Informatia Contabila Si Procesul de Finantare

LISTA TABELELOR, FIGURILOR ȘI GRAFICELOR

Tabele:

Tabel 1. Informații financiare anuale – AZOMUREȘ 49

Tabel 2. Indicatori financiari 2010 – Azomureș SA 49

Tabel 3. Informații financiare anuale – Antibiotice SA 50

Tabel 4. Indicatori financiari 2010 – Azomureș SA 50

Tabel 5. Informații financiare anuale – CNTEE Transelectrica SA 51

Tabel 6. Indicatori financiari 2010 – CNTEE Transelectrica SA 52

Tabel 7. Informații financiare anuale – Biofarm SA 53

Tabel 8. Indicatori financiari 2010 – Biofarm SA 53

Tabel 9. Informații financiare anuale – Concefa SA 54

Tabel 10. Indicatori financiari 2010 – Concefa SA 54

Tabel 11. Informații financiare anuale – Compania Energopetrol SA 55

Tabel 12. Indicatori financiari 2010 – Compania Energopetrol SA 55

Tabel 13. Informații financiare anuale – Oil Terminal SA 56

Tabel 14. Indicatori financiari 2010 – Oil Terminal SA 56

Tabel 15. Informații financiare anuale – OMV Petrom SA 57

Tabel 16. Indicatori financiari 2010 – OMV Petrom SA 57

Tabel 17. Informații financiare anuale – Transgaz SA 58

Tabel 18. Indicatori financiari 2010 – Transgaz SA 58

Tabel 19. Informații financiare anuale – SSIF Broker SA 59

Tabel 20. Indicatori financiari 2010 – SSIF Broker SA 60

Tabel 21. Informații financiare anuale – Socep SA 61

Tabel 22. Indicatori financiari 2010 – Socep SA 61

Tabel 23. Informații financiare anuale – Aerostar SA 62

Tabel 24. Indicatori financiari 2010 – Aerostar SA 62

Tabel 25. Informații financiare anuale – Altur SA 63

Tabel 26. Indicatori financiari 2010 – Altur SA 63

Tabel 27. Informații financiare anuale – Alumil Rom Industry SA 64

Tabel 28. Indicatori financiari 2010 – Alumil Rom Industry SA 64

Tabel 29. Informații financiare anuale – Bermas SA 65

Tabel 30. Indicatori financiari 2010 – Bermas SA 66

Tabel 31. Informații financiare anuale – Carbochim SA 67

Tabel 32. Indicatori financiari 2010 – Carbochim SA 67

Tabel 33. Informații financiare anuale – Casa De Bucovina Club De Munte SA 68

Tabel 34. Indicatori financiari 2010 – Casa De Bucovina Club De Munte SA 68

Tabel 35. Informații financiare anuale – Prodplast SA 69

Tabel 36. Indicatori financiari 2010 – Prodplast. SA 69

Tabel 37. Evoluția datoriilor – Prodplast SA 70

Tabel 38. Informații financiare anuale – Rompetrol Well Services SA 70

Tabel 39. Indicatori financiari 2010 – Rompetrol Well Services SA 71

Tabel 40. Informații financiare anuale – Șantierul Naval Orșova SA 72

Tabel 41. Indicatori financiari 2010 – Șantierul Naval Orșova SA 72

Tabel 42. Informații financiare anuale – Bursa De Valori București SA 73

Tabel 43. Indicatori financiari 2010 – Bursa De Valori București SA 73

Tabel 44. Informații financiare anuale – Transilvania Construcții SA 74

Tabel 45. Indicatori financiari 2010 – Transilvania Construcții SA 74

Tabel 46. Informații financiare anuale – Teraplast SA 75

Tabel 47. Indicatori financiari 2010 – Teraplast SA 76

Tabel 48. Informații financiare anuale – Turism Felix SA 77

Tabel 49. Indicatori financiari 2010 –Turism Felix SA 77

Tabel 50. Informații financiare anuale – THR Marea Neagră SA 78

Tabel 51. Indicatori financiari 2010 – THR Marea Neagră SA 78

Tabel 52. Informații financiare anuale – UAMT SA 79

Tabel 53. Indicatori financiari 2010 – UAMT SA 80

Tabel 54. Informații financiare anuale – Vrancart SA 81

Tabel 55. Indicatori financiari 2010 – Vrancart SA 81

Tabel 56. Informații financiare anuale – Zentiva SA 82

Tabel 57. Indicatori financiari 2010 – Zentiva SA 82

Tabel 58. Informații financiare anuale – Zimtub SA 83

Tabel 59. Indicatori financiari 2010 – Zimtub SA 83

Tabel 60. Informații financiare anuale – SIF Transilvania SA 84

Tabel 61. Indicatori financiari 2010 – SIF Transilvania SA 85

Tabel 62. Denumirea indicatorilor în Eviews. 86

Tabel 63. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: Datorii/Total Active 86

Tabel 64. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: ROE 87

Tabel 65. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: ROA 87

Tabel 66. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: Randamentul dividendului 87

Tabel 67. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: Rata de distribuire a dividendelor 88

Tabel 68. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: ∆ Cifra de afaceri 2009-2010 88

Tabel 69. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: ∆ Active 2009-2010 88

Tabel 70. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: Durata de recuperare a creanțelor 89

Tabel 71. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: Marja profitului net 89

Tabel 72. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: LN(Capitalizare bursieră) 89

Grafice:

(Sursa: Proiecția autorului) Grafic 1. Evoluția datoriilor – Azomureș SA 49

Grafic 2. Evoluția datoriilor – Antibiotice SA 51

Grafic 3. Evoluția datoriilor – CNTEE Transelectrica SA 52

Grafic 4. Evoluția datoriilor – Biofarm SA 53

Grafic 5. Evoluția datoriilor – Concefa SA 54

Grafic 6. Evoluția datoriilor – Compania Energopetrol SA 55

Grafic 7. Evoluția datoriilor – Oil Terminal SA 56

Grafic 8. Evoluția datoriilor – OMV Petrom SA 57

Grafic 9. Evoluția datoriilor – Transgaz SA 59

Grafic 10. Evoluția datoriilor – SSIF Broker SA 60

Grafic 11. Evoluția datoriilor – Socep SA 61

Grafic 12. Evoluția datoriilor – Aerostar SA 62

Grafic 13. Evoluția datoriilor – Altur SA 63

Grafic 14. Evoluția datoriilor – Alumil Rom Industry SA 65

Grafic 15. Evoluția datoriilor – Bermas SA 66

Grafic 16. Evoluția datoriilor – Carbochim SA 67

Grafic 17. Evoluția datoriilor – Casa De Bucovina Club De Munte SA 68

Grafic 18. Evoluția datoriilor – Rompetrol Well Services SA 71

Grafic 19. Evoluția datoriilor – Șantierul Naval Orșova SA 72

Grafic 20. Evoluția datoriilor – Bursa De Valori București SA 73

Grafic 21. Evoluția datoriilor – Transilvania Construcții SA 75

Grafic 22. Evoluția datoriilor – Teraplast SA 76

Grafic 23. Evoluția datoriilor – Turism Felix SA 77

Grafic 24. Evoluția datoriilor – THR Marea Neagră SA 79

Grafic 25. Evoluția datoriilor – UAMT SA 80

Grafic 26. Evoluția datoriilor – Vrancart SA 81

Grafic 27. Evoluția datoriilor – Zentiva SA 82

Grafic 28. Evoluția datoriilor – Zimtub SA 84

Grafic 29. Evoluția datoriilor – SIF Transilvania SA 85

INTRODUCERE

În aceasta lucrare ne-am propus să sumarizăm cunoștințele teoretice disponibile pană în prezent despre structura optimă a capitalurilor și sa facem o cercetare practică pe piața din România.

Structura capitalului se referă la ponderea pe care o au diferitele categorii de capital în totalul capitalului folosit. Problema structurii capitalului devine deosebit de importantă atunci când se face opțiunea între împrumut și capitaluri proprii.

Structura capitalului unei entități reprezintă o compoziție complexă și coordonată a diverselor surse de finanțare la care managementul financiar recurge pentru a acoperi necesarul de finanțat. Capitalul se clasifică, după criteriul provenienței, în capital propriu și capital împrumutat. Structura optimă reflectă acea compoziție a capitalurilor care permite întreprinderilor realizarea, cu maximum de rezultate, a obiectivelor de realizare de bunuri și servicii în conformitate cu cerințele pieței și maximizarea valorii de piață.

Lucrarea de față este structurată în trei capitole pentru a putea trata mai în detaliu importanța pe care o are buna gestionare a capitalurilor și a surselor de finanțare în vederea realizării obiectivului principal al întreprinderii, maximizarea valorii întreprinderi.

Pentru început am abordat problematica structurii financiare privind conceptul de structură, obiectivele și elementele componente ale structurii financiare în general, precum și factorii considerați de practica financiară în vederea determinării structurii financiare obiectiv.

Capitolul al doilea abordează structura capitalului, obiectivele și elementele componente ale acesteia în general. Am tratat formele structurale ale capitalului, proporția care există între fondurile proprii și cele împrumutate. Totodată am analizat problemele legate de echilibrul financiar pe termen scurt, făcând o analiză a fondului de rulment.

În ultimul capitol dintre ne-am propus sa analizăm influența anumitor indicatori economici asupra structurii financiare a companiilor listate la Bursa de valori București. În acest sens am folosit o regresie pentru a determina cât de mare este impactul fiecărui indicator asupra structurii financiare.

Cu alte cuvinte, studiul de caz este o analiză a companiilor listate la Bursa de Valori București cu scopul de a determina dacă teoriile despre influența anumitor indicatori financiari asupra structurii capitalului se adeveresc în practică.

METODOLOGIA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

În vederea atingerii obiectivelor formulate cu privire la tematica abordată, studiul are la bază o metodologie de cercetare. Scopul activității de cercetare este acela de dezvoltare a unor noi cunoștințe și realizare a unor regularizări teoretice. Cercetarea nu este făcută pentru găsirea soluțiilor la problemele practice și nici pentru reglementarea dificultăților întâlnite în desfășurarea diverselor activități, ci ea este făcută în scopul contribuirii la evoluția teoretică și la asigurarea dezvoltării de noi forme ale metodelor de înțelegere a fenomenelor și evenimentelor care au devenit importante sau reprezintă importanță.

Prin metodologia cercetării se înțelege existența unei discipline în care se dezvoltă modalitățile de realizare a cunoașterii științifice și privește ansamblul elementelor care intervin în cercetarea vieții economice și sociale (Rădulescu St. M., 2007).

Scopul fundamental al metodologiei este acela de a ne ajuta să înțelegem, în termeni cât mai largi posibili, nu atât produsele științei, cât procesul de cunoaștere însuși. Pentru a-și putea îndeplini funcția sa, metodologia cercetării științifice cuprinde, deopotrivă, definirea adecvată a domeniului studiat, o serie de principii și reguli de desfășurare a investigațiilor, stabilirea instrumentului de lucru pentru culegere și interpretare a datelor, precum și strategii de construcție sau reconstrucție teoretică.

Metoda, în cazul științelor socio-umane, reprezintă modul de cercetare, sistemul de reguli și principii de cunoaștere a realității sociale. Cercetarea se bazează pe testarea ipotezelor printr-un empirism logic, o abordare pozitivistă, fiind utlizate metode cantitative, calitative, statistice, dar și metoda inductivă sau deductivă. Aceste metode se delimitează după mai multe criterii în funcție de obiectivul urmărit (Huțu C. A., 2001, pag. 47).

După criteriul temporal, metodele pot fi transversale care vizează analiza fenomenelor sau faptelor la un moment dat și utilizează ca instrumente ancheta, sondajul de opinie, testele psihologice și sociometrice, iar metodele longitudinale analizează fenomenele sau faptele în evoluția lor folosind studiul de caz și analiza ca instrumente de lucru.

Dacă luăm în considerare tipul demersului investigativ avem metode cantitative, cu orientare de tip pozitivist-explicativă bazate pe anchetă, experiment sau interviu structurat și metode calitative, cu orientare de tip fenomenologică, comprehensivă bazate pe observația participativă, interviul nestructurat sau intensiv sau studiul de caz. În multe situații se folosesc ambele metode, respectiv metode de intersecție prin îmbinarea între abordarea cantitativă și calitativă, instrumentul tipic fiind analiza documentelor.

După locul ocupat în procesul investigativ, metoda poate fi una de culegere a datelor bazată pe anchetă, experiment, observație sau una de prelucrare a datelor statistico – matematice, a metodelor comprehensive de analiză sau o metodă de interpretare a datelor (inductivă, deductivă, comparativă, explicație cauzală). Tehnica de cercetare este subordonată unei metode și reprezintă maniera de utilizare a diferitelor instrumente de investigare, cu ajutorul cărora se culeg sau se prelucrează datele, iar instrumentul este materializarea unei metode. De exemplu, chestionarul este instrumentul anchetei, ghidul de interviu este instrumentul interviului structurat sau semistructurat, iar ghidul de observație este instrumentul pentru metoda observației.

Un pas important pe parcursul cercetării este evaluarea. Activitatea de evaluare a cercetării are rolul de a se constitui într-o atitudine critică în receptarea rezultatelor, prevenindu-se improvizația, dar și denaturarea adevărului.

Evaluarea cadrului teoretic și metodologic se realizează pe baza următoarelor etape care vizează atât cadrul teoretic, dar și cel metodologic (Harrison M. I., 1994): definirea corespunzătoare a conceptelor sau fundamentarea științifică a acestora, operaționalizarea conceptelor astfel încât să pună în evidență aspecte relevante, formularea unor ipoteze care să constituie un model explicativ și coerent, determinarea importanței și activității temei de cercetare, alegerea metodelor și a tehnicilor de cercetare în acord cu specificul domeniului studiat și cu obiectivele urmărite, elaborarea instrumentelor de lucru în acord cu conținutul temei și cu definirea operațională a conceptelor și adecvarea instrumentelor de cercetare la caracteristicile fenomenului/ procesului studiat.

Astfel, prin prisma elementelor de natură teoretică și practică prezentate în cadrul lucrării de față am încercat să exprimăm mesajul acestei lucrări, și anume: un management financiar eficient al structurii financiare și de capital, cu luarea în considerare a specificului companiei, a ramurii de activitate, va conduce la atingerea obiectivelor financiare și a celor strategice statutare.

