei false fac parte din categoria persoanelor fizice, care de cele mai multe ori comercializează ocazional tot felul de bunuri, comercializatorii, operatori la casele de schimb valutar, angajații băncilor și nu în ultimul rînd persoane din domeniul prestării de servicii (maxi-taxi, taximetriști);
punerea în circulație a bancnotelor falsificate are loc concomitant sau la interval scurte de timp în mai multe localități situate în diferite zone fie de membrii ai grupului fie de persoane fizice victime ale infracțiunii;
Un alt compartiment îl dețin locurile unde, de regulă, se săvîrșesc și alte genuri de infracțiuni și unde este convenabil plasările de bancnote contrafăcute. Din acestea putem menționa: locurile de comercializare a bunurilor provenite din infracțiuni, unde se desfășoară jocuri de noroc ilegale, în traficul de droguri, prostituție-proxenetism, contrabandă etc.
Din punct de vedere al dimesiunilor de extender a infracționalității transfrontaliere, falsul de monedă este considerate o infracțiune care se ramifică considerabil cuprinzînd mai multe state, zone (activitate de falsificare pe teritoriu, zonă a unui stat și cea de plasare pe teritoriul altui stat, zonă), reprezentînd o adevarată rețea specializată, care desfășoară atît activitatea de falsificare și transportare, cît și punerea în circulație a acestora.
Aspectele enunțate mai sus sunt întîlnite cel mai des în cazul valutelor de largă circulație, USD și Euro, a căror transportare necesită anumite itinerarii de deplasare în dependență de țară, de origine și obiectivul țintă.
Particularitățile care trebuie de ținut cont, specific la nivel național în cazul fenomenului de fals de monedă, pentru stabilirea zonelor de interes operativ, sunt:
efectul prejudiciabil al faptei, falsificarea de monedă contribuie la punerea în pericol a sistemului economic unui stat atît prin pierderea încrederii cetățenilor în moneda națională, cît și devalorizarea acestora;
intensificarea interesului infractorilor pentru dezvoltarea mijloacelor și a activităților de contrafacere, prin schimbare unor materiale și tehnici care avansează substanțial;
înmulțirea numărului de persoane implicate în astfel de activități, organizate în organizații specializate și a căror posibilitățile financiare devin din ce în ce mai mari;
includerea tot mai des a cetățenilor în activități de transportare și punere în circulație a mijloacelor de plată contrafăcute în țară, în particular;
sporirea numărului de cazuri cînd operațiunile ilegale unde este implicate valuta se desfășoară la „negru”, nerespectîndu-se cadrul legal, fapt care duce de cele mai multe ori la neînștiințarea instiituțiilor competente din partea celor care au intrat în posesia contrafacerilor, favorizînd încercarea de a scăpa de banii falși, transmițîndu-i altor persoane;
dezvoltarea din ce în ce mai fantastică a mijloacelor tehnice, care sunt ușor de procurat și de a ajunge la îndemîna falsificatorilor, care le dau acestora posibilitatea să realizeze contrafaceri reușite din ce în ce mai greu de descoperit și care duc în eroare nu numai publicul larg, dar chiar și instituțiile specializate;
oficializarea fenomenului, care dau posibilitatea infractorilor să acționeze „în liniște” departe de spațiul geografic țintă și de hotarele țării a cărei monedă este falsificată.
1.3 Regimuri naționale și internațional cu privire la falsul de monedă
Falsificarea banilor proveniți din activități criminale reprezintă o veritabilă industrie financiară națională și internațională, constituind, în același timp, și o adevarată problemă profesională pentru bănci, avocați și experți din lumea afacerilor.
Aceasta infracțiune se manifestă printr-o colaborare extrem de largă, care implică în savîrșirea ei teritoriul mai multor state și un număr mai mare de persoane.
Concret, la savîrșirea infracțiunii participă mai multe persoane, existînd participație atunci cînd aceste persoane, între care s-a stabilit o legătură subiectivă (coeziune psihică), cooperează cu acte materiale sau intelectuale la savîrșirea infracțiunii. Participanții contribuie la savîrșirea infracțiunii în calitate de autori, coautori, instigatori sau complici. Motivul și scopul infracțiunii nu sunt identice la toți participanții, deoarece aceștia aparțin unor categorii diferite (autori, complice, tainuitor), dar sunt cunoscute de toți, deși sunt urmărite doar de boss-ul afacerii.
Infracțiunea este comisă cu predilecție de către subiecții angajați în operațiuni ilicite cu stupefiante și de cei ai crimei organizate de tip clasic, la aceștia adaugîndu-se persoanele care se sustrag de la plata impozitelor. O categorie aparte de subiecți o reprezintă infractorii de tip "White collar", termenul desemnînd-ui pe cei care mituiesc pentru obținerea de contracte și licențe, aduc contribuții ilegale la campaniile electorale pentru ocuparea unor funcții sau obținerea de avantaje politice, practicarea diferitor strategii de fraudare a băncilor sau instituții financiare, manipulează fraudulos titluri financiare, alimentează ilegal societățile prin sustragerea fondurilor bănești pe care le transformă sau transferă în alte locuri în vederea sustragerii de la impozite și taxe, ori de la obligațiile ce le revin față de creditori. Cea mai noua categorie de suspecți este alcătuită din: șantajiști, răpitori de persoane, spărgători de bănci, teroriști și spioni.
Falsificarea banilor este o infracțiune complexă, savîrșita prin participație, la aplicarea sancțiunii ținîndu-se cont de contribuția reală a fiecărui participant, de calitatea avută la comiterea faptei, pedeapsa fiind individualizată și stabilită diferențiat.
Cu toate că este imposibil de a reduce total infracțiunile economice-financiare la momentul de față, cel puțin se poate de redus fenomenul dar numai în cooperare cu alte state și în comun acord deoarece extinderea acestor organizații este de neconceput. O acțiune de genul dat ar fi reunirea agenților vamali și de poliție, reprezentanți ai monetăriilor și ai băncilor centrale, magistrați, avocați și alte grupuri profesionale din sectoarele public și privat, în acest sens, se evidențiază programul Pericles, care dorește să se asigure că autoritățile care au misiunea de a combate contrafacerea sunt mereu cu un pas înaintea grupurilor infracționale. Programul care se ocupă cu schimburi, asistență și formare profesională avînd ca scop prevenirea și combate contrafacerea și fraudele asociate, sporind astfel competitivitatea economiei Uniunii și asigurarea sustenabilității finanțării publice. Obiectul general al programului este Acela de a proteja bancnotele și monedele euro împotriva falsificării și a fraudelor asociate prin sprijinirea și completarea măsurilor întrerinse de statele membre și asistarea autorităților naționale și ale Uniunii competente în eforturile lor de a se dezvolta între ele și cu o Comisie; o cooperare strînsă și regulată și un schimb de bune practici, după caz, inclusiv țările terțe și organizațiile internaționale.
Programul a reușit să stabilească o cooperare mai strînsă în trei regiuni sensibile din punctul de vedere al protecției euro împotriva contrafacerii: sud-estul Europei, nord-estul Europei și America de Sud.
De asemenea, exista declarații comune sau acorduri interinstituționale, precum:
– declarația comună a Adunarii, Consiliului si Comisiei, din 4 martie 1975, privind actele comunitare cu forma generală care au implicații financiare notabile;
– declarația comună a Parlamentului, Consiliului și Comisiei, din 30 iunie 1982, cu privire la diversele măsuri care vizează asigurarea celei mai bune derulări a procedurii bugetare;
– acordul interinstituțional din 29 iunie 1988, cu privire la disciplina bugetară și ameliorarea acesteia;
– acordul interinstituțional cu privire la consolidarea disciplinei bugetare si ameliorarea acesteia, semnat la 29 octombrie 1993; acest acord revizuiește acordul din 1988, aducîndu-i unele modificări;
– declarația comună 95/C 293/03 a Parlamentului european, Consiliului și Comisiei care privește înscrierea dispozițiilor financiare în actele legislative.
În vederea combaterii infracțiunilor economice o au instruirea de către experții UE a poliției de frontier și a ofițerilor de poliție în depistarea falsurilor în timpul verificării în prima linie conform proiectului “Parteneriatul Estic – Proiectul de Instruire privind Managementul Integrat la Frontieră, Inițiativa Flagship” finanțat de UE, a organizat primul seminar de depistare a falsurilor în timpul verificării în prima linie. La seminar au participat reprezentanții Poliției de frontieră și Serviciului Poliție din Armenia, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina. Aceștia au fost instruiți de către experți internaționali de la Poliția Regală Olandeză și Ministerul Afacerilor Interne al Slovaciei. Seminarul de instruire a fost organizat de către Centrul Internațional pentru Elaborarea Politicilor Migraționale (ICMPD), care este organizația ce implementează proiectul. Pe parcursul celor trei zile de lucru, seminarul privind securitatea de prima linie a documentelor și identificarea documentelor false și contrafăcute a oferit cele mai bune exemple ale practicilor statelor membre ale UE. Astfel de subiecte precum profilul tehnic și tactic, depistarea impostorilor, securitatea documentelor și elemente de securitate, tehnici de imprimare, securitatea documentelor și contracararea cazurilor de corupție au fost însoțite de exerciții practice și lucru în echipe mixte. La sfîrșitul trainingului, a fost realizată examinarea participanților și acordarea de certificate de participare. Următorul seminar privind securitatea documentelor pentru participanții din cele șase state ale PE întitulat “Controlul de nivel doi și examinarea minuțioasă a documentelor de călătorie” a avut loc în Belarus.
Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina a organizat o sesiune de instruire de trei zile pentru poliția de frontieră, ofițerii vamali și ofițerii serviciului de securitate din Moldova și Ucraina, precum și oficialii de la Ministerul Afacerilor Interne al RM. Subiectele abordate pe parcursul seminarului de instruire au fost falsificarea banilor, fraude cu cardurile bancare și spălarea de bani. Misiunea a desfășurat un astfel de training pentru prima dată. Printre cei 16 participanți au fost și doi profesori de la Academia Națională a MAI al Ucrainei. Recent, EUBAM a lansat o cooperare cu Academia privind anumite inițiative și pentru prima dată, reprezentanții acesteia au participat la un eveniment organizat de EUBAM. Experții de la Direcția Română de Combatere a Criminalității Organizate au venit la Odessa pentru a oferi instruiri, scopul cărora a fost împărtășirea celor mai bune practici și cunoștințe în astfel de subiecte relevante precum identificarea și combaterea spălării de bani, paradisurile fiscale și rolul acestora în procesul de spălare a banilor, crimele cibernetice și fraudele vizînd cardurile bancare și mijloace de identificare a banilor falși.
Pentru a-i proteja pe cetățeniii europeni și banii acestora, UE trebuie să combată frauda și corupția, și pentru cîștigarea acestei bătălii a fost instituit OLAF.
În cadrul misiunii sale de protejare a securității interne a UE, Europol se implică și în acțiunile de combatere a fraudei. Prin mandatul său în 12 puncte referitor la acțiunile operaționale, Europol oferă asistență pentru combaterea fraudei legate de falsificarea banilor și de taxa pe valoarea adăugată.
Falsificarea monedei euro provoacă anual pagube de milioane de euro în UE. În ceea ce privește costurile asociate fraudei în materie de TVA, Europol estimează că acestea se ridică la circa 60 de miliarde în fiecare an. Europol operează și proiectul analitic privind fraudele intracomunitare cu firme-fantomă – adică furtul de TVA de la bugetul de stat de către grupuri infracționale. Acesta constituie singura bază de date existentă la nivelul UE care include informații despre acest fenomen.
OLAF și Europol au semnat în 2004 un acord de cooperare care le permite să lucreze împreună pentru a combate frauda, corupția și orice alte infracțiuni sau activități ilegale care afectează interesele financiare ale UE. Acordul face posibil schimbul de informații tehnice și strategice între cele două entități, precum și cooperarea în ceea ce privește evaluarea amenințării și analiza riscurilor în domenii de interes comun, cu excepția schimbului de date cu caracter personal.
Criminalitatea transnațională reprezintă o dimensiune a criminalitatii organizate, prin care se încalcă fie simultan legislațiile a două sau mai multe țări, fie savîrșită într-o anumită țară, produce consecințe economice și sociale într-o altă țară, afectînd eforturile Națiunilor Unite în vederea realizării noii ordini economice internaționale.
Țarile în curs de dezvoltare se află în fața unui paradox: ar dori să păstreze beneficiile aduse de corporațiile transnaționale dar și să facă imposibilă folosirea practicilor comerciale și financiare frauduloase ale acestora.
Vă puteți confrunta cu un act de contrafacere în momentul în care încercați să cumpărați un produs de la un automat, iar moneda falsă este respinsă. Pentru o singură persoană ar putea fi vorba despre un inconvenient minor, însă, la nivel global, fenomenul este îngrijorător. Din datele colectate de BCE rezultă că, de la introducerea în 2002 a monedei unice, daunele provocate în Europa de monedele euro falsificate se ridică la peste 500 de milioane de euro.
Potrivit unui raport publicat de BCE, 310000 de bancnote euro falsificate, cu o valoare totală de circa 15 milioane de euro, au fost retrase din circulație în a doua jumătate a anului 2011, iar daunele financiare înregistrate în prima jumătate a anului 2012 s-au ridicat la circa 13 milioane de euro.
Din Columbia și pînă în Bulgaria au fost descoperite și închise imprimerii care se ocupau cu tipărirea de bancnote false.
Element-cheie al luptei împotriva contrafacerii, programul Pericles, cu un buget de 7,3 milioane de euro pentru perioada 2014-2020, are ca principal obiectiv formarea și furnizarea de asistență autorităților naționale competente.
Protejarea intereselor financiare ale UE, la care RM face parte, semnifică un factor semnificativ al planul politic a Comisiei Europene, avînd ca idee închegarea și sporirea încrederii publice și de a asigura folosirea corectă a banilor proprietarilor. Tratatul de la Lisabona a întărit semnificativ acțiunile disponibile care oferă efectuarea unor acțiuni în acest sens. Obligația UE, atît statele sale member cît și cele care aderă la UE, să lupte cu toate aspectele de activități ilicite care subminează interesele financiare ale UE. Avînd parte de o serie de instrumente pentru a prîntîmpina și a descoperi întrebuințarea exagerată a bugetului UE. Ca componentă a unei abordări incluse care va include noi planuri antifraudă și anticorupție ale Comisiei, aceasta semnificînd o reacție de răspuns la provocarea dată prin care se rezultă și direcția pe care o va parcurge Comisia privind protecția fondurilor publice ale UE împotriva oricăror forme de acțiuni infracționale, neexcluzînd și fraudei. Protecția fondurilor UE prin cu ajutorul unor acțiuni juridice sigure și egale pe întreg teritoriul Uniunii ar urma să devină o factor prioritar pentru autoritățile naționale. Un avantaj față de străduințele generale pentru stabilirea unui minim necesar de norme comune caracteristic în domeniul de drept penal, politica încorporată de protcție a intereselor financiare ale UE cu ajutorul dreptului penal și al investigațiilor administrative trebuie să fie strîns legate, eficiente și reale. În acest mod este posibilă urmărirea penală și condamnarea infractorilor, împreună cu criminalitatea organizată, precum și provocarea unui rezultat de demoralizare asupra eventualilor făptași. Politică trebuie, la fel, să aibă în vedere faptul că protecția banilor persoanelor, fie fizice sau juridice, atrage după sine de multe ori situații transfrontaliere care se răsfrîng asupra mai multor jurisdicții care ar necesita o conlucrare activă a diverselor autorități administrative și cele de asigurare a legii.
Luînd în considerație diversitatea de sisteme și obiceiuri juridice europene, protejarea intereselor financiare ale UE contra fenomenului de fraudă, precum și a altor activități ilicite semnifică o provocare majoră. În pofida faptului că normele de finanțare ale UE sunt din ce în ce mai simple, puterea de combatere a folosirii exagerate a fondurilor UE urmează să fie în continuare întărită, fapt acceptat și pentru statele care aderă la UE.
Faptul dezvoltării obținute în ultimii 15 ani, gradul de protecție a intereselor financiare ale UE prin intermediul dreptului penal variază încă în mod semnificativ pe teritoriul Uniunii. Investigațiile penale privind frauda și alte infracțiuni împotriva nevoilor financiare ale UE se constituie printr-o divizare a cadrului juridic și procedural: sistemul polițienesc, procuratura și instituțiile judecătorești ale statele membre iau hotărîrea care pun la fundament norme le naționale în cazul intervenției pentru protecția bugetului UE și în cazul uni accord care ar fi modalitatea de îndeplinire a acesteia. În pofida tentativelor de determincare a unor standarde domeniul dat, aceasta nu a dus la schimbări semnificative, ca exemplu, Convenția din 1995 cu privire la protecția financiară a UE și actelor legate de aceasta, care presupun sancțiuni penaledar care au fost implimentate complet de 5 state membre. În momentul cîn vine vorba de prejudiciu adus intereselor financiare ale UE, majoritatea contribuabili, ajung victime, iar folosirea politicilor UE supusă pericolului. Protejarea intereselor financiare ale UE contra fenomenului fraudei și a corupției semnifică o importanță pentru Comisie, iar Parlamentul European a cerut în permanență creșterea eficiența și credibilitatea acesteia. La fel, Parlamentul a mai cerut, în primul rînd, acceptarea tuturor acțiunilor de care sunt nevoie pentru formarea unui Parchet European. În timpul ședinței Consiliului, s-a expus un ajutor puternic pentru creșterea luptei contra fraudei. Comisia are intenția de a se ocupa mai departe în mod prioritar de această problemă comună. Tot în sprijinul expus, Comisia se va sprijini și pe Tratatul de la Lisabona care stabilește un cadru vizibil ce permite UE întețirea activităților în domeniul dreptului penal. Comisia luînd deja o sumedenie de inițiative în sensul dat:
– va pune accentul în următoarele sale inițiative legislative pe aspectele cooperării în vederea măririi sensibilității profesiilor juridice legate de acest subiect și nu în ultimul rînd a publicului larg dacă va fi nevoie.
