Informatia. Informatica. Sisteme Informationale

Informația. Informatica. Sisteme informaționale

Conceptele de dată și informație

Conducerea proceselor economico-sociale se realizează prin cunoașterea operativă a schimbărilor intervenite în evoluția sistemelor micro și macroeconomice, pentru corectarea traiectorie cibernetice a acestor sisteme.

În vederea realizării acestor obiective, sistemul de conducere își exercită funcțiile sale prin recepționarea de informații și transmiterea de decizii către sistemul informațional. Rezultă că sistemul de conducere își realizează obiectivele sale prin intermediul informațiilor care constituie și obiectul de prelucrare al sistemului informațional și al celui de execuție. În acest sens informația are un caracter complex, cu un anumit grad de generalitate, determinat în funcție de gradul de detaliere al proceselor economico-sociale.

Informația redă într-un mod specific imaginea realității economico-sociale, fiind destinată funcției de gîndire umană în vederea descifrării semnificațiilor sale și transformarea acesteia prin intermediul factorului uman-decizional în decizii menite să regleze întregul sistem . Informația este vehiculată și utilizată prin intermediul unui suport material de natură fizică (hârtie, bandă magnetică, disc magnetic), optică (afișare, video etc.), acustică (semnale sonore etc.) sau combinații ale acestora.

Informațiile se obțin în urma proceselor de prelucrare (manuale, mecanizate sau automatizate) pe baza unor ansambluri de semne, organizate după anumite principii și reguli denumite date.

Datele reprezintă elementele de intrare în procesul de prelucrare, fiind format din cifre, litere, cuvinte, simboluri etc., constituind obiectul de prelucrare, care prin conversie devin informații. Rezultă ca procesele de prelucrare primesc la intrare date și furnizează la ieșire informații.

Informațiile pot fi grupate în funcție de mai multe criterii (fig 1.1), dintre care se menționează:

După domeniul de activitate, informațiile pot fi: tehnologice, tehnico-științifice, economice și sociale.

Informațiile tehnologice sunt folosite pentru conducerea, coordonarea și controlul proceselor tehnologice din industrie, construcții, agricultură, transporturi, comunicații etc.

Informații tehnico-științifice reflectă rezultatele activității de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și introducere a progresului tehnic.

Informațiile economice sunt utilizate în conducerea,desfășurarea și controlul fenomenelor și proceselor economice desfășurate la nivel micro, mezo și macroeconomic.

Fig. 1.1. Clasificarea informațiilor

Informațiile sociale caracterizează dezvoltarea de ansamblu a unei societăți și sunt utilizate în vederea fundamentării direcțiilor de dezvoltare a întregii națiuni.

După forma de exprimare, informațiile pot fi: analogice și numerice.

Informațiile analogice cuantifică starea și dinamica fenomenelor fizico-chimice din cadrul utilajelor și agregatelor care realizează procesele tehnologice în toate ramurile economiei naționale. Aceste tipuri de informații redau temperatura, presiunea, viteza, volumul etc. pentru a caracteriza desfășurarea tehnică a proceselor respective.

Informațiile numerice, denumite și digitale, cuantifică fenomenele și procesele pe baza unui sistem convențional de codificare și principii de utilizare. Aceste tipuri de informații redau indicatori economici, analitici și sintetici, reprezentanți sub formă calitativă prin documente, situații, rapoarte, decizii scrise etc. care folosesc convenții numerice, logice sau alfanumerice de exprimare și utilizare.

După frecvența de generare și utilizare, informațiile pot fi: operative, periodice, statistice și previzionale.

Informațiile operative redau starea și dinamica fenomenelor și proceselor care fac obiectul cuantificării pe intervale mici de timp, astfel încât acestea să reprezinte în mod continuu varietatea prelucrărilor din sistemul informațional.

Informațiile periodice sunt formate din cumularea informațiilor operative la anumite intervale de timp prestabilite, în așa fel încât fenomenele și procesele să poată fi cuantificate la încheierea acestor intervale de timp.

Informațiile statice se bazează pe utilizarea informațiilor cu caracter operativ, periodic și redau dinamica și structura fenomenelor și proceselor economice prin comparatii ale informațiilor între două intervale de timp, numite și intervale de referință.

Informațiile previzionale provin din agregarea informațiilor operative, periodice sau statistice în vederea determinării evoluției viitoare a fenomenelor și proceselor pe baza căreia se vor fundamenta deciziile cu caracter precizional.

După conținutul și nivelul de detaliere, informațiile pot fi: analitice și sintetice.

Informațiile analitice descriu în detaliu fenomenele și procesele economice elementare care nu mai pot fi descompuse. În general aceste informații reflectă starea și dinamica fenomenelor și proceselor care au un grad redus de prelucrare și reprezentativitate.

Informații sintetice redau starea și dinamica fenomenelor și proceselor complexe, fiind rezultate din agregarea sau cumularea informațiilor analitice la anumite intervale de timp și nivele de referință .

După natura simbolurilor utilizate, informațiile pot fi alfabetice, numerice, alfanumerice, logice sau de tip dată-calendaristică.