CAPITOLUL 1. INFORMAȚIA CONTABILĂ ȘI PROCESUL DE FINANȚARE AL ENTITĂȚILOR ECONOMICE

ASPECTE TEORETICE PRIVIND PIAȚA INFORMAȚIEI CONTABILE

Desfășurarea activității financiare în condiții optime implică organizarea unui sistem de informații, sistem care stă la baza analizelor, controlului și deciziilor economice si financiare.

Sistemul informațional financiar al întreprinderii cuprinde totalitatea informațiilor care reflectă formarea, repartizarea și utilizarea fondurilor bănești. Pentru obținerea de informații de calitate este necesară existența unor indicatori expresivi, care să reflecte veridic și cuprinzător fenomenele, procesele și activitatea economică și financiară a firmei.

În structura indicatorilor principali, cu semnificație majoră în realizarea managementului, menționăm:

Capitalul economic, capitalul social, capitalurile împrumutate și capitalul permanent;

Profitul, repartizarea lui pe destinații și ratele de rentabilitate;

Valoarea adăugată;

Costurile de producție și ale capitalului, precum și încasată;

Autofinanțarea și cash-flow-ul;

Producția fizică, marfă fabricată și vândută și încasată;

Impozitul pe profit;

Fondul de salarii;

Fondul de rulment, volumul investițiilor în active fixe și al resurselor de acoperite financiară a acestora;

Diferite rate financiare din sectorul de investiții și exploatare, rate de structura financiară, etc.

Compartimentul financiar și conducerea entității trebuie să fie informate complet și la timp spre a lua decizii corespunzătoare și oportune. Informațiile financiare se culeg din diferite documente de previziune și execuție (bilanț contabil, contul de profit și pierderi, balanțe, bugete etc.)

Informațiile financiare primare, indicatorii parțiali și sintetici stau la baza deciziilor financiare.

(Bistriceanu, 1995: 95)

DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND STRUCTURA FINANCIARĂ

Procesul decizional de finanțare al entităților

Decizia financiară este o hotărâre, un proces rațional de alegere a unei linii de acțiune, ce se ia pe bază de analiză și informații multiple, vizând activitățile cu efecte directe asupra capitalului.

Deseori, decizia financiară implică alegerea unei variante sau soluții din mai multe posibil. Din punct de vedere al complexității, deciziile financiare pot fi:

Curente sau operative;

Strategice sau de perspectivă.

Deciziile financiare operative sunt legate de activitatea curentă a întreprinderii și au caracter iterativ, generat de continuitatea operațiunilor pe care le reglează. Asemenea decizii intră în competența cadrelor cu anumite funcții de răspundere (șef de serviciu, de birou și economiști)

Deciziile operative au o sferă foarte largă, vizând numeroase acțiuni, cum sunt: vărsarea la buget a unor impozite și taxe, contractarea și rambursarea de credite pe termen scurt, prelevarea unei părți din profit pentru formarea unor fonduri etc.

Deciziile financiare strategice privesc linia de urmat în desfășurarea activității pe o perioadă mai îndelungată și vizează acțiuni de proporții mai mari privind formarea, modificarea proporțiilor, repartizarea și utilizarea capitalurilor, efectuarea de investiții, sporirea fondului de rulment etc. și se iau în raport cu situația conjuncturală prezentă și viitoare. Obiectivul oricărei decizii are în ultimă instanță un caracter financiar, care constă, în special în asigurarea lichidității, obținerea unei rentabilități și evitarea riscului.

Deciziile financiare strategice au la bază o cercetare amplă și informații bogate interne și externe. Aceste decizii intră în competența organelor de conducere ale entității.

Din punct de vedere al competenței, deciziile pot fi:

Decizii din inițiativă proprie;

Decizii prin aprobare.

Deciziile din inițiativă proprie sunt luate de către conducătorii compartimentului financiar, iar în cazul celor prin aprobare, pentru a fi aplicate este necesar avizul organului ierarhic superior.

Deciziile financiare mai importante se iau de către organele superioare de conducere ale întreprinderii, trustului, concernului etc. și mai ales cu ocazia fundamentării planului de investiții și de finanțare pe termen lung și a bugetelor, având caracter de decizii de plan.

În procesul de realizare a programelor se iau decizii de execuție. Deciziile financiare oportune și raționale au o influență pozitivă asupra derulării proceselor și fenomenelor economice și se bazează pe procedee tradiționale, procedee moderne matematice, informatice și cercetări operaționale etc. (Bistriceanu, 1995: 95)

Finanțarea prin intermediul instrumentelor de datorii

Capitalurile împrumutate pot fi grupate în trei categorii, din punct de vedere al termenelor de acordare sau utilizare:

Împrumuturi pe termen lung;

Împrumuturi pe termen mediu;

Împrumuturi pe termen scurt.

Din punct de vedere al gestiunii financiare, această clasificare nu este satisfăcătoare, astfel că se cuvine a se grupa capitalurile împrumutate și după destinație, în două mari categorii:

Capitaluri de împrumut ce au rolul de a finanța activele fixe;

Capitaluri de împrumut ce au rolul de a finanța activele circulante.

Împrumuturile pe termen lung sunt cele care au, de obicei, o scadență mai mare de 5 ani, cele pe termen mediu de la 1-5 ani, iar împrumuturile pe termen scurt au scadențe ce se stabilesc sub un an. Din primele două categorii se finanțează cu deosebire activele fixe, iar din ultima se acoperă activele circulante.

Creditele pe termen lung sunt foarte variate în ceea ce privește natura și obiectivul lor. Marile întreprinderi pot face apel la economiile publice prin diverse tipuri de împrumuturi pe termen lung pe bază de titluri. Finanțarea pe termen lung mai este asigurată și de către organisme publice specializate, precum și de către stat și bănci.

Capitalurile împrumutate pe termen lung reprezintă împrumuturi care depășesc 5 ani, fiind destinate să acopere elemente durabile ale patrimoniului. În funcție de proveniență și originea celor care le acordă, împrumuturile pe termen lung pot fi grupate în următoarele categorii:

Împrumuturi obligatare;

Împrumuturi de la organismele publice specializate;

Împrumuturi de la stat;

Împrumuturi de la bănci.

Împrumuturile obligatare

Nevoile de capital pe termen lung ale unei societăți comerciale se pot satisface atât pe calea emisiunii de acțiuni, cât și a celei de emitere a obligațiunilor. Emisiunea de obligațiuni asigură fonduri împrumutate, generând totodată cheltuieli pentru plata dobânzilor și restituirea împrumuturilor. Cheltuielile ce se fac impun acoperirea lor, astfel că utilizarea împrumuturilor trebuie să aibă ca efect creșterea puterii economice concurențiale și a rezultatelor financiare.

Împrumuturile pe baza de obligațiuni sunt o formă deosebită a creditului pe termen lung, caracterizându-se prin emisia în public de titluri negociabile (obligațiuni). Fiecare obligațiune reprezintă o fracțiune a datoriei contractate de o entitate. Obligațiunea se caracterizează prin:

Valoarea ei nominala, care servește drept bază de calcul a dobânzii;

O rată de dobândă (nominală), care aplicată la valoarea nominală dă suma cuponului, adică a dobânzilor ce se vor plăti anual;

Prețul de emisie, care poate fi mai mic decât valoarea nominală (diferența fiind numită prima de emisiune);

Prețul de rambursare, care poate fi mai mare decât valoarea nominală (diferența fiind numită prima de rambursare).

Entitatea poate ajunge în situația de a primi o sumă mai mica decât cea pentru care plătește o dobândă și de a rambursa o sumă mai mare decât valoarea nominală. Rata dobânzii reale este mai mare decât cea nominală. Durata împrumutului este stabilită prin contract, dar durata de viață a fiecărei obligațiuni nu este precizată, deoarece rambursarea se face prin tragere la sorți. Rambursarea se face, în cele mai multe cazuri, prin anuități constante.

Obligațiunile sunt titluri care pot fi cotate la bursă.

Societatea emitentă poate să-și reducă datoria, răscumpărând la bursă obligațiunile la un preț ce poate fi inferior valorii de rambursare. Garanția împrumutului este dată de un angajament al societății. Există diverse forme de împrumuturi pe bază de obligațiuni, cărora le sunt proprii modalități deosebite.

Spre deosebire de acționari care sunt coproprietari, persoanele care acordă împrumuturi pe bază de obligațiuni nu posedă decât un drept de creanță asupra entității. Drepturile juridice legate de obligațiuni sunt identice. Toate obligațiunile au aceeași valoare nominală. Obligațiunile pot fi negociate la bursele de valori mobiliare. Pot emite obligațiuni numai acele entități care îndeplinesc prescripțiile legale.

Succesul unui împrumut pe bază de obligațiuni depinde de factori cum sunt cei referitori la conjunctura economică generală, randamentul și durata împrumutului, precum și notorietatea entității economice. Notorietatea este legată, în special de dimensiunea întreprinderii. Posesorul de economii care își încredințează banii unei întreprinderi mari întâmpină mai puține riscuri, securitatea acesteia fiind mai bine asigurată. Motivului de securitate i se adaugă și cel de lichiditate, deoarece posesorul de economii preferă să-și investească banii în titluri negociabile la bursă, avantaj neoferit de întreprinderile cu dimensiuni reduse. Entitatea de dimensiuni mici sau medii care dorește să contracteze o datorie pe termen lung, poate s-o facă la bănci sau organisme specializate, cu mențiunea că marile firme pot recurge și la împrumuturi pe bază de obligațiuni.

Un împrumut pe bază de obligațiuni se mai caracterizează prin valoarea sade emisie, plata de dobânzi, calendarul de amortizare sau de rambursare și prețul de rambursare. Pentru fiecare obligațiune se cuvine un venit anual, în care scop se detașează din acesta un cupon care dă dreptul la plata dobânzii.

În practica economiei de piață se pot utiliza ai multe categorii de obligațiuni, după cum vom vedea în continuare.

– Obligațiuni simple sau clasice. În situația în care se procedează la emisiunea unui împrumut pe bază de obligațiuni, compania remite fiecărui investitor un număr de titluri în schimbul fondurilor care-i sunt împrumutate. Împrumuturile pot fi adresate populației, firmelor, instituțiilor, astfel că marile unități economice pot fi finanțate de un ansamblu de creditori. Spre deosebire acțiuni, obligațiunile nu dau dreptul la dividende, ci comportă, așa cum am mai menționat, un venit anual ca dobândă fixă sub forma cupoanelor. La deținători, obligațiunile reprezintă titluri de creanță. Valoarea nominală a obligațiunii este, de regulă, la nivelul prețului de emisiune.

D = Cupon (venit anual) x 100/Valoarea nominală

– Obligațiuni indexate. Se denumesc astfel, deoarece prețul de rambursare și/sau dobânda variază în conformitate cu un indice determinat. Astfel, obligațiunile pot fi indexate potrivit cu un indice special, indice care are o relație directă cu activitatea întreprinderii (prețul produselor, cifra de afaceri, volumul producției, etc.)

Obligațiunile participante. Aceste obligațiuni reprezintă o variantă a celor indexate, caracterizându-se prin aceea că dau dreptul la o dobândă fixă, plus una suplimentară, indexată pe beneficiile întreprinderii.

Obligațiunile convertibile în acțiuni. Aceste obligațiuni se caracterizează prin dreptul pe care îl dau deținătorilor de a-și transforma creanțele, după amortizare, în acțiuni, ceea ce se poate face în cadrul unei anumite perioade.

Deținătorii de obligațiuni convertibile în acțiuni sunt avantajați prin aceea că au garanția rambursării minime (nominalul) însoțită de posibilitatea de a obține un important câștig, deoarece valoarea reală a acestor obligațiuni urmează îndeaproape valoarea acțiunilor și poate atingea niveluri mult mai mari decât cea nominală.

Obligațiunea convertibilă este preferabilă celei clasice sau simple căci permite să se beneficieze de creșterea economică a întreprinderii. Ea este preferabilă și acțiunilor căci oferă siguranța împotriva scăderii cursului acestora, iar dacă nu este convertită rămâne o obligațiune simplă aducătoare de cupoane anuale constante.

Emitentul de obligațiuni convertibile poate efectua operațiuni de emitere la o dobândă mai mică decât a unei obligațiuni clasice tocmai pentru clauza de convertibilitate, care aduce condiții mai bune de beneficii decât cupoanele.

Pentru entitate, emisiunea de obligațiuni convertibile reprezintă o majorare amânată de capital.

– Împrumuturi obligatoare grupate sau colective. Asemenea împrumuturi pot fi acordate de anumite instituții financiare create special în folosul unui grup de întreprinderi. Instituțiile financiare permit, în special, întreprinderilor mici să penetreze pe piața financiară și să obțină condiții de împrumut foarte favorabile (rate mici de restituire, durate mari de utilizare a împrumuturilor etc.)

– Euro-obligațiunile. Împrumuturile internaționale iau în mare măsură forma euro-obligațiunilor, adică a titlurilor plasate în afara țării în devize străine. La asemenea împrumuturi apelează, cu precădere, societățile multinaționale: ele nu diferă, în general, de împrumuturile realizate prin obligațiuni simple, convertibile sau indexate. Plasarea euro-obligațiunilor se face prin intermediul unor uniuni sau grupuri bancare internaționale. Emisiunea acestor titluri are caracter internațional și nu este legată de o anumită piață. Obligațiunile se pot cumpăra de către diverși capitaliști care domiciliază în țări diferite.

Pentru motive de echilibrare a balanțelor de plăți externe, statul încurajează întreprinderile să se împrumute de pe aceste piețe.

b. Împrumuturile de la organismele publice specializate

Din motive cum sunt cele referitoare la un acces mai greu pe piața financiară sau că sumele de care au nevoie întreprinderile nu justifică recurgerea directă la această piață, precum și din alte cauze, este necesar să se creeze instituții de împrumuturi destinate să lărgească sfera izvoarelor de formare a fondurilor. Asemenea instituții intervin direct pe piața financiară, permițând întreprinderilor să obțină indirect și pe termen lung capitaluri de împrumut. În economia franceză răspund acestui obiectiv mai multe organisme, printre care: Creditul Național, Creditul Agricol, Creditul Financiar, Casa Centrală a Creditului Hotelier, Comercial și Industriei etc.

c. Împrumuturile de la stat

Asemenea împrumuturi reprezintă intervenții financiare ale statului determinate de dificultățile pe care le au întreprinderile de a-și procura capitaluri de pe piața financiară. Aceste intervenții se realizează în scopul favorizării dezvoltării economiei.

d. Împrumuturile de la bănci

După denumirea pe care o au, rezultă că băncile pot interveni sub diverse forme, în acordarea de împrumuturi pe termen lung.