– va continua, să susțină că noile dezvoltări ale politicilor UE au ca scop, chiar din momentul elaborării lor, nevoia protecției intereselor financiare ale UE.
Statele membre sunt supuse obligației legale de a lupta cu fenomenul fraudei îndreptate împotriva UE cu sancționarea penală a infracțiunilor care atentează la bugetul UE. La moment, sancțiunile aplicate fenomenului de fraudă variază de la amenzi mici pînă la aplicarea detenției în perioade dependente de prejudiciu cauzat. Cu toate acestea, legislația țărilor membre nu stabilește în mod repetat pedepsirea titularilor posturilor publice sau a funcționarilor corupți, fapt care semnifică un impediment în asigurarea unei protecții egale în întreaga UE cu ajutorul dreptului penal și care este foarte posibil să genereze rezultate diferite a cazurilor similare, depinzînd de dispozițiile penale naționale unde sunt aplicate acestea. Un dezavantaj al acesteia este că, ar da posibilitatea infractorilor să aleagă locul unde ar desfășura infracțiunea și să se mute în alt stat după săvîrșirea infracțiunilor.
Momentele menționate mai sus pun în evidență minusurile cu privire la cadrele juridice naționale care prevăd protejarea banilor publici. Normele UE , afectate de tălmăcirea incompletă și inadecvată a Convenției cu privire la protecția intereselor financiare, au doar un impact redus. Ca urmare, autoritățile judiciare din țările membre folosesc propriile metode tradiționale de drept penal pentru lupta împotriva infracțiunilor ce atentează la bugetului UE: sunt multe feluri și mijloace diverse de abordare a unei realități. Aceasta fiind mai puțin corespunzătoare pentru cazurile multiple care, prin felul lor, depășind limitele naționale și unde este nevoie de mai mult decît o hotărîre națională.
Analizînd activitatea judiciară a unei țări membre în cazurile preluate de la OLAF prezintă lipsa unei egalități în ceea ce tine de protejarea intereselor financiare ale UE în baza dreptului penal. Aproape 73 % din cazurile de investigații internaționale, autoritățile țării membre nu au întreprins nici o acțiune în acest sens, iar în 62 % din cazurile investigate de OLAF nu a fost deschis nici o urmărire penală.
Noile metode de protejare a intereselor financiare ale UE, înființate de Tratatul de la Lisabona oferă UE posibilități sporite în domeniul protejării intereselor financiare ale UE și în cel de cooperare judiciară în materie penală. UE a făcut primele acțiuni în aceast scop, odată cu adoptarea Programului de la Stockholm și a Programului de lucru al Comisiei pentru anul 2011. Tratatul cu privire la activitatea UE cuprinde patru măsuri de protejare a intereselor financiare:
1) măsuri cu privire la cooperarea judecătorească privind procedurile în materie penală;
2) instrucțiuni generale care cuprind norme ale dreptului penal;
3) legislația cu privire la combaterea fraudei care afectează interesele financiare;
4) mărirea posibilităților competiționale de investigare pentru Eurojust, formarea unui Parchet European, începînd de la Eurojust, cu scopul combaterii infracțiunilor care atentează asupra intereselor financiare ale UE.
Atunci cînd se cunoaște că va fi nevoie de a fi respectate anumite principii directoare pentru a se atinge scopul legitim de combatere a fraudei împotriva bugetului UE, dreptul penal va include definiții mai sigure ale infracțiunilor și normelor minime privind sancțiunile necesar,. Mai întîi, acesta va trebuie să respecte drepturile fundamentale potrivit la carta drepturilor fundamentale a UE care cuprinde mai multe dispoziții necesare în cadrul procedurilor penale, cum ar fi dreptul la o modalitate de atac eficientă și la un proces just, la fel se va ține cont de prezumția nevinovăției și dreptul la apărare, protecția datelor cu caracter personal și principiul legalității, precum și neadmiterea dublei sancțiuni. Acestea sunt prevăzute mai corect în legislație. Apoi, ținînd cont de diversele interpretări în materie de drept penal din țările membre, sunt nevoite să acorde o atenție deosebită valorilor adăugate care va contribui la apropierea dreptului penal de protecția intereselor financiare ale UE. Nu în ultimul rînd, se va adopta o ședință de meditație cu privire la consolidarea menirii pe care ar trebui să-l aibă organismele la nivel european, inclusiv OLAF, Eurojust și un eventual Parchet European, pentru îmbunătățirea investigațiilor, a urmăririi și a acordării asistenței în cazuri de infracțiuni ce ating fondurile publice ale UE, astfel aflîndu-se la ramificare de căi, unde va fi nevoită să întreprindă măsuri la cel trei nivele: proceduri, dreptul penal material și aspectele instituționale.
În întărirea procedurilor penale și administrative primele acțiuni în acest sens va fi simplificarea acțiunii procurorilor și a judecătorilor din UE, combaterea făptașilor infracțiunilor de fraudă, indifferent că aceștia se află în străinătate, prin închegarea instrumentelor existente, cum ar fi: Rețeaua Judiciară Europeană în materie penală și Rețeaua Europeană de Formare Judiciară. Frica de a nu pierde activele deținute în mod ilegal este mai mare decît frica dea fi supus sancțiunilor penale în sine, astfel, rolul central în protecția intereselor financiare ale UE, o au recuperarea activelor. Deși, este destul de corect ca banii publici pierduți prin diferite activități ilicite să fie din nou recuperați și disponibili pentru acțiuni publice. Conform recomandările din Programul de la Stockholm, Comisia planifică o inițiativă legislativă privind recuperarea și confiscarea activelor.
În urma neajunsurilor care le prezintă în continuare Convenția cu privire la protecția intereselor financiare, precum și greutatea punerii acesteia în aplicare, se va planifica o propunere privind protecția intereselor financiare ale UE, urmînd să înlocuiască propunerea aflată în curs cu privire la protecția penală a intereselor financiare. Măsurile noi care sunt luate trebuie să garanteze coeziune și dreptate în privința aplicării sancțiunilor penale legate de fraudă, în dependență de acțiunea concretă în care a fost comisă infracțiunea. O parte componentă a acestei măsuri, ar trebui acordată definirii infracțiunilor de bază suplimentare, dintre care și deturnarea de fonduri și abuzul de putere, în măsura în care acest lucru este important pentru protecția intereselor financiare ale UE. În vederea îmbunătățirii rezultatelor investigațiilor penale este analizat în detaliu cu privire la apropierea normelor privind competența jurisdicțională și termenele de prescripție. Propunere data ar putea să include, reguli mai sistematice cu privire la complicitatea, instigarea, tentativa, precum și intenția și neglijența în măsura în care acest lucru este relevant pentru protecția intereselor financiare ale UE. Aceasta ar putea, la fel să stabilească norme mai clare cu privire la răspunderea penală a autorilor, de posturi publice și a persoanelor juridice în ceea ce privește protecția intereselor financiare, fie că au fost aleși sau numiți.
Concepția pentru anul 2020 ar fi luarea unor măsuri necesare, în legislația penală și administrativă, astfel ca să micșoreze cît mai mult activitățile infracționale care afectează bugetul UE, și o politică de toleranță zero privind fraudele împotriva UE, dar care necesită adoptarea unor măsuri corespunyătoare actelor de fraudă, și să fie urmărite penal în mod uniform în întreaga Uniune. UE ar trebui să cuprindă un nivel eficace, proporțional privind protejarea intereselor financiare, prin proceduri penale rapide și sancțiuni aplicabile în întreaga Uniune, ridicînd efectul de demoralizare al inițiatorilor. În direcția dată, trebuie să se folosească pe deplin facilitățile prevăzute în Tratatul de la Lisabona pentru a se asigura că banii contribuabililor se află sub protecții echivalente pe întreg teritoriul Uniunii prin urmăriri penale consolidate, care nu se limitează pînă la frontierele naționale, și prin norme minime comune în materie de drept penal.
Combaterea fraudării utilizării fondurilor externe. Conlucrarea cu OLAF în cadrul investigațiilor ce vizează fondurile UE, potrivit acordului de cooperare încheiat dintre CNA și OLAF.
Evoluția cadrului național de incriminare a folosirii contrar destinației și tragerea la răspundere a infractorilor, în situație de conflict de interese și a delapidării fondurilor europene și internaționale, conform prevederilor Convenției cu privire la protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene din 1995 și altor convenții internaționale în materie, potrivit cerințelor Acordului de Asociere cu UE.
Miniștrii participanți la cea de-a 21-a Conferință a miniștrilor europeni ai justiției, care a avut loc la Praga, în iunie 1997, și-au exprimat neliniștea față de noile orientări ale criminalității mai ales față de caracterul organizat, sofisticat și transnațional al anumitor organizări criminale, arătîndu-și convingerea conform căreia lupta împotriva crimei organizate implică în mod necesar un răspuns corespunzător împotriva corupției. Au mai evidențiat faptul că aceasta semnifică o amenințare considerabilă la adresa ordinii de drept, democrației, drepturilor omului, echității și justiției sociale; ea stagnează dezvoltarea economică și scăzînd stabilitatea instituțiilor democratice și fundamentul moral al societății. În consecință, miniștri au recomandat grăbirea punerii în aplicare a programului de acțiune împotriva corupției și de a intensifica eforturile în scopul inițierii repide a unei convenții penale, care să prevadă învinuirea coordonată a infracțiunilor de corupție și îmbunătățirea cooperării pentru combaterea acestor tipuri de infracțiuni. La fel, fiind recomandat Comitetului Miniștrilor să asigure ca instrumentele internaționale pertinente să prevadă aplicarea unui mecanism de control deschis deopotrivă statelor membre cît și statelor nemembre ale Consiliului Europei.
Asistența judiciară comună și obligațiile privind cooperarea într-o măsură cît mai posibilă. Cererile privind acordarea de asistență judiciară comune nu ar trebui de a fi limitate la strîngere probelor în afacerile de corupție sau falsificare; acestea ar putea să cuprindă aspect precum notificările, restituirea produselor crimei sau transmiterea de dosare. Această prevedere conține o obligație necesară astfel ca cererea să fie tratată “fără întîrziere”. Experiența ne arată că, de cele mai multe ori, investigația care este în curs să se desfășoarăși a căror acte trebuie să fie realizate în afara teritoriului statului, necesită termene îndelungate, ceea ce semnifică un obstacol pentru o desfășurare calitativă a investigației și chiar o pot compromite. Dintre motivele de respingere a acestor cereri stau la baza atingerii suveranității statului, a securității, ordinii publice și alte interese fundamentale ale părții solicitate. Prin expresia “interese fundamentale ale statului” se poate de interpretat posibilitatea părții solicitate de a refuza asistența judiciară în situațiile în care sunt puse în joc principii fundamentale ale sistemului său judiciar, cînd motivele referitoare la protecția drepturilor omului trebuie să predomine și atunci cînd partea solicitată are motive argumentate pentru a crede că cererile penale parvenite din partea solicitantă au fost denaturate sau deturnate în alte scopuri decît cele privind lupta împotriva corupției. Pînă a fi acordată asistența solicitată care prevede vizualizarea secretului bancar, solicitantul poate să ceară autorizația unei autorități judiciare competente în probleme penale, dacă legislația sa internă prevede aceasta.
CAPITOLUL II. FALSIFICAREA DE MONEDĂ – INFRACȚIUNE ECONOMICĂ
2.1. Considerații generale de falsificare și contrafacerea bancnotei
Prin falsificare se înțeleg mai multe lucruri, și anume: „ceva contrar adevărului, mincinos, neîntemeiat, care are numai aparența adevărului, neautentic, artificial”; „denaturare/ denaturat, înșelare/ înșelător, contrafacere/ contrafăcut, plăsmuire, deformare, escamotare, neautentic, artificial, neadevărat, fabricat, schimbat, alterat, prefăcut, simulat, mincinos, fățarnic, ipocrit, înșelător, perfid, viclean, șiret”; „ceva care se pretinde a fi altceva decît este el în realitate”
Faptele incriminate sub denumirea de „infracțiuni de fals” constituie o categorie bine particularizată și extrem de variată în sfera vastă a acțiunilor socotite ca fiind social periculoase. Faptele de fals aduc o gravă atingere adevărului și încrederii care trebuie să determine formarea și desfășurarea relațiilor dintre oameni.
Aceasta presupune modificarea elementelor caracteristice ale bancnotelor autentice, modificîndu-se o bancnotă cu valoare mai mică pentru a se obține o bancnotă cu valoare mai mare. De obicei, falsificarea se întîlnește la bancnotele izolate sau la cantități mici de bancnote.
Contrafacerea este o activitate multiplă, care nu este ușor de practicat de oricine. Ea presupune o foarte bună dezvoltare în domeniul mijloacelor tehnice folosite, cît și a mijloacelor tehnice adecvate. Din punct de vedere teoretic, contrafacerea poate fi comisă de orice persoană, însă practica ne arată că în situațiile în care apare în circulație bancnote contrafăcute, avînd în vedere metoda folosită pentru contrafacere, organul de urmărire penală își îndreaptă căutările spre anumite personale care, pentru el, au o „poziție” specială.
Pentru realizarea falsificării nu este nevoie de tehnologie avansată, acest proces putîndu-se realiza și individual. Falsificarea bancnotelor reprezintă un risc permanent pe care cetățenii nu îl percep în adevărata sa importanță.
Faptele care cad sub denumirea de „infracțiuni de fals” formează un grup bine particularizat și foarte variat în domeniul acțiunilor considerate ca fiind social periculoase. Faptele de fals duc la pierderea adevărului și încrederii care stau la baza și constituie temelia relațiilor dintre oameni.
Pe de o parte, ceea este caracteristic pentru grupul infracțiunilor de fals, că înșeală încrederea publică prin fapte de denaturare a adevărului fie înscrisuri sau tipăriri și care constituie produsul activității infracționale. Pe de altă parte, în conținutul acestui grup de infracțiuni, ceea ce se învinuiește este denaturarea adevărului în cuprinsul unor valori (hîrtii de valoare) care la prima vedere ar trebuie să se bucure de o încredere deplină, intactă, avînd juridic și legal, proprietatea de a servi ca probă a adevărului pe care îl exprimă.
Pentru ca o hîrtie de valoare falsificată să poată justifica răspunderea penală pentru săvîrșirea unei infracțiuni de fals, este necesar ca să prezinte anumite caracteristici.
Mai întîi, este necesar ca documentul sau actul să aibă valoare probatorie. Ceea ce legea protejează împotriva unei falsificări nu este scrierea și nici forma acestui act, ci încrederea datorată scrierii și actului. Astfel, în legislația penală există nu numai o asemănare strînsă, dar și o legătură reciprocă între sistemul probator și sistemul falsului. Orice fals în înscrisuri presupune schimbarea sau falsificarea unui înscris, care poate da naștere, la persoanele care le va deține, unele convingeri ce contravin realității sau care, poate servi ca mijloc probatoriu. Obiectul material al infracțiunii de fals în înscrisuri poate fi alcătuit și dintr-un înscris care, nu e necesar să fie întocmit într-un scop probator, este potrivit să servească drept probă.
Pe de o parte, pentru a exista infracțiunea de fals în înscrisuri nu contează nici natura scrierii asupra căreia se extinde acțiunea interzisă de lege, nici materia pe care sunt imprimate literele (hîrtie sau pînză etc), nici metodele tehnice de falsificare.
Pe de altă parte, este necesar ca înscrisul falsificat să aibă conținut și sens juridic, sau, cu alte cuvinte, în raport cu semnificația sa să poată genera consecințe juridice. Au semnificație juridică înscrisurile – mijloacele – care au fost create pentru a modifica sau a duce la încetarea unui drept sau unui raport juridic.
Infracțiunile de fals se săvîrșesc cu vinovăție cu intenției directe sau indirecte, adică făptuitorul își dă seama de caracterul prejudiciabil al faptei prevede consecințele care pot surveni în urma faptei și dorește producerea acestora (intenție directă) sau crede că nu vor urma (intenție indirectă).
Infracțiunile de fals se consumă în momentul săvîrșirii acțiunii de alterare a adevărului, de falsificare și folosire a înscrisurilor falsificate, în care această acțiune este în măsură să producă consecințe juridice.
