Informarea Publica

Capitolul II Informarea publica

Încă din 1949 „Declarația Universală a Drepturilor Omului” proclamă dreptul omului la informare și comunicare (art.19). Cu toate acestea, în prezent, difuzarea informației se face în mare măsură în sens unic, plecând de la câteva centre situate mai ales în țările dezvoltate, care au instituit un real monopol asupra informațiilor și știrilor de actualitate care reflectă, în general, preocupările, aspirațiile și modelele culturale ale societăților de unde sunt difuzate. Comunicarea la orice nivel, e schimb de informații. Informația a devenit azi un factor de putere iar concentrarea mijloacelor de informare este un proces cu consecințe politice. Sociologia comunicării și sociologia comunicației sunt ramuri de graniță ale sociologiei și informației,estetica informațională, psihologia informațională etc.

2.1 Pentru delimitarea activității de ,,informare publică” va trebui să luăm

în seamă definiția dată de dicționar a termenului ,,informare”care provine din fr.informer,lat.informo, care înseamnă („A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința a pune la curent”) este definit ca:

• ansamblu de date, știri, indici etc, ce modifică starea internă a sistemului

receptor, determinându-i o anumită reacție de răspuns în raport cu un anumit

obiect (sistem) denumit sursă;

• resursă de abilități care modifică mentalități;

• nevoie a creierului, formă de bază a nutriției psihice, cu funcții importante în realizarea cunoașterii și afirmării omului ca ființă sociabilă;

• ansamblul activităților, instituțiilor și efectelor care au ca obiect, primirea, transmiterea, alegerea și prezentarea faptelor considerate ca semnificative pentru viața socială;

• măsura a ceea ce este nou, imprevizibil în mesaj.

Informarea este partea cea mai comunicabilă a realității și de aceea poate trece foarte

ușor de pe o substanță pe alta, ceea ce face posibil ca substanțe diferite să poată

aduce informații diferite.

Informrea reprezintă transmiterea unor idei, atitudini, sentimente prin intermediul

unui canal de comunicație aceasta poate fi transmisă unei persoane, unui grup restrâns de persoane sau cele mai des întalnite sunt informările de masa care se adresează mai multor indivizi.

Acest tip de informare reprezintă un transfer de informație, prin intermediul unui

mesaj și cu ajutorul unui canal de comunicație; ea facilitează atât circulația socială a

informației, cât și denaturarea și standardizarea ei. Astfel, informarea de masă

funcționează ca un agent de întărire a valorilor și atitudinilor existente. Dicționarul de

Sociologie4 subliniază că în cazul comunicării de masă, același emițător dispune de

posibilități de transmitere a aceluiași, mesaj la un număr foarte mare de receptori

potențiali. Aceste posibilități sunt oferite de mijloace tehnice de comunicație de masă

(mass-media), respectiv presă, radio și televiziune.

J. L. Aranguren, Sociologie de l’information, L’Univers de connaissances, Paris, Hachette, 1967,

Cap. III, pp.42-46.

C. Zamfir și L. Vlăsceanu, Dicționar de Sociologie, Editura Babel, București, 1987, p. 125

2.2 La nivelul administrației publice informarea publica este parte integranta a relatiilor publice si reprezintă o modalitate de comunicare între instituție și cetățeni. Această modalitate de comunicare nu constă într-o idee sau acțiune singulară, ci poate fi privită mai degrabă ca un proces, ca o serie de acțiuni care urmăresc îndeplinirea unor obiective propuse. Acest mod de a imagina informarea ca un proces, stă la baza noțiunii de informare publica.

Ideea de informare publica se constituie pentru diferite scopuri, pe care le ating folosind diferite metode adecvate fiecărei situații în parte: „Informarea publica este un efort susținut al unei organizații pentru a construi relații sociale demne de încredere, cu scopul de a atinge anumite obiective determinate în urma unor cercetări, efort bazat pe aplicarea unor strategii de comunicare ( Kendall, R., Public Relations Campaign Strategies: Planning for Implementation).

Pentru determinarea obiectivelor activității de informare la nivel de instituție publică cele mai importante sarcini ale comunicării intre autoritatea publică (ca o instituție ce consolidează o comunitate) și cetățenii se bazează pe următoarele obiective:

1. Autoritatea publică trebuie să demonstreze clar care este atitudinea sa față de istoria, tradițiile și valorile culturale ale comunității, manifestand in felul acesta grija și respectul față de niște elemente sacre, spirituale ale populației și mediului ei de viață.

2. Urmează a pune accent pe tradițiile economice ale comunității, evidențiind importanța lor pentru prezent și perspectivele de viitor.

3. Obiectivele și intențiile de viitor privind dezvoltarea comunității urmează a fi prezentate in tandem cu programe concrete de dezvoltare a localităților, precum și a căilor de implementare. Autoritatea publică trebuie să promoveze clar o politică deschisă, arătand că manifestă interes față de cea mai largă participare a publicului in acest proces.

4. Consiliul local trebuie să explice clar publicului consecințele deciziilor sale și impactul lor asupra vieții de fiece zi a cetățenilor.

5. Publicul trebuie să fie informat despre activitatea autorităților publice: cat timp, eforturi și fonduri se folosesc pentru beneficiul cetățenilor și dezvoltarea comunității.