Capitalurile împrumutate pe termen mediu

În asigurarea echilibrului financiar, întreprinderile sunt interesate să coreleze termenul de rambursare a împrumuturilor cu durata amortizării unor elemente de imobilizări (active fixe). Sub influența progresului tehnic, unele elemente de active fixe cum sunt utilajele, mașinile-unelte etc. își pierd din ce in ce mai repede valoarea,astfel că trebuie să fie înlocuite. Cadența amortizării este necesar să fie accelerată. Înlocuirea acestor elemente determină necesitatea contractării unor împrumuturi pe durate mai reduse decât cele pe termen lung. Prin urmare, creditele pe termen mediu au rolul de a acoperi nevoile financiare determinate de procurarea unor elemente de imobilizări, acordându-se pe o durată, în principiu, de până la 5 ani ( sau chiar până la 7 ani).

În acordarea creditelor pe termen mediu și lung, în economia de piață s-au statuat anumite reguli financiare, între care:

– îndatorarea nu trebuie să depășească fondurile proprii;

– durata minimă a împrumuturilor să nu fie mai mică decât cea a folosinței investițiilor. Această durată (Dm) se poate calcula (în ani) astfel:

Dm = 2*Suma solicitată/Autofinanțarea brută anuală

Încă o remarcă ce trebuie făcută se referă la faptul că garanția acestor credite se sprijină, în special, pe rentabilitatea viitoare a firmelor.

Putem asimila creditului pe termen mediu propriu-zis și creditul pe termen scurt prelungit, precum și creditul leasing sau de închiriere, denumit și credit hail.

Creditul pe termen mediu propriu-zis poate fi acordat de către o bancă sau de către organisme specializate.

Creditul pe termen scurt prelungit se acordă pentru acoperirea financiară a capitalului circulant. Dacă împrumuturile pe termen scurt au o durată de folosință de până la un an, împrumuturile pe termen scurt prelungit se acordă pe o perioadă ceva mai îndelungată. Astfel, asemenea credite, datorită perioadei mai mari ale ciclurilor de fabricație și de comercializare, pot depăși un an, deși ele finanțează capitaluri circulante. Creditul pe termen scurt prelungit se poate acorda pentru diferite nevoi de fabricație, pentru vânzări la export și vânzări în rate etc.

Creditul leasing presupune operațiunea prin care o instituție financiară specializată cumpără, la cererea unei întreprinderi, bunuri pentru a le închiria acesteia, în schimbul plății unei redevențe periodice. Prin urmare, entitatea care folosește bunurile închiriate nu este și proprietarul lor, ea are doar dreptul de folosință pe o durată strict stabilită.

În contractul încheiat între instituția financiară specializată și entitate se prevede adesea posibilitatea beneficiarului de a cumpăra bunul la sfârșitul închirierii, la un preț avantajos.

Întreprinderile care dispun de o rentabilitate bună, dar care au o dimensiune modestă, nu pot recurge la procedeele clasice de finanțare, astfel că găsesc în această formă de credit un mijloc de a se dezvolta și moderniza cu mențiunea că și durata contractului de închiriere este avantajoasă. Creditul de închiriere poate fi privit și ca un mijloc suplimentar de finanțare în scopul realizării programului de investiții, pentru care toate resursele întreprinderii au fost deja folosite. Acest credit prezintă următoarele caracteristici:

– se încheie pe o perioadă determinată, la general, până la amortizarea bunului;

– la expirarea contractului există posibilitatea înapoierii bunului către proprietar sau cumpără lui la o valoare reziduală, fixată în contract, precum și posibilitatea reînnoirii contractului. Din punct de vedere economic, angajamentele de credit leasing sunt datorii pe termen mijlociu sau lung. Din punct de vedere financiar, deși este un contract oneros, adică contract care implică sarcini financiare, obligații bănești sau cheltuieli, acest credit prezintă avantajul că în raport cu cel obișnuit are suplețe în utilizare, dă posibilitatea întreprinderii de a-și procura capitalul fix de care are nevoie, în plus se pot obține unele avantaje fiscale.

Capitalurile împrumutate pe termen scurt

Așa după cum s-a văzut, aceste capitaluri se acordă pe o durată de până la un an, având rolul de a permite întreprinderii să-și finanțeze operațiunile de exploatare, operațiuni legate de ciclul de exploatare, adică de activele circulante, după cum creditele pe termen lung și mediu au scopul de a acoperi nevoile de investiții ce au un caracter durabil.

În structura acestor credite găsim: credite de furnizori, diferite creanțe și credite bancare.

Finanțarea prin intermediul instrumentelor de capitaluri proprii

Capitalurile proprii se formează din contribuții externe și contribuții interne. Contribuțiile externe cuprind aportul proprietarilor și eventual unele aporturi ale statului, ale statului, ale altor colectivități și organisme specializate, iar cele interne sunt resurse ce se degajă, în principal, din capacitatea de autofinanțare a întreprinderii.

Contribuțiile externe

Contribuțiile proprietarilor

Aceste contribuții provin în proporția cea mai mare de la proprietari. Orice entitate, individuală sau societate, nu poate fi înființată dacă nu dispune inițial de un capital minim. Proprietarul sau proprietarii trebuie sa angajeze un minim aport, care constituie capitalul social.

Fiecare asociat, în schimbul aportului său, va primi un număr de părți sau acțiuni, care reprezintă dreptul sau asupra capitalului întreprinderii.

Acțiunea este un titlu de participare care conferă posesorului ei calitatea de asociat, dându-i dreptul la o parte proporțională din beneficiile distribuite de societate. Se poate spune, de asemenea, că acțiunea este un titlu de coproprietate. Acționarul primește un dividend, după ce din beneficii s-au efectuat scăzămintele pentru plata impozitului și constituirea rezervelor legale.

În caz de lichidare a societății, acționarul va primi sumele cu care a participat la formarea capitalului, după achitarea celorlalți creditori. Societățile mari sunt cotate la bursă, care nu reprezintă altceva decât o piață de titluri.

Deținătorul de acțiuni care dorește să-și recapete fondurile depuse nu poate să ceară întreprinderii să i le ramburseze, dar se poate adresa bursei, unde, pe baza de negocieri, poate intra în posesia banilor, bursa furnizează ocazia de confruntare între cererea și oferta de acțiuni. Schimburile se vor face în funcție de această cerere și ofertă, deci potrivit unor estimări subiective, de către piață, a valorii întreprinderii.

Cursul schimburilor poate fluctua peste sau sub valoarea nominală, în funcție de rezultatele economice și financiare ale întreprinderii, rezultate ce se cunosc din bilanțuri ce se dau publicității.

Acțiunile nu aduc în principiu venituri certe.

În unele țări, acțiunile por fi de două feluri: acțiuni comune și acțiuni preferențiale.

Acțiunile comune reprezintă o asociere deplină fără nici o rezervă la câștigurile și valorile societății. Dividendele se dimensionează potrivit cu realizările din anul fiscal. Aceste acțiuni sunt deținute de proprietarii reali a societății, care controlează conducerea acesteia, au drept de vot și își asumă riscul în caz de pierderi, de lichidare și care beneficiază de rezultatele succesului întreprinderii. Deținătorilor de acțiuni comune nu li se garantează dividende, acestea fiind distribuite numai dacă se va realiza profit.

Acțiunile preferențiale, în șocul dreptului la vot, conferă o serie de privilegii cum sunt: stabilirea nivelului dividendelor în momentul emiterii acțiunilor, convertirea acțiunilor preferate în acțiuni comune, răscumpărarea de către societate a acestor acțiuni, prioritate la rambursare a capitalului în caz de dizolvare a societății.

Acțiunile mai pot fi la purtător și nominative, cu precizarea că pe primele nu se menționează nici un nume și pot fi transmise din mână în mână, iar pe a doua categorie se înscrie numele proprietarului și nu pot fi transmise decât prin transfer consemnat în registrul societății.

Pe parcursul activității, societatea poate emite acțiuni noi în vederea sporirii capitalului, cu mențiunea că din punctul de vedere al drepturilor pe care acestea le conferă sunt identice cu cele vechi. Vechii acționari au un drept preferențial de a subscrie la creșterea capitalului. Capitalul suplimentar este egal cu numărul acțiunilor înmulțit cu prețul de emisie. Prețul de emisie este inferior cursului acțiunii la bursă spre a se asigura subscrierea. Dacă prețul de emisie ar fi mai mare decât cursul la bursă, nimeni nu ar avea interesul să subscrie capital în acțiuni, întrucât poate să le cumpere de pe piață la un preț inferior.

Asociații pot aduce ca aporturi bani lichizi (numerar) sau bunuri. Aporturile în natură pot fi terenuri, localuri, brevete, materiale, creanțe etc. Contribuțiile sau aporturile în numerar reprezintă vărsămintele de bani lichizi pe care entitatea îi va folosi pentru acoperirea diferitelor nevoi.

b. Contribuțiile statului, a unor colectivități publice și organisme specializate

Statul și unele colectivități publice pot acorda societăților, în anumite situații, prime sau subvenții nerambursabile. Subvențiile pot di de echipament și de exploatare, cu precizarea că subvențiile de echipament se înscriu în bilanț, constituind fonduri proprii, iar cele de exploatare se înregistrează în contul de rezultate, reprezentând niște încasări.

Unele instituții sau organisme financiare specializate pot furniza fonduri proprii cu titlu temporar sau permanent. Poate fi vorba de o participare care urmărește o rentabilitate ridicată sau de o operațiune ce are ca scop sprijinirea unor întreprinderi aflate în dificultate. Băncile de afaceri sau altele pot aduce fonduri proprii pentru dezvoltarea întreprinderii. Obiectivul lor este ca entitatea să cunoască asemenea dezvoltare și rentabilitate încât la sfârșitul unei perioade de câțiva ani să poată fi introdusă în bursă, deci ca banca să se poată retrage din investiție.

Contribuțiile interne

Contribuțiile interne se formează din resursele ce se degajă din propria activitate pe care o desfășoară firma, astfel că asistăm la un proces de autofinanțare , cu importanță deosebită asupra asigurării autonomiei financiare.

Pentru desfășurarea activității, firma dace o serie de cheltuieli, obținând concomitent și niște încasări, acestea din urmă provenind din vânzarea produselor, executarea de lucrări și prestarea de servicii, precum și din venituri financiare (din titluri, dobânzi etc.) și venituri excepționale (cedări de imobilizări, subvenții etc.). Cheltuielile se referă la sarcinile curente ale exploatării (materii prime și materiale, salarii, impozite în afara celui de profit, cheltuieli generale) și pierderi excepționale. Diferența între încasări și cheltuieli (exclusiv amortismentul) capătă destinații ca:

– plata impozitului pe profit, adică partea ce se atribuie statului;

– plata de dividende, adică partea atribuită asociațiilor sau acționarilor;

– plata participărilor la beneficii, adică partea atribuită salariaților;

– formarea fondului de amortizare, a proviziilor sau rezervelor, adică partea cuvenită întreprinderii.

Sumele cuvenite întreprinderii și păstrate de către aceasta formează autofinanțarea totală (globală sau brută), care este alcătuită din autofinanțare de menținere și autofinanțare netă.

Autofinanțarea de menținere se referă la acele sume puse în așteptare, urmând ca din ele să se facă în viitor cheltuieli prin care se va păstra nivelul atins de patrimoniu. Între izvoarele de formare a autofinanțării de menținere, un prim loc îl ocupă amortizările normale (ce corespund pierderii reale din valoarea imobilizărilor) și apoi proviziile (pentru creșterea de prețuri etc.).

Autofinanțarea netă este partea din autofinanțarea brută din care se formează resursele proprii ale întreprinderii, peste necesarul cerut de refacerea capitalurilor investite, având ca efect o îmbogățire, o creștere a patrimoniului. Autofinanțarea netă se constituie, în principal, din beneficiile puse în rezervă, adică din acele beneficii care rămân după prelevarea impozitului și remunerarea asociațiilor sau acționarilor, precum și participarea din fondul de amortizare care depășește deprecierea reală a elementelor de imobilizări.

Alături de noțiunea de autofinanțare brută se mai utilizează și cea de cash-flow, care este foarte apropiată de prima, cu deosebirea că autofinanțarea brută nu cuprinde beneficiul distribuit acționarilor, eventual și angajaților sub forma de participare la profit. Astfel, se poate spune că cash-flow-ul corespunde autofinanțării brute înainte de distribuirea beneficiului pentru nevoile arătate. Cu alte cuvinte, cash-flow-ul reprezintă o noțiune lărgită a autofinanțării brute. Autofinanțarea are mai multe avantaje, dar cele mai importante într-o economie de piață constau în următoarele:

– constituie un mijloc sigur de finanțare, având în vedere că în anumite situații conjuncturale entitatea întâmpină greutăți în colectarea de capitaluri de pe piața financiară sau monetară;

– apără libertatea de acțiune a întreprinderii, în sensul că autonomia financiară dobândită prin autofinanțare îngăduie acesteia independență de gestionare față de organismele financiare și de credit, organisme care exercită un control riguros spre a-și asigura garanția capitalurilor date cu împrumut. Precizăm însă că este foarte greu ca o entitate să poată înlocui în totalitate capitalurile de împrumut cu capitalurile proprii (din care o parte se formează prin autofinanțare).

Majorarea capitalului și drepturile de subscripție și atribuire ale acționarilor sau asociaților

În evoluția societăților se nasc de multe ori nevoi suplimentare de capital determinate de expansiune (investiții și modernizări), necesitatea reconstituirii fondurilor proprii generată de acoperirea unor pierderi, insuficiența capitalurilor proprii (ca garanție pentru obligațiile pe care le au firmele față de terți) etc. în asemenea condiții, entitatea poate solicita de la acționarii săi, precum și de la alte persoane, noi contribuții, ceea ce dă naștere la o majorare de capital. Majorarea de capital poate îmbrăca forme diferite, între care:

– aporturi noi în numerar și în natură;

– încorporarea de rezerve;

– convertirea creanțelor;

– fuziune și absorbire.