S-a determinat în mod clar că acțiunea de falsificare poate fi săvîrșită și prin contrafacerea (fabricarea prin imitare) scrierii sau a subscrierii unei hîrtii de valoare sau a unei bancnote oficiale sau prin modificarea lui în orice mod.
Contrafacerea mai semnifică invenția falsă, adică producerea prin imitare a unei valori identic cu cel oficial. Invenția falsă se poate realiza prin diferite metode cum ar fi copierea, reproducerea, decuparea, trucarea fotografică sau cu alte mijloace moderne de copiere.
Contrafacerea scrierii pe hîrtiile de valoare sau a bancnotelor precum și a cardurilor bancare înseamnă înmulțirea conținutului pe care îl are în mod obișnuit un înscris adevărat, respectiv reproducerea unui înscris asemănător cu cel oficial nu numai imitarea scrierii inițialelor conținutului său, deoarece în prezent contrafacerea se dobîndește cel mai des prin imprimarea mecanică, cu mașinile de scris sau tipografiii, ori cu alte mijloace electronice sau sisteme de imprimare pe calculator.
Actele legislative, au justificat să dea un răspuns afirmativ și să arate că contrafacerea poate fi totală, atunci cînd realizatorul inventează falsul în întregime ori completează ilegal un document care devine astfel original, sau parțial, cînd falsificarea constă în mare parte în semnarea falsă a pretinsului emitent”.
Operațiunea de invenție falsă poate fi totală sau parțială. Jurisprudența a hotărît că „nu constituie infracțiune, dacă actul a fost falsificat în forma și conținutul lui originală sau copia legalizată a acestuia, important fiind ca actul să constituie un element oficial”.
Contrafacerea subscripției semnifică aplicarea unei semnături care la prima vedere ar părea că este a celui îndreptățit să semneze, în literatura de specialitate se permite să existe „contrafacerea subscrierii și atunci cînd falsificatorul indică pe un înscris propriul său nume și propria sa semnătură, dar cu intenția de a face să se creadă că actul a fost semnat de altă persoană care are același nume, iar pentru cei care nu dețin sau nu cunosc semnătura legală, în acest fel, conferă credibilitate actului semnat”, nu are importanță dacă este semnătura unei persoane reale sau imaginare, dacă se falsifică semnătura originală sau se semnează imaginar. Important este ca, semnătura să fie aparent cu cea autentică, adică cu a persoanei care trebuia real să semneze înscrisul.
Denaturarea presupune alterarea, adică modificarea, schimbarea, transformarea ceva într-un mod ce contravine realității. Denaturarea unui înscris oficial înseamnă schimbarea materială a conținutului unui înscris oficial existent, prin completări, ștersături, cifre, fraze, cuvinte sau semne de punctuație prin aducerea unor părți din înscrisul oficial (pătare, decolorare) în stare de ilizibilitate.
Falsul înscrisurilor se comite prin denaturare ori de cîte ori „în conținutul unei scrieri se îndreaptă o frază, se adaugă sau se șterge un cuvînt ori o literă în așa fel încît sensul unei dispoziții, ordin să fie schimbat, prin intermediul unor procedee chimice sau mecanice sau prin a suprapune deasupra o altă hîrtie, fie chiar așezînd în partea de jos a hîrtiilor cu scrieri false o semnătură neschimbată”.
Pentru a exista elementul material al falsului este deajuns să fie consumarea uneia dintre aceste acțiuni. Latura obiectivă a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale o constituie acțiunea de falsificare care formează elementul material, doar în cazul în care vor fi săvîrșite cele două cerințe principale: hîrtiile de valoare să fie din categoria celor oficiale, și hîrtia de valoare oficială falsificat să fie capabil să producă consecințe juridice.
Înscrisurile emise de autorități sunt acte date în circulație (hîrtii de valoare, cecuri, bancnote), fiind remise altor autorități, fie unor persoane cu dreptul de a le folosi sau primi.
Sunt considerate înscrisuri oficiale nu numai exemplare originale, ci și copiile legalizate sau certificate pentru adeverirea acestora cînd vine vorba că ar putea fi capabile de a produce consecințe juridice. Obligația esențială este folosită în caz de falsificare a unei copii, chiar dacă înscrisul original nu există la moment sau definitiv, suficient ca respectiva copie dacă nu ar fi contrafăcută, ar fi produs consecințe juridice.
Actele autentice sunt considerate înscrisuri oficiale datorită încrederii publice pe care ele o inspiră ca efect al originalității și a forței probante dobîndite în raporturi juridice particulare.
Pentru a fi capabil de a produce consecințe juridice, înscrisul oficial falsificat să fie folosit, ar însemna că produsul acțiunii de alterare sau de modificare, adică actul rezultat în urma falsificării, trebuie să fie un înscris cu valoare probatorie și cu semnificație juridică. Cerința este consumată în momentul în care înscrisul falsificat are înfățișarea unui act autentic, adică are caracteristicile unui înscris oficial adevărat și ar putea produce prin folosire aceleași efecte ca și cel autentic.
Pentru aceasta, nu este însă numaidecît ca veridicitatea lui cu înscrisul real să fie perfect este suficient ca să pară veridic. Pentru a exista latura obiectivă a infracțiunii de fals material în hîrtiile oficiale este necesar ca activitatea de falsificare să creeze o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită de lege prin realizarea unui înscris care prezintă superficial toate caracteristicile unui act oficial original.
Jurisprudența instanței supreme ne arată că „ în primul rînd, ceea ce legea ocrotește, prin sancționarea falsului în înscrisuri este un interes public și anume încrederea ce trebuie acordată fiecărui înscris care produce consecințe juridice; denaturarea adevărului într-un act de valoare semnifică o atingere adusă acestei încrederi”. În același sens se evidențiază că „actele emise de la instituțiile publice, sunt acte oficiale; ca atare, falsificarea lor se pedepsește conform legislației în vigoare.
De menționat că „acel care folosește un act public pe care el însuși l-a falsificat se face vinovat de uz de fals prin infracțiunea de fals material în acte oficiale, în concurs real”.
Printre falsificatorii Moldoveni se găsesc atît copiii de școală generală, unii dintre ei chiar premianți care folosesc imprimanta de acasă pentru a produce bani, dar și rețele complicate care se întind pe mai multe țări. Numeroși tineri au fost luați de val de performanțele deosebite ale computerelor și imprimantelor existente pe piață. Un student la drept și-a plătit taxa de facultate cu banii produși cu ajutorul calculatorului și imprimantei unui prieten. La Craiova, anii trecuți au fost descoperiți șase elevi la vîrsta majoratului, organizați ca o rețea de producere și plasare de lei falși. Odată introduse bancnotele de plastic, falsificarea leilor a devenit neinteresantă.
O mare amploare a avut-o falsificarea francilor francezi care a avut loc în Ungaria, frauda la care au luat parte și autoritățile statului. Acest fenomen a luat amploare internațională datorită numărului mare de monedă falsă care a intrat în uz în întreaga Europă. Nici astăzi nu se cunoaște întregul efect al acestei fraude datorită refuzului unităților ungare de a coopera cu instituțiile internaționale.
Pe Internet sunt difuzate mai multe materiale utile pentru un falsificator de bani. Unele dintre ele reprezintă adevărate manuale și dau sfaturi cu lux de amănunte pentru cei amatori. Într-una dintre aceste scrieri, autorul, "moneyprof", explică chiar și cum poți obține bancnote neuzate pentru realizarea unor copii fără "riduri". De asemenea face o serie de recomandări privind aparatura necesară, rezoluția scanerului, a imprimantei și a compoziției culorilor care trebuie utilizate la prelucrarea grafică a unor bancnote.
Din studiile realizate de Interpol reiese faptul că, pînă acum, moneda preferata de falsificatori a fost dolarul, peste 80% din contrafacerile ultimilor 50 de ani fiind legate de acesta. În general se contrafac bancnotele cu valori mici sau medii (bancnotele de 10, 20 USD, cele de 20, 50 si 100 franci, în cazul francilor elvețieni etc.). Datele cumulate pe trei decenii relevă că peste 70% din falsuri sunt reprezentate de bancnotele de 10 si 20 USD. Falsurile sunt realizate, în general, în scopul păcălirii marelui public, netrecînd testul de autenticitate în cazul analizei unor specialiști.
Au fost însă si falsuri foarte bine realizate, care au rezistat în circulatie mult timp, cum a fost cazul unor dolari contrafăcuți în 1947 și care mai puteau fi găsiți în circulație și după patru decenii de la aruncarea lor pe piață. Prețul cu care este valorificată o bancnota falsă este cuprinsă între 20% din valoarea sa nominală, la prima mînă, atunci cînd sunt date en-gros spre plasare, și 50-60% la ultima verigă din rețeaua de plasare, cînd este efectiv pusă în circulație.
În afara falsificării totale a unei bancnote, ce presupune realizarea integrală a acesteia, mai este folosit și procedeul multiplicării zerourilor, prin care, spre exemplu, o bancnota de 1 USD e transformată în bancnota de 10 USD. În zilele noastre se contrafac și monede vechi, cerute de colecționari, uneori pastrîndu-se întru totul caracteristicile inițiale ale respectivei monede metalice (conținut de metal prețios etc.), ceea ce face deosebit de greu de descoperit falsul.
Însă bancnota contrafăcută oricît de identică ar fi la culori și nuanțelor acestora o importanță mai mare se atrage deja la celelalte elemente ce conferă siguranța bancnotei autentice ce nu pot fi contrafăcute și a cărei examinare mai amănunțită poate fi pusă în evidență falsul acesteia.
Banca Centrală Europeană pregătește un nou design pentru bancnotele euro, cu noi elemente de siguranță, care să preîntîmpine fraudarea. Noile bancnote vor prelua tema grafică a celor aflate acum în circulație.
Elementele grafice ale celor șapte bancnote euro, care au valori cuprinse între 5 și 500 de euro, redau șapte stiluri arhitectonice care au caracterizat cultura europeană: clasic, romanic, gotic, renascentist, baroc și rococo, arhitectura în oțel și sticlă a secolului al XIX-lea și arhitectura modernă a secolului al XX-lea.
În prezent, există opt cupiuri diferite ale monedelor euro, acestea avînd valori cuprinse între un eurocent și 2 euro. Fiecare monedă are o față comună europeană și o față națională, diferită pentru fiecare țară din zona euro. Fețele comune ale celor opt monede înfățișează harta Europei pe un fundal format din cele 12 stele ale Uniunii Europene.
Hîrtia bancnotei euro este obținută prin încorporarea într-o hîrtie de bumbac a unor elemente de siguranță: filigrane și fire de siguranță. Aceasta este distribuită mai apoi către 14 imprimerii din Uniunea Europeană. Unul din elementele de siguranță ale bancnotelor este acela că valoarea bancnotei este încorporată în filigran, firul de siguranță și hologramă, fiind de asemenea redată de numărul care își schimbă culoarea.
Odată puse în circulație, bancnotele se deteriorează treptat, însă fiecare are un ritm propriu de deteriorare, generat în principal de frecvența cu care sunt folosite. Potrivit statistiticilor, bancnotele de 5 euro sunt utilizate o perioadă de circa 14 luni, iar cele de 50 de euro circa trei ani și jumătate înainte de a fi retrase din circulație.
Băncile naționale sunt dotate cu aparate de sortat care pot identifica într-o fracțiune de secundă autenticitatea unei bancnote. Cele care nu mai sunt corespunzătoare pentru punerea în ciculație, din cauză că sunt murdare, mototolite sau rupte, sunt distruse imediat.
UE abordează acest fenomen prin:
adoptarea legislației menite să asigure coordonarea acțiunilor între autoritățile naționale, să mențină măsurile de autentificare pentru monede și bancnote și să garanteze sancționarea adecvată a falsificatorilor, în conformitate cu legislația națională;
formare finanțată prin programul Pericles, pentru personalul agențiilor naționale, al băncilor, al poliției, al autorităților judiciare și al altor organisme implicate în combaterea contrafacerii, atît în UE, cît și în exterior;
analiza monedelor contrafăcute de către Centrul Tehnic și Științific European (de cele mai multe ori, este vorba de moneda de 2 euro);
acțiuni comune – prin reuniuni ale experților din cadrul agențiilor naționale.
2.2 Elementele de protecție specific bancnotei din RM
Pregătirile pentru introducerea valutei naționale au început în anul 1992, cînd Parlamentul a adoptat două documente cu privire la valută și cu privire la asigurarea leului moldovenesc, ba chiar a fost creat și un comitet special pentru introducerea în circulație a valutei naționale. Astfel, la 29 noiembrie 1993, a fost pus în circulație leul moldovenesc, conform cursului de 1000 cupoane pentru 1 leu. Tot atunci un dolar valora 3,85 lei. În anii 1994-1995 au fost emise bancnotele de 5 lei, 10 lei, 50 lei, 100 și 200 lei. Abia peste patru ani au fost puse în circulație și bancnotele de 500 de lei. Cele mai recente bancnote emise sînt cele de 1000 lei (2003).
Artistul plastic Gheorghe Vrabie este autorul leului moldovenesc. El a muncit la designul valutei naționale în Imprimeria Băncii Naționale Române de la București, deoarece, condițiile de la Chișinău erau improprii”. Evident că acest lucru a devenit cunoscut mai tîrziu, deoarece conceperea leului moldovenesc s-a făcut în mare taină. Vrabie spune că, primele au fost tipărite bancnotele de 500 lei și 1000 lei. Artistul susține că bancnotele cu valoare nominală mare (500 și 1000 lei) au fost depozitate în subsolurile Serviciului de Informații și Securitate, asta pentru că ele au fost puse în circulație mult mai tîrziu decît cele cu valoare nominală mică.
Cele opt bancnote cu valoare nominală de la 1 la 1000 lei se tipăresc în Franța. Monedele însă sînt bătute la Chișinău, cu excepția celor de 50 de bani care se fabrică în Cehia. Primul Guvernator al Băncii Naționale, Leonid Talmaci, și-a semnat numele de 19 ori pînă a fost aleasă semnătura ce este aplicată pe leul moldovenesc.
Moneda națională a Republicii Moldova este leul moldovenesc. Denumirea a fost preluată de la leul românesc, care, la rîndul său, provine de la leul rampant de pe reversul talerilor olandezi (leeuwendaalder) care au circulat în principatele românești între anii 1650-1700. Chiar și după ieșirea din uz a talerilor, numele de leu a fost păstrat ca termen generic pentru bani, iar în 1867 leul a devenit unitatea monetară a Principatelor Unite (Moldova și Țara Românească). Primele monede emise de Principatele Românești au fost din bronz de 1, 2, 5 și 10 bani. Ele erau bătute în Anglia. Primele însemne monetare de hîrtie au fost biletele ipotecare cu valorile nominale de 5, 10, 20, 50, 100 și 500 lei.
Pînă în prezent bancnotele din RM au rămas practic aceleași schimbările apărute fiind în dimensiunea acestora si introducerea unor elemente de siguranță.
Dimensiunile bancnotelor RM au următoarele dimensiuni:
– bancnota cu valoare nominal de 1 leu și 5 lei au dimensiunile 58 x 114mm;
– bancnota cu valoarea 10, 20, 50 și 100(model 1995) lei au dimensiunile 61×121 mm;
– bancnota cu valoarea 100 (model 2015), 200, 500, 1000 lei au dimensiunile 66x133mm;
Culorile specific fiecărei bancnote:
– bancnota de 1 leu culoarea avers-revers: galben;
– bancnota de 5 lei culoarea avers-revers: albastru;
– bancnota de 10 lei culoarea avers-revers: roșu;
– bancnota de 20 lei culoarea avers-revers: verde;
– bancnota de 50 lei culoarea avers-revers: roz;
– bancnota de 100 lei culoarea avers-revers: portocaliu;
– bancnota de 200 lei culoarea avers-revers: roz-galben;
– bancnota de 500 lei culoarea avers-revers: portocaliu-verde;
– bancnota de 1000 lei culoarea avers-revers: violet;
Reversul bancnotei (fig.2.1): În interiorul unei rame este reprezentată imaginea grafică după cum urmează:
– Mănăstirea Căpriana cu textul sub ea „MĂNĂSTIREA CĂPRIANA”- pentru bancnota cu valoarea nominală 1 leu;
– Biserica Sf. Dumitru din Orhei cu textul sub ea „ BISERICA SF.DUMITRU DIN ORHEI”- pentru bancnota cu valoarea nominală 5 lei;
– Mănăstirea Hîrjeuca cu textul „MĂNĂSTIREA HÎRJEUCA” – pentru bancnota cu valoarea nominală 10 lei;
– Cetatea Soroca cu textul sub ea „CETATEA SOROCA” – pentru bancnota cu valoarea nominală 20 lei;
– Mănăstirea Hîrbovăț cu textul sub ea „MĂNĂSTIREA HÎRBOVĂȚ”- pentru bancnota cu valoarea nominală 50 lei;
– Primăria mun. Chișinău cu textul sub ea „PRIMĂRIA MUN. CHIȘINĂU” – pentru bancnota cu valoarea nominală 200 lei;
– Catedrala din Chișinău cu textul sub ea „CATEDRALA DIN CHIȘINĂU” – pentru bancnota cu valoarea nominală 500 lei;
– Președinția Repblicii Moldova cu textul sub ea „PREȘEDINȚIA REPUBLICII MOLDOVA” – pentru bancnota cu valoarea nominală 1000 lei.
