Infractiunea de Dare de Mita

FUNDAȚIA UNIVERSITARĂ „ALMA MATER”

UNIVERSITATEA „ALMA MATER” DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT, ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE DIN SIBIU

STUDIU DE DOCTRINĂ ȘI DE PRACTICĂ PRIVIND INFRACȚIUNEA DE DARE DE MITĂ

SIBIU

2010

CUPRINS

INTRODUCERE

Corupția, ca fenomen social, a atras atenția spre studiul ei, încă din antichitate.

Cu o istorie de mii de ani, începând încă din acea perioadă, corupția reprezintă unul dintre modelele comportamentale dintre cele mai rele, dar în același timp foarte răspândite în cadrul funcționarilor oficiali sau reprezentanților aleși ai comunității.

Conform Dicționarului explicativ al limbii române cuvântul “corupție” derivă din latinescul “coruptio” și înseamnă stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie.

Corupția este o infracțiune și precum toate infracțiunile și ea este pedepsită prin mijloacele dreptului penal.

Ca ramură a sistemului de drept, pe lângă normele care prevăd ce fapte constituie infracțiuni, dreptul penal reglementează pedepsele ce se aplică infractorilor și măsurile ce se pot lua în cazul săvârșirii acestora, precum și conținutul specific al fiecăruia dintre infracțiuni și stabilesc pedepsele aplicabile.

Partea specială a dreptului penal împreună cu partea generală formează ramura de drept distinctă denumită drept penal.

Legea incriminează ca infracțiune, în dreptul penal român, numai acea faptă care prezintă pericol social, respectiv aduce atingere valorilor puse sub ocrotirea legii penale și care presupune ca sancțiune o pedeapsă.

Faptele de pericol social declarate prin lege infracțiuni, pe lângă conținutul infracțional variat, prezintă și un grad de pericol social abstract, care variază de la o infracțiune la alta.

În vederea stabilirii acestui grad de pericol social al faptei incriminate, legiuitorul stabilește pentru fiecare infracțiune în parte pedeapsa corespunzătoare.

Ca ramură unitară de drept, dretul penal are ca obiect reglementarea raporturilor juridice de drept penal care izvorăsc din săvârșirea infracțiunii și care se stabilesc între stat, societate și persoanele care săvârșesc infracțiuni, în scopul apărării societății împotriva infracțiunilor, prin aplicarea de pedepse și alte măsuri penale, în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

Științei dreptului penal îi revine sarcina ca, ținând seama de dispozițiile codului penal și ale legilor speciale, precum și de exigențele unei clasificări științifice, să elaboreze schema de clasificare a tuturor infracțiunilor prevăzute de legislația penală în cadrul unui sistem unitar al părții speciale a dreptului penal.

Există un număr de XI titluri, reunind norme de incriminare a faptelor îndreptate împotriva unui fascicul de realții sociale. Aceste titluri sunt:

Titlul I – Infracțiuni contra siguranței statului

Titlul II – Infracțiuni contra persoanei

Titlul III – Infracțiuni contra patrimoniului

Titlul IV – abrogat

Titlul V – Infracțiuni contra autorității

Titlul VI – Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege

Titlul VII – Infracțiuni de fals

Titlui VIII – Infracțiuni la regimul stabilit pentru anumite activități economice

Titlul IX – Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială

Titlul X – Infracțiuni contra capacității de apărarea a României

Titlul XI – Infracțiuni contra păcii și omenirii.

CAPITOLUL I

INFRACȚIUNI DE SERVICIU SAU

ÎN LEGĂTURĂ CU SERVICIUL

Caracterizarea generală

Primul capitol al Titlului VI al Codului penal prezintă infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul (art. 246-258 C. pen.).

Din categoria infracțiunilor de serviciu, infracțiuni cu subiect activ calificat, fac parte:

abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor;

abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi;

abuzul în serviciu contra intereselor publice;

neglijența în serviciu;

purtarea abuzivă;

neglijența în păstrarea secretului de stat;

luarea de mită;

primirea de foloase necuvenite.

Infracțiuni în legătură cu serviciul în sensul că subiect activ poate fi orice persoană, însă faptele sunt săvârșite în legătură cu activitatea unui funcționar sunt:

darea de mită;

traficul de influență.

1.2. Aspecte comune ale infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul

Infracțiunile cuprinse în acest capitol au ca obiect juridic general relațiile sociale privind bunul mers al activităților de interes public și implicit apărarea intereselor legale ale persoanelor particulare.

Atât activitățile de interes public, cât și celelalte activități reglementate de lege se realizează prin intermediul funcționarilor.

Din acest motiv funcționarii au obligația să își exercite în mod corect și conștiincios atribuțiile de serviciu, să nu le exercite neglijent sau în mod abuziv.

Infracțiunile de serviciu propriu-zise, săvârșite de către funcționari sau funcționari publici în cadrul și cu ocazia serviciului pot prejudicia grav prin consecințele lor activitatea de serviciu, dar și interesele legale ale persoanelor.

Aceste infracțiuni au fost incriminate de legiuitor în Titlul VI, Capitolul 1 al Codului Penal.

Obiectul juridic

Dr. Ioan Lascu și Laura Codruța Kövesi definesc obiectul juridic al infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul astfel:

„Infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul au ca obiect juridic special relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu.”1

Potrivit Prof. Univ. Dr. Tudorel Toader: „Unele infracțiuni au și un obiect juridic secundar, constând de exemplu, în relațiile sociale cu caracter patrimonial, în cazul abuzului în serviciu contra intereselor publice (art. 248 C. pen.), neglijenței în serviciu (art. 249 C. pen.), sau în relațiile sociale privind atributele persoanei, în cazul purtării abuzive (art. 250 C. pen.).”2

1 Ioan Lascu, Laura Codruața Kövesi Drept penal, Partea specială, Note de curs, vol. 1, Editura „Alma Mater”, Sibiu, 2005, pag. 262

2 Tudorel Toader, Drept penal român, Partea specială, Editua Hamangiu, Bucureșt, 2009, pag. 234

În ceea ce privește obictul material, Dr. Ioan Lascu și Laura Codruța Kövesi explică: „De regulă aceste infracțiuni nu au obiect material. Totuși, dacă neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale funcționarului privește vreun bun, acel bun va constitui obiect material.”3

În cazul purtării abuzive, dacă fapta se realizează prin loviri sau alte violențe, obiectul material este reprezentat de corpul persoanei față de care se realizează în mod nemijlocit actele de violență.

Subiectul infracțiunii

În ceea ce privește subiectul infracțiunii de serviciu sau în legătură cu serviciul poate fi funcționarul public și funcționarul.

„Funcționarul public” este, potrivit art. 147, C. pen., persoana care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități la care se referă art. 145.

Unitățile prevăzute de art. 145 C. pen. sunt autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, cele care privesc administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel, potrivit legii, sunt de interes public.

Prin „funcționar” se înțelege atât funcționarul public, cât și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele publice.

Alăturat acestor infracțiuni sunt cuprinse și alte infrațciuni care se săvârșesc de către funcționari, funcționari publici ori de alte persoane în legătură cu serviciul altora.

3 Ioan Lascu, Laura Codruața Kövesi, op. cit., pag. 262

Cu toate că, de obicei incriminarea legală face referire la funcționarul public, potrivit prevederilor art. 258 C. pen., dispozițiile art. 246-250 C. pen. privitoare la funcționarii publici se aplică și celorlalți funcționari. În această situație maximul pedepsei se reduce cu o treime.

Participația penală este posibilă, de regulă, sub toate formele.

În cazul infracțiunilor cu subiect activ calificat prin calitatea de funcționar public sau alt funcționar, pentru existența coautorului este necesar ca făptuitorul care săvârșește actele de executare să aibă calitatea specială cerută de lege autorului.

Latura obiectivă

Latura obiectivă a infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul este definită de Dr. Ioan Lascu și Laura Codruța Kövesi astfel:

„Infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul presupun o acțiune, de exemplu luarea sau darea de mită, dar ele se pot comite și prin inacțiune, cum este cazul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu.”4

În afară de luarea sau darea de mită alte acțiuni care pot rezulta elemente materiale pot fi: întrebuințarea de expresii jignitoare, în cazul purtării abuzive, primirea de bani sau de alte foloase, în cazul primirii de foloase necuvenite, dar și în cazul luării de mită etc.

După cum am arătat mai sus, în cazul unora dintre infracțiuni elementul material poate fi realizat și print-o incațiune, care constă, de exemplu, în neîmplinirea cu știință a atribuțiunilor de serviciu. Alt exemplu poate fi nerespingerea promisiunii foloaselor, în cazul luării de mită.

De regulă, acțiunea sau inacțiunea constă într-o încălcare a îndatoririlor de serviciu.

4 Ioan Lascu, Laura Codruața Kövesi, op. cit., pag. 263

În cazul unora dintre infracțiuni, acțiunea sau incațiunea se săvârșește în legătură cu îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu de către un funcționar, cum ar fi, de exemplu, în cazul dării de mită și traficului de influență.

Urmarea imediată poate consta fie într-o încălcare efectivă a valorii protejate prin incriminarea faptei, fie în crearea unei stări de pericol.

Infracțiunile de luare demită, dare de mită, primire de foloase necuvenite și trafic de influență, împreună cu unele incriminări similare din legile speciale, reprezintă instrumentele juridice de natură să prevină și să combată fenomenul de corupție.

Raportul de cauzalitate dintre faptă și urmare trebuie să existe.

Latura subiectivă

În ceea ce privește latura subiectivă, potrivit dr. Ioan Lascu și Laura Codruța Kövesi „infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul se comit, de regulă cu intenție, dar legiuitorul a incriminat și fapte care se pot comite din culpă, cum este cazul neglijenței în serviciu.”5

În cazul infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, latura subiectivă a infracțiunii include și cerința săvârșirii faptei într-un anumit scop, situație în care intenția făptuitorului nu poate fi decât directă.

Infracțiune care se săvârșesc din culpă, în afară de mai sus menționata neglijență în serviciu, este și neglijența în păstrarea secretului de stat. „Făptuitorul nu poate invoca, pentru înlăturarea vinovăției, ordinul primit de la un superior, deoarece principiul legalității nu îngăduie nici darea și nici executarea unor ordine ilegale.”6

5 Ioan Lascu, Laura Codruața Kövesi, op. cit., pag. 263

6 V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșca, Explicații teoretice

ale Codului penal român. Partea specială, Vol. IV, Ed. Academiei București, 1971, pag. 176

Desfășurarea activității infracționale

În cazul infracțiunilor analizate atât actele de pregătire, cât și tentativa sunt posibile, însă legea nu le sancționează.

Consumarea infracțiunilor (majoritatea lor fiind infracțiuni de rezultat), are loc, după caz, în momentul când acțiunea făptuitorului este dusă până la capăt, respectiv la expirarea termenului în care actul trebuia îndeplinit.

Infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul pot fi săvârșite, de regulă, în forma continuată, cunoscând și un moment al epuizării.

Sancțiunea

Referitor la sancționarea infracțiunilor de serviciu pot fi menționate următoarele:

infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul sunt sancționate cu pedeapsa închisorii;

maximul pedepsei cu închisoarea este de 15 ani;

în unele cazuri, cum ar fi infracțiunile de neglijență în serviciu și purtarea abuzivă pedeapsa cu închisoarea este prevăzută alternativ cu amenda;

pentru unele forme calificate sunt prevăzute pedepse complementare, ca de exemplu, interzicerea unor drepturi;

pentru unele infracțiuni, regimul de sancționare este diferit atunci când sunt săvârșite în anumite împrejurări sau atunci când făptuitorii au anumite calități, expres prevăzute de lege. Un exemplu în acest sens ar fi infracțiunile de luare de mită, trafic de influență și primire de foloase necuvenite, comise de agenții constatatori, organele de urmărire penală sau de judecată a faptelor ce constituie contravenții sau infracțiuni prevăzute de legea privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, se pedepsesc în conformitate du dispozițiile art. 254, art. 256 și art. 257. C. pen.

Unele dintre infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul sunt prevăzute și în forma agravată.

Circumstanța agravată se referă fie la producerea unui anumit rezultat, constând în efectele deosebit de grave, în cazul abuzului în serviciu și în cazul neglijenței în serviciu, fie la săvârșirea faptei într-un anumit mod, prin lovirea sau alte acte de violență, în cazul purtării abuzive, sau de către un funcționar cu atribuții de control, în cazul luării de mită.

Pentru infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, acțiunea penală se pune în mișcare, de regulă, din oficiu.