Majorarea de capital prin emiterea de noi acțiuni poate fi făcută simultan ca cea de încorporare a rezervelor.

Din toate aceste forme se consideră că numai majorarea capitalului în numerar este o operațiune de finanțare directă, deoarece procură întreprinderii noi lichidități. Aportul în natură, precum și majorarea ce rezultă din fuziune sau absorbție simt operațiuni indirecte de finanțare. Nici convertirea creanțelor nu este o operațiune directă de finanțare, având ca efect modificarea structurii financiare a întreprinderii și transformarea unei datorii în capital neexigibil și nu procurarea de noi lichidități.

Majorările de capital prin aporturi noi în numerar pot fi realizate prin două soluții de tehnică financiară:

aport suplimentar numai de la acționarii vechi, caz în care se procedează la o majorare a valorii nominale a acțiunilor deja existente. Această soluție întâmpină obstacole date de faptul că este greu ca toți acționarii să consimtă să-și aducă aportul lor la majorarea de capital;

emiterea de noi acțiuni să poată subscrie atât vechii acționari cât și alții noi.

Această soluție este mai des practicată, impunând fixarea prețului de emisie, ocrotirea acționarilor vechi, plasarea acțiunilor, etc.

Emisia de acțiuni noi influențează asupra diluării bogăției (capitalului) pe acționar, a diluării beneficiului pe acțiuni și a diluării puterii exercitate de acționari. Pentru a procura majorarea de capital prin cea de-a doua soluție, societatea va trebuie să emită un număr de acțiuni noi ( egal cu raportul dintre creșterea de capital și prețul de emisie (E).

Capitalizarea bursieră, înainte de operațiune, este egală cu numărul de acțiuni vechi (N) de înmulțit cu cursul (prețul) la bursă al acțiunii vechi (P), adică N x P. după operațiune, capitalizarea bursieră devine:

În aceste condiții, o acțiune va valora:

Valoarea acestei acțiuni este mai mică decât prețul (cursul) la bursă., astfel că apare o diferență între acestea, egală cu:

În absența unui mecanism compensator, acționarul vechi va pierde teoretic această diferență pentru fiecare titlu, deci își va dilua bogăția. Astfel, legislatorul trebuie să le acorde acționarilor vechi un drept preferențial de subscripție asupra acțiunilor noi egal cu pierderea (diferența) arătată. Numai acționarii vechi sunt autorizați să achiziționeze acțiunile noi la prețul de emisie și numai într-un număr proporțional cu titlurile pe care le dețin deja.

O acțiune nouă va putea fi procurată de către acționarul vechi la prețul de emisie dacă acesta dispune de un număr de titluri vechi calculat pe baza reportului : .

Cumpărătorul neacționar, pentru a putea achiziționa o acțiune nouă, va trebui să cumpere mai întâi un anumit număr de drepturi preferențiale de subscripție de la acționarii vechi, care este egal cu raportul arătat mai sus și apoi să achite și prețul de emisie. Noul acționar va plăti în definitiv prețul de emisie plus un număr anumit de drepturi preferențiale pentru a deține o acțiune. Relația de calcul a dreptului de subscripție (Ds) este următoarea:

sau

Vechiul acționar are alternativa să subscrie la numărul de titluri corespunzător, sau să vândă drepturile de subscripție, astfel că el nu va pierde nimic, dar nici nu va câștiga.

Emiterea de acțiuni atrage noi asociați sau acționari, cu care cei vechi urmează să-și împartă beneficiile și puterea, din care cauză întreprinderile au ezitări în privința utilizării acestei căi. După cum s-a arătat, acțiunile dau o serie de drepturi acționarilor, între care și cel preferențial de subscriere, deoarece împreună cu fondatorii societății au susținut eforturile acesteia, au suportat pierderile anterioare etc. În timpul exercițiilor anterioare, societatea și-a creat și niște rezerve, la care noii acționari nu și-au adus contribuția, astfel apare un motiv în plus pentru asigurarea dreptului preferențial acționarului vechi.

Dreptul preferențial pentru vechii acționari se atribuie de adunarea generală, care poate să ia și hotărârea de a nu-l acorda, dacă prețul de emisie cerut pentru noile acțiuni depășește cu mult valoarea nominală a acestora. Dreptul preferențial de subscriere la noile acțiuni se prezintă sub forma unui cupon sau bon pe care se înscrie „drept de subscriere”.

Durata exercitării dreptului de subscriere este limitată, iar de neexercitarea acestuia în perioada stabilită va beneficia, în general societatea. Vechii acționari, în cazul în care își vând drepturile de subscriere, acestea fac obiectul unor cotații la bursă, cursul drepturilor de subscriere depinde de raportul dintre cerere și ofertă.

Acest raport este influențat, la rândul său, de următorii factori:

– prețul de emisie, a cărui limită inferioară este valoarea nominală, iar o parte a celei superioare este cursul la bursă;

– prețul de bursă al acțiunilor vechi, cu precizarea că, cu cât diferența dintre acesta și prețul de emisiune al noilor acțiuni este mai mare, cu atât mai mare va fi cursul dreptului de subscriere;

– raportul de subscriere, adică câte acțiuni vechi trebuie să posezi pentru a putea achiziționa una nouă;

– situația generală de pe piața capitalurilor și tendința bursieră, cu mențiunea că existența unor lichidități mari pe piața capitalurilor și manifestarea unei tendințe bursiere în creștere vor influența în sensul sporirii cererii de acțiuni și invers;

– modul de impunere a sumei obținute din vânzarea drepturilor de subscriere, cunoscând ca dacă această sumă este considerată un venit, impozitul va fi mai redus decât atunci când ea apare ca un câștig de capital.

Diluarea beneficiului pe acțiune apare în situația în care acesta nu crește proporțional cu numărul de titluri emise. Înainte de emisiune, beneficiul pe acțiune era:

Beneficiul total/N, iar după aceasta este

Beneficiul total/. Beneficiul pe acțiune s-a diminuat astfel:

Beneficiul total/N – Beneficiul total/

Diluarea puterii are loc în condițiile în care acționarii vechi nu pot cumpăra noi acțiuni, ceea ce echivalează cu pierderi asupra controlului societății.

Majorarea de capital prin încorporarea rezervelor este o operațiune fără fluxuri financiare, nu aduce resurse financiare noi. În momentul înființării societății, capitalul este egal cu produsul dintre numărul de acțiuni și valoarea nominală a acestora. După înființare, în mod progresiv, activitatea întreprinderii generează beneficii, din care o parte se pune în rezervă. Când aceste rezerve devin importante, entitatea procedează adesea la încorporarea lor în capitalul social, astfel că fie că emite noi acțiuni care se împart gratuit acționarilor vechi, fie că sporește valoarea nominală a acțiunii. Se calculează și în acest caz capitalizarea bursieră înainte și după emisie și se stabilește apoi valoarea unei acțiuni după încorporare. Diferența dintre valoarea unei acțiuni la bursă și valoarea acesteia de după emisie reprezintă teoretic valoarea dreptului de atribuire, egală fiind cu pierderea pe care o suferă acționarul prin emisie de noi acțiuni. Valoarea teoretică a dreptului de atribuire se stabilește plecând de la dreptul de subscripție, în care prețul de emisie (E) are valoarea zero.

Formula de calcul a valorii dreptului de atribuire este următoarea:

Semnificația simbolurilor din această relație este asemănătoare cu cea de la calculul dreptului de subscripție.

Prin distribuirea de acțiuni gratuite, situația bogăției acționarilor rămâne neschimbată, ceea ce se modifică este numărul de titluri, care sporind, face ca bogăția să fie repartizată pe mai multe acțiuni. Acționarul speră ca prețul la bursă (cursul) al acțiunilor să rămână același, ceea ce ar avea ca efect o îmbogățire. Acționarul nu riscă reducerea beneficiului, ci doar repartizarea acestuia pe un număr mai mare de acțiuni. Puterea și controlul acționarului asupra societății se întăresc ca efect al deținerii unui număr mai mare de titluri.

Capitalul întreprinderii poate di și micșorat, ceea ce are loc atunci când aportul acționarilor se diminuează prin răscumpărarea acțiunilor sau prin scăderea pierderilor din capital. Operațiunea de reducere a capitalului prin scăderea pierderilor poartă denumirea de asanare financiară.

Capitalul social poate fi amortizat, ceea ce se realizează prin rambursarea acțiunilor, cu precizarea că suma ce se restituie se suportă din rezerve.

Mai menționăm apariția unor cazuri de majorări de capital în numerar, când acționarii varsă o sumă mai mare decât valoarea nominală a acțiunii, astfel că apare un excedent denumit primă de emisiune. Această primă are rolul de a acoperi cheltuielile de emisiune și de a evita lansarea pe piață a unui număr mare de acțiuni. De asemenea, în cazul unei fuziuni, valoarea nominală a acțiunilor ce se remit acționarilor societății absorbită poate fi mai mică decât valoarea reală a contribuțiilor, diferența constituind prima de fuziune. (Bistriceanu, 1995: 95)

CAPITOLUL 2. GESTIONAREA CAPITALULUI: DE LA TEORII ECONOMICE LA VALORIFICAREA INFORMAȚIEI FINANCIAR-CONTABILE

2.1. STRUCTURA, COSTUL ȘI OPTIMIZAREA STRUCTURII CAPITALULUI DIN PERSPECTIVA TEORIEI ECONOMICE

Structura financiară a întreprinderii reprezintă o compoziție complexă și coordonată a diverselor surse de finanțare la care managementul financiar recurge pentru a acoperi necesarul de finanțat. Capitalul se clasifică, după criteriul provenienței, în capital propriu și capital împrumutat.

Capitalul propriu provine, în primul rând, de la acționari, în urma subscrierii inițiale sau / și a celor ulterioare, care conduc la creșterea capitalului social. În al doilea rând, capitalul propriu are ca sursă permanentă de formare profitul net destinat dezvoltării, precum și rezervele constituite în mărime reglementată de legislație, subvenții nerambursabile alocate din bugetul statului.

Capitalul împrumutat are menirea să acopere nevoile curente și de lungă durată care depășesc posibilitățile proprii de acoperire. Acesta are surse diverse de proveniență, cele mai importante fiind: creditele bancare; credite comerciale, obținute de la partenerii de afaceri sub formă de materii prime, materiale și alte bunuri economice; împrumutul obligatar; creditul leasing etc..

Structura financiară poate fi definită, în acest fel, ca raportul dintre capitalul propriu și capitalul împrumutat, care, în ansamblu, formează capitalul financiar al întreprinderii. Or, structura financiară a întreprinderii reprezintă componentele valorice (bănești) ale surselor de finanțare a activității, exprimate în procente.

În același timp, suma capitalurilor obținute din diverse surse trebuie să corespundă necesităților întreprinderii. Realizarea volumului programat de bunuri și servicii impune ca entitatea să-și constituie capitalurile astfel, încât să dispună de mijloace materiale și bănești suficiente pentru desfășurarea normală a activității economice, ceea ce implică, la rândul său, dimensionarea lor cât mai exactă.

Alegerea surselor de finanțare a activității ocupă locul central în activitatea managerială a întreprinderii, deoarece capitalul atât cel propriu cât și cel împrumutat comportă costuri, care se reflectă, în mod direct, asupra rezultatului financiar al întreprinderii, diminuându-l. Raportul dintre capitalul propriu și cel împrumutat determină, în mare măsură, nivelul rentabilității obținute de entitate, fiindcă aceste surse au costuri diferite, fiind diferită și ordinea în care se face remunerarea capitalurilor utilizate (creditorii au prioritate față de acționari). În această situație, este vorba despre necesitatea formării unei structuri financiare optime.

Structura optimă a capitalurilor reflectă acea compoziție a capitalurilor care permite întreprinderilor realizarea, cu maximum de rezultate, a obiectivelor de realizare de bunuri și servicii în conformitate cu cerințele pieței și maximizarea valorii de piață.

Deși operațiunea de optimizare a structurii financiare este dificil de realizat în practică, teoria financiară încearcă, totuși, să ofere soluții, pentru ca acest obiectiv să aibă șanse reale de reușită. Dimensionarea unei structuri financiare optime se realizează cu dificultate datorită posibilităților scăzute de stabilire corectă a unor costuri: ale capitalului propriu, ale falimentului sau ale agenției. De asemenea, nu toate întreprinderile au acces nelimitat la piețele de capitaluri, așa încât nu poate fi utilizat de fiecare dată întreaga varietate de surse.

Abordarea problematicii privind crearea unei structuri financiare optime a condus la crearea câtorva teorii financiare, cele mai importante fiind: concepția lichiditate – exigibilitate, creștere – risc, creștere – rentabilitate, rentabilitate – risc și creștere – autonomie financiară.

Concepția lichiditate – exigibilitate. Conform acestei teorii, când un bancher examinează cererea de împrumut a unei întreprinderi, se preocupă se studierea capacității de rambursare a acesteia. Posibilitatea de rambursare a datoriilor depinde de eficiența utilizării activelor sale, de capacitatea de transformare cât mai rapidă în lichidități a acestora. Condiția de bază înaintată întreprinderilor este ca lichiditățile să fie cel puțin egale, dacă nu superioare exigibilităților. Această exigență se traduce prin necesitatea unui fond de rulment pozitiv, care este văzut ca un scut de protecție, ce permite întreprinderii să-și onoreze angajamentele față de clienți.

Lichiditatea este examinată în raport cu regula echilibrului financiar minim, care impune ca fondul de rulment să fie pozitiv. Raționamentele acestei reguli sunt:

Solvabilitatea pe termen scurt este asigurată, dacă activele curente sunt mai mari decât datoriile curente;

Marja de securitate (active curente – datorii curente) îi permite întreprinderii sa facă față unei eventuale deteriorări a rotației activelor;

Fondul de rulment pozitiv este o prefigurare a unei trezorerii abundente, în măsura în care permite resorbirea întârzierilor în încasarea creanțelor pe termen scurt.

Această concepție se bazează pe câteva reguli:

Regula îndatorării maxime, conform căreia datoriile pe termen mijlociu și lung trebuie să respecte două limite:

Datorii pe termen mediu și lung/capital propriu =< 1 și datorii pe termen mediu și lung/capital permanent =< 0.5

Regula finanțării maxime, potrivit căreia îndatorarea trebuie să reprezinte cel mult 50-70 % din totalurile capitalurilor întreprinderii;

Regula echilibrului financiar minim, conform căreia diferența dintre fondul de rulment și lichiditate să fie pozitivă.

