Informatia Delimitari Conceptuale

2. INFORMAȚIA – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

2.1. Aspecte generale privind informația

La începutul anilor 80 cunoscutul Alvin Toffler aprecia că „informația joacă un rol din ce în ce mai mare în viața noastră, în evoluția dinamic-istorică a societății umane, reprezintă în fapt, cheia progresului contemporan. Dacă plugul și munca brută au reprezentat cheia primului val, forța fizică declanșată de mașini și coșurile de turn au reprezentat-o pe cea a celui de-al doilea val, iar dezvoltarea tehnologică a devenit rapid cheia celui de-al treilea val, informația va reprezenta cu siguranță, cheia celui de-al patrulea val”.

Ce este informația?

Ca termen abstract informația a suscitat interesul multor oameni de știință din diverse domenii, dar primii care au elaborat unele teorii și demonstrații aducând anumite clarificări, au fost matematicienii.

Una dintre platformele de lansare a informației, ca unul dintre conceptele fundamentale ale secolului nostru, a fost reprezentată de statistica matematică.

Astfel, Ronald Almayer Fisher, încercând să stabilească criteriile matematice de evaluare a estimărilor statistice, a arătat, în 1920, că se poate izola un termen care nu depinde de datele de observație, ci numai de probabilitățile efective, care reprezintă informația conținută în observațiile respective. Analizând retrospectiv evoluția cercetărilor privind informația, se remarcă o acaparare a noțiunii de către științele exacte: matematică, fizică, telecomunicații. Inginerii și matematicienii fiind printre primii care au conștientizat faptul că informația reprezintă un interes major.

Specialiști precum Ștefan Vlăduțescu apreciază în mod corect faptul că Teoria informației, ca parte componentă a Ciberneticii, a monopolizat această etichetă, acoperind ca obiect de studiu doar informația tehnică: aceasta este sigur un tip important de informație, dar nu constituie decât o parte a spectrului semantic al sferei informaticii. Ea are tradiție: bază teoretică solidă și contur bine fixat și, în afară de faptul că reprezintă un model în sine, poate fi în mod profitabil luată ca punct de referință și termen de comparație pentru celelalte tipuri.

Abia după ce-l de-al doilea război mondial, au apărut și primele încercări de studiu din partea unor specialiști în biologie, medicină, dar în special filosofi care au încercat să demitizeze ideea că informația este exclusiv de domeniul tehnic. Din acest motiv cele mai cunoscute studii asupra informației, ca de altfel și nașterea noțiunii de Teoria Informației se datorează aproape exclusiv unor celebri oameni de știință de formație intelectuală tehnică, cum sunt Hartley R.V., Claude Eugene Shannon, Ludwing Boltzman, iar dintre români Ștefan Odobleja, Odogescu D.S., Guiașu S., Theodorescu R., Săhleanu V., Mihai Drăgănescu etc.

La sfârșitul secolului XX, în faza sa critică, Teoria informației s-a separat de Informatică (teoria informației tehnice) și și-a adjudecat ca obiect informația socio-umană (de interes social și personal). Pe de altă parte, ca mare faptă de gândire și ca formă a realității (alături de substanță și energie), filosofie a secolului XX, informația a intrat în toate articulațiile mecanismului social (comunicațional, politic, tehnologic, medical etc), dându-i acestuia un caracter informațional. Societatea tradițională a devenit și s-a consolidat ca societate informațională.

Societatea umană asimilează informația unei comunicări sau a unui mesaj care aduce știri despre unele fapte, acțiuni, evenimente, obiecte, procese, însușiri, transmise pentru realizarea unui scop.

Termenul informație se referă în mod curent, la o știre, la o veste pe care o transmite cineva și o primește altcineva. Acest cuvânt este legat etimologic de termenul formă.

Știm ceva despre…, avem cunoștințe despre…, am fost informat că…, am primit vestea cu privire la…, am date certe (sau incerte) despre…; sau: informația transmisă de…, fluxul de informații este…, stocarea informației presupune…, capacitatea de transmitere a informațiilor aste de …, sursă de informații… etc, sunt tot atâtea expresii care utilizează unul din termenii: informație, știre, veste.

Trebuie evidențiate totodată și alte două noțiuni cu care se va opera mult în continuare, data și cunoștința care din păcate au suferit în timp, odată cu explozia erei Tehnologiei Informației, o deformare accentuată, creându-se de multe ori confuzii ori și mai grav, înregistrându-se utilizarea lor ca sinonime.

Sensul original al noțiunii de informație este acela de „noutate” sau „anunț” care vizează, deopotrivă, aspectele comunicativ și calitativ. Această noțiune ține de mediul social al comunicării și constituie, în esență, un transfer de semnificații.

O explicație clară este dată de Russell Ackoff potrivit căruia „conținutul minții umane include: date, informații, cunoștiințe, înțelegere și înțelepciune”.

Datele sunt simboluri. Ele reprezintă material primar, există pur și simplu și n-au nici o semnificație dincolo de această existență. Pot exista în orice formă, utilizabilă sau nu și nu au un înțeles prin ele însele.

Informațiile sunt date procesate în scopul utilizării și răspund la întrebările „cine”, „ce”, „unde” și „când”. Acestea au înțeles prin conexiunile relaționale. Înțelesul poate fi, însă, folositor sau nu.