1.3. Infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, parte a Titlului IV – Infracțiuni care aduc atingere activității de interes public sau altor activități reglementate de lege

După cum am menționat la începutul capitolului, infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul fac parte din Titlul VI – Infracțiuni care aduc atingere activității de interes public sau altor activități reglementate de lege – al părții speciale al Codului penal.

În cele ce urmează vom prezenta pe scurt acest capitol.

Aceste infracțiuni după cum arată denumirea lor, aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege. Aceste infracțiuni, deși sunt numeroase și de o mare varietate, au fost totuși incluse într-un titlu unic, deoarece ele prezintă o trăsătură esențială comună, constând în aceea că, prin săvârșirea lor, se aduce atingere unor relații sociale de aceeași natură, relații care privesc activitatea de serviciu sau regimul stabilit pentru anumite activități reglementate de lege.

Infracțiunile cuprinse în această parte a Codului penal sunt:

Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, care includ:

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen.);

Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 C. pen.);

Abuzul în serviciu contra intereselor publice (art. 248 C. pen.);

Abuzul în serviciu în forma calificată (art. 2481 C. pen.);

Neglijența în serviciu (art. 249 C. pen.);

Purtarea abuzivă (art. 250 C. pen.);

Neglijența în păstrarea secretului de stat (art. 252 C. pen.);

Luarea de mită (art. 254 C. pen.);

Darea de mită (art. 255 C. pen.);

Primirea de foloase necuvenite (art. 256 C. pen.);

Traficul de influență (art. 257 C. pen.);

Infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, care includ:

Denunțarea calomniosă (art. 259 C. pen.);

Mărturia mincinoasă (art. 260 C. pen.);

Încercarea de a determina mărturia minicinoasă (art. 261 C. pen.);

Împiedicarea participării la proces (art. 261/1 C. pen.);

Nedenunțarea unor infracțiuni (art. 262 C. pen.);

Omisiunea sesizării organelor judiciare (art. 263 C. pen.);

Favorizarea infractorului (art. 264 C. pen.);

Omisiunea de a încunoștința organele judiciare (art. 265 C. pen.);

Arestarea nelegală și cercetarea abuzivă (art. 266 C. pen.);

Supunerea la rele tratamente (art. 267 C. pen.);

Tortura (art. 2671 C. pen.);

Represiunea nedreaptă (art. 268 C. pen.);

Evadarea (art. 269 C. pen.);

Înlesnirea evadării (art. 270 C. pen.);

Nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 C. pen.);

Reținerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 272 C. pen.);

Infracțiuni contra sigruanței circulației pe căile ferate;

Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru unele activități reglementate de lege.

Obiectul juridic secundar constă în relații sociale diferite, cum ar fi, de exemplu, cele privind onoarea și demnitatea persoanei, în cazul infracțunilor de purtare aburzivă (art. 250 C. pen.) și denunțarea calomnioasă (art. 259 C. pen.), libertatea psihică, integritatea corporală și sănătatea persoanei, în cazul infracțiunilor constând în încercarea de a determina mărturia minicinoasă (art. 261 C. pen.) și împiedicarea participării în proces (art. 2611 C. pen.) etc.

Potrivit Prof. Univ. Dr. Tudorel Toader „infracțiunile din Titlul VI sunt, de regulă, lipsite de obiect material. Unele dintre aceste infracțiuni au și un obiect material, constând, de exemplu, în: corpul victimei, atunci cînd infracțiunea de purtare abuzivă se realizează, în modalitatea alin. (2) al art. 250 C. pen., prin acte de violență fizică, precum și în cazul cercetării abuzive săvârșite în aceeași modalitate ( art. 266 alin. (2) C. pen.) etc”.7

7 Tudorel Toader, Drept penal român, Partea specială, Editura Hamangiu, București, 2009, pag. 232

Unele infracțiuni pot fi săvârșite de orice persoană. Din categoria acestor infracțiuni fac parte:

darea de mită (art. 255 C. pen.);

traficul de influență (art. 257 C. pen.);

favorizarea infractorului (art. 264 C. pen.) etc.

În cazul altor infracțiuni, însă, este nevoie ca subiectul activ să aibă o anumită calitate.

Astfel, infracțiunile de serviciu pot fi săvârșite numai de un funcționar public, iar unele dintre infracțiunile care implică înfăptuirea justiției nu pot fi săvârșite decât de un funcționar cu o anumită calitate.

În ceea ce privește unele dintre infracțiunile contra siguranței circulației pe căile ferate, acestea nu pot fi săvârșite decât de un angajat al căilor ferate.

Participația penală este posibilă, de regulă, sub toate formele. Infracțiunile care se săvârșesc din culpă sunt susceptibile numai de participație improprie.

Potrivit Conf. Univ. Dr. Mircea Bădilă prin latura obiectivă, „infracțiunile din această categorie se caracterizează ca fapte de pericol social care se săvârșesc în cadrul general al activității aparatului de stat, al activității persoanelor juridice, al activității de înfăptuire a justiției ori a altor activități reglementate de lege”.8

Urmarea imediată a acțiunilor sau inacțiunilor constă fie într-o stare de pericol, fie în producerea unui rezultat. De exemplu, infracțiunile care împiedică înfăptuirea justiției sunt infracțiuni de pericol, iar abuzul și neglijența în serviciu sunt infracțiuni de rezultat.

Raportul cauzalitate trebuie să existe în fiecare caz concret. Acest raport trebuie dovedit pe baza probelor administrative, în cazul infracțiunilor de rezultat.

8 Mircea Bădilă, Drept penal, Partea specială, Editura Altip, Alba Iulia, 2003., pag. 107

Conf. Univ. Dr. Mircea Bădilă definește latura subiectivă astfel: „sub aspectul laturii subiective aceste infracțiuni se săvârșesc, de regulă, cu intenție; unele însă se săvârșesc și din culpă”.9

La majoritatea infracțiunilor din acest titlu este posibilă tentativa, este însă sancționată doar în cazul infracțiunilor de:

înceracare de a determina mărturia mincinoasă (art. 261 C. pen.);

împiedicarea participării în proces (art. 2611 C. pen.);

tortura (art. 2671 C. pen.);

evadarea (art. 269 C. pen.);

înlesnirea evadării (art. 270 C. pen.) etc;

Sancțiunea diferă în funcție de periculozitatea socială a faptei.

Unele dintre infracțiunile incluse în titlui VI sunt prevăzute și în forma agravantă. Agravanta se referă la o anumită calitate a făptuitorului, la mijloacele săvârșirii faptei sau la urmarea socialmente periculoasă.

În privința aspectelor procesuale, pentru majoritatea infracțiunilor din prezentul titlu, acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

9 Mircea Bădilă, op. cit., pag. 108

CAPITOLUL II

INFRACȚIUNI DE CORUPȚIE

2.1 Caracterizare generală

“Corupția reprezintă abuzul puterii publice pentru obținerea de beneficii private. Definiția astfel formulata de Transparency International a fost preluată la nivel global de Convenția ONU asupra Corupției, iar la nivel comunitar de Comunicarea (2003) 317 finala a Comisiei Europene catre Consiliul Uniunii Europene.”10

Privită ca fenomen social, corupția este expresia unor manifestări de descompunere morală și degradare spirituală; ea reprezintă o problemă socială complexă, ale cărei modalități de manifestare, consecințe sociale și căi de soluționare interesează opinia publică și nivelul instituționalizat al controlului social.

Fenomenul corupției include toate faptele și actele unor subiecți de drept care, profitând de funcția sau poziția socială pe care o ocupă, acționează pentru obținerea unor avantaje personale, prin mijloace ilicite, renunțând la respectul față de lege și morală, ca o reflectare a stării de decădere a societății.

Prin corupție se înțelege, de asemenea, folosirea abuzivă de către o persoană a funcției de intermediar sau de decizie, pe care o îndeplinește, pentru a da celui care corupe sau comunității de interes pe care acesta o reprezintă, un avantaj economic sau administrativ, în schimbul unei sume de bani, a unor cadouri, a unor deplasări, excursii, concedii sau distracții sau a primirii unor proprietăți.

10 www.integritate.resurse-pentru-democratie.org

Și folosirea de către o persoană a funcției sau poziției sale publice, pentru a eluda sau evita îndeplinirea unor norme, baremuri sau proceduri legale, la obținera în folosul ei a unor avantaje materiale sau a unor funcții profesionale sau administrative înseamnă tot corupție.

Corupția administrativă se referă și la mita plătită în schimbul câștigării unor licențe, ușurării procedurilor vamale, câștigării contractelor de achiziții publice sau pentru acordarea priorității la prestarea unei întregi varietăți de alte servicii guvernamentale.

La rădăcina acestui tip de corupție stă puterea pe care o au aceste persoane publice de a a corda scutiri preferențiale, de a stabili ordinea priorităților în furnizarea serviciilor publice sau de a aplica în mod discriminatoriu norme și alte reglementări.

Printre cauzele care favorizează apariția corupției se regăsesc și:

slăbirea autorității statului datorită ineficienței instituțiilor acestuia;

scăderea nivelului de trai al indivizilor;

lipsa unor valori sociale însoțită de alterarea respectării principiilor morale;

lipsa unei reforme la nivelul instituțional și legislativ care să fie în concordanță cu condițiile socio-economice.

Corupția constituie o amenințare pentru democrație, pentru supremația dreptului, echității sociale și a justiției.

Ea erodează principiile unei administrații eficiente, subminează economia de piață și pune în pericol stabilitatea instituțiilor statale.

Deși există nenumărate studii pe marginea acestei teme nu s-a ajuns până acum la o definiție universal valabilă și unanim acceptate, care să acopere toate actele și faptele posibile și care să constituie în orice jurisdicție acte de corupție.

Interesul și îngrijorarea a crescut față de acest fenomen și au avut loc reacții pe plan național și internațional.

În 1975 prin rezoluția 3514 Adunarea generală a Națiunilor Unite a abordat pentru prima oară chestiunea practicilor corupte în tranzacțiile comerciale internaționale și ca urmare au fost adoptate o serie de alte măsuri de către organele internaționale în legătură cu acest subiect.

Corupția în România nu este un produs nou al relațiilor sociale și economice apărute după anul 1989. Și în timpul regimului totalitar a existat corupție, aspect care îi conferea elemente de continuitate în evoluția sa.

În țara noastră au apărut și s-au dezvoltat noi forme de corupție, specifice tranziției la economia de piață, manifestate prin diferite mijloace, cum ar fi: transferuri ilegale de capital și de bunuri, deteriorarea treptată a patrimoniului public, bancrute frauduloase, scoaterea din țară ilegal a unor importante valori și bunuri economice aparținând patrimoniului cultural național etc.

Corupția este parte a unei categorii mai mari de infracțiuni de natură economică și financiară care reprezintă una din formele de criminalitate cele mai agresive din România.

Pentru sistemul de drept penal românesc, corupția este un concept normativ prioritar ce desemnează încălcarea sau transgresiunea ilegală și imorală a normelor referitoare la îndatoririle funcționarului public, agenților economici sau persoanelor care efectuează diferite operații financiare sau bancare.

Plecând de la acest înțeles larg, putem identifica în legislația penală, chiar de la începutul ei și până în prezent, o serie de incriminări care au drept mobil un numitor comun, respectiv avantajul material. Termenul de corupție, cu înțelesul de avantaj material a fost introdus în legislația română, o dată cu Codul penal, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969, și reluat în Legea 83/21 iulie 1992 privind procedura urgentă de urmărire și judecare pentru unele infracțiuni de corupție. În vederea îmbunătățirii cadrului legal a fost adoptată și Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție care arată care sunt, infracțiunile de corupție, infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție și infracțiunile în legătură directă cu infracțiunile de corupție.

O nouă inițiativă legislativă de bun augur s-a dovedit a fi și înființarea Parchetului Național Anticorupție, prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002, ca organism specializat ce acționează la nivel național, în cadrul Ministrului Public.

De asemenea, Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și Ordonanța de Urgență nr. 24/21.04.2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției, care a modificat și completat Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici și Ordonanța de Urgență – 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție constituie un pas important în vederea armonizării legislației românești la exigențele Uniunii Europene, fiind o lege care a îmbunătățit reglementările în materie.

2.2 Infracțiuni de corupție reglementate de Codul Penal în vigoare

Urmărind evoluția legislației românești, se poate constata că modificările cadrului normativ intervenite după anul 1990 au determinat o extindere a sferei conceptului de corupție.