6. Pentru asigurarea unei transparențe administrative adecvate urmează a fi explicate pe larg regulamentele și instrucțiunile ce insoțesc procesul de administrare. Mai ales aceasta se referă la introducerea unor noi reguli și regulamente care au atribuție la procesul de gestionare a trebuirilor publice.

7. Autoritățile publice locale urmează să creeze oportunitățile menite să antreneze publicul in procesul decizional. Numai un public bine informat, ce cunoaște problemele cu care se confruntă o primărie, ar putea să-și asume o parte din responsabilități in procesul de dezvoltare locală.

8. Autoritățile publice urmează să monitorizeze permanent opinia publică și atitudinea cetățenilor, obținand astfel o reacție inversă (feedback) și ingrijindu-se ca la adoptarea unor decizii importante să fie luată in considerare și opinia publică.

În ceea ce privește obiectivele informarilor publice, Patrick Jackson, propune o clasificare a tipurilor de informari în funcție de nivelurile de comportament pe care încearcă să le motiveze, cu mențiunea că acestea pot fi schimbate și, în consecință, fiecare instituție poate să opereze propria sa clasificare:

-informari de conștientizare pentru public – sunt acele informari publice prin care se urmărește conștientizarea publicului prin anunțarea subiectului, așa cum ar fi, de exemplu, campania de informare a șoferilor asupra faptului că începutul anului școlar îi obligă să fie mai atenți la copiii care circulă pe străzi;

-Campanii de informare – în cadrul cărora se oferă informație. Deși și acest tip de campanie produce fenomene de conștientizare, se diferențiază de categoria anterioară;

-informari de educare publică – folosind cuvântul „educare" în sens pedagogic, aceste campanii se referă la faptul că publicul poate acumula atât de multă informație încât să treacă de la nivel atitudinal la nivel comportamental.

-informarii de reîntărire a atitudinilor și a comportamentului – sunt adresate susținătorilor organizației și se realizează printr-o readucere aminte a valorilor organizației.

-informari de schimbare a atitudinilor – sunt adresate acelor categorii de public care nu aderă la poziția organizației.

-informari de modificare a comportamentului – presupun convingerea oamenilor de a renunța la un fel de comportament în favoarea altuia. În această categorie se situează informatiile publice de convingere a oamenilor de exemplu să nu conducă în stare de ebrietate sau să renunțe la fumat.

Patrick Jackson Analiză Politică contextuală, ed. Oxford University Press, 2006

Kendall, R., Public Relations Campaign Strategies: Planning for Implementation

2.3 Practici curente in informarea publică

Pentru a putea informa la timp cetățenii cu privire la diferite activități si a punne la dispoziția acestora diferite informații publice care sunt de interes pentru cetățeni instituțiile publice apeleaza la diferite practi de informare publică, după cum urmează:

faptul de presă

Știrea de presă

Comunicatul de presă

Articolul de presă

Campania de presă

Interviul

Conferința de presă

Briefing-ul de presă

Vizita la redacție

Vizita ziariștilor la sediul organizației (,,ziua ușilor deschise”)

I Faptul de presă- Nu orice eveniment constituie un fapt de presă, nu orice întâmplare are valoare pentru un mijloc de informare. Pentru a intra în atenția presei, un eveniment trebuie să

întrunească anumite caracteristici și care anume lucruri ar putea trezi interesul mass-media și care trebuie lăsate deoparte.

Este suficient ca un eveniment oarecare să aibă una sau câteva dintre trăsăturile

ce vor fi enumerate mai jos pentru a avea șansa să devină fapt de presă. Prin urmare,

un fapt de presă se caracterizează prin următoarele însușiri:

1. Actualitate – evenimentele actuale îi interesează pe cititori, deci și pe editori, în

mai mare măsură decât evenimentele perimate. Oamenii vor să știe ce este nou, așa se

și explică, în parte, interesul sporit pe care ei îl acordă televiziunii și radioului, care sunt

mai rapide în difuzarea știrilor de actualitate, în defavoarea presei scrise. Ca urmare,

specialistul de relații publice nu trebuie să se aștepte ca informațiile perimate pe care le

furnizează presei să fie publicate vreodată; cel mult, ele pot constitui material

documentar pentru vreunul din ziariști.

2. Proximitate – oamenii sunt mult mai interesați de lucrurile care se întâmplă în

imediata lor apropiere. Informațiile care au culoare locală prezintă mai mult interes,

deoarece evenimentele petrecute în imediata apropiere sunt susceptibile să influențeze

direct, într-o măsură mai mare sau mai mică viața oamenilor.

3. Consecințe – oamenii sunt interesați de felul în care un eveniment i-ar putea

afecta prin consecințele sale. Acest lucru explică faptul că de multe ori, știri cu caracter

economic apar în deschiderea telejurnalelor și radiojurnalelor: evenimentele cu caracter

economic nu sunt interesante prin ele însele, ci prin consecințele pe care le antrenează.

4. Conflict – știrile care prezintă un element de confruntare se bucură de interes,

deoarece este vorba de o măsurare a forțelor între oameni sau între om și elementele

naturale, de mediu. Acest caracter conflictual face ca știrile care se referă la război,

lupte, înfruntări cu forțele natură, cazuri în justiție, alegeri, competiții sportive, crime să

aibă o mare căutare.