Cunoștiințele răspund la întrebarea „cum” și reprezintă o aplicare a datelor și informațiilor.

Înțelegerea este procesul prin care cunoștiințele anterioare sunt sintetizate și transformate în cunoștiințe noi. Diferența dintre cunoaștere și înțelegere este diferența dintre învățare și memorizare. Indivizii care înțeleg pot întreprinde acțiuni folositoare deoarece ei pot sintetiza noi cunoștiințe sau informații din ceea ce cunosc deja. Înțelegerea presupune aprecierea lui ,,de ce”.

În final se face trecerea de la cunoaștere la înțelepciune, aceasta din urmă reprezentând o înțelegere superioară, cu o puternică latură aplicativă.

DEX –ul definește informația prin mai multe sintagme ca fiind:

– comunicare, veste, știre, care pune pe cineva la curent cu o situație;

– lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru;

– totalitate a materialului de informare și de documentare, izvoare, surse;

– fiecare dintre elementele noi, în raport cu cunoștințele prealabile, cuprinse în semnificația unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicație a unui instrument etc.) etc. (Din fr. information, lat. informatio).

Din multiplele definiții asupra termenului de informație, este interesant de amintit câteva, care scot în evidență unele dintre caracteristicile informației:

1. Informația este o proprietate real obiectivă prin care se realizează orientarea acțiunii.

2. O succesiune definită de evenimente fizice destinată special să influențeze organele de simț ale omului și care semnifică situații care nu sunt perceptibile nemijlocit.

3. Informația este măsura neuniformității distribuției materiei și energiei în spațiu și timp

4. în viziunea lui Claude Elwood Shannon (1948), informația trebuie să fie o cantitate măsurabilă abstractă; valoarea ei nu trebuie să depindă de natura informației (așa cum lungimea sau temperatura au valori care nu depind de natura obiectului care este lung/scurt sau cald/rece).

Există foarte multe definiții, fiecare dintre acestea fiind de regulă bine fundamentată științific, conceptualizată, demonstrată, fie prin jocul minții fie prin formule matematice.

Este foarte interesant aspectul că aceste definiții nu se exclud reciproc și nici nu se contrazic. Dimpotrivă fiecare mai accentuează încă o latură mai puțin cunoscută până atunci sau reprezintă o altă viziune. Mai mult, odată cu trecerea anilor, informația a reprezentat o provocare la adresa specialiștilor care au încercat să clarifice noțiunea în contextul domeniului lor de activitate. De aceea nu trebuie să mire pe nimeni că informația a generat o știință care se ocupă de studiul acesteia, fie că se numește Știința Informației sau Teoria Informației, unde sunt analizate aspectele informației în domenii din cele mai diverse: matematică, fizică, biologie, medicină, telecomunicații, militar, economic etc.

Am redat aceste câteva definiții tocmai pentru a evidenția aspectul de generalitate pe care-l are informația și în primul rând neapartenența sa exclusivă la unul sau altul dintre domeniile științelor lumii.

Având în vedere toate aspectele teoretico-aplicative ale informației, poate fi exprimată o definiție mult mai cuprinzătoare, care să nu fie exclusivistă și care să sintetizeze de fapt esența: „informația reprezintă expresia dinamică a substanței și energiei care elimină incertitudinea”.

2.2. Valoare intrinsecă a informației

Valoarea intrinsecă a informației, denotă din concepția că informația reprezintă un factor de intrare și un mesaj care este util sistemului pentru reprezentarea unei stări care a fost, este în curs de desfășurare sau va urma. Sub acest aspect informația poate avea/căpăta următoarele valori:

stabilește ordinea – conform teoriei lui Shannon aduce cu sine o precizare ce va înlătura o incertitudine;

este previzionară și pragmatică – adică înlătură o nedeterminare viitoare;

stabilește o ordonare (are funcție antientropică) – ordonează o acțiune printr-un program de comportament prin regulile după care se constituie sau după sintactica sa;

are funcție de reprezentare – determină o imagine prin semantica sa;

este operațională – prin proprietățile de comunicare și înțelegere pe baza cărora se pot stabili oricare tip de legătură între informații;

are funcție de atribuire – prin prelucrarea sa se poate realiza un context operațional universal care permite o procesare după criterii formale;

are funcție de model – prin idealizarea sa;

are legitimitate – prin faptul că pe timpul procesării informațiile rezultate se comportă ca informație reală;

se conservă – prin asigurarea posibilității de a sintetiza informații sau rezultate fragmentate;

este obiectivă – conform japonezului Yoneji Masuda este dată de triada „scriere – tipărire – procesare”;

este originară – prin asigurarea posibilităților de producere de informații, de originalitate și de depozitare în forme stocabile.