Codul Penal incriminează în capitolul privitor la infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, fără a folosi termenul de corupție un număr de 4 infracțiuni de corupție, respectiv:

Luarea de mită;

Darea de mită;

Primirea de foloase necuvenite;

Traficul de influență (art. 254 – art. 257).

A. Luarea de mită (art. 254 C. pen.)

„Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.”12

Dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, fapta se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

B. Darea de mită (art. 255 C. pen.)

“Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.”13

Fapta nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.

12 Codul Penal al României, art. 254

13 Codul Penal al României, art. 255

Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracțiune.

Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat.

C. Primirea de foloase necuvenite (art. 256 C. pen.)

“Primirea de către un funcționar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. “14

Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

D. Traficul de influență (art. 257 C. pen.)

“Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani.“15

2.3 Infracțiuni de corupție reglementate în legi speciale: Legea nr. 78/2000 și Legea nr. 161/2003

Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 161/21.04.2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea

14 Codul Penal al României, art. 256

15 Codul Penal al României, art. 257

corupției, reglementează 3 categorii de infracțiuni care se circumscriu sferei faptelor de corupție, la care se adaugă o a patra care cuprinde infracțiunile îndreptate împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene.

Astfel cum a fost modificată și completată, Legea 78/2000 se referă la următoarele 3 categorii de infracțiuni:

Infracțiuni de corupție;

Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție;

Infracțiuni aflate în legătură directă cu infracțiuni de corupție sau

infracțiuni asimilate acestora.

A. Infracțiuni de corupție

Principalele fapte de coruptie sunt:

Luarea de mită

Darea de mită

Primirea de foloase necuvenite

Traficul de influență

1. Luarea de mită (art. 254 C. pen.)

Potrivit Dr. Ioan Lascu și Laura Codruța Kövesi „faptele funcționarilor de a pretinde sau primi diferite bunuri ori anataje materiale pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie fapte care prezintă pericol social de o mare gravitate.”16

Condițiile ce se cer îndeplinite pentru existența infracțiunii de luare de mită:

pretinderea, primirea, acceptarea, nerespingerea promisiunii trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase (folos patrimonial sau un avantaj nepatrimonial);

16 Ioan Lascu, Laura Codruața Kövesi, op. cit., pag. 278

banii sau alte foloase sa nu fie datorați în mod legal funcționarului sau unității unde acesta își îndeplinește îndatoririle de serviciu;

acțiunea de pretindere, acceptare ori primire sau inacțiunea de nerespingere a promisiunii să aibă loc înainte sau să fie concomitentă neîndeplinirii ori întârzierii efectuării unui act, ce intră în sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului mituit (există luare de mită și în situația în care acceptarea are loc înainte de efectuarea actului, iar primirea efectivă după efectuarea unui asemenea act);

actul să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale functionarului.

2. Darea de mită (art. 255 C. pen.)

Potrivit art. 255 C. pen. darea de mită constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcționar public, direct sau indirect, în scopul determinării acestuia să îndeplinească, să nu îndeplinească un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri sau de a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu.

Condițiile ce se cer îndeplinite pentru existența infracțiunii de dare de mită:

promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani, bunuri sau alte foloase;

banii sau foloasele primite, oferite sau date să fie necuveniți, să nu fie datorați în mod legal funcționarului sau unității, din care acesta face parte;

promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase trebuie să aibă loc înainte ca funcționarul să îndeplinească sau să nu îndeplinească un act sau, cel mai târziu, in timpul îndeplinirii acelui act;

dacă infracțiunea s-a realizat în forma promisiunii sau oferirii, darea efectivă de bani sau alte foloase, remiterea acestora se poate face și după ce funcționarul a îndeplinit sau nu a îndeplinit atribuțiile de serviciu, a întârziat îndeplinirea acestora sau a făcut un act contrar îndatoririlor de serviciu;

actul în vederea căruia se dă mita poate fi unul licit sau ilicit.

3. Primirea de foloase necuvenite (art. 256 C. pen.)

“Activitatea funcționarilor trebuie să se caracterizeze prin probitate și corectitudine, fapta de a primi bani sau alte foloase pentru realizarea atribuțiilor de serviciu constituind o faptă de o gravitate deosebită.”17

Această faptă a fost incriminată în Codul Penal sub denumirea de “primire de foloase necuvenite”.

Art. 256, alin. 1, C. pen. definește primirea de foloase necuvenite astfel: “primirea de către un funcționar, direct sau indirect de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia.”18

Condiții ce se cer îndeplinite pentru existența infracțiunii de primire de foloase necuvenite:

banii, bunurile sau foloasele primite de funcționar să fie necuvenite, să aibă caracter de recunoștință pentru îndeplinirea unui act determinat;

banii, bunurile sau alte foloase să fie remise funcționarului după ce acesta a îndeplinit un act conform atribuțiilor sale de serviciu ;

să nu existe între ei o întelegere prealabilă;

17 Ioan Lascu, Laura Codruața Kövesi, op. cit., pag. 286

18 Codul Penal al României, art. 256, alin. 1

faptul să fie unul licit, funcționarul îndeplinindu-și atribuțiile în mod corect;

4. Traficul de influență (art. 257 C. pen.)

«Faptele prin care se promite intervenția pe lângă un funcționar ca acesta să își exercite într-un anume fel atribuțiile de serviciu sunt incriminate în Codul Penal sub denumirea de “trafic de influență” ».19

Potrivit art. 257, alin. 1, C. pen. constituie trafic de influență „primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.”20

Cerințe ce se cer îndeplinite pentru existența infracțiunii de trafic de influență:

fîptuitorul trebuie să aibă influență sau să lase să se creadă că are influență (a avea influență înseamnă a fi în relație de prietenie, a se bucura în mod real de încrederea acelui funcționar, iar a lăsa să se creadă că are influență înseamnă a crea cumpărătorului de influență falsa impresie că se bucură de trecere în fața acelui funcționar). Important este ca influența făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacției;

B. Infracțiuni asimilate celor de corupție

Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție a introdus sancționarea unor fapte din sfera economică, fapte anterior neîncriminate.

19 Ioan Lascu, Laura Codruața Kövesi, op. cit., pag. 288

20 Codul Penal al României, art. 257, alin. 1

Sunt, astfel, pedepsite următoarele fapte, dacă sunt savârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite:

stabilirea, cu intenție, a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală, a bunurilor aparținând statului în cadrul procedurilor de privatizare (art.10);

acordarea de credite sau de subvenții cu încălcarea legii (art. 10);

utilizarea creditelor sau a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate (art. 10);

influențarea operațiunilor economice ale unui agent economic de către cel ce are sarcina de a-l supraveghea, de a-l controla sau de a-l lichida; (art. 11)

efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau insărcinării sale (art. 12);

folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (art. 12);

fapta persoanei, care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (art. 13);

infracțiunea de șantaj (prevăzută la art. 194 din Codul Penal), pentru constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul; de asemenea, constituie infracțiune de șantaj, când constrângerea constă în amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată, pentru soțul acesteia sau pentru o rudă apropiată;

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

C. Infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție

Sunt infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție următoarele (art. 17):

tăinuirea bunurilor provenite din săvârșirea unei infracțiuni de corupție sau a unei infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, precum și favorizarea persoanelor care au comis astfel de infracțiuni;

asocierea în vederea săvârșirii unei infracțiuni de corupție sau a unei infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție sau săvârșirea unei infracțiuni prevăzute la lit. c.1.;

falsul și uzul de fals săvârșite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile de corupție sau a unei infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție sau săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune;

abuzul în serviciu contra intereselor publice, abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor și abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, săvârșite în realizarea scopului urmărit, printr-o infracțiune de corupție sau a unei infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție;

șantajul, săvârșit în legătură cu infracțiunile de corupție sau a unei infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție;

infracțiunile de spălare a banilor, prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare, atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârșirea unei infracțiuni din categoria infracțiunilor de corupție sau a unei infracțiuni din categoria infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție;

contrabanda cu bunuri provenite din săvârșirea unei infracțiuni din categoria infracțiunilor de corupție sau a unei infracțiuni din categoria infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție sau săvârșită în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune;

infracțiunile prevăzute în Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale (republicată în Monitorul Oficial nr. 545 din 29 iulie 2003), cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în legătură cu infracțiunile din categoria infracțiunilor de corupție sau cu infracțiunile din categoria infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție;

infracțiunea de bancrută frauduloasă și celelalte infracțiuni prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în legătură cu infracțiunile din categoria infracțiunilor de corupție sau cu infracțiunile din categoria infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție;

traficul de droguri, traficul de substanțe toxice și nerespectarea regimului armelor de foc și al munițiilor, săvârșite în legătură cu o infracțiune din categoria infracțiunilor de corupție sau a unei infracțiuni din categoria infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție;

infracțiunile de trafic de persoane, prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în legătură cu o infracțiune din categoria infracțiunilor de corupție sau a unei infracțiuni din categoria infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție;

infracțiunea prevăzută în O.U.G. nr. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării de acte de terorism, aprobată prin Legea nr. 466/2002, săvârșită în legătură cu o infracțiune din categoria infracțiunilor de corupție sau a unei infracțiuni din categoria infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

Conform art. 5 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, dispozițiile privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție stipulate în această lege sunt aplicabile și infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene prevăzute la art. 181-185 (introduse prin Legea nr. 161/2003), prin sancționarea cărora se asigură protecția fondurilor și a resurselor Comunităților Europene.

Prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, ce cuprinde unul dintre cele mai moderne sisteme de reglementare a regimului incompatibilității în cadrul statelor europene, s-au adus modificări importante Legii 115/1961 în privința controlului averilor parlamentarilor, care asigură o mai bună transparență.

Potrivit Legii 161/2003 oricărui cetățean îi este permis să se adreseze primului-ministru, Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sau Procurorului General al Parchetului Național Anticorupție, în cazul în care are cunostință despre săvârșirea unei fapte penale de către membrii Guvernului în exercițiul funcției lor, în scopul sesizării Președintelui României. Acesta hotărăște asupra raportului prezentat de Comisia Specialã de Investigare și dispune comunicarea soluției către mass media.

Acest amendament îmbunătățește accesul cetățenilor la lupta anti-corupție. În același timp stimulează și participarea lor la dezvăluirea eventualelor acte de corupție.

Legea 161/2003 a modificat Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, introducând noi infracțiuni de corupție la adresa fondurilor europene, care vizează în principal folosirea improprie a acestora.

Această măsură a fost luată ca urmare a criticilor privitoare la modalitățile de utilizare a fondurilor europene în România.

Trebuie menționat faptul că legea extinde conceptul de corupție și la anumiți funcționari din domeniul privat, în conformitate cu practica internațională.

Noua prevedere acordă o putere de discreție controlorilor.

Legea 161/2003 obligă publicarea declarațiilor de avere ale membrilor guvernului pe website-ul respectivei instituții sau în Monitorul Oficial, Partea a III-a. De asemenea, concluziile Comisiei de Control rezultate ca urmare a investigațiilor declanșate, sau, după caz, a deciziilor finale ale instanțelor în cazuri de diferențe nejustificate de avere, se publică in Monitorul Oficial, Partea a III-a.

Această măsură este de natură a asigura o transparență obligatorie a averilor demnitarilor, lucru care va implica o mai bună informare a publicului cu privire la cei care îi conduc sau reprezintă. Este de apreciat includerea cerinței declarării obligațiilor patrimoniale ce depășesc 10.000 Euro.

În privința conflictelor de interese pentru funcționarii publici se poate evidențai faptul că definiția conceptului juridic de conflict de interese se reduce doar la aspectele materiale avute în vedere de funcționar sau oficial, și care ar putea afecta decizia sa.

Potrivit art. 70 a prezentei legi “Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exerciă o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.”21

Conflictul de interese poate să apară și în forma "personală", în sensul că un funcționar poate avea competența legală de a realiza un anumit act, dar datorită unei situații/circumstanțe personale nu poate fi obiectiv.

În această situație, el trebuie să invoce conflictul de interese și să se abțina/retragă de la realizarea respectivului act.

1. Conflictul de interese privind aleșii locali

Potrivit art. 76, alin. 1, primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii Municipiului București se află în conflict de interese dacă:

emit un act administrativ;

încheie un act juridic;

emit o dispoziție în exercitarea funcției care produce un folos material pentru sine, pentru soțul sau ori rudele sale de gradul I.