În același timp, această concepție, prin limitele pe care le prezintă, pare a fi vulnerabilă.

În primul rând, teoria nu indică care trebuie să fie mărimea fondului de rulment, pentru ca el să asigure o protecție cât mai mare. Problema optimizării fondului de rulment este un neajuns al acestei teorii. Concepția admite necesitatea existenței unui fond de rulment pozitiv, ceea ce nu este un adevăr absolut, deoarece există întreprinderi cu un fond de rulment negativ, dar care au o situație financiară excelentă.

În al doilea rând, afirmația conform căreia fondul de rulment pozitiv antrenează o trezorerie abundentă este lipsită de suport, deoarece aceasta rezultă, pur și simplu, din optimismul indus de presupusa marjă de securitate.

Concepția creștere-risc. La începutul anilor 70, trei economiști francezi H. Meuier, Fr. de Barolet și P. Boulmer remarcă faptul că eficientizarea procesului de constituire a capitalului pentru exploatare nu se apreciază doar prin prisma capacității întreprinderii de realizare concomitentă a celor două premise: finanțarea investițiilor în active fixe și asigurarea unui fond de rulment pozitiv.

Eficiența procesului trebuie abordată în contextul finanțării nevoii generate de activitatea de exploatare. Această concepție antrenează o nouă definiție dată trezoreriei în termeni de utilizări-resurse: „trezoreria întreprinderii este diferența dintre resursele puse în opera pentru finanțarea activității sale și nevoile antrenate de aceasta”.

Această concepție are consecințe importante în ceea ce privește rolul întreprinderii: se depășește cadrul juridic ce reglementează existența ei și începe a fi percepută ca o entitate economico-financiară în relațiile cu mediul economic în care activează, prin intermediul diferitelor funcțiuni pe care le asigură. Concepția funcțională își găsește originea în teoria ciclică. Un ciclu este definit ca o secvență de operațiuni, având o anumită regularitate și corespunzând unei funcții a întreprinderii.

Această concepție este axată pe evitarea riscului de insolvabilitate și ia în considerare condițiile de finanțare ale creșterii. Apreciată, ca punct de plecare, prin ecuația:

Variația trezoreriei =variația fondului rulment – variația nevoii de fond de rulment.

Eficiența constituirii și utilizării capitalurilor pentru exploatare sporește atunci când entitatea poate să-și finanțeze creșterea fără să-și degradeze trezoreria netă, măsurată prin diferența între lichidități și credite de trezorerie.

Concepția creștere-rentabilitate a fost fundamentată de Geoffroy și Murad și s-a concretizat într-o sumă de norme, cu ajutorul cărora s-a construit un tablou multianual al fluxurilor financiare. În această concepție, procesul de constituire și utilizare a capitalurilor întreprinderii este considerat eficient de autor, atunci când se realizează tripla egalitate:

C=Re=Rt, unde

C reprezintă creștere

Re – rata rentabilității economice

Rt – rata rentabilității financiare

Regula reinvestirii sistematice a profilului este cheia de bază a teoriei creștere-rentabilitate. În viziunea autorului, eficientizarea procesului de constituire și utilizare a capitalului întreprinderii, exprimată prin egalitatea ratei rentabilității economice cu cea a rentabilității financiare, poate fi realizată prin reinvestirea totală a profitului. G. de Murad susține că o activitate eficientă, odată începută, oferă în continuare aceeași rată a rentabilității, iar masa profitului este cu atât mai mare, cu cât capitalul angajat este mai mare.

În aceeași abordare, creșterea capitalului întreprinderii se face doar prin acumulări. Pornind de la egalitatea dintre rata rentabilității economice și cea financiară, G. de Murad apreciază că structura financiară optimă se obține doar prin utilizarea capitalului propriu, excluzându-se folosirea capitalului împrumutat. În felul acesta, autorul consideră costul capitalului împrumutat a priori mai mare decât costul capitalului propriu. Certitudinea cu care se susține obținerea unei rentabilități ridicate conduce la concluzia că în mediul economic al întreprinderii nu există riscuri. În raport cu această concepție, cea mai mare eficiență în utilizarea capitalului este realizată în procesele reale ale întreprinderii, în timp ce operațiunile de împrumut sunt considerate întotdeauna cu o rentabilitate mai scăzută. (Bistriceanu, 1995:98)

Concepția rentabilitate-risc privește entitatea ca un portofoliu de active industriale și financiare, care au un anumit risc în valorificarea lor și a căror finanțare este asigurată de fonduri de fonduri proprii și datorii.

Centrat asupra acționarilor, echilibrul financiar este atins atunci când randamentul portofoliilor activelor acoperă costul capitalurilor. Astfel, rentabilitatea activelor trebuie să satisfacă rentabilitatea dorită de împrumutătorii capitalurilor, ținând cont de riscurile curente. Verificarea validității teoriei financiare ridică mai multe probleme. De la început, ea face trimiteri la rentabilitățile sperate, atunci când nu putem calcula decât rentabilități constatate. În plus, acestea ne pot fi determinate decât plecând de la valoarea contabilă a capitalurilor investite, deși corect ar fi de la valoarea de piață a acestora.

Teoria consideră, ca obiectiv al managementului financiar, maximizarea bogăției acționarilor, care nu este, totuși, unicul obiectiv de care să se țină cont în complexitatea motivațiilor aflate la originea deciziilor financiare.

Concepția creștere-autonomie financiară a fost fundamentată de specialiștii Centralei bilanțurilor din Banca Franței în anul 1987.

Concepția este concentrată asupra capacității întreprinderii de a-și finanța propria activitate fără a recurge la împrumuturi. Fluxurile de surse extreme pun în pericol rata de creștere economică a întreprinderii și capacitatea de autofinanțare viitoare.

Concepțiile financiare contemporane asupra întreprinderilor sunt, într-o anumită măsură, dependente de cele manifestate la nivel macroeconomic. Ele tratează într-o manieră proprie impactul intervenției autorității publice în viața întreprinderii și propun soluții de adaptare a comportamentului acesteia, precum și de limitare a consecințelor ivite. (Bistriceanu, 1995:100)

Concepțiile „creștere-rentabilitate”, creștere-autonomie financiară propun soluții și analizează echilibrul financiar al întreprinderii condițiile limitării fluxurilor de fonduri din exterior, entitatea trebuind să-și asigure resursele necesare din propria activitate, limitând, în felul acesta, relațiile cu puterea publică doar la nivelele impuse de îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Alte concepții, precum cea lichiditate-exigibilitate sau cele privind „creștere-risc”, „rentabilitate-risc” analizează soluțiile în care entitatea trebuie să-și modeleze comportamentul în funcție de funcție de impulsurile percepute din exterior. În acest sens, structura sa financiară influențează rentabilitatea întreprinderii prin intermediul costului capitalului și compararea acestuia cu sarcina fiscală. Acestea sunt concepții realiste, care analizează activitatea întreprinderii în mediul care se află, cu situațiile diverse în care trebuie să funcționeze.

Înfăptuirea obiectivului de maximizare a profitului, obligă managerii să selecteze acele surse care au costul cel mai mic, ținând cont și de necesitățile de finanțare ale întreprinderii. Rolul managerilor este de a determina o combinație optimă a resurselor variate de care dispun, astfel încât să-și minimizeze costul mediu ponderat al capitalului și să maximizeze valoarea investițiilor acționarilor în entitate.

2.2. COSTUL CAPITALULUI: UN FACTOR DETERMINANT AL PROCESULUI DECIZIONAL

Conceptul privind costul capitalurilor

Pentru ca o entitate să-și atragă sursele de capital, trebuie să cheltuiască anumite sume, care sunt proporționale cu prețul lor. Aceste cheltuieli reprezintă, în ansamblul, media ponderală a costului, de piață a surselor de capital, adică a împrumuturilor și a capitalului social sau propriu.

Capitalul social provine în unele țări din emiterea de acțiuni comune și acțiuni preferate, capitalurile corespunzătoare acestora putând fi denumite astfel:

– capital comun, ce se formează din acțiuni comune;

– capital preferat, ce se formează din acțiuni preferate.

Dreptul de a utiliza banii altora, adică cu împrumut, se obține cu un anumit preț, care este stabilit în funcție de forțele ce acționează pe piață.

Prețul capitalului împrumutat variază în raport cu oferta și cererea de capital, el putând fi diferit și în funcție de durata împrumutului, importanța creditului pentru cel căruia îi este necesar, tipul instituției care oferă resursele etc. sumele ce se plătesc pentru împrumuturi variază foarte mult, ajungând la cote foarte ridicate, mai ales la creditele comerciale solicitate după scadența decontărilor. Asemenea variații de cheltuieli sunt determinate de riscurile și cheltuielile de administrare a resurselor bănești, de incertitudinea recuperării de la debitori, de confidențialitatea împrumuturilor, de gradul de informare a debitorului cu privire la piața capitalului și concurență, de investigație și de serviciile intermediarilor.

Pentru estimarea cheltuielilor pe care le implică împrumuturile este necesar să se facă previziuni pe bază de date statistice dintr-o perioadă precedentă îndelungată. Astfel, costul estimat pe viitor al capitalului împrumutat se poate determina, ținând seama de împrumuturile medii anuale, pe o perioadă trecută și de dobânda medie corespunzătoare.

Capitalul preferat se deosebește de împrumut prin aceea că restituirea lui și plata intereselor nu sunt legate de scadențe obligatoriu. Acțiunile preferate nu dau nici un drept asupra beneficiilor nedistribuite. Cheltuielile pentru acest capital se determină pe baza dividendelor. Cea mai importantă obligație a întreprinderii este de a plăti dividendele la nivelul stabilit în momentul emiterii acțiunilor preferate.

Deținătorilor de acțiuni comune li se plătesc dividende numai din veniturile rămase după ce toate cheltuielile privind diversele operații, inclusiv dobânzile pentru împrumuturi, au fost decontate. Pe termen lung, capitalul comun implică totuși cheltuieli la un nivel care să-i satisfacă pe acționari, acest capital având și el un anumit preț. Deținătorii de acțiuni comune își asumă riscul de a accepta drept compensare numai sumele ”reziduale”, dar au și posibilitatea să-și vândă acțiunile în orice moment la anumite prețuri. Acești acționari nu-și vor imobiliza banii într-o entitate, dacă ea nu oferă suficiente posibilități de câștig. Cu tot caracterul său rezidual, costul capitalului comun reprezintă pentru entitate o cheltuială efectivă. Asigurarea unui anumit preț pentru acest capital este necesară, între altele și pentru menținerea reputației firmei, pentru crearea unui climat favorabil, necesare creșterii și prosperității ei.

Un indicator sintetic al cheltuielilor pe care le implică capitalul comun este raportul dintre câștigul mediu pe acțiune și prețul curent al acesteia. Prețul la care poate fi vândută o acțiune este valoarea pe care cumpărătorul este dispus să o plătească astăzi în vederea obținerii unei serii de beneficii viitoare. Pe baza realizărilor din trecut, dacă intervalul analizat este destul de mare și dacă se studiază un număr concludent de firme, se poate extrapola și pe viitor și deci calcula cheltuielile pe care le reclamă capitalul comun. Investitorul plătește un preț pe acțiune, pe baza căreia primește dividende, iar la sfârșitul unei perioade poate lichida investiția pe care a făcut-o,vânzând titlul la un anumit preț. Recuperarea investiției este egală cu valoarea sumelor încasate de investitor drept dividende și prețul de lichidare. Prin confruntarea acestei recuperări cu prețul de achiziție al acțiunii plătit cu ocazia investirii se obține o estimare concludentă a cheltuielilor pe care le pretinde capitalul comun. Altă modalitate de a stabili costul capitalului comun constă în însumarea dividendelor atribuite în trecut, cu mențiunea că trebuie luat în considerație și un coeficient corespunzător perspectivelor conjuncturii economice viitoare.

Din cele prezentate mai sus rezultă că cheltuielile sau costul capitalului împrumutat se măsoară, în principal, prin dobânzi, iar a capitalului propriu prin dividende. Deci, suma dobânzilor reprezintă costurile capitalului împrumutat, iar cea a dividendelor este costul capitalului propriu, ambele alcătuind costul total al capitalului.

Tehnici și metode de stabilire a costurilor capitalurilor

În estimarea dobânzilor și dividendelor se ridică unele aspecte legate de tehnicile financiare de calcul.

Dobânda poate fi exprimată în sumă absolută și sub formă de rată (r) în procente. Dobânda în sumă absolută (D) depinde de mărimea capitalului dat cu împrumut (Cî), durata plasamentului (t) și rata acestuia (r). Rata dobânzii reprezintă venitul unei sume de 100 lei plasată pe o perioadă de un an și depinde de cererea și oferta de capitaluri, precum și de alți factori, așa cum s-a mai amintit. Dobânzile pot fi simple și compuse. Dobânzile simple nu sunt generatoare de alte dobânzi, în timp ce, cele compuse dau naștere, în continuare, la alte dobânzi, fiind mereu adăugate la capitalul dat cu împrumut.

Dobânda simplă se stabilește după relația:

Această relație se utilizează pentru împrumuturile acordate pe durate exprimate în ani întregi.

Dacă timpul pentru care se acordă împrumutul este exprimat în luni, relația de calcul a dobânzii poate fi redată astfel:

În cazul că timpul de acordare a împrumutului este exprimat în zile, relația de calcul devine:

Dobânda anuală compusă se determină, dacă perioadele de acordare a împrumuturilor sunt exprimate în ani, după relația:

În această relație, capitalul împrumutat (Cî) în primul an este un capital inițial, iar în fiecare din anii următori se majorează mereu cu dobânda de la sfârșitul perioadei precedente. Deci, pentru anii 2, 3, ….n, capitalurile inițiale sunt, de fapt, cele dobândite la sfârșitul perioadei precedente. Dobânda compusă se mai poate calcula în fiecare an dintr-o perioadă mai îndelungată și astfel:

D Cd Ci

în care:

Cd capitaluri dobândite la sfârșitul anilor;

Ci capitaluri împrumutate (pentru primul an este cel inițial, iar pentru anii 2, 3,…, n sunt cele majorate cu dobânzile de la sfârșitul perioadei anterioare).