2.3. Clasificarea informației

Există mai multe clasificări ale informației. De exemplu unii specialiști precum I.Roceanu și I.Buga prezină o clasificare interesantă prin prisma a patru criterii:

A. criteriul de existență

Informația ontologică, reprezintă de fapt forma primară a acesteia, emisă de o sursă, fără un destinatar precis și are ca punct generator mediul înconjurător, natural sau fizic, biologic sau cognitiv. Lumea este plină de semnale, iar în continua ei mișcare și transformare, lumea înconjurătoare este o infinită sursă de semnale și de informații, totul este să știm să le culegem și să le interpretăm;

Informația circulantă, reprezintă forma particulară a informației, descompusă la nivel de semnale, de orice tip, care circulă pe un canal de transmisiune creat natural sau artificial între sursă (emițător) și destinatar (receptor). Acest aspect al informației a fost cel mai bine dezvoltat în studiile oamenilor de știință, în special al matematicienilor și al inginerilor de telecomunicații. Este bine cunoscută teoria lui Shannon CE. asupra cantității de informație, dar care a eludat aspectele semantice ale informației. Din această cauză se perpetuează o anume tendință, falsă, că teoria informației se referă exclusiv la analiza semnalelor dint-un sistem tehnic, iar unii cercetători au considerat oportun ca pentru evitarea unor confuzii să considere Știința Informației ca fiind cea care se ocupă de studiul tuturor aspectelor informației, iar Teoria Informației se reduce exclusiv la studiul informației circulante;

Informația gnoseologică, sau cum apare la alți autori – informația cognitivă, reprezintă forma superioară a informației și este rezultatul analizei semantice a acesteia de către destinatar, de regulă omul și este dependentă de formele anterioare dar mai ales de capacitatea destinatarului de a o valorifica. Valoarea informației gnoseologice depinde de formația intelectuală a omului, de valorile istorice și culturale dobândite în timp, de suma de informații (cunoștințe) anterioare, de motivație, interes, domeniu de activitate, scopul imediat și multe alte aspecte care țin de structura psihică a individului. În această categorie sunt recunoscute trei tipuri de informație:

-informații gnoseologice (cognitive) de adaptare, ca fond elementar pentru a se raporta cu o anumită eficiență la cadrul natural sau social dat. De regulă aceste informații au durată limitată în timp și se suprapun pe o anumită condiție de mediu temporară sau pe o anumită etapă de dezvoltare socio-umană (ex. informații despre terenul muntos în care se desfășoară o excursie limitată în timp; odată schimbate condițiile de mediu informațiile nu mai sunt utile);

– informații gnoseologice (cognitive) științifice, reprezintă forma organizată și mai profundă, având ca obiectiv cunoașterea legilor generale ale domeniului, gradul de adaptare la noi realități (ex. cunoștințele acumulate despre caracteristicile morfo-geografice ale lanțurilor muntoși permit asimilarea rapidă a informațiilor de adaptare și totodată creează noi conexiuni informaționale);

– informații gnoseologice (cognitive) fundamentale sunt create nu doar prin știință ci, în mod sistematic prin întreaga experiență umană, complexă în timp și spațiu (ex. informații despre comportamentul uman în diferite situații).

Informațiile gnoseologice pot fi analizate și prin prisma gradului de aprofundare și al semanticii, astfel putem deosebi informație de suprafață și informație de adâncime.

Informația de suprafață este rezultata directă a receptării unui mesaj, fără a executa nici un fel de acțiune cognitivă asupra lui (ex. adversarul dispune de … două unitați de blindate).

Informația de adâncime este informația totală pe care o putem extrage dint-un enunț sau mesaj, în urma unor procese cognitive cu ajutorul logicii și care presupune realizarea unor conexiuni cognitive cu altă sumă de informații anterioară (ex. din enunțul de mai sus poate rezulta: numărul total de blindate, puterea de foc, tipuri de muniții utilizate ete, sau având cunoștințe anterioare despre organizarea și dotarea adversarului).

B. criteriu – destinația

Din acest punct de vedere se deosebesc informații cibernetice și informații non-cibernetice.

Informațiile cibernetice, sunt cele destinate conducerii ca proces fundamental al existenței și funcționării oricărui tip de sistem.

Informațiile non-cibernetice, se referă la lumea anorganică și se caracterizează prin aceea că poate exista fără conducere.

C. criteriu – caracteristica informației în diferite tipuri de sisteme:

Informații tehnice, cele care permit funcționarea sistemelor tehnice, conduc către organizare și ordonare în aceste sisteme și au la bază o exprimare probabilistică. O componentă aparte în această categorie o reprezintă informațiile sistemelor de telecomunicații, primii care au studiat acest aspect și sunt considerați părinții teoriei informației sunt Hartley R.V.și Shannon CE.

Informații sociale, sunt destinate proceselor de conducere ale diferitelor domenii sociale, economice și de altă natură, care guvernează dezvoltarea societății umane în general și a individului în particular. Datorită diversității acestei categorii de informații, au fost lansate mai multe teorii privind subclasificarea acesteia:

informație informativă (comunicativă), care aduce o știre;

informația de comandă, care produce o acțiune;

informația organizatoare, care determină o punere în ordine specifică;

informația recurentă, care asigură eficacitatea acțiunii și intervine în autoreglarea antihazard.

D. Triada sursă – canal – receptor (D)

în conformitate cu acest criteriu pot fi identificate:

Informația distribuită – nu are destinatari preciși și nu solicită expres canale de comunicație, dacă ele există și sunt compatibile cu informația, aceasta se va transmite; (ex. emisiunea radio, sau TV, pentru care un receptor trebuie să dispună de mijloc tehnic adecvat, altfel nu primește informația).

Informația orientată – are destinatari cunoscuți sau necunoscuți, dar aceștia reprezintă un segment al unei categorii de receptori care au caracteristici comune și sunt capabili să asimileze informația; necesită canale de comunicație cu anumiți parametri, (ex. radioamatorismul, unde o sursă emite dar nu știe cine va primi sau cine va confirma).