Consilierii locali se află în conflict de interese dacă fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude pana la gradul al patrulea inclusiv, au un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

2. Conflictul de interese privind funcționarii publici

Potrivit art. 79, alin. 1 funcționarul public este în conflict de interese dacă se află într-una dintre următoarele situații:

este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial;

participă în cadrul aceleiași comisii, constituite conform legii, cu funcționari publici care au calitatea de soț sau rudă de gradul I;

21 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a

funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, în Monitoru Oficial nr. 279/21

apr. 2003

interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice.

Cu privire la eventualele conflicte de interese ale membrilor guvernului, sau altor membri ai administrației centrale și locale, legea introduce dreptul oricărui cetățean de a notifica Primului Ministru orice situație de acest gen. Ulterior, cetățeanului i se va comunica în scris modalitatea de rezolvare a reclamației privind existența unui conflict de interese în cadrul guvernului sau administrației centrale sau locale.

Potrivit art. 72 din lege se cere membrilor Guvernului, secretarilor și subsecretarilor de stat, prefecților și subprefecților, să se abțina de la emiterea de acte administrative sau de la încheierea de acte juridice sau chiar de la participarea la luarea unei decizii în exercitarea funcției publice de autoritate, care produc un folos material pentru sine, pentrul soțul ori rudele sale de gradul I.

Emiterea de acte normative constituie o excepție de la această regulă.

O prevedere importantă este cea cuprinsă în art. 75 care acordă oricărei persoane “care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim ca urmare a existenței unui conflict de interese prevăzut în prezenta secțiune se poate adresa instaței de judecată competente, potrivit legii, în funcție de natura actului emis sau încheiat.”22

Acest fapt va împuternici cetățeanul cu posibilitatea de a se opune situațiilor de abuz de acest gen din partea administrației, cu condiția de a fi informat suficient cu privire la aceasta și de a acționa în conformitate cu dreptul său.

În privința incompatibilităților, membrii guvernului, secretarii și subsecretarii de stat sunt incompatibili cu orice alte poziții publice sau private, cu excepția celei de parlamentar.

22 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a

funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, în Monitoru Oficial nr. 279/21

apr. 2003

Totuși, legea prevede prin art. 82, al. 2 o excepție de la regula de incompatibilitate de mai sus, conform căreia: "în mod excețional, Biroul permanent al Camerei Deputaților sau Senatului, la propunerea Guvernului și cu avizul comisiilor juridice, poate aproba participarea deputatului sau a

senatorului ca reprezentant al statului în adunarea generală a acționarilor ori ca membru în consiliul de administrație al regiilor autonome, companiilor sau societăților naționale, instituțiilor publice ori al societăților comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune aceasta". 23

Prefecții, subprefecții, trebuie să respecte aceleași prevederi de incompatibilitate ca și membrii Guvernului menționați anterior.

Toti oficialii trebuie să declare la momentul ocupării funcției publice că ei respectă prevederile de incompatibilitate.

Potrivit art. 102 magistraților le este interzis:

"să desfășoare activități de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură;

să aibă calitatea de asociat, membru în organele de conducere, administrare sau control la societãți civile, societăți comerciale, inclusiv bănci sau alte instituții de credit, societăți de asigurare sau financiare, companii naționale, societăți naționale ori regii autonome;

să desfãșoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse;

să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic. “24

Legea stipulează, în mod expres obligația magistratilor de a nu se subordona scopurilor si doctrinelor politice. Astfel, potrivit art. 103:

23 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a

funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, în Monitoru Oficial nr. 279/21

apr. 2003

24 Ibidem

”Magistrații nu se subordonează scopurilor și doctrinelor politice.

Magistrații nu pot să facă parte din partide politice ori să desfășoare activități cu caracter politic.

Magistrații au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor, să se abțină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lor politice.”25

Este impusă totodată, obligația magistraților de a reclama orice ingerinta în actul de justiție de naturã politicã sau economicã, din partea unei persoane fizice sau juridice ori a unui grup de persoane.

Astfel art. 107 stabilește :

„Magistrații au obligația de a aduce de îndată la cunostința președintelui instanței sau, dupa caz, a procurorului general în subordinea căruia funcționează orice ingerinta în actul de justiție, de natură politică sau economică, din partea unei persoane fizice sau juridice ori a unui grup de persoane.“26

Legea cuprinde dispoziții privind incriminarea faptei „cumpărătorului de influență”, lărgirea sferei persoanelor care savârsesc fapte de corupție, infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene, majorarea termenelor de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile de corupție și infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene și constituirea obligatorie a completelor specializate în judecarea faptelor prevăzute în Legea nr.78/2000, formate din 2 judecători.

Apariția unor noi forme de criminalitate precum: spălarea banilor, criminalitatea organizată, criminalitatea informatică și traficul de persoane au impus o reacție legislativă promptă, care să determine întărirea acțiunilor de prevenire și control a criminalității, în general și a criminalitatii organizate, economico-financiare și corupției, în special.

25 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a

funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, în Monitoru Oficial nr. 279/21

apr. 2003

26 Ibidem

2.4. Infracțiuni de corupție reglementate în noul Cod Penal (art. 288-294)

În Noul Cod penal, la stabilirea conținuturilor infracțiunilor de corupție

s-au avut în vedere, pe de o parte, reglementarea acestor fapte în Codul penal în vigoare, iar pe de altă parte, dispozițiile din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele produse prin Legea nr. 161/2003, fără a fi aduse modificări semnificative de fond.

Infracțiunile de corupție reglementate în noul Cod Penal sunt:

Luarea de mită

Darea de mită

Traficul de influență

Cumpărarea de influență

Abuzul de funcție

Fapte săvârșite de către membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu aceștia

Fapte săvîrșite de către funcționari străini sau în legătură cu aceștia

1. Luarea de mită (art. 288)

Definiția infracțiunii de luare de mită din noul Cod Penal: „Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.”27

Potrivit noului Cod Penal, luarea de mită constituie infracțiune numai în cazul în care este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle legale ale funcționarului sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor indatoriri.

În cazul în care infracțiunea de luare de mită a fost savârșita de o altă persoană decât funcționarul, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării.

După cum s-a văzut mai sus luarea de mită, în noul cod, este incriminată într-o variantă tip, care are un conținut apropiat de cel din Codul Penal vechi.

Într-un alineat distinct este incriminată luarea de mita când este săvârșită de către o persoană care exercită o profesie de interes public, dar numai în ipoteza comiterii acestei fapte in scopul de a nu îndeplini, a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în scopul de a nu face un act contrar acestor îndatoriri.

Prin această dispoziție se rezolva mult controversata problema dacî notarul public, executorul judecătoresc sau alte persoane care execută o funcție de interes public, pentru care este necesară o abilitate specială a autorităților publice, poate fi sau nu autor al luării de mită.

Pentru realizarea în condiții mai bune a prevenției generale, în cazul normei de incriminare a luării de mită, s-a prevazut ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta .

27 Noul Cod Penal, art. 288 – proiect

2. Darea de mită (art. 289)

Potrivit noului Cod Penal definiția infracțiunii de dare de mită sună astfel: „Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, in conditiile aratate in art. 288, se pedepsesc cu inchisoare de la unu la 5 ani. ”28

La fel ca în cazul luării de mită, dacă fapta a fost săvârșită în legătură cu o altă persoană decât cea a funcționarului, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

Nu este vorba de infracțiune de dare de mită atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.

Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la acesta.

În cele două cazuri sus menționate banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat. Altfel banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării. Când acestea nu se mai găsesc se dispune confiscarea prin echivalent .

3. Traficul de influență (art. 290)

Definiția infracțiunii de trafic de influență conform noului Cod Penal : „Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.”29

28 Noul Cod Penal, art. 289 – proiect

29 Noul Cod Penal, art. 290 – proiect

În cazul în care fapta a fost săvârțită în legătură cu o altă persoană decât cea a funcționarului limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate, iar banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării.

Următoarele infracțiuni de corupție, și anume: cumpărarea de influență, abuzul de funcție, fapte săvârșite de către membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu aceștia, fapte săvîrșite de către funcționari străini sau în legătură cu aceștia sunt infracțiuni care apar numai în noul Cod Penal.

În cele ce urmează vom prezenta pe scurt și aceste noi infracțiuni de corupție.

4. Cumpărarea de influență (art. 291)

Infracțiunea de cumpărare de influență a fost preluată din Legea nr. 78/2000, modificată și completată prin Legea nr. 161/2003, la care s-a prevăzut aplicarea obligatorie a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi .

Legiuitorul a incriminat în art. 291 al noului Cod Penal sub denumirea de cumpărare de influență “promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri”.30

Această infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Dacă fapta a fost savârșită în legătură cu o altă persoană și nu cu cea a funcționarului limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

30 Noul Cod Penal, art. 291 – proiect

Dacă făptuitorul denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, acesta nu se pedepsește, iar banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat sau oferit. Alfel banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se mai găsesc se dispune confiscarea prin echivalent .

5. Abuzul de funcție (art. 292)

Tot din Legea nr. 78/2000 a fost preluată și infracțiunea de abuz de funcție.

Legiuitorul definește astfel această infracțiune: “Fapta funcționarului de a-și folosi influența ori autoritatea în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.”31

Pedeapsa pentru această infracțiune este închisoarea de la unu la 5 ani.

În cazul în care fapta nu a fost săvârșită de o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, sindicat sau patronat, ori in cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar în ceea ce privește banii, valorile sau orice alte bunuri primite, acestea sunt supuse confiscării.

6. Fapte savârșite de către membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu aceștia (art. 293)

“Dispozițiile art. 288 si 289 se aplică în mod corespunzător și persoanelor care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunțe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluționare de către părțile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfășoară în baza legii române ori în baza unei alte legi. ”32

31 Noul Cod Penal, art. 292 – proiect

32 Noul Cod Penal, art. 293 – proiect

7. Fapte săvârșite de către funcționari străini sau în legătură cu aceștia (art. 294)

Potrivit noului Cod Penal prevederile acestui capitol se aplică, dupa caz, și în privința:

funcționarilor sau persoanelor care își desfășoara activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare în cadrul unei organizații publice internaționale la care România este parte;

membrilor adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care România este parte;

funcționarilor sau persoanelor care își desfășoara activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare, în cadrul Comunităților Europene;

persoanelor care exercită funcții juridice în cadrul instanțelor internaționale a căror competență este acceptată de România, precum și funcționarilor de la grefele acestor instanțe;

funcționarilor unui stat străin;

membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.

Art. 294 reprezintă un text general preluat din Legea nr. 78/2000 modificată și completată, în care se prevede că dispozițiile cuprinse în capitolul „infracțiuni de corupție” se aplică în mod corespunzător faptelor de corupție savârșite de către funcționarii străini ori în legătură cu activitatea acestora.

De asemenea, ca urmare a ratificării de către România a Protocolului adițional la Convenția penala a Consiliului Europei privind corupția (Legea nr. 260/2004) s-a impus completarea cadrului infracțiunilor de corupție cu o prevedere referitoare la extinderea normelor penale respective în privința faptelor de dare si luare de mită comise de persoanele implicate in soluționarea litigiilor pe cale de arbitraj intern sau internațional (art. 2 – 4 din Protocol).

CAPITOLUL III

DAREA DE MITĂ

3.1. Caracterizare generală

Din punct de vedere etimologic termenul mită provine din termenul soven mito, este sinonim cu șpreț, ciubuc, șpagă și înseamnă, sumă de bani sau obiecte date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiicios.

În acțiunea de mituire pot fi identificate două părți: una care dă mită și reprezintă darea de mită și una care primește mită, aceasta din urmă putând fi acuzată de luare de mită.

În ceea ce privește legătura cu alte infracțiuni, „infracțiunea de dare de mită, denumită în literatura juridică corupție activă, are stânsă legătură cu infracțiunea de luare de mită (art. 254 C. pen.), denumită în literatura juridică corupție pasivă. În sistemul Codului Penal român corupția activă și corupția pasivă constituie infracțiuni distincte.”33

Darea de mită este una din infracțiunile din grupa infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

„În conformitate cu dispozițiile art. 255 alin. (1) raportat la art. 254 C. pen., infracțiunea de dare de mită poate fi săvârșită în modalitatea oferirii de bani sau de alte foloase necuvenite unui funcționar, în scopul ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale

33 V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșca, op. cit., Vol. IV,

pag. 144-145

de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.”34

La fel ca și funcționarul public care primește mită, aducând astfel prejudicii relațiilor sociale referitoare la executarea corectă a atribuțiilor de serviciu, și persoana care dă mită, încercând astfel să corupă un funcționar, prezintă pericol social.