Înafară de imaginea care este specifică fiecărei bancnote în parte, mai găsim trei elemente verticale decorative, Stema lui Ștefan cel Mare, imaginea stilizată a Columnei lui Traian, Coloana Infinitului, iar între ele semiluna, textul „BANCA NAȚIONALĂ A MOLDOVEI” și sigla BNM.
Figura 2.1
Pe aversul bancnotelor (fig. 2.2) se află Stema Republicii Moldova, textul cu majusculă „REPUBLICA MOLDOVA”, „BANCA NAȚIONALĂ A MOLDOVEI” și „ȘTEFAN CEL MARE”, portretul lui Ștefan cel Mare, un ornament național multicolor, trei elemente verticale decorative, ghioșul central, valoarea nominală imprimată în cifre și în litere, sigla BNM, faximilul „GUVERNATOR, D. Drăguțanu”, textul pe cerc „PE-UN PICIOR DE PLAI, PE-O GURĂ DE RAI…”, simbolul Victoriei – „V”, anul imprimării bancnotei „n”, numărul și seria bancnotei, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGILOR”.
Figura 2.2
Diferențiem două grupe de elemente de stabilire a identității unei bancnote:
a)Elemente de suprapunere:La privirea bancnotei în contralumină, conturul exterior al imaginilor soarelui de pe aversul bancnotei și semilunii de pe revers trebuie să coincidă, la fel și cercul soarelui cu cercul în care este înscrisă semiluna. La suprapunere litera „V” de pe aversul bancnotei și imaginea Columnei lui Traian și a Coloanei Infinitului de pe revers trebuie să formeze silueta literei „M” (Moldova).
b) Elemente de siguranță (fig.2.1 și fig. 2.2):
1. Firul de siguranță: Firul de siguranță metalizat, cu textul „BNM” încorporat în hîrtie este poziționat în dreapta aversului, între ghioșul central și elementul vertical decorativ, în lumină UV are proprietăți de fluorescență multicoloră (curcubeu).
2. Microtext: În zona cuprinsă între două elemente verticale decorative este imprimat microtextul „BANCANATIONALAAMOLDOVEI” și „REPUBLICAMOLDOVA”. În partea de sus și de jos a zonei, cuprinsă între cele două elementele verticale decorative, este imprimat microtextul „BNM” și „UNASUTALEI”. Pe chenarul cercului, unde este amplasat textul „PE-UN PICIOR DE PLAI, PE-O GURA DE RAI…” este imprimat microtextul „BNM”.
3. Imprimare în relief: Portretul lui Ștefan cel Mare, textul „REPUBLICA MOLDOVA” și „ȘTEFAN CEL MARE” de pe avers sînt imprimate în relief (relief detectabil prin palpare).
4. Filigran: Filigranul constituit din două componente, poziționate în dreapta aversului, pe zona neimprimată: portretul lui Ștefan cel Mare, orientat spre centru și textul „BNM”, care devin vizibile cînd bancnota este luminată din partea opusă privitorului.
5. Relief concav: În partea stîngă a rozetei centrale de pe avers este imprimată în relief concav cifra „100”, care reprezintă valoarea nominală a bancnotei, în partea dreaptă – textul „LEI”.
6. Microtext „BNM”.
7. Microtext „BNM” și „UNASUTALEI”.
8. Element de suprapunere: Pe zona neimprimată a aversului și reversului sînt imprimate fragmente ale cifrei „100”, astfel că atunci cînd bancnota este privită prin transparență și luminată din partea opusă privitorului, cifra „100” se vede în întregime.
Fluorescență în lumină UV (fig.2.3):
a) Trei elemente verticale decorative, ornamentul național multicolor și ghioșul central de pe aversul bancnotei vor apărea portocaliu în lumină ultravioletă.
b) Fibrele bi-fluorescente în lumină ultravioletă vor apărea în verde/albastru și galben/roșu.
c) Firul de siguranță cu fluorescent multicoloră (curcubeu) în lumină UV.
d) Pe zona neimprimată a aversului este poziționat un dreptunghi, care va apărea verde în lumină ultravioletă. În interiorul dreptunghiului sînt imprimate sigla BNM și textul BNM”.
Figura 2.4
2.3 Analiza juridică și componența de infracțiuni
Aspectele juridico-penale al fabricării sau punerea în circulație a banilor falși sau a titlurilor de valoare false.
În conformitate cu Codul penal al RM: „Fabricarea în scopul punerii în circulație sau punerea în circulație a biletelor Băncii Naționale a Moldovei, a monedelor, a valutei străine, a hîrtiilor de valoare de stat sau a altor titluri de valoare false, utilizate pentru efectuarea plăților, se pedepsește cu închisoare sau cu amendă și privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.”
Obiectul infrațiunii privind fabricarea sau punerea în circulație a banilor falși sau a titlurilor de valoare false au fost incluse suplimentar ca obiect material al infracțiunii hîrtiile de valoare de stat și a altor titluri de valoare și includerea de noi forme agravante – săvîrșirea infracțiunii în proporții mari sau săvîrșirea infracțiunii de către un grup criminal organizat sau de către o organizație criminală.
În cazul al infracțiunii de contrafacere care se caracterizează printr-o acțiune de plăsmuire sau de alterare, obiectul material al infracțiunii vor face parte materialele din care sau contrafăcut bancnotele sau titlurile de valoare, care mai semnifică și produsul infracțiunii.
Prin contrafacere se înțelege confecționarea, producerea, imitarea biletelor, monedelor, hîrtiilor ori a titlurilor de valoare respective, nu numaidecît ca acestea să fie perfect identice cu originalul, ci e suficient ca ele să poată circula.
Alterarea constă în modificarea conținutului sau a aspectului unei bancnote, monede, hîrtii ori titlu de valoare autentice, prin atribuirea unei valori mai mari comparativ cu valoarea initial (schimbarea nominalului, culorii, greutății (la monede metalice), a semnelor originalului).
Dacă falsul s-a săvîrșit prin alterare, hîrtiile, bancnotele care au fost supuse operațiunii de contrafacere vor constitui în primul rînd obiect material al infracțiunii care sunt bancnota, cardurile, hîrtiile de valoare, și după săvîrșirea falsului produsul infracțiunii.
Biletele (bancnotele) și monedele metalice ale Băncii Naționale, reprezintă mijlocul de circulație și de plată în sistemul economic al țării. În acest sens circulația bănească este realizată prin biletele de bancă emise de Banca Națională. ;ai pot fi contrafăcute sau alterate titluri de valoare (bonuri valorice de masă, cuoane agricole, bonuri pentru combustibil, bonuri de trezorerie, obligații de stat etc.) pentru efectuarea plăților, creditelor emise de instituțiile competente. Nu are importanță denumirea acestor titluri sau valoarea lor, cît faptul că acestea trebuie să se afle în circulație în mod legal sau în momentul consumării infracțiunii să aibă putere circulatorie.
Deși, infracțiunea incriminată de art. 236 CP RM nu mai este considerată o infracțiune contra statului, nu înseamnă că gradului prejudiciabil al faptelor infracționale a suferit careva schimbări, deaorece atentează la funcționarea normală a sistemului financiar-bancar. Conform Decretului Președintelui RM din 24.11.1993 nr.200, începînd cu 29.11.1993 în RM a fost introdusă ca unic mijloc de plată moneda națională – leul, egal cu 100 bani.
Obiectul general al infracțiunii îl formează ansamblul relațiilor sociale ocrotită prin legea penală și anume respectarea ordinii de drept în RM asupra căruia sunt îndreptate acțiunile ilicite.
Obiectul generic îl constituie complexitatea relațiilor și acțiunilor care asigură buna funcționare a economiei naționale în ansamblul, și a activității diferitor ramuri în parte cu specific economic.
Obiectul nemijlocit îl constituie relațiile sociale care asigură funcționarea normală a sistemului creditor-monetar al statului.
Hîrtii și alte titluri de valoare, potrivit Codului civil, se consideră:
a) obligațiunile:
– Valoarea nominală a tuturor obligațiunilor plasate de societate care nu trebuie să depășească mărimea capitalului social.
– Obligațiunea acordă deținătorului său dreptul la dobînda promisă de emitent, iar la sfîrșitul perioadei pentru care este emisă și dreptul la valoarea nominală a acesteia. Obligațiunile pot fi convertite în acțiuni.
– Obligațiunea nu poate fi emisă pentru o perioadă mai mică de un an și se emit numai prin ofertă publică și se achită numai cu mijloace bănești. Achitarea în rate a obligațiunii nu se admite.
– Obligațiunile nu pot fi plasate în scopul constituirii, întregirii sau majorării capitalului social.
b) cecul:
– Cecul este un titlu negociabil ce reprezintă o creanță scrisă, întocmită conform prevederilor legii, cuprinzînd ordinul necondiționat dat de emitent (trăgător) către plătitor (tras) de a plăti la vedere o anumită sumă prezentatorului de cec sau persoanei indicate în cec, sau la ordinul acestei persoane.
– Cecul este independent de tranzacția care stă la baza creanței achitate prin cec.
– Efectuarea plăților prin cec este reglementată de prezentul cod, de alte legi și de uzanțele bancare.
c) cambia (trata) și biletul de ordin:
– Cambia (trata) este un titlu de credit care reprezintă o creanță scrisă, întocmită conform prevederilor legii, cuprinzînd ordinul necondiționat dat de trăgător (emitent) către tras (plătitor) de a plăti imediat sau la scadență o sumă anumită prezentatorului cambiei sau persoanei indicate în cambie, sau la ordinul acestei persoane.
– Biletul la ordin este un titlu de credit, întocmit conform prevederilor legii, prin care trăgătorul se obligă să plătească imediat sau la scadență o sumă anumită prezentatorului titlului sau persoanei indicate în titlu, sau la ordinul acestei persoane.
– Cambia și biletul la ordin sînt independente de actele juridice care stau la baza creanțelor plătite prin ele.
– Efectuarea plăților prin cambie și prin bilet la ordin sînt reglementate de prezentul cod, de Legea cambiei și de alte acte normative, precum și de uzanțele bancare.
d) acreditivul:
Acreditivul documentar este un aranjament, oricum ar fi denumit sau descris, prin care o bancă (banca emitentă), acționînd la cererea clientului său (ordonatorului) și conform instrucțiunilor acestuia sau în nume propriu, efectuează o plată către un terț (beneficiar) ori la ordinul acestuia sau acceptă și plătește cambii trase de către beneficiar, sau autorizează o altă bancă să efectueze o astfel de plată ori să accepte și să plătească asemenea cambii.
Acreditivul documentar este un contract separat de actul juridic care stă la baza lui. În operațiunile pe bază de acreditiv, toate părțile implicate operează cu documente și nu cu bunuri, servicii sau alte prestații la care documentele pot să se refere.
Efectuarea plăților prin acreditiv documentar este reglementată de prezentul cod, de alte acte normative, precum și de uzanțele bancare;
Hîrtiile și titlurile de valoare se emit în numele statului de către BNM, Guvern, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare ori de către alte instituții competente.
Nu constituie obiect material al faptei infracționale banii sau bancnotele retrase.
Latura obiectivă a infracțiunii presupune în primul rînd o acțiune de fabricare falsă de bilete (bancnote), monede metalice, hîrtii ori titluri de valoare, valută străină prin operațiuni de contrafacere sau de alterare. Elementul material se realizează prin acțiune de falsificare sau operațiune fie de contrafacere, fie de alterare.
Pentru existența laturii obiective a infracțiunii mai menționăm că, este important ca obiectul material să fie utilizat, în mod legal, ca mijloc de plată sau de schimb în circuitul financiar sau monetar al țării. În cazul necorespunderii reale a bancnotei false cu cea autentică exclude participarea ei în circulație, precum și alte împrejurări care presupune clar intenția celui vinovat de înșelare grosolană a unei persoane sau a unui cerc de persoane, profitînd de anumite condiții (vizibilitate redusă, personae cu vedere slabă, personae credule etc.).
Fabricarea biletelor, monedelor, valutei străine, hîrtiilor și titlurilor de valoare false urmăreasc ca scop punerea lor în circulație pentru efectuarea plăților. Infracțiunea de fals se consideră consumată din momentul fabricării falsului indiferent că este într-un singur exemplar sau mai multe, indiferent de faptul dacă persoana a reușit sau nu să-l pună în circulație.
Punere în circulație este operațiunea în care produsul falsificat sau contrafăcut (banilor falși ori a titlurilor de valoare false) se introduce în circuitul monetar-financiar, pentru o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă, ca mijloc pentru efectuarea plăților fie pentru mărfuri, servicii, împrumuturi etc.
Deținerea valorilor falsificate în vederea punerii lor în circulație constituie primirea și păstrarea bancnotelor sau altor valori falsificate în scopul punerii acesteia în circulație.
Punerea în circulație se consideră consumată chiar și la introducerea în circuit numai a unei singure bancnote ori a unui singur titlu de valoare false.
Infracțiunea de fabricare sau punere în circulație a banilor falși sau a titlurilor de valoare false poate fi săvîrșită atît prin pregătire cît și prin tentativă.
Tentativa se consideră situația în care activitatea de falsificare începută nu și-a produs rezultatul asteptat din cauze independente de voința făptuitorului sau rezultatul acțiunii de fals nu s-a produs fiindcă nu s-au obținut banii și titlurile de valoare false, ori cele obținute sunt nereușite, nu sunt corespunzătoare întratît cît să poată fi puse în circulație.
Pregătire de săvîrșire a infracțiunii se consideră procurarea hîrtiei, vopselei, a altor mijloace pentru fabricarea banilor falși.
Deținerea de către făptuitor a banilor ori a titlurilor de valoare false în scop de punere a lor în circulație se consideră pregătire pentru săvîrșirea infracțiunii.
Subiectul infracțiunii de fabricare sau punere în circulație a banilor falși sau a titlurilor de valoare false, este socotită gravă și deosebit de gravă în cazul situațiilor agravante. Sunt pasibile de răspundere penală, persoanele care în momentul săvîrșirii infracțiunii menționate, a atins vîrsta de 16 ani. Participația poate fi în formă simplă ori complexă. Participația sub formă de grup criminal organizat și organizație criminală sunt considerate ca circumstanțe agravante separate prin care s-a săvîrșit infracțiunea.
Infracțiunea sub forma falsificării, deținerii și a punerii în circulație a valorilor falsificate se comite cu intenție direct sau indirectă.
Fabricarea în scopul punerii în circulație ori punerea în circulație a banilor falși, a titlurilor de valoare false v-a fi socotită săvîrșită repetat dacă aceste acțiuni sau comis de sine stătător sau de două sau de mai multe ori, cu condiția că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din aceste fapte și nu a expirat termenul de tragere la răspundere penală. În funcție de intenția făptuitorului, infracțiunea poate avea forma prelungită.
Nu sunt considerate ca săvîrșite în mod repetat acțiunile de fabricare ori procurare a unor bancnote fale o singură dată urmată de punerea în circulație a acestora în timp și de persoane diferite. Astfel de acțiuni nu pot întruni componențe de infracțiuni separate, deoarece ele au un caracter prelungit, și constă dintr-o mulțime de acțiuni criminale identice, și sunt cuprinse de o intenție unică alcătuind în cumulul o singură infracțiune.
Infracțiunea cade sub incidența art.236 lit. b) CP RM întrunind condițiile săvîrșirii de către un grup criminal sau de către o organizație criminală, și dacă sunt prezintă toate elementele grupului criminal organizat. Această formă de participație se deosebește de altele, după criteriul ei de solidaritate și fermitate. Durabilitatea grupului organizat este demostrată de durata existenței acestui grup în timp. Durata se calculează din momentul formării grupului pînă la comiterea primei infracțiuni din numărul celor plănuite de membrii grupului, și de durata de timp, în care membrii grupului au săvîrșit infracțiuni. Criteriul trăiniciei necesită intenția membrilor grupului criminal organizat de a comite nu doar o singură infracțiune. Deasemenea, statornicia grupului criminal organizat poate consta din multitudinea de acțiuni de organizare, plănuire și pregătire amănunțită a unei infracțiuni.
Fabricarea sau punerea în circulație a banilor falși ori a titlurilor de valoare false, este considerată în proporții mari, atunci cînd suma acestora depășește 500 unității convenționale.
În conformitate cu prevederile art. 237 CP RM „Fabricarea în scopul punerii în circulație sau punerea în circulație a cardurilor sau a altor carnete de plată false”, care nu constituie valută sau titluri de valoare, dar care confirmă, stabilesc sau acordă drepturi sau obligații patrimoniale, se pedepsește cu amendă, cu închisoare pentru persoanelor fizice, iar persoanele juridice se pedepsesc cu amendă și cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
Obiectul juridic generic al infracțiunii prevăzute de art.237 CP RM îl formează relațiile sociale din domeniul activității bancare ramură a economiei naționale. Obiectul juridic special, în cazul fabricării sau punerii în circulație a cardurilor sau a altor carnete de plată false, il formează relațiile sociale cu privire la încrederea publică în originalitatea cardurilor sau altor carnete de plată.