Informația de grup – numărul de receptori este cunoscut, și de regulă sunt cunoscuți de sursă, canalele de comunicații fiind stabilite de comun acord, aceștia sunt capabili să asimileze informațiile. Aceste grupuri de receptori se constituie în baza unor interese comune și uneori solicită anumite informații; (ex. informațiile de la profesor la elevi).

Informația directă – are un singur destinatar și este modelată pentru ca acesta să o asimileze. În această situație sursa și destinatarul se cunosc, canalul este creat cu parametrii ceruți de ambii. (ex. o informație confidențială între doi oameni, sau un flux informațional între organizația A și B).

2.3.1. Clasificări ale informațiilor în activitatea de informații pentru securitate națională

În documente oficiale de specialitate precum Doctrina națională a informațiilor pentru securitate din România se apreciază că informațiile pentru securitate sunt:

de necesitate națională – care se referă la apărarea valorilor și realizarea obiectivelor naționale fundamentale, precum și la protejarea funcțiilor națiunii, ca unitate în diversitate și a resurselor informaționale, energetice și umane;

de interes național – care privesc căile de realizare, susținere și promovare a intereselor naționale fundamentale.

O încercare reușită de a clarifica și clasifica informația pentru securitate națională o face Corneliu Pivariu, aplicând o metodă logică prin care noțiunile specifice informației domeniului securității și siguranței naționale sunt distribuite în „clase” în funcție de asemănările și deosebirile dintre ele, rezultând astfel următoarea clasificare:

după domeniul pe care îl tratează: politice, economice (inclusiv tehnologice), științifice, militare, geografice, biografice;

după nivelul la care operează: strategice, operative, tactice, de obiectiv;

după zonele la care se referă: informații interne și externe;

după felul informației: brută, de bază, de luptă, de situație (conjuncturală), finită, estimativă, în timp real;

după mijloacele folosite pentru culegere: informații din surse umane, informații din surse tehnice.

Clasificare după domeniul pe care îl tratează

Informații politice: informații privind dinamica politicii interne și externe a țărilor străine, grupurilor regionale, organizațiilor sau tratatelor multilaterale, precum și al mișcărilor politice străine, dirijate împotriva, sau cu impact asupra autorităților legale ale unei țări. Informațiile politice conturează fizionomia mediului de securitate național și internațional.

Informații economice: informații despre țări străine privind producția, distribuția și consumul de bunuri și servicii, forța de muncă, finanțe, precum și alte aspecte ale sistemului economic internațional.

Informațiile economice cuprind în principal:

informații macro-economice secrete: informații care prezintă o evaluarea generală (ex. capacități de producție militară; indications & warnings; tendințe și perspective; influența asupra politicii externe) sau informații care prezintă potențial economic (ex. resurse naturale: demografie, educație, sănătate; baza industrială: capacități în materie de cercetare și dezvoltare, capacități de producție; tip de producție: trecerea la producția de război; distribuția venitului pe cap de locuitor și a bogățiilor; capacitate financiară: datorii externe; vulnerabilitate: economie de criză/război, controlul aprovizionării, controlul prețurilor, raționalizare, efectul sancțiunilor/boicoturilor);

informații economice secrete: informații din domeniul afacerilor (business intelligence) (ex. încheiere de contracte; biografii ale industriașilor de primă importanță; supravegherea pieței bursiere; prețurile materiilor prime; regrupări de societăți; piața monetară; traficul financiar și spălarea banilor etc.) sau informații din domeniul industrial (industrial intelligence) (ex. procedee de fabricare; informații secrete din domeniul tehnologic; proiecte R&D; orientare strategică a intreprinderilor; capacități de fabricare a produselor interzise prin convenții internaționale; recrutări de cadre etc);

Informațiile științifice: privesc cercetarea fundamentală a cărei aplicabilitate practică, chiar după o lungă perioadă de timp, poate avea consecințe importante asupra societății în ansamblu sau asupra unor domenii importante (economie, apărare etc).

Informațiile militare: informații folosite de toate eșaloanele ministerului apărării în pregătirea și conducerea operațiunilor militare la toate nivelele, inclusiv privind concepțiile de ducere a războiului, strategia și tactica inamicului sau potențialului adversar. Cuprind: organizarea (ex. organigrama statelor majore, marilor unități și unităților; efectivele din statele de organizare; dotările și echiparea prevăzută; analiza calitativă; vulnerabilități), strategia și arta operativă (ex. obiective strategice posibile; concepția operațiilor strategice; doctrina militară; influența politicului, economicului, tradiții, etc.), tactica (ex. modul de acțiune al unităților și folosirea armamentului), logistica, desfășurarea pregătirii pentru luptă, potențialul (ex. producția de tehnică militară; capacitatea de mobilizare a rezervelor umane și materiale).

Informații geografice: informații care se referă cu preponderență la geografia fizică (numite și informații topografice). Permit reconstituirea reliefului în forma sa tridimensională, facilitând executarea unor antrenamente pentru îndeplinirea unor misiuni cât mai aproape de condițiile reale de teren (pentru aviație, forțe speciale etc). Tot în această categorie categorie pot fi introduse și date privind geografia umană (ex. repartiția populației în teritoriu; rețeaua de comunicații; zonele lingvistice; obiceiuri etc), geografia politică (ex. structurile statului; funcționarea instituțiilor de stat; dinamica politică; dinamica socială; grupuri de presiune etc), geografia socială (structura populației; educația; religia etc).