3.2 Elementele constitutive

A. Obiectul juridic

Conform dr. Ioan Lascu și Laura Codruța Kövesi infracțiunea de dare de mită are ca obiect juridic „relațiile sociale referitoare la desfășurarea cu onestitate și corectitudine a atribuțiile de serviciu.”35

Darea de mită este o infracțiune cu caracter autonom, pentru existența sa nefiind necesar ca oferirea de bani sau de alte foloase necuvenite să fi fost urmată de acceptare sau de executare, fiind suficient faptul oferirii de bani ori de alte foloase.

De asemenea, nu este necesar ca scopul urmărit – îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii de către funcționar a unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau săvârșirea unui act contrar acestor îndatoriri – să fi fost realizat.

B. Obiectul material

În ceea ce privește obiectul material, acesta, de regulă lipsește în cazul acestei infracțiuni. Totuși, dacă acțiunea făptuitorului se referă la un anumit bun, infracțiunea are și un astfel de obiect, constând în acel bun. De exemplu, dacă făptuitorul dă un bun unui funcționar pentru ca acesta să își exercite într-un anumit fel atribuțiile de serviciu.

34 www.e-juridic.ro

35 Ioan Lascu, Laura Codruața Kövesi, op. cit., pag. 283

C. Subiecții infracțiunii

Subiectul activ poate fi orice persoană, spre deosebire de luarea de mită, care avea subiect circumstanțiat.

Făptuitorul care oferă bani sau alte foloase unui funcționar, în modurile și în scopurile arătate în art. 254 C. pen., are calitatea de autor al infracțiunii de dare de mită prevazută în art. 255 alin. (1) din același cod, și nu de complice.

D. Latura obiectivă

Infracțiunea de dare de mită este o infracțiune comisivă.

Elementul material al laturii obiective se poate realiza prin săvârșirea uneia dintre următoarele trei acțiuni alternative:

Promisiunea – „se referă la avantajul pe care îl va avea funcționarul dacă va acționa în sensul dorit de către mituitor.”36

În această modalitate, chiar dacă funcționarul nu acceptă promisiunea făcută, fapta constituie infracțiune.

Oferirea – „presupune prezentarea folosului pe care funcționarul urmează să-l primească.”37 Și în această modalitate, chiar dacă funcționarul nu acceptă oferta făcută, fapta constituie infracțiune.

Darea de bani sau alte foloase – „acțiune care constă în predarea, remiterea funcționarului a banilor sau foloaselor.”38 Această acțiune presupune actul corelativ al primirii.

Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau de alte foloase se realizează în modurile și scopurile arătate în art. 254 C. pen.,adică pentru ca funcționarul să

36 Tudorel Toader, op. cit., pag. 234

37 Ibidem

38 Dr. Ioan Lascu, Laura Codruața Kövesi, op. cit., pag. 283

îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Fapta trebuie să fie anterioară, concomitentă sau imediat după39, îndeplinirea, neîndeplinirea actului avut în vedere de mituitor. Altfel nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită. În cazul în care însă există oferta de mituire, nu contează dacă foloasele sau banii au fost dați după îndeplinirea actului.

În toate cazurile, e nevoie ca actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire etc. mituitorul promite, oferă sau dă funcționarului banii sau foloasele să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale acestuia din urmă.

În practica judiciară s-a considerat, în acest sens, infracțiune de dare de mită, acțiunea persoanei care, având asupra sa bunuri sustrase dintr-o întreprindere, îi oferă o sumă de bani paznicului acesteia pentru a nu o preda organelor de poliție, deoarece și paznicul are ca îndatorire de serviciu descoperirea faptelor de sustragere și denunțarea lor celor în drept.

Un alt exemplu de dare de mită: dacă o persoană oferă unui ofițer de poliție o sumă de bani, de exemplu, pentu ca acesta să nu înregistreze o plângere penală.

Acțiunea constând în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase poate fi săvârșită direct sau indirect.

În primul caz, acțiunea este săvârșită chiar de către mituitor.

În al doilea caz, acțiunea este săvârșită prin intermediul unei alte persoane.

„Deși persoana interpusă înfăptuiește prin activitatea sa chiar acțiunea incriminată, această persoană răspunde în calitate de complice la infracțiunea de dare de mită, deoarece, dacă potrivit legii autorul poate săvârși fapta și în mod direct, intermediarul, care acționează în numele său și cu intenția de a-l ajuta, nu poate avea decât calitatea de complice.”40

39C.A. București, Secția a II-a penală, decizia nr. 129/1994, în R.D.P. nr. 2/1995, p. 143

Infracțiunea există chiar dacă ulterior promisiunea sau oferta făcută nu este urmată de executare, adică de remiterea efectivă a banilor sau foloaselor.

Urmarea imediată constă într-o știrbire adusă prestigiului de care se bucură funcționarul public.

Trebuie să existe raportul de cauzalitate.

E. Latura subiectivă

Latura subiectivă presupune vinovăția făptuitorului sub forma intenției directe. Legea cere un scop special, și anume îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale celuri asupra căruia săvârșește actul de corupere ori efectuarea unui act contrar respectivelor îndatoriri.

Fapta constituie infracțiune de dare de mită, chiar dacă scopul nu este realizat.

Tentativa infracțiunii nu se pedepsește.

Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care se promite, se oferă ori se dau funcționarului banii sau foloasele în scopul prevăzut de lege, moment în care se produce și urmarea periculoasă a faptei.

Prin urmare, se poate spune că infracțiunea de dare de mită este o infracțiune momentană.

Sancțiunea infracțiunii de dare de mită constă în închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită, potrivit alin. (4), se confiscă iar dacă acestea nu se găsesc condamnatul are obligația de a plăti echivalentul lor în bani.

40 V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșca, op. cit., Vol. IV,

pag. 141

F. Confiscarea specială

Confiscarea specială are loc chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare.

Conform art. 255, alin (2) C. pen., fapta prevăzută în art. 255, alin. (1) nu constituie infracțiune de dare de mită „atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.”41

Aceasta este o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Explicația este lipsa de vinovăție a făptuitorului.

„Constrângerea trebuie să fie efectivă, indiferent dacă ea este fizică sau morală și să fie de natură a determina pe mituitor să comită fapta.”42

Dispozițiile art. 255 alin. (2) C. pen. nu se pun în aplicație în cazul în care inițiativa dării de mită a aparținut mituitorului, chiar dacă ulterior funcționarul care a primit mita a insistat pe lângă cel dintâi să-i aducă bunurile.

Nu există, de asemenea constrângere, dacă mita a fost dată din dorința mituitorului de a fi încadrat în muncă cu prioritate.

Conform art. 255, alin (3) „mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracțiune.”43

Această cauză a fost introdusă în sopul prevenirii comiterii unor astfel de infracțiuni. Pedepsirea mituitorului ar fi o piedică în descoperirea unor fapte de corupție, deoarece dacă și persoana căreia i s-a cerut mită ar fi pedepsită, aceasta nu ar mai avea interes să reclame fapta.

Cauza specială de nepedpsire este aplicabilă dacă sunt întrunite, în mod cumulativ, următoarele condții:

41Codul Penal al României, art. 255, alin. (1)

42 Ioan Lascu, Laura Codruața Kövesi, op. citată, pag. 285

43 Codul Penal al României, art. 255, alin. (3)

mituitorul trebuie să denunțe fapta, adică să existe un denunț, care poate fi făcut atât scris cât și oral. De exemplu, fapta se constituie denunțată, dacă mituitorul, fiind urmărit pentru o altă infracțiune, depune o declarație prin care aduce la cunoștința organului de urmărire penală fapta sa de dare de mită, dar și fapta funcționarului care a primit mita. Recunoașterea făcută de mituitor în fața organului de urmărire penală care a constatat deja săvârșirea faptei nu constituie denunțare.

denunțul trebuie făcut înaintea comiterii faptei;

denunțarea trebuie făcută unei autorități. În lipsa unei precizări a legii, denunțarea poate fi făcută și unei autorități necompetente a efectua urmărirea penală în această materie. Într-un asemenea caz, autoritatea care a primit denunțul are obligația de a sesiza imediat organul de urmărire competent.

denunțul trebuie făcut înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat cu această faptă. În literatura de specialitate s-a arătat că dispozițiile art. 255 alin (3) C. pen. au menirea de a preveni

înfăptuirea infracțiunii de luare de mită prin crearea pentru cel care ar fi ispitit să ia mită a temerii că va fi denunțat. De asemenea, s-a arătat, că pedepsirea mituitorului ar împiedica descoperirea infracțiunii, deoarece, dacă și el ar fi pedepsit, nu ar mai depune plângere împotriva funcționarului incorect, care astfel s-ar vedea la adăpost de răspunderea penală pentru fapta săvârșită.

3.3. Metodologia cercetării

Gradul ridicat al pericolul social și mai ales creșterea nunărului infracțiunilor de corupție au condus la o primă modificare a conținutului articolelor din Codul penal care reglementează luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite și traficul de influență.

Prin aceste modificări s-a urmărit în principal, mărirea pedepselor.

Pentru ca dreptul penal material să-și atingă scopul, s-a apreciat că este necesar să se instituie și o procedură specială pentru urmărirea și judecarea acestor fapte. În acest sens, prin Legea nr. 83/21 iulie 1992 s-a reglementat procedura urgență de urmărire și judecare a infracțiunilor de corupție menționate mai sus.

Potrivit acestei legi speciale, procedura de urgență se realizează prin două modalități:

Când aceste infracțiuni sunt flagrante, ele se urmăresc potrivit procedurii speciale de urmărire a unor infracțiuni flagrante, singura condiție necesar a fi îndeplinită pentru ca această procedură specială să fie aplicabilă privește constatarea ca infracțiunea de

corupție concret săvârșită să fie flagrantă, nefiind necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor ca infracțiunea să fie flagrantă, pedeapsa prevăzută de lege să fie mai mare de 3 luni și cel mult 5 ani și să fie săvârșită în municipii, orașe, mijloace de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gări, precum și în orice loc aglomerat. Deși ultimele modificări ale legii penale au redus aplicabilitatea procedurii speciale de urmărire a unor infracțiuni flagrante deoarece s-au mărit mult pedepsele în timp ce condițiile prevăzute de art. 466 Cod de procedură penală au rămas neschimbate, acest lucru nu afectează aplicabilitatea procedurii prevăzute de Legea 83/1992 tocmai datorită

44 Legea nr. 83/1992 privind procedura urgentă de urmărire și judecare pentru unele infracțiuni de corupție,

Monitorul Oficial nr. 173/22 iulie 1992.

faptului că nu se cer îndeplinite condițiile art. 466, Cod procedură penală.

Dacă infracțiunile de corupție nu sunt flagrante, urmărirea se desfășoară potrivit procedurii obișnuite, dar cu o anumită operativitate, respectiv în termen de 10 zile de la data sesizării organului de urmărire penală, cu posibilitatea unor prelungiri prevăzute de lege. În schimb judecata se efectuează potrivit procedurii speciale instituite pentru cazul unor infracțiuni flagrante, cu precizarea că aceste proceduri speciale se completează cu prevederile Legii nr. 83 /1992.

Trebuie precizat că acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar asistența juridică a învinuitului sau inculpatului este obligatorie, pe tot parcursul procesului penal.

Legea nr. 78/200045 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție prevede unele dispoziții procedurale și anume:

Art. 21:

infracțiunile prevăzute de prezenta lege ca infracțiuni de corupție sau ca infracțiuni asimilate acestora ori ca infracțiune în legătură directă cu infracțiunile de corupție, dacă sunt flagrante, se urmăresc și se judecă potrivit dispozițiilor art. 465 și art. 467-479 din Codul de procedură penală.

2. dacă infracțiunile prevăzute la alin. 1 nu sunt flagrante, urmărirea penală și judecata se efectuează potrivit procedurii de drept comun.

Art. 22:

În cazul infracțiunilor prevăzute în secțiunea a 2-a din cap. III, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror.

45 Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de coupție, Monitorul Oficial nr.

219/2000

Art. 23:

persoanele cu atribuții de control sunt obligate să înștiințeze organul de urmărire penală sau, după caz, organul de constatare a săvârșirii infracțiunilor, abilitat de lege, cu privire la orice date din care rezultă indicii că s-a efectuat o operațiune sau un act ilicit ce poate atrage răspunderea penală, potrivit acestei legi.

persoanele cu atribuții de control sunt obligate, în cursul actului de control, să procedeze la asigurarea și conservarea urmelor infracțiunii, a corpurilor delicte și a oricăror mijloace de probă ce pot servi organelor de urmărire penală.