5. Bizarerie – orice lucru neobișnuit, ciudat, comic va atrage interesul oamenilor. O

ilustrare plastică a rolului bizareriei în a da valoare unui fapt de presă este în

binecunoscuta definiție ,,populară” conform căreia ,,dacă un câine mușcă un om, acest

lucru nu constituie un fapt de presă; în schimb, dacă un om va mușca un câine, acest

lucru constituie un fapt de presă”. Specialistul de relații publice trebuie, totuși, să

cântărească cu multă atenție urmările pe care le-ar putea avea difuzarea unei știri

6 Suspans-stirile cu elemente de suspans sunt la fel de attractive ca poveștiile cu implicații misterioase , fiindcă acestea ar putea afecta negativ imaginea organizației sale sau intimitatea ori securitatea unor membri ai organizației. Vor prezenta interes pentru mass-media

7 Progres – relatările conținând elemente de progres îi fascinează pe oameni.

Știrile despre invenții, descoperiri și tehnologii noi care ar putea afecta într-un fel sau

altul viața oamenilor – mai ales viața lor de zi cu zi – vor fi căutate de mass-media.

În funcție de elementul de interes pe care îl prezintă un fapt de presă, precum și

de profilul diferitelor mijloace de informare, este posibil ca un eveniment anume să fie

relatat pe larg în unele ziare/emisiuni, în timp ce altele, îl vor ignora.

Știrea de presă

O definiție empirică afirmă că știrea de presă este ,,orice lucru nou pe care îl înveți

astăzi și pe care ieri nu-l știai.” Alte definiții, la fel de empirice, caracterizează știrea de

presă drept ,,informație care poate fi utilă” sau „ ceva ce te poate ajuta să faci față

împrejurărilor”.

Știrea de presă reprezintă modalitatea cea mai la îndemână pentru difuzarea

informațiilor de actualitate (evenimente care tocmai s-au petrecut, care sunt în

desfășurare sau care urmează să aibă loc în viitorul apropiat). Ea este destinată

exclusiv publicării și, de obicei, este preluată și difuzată ca atare de mass-media

interesată.

În ceea ce privește durabilitatea lor în timp, specialiștii deosebesc două tipuri de

știri :

a. Știri perisabile din punct de vedere temporal (hard news), care prin urmare

trebuie publicate cu prioritate:

a1. știri despre accidente.

a2. știri politice sau de afaceri la nivel înalt.

a3. urmări ale unor fenomene naturale.

b. Știri ceva mai durabile (soft news), care pot fi relatate și după trecerea unei

anumite perioade de timp fără să-și fi pierdut atractivitatea și care, de regulă, sunt

incluse în reportaje, relatări, foiletoane și alte asemenea genuri publicistice

neîncorsetate de factorul timp:

b1. știri despre hobby-uri ale unor persoane.

b2. creații artistice sau științifice.

Comunicatul de presă

Specialistul de relații publice consideră comunicatul de presă un mijloc simplu și

eficace, cu ajutorul căruia se transmite presei o informație despre organizație, în

speranța că mesajul va ajunge la publicul căruia îi este adresat. Pentru a fi publicat,

comunicatul trebuie să conțină o informație în măsură să prezinte o noutate sau să

prezinte un anume interes pentru o categorie importantă de public. Comunicatul nu are

nimic în comun cu reclama: acesta este un mesaj plătit al cărui conținut și ale cărei

condiții de apariție sunt controlate de cel care l-a comandat12.

Jurnaliștii sunt cei care hotărăsc dacă, ce va fi făcut public sau nu, stabilind

totodată dacă va fi difuzat integral sau parțial, trunchiat sau dacă va fi rescris.

Pentru ziariști, comunicatul de presă este un ,,instrument de lucru de referință” în

cazul în care furnizează informații despre subiecte care vor face obiectul unor materiale

mai ample (reportaje, anchete, interviuri) sau ,,un proces finit” în cazul în care este

publicat direct, fără a declanșa un efort suplimentar de documentare din partea

redacției. Principalele criterii de evaluare a importanței unui comunicat sunt, pentru

jurnaliști, noutatea informației, interesul pe care acesta l-ar avea pentru publicul ziarului,

al revistei sau al postului și calitatea redactării textului (care ar trebui să fie tot mai

apropiată de scriitura jurnalistică).

Comunicatul de presă are următoarele caracteristici:

a. Este un enunț sau un document transmis oficial către organizație sau de către o

persoană.

b. Transmite o informație legată de o idee, de un serviciu, de un produs, de un

eveniment, de o situație, de o informație care poate interesa populația sau un grup bine

determinat al ei.

c. Este redactat în mod special pentru presa de informare, în scopul publicării și

difuzării lui.

d. Este întotdeauna un document scris.

Comunicatul de presă aduce la cunoștința mass-mediei producerea recentă a unui

eveniment, înștiințarea că se va produce un eveniment în viitor, aduce informații

suplimentare despre un eveniment deja relatat în presă, etc.

Primind comunicatul de presă, reprezentanții mass-media pot:

■ să utilizeze informația suplimentară cuprinsă în comunicat;

■ să ia parte ei înșiși la evenimentele anunțate în comunicat;

■ să inițieze acțiuni proprii de cunoaștere aprofundată a evenimentelor relatate.