Informații biografice: date privind personalitățile civile și militare. În afara datelor din curriculum vitae, cuprind date cât mai detaliate privind evoluția carierei și funcțiile deținute cu precizarea perioadelor de timp pentru fiecare etapă, opiniile (politice, religioase, filozofice etc), caracteristicile personale, poziția socială (inclusiv provenința socială), sistemul de relații mai ales cele apropiate, slăbiciuni și preferințe, orice alte date care pot contribui la formarea unei imagini cât mai complete despre personalitatea respectivă (ex. rezistența la stres modul de reacție în situații de criză, disponibilitatea pentru compromisuri, principii de viață și acțiune etc). Aceste informații dacă sunt cunoscute pot contribui la o mai bună analiză și decizie privind măsurile ce pot fi luate pentru contracararea acțiunilor acestora în prezent și mai ales în perspectivă.

B. Clasificare după domeniul la care operează

Informații strategice: informații având drept scop determinarea orientării strategice a unei țări, alianțe, coaliții sau grup de state; informații folosite în formularea unor politici și planuri pe termen lung, care își mențin valabilitatea o perioadă mare de timp, nefiind afectate de schimbările rapide de situații la nivel tactic. Pot cuprinde informații politice, economice, militare, geografice, biografice.

Informații operative: informații specifice cu preponderență mediului militar, despre teoria și practica organizării, pregătirii și desfășurării operațiilor marilor unități militare din toate armele, despre acțiuni desfășurate la nivel operativ, în care campaniile și operațiile majore sunt planificate, conduse și susținute pentru a realiza obiectivele strategice în teatrele sau zonele de operații.

Informații tactice: ansamblu de informații permițând șefului (mai ales militar) să planifice și să conducă acțiunile curente (de luptă); are un grad mare de perisabilitate ca urmare a gradului mare de schimbare a situațiilor la care se referă și impune luarea unor decizii rapide de acțiune.

Informații de obiectiv: cuprind stabilirea, analiza și selecția obiectivelor în funcție de criterii militare dar și politice și umanitare. (Ex. informații privind zonele cu populație densă ca orașele sau centrele metropolitane, inclusiv statistici privind populația, numărul și tipul construcțiilor civile; densitatea apartamentelor și structurilor rezidențiale, materialele din care sunt construite; facilități de depozitare; sistemele de distribuire a alimentelor; sistemele de transport și comunicații (în legătură cu informațiile privind transportul și comunicațiile etc). Informațiile de obiectiv se referă și la obiective economice (fabrici, complexe industriale etc.) dar și la orice alte obiective care, dacă sunt distruse, reduc capacitatea de reacție a țării angajate în război. Un exemplu al importanței informațiilor de obiectiv este cel din timpul războiului din Golf (1990-91), unde ,,prima planificare a obiectivelor se referea în procent de 99% la obiective militare din Irak, însă existau și obiective ca Sediul Partidului Baas din Bagdad, rețeaua de telefonie civilă, cea de distribuție a energiei electrice, prin lovirea cărora se urmărea implicarea populației civile în lupta împotriva dictaturii lui Saddam Hussein, fără ca populația să fie atacată direct”.

C. Clasificare după zonele la care se referă

Informații interne: reprezintă o delimitare spațială a informațiilor, care se referă la acele aspecte privind capabilitățile, potențialul și activitățile propriei țări. Aceasta include informațiile culese în timpul și pentru investigarea activităților privind supravegherea mișcărilor subversive.

Informațiile externe: informații despre state, organizații sau persoane străine (acestea putând acționa în sau în afara teritoriului național), care sunt relevante pentru securitatea națională și politica externă a unui stat, inclusiv date privind terorismul.

D. Clasificare după felul informației

Date speciale – cuprind orice indiciu despre persoane fizice referitor la originea rasială, apartenența la un stat sau națiune, naționalitate ori etnie, la opiniile sale politice sau la apartenența sa la organizații politice ori sindicale, la convingerile sale religioase ori filozofice, precum și cu privire la starea sănătății și alte asemenea aspecte care se rețin și se procesează numai dacă constituie elemente de caracterizare relevante pentru securitatea națională;

Informație brută/ de bază sau inițială): material neevaluat și neexploatat, prezentând interes pentru un serviciu de informații. Se poate prezenta sub formă de text, mesaj sonor, video, film, desen sau fotografie. Informația brută – cuprinde fapte singulare sau serii ori grupuri de fapte și reprezintă descrierea stării de fapt în care acestea există sau au existat într-un anumit loc și la un anumit moment; ele au o natură neechivocă și pot fi legate de evenimente trecute sau prezente, actuale sau istorice; informațiile brute (raw intelligence) sunt date neprelucrate de orice fel, care pot fi utilizate în producerea de informații prelucrate;

Informație de luptă: acele cunoștințe despre inamic, condiții meteo și teren necesare unui comandant pentru planificarea și conducerea acțiunilor tactice. Este un element al informațiilor tactice, care permite de finirea priorităților în ceea ce privește căutarea informațiilor și transmiterea lor.