Obiectul material al infracțiunii de falsificare a cardurilor sau altor carnete de plată false, dacă analizăm mai atent cuprinsul dispoziției art. 237 CPRM „cardurile sau alte carnete de plată false, care nu constituie valută sau titluri de valoare, dar care stabilesc drepturi sau obligații patrimoniale”, ajungem la concluzia că obiectul material al infracțiunii trebuie să îndeplinească comun anumite cerințe:
să constituie carduri sau alte carnete de plată false;
să nu fie valută sau titluri de valoare;
să prevadă drepturi sau obligații patrimoniale.
Entitățile ce constituie obiectul material infracțiunii de falsificare a cardurilor trebuie să întrunească alte 2 condiții:
să fie folosite, în momentul comiterii faptei, la efectuarea plăților;
să confere o asemănare majoră cu cardurile sau carnetele de plată originale, pe care le imite.
Asemănător cu art.236 CP RM, fabricarea cardurilor și a altor carnete de plată false în scopul punerii lor în circulație poate avea loc prin contrafacere ori alterare.
Cardul (carte de plată) reprezintă un dispozitiv de informație securizat și individualizat, folosit de utilizator în modul stabilit în obligațiunile comune cu emitentul cardului și acceptat de comerciant în calitate de metodă de plată la procurarea de mărfuri, consumul de servicii, posesie de numerar și a altor servicii. Cardul se mai numește portmoneu electronic. Cardurile se împart în următoarele grupuri:
a) carduri de debit;
b) carduri de credit;
c) carduri achitate anticipat;
d) carduri polifuncționale, care îmbină funcțiile cardurilor enumerate în lit.a), b), c).
Cardurile sunt locale care se utilizarează pe teritoriul RM, și cele international folosite oriunde în lume (VISA, MASTERCARD, EUROCARD etc.).
Cardul este individual. La emiterea lui se întrebuințează elemente de siguranță și de delimitare. Deținătorul este persoana fizică sau juridică pe numele căreia este emis cardul. Mai întîi trebuie să fi deținătorul unui cont în una din bănci care urmează să emită cardul și care este parte a ramurii bancare de plată cu carduri.
Pentru că este un instrument de plată standardizat, trebuie sa corespundă următoarelor dimensiuni:
lățimea (85,595 + 0,125 mm);
înălțimea (53,975 + 0,055 mm);
grosimea (0,76 + 0,08 mm).
Suplinirea contului este o operațiune cu card de tip portmoneu electronic din care rezultă majorarea soldului înregistrat în card cu o sumă de bani depusă de detonator în numerar sau transferată dintr-un cont de depozit.
Descărcarea cardului este operațiunea de micșorare a soldului înregistrat în card.
Prin „alte carnete de plată” se are în vedere documentele ce nu fac parte din titluri de valoare, dar care conțin obligațiuni sau drepturi de a plăti sau a primi și care iau forma următoarelor noțiuni:
ordinul de plată care este dispoziția data de o persoană unei bănci de a plăti o anumită sumă altei persoane pentru încheierea unei obligații bănești a ordonatorului față de beneficiar;
cecul este un titlu ce semnifică o creanță scrisă, conform legii, ce include ordinul dat de emitent către plătitor;
acreditivul documentar este un aranjament prin care o bancă acționează la cererea clientului său pentru a efectua o plată către un terț;
incasoul documentar un aranjament prin care o bancă se obligă să manipuleze, conform instrucțiunilor date de clientul său, documentel financiare, pentru a obține plata sau acceptarea cambiilor emise.
Prin punere în circulație a cardurilor se înțelege că:
a) cardurile sunt întrebuințate de către detonator, ca instrument de plată la procurarea bunurilor sau la consumul de servicii;
b) prestatorii de servicii, pentru bunurile comercializate și serviciile prestate, acceptă cardurile ca instrument de plată legal aflat în circulație.
Punerea în circulație a cardurilor sau altor hîrtii de valoare are loc prin automatele bancare care sunt de două tipuri:
a) dispozitiv electromagnetic, denumit și "Cash dispunsar" care este un distribuitor automat de numerar care permite deținătorului de a extrage disponibilul din cont;
b) ghișeele automate din cadrul băncilor.
Subiect al infracțiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care în momentul comiterii infracțiunii a atins vîrsta de 16 ani.
Ca subiect al infracțiunii de falsificare cardurilor sau a altor carnete de plată false precum și punerea acestora în circulație, poate fi și persoana juridică atunci cînd:
– persoana juridică este găsită vinovată de îndeplinierea sau neîndeplinirea acțiunilor sau inacțiunile conform dispozițiilor legii, care stabilește obligațiunile sau interzice efectuarea unor anumite activități;
– persoana juridică este găsită vinovată de executarea unor activități ce nu corespund scopurilor declarate;
– fapta periculoasă generatoare de daune în proporții considerabile persoanei, societății sau statului care a fost comisă în interesul persoane juridice sau care a fost admisă de către persoana juridică cu funcții de conducere.
Latura subiectivă infracțiunea poate fi săvîrșite cu intenție directă sau indirectă.
Falsificarea cardurilor sau a altor carnete de plată false, cu scopul de a fi puse în circulație sau punerea în circulație a acestora, săvîrșite de două sau de mai multe ori se consideră comisă repetat dacă pentru faptele ilicite nici una din persoane nu a fost condamnată și nu a expirat termenul de prescripție.
Comiterea infracțiunilor de un funcționar ori alt salariat aflat în exercițiul funcțiunii sunt acele acțiuni ale persoanelor (cu funcții de răspundere) aflate pe statele instituțiilor atît bancare cît și a altor instituții împuternicite cu drepturi de emitent – adică, de participare într-un sistem bancar de plăți cu carduri. Dacă infracțiunea de fabricare sau punere în circulație a cardurilor sau a altor carnete de plată false, sunt comise de către un funcționar ori alt salariat aflat în exercițiul funcțiunii poate fi vorba și despre un concurs de infracțiuni care sunt prevăzute de cap. XV CP RM – „Infracțiuni săvîrșite de persoane cu funcții de răspundere” și de cap. XVI CP RM – “Infracțiuni săvîrșite de persoanele care gestionează organizații comerciale, obștești sau alte organisme nestatale”.
În cazul cînd grupul sau organizația întrunește condițiile prevederilor art. 46 și 47 CP RM, atunci poate fi vorba de comiterea infracțiunii de către un grup criminal organizat sau de o organizație criminală. Dacă aceste prevederi sunt excluse dar comiterea infracțiunii au acționat două sau mai multe personae aici deja merge vorba despre participația simplă ori complexă.
Infracțiunea de fabricare sau punere în circulație a cardurilor sau a altor carnete de plată false se socoate săvîrșită în proporții mari dacă în prețul serviciilor executate sau al bunurilor materiale obținute depășesc suma de 500 u.c.
Constituie obiectul dreptului penal, raporturile sociale ce legiferează lupta împotriva infracțiunilor, pentru a trage la răspundere penală și pentru a aplica pedepse faptelor penale ce au loc între stat și infractor, urmare a comiterii unei infracțiuni.
Dreptul penal pe lîngă faptul reglementării relațiilor distincte, mai îndeplinește și următoarele funcții:
– funcția preventiv-educativă;
– funcția de sancționare și de combatere;
De asemenea, în cazul relațiile sociale pe care le reglementează dreptul penal, putem evidenția următoarele:
– Corelațiile sociale, prevăzute de dreptul penal, au un caracter represiv de constrîngere penală, ce apare în urma comiterii infracțiunilor, drept urmare soldîndu-se cu tragerea la răspundere penală și pedepsirea făptașilor, legăturile conflictuale între legea penale și destinatarii acestora.
Îndeplinind funcția normativă, de nu intra în conflict, cu caracter de recomandare și abordare a unei anumite conduite din partea cetățenilor față de contextul prevederilor, însă atunci cînd obligația legală este respectată apare raportul juridic de conformare. Acest raport semnifică dreptul societății de a se conforma legii penale, și opusul acestui raport apare unul conflictual care constă în dreptul societății de a trage la răspundere și a sancționa infractorii și obligația comună de a se supune asprimii legii penale.
Avînd un rol social de protecție împotriva criminalității, dreptului penal constituie și o obligație cu caracter complex preventiv-educativ, a cărui nerespectare este urmată de aplicarea pedepsei de constrîngere.
Relațiile de drept penal se realizează sub următoarele forme sau aspecte:
– Relațiile sociale cu menirea de conformare și respectare a cerințelor normelor penale, nerespectarea dispozițiilor penale are loc prin comiterea de infracțiuni a cărui obiect îl formează relațiile de conflict ivite între stat și făptuitor, cu scopul tragerii la răspundere penală a celor ce nu sau conformat normelor penale și care deja sunt obligări de a suporta toate consecințele juridice în dependență de faptele săvîrșite.
– Relațiile sociale de conflict, soldate în urma încălcării relațiilor de conformare, sunt relațiile sociale ce se nasc între stat și făptuitor prin comiterea unei fapte ilicite, drept rezultat are loc tragerea la răspundere penală pentru încălcare urmată de obligația de a suporta consecințele juridice pentru fapta penală comisă.
Conform art.1 CP, scopul dreptului penal este “De a ocroti viața și sănătatea persoanei, drepturile și libertățile cetățenilor, proprietatea, orînduirea de stat, sistemul politic și economic, precum și întreaga ordine de drept de orice atentat criminal”.
Ca rezultat al dezvoltării relațiilor sociale (de proprietate, de finanțe, de transport, de agricultură) în țara noastră sistematic au loc apariția relațiilor sociale noi. În cadrul acestui process de transformări enumerate mai sus, un rol decisiv îl are statul și dreptul. Statul s-a dovedit a fi un instrumental, cu rol regulator și normativ indispensabil, eficient și de nelipsit care a făcut parte și v-a contribuit în continuare la transformarea societății.
Dreptul este are menirea și de a reglementa relațiile sociale într-o direcție și într-un spirit democratic. Prin norme de drept se prevd conduita care călăuzesc participanții în relațiile economice, politice și în celelalte relații sociale precum și în formarea societății noastre. Prin norme de drept se indică condiția necesară a caracteristicilor în relațiile economice, politice și a altor condiții sociale existente precum și în formarea societății. Tot prin norme de drept se prescriu conduita oamenilor față de stat, față de bunurile publice sau față de oameni și drepturile acestora la proprietate, muncă, familie. Prin intermediul dreptului toate legăturile colaterale sunt reglementate pe o cale nouă, formîndu-se o normă de drept nouă, democratică. Scopul normelor de drept relațiile sociale sunt și de a îndruma să se desfășoare conform dreptului, avînd în vedere ordinea de drept democratică, înțelegîndu-se ordinea de drept umană în favoarea omului așteptată și dorită de către acesta.
Rolul important dreptului penal este acela de a apăra, a consolida și dezvolta societatea, și de a lupta împotriva criminalității care constă, în prevenirea și combaterea acesteia.
Ca scop al dreptului penal la fel de importantă apare și nevoia de a proteja valorilor sociale și a ordinii de drept împotriva infracționalității și combaterii acesteia, din care reiese:
– funcția de apărare (toată ordinea de drept implică toate valorile care sunt ocrotite prin lege sub forma diferitor dispoziții);
– funcția de combatere a infracționalismului.
Scopul dreptului penal mai constă și în modul de a evidenția trăsăturile sale social-politic, astfel, protejînd cele mai importante valori sociale, aflate sub protecția statului în moment de față.
Avînd ca obligații funcțiilor de protecție, prevenire și reglementare educativă care semnifică și autonomia dreptului penal.
S-a confirmat că dreptul penal nu poate fi o ramură independentă, de sinestătătoare în cadrul dreptului, ea fiind dependentă doar de alte ramuri de drept, cu un caracter complimentar, și de pedepsire.
În contextul reglementărilor ce formează dreptul penal protejează o categorie diversă de valoari sociale fie de natură politică, civilă sau administrativă, astfel diferențiindu-se de celelalte ramuri de drept. Dar odată cu comiterea faptei ce atentează la orînduirea de stat, dreptul de proprietate, relațiile de familie, apar relații conflictale între stat și infractor – a cărei sarcină reglementează aceasta.
Sarcinile dreptului penal sunt:
– aportul la prîntîmpinarea comiterii de noi infracțiuni.
– garantarea cadrului legal de realizare a funcției de protecției sociale, înfăptuite de către organele de stat competente.
– garantarea dezvoltării noilor valori și a relațiilor sociale.
Aspectele dreptului penal unde sunt oglindite relațiile economice, politice, sociale de unde i-au naștere carateristicile sale, sunt:
1. Primul aspect îl formează faptul că raporturile sociale se formează între stat și persoane care comit fapte prevăzute de legea penală și sancționate de aceasta.
2. Alt aspect cu privire la sancțiunile aplicate ca rezultat al comiterii infracțiunii, existînd diferențe de măsuri de constrîngere și măsuri juridice (sancțiuni civile, administrative sau disciplinare), fiindcă ele joacă un rol de preîntîmpinare și de combatere, aplicate de către instanțele judecătorești.
Capitolul III. METODELE DE PREVENIRE A FALSIFICĂRII DE BANCNOTE
3.1. Precedentele legislative și elementele de drept comparat
Esențialul dezastru ca efect pe care îl provoacă falsul de monedă, este creșterea masei monetare din care rezultă inflația, unul dintre cele mai anormale dezechilibre marcoeconomice actuale.
Pe parcursul dezvoltării falsului monetar, inflația s-a manifestat întîi sub forma devalorizării intenționate (falsificării) a banilor, metalelor prețioase (schimbarea conținutului nominal al monedelor metalice, mai mare, de conținutul lor real, mai mic, slăbite prin falsificări repetate și pe diverse căi). Producînd inflația banilor de hîrtie, care puteau fi convertibili sau nu în aur, ajungînd la valorile cunoscute la această dată.
În sfera socială inflația a degradat puternic economiile populației, în condiția în care acestea nu sunt asigurate prin profituri reale pozitive, prejudiciind mai grav clasele sociale cu venituri fixe ( de exemplu pensionarii, bursierii, beneficiarii de ajutoare sociale), în comparație cu alte categorii (proprietarii, acționarii,salariații), ale căror venituri de regulă, evoluează cu inflația dar într-un tempou mai lent. Întreaga societate, începînd cu condiția financiară a statului, agenții economici, sistemul bancar a fost afectat în sens negativ de fenomenul inflației care știrbind puterea de cumpărare a monedei demoralizînd investițiile și creșterea economică.
Obiectivul principal spre care și-a îndreptat o atenție deosebită Moldova, ca și în alte state, pentru creșterea economică și pentru bunăstarea nivelului de trai al cetățenilor, o reprezintă lupta împotriva inflației, B.N.M fiind instituția de bază investită prin lege în această direcție.
B.N.M. punîndu-și ca obiectiv țintirea directă a inflației, care este considerată drept o fază superioară în dominarea fenomenului inflaționist și parte integrantă a procesului de schimbare economică cu țările Uniunii Europene. O semnificație hotărîtoare a acestui regim revine stagnarea preliminară inflaționistă la înălțimea obiectivului de inflație stabilit de banca centrală, și organele decizionale (guvern, sindicate, patronate, public).
Dezvoltarea fenomenului criminalității economico-financiare a fost de fiece dată într-o strînsă legătură cu mișcarea întregului ansamblu economico-social, fiind o oglindire indirectă a erorilor acestuia. Acțiunile de prevenire și combatere a criminalității a obligat realizarea unei strategii mondiale care include măsuri economice, sociale, tehnico-organizatorice și legislative cu privire la toate ramurile economico-sociale.
În lupta împotriva criminalității organizate și a corupției sunt angrenate instituțiile statului de drept cu responsabilități în realizarea, protejarea și afirmarea intereselor fundamentale ale Moldovei.
Banca Națională stabilește valoarea nominală, dimensiunile, greutatea, designul și alte caracteristici ale bancnotelor și monedelor metalice care sînt mijloc de plată în Republica Moldova. Bancnotele poartă semnătura guvernatorului Băncii Naționale. Orice reproducere color a bancnotelor și a monedelor metalice, cu dimensiunea de la 2/3 la 4/3, parțială sau integrală, în scop publicitar, de informare sau în alte scopuri comerciale se interzice. Banca Națională poate efectua schimbul monedei naționale care este în circulație în Republica Moldova.
La începutul apariției bancnotelor au fost emise trei modele: de unu lei care avea culoare galbenă, de cinci lei de culoare albastră și de zece lei de culoare roșie, dar de o durată a circulației scurtă, avînd doar un singur element de siguranță, ansamblul tricolorului, evocînd astfel culorile drapelului.
Treptat odată cu dezvoltarea omenirii au apărut mai multe tipuri de bancnote de 20, 50, 100, 200, 500 și 1000 lei, care au fost elaborate ulterior și care se află în circulație pînă în prezent au zece semne de siguranță și tot odata cu mai multe specificuri care asigură îngreunarea modalității de falsificare sau contrafacere.