În procesul de pregătire a unui comunicat de presă, specialistul de relații publice

trebuie să țină cont de unele reguli, care pot fi exprimate sub forma unor întrebări:

■ Subiectul comunicatului are valoare ca știre de presă?

■ Cui îi este adresat comunicatul ?

■ Comunicatul respectă structura formală cerută unui asemenea document ?

■ Comunicatul răspunde la cele șase întrebări (sau cel puțin la patru dintre ele:

cine? ce? unde? când?).

■ Comunicatul a fost transmis la cele mai potrivite mass-media pentru a putea

ajunge la publicul-țintă vizat ?

■ Conținutul comunicatului a fost coordonat cu ceilalți membri și acceptat de

conducerea organizației ?

■ Există o copie a comunicatului care să fie păstrată ca înregistrare ?

Comunicatul trebuie să aibă un titlu și o introducere interesante, în caz contrar,

riscă să treacă neobservat.

Redactarea comunicatului de presă se face urmând aceleași reguli ca și la

redactarea știrii de presă și utilizând aceeași tehnică a ,,piramidei inverse”. În plus,

comunicatul de presă trebuie să mai conțină următoarele elemente14:

■ Data, ora și locul difuzării;

■ Organizația de la care provine comunicatul;

■ Mențiunea dacă acel comunicat este ,,pentru difuzare imediată” sau poate fl

difuzat începând cu o anumită dată(oră);

■ Numele persoanei care poate da informații suplimentare și modul cum poate fi

ea contactată (telefon, fax, e-mail, etc.);

■ Un titlu, astfel conceput încât să stimuleze interesul reporterului sau al

editorului care îl va citi;

De obicei, comunicatul de presă se redactează în scris și se transmite prin fax, e-

mail sau (mai rar) prin poșta clasică sau curier.

Articolul de presă

Articolul de presă este mai ușor și, în același timp, mai dificil de scris decât știrea

sau comunicatul de presă. Este mai ușor de scris pentru că nu necesită neapărat

respectarea tuturor constrângerilor ce privesc redactarea unei știri sau a unui

comunicat, precum regula ,,piramidei inverse” sau a celor șase întrebări esențiale.

Totodată, el este mai dificil de redactat, deoarece de această dată autorul are deplina

libertate și responsabilitate în alegerea formei de exprimare, cu condiția să transmită

mesajele dorite, pe care să le înzestreze cu un impact cât mai mare asupra publicului –

țintă vizat.

În activitatea sa, specialistul de relații publice trebuie să caute și să fructifice

ocaziile de a scrie nu numai știri și comunicate de presă despre organizația sa, ci și

articole. Acestea produc un efect favorabil asupra imaginii organizației, deoarece

publicul acordă, de obicei, o mai mare credibilitate informațiilor preluate din mass-

media. Articolele pot fi scrise atât pentru mass-media independentă, cât și pentru

instrumentele de comunicare internă ale organizației: ziarul de întreprindere, presa

departamentală. De asemenea, trebuie menționat că, dacă în presa de informare

generală sunt căutate mai ales articolele legate de politică, economie, sănătate și sport,

presa specializată oferă mult mai multe ocazii pentru organizațiile sau persoanele

interesate de un anumit domeniu sau care constituie o autoritate profesională în

activitatea pe care o desfășoară. Aparițiile în presă sunt cel puțin la fel de benefice

pentru imaginea organizației ca și publicarea de reclame plătite, condiția de bază pentru

asemenea apariții este să fie oneste, obiective și echilibrate, adică să elimine

suspiciunea de reclamă mascată.

C Termenul ,,articol” este generic, el fiind atribuit oricărui text ce apare în presa

scrisă. Prin urmare, sub această denumire globală vom întâlni genuri publicistice

precum ancheta, comentariul, cronica, editorialul, eseul, foiletonul, reportajul, etc.

Trebuie menționat, de asemenea, că un articol poate fi de sine stătător sau poate

constitui un episod al unui serial, cum ar fi, de exemplu, un serial despre istoria

olimpismului în România.

Pentru a scrie un articol de presă, autorul trebuie, în primul rând, să identifice cele

șase întrebări consacrate în ziaristică (cine? ce? când? unde? cum? de ce ?). El are

însă mai multă libertate în tratarea răspunsurilor la aceste întrebări, în organizarea și

prezentarea lor.

Dacă știrea și comunicatul de presă intră în categoria ,,hard news” (știri perisabile)

articolele intră, în general, în categoria ,,soft news” (știri durabile). În funcție de genul

abordat, un articol poate relata evenimente cu caracter aventuros, incidente bizare,

experiențe neobișnuite, istorii sentimentale sau spirituale, aspecte de sezon.

Campania de presă

Conform unui dicționar de specialitate21, campania de presă este ,,o acțiune

constantă a unei instituții de presă / a mass-mediei, care constă în accentuarea pentru

o vreme a unei atitudini / opinii în legătură cu un fapt, cu bunul mers al unei instituții.”