Capitalurile dobândite se pot determina după relația:

Cd Cî(1 r)n, în care:

Cd capitaluri dobândite;

Ci capitalul inițial;

n numărul de ani pentru care s-a acordat împrumutul.

Valorile (l r)n se găsesc calculate în tabele financiare în vederea simplificării muncii. Capitalizarea este posibilă și la sfârșitul trimestrelor, astfel că rata anuală a dobânzii trebuie raportată la 4, iar numărul perioadelor ”n” va deveni mai mare, adică ”n” va fi egal cu numărul de ani 4. Sunt cazuri când capitalul împrumutat nu este plasat pe un număr întreg de perioade, astfel că pentru a calcula dobânda și capitalul dobândit de poate proceda după cum urmează:

se stabilește capitalul dobândit și dobânda corespunzătoare pentru numărul întreg de perioade;

se stabilesc dobânzile simple pe intervalul care depășește numărul întreg de perioade;

se adaugă dobânda simplă la capitalul dobândit aferent numărului întreg de perioade, obținându-se capitalul total dobândit.

În estimarea dividendelor, care de fapt reflectă rentabilitatea dorită de acționari (pentru capitalul propriu), se ridică problema procedeelor concrete de calculare a acesteia. Dacă rentabilitatea este insuficientă, acționarii vor căuta să se debaraseze de titluri, astfel că vor cădea cursurile, iar noile titluri se vor emite și plasa în condiții mai grele. Costul capitalurilor proprii por fi considerate ca fiind rentabilitatea minimă pe care o pot atinge aceste capitaluri pentru a-i păstra pe vechii acționari și a-i atrage pe alții.

Unii economiști apreciază că procesul tehnic cel mai bun de estimare a rentabilității capitalurilor angajate de către acționari este dat de raportul:

Acest raport arată, de fapt, randamentul întreprinderii, cu mențiunea că este greu de aplicat din cauza dificultăților în stabilirea valorii întreprinderii.

În asemenea condiții s-ar putea lua în considerație cursurile practicate pe piața de valori (bursă), astfel că pentru stabilirea rentabilității capitalurilor angajate de acționari s-ar putea aplica următorul procedeu:

Precizăm însă că și acest procedeu prezintă insuficiențe, deoarece fluctuația valorii întreprinderii nu este dată numai de cea a cursului la bursă, ci și de o serie de factori externi, cu caracter psihologic, unde iraționalitatea face lege. Stabilirea echilibrului pieței bursiere nu poate fi atinsă, deoarece deseori principala remunerație a acționarului nu este dividendul, ci plusvaloarea obținută din tranzacțiile titlurilor. În plus, capitalizarea bursieră poate fi folosită numai de către întreprinderile cotate la bursă, nu și de către celelalte unități, care sunt foarte numeroase. În asemenea condiții, costul capitalurilor angajate de către acționari se poate calcula după o altă relație și anume:

Beneficiul net utilizat în acest raport trebuie să fie cel cuvenit acționarilor.

Costul mediu ponderat pentru atragerea capitalului depinde de:

ponderea pe care o deține fiecare sursă de capital în total;

costul fiecărei surse de capital.

Managerului financiar îi revine sarcina de a structura în așa fel sursele de capital încât să asigure:

colectarea necesarului de fonduri;

costul cel mai mic posibil;

obținerea unui grad de îndatorare rezonabil și controlabil permite menținerea și chiar creșterea autonomiei financiare a firmei.

Costul mediu ponderat a capitalului, în procente, se obține potrivit relației:

,

în care:

Cmp% costul mediu ponderat în procente;

Ps ponderea fiecărei surse de capital în total;

Cs costul în procente a fiecărei surse de capital.

Costul mediu ponderat al capitalului după sursele de date utilizate în calcul se poate determina:

după metoda ponderării contabile;

după metoda ponderării bursiere.

Metoda ponderării contabile ține cont de datele din evidența contabilă, iar în cadrul metodei bursiere, capitalul social se evaluează la bursă, adică se transformă în capitalizare bursieră, calculându-se totodată un nou cost al acestuia în procente, după relația:

K% ,

în care:

K% noul cost în procente al capitalului evaluat la bursă;

Do ultimul dividend;

Po cursul unei acțiuni la bursă;

gs rata de creștere a dividendului.

2.3. FACTORI DE INFLUENȚĂ AI STRUCTURII CAPITALULUI

Este evident că nivelul eficienței capitalului întreprinderii este dependent de structura capitalului, de efectul favorabil al raportului capital propriu / capital împrumutat, dar și de o serie de factori ce se manifestă în cadrul economiei concurențiale, precum:

Stabilizarea vânzărilor. Întreprinderile care au vânzări stabile și o profitabilitate ridicată se află într-o situație de alegere reconfortantă a surselor de finanțare. Ele pot să se abțină de împrumuturi pentru că profiturile acumulate sunt suficiente pentru finanțarea activității lor, dar pot angaja și capitaluri împrumutate, mai ales în realizarea strategiilor de creștere, pentru că prețul mediu al produselor fabricate pot acoperi costurile ocazionate de plata dobânzilor.

Dar, pe măsură ce nivelul îndatoririi crește, sporește și probabilitatea de faliment din cauza majorării costurilor. De aceea, întreprinderile care apelează la împrumuturi pentru a-și finanța investițiile de creștere trebuie să-și evalueze astfel încât rambursarea datoriilor și plata dobânzilor să poată fi realizată fără dificultăți.

Structura activelor. Întreprinderile, ale căror active sunt adecvate pentru a fi folosite ca garanție bancară, tind să utilizeze cât se poate de mult capitalul împrumutat. Astfel, activele pe termen lung, competitive pe piață, a căror sferă de întrebuințare este largă, pot fi folosite drept garanție pentru împrumuturile pe termen lung.

Garantarea materială a creditului, sub raport formal, a contribuit, pe parcursul întregii perioade de tranziție, la finanțarea pierderilor, ceea ce a condus, în final, la incapacitatea de rambursarea a creditului, inclusiv a dobânzilor, la falimentarea multor întreprinderi.

Pentru promovarea activității de randament a întreprinderilor se impun schimbări radicale în calitatea managementului, dar „mutații semnificative se impun și în activitatea bancară, în sensul înlocuirii practicării de garanții excesive la creditele bancare sub formă de valori sigure, nemijlocit valorificabile ca atare, cu estimarea șanselor de evoluție în afaceri a clienților băncii și, deci, cu asocierea băncilor la depășirea riscurilor cu care întreprinzătorii în dificultate, dar viabili, se confruntă”.

Rata de creștere. Întreprinderile care adoptă o stratege de creștere trebuie să se bazeze, în adoptarea deciziei de finanțare, pe surse externe, deoarece creșterea economică implică finanțări suplimentare ale sporului de active curente, pentru crearea de noi capacități de producție. În cazul în care veniturile așteptate, deși suficient de mari, urmează să fie încasate mai târziu decât durata pentru care este acordat creditul, acestea, totuși, vor opta pentru o nouă emisiune de acțiuni în vederea acumulării capitalului necesar.

Strategia dezvoltării întreprinderii. Întreprinderile care recurg la schimbări profunde impuse de diversificarea sortimentului de producție sau reînnoirea acestuia, intrarea de noi piețe de desfacere, vor căuta să găsească capitalul necesar prin împrumut, decât prin noi emisiuni de acțiuni pentru a nu împărți profiturile viitoare cu noii acționari potențiali.

Profitabilitatea. Întreprinderile care au o rentabilitate sporită dispun de o capacitate crescută de autofinanțare. Dar rațiunea practică managerilor financiari trebuie să fie orientarea spre finanțarea externă și majorarea dividendelor plătite acționarilor, fapt ce contribuie la creșterea valorii de piață a societății, cu efecte benefice asupra atractivității investiționale.

Impozitele. Dobânda este o cheltuială deductibilă în scopuri fiscale, iar aceste deduceri sunt cu atât mai importante cu cât nivelul datoriilor este mai mare. Regimul fiscal încurajează, în acest fel, utilizarea capitalului de împrumut.

Condițiile pieței, a cărei influență se manifestă prin intermediul:

– ratei dobânzii, care poate modifica coraportul capital propriu/capital împrumutat;

– condițiilor de creditare;

– variabilității prețului de intrare a factorilor de producție, care majorează riscul de insolvabilitate a întreprinderii pe măsură ce diferența dintre preț și cost devine tot mai mică etc. (N. Botnari, 2008: 36)

CAPITOLUL 3. FACTORI DETERMINANȚI AI STRUCTURII FINANCIARE: STUDIU DE CAZ

MOTIVAȚIE ȘI METODOLOGIE

În acest studiu de caz ne-am propus sa analizăm influența anumitor indicatori economici asupra structurii financiare a companiilor listate la Bursa de valori București. În acest sens am folosit o regresie pentru a determina cât de mare este impactul fiecărui indicator asupra structurii financiare.

Eșantionul este compus dintr-un număr de 30 de entități, fiecare dintre ele fiind listate la secțiunea BVB pe bursă.

Am folosit datele financiare anuale disponibile pe site-ul Bursei de Valori București. Acestea includ seturile de situații financiare pentru fiecare companie pentru perioada 2008-2010.

Table 1. Lista companiilor utilizate în studiul de caz.

(Sursa: Proiecția autorului cu referință la www.bvb.ro)

Următorul pas a fost sa calculăm indicatorii financiare pentru anul 2010. Mai jos am prezentat o listă cu indicatorii calculați în vederea utilizării lor în regresie. Am presupus că fiecare dintre ei are o anumită influența asupra structurii capitalurilor și cu ajutorul regresiei am încercat să verificăm această presupunere.

Table 2. Lista cu indicatori utilizați în regresii.

(Sursa: Proiecția autorului)

Pentru a compune ecuația din regresie am folosit programul Eviews 5.0 (software de econometrie). În următorul subcapitol am făcut o scurtă prezentare pentru fiecare entitate și am inclus câte un tabel cu indicatorii calculați pentru exercițiul financiar 2010. De asemenea am construit grafice care arată evoluția indicatorilor Datorii/Capitaluri proprii și Datorii/Total Active în decursul anilor 2008-2010. După descrierea fiecărei companii am prezentat rezultatele acestui studiu in ultima parte a capitolului III.

PREZENTAREA ENTITĂȚILOR DIN CADRUL EȘANTIONULUI

AZOMUREȘ

AZOMUREȘ S.A. Târgu-Mureș este o societate pe acțiuni înființată conform Legii nr. 15/1990 și prin Hotărârea Guvernului nr. 1200 din 2 noiembrie 1990. Platforma chimică și sediul central al societății sunt amplasate în extremitatea de vest a zonei industriale a municipiului Târgu-Mureș, la o distanță de 5 km de centrul orașului.

Societatea AZOMUREȘ deține o suprafață de teren de 147 ha. Toate unitățile de producție au la baza licențe de mare prestigiu mondial cum ar fi: Stamicarbon, Kellogg, Kaltenbach-Thuring, Grande-Paroisse, Montedison, Norsk-Hydro, Konishiroku, etc. În cursul anului financiar 1998, societatea a fost privatizată de către Guvernul român. În prezent, acțiunile societății sunt înregistrate la Bursa de Valori din București.

Tabel 1. Informații financiare anuale – AZOMUREȘ

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 2. Indicatori financiari 2010 – Azomureș SA

(Sursa: Proiecția autorului)
Grafic 1. Evoluția datoriilor – Azomureș SA

(Sursa: Proiecția autorului)

ANTIBIOTICE SA

Compania Antibiotice este cel mai important producător român de medicamente generice. Misiunea Antibiotice este de a transforma tratamentele valoroase într-un mijloc mai accesibil de îmbunătățire a calității vieții oamenilor.

Tabel 3. Informații financiare anuale – Antibiotice SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 4. Indicatori financiari 2010 – Azomureș SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 2. Evoluția datoriilor – Antibiotice SA

(Sursa: Proiecția autorului)

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA SA

Este operatorul de transport și de sistem din Romania, cu un rol cheie pe piața de energie electrică din Romania. Administrează si operează sistemul electric de transport si asigură schimburile de electricitate între țările Europei Centrale și de Răsărit, ca membru al ENTSO-E (Rețeaua Europeana a Operatorilor de Transport și Sistem pentru Energie Electrică). Este responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcționarea sistemului si a pieței, asigurarea siguranței Sistemului Electroenergetic National (SEN). De asemenea reprezintă principala legătură dintre cererea si oferta de electricitate, echilibrând permanent producția de energie cu cererea.

Tabel 5. Informații financiare anuale – CNTEE Transelectrica SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 6. Indicatori financiari 2010 – CNTEE Transelectrica SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 3. Evoluția datoriilor – CNTEE Transelectrica SA

(Sursa: Proiecția autorului)

BIOFARM S.A.

Biofarm este unul dintre primii producători români de medicamente și suplimente alimentare. De peste 80 de ani Biofarm este alături de specialiștii din Romania în cursa pentru descoperirea celor mai bune soluții pentru menținerea sănătății oamenilor. Biofarm are un portofoliu competitiv de peste 190 de produse care acoperă 60 de arii terapeutice și investește în mod continuu în campanii media, comerciale și de marketing pentru promovarea propriilor produse. Având o poziție stabilă pe piața farmaceutica româneasca, Biofarm urmărește să își îmbunătățească poziția și pe arena internațională. În momentul de față Biofarm este prezentă in 7 țări și extinderea continuă.

Tabel 7. Informații financiare anuale – Biofarm SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 8. Indicatori financiari 2010 – Biofarm SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 4. Evoluția datoriilor – Biofarm SA

(Sursa: Proiecția autorului)

CONCEFA SA

Activitatea CONCEFA SA se axează în principal pe două importante domenii din ramura construcțiilor respectiv construcția clădirilor rezidențiale și nerezidențiale de mare amploare și complexitate și în egală măsură execuția lucrărilor de infrastructură (căi ferate, drumuri, poduri, viaducte, consolidări, etc.). Aceste activități sunt susținute de un puternic sector logistic de asigurare a mijloacelor auto, echipamentelor și utilajelor specializate în construcții.

Tabel 9. Informații financiare anuale – Concefa SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 10. Indicatori financiari 2010 – Concefa SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 5. Evoluția datoriilor – Concefa SA

(Sursa: Proiecția autorului)

COMPANIA ENERGOPETROL S.A.