Informație de situație (conjuncturală sau de avertizare): informații al căror obiectiv este difuzarea unor avertismente privind iminența unor modificări de situație care amenință interesele sau securitatea națională a unei țări, analiza situației actuală și opțiunile posibile de evoluție a situației pe termen scurt. Desigur trebuie să se țină cont și de indicii și avertizări (informații actuale vizând evoluții (activități) ce s-ar putea constitui în amenințări: iminența unei ostilități, a unei revoluții, a unui atac, etc.). De exemplu, pentru informațiile strategice, indicii privind pregătirea unui conflict pot fi: manevre militare de amploare în apropierea frontierelor; o intensificarea deplasărilor consilierilor militari; o mobilizarea unor rezerviști, în afara exercițiilor obișnuite de mobilizare; activități noi sau intensificarea activităților de comunicații; o regruparea unor importante mijloace de transport feroviar;

Informație estimativă: o categorie de informație care încearcă să definească evoluția viitoare a unor acțiuni externe și implicațiile lor pentru interesele unei țări, poate fi atât de nivel național cât și departamental.

Informația prelucrată (intelligence) – este produsul analitic rezultat din procesarea datelor (informațiilor brute); termenul se aplică și pentru activitatea ce generează informații prelucrate și ca titlu generic pentru cele care finalizează procese ce conduc la realizarea acestora;

Informații de cooperare (colint) – informații obținute de către serviciile de informații și structurile departamentale, în raport de competențe, în baza unor programe sau planuri de măsuri comune și utilizate, în funcție de obiective, motivații și așteptări, de către toți participanții la căutarea și obținerea acestora;

Informație în timp real: informație culeasă și transmisă instantaneu la utilizator, pe măsura derulării unei acțiuni. La nivel strategic informația în timp real este indispensabilă supravegherii activităților forțelor adverse. (Ex. imaginile (filme sau fotografii) cu situația forțelor ruse la granița cu Ucraina transmise la sediul NATO pentru evaluarea reala a situației de securitate).

E. Clasificare după mijloacele folosite la culegere

Informații din surse umane (HUMINT): categorie de informații prin care datele sunt culese și furnizate de către surse umane. După metodele folosite la culegerea acestor informații pot fi clasificate ca informații obținute în mod deschis (legal) sau acoperit (ilegal sau clandestin). (Ex. Exploatarea literaturii și presei oficiale, publice – orală, scrisă, televizată, în formă electronică, denumită și exploatarea surselor deschise; observațiile atașaților militari; observațiile în timpul exercițiilor și activităților militare; exploatarea documentelor capturate de la inamic; interogarea transfugilor; cercetarea executată de trupe specializate – forțe speciale; culegerea ilegală (denumită prozaic spionaj, folosirea agenților legali, ilegali etc.)

Informații din surse tehnice (TECHINT): informații obținute prin mijloace tehnice, altele decât cele umane, fiind parte a procesului de culegere a informațiilor, împreună cu HUMINT.

2.4. Caracteristicile generale ale informației

Principalele caracteristici ale informației sunt evidențiate de I.Roceanu și I.Buga astfel:

Coerenta (Ci), definește ordonarea logică a semnalelor ce o compun pentru a recunoaște mesajul ca informație, să devină acceptată și asimilată. Coerența unei informații rezultă din semantica propoziției.

Ci = f(S, P,M), unde S este subiectul, P este predicatul și M este termenul (termenii) mediu al propoziției;

Oportunitatea (Oi), reprezintă valoarea informației în raport cu momentul apariției în cadrul unor acțiuni, sau procese ce se derulează în cadrul unui sistem. Astfel, ea poate participa la influențarea unui proces în sens pozitiv, în sens negativ sau deloc;

Perisabilitatea (Pi), se referă la durata în timp a unei informații. Din acest punct de vedere o informație poate fi valabilă numai pentru un moment de timp t, sau pe un interval de timp finit t, sau poate avea aspect de permanență;

Rigurozitatea (Ri), definește gradul de exactitate al informațiilor, de detaliere, sau conciziune în raport cu esența mesajului.

Vulnerabilitatea (Vi), se referă la probabilitatea ca informația să fie anulată ca valoare de adevăr de o altă informație care poate fi adevărată sau falsă.

Vulnerabilitatea poate avea cauze obiective sau subiective. Primele se referă la eventualele modificări ale elementelor componente datorate perturbațiior între sursa și receptor, dar fără a modifica coerenta, perturbații ce pot fi determinate și eventual corectate. Cele subiective pot proveni fie de la o sursă ce emite astfel de informații intenționat, fie de procesul de transformare a informației primare în informație fundamentală, fie din alte cauze, și reprezintă de fapt baza a ceea ce se numește dezinformare.

Argumentația (Ai), caracterizează gradul de fundamentare al informației, prin enunțuri științifice sau demonstrații logice care confirmă atât veridicitatea conținutului cât și utilitatea acestuia.

Veridicitatea (Vi), este cel mai important parametru al informației, care adună toate celelalte caracteristici pentru a da o valoare de adevăr sau falsitate unei informații. În logică se acceptă trei stări ale unei propoziții: adevărată, falsă sau parțial adevărată.