Astfel, după cum se cunoaște și după cum am menționat mai sus subînțelegem că, metode de prevenire a fenomenului de falsificare a monedelor, hîrtiilor de valoare, bancontelor care sunt puse în circulație, nu există și nici nu vor exista, deoarece ceea ce omul a făurit poate fi distrus indiferent de dificultatea căilor folosite spre obținerea acestora. De aici și rezultă că nu este posibilă realizarea unei bancnote perfecte care să excludă contrafacerea ei, dar este posibil de găsit metode, astfel ca modalitatea de contrafacere a ei să fie cît mai dificilă și mai greu de falsificat.
După tabelul 3.1 de mai jos putem observa metodele de falsificare sau contrafăcere a principalelor valute aflate în circulație în RM:
Tab.3.1
Putem distinge cu ușurință că modalitățile de falsificare sunt practic aceleași pentru toate formele de valută datorită mijloacelor tehnologice sofisticate și destul de avansate care ușurează falsificarea și contrafacerea dîndu-le mai multă autenticitate și mai puțină posibilitate de a fi depistate.
Sunt mai ușor de falsificat deoarece material din care sunt fabricate este hîrtia și deja proprietățile hîrtiilor sunt cunoscute și foarte ușor de manevrat și ieftin de procurat. În acest sens, o descoperire a fost făcută pe magazinul online Ebay, care vindea hîrtie pentru tipărirea leilor moldovenești, aceasta avînd și elementele de securitate pe care le au leii moldovenești, cum ar fi firul de siguranță și filigrantul umbrit care îl reprezintă pe Ștefan cel Mare.
Încă din secolul al XIX-lea, bancnotele sunt tipărite pe o hîrtie fină cu mai multe straturi, foarte rezistentă la îmbătrînire și la manipulare, deținătoare de un filigran, compusă din pastă de hîrtie de bumbac, supusă unui proces de purificare ridicat; această hîrtie, fără adaos de clei, este unsă cu gelatină, după care este uscată cu aer, înainte de a suferi o calandrare (a trece un material printr-un calandru în vederea subțierii) foarte puternică.
Bancnotele euro sunt fabricate din hîrtie a cărei componență de bază este bumbacul. Procedura prin care fibrele de bumbac pur sunt înălbite în apă la presiuni și temperaturi ridicate.
Apoi din pasta de hîrtie care este obținută se trece prin mașina de fabricat hîrtie. Astfel, hîrtia de bumbac este prelucrată în hîrtie pentru bancnote. După care are loc înserarea elemente de siguranță specifice: filigran, fire de siguranță.
Cînd bancnota este supus unor surse de lumina, părțile mai groase se vad mai intunecat, iar cele mai subțiri mai transparent.
Deci după cum am menționat sunt mai ușor de supus falsificării bancnotele valutelor care sunt fabricate din hîrtie indiferent de componența acesteia și de modul de obținere a acesteia. Un moment forte în tehnologia de emitere a banilor, în țările vecine a avut-o implimentarea materialului plastic.
Pînă azi, Romînia e singura țară europeană care folosește bani din plastic. Asemenea bancnote se mai pot întîlni în Asia și Australia. Cei de la BNR spun că bancnotele de plastic sunt mai rezistente și mult mai greu de falsificat.
În Romînia, mai puțin de 1% din banii aflați în circulație sunt falși. Este unul dintre cele mai mici procente din Europa. Bancnotele sunt greu de falsificat din cauza suportului de polimer, greu de reprodus, ecologice, ușoare și mai eficiente.
Prima bancnotă pe suport de polimeri emisă de Romînia a fost cea cu valoarea nominală de 2.000 de lei, care a avut un caracter comemorativ , fiind lansată cu ocazia eclipsei totale de soare care a avut loc la data de 11 august 1999, în așa fel reușind Romînia să devină prima țară europeană care a pus în circulație bancnote de polimeri. În asa fel se poate lăuda cu rata scăzută de falsificare în comparație cu cele mai de valoare valute de referință cum ar fi euro sau dolarul și nu din motivul că este mai convenabil de a falsifica o bancnotă mai valoroasă, ci din motivul modului mai eficient și mai ușor prin care se poate de obținut contrafacerea Euro sau a Dolarului American. Cu toate că costul este de două ori mai mare decît fabricarea celor din hîrtie, foaia de de 50 de lei este cea mai scumpă datorită elementelor de securizare care abundă în timpul fabricației sale, dar au o durată de viața de patru ori mai lungă și plus la toate foarte dificil de falsificat din cauza elementelor multiple de securizare.
Puțini sunt însă cei care știu că aceasta a fost prima bancnotă din polimer ce utiliza substratul Guardian din Europa și a treia țară din lume alături de Australia și Noua Zeelandă cu bancnote imprimate în totalitate pe polimer. Nici una dintre marile puteri economice modiale nu a optat pentru banii din polimer din motivul factorului financiar care costă de două ori mai mult decît bancnotele de hîrtie dar durata de utilizare este de patru ori mai mare și mai greu de supus falsificării.
Doar Bulgaria mai încearcă de a introduce polimerul, în prezent folosind bancnote din material hibrid, adică o combinație între bancnotele de hîrtie și cele de polimer. Astfel, devenind prima țară care emite bancnote hibride, spre exemplu pe bancnota Bulgară de hîrtie are un petec de polimer, aplicat vertical peste bancnota de hîrtie.
Cu toate că gradul de falsificare a monedei euro și a dolarului este ridicat, Uniunea Europeană nu a fost tentată de a pune în discuție problema introducerii polimerilor ca bază la emiterea bancnotelor, însă SUA a avut o mică idee spre aceasta însă factorii decizionali a întreprinderilor prea mari a producătorilor de hîrtie a fost mai eficientă, în așa fel blocîndu-se orice tentativă în această direcție. Așa dar, dolarul American păstrînduși proprietățile din care sunt confecționate punînd baza pe schimbarea elementelor de securizare, în urma constatării falsificării bancnotei de 100 dolari americani, cea mai des întîlnită dintre toate celelalte, a fost întreprinse măsuri, astfel că, Departamentul Trezoreriei din Statele Unite a anunțat lansarea, în curînd, unui nou model de bancnotă de 100 de dolari ca fiind cea mai “sigura” bancnota din SUA, și poate din lume. Pentru a preveni contrafacerea, vor fi utilizate cele mai avansate măsuri de siguranță, de la imagini care se mișcă, pînă la efecte 3D și culori care se schimbă. Potrivit anunțului, în timpul fabricării pe bancnotă vor fi încorporate mii de micro-lentile ce formează o bandă albastră cu efecte tridimensionale. Însă, pînă la moment cea mai eficientă fiind bancnota din polimer.
Marea Britanie la fel este țara care a trecut la înlocuirea bancnotelor de hîrtie cu cea de polimer susținînd că "Bancnotele din polimeri sunt mai curate, mai sigure și mai durabile decît cele de hîrtie. De asemenea sunt mai ieftine și mai prietenoase cu mediul. Cu toate acestea, Banca Angliei v-a tipări bancnote de polimeri doar dacă va fi convinsă că publicul v-a continua să aibă încredere în bancnotele noastre".
De vreo 30 de ani, din ce în ce mai multe state au trecut la adoptarea bancnotelor din polimeri (cum este, de exemplu, polipropilena), care sunt mult mai rezistente la rupere și la șifonare decît cele de hîrtie. În 2008, cinci țări aveau în circulație, în totalitate, bancnotele din polimeri: Australia, Noua Zeelandă, Brunei, România și Vietnam. O mulțime de alte state au astfel de bancnote în circulație, în paralel cu cele de hîrtie pînă a trece treptat la excluderea acestora și scoaterea din circulație.
La fel si pentru moneda euro, cea mai mare problemă este hîrtia. Aproape un milion de bacnote falsificate, reclamate de BCE, anunțînd o creștere alarmantă a incidenței contrafacerii de bancnote euro și plus la toate acestea încercările de falsificare sunt în continuă devoltare, polimerul însă s-a dovedit a fi soluția cîstigătoare pentru BNR.
Să reamint despre beneficiile polimerului din Țara Cangurilor – Australia, unde putem evidenția că bancnotele ce folosesc Guardian, a atins un nivel foarte ridicat de securitate în rezultatul legăturii dintre acest substrat, stratul fiind tipărit și prin alte tehnologii. Transparența peliculei de polimer reprezintă baza pentru facilitățile de securitate dispuse pe mai multe straturi. Aceste complexe de facilități nu pot fi reproduse prin scanare sau fotocopiere ceea ce rezultă că cazurile de falsificare și contrafacere este mai ambiguuă. Un avantaj semnificativ al substratului de polimer este că elementelor de securitate se păstrează în condiții foarte bune pe parcursul mai multor ani de circulație a acestora.
Bancnotele din polimer non-fibros au fost fabricate pentru prima data de către Reserve Bank of Australia (RBA) în colaborare cu Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation (CSIRO). Prima bancnota emisa din polimer non-fibros cu substrat Guardian a fost pusă în circulație ca mijloc de schimb, în Australia, în 1988 ca mai apoi în anul 1992 să înceapă emiterea de bancnote din polimer. Datorită experienței Australiei în ceea ce privește scăderea radicală a falsurilor datorită îngreunării procesului de falsificare și contrafacere a acestor bancnote a stat la baza răspîndirii bancnotelor din polimer în lumea întreagă.
Ca concluzie pentru a evita falsificarea pe bandă rulantă ar fi nevoie de a urmat exemplu statului vecin, România, pentru a produce bancnote din polimer din motiv că:
– bancnota de plastic este una dintre cele mai sigure, cu toate că nu imposibil de falsificat;
– pentru falsificare este nevoie de aparatură performantă care costă peste un milion de euro;
– materia primă nu se află la îndemîna oricui și nu se procură din țările apropiate;
– cernelurile se procură de regulă, din Elveția, iar livrarea se face doar către autoritățile competente;
– polimerul se achiziționează din Australia, unde se și confecționează bancnotele.
De altfel, polimerul din care este făcută bancnota autentică este atît de rezistent încît poți să remorchezi două mașini cu ea și nu se rupe. Cei care au dubii asupra unei bancnote trebuie să o compare cu una reală și diferențele se văd imediat pentru că, falsificatorii nu se chinuie să tipărească pe plastic ci pe hîrtie.
3.2. Elementele de identificare a banilor falși
Leul Moldoveneasc.Ca rezultat al analizei fenomenului falsului de bani efectuate s-a constatat că, în ultima perioadă pe teritoriul Republicii Moldova cazurile de falsificare și punere în circulație a banilor falși este în continuă creștere, cît al valutei naționale atît și a valutei străine.
În ce privește metodele de contrafacere a valutei se poate de menționat că valuta națională în majoritatea cazurilor este contrafăcută prin imprimare simplă color (tab.3.1) și anume: bancnotele veridice cu nominalul de 10 MDL sunt spălate într-o substanță chimică specială, apoi se imprimă imaginea bancnotei de 20 MDL, 50 MDL și 100 MDL, iar cele de 200 MDL se transformă în bancnote de 500 MDL și respectiv de 1000 MDL. În rezultatul acestei metode banii falși devin puțin mai deschiși la culoare, iar deseori se repetă aceeași serie și număr. Avînd în vedere volumele mari de bancnote contrafăcute și necesitatea punerii rapide în circulație a acestora, infractorii acționează în grup, fiecare din aceștia avînd rolul său. De regulă falsificatorul nu se ocupă și de plasarea bancnotelor, sarcina revenind celorlalți membri ai grupului. Punerea în circulație a bancnotelor contrafăcute are loc concomitent, sau la intervale scurte în mai multe localități situate în diferite zone, însă cele mai multiple cazuri de punere în circulație a banilor falși sigur că au loc în mun.Chișinău. Acestea fiind depistate de către băncile comerciale în rezultatele încasărilor mijloacelor bănești de la stații peco, magazine alimentare etc.
Deseori, locul depistării nu corespunde cu locul punerii în circulație a bancnotelor false.
Valuta străină este realizată din hîrtie simplă, fără inserți de fibre textile încorporați în suport, fără filigran, fără rechezite, seria și numărul cărora sunt executate cu folosirea tehnicii computerizate cu imprimantă de tip Ink-Jet, cu folosirea formelor de tipar de tip plat-off-set punctiform și imprimantă de tip Laser-Jet.
Motivul infracțiunii este imboldul care a stat la baza înfaptuirii infracțiunii și poartă un caracter cupidant, adică infractorii urmăresc obținerea ilegală a unui profit considerabil pe o cale ușoară pentru a-și satisface necesitățile materiale într-un mod ilegal.
Bancnotele leilor noștri au trei niveluri principale de protecție împotriva falsificării. În primul rînd, este vorba de firul metalic, care poate fi văzut ușor dacă bancnota este ridicată spre o sursă de lumină. De asemenea, pe bancnotă se poate vedea semnul întunecat al filigranului cu portretul lui Ștefan cel Mare, îndreptat spre centrul bancnotei. Pe lîngă aceasta, ținînd bancnota îndreptată spre lumină, mai pot fi observate cîteva semne de protecție. Conturul exterior al imaginii stilizate a soarelui de pe partea din față trebuie să corespundă cu imaginea semilunii pe revers, același lucru se referă și la cercul soarelui și cercul semilunii – imaginile trebuie să se suprapună. Litera "V" pe partea din față și imaginea cu Columna lui Traian și Coloana Infinitului pe partea din spate în combinație ar trebui să formeze forma literei "M" (Moldova).
Reamintim faptul că pînă în prezent există bancnote în valoare de unu, cinci, zece, douăzeci, cincizeci, o sută, două sute, cinci sute și o mie de lei. Alte valori nu există.
Avînd o bancnotă suspectă de fals și neavînd careva informație despre tipul dat de valută, atunci e necesar de întreprins următoarele metode:
Verificarea corespunderii nominalului înscris în cifre și în litere pe bancnota dată;
Verificarea corespunderii portretului sau designului major (desenului) de pe bancnota cu nominalul respectiv;
Verificarea prezenței filigranului bitonal;
Verificarea corespunderii imaginii filigranului cu imaginea vizibilă a portretului sau designului major respectiv nominalului bancnotei;
Verificarea prezenței fibrelor color/incolore de protecție, atît la suprafața cît și încorporate în suport (masa hîrtiei);
Verificarea prezenței firului metalizat / fîșiei de protecție sau fîșiei înotătoare încorporate în suport;
Verificarea calității reproducerii microelementelor și a microtextului;
Verificarea potrivirii exacte a desenelor de suprapunere;
Toate rechizitele trebuie să fie executate cu hașuri cu diferite lățimi;
Toate imaginile de pe bancnotă trebuie să fie executate clar, trecerea lentă dintr-o culoare în alta;
Determinarea prezenței pigmenților feromagnetici în componența vopselei (în numărul de serie), folosindu-vă de detectorul magnetic;
Verificarea hologramei/fîșiei holografice;
Verificarea schimbării culorii colorantului din cifra bancnotei, expunînd bancnota sub diferite unghiuri față de sursa de lumină;
Corespunderea literei de serie nominalului bancnotei;
La examinarea bancnotei sub raze ultraviolete – hîrtia nu luminează;
Sub influiența razelor UV, fibrele textile și/sau planșetele încorporate în suport, cît și unele imagini invizibile sub lumina obișnuită (albă) – au luminiscență.
Recent, în Moldova numărul de falsificare a bancnotelor cu nominalul de 100 lei false, sunt în continua creștere. Infractorii găsind din nou cheia succesului. De pe bancnota cu nominalul de 10 lei se spală vopseaua cu ajutorul unei soluții speciale și pe tot pe aceeași hîrtie se tipărește cu ajutorul imprimantei laser bancnote cu nominalul de 100 lei. Deci dacă e să vedem la lumină și la atingere bancnotele nu le putem determina daca sunt false (firul filigran argint este, mărimea bancnotelor este identică). Nu ajuta nici iluminare ultravioletă cu echipament profesional.
Dar avem 5 semne prin care putem indetifica bancnota falsă:
În colțul de sus și în colțul de jos numarul 100 la bancnotele false sunt de culoare mai închisă, aproape neagră, dar la bancnota originală este de culoarea cafenie.
La bancnota originală linia de lîngă față și părul lui Ștefan cel Mare este mai neclară, dar la bancota falsă imaginea este mai concretă și contrastă.
La bancnotele false firul de argint este plasat mai în stînga, aproape de fața lui Ștefan cel Mare.
Bancnota falsă are linii albe neclare și nu sunt văzute pe “plafonul” central în jurul cifrei 100.
Bancnota falsă nu are fibre colorante integrate (ele pot fi văzute în mod clar pe partea albă a bancnotei, aceasta poate fi doar un indicator și pentru bancnotele din anul 1992).
Cardurile bancare. Ca și celelalte valori, riscul de fraudă este real atunci cînd vine vorba de întrebuințarea produselor bancare. Dar, dacă nu sunt neglijate anumite reguli simple cu privire la siguranța acțiunilor de plată, poți preveni capcanele posibilele fraude.
Deținătorii unui cont bancar care totuși, au devenit victima unei fraude, pot avea norocul de a recupera banii, doar în cazul în care au fost respectați termenii și condițiile băncii respective. Aceste condiții se referă la activitatea bancară, și constă în anunțarea la timp în caz de pierdere sau furt a cardului și/sau anunțarea fraudei dar de dorit imediat ce se cunoaște despre aceasta.