SC Compania Energopetrol S.A. dorește sa-si mențină imaginea și reputația câștigată pe actuală piața concurențială din Romania, de furnizor al unor servicii/produse de calitate în domeniul proiectării și execuției de lucrări de construcții – montaj instalații electrice pană la 110kV inclusiv, instalații de forța și iluminat, acționari electrice, automatizări și de protecție anticorozivă, proiectare și executare de stații electrice și de instalații aparținând parții electrice a centralelor.

Tabel 11. Informații financiare anuale – Compania Energopetrol SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 12. Indicatori financiari 2010 – Compania Energopetrol SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 6. Evoluția datoriilor – Compania Energopetrol SA

(Sursa: Proiecția autorului)

OIL TERMINAL

Oil Terminal SA Constanta ocupă o poziție strategică in Zona Mării Negre fiind cel mai mare operator pe mare, specializat în vehicularea țițeiului, produselor petroliere și petrochimice lichide și a altor produse și materii prime in vederea import/exportului și tranzitului. Oil Terminal Constanța reprezintă unul dintre cele mai mari terminale din Sud-Estul Europei. S.C. Oil Terminal Constanța a fost înființată în anul 1898, purtând numele de Steaua Română și pană în anul 1990, societatea a funcționat sub diverse nume.

Tabel 13. Informații financiare anuale – Oil Terminal SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 14. Indicatori financiari 2010 – Oil Terminal SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 7. Evoluția datoriilor – Oil Terminal SA

(Sursa: Proiecția autorului)

OMV PETROM S.A.

Cu activități în domeniile: Explorare și Producție, Rafinare, Marketing, Gaze naturale și Energie, Petrom are rezerve dovedite de petrol și de gaz de 854 mil. bep, o capacitate maximă de rafinare de 8 milioane tone metrice pe an, aproximativ 540 benzinării în România și 270 în Moldova, Bulgaria și Serbia.

Tabel 15. Informații financiare anuale – OMV Petrom SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 16. Indicatori financiari 2010 – OMV Petrom SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 8. Evoluția datoriilor – OMV Petrom SA

(Sursa: Proiecția autorului)

TRANSGAZ S.A.

Prin obiectul principal de activitate, respectiv, prin locul său în industria gaziferă din România (și nu numai), Transgaz este placa turnantă, unitatea determinantă atât pentru partenerii din amonte (producători, furnizori) cât și pentru cei din aval (utilizatori, consumatori). Asigurarea accesului terților la Sistemul National de Transport (SNT) in condiții nediscriminatorii, de eficiență economică și transparență reprezintă una din condițiile de bază pentru funcționarea corespunzătoare a pieței de gaze naturale.

Tabel 17. Informații financiare anuale – Transgaz SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 18. Indicatori financiari 2010 – Transgaz SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 9. Evoluția datoriilor – Transgaz SA

(Sursa: Proiecția autorului)

S.S.I.F. BROKER S.A.

SSIF Broker SA este membru fondator al Bursei de Valori București, al Asociației Naționale a Societăților de Valori Mobiliare, acționar la Societatea Națională de Compensare, Decontare și Depozitare pentru Valori Mobiliare, Bursa Monetară Financiară și de Mărfuri Sibiu, Casa Română de Compensare și Fondul de Compensare al Investitorilor. Este una din primele societăți care activează pe piața de capital românească.

Tabel 19. Informații financiare anuale – SSIF Broker SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 20. Indicatori financiari 2010 – SSIF Broker SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 10. Evoluția datoriilor – SSIF Broker SA

(Sursa: Proiecția autorului)

SOCEP S.A.

SOCEP este o companie cu capital privat, consolidată în jurul viziunii noastre de a fi partenerul perfect pentru clienții noștri. Bazându-se pe experiența acumulată în derularea operațiunilor portuare, personalul bine pregătit și motivat, facilitățile moderne, societatea oferă un nivel al calității serviciilor care permite să exceleze în fiecare proiect. Importanța acordată suportului logistic și informațional, a detaliilor definesc fiecare proces operațional. Acest lucru conferă maximizarea eficienței funcționale, prezentarea soluțiilor dinamice necesare unor performanțe de vârf.

Tabel 21. Informații financiare anuale – Socep SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 22. Indicatori financiari 2010 – Socep SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 11. Evoluția datoriilor – Socep SA

(Sursa: Proiecția autorului)

AEROSTAR S.A.

Aerostar SA, este o companie de producție de aeronautice cu sediul în Bacău, România. De la înființarea sa în 1953, numele companiei s-a schimbat la rândul său de la URA la I. Av R., I.Av. și, în final Aerostar.

Tabel 23. Informații financiare anuale – Aerostar SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 24. Indicatori financiari 2010 – Aerostar SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 12. Evoluția datoriilor – Aerostar SA

(Sursa: Proiecția autorului)

ALTUR S.A.

ALTUR S.A. este o societate cu capital românesc integral privat. Prin produsele pe care le realizează ALTUR SA Slatina este un furnizor important pentru mai multe sectoare industriale, din care putem aminti:

industria de autoturisme de oraș si de teren;

industria de tractoare și mașini agricole;

industria de autovehicule pentru transport marfă și pasageri;

industria electrotehnică și a sistemelor de încălzire cu gaze naturale;

Tabel 25. Informații financiare anuale – Altur SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 26. Indicatori financiari 2010 – Altur SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 13. Evoluția datoriilor – Altur SA

(Sursa: Proiecția autorului)

ALUMIL ROM INDUSTRY S.A.

ALUMIL ROM INDUSTRY cu sediul central in București și având peste 300 de angajați, este cel mai mare grup industrial din România care produce și furnizează sisteme din aluminiu pentru construcții, certificate de către institute recunoscute pe plan internațional. ALUMIL ROM este o filiala a companiei ALUMIL GROUP S.A., unul dintre cele mai mari grupuri Europene de extrudare a aluminiului.

Tabel 27. Informații financiare anuale – Alumil Rom Industry SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 28. Indicatori financiari 2010 – Alumil Rom Industry SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 14. Evoluția datoriilor – Alumil Rom Industry SA

(Sursa: Proiecția autorului)

BERMAS SA

Bermas SA este un producător de băuturi alcoolice cu sediul în România. Gama sa de produse include bere, cum ar fi Suceava Classic, cu un conținut de alcool de 10,2%, Calimani Premium cu un conținut de alcool de 10,5% si Bermas, cu un conținut de alcool de 11,5%. Compania produce, de asemenea, aproximativ 2.000 de tone de malț anual. Bermas SA distribuie produsele sale la nivel național, în județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Galați, Vaslui, Vrancea, Buzău si Brăila.

Tabel 29. Informații financiare anuale – Bermas SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 30. Indicatori financiari 2010 – Bermas SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 15. Evoluția datoriilor – Bermas SA

(Sursa: Proiecția autorului)

CARBOCHIM SA

Înființată în 1949 la Cluj-Napoca, firma este în prezent cel mai mare producător de abrazive profesionale din ROMÂNIA. Adresându-se unor piețe extrem de variate, CARBOCHIM SA urmărește ca prin produsele sale, fabricate în baza unor tehnologii moderne, să ofere calitate la prețuri competitive și să satisfacă cerințele tuturor beneficiarilor săi.

Tabel 31. Informații financiare anuale – Carbochim SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 32. Indicatori financiari 2010 – Carbochim SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 16. Evoluția datoriilor – Carbochim SA

(Sursa: Proiecția autorului)

CASA DE BUCOVINA – CLUB DE MUNTE SA

Casa de Bucovina – Club de Munte SA este o companie cu sediul în România, care este angajată în operațiuni hoteliere. Facilitățile companiei includ Best Western Bucovina – Club de Munte Hotel cu 130 de camere, doua restaurante cu 250 de locuri, un lobby bar cu 60 locuri și șapte săli de conferințe. Compania organizează rafting, alpinism, off-road, parapantă, călătorie și drumeții, precum și excursii la mănăstiri. Aceasta oferă, de asemenea, un club spa, cu sauna, tuburi fierbinți, baie turcească și masaj. La 31 decembrie 2009, SIF Muntenia SA deținea o participație de 66.8702%, în Casa de Bucovina – Club de Munte SA.

Tabel 33. Informații financiare anuale – Casa De Bucovina Club De Munte SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 34. Indicatori financiari 2010 – Casa De Bucovina Club De Munte SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 17. Evoluția datoriilor – Casa De Bucovina Club De Munte SA

(Sursa: Proiecția autorului)

PRODPLAST SA

PRODPLAST S.A. are peste 50 de ani de experiență în domeniul prelucrării materialelor plastice. Este recunoscută ca lider în România prin performanțele produselor sale și prin raportul calitate – preț. Înființată în 1957, S.C. PRODPLAST S.A. și-a diversificat continuu fabricația, astfel că, în prezent, produsele sale se adresează unei game foarte largi de utilizatori atât industriali cât și casnici, fiind apreciate pe piața româneasca cât și în 25 de țări de pe patru continente. Firma are în prezent 100% capital privat (românesc si străin), fiind cotată la Bursa de Valori București.

Tabel 35. Informații financiare anuale – Prodplast SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 36. Indicatori financiari 2010 – Prodplast. SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Tabel 37. Evoluția datoriilor – Prodplast SA

(Sursa: Proiecția autorului)

ROMPETROL WELL SERVICES SA

Rompetrol Well Services (RWS) este o companie membră a Grupului Rompetrol NV din anul 2000, specializată în servicii de sondă pentru extracția țițeiului și gazelor naturale.

În România, RWS a urmărit cu prioritate armonizarea tehnologiilor și procedurilor sale operaționale cu cerințele și standardele unor importanți operatori internaționali, activi în prezent pe piața internă, ca urmare a procesului de privatizare și globalizare a industriei românești de țiței și gaze. RWS a inaugurat cea de a treia bază operațională în Kazahstan și a inițiat primele contracte pentru servicii de cimentare în Iraq și peninsula Balcanică.

Tabel 38. Informații financiare anuale – Rompetrol Well Services SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 39. Indicatori financiari 2010 – Rompetrol Well Services SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 18. Evoluția datoriilor – Rompetrol Well Services SA

(Sursa: Proiecția autorului)

ȘANTIERUL NAVAL ORȘOVA SA

Șantierul Naval Orșova este specializat in construcția și repararea navelor, lucrări industriale și producerea de piese de schimb pentru nave. Șantierul Naval Orșova a luat ființă în 1890, ca un mic atelier destinat reparații navelor ce participau la construirea canalului navigabil de la Porțile de Fier – SIP Iugoslavia și avut o dezvoltare constantă in timp, cunoscând o evoluție spectaculoasa după anul 1991 când s-a schimbat forma de organizare și denumirea, înființându-se societatea pe acțiuni SC Șantierul Naval Orșova SA.

Actualmente S.C. ȘANTIERUL NAVAL ORȘOVA S.A. este o societate 100% privată, pe acțiuni, acționari fiind SIF Transilvania – 61.81 %, SIF MUNTENIA-13.17 %, SIF 5 Oltenia – 10,06 % și alți acționari 26,79 %, având un personal angajat in număr de aprox. 700 persoane.

Tabel 40. Informații financiare anuale – Șantierul Naval Orșova SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 41. Indicatori financiari 2010 – Șantierul Naval Orșova SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 19. Evoluția datoriilor – Șantierul Naval Orșova SA

(Sursa: Proiecția autorului)

BURSA DE VALORI BUCUREȘTI SA

Rolul Bursei de Valori București este de a furniza o piață organizată pentru tranzacționarea valorilor mobiliare, de a contribui la creșterea lichidității valorilor mobiliare prin concentrarea in piață a unui volum cât mai mare de valori mobiliare, de a contribui la formarea unor prețuri care să reflecte în mod corespunzător relația cerere-oferta și de a disemina aceste prețuri către public. 

Tabel 42. Informații financiare anuale – Bursa De Valori București SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 43. Indicatori financiari 2010 – Bursa De Valori București SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 20. Evoluția datoriilor – Bursa De Valori București SA

(Sursa: Proiecția autorului)

TRANSILVANIA CONSTRUCȚII SA

Transilvania Construcții se află pe piața construcțiilor încă din anul 1950, fiind privatizată integral în 1999. De atunci și până în prezent compania a devenit una dintre cele mai respectate și de succes de pe piața construcțiilor clujene. Această poziție a fost dobândită datorită profesionalismului angajaților și a fost susținută de dotarea tehnică modernă și de resursele de care dispune firma, care îi permit să vină în întâmpinarea celor mai exigente cerințe ale clienților.

Societatea are ca obiect principal de activitate construcțiile civile și industriale, iar în ultimii ani, a dezvoltat cel mai mare Parc logistic din Cluj-Napoca având un număr de 36 de depozite și 6 hale pe o suprafață totală de 150000 mp2.

Tabel 44. Informații financiare anuale – Transilvania Construcții SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 45. Indicatori financiari 2010 – Transilvania Construcții SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 21. Evoluția datoriilor – Transilvania Construcții SA

(Sursa: Proiecția autorului)

TERAPLAST SA

Teraplast S.A. face parte din grupul Teraplast, unul dintre principalii furnizori de sisteme și solutii complete în domeniul instalațiilor și construcțiilor din România. Grupul s-a aflat constant în slujba clienților și a partenerilor săi, dedicându-se dezvoltării permanente a activității.

Compania a investit in mod constant in dezvoltarea tehnologică, având în prezent capacitatea de a furniza pe piața materialelor de construcții soluții moderne, eficiente și inovatoare, precum sistemele de scurgere, canalizare și aducțiune, sistemele de amenajări interioare, sistemele de tâmplărie termoizolantă sau sistemele de închidere exterioară cu panouri termoizolante.

Tabel 46. Informații financiare anuale – Teraplast SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 47. Indicatori financiari 2010 – Teraplast SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 22. Evoluția datoriilor – Teraplast SA

(Sursa: Proiecția autorului)

TURISM FELIX SA

Turism Felix SA este o companie româneasca, care activează în industria hotelieră. Activitatea sa principală este turismul la nivel național și internațional, precum și exploatarea și distribuția surselor de apă minerală. Oferta companiei include tratament hidroterapie, electroterapie și termoterapie. Compania oferă serviciile sale printr-o serie de hoteluri de doua, trei si patru stele, inclusiv International, Termal, Nufărul, Someș, Poienița, Mureș, si Unirea. Acesta deține, de asemenea, două bazine de înot, Apollo și Felix, precum și o stațiune turistică cu capacitate de cazare, Poiana. Compania organizează, de asemenea, evenimente precum conferințe, întâlniri de afaceri și evenimente speciale la hotelurile Termal și Nufărul. La 31 decembrie 2009, SIF Transilvania SA deținea o participație de 63.20% în Turism Felix SA.