2.4.1. Caracteristicile informațiilor în activitătea de informații pentru securitate națională

Pentru înțelegerea caracteristicilor informațiilor din activitatea de informații pentru securitate națională este necesar să definim termenii la care vom face referire. Astfel informația pentru securitatea națională este „un produs analitic, rezultat al activității specializate de căutare, identificare, obținere, prelucrare/procesare a datelor referitoare la disfuncții, vulnerabilități, factori de risc, amenințări, stări de pericol la adresa principiilor și normelor politico-sociale statornicite prin Constituție”.

Document de referință în domeniul informațiilor pentru securitate, Doctrina națională a informațiilor pentru securitate, prezintă principalele caracteristici ale informației de securitate astfel:

A. Atributele informației

Atribute conferite de producătorul de informație:

– claritatea se realizează la nivelul producătorului de informații prin folosirea elementelor de cod potrivite și a relațiilor, care le pun în valoare sensul și semnificația, în modul cel mai potrivit, astfel încât forma materială să nu deformeze fondul, ci să-l organizeze și să-l expliciteze într-un mesaj verbal sau scris;

– completitudinea este realizată de către producător prin elementele de cunoaștere pe care le conține și care permit o descriere cât mai completă a procesului, evenimentului, precum și a contextului acestora;

– conformitatea indică autenticitatea informației, adică certitudinea că informația corespunde unei realități verificabile;

– credibilitatea este exprimată de elementele de cunoaștere menite să asigure conturarea unei imagini fidele asupra unui proces, eveniment sau situație, respectiv concordanță dintre conținutul informației și starea de fapt la care se referă;

– concludența exprimă proprietatea informației de a fi convingătoare, prin argumentele pe care le furnizează producătorul și prin concluziile pe care le trage consumatorul/utilizatorul privind utilitatea informației.

Atribute conferite de consumatorul de informație

– accesibilitatea – este consecința clarității, întrucât însușirea de ,,a fi accesibil" conferă consumatorului/utilizatorului capacitatea de a accede la sensul și semnificația mesajului, sub aspect structural, semantic și pragmatic;

– verosimilitatea – decurge din percepția conform căreia informația are aparență de realitate (a părea), deci, pare adevărată (consumatorul/utilizatorul se înscrie în sfera posibilului);

– veridicitatea – este rezultat al continuării procesării, prin care consumatorul/utilizatorul ajunge la concluzia că procesul (eveniment, fenomen, acțiune, faptă) la care se referă informația se poate produce, se poate întâmpla, poate fi adevărat în acest caz, informația este apreciată ca veridică (consumatorul/uitilizatorul se înscrie în sfera „probabilului”);

– autenticitatea – exprimă capacitatea consumatorului/utilizatorului de a evalua conformitatea informației prin continuarea procesării; el ajunge la concluzia că informația este precisă, demnă de încredere, că exprimă o realitate neîndoielnică, iar decizia determinată are la bază o informație autentică, adevărată (consumatorul/utlizatorul se situează în sfera „certitudinii”);

– consistența – derivă din aprecierea consumatorului/utilizatorului conform căreia informația este utilizabilă ca atare, că nu lasă nicio întrebare majoră fără răspuns și chiar mai mult, că poate oferi o confirmare și o nuanțare pentru alte informații.

În cursul procesării informației primite, consumatorul îi conferă atributele absolut necesare definirii mesajului ca informație: relevanța, pertinența și oportunitatea.

– relevanța – derivă din coordonata pragmatică a informației și exprimă tendința ei accentuată de a fi utilă ori de a tinde să fie utilă într-un domeniu și scoate în evidență utilitatea informației; ea apare ca o proprietate condițională a informației de a se profila ca utilă, exprimând trecerea ei din stadiul de tendință în cel de evidență; relevanța răspunde nevoii (strategiei) de selectare a informațiilor, întrucât în momentul în care acestea au intrat în stadiul de evidență, devin pertinente;

– pertinența exprimă, astfel, relevanța delimitată cantitativ și calitativ, calificată și aplicată, prin care informația satisface cerințele obiective de informare ale unui consumator într-o problemă bine definită și în raport cu un scop precis;

– oportunitatea exprimă coordonata intențional-temporală a informației, care relevă utilitatea și disponibilitatea acesteia la momentul și în locul potrivit. Acest atribut conferă consumatorului șansa de a se situa pe nivelul optim sau chiar maxim al adoptării unei decizii, care să-l conducă la atingerea unui scop.

B. Coordonatele informației – coordonata cantitativă (metrică) și coordonatele calitative (structurală, semantică și pragmatică), care se manifestă pe dimensiunea timp din procesul de comunicare.

Cantitatea poate fi calculată (măsurată) prin raportul noutate/confirmare la nivelul receptorului. Din această perspectivă, informația este compusă din noutate și confirmare, raportul optim fiind: 1/3 noutate (elemente de cunoaștere noi) și 2/3 confirmare (cunoștințe prealabile). Valoarea informației nu este dată de noutate (care în definiția lingvistică este trăsătura pertinentă), ci de măsura în care conținutul ei corespunde unei așteptări și unui scop, la baza cărora se află o necesitate sau un interes. Pentru a trece în calitate, cantitatea de noutate trebuie să se direcționeze pe sensul utilității (nou + util).

Cantitatea de informație poate fi comensurată și se relevă în funcție de formele noutății, precum disonanță, abatere (ecart), surpriză, ruptură, diferență. Toate formele de noutate, precum și conceptele supraordonate (incertitudine, nedeterminare, neașteptare), utilizate în calculul cantității de informație, includ semnificații negative.