Rezultatul campaniei de presă este realizarea unui curent de opinie în favoarea

sau împotriva unei anumite chestiuni. De cele mai multe ori însă, impactul sau

rezultatele sunt greu de anticipat și de controlat. Cu toate acestea, ca regulă generală,

atunci când o campanie de presă are ca obiectiv slujirea binelui public, rezultatul ei va

fi, mai devreme sau mai târziu, benefic societății. În caz contrar, când prin campaniile

de presă se urmăresc de fapt scopuri diversioniste, avem de-a face cu utilizarea acestei

tehnici de informare publică în domenii ca propaganda și dezinformarea.

Specialistul de relații publice al unei instituții poate desfășura campanii de

presă, în cazul existenței presei de întreprindere (departamentale) din cadrul

organizației.

Campaniile pot aborda diferite teme de interes pentru publicul intern, cum ar fi, de

exemplu, preocuparea organizației pentru creșterea eficienței activității sale. 0

campanie de presă este, de obicei, la îndemâna organizațiilor puternice, care au

resurse pentru a susține o activitate și care, în plus, reprezintă o țintă constantă a

interesului public.

Astfel, de pildă, Ministerul Educației și Cercetării poate declanșa o campanie de

presă, care să fie sprijinită de majoritatea mass-media, pe tema eliminării drogurilor din

școli.

Pentru ca o campanie de presă să aibă succes, trebuie cointeresate mass-media

de toate genurile. Cointeresarea se poate face prin furnizarea unor subiecte legate de

tema propusă pentru campanie. Pentru aceasta, organizația inițiatoare a campaniei

trebuie să aibă un plan detaliat, care să cuprindă obiectivele urmărite prin declanșarea

acesteia, publicul-țintă vizat, acțiunile concrete ce urmează să fie desfășurate în diferite

momente, resursele umane, materiale și financiare necesare pentru finalizarea fiecărei

acțiuni, responsabilități ce revin diferitelor departamente; mesaje specifice de transmis

prin intermediul fiecărui tip de mass-media, modalități de evaluare periodică și de

corectare a planului atunci când este necesar.

O campanie de presă trebuie sprijinită pe fapte concrete, pe realități palpabile. În

caz contrar, acțiunea va eșua încă de la început, pentru că mass-media nu va fi

interesată în relatarea unor lucruri care nu pot fi sprijinite de realități.

Interviul

Interviul este acea conversație planificată și controlată între două sau mai multe

persoane care are un anumit scop, cel puțin pentru unul dintre participanți, și în cursul

căreia ambele părți vorbesc și ascultă pe rând. Întâlnirile întâmplătoare pe culoare, în

lifturi, pe străzi sau oriunde în altă parte pot conduce la conversații, dar nu pot fi

considerate interviuri ca atare, pentru că definiția mai sus prezentată folosește noțiunile

de scop, planificare și control a conversației22.

■ Scopul interviului poate fi unul specific și anume selectarea pentru un loc de

muncă, ascultarea unei cereri, analiza activității, etc. Toate interviurile vor avea ca

obiective: obținerea de informații, transmiterea lor și clarificarea informațiilor. În esență,

obiectivul general al interviurilor constă în schimbul de informații.

Dacă știrea de presă și comunicatul de presă reprezintă forme active de difuzare a

informațiilor, în care inițiativa aparține posesorului acestora, interviul este o formă

pasivă, în care intervievatul răspunde întrebărilor ziaristului. Pentru ziariști, interviul

(verbal, scris, pentru radio sau televiziune) reprezintă atât o formă de prezentare a

informațiilor, cât și un mijloc de documentare proprie.

Specialistul de relații publice răspunde atât de interviurile pe care le acordă el

însuși, cât și de pregătirea persoanelor din organizația sa, solicitate de către

reprezentanții mass-media.

În funcție de specificul mass-media pentru care este acordat, interviul poate fi:

– pentru presa scrisă;

– pentru radio;

– pentru televiziune.

Interviul pentru presa scrisă se poate desfășura, fie sub forma unei discuții

înregistrate pe bandă audio, pe care apoi ziaristul o prelucrează pentru publicare, fie

prin remiterea întrebărilor scrise, la care intervievatul urmează să răspundă tot în scris,

fie la telefon (lucru valabil și în cazul interviurilor pentru radio).

Conferința de presă

Conferința de presă este una dintre cele mai complexe activitățidesfășurate în relațiile cu mass-media.Ea se organizeazăcu ocazia acțiunilor majore, de anvergură,care succintă cu înalt grad de interes din partea opiniei publice.se pot distinge două tipuri de conferinte de presă:

Conferința de presă dirijată – are o anumită tematică stabilită din timp,începe cu o declarație inițialădupă care ziariștiipun întrebări (legate,cel puțin teoretic de subiectul în discuție.) Avantajul acestui tip de conferință este că oferă organizatorului un management eficient al evenimentului, rezultatele fiind previzibile, iar pregătirile fiind simple

Conferința de presă liberă – in care ziariștii pot aborda o gama largă de teme. Acest tip de conferință are avantajul de a atrage mai mulți ziariști, însă necesită o experiență îndelungată, deoarece un asemenea eveniment este dificil de condus, iar rezultatele sunt greu de prevăzut.