Tabel 48. Informații financiare anuale – Turism Felix SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 49. Indicatori financiari 2010 –Turism Felix SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 23. Evoluția datoriilor – Turism Felix SA

(Sursa: Proiecția autorului)

TURISM, HOTELURI, RESTAURANTE MAREA NEAGRĂ SA

T.H.R. Marea Neagră este o societate pe acțiuni rezultată din fuziunea prin absorbție de către SC Eforie SA a patru mari societăți de turism de pe litoralul românesc: S.C. Carmen Silva S.A., S.C. Miorița Estival S.A., S.C. Venus S.A., S.C. Saturn S.A. Amplul proces de fuziune s-a încheiat la data de 03.06.2004, iar în luna ianuarie a anului 2005 compania nou creată și-a schimbat denumirea in “Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră”.

Principalul obiect de activitate al societății îl reprezintă: prestările de servicii turistice, unitățile administrate fiind clasificate la 4 stele, 3 stele, 2 stele și 1 stea. Societatea dispune de spații de cazare și alimentație publică in cele mai importante stațiuni aflate pe țărmul Mării Negre, respectiv Eforie Nord, Eforie Sud, Venus, Saturn si Neptun, însumând peste 12.000 locuri de cazare.

Tabel 50. Informații financiare anuale – THR Marea Neagră SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 51. Indicatori financiari 2010 – THR Marea Neagră SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 24. Evoluția datoriilor – THR Marea Neagră SA

(Sursa: Proiecția autorului)

UAMT SA

UAMT SA este un producător cu sediul în România de piese și accesorii auto. Produsele sale includ ștergătoarele de parbriz, oglinzi retrovizoare, piese de aer condiționat, butoane auto, cricuri auto, piese din cauciuc și din material plastic injectat. Printre clienții săi se numără Automobile Dacia SA Pitești, ILN – RIR Pitești si Daewoo Automobile SA. UAMT SA își distribuie produsele pe plan național și internațional, în Franța și Austria. La 07 februarie 2011, P.A.S. UAMT Oradea Bihor deține o participație de 35.6649% în UAMT SA.

Tabel 52. Informații financiare anuale – UAMT SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 53. Indicatori financiari 2010 – UAMT SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 25. Evoluția datoriilor – UAMT SA

(Sursa: Proiecția autorului)

VRANCART SA

VRANCART SA Adjud reciclează în prezent peste 30% din totalul de maculatură colectat la nivel național, fiind cel mai important reciclator de deșeuri pe baza de fibre celulozice și nu numai, fiind un important depoluator al României, fapt dovedit și de cantitatea mare de maculatură reciclată zilnic, aproximativ 300 tone de deșeuri de hârtie și carton.

Prin folosirea maculaturii ca materie primă se înlocuiește în procesul tehnologic de fabricare a hârtiei materia lemnoasă, aceasta dovedind atenția deosebită pe care societatea noastră o acordă economisirii resurselor naturale și o reală preocupare pentru protecția mediului.

Tabel 54. Informații financiare anuale – Vrancart SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 55. Indicatori financiari 2010 – Vrancart SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 26. Evoluția datoriilor – Vrancart SA

(Sursa: Proiecția autorului)

ZENTIVA SA

Reprezentanța Zentiva în România a luat ființă în anul 2000, realizând o cifră de afaceri de 1,8 milioane dolari, cu o creștere de 10%, ajungând în anul 2003 la o cifra de afaceri estimată de 2 milioane dolari. Importul și distribuția produselor se face prin 10 distribuitori la nivel național și regional. Promovarea activă a produselor farmaceutice, se face în special pe următoarele segmentele: cardiologie, ginecologie, antiinfecțioase, OTC.

Tabel 56. Informații financiare anuale – Zentiva SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 57. Indicatori financiari 2010 – Zentiva SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 27. Evoluția datoriilor – Zentiva SA

(Sursa: Proiecția autorului)

ZIMTUB SA

SC ZIMTUB SA Zimnicea este un important producător român de țevi din oțel sudate elicoidal și longitudinal – negre, cu o prezenta activă pe piața internă cât și internațională. Societatea a fost fondată în 1978 și și-a început activitatea cu producerea de țevi sudate elicoidal.

Pe măsură ce noi instalații au fost puse in funcțiune, gama de produse a fost completată in 1984 cu țevi sudate longitudinal negre și în 2009 cu țevi sudate longitudinal pătrate și dreptunghiulare.

Tabel 58. Informații financiare anuale – Zimtub SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 59. Indicatori financiari 2010 – Zimtub SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 28. Evoluția datoriilor – Zimtub SA

(Sursa: Proiecția autorului)

SIF TRANSILVANIA SA

Înființată la 1 noiembrie 1996, Societatea de Investiții Financiare Transilvania este un fond închis de investiții autoadministrat ți cu capital integral privat românesc. Fondul are un capital social de 109.214.333,20 lei și active administrate in valoare de aproximativ 1500 milioane lei.

Succesoare a Fondului Proprietății Private III Transilvania, SIF Transilvania are în prezent ca obiect de activitate administrarea portofoliului propriu de acțiuni constând în participații în aproximativ 270 de societăți comerciale de pe teritoriul României.

Tabel 60. Informații financiare anuale – SIF Transilvania SA

(Sursa: http://bvb.ro/Companies/ListedCompanies.aspx)

Tabel 61. Indicatori financiari 2010 – SIF Transilvania SA

(Sursa: Proiecția autorului)

Grafic 29. Evoluția datoriilor – SIF Transilvania SA

(Sursa: Proiecția autorului)

DEZVOLTAREA ANALIZEI ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Primul pas în din acest subcapitol este prezentarea variabilelor declarate în Eviews și a echivalentului acestora printre indicatorii calculați pentru anul 2010.

Tabel 62. Denumirea indicatorilor în Eviews.

(Sursa: Proiecția autorului)

Pentru a identifica care dintre variabile au impact asupra structurii capitalului entităților analizate am construit câte o regresie simpla pentru fiecare variabilă în parte sub următoarea forma:

Datorii/Capitaluri proprii = c(1) + c(2)*X, unde X este fiecare dintre indicatorii financiari calculați pentru anul 2010.

Tabel 63. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: Datorii/Total Active

(Sursa: Proiecția autorului)

Tabel 64. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: ROE

(Sursa: Proiecția autorului)

Tabel 65. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: ROA

(Sursa: Proiecția autorului)

Tabel 66. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: Randamentul dividendului

(Sursa: Proiecția autorului)

Tabel 67. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: Rata de distribuire a dividendelor

(Sursa: Proiecția autorului)

Tabel 68. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: ∆ Cifra de afaceri 2009-2010

(Sursa: Proiecția autorului)

Tabel 69. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: ∆ Active 2009-2010

(Sursa: Proiecția autorului)

Tabel 70. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: Durata de recuperare a creanțelor

(Sursa: Proiecția autorului)

Tabel 71. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: Marja profitului net

(Sursa: Proiecția autorului)

Tabel 72. Influența indicatorilor asupra structurii capitalurilor: LN(Capitalizare bursieră)

(Sursa: Proiecția autorului)

Pentru a determina care dintre variabile explică modelul nostru, am analizat valoarea R-pătrat (R-squared în engleză). Într-o regresie multipla, R pătrat indică cat de bine poate o combinație de variabile explica variația unei variabile dependente. R pătrat este cunoscut și sub numele de coeficient de determinare si ara valori cuprinse între 0 și 1.

În primul rând trebuie sa menționăm ca nu am luat în considerare valoarea prea mare de 0.934 obținută la modelul care include rata Datorii/Capitaluri proprii pe motiv ce 0.934 se află la limita de sus a intervalului admisibil al coeficientului R-pătrat. Această situație apare când 2 variabile sunt coliniare. Coliniaritatea este o stare de înaltă inter-corelare sau inter-asociere a variabilelor independente. Coliniaritatea reprezintă un fel de distorsiune a datelor, și dacă este prezentă în ipotezele statistice stabilite cauzează reducerea gradului de credibilitate a modelului.

În consecință, vom spune că raportul Datorii/Capitaluri proprii este intercorelat cu raportul Datorii/Total active prin prisma ecuației de bază a unei bilanț:

Active = Datorii + Capitaluri proprii.

Valoarea maxima a coeficientului de determinare – de 0.095, se observă în modelul cu indicatorul „Durata de recuperare a creanțelor” . Fiind o valoarea foarte mică – ne face să concluzionăm că nici una dintre variabile nu reușește să explice variația medie a ratei Datorii/Capitaluri proprii.

Din cauza că nici una dintre ecuațiile create in Eviews nu a obținut un R-pătrat acceptabil, am concluzionat că indicatorii calculați nu explică variația ratei Datorii/Capitaluri proprii la nivelul companiilor listate pe piața de capital din România.

CONCLUZII, LIMITE ȘI PERSPECTIVE ALE CERCETĂRII

Scopul acestei lucrări a fost de a rezuma cunoștințele teoretice disponibile pană în prezent despre structura optimă a capitalurilor și sa facem o cercetare practică pe piața din România.

După ce în primul capitol am vorbit despre informația contabilă și procesul de finanțare al entităților economice, putem afirma că desfășurarea activității financiare în condiții optime implică organizarea unui sistem de informații, sistem care stă la baza analizelor, controlului și deciziilor economice și financiare.

Capitolul al doilea abordează structura capitalului, obiectivele și elementele componente ale acesteia în general. Am tratat formele structurale ale capitalului, proporția care există între fondurile proprii și cele împrumutate.

Pentru ca o entitate să-și atragă sursele de capital, trebuie să cheltuiască anumite sume, care sunt proporționale cu prețul lor. Aceste cheltuieli reprezintă, în ansamblul, media ponderală a costului, de piață a surselor de capital, adică a împrumuturilor și a capitalului social sau propriu.

În concluzie, structura optimă a capitalurilor reflectă acea compoziție a capitalurilor care permite întreprinderilor realizarea, cu maximum de rezultate, a obiectivelor de realizare de bunuri și servicii în conformitate cu cerințele pieței și maximizarea valorii de piață.

În ultima parte a lucrării, la studiul de caz, ne-am propus să analizăm influența anumitor indicatori economici asupra structurii financiare a companiilor listate la Bursa de valori București. În acest sens am folosit o regresie pentru a determina cât de mare este impactul fiecărui indicator asupra structurii financiare. Din cauza că nici una dintre ecuațiile create in Eviews nu a obținut un R-pătrat acceptabil, am concluzionat că indicatorii calculați nu explică variația ratei Datorii/Capitaluri proprii al companiilor listate de pe piața din România. Eșantionul a fost compus dintr-un număr de 30 de entități, fiecare dintre ele fiind listate la secțiunea BVB pe bursă.

Limitele prezentei cercetări sunt dictate de faptul că am utilizat un eșantion minim, adică 30 de entități. De asemenea, ne-am limitat la includerea in eșantion doar a companiilor din România.

Ca și perspectiva pentru cercetări viitoare propun să se lucreze la un studiu similar având ca și eșantion companii de pe burse de valori din țări cu o economie și piață de capital superioară celei din România. Astfel s-ar putea identifica dacă motivul pentru care rezultatele cercetări sunt sau nu influențate de nivelul dezvoltării economice a țării.

La finalul acestei lucrări doresc să aduc mulțumiri coordonatorilor mei științifici Prof.univ.dr. Dumitru Matiș și Asist.univ.dr. Carmen Georgiana Bonaci pentru ajutorul și susținerea oferită pe parcursul cercetării.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Cărți:

Bistriceanu G., Adochiței M., Negrea E. (1995), Finanțele agenților economici, Editura Didactică și Pedagogică, București

Botnari N. (2008), Finanțele întreprinderii, Editura Editerra Prim, Chișinău

Bran P., (2003), Finanțele întreprinderii; Editura Economica;

Brealey R., Myers S., Marcus A., (2001), Fundamentals of Corporate Finance, The McGraw-Hill Companies;

Cristea H., Marilean P., (2000), Finanțele întreprinderii; Editura Mirton;

Halpern P., (1998), Finanțe manageriale: Editura Economica;

Hill R., (2008), Corporate Finance: Ventus Publishing ApS;

Onofrei M. (2004), Finanțele întreprinderii, Editura Economică, București

Ross S., Westerfield R., Jaffe J., (2002), Corporate Finance, The McGraw-Hill Companies;

Stancu I., (2002), Finanțe: Editura Economica;

Articole:

Brav O. (2009), Access to Capital, Capital Structure, and the Funding of the Firm, The Journal of Finance;

Delcoure N. (2007), The determinants of capital structure in transitional economies, International Review of Economics and Finance;

Kayo K. (2009), Hierarchical determinants of capital structure, Elsevier B.V;

Ibrahimo M., Barros C.P. (2008), Relevance or irrelevance of capital structure?, Elsevier B.V.;

Lipson M., Mortal S. (2009), Liquidity and capital structure, Journal of Financial Markets;

Lööf H. (2004), Dynamic optimal capital structure and technical change, Structural Change and Economic Dynamics;

Margaritis D., Psillaki M. (2008), Capital structure, equity ownership and firm performance, Journal of Banking and Finance;

Siblicov V. (2009), Asset Liquidity and Capital Structure, Journal of financial and quantitative analysis;

Pagini web:

www.aerostar.ro

www.altur.ro

www.alumil.ro

www.answers.com/topic/financial-structure#ixzz1HnA8qa6a

www.antibiotice.ro

www.azomures.com

www.bermas.ro

www.biofarm.ro

www.bvb.ro

www.carbochim.sa

www.concefa.ro

www.economywatch.com/finance/sources-of-finance.html

www.energo.ro

www.felixspa.ro

www.oilterminal.ro

www.petrom.ro

www.petros.ro

www.prodplast.ro

www.snorsova.ro

www.socep.ro

www.ssifbroker.ro

www.teraplast.ro

www.thrmareaneagra.ro

www.transelectrica.ro

www.transgaz.ro

www.transif.ro

www.transilvaniaconstructii.ro

www.uamt.ro

www.vrancart.ro

www.zentiva.ro

www.zimtub.ro