În momentul primiri cardului de la bancă, trebuie de semnat imediat panelul de pe verso, apoi, detaliile cardului se păstrează într-un loc sigur. Nu se v-a transmite cardul personal altor persoane ca să îl utilizeze, nici chiar membrilor familiei. Cardul se v-a păstra în condiții care exclud deteriorarea, pierderea sau furtul acestuia sau alte date pe care le conține. Se v-a citi atent termenii și condițiile contractului care se v-a elibera odată cu cardul respectîndu-se regulile. Nu divulga PIN-codul, CVV2, alte coduri sau parole nimănui, nici personalului băncii. În cazul cînd se vor face notițe undeva ce tine de Codul Personal de Identificare (PIN), nu se v-a păstra alături de cardul de plată. Datele de contact ale băncii tot timpul se va afla la îndemînă pentru a anunța imediat banca în cazul în care cardul este pierdut sau furat.
Serviciul de clientelă al băncilor activează non-stop, deci, raportul despre eventuala pierdere sau furt de card este posibilă în oricare parte a zilei. În timpul anunțării la Bancă, aceasta v-a bloca imediat cardul, pentru a evita, astfel, orice pierdere de bani din cei rămași pe cont.
Tot la băncă este posibil de stabilit limita maximă de extragere din contul tău, fapt ce ar reduce pierderile de pe cont, în cazul în care cardul și PIN-ul este furat și s-a reușit depistarea la timp despre aceasta.
Verificarea chitanțelor de la bancomate și cele de la magazine se vor compara de fiece dată cu extrasul de cont. Dacă se bănuiești vrio acțiune frauduloasă, se v-a anunța imediat banca.
Și vom enumera cîteva sfaturi utile despre utilizarea în mod sigur a cardului de plată.
Se v-a păstra cardul într-un loc anume. Astfel, în caz de furt sau pierdere, se v-a identifica acest lucru imediat și se v-a anunța banca să intervină.
Se recomandă ca PIN-ul furnizat de bancă să fie diferit de adresa ta, numărul de telefon, numărul de asigurări sociale sau ziua de naștere. Acest detaliu face mai dificilă folosirea cardului tău de un eventual hoț. Unele bănci oferă posibilitatea modificării codului PIN de către deținător.
Păstrarea și compararea chitanțelor cu extrasele de cont, pentru a identifica erorile sau transferurile neautorizate.
Se v-a asigura că se are încredere în comerciant/vendor înainte de a divulga orice informație cu privire la contul de plată sau de pre-autorizare a debitării contului tău.
Se v-a citi extrasele lunare prompt și cu atenție. Anunțarea băncii sau altă instituție financiară imediat ce depistezi tranzacții neautorizate sau erori.
La utilizarea bancomatelor se v-a asigura ca nimeni să nu vadă cînd se introduce PIN-codul. Se v-a verifică mai întîi dacă bancomatul nu are careva echipamente/dispozitive neobișnuite sau suspecte, în caz că se observă, se contactează imediat banca. Dacă, în momentul efectuării tranzacției, cardul se pierde în bancomat, de a nu se părăsi bancomatul, ci se v-a apela banca. Dacă utilizarea bancomatul are loc în afara orelor de muncă ale băncii, se apelează serviciul clientele 24/24. Nu se v-a admite ca deținătorul cardului în timpul tranzacției să fie distras sau „ajutat” de persoane străine. Acestea pot încerca să obțină cardul și PIN-codul.
Cînd introduci codul PIN, nu permite nimănui să vadă cifrele pe care le culegi. În timp, noile tehnologii au redus cu mult posibilitatea de a copia informația de pe carduri (cunoscut ca și skimming), dar ia următoarele măsuri de precauție pentru a preveni orice șansă de clonare a cardului:
A nu se lăsa cardul din vizorul. De exemplu, dacă un chelner ar dori să ia cardul personal pentru a face plata mai departe de detonator atunci se v-a insist să se meargă cu el.
A nu permite nimănui, din motive tehnice sau altele, ca să introducă cardul la mai multe dispozitive special pentru un singur punct de vînzare. Dacă totuși, dispozitivul nu funcționează, se v-a elibera o chitanță care să informeaze că operațiunea sau conexiunea a eșuat.
Pentru cumpărăturile pe Internet, se v-a verifica dacă sunt simboluri de siguranță 3D Secure. De regulă, plasate în partea de jos a paginii vînzătorului. Pentru a face o plată electronică cu cardul de plată nu este nevoie să se introducă PIN-codul pe nici una din paginile web.
Dolarul American. O problema colosală cu care se confruntă băncile este cea a contrafacerii și falsificării banilor falși. Contrafacerea banilor este fenomenul care se răsfrînge în lume tot mai frecvent. Cele mai urmărite bancnote spre falsificare sunt cele americane, din marele motiv că sunt recunoscute pe plan global și circulă prin toată lumea. Pînă la 80 % din bancnotele supuse falsificării din întreaga lume sunt dolari americani. Aproape toate valutele pot fi verificate atît vizual cu lumina ultraviolete cît și cele la lumina albă.
Acestea însă sau dovedit a fi inutile pentru dolarul SUA, fiind necesare echipamente mai complicate dar care de multe ori sunt mai scumpe. Într-un comunicat al reprezentanților Eutron, recent au fost descoperite noi bancnote contrafăcute de 100 dolari americani emise în anul 1996, care au fost puse în circulație în întreaga lume. Calitatea reproducerii acestora este atît de identică de bancnotele originale, încît oamenii pot fi duși în eroare cu ușurință.
Dolarii sunt confecționați dintr-un amestec de in și bumbac, ceea ce rezultă că sunt rezistenți la spălare. La privirea atentă a unei bancnote, se observă de-a lungul bancnotei fibre de mătase de culoare roșie și albastră. Acestea făcînd parte din măsurile luate împotriva falsificării. Literă mare din mijlocul sigiliul negru semnifică locul unde Banca Federală Americană a făcut comanda pentru a fi tipărită bancnota, respective, A = Boston, B = New York City, C = Philadelphia, D = Cleveland, E = Richmond, Va., F = Atlanta, G = Chicago, H = St. Louis, I = Minneapolis, J = Kansas City, K = Dallas.
Lîngă literă mai apare o cifră care ne arată poziția în alfabet a literei date. Ca exemplu, o bancnotă ce provine din Dallas v-a fi inscripționată cu litera K și cifra 11, deoarece K este cea de a unsprezecea literă din alfabet.
Dolarii falși la fel conțin firul de siguranță, culoarea puțin fluorescentă roșie de pe acesta, semnele de apă, microprint fin, culoarea schimbatoare verde/negru de pe cifra 100 din colțul dreapta jos, finețea în producerea intaglio, hîtia de securitate cu fire roșii și albastre de o calitate foarte bună, precum și originalitatea tipăriturii magnetice de pe bancnotă. Ceea ce face ca acest tip de contrafacere să fie foarte dificil de recunoscut chiar și pentru specialiștii din domeniu.
Acesta fiind un motiv pentru sistemul financiar-bancar ca să prevină potențialele pierderi de miliarde de dolari, investind în echipamente profesionale care să detecteze asemenea contrafaceri și care să fie accesibile pentru a se dispune de aceste echipamente.
Începînd cu 8 octombrie 2013 a fost pusă în circulație noua bancnotă de 100 de dolari în majoritatea țărilor lumii. În Republica Moldova acestea au ajuns pe 17 octombrie. Noile bancnote au încorporate elemente de securizare noi cu scopul de a reduce posibilitatea de falsificare a acesteia. Printre principalele semne de securitate încorporate putem distinge banda de securitate 3D și clopotul cu jgheabul. Însă cu toate acestea consumatorii vor utiliza în continuare bancnotele vechi, deoarece nu vor fi devalorizate sau demonetizate. Este specific ca SUA să modifice bancnotele sale periodic ca măsură de securitate și cu scopul de a crea impedimente noi tehnologice în privința falsificării și contrafacerii bancnotelor. Noua bancnotă de 100$ trebuia să fie pusă în circulație acum cîțiva ani însă din anumite motive tehnice și economice a suportat o amînare.
Durata medie de viață al unei bancnote diferă în dependență de periodicitatea ei de folosire și de circulația rapidă a acesteia, pentru bancnotele de 5$ este de 15 luni, bancnotele de 20$ circa 2 ani, bancnotele de 50$ și 100$ pot fi păstrate în circulație pînă la 8 ani. Cert este că pentru emiterea bancnotei costul acestora diferă în dependent de nominalul acesteia: de la 5,4 cenți pentru bancnota de 1$ pînă la 12,7 cenți pentru bancnota de 100$. Toate bancnotele la început au aceleași sisteme de securitate dar cu trecerea timpului acestea capătă noi diferențe doptate la ultimele elemente de siguranță.
Bancnota euro.Specific acesteia ar fi hîrtia din bumbac care asigură textura și foșnetul specific, precum și durabilitatea bancnotelor euro.
În Uniunea Europeană există 14 imprimerii pentru fabricarea bancnotelor EURO. Acestea folosesc două metode de imprimare:
– metoda intaglio (care asigură o textură specială bancnotelor), intaglio este aceea că punctele de imprimare sunt situate sub zonele neimprimate. Cerneala acoperă întreaga primă formă de tipărire iar apoi vopseaua este lăsată în substrat;
– metoda offset (imprimare simultană pe ambele fețe ale bancnotelor), varietate industrial de tipărire plan în care imaginea este transferată de la o platformă de imprimare la substrat prin cilindrul intermediar care mai apoi este acoperit cu o pătură. Offset este acum una dintre tehnicile de imprimare cel mai des utilizate.
Din momentul în care sunt puse în circulație, acestea în mod normal se deteriorează, dar modalitățile sunt diferite. Bancnotele de 50 EUR au o durată de 3 ani și jumătate iar bancnotele de 5 euro au o viață medie de 14 luni.
La momentul de față, Băncile centrale au aparate de selectare de mare viteză pentru verificarea autenticității bancnotelor depuse de băncile comerciale și unităților de transport ale valorilor. Dispozitivele sunt capabile să verifice originalitatea și calitatea banilor în cîteva zecimi de secundă. Bancnotele care nu corespund normelor de calitate sunt distruse.
Elemente grafice specifice bancnotei euro este că partea frontală (sau recto) a bancnotei sunt reprezentate ferestre și porți ce simbolizează spiritul european de deschidere și cooperare, sunt ilustrații stilizate și nu reprezintă imagini ale unor construcții existente. Simbolul celor 12 stele ale Uniunii Europene (UE) reprezintă dinamismul și armonia Europei contemporane. Pe verso bancnotelor sunt reprezentate podurile semnificînd simbolul comunicării între popoarele Europei, precum și între Europa și restul lumii.
Alte elemente grafice sunt:
denumirea monedei – euro – atît cu caractere latine (EURO), cît și cu caractere grecești (EYPΩ);
inițialele Băncii Centrale Europene în cinci versiuni lingvistice – BCE, ECB, EZB, EKT și EKP – corespunzînd celor 11 limbi oficiale ale UE ;
simbolul ©, indicînd protecția drepturilor de autor;
drapelul UE;
o hartă a Europei pe verso, numele „euro” (în alfabetele grecesc și latin);
cele 12 stele ale UE sunt încorporate în fiecare bancnotă, cu desene realizate de artistul austriac, Robert Kalina, angajat al Österreichische Nationalbank (în română, Banca Națională Austriacă);
Bancnotele euro poartă semnătura primul președinte al Băncii Centrale Europene, Willem F. Duisenberg, dar începînd cu 1 noiembrie 2003 de către succesorul acestuia, Jean-Claude Trichet. Sunt valide bancnotele care poartă oricare dintre cele două semnături. Valorile nominale ale bancnotelor se eșalonează între 5 € și 500 €.
Spre deosebire de monedele euro, bancnotele euro nu au o față națională, ca să indice de unde provin. Această informație este însă conținută într-un cod de pe reversul biletului. Prima literă indică în mod unic țara în care a fost emisă, numerele rămase (adunate apoi și cifrele sumei și readunate pînă ce rămîne o singură cifră) dînd o cifră de verificare unică pentru acea țară. Codurile W, K și J au fost rezervate pentru statele membre UE care deocamdată nu participă la euro.
Pe partea frontală a biletelor este o secvență în care prima literă identifică chiar imprimeria ce a tipărit biletul. Codul imprimeriei nu trebuie să fie identic cu codul de țară, pentru că bancnotele pot fi emise într-o țară dar să fie imprimate într-o altă țară. Codurile A, C și S sunt codurile de identificare care au fost rezervate pentru imprimeriile care în prezent nu imprimă bancnote euro.
La verificarea bancnotelor euro sunt ușor de verificat utilizînd metoda „atinge, privește, înclină”:
Atinge:
– textura hîrtiei (bancnota foșnește și are o textură fermă);
– imprimarea în relief (atingînd liniile de mici dimensiuni imprimate în relief de-a lungul marginii drepte și al celei stîngi a bancnotei. Imaginea principală, literele și numărul de mari dimensiuni care indică valoarea nominală sunt mai groase la atingere).
Privește:
– filigrantul-portret (privind bancnota spre o sursă de lumină. Un portret al Europei, valoarea nominală și o fereastră devin vizibile. Așezînd bancnota pe o suprafață de culoare închisă și părțile de culoare deschisă devin mai întunecate.);
-firul de siguranță (privind bancnota spre o sursă de lumină, firul de siguranță devine vizibil sub forma unei benzi de culoare închisă).
Înclină:
– numărul verde-smarald (înclinînd bancnota numărul prezintă un effect luminos care se deplasează în sus și în jos. Deasemenea numărul își schimbă culoarea din verde-smarald în albastru-închis);
-holograma-portret (înclinînd bancnota pe banda de culoare argintie apare un portret al Europei, o fereastră și valoarea nominală).
Ca elemente de siguranță suplimentare sunt:
Microtextul;
Lumina ultraviolet standard;
Lumina ultraviolet specială (UV-C);
Proprietăți în infraroșu.
Leul Românesc.Cum bancnotele se falsifică destul de exagerat, la bancnota românească falsificatorii optează pe neatenția persoanelor cărora le sunt plasați banii falși atît în marile orașe dar și în mediul rural acolo unde cetățenii nu sunt familiarizați cu elementele securizate a noilor bancnote. La falsificarea polimerului la fel se folosește hîrtia care este tratată pînă își dobîndește luciul care să-i dea senzația de aspect original. Ferestrele transparente existente pe bancnotele românești se fabrică dintr-o folie subțire din platic decupată și lipită, pe care se reproduc schematic cu pastă corectoare, desenele de pe original la fel și nota muzicală pe hîrtia de cinci lei, pensula pe 10 lei și masca rîzînd pe 100 de lei. Încercările falsificatorilor de a folosi substratul autentic din material plastic acestea au fost realizate slab atît grafic cît și tehnic.
O bancnotă are multe elemente de identificare pentru publicul larg, pentru specialiști și pentru cei de la BNR. Falsificatorii sunt atenți doar la elementele vizibile, palpabile. O bancnotă falsă este depistată atunci cînd este pusă lîngă cea autentică. Numai în așa mod îți dai seama cu ușurință de dimensiune și culoare. Dar cea mai șmecheră acțiune de punere în circulație constă în faptul că bancnotele sunt plasate în momente cheie cînd te aștepți cel mai puțin, de regulă, atunci cînd oamenii sunt mai puțin atenți, în locuri aglomerate, cum ar fi piețele. Banii falși sunt folosiți și ca înșelăciune între infractori. Ca exemplu cumpărînd un un kilogram de heroină și îl plătește cu 10.000 de dolari falși. Sau cînd se fac schimburi de 'mărfuri', în funcție de cercul și anturajul în care se comercializează marfa.
Elementele de siguranță specifice sunt:
– fereastra transparentă (sub forma unei palete pentru pictură, avînd imprimate o pensulă albă și două pensule aurii, nu conține valoarea nominală ambutisată);
– imaginea latentă „BNR”(nu are imagine latentă pentru cele fabricate dupa 2008);
– tehnologia de imprimare (imprimarea plană, pe polimer);
– filigranul (constituită din două componente poziționate în stînga aversului, pe zona neimprimată: portretul personalității de pe bancnotă și sigla BNR );
– microtextul (zona imprimată cu caractere foarte mici, sub 1mm înălțime ce se pot vedea cu ajutorul unei lupe conținutul textului „BNR” urmat de valoarea nominală în zona din dreapta a aversului);
– elemente de suprapunere (fragmente dintr-o paletă pentru pictură imprimate pe avers și pe revers, atunci cînd bancnota este luminată din partea opusă privitorului elementul se vede în întregime);
– firul de siguranță (firul de siguranță magnetic devine vizibil atunci cînd bancnota este luminată din partea opusă privitorului);
– imprimare aurie (o paletă de pictură);
– banda iridescentă (banda verticală de culoare transparent-aurie pe care este înscrisă valoarea nominală);
– imprimarea vizibilă în lumina ultravioletă (zone imprimate cu cerneală fluorescentă, care devine vizibilă numai în lumina ultravioletă. Conține valoarea nominală și seria bancnotei „unică, formată din 3 cifre, 1 literă și un număr de 7 cifre”, seria verticală din stînga imprimată cu cerneală neagră v-a apărea verde în lumina UV, în timp ce seria orizontală din dreapta imprimată în cerneală roșie, v-a apărea portocalie).