De regulă conferința de presă este necesară:

pentru a participa la un eveniment de interes major pentru mass-media

Pentru a focaliza atenția presei asupra unui obiectiv

Pentru a economisi timp, preântâmpinând un număr mare de interviuri individuale

Pentru furnizarea simultan, mai multor mass-media, date despre un eveniment, un proiect, etc

Pentru a ecita acuzațiile de favorism sau de părtinire în relațiile cu mass media

Briefing-ul de presă

În multe privințe,briefing-ul de presă este asemanător cu conferința de presă

Deosebirile de mază constau în faptul că in cadrul briefing-ului se supune discuției un singur subiect, de o complexitate mai restrînsă decît in cazul conferinței precum si în durată mai scurtă a briefing-ului.In cea ce priveste limitele subiectului abordat în cadrul briefing –ului, precizarea de la bun început și respectarea limitelor acestuia consttuie o regulă de bază .

Dacă pentru organizație/ instituție există solicitări pe aceași temă din partea mai multor mass-media acest fapt ar fi un indiciu ca ar fi oportună organizarea unui briefing de presă.Această activitate de informare nu este foarte agreată de presă din cauza uniformității rezultate din limitarea la un singur subiect binedefinit .

De obicei, un briefing poate fi organizat în cazul unor evenimente neplăcute din

viața organizației, când există riscul ca acestea să fie greșit prezentate și interpretate în

presă. În desfășurarea unor evenimente complexe, care au o anumită întindere în timp

(catastrofe naturale, operațiuni de salvare, accidente majore, fluctuații puternice ale

acțiunilor, etc.), organizarea unor briefing-uri de presă la intervale scurte de timp, de

îndată ce evoluția evenimentelor o cere, este ceva foarte obișnuit și, mai ales, foarte

indicat; tocmai de aceea, briefing-urile sunt organizate mai ales în cazul crizelor

mediatice în desfășurare, cu scopul de a împrospăta informațiile oferite ziariștilor în

funcție de evoluția crizei. Cu toate acestea, subiectul unui briefing poate fi și un

eveniment pozitiv, dacă organizatorii consideră că acesta prezintă interes pentru presă.

Briefing- ul de presă are două părți: declarația inițială; formularea întrebărilor și a răspunsurilor.

Declarația inițială va fi prezentată de persoana care susține briefing-ul

Prezentarea declarației inițiale nu trebuie sa depașască 5 minute

Vizita la redacție

Vizita la redacție are și ea mai multe asemănări cu conferința de presă. Deosebirea principală constă în locul unde se desfășoara aceasta adică sediul unei redacții

Vizita la redacție este prilejuită de evenimente importante și complexe (instalarea

în funcție a unui nou conducător al unei organizații de interes pentru opinia publică,

înființarea unei organizații noi, etc.). Ea urmărește realizarea unei înțelegeri și apropieri

reciproce între organizația respectivă și mass-media, precum și furnizarea de informații

despre rolul și misiunile organizației.

Pe timpul vizitei, membriiechipei ce a sosit la redacție,raspund întrebărilor fprmulate, în formularea răspunsurilor trebuie să se țina seama că toate informațiile furnizate pot apărea în presă cu atribuire directă. Răspunsurile date de echipă sun completate de obicei cu oferirea unor dosare de presă care sa faciliteze documentarea pe fond a ziariștilor din redacție cu privire la organizația respectivă

În planificarea și organizarea vizitelor la redacții, trebuie să se evite cu strictețe crearea unor relații cu anumite mass-media deoarece în acest caz, organizația va fi percepută ca avînd o poziție partizană în competiția din lumea presei

Vizita la sediul instituției ( ziua portilor deschise )

Vizitele la sediul organizației, destinate unor grupuri de ziariști, reprezintă o

modalitatea foarte eficace de prezentare a rolului, misiunilor și specificului respectivei

organizații, deoarece în cadrul lor ziariștii pot vedea ,,pe viu” cum se desfășoară

anumite activități, cum acționează membrii organizației, care sunt condițiile în care

aceștia își desfășoară activitatea, cum funcționează tehnica și echipamentele acesteia,

etc.

Vizitele organizate pentru ziariști la sediul organizației permit atingerea a două

obiective33 :

a) Crearea de ocazii pentru apariția în presă a unor relatări pozitive.

b) Punerea în temă a ziariștilor cu privire la specificul organizației. Vizite ale

ziariștilor pot fi organizate în ocazii ca:

■ Aniversarea unor momente importante din activitatea organizației.

■ Lansarea unei noi activități importante (un produs nou, o doctrină nouă, un nou

concept de organizare a activității, etc.).

■ O sărbătoare religioasă cu semnificații speciale pentru organizație, etc.

Activitățile pe care trebuie să le efectueze specialistul de relații publice pentru

pregătirea vizitei sunt34 :

■ Să realizeze un plan privind modul de desfășurare al vizitei.

■ Să propună conducerii organizației data de desfășurare, activitățile care vor fi

prezentate ziariștilor, traseul de desfășurare, persoanele care vor fi implicate în

desfășurarea vizitei.

■ Să participe efectiv la pregătirea vizitei sub toate aspectele.

■ Să anunțe din timp mass-media.

■ Să propună și să organizeze pregătirea prealabilă a persoanelor din organizație

care vor fi implicate în contacte cu ziariștii.

■ Să planifice și să pregătească personalul de însoțire pentru grupul de ziariști,

dacă se preconizează participarea în număr mare a acestora.

■ Dacă este cazul, să pregătească dosare de presă pentru ziariști.