Art. 26:

Secretul bancar și cel profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală, instanțelor de judecată sau Curții de Conturi.

Art. 27:

când sunt indicii temeinice cu privire la săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorului, procurorul poate să dispună pentru o durată de cel mult 30 de zile:

punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora;

punerea sub supraveghere sau ascultare a liniilor telefonice;

accesul la sisteme informaționale;

comunicarea de acte autentice sau sub semnătură privată de documente bancare, financiare ori contabile.

pentru motive temeinice măsurile pot fi prelungite de procuror prin ordonanță motivată, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile.

în cursul judecății instanța poate dispune prelungirea acestor măsuri prin încheiere motivată.

În conformitate cu normele legii procesual penale, situația persoanei mituite este independent de situația persoanei mituitorului.

Prin urmare achitarea mituitorului nu duce la înlăturarea răspunderii penale pentru cel mituit și invers, cu excepția cazului în care s-a pronunțat din cauza inexistenței faptei deduse judecății.

Infracțiunea de dare de mită, denumită în literatura juridică corupție activă, are o strânsă legătură cu infracțiunea de luare de mită.

Aceste două tipuri de corupție constituie însă două infracțiuni de sine stătătoare.

Sub aspectul investigării criminalistice, problemele pe care trebuie să le clarifice aceasta sunt asemănătoare cu cele de la luarea de mită, diferențierile ținând de activitatea ilicită desfășurată de făptuitor, calitatea acestuia și anumite situații când acesta este exonerat de răspundere penală.

În cazul infracțiunii de dare de mită, autor poate fi orice persoană fizică care îndeplinește condițiile generale de vârstă și responsabilitate, cerute de lege.

Faptul că legea nu cere o calificare anume a făptuitorului, duce la concluzia că darea de mită poate fi săvârșită chiar și de un funcționar care acționează pentru coruperea altui funcționar.

Dar, funcționarul care dă mita este o persoană particulară în raport cu funcția și serviciul pe care le îndeplinește funcționarul mituit.

Și această faptă poate fi săvârșită în participație atât în forma coautoratului, cât și a instigării și complicității.

Evident, nici pentru aceștia din urmă, pentru existența infracțiunii, nu se cere vreo calificare a făptuitorilor. Investigarea trebuie să clarifice, în concret, contribuția acestora la derularea și consumarea activității, modul în care au conlucrat pentru realizarea rezoluției infracționale.

Organele de urmărire penală, dacă este cazul, trebuie să clarifice toate aspectele activității ilicite care s-au realizat printr-un intermediar.

Astfel este considerat autor al infracțiunii de dare de mită, persoana care promite, oferă sau dă bani sau alte foloase unui funcționar printr-un intermediar.

În acest caz, organele de cercetare penală trebuie să stabilească dacă promisiunea, oferta sau folosul dat prin intermediar ajunge la funcționarul care, în virtutea funcției și atribuțiilor de serviciu, îndeplinește, nu îndeplinește, întârzie îndeplinirea unui act licit sau face un act contrar, deci ilicit, atribuțiilor sale de serviciu, pentru că numai în acest caz are loc consumarea infracțiunii.

Dacă acțiunea tipică a infracțiunii de dare de mită se oprește la intermediar, rămânând necunoscută funcționarului, nu se poate reține infracțiunea de dare de mită pentru cel care a promis, a oferit sau a dat bani sau alte foloase prin intermediar.

De asemenea, organele de urmărire penală trebuie să cunoască situația juridică a intermediarului prin care se dă mita. Acesta este complice la infracțiunea de luare de mită și nu la cea de dare de mită.

În cazul în care chiar intermediarul a conceput infracțiunea și l-a determinat pe mituitor să o comită prin intermediul său, el va cumula calitatea de instigator și complice, dar va fi pedepsit doar pentru instigare la dare de mită, pentru că instigarea ca formă de participație principală absoarbe complicitatea.

Pentru lămurirea modalităților în care s-a realizat acțiunea de corupere a funcționarului, investigarea trebuie să clarifice, în concret, în ce a constat aceasta, altfel spus, dacă fapta s-a săvârșit prin darea de bani ori alte foloase, prin oferirea sau promisiunea acestora unui funcționar pentru ca acesta din urmă să îndeplinească, să nu îndeplinească, să întârzie ori să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu.

În ce privește modalitatea normativă a promisiunii, organele de urmărire penală trebuie să clarifice dacă mituitorul a făcut un angajament, o făgăduială sau și-a asumat o obligație față de un funcționar pentru a-i remite în viitor, într-un termen determinat sau fără termen, o sumă de bani sau alte foloase.

Promisiunea poate fi făcută verbal sau în scris, poate fi expresă sau aluzivă.

Sarcina organelor de urmărire penală este aceea de a stabili dacă promisiunea este serioasă, pentru a exista fapta sau dacă este vagă ori imposibil de realizat, situație în care nu se poate reține infracțiunea de dare de mită, chiar dacă foloasele nu sunt determinate sub aspectul calității și cantității.

O problemă esențială de clarificat în ceea ce privește promisiunea unor bani sau alte foloase, este aceea de a stabili dacă promisiunea a ajuns la cunoștința destinatarului, care este funcționarul. Nu este nevoie ca funcționarul căruia îi este adresată promisiunea să înțeleagă pe deplin despre ce este vorba.

Așadar, organele de urmărire penală vor stabili consumarea infracțiunii de dare de mită chiar dacă funcționarul căruia i se promite nu pricepe, întrucât nu se poate înlătura vinovăția celui care promite pentru simplu fapt că funcționarul este „greu de cap” și nu pricepe ce i se cere sau „nu-și crede urechilor” când i se face o promisiune clară.46

Organul de urmărire penală trebuie să aibă în vedere că promisiunea de a da mită nu implică actul corelativ al acceptării sau nerespingerii, ea fiind un act unilateral al celui care urmărește să corupă un funcționar.

Prin oferire, organele de urmărire penală trebuie să înțeleagă și să stabilească existența unei propuneri făcute funcționarului de a-i da bani sau alte foloase, însoțită de prezentarea acestora sau de punerea lor efectivă la dispoziția lui.

Pentru exemplificare, menționăm:

46 Vasile Dobrinoiu, Corupția în dreptul penal român, Ed. Atlas Le, București, 1995, pag. 215

arătarea banilor;

arătarea plicului, însoțită de un semn elocvent;

lăsarea banilor ca și cum ar fi fost uitați, pe o masă;

introducerea bancnotelor printre unele acte remise funcționarului.

Trebuie stabilit de asemenea că oferta este:

precisă;

neechivocă;

este concretizată într-o acțiune efectivă, reală.

Oferta trebuie de asemenea să pornească din inițiativa particularului, mituitorului și să fie voluntară și spontană.

Dacă oferta este precedată de promisiune, infracțiunea se consumă odată cu formularea promisiunii, dar surprinderea mituitorului și mituitului în momentul ofertei, în această situație, are menirea de a proba infracțiunea de dare de mită și pe aceea de luare de mită.

Dacă oferta nu a fost precedată de promisiune, organele de urmărire penală trebuie să stabilească momentul ofertei, pentru a se stabili momentul consumării infracțiunii de dare de mită, chiar dacă oferta nu este primită.

În ceea ce privește a treia modalitate de săvârșire a infracțiunii, darea de bani sau alte foloase, organele de urmărire penală trebuie să lămurească dacă acțiunea mituitorului a constat în înmânarea sau predarea celui mituit a banilor sau foloaselor.

Constituie infracțiunea de dare de mită:

fapta unei persoane de a fi oferit o sumă de bani unor organe de urmărire penală – care aveau latitudinea de a o lăsa în stare de libertate ori de a o trimite în judecată în stare de arest – pentru a nu o aresta;47

fapta unei persoane de a oferi o sumă de bani unui organ de cercetare penală care, deși nu are atribuția de a rezolva cauza, ar putea să refacă cercetarea, prin denaturarea actelor de urmărire în așa fel încât, în cele din urmă, s-ar putea ajunge la soluționarea cauzei de procuror în sensul dorit de mituitor;48

fapta unui inculpat de a fi dat unui tehnician o sumă de bani pentru ca acesta să-i faciliteze recepționarea unei cantități de miere falsificată;49

fapta unei persoane care a oferit o sumă de bani unei funcționare pentru a o determina să-i dea două foi de hârtie albă cu sigiliul instituției, sigiliu care se afla în mod permanent la șeful biroului;50

fapta unor gestionari de a împărți cu revizorul contabil plusurile

constatate în gestiunea lor, pe care aceștia, în baza unei înțelegeri prealabile, omiseseră să la înregistreze, constituie pe lângă infracțiunea de delapidare, infracțiunea de luare de mită pentru gestionari și luare de mită pentru revizorul contabil.51

În practica judiciară recentă s-a reținut infracțiunea de dare de mită pentru o persoană care aflând că un prieten al său, față de care se efectuau cercetări penale, a fost reținut și condus la sediul poliției de un ofițer de poliție, a oferit acestuia, fiind însă refuzat, un inel de aur pentru a-l pune în libertate pe prietenul său, chiar dacă ordonanța de reținere a fost emisă de un alt ofițer de poliție, care a și continuat urmărirea penală.

Organele de urmărire penală trebuie să clarifice dacă funcționarul căruia i s-au promis, oferit sau dat foloasele are sau nu competența de a efectua actul în vederea căruia particularul a efectuat acțiunea de mituire.

Dacă funcționarul nu are o asemenea competență, nu se va putea reține infracțiunea de dare de mită.

47 Cas. II, dec. nr. 169/1946, în Codul penal al RpR adnotat, de V. Papadopol, I. Stoenesc, V. Protopopescu,

București, 1948, pag. 319

48 Tribunalul Suprem, secț.pen., dec.nr.5762/1969, în RRD nr. 6/1970, pag. 172.

49 Proc. Cluj-Napoca, rechizitoriul în dosar nr. 3126/1976

50 Trib. Suprem, secț.pen.dec.nr.2113/1971, în CD, pag. 359.

Ca și în cazul luării de mită, investigarea trebuie să clarifice dacă banii sau foloasele au fost date în scopul efectuării de către mituit a unor acte licite sau ilicite referitoare la îndatoririle de serviciu ale funcționarului.

Clarificarea activităților concrete în care făptuitorul a realizat acțiunea de corupere prezintă importanță și sub aspectul confiscării sumelor de bani sau foloaselor materiale ca au constituit obiectul dării de mită, știut fiind că dispozițiile privitoare la confiscare prevăzute în cazul luării de mită se aplică în mod corespunzător și în cazul dării de mită, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare.

Potrivit legii, dacă promisiunea, oferirea sau darea de bani s-a făcut datorită faptului că mituitorul a fost constrâns la aceasta de către funcționarul la

care a apelat, o astfel de împrejurare duce la înlăturarea caracterului penal al faptei. Prin urmare, dacă se constată acest lucru infracțiunea de dare de mită nu mai subzistă.

Organele de urmărire penală trebuie să stabilească că prin constrângere s-a provocat un sentiment de teamă legat de iminenta suportare a unui prejudiciu și acesta este generatorul unei presiuni psihice de natură a înlătura posibilitatea liberei determinări și dirijări a voinței mituitorului.

Dacă, în cazul dării de mită, constrângerea nu s-ar concretiza într-o asemenea presiune psihică, provocată de teama de a suferi în mod iminent un grav prejudiciu, nu s-ar mai putea vorbi de constrângere, ci eventual de o simplă pretindere de mită, în sensul art. 254, alineatul 1 din Codul penal.

Constrângerea, s-a arătat în literatura de specialitate, trebuie să fie de natură să suprime sau să restrângă libertatea sau capacitatea de autodeterminare a persoanei asupra căreia este exercitată, mituitorul, încât să o silească la o conduită impusă sau pretinsă de mituit.

51 Trib. Suprem, secț.pen. dec.nr.1205/1985, în CD, pag.315

Organele de urmărire penală au obligația ca, ori de câte ori stabilesc existența constrângerii, să constate:

mijlocul folosit de făptuitor pentru a constrânge;

primejdia reală sau aparentă la care a fost supus cel constrâns;

starea de temere, de alarmare, de natură a justifica atitudinea sa de a fi cedat în fața constrângerii.

Totodată trebuie clarificat aspectul dacă inițiativa dării de mită a aparținut mituitorului sau celui mituit.

În prima situație este vorba despre infracțiunea de dare de mită, chiar dacă, ulterior, funcționarul care a primit mita a stăruit pe lângă mituitor să-i aducă bunurile oferite.