Calitatea informației exprimă sinteza laturilor și însușirilor esențiale ale obiectelor, fenomenelor și proceselor, iar schimbarea calității produce transformarea radicală a obiectului.

Calitatea se bazează pe cantitate, nu poate exista fără ea, iar reciproca este perfect valabilă: nu există „noutate”fără. nici un fel de calitate.

Sintetic, formula calității informației este: semnificația elementului în cadrul sistemului + relevanța ei în raport cu baza de cunoștințe a consumatorului + utilitatea în atingerea scopului prin care în termenii grilei informaționale i s-a dat relevanță. Sub aspectul calității, informația se înscrie pe trei coordonate:

• structurală, din care rezultă semnificația; aceasta conferă informației două proprietăți majore:

– coeziune, respectiv proprietatea elementelor constitutive ale informației de a se menține unite, datorită conexiunilor care s-au realizat cognitiv la nivelul producătorului (procesul de exploatare informațională, codare, transmitere), cât și al consumatorului (în receptare, decodare și procesare);

– coerență, legătură strânsă și logică între părțile sau elementele constitutive ale informației;

• semantică, din care rezultă relevanța; aceasta este dată de dimensiunea semantică, calitatea de formulare și valoarea semantică;

• pragmatică, din care rezultă utilitatea exprimată concret în procesul decizional.

C. pentru a fi utilă, informația trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

a) să fie necesară, în sensul de a nu fi inutilă celui ce îi este adresată, atât în momentul contactului cu ea, cât și în perspectivă;

b) să fie autentică, adică să prezinte fenomene, stări și tendințe care să determine manifestarea unei anumite atitudini în cunoștință de cauză;

c) să fie exactă, lipsită de ambiguități, fapt ce elimină anumite neînțelegeri și oscilații. Deoarece informațiile nu pot fi precise până la ultimul element al său, decidentul trebuie să poată aprecia valabilitatea lor;

d) să fie completă, dar, totodată, concentrată și relevantă, pentru a nu determina alte căutări de informații;

e) să fie oportună, în sensul de a ajunge la beneficiar în timp util, altfel ceea ce urmează a se întreprinde ar fi tardiv. Referitor la această cerință, se evidențiază procesul de îmbătrânire a informației. În vederea reducerii la maximum a acestui proces și a efectelor lui, managementul trebuie să asigure condiții pentru o scurtare a ciclului producere – prelucrare – transmitere – recepționare – utilizare a informației. Oportunitatea informației influențează utilitatea ei dacă, după ce a fost colectată și analizată, nu a fost comunicată la timp. Sun Tzu afirmă: „…dacă prințul luminat și generalul avizat înving inamicul de câte ori trec la acțiune, dacă rezultatele lor depășesc pe cele obișnuite, aceasta se datorește informării prealabile”;

f) să aibă o vârstă cât mai mică, în sensul de a reduce cât mai mult posibil durata scursă de la producerea unui anumit fenomen la care se referă respectiva informație, până în momentul receptării ei de către beneficiar în scopul exploatării în întreprinderea reacției. Unele informații sunt mult mai strâns legate de timp, sunt mai perisabile decât altele;

g) să parvină celor ce îi este adresată cu o frecvență rațională care să genereze atitudini și acțiuni în cunoștință de cauză. Frecvența reprezintă viteza cu care informația parcurge cele trei niveluri: operațional, informațional și decizional. Viteza de circulație a informației este în relație cu timpul de obținere a acesteia și nu cu cel de reacție. Creșterea timpilor duce la scăderea frecvenței informaționale, generând o lipsă de informații și o scădere a posibilităților decidentului în luarea măsurilor adecvate, care să fie transmise organelor de execuție;

h) să aibă fiabilitatea corespunzătoare, fapt ce evită alterarea ei în cursul culegerii, transmiterii și prelucrării succesive;

i) să aibă un dublu caracter: obiectiv, exprimat prin conținutul intrinsec al mesajelor informaționale; subiectiv, determinat de valoarea ei pentru cel ce o receptează.

Aceste cerințe calitative trebuie îndeplinite atât de informațiile primare, cât și de cele sintetice. Informațiile primare semnalează, de regulă, situații, fapte ori evenimente culese direct de la sursă, fără nici o intervenție, pe când informațiile sintetice sunt rezultatul confruntării cu alte informații, combinări, generalizări și interpretări ale informațiilor primare. Aceste cerințe nu se pot realiza permanent și cumulativ. De cele mai multe ori, atât datele, informațiile primare cât și cele rezultate ca produs sunt perisabile dacă nu sunt utilizate la timp. În acest caz, informația va fi întotdeauna incompletă, confuză și adeseori contradictorie. Nu toate informațiile pot fi importante sau relevante, multe dintre ele pot fi inexacte sau pot ascunde erori. Prea multe informații (pletorice) pot fi nocive ca și atunci când sunt insuficiente (eliptice de date).

Având în vedere complexitatea, importanța și consecințele informațiilor, este indispensabil ca ele să răspundă tuturor cerințelor enunțate mai sus. Incompatibilitatea cu una din aceste cerințe îngreunează procesul decizional, mai mult, poate conduce la o atitudine și/sau acțiune eronată cu consecințe imprevizibile.