Informațiile alfabetice sunt reprezentate prin intermediul literelor specifice alfabetului englez (26 litere).

Informațiile numerice sunt reprezentate prin intermediul cifrelor specifice sistemului zecimal și pot fi grupate în informații numerice întregi și numerice cu zecimale.

Informațiile alfanumerice sunt reprezentate prin intermediul literelor specifice alfabetului englez, al cifrelor utilizate în sistemul zecimal și al caracterelor speciale cum ar fi: %, >, <, =, #, *, -, spațiu etc.

Informațiile logice redau realizarea unui anumit obiectiv sub forma da sau adevărat (Yes sau True) sau nerealizarea acestuia sub forma nu sau fals (Not sau False), având lungimea de un caracter.

Informațiile de tip dată-calendaristică îndeplinesc rolul de a reda momentul cronologic al generării sau existenței unui fenomen sau proces.

Odată cu progresul tehnico-științific, dezvoltarea societății, rolul informațiilor crește, fiind posibilă valorificarea lor din ce în ce mai largă și eficientă. La fel crește volumul informațiilor obținute și stocate. Aceasta impune crearea unor mijloace, tehnologii informaționale din ce în ce mai performante.

În societatea modernă, utilizarea informațiilor a atins un asemenea grad de dezvoltare, încât resursele informaționale, alături de materiile prime și energie, au devenit resurse strategice de prosperare. Domeniul activităților informaționale a devenit așa de performant că a fost distins aparte atât ca direcție în știință cât și ca ramură în economie.(Bolun)

Informatica

Termenul informatica a început să se folosească în contextul utilizării tehnicii de calcul în procesul de prelucrare a informației. Conținutul de bază al informaticii îl constituie tehnica de calcul (computerele) și prelucrarea computerizată a informației.

Istoric, informatica s-a dezvoltat ca știință din matematică, în timp ce dezvoltarea primelor calculatoare își are originea în electrotehnică și telecomunicații. De aceea, calculatorul reprezintă doar dispozitivul pe care sunt implementate conceptele teoretice.

Anul de naștere al informaticii tehnice este 1946, când a fost creat Computerul Electronic de Integrare Numerică Aritmetică construit cu tuburi de mari dimensiuni și cântărind sute de tone. John von Neumann a construit în 1951 calculatorul EDVAC (Electronic Discrete Variable Automatic Computer), iar în 1949 Maurice Wilkes de la Universitatea Cambridge a realizat EDSAC (Electronic Delay Storage Automatic Computer), primul calculator care dispunea de sistem de operare.

Următoarea generație de tehnică informatică a fost cea bazată pe semiconductori care, odată cu descoperirea procesului, a fost înlocuită de generația actuală.

Termenul informatică desemnează știința procesării sistematice a informației, în special a procesării cu ajutorul calculatoarelor. Termenul englez corespunzător este Computer Science (știința calculatoarelor).

Informatica provine din alăturarea cuvintelor informație și matematică. Alte surse susțin că provine din combinația informație și automatică.

Informatica este o știință fundamentală reală, ce studiază structura și proprietățile generale ale informației, precum și procesele de colectare, păstrare, căutare, transmitere, prelucrare, înnoire și utilizare a informației în diverse sfere ale activității omenirii. Informatica poate fi atribuită la științele reale, deoarece legitățile de prelucrare a informației în sistemele generale, biologice și inginerești sunt unice.

Informatica de asemenea poate fi atribuită și la științele fundamentale, deoarece noțiunea de „informație” și procesele de prelucrare a ei poartă un caracter științific general.

Informatica este o știință de graniță al cărei conținut este determinat de calculatoare, structurile intelectuale, algoritmii de calcul științific și instituții (contabile, industriale etc.).

Cuvântul informatică a fost propus în 1962 de Philippe Dreyfus, pentru a caracteriza tratarea automată a informației. Acest termen a fost acceptat de Academia franceză în aprilie 1966 cu următoarea definiție: “Știința tratării raționale, în special prin mașini automate, a informației considerată suport al cunoștințelor umane și al comunicării în domeniul tehnic, economic și social”.

Această definiție corespunde la două grupe de discipline sensibil distincte:

• ansamblul tehnicilor puse în lucru pentru utilizarea calculatoarelor (electronic data processing);

• o știință nouă care nu este fundamental legată de utilizarea calculatorului (computer science).

Tratarea automată a informației, în special cu ajutorul calculatoarelor, pune în legătură un mare număr de discipline științifice într-un câmp larg de aplicații (știință, economie, administrație).

Apariția calculatorului a atras din nou atenția asupra algebrei binare a lui George Boole, lărgindu-se considerabil domeniul matematicilor speciale, pentru care computerele reprezintă o aplicație remarcabilă.

Prin intermediul codurilor, calculatoarele au căpătat calitatea de a utiliza numere,litere, semne de punctuație, deci texte. Tratarea lingvistică a informației a extins domeniul aplicațiilor informatice, incluzând deopotrivă științele umaniste.

Mai general, având dat un ansamblu de elemente, obiectul informaticii îl reprezintă regulile ce permit combinarea elementelor între ele, structura sintactică a sistemului și regulile operaționale ce permit trecerea de la o structură la alta, făcând sistematic abstracție de semantică; informatica trece astfel de la limbajul natural-semantic la cel artificial, simbolic, formal.