■ Să aibă în vedere pregătirea unei încăperi în care, dacă pe timpul vizitei apare

necesitatea organizării unui briefing de presă, să poată fi desfășurată o asemenea

activitate.

Personalul de însoțire se selectează din cadrul organizației. La selectarea și

instruirea personalului de însoțire se au în vedere următoarele cerințe35:

■ Însoțitorii trebuie să dea dovadă de politețe față de ziariști, să fie cooperanți,

deschiși, să anticipeze nevoile ziariștilor.

■ Însoțitorii trebuie să asigure legătura dintre ziariști și personalul organizației;

însoțitorii nu difuzează ei înșiși informații decât în măsura în care pot face acest lucru în

nume propriu și pe răspundere proprie;

■ însoțitorii trebuie să cunoască foarte bine traseul de urmat și regulile de bază

stabilite pentru ziariști; ei se preocupă de acompanierea ziariștilor pe traseul stabilit

prealabil.

Opinia public

După unii autori, opinia publică constituie ,,o componentă esențială a vieții sociale

și este compusă dintr-un complex de procese psihosociale , supuse unor determinări și

condiționări multiple”. Cunoașterea lor are importanță atât pentru sesizarea și

exploatarea mecanismelor sociale, pentru înțelegerea acțiunilor grupurilor, maselor, cât

și pentru conturarea unor programe de acțiune socială și elaborarea de prognoze cu

caracter social. ,,Fiind unul din fenomenele psihosociale de masă, acelea ale căror

efecte sociale sunt cele mai întinse și cele mai manifeste, opinia publică se manifestă

ca un important mijloc de reglementare a conduitelor și relațiilor sociale, ca factor de

apreciere, al diferitelor fenomene și totodată ca un veritabil stimulator al acțiunii

sociale”.

Opiniile nu apar decât în interacțiunea dintre o persoană și o alta, dintre o

persoană și un grup, și de asemenea, au un rol în interacțiunea socială. Ele aparțin

întotdeauna. indivizilor și, ca atare, exprimă personalitatea acestora, iar manifestarea

lor într-un context social care le face posibile, le dă o semnificație aparte și le întărește.

La nivel general, opiniile reprezintă o expresie a societății în care sunt formulate.

Potrivit lui J. Stoetzel, opiniile aparțin, deopotrivă, domeniului de activitate al

psihosociologiei și sociologiei.

Căutând să definim conceptul de opinie publică, trebuie să luăm în considerare o

serie de elemente care dau contur și consistență acestei noțiuni.

Astfel, unii autori38 apreciază că ,,opinia publică exprimă punctul de vedere unic

condiționat, nu de tabere opuse în cadrul aceluiași clan, ci de convergență în ceea ce

privește conținutul părerilor”. Acest lucru este adevărat, deoarece la nivel național există

partide politice cu orientări opuse și care emit o serie de păreri exprimate în doctrine,

ideologii, etc., însă opinia publică nu se divide după criterii sociale; în anumite privințe

ea este unică pentru cea mai mare parte a populației.

Este cunoscut faptul că opinia publică este o formă de manifestare a conștiinței

oamenilor și se definește prin caracterul generalizat al aprecierilor, al părerilor enunțate,

însumând astfel, valori cognitive, ca și convingeri morale, ce se manifestă în conduite,

în relațiile de conviețuire socială. Opinia publică este un fenomen de masă, dovedit de

faptul că oamenii, în acțiunile lor, sunt nevoiți să țină seama de opinia publică, asemănată adeseori cu o ,,forță publică”, ce nu își găsește nicăieri corespondent

În altă ordine de idei, putem afirma că opinia publică este specifică unui anumit tip

de societate apărut pe parcursul istoriei. Astfel, opinia publică poartă amprenta modului

de viață, structurii sociale și economice din perioadele antice, medievale sau capitaliste,

cu tot cortegiul lor de forme de manifestare.

De altfel, Aurelian Bondrea, în lucrarea citată afirma că: ,,.,.nu există opinie publică

,,în general” în afara și deasupra acestei realități în continuă mișcare, ceea ce

înseamnă că opinia publică reflectă în ultimă instanță, natura și tendințele societății

date”.

Acest lucru presupune că opinia publică este un factor de configurare al relațiilor

care se stabilesc între cetățeni, pe de o aparte, și guvernanți, pe de altă parte.(

Noțiunea de guvernanți exprimă totalitatea funcționarilor din sistemul organelor statului,

cuprinzând atât puterea legislativă, cât mai ales puterea executivă și judecătorească).

Din punctul de vedere al celui ce studiază dimensiunea socială a relațiilor publice

în care unul din elemente îl constituie o instituție a statului, opinia publică apare ca un

veritabil factor care le dă contur. Ca urmare a faptului că societatea este compusă din

grupuri diversificate care opinează în maniere diferite, opinia publică va fi stratificată,

mergând de la exigență absolută până la toleranță maximă, în raport de ceva sau

cineva. Cel care desfășoară activitatea de relații publice într-o instituție a statului va

trebui să găsească un răspuns într-o chestiune esențială: care este contribuția

mijloacelor de informare în masă, a grupurilor formale și informale, a liderilor acestor

grupuri la formarea și menținerea opiniei publice, îndeosebi atunci când opinia se

urmărește a fi creată sau canalizată împotriva ordinii de drept, împotriva respectării

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului? Va fi un real folos opinia publică

orientată împotriva comportamentelor deviante, întrucât la aceasta aderă un număr

mare de oameni. Funcționarul statului îi va angrena pe aceștia într-o structură de relații

sociale, dar și de prietenie, în scopul răspândirii spiritului democratic de ordine39.