În acest sens s-a pronunțat și practica judiciară argumentându-se că dacă inițiativa dării de mită a aparținut mituitorului, înseamnă că infracțiunea de dare de mită s-a consumat din acel moment, adică anterior stăruinței depuse de funcționarul mituit pentru remiterea bunurilor promise.

Din punct de vedere procesual, în cazul în care mituitorul a acționat fiind constrâns, se va pronunța scoaterea acestuia de sub urmărire în faza urmăririi penale și achitarea sa în faza judecății.

Existența denunțului celui căruia i s-a pretins ori a primit bani ori alte foloase necuvenite reprezintă una din problemele esențiale ale investigării, fiind

cunoscut faptul că, în conformitate cu prevederile legii penale, nu se pedepsește mituitorul dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat despre acea infracțiune.

Rațiunea existenței unui astfel de caz special de imputare rezidă în înlesnirea acordată de legiuitor persoanelor ce intră în contact cu funcționarii necinstiți, având menirea să ducă la accelerarea represiunii, identificarea promptă a celor care au luat mită și obținerea probatoriilor necesare dovedirii faptei și vinovăției.

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară s-au purtat discuții în legătură cu înțelesul termenului de „autoritate” în raport cu acesta apreciindu-se dacă cel care face denunțul se poate sau nu bucura de impunitatea prevăzută de legea penală.

Literatura și practica judiciară s-au pronunțat în sensul că autodenunțul poate fi făcut în fața oricărei autorități, chiar dacă nu este competentă să efectueze urmărirea penală în acea materie, cu precizarea că în acest din urmă caz, autoritatea care a primit denunțul are obligația de a încunoștința de îndată organul de urmărire penală competent.

În altă ordine de idei, denunțul poate fi făcut în orice formă, investigarea având obligația să clarifice dacă acesta s-a făcut înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pe alte căi despre săvârșirea infracțiunii.

Rezultă că beneficiul impunității este realizat și în cazul în care autodenunțul survine în timpul efectuării actelor premergătoare ori atunci când se încheie actele de constatare, atât actele premergătoare cât și actele de constatare respective fiind anterioare sesizării organelor de urmărire penală.

Problema trebuie privită și sub aspectul restituirii banilor sau celorlalte foloase, restituirea fiind condiționată de termenul în care a fost depus denunțul.

În sensul arătat s-a pronunțat și practica judiciară.

Dispozițiile art. 254, alin. 2 se completează cu prevederile art. 255, alin. 3 și 5 din același cod, potrivit cărora mituitorul care denunță autorităților fapta, mai înainte ca organele de urmărire penală să se fi sesizat pentru acea infracțiune, nu se pedepsește, iar banii dați de el i se restituie.

În această situație, banii fiind găsiți, nu mai pot fi confiscați de la cel care i-a primit ca mită.

În conformitate cu dispozițiile legii procesuale penale, urmărirea penală pentru infracțiunea de dare de mită se face de procuror.

Totuși potrivit reglementărilor aceleiași legi procesuale penale, orice organ de cercetare este obligat să efectueze actele de cercetare penală ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența lui, urmărind ca ulterior lucrările efectuate să fie trimise procurorului.

Astfel fiind, în ipoteza când un alt organ de urmărire penală decât procurorul a prins pe inculpat în momentul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, iar acesta a recunoscut cu acel prilej comiterea faptei, recunoașterea sa nu poate fi considerată o denunțare, în sensul prevăzut de lege, chiar dacă procurorul nu fusese sesizat pentru acea infracțiune.

În ceea ce privește activitățile care se întreprind pentru administrarea probelor, printre acestea se înscriu:

constatarea infracțiunii flagrante

ascultarea mituitorului în cazul în care acesta a fost constrâns ori a denunțat fapta organelor de urmărire penală

identificarea și ascultarea martorilor

efectuarea perchezițiilor

verificarea și ridicarea de obiecte și înscrisuri

dispunerea constatărilor tehnico-științifice și expertizelor

ascultarea învinuitului sau inculpatului

alte activități ce se întreprind în raport cu specificul cauzei.

În cazul primirii unei sesizări de dare de mită, organele de cercetare penală trebuie să desfășoare o serie de activități pregătitoare.

Pentru a se conforma întru totul prevederilor legale care statuează că organele de cercetare penală sunt obligate să încunoștințeze de îndată pe procuror despre infracțiunile de care au luat cunoștință, organul de cercetare penală îl va înștiința pe procuror despre sesizarea primită, condițiile, locul, timpul când urmează să se comită infracțiunea sus menționatăt, scopul acesteia, persoana mituitorului și a celui mituit, ș.a..

În continuare, ținând cont de dispozițiile procurorului, organul de cercetare penală va proceda, după caz, fie la înaintarea actului de sesizare, fie la pregătirea activității de prindere în flagrant, fie la participarea, alături de procuror, la această activitate.

Dintre situațiile menționate ne vom opri numai la cea în care organul de cercetare penală al poliției organizează și desfășoară prinderea în flagrant, fără participarea altor organe.

Fără a intra în detalii, se poate menționa că pregătirea unei asemenea activități presupune o pregătire temeinică, orice eroare putând duce la ratarea acțiunii.

Astfel, organul de cercetare penală trebuie să desfășoare următoarele activități de pregătire:

Cunoașterea unor date cu privire la cel care dă mita, cât și cu privire la cel care ia mita, interesând, în primul rând, dacă cel de-al doilea are calitatea de funcționar, locul de muncă, atribuțiile de serviciu, etc.

Motivul dării, luării de mită, actul cu privire la care s-au pretins, primit, acceptat sau nu s-au respins banii ori foloasele necuvenite și în principal, dacă s-a întocmit deja un act contrar îndatoririlor de serviciu ale funcționarului corupt.

Locul și condițiile în care urmează să se facă oferta, predarea, primirea banilor ori folosului necuvenit și particularitățile locului respectiv sub aspectul amplasării, intrărilor și ieșirilor, a prezenței altor persoane, etc.

Stabilirea momentului intervenției, acesta situându-se imediat după ce funcționarul a intrat în posesia banilor sau foloaselor ce nu i se cuvin; în felul acesta se realizează atât prinderea acelui care a dat mita, cât și a celui care a primit-o.

Constituirea echipei ce urmează să acționeze, instruirea membrilor componenți și stabilirea modalităților de legătură.

Deplasarea la locul unde urmează să fie înmânați banii sau folosul necuvenit cu asigurarea unei depline conspirativități a acțiunii.

Desfășurarea și materializarea infracțiunii flagrante nu ridică probleme deosebite, ea desfășurându-se conform regulilor de tactică criminalistică cunoscute, valabile în cazul constatării în flagrant a oricărei fapte de natură penală:

stabilirea martorilor asistenți;

identificarea martorilor oculari;

stabilirea activității ilicite desfășurate în momentul constatării;

prezentarea calității;

identificarea făptuitorilor, mituitor și mituit;

efectuarea perchezițiilor corporale și după caz, asupra bagajelor și mijloacelor de transport;

luarea măsurilor cu privire la infractor și la sumele de bani ori bunurile ce au constituit obiectul dării-luării de mită, etc.

În cazul denunțul celui căruia i s-au pretins de către funcționar bani sau alte foloase, după primirea denunțului și ascultarea detaliată a denunțătorului, organul de cercetare penală procedează la întocmirea unui proces verbal cu seria fiecărei bancnote ce urmează să fie înmânate funcționarului care a pretins mita, ori, după caz, caracteristicile individuale ale obiectului ce va constitui folosul necuvenit.

În ceea ce privește cazul dării de mită, constatarea infracțiunii flagrante se constituie în activitatea de bază, prinderea în flagrant fiind în măsură să dovedească înțelegerea anterioară intervenită între mituitor și cel mituit, deci consumarea infracțiunii.

Problemele deosebite pot interveni în cazul în care nu există denunțul celui căruia i s-au pretins foloasele necuvenite ori sume de bani, constatării infracțiunii flagrante revenindu-i sarcina de a surprinde activitatea infracțională a ambilor infractori: mituitor și mituit.

De aici, necesitatea pregătirii acțiunii în cele mai mici detalii, stabilirea momentului intervenției pe diverse variante, în raport cu acțiunile desfășurate sau posibil să fie desfășurate de infractori, constituirea echipei din mai mulți membri și instruirea lor amănunțită, etc., pentru reușita acțiunii în astfel de situații, practica judiciară recomandă executarea fotografiilor de supraveghere operativă, a filmării sau videofilmării.

Ținând cont de modalitățile normative și faptice de comitere a infracțiunii, precum și de împrejurările concrete ce au precedat, ascultarea învinuitului sau a inculpatului trebuie să ducă la următoarele aspecte:

funcția pe care o îndeplinește și atribuțiile de serviciu corespunzătoare acestei funcții;

împrejurările în care l-a cunoscut pe mituitor;

actul solicitat de cel care a dat mita;

dacă actul respectiv intră sau nu în atribuțiile sale de serviciu, ori era contrar acestor îndatoriri;

cine a avut inițiativa dării banilor sau foloaselor;

în ce au constat sumele de bani și natura foloaselor pretinse, primite, acceptate sau nerespinse;

ce acțiuni concrete a întreprins, respectiv dacă a îndeplinit, nu a îndeplinit, a întârziat efectuarea actului, ori a efectuat un act contrar atribuțiilor de serviciu;

destinația banilor ori foloaselor necuvenite primite;

consecințele juridice ale activității infracționale desfășurate;

alți participanți la săvârșirea infracțiunii și rolul fiecăruia în consumarea faptei, implicit, cota parte ce a revenit fiecăruia din banii și foloasele primite;

alte persoane care mai cunosc despre fapta și împrejurările comiterii ei;

dacă a mai săvârșit alte fapte similare, când, persoanele implicate, etc.;

probele pe care le solicită în apărarea sa.

Efectuarea perchezițiilor, verificarea și ridicarea de înscrisuri, ascultarea martorilor, ascultarea învinuitului, etc. trebuie efectuate cu maximum de operativitate, întrucât infracțiunea de dare de mită urmează procedura specială de urmărire și judecată a unor infracțiuni de corupție.

Studiu de caz

După cum am menționat mai sus, infracțiunea de dare de mită poate fi săvârșită în modalitatea oferirii de bani sau de alte foloase necuvenite unui funcționar, în scopul ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Făptuitorul care oferă bani sau alte foloase unui funcționar, în modurile și în scopurile arătate în art. 254 C. pen., are calitatea de autor al infracțiunii de dare de mită prevazută în art. 255 alin. (1) din același cod, și nu de complice.

1. Prin sentința penală nr. 152 din 28 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul C.V.

Potrivit art. 255 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de 1.500 de euro.

Prima instanță a reținut că, la 15 august 2005, la punctul de trecere a frontierei Borș – sensul de intrare în țară – s-a prezentat inculpatul C.V., conducând autocarul aparținând firmei de transport T.

În autocar se aflau 43 de călători care, la controlul de frontieră, au prezentat pașapoartele și permisele de ședere ale acestora în străinătate.

Actele au fost prezentate de către inculpat agentului de poliție B.I., care a constatat că un număr de 8 din cei 43 de călători aveau depășit termenul de ședere în străinătate.

Acesta a solicitat inculpatului să cheme cele 8 persoane, pentru a fi incluse în baza de date a Poliției de Frontieră. Revenind la autocar, inculpatul a cerut celor 8 persoane aflate în această situație să dea câte 200 de euro fiecare, pentru a oferi suma agentului de poliție, astfel încât acesta să nu-i includă în baza de date a poliției.

După strângerea sumei de 1.500 de euro, inculpatul s-a deplasat la toneta de control și a oferit politistului, într-un pachet de țigări, suma de bani, în scopul arătat.

În drept, fapta inculpatului C.V. de a oferi martorului B.I., agent de poliție din cadrul Poliției de Frontieră, suma de 1500 de euro, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prevazută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Prin decizia nr. 112/A din 16 octombrie 2007, pronunțatș de Curtea de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.V., prin care a solicitat, între altele, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de dare de mită, în complicitate la dare de mită.

În ceea ce privește cererea de schimbare a incadrării juridice a faptei din infracțiunea de dare de mită în complicitate la dare de mită, Curtea de Apel Oradea a reținut că aceasta este nefondată.

Astfel, potrivit art. 255 C. pen., infracțiunea de dare de mită se savârșește și în modalitatea oferirii de bani, în modurile si scopurile arătate în art. 254 C. pen., inculpatul C.V. fiind cel care a oferit sumele de bani strânse de la cei 8 pasageri, el fiind autorul faptei în accepțiunea art. 24 C. pen., potrivit căruia autor este persoana care săvârșește, în mod nemijlocit, fapta prevazută de legea penală.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.V.