Istoria informaticii începe înainte de momentul apariției computerului digital. Înainte de anul 1920, termenul de “computer” se referea în limba engleză la o persoană care efectua calcule (un funcționar). Primii cercetători în ceea ce avea să se numească informatică, cum sunt Kurt Gödel, Alonzo Church și Alan Turing, au fost interesați de problema computațională: ce informații ar putea un funcționar uman să calculeze având hârtie și creion, prin urmărirea pur și simplu a unei liste de instrucțiuni, atât timp cât este necesar, fără să fie nevoie ca el să fie inteligent sau să presupună capacități intuitive. Una din motivațiile acestui proiect a fost dorința de a proiecta și realiza “mașini computaționale”, care să automatizeze munca, deseori plictisitoare și nu lipsită de erori, a unui computer uman.

În perioada anilor 1970, când mașinile computaționale au cunoscut o evoluție accelerată, termenul de “computer” și-a modificat semnificația, referindu-se de acum mai degrabă la mașini, decât la predecesorii săi umani.

Datorită caracterului vast al obiectului de studiu, informatica este o știință multifuncțională, ce se află în relații reciproce cu disciplinele sociale, naturale și aplicative.

În prezent, informatica își găsește aplicații în toate domeniile vieții. Prezența ei este puternic amplificată de impactul pe care îl are Internetul. Rețeaua la nivel mondial a revoluționat comunicarea dintre companii, logistica, mass media, dar și viața privată a fiecărui individ. Mai puțin vizibil, dar totuși omniprezent, informatica și-a câștigat un loc stabil până și în aparatele casnice, ca de exemplu video recorder-ul sau mașina de spălat, în care sunt înglobate așa-numitele Embedded Systems (sisteme înglobate), care asigură acestor aparate un comportament mai mult sau mai puțin “inteligent”.

Computerele pot administra, proteja, transmite și prelucra o mare cantitate de date într-un timp scurt. Pentru efectuarea unor astfel de operații este necesară o interacțiune complexă între sistemele de hardware și de software, care reprezintă domeniile fundamentale de cercetare în Informatică.

Ca sistem științific fundamental, informatica are, la fel ca și matematica, implicații profunde în multe alte domenii ale științei. Dacă prin matematică se înțelege un “sistem de gândire formal”, atunci informatica se concentrează pe ceea ce este “formal realizabil”, adică ceea ce este realizabil din punctul de vedere al mașinii. Studierea problemelor informaticii poate să se apropie foarte mult de filozofie.

Pentru informatică sunt caracteristice metode de cercetare cum ar fi chestionarea, intervievarea, experiența, analiza și sinteza, generalizarea, analogia, formalizarea, statistica matematică, modelarea, trimiterile bibliografice etc.

Cercul problemelor pe care le include informatica cuprinde:

• căutarea și prelucrarea informației;

• organizarea păstrării informației în timp și în spațiu;

• organizarea activității științifico-informaționale.

Informatica se divide în următoarele domenii fundamentale:

• informatică teoretică;

• informatică practică;

• informatică tehnică.

Pe lângă aceste trei domenii principale, mai există inteligență artificială, considerate drept interdisciplină, într-o anumită măsură de sine stătătoare.

Utilizarea informaticii în diferite domenii ale vieții de zi cu zi, ca de exemplu în economie, geografie, medicină, este cuprinsă în termenul de informatică aplicată.

Informatica teoretică poate fi considerată ca bază pentru alte domenii derivate. Aceasta asigură cunoștințele fundamentale pentru decidabilitatea unei probleme, sistematizarea complexității și pentru formalizarea automatelor și a limbajelor formale.

Pe aceste fundamente se constituie informatica practică și informatica tehnică. Acestea se ocupă cu problemele centrale ale prelucrării informației și oferă soluții pragmatice și adaptabile. În acest punct cele doua domenii de dezvoltare sunt strâns legate unul de altul, diferențiindu-se prin apropierea sau depărtarea de microelectronică. Din punctul de vedere al informaticii, electronica nu reprezintă decât un instrument și nu un domeniu central de cercetare. În informatica practică, găsirea soluțiilor se face în așa fel încât să se obțină o cât mai mică dependență de electronică.

Rezultatele își găsesc în final utilizarea în informatica aplicată. Acestui domeniu îi revine realizarea hardware și software. În domeniile interdisciplinare se fac cercetări pentru găsirea posibilelor soluții pe care tehnologia informației le-ar putea oferi. Astfel se poate menționa aici dezvoltarea de sisteme geoinformaționale, sau informatică economică ori bioinformatică.

Informatica teoretică se ocupă cu studiul teoriei limbajelor formale, respective automatica, teoria computațională și complexității, teoria grafurilor, criptologie, logică ș.a. punând bazele pentru construirea compilatoarelor pentru limbajele de programare și pentru formalizarea problemelor din matematică. Ea este, prin urmare, coloana vertebrală a informaticii.

Sisteme informaționale

Noțiuni generale