În strânsă legătură cu opinia publică este și un alt factor care configurează relațiile

publice în care sunt implicate instituții (organizații) aparținând statului. Este vorba de

stabilitatea și toleranța socială. Acțiunea acestui factor este deosebit de stimulatoare

pentru un larg cadru al relațiilor respective.

Stabilitatea și toleranța socială sunt noțiuni ce exprimă fenomene sociale aflate în

interdependență. Lipsa de toleranță în vechiul regim s-a repercutat atât în conduita

individului, cât și în relațiile interumane, în calitatea și nivelul relațiilor dintre organele de

stat și publicul larg. Acest fapt a dus la înstrăinarea regimului și la înlocuirea cu statul de

drept; în acest tip de stat temeiul stabilității, al ordinii de drept este, evident, legea.

Aplicarea ei este obligatorie în raport cu fapta comisă, dar aceasta nu presupune

rigiditatea față de individ. Toleranța este dată de o stare de echilibru în sufletul

cetățeanului în relațiile cu ceilalți, cu societatea, cu statul.

Manifestarea toleranței este expresia faptului că legea e de partea omului, nu

împotriva sa. O asemenea atitudine plină de înțelegere pentru om îl apropie de

instituțiile statului și va spori încrederea în ele. Dar a fi tolerant nu înseamnă a fi

îngăduitor cu cei care au comis deja încălcări ale legilor, nu înseamnă a fi inegal în

soluții în raport cu faptele comise; ea presupune, în mod cert, capacitatea de a înțelege

și accepta, în anumite limite, unele oscilații, o anumită nesiguranță temporară a unor

persoane de a-și controla riguros comportamentul, de a se încadra în cerințe – ceea ce

nu înseamnă acceptarea abaterii de la rigoarea comportamentului în raport cu gradul

cel mai înalt de corectitudine. Desigur, chiar și toleranța trebuie cât de cât normată în

raport cu fiecare individ în parte. Toleranța nu înseamnă, deci, indiferență, nepăsare

inactivitate ci un mod elastic de a fi în raporturile cu semenii, de a stabili relații

democratice cu cei din jur, în scopul asigurării stabilității și echilibrului unei conviețuiri

sociale și civilizate în cadrul normelor democratice.

În fine, o ultimă caracteristică a opiniei publice este aceea că ea reprezintă un

fenomen istoric, care prinde contur în funcție de condițiile economice și social-politice

ale perioadei pe care o parcurge.

Ținând seama de modul în care se formează, de impactul deosebit pe care îl are

asupra vieții societății, apreciem că opinia publică poate fi considerată drept o forță

deosebită, a cărei cunoaștere se impune.

Aurelian Bondrea definește opinia publică40: ,,o categorie sociologică prin care se

exprimă ceea ce este general, comun în gândirea, atitudinea și acțiunile practice ale

oamenilor față de rezolvarea diferitelor probleme de interes general ale vieții politice,

economice și sociale: opinia publică se formează în raport cu interesele sau

comunitatea de interese a mai multor categorii sociale, față de diferitele evenimente și

probleme ale vieții sociale”.

Pentru a defini noțiunea de opinie publică, trebuie făcută distincția între opinia

publică propriu-zisă și opinia exprimată în public. Opinia personală exprimată în public

trebuie să primească girul inteligenței colective a comunității, pentru a deveni opinie

publică.

Opinia publică apare, deci, ca un arbitru, ca o conștiință de sine, ca un fel de

tribunal lipsit de putere juridică, dar de temut.

Se pot distinge diferite grade de opinie, după cum aceasta exprimă o judecată

probabilă, o posibilitate sau un adevăr.

Opinia este divizată. Atunci când ea tinde să devină unanimă și când opoziția tinde

să dispară, ea se transformă într-o credință profundă, într-un mit.

Unii autori afirmă că pot distinge patru forme de opinie41:

1. opinie clar exprimată, căreia i se face o largă publicitate;

2.părere verbală exprimată în șoaptă, părere ce îmbracă o formă de tipul

zvonurilor;

3. aprobarea generală sau referendumul;

4. referendumul cu vot obligatoriu.

Concluzionând, apreciem că opinia publică reprezintă o părere, o credință sau o

realitate expusă în public și căreia nu este nevoie neapărat să i se dea girul

colectivității.

Opinia angajează doar persoana care a vehiculat-o și constituie un mod de

manifestare specific fiecărui individ integrat în viața socială.

Sub aspectul noțiunii de ,,public” există mai multe accepțiuni. Publicul poate fi

constituit în întreaga națiune, de un grup social distinct, o mulțime structurată sau de

către câteva persoane.

Este adevărat faptul că ,,public” poate însemna, în anumite condiții, chiar întregul

popor. Este cazul opiniilor publice care se formează în legătură cu noțiunile de țară,

națiune, integritate teritorială, demnitate națională42, etc.