Prin motivele de recurs depuse la dosar și sustinute oral de apărătorul desemnat din oficiu, s-a invocat, între altele, cazul de casare prevăzut in art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Recurentul inculpat a solicitat, în principal, schimbarea incadrarii juridice a faptei din infracțiunea de dare de mită, în complicitate la dare de mită, întrucât el numai a oferit lucrătorului de poliție sumele de bani strânse de la cei 8 pasageri.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând atât motivul de recurs invocat, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) si art. 3857 C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta incadrarea juridică corespunzătoare.

Din întreg materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești – și anume, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor B.I., C.V., I.V., C.G., M.C. si D.M., procesul-verbal de constatare a infracțiunii si planșele foto – a rezultat ca, la 15 august 2005, pe sensul de intrare în țară, la punctul de trecere a frontierei Borș a intrat autocarul aparținând firmei de transport T., condus de inculpatul C.V., autocar în care se aflau 43 de persoane venind din străinătate.

Cu ocazia controlului au fost depistate un număr de 8 persoane, din cele 43 aflate în autocar, care aveau depășit termenul legal de ședere în străinătate. Aceste persoane au fost invitate la ghișeul polițistului de frontieră, pentru a fi incluse în baza de date a Poliției de Frontieră.

Inculpatul C.V. a fost cel care a adunat de la cele 8 persoane, ce aveau viza de ședere în străinătate expirată, în total suma de 1.500 de euro, pe care a pus-o într-un pachet de țigări, pachet pe care l-a înmânat polițistului de frontieră B.I.

Acesta, la rândul său, a sunat șeful de grupă care, deschizând pachetul de țigări, a găsit în interiorul său suma de 1.500 de euro.

Cererea inculpatului recurent de schimbare a incadrării juridice a faptei, din infracțiunea de dare de mită in complicitate la dare de mită, este nefondată.

Potrivit art. 255 C. pen., darea de mită este fapta persoanei care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase necuvenite unui funcționar, în scopul ca acesta sa îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau să indeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Ca atare, elementul material al infracțiunii de dare de mită constă în acțiunea de corupere, care se poate realiza fie prin promisiunea, fie prin oferirea, fie prin darea de către o persoană către un funcționar a unei sume de bani sau a altor foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254 C. pen.

Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de dare de mită este necesară îndeplinirea anumitor cerințe esențiale, respectiv:

banii sau celelalte foloase promise, oferite sau date sa fie necuvenite, deci să aibă un caracter de retribuție, adică să constituie plata (sau răsplata) în vederea efectuarii unui act determinat;

promisiunea, oferirea ori darea de bani sau alte foloase trebuie să fie anterioara ăndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat.

Pentru existența infracțiunii de dare de mită nu este necesar ca promisiunea sau oferirea de bani ori alte foloase să fi fost urmată de acceptare.

Este nerelevant, de asemenea, refuzul funcționarului de a accepta promisiunea ori oferta de bani sau alte foloase. Totodată, nu este necesar ca promisiunea ori oferirea de bani sau alte foloase să fi fost urmată de executare, fiind suficient faptul promiterii sau oferirii. În sfârșit, nu este necesar să se fi realizat scopul urmărit, adică să se fi îndeplinit, să nu se fi îndeplinit sau să se fi întârziat îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de serviciu ori să se fi săvârșit actul determinat contrar îndatoririlor de serviciu, fiind suficient să se fi promis, oferit sau dat bani ori alte foloase.

Potrivit art. 24 C. pen., autorul este persoana care savârșește, în mod nemijlocit, fapta prevazută de legea penală.

Întrucât una din modalitățile normative ale infracțiunii de dare de mită constă în oferirea de bani sau alte foloase necuvenite unui funcționar și cum inculpatul C.V. este cel care a oferit suma de 1.500 de euro, strânsă de la cei 8 pasageri, polițistului B.I., el are calitatea de autor al infracțiunii de dare de mită, și nu de complice.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 112/A din 16 octombrie 2007.

(Sursa: I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 181 din 21 ianuarie 2008)

2. Fapta inculpatului de a oferi șefului Postului de Jandarmi suma de 1.000 lei, la data de 10 aprilie 2008, în scopul de a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu (respectiv de a nu-l îndeplini corespunzător), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 Cod penal.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a dispus punerea în miscare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului S. I. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mita prev. de art. 255 Cod penal, constând în aceea că la 10.04.2008 a oferit mită numitului R. I., plutonier adjunct din cadrul postului de jandarmi montan Rodna suma de 1.000 lei, pentru a fi sancționat doar cu avertisment și nu cu amendă contravențională, pentru contravenția prev. de HG nr. 427/2004, constând în deținerea fără documente legale de proveniență a unei cantități de material lemnos.

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv denunțul plutonierului R. I., procesul verbal de constatare a infractiunii flagrante, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, cazierul judiciar, contractul individual de muncă, actele medicale, declarația inculpatului cu privire la proveniența materialului lemnos, raportul organelor silvice, încheiat la 16.04.2008, contractul de furnizare a masei lemnoase pe picior, actul constitutiv al Societătii Comerciale „Z. V.” S.R.L. Rodna, procesul verbal încheiat la data de 12.04.2008 de Poliția de Jandarmi Montani, tribunalul reține în fapt urmatoarele:

În baza unei sesizări făcute de către un consătean al inculpatului, la 10 aprilie 2008, numitul R. I., șeful Postului de Jandarmi din localitatea Rodna, s-a deplasat în locul numit „La var”, constatând că, în fața imobilului ce aparține inculpatului există depozitat material lemnos aparținând acestuia, pe domeniu public, astfel că a solicitat inculpatului să prezinte actele justificative cu privire la proveniența materialului lemnos și aviz de la primărie în ce privește depozitarea acestuia.

În vederea prezentării de către inculpat a actelor ce-i fusesera solicitate, inculpatul a fost invitat la postul de poliție Rodna, unde, pentru a nu fi sancționat contravențional cu amendă, a oferit mită șefului Postului de Jandarmi Rodna suma de 1.000 lei. Pentru dovedirea savârsirii infracțiunii reținute în sarcina s-a organizat flagrantul de către organele de poliție judiciară, întocmindu-se procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, atât în fața organelor de urmărire penală, cât și a instanței, apreciind că se face vinovat pentru învinuirea ce i se aduce. Prin declarația dată în fața instanței, acesta a încercat să acrediteze ideea că banii oferiți ca și mită au fost solicitați de către organul de control, dar nicio probă de la dosar nu face dovada celor afirmate de către inculpat.

În baza stării de fapt sus reținute, s-a apreciat că fapta inculpatului de a oferi șefului Postului de Jandarmi Rodna suma de 1.000 lei, la data de 10 aprilie 2008, în scopul de a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu (respectiv de a nu-l îndeplini corespunzător), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prev. de art.255 Cod penal.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-a ținut seamă de criteriile de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, respectiv de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta comisă, pericolul social concret al faptei, atitudinea inculpatului cu privire la aceasta, împrejurările comiterii, faptul că inculpatul a avut o bună conduită anterior savârsirii faptei, dispunându-se condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 luni închisoare, cu aplic. art. 74 al. 1 lit. a Cod penal si art. 76 al. 1 lit. e Cod penal.

Apreciindu-se îndeplinirea cumulativă a condițiilor prev. de art.86/1 Cod penal, respectiv: pedeapsa aplicată este închisoarea mai mica de 4 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, comportamentul inculpatului după săvârsirea faptei, pedeapsa aplicată acestuia fiind un avertisment pentru inculpat și apreciindu-se că și fără executarea efectivă nu va mai săvârși infracțiuni, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere.

În temeiul dispozițiilor art. 86/2 Cod penal, s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani si 4 luni.

Potrivit dispozițiilor art. 86/3 Cod penal, pe durata termenului de încercare condamnatul va trebui sa se supună urmatoarelor măsuri de supraveghere :

să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud trimestrial;

să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 86/4 rap. la art. 83 Cod penal s-a dispus atenționarea inculpatului cu privire la posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârsirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau al îndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiilor stabilite de către instanță.

În temeiul disp.art.71 al.5 Cod penal, rap.la art. 71 al.1 si 2 Cod penal și la art.64 al.1 lit.a,b Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supravegherea executării pedepsei aplicate.

În ce privește suma de 1.000 lei, oferită ca și mită de către inculpat, în temeiul disp.art.255 al.4 rap.la art.254 al.3 Cod penal si la art.118 al.1 lit.b Cod penal, s-a dispus confiscarea acesteia.

În temeiul disp.art.191 al.1 Cod procedura penală, s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, în cuantum de 270 lei.

(Trib. Bistrița-Năsăud, sent. pen. nr. 1/F/14 ianuarie 2009)

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Corupția este o abatere de la moralitate, de la datorie, o încălcare a limitelor sociale, dar ceea ce ne interesează în mod deosebit este că ea reprezintă o abatere de la lege.

Corupția îmbracă aspecte penale prin luarea și darea de mită, traficul de influență și primirea de foloase necuvenite.

Mita reprezintă din acest punct de vedere obținerea de foloase patrimoniale de cel care se lasă corupt, dar și de cel care corupe sau chiar de către o terță persoană.

Nu întotdeauna trebuie să fie în discuție foloase patrimoniale cuantificabile sau imediat determinate, pentru că pot fi în joc și foloase de altă natură – politică, administrativă, de putere etc. – mai importante uneori ca cele patrimoniale.

Corupția începe cu ascunderea sau deformarea realității pentru a obține anumite rezultate la care nu se poate ajunge promovând adevărul și continuă cu sistemul clientelar de plasare pe posturi și promovare pe alte criterii decât cele de probitate, competență și cinste.

Urmată de darea și primirea de foloase patrimoniale sau de altă natură pentru obținerea unor drepturi cuvenite, într-un stadiu superior al dezvoltării accelerate a corupției se recurge la darea și primirea acestor foloase pentru obținerea unor drepturi ori avantaje necuvenite. Din acest moment putem afirma că fenomenul corupției se generalizează și iau naștere rețele de tip mafiot.

Corupția, în manifestările ei activă și pasivă, are întotdeauna o componentă de ilegalitate și una de imoralitate exprimând incapacitatea autorităților de stat, a societății în ansamblul ei, pentru că întotdeauna corupția este în corelație și interdependență cu o serie de mecanisme distructive și de dereglare politică, normativă și culturală de la nivelul societății.

Având în vedere ascensiunea fenomenului de corupție în prezent, se impune o reglementare distinctă a faptelor de corupție, cu instituirea unor măsuri adecvate de prevenire și combatere a tuturor faptelor ce se pot circumscrie noțiunii de corupție.

Nu în ultimul rând, înlăturarea corupției presupune măsuri de ordin educațional, respectiv eliminarea mentalității de tip orientalo-balcanic și a toleranței față de mica corupție, percepută de opinia publică drept o dovadă de bună creștere și recunoștință față de funcționarul care îndeplinește un act conform atribuțiilor sale.

În prezent, în România se manifestă o preocupare sporită față de acest fenomen, concretizată în crearea de organisme specializate, înăsprirea sancțiunilor, cooperarea cu alte țări și organisme internaționale.

Un lucru este cert, fenomenul corupției trebuie prevenit și combătut printr-o activitate hotărâtă, fără compromisuri, dusă în cadrul și potrivit legii, cu respectarea demnității umane și a prezumției de nevinovăție, sub privirea și controlul societății civile.

BIBLIOGRAFIE

Ioan Lascu, Laura Codruața Kövesi, Drept penal, Partea specială, Note de curs, Vol. 1, Editura „Alma Mater”, Sibiu, 2004

Mircea Bădilă, Drept penal, Partea specială, Editura Altip, Alba Iulia, 2003

Tudorel Toader, Drept penal român, Partea specială, Editura Hamangiu, București, 2009

V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșca, Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, Vol. IV, Ed. Academiei București, 1971

Vasile Dobrinoiu, Corupția în dreptul penal român, Ed. Atlas Le, București, 1995

Codul Penal al României

Noul Cod Penal – proiect

Legea nr. 83/1992 privind procedura urgentă de urmărire și judecare pentru unele infracțiuni de corupție, Monitorul Oficial nr. 173/22 iulie 1992

Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de coupție, Monitorul Oficial nr. 219/2000

Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, în Monitoru Oficial nr. 279/21 apr. 2003

www.e-juridic.ro

www.euroavocatura.ro

www.integritate.resurse-pentru-democratie.org