Și ce mai sigură metodă de depistare a bancnotelor false indiferent de valoarea nominală și a cui țară aparține, sunt, nu în ultimul rînd detectoarele de valută falsă, care se află de regulă, sau cel puțin ar trebui să se afle, la fiecare bancă și centre industriale unde circulația valutei este sporită. Și acum ne vom referi la unul din ele și anume, detectorului de valută Moniron. Detectorul folosește 6 tehnologii inovatoare de recunoaștere a autenticității bancnotei:
Analiza elementelor de securitate, folosind razele infraroșie;
Analiza elementelor de securitate, folosind razele ultraviolete;
Analiza spectrală a compoziției de vopsea;
Analiza densitătii optice;
Analiza răspunsului magnetic;
Măsurarea precisă a dimensiunilor geometrice ale bancnotei.
Cea mai eficientă verificarea a bancnotelor care, de regulă ar trebui făcută la finalizarea comenzii de vînzare cu amănuntul sau angro unde de obicei, sunt puse de cele mai multe ori în circulație falsul de bancnote.
Oferă protecție maximă împotriva bancnotelor contrafăcute, viteza rapidă de servicii pentru client, fiabilitate și un design ergonomic, asigură detectare fără cusur, verificare ușoară a bancnotelor, timpul minim de verificare și operare ușor de utilizat și nu necesită nici o pregătire specială pentru casierii – toate aceste caracteristici fac Moniron dec POS-o soluție ideală pentru supermarkete, magazine checkouts de vînzare cu amănuntul, schimburi valutare, bănci și diverse afaceri de vînzare cu amănuntul.
Modalitate de depistare a falsului foarte eficientă, casierul este notificat imediat despre rezultatele verificării prin semnale luminoase și audio. La lumină verde – bancnota este autentică și la lumină roșie – bancnota este suspectă. Detectarea unei bancnote suspecte înafară de lumina roșie mai este urmată și de un semnal audio. Detectoarele Moniron au fost testate și certificate de către Banca Centrală Europeană. Testarea a fost realizată folosind toate valorile nominale și tipurile de bancnote euro care se află în circulație fiind reglabil pentru orice monedă din lume. Peste aproximativ 60 de tipuri de valută disponibile.
Detectorului este dotat cu toate funcțiile esențiale: identificarea tipului monedă, de verificare cu sau fără însumînd, pe ecran de afișare cu coduri de caracteristici de securitate bazate pe care sunt respinse bancnotele. Este posibilă conexiunea acestuia la PC (prin port USB) cu un număr de funcții avansate pentru funcționalitatea detectorului.
Concluzii și recomandări
Evoluția prin care a trecut banul de-a lungu timpurilor și-a pus amprente semnificative asupra economiei fiecărui stat care este vizibil și pînă în zilele actuale pentru unele țări, asfel, ca simbol al avuției și lăcomiei care poate transforma și frații în dușmani și pacea în război, moneda a fost și v-a rămîne cheia tuturor posibilităților. Agonia spre dobîndirea sumelor cît mai mari de bani indiferent de metodele și mijloacele folosite mai mult sau mai puțin intrînd în limitele cadrului legal. Concepțiile privind căile de obținere au dus ca normele etice și moravurile omenești fiind de cel mai multe ori evitate luînd chipul minciunii și înșelăciunii care a devenit un moment care nu merită să acorzi prea mare importanță. După modificările în domeniile politice, economice, sociale care au avut loc în Republica Moldova, mai ales după anul 2011 cînd libertatea economică a Moldovei a crescut simțitor și a trecut de la economia sovietică la economia de piață, reorganizarea economică, liberalizarea prețurilor și a legalității deținerii de valute străine precum și cooperare și aderarea Republicii Moldova către statele lumii au și o latură pe cît de neimportantă la nivel de cetățean cu atît de gravă la nivel de stat, anume, aspectele dezvoltării activității infracționale și a crimelor economice-financiare în cazul dat vorbim despre falsificarea bancnotelor, hîrtiilor de valoare, cardurilor și a carnetelor de plată și punerea acestora în circulație. Fenomenul dat cunoscînd o creștere îngrijorătoare pînă în perioada actuală devenind astfel, ca o epidemie ce înpînzește omenirea dar care duce la slabirea economiei naționale.
Ținînd cont de importanța primordială pe care o au banii în economia națională și sancțiunile care au fost aplicate dealungul anilor care au ca scop educarea și neadmiterea săvîrșirii asemenea fapte, nu a fost îndeajuns. De aceea un moment spre prevenirea acestora ar fi înăsprirea pedepselor care, în Ev.Mediu ajungea pînă la decapitarea acestuia în ziua de azi poate să se limiteze doar cu o amendă, ceea ce nu are nici un aport spre a nu admite pe viitor asemenea cazuri.
În urma cercetărilor efectuate pe marginea analizei juridice am constatat, pentru ca fapta de falsificare să constituie infracțiune trebuie ca bancnota să nu fie retrasă din circulație și să aibă însemnul bănesc, forma, mărime și alte elemente cu cea autentică și ea se consumă din momentul fabricării indiferent dacă a reușit sau nu să o pună în circulație.
Este necesar de știut care sunt acele „hîrtii de valoare” care pot forma obiectul material al infracțiunii deși în CP se folosește sintagmele „carduri bancare, titluri de valoare, carnete de plată”, ar fi necesar de adăugat la art. 236 și sintagma „hîrtii de valoare”, care nu reprezintă o contradicție dar care în anumite situații ar putea fi interpretat eronat.
De asemenea este de menționat că, conform CP al RM nu sunt stipulate articole separate pentru „deținerea instrumentelor care ar putea servi la fabricare celor stipulate în art. 236 și 237 CP RM ” din motiv că, devreme ce sunt dobîndite instrumentele e de așteptat că au scopul de a falsifica, pe cînd legislația națională prevede cosumată infracțiunea după ce a fost efectuat falsul ceea ce nu duce la prevenirea falsului în rîndul deținătorilor de instrumente. Astfel în cazul tragerii la răspundere pentru fabricarea sau contrafacerea bancnotelor aici deja ar apărea un cumul de fapte ceea ce ar duce la mărirea pedepsei și ca urmare ar descuraja într-o oarecare măsură curiozitate pentru unii amatori.
Luînd în considerație că, infracțiunile prevăzute de art. 236 și 237 CP RM, au un grad de pericol sporit care atentează la funcționarea normală a sistemului financiar-bancar, săvîrșită de către orice persoană fizică care la momentul săvîrșirii infracțiunii a împlinit vîrsta de 16 ani sau de o persoană juridică, săvîrșită cu intenție directă, este principal de a pune în practică o serie de metode de prevenire.
Măsurile de prevenire pot fi împărțite în două categorii:
Metode de prevenire generale, care constă în mediatizarea și informarea populației cu semnalele de securitate, elementele de protecție și caracteristicile bancnotelor, cardurilor sau altor hîrtii de valoare, în scopul atenționării de a nu cădea pradă și a nu da viață circulației falsului monetar .
O altă acțiune de prevenire ar fi seminarele de instruire a funcționarilor bancari, agenților economici, angajaților poliției din domeniul respectiv pentru depistarea mai eficientă a bancnotelor false. Un factor decisiv ar fi și dotarea cu echipament tehnic dotat la standardele actuale astfel, încît să asigure atît rapiditate examinării cît și depistarea falsurilor sau contrafacerilor.
Metode de prevenire speciale; au loc atunci cînd falsurile deja au fost puse în circulație și constă în atenționarea populației cu semnele distinctive a acestei bancnote, care este diferența între elemente și culori, în cazul cînd corespunde parțial și cum să reacționeze în cazul depistării acestora.
Ținînd cont că bancnota din care este confecționat Leul Moldovenesc este din hîrtie deci este ușor de supus falsificării, de menționat că, ar fi o realizare pentru RM trecere la bancnotele din polimer asemenea statelor vecine dintre care se enumeră și România. Reducerea falsului ar fi semnificativ și durata de viață ar fi mai îndelungată, un singur dezavantaj ar fi costul dublu la confecționarea acestuia dar care s-ar compensa în vederea avantajelor conferite.
BIBLIOGRAFIE
Manuale și Monografii
1. Constituția Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 20.07.1994, Monitorul official al Republicii Moldova -1994.
2. Convenția de la Geneva asupra falsificării de monedă din 20 aprilie 1929.
3. Codul penal al Republicii Moldova. Text oficial cu modificări și completări pînă la data de 10.10.2001.
4. Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002, adoptat prin legea nr. 985-XV – Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 128-129\1012 din 13.09.2002.
5. Codul procedură penală al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003, Nr.122 în vigoare la 12.06.2003, publicat în Monitorul Oficial nr. 104 din 07.06.2003 articolul 447.
6. Legea Republicii Moldova privind societățile pe acțiuni din 02.04.1997.
7. Codul fiscal al Republicii Moldova aprobat prin Legea nr. 1163-XIII din 24.04.1997, Monitorul oficial ediția specială din 08.02.2007 pag.4.
8. Codul procedură civilă al Republicii Moldova adoptată prin Legea nr. 225-XV din 30.05.2003, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 111-115\451 din 12.06.2003.
9. Codul Jurisdicției constituționale aprobat prin Legea Republicii Moldova nr. 502-XIII din 16.06.1995, publicat în monitorul Oficial nr 53-54\597 din 28.09.1995.
10. Arta falsificatorilor, falsificatorii artei, București 1970, Arnăut F.
11. Curs de drept penal, Partea specială, Chișinău, 1996, Borodac A.
12. Drept penal, Calificarea infracțiunilor, Chișinău, Știința, 1996, Borodac A.
13. Drept penal, partea generală, Chișinău, 1994, Borodac A.
14. Infracțiuni contra proprietății, Chișinău, 1999, Brînză S.
15. Bazele criminologiei, voii, București, 1993, Dineu A.
16. Economia politică, București, 1997, Dobrotă N.
17. Explicații teoretice ale Codului penal roman, voi.IV,Partea specială, București, 1972, Dongoroz V. și alții.
18. Încadrarea juridică a faptei săvîrșite prin declararea unor dateinexacte în alcătuirea inventarului, RRD 3/1971, Georgescu M.
19. Sistemul bănesc al leului și precursorii lui, Romîne, București,1964, Kirițescu
20. Drept penal, partea generală, Chișinău, 1998, Macari I.
21. Marele dicționar de neologisme, București, 2002, Florin Marcu.
22. Despre răspunderea penală, despre falsul în acte, L. pop. 3/1960, Stoica O.
23. Drept penal. Cartier juridic. Ediția a 2-a, Chișinău, 2005, BrînzăS., Ulianovschi X., Stati V., Țurcanu I., Grosu V.
24. Legea cu privire la piața valorilor mobiliare nr. 199-XIIV din 18.11.1998.
25. Legea Republicii Moldova privind Comisia Națională a Pieței Financiare adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 12.11.1998 nr. 192-XIV.
26. Regulamentul privind utilizarea carnetului de cecuri aprobat prin HCA A BNM nr. 377 din 12.12.1999.
27. Regulamentul cu privire la condițiile, modul de circulație a certificatelor bancare de deposit și cambiilor bancare, aprobat prin Hotărîrea BNM nr.94 din 31.03.2005.
Practica judiciară
1.Curtea de Apel a RM, Culegere de practică judiciară, 1996-1999, Chișinău, 1999.
2.Decizia Colegiului penal al Curții de Apel, nr.la 57/98 din 18.06.1998.
3.Curtea de Apel a RM, Culegere de practică judiciară, 1999 – 2000, Chișinău,2000
4.Decizia Colegiului penal al Curții de Apel, nr. la 202/99 din 07.12.1999.
Alte surse
www.ecb.europa.eu
www.bnr.ro
www.bnm.md.
www.cnpf.md
ADNOTARE
la teza de masterat cu tema
INFRACȚIUNEA DE FALSIFICAREA ȘI PUNEREA ÎN CIRCULAȚIE A BANILOR, HÎRTIILOR DE VALOARE, A CARDURILOR ȘI A ALTOR CARNETE DE PLATĂ FALSE, Chișinău, 2016
Teza cu tema „ Infracțiunea de falsificarea și punerea în circulație a banilor, hîrtiilor de valoare, a cardurilor și a altor carnete de plată false” este constituită din introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie cu 35 titluri.
În teză au fost utilizate cuvinte-cheie, cum ar fi: falsificarea de bani, falsificare hîrtii de valoare, contrafacerea monetară, falsul înscrierilor, cardurile bancare, elementele de siguranță, metode de falsificare, bancnota euro, leul Românesc, leul Moldovenesc, dolarul American.
Domeniul de studiu și obiectivele tezei propuse constituie: cauzele apariției falsului monetar și de cînd a apărut aceasta, care sunt factorii care contribuie la evoluția infracțiunilor in domeniul financiar-bancar. Care sunt locurile probabile de punere în circulație a falsului monetar și cum să luăm măsuri pentru a nu cădea pradă falsului de bancnote. La ce trebuie de atras atenția atunci cînd falsul a luat amploare majore și cum să depistam și să diferențiem o bancnotă falsă de una originală, care sunt elementele de securitate și care sunt punctele forte greu de falsificat. Cum ar trebui să reacționăm în cazul depistarii unei bancnote false sau a altor hîrtii de valoare falsificate. De știut că, pentru o persoana de rînd o bancnotă falsă nu ar însemna nimic însă la nivel de stat aceasta ar putea duce la subminarea economiei naționale și la scăderea nivelului de trai ceea ce ne îndeamnă spre a fi cît mai receptivi la fenomenul de fals și de a nu tolera asemenea cazuri în mediul în care conviețuim.
Noutatea și originalitatea științifică a lucrării constă în evidențierea aspectelor pozitive din domeniul prevenirii fenomenului de falsificare sau contrafacere precum și colaborarea cu alte tări atît în domeniul instruirii și aprofundării cunoștințelor ce tine de infracțiunile economice, care sunt acțiunile statelor vecine în combaterea acestui fenomen, ce rezultate au obținut, și ce-ar trebui implimentat în Republica Moldova.
În teză este stipulate cît posibil de detaliat modalitate de depistare și de evitare a cazurilor de fals, este desfășurată o analiză juridică a infracțiunilor din domeniul economic care acțiuni întrunesc condițiile de infracțiune și ce pedepse pot fi aplicate în cazul săvîrșirii unor astfel de infracțiuni.
Semnificația și valoarea aplicată a tezei constă în compararea de falsificare monetară cu celelalte țări și care sunt tehnologiile folosite în combaterea contrafacerilor și care este cea mai eficientă metodă posibilă de implimentat, cît v-a costa momentul implimentării și dacă sunt mai avantajoase și dacă ar spori ridicarea nivelului de stabilitate financiară, precum și aportul considerabil care îl are colaborarea cu alte țări atît în domeniul instruirii cît și în domeniul ajutorului cu mijloace de ultimă generație.
ADDNOTATION
to the master thesis with the topic of
INFRINGEMENT OF FORGERY AND RELEASE OF FORGED MONEY, STOCKS, CARDS AND OTHERS PAYMENT CARDS,
Chișinău, 2016
The thesis topic „Infringement of forgery and release of forged money, stocks, cards and others payment cards” consists of introduction, three chapters, conclusions and recomandations, bibliography of 35 titles.
In this thesis have been used key words as: money forgery, stocks forgery, currency forgery, false statemets, bank cards, safety feauters, methods of forgery, euro bill, Romanian Lei, Moldavian Lei, American dollar.
The field of study and thesis objectives proposed form : the causes of money forgery and when it came out, which are the factors that contribute to evolution of infringement in banking field.
What places are likely to release forgered money and how to take precaution against forgery. At what attention should be drawn when major forgery spreads and how to detect and distinguish a counterfeit note of the original one, which are the security features and strengths that are hard to counterfeit. How should we react if a counterfeit is traced or other stoks are forged. For an ordinary person counterfeit bill would mean nothing but at the state level this could lead to undermining the national economy and the decline of living standards which urges us to be as responsive to the phenomenon of false and not tolerate such cases in the environment we cohabitate.
The scientific novelty and originatity of this paper is to highlight the positive aspects of prevention in counterfeiting or infringement and cooperation with other countries both in training and to deepen knowledge pertaining to the economic crimes, wich are the actions of neighboring states in fighting this phenomenon, what results they obtained and what shall be implemented in Republic of Moldova.
In the thesis it is stipulated as detailed as possible, ways to detect and bypass cases of forgery, it is conducted a legal analysis of the economic crimes which actions gather eligible offenses and what penalties may be imposed for committing such crimes.
The significance and applied value of the thesis is to compare counterfeiting currency with other countries and which are technologies used in controling counterfeiting and wich is the most efficient way possible of implementing, the costs and if there are more advantages and if that will increase the financial stability as well as the considerable contribution of cooperating with other countries both in training as in backing with means of latest generation.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Infractiunea de Falsificare Si Punerea In Criculatie a Banilor, Hartiilor de Valoare, a Cardurilordoc (ID: 